Contabilitatea Decontarilor cu Bugetul Local

Contabilitatea decontărilor cu bugetul local

INTRODUCERE

Capitolul I

FUNDAMENTE TEORETICE PRIVIND DECONTĂRILE CU BUGETUL LOCAL

I.1. Noțiuni generale privind impozitele și taxele datorate bugetului local
I.1.1. Scurt istoric privind apariția și evoluția impozitelor și taxelor
I.1.2. Deosebiri între impozite și taxe ca noțiuni fiscale

Impozitul este o resursă financiară antică, originile sale fiind legate de existența statului și a banilor.Cuvântul ,,impozit" își are originea din limba latină de la noțiunea ,,impositum", ce reprezintă o obligație publică. Impozitul diferă în funcție de cum s-a impus și a fost perceput de la o etapă la alta.Gaston Jeze face urmatoarea afirmație și consideră că: ,,impozitul este în statele moderne o prestație pecuniară pretinsă cetățenilor cu scopul acoperirii cheltuielilor de interes general". Cu alte cuvinte, impozitul reprezintă o plată bănească, obligatorie și generală efectuată de persoane fizice și juridice pentru susținerea cheltuielilor publice la termenele stabilite de lege. Cuvântul ,,taxă'' îsi are originea din limba greacă,unde întâlnim ,,taxis'' cu sensul de fixare de impozit.Taxele sunt plăți făcute de persoane fizice sau juridice, pentru serviciile prestate în favoarea acestora de un agent economic, o instituție sau un serviciu de utilitate publică. Spre deosebire de impozit, taxele dau dreptul plătitorului să beneficieze de un contraserviciu dar nu se pune semnul egalității între costul serviciului efectuat de către stat sau instituțiile sale și suma percepută cu titlul de taxă. Impozitele și taxele locale reprezintă surse importante de venituri ale bugetelor locale,ale unităților administrative-teritoriale (comune, orașe, municipii, sectoare ale municipiului București, județe), iar resursele financiare constituite din impozitele și taxele locale se utilizează pentru cheltuielile publice a căror finanțare se asigură de la bugetele locale.Impozitele și taxele locale sunt datorate bugetelor locale de către persoanele fizice și juridice care, prin ceea ce dețin sau ceea ce prestează intră sub incidența prevederilor legale privind impunerea. Începând cu anul fiscal 2003, prin Ordonanța Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele și taxele locale, taxele de timbre constituie venituri proprii ale bugetelor locale, alături de impozitele locale.Ca formă a impozitelor indirecte, taxele reprezintă plățile pe care le fac diferite persoane fizice sau juridice pentru serviciile prestate în favoarea lor de anumite instituții de drept public .

           Taxele întrunesc urmatoarele trăsături specifice și anume că au caracter obligatoriu , titlu nerambursabil și urmărire în caz de neplată.  Între impozite și taxe există deosebiri .În cazul impozitului lipsește obligația prestării unui serviciu direct și imediat din partea societății, situația fiind contrară în ceea ce privesc taxele .În modul ce privește determinarea cuantumului există deasemeni deosebiri între impozite și taxe. Cuantumul impozitului se stabilește în funcție de venitul impozabil, în timp ce mărimea taxei este influențată, de natura serviciului prestat. Termenul de plată este deasemeni un indicator care face o deosebire considerabilă între impozite și taxe, astfel termenul de plată pentru impozit este stabilit la o dată fixă și în momentul solicitării sau după efectuarea prestației serviciilor pentru taxe. Deși sunt reglementate de acte normative distincte,respectiv Legea Codului fiscal,pentru impozitele și taxele locale și actele normative specifice taxelor de timbru –de la data de 1 ianuarie 2004, prin hotărâre a Guvernului se stabilesc și se aprobă împreună nivelurile pentru: valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe asimilate acestora.

I.2. Necesitatea fiscalității locale și fiscalitatea în România

Legislația fiscală din țara noastră, aplicată în ultimul timp, conține prevederi care au ca țel să ajute la armonizarea acesteia cu aceea a Uniunii Europene, dar în același timp se urmărește elaborarea și promovarea politicii fiscale corespunzătoare condițiilor și intereselor din etapa actuală de dezvoltare.Cu toate acestea, conceptele standard care se utilizează în domeniul fiscal (fiscalitate, fisc, aparat fiscal, etc.) nu s-au modificat esențial, ele făcând referire la așezarea, urmărirea și perceperea impozitelor, a taxelor și a altor resurse financiare publice, majoritatea constituind venituri curente ale bugetului de stat și a bugetelor locale. La baza stabilirii impozitelor stă necesitatea statului de a procura resurse pentru acoperirea cheltuielilor pe care trebuie sa le efectueze în vederea înfăptuirii rolului său economico-social.Astfel, „impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile și/sau averea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice.Această prelevare se va face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului. Plecând de la această definiție a impozitelor, fiscalitatea poate fi privită ca o legătură între stat și persoanele fizice și juridice.Astfel, impozitele sunt percepute ca un rău necesar, fără existența acestora statul fiind pus în imposibilitatea de a-și putea desfășura (prin intermediul instituțiilor publice) activitățile cu care esre mandatat. Fiscalitatea trebuie privită nu numai din perspectivă statică, ci și dinamică. Este un instrument al deciziilor politice, deoarece prin utilizarea sa fiscalitatea este în același timp generatoare și rod al politicii fiscale pentru că face să funcționeze diferite tehnici și mecanisme de prelevare a impozitelor și taxelor în scopuri politice, economice și sociale. Urmărește realizarea obiectivelor politicii economice și ale celei sociale ale statului. Atunci când apar diverse obstacole sau altfel spus diverse piedici în realizarea acestor obiective, societatea reacționează pentru reformarea lui, pentru a reorienta spre ceea ce ea consideră a fi țelul ei. Ministerul Finanțelor Publice este instituția cu rol de sinteză în desfășurarea activității structurilor economico-financiare și fiscale din România și lucrează pe baza Legii nr. 90/2001 cu modificările și completările ulterioare a Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice respectiv Hotărârea Guvernului nr.1574/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Nationale de Administrare Fiscală.

I.3. Impozite și taxe locale I.3.1. Impozitul pe clădiri

Este unul dintre cele mai însemnate impozite locale privit din partea ariei de acoperire și volumului încasărilor la buget.Întocmit la 1 ianuarie 1995 acest impozit annual, se datorează de către contribuabili pentru clădirile aflate în custodia lor și care sunt situate pe teritoriul României indifferent de destinația acestora sau de amplasament (intravilan sau extravilan localităților). Impozitul pe clădiri se datorează către bugetul local al unității administrative-teritoriale în care este amplasată clădirea.Obiectul impozabil este determinat de clădirile de orice fel, aflate în municipii, orașe, comune și sate, indiferent de modul cum sunt folosite și de destinația dată acestora, cu excepția celor care nu sunt supuse impozitului, prevăzute în mod expres în lege.

La baza determinării impozitului pe clădiri stă declarația de impunere. Contribuabilii implicit persoanele fizice care dețin în proprietate mai multe clădiri cu scopul de locuințe au sarcina de a depune o declarație specială la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în a căror rază teritorială își au domiciliul, precum și la cele în a căror rază teritorială sunt situate clădirile. Contribuabilii sunt nevoiți sa depună la organele fiscale o declarație de impunere în termen de 30 de zile de la data la care au loc modificări ale clădirilor care duc la modificarea bazei de impozitare. Impozitul anual determinat pe baza declarațiilor de impunere se plătește trimestrial, în patru tranșe egale, cu următoarele scadențe:

15 martie, inclusiv;

15 iunie, inclusiv;

15 septembrie, inclusiv;

15 noiembrie, inclusiv;

Consiliile locale județene pot majora sau diminua annual cu până la 50% impozitele și taxele locale.Hotărârea de modificare trebuie adoptată până la 31 octombrie a fiecărui an și devine practicabilă în următorul an.

Pentru clădirile ce aparțin persoanelor fizice ,valoarea impozabilă a clădirii se stabilește în funcție de: suprafața construită desfășurată a clădirii (exprimată în metri pătrați și care se află prin însumarea suprafețelor secțiunilor nivelurilor clădirii) și valorile impozabile pe metrul pătrat de suprafață desfășurată, diferențiate în funcție de felul clădirilor, destinația și locul unde este amplasată suprafața impozabilă (sol, subsol, mansardă), după cum ilustrează tabelul urmator.

Coeficientul de corectare a suprafeței utile a apartamentelor din blocurile de locuințe.

Suprafața determinată se înmulțește cu norma impozabilă pe metru pătrat pe clădire rezultând astfel valoarea impozabilă.Dacă înmulțim valoarea impozabilă cu cota de impozit rezultă impozitul de plată anual.

Imp.Clădiri= K C

unde:

= suprafața utilă a clădirii sau a apartamentului; K = coeficient diferențiat pe etaje și lift; = normă impozabilă de evaluare; C = cota de impozit.

Suprafața construită desfășurată a clădirii este ilustrată prin actul de proprietate, planul de cadastru sau în lipsa acestora prin schițe/documente asemănătoare. Normele de evaluare sunt valabile pentru toate clădirile ce aparțin persoanelor fizice, diferențierea făcându-se în funcție de structura de rezistență a clădirilor și materialele de construcție precum și de gradul de confort al clădirilor ( instalații de apă, canalizare, electrice, încălzire).Pentru locuințele care sunt situate la subsol sau mansardă, valoarea impozabilă este de 75% din valoarea impozabilă a clădirii din care fac parte.Pentru spațiile cu altă destinație decât cele menționate anterior, valoarea impozabilă este de 50% din valoarea impozabilă a clădirii din care fac parte. Cotele de impozitare sunt procentual proporționale și sunt diferențiate pe medii.Astfel mediul urban beneficiază de 0,2% în timp ce mediul rural 0,1 %. Pentru clădirile aparținând persoanelor juridice, impozitul se calculează prin aplicarea cotei procentuale proporționale stabilite de consiliile locale, care poate fi cuprinsă între 0,5% și 1,0% inclusiv asupra bazei impozabile.Baza de calcul este reprezentată de valoarea de inventar a clădirii, adică valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu( înregistrată în contabilitate). Contribuabilii persoane juridice își calculează singuri impozitul pe clădiri anual datorat printr-o ”Declarație de impunere „ care joacă un rol dublu și anume și de proces-verbal de impunere.Declarația se depune până la data de 31 ianuarie a fiecărui an fiscal la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale pe raza teritorială unde este situată clădirea. Impozitul pe clădiri nu se aplică următoarelor:

instituțiilor sau unităților care sunt coordonate și care lucrează cu Ministerul Educației Cercetării și Tineretului;

organizațiilor umanitare care au ca obiect de activitate funcționarea și întreținerea căminelor de bătrâni și a caselor pentru sprijinul si ocrotirea copiilor orfani;

fundațiilor testamentare înființate conform legii, cu scopul de a întreține și dezvolta cultura națională implicit susține acțiunile cu caracter umanitar și cultural.

Beneficiază de scutiri de plata impozitului pe clădiri:

persoanele fizice eroii martiri, urmașii acestora precum și răniților și altor luptători pentru victoria Revoluției din 1989 republicată și cu modificările/ completările ulterioare;

veteranii de război, văduvele veteranilor de război care nu s-au recăsătorit și văduvele de război;

persoanele cu handicap grav sau accentuat și persoanele invalide de gradul I sau II .

Consiliul local poate acorda anumite scutiri de la plata impozitului pe clădiri ,în cazul calamităților sau o reducere a acesteia și pentru persoanele a căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim pe economie sau există doar din ajutor de șomaj sau pensie de asistență socială.

I.3.2. Impozitul pe teren

Înființat la 1 ianuarie 1995 cu scopul diminuării suprafețelor utilizate în scopuri neagricole, precum și cultivarea spațiilor disponibile (grădini, curți, etc.) impozitul pe terenuri alimentează și influențează bugetul local.Terenurile proprietate a persoanelor fizice și juridice respectiv terenurile date în folosință constituie obiectul impunerii. Impozitul pe teren este datorat de către persoanele fizice sau juridice care au în proprietate terenuri situate în România, indiferent de locul unde acestea sunt situate. Contribuabilii impozitului pe teren sunt atât persoanele fizice cât și cele juridice care au în proprietate terenuri situate pe teritoriul României atât în intravilan (municipii, orașe), cât și în extravilanul localităților. Impozitul pe teren, intră în vigoare de la data de 1 ianuarie 2004 așa cum este reglementat de Legea Codului Fiscal, incorporând două categorii de impozite locale reglementate de Ordonanța Guvernului nr.36/2002 și anume :

impozitul pe teren- stabilit la 1 ianuarie 1995 în scopul micșorării suprafețelor de teren neutilizabile sau neagricole.

taxa pe teren- urmărind protecția fondului funciar de stat, creșterea productivității agricole sau silvice și constituirea resurselor financiare pentru finanțarea acțiunilor de dezvoltare și protecție a fondului funciar al țării. Denumirea de “taxă de teren” a existat doar in exercițiul fiscal 2003, întrucât de la 1 ianuarie 2004 există o reglementare unitară a “impozitului pe teren”.

La baza determinării impozitului pe teren situate în intravilan stau următoarele elemente:

suprafața terenului( determinată în mp);

suprafața la sol a clădirilor, în cazul terenurilor cu destinație de teren cu construcții;

rangul localității în care este amplasat terenul;

zona sau categoria de folosință a terenului;

Impozit pe teren= suprafața impozabilă impozit pe mp

Impozitul/Taxă pe terenurile amplasate în intravilan – Terenuri cu construcții

Impozitul/Taxă pe terenurile amplasate în intravilan

La aceste valori stabilite pentru terenurile înregistrate la altă categorie decât teren cu construcții, impozitele unitare stabilite vor fi corectate pozitiv cu următorii coeficienți:

Impozitul/Taxă pe terenurile amplasate în extravilan 

Impozitul se determină anual și se plătește trimestrial, în patru tranșe egale, termenele de scadență fiind identice cu cele aferente impozitului pe clădiri menționate anterior. Beneficiază de scutire de impozit pe teren:

veteranii de război;

văduvele de război și văduvele veteranilor de război care nu s-au recăsătorit;

persoanele cu handicap grav sau accentuat și persoanele invalide de gradul I sau II;

persoanele fizice eroii martiri, urmașii acestora precum și răniților și altor luptători pentru victoria Revoluției din 1989 republicată și cu modificările/ completările ulterioare;

Impozitul pe teren nu se aplică:

oricărei instituții sau unități care funcționează sub coordonarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, cu excepția incintelor folosite pentru activități economice;

organizațiilor umanitare care au ca obiect de activitate funcționarea și întreținerea căminelor de bătrâni și a caselor pentru sprijinul si ocrotirea copiilor orfani;

fundațiilor testamentare înființate conform legii, cu scopul de a întreține și dezvolta cultura națională implicit susține acțiunile cu caracter umanitar și cultural

Consiliul local poate acorda anumite scutiri de la plata impozitului pe teren ,în cazul calamităților sau o reducere a acesteia și pentru persoanele a căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim pe economie sau există doar din ajutor de șomaj sau pensie de asistență socială.

I.3.3. Taxă asupra mijloacelor de transport

Taxa asupra mijloacelor de transport este o taxă anuală care este datorată de deținătorii de mijloace de transport care trebuie înmatriculate în România.Înființată la 1 ianuarie 1995, taxa asupra mijloacelor de transport este un impozit direct ca sursă a bugetelor locale iar având în vedere obiectul său, poate fi privită și ca o taxă pe avere sau taxă pentru folosirea drumurilor publice. Prin termenul de “mijloc de transport care trebuie înmatriculat” se înțelege orice mijloc de transport, proprietate a unei persoane fizice sau a unei persoane juridice( regii autonome, societăți comerciale cu capital de stat, privat,mixt, organizații cooperatiste, etc).În obiectul impunerii intră atât mijloacele de transport cu tracțiune mecanică ( autoturisme, autobuze, autocare, etc.) cât și mijloace de transport pe apă (luntre, poduri plutitoare, bacuri, bărci cu motor sau fără, șalupe, etc.)

Impozitul pe mijloace de transport

Taxa asupra mijloacelor de transport se determină annual și se plătește trimestrial, în patru rate egale, cu următoarele scadențe: 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie, 15 noiembrie. Sunt scutite de la taxa asupra mijloacelor de transport:

autoturismele, motocicletele cu ataș și motociclurile care aparțin persoanelor cu handicap locomotor și care sunt adaptate handicapului acestora;

mijloacele de transport ale instituțiilor publice;

mijloacele de transport ale persoanelor juridice care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban

I.3.4. Taxă pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afișaj și reclamă