Contabilitatea DE Gestiune A Activitatii DE Productie LA Sc “senco”s.a

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL I. FUNDAMENTELE ORGANIZĂRII CONTABILITAȚII DE

GESTIUNE ȘI CALCULAȚIEI COSTURILOR

1.1.Obiectivele și rolul contabilității de gestiune și calculației costurilor

1.2.Funcțiile contabilității de gestiune și calculația costurilor

1.3.Interfața dintre contabilitatea financiară și calculatiei costurilor

CAPITOLUL II.ASPECTE TEORETICE PRIVIND CONTABILITATEA PRODUCȚIEI

2.1.Factori ce influentează organizarea contabilitații de gestiune

2.2.Tipologia calculațiilor privind costurile de producție

2.3.Organizarea contabilității stocurilor și a producției in curs de execuție

2.3.1.Organizarea calculației costurilor prin metoda pe faze

2.3.2.Organizarea compartimentului financiar-contabil

2.4.Sistemul documentelor justificative și de evidență operativă

2.5.Sistemul costurilor utilizate

CAPITOLUL III.CONTABILITATEA DE GESTIUNE A ACTIVITĂȚII DE PRODUCȚIE LA SC “SENCO”S.A

3.1Prezentarea generală a SC “SENCO”S.A

3.2.Structura organizatorică

3.3.Descrierea activității de bază a societății comerciale SC “SENCO”S.A

3.4.Studiu de caz privind organizarea contabilității de gestiune la SC “SENCO”S.A

3.4.1.Colectarea cheltuielilor în contabilitatea de gestiune

3.4.2.Repartizarea cheltuielilor indirecte asupra purtătorilor de costuri

3.4.3.Calculația costului de producție pe faze

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Contabilitatea este un limbaj, un sistem de codare și de transmitere de informații descriptive. La fel de bine se poate spune ca este un limbaj care descrie evenimentele și le cuantifică în termeni financiari sau monetari din orice organizație care administrează resurse economice. Fiecare entitate economică, organizație, are nevoie de contabilitate pentru a se administra.

A administra înseamnă, de fapt, a aloca resurse pentru a atinge un scop sau un obiectiv. Pentru a putea administra, gestionarii (persoanele care decid alocarea resurselor și supervizează punerea lor în operă) au nevoie de informații asupra consecințelor posibile ale alocării de resurse și astfel ei vor alege acțiunile care le oferă cel mai bun raport între resursele consumate și rezultatele obținute (consecințele); au nevoie să compare alocările reale și cele care sunt prevăzute să compare consecințele reale și cele care sunt prevăzute pentru a se reajusta și pentru a atinge în mod efectiv obiectivele vizate.

Contabilitatea este o sursă privilegiată a unor asemenea informații, luând însă în considerare acel aspect al resurselor pe care gestionarii le aloca prin deciziile lor, ce pot avea o valoare măsurabilă în termeni monetari.

Pentru orice entitate economico-socială, contabilitatea reprezintă procesul prin care se obțin cele mai multe informații economice necesare luării deciziilor (in special a celor de alocare a resurselor). Cunoașterea realității are un rol deosebit de important atât in stabilitatea obiectivelor, cat si in controlul realizării acestora, in studierea rezultatelor înregistrate in trecut si in orientarea activității viitoare.

In acest context, informațiile contabilității sunt de neînlocuit pentru fundamentarea deciziilor managementului modern, atât la nivel microeconomic, cat si la nivel macroeconomic.

Contabilitatea, ca sistem, așa cum se prezintă ea astăzi, reprezintă concretizarea unui lung proces istoric in decursul căruia s-a transformat dintr-o simpla tehnică de înregistrare a schimburilor comerciale într-un mijloc de control si prevedere si apoi într-un veritabil instrument de gestiune.

CAPITOLUL I

Fundamentele organizării contabilității de gestiune

și

calculației costurilor

1.1. Obiectivele și rolul contabilității de gestiune și calculației costurilor

Contabilitatea de gestiune cuprinde ansamblul elementelor de identificare, măsurare, stocare, analiză, prelucrare, interpretare și comunicare a informațiilor utilizate de management pentru a previziona, planifica, evalua si controla, în interiorul unui organism și pentru a garanta utilizarea corespunzătoare și responsabilă a resurselor sale.

Contabilitatea de gestiune servește gestionarilor din interiorul întreprinderii, care au misiunea de a decide transformarea resurselor care le-au fost încredințate din exterior pentru administrare și de a realiza surplusul care asigură creșterea, fără alte resurse din exterior. Pentru atingerea scopului, ei trebuie să acționeze direct asupra proceselor de transformare a resurselor în rezultat.

Pentru a urmări etapele, pe care resursele le parcurg, contabilitatea de gestiune este cea care deschide “cutia neagră” ce reprezintă procesul de conversie al resurselor consumate în rezultate, fiind detaliat acest proces pe centre de responsabilitate și pe produse.

Contabilitatea de gestiune oferă deci acele informații care privesc gestiunea internă a întreprinderii, criteriile după care aceasta își calculează costurile si asigura măsurarea performanțelor interne, la nivel de sector de activitate, funcție sau produs.

Contabilitatea de gestiune nu răspunde unor exigente sociale exterioare si deci nu este normalizata, fiind necesar un limbaj mai apropiat “clienților” săi care sunt managerii întreprinderii. Structurând reprezentarea mentala a managerilor, contabilitatea de gestiune devine un “instrument de modelare a întreprinderilor”.

Adresându-se celor care gestionează si administrează, contabilitatea de gestiune vine să completeze prin dimensiunea economic-manageriala, ce se dorește a fi adoptată la nivelul ei, dimensiunea juridico-contabilă a contabilității financiare (în care regurile fiscal nu sunt independente de regulile contabile).

Analiza deciziilor de alocare a resurselor în interiorul întreprinderii permite răspunsurile la următoarele întrebări:

CÂND ? Contabilitatea de gestiune este îndreptată către viitor deoarece, ea caută să ofere informațiile ce afectează viitorul, întreprinderii, fiind un instrument util ce alimentează procesul de programare și bugetare pentru alocarea resurselor și care vor servi la compararea previziunilor cu realizările.

CUI ? Pentru că procesul de alocare a resurselor să fie bine administrat, întreprinderea este divizată în centre de responsabilitate, adică în "celule decizionale" și coordonate între ele și reprezentând o primă destinație a resurselor achiziționate din exteriorul întreprinderii și alocate acestora.

DE CE ? PENTRU CE ? Fiecare centru de responsabilitate are rolul de a furniza o prestație sau de a pune la dispoziție produse sau servicii unuia sau mai multor clienți (din interiorul său din exteriorul întreprinderii). Contabilitatea de gestiune descompune deci informația pe destinația finală a consumului de resurse:produsele pe care le fabrica și le comercializează sau serviciile pe care le prestează.

Având ca finalitate furnizarea informațiilor de natură să faciliteze luarea deciziilor, contabilitatea de gestiune reprezintă un instrument esențial în administrarea întreprinderii, urmărind doua scopuri principale: cunoașterea costurilor, dar mai ales influențarea celor care pot acționa asupra lor.

Aceasta presupune integrarea informației contabile în sistemul de management, unde ea va servi la orientarea comportamentului persoanelor responsabile de alocarea resurselor și de accea termenul de influență anglo-saxon "management accounting"-"contabilitate managerială" justifica pe deplin scopul și rolul contabilității de gestiune.

În ceea ce privește cheltuielile ce vizează obținerea producției, contabilitatea de gestiune și calculația costurilor cuprind în sfera lor de cercetare câteva aspecte principale:

modul de formare a cheltuielilor ce se includ în costuri și stabilirea criteriilor pentru delimitarea lor față de alte consumuri și plăti bănești, care intervin în întreprindere;

gruparea si comportamentul cheltuielilor privind obținerea și desfacerea producției în raport cu factorii care le generează și cu caracterul lor;

diferiți indicatori determinați în funcție de cheltuielile privind producția și desfacerea, intre care pot fi enumerați: indicii de variabilitate, cheltuieli materiale la 1000 lei producția marfa, costuri la 1000 lei producție marfa si altele.

În ceea ce privește a doua coordonata a raportului care definește costul unitar, contabilitatea de gestiune și calculația costurilor studiază producția din două perspective:

în calitate de proces sau activitate ce se desfășoară într-un anumit cadru tehnico-organizatoric și servind simultan delimitării cheltuielilor pe sectoare;

în calitate de rezultat material concret al costurilor productive a elementelor fundamentale ale procesului de producție sau, altfel spus, ca produse, lucrări, servicii, etc., considerate purtători de costuri.

Contabilitatea de gestiune și calculația costurilor cuprind in sfera lor și unele probleme de ansamblu, dintre care pot fi enumerate:

studiul conceptelor fundamentale care guvernează gândirea și calculul costurilor;

studiul metodelor de calcul, de optimizare și prognoza a costurilor și condițiilor de aplicare a acestora în întreprinderi etc.

Contabilitatea de gestiune și calculația costurilor se circumscrie, prin obiectul sau, ca domeniu de aplicabilitate la nivelul întreprinderilor.

In cazul in care pentru un produs sau altul există mai multe întreprinderi producătoare, anumite organe de coordonare și sinteză din economie, cum sunt, spre exemplu, institutele de cercetări, departamentele, Institutul Național de Statistică si altele, pot solicita date și extinde calculul și la nivelul sectorului, subramurilor, în vederea determinării costului mediu unitar pentru întreaga producție.

1.2. Funcțiile contabilității de gestiune si calculației costurilor

Tehnica determinării costurilor îndeplinește in economia întreprinderilor mai multe funcții care rezida in cerințele conducerii moderne si de actualitate a activității lor.

Prima si, in același timp, cea mai importanta dintre ele este funcția de măsurare a costurilor privind producția si desfacerea ei.

Principalul fundament al eficientei economice cu minimum de efort, maximum de rentabilitate si necesitatea protejării mediului natural in care își desfășoară activitatea întreprinderea ca organism, implica obligatoriu măsurarea consumurilor de bunuri materiale, lucrări si servicii.

Indicatorul valoric cu caracter sintetic al consumurilor de bunuri materiale, lucrări si servicii este calculul producției, calcul a cărui mărime trebuie dimensionata corect prin calculul economic.

In scopul acestei dimensionări, calculul costurilor de producție utilizează formule specifice de exprimare având cu precădere un caracter analitic; cu ajutorul acestor formule consumurile productive se pot exprima valoric, pe tipuri, pe destinații, pe sectoare de cheltuieli si pe purtători de costuri si se consemnează in documente specifice.

Comparabilitatea, fiind un atribut calificativ al calculației costurilor presupune o concordanta perfecta atât a formulelor folosite, cat si a ariei lor de cuprindere, in fiecare dintre etapele de creare a informațiilor privind modul de formare a costurilor.

De regula, exprimarea cantitativa a consumurilor preceda exprimarea valorica a lor.

Funcțiile tehnice, pe care trebuie sa le satisfacă un anumit produs, determina, in etape consecutive, mărimile cantitative ce privesc consumurile de factori .

Contabilitatea de gestiune si calculația costurilor evaluează aceste consumuri in bani, asigurând astfel legătura dintre aspectul tehnic si aspectul economic al producției de bunuri, lucrări si servicii.

Măsurarea analitica a consumului de factori ai procesului de producție in expresie valorica cuprinde si funcțiile întreprinderii. Aceste funcții se desfășoară in cadrul unei structuri tehnico-organizatorice date, care-și pun amprenta pe mărimea, comportamentului si evoluția costurilor ca urmare a conexiunii inverse existente, intre gradul de organizare a activităților generate de funcțiile sistemului denumit întreprindere si costuri.

Cunoașterea raportului "funcțiune/cost" este necesara in fundamentarea deciziilor de natura organizatorica care sunt condiționate de dictonul "cost/eficienta" prin intermediul căruia este dirijata in timp evoluția structurilor întreprinderii si a funcțiunilor sale generatoare de costuri.

Funcția de măsurare a consumurilor de factori stă la baza altor trei funcțiuni ale calculației costurilor si anume: funcția previzionara, funcția de optimizare si funcția de urmările, control si reglare.

Aceste funcții au apărut si au fost introduse ca instrumente de conducere a activității întreprinderilor in etape diferite;in condițiile actuale ele acționează simultan si coerent si nu separat succesiv.

Fiecare dintre ele își păstrează insa specificitatea, a carei cunoaștere condiționează promovarea lor ca atare, in economia întreprinderii.

Funcția previzionala sau de prevedere rezida in caracterul dinamic al indicatorului cost si se înfăptuiește sub doua forme:planificarea sau bugetarea costurilor si prognoza lor.

Planificarea (bugetarea) costurilor se efectuează cu precădere la nivel microeconomic; ea se concretizează in principiu prin antecalcularea nivelului si structurii costului pentru fiecare produs in parte, precum si pentru întreaga producție programată a se fabrica de către întreprindere.

Tot o forma de manifestare a acestei funcții este si antecalculul indicatorilor derivați din costul producției (exemplu: cheltuieli materiale la 1000 lei producție marfa, costuri la 1000 lei producție marfa etc.).

Prin planificare (bugetare), costurile devin parte integranta a sistemului general de indicatori, pe baza căruia este organizata si condusa activitatea întreprinderii.

Antecalculul costurilor se fundamentează prin standarde cantitative sau norme de consum, prin norme sau standarde de timp, prin normative sau standarde financiare, precum si prin preturi si tarife stabilite cat mai aproape de realitate. Se asigura astfel un caracter realist indicatorilor de plan-costuri.

Cea de a doua latura a funcției previzionale a calculației costurilor si anume prognoza se manifesta mai ales la nivel macroeconomic pe seama subramurilor si ramurilor producției materiale si de servicii din economie. Studiile de prognoza se pot referi insa si la o singura întreprindere, ori numai la anumite produse, ori activități ale acesteia.

Astfel de studii se efectuează de către institute de cercetări, precum si de către organe specializate ce aparțin structurilor coordonate si de sinteza (departamente, ministere etc) din economie.

Prognoza costurilor acționează cu necesitate datorita:

conexiunii directe existente intre costuri si prețul respectiv calității lor de instrumente de măsură si dimensionarea lor reciproca;

legității intercorelarii indicatorilor privind dezvoltarea in perspectiva a economiei naționale rand a ramurilor si subramurilor producției materiale.

Funcția previzională a calculației costurilor nu poate fi separata de funcția de optimizare.

Optimizarea costurilor vizează alocarea unor resurse, distribuite in funcție de prioritățile cerințelor si competitivității execuției.

Costul este factorul intern al rentabilității.Modelele de optimizare a lui se bazează in principal pe funcții matematice care evoluează rezervele interne ale întreprinderii;acestea, odată identificate si valorificate, determina tocmai creșterea profitului si aratei rentabilității.

Reducerea costurilor in general, a cheltuielilor matematice in special, constituie o problema esențială întreprinderilor românești in etapa actuala.

Stabilirea anticipata a unui raport optim intre cheltuielile de producție si de desfacere si volumul fizic al producției are la baza o multitudine de factori si efectele lor asupra costurilor.

Într-o astfel de viziune este examinat fiecare produs fabricat sub aspectul funcțiunilor sale, corelate cu costurile productive pe care acestea le determina.

Deosebit de importante mai sunt cunoașterea si analiza tehnologiei de fabricație a produselor, știut fiind ca parametri acesteia si, in primul rand, consumurile tehnologice au caracter ca mărime si valoare, daca tehnologia se îmbunătățește.

Costurile, in forma lor primara, nefiind numai ale produselor ce se fabrica, evoluția acestora mai depinde si de alti factori cu rezonanta in consumuri care se supun optimizării si anume: funcțiunile întreprinderii si modul de înfăptuire a lor prin intermediul factorului organizatoric, capacitatea de producție a fiecărei unități si gradul de utilizare a acesteia, mărimea factorului dispozitiv (aparatul de conducere, organizare, planificare, evidenta si control), sarcinile actuale si de viitor ale întreprinderii, sistemul informațional si de decizie si altele.

În final, costul unitar si cel al întregii producții programate trebuie sa apară drept mărime obiectiv stabilita, care nu poate fi depășită, fara riscul afectării rezultatelor finale si a altor indicatori de eficienta.

Funcția de urmărire, control si reglare a contabilității si calculației costurilor se înfăptuiește concomitent cu acea latura a funcției de măsurare a costurilor care privește urmărirea si înregistrarea analitica curenta a cheltuielilor de producție si de desfacere pe perioade de gestiune, in raport de cerințele metodelor de calculație utilizate.

Prin exercitarea acestei funcțiuni se imprimă în comportamentul întregului sistem tehnic, economic si social, care este întreprinderea, efectele funcției previzionate si ale celei de optimizare a costurilor, eliminându-se pe parcurs cauzele care exercita influente negative asupra mărimilor prestabilite.

Controlul, ca funcție a calculației costurilor, urmărește realizarea obiectivelor propuse într-o serie de domenii hotărâtoare pentru întreprindere si anume:raportul costuri-producție fizica, producție-profit, rata rentabilității etc. Raportul stabilit prin control intre mărimea propusa si cea efectiva a acestor indicatori rămâne o pura constatare daca nu intervine reglarea, ca proces ce se desfășoară in cadrul centralizării si autonomiei sistemelor de conducere.

Potrivit acestui principiu "conducătorul sectorului de activitate (atelier, secție, serviciu, etc.), prin acțiunile sale, trebuie sa asigure menținerea parametrilor, respectiv a factorilor de influență privind costurile la nivelul dat" . Deciziile de reglare se realizează in cadrul autonomiei conducerii, insa criteriile de apreciere in luarea deciziilor sunt stabilite, de regula, de către nivelul ierarhic superior de conducere.

Organizând calculul costurilor pentru întreaga producție, dar mai ales pentru fiecare produs in parte, se creează posibilitatea comparării acestuia cu costul aceluiași program sau al unor produse similare fabricate de către întreprinderi din același grup, cu scopul de a desprinde din aceasta comparație gradul de organizare a producției, nivelul de înzestrare tehnica, gradul de utilizare a fondului de timp, gradul de calificare a forțelor de munca, modul de gospodărire a fiecărei unități in parte.

Obținerea unei producții cu cheltuieli minime constituie de fapt scopul final al exercitării plenare a funcției de conducere sub aspectul prevenirii, organizării raționale, informării, analizei, deciziei prompte si controlului permanent.

.

1.3. Interfața dintre contabilitatea financiara si contabilitatea de gestiune

Conceptualizarea contabilității este întemeiată pe principii si convenții ce modelează condițiile si soluțiile in gestiunea si contabilitatea firmei, care se concretizează in proceduri si modele adoptate in funcție de caracteristicile concrete ale situației.

Pe fondul elementelor care definesc cadrul conceptual de raportare financiara al contabilității, in România a fost adoptat sistemul contabilității in dublu circuit, sistemul contabil dualist, sistem care delimitează două circuite distincte ale contabilității: circuitul contabilitate financiară – circuit principal – și circuitul contabilitate de gestiune – ca circuit util de ordin secundar. Cele doua circuite, desi se delimitează structural si funcțional, sunt elemente ale aceluiași cadru, care este entitatea si deci împreună trebuie sa asigure realizarea obiectivelor de bază ale acesteia. Astfel, funcțiile celor doua circuite ale contabilității se completează reciproc, prin complementarea lor, contabilitatea financiara satisfăcând cu precădere funcții exterioare ale întreprinderii, in timp ce contabilitatea de gestiune satisface cerințe ale funcțiilor manageriale interne ale societății pe diferite trepte ierarhice ale acesteia. În acest sens, informațiile furnizate de contabilitatea de gestiune sunt utile cu precădere la:

întocmirea bugetelor de venituri si cheltuieli, pe feluri de activitate, produse, lucrări, servicii;

la determinarea costurilor si rentabilității pe activități si produse;

la urmărirea executării BVC – urilor;

la aprecierea modului si gradului de utilizare a resurselor alocate;

pentru pregătirea si luarea deciziilor la diferite niveluri ierarhice.

Pentru a înțelege interfața contabilității financiare cu contabilitatea de gestiune se impune precizarea caracterului contractual al raportului dintre administrarea generala a întreprinderii si conducători (manageri) subunităților acesteia (fabrici, uzine, secții, filiale, sucursale, magazine, depozite etc.).

Prin contractul de management, proprietarul (acționarii, asociații) încredințează managerului general administrarea si gestiunea generala a întreprinderii, iar acesta, la randul sau, subcontrolează gestionarea si administrarea subunităților de către managerii acestor structuri interne corespunzător schemei de organizare a întreprinderii.

Se formează astfel doua mari categorii de relații juridice cu caracter contractual:

relații contractuale exterioare întreprinderii, cu furnizorii, clienți, creditori, acționari, bănci, organisme sociale si fiscale, relații care generează obligații si drepturi de creanța si care fac obiectul contabilității financiare;

relații contractuale interne, intre managerul general (administrația, asociații) si conducătorii (managerii) diferitelor structuri lucrative ale întreprinderii, care determina relații juridice de natura drepturilor si obligațiilor cu privire la gestiune si valorificarea resurselor alocate pentru realizarea activităților programate in fiecare subunitate.

Intre gestiunea generală a întreprinderii, ce formează obiectul contabilității financiare, si subgestiunile acesteia controlate si caracterizate prin contabilitatea de gestiune se formează un sistem de relații economice orientat si subordonat obiectivelor de bază, respectiv activităților de exploatare ale întreprinderii.

Acest sistem de relații este definit prin fluxurile interne de gestiune, fluxuri care pot fi grupate in trei mari categorii:

A Fluxuri intre administrația generala si gestiunea subunităților;

B Fluxuri intersubunitati;

C Fluxuri intrasubunitare.

Fluxurile de bază sunt cele de categoria "A", respectiv cele care se formează prin mișcări biunivoce de bunuri si valori intre gestiunea generala a întreprinderii administrată de managerul general si gestiunile subunităților administrate de managerii acestora.

Figura nr.1

Fluxurile de bază (principale) intre administrația generala a întreprinderii

si a gestiunilor subunităților ei.

Sursa: Mihail Epuras, Valeria Băbăița, Corina Grosu, "Contabilitatea de gestiune si calculația costurilor", Editura Economica, București, 1999, pg.70

Se disting, in cadrul acestor fluxuri de bază, patru fluxuri principale (fig nr.1), prin care se realizează mișcările si se controlează permanent decontările generate de schimburile interne de valori si concomitent se caracterizează starea si rezultatele acestor mișcări.

Fluxurile principale sunt:

1. fluxul bugetelor de exploatare (BVC subunitare), orientat de la administrația generală la subunități;

2. fluxul resurselor alocate pentru executarea activităților de exploatare, care se mișcă de la administrația generală la subunitatea de exploatare;

3. fluxurile produselor obținute din activitatea de exploatare, care pornește de la subunitate de exploatare spre administrația generala;

4. fluxul abaterilor si controlul executării programelor, orientat in principal de la subunități la administrația generala.

Aceste fluxuri de baza interacționează sistematic intre administrația generala si subunități, ridicand probleme contabilității întreprinderii pe linia corelării contabilității financiare, ale carei obiect si sfera cuprind gestiunea si administrarea generala a întreprinderii, cu contabilitatea de gestiune a fiecărei subunități.

Celelalte două categorii de fluxuri ("B", "C"), respectiv fluxurile interunitații și fluxurile intraunitare, care au campul de actiune in limitele gestiunii fiecărei subunități, fac obiectul exclusiv al contabilității de gestiune pentru care nu se pun probleme directe cu corelare cu contabilitatea financiară.

Deși cele doua circuite ale contabilității întreprinderii funcționează cvasiautonom, data fiind unitatea gestiunii globale a patrimoniului întreprinderii, exista o zona de interfață in care se face legătura intre cele doua circuite contabile.

Mecanismul si metodologia de realizare a corespondentelor si schimburilor de informații intre aceste două circuite sunt foarte importante pentru organizarea si conducerea de ansamblu a contabilității oricărei societăți.

CAPITOLUL II

ASPECTE TEORETICE PRIVIND CONTABILITATEA PRODUCȚIEI

2.1. Factorii ce influenteaza organizarea contabilității de gestiune

Legea contabilității, prin conținutul sau, are in vedere întregul sistem contabil al agenților economici si nu numai o componenta sau alta a acestuia. În acest context, observam că incă din art.1 se precizează: "Societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societății cooperatiste si celelalte persoane juridice cu scop lucrativ au obligația sa organizeze si sa conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiara si contabilitatea de gestiune adaptata la specificul activității.

Așadar, organizarea contabilității de gestiune nu este facultativa, în spiritul legii enunțate, ci este obligatorie, dar, spre deosebire de contabilitatea generala (financiara), prezintă o anumită suplețe in utilizarea regulilor si metodelor care răspund cel mai bine managementului întreprinderii.

In funcție de obiectivele fundamentale ale contabilității de gestiune se disting ca structuri ale organizării acesteia:

organizarea determinării coturilor de producție ale produselor, lucrărilor, si serviciilor executate;

organizarea determinării rezultatelor si a rentabilității;

organizarea controlului de gestiune.

Pentru a evidenția elementele caracteristice fiecărei structuri se impune a fi luați in considerare factori care influenteaza organizarea contabilității de gestiune.

Astfel, organizarea contabilității de gestiune este in strânsă dependenta cu o serie de factori, cum sunt: precizarea organelor care executa lucrările contabilității de gestiune, tipologia calculațiilor de producție, mărimea întreprinderii, structura de producție, metodele si tehnicile de management etc.

In privința organelor care executa lucrările de calculație se pot întâlni următoarele modalități:

a) separarea activității de calculație a costurilor de ceea ce vizează analiza si fundamentarea deciziilor privind activitatea viitoare. Astfel, calculația efectiva poate fi efectuata fie in cadrul unui compartiment distinct subordonat directorului economic, fie al unui compartiment financiar contabil, pe când antecalculația elaborarea bugetelor pe feluri de activități se realizează in cadrul compartimentului plan dezvoltare;

b) concentrarea lucrărilor de calculație într-un singur compartiment functional 'Costuri, preturi si analize economice", ceea ce permite o viziune unitara de lucru.

2.2. Tipologia calculațiilor privind costurile de producție

Calculația costurilor ca un sistem de calcule științific fundamentale in vederea determinării înainte si după terminarea procesului de producție, a costului unitar al unui produs, obiect de construcții, lucrare executată și a întregii producții a întreprinderii, prezintă o importanta deosebita datorita implicațiilor costului asupra rezultatelor întreprinderilor. Aceasta poate fi privita din doua puncte de vedere: tehnic si economic. În sens tehnic, reprezintă un calcul al costului întregii producții si pe unitate de produs, iar in semn economic este unul din cele mai importante mjloace de analiza si control.

Calculația costurilor utilizate de agenții economici se deosebesc după principalele criterii care le diferentiaza si anume :

1. In funcție de momentul efectuării calculației, aceasta se poate organiza sub forma antecalculației si a postcalculației.

Antecalculația este elaborata înaintea fabricării producției la care se refera. Ea poate avea doua forme:calculație de plan (previzionala) si calculația de proiect sau de deviz. Calculațiile de plan stabilesc costul planificat (previzional) al întregii producții, al produselor si grupelor de produse ce urmează a se fabrica in anul de plan cu defalcare pe trimestre.

Calculațiile de proiect (de deviz) folosite la elaborarea documentelor privind fundamentarea investigațiilor au la baza normele de deviz si tarifele in vigoare privind lucrările de constructii-montaj proiectate.

Calculația efectiva sau postcalculul se utilizează in vederea determinării pe articole de calculație a costurilor efectiv al produselor, semifabricatelor sau lucrărilor executate. Spre deosebire de antecalculație care reflecta costurile necesare fabricării unui anumit produs, postcalculația întocmită pe baza datelor din costuri include costurile efectuate cu fabricarea produsului respectiv. Ea permite urmărirea cheltuielilor efective comparativ cu cele planificate si stabilirea abaterilor.

Elaborarea antecalculațiilor si a postcalculațiilor reprezintă o determinare dublă a acelorași costuri, impusă de cerințele conducerii activității, de urmărire operativă a costurilor efective comparativ cu cele planificate si de stabilire a abaterilor fata de costul previzional. Aceasta necesită: utilizarea aceleiași metode de calculație si nomenclaturi a producției, acelorași procedee de calcul si delimitare a costurilor pe purtătorii de costuri si pe sectoare si aceeași structura a costului.

2. In funcție de purtătorul in raport de care se stabilesc costurile, in antecalculații si postcalculații putem avea calculații pe unitate de produs (grupe de produse) sau pentru întreaga producție marfă si globală.

3. După periodicitatea calculației distingem calculații priodice si neperiodice.

Calculațiile periodice se efectuează cu regularitate la perioade precise (lunar, trimestrial, anual). In aceasta categorie se includ calculația de plan, normativa, pe faze, standardizate etc.

Calculațiile neperiodice se efectuează la perioade inegale de timp in funcție de durata ciclului de fabricație sau anumite momente, fara a se respeta cu regularitate. De exemplu, calculațiile pe comenzi, de proiect si calculațiile pe baza cărora se fundamentează preturile la produse noi.

4. După structura costului, calculațiile se divid in calculațiile pe elemente primare, pe articole de calculație sau in dubla structura.

Calculația pe elemente primare de cheltuieli stabilește cheltuielile totale aferente producției globale si a producției marfa privita la nivelul întreprinderii, indiferent ca aceasta este obținută in secții de baza, or auxiliare, sau costul unitar de produs.

Calculația pe articole de calculație urmărește determinarea costului unitar de secție, uzina, complet al fiecărui produs, grupe de produse, comanda si pentru întreaga producție, marfa.

Calculația in dubla structura determina costul pe produs, atât pe elementele primare, cat si pe articole de calculație.

5. In funcție de modul de formare al costurilor, distingem calculația pe feluri de costuri, pe locuri generatoare de costuri si pe purtătorii de costuri.

Calculația pe feluri de costuri stabilește costurile de producție pe elemente omogene indiferent de locul sau purtatorul de cost care le-a organizat.

Calculația pe locuri generatoare de costuri are ca scop stabilirea costurilor aferente fiecărui loc generator de costuri (atelier, secție, grupe de masini etc.) in vederea gospodăririi judicioase a locurilor generatoare de costuri, stabilirii responsabilității conducătorilor acestora.

Calculația pe purtători de costuri consta in calculația costului pe fiecare produs, lucrare, comanda, serviciu etc.

6. In funcție de particularitățile procesului tehnologic (producție individuala, de serie si de masă) se deosebesc calculația globala, pe comenzi si pe faze.

Calculația globală calculează costul unui singur produs într-o perioadă de gestiune.

Calculația pe comenzi grupează costurile aferente unei comenzi fiind utilizata in producția de unicate sau de serie.

Calculația pe faze urmărește determinarea costului pe fiecare fază a procesului tehnologic si apoi pe produs finit.

Tehnologia producției ca ansamblu al operațiilor succesive, respectiv al fazelor de prelucrare a materiei prime pana la obținerea produsului finit, influienteaza organizarea contabilității de gestiune prin numărul si nomenclatura documentelor privind pregătirea fabricației si urmărirea acesteia;determina ordinea de prioritate in care se efectuează elaborarea bugetelor si calculațiile privind costul de produs etc. Astfel, in producția complexa (mașini, unelte, tractoare, autocaminoane, locomotive etc) comparativ cu producția simpla (sticla, faianță, materiale de construcții, bere, siderurgie etc) numărul si nomenclatura documentelor este mai mare, costul unitar se calculează inițial pe grupe de piese, subasamblate si semifabricate si apoi pe produsul finit, deci numărul calculațiilor subasamblate si semifabricate si apoi pe produsul finit, deci numărul calculațiilor privind costul pe produs este mai mare fata de producția simpla unde costul produselor rezulta din însumarea cheltuielilor delimitate pe faze de fabricație ale produselor, costul ultimei faze reprezentând costul produsului finit.

Tipul de producție si modul de organizare a acesteia concretizat îndeosebi in nomenclatura si volumul producție fabricate (producția de masă, de serie si individuală) implică utilizarea unei anumite metode de calculație, influențând purtătorii de costuri, elaborarea, urmărirea si controlul bugetelor de cheltuieli.

Producția individuală constă din fabricarea cu aceeași tehnologie si in aceleași condiții a unui produs unicat sau a unui număr restrâns de unicate.

Producția de serie fabricată de regulă loturi sau partizi de produse după o anumită rețeta sau tehnologie cu schimbarea periodică a procesului tehnologic (mașini, unelte, confecții etc).

In producția de masa se fabrica pe perioade lungi si in cantități mari un produs sau mai multe produse cu aceleași rețete, tehnologii si utilaje (zahar, paine, ulei etc.). Tipul diferit al producției si modul de organizare a ei influenteaza in special metoda de calculație a costurilor folosite. Astfel, in întreprindere cu producție individuala sau de serie mica, unde producția se executa de regula pe comenzi, purtătorul de costuri se identifica cu produsul, grupele de produse sau cu comanda, deci se aplica metoda pe comenzi.

In întreprinderile cu proces tehnologic omogen sau care se desfășoară pe stadii succesive de prelucrare, se aplica metoda de calculație pe faze, iar in întreprinderile cu producție de masa, unde se fabrica un singur produs principal, metoda globala.

In producția de serie, intermediara intre producția de masa si cea individuala, se poate utiliza metoda de calculație pe faze (producția de serie mare), pe comenzi, pe grupe de produse ori T.H.M.

Mărimea întreprinderii influenteaza alegerea principiilor generale de organizare si executare a lucrărilor de calculație si de elaborare a bugetelor in sensul organizării sub forma centralizata sau descentralizata a lor.

In intreprinderile mici si mijlocii, calculația, elaborarea bugetelor pe locuri si feluri de activități, urmărirea si controlul executării lor sunt organizate centralizat, toate lucrările de calculație se executa de birouri sau compartimente organizate ca subdiviziuni distincte in cadrul structurii funcționale.

In întreprinderile mari se aplica sistemul descentralizat de organizare a calculației costurilor, determinat de necesitatea creșterii operativității si a controlului costurilor din fiecare secție, uzina. In aceasta forma, in cadrul fiecărei uzine, secții se organizează un birou de calculație, care executa lucrările privind bugetarea si evidenta costurilor de producție si controlul preventiv al lor.

La nivel central se efectueaza numai organizarea si îndrumarea calculației din secții, evidenta cheltuielilor de administrație si conducere, repatizarea amortizării pe locuri de costuri, centralizarea costurilor secțiilor de producție, calculul si raportarea costurilor de producție la nivelul întreprinderii.

Structura organizatorica a întreprinderii reprezentata prin structura de producție si concepție (secții, ateliere, fabrici) si structura funcțională (birouri, servicii) formează cadrul pe care se așează organizarea si funcționarea calculației costurilor si bugetarea acestora.

Secțiile si atelierele de baza si cele auxiliare constituie subdiviziuni stucturale in raport cu care se structureaza atât cheltuielile incorporabile, cat si producția care le-a ocazionat. In cazul sectorului administrativ si de conducere, cheltuielile ocazionate de activitatea acestuia se bugeteaza si urmărește la nivelul întregului sector funcțional.

Cu cat structura organizatorica este mai complexă, cu atât mai numeroase vor fi delimitările de cheltuieli pe zone de cheltuieli si numărul de calculații necesare pentru luarea deciziilor si optimizarea activității.

Metodele si tehnicile de management adoptate determină opțiunea pentru o metodă de calculație de tip clasic (globală, pe faze, pe comenzi) care necesită două rânduri de calculații: antecalculația si postcalculația stabilindu-se posterior abaterile de costuri sau se optează pentru o metodă de calculație previzional (costurile normate sau standard) care se asigure creșterea operativității informațiilor si controlul operativ al costurilor.

De asemenea, se poate opta pentru o metodă de tipul costului total (full costing) sau a uneia de tipul costului parțial (direct costing).

Cadrul de concentrare, profilare si specializare are implicații in organizarea contabilității de gestiune ca urmare a proceselor tehnologice diferite de la o întreprindere industrială dintr-o ramură sau alta, construcții, întreprindere agricolă, de transport etc., influențând numărul elementelor care trebuie programate și urmărire pe parcursul procesului de fabricație, prin volumul de calcine de executat și de organizare a lucrătorilor de bugetare și calculație datorită modificarii nomenclatorului de produse sau lucrări executate.

Gradul de integrare a întreprinderii legat de concentrarea și specializarea producției este un alt factor ce influențează organizarea calculației costurilor. Astfel, in întreprinderile integrate in cazul metodei de calculație pe faze se adoptă varianta cu semifabricate mai complexă decât varianta semifabricatelor folosită la întreprinderile neintegrate.

Gradul de mecanizare și automatizare a producției influențează organizarea calculației in sensul ce in unitățile cu proces de producție mecanizat complex sau automatizat se impune determinarea costului pe purtător de costuri la acest nivel, reducându-se numeral de calculații intermediare necesare calculării costului produsului.

Caracterul procesului de producție (continuu sau sezonier) are implicații asupra calculației costurilor. Astfel, in întreprinderile cu activitate continuă costul pe unitate de produs se calculează la finele perioadei de producție, pe articole de calculație, iar la cele sezoniere, costul se calculează numai in perioada de activitate. In perioada de inactivitate toate cheltuielile înregistrate in avans, repartizându-se in costuri in mod eșalonat in timpul perioadei de producție.

2.3. Organizarea contabilității stocurilor și a producției în curs de execuție

Pentru organizarea contabilității stocurilor și producției în curs de execuție se impune a se tine cont de elementele enumerate in cele ce urmeaza:

– obiectivele vizate;

– factorii specifici ce influențeaza stocurile și producția în curs de execuție;

– documente justificative și de evidență operativă;

– sistemul conturilor intrebuintate pentru reflectarea stocurilor și a producției în curs de execuție.

Obiectivele principale ce revin contabilității în domeniul contabilitatii stocurilor si a productiei in curs de executie sunt evidentiate in cele ce urmeaza.

Urmărirea și controlul realizării programului de aprovizionare a intreprinderii. Prin organizarea evidenței pe grupe și tipuri de stocuri, precum și a cheltuielilor de transport si aprovizionare pe categorii de cheltuieli, comparate permanent cu reglementarile programelor, se asigură informatii utile ce vizeaza stadiul aprovizionării.

Asigurarea integrității patrimoniale a stocurilor la locurile de depozitare și urmărirea permanentă a mișcării lor se realizează prin organizarea contabilității mijloacelor circulante materiale pe gestiuni și, apoi, în cadrul acestora pe tipuri de stocuri, cantitativ și valoric, înregistrarea riguroasa și in timp util a cuantumului mișcărilor și a diferențelor evidențiate in timpul inventarierii, sesizarea existenței stocurilor lipsite de utilitate sau cu mișcare anevoioasă, pentru luarea măsurilor utile lichidării acestora.

Se impune, in urmărirea utilizării raționale a mijloacelor materiale aprovizionate, o anumită modalitate de organizare care să permită respectarea normelor de consum specific in momentul eliberării lor din depozite, evidențele economiilor si a materialelor nefolosite si, in egala măsură, a materialelor recuperabile obținute prin prelucrarea lor în secțiile de fabricație.

Pentru a se asigura delimitarea clara a cheltuielilor de transport-aprovizionare față de valoarea materialelor ce sunt aprovizionate, se impune organizarea contabilității de așa maniera încât acestea să poată furniza informații privitoare la nivelul și structura cheltuielilor de transport aprovizionare.

Factori specifici de influență. Mărimea întreprinderii este un factor ce determină alegerea metodei de contabilitate sintetică a stocurilor. Astfel, poate fi aleasa ori metoda inventarului permanent, ori metoda inventarului intermitent.

Circuitul documentelor primare și evidenta analitică pe gestiuni este determinat de structura organizatorică și funcțională a gestiunilor de stocuri din întreprindere. Modalitatea de organizare a activității de aprovizionare și livrare, depozitare, dar și de mișcare a stocurilor de materiale constituie considerente elementare ale contabilității, deoarece operațiile specifice lor generează o mare diversitate de documente primare, documente de a căror corectă întocmire și completare depinde gradul de exactitate a informațiilor furnizate.

In funcție de caracteristicile tehnico-productive ale activelor circulante materiale, se face clasificarea lor, se stabilesc principalele categorii și conturile sintetice corespunzătoare si se elaborează nomenclatorul stocurilor. Pe această bază, mai apoi, se organizează evidența operativă și contabilitatea analitică.

2.3.1. Organizarea calculației costurilor prin metoda pe faze

Metoda de calculație pe faze își găsește aplicare in entitățile a căror producție este simplă, cu caracter de masă, in care procesele de fabricație se caracterizează prin aceea că produsul finit se obține printr-o serie de prelucrări a materiei prime și a materialelor in stadii sau faze succesive .

Astfel de procese de producție întâlnim in industria siderurgică, metalurgică, extractivă, ușoară, alimentară, chimică etc.

De exemplu, in industria textile, distingem ca faze (stadii) principale de prelucrare a materiilor prime (lână) următoarele: bobinat, depănat, urzit, netezit, țesut si vopsit.

În industria alimentară de pildă, la fabricarea berii fazele principale sunt: prepararea orzului, fabricarea malțului, fierberea, fermentația primară-secundară, tragerea la butoaie sau sticle.

Aplicarea metodei pe faze impune soluționarea următoarelor probleme:

determinarea fazelor de calculație a costurilor;

stabilirea costului semifabricatelor;

repartizarea costurilor de producție pe produsele obținute din aceeași fază.

Problema cea mai dificilă, dar esențială, in organizarea contabilității de gestiune și a calculației costurilor o constituie determinarea fazelor de calculație a costurilor. Această problemă revine, deopotrivă, atât organelor tehnice cat și celor economică din entitate. De modul cum sunt delimitate fazele de calculație depinde apoi, delimitarea corectă a costurilor pe purtători, evaluarea producției in curs de execuție, identificarea pierderilor tehnologice pe faze.

Printr-o observare atentă a procesului tehnologic se pot stabili numărul optim de faze de calculație. Nu totdeauna fazele delimitate din punct de vedere tehnic pot fi luate in considerare din punct de vedere contabil, ca locuri de cheltuieli pe care se pot colecta si determina cheltuielile fazei respective.

La determinarea fazelor de calculație trebuie avute in vedere următoarele aspecte:

faza de fabricație este in același timp și loc generator de costuri;

secția (atelierul) trebuie sa constituie subdiviziunea de bază pentru o calculație pe centre de responsabilitate;

in cadrul secțiilor, liniile tehnologice sau instalațiile complexe pot constitui faze de calculație, dacă rezultă semifabricate sau produse care se deosebesc de celelalte prin destinație, calitate etc.;

se vor crea faze de calculație distincte pentru fazele tehnologice in urma cărora rezultă un semifabricat ce se prelucrează in continuare sau un produs finit;

fazele de calculație trebuie astfel stabilite încă la finele acestor faze, producția sa poată fi măsurata;

costul fiecărui produs trebuie calculat printr-un număr cat mai redus de faze, pentru a asigura eficienta calculației.

Utilizarea acestei metode de calculație ridică si alte probleme ale producției de masă cum ar fi, de pildă, reflectarea costului semifabricatelor interne pe faze de calculație, repartizarea cheltuielilor intre două sau mai multe produse obținute din aceeași fază etc., pentru care, de asemenea, trebuie găsite soluții de rezolvare cat mai reale.

Fazele de calculație, odată determinate și delimitate, se simbolizează in scopul înregistrării, prelucrării si transmiterii datelor referitoare la cheltuielile de producție. Pentru aceasta, pe fiecare document ce consemnează consumuri in procesul de fabricație și producție obținute se înscriu, in mod obligatoriu, simbolurile atribuite.

În metoda pe faze, contul 921 , Cheltuielile activității de bază" se dezvoltă in analitic pe faze de calculație, produse, grupe de produse sau semifabricate, ca purtători de cost.

Există cazuri in care pe fazele de calculație stabilite se identifice nu numai cheltuielile considerate in general directe, ci și unele din cheltuielile cu întreținerea și funcționarea utilajului din categoric cheltuielilor indirecte. Se pot întâlni cazuri in care faza coincide cu secția și cu semifabricatul, și atunci toate cheltuielile se individualizează pe semifabricat.

Cheltuielile indirecte ale secțiilor de producție se colectează pe faze de fabricație, care la finele lunii se repartizează asupra produselor din faza respectiva. Contul care tine evidenta acestei categorii de cheltuieli, 923 „Cheltuieli indirecte de producție", se desfășoară in analitic astfel: la nivelul întreprinderii pe feluri de cheltuieli și la nivel de fază se vor deschide analitice in cadrul cărora cheltuielile se vor urmări pe feluri de cheltuieli indirecte ale secțiilor.

Cheltuielile generale de administrație se colectează numai la nivelul entității cu ajutorul contului 924 , Cheltuielile generale de administrație" pe feluri de cheltuieli.

Cheltuielile de desfacere se colectează numai la nivelul entității cu ajutorul contului 925 , Cheltuieli de desfacere" pe feluri de cheltuieli, iar la finele lunii se repartizează pe faze si in cadrul acestora, pe produse.

În condițiile metodei de calculație pe faze, modelul de calculație a costurilor este conceput in așa fel să respecte toate cheltuielile produsului finit ce s-a obținut. Modelul general al calculației costurilor pe faze, in funcție de criteriile de delimitare a fazelor, se poste elabora in două variante:

varianta cu semifabricate;

varianta fara semifabricate.

Metoda de calculație pe faze, variantă cu semifabricate. Această variantă a metodei pe faze se folosește la întreprinderile cu proces tehnologic îndelungat, care fabrică un număr relativ restrâns de produse, iar după fiecare fază se obțin semifabricate depozitabile, destinate fie consumului intern, fie vânzării, situație in care este necesară cunoașterea costului acestora in toate stadiile de fabricație.

Costul efectiv se stabilește pe fiecare fază si in cadrul acesteia pe feluri de cheltuieli, cheltuielile de secție transferându-se astfel in fazele in care se consumă. In ultima fază se obțin produse finite si, pentru calculul costului complet, la costul de producție se adaugă cota de cheltuieli generale ale întreprinderii.

Modelul de calcul al costului in cadrul variantei cu semifabricate este următorul:

⃰⃰ În prima fază:

⃰ În faza a doua:

;

⃰ În faza „n" unde se obțin produsul finit:

=

Metoda de calculație pe faze, varianta fără semifabricate. Această variantă este folosită atunci când semifabricatele obținute cunosc o singură destinație, si anume prelucrarea in continuare in fazele următoare ale procesului de producție.

Costul efectiv al produsului finit se determina adăugând la cheltuielile cu consumul materiilor prime, cheltuielile de prelucrare din toate fazele sau secțiile prin care trece produsul respectiv. De aici rezultă ca apare necesitatea determinării costului de producție din fiecare fază intermediar numai pentru cheltuielile directe și indirecte de prelucrare, fără a lua in considerare costul semifabricatelor.

În consecință, modelul matematic de calcul al costului unitar este următorul:

in care M reprezintă valoarea materiei prime consumate.

In vederea determinării cheltuielilor aferente producției in cadrul fiecărei faze trebuie sa se țin seama și de cheltuielile aferente producției neterminate din fazele respective, producția neterminată de la începutul perioadei adaptându-se la cheltuielile efectuate in cursul lumi, iar cea de la sfârșitul lunii scăzându-se din cheltuielile înregistrate.

Această variantă de calcul al costului se aplică la întreprinderi cu tehnologii diferite de fabricație, fapt pentru care ea se particularizează, in sensul ca:

din procesul de prelucrare se poate obține un singur produs omogen, situație in care pentru calculul costului se aplică modelul general enunțat anterior;

pot rezulta două sau mai multe produse principale, simultan sau cuplat (de exemplu, in industria clorosodicelor), grupe de produse cu caracteristici sensibil diferite sau, pe langa produsele principale, pot rezulta și produse secundare, de unde necesitatea utilizăriii unor procedee adecvate pentru separarea cheltuielilor pe feluri de produse.

2.3.2. Organizarea compartimentului financiar – contabil

Compartimentul financiar – contabil este organizat în cadrul departamentului financiar-contabil, sub conducerea contabilului șef.

În cadrul acestui departament se ține evidența financiar-contabilă a unității potrivit Legii contabilității, se calculează drepturile salariale aferente personalului angajat în baza datelor furnizate de către compartimentul resurse umane, cât și calcularea și virarea atât a obligațiilor bugetare, precum și a celor față de furnizori, creditori, etc.

Pe plan financiar și de trezorerie, departamentul financiar contabil asigură fondurile necesare societății; efectuează calcule de fundamentare a indicatorilor economici, corelați cu indicatorii financiari privind: marfa vândută și încasată, veniturile, mijloacele circulante și alți indicatori economici și financiari; răspunde de realizarea integrală și la timp a planului financiar, propunând măsuri eficiente de recuperare a pierderilor; răspunde de evidența imobilizărilor financiare; asigură plata la termen a sumelor care constituie obligația societății față de bugetul de stat și alte obligații față de terți; urmărește și încasează toate facturile pentru produsele livrate; asigură și răspunde de efectuarea corectă și la timp a calculului privind drepturile salariale ale personalului; întocmește proiectul planului de finanțare-creditare a investițiilor și se ocupă de celelalte operațiuni financiare în derularea investițiilor.

În ceea ce privește partea de contabilitate, departamentul financiar-contabil, răspunde de organizarea și funcționarea în bune condiții a contabilității patrimoniale; asigură efectuarea corectă și la timp a înregistrarilor contabile privind: fondurile fixe, calculul amortizării acestora, mijloacele circulante, cheltuielile de producție sau calculul costurilor, investițiile, rezultatele financiare; organizează inventarierea periodică a tuturor valorilor patrimoniale, urmărește definitivarea, potrivit legii, a rezultatelor inventarierii; întocmește lunar balanța de verificare pentru conturile sintetice și cele analitice și urmărește concordanța dintre acestea; întocmește situația principalilor indicatori economico-financiari lunari, bilanțurile trimestriale și anuale și coordonează întocmirea raportului explicativ la acestora.

Are obligații privind gestionarea mijloacelor de transport din dotare, înregistrându-le treptat amortizarea.

Departamentul financiar – contabil interacționează prin funcțiile sale cu toate departamentele unității, dar și cu mediul extern. La nivel de unitate, compartimentul financiar-contabil preia toate documentele furnizate de celelalte departamente, în vederea verificării fondului și formei acestora și înregistrării lor cronologice și sistematice în evidența financiar-contabilă. Astfel, de la departamentul vânzări preia facturile întocmite, avizele de însoțire a mărfii, instrumentele de plată obținute de la client în vederea întocmirii jurnalului de vânzări și a fișei de cont pentru clienți. Tot de aici se preiau retururile de marfă, borderourile de comandă.

De la departamentul personal preia purtătorii de informații referitori la personal și nivelul lor de remunerare. Astfel în cadrul acestui departament se întocmesc contractele de muncă în vederea transmiterii lor către departamentul financiar-contabil pentru înregistrare în registrul unic al salariaților. Foile colective de prezență, dreptul la concediul de odihnă și concediile medicale, precum și graficul realizărilor individuale ale salariaților participă la întocmirea ștatului de salarii. De asemenea tot de aici pleacă către compartimentul financiar – contabil nevoia de recrutare sau de restructurare de personal, precum și necesitățile de perfecționare a personalului existent prin cursuri acreditate.

Relația cu departamentul aprovizionări se realizează prin prisma necesității de mărfuri transmise de către departamentul financiar-contabil. De asemenea departamentul aprovizionări transmite facturile de aprovizionare și avizele de însoțire a mărfii, precum și notele de recepție și constatare de diferențe, soldurile furnizorilor, stocul de marfă existent.

Pe lângă relațiile de nivel intern, departamentul financiar-contabil interacționează și cu organele statului, organismele financiare și colaboratorii. Către stat are obligația de întocmire și transmitere, a declarațiilor lunare și ștatelor de plată, precum și rapoartelor financiare semestriale și/sau anuale. Relația cu organismele financiare vizează contractele pe care unitatea le are cu acestea, precum și transmiterea spre decontare a efectelor de plată primite de la clienți, precum și dispozițiile de plată prin virament a datoriilor justificate pe care unitatea le are față de terțe persoane. Raporturile cu alți parteneri de afaceri sunt reprezentate de contractele de colaborare cu aceștia în vederea respectării clauzelor stipulate în acestea.

Relațiile funcționale ale acestui departament sunt prezentate prin intermediul diagramei de relații prezentată în figura de mai jos.

Diagrama de relații a compartimentului financiar – contabil

2.4. Sistemul documentelor justificative și de evidență operativă

Operațiunile privind existența, intrarea si ieșirea, dar și deprecierea stocurilor sunt evidentiate în diverse documente specifice, care se pot grupa astfel:

Documente privind existența stocurilor:

– liste de inventariere;

– registru de inventar;

– proces verbal de inventariere;

Documente privind intrarea stocurilor:

– comenzi;

– facturi;

– avize de insoțire a mărfi;

– borderou de achiziție;

– note de recepție și constatare de diferențe;

– bon de predare – transfer – restituire;

– rapoarte de producție;

– bon de primire;

– liste de inventariere;

– declaratii vamale de import;

– ordine de plata – extrase de cont;

– chitanțe și registru de casă;

– borderou de primire a bunurilor în consignație;

– procese verbale de predare – primire;

– procese verbale de inventariere;

– procese verbale de donație;

Documente privind ieșirea stocurilor:

– facturi;

– avize de însoțire;

– bonuri de predare – transfer – restituire;

– borderou de vânzare;

– fișe limită de consum;

– bonuri de consum;

– foi de parcurs;

– procese verbale de predare – primire;

– bon de predare;

– declarație vamală de export;

– declarații de încasare valutară;

– decizii de imputare;

– procese verbale de donații;

– procese verbale de inventariere;

– buletin de analiză;

– extrasele de cont bancar;

– chitante și registru de casă;

– rapoarte zilnice de producție;

Documente privind descrierea stocurilor:

– listele de inventariere ;

– procese verbale de inventariere;

– situații de calcul a perisabilităților;

– procese verbale de scoatere din gestiune a bunurilor degradate sau expirate;

– note de constatare;

Evidența operativă a stocurilor se ține cu ajutorul urmatoarelor documente:

– fișa de magazie;

– registrul stocurilor;

– raportul de gestiune;

Factura – se întocmește în momentul livrării bunurilor, constituind, pe lângă funcția de intrare – ieșire din gestiune, pe cea de act justificativ pentru decontare (încasarea – plata) contravalorii bunurilor sau serviciilor consemnate.

Avizul de însoțire – servește ca document pentru eliberarea – primirea în gestiune și ca act de însoțire a stocurilor pe timpul transportului.

Nota de recepție și constatarea de diferențe – evidențiază bunurile intrate în gestiune. Este întocmită în baza documentelor eliberate de furnizor.

Bonul de predare – transfer – restituire – folosit pentru predarea la magazie a stocurilor (produse, semifabricate, etc.) obținute din producție proprie sau pentru transmiterea bunurilor de la un loc de depozitare la altul în cadrul aceleiași unități. Nu servește ca document pe timpul transportului.

Bon de comandă – chitanță este un formular cu regim special de tipărire, înscriere și numerotare ce servește ca document pentru: contractarea serviciilor, confirmarea primirii și evaluarea obiectului de executat sau de reparat, dupa caz, încasarea sumei de la client, determinarea volumului serviciilor prestate și a materialelor consumate.

Se executa în trei exemplare de către unitatea prestatoare, fie pentru un singur material eliberat (bon de consum individual), fie pentru mai multe materiale pentru același loc de consum (bon de consum colectiv).

Circulă la compartimentul financiar-contabil exemplarul 1, exemplarul 2 se predă clientului, iar exemplarul 3 rămâne în carnet.

Fișa limită de consum se întocmește de către compartimentul de lansare a producției pentru materiile prime și materialele care se consumă în mod repetat; se întocmește la începutul lunii cu cantitatea(țile) totală(le) care urmează a fi consumată(e).

Zilnic sau în cursul lunii fișa limită se completează cu cantitatea(țile) eliberată(te), parțial și cumulat, iar la sfarșitul lunii se face evaluarea cantităților ieșite.

Servește acelorași scopuri ca și bonul de consum și poate fi întocmită fie pentru un singur sortiment (fișă limită de consum individuală), fie pentru mai multe sortimente eliberate aceluiași loc de consum (fișă limită de consum colectivă).

Fișa de magazie este un formular cu regim special de tipărire, înscriere și numerotare ce servește ca document de evidență la locul de depozitare a intrărilor, ieșirilor și stocurilor de valori materiale; document de contabilitate analitică în cadrul metodei oparative-contabile; sursă de informații pentru controlul operativ curent și contabil al stocurilor de valori materiale.

Se întocmește într-un exemplar, separat pentru fiecare fel de material și se completeaza de către compatimentul financiar contabil (pentru deschiderea fișei și la verificarea înregistrărilor), gestionar sau persoană desemnată. Pentru valori materiale primite spre prelucrare de la terți sau în custodie se întocmesc fișe distincte care se țin separat de cele ale valorilor materiale proprii.

În scopul ținerii corecte a evidenței la magazie, persoanele desemnate de la compartimentul financiar-contabil verifică inopinant, cel puțin o dată pe lună, modul cum se fac înregistrările în fișele de magazie.

Fișa de evidență a obiectelor de inventar în folosință servește ca document de evidență a obiectelor de inventar de mică valoare sau scurtă durată, a echipamentului și materialelor de protecție date în folosință personalului, până la scoaterea lor din uz.

Se întocmește într-un exemplar, pe măsura dării în folosință a bunurilor pe fiecare persoană, de gestionarul care eliberează obiectele respective sau de persoana desemnată să țină evidența acestora.

Declarația vamală este utilizată pentru declararea în detaliu a bunurilor clasificate în tariful vamal, cu ocazia efectuării unor operațiuni de import sau de export și care dovedește efectuarea propriu-zisă a operațiunii de import sau de export, după caz, în condiții egale.

2.5. Sistemul conturilor utilizate

Contabilitatea sintetică a stocurilor se efectueaza prin intermediul clasei a III-a din Planul de Conturi General, "Conturi de stocuri și produse în curs de executie". In această clasă sunt cuprinse urmatoarele grupe:

grupa 30 Stocuri de materii prime și materiale

grupa 32 Producția în curs de aprovizionare

grupa 33 Producția în curs de execuție

grupa 34 Produse

grupa 35 Stocuri aflate la terți

grupa 36 Animale

grupa 37 Mărfuri

grupa 38 Ambalaje

grupa 39 Ajustari pentru deprecierea stocurilor și producției

în curs de execuție

CAPITOLUL III

CONTABILITATEA DE GESTIUNE A ACTIVITAȚII DE PRODUCȚIE LA S.C. “SENCO”S.A.

3.1. Prezentarea generală a S.C. SENCO S.A.

Bazată pe o îndelungată experiență ale cărei începuturi datează de mai bine de jumătate de secol, “SENCO” S.A. a reușit sa câștige încrederea partenerilor de afaceri si clienților prin calitatea superioară a produselor sale și a unei colaborări bazată pe seriozitate si promptitudine. Fondată in 1955, sub denumirea de Întreprinderea de Sârmă, Cuie și Lanțuri, “SENCO” SA a cunoscut etape de dezvoltare atât din punct de vedere al capacităților de producția, cat și al tehnologiei. Întreprinderea s-a reorganizat ca societate comercială pe acțiuni cu capital de stat conform Legii nr. 15/1990, privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome si societăți comerciale, in baza HG nr. 29/1991 și s-a înregistrat la Registrul Comerțului sub nr. J 17/15/1991, cu un capital social subscris și vărsat de 2.422.753 lei.

O schimbare importantă in cadrul companiei s-a produs in luna august 2002, moment in care compania “SENCO”a devenit o societate private cu capital majoritar străin. Ca urmare a acestei schimbare, a fost demarată o ample campanie de restructurare și aliniere a fabricii la cerințele pieței.

Atât activitatea productiva, cat și calitatea produselor au crescut, consecință a amplelor investiții demarate in achiziționarea unor utilaje de plasă sudată, trefilare, mașini de fabricat și ambalat cuie. Certificatele EN ISO 14001 și EN ISO 9001 obținute de “SENCO” SA dovedesc faptul ca s-a implementat și menținut un sistem de management al mediului și calității.

Condițiile nefavorabile de pieta și influenta crizei financiare au făcut, ca, din 2010, piața produselor metalurgice să scadă mult, atât in România cat și in Europa. În acest sens tendința generală de scădere s-a făcut simțită in cadrul societății prin scăderea cu 60,23% a cifrei de afaceri din 2013, comparativ cu anul precedent, continuând și ulterior.

S.C SENCO S.A. are o capacitate de producție de cca. 25.000 to/an, principalele produse fiind: sârmă tare mată, sarma zincată la cald și electrolitic, sarma moale neagră, cuie construcții și speciale, plasa de gard împletită și sudată.

O parte din produsele realizate se îndreapta spre piața externă. Principalii beneficiari de pe pieta externă sunt parteneri din: Italia, Spania, Bulgaria, Israel, Serbia.

3.2. Structura organizatorică

Structura organizatorică se definește drept ansamblul persoanelor, al subdiviziunilor organizatorice și al relațiilor dintre acestea, astfel constituite încât să asigure premisele organizatorice adecvate realizării obiectivelor prestabilite. Structura organizatorice poate fi considerate printr-o abordare funcțională, drept scheletul întregului organism care este firma, funcționarea acesteia fiind dependentă de modul in care sunt plasate și utilizate resursele umane de care dispune la un moment dat.

Structura organizatorica este formată din două mari părți: structura de conducere sau funcțională și structura de producție sau operațională. Structura de conducere sau funcțională reunește ansamblul persoanelor, compartimentelor și relațiilor organizaționale astfel constituite și plasate încât sa asigure condițiile economice, tehnice și de personal necesare desfășurării procesului managerial și proceselor de execuție. Structura de producție sau operațională este alcătuită din totalitatea persoanelor, compartimentelor și relațiilor organizaționale constituite in vederea realizării directe a obiectului de activitate al firmei.

S.C. “SENCO” S.A. e administrata de un Consiliu de Administrație format din trei membri numiți de care Adunarea Generală a Acționarilor. Are un director general și trei direcții (economice, producție, personal). In cadrul compartimentului producție, sub nivelul ierarhic al directorului de producție se situeaza șeful de producție și șefii de secții de producție (schimburi).

Strategiile și politicile definite de Consiliul de Administrație și îndeplinite de conducerea executiva au fost orientate spre îndeplinirea misiunii societății de a asigura creșterea cifrei de afaceri in perspectiva redresării in perioada anilor următori și realizarea unor produse noi și de calitate.

Pentru funcționarea unui ansamblu corelat de activități orientate care alegerea, formarea, dezvoltarea și utilizarea optima a resurselor financiare, in scopul asigurării mijloacelor necesare desfășurării eficiente a activității economice in limita resurselor disponibile, a normelor legale și utilizării eficiente a patrimoniului in activitatea desfășurată, conducerea executiva a întreprins toate măsurile in spiritul conservării patrimoniale si anume:

organizarea întregului patrimoniu pe gestiuni și încredințarea acestuia personalului încadrat pe funcții gestionare cu pregătire corespunzătoare, constituirea de garanții materiale si garanții suplimentare;

inventarierea tuturor bunurilor din patrimoniu, evaluarea bunurilor inventariate, stabilirea diferențelor, prejudiciilor și persoanele vinovate, imputare și recuperate, neînregistrându-se diferențe semnificative, iar cele constatate au fost recuperate integral;

asigurarea bunurilor patrimoniale contra riscurilor de orice natură, pe bază de contract, precum și organizarea și asigurarea pazei bunurilor pe bază de plan de pază, avizat de organul de politie conform legislației in vigoare;

implementarea și certificarea sistemului de management al calității conform EN ISO 9001:2000 precum și un sistem de management de mediu conform EN ISO 14001:2004.

3.3. Descrierea activității de bază a societății comerciale

Activitatea principală a societății, conform ultimei recodificări, este „Fabricarea de șuruburi, buloane si alte articole filetate, fabricarea de nituri și șaibe – conform codului CAEN 2594. Domenii secundare de activitate sunt comerțul, transporturile, închirierile, testările și analizele tehnice.

S.C “SENCO” SA ofera o gamă large de produse metalurgice, incluzând cuie, diverse tipuri de sârmă, plase, bobinate, fibre metalice.

Materia prima si materialele auxiliare sunt asigurate de către furnizorii existenti pe piata interna, cat și cea externă.

Alimentarea cu energie electrică și combustibil termic a instalațiilor și utilajelor din secțiile de producție, se realizeaza prin centrala proprie a societății, a cărei funcționare este supravegheată de o echipă de electricieni si mecanici. Consumul de energie electrică și combustibil este contorizat atât la nivelul societății, cat si pe secții de producție, iar aceste cheltuieli indirecte sunt incluse in costul de producție. Mijloacele de transport folosite pentru aprovizionare sunt alimentate cu benzina și motorină.

Personalul direct productiv al societății este asigurat de către electricieni, maiștri, trefilori, moto-stivuitori, ambalatori etc. În anul 2014, tendința generală de scădere s-a făcut simțită din ce in ce mai mult in cadrul societății prin scăderea cu 60, 23% a cifrei de afaceri comparativ cu anul precedent, de la 47.952.594 lei in 2013, la 19.070.746 lei in 2014. Profitul net aferent anului 2014, a înregistrat o reducere procentuală fată de 2011 de 45%, de la 4.786.835 lei la 2.632.759 lei. Capitalurile proprii au înregistrat o scădere cu 14,89 % fată de anul precedent, de la 2.183.971 lei in 2013 la 1.858.778 lei in 2014. Deși rezultatul exercițiului financiar 2014 a fost in scădere, capitalurile proprii sunt in continuare pozitive datorită rezervelor semnificative acumulate, in exercițiile financiare anterioare, precum și reevaluării activelor fixe.

3.4. Studiu de caz privind organizarea contabilități de gestiune la

S.C “SENCO”S.A

3.4.1. Colectarea cheltuielilor in contabilitatea de gestiune

In cadrul lucrării de licență, voi analiza doar trei din produsele acestei firme si anume: sarmă moale neagră, bobinuțele și cuiele. Aceste produse sunt fabricate in două faze de fabricație succesive, și anume procesul tehnologic de prelucrare și ambalarea.

Pentru fabricarea acestor produse materia primă utilizată este sarma laminată cu dimensiuni cuprinse intre 5.5mm și 8.0mm. Materialele consumabile care intră in procesul tehnologic sunt: rumegușul, uleiul emulsionabil și azotul.

Materialele auxiliare care sunt folosite pentru realizarea celor trei categorii de produse cuprind: folie autoadezivă, folie termocontractibilă, paleți, rame, bandă adezivă, bandă plastic, capse plastic, cutii carton, separatoare carton, etichete adezive, etc.

In faza 1 materia primă este supusa prelucrării, iar in faza 2 este supusă ambalării.

Pe scurt voi prezenta procesul de fabricație pentru fiecare produs prezentat in lucrare.

Sarma laminată este supusă procesului de trefilare, pe diametrele dorite, in mașina de trefilare care are mai multe trageri in funcție de sortimentația dorită .

Cu cât diametrul este mai mic cu atât este nevoie de mai multe trageri; de exemplu pentru cuiele cu un diametru de 3.0 mm, sunt necesare 4 trageri, unde se folosește sârma laminată tip SAE 1008-1010, care diferă în funcție de concentrația de carbon.

Sârma rezultată după trefilare este sârma tare mată (STM)

Pentru realizarea de cuie, STM-ul intră în mașina de cuie, unde este tăiată la diferite lungimi, după cum sunt comenzile. După tăierea la lungimea dorită, cuiele intră în mașina de tobare unde sunt degresate cu rumeguș, pentru a le da un aspect lucios. Cuiele astfel rezultate, merg către secția de ambalare, unde sunt ambalate în cutii de câte 5 kg, țiplate apoi cu folie termocontractibilă, paletate și etichetate.

Pentru a realiza sârma moale neagră, se utilizează sârma laminată SAE 1006, care după ce este supusă procesului de trefilare, rezultă STM. STM-ul rezultat merge la cuptorul de tratament termic de unde poate rezulta sârma moale neagră sau sârma moale albă obținută prin tratarea cu azot. Sârma moale neagră merge spre ambalare, unde se leagă în colaci de 25 kg, apoi se ambalează cu bandă laminată la rece (BLR) și se înfoliează cu folie biadezivă.

Pentru realizarea bobinuțelor, se folosește sârma moale albă rezultată de la cuptorul termic care se introduce în mașina de bobinuțe, mașină ce procesează diametri de sârma de la 0.9 – 1.2 mm. Sârma este bobinată în rulou de 330 gr. La ieșirea din mașini, sunt protejate cu folie termocontractibilă.

Pentru exemplificare, am atașat în anexe câteva imagini sugestive a modului de ambalare a sârmei, a cuielor și a bobinuțelor.

Având în vedere, specificul procesului de producție se aplică metoda pe faze fără semifabricate.

Cheltuielile aferente lunii septembrie 2014 au fost de 246.586 lei, repartizate astfel :

a) Cheltuieli directe = 191.261 lei

cheltuieli cu materiile prime si materialele directe aferente fazei I sunt egale cu 130.958 lei, din care:

sârmă moale neagră = 34.645 lei

bobinuțe = 21.153 lei

cuie = 75.161 lei

Tabelul nr. 1

SITUAȚIE CHELTUIELI CU MATERIILE PRIME

cheltuieli cu salariile directe = 46.415 lei din care:

faza I = 18.565 lei

sârmă moale neagră = 3.713 lei

bobinuțe = 5.570 lei

cuie = 9.282 lei

faza a II-a = 27.850 lei

sârmă moale neagră = 5.570 lei

bobinuțe = 8.354 lei

cuie = 13.926 lei

— cheltuieli cu contribuțiile sociale aferente salariilor directe = 13.893 lei

faza I = 5.553 lei

sârmă moale neagră = 1.114 lei

bobinuțe = 1.669 lei

cuie = 2.770 lei

faza a II-a = 8.340 lei

sârmă moale neagră = 1.671 lei

bobinuțe = 2.506 lei

cuie = 4.163 lei

Tabelul nr. 2

SITUAȚIE CHELTUIELI CU SALARIILE DIRECTE ȘI CONTRIBUȚIILE SOCIALE AFERENTE

b) Cheltuieli indirecte = 55.325 lei

1. Cheltuieli cu amortizarea utilajelor = 28.837 lei din care:

faza I = 11.213 lei

faza a 11-a = 17.625 lei

Utilajele folosite pentru realizarea produselor menționate anterior includ:

Faza I: mașini de trefilat sârma laminată, mașini de cuie, mașini pentru realizarea bobinuțelor.

Faza a II-a: mașini de ambalat sârmă, mașini de ambalat cuie, mașini de ambalat bobinuțe

Cheltuielile cu amortizarea sunt repartizate la sfârsitul lunii în raport cu valoarea de înregistrare a utilajelor, care este :

faza I = 1.057.147 lei

sârmă moale neagră = 301.320 lei

bobinuțe = 405.790 lei

cuie = 350.037 lei

faza a II-a = 1.057.511 lei

sârmă moale neagră = 375.045 lei

bobinuțe = 207.480 lei

cuie = 474.986 lei

Tabelul nr. 3

SITUAȚIA CHELTUIELI CU AMORTIZAREA UTILAJELOR

cheltuieli cu salariile indirecte = 20.375 lei

faza I = 8.149 lei

faza a II-a = 12.226 lei

3. Contribuții sociale aferente salariilor indirecte = 6.112 lei

faza I = 2.445 lei

faza a II-a = 3.667 lei

c) Cheltuieli generale de administrație = 13.011 lei Cheltuieli cu utilitățile: 7.516 lei

energie electrică : 5.164 lei

apă : 2.352lei

Cheltuieli cu întreținerea și reparațiile 3.152 lei

Alte cheltuieli de exploatare = 2.343

II. In timpul lunii se realizează :

Se înregistrează preluarea cheltuielilor directe aferente lunii septembrie 2014, din contabilitatea financiară.

Tabelul nr.4

COLECTAREA CHELTUIELILOR DIRECTE

Cheltuieli directe colectate pe faze și pe purtători de costuri (produse):

Tabelul nr.5

COLECTAREA CHELTUIELILOR INDIRECTE

Cheltuieli indirecte colectate pe faze

c) Cheltuieli generale, nedefalcate:

Se realizează înregistrarea cheltuielilor lunii septembrie 2014 în conturile de calculatie :

cheltuieli directe — contul 921 "cheltuielile activității de bază"

cheltuieli indirecte — contul 923 "cheltuieli indirecte de producție"

cheltuieli generale — contul 924 "cheltuieli generale de administrație"

contul 901 "decontări interne privind cheltuielile"

3.4.2. Repartizarea cheltuielilor indirecte asupra purtătorilor de costuri

1. Cheltuieli cu amortizarea = 28.837 lei

faza I.•

-cheltuieli de repartizat = 11.213 lei

baza de repartizare = valoarea de înregistrare a utilajelor

= 301.320 lei + 405.790 lei + 350.037 lei = 1.057.147 lei

= 11.213 lei / 1.057.147 lei = 0, 01061

Cheltuielile repartizate pe produse vor fi:

Sârmă neagră=301.320 lei x 0, 01061= 3.197 lei

bobinuțe = 405.790 lei x 0, 01061= 4.305 lei

cuie = 350.037 lei x 0, 01061= 3.711 lei

faza II

-cheltuieli de repartizat = 17.625 lei

-baza de repartizare = valoarea de înregistrare a utilajelor

= 375.045 lei + 207.480 lei + 474.986 lei = 1.057.511 lei

= 17.625 lei /1.057.511 lei = 0, 01667 lei

Cotele de cheltuieli pe produse vor fi:

-sârmă moale neagră= 375.045 lei x 0, 01667 = 6.252 lei

-bobinuțe = 207.480 lei x 0, 01667 = 3.459 lei

-cuie =474.986leixO, 01667=7.914lei

2.Cheltuieli cu salariile indirecte = 20.375 lei

 faza I.•

-cheltuieli de repartizat = 8.149 lei

-baza de repartizare = salariile directe

= 3.713 lei + 5.570 lei + 9.282 lei = 18.565 lei

= 8.149 lei /18.565 lei = 0, 43894 lei

Cheltuielile repartizate pe produse vor fi:

sârmă moale neagră= 3.713 lei x 0, 43894 = 1.630 lei

bobinuțe = 5.570 lei x 0, 43894 = 2.445 lei

cuie = 9.282 lei x 0, 43894 = 4.074 lei

 faza II:

cheltuieli de repartizat = 12.226 lei

baza de repartizare = salariile directe

= 5.570 lei + 8.354 lei + 13.926 lei = 27.850 lei

= 12.226 lei /27.850 lei = 0.43899 lei

Cheltuielile repartizate pe produse vor fi:

sârmă moale neagră= 5.570 lei x 0.43899 = 2.445 lei

bobinuțe = 8.354 lei x 0.43899 = 3667 lei

cuie = 13.926 x 0.43899 = 6114 lei

3. Cheltuielile cu contribuțiile sociale aferente salariilor indirecte = 6112 lei, se repartizează ponderând cheltuielile cu salariile indirecte repartizate anterior cu 30%.

faza I :

sârmă moale neagră = 1630 lei x 30% = 489 lei

bobinuțe = 2445 lei x 30% = 734 le

cuie = 4074 lei x 30% = 1222 lei

faza II.•

sârmă moale neagră= 2445 lei x 30% = 734lei

bobinuțe = 3667 lei x 30% = 1099 lei

cuie = 6114 lei x 30% = 1834 lei

Tabelul nr.6

REPARTIZAREA CHELTUIELILOR INDIRECTE PE PURTĂTORI DE COSTURI

Se închide contul 923 "cheltuieli indirecte de productie" transferând sumele repartizate asupra contului 921 "cheltuielile activitâtii de bază".

3.4.3. Calculația costului de producție pe faze

Se determină costul de secție pe faze și produse:

Tabelul nr.7

CALCULUL COSTULUI DE PRODUCȚIE PE FAZE

Costul efectiv al produselor în faza I este:.

Sârmă moale neagră = 44.788 lei

Bobinuțe = 35.876 lei

Cuie = 96.220 lei

Costul efectiv al produselor pentru faza a II-a este:

Sârmă moale neagră = 16.672 lei

Bobinuțe = 19.085 lei

Cuie = 33.951 lei

Însumând costurile pe cele doua faze, obținem costul de producție efectiv pe cele trei produse:

Sârmă moale neagră = 44.788 lei + 16.672 lei = 61.460 lei

Bobinuțe = 35.876 lei + 19.085 lei = 54.961 lei

3. Cuie = = 96.220 lei + 33.951 lei = 130.171 lei

Se înregistrează decontarea costului efectiv al producției terminate, transferând sumele aferente din contul 921 "cheltuielile activității de bază", în contul de rezultate 902 "decontări interne privind producția obținută".

902 = 921 246.592

59.052 902/s.m.n. 921 I/s. m. n. 44.788

55.759 902/bob 921 I/bob 35.876

131.775 902/cuie 921 I/cuie 96.220

921 1 II/s. m. n. 16.672

921 II/bob 19.085

921 II/cuie 33.951

Se înregistrează închiderea conturilor de gestiune: contul 902 "decontări interne privind producția obținută", în contul de rezultate 901"decontări interne privind cheltuielile ".

901 = 902 246.592

Costul unitar aferent produselor va fi:

= 61.460 lei / 20.000 = 3, 10 lei/kg

=: 54.961 lei / 30.000 = 1.83 lei/kg

=130.171 lei / 30.000 = 4, 34 lei/kg

CONCLUZII

Lucrarea de licență cu tema "Organizarea contabilității de gestiune și calculației costurilor la S.C. SENCO S.A." este structurată în trei capitole. Primul capitol cuprinde fundamentele organizării contabilității de gestiune și calculației costurilor, în care sunt prezentate obiectivele, rolul și funcțiile acesteia, precum și interfața dintre contabilitatea financiara și cea de gestiune.

În al doilea capitol al lucrării de licență am prezentat aspecte teoretice privind contabilitatea productiei , alcătuit din factorii ce o influențează.

În al treilea capitol am analizat calculația costurilor, în luna septembrie 2014 pentru trei din produsele societății, și anume: sârma moale neagră, bobinuțele și cuiele.

Tot în acest capitol se regăsește și prezentarea generala a S.C. SENCO S.A., societate cu producție metalurgică ce își organizează contabilitatea de gestiune prin metoda pe faze, fără semifabricate.

Produsele a căror costuri analizate sunt fabricate în doua faze succesive, și anume, procesul tehnologic de prelucrare și ambalarea acestora.

Pentru calculația costurilor se colectează cheltuielile directe (cheltuielile cu materiile prime și materialele directe, cheltuielile cu salariile directe și cheltuielile cu contribuțiile aferente salariilor directe pe cele două faze de calculație și pe produse).

Se repartizează cheltuielile indirecte asupra purtătorilor de costuri, care sunt reprezentate de cele trei produse analizate și se calculează costul de producție efectiv.

SC SENCO S.A. și-a propus ca în urmatorii trei ani de zile, după un proces de restructurare să reușească să devina mult mai eficient în activitatea economică, prin reducerea cheltuielilor și creșterea veniturilor din vânzarea produselor finite.

Contabilitatea de gestiune oferă conducerii informații necesare luări deciziilor în direcția reducerii cheltuielilor în etapele procesului de producție . Cu cât datele sunt furnizate mai repede cu atât se pot lua măsuri în timp real pentru evitarea realizării unor produse cu costuri ce nu pot fi acoperite de prețurile de vânzare.

Beneficiarii produselor realizate de S.C. SENCO S.A. sunt din sfera construcțiilor, sector zdruncinat din temelii de criza economică, începută in 2008.

În ultimul an se constată o creștere a activității în sectorul de construcții ceea ce ar putea avea influență pozitivă asupra activității S.C. SENCO S.A.

BIBLIOGRAFIE

1.*** Din motive de confidentialitate numele firmei S.C.”SENCO”S.A. este fictiv

2.*** Legea contabilitatii nr.82/1991 republicata,cu modificarile si completarile anterioare

3. Budugan Dorina,Contabiliatea și control de gestiune,Editura Sedcom Libris,Iași,2001,p 9

4. Cristina Bunea-Bontas,Coriolan Mares,"Contabilitatea de gestiune",Editura

Independenta Economica,Pitesti,2009,pg.103-105

5. Partenie Dumbravă,Contabilitatea de gestiune,Cluj Napoca,1993,Tiparul SC Polidava

SA Deva,p.29

6. Mihai Epuran,Valeria Babaita,Corina Grosu,'Contabilitate de gestiune si calculatia

costurilor,Editura Economica,Bucuresti,1999,pg.6

7. Moroșan Ioan,"Contabilitatea financiara si de gestiune.Studii de caz și sinteze de

reglementari".Editura CECAR,Bucuresti,2010,pg.834-836

8. Oprea Calin,Gheorghe Carstea,”Contabiliatea de gestiune si calculatia costurilor”,

Editura Genicod,Bucuresti,2002,pg 27-29

9. Pântea I.P., Gh. Bodea, Contabilitate românească conformă cu Directivele Europene, Ed.

Intelcredo, Deva , 2010

10. Petrescu Silvia,Mironiuc Marilena,Analiza economico-financiară.Teorie și

aplicații,Editura Tiparul,Iasi,2002,p.13

ANEXE

Sârmă moale neagră pregătită pentru transport

Bobinuță neutră

Cuie neambalate

Sârmă moale neagră neambalată

BIBLIOGRAFIE

1.*** Din motive de confidentialitate numele firmei S.C.”SENCO”S.A. este fictiv

2.*** Legea contabilitatii nr.82/1991 republicata,cu modificarile si completarile anterioare

3. Budugan Dorina,Contabiliatea și control de gestiune,Editura Sedcom Libris,Iași,2001,p 9

4. Cristina Bunea-Bontas,Coriolan Mares,"Contabilitatea de gestiune",Editura

Independenta Economica,Pitesti,2009,pg.103-105

5. Partenie Dumbravă,Contabilitatea de gestiune,Cluj Napoca,1993,Tiparul SC Polidava

SA Deva,p.29

6. Mihai Epuran,Valeria Babaita,Corina Grosu,'Contabilitate de gestiune si calculatia

costurilor,Editura Economica,Bucuresti,1999,pg.6

7. Moroșan Ioan,"Contabilitatea financiara si de gestiune.Studii de caz și sinteze de

reglementari".Editura CECAR,Bucuresti,2010,pg.834-836

8. Oprea Calin,Gheorghe Carstea,”Contabiliatea de gestiune si calculatia costurilor”,

Editura Genicod,Bucuresti,2002,pg 27-29

9. Pântea I.P., Gh. Bodea, Contabilitate românească conformă cu Directivele Europene, Ed.

Intelcredo, Deva , 2010

10. Petrescu Silvia,Mironiuc Marilena,Analiza economico-financiară.Teorie și

aplicații,Editura Tiparul,Iasi,2002,p.13

ANEXE

Sârmă moale neagră pregătită pentru transport

Bobinuță neutră

Cuie neambalate

Sârmă moale neagră neambalată