Contabilitatea de Acoperire Impotriva Riscurilor Necesitate Stringenta Pentru O Gestiune Eficienta a Companiei

De-a lungul timpului s-a observat o creștere fără precedent a situațiilor de risc și de incertitudine asupra entităților economice, acest lucru datorându-se în mare parte crizelor economice și globalizării economiei.

Noțiunea de „risc” este inseparabilă de cea de „afaceri”, întrucât mediul în care entitățile economice își desfășoară activitatea comercială este în continuă schimbare și dezvoltare. Astfel, putem afirma că riscul reprezintă incapacitatea firmei de a putea contracara la timp și cu cele mai mici costuri efectele evoluției continue a mediului economic.

Dezvoltarea piețelor de capital reprezintă, de asemenea, un factor cu rol major asupra diversificării riscurilor la care este supusă o societate comercială. Totodată, acest factor implică creșterea responsabilității managementului financiar în luarea celor mai bune decizii referitoare la reducerea impactului riscurilor asupra rezultatelor financiare ale entității.

Ca urmare, economiștii au fost interesați de găsire și punerea în practică a unor noi instrumente de prevenire și protecție împotriva riscurilor.

Adesea, pentru a atenua efectele nedorite ale riscurilor sunt folosite instrumentele financiare derivate.

Instrumentele financiare ocupă o poziție din ce în ce mai importantă în lumea financiară, princialul lor rol fiind acela de a ajuta entitățile economice să se potejeze eficient împotriva diverselor riscuri la care sunt supuse pe parcursul desfășurărăii activității.

Înainte de utilizarea instrumentelor financiare derivate, o entitate trebuie să își dezvolte un sistem propriu de reguli și proceduri referitoare la monitorizarea riscurilor.

Contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor prin intermediul instrumentelor financiare reprezintă o modalitate de gestionare a riscurilor la care este supusă fără încetare o entitate. Scopul contabilități de acoperire este acela de a reduce volatilitatea rezultatului financiar al companiei și de a prezenta tratamentul contabil al operațiunilor întreprinse de o companie pentru a atenua efectele riscurilor necontralabile, la care aceasta este supusă, asupra performanței financiare ale acesteia.

Tratamentul contabil al acestor operațiuni este reglementat de IAS 39 „Instrumente financiare: recunoaștere și evaluare”. În continuare sunt redate principalele noțiuni teoretice referitoare la contabilitatea acoperirii definite în standardul sus-menționat:

Operațiunea de acoperire împotriva riscurilor presupune stabilirea instrumentului de acoperire, astfel încât modificarea valorii juste a acestuia să reprezinte o compensare totală sau parțială a modificărilor valorii juste sau a fluxurilor de numerar ale unui instrument de acoperit.

Un element acoperit împotriva riscurilor este un activ, o datorie, un angajament ferm sau o tranzacție preconizată în viitor, care expune întreprinderea la riscul modificării valorii juste sau modificărilor fluxurilor viitoare de numerar și care este considerat ca fiind acoperită din punctul de vedere al contabilitții de acoperire împotriva riscurilor.

Un instrument de acoperire împotriva riscurilor este un instrument financiar derivat sau nederivat sau un alt activ financiar sau datorie financiară a cărui valoare justă sau fluxuri de numerar se precononizează să compenseze modificările valorii juste sau a fluxurilor de numerar aferente unui element desemnat ca element acoperit.

O astfel de relație de acoperire se califică pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor numai dacă respectă următoarele condiții:

În momentul inițierii operațiunii de acoperire trebuie să existe o documentație oficială privind relația de acoperire, precum și obiectivul și strategia entității economice de a gestiona riscul respectiv;

Se estimează că operațiunea de acoperire este eficientă;

În cazul unei tranzacții previzionate, aceasta trebuie să aibă un grad rdicat de probabilitate;

Eficiența acoperirii riscului este corect evaluată;

Acoperirea riscului a fost eficientă de-a lungul perioadei.

Cea mai dificilă condiție de îndeplinit este cea referitoare la determinarea eficienței operațiunii de acoperire, întrucât IAS 39 nu prevede un test sau vreun model cu privire la calcularea eficienței. Cu toate acestea, standardul menționează faptul că rezultatul acestei operațiuni trebuie să se încadreze între 80%-125%. Dacă rezultate obținute în urma testelor de eficiență nu se încadrează în acest interval, atunci întreaga relație de acoperire este considerată ineficientă.

O altă cerință prin care se asigură eficiența operațiunii de acoperire se referă la faptul că elementul acoerit și instrumentul de acoperire trebuie să aibă aceleași caracteristici.

De asemenea, standardul recunoaște acoperirea a trei tipuri de riscuri, după cum urmează:

Acoperirea variației valorii juste;

Acoperirea variației fluxurilor de numerar;

Acoperirea investiției nete într-o entitate netă.

Cu toate că există o reglementare bine pusă la punct referitoare la acoperirea împotriva riscurilor, pentru companiile din România contabilitatea de acoperire rămâne doar un aspect teoretic. Conform specialiștilor, entitățile române au această perspectivă asupra utilizării instrumentelor financiare datorită lipsei de cunoștințe și de experiență în domeniu. O soluție eficientă pentru această problemă ar fi educația companiilor, pentru ca acestea să descopere toate beneficiile utilizării operațiunilor de acoperire, asigurându-se astfel efectuarea a încă unui pas spre dezvoltarea unei gestiunii eficiente a afacerilor atât la nivel de întreprindere, cât și la nivel național.

În concluzie, contabilitatea de acoperire este un imperativ pentru fiecare companie, întrucât aceasta contribuie la prevenirea și protejarea eficientă împotriva riscurilor. Este bine știut faptul că gestiunea unei afaceri angajează numeroase riscuri, iar cunoașterea expunerii față de acestea este crucială atât pentru propria entitate, dar și pentru ceilalți actori din viața economică cu care întreprinderea respectivă se află în relații comerciale.

Dar contabilitatea de acoperire nu este singurul factor important în asigurarea unei protecții productive împotriva riscurilor, deoarece eficiența acoperirii riscurilor depinde în mare măsură de managementul societății comerciale și de profesionalismul specialiștilor săi.