. Contabilitatea Creditelor Bancare Si Sistemele de Plati Bancare

CAPITOLUL I.

APARATUL ȘI SISTEMUL BANCAR

1.1. Aparatul bancar

Banca este socotită o instituție care se ocupa cu mjlocirea creditului; mijlocitoare de putere de piață; întreprindere care are drept scop sa înlesnească și să mijlocească circulația monetară si a creditului.

În legea bancară română din anul 1934 la art.I menționează : “prin întreprinderea de bancă se înțelege orice întreprindere comercială al cărui obiect principal este acela de a săvârși orice fel de operațiuni asupra sumelor de bani în numerar, creditelor, asupra efectelor de comerț asupra diferitelor valori negociabile, precum și orice alte operațiuni în legătură cu aceasta”.

O amplă și cuprinzătoare definiție a băncii este dată de dr. Costin C. Kirițescu : “Banca este o entitate de stat sau particulară ale cărei funcții principale sunt: atragerea mijloacelor bănești temporar disponibile ale clienților în conturile deschise ale acestora; acordarea de credite pe diferite termene; efectuarea de viramente între conturile deschise la alte bănci; emiterea de instrumente de credit și efectuarea de tranzacții cu asemenea instrumente; vânzarea-cumpărarea de valută și alte operațiuni valutare”,

Aparatul bancar reprezintă un ansamblu coerent al diferitelor categorii de bănci care funcționează într-o țară, răspunzănd cerințelor unui anumit mod de producție și unei anumite etape de dezvoltare socio-economică.*

Aparatul bancar este organizat având în vârful piramidei o bancă centrală (la noi în țară, Banca Națională a României), care realizează politicile monetară, valutară și de credit ale statului respectiv,

În perioada de după 1989, odată cu apariția și dezvoltarea sectorului privat bancar, au fost înființate o serie de bănci comerciale cu capital privat, mixt și/sau de stat, precum și cu participarea de capital străin, Banca Națională a României având statutul de bancă centrală și de emisiune, adaptându-și obiectul de activitate în acest sens și în contextul economiei de piață,

1.2. Sistemul bancar

Sistemul bancar, după V. Jinga, este “un ansamblu de bănci diferite, organizat în jurul și sub conducerea băncii centrale, în vederea coordonării activității de scont și reescont, de credite, de plasamente și de administrare a depozitelor bancare”. Rezultă că sistemul bancar include toate băncile comerciale, băncile de afaceri, băncile de depozit, băncile de credit, băncile industriale, băncile agricole, băncile miniere și alte instituții de credit existente într-o țară.

Într-o economie de piață sistemul bancar îndeplinește funcția de atragere și concentrare a economiilor societății și de canalizare a acestora printr-un proces obiectiv și imparțial de alocare a creditului către cele mai eficiente investiții. În îndeplinirea acestei prime funcții, băncile, ca verigi de bază ale sistemului urmăresc modul în care debitorii utilizează resursele împrumutate.

Băncile asigură și facilitează efectuarea plăților, oferă servicii de gestionare a riscului și reprezintă principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare. Prin activitatea de colectare de resurse financiare concomitent cu plasarea lor pe piață, prin intermediul creditelor, a operațiunilor de scont și a altor operațiuni pe piața financiară, băncile îndeplinesc rolul de intermediari între deținătorii de capitaluri și utilizatorii acestora.

Sistemul bancar, transformând resursele pe care mediul economic le pune la dispoziție, se constituie în subsistem ale macrosistemului economico-social. Sistemul bancar se află într-o continuă interacțiune cu mediul economic din care preia intrări sub diferite forme pe care le prelucrează în vederea obținerii ieșirilor (produse și servicii bancare, informații financiar-bancare). Astfel spus, sistemul bancar este un sistem deschis și ceea ce este specific unui astfel de sistem este faptul că își reglează activitatea prin conexiune inversă capabilă de autoreglare.

În cadrul economiei de piață, băncile există nu numai pentru a satisface cerințele pieței, ci pentru a participa ele însele pe piață. Astfel ele concurează în atragerea depozitelor, în a acorda împrumuturi atât clienților persoane juridice, cât și clienților persoane fizice. Ele acordă împrumuturi firmelor considerînd că acestea vor fi suficient de profitabile încât să își ramburseze creditele și să plătească dobânda aferentă, generând astfel un profit pentru bancă. Într-o economie de piață băncile concurează între ele. Concurența orientează activitatea bancară mai aproape de cerințele clientului, prin dezvoltarea unor oferte de produse bancare, mai multe și mai bune, pentru atragerea și menținerea clienților. Concurența între bănci poate avea efecte negative, atunci când băncile își situează obiectivele privind obținerea de profit înaintea celor referitoare la etică, onestitate, etc. Banii clienților ar fi supuși riscului dacă băncile ar utiliza orice mijloace numai pentru un singur scop – maximizarea profitului. O astfel de practică ar avea consecințe dezastruoase, atât pentru clienții persoane fizice, dar și asupra economiei în general. De aceea se impun reglementări pentru protejarea clienților, care reglementări pot fi proprii sau legislative.

Datorită evoluției istorice și particularităților tranziției către o economie de piață, sistemul bancar românesc prezintă unele probleme și aspecte comune cu situația sistemelor bancare din alte țări est și central europene. Așadar, a fost creat un sistem bancar pe două niveluri, adică Banca Națională a României ca bancă centrală la nivelul I și bănci comerciale la nivelul II. Banca Națională a României și băncile comerciale sunt preocupate în permanență să rezolve problemele specifice perioadei de tranziție, inclusiv cu sprijinul instituțiilor financiar internaționale, cum ar fi Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. În acest context, in cadrul reformei României este cuprinsă și reforma în sistemul bancar, care are ca obiectiv crearea unui sistem modern, corespunzător standardelor internaționale, prin surse financiare concomitent cu adoptarea unor măsuri de armonizare internă și externă.

Măsuri de armonizare internă :

fixarea unei limite superioare pentru împrumuturile individuale;

elaborarea unor proceduri și cerințe pentru autorizarea noilor bănci;

limitarea nivelului creditelor interbancare;

reglementarea calității băncilor de acționari la instituțiile nebancare;

interzicerea anumitor activități, cum ar fi angajarea directă pe sistemul piață de valori sau formarea de carteluri bancare;

măsuri de armonizare externa;

tehnologie bancară;

perfecționarea profesională;

dezvolarea infrastructurii financiare;

privatizarea și restructurarea economică.

1.3. Organizarea sistemului bancar

Sistemele bancare sunt organizate în general pe două nivele:

banca centrală;

băncile comerciale.

Banca centrală acționează ca o instituție din partea statului pentru a stabili și coordona politica monetară și de credit a economiei.

1.3.1. Structura teritorială a băncilor comerciale

Conform legii nr.33/1991, art. 4 “structura organizatorică, conducerea și administrarea societăților bancare se stabilesc prin statutele proprii”.

Structura teritorială a băncilor comerciale:

centrala băncii;

sucursalele județene și a municipiului București;

filialele (subordonate organizatoric și funcțional sucursalelor) în unele orașe și la nivelul sectoarelor municipiului București;

agenții (subordonate filialelor sau chiar sucursalelor).

Sucursalele, filialele, agențiile sunt unități operative care nu au personalitate juridică. Ele efectuează operațiuni bancare în limita competențelor stabilite de centrala băncii și funcționează pe baza aprobării Consiliului de Administrație al băncii respective.

Centrala băncii îndeplinește funcția de conducere pentru toate activitățile ce se desfășoară în sucursale, filiale și agenții, asigurând aplicarea corecta a legilor, hotărârilor și a tuturor actelor normative ce guvernează activitatea bancară.

Sucursalele se constituie la nivel județean și au ca atribuții :

coordonarea, îndrumarea și controlul activității desfășurate în unitățile din subordine (filiale, agentii);

întocmirea situațiilor la nivelul județului privind evidența, prognoza și administrarea trezoreriei;

defalcarea plafoanelor de credite transmise de centrală pe unitățile din subordine;

întocmirea de lucrări de analiză și informare privind creditele acordate, verificarea garanțiilor, rambursare, credite restante;

analiza la nivel de județ și luarea de măsuri,dacă este cazul și informarea centralei;

aprobarea propunerilor unităților din subordine pentru îmbunătățirea activității acestora;

urmărirea aspectului pregătirii profesionale a personalului;

acordarea de credite în valută până la un anumit plafon;

Filialele sunt unități teritoriale operative ale societății bancare. Ele au o autonomie gestionară și operativă în limita competențelor acordate de centrala băncii. Au urmatoarele competențe:

răspund de activitatea proprii, căt și a unităților din subordine;

se conformează cerințelor sucursalelor și a centralei;

organizează și conduc activitatea în agenții;

organizează relațiile cu clienții;

îndeplinesc atribuțiile pe linie de personal, salarizare, organizare.

Agențiile reprezintă puncte de lucru ale sucursalelor sau filialelor, fiind direct

subordonate acestora. Ele au fost organizate pe baza apropierii de clienți și derulează un volum mare de operațiuni, dar de valori mici. Acestea asigură desfașurarea activităților de creditare și scont, conturi, viramente și casierie.

1.3.2. Structura funcțională a băncilor comerciale

Activitatea in cadrul societăților bancare se desfașoară pe direcții sau departamente, servicii, birouri, oficii specializate.

In cadrul centralelor, activitatea este organizată pe direcții de specialitate sau departamente, care la rândul lor au în subordine diferite servicii:

Directiile / departamentele de coordonare și strategie răspund de activitatea de ansamblu privind creditarea și decontările;

Direcțiile / departamentele de trezorerie prospectează posibilitățile de asigurare a

resurselor de creditare, negociază și propun contractarea de credite pe piața interbancară și participă la licitațiile organizate de Banca Națională a României pentru obținerea creditelor de refinanțare, stabilesc prognozele de trezorerie, realizează proiectele de emisiune de hârtii de valoare și se ocupă de plasarea acestora;

Direcțiile / departamentele de casierie se regăsesc în cadrul oricărei societăți bancare și au rolul de a asigura și de a răspunde de coordonarea și urmărirea efectuării operațiunilor cu numerar și alte valori, efectuarea operațiunilor cu numerar, ținerea evidenței numerarului și păstrarea acestuia;

Direcțiile / departamentele de control asigură exercitarea controlului asupra activității de ansamblu la unitățiile din teritoriu, efectuează periodic controlul patrimonial asupra gospodăririi valorilor materiale și bănești, atât la centrale cât și la nivel teritorial;

Direcțiile / departamentele pentru operațiuni externe comerciale și necomerciale

asigură prelucrarea documentelor referitoare la exportul și importul de mărfuri,

servicii ale agenților economici, instituțiilor sau altor persoane fizice, asigură

derularea operațiunilor de decontare cu străinătatea;

Direcțiile / departamentele de creditare întocmesc documentațiile de creditare și

fac propuneri pentru conducerea băncii, urmăresc evoluția lor, propun măsuri de recuperare a creditelor, cănd agentul economic nu le poate rambursa;

Direcțiile/ departamentele de relații bancare internaționale răspund de îndeplinirea atribuțiilor în domeniul relațiilor externe de plăți și credite în conformitate cu reglementările legale în domeniu;

Direcțiile / departamentele de contabilitate asigură și răspund de organizarea și

conducerea activității contabile; execuția de casă a bugetului public naționtea in cadrul societăților bancare se desfașoară pe direcții sau departamente, servicii, birouri, oficii specializate.

In cadrul centralelor, activitatea este organizată pe direcții de specialitate sau departamente, care la rândul lor au în subordine diferite servicii:

Directiile / departamentele de coordonare și strategie răspund de activitatea de ansamblu privind creditarea și decontările;

Direcțiile / departamentele de trezorerie prospectează posibilitățile de asigurare a

resurselor de creditare, negociază și propun contractarea de credite pe piața interbancară și participă la licitațiile organizate de Banca Națională a României pentru obținerea creditelor de refinanțare, stabilesc prognozele de trezorerie, realizează proiectele de emisiune de hârtii de valoare și se ocupă de plasarea acestora;

Direcțiile / departamentele de casierie se regăsesc în cadrul oricărei societăți bancare și au rolul de a asigura și de a răspunde de coordonarea și urmărirea efectuării operațiunilor cu numerar și alte valori, efectuarea operațiunilor cu numerar, ținerea evidenței numerarului și păstrarea acestuia;

Direcțiile / departamentele de control asigură exercitarea controlului asupra activității de ansamblu la unitățiile din teritoriu, efectuează periodic controlul patrimonial asupra gospodăririi valorilor materiale și bănești, atât la centrale cât și la nivel teritorial;

Direcțiile / departamentele pentru operațiuni externe comerciale și necomerciale

asigură prelucrarea documentelor referitoare la exportul și importul de mărfuri,

servicii ale agenților economici, instituțiilor sau altor persoane fizice, asigură

derularea operațiunilor de decontare cu străinătatea;

Direcțiile / departamentele de creditare întocmesc documentațiile de creditare și

fac propuneri pentru conducerea băncii, urmăresc evoluția lor, propun măsuri de recuperare a creditelor, cănd agentul economic nu le poate rambursa;

Direcțiile/ departamentele de relații bancare internaționale răspund de îndeplinirea atribuțiilor în domeniul relațiilor externe de plăți și credite în conformitate cu reglementările legale în domeniu;

Direcțiile / departamentele de contabilitate asigură și răspund de organizarea și

conducerea activității contabile; execuția de casă a bugetului public național; exercitarea controlului bancar asupra operațiunilor contabile privind creditarea; finanțarea și plățile efectuate de unitățile operative ale băncilor pentru clienții lor; asigură întocmirea bilanțurilor și a situațiilor lunare și a bilanțului contabil anual al băncii; organizează și controlează decontările reciproce între unitățile teritoriale ale băncilor; întocmesc proiectele bugetelor de venituri și cheltuieli și urmăresc execuția lor;

Direcțiile / departamentele de informatică răspund de activitatea de informatică pe ansamblul băncii și asigură și derularea operațiilor privind telecomunicațiile;

Directiile / departamentele de organizare și resurse umane care stabilesc structura

organizatorică a băncii, extinderea rețelei de unități, selecționarea, încadrarea și utilizarea forței de muncă;

Direcțiile / departamentele juridice care asigură legalitatea în desfășurarea

activității băncii și la apărarea intereselor patrimoniale și nepatrimoniale proprii activității bancare.

1.3.3. Conducerea societăților bancare

Organele de conducere ale unei bănci au responsabilitatea să asigure procesul de coordonare, conducere și decizie. Acestea sunt :

Adunarea Generală a Acționarilor este organ cu rol deliberativ care hotărăște problemele generale privind activitatea băncii;

Consiliul de Administrație asigură conducerea și administrarea băncii; este organ deliberativ și este format din președinte, vicepreședinți și membrii aleși de Adunarea Centrală a Acționarilor;

Comitetul de Direcție asigură conducerea operativă a băncii, este numit de Consiliul de Administrație și duce la îndeplinire hotărârile acestui consiliu; este format din președinte, vecepreședinte plus membrii. Președintele Consiliului de Administrație conduce și Comitetul de Direcție;

Conducerea Curenta este asigurată de către președinte, vecepreședinți și directorii direcțiilor din centrală;

Comisia de cenzori are ca atribuții controlul asupra modului cum se efectuează operațiunile băncii în cadrul legal și raportează Consiliului de Administrație.

CAPITOLUL II

BANCA – COMPONENTĂ A SISTEMULUI BANCAR

2.1. DATE GENERALE privind Banca Comercială Română S.A. Sucursala Timișoara

Banca Comercială Română S.A. este organizată potrivit Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale și a Legii nr.33/1991 privind activitatea bancară, fiind înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr.J.40/90 din 23 ianuarie 1991.

Potrivit statutului său de organizare și funcționare aprobat și funcționare aprobat prin Hotârărea Guvernului României nr.1195/1990, Banca Comercială Română efectuează operațiuni bancare și financiare în țară și în străinătate, pentru contul său propriu și clienților băncii- persoane fizice sau juridice – în numele unor instituții sau în colaborare cu acestea, precum și cu orice alte activități permise de reglementările legale în vigoare.

Obiectul de activitate al băncii cuprinde toată gama de activități și servicii bancare care pot fi pe deplin și legal prestate în România și / sau străinătate, în conformitate cu legislația română aplicabilă și autorizația de funcționare eliberată de Banca Națională a României, Banca Comercială Română S.A. are următorul obiect de activitate:

primește depozite bănești, la vedere și la termen, de la persoane fizice și juridice;

acordă credite pe termen scurt, cu scadența de rambursare de până la 12 luni, pentru activitățile de aprovizionare, producție, desfacere și prestări de servicii, precum și pentru consum gospodăresc și personal;

acordă credite pe termen mediu, cu rambursare până la 5 ani, și pe termen lung, până la 25 de ani, în condițiile stabilite de lege, cu asigurarea resurselor corespunzătoare;

efectuează operațiuni de scontare a efectelor comerciale în cadrul operațiunilor de scont și rescont;

efectuează operațiuni de încasări și plăți, în numerar și virament, pentru clienții care deschid conturi la bancă, pentru livrări de mărfuri, prestări de serbicii, executări de lucrări și orice alte operațiuni bănești ale acestora;

efectuează operațiuni de schimb valutar;

acordă clienților săi credite în valută;

emite și primește cecuri sau documente de plată în valută;

primește și emite garanții pentru angajamente de plată străine, proprii sau ale terților, sau în favoarea acestora;

efectuează operațiuni de arbitrajare pe piețele monetare sub formă de atragere și constituire de depozite la termen și vedere, proprii și ale clienților. Banca poate compensa din profitul realizat din aceste operațiuni eventualele diferențe nefavorabile;

participă, în calitate de asociat sau acționar la înființarea unor societăți sau instituții bancare, în țară sau străinătate;

participă la tranzacții externe, financiare, de plăți și de credit, încheie cu bănci și instituții financiare străine angajamente și convenții de plăți; încheie contracte și convenții privind primirea sau acordarea de credite din/și în străinătate;

încheie aranjamente de corespindent cu bănci și instituții financiare străine;

participă la organizații și organisme internaționale cu caracter financiar bancar sau monetar;

efectuează operațiuni de încasări și plăți și alte servicii bancare pentru instituțiile finanțate de la buget sau autofinanțare;

efectuează operațiuni privind executarea de casă a bugetului statului, în limita mandatului primit;

cumpără sau vinde în țară sau străinătate, aur și alte metale prețioase în lingouri, monede sau medalii;

efectuează orice alte operațiuni bancare, în țară și străinătate.

Durata de activitate a băncii este de 99 ani, de la data emiterii autorizației de funcționare de către Banca Națională a României, cu posibilitatea extinderii acestei perioade.

Capitalul social al băncii subscris de stat este de 12.000.000.000 lei, reprezentat prin 2.400.000 acțiuni a 5.000 lei fiecare, putându-se emite și titluri cumulative.

Capitalul social vărsat la înființarea băncii a fost în sumă de 7.000.000.000 lei.

2.2. Rolul și funcțiile băncii

Pe măsură ce băncile s-au dezvoltat, mulți experți au încercat să definească ce se înțelege prin termenul “bancă” provenit din limba italiană, dar încă nu s-a ajuns la o definiție unanim acceptată.

O primă definiție ar încerca să indice că o bancă este o instituție căreia i se acordă permisiunea, sub forma unei autorizații de a efectua tranzacții cu bani,

În țara noastră a fost acceptată următoarea definiție : societățile bancare sunt persoane juridice al căror obiect principal de activitate îl constituie atragerea de fonduri de la persoane juridice și fizice, sub formă de depozite sau instrumente negociabile, plătibile la vedere sau la termene, precum și acordarea de credite – Legea nr.3/1991.

Luând în considerare definiția de mai sus, rolul băncii se concretizează în următoarele:

atragerea depozitelor bănești ale clienților (obținere de fonduri);

să permită clienților să își retragă banii sau să îi transfere în alte conturi;

acordarea de împrumuturi clienților care solicită credite, folosind depozitele atrase (plasarea fondurilor).

In ansamblul lor și la nivel macroeconomic, băncile îndeplinesc următoarele funcții:*

atragerea disponibilităților monetare temporar libere ale diferiților agenți economici. In acest sens întreprinzătorii, diferite societăți, instituții, populația, chiar și statul apelează la bănci pentru a păstra veniturile și capitalurile, pentru care acestea plătesc o anumită dobândă;

acordarea (distribuirea) de mijloace bănești suplimentare diferiților agenți la solicitarea acestora, în vederea completării capitalurilor proprii. In felul acesta, băncile se dovedesc un sprijin real în susținerea proceselor economice pe care le desfășoară un agent economic.

băncile și în special banca centrală, datorită poziției pe care o are în mecanismul economic emite și deci, pune în circulație atât monedă de hârtie, monedă divizionară, cât și monedă de cont de cont, contribuind astfel la asigurarea proceselor de producție, de aprovizionare, de desfacere și pe această bază la formarea masei monetare în circulație;

crearea instrumentelor de credit ale circulației. Astfel, băncile pot acorda credite prin mijloace proprii, din acumulările formate din diferite depuneri și prin emisiunea de bancnotă.

2.3. Politici bancare

Marketingul bancar cuprinde patru componente principale :

Politica produselor și serviciilor bancare;

Politica de prețuri;

Politica de distribuție;

Politica de comunicație.

a) Politica produselor și serviciilor bancare;

Politica produselor și serviciilor bancare este marcată de trei caracteristici majore :

Prima caracteristică constă în multiplicarea considerabilă a produselor și serviciilor bancare propuse de bănci clientelei lor. Aceasta diversitate mereu în creștere a contribuit la dezvoltarea băncilor în detrimentul sectorului comercial, în conceperea produselor și serviciilor noi;

A doua caracteristică privește importanța rolului puterii publice asupra variabilei produs, considerată ca fiind esențială în mixul de marketing. Acest rol se manifestă din momentul producerii și până la dispariția produselor de piață. Ele sunt definite și modificate de către puterea publică.

A treia caracteristică a politicii de produse și servicii bancare pare inerentă și comună tuturor activităților din domeniul serviciilor. Este vorba de modul în care clienții participă la selectarea serviciilor și produselor oferite pe diverse societăți.

b) Politica de prețuri

Politica de prețuri a unei bănci definește atitudinea acesteia față de clienții săi prin utilizarea instrumentelor specifice diverselor categorii la care se referă: dobânzi, comisioane, taxe, speze, etc.

O idee esențială ăn materie de preț pentru serviciile bancare este legată de trasparență. Instituțiile de credit sunt obligate să aducă la cunoștiința clientelei lor și a publicului, condițiile generale pe care le practică pentru operațiunile pe care le efectuează. De ăndată ce deschid un cont, băncile trebuie să își informeze clientela asupra condițiilor de utilizare a contului, asupra diferitelor comisioane ce se aplică serviciilor și asupra obligațiilor reciproce ale băncilor și clienților lor.

c) Politica de distribuție

Politica de distribuție urmărește ca produsele și serviciile bancare să fie cât mai accesibile pentru client. Reteaua de distribuție a produselor și serviciilor bancare se concretizează în : rețeaua de sucursale, filiale a băncii, telefonul, calculatorul, automatele bancare. Datorită progresului tehnologic și moneticii au fost puse în aplicare noi metode de distribuție a produselor și serviciilor bancare (ghișee bancare automate, banca la domiciliu, telemarketing-ul, etc.),

d) Politica de comunicație

Comunicația prezintă două dimensiuni : comunicația externă, destinată propriului personal.

Comunicația externă poate fi informativă, referitoare la produse sau instituțională, avțnd obiective care vizează imaginea sau notorietatea băncii,

Comunicația bancară trebuie să reflecte imaginea actuală a fluctuațiilor de curs ale monedei naționale și să nu piardă din vedere importanța mesajului de transmis. Orice comunicație externă nu poate fi eficace, decât dacă este insoțită, în același timp, de o bună comunicație internă și de o perfectă coerență cu celelalte acțiuni de marketing,

2.4. Sisteme de plăți bancare

Caracteristica principală a sistemului de plăți din România este circulația bancnotelor și consecința instituirii între anii 1992 – 1997 a unui cadru legal omogen, bazat pe legile privind activitatea bancară. Începând cu aprilie 1995 – moment de la care a devenit operațional noul sistem de plăți – Banca Națională a României a promovat în mod constant integrarea deplină între aceștia, astfel încât să se obțină o îmbunătățire a calității serviciilor bancare de plăți și o sporire a utilizării fondurilor băncii centrale ca sursă a siguranței și a stabilității întregului sistem financiar.

În conformitate cu Legea nr.33/1991 privind activitatea bancară și Legea nr.34/1991 privind ** Băncii Naționale a României, în România numai societățile bancare pot efectua operațiuni bancare care să includă emiterea și administrarea de instrumente de plată. Patru instiituții de stat care nu fac obiectul Legii nr.33/1991 pot să ofere servicii de plăți : Trezoreria Statului, Casa de Economii și Consemnațiuni, Poșta Română și Banca Națională a României,

În domeniul reglementării sistemului de plăți, principalele politici și proiecte implementate sunt următoarele :

A)- reglementarea celor mai importante instrumente de plată și standardizarea acestora, precum și reglementarea procedurilor de urmărire a riscurilor asociate utilizării acestor instrumente de plată, în concordanță cu cele folosite pe plan internațional, au determinat reintegrarea în cultura și operațiunile societăților bancare, agenților economici și persoanelor fizice : a cecului, ordinului de plată, cambiei, biletului la ordin, plății prin ordin de plată la cererea directă a beneficiarului, prin debitarea, cu consimțământ, a contului plătitorului, (Direct Debit) și a ordinului de plată programat (Standing Order). A fost creat totodată, cadrul unei evoluții sănătoase a operațiunilor cu carduri în lei.

Mijloace de plată :

Plăți cu numerar;

Plăți fără numerar,

Plățile cu numerar

Banca Națională a României emite bancnote și monede care sunt acceptate ca monedă legală în România, având un sistem propriu pentru conceperea și imprimarea bancnotelor, pentru înlocuirea celor uzate sau deteriorate, pentru detectarea falsurilor. Prin sucursalele sale, Banca Națională a României asigură circulația bancnotelor și monedelor în vederea echilibrării cantitative și calitative a cereerii de numerar cu oferta.

Plățile fără numerar

Transferurile – credit

Ordinul de plată este instrumentul de plată fără numerar cel mai des utilizat în Romănia. Baza legală a acestuia o constituie reglementările Băncii Naționale a României din anul 1994 privind transferul – credit, care precizează că un transfer – credit poate fi efectuat în România, fie pe suport hârtie, fie în mod electronic. Plățile și încasările fără numerar, indiferent de valoare, la/ de la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale se fac, în principal, cu ordin de plată pe suport hârtie pentru Trezorerie.

Cecurile

Plățile cu cecuri sunt reglementate prin Legea nr.59/1934 asupra cecului. Toate cecurile barate emise de/în favoarea persoanelor fizice sau juridice,

clienți ai diferitelor societăți bancare, cu excepția cecurilor Băncii Naționale a României – utilizate de societățile bancare sau de diferite direcții din Banca Națională a României pentru a ordona plăți, sunt procesate prin compensarea interbancară multilaterală.

Cecurile în care trasul este Banca Națională a României sunt decontate pe baza bilaterală, în conturile curente ale societăților bancare deschise la banca centrală.

Circuitele interbancare pentru cecuri, inclusiv termenul limită până la care societățile bancare sunt obligate să pună sumele la dispoziția clienților beneficiari, sunt reglementate de Banca Națională a României.

Durata de timp necesară unei societăți bancare pentru a credita contul beneficiarului unui cec este mai mare, decât în cazul ordinului de plată pentru că cecurile sunt considerate, încă, de societățile bancare ca fiind mijloace de plată riscante, care impun costuri administrative sporite în vederea evitării fraudelor determinate de operațiunile de verificare a disponibilității sumelor și a autenticității instrumentelor. Normele și reglementările în vigoare permit emiterea cecului pentru operațiuni cu numerar, a cecului de călătorie și a cecului circular.

Cambiile și biletele la ordin

Societățile bancare pot primi și efectua operațiuni cu cambii și bilete la ordin, în baza Legii nr.58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, lege care a fost repusă în aplicare, cu minime modificări, în septembrie 1994.

Aceste două titluri de credit, care la scadență devin instrumente de plată, nu sunt încă utilizate pe scară largă de către clienții societăților bancare, din cauza absenței unei infrastructuri financiare eficiente, care să asigure încrederea publicului în ele. La scadență, cambia și biletul la ordin sunt prelucrate ca instrumente de plată de debit și sunt decontate ulterior prezentării lor la o casă de compensații interbancare a Bancii Naționale a României.

Cardurile

Cărțile de plată în lei sub siglă VISA sau EUROPAY sunt emise de un număr restrâns de societăți bancare și utilizate în egală măsură de clienții lor.

B) în legătură cu modalitățile de transfer, activitatea de reglementare a Băncii Naționale a României a acoperit în perioada 1994 – 1997, toate instrumentele de plată, rezultând astfel mai multe subsisteme de plăți, cu proceduri de operare distincte, care au ca obiect următoarele domenii :

Compensarea multilaterală a plăților interbancare pe suport de hârtie;

Compensarea bilaterală a plăților către/de la bugetul statului și bugetul asigurărilor sociale de stat;

Compensarea bilaterală a plăților către/de la BNR, inclusiv a operațiunilor de numerar;

Plățile de mare valoare ordonate de clienții societățile bancare;

Plățile aferente pieței monetare interbancare, pieței valutare interbancare, pieței primare a titlurilor de stat, efectuate prin conturile societăților bancare;

Plățile interbancare efectuate pentru închiderea zilnică a piețelor de capital;

Plățile interbancare efectuate pentru închiderea zilnică a operațiunilor cu carduri în lei,

Constituirea depozitelor societăților bancare la BNR;

Managmenetul situațiilor de criză, respectiv procedurile speciale privind decontările societăților bancare aflate în încetare de plăți;

2.5. Plasamente bancare

Plasamentele în bănci reprezintă una dintre opțiunile pe care le au deținătorii de capital, alături de plasamentele în hârtii de valoare,

Plasamentele în depozite bancare pot fi structurate în funcție de criterii variate:

După natura social economică a deținătorilor de capital :

Persoane juridice

Persoane fizice

După termenul pentru care se constituie:

Depozite la vedere;

Depozite la termen;

După scadența depozitului :

1,2,3,6,9,12 luni

După modul de calcul și înregistrare a dobânzii :

Lunar

Expirare

După clauzele de modificare a dobânzii pe durata contractului:

Cu dobânda fixă

Cu dobândă variabilă

După existența unor restricții de rambursare a depozitului:

Cu preaviz

Fara preaviz

Din punct de vedere al contului în care se bonifică dobânda:

În cont la vedere

n contul de depozit

După moneda în care se constituie depozitul:

În lei

În valută

Ca o reacție la oferta de depozitare a băncilor, oferta deponenților este influențată de factori economici și psihologici.

Factorii economici influențează în mod categoric oferta băncilor. În primul rând tendința este de aliniere la factorii de influență ai dobânzilor, dintre care nu în ultima instanță este rata inflației. În momentul în care rata dobânzii este superioară rata inflației se vorbește că avem de-a face cu o dobândă real pozitivă și invers, o rată a inflației superioară ratelor dobănzii bonificate determină caracterul real negativ al dobânzii.

Factorii psihologici vin să își aducă contribuția, de multe ori în mod substanțial, în elaborarea deciziei deținătorului de capital.

Este cazul să fie luate în considerare elemente directe cuantificabile, cum ar fi:

mărimea ratei dobânzii

oferta de tipuri de depozite

facilități asigurate deponentului

La aceștia se adaugă factori necunatificabili, dar care într-o economie de piațăcu o concurență reală nu sunt deloc de neglijat:

poziția băncii pe piață

stabilitatea băncii

calitatea serviciilor

publicitatea oferită produsului bancar : “depozit bancar”

Dacă problematica deciziei asupra constituirii sau nu a unui depozit, precum și a băncii la care se constituie depozitul este rezolvată, mai rămâne de stabilit de stabilit opțiunea asupra tipului de depozit bancar. Alături de formele clasice de economisire, deținătorilor de capitaș le sunt oferite și alte opțiuni pentru sumele disponibile:

certificat de depozit

certificat de depozit la purtător

carnete de economii

carnet discount

carnete de investitor

2.6. Profitabilitatea sistemului bancar

Conceptul de rentabilitate poate fi abordat sub forme diferite. Se poate vorbi despre:

rentabilitatea capitalului propriu

rentabilitatea capitalului integral, capital ce conține în plus și capitalul străin

rentabilitatea vănzărilor (plasamente, activități bancare speciale).

În cadrul procesului de urmărire a rentabilității activității bancare și întâlnește și aplicarea conceptului ROI (Return on Investment). Acest concept definește rentabilitatea, atât a capitalului în ansamblu, cât și pe tipuri de activități, Este vorba de sectoare de activitate, tipuri de produse și servicii bancare. În condiții normale, se consideră că întregul capital este investit, după care are loc valorificarea produsului, de unde rezultă și câștigul. Pornind de la această idee, indicele ROI se poate determina în două variante :

ROI ═ (Profit/Vânzări) x (Vânzări/Capital total investit) (1)

ROI ═ (Cash-flow/Vânzări) x (Vânzări/Capital total investit) (2)

In cazul capitalului total investit se poate vorbi despre o valoare brută a plasamentelor, cât și de o valoare brută a plasamentelor, cât și de o valoare netă a plasamentelor (costuri de achiziție minus amortizarea). Calculul rentabilității în conceptul ROI, aplicat într-o bancă, se poate afirma că, din punct de vedere al etapelor de lucru, se suprapune cu determinarea marjei dobțnzii și este reprezentat în fig.nr.2.

În vederea determinării marjei dobănzii este necesară existența unei structuri corespunzătoare, atât a evidenței contabile a băncilor, căt și a bilanțului contabil și a contului de profit și pierdere.

În scopul determinării marjei dobânzii pe baza bilanțului contabil este necesară stabilirea, în prealabil, a dobânzii active și a celei pasive. Dobânda activă se stabilește ca raport între veniturile din dobânzi și activele medii purtătoare de dobânzi. Dobânda pasivă se stabilește ca raport între cheltuielile cu dobânzile și pasivele medii purtătoare. Diferența dintre aceste două valori reprezintă ceea ce este cunoscut sub denumirea de “marja dobânzii”.

Trebuie menționat că acest indicator de eficiență ne oferă informații doar asupra unui sector al activității bancare și anume asupra activității de creditare. În plus, celelate produse și servicii bancare asigură obținerea unor venituri sub forma taxelor și comisioanelor bancare, presupunând, în mod evident și cheltuielile aferente,

În structura sistemului bancar românesc, dobânzile rămân încă principala sursă a profitului bancar. Pornind de așa această premisă, considerăm că și în sistemul românesc de raportare contabilă, trebuie acordată o mai mare atenție acestui indicator: “marja dobânzii”.

2.7. Riscurile activității bancare

Pentru noțiunea de risc nu există o definiție unică. În schimb el poate fi prezentat prin trei caracteristici principale:

cauzele riscului prin instabilitate;

punctul critic de manifestare a riscului este determinat de obiectivele întreprinzătorului;

riscul reprezintă posibilitatea ca obiectivele stabilite să nu fie realizate.

În consecință, prin risc se înțelege manifestarea unei instabilități ce rezultă din alegerea unui obiectiv greșit.

Riscul poate fi privit și sub aspectul pericolului/ pierderii pe îl/o generează o decizie greșită în opoziție cu o altă decizie ce ar fi fost mai bună.

Într-o altă accepțiune, riscul poate fi privit și doar sub aspectul posibilității apariției unei pierderi.

În cadrul unei societăți bancare se poate realiza managmentul riscului.

Un rol important în derularea acestei activități îl ocupă politica de fundamentare a deciziilor, precum și politica asigurării veniturilor prognozate, respectiv de asigurare a acoperirii datoriilor.

Politica asigurării realizării veniturilor este o rezultantă a “aversiunii” sau “atașamentului” față de risc, atitudine manifestată de către conducerea băncii. Această poziție este un factor hotărâtor în vederea atingerii unui nivel de siguranță și este concretizată în politica de securitate bancară, bază a celor două politici menționate anterior. Politica de siguranță se compune la rândul său din politica riscului și politica garantării rezervelor. Politica riscului oferă o protecție împotriva abaterilor de la veniturile viitoare prognozate, abatere care poate să ajungă până în zona de pierdere. În același timp politica garantării rezervelor urmărește realizarea unor măsuri de precauție suplimentare împotriva acestor riscuri. La rândul său, politica riscului vizează același obiectiv de evitare a intrării societății bancare în zona pierderii prin limitarea riscurilor, respectiv prin eliminarea în măsura în care este posibil, a riscurilor sau prin derularea strategiei riscurilor nesemnificative.

In cazul protecției față de risc, un rol important îl au garanțiile bancare și asigurarea solicitată clientului de către bancă. Dacă în cazul măsurilor organizatorice și a celor vizând activitatea de acordare și supraveghere a creditului se are în vedere o protecție față de cauzele apariției riscului, în cazul celorlalte componente ale politicii de risc a băncii se are în vedere protecția împotriva efectelor manifestării riscurilor indiferent că este vorba de o atragere de resurse sau de un plasament de resurse poate avea loc manifestarea riscului. În literatura de specialitate este avut în prim plan riscul activității de creditare.

Activitatea de creditare implică un risc, prin însăși elementele de anticipare pe care se bazează decizia de creditare, pentru bancă fiind de maximă importanță cunoașterea acestui risc, evaluarea sa cât mai aproape de realitate și acceptarea lui în cunoștiință de cauză. În scopul diminuării riscului în activitatea de creditare, banca urmărește respectarea unor criterii, cum ar fi:

din punct de vedere al partenerului;

din punct de vedere al domeniului de acordare al creditului;din punct de vedere al zonei geografice;

riscul operațiilor indiferente.

Riscul marjei dobânzii

Analizând riscurile ce apar în legătură cu dobânda aferentă operațiunilor bancare, în general apare riscul marjei dobânzii. În acest caz se utilizează noțiunea de marjă netă a dobânzii. Algoritmul de determinare al marjei dobânzii este:

Marja netă a dobânzii = Venituri din împrumuturi – Costul

resurselor obținute

unde :

Venituri din împrumuturi = Dobânda activă – Costuri de

Funcționare

Costul resurselor obținute =Costuri diverse + Dobânda pasivă

Făcând diferența dintre dobânda activă și cea pasivă se obține marja brută a dobânzii,

Pentru depozite, în special, apare “riscul modificării ratei dobânzii”. El este definit ca fiind o deviație negativă de la contravaloarea aceleiași valori și apare în corelație cu elasticitatea ratei dobânzii. Elasticitatea este determinată de viteza de reacție a unei poziții bilanțiere, purtătoare de dobândă la modificarea dobânzii de piață.

*) C.Pop,P.Ungurean “Plasamentele bancare”,Tribuna Economică,nr.2-3,1998

CAPITOLUL III

NOTIUNI GENERALE PRIVIND CREDITELE BANCARE

3.1. Definirea conceptului de “credit și împrumut”

Creditul este o relație financiară cu numeroase fațete, implicații și complicații, cu tot atâtea efecte economice, juridice și de afaceri, încât despre credit s-ar putea scrie la nesfârșit. Ca știință contabilă, creditul este un peisaj bancar destul de arid ce nu se învață în intimitatea și zonele pe care le acrosează, nici în două luni, nici în doi ani…iar de câte unii, niciodată.

Totuși, este important de clarificat unele aspecte ce au o anume semnificație importantă mai ales in legătură cu tratamentul lor contabil.

Înainte de toate poate că este bine venit a face distincția necesară între:

“Credite” – reprezentând drepturi de creanță deținute de bancă asupra unui client al său, rezultat în urma actului prin care societatea bancară pune la dispoziție sau se obligă să pună la dispoziția acestuia sumele (fondurile, capitalul) solicitate sau să își ia un angajament prin semnătură, de natura avalului, cauțiunii sau garanție, în favoarea clientelei (operațiunile de creditare asimilează aici și leasing-ul, locațiile însoțite de cumpărare, etc.),

“Împrumuturi” – care este cam același lucru, dar privit de cealaltă parte a actului de creditare și anume din punctul de vedere al beneficiarului principal de credite.

Astfel spus, banca acordă “credite” clientului, care se “împrumută” la bancă.

În realitatea practică, dar și în diverse reglementări normative, cele două noțiuni se interferează, se acrosează reciproc sau chiar se suprapun, astfel că o clasare corectă a acestui gen de operațiuni trebuie privită prin prisma efectului său economic (spre exemplu și un depozit bancar atras poate fi privit ca un împrumut).

3.2. Clasificarea creditelor

În următoarea ordine de idei este importantă mențiunea că, economia reală ne aduce în față o mare diversitate de credite, astfel că pentru caracterizarea lor tehnică este necesar de avut în vedere câteva criterii și anume:

Clientela nebancară (întrucât cea bancară face obiectul unui tratament specific al relațiilor interbancare):

agenti economici;

instituții publuce și administrative;

mici întreprinzători și asociații familiale;

persoane fizice.

Durata :

credite pe termen scurt – cu o durată sub 12 luni;

credite pe termen mediu – cu o durată între 1 și 5 ani;

credite pe termen lung – cu o durată de peste 5 ani,

Formele de creditare:

punerea la dispoziție a fondurilor, operațiuni ce se înregistrează în conturi bilanțiere;

angajamentul de a pune la dispoziție fonduri și angajamente prin semnătură, caz în care operațiunile respective afectează numai conturile extrabilanțiere;

a) Obiectului actului de creditare:

credite globale de exploatare,utilizări din deschideri de credite permanente (linii de credite),credite pentru finanțarea stocurilor permanente sau stocurilor sezoniere, credite pentru export, credite pentru trezorerie, credite de scont, credite pe cecuri remise spre încasare, credite de factoring, credite pentru facilități de cont;

credite pentru echipament;

credite pentru bunuri de consum sau investiții imobiliare – în cazul persoanelor fizice.

b) Forma, tehnica de creditare:

facilități de casă sau avansul de cont;

transferuri efective de sume în cont;

cesiunea de creanțe (scontare, factoring);

creditul pe semnătură sau angajamentul de garanție.

În acest ansamblu de combinații posibile, se rețin principalele caracteristici ale operațiunilor de creditare și anume:

Creditul global sau specific poate fi acordat, de regulă, sub forma unui credit “total” de exploatare, sau pentru finanțarea unor necesități specifice, cum ar fi procurarea de stocuri,etc.

Creditul acordat sub forma unei autorizații sau unui avans la termen fix, acestea din urmă materializându-se în:

efecte de comerț, în general bilete la ordin subscrise de clientelă în favoarea băncii sale, cale le scontează;

ordine de plată cu scadențe prestabilite, întocmite de agenții economici sau de persoane fizice, pe baza cărora, la datele convenite, se vor debita conturile acestora.

3.3. Protecția creditelor

Într-o economie reală cu numeroase greutăți și capcane, plină de incertitudini, în care avansul se realizează mai ales prin derapaj, mai mult sau mai puțin controlat, riscul te pândește la fiecare pas, manifestându-se în general de la o anume afacere sau segment de activitate până la soarta de ansamblu a oricărui agent economic aparent prosper la un moment dat.

Piața creditului, cu toate măsurile asiguratorii prealabile luate prin sistemul de garanții, datorită inflației, devalorizării și decapitalizării, dar și a neformării unei anumite concepții manageriale în afaceri, riscul capătă dimesiuni nebănuite.

De aceea protecția împotriva riscului general de credit trebuie privită în sitemul bancar cel puțin la fel de important ca derularea insăși a procesului normal de creditare, cu atât mai mult cu cât el reprezintă zona centrală a activității băncilor.

Conform legii, dar și a practicilor internaționale, protecția creditelor în special, dar și a altor categorii de creanțe, pe lângă sistemul de gajare prealabilă se realizează pe două canale principale: rezerva generală pentru riscul de credit și sistemul provizioanelor.

3.3.1. Rezerva generală pentru riscul de credit

Rezerva generală pentru riscul de credit este reglementată prin norme ale Băncii Naționale a României, care actualmente se bazează pe următiarele proceduri:

Societățile bancare au obligația să constituie rezerva generală pentru riscul de credit, în limita a 2% din soldul creditelor acordate, existent la sfârșitul anului precedent;

– Sumele utilizate de societăți bancare pentru constituirea sau majorarea rezervei generale pentru riscul de credit în limita celor 2% sunt deductibile fiscal la determinarea profitului impozabil;

Rezerva generală pentru riscul de credit se utilizează exclusiv pentru acoperirea de pierderi din creanțe și numai în situația în care au fost epuizate toate celelalte măsuri legate de recuperarea creditelor și de acoperirea eventualelor pierderi aferente acestora, inclusiv după consumarea provizioanelor constituite în acest scop.

3.3.2. Provizioane specifice de risc

Există numeroase posibilități de protecție pentru riscuri, deprecieri și pierderi, dar pentru societățile bancare, provizioanele specifice de risc atașate creditelor și creanțelor generate de activitatea de creditare, au o dimeniune și un rol hotărâtor.

Capacitatea financiară este dimensionarea provizioanelor specifice de risc pentru credit și dobândă în așa fel de a fi admise ca deductibile fiscal prin imputarea cheltuielilor specifice.

Reglementările și practicile actuale prevăd clasificarea creditelor în următoarele categorii, în funcție de care se măsoară dimensiunea provizioanelor necesare, și anume:

Credite STANDARD

Credite ÎN OBSERVAȚIE

Credite SUBSTANDARD

Credite ÎNDOIELNICE

Credite PIERDERE

Încadrarea fiecărui credit în una din categoriile menționate se face printr-o analiză profesională, ținându-se seama de următoarele :

“A” – performațele financiare sunt foarte bune și permit achitarea la scadență a dobânzilor și a ratei. Totodată se prefigurează menținerea și în perspectivă a performațelor financiare la un nivel ridicat;

“B” – performanțele financiare sunt bune sau foarte bune, dar nu este certă menținerea lor și în perspectivă;

“C” – performanțele financiare sunt satisfăcătoare, dar au o tendință evidentă de înrăuțire;

“D” – performanțele financiare sunt scăzute și cu o evidentă ciclicitate la intervale scurte de timp;

“E” – performanțele financiare arată pierderi și există perspective clare că nu pot fi plătite nici ratele creditului,nici dobânzile.

b) “Serviciul datoriei”, respectiv disciplina și capacitatea cu care clienții, beneficiari de credite, își achită obligațiile, acestea putând fi :

“BUN” – în situația în care ratele și dobânzile sunt plătite la scadență sau cu o întârziere maximă 7 zile;

“SLAB” – în situația în care ratele și dobânzile sunt plîtite cu o întârziere de până la 30 de zile;

“NECORESPUNZĂTOR” – în situația în care ratele și dobânzile sunt plătite cu o întârziere de peste 30 zile,

Pentru a încadra orice credit într-una din cele cinci categorii se iau în considerație cele două criterii menționate îmbinat după o “MATRICE” a cărei configurație este următoarea:

2. Calculul provizioanelor se face de două ori pe an la închiderea fiecărui semestru (30 iunie, 31 decembrie), după următoarea procedură:

Se stabilește “EXPUNEREA” debitorului care este egală cu suma datoriei totale rămase de rambursat, reprezentând întregul serviciu al creditului :

Din aceasta se deduc “GARANȚII COLATERALE” apărute din:

garanții necondiționate de la orice altă bancă românească;

garanții necondiționate guvernamentale sau ale B.N.R.;

garantii necondiționate de la băncile din unele țări dezvoltate specificate expres de B.N.R.;

depozite gajate, plasate la banca insăși;

depozite colaterale acceptate pe riscul băncii: garanții reale și personale reglementate de natura ipotecilor, gajării pe bunuri imobiliare,etc.

Diferența rămasă este “SUMA NETĂ DE PROVIZIONAT”, la care se aplică “nivelul de provizioane specifice” reglementat de Banca Națională a României și care este următorul:

pentru credite “standard” – 0%

pentru credite “în observație” – 5%

pentru credite “substandard” – 20%

pentru credite “îndoielnic” – 50%

pentru credite “pierdere” – 100%

CAP.IV. CONTABILITATEA CREDITELOR BANCARE

4.1. Reguli de contabilizare a operațiunilor de creditare

Organizarea contabilității operațiunilor de acordare și recuperare a creditelor este conceput astfel încât să urmărească fiecare credit și elementele atașate acestuia în funcție de destinație, combinată cu tehnica bancară acceptată prin contractul de creditare încheiat cu clientela.

În această zonă se face o distincție clară între diversele categorii de credite care imprimă specificități atât în tehnica și procedurile de lucru bancare, cît și în economia agentului client al băncii.

4.1.1. FACILITATILE DE CASA

Creditele de natura avansurilor de cont sau facilităților de casă sunt constituite din suma pe care banca acceptă să le dea împrumut anumitor clienți ai săi, efectuând plăți din conturile curente ale acestora, dincolo de disponibilul existent, în limitele și pentru perioadele fixate dinainte de către părți.

Mărimea creditului efectiv va fi dată la sfârșitul fiecărei zile de soldul contului curent al clientului care se va prezenta astfel:

2511 – CONTURI CURENTE

––-Debit–––––––––––––––––––Credit–––-

20 nov.Sold inițial 16.500.000

Rulaj debitor 3.000.000 Rulaj creditor: 7.000.000

5000 8.000.000

9.000.000

Total rulaj 14.000.000 Total rulaj:

24.000.000

TOTAL 30.500.000 Sold debitor la 6.500.000

CREDIT

ACORDAT

Facilitățile de casă sunt acordate de bancă, fără sau cu constituirea prealabilă a unei garanții (cauțiune, gajare de titluri,etc.), în funcție și de credibilitatea clientului. De asemenea, banca fixează de comun acord cu clientul, perioada pentru care se facilitează autorizația de a avea momentan un cont curent cu sold debitor și valoarea maximă pe care o poate atinge acest sold (plafon de creditare),

Clientul poate preleva din contul său, în funcție de nevoile pe care le are până la plafonul și data convenite, după care contul va trebui să redevină cu sold creditor, evident pe seama încasărilor. Pe tot intervalul în cauză suportă dobânzile calculate la sold, în funcție de utilizări ca și de condițiile convenite la deschiderea facilităților.

4.1.2. CREDITUL COMERCIAL

Pentru creditul comercial în planul contabil general sunt prezervate următoarele conturi care explică și conținutul lui.

201 – Creanțe comerciale

2011 – Creanțe comerciale

20111 – Scont și operațiuni asimilate

20112 – Factoring

20119 – Alte creanțe comerciale

2017 – Creanțe atașate

CONȚINUT:

20111 – operațiunile de scontare și asimilate, în special operațiuni de scontare a efectelor de comerț sub forma cambiilor și biletelor la ordin privind creanțele comerciale aferente livrările de bunuri sau prestărilor de servicii, operațiuni de scontare fără recurs, bilete de mobilizare a creanțelor comerciale subscrise periodic de un client la ordinul băncii;

20112 – creanțe comerciale achiziționate în cadrul contractelor de factoring

de către băncile care efectueză aceste operațiuni;

– 20119 – alte creanțe comerciale;

– 2017 – creanțe din dobânzi, calculate și neajunse la scadență, aferente

operațiunilor de scontare, de factoring și asimilate.

Așa cum se constată, în conturile de creanțe comerciale se înregistrează creanțele clienților mobilizate de către bancă, sub forma operațiunilor de scont comercial și asimilate, factoring și alte creanțe comerciale,

Astfel, contul de activ 20111 – “Scont și operațiuni asimilate”, urmărește operațiunile de scontare a efectelor de comerț sub forma cambiilor și biletelor la ordin privind creanțele comerciale aferente livrărilor de bunuri sau prestări de servicii, operațiuni de scontare fără recurs, bilete de mobilizare a creanțelor comerciale subscris periodic de un client la ordinul băncii în aceeași manieră, contul 20112 –“Factoring”evidențiază creanțele comerciale achiziționate în cadrul contractelor de factoring de către băncile care efectuează aceste operațiuni.Este un cont de activ. Se debitează cu valoarea nominală a creanțelor comerciale achiziționate în cadrul operațiunilor de factoring se creditează cu valoarea nominală a creanțelor în cadrul operațiunilor de factoring disponibil pentru care s-au constituit garanții, neîncasate la scadență, precum și cu valoarea creanțelor comerciale achiziționate în cadrul operațiunilor de factoring trecute la creanțe restante sau îndoielnice, precum și cu sume utilizate din rezerva generală pentru riscul de credit, constituită din profitul net, pentru acoperirea pierderilor privind creanțele comerciale achiziționate în cadrul operațiunilor de factoring. Soldul contului reprezintă valoarea nominală a creanțelor comerciale achiziționate în cadrul operațiunilor de factoring. Tot aici întâlnim și contul 2017- “Creanțe atașate” destinat să urmărească creanțele din dobânzi, calculate și neajunse la scadență, aferente operațiunilor de scontare, de factoring și asimilate.

În legătură cu denumirea primelor două conturi menționate, este necesar să clarificăm și următoarele două lucruri:

SCONTUL comercial reprezintă operațiunea prin care în schimbul unui efect de comerț (cambie,bilet la ordin) banca pune la dispoziție posesorului creanței, valoarea efectului, mai puțin “taxa de scont” și comisioanele aferente, fără a aștepta scadența efectului respectiv.

FACTORINGUL este operațiunea prin care clientul, denumit “aderent” transferă proprietatea creanțelor sale comerciale băncii, denumită “factor”,aceasta având obligația, conform contractului încheiat de a asigura încasarea creanțelor aderentului, asigurându-și riscul de plată a acestora. Banca, pe baza documentelor primite, plătește valoarea nominală a creanțelor, mai puțin “agio”, fie imediat, fie la scadența acestora sau la scadența contractuală stabilită cu aderenții.

4.1.3. CREDITUL DE TREZORERIE

Creditele de trezorerie acoperă gama creditelor acordate clientelei, pe termen scurt, pentru satisfacerea necesarului de lichidități privind activitatea de exploatare curentă a diverselor categorii de operatori economici. Dată fiind diversitatea acestora în planul contabil, ele sunt desfășurate pe destinații,după cum urmează:

202. Credite de trezorerie

2021 – Credite de trezorerie

20211 – Vânzări în rate

20212 – Credite acordate persoanelor fizice

20213 – Diferențe de rambursat legate de utilizarea cărților de

plată

20214 – Utilizări din deschideri de credite permanente

20215 – Credite globale de exploatare

20216 – Credite pentru finanțarea stocurilor

20217 – Credite garantate cu valori financiare

20218 – Credite acordate importatorilor

20219 – Alte credite de trezorerie

2027- Creanțe atașate

CONȚINUT

– 2021 – creditele destinate asigurării nevoilor de trezorerie ale agenților economici și persoanelor fizice și care completează sau înlocuiesc alte tipuri de finanțare mai speciale;

20211 – creditele destinate finanțării cumpărării sau vânzării de bunuri de consum de folosință îndelungată și care se rambursează prin vărsăminte periodice, cel mai adesea lunare sau trimestriale;

20212 – creditele acordate persoanelor fizice, în baza unui contract de credit, în funcție de volumul și regularitatea veniturilor ale căror rambursări sunt efectuate prin vărsăminte periodice;

20213 – facilități de trezorerie acordate titularilor de cărți de plată, conform contractelor prin admiterea acoperirii ulterioare a sumelor plătite;

20214 – partea utilizată din credite acordate în baza unui contract prin care banca se angajează ca pe o anumită durată de timp, să împrumute clientelei fonduri utilizabile, în mod fracționat, în funcție de nevoile acesteia:partea neutilizată din creditele aprobate se înregistrează în conturi în afara bilanțului;

20215 – creditele acordate clientelei, în limita unui nivel global de credit, care acoperă ansamblul nevoilor de exploatare ale acesteia și este stabilit potrivit bugetului previzional de trezorerie;

20216 – creditele acordate clientelei pentru finanțarea operațiunilor având un caracter ciclic;

20217 – creidtele acordate clientelei, garantate cu titluri emise de aceeași bancă sau de alte bănci, precum și cu valori financiare în depozit la bancă;

20218 – creditele pe termen scurt acordate importaorilor consecutiv cu deschiderea de credite documentare, avansuri în devize acordate importatorilor, precum și alte credite acordate clientelei pentru importuri;

20219 – credite acordate curtierilor*** care operează pe piața internațională și alte credite de trezorerie acordate clientelei;

– 2027 – creanțe din dobânzi, calculate și neajunse la scadență, aferente creditelor de trezorerie acordate.

Contul 2021 “Credite de trezorerie” este un cont de activ,

– care se debitează cu:

credite de trezorerie acordate clientelei;

plăți efectuate de clientelă, din credite de trezorerie acordate, pentru clienții cu cont la aceeași bancă;

creditele de trezorerie acordate clientelei aferente operațiunilor cu cărți de plată;

– …și se creditează cu:

credite de trezorerie, rambursate;

credite de trezorerie, nerambursate la scadență sau îndoielnice;

sume utilizate din rezerva generală pentru riscul de credit, constituită din profitul net pentru acoperirea pierderilor din credite.

Are sold debitor și reprezintă creditele de trezorerie acordate, neajunse la scadență

Toate conturile desfășurătoare ale creditelor de trezorerie funcționează după aceleași reguli, important fiind ca la contarea operațiunilor să se aibă în vedere structura din tabloul conturilor potrivit tipului de credit corespunzător,în ceea ce privește creanțele din dobânzi, calculate și neajunse la scadență, aferente tuturor categoriilor de credite de trezorerie. Pentru aceasta contul

– se debitează cu:

creanțele din dobânzi în devize, calculate și neajunse la scadență, aferente creditelor de trezorerie;

– …și se creditează cu:

dobânzile încasate aferente creditelor de trezorerie;

dobânzile restante sau îndoielnice aferente creditelor de trezorerie;

sumele utilizate din rezerva generală pentru riscul de credit, constituită din profit net, pentru acoperirea pierderilor din dobânzi.

Soldul debitor al acestui cont reprezintă creanțele din dobânzi aferente creditelor de trezorerie, calculate, dar neajunse la scadență.

4.1.4. CREDITUL PENTRU EXPORT

In categoria creditelor acordate clientelei pentru activitatea de export se includ: credite de mobilizare a creanțelor asupra străinătății, creditele furnizor, creditele cumpărător sau alte credite pentru export.

Creditele de mobilizare a creanțelor pe termen scurt asupra străinătății se acordă exportatorilor, sub forma plății creanțelor deținute de aceștia asupra clienților străini din momentul efectuării exportului sau prestării serviciului.

Mobilizarea creanțelor se efectuează prin scontarea efectelor.

trate trase de exportator asupra băncii și acceptate de aceasta;

bilete la ordin subscrise de exportator la ordinul băncii și eventual avalizate de acestea.

Creditele furnizor se acordă exportatorilor rezidenți, de regulă pe termen mediu sau lung, prin scontarea cambiilor trase de furnizorul exportator asupra clientului importator sau prin bilete la ordin subscrise de clientul importator.

Creditele cumpărător se acordă, pe termen mediu sau lung, direct importatorilor nerezidență, alții decât băncile și ele de regulă, fac obiectul unei garanții dată de stat, dar și de o bancă corespondent agreată.

In planul contabil, evidența creditelor pentru export – este prevazută a se realiza cu ajutorul următroarelor conturi:

203 – Credite pentru export

2031 – Credite pentru export

20311 – Credite garantate cu creanțe asupra străinătății

20312 – Credite furnizori

20313 – Credite comerciale acordate nerezidenților

20319 – Alte creanțe pentru export

2037 – Creanțe atașate

CONȚINUT

2031 – creditele acordate clienților pentru acoperirea nevoilor determinate de operațiuni de export de bunuri sau de servicii;

20311–credite acordate exportatorilor pentru desfașurarea corespunzătoare a activității curente, în situațiile în care aceștia au acordat clienților lor străini facilități în ceea ce privește termenele de plată. Acordarea acestor credite se face, în special, prin scontarea efectelor de comerț aferente creanțelor exportatorului asupra străinătății, respectiv a cambiilor trase de exportator asupra băncii și acceptate de aceasta, precum și a biletelor de ordin subscrise de exportator la ordinul băncii;

20312 – creditele acordate exportatorilor rezidenți pentru exportul de bunuri și de servicii. Acordarea acestor credite se face, în special, prin scontarea cambiilor trase de furnizorul exportator asupra clientului importator sau a biletelor la ordin emise de clientul importator;

20313 – creditele acordate direct agenților economici nerezidenți cumpărători, alții decât băncile pentru a plăti exportatorii români care sunt clienți ai băncii care a acordat creditele;

20319 – creditele acordate având ca destinație finanțarea necesităților curente sau excepționale ocazionate de activitatea exportului (credite de prospectare și pentru finanțarea stocărilor*** în străinătate, credite acordate pentru perioda de până la încasarea despăgubirilor de la societățile de asigurare);

2037 – creanțe din dobânzi, calculate și neajunse la scadență aferente creditelor pentru export.

Deși clasate într-o grupă omogenă, conținutul și comportamentul acestor credite are multe particularități, așa că este util a le analiza în detaliu:

Contul 20311 – “Credite garantate cu creanțe străinătății” este destinat a urmări creditele acordate exportatorilor pentru desfășurarea corespunzătoare a activității curente, în situațiile în care aceștia au acordat clienților lor străini facilități în ceea ce privește termenele de plată. Acordarea acestor credite se face, în special, prin scontarea efectelor de comerț aferente creanțelor exportatorului asupra străinătății, respectiv a cambiilor trase de exportatori asupra băncii și acceptate de acesta, precum și a biletelor la ordin subscrise de exportator la ordinul băncii;

Contul 20312 – “Credite furnizori” urmărește creanțele acordate exportatorilor rezidenți pentru exportul de bunuri și de servicii. Acordarea acestor credite se face, în special, prin scontarea cambiilor trase de furnizor asupra clientului sau a biletelor la ordin emise de aceasta din urmă;

Contul 20313 – “Credite comerciale asupra nerezidenților” evidențiază acele credite ce au fost acordate direct agenților economici importatori nerezidenți, pentru a plăti exportatorii români ce sunt clienți ai băncii care a acordat creditele;

Contul 20319 – “Alte credite pentru export” are un conținut de rezervă semnificative pentru conținutul său fiind creditele acordate având ca destinație finanțarea necesităților curente sau excepționale ocazionate de activitatea de export: avansuri în devize acordate exportatorilor, credite pentru finanțarea realizării producției destinate exportului, credite de prospectarea realizării productiei destinate exportului, credite de prospectare și pentru finanțarea stocărilor în străinătate, credite acordate pentru perioadele de până la încasarea despăgubirilor de la societățile de asigurare,etc.

Toate conturile menționate sunt conturi de activ. Cu păstrarea particularităților de conținut ale fiecăreia, ele se debitează cu :

Credite acordate clienților pentru activitatea de export;

Plățile efectuate de clientelă, ăn favoarea clienților cu cont curent la aceeași bancă, din creditele acordate pentru export;

… și se creditează cu:

Creditele acordate pentru activitatea de export, rambursate;

Rambursări de credite consorțiale acordate pentru activitatea de export;

Rambursări de credite pentru activitatea de export acordate în cadrul operațiunilor de mandat;

Credite pentru activitatea de export, nerambursate la scadență sau îndoielnică;

Sume utilizate din rezerva generală pentru riscul de credit, constituită din profitul net, pentru acoperirea pierderilor din credite.

Se înțelege astfel că soldul acestor conturi va fi debitor,reprezentând creditele pentru export acordate și neajunse la scadență.

În ceea ce privește contul comun 2037 – “Creanțe atașate”, cont de activ, el este cont de activ, el este destinat a urmări creanțele din dobânzi, calculate și neajunse la scadență aferente tuturor categoriile de credite pentru export, astfel ca el se va debita cu :

Venituri din dobânzi, calculate și neajunse la scadență, aferente creditelor pentru export;

Contul de ajustare 3721 – “Poziție de schimb” pentru creanțele din dobânzi în devize, calculate și neajunse la scadență, aferente creditelor de export în devize.

… și se va credita cu:

Dobânzile încasate aferente creditelor pentru export;

Dobânzile încasate de banca mandatară, aferente creditelor consorțiale acordate pentru export – dobânzi restante sau îndoielnice aferente creditelor pentru export – sumele utilizate din rezerva generală pentru riscul de credit, constituit din profitul net pentru acoperirea pierderilor din dobânzi.

Soldul contului 2037 – “Creanțe atașate” va fi, evident, debitor, reprezentând creanțele din dobânzi calculate și neajunse la scadență, aferente tuturor categoriilor de credite pentru export.

4.1.5..CREDITUL PENTRU ECHIPAMENT

Creditele cu destinația “echipamente” se referă la acele categorii acordate, de regulă pe termen mediu și lung, având ca destinație finanțarea investițiilor productive efectuate de clienții băncii: achiziții, construcții sau amenajări de imobilizări corporale de uz profesional, achiziții de imobilizări necorporale,etc. În această categorie se cuprind și creditele acordate agricultorilor pentru investiții productive, inclusiv creditele cu dobândă subvenționată de stat.

Evidența creditelor pentru echipament se realizează cu ajutorul următoarelor conturi:

204 – Credite pentru echipament

2041 – Credite pentru echipament

2047 – Creanțe atașate

CONȚINUT

2041 – creditele, în general pe termen mijlociu și lung acordate clientelei pentru finanțarea investițiilor productive, cumpărări de materiale, achiziții, construcții sau amenajări de imobilizări corporale de uz profesional, achiziții de imobilizări necorporale;

2047 – creanțe din dobânzi, calculate și neajunse la scadență, aferente creditelor pentru echipament;

Contul de activ 2041 – “Credite pentru echipament” :

se debitează cu suma creditului direct acordat clientelei cu această destinație, precum și cu plățile efectuate de clientelă din creditul deschis, pentru clienții titularului care au contul curent deschis la aceeași bancă;

se creditează cu rambursările de credite pentru echipament, rambursările de credite consorțiale, rambursările de credite acordate în cadrul operațiunilor de mandat, precum și cu creditele trecute în categoria restante sau îndoielnice, inclusiv cu sumele utilizate din rezerva generală pentru riscul de credit, constituită din profitul net, în vederea acoperirii pierderilor din creditele pentru echipamente.

Are sold debitor și reprezintă creditele pentru echipament acordate și neajunse la scadență.

Contul de activ 2047 – “Creanțe atașate”:

se debitează cu creanțele din dobânzi, în lei sau în devize, calculate și neajunse la scadență, aferente creditelor pentru echipament și se creditează odată cu încasarea lor, trecerea în categoria restante sau îndoielnice, ori prin acoperirea din rezerva generală.

Are sold debitor și reprezintă creanțele din dobânzi, calculate și neajunse la

scadență, aferente creditelor pentru echipament.

4.1.6. CREDITE PENTRU BUNURI IMOBILIARE

Creditele pentru bunuri imobiliare sunt acordate, în general, pe termen mediu și lung cu destinația amenajări sau reparații de bunuri imobiliare cu destinația de locuință, efectuate fie de investitor, fie de promotori imobiliari. Pentru acordarea acestor credite banca solicită, de regulă, garanții ipotecare.

“Creditul investitor” se acordă direct investitorului, pentru achiziții, amenajări sau reparații de bunuri imobiliare cu destinație de locuință; în timp ce “creditele promotor” se acordă promotorilor imobiliari de construcții de locuințe pentru : cumpărarea terenurilor, demararea construcțiilor, efectuarea lucrărilor de construcții, finanțarea locuințelor construite, aflate în așteptarea vânzării. În mod corespunzător celor două categorii de clienți beneficiari de credite, avem și conturile:

205 – Credite pentru bunuri imobiliare

2051 – Credite investitori

2052 – Credite promotori

2057 – Creanțe atașate

CONȚINUT

2051 – credite, în general, pe termen mijlociu și lung, folosite direct pentru achiziții, amenajări sau reparații de bunuri imobiliare cu destinații de locuință,

2052 – credite acordate promotorilor imobiliari de construcții de locuințe, credite pentru cumpărarea terenurilor, credite pentru demararea construcțiilor, credite pentru efectuarea lucrărilor de construcții și credite pentru finanțarea locuințelor construite aflate in așteptarea vânzării;

2057 – creanțe din dobânzi, calculate și neajunse la scadență, aferente creditelor acordate pentru bunuri imobiliare.

Cele două conturi de “Credite” sunt de activ și funcționează identic, adică:

se debitează cu creditele acordate sau plățile efectuate pentru clienții investitorilor și promotorilor;

se creditează prin rambursarea , trecerea la credite restante/ îndoielnice sau acoperirea din rezerva generală.

Au sold debitor și reflectă creditele pentru bunuri imobiliare acordate, dar neajunse

la scadență.

Și contul de “Creanțe” funcționează încadrat în aceeași schemă ca la **similare sub aspectul rolului, enunțate mai înainte.

Spre a încheia această investigare, mai trebuie să avem în vedere că planul contabil există și un pachet de conturi “Alte credite acordate clientelei” cu rol de rezervă pentru diverse alternative în sistemul de creditare, altele decât cele preconizate ***în momentul de față.

De asemenea, aici se regăsesc relațiile de credit ***și împrumut de pe piața clientelei financiare, dar ea a făcut obiectul unui tratament special***.

4.1.7. Reflectarea în contabilitate a creditelor la societăților bancare

Creditul de trezorerie

Se acordă SC “Iasmina“ SRL Timișoara un credit de trezorerie, respectiv i se pune la dispoziție o sumă în contul său curent, de client al băncii:

suma creditului – 6.000.000 lei

data acordării – 09.08.2001

data scadenței – 08.11.2001

dobânda negociată – 70 %

suma dobânzii: august (23 zile) = 264.657 lei

septembrie (30 zile) = 345.205 lei

octombrie (31zile) = 356.713 lei

noiembrie (8 zile) = 92.055 lei

TOTAL = 1.058.630 lei

Acordarea creditului

2021x = 2511 6.000.000 lei

Credite de trezorerie Cont curent

La 31 august, la următoarele închideri contabile lunare și la 8 noiembrie, se contabilizează dobânda calculată și cuvenită băncii, care devine VENIT, indiferent dacă

s-a încasat sau nu.

2027 = VENITURI 264.657

Creanțe atașate 7021x 345.205

Dobânzi de la creanțe 356.713

Comerciale și credite 92.055

acordate clientelei 1. 058.630

Se încasează dobânda la termenele prevăzute:

2511 = 2027 264.657

Cont curent Creanțe atașate 345.205

1.058.630

Dacă dobânda nu s-ar fi încasat la termen, atunci, deocamdată partea neîncasată ar fi rămas ca sold debitor al clientului în contul 2077 “Creanțe atașate”.

Tot la termen se recuperează și creditul ajuns la scadență:

2511 = 2021 6.000.000

Cont curent Credite de trezorerie

Dacă diversele rate lunare, ultima tranșă, sau o parte din întregul “interes” nu s-ar fi încasat la termen, tot pentru moment acestea rămâneau ca sold debitor al contului 2021 “Credite de trezorerie”.

Dacă plata creanțelor reprezentând creditul-capital și/sau dobânzile nu se achită la timp și restanța persistă, după o primă somare a clientului, atunci noua stare se reflectă contabil astfel:

pentru creditul restant :

2811 = 2021

Credite restante Credite de trezorerie

pentru dobânda neachitată :

2812 = 2027

Dobânzi restante Creanțe atașate

Dacă perioada de restanță continuă, și inspectorul bancar constată imposibilitatea intrării în perspectiva de rambursare, atunci se trece la categoria creanțe îndoielnice.

a) Întâi se calculează dobânda datorată pe perioada restanței :

2817 = 7021x

Creanțe atașate Dobânzi de la creanțe

comerciale și credite

acordate clientelei

b) Se trece creditul în stadiul celor îndoielnice.

2821 = 2811

Creanțe îndoielnice Creanțe restante

Se trec în stadiul îndoielnice atât dobânda venită din categoria celei în termen cât și cea scursă pe timpul înregistrării în stadiul restanței.

2822 = %

Dobânzi îndoielnice 2812 – Dobânzi restante

2817 – Creanțe atașate

Desigur creditele de trezorerie se pot acorda în numeroase condiții, cu numeroase clauze, facilități și restricții, dar atenție la cerințele de economie reală: dobânda se calculează lunar și devine “venit” particpant, astfel ca înlesniri, amânări și reeșalonări la încasarea acesteia sunt contraproductive pentru bancă sau trebuiesc anhilate prin negocierea unei rate a dobânzii compensatorie.

Evident ca orice credit poate fi rambursat și eșalonat, caz în care dobânda se calculează pentru soldul nerambursat, cât și data rambursărilor.

Creditul pentru echipament rambursat prin rate constante

Aceste credite se pot rambursa :

prin “anuități” constante cu periodicitate definitivă prin contractul de credit: lunară, trimestrială, anuală;

prin “anuități” degresive în care caz rambursarea capitalului este constantă, în timp ce dobînda este calculată pe capitalul rămas de rambursat și evident, va scădea ca sumă;

Revenind la cazul practic al unui credit pentru echipament cu convenția de rambursat în rate constante, se presupun următoarele caracteristici:

suma creditului = 4.000.000 lei

dobânda = 80 %

data acordării = 20 aprilie 2001

scadență = 19 aprilie 2002

se rambursează în anuități trimestriale.

Calculul de eșalonare :

Reflectarea contabilă:

Acordarea creditului

2041 = 2511 4.000.000

Credit de echipament Cont curent

Dobânda se individualizează lunar, așa cum cere închiderea contabilă:

2047 = VENITURI 87.671 – aprilie

Creanțe atașate 7021x 271.781 – mai

Dobânzi de la 263.014 – iunie

creanțe comerciale

și credite acordate

NOTĂ : Pentru trimestrul al –2- de rambursare, se calculează dobânda, după aceleași raționamente,având în vedere însă momentul rambursării primei rate din luna iulie :

1 – 19 iulie 2001 : 70 x 19 x 4.000.000/365 x 100 = 166.575 lei

20-31 iulie 2001 : 70 x 12 x 3.250.000/365 x 100 = 74.795 lei

Total = 241.370 lei

Și așa se merge mai departe până la rambursarea integrală a creditului:

La scadențele trimestriale se încasează anuitatea, conform eșalonării (pentru trimestrul : 19.07.2001) :

Rata credit = 750.000 lei

Rata dobândă = 800.000 lei

Total = 1.550.000 lei

2511 = % 1.550.000 lei

Cont curent 2041 – Credit de echipament 750.000 lei

2047 – Creanțe atașate 800.000 lei

Pentru prima lună a următorului trimestru nu este necesară regularizarea în timp, întrucât chiar dacă pentru primul segment (1-19 iulie) se încasează în avans la finele lunii, se calculează dobânda efectivă , asftel că, contul 2047 “Creanțe atașate” va apare tot cu sold debitor.

În cazul acestor credite cu anuități constante, trebuiesc urmărite cu atenție datele de rambursare și refăcute calculele dobânzilor pentru eventualele întârzieri, dar și plăți în avans.

Creditul pentru echipament rambursat prin rate degresive

Luând în considerare același credit derulat anterior, cu schimbarea caracteristicii de rambursare într-o rată cumulată degresivă, dar constantă a părții de capital, vom avea următorul calcul de eșalonare:

Mai departe, reflectarea contabilă a execuției, respectiv calculul lunar al dobânzii se face pentru fiecare exercițiu contabil, în funcție de ramburările efective.

În fond, deosebirea dintre creditele în rate constante și cele în rate degresive, cel puțin sub aspectul calculelor contabile, este aceea că în primul caz suma rambursată la un moment dat trebuie rambursată după algoritmul prestabilit în rambursarea creditului și a dobânzii, în timp ce pentru al doilea caz, sumele plătite de clientul băncii sunt menționate pe alt palier; întâi se recuperează rata creditului și apoi, dobânda.

Procedura creditului confirmat

Se mai numește și deschiderea “liniei de credit” respectiv, punerea la dispoziția clientului a unui plafon maxim în limita căruia i se acordă sume la cerere, pe măsura necesităților, se alocă bani sau se achită obligații ale clientului, simultan făcându-se rambursări, calculul dobânzii operându-se la sfârșitul fiecărei luni pe baza soldului mediu al contului de credit.

Caracteristici :

Limita creditului confirmat – 5.000.000 lei

Dobânda – 60%

Comision de angajament – 0,5 %

Data deschiderii 15 septembrie 2001; termen 9 luni.

Se confirmă SC “Iasmina” SRL Timișoara deschide o linie de credit până la concurența sumei de 5.000.000 lei.

CONTURI EXTRABILANȚIERE

9031 = 999 5.000.000

Deschideri de credite CONTRAPARTIDĂ

confirmate

Concomitent se încasează comisionul de angajament (0,2% x 5.000.000 = 100.000 lei)

2511 = VENITURI 15.000

Conturi curente 7071x

Venituri din angajamente de

finanțare în favoarea clientelei

Pe 5 octombrie, la cererea clientului i se pune la dispoziție, prin virarea în contul curent, suma de 3.000.000 lei :

(a)

2511 = 20214 3.000.000

Conturi curente Credite de trezorerie

… și concomitent : în CONTURI EXTRABILANȚIERE

(b)

999 = 9031 3.000.000

Contrapartidă Deschideri de credite

confirmate

În 26 octombrie clientul rambursează 1.000.000 lei din creditul utilizat:

20214 = 2511 1.000.000

Credite de trezorerie Conturi curente

… și concomitent în CONTURI EXTRABILAȚIERE :

9031 = 999 1.000.000

Deschideri de credite CONTRAPARTIDĂ

confirmate

La sfârșitul lunii se calculează și contabilizează dobânda cuvenită pentru creditul efectiv utilizat :

D = 60 x [(3.000.000 x 21) + (2.000.000 X 26)] / 365 x 100 =…

2027 = 70213 …

Creanțe atașate VENITURI

Dobânzi de la credite de trezorerie

În zilele următoare se încasează dobânda cuvenită :

2511 = 2027 …

Conturi curente Creanțe atașate

Așa se operează în continuare până la scadență creditul confirmat, când suma din plafonul aprobat rămasă în sold se anulează din CONTURI EXTRABILANȚIERE :

999 = 9031 …

CONTRAPARTIDĂ Dobânzi de credite confirmate

4.2.Credite și împrumuturi privind clientela financiară

În această categorie sunt clasate relațiile cu societăți și instituții financiare, altele decât băncile are au multe particularități negociabile în ceea ce privește acordarea / primirea, rambursarea garanțiilor, regimul dobânzii, etc., dar sub aspectul tehnicii de reflectare contabilă, problemele ce se ridică sunt identice cu toate creditele. Ele pot fi în lei și/sau în devize, iar pentru a le evidenția separat, planul contabil general a rezervat conturi distincte :

231 – Credite acordate clientelei financiare

2311 – Credite de pe o zi pe alta acordate clientelei

financiare

2313 – Credite la termen acordate clientelei financiare

2317 – Creanțe atașate

CONȚINUT

2311 – creditele acordate clientelei financiare, în baza unei convenții expres încheiate, pe o perioadă de cel mult o zi lucrătoare;

2312 – creditele acordate clientelei financiare în baza unei convenții expres încheiate, pentru care durata inițială este mai mare de o zi lucrătoare;

2317 – creanțe din dobânzi, calculate și neajunse la scadență, aferente creditelor acordate clientelei financiare.

Acestea sunt conturi de activ, din care primele două :

se debitează cu suma creanțelor acordate clientelei sau plățile efectuate de clientela financiară, din creditele deschise, pentru clienții diverși cu cont deschis la aceeași bancă și

se creditează pe măsura rambursării directe sau în cadrul operațiunilor de mandat, trecerii lor în categoria restante ori îndoielnice și dacă este cazul, prin afectarea rezervelor.

Au sold debitor și reflectă creditele acordate și neajunse la scadență.

În ceea ce priveșre contul 2317 – “Creanțe atașate”:

se debitează cu datoriile calculate și neajunse la scadență și

se creditează la încasarea lor, trecerea la restanță sau în clasa îndoielnice, suportării pe seama resurselor,etc.

Are sold debitor și reflectă creanțele din dobânzi, calculate și neajunse la scadență,

aferente creditelor acordate clientelei financiare.

Dar banca se află și încă***mai frecvent în postura de a se împrumuta de la clientela financiară nebancară pentru a-și acoperi necesarul temporar suplimentar de resurse, în care caz, pentru evidență sunt folosite conturile:

232 – Împrumuturile primite de la clientela financiară

2321 – Împrumuturi de pe o zi pe alta de la clientela

financiară

2322 – Împrumuturi la termen de la clientela financiară

2327 – Datorii atașate

CONȚINUT

2321 – împrumuturile primite de la clientela financiară (societăți și instituții financiare, altele decât băncile), pe baza unei convenții expres încheiate , pe o perioadă de cel mult o zi lucrătoare;

2322 – împrumuturile primite de la clientela financiară (societăți și instituții financiare, altele decât băncile), pe baza unui convenții expres încheiate, pentru care durata inițială este mai mare de o zi lucrătoare;

2327 – datorii din dobânzi calculate și neajunse la scadență, aferente împrumuturilor primite de la clientela financiară.

Evident, acestea sunt conturi de pasiv, reflectând sursa lichidităților atrase.

Cele două conturi de “Împrumuturi”:

se creditează cu suma împrumuturilor primite și

se debitează pe măsura rambursării lor.

Au sold creditor și reprezintă împorumuturile primite și neajunse la scadență rambursării.

După aceeași regulă generală, contul de “Datorii atașate”

se creditează cu dobânzile datorate și neajunse la scadență pentru respectivele împrumuturi angajate și

se debitează pe măsura achitării lor.

Are sold creditor și exprimă datoriile din dobânzi, calculate și neajunse la scadență.

Exemplu:

1. Se acordă un împrumut pentru 30 de zile unei instituții financiare:

2312 = %

Credite la termen acordate 111- Cont curent la BNR

clientelei financiare 121- Conturi de corespondent la bănci

122 – Conturi de corespondent ale băncii

2511 – Conturi curente

Se creditează un cont care ne arată modalitatea concretă de plată, în funcție de locul unde își are contul respectivul client financiar.

2. Rambursarea este o operație invers cotată, corespunzător:

% = 2312

111

121

122

2511

3.Calculul și contabilizarea dobânzilor:

2317 = 7022X

Creanțe atașate Dobânzi de la creditele acordate

clientelei financiare

Încasarea, la termen, a creanțelor reprezentînd dobânzile cuvenite pentru creditul acordat :

% = 2317

111

121

122

2511

Pot apare aspectele de natura trecerii drepturilor de creanță din credite și dobânzi curente în categoria “restante”, “îndoielnice” sau chiar la “rezerve”, dar aceasta este o excepție, ușor rezolvabilă financiar, dar greu de suportat sub aspectul efectelor.

4.3. Creanțe restante și creanțe îndoielnice

Clasarea creditelor în curente, restante și respectiv îndoielnice are importanță, mai ales sub aspectul înregistrării contabile, evident subordonate necesităților managementului bancar.

Creanțele RESTANTE sau neplătite la scadență sunt creanțe de orice natură, chiar însoțite de garanții, nerambursate la termenele prevăzute. Pentru evidența lor se folosesc următoarele conturi.

Operațiunile pe aceste conturi se fac astfel :

1. La data constatării restanței reprezentând CAPITALUL (creditul) nerambursat se virează la “CREANȚE RESTANTE”, contabil însemnând :

1811 = Conturi de împrumut și credite

2811 CREANȚE ale clientelei bancare și

3811 RESTANTE nebancare

4811

2. La aceeași dată creanțele reprezentînd DOBÂNZILE ATAȘATE restante la rambursare se virează la “DOBÂNZI RESTANTE”, ceea ce se reflectă prin următoarea formulă contabilă:

1812 = Conturi de “creanțe atașate”

2812 DOBÂNZI pe lângă conturile de

3812 RESTANTE împrumuturi și credite ale

4812 clientelei

3. Dobânzile calculate după înregistrarea la restanță a creditelor se contabilizează în conturile corespunzătoare de “creanțe atașate”, adică :

Conturile curente și de corespondent = CREANȚE RESTANTE

ale clientelei bancare și nebancare DOBÂNZI RESTANTE

CREANȚE ATAȘATE

Acum intervin diverse aranjamente, renegocieri, reeșalonări,etc.

a) Clientul restant plătește cât și cum poate, de regulă, o anumită sumă. Procedura, însă, trebuie să fie fermă : întâi se recuperează dobânzile restante, apoi creanțele atașate, întrucât ambele au fost trecute la “venituri” și au intrat în calculul profitului și al impozitului pe profit – și după aceea se operează și pe creanțe restante, respectiv pe diminuarea creditului datorat.

b) “Creanțe ÎNDOIELNICE” în care se include atât creanțele restante cât și creanțele obișnuite transferate aici din momentul în care prezintă un caracter contencios.

Conturile de evidență utilizate sunt ordonate astfel :

Când sunt îndeplinite condițiile de contencios se aplică o procedură similară ca regulă cu cea pentru creditele în restanță, adică :

1. Creanțele restante reprezentând CAPITALUL se transferă în conturi de “CREANȚE ÎNDOIELNICE”:

1821 = 1811

2821 CREANȚE 2811 CREANȚE

3821 ÎNDOIELNICE 3811 RESTANTE

4811

Concomitent DOBÂNZILE RESTANTE se trec și ele în categoria DOBÂNZILOR ÎNDOIELNICE :

1822 = 1811

2822 DOBÂNZI 2811 CREANȚE

3822 ÎNDOIELNICE 3811 RESTANTE

4811

În ceea ce privește DOBÂNZILE ATAȘATE creditului restant, respectiv dobânzile calculate din momentul trecerii în restanță până când cleintul debitor intră în contencios :

1823 = 1817

2822 DOBÂNZI 2817 CREANȚE

3822 ÎNDOIELNICE 3817 ATAȘATE

4823 4817

O astfel de soluție ne permite a evidenția exact sumele pretinse la acționarea în executare silită a clientului.

Dobânzile calculate după intrarea în contencios și transferul datoriilor clientului în categoria creanțelor și dobânzilor “îndoielnice” se calculează în continuare și se contabilizează în conturile specifice de CREANȚE ATAȘATE creditelor îndoielnice :

1827 = Conturi de venituri

2927 DOBÂNZI

3827 ATAȘATE

4827

Includerea la “venituri” a unor dobânzi pentru creditele aflate în litigiu, aceste venituri sunt contrabalansate prin constituirea provizioanelor și majorarea corespunzătoare a “cheltuielilor”.

5. Dacă presupunem că, clientul debitor reîncepe rambursarea datoriilor, încasarea lor de către bancă se operează direct pe noile conturi ce reflectă scoaterea din litigiu, adică:

Conturile curente și de = CREANȚE ÎNDOIELNICE

corespondent ale clientelei DOBÂNZI ÎNDOIELNICE

bancare și nebancare CREANȚE ATAȘATE

…Și în acest caz respectând regula creditelor restante, adică se încasează întâi dobânzile îndoielnice, apoi creanțele atașate și în final creanțele îndoielnice.

Contabilitatea administrării riscului general de credit se realizează, pe lângă conturile corespondente, prin contul de gradul I simbol 514 “Rezerva generală pentru riscul de credit”, defalcat pe :

5141 – Rezerva generală pentru riscul de credit din profitul brut

5142 – Rezerva generală pentru riscul de credit din porofitul NET

Pe lângă rezerva generală impusă de Banca Națională (2 %) deductibilă fiscal și operată firesc profitul brut, societățile bancare își pot constitui și o rezerva generală suplimentară, dar care afectează profitul net după impozitare, reținând aici ca ambele componente ale resursei generale au caracter de “capitaluri proprii și asimilate”.

Problemele sunt simple, rezerva generală pentru riscul de credit având regimul contabil și fiscal ale oricăror “rezerve”.

1. Se începe activitatea, se acordă credite clientelei nebancare, iar la 31.12.2001 volumul creditelor în sold este de 600.000 mil.lei :

Rezerva legală : 600.000 x 2% = 12.000 mil.lei se reflectă contabil, astfel:

591 = 5141 12.000 mil.lei

Profit sau pierdere Rezerva generală pentru

riscul de credit din profitul brut

2. Dacă societatea bancară are suficient profit își poate suplimenta această rezervă :

a) din profitul net al respectivului an gestionar :

592 = 5142 800 mil.lei

Repartizarea profitului Rezerva generală pentru

riscul de credit din profitul net

b) din profitul net nerepartizat incă, reportat din anul precedent:

581 = 5142 500 mil.lei

Rezultatul reportat Rezerva generală pentru

riscul de credit din profitul net

Am ajuns la 31.12.2001 și aveam două situații alternative:

a) Soldul creditelor la 31.12.2001: – 900.000 mil.lei

Soldul creditelor la 31.12.2000 : – 600.000 mil.lei

CREȘTERE + 300.000 mil.lei

Rezerva legală suplimentară de credit : 300.000 x 2% = 6.000 mil.lei se contabilizează după regula :

551 = 5141 6.000 mil.lei

Profit sau pierdere Rezerva generală pentru

riscul de credit din profitul brut

b) Soldul creditelor la 31.12.2001 : – 500.000 mil.lei

Soldul creditelor la 31.12.2000 : – 600.000 mil.lei

SCĂDERE – 100.000 mil.lei

Rezerva legală de credit excedentară : 100.000 x 2% = 2.000 mil.lei, care trebuie anulată :

5141 = 591 2.000 mil.lei

Rezerva generală pentru Profit sau pierdere

riscul de credit din profitul brut

Acum excedentul de resurse, constituit din profit înainte de impozitare, majorarea profitului anului expirat și, implicit vom avea impozit pe profit.

După aceeași metodologie se procedează an de an, se mai poate majora și rezerva proprie constituită din profitul net, dar consumarea “rezervei generale pentru riscul de credit din profit brut”, nu se poate face dacât, după ce au fost epuizate toate celelalte resurse: garanții, provizioane, etc. Dată fiind metodologia analitică de calcul a rezervei generale, se poate lua în calcul fiecare credit rămas definitiv ca nerecuperabil. În această ipostază consumarea părții în cauză din rezerva generală se va reflecta contabil prin înregistrarea sa la venituri :

5141 = 781

Rezerva generală pentru Venituri din reluarea

riscul de credit din profitul resursei generale pentru

brut riscul de credit

4.4. Provizioane specifice de risc

Odată finalizate calculele, în inchiderea contabilă a gestiunii ultimei luni a semestrului putem avea una din următoarele ipostaze:

Provizioane calculate pentru 30 iunie 2001 (să zicem) + 250.000 mil.lei

Provizioane constituite și contabilizate anterior: – 190.000 mil.lei

DIFERENȚA de constituit provizion + 60.000 mil.lei

Conturile ce trebuiesc luate acum în considerație sunt :

291 – “Provizioane pentru creanțe din operațiuni cu clientela”

2911 – “provizioane specifice de risc de credite”

2912 – “provizioane specifice de risc de dobândă”

CONȚINUT

2911 – provizioane specifice constituite pentru acoperirea riscului de credit din operațiuni cu clientela;

2912 – provizioane specifice constituite pentru acoperirea riscului de dobândă din operațiuni cu clientela;

662 – “Cheltuieli cu provizioane pentru creanțe din operațiuni cu clientela”, și el evident împărțit în :

6621 – “ Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de credit”

6622 – “Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de dobândă”

CONȚINUT

6621 – provizioane specifice constituite pentru acoperirea riscului de credit din operațiuni cu clientela;

6622 – provizioane specifice constituite pentru acoperirea riscului de dobândă din operațiuni cu clientela.

Reflecția contabilă este evidentă :

662 = 291 60.000 mil.lei

Cheltuieli cu provizioane Provizioane pentru

pentru creanțe din creanțe din operațiuni

operațiuni cu clientela cu clientela

Este fundamental necesar a se reține ca operarea trebuie făcută pe conturile de gradul II astfel că suma provizionului trebuie defalcată pe “capital” și respectiv, “dobândă”. Pentru aceasta fie se efectuează după procedura descrisă pe fiecare din cele două elemente ale datoriei fie se apelează la separarea sumei globale pe baza ponderii ce o dețin componentele în cauză în totalul expunerii.

a doua ipostază:

provizioane calculate pentru 30 iunie 2001(să zicem): -160.000 mii lei;

provizioane constituite și contabilizate anterior: 190.000 mii lei

DIFERENȚA : provizion de anulat : – 30.000 mii lei.

Anularea provizioanelor în excedent, rezultate la calculele semestriale, se contabilizează, având în vedere și conturile de “venituri”, respectiv :

762 – “Venituri din provizioane pentru creanțe din operațiuni cu clientela”, despărțit după aceleași raționamente :

7621 – “Venituri din provizioane specifice de risc de credit”

7622– “Venituri din provizioane specifice de risc de dobândă”

CONȚINUT

7621 – anulări sau diminuări de provizioane specifice de risc de credit pentru operațiuni cu clientela;

7622 – anulări sau diminuări de provizioane specifice de risc de dobândă pentru operațiuni cu clientela;

Deci vom avea :

291 = 762 30.000 mil.lei

Provizioane pentru creanțe din VENITURI din

operațiuni cu clientela provizioane pentru

creanțe din operațiuni

cu clientela

Și în acest caz remarca anterioară, despre separarea provizionului pentru risc de credit de cel pentru risc de dobândă, rămâne atât ca necesitate cât și procedura de rezolvare.

Se pot constitui provizioane pentru protecția creanțelor din operațiuni cu clientela și dincolo de limita reglementată de Banca Națională, numai că ele nu sunt deductibile fiscal, deși, deocamdată multe societăți bancare fac față cu greu și acestei limite. Sub aspectul tehnicii contabile, reflectarea în conturi este identică, întrucât este vorba de același fenomen economic, limita deductibilității fiind o chestiune de act normativ.

Consumarea provizioanelor are loc atunci când riscul s-a desăvârșit. În principiu aceasta înseamnă că pentru un anume credit acordat unui anume client al băncii s-au întreprins toate demersurile posibile de recuperare, a fost trecut în “restanță” și apoi în categoria “Creanțe îndoielnice”- concomitent cu acționarea în contencios.

S-a procedat la valorificarea garanțiilor, etc., partea rămasă nerecuperabilă regăsindu-se în debitul conturilor : 2821”Creanțe îndoielnice”, 2822 “Dobânzi îndoielnice” și 2827 – “Creanțe atașate”. Aceste creanțe se trec în final pe “cheltuieli” existând două conturi prerezervate în planul contabil general, și anume :

667 – “Pierderi din creanțe nerecuperabile acoperite cu provizioane”;

668 – “Pierderi din creanțe nerecuperabile neacoperite cu provizioane”

CONȚINUT

667 – creanțe sau părți din creanțe acoperite cu provizioane, devenite pierderi definitive;

668 – creanțe sau părți din creanțe devenite pierderi și care nu au făcut obiectul unui provizion.

Să presupunem ,deci că pentru un credit, la data constatării definitive a nerecuperabilității după valorificarea gajului și a altor garanții, rămânem la următoarea situație în conturi:

2911

D Creanțe îndoielnice C D Provizioane specifice C

de risc de credit

10.000.000 6.000.000

2912

D Dobânzi îndoielnice C D Provizioane specifice C

de risc de dobândă

4.000.000

5141

D Dobânda atașată C D Rezerva generală pentru C

riscul de credit din profitul brut

2.500.000

Total de control 16.500.000 11.700.000

Procedura contabilă ar fi următoarea :

Se trece pe “cheltuieli” (pierderi) capitalul nerecuperat :

– total nerecuperabil : 10.000.000 lei

– acoperit prin provizion (inclusiv

prin rezerva generală) :

(6.000.000+ 700.000) 6.700.000 lei

neacoperit prin provizion (diferența) 3.300.000 lei

% = 2821 10.000.000 lei

667 – Pierderi din creanțe

nerecuperabile acoperite

cu provizioane 6.700.000 lei

668 – Pierderi din creanțe

nerecuperabile neacoperite

cu provizioane 3.300.000 lei

Se procedează la fel cu dobânzile îndoielnice :

( 4.000.000 lei sunt acoperite de 5.000.000 lei provizion)

667 = 2828 4.000.000

Pierderi din creanțe Dobânzi

nerecuperabile acoperite îndoielnice

cu provizioane

Urmează creanțele atașate nerecuperabile :

total 2.500.000 lei

acoperit cu provizion (diferența rămasă de la dobânzile îndoielnice):

2.500.000 – (5.000.000 – 4.000.000) = 1.500.000 lei

neacoperit prin provizion : 1.000.000 lei

% = 2827 2.500.000 lei

667 – Pierderi din creanțe Dobânzi atașate

nerecuperabile acoperite

cu provizioane 1.500.000 lei

668 – Pierderi din creanțe

nerecuperabile neacoperite

cu provizioane

Se consumă (se anulează, “se reiau”) provizioanele, evident prin contrabalansarea “veniturilor” :

2911 = 7621 6.000.000 lei

Provizioane specifice de risc Venituri din provizioane

specifice de risc de credit

2) 5141 = 781 700.000 lei

Rezerva generală pentru Venituri din reluarea

riscul de credit din profitul rezervei generale pentru

brut riscul de credit

3) 2912 = 7622 5.500.000 lei

Provizioane specifice de risc Venituri din provizioane

de dobândă specifice de risc de dobândă

Într-o situație bilanțieră incompletă prin obstrucționarea soldurilor inițiale și a altor operațiuni colaterale, influența administrației contabile a provizioanelor ar fi următoarea :

Creanțe totale de recuperat însumând 16.500.000 lei (10.000.000 + 4.000.000 + 2.500.000) și am avut provizioane specifice, inclusiv rezerva generală, constuite în suma de 11.700.000 lei (6.000.000 + 5.000.000 + 700.000 ).

Sub aspectul practicii economice generale, al realităților cu care se confruntă societățile bancare – pe de o parte din partea clienților – pe de altă parte datorită reglementărilor și procedurilor, apar mai multe aspecte cum ar fi :

Dacă există o șansă minimă în viitor pe clientul ale cărui creanțe le-am anulat pe seama provizioanelor și a pierderilor (îndeosebi persoane fizice, mici întreprinzători), atunci întreaga datorie se menține în evidență cu ajutorul conturilor extrabilanțiere, ceea ce în cazul derulat anterior ar însemna :

993 = 999 16.500.000

Creanțe scoase din CONTRAPARTIDĂ

activ urmărite în continuare

Dacă suma creanțelor nerecuperabile (luate separat pentru capital și respectiv, dobânzi îndoielnice plus dobânzi atașate) este mai mică decât provizioanele constituite, excedentul de provizioane constituite se trece la “venituri”, după aceleași formule contabile specifice provizioanelor în aceste cazuri nu se mai apelează la “rezerva generală pentru riscul de credit”,

Imposibilitatea individualizării provizioanelor și a rezervei constituite pentru fiecare credit în parte, la data trecerii lui pe “cheltuieli” ca urmare a nerecuperării. Provizioanele sunt constituite analitic pentru fiecare credit în funcție de performanțele lui și se regăsesc în balanța analitică de verificare la închiderea semestrului gestionar, anterior lichidării creanței (dar și “dosarul creditului” existent la subunitatea bancară prin care s-a derulat). Rezerva generală pentru riscl de credit, chiar dacă a fost calculată global, o putem determina, ea fiind egală 2% din suma creditului (capital numai) existența în sold la 1 ianuarie a anului când creditul trece în nerecuperabilitate.

Pe măsura consolidării societății bancare se mai pot constitui și alte categorii de provizioane (risc de credit și risc de dobândă din profitul net, risc general,etc.) de tip insolvabilitatea unui client, de regulă mare, să nu influențeze rezultatele financiare ale băncii.

Protecția împotriva riscului este vitală, dar acesta nu înseamnă slabirea vigilenței în evitarea riscului încă de la acordarea creditului, dar și pe parcursul derulării lui.

CONCLUZII

Deși reglementată printr-o serie de acte normative ale Băncii Naționale a României, creditul – ca sursă fundamentală pentru dezvoltarea economică în actuala etapă – rămâne încă o necunoscută sub impactul a o serie de factori subiectivi, obiectivi, de evoluție imprevizibilă a capacității de reziliență a agentului client, de starea economică generală, de management și conduită a administratorilor, de încă multe altele, în care flerul bancherului poate deține o poziție cheie.

Acesta este și motivul pentru care, prudența și protecția bancară impun : o cercetare și evaluare fundamentală a fiecărui client în momentul angajării operației de creditare; urmărirea periodică a clientului beneficiar de credite, nu numai în ceea ce privește rambursarea datoriei, dar și a situației sale economice actuale și previzibile; o analiză foarte atentă a fiecărui credit în parte atunci când el trebuie trecut în categoriile restante și apoi îndoielnice, acționarea în contencios, executarea garanției;raportarea periodică a situației generale a creditelor și dobânzilor atașate, către Banca Națională a României, ca o măsură de analiză comparată și inițiere a unor măsuri prudențiale sau de sprijin necesare.

În fața acestor argumente credem că nu ar fi total lipsită de interes prezentarea unei proceduri comune de evaluare a clienților și creditelor, pornind încă din faza de solicitare a acestuia.

Din studiul efectuat la B.C.R. Sucursala Timișoara, privind problematica creditelor au rezultat următoarele concluzii privind modul de acordare, urmărire și de încasare acreditelor acordate.

În practica bancară se disting două momente de creditare:

Angajamentul de a pune la dispoziție fonduri și angajamente prin semnătură, operațiuni care se înregistrează în contabilitatea băncii folosind conturi în afara bilanțului.

Punerea la dispoziția clienților băncii a fondurilor necesare, operațiuni care se înregistrează în conturi bilanțiere.

Principalele caracteristici ale operațiunilor de creditare sunt următoarele: creditul poate fi acordat, de regulă sub forma unui credit global de exploatare sau pentru finanțarea unor necesități specifice, cum sunt procurarea de echipament, stocuri, etc.credite acordate sub forma unei autorizări sau unui avans la termen fix, care se materializează în efecte de comerț, în general cambii și bilete la ordin subscrise de clientela în favoarea băncii sale care le scontează și ordine de plată cu scadență prestabilită, întocmite de agenții economici, pe baza cărora, la datele convenite, se vor debita conturile acestora.

Agenții economici pot beneficia de următoarele categorii de credite : – creanțe comerciale, – credite de trezorerie; – credite pentru export; – credite pentru echipament; – credite pentru bunuri imobiliare; – alte credite acordate clientelei.

De asemenea, banca poate acorda clientelei financiare sau se poate împrumuta de la clientela financiară. Evidența creditelor acordate agenților economici se ține cu ajutorul conturilor din grupa 20 “Credite acordate clientelei”. Conturile de credite au funcție contabilă de activ, se debitează cu valoarea creditelor acordate și se creditează pe măsură ce creditele se rambursează. Soldul debitor reprezintă creditele acordate și încă nerambursate.

Verificarea garanției creditelor de către bancă se urmărește să existe o concordanță deplică între sticuri de valori materiale și cheltuieli de producție creditabile existente și volumul creditelor acordate și evidențiate.

Controlul utilizării și garanției creditelor cuprinde două componente distincte: controlul faptic și analiza financiară.

Controlul faptic se face prin sondaj și are ca obiective principale:

respectarea graficului de acordare și rambursare a creditului,

analiza realizării fluxului de numerar;

utilizarea creditului potrivit destinației pentru care a fost aprobat;

modul de folosire a capacităților de producție, depozitarea și conservarea produselor realizate;

concordanța datelor din documentele prezentate băncii cu cele din evidența contabilă.

Analiza financiară constă în :

analiza graficului de acordare și rambursare a creditelor;

analiza echilibrului financiar ;

determinarea bonității.

BIBLIOGAFIE

Conf.dr. D.Cotleț – Contabilitatea bancară – Editura Mirton

C.M. Drăgan – Siteme de contabilitate bancară – Ediția Universul 1998

Fundamentele profesiunii bancare – Economia și rolul băncilor – Institutul Bancar Român

Monitorul Oficial al României – 27 august 1997 – Ordin privind aprobarea Planului de conturi pentru societățile bancare și a normelor metodologice de utilizare a acestuia.

Anale seria III din 1996 – editura SEGA Internațional 1996;

Anale seria III din 1997 – editura SEGA Internațional 1997;

Revista Finanțe, bănci, asigurări nr.3 din martie 1999 – revista lunară editată de Tribuna Economică.

Revista Finanțe, bănci, asigurări nr.4 din aprilie 1999 – revista lunară editată de Tribuna Economică.

Revista Finanțe, bănci, asigurări nr.6 din iunie 1999 – revista lunară editată de Tribuna Economică.

Norme metodologice privind activitatea de creditare – Banca Comercială Română S.A.

Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale;

Legea nr.33/1991 privind activitatea bancară;

Hotărârea nr.1195/12.11.1990 privind organizarea Băncii Comerciale Române.