. Contabilitatea Cheltuielilor Si a Veniturilor Privind Activitatea de Exploatare

INTRODUCERE

PREZENTAREA OCOLULUI SILVIC SEBIȘ-MONEASA

PREZENTAREA OBIECTULUI DE ACTIVITATE

Constituirea silviculturii ca ramură distinctă a economiei naționale a fost determinată de o serie de particularități care o deosebesc de celelalte ramuri. Aceste particularitați se referă la: mijloacele de producție folosite în silvicultură, natura proceselor de producție, durata ciclului de producție.

În silvicultură, principalele mijloace de producție sunt solul împreună cu arborii și arboretele neexploatabile, iar natura proceselor de producție are un pregnant caracter biologic. Durata procesului de producție este foarte mare, ajungând până la o sută și chiar peste o sută de ani.

O.S. Sebiș-Moneasa este o subunitate a Filialei Silvice Arad din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor.

O.S. Sebiș-Moneasa are sediul în România, localitatea Sebiș, strada Păcii, numărul 2, județul Arad. A fost înființat în anul 1937 și a funcționat într-o clădire naționalizată de un proprietar austriac, actualul sediu fiind constituit între anii 1985-1987. Sediul acestui ocol silvic este situat la 2 km de gara C.F.R Sebiș și la 85 km de municipiul Arad.

Acest ocol silvic este încadrat de paralelele 46˚11’’ Sud și 46˚32’ la Nord și meridianele 26˚06’ la Vest și 22˚23’ la Est, este situat în bazinul râului Crișul Alb și afluenții acestuia, pe porțiunea cuprinsă între satul Joia Mare, în amonte, și satul Bârsa, în aval.

Hotarele O.S. Sebiș-Moneasa sunt bine precizate pe teren și pe hartă, îndeosebi prin crestele evidente separatoare de ape dintre afluenții Crișului Alb la Nord, Mureșului la Sud și crestele separatoare dintre afluenții Crișului Alb pe porțiunea amintită. Mai puțin evidentă este limita de Vest, cu O.S. Ineu și O.S. Beliu, pe porțiunea satului Prunișor, spre Sud, până la trupul de pădure „Contenit” unde limita este artificială.

O.S. Sebiș-Moneasa are următoarele vecinătăți:

la Nord: O.S. Beiuș și O.S. Vașcău;

la Vest: O.S. Ineu și O.S. Beliu;

la Sud: O.S. Buteni;

la Est: O.S. Vașcău și O.S. Gurahonț.

Acest O.S. nu are personalitate juridică.

Din punct de vedere al teritoriului administrativ, pădurile O.S. Sebiș-Moneasa se situează în raza județului Arad (17.212,8 ha=98%) și în raza județului Bihor (377 ha=2%).Suprafața totală este de 17.589,8 ha. Până la data de 01.04.1987 suprafața totală era de 25.472,3 ha, dar s-a redus la suprafața actuală în urma însființării O.S. Buteni datorită faptului că pădurile comunale au trecut de la Consiliile Populare (Primării) la Ministerul Silviculturii.

Până la naționalizarea pădurilor României (13.04.1948), în Transilvania, și deci valabil și pentru pădurile O.S. Sebiș-Moneasa se pot distinge două perioade clare referitoare la felul de proprietate și chiar a modului de gospodărire, și anume:

perioada de până la primul razboi mondial (mai precis până la Unirea cea Mare);

perioada de după unire, până la naționalizare.

Referitor la prima perioadă trebuie reținut că pădurile au aparținut în cvasitotalitate fie statului ungar, fie latifundiarilor unguri.

În mod concret, pădurile actualului ocol silvic, la finele secolului XIX și începutul secolului XX au aparținut grofilor unguri în proporție de 70% și composesoratelor 30% (în urma mișcărilor revoluționare de la 1848).

Imediat după 1918, ca mai toate pădurile din Transilvania, fostele proprietăți ale grofilor unguri vor trece în proprietatea statului român, fiind administrate de către acesta pe baza legilor și dispozițiilor silvice anterioare, specifice legislației silvice austro-ungare din acea vreme, până la 15 iunie 1923, când prevederile codului silvic românesc din 1920 sunt extinse pe întreg cuprinsul țării.

În ceea ce privește gospodărirea pădurilor acestui O.S. în etapa de până la 1918 se cunosc puține lucruri concrete. Totuși este de reținut că zona în ansamblu a fost foarte slab accesibilă (doar mijloacele hipo). Abia după terminarea liniei ferate Arad-Brad, s-au legat de aceasta linii ferate forestiere.

Pădurile O.S. Sebiș-Moneasa sunt administrate de către acesta, ele având o suprafață de 17.589,8 ha. Din punct de vedere geografic, aceste păduri sunt situate în principal pe versantul sudic al Munților Codru Moma, pe dealurile ce se prelungesc lin spre Crișul Alb sub forma unor mici platouri (depresiuni).

Pădurile propriu-zise ocupă mai des obârșia principalelor pâraie și cursul mijlociu al acestora, reprezentând un procent de împădurire de peste 80%.

Sub aspectul caracterului actual al tipului de pădure, este de reținut faptul că 76% din arborete sunt natural fundamentale, 10% artificiale, aproape în totalitate de productivitate superioară (este vorba de rășinoasele introduse în afara arealului), 9% parțial derivate de productivitate mijlocie și doar 4% total derivate din care 2,5% de productivitate mijlocie și 1,5% de productivitate inferioară.

Formele de relief ce se întâlnesc în raza acestui ocol silvic sunt munții joși, dealurile înalte și mijlocii, colinele și terasele largi. Altitudinea maximă este de 1096 m (Vârful Izoi), iar cea minimă este de 146 m (în aval de Sebiș). Altitudinea dominantă este cuprinsă între 450-650m.

Referitor la clima de pe teritoriul O.S.Sebiș-Moneasa putem spune că, climatul general, caracteristic zonei, este destul de variat. Variația este dată de marea amplitudine altitudinală pe un teritoriu relativ restrâns (950m). Se distinge un climat de dealuri joase, cu precipitații mai puține și mai cald (+9÷10ºC) și unul de dealuri mai înalte cu precipitații bogate (aici se înregistrează cele mai bogate precipitații din județ – peste 950 ÷1000mm pe an) și temperaturi mai scăzute.Temperatura medie anuală este de 8ºC pentru dealuri înalte și 9ºC pentru dealuri joase.

În ceea ce privește solurile, cele mai frecvente sunt cele din clasa cambisolurilor-eumezobazice tipice (53%), urmate de argiluvisolurile brune luvice tipice (45%).

Subzonele fitoclimatice existente sunt:

etajul montan-premontan de făgete (9%);

etajul deluros de gorunete, făgete și goruneto-făgete (54%);

etajul deluros de cvercete ( gorun, cer, gârniță, amestecuri dintre acestea)(31%);

etajul deluros de cvercete cu stejar și cer, gârniță, gorun și amestecuri dintre acestea (6%).

Referitor la hidrologie, așa cum am mai spus, O.S. Sebiș-Moneasa este situat geografic pe versantul drept al râului Crișul Alb, pe cursul mijlociu al acestuia, și în bazinul superior al râului Teuz (afluent de stânga al Crișului Negru).

Râul Teuz care izvorăște din partea superioară a U.P. I Prunișor primește ca afluent de dreapta, la ieșirea din pădure Valea Prunișor.

Un alt curs de apă care traversează teritoriul O.S.Sebiș-Monesa este Valea Moneasa-Dezna. Valea principală este Valea Zugău care-și adună apele dintr-un teritoriu de circa 4000 ha din următoarele bazine: pârâul Strâmba, pârâul Căptălanu, pârâul Cetățeana, pârâul Hăiogaș și pârâul Valea Mare.

În concluzie rețeaua hidrografică este destul de bogată și practic toate pâraiele au debit permanent, unele oferind și condiții bune pentru dezvoltarea salmoniculturii, dar în cazul U.P. II Moneasa și U.P. III Zugău, variația de debit produce adesea pagube sectorului, prin calamitățile ce le provoacă drumurilor forestiere.

Referitor la transport, teritoriul acestui ocol silvic este strabătut la limita sudică, de la Vest la Est, de calea ferată Arad-Brad și de șoselele asfaltate pe aceeași direcție (Vest-Est) Arad-Sebiș-Gurahonț, cu variante din Sebiș spre Arad, prin Beliu spre Arad și Oradea, Sebiș-Bârsa-Ineu-Arad, Sebiș-Buteni-Târnova-Arad.

De asemenea, O.S. Sebiș-Moneasa, este legat de județul Bihor prin drumul județean Sebiș-Moneasa, drumul forestier „Boieroaia” prin O.S.Vașcău.

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A O.S. SEBIȘ-MONEASA

Fondul forestier de pe teritoriul O.S. Sebiș-Moneasa este împățit în 4 unități de producție (U.P.) și toate din punct de vedere administrativ pe raza mai multor comune:

U.P. I Prunișor 4.713,2 ha

U.P. II Moneasa 6.275,0 ha

U.P. III Zugău 4.564,0 ha

U.P. IV Sălăjeni 2.037,6 ha.

Fiecare unitate de producție are unul sau două districte:

U.P. I Prunișor -districtul I Prunișor

-districtul II Prunișor

U.P. II Moneasa – districtul III Moneasa

– districtul IV Rănușa

U.P. Zugău – districtul V Zugău

U.P. Sălăjeni – districtul VI Sălăjeni.

Fiecare district se împarte la rândul cantoane (fiecare district are câte 5 cantoane).

La rândul lor cantoanele sunt împărțite în mai multe parcele.

Deci organizarea administrativă este următoarea:

U.P. I – 2 districte cu 10 cantoane;

U.P. II – 2 districte cu 10 cantoane;

U.P. III- 1 district cu 5 cantoane;

U.P. IV – 1 district cu 5 cantoane.

TOTAL 6 districte cu 30 cantoane.

Referitor la personalul O.S. Sebiș-Moneasa acesta se împarte astfel:

47 angajați care reprezintă personalul TESA;

47 muncitori direct productivi;

2 muncitori indirect productivi.

Deci, în total există 96 de angajați și de aici se poate trage concluzia că O.S. Sebiș-Moneasa este o subunitate mică.

Ca și o caracteristică a acestei unități este faptul că se lucrează și cu zilieri. Caracterul sezonier este o particularitate care influențează mult măsurile de organizare a lucrărilor de cultură și exploatarea pădurilor.

Strâns legată de caracterul sezonier al lucrărilor este dificultatea permanentizării muncitorilor. Permanentizarea muncitorilor nu se poate realiza decât într-o măsură foarte mică, deoarece:

perioadele de vârf necesită un număr mare de muncitori, care nu mai poate fi utilizați integral în lucrările din perioada următoare;

muncitorii care execută diferite lucrări au nevoie și de calificări diferite.

Vegetația forestieră din afara fondului forestier ocupă suprafețe relativ semnificative mai ales pe teritoriul U.P. I Prunișor și U.P. II Moneasa formată în principal din păduri împădurite transformate (dar neîmpădurite) și netransformate. În total pe raza acestui ocol silvic există circa 600 ha terenuri acoperite cu vegetație forestieră din afara fondului forestier constând mai ales din pășuni și în mică măsură din proprietăți particulare (altele decât cele scoase din fondul forestier de stat în baza Legii 18/1991).

În baza Legii 18/1991 s-au restituit foștilor proprietari păduri în suprafață de 73,2 ha (până la 31.12 2001) astfel:

din U.P. I Prunișor – 35,0 ha – fără titluri de proprietate;

din U.P. II Moneasa – 38,2, ha – cu titlul de proprietate.

În anul 2002 s-au restituit foștilor proprietari 1805 ha. Suprafața retrocedabilă reprezintă 30% din suprafața ocolului. Pentru pădurile retrocedate s-a încheiat contract de administrare cu O.S. în baza Legii 1/2000.

Materialul lemnos este valorificat (exploatat) în 2 moduri:

cantitate relativ redusă de către ocolul silvic în regie (este vorba de lemnul din curățiri, din igiena pădurii, o parte din rărituri și chiar mici parchete de produse principale);

restul masei lemnoase este exploatată de către firmele private și de către sectoarele de exploatare ale statului.

Activitatea O.S. Sebiș-Moneasa constă într-o proporție covârșitoare în desfășurarea funcției de producție care este cea mai bine reprezentată la nivelul acestui ocol silvic.

Funcția de producție încorporează toate procesele prin care se transformă obiectele muncii în produse destinate consumatorilor și prin care se asigură condițiile tehnico-materiale necesare.

Producția silvică (cum este este denumită producția marfă) se compune din:

60% taxă forestieră încasată de la firme cu capital de stat (sectoare de exploatare) și de la firme cu capital privat. Taxa forestieră (renta) reprezintă banii ce revin ocolului silvic din vânzarea la licitație a masei lemnoase pe „picior” care la rândul ei reprezintă masa lemnoasă de pe o anumită suprafață evaluată atât ca volum, cât și ca valoare, valoare de la care pornește licitația. Taxa forestieră se stabilește pe țară de către Regia Națională a Pădurilor.

20% masă le forestier de stat în baza Legii 18/1991).

În baza Legii 18/1991 s-au restituit foștilor proprietari păduri în suprafață de 73,2 ha (până la 31.12 2001) astfel:

din U.P. I Prunișor – 35,0 ha – fără titluri de proprietate;

din U.P. II Moneasa – 38,2, ha – cu titlul de proprietate.

În anul 2002 s-au restituit foștilor proprietari 1805 ha. Suprafața retrocedabilă reprezintă 30% din suprafața ocolului. Pentru pădurile retrocedate s-a încheiat contract de administrare cu O.S. în baza Legii 1/2000.

Materialul lemnos este valorificat (exploatat) în 2 moduri:

cantitate relativ redusă de către ocolul silvic în regie (este vorba de lemnul din curățiri, din igiena pădurii, o parte din rărituri și chiar mici parchete de produse principale);

restul masei lemnoase este exploatată de către firmele private și de către sectoarele de exploatare ale statului.

Activitatea O.S. Sebiș-Moneasa constă într-o proporție covârșitoare în desfășurarea funcției de producție care este cea mai bine reprezentată la nivelul acestui ocol silvic.

Funcția de producție încorporează toate procesele prin care se transformă obiectele muncii în produse destinate consumatorilor și prin care se asigură condițiile tehnico-materiale necesare.

Producția silvică (cum este este denumită producția marfă) se compune din:

60% taxă forestieră încasată de la firme cu capital de stat (sectoare de exploatare) și de la firme cu capital privat. Taxa forestieră (renta) reprezintă banii ce revin ocolului silvic din vânzarea la licitație a masei lemnoase pe „picior” care la rândul ei reprezintă masa lemnoasă de pe o anumită suprafață evaluată atât ca volum, cât și ca valoare, valoare de la care pornește licitația. Taxa forestieră se stabilește pe țară de către Regia Națională a Pădurilor.

20% masă lemnoasă (circa 10.000 mc) este exploatată și valorificată de către ocolul silvic;

20% valorificări din fructe de pădure, ciuperci din flora spontană (ciuperci necultivate, din pădure), plante medicinale, vânătoare și alte valorificări (chirii, imputații, despăgubiri).

Funcția de producție are la bază 11 activități:

Protecție și pază;

Semințe forestiere;

Pepiniere;

Răchitarii;

Apicultură;

Vânătoare;

Fazanerii;

Piscicultură;

Fructe și ciuperci;

Alte produse ale pădurii;

Investiții în regie proprie.

În ceea ce privește organizarea producției la O.S. Sebiș-Moneasa, la începutul anului se fac propuneri pentru principalii indicatori de plan. După aprobarea planului anual, acesta se defalcă pe districte, iar districtele îl defalcă pe cantoane.

Cu ocazia ședințelor de bilanț care au loc o dată pe lună și la care participă tot personalul T.E.S.A. se dă planul lunar pentru fiecare district. După expirarea lunii se analizează rezultatele obținute de fiecare district în parte, se sancționează cei care nu au realizat planul, se premiază cei care l-au depășit și are loc descărcarea condicilor de serviciu.

Pentru urmărirea realizării planurilor propuse se efectuează o serie de controale. Pe baza acestor controale, la sfârșitul fiecarui an și la începutul anului următor se întocmește o situație care cuprinde punctajul ocolului silvic, a districtelor și a cantoanelor. Pe baza acestui punctaj se acordă salariile.

Funcția comercială cuprinde activitățile legate de două domenii: aprovizionarea tehnico-materială și desfacerea producției.

La nivelul O.S. Sebiș-Moneasa, activitatea de aprovizionare este mai mică decât cea de defacere.

Activitatea de aprovizionare constă în cumpărarea de:

ferăstraie mecanice;

animale de tracțiune;

utilaje pentru tragerea materialului lemnos pe marginea drumului forestier;

utilaje pentru transportul materialului lemnos în diferite puncte de prelucrare;

piese de schimb pentru utilaje;

carburanți și lubrefianți;

Activitatea de desfacere la nivelul acestui ocol silvic constă în valorificarea:

masei lemnoase pe “picior” (la diverși beneficiari cu capital de stat și privat) și a masei lemnoase fasonate;

fructelor de pădure (mure, zmeură, măceșe, porumbe, afine etc.);

ciupercilor de pădure;

plantelor medicinale.

Ca și concluzie, se poate spune că activitatea O.S. Sebiș-Moneasa include următoarele activități de gospodărire, conservare și dezvoltare a fondului forestier și valorificare a tuturor resurselor pădurii:

cultura și refacerea pădurilor;

amenajarea pădurilor;

protecția pădurii împotriva dăunătorilor;

paza pădurii împotriva delictelor;

punerea în valoare a masei lemnoase;

amenajarea bazinelor hidrografice în fond forestier, ameliorarea terenurilor degradate și corectarea torenților;

recoltarea și valorificarea produselor accesorii ale pădurilor (fructe de pădure și ciuperci comestibile, rășină, plante medicinale, fân etc.);

piscicultura în apele de munte.

CARACTERIZAREA PERFORMANȚELOR FINANCIARE ALE O.S. SEBIȘ-MONEASA

Pentru a cunoaște nivelul și caracteristicile activității desfășurate de O.S. Sebiș-Moneasa se impune urmărirea evoluției principalilor indicatori economici și a performanțelor economico-financiare realizate de către acest ocol silvic într-o perioadă anterioară de 5 ani (1997-2001) considerată a fi elocventă pentru a arăta esența rezultatelor obținute.

În continuare vom urmări evoluția principalilor indicatori economici atât la valorile reale, cât și la valorile actualizate.

Actualizarea este o metodă prin care se asigură comparabilitatea veniturilor și a cheltuielilor care se înregistrează în perioade diferite de timp, cu ajutorul ei stabilindu-se valoarea actuală (prezentă) a unei sume care va fi încasată/plătită în viitor.

În acest fel are loc cuantificarea influenței factorului de timp asupra mărimilor economice, deoarece unitățile monetare obținute sau plătite în viitor nu sunt echivalente cu unitățile monetare de astăzi.

Operația de actualizare a unei sume viitoare (Sn) constă în transformarea acestei sume într-o sumă (S0) care presupune un calcul invers calculului de fructificare, după relația:

, unde este factor de fructificare.

Evaluarea unităților economice presupune, pentru actualizarea unei sume care se va obține în viitor, utilizarea ratei de actualizare (r) care reprezintă rentabilitatea cerută de piață pentru suma capitalurilor investite în unitate.

Cu ajutorul ratei de actualizare, mărimea cerută a unei sume care va fi încasată sau plătită în viitor este adusă la valoarea ei prezentă. În calculul valorii întreprinderii, stabilirea ratei de actualizare prezintă o importanță deosebită întrucât poate favoriza fie vânzătorul (dacă este mică), fie cumpărătorul (dacă este mare).

Rata de actualizare depinde de următorii factori:

rata neutră – i;

rata inflației – f;

prima de risc – Pr.

1) Rata neutră (i) este principala componentă a ratei de actualizare și este o rată sigură, care nu comportă riscuri pe termen lung privind obținerea încasărilor și a rezultatelor viitoare.

Pentru alegerea ratei neutre, evaluatorul are la dispoziție mai multe variante:

costul capitalurilor utilizate de o întreprindere pentru realizarea obiectivelor sale;

rata dobânzilor la obligațiunile din sectorul public;

rata dobânzilor la obligațiunile din sectorul privat;

rentabilitatea medie a plasamentelor imobiliare.

2) Rata inflației – fiind o caracteristică a oricărei economii, inflația influențează într-o măsură mai mare sau mai mică, puterea de cumpărare a monedei naționale.

Dacă rezultatele viitoare sunt exprimate în unități monetare curente care țin seama de inflația viitoare, aceste rezultate trebuie actualizate cu o rată ce include inflația, numită rată de actualizare deflatată.

Dacă rezultatele viitoare sunt exprimate în unități monetare constante, care nu țin seama de inflația viitoare, aceste rezultate trebuie actualizate cu o rată ce nu include inflația, numită rată de actualizare nedeflatată.

Trecerea de la rata nedeflatată la rata deflatată se face astfel:

dacă rata inflației este mai mică de 10% pe an:

rdeflatată = rnedeflatată-f

dacă rata inflației este mai mare de 10% pe an:

rdeflatată = (rdeflatată – f),

unde este indicele puterii de cumpărare a banilor.

3) Prima de risc – rata de actualizare a rezultatelor viitoare este de cele mai multe ori rata neutră, nu atât datorită incertitudinilor privind obținerea rezultatelor estimate pentru viitor, cât mai ales datorită riscului pe care-l prezintă activitatea unității evaluate.

Expresia riscului specific fiecărei unități economice este prima de risc.

Coeficienții de actualizare în perioada de analiză sunt:

1997: 8,0 * 12 = 96,0%

1998: 2,9 * 12 = 34,8%

1999: 3,7 * 12 = 44,4%

2000: 3,8 * 12 = 45,6%

2001: 3,0 * 12 = 36%

Tabel nr.1

Nivelul principalilor indicatori economici la valorile reale

-mii lei-

Tabel nr.2

Nivelul principalilor indicatori economici la valorile actualizate

-mii lei-

În continuare este prezentată dinamica principalilor indicatori economici , atât față de anul 1997, considerat perioada de bază, cât și față de anul precedent.

Tabel nr.3

Dinamica principalilor indicatori economici față de anul 1997 (bază fixă)

1997 =100%

Tabel nr.4

Dinamica principalilor indicatori economici față de anul precedent (bază în lanț)

-procent (%)-

Reprezentând suma veniturilor din operațiuni comerciale efectuate de unitate (vânzări de mărfuri, produse, prestări servicii, efectuări de lucrări) într-o perioadă de timp determinată, cifra de afaceri nu include veniturile financiare și veniturile extraordinare. Nivelul cifrei de afaceri furnizează informații importante privind importanța unității pentru sectorul din care face parte, mărimea unității și ponderea sa pe piață. Modificarea cifrei de afaceri acționează asupra întregului sistem de indicatori economico-financiari înregistrați de către unitate.

După cum se poate observa din tabelele de mai sus , cifra de afaceri a înregistrat o creștere semnificativă pe toată perioada analizată, aceasta chiar în condițiile existenței unei inflații acccentuate în economia românească. Totuși, ritmul de creștere al cifrei de afaceri a scăzut de la un an la altul, dar creșterea înregistrată în perioada analizată nu poate fi decât benefică, atestând poziția pe care O.S. Sebiș-Moneasa o deține pe piață și perspectivele de amplificare în continuare a vânzărilor.

Studiul asupra O.S.Sebiș-Moneasa începe cu anul 1997, an în care s-a înregistrat cea mai mică valoare a cifrei de afaceri. Cifra de afaceri a crescut cu 2.229.215,6 mii lei în 1998 față de 1997, cu 3.397.412,8 mii lei în 1999 față de 1998, cu 5.504.670,6 mii lei în 2000 față de 1999, cu 7.829.652 mii lei în 2001 față de 2000. Această evoluție ascendentă a cifrei de afaceri s-a datorat în principal creșterii productivității muncii. Aceasta indică o situație favorabilă pentru unitatea analizată, deoarece creșterea cifrei de afaceri pe seama creșterii productivității muncii reprezintă o creștere de tip intensiv.

Zona cheltuielilor unității economice cuprinde o arie largă de fenomene economice legate, în esență, de consumul și utilizarea factorilor de producție: munca, natura și capitalul. Aceasta trebuie să ocupe un loc deosebit în managementul intern, întrucât de utilizarea și consumul factorilor de producție depinde în mare măsură capacitatea concurențială a unității, asigurarea unor premise de bază ale performanțelor economico-financiare.

Deoarece prețurile de vânzare ale produselor se formează pe piață, ca rezultat al cererii și ofertei, pentru menținerea unei anumite marje a profitului se impune a acționa în sensul reducerii costurilor de producție, având în vedere că reducerea acestora reprezintă o rezervă a creșterii eficienței activității economice, cu condiția ca ea să reprezinte rezultatul efortului propriu al unității și să asigure respectarea calității producției. Se impune deci o analiză permanentă a acestor costuri, a evoluției lor de la o perioadă de gestiune la alta. Principalii indicatori utilizați în acest sens sunt:

cheltuieli la 1000 lei cifra de afaceri:

Ch.1000/CA = Ch/CA * 1000

Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri prezintă o importanță deosebită întrucât exprimă nivelul eficienței economice a cheltuielilor aferente cifrei de afaceri, ce are implicații directe în însăși determinarea profitului brut realizat din vânzarea producției.

În tabelul următor este analizată dinamica cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri.

Tabel nr.5

Nivelul cheltuielilor totale la 1000 lei cifra de afaceri

După cum se poate observa din tabelul de mai sus, nivelul cheltuielilor totale la 1000 lei cifra de afaceri a scăzut în anul 1998 față de 1997 cu 85,65 lei, după care a crescut în 1999 cu 24,98 lei față de 1998, deci fără a depăși nivelul înregistrat în 1997. În anul 2000 acest nivel a scăzut din nou, ajungând sub pragul de 900 lei cheltuieli necesare pentru a obține 1000 lei cifra de afaceri. În anul 2001 acest nivel a crescut din nou, fiind necesari 919,44 lei cheltuieli pentru a obține 1000 lei cifra de afaceri. În concluzie nivelul cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri a avut o evoluție oscilantă de la un an la altul pe toată perioada analizată.

rata cheltuielilor totale sau nivelul cheltuielilor la 1000 lei venituri:

RCh = Ch/V * 1000

Realizarea de venituri implică efectuarea de cheltuieli. Între venituri și cheltuieli există o legătură, în sensul că, realizarea unui venit presupune efectuarea unei cheltuieli.

În tabelul următor este prezentat nivelul cheltuielilor la 1000 lei venituri.

Tabel nr.6

Rata cheltuielilor totale la 1000 lei venituri

După cum se poate observa din tabelul de mai sus, rata cheltuielilor totale la 1000 lei venituri a avut aceeași evoluție oscilantă ca și nivelul cheltuielilor totale la 1000 lei cifra de afaceri. În anul 1998 această rată a scăzut 75,47 lei față de 1997, dar a crescut din nou în 1999 cu 8,74 lei față de 1998. În 2000 rata cheltuielilor totale la 1000 lei venituri a scăzut cu 30,42 lei față de 1999, după care a crescut din nou în 2001 cu 19,64 lei. Totuși, faptul că această rată s-a situat sub 1000 pe toată perioada analizată demonstrează că veniturile obținute au depășit cheltuielile efectuate, ceea ce a permis obținerea unui profit.

În ceea ce privește veniturile obținute de O.S. Sebiș-Moneasa, după cum se poate observa din tabelul nr.2, acestea au crescut continuu în toată perioada analizată, ajungând în anul 2001 la un nivel de 1542,75% mai mare decât în 1997 și de 64,98 % mai mare față de 2000. Tendința crescătoare a venitiurilor totale a fost determinată în principal de creșterea veniturilor din exploatare, care dețin și ponderea cea mai însemnată în totalul veniturilor. Creșterea veniturilor din exploatare s-a datorat în primul rând intensificării activității de export desfășurate de unitate. Ritmul de creștere s-a redus însă de la un an la altul, la fel ca în cazul cifrei de afaceri. Creșterea veniturilor indică o situație favorabilă pentru unitatea analizată, o dovadă a faptului că activitatea ocolului se desfășoară în condiții normale.

Rentabilitatea reprezintă capacitatea unei unități patrimoniale de a realiza profit, ceea ce înseamnă că își acoperă cheltuielile din venituri proprii și obține totodată un venit net sub forma profitului. Agenții economici trebuie să dispună de informații privind mărimea și dinamica profitului pentru orientarea activităților, informații relevate prin doi indicatori esențiali: masa profitului și rata profitului.

Masa profitului reprezintă suma absolută obținută ca diferență între venituri și cheltuieli sau, la nivel de produs, diferența dintre prețul de vânzare și costul produsului.

În ceea ce privește masa profitului la unitatea analizată, observăm din tabelul nr.2 că aceasta a crescut semnificativ de la un an la altul, chiar dacă ritmul de creștere a înregistrat o evoluție oscilantă. Evoluția ascendentă a profitului a fost determinată în principal de creșterea vânzărilor, ca și de creșterea productivității muncii.

Rata profitului semnifică raportul procentual dintre masa profitului și cifra de afaceri. Această rată reprezintă gradul de rentabilitate și este deosebit de important pentru orientarea structurii activității pe bunuri, ramuri și subramuri.

În tabelul următor este prezentată rata profitului înregistrată de O.S. Sebiș-Moneasa în perioada analizată.

Tabel nr.7

Rata profitului la 1000 lei cifra de afaceri

După cum se poate observa din tabelul de mai sus, rata profitului a avut o evoluție oscilantă de la un an la altul. După ce în anul 1998 această rată a crescut cu 80,89 lei profit la 1000 lei cifra de afaceri, în 1999 a scăzut cu 6,83 lei. În anul 2000, rata profitului a crescut cu 29,86 lei față de 1999, pentru ca în 2001 să se reducă din nou cu 19,42 lei. Această evoluție oscilantă a fost determinată în principal de operațiunile de export derulate de O.S. Sebiș-Moneasa. În 1998 și 1999, ca urmare a activității de export foarte intense de desfășurate de unitate, rata profitului la 1000 lei cifra de afaceri a înregistrat o creștere substanțială față de anii precedenți.

Din cele prezentate mai sus putem trage concluzia că O.S. Sebiș-Moneasa desfășoară o activitate profitabilă, neînregistrând niciodată pierderi, reușind să-și acopere cheltuielile din veniturile obținute și totodată să obțină un profit considerabil.

În continuare sunt prezentate două organigrame: una referitoare la locul pe care-l ocupă O.S.Sebiș-Moneasa în cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, iar cealaltă prezintă structura personalului acestui ocol silvic.

CAP.1 ORGANIZAREA SISTEMULUI INFORMAȚIONAL CONTABIL

1.1. REGLEMENTĂRI CONTABILE ACTUALE

De-a lungul timpului s-au manifestat, tacit sau explicit, anumite temeri legate de necesitatea și utilitatea aplicării Standardelor Internaționale de Contabilitate la nivel național, știut fiind faptul că influențele economice, sociale, culturale și chiar etnice și-au pus amprenta asupra filozofiei, doctrinei și politicilor naționale de contabilitate.

O serie de argumente hotărâtoare în favoarea Standardelor Internaționale de Contabilitate se referă la accentuarea globalizării economiilor naționale și a integrării piețelor financiare și sistemelor informaționale. Prin urmare, atragerea capitalului internațional se va baza și pe oferta de informații relevante, inteligibile și, mai ales, comparabile, ofertă elaborată într-un limbaj contabil universal înțeles. Standardele Internaționale de Contabilitate răspund acestor cerințe.

Presiunea armonizării contabile vine atât de la cei care utilizează informațiile contabile, cât și de la organismele naționale de normalizare și reglementare a profesiei.

În prezent, tendința este aceea de „ajustare” a directivelor europene specifice activității financiar-contabile conform prevederilor din Standardele Internaționale de Contabilitate.

Programul de armonizare contabilă din România a prins viață în anul 1997, o dată cu primele încercări de a ne circumscrie unei contabilități de inflație.

România a avut cel puțin două motive importante de a demara acest program de armonizare: primul este legat de necesitatea atragerii de investiții străine și al doilea de integrarea în Uniunea Europeană. Investitorii, dar și celelalte categorii de potențiali utilitatori ai informației contabile sunt interesați să obțină informații relevante, credibile, comparabile care să reflecte fondul economic al evenimentelor și mai puțin efectele fiscale sau juridice.

Startul oficial în cursa „Standarde Internaționale de Contabilitate versus legislația contabilă națională” a fost dat în anul 1999, o dată cu publicarea Ordinului Ministrului de Finanțe nr. 403/1999 „Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele de Contabilitate Internaționale”.

Ulterior, a apărut o nouă reglementare legislativă – Ordinul Ministrului Finanțelor Publice 94/2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate –, care completează și clarifică totodată o parte din problematica armonizării contabile românești.

În cele ce urmează voi puncta câteva dintre cele mai importante repere legate de programul de armonizare contabilă din țara noastră (perioada 1999-2005):

anul 1999: programul de armonizare contabilă afectează situațiile financiare ale anului 1999, pentru un eșantion reprezentativ de societăți comerciale cotate la Bursă și întreprinderi de interes național care vor experimenta acest program;

anul 2000: în acest program au fost integrate toate societățile comerciale cotate, regiile autonome, întreprinderile de stat de interes național, precum și întreprinderi care activează pe piața de capital;

anul 2001: lista celor 197 de societăți comerciale care sunt vizate este prezentată în O.M.F. 94/2001;

până în 2005 vor accede treptat la programul de armonizare contabilă următoarele categorii de societăți comerciale (societățile din categoria a IV-a):

Tabel nr.1

Criterii de încadrare în categoria a IV-a (cel puțin două criterii)

O.M.F. 94/2001 precizează că agenții economici care intră sub incidența acestor reglementări au obligația de a retrata situațiile financiare întocmite și să le depună până la data de 30 septembrie a anului următor celui de raportare la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice. Societățile comerciale care intră sub incidența acestor reglementări au obligația să auditeze situațiile financiare potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar. Aceste societăți comerciale au obligația de a asigura continuitatea aplicării acestor reglementări și auditarea situațiilor financiare conform reglementărilor naționale în domeniu.

Începând cu exercițiul financiar 2006, rămân în afara prevederilor acestor reglementări întreprinderile mici și mijlocii, care vor aplica prevederile Legii Contabilității 82/1991 republicată și ale Regulamentului de aplicare a acesteia. De asemenea, există posibilitatea optării pentru includerea în acest program și a întreprinderilor care nu îndeplinesc criteriile specificate în tabelul de mai sus.

Principalele noutăți pe care aceste noi reglementări legislative le aduc față de Legea Contabilității nr. 82/1991 și Regulamentul de aplicare a acesteia se referă cu predilecție la concepte și obiective noi, pe baza cărora va fi construită informația raportată în situațiile financiare existente și o serie de noutăți privind modul de structurare și prezentare a informațiilor în situațiile financiare.

În ceea ce privește modificările conceptuale, situațiile financiare vor cuprinde următoarele documente, egale ca importanță:

bilanțul;

contul de profit și pierdere;

situația modificării capitalurilor proprii;

situația fluxurilor de numerar;

politici contabile și note explicative.

Se remarcă apariția a două documente noi, pentru practica de raportare contabilă din țara noastră, și anume: „Situația modificării capitalurilor proprii” – care detaliază variațiile elementelor de capitaluri proprii pe întreaga perioadă de raportare – și „Situația fluxurilor de numerar” – necesară pentru evidențierea fluxurilor de încasări și plăți ale perioadei.

De asemenea, au „dispărut” anexele la bilanț. Documentul care le înlocuiește se numește „Politici contabile și note explicative” sau, mai pe scurt, „note”. Între aceste două documente există nu numai o deosebire de formă, ci una substanțială de fond.

Notele, spre deosebire de anexe, detaliază, suplimentează și comentează informațiile cuprinse în situațiile financiare, pentru a majora relevanța informațională a raportării. Deci, fiecare element al bilanțului, contului de profit și pierdere, situației modificării capitalurilor proprii și situației fluxurilor de numerar vor fi însoțite de o trimitere la notele explicative.

De asemenea, în cadrul notelor explicative, vor fi prezentate politicile contabile adoptate de întreprindere pentru a determina valorile elementelor din situațiile financiare.

Dacă până la apariția O.M.F. 94/2001, sistemul contabil românesc se baza pe planul contabil general, o dată cu noile reglementări impuse de programul de armonizare contabilă lucrurile au început să se complice. Prin O.M.F. 94/2001 s-a optat însă pentru o soluție originală – adoptarea cadrului general IAS și păstrarea planului de conturi (cu îmbunătățirile de rigoare aferente cerințelor Standardelor Internaționale de Contabilitate).

Cadrul general reprezintă un sistem de obiective și principii fundamentale, aflate în legătură unele cu altele și care sunt susceptibile de a conduce la formularea de norme solide și de a indica natura, rolul și limitele contabilității financiare și ale situațiilor financiare. El stabilește conceptele care stau la baza întocmirii situațiilor financiare pentru utilizatorii externi.

Acest cadru general a fost conceput pentru a impulsiona crearea, dezvoltarea și revizuirea Standardelor Internaționale de Contabilitate, pentru a sprijini armonizarea contabilă, prin reducerea numărului de alternative și tratamente contabile, pentru a asista producătorii de situații financiare și organismele naționale de normalizare contabilă.

Întrebarea care se pune în prezent este cât timp vor putea coexista cele două abordări fundamental diferite: planul de conturi, cu toate corespondențele pe care le implică, și spiritul de libertate profesională, indus de cadrul general.

Este de așteptat însă ca, mai devreme sau mai târziu, să se renunțe la un plan de conturi impus la nivel național, dându-se câștig de cauză „spiritului” Standardelor Internaționale de Contabilitate. Întreprinderile românești vor putea să-și elaboreze și să utilizeze propriul plan de conturi, în funcție de specificul activității, de politicile de întreprindere, de strategiile generale sau specifice.

Cel mai important aspect legat de cadrul general este descrierea abiectivului situațiilor financiare. Acest obiectiv, conform Standardelor Internaționale de Contabilitate, constă în furnizarea de informații privind poziția financiară, performanțele și modificările poziției financiare a întreprinderii, ce sunt utile unui număr mare de utilizatori în vederea luării deciziilor economice. Categoriile de utilizatori, beneficiari ai acestor informații sunt: investitorii, personalul angajat, creditorii, furnizorii, clienții, guvernul, publicul, managerii întreprinderii.

Un alt pas important pe care O.M.F. 94/2001 îl face este cel în domeniul principiilor și regulilor contabile. Principiile contabile sunt „apanajul” directivelor europene și se regăsesc la baza mai multor sisteme contabile europene. O.M.F. 94/2001 preia expres o serie de principii „clasice”, care se regăseau și în Legea 82/1991, chiar și într-o nouă abordare, respectiv:

principiul continuității activității, potrivi căruia întreprinderea își continuă în mod normal funcționarea într-un viitor previzibil, fără a intra în imposibilitatea continuării activității; aplicarea acestui principiu obligă managementul întreprinderii să evalueze toate informațiile disponibile pentru perioada imediat următoare (cel puțin 12 luni), fără să trebuiască să se refere exclusiv la aceasta;

principiul permanenței metodelor – în accepțiunea Comitetului pentru Standardele Internaționale de Contabilitate este vorba de consecvența prezentării – constă în aplicarea acelorași reguli și norme de evaluare, înregistrare și prezentare, în vederea comparabilității informaționale; situațiile financiare terbuie întocmite și prezentate pe baza acelorași metode și tehnici, folosite an de an cu excepția unor situații particulare care trebuie bine fundamentate;

principiul prudenței, care presupune recunoașterea numai a profiturilor realizate și înregistrarea obligațiilor și pierderilor previzibile, chiar dacă apar între data încheierii exercițiului și data întocmirii bilanțului; acest principiu pierde tot mai mult teren în condițiile sistemului contabil actual;

principiul independenței exercițiului, potrivit căruia recunoașterea cheltuielilor și veniturilor perioadei se va face pe baza contabilității de angajamente; consecința directă a aplicării acestui principiu este conectarea cheltuielilor la veniturile realizate în cursul perioadei respective;

principiul intangibilității, potrivit căruia bilanțul de deschidere al unui exercițiu trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere a exercițiului precedent, cu excepția aplicării IAS 8;

principiul necompensării, potrivit căruia valorile elementelor de activ nu pot fi compensate cu valorile elementelor de pasiv, respectiv veniturile cu cheltuielile, cu excepția compensărilor admise de Standardele Internaționale de Contabilitate – de exemplu, compensarea dintre creanțele și datoriile privind impozitul amânat, prevăzută de IAS 12 „Impozitul pe profit”.

Pe lângă acestea, apar și o serie de principii noi, dintre care o parte se regăsesc în directivele europene, iar o parte în Cadrul general al Standardelor Internaționale de Contabilitate, și anume:

principiul prevalenței economicului asupra juridicului (nu apare în directivele europene), conform căruia informațiile din situațiile financiare trebuie să reflecte realitatea economică, nu numai forma juridică; în ceea ce privește acest principiu, în România terenul a fost pregătit prin reglementările referitoare la contractele de leasing și Legea 99/1999 privind accelerarea reformei economice;

principiul importanței relative (nu apare în directivele europene), potrivit căruia orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul situațiilor financiare; o informație este semnificativă dacă omiterea sa din situațiile financiare ar influența deciziile utilizatorilor;

principiul evaluării separate a elementelor de activ și pasiv (nu apare în Cadrul general al Standardelor Internaționale de Contabilitate), conform căruia valoarea fiecărui element individual din bilanț, de activ și pasiv, va fi determinat separat.

Aceste principii nu se vor regăsi ca atare în Cadrul general. Acesta cere obținerea de informații financiare care să aibă anumite calități. Se poate remarca faptul că o parte din aceste calități unele dintre principiile contabile menționate.

Convențiile sau postulatele contabile sunt niște structuri conceptuale general accptate. Cadrul general începe construirea „postamentului” conceptual cu sublinierea a două convenții de bază:

contabilitatea de angajamente – efectele tranzacțiilor sunt recunoscute în momentul în care se produc și nu atunci când se efectuează încasările și plățile;

continuitatea activității.

Cele două convenții de bază sunt foarte importante pentru că ele au un dublu efect, nu numai în cazul recunoașterii efectului tranzacțiilor, ci și în determinarea valorii elementelor de activ, datorii, cheltuieli sau venituri.

Cheia de boltă a cadrului general o constituie caracteristicile calitative ale situațiilor financiare, care țin loc și de principii contabile. Aceste caracteristici sunt: intelegibilitatea, relevanța (pragul de semnificație), credibilitatea (reprezentarea fidelă, prevalența economicului, neutralitatea, prudența, integralitatea), comparabilitatea, imaginea fidelă.

Inteligibilitatea este ușurința cu care utilizatorii înțeleg informația contabilă și care trebuie să devină o calitate esențială a documentelor contabile de sinteză. Inteligibilitatea presupune, de asemenea, ca utilizatorii informațiilor să aibă un nivel rezonabil de cunoștințe (economice, contabile etc.) care să le permită studierea informațiilor cu rezonabilă diligență.

Relevanța informațiilor contabile se referă la capacitatea acestora de a fi utile beneficiarilor în luarea de decizii, oferind suportul necesar în evaluarea evenimentelor trecute, prezente și viitoare sau în corectarea evaluărilor precedente. Deci, o informanție relevantă oferă utilizatorilor posibilitatea de a elabora previziuni și de a-și confirma așteptările.

Relevanța depinde de natura și pragul de semnificație. În anumite cazuri, natura informației asigură relevanța acesteia, alteori și pragul de semnificație trebuie luat în considerare.

Credibilitatea presupune ca informația contabilă să nu conțină erori semnificative, să nu fie părtinitoare și să ofere o imagine corectă asupra fenomenelor sau proceselor reflectate. Cu alte cuvinte, informația contabilă trebuie să fie neutră, completă, să reprezinte fidel evenimentele, să reflecte cu precădere substanța economică a operațiilor și nu numai forma legală. De asemenea, credibilitatea mai presupune și prudență, precauție în exercitarea raționamentelor profesionale (activele și veniturile să nu fie supraevaluate, iar pasivele și cheltuielile să nu fie subevaluate).

Comparabilitatea presupune necesitatea ca utilizatorii să poată compara informațiile din conturile anuale ale aceleeași societăți, într-un anumit interval de timp și să extragă tendințe privind poziția financiară și performanțele respectivei entități (comparații în timp). Pentru a se asigura comparabilitatea informațiilor, este important să se respecte principiul permanenței metodelor și cel al consecvenței.

În concluzie, producerea și publicarea unor informații financiare care să prezinte, echilibrat, toate calitățile descrise anterior conduc la obținerea unor situații financiare care să reflecte o imagine fidelă a situației întreprinderii.

Schimbările cele mai dramatice sunt însă cele referitoare la recunoașterea și evaluarea activelor, respectiv a datoriilor. Astfel, recunoașterea acestor elemente va avea la bază raționamentul profesional, cu ajutorul căruia se va stabili care dintre elemente vor fi prezentate în bilanț (ca active sau datorii) sau în contul de profit și pierdere (ca și cheltuieli sau venituri). Tot cu ajutorul raționamentului profesional se va determina pragul de semnificație privind prezentarea, în situațiile financiare, a diferitelor elemente. Pragul de semnificație nu înseamnă ignorarea prezentării unor elemente „pentru că nu sunt semnificative”, ci presupune, de exemplu, înregistrarea activelor în categorii distincte – dacă sunt semnificative – sau într-o categorie comună, generală – dacă nu sunt semnificative.

În ceea ce privește formatul de prezentare pentru conturile anuale, O.M.F. 94/2001 prevede doar o singură structură – cea verticală, după natură, fără să fie restrictivă. Doar în cazuri excepționale se admit chiar derogări de la acest format obligatoriu.

Directiva a IV-a dă posibilitatea optării pentru o variantă din două (format vertical sau orizontal), în ceea ce privește formatul bilanțului și una din patru (vertical, orizontal, după destinație și după natură), în ceea ce privește formatul contului de profit și pierdere. Standardele Internaționale de Contabilitate nu impun un anumit format sau ordinea de prezentare, limitându-se la elementele-rânduri care nu trebuie să lipsească.

În ceea ce privește formatul contului de profit și pierdere s-a păstrat formatul după natură cu care eram obișnuiți la structurarea veniturilor și a cheltuielilor.

În cadrul notelor apare însă obligativitatea detalierii după destinație (funcțiuni) a cheltuielilor și veniturilor perioadei din exploatare. În plus, în formatul contului de profit și pierdere mai apar informații cu privire la cheltuielile și veniturile privind impozitul amânat și rezultatul pe acțiune.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că structura contului de profit și pierdere păstrează contul 711, care își schimbă doar denumirea în „Variația stocurilor”, fără a se deplasa din structura veniturilor de exploatare. În acest caz, a fost preferată varianta Directivei a IV-a europene, care cere prezentarea variației stocurilor, cu precizarea că respectiva reglementare europeană nu agrează reflectarea acestui indicator ca venit.

O altă noutate se referă la prezentarea cifrei de afaceri în funcție de segmentul de activitate sau localizarea geografică sau după ambele criterii. Această prevedere este o consecință a cerințelor IAS 14 „Raportarea pe segmente”.

În ceea ce privește formatul situației fluxurilor de numerar, O.M.F. 94/2001 oferă posibilitatea alegerii uneia din cele două variante de prezentare agreate de IAS 7 „Situația fluxurilor de numerar” – metoda directă sau indirectă.

O.M.F. 94/2001 urmează reglementările IAS 1 „Prezentarea situațiilor financiare”, cu privire la modul de prezentare a situației modificărilor capitalurilor proprii, cu detalierea mai amplă a rezervelor și a rezultatului reportat – corespunzător primului an de aplicare a programului de armonizare contabilă în România.

Formatul notelor explicative din O.M.F. 94/2001 preia reglementările din Legea Contabilității nr.82/1991 cu privire la unele anexe (cum ar fi, de exemplu, „Repartizarea profitului” din Legea 82/1991 care e similară cu Nota 3 din O.M.F. 94/2001), dar introduce și note noi care nu se regăsesc în reglementările legislative anterioare (de exemplu Nota 4 „Analiza rezultatului de exploatare”) și care au avut la bază Directiva a IV-a europeană.

Concluzia generală este că acest program de armonizare contabilă a urmărit o dublă armonizare – o armonizare cu prevederile directivelor europene și o normalizare la nivelul Standardelor Internaționale de Contabilitate. Trebuie subliniat faptul că Standardele Internaționale de Contabilitate nu se substituie legilor naționale, iar acolo unde standardele intră în cotradicție cu legislația națională, se aplică aceasta din urmă.

Legea Contabilității nr. 82/1991 și Regulamentul de aplicare a acesteia, inspirate după modelul sistemului contabil francez, sunt bine realizate din punct de vedere structural și conceptual. Dacă fiscalitatea nu ar fi pervertit sensurile economice ale acestor reglementări, raportările financiare anuale nu ar fi fost atât de compromise la ora actuală. În concluzie se impunea acest program de armonizare contabilă.

Cea mai importantă consecință a acestui program este aceea că se deschide drumul afirmării profesiei contabile la adevărata sa valoare. Sunt multe de făcut însă, în domeniul modificării legislației contabile și a celei fiscale. Profesia contabilă din România va trebui să se ajusteze acestor schimbări și să-și redobândească identitatea pierdută.

1.2. DELIMITĂRI ȘI STRUCTURI PRIVIND CHELTUIELILE ȘI VENITURILE

În teoria și practica contabilă mondială s-au conturat cel puțin două concepții generale privind organizarea contabilității cheltuielilor și veniturilor.

Aceste concepții s-au creat și dezvoltat în cadrul celor două sisteme de contabilitate, și anume: sistemul de contabilitate cu un singur circuit (monist) și sistemul de contabilitate cu dublu circuit (dualist).

Sistemul de contabilitate cu un singur circuit reflectă cheltuielile și veniturile pe baza următoarei relații:

Cp+/-R=Vp

Unde:

Cp reprezintă cheltuieli de producție ale perioadei;

R reprezintă cheltuielile perioadei;

Vp reprezintă veniturile perioadei din vânzarea producției.

În această concepție sunt considerate cheltuieli numai consumurile de resurse pentru exploatare, fiind excluse cheltuielile financiare și cheltuielile extaordinare. Justificarea excluderii are la baza interdicția impusă unităților economice (de regulă în economiile centralizate) de a organiza, desfășura și practica tranzacții financiare și de a nu se reorganiza și reprofila pe baze economice, ci numai pe dispoziții administrative.

Sistemul de contabilitate cu dublu circuit, specific țărilor cu economie de piață și adoptat și de România, prin cele două componente ale sale – contabilitatea financiară și contabilitatea de gestiune – reflectă veniturile și cheltuielile în mod diferit.

Contabilitatea financiară are ca obiect evaluarea și înregistrarea cheltuielilor după natura activităților și după natura resurselor utilizate, înscriindu-se în relația următoare:

Si+Ct+/-R=Vt+Sf

Unde:

Si reprezintă stocurile la începutul perioadei;

Ct reprezintă cheltuielile totale ale perioadei;

R reprezintă rezultatele perioadei;

Vt reprezintă veniturile totale ale perioadei;

Sf reprezintă stocurile la sfârșitul perioadei.

Toate operațiile care determină cheltuieli și venituri sunt deci înregistrate în momentul generării sau angajării lor. Organizarea contabilității presupune individualizarea și reflectarea cheltuielilor în faza de angajare și consum, iar a veniturilor în momentul transferării dreptului de proprietate, deci a livrării sau facturării către client.

Contabilitatea de gestiune înregistrează cheltuielile pe destinații, prin colectarea și repartizarea lor pe obiect de activitate pentru calculul costului produselor, serviciilor, activităților și funcțiilor.

Deci, în actualul sistem de contabilitate „cheltuiala” face parte din obiectul contabilitații financiare, iar „costul” și calculul acestuia reprezintă obiectul contabilității interne de gestiune.

Cheltuielile reflectate în contabilitatea financiară pot fi grupate în funcție de momentul angajării lor în:

cheltuieli constatate în momentul plății lor, care se înregistrează în corespondență cu conturile de trezorerie;

cheltuieli angajate, dar cu plata ulterioară, care se înregistrează în corespondență cu conturile de terți;

cheltuieli contabile, calculate pentru a estima deprecierile definitive sau latente fără a angaja o plată, fiind reprezentate de amortizări și provizioane.

Ținând seama de momentul formării lor, veniturile reflectate de contabilitatea financiară se pot clasifica astfel:

venituri constatate în momentul încasării lor, care se înregistrează în contabilitate în corespondență cu conturile de trezorerie;

venituri angajate,respectiv cu încasare ulterioară față de momentul înregistrării lor, motiv pentru care se înscriu în corespondență cu conturile de clienți;

venituri contabile calculate, fără a angaja o încasare, cum sunt veniturile din anularea provizioanelor.

Pentru reprezentarea cheltuielilor și veniturilor se pornește de la caracterul de proces al activităților consumatoare de resurse și producătoare de rezultate. Ocazionarea cheltuielilor și crearea veniturilor se derulează în mai multe etape succesive sau simultane de timp. Astfel, în cazul procesului cheltuielilor se întâlnesc patru momente: angajarea, consumul, plățile și imputarea.

Angajarea are loc în momentul în care se contractează obligația bănească generatoare de plăți sau consumatoare de resurse. De exemplu, în cazul unei aprovizionări cu materiale de la furnizori angajarea cheltuielilor intervine în momentul în care s-a creat obligația bănească față de furnizori de a plăti stocurile primite de la aceștia.

Consumul este specific utilizării efective sau „sacrificării” resurselor în scopul satisfacerii unor nevoi productive sau neproductive, după caz. De exemplu, utilizarea materialelor în procesul de producție în scopul obținerii de produse, lucrări și servicii.

Plățile constau din achitarea unei sume de bani ca echivalent în cadrul relațiilor financiare. De exemplu, achitarea obligației față de furnizori pentru materialele aprovizionate de la aceștia reprezintă o plată ca echivalent, în timp ce plata impozitului pe profit reprezintă un transfer fără echivalent.

Imputarea reprezintă momentul când cheltuielile sunt decontate sau repartizate asupra rezultatelor obținute.

În cadrul procesului de creare a veniturilor se delimitează patru momente: producția, facturarea sau vânzarea pe credit, încasarea, încorporarea.

Producția este momentul creării rezultatului ca produs al activității consumatoare de resurse. De exemplu, la o unitate producătoare, această fază se identifică cu producția în curs de fabricație și producția finită.

Facturarea sau vânzarea pe credit constă în transferarea dreptului de proprietate de la vânzător la client.

Încasarea reprezintă etapa în care rezultatul vândut se transformă în bani.

Încorporarea este etapa strict contabilă prin care veniturile sunt înglobate în rezultate pentru a absorbi cheltuielile corespondente.

Analiza de mai sus, cu privire la momentele ocazionării cheltuielilor și creării veniturilor, se regăsește și în contabilitatea financiară. Respectând principiul independenței exercițiilor, toate operațiile care determină cheltuieli și venituri sunt înregistrate în momentul generării sau angajării lor. În mod corespunzător se organizează și o contabilitate de angajamente sau “accrual accounting”. În prezent, marea majoritate a întreprinderilor practică o contabilitate de angajamente, care se mai numește și contabilitate de exercițiu. Conform unei astfel de contabilități, întreprinderile constată veniturile lor în momentul în care sunt câștigate și impută cheltuielile lor asupra rezultatelor exercițiului în care ele au fost angajate, fără să se intereseze de momentul în care se produc încasările și plățile. În trecut, însă, contabilitatea de casă a devansat contabilitatea de angajamente. Contabilitatea de casă presupune că veniturile sunt constatate în momentul în care ele fac obiectul unei încasări, iar cheltuielile sunt imputate asupra rezultatelor exercițiului în cursul căruia ele sunt plătite.conform acestei metode, beneficiul este calculat pe baza veniturilor încasate și a cheltuielilor plătite, fără a se ține cont de principiul conectării cheltuielilor la venituri, propriu contabilității de angajamente. Aceasta poate însă să antreneze erori evidente, atunci când există un decalaj între operațiile de vânzare/cumpărare și de prestare de servicii, pe de o parte, și cele de plată/încasare, pe de altă parte. Acesta este și motivul pentru care în actualul sistem de contabilitate din țara noastră veniturile și cheltuielile sunt înregistrate conform contabilității de angajamente.

Totodată, în concordanță cu principiul rezultatului, este necesar să se delimiteze momentul în care cheltuielile se consideră consumate și veniturile se consideră realizate, iar pe această bază imputarea costului atașat în vederea determinării rezultatului net. În acest sens s-a creat principiul recunoașterii cheltuielilor consumate în momentul utilizării resurselor, iar a veniturilor realizate în momentul transferării dreptului de proprietate, deci al livrării sau facturării către client. Pornind de la venitul realizat al exercițiului în mod corespunzător se determină cheltuielile în calitatea lor de efort care au generat veniturile. Toate cheltuielile efectuate în cursul exercițiului care nu se pot atașa veniturilor realizate sunt „ activate“ sub forma cumpărăturilor sau consumurilor stocate, respectiv a creanțelor sub forma cheltuielilor înregistrate în avans (de exemplu, chiriile plătite în mod anticipat) și cheltuielilor de repartizat asupra mai multor exerciții financiare.

De asemenea, sunt delimitate în categoria producției stocate toate veniturile obținute, dar nerealizate și în categoria datoriilor, toate veniturile realizate în avans care sunt atribuite exercițiilor viitoare (de exemplu, veniturile din chiriile încasate anticipat).

Pentru înțelegerea mai clară a structurilor de conturi de cheltuieli și de venituri se impune definirea și delimitarea câmpului operatoriu al celor două categorii.

Cheltuielile unității patrimoniale constituie, potrivit Legii Contabilității, sumele sau valorile plătite sau de plătit, pentru:

consumurile materiale, lucrările executate, serviciile prestate și pentru avantajele de care beneficiază unitatea patrimonială;

cheltuieli cu personalul;

executarea unor obligații legale sau contractuale de către unitatea patrimonială;

cheltuieli excepționale.

În cadrul cheltuielilor pentru determinarea rezultatului exercițiului se cuprind de asemenea:

amortizările și provizioanele constituite;

valoarea contabilă a activelor cedate, distruse sau disponibile.

Veniturile reprezintă, potrivit Legii Contabilității, valorile încasate sau de încasat provenind din:

livrări de bunuri, executări de lucrări, prestări de servicii și din avantajele pe care unitatea patrimonială a consimțit să le primească;

executarea unor obligații legale sau contractuale pentru terți;

venituri financiare;

venituri extraordinare.

Tot în structura veniturilor, din aceleași considerente legate de calculul rezultatului, se mai cuprind veniturile din:

producția stocată;

producția imobilizată;

diminuarea sau anularea provizioanelor;

prețul de vânzare al activelor cedate.

O abordare conceptuală pe care cadrul general o realizează se referă la recunoașterea (încorporarea în situațiile financiare) activelor, pasivelor, cheltuielilor și veniturilor. Criteriile care stau la baza recunoașterii sunt diferite de cele cu care eram obișnuiți prin abordarea de tip patrimonial, la cost istoric.

Astfel, cadrul general prevede criterii-perechi de recunoștere, rezultate din tandemul „utilitate (obținerea/diminuarea beneficiilor viitoare) – cuantificare monetară (cost sau valoare determinate credibil )”. Deci, indiferent de natura elementului analizat, trebuie să determinăm (estimăm) utilitatea sa (sau efectele) pentru înterprindere și să-i atașăm o valoare. Prin utilitate se înțelege estimarea implicațiilor asupra beneficiilor viitoare ale întreprinderii.

Cheltuielile reprezintă descreșteri de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune, respectiv diminuări de active sau creșteri de pasive, care au ca rezultat diminuarea capitalurilor proprii sub alte forme decât retragerile/distribuirile de capital.

În categoria cheltuielilor intră și pierderile. Pierderile sunt diminuări ale beneficiilor economice ce pot apărea sau nu în cursul desfășurării activităților curente ale unității (de exemplu, pierderi rezultate din dezastre, cum ar fi inundațiile, incendiile sau cutremurele, precum și pierderi rezultate din cedarea activelor imobilizate). În definiția cheltuielilor se includ și pierderile nerealizate, cum ar fi cele rezultate din creșterea cursului de schimb valutar în cazul unor împrumuturi pe care unitatea le-a contractat în valută.

Criteriile prin care se face recunoașterea cheltuielilor sunt:

diminuarea de beneficii economice viitoare, prin diminuarea de active sau creșterea de datorii;

evaluarea credibilă.

Trebuie ținut cont și de principiul conectării cheltuielilor la veniturile obținute în decursul aceleeași perioade. Acest principiu precizează momentul în care trebuie contabilizate cheltuielile de exploatare. De exemplu, veniturile obținute din vânzarea mărfurilor vor fi conectate, în contul de profit și pierdere, cu cheltuielile aferente achiziționării acestora.

Sunt cheltuieli care sunt recunoscute în contul de profit și pierdere prin alocare sistematică, într-un anumit interval de timp. Este cazul amortizării aferente imobilizărilor corporale, care alocă porțiuni din costul inițial de achiziție sub formă de cheltuieli ale perioadei, în corelație cu consumarea/expirarea beneficiilor asociate imobilizărilor respective.

De asemenea, în contul de profit și pierdere sunt recunoscute drept cheltuieli ale perioadei acele costuri care nu (mai) generează beneficii economice sau activele asociate care nu mai sunt recunoscute în bilanț.

În conformitate cu Standardele Internaționale de Contabilitate, cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere al perioadei trebuie să corespundă veniturilor din vânzare, prestări de servicii sau alte activități care au generat venit.

Din punct de vedere al cheltuielilor cu remunerarea personalului trebuie să se facă distincție între cheltuielile cu forța de muncă aferente producției sau prestării de servicii și cheltuielile cu forța de muncă care sunt dedicate activităților generale desfășurate de întreprindere. Prima categorie de cheltuieli intră în determinarea costului de producție al produselor finite sau serviciilor și vor fi recunoscute în contul de profit și pierdere în momentul în care bunul sau serviciul este considerat realizat. A doua categorie se referă la cheltuieli ale perioadei și sunt recunoscute în contul de profit și pierdere încă din momentul în care apar.

Valoarea bilanțieră a imobilizărilor corporale și necorporale este afectată de două categorii de cheltuieli:

amortizarea , adică alocarea costului activului, pe o bază sistematică, pe toată durata de viață utilă estimată;

deprecierea de valoare datorată diminuării valorii recuperabile sub valoarea contabilă.

Din punct de vedere al recunoașterii în contul de profit și pierdere, amortizarea nu antrenează în toate cazurile o cheltuială a perioadei, pe când deprecierea de valoare generează întotdeauna cheltuieli ale perioadei.

Cheltuielile privind ajustarea la inflație pot apărea în momentul în care sunt ajustate la inflație datoriile nemonetare. Această situație se poate întâlni atunci când datoriile unei întreprinderi sunt actualizate la inflație. Dacă se aplică pentru prima dată retratarea la inflație atunci se utilizează contul 1051 „Rezerve din reevaluare aferente bilanțului de deschidere al primului an de aplicare a ajustării la inflație”.

Cheltuielile privind impozitul amânat apar atunci când sunt generate diferențele temporare impozabile, care nasc datorii privind impozitul amânat.

În general, dobânzile aferente împrumuturilor sunt recunoscute ca și cheltuieli ale perioadei în contabilitatea beneficiarului de credite, corespunzător realizării beneficiilor economice asociate acestui efort.

Diferențele de curs valutar sunt reglementate de IAS 21 „Efectele variației cursurilor de schimb valutar”. În ceea ceea ce privește tranzacțiile în valută ale întreprinderilor, raționamentul profesional permis de IAS 21 nu diferă de practica contabilă din România, cu precizarea că la sfârșitul anului diferențele de curs valutar aferente creanțelor și datoriilor în valută trebuie recunoscute ca și venituri și cheltuieli ale perioadei (nu se mai utilizează conturile 467 „Diferențe de conversie-activ” și 477 „Diferențe de conversie-pasiv”, iar provizionul pentru diferențe de curs valutar nefavorabile, constituit la dimensiunea netă a soldurilor celor două conturi de conversie trebuie anulate). Diferențele de curs valutaraferente stingerii datoriilor sau creanțelor în valută compară cursul valutar de la data plății/încasării cu cursul valutar de la data bilanțului de închidere al anului precedent.

Conform Standardului Internațional de Contabilitate 18 „Venituri din activități curente”, veniturile reprezintă creșteri de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune, respectiv creșteri de active sau diminuări de pasive, care au ca rezultat creșterea capitalurilor proprii, sub alte forme decât aporturile de capital. Trebuie făcută distincția dintre venituri și câștiguri, cu toate că ambele se regăsesc în același segment al contului de profit și pierdere. Câștigurile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice și pot apărea sau nu ca rezultat al activității curente a unității. Câștigurile includ, de exemplu, sumele rezultate în urma cedării activelor imobilizate, dar definiția veniturilor include, de asemenea, și câștigurile nerealizate, cum ar fi cele rezultate din creșterea valorii contabile a activelor imobilizate.

Criteriile după care se face recunoașterea veniturilor sunt:

creșteri de beneficii economice viitoare, prin creșteri de active sau reduceri de datorii;

evaluarea credibilă.

Atât pierderile, cât și câștigurile sunt prezentate în contul de profit și pierdere în mod distinct, deoarece cunoașterea existenței și a valorii acestora este foarte importantă în procesul decizional. Ele sunt prezentate, de regulă la valoarea netă, exclusiv veniturile, respectiv cheltuielile aferente.

De asemenea, pentru a fi recunoscut, venitul trebuie realizat/obținut sau realizarea să aibă un grad suficient de certitudine.

În accepțiunea Standardelor Internaționale de Contabilitate, în categoria veniturilor se includ nu numai cele realizate, dar și cele nerealizate, generate de modificări de curs valutar, modificarea valorii juste a unor active etc. În România nu este reglementată practica recunoașterii veniturilor și cheltuielilor nerealizate.

Standardul Internațional de Contabilitate 18 „Venituri din activități curente” se referă la criteriile de recunoaștere a veniturilor care provin din:

vânzarea de bunuri;

prestarea de servicii;

din utilizarea de către terți a activelor întreprinderii, respectiv venituri din dobânzi, redevențe și dividende.

Veniturile din vânzări sunt recunoscute atunci când:

toate riscurile și avantajele aferente proprietății bunurilor se transferă;

vânzătorul nu mai deține controlul efectiv asupra bunurilor și nu se mai implică în gestionarea bunurilor la nivelul anterior vânzării;

mărimea veniturilor poate fi estimată în mod rezonabil;

costurile tranzacției pot fi estimate în mod rezonabil;

este posibil să intre ca beneficii economice viitoare, asociate tranzacției.

Deci, una din condițiile generării venitului din vânzare este transferul riscurilor și avantajelor către cumpărător.

În cazul prestărilor de servicii, Standardul Internațional de Contabilitate 18 „Venituri din activități curente” prevede recunoașterea veniturilor după metoda procentului de execuție. Acestă metodă presupune recunoașterea veniturilor pe baza procentului de finalizare a serviciului, la data bilanțului.

Această metodă se utilizează doar în situația în care rezultatele pot fi estimate în mod rezonabil. Aceasta este situația în care s-au stabilit drepturile legale care revin părților implicate, mijlocul de plată, modul și condițiile de decontare.

Procentul de execuție se mai poate determina pe baza supravegherii activității, ponderea serviciilor încheiate în totalul serviciilor de prestat, proporția costurilor angajate în totalul costurilor estimate.

Dacă rezultatul prestărilor de servicii nu se poate estima în mod rezonabil, venitul va fi recunoscut doar în măsura în care costurile vor fi probabil acoperite sau veniturile nu sunt recunoscute, iar costurile sunt înregistrate ca și cheltuieli, atunci când nu este probabil ca aceste costuri să fie acoperite.

În ceea ce privește subvențiile guvernamentale, acestea se împart în două categorii: subvenții pentru investiții și subvenții de exploatare. Ele se recunosc pe o bază sistematică, ca și venituri pe perioadele corespunzătoare cheltuielilor aferente pe care aceste subvenții urmează a le compensa. Subvențiile guvernamentale pentru active se prezintă în bilanț fie ca venit amânat, fie prin deducerea subvenției din valoarea contabilă a activului.

Alte categorii de venituri de exploatare se referă la veniturile din redevențe. Și în acest caz se aplică criteriile generale de recunoaștere a veniturilor. În mod particular, redevențele sunt recunoscute pe baza contabilității de angajamente, conform substanței economice a contractului.

În categoria altor venituri de exploatare se includ și cele care provin din anularea sau diminuarea provizioanelor. În România, ca de altfel în majoritatea țărilor, operațiunea de diminuare a provizioanelor se face prin intermediul conturilor de venituri din exploatare. Conform Standardului Internațional de Contabilitate 37 „Provizioane, active și datorii contingente”, în această categorie se includ doar provizioanele pentru riscuri și cheltuieli, deprecirea activelor urmând să fie creditată direct în conturile de active corespunzătoare.

O altă categorie de venituri este cea care rezultă în urma ajustărilor la inflație ale diferitelor elemente din situațiile financiare. În acest sens, la sfârșitul anului curent, ajustarea activelor determină de regulă înregistrarea diferențelor dintre valoarea actualizată și valoarea „istorică” pe seama unor conturi de venituri „Venituri din ajustarea la inflație”. În situația în care ajustarea ar fi vizat primul an de aplicare a Standardelor Internaționale de Contabilitate, atunci retratările aferente anului precedent ar fi generat utilizarea unui cont de capitaluri proprii 1051 „Rezerve din reevaluare privind ajustarea la inflație aferentă primului an”.

Un caz aparte îl reprezintă contul 711 „Variația stocurilor”. Acest cont nu corespunde definiției date de IAS 18 „Venituri din activități curente”, deoarece nu transferă riscurile și avantajele, dar nici controlul și gestiunea produsului. Prin utilizarea acestui cont cheltuielile generate de producție sunt recunoscute la data consumului și nu la data vânzării. Valoarea indicatorilor de performanță ai întreprinderilor sunt influențați în mod necorespunzător, datorită utilizării acestui cont.

Veniturile financiare, de natura dobânzilor și a dividendelor, care apar ca urmare a recompensării utilizării activelor întreprinderii de către terți, sunt recunoscute când este posibil ca beneficiile economice asociate tranzacției să intre în societate, iar suma veniturilor să fie determinată în mod rezonabil.

Aceste venituri sunt recunoscute în funcție de natura lor, astfel:

dobânzile vor fi recunoscute perioadic, proporțional, pe baza randamentului efectiv al activului (rata dobânzii necesară pentru actualizarea fluxurilor viitoare de numerar așteptate pe durata de viață a activului);

dividendele vor fi recunoscute atunci când este stabilit dreptul acționarului de a primi plata.

O schimbare esențială se poate remarca în O.M.F. 94/2001 în ceea ce privește „veniturile și cheltuielile excepționale”. Acestea au fost înlocuite cu „venituri și cheltuieli extraordinare”. Deși la o primă vedere ar părea doar o schimbare de formă, la o analiză mai profundă se remarcă diferențe majore între aceste două categorii. Diferențele care există între aceste două categorii sunt următoarele:

elementele excepționale sunt reprezentate de veniturile și cheltuielile rezultate din activitatea curentă, de exploatare a întreprinderii, dar care sunt deosebite ca urmare a volumului sau frecvenței lor (de exemplu, stocuri anormal de mari, diferențe constatate cu ocazia inventarierii și care se datorează neglijenței etc.).

elementele extraordinare sunt reprezentate de veniturile și cheltuielile rezultate din evenimente sau tranzacții care sunt total diferite de activitatea curentă și nu au un caracter regulat sau frecvent. În legătură cu aceste elemente IAS 8 „Profitul net sau pierderea netă, erori fundamentale și modificări în politicile contabile” se referă numai la cazurile speciale generate de exproprierea unor active, dezastre naturale și alte fenomene asemănătoare.

În conformitate cu O.M.F. 94/2001, veniturile și cheltuielile excepționele nu dispar, dar o bună parte dintre acestea devin elemente ale activității de exploatare (cum ar fi despăgubirile, amenzile și penalitățile, donațiile și subvențiile, cedarea activelor și alte operații de capital), iar cealaltă parte se transformă în elemente ale activității extraordinare (cum ar fi calamitățile, subvențiile pentru evenimente extraordinare).

Impozitul pe profit asociat unui exercițiu financiar este compus din impozitul curent, care este calculat conform reglementărilor autorităților fiscale naționale și impozitul amânat, care este calculat pe baza diferențelor temporare care rezultă din consecințele fiscale viitoare ale recuperării sau lichidării valorii contabile a activelor și datoriilor din bilanț.

În ceea ce privește impozitul pe profit curent nu există nici un fel de noutate, dar impozitul amânat generează o analiză foarte complexă. Acestea pot genera datorii sau creanțe pe termen lung în bilanț, respectiv cheltuieli sau venituri în contul de profit sau pierdere.

În situația în care apare o diferență temporară deductibilă, aceasta generează o creanță privind impozitul amânat și un venit din impozite amânate. Atunci când activele sau datoriile sunt cedate sau lichidate impozitele amânate trebuie reluate. Aceasta poate declanșa un venit din impozite amânate.

O.M.F. 94/2001 prevede un cont bifuncțional pentru impozitul amânat: 4412 „Impozit pe profit amânat”. Soldul debitor al acestui cont reprezintă creanțele privind impozitul amânat și apare în activul bilanțului, iar soldul creditor reprezintă datoriile privind impozitul amânat și apare în pasivul bilanțului.

Principiul prevalenței economicului asupra juridicului își face simțită prezența și în ceea ce privește recunoașterea cheltuielilor și veniturilor perioadei, evidențiind preferința pentru criteriul „substanță economică”, care devansează ca importanță „încadrarea juridică”.

Astfel, chiar dacă nu există documente recunoscute fiscal, un venit, respectiv o cheltuială vor fi recunoscute dacă au fost realizate în respectiva perioadă de raportare și au generat creșteri, respectiv descreșteri ale beneficiilor economice viitoare și au fost rezonabil estimate. Intervin, de asemenea, și efectele cumulate ale contabilității de angajamente, principiului conectării cheltuielilor cu veniturile perioadei și principiului independenței exercițiului.

Recunoașterea cheltuielilor și a veniturilor trebuie să se facă dacă și a doua condiție este satisfăcută: evaluarea credibilă.

Armonizarea sistemului contabil românesc cu directivele europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate aduce o serie de schimbări importante în chestiunea evaluării.

Astfel, se menține vechea structurare a momentelor principale de evaluare, pe care o regăsim în Legea 82/1991, republicată.

Evaluarea cheltuielilor și a veniturilor se face, conform O.M.F. 94/2001, în următoarele momente:

la data intrării în patrimoniu:

cheltuielile, atunci când sunt realizate, sunt cuantificate la nivelul valorilor de ieșire ale activelor, care au scăzut sau al valorilor de intrare a datoriilor care s-au majorat;

veniturile, atunci când sunt realizate, sunt cuantificate la nivelul valorilor de intrare ale activelor, care s-au majorat sau al valorilor de ieșire a datoriilor care au scăzut;

la întocmirea situațiilor financiare: cheltuielile și veniturile sunt evaluate la valoarea inițială sau pot prezenta, în situațiile financiare, o valoare actualizată la inflație, diferită de valoarea inițială.

Valoarea actualizată este valoarea determinată prin metode ce țin seama de inflație și reprezintă o estimare a valorii actualizate a viitoarelor fluxuri nete de numerar; în acest sens se pot utiliza indici care să exprime puterea generală de cumpărare sau indicele inflației.

După natura lor, cheltuielile pot fi împărțite pe feluri de cheltuieli, astfel:

cheltuieli din activitatea de exploatare, respectiv cheltuieli ocazionate de desfășurarea activității înscrisă în obiectul întreprinderii, legate de producție, prestări servicii și operații comerciale. Din această categorie fac parte următoarele:

cheltuieli privind consumurile de materii prime, materiale auxiliare combustibili, ambalaje, piese de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile, costul de achiziție al obiectelor de inventar consumate sau uzura acestora, costul de achiziție al materialelor nestocate, trecute direct asupra cheltuielilor, costul de achiziție al animalelor și păsărilor și costul mărfurilor vândute;

cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți: întreținere și reparații, redevențe, locații de gestiune și chirii, studii și cercetări, inclusiv sumele plătite pentru contractele de cercetare, cheltuieli cu alte servicii executate de terți (comisioane, onorarii, colaboratori, cheltuieli de protocol, reclamă, publicitate, transportul de bunuri și persoane, deplasări, detașări și transferări, poștă și taxe de telecomunicații, servicii bancare etc.);

cheltuieli cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate suportate de unitatea patrimonială ca: impozitul pe clădiri, alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate (taxa pentru folosirea terenurilor, taxa asupra mijloacelor de transport și altele);

cheltuieli cu personalul ca: salariile și alte drepturi de personal, asigurările și protecția socială, contribuția unității la asigurările sociale și ajutorul pentru șomaj, cheltuielile cu pregătirea și perfecționarea profesională și alte cheltuieli cu personalul suportate de unitatea patrimonială;

alte cheltuieli de exploatare, cum ar fi pierderile din creanțe și alte cheltuieli de exploatare, precum și cele care au trecut în această categorie, dar care au făcut parte până acum din categoria cheltuielilor excepționale (despăgubirile, amenzile și penalitățile, donațiile și subvențiile acordate, cedarea activelor și alte operații de capital).

cheltuieli financiare, care privesc activitatea financiară și se referă la:

pierderi din creanțe legate de participații;

pierderi din vânzarea titlurilor de plasament;

diferențe nefavorabile de curs valutar din operațiunile curente efectuate în devize sau aferente disponibilităților în devize;

dobânzi curente aferente împrumuturilor primite și altor datorii privind exercițiul în curs;

sconturi acordate clienților;

alte cheltuieli financiare (pierderi din creanțe de natură financiară și altele).

cheltuieli extraordinare, reprezentând acele cheltuieli care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a unității patrimoniale, nu au caracter regulat sau frecvent (calamități și alte evenimente extraordinare).

cheltuieli cu amortizările, cuprinzând amortizarea imobilizărilor corporale și necorporale.

cheltuieli cu provizioanele, constituite din:

provizioane pentru riscuri și cheltuieli;

provizioane pentru deprecierea imobilizărilor;

provizioane pentru deprecierea stocurilor și producției în curs de execuție;

provizioane pentru deprecierea creanțelor și provizioane pentru deprecierea titlurilor de plasament;

amortizarea primelor de rambursare a obligațiunilor;

provizioane reglementate.

cheltuieli cu impozitul pe profit sunt acele cheltuieli care se datorează statului la sfârșitul exercițiului reprezentând o cotă parte din profitul brut al agenților economici. Trebuie menționat faptul că această categorie de cheltuieli nu sunt deductibile fiscal.

În contabilitatea financiară veniturile se grupează pe categorii de venituri, după natura lor, astfel:

venituri din activitatea de exploatare, respectiv veniturile legate direct sau indirect de profilul principal de activitate al unității patrimoniale. Din această categorie fac parte următoarele:

venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate și serviciilor prestate. Ele se înregistrează în momentul predării bunurilor către cumpărători, a livrării lor pe baza facturii sau în alte condiții prevăzute în contract, care atestă transferul de proprietate al bunurilor respectiv asupra clienților;

variația stocurilor, reprezentând variația în plus (creștere) sau minus (reducere) între valoarea la cost de producție a stocurilor de produse și a producției în curs, neluând în calcul provizioanele pentru depreciere constituite;

venituri din producția de imobilizări, reprezentând costul lucrărilor și cheltuielilor efectuate de unitatea patrimonială pentru ea însăși, care se înregistrează ca active imobilizate, corporale și necorporale;

venituri din subvenții de exploatare, reprezentând subvențiile primite pentru acoperirea diferențelor de preț și pentru acoperirea pierderilor, precum și alte subvenții (finanțarea activității de cercetare și alte finanțări) de care beneficiază unitatea patrimonială din partea statului, a colectivităților publice sau a altor unități patrimoniale;

alte venituri din exploatare, cuprinzând veniturile din creanțe recuperate și alte venituri din exploatare, precum și cele care au trecut în această categorie, dar care au făcut parte până acum din categoria cheltuielilor excepționale (despăgubirile, amenzile și penalitățile, donațiile și subvențiile, cedarea activelor și alte operații de capital).

În legătură cu veniturile din exploatare sunt necesare două precizări, și anume:

veniturile realizate în avans, reprezentând încasări sau creanțe aferente unor bunuri nelivrate, a unor lucrări sau prestații neefectuate, nu se consideră venituri ale exercițiului, acestea înregistrându-se în contabilitate într-un cont distinct, ce face parte din clasa 4 „Conturi de terți”;

veniturile exercițiului provenite din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate și serviciilor prestate și alte venituri de exploatare, mai puțin rabaturile, remizele și alte reduceri acordate clienților, formează cifra de afaceri a unității economice.

venituri financiare cuprinzând: venituri din participații, venituri din alte imobilizări financiare, venituri din creanțe imobilizate, venituri din titluri de plasament, venituri din diferențe de curs valutar, venituri din dobânzi, venituri din conturi obținute și alte venituri financiare.

venituri extraordinare, reprezentând acele venituri care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a unității patrimoniale, nu au caracter regulat sau frecvent (venituri din subvenții pentru evenimente extraordinare).

De menționat că în raportările fiscale diminuarea sau anularea provizioanelor constituite se regrupează și se includ la venituri de exploatare, venituri financiare sau venituri extraordinare,în funcție de natura operațiilor care le-au generat.

În ceea ce privește organizarea documentației primare a cheltuielilor, aceasta este adaptată naturii, respectiv felului cheltuielii, consemnându-se în cadrul documentelor consumul de factori de producție (materiale, salarii, consumul de imobilizări etc.), respectiv modalitatea de plată a obligațiilor față de terți.

Dintre documentele în care se consemnează cheltuielile unității patrimoniale voi prezenta pe cele mai importante:

documente privind cheltuielile cu active imobilizate:

situația de calcul și repartizare a amortizării;

proces-verbal de scoatere din funcțiune a mijloacelor fixe, de declasare a unor bunuri materiale;

facturi și situații de lucrări.

documente privind cheltuielile cu materiile prime, materiale și mărfuri:

bon de consum (colectiv);

fișa limită de consum (colectivă);

lista zilnică de alimente;

fișa de calcul a uzurii obiectelor de inventar;

centralizatorul vânzărilor zilnice (mărfuri);

foaia de parcurs.

documente privind cheltuieli cu mijloace bănești și din decontări:

chitanța (pentru operații în valută);

chitanța fiscală;

proces-verbal de plăți;

dispoziție de plată- încasare către casierie;

deconturi de cheltuieli.

documente privind cheltuielile cu salariile și alte drepturi de personal:

stat de salarii;

situații de calcul, decontare și repartizare a contribuției la asigurări sociale și la constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj;

situații de calcul pentru constituirea fondurilor de cercetare, a fondului de risc și accidente etc.

decont de cheltuieli (pentru deplasări externe);

decont de cheltuieli valutare (transporturi internaționale).

În ceea ce privește organizarea documentației primare a veniturilor, documentele primare utilizate pentru consemnarea operațiilor procesului de desfacere se creează începând cu faza de planificare și continuă cu angajarea livrării, expedierea și încasarea valorii produselor.

Desfășurarea procesului de desfacere a produselor are loc în conformitate cu planul de desfacere, corelat cu celelalte secțiuni ale planului economic și financiar al unității patrimoniale. Angajarea livrărilor se face prin comenzile beneficiarilor și contractele economice încheiate cu aceștia. La termenele de livrare, prin grija compartimentului de desfacere, se întocmește dispoziția de livrare în baza căreia depozitul pregătește expedierea produselor finite la beneficiari și înregistrează cantități livrate în Fișa de magazie. Avizul de însoțire a mărfii constituie un document însoțitor al transportului în cazul când factura se întocmește ulterior. Factura se întocmește în 3 exemplare când se emite ulterior sau în 4 exemplare când se întocmește în momentul livrării, având următoarele destinații:

exemplarul 1 constituie documentul de decontare cu beneficiarul;

exemplarul 2 este utilizat ca document justificativ al înregistrărilor în contabilitatea analitică și sintetică a produselor livrate;

exemplarul 3 este utilizat de compartimentul desfacere pentru înregistrare în evidența operativă și pentru urmărirea eventualelor reclamații de la clienți;

exemplarul 4 însoțește marfa la beneficiar.

De menționat că factura emisă se înregistrează în Jurnalul pentru vânzări, pentru stabilirea taxei pe valoare adăugată în perioada respectivă, în Registrul-jurnal ca document obligatoriu de înregistrare cronologică a elementelor patrimoniale și în Jurnalul pentru vânzarea produselor (sau mărfurilor) și alte ieșiri.

Registrul pentru evidența veniturilor reprezintă documentul contabil utilizat de unitățile patrimoniale care practică forma de contabilitate pe jurnale, care au un volum mare de operațiuni, unde veniturile sunt înregistrate pe activități după natura lor.

Ca document de transport al produselor se utilizează, după caz, buletinul de mesageri, scrisoarea de trăsură, scrisoarea de transport sau conosamentul, iar pentru garantarea calității produselor livrate certificatul de calitate și certificatul de garanție.

CAP.2 CONTABILITATEA CHELTUIELILOR PRIVIND ACTIVITATEA DE EXPLOATARE

Potrivit Planului General de Conturi, aplicabil în România, contabilitatea cheltuielilor și a veniturilor este organizată pe grupe de conturi. Astfel, contabilitatea cheltuielilor este organizată pe grupe de cheltuieli, după cum urmează:

grupa 60 „Cheltuieli privind stocurile”

grupa 61 „Cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți”

grupa 62 „Cheltuieli cu alte servicii executate de terți”

grupa 63 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”

grupa 64 „Cheltuieli cu personalul”

grupa 65 „Alte cheltuieli de exploatare”

grupa 66 „Cheltuieli financiare”

grupa 67 „Cheltuieli extraordinare”

grupa 68 „Cheltuieli cu amortizările, provizioanele și ajustarea la inflație”

grupa 69 „Cheltuieli cu impozitul pe profit și alte impozite”

Aceste grupe de conturi se dezvoltă pe conturi sintetice de gradul I formate din trei cifre, iar o parte din acestea se defalcă pe conturi sintetice de gradul II formate din patru cifre.Unitățile economice mici și mijlocii pot folosi doar conturi sintetice de gradul I, spre deosebire de unitățile economice mari, care utilizează și conturi sintetice de gradul II.

Toate conturile sintetice de cheltuieli funcționează după regulile conturilor de activ, deși ele nu sunt conturi patrimoniale, ci de rezultate. Prin urmare, ele se debitează în momentul angajării unei obligații sau momentul plății unor sume în cadrul relațiilor financiare sau odată cu înregistrarea consumului de resurse și se creditează la sfârșitul lunii în momentul imputării (decontării) cheltuielilor asupra rezultatelor obținute prin preluarea acestora în debitul contului 121 „Profit sau pierdere”.La sfârșitul perioadei de gestiune conturile de cheltuieli nu prezintă sold.

În categoria cheltuielilor din activitatea de exploatare se includ acele cheltuieli care urmăresc realizarea activității prevăzute prin actele de înființare ale firmei.

Desfășurarea oricărei activități tehnico-economice de producție, prestații sociale sau comerciale,la nivelul regiilor autonome, companiilor comerciale, societăților comerciale și al oricăror astfel de agenți economici implică consumurile anumitor resurse primare (materii prime, materiale consumabile, mărfuri) și auxiliare, resurse salariale, imobiliare și bănești, pe temeiul cărora se realizează producția și se asigură circulația valorilor materiale în economie.

„Exploatarea”, în accepțiunea sa cea mai generală, definește obiectul de activitate al fiecărui agent economic, iar realizarea lui înseamnă importante eforturi și angajamente materiale și bănești.

Înregistrarea în contabilitate a operațiilor privind cheltuielile aferente activității de exploatare se face conform anexei nr. 2.

2.1. CONTABILITATEA CHELTUIELILOR CU VALORILE MATERIALE

Din categoria cheltuielilor cu valorile materiale fac parte mai multe elemente de cheltuieli materiale primare privind activitatea de exploatare a unității. Ele se cuprind la conturile din grupa 60 „Cheltuieli privind stocurile”.

Se consideră materii prime acele elemente de natura stocurilor destinate consumului productiv care constituie substanța produselor finite, regăsindu-se în cadrul acestora fie în forma inițială, fie într-o formă transformată.

Aceste cheltuieli sunt formate din:prețul de înregistrare al materiilor prime date în consum (fără TVA), prețul de înregistrare al materiilor prime constatate lipsă la inventariere și diferențele de preț aferente materiilor prime date în consum sau constatate lipsă la inventariere.

Contabilitatea sintetică a cheltuielilor cu materiile prime se realizează cu ajutorul contului 601 „Cheltuieli cu materiile prime”. După conținutul economic este un cont de procese economice reflectând consumul de materii prime necesare realizării de produse finite, lucrări, servicii etc.. După funcția contabilă este un cont de activ. La sfârșitul perioadei de gestiune nu prezintă sold.

Cheltuielile cu materialele consumabile reprezintă acele consumuri de bunuri materiale care se folosesc în procesul de producție alături de materiile prime, dar care, de regulă nu se regăsesc în substanța produsului finit.

Contabilitatea sintetică a materialelor consumabile se realizează cu ajutorul contului 602 „Cheltuieli cu materialele consumabile”. Unitățile mari folosesc conturile de gradul II formate din detalierea contului 602 „Cheltuieli cu materialele consumabile”, și anume:

6021 „Cheltuieli cu materialele auxiliare”

6022 „Cheltuieli privind combustibilul”

6023 „Cheltuieli privind materialele pentru ambalat”

6024 „Cheltuieli privind piesele de schimb”

6025 „Cheltuieli privind semințele și materialele de plantat”

6026 „Cheltuieli privind furajele”

6028 „Cheltuieli privind alte materiale consumabile”

După conținutul economic conturile 6021-6028 sunt conturi de cheltuieli de exploatare, iar după funcția contabilă este cont de activ. La finele perioadei nu prezintă sold.

În ceea ce privește obiectele de inventar, Standardele Internaționale de contabilitate le recunosc ca și cheltuieli ale perioadei; ele nu sunt capitalizate/amortizate. Cu toate acestea, legislația românească în vigoare menține regimul recunoașterii și uzurii obiectelor de inventar.

Cheltuielile privind obiectele de inventar sunt reprezentate de uzura acestora, determinată de darea lor în folosință. Uzura obiectelor de inventar se poate determina prin mai multe modalități:

integral, la darea în folosință, uzura lor înregistrându-se asupra cheltuielilor la nivelul prețului de înregistrare a obiectelor de inventar, reflectat la contul 321 „Obiecte de inventar”. Ea se determină în baza documentului „bon de consum”, care stă la baza eliberării din magazie a obiectelor de inventar trecute în exploatare – metoda utilizată și de O.S. Sebiș-Moneasa;

integral, la scoaterea din folosință;

50% la darea și 50% la scoaterea din folosință;

eșalonat, pe durata a cel mult trei exerciții financiare. În acest caz se utilizează scadențarul cheltuielilor, în care uzura lunară se determină prin raportarea prețului de înregistrare a obiectelor de inventar date în folosință la numărul de luni stabilite pentru eșalonarea în timp a includerii în cheltuieli a acesteia.

Contabilitatea sintetică a cheltuielilor privind obiectele de inventar se realizează cu ajutorul contului 603 „Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar”. După conținutul economic este un cont de cheltuieli de exploatare, iar după funcția contabilă este asimilat conturilor de activ. Nu prezintă sold la finele perioadei.

Materialele nestocate reprezintă acele materiale consumabile, nestocate de unitatea economică, care nu sunt trecute într-un cont de gestiune, înregistrându-le pe măsura aprovizionării lor asupra cheltuielilor de exploatare (de exemplu imprimatele).

Contabilitatea sintetică a cheltuielilor privind materialele nestocate se realizează cu ajutorul contului 604 „Cheltuieli privind materialele nestocate”. După conținutul economic este un cont de cheltuieli de exploatare, după funcția contabilă este asimilat conturilor de activ, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

Consumurile de energie și apă, indiferent de destinația lor, se înregistrează ca o cheltuială de exploatare pe măsura livrării acestora de către furnizori.

Contabilitatea sintetică a cheltuielilor privind energia și apa se realizează cu ajutorul contului 605 „Cheltuieli privind energia și apa”. Acesta este un cont de exploatare după conținutul economic, iar după funcția contabilă este asimilat conturilor de activ. La sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

În categoria cheltuielilor de exploatare se cuprind de asemenea și cheltuielile cu animalele și păsările. Sunt considerate cheltuieli cu animalele și păsările valoarea animalelor și păsărilor achiziționate din afara unității, vândute sau constatate lipsă la inventariere. Animalele și păsările vândute care provin din producția proprie, nu se trec asupra cheltuielilor, ele diminuând veniturile din producția stocată. De asemenea, animalele și păsările care se vând ca mărfuri, rezultate, de regulă, după sacrificare, se trec mai întâi asupra contului de mărfuri și apoi se vând ca atare.

Contabilitatea sintetică a cheltuielilor cu animalele și păsările se realizează cu ajutorul contului 606 „Cheltuieli privind animalele și păsările”. Acesta este un cont de exploatare după conținutul economic și este asimilat conturilor de activ după funcția contabilă. Nu prezintă sold la sfârșitul perioadei.

Un capitol aparte al cheltuielilor de exploatare îl reprezintă cheltuielile privind mărfurile vândute. Asemenea cheltuieli apar numai la unitățile care vând mărfuri cu ridicata sau cu amănuntul. Sunt formate din prețul de cumpărare fără TVA, al mărfurilor vândute sau constatate lipsă la inventar.

Reflectarea în contabilitate a acestor cheltuieli se face odată cu descărcarea de gestiune a mărfurilor vândute, cu ajutorul contului 607 „Cheltuieli privind mărfurile”. După conținutul economic este un cont de exploatare, este asimilat conturilor de activ după funcția contabilă, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

Cheltuielile privind ambalajele reprezintă acele cheltuieli care se efectuează odată cu înregistrarea vânzării de ambalaje. În această categorie se includ:

ambalajele care circulă în sistem de vânzare-cumpărare ce se vând sau apar ca lipsuri la inventariere;

ambalajele care circulă în sistem de restituire ce nu se pot restitui furnizorilor.

Contabilitatea sintetică a cheltuielilor privind ambalajele se realizează cu ajutorul contului 608 „Cheltuieli privind ambalajele”. Este cont de exploatare după conținutul economic, este asimilat conturilor de activ după funcția contabilă, iar la finele perioadei nu prezintă sold.

O.S. Sebiș-Moneasa nu aplică încă noul plan de conturi prevăzut de O.M.F. 94/2001. În continuare voi face referire la modul cum sunt contabilizate cheltuielile materiale la O.S. Sebiș-Moneasa

La O.S. Sebiș-Moneasa, în contul 600 „Cheltuieli cu materiile prime” se înregistrează de regulă cheltuielile cu bușteni (materie primă în silvicultură) pentru a obține cherestea într-un gater.

În contul 601 „Cheltuieli cu materialele consumabile” se înregistrează cheltuielile efectuate cu ocazia reparațiilor curente la cabane (consumul de cuie, prize etc.), cheltuielile privind carburanții și lubrefianții pentru tractoare, TAF, IFRON etc., cheltuielile cu piesele de schimb la utilajele din dotare, cheltuielile cu semințele și materialele de plantat (de exemplu, consumul de semințe în pepinieră sau puieți plantați pentru împăduriri), cheltuielile cu furajele (de exemplu, consumul de fân pentru animale în perioada de iarnă), cheltuielile privind uniformele de serviciu și echipamentele de lucru). În categoria cheltuielilor cu alte materiale consumabile se înregistrează consumul de cartușe la vânătoare, imprimatele cu regim special, cheltuielile igienico-sanitare etc.

În contul 602 „Cheltuieli privind obiectele de inventar” se înregistrează darea în folosință a obiectelor de inventar (mobilier, SDV-uri, sape, lopeți etc.) conform bonului de consum.

În contul 604 „Cheltuieli privind materialele nestocate” se înregistrează cheltuielile privind rechizitele achiziționate de O.S. Sebiș-Moneasa, care se trec direct asupra cheltuielilor de exploatare.

În contul 605 „Cheltuieli privind energia și apa” se înregistrează consumurile de energie și apă, pe măsura livrării acestora de către furnizor.

Contul 606 „Cheltuieli privind animalele și păsările” și 608 „Cheltuieli privind ambalajele” nu se utilizează de către O.S. Sebiș-Moneasa.

În contul 607 „Cheltuieli privind mărfurile” se înregistrează imprimatele care se vând altor agenți economici. Este vorba de imprimate specifice pentru exploatarea masei lemnoase – bon de vânzare, foaie de transport, aviz de însoțire pentru material lemnos.

2.2. CONTABILITATEA CHELTUIELILOR CU LUCRĂRILE ȘI SERVICIILE EXECUTATE DE TERȚI

Se cuprind în această categorie lucrările și serviciile care sunt nemijlocit ocazionate de desfășurarea activității de ansamblu a unui agent economic, cum sunt: întrețineri și reparații, redevențe, locații de gestiune, chirii, prime de asigurare, studii și cercetări.

Aceste cheltuieli sunt reflectate în conturi sintetice de gradul I care fac parte din grupa 61 „Cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți”.

Contabilitatea cheltuielilor privind întreținerile și reparațiile se realizează cu ajutorul contului 611 „Cheltuieli cu întreținerea și reparațiile”. După conținutul economic este cont de activ, după funcția contabilă este asimilat conturilor de activ, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

Redevențele reprezintă obligații de plată datorate de o unitate economică care a preluat în concesiune imobilizări pentru a le exploata în scopuri productive.

Locațiile de gestiune reprezintă o modalitate de preluare, pentru exploatare, de spații productive pe o perioadă limitată de timp, pe bază de contracte de locație. Unitatea care a preluat spații productive în locații de gestiune, numită locatar, datorează unității care apredat activele respective, sub această formă, taxe lunare care se vor considera cheltuieli de exploatare.

Chiriile reprezintă obligații de plată datorate de unitatea economică pentru folosirea unor imobilizări ce sunt proprietatea altora și care sunt închiriate pe timp determinat pentru a putea fi exploatate în diferite scopuri.

Contabilitatea sintetică a acestor cheltuieli se realizează cu ajutorul contului 612 „Cheltuieli cu redevențele, locațiile de gestiune și chiriile”. După conținutul economic este cont de activ, după funcția contabilă este asimilat conturilor de activ, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

Primele de asigurare se datorează diferitelor societăți pentru asigurarea unor bunuri ale unității economice pe bază de contracte de asigurare.

Contabilitatea sintetică a acestora se realizează cu ajutorul contului 613 „Cheltuieli cu primele de asigurare”. După conținutul economic este cont de activ, după funcția contabilă este asimilat conturilor de activ, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

Se consideră cheltuieli cu studiile și cercetările acele acțiuni care se fac pentru interesul general al producției și marketingului producției fabricate și comercializate, de către terți. Trebuie menționat faptul că acele cheltuieli care se referă la cercetări aplicative se consideră imobilizări necorporale și se înregistreză în contabilitate ca atare.

Contabilitatea sintetică a cheltuielilor cu studiile și cercetările se realizează cu ajutorul contului 614 „Cheltuieli cu studiile și cercetările”. După conținutul economic este cont de activ, după funcția contabilă este asimilat conturilor de activ, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

La O.S. Sebiș-Moneasa, în contul 611 „Cheltuieli cu întreținerea și reparațiile” se înregistrează reparațiile executate la utilajele din dotare da către alți agenți economici.

Contul 612 „Cheltuieli cu redevențele, locațiile de gestiune și chiriile” nu se folosește la O.S. Sebiș-Moneasa.

În contul 613 „Cheltuieli cu primele de asigurare” se înregistrează asigurările obligatorii pentru construcții și mijloacele de transport din dotare.

În contul 614 „Cheltuieli cu studiile și cercetările” se înregistrează cheltuielile cu pregătirea cadrelor – cursuri de perfecționare la Bușteni.

2.3. CONTABILITATEA CHELTUIELILOR CU ALTE SERVICII EXECUTATE DE TERȚI

În această categorie se cuprind lucrările și serviciile legate indirect de activitatea de bază a unității (colaboratori, comisioane, transport, delegații etc.).cheltuielile generate de asemenea cheltuieli cu lucrările și serviciile sunt reflectate cu ajutorul conturilor din grupa 62 „Cheltuieli cu alte servicii executate de terți”.

Cheltuielile cu colaboratorii sunt reprezentate de sumele datorate colaboratorilor externi pentru prestațiile efectuate. Din remunerațiile datorate se reține impozitul cuvenit, calculat ca impozit pe salarii, care se înregistrează ca o reținere din sumele brute calculate.

Contabilitatea sintetică a cheltuielilor cu colaboratorii externi se realizează cu ajutorul contului 621 „Cheltuieli cu colaboratorii”. După conținutul economic este cont de activ, după funcția contabilă este asimilat conturilor de activ, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

În categoria cheltuielilor ce fac obiectul contului 622 „Cheltuieli privind comisioanele și onorariile” se cuprind:comisioane datorate pentru cumpărarea sau vânzarea titlurilor de valoare imobilizate; comisioane datorate pentru cumpărarea sau vânzarea titlurilor de plasament; comisioane de intermediere; onorarii de conciliere; onorarii de contencios; expertize de specialitate; alte cheltuieli similare.

Contul 622 „Cheltuieli privind comisioanele și onorariile” este un cont de cheltuieli de exploatare după conținutul economic, după funcția contabilă este asimilat conturilor de activ, iar la finele perioadei nu prezintă sold.

Cheltuielile de protocol, reclamă și publicitate se consideră deductibile sub aspect fiscal într-un anumit procent din profitul brut al agenților economici, prevăzut anual în Legea de aprobare a bugetului. Ceea ce depășește acest procent este considerată cheltuială nedeductibilă sub aspect fiscal și se supune impozitului pe profit.

Cheltuielile de protocol, reclamă și publicitate se înregistrează la contul 623 „Cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate”, care după conținutul economic este cont de activ, după funcția contabilă este asimilat conturilor de activ, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

În categoria cheltuielilor cu transportul de bunuri și personal sunt cuprinse prestațiile efectuate de terți pentru: transportul produselor fabricate, transportul mărfurilor vândute, transportul altor bunuri, transporturi colective de persoane la și de la locul de muncă.

Nu sunt cuprinse în acestă categorie cheltuielile privind cumpărarea de materii prime și materiale, care fac parte din costul lor de achiziție și se înregistrează la conturile corespunzătoare de stocuri. În cazul în care cheltuielile cu transportul mărfurilor aprovizionate se cuprind aici, este necesar ca la sfârșitul lunii cheltuielile respective aferente stocului de mărfuri să fie trecute temporar asupra mărfurilor în stoc, aceasta pentru a nu denatura rezultatul financiar al perioadei.

Contabilitatea sintetică a acestor cheltuieli se realizează cu ajutorul contului 624 „Cheltuieli cu transportul de bunuri și personal”. După conținutul economic este cont de activ, după funcția contabilă este asimilat conturilor de activ, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

Din categoria cheltuielilor cu deplasări, detașări și transferări fac parte următoarele cheltuieli:

deplasări în interes de serviciu: cazare, diurnă, transport;

detașări pe perioade limitate de timp în interes de serviciu pentru care se plătesc cazare, diurne, transport;

drepturile cuvenite angajaților, precum și familiilor acestora transferați sau mutați împreună cu unitatea în altă localitate.

Contabilitatea acestor cheltuieli se realizează cu ajutorul contului 625 „Cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări”, care este cont de cheltuieli de exploatare după conținutul economic, este asimilat conturilor de activ după funcția contabilă și la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

Cheltuielile poștale și de telecomunicații sunt acele cheltuieli de poștă, telegraf, telefon, radio, televiziune etc. care se fac în interesul general al unității.

Contabilitatea sintetică a acestor cheltuieli se realizează cu ajutorul contului 626 „Cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații”. După conținutul economic este cont de activ, după funcția contabilă este asimilat conturilor de activ, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

Serviciile bancare sunt acele servicii prestate de bănci care nu au caracter de cheltuieli financiare, pentru:

comisioane bancare pentru efectuarea operațiilor de decontare din conturile bancare;

cheltuieli pentru procurarea de titluri prin intermediul băncilor;

comisioane și cheltuieli pentru emisiuni de împrumuturi;

cheltuieli pe efecte de comerț;

alte cheltuieli și comisioane pentru prestări de servicii.

Contabilitatea sintetică a acestor cheltuieli se realizează cu ajutorul contului 627 „Cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate”. După conținutul economic este cont de activ, după funcția contabilă este asimilat conturilor de activ, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

Serviciile executate de terți care sunt legate indirect de desfășurarea activității unității și care nu pot fi delimitate pe conturile 621-627, se consideră alte cheltuieli cu serviciile executate de terți, înregistrându-se în contul 628 „Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți”. După conținutul economic este cont de activ, după funcția contabilă este asimilat conturilor de activ, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

La O.S. Sebiș-Moneasa, conturile conturile 621 „Cheltuieli cu colaboratorii” și 622 „Cheltuieli privind comisioanele și onorariile” nu se utilizează.

Contul 623 „Cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate” înregistrează cheltuielile de protocol, reclamă și publicitate, care se pot efectua doar cu aprobarea Direcției Silvice Arad. Acest cont n-a mai fost utilizat de 3 ani la O.S. Sebiș-Moneasa.

În contul 624 „Cheltuieli cu transportul de bunuri și personal” se înregistrează cheltuielile cu transportul de material lemnos sau balast la drumuri forestiere efectuate de terți pe bază de factură emisă de aceștia.

Cu ajutorul contului 625 „Cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări” se înregistrează cheltuielile privind deplasările, incluzând cheltuielile de transport, cazare, diurnă, pe baza ordinului de deplasare.

În contul 626 „Cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații” se înregistrează cheltuelile cu convorbirile telefonice.

În contul 627 „Cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate” se înregistrează comisioanele calculate cu BASA pentru operațiuni prin cont, biletele la ordin depuse.

În categoria altor cheltuieli cu serviciile executate de terți se includ cheltuielile privind serviciile executate de terți pentru exploatarea masei lemnoase pe picior.

2.4. CONTABILITATEA CHELTUIELILOR CU IMPOZITELE, TAXELE ȘI VĂRSĂMINTELE ASIMILATE

Contabilitatea acestor cheltuieli este structurată pe feluri de impozite, taxe și vărsăminte asimilate și se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 63 „Cheltuieli cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate”.

În categoria altor cheltuieli privind impozitele, taxele și vărsămintele asimilate datorate bugetului statului sau altor organisme publice se includ:

prorata din taxa pe valoarea adăugată deductibilă, devenită nedeductibilă. Se referă la suportarea pe cheltuieli a TVA deductibilă aferentă produselor, lucrărilor și serviciilor scutite de impozitare. Se calculează ca diferență între TVA deductibilă înregistrată în contabilitate pentru cumpărările de mărfuri, bunuri și servicii și TVA ce se deduce efectiv, ținând seama de operațiile scutite de TVA. O asemenea diferență se suportă de unitate ca o cheltuială;

taxa pe valoare adăugată colectată, aferentă bunurilor și serviciilor folosite în scop personal sau predate cu titlu gratuit, cea aferentă lipsurilor peste normele legale, precum și cea aferentă bunurilor și serviciilor acordate salariaților sub forma avantajelor în natură;

impozite, taxe și vărsăminte, datorate bugetului statului ca: diferențe de preț la gaze și țiței obținute din producția internă, impozite pe clădiri, terenuri, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat;

datorii și vărsăminte de efectuat, conform prevederilor legale, către alte organisme publice, cum sunt de exemplu: contribuția la constituirea fondului special pentru ajutorarea persoanelor handicapate, fondul special de cercetare- dezvoltare, fondul de asigurări sociale a țărănimii.

Contabilitatea sintetică a acestor cheltuieli se realizează cu ajutorul contului 635 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”. Acesta este un cont de cheltuieli de exploatare după conținutul economic, după funcția contabilă este asimilat conturilor de activ, iar la finele perioadei nu prezintă sold.

La O.S. Sebiș-Moneasa, în contul 635 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate” se înregistrează impozitul pe terenuri și clădiri, taxa pentru mijloacele de transport auto, taxa pentru firmă, contribuția pentru persoanele cu handicap și alte impozite și taxe.

2.5. CONTABILITATEA CHELTUIELILOR CU PERSONALUL

Pentru munca prestată, personalul unităților patrimoniale este îndreptățit să primească din partea acestora remunerații. Ele se negociază și se prevăd în contracte de muncă încheiate cu salariații. Aceste datorii ale unității patrimoniale către salariați se stabilesc lunar, reprezentând pentru acestea cheltuieli de personal ale exercițiului financiar în curs. Alături de salarii, unitățile patrimoniale calculează și datoreză bugetului statului și altor organisme sociale diferite impozte și taxe, care sunt considerate cheltuieli patronale asupra salariilor.

Aceste cheltuieli fac obiectul fac obiectul grupei de conturi 64 „ Cheltuieli cu personalul”. Cu ajutorul conturilor din această grupă se înregistrează salariile personalului și cheltuielile cu asigurările și protecția socială.

Cheltuielile cu remunerațiile personalului sunt formate din salarii și alte drepturi cuvenite personalului pentru munca prestată. Aceste cheltuieli se înregistrează pe baza statelor de plată, la nivelul drepturilor salariale brute. Contabilitatea acestor cheltuieli se realizează cu ajutorul contului 641 „ Cheltuieli cu salariile personalului”. După conținutul economic este cont de activ, după funcția contabilă este asimilat conturilor de activ, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

Pe lângă salarii, unitatea patrimonială datorează diferitelor organisme de asigurări sociale sume cum sunt: contribuții la asigurările sociale, la fondul de șomaj, la fondul de sănătate ș.a.. Aceste obligații fac obiectul contului 645 „Cheltuieli privind asigurările și protecția socială”. Acest cont se desfășoară pe următoarele conturi de gradul II:

6451 „Contribuția unității la asigurările sociale”

6452 „ Contribuția unității pentru ajutorul de șomaj”

6453 „Contribuția angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate”

6458 „Alte cheltuieli privind asigurările și protecția socială”.

După conținutul economic aceste conturi sunt conturi de cheltuieli de exploatare. După funcția contabilă sunt asimilate conturilor de activ. Nu prezintă sold la finele perioadei.

La O.S. Sebiș-Moneasa, în contul 641 „ Cheltuieli cu salariile personalului” se înregistrează cheltuielile privind salariile personalului TESA, ale muncitorilor angajați, precum și ale muncitorilor sezonieri – salariile brute.

În contul 645 „Cheltuieli privind asigurările și protecția socială” se înregistrează contribuția O.S. Sebiș-Moneasa la asigurările sociale, la fondul de șomaj și la fondul de sănătate.

2.6. CONTABILITATEA ALTOR CHELTUIELI DE EXPLOATARE

Pe lângă cheltuielile de exploatare prezentate, acele elemente de cheltuieli nereprezentative pentru conturile prezentate vor fi evidențiate cu ajutorul unei grupe speciale numite „Alte cheltuieli de exploatare”. În această categorie sunt cuprinse cheltuielile din pierderi din creanțe și alte cheltuieli din exploatare, precum și cele care au trecut în această categorie, dar care au făcut parte până acum din categoria cheltuielilor excepționale (despăgubirile, amenzile și penalitățile, donațiile și subvențiile acordate, cedarea activelor și alte operații de capital).

Creanțele concretizate în clienți proveniți din operații comerciale care devin incerți, rău platnici, dubioși sau aflați în litigiu fac obiectul contului 654 „Pierderi din creanțe și debitori diverși”. După conținutul economic este cont de activ, după funcția contabilă este asimilat conturilor de activ, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

În categoria altor cheltuieli din exploatare se includ următoarele:

diferențe din lichidarea unor creanțe;

diferențe din lichidarea unor datorii;

valoarea reparațiilor capitale efectuate cu forțe proprii, considerate cheltuieli anticipate în exercițiul financiar precedent, repartizate asupra cheltuielilor curente în perioadele următoare conform scadențarului;

despăgubiri, amenzi și penalități;

donații și subvenții acordate;

cheltuieli privind activele cedate și alte operații de capital

alte cheltuieli de exploatare.

Contabilitatea sintetică a acestor cheltuieli se realizează cu ajutorul contului 658 „Alte cheltuieli de exploatare”. Acest cont se desfășoară pe următoarele conturi de gradul II:

6581 „Despăgubiri, amenzi și penalități”

6582 „Donații și subvenții acordate”

6583 „Cheltuieli privind activele cedate și alte operații de capital”

6588 „Alte cheltuieli de exploatare”

Acesta este un cont de cheltuieli de exploatare după conținutul economic, după funcția contabilă este asimilat conturilor de activ, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

La O.S Sebiș-Moneasa, în contul 6588 „Alte cheltuieli de exploatare” se înregistreză cheltuielile privind constituirea anumitor fonduri:

fond mediu – 1% din valoarea masei lemnoase vândute pe picior;

fond extrabugetar pentru construcții de drumuri forestiere – 10%;

fond de regenerare 20%.

2.7. CONTABILITATEA CHELTUIELILOR DE EXPLOATARE PRIVIND AMORTIZĂRILE, PROVIZIOANELE ȘI AJUSTAREA LA INFLAȚIE

Amortizarea și provizioanele reprezintă deprecieri suferite de activele imobilizate de stocuri, precum și creanțe care vor reduce valoarea de intrare a elementelor patrimoniale. Cel mai reprezentativ dintre conturile care reflectă aceste cheltuieli este contul 681 „Cheltuieli de exploatare privind amortizările și provizioanele”.

În acest cont sunt reflectate următoarele cheltuieli:

amortizarea aferentă imobilizărilor necorporale și corporale;

provizioanele constituite pentru riscuri și cheltuieli ce privesc activitatea de exploatare;

provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor, a stocurilor și producției în curs de execuție;

provizioanele constituite pentru creanțe neîncasabile, clienți dubioși, rău platnici sau în litigiu, precum și pentru deprecierea altor active circulante.

Contul 681 „Cheltuieli de exploatare privind amortizările și provizioanele” se desfășoară pe următoarele conturi sintetice de gradul II:

6811 „Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor”

6812 „Cheltuieli de exploatare privind provizioanele pentru riscuri și cheltuieli”

6813 „Cheltuieli de exploatare privind provizioane pentru deprecierea imobilizărilor”

6814 „Cheltuieli de exploatare privind provizioane pentru deprecierea activelor circulante”.

Acestea sunt conturi de cheltuieli de exploatare după conținutul economic, iar după funcția contabilă sunt asimilate conturilor de activ. La sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

Cheltuielile prezentate în contul de profit și pierdere sunt considerate elemente nemonetare, care trebuie retratate prin aplicarea indicelui general al prețurilor de la datele la care cheltuielile au fost inițial înregistrate.

Astfel, costul bunurilor vîndute se ajustează în funcție de viteza de rotație. În ceea ce privește cheltuielile nemonetare care nu influențează fluxurile de numerar (cheltuielile cu amortizarea) sunt ajustate prin aplicarea unui indice general al prețurilor, același care a fost utilizat pentru ajustarea activelor imobilizate aferente. Pierderile din cedarea imobilizărilor amortizabile sunt retratate pe baza valorii contabile nete ajustate la inflație, egală cu valoarea istorică ajustată la inflație, minus amortizarea cumulată ajustată la inflație.

Retratarea la inflație a cheltuielilor din situațiile financiare va genera în final un câștig sau o pierdere din poziția monetară netă, care va fi evidențiată separat în contul de profit și pierdere.

În momentul în care sunt ajustate la inflație datoriile nemonetare pot să apară cheltuieli privind ajustarea la inflație. Această situație se întâlnește atunci când sunt actualizate la inflație datoriile unei societăți. În situația în care se aplică pentru prima dată retratarea la inflație atunci se utilizează contul 1051 „Rezerve din reevaluare aferente bilanțului de deschidere al primului an de aplicare a ajustării la inflație”.

Contabilitatea acestor cheltuieli se realizează cu ajutorul contului 688 „Cheltuieli din ajustarea la inflație”. După conținutul economic este cont de cheltuieli din exploatare, după funcția contabilă este asimilat conturilor de activ, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

La O.S. Sebiș-Moneasa, în contul 6811 „Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor” se înregistrează cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe, calculată după HG 964/1998, precum și amortizarea imobilizărilor necorporale (licența de programe).

În contul 6812 „Cheltuieli de exploatare privind provizioanele pentru riscuri și cheltuieli” se înregistrează provizioanele pentru clienți neîncasați, acționați în judecată și care sunt hotărâri judecătorești definitive. Se urmărește încasarea în continuare a acestor clienți.

O.S. Sebiș-Moneasa nu utilizează contul 688 „Cheltuieli din ajustarea la inflație”.

CAP.3 CONTABILITATEA VENITURILOR PRIVIND ACTIVITATEA DE EXPLOATARE

Contabilitatea veniturilor se realizează cu ajutorul unor conturi sintetice de gradul I și II ce fac parte din următoarele grupe ale clasei 7 :

grupa 70 „Cifra de afaceri”

grupa 71 „Variația stocurilor”

grupa 72 „Venituri din producția de imobilizări”

grupa 74 „Venituri din subvenții de exploatare”

grupa 75 „Alte venituri din exploatare”

grupa 76 „Venituri financiare”

grupa 77 „Venituri extraordinare”

grupa 78 „Venituri din provizioane și ajustarea la inflație”.

Conturile de venituri nu se încadrează în categoria conturilor bilanțiere pentru că la sfârșit de lună nu prezintă sold. Aceste conturi funcționează, de regulă, după regulile conturilor de pasiv. Prin urmare, ele se creditează în cursul lunii pe măsura înregistrării veniturilor obținute de unitățile economice și se debitează la sfârșitul lunii, la închiderea conturilor de venituri prin rezultatul exercițiului.

Înregistrarea în contabilitate a operațiilor privind veniturile aferente activității de exploatare se face conform anexei nr. 2.

În continuare sunt prezentate conturile de venituri din activitatea de exploatare.

3.1. CIFRA DE AFACERI

Veniturile din vânzări de produse, mărfuri, servicii prestate și din alte activități se consideră venituri generate de activitatea de bază, aceste venituri fiind legate direct sau indirect de profilul principal de activitate a unității patrimoniale. Sunt considerate deci venituri din activitatea de exploatare reprezentând cea mai mare pondere în totalul acestora.

Acestea urmăresc în contabilitate cu ajutorul unor conturi distincte pe elemente primare de venituri cuprinse în grupa 70 „Cifra de afaceri”.

Veniturile din vânzări de produse finite se compun din prețul de vânzare negociat al acestora fără TVA. Vânzarea produselor finite se face pe bază de facturi a căror decontare se efectuează ulterior, prin încasare în numerar sau prin conturile bancare.

Contabilitatea acestor venituri se realizează cu ajutorul contului 701„Venituri din vânzarea produselor finite”. După conținutul economic, acesta este un cont de venituri din exploatare. După funcția contabilă este asimilat conturilor de pasiv, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

Semifabricatele sunt acele produse al căror proces tehnologic a fost terminat într-o fază de fabricație și care trec în continuare în procesul tehnologic al altei faze de fabricație. Semifabricatele sunt deci destinate continuării prelucrării lor în unitatea patrimonială care le-a produs.

În anumite situații, semifabricatele destinate producției interne se pot livra terților, caz în care se înregistrează ca venituri cu ajutorul contului 702 „Venituri din vânzarea semifabricatelor”. Acesta este un cont de venituri din exploatare după conținutul economic, iar după funcția contabilă este asimilat conturilor de pasiv. La sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

Produsele reziduale reprezintă acele bunuri rămase din procesul de producție care pot fi valorificate la prețuri inferioare ca: rebuturi, materiale recuperabile, deșeuri.

Când aceste bunuri se vând, ele se vor reflecta în contabilitate ca venituri și se vor înregistra în contul 703 „Venituri din vânzarea produselor reziduale”. După conținutul economic acesta este un cont de venituri din exploatare. După funcția contabilă este asimilat conturilor de pasiv, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

Lucrările executate și serviciile prestate pentru terți se consideră venituri ale activității de exploatare. Ele se decontează terților fie pe baza devizelor antecalculate sau postcalculate (cazul lucrărilor executate), fie pe bază de tarife (cazul serviciilor prestate).

Contabilitatea veniturilor din lucrări executate și servicii prestate se realizează cu ajutorul contului 704 „Venituri din lucrări executate și servicii prestate”. După conținutul economic acesta este un cont de venituri din exploatare. După funcția contabilă este asimilat conturilor de pasiv, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

Studiile și cercetările efectuate pentru terți pe bază de contracte de cercetare, de comenzi sau prin alte modalități de decontare se includ de asemenea în categoria veniturilor din activitatea de exploatare. Pe măsura terminării lor și a recepționării de către terți, acestea se decontează cu aceștia, în general, pe bază de facturi, fiind purtătoare de TVA.

Contabilitatea acestor venituri se realizează cu ajutorul contului 705 „Venituri din studii și cercetări”. După conținutul economic, acesta este un cont de venituri din exploatare. După funcția contabilă este asimilat conturilor de pasiv, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

Redevențele, locațiile de gestiune și chiriile generează, pentru agenții economici care le datorează, cheltuieli ce fac obiectul contului 612 „Cheltuieli cu redevențele, locațiile de gestiune și chiriile”. Unitățile patrimoniale care încasează (beneficiază) aceste redevențe, locații de gestiune și chirii, le consideră venituri, înregistrându-le în contul 706 „Venituri din redevențe, locații de gestiune și chirii”. După conținutul economic este cont de venituri din exploatare. După funcția contabilă este asimilat conturilor de pasiv, iar la sfârșitul lunii nu prezintă sold.

Mărfurile reprezintă acele bunuri pe care unitatea patrimonială le cumpără în vederea revânzării lor în starea în care au fost achiziționate.

Vânzările de mărfuri se întâlnesc la unitățile cu profil comercial, dar și la alte unități cu alt profil decât cel comercial, care dispun de depozite de mărfuri cu ridicata sau de unități de desfacere cu amănuntul a mărfurilor.

După natura lor, vânzările de mărfuri pot fi:

vânzări de mărfuri cu ridicata, care se referă la livrări de mărfuri către terți în partizi mari;

vânzări de mărfuri cu amănuntul, care se referă la desfacerea de mărfuri către populație.

Documentele care se utilizează pentru vânzările de mărfuri sunt:

factura, care este întâlnită în special la vânzările cu ridicata de mărfuri;

chitanța fiscală, care este utilizată pentru vânzările de mărfuri către agenți economici, a căror decontare se efectuează în numerar;

monetar, care se utilizează pentru vânzările de mărfuri cu amănuntul încasate în numerar.

Indiferent de natura vânzărilor, acestea fac obiectul 707 „Venituri din vânzarea mărfurilor”. În creditul acestui cont se înregistrează prețul de vânzare al mărfurilor (exclusiv TVA), format din prețul de cumpărare și adaosul comercial (pentru unitatea cu ridicata sau cu amănuntul). După conținutul economic este cont de venituri din exploatare. După funcția contabilă este asimilat conturilor de pasiv, iar la sfârșitul lunii nu prezintă sold.

Veniturile din activități diverse sunt considerate venituri din exploatare și în această categorie intră: comisioane primite, servicii prestate în interesul personalului, punerea la dispoziția terților a personalului unității contra plată, venituri rezultate din valorificarea ambalajelor, precum și alte venituri realizate din relații cu terții.

Contabilitatea acestor venituri se realizează cu ajutorul contului 708 „Venituri din activități diverse”. După conținutul economic este cont de venituri din exploatare. După funcția contabilă este asimilat conturilor de pasiv, iar la sfârșitul lunii nu prezintă sold.

La O.S. Sebiș-Moneasa, în contul 701„Venituri din vânzarea produselor finite” se înregistrează veniturile din:

vânzări de masă lemnoasă pe picior;

vânzări de material lemnos fasonat;

vânzări carne vânat;

vânzări de puieți forestieri;

vânzări de răchită;

vânzări de fructe și ciuperci;

vânzări de alte produse: mături nuiele, coșuri nuiele, cherestea etc.

În contul 704 „Venituri din lucrări executate și servicii prestate” se înregistrează taxa încasată pentru marcări în terenuri particulare, veniturile obținute din cazarea la cabanele din dotare, precum și veniturile obținute din prestațiile efectuate cu utilajele din dotare.

În contul 707 „Venituri din vânzarea mărfurilor” se înregistrează veniturile obținute din vânzarea de imprimate, diferite materiale vândute.

3.2. VARIAȚIA STOCURILOR

Sistemul de contabilitate aplicat în România de la 1 ianuarie 1994 consideră venituri atât producția vândută care este reflectată în creditul conturilor care fac parte din grupa 70 „Cifra de afaceri” (701, 702, 703, 704, 705, 706, 708), la care se adaugă, dacă este cazul, rulajul debitor al conturilor 707, 721, 722,741,754,758,781, cât și variația stocurilor de produse fabricate și comenzi în curs de execuție de la finele perioadei față de cele de la începutul perioadei. Veniturile din exploatare, avute în vedere la stabilirea rezultatelor financiare ce se raportează organelor fiscale, se calculează influențând aceste venituri cu creșterea sau descreșterea stocurilor de produse fabricate și comenzi în curs de execuție de la sfârșitul perioadei față de cele de la începutul perioadei, astfel:

Venituri din exploatare = Venituri reflectate în grupele de conturi 70, 72, 74, 75, 78 + creșterile de stocuri de produse fabricate și comenzi în curs de execuție.

Venituri din exploatare = Venituri reflectate în grupele de conturi 70, 72, 74, 75, 78 – descreșterile de stocuri de produse fabricate și comenzi în curs de execuție.

Pentru urmărirea variației stocurilor de produse fabricate și comenzi în curs de execuție se utilizează contul 711 „Variația stocurilor”. Acest cont a existat și înainte de emiterea O.M.F.94/2001, dar sub o altă denumire, și anume „Venituri din producția stocată”. Acest cont nu corespunde definiției date de IAS 18 „Venituri din activități curente”, deoarece nu transferă riscurile și beneficiile, dar nici controlul și gestiunea produsului. Prin utilizarea acestui cont cheltuielile generate de producție sunt recunoscute la data consumului și nu la data vânzării, încălcându-se o altă prevedere, respectiv consumurile de stocuri care sunt efectuate pentru obținerea altor bunuri sau servicii și trebuie înregistrate ca elemente ale costului de producție al respectivelor bunuri sau servicii, iar trecerea pe cheltuieli se va face când bunurile sau serviciile respective sunt cedate, vândute etc. Deci, în contul de profit și pierdere trebuie evidențiate doar acele cheltuieli asociate costului vânzărilor și nu cheltuielilor de producție ale perioadei. Valoarea indicatorilor de performanță ai întreprinderilor sunt influențați în mod necorespunzător, datorită utilizării acestui cont.

Funcția acestui cont este diferită față de a celorlalte conturi de venituri. În cazul acestui cont asupra rezultatului exercițiului se trece numai soldul lui, debitor sau creditor. În cazul celorlalte conturi de venituri, asupra rezultatului exercițiului se trec rulajele creditoare ale acestora (corectate, acolo unde este cazul, cu unele rectificăride venituri).

De asemenea, există deosebiri în utilizarea acestui cont la unitățile mici și mijlocii și respectiv unitățile mari, astfel:

unitățile mici și mijlocii, care aplică pentru gestiunea stocurilor metoda inventarului intermitent, înregistrează la acest cont doar stocurile de produse fabricate care nu au fost vândute și comenzile în curs de execuție de la sfârșitul perioadei;

unitățile mari, care aplică pentru gestiunea stocurilor metoda permanent înregistrează la acest cont întreaga producție fabricată și respectiv vândută în cursul perioadei, precum și comenzile în curs de execuție de la sfârșitul perioadei.

Contul 711 „Variația stocurilor” se caracterizează astfel: după conținutul economic este un cont de venituri din exploatare; după funcția contabilă este un cont bifuncțional care reflectă evoluția rezultatelor din variația stocurilor de produse fabricate și comenzi în curs de execuție. Acest cont nu prezintă sold la sfârșitul perioadei pentru că diferențele dintre rulajele debitoare și creditoare se închid prin rezultatul exercițiului.

La O.S. Sebiș-Moneasa, în acest cont se înregistrează stocurile de produse fabricate care nu au fost vândute și comenzile în curs de execuție la sfârșitul perioadei.

3.3. CONTABILITATEA VENITURILOR DIN PRODUCȚIA IMOBILIZATĂ

Veniturile din producția imobilizată sunt formate din:

costul de producție al imobilizărilor corporale și necorporale realizate în regie proprie și înscrise ca atare în activul imobilizat;

cheltuielile auxiliare efectuate de unitate cu procurarea și punerea în stare de folosință a imobilizărilor corporale și necorporale procurate de la terți, cum ar fi: cheltuieli de transport, de instalare, de montaj, efectuate în regie proprie.

La finele perioadelor și respectiv la punerea în funcțiune a imobilizărilor, costul de producție al imobilizărilor create în regie proprie și totalul cheltuielilor auxiliare efectuate de unitate cu achiziționarea și punerea în funcțiune a imobilizărilor cumpărate de la terți fac obiectul unei contabilizări distincte sub dublu aspect:

pe de o parte, ca imobilizări în curs, dacă lucrările sunt neterminate, cu ajutorul conturilor din grupa 23 „Imobilizări în curs” sau ca imobilizări terminate, dacă sunt recepționate, cu ajutorul conturilor din grupele 20 „Imobilizări necorporale” și 21 „Imobilizări corporale”. Cheltuielile aferente producției imobilizate se înregistrează în momentul efectuării lor, la fel ca și celelalte cheltuieli, în conturile din clasa 6 „Conturi de cheltuieli”, în structura lor pe elemente primare de cheltuieli.

pe de altă parte, ca venituri din producția proprie de imobilizări, evidențiate cu ajutorul conturilor din grupa 72 „Venituri din producția de imobilizări”. Aceste venituri nu intră în calculul cifrei de afaceri, dar se raportează ca venituri din exploatare.

Veniturile din producția de imobilizări necorporale sunt formate din costul de producție al imobilizărilor necorporale realizate în regie proprie și din cheltuielile efectuate de unitate cu punerea în funcțiune a unor imobilizări necorporale procurate de la terți.

În categoria imobilizărilor necorporale sunt cuprinse lucrări pentru constituirea unității, de cercetare și dezvoltare, concesiuni, brevete și alte drepturi și valori similare, programe informatice etc.

Contabilitatea acestor venituri se realizează cu ajutorul cu ajutorul contului 721 „Venituri din producția de imobilizări necorporale”. După conținutul economic este cont de venituri din exploatare. După funcția contabilă este asimilat conturilor de pasiv, iar la sfârșitul lunii nu prezintă sold.

În categoria veniturilor din producția de imobilizări corporale se cuprind următoarele:

mijloacele fixe obținute din producție proprie;

lucrările de punere în funcțiunea mijloacelor fixe procurate de la terți;

amenajările la terenuri realizate în regie proprie.

Contabilitatea acestor venituri se realizează cu ajutorul contului 722 „Venituri din producția de imobilizări corporale”. După conținutul economic este cont de venituri din exploatare. După funcția contabilă este asimilat conturilor de pasiv, iar la sfârșitul lunii nu prezintă sold.

La O.S. Sebiș-Moneasa, în contul 722 „Venituri din producția de imobilizări corporale” se înregistrează investițiile realizate în regie proprie (de exemplu, construirea cabanei Boroaia). Contul 721 „Venituri din producția de imobilizări necorporale” nu se utilizează.

3.4. CONTABILITATEA VENITURILOR DIN SUBVENȚII DE EXPLOATARE

Subvențiile de exploatare de care beneficiază unitatea patrimonială din partea statului, a colectivităților publice sau a altor unități patrimoniale sunt considerate venituri din exploatare. Acestea se acordă pentru:

acoperirea diferențelor de preț la produse fabricate cu cheltuieli mai mari decât prețul de livrare, ce sunt subvenționate;

acoperirea pierderilor obținute din activitatea economică desfășurată în anumite perioade de timp;

finanțarea unor activități de cercetare.

Contabilitatea subvențiilor de exploatare primite se realizează cu ajutorul contului 741 „Venituri din subvenții de exploatare”. După conținutul economic este un cont de venituri din exploatare. După funcția contabilă este asimilat conturilor de pasiv, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

O.S. Sebiș-Moneasa nu beneficiază de subvenții de exploatare.

3.5. CONTABILITATEA ALTOR VENITURI DIN EXPLOATARE

Acele venituri din exploatare care nu pot fi nominalizate în conturile distincte de venituri ale acestei activități se reflectă în contabilitate cu ajutorul conturilor din grupa 75 „Alte venituri din exploatare”. În această categorie se includ veniturile din creanțe recuperate și alte venituri din exploatare, precum și cele care au trecut în această categorie, dar care au făcut parte până acum din categoria cheltuielilor excepționale (despăgubirile, amenzile și penalitățile, donațiile și subvențiile, cedarea activelor și alte operații de capital).

Creanțele unității patrimoniale care devin incerte din motive diferite și nu se mai pot încasa sunt trecute asupra cheltuielilor (contul 654 „Pierderi din creanțe și debitori diverși”), influențând nefavorabil rezultatul exercițiului. În cazul în care aceste creanțe revin la o stare de solvabilitate, ele se reactivează, adică se reintroduc în activul unității. În această situație, reactivarea lor va influența favorabil rezultatul exercițiului, motiv pentru care se consideră venituri, chiar dacă se vor încasa ulterior și se reflectă cu ajutorul contului 754 „Venituri din creanțe reactivate”. După conținutul economic este un cont de venituri din exploatare. După funcția contabilă este asimilat conturilor de pasiv, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

În categoria altor venituri din exploatare se cuprind acele venituri care privesc activitatea de exploatare și nu se regăsesc în celelalte conturi de venituri din exploatare. Contabilitatea acestor venituri se realizează cu ajutorul contului 758 „Alte venituri din exploatare”. Acest cont se desfășoară pe următoarele conturi de gradul II:

7581 „Venituri din despăgubiri, amenzi și penalități”

7582 „Venituri din donații și subvenții primite”

7583 „Venituri din vânzarea activelor și alte operații de capital”

7584 „Venituri din subvenții pentru investiții”

7588 „Alte venituri din exploatare”.

După conținutul economic este un cont de venituri din exploatare. După funcția contabilă este asimilat conturilor de pasiv, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

La O.S. Sebiș-Moneasa, în contul 7588 „Alte venituri din exploatare” se înregistrează imputarea de cioate, restituirea tichetelor de masă.

3.6. CONTABILITATEA VENITURILOR DIN PROVIZIOANE ȘI AJUSTAREA LA INFLAȚIE

Veniturile din provizioane sunt obținute din anularea sau diminuarea provizioanelor constituite anterior. Anularea provizioanelor are loc în cazurile în care acestea rămân fără obiect. Provizioanele de depreciere rămân fără obiect atunci când elementele patrimoniale pentru care s-au constituit ies din patrimoniul unității prin vânzare, consum intern etc. Diminuarea provizioanelor are loc la finele exercițiilor financiare când provizioanele când provizioanele constituite anterior se reajustează, în sensul că se readuc la situația concretă, nou intervenită. În cazul provizioanelor pentru depreciere, diminuarea lor are loc în cazul în care la sfârșitul unui exercițiu financiar, deprecierea constatată pentru elementele patrimoniale inventariate este inferioară deprecierii anterioare, respectiv provizionului constituit la finele exercițiului financiar precedent.

Atât anularea provizioanelor cât și diminuarea lor generează aceeași operație contabilă, adică micșorarea de provizioane și concomitent o creștere a veniturilor. În cazul anulării provizioanelor, veniturile obținute sunt egale cu întreaga sumă a provizioanelor constituite anterior. În cazul diminuării provizioanelor, veniturile obținute sunt reprezentate numai de diferența cu care se reduc provizioanele constituite anterior.

Contabilitatea veniturilor din provizioane se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 78 „Venituri din provizioane”, între care cel mai reprezentativ este contul 781 „Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare”.

Veniturile din provizioane privind activitatea de exploatare sunt formate din anularea sau diminuarea provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli, pentru deprecierea imobilizărilor și pentru deprecierea activelor circulante.

Contul 781 „Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare” se dezvoltă pe următoarele sintetice de gradul II:

7812 „Venituri din provizioane pentru riscuri și cheltuieli”

7813 „Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor”

7814 „Venituri din provizioane pentru deprecierea activelor circulante”.

După conținutul economic conturile 7812 – 7814 sunt conturi de venituri din exploatare, iar după funcția contabilă sunt asimilate conturile de pasiv. La sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

Veniturile prezentate în contul de profit și pierdere sunt considerate elemente nemonetare, care trebuie retratate prin aplicarea indicelui general al prețurilor de la datele la care veniturile au fost inițial înregistrate.

Retratarea la inflație a veniturilor din situațiile financiare va genera în final un câștig sau o pierdere din poziția monetară netă, care va fi evidențiată separat în contul de profit și pierdere.

În acest sens, la sfârșitul anului curent, ajustarea activelor determină de regulă înregistrarea diferențelor dintre valoarea actualizată și valoarea „istorică” pe seama unor conturi de venituri „Venituri din ajustarea la inflație”. Dacă ajustarea ar fi vizat primul an de aplicare a Standardelor Internaționale de Contabilitate, atunci retratările aferente anului precedent ar fi generat utilizarea unui cont de capitaluri proprii 1051 „Rezerve din reevaluare privind ajustarea la inflație aferentă primului an”.

Contabilitatea acestor venituri se realizează cu ajutorul contului 788 „Venituri din ajustarea la inflație”. După conținutul economic este cont de venituri din exploatare, după funcția contabilă este asimilat conturilor de pasiv, iar la sfârșitul perioadei nu prezintă sold.

La O.S. Sebiș-Moneasa, în contul 7812 „Venituri din provizioane pentru riscuri și cheltuieli” se înregistrează veniturile din provizioanele pentru clienții neîncasați, pe măsura încasării acestora.

Contul 788 „Venituri din ajustarea la inflație” nu se utilizează de către O.S. Sebiș-Moneasa.

CAP.4 STABILIREA REZULTATULUI PE DESTINAȚII

Funcția de producție în domeniul silviculturii are la bază 11 activități:

Protecție și pază;

Semințe forestiere;

Pepiniere;

Răchitarii;

Apicultură;

Vânătoare;

Fazanerii;

Piscicultură;

Fructe și ciuperci;

Alte produse ale pădurii (împletituri, activitate de pajiști, produse agricole vegetale din culturi agrosilvice etc.);

Investiții în regie proprie.

Aceste activități presupun o serie de cheltuieli, cum ar fi: cheltuieli privind punerea în valoare, degajări, descopleșiri, curățiri, defrișări, împăduriri, masa lemnoasă pe picior, lemn foioase și rășinoase, puieții din pepiniere, vânătoare, împrejmuiri cabane etc.

Cheltuielile activităților auxiliare cuprind cheltuielile cu utilajele: reparațiile efectuate la utilaje de către terți, amortizarea utilajelor, salariile muncitorilor care lucrează cu utilajele specifice domeniului silviculturii (TAF, IFRON etc.).

În cadrul cheltuielilor indirecte de producție sunt cuprinse cheltuielile privind salariile personalului TESA, cheltuielile cu imprimatele, rechizitele etc.

Cheltuielile generale de administrație cuprind cota administrație regie (această cotă de cheltuieli revine O.S. Sebiș-Moneasa, în fiecare lună, de la Direcția Silvică Arad).

Conform documentelor justificative, în luna martie 2002 la O.S. Sebiș-Moneasa s-au efectuat următoarele chetuieli:

cheltuieli cu materialele consumabile: 311.127.257 lei, din care:

cheltuieli aferente activității de bază: 35.485.757 lei

cheltuieli aferente activității auxiliare: 273.294.664 lei

cheltuieli indirecte de producție: 2.346.836 lei;

cheltuieli privind materialele nestocate: 63.714.000 lei;

cheltuieli privind energia și apa: 221.703 lei;

cheltuieli privind mărfurile: 27.555.193 lei;

cheltuieli de întreținere și reparații: 74.833.103 lei;

cheltuieli cu redevențele, locațiile de gestiune și chiriile: 6.285.305 lei;

cheltuieli cu primele de asigurare: 26.634.018 lei;

cheltuieli privind comisioanele și onorariile: 119.127 lei;

cheltuieli cu transportul de bunuri și personal: 241.730.000 lei;

cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări: 7.443.025 lei;

cheltuieli poștale și taxe de comunicație: 4.603.164 lei;

cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate: 5.102.755,71 lei;

alte cheltuieli cu serviciile executate de terți: 176.676.180 lei, din care:

cheltuieli aferente activității de bază: 165.680.000 lei

cheltuieli indirecte de producție: 10.996.180 lei;

cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate: 13.175.594 lei;

cheltuieli privind contribuția pentru persoane cu handicap: 9.213.622 lei, din care:

cheltuieli aferente activității de bază: 8.354.959 lei

cheltuieli aferente activității auxiliare: 302.817 lei

cheltuieli indirecte de producție: 555.846 lei;

cheltuieli cu remunerațiile personalului: 460.681.034 lei, din care:

cheltuieli aferente activității de bază: 417.747.889 lei

cheltuieli aferente activității auxiliare: 15.140.826 lei

cheltuieli indirecte de producție: 27.792.319 lei;

cheltuieli privind contribuția la asigurările sociale: 107.236.586 lei, din care:

cheltuieli aferente activității de bază: 97.460.583 lei

cheltuieli aferente activității auxiliare: 3.292.055 lei

cheltuieli indirecte de producție: 6.483.948 lei;

cheltuieli privind contribuția unității la fondul de sănătate: 32.247.671 lei, din care:

cheltuieli aferente activității de bază: 29.242.351 lei

cheltuieli aferente activității auxiliare: 1.059.858 lei

cheltuieli indirecte de producție: 1.945.462 lei;

cheltuieli privind contribuția unității la fondul de șomaj: 23.034.054 lei, din care:

cheltuieli aferente activității de bază: 20.887.396 lei

cheltuieli aferente activității auxiliare: 757.041 lei

cheltuieli indirecte de producție: 1.389.617 lei;

cheltuieli cadouri 8 martie: 2.400.000 lei;

cotă administrație regie: 151.714.481 lei;

alte cheltuieli de exploatare: 20.911.959 lei;

cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor: 57.025.928 lei, din care:

cheltuieli aferente activității de bază: 3.742.145 lei

cheltuieli aferente activității auxiliare: 52.104.453 lei

cheltuieli indirecte de producție: 1.179.330 lei.

Tabel nr.1

Tabloul de conversie al cheltuielilor din contabiliatea financiară în contabilitatea de gestiune

Diferența care apare între totalul cheltuielilor din balanța de verificare la 31 martie 2002 (anexa nr. 5) și totalul cheltuielilor din postcalcul (anexa nr. 1) -738.703.083 lei- se explică prin aceea că O.S. Sebiș-Moneasa a constituit în luna martie 2002 fonduri specifice care nu sunt cuprinse în postcalcul- constituie cheltuieli neîncorporabile (fondul de regenerare, fondul extrabugetar pentru finanțarea lucrărilor de construcții drumuri forestiere, fondul de mediu). Constituirea acestor fonduri este evidențiată în anexa nr. 3.

După cum se poate observa din anexa nr. 4, rezultatul din activitatea de exploatare pe luna martie 2002 a fost de 1.307.528.873 lei, iar cumulat cu februarie 2002 a fost de 2.680.153.63 lei.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Pentru evidențierea importanței social-economice a sectorului economiei forestiere în cadrul economiei naționale sau mondiale, este necesar să fie luate în considerare atât funcția de producție, cât și funcția de protecție a mediului înconjurător. De asemenea, importanța economiei forestiere poate fi evidențiată prin numărul de locuri de muncă pe care acest sector al economiei îl asigură populației prin ponderea valorică a producției destinată exportului. Economia forestieră, ca sector de activitate al economiei naționale cuprinde integral o ramură economică – silvicultura – și cele două subramuri industriale – exploatarea și prelucrarea lemnului . Exploatrea lemnului cuprinde activitățile de recoltare a arborilor din pădure, colectatul, fasonatul și sortarea lemnului, precum și unele activități de prelucrare, care au loc în centrele de sortare și preindustrializare, inclusiv transportul lemnului de la pădure la depozitele de livrare către beneficiari. Prelucrarea lemnului este subramura industrială în cadrul căreia se prelucrează lemnul obținut în subramura exploatărilor forestiere și-n ramura silviculturii. Industria de prelucrare a lemnului transformă materia primă lemnoasă în diverse produse cu grad diferit de prelucrare: cherestea, P.A.L., P.F.L., furnir, placaj, panouri din lemn pentru construcții, articole de uz caznic sau pentru sport, instrumente muzicale etc.

O.S. Sebiș-Moneasa este o subunitate profitabilă, neînregistrând niciodată pierderi. Aceasta se datorează în mare măsură personalului acestui ocol silvic, care este foarte bine pregătit. Majoritatea forței de muncă se recrutează din rândul absolvenților liceelor silvice și ai Facultății de silvicultură. De asemenea, personalul acestui ocol silvic are posibilitatea să se perfecționeze în localitatea Bușteni, județul Prahova.

Funcția financiar-contabilă cuprinde activitățile din domeniul financiar și din domeniul contabil.

În ceea ce privește domeniul financiar, la nivelul acestui ocol silvic au loc următoarele activități:

elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli, stabilind sursele de venituri și volumul acestora, precum și cheltuielile necesare pentru buna desfășurare a procesului de producție;

stabilirea rezultatelor financiare obținute din activitățile de bază și auxiliare și repartizarea acestor rezultate în conformitate cu normele legale în vigoare.

În domeniul contabil se desfășoară următoarele activități:

înregistrarea și ținerea evidenței, în expresie bănească, a consumurilor de muncă vie și muncă materializată în procesul de producție;

evidențierea modificărilor patrimoniale;

inventarierea periodică a patrimoniului.

Analizând activitatea desfășurată de O.S. Sebiș-Moneasa putem trage concluzia că acest ocol silvic desfășoară o activitate profitabilă, fapt evidențiat și în anexa nr. 4. Cu toate în luna martie 2002 s-au efectuat cheltuieli de peste două miliarde lei, veniturile obținute au fost mult mai mari, ceea ce a permis obținerea unui rezultat din activitatea de exploatare de 1.307.528.873 lei, iar cumulat cu luna februarie 2002, rezulatul de exploatare a fost 2.680.153.863 lei. Putem observa că cele mai mari venituri s-au realizat la produsul de bază – masa lemnoasă pe picior (rezultatul obținut la acest produs a fost de 1.220.881.049 lei, ceea ce reprezintă 93% din totalul rezultatului de exploatare obținut în luna martie. Chiar dacă cheltuielile efectuate sunt mari, O.S. Sebiș-Moneasa a efectuat investiții doar în acele activități care sunt profitabile pe termen mediu și lung, fapt ce a condus la obținerea unui rezultat favorabil.

Cu toate că profitul obținut reprezintă o sumă considerabilă aș propune câteva măsuri în vederea reducerii cheltuielilor, cum sunt: utilizarea cât mai completă a timpului de muncă al utilajelor (TAF, IFRON etc.), care va conduce la costuri cu amortizarea mai reduse; creșterea productivității muncii prin creșterea nivelului de calificare a personalului, utilizarea cât mai completă a timpului de muncă a personalului salariat, ceea ce va conduce la reducerea cheltuielilor cu munca vie; aprovizionarea cu materiale, combustibili cât mai ieftini, dar fără a se reduce nivelul calitativ al acestora, precum și evitarea pierderilor acestora la depozitare și în procesul de producție, de asemenea, contribuie la reducerea costurilor de producție.

Ca o concluzie generală putem puncta câteva aspecte pozitive, respectiv negative.

Dintre cele pozitive menționez următoarele:

buna calificare a personalului, acesta fiind unul din motivele care au făcut ca acest ocol silvic să nu înregistreze niciodată pierderi, ci dimpotrivă să înregistreze profituri mari;

buna organizare a activității acestui ocol silvic;

buna relație și colaborare între cei care conduc și cei conduși. Aceasta se datorează și faptului că deciziile se iau prin consultarea cadrelor tehnico-inginerești fie în mod organizat (în cadrul ședințelor), fie în mod spontan;

din discuțiile cu personalul am observa că, în general, acesta este mulțumit de salariile pe care le primește;

realizarea planurilor anuale propuse și uneori chiar depășirea lor;

premierea celor care depășesc planurile propuse, ceea ce îi stimulează ca pe viitor să lucreze la fel de bine;

tot ca un aspect pozitiv consider și sancționarea celor care nu își îndeplinesc la timp planurile pentru că astfel îi poate determina să lucreze mai bine în viitor;

prin amenajările turistice din păduri se oferă condiții pentru petrecerea timpului liber la iarbă verde, atât pentru salariați, cât și pentru ceilalți turiști astfel încât poate stimula turismul din țara noastră.

Ca aspecte negative aș vrea să menționez următoarele:

planurile lunare nu sunt întotdeauna îndeplinite la timp, din motive dependente sau nu de voința personalului, dar care se recuperează ulterior;

tot ca aspect negativ aș menționa și faptul că ocolul silvic ar trebui să se ocupe mai mult de cultura și întreținerea pădurii și mai puțin de exploatarea ei. Dar acest lucru se întâmplă pentru că ocolul silvic trebuie să asigure la timp plata salariilor personalului și din acest motiv este obligat să exploateze peste necesitățile populației și a statului.

În prezent, O.S. Sebiș-Moneasa se află în plin proces de retrocedare a pădurilor. În acest sens s-au încheiat contracte cu primăriile, în baza cărora suprafețele forestiere retrocedate rămân în administrarea ocolului silvic, iar profitul obținut este virat în contul primăriilor respective. Până în prezent personalul ocolului nu a fost disponibilizat, dar în viitor se preconizează înființarea unor ocoale silvice private și atunci o parte din personalul salariat al ocolului va fi transferat la aceste ocoale.

Cu toate probleme pozitive și negative, O.S. Sebiș-Moneasa este o subunitate profitabilă.

BIBLIOGRAFIE:

Costea Constantin – Economia și conducerea întreprinderilor forestiere,

Editura Ceres, București, 1989

Duțescu Adriana – Ghid pentru înțelegerea Standardelor Internaționale de

Contabilitate, Editura CECCAR, București, 2001

Epuran M., Cotleț D., Ineovan F., Băbăiță V., Grosu C., Pereș I. –

Contabilitatea financiară în noul sistem contabil,

Editura de Vest, Timișoara, 1995

Epuran M., Băbăiță V., Grosu C. – Contabilitate și control de gestiune,

Editura Economică, București, 1999

Feleagă N. – Controverse contabile, Editura Economică, București, 1996

Feleagă N., Ionașcu I. – Contabilitate financiară, Editura Economică,

București, 1993

Feleagă N., Ionașcu I. – Tratat de contabilitate financiară, Editura

Economică, București, 1998

Pântea I.P. – Managementul contabilității românești, Editura Intelcredo,

Deva, 1998

Ristea M. – Noul sistem contabil al agenților economici din România,

Editura CECCAR, București, 1994

XXX – Legea contabilității nr. 82 / 1991

XXX – OMF 94 / 2001

12. XXX – Standardele Internaționale de Contabilitate, 2001