Contabilitatea Cheltuielilor Publice. Corelarea cu Contul de Executie

CONTABILITATEA CHELTUIELILOR PUBLICE. CORELAREA CU CONTUL DE EXECUȚIE

BUGETARĂ ȘI BUGETUL DE

VENITURI ȘI CHELTUIELI

STUDIU DE CAZ LA COLEGIUL ECONOMIC

„PARTENIE COSMA” ORADEA

CUPRINS

CAP. I. CONCEPTUL DE CHELTUIALĂ PUBLICĂ. DE LA TEORIA LA PRACTICA CHELTUIELILOR PUBLICE

Conceptul de cheltuială publică. Tipuri de cheltuieli finanțate din bugetul public

Surse de finanțare a cheltuielilor publice. Bugetul de stat și bugetele locale

Angajarea cheltuielilor publice. Proceduri de angajare

Practica lichidității, ordonanțării și a plății cheltuielilor publice

CAP. II. CONTUL DE EXECUȚIE BUGETARĂ. CORELALREA ANGAJĂRII CHELTUIELILOR PUBLICE CU CONTUL DE EXECUȚIE BUGETARĂ

2.1. Rolul și funcțiile contului de execuție bugetară

2.2. Structura contului de execuție bugetară. Structura veniturilor și cheltuielilor publice

2.3. Utilizarea indicatorilor din clasificația bugetară

2.3.1. Clasificația funcțională

2.3.2. Clasificația economică

2.4. Corelarea angajării cheltuielilor publice cu contul de execuție bugetară

CAP. III. UTILIZAREA BUGETULUI DE VENITURI ȘI CHELTUIELI. CORELAREA ACESTUIA CU CONTUL DE EXECUȚIE BUGETARĂ ȘI PLANUL DE CONTURI AL INSTITUȚIEI PUBLICE

3.1. Bugetul public. Concept și accepțiuni. Funcțiile bugetelor publice

3.1.1. Concept și accepțiuni

3.1.2. Funcțiile bugetelor publice

3.2. Structura bugetelor publice

3.3. Rolul creditelor bugetare în planificarea și angajarea cheltuielilor

publice

3.3.1. Creditele bugetare aprobate

3.3.2. Creditele bugetare deschise

3.4. Corelații între bugetul public, contul de execuție bugetară și angajarea cheltuielilor publice

3.4.1. Tipuri de legături și corelații

3.4.2. Puterea informațională a corelațiilor existente

CAP. IV. STUDIU DE CAZ PRIVIND CORELALREA ANGAJĂRII CHELTUIELILOR PUBLICE, CU CONTUL DE EXECUȚIE BUGETARĂ ȘI BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI LA COLEGIUL ECONOMIC “PARTENIE COSMA” ORADEA

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Această lucrare de licență intitulată „CONTABILITATEA CHELTUIELILOR PUBLICE. CORELAREA CU CONTUL DE EXECUȚIE BUGETARĂ ȘI BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI” reprezintă faptul că încă o etapă în dumul meu de studii s-a încheiat, reprezintă de fapt finalitatea studiilor superioare, a facultății de Științe Economice.

Datorită faptului că am studiat la specialitatea FINANȚE-BĂNCI dar și ținând cont de faptul că îmi place disciplina CONTABILITATE, am ales aceasta tema pentru lucrarea de licență, reușind să îmbin sectorul public cu disciplina CONTABILITATE.

Prezenta lucrare este structurată în 3 capitole teoretice și se finalizează cu un scurt studiu de caz la COLEGIUL ECONOMIC „PARTENIE COSMA” Oradea în care am aratat unele înregistrări contabile ce sunt efectuate în cadrul instuției de învățământ secundar superior.

În primul capitol am dezbătut mai pe larg conceptul de cheltuială publică, de la teorie la practică, am prezentat modul în care sunt angajate cheltuielile în sectorul public, cum sunt ordonanțate, lichidate și plătite. Cu alte cuvinte aceste etape, nu sunt altele decât cele ale procesului de execuție bugetară a cheltuielilor publice.

Cel de-al doilea capitol cuprinde informații despre contul de execuție bugetară, un document foarte important pentru contabilitatea și evidența fondurilor din domeniul public. Este prezentată structura contului de execuție bugetară și de asemenea și informațiile pe care un ultilizator de informație bugetară le-ar putea obține.

Ultimul capitol prezintă detaliat bugetul de venituri si cheltuieli la modul general. În continuare conține informații despre creditele bugetare, atât aprobate cât și deschise, sume de bani cu care ordonatorii de credite pot opera în sectorul public. Spre final am prezentat tipurile de corelații între toate aceste documente și contabilitatea publică.

Nu în ultimul rând vreau să multumesc cadrelor didactice care au fost implicate în formarea noastră ca viitori econiomiși, care cu siguranță și-au lăsat amprenta asupra noastră, a absolvenților din această generație. De asemenea multumesc domnului profesor Boloș Marcel Ioan, coordonatorul meu în realizarea acestei lucrări, pentru dedicarea și răbdarea lui în timpul orelor de curs și pentru felul în care și-a predat disciplinele.

CAP. I. CONCEPTUL DE CHELTUIALĂ PUBLICĂ. DE LA TEORIA LA PRACTICA CHELTUIELILOR PUBLICE

Conceptul de cheltuială publică. Tipuri de cheltuieli finanțate din bugetul public

Pentru a defini mai bine conceptul de cheltuieli publice, consider necesar a face o paralelă între cheltuielile private pentru bunuri și/sau servicii private și cheltuielile publice pentru bunuri și/sau servicii publice. Aceasta paralelă ar arăta astfel:

Tabel 1.1. Paralelă comparativă între cheltuielile publice și cheltuielile private

Cheltuielile publice pot fi considerate și ca fiind acțiunile care stabilesc obligații ce vor avea drept rezultat plăți imediate sau viitoare, care au ca sursă de finanțare veniturile publice și, în special, veniturile fiscale. Această definiție evidențiază rolul de alocator de resurse al sectorului public, care folosind veniturile din impozite și taxe colectate de la contribuabili, satisface cererile acestora de politici publice, prin realizarea de cheltuieli publice. Din conținutul acestei definiții rezultă că cheluielile publice depind de politicile publice întreprinse de puterile publice, dar și de resurse care includ veniturile fiscale și împrumutul public.

Cheltuielile publice pot fi definite și în funcție de aria lor de cuprindere:

cheltuieli ale puterilor publice centrale și locale prevazute în bugetul de stat;

plăți efectuate din bugetul asigurărilor sociale de stat pentru securitate socială (ajutoare de șomaj, indemnizații, etc.);

cheltuieli publice totale (cele de mai sus) la care se adaugă cheltuielile întreprinderilor publice.

O definiție mai simplistă a cheltuielilor publice ar fi următoarea : Cheltuielile publice exprimă relații economico-sociale în formă bănească, care se manifestă între stat și persoane fizice sau juridice, cu ocazia repartizării și utilizãrii resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcțiilor acestuia.

”Pentru a evidenția mai bine rolul și modul concret în care se materializează cheltuielile publice, este utilă și instructivă clasificarea acestora având la bază mai multe criterii. Un prim criteriu este cel administrativ, după care există o clasificare organică potrvit căreia cheltuielile publice sunt grupate dupa instituțiile la care se referă (ministere, unități administrativ teritoriale, instituții) și o clasificare funcțională care grupează cheltuielile după profilul activității instituțiilor publice (Parlament, Executiv, justiție, poliție, armată). Acest criteriu de clasificare dă posibilitatea să se discearnă cine sunt solicitatorii instituționali de cheltuieli publice și modul în care aceștia cheltuiesc banii publici. Clasificarea economică a cheltuielilor publice distinge cheltuielile de funcționare, cheltuielile de invesțitii sau de capital și cheltuielile de transfer. ”

Cheltuielile de funcționare (sau curente) sunt cele necesare bunei desfășurări a activității instituțiilor publice (salarii, servicii și cheltuieli cu procurarea materialelor necesare activității curente, etc.).

În categoria cheltuielilor de investiții (capital) sunt curpinse cele care se materializează în bunuri publice cu caracter durabil (construirea de școli, șosele, spitale, etc).

Cheltuielile de transfer cuprind sumele de bani acordate din fondurile publice diferitelor persoane fizice sau juridice cu titlu definitiv și nerambursabil (plătile pentru ajutoare de șomaj, pentru pensii și alte ajutoare sociale, subvenții, dobânzile aferente datoriei publice, etc.)

După rolul lor în viața economică, cheltuielile publice se împart în cheltuieli reale (negative), care reprezintă consum definitiv și final de venit național (cheltuielile militare, cheltuielile cu întreținerea aparatului administrativ, etc.), cheltuieli economice (pozitive) care ajută la creșterea avuției naționale (construcție de drumuri, susținerea unor proiecte economice, etc) și cheltuieli neutre care nu au (teoretic) nici o influență asupra venitului național (cercetarea fundamentală, de exemplu).

După modul în care se repercutează, cheltuielile publice pot fi grupate astfel:

cheltuieli care se autolichidează, în sensul că acest tip de cheltuieli se recuperează de la beneficiarii bunurilor și serviciilor finanțate prin aceste cheltuieli (cheltuielile pentru întreținerea imobilelor proprietatea statului care sunt închiriate),

cheltuieli reproductive sunt acele cheltuieli care contribuie la majorarea venitului național (cheltuieli pentru proiecte economice, pentru sănătate, etc.),

cheltuieli care au ca scop bunăstarea imediată includ în special cheltuielile de transfer,

cheltuieli neproductive sunt acele cheltuieli care nu sunt raționale, constituind o risipa de resurse,

cheltuieli prezente pentru economisirea unora viitoare sunt în general cheltuieli care se „amortizează” la scadențe viitoare lungi (cheltuieli de educație).

După modelul în care cheltuielile publice se materializează, deosebim cheltuieli de personal (salarii) și cheltuieli materiale.

După caracterul lor, permanent sau incidental, cheltuielile publice se împart în ordinare și extraordinare (excepționale).

Din punct de vedere juridic, cheltuielile publice sunt fie cu titlu definitiv, fie cu titlu temporar (avansuri, împrumuturi).

Când ne referim la structura cheltuielilor publice, avem în vedere gruparea acestora pe principalele funcții prevăzute în bugetul de stat, și anume: educație și cultură, sectorul social, sănătate, utilizarea forței de muncă, apărare, și altele.

În bugetul de stat al României sunt prevăzute următoarele grupe de cheltuieli publice:

Cheltuieli social-culturale (învățământ, sănătate, asistență socială, alocații de stat și alte ajutoare pentru copii, cultură și artă, pensii, activitate sportivă și de tineret, ajutoare și indemnizații,),

Cheltuieli de gospodărire comunală și locuințe ;

Cheltuieli pentru aparare națională,

Cheltuieli pentru ordinea publică,

Cheltuieli pentru autoritățile publice (Președenție, Organele activității legislative, organele autorității judecătorești, organele autorității executive, alte organe ale autorității publice),

Cheltuieli pentru acțiuni economice (cercetare științifică, prospecțiuni și lucrări geologice de cercetare, cheltuieli pentru unele ramuri ale industriei – extractivă, energetică, metalurgică, chimică, etc., cheltuieli pentru agricultură, silvicultură, ape și mediu înconjurător, transporturi și telecomunicații, alte acțiuni economice),

Alte acțiuni,

Transferuri,

Datorie publică,

Rezerve.

Din interpretarea Standardelor Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public, respectiv IPSAS 1 „Prezentarea Situațiilor financiare", IPSAS 9 „Venituri", IPSAS 12 „Stocuri", reiese faptul că, cheltuielile se împart în două categorii, și anume:

Cheltuieli (costuri) ale perioadei, sunt cheltuielile care se înregistrează în contabilitate indiferent dacă instituția desfășoară o activitate consumatoare
de resurse și producătoare de rezultate. Aceste cheltuieli sunt înregistrate în contabilitate în momentul în care se efectuează.

Cheltuieli (costuri) de prelucrare, care cuprind cheltuielile directe, precum și cheltuieli de producție indirecte, fixe și variabile, care sunt angajate în transformarea materiei prime în producție finită. Aceste cheltuieli se recunosc în contabilitate în momentul efectuării activității de producție.

B. În general, cheltuielile pot fi recunoscute în contabilitate în următoarele momente:

în momentul efectuării tranzacției legate de achiziția bunurilor, lucrărilor sau serviciilor;

în momentul consumului efectiv;

în momentul efectuării tranzacțiilor legate de vânzarea bunurilor lucrărilor sau serviciilor efectuate în scopul vânzării;

în momentul plății.

Momentul efectuării tranzacției legate de achiziția bunurilodecătorești, organele autorității executive, alte organe ale autorității publice),

Cheltuieli pentru acțiuni economice (cercetare științifică, prospecțiuni și lucrări geologice de cercetare, cheltuieli pentru unele ramuri ale industriei – extractivă, energetică, metalurgică, chimică, etc., cheltuieli pentru agricultură, silvicultură, ape și mediu înconjurător, transporturi și telecomunicații, alte acțiuni economice),

Alte acțiuni,

Transferuri,

Datorie publică,

Rezerve.

Din interpretarea Standardelor Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public, respectiv IPSAS 1 „Prezentarea Situațiilor financiare", IPSAS 9 „Venituri", IPSAS 12 „Stocuri", reiese faptul că, cheltuielile se împart în două categorii, și anume:

Cheltuieli (costuri) ale perioadei, sunt cheltuielile care se înregistrează în contabilitate indiferent dacă instituția desfășoară o activitate consumatoare
de resurse și producătoare de rezultate. Aceste cheltuieli sunt înregistrate în contabilitate în momentul în care se efectuează.

Cheltuieli (costuri) de prelucrare, care cuprind cheltuielile directe, precum și cheltuieli de producție indirecte, fixe și variabile, care sunt angajate în transformarea materiei prime în producție finită. Aceste cheltuieli se recunosc în contabilitate în momentul efectuării activității de producție.

B. În general, cheltuielile pot fi recunoscute în contabilitate în următoarele momente:

în momentul efectuării tranzacției legate de achiziția bunurilor, lucrărilor sau serviciilor;

în momentul consumului efectiv;

în momentul efectuării tranzacțiilor legate de vânzarea bunurilor lucrărilor sau serviciilor efectuate în scopul vânzării;

în momentul plății.

Momentul efectuării tranzacției legate de achiziția bunurilor, lucrărilor sau serviciilor presupune recunoașterea cheltuielilor atunci când acestea sunt achiziționate, Acest moment, este specific operațiilor legate de achiziția de lucrări și servicii de la terți sau achiziției de bunuri de natura stocurilor, pentru instituțiile care utilizează pentru evidențierea stocurilor metoda inventarului intermitent.

Momentul consumului efectiv presupune ca în contabilitatea instituției publice să se înregistreze cheltuielile atunci când acestea se realizează efectiv. Acest moment este specific utilizării în contabilitatea instituțiilor publice pentru evidențierea stocurilor a metodei inventarului permanent, care presupune ca în momentul achiziției să se creeze stocurile de materii prime, materiale consumabile etc. după caz, iar în momentul în care acestea se consumă, să se înregistreze și cheltuiala instituției legată de consumul de astfel de elemente. Deoarece instituțiile publice au rolul de a furniza servicii gratuite pentru colectivitate, servicii ce sunt evaluate la prețul factorilor, atunci cheltuielile sale sunt preponderent cheltuieli ale perioadei și deci, se vor înregistra în contabilitate în primele doua momente, cel de-al treilea moment fiind specific agenților economici.

Momentul plății presupune ca cheltuiala să se înregistreze în contabilitate concomitent cu efectuarea plății. Acest moment este specific contabilității de casă, însa uneori se poate utiliza și în contabilitatea de angajamente. Spre exemplu, primele și alte plăți excepționale acordate angajaților instituției se înregistrează drept cheltuieli în momentul în care se face efectiv plata; de asemenea, cheltuielile cu dobânzile aferente unor credite se recunosc în contabilitate în momentul în care acestea apar în extrasul de cont, adică atunci când banii sunt ridicați efectiv din contul de disponibil al instituției publice.

C. După natura activității și destinația cheltuielilor, acestea sunt grupate astfel:

Cheltuieli operaționale;

Cheltuieli financiare;

Cheltuieli extraordinare;

Alte cheltuieli finanțate din buget.

Cheltuielile operaționale cuprind:

cheltuieli privind stocurile;

cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți;

cheltuieli cu alte lucrări și servicii executate de terți;

cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate;

cheltuieli cu personalul;

alte cheltuieli operaționale;

a)Cheltuielile privind stocurile se referă la cheltuielile legate de:

consumurile de materii prime, materiale consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar, materiale nestocate consumate de instituție în scopul desfășurării normale a activității proprii, animale și pasări aflate în laboratoarele de cercetare, mărfurile și ambalajele vândute, consumul de muniție și furnituri pentru apărarea națională, ordine publică și siguranța națională;

consumurile de produse monopol de stat;

b) Cheltuielile cu lucrările și serviciile executate de terți se referă Ia lucrările și serviciile achiziționate de la terțe persoane fizice sau juridice în scopul asigurării condițiilor normale de desfășurare a activității instituției. Aceste cheltuieli constau în:

lucrări de întreținere și reparații efectuate de către terțe persoane Ia
activele aflate în folosința instituției;

cheltuielile legate de redevențele, locațiile de gestiune și chiriile plătite altor persoane juridice pentru bunurile date în folosința temporară a instituției publice;

primele de asigurare plătite întreprinderilor de asigurare;

Cheltuielile cu alte servicii executate de terți se referă la alte servicii executate de terți, cum ar fi:

comisioanele și onorariile plătite de instituție altor organizații;

cheltuielile efectuate de instituție cu protocolul, reclama și publicitatea, pentru bunul mers al activității acesteia;

cheltuieli cu transportul bunurilor sau al personalului instituției;

cheltuieli cu serviciile poștale și taxele de comunicații;

cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate;

alte lucrări și servicii executate de terți;

alte cheltuieli autorizate prin dispoziții legale;

Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate se referă la cheltuielile de instituție pentru impozitele, taxele și alte vărsăminte datorate bugetului local (mai ales la taxele pentru clădiri, mijloace de transport, terenuri etc).

Cheltuielile cu personalul se referă la cheltuielile efectuate de instituția publică pentru:

plata salariaților instituției publice;

cheltuielile legate de asigurările și protecția socială a salariaților;

cheltuielile cu deplasările în țară și străinătate, detașările și transferările personalului;

În structura „Alte cheltuieli de operaționale" sunt reflectate alte cheltuieli efectuate de instituție care nu se regăsesc în structurile de mai sus, precum:

pierderi din creanțe și debitori diverși (în cazul prescrierii unor creanțe ca urmare a insolvabilității debitorilor);

cheltuielile legate de cedarea sau dezmembrarea activelor fixe amortizabile, precum și alte operațiuni de capital;

alte cheltuieli operaționale;

Tot în categoria cheltuielilor operaționale pot fi incluse și cheltuielile de capital. Cheltuielile de capital se referă la cheltuielile instituției legate de achiziția sau realizarea în regie proprie a activelor fixe corporale și necorporale neamortizabile, dar și la cheltuielile cu amortizarea activelor fixe corporale și necorporale amortizabile, precum și la cele legate de rezerva de stat și de mobilizare. Acestea se regăsesc sub forma:

cheltuieli cu amortizările și provizioanele activelor fixe corporale și necorporale;

cheltuieli privind activele fixe corporale și necorporale neamortizabile;

cheltuielilor privind rezerva de stat și de mobilizare;

Cheltuielile financiare ale instituției publice sunt legate de activitatea financiară a acesteia și se referă la;

pierderi din creanțe legate de participații, determinate de plata garanțiilor către alte societăți – gaze, telefon, energie – și care au devenit nerecuperabile;

cheltuieli cu diferențele de curs valutar, determinate de reevaluarea
disponibilităților bănești și a împrumuturilor în valută, operație efectuată la finele fiecărei luni, precum și în urma încasării creanțelor și plății datoriilor exprimate în valută;

cheltuielile cu dobânzile plătite pentru împrumuturile contractate de
instituție;

cheltuielile determinate de diferențele din reevaluare și diferențele de curs aferente dobânzilor încasate (diferențe nefavorabile);

dobânzi de transferat Comunității Europene, în cadrul programului SAPARD, precum și sume de bani transferate bugetului de stat reprezentând câștiguri din schimb valutar în cadrul programului SAPARD și alte pierderi legate de acest program;

alte cheltuieli financiare care nu sunt incluse în structurile de mai sus;

cheltuieli financiare privind amortizările și provizioanele;

Cheltuielile extraordinare sunt cheltuieli ce apar în instituție ca urmare a fenomenelor naturale care determină pierderi pe care instituția nu Ie-a prevăzut, precum și cheltuieli legate de valoarea neamortizată a activelor fixe scoase din funcțiune înainte de expirarea duratei normale de utilizare.

4. Alte cheltuieli finanțate de la buget se referă la cheltuielile realizate din resurse bugetare provenite din subvenții de la buget, transferuri consolidabile transferuri neconsolidabile și altele.

În această categorie de cheltuieli sunt incluse:

cheltuielile privind subvențiile de la buget, care se referă la cheltuielile efectuate din subvențiile provenite de la bugetul de stat;

cheltuielile privind sumele de bani alocate, care cuprind cheltuielile determinate
de sumele alocate de ordonator principal de credite, conform bugetului
aprobat;

cheltuieli privind transferurile consolidabile, care se referă la cheltuielile
legate de sumele alocate de la buget, considerate transferuri consolidabile;

cheltuieli privind transferurile neconsolidabile, care sunt cheltuielile
determinate de transferurile neconsolidabile;

cheltuielile privind dobânzile și comisioanele aferente datoriei publice
externe și interne;

cheltuielile privind împrumuturile acordate;

cheltuielile privind rambursările de credite;

D. Ținând seama de clasificația economică, cheltuielile bugetare se clasifică în:

a) Cheltuieli curente

b) Cheltuieli de capital

c) Operațiuni financiare

d) Rezerve, excedent/deficit

a) Cheltuielile curente se grupează la rândul lor pe titluri, astfel:

titlul I – Cheltuieli salariate, care cuprinde cheltuielile cu salariile, defalcate pe salarii în bani și în natură, iar la rândul lor, în salarii de bază, salarii de merit, indemnizații de conducere, spor de vechime etc, contribuțiile aferente salariilor, sume destinate deplasărilor, tichetele de masă;

titlul II – Bunuri și servicii, care cuprinde cheltuielile cu rechizitele, cu
hrana animalelor și a oamenilor, cu medicamentele, cu furniturile de
birou, cu obiectele de inventar, cu lucrările și serviciile executate de terți;

titlul III – Dobânzi, care se refera la dobânzile și comisioanele aferente datoriei publice interne și externe;

titlul IV – Subvenții, care cuprinde alocațiile de la buget acordate
instituțiilor publice, precum și subvențiile acordate pentru acoperirea
diferențelor de preț și tarif;

titlul V – Fonduri de rezervă, care cuprinde fondurile aflate la dispoziția
guvernului și a administrației publice locale în vederea utilizării lor
conform dispozițiilor legale;

titlul VI și VII – Transferuri, care cuprinde transferurile dintre diversele
bugete și reprezintă transferuri consolidabile și transferurile
neconsolidabile, care cuprind burse, ajutoare sociale, contribuții și plăți la
diverse programe etc. și transferurile curente;

titlul VIII – Asistența socială, care se referă la cheltuieli legate de asigurări
și de asistență socială;

b) Cheltuieli de capital, în care apar titlurile:

titlul IX unde se reflectă cheltuielile cu investițiile instituțiilor publice, ale
regiilor autonome, ale companiilor și societăților cu capital de stat, precum
și ale activităților autofinanțate, precum și cheltuielile cu reparațiile
capitale aferente activelor fixe corporale și necorporale; pentru efectuarea
cheltuielilor de capital, instituțiile publice prezintă unităților de trezorerie
programul de investiții aprobai.

titlul X – Stocuri, care cuprinde fondurile de rezerve de stat și de
mobilizare, precum și fondul semințelor de rezerva.

Operațiuni financiare, în care apar următoarele cheltuieli:

titlul XI – Împrumuturi acordate, care reflectă cheltuielile cu
împrumuturile acordate pentru înființarea unor instituții sau acordate de
diverse agenții guvernamentale prin agenții de credit;

titlul XII – Rambursări de credite, plăți de dobânzi și comisioane la
credite.

Rezerve, excedent / deficit.

Surse de finanțare a cheltuielilor publice. Bugetul de stat și bugetele locale

Activitățile instituțiilor de învățământ publice sunt finanțate de la bugetul public național prin sistemul executorilor de bugete pe baza clasificației bugetare și a indicatorilor specifici aprobați de Ministerul Finanțelor de comun acord cu Ministerul Educației și Tineretului, precum și cu alte ministere, care au în subordine instituții de învățământ (Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Apărării, Ministerul Culturii și Turismului).

Cheltuieli publice pentru învățământ pot fi influențate de următoarele categorii de factori: demografici, economici, sociali și politici.

La nivel național activitatea de învățământ este organizată pe următoarele nivele:

Învățământ preșcolar

Învățământ primar

Învățământ gimnazial

Învățământ liceal

Învățământ profesional

Învățământ postliceal

Învățământ special

Învățământ superior

În continuare voi prezenta tipurile de cheltuieli cu care se confruntă o instituție de învățământ și cum sunt finanțate acestea, și anume vorbim despre trei tipuri de finanțare a cheltuielilor pentru învățământ: finanțare de bază, finanțare complementară și finanțare suplimentară

Finanțarea de bază

FINANȚAREA COMPLEMENTARĂ

FINANȚAREA SUPLIMENTARĂ

Angajarea cheltuielilor publice. Proceduri de angajare

Angajarea, lichidarea, ordonanțarea, și plata cheltuielilor reprezintă un mecanism prevăzut în Legea Finanțelor Publice nr 500/2002 și Normele Metodologice nr 1792/2002, care se organizează la fiecare instituție publică în scopul asigurării efectuării plăților în limita creditelor aprobate și a eliminării înregistrării de obligații de plată fără acoperire.

Instituțiile de învățământ utilizează,la fel ca toate instituțiile publice, indicatorii specifici ai execuției bugetare, și anume:

plățile de casă, adică utilizarea resurselor financiare din conturile deschise la Trezoreria Statului, pe subdiviziunile clasificației bugetare,

cheltuielile efective , adică utilizarea resurselor financiare și materiale pentru realizarea acțiunilor.

Organizarea evidenței execuției bugetare se face pe cele trei componente :

evidența angajării creditelor bugetare, prin conturile în afara bilanțului , despre care vom vorbi în alte capitole,

evidența plăților de casă, care se execută prin contul de disponibil,analitic pe toate subdiviziunile clasificației bugetare,

evidența cheltuielilor efective, cuprinsă în conturi contabile distincte pe subdiviziunile clasificației bugetare.

În conformitate cu legislația în vigoare, conducatorii instituțiilor de învățământ sunt ordonatori de credite terțiari și răspund de:

angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor în limita creditelor disponibile;

realizarea veniturilor

angajarea și utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;

integritatea bunurilor;

organizarea și conducerea contabilității;

monitorizarea achizițiilor publice;

conducerea evidenței programelor și indicatorilor aferenți acestora .

Un exercițiu bugetar corespunde unui an calendaristic. Încheierea lui se face în conformitate cu ordinele Ministerului Finanțelor Publice și cuprinde operațiunile și lucrările efectuate în ultima parte a anului. Ele cuprind:

inventarierea patrimoniului;

încheierea execuției prin stabilirea rezultatelor;

întocmirea bilanțului și a conturilor de execuție.

Tipuri de angajare a chetuielilor

Angajament legal

Este faza sau procesul execuției bugetare reprezentând orice act juridic din care rezultă o obligație pe seama fondurilor publice și a veniturilor proprii. Se prezintă sub formă scrisă, este semnat de ordonatorul de credite și ia forma unui contract de achiziție, comandă, convenție, contract de muncă, acte de control, acord de împrumut, ordine de deplasare, etc.

Înainte de a angaja și utiliza un credit bugetar, ordonatorii de credite trebuie să se asigure că măsura luată respectă principiile unei bune gestiuni financiare, ale unui management financiar sănătos, în special ale economiei și eficienței cheltuielilor. Utilizarea creditelor trebuie sa fie precedate de o evaluare care să asigure faptul că rezultatele obținute sunt corespunzătoare resurselor utilizate. Angajarea cheltuielilor se efectuează în tot cursul exercițiului bugetar, fără a depăși anul calendaristic bugetar și reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite.

Angajament bugetar

Reprezintă orice act prin care o autoritate competentă afectează fonduri publice, unor anumite destinații, în limita creditelor bugetare aprobate.

Angajament bugetar global privește cheltuielile curente de funcționare de natură administrativă, cum ar fi:

cheltuieli de deplasare

cheltuieli de personal

cheltuieli de întreținere și gospodărie (încalzit, iluminat, apă, canal, salubritate, poștă, telefon, furnituri de birou, etc.)

cheltuieli cu asigurările

cheltuieli cu chiriile

cheltuieli cu abonamente la reviste, buletine lunare

cheltuieli cu service la utilaje, aparatură, etc.

cheltuieli cu bursele

cheltuieli cu salariile

cheltuieli cu tichetele de masă, etc.

Angajament bugetar individual

Costituie un angajament specific unei noi operațiuni care urmează să se efectueze.

PROPUNEREA DE ANGAJARE A UNEI CHELTUIELI

Se înaintează de compartimente, din timp, persoanei care exercită controlul financiar preventiv, pentru a da posibilitatea acesteia să își exercite atribuțiile.

Trebuie însoțite de toate documentele de justificare aferente și informații solicitate de persoana care exercită CFP.

După avizarea de CFP a angajamentului bugetar individual sau global acesta se semnează de ordonatorul de credite și se transmite persoanei cu atribițiuni pentru înregistrarea în evidență a cheltuielilor angajate.

Angajarea cheltuielilor trebuie să se facă întotdeauna în limita disponibilului de fonduri existenteși respectiv, în limita disponibilului de credite de angajament, pentru acțiuni multianuale.

Este întocmită de directori,directorii de departamente și servicii care solicită o cheltuială. De întocmirea ei răspund conductăorii structurilor institutiilor de învățământ, care inițiază o cheltuială.

Practica lichidității, ordonanțării și a plății cheltuielilor publice

Operațiunile specifice angajării, lichidării, ordonanțării și plății cheltuielilor se stabilesc prin decizie a directorului, care numește persoanele împuternicite să efectueze aceste operații precum și răspunderea pentru efectuarea lor.

Lichidarea cheltuielilor publice

Este faza în care se verifică existența angajamentelor, se determină sau se verifică realitatea sumei datorate, se verifică condițiile de exigibilitate ale angajamentului legal pe baza documentelor justificative care să ateste operațiunile respective, recepțiile sau realitatea serviciului efectuat (bunurile au fost livrate, lucrările executate și serviciile prestate).

Prin acordarea semnăturii și a mențiunii “Bun de plată” se atestă pe proprie răspundere că drepturile stabilite au fost verificate și sunt corecte.

Documentele care atestă parcurgerea fazei de lichidare a cheltuielilor stau la baza înregistrării în contabilitatea patrimonială a instituției publice pentru reflectarea serviciului efectuat și a obligației de plată fată de terții creditori.

De parcurgerea acestei etape răspund conducătorii serviciilor de specialitate din instituția de învățământ, și anume:

pentru datele referitoare la calculul salariilor – șef serviciu salarizare;

pentru cheltuieli de perfecționare și specializare profesională a angajaților – șef serviciu salarizare;

pentru cheltuieli de burse – șef serviciu contabilitate;

pentru deconturi cheltuieli materiale și gospodărești – șef serviciu administrativ,

tichete de masa– șef serviciu salarizare;

pentru decontarea facturilor de achiziții, reparații utilaje, service, cheltuieli de întreținere și gospodărești – șef serviciu administrativ,

pentru cărți – șef bibliotecă;

chirii, lucrări de investiții, reparații clădiri, reabilitări, moderizări – șef serviciu tehnic.

Ordonanțrea

Este faza în care se confirmă că livrările de bunuri au fost efectuate sau alte creanțe au fost verificate și că plata poate fi realizată.

Ordonanțarea de plată

Este documentul intern prin care ordonatorul de credite dă dispoziție conducatoruluicompartimentului financiar să întocmească instrumentele de plată.

Trebuie însoțită de documentele justificative în original și va purta viza persoanelor autorizate din compartimentele de specialitate, care să confirme corectitudinea sumelor de plată, livrarea și recepționarea bunurilor, executarea lucrărilor, prestarea serviciilor, existența unui alt titlu care să justifice plata.

Pentru plata în rate sau avansuri acordate se procedeaza astfel:

prima ordonanțare de plată va fi însotită de documentele justificative în original

ordonanțările de plată ulterioare vor face referire la documentele deja transmise compartimentului financiar

ordonanțarea de plată finală va purta mențiunea că operațiunea s-a finalizat.

trebuie să poarte viza C.F.P. deoarece nici o ordonanțare de plată nu poate fi prezentată spre semnare ordonatorului de credite decât după ce persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv a acordat viza.

După aprobarea ordonanțării de plată, acesta împreună cu toate documentele justificative în original, se înaintează conducătorului compartimentului financiar pentru plată.

Întocmirea ei se face , după cum urmează:

serviciul administrativ pentru: achiziții, reparații utilaje, cheltuieli de întreținere, service,etc;

serviciul salarizare pentru: calculul salariilor și obligațiile către bugetul statului tichete de masă;

serviciul contabilitate pentru: deconturi deplasare.protocol, practică studenți, cărți, chirii, reparatii capitale, investiții,burse, etc;

Primele trei faze ale procesului de execuție bugetară a cheltuielilor publice sunt realizate în cadrul instituțiilor publice, răspunderea pentru angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor publice revenindu-i ordonatorului de credite bugetare sau persoanelor împuternicite de către acesta să exercite calitatea aceasta prin delegare.

Plata cheltuielilor

Este faza prin care instituția publică este eliberată de obligațiile sale față de terții – creditori

Plata cletuielilor este asigurată de șeful compartimentului financiar în limita disponibilităților aflate în conturi.

Se efectuează dacă sunt îndeplinite condițiile:

cheltuielile au fost angajate, lichidate și ordonanțate

exista disponibilități în conturi bancare

subdiviziunea bugetului aprobat de la care se efectuează plata este cea corectă și corespunde naturii cheltuielilor respective

exista toate documentele care să justifice plata

semnăturile de pe documentele justificative aparțin ordonatorului de credite sau persoanelor desemnate de acesta

beneficiarul sumelor este cel îndreptățit potrivit documentelor care atestă serviciul efectuat

suma datorată beneficiarului este corectă

documentele de angajare și ordonanțare au primit viza de C.F.P.

documentele sunt întocmite cu toate datele cerute de formular

alte condiții prevăzute de lege

Ordinele de plată se emit pe numele fiecărui furnizor, creditor, etc. Vor fi datate și vor avea înscrise în spațiul rezervat – obiectul plății și subdiviziunea bugetului aprobat de la care se efectuează plata. Ele se înscriu într-un registru, purtând numere de ordine unic, începând cu numărul 1 în ordine cresătoare. Nu pot cuprinde plăți referitoare la mai multe subdiviziuni ale bugetului aprobat.

Se semnează de șeful serviciului contabil și persoanele cu atribuții în efectuarea plăților.

Plata în numerar se efectuează pentru următoarele categorii de cheltuieli: salarii, premii, deplasări, burse, ajutoare sau alte cheltuieli care nu se pot efectua prin virament. Instituțiile publice vor lua măsurile necesare pentru reducerea la maximum a plăților în numerar.

Dispoziția de plată – încasare către casierie se semnează de șeful serviciului de contabilitate și de persoanele cu atribuții în efectuarea plăților în numerar, și reprezintă documentul prin care se acordă avansuri în numerar pentru deplasări sau cheltuieli gospodărești de cel mult 5 lei RON.

Calendarul activităților și plata lor:

Salarii

data de prezentare a pontajelor la serviciul salarizare 1 ale lunii următoare celei de plată;

data de prezentare a statelor de plată , însoțite de ordonanțarea la plată a lor , către serviciul contabilitate – 7 ale lunii următoare celei de plată;

data de control salarii- 11 ale lunii următoare celei de plată;

plata salariilor se face în data de 14 ale lunii pentru luna precedentă;

Declarații la asigurări sociale de sănătate, șomaj, pensii

datele personalului, pe suport magnetic sunt prezentate de serviciul salarizare, până în data de 25 ale lunii urmatoare.

Declarația privind obligațiile de plată la bugetul general cosolidat

după confruntarea datelor cu serviciul salarizare se depune pe suport magnetic, de către serviciul financiar, până în data de 25 ale lunii următoare.

Burse

până în data de 14 ale lunii se înaintează, de către secretariate, pe suport magnetic, după modelul de soft al băncilor, statele de plată cu beneficiarii burselor către Serviciul contabilitate; Plata se efectuează în trei zile lucrătoare;

Facturi de achiziții, servicii, cheltuieli de întreținere, chirii, concesiuni, etc

însoțite de ordonanțări de plată, se plătesc în două zile lucrătoar

CAP. II. CONTUL DE EXECUȚIE BUGETARĂ. CORELALREA ANGAJĂRII CHELTUIELILOR PUBLICE CU CONTUL DE EXECUȚIE BUGETARĂ

2.1. Rolul și funcțiile contului de execuție bugetară

După ce am vorbit în capitolul anterior despre cheltuielile publice, dar și despre resursele financiare din care acestea sunt finanțate, un subiect important pentru cunoașterea derulării activităților în domeniul public îl reprezintă contul de execuție bugetară.

Astfel pornim de la o definiție simplă a contului de execuție bugetară și spunem că acesta reprezintă principalul instrument la dispoziția ordonatorilor de credite sub forma unui tablu de flux, baza căruia sunt obținute informații referitoare la principalii indicatori bugetari de venituri și cheltuieli și prin intermediul căruia se urmăresc veniturile dacă au vost realizate la nivelul planificar dar și cheltuielile dacă au fost angajate la nivelul creditelor bugetare aprobate. În legătură cu contul de execuție bugetară există o serie de reguli stricte pentru evidențierea atât a veniturilor publice cât și a cheltuielilor publice.

Contul de execuție bugetară face legătura dintre principalele instrumente de management în sectorul public respectiv între contul de execuție bugetară și bugetul de venituri și cheltuieli pe de o parte și între contul de execuție bugetară starea financiară a unei autorități publice.

În principal, pentru fiecare ordonator de credite contul de execuție îndeplinește o serie de funcții importante în procesul de management ar resurselor financiare publice. În continuare vom prezenta aceste funcții ale contului de execuție bugetară:

Funcția de tablou de fluxuri: contul de execuție bugetară grupează veniturile și cheltuielile publice pe structura indicatorilor din clasificația bugetară astfel încât să se poată identifica în orice moment categoriile de venituri pentru care nu se realizează încasări la nivelul planificat dar și categoriile de vcheltuieli pentru care nu a fost respectată disciplină bugetară referitoare la angajarea cheltuielilor publice, peste nivelul planificat al acestora;

Funcția de instrument de decizie: în baza informațiilor furnizate contul de execuție bugetară, ordonatorii de credite pot lua măsuri pentru accelerarea încasărilor la bugetul public prin executarea silită a creanțelor bugetare neîncasate sau dimpotrivă, pentru angajarea cheltuielilor publice în limita creitelor bugetare aprobate.

Funcția de instrument de legătură cu alte documente de sinteză bugetară. Este vorba despre legătura cu bugetul de venituri și cheltuieli prin preluarea sumelor înscrise pe partea de venituri și pe partea de cheltuieli după reguli stabilitee prin lege dar și de situația financiară a unor autorități și/sau instituții plublice prin legăturile specific cu rezultatul patrimoniului.

Contul de execuție bugetară se completeză zilnic de către Trezoreria Publică pentru fiecare categorie de autoritate publică și/sau instituție publică iar în cadrul raportărilor financiare trimestriale este anexă la situațiile financiare a fiecărei autorități publice. Contul de execuție bugetară se întocmește pe baza datelor preluate din rulajele debitoare și creditoare ale conturilor de disponibil, care trebuie să corespundă cu cele din conturile deschise în trezorerie sau la bănci, după caz.

Mai departe vom prezenta unele trăsături ale contului de execuție bugetară:

Are o structură specifică pentru veniturile și cheltuielile publice care sunt înscrise în acesta;

Utilizează indicatorii din clasificația bugetară atît pentru veniturile publice cât și pentru cheltuielile publice pentru a asigura armonizarea informațiilor în contul de execuție bugetară și pentru a menține corelațiile cu celelalte documente de sinteză bugetară.

Are un “rezultat final” înscris în contul de execuție bugetară reprezentat de excedentul și/sau deficitul bugetar.

Reprezintă o sursă de informații pentru completarea bugetului operational precum și pentru completarea bugetului de capital ca instrumente de management veritabil pentru orice ordonator de credite.

Indiferent de funcțiile pe care le are contul de execuție bugetară, dar și de particularitățile acestuia, ordonatorii de credite au la dispoziție o importantă sursă informațională pentru fundamentarea rațională a deciziilor, pentru a asigura un management eficient eficient al resurselor financiare în sectorul public.

2.2. Structura contului de execuție bugetară. Structura veniturilor și cheltuielilor publice.

Contul de execuție bugetară are o structură specifică standardizată de către Ministerul Finanțelor Publice cu scopul de a armoniza informația bugetară pentru fundamentarea deciziilor ordonatorilor de credite dar și pentru utilizatorii de informații bugetare.

Contul de execuție al bugetului instituției publice este corespunzător contului de rezultate sau de profit și pierdere din contabilitatea agenților economici. Caractestica sa de bază este aceea că oglindește ceea ce s-a realizat, dimensiunea efectivă a activității economice și sociale consumatoare de resurse și producătoare de rezultate. Dacă bugetul de venituri și cheltuieli este un document previzionat, care estimează mărimea indicatorilor, contul de execuție prezintă gradul de îndeplinire a ceea ce instituția și-a propus.

Ecuația generală este de forma: CHELTUIELI + REZULTATE = VENITURI

Dacă CHELTUIELI = VENITURI, atunci rezultatul este nul, deci execuția a fost echilibrată, nedepășindu-se creditele bugetare aprobate. Când cheltuielile sunt mai mari decât veniturile vorbim despre pierdere, sau în cazul instituțiilor publice, de deficit, iar în situația în care veniturile depășesc cheltuielile avem de-a face cu un excedent de resurse.

Contul de execuție bugetară va cuprinde toate operațiunile financiare din timpul exercițiului financiar cu privire la veniturile încasate și plățile efectuate, în structura în care a fost aprobat bugetul, și trebuie să conțină:

informații privind veniturile:

informații privind cheltuielile:

informații privind retultatul execuției bugetare (încasări realizate minus plăți efectuate).

Prin prisma unei reprezentării tabelare simplificate, contul de execuție bugetară cu respectarea clasificației bugetare, se prezintă sub forma modelului:

Tablel 2.1 structura simplistă a contului de execuție bugetară

*realizat pe baza datelor din lucrare

În contul de execuție bugetară evidențierea veniturilor și cheltuielilor are loc după clasificația funcțională care ne indică locul de cheltuială detaliat și sursa de finanțare a cheltuielii.

Structura contului de execuție bugetară – VENITURI

În contul de execuție bugetară informațiile bugetare referitoare la veniturile publice cuprind următoarele categorii de informații, acestea fiind:

Denumirea indicatorilor – acestă categorie de informații se referă la veniturile publice grupate pe cele trei categorii de venituri importante și anume: venituri fiscale, venituri nefiscale și venituri din capital. De regulă, în cadrul fiecărei categorii de venit menționate sunt cuprinse veniturile reglementate de codul fiscal sau obținute prin exploatarea bunurilor care fac parte din patrimoniul public. Înscrierea unui venit public în contul de execuție bugetară nu dă dreptul automat autorității publice de a încasa venitul respectiv.

Codurile indicatorilor din clasificația bugetară – sunt grupe de cifre care au rolul de a asigura standardizarea informațiilor bugetare, astfel încât completarea documentelor de sinteză bugetară să se facă fără erori, omisiuni care ar putea conduce la distorsionarea activității desfășurate în sectorul public. Acești indicatori din clasificația bugetară privind veniturile sunt reglementați prin ordin al Ministrului Finanțelor Publice.

Prevederi bugetare – este cea de-a treia categorie de informații care fac parte din contul de execuție bugetară care se referă la nivelul planificat al veniturilor care urmează a se încasa la bugetul public conform reglementărilor legale aflate în vigoare. De regulă, planificarea veniturilor trebuie să țină cont de nivelul realizat pentru fiecare categorie de venituri publice în exercițiul bugetar trecut, de nivelul creanțelor bugetare neîncasate dar și de creșterea economică care se preconozează pentru execițiile bugetare viitoare. Nivelul planificat al veniturilor este structurat pe două nivele: prevederi bugetare inițiale și prevederi bugetare definitive, ceea ce presupune că prin rectificări bugetare ulterioare se pot modifica planificarea reusrselor care provin în principal din impozite și taxe colectate la bugetul public.

Drepturi constate – este partea din structura contului de execuție bugetară czre se referă la veniturile publice constatate odată cu înregistrarea dreptului de creanță în favoarea bugetului public (autorităților publice). Noțiunea este împrumutată din contabilitatea de angajamente și evident, respectă principiul recunoașterii veniturilor la momentul constatării drepturilor de creanță în favoarea bugetului public. Într-un limbaj mai comun, este vorba de creanțele bugetare rezultate din încasarea impozitelor și taxelor dar și a altor venituri datorate bugetului public. Drepturile constate se împart în două categorii: drepturi constatate din perioada curentă dar și din anii precedenți. Este foarte important de remarcat faptul că prin așezarea informațiilor în contul de execuție bugetară se compară nivelul planificat al resurselor cu nivelul creanțelor bugetare înregistrate în contabilitatea de angajamente. Aceasta înseamnă că nu vor putea fi planificate venituri inferioare creanțelor bugetare înregistrate în contabilitatea de angajamente decât dacă acestea sunt influențate de gradul redus de încasare al creanțelor bugetare.

Încasări realizate – este partea din contul de execuție bugetară care indică nivelul încasărilor de creanțe bugetare rezultate din înregistrarea impozitelor si taxelor. Cu toate că nu necesită informații suplimentare deoarece ultilizatorul autorizat cunoaște conținutul informațional al încasăril din impozite și taxe, totuși trebuie menționat că încasările reprezintă sursa de finanțare pentru diferitele categorii de cheltuieli publice finanțate din bugetul public, iar prin raportarea la veniturile publice planificate, furnizează informații despre gradul de încasare al veniturilor care au fost planificate de către autoritățile publice.

Stingerea creanțelor bugetare – este de asemenea parte componentă din structura contului de execuție bugetară care se referă la acele modalități de stingere a creanțelor bugetare care au loc prin intermediul compensărilor, achitărilor de impozite și taxe față de obligația de plată datorată etc. În altă ordine de idei, stingerea creanțelor bugetare conține toate acele modalități permise de lege prin intermediul cărora se stinge obligația de plată a datoriilor bugetare în afară de încasările în numerar.

Drepturile constatate de încasat – este ultima informație din contul de execuție bugetară referitoare la venituri care se determina ca diferență între drepturile constatate și încasările realizate inclusive stingerea creanțelor prin modalități premise de lege. Informațiile de această parte a contului de execuție bugetară sunt importante din perspectiva surselor de venituril imobilizatecare nu au fost încasate la bugetul public din diferite motive, dar care nu pot reprezenta pentru exercițiile bugetare viitoare importante surse de lichidități pentru buget.

Toate aceste informații sunt structurate in contul de execuție bugetară, în formă tabelară pentru a se putea complete de către specialiștii în buget și finanțe publice din cadrul autorităților publice.

Structura contului de execuție bugetară pentru veniturile publice furnizează o serie de informații pentru ordonatorii de credite ai bugetului public dar și pentru utilizatorii de informații bugetare referitoare la:

Nivelul planificat al veniturilor publice, utilizate ca sursă de finanțare pentru cheltuielile publice;

Nivelul creanțelor publice înregistrate ca drepturi constate în favoarea autorităților publice, ca sursă pentru încasări de venituri publice la bugetul public;

Gradul de încasare al venturilor publice față de nivelul planificat al acestora prin bugetul de venituri si cheltuieli;

Veniturile publice de încasat care reprezintă pentru orice ordonator de credite sursă de finanțare viitoare pentru cheltuielile publicecare urmează a fi decontate prin bugetul public.

Indiferent de conținutul contului de execuție bugetară pe partea de venituri, este o realitate faptul că ordonatorii de credite pot obține informații referitoare la sursele de venituri publice și pot identifica riscurile de trezorerie ale bugerului public prin detectarea acelor categorii de venituri pentru care nu se înregistrează încasări la bugetul public, din diferite motive.

Structura contului de execuție bugetară – CHELTUIELI

Este cea de a doua parte a contului de execuție bugetară, poate cea mai importantă deoarece de aici se generează fluxurile financiare de ieșiri, strict necesare pentru a finanța serviciile publice care sunt în responsabilitatea autorităților publice pentru a fi prestate.

La fel ca și în cazul veniturilor publice, și pentru partea de cheltuieli publice, contul de execuție bugetară cuprinde o serioe de informații referitoare la:

Denumirea indicatorilor – este partea contului de execuție bugetară care e referă la denumirea cheltuielilor publice care urmează a fi finanțate din buget, conform prevederilor legale în vigoare. De regulă, denumirea indicatorilor respectă natura serviciului public care urmează a fi finanțat din bugetul public. Denumirea indicatorilor este de asemenea standardizată prin ordin al Ministrului Finanțelor Publice.

Codul indicatorilor – ca și în situația veniturilor publice, indicatorii din clasificația bugetară au rolul de a standardiza informația în sectorul publicprin atribuirea unor grupe de cifre denumirilor referitoare la serviciile publice, astfel încât utilizatorii de informație bugetară să beneficieze de informații credibile care pot fi folosite ca suport decisional în managementul serviciilor publice.

Creditele de angajament – sunt credite bugetare care se referă la acțiunile multianuale ce se pot desfășura prin intemediul unui program, dar și prin intermediul unui obiectiv de investiții publice. Indiferent prin intermediul cărora se desfășoară (program sau obiectiv de investiții publice), este de meționat faptul că, așa cum am mai precizat, că acestea se aprobă numai de către autoritățile publice deliberative și asigură finanțarea obiectivelor de investiții publice în cadrul acțiunilor multianuale.

Creditele bugetare – sunt de asemenea parte a contului de execuție bugetară și se referă la acea limită maxima a cheltuielilor publice car enu poate fi depășită în procesul de angajare a acestora. Creditele bugetare se aprobă numai de către autoritățile publice deliberative și pot fi modificate ca valoare numai prin intermediul rectificărilor bugetare. Sunt împărțite în două grupe și anume credite bugetare aprobate inițial și credite bugetare definitive. De remarcat este faptul că partea de credite bugetare rămase neutilizate nu se reportează ci se anulează conform practicii bugetare în domeniu.

Angajamentele bugetare – reprezintă o component relative nouă a științei bugetului preluată după modelul francez cu rolul de a diminua arieratele care se înregistrează în economia publică prin furnizările de bunuri și servicii necesare activității autorităților și instituțiilor publice. Angajamentele bugetare presupun alocarea de sume din totalul creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea diferitelor categorii de cheltuieli publice, în procesul de ordonanțare al acestora. Alocarea de sume prin angajamentele bugetare este echivalentă cu consumul unei părți din creditul bugetar care a fost alocat pentru a finanța, asa cum am menționat, o anumită categorie de cheltuială. Pot exista mai multe angajamente bugetare în interiorul aceluiași credit bugetar pentru diferitele categorii de cheltuieli publice care se finanțează din bugetul public. Valoarea unui angajament bugetar este egală cu valoarea cheltuielii publice ordonanțate și care și care de regulă se stabilește pe bază de factură fiscală.

Angajamentele legale – fac parte de asemenea din structura contului de execuție bugetară și se fundamentează în interiorul creditelor bugetare aprobate și se generează odată cu încheierea contractului de achiziție publică. În termini mai simpli, angajamentele legale sunt alocări bugetare din creditele bugetare aprobate pentru a asigura finanțarea diferitelor categorii de cheltuieli publice finanțate din buget. Aceste angajamente sunt premergătoare angajamentelor bugetare, dar nu pot depăși ca valoare creditele bugetare aprobate cu excepția creditelor bugetare de angajament (credite bugetare multianuale).

Plăți efectuate – menționăm aici că orice plată din bugetul public este precedată de aprobarea creditelor bugetare, de generarea angajamentelor legale pe baza unui contract de achiziție publică dar și de generarea angajamentelor bugetare în procesul de utilizare a creditelor bugetare. Acest process este destul de complicat dar și important pentru a asigura decontarea datoriilor față de furnizorii de bunuri și serivcii.

Angajamente legale de plătit – sunt parte component a contului de execuție bugetară și au un raționament relative simplu de înțeles: se determină ca diferență între angajamentele legale și plățile efectuate și evidențiază partea de angajamente contractuale netă, care nu a fost deecontată în relația cu furnizorii de bunuri și servicii.

Cheltuieli efective – este ultima parte a contului de execuție bugetară referitor la structura cheluielilor și se referă la cheluielile care sunt înregistrate în rezultatul patrimonial al autorității și/sau instituției publice. De regulă, valoarea cheltuielii efective este egală cu valoarea cheltuielii cuprinsă în facutra fiscal ca rezultat al furnizării de bunuri și/sau prestării de servicii de către furnizori.

În esență, structura contului de execuție bugetară pe partea de cheltuieli cuprinde informații importante pentru ordonatorii de credite și pentru utilizatorii de informație bugetară, referitaore la :

Creditele bugetare aprobate cuprinse și în bugetul de venituri si cheltuieli;

Gradul de utilizare a creditelor bugetare prin intermediul angajamentelor legale și bugetare;

Disciplina bugetară în procesul de angajare a cheltuielilor publice;

Cheltuielile angajate în corelație cu rezultatul patrimonial.

Prin structura sa, contul de execuție bugetară urmărește finanțarea atât pentru categoriile de de servicii publice a căror sursă de finanțare este asigurată din bugetul public (clasificația funcțională), cât și pe destinația finală a consumului de resurse financiare (clasificația economică).

În cele din urmă, contul de execuție bugetară îmbină armonios creditele bugetare al caror management este destul de delicat cu cash-flow-ul generat de decontarea datoriilor față de furnizorii de bunuri și servicii.

2.3. Utilizarea indicatorilor din clasificația bugetară

Un prim pas în cadrul acestui subcapitol este să definim noțiunea de indicatorii din clasificația bugetară. Astfel, spunem că indicatorii din clasificația bugetară sunt grupe de cifre care se atribuie veniturilor publice pe structura acestora (venituri fiscale, venituri nefiscale și venituri de capital) dar și cheltuielilor publice în funcție de categoria de serviciu public care se finanțează din buget și de destinația finală a resurselor financiare care asigură finanțarea fiecărui serviciu public cu scopul de a armoniza informațiile bugetare generate de planificarea și încasarea veniturilor publice dar și de creditele bugetare și utilizarea acestora pe destinații fixate pentru cheltuielile publice.

Din acest mod de definire a indicatorilor din clasificația bugetară se desprind unele trăsături ale acestora, si anume:

Sunt grupe de cifre care se atribuie veniturilor și cheltuielilor publice cu scopul de a armoniza informația bugetară, care sunt cunoscute sub denumirea specifică de codul indicatorilor;

Sunt generați de planificarea și încasarea veniturilor publice dar și de creditele bugetare aprobate și utilizarea acestora însoțite de plățile efectuate pentru fiecare categorie de cheltuieli publice.

De regulă, fiecare indicator din clasificația bugetară este format din grupe de câte două cifre, fiecare grupă de cifre având semnificația sa.

Indicatorii din clasificația bugetară se împart în două categorii, respectiv indicatori din clasificația bugetară privind veniturile și indicatori din clasificația bugetară privind cheltuielile. În continuare trebuie menționat faptul că indicatorii din clasificația bugetară privind cheltuielile sunt structurați la rîndul lor pe clasificația funcțională pentru fiecare categorie de serviciu public, iar în interiorul acesteia, pe clasificația economică pentru a evidenția destinația finală a consumului de resurse publice.

2.3.1. Clasificația funcțională

Clasificația funcțională grupează categoriile de servicii publice, în fucție de natura acestora și de sursa de finanțare de la bugetul public, pentru a fi ordonate în contul de execuție bugetară, dar și pentru a oferi informații bugetare utilizatorilor.

Această clasificație este structurată pe: capitol, subcapitol, paragraf, denumire indicator atât în ceea ce privește veniturile cât și cheltuielile.

Capitolul din care face parte o anumită categorie de venituri publice – codurile atribuite sunt formate din câte două grupe de cifre din care prima grupă de cifre indică o categorie principală de venituri publice pe care o reprezintă , după care, a doua grupă indică bugetul public (bugetul public, bugetul local, bugetl asigurărilor sociale etc.) din care face parte categoria de venituri publice.

Capitolul din care face parte categoria de cheltuială publică finanțată din bugetul public – cuprinde tipul de serviciu public care se finanțează din bugetul identificat de regulă prin două cifre . Prima grupă de cifre se referă la denumirea generală a serviciului public, în timp ce cea de-a doua grupă de cifre se referă la sursa de finanțare a respectivului serviciului public.

Subcapitolul din care face parte o anumită categorie de venituri publice – este cea de-a doua componentă din clasificația bugetară și retultă din diversificarea categoriilor de contribuabili care datorează impozite și taxe bugetului public

Subcapitolul din care face parte o anumită categorie cheltuială publică finanțată din bugetul public – aceste informații din cadrul subcapitolelor sunt de regulă mai detaliate în principal diversificării portofoliilor de servicii publice a căror finanțare este asigurată din bugetul public.

Paragraful din care face parte o anumită categorie de venituri publice – este ultimul nivelul de structurare a indicatorilor din clasificația bugetară privind veniturile publice. În practica bugetară paragraful este utilizat fie a evidenția o categorie distinctă de operațiuni impozabile care stau la baza unui impozit și/sau taxa datorată bugetului public fie pentru a dezvolta un impozit sau taxă pe categorii de contribuabili atunci când un subcapitol nu permite. Indiferent de cauza care conduce la dezvoltarea indicatorului din clasificația bugetară până la nivel de paragraph, acesta se diferențiază prin grupe de cifre distincte.

Paragraful din care face parte o anumită categorie cheltuială publică finanțată din bugetul public – cuprinde de regulă fie informații referitoare la categoriile care prestează serviciul public la care se referă codul indicatorilor din clasificația bugetară, fie informații referitoare la tipul de serviciul public care se finanțează din buget.

Denumirea indicatorilor – venituri publice – este necesară pentru a ajuta utilizatorul de informație bugetară să identifice categoria de venituri publice pentru care au fost înregistrate informațiile. Denumiera indicatorilor urmează denumiera specifică a fiecărei categorii de venituri publice la care se referă.

Denumirea indicatorilor – cheltuieli publice – ajută ordonatorii de credite care sunt mai puțin inițiați în lumea codurilor din clasificația bugetară să identifice serviciul public și mai mult, să constate dacă a fost respectată sau nu, disciplina bugetară.

2.3.2. Clasificația economică

Clasificația economică este rezultatul destinației finale a consumului de resurse financiare în sectorul public pentru ca serviciile financiare să poată funcționa. Astfel, serviciile publice au nevoie de resurse umane pentru care înregistrează cheltuieli de personal, de resurse material pentru care înregistrează cheltuieli material și servicii, și exemplele nu se opresc aici. În lipsa acestei clasificații economice este limpede de înțeles că cheltuielile publice ar fi urmărite în procesul de alocări bugetare până la nivelul unui serviciu public fără a cunoaște nivelul resurselor financiare alocate pentru cheltuielile pe personal, cheltuielile materiale și servicii, cheltuieli de capital, etc. pe înțelesul tuturor, nu am putea cunoaște dacă un serviciu public consumă mai mult pentru salarizarea resurselor umane sau pentru cheltuielile sale de întreținere și funcționare.

Ca urmare, clasificația economică reprezintă acea categorie de indicatori bugetari care se referă la consumul final de resurse financiare pentru fiecare categorie de serviciu public, pentru a oferi utilizatorilor de informație bugetară informații complete despre consumul de resurse înregistrat la nivelul unui serviciu public.

Clasificația economică se conduce ca evidență ca evidență de fiecare ordonator de credite care beneficiază de alocări bugetare de la bugeul public, în timp ce clasificația funcțională se conduce numai de către autoritatea publică care asigură finanțarea diferitelor categorii de servicii publice.

Ca atare, clasificația economică a oricărui ordonator de credite este parte componentă a clasificației funcționale specifică unei anumite categorii de serivicii publice.

Clasificația economică este structurată pe: titlu, articol, alineat, denumire indicator.

Titlul categoriei de cheltuială – este format dintr-un simbol de două cifre prin care se identifică categoria de cheltuială care este necesară pentru a asigura funcționarea serviciului public.

Articolul categoriei de cheltuială publică – parte component a clasificației economice și se referă la natura categoriei de cheltuială publică înregistrată cu ajutorul titlului.

Alineatul categoriei de cheltuială – reprezintă ultimul nivel al clasificației economice și indică destinația finală pe care o au resursele publice pentru a finanța o anumită categorie de serviciu public. Formele diferite ale destinației finale pe care o au resursele financiare fac ca alineatele să fie dezvoltate pe mai multe nivele.

Denumirea indicatorilor – se referă la denumirea categoriei de cheltuială publică care este cuprinsă în contul de execuție bugetară, în cadrul clasificației economice. Și în acest caz, denumirile indicatorilor ajută ordonatorii de credite să descifreze complicatul limbaj codificat al indicatorilor din clasificația bugetară.

2.4. Corelarea angajării cheltuielilor publice cu contul de execuție bugetară

În cadrul acestui subcapitol voi descrie unele reguli care trebuie respectate pentru evidențierea cheltuielilor publice.

Pentru evidențierea cheltuielilor publice în contul de execuție bugetară este necesar să se respecte câteva reguli care sunt impuse de managementul creditelor bugetare dar și de angajamentele legale și bugetare preluate din modelul francez sub denumirea de normele ALOP, după cum urmează:

În contul de execuție bugetară creditele bugetare sunt preluate din bugetul de venituri și cheltuieli în care fiecare sumă înscrisă pe partea de cheltuieli joacă rolul concomitant a unui credit bugetar care nu poate fi deposit în procesul de angajare a cheltuielilor publice.

Orice credit bugetar care a fost aprobat de către autoritățile publice deliberative poate fi modificat decât de către aceste autorități publice prin rectificarea de credite bugetare. Ordonatorul principal de credite nu poate modifica creditele bugetare aprobate.

Angajamentele legale pe care le genearează orice autoritate publică și/sau instrituție publicăsunt în limita creditelor bugetare aprobate. Acestea se bazează pe contractile de achiziție publică încheiate conform legii. Regula valorii angajamentelor legale este simplă, valoarea unui contract de achiziție publică îi corespunde ca valoare unui angajament legal, ceea ce reprezintă în termenii științifici ai științei finanțelor publice alocarea de resurse bugetare pe seama creditelor bugetare aprobate pentru a asigura finanțarea unei categorii de cheltuieli publice. Pot fi generate mai multe angajamente legale pentru acceași categorie de cheltuială publică cu condiția ca suma acestora să nu depășească valoarae creditului bugetar aprobat. În acest caz unui angajament legal îi va corespunde un singur obiectiv de investiții publice sau un anumit de cheltuială publică.

Angajamentele bugetare se generează pentru fiecare categorie de cheltuială publică doar în limita angajamentelor legale și a creditelor bugetare aprobate și sunt în strânsă legătură cu procesul de ordonanțare a cheltuielilor publice, pentru a evidenția partea de credit bugetar care nu a fost consumată prin decontarea livrărilor de bunuri și/sau a prestărilor de servicii către terți.

Plățile efectuate trebuie să fie în limita creditelor bugetare aprobate. Să nu depășească angajamentele bugetare, care la rândul lor trebuie să fie inferioare angajamentelor legale generate de procesul angajării cheltuielilor publice.

Angajarea de cheltuieli publice poate avea loc doar în limita creditelor bugetare aprobate, a angajamentelor legale dar și a angajamentelor bugetare care se generează în procesul de executare a cheltuielilor publice.

Indiferent de regulile care guvernează procesul de execuție a cheltuielilor publice, dar și cel de utilizare a creditelor bugetare, contul de execuție bugetară rămâne până la urmă cel mai important instrument decizional al ordonatorilor de credite care au posibilitatea de a a analiza în oglindă situația formării și utilizării resurselor financiare conform destinației stabilite de către autoritățile publice.

În următorul tabel este prezentată o analiză comparativă a celor două categorii de procese menționate:

Tabel 2.2. Analiză comparativă între procesul de angajare a cheltuielilor publice și procesul de utlizare a creditelor bugetare.

CAP. III. UTILIZAREA BUGETULUI DE VENITURI ȘI CHELTUIELI. CORELAREA ACESTUIA CU CONTUL DE EXECUȚIE BUGETARĂ ȘI PLANUL DE CONTURI AL INSTITUȚIEI PUBLICE

3.1. Bugetul public. Concept și accepțiuni. Funcțiile bugetelor publice

3.1.1. Concept și accepțiuni

Conceptul de buget

Cuvântul “buget” își are originea în limba latină unde “bulgo” înseamnă sac cu bani. Cu același sens îl regăsim și în limba franceză, unde în evul mediu avea sensul de sac, pungă sau cufăr unde se păstrau obiectele personale sau banii atunci când se întreprindea o călătorie. La englezi cuvântul a început să fie folosit cu sensul de mapă din piele în care erau așezate documente privind veniturile și cheltuielilecoroanei care trebuiau să fie înfățișate Parlamentului pentru aprobare. În Anglia apare semnificația tradițională a bugetului și anume bugetul în sensul lui juridic. El reprezintă un act, document sau o listă de venituri și cheltuieli ale statului care se prezintă annual spre analiză și aprobare de Parlament.

Sensul juridic tradițional este consacrat prin legi adoptate prima data în belgia în 1846 și în Franța în 1864, la fel și în România. Cu timpul, bugetul este din ce în ce mai mult legat de veniturile și cheltuielile statului, de aici și denumirea consacrată de bugetul statului. Unii specialiști identifică bugetul statului cu finanțele statului sau chiar cu finanțele publice. Aceasă indentificare nu este firească pentru că:

Finanțele statului au apărut înainte de a se vorbi de bugetul statului;

Finanțele statului se confundă multă vreme cu visteria statului;

De bugetul statului se vorbește mai târziu la începutul capitalismului când se separă visteria publică de cea a domnitorului.

Finanțele publice sunt mai cuprinzătoare decât bugetul statului sau decât bugetul administrației centrale de stat. El se referă la toate fondurile administrate de stat. Cu timpul bugetul ca act sau document financiar se integrează într-un document mai cuprinzător în așsa zisul buget al economiei sau bugetul economiei naționale. Aceasta este de fapt semnificația modernă a bugetului. Este momentul în care bugetul își modifică sfera sa, dimensiunile sale în timp și spațiu, devine bugetul național cu mai multe elemente în structura sa.

Noțiunea de buget de stat se continuă să fie folosită și în zilele noastre. S-a simțit însă nevoia introducerii unei noțiuni noi: buget național public. Bugetul național public așa cum a fost definit de Legea Finanțelor publice din anul 1991 este mai amplu, cuprinzând pe lângă bugetul administrației centrale de stat, demunit bugetul statului și bugetele locale și bugetele asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale administrate în afara bugetului.

Se mai folosește noțiunea de buget general consolidat al statului mai ales cand se fac calculele de echilibru global la nivelul întregului sistem de bugete unde apar transferuri bugetare între diferite componente.

“Definirea juridică a bugetului în România este întâlintă, pentru prima dată, în anul 1929, odată cu adoptarea legii asupra contabilității publice și asupra controlului bugetului și controlului public. Bugetul, în sensul acestei legi, reprezintă actul prin care erau prevăzute și în prealabil aprobate veniturile și cheltuielile anuale ale statului și ale tuturor serviciilor publice.”

Bugetul de stat, ca o component de bază a bugetului general consolidat și a finanțelor publice în general, înainte de toate, reflactă relații sociale de natură economică sub formă bănească, ce se statornicesc între stat, pe de-o parte și membrii săi, personae fizice și juridice, pe de altă parte, în procesul repatiției produsului intern brut, potrivit obiectivelor de politică economică și socială a claselor politice aflate la putere la un moment dat, în scopul satisfacerii intereselor generale ale societății.

Relațiile determinate de constituirea resurselor financiare publice se manifestă, în principal, prin intermediul impozitelor, taxelor, contribuțiilor obligatorii și ale unor vărsăminte ale instituțiilor publice, precum și prin cel al împrumuturilor de stat interne și externe. Apoi, relațiile sociale create între stat și membrii săi, în procesul de repartizare și utilizare a resurselor financiare publice, îmbracă forma utilităților și serviciilor publice și semipublice, pe care statul le furnizează acestora și societății în general.

În acest complex proces de constituire și utilizare a fondurilor publice, relațiile economice pe care le determină bugetul de stat își găsesc cea mai largă expresie în corelațiile macroeconomice care se stabilesc în economie și societate, în special cu nivelul, evoluția și repatiția produsului intern brut, izvorul principal al resurselor financiare publice.

În al doilea rând, bugetul de stat reprezintă un plan financiar obligatoriu pentru toți membrii societății și pentru stat însuși, având cracter de lege. Caracterul obligatoriu al bugetului de stat se manifestă prin faptul că împotriva membrilor societății – contribuabilii care nu își plătesc obligațiile pe care le au – se pot lua măsuri de constrângere extraeconomică, în timp ce âmpotriva autorităților statului, daca acestea nu își pot îndeplini obligațiile bugetare prevăzute în buget, nu se pot lua asemenea măsuri.

În al treilea rând, bugetul de stat încearcă să refleecte o imagine cât mai apropiată de situația reală a economiei. De aceea, el reprezintă un plan financiar operativ, la nivel macroeconomic, stabilit de organele abilitate ale statului și în baza căruia urmează a funcționa și evolua societatea din punct de vedere economic, social și financiar, în perioada pentru care acesta a fost întocmit. Deși bugetul de stat de întocmește în România pe perioada unui an bugetar, care corespunde anului calendaristic, prin el se asigură de multe ori condițiile necesare pentru continuarea unor finanțări și pe termen mediu, prin includerea unor cheltuieli publice (din domeniul investițiilor) care nu se pot finalize pe parcursul unui exercițiu bugetar.

În al patrulea rând, legile privind aprobarea bugetului de stat poartă amprenta concepțiilor și intereselor politice ale partidului sau partidelor aflate la putere la un moment dat. De aceea, deși este determinat de cauze și condiții obiective, în multe privințe, bugetul de stat al României poartă puternice amprente subiective.

În al cincilea rând, fiind cel mai important mecanism prin care funcțiile finanțelor publice se transpun în viață, bugetut de stat reprezintă cel mai important instrument de intervenție a statului în economie, prin politicile sale fiscal și bugetare.

Accepțiuni ale bugetului public

Bugetul public poate fi privid din mai multe puncte de vedere, astfel:

Bugetul public ca document program

Bugetul public ca lege

Bugetul public ca sistem de fluxuri financiare

Bugetul public ca instrument de politică a statului

Bugetul public ca sistem bugetar

Bugetul public ca document program

Bugetul public reprezintă documentul program prin care statul prevede anual mărimea și structura veniturilor și cheltuielilor din cadrul economiei publice. Astfel veniturile se înscriu după conținutul lor fiscal sau nefiscal și după sursa de proveniență, în cadrul fiecărei subdiviziuni stabilindu-se nivelul încasărilor.

Cheltuielile publice se înscriu, conform clasificației bugetare, după conținut și după destinația pe care o capătă (pe domenii de asctivitate, ramuri sau subramuri), stabilindu-se nivelul acestora.

În legea privind finanțele publice, Legea nr. 10 din 29 ianuarie 1991, se stabilește: “Activitatea privind finanțele publice include elaborarea și executia bugetului public național, care cuprinde bugetul administrației centrale, bugetele locale și bugetul asigurărilor sociale de stat, stabilirea și perceperea impozitelor, taxelor și altor venituri ale statului și utilizarea mijloacelor financiare ale organelor puterii legislative, judecătorești și executive. De asemenea cuprinde controlul modului de folosire a mijloacelor materiale și bănești aparținând regiilor autonome, instituțiilor publice și asupra capitalului social al statului în societățile comerciale ”.

În legea privind finanțele publice, Legea nr. 72/1996 se precizează: “Resursele financiare publice se constituie și se gestionează printr-un sistem unitar de bugete, și anume: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului și bugetele altor instituții cu character autonom, în condițiile asigurării echilibrului financiar.”

Legi fiscale

Legi pentru efectuarea cheltuielilor

Figura 3.1 Bugetul ca document – program

Bugetul public ca lege

Bugetul pubic este un act juridic prin care se prevăd și se aprobă prin lege veniturile si cheltuielile anuale ale statului sau ale instituțiilor publice. Astfel putem vorbi despre caracteristicile bugetului – lege:

Bugetul public este un act de previziuni, el prezentându-se sub forma unui tablou evaluativ și comparative de venituri publice, adică indică sursele bănești ale statului și dstinațiile acestora exprimate în cheltuieli.

Bugetul public este un act de autorizare prin care puterea executive este împuternicită de puterea legislative să cheltuiească și să perceapă venituri în accord cu prevederile legale.

Bugetul public este un act anual, anul bugetar ca perioadă de exercițiu financiar este cel mai potrivit interval pentru care se poate efectua programarea și se poate urmări execuția veniturilor și a cheltuielilor.

Bugetul public ca sistem de fluxuri financiare

Prin bugetul public studiem finanțele publice care exprimă fluxuri financiare privind formarea resurselor bănești publice și fluxuri ce se degajă în procesul de gestionare a acestor resurse. În cea mai mare parte, aceste fluxuri sunt sub forma prelevărilor și transferurulor prin care statul și colectivitățile locale ăți constituie resurse bănești necesare desfășurării activității specific, prin cheltuieli.

Bugetul public ca instrument de politica a statului

Prin buget se stabilesc, pe baza unor opțiuni de oridn economic, politic, social, financiar, veniturile, în partea de rsurse a documentului putându-se reflecta politica fiscală propriu zisă, răspunzându-se la întrebări cum sunt: ce rol joacă impozitele pe plan economic și social? Pe seama cui este repartizată sarcina fiscală? Care dintre categoriile de impozite (directe sau indirecte) trebuie să aibă cel mai mare randament?

Volumul resurselor financiare ale statului și ale unităților administrativ – teritoriale se stabilește anual prin politica fiscal în funcție de cuantumul cheltuielilor publice și cadrul legal de așezare a impozitelor și taxelor definite în legislație ca și venituri fiscale.

Între cererea și oferta de resuse financiare nu există concordanță deplină, fapt care conduce cel mai adesea la excedente sau deficite bugetare cunoscute în literature de specialitate.

Prin intermediul politicii fiscale se stabilește proveniența surselor financiare, resursele financiare interne fiind sursa principal de proveniență și numai în completarea acestora se apelează la resurse externe.

Bugetul public ca instrument bugetar

În privința structurii bugetului conceptul consacrat este acela de sistem bugetar. Sistemul bugetar este cadrul organizatori ce încasare a veniturilor si de efectuare a plăților în contul bugetului. Structura lui corespunde organizării administrativ teritoriale a țării.
Problema cea mai sensibilă este aceea a repartizării veniturilor cheltuielilor între verifile sistemului bugetar (bugetul de stat, bugetele locale, bugetul aisgurărilor sociale de stat si altele). Criteriul folosit este cel al atribuțiilor ce revin organelor centrale/ locale în realizarea acțiunilor publice.

Principalele venituri și celel mai însemnate cheltuieli se regăsesc în bugetul central, în bugetele locale înscriindu-se veniturile și cheltuielile de importanță redusă. Bugetul central manevrează cea mai însemnată parte a veniturilor și finanțează cea mai importată parte a cheltuielilor.

3.1.2. Funcțiile bugetelor publice

Bugetul, în forma sa cea mai simplă se prezintă sub forma unui tablou comparativ care reflectă resursele financiare publice, pe de o parte și destinațiile acestora, pe de altă parte.

Procesul complex de costituire a resurselor financiare publice și utilizarea acestora este guvernat de un ansamblu de legi economice obiective ce stă la baza mecanismului financiar de gestionare a finanțelor publice comunitare.

Bugetul își îndeplinește misiunea sa socială prin funcțiile pe care le exercită:

Funcția de previziune;

Funcția de repartiție;

Funcția de control.

Atât funcția de repartiție cât și cea de control sunt funcții ale finanțelor publice – potrivit concepției majorității specialiștilor în domeniu

Funcția de previziune (previzională) a bugetului cunoaște două componente:

Previzionarea (evaluarea) veniturilor

Previzionarea (evaluarea) cheltuielilor

Atât evaluarea veniturilor cât și evaluarea cheltuielilor are la bază metode (tehnici) prin care se stabilește volumul și dimensionarea acestora, grupate în două categorii:

Metode clasice

Metode modern

Din categoria metodelor clasice amintim: metoda automata, metoda majorării (diminuării), iar din categoria metodelor moderne amintim: metoda cost – avantaj, metoda de planificare, programare, bugetizare, metoda managementului prin obiecctive, metoda raționalizării opțiunilor bugetare.

La determinarea volumului veniturilor și cheltuielilor trebuie să se țină seama și de o serie de factori conjuncturali cum sunt:

Sarcinile și responsabilitățile asumate de autoritățile publice;

Stimularea dezvoltării economico – sociale a statului și unităților administrativ – teritoriale

Programele de investiții noi și în derulare ale autorităților publice;

Politica de protecție și asistență socială.

Funcția de previziune a bugetului prezintă o importanță deosebită întrucât în funcție de metodele utilizate, și de factorii de influență luați în considerare se dimensionează veniturile și cheltuielile publice cu rol hotărâtor asupra calității și nivelului serviciilor publice furnizate populației sau locuitorilor unor anumite regiuni.

Funcția de repartiție, ca funcție comună atât finanțelor publice cât și bugetului. Cunoaște două faze legate organic între ele:

Constituirea fondurilor;

Distribuirea acestora.

Constituirea fondurilor – la cosntituirea acestora participă atât contribuabilii (cunoscuți sub această denumire în legislația fiscală): persoanele juridice indiferent de forma de proprietate, persoanele fizice, instituțiile publice și unitățile subordonate acestora.

În cadrul acestei faze, contribuabilii sunt obligați să respecte mecanismul fiscal de determinare a impozitelor și taxelor, să resprecte legislația fiscal, termenele scadente pentru plata acestora, orice “abatere” în acest sens fiind sancționată cu amenzi contravenționale sau, dupa caz, aplicându-se sancțiunile prevăzute pentru evaziunea fiscală.

Cosntituirae fondurilor de resurse publice îmbracă diferite forme: impozite, taxe, amenzi, venituri din valorificarea unor bunuri aparținând domeniului public sau privat, venituri din consumuri și închirieri, etc.

Distribuirea fondurilor de resurse publice în funcție de nevoile sociale ale comunității – caracteristice acestei faze este faptul că distribuirea fondurilor are loc pe structura nevoilor sociale menționate în legea bugetară anuală.

Putem vorbi în această etapă de distribuirea sarcinilor și funcțiilor statului între autorități publice locale și centrale.

Anual, structura nevoilor este puternic influențată de rezultatul descentralizării serviciilor publice furnizate comunităților locale. Beneficiarii distribuirii fondurilor sunt atât persoanele fizice cât și persoanele juridice.

Distribuirea resurselor financiare publice reprezintă dimensionarea volumului cheltuielilor publice pentru: învățământ, cultură, sănătate, asistență și protecție socială precum și alte acțiuni privind serviciile și dezvoltarea publică.

Iau naștere fluxuri de resuse financiare ultilizate pentru finanțare unor categorii de cheltuieli cum sunt: personal, materale și servicii, de capital, transferuri, subvenții, etc.

Importanța funcției de repartiție este determinate și de volumul de resurse financiare operat la diverse personae fizice și juridice și apoi de către diferiți beneficiari.

Funcția de control – ca și funcție a bugetului este determinată de faptul că resursele financiare publice constituite aparțin statului și întregii comunități locale iar modul lor de utilizare trbuie supus controlului.

Controlul îmbracă diferite forme, fiind utilizat de organe diferite și folosind instrumente diferite.

Fiecare domeniu de activitate controlat trebuie abordat din trei puncte de vedere:

Sarcinle specific care îi revin domeniului controlat;

Efortul financiar al statului și comunității locale pentru susținerea acestuia;

Efectele utile ale domeniului de activitate controlat.

Prin intermediul controlului se are în vedere realizarea unor obiective cum sunt:

Protejarea fondurilor publice împotriva pierderilor datorate erorii, risipei, abuzului sau fraudei;

Desfășurarea activității instituțiilor publice în condiții de regularitate, eficacitate, economicitate și eficiență.

Controlul se exercită sub diferite forme, la nivelul utilizatorilor de fonduri:

Auditul intern;

Controlul intern;

Controlul financiar preventiv.

Auditul intern – ca și activitate organizată independent, constă în efectuarea de verificări, inspecții și analize ale sistemului propriu de control intern, în scopul evaluării modului de utilizare a resurselor în condițiii de economicitate, eficacitate și eficiență și de constatare a deficiențelor și ameliorare a performanțelor sistemului de control intern.

Controlul intern – cuprinde la rândul său ansamblum măsurile întreprinse la nivelul utilizatorilor de fonduri în scopul:

Respectării legalității;

Protejării activelor și resurselor;

Efectuării de înregistrări corecte și complete.

Controlul financiar preventiv – este definit ca și activitate prin care se verifică legalitatea și regularitatea operațiunilor efectuate pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, înainte de aprobarea acestora.

Controlul fiscal cuprinde ansamblul activităților care au ca și scop verificarea realității declarațiilor, verificarea corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor fiscale de către contribuabili.

Atât controlul fiscal, pe de o parte, cât și controlul intern, financiar preventiv și în final auditul public intern, pe de alta parte, constituie o formă de manifestare a funcției de control a bugetului local în România, controlul la nivelul bugetului fiind exercitat de: organe ale Curții de Conturi, Ministerului Finanțelor Publice, organe specializate din structurile institutiilor publice, direcțiile geneale ale finanțelor publice.

Atribuții de control mai exercită: Parlamentul și consiliile locale, Guvernul și primarii sau președintele consiliilor județene – control administrativ, precum și alte organe.

Unii specialiști consideră că, alături de funcțiile amintite, bugetul mai trebuie să îndeplinească și o serie de alte funcții:

Funcția de gestiune eficace a activității publice prin care se asigură utilizarea eficientă a resurselor publice;

Funcția de proiectare a activităților comunitare prin care obiectivele urmărite sunt formulate în diferite programe alternative însoțite de posibilități de finanțare.

3.2. Structura bugetelor publice

Noțiunea de „public” delimitează acest buget de bugetele de venituri și cheltuieli, ca bugete proprii întocmite și folosite ca instrumente financiare de către agenții economici, ca întreprinderi, pentru activitatea financiară a acestora. Totodată, trebuie remarcată legătura dintre expresiile: finanțe publice și buget public. În aces sens, bugetul public cuprinde toate veniturile și cheltuielile de natură publică ale țării.

Categoriile de bugete publice cuprinse în sistemul bugetului public sunt:

Bugetul de stat;

Bugetele locale;

Bugetul asigurărilor sociale de stat;

Bugetele fondurilor speciale;

Bugetele instituțiilor publice autonome

bugetul trezoreriei statului.

Prin aceste component, bugetul public, ca sistem, are o sferă foarte largă, oferind o imagine de ansamblu a tuturor veniturilor și cheltuielilor publice ale țării. Totodată, în acest felm el poate fi un instrument de informare a opiniei publice și de control al Parlamentului în domeniul finanțelor publice, însumând veniturile și cheltuielile din toate categoriile de bugete.

Este important de subliniat că toate cele șase categorii de bugete care alcătuiesc sistemul bugetului public sunt autonome. Ele au venituri și cheltuieli proprii, se elaborează și se aprobă distinct iar, din punct de vedere administrativ, titularii acestora au independență deplină. Aceste caracteristici sunt consfințite de Constituție.

Bugetul de stat, ca buget al administrației central de stat, este elaborat și administrat de Guvern și aprobat de Parlament, prin lege. El cuprinde veniturile și cheltuielile repartizate prin legea bugetară anuală, care sunt de importanță centrală.

Bugetele locale cuprind bugetele unităților administrativ – teritoriale care au personalitate juridică (comune, orașe, municipii, sectoare ale municipiului București). Bugetele locale se întocmesc în condiții de autonomie. Astfel, acestea își dimensionează prevederile bugetare ale cheltuielilor în raport cu nevoile lor proprii, în corelare cu veniturile pe care le pot mobiliza din impozite, taxe și celelalte venituri stabilite de legea bugetară, efectuând controlul asupra modului de utilizare a fondurilor alocate. Rezultatele execuției bugetelor locale, reprezentând excedente, rămân la dispoziția unităților administrativ – teritoriale sub forma fondurilor de tezaur și a fondurilor de rezervă. Începând cu anul 1993, prin legea bugetară se nominalizează și se anexează la bugetul de stat lista veniturilor publice care trec integral în fiecare din cele două componente: bugetul de stat și bugetele locale. De asemenea, se stabilesc sumele defalcate din impozitul pe venitul global al persoanelor fizice care se încasează la bugetele locale, pentru fiecare destinație în parte. Bugetele județene reprezintă o verigă distinctă în cadrul bugetelor locale. Ele cuprind venituri și cheltuieli finanțate pentr obiective și acțiuni de interes județean.

Bugetul asigurărilor sociale de stat se întocmește distinct de bugetul de stat și se aprobă de Parlament prin lege separată. Aceasta înseamnă că veniturile ce se cuprind în acest buget nu pot fi utilizate pentru alte cheltuieli bugetare decât cele pentru care sutn repartizate prin prevederile bugetului resprectiv. Totodată, revine o obligație mai fermă pentru organele asigurărilor sociale de stat de a urmări cu deosebită grijă modul de stabilire și de încasare a veniturilor sale, pentru a se putea asigura plata pensiilor, ajutoarelor și a celorlalte cheltuieli prevăzute în bugetul asigurărilor de stat. bugetul asigurărilor sociale de stat este gestionat și administrat de Ministerul Muncii și protecției Sociale.

Bugetele fondurilor speciale se întocmesc în legătură cu dimensionarea resurselor și cheltuielilor necesare pentru finanțarea anumitor obiecive și acțiuni necesare în perioada considerată, pentru care se constituie prelevări obligatorii predestinate acestora, pe baza unor legi speciale. Ele se examinează și se aprobă ca anexe ale bugetulu de stat, ale asigurărilor sociale de stat, ale bugetelor locale.

Bugetele instutuțiilor publice autonome cuprind resursele și cheltuielile acelor instuții publice centrale, care nu sunt subordonate nici unei alte instituții de drept public.

Bugetul trezoreriei generale a statului cuprinde resursele și cheltuielile trezoreriei, ca instituție, privind activitatea prin care aceasta îți îndeplinește funcțiile.

3.3. Rolul creditelor bugetare în planificarea și angajarea cheltuielilor publice

Pornind de la o definiție simplă, dar pe întelesul tuturor, putem încadra creditele bugetare ca fiind sume de bani nerambursabile alocate din bugetul public, care sunt ultilizate după rguli foarte stricte de către ordonatorii de credite, pentru finațarea unor categorii de cheltuieli publice care suntangajate cu respectarea procedurii legale în vigoare și prin intermediul cărora se susține prestarea de servicii publice în interesul beneficiarilor.

Din acest mod de definire a creditelor bugetare putem desprinde unele particularități, și anume:

Sunt alocări de resurse financiare din bugetul public care au un caracter nerambursabil, destinate finanțării cheltuielilor publice;

Sunt nerambursabile, ceea ce presupune că instituțiile publice nu le mai rambursează ordonatorilor de credite care le-a alocat;

Sunt utilizate de către ordonatorii de credite după reguli stricte, întrucât în baza lor se desfășoară amplul proces de executare a cheltuielilor publice (angajare, lichidare, ordonanțare, plată);

Asigură indirect finanțarea serviciilor publice, deoarece fără utilizarea creditelor bugetare nu este posibilă finanțarea vreunei categorii de cheltuieli publice.

În structura bugetului public, creditele bugetare sunt evidențiate concomitant cu evidențierea cheltuielilor publice. Aceasta presupne că orice sumă înscrisă la cheltuieli joacă rolul unui credit bugetar.

Creditele bugetare nu pot fi utilizate decât de ordonatorii de credite învestiți cu această responsabilitate, fie în baza legii finanțelor publice, fie în baza unor legi speciale.ordnatorii de credite nu pot utiliza creditele bgetare decât în limita bugetului aprobat de către autoritățile publice deliberative. De aici rezultă că în prealabil, pentru a putea utiliza creditele bugetare, este nevoie ca bugetul public să fie aprobat, respective constituirea resurselor și alocarea acestora pe destinații să fie stabilită de către autoritățile investite cu putere publică la fiecare ciclu electoral.

Tot ceea ce am precizat în rândurile de mai sus, putem concluziona în două idei, și anume: în structura bugetelor publice sumele înscrise la cheltuieli joacă concomitent și rolul de credite bugetare, iar creditele bugetare, pentru a putea fi utilizate, trebuie să fie cuprinse în structura bugetului public aprobat.

Există trei categorii de credite bugetare, și anume: credite bugetare aprobate, credite bugetare deschise și credite bugetare multianuale. În continuare vom vorbi despre primele două categorii de credite bugetare.

3.3.1. Creditele bugetare aprobate

Acestea sunt prima categorie de credite bugetare care sunt studiate și analizate în prezentul capitol. Creditele bugetare aprobate reprezintă limita maximă până la care pot fi angajate cheltuieli din bugetul public, cu resprectarea prevederilor legale în vigoare, pentru finanțarea serviciilor publice.

Din modul lor de definire rezultă că prima caracteristică esențială a creditelor bugetare aprobare este că acestea au efect de pârghie care limitează procesul de angajare a cheltuielilor publice. De ce necesară această limitare? Explicația constă în faptul că bugetul public este aprobat pe structura clasificației funcționale ceea ce presupune existența unosr sume globale aprobate, pe fiecare categorie de serviciu public. În interiorul acestor sume globale prin bugetul public, ordonatorii de credite au nevoie de instrumente financiare la dispoziție pentru a asigura un management financiar corespunzător pentru creditele bugetare care urmează a fi alocate, după diferite criterii pentru ordonatorii de credite din subordine. În lipsa acestor instrumente financiare, resursele alocate prin bugetul public ar putea fi expuse la riscul angajării de cheltuieli publice peste limita bugetului alocat, ceea ce ar conduce pe termen mediu și lung la generarea undor deficite de trezorerie sau la crearea unor arierate în economia publică cu grave consecințe asupra funcționării serviciilor publice.

Caracteristica esențială a creditelor bugetare aprobate o constituie faptul că aceastea sunt în strânsă legătură cu valoarea estimată a cheltuielilor publice în procesul de angajare a acestora. Elementul de legătură financiară între creditele bugetare aprobate și angajarea cheltuielilor publice este valoarea estimată a acestora. Modelele de estimare utilizate în practică pentru angajarea cheltuielilor publice sunt diferite. Acest astept a fost tratat și la partea de angajare a cheltuielilor publice.

Există în practica curentă două situații referitoare la creditele bugetare aprobate (CBA) și valoarea estimată (VE) a acestora și anume:

Dacă creditele bugetare aprobate sunt superioare valorii estimate a cheltuielilor publice, atunci angajarea cheltuielii după procedura permisă de lege poate să se desfășoare pe bază de competiție între ofertanți;

Dacă creditele bugetare aprobate sunt inferioare valorii estimate a cheltuielilor publice atunci se disting trei posibilități, fie angajarea cheltuielilor publice nu mai are loc, fie este nevoie de o rectificare de credite bugetare, sau vorbim de credite bugetare multianuale.

Dincolo de aceste situații menționate mai sus, creditele bugetare aprobate mai prezintă o caracteristică esențială și anume că au destinația fixată de către autoritățile publice deliberative în cadrul procesului bugetar, în etapa de aprobare a bugetului public. Această destinație nu poate fi schimbată de către ordonatorii de credite decât cu aprobarea autorității publice deliberative. Fixarea destinației creditelor bugetare aprobate este o necesitate, aceasta deoarece autoritățile publice trebuie să se asigure că finanțarea servicilor publice trebuie să se desfășoare fără perturbații majore, cu asigurarea resurselor financiare necesare, dar și pentru a evita abuzul de putere al ordonatorilor de credite.

Indiferent de modul în care se face corelarea creditelor bugetare aprobate cu valorile estimate pentrul cheltuielile publice, dar și de modul în care au destinația stabilită, acestea rămân o pârghie foarte importantă la dispoziția autorităților publice și ordonatorilor de credite prin care se limitează accesul la resursele publice și se stabilește destinația resurselor financiare publice pentru a asigura finanțarea diferitelor categorii de servicii publice.

3.3.2. Creditele bugetare deschise

Acestea sunt cea de a doua categorie a creditelor bugetare, care în esență presupun autorizarea accesului ordonatorilor de credite la resursele financiare, în limita disponibilului existent în conturile de execuție bugetară ale bugetulu public. În continuare vom prezenta unele particularități ale creditelor bugetare deschise, și anume:

Creditele bugetare nu pot fi deschise decât în limita creditelor bugetare aprobate. Această limită este necesară pentru că acestea nu au rolul de „limită maximă” așa cum s-a reținut în cazul creditelor bugetare aprobate;

Creditele bugetare se deschid doar de către ordonatorii de credite de rand superior. De exemplu ordonatorii de credite principali nu pot deschide decât pentru ordonatorii de credite sencudari și/sau terțiari sau direct pentru ordonatorii de credite terțiari. Ordonatorii de credite secundari nu pot deschide credite bugetare decât pentru ordonatorii terțiari de credite. Indiferent de rangul ordonatorului de credite, acesta trebuie să țină cont de condiția esențială referitoare la existența disponibilităților în contul de execuție bugetară.

Creditele bugetare sunt deschise numai în limita lichidităților existente în contul de execuție bugetară. Această condiționare este necesară pentru a evita unele deficite de trezorerie care sunt rezultatul deschiderii de credite bugetare pentru toți ordonatorii de credite din subordine peste limita disponibilităților existente în contul bugetului public. Dacă o astefel de situație ar avea loc, ordonatorii de credite care ar accesa cel mai rapid creditele bugetare deschise ar avea finanțate serviciile publice pe care trebuie să le presteze. Ceilalți ordonatori de credite care „nu acționează rapid” ar rămâne cu serviciile publice nefinanțate.

Pentru a deschide creditele bugetare, în practica bugetară se apelează la două categorii de documente cum ar fi:

Cererea de deschdiere de credite bugetare: este documentul prin care, de regulă, ordonatorul de credite principal solicit să i se deschidă credite bugetare pentru activitatea proprie în limita creditelor bugetare aprobate, pentru a putea finanța diferite categorii de servicii publice pe care le prestează în mod direct. De exemplu se deschid credite bugetare pentru servicii publice precum iluminatul public sau modernizarea de parcuri și străzi, etc., dar în același timp se dechid credite bugetare și pentru activitatea proprie a ordonatorului de credite ierarhic superior. Cererea de deschidere de credite bugetare este structurată atât pe clasificația funcțională a categoriei de serviciu la care se referă, tocmai pentru a urmări traseul resurselor financiare. Pe acest traseu al resurselor financiare, destinația finală a resurselor financiare este reprezentată de clasificația economică. Cererea de deschidere de credite bugetare se adresează Trezoreriei Publice și nu poate să cuprindă valori mai mari decât cele prevăzute și aprobate în bugetul de venituri si cheltuieli.

Dispoziția bugetară este cel de-al doilea document prin care se asigură managementul creditelor bugetare deschise. Acesta are rolul de a deschide creditele bugetare pentru ordonatorii de credite de rand inferior. Deschdierea de credite bugetare cu ajutorul dispozițieibugetare se face pe clasificația economică în cadrul clasificației funcționale (a categoriei de serviciu public la care se referă).

Atât cererea de deschidere de credite bugetare cât și dispoziția bugetară sunt documente tip, cu o structură stabilită de către Ministerul Finanțelor Publice, prin care sunt operaționale creditebe bugetare deschise.

În concluzie, creditele bugetare deschise eu rolul de a autoriza accesul la resursele punlcie existente în contul de execuție bugetară. Fără deschiderea de credite bugetare nu sunt operaționale creitebe bugetare aprobate.

3.4. Corelații între bugetul public, contul de execuție bugetară și angajarea cheltuielilor publice

3.4.1. Tipuri de legături și corelații

Corelația Bugetul de Venituri și Cheltuieli – Contul de execuție Bugetară

După cum am văzut, bugetul public de venituri și cheltuieli are un rol esențial în elaborarea contului de execuție bugetară prin informațiile pe care le furnizează. De asemenea am văzut și corelația dintre ele în ceea ce privește faptul că bugetul de venituri și cheltuieli este un document previzional al veniturilor de încasat și cheltuielilor de efectuat, pe când, contul de execuție bugetară ilustrează gradul de îndeplinire a ceea ce a fost propus prin buget.

Dar, trebuie să înțelegem și mecanismul de reflectare a informațiilor din buget în contul de execuție, să urmărim unde se regăsesc aceste informații din buget public în cel de al doilea document.

Pentru a înțelege și a ilustra unde se regăsesc informațiile din bugetul de venituri și cheltuieli în contul de execuție bugetară se va întocmi o schemă simplistă dar sugestivă, care urmează să fie explicată ulterior.

Contul de execuție bugetară

Bugetul de venituri și cheltuieli

Figura 3.2. : Tabloul ilustrării informațiilor din Bugetul de venituri și cheltuieli în Contul de execuție bugetară

În urma aprobării bugetului vor putea fi cunoscute veniturile planificate și creditele bugetare care vor fi înscrise în situațiile financiare. Prin legea bugetară aprobată anual se prevăd creditele bugetare aprobate pentru cheltuieli, precum și structura lor economică și funcțională.

Pentru a avea o imagine completă asupra buhetului de venituri și cheltuieli din sectorul public, dar și asupra contului de execuție bugetară, au fost elaborate un set de reguli minimale care descriu corelațiile dintre cele documente de sinteză bugetară. Aceste corelații prezintă următoarele:

Sumele înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli pe partea de venituri publice reprezintă nivelul planificat al veniturilor care urmează a fi realizat în procesul de execuție a cheltuielilor publice.

În contul de execuție publică aceste sume din bugetul de venituri și cheltuieli reprezentând veniturile planificate se înscriu la prevederi bugetare inițiale și/sau definitive și urmează a fi comparate cu veniturile publice încasate pentru a urmări gradul de încasare a veniturilor publice.

Sumele înscrie în bugetul de venituri și cheltuieli pe partea de cheltuieli publice îndeplinesc și funcția de credite bugetare după cum am mai precizat și reprezintă limita maximă până la care pot fi angajate cheltuieli din bugetul public.

Sumele înscrie în bugetul de venituri și cheltuieli pe partea de cheltuieli publice sunt preluate în contul de execuție cu același rol și comparate cu angajamantele legale și bugetare pentru a asigura un management corespunzător creditelor bugetare utilizate în procesul de finanțare a cheltuielilor publice.

Corelația Contul de execuție bugetară – Contabilitatea publică a cheltuielilor

Clasificația indicatorilor privind finanțele publice prezintă cheltuielile în funcție de destinația acestora și de felul (natura) lor. Tocmai de aceea putem vorbi de clasificația funcțională a cheltuielilor publice și de clasificația economică a cheltuielilor publice.

Instituțiile publice, au obligația sa conducă contabilitatea in partida dubla ajutorul conturilor prevăzute in planul de conturi general.

Planul de conturi general cuprinde următoarele clase de conturi:

clasa 1” Conturi de capitaluri”;

clasa 2 “Conturi de active fixe”;

clasa 3 “Conturi de stocuri si producție in curs de execuție”;

clasa 4 “Conturi de terți”;

clasa 5 “Conturi la trezoreria statului si bănci comerciale”;

clasa 6 “Conturi de cheltuieli”;

clasa 7 “Conturi de venituri si finanțări”.

În cadrul claselor exista mai multe grupe de conturi, iar grupele sunt dezvoltate pe conturi sintetice de gradul I si II. Conturile sintetice pot fi dezvoltate in conturi analitice in funcție de specificul activității si de necesitățile proprii de informare.

Cu ajutorul acestor conturi, instituțiile publice înregistrează operațiunile economico-financiare pe baza principiilor contabilității de drepturi si obligații (de angajamente), respectiv in momentul creării, transformări sau dispariției/anularii unei valori economice, a unei creanțe sau unei obligații.

Corespondentele stabilite in cadrul funcțiunii fiecărui cont prin prezentele norme nu sunt limitative. Ele pot fi dezvoltate in cadrul fiecărei instituții, cu respectarea conținutului economic al operațiunii respective, a cerințelor contabilității bazata pe principiul drepturilor si obligațiilor si a prevederilor legale in vigoare.

În acest sens, ordonatorii principali de credite urmează sa elaboreze planuri de conturi cu dezvoltarea conturilor în analitice precum si monografii conținând operațiuni specifice domeniului de activitate respectiv.

Conturile din planul de conturi nu reprezintă temei legal pentru înregistrarea unor operațiuni in contabilitate.

Clasificația funcțională a cheltuielilor publice

Această clasificație are în vedere gruparea cheltuielilor după profilul activităților desfășurate de multitudinea serviciilor publice prin intermediul cărora se îndeplinesc funcțiile statului. O asemenea clasificație grupează cheltuielile tot în părți, capitole, subcapitole și paragrafe. Fiecare parte este reprezentată printr-o denumire menită să precizeze destinația categoriilor de cheltuieli publice. Capitolele indică împărțirea diferențiată a categoriilor de cheltuieli publice din părțile de cheltuieli, subcapitolele evidențiază cum este divizat pe cheltuieli respectivul capitol, iar paragrafele reflectă elementele componente ale subcapitolului.

Atât capitolele, cât și subcapitolele și paragrafele de cheltuieli sunt redate prin codificare cifrică și prin denumire. Printr-un grup de patru cifre este evidențiat fiecare capitol, subcapitolele prin șase cifre, iar paragrafele de cheltuieli sunt codificate prin opt cifre.

Partea de cheltuieli cuprinde două sau mai multe capitole care, la rândul lor, se subdivid, de regulă, în subcapitole potrivit destinației cheltuielii publice.

Clasificația economică a cheltuielilor publice

În ceea ce privește cheltuielile publice, este necesară și o grupare a acestora după natura lor, adică: medicamente și materiale sanitare, contribuții pentru asigurări sociale de stat, salarii contribuții pentru asigurările sociale de sănătate, deplasări, detașări, transferări, contribuții la bugetul asigurărilor pentru șomaj,hrană, reparații curente etc. Gruparea cheltuielilor și după felul lor este impusă de faptul că nu este suficient să se cunoască doar cât s-a cheltuit pentru fiecare dintre destinațiile principale (servicii publice generale; apărare, ordine publică și siguranță națională; învățământ; sănătate; cultură, recreere și religie; asigurări și asistență socială; acțiuni economice etc.). Este important să se cunoască și care a fost structura cheltuielilor (natura acestora) pentru fiecare acțiune din cele menționate.

Această grupare este posibilă cu ajutorul clasificației economice a cheltuielilor. Detalierea cheltuielilor publice după natura (felul) acestora se materializează cu ajutorul titlurilor, articolelor și alineatelor, a căror simbolizare și denumire sunt stabilite, de asemenea, prin clasificația indicatorilor privind finanțele publice. Fiecare cheltuială din cele grupate pe destinații principale este divizată, din punct de vedere al structurii economice, pe alte grupe de cheltuieli, precum: cheltuieli curente; cheltuieli de capital; împrumuturi acordate; rambursări de credite. Acest mod de evidențiere permite cunoașterea cheltuielilor cuprinse în bugete și din punct de vedere al naturii acestora.

Cheltuielile pentru învățământ, de exemplu, finanțate din bugetul de stat sunt prevăzute nu numai în sumă globală, ci și detaliat pe feluri de cheltuieli, cum ar fi: salarii; contribuții de asigurări sociale de stat; contribuții la bugetul asigurărilor pentru șomaj; contribuții pentru asigurările sociale de sănătate; furnituri de birou; materiale pentru curățenie; apă, canal și salubritate; reparații curente; hrană; medicamente și materiale sanitare; deplasări, detașări, transferări; cărți, publicații și materiale documentare; cheltuieli de capital etc.

Clasificația cheltuielilor este importantă pentru măsurarea alocației sectoarelor finanțare în mod public, pentru asigurarea posibilității de verificare a acordului cu autorizațiile legislative, pentru revederea politicii si analiza performantei si pentru administrarea zilnică a bugetului. Un sistem de clasificare a cheltuielilor furnizează un cadru normativ atât pentru politica decizională, cât si pentru responsabilitate.

3.4.2. Puterea informațională a corelațiilor existente

Bugetul public are un rol foarte important în cadrul unei administrații democratice. Bugetul instituțiilor trebuie să se prezinte sub o formă clară și logică prin care să reflecte alocarea resurselor publice necesare îndeplinirii cerințelor și nevoilor cetățenilor.

El trebuie să reflecte pe de o parte necesitățile de resurse financiare ale statului ce decurg din înfăptuirea programului guvernamental propus pentru perioada imediat următoare, iar pe de altă parte posibilitățile de acoperire a acestor resurse. Astfel apare problema dimensionării corecte a nivelului veniturilor și cheltuielilor publice.

De cealaltă parte, contul de execuție bugetară reflectă gradul de îndeplinire a veniturilor și cheltuielilor prevăzute inițial în bugetul de venituri și cheltuieli. De asemenea, cu ajutorul contului de execuție bugetară vom putea urmări, mai ușor, locul de cheltuială detaliat și sursa de finanțare a cheltuielii.

Bugetul de venituri și cheltuieli este un document previzional al veniturilor de încasat și cheltuielilor de efectuat, pe când, contul de execuție bugetară ilustrează gradul de îndeplinire a ceea ce a fost propus prin buget. Comparând informațiile din cele două documente (bugetul de venituri și cheltuieli și contul de execuție bugetară) vom putea observa gradul acestora de realizare și gradul de acoperire a nevoilor de finanțat, pe parcursul unui exercițiu financiar și cât de eficientă a fost previzionarea acestor elemente de venituri și cheltuieli. Lucru util în posibilitatea de adoptare pe viitor a unor metode care să ducă la o corelare mai bună a informațiilor din buget cu cel e din contul de execuție bugetară.

În ceea ce privește informațiile furnizate de legăturile dintre contul de execuție bugetară și contabilitatea publică putem spune că contul de execuție bugetară și detalierea veniturilor și cheltuielilor oferă informații clare despre modul în care s-au aplicat prevederile bugetare, despre măsura în care acestea au fost respectate, în esență despre gestiunea patrimoniului instituției publice.

” Datorită importanței deosebite a cheltuielilor făcute din banii publici și a necesității unei evidențe riguroase a acestora, situațiile financiare includ ca anexă” Detalierea cheltuielilor”. Ea cuprinde aceleași rubrici ca și contul de execuție bugetară, respectiv prevederi anuale, unde se înscriu creditele aprobate inițial, prevederi trimestriale, echivalente cu credite definitive, plăți efectuate și cheltuieli efective, dar se referă exclusiv la cheltuieli.”

Existența planului de conturi general pentru instituțiile publice și a indicatorilor de clasificație bugetară permit evidențierea și înțelegerea informațiilor furnizate de contul de execuție bugetară.

În contul de execuție bugetară evidențierea cheltuielilor și veniturilor are loc după clasificație funcțională. Cheltuielile conform clasificației economice sunt următoarele:

Cheltuieli curente;

Cheltuieli de capital;

Operațiuni financiare.

Fiecare categorie reunește mai multe titluri; acestea la rândul lor, se defalcă pe tipuri de cheltuieli, după destinație, mergându-se pe subdiviziuni ale clasificației bugetare. De exemplu cheltuielile curente se împart astfel:

titlul I – cheltuieli de personal;

titlul II – cheltuieli cu materiale și servicii;

titlul III – subvenții;

titlul IV – prime;

titlul V – transferuri.

Pe când cheltuielile de capital au un singur titlu, cu aceeași denumire, iar operațiunile financiare sunt formate din împrumuturi acordate și rambursări de credite, plăți de dobânzi și comisioane la credite.

În cazul cheltuielilor se mai utilizează, cum s-a văzut anterior, și clasificația economică. Clasificația funcțională, în cazul cheltuielilor, ne va indica destinația cheltuielilor, adică domeniile, ramurile și sectoarele spre care sunt dirijate resursele financiare publice, pe când clasificația economică ne va indica natura cheltuielilor finanțate pe seama resurselor publice.

În concluzie informațiile care vor fi înscrise în contul de execuție bugetară se vor descifra cu ajutorul planului de conturi a instituțiilor publice. În cazul cheltuielilor informația contabilă va fi urmată de clasificația funcțională după care și de clasificația economică.

Astfel clasificația funcțională va fi structurată pe capitole, subcapitole și paragrafe care ne vor indica destinația cheltuielilor, sursa de finanțare respectiv domeniul în care se va face cheltuiala.

Următorul pas în contul de execuție bugetară va consta în utilizarea indicatorilor din clasificația economică. Aceasta va fi structurată pe titluri, articole și alineate.

Pentru a înțelege mai bine acest proces de descifrare a informațiilor înscrise in contul de execuție bugetară, voi da un exemplu, care va fi descifrat cu ajutorul planului de conturi.

Exemplu: înregistrarea cheltuielilor cu salariile în cadrul unei unități de învățământ preuniversitar.

Informația contabilă:

641 = 421

” Cheltuieli cu salariile personalului” ” Personal – salarii datorat”

65.01.04.02.10.01.01

Clasificația funcțională

65 = capitol de casificație: învățământ

01 = sursa de finanțare: bugetul de stat

04. 02= subcapitol si paragraf: învățământ secundar superior

Clasificația economică

10 = titlu: cheltuieli cu personal

01 = articolul: cheltuieli salariale în bani

01 = alineat: salarii de bază

Astfel informațiile înscrise în contul de execuție bugetară vor fi descifrate cu ajutorul planului de conturi, clasificației funcționale și în cazul cheltuielilor și cu ajutorul clasificației economice. Acest proces de descifrare a informațiilor din contul de execuție bugetară urmează a fi înțeles mai în amănunt cu ajutorul studiului de caz din capitolul următor.

CAP. IV. STUDIU DE CAZ PRIVIND CORELALREA ANGAJĂRII CHELTUIELILOR PUBLICE, CU CONTUL DE EXECUȚIE BUGETARĂ ȘI BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI LA COLEGIUL ECONOMIC “PARTENIE COSMA” ORADEA

COLEGIUL ECONOMIC ”PARTENIE COSMA” ORADEAâ

Istoric

15.10.1927 – Încep cursurile ,,Școlii Superioare de comerț'' în localul școlii "Notre Dame de Sion";

1936 – "Ciorogariu, nr.20;

1937 – M. I. Publice acordă dreptul ca "Liceul Comercial de Băieți" să poarte numele de Liceul Comercial "Partenie Cosma",care va funcționa până în 1940;

1945 – Sub conducerea profesorului Iosif Silaghi Sălăgeanu se reînființează "Liceul Comercial" și odată cu acesta "Școala Profesională Comercială";

1948 – Liceul funcționează sub denumirea de "Școala Medie Tehnică de Administrație Economică" până în 1954, când e desființată

1966 – Se înființează sub numele ,,Liceul Economic" sub conducerea prof. Țent Gheorghe, pe str. Clujului, nr. 66;

1972-1975 – Școala funcționează sub denumirea de "Grup Școlar Comercial" când se reînființează "Școala Profesională Comercială";

09.1983 – Liceul se mută în sediul actual de pe str. Orșovei nr.5, funcționând sub denumirea de Grupul Școlar Economic "Partenie Cosma", Oradea;

13.11.2001 – Prin OMEC nr. 5024 s-a aprobat ca începând cu anul școlar 2001- 2002 Grupul Școlar să poarte denumirea de Colegiul Economic "Partenie Cosma".

Intre 1983 – 2010, liceul functionează în locația de pe str. Orsovei (Partenie Cosma) și datorită faptului că clădirea a fost retrocedată de fapt Episcopiei Romano-Catolice, liceul a fost mutat provizoriu pe str. Clujului nr. 66

În anul școlar 2010/2011, liceul functionează provizoriu în locația inițială de pe str. Clujului nr. 66, acolo unde s-a si reinființat

Începand cu 1 septembrie 2011, liceul se mută în actuala locație, de pe str. Armatei Romane nr. 1 A, în primul corp de clădire din viitorul campus școlarȘcoala Superioară de Comerț" pentru băieți se transformă în "Liceul Comercial de Băieți" și își are sediul pe strada Ep. R.

Misiunea Colegiului Economic

1. Să formăm și să consolidăm priceperi, deprinderi, și competențe ce permit încadrarea absolvenților pe piața europeană a muncii;

2. Să realizăm formarea profesională inițială a absolvenților noștri;

3. Să creăm un cadru în care profesorii să se simtă împliniți profesional;

4. Să oferim elevilor posibilitatea de a-și satisface setea de cunoaștere, de a folosi tehnicile informaționale, de a dobândi abilități de comunicare în limbile moderne;

5. Să asigure elevilor un nivel intelectual, moral și civic universal.

1. Asigurarea unui învățământ economic de calitate în context european;

Viziunea Colegiului Economic

2. Formarea celor mai buni specialiști în domeniul economic;

3. Menținerea poziției de lider în topul liceelor cu profil economic din județ;

4. Formarea de personalități puternice;

5. Construirea unui set de valori individuale de natură profesională, socială și culturală în funcție de care să-și orienteze comportamentul și întreaga carieră.

În continuare ne vom axa unele înregistrări contabile care au avut loc la unitatea de învîțământ studiată.

Prin exemplul care urmează a fi expus se va întelege mult mai ușor procesul de colelare a datelor din contul de execuție bugetară cu informațiile din sitațiile financiare date de contabilitatea publică.

Vom putea observa cum informațiile înscrise în contul de execuție bugetară vor fi descifrate cu ajutorul planului de conturi, clasificației funcționale și în cazul cheltuielilor și cu ajutorul clasificației economice. Și, deasemenea, se va observa legatura dintre contul de executie bugetară și contabilitatea publică, care se realizează prin două instrumente la îndemana și anume: codul indicatorilor din clasificația bugetară și planul de conturi contabil.

Acest proces de transpunerea a informațiilor în contul de execuție bugetară și situațiile financiare, cât și de descifrare a informațiilor din contul de execuție bugetară urmează a fi înțeles mai în amănunt cu ajutorul exemplelor care urmează a fi date.

Aplicație practică cu privire la instumentarea contabilă a finanțării de la bugetul local:

Instituția de învățământ preuniversitar Colegiul Economic „Partenie Cosma” Oradea finanțată de la bugetul local, primește în ultimul trimestru al exercițiului N, o finanțare de 40.000 lei. Pe baza acestei finanțări, instituția a efectuat următoarele tranzacții: efectuează reparații la clădirea școlii, conform facturii în valoare de 2.000 lei; achită factura; achiziționează materiale pentru curățenie conform facturii în valoare de 500 lei; achită factura și consumă materiale în valoare de 200 lei; înregistrează salariile de bază în valoare de 1.000 lei.

1) Se înregistrează deschiderea finanțării:

2) Se înregistrează factura de reparații:

65.02.04.02. 20.02 – Învățământ secundar superior.

Reparații curente

3) Se înregistrează plata facturii:

65.02.03.02. 20.02

Învățământ secundar superior

Reparații curente

4) Se înregistrează achiziția de materiale de curățenie:

5) Se înregistrează plata facturii:

65.02.04.02. 20.01.02

Învățământ secundar

Superior. Materiale

pentru curățenie

6) Se înregistrează consum de materiale de curățenie:

65.02.04.02 20.01.02

Învățământ secundar superior.

Materiale pentru curățenie

7) Se înregistrează salarii datorate personalului:

65.02.04.02. 10.01.01

Învățămînt secundar superior.

Cheltuieli salariale in bani. Salarii de bază

8) Se înregistrează efectuarea de cursuri de pregătire în valoare de 900 lei pentru salariații unei instituției:

9 ) Se înregistrează plata unei facturi externe în valoare de 1.000 EURO. Cursul la data facturării este de 3,7 lei / EURO, iar cursul la data plății este de 3,4 lei / EURO:

10) Se înregistrează încasarea de despăgubiri în valoare de 100 lei, aferente calculatoarelor și imprimantelor defectate ca urmare a repetatelor întreruperi de alimentare cu energie electrică:

11) Se înregistrează consum de vopsea în valoare de 6.000 lei pentru renovarea sălilor de clasă:

12) Se înregistrează consum de piese de schimb în valoare de 300 lei pentru autoturismele din dotare :

13) Se înregistrează consum de cretă în valoare de 100 lei:

14) Se înregistrează scoaterea din folosință de bănci și scaune uzate în valoare de 1.500 lei:

15) Se înregistrează plata unei facturi externe în valoare de 100 Euro. Cursul la data facturării este de 3,4 lei / Euro, iar cursul la data plății este de 3,6 lei / Euro:

16) Se înregistrează pagube în valoare de 700 lei ca urmare a unei inundații:

17) Se înregistrează achiziția unui sistem de monitorizare video conform facturii are un preț de cumpărare 6.000 lei.

18) Se înregistrează un laptop în valoare de 2.000 lei primit gratuit:

19) Se înregistrează scoaterea din evidență a unui aparat de climatizare a aerului, integral amortizat, valoarea de intrare 2.500 lei:

20)Se înregistrează închiderea conturilor de venituri, finanțări și cheltuieli:

ÎNREGISTRĂRI POSIBILE

1) Se înregistrează achiziția unui teren conform facturii în valoare de 20.000 lei:

se înregistrează achiziția terenului:

b) se înregistrează recepția terenului:

2) Se înregistrează consum de alimente în valoare de 1.600 lei la cantină:

BIBLIOGRAFIE

Belean Pavel, Risti Lucia, Anghelache Gabriela, Gînguță Alina – “Bugetul public și trezoreria publică în România“,Editura Economică, București 2007

Boloș Marcel – „Buget și Trezorerie Publică. Note de curs”, Editura Universității din Oradea, Oradea 2007

Bucătaru Doru „Finanțe – note de curs” Editura Fundației „Chemarea” Iași, 1993

Cenar Iuliana – „Inițiere în contabilitatea instituțiilor publice” Ed Universitas Apulensis, Alba Iulia 2009

Drosu Șaguna Dan“Drept financiar și fiscal” –Tratat –

Hlaciuc Elena – “Contabilitatea instituțiilor publice” Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007,

Hoanță Nicolaie – “Economie și finanțe publice”, Editura Polirom, Iași, 2000

Inceu Adrian Mihai, Lazăr Dan Tudor – “Finanțe și bugete publice”, Editura Accent, Cluj Napoca, 2006

Ionescu Luminița, Diaconu Elena, Neagoe Carmen Florentina – „Contabilitate publică” Editura Fundației „România de mâine”, București 2007

Manolescu Gheorghe – “Buget – abordare economică și financiară” Editura Economică 1997

Mardiros Daniela – “Contabilitate publică”, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza" Iași, 2005

Moșteanu Tatiana și colectivul de autori „Finanțe – Buget. Sinteze teoretice și aplicații practice” Editura Economică, București 2001

Roman Constantin – “Contabilitatea instituțiilor publice”, Editura Economică, București 2006

Scorțescu Gheorghe, Scorțecu Florian Ioan, Mardiros Daniela – “Administrație și contabilitate publică”, Editura Junimea, Iași 2004

Tiron Tudor Adriana, Gherasim Ioan, -“Contabilitatea instituțiilor publice”, Ed. Dacia, Cluj – Napoca, 2002.

Tulai Constantin – “Finanțele publice și fiscalitatea”, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2003

Țară Gheorghe Ioan – “Buget și evindență bugetară” Editura Cogito, Oradea 2000

Văcărel Iulian – “Finanțe publice” , Editura Didactică și Pedagogică, București 2001

Zăpodeanu Daniela, Morar Ioan Dan, Țară Ioan Gheorghe, Boloș Marcel, Chirilă, Bențe Corneliu – “Ghidul studentului pentru examenul de licență – domeniul Finanțe”, Editura Universității din Oradea, Oradea 2012

OUG 116/1998 privind auditul intern și controlul financiar preventiv modificată ulterior prin Legea auditului public intern

Ordonanța Guvernului 70/1997 privind controlul fiscal

Standardele Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public IPSAS 1 „Prezentarea Situațiilor financiare", IPSAS 9 „Venituri"și IPSAS 12 „Stocuri"

Legea din 31 iulie 1929 asupra contabilității publice și asupra controlului bugetului și patrimoniului public

Legea privind finanțele publice nr. 10 din 29 ianuarie 1991

Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice

www.mfinante.ro

www.buget-finante.ro

BIBLIOGRAFIE

Belean Pavel, Risti Lucia, Anghelache Gabriela, Gînguță Alina – “Bugetul public și trezoreria publică în România“,Editura Economică, București 2007

Boloș Marcel – „Buget și Trezorerie Publică. Note de curs”, Editura Universității din Oradea, Oradea 2007

Bucătaru Doru „Finanțe – note de curs” Editura Fundației „Chemarea” Iași, 1993

Cenar Iuliana – „Inițiere în contabilitatea instituțiilor publice” Ed Universitas Apulensis, Alba Iulia 2009

Drosu Șaguna Dan“Drept financiar și fiscal” –Tratat –

Hlaciuc Elena – “Contabilitatea instituțiilor publice” Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007,

Hoanță Nicolaie – “Economie și finanțe publice”, Editura Polirom, Iași, 2000

Inceu Adrian Mihai, Lazăr Dan Tudor – “Finanțe și bugete publice”, Editura Accent, Cluj Napoca, 2006

Ionescu Luminița, Diaconu Elena, Neagoe Carmen Florentina – „Contabilitate publică” Editura Fundației „România de mâine”, București 2007

Manolescu Gheorghe – “Buget – abordare economică și financiară” Editura Economică 1997

Mardiros Daniela – “Contabilitate publică”, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza" Iași, 2005

Moșteanu Tatiana și colectivul de autori „Finanțe – Buget. Sinteze teoretice și aplicații practice” Editura Economică, București 2001

Roman Constantin – “Contabilitatea instituțiilor publice”, Editura Economică, București 2006

Scorțescu Gheorghe, Scorțecu Florian Ioan, Mardiros Daniela – “Administrație și contabilitate publică”, Editura Junimea, Iași 2004

Tiron Tudor Adriana, Gherasim Ioan, -“Contabilitatea instituțiilor publice”, Ed. Dacia, Cluj – Napoca, 2002.

Tulai Constantin – “Finanțele publice și fiscalitatea”, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2003

Țară Gheorghe Ioan – “Buget și evindență bugetară” Editura Cogito, Oradea 2000

Văcărel Iulian – “Finanțe publice” , Editura Didactică și Pedagogică, București 2001

Zăpodeanu Daniela, Morar Ioan Dan, Țară Ioan Gheorghe, Boloș Marcel, Chirilă, Bențe Corneliu – “Ghidul studentului pentru examenul de licență – domeniul Finanțe”, Editura Universității din Oradea, Oradea 2012

OUG 116/1998 privind auditul intern și controlul financiar preventiv modificată ulterior prin Legea auditului public intern

Ordonanța Guvernului 70/1997 privind controlul fiscal

Standardele Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public IPSAS 1 „Prezentarea Situațiilor financiare", IPSAS 9 „Venituri"și IPSAS 12 „Stocuri"

Legea din 31 iulie 1929 asupra contabilității publice și asupra controlului bugetului și patrimoniului public

Legea privind finanțele publice nr. 10 din 29 ianuarie 1991

Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice

www.mfinante.ro

www.buget-finante.ro