Contabilitatea Cheltuielilor CU Studiu DE Caz LA Primaria Comunei Beuca

UNIVERSITATEA ,,SPIRU HARET”

FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL BUCUREȘTI

PROGRAMUL DE STUDII

CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:

Conf. univ. dr. Ionescu Luminița

Absolvent:

Bădăuță Eugen Stan

BUCUREȘTI

2016

UNIVERSITATEA ,,SPIRU HARET”

FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL BUCUREȘTI

PROGRAMUL DE STUDII

CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

TEMA LUCRĂRII DE LICENȚĂ

CONTABILITATEA CHELTUIELILOR CU STUDIU DE CAZ LA PRIMARIA COMUNEI BEUCA

Coordonator științific:

Conf. univ. dr. Ionescu Luminița

Absolvent:

Bădăuță Eugen Stan

BUCUREȘTI

2016

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: DELIMITĂRI TEORETICE PRIVIND CHELTUIELILE BUGETARE

Delimitări conceptuale privind cheltuielile bugetare

Clasificarea cheltuielilor bugetare

Fazele efectuării cheltuielilor bugetare

Documente contabile utilizate în contabilitatea bugetară

Contabilitatea cheltuielilor bugetare

CAPITOLUL II: PREZENTAREA INSTITUȚIEI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE PRIMARIA BEUCA

2.1. Scurt istoric și descrierea activității

2.1. Structura organizatorică

2.3. Organizarea compartimentului financiar-contabil

CAPITOLUL III: STUDIU DE CAZ PRIVIND CHELTUIELILE BUGETARE LA PRIMARIA BEUCA

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Rolul și importanța instituțiilor publice centrale și locale în economia de piață a devenit astăzi o realitate. România se confruntă cu modificări structurale, de la centralizare excesivă și descentralizare, la libertatea de acțiune a intreprinderilor, la dezvoltarea piețelor de capital, toate acestea cu scopul de a dezvolta o economie de piață viabilă, cu finalitatea creșterii calității vieții.

Mulți ani modernizarea contabilității instituțiilor publice a fost amânată, necesitatea conformității cu directivele europene, a impus o transformare substanțială a organizării acesteia, pentru a răspunde vechilor deziderate – activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea instituțiilor publice, dar și noilor cerințe cu privire la publicarea și păstrarea informațiilor referitoare la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie.

La baza tuturor acestor transformări stă Ordinul nr.1917 din 12 decembrie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia – publicat în Monitorul Oficial nr.1186 bis din 29 decembrie 2005. La 01 Ianuarie 2014 a intrat în vigoare OMFP 2021/17.12.2013 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr.1917/2005.

Contabilitatea cheltuielilor bugetare se realizează cu ajutorul unor conturi speciale, deschise pe structura clasificației bugetare în vigoare. Aceste conturi asigură înregistrarea cheltuielilor plătite, potrivit bugetului aprobat și furnizează informațiile necesare întocmirii contului de execuție bugetară și stabilirii rezultatului execuției bugetare.

Ca un element de noutate pentru contabilitatea instituțiilor publice, acestea înregistrează operațiunile economico-financiare pe baza principiilor contabilității de drepturi și obligații (de angajamente), respectiv în momentul creării, transformării sau dispariției/anulării unei valori economice, a unei creanțe sau a unei obligații.

De asemenea, corespondențele stabilite în cadrul funcțiunii fiecărui cont prin prezentele norme nu sunt limitative. Ele pot fi dezvoltate în cadrul fiecărei instituții, cu respectarea conținutului economic al operațiunii respective, a cerințelor contabilității bazată pe principiul drepturilor și obligațiilor și a prevederilor legale în vigoare.

Pornind de la actualitatea problemei și nivelul de investigare a acesteia, am întreprins un studiu asupra teoriei și bazelor metodologice ale organizării contabilității cheltuielilor bugetare cu studiu de caz la Primaria comunei Beuca.

Lucrarea este construită pe fundamentul contabilității cheltuielilor bugetare și este structurată pe trei capitole după cum urmează: Capitolul I „Delimitări teoretice privind cheltuielile bugetare”, Capitolul II „Prezentarea instituției administrației publice locale Primaria Beuca”, Capitolul III „Studiu de caz privind contabilitatea cheltuielilor bugetare la Primaria Beuca”.

Datele privind analiza financiară au fost culese din documentele financiar contabile ale anilor 2012, 2013, 2014.

Am ales ca temă contabilitatea și analiza cheltuielilor bugetare din simplul motiv că informațiile legate de acestea au o importanță deosebită în determinarea rezultatului financiar, acesta având la rândul său o importanță deosebită în determinarea situației financiare și deci, a evoluției institutiei.

CAPITOLUL I

DELIMITĂRI TEORETICE PRIVIND CHELTUIELILE BUGETARE

Delimitări conceptuale privind cheltuielile bugetare

IPSAS 1 „Prezentarea situațiilor financiare” definește cheltuielile ca fiind „descreșteri ale beneficiilor economice sau ale potențialului de servicii în timpul perioadei de raportare sub formă de ieșiri sau de consum de active sau apariții de datorii care au ca rezultat descreșteri în activele nete/capitaluri proprii, altele decât cele legate de distribuirile către proprietari”.

Cheltuielile sunt prezentate în situațiile financiare utilizând una din metodele de mai jos:

metoda clasificării după natura cheltuielilor;

metoda funcțională, care clasifică cheltuielile după programul sau scopul pentru care sunt făcute.

În situația în care se alege pentru prezentarea performanței financiare cea de-a doua metodă, obligatoriu se vor prezenta informații suplimentare:

despre natura cheltuielilor,

cheltuielile cu amortizările și deprecierile,

cu beneficiile angajaților și

costurile de finanțare.

În cazul contabilității de angajamente, potrivit principiilor contabile general acceptate prevăzute în Sistemul European de Conturi SEC 95, cheltuielile reflectă suma bunurilor și serviciilor consumate de către instituție în decursul unui exercițiu financiar, chiar dacă acestea au fost plătite sau nu în perioada respectivă.

Cheltuielile efectuate de instituțiile publice mai pot fi numite și cheltuieli bugetare, deoarece efectuarea acestora are la bază un buget ce nu trebuie depășit.

Cheltuielile bugetare sunt definite ca fiind cheltuieli aprobate și efectuate în limita și cu destinațiile prevăzute din:

bugetul de stat,

bugetele locale,

bugetele instituțiilor publice și a serviciilor publice de interes local,

bugetele activităților finanțate integral din venituri extrabugetare.

Cheltuielile efectuate de instituțiile publice sunt grupate conform clasificației bugetare stabilite prin lege, clasificație care determină gruparea într-o ordine obligatorie și după criterii unitare, precis determinate, a cheltuielilor cuprinse în bugete.

Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale (art.14 – Legea 500/2002).

Potrivit Cadrului general elaborat de IASC (Comitetul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate), contabilitatea de angajamente se referă la modul cum trebuie întocmite situațiile financiare, pentru ca acestea să-și îndeplinească obiectivele.

Conform acestui concept, „efectele tranzacțiilor și ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când evenimentele și tranzacțiile se produc (și nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul său este încasat sau plătit) și sunt înregistrate în evidențele contabile și raportate în situațiile financiare ale perioadelor aferente.” (contabilitatea de angajamente)

Potrivit contabilității de angajamente, cheltuielile se vor recunoaște în contabilitate astfel:

pentru bunurile achiziționate, cheltuielile se vor recunoaște în contabilitate în momentul transferului dreptului de proprietate;

pentru serviciile primite, cheltuielile se vor recunoaște în momentul încheierii prestației;

pentru consumul propriu, cheltuiala se recunoaște în momentul în care se desfășoară efectiv producția;

salariile și indemnizațiile brute se recunosc în contabilitate în cursul perioadei pentru care s-a prestat activitatea;

primele și alte plăți excepționale se recunosc drept cheltuieli în momentul în care trebuie plătite;

cotizațiile sociale efective din sarcina angajatorilor sunt recunoscute drept cheltuieli în momentul în care sunt recunoscute și salariile angajaților;

consumul propriu se recunoaște în contabilitate atunci când producția are loc;

costurile cu dobânzile se recunosc în perioada în care sunt datorate conform contractului și nu în perioada când sunt plătite;

cheltuielile cu transferurile neconsolidabile se recunosc la instituția care transferă fondurile;

costurile de capital – amortizările se recunosc lunar, pe parcursul duratei de viață utile a activului fix.

Clasificarea cheltuielilor bugetare

Clasificarea cheltuielilor bugetare după diferite criterii face posibilă cunoașterea conținutului economic și rolului diferitelor categorii de cheltuieli, precum și structura lor în cadrul unor clasificații bugetare adecvate.

A. În general, cheltuielile pot fi recunoscute în contabilitate în următoarele momente:

în momentul efectuării tranzacției legate de achiziția bunurilor, lucrărilor sau serviciilor;

în momentul consumului efectiv;

în momentul efectuării tranzacțiilor legate de vânzarea bunurilor, lucrărilor sau serviciilor efectuate în scopul vânzării;

în momentul plății.

Momentul efectuării tranzacției legate de achiziția bunurilor, lucrărilor sau serviciilor presupune recunoașterea cheltuielilor atunci când acestea sunt achiziționate. Acest moment este specific operațiilor legate de achiziția de lucrări și servicii de la terți sau achiziției de bunuri de natura stocurilor, pentru instituțiile care utilizează pentru evidențierea stocurilor metoda inventarului intermitent. În contabilitatea instituțiilor publice, cheltuielile legate de achiziția bunurilor se înregistrează în momentul în care are loc transferul dreptului de proprietate.

Momentul consumului efectiv presupune ca în contabilitatea instituției să se înregistreze cheltuielile atunci când acestea se fac efectiv.

Acest moment este specific pentru reflectarea în contabilitatea instituțiilor publice a evidențierii stocurilor după metoda inventarului permanent. Metoda inventarului permanent presupune ca în momentul achiziției să se înregistreze stocurile de materii prime, materiale consumabile etc. după caz, iar în momentul în care acestea se consumă, să se înregistreze și cheltuiala instituției legată de consumul de astfel de elemente. Sunt înregistrate în momentul „consumului efectiv” și cheltuielile cu munca vie, respectiv salarii, asigurări și protecție socială, impozit pe venit.

Cheltuielile cu salariile se reflectă în contabilitatea angajatorilor la valoarea lor brută, urmând ca din aceasta să se rețină datoriile sociale și fiscale ale angajaților, care se rețin la sursă.

În momentul determinării și înregistrării datoriei față de salariați, instituția trebuie să înregistreze și datoriile față de societate, legate de utilizarea muncii salariate, precum asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate, fond de șomaj.

Momentul efectuării tranzacțiilor legate de vânzarea bunurilor, lucrărilor sau serviciilor efectuate în scopul vânzării presupune recunoașterea cheltuielilor în momentul vânzării bunurilor, lucrărilor sau serviciilor efectuate de instituție, adică după recunoașterea în prealabil a veniturilor.

d) Momentul plății presupune ca cheltuiala să se înregistreze în contabilitate concomitent cu efectuarea plății.

Acest moment este specific contabilității de casă, însă uneori se poate utiliza și în contabilitatea de angajamente. Printre acestea se pot enumera:

primele și alte plăți excepționale acordate angajaților instituției se înregistrează drept cheltuieli în momentul în care se face efectiv plata;

cheltuielile cu dobânzile aferente unor credite se înregistrează în contabilitate în momentul în care acestea apar în extrasul de cont, adică atunci când banii sunt retrași efectiv din contul de disponibil al instituției.

B. După natura activității și destinația cheltuielilor, acestea sunt grupate astfel:

Cheltuieli operaționale;

Cheltuieli financiare;

Cheltuieli extraordinare;

Alte cheltuieli finanțate din buget.

I. Cheltuielile operaționale cuprind:

cheltuieli privind stocurile;

cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți;

cheltuieli cu alte lucrări și servicii executate de terți;

cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate;

cheltuieli cu personalul;

alte cheltuieli operaționale;

1. Cheltuielile privind stocurile se referă la cheltuielile legate de:

consumurile de materii prime, materiale consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar, materiale nestocate consumate de instituție în scopul desfășurării normale a activității proprii, animale și păsări aflate în laboratoarele de cercetare, mărfurile și ambalajele vândute, consumul de muniție și furnituri pentru apărarea națională, ordine publică și siguranța națională;

consumurile de produse monopol de stat;

2. Cheltuielile cu lucrările și serviciile executate de terți se referă la lucrările și serviciile achiziționate de la terțe persoane fizice sau juridice în scopul asigurării condițiilor normale de desfășurare a activității instituției. Aceste cheltuieli constau în:

lucrări de întreținere și reparații efectuate de către terțe persoane la activele aflate în folosința instituției;

cheltuielile legate de redevențele, locațiile de gestiune și chiriile plătite altor persoane juridice pentru bunurile date în folosința temporară a instituției publice;

primele de asigurare plătite întreprinderilor de asigurare;

3. Cheltuielile cu alte servicii executate de terți se referă la alte servicii executate de terți, cum ar fi:

comisioanele și onorariile plătite de instituție altor organizații;

cheltuielile efectuate de instituție cu protocolul, reclama și publicitatea, pentru bunul mers al activității acesteia;

cheltuieli cu transportul bunurilor sau al personalului instituției;

cheltuieli cu serviciile poștale și taxele de comunicații;

cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate;

alte lucrări și servicii executate de terți;

alte cheltuieli autorizate prin dispoziții legale;

4. Cheltuielile cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate se referă la cheltuielile înregistrate de instituție pentru impozitele, taxele și alte vărsăminte datorate bugetului local (mai ales la taxele pentru clădiri, mijloace de transport, terenuri etc.).

5. Cheltuielile cu personalul se referă la cheltuielile efectuate de instituția publică pentru:

plata salariaților instituției publice;

cheltuielile legate de asigurările și protecția socială a salariaților;

cheltuielile cu deplasările în țară și străinătate, detașările și transferările personalului;

6. În structura „Alte cheltuieli de operaționale” sunt reflectate alte cheltuieli efectuate de instituție care nu se regăsesc în structurile de mai sus, precum:

pierderi din creanțe și debitori diverși (în cazul prescrierii unor creanțe ca urmare a insolvabilității debitorilor);

cheltuielile legate de cedarea sau dezmembrarea activelor fixe amortizabile, precum și alte operațiuni de capital;

alte cheltuieli operaționale;

Tot în categoria cheltuielilor operaționale pot fi incluse și o parte din cheltuielile de capital.

Cheltuielile de capital se referă la cheltuielile instituției legate de achiziția sau realizarea în regie proprie a activelor fixe corporale și necorporale neamortizabile, dar și la cheltuielile cu amortizarea activelor fixe corporale și necorporale amortizabile, precum și la cele legate de rezerva de stat și de mobilizare. Acestea se regăsesc sub forma:

cheltuieli cu amortizările și provizioanele activelor fixe corporale și necorporale;

cheltuieli privind activele fixe corporale și necorporale neamortizabile;

cheltuielilor privind rezerva de stat și de mobilizare;

II. Cheltuielile financiare ale instituției publice sunt legate de activitatea financiară a acesteia și se referă la:

pierderi din creanțe legate de participații, determinate de plata garanțiilor către alte societăți – gaze, telefon, energie – și care au devenit nerecuperabile;

cheltuieli cu diferențele de curs valutar, determinate de reevaluarea disponibilităților bănești și a împrumuturilor în valută, operație efectuată la finele fiecărei luni, precum și în urma încasării creanțelor și plății datoriilor exprimate în valută;

cheltuielile cu dobânzile plătite pentru împrumuturile contractate de instituție;

cheltuielile determinate de diferențele din reevaluare și diferențele de curs aferente dobânzilor încasate (diferențe nefavorabile);

dobânzi de transferat Comunității Europene, în cadrul programului SAPARD, precum și sume transferate bugetului de stat reprezentând câștiguri din schimb valutar în cadrul programului SAPARD și alte pierderi legate de acest program;

alte cheltuieli financiare care nu se regăsesc în structurile de mai sus;

cheltuieli financiare privind amortizările și provizioanele;

III. Alte cheltuieli finanțate de la buget se referă la cheltuielile efectuate din resurse bugetare provenite din subvenții de la buget, transferuri consolidabile, transferuri neconsolidabile etc. În această categorie de cheltuieli sunt incluse:

cheltuielile privind subvențiile de la buget, care se referă la cheltuielile efectuate din subvențiile provenite de la bugetul de stat;

cheltuielile privind sumele alocate, care cuprind cheltuielile determinate de sumele alocate de ordonator principal de credite, conform bugetului aprobat;

cheltuieli privind transferurile consolidabile, care se referă la cheltuielile legate de sumele alocate de la buget, considerate transferuri consolidabile;

cheltuieli privind transferurile neconsolidabile, care sunt cheltuielile determinate de transferurile neconsolidabile;

cheltuielile privind dobânzile și comisioanele aferente datoriei publice externe și interne;

cheltuielile privind împrumuturile acordate;

cheltuielile privind rambursările de credite;

IV. Cheltuielile extraordinare sunt cheltuieli ce apar în instituție ca urmare a fenomenelor naturale care determină pierderi pe care instituția nu le-a prevăzut, precum și cheltuieli legate de valoarea neamortizată a activelor fixe scoase din funcțiune înainte de expirarea duratei normale de utilizare.

C. Ținând seama de clasificația economică, cheltuielile bugetare se clasifică în:

Cheltuieli curente

Cheltuieli de capital

Operațiuni financiare

Rezerve, excedent/deficit

Clasificația economică se prezintă ca anexă.

Cheltuielile curente se grupează la rândul lor pe titluri, astfel:

titlul I – Cheltuieli de personal, care cuprinde cheltuielile cu salariile, defalcate pe salarii în bani și în natură, iar la rândul lor, în salarii de bază, salarii de merit, indemnizații de conducere, spor de vechime etc., contribuțiile aferente salariilor, sume destinate deplasărilor, tichetele de masă;

titlul II – Bunuri și servicii, care cuprinde cheltuielile cu rechizitele, cu hrana animalelor și a oamenilor, cu medicamentele, cu furniturile de birou, cu obiectele de inventar, cu lucrările și serviciile executate de terți;

titlul III – Dobânzi, care se referă la dobânzile și comisioanele aferente datoriei publice interne și externe;

titlul IV – Subvenții, care cuprinde alocațiile de la buget acordate instituțiilor publice, precum și subvențiile acordate pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif;

titlul V – Fonduri de rezervă, care cuprinde fondurile aflate la dispoziția guvernului și a administrației publice locale în vederea utilizării lor conform dispozițiilor legale;

titlul VI și VII – Transferuri, care cuprinde transferurile dintre diversele bugete și reprezintă transferuri consolidabile și transferurile neconsolidabile, care cuprind burse, ajutoare sociale, contribuții și plăți la diverse programe etc. și transferurile curente;

titlul VIII – Asistența socială, care se referă la cheltuieli legate de asigurări și de asistență socială;

Cheltuieli de capital, în care apar titlurile:

titlul IX unde se reflectă cheltuielile cu investițiile instituțiilor publice, ale regiilor autonome, ale companiilor și societăților cu capital de stat, precum și ale activităților autofinanțate, precum și cheltuielile cu reparațiile capitale aferente activelor fixe corporale și necorporale; pentru efectuarea cheltuielilor de capital, instituțiile publice prezintă unităților de trezorerie programul de investiții aprobat.

titlul X – Stocuri, care cuprinde fondurile de rezerve de stat și de mobilizare, precum și fondul semințelor de rezervă.

Operațiuni financiare, în care apar următoarele cheltuieli:

titlul XI – Împrumuturi acordate, care reflectă cheltuielile cu împrumuturile acordate pentru înființarea unor instituții sau acordate de diverse agenții guvernamentale prin agenții de credit;

titlul XII – Rambursări de credite, plăți de dobânzi și comisioane la credite.

D. Rezerve, excedent / deficit.

Fazele efectuării cheltuielilor bugetare

Pentru a efectua cheltuieli, instituțiile publice prezintă unităților de trezorerie și contabilitate publică la care au deschise conturile, bugetul de venituri și cheltuieli aprobat și repartizat pe trimestre.

Legile care reglementeză activitatea bugetară anuală cuprind creditele bugetare pentru fiecare exercițiu bugetar, precum și structura economică a acestora. Sumele aprobate prin buget la partea de cheltuieli, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite.

Pentru efectuarea propriu-zisă a cheltuielilor trebuie parcurse mai multe faze, și anume: angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata.

Angajarea este prima fază a execuției bugetare în care se urmărește ca sumele prevăzute în buget pe partea de cheltuieli să nu fie depășite. Angajarea cheltuielilor îmbracă două forme, și anume:

angajament bugetar care reprezintă actul prin care o autoritate competenta afectează fonduri publice unei destinații, în limita creditelor bugetare aprobate. Tot angajament bugetar este și actul administrativ prin care rezerva creditul bugetar pentru plata unei obligații ce rezultă din execuția ulterioară a angajamentului legal. Angajamentul bugetar precede angajamentului legal.

angajamentul legal este o fază în cadrul execuției bugetare care se referă la actele juridice din care rezultă sau ar putea rezulta o obligație pe seama fondurilor publice sau actul juridic prin care se creează sau se constată obligații de plată pe seama fondurilor publice. Pentru acțiuni ce se desfășoară pe mai multe exerciții bugetare, în buget se înscriu separat creditele de angajament și creditele bugetare, iar ordonatorii de credite vor încheia angajamente legale în limita creditelor de angajament aprobate pentru exercițiul bugetar respectiv.

Lichidarea cheltuielilor este a doua fază în procesul execuției bugetare în care se verifică existența angajamentelor și realitatea sumei datorate, se verifică condițiile de exigibilitate ale angajamentului, pe baza documentelor justificative ce stau la baza operației respective.

Verificarea existenței obligației de plată vizează pe de-o parte verificarea documentelor justificative ce au stat la efectuarea operației și, pe de altă parte, verificarea realității operației, adică dacă bunurile au fost livrate, lucrările executate și serviciile prestate sau, după caz, existența unui titlu care să justifice plata.

Cele două faze de mai sus – angajarea și ordonanțarea – se efectuează numai cu acordarea vizei de control financiar preventiv propriu.

Ordonanțarea cheltuielilor este faza execuției bugetare prin care se confirmă că operația a avut loc și plata poate fi realizată.

Primele trei faze – angajarea, lichidarea, ordonanțarea – sunt de competența ordonatorului de credite și se efectuează pe baza avizelor date de compartimentele de specialitate ale instituției publice.

Plata cheltuielilor este ultima fază în cadrul execuției bugetare în care instituția publică își achită efectiv obligațiile față de terți.

Finanțarea cheltuielilor instituțiilor publice se face în fiecare an în baza creditelor bugetare aprobate prin bugetul de stat sau bugetele locale. Finanțarea cheltuielilor instituțiilor publice presupune următoarele etape:

deschiderea creditelor bugetare pe seama ordonatorilor principali de credite și repartizarea de către aceștia a creditelor bugetare aprobate pe ordonatorii de credite secundari și terțiari, din subordine;

efectuarea de plăți de casă din mijloacele bugetului de stat sau a bugetelor locale, după caz, de către ordonatorii de credite.

Finanțarea instituțiilor publice potrivit legislației în vigoare se poate asigura astfel:

integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

integral din venituri proprii;

alte surse de finanțare respectiv fonduri externe nerambursabile, disponibilul trezoreriei sau efectuarea de compensări pe baza unor acte normative speciale.

Clasificația economică grupează cheltuielile în două categorii: cheltuieli curente și cheltuieli de capital ocazionate de întreținerea și funcționarea instituțiilor publice.

Contabilitatea analitică a cheltuielilor, în instituțiile publice, se ține pe structura clasificației bugetare. Astfel, structura unui cont de cheltuieli va cuprinde: simbolul contului din planul de conturi, capitolul; sursa de finanțare a cheltuielilor, respectiv: bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, venituri proprii, subvenții, alte surse, subcapitolul, titlul, articolul, alineatul, paragraful.

Documente contabile utilizate în contabilitatea bugetară

Instituțiile publice, ca de altfel toate persoanele fizice și juridice cu scoplucrativ sau nelucrativ, au obligația să reflecte în contabilitate toate activeledeținute, respectiv elementele de capitaluri și datorii, precum și toate tranzacțiile lacare acestea participă.

Pentru a putea reflecta în contabilitate aceste operații este necesar să existe documente justificative. De asemenea, operațiile economice și financiare la care participă entitatea, precum și elementele existente la un momentdat sunt reflectate în documente specifice, numite documente contabile. În urma prelucrării informațiilor existente în documentele contabile se obțin o serie deinformații centralizate, cu un grad ridicat de informare a utilizatorilor de informațiifinanciar-contabile, care se consemnează în documente de sinteză și raportare(situații financiare).

Conform Legii contabilității nr.82/1991 și H.G.nr.704/1993 de aplicare a acestuia, publicată în M.O. nr.303/1993, instituțiile publice sunt obligate să inventarieze totalitatea bunurilor materiale și a valorilor bănești existente în patrimoniul lor, precum și a acelora care aparțin altor instituții și agenți economici cu capital de stat și care temporar se află în păstrarea existenței care păstrează inventarierea.

Prin inventariere se înțelege acțiunea de constatare faptică la o anumită dată, a existentei tuturor elementelor care constituie patrimoniul unității precum și de verificare a exactității valorii creanțelor și obligațiilor unității. Inventarierea este un mijloc de verifcare a concordanței datelor evidenței cu realitatea de pe teren.

De organizarea și desfășurarea lucrărilor de inventariere, la termenele stabilite și potrivit prevederilor dispozițiilor legale, răspund conducătorul instituției și conducătorul compartimentului financiar-contabil.

Principalele documente utilizate în cadrul operațiunilor contabile sunt:

Chitanța – servește ca document justificativ pentru depunerea unei sume în numerar la casieria instituției. Este un document justificativ de înregistrare în registrul jurnal de încasări și plăți și în contabilitate. Se întocmește în două exemplare pentru fiecare sumă încasată ( ex1 la depunător,ex 2 rămâne în carnet);

Dispoziție de plată – încasare către casierie – dispoziție către casierie în vederea achitării în numerar a unor sume , inclusiv a avansurilor aprobate pentru cheltuielile de deplasare, a diferențelor de încasat în cazul justificării unor sume mai mari decât avansul primit, procurarea de materiale de către personalul unității, document justificativ de înregistrare in registrul de casă și în contabilitate în cazul plaților în numerar fără alt document justificativ.

Împuternicirea – document de împuternicire pentru încasarea unor drepturi bănești de la casieria instituției, când titularul nu se poate prezenta pentru aceasta. Se întocmește de către titularul drepturilor bănești ce urmează a se încasa de la casierie și se semnează de către acesta și persoana împuternicită.

Registrul de casă – document de înregistrare operativă a încasărilor și plăților în numerar efectuate prin casierie pe baza actelor justificative, document de stabilire la sfărștiul fiecărei zile a soldului de casă, document de înregistrare zilnică în contabilitate a operațiilor de casă. Se întocmește în două exemplare, zilnic de către casier pa baza actelor justificative de încasări și plăți. Se semnează de către casier penrtu confirmarea înregistrărilor operațiilor înregistrate și de către persoana din serviciul financiar-contabil desemnată pentru primirea exemplarului 2 și a actelor justificative anexate.

Listă de avans chezinal – este un document pentru plata și calculul avansurilor dispoziție către casierie pentru reținerea prin statele de salarii a avansurilor plătite document justificativ de înregistrare in contabilitate. Circulă la persoanele autorizate să execute controlul financiar preventiv și să aprobe plata – la casierie împreună cu drepturi bănești extras – chenzina penrtu plata avansurilor cuvenite; la compartimentul resurse- umane –salarii.

Notă de contabilitate – document justificativ de înregistare în contabilitate, de regulă pentru operațiile care nu au la bază documente justificative. Se întomește într-un singur exemplar de către serviciul-financiar-contabil.

Extras de cont – se întocmește la comunicarea de la debitori a sumelor pretinse, neachitate, provenite din relații economico-financiare și ca instrument de conciliere prearbitrală.

Registru jurnal de încasări și plăți – servește ca document de înregistrare ă încasărilor și plăților, document de stabilire a situației financiare a contribuabilului care care conduce evidența contabilă în partidă simplă, constituie probă în litigii

Statul de salarii – document pentru plata salariilor, îndemnizațiilor materiale plătite în contul asigurărilor sociale de stat, document justificativ de înregistrare in contabilitate.

Factura fiscală – este un document pe baza căruia se intomește instrumentul de decontare a produselor și mărfurilor livrate, lucrărilor executate sau a serviciilor perstate.

Darea de seamă contabilă – serviciul financiar contabil este obligat să întocmească semestrial și anual, darea de seamă conatbilă, ca lucrare de sinteză generală care evidențiază, prin informațiile pe care le conține, modul de desfășurare a activității financiare.

Conținutul dării de seamă contabilă: bilanț, anexa 13 – contul de execuție a bugetului instituției publice, anexa 7 – detalierea cheltuielilor, anexa 15 – disponibil de mijloace cu destinație specială, anexa 16 – finanțarea bugetară –fila volantă (anual), anexa 18 situația obligațiilor de plată restante la finele trimestrului, raportul de analiză pe bază de bilanț, indicatori de calcul și fundamentare (pe structura proiectului de buget) anual.

Bilanțul – la întocmirea bilanțului contabil se vor avea în vedere următoarele:

– bilanțul contabil se întocmește pe baza balanței de verificare a conturilor sintetice întocmintă la 31 decembrie, pusă de acord cu soldurile conturilor analitice încheiate încheiate după înregistrarea operațiunilor financiare contabile aferente activității desfășurate în cursul anului;

– în conformitate cu prevederile legii contabilității, instituțiile publice au obligația să efectueze inventarierea generală a elementelor patrimoniale;

– bilanțul contabil se întocmește pe baza conturilor sintetice în care au fost înregistrate cronologic și sistematic operațiunile consemnate în documente justificative ,aprobate de ordonatorul de credite vizate în prealabil de persoanele care ,potrivit legii ,exercită copntrolul financiar preventiv intern.

Potrivit prevederilor legale, întocmirea și raportarea conturilor anuale de execuție a bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale și bugetelor fondurilor speciale se face în structura indicatorilor aprobați prin legea bugetului de stat pe anul respectiv, cu respectarea precizărilor subsolurile formularelor privind “raportatrea anuală”.

Anexa 13 (“contul de execuție a bugetului instituției publice”) se întocmește de către ordonatorii de credite atât pentru mijloace bugetare, cât și pentru cele extrabugetare pe structura clasificației, corespunzător bugetului de venituri și cheltuieli aprobat.

Formularul “detalierea cheltuielilor”(anexa 7) se completează pe articole și alineate în cadrul fiecărui subcapitol de cheltuieli, respectiv mijloc extrabugetar și domeniu de activitate.

În anexa 15 “disponibil din mijloace cu destinație specială”, la rândul 06 “sume primate cu donație”se cuprind donațiile, sponsorizările, precum și ajutoarele externe nerambursabile primate în lei sau valută, după caz.

Anexa 16 –“finanțarea bugetară “ se întocmește anual, potrivit structurii formularului, cu următoarele precizări: datele necesare completării formularului se extrag din fișele analitice din conturile 702 și 410.

Dările de seamă contabile privind execuția bugetară se semnează de conducătorul instituției, în calitate de ordonator de credite, precum și de șeful serviciului financiar –contabil sau înlocuitorii de drept a acestora.

Ordonatorii de credit au obligația să prezinte la trezoreria statului, bilanțul contabil și contul de execuție pentru certificarea exactității plăților de casă pe capitole și titluri și a soldurilor conturilor de disponibilități cu datele din contabilitatea trezoreriilor.

Bilanțurile care nu corespund cu datele din evidența trezoreriei se vor restitui ordonatorilor pentru a introduce corecturile corespunzătoare.

Dările de seamă contabile centralizate ale ordonatorilor principali de credite vor fi vizate de Banca Națională a României – Direcția decontării operațiunilor bancare, în ceea ce privește plățile de casă pe capitole de cheltuieli efectuate prin unitățile B.C.R.

Registrele contabile în instituțiile publice și Planul de conturi al instituțiilor publice sunt documente contabile obligatorii în care instituțiile publice înregistrează periodic, cronologic și sistematic operațiile economice și financiare consemnate în documentele justificative, care produc modificări în patrimoniul acestora. Principalele registre de contabilitate obligatorii sunt: registrul-jurnal, registrul-inventar si cartea mare.

Registrul-jurnal (cod 14-1-1) este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează în mod cronologic operațiunile economico-financiare prin respectarea succesiunii documentelor după data de întocmire sau intrare a acestora în instituția publică.

Registrul-inventar (cod 14-1-2) este un document obligatoriu în care se înregistrează toate elementele patrimoniale de activ și de pasiv, grupate în funcție de natura lor, conform posturilor din bilanțul contabil, inventariate potrivit normelor legale.

Elementele patrimoniale înscrise în registrul-inventar au la bază listele de inventariere sau alte documente care justifică conținutul fiecărui post din bilanțul contabil.

Registrul „Cartea mare“ (cod 14-1-3) este un document contabil obligatoriu în care se înscriu lunar, direct sau prin regrupare pe conturi corespondente, înregistrările efectuate în registrul-jurnal, stabilindu-se situația fiecărui cont, respectiv soldul inițial, rulajele debitoare, rulajele creditoare și soldurile finale.

Formularul „Fișa pentru operații bugetare“ servește ca document pentru evidența analitică astfel: la instituțiile publice finanțate de la buget, pentru evidența creditelor bugetare aprobate, a plăților de casă și a cheltuielilor efective, iar la instituțiile publice finanțate din venituri proprii, pentru evidența prevederilor din bugetul aprobat, a plăților de casă și a cheltuielilor efective.

Registrele de contabilitate pot fi prezentate sub formă de registru sau foi volante și listări informatice legate sub formă de registru, după caz.

Planul de conturi pentru instituțiile publice este întocmit pe baza cadrului general al planurilor de conturi, elaborat de către Ministerul Finanțelor Publice în contextul măsurilor de perfecționare a sistemului informațional economic.

În planul de conturi simbolizarea se realizează astfel: clasele sunt simbolizate cu o cifră de la 1 la 8; conturile sintetice de gradul I sunt simbolizate cu două cifre, de la 1 la 8; conturile sintetice de gradul II sunt simbolizate cu trei cifre, tot de la 1 la 8 (sistemul zecimal).

În Planul de conturi pentru instituțiile publice, conturile sintetice au fost desfășurate (dezvoltate) pe principalele conturi analitice care stau la baza întocmirii situațiilor financiare și îndeosebi a executării bugetului de venituri și cheltuieli.

Dezvoltarea în analitic a conturilor prevăzute în planul de conturi se face potrivit principiilor menționate în instrucțiunile de aplicare a planului de conturi și indicațiilor date de către organele ierarhic superioare, în funcție de necesitatea evidențierii distincte a anumitor elemente de activ și pasiv si de specificul activității unităților subordonate.

Instrucțiunile de aplicare a planului de conturi pentru instituțiile publice stabilesc conținutul claselor și conturilor, definind funcționarea acestora din urmă și exemplificând prin corespondența dintre conturi modul de înregistrare a principalelor operații ce au loc în cadrul instituțiilor publice.

Contabilitatea cheltuielilor bugetare

În instituțiile publice, contabilitatea sintetică a cheltuielilor se ține cu ajutorul conturilor din clasa 6 „Conturi de cheltuieli”, care se grupează astfel:

grupa 60 – cheltuieli privind stocurile;

grupa 61 – cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți;

grupa 62 – cheltuieli cu alte servicii executate de terți;

grupa 63 – alte cheltuieli cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate;

grupa 64 – cheltuieli cu personalul;

grupa 65 – alte cheltuieli operaționale;

grupa 66 – cheltuieli financiare;

grupa 67 – alte cheltuieli finanțate din buget;

grupa 68 – cheltuieli de capital, amortizări și provizioane;

grupa 69 – cheltuieli extraordinare;

Contabilitatea analitică a cheltuielilor, în instituțiile publice, se ține pe structura clasificației bugetare. Astfel, structura unui cont de cheltuieli va cuprinde:

1. simbolul contului din planul de conturi;

2. capitolul;

3. sursa de finanțare a cheltuielilor, respectiv: bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat etc., venituri proprii și subvenții, alte surse.

4. subcapitolul;

5. titlul;

6. articolul;

7. alineatul;

8. paragraful.

Pentru programele aprobate prin buget, contul va include și un cod al programului.

Cheltuieli privind stocurile

În categoria conturilor de cheltuieli privind stocurile sunt incluse următoarele conturi:

601 „Cheltuieli cu materiile prime”

602 „Cheltuieli cu materialele consumabile”

603 „Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar”

606 „Cheltuieli privind animalele și păsările”

607 „Cheltuieli privind mărfurile”

608 „Cheltuieli privind ambalajele”

609 „Cheltuieli cu alte stocuri”

Aceste conturi au funcție contabilă de activ. Se debitează în cursul exercițiului financiar cu valoarea stocurilor consumate și se creditează, la finele exercițiului financiar, prin debitul contului 121 „Rezultatul patrimonial”. Conturile de cheltuieli privind stocurile nu prezintă sold la finele exercițiului.

În cazul în care instituția utilizează pentru evidența stocurilor metoda inventarului permanent, conturile de cheltuieli se debitează prin creditul conturilor de stocuri, iar când utilizează metoda inventarului intermitent conturile de cheltuieli se vor debita prin creditul conturilor de datorii comerciale.

Cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți

Cheltuielile cu lucrările și serviciile executate de terți sunt reprezentate în planul de conturi în două grupe, și anume:

grupa 61 „Cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți”, care cuprinde conturile:

610 „Cheltuieli privind energia și apa”

611 „Cheltuieli cu întreținerea și reparațiile”

612 „Cheltuieli cu chiriile”

613 „Cheltuieli cu primele de asigurare”

614 „Cheltuieli deplasări, detașări, transferări”

grupa 62 „Cheltuieli cu alte servicii executate de terți”, care cuprinde conturile:

622 „Cheltuieli privind comisioanele și onorariile”

623 „Cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate”

624 „Cheltuieli cu transportul de bunuri și personal”

626 „Cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații”

627 „Cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate”

628 „Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți”

629 „Alte cheltuieli autorizate prin dispozițiile legii”

Ambele grupe de conturi, după clasificația bugetară fac parte din titlul II. Conturile din grupa 61 sunt specifice reflectării cheltuielilor cu lucrările și serviciile executate de terți în vederea realizării obiectului de activitate al instituțiilor publice.

A) Conturile din grupa 61 au funcție contabilă de activ. Se debitează cu cheltuielile efectuate de instituție legate de lucrările și serviciile efectuate de terți și se creditează la finele anului prin repartizarea acestor cheltuieli asupra contului de rezultate patrimonial.

B) Conturile din grupa 62 sunt utilizate pentru reflectarea altor cheltuieli care nu sunt legate direct de activitatea instituției.

În contul 622 „Cheltuieli privind comisioanele și onorariile” sunt evidențiate cheltuielile determinate de comisioanele datorate pentru achiziționarea sau vânzarea de titluri de valoare, de comisioanele de intermediere datorate, de onorariile de consiliere, de contencios și de expertize, precum și alte cheltuieli similare efectuate în cursul anului.

Contul 623 „Cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate” este utilizat pentru reflectarea cheltuielilor efectuate de instituție pentru protocol, reclamă și publicitate.

Contul 624 „Cheltuieli cu transportul de bunuri și personal” ține evidența cheltuielilor legate de transportul bunurilor sau personalului.

În acest cont se vor înregistra acele cheltuieli care sunt legate de transportul bunurilor dintr-o locație în alta a aceleiași instituții, transportul bunurilor la și de la expoziții, transportul personalului în interes de serviciu și nicidecum cheltuielile de transport aferente bunurilor cumpărate, acestea fiind incluse în costul bunurilor achiziționate.

Acest cont este dezvoltat în planul de conturi pe două sintetice de gradul II, și anume:

6241 Cheltuieli cu transportul de bunuri

6242 Cheltuieli cu transportul de personal

În contul 626 „Cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații” evidențiază cheltuielile instituției legate de serviciile poștale și de telecomunicații provenite de la terți.

Contul 627 „Cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate” evidențiază cheltuielile legate de serviciile oferite de instituțiile financiare, care nu au natura cheltuielilor financiare, precum cheltuielile cu comisioanele bancare.

Contul 628 „Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți” ține evidența altor cheltuieli determinate de serviciile furnizate de terți instituție publice, care nu se regăsesc în conturile de mai sus.

Contul 629 „Alte cheltuieli autorizate prin dispozițiile legii” este un cont specific contabilității instituțiilor publice și are rolul de a evidenția cheltuielile autorizate prin diverse dispoziții legale.

Aceste conturi au funcție contabilă de activ și:

se debitează cu colectarea cheltuielilor care reflectă felul lucrării sau serviciului primit;

se creditează la finele anului, prin repartizarea acestor cheltuieli asupra contului de rezultate.

Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate

Această grupă de cheltuieli cuprinde un singur cont, și anume, 635 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”, care ține evidența cheltuielilor cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate datorate bugetului local, precum impozitul pe clădiri, pe terenuri, pe mijloace de transport etc.

Este cont de activ ce înregistrează:

în debit cheltuielile cu impozitele și taxele calculate și datorate,

în credit repartizarea acestor cheltuieli, la finele perioadei asupra contului de rezultate.

Cheltuieli cu personalul

Cheltuielile cu personalul sunt redate în planul de conturi cu ajutorul conturilor din grupa 64 „Cheltuieli cu personalul”, care cuprinde următoarele conturi sintetice:

641 Cheltuieli cu salariile personalului

642 Cheltuieli salariale în natură

645 Cheltuieli privind asigurările sociale

6451 Contribuțiile angajatorilor pentru asigurări sociale

6452 Contribuțiile angajatorilor pentru asigurări de șomaj

6453 Contribuțiile angajatorilor pentru asigurări sociale de sănătate

6454 Contribuțiile angajatorilor pentru accidente de muncă și boli profesionale

6455 Contribuțiile angajatorilor privind concediile și indemnizațiile

6458 Alte cheltuieli privind asigurările și protecția socială

646 Cheltuieli cu indemnizațiile de deplasare, detașare și alte drepturi salariale

647 Cheltuieli din fondul destinat stimulării personalului

Cheltuielile de personal se recunosc în perioada în care munca a fost prestată și cuprind:

salarii în bani și în natura,

prime, al 13-lea salariu,

contribuțiile aferente acestora.

Drepturile cuvenite și neachitate aferente exercițiului bugetar, sunt incluse de asemenea în costurile de personal ale exercițiului.

Conturile care reflectă cheltuielile de personal sunt de activ și:

se debitează în cursul lunii cu salariile brute calculate și datorate personalului (pentru luna precedentă), cu salariile în natură, cu contribuțiile angajatorilor la asigurările și protecția socială, cu indemnizațiile de deplasare, detașare;

se creditează, la finele lunii, prin repartizare asupra contului de rezultate patrimonial sau asupra contului de decontări între instituția superioară și instituțiile subordonate, dacă sunt operații de acest tip.

Contul 641 „Cheltuieli cu salariile personalului” ține evidența salariilor în bani datorate personalului, la valoarea brută a acestora, adică salariul de încadrare la care se adaugă sporurile și indemnizațiile. Tot aici sunt cuprinse și contribuțiile personalului la asigurările și protecția socială, precum și impozitul pe venit datorat de aceștia.

Instituțiile trebuie să calculeze și să plătească bugetului asigurărilor sociale, a asigurărilor sociale de sănătate și pentru fondul de șomaj o serie de contribuții, precum:

contribuția angajatorului la asigurările sociale – 19,75%;

contribuția angajatorului la fondul de șomaj – 2%;

contribuția angajatorului la fondul asigurărilor sociale de sănătate – 6%;

contribuția angajatorilor pentru concedii și indemnizații – 0,85%.

Contribuția angajatorilor pentru fondul de garantare a creanțelor – 0,25%

Cotele procentuale se aplică asupra fondului de salarii.

Aceste contribuții reprezintă cheltuieli pentru instituție și se contabilizează ca atare în contul sintetic de gradul I – 645 „Cheltuieli cu asigurările și protecția socială”, care se dezvoltă pe sintetice de gradul II, în funcție de felul contribuției.

Pe lângă salariile în bani, angajații mai pot primi:

salarii în natură, sub formă de tichete de masă,

norme de hrană,

uniforme și echipament obligatoriu,

locuință de serviciu folosită de salariat și familia sa,

transport la și de la locul de muncă.

Pentru evidențierea datoriilor salariale în natură se utilizează contul 642 „Cheltuieli salariale în natură”, care are aceeași funcțiune și conținut economic ca și contul 641 „Cheltuieli cu salariile”.

Contul 646 „Cheltuieli cu indemnizațiile de deplasare, detașare” evidențiază cheltuielile efectuate de angajați cu deplasările și detașările efectuate în interesul serviciului.

Pentru deplasări și detașări, angajații pot primi avansuri de trezorerie pe care le decontează după efectuarea deplasării pe bază de documente justificative. Aceștia pot efectua deplasările și fără a primi avans, iar în urma decontării cheltuielilor, primesc banii de deplasare.

Alte cheltuieli operaționale

Structura „Alte cheltuieli operaționale” reflectă cheltuieli efectuate de instituție, dar care nu au o frecvență regulată, așa cum au structurile de cheltuieli de mai sus. Conturile care reflectă alte cheltuieli operaționale sunt:

654 Pierderi din creanțe și debitori diverși

658 Alte cheltuieli operaționale

Contul 654 „Pierderi din creanțe și debitori diverși” este utilizat în cazul în care în urma unui litigiu cu un client sau debitor sau în urma prescrierii unei creanțe neîncasate, acestea nu mai pot fi recuperate, astfel devenind cheltuieli ale instituției.

Contul 658 „Alte cheltuieli privind activitatea operațională” are un conținut mai complex, acesta reflectând:

transferurile și cedările cu titlu gratuit de bunuri ale instituției.;

cu valoarea neamortizată a activelor fixe cedate cu titlu gratuit;

suma primită prin transfer de la unitățile subordonate;

cheltuielile primite prin transfer din operațiuni în participație;

alte cheltuieli operaționale.

Cheltuieli financiare

Contul 668 „Alte cheltuieli financiare” reflectă cheltuielile financiare, altele decât cele reflectate de conturile mai sus amintite.

Alte cheltuieli finanțate din buget

În categoria altor cheltuieli finanțate de la buget sunt incluse următoarele conturi:

670 Subvenții

671 Transferuri curente între unități ale administrației publice

672 Transferuri de capital între unități ale administrației publice

673 Transferuri interne

674 Transferuri în străinătate

676 Asigurări sociale

677 Ajutoare sociale

679 Alte cheltuieli

Contul 670 „Subvenții” înregistrează cheltuielile efectuate din subvențiile primite de la bugetul de stat, și:

se debitează cu plățile efectuate din contul de finanțare bugetară, reprezentând subvenții de la buget;

se creditează prin repartizarea acestor cheltuieli la finele perioadei asupra contului de rezultate patrimonial.

Conturile 671 „Transferuri curente între unități ale administrației publice” și 672 „Transferuri de capital între unități ale administrației publice” sunt utilizate pentru evidențierea transferurilor curente și de capital acordate de la buget. Aceste conturi se debitează astfel:

La finele lunii, suma înregistrată în debit se repartizează astfel:

Conturile 673 „Transferuri interne” și 674 „Transferuri în străinătate” sunt utilizate pentru transferurile interne, respectiv în străinătate, iar funcția și conținutul economic sunt similare conturilor mai sus prezentate.

Contul 676 „Asigurări sociale” este utilizat de către instituțiile din sistemul asigurărilor sociale pentru evidențierea cheltuielilor legate de:

pensiile de asigurări sociale,

pensii și ajutoare IOVR,

militari și alte persoane,

plăți compensatorii și

alte asigurări sociale.

Acest cont se debitează astfel:

Contul se creditează prin repartizarea asupra contului de rezultate patrimonial, astfel:

Contul 677 „Ajutoare sociale” este utilizat de către instituțiile din sistem pentru reflectarea cheltuielilor cu ajutoarele sociale privind:

rechizitele și materialele școlare,

a drepturilor pentru donatorii de sânge,

a biletelor de tratament balnear,

a burselor și alocațiilor acordate persoanelor sub formă de ajutoare sociale.

Contul se debitează prin creditul conturilor:

Contul se creditează la finele perioadei, prin repartizare asupra rezultatelor:

Contul 679 „Alte cheltuieli” este utilizat pentru evidențierea cheltuielilor suportate de la buget privind:

bursele,

finanțarea partidelor politice,

programe pentru tineret,

finanțarea asociațiilor și fundațiilor .

Contul se debitează prin creditul următoarelor conturi:

La finele perioadei se creditează:

Cheltuieli de capital, amortizări și provizioane

Contul 686 „Cheltuieli financiare privind amortizările, provizioanele și ajustările pentru pierderea de valoare” este utilizat pentru înregistrarea cheltuielilor cu amortizările și provizioanele constituite pentru activele fixe financiare și pentru investițiile financiare pe termen scurt.

Acest cont se desfășoară pe sintetice de gradul II, în funcție de activele financiare pentru care acestea se constituie, astfel:

6863 Cheltuieli financiare privind ajustările pentru pierderea de valoare a activelor financiare

6864 Cheltuieli financiare privind ajustările pentru pierderea de valoare a activelor circulante

6868 Cheltuieli financiare privind amortizarea primelor de rambursare a obligațiunilor

Contul 686 „Cheltuieli financiare privind amortizările și provizioanele” se debitează astfel:

La finele perioadei, cheltuielile financiare cu amortizările și provizioanele se repartizează asupra contului de rezultate, astfel:

Contul 689 „Cheltuieli privind rezerva de stat și de mobilizare” evidențiază cheltuielile efectuate de instituție privind rezerva de stat și de mobilizare. Rezervele sunt utilizate pentru acordarea de ajutoare umanitare. În categoria acestor cheltuieli pot fi incluse:

materialele rezervă de stat și de mobilizare acordate ca ajutoare;

materialele rezervă de stat și de mobilizare constatate lipsă și aprobate ca perisabilități legale;

materialele rezervă de stat și de mobilizare ce reprezintă prelevări de probe;

materialele rezervă de stat și de mobilizare scoase din uz cu caracter definitiv;

ambalajele constatate lipsă sau scoase definitiv din evidența instituției.

Contul se desfășoară pe sintetice de gradul II, în funcție de felul rezervei, astfel:

6891 Cheltuieli privind rezerva de stat

6892 Cheltuieli privind rezerva de mobilizare

În cursul perioadei, contul 689 „Cheltuieli privind rezerva de stat și de mobilizare” se debitează prin creditul conturilor:

Acest cont se creditează la finele perioadei prin repartizarea cheltuielilor asupra contului de rezultate, dar se mai poate credita și cu materialele și ambalajele constatate plus la inventar.

Cheltuieli extraordinare

Cheltuielile extraordinare reprezintă cheltuieli ce apar în mod excepțional în activitatea unei instituții. Din această grupă fac parte:

contul 690 „Cheltuieli cu pierderile din calamități”

contul 691 „Cheltuieli extraordinare din operațiuni cu active fixe”

Contul 690 „Cheltuieli cu pierderile din calamități” înregistrează pierderile de active fixe și stocuri determinate de calamitățile naturale. La finele perioadei, cheltuielile se repartizează asupra contului de rezultate patrimonial.

Contul 691 „Cheltuieli extraordinare din operațiuni cu active fixe” înregistrează cheltuielile cu valoarea neamortizată a activelor fixe necorporale și corporale scoase din folosință înainte de expirarea duratei de viață utile și a celor cesionate.

CAPITOLUL II

PREZENTAREA INSTITUȚIEI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE PRIMARIA BEUCA

2.1. Scurt istoric și descrierea activității

Pana la apariția Legii nr. 84/2004, satele Beuca și Plopi s-au dezvoltat în cadrul teritoriului administrativ al comunei Dracșenei.

După aprobarea Legii nr. 84/2004, de catre Parlament și promulgarea ei de către Președintele țării, cele două sate s-au desprins de comuna Dracșenei și a luat ființă comuna Beuca.

Comuna Beuca nou înființată se află așezată în partea de nord-vest a județului Teleorman, la cca. 19 km de municipiul Roșiori de Vede.

Prima atestare documentară a satului de reședință este din anul 1654, când au fost descoperite unelte de silex și fier, din epoca fierului, precum și unele monede din epoca romană.

De asemenea a existat și un han din vremea Domnitorului Mihai Viteazul.

Accesul în zonă se realizează pe calea ferată pe relația Roșiori de Vede – Costești – Pitești, cât și pe DJ 612 B Satu Vechi – Beuca – Dobrotești.

DJ 612 B intersectează DN 65 A, la marginea satului Dobrotești și de aici se face legătura cu municipiile Roșiori de Vede și Pitești.

Legătura către satul Plopi și comuna Zîmbreasca se face prin DC 50.

Teritoriul este străbătut de la nord la sud de pârâul Burdea în zona satului Beuca și pârâul Zîmbreasca în zona satului Plopi. Acesta din urmă este afluent al râului Burdea și se varsă în acesta în zona pădurii Bogheșoaia, formând pe cursul albiei sale, Câmpia Găvanu-Burdea, pe care se află așezată și comuna Beuca.

Comuna este formată din două sate:

satul Beuca – sat reședință de comună;

satul Plopi – sat aparținător.

Teritoriul administrativ al comunei ocupă o suprafață de 2451 ha. Populația comunei este de 1520 locuitori, din care 760 bărbați și 770 femei. Satul Beuca are o populație de 1270 locuitori, iar satul Plopi 250 locuitori.

Zona economică a comunei Beuca este dictată de așezarea fizico-geografică a localității care se întinde pe o suprafață de 2 sate care au ca principal mijloc de producție "exploatațiile agricole" și gospodăriile populației.

Așa cum este firesc, micii producători agricoli și micii fermieri, având o pondere foarte însemnată în economia zonei, ei sunt evidentiați cu grijă în Registrul Agricol, fiecare pe gospodăria sa sau cu inventarul agricol propriu, prin serviciul prestat de agentul agricol.

Registrul agricol, are stabilite toate detaliile de consemnare și evidență și așa se reflectă faptul că în comuna Beuca veniturile locuitorilor săi, provin din agricultură și creșterea animalelor, în asociere cu micile investiții în diverse domenii: comerț sau industrie.

Legea 166/2002 care aprobă Ord.108/2001 a Exploatațiilor agricole, a încurajat foarte mulți producători să contracteze produse și lucrări la culturile agricole, deoarece subvenșiile au motivat mult preocupările și interesele economice din domeniu.

Cunoașterea potențialului aceste zone economice a comunei Beuca, se impune ca o vizită turistică, pentru că locația este una favorabilă la doar 19 km de municipiul Roșiori de Vede, înspre nord-vest, pe ruta Satu Vechi – Beuca sau pe ruta Dobroteti, unde veți găsi oameni ospitalieri și pașnici, dornici de nou și de comunicare.

Rolul agriculturii în dezvoltarea rurală reprezintă pilonul de bază al unei politici de dezvoltare menite să pună în practică întregul potențial al acestui spațiu.

La fel ca și în ceilalți ani Primăria și Consiliul Local au adoptat o strategie conform cerințelor, în funcție de resursele naturale oferite, de tradițiile agricole, mergând cu toate acestea în pas cu dezvoltarea economică, socială, dar mai ales tehnică.

Strădania factorilor de răspundere locali a fost în general axata pe conservarea și protejarea mediului.

Sigur că nimic nu este simplu, deoarece complexitatea și diversitatea aparatului nostru rural presupune pe de o parte o participare directă, activă, iar pe de altă parte o implicare a tuturor factorilor de decizie astfel încât să se ajungă la implementarea unui mecanism de dezvoltare durabilă și nu de existența de la o zi la alta, conform unei tradiții păguboase moștenite din trecutul comunist.

Dezvoltarea durabilă presupune creșterea bunăstării populației prin aplicarea metodelor și metodologiilor strict agricole, fără a afecta capacitatea celorlalți cetățeni aflați într-o anumită „competiție ” cu agricultura.

Spațiul nostru rural a înteles foarte repede că de câțiva ani încoace comunitatea europeană are tot mai mult interes pentru aplicarea unei politici, fondată pe o solidaritate financiară, menită să asigure sumele necesare viitoarelor investiții.

Primăria și Consiliul Local nu au uitat niciodată că economia noastră rurală se bazează în special pe exploatațiile agricole.

De aceea a luat o serie de măsuri privind aducerea la cunoștință a celor care se ocupă de agricultură, precum și de modalitatea obținerii fondurilor de finanțare.

CONSILIUL LOCAL BEUCA Anexa nr 1 la

JUDEȚUL TELEORMAN HCL nr. 30/28.04.2010

ORGANIGRAMA

Aparatului propriu de specialitate al primarului comunei și serviciilor publice ale Consiliului Local al comunei Beuca

Primar,

Grigore Aurelian