Contabilitatea Capitalurilor Proprii LA Sc Autoplus Srl

CONTABILITATEA CAPITALURILOR PROPRII

STANDARDE , OBIECTIVE SI REGLEMENTARI FISCALE LA

SC AUTO PLUS SRL

Introducere

Capitalul,  este un concept din economie, sociologie cu diferite sensuri. În macroeconomia clasică, capitalul este unul dintre cei trei factori de producție alaturi de  muncă și pământ.

Mai recent ,datorita evolutiei economiei, si diversificarii pietelor din toate domeniile, s-a adăugat informația sau cunoașterea ca fiind un al patrulea factor de producție.

Capitalul se formează prin acumularea de economii (renuțarea la consum) respectiv prin investiții. Acumularea de capital sporește productivitatea celorlalți factori de producție și duce astfel la un  randament mai mare, care la rândul lui contribuie la o nouă acumulare de capital, însă constituie și premisa pentru salarii mai bune (pentru factorul de producție muncă ).

Capitalul, ca sursă de finanțare internă disponibilă, este alocat în active imobilizate și circulante. Astfel activele imobilizate, spre exemplu construcții, echipamente și utilaje, pot fi gestionate, în mod normal, pe termen lung deoarece sunt utilizate pentru crearea de valoare adăugată deci, de cele mai multe ori, au un potențial redus de optimizare.

O parte semnificativă a capitalului este imobilizată în activele circulante, care sunt constituite în principal din creanțe și stocuri. În plus față de rezervele de capital din active societatea poate obține lichidități și din pasiv prin intermediul creșterii obligațiilor către furnizori. O modificare a acestor poziții din bilanț poate elibera lichidități care pot fi folosite apoi pentru investiții sau atragerea de finanțări de la terți.

Stocurile, creanțele și debitele formează împreună capitalul de lucru. Prin reducerea stocurilor și a creanțelor precum și prin creșterea debitele către furnizori se eliberează capital din surse interne, capital ce se poate folosi la alte investiții. Mărimea capitalului de lucru este un indicator al capacității firmei de a-și optimiza lichiditățile. Astfel, spre deosebire de activele imobilizate, mărimea capitalului de lucru este rezultatul proceselor vii de afaceri nu al unei decizii investiționale. Dacă se dorește reducerea capitalului de lucru, pentru a se mări rezervele de lichiditate ale întreprinderii, trebuie gestionate procesele de afaceri.

Unitatile patrimoniale indiferent de tipul si forma de organizare, trebuie sa-si constituie capitalul, ca o prima masura si ca un element important al patrimoniului, acesta stand la baza stabilirii relatiilor cu tertii pentru desfasurarea in buna conditii si dezvoltarea activitatii societatii.

Echilibrul financiar este o forma de manifestare a echilibrului economic si reflecta asigurarea resurselor pe de o parte si respectarea obligatiilor de plata ale întreprinderii catre terti pe de alta parte.

Analiza diagnostic a echilibrului financiar este conceputa ca o etapa de restructurare a întreprinderii în vederea îmbunatatirii, consolidarii sau salvarii situatiei financiare. Asigurarea echilibrului financiar necesita o sincronizare între ritmul cheltuielilor de aprovizionare si productie pe de o parte si cel al încasarii si vânzarii productiei pe de alta parte. Nerespectarea acestei cerinte se reflecta în lipsa capacitatii de plata a întreprinderii, respectiv aparitia creditelor nerambursate la scadenta si a datoriilor neachitate la termen fata de furnizori, fata de stat.

Pentru analiza echilibrului financiar se utilizeaza o serie de instrumente precum: bugetul de venituri si cheltuieli, bilantul contabil, balanta de verificare pentru fundamentarea deciziilor în vederea îmbunatatirii situatiei financiare a întreprinderii.

În situatia în care încasarile prevazute nu asigura plata obligatiilor curente se contracteaza împrumuturi, se reduce volumul aprovizionarilor, se decaleaza termenele, se renunta la unele materiale aflate în stoc peste necesar, se impulsioneaza desfacerile, se accelereaza lichiditatea unor imobilizari.

Bilantul patrimonial are rolul de a masura valoarea neta a întreprinderii si solvabilitatea acesteia cu importanta deosebita atât pentru actionarii întreprinderii în calitatea de proprietari care vor sa cunoasca care este averea lor, cât si pentru creditori, deoarece patrimoniul reprezinta garantia realizarii drepturilor lor.

Pentru redactarea bilantului pornind de la bilantul contabil trebuie efectuate unele corectii cu privire la informatiile furnizate de bilantul contabil. Aceste corectii se refera la:

A. În ACTIV

a) Eliminarea activelor de natura nonvalorilor (active fictive), deoarece acestea sunt în activul bilantului, dar din punct de vedere al lichiditatii lor nu au nici o valoare, adica nu dau nastere unui flux de numerar;

Principalele active fictive sunt:

-cheltuieli de constituire;

-cheltuieli de cercetare-dezvoltare;

-cheltuieli de repartizare asupra exercitiilor financiare urmatoare;

-debitorii din capitalul subscris si nevarsat;

-primele de rambursare a obligatiunilor;

-diferentele de conversie activ.

Pentru eliminarea acestor active fictive din bilantul patrimoniului se procedeaza astfel:

Cheltuielile de constituire, debitorii din capitalul subscris si nevarsat si cheltuielile de repartizat pe mai multe exercitii financiare se scad din activ si concomitent din capitalurile proprii.

Diferentele de conversie activ se scad din activ si concomitent se corecteaza în sensul maririi sau diminuarii elementelor de activ sau pasiv pe seama carora s-au constituit.

Primele de rambursare a obligatiunilor se scad din activ si din valoarea împrumuturilor pe termen mediu si lung din pasiv.

b) Includerea în activele imobilizate a activelor circulante cu termen >1 an;

c) Includerea în activele circulante sau în activele imobilizate a sumelor incluse la decontari din operatii în curs de clarificare în functie de care sunt incluse în perioade mai mari sau mai mici de 1 an;

d) Efectele scontate neajunse la scadenta sunt creante cedate bancii pentru care s-a înregistrat o crestere a disponibilitatilor. Cu valoarea acestora se majoreaza activele circulante, respectiv creantele, concomitent cu majorarea în pasiv a creditelor pe termen scurt;

e) Imobilizarile în leasing se adauga la activele corporale la valoarea neta;

Avantajul leasing-ului este acela ca întreprinderea îsi procura bunurile necesare dezvoltarii fara a antrena fondurile proprii, ceea ce înseamna ca se substituie creditului, deoarece reprezinta o atragere de capital si de aceea se majoreaza în pasiv datoriile mai mari de 1 an pentru valoarea neta.

B. În PASIV

a) Includerea în capitalurile proprii a provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal;

b) Datoriile fiscale latente aferente subventiilor pentru investitii, provizioanelor reglementate,provizioanelor deductibile din punct de vedere fiscal se mai includ în categoria datoriilor pe termen scurt, mediu si lung dupa natura lor;

c) Veniturile înregistrate în avans vor fi incluse în categoria datoriilor pe termen scurt, mediu si lung dupa natura lor;

d) Se diminueaza capitalurile proprii cu valoarea capitalului subscris si nevarsat;

e) Se majoreaza capitalurile proprii cu diferentele de conversie pasiv favorabile rezultate în urma modificarii cursului valutar care determina reducerea obligatiilor si cresterea creantelor.

          Capitalul exprima, în esenta, sub forma baneasca, obligatiile unitatii fata de cei care participa la constituirea sa, acestia fiind atât pesoane fizice (asociati, actionari), cât si persoane juridice (societati, fundatii, institutii, statul).

Lucrarea de fata urmareste atat pe plan teoretic, metodologic si empiric modul de constituire si evolutia acestuia la SC AUTO PLUS SRL.

Lucrarea de fata este structurata in trei capitol astfel :

Capitolul I si II prezinta aspecte teoretice si metodologice privind contabilitatea capitalurilor proprii, iar capitolul III cuprinde prezentarea generala a societatii AUTO PLUS SRL, formarea si evolutia capitalurilor proprii la societatea mentionata, si in consecinta concluziile seprinse in urma analizei facute.

CAPITOLUL I

Continutul, evaluarea si structura capitalurilor proprii

1.1. Notiunea de capitaluri

Echilibrul financiar este o forma de manifestare a echilibrului economic si reflecta asigurarea resurselor pe de o parte si respectarea obligatiilor de plata ale întreprinderii catre terti pe de alta parte.

Analiza diagnostic a echilibrului financiar este conceputa ca o etapa de restructurare a întreprinderii în vederea îmbunatatirii, consolidarii sau salvarii situatiei financiare. Asigurarea echilibrului financiar necesita o sincronizare între ritmul cheltuielilor de aprovizionare si productie pe de o parte si cel al încasarii si vânzarii productiei pe de alta parte. Nerespectarea acestei cerinte se reflecta în lipsa capacitatii de plata a întreprinderii, respectiv aparitia creditelor nerambursate la scadenta si a datoriilor neachitate la termen fata de furnizori, fata de stat.

Pentru analiza echilibrului financiar se utilizeaza o serie de instrumente precum: bugetul de venituri si cheltuieli, bilantul contabil, balanta de verificare pentru fundamentarea deciziilor în vederea îmbunatatirii situatiei financiare a întreprinderii.

În situatia în care încasarile prevazute nu asigura plata obligatiilor curente se contracteaza împrumuturi, se reduce volumul aprovizionarilor, se decaleaza termenele, se renunta la unele materiale aflate în stoc peste necesar, se impulsioneaza desfacerile, se accelereaza lichiditatea unor imobilizari.

Bilantul patrimonial are rolul de a masura valoarea neta a întreprinderii si solvabilitatea acesteia cu importanta deosebita atât pentru actionarii întreprinderii în calitatea de proprietari care vor sa cunoasca care este averea lor, cât si pentru creditori, deoarece patrimoniul reprezinta garantia realizarii drepturilor lor.

Pentru redactarea bilantului pornind de la bilantul contabil trebuie efectuate unele corectii cu privire la informatiile furnizate de bilantul contabil. Aceste corectii se refera la:

A. În ACTIV

a) Eliminarea activelor de natura nonvalorilor (active fictive), deoarece acestea sunt în activul bilantului, dar din punct de vedere al lichiditatii lor nu au nici o valoare, adica nu dau nastere unui flux de numerar;

Principalele active fictive sunt:

-cheltuieli de constituire;

-cheltuieli de cercetare-dezvoltare;

-cheltuieli de repartizare asupra exercitiilor financiare urmatoare;

-debitorii din capitalul subscris si nevarsat;

-primele de rambursare a obligatiunilor;

-diferentele de conversie activ.

Pentru eliminarea acestor active fictive din bilantul patrimoniului se procedeaza astfel:

Cheltuielile de constituire, debitorii din capitalul subscris si nevarsat si cheltuielile de repartizat pe mai multe exercitii financiare se scad din activ si concomitent din capitalurile proprii.

Diferentele de conversie activ se scad din activ si concomitent se corecteaza în sensul maririi sau diminuarii elementelor de activ sau pasiv pe seama carora s-au constituit.

Primele de rambursare a obligatiunilor se scad din activ si din valoarea împrumuturilor pe termen mediu si lung din pasiv.

b) Includerea în activele imobilizate a activelor circulante cu termen >1 an;

c) Includerea în activele circulante sau în activele imobilizate a sumelor incluse la decontari din operatii în curs de clarificare în functie de care sunt incluse în perioade mai mari sau mai mici de 1 an;

d) Efectele scontate neajunse la scadenta sunt creante cedate bancii pentru care s-a înregistrat o crestere a disponibilitatilor. Cu valoarea acestora se majoreaza activele circulante, respectiv creantele, concomitent cu majorarea în pasiv a creditelor pe termen scurt;

e) Imobilizarile în leasing se adauga la activele corporale la valoarea neta;

Avantajul leasing-ului este acela ca întreprinderea îsi procura bunurile necesare dezvoltarii fara a antrena fondurile proprii, ceea ce înseamna ca se substituie creditului, deoarece reprezinta o atragere de capital si de aceea se majoreaza în pasiv datoriile mai mari de 1 an pentru valoarea neta.

B. În PASIV

a) Includerea în capitalurile proprii a provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal;

b) Datoriile fiscale latente aferente subventiilor pentru investitii, provizioanelor reglementate,provizioanelor deductibile din punct de vedere fiscal se mai includ în categoria datoriilor pe termen scurt, mediu si lung dupa natura lor;

c) Veniturile înregistrate în avans vor fi incluse în categoria datoriilor pe termen scurt, mediu si lung dupa natura lor;

d) Se diminueaza capitalurile proprii cu valoarea capitalului subscris si nevarsat;

e) Se majoreaza capitalurile proprii cu diferentele de conversie pasiv favorabile rezultate în urma modificarii cursului valutar care determina reducerea obligatiilor si cresterea creantelor.

        Conceptul de capital trebuie utilizat de catre societati comerciale, având la baza necesitatile utilizatorilor situatiilor financiare. În cazul în care utilizatorii sunt preocupati de mentinerea capitalului nominal investit, se adopta conceptul financiar al capitalului, iar daca acestia sunt preocupati de capacitatea de exploatare a societatii se adopta conceptul fizic al capitalului.

        Capitalul unei societati patrimoniale din orice ramura de activitate poate fi analizat sub doua aspecte:

ca factor de productie;

ca aporturi ale proprietarilor acesteia.

        Ca factor de productie, capitalul reprezinta ansamblul bunurilor aflate la dispozitia unei societati folosite pentru obtinerea altor bunuri si sevicii destinate vânzarii sau consumului propriu.

        Ca aporturi ale actionarilor societatii, capitalul se înscrie în pasivul bilantului, având un rol important  în formarea si dezvoltarea structurii financiare a întreprinderii.

Astfel capitalul trebuie sa reprezinte sursa cea mai importanta de finantare a activitatii unei întreprinderi.

        Finantarea se efectueaza din capital care poate fi procurat din doua surse, care sunt:

surse din interiorul societatiii;

surse din exterior.

        Sursele interne de constituire a capitalului sunt:

la infiintare: situatie in care capitalul se constituie prin aportul în numerar sau în natura al asociatilor/actionarilor în functie de forma juridica a societatii;

in perioada de functionare a societatii : sursele se refera la majorarea capitalului din rezerve ,profit.

        Sursele externe se refera la diverse imprumuturi.

       Capitalurile reprezinta resursele care contribuie la desfasurarea activitatii economice a societatilor comerciale. Cu ajutorul lor, societatea isi procura mijloacele economice necesare: utilaje, cladiri, mijloace de transport, stocuri de materii prime si materiale, obiecte de inventar, marfuri.

        Într-un sens mai larg, acesta se regaseste sub denumirea de capitaluri permanente, fiind componenta de baza a pasivului bilantier, destinat a finanta într-o maniera durabila activul patrimonial (averea). Ele se formeaza la înfiintarea societatii, pe parcurs se majoreaza sau se diminueaza, dupa caz, iar la încetarea activitatii se lichideaza.

        Capitalurile proprii delimiteaza resursele financiare constituite prin: aportul proprietarilor, actionarilor sau asociatilor în calitatea lor de investitori de capital, autofinantarea si anume prin capitalizarea profitului, din alte resurse nerambursabile stabilite prin lege. În mod concret, ele se identifica prin capitalul individual sau social, dupa caz, primele legate de capital, rezervele întreprinderii, diferentele sau plusvalorile din reevaluarea activelor, rezultatul reportat din exercitiile precedente, rezultatul exercitiului, subventiile pentru investitii sau subsidiile de capital, fondurile proprii cu scop determinat si provizioanele reglementate.

        Ordinul nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene si cu Standardele Internationale de Contabilitate, defineste capitalul propriu ca un "interes rezidual al actionarilor în activele unei întreprinderi dupa deducerea tuturor datoriilor sale". Capitalul propriu împreuna cu activele si datoriile sunt elemente legate direct de evaluarea pozitiei financiare a întreprinderii.

        Desi capitalul propriu este definit ca interes rezidual al actionarilor, acesta poate fi subclasificat în bilant. De exemplu, într-o societate, fondurile cu care au contribuit actionarii, profitul capitalizat, rezervele ce reprezinta ajustari pentru mentinerea nivelului capitalului pot fi prezentate separat.

        Asemenea clasificari pot fi relevante pentru procesul de luare a deciziilor utilizatorilor situatiilor financiare când exista restrictii legale sau de alta natura privind capacitatea întreprinderii de a distribui sau de a utiliza într-un alt mod capitalul sau propriu. De asemenea, ar putea reflecta faptul ca partile care au interese în capitalul întreprinderii au drepturi diferite cu privire la primirea dividendelor sau la rambursarea capitalului.

       În  contabilitatea fluxurilor de operatii, dar mai ales în analiza financiara este necesar sa se faca distinctie între situatia neta si capitalurile proprii. Nivelul capitalurilor proprii corespunde sumei algebrice a urmatoarelor elemente:

    Capitalul social (din care varsat):

         (+)Primele de capital

         (+)Diferenta din reevaluare

         (+)Rezerve

         (+)Report la nou

         (=)Situatia neta dupa repartizarea profitului

         (+)Subventii pentru investitii

         (=)Totalul capitalurilor proprii dupa repartizarea profitului    

    1.2. Evaluarea capitalurilor proprii

        Evaluarea partilor sociale sau a actiunilor capitalului unei societati conduce la evaluarea societatii însasi.

       Actiunile sunt înscrisuri care dau dreptul posesorilor acestora de a participa la constituirea capitalului unei întreprinderi, acestia devenind coproprietari ai acesteia.

       Valoarea actiunilor (partilor sociale) este apreciata prin referinta la:

·        piata în care se negociaza aceste actiuni;

·        patrimoniul societatii , ca indicator al acumularilor potentiale;

·        rezultatele societatii, ca indicator al acumularilor potentiale;

·        perspectivele pe termen mediu, ca indicator al cresterii economice;

·        imaginea societatii în fata tertilor;

·        modul în care societatea isi stapâneste tehnologia;

·        calitatea personalului.

        Din cele de mai sus rezulta ca într-o negociere valoarea retinuta cel mai adesea este o sinteza a diferitelor metode de apreciere; aceasta sinteza reprezinta o valoare multicriteriu.

        Capitalul social se evalueaza în contabilitate la valoarea nominala, care este reprezentata de sumele evidentiate pe actiuni sau parti sociale. Marimea valorii actiunilor sau partilor sociale este stabilita înca de la înfiintarea întreprinderilor prin actul constitutiv al acestora si poarta denumirea de valoare nominala. Aceasta reprezinta o fractiune din capitalul întreprinderii , stabilita în marimi egale si serveste la calcularea capitalului social.

1.2.1. Valoarea nominala

         În principiu capitalurile se evalueaza si înregistreaza în contabilitate la valoarea nominala.

        Valoarea nominala este valoarea stabilita prin actul constitutiv al societatii si cu care acesta se înmatriculeaza la Registrul Comertului de la Camera de Comert si Industrie. Aceasta valoare poate fi majorata sau diminuata numai în anumite situatii stabilite prin lege, fiind imprimata pe actiunile societatii.

Valoarea nominala = Capitalul social/Numarul de actiuni (parti sociale)

        Pentru capitalul social o asemenea valoare este indicata pe actiunile si partile sociale în calitatea lor de titluri de valoare.

         Termenul de capital social desemneaza valoarea nominala a capitalului în cazul unei societati, oricare ar fi forma sa (societate pe actiuni, societate cu raspundere limitata, etc.).

        Valoarea actiunilor sau partilor sociale este apreciata prin referire la:

·        piata prin care se negociaza aceste actiuni (sau parti sociale);

·        patrimoniul societatii, ca ansamblu al performantelor trecute acumulate;

·        rezultatele societatii, ca indicator al acumularilor potentiale;

·        perspectivele pe termen mediu, ca indicator al cresterii economice;

·        imaginea societatii în fata tertilor;

·        modul în care societatea îsi stapâneste tehnologia;

·        calitatea personalului, etc.

        Evaluarea capitalului social la valoarea nominala impune calcularea si evidentierea distincta a primelor de capital (prime de emisiune, de aport si de fuziune).

        Deoarece actiunile, prin care este reprezentat capitalul propriu sunt titluri de valoare negociabile în sistemul de gestiune financiara a societatilor comerciale valorii nominale i se asociaza si alte categorii de valori cum sunt: valoarea de piata (venala); valoarea de rentabilitate (valoarea financiara, valoarea de randament); valoarea patrimoniala (valoarea matematica-intrinseca).

       1.2.2.  Valoarea de piata (bursiera, venala ) este o valoare de cumparare-vânzare a actiunilor stabilita la bursa de valori pe baza raportului dintre cerere si oferta, raport numit cotatie sau curs bursier.

        În general, în cazul societatilor ale caror actiuni sunt cotate la bursa vom avea:

Valoarea de piata (capitalizare bursiera) = Numar de actiuni x Curs bursier

            Pretul de piata al unei actiuni este determinat de:

·        dividendele asteptate de actionari;

·        stabilitatea financiara a societatii;

·        situatia activului industrial al societatii;

·        situatia generala a pietei de capital;

·        limita ratei dobânzii în acel moment, opozabila pietei financiar-bancare.

            Când rata dobânzii este ridicata, societatile pe actiuni reprezinta un risc mare pentru investitori, deoarece ei vor prefera investitiile temporare sub forma depunerilor la banca si titlurilor de plasament.

            Daca se cere un pret prea mare, societatea comerciala nu va gasi un garant si nici investitori doritori sa cumpere actiuni. În acest caz, capitalizarea bursiera nu va reprezenta nici macar valoarea patrimoniala.

            Piata bursiera apreciaza o societate comerciala nu dupa valoarea patrimoniului sau în prezent, ci dupa previziunile privind evolutia si câstigurile viitoare.

            Pentru o societate comerciala ce vizeaza o crestere de capital prin aporturi în numerar, în strânsa legatura cu valoarea de piata si valoarea nominala a actiunilor este pretul de emisiune sau cursul de active care trebuie plati de catre toate persoanele care subscriu actiunile în momentul emiterii lor. Acesta poate fi egal cu valoarea nominala – curs suprapari sau inferior valorii nominale – curs subpari.

            O buna imagine pe piata îi asigura în acelasi timp un pret ridicat si un plasament usor al titlurilor, ceea ce-i permite sa obtina resurse suficiente în conditii favorabile. În acest fel, problema evaluarii actiunilor pe piata e o variabila importanta a politicii de finantare pentru o societate comerciala care intentioneaza sa recurga la cresterea capitalului.

1.2.3. Valoarea de rentabilitate îmbraca doua forme si anume:

a) Valoarea financiara

        Valoarea financiara este data de raportul dintre dividendul distribuit pe o actiune si rata medie a dobânzii pe piata.

 Valoarea financiara = Dividendul distribuit pe o actiune/Rata medie a dobânzii pe piata

        Rata dobânzii este cea corespunzatoare titlurilor cu venit fix (obligatiuni), iar dividendul luat în calcul poate fi reprezentat fie de media dividendelor distribuite în cursul ultimilor 5 ani, fie de dividendul distribuit la sfarsitul exercitiului financiar încheiat.

b) Valoarea de randament

        Valoarea de randament  este data de raportul dintre dividendul distribuit pe o actiune, la care se adauga cota de profit încorporata la rezerve si rata medie a dobânzii pe piata.

Valoarea de randament = (Dividendul distribuit pe o actiune + Cota parte din profit pe o actiune încorporat în rezerve)/Rata medie a dobânzii pe piata

        Valoarea de randament este o varianta a valorii financiare în care se tine cont si de beneficiile nedistribuite.

        1.2.4. Valoarea patrimoniala se calculeaza pornind de la situatia patrimoniala a întrprinderii. Acesta presupune valoarea matematica contabila (care este egala cu raportul dintre activul net contabil si numarul de actiuni), valoarea matematica intrinseca (care este egala cu raportul dintre activul net intrinsec si numarul de actiuni) si valoarea de lichidare (care rezulta din vânzarea fortata a întreprinderii). Consta în calculul titlurilor pornind de la situatia patrimoniala evidentiata în bilant. În acest sens, se disting: valoarea matematica-contabila, valoarea matematica intrinseca si valoarea de lichidare.

Activele fictive, sunt acele active care nu au existenta de sine statatoare, ci sunt considerate ca atare in virtutea unei conventii sau acceptiuni date prin legi sau alt gen de reglementari juridice.In aceasta categorie se includ:- cheltuielile de constituire a firmei, – cheltuielile de crestere a capitalului, – primele platite la rascumpararea obligatiunilor, – cheltuielile pentru prospectiuni, studii si pentru reclama ocazionate de realizarea sediului firmei. Asemenea cheltuieli au caracter ocazional si sunt susceptibile de a crea conditii pentru obtinerea unor

            Toate relatiile de calcul specifice acestor valori pornesc de la urmatoarea structura a bilantului:

beneficii, dar nu au existenta statatoare

Valoarea matematica  contabila a titlurilor sau valoarea bilantiera este egala cu situatia contabila neta sau activul net contabil raportat la numarul de titluri.

Valoarea matematica contabila = Activul net contabil/Numarul de actiuni

        Relatia de calcul a activului net contabil (ANC) este de forma:

ANC = Activul real – Datorii

   Sau

ANC = Capitalurile proprii – Active  fictive

Activul real = Activul bilantier – Active fictive

        În componenta activelor fictive sunt incluse urmatoarele structuri:

·        cheltuieli de constituire a societatii, inclusiv cele cu emisiunea de actiuni;

·        activele de regularizare si asimilate;

·        primele privind rambursarea obligatiunilor.

        Suma dintre activul real si cel fictiv reprezinta totalul activului întreprinderii,  iar activele fictive includ cheltuielile de constituire, activele de regularizare si asimilate si primele privind rambursarea obligatiunilor.

AN intrinsec = AN contabil + Provizioane pentru riscuri si cheltuieli – Capital

                                                   subscris  nevarsat

1.2.5. Aspecte particulare ale evaluarii capitalurilor proprii ce apar cu ocazia fuziunii a doua societati comerciale

        Stabilirea noii imagini a capitalului social este consecinta evaluarii titlurilor întreprinderilor implicate. Valoarea acestor întreprinderi se constituie, în mod normal, în criteriu pentru evaluarea titlurilor.

        Valoarea întreprinderilor poate fi determinata prin mai multe metode:

        Metoda bazata pe valoarea patrimoniului: activul net contabil (valoarea matematica contabila) sau activul net contabil reevaluat sau corijat (valoarea intrinseca).

        Metoda bazata pe valoarea capitalului economic: este o valoare substantial,  stabilita pe baza elementelor de active imobilizate. Aceasta valoare poate sa includa, de asemenea, necesarul de fond de rulment (finantat, în principiu, de fondul de rulment necesar exploatarii).

        Metoda bazata pe rentabilitate: presupune calculul unei valori prin actualizarea dividendelor, beneficiilor realizate, fluxurilor financiare, sau capitalizarii marjei brute de autofinantare.

        Din motive legate de obiectivitatea calculului, multe societati recurg la utilizarea metodei bazate pe valoarea patrimoniala.

        În general, în cazul fuziunilor, evaluarile tin cont de starea de continuitate a activitatii. Evaluarile pe baza valorilor lichidative sunt extrem de rare, deoarece fuziunile solicita crearea de noi sinergii. Totodata, daca principiul continuitatii activitatii nu este respectat, valorile lichidative se impun.

        Realizarea fuziunii, din punct de vedere financiar si contabil, solicita stabilirea unei "paritati de schimb". Directiva a 3-a si legislatiile nationale de data mai recenta au înlocuit termenul de "paritate de schimb" prin cel de "raport de schimb". G. Badeu si G. Bellargent definesc raportul de schimb ca fiind "numarul de actiuni ale societatii beneficiare de aporturi, la care dau dreptul o actiune (sau mai multe actiuni) ale societatii care aporteaza". Iar J.Hemard, F. Tierre si P.Mabilat, evocati în aceeasi lucrare, precizeaza ca "determinarea raportului de schimb trebuie sa se realizeze cu grija, astfel încât asociatii societatilor ce dispar sa regaseasca, în cadrul societatii în care sunt transferati, drepturi sociale potential echivalente celor pe care le pierd".

        Revizorii (auditorii) care participa la fuziune trebuie sa verifice daca valorile atribuite actiunilor societatilor participante la operatie sunt relevante si daca raportul de schinb este echitabil. Directiva a 3-a insista asupra necesitatii "de a asigura o informatie adecvata si cât se poate de obiectiva actionarilor societatilor care fuzioneaza si de a garanta o protectie corecta a drepturilor lor. Ori, aceasta protectie trece, în mod obligatoriu, prin caracterul relevant, rational sau echitabil al raportului de schimb.

         În practica fuziunilor sunt utilizate doua metode de determinare a raportului de schimb:

prin evaluarea aporturilor;

pe baza de negociere.

        a) Prima metoda presupune parcurgerea urmatorilor pasi operationali:

se calculeaza valoarea matematica contabila a actiunilor pentru fiecare societate în parte = (Capital social + Rezerve)/Numar de actiuni;

se determina aportul societatii absorbite în cadrul societatii absorbante, astfel:

Capital social + Rezerve = Activ realizat – Datorii (pentru societatea absorbita)

se determina  numarul de actiuni pentru remunerarea aportului societatii absorbita în cadrul societatii absorbante = aportul societatii absorbite/ valoarea matematica contabila;

se  determina astfel raportul de schimb stabilit pentru evaluarea aporturilor.

        b) A doua metoda presupune realizarea unei comparatii multicriteriu între cele doua societati. Comparatia trebuie sa vizeze aspecte de ordin contabil, economic, tehnic si, eventual, uman:

studiul contabil permite sa se cunoasca gradul de validitate al documentelor financiare si sa se "omogenizeze" prezentarea conturilor, atunci când optiunile societatilor implicate în operatia de fuziune sunt diferite;

studiul economic permite sa se cunoasca aspectele comerciale si financiare generale;

studiul tehnic permite cunoasterea potentialului productiv al societatilor si evaluarea mijloacelor de productie.

        Compararea diferitelor expresii ale criteriilor emanate din domeniile enuntate mai sus conduc la determinarea unui raport de schimb (paritati) de ansamblu, ca expresie a pozitiei obiective a fiecarei întreprinderi si a actionarilor sai. Acest raport global de schimb se traduce , în urma calculelor, într-un raport de schimb unitar per actiune.

1.3. Structura capitalurilor proprii

        Prin structura contabila de capitaluri sunt delimitate sursele de finantare stabile ale valorilor economice constituite ca active patrimoniale ale întreprinderii. Determinativul stabil marcheaza prezenta acestor surse la dispozitia întreprinderii pe o perioada mai mare de un an. O asemenea trasatura reprezinta unul din elementele care pledeaza pentru desemnarea lor si prin notiunea de capitaluri permanente.

        Capitalurile proprii reprezinta totalitatea capitalurilor proprietate individuala sau ale asociatilor, care se înscriu în pasivul bilantului, precum si sursele create sau primite pe parcursul functionarii agentului economic, prezentandu-se în urmatoarea structura:

capitalul social;

primele legate de capital;

rezervele din reevaluare;

rezervele;

rezultatul exercitiului;

rezultatul reportat;

fondurile proprii;

subventiile pentru investitii;

provizioanele reglementate.

        Structura complexa a capitalurilor determina utilizarea unui sistem de conturi capabil sa asigure înregistrarea, urmarirea si controlul, în mod distinct a elementelor specifice din componenta lor. Libertatea de actiune, specifica economiei de piata, presupune si diversificarea cailor prin care o întreprindere îsi poate atrage noi capitaluri sau îsi poate plasa în mod rentabil propriul capital.

        În structura planului de conturi, clasa 1 este destinata conturilor de capitaluri în care se regasesc pe grupe conturile sintetice de gradul I si, unde este cazul, conturile sintetice de gradul II, elementele componente ale capitalurilor.

        Grupa 10 cuprinde conturile de capital si rezerve prin intermediul carora se înregistreaza, urmaresc si se controleaza distinct elementele specifice ale capitalului utilizând conturi sintetice de gradul II care devin conturi operationale , fie pentru a delimita momentele în care se gaseste un anumit element – în speta pentru capitalul social – , fie pentru a reprezenta un element dupa natura si modul de constituire în cazul primelor legate de capital si rezervelor.

        La acestea se adauga conturile de stabilire a rezultatelor financiare si de repartizare a profitului, respectiv cele pentru evidenta subventiilor pentru investitii.

1.4. Continutul capitalurilor proprii

Grupa 10 "Capital si rezerve"

            Contul 101 "Capital social"     

        Capitalul social reflecta din punct de vedere al cunoasterii contabile sursa proprie de finantare a agentului economic, de procurare a elementelor patrimoniale de activ.

        Capitalul reprezinta partea din patrimoniul agentului economic care a fost adusa de titularul de patrimoniu si reprezinta dreptul în exclusivitate al acestuia.

        Capitalul individual sau social se constituie la înfiintarea agentului economic, prin aportul personal al proprietarului sau asociatilor (actionarilor).

         Din punct de vedere economic, financiar si juridic, capitalul constituie conditia de baza pentru crearea si functionarea unei firme (agent economic).

        Capitalul individual sau social are un caracter avansabil, adica el se depune de catre proprietarul individual sau de catre asociati în momentul înfiintarii firmei sau a comasarii (fuziunii) cu alte firme.

         Formarea capitalului se realizeaza fie direct, prin aportul partii respective de capital de catre titularul acestuia, la înfiintarea firmei, fie pe calea subscrierii unor angajamente, de a face un aport în bani sau în natura, la înfiintarea (constituirea) firmei si într-o anumita perioada de timp.

        Astfel, capitalul social al unei întreprinderi poate fi surprins în doua ipostaze distincte:

a)      capital social subscris si nevarsat (1011), ipostaza care reflecta în termeni precisi angajamentul (subscrierea) asociatilor sau actionarilor de a varsa la o anumita data o suma de bani sau bunuri în natura la capitalul social al firmei;

b)      capitalul social subscris varsat (1012), care reflecta capitalul subscris si varsat efectiv la termenele stabilite de catre asociati sau actionari.

        Pe parcursul functionarii întreprinderii, capitalul se poate majora prin emisiunea de actiuni noi, reprezentative cu aporturi în bani si/sau natura si prin operatiuni interne (încorporarea de rezerve, capitalizarea profitului exercitiului precedent, transformarea de obligatiuni în actiuni).

        Reducerea capitalului se efectueaza prin rambursarea catre actionari sau asociati a unei parti din acesta, atunci când societatea îl considera prea mare în raport cu activitatea sa  sau atunci cand reduce investitiile dintr-un sector sau ramura de activitate. De asemenea, reducerea de capital poate avea loc prin acoperirea de pierderi suferite în exercitiile financiare anterioare.

Contul 104 "Prime legate de capital"

         Primele legate de capital sunt asimilate capitalurilor proprii si apar cu ocazia cresterii capitalului social, în urma operatiunilor de emitere a noi actiuni sau prin fuzionarea unitatilor patrimoniale.

         Primele legate de capital reprezinta diferenta dintre valoarea de emisiune (mai mare) si valoarea nominala (mai mica) a actiunilor sau partilor sociale.

         Dupa natura lor, primele de capital pot fi:

a)      prime de emisiune;

b)      prime de aport;

c)      prime de fuziune.

a)      Primele de emisiune (1041) apar cu ocazia cresterii capitalului social prin emisiunea de actiuni sau parti sociale, determinându-se (calculându-se) ca o diferenta între pretul de emisiune al noilor actiuni sau parti sociale si valoarea nominala a acestora.

b)      Primele de aport (1043) apar, de asemenea, cu ocazia cresterii capitalului social, prin aport în natura, reprezentând diferenta dintre valoarea bunurilor economice primite ca aport în natura si suma cu care a crescut capitalul social.

c)      Primele de fuziune (1042) intervin în cazul fuzionarii unor unitati patrimoniale, determinându-se ca diferenta între valoarea bunurilor primite prin fuziune si suma cu care a crescut capitalul social al firmei absorbante sau nou create.

      Contul 105 "Rezervele din reevaluare"

        Rezervele din reevaluare reprezinta soldul diferentelor dintre valoarea actuala (mai mare) si valoarea înregistrata în contabilitate a elementelor de active (mai mica), supuse evaluarii în conditiile legii.

        Diferentele rezultate din reevaluarea elementelor de active se transfera la rezerve, la capitalul social sau la alte destinatii stabilite potrivit actelor normative în vigoare.

        Reevaluarea se realizeaza de regula numai pentru elementele de active, de natura imobilizarilor, reevaluarea presupunând efectuarea diferentei dintre valoarea de utilitate a imibilizarii si valoarea contabila neta (valoarea contabila din care s-a scazut amortizarea).

        Reevaluarile au loc în perioadele de inflatie si constau în actualizarea valorii de înregistrare a activelor imobilizate (terenuri, mijloace fixe, titluri de valoare imobilizate).

        Reevaluarea trebuie efectuata suficient de regulat pentru ca în bilant activele respective sa fie evaluate cât mai aproape de valoarea lor justa (de exemplu: la fiecare 3 sau 5 ani).

        În practica se reevalueaza cel mai adesea cladirile, care, datorita functionarii îndelungate, sufera cel mai puternic impact în perioadele caracterizate prin variatia preturilor.

Contul 106 "Rezerve"

         Rezervele sunt surse proprii care pot fi constituite pe baza profitului sau altor surse (prime legate de capital, diferente din reevaluare, etc).

        Rezervele consolideaza baza materiala a unitatii, sporind capacitatea acesteia de a face fata unor conjuncturi nefavorabile si a eventualelor pierderi. În principal, rezevele se pot utiliza pentru acoperirea pierderilor sau pentru majorarea capitalului social.

        Rezervele întreprinderii reprezinta, în principiu, profitul sau alte resurse capitalizate în mod durabil de întreprindere pâna la o decizie contrara a organelor competente. Deci, caracteristica de baza a rezervelor este aceea ca ele se constituie si se datoreaza în raport cu cotele retinute din rezultatul exercitiului financiar sau din resurse destinate prin lege. În mod exceptional rezervele pot fi constituite si din alte elemente componente ale situatiei nete, cum sunt rezervele din reevaluare sau primele legate de capital. Structural, rezervele se împart  în : rezerve legale, rezerve statutare, rezerve pentru actiuni proprii si alte rezerve.

a) Rezervele legale (1061) se constituie annual, într-o anumita proportie, din profitul brut al unitatii patrimoniale sau din primele legate de capital, în cotele si limitele prevazute de lege, precum si din alte surse legale, fiind destinate protejarii capitalului, în cazul în care exercitiul financiar se încheie cu pierdere.

         Rezervele legale se constituie, conform actelor normative în vigoare, dintr-o cota de 5% din profitul brut al agentului economic, dar nu mai mare de 20%, din capitalul social al agentilor economici autohtoni, respectiv 25% din capitalul social al agentilor economici cu capital integral sau partial strain.

        Tot în categoria rezervelor legale, se include excedentul obtinut prin emisiunea actiunilor la un curs mai mare decât valoarea nominala, daca acest excedent nu este întrebuintat la plata cheltuielilor de emisiune sau nu este destinat amortizarilor.

b) Rezervele statutare (1063) reprezinta acele fonduri a caror constituire din profitul net este stipulata în statutul societatii sau prin clauze contractuale. Ele pot avea ca scop temperarea actionarilor de a pretinde dividende în dauna altor obligatii mai mari si mai urgente ale întreprinderii privind buna ei functionare sau alte destinatii stabilite prin statut.

c) Rezervele pentru actiuni proprii (1062) reprezinta resursele de finantare constituite ca echivalent al valorii actiunilor proprii dobândite de catre o societate comerciala din propriul sau capital social. Ele se formeaza din beneficiile distribuibile din rezervele disponibile (exceptie fac rezervele legale) si din alte resurse stabilite de lege. Sunt mentionate ca pasiv pâna în momentul cesiunii sau anularii actiunilor dobândite din propriul capital social.

d) Alte rezerve (1068) cuprind acele rezerve pe care le pot avea agentii economici, din surse neprevazute de lege sau de statut, ele putând fi considerate facultative, de regula, pe seama profitului net, pentru acoperirea pierderilor sau pentru alte scopuri, potrivit Adunarii Generale a asociatilor, cu respectarea prevederilor legate de domeniu.

        Ele sunt destinate pentru finantarea partiala sau totala a noilor investitii în imobilizari corporale, acordarea de dividende si în anii de exercitiu financiar care se încheie cu pierderi pentru rascumpararea propriilor actiuni de catre societate în vederea reducerii de capital.

        În categoria capitalurilor proprii sunt incluse si rezultatele pozitive sau negative reportate din anii precedenti, a caror repartizare sau acoperire a fost amânata de AGA, precum si rezultatul net al exercitiului financiar încheiat. Profitul net figureaza ca sursa proprie de finantare pâna în momentul repartizarii lui pe destinatiile stabilite prin lege sau statutul societatii comerciale. Rezultatele negative se iau în calcul cu semnul minus si, în consecinta, diminueaza capitalul propriu. La întreprinderile individuale rezultatul net este virat la capitalul individual în prima zi de deschidere a exercitiului care urmeaza realizarii sale.

Contul 117 "Rezultatul reportat"

        Rezultatul reportat reprezinta profitul nerepartizat sau pierderea neacoperita din anii precedenti. Cu ajutorul lui se tine evidenta rezultatului sau partii din rezultatul  exercitiului precedent, a caror repartizare a fost amânata de Adunarea Generala a asociatilor sau actionarilor.

a) Profitul nerepartizat reprezinta o sursa proprie de finantare pâna în momentul distribuirii sale pe destinatii stabilite prin lege sau prin statutul societatii comerciale. Profitul reportat se poate repartiza în exercitiile urmatoare pentru constituirea de rezerve, cresterea de capital social, dividende de plata catre actionari.

b)Pierderea neacoperita se poate acoperi din exercitiile urmatoare din: profitul curent, rezerva legala, alte rezerve sau din capitalul social.

        Conform legii, pierderea neacoperita din anii precedenti se poate scade din profitul brut înainte de impozitare, pe o perioada de 5 ani. Deci, permite diminuarea profitului si plata unui impozit pe profit mai mic.

Contul 131 "Subventiile pentru investitii"

       Subventiile pentru investitii sau subsidiile de capital sunt obtinute de la buget sau de la alte întreprinderi interesate, fiind destinate achizitionarii sau crearii activelor imobilizate (subventii de echipament) sau de a finanta activitati pe termen lung (prime de dezvoltare pentru întreprinderile care creeaza noi locuri de munca).