. Contabilitatea Capitalurilor la O Societate Comerciala (s.c. Xyz S.a.)

CAPITOLUL I

PREZENTAREA S.C. GOSPODĂRIE COMUNALĂ LOCATIVĂ ȘI TRANSPORT DÂMBOVIȚA S.A.

1.1. Obiectivele lucrării

Scopul lucrării este de a aduce la cunoștință ce importanță are capitalul la înființarea unei societăți cât și de a face o prezentare cât mai amânunțită a capitalului social, a primelor de capital, a rezervelor, a rezultatului reportat, a rezultatului exercițiului, a provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli cât și a împrumuturilor și datoriilor asimilate și de a trasa, cât se poate de elocvent, rolul pe care acestea îl au în cadrul unei întreprinderi.

Obiectivele principale ale acestei lucrări constau în :

-definirea termenului de capital cât și a celorlalte elemente care fac parte din capital: capitalul permanent (propriu și împrumutat) și capitalul temporar (datorii pe termen scurt);

-abordările internaționale privind noțiunea și categoriile de capitaluri și implicațiile pe care acestea le au la înființarea unei societății;

-evidențierea operațiunilor contabile legate de mișcările pe care capitalurile le fac în cadrul întreprinderii;

-prezentarea evidenței contabile a capitalurilor în cadrul firmei S.C. Gospodărie Comunală Locativă și Transporturi S.A. Dâmbovița;

-prezentarea teoretică și practică a principalilor indicatori economico-financiari și analiza acestora cu date reale din situatiile financiare ale întreprinderii.

1.2. Scurt istoric

S.C. G.C.L.T. S.A. Dâmbovița funcționează din martie 1995 prin preluarea unei părți a patrimoniului Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Dâmbovița.

Potrivit documentelor de arhivă în anul 1944 funcționa în Târgoviște, pe str. Calea Domnească nr. 186, unitatea bugetară Întreprinderile Comunale Târgoviște cu obiect de activitate alimentarea cu apă, salubritate, producerea și distribuirea energiei termice în oraș.

În anul 1947 a fost transformată în Întreprindera de Gospodărie Orășănească Târgoviște, unitate subordonată Sfatului Popular Târgoviște.

În urma aplicării Decretului 8/1960 unitatea devine Întreprinderea de Gospodărie Comunală Târgoviște și trece în subordinea Directiei de Gospodărie Comunală și Locativă a Regiunii Ploiești, având ca obiect de activitate administrarea fondului locativ de stat, construcția de locuințe, alimentarea cu apă, salubritatea, construcția și întreținerea retelelor de gaz metan, apă, canal și termice în orașele Târgoviște și Pucioasa.

Reorganizată ca Întreprindere de Gospodărie Comunală și Locativă, în perioada 1965-1990 unitatea coordonează activitatea de gospodărie comunală și locativă de pe tot teritoriul județului Dâmbovița și funcționează cu exploatări în orașele: Moreni, Găiesti, Titu, Pucioasa și Târgoviște.

În anul 1990 din I.J.G.C.L/D-ta s-au desprins ca unități separate șantierul de construcții Târgoviște (denumirea S.C. REPCON S.A. Târgoviște ), activitățile de administrare fond locativ, construcții, reparații și întreținere locuințe din Municipiul Târgoviște ( denumita ACRIL R.A. n 1991), activitățile de apă, canal, salubritate din Municipiul Târgoviște (denumita ADP R.A. Târgoviște în 1991).

Prin decizia Prefecturii Județului D-ța nr.49/26.02.1991 în baza Legii 15/1990 se înființează Regia Autonomă de Gospodărie Comunală și Locativă Dâmbovița prin preluarea patrimoniului fostei I.J.G.C.L. D-ța având obiect de activitate servicii publice de captare și distribuire a apei, producerea, transportul și distribuția energiei termice, salubritate, administrarea fondului locativ în toate comunele și orașele jud. D-ța cu excepția Municipiului Târgoviște .

Ca urmare a aplicării prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 69/26.08.1994 R.A.G.C.L.T. D-ța se desființează prin decizia Consiliului Județean D-ța nr. 14/16.02.1995 și se înființeză Societatea de Gospodărie Comunală Locativă și Transporturi S.A. D-ța iar din aceasta se desprind în martie 1995 S.C. E.G.O.T. S.A. Pucioasa și în aprilie 1995 S.C. I.G.O. S.A. Găiești.

1.3. Denumire, amplasament, date generale

Denumire: S.C. GOSPODĂRIE COMUNALĂ, LOCATIVĂ ȘI TRANSPORTURI S.A. DÂMBOVIȚA

Sediul societății: ROMÂNIA, localitatea Târgoviște, str. Dr. Marinoiu, nr. 4

Amplasament: S.C. G.C.L.T. S.A. D-ta are sediul în zona de centru a Municipiului Tîrgoviște și secții de producție și prestări servicii în orașele Moreni, Fieni, Titu.

Înființarea societății comerciale: S.C. GOSPODARIE COMUNALĂ, LOCATIVĂ ȘI DE TRANSPORTURI S.A. DÂMBOVIȚA a luat ființă în baza legii 15/1990 și legii 31/1990 prin Decizia Consilului Judetean Dâmbovița nr. 14/16.02.1995, prin preluarea unei părți a patrimoniului Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Dâmbovița.

Forma juridică: S.C. G.C.L.T. S.A. Dâmbovița este persoană juridică română, înmatriculata la Registrul Comerțului sub nr.J/15/103/1995, în data de 24.02.1995.

1.4. Capitalul social

Societatea comercială GOSPODĂRIE COMUNALĂ LOCATIVĂ ȘI TRANSPORTURI S.A. D-ța are sediul în zona de centru a municipiului Târgoviște și are ca obiect de activitate captarea și distribuirea energiei termice, servicii de salubritate, canalizare, reparații pompe electrice, service auto, reparații și construcții de locuințe, administrarea fondului locativ de stat.

Principalii săi benificiari sunt: populația, instituțiile publice și agenții economici din localitățile:Titu, Moreni, Fieni, Doicești I.L.Caragiale, Petrești, Răcari și Voinești.

Societatea are subordonare locală și a fost înființată în baza Deciziei Consilului Județean D-ța nr. 14/16.02.1995 și prevederile Ordonanței Guvernului nr.69/1994 și s-a format prin preluarea unei părți a patrimoniului fostei Regii Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă D-ța.

Capitalul social al societații la data de 30.04.2004 este în sumă de 3.212.162mii lei, iar cifra de afaceri este de 828.798mii lei.

Patrimoniul societății este constituit din imobilizări corporale, care conform legii aparțin domeniului public (mijloace fixe aferente activității de captare, exploatare și distribuire a apei potabile, epurarea apelor uzate; investiții pentru locuințe și construcții speciale aferente acestora) și imobilizări corporale care aparțin domeniului privat al statului.

1.5. Obiect de activitate

După cum rezultă din anexa nr.4 la cererea de înmatriculare la Registrul Comerțului și din Statutul societății, obiectul de activitate este următorul:

-Producerea și distribuirea apei potabile și energiei termice, întreținerea și repararea rețelelor aferente;

-Colectare, tratarea și evacuarea apelor uzate;

-Administrare și întretinerea fondului locativ de stat;

-Colectarea, transportul și reciclarea gunoiului de la populație și agenti economici;

-Operațiuni vitanjare a puțurilor absorbante și a foselor septice;

-Operațiuni de contractare și vânzare locuințe;

-Salubrizarea străzilor și a altor spații publice;

-Organizarea și întreținera WC-urilor publice;

-Organizarea, administrarea și întreținera piețelor și oboarelor;

-Prestarea serviciilor de pompe funebre;

-Lucrări de construcții montaj civile;

-Întreținere și reparații drumuri și spații verzi;

-Reparații pompe și obiecte electrocasnice de bobinaj;

-Activități de autoservice;

-Confecții metalice din lemn;

-Activități de turism, agrement și alimentație publică;

-Activitați de import-export produse și bunuri de consum.

CAPITOLUL II

FUNDAMENTĂRI TEORETICE PRIVIND CAPITALUL

2.1. Delimitări privind capitalul

2.1.1. Conceptul de capital

Orice activitate economică dusă în scopul obținerii de profit este de neconceput în lipsa capitalului. Ca unul din cei patru factori de producție, capitalul este reprezentat de active care sunt capabile să genereze venituri și care au fost ele însă produse (fabricate).

Termenul de “capital“ provine din limba franceză ce înseamnă în sens economic “avere”. Este o categorie economică proprie economiei de piață, respectiv întreprinderilor sau societăților comerciale. În general capitalul pentru întreprindere este reprezentat de totalitatea surselor de finanțare stabile aflate la dispoziția acesteia.

În teoria economică se vorbește de capital fizic (aici sunt incluse mașinile,utilajele și clădirile fără a fi incluse materiile prime) și de capital financiar (banii). În unele lucrări se face precizia că în calitate de factor de producție, capitalul este reprezentat de capital real care se grupează în capital fix (construcții, echpamente de producție) și capital circulant (care se consumă în întregime în decursul unui singur ciclu de producție și trebuie înlocuit cu fiecare nou ciclu).

În practica economică există și alte accepțiuni ale capitalului. Astfel, o primă accepțiune este aceea care consideră capitalul ca fiind valoarea totală a activelor unei persoane minus o obligație (datorie) o a doua accepțiune se referă la contribuția bănească a prioritarilor la o organizație pentru a permite acesteia să funcționeze, astfel, capitalul social este suma furnizată pe calea emisiunii de acțiuni de către o societate pe acțiuni, iar capitalul de împrumut este suma obținută pe calea apelării de credite.

Dacă ținem seama că proprietarii (acționarii) unei societăți pe acțiuni sunt proprietari nu numai ai capitalului social, ci și ai rezerverlor constituite de societate, precum si a profitului reținut, atunci trebuie să vorbim de capitalul propriu.

Din cele expuse pâna acum se pot sublinia următoarele momente în care apare nevoia de capital în interiorul firmei:

1. la înființare (la începerea unei afaceri);

2. la derularea normală a activității operaționale (de exploatare);

3. la realizarea unor investiții ;

4. la susținerea unor activități speculative.

Mărimea nevoii de capital depinde de la firmă la firmă, iar în cadrul aceleiași firme de momentul în care aceasta se află. Privite într-o accepțiune mai largă, capitalurile reprezintă expresia valorică a aporturilor asociaților la constituirea patrimoniului societății comerciale.

Capitalul este o categorie economică ce reprezinta ansamblul resurselor materiale acumulate și reproductibile, care prin asociere cu ceilalți factori de producție (natură și muncă) participă la realizarea de noi bunuri economice cu scopul de a obține profit.

El este o condiție esențială pentru constituirea și funcționarea societăților comerciale. Prezintă importanță atât pentru asociați, care au interesul desfășurării în bune condițiuni a activității societății pentru atingerea scopului său, cât și pentru terți, interesați în asigurarea recuperării creanțelor.

Sub aspect financiar-contabil, capitalurile deținute de agenții economici reprezintă componente ale pasivului patrimonial destinat a finanța de o manieră durabilă a activului patrimonial. Deoarece ele se află la dispoziția agenților economici pe o perioadă mai mare de timp, de regulă mai mare de un an, ele poartă denumirea de capitaluri permanente.

Capitalurile se formează la începutul activității agenților economici, se modifică prin creșterea sau diminuarea lor pe parcursul desfășurării activității și se lichidează la încetarea existenței unității.

Capitalul este o categorie economică care comportă o triplă tratare și anume:

Accepțiunea economică, conform căreia capitalul exprimă resursele materiale care prin asociere cu ceilalți factori de producție, natură și muncă participă la obținerea de bunuri economice cu scopul de a obține profit.

Accepțiunea financiară, conform căreia capitalul este o resursă care generează în timp profit.

Accepțiunea juridică, conform căreia capitalul este privit ca un drept între aportanți și ansamblul bunurilor existente în patrimoniul unei unități.

În consonanță cu O.M.F.P. nr.94/2001 cu Standardele Internaționale de Contabilitate și cu prevederile O.M.F.P. nr. 306/2002, capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acționarilor sau asociaților în activitatea unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor.

Indiferent de mărimea și natura societății comerciale el condiționează constituirea juridică a unei societăți comerciale, exprimă garanția partenerilor antrenați în tranzacții cu unitatea economică,nați în tranzacții cu unitatea economică, condiționează angajările de credite, motiv pentru care trebuie specificat în toate documentele care circulă în afara întreprinderii. Capitalul unei unități este folosit și în calculul unor indicatori economico-financiari.

În elaborarea situațiilor financiare majoritatea întreprinderilor adoptă conceptul financiar al capitalului. Conform acestui concept, de exemplu, banii investiți sau puterea de cumpărare a investiției, capitalul este sinonim cu activele nete sau cu capitalul propriu al întreprinderii.

Conform conceptului fizic al capitalului, cum ar fi, capacitatea de exploatare, capitalul reprezintă capacitatea de producție a întreprinderii, exprimată, de exemplu, în unități de producție pe zi.

Selectarea de către o întreprindere a celui mai potrivit concept privind capitalul trebuie sa aibă la bază necesitățile utilizatorilor situațiilor financiare. Astfel, trebuie adoptat conceptul financiar al capitalului în cazul în care utilizatorii situațiilor financiare sunt preocupați în primul rând de menținerea capitalului nominal investit sau a puterii de cumpărare a capitalului investit. Dacă principala preocupare a utilizatorilor o reprezintă capacitatea de exploatare a întreprinderii, trebuie utilizat conceptul fizic al capitalului. Conceptul ales indică obiectivul urmărit în determinarea profitului, deși pot apărea anumite dificultăți de evaluare la punerea în practică a conceptului.

Capitalul financiar este un concept propriu opticii financiare și patrimoniale. Capitalul este sinonim cu activele nete sau capitalul propriu al întreprinderii.

Capitalul fizic pornește de la categoria de capital permanent (capital propriu + datorii pe termen lung) și are în vedere reconstituirea în plan fizic a capacității de exploatare a capitalului. O asemenea capacitate se concretizează în puterea de reproducție a capitalului în așa fel încât să-și asigure înlocuirea imobilizărilor și a activului circulant de exploatare (stocuri + creanțe de exploatare în principal sub forma creanțelor asupra clienților). Astfel spus, reconstituirea capitalului economic trebuie să cuprindă imobilizarile și fondul de rulment ca sursă permanentă de finanțare a activului circulant.

Reținerea de către o întreprindere a unui concept sau altuia este în funcție de necesitățile utilizatorilor situațiilor financiare. Astfel, dacă sunt preocupați de menținerea capitalului nominal investit sau puterii de cumparare a aceluiași capital, opțiunea se îndreaptă conceptul de capital financiar. Dacă interesul îl reprezintă capacitatea de exploatare a întreprinderii trebuie utilizat conceptul fizic al capitalului.

Conceptul de menținere a capitalului pornește de la premiza că orice bază de evaluare folosită trebuie să permită menținerea capacității de finanțare a capitalului.

Așa cum se degajă în Cadrul General I.A.S.C. “Conceptul de menținere a capitalului” ia în considerare modul în care o întreprindere definește capitalul pe care dorește să-l mențină. Aceasta asigură legatura între conceptele de capital și cele de profit, deoarece oferă punctul de referință fără de care profitul nu poate fi măsurat.

Diferența principală dintre cele două concepte referitoare la menținerea capitalului este reprezentată de tratamentul efectelor variației prețurilor activelor și datoriilor întreprinderii.

În cadrul politicilor contabile alegerea bazelor de evalure și a conceptului de menținere a nivelului capitalului determină modelul contabil utilizat pentru elaborarea situațiilor financiare. În acest scop, managementul trebuie să caute un echilibru între relevanță și credibilitate.

2.1.2. Conceptele de menținere a nivelului capitalului și de determinare a profitului

Conceptele privind capitalul, prezentate mai sus, conduc la apariția următoarelor concepte de menținere a nivelului capitalului:

a)menținerea capitalului financiar. Conform acestui concept, profitul se obține doar dacă valoarea financiară (sau monetară) a activelor nete la sfarșitul perioadei este mai mare decât valoarea financiară (sau monetară) a activelor nete la începutul perioadei, după excluderea oricăror distribuiri către proprietari și a oricăror contribuții din partea proprietarilor în timpul perioadei analizate.

b)menținerea capitalului fizic. Conform acestui concept, profitul se obține doar atunci când capacitatea fizică productivă (sau capacitatea de exploatre) a întreprinderii (sau resurselor, respectiv fondurile necesare atingerii acestei capacități) la sfârșitul perioadei depășește capacitatea fizică, productivă de la începutul perioadei, după ce s-a exclus orice distribuire către proprietari și orice contribuție din partea proprietarilor în timpul perioadei analizate.

Conceptul de menținere a nivelului capitalului ia în considerare modul în care o întreprindere definește capitalul pe care dorește să-l mențină. Conform acestui concept, profitul este valoarea care rămâne dupa ce cheltuielile au fost deduse din venituri. Conceptul de menținere a capitalului fizic necesită adoptatrea costului curent ca bază de evaluare.

Diferența principală dintre cele două concepte referitoare la menținerea capitalului este reprezentată de tratamentul efectelor variației prețurilor activelor și datoriilor întreprinderii.

În termeni generali o întreprindere și-a menținut capitalul dacă la sfarșitul perioadei are un capital egal cu cel de la începutul perioadei.

2.2. Sfera de cuprindere a capitalurilor

Capitalurile se diferențiază în: capitaluri proprii, provizioane pentru riscuri și cheltuieli și datorii pe termen lung.

Capitalurile proprii se constitue prin aportul proprietarilor, prin auto finanțare și din alte surse financiare nerambursabile.

Provizioane pentru riscuri și cheltuieli sunt fonduri constituite la închiderea exercițiului financiar prin autofinanțare pe seama cheltuielilor, fiind destinate finanțării pierderilor și cheltuielilor probabile sau exigibile în viitor, certe sau nedeterminate în ceea ce priveste mărimea lor.

Datorii pe termen lung reprezintă surse financiare străine furnizate pe termen mediu sau lung de terțe persoane în raport cu întreprinderea. Sunt considerate pe termen mediu dacă durata de finanțare este până la 5 ani și pe termen lung dacă durata de finanțare este de peste 5 ani.

În mod curent, datoriile pe termen lung se identifică cu împrumuturile din emisiunea de obligațiuni, creditelor pe termem mediu și lung, datoriile legate de participarea în cadrul întreprinderilor în participație sau asociative, datorii privind concesiunile și locațiile de gestiune, alte împrumuturi și datorii asimilate (creditete de la alte întreprinderi sau instituții financiare) precum și dobânzile aferente datoriilor pe termen lung și mediu.

2.2.1. Structura capitalurilor proprii

Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acționarilor în activele unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale.

Capitalul propriu este partea de capital până la dispozitia întreprinderii de către proprietari: întreprinzătorii individuali, asociați sau acționari și aparține de drept proprietarilor, deci, nu este exigibil (rambursabil).

Capitalul propriu este completat de capitalul străin care provine de la terți și care este rambursabil, adică devine exigibil la un anumit termen, care poate fi pe termen lung sau termen scurt.

Capitalul propriu împreună cu capitalul exigibil pe termen lung formează capitalul permanent al întreprinderii.

În capitalul propriu se mai cuprind și unele resurse neexigibile, create de întreprindere pe parcurs din rezultatele obținute, cum sunt: primele legate de capital, rezervele, rezultatul reportat, profitul nerepartizat și provizioanele.

Deși, capitalul propriu este definit ca interes rezidual al acționarilor, acesta poate fi subclasificat în bilanț. De exemplu, într-o întreprindere fondurile cu care au contribuit acționarii, profitul capitalizat, rezervele ce reprezintă alocarea rezultatului reportat și rezervele ce reprezintă ajustări pentru menținerea nivelului capitalului pot fi reprezentate separat. Asemenea clasificări pot fi relevante pentru procesul de luare a deciziilor de către utilizatorii situațiilor financiare, când există restricții legale sau de altă natură privind capacitatea întreprinderii de a distribuii sau de a utiliza într-un alt mod capitalul propriu. De asemenea, ar putea reflecta faptul că părțile care au interes în capitalul întreprinderii deșii au drepturi diferite cu privire la primirea dividendelor sau la rambursare capitalului.

Constituirea rezervelor este cerută uneori de lege, de statut sau de acte normative, în scopul asigurării unei măsuri suplimentare de protecție împotriva efectelor pierderilor pentru întreprindere și creditorii acesteia. Pot fi considerate alte rezerve dacă legislația fiscală națională asigură scutirea sau reducerea impozitului când se fac transferuri către astfel de rezerve. Existența și mărimea unor asemenea rezerve legale, statutare și fiscale constituie o informație ce poate fi relevantă pentru luarea deciziilor de către utilizatori. Transferurile către asemenea rezerve sunt mai degrabă alocări ale rezultatului reportat decât cheltuieli.

Suma cu care este înregistrat capitalul propriu în bilanț depinde de evaluarea activelor și a datoriilor. În mod normal suma cumulată a capitalurilor proprii nu poate corespunde decât, din întamplare, cu valoarea de piața a acțiunilor întreprinderii sau cu suma care ar putea fi obținută prin vânzarea pe elemente a activului net sau a întreprinderii în întregime, presupunând continuitatea activității.

CAPITALUL SOCIAL

În structura capitalurilor proprii, capitalul social are un caracter avansabil fiind constituit la înfiintarea întreprinderilor (societăților) prin aportul în natură și/sau în numerar al proprietarilor sau asociaților.

Fiind un capital investit, așa cum se afirmă în modelul contabil anglo-saxon, capitalul social reprezintă creanțe reziduale în sensul că la lichidarea unei societăți comerciale se achită, mai întâi, drepturile creditorilor (și alte obligații), iar ce rămâne după ce acestea sunt complet satisfăcute, revine proprietarilor sau asociaților.

Doctrina juridică definește, de regulă, capitalul social ca fiind suma valorii bunurilor aduse de asociați ca aport în societăți pentru formarea patrimoniului social.

Literatura franceză consideră că această definiție este valabilă doar dacă bunurile aportate sunt transmise în proprietatea societăților nu și dacă ele sunt aduse în folosință.

Capitalul social, prin compoziția sa reprezintă unul din elementele patrimoniului social și încă cel mai important.

La societățile de persoane capitalul social este constituit din valoarea părților sociale depuse de asociați, iar la societățile de capitaluri din valoarea acțiunilor deținute de către acționari.

Constituirea capitalului social se face prin subscriere de aport social de către asociați sau de aport în natură sau în bani de către acționari.

La constituirea societăților comerciale pe acțiuni trebuie vărsat cel puțin 30% din capitalul subscris, iar în cazul constituirii prin subscripție publică cel puțin 50%, diferența urmând a se vărsa în cel mult 12 luni de la înmatriculare.

Referitor la capitalul social al societăților comerciale, aceasta se formează la constituirea societăților comerciale, se modifică prin creșterea sau majorarea pe parcursul desfășurării activității și se lichidează la încetarea activității acestora.

Capitalul social, în funcție de situația în care se află, atât în contabilitatea curentă cât și în situațiile financiare (bilanț) se prezintă sub doua forme și anume:

1.Capital subscris nevărsat este capitalul pe care proprietarii sau asociații s-au angajat să-l pună la dispozitiția întreprinderii;

2.Capitalul subscris vărsat este capitalul eliberat sau capitalizat efectiv în bani și/sau în natură.

În cadrul societăților comerciale pe acțiuni, pentru aporturile în numerar, constituirea capitalului social în raport de stabilire a condițiilor pentru realizarea aporturilor se delimitează în trei pași succesivi, cum sunt:

– Subscrierea fără apelare, adică fără nominalizare la plată;

– Subscrierea cu apelare fără vărsare;

– Subscrierea cu apelare și vărsare.

În mod corespunzător capitalul social se diferențiază:

– Capitalul subscris neapelat;

– Capitalul subscris apelat și nevărsat;

– Capital subscris apelat și vărsat.

Conform Legii societăților comerciale nr. 31/1990, republicată, orice modificare a capitalului social se poate face numai pe baza hotărârii Adunarii Generale Extraordinare a Acționarilor sau Asociaților, dacă această componentă nu a fost delegată altor organisme din cadrul societății comerciale sau prin actul constitutiv sau prin alt act adițional.

Capitalul social nu este rezultatul unor operațiuni contabile, iar ca mărime el este diferit la constituirea societăților comerciale în funcție de forma juridica a acestora, și anume:

a)la societățile comerciale în nume colectiv și cele în comandită simplă nu este stabilită o anumita limită a capitalului social, iar aporturile pot fi și sub forma drepturilor de creanță;

b)la societățile comerciale pe acțiuni și cele în comandită simplă pe acțiuni, mărimea capitalului social nu poate fi mai mică de 25.000.000 lei, iar valoarea nominală minimă a unei acțiuni este de 1.000 lei pe acțiune. Numărul acționarilor în aceste societăți nu poate fi mai mic de 5 persoane fizice sau juridice.

c)la societățile comerciale cu răspundere limitată, capitalul social este de 2.000.000 lei și se divide în părti sociale cu valoare nominală de 100.000 lei. Numărul asociaților nu poate fi mai mare de 50 iar, părțile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile.

Aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea oricărei forme de societate.

Capitalul social este divizat în acțiuni sau părți sociale, în raport de natura juridică și economico-financiară a societăților comerciale.

Acțiunea reprezintă o fracțiune a capitalului societăților comerciale în comandită pe acțiuni, fracțiune care este în mod necesar un titlu de valoare, de valoare egală. Din punct de vedere juridic acțiunea este însemnul prin care dreptul acționarului este încorporat, adică un titlu de credit constatator al drepturilor și obligațiilor care decurg din calitatea de acționar.

Conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, acțiunile vor cuprinde: denumirea și durata societății, durata contractului de societate, numărul din Registrul Comerțului în care se înregistrează societatea, capitalul social, numărul acțiunilor și numărul de ordine, valoarea nominală a acțiunilor și vărsămintelor efectuate, avantajele acordate fondatorilor.

Așa cum se statutează în Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, acțiunile se împart în acțiuni la purtător și acțiuni nominative.

Acțiunile la purtător se caracterizează prin aceea că sunt dotate cu posibilitatea de a circula.

Acțiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie sau sub formă dematerializată, prin înscriere în cont.

Acțiunile nominative pot fi convertite în acțiuni la purtător și invers, prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor.

Societățile pe acțiuni pot emite, pe lângă acțiunile ordinare și acțiuni preferențiale cu dividend prioritar fără drept de vot.

Acțiunile unei societăți comerciale se pot evalua la:

1)valuarea nominală – determinată ca raport între mărimea capitalului social și numărul de acțiuni emise;

2)valurea contabilă (matematică) – calculată ca raport între activul net contabil (ANC) și numărul de acțiuni, conform relației:

ANC = Activ total – Datorii – Active fictive

Sau

VMC=

Activele fictive sunt reprezentate de:

– cheltuieli de constituire ;

– activele de regularizare ;

-primele privind rambursarea obligațiunilor.

3)valoarea de emisiune (de piață) – prețul la care se pun în vânzare acțiunile emise.

Pe parcursul funcționării întreprinderii, capitalul social se poate majora prin emisiunea de acțiuni noi și prin operații interne (încorporarea de rezerve, capitalizarea profitului exercițiului precedent, transformarea de obligațiuni în acțiuni). De asemenea capitalul se poate micșora prin rambursarea către asociați a unei părți din capital, prin răscumpărarea de acțiuni, prin acoperirea pierderilor provenite din exercițiile precedente și prin alte operații potrivit legii.

PRIME DE CAPITAL

Primele legate de capital sunt surse proprii de finanțare a unor active apărute ca diferență între valoarea intrisecă (mai mare) și cea nominală (mai mică) a unor hârtii de valoare (acțiunile).

Primele legate de capital sunt considerate forme de creștere a capitalului social.

Conform Ordinului Ministerului Finantelor Publice nr. 306/2002 primele de capital se împart astfel:

1)primele de emisiune – apar cu prilejul emisiunii unor acțiuni și se constituie ca excedent între valoarea de emisiune și valoarea nominală a acțiunilor.

Rolul primelor de emisiune este :

-de a acoperii cheltuielile cu emisiunea de acțiuni sau părți sociale:

-de a asigura egalitatea drepturilor acționarilor noi cu cele ale vechilor acționari la viitoarele distribuiri de dividente.

2)primele de fuziune – apar cu prilejul fuziunii (contopirii) a doua societății și se constituie ca excedent între valuarea contabilă sau intrisecă a acțiunilor stabilite în urma fuziunii societăților și valoarea lor nominală.

Fuziunea societăților comerciale poate avea loc prin absorbție sau prin reuniune, indiferent de aceasta, stabilirea dimensiunii primei de fuziune presupune parcurgerea următorilor pași de lucru :

a)determinarea activului net contabil al societăților ce fuzionează:

ANC = Capitalul propriu +/- Diferențe din evaluare – Active fictive

Sau

ANC = Activ real corijabil – Datorii

Unde

Activul real corijabil = Activ real – Active fictive

b)determinarea matematică sau contabilă (VMC) a unei acțiuni la societatea absorbită și la cea absorbantă, conform relatiei:

VMC=

c)stabilirea raportului de paritate prin raportarea valorii matematice a unei acțiuni absorbite la valoarea matematică a unei acțiuni de la societatea absorbantă, conform relației:

Raportul de paritate =

d)determinarea numărului de acțiuni ce trebuie emise de către societatea absorbantă pentru remunerarea aportului societății absorbite, conform relației:

Numărul de acțiuni emise Raport Numărul de acțiuni

de către soc. absorbantă = de x a societății

pentru aportul societății paritate absorbite

sau

Numărul de acțiuni emise de către

societatea absorbantă pentru aportul =

societatii absorbite

e)determinarea primei de fuziune prin înmulțirea numărului de acțiuni emise de către societatea absorbantă pentru aportul adus de societatea absorbită, cu diferența dintre valoatra matematică a acțiunilor societăților absorbante și valoarea nominală a acțiunilor societăților absorbante, conform relatiei :

X

3)primele de aport – apar cu prilejul creșterii capitalului prin aport în natură, evaluarea aporturilor și stabilirea numărului de acțiuni noi ce se vor emite și se constitue ca excedent între valoarea bunurilor primite ca aport și valoarea nominală a acțiunilor sau părților sociale subscrise.

4)prime de conversie a obligațiunilor în acțiuni – se constitue ca excedent între valoarea nominală a obligațiunilor convertite în acțiuni și valoarea nominală a acțiunilor. Poate să apară atunci când există o asemenea clauză în contractul sau prospectul de emisiune a obligațiunilor și când prețul de paritate este mai mare decât prețul de conversie stabilit cu ocazia emisiunii obligațiunilor.

Prețul de paritate este raportul dintre valoarea de piață al obligațiunilor și prețul de conversie al acestora

Prețul de conversie este prețul prestabilit al acționarilor comune la care se efectuează conversia obligațiunilor.

Deși, conversia apare la solicitarea obligatarului, când valoarea de piața a acțiunii devine mai mare decât valoarea nominală a acestora, apărând astfel prima de conversie și când emitentul răscumpără obligațiunea.

REZERVELE ÎNTREPRINDERII

Rezervele reprezintă în principiu beneficii capitalizate în mod durabil de întreprindere până la o decizie contrară a organelor autoritare. Deci, ele se constitue și doteaza în raport cu cotele distribuite din beneficiile anului. În mod excepțional, rezervele se mai pot constitui și din alte rezerve cum sunt diferențele din reevaluare și primele de capital.

Structural, rezervele se împart în: rezerve legale, rezerve pentru acțiuni proprii, rezerve statutare și alte reserve.

1)Rezervele legale – se constituie în proporție de cel puțin 5% din profitul contabil anual înainte de impozitare (profit brut) până la limita când rezerva va atinge 20% din capitalul social – la societățile comerciale cu capital autohton și regiile autonome și 25% la societățile comerciale cu participare de capital străin. Se precizează că sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea fondului de rezervă sunt deductibile la determinarea profitului impozabil în limita a 5% din profitul anual, până ce acesta va atinge a cincea parte a capitalului social.

Legea societăților comerciale prevede că în rezervele legale se include și excedentul obținut prin emisiunea acțiunilor la un curs mai mare decât valoarea lor nominală, dacă acest excedent nu este întrebuințat la acoperirea cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizărilor.

Prin scopul lor, rezervele legale sunt destinate să protejeze capitalul social în cazul în care exercițiile financiare s-au incheiat cu pierderi.

2)Rezerve pentru acțiuni proprii – acțiunile proprii pot fi dobândite de către o societate pe acțiune numai în baza Adunării Generale a Acționarilor.

Se pot dobândi propriile acțiuni numai în procent de 10% din valoarea acțiunilor, pentru o perioadă de cel mult 18 luni de la data publicării hotărârii generale extaordinare a acționarilor în Monitorul Oficial al României, și numai în cazul în care capitalul social subscris este integral vărsat.

Plata acțiunilor dobândite se poate face numai din beneficiile distribuibile și din rezervele societății, cu excepția rezervelor legale, înscrise în ultimul bilanț întocmit de societatea în cauză.

Dacă acțiunile proprii dobândite de către societatea pe acțiuni se înscriu în activul bilanțului, se trece, în pasiv, o rezervă indisponibilă de aceeași mărime care vor fi menținute până la anularea sau cesionarea acestor acțiuni.

3)Rezervele statutare – se constituie anual din beneficii nete ale unităților patrimoniale, conform prevederilor din statutul acestora. Ele pot avea ca scop temperarea societăților de a pretinde dividente în dauna altor obligații mai mari și mai urgente ale întreprinderii privind funcționarea sa normală.

Utilizarea rezervelor statutare sau contractuale se poate face pentru acoperirea, majorarea capitalului social sau în alte scopuri Hotărâte de Adunarea Generală a Acționarilor sau Asociaților.

4)Alte rezerve – prevăzute de lege sau de statut pot fi constituite facultativ pe seama beneficiilor ș din alte surse, cum sunt primele legate de capital, fiind destinate acoperirii pierderilor, creșterii capitalului social, acordării de dividende și în anii de exercițiu financiar care se încheie cu pierdere pentru răscumpararea propriilor acțiuni de către societate și alte destinații stabilite prin Hotărârea Generală a Asociaților.

REZERVELE DIN REEVALUARE

Rezervele din reevaluare reprezintă plusurile de valori economice, create prin reevaluarea activelor imobilizate. Ele intervin numai în cazul în care creșterea de valori față de valoarea contabilă anterioară este apreciată ca sigură și durabilă.

Pentru contabilizarea rezervelor din reevaluare IAS 16 “Imobilizări corporale” prevede două tratamente, și anume:

a) tratamentul contabil de bază: “ulterior recunoașterii inițiale ca activ un element de terenuri și mijloace fixe trebuie înregistrat la cost sau mai puțin amortizarea cumulată aferentă și orice pierderi cumulate din depreciere”.

b) tratamentul contabil alternativ: ”ulterior recunoașterii inițiale ca activ un element de terenuri și mijloace fixe trebuie înregistrat la valoarea reevaluată care reprezintă valoarea justă la momentul reevaluării, mai puțin orice amortizare ulterioară cumulată aferentă și pierderile ulterioare cumulate din depreciere. Reevaluările trebuie efectuate cu suficientă regularitate în așa fel încat valoarea contabilă să nu difere în mod semnificativ de valoarea care poate fi determinată pe baza valorii juste la data bilanțului.”

Dacă rezultatul reevaluării este o creștere față de valoarea contabilă netă, atunci aceasta se tratează ca:

– o creștere a rezervei din reevaluare din cadrul capitalurilor proprii dacă nu a existat o descreștere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă acelui activ ;

– un venit care să compenseze cheltuieli cu descreșterea recunoascută anterior, la același element de activ.

Dacă rezultatul reevaluării este o descreștere a valorii contabile nete, atunci acestea se tratează ca:

– o cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, dacă în rezerva din reevaluare nu este înregistrată o sumă referitoare la acel activ (surplus din reevaluare);

– o scădere a rezervei din reevaluare din cadrul capitalurilor proprii, cu minimul dintre valoarea acelei rezerve și valoarea descreșterii, iar eventuala diferență rămasă neacoperită se înregsitrează ca o cheltuială.

Reevaluarea acțiunilor are consecințe fiscale care conduc la apariția impozitelor amânate. Este cazul reevaluărilor care nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal.

Diferența dintre valoarea fiscală a activelor respective (costul istoric mai puțin amortrizarea cumulată pe baza costului istoric) și valoarea contabilă (valoarea reevaluată mai puțin amortizarea cumulată pe baza ei) este o diferență temporară impozabilă care dă naștere unei datorii din impozite amânate.

Soluția prin care se realizează provizionarea datoriei fiscale potențiale presupune transferarea unei părți din rezervă (diferența) din reevaluare într-un cont de provizioane privind impozitele amânate. Obiectivul este acela de a se asigura resurse financiare care să vină în întampinarea unei eventuale datorii fiscale. De exemplu, dacă imediat după reevaluare, întreprinderea ar vinde activul respectiv, ar avea de plătit un impozit calculat asupra diferenței dintre prețul de vânzare și costul istoric mai puțin amortizarea cumulată.

REZULTATUL REPORTAT

Conform Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 306/2002 pentru aprobarea reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu Directivele Economice Europene, s-a introdus contabilitatea rezultatului reportat.

Contabilitatea rezultatului reportat este utilizat pentru a ține evidența rezultatului sau a părții din rezultatul exercițiului a cărei repartizare a fost amânată de Adunarea Generală a Acționarilor sau Asociaților .

Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 94/2001 pentru aprobarea reglementărilor contabile armonizate și cu Standerdele Internaționale de Contabilitate prevede o detaliere a rezultatului reportat, și anume:

a)Rezultatul reportat reprezentând prifitul nerepartizat, respectiv pierderea neacoperită este folosit în unitățile care aplică Ordinul Ministerului Finanțelor Publice 306/2002;

b)Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima dată a IAS mai puțin IAS-19;

c)Rezultataul reportat provenit din modificările politicilor contabile;

d)Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor fundamentale;

e)Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve de reevaluare – cu ajutorul acestuia se ține evidența diferențelor favorabile provenite din reevaluare, efectuate conform IAS 16 “imobilizările corporale”.

În categoria capitalurilor proprii se include și rezultatele reportate din exercițiile precedente a căror decizie de repartizare a fost amânată de Adunarea Generală a Asociaților.

Profitul figurează ca sursă proprie de finanțare până în momentul distribuirii sale pe destinațiile stabilite prin lege și statutul întreprinderii societare, iar pierderea până la acoperirea sa din rezultatul exercițiului următor sau din rezervele destinate în acest sens.

REZULTATUL EXERCIȚIULUI

Printre indicatorii contabilității moderne alături de valoarea adaugată (VA), excedentul brut din exploatare (EBE), capacitatea de autofinanțare (CAF), rezeva managerială (MG) se prevede și rezultatul exercițiului (Re), care exprimă performanța întreprinderii.

Rezultatul exercițiului unei entități economice exprimă generic diferența dintre veniturile obținute și cheltuielile aferente. Ca urmare, rezultatul exercițiului se poate concretiza în profit, dacă veniturile > cheltuielile, sau pierdere dacă veniturile < cheltuielile și este redat structural prin conținutul contului de profit sau pierdere, în calitate de componentă a situațiilor financiare.

Referitor la repartizarea profiturilor realizate trebuie avut în vedere că aceasta se face conform prevederilor din contractul și statutul de societate, sau în lipsa precizărilor din acestea, conform Hotărarii Adunării Generale a Acționarilor sau Asociaților, pentru societățile cu capital privat (Legea nr.31/1990 republicată) iar regiile autonome, societățile comerciale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, conform O.G.R. nr.64/2001, respectiv:

1)pentru constituirea rezervei legale, conform prevederilor actului normativ menționat;

2)pentru acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți;

3)pentru constituirea altor rezerve ca surse proprii de finanțare, aferente profitului rezultat din vânzările de active, respectiv facilități fiscale la impozitul pe profit.

4)pentru alte repartizări prevăzute de lege;

5)pâna la 10%;

6)minim 50% din profitul contabil ca vărsaminte la bugetul de stat, în cazul regiilor autonome, ori sub formă de dividente în cazul societăților ori companiilor naționale și societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat;

7)profitul repartizat pentru rezervele legale de la punctul 1 și cel privind vărsamintele la buget în cazul regiilor autonome, ori dividente în cazul societăților ori companiilor naționale, ori cele ale societăților cu capital integral sau majoritar de satat, se repartizează la alte rezerve și se constituie cu surse proprii de finanțare.

Rezultatul exercițiului apare în contabilitatea patrimoniului ca efect al închiderii conturilor de cheltuieli și de venituri care, așa cum s-a arătat, sunt conturi de rezultate.

În cazul în care veniturile perioadei sunt mai mari decât cheltuielile perioadei, rezultatul exercițiului apare sub forma profitului, iar, în caz invers, în care veniturile sunt mai mici decât cheltuielile perioadei, rezultatul exercițiului apare sub forma pierderii.

În timp ce conturile de venituri sunt asimilate în contabilitatea curentă conturilor de pasiv, iar cheltuielile conturilor de activ, rezultatul exercițiului va apare în bilanțul contabil întodeauna în pasiv. Profitul obținut va majora pasivul bilanțului (prin înscrierea lui cu sume în negru), iar pierderea obținută va diminua pasivul bilanțului (prin înscrierea ei cu sume în roșu).

Prifitul obținut face obiectul repartizării pe destinații după diminuarea lui cu imozitul pe profit, astfel:

-în mod provizoriu în cursul exercițiului sau la sfârsitul exercițiului;

-în mod definitiv la începutul exercițiului următor cu aprobarea Adunării Generale a Asociaților și Acționarilor;

-poate fi amânat la repartizare și lăsat în așteptare, pentru a fi repartizat pe destinații într-o perioadă ulterioară, tot cu aprobarea Adunării Generale a Asociaților și Acționarilor.

Destinațiile profitului pot fi:

a)continuarea de rezerve legale în cotele prevăzute de lege;

b)acoperirea pierderilor din anii precedenți;

c)constituirea fondurilor din participare la profit a salariaților;

d)alocări la fondul de investiții al unității;

e)dividente în cazul societăților comerciale sau vărsaminte de buget în cazul regiilor autonome;

f)constituirea altor fonduri ce rămân la dispoziția unității;

g)alte destinații.

Pierderile obținute face obiectul acoperirii, dupa cum urmează:

-Integral la începutul exercițiului următor cu aprobarea A.G.A.

-Poate fi amânat la acoperire totală sau parțială, fiind lăsată în așteptare pentru a fi acoperită într-o perioadă ulterioară, tot cu aprobarea A.G.A.;

Modalitățile de acoperire a pierderii pot fii următoarele, cu respectarea succesiunii lor:

-Profitul următorilor trei ani;

-Rezervele legale, statutare sau alte rezerve constituite anterior;

-Capitalul social vărsat.

2.2.2. Provizioane pentru riscuri și cheltuieli

Privizioanele sunt datorii incerte din punct de vedere al exigibilității sau a valorii, deci provizioanele pentru riscuri si cheltuieli reprezintă pasive cu exigibilitate sau valoare incertă, care permit agenților economici acoperirea riscurilor prezente și viitoare.

În spiritul principiului prudenței se constituie prvizioane pentru riscuri și cheltuieli care cumulează până în momentul utilizării lor volumul sumelor incluse în cheltuielile anuale. Ele sunt destinate finanțării riscurilor și cheltuielilor pe care evenimentele trecute sau actuale le fac probabile (litigii, penalități, impozite, cheltuieli provocate de reparații ce se repartizează pe mai multe exerciții). În mod indirect, ele reprezintă echivalentul unor datorii probabile generate de pierderi sau de cheltuieli.

Cazurile cele mai tipice sunt:

a)cheltuieli legate de activitatea de sevice în perioada de garanție și alte cheltuieli privind garanția acordată clienților;

b)litigiile, amenzile și penalitățile, despăgubirile, daunele și alte datorii incerte;

c)provizioane pentru dezafectare imobilizări corporale și alte acțiuni similare legate de acestea;

d)provizioane pentru restructurare.

O abordare mai modernă a provizioanelor pentru riscuri este aceea prezentată în Standardele Internaționale de Contabilitate. Astfel, provizionul este o datorie a cărei mărime sau scadență este incertă.

Reglementările contabile armonizate precizează că "provizioanele pentru riscuri și cheltuieli se constituie în scopul acoperirii pierderilor sau datoriilor clar precizate în ceea ce privește natura lor, dar care, la data închiderii bilanțului, sunt probabile sau certe, dar nedeterminate ca valoare sau data de producere".

Provizioanele pot fi considerate rezerve create pe seama cheltuielilor, destinate acoperirii riscurilor posibile ce pot diminua patrimoniul unității.

Constituirea provizioanelor se impune pentru a respecta principiile:

1.prudenței, ce reclamă aprecierea rezonabilă a faptelor prezente pentru evitarea transmiterii în viitor a incertitudinii care ar putea influența negativ rezultatele unității;

2.independența exercițiului, conform căruia la stabilirea rezultatului financiar al exercițiului se iau în considerare toate cheltuielile și veniturile provenite din activitatea unității.

Conceptul de provizion se pretează la două interpretări, respectiv:

a)contabilă, care presupune stabilirea mărimii acestuia și reflectarea provizionului în contabilitate;

b)economică, conform căruia provizionul este un element de cheltuială la constituire, și respectiv, de venit la anulare.

În principiu, constituirea provizionului (Cp) are loc la sfârșitul exercițiului financiar, conform următoarei relații:

Cp: conturi de cheltuieli = conturi de provizioane

La constituirea provizioanelor se au în vedere următoarele aspecte:

– se constituie indiferent de rezultatul exercițiului; și

– se constituie indiferent de deductubilitatea fiscală a acestora.

De asemenea, anularea provizioanelor (Ap) are loc când provizinul rămâne fără obiect, deci, când elementele pentru care sau constituit sunt scoase din evidența, aspect exprimat relaționar astfel:

Ap: conturi de provizioane = conturi de venituri

De obicei, constituirea provizioanelor are ca motivație economică acordarea unui avantaj fiscal pentru agentul economic, când este deductibil fiscal și anume amânarea la plată a impozitului pe prifit.

Contabilitatea provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli se ține pe feluri de provizioane în funcție de natura și scopul sau obiectul pentru care au fost constituite.

În contabilitate, un provizion pentru riscuri și cheltuieli va fi înregistrat dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

1)există o obligație curentă generată de un eveniment anterior;

2)este posibilă efectuarea unei plăți pentru onorarea obligației respective;

3)suma poate fi estimată.

Provizionele pentru riscuri și cheltuieli trebuie să fie strict corelate cu riscurile și cheltuielile viitoare și nu pot avea drept scop corectarea valorii activelor și nici nu pot fi recunoscute provizioane pentru pierderile viitoare.

Conform O.M.F.P. nr.306/2002 provizionele pentru riscuri și cheltuieli se împart în:

1) provizioane pentru litigii – se constituie, de obicei, la sfârșitul exercițiului financiar pentru litigiile aflate în curs, dimensionate la nivelul valorilor aflate în litigiu.

Conform legislației în viguare acest tip de provizion nu este deductibil din punct de vedere fiscal, însa constituirea lui se impune pentru a stabilii corect mărimea profitului contabil, și prin urmare, și a dividendelor care ar reveni pe o acțiune sau pe o parte socială.

2) provizioane pentru garanții acordate clienților – în cazul livrărilor de bunuri, în special cele de natura mașinilor, utilajelor, produselor, furnizorii acordă clienților un anumit termen de garanție, perioadă în care remediază defecțiunile apărute din vina furnizorilor, suportând cheltuielile ocazionate.

În această situație se permite constituirea de provizioane pentru garanții acordate clienților, care sunt deductibile fiscal.

3) provizioane pentru dezafecterea imobilizărilor corporale și alte acțiuni similare legate de acestea – acest tip de provizioane este prevăzut de I.A.S., precum si de O.M.F.P. nr. 94/2001 având un tratament contabil aparte față de provizioanele pentru riscuri și cheltuieli în contextul O.M.F.P. nr. 306/2002. Aceasta în sensul că cele privind imobilizările majorează valoarea inițială a acestora, supunându-se amortizării. Sunt deductibile din punct de vedere fiscal și se constituie situându-se, în deosebi, în perimetrul exploatării zăcămintelor naturale, unde se impune și refacerea terenului în starea în care se găsea înainte de exploatarea zăcămintelor naturale.

4) provizioane pentru restructurare – în conformitate cu prevederile I.A.S. 37 "provizioane, datorii și active contingente" s-a preluat și în O.M.F.P. nr. 94/2001 posibilitatea constituirii provizionului pentru restructurări.

Standardul definește programul de restructurare ca fiind acel program planificat și monotorizat de managerul întreprinderii prin care se modifică:

– scopul activității realizate de către întreprindere;

– modalitatea în care este realizată activitatea.

Provizionul pentru restructurare trebuie să includă numai cheltuielile directe rezultate din restructurare, care, conform I.A.S. 37 "provizioane, datorii și active contingente" trebuie să indeplinească urmetoarele condiții:

– să fie determinate în exclusivitate de restructurae;

– să fie legate de activitățile curente ale întreprinderii.

2.2.3. Structura capitalurilor împrumutate

Capitalurile împrumutate privesc împrumuturile și datoriile care au termen de rambursare mai mare de un an.

Contabilitatea acestor împrumuturi și datorii asimilate se țin pe următoarele categorii:

a)împrumuturi din emisiuni de obligațiuni și prime de rambursare a acestora;

b)credite bancare pe termen lung și mediu;

c)datorii legate de participații;

d)alte împrumuturi și datorii asimilate;

e)dobânzi aferente acestora.

ÎMPRUMUTURI DIN EMISIUNI DE OBLIGAȚIUNI

Împrumuturile din emisiuni de obligațiuni denumite și credite obligatare, reprezintă datorii pe termen lung create prin vânzarea de titluri de credit către public. Vânzarea se face, de regulă, prin intermediul unor instituții financiare sau bancare, fără să fie exclusă și posibiliatatea vânzării directe de către întreprinderea societară. Întreprinderea care emite astfel de titluri se angajează să ramburseze la termen sau eșalonat ratele scadente și să plătească o dobandă sub forma cupoanelor atașate titlurilor de credit.

Conform Legii Societăților Comerciale nr. 31/1990, republicată, Societățile Comerciale pe Acțiuni pot emite obligațiuni, fie la purtător, fie nominative, pentru o sumă care să nu depășească ¾ din capitalul vărsat și existent, conform ultimului bilanț aprobat, fară ca valoarea nominală a unei acțiuni să fie mai mică de 25.000 lei.

Obligațiunile pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont, cu precizarea că obligațiunile din aceași emisiune trebuie să fie de o valoare egală, asigurând astfel posesorilor drepturi egale.

În cazul emiterii obligațiunilor prin oferta publică se emite prospectul de emisiune, conform Legii nr. 52/1994, privind valorile mobiliare și bursele de valori, înscrierile făcându-se chiar pe prospectul de emisiune, fiind obligatorie vărsarea integrală a valorii acțiunilor la subscriere. Valoarea nominală a obligațiunilor convertite în acțiuni trebuie să fie egală cu cea a acțiunilor.

Deținătorii de obligațiuni se pot întruni în Adunarea Generală, pentru deliberarea asupra intereselor, la cererea unui număr de deținătorii care să reprezinte a patra parte din titlurile emise și nerambursate, iar validitatea deliberărilor se iau cu o majoritate reprezentând cel puțin o treime din titlurile emise și nerambursate.

În contabilitatea operațiilor privind obținerea și rambursarea unui împrumut din emisiunea de obligațiuni următoarele elemente sunt importante:

a)Societatea pe Acțiuni poate emite obligațiuni pentru o sumă care să nu depasească ¾ din capitalul vărsat și existent conform celui din urmă bilanț aprobat;

b)Procentul dobânzii care este remunerarea anuală a obligațiunilor;

c)Valoarea nominală a unei obligațiuni care nu poate fi mai mică de o anumită limită și în funcție de care se calculează dobânda;

d)Prețul de emisiune care este valoarea la care obligațiunea este emisă și care este adesea inferioară valorii nominale. Acest preț trebuie plătit de către toate persoanele care subscriu obligațiuni în momentul emiterii lor.

e)Valoarea (costul) sau prețul de rambursare care poate fi egală sau superioară valorii nominale;

f)Durata împrumutului care trebuie să fie mai mare de un an;

g)Valoarea obligațiunilor subscrise trebuie să fie integral vărsată.

În funcție de condițiile pieței, obligațiunile sunt emise cu un randament ( rata dobânzii efective) egal, superior sau inferior ratei nominale a dobânzii. Dacă obligațiunea este emisă sub valoarea nominală, diferența ( valoarea nominală – prețul de emisiune) reprezintă prima de emisiune ( discount – ul asimilat din punct de vedere contabil cu prima de rambursare), iar diferența eventuală între costul de rambursare si valoarea nominală este prima de rambursare.

Contul de împrumuturi din emisiunea de obligațiuni permite contabilizarea a operațiunilor cu următoarele categorii de obligațiuni:

1.Obligațiuni obișnuite sau ordinare – care asigură deținătorilor un venit fix sub forma de dobânda, înscrisă în cuprinsul titlului. Există și obligațiuni cu dobânda variabilă, care reprezintă un titlu de credit pe termen mediu de 5-7 ani și care nu se contabilizează cu acest cont.

2.Obligațiuni cu prima – când prima reprezintă diferența dintre prețul de emisiune mai mic si valoarea nominală a obligațiunii și care se restituie la scadență.

3.Obligațiuni cu loterie – care urmăresc obținerea unor câștigurii în urma tragerii la loterie, impunând tratării contabile diferite câstigurii față de obligațiunile obișnuite sau cele cu prima.

Pe lângă Societățile pe Acțiuni pot emite obligațiuni și Regiile Autonome și Instituțiile Publice.

Așa cum sa precizat, obligațiunile au pe lângă valoare nominală (V.N.) și o valoare de emisiune (V.E.) care poate fi egală sau mai mică decât valoarea nominală, precum și o valoare de rambursare (V.R.), care poate fi egală sau superioară valorii nominale.

Diferența dintre valoarea nominală mai mare și valoarea de emisiune mai mică, reprezintă prima de emisiune, iar diferența dintre valoarea de rambursare mai mare și valoarea nominală mai mică reprezintă prima de rambursare.

Conform uzuanțelor, atât prima de emisiune cât si prima de rambursare se achită deținătorului obligațiunii la răscumpărarea acestora.

Deasemenea, precizăm că în conformitate cu legea 52/1994, în România, până în prezent, emisiunea de obligațiuni se face numai pe piața de capital reglementată, instituindu-se și simbolizându-se în conturi de împrumuturi din obligațiuni în funcție de modul de garantare a lor.

CONTABILITATEA CREDITELOR PE TERMEN LUNG

Rambursarea creditelor se poate face o singură dataă la scadența finală sau sub forma amortizărilor financiare.

În vederea completării disponibilităților financiare de care au nevoie agenții economici își poate asigura o parte a capitalului necesar pe calea împrumuturilor pe termen lung (cu termen de rambursare peste cinci ani) și a celor pe termen mediu (pe termen de rambursare între unu și cinci ani) de la instituțiile financiar – bancare specializate.

De regulă, creditele bancare pe termen lung și mediu se obțin de la băncii și alte instituții specializate, în scopul finanțării investițiilor.

Principalele elemente care caracterizează obținerea creditelor pe termen lung și mediu sunt:

– durata creditului ( termenul de scadență );

– dobânda ( prețul creditului);

– garanțiile pentru acordarea creditelor;

– formele de rambursare;

– moneda în care se contractează (în lei sau în devize);

– măsurile care trebuiesc luate în ceea ce priveste eventualele diferențe de conversie.

Spre deosebire de creditele bancare pe termen scurt (până la un an), care trebuie la realizarea gestiunii trezoreriei agentului economic, creditele bancare pe termen lung și mediu reprezintă o sursă de finanțare a activelor patrimoniale cu caracter durabil ( imobilizării ) formând împreună cu capitalurile proprii ale agentului economic capitalurile permanente ale acestuia, respectiv:

Cp + DTLM =CP

în care:

Cp – capitaluri proprii ( surse proprii )

DTLM – datoriile pe termen lung și mediu (capitaluri străine în termen de rambursare mai mare de un an) care include pe lângă creditele bancare pe termen lung și mediu și alte împrumuturi și datorii asimilate, cu termen de rambursare mai mare de un an.

CP – capitalul permanent.

Creditele bancare pe termen lung și mediu sunt purtătoare de dobânzi, reprezentând prețul creditului pentru agenții economici (cheltuieli), o formă de venit pentru deținătorul capitalului financiar, respectiv instituțiile financiar bancare.

Formula de calcul a dobânzii:

D=

Unde:

D – dobânda aferentă sumei împrumutate

d – rata sau procentul dobânzii

T – timpul exprimat în ani.

În practica economică creditele bancare pe termen lung și mediu se obțin de către agenții economici, în anumite condiții de garanție și de dobânzi practicate de către instituțiile financiar bancare, care depind în special de următorii factori de influentă:

a) conjunctura de pe piața financiară;

b) situatia economico – financiara a agentului economic care apelează la credite;

c) rezultatele negocierilor cu instituțiile financiar bancare pentru obținerea creditului;

DATORII DIVERSE PE TERMEN LUNG

Prin această categorie sunt delimitate datoriile din concesiuni, locațiile de gestiune, închirierile de imobilizări și alte datorii asimilate, precum și datoriile legate de participanții la întreprinderile asociate sau în relație de participație.

Fiecare cont de datorie are asociat și contul prin care se înregistrează dobânda neexpirată la inchiderea exercițiului.

O problema specifică a contabilității datoriilor pe termen lung este cea a înscrierii sau nu în bilanț a bunurilor deținute de întreprindere cu titlu de împrumut. Este cazul leasingului ca metodă de finanțare realizată prin transmiterea de către proprietar (locatar, finanțator, capitalist) a dreptului de utilizare asupra unui bun unei alte părți denumite utilizator (locator, beneficiar) la solicitarea acestuia. La sfârșitul perioadei de leasing, utilizatorul poate opta sau nu pentru cumpărarea bunului ori de a prelungi contractul de leasing.

Leasingul poate fi financiar sau operațional. Distincția dintre cele două metode este în funcție de măsura în care riscurile și avantajele aferente drepturilor de proprietate asupra bunului ce constituie obiectului contactului de leasing, aparțin locatorului sau locatarului.

Leasingul financiar în cazul în care locatorul cedează locatarului, în mare măsură toate riscurile și avantajele aferente dreptului de proprietate asupra bunului.Titlul de proprietate poate fi transferat, în cele din urmă, sau nu.

Leasingul operational este operațiunea de leasing ce nu intră în categoria leasingului financiar. Este o problemă de raționament profesional care se înscrie în principiul prevalenței economicului asupra juridicului.

Revenind la reglementările contabile și fiscale din România leasingul financiar presupune respectarea următoarelor condiții:

1.riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul închiderii contactului;

2.părțile au prevăzut expres că, la expirarea contractului de leasing se transferă utilizatorului, drept de proprietate asupra bunului;

3.utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar prețul de cumpărare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare pe care acesta o are, la data la care opțiunea poate fi exprimată;

4.perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperă cel puțin 75% din durata normală de folosire a bunului, chiar dacă în final, dreptul de proprietate nu este transferat.

Leasingul operațional este operațiunea de leasing care nu îndeplinește nici una din condițiile prezentate la leasingul financiar.

În cadrul operațiilor de leasing se operează cu următoarele categorii de valori:

a)valoarea de intrare este valoarea la care a fost achiziționat bunul de către finanțatori, respectiv costul de achiziție;

b)valoarea totală este valoarea toatală a ratelor de leasing la care se adaugă valoarea reziduală;

c)valoarea reziduală este valoarea la care, la expirarea contractului de leasing se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului către utilizatori. Ea reprezintă valoarea netă pe care o întreprindere estimează că o va obține pentru un activ la sfârșitul duratei de viață utilă a acestuia, dupa deducerea prealabilă a costurilor de cesiune previzionate. Durata de viață utilă este perioada estimată care rămâne, de la începutul termenului de leasing, fără a fi limitată la aceasta, pe parcursul căreia se așteaptă ca beneficiile economice încorporate în bun să fie consumate de către întreprindere.

d)rata de leasing, reprezintă:

– în cadrul leasingului financiar, cota parte din valoarea de intrare a bunului și a dobânzii de leasing ( rata dobânzii cu care ar putea fi angajat un credit)

– in cazul leasingului operațional, cota de amortizare calculată în conformitate cu actele normative în viguoare și în beneficiul (marja de profit) stabilit de părțile contractante.

2.3. Evaluarea capitalurilor

Evaluarea capitalului reprezintă operațiunea prin care sunt evaluate acțiunile sau părțile sociale care compun capitalul, reprezentând în ultimă instanță evaluarea întreprinderii (societăți comerciale).

Valuarea acțiunilor sau părților sociale este influențată de următorii factori:

– piața pe care se negociază acțiunile sau părțile sociale;

– patrimoniul societății comerciale, privit ca o acumulare a realizărilor trecute;

– rezultatele societății;

– perspectivele pe termen scurt și mediu, ca indicator al creșterii economice;

– nivelul tehnologiilor folosite;

– calitatea capitalului uman (resurse umane-personale) de care dispune societatea;

– imaginea firmei în mediul afacerilor, intern și internațional.

Toți acești factori enumerați, precum și alți factori, de conjunctură, pot influența valoarea acțiunilor sau părților sociale în cazul unor negocieri de vânzare cu terții.

Contabilitatea, în principiu, evaluează și înregistrează titlurile de valoare (acțiuni- părți sociale), la valoarea lor nominală, adică la valoarea care este indicată pe titlurile respective, însă, având în vedere că într-o economie de piața titlurile de valoare sunt titlurile negociabile, în evaluarea lor intervin și alte categorii de valori.

În principiu, capitalurile se evaluează și înregistrează în contabilitate la valoarea nominală. Astfel, pentru capitalul social o asemenea valoare este indicată pe acțiunile și părțile sociale, în calitatea lor de titluri de valoare.

Evaluarea capitalului social la valoarea nominală impune calcularea și evidențiera distinctă a primelor de capital (prime de emisiune, de fuziune și de aport).

Valoarea nominală se calculează ca un raport între capitalul societății și numărul de acțiuni sau părți sociale emise, reprezentând fracțiuni egale ca valoare din capitalul social.

VN=

Unde:

VN – valoare nominală a unei acțiuni;

Cs – capitalul social;

Na – numărul de acțini.

Întru-cât acțiunile prin care este reprezentat capitalul propriu sunt titluri de valoare negociabile, în sistemul de gestiune financiară a întreprinderii valorii nominale i se asociază și alte categorii de valori cum sunt: valoarea de piață, valoarea de rentabilitate (valoarea financiară, valoarea de randament și valoarea patrimonială ; valoarea matematică contabilă și valoarea matematică intrisecă).

1. valoarea de piață (valoarea bursieră sau de emisiune) este o valoare de cumpărare – vânzare a acțiunilor stabilită de regulă prin negociere la bursa de valori pe baza raportului dintre cerere și ofertă, raport numit cotație.

În mod concret, prețul de piață al unei acțiuni este determinat de: dividendele așteptate de acționari; stabilitatea financiară a întreprinderii; situațua activului industrial al întreprinderii; situația generală a pieței de capital și în limita ratei dobânzii în acel moment opozabilă pieței financiar bancare.

O specificitate, prezentă în modelul contabil anglo-saxon, este stabilirea valorii de piață a acțiunilor, în special a acțiunilor preferențiale. Pentru aceste acțiuni, valoarea de piață variază invers proporținal cu rata dobânzii practicat pe piața financiar-bancară.

Exemplu: Dacă o întreprindere emite acțiuni în valoare nominală de 1.000 unități monetare, pentru care oferă o rată de 9,5 % și ulterior se constată o creștere a dobânzii la 20 % pe piața financiar – bancară, posesorii vor căuta să scape de ele în condițiile în care valoarea de piață se micșorează.

În strânsă legatură cu valoarea de piață și valoarea nominală a acțiunilor este prețul de emisiune sau cursul de acțiune care trebuie plătit de către toate persoanele care subscriu acțiunile în momentul emiterii lor. Acesta poate fi egal cu valoarea nominală, deci cursul este alpari, iar dacă este superior valorii nominale, avem curs suprapari, iar în situația inversă subpari.

2) Valoarea de rentabilitate – este o valoare bazată pe rezultatul întreprinderii. Ea poate fii financiară și de randament.

a) valoarea financiara (VF) exprimă echivalentul corespunzător capitalizării dividendului anual pe o acțiune la o rată medie a dobânzii pe piață, sau ea corespunde sumei totale care plasată la o dobandă sigură va produce un avantaj `egal cu veniturile titlurilor:

VF=

unde:

Dd – divident distribuit pe o acțiune

Rm – rata medie a dobânzii pe piață

Se precizează că rata dobânzii este cea corespunzătoare titlurilor de valoare cu venituri fixe (obligațiuni) majorate în funcție de riscurile de curs (riscuri care sunt nesemnificative, în principiu, pentru o acțiune). În ceea ce privește dividentul luat în calcul este cel distribuit în cursul exercițiului sau media aritmetică a dividentelor în cursul ultimilor cinci exerciții.

Dividentul reprezintă profitiul net ce revine pentru o acțiune emisă de o societate pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni.

Mărimea dividentului depinde de rezultatele financiare, strategia repartizării acestuia și prevederile legislației în viguare, putând fi distribuit în numerar sau în natură.

b) valuarea de randament (VR) este valoarea corespunzătoare profitului net pe acțiune care se poate capitaliza în cursul unui exercițiu financiar, la o rata medie a dobânzii pe piață.

Venitul titlurilor este egal cu dividendele plus cota parte unitară din profit încorporat în rezeve.Valoarea de randament se determină astfel:

VR=

unde:

Dd – divident distrubuit pe o acțiune

Cr – cota parte din profit pe o acțiune încorporată în rezerve

Rm – rata medie a dobânzii pe piață

O modalitate mai simplă de determinare a valorii de randament este privită ca o sumă, care plasată la o anumită rată a dobanzii de piață, pe parcursul unui an, generează un venit egal cu rezultatul unitar (profitul aferent unei acțiuni), respectiv:

VR=

unde:

Ru – rezultatul unitar sau profitul aferfent unei acțiuni

Rm – rata medie a dobânzii de piață

Rezultatul unitar (Ru) – se calculează după relatia:

Ru =

în care:

P – profitul realizat în exercițiul curent sau profitul mediu pe un număr de exerciții financiare

Na – numărul de acțiuni din care se compune capitalul social

3) Valorea patrimonială constă în calculul valorii titlurilor pornind de la situația patrimonială evidențiată în bilanț. În acest sens, se disting:

= valoarea matematică contabilă;

= valoarea matemetică intrisecă;

= valoarea de lichidare.

a) valoarea matematică contabilă (VMC) a titlurilor sau valoarea bilanțieră este egală cu situația contabilă netă sau activul net contabil raportată la numărul de titluri (acțiuni), astfel:

VMC =

unde:

ANC – activul net contabil

Na – numărul de acțiuni care compun capitalul social

Activul net contabil (ANC) se poate determina după următoarea relație:

ANC = Ar – D

unde:

Ar – activul real

D – datorii

sau:

ANC = Cp – Af

unde:

Cp – capitalurile proprii

Af – active fictive

– Activul real (Ar) se determină în baza următoarei relații de calcul:

Ar = Ab – Af

în care:

Ab – activ bilanțier

Af – activele fictive

– Activele fictive (Af) se determină în baza următoarei relații:

Af = Chce + Are + Pr

în care:

Chce – cheltuieli de constituire ale societății, inculusiv cele cu emisiunea de acțiuni

Are – activele de regularizare și asimilate

Pr – primele privind rambursarea obligațiunilor

De altfel, în normele românesti de privatizare a societăților comerciale cu capital de stat, activul net contabil se calculează astfel:

ANC = Are – D – Cr

unde:

Are – activul real contabil

D – datorii

Cr – conturi de regularizare, exclusiv diferențele de conversie pasiv

– Activul real contabil (Are) se determină în baza următoarei relații de calcul:

Are = Ac = Cr = Pr

în care:

Ac – active circulante

Cr – Conturi de regularizare

Pr – pasiv real

b) Valoarea matematică intrisecă (VMI) a titlurilor se calculează împarțind activul net intrisec la numărul de acțiuni, astfel:

VMI =

în care;

ANI – activul net intrisec (corijat)

Na – numărul de acțiuni care compun capitalul social

La rândul său, activul net intrisec se determină pe baza relației:

ANI = ANC + Pre – Csn

unde:

ANC – activul net contabil

Pre – provizioanele pentru riscuri și cheltuieli nejustificative

Csn – capitalul subscris nevărsat

c) Valoarea de lichidare a titlurilor sau valoarea casată este cea care rezultă din vânzarea forțată a întreprinderii într-un interval limitat.

4) Indicele câștigului (Ic) reprezintă un criteriu de investiție bursier, care se determină ca un raport între cursul acțiunii și profitul aferent unei acțuni, respectiv;

Ic =

unde:

Ca – cursul unei acțiuni

Pa – profitul net al unei acțiuni

2.4. PREZENTAREA CAPITALULUI ÎN SITUAȚIILE FINANCIARE

Actul inițial de constituire a capitalului social se identifică în plan economico-financiar cu înființarea întreprinderilor societare. În acest scop trebuie să fie îndeplinite anumite condiții stabilite prin legislația economico-financiară, prin statut și contractul de societate.

Din pachetul de condiții prezintă interes pentru contabilitate problema subscrierii capitalului si a aportului fizic în natură și/sau în numerar, după caz. Așa cum prevede Legea 31/1991 privind societățile comerciale, la constituirea întreprinderii societare, este necesară subscrierea integrală a capitalului social. Totodată, asociații subscriptori sunt obligați să aporteze efectiv în natură și/sau în numerar valoarea capitalului subscris. Astfel, în cazul societăților în nume colectiv și în comandită simplă, data la care se varsă integral capitalul social subscris este stabilită prin contractul de societate. Similar se rezolvă problema și în cazul societăților cu răspundere limitată cu precizarea că nu pot constitui aporturi prestabilite în muncă, creanțele și titlurile negociabile. Aporturile în natură reprezintă 60 % din capitalul social.

În cazul societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni, întreprinderea societară se poate constitui numai dacă întregul capital a fost subscris și fiecare acceptant a vărsat în numerar jumătate din valoarea acțiuniolr subscrise. Acțiunile ce reprezintă aporturi în creanțe nu sunt admise.

În subscriera capitalului social se pot întâlnii cazuri particulare cum sunt:

a)subscrieriile publice depașesc capitalul social prevăzut de emisiune sau sunt mai mici decât acesta. Fondatorii sunt obligați să supuna adunării constitutive mărirea sau, după caz, micșorarea capitalului social la nivelul subscripției.

b)în cazul în care există aporturi în natură, adunarea constitutivă numește unul sau mai mulți experți care își vor da avizul asupra evaluărilor. Pentru evaluare se va avea în vedere titlul juridic cu care sunt aduse bunurile în patrimoniul societății, starea bunurilor precum și preturilor lor. In acest sens se va proceda astfel:

1.sub aspectul titlului juridic, dacă bunurile sunt aduse în proprietatea societății se va lua în considerare întreaga valuare a acestora. Dacă sunt transmise în folosință, se vor aprecia cheltuielile de care societatea va fi scutită, astfel urmând a plătii chirie.

2.starea bunurilor va fi estimată prin prisma uzurii fizice și morale, randamentul pe care-l pot da în activitatea concretă în care vor fi folosite.

3.prețurile luate în considerație vor fi acelea practicate pe piață în faza evaluării (prețuri similare prin corelare, prețuri medii apărute în diferite publicații)

Dacă asociații nu fac în termen vărsămintele la capitalul social subscrise, ei sunt obligați la plata dobânzii legale pentru durata întârzierii. Plata dobânzii nu exclude răspunderea asociatului pentru daunele cauzate societății.

Așa cum se arată în legea nr. 31/1991 a societăților comerciale, articolul 66, când acționarii nu au efectuat plata vărsamintelor ce le datorează, societatea îl va invita să-și îndeplinească această obligație printr-o somație colectivă, publicată de două ori, la interval de 15 zile, în Monitorul Oficial și într-un ziar răspândit. Când nici în urma acestei condiți acționarii nu vor efectua vărsămintele, consiliul de administrație va putea decide fie urmărirea acționarilor pentru vărsamintele retrase, fie anularea acelor acțiuni nominative.

Dacă acțiunile sunt anulate, în locul lor vor fi emise noi acțiuni purtând același număr, care vor fi vândute.

Potrivit Legii nr.31/1990, privind societățiile comerciale, republicată, în România se pot constitui următoarele tipuri de societăți comerciale :

-societăți în nume colectiv (SNC)

-societăți în comandită simplă (SCS)

-societăți în comandită pe acțiuni (SCA)

-societăți pe acțiuni (SA)

-societăți cu răspundere limitată (SRL)

Un statut special au societățile comerciale cu răspundere limitată (SRL), care îmbină caracteristicile societăților de persoane cu cele ale societăților pe actiuni.

SITUAȚIA MODIFICĂRILOR CAPITALURILOR PROPRII

Situația modificărilor capitalurilor proprii este prezentată ca o componentă separată a situațiilor financiare care să evidențieze:

a)profitul net sau pierderea netă a perioadei;

b)fiecare element de venituri și cheltuieli, câștig sau pierdere care așa cum este cerut de un standard, este recunoscut direct în capitalul propriu și totalul acestor elemente;

c)efectul cumulativ al modificărilor politicilor contabile și corecția erorilor fundamentale.

În plus întreprinderile trebuie să prezinte fie situația modificărilor capitalului propriu, fie în notele explicative:

-tranzacțiile de capital cu proprietatea și distribuțiile către aceștia,

-soldul profitului cumulat sau al pierderilor cumulate la începutul perioadei și la data bilanțului și modificările pe parcursul perioadei,

-o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei categorii de capital propriu la începutul și la sfârșitul perioadei, prezentând distinct fiecare modificare.

Aceste modificări se vor prezenta ca o componentă distinctă a situațiilor financiare. Aceasta trebuie să cuprindă o prezentare a soldurilor de deschidere și de închidere pentru capitalul social, primele de capital, fiecare rezervă, rezultatul reportat și rezultatul exercițiului, precum și modificările acestora modificându-se:

a)sumele transferate în/sau din cont în timpul exercițiului financiar;

b)suma la începutul exercițiului financiar;

c)natura, sursa sau destinația oricăror asemenea transferuri;

d)suma rămasa la sfârșitul exercițiului financiar.

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII CAPITALURILOR LA S.C. GOSPODĂRIE COMUNALĂ, LOCATIVĂ ȘI TRANSPORTURI S.A. DÂMBOVIȚA

În elaborarea situațiilor financiare se pot lua în calcul două concepte privind capitalul și menținerea sa, respectiv conceptul financiar (utilizat de cele mai multe întreprinderi), care consideră capitalul active net sau capitalul propriu și conceptual fizic, pentru care capitalul este capacitatea de exploatare sau de producție exprimată în unități de producție pe zi.

Menționarea capitalului financiar se realizează atunci când valoarea financiară (monetară) a activelor nete la finele perioadei este mai mare ca cea evaluată în unitați monetare nominale sau unități de putere constantă de cumpăre la începutul perioadei.

Menționarea capitalului fizic se referă la capacitatea fizică productivă sau resursele alocate atingerii acestuia, mai mari la finele perioadei din care se deduc distribuirile către acționari sau contribuțiile acestora în cursul perioadei.

3.1. Constituirea capitalului social

Pentru reflectarea în contabilitate a operațiunilor cu capital social, Planul de Conturi General cuprins în O.M.F.P. nr. 306/2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu Drectivele Economice Europenea prevăzut în clasa I – a de conturi, contul 101 “Capital“, în cadrul căruia în funcție de forma juridică a societăților comerciale sunt funcționale următoarele conturi:

1011 “Capital subscris nevărsat”

1012 “Capital subscris vărsat”

1015 “Patrimoniul regiei”

1016 “Patrimoniul public”

Toate conturile menționate sunt conturi de pasiv, funcționând după reguli specifice acestora.

Aporturile acționarilor sau asociaților, după cum s-a precizat, pot fi în numerar și/sau în natură. Cele în natură se admit la toate tipurile de societăți și se realizează prin transferul proprietății și predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de funcționare, după expertizarea de către persoanele abilitate.

Exemplu: În baza actului constitutiv se înființeaza S.C. G.C.L.T. S.A. cu un capital social format din 2.000 părti sociale a 100.000 lei fiecare. Acționarii subscriu și varsă 50% din capitalul social la data constituirii iar restul se varsă până la sfârșitul anului.

Acționarii depun aportul în: bani în cont în valoare de 50.000.000 lei, terenuri în valoare de 20.000.000 lei, clădiri în valoare de 25.000.000 lei si materii prime în valoare de 15.000.000 lei.

1)Subscrierea capitalului social nevărsat

456 = 1011 200.000.000

“Decontări cu asociații “Capital subscris nevărsat”

privind capitlul”

2)Vărsarea aportului

% = 456 100.000.000

“Decontări cu asociații

privind capitalul”

5121 50.000.000

“Conturi la bănci în lei”

2111 20.000.000

“Terenuri”

212 15.000.000

“Construcții

301 15.000.000

“Materii prime”

3)Vărsarea capitalului social nevărsat

1011 = 1012 100.000.000

“Capital subscris nevărsat” “Capital subscris vărsat”

CREȘTEREA CAPITALULUI SOCIAL

Finanțarea activităților de investiții, dezvoltarea activităților și consolidarea situațiilor financiare impun societăților comerciale să procedeze la creșterea capitalului social, operațiune care produce un dublu efect.

– întărirea poziției firmei pe piața internă și internațională;

-îmbunătățirea imaginii acesteia în exterior, prin creșterea indicatorilor economico-financiari care o caracterizează.

Principalele căi de creștere (majorare) a capitalului social sunt:

-operațiuni de creștere a capitalului social prin operațiuni noi în natură și/sau în numerar;

-operațiuni de creștere a capitalului social prin conversia obligațiunilor în acțiuni;

-operațiuni de creștere a capitalului social prin dubla mărire;

-operațiuni de creștere a capitalului social prin fuziunea societăților comerciale;

-operațiuni de creștere a capitalului social prin conversia părților de fondator sau plata dividendelor în acțiuni ale societăților comerciale;

-operațiuni de creștere a capitalului social prin dubla creștere simultană de capital;

-alte modalități de creștere a capitalului social.

CREȘTEREA CAPITALULUI SOCIAL PRIN OPERAȚIUNI NOI ÎN NATURĂ ȘI/SAU ÎN NUMERAR

O asemenea creștere de capital este determinată de necesitatea procurării de noi resurse pentru finanțarea investițiilor sau consolidarea situației financiare. Modalitatea financiară de creștere se asigură prin aporturi noi în bani și/sau în natură.

Creșterea capitalului social prin aporturi în numerar permis în principiu, agenților economici să resolve problema lipsei de disponibilități bănești, să-și dezvolte activitățile pe care le desfășoară și, totodată, să-și îmbunatățească echilibrul financiar prin noile lichidități aduse de vechii sau noii acționari.

a) VN = VE

Exemplu: S.C. G.C.L.T. S.A. are un capital social format din 2.000 acțiuni, la o valoare nominală de 10.000 lei/acțiune, reserve legale în valoare de 12.000 lei.

Pentru dezvoltarea capitalului de investire, societatea hotărăște prin A.G.A. emiterea a 2.000 acțiuni noi la o valoare de emisiune egală cu 100.000 lei/acțiune.

1) Subscrierea capitalului social nevărsat

456 = 1011 200.000.000

“Decontări cu asociații “Capital subscris nevărsat”

privind capitalul”

2)Vărsarea aportului

5121 = 456 200.000.000

“Conturi la bănci în lei” “Decontări cu asociații

privind capitalul”

3) Vărsarea capitalului social nevărsat

1011 = 1012 200.000.000

“Capital subscris nevărsat” “Capital subscris vărsat”

b) VN < VE

Pentru dezvoltarea capitalului de investire, societatea hotărăște prin A.G.A. emiterea a 2.000 acțiuni noi la o valoare de emisiune egală cu 120.000 lei/acțiune.

1) Subscrierea capitalului social

456 = % 240.000.000

“Decontări cu asociații

privind capitalul”

1011 200.000.000

“Capital subscris nevărsat”

1041 40.000.000

“Prime de emisiune”

2) Vărsarea aportului

5121 = 456 240.000.000

“Conturi la bănci in lei” “Decontări cu asocițtii

privind capitalul”

3) Vărsarea capitalului

1011 = 1012 200.000.000

“Capital subscris nevărsat” “Capital subscris vărsat”

Societatea a utilizat al II-lea caz de majorare a capitalului social prin noi operațiuni în natură și/sau în numerar.

c) VN > VE

Pentru dezvoltarea capitalului de investire, societatea hotărăște prin A.G.A. emiterea a 2.000 acțiuni noi la o valoare de emisiune egală cu 90.000 lei/acțiune.

1) Subscrierea capitalului social

% = 1011 200.000.000

“Capital subscris nevărsat”

456 180.000.000

“Decontări cu asociații

privind capitalul”

20.000.000

“Prime de emisiune”

2) Vărsarea aportului

5121 = 456 180.000.000

“Conturi la bănci in lei” “Decontări cu asociații

privind capitalul”

3) Vărsarea capitalului

1011 = 1012 200.000.000

“Capital subscris nevărsat” “Capital subscris vărsat”

MAJORAREA CAPITALULUI SOCIAL PRIN OPERAȚIUNI INTERNE

Creșterea are loc prin încorporarea rezervelor, a profitului, a rezervelor din reevaluare și primelor de capital. Motivul creșterii este cel al întăririi credibilității societății asigurând acționarii de disponibilitatea unei mari părți a fondurilor proprii.

Procedural, creșterea de capital se poate realiza prin crearea de noi titluri atribuite gratuit vechilor acționari sau prin creșterea valorii nominale a vechilor acțiuni. Se precizează că în condițiile unui astfel de mod de majorare de capital, averea reală a societății nu se modifică.

Protecția financiară a vechilor acționari, în condițiile în care se emit noi acțiuni este asigurată prin deținerea de către aceștia a drepturilor de atribuire (DA) ca titluri negociabile. Subscriptorii noilor acțiuni pot fi atât vechii acționari care utilizează drepturile lor, cât si noii acționari cu condiția ca aceștia să cumpere DA-uri la paritatea necesară.

Mecanismul de calcul și funcționare a DA-urilor este în principiu similar cu cel al DS-urilor, relatia de calcul pentru valoarea teoretică a unui drept de atribuire este:

DA =

Unde:

C – numărul de acțiuni vechi

C’- numărul de acțiuni noi de emis

V – valoarea contabilă sau cotația la bursă a vechilor acțiuni.

REMARCĂ: Valoarea calculată pentru un DA are caracter teoretic, deoarece acesta este, de regulă, cotat la bursa de valori. În condițiile în care prețul bursier al DA-ului este pozitiv, acționarul vechi poate renunța total sau parțial la DA-urile deținute. În acest scop se compară prețul bursier al unui DA și profiturile (dividendele) pe care le-ar asigura achiziționarea de noi acțiuni.

Creșterea capitalului social prin operații interne nu produce o modificare în sensul creșterii patrimoniului, ci doar o modificare internă a patrimoniului, în sensul că are loc o modificare de structură a pasivului patrimonial, prin creștera postului “Capital social” și micșorarea altor posturi de pasiv, respective a rezervelor, primelor de capital, profitului sau diferențelor favorabile din reevaluare

a)încorporarea rezervelor

Societatea hotărăște majorarea capitalului social prin încorporarea unei părti din rezervele existente pentru care emite 2.000 acțiuni la o valoare de emisiune egală cu 50.000 lei.

Majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelor

1068 = 1012 100.000.000

“Alte rezerve” “Capital subscris vărsat”

b)A diferențelor din reevaluare patrimonială

Creșterea capitalului prin aporturi în numerar se poate efectua, teoretic, dupa două metode:

– creșterea valorii nominale a acțiunilor existente, și

– prin emiterea de noi acțiuni.

Prima modalitate evită creșterea numărului inițial de acțiuni și modificarea echilibrului dintre acționari. Ea devine aplicabilă prin consimțământul anonim al acționarilor.

Apelul la cea de a doua modalitate impune din partea societății să-și stabilească prețul de emisiune pentru acțiunile noi. Acestea se plasează între valoarea matematică a vechilor acțiuni (limita maximă) și valoarea lor nominală (limita minimă).

Principalele probleme care se ridică în cazul acestei forme de majorare a capitalului social sunt cele legate de protecția vechilor acționari, astfel încât valoarea contabilă a vechilor acțiuni, să nu se reducă, fără un echivalent valoric, iar pe de altă parte, prețul de emisiune al noilor acțiuni, va trebui să fie mai mic decât cursul vechilor acțiuni, pentru a avea garanția vânzării, deoarece potențialii cumpărători, în cazul unui preț de emisiune mai mare, ar putea cumpăra de pe piața titlurilor acțiunile vechi la prețul mai mic, cu condiția ca prețul de emisiune să fie mai mare decât valoarea nominală a vechilor acțiuni, respectiv:

Vo > Ve > Vn

Unde:

Vo – valoarea matematică contabilă veche al acțiunilor

Ve – valoarea de emisiune a noilor acțiuni

Vn – valoarea nominală a vechilor acțiuni

În masura în care prețul de emisiune al acțiunilor noi este mai mic decât valoarea matematică contabilă a acțiunilor vechi, se produce “efectul de dilatare” a capitalului care la rândul sau antrenează o pierdere pentru acționarii vechi” care nu participă la subscrierea de noi acțiuni. Pentru a compensa această pierdere se apeleză la drepturile preferențiale de subscriere (DS). Discutate ca titluri de valoare, DS sunt titluri de valoare negociabile care intră în paritate cu acțiunile vechi. Mărimea lor se calculează ca diferență între valoarea matematică veche și valoarea matematică nouă a unei acțiuni.

REMARCĂ: În cazul în care creșterea de capital îmbracă forma de aport în natură nu se pune problema protecției vechilor acționari. Acțiunile noi se emit la un preț teoretic apropiat de valoarea contabilă a titlului. Diferența dintre valoarea de emisiune și valoarea nominală a noilor acțiuni se înregistreză ca primă de aport.

Creșterea capitalului social prin aport în natură are ca principal obiectiv sporirea potențialului tehnologic și economic al firmei, prin atragerea de noi active ale capitalului social.

În principiu, creșterea de capital se realizează prin emisiunea de noi acțiuni, care remunerează aportul în natura (bunuri economice) la capitalul social.

Spre deosebire de aportul bănesc în cazul majorării capitalului social prin aport în natură nu apare problema protejării vechilor acționari, noile acțiuni emitându-se la o valoare teoretică apropiată de valoarea titlului și totodată, titlurile noilor acțiuni sunt de fapt aportarea de bunuri. Și în cazul aporturilor în natură pot exista prime calculate ca diferență între valoarea de emisiune și valoarea nominală a acțiunilor, denumite prime de aport.

CREȘTEREA CAPITALULUI PRIN DUBLA MĂRIRE

Dubla mărire de capital se realizează prin capitalizarea rezervelor, primelor de capital sau rezervelor din reevaluare și prin aporturi în numerar. Ea poate avea loc simultan sau succesiv.

În ipoteza în care creșterile sunt simultane, drepturile de subscriere și cele de atribuire sunt rezervate în mod exclusiv vechilor acționari. Dacă creșterile sunt succesive, drepturile de subscripție sau de atribuire, dupa caz, aparțin vachilor acționari din timpul primei creșteri. Drepturile celei de-a doua creșteri (creșterea simultan) aparțin vechilor acționari și a celor ce au beneficiat de prima creștere de capital.

CREȘTEREA CAPITALULUI PRIN CONVERSIA OBLIGAȚIUNILOR ÎN ACȚIUNI

Pe această cale se asigură creșterea capitalului social prin diminuarea fără a apela direct la trezorerie. Această conversie trebuie să fie dorită și motivată de obligatari pentru a deveni acționari. Purtătorul de obligațiuni ca titluri de valoare cu dobânda fixă trebuie să fie interesat să le transforme în titluri cu venit variabil (dividende). În acest scop, acțiunile emise trebuie să aibe o valoare teoretică apropiată de cea a obligațiunilor. Diferența dintre valoarea nominală totală a obligațiunilor convertite și valoarea totală a acțiunilor noi emise ca echivalent se înregistreaza ca prime de emisiune.

Motivația principală a utilizării acestor metode de creștere a capitalului social o constituie anularea datoriilor societăților comerciale fără a fi afectat patrimonial, respective trezoreria acestora.

Prin conversia datoriilor în acțiuni nu are loc o creștere a lichidităților agentului economic, ci doar o modificare în structura pasivului patrimonial (bilanțier), având loc o majorare a capitalului, prin transferarea datoriilor ca atare sau a obligațiunilor în acțiuni.

Pentru realizarea acestui tip de operațiune, ne referim în primul rând la transformarea obligațiunilor (titluri de credit) în acțiuni (titluri de proprietate), în contractul de emisiune a obligațiunilor trebuie să fie prevazută posibilitatea transformării acestora în acțiuni, la termenul de scadență sau la un alt termen prevăzut în contract.

Tot acest mecanism de transformare (conversie) a datoriilor în acțiuni, trebuie să aibă acordul creditorilor în transformarea unor titluri de valori cu dobandă fixă, în titluri de valoare cu venit variabil (dividendele), și în consecință creditorii trebuie să fie convinși că veniturile distribuite sub formă de dividende vor fi mai mari decât cupoanele dobânzilor.

În principiu, pentru agenții economici, obligațiunile convertibile în acțiuni prezintă avantajul că au o rată a dobânzii mai scăzută decât la împrumuturile obligatare clasice, și totodată, obligațiunile convertibile în acțiuni au un regim fiscal mai avantajos, iar randamentul obligațiunilor convertibile în acțiuni este, de regulă, superior acțiunilor.

Exemplu : Societatea hotăraște, cu acordul obligatarilor să transforme 1.000 obligațiuni, valoarea nominală fiind de 100.000 lei/acțiune în 600 de acțiuni cu valoarea nominală de 120.000 lei/acțiune.

1) conversia obligațiunilor în acțiuni

1617 = % 100.000.000

“Împrumuturi interne din

emisiuni de obligațiuni

garantate de stat” 1011 72.000.000

“Capital subscris nevărsat”

1041 28.000.000

“Prime de conversie a

obligațiunilor în acțiuni”

MICȘORAREA CAPITALULUI SOCIAL

În conformitate cu prevederile din Legea nr. 31/1991, privind societățile comerciale, republicată, reducerea (micsorarea) capitalului social se poate realize prin următoarele operațiuni:

-prin micșorarea numărului de acțiuni sau părți sociale;

-prin reducerea valorii nominale a acțiunilor sau părților sociale;

-prin scutirea totală sau parțială a acționarilor sau asociaților de vărsămintele datorate;

-prin restituirea către acționari sau asociați a unor cote părți din aporturi; proporțional cu reducerea capitalului social, atunci când micșorarile de capital nu se datorează unor pierderi ale agentului economic;

-prin răscumpărarea acțiunilor proprii, în limita a 10% din capitalul social subscris;

-divizarea societăților comerciale;

-lichidarea societaățlor comerciale;

-alte modalități de reducere a capitalului social prevăzut de lege.

De regulă un prim considerent care poate sta la baza reducerii capitalului social este neconcordanța dintre dimensiunea capitalului social (relativ mare) și volumul acțiunilor desfășurate (relative mici).

Dar aceasta nu este singurul motiv, diminuarea volumului investitiilor putând fi un alt motiv serios, ca de altfel și cedarea de active sau influența unor anumiți factori de conjuctură, care influențeaza piața internă sau inernațională a produselor și serviciilor realizate de firma respectivă.

De asemenea trebuie facută mențiunea că reducerea capitalului social nu se poate face sub limitele prevăzute de lege pentru fiecare formă de organizare juridică a societăților comerciale, iar reducerea valorii nominale a acțiunilor sau reducerea numărului de acțiuni se răsfrânge asupra acționarilor, proporțional cu contribuția la capitalul social.

MICȘORAREA CAPITALULUI SOCIAL PRIN REDUCEREA NUMĂRULUI DE ACȚIUNI

Acționariatul și managementul firmei aleg această soluție de reducere a capitalului social când capitalul social este prea mare în raport cu volumul activităților desfățurate, în cazul retragerii unor acționari sau asociați, respectiv în perioadele de criză pe care le poate traversa societatea comerciala.

MICȘORAREA CAPITALULUI SOCIAL PRIN REDUCEREA VALORII NOMINALE A ACȚIUNILOR

Reprezentanța acționariatului și managementul firmei au această soluție de reducere a capitalului social, în situațiile când capitalul social este excesiv de mare în raport cu volumul activităților desfășurate, sau în alte situații de criză care conduc la luarea acestei decizii.

MICȘORAREA CAPITALULUI SOCIAL PRIN RĂSCUMPĂRAREA DE PE PIAȚA CAPITALULUI A PROPRIILOR ACȚIUNI

Această operațiune de reducere a capitalului social, se încadrează în categoria reducerilor de capital prin rambursarea unei fracțiuni din mărimea acestuia.

Astfel de operațiuni de reducere a capitalului social ca și cele anterior prezentate, produc o diminuare a mijloacelor bănești (-A), respectiv o reducere a capitalurilor proprii (-P) cu influiențe asupra participării la capital a asociaților sau acționarilor.

Exemplu: AGA hotărăște răscumpărarea a 1.000 de acțiuni proprii la prețul de răscumpărare de 120.000 lei/acțiune, valoarea nominală fiind de 100.000 lei/acțiune.

1) Răscumpărarea acțiunilor

502 = 5121 120.000.000

“Acțiuni proprii” “Conturi la bănci in lei”

2) Anularea acțiunilor

% = 502 120.000.000

“Acțiuni proprii”

1012 100.000.000

“Capital subscris vărsat”

20.000.000

“Cheltuieli privind activele

cedate și alte operații de capital”

Dacă prețul de răscumparare este în valoare de 90.000 lei/acțiune, atunci, în contabilitate se înregistreză astfel:

1) Răscumpărarea acțiunilor

502 = 5121 90.000.000

“Acțiuni proprii” “Conturi la banci in lei”

2) Anularea acțiunilor

1012 = % 100.000.000

“Capital subscris vărsat”

502 90.000.000

“Acțiuni proprii”

7583 10.000.000

“Venituri din vânzarea

activelor și din alte

operații de capital”

REDUCEREA CAPITALULUI SOCIAL PRIN ACOPERIREA PIERDERILOR

Acoperirea pierderilor exercițiului din capitalul social are loc numai în cazul în care nu există o altă modalitate de finanțare. În principiu, acoperirea pierderilor se face prin reportare la noul exercițiu, din rezervele legale constituite în acest sens și prin vărsăminte noi pentru reintregirea capitalului.

Practic, apelul la capitalul social intervine în cazul în care se constată că bilanțul prezintă un nivel al pierderilor reportate prea important pentru a putea fi absorbit rapid de beneficiile exercițiilor viitoare.

Principalele modalități financiar-contabile a pierderilor din capitalul social sunt:

– reducerea valorii nominale a acțiunilor;

– reducerea numărului de acțiuni prin răscumpărarea și anularea lor.

Exemplu: Societatea hotăraște acoperirea pierderilor din exercițiul anterior de 15.800.000 și a pierderii exercițiului curent de 8.000.000 din capitalul propriu disponibil:

-prime de emisiune 3.500.000

-rezerve 5.800.000

-capital social 14.500.000

1) Acoperirea pierderilor anterioare

1068 = 1012 5.800.000

“Alte reserve” “Capital subscris varsat”

2)acoperirea pierderilor din exercițiul curent

% = 121 8.000.000

“Profit și pierdere”

1012 4.500.000

“Capital subscris vărsat”

1141 3.500.000

“Prime de emisiune”

MICȘORAREA CAPITALULUI SOCIAL PRIN RETRAGEREA SAU EXCLUDEREA ASOCIAȚIILOR

Retragerea sau excluderea asociaților din cadrul societăților comerciale presupune efectuarea unui șir de operații, dintre care cele mai importante sunt:

-stabilirea valorii imobilizărilor, stocurilor, creanțelor și datoriilor, reprezentând drepturile asociaților retrași;

-determinarea activului net, în baza bilanțului contabil sau a balanțelor sintetice de verificare a conturilor;

-efectuarea partajului activului net, pentru stabilirea părții cuvenite asociaților care se retrag sau sunt excluși.

Exemplu: În cadrul societății unul dintre asociați, cu acceptul A.G.A. își retrag părțile din capitalul social pe care le și primește după cum urmează:

-în numerar 10 părți sociale a 100.000 lei fiecare

-în natură un utilaj în valoare egală cu 100 părți sociale a 100.000 lei fiecare.

1) Se înregistrează restituirea în mod efectiv a aportul

456 = % 11.000.000

“Decontări cu asociații

privind capitalul”

5311 1.000.000

“Casa în lei “

2131 10.000.000

“Echipamente tehnologice”

2) Predarea utilajului către asociat

1012 = 456 11.000.000

“Capital subscris varsat” “Decontări cu asociații

privind capitalul”

MICȘORAREA – CREȘTEREA CAPITALULUI SOCIAL

O societate care lucrează în pierdere și dorește să majoreze capitalul, poate apela la tehnica financiar-contabilă în doi pași succesivi:

a)reducerea capitalului pentru a acoperi pierderile;

b)majorarea capitalului prin încorporarea rezervelor sau prin emiterea de noi acțiuni.

Această dublă operație este cunoscută sub denumirea de “micșorarea acordeonului” sau “însănătoșire financiară”.

Majorarea capitalului prin încorporarea de reserve are loc în cazurile în care pierderile nu depățesc 50% din capital. În caz contrar, creștera se acoperă din emisiunea de noi acțiuni sau chiar conversia obligațiunilor în acțiuni.

3.2. Amortizarea capitalului

Amortizarea capitalului constă în rambursarea depunerilor către acționari fără ca prin aceasta să se reducă mărimea capitalului social. Rambursarea se face din rezervele disponibile constituite sau prin afectarea unei părți din beneficiu. Ca reglementare, amortizarea capitalului se efectuează în virtutea unei dispozitii statutare sau prin decizia Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor.

În scopul de a indica menținerea capitalului de origine, rezerva sau beneficiul care se substituie la fracțiunea rambursată acționarilor este decontată prin crearea a două analize în cadrul contului “Capital subscris vărsat” și anume: capitalul neamortizat și capitalul amortizat. Această ultimă parte de capital este indisponibilă, iar acțiunile echivalente nu participă la primul dividend și au un regim diferit la partajul capitalului realizat la lichidarea societății.

Exemplu: Capitalul subscris vărsat al societății se ridică la 250.000.000 lei. Se decide să se amortizeze capitalul cu 100.000.000 lei prin efectuarea unei părti din rezervele disponibile.

1) Se înregistrează decizia de amortizare a capitalului pentru fracțiunea amortizării

1012 = 456 100.000.000

“Capital subscris vărsat” “Decontări cu asociațăii

privind capitalul”

2) Afectarea rezervelor de amortizare a capitalului pentru fracțiunea amortizata

1068 = 1012 100.000.000

“Alte reserve” “Capital subscris varsat”

3) Virarea la contul de capital a cotei corespunzătoare de capital neamortizat

1012 = 1012.1 150.000.000

“Capital subscris vărsat” “Capital subscris nevărsat”

4) Rambursarea efectivă a acțiunilor

456 = 5121 100.000.000

“Decontări cu asociații “Conturi la banci in lei”

privind capitalul”

3.3.Primele de capital

Primele legate de capital sunt considerate forme de creștere a capitalului social. Acestea sunt reflectate în contabilitate cu ajutorul contului sintetic 104 ”Prime legate de capital”, detaliate pe conturi sintetice de gradul II, fiind structurate astfel:

– prime de emisiune, care apar în cazul noilor emisiuni de acțiuni sau părți sociale, și se stabilesc ca diferență între valoarea de emisiune a noilor acțiuni sau parți sociale, mai mare, și valoarea nominală, mai mică, a acestora, reflectându-se în contabilitate, prin contul 1041” Prime de emisiune”.

Înregistrările contabile aferente acestui cont sunt:

a)Constituirea primelor de capital

456 = % 12.000.000

“Decontări cu asociații

privind capitalul”

1012 10.000.000

“Capital subscris vărsat”

1041 2.000.000

“Prime de emisiune”

b)Utilizarea primelor pentru acoperirea cheltuielilor de constituire

1041 = 201 600.000

“Prime de emisiune” “Cheltuieli de constituire”

c)Încorporarea rezervelor de capital în capitalul rezervelor întreprinderii

1041 = % 1.600.000

“Prime de emisiune”

1011 1.000.000

“Capital subscris vărsat”

600.000

“Rezerve legale”

– prime de fuziune. În contabilitate, prima de fuziune reflectă prin contul 1042 ”Prime de fuziune”, fiind posibilă următoarea înregistrare contabilă, la firma absorbantă, cu ocazia fuziunii societaților comerciale.

456 = % 120.000.000 “Decontări cu asociații

privind capitalul”

1012 100.000.000

“Capital subscris vărsat”

1042 20.000.000

”Prime de fuziune”

– prime de aport. Contabilizarea primei de aport se face cu contul 1043 „Prime de aport”, fiind posibilă, în contabilitate, următoarea înregistrare contabilă

456 = % 72.000.000 “Decontări cu asociații

privind capitalul”

1012 50.000.000

“Capital subscris vărsat”

1043 22.000.000

“Prime de aport”

– prima de conversie a acțiunilor în obligațiuni. Contabilitatea primelor de conversie se conduce cu contul 1044 „Prime de conversie a acțiunilor în obligațiuni”, efectuându-se in contabilitate, înregistrarea:

505 = % 100.000.000

“Obligațiuni emise și

răscumpărate”

1012 72.000.000

“Capital subscris vărsat”

1044 28.000.000

“Prime de conversie a

acțiunilor în obligațiuni”

3.4.Rezerve din reevaluare

Conform OMFP nr. 306/2002 pentru aprobare “Reglementărilor contalile simplificate armonizate cu directivele europene“, imobilizările corporale pot fi supuse reevaluării, prezentându-se în bilanț la valoarea reevaluată și nu la cost istoric.

Contabilitatea rezervelor din reevaluare se conduce cu ajutorul contului 105 “Rezerve din reevaluare“, detaliat pe conturi sintetice de gradul II, fiind structurat astfel :

1051 “Rezerve din reevaluări aferente bilanțului de deschidere”

1058 “Rezerve din reevaluări dispuse prin acte normative”

În contabilitate se pot înregistra următoarele înregistrări

a)în cazul eliminării amortizării cumulate din valoarea brută

% = 1051 48.000.000

“Rezerve din reevaluări aferente

bilanțului de deschidere”

2121 40.000.000

„Constucții”

2812 8.000.000

“Amortizarea constucțiilor”

b)în cazul diminuării valorii construcției ca urmare a reevaluării

% = 2121 101.500.000

„Constucții”

105 48.000.000

“Rezerve din reevaluare”

2812 8.500.000

“Amortizarea constucțiilor”

6588 45.000.000

“Alte cheltuieli de exploatare”

S.C. G.C.L.T. Dambovița nu utilizează acest cont.

3.5.Rezerve

Rezervele sunt considerate surse asimilate celor proprii, deci formă de manifestare a capitalurilor proprii, reprezentând beneficii capitalizate, însă spre deosebire de acestea, nu sunt generate de dividende.

După modul de constituire și utilizare, rezervele sunt reflectate cu ajutorul contului 106 ”Rezerve”, structurându-se astfel:

-1061 “Rezerve legale”

-1062 “Rezerve pentru acțiuni proprii”

-1063 “Rezerve statutare sau contractuale”

-1068 “Alte reserve”

Înregistrările contabile aferente contului 1061 ”Rezerve” sunt următoarele:

a)constituirea rezervelor legale, din profitul brut

129 = 1061 65.000.000

“Repartizarea profitului” “Rezerve legale”

b)acoperirea pierderilor din exercițiile precedente

1061 = 117 280.000.000

“Rezerve legale” “Rezultatul reportat”

În cazul operațiunilor de constituire și utilizare a rezervelor legale la microîntreprinderi, în locul contului 1061 “Rezerve legale” se utilizează contul 106 “Rezerve”.

a)acoperirea pierderilor din răscumpărarea propriilor acțiuni

1062 = 502 7.000.000

“Rezerve pentru acțiuni „Acțiuni proprii”

proprii”

b)contabilizarea rezervei indisponibile aferente valorii acțiunilor proprii dobândite:

129 = 1062 23.000.000

“Repartizarea profitului” “Rezerve pentru acțiuni proprii”

c)contabilizarea disponibilităților rezervei pentru acțiuni proprii ca urmare a anulării sau cedării lor:

1062 = 117 17.000.000

“Rezerve pentru acțiuni proprii” “Rezultatul reportat”

Contabilitatea constituirii și utilizării rezervelor statutare se efectuează cu ajutorul contului 1063 “Rezerve statutare sau contractuale”, fiind posibile următoarele înregistrari:

a)contabilizarea constituirii rezervelor statutare din beneficiile nete:

129 = 1063 29.000.000

“Repartizarea profitului” “Rezerve statutare sau contractuale”

b)contabilizarea folosirii rezervelor statutare pentru a acoperii pierderile reportate sau ale exercițiului financiar încheiat:

1063 = 117 13.500.000

“Rezerve statutare sau contractuale” “Rezultatul reportat”

Contabilitatea constituirii și utilizării altor rezerve se conduce cu ajutorul contului 1068 “Alte rezerve”.

În contabilitate, în legatură cu alte rezerve, sunt posibile următoarele înregistrari:

a)contabilizarea constituirii altor rezerve pe seama profiturilor nete:

129 = 1068 18.800.000

“Repartizarea profitului” “Alte rezerve”

b)contabilizarea constituirii altor rezerve pe seama primelor legate de capital:

% = 1068

“Alte rezerve”

1041

“Prime de emisiune”

1042

”Prime de fuziune”

1043

“Prime de aport”

1044

“Prime de conversie a acțiunilor

în obligațiuni”

c)contabilizarea diferențelor dintre valoarea titlurilor de participare primite și valoarea nominalizată a imobilizărilor corporale.

% = 1068

“Alte rezerve”

261

“Titluri de participare deținute

la filiale din cadrul grupului”

262

“Titluri de participare deținute

la societăți din afara grupului”

263

“Imobilizări financiare sub forma

de interese de participare”

265

“Alte titluri imobilizate”

d)utilizarea altor rezerve pentru majorarea capitalului social:

1068 = 1012

“Alte rezerve” “Capital subscris vărsat”

După cum se observă SC G.C.L.T SA nu utilizează, decât contul 1061“Rezerve legale”.

3.6.Rezultatul reportat

Conform O.M.F.P. nr.306/2002 pentru aprobarea Reglementărilor Contabile Simplificate, armonizate cu Directivele Economice Europene s-a introdus în lista de conturi sș contul 117”Rezultatul reportat”, cont sintetic de gradul I.

În contabilitate, în legatură cu contul 117”Rezultatul reportat” se pot face următoarele înregistrări contabile:

a)acoperirea pierderilor ale exercițiilor financiare precedente din profitul exercițiului curent:

129 = 117 23.800.000

“Repartizarea profitului” ”Rezultatul reportat”

b)acoperirea pierderilor contabile ale exercițiilor precedente din alte rezerve:

1068 = 117 21.500.000

“Alte rezerve” ”Rezultatul reportat”

c)reducerea capitalurilor proprii cu mărirea pierderilor înregistrate în exercițiiele financiare precedente

121 = 117 18.500.000

“Profit si pierdere” ”Rezultatul reportat”

d)contabilizarea rezultatului favorabil provenit din corectarea erorilor contabile

% = 117 50.000.000

”Rezultatul reportat”

4111 32.000.000

„Clienți”

461 12.000.000

„Debitori diverși”

4282 6.000.000

„Alte creanțe în legătură

cu personalul”

e)pierderile contabile realizate în exercițiile financiare precedente

117 = 121 13.500.000

”Rezultatul reportat” “Profit și pierdere”

f)profitul net realizat în exercițiile financiare precedente repartizat pentru constituirea rezervelor

117 = % 20.000.000

”Rezultatul reportat”

1063 14.000.000

“Rezerve statutare sau

contractuale”

1068 6.000.000

“Alte rezerve”

g)profit net realizat în exercițiile precedente reportat pentru participarea personalului la profit

117 = 424 28.000.000

“Rezultatul reportat” “Participarea personalului

la profit”

h)repartizarea profitului net repartizat în exercițiile precedente pentru vărsămintele din profitul net al regiilor autonome

117 = 446 53.000.000

“Rezultatul reportat” “Alte impozite, taxe și

vărsăminte asimilate”

i)repartizarea profitului net repartizat în exercițiile precedente pentru dividendele cuvenite acționarilor sau asociațiilor

117 = 457 13.800.000

“Rezultatul reportat” “Dividende de plată”

Față de această utilizare a contului 117 “Rezultatul reportat” în lista de conturi prevazută de catre O.M.F.P. nr. 94/1991 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE și cu Standardele Internaționale de contabilitate se prevede o detaliere în conturi operaționale a rezultatului reportat, și anume:

-contul 1171 “Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat, respectiv pierderea nerecuperată”, care practic preia operațiile exemplificate pentru contul 117 “Rezultatul reportat” pentru unitățile care aplica O.M.F.P. 306/2002

-contul 1172 “Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima dată a IAS, mai puțin IAS 29”

a)În primul an al retratării conturilor se constată în contul 1068 “Alte rezerve”, în analitic separate, suma de 12.000.000 lei reprezentând “Fondul de premiere”

1068 = 1172 12.000.000

“Alte rezerve” “Rezultatul reportat provenit din

adoptarea pentru prima dată a IAS,

mai puțin IAS 29”

b)Diminuarea valorii stocurilor de produse finite constate cu ocazia retratării posturilor de stocuri, cu costurile de administrație și conducere, include în mărimea acestora:

1172 = 345 15.800.000

“Rezultatul reportat provenit din “Produse finite”

adoptarea pentru prima dată a

IAS, mai puțin IAS 29”

– contul 1173 ‘Rezultatul reportat provenit din modificările politicilor contabile’

a)diminuarea valorii unui mijloc de transport cu mărimea diferențelor de curs valutar:

1173 = 2133 42.000.000

„Rezultatul reportat provenit din „Miloace de transport”

modificările politicilor contabile”

b)rezerva de curs valutar creată în anii anteriori pentru disponibilitățile în valută se reia în cel de-al doilea an al aplicării efective a I.A.S. – urilor la reultatul reportat:

1068 = 1173 18.000.000

”Alte rezerve” „Rezultatul reportat provenit din

modificările politicilor contabile”

– Vontul 1174 ‘Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor fundamentale”

a)corectarea erorilor descărcării în plus a gestiunii :

301 = 1174 18.000.000

„Materii prime” „Rezultatul reportat provenit din

corectarea erorilor fundamentale”

b)corectarea mărimii impozitului pe profit aferent anului anterior 

1174 = 441 28.000.000 „Rezultatul reportat provenit din “Impozitul pe profit”

corectarea erorilor fundamentale”

– Contul 1175 “Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din reserve de reevaluare”

a)trecerea rezervei din reevaluare asupra rezultatului reporta

1058 = 1175 32.000.000

„Rezerve din reevaluări “Rezultatul reportat reprezentând

dispuse prin acte normative” surplusul realizat din reserve

de reevaluare”

S.C. G.C.L.T S.A. nu utilizează acest cont.

3.7. Rezultatul exercițiului

Pentru contabilizarea rezultatului exercițiului s-a rezervat grupa de conturi 12 “Rezultatul exercițiului” în cadrul căreia s-au instituit și nominalizat două conturi, și anume:

– contul 121 „ Profit și pierdere”

a) închiderea conturilor de venituri la sfârșitul fiecărei luni

% = 121 219.000.000 „Profit și pierder”

701 58.000.000

“Venituri din vânzarea

produselor finite”

707 79.000.000

„Venituri din vânzarea

mărfurilor”

781 48.000.000 “ Venituri din privizioane

privind activitatea de exploatare”

7864 34.000.000

“Venituri din privizioane pentru

deprecierea activelor circulante”

b) închiderea conturilor de cheltuieli la sfârșit de lină:

121 = % 141.000.000

„Profit și pierder”

601 22.000.000

“Cheltuieli cu materiile prime”

611 20.000.000

“Cheltuieli cu întreținerea și

reparațiile”

621 32.000.000

“Cheltuieli cu colaboratorii”

641 18.000.000

“Cheltuieli cu salariile

personalului”

654 32.000.0000

“Pierderi din creanță

și debitori diverși” 

663 17.000.000

“Pierderi din creanțe legate

de participați”

c) pierderea contabilă reportată:

117 = 121 29.000.000

“ Rezultatul reportat” “Profit și pierdere”

d) profit net realizat în exercițiul precedent și nesupuse repartzării:

121 = 117 23.000.000

“Profit și pierdere” “ Rezultatul reportat”

e) Profit net realizat în exercițiul precedent, care a fost repartizat pe destinații:

121 = 129 35.000.000

“Profit și pierdere” “Repartizarea profitului”

– contul 129 “Repartizarea profitului” Având în vedere repartizările posibile de efectuat ale profiturilor realizate,în legătură cu contul 129 “Repartizarea profitului” se poate face următoarele înregistrări:

a) constituirea rezervelor

129 = %

“Repartizarea profitului”

1061

“Rezerve legale”

1062

“Rezerve pentru acțiuni

proprii”

1063

“Rezerve statutare sau

contractuale”

1068

“Alte rezerve”

b) acoperirea pierderilor contabile realizate în exercițiile precedente din profitul realizat în exercițiul curent:

129 = 117 17.000.000

“Repartizarea profitului” “ Rezultatul reportat”

c) profitul net realizat din exercițiul precedent:

121 = 129 18.000.000

“Profit și pierdere” “Repartizarea profitului”

S.C. G.C.L.T S.A. nu utilizează acest cont.

3.8. Provizioane pentru riscuri și cheltuieli

Provizioane pentru riscuri și cheltuieli au ca obiect acoperirea unor riscuri și cheltuieli viitoare, care la data închiderii unui exercițiu sunt determinate ca și cuantum dar sunt neprevizibile ca moment de timp în care ar putea deveni exigibile.

Penru contabilizarea provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli s-a rezervat, conform O.M.F.P. nr. 94/2001, în lista de conturi grupa 15 “Provizioane pentru riscuri și cheltuieli” în cadrul căreia s-au instituit și nominalizat următoarele conturi operațioanale:

– 1511 „Provizioane pentru litigii”

– 1152 „Provizioane pentru garanți acordate clianților”

– 1153 „Provizioane pentru dezafectarea imobilizărilor și alte acțiuni similare legate de acestea”

– 1154 „Provizioane pentru restructurare”

– 1518 „Alte provizioane pentru riscuri și cheltuieli”

S.C. G.C.L.T S.A. nu utilizează acest cont, dar în contabilitate se pot efectua următoarele operațiuni:

– 1511 „Provizioane pentru litigii”

a) constituirea provizioane pentru litigii:

6812 = 1511

„Cheltuieli de exploatare „Provizioane pentru litigii”

privind provizioanele pentru

riscuri și cheltuieli”

b) anularea provizionului pentru litigii:

1511 = 7812

„Provizioane pentru litigii” „Venituri din provizioane pentru

riscuri și cheltuieli”

-1152 „Provizioane pentru garanți acordate clienților”

a) provizioane pentru garanții acordate clienților

6812 = 1512

„Cheltuieli de exploatare „Provizioane pentru garanți

privind provizioanele pentru acordate clienților”

riscuri și cheltuieli”

b) preluarea la venituri a provizioanelor pentru bunurile vândute cu garanție:

1512 = 7812

„Provizioane pentru garanți „Venituri din provizioane pentru

acordate clienților” riscuri și cheltuieli”

– 1153 „Provizioane pentru dezafectarea imobilizărilor și alte acțiuni similare legate de acestea”

a) contabilizarea provizionului pentru demontarea, mutarea și refacerea terenului:

% = 1513

„Provizioane pentru dezafectarea

imobilizărilor și alte acțiuni

similare legate de acestea”

212

„Construcți”

2112

“Amenajări de terenuri”

– 1154 „Provizioane pentru restructurare”

a) provizioane pentru restructurare:

6812 = 1154

„Cheltuieli de exploatare „Provizioane pentru restructurare”

privind provizioanele pentru

riscuri și cheltuieli”

b) anularea provizionului constituit pentru restructurare:

1514 = 7812

„Provizioane pentru „ Venituri din provizioane pentru

restructurare” riscuri și cheltuieli”

3.9.Împrumuturi și datorii asimilate

Contabilitatea acestor împrumuturi și datori asimilate se ține pe următoarele categori:

– împrumuturi din emisiuni de obligațiuni și prime de rambursare a acestora

– credite bancare pe termen lung și mediu

– alte împrumuturi și datorii asimilate

-dobânzi aferente acestora

Contabilitatea împrumuturi din emisiuni de obligațiuni se realizează cu ajutorul contului 161”Împrumuturi din emisiuni de obligațiuni”

S.C. G.C.L.T. S.A. utilizează doar contul 167 “Alte împrumuturi și datorii asimilate”,dar în contabilitate se pot efectua următoarele înregistrări:

a)valoarea concesiunilor preluate:

167 = 205 28.000.000

“Alte împrumuturi și datorii “Concesiuni, brevete, licențe,

asimilate” mărci comerciale și alte drepturi

și valori similare”

b)sumele încasate reprezentând alte împrumuturi și datorii asimilate:

5121 = 167 32.000.000

“Conturi la bănci în lei” “Alte împrumuturi și datorii

asimilate”

c)valoarea imobilizărilor corporale luate în leasing:

213 = 167 18.000.000

“Instalați tehnice, mijloace de “Alte împrumuturi și datorii

transport, animale și plantații” asimilate”

d)obligația de plată a ratelor pe baza facturilor emise de locator:

167 = 404 13.000.000

“Alte împrumuturi și datorii „Furnizori de imobilizări”

asimilate”

Conform O.M.F.P. NR. 94/2001. în lista de conturi mai există și alte conturi aferente împrumuturilor și datoriilor asimilate, și anume:

– 161 „Împrumuturilor și datoriilor asimilate”

– 162 “Credite bancare pe termen lung”

– 166 “Datorii ce privesc imobilizările financiare”

– 168 “Dobânzi aferente împrumuturilor și datoriilor asimilate”

– 169 “Prime privind rambursarea obligațiunilor”

În contabilitate sunt posibile următoarele înregistrări:

– 161 „Împrumuturilor și datoriilor asimilate”

a)împrumuturile din emisiuni de obligațiuni convertite în acțiuni

161 = 456

„Împrumuturilor și datoriilor „Decontări cu asociații privind

asimilate” capitalul”

b)suma împrumuturile din emisiuni de obligațiuni rambursate”

161 = 5121

„Împrumuturilor și datoriilor „Conturi la bănci în lei”

asimilate”

c)valoarea obligațiunilor emise și răscumpărate, anulate

161 = 505

Împrumuturilor și datoriilor „Obligațiuni emise și răscumpărate”

asimilate”

d)suma împrumuturilor obținute la valoarea de rambursare a obligațiunilor emise

461 = 161

“Debitori diverși” “ Împrumuturilor și datoriilor

asimilate”

e)suma primelor de rambursare aferente împrumuturilor din emisiune de obligațiuni

169 = 161

“Prime privind rambursarea „Împrumuturilor și datoriilor

obligațiunilor” asimilate”

f)diferențe de curs valutar

665 = 161

“Cheltuieli din diferențe „Împrumuturilor și datoriilor

de curs valutar” asimilate”

– 162 “Credite bancare pe termen lung”

a)suma creditelor rambursate

1621 = 5121

“Credite bancare pe “Conturi la bănci în lei”

termen lung”

b)suma creditelor pe termen lung primite

% = 1621

“Credite bancare pe termen lung”

401

“Furnizori”

404

„Furnizori de imobilizări”

5121

“Conturi la bănci în lei”

– 166 “Datorii ce privesc imobilizările financiare”

a)sumele restituite societăților comerciale care dețin participații

1661 = 1512

“Datorii ce privesc “Conturi la bănci în lei”

imobilizările financiare”

b) sumele încasate societăților comerciale care dețin participații

1512 = 1661

“Conturi la bănci în lei” “Datorii ce privesc

imobilizările financiare”

– 168 “Dobânzi aferente împrumuturilor și datoriilor asimilate”

a)valoarea dobânzilor datorate și facturate

1681 = 404

“Dobânzi aferente “Furnizori”

împrumuturilor și datoriilor

asimilate”

b)valoarea dobânzilor evidențiate în avans potrivit prevederilor contractuale

471 = 1681

„Cheltuieli înregistrate „Dobânzi aferente

în avans” împrumuturilor și datoriilor

asimilate”

– 169 “Prime privind rambursarea obligațiunilor”

a)valoarea primelor de rambursare amortizate

686 = 169

„Cheltuieli financiare privind „Prime privind rambursarea

amortizările și provizioanele” obligațiunilor

CAPITOLUL IV

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ PRIVIND CAPITALURILE PROPRII

4.1.Analize bilanțiere privind capitalurile proprii

4.1.1. Analiza situațiilor patrimoniale

Analiza situației patrimoniului pune în evidență capitalurile proprii și situația netă. Capitalurile proprii se pot determina în două momente distincte:

– înainte de repartizarea profitului, rezultatul fiind reflectat distinct în structura lor;

– după repartizarea profitului, caz în care rezultatul nu mai apare în structura capitalurilor, el fiind repartizat între dividende și rezerve, atunci când este profit și virat la rezultatul reportat, atunci când este pierdere.

Situația netă a capitalurilor proprii este un indicator al situației financiar-patrimoniale reflectând influența profit-fiscalitate asupra capitalurilor proprii. Această situație se calculează ca sumă a următoarelor elemente: capital social, prime legate de capital, diferențe din reevaluare, rezultat reportat și rezerve.

Deosebirea între situația netă și capitalurile proprii constă în faptul că primul element nu include subvențiile pentru investiții și provizioanele reglementate, aceste elemente având consecințe de ordin fiscal.

Modelul actual de bilanț reflectă capitalurile proprii după repartizarea rezultatelor și oferă o imagine fidelă a patrimoniului dând posibilitatea calculării nivelului real al capitalurilor proprii și al situației nete.

Situația netă se determină cu ajutorul indicatorilor:

1-Activ net contabil

2-Activ net corijat

1.Activul net contabil, indicator de evaluare patrimonială se poate calcula prin două procedee:

a)ca diferență între activul real și datorii și exprimă mărimea patrimoniului ce ar trebui să revină asociaților dacă aceștia ar împărți elementele de activ după plata datoriilor. Formula de calcul este:

Activ net contabil = Activ real – Datorii

b) ca diferență între capitalurile proprii și activul fictiv, după relația:

Activ net contabil = Capitaluri proprii +/- Diferențe din evaluare -Activ fictiv

Capitalurile proprii se determină prin însumarea elementelor componente. Masa patrimonială a capitalurilor proprii necesită unele comentarii:

-nu se va ține cont de capitalul subscris și nevărsat, deducându-l din activ și pasiv;

-în situația în care provizioanele pentru riscuri și cheltuieli se dovedesc a fi nejustificate ele sunt asimilate rezervelor latente și deci adăugate capitalurilor proprii.

Activul fictiv rezultă din regruparea posturilor: cheltuieli de constituire, cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciții, cheltuieli de cercetare dezvoltare, prime de rambursare a obligațiunilor și diferențe de conversie activ ce au caracterul de nonvalori, fiind prezențe temporare în cadrul bilanțului.

În situația în care substanțializarea capitalului este neterminată, creanțele față de acționari pentru capitalul subscris și nevărsat diminuează capitalurile proprii.

În funcție de gruparea elementelor patrimoniale în active reale și active fictive, respectiv pasive reale (datoriile) și pasive fictive (capitalurile proprii) se conturează două relații de calcul a activului net contabil:

Activ net contabil = Activ real – Pasiv real

Sau

Activ net real = Pasiv fictiv – Activ fictiv

Activul net contabil este utilizat în evaluare doar în condiții de stabilitate economică pentru că utilizează costuri istorice care își pier semnificația în cazul unei economii de tip inflaționist.

2.Activul net corijat se calculează pornind de la activul net contabil care este corectat în ceea ce privește activele patrimoniale, datoriile fiind foarte puțin sau deloc corectate.

Potrivit reglementărilor contabile și fiscale, activele sunt înregistrate la costul de intrare sau valoarea inițială, consemnându-se doar deprecierile (plusvalori sau subvalori).

Totalitatea elementelor de activ reevaluate reprezintă valoarea matematică a activului sau activul corijat, relația de calcul fiind:

Activ net corijat = Valoarea matematică a activelor – Total datorii

Activul net corijat constituie valoarea intrinsecă a întreprinderii sau valoarea patrimonială propriu-zisă și are următoarele forme:

-valoarea substanțială brută, formată din activul total reevaluat la care se adaugă elementele de activ care nu aparțin întreprinderii, dar care se află în exploatare din care se scade valoarea elementelor de activ ce aparțin întreprinderii dar nu participă la exploatare;

-valoarea substanțială netă formată din valoarea substanțială brută din care se scad datoriile.

Formulele de determinare a activului net corijat sunt:

1)Activ net corijat = Activ real corijat – Pasiv real

2)Activ net corijat = Capitaluri proprii + Plus valoare – Subvaloare – Activ fictiv

Activul net contabil și activul net corijat reprezintă valori corespunzătoare opticii vânzătorului care decide voluntar vânzarea activelor sale. Aceste valori se obțin pe baza datelor din bilanțul contabil stabilit prin aplicarea principiului contabil al continuității activității care presupune că întreprinderea nu va intra în stare de lichidare.

4.1.2. Analiza capitalurilor prin metoda ratelor

(ratele privind structura pasivului)

O rată este un raport între două mărimi relativ omogene putând fi utilizată ca instrument de investigare și de analiză atât în timp, cât și în spațiu. În analiza capitalurilor proprii o semnificație deosebită o au ratele de structură ale pasivului.

Ratele de structură ale pasivului permit aprecierea politicii financiare a firmei prin punerea în evidență a unor aspecte privind stabilitatea și autonomia financiară a acesteia. Din această categorie fac parte:

– Rata stabilității financiare (RSF)

– Rata autonomiei financiare (RAF)

-Rata de îndatorare (RÎ)

Rata stabilității financiare ilustrează modul în care întreprinderea se finanțează pe termen mai mare de un an. Se disting două modele de calcul:

1)RSF=

Capitalul permanent=Capitaluri proprii+Obligații pe termen lung

Pentru a fi optimă această rată trebuie să ia valori mai mari de 0,66 (2/3)

2)RSF=

Acest raport mai poate fi denumit ca rată a insecurității financiare; pentru a fi optimă trebuie să ia valori mai mici de 0,33 (1/3).

Rata autonomiei financiare măsoară dimensiunea capitalurilor proprii și îmbracă două forme:

1)Rata autonomiei financiare globale (RAG):

RAG=

Ponderea capitalurilor proprii, respectiv a obligațiilor în totalul pasivelor diferă de la o firmă la alta în funcție de politica financiară proprie fiecăreia, de condițiile concrete ale acestora, de eficiența deciziilor financiare.

Se recomandă ca satisfăcătoare pentru echilibrul financiar o RAG 1/3.

2)Rata autonomiei financiare la termen(RAT) este mai semnificativă decât cea globală pentru că permite aprecieri precise prin implicarea structurii capitalului permanent. Acestă rată poate fi calculată în două moduri:

RAT=

Pentru asigurarea autonomiei financiare capitalurile proprii trebuie să reprezinte cel puțin jumătate din cel permanent, deci RAT 0,5.

RAT=

Acest raport exprimă gradul de independență financiară a firmei, independență ce este asigurată atunci când capitalul propriu este egal sau mai mare în raport cu suma obligațiilor la termen, deci RAT1.

Rata de îndatorare măsoară gradul apelului întreprinderii la surse străine de finanțare și poate fi calculată ca:

1)Rată de îndatorare globală (RÎG), după modelul:

RÎG=

Această rată trebuie să fie subunitară, îndepărtarea de 1 semnificând o reducere a îndatorării firmei, respectiv o creștere a autonomiei financiare.

2)Rată a îndatorării la termen (RÎT) calculată în două moduri:

RÎT=

RÎT 0,5

RÎT=

RÎT 1

Indiferent de forma sa de calcul rata de îndatorare caracterizează dependența financiară a întreprinderii și gradul de risc al politicii sale financiare.

Din bilanțul contabil încheiat la 31.XII.2003 la S.C. G.C.L.T. DÂMBOVIȚA S.A.rezultă următoarele valori ale:

Capital propriu =2.998.363 mii lei

Datorii pe termen mediu și lung = 9.871.796 mii lei

Capital permanent =12.870.159 mii lei

Datorii pe termen scurt = 17.006.239 mii lei

Datorii totale = 26.878.035 mii lei

Pasiv total = 12.870.159 mii lei

Pornind de la aceste valori, ratele de structură pasiv prezentate anterior sunt:

1)Rata stabilității financiare (RSF):

RSF = > 66%

RSF = >66%

Se constată astfel, faptul că stabilitatea financiară a societății este ridicată, societatea asigurându-și finanțarea din surse durabile, în cadrul cărora ponderea capitalurilor proprii este covârșitoare (92 %).

2)Rata autonomiei financiare

2.1)Rata autonomiei financiare globale (RAG)

RAG = % < 33%

2.2)Rata autonomiei financiare la termen (RAT)

RAT = % < 50%

Sau

RAT = % < 100%

Prin politica financiară dusă i s-a asigurat societății o autonomie financiară scăyută, o independență financiară care nu îi va permite pe viitor să ia decizii în toată libertatea și să contracteze noi împrumuturi pe termen lung în condițiile unei rate a inflației și a dobânzii nefavorabile, în sensul creșterii acestuia.

3)Rata de îndatorare

3.1)Rata de îndatorare globală (RÎG)

RÎG =

3.2)Rata de îndatorare la termen (RÎT)

RÎT = % > 50%

Sau

RÎT =% 100%

Valorile obținute pentru ratele îndatorării globale și la termen sunt în concordanță cu cele ale ratelor autonomiei financiare. Cele două categorii de valori conduc la concluzia că factorii de decizie ai societății S.C. G.C.L.T. S.A. duc o politică financiară în care gradul de risc este foarte ridicat.

Această optică este justificată în condițiile unei economii în tranziție (cum este cazul țării noastre) în care stabilitatea monetară și financiară sunt foarte reduse, însă printr-o analiză atentă și fundamentare a deciziilor financiare managerii societății ar fi putut contracta împrumuturi pe termen lung care asigură o permanență a surselor de finanțare avantajoase pentru societate, fără a periclita independența și autonomia financiară a acesteia, asigurându-și, în același timp, surse durabile de finanțare.

4.1.3.Analiza echilibrului financiar pe baza tabloului de finanțare

Bilanțul și contul de profit și pierdere nu oferă suficiente informații cu privire la fluxurile financiare ale unei societăți comerciale.

Pentru a surprinde fluxurile nete de trezorerie practica financiară a elaborat tabloul de finanțare pe baza celor două documente de sinteză: bilanțul și contul de profit și pierdere.

Scopul elaborării tabloului de finanțare este acela de a explica formarea fondului de rulment și relația acestuia cu soldul de trezorerie prin intermediul fluxurilor monetare ale exercițiului încheiat.

Prima parte a tabloului de finanțare analizează modul cum s-a realizat, în dinamică, echilibrul structural între elementele stabile ale bilanțului (utilizări și resurse stabile), iar partea a doua analizează modul cum s-a utilizat fondul de rulment în realizarea echilibrului funcțional între elementele ciclice ale bilanțului (utilizări și resurse ciclice) și a echilibrului monetar între încasări și plăți.

Ecuația fundamentală pe care o explică tabloul de finanțare este:

FR = NFR + TN , adică variația fondului de rulment este reconstruibilă prin cumularea variației necesarului de fond de rulment cu variația trezoreriei nete (cash-flow).

Fondul de rulment este expresia echilibrului financiar pe termen lung (între capitalul permanent și activele imobilizate) care contribuie și la menținerea echilibrului financiar pe termen scurt, la reducerea gradului de îndatorare și la sporirea siguranței unei întreprinderi.

Fondul de rulment se determină ca diferență între capitalul permanent și activele imobilizate, după formula:

FR = Cp – AI unde FR = fond de rulment

Cp = capital permanent

AI = active imobilizate

Nevoia de fond de rulment, nevoie temporară de resurse apare atunci când resursele temporare sunt mai mici decât alocările temporare și se calculează după fomula:

NFR = Acex – Dcex unde: NFR = necesar de fond de rulment

Acex = active circulante de exploatare și

în afara exploatării

Dcex = datorii de exploatare și în

afara exploatării

Trezoreria netă este dată de surplusul de fond de rulment față de nevoia de fond de rulment și este calculată după formula:

TN = FR – NFR unde: TN = trezoreria netă

FR = fond de rulment

NFR = necesar de fond de rulment

Trezoreria netă, potrivit regulilor echilibrului financiar, se mai calculează și ca diferență între disponibilitățile bănești și creditele de trezorer

TN = Db – Crt unde : TN = trezorerie netă

Db = disponibilități bănești

Crt = credite de trezorerie

Așadar, tabloul de finanțare reflectă fluxurile de resurse stabile (permanente) și cele pe termen scurt (ciclice, temporare) fiind astfel un instrument principal al gestiunii financiare pentru analiza și previziunea variației fondului de rulment și a variației trezoreriei nete.

Plecând de la elementele teoretice prezentate mai sus și folosind ca sursă informațională bilanțul contabil încheiat la 31.XII.2003 situația echilibrului financiar la S.C. G.C.L.T. Dambovita S.A. se prezintă astfel :

În optica funcțională echilibrul financiar este asigurat dacă FR NFR și deci TN 0.

În cazul S.C. G.C.L.T. Dâmbovița S.A. această relație nu este respectată întrucât FR =592.903 mii lei < NFR = 3.093.180 mii lei, iar TN = 4.123.476 mii lei > 0.

Așadar, fondul de rulment nu este suficient de mare pentru a asigura finanțarea nevoii de fond de rulment dar trezoreria pozitivă permite societății efectuarea de plasamente și deținerea de disponibilități.

4.2.Analiza performanțelor întreprinderii pe baza

contului de profit și pierdere

4.2.1.Analiza pe baza soldurilor intermediare de gestiune

Pornind de la structura contului de profit și pierdere se poate elabora „Tabloul soldurilor intermediare de gestiune”, care constituie o sursă suplimentară de informații pentru determinarea și analiza rezultatelor pe diferite trepte ale formării lor. În realitate acest tablou nu constituie decât o altă variantă de prezentare a contului de rezultate, variantă prin care se pun în evidență indicatori parțiali de rezultate care prezintă următoarele semnificații:

-marja comercială caracterizează întreprinderile din sfera comerțului și reprezintă excedentul de valoare peste costul de cumpărare al mărfurilor;

-producția exercițiului caracterizează activitatea întreprinderii industriale indiferent de destinația producției realizate;

-valoarea adăugată reprezintă suma remunerării factorilor de producție (munca, capitalul) și a statului;

-rezultatul brut al exploatării indică contribuția exploatării la formarea rezultatelor, mărimea sa fiind independentă de sistemul de amortizare, de politica fiscală și financiară;

-rezultatul exploatării pune în evidență rezultatul degajat din exploatare după luarea în considerare a tuturor cheltuielilor de producție și comercializare și a riscurilor de exploatare (ține cont de politica de amortizare și de constituire a provizioanelor);

-rezultatul curent caracterizează activitatea curentă a firmei și permite aprecierea impactului politicii financiare a întreprinderii asupra rentabilității;

-rezultatul excepțional caracterizează activitatea firmei privită din punct de vedere al deficiențelor de organizare și management;

-rezultatul net al exercițiului este partea care rămâne la dispoziția firmei și este destinată remunerării proprietarilor(dividende), constituirii fondurilor proprii (autofinanțare).

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune întocmit la S.C. G.C.L.T. Dambovița S.A (pe baza conturilor de profit și pierdere încheiate la 31.XII.2003) se prezintă astfel:

pentru exercițiul 2002

pentru exercițiul 2003

Se constată o îmbunătățire semnificativă a activității în 2003 față de 2002.

Marja comercială a cunoscut o scădere de 2 %. Însă ameliorarea majoră constă în creșterea de 24 % a valorii adăugate în condițiile creșterii producției exercițiului și ceea ce este mai important, a producției vândute.

Astfel rezultatul brut al exploatării pozitiv în ambele exerciții a cunoscut o creștere de 239 ori. Așa cum se poate observa exercițiul 2002 s-a încheiat cu o pierdere foarte mare, datorată în special rezultatului extraordinar.

4.2.2. Analiza capacității de autofinanțare

Analiza și diagnoza financiară privind performanțele societăților comerciale acordă o atenție deosebită capacității de autofinanțare. La rândul ei, analiza capacității de autofinanțare ocupă un rol deosebit în diagnoza performanțelor privind rentabilitatea întreprinderilor.

Conținutul capacității de autofinanțare are o semnificație complexă, reprezentând ansamblul disponibilităților proprii care, la sfârșitul exercițiului financiar, după remunerarea factorilor de producție vor rămâne la dispoziția întreprinderilor.

Capacitatea de autofinanțare este un surplus net global. Caracterul net se explică prin determinarea acestui indicator după deducerea impozitului pe profit, iar caracterul global prin faptul că este degajată de întreaga activitate a întreprinderii (exploatare, financiară, excepțională).

Capacitatea de autofinanțare (CAF) se poate determina prin două metode:

1)metoda diferențelor: diferența dintre totalul veniturilor monetare și cel al cheltuielilor monetare:

CAF = Venituri monetare – Cheltuieli monetare

Veniturile monetare=Venituri din exploatare +Venituri financiare-Venituri extraordinare-Veniturile nemonetare

Veniturile nemonetare=Venituri din provizioane+ Subventii pentru investitii virate la venituri+ Venituri din cedarea activelor

Cheltuielile monetare=Cheltuielide exploatare+Cheltuieli financiare-Cheltuieli extraordinare+Impozitul pe profit-Cheltuielile nemonetare

Cheltuielile nemonetare=Cheltuielile cu amortizarile si provizioanele+Cheltuieli cu cedarea activelor

2)metoda aditivă, metodologia de determinare a capacității de auto finanțare fiind în acest caz:

Rezultatul brut al exploatării (excedent brut sau deficit brut)

+ Alte venituri din exploatare

– Alte cheltuieli aferente exploatării

+ Venituri financiare (cu excepția veniturilor din provizioane)

– Cheltuieli financiare (cu excepția cheltuielilor financiare privind amortizările și provizioanele)

+ Venituri extraordinare (cu excepția veniturilor din vânzarea activelor, subvențiilor pentru investiții virate în rezultatul exercițiului veniturilor excepționale din provizioane)

– Cheltuieli extraordinare (cu excepția valorii nete a activelor cedate, cheltuielilor excepționale privind amortizările și provizioanele)

– Impozitul pe profit

= Capacitatea de autofinanțare a exercițiului (CAF)

Pentru verificarea mărimii CAF-ului se poate utiliza următoarea metodă de calcul analitică:

Rezultatul exercițiului

+ Amortizări și provizioane- pentru exploatare

– financiare

– extraordinare

– Venituri din provizioane – pentru exploatare

– financiare

– extraordinare

+ Valoarea netă contabilă a activelor cedate

– Venituri din vânzarea activelor

-Subvenții pentru investiții virate în rezultatul exercițiului

Capacitatea de auto finanțare a exercițiului (CAF)

Indiferent de modalitatea de calcul, CAF este un indicator ce permite aprecierea rezultatelor întreprinderii și a capacității acesteia de a degaja resurse interne de finanțare din propria sa activitate sau, altfel spus, mărimea CAF condiționează posibilitatea întreprinderii de a-și rambursa datoriile.

Cu ajutorul CAF se poate determina o rată, denumită rată de rambursare a datoriilor financiare (RCAF), ce indică numărul de ani necesari pentru a asigura rambursarea datoriilor financiare pe baza CAF-urilor degajate de întreprindere.

Formula de calcul a acestei rate este:

RCAF=

CAF nu reprezintă decât o autofinanțare potențială. Bogăția creată în mod real se apreciază după deducerea remunerării acționarilor. Astfel:

Autofinanțarea exercițiului = CAF – Dividende

Autofinanțarea mărește independența financiară a întreprinderii, permite o strategie de preț mai competitivă, precum și creșterea valorii bursiere a acțiunilor.

În analiza economico-financiară pe lângă autofinanțarea în mărimea absolută se cunosc și ratele autofinanțării. Acestea sunt:

– Rata autofinanțării imobilizărilor corporale:

R1=

– Rata autofinanțării imobilizărilor corporale și necorporale:

R2=

-Rata autofinanțării nevoilor globale de finanțare:

R3=

Pentru S.C. G.C.L.T. Dambovita S.A. indicatorii prezentați mai sus iau următoarele valori:

CAF prin metoda deductivă:

– mii lei –

CAF prin metoda aditivă:

– mii lei –

CAF trebuie să permită întreprinderii refacerea capitalului consumat (prin amortizare) și acoperirea riscului apariției unor pierderi probabile sau cheltuieli (prin provizioanele constituite), precum și finanțarea dezvoltării (creșterii economice) societății.

La S.C. G.C.L.T. SA Dâmbovița, capacitatea de autofinanțare a avut o evoluție favorabilă, crescând în anul 2003 față de 2002 cu 1,78 %. CAF nu reprezintă decât o autofinanțare potențială

Autofinanțarea contribuie la consolidarea structurii financiare a întreprinderii și creșterea libertății de acțiune a acesteia.

Autofinanțarea este indispensabilă pentru finanțarea:

-investițiilor de menținere

-investițiilor de înlocuire

-investițiilor de creștere

Autofinanțarea mărește independența financiară a întreprinderii și consolidează capacitatea ei de îndatorare. De asemenea, ea permite o strategie de preț mai competitivă, precum și creșterea valorii bursiere a acțiunilor.

Cele 9.883 mii lei permit S.C.G.C.L.T. S.A. Dâmbovița:

– finanțarea unor nevoi ale gestiunii curente;

– creșterea fondului de rulment;

– finanțarea totală sau parțială a noilor investiții;

– rambursarea împrumuturilor;

Autofinanțarea contribuie la consolidarea structurii financiare a întreprinderii și creșterea libertății de acțiune a acesteia.

Autofinanțarea este indispensabilă pentru finanțarea:

-investițiilor de menținere

-investițiilor de înlocuire

-investițiilor de creștere

Autofinanțarea mărește independența financiară a întreprinderii și consolidează capacitatea ei de îndatorare. De asemenea, ea permite o strategie de preț mai competitivă, precum și creșterea valorii bursiere a acțiunilor.

Datorită faptului că societatea nu a distribuit dividende capacitatea de autofinanțare este egală cu autofinanțarea.

4.3.Analiza rentabilității prin metoda ratelor

Măsura rentabilității întreprinderii este dată de un sistem de rate determinate ca raport între efectele economice și financiare obținute și eforturile depuse pentru obținerea lor.

Esențial pentru analiza economico-financiară este constituirea unui sistem de rate care prin structură și conținut să reprezinte un instrument de lucru util, operațional și performant.

Analiza rentabilității unei societăți comerciale prin metoda ratelor se face cu ajutorul următoarelor rate:

a)Rata rentabilității comerciale

b)Rata rentabilității economice

c)Rata rentabilității resurselor consumate

d)Rata rentabilității financiare

a)Rata rentabilității comerciale caracterizează eficiența politicii comerciale (a procesului de aprovizionare, stocare, vânzare) și mai ales a politicii de prețuri practicată de întreprindere.

Formulele de calcul pentru rata rentabilității comerciale sunt diferite în funcție de indicatorul implicat în calcul în calitatea de „efect”: rezultatul brut al exploatării (RBE), rezultatul exploatării (RE) sau rezultatul exercițiului (Rex):

Rc = unde : Rc = rata rentabilității comerciale

Rc = CA = cifra de afaceri

Rc =

Din punct de vedere al optimului economic este necesar ca această rată să crească de la o perioadă la alta prin: sporirea vânzărilor, creșterea puterii de negociere a societății comerciale cu furnizorii și obținerea unor prețuri de achiziție avantajoase, ameliorarea structurii vânzărilor în sensul creșterii ponderii celor cu o marjă comercială individuală mai mare, optimizarea cheltuielilor, accelerarea rotației stocurilor.

b)Rata rentabilității economice caracterizează eficiența mijloacelor materiale și financiare alocate întregii întreprinderi.

Capitalurilor asupra cărora se analizează profitabilitatea sunt cele angajate de întreprindere în cadrul exercițiului, respectiv capitalurile proprii și cele împrumutate. Rentabilitatea economică a acestor capitaluri apare ca o rentabilitate ce nu ține seama de modalitatea de procurare a capitalurilor, fiind deci independentă de politica de finanțare promovată de întreprindere.

Rata rentabilității economice se calculează după formula:

Re =

unde

Re = rata rentabilității economice

RBE = rezultatul brut al exploatării

În aprecierea rentabilității economice trebuie să se țină seama de faptul că ea trebuie să aibă o mărime care să permită întreprinderii remunerarea acționarilor și creditorilor în concordanță cu nivelul de risc pe care aceștia și l-au asumat investind în întreprindere sau împrumutând-o.

În aceste condiții rata rentabilității economice trebuie să fie cel puțin egală cu costul mediu ponderat al capitalului calculat după relația:

CMPC=r1

unde

CMPC= costul mediu ponderat al capitalului

r1= rata de remunerare a capitalului propriu

r2= rata de remunerare a datoriilor

Cpr= capitalul propriu

D = datorii

Rentabilitatea economică este suficientă dacă Re CMPC.

c)Rata rentabilității resurselor consumate măsoară eficiența cu care sunt cheltuite activele, capacitatea firmei de a produce profit în raport cu costurile. Se calculează după formula:

Rrrc= unde Rrrc = rata rentabilității resurselor consumate

ChE = cheltuieli pentru exploatare

RE = rezultatul exploatării

În plan practic, această rată prezintă importanță în estimarea și negocierea prețurilor de vânzare a produselor sau a tarifelor pentru prestări de servicii, permite poziționarea produselor sub aspectul rentabilității față de media pe întreprindere.

d)Rata rentabilității financiare măsoară performanțele întreprinderii văzute din punct de vedere al proprietarului. Prin prisma rentabilității financiare posesorii de capital apreciază eficiența investițiilor lor, respectiv oportunitatea menținerii acestora.

Într-un sistem concurențial o întreprindere trebuie să se dezvolte, să investească, iar această investiție trebuie finanțată, finanțare care presupune și consolidarea capitalului propriu fie prin contribuția acționarilor existenți, fie a unor acționari noi. Incitația de a investi este condiționată de remunerarea convenabilă a capitalului propriu, mai mult, dacă această rată este ridicată acționarii acceptă să lase o parte din profitul lor la dispoziția întreprinderii, asigurând astfel mijloace de creștere.

Rata rentabilității financiare se poate calcula sub două forme:

1)Rata rentabilității financiare a capitalului propriu:

RF= unde RF = rata rentabilității financiare

Rex = rezultatul exercițiului

Cpr = capital propriu

2)Rata rentabilității financiare a capitalului permanent:

RF = unde: CP= capital permanent

Rentabilitatea financiară constituie principalul indicator privind performanțele întreprinderii care depinde de justețea politicii comerciale (rentabilitatea comercială), de eficiența capitalului angajat (rentabilitatea economică) și de politica financiară a acesteia.

La S.C. G.C.L.T. S.A. analiza rentabilității prin metoda ratelor se face plecând de la următoarele valori ale indicatorilor implicați în analiză:

1)Rata rentabilității comerciale

2003: Rc = %

2002: Rc = = 1%

Rentabilitatea comercială se ameliorează de la o perioadă la alta, însă valoarea acesteia se menține redusă datorită cheltuielilor de exploatare ridicată și prețurilor de vânzare practicate. Ea este inferioară costului capitalului investit (rata dobânzii).

2)Rata rentabilității economice

2002: Re = %

2003: Re = %

Rentabilitatea economică crește de la o perioadă la alta cu 12,39%.

3)Rata rentabilității resurselor consumate

2002: Rrrc = %

2003: Rrrc = %

Deci rata rentabilității resurselor consumate crește în 2003 față de 2002 (an pentru care nu este relevantă calcularea rentabilității deoarece acesta s-a încheiat cu pierdere in ambi ani) de 43 %, creștere justificată de sporirea producției exercițiului, nivelul acesteia fiind totuși nesatisfăcător.

4)Rentabilitatea financiară

-a capitalurilor proprii

2002: Rf = %

2003: Rf = %

-a capitalului permanent

2002: Rf= %

20030: Rf = %

Rentabilitatea financiară a capitalurilor proprii a crescut în 2003 față de 2002 de 39%, iar cea a capitalului permanent a crescut de 43% de la o perioadă la alta, însă creșterea rentabilității capitalului se datorează activității excepționale.

În ceea ce privește valorile acestor indicatori calculați pentru anul 2003 se constată că rentabilitatea financiară a capitalului propriu este aceeași cu cea a capitalului permanent (capitalul propriu reprezentând 98% din cel permanent).

Pe ansamblu putem spune că la nivelul societății analizate toți indicatorii ce pun în evidență performanțele acesteia au avut o evoluție favorabilă în sensul creșterii mărimii lor de la o perioadă la alta, ceea ce reflectă faptul că, în ciuda dificultăților determinate de privatizarea întreprinderii, deciziile luate au fost în măsură să amelioreze rezultatele S.C. G.C.L.T. S.A, societatea atingându-și scopul propus, acela de a obține profit.

CONCLUZII

Prin prisma rezultatelor analizei economico-financiară a activității și performanțelor SC G.C.L.T. SA Dâmbovița efectuată în capitolul al III-lea se pot desprinde următoarele concluzii:

-pe ansamblu, activitatea societății în anul 2003 poate fi apreciată ca mulțumitoare, ținând cont de realizările la principalii indicatori economico-financiari analizați prin comparație cu anul 2002. Dar realizările efective ale anului 2003 nu se ridică încă la nivelul dorit (comparativ cu prevederile bugetului de venituri și cheltuieli întocmit pentru anul 2002). Astfel:

-marja comercială a cunoscut o scădere de 2 %; însă ameliorarea majoră a activității constă în creșterea de 24 % a valorii adăugate în condițiile dublării producției exercițiului și ceea ce este mai important, a producției vândute.

-rezultatul brut al exploatării pozitiv în ambele exerciții a cunoscut o creștere de 2.39 ori, exercițiul 2002 încheindu-se cu o pierdere foarte mare, datorată în special rezultatului extraordinar.

-în 2003 rezultatul extraordinar are o influență pozitivă asupra rezultatului; activitatea extraordinară (prin vânzările masive de active) contribuie în proporție de 97 % la formarea profitului exercițiului 2003.

În termeni de rentabilitate concluziile ce se desprind pun în evidență, de asemenea, ameliorarea activității în 2003 față de 2002:

-rentabilitatea comercială a crescut de la 1 % la 6 %, însă valoarea acesteia se menține redusă datorită cheltuielilor de exploatare ridicate și a prețurilor de vânzare practicate;

-rentabilitatea financiară a capitalurilor proprii a crescut în 2003 față de 2002 39 %, însă creșterea rentabilității capitalului se datorează activității extraordinare;

-deși rata rentabilității resurselor consumate crește în 2003 față de 2002 (an pentru care nu este relevantă calcularea rentabilității deoarece acesta s-a încheiat cu pierdere) cu 43 %, aspectul este favorabil deoarece această creștere este justificată de sporirea producției exercițiului.

Așadar situația financiară a societății este satisfăcătoare. Trebuie să precizez faptul că nivelul realizat al indicatorilor de eficiență este denaturat datorită diminuării datoriilor la buget cu o sumă considerabilă și înregistrarea acestora ca venituri excepționale conform aprobării Ministerului Finanțelor, ca măsură premergătoare privatizării societății prin ofertă publică de vânzare a activelor.

Pentru creșterea rentabilității activității și în vederea realizării obiectivelor de asigurare a competitivității întreprinderii, managerii acesteia trebuie să aibă în vedere o serie de direcții de acțiune privind:

a) Activitatea de exploatare, și anume:

-creșterea gradului de utilizare a capacităților de producție fie prin mai buna utilizare a capacității de producție existente, fie prin realizarea de investiții în vederea modernizării acestora sau achiziționării de echipamente de producție noi, mai performante;

-creșterea productivității muncii;

-o mai bună gestionare a gamei de produse, în vederea reducerii cheltuielilor de stocaj;

-asigurarea ritmicității în aprovizionarea cu materii prime și materiale, asigurarea calității corespunzătoare a acestora prin alegerea acelor furnizori care răspund cerințelor întreprinderii în ceea ce privește calitatea și termenele de livrare;

b)Activitatea comercială:

-asigurarea desfacerii produselor realizate de întreprindere;

-găsirea de noi clienți;

-creșterea puterii de negociere cu clienții;

-asigurarea lichidităților necesare întreprinderii prin încasarea clienților într-un termen mai scurt decât termenul de plată al furnizorilor.

c)Politica financiară

-alegerea surselor de finanțare a activității astfel încât finanțarea să se facă la cel mai mic cost și cu cel mai mare randament;

-o mai bună fundamentare a politicii financiare a întreprinderii în vederea reducerii cheltuielilor financiare (finanțarea investițiilor din surse durabile, iar a activității curente din surse pe termen scurt).

Prin adoptarea măsurilor propuse mai sus, precum și printr-o mai mare motivare atât a salariaților cât și a echipei manageriale, prin creșterea implicării acestora în realizarea obiectivelor societății, aceasta poate obține rezultate care să-i asigure recunoașterea competitivității pe plan intern, dar, mai ales, pe plan internațional.

ANEXE

SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE SIMPLIFICATE

LA 31 DECEMBRIE 2003

JUDEȚUL DÂMBOVIȚA FORMA DE PROPRIETATE_________/3/4/

UNITATEA S.C. G.C.L.T. S.A. ACTIVITATEA PREPONDERENTĂ

ADRESA loc. Tgv. Sector (denumire clasă CAEN)

Str.DR. MARINOIU nr. 4 __________________________________

Bl. Ap.

TELEFON 611524 FAX 620874 COD CLASĂ CAEN /4/1/0/0/

NUMĂR DIN REGISTRUL COD FISCAL/ COD UNIC

COMERȚULUI J15/103/1995 DE ÎNREGISTRARE / / /R/7/0/5/6/7/1/8/

BILANȚ

La data de 31 decembrie 2003

– mii lei –

ADMINISTRATOR, ÎNTOCMIT,

Numele și prenumele_____________ Numele și prenumele:____________

Semnătura______________________ Semnătura______________________

Ștampila unității

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

la data de 31 decembrie 2003

Cod 20 – mii lei –

ADMINISTRATOR, ÎNTOCMIT,

Numele și prenumele_____________ Numele și prenumele:____________

Semnătura______________________ Semnătura______________________

Ștampila unității

BIBLIOGRAFIE