Contabilitatea, Analiza Si Decontarea Tva

CAPITOLUL I

Delimitări și fundamentări teoretice privind

taxa pe valoarea adăugată

I.1. Fundamentarea teoretică a taxei pe valoarea adăugată

I.2. Delimitări legislative privind TVA

I.2.1. Sfera de aplicare

I.2.2 Persoanele impozabile

I.2.3 Operațiuni impozabile

I.2.4. Locul operațiunilor impozabile

I.2.5. Faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată

I.2.6. Baza de impozitare.

I.2.7. Cotele de impozitare și calculul taxei pe valoarea adăugată

I.2.8. Operațiuni scutite

I.2.9. Regimul deducerilor

I.2.10. Plătitorii taxei pe valoarea adăugată

I.2.11. Regimul special de scutire

I.2.12. Obligațiile plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată

CAPITOLUL II

Contabilizarea taxei pe valoarea adăugată. Tratamente de bază

II.1. Mecanismul taxei pe valoarea adăugată

II.2. Prezentarea întreprinderii luate în studiu

II.2.1. Obiectul de activitate al întreprinderii

II.2.3. Organizarea S.C. SILFLOR & MOVE IMPEX S.R.L. în conformitate cu reglementările Legii 31/1990 privind societățile comerciale

II.2.4. Principalele realizări

II.2.5. Organizarea contabilității

II.2.5.1. Configurația și prezentarea sistemului informatic

II.3. Documente și registre de contabilitate

privind taxa pe valoarea adăugată

II.4. Tipuri de operații TVA și contabilizarea lor

II.5. Decontarea taxei pe valoarea adăugată. Întocmirea decontului taxei pe valoarea adăugată. Regularizarea privind taxa pe valoarea adăugată

CAPITOLUL III

Informația financiară și de raportare privind

taxa pe valoarea adăugată

III.1. Informații de bilanț privind taxa pe valoarea adăugată.

Întocmirea și prezentarea situațiilor financiare

III.2. Analiza creanțelor sau obligațiilor privind

taxa pe valoarea adăugată

III.3. Controlul fiscal al taxei pe valoarea adăugată

III.4. Perfecționări și dezvoltări privind contabilizarea, analiza, raportarea și decontarea taxei pe valoarea adăugată

BIBLIOGRAFIE

Pagini 128

=== Contabilitatea, analiza si decontarea TVA ===

CAPITOLUL I

Delimitări și fundamentări teoretice privind

taxa pe valoarea adăugată

I.1. Fundamentarea teoretică a taxei pe valoarea adăugată

Taxa pe valoare adăugată este un impozit indirect, apărut de curând în peisajul sistemelor fiscale din diferite state. Acest impozit are o arie de răspândire destul de largă la nivelul globului. Pe parcursul timpului, de la aparitia acestuia în Franța în anul 1954, tot mai multe state au manifestat interes pentru introducerea lui în sitemul fiscal propriu.

După Primul război mondial, Franța a trecut la impunerea indirectă (asupra cheltuielilor). La început s-a procedat la organizarea unui sistem de impunere generală asupra cheltuielilor, care s-a manifestat prin introducerea în 1917 a taxei proporționale asupra plătitorilor, prin aplicarea de timbre pe facturi, înlocuită în 1920 prin impozitul pe cifra de afaceri (asupra nivelului vânzărilor totale). În perioada 1925 – 1935 s-au aplicat taxe unice pentru diferite produse, ajungându-se la peste 30 de taxe unice.

Din anul 1937 s-a instituit taxa unică asupra producției, urmată de o taxă asupra prestațiilor. În 1948 se trece la sistemul plaților fracționate (fiecare producător își plătește taxa asupra vânzărilor sale totale), iar prin perfecționarea taxei pe producție se instituie impozitul indirect fundamental, cu o cotă unică de 15,35 %.

Originea taxei pe valoarea adăugată se găsește în reforma fiscală din anii 1954-1955, înlocuind vechea taxă pe cifra de afaceri, printr-o taxă unică pe cifra de afaceri, plătită în diferite stadii ale producției de către unii producători, fără a fi însă un impozit cumulat. Astfel, fiecare producător avea dreptul să deducă taxele pe valoarea adăugată suportate anterior proceselor de producție, atât pentru materiile prime încorporate în produse, cât și cele pentru investiții destinate dezvoltării activităților economice.

Această reformă este urmată de alte reforme care au dus la perfecționarea taxei pe valoare adăugată în Franța. Astfel, în 1958 regimul juridic al taxei pe valoare adăugată suferă o profundă simplificare și se generalizează prin lărgirea sferei de cuprindere a produselor, iar numărul cotelor se reduce la cinci. În anul 1966 se trece la o nouă reducere a cotelor la patru: cota normală, cota majorată, cota intermediară și cota redusă. O lărgire a sferei de aplicare a taxei pe valoare adăugată are loc prin Legea financiară din 29 decembrie 1978, devenind în acest fel principalul impozit indirect.

Demonstrând calitățile unui impozit modern, cu randament fiscal sporit, începând cu 1 ianuarie 1970, el a fost adoptat de către țările membre ale Pieței Comune, urmărindu-se eliminarea sistemului de impozitare în cascadă, care se mai practică încă prin impozitul pe cifra de afaceri. În 1977 s-a realizat implementare definitivă a taxei pe valoarea adăugată în țările membre ale Comunității Economice Europene.

Până în momentul de față, taxa pe valoare adăugată, a fost adoptată în peste 50 de țări, cuprinzând majoritatea țărilor din Estul Europei, printre care și România.

Deoarece taxa pe valoarea adăugată este un subiect european, merită notat faptul că sistemele fiscale ale taxelor comunitare sunt conforme cu enunțul celei de-a VI-a Directive a Consiliului de Miniștri ai Comunității Europene din 17 mai 1997. Această Directivă, numită de “armonizare” a legislațiilor statelor membre, referitoare la taxele pe cifrele de afaceri, a fixat reguli de determinare a unei baze comune de calcul. În faza de început, Directiva a VI-a nu prezintă dispoziții care să vizeze o aliniere imediată a cotelor de impozitare, totuși alinierea taxelor, în special a celor pe valoarea adăugată reprezintă un obiectiv de ordin major al statelor comunitare.

Mai târziu, au fost adoptate două Directive ale Comunității Europene, respectiv Directiva a VIII-a, în decembrie 1979, care a introdus caracterul de rambursabilitate a taxei aferentă mărfurilor cumpărate din statele comunitare de către populația aparținând unui stat din sistem, iar ulterior Directiva a XIII-a, prin care se stipula rambursarea cheltuielilor ocazionate pentru plata impozitului pe mărfurile cumpărate din interiorul statelor Comunității de către populație din afara acestuia.

Impozitele asupra consumului, din care face parte și taxa pe valoare adăugată au o contribuție însemnată în cadrul prevederilor obligatorii; există o corelație între rata prelevărilor obligatorii și partea de impozite asupra consumului, în PIB. Condiția este însă incertă între partea relativă a impozitului pe consum în totalul veniturilor fiscale și nivelul PIB pe locuitor.

Contrar impozitelor cumulative, taxa pe valoare adăugată este un impozit care taxează numai valoarea pe care întreprinderea a adăugat-o unui produs. Ea nu reprezintă o taxa asupra valorii adăugate, în sensul contabilității naționale, și nici o taxa asupra profitului, al cărui element este. Taxa pe valoare adăugată, achitată asupra mijloacelor de producție este recuperată, mărfurilor exportate li se aplica o rată zero de impozitare, iar taxa percepută la produsele importate afectează o valoare adăugată localizată în străinătate. Prin urmare, taxa pe valoarea adăugată este echivalentul unei taxe asupra consumului, dotată cu o tehnică de acoperire științifică.

La baza taxei pe valoare adăugată stau o serie de principii sau caracteristici:

Universalitatea (sfera de aplicare) a impozitului;

Teritorialitatea impozitului;

Deductibilitatea impozitului;

Transparența impozitului;

Unicitatea impozitului;

Fracționalitatea impozitului;

Taxa pe valoare adăugată respecta principiul universalității impunerii, deoarece, cu excepțiile prevăzute de lege, se aplică asupra tuturor operațiunilor cu plată și asimilate acestora, efectuate, în mod independent de către persoanele fizice și juridice.

Teritorialitatea impozitului se referă la locul unde are loc impunerea circulației bunurilor și serviciilor. La stabilirea teritorialității taxei pe valoare adăugată stau la bază principiile originii și destinației.

În cazul aplicării principiului originii, se ține cont de valoarea adăugată a tuturor bunurilor indigene. Acest principiu presupune să fie impozitate atât bunurile produse și consumate în țară, cât și bunurile care vor fi produse și exportate. Deci, se impozitează valoarea adăugată pe teritoriul național indiferent de destinația bunurilor. În acest caz, importurile de bunuri nu sunt supuse taxe pe valoare adăugată, deoarece la momentul importului acestea nu au creat plus valoare pe teritoriul național.

Sistemul aplicării taxei pe valoare adăugată având la bază principiul originii este compatibil cu calculul taxei pe valoare adăugată pe venit, altfel spus, cota taxei se aplică asupra diferenței dintre volumul vânzărilor și volumul achizițiilor de la alte firme. Taxa pe valoare adăugată pe venit are o arie de răspândire redusă (Argentina, Peru), majoritatea țărilor apelând la calculul taxei pe valoarea adăugată pe consum.

În cazul aplicării principiului destinației la impozitarea cu taxa pe valoare adăugată are loc impunerea valorii adăugate pentru bunurile consumate pe teritoriul național, indiferent dacă această valoare este realizată în țară sau în străinătate. Ca urmare a aplicării acestui principiu are loc impunerea consumului intern, indiferent dacă provine din producție proprie sau din import. Acest sistem de calcul al taxei pe valoare adăugată, plecând de la sistemul destinației, este folosit în majoritatea statelor care au adoptat acest impozit indirect.

Prin aplicarea taxei pe valoarea adăugată se oferă posibilitatea deducerii taxei pe valoare adăugată plătită anterior, din taxa pe valoare adăugată colectată ca urmare a vânzării bunurilor și prestării serviciilor, taxa pe valoare adăugată care este datorată reprezentând diferența dintre taxa colectată și taxa achitată ca urmare a cumpărărilor sau a beneficierii de prestarea unor servicii. Există si unele excepții de la aplicarea acestui principiu, care se referă la neacordarea dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată plătită la aprovizionare (reglementate expres prin acte normative), însă, ca regula generală, putem reține deductibilitatea taxei pe valoare adăugată.

Transparența impozitului intervine datorită faptului că taxa pe valoare adăugată datorată statului de către un agent economic este aferentă valorii adăugate de el la bunul respectiv.

Datorită fracționalității plății taxei pe valoare adăugată, statul poate să procure resursele necesare desfășurării activității sale treptat, pe măsura realizării bunului, nefiind nevoie să aștepte până la vânzarea finală.

Taxa pe valoare adăugată nu respectă principiul egalității impunerii, deoarece nu tine cont de veniturile sau averea contribuabilului. Aceasta este egală pentru pentru toți contribuabilii în ceea ce priveștecota de impunere , dar dacă ținem cont de veniturile realizate de de contibuabili, sarcina fiscală care apasă asupra lor este diferită (mai mare pentru contribuabilii cu impozite mai mici). Putem considera că ea acționează regresiv asupra contribuabililor dacă facem raportarea la mărimea venitului.

În țara noastră, în condițiile trecerii la economia de piață și ca urmare a alinierii fiscalității la practica țarilor dezvoltate, impozitul pe circulația mărfurilor, care funcționa ca un impozit indirect, a fost înlocuit cu taxa pe valoarea adăugată. Această înlocuire constituie o condiție ce trebuia îndeplinită pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Pentru introducerea taxei pe valoare adăugată au fost luate o serie de măsuri referitoare la impozitul pe circulația mărfurilor, pentru a facilita trecerea de la un impozit la altul. Astfel, în 1991 s-a redus la cinci numărul cotelor de impozit pe circulația mărfurilor aferente bunurilor și serviciilor și s-a instituit un nou impozit indirect (acciza) pentru unele produse si articole considerate de lux.

Cu toate acestea, se impunea reducerea numărului cotelor impozitului pe circulația mărfurilor la una sau două, precum și includerea în sfera de impozitare a acestuia a majorității bunurilor și serviciilor. Prin aplicarea impozitului pe circulația mărfurilor, nu era impozitat comerțul cu amănuntul.

Înainte de implementarea taxei pe valoare adăugată, s-a căutat să sa extindă câmpul de aplicare impozitului pe circulația mărfurilor la unele produse și prestări de servicii, cum ar fi, de exemplu, produse agricole, activitatea poștală și de telecomunicații, transportul de mărfuri si de călători etc.

După emiterea unor acte normative pregătitoare, taxa pe valoare adăugată a fost introdusă în România prin Ordonanța Guvernului nr. 3/1992, aprobată prin Legea nr. 130/19 decembrie 1992, cu data de aplicare 1 ianuarie 1993. Ulterior, introducerea taxei pe valoarea adăugată a fost amânată pentru 1 iulie 1993, pe parcurs Ministerul Finanțelor elaborând norme metodologice cu privire la sfera ei de aplicare, la regulile de impozitare, operatiunile impozabile, baza de calcul, plătitorii, obligațiile și drepturile acestora.

Taxa stabilită pentru început a fost de 18% din valoarea adăugată si de 0% pentru bunurile si serviciile exportate. Prin Ordonanța Guvernului nr. 2/1998 taxa pe valoarea adăugată s-a stabilit începând cu data de 1 februarie 1998 la 22% și 11%. Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 215/199, cele două cote au fost unificate la data de 1 ianuarie 2000 în una singură de 19%. O dată cu apariția Legii privind Codul fiscal la data de 23 decembrie 2003, începând cu data de 1 ianuarie 2004, cotele taxei pe valoarea adăugată au devenit: 19% (cota stndard) și 9% (cota redusă).

Așa cum a fost stabilită, această taxă reprezintă un impozit indirect care, spre deosebire de impozitul pe circulația mărfurilor, se aplică pe întreg circuitul economic, până la utilizatorul final al produselor și serviciilor, însă numai la valoarea adăugată în fiecare fază a acestui circuit.

Valoarea adăugată este egală cu diferența dintre vânzările și cumpărările aceluiași stadiu al circuitului economic sau diferența rezultată scăzând din valoarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate, valoare bunurilor achiziționate sau a serviciilor recepționate, într-o perioadă de timp, de regulă lunar sau trimestrial.

Dacă bilanțul exprimă starea patrimoniului la un moment dat, contul de profit și pierdere arată cum s-a ajuns la respectiva stare patrimonială financiară. În contul de rezultate sunt evidențiate fluxurile de venituri și cheltuieli, respectiv fluxurile de exploatare financiară excepționale.

Structura contului de rezultate pe cele trei domenii de activitate: de exploatare, financiară, excepțională permite detașarea unor marje de acumulări bănești potențiale, destinate să îndeplinească o anumită funcție de remunerare a factorilor de producție și de finanțare a activităților viitoare denumite solduri intermediare de gestiune.

Soldurile intermediare de gestiune au ca obiect să explice formarea rezultatului întreprinderii în scopul aprofundării analizei evoluției gestiunii sale.

Toate soldurile pornesc de la acumulările ce se realizează din vânzarea produselor la care se adaugă și se scad succesiv celelalte categorii de venituri, respectiv cheltuieli, până la obținerea profitului net ca ultim sold intermediar de gestiune. Construcția în trepte a indicatorilor, pornind de la cel mai cuprinzător (producția exercițiului + adaosul comercial) și încheind cu cel mai sintetic (profitul net al exercițiului) a sugerat denumirea seriei lor de cascada a soldurilor intermediare de gestiune. Fiecare sold intermediar reflectă rezultatul gestiunii financiare, la treapta respectivă de acumulare.

Primul sold de acest gen este valoarea adăugată. Această exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a factorilor muncă și capital, peste valoarea materialelor, subansamblelor, energiei, serviciilor cumpărate de întreprindere de la terți. Această valoare adăugată reprezintă sursa de acumulări bănești din care se face remunerarea participanților direcți și indirecți la activitatea economică a întreprinderii:

personalul, prin salarii, indemnizații, premii și cheltuieli sociale;

statul, prin impozite, taxe și vărsăminte asimilate (minus subvențiile pentru exploatare);

creditorii, prin dobânzi, dividende și comisioane plătite;

acționarii, prin dividende plătite;

întreprinderea, prin capacitatea de autofinanțare.

Valoarea adăugată (VA) se poate calcula prin doua metode. Prima se numește metoda producției și presupune diminuarea producției (PX) și marjei comerciale (MC) cu consumurile provenite din exterior (CE) necesare realizării producției:

VA = (PX + MC) – CE

A doua metodă se numește metoda distribuirii sau adiționata iar prin aceasta valoarea adăugată reprezintă suma remunerațiilor tuturor factorilor de producție, inclusiv statul.

Instrument util de analiză, valoarea adăugată permite să se măsoare:

gradul de integrare (gi)

gi =

Această rată are valoare ridicată pentru întreprinderile de producție care recurg puțin la cumpărături din exterior și are valoare mică în cazul întreprinderilor comerciale.

structura funcției de producție a întreprinderii (Sp), determinată fie ca raport între cheltuielile de personal (S) și valoarea adăugată, fie ca raport între amortismente (AM) și valoarea adăugată:

Sp =

productivitatea întreprinderii, calculată ca raport între valoarea adăugată și efectivul angajaților (E).

Se observă că și la noi în țară se respectă principiul unicității impozitului. Ca urmare a acestui fapt, taxa percepută în final fiind egală cu cea rezultată prin aplicarea cotei de impozitare asupra întregii valori finale pe care o capătă produsul în faza transmiterii sale în proprietatea consumatorului final.

De asemenea se respectă și fracționalitatea plații impozitului, taxa pe valoarea adăugată fiind percepută fracționat la trecerea de la un stadiu la altul, în funcție de valoarea adăugată la fiecare stadiu al circuitului economic parcurs de produs. Cuantumul taxei se stabilește în ultima fază prin care produsul circulă, de la aparitia sa până în momentul trecerii la consumatorul final. Perceperea taxei are loc fragmentat, în fiecare fază a circuitului.

Un alt principiu al taxei pe valoarea adăugată se referă la aria ei de aplicare. Pentru țara noastră, în ceea ce privește teritorialitatea taxei pe valoare adăugată, se aplică principiul destinației, fiind impozitat consumul, deci are loc o impozitare a bunurilor sau serviciilor care se comercializează sau sunt prestate în România indiferent dacă provin de la producătorii interni sau din import bunurile importate sunt impozitate în România la intrarea acestora în țară (o dată cu înregistrarea declarației vamale de import). Prestările de servicii sunt impozabile atunci când sunt utilizate în România, indiferent de locul unde este situat sediul sau domiciliul prestatorului.

Conceperea și funcționalitatea taxei pe valoarea adăugată a avut în vedere și posibilitatea limitării evaziunii fiscale în sensul că neplata ei în fazele anterioare duce la sporirea taxei în fazele ulterioare ale circuitului economic.ca urmare a acestui fapt, agenții economici care cumpară produse sau bunuri sunt interesați să verifice dacă furnizorul acestora a calculat corect partea de taxă care îi revenea.

I.2. Delimitări legislative privind TVA

I.2.1. Sfera de aplicare

Se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată operațiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuată cu plată;

livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă.

livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice următoare: activitățile producătorilor, comercianților, prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

I.2.2 Persoanele impozabile

Este considerată persoană impozabilă orice persoană, care desfășoară de o manieră independentă activități economice de natura celor prevăzute mai sus, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestor activități.

Nu acționează de o manieră independentă angajații sau orice alta persoană legată de angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care crează un raport angajator/angajat în ceea ce privește condițiile de muncă, remunerarea sau alte obligații ale angajatorului.

Instituțiile publice sunt persoane impozabile pentru activitățile desfașurate în aceleași condiții legale ca și cele aplicabile operatorilor economici, chiar dacă sunt prestate în calitate de autoritate publică, precum și pentru activitățile următoare:

telecomunicații;

furnizarea de apă, gaze, energie electrică, energie termică, agent frigorific și altele de aceeși natură;

transportul de bunuri și persoane;

servicii prestate de porturi și aeroporturi;

livrarea de bunuri noi, produse pentru vânzare;

activitatea târgurilor și expozițiilor comerciale;

depozitarea;

activitățile organelor de publicitate comercială;

activitățile agențiilor de călătorie;

activitățile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante și alte localuri asemănătoare.

I.2.3 Operațiuni impozabile

Prin livrare de bunuri se înțelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor deținute de proprietar către altă persoană, direct sau prin persoane care acționează în numele acestora.

Din această categorie de bunuri fac parte:

bunurile mobile corporale, cum sunt: materiile prime, materialele, obiectele de inventar, mijloacele fixe care pot fi detașate;

bunurile imobile, cum sunt: locuințele, construcțiile industriale, comerciale, agricole sau cele destinate pentru alte activități, terenuri agricole, terenuri pentru construcții și cele adiacente construcțiilor inclusiv cele aferente localităților urbane sau rurale pe care sunt amplasate construcții sau alte amenajări;

bunuri de natură mobilă care nu pot fi detașate fără a fi deteriorate sau fără a antrena deteriorarea imobilelor înseși care devin bunuri imobiliare prin destinație;

energia electrică și termică, gazele, agentul frigorific.

Se consideră livrări de bunuri efectuate cu plată:

predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, în cadrul unui contract care prevede că plata se efectuează în rate sau orice alt tip de contract ce prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plății ultimei scadențe, cu excepția contractelor de leasing;

transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executării silite;

trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condițiile prevăzute de legislația referitoare la proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri;

transmiterea de bunuri efectuată pe baza unui contract de comision la cumpărare sau la vânzare, atunci când comisionarul acționează în nume propriu, dar în contul comitentului.

bunurile constatate lipsă din gestiune.

De asemenea, se include în cadrul livrărilor de bunuri preluarea de către persoane impozabile a bunurilor achiziționate sau fabricate de către acestea pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată sau pentru a fi puse la dispoziție altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial.

Orice distribuire de bunuri din activele unei societăți comerciale către asociații sau acționarii săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau de dizolvarea fără lichidare a societății, constituie livrare de bunuri efectuate cu plată.

Operațiile privind două sau mai multe transferuri succesive ale dreptului de proprietate asupra unui bun, fiecare transfer este considerat o livrare separată a bunului, chiar dacă acesta este transferat către beneficiarul final.

Nu se consideră livrare de bunuri:

bunurile distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a altor cauze de forță majoră;

bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate în condițiile stabilite prin norme;

perisabilitățile, în limitele prevăzute prin lege;

bunurile acordate gratuit din rezerva de stat, ca ajutoare umanitare externe sau interne;

acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul campaniilor publicitare, pentru încercarea produselor sau pentru demonstrații la punctele de vânzare, alte bunuri acordate în scopul stimulării vânzarilor;

acordarea de bunuri, în mod gratuit, în cadrul acțiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol, precum și alte destinații prevăzute de lege, în condițiile stabilite prin norme;

transferul de bunuri efectuat cu ocazia operațiunilor de transfer total sau parțial de active și pasive, ca urmare a fuziunii și divizării, indiferent dacă e făcută cu plată sau nu;

aportul în natură la capitalul social al unei societăți comerciale,dacă primitorului bunurilor i-ar fi fost permisă deducerea integrală a taxei pe valoare adăugată, dacă aceasta s-ar fi aplicat transferului respectiv. În situația în care primitorul bunurilor este o persoană impozabilă care nu are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată sau are dreptul de deducere parțial, operațiunea se consideră livrare de bunuri, dacă taxa pe valoare adăugată aferentă bunurilor respective sau părților componente a fost dedusă total sau parțial.

În cadrul sferei de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, se consideră ca fiind prestare de servicii orice activitate care nu constituie livrare de bunuri așa cum s-a prezentat mai sus. Astfel de operațiuni pot fi:

închirierea de bunuri sau transmiterea folosinței bunurilor, în cadrul unui contract de leasing;

transferul și/sau transmiterea folosinței dreptului de autor, brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale și a altor drepturi similare;

angajamentul de a nu desfășura o activitate economică, de a nu concura cu o altă persoană sau de a tolera o acțiune sau o situație;

prestările de servicii efectuate în baza unui ordin emis de/sau în numele unei autorități publice sau potrivit legii;

intermedierea efectuată de comisionari, care acționează în numele și în contul comitentului, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.

Următoarele operațiuni sunt considerate prestări de servicii cu plată:

utilizarea bunurilor care fac parte din activele persoanei impozabile în alte scopuri decât cele legate de activitatea sa economică sau pentru a fi puse la dispoziție, în vederea utilizării în mod gratuit, altor persoane fizice sau juridice, dacă taxa pe valoarea adăugată aferenta acestor bunuri a fost dedusă total sau parțial;

prestările de servicii efectuate în mod gratuit de persoana impozabilă în scopuri care nu au legatură cu activitatea sa economică, pentru uzul personal al angajaților săi sau al altor persoane;

Nu se consideră prestare de servicii efectuată cu plată utilizarea bunurilor și prestările de servicii prezentate mai sus, efectuate în limitele și potrivit destinațiilor prevăzute prin lege, precum și prestările de servicii efectuate în scopuri publicitare sau în scopul stimulării vânzărilor.

Persoana impozabilă care acționează în nume propriu, dar în contul altei persoane, luând parte la prestări de servicii, se consideră că a primit și a prestat ea însăși acele servicii.

În cazul prestării unui serviciu de către mai multe persoane impozabile, prin tranzacții succesive, fiecare tranzacție se consideră o prestare separată și se impozitează distinct, chiar dacă serviciul respectiv este prestat direct către beneficiarul final.

În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se mai cuprind și importurile de bunuri, care reprezintă intrarea de bunuri în România provenind din alt stat.

Atunci când bunurile sunt plasate, după intrarea lor în țară, în regimuri vamale suspensive, aceste bunuri nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată. Totuși, acestea sunt supuse reglementărilor vamale în ceea ce privește plata sau, după caz, garantarea drepturilor de import pe perioada cât se află în regim vamal suspensiv.

I.2.4. Locul operațiunilor impozabile

Conform acestui criteriu sunt supuse taxei pe valoare adăugată operațiunile referitoare la transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor situate pe teritoriul României. Bunurile provenite din import sunt impozabile în România, la intrarea în țară și la înregistrarea declarației vamale.

Locul livrării de bunuri se consideră a fi:

locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de beneficiar sau de un terț;

locul unde se efectuează instalarea sau montajul, în cazul bunurilor care fac obiectul unei instalări sau montaj, indiferent dacă punerea în funcțiune este efectuată de către furnizor sau de altă persoană în contul său;

locul unde se găsesc bunurile în momentul când are loc livrarea, în cazul în care bunurile nu sunt expediate sau transportate;

locul de plecare al transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate la bordul unui vapor sau avion;

locul de plecare al transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate într-un autocar sau tren, și pe partea din parcursul transportului de pasageri efectuat în interiorul țării.

Locul prestării de servicii este locul unde prestatorul își are stabilit sediul activității economice sau un sediu permanent de la care sunt prestate serviciile ori, în lipsa unui astfel de sediu, domiciliul sau reședința sa obișnuită, cu următoarele excepții pentru care locul prestării este considerat a fi:

locul unde bunul imobil este situat, pentru prestările de servicii efectuate în legătură directă cu un bun imobil, inclusiv prestațiile agențiilor imobiliare și de expertiză, ca și prestările privind pregătirea sau coordonarea executării lucrărilor imobiliare, cum ar fi , de exemplu, prestațiile furnizate de arhitecți și serviciile de supervizare;

locul unde se efectuează transportul, în funcție de distanțele parcurse, în cazul transportului de bunuri și persoane;

sediul activității economice sau sediul permanent al beneficiarului pentru care sunt prestate serviciile sau în absența acestora, domiciliul sau reședința obișnuită a beneficiarului în cazul următoarelor servicii: închirierea de bunuri mobile corporale, operațiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale, transferul și/sau transmiterea folosinței drepturilor de autor, brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale și a altor drepturi similare, serviciile de publicitate și marketing, serviciile de consultanță, de inginerie, juridiceși de avocatură, serviciile contabililor și experților contabili, ale birourilor de studii și alte servicii similare, prelucrarea de date și furnizarea de informații, operațiunile bancare, financiare și de asigurări, inclusiv reasigurări, cu excepția inchirierii de seifuri, punerea la dispoziție de personal, telecomunicațiile, serviciile de radiodifuziune și de televiziune, serviciile furnizate pe cale electronică;

locul unde sunt prestate serviciile.

I.2.5. Faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată

Faptul generator al taxei reprezintă faptul prin care sunt realizate condițiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei. Taxa pe valoare adăugată devine exigibilă când autoritatea fiscală devine îndreptățită, în baza legii, la un moment dat, să solicite taxa pe valoare adăugată de la plătitorii taxei, chiar dacă plata acesteia este stabilită prin lege la o altă dată.

Faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată iau naștere, de regulă, în momentul efectuării livrării bunurilor mobile și/sau în momentul prestării serviciilor. Livrările de bunuri și prestările de servicii care se efectuează continuu, dând loc la decontări sau plăți succesive, cum sunt gazele naturale, apa, serviciile telefonice, energia electircă și altele asemenea, se consideră că sunt efectuate în momentul expirării perioadelor la care se referă aceste decontări sau plăți.

Pentru operațiunile următoare faptul generator al taxei pe valoarea adăugată ia naștere și devine exigibilă la: data înregistrării declarației vamale, în cazul bunurilor plasate în regim de import; data primirii facturii externe pentru serviciile contractate de persoane impozabile din România cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi România; data plății prestatorului extern, în cazul plaților efectuate fără factură pentru serviciile contractate de persoane impozabile din România cu prestatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România; data la care bunurile aflate într-un regim vamal suspensiv sunt plasate în regim de import; data stabilirii debitului pe bază de factură pentru prestările de servicii care dau loc la decontări sau plăți succesive, acestea fiind considerate că au fost efectuate în momentul expirării perioadelor aferente acestor decontări sau plăți; data vânzării bunurilor către beneficiari, în cazul operațiunilor efectuate prin intermediari sau prin consignație; data emiterii documentelor în care se consemnează preluarea de către persoane impozabile a unor bunuri achiziționate sau fabricate de către acestea și data documentelor prin care se confirmă prestarea de către persoane impozabile a unor servicii în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată de acestea sau pentru a fi puse la dispoziție altor persoane fizice ori juridice în mod gratuit; data colectării monedelor din mașină pentru mărfurile vândute prin mașini automate; termenele de plată a ratelor prevăzute în contracte pentru operațiuni de leasing.

Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este dreptul organului fiscal de a pretinde plătitorului de taxă pe valoarea adăugată, la o anumita dată, plata taxei datorate bugetului de stat.

Deși, în cele mai multe cazuri, exigibilitatea se suprapune cu faptul generator, sunt și situații când exigibilitatea poate fi anticipată sau ulterioară faptului generator. Astfel, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii, care se efectuează continuu (energie electrică, termică, gaze naturale, apă, servicii telefonice și altele similare), precum și pentru cele la care se încasează, de regulă, avansuri, exigibilitatea intervine la data stabilirii debitului beneficiarului pe bază de factură fiscală sau alt document legal.

Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator și intervine:

la data la care este emisă factura fiscală, înaintea efectuării livrării bunurilor sau prestării serviciilor;

la data încasării avansului, în cazul în care se încasează avansuri înaintea livrării de bunuri sau a prestării serviciilor, cu excepția avansurilor încasate pentru plata importurilor și a drepturilor vamale stabilite și orice avansuri încasate pentru operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată sau care nu sunt în sfera de aplicare a taxei.

I.2.6. Baza de impozitare.

Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din:

pentru livrări de bunuri și prestări de servicii, din tot ceea ce constituie contrapartidă obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestei operațiuni;

prețurile de achiziție sau, în lipsa acestora, prețul de cost, determinat la momentul livrării/prestării pentru operațiunile referitoare la preluarea de către persoane impozabile a bunurilor achiziționate sau fabricate de către acestea, la utilizarea bunurilor care fac parte din activele persoanei impozabile și la prestările de servicii efectuate în mod gratuit de persoane impozabile, toate aceste operațiuni având alte scopuri decât cele legate de activitatea economică a persoanelor impozabile în cauză;

suma cheltuielilor efectuate pentru executarea prestărilor de servicii.

Sunt cuprinse în baza de impozitare:

impozitele, taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, exclusiv taxa pe valoarea adăugată;

cheltuielile accesorii cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare, decontate cumpărătorului sau clientului.

Baza de impozitare poate sa fie supusă unor corecții, deoarece din ea trebuie deduse:

rabaturile, remizele, risturnele, sconturile și alte reduceri de preț acordate de furnizor direct clienților în vederea stimulării vânzărilor, în condițiile prevăzute în contractele încheiate.

penalizările, precum și sumele reprezentând daune-interese, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, solicitată pentru neîndeplinirea totală sau parțială a obligațiilor contractuale;

dobânzi percepute pentru plățile cu întârziere, pentru vânzări cu plata în rate, pentru operațiuni de leasing;

sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului și care apoi se decontează acestuia;

ambalajele care circulă între furnizorii de mărfuri și clienți, fără facturare (în cazul în care cumpărătorul returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, suma impozabilă va fi redusă corespunzător);

Pentru a putea fi excluse din baza de impozitare, remizele și alte reduceri de preț trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie efective și în sume exacte în beneficiul clientului; să nu constituie, în fapt, remunerarea unui serviciu sau o contrapartidă pentru o prestație oarecare; să fie reflectate în facturi fiscale sau în alte documente legale. Corectarea taxei pe valoare adăugată aferente reducerilor de preț acordate după facturare se va efectua prin emiterea unei noi facturi, în roșu, pentru sumele ce urmează a fi scăzute, și în negru, pentru cele de adăugat;

Baza de impozitare a taxei pe valoare adăugată se ajustează în următoarele situații:

dacă au fost emise facturi fiscale și, ulterior, operațiunea este anulată total sau parțial, înainte de livrarea bunurilor sau prestării serviciilor;

în cazul refuzurilor totale sau parțiale privind cantitatea, calitatea sau prețurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;

în situațiile în care reducerile de preț sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, precum și în cazul majorării prețului ulterior livrării sau prestării;

contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului;

în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.

Pentru bunurile importate baza de impozitare este constituită din valoarea în vamă, determinată potrivit legii, la care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal, accizele și alte taxe datorate potrivit legii.

I.2.7. Cotele de impozitare și calculul taxei pe valoarea adăugată

În România cota standard a taxei pe valoarea adăugată este de 19% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice operațiune impozabilă pentru care nu este scutită de taxa pe valoarea adăugată sau care nu este supusă cotei reduse a taxei pe valoare adăugată.

Cota redusă a taxei pe valoare adăugată este de 9% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru următorele prestări de servicii și/sau livrări de bunuri:

dreptul de intrare la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologie, grădini zoologice și botanice, târguri și expoziții;

livrarea de manuale școlare, cărți, reviste, cu excepția celor destinate exclusiv publicității;

livrările de proteze de orice fel, cu excepția protezelor dentare;

livrările de produse ortopedice;

medicamente de uz uman și veterinar;

cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.

Cota de taxă pe valoarea adăugată aplicabilă este cea în vigoare la data la care ia naștere faptul generator al taxei pe valoarea adăugată, iar dacă exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată nu coincide cu faptul generator se aplică cotele în vigoare la data la care taxa devine exigibilă.

Pentru cazurile când exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator, în situația modificării cotelor, se va proceda la regularizare pentru a se aplica cotele în vigoare la data la care ia naștere faptul generator al taxei pe valoarea adăugată. Regularizarea se efectuează prin refacturarea integrală a contravalorii livrărilor de bunuri și/sau prestărilor de servicii cu cotele în vigoare la data la care ia naștere faptul generator și scăderea în cadrul aceleiași facturi a sumelor facturate anterior.

Cota aplicabilă pentru un import de bunuri este cea aplicată în interiorul țării pentru livrarea aceluiași bun.

I.2.8. Operațiuni scutite

Scutiri pentru operațiuni din interiorul țării

Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată următoarele activități de interes general:

spitalizarea, îngrijirile medicale, inclusiv veterinare și operațiunile strâns legate de acestea, desfășurate de unități autorizate pentru astfel de activități, indiferent de forma de organizare și de titularul dreptului de proprietate, respectiv: spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete și laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală și diagnostic, stații de salvare și alte unități autorizate să desfășoare astfel de activități, precum și cantinele organizate pe lângă aceste unități, serviciile de cazare, masă și tratament prestate cumulat de către persoane impozabile autorizate care își desfășoară activitatea în stațiuni balneoclimaterice și a căror contravaloare este decontată pe bază de bilete de tratament, precum și serviciile funerare prestate de unitățile sanitare;

prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către stomatologi și tehnicienii dentari, precum și livrarea de proteze dentare efectuată de către stomatologi și de către tehnicienii dentari, indiferent de forma de organizare și de titularul dreptului de proprietate;

prestările de îngrijire și supraveghere la domiciliu a persoanelor, efectuate de personal specializat cu exercitarea profesiunilor medicale și paramedicale;

transportul bolnavilor și al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în acest scop;

livrările de organe, de sânge și de lapte uman;

activitatea de învățământ prevăzută de Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, desfășurată de unitățile autorizate, inclusiv activitatea căminelor și a cantinelor organizate pe lângă unități, formarea profesională a adulților, precum și prestările de servicii și livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de către instituțiile publice sau de către alte entități recunoscute, care au aceste obiective;

prestările de servicii și/sau livrările de bunuri strâns legate de asistența și/sau protecția socială, efectuate de instituțiile publice, instituțiile de interes public sau de alte organisme recunoscute ca având caracter social; serviciile de cazare, masă și tratament, prestate de persoane impozabile care își desfășoară activitatea în stațiuni balneoclimaterice, dacă au încheiat contracte cu Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și contravaloarea acestora este decontată pe bază de bilete de tratament;

prestările de servicii și livrările de bunuri strâns legate de protecția copiilor și tinerilor, efectuate de instituțiile publice, instituțiile de interes public sau de alte organisme recunoscute ca având caracter social;

prestările de servicii și/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în schimbul unei cotizații fixe conform statutului, de organizații fără scop patrimonial ce au obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică sau civică, în condițiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de concurență;

serviciile ce au strânsa legătură cu practicarea sportului sau a educației fizice prestate de organizații fără scop patrimonial în beneficiul persoanelor care practică sportul sau educația fizică;

prestări de servicii culturale și livrările de bunuri legate nemijlocit de acestea, efectuate de instituții publice, precum și operațiunile care intră în sfera de aplicare a impozitului pe spectacole;

prestările de servicii și/sau livrările de bunuri efectuate de persoane ale căror operațiuni sunt scutite, cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar și organizate în profitul lor exclusiv, cu condiția ca aceste scutiri să nu producă distorsiuni concurențiale;

realizarea, difuzarea și/sau retransmisia programelor de radio și/sau de televiziune, cu excepția celor de publicitate, efectuate de unitățile care produc și/sau difuzează programele audiovizuale, precum și de unitățile care au ca obiect de activitate difuzarea prin cablu a programelor audiovizulale;

vânzarea de licențe de filme sau de programe, drepturi de difuzare, abonamente la agențiile internaționale de știri și alte drepturi de difuzare similare, destinate activității de radio și televiziune, cu excepția celor de publicitate.

Alte operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată:

activitățile de cercetare-dezvoltare și inovare pentru realizarea programelor, subprogramelor, proiectelor precum și a acțiunilor cuprinse în Planul național de cercetare-dezvoltare și inovare, în programele-nucleu și în planurile sectoriale, prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată aprobată cu modificări și completări pril Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, precum și activitățile de cercetare-dezvoltare și inovare finanțate în parteneriat internaționale, regional și bilateral;

livrările de bunuri și/sau prestările de servicii efectuate de producătorii agricoli individuali și asociațiile fără personalitate juridică ale acestora;

prestările următoarelor servicii financiare și bancare:

acordarea și negocierea de credite și administrarea creditului de către persoana care îl acordă;

acordarea, negocierea și preluarea garanțiilor de credit sau a garanțiilor colaterale pentru credite, precum și administrarea garanțiilor de credit de către persoana care acordă creditul;

orice operațiune legată de depozite și conturi financiare, inclusiv orice operațiuni cu ordine de plată, transferuri de bani, instrumente de debit, carduri de credit sau de debit, cecuri sau alte instrumente de plată, precum și operațiuni de factoring;

emisiunea, transferul și/sau orice alte operațiuni cu moneda națională sau stăină, cu excepția monedelor sau a bancnotelor care sunt obiecte de colecție;

emisiunea, transferul și/sau orice alte operațiuni cu titluri de participare, titluri de creanțe, cu excepția executării acestora, obligațiuni, certificate, cambii, alte instrumente financiare sau alte valori mobiliare;

gestiunea fondurilor comune de plasamente și/sau a fondurilor comune de garantare a creanțelor efectuate de orice entități constituite în acest scop;

d) operațiuni de asigurare și/sau reasigurare, precum și prestările de servicii în legătură cu operațiunile de asigurare și/sau reasigurare efectuate de persoanele care intermediază astfel de operațiuni;

e) jocurile de noroc organizate de persoane autorizate, conform legii, să desfășoare astfel de activități;

f) livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate de unitățile din sistemul de penitenciare, utilizând munca deținuților;

g) lucrările de constucții, amenajări, reparații și întreținere la monumente care comemorează combatanți, eroi, victime ale războiului și ale Revoluției din Decmbrie 1989;

h) transportul fluvial de persoane în Delta Dunării și pe rutele Orșova – Moldova Nouă, Brăila – Hârșova și Galați – Grindu;

i) livrarea obiectelor și veșmintelor de cult religios, tipărirea cărților de cult, teologice sau cu conținut bisericesc și care sunt necesare pentru practicarea cultului, precum și furnizarea de bunuri asimilate obiectelor de cult;

j) livrarea de bunuri către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, ca efect al dării în plată, sau bunuri adjudecate de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, cu stingerea totală sau parțială a obligațiilor de plată ale unui debitor;

k) arendarea, concesionarea și închirierea de bunuri imobile, cu următoarele excepții:

operațiunile de cazare care sunt efectuate în cadrul serviciului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;

serviciile de parcare a vehiculelor;

închirierea utilajelor și a mașinilor fixate în bunuri imobile;

închiriere seifurilor.

l) livrările de bunuri care au fost afectate unei activități scutite în baza prezentului articol, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective nu a fost dedusă, precum și livrările de bunuri a căror achiziție a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere.

Scutiri la import

Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:

importul de bunuri a căror livrare în România este scutită de taxa pe valoarea adăugată;

bunurile introduse în țară de calători sau de alte persoane fizice cu domiciliul în țară ori în străinătate, în condițiile și în limitele stabilite potrivit reglementărilor în vigoare, pentru regimul vamal aplicabil persoanelor fizice;

bunurile importate destinate comercializării în regim duty-free, precum și prin magazinele pentru servirea în exclusivitate a reprezentanțelor diplomatice și a personalului acestora;

importul de bunuri de către misiunile diplomatice și birourile consulare, precum și de către cetățenii străini cu statut diplomatic sau consular în Romani, în condiții de reciprocitate, potrivit procedurii stabilite prin norme;

importul de bunuri efectuat de reprezentanțele organismelor internaționale interguvernamentale acreditate în România, precum și de către cetățenii străini angajați ai acestor organizații, în limitele și în conformitate cu condițiile precizate în convențiile de înființare a acestor organizații, potrivit procedurii stabilite prin norme;

importul de către forțele armate ale statelor stăine membre NATO pentru uzul acestora sau al personalului civil însoțitor ori pentru aprovizionarea popotelor sau a cantinelor, în cazul în care aceste forțe sunt destinate efortului comun de apărare;

importul de suporturi materiale, cum ar fi pelicule, benzi magnetice, discuri, pe care sunt înregistrate filme sau programe destinate activității de radio și televiziune;

importul de bunuri primite în mod gratuit cu titlu de ajutoare sau donații destinate unor scopuri cu caracter religios, de apărare a sănătății, de apărare a țării sau a siguranței naționale, artistic, sportiv, de protecție și ameliorare a mediului, de protecție și conservare a monumentelor istorice de arhitectură;

importul de bunuri finanțate din împrumuturi nerambursabile, acordate României de organisme internaționale, de guverne străine și/sau de organizații nonprofit;

importul următoarelor bunuri: bunurile de origine română, bunurile străine care potrivit legii, devin proprietatea statului, bunurile reparate în străinătate sau bunurile care le înlocuiesc pe cele necorespunzătoare calitativ, returnate partenerilor externi în perioada de garanție, bunurile care se înapoiază în țară ca urmare a unei expedieri eronate, echipamentele pentru protecția mediului stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Scutiri la export sau alte operațiuni similare și pentru transportul internațional

În cadrul acestei rubrici, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:

livrările de bunuri expediate sau transportate în afara țării, de către furnizor sau de altă persoană în contul său;

livrările de bunuri expediate sau transportate în afara țării de cumpărătorul care nu este stabilit în interiorul țării, sau de altă persoană în contul său, cu excepția bunurilor transportate de cumpărătorul însuși și folosite la echiparea sau aprovizionarea ambarcațiunilor de agrement sau a oricărui mijloc de transport de uz privat;

prestările de servicii, inclusiv transportul prestările de servicii accesorii transportului, legate direct de exportul de bunuri sau de bunurile plasate în regimuri vamale suspensive, cu excepția prestărilor de servicii scutite;

transportul, prestările de servicii accesorii transportului, alte servicii direct legate de importul bunurilor, dacă valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate;

transportul internațional de persoane și servicii legate direct de acest transport, inclusiv livrările de bunuri destinate a fi acordate ca tratație pasagerilor la bordul unui vapor, avion, autocar sau tren;

în cazul navelor utilizate pentru transportul internațional de persoane și/sau de mărfuri, pentru pescuit sau altă activitate economică sau pentru salvare ori asistență pe mare, al navelor de război, următoarele operațiuni: livrarea de carburanți și alte bunuri destinate a fi încorporate sau utilizate pe nave, cu excepția navelor folosite pentru pescuitul fluvial sau de coastă și prestările de servicii efectuate pentru nevoile directe ale navelor și/sau pentru încărcătura acestora;

în cazul aeronavelor care prestează transporturi internaționale de persoane și/sau de mărfuri, următoare situații: livrările de carburanți, echipamente și alte bunuri destinatea fi încorporate sau utilizate pe aeronave și prestările de servicii efectuate pentru nevoile directe ale aeronavelor și/sau pentru încărcătura acestora;

prestările de servicii pentru navele aflate în proprietatea companiilor de navigație care își desfășoară activitatea în regimul special maritim sau operate de acestea, precum și livrările de nave în întregul lor către aceste companii;

livrările de bunuri și prestările de servicii în favoarea directă a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, precum și a personalului acestora, pe bază de reciprocitate;

livrările de bunuri și prestările de servicii în favoarea directă a reprezentanțelor internaționale interguvernamentale acreditate în România, precum și a personalului acestora;

livrările de bunuri și/sau prestările de servicii, către forțele armate ale statelor stăine membre NATO, pentru uzul forțelor armate sau al personalului civil care însoțește forțele armate sau al personalului civil care însoțește forțele armate sau pentru aprovizionarea cantinelor, dacă forțele iau parte la efortul de apărare comun;

livrările de bunuri și prestările de servicii finanțate din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile acordate de către guverne străine, de organisme internaționale și de organizații nonprofit și de caritate din străinaătate și din țară, inclusiv din donații ale persoanelor fizice;

constuirea, consolidarea, extinderea, restaurarea și reabilitarea lăcașurilor de cult religios sau a altor clădiri utilizate în acest scop;

prestările de servicii poștale, efectuate pe teritoriul României de operatorii prevăzuți de Ordonanța Guvernului nr. 70/2001, constând în preluarea și distribuirea trimiterilor poștale din străinătate, inclusiv servicii financiar-poștale;

serviciile prestate de persoane din România, în contul beneficiarilor cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru bunurile dein import aflate în perioada de garanție;

prestările de servicii efectuate de intermediari care acționează în numele sau în contul unei alte persoane, atunci când intervin în operațiuni prevăzute de prezentul articol

Legislația privind taxa pe valoarea adăugată mai prevede și o serie de scutiri speciale legate de traficul internațional de bunuri:

livrarea de bunuri care sunt plasate în regim de antrepozit vamal;

livrarea de bunuri destinate plasării în magazinele duty-free și în alte magazine situate în aeroporturile internaționale, precum și livrările de bunuri efectuate prin aceste magazine;

următoarele operațiuni desfășurate într-o zonă liberă sau port liber: intoducerea de bunuri străine într-o zonă liberă sau port liber, direct din străinătate, în vederea simplei depozitări, fără întocmirea de formalități vamale; operațiunile comerciale de vânzare-cumpărare a mărfurilor între diverși operatoridin zona liberă sau portul liber sau dintre aceștia și alte persoane din afara zonei libere sau a portului liber; scoaterea de bunuri din zona liberă sau portul liber , în afara țării, fără întocmirea de declarații vamale de export, bunurile fiind în aceeași stare ca în momentul introducerii lor în zona liberă sau portul liber;

prestările de servicii legate direct de operațiunile de mai sus.

I.2.9. Regimul deducerilor

După cum sugerează și denumirea, taxa pe valoare adăugată se aplică asupra plusului de valoare adăugată de fiecare stadiu al producției sau comercializării unui produs sau serviciu. Aplicarea taxei pe valoarea adăugată se face de așa manieră încât la sfârșitul ciclului de producție și comercializare parcurs de un bun, indiferent de durata ciclului, cheltuiala fiscală totală care a grevat acest bun corespunde taxei calculate asupra prețului de vânzare și suportate de consumator.

Pentru a facilita calculul și colectarea, cota de taxa pe valoarea adăugată se aplică la prețul de vânzare al bunurilor sau serviciilor comercializate (corectat, eventual, cu reducerile de preț și alte elemente, prezentate anterior). Deoarece taxa pe valoare adăugată intervine la fiecare stadiu al unei filiere de producție și comercializare, dar și pentru a se evita efectul cumulativ al impozitării în cascadă, trebuie dedusă din taxa pe valoare adăugată încasată (colectată) de la clienți, taxa pe valoare adăugată plătită furnizorilor, pentru cumpărările de bunuri sau servicii. Altfel spus, atunci când întreprinderea facturează taxa pe valoarea adăugată clientului sau, ea acționează în contul statului, căruia va trebui sa-i plătească diferența între taxa pe valoarea adăugată colectată de la clienți (de obicei mai mare) și taxa pe valoarea adăugată plătită furnizorilor săi care, la rândul lor, au procedat la colectarea și vărsarea taxei pe valoarea adăugată.

Dreptul de deducere

Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa pe valoarea adăugată deductibilă devine exigibilă.

Dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoare adăugată are dreptul să deducă:

taxa pe valoare adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să fie livrate și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să fie prestate de o altă persoană impozabilă;

taxa pe valoare adăugată achitată pentru bunurile importate.

Dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării sunt destinate utilizării pentru realizarea următoarelor operațiuni:

livrări de bunuri și/sau prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adăugată;

operațiuni rezultând din activități economice, pentru care locul livrării prestării este considerat a fi în străinătate, dacă taxa pe valoarea adăugată ar fi deductibilă, în cazul în care operațiunea s-ar desfășura în țară.

Nu poate fi dedusă taxa pe valoarea adăugată pentru:

bunuri/servicii achiziționate de furnizori/prestatori în contul clienților și care apoi se decontează acestora;

băuturi alcoolice și produse din tutun destinate acțiunilor de protocol.

Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcție de felul operațiunii, cu unul din următoarele documente:

pentru taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate sau urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă, cu factură fiscală emisă pe numele persoanei de către o personă impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoare adăugată.

Pentru importul de bunuri, cu declarația vamală de import sau act constatator emis de autoritățile vamale; pentru importurile care mai beneficiază de amânarea plății taxei în vamă se va prezenta și documentul care confirmă achitarea taxei pe valoarea adăugată.

Taxa pe valoare adăugată aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate, destinate realizării obiectivelor proprii de investiții, stocurilor de produse cu destinație specială, finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, se deduce potrivit prevederilor legale. Cu taxa pe valoarea adăugată dedusă pentru realizarea obiectivelor proprii de investiții se vor reîntregi obligatoriu disponibilitățile de investiții. Sumele deduse în cursul anului fiscal pentru obiectivele proprii de investiții pot fi utilizate numai pentru plăți aferente aceluiași obiectiv de investiții. La încheierea exercițiului financiar, sumele deduse și neutilizate se virează la bugetul de stat sau bugetele locale în conturile și la termenele stabilite prin normele metodologice anuale privind încheierea exercițiului financiar-bugetar și financiar-contabil, emise de Ministerul Finanțelor Publice.

Din cele prezentate anterior se poate constata ca taxa pe valoarea adăugată se bazează pe principiul sau mecanismul deductibilității pentru aplicarea căruia fiecare subiect calculează taxa asupra prețurilor bunurilor vândute sau serviciilor prestate și deduce taxa care a grevat costul elementelor constitutive ale acestor prețuri. Diferența de taxa constatată în plus sau în minus se regularizează cu bugetul statului pe baza de deconturi ale plaților.

Totodată trebuie reținut că deductibilitatea este aplicată global, asupra ansamblului operațiilor realizate, și nu pentru fiecare bun în parte.

Dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată înscrisă în documentele pentru cumpărări se determina în funcție de data facturării, a chitanței fiscale sau a altui document legal, dacă acestea s-au primit până la data întocmirii decontului taxei pe valoarea adăugată. Documentele primite după data întocmirii decontului aferent lunii în care bunurile au fost recepționate se include în deconturile întocmite pentru lunile următoare.

Dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată se exercită pe doua căi:

prin reținerea din suma reprezentând taxa pe valoarea adăugată, pentru livrările de bunuri sau serviciile prestate, a taxei aferente intrărilor;

prin rambursarea de către organul fiscal a sumei reprezentând diferența dintre taxa aferentă intrărilor și taxa facturată de agenții economici prin livrările de bunuri sau serviciile prestate.

Perioada fiscală

Perioada fiscală pentru taxa pe valoarea adăugată este luna calendaristică.

Prin derogare de prevederile de mai sus, pentru persoanele impozabile care nu au depășit în cursul anului precedent o cifră de afaceri din operațiuni taxabile și/sau scutite cu drept de deducere de 100.000 euro inclusiv, la cursul de schimb valutar din ultima zi lucrătoare a anului precedent, perioada fiscală este trimestrul calendaristic.

Persoanele impozabile care se încadrează în aceste prevederi au obligația de a depune la organele fiscale teritoriale, până la data de 25 ianuarie, o declarație în care să menționeze cifra de afaceri din anul precedent.

Persoanele impozabile care iau ființă în cursul anului trebuie să declare, cu ocazia înregistrării fiscale, cifra de afaceri pe care preconizează să o realizeze în cursul anului, iar dacă aceasta nu depășește 100.000 euro inclusiv, au obligația de a depune deconturi trimestriale în anul înfiintării. Dacă cifra de afaceri obținută în anul înființării este mai mare de 100.000 euro, în anul următor perioada fiscală va fi luna calendaristică, iar dacă cifra de afaceri obținută nu depășește 100.000 euro inclusiv, perioada fiscală va fi trimestrul.

Deducerea pentru persoanele impozabile cu regim mixt

Orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care realizează sau urmează să relizeze atât operațiuni care dau drept de deducere, este denumită în continuare plătitor de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt.

Dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor și serviciilor achiziționate de orice plătitor de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt se determină conform prezentului articol.

Achizițiile de bunuri și servicii destinate exclusiv realizării de operațiuni care dau drept de deducere, inclusiv de investiții destinate realizării de astfel de operațiuni, se înscriu într-un jurnal pentru cumpărări, care se întocmește separat pentru aceste operațiuni, și taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora se deduce integral.

Achizițiile de bunuri și servicii destinate exclusiv realizării de operațiuni care nu dau drept de deducere, precum și de investiții care sunt destinate realizării de astfel de operațiuni se înscriu în jurnalul pentru cumpărări, care se întocmește separat pentru aceste operațiuni, iar taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora nu se deduce.

Bunurile și serviciile pentru care nu se cunoaște destinația în momentul achiziției, respectiv dacă vor fi utilizate pentru realizarea de operațiuni care dau drept de deducere sau operațiuni care nu dau drept de deducere ori pentru care nu se poate determina proporția în care sunt sau vor fi utilizate pentru operațiuni care dau drept de deducere și operațiuni care nu dau drept de deducere, se evidențiază într-un jurnal pentru cumpărări întocmit separat. Taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor achiziții se deduce pe bază de pro-rata. Prin excepție, în cazul achizițiilor destinate realizării de investiții, care se prevăd că vor fi utilizate atât pentru realizarea de operațiuni care nu dau drept de deducere, este permisă deducerea integrală a taxei pe valoarea adăugată pe parcursul procesului investițional, urmând ca taxa dedusă să fie ajustată în conformitate cu procedura stabilită prin norme.

În cursul unui an fiscal este permisă rectificarea taxei deduse aferente achizițiilor de bunuri/servicii care se constată că ulterior au fost utilizate pentru altă destinație decât cea prevăzută la data achiziției. Rectificările se evidențiază pe rândurile de regularizare din decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Pro-rata se determină ca raport între: veniturile obținute din operațiuni care dau drept de deducere, inclusiv subvențiile legate direct de prețul acestora, la numărător, iar la numitor veniturile de la numărător plus veniturile obținute din operațiuni care nu dau drept de deducere. În calculul pro-rata, la numitor se adaugă alocațiile, subvențiile sau alte sume primite de la bugetul de stat sau bugetele locale, în scopul finanțării de activități scutite fără drept de deducere sau care nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Se exclud din calculul pro-rataveniturile financiare, dacă acestea sunt accesorii activității principale. Nu se includ în calculul pro-rata serviciile efectuate de prestatori stabiliți în străinătate, pentru care beneficiarii au obligația plății taxei pe valoarea adăugată. Pro-rata se determină anual, situația în care elementele prevăzute la numitor și numărător sunt cumulate pentru întregul an fiscal. Prin excepție, aceasta poate fi determinată lunar sau trimestrial, după caz, situație în care elementele prevăzute la numitor și numărător sunt cele efectiv realizate în cursul fiecărei luni, respectiv trimestru.

Pro-rata aplicabilă provizoriu pentru un an este pro-rata definitivă determinată pentru anul precedent, ori pro-rata estimată în funcție de operațiunile prevăzute a fi realizate în anul curent. Persoanele impozabile trebuie să comunice organului fiscal teritorial, la începutul fiecărui an fiscal, cel mai târziu până la data de 25 ianuarie, nivelul pro-rata provizorie aplicată, precum și modul de determinare a acesteia. Taxa pe valoarea adăugată de dedus se determină prin aplicarea pro-rata provizorie asupra taxei pe valoarea adăugată deductibile, aferente achizițiilor destinate atât realizării de operațiuni care dau drept de deducere, cât și celor care nu dau drept de deducere.

Persoanele impozabile care nu au determinat pro-rata provizorie la începutul anului, deoarece nu realizau și nici nu prevedeau realizarea de operațiuni fără drept de deducere în cursul anului, și care ulterior realizează astfel de operațiuni fără drept de deducere în cursul anului, și care ulterior realizează astfel de operațiuni nu au obligația să calculeze și să utilizeze pro-rata provizorie. În cursul anului este permisă deducerea integrală a taxei pe valoarea adăugată. La finele anului vor aplica următoarele reguli:

a) dacă pot efectua separarea achizițiilor de bunuri/servicii, vor regulariza astfel: din taxa dedusă în cursul anului se scade taxa de dedus rezultată prin aplicarea pro-rata definitivă pentru achizițiile destinate atât realizării de operațiuni cu drept de deducere, cât și pentru operațiuni fără drept de deducere, și/sau taxa aferentă bunurilor/serviciilor destinate exclusiv operațiunilor cu drept de deducre, iar diferența rezultată se înscrie pe un rând distinct în decontul din ultima perioadă fiscală a anului, ca taxă de plată la bugetul de stat

b) dacă nu se poate efectua separarea de destinații se aplică pro-rata definitivă asupra tuturor achizițiilor de bunuri și servicii efectuate în cursul anului, iar diferența rezultată se înscrie pe un rând distinct în decontul din ultima perioadă fiscală a anului

Pro-rata definitivă se determină în luna decembrie, în funcție de realizările efective din cursul anului.

Regularizarea deducerilor operate după pro-rata provizorie se realizează prin aplicarea pro-rata definitivă asupra sumei taxei pe valoare adăugată deductibile aferente achizițiilor. Diferența în plus sau în minus față de taxa dedusă, conform pro-rata provizorie, se înscrie pe un rând distinct în decontul ultimei perioade fiscale.

În situații speciale, când pro-rata calculată nu asigură determinarea corectă a taxei de dedus, Ministerul Finanțelor Publice, prin direcția de specialitate se poate aproba aplicarea unei pro-rata speciale, la solicitarea persoanelor impozabile în cauză, pe baza justificării prezentate. Dacă aprobarea a fost acordată în timpul anului, persoanele impozabile au obligația să recalculeze taxa pe valoarea adăugată dedusă de la începutul anului pe baza pro-rata specială, aprobată. Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt pot renunța la aplicarea pro-rata specială numai la începutul unui an calendaristic și sunt obligate să anunțe organele fiscale.

La cererea justificată a persoanelor impozabile, organele fiscale la care acestea sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot aproba ca pro-rata să fie determinată lunar sau trimestrial, după caz. În anul în care a fost acordată aprobarea, persoanele impozabile au obligația să recalculeze taxa pe valoarea adăugată dedusă de la începutul anului pe bază pro-rata lunară sau trimestrială. Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt pot renunța la aplicarea pro-rata lunară sau trimestrială numai de la începutul unui an fiscal și sunt obligate să anunțe organele fiscale. Pro-ratele lunare sau trimestriale efectiv realizate sunt definitive și nu se regularizează la sfârșitul anului.

Determinarea taxei de plată sau a sumei negative de taxă

Taxa pe valoare adăugată calculată la facturile de vânzare către clienți se adaugă la valoarea bunurilor, lucrărilor și serviciilor facturate și se încasează de la aceștia odată cu contravaloarea facturii, fapt pentru care se numește taxa pe valoarea adăugată colectată.

Taxa pe valoare adăugată calculată la facturile de cumpărare primite de la furnizori, se adaugă la valoarea facturii și se plătește acestora odată cu contravaloarea facturii, urmând a fi recuperată de la unitatea plătitoare, deci trebuie scăzută din TVA colectată, fapt pentru care se numește taxa pe valoarea adăugată deductibilă.

În situația în care taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate de o persoană impozabilă, care este dedusă într-o perioadă fiscală, este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă operațiunilor taxabile, rezultă un excedent în perioada de raportare, denumit în continuare sumă negativă a taxei pe valoarea adăugată.

În situația în care taxa pe valoarea adăugată aferentă operațiunilor taxabile, exigibilă într-o perioadă fiscală, denumită taxă colectată, este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate, dedusă în această perioadă fiscală, rezultă o diferență denumită taxă pe valoarea adăugată de plată pentru perioada fiscală de raportare.

Regularizarea și rambursarea taxei

După determinarea taxei de plată sau a sumei negative a taxei pe valoarea adăugată pentru operațiunile din perioada fiscală de raportare, persoanele impozabile trebuie să efectueze regularizările prevăzute de prezentul articol prin decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Se determină suma negativă a taxei pe valoarea adăugată cumulată, prin adăugarea la suma negativă a taxei pe valoarea adăugată, rezultată în perioada fiscală de raportare, a soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată reportat din decontul perioadei fiscale precedente, dacă nu a fost solicitat a fi rambursat.

Se determină taxa pe valoarea adăugată de plată cumulată, în perioada fiscală de raportare, prin adăugarea la taxa pe valoarea adăugată de plată din perioada fiscală de raportare a sumelor neachitate la bugetul de stat până la data depunerii decontului de taxă pe valoarea adăugată din soldul taxei pe valoarea adăugată de plată a perioadei fiscale anterioare.

Prin decontul de taxă pe valoarea adăugată, persoanele impozabile trebuie să determine diferențele dintre sumele prevăzute la alin. (2) și (3), care reprezintă regularizările de taxă și stabilirea soldului taxei pe valoarea adăugată de plată sau a soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată. Dacă taxa pe valoarea adăugată de plată cumulată este mai mare decât suma negativă a taxei pe valoarea adăugată cumulată, rezultă un sold de taxă pe valoarea adăugată de plată în perioada fiscală de raportare. Dacă suma negativă a taxei pe valoarea adăugată cumulată este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată de plată cumulată, rezultă un sold al sumei negative a taxei pe valoarea adăugată, în perioada fiscală de raportare.

Persoanele impozabile înregistrate ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată pot solicita rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată din perioada fiscală de raportare, prin bifarea casetei corespunzătoare din decontul de taxă pe valoarea adăugată din perioada fiscală de raportare, decontul fiind cerere de rambursare, sau pot reporta soldul sumei negative în decontul perioadei fiscale următoare. Dacă o persoană impozabilă solicită rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată, aceasta nu se reportează în perioada fiscală următoare. Nu poate fi solicitată rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată din perioada fiscală de raportare, mai mic de 50 milioane lei inclusiv, aceasta fiind reportată obligatoriu în decontul perioadei fiscale următoare.

În cazul persoanelor juridice care se divizează sau sunt absorbite de altă persoană impozabilă, soldul sumei negative a taxei pe valoarea adăugată pentru care nu s-a solicitat rambursarea este preluat în decontul persoanei care a preluat activitatea.

În situația în care două sau mai multe persoane juridice impozabile fuzionează, persoana impozabilă care preia activitatea va prelua și soldul taxei pe valoarea adăugată de plată către bugetul de stat, cât și soldul sumei negative a taxei pe valoarea adăugată de plată către bugetul de stat, cât și soldul sumei negative a taxei pe valoarea adăugată, pentru care nu s-a solicitat rambursarea din deconturile persoanelor care s-au lichidat cu ocazia fuziunii.

Rambursarea soldului sumei negative pe valoarea adăugată se efectuează de organele fiscale, în condițiile și potrivit procedurilor stabilite prin normele procedurale în vigoare.

Pentru operațiuni scutite de taxă pe valoarea adăugată cu drept de deducere, persoanele neînregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată, potrivit procedurii prevăzută prin norme.

Recuperarea se face prin rambursarea de la stat în termen de 30 de zile de la data depunerii decontului, a cererii de rambursare și a documentelor justificative, la organul fiscal.

I.2.10. Plătitorii taxei pe valoarea adăugată

Pentru operațiunile din interiorul țării, plătitorii taxei pe valoarea adăugată sunt:

a) persoanele impozabile, înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, pentru operațiunile taxabile realizate;

b) beneficiarii prestărilor de servicii taxabile, efectuate de persoane impozabile stabilite în străinătate, indiferent dacă beneficiarii sunt sau nu înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

La importul de bunuri, plătitorii taxei pe valoarea adăugată sunt persoanele care importă bunuri în România. Persoanele fizice datorează taxa pe valoarea adăugată pentru bunurile introduse în țară, potrivit regulamentului vamal aplicabil acestora.

Reguli aplicabile în cazul persoanelor stabilite în străinătate

Dacă o persoană impozabilă stabilită în străinătate realizează prestări de servicii taxabile, pentru care locul prestării este considerat a fi în România, altele decât cele prevăzute mai sus, va proceda astfel:

a) prestatorul își poate desemna un reprezentan fiscal în România, care are obligația de a îndeplini, în numele persoanei stabilite în străinătate, toate obligațiile prevăzute în prezentul titlu, inclusiv obligația de a solicita înregistrarea fiscală în scopul plății taxei pe valoarea adăugată, în numele persoanei stabilite în străinătate;

b) în cazul în care persoana stabilită în străinătate nu își desemnează un reprezentant fiscal în România, beneficiarul serviciilor datorează taxa pe valoarea adăugată, în numele prestatorului.

Prin persoană impozabilă stabilită în străinătate se înțelege orice persoană care realizează activități economice care nu are în România sediul activității economice, domiciliul stabil sau sediu permanent de la care serviciile sunt prestate sau livrările sunt efectuate.

În cazul livrărilor de bunuri taxabile pentru care locul livrării este considerat a fi în România, efectuate de persoane stabilite în străinătate, acestea au obligația să desemneze un reprezentant fiscal în România.

Persoanele impozabile stabilite în străinătate, care desfășoară operațiuni scutite cu drept de deducere în România, au dreptul să-și desemneze un reprezentant fiscal pentru aceste operațiuni.

Procedura desemnării reprezentantului fiscal pentru taxa pe valoarea adăugată se stabilește prin norme.

I.2.11. Regimul special de scutire

Sfera de aplicare și regulile pentru regimul special de scutire

Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală , declarată, sau realizată, este inferioară plafonului de 2 miliarde lei, denumit în continuare plafon de scutire, dar acestea pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată.

Persoanele impozabile nou-înființate pot beneficia de aplicarea regimului special de scutire, dacă declară că vor realiza anual o cifră de afaceri estimată de până la 2 miliarde lei inclusiv și nu optează pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată. Persoanele impozabile neînregistrate fiscal, care ulterior realizează operațiuni sub plafonul de scutire se consideră că sunt în regimul special de scutire, dacă nu optează pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată.

Persoanele impozabile, care depășesc în cursul unui an fiscal plafonul de scutire, sunt obligate să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, în termen de 10 zile de la data constatării depășirii. Pentru persoanele nou-înființate, anul fiscal reprezintă perioada din anul calendaristic, reprezentată prin luni calendaristice scurse de la data înregistrării până la finele anului. Fracțiunile de lună vor fi considerate o lună calendaristică întreagă. Persoanele care se află în regim special de scutire trebuie să țină evidența livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii, care intră sub incidența prezentului articol, cu ajutoru jurnalului pentru vânzări. Data depășirii plafonului este considerată sfârșitul lunii calendaristice în care a avut loc depășirea de plafon. Până la data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal se va aplica regimul de scutire de taxă pe valoarea adăugată. În situația în care se constată că persoana în cauză a solicitat cu întârziere atribuirea calității de plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, autoritatea fiscală este îndreptățită să solicite plata taxei pe valoarea adăugată pe perioada scursă între data la care persoana în cauză avea obligația să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal și data de la care înregistrarea a devenit efectivă, conform procedurii prevăzute prin norme.

După depășirea plafonului de scutire, persoanele impozabile nu mai pot solicita aplicarea regimului special, chiar dacă ulterior realizează cifre de afaceri anuale inferioare plafonului de scutire prevăzut de lege.

Cifra de afaceri care servește drept referință este constituită din suma, fără taxa pe valoarea adăugată, a livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii taxabile, incluzând și operațiunile scutite cu drept de deducere.

I.2.12. Obligațiile plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată

Înregistrarea plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată

Orice persoană impozabilă trebuie să declare începerea, schimbarea și încetarea activității sale ca persoană impozabilă. Condițiile în care persoanele impozabile se înregistrează ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată sunt prevăzute de legislația privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite și taxe.

Orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care realizează exclusiv operațiuni care nu dau drept de deducere, trebuie să solicite scoaterea din evidență ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.

Orice persoană impozabilă, înregistrată ca platitor pe taxă pe valoarea adăugată trebuie să solicite scoaterea din evidență ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, în caz de încetare a activității, în termen de 15 zile de la data actului în care se consemnează situația respectivă. Taxa pe valoarea adăugată datorată la bugetul de stat trebuie achitată înainte de scoaterea din evidență ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, cu excepția situației în care activitatea acesteia a fost preluată de către altă persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.

Definirea asocierilor din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată

În înțelesul taxei pe valoarea adăugată, o asociere sau altă organizație care nu are personalitate juridică se consideră a fi o persoană impozabilă separată, pentru acele activități economice desfășurate de asociați sau parteneri în numele asociației sau organizației respective, cu excepția asociațiilor în participațiune.

Facturile fiscale

Orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, are obligația să emită factură fiscală pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate, către fiecare beneficiar. Persoanele impozabile, care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, nu au dreptul să emită facturi fiscale și nici să înscrie taxa pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii efectuate către altă persoană, în documentele emise. Prin norme se stabilesc situațiile în care factura fiscală poate fi emisă și de altă persoană decât cea care efectuează livrarea de bunui.

Pentru livrări de bunuri factura fiscală se emite la data livrării de bunuri, iar pentru prestări de servicii cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestarea a fost efectuată.

Pentru bunurile livrate cu aviz de însoțire, factura fiscală trebuie emisă în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data livrării, fără a depăși finele lunii în care a avut loc livrarea.

Pentru prestările de servicii efctuate de prestatori stabiliti în străinătate, pentru care beneficiarii au obligația plății taxei pe valoarea adăugată, aceștia din urmă, dacă sunt înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, trebuie să autofactureze operațiunile respective, prin emiterea unei facturi fiscale, la data primirii facturii prestatorului sau la data efectuării plății către prestator, în cazul în care nu s-a primit factura prestatorului până la această dată. Operațiunile de leasing extern se autofacturează de către beneficiarii din România, înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, la data stabilită prin contract pentru plata ratelor de leasing și/sau la data plătii de sume în avans. Persoanele care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată vor urma procedura prevăzută la art. 156 alin. (3). Regimul fiscal al facturilor fiscale emise prin autofacturare se stabilește prin norme.

Pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care se efectează continuu, cum sunt energia electrică, energia termică, gazele naturale, apa, serviciile telefonice și altele asemenea, factura fiscală trebuie emisă la data la care intervine exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată, cu excepțiile prevăzute în alte acte normative.

În cazul operațiunilor de leasing intern, a operațiunilor de închiriere, concesionare sau arendare de bunuri, factura fiscală trebuie să fie emisă la fiecare din datele specificate în contract, pentru plata ratelor, chiriei, redevenței sau arendei, după caz. În cazul încasării de avansuri, față de data prevăzută în contract se emite factură fiscală la data încasării avansului.

Dacă plata pentru operațiuni taxabile este încasată înainte ca bunurile să fie livrate sau înaintea finalizării prestării serviciilor, factura fiscală trebuie să fie emisă în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la fiecare dată când este încasat un avans, fără a depăși finele lunii în care a avut loc încasarea.

Factura fiscală trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele informații:

seria și numărul facturii;

data emiterii facturii;

numele, adresa și codul de înregistrare fiscală al personei care emite factura;

numele, adresa și codul de înregistrare fiscală al beneficiarului de bunuri sau servicii;

denumirea și cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate;

valoarea bunurilor sau serviciilor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată;

cota de taxă pe valoarea adăugată sau mențiunea scutit cu drept de deducere, scutit fără drept de deducere, neimpozabil sau neinclus în baza de impozitare, după caz;

valoarea taxei pe valoarea adăugată, pentru operațiunile taxabile.

Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu au obligația să emită factură fiscală pentru următoarele operațiuni, cu excepția cazurilor când beneficiarul solicită factură fiscală:

transport cu taximetre, precum și transportul de persoane pe baza de bilete de călătorie sau abonamente;

livrările de bunuri prin magazinele de comerț cu amănuntul și prestări de servicii către populație, consemnate în documente fără nominalizarea cumpărătorului;

livrări de bunuri și prestări de servicii consemnate în documente specifice aprobate prin lege.

Evidența operațiunilor impozabile și depunerea decontului

Persoanele impozabile, înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată au următorele obligații în ceea ce privește evideța operațiunilor impozabile:

să țină în mod regulat contabilitatea, care să le permită determinarea bazei de impozitare și taxa pe valoare adăugată colectată pentru livrările și/sau prestările de servicii efectuate, precum și cea deductibilă aferentă intrărilor;

să asigure condițiile necesare pentru emiterea documentelor, prelucrarea informațiilor și conducerea evidențelor prevăzute de reglementările în domeniul taxei pe valoarea adăugată;

să furnizeze organelor fiscale toate justificările necesare în vederea stabilirii operațiunilor realizate atât la sediul principal, cât și la subunități;

să contabilizeze distinct veniturile și cheltuielile rezultate din operațiunile asocierii în participațiune.

Documentele justificative privind taxa pe valoarea adăugată care nu respectă condițiile de formă și fond nu pot fi înregistrate în contabilitate. Agenții economici care au ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul, activități hoteliere, prestări de servicii către populație și alte activități de asemenea natură au și obligația instalării aparatelor de marcat care să corespunda cerințelor pentru aplicarea taxei pe valoare adăugată.

Corectarea taxei pe valoarea adăugată determinate în mod eronat, înscrisă în facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, de persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, se va efectua astfel:

în cazul în care documentul nu a fost transmis către beneficiar, acesta se anulează și se emite un nou document;

în cazul în care documentul a fost transmis beneficiarului, corectarea erorilor se efectuează prin emiterea unui nou document cu valorile înscrise cu semnul minus, în care se va menționa numărul documentului corectat și concomitent se emite un nou document corect. Documentele respective se vor înregistra în jurnalul de vânzări, respectiv de cumpărări și vor fi preluate în deconturile întocmite de furnizor și respectiv, de beneficiar pentru luna în care a avut loc corectarea.

Persoanele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată trebuie să întocmească și să depună la organul fiscal competent, pentru fiecare perioadă fiscală, până la data de 25 a lunii următoare perioadei fiscale inclusiv, decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Persoanele neînregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată trebuie să întocmească un decont de taxă pe valoarea adăugată special, pe care îl depun la organul fiscal competent numai atunci când realizează astfel de operațiuni. Decontul se depune până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost primită factura prestatorului sau a fost făcută plata către prestator, în cazul plăților fără factură. Pentru operațiunile de leasing extern, decontul special se depune până la data de 25 lunii următoare celei stabilite prin contract pentru plata ratelor de leasing și/sau celei în care au fost efectuate plăți în avans.

Plata taxei pe valoarea adăugată la buget

Persoanele obligate la plata taxei trebuie să achite taxa pe valoarea adăugată datorată, stabilită prin decontul întocmit pentru fiecare perioadă fiscală sau prin decontul special, până la data la care au obligația depunerii acestora .

Taxa pe valoarea adăugată pentru importuri de bunuri, cu excepția celor scutite, se plătește la organul vamal, în conformitate cu regulile în vigoare privind plata drepturilor de import.

Nu se face plata efectivă la organele vamale de către personele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată care au obținut certificate de exonerare pentru următorele:

importul de mașini industriale , utilaje tehnologice, instalații, echipamente, aparate de măsură și control, automatizări, destinate realizării de investiții, precum și importul de mașini agricole și mijloace de transport destinate realizării de activități productive;

importul de materii prime și materiale consumabile care nu se produc sau sunt deficitare în țară, stabilite prin norme, și sunt destinate utilizării în cadrul activității economice a persoanei care realizează importul.

Persoanele impozabile care efectuează importuri de natura celor de mai sus, trebuie să solicite eliberarea unui certificat de exonerare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată, emis de către organele fiscale competente. Pot solicita eliberarea unui astfel de certificat numai persoanele care nu au obligații bugetare restante, reprezentând impozite, taxe, contribuții, inclusiv contribuțiile individuale ale salariaților și orice alte venituri bugetare, cu excepția celor eșalonate și/sau reeșalonate la plată.

Importatorii care au obținut certificatele de exonerare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată evidențiază taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor importate în decontul de taxă pe valoare adăugată, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă.

Orice persoană obligată la plata taxei pe valoarea adăugată poartă răspundrea pentru calcularea corectă și la plata la termenul legal a taxei pe valoarea adăugată către bugetul de stat și la depunerea la termenul legal a deconturilor de taxă pe valoarea adăugată.

CAPITOLUL II

Contabilizarea taxei pe valoarea adăugată. Tratamente de bază

II.1. Mecanismul taxei pe valoarea adăugată

Taxa pe valoarea adăugată face parte din categoria impozitelor indirecte, fiind un impozit general de consum care se stabilește asupra operațiunilor privind transferul proprietății asupra bunurilor, precum și asupra celor ce privesc prestările de servicii cu plată sau asimilat acesteia. Are caracter universal, deoarece se aplică asupra tuturor bunurilor și serviciilor din economie, rezultate atât din activitatea de exploatare curentă, cât și din activitatea financiară de valorificare a capitalurilor disponibile.

Reprezintă un impozit neutru unic, dar cu plata fracționată. Este eliminată în totalitate discriminarea, deoarece cotele sale de impunere se aplică asupra tuturor activităților economice, faptul ca plata este fracționată rezultă din aceea că se calculează pe fiecare verigă -stadiu- care intervine în realizarea și comercializarea produsului.

Subiectul impozabil are posibilitatea de a cunoaște exact și concret care este mărimea impozitului și a obligației de plată ce-i revin, ceea ce conferă o transparență totală.

O altă caracteristică importantă ce definește taxa pe valoare adăugată este unicitatea, constând în faptul că, indiferent de circuitul pe care îl parcurge materia primă până la realizarea produsului finit, adică deși trece prin două sau mai multe entități economice, este același ca nivel al cotei de impozitare și ca mărime. Prin urmare, taxa pe valoarea adăugată nu este dependentă de întinderea circuitului economic.

Taxa pe valoare adăugată se aplică cu data de 1 iulie 1993, aceasta înlocuind vechiul sistem de impozite cunoscut sub denumirea de impozit pe circulația mărfurilor (I.C.M.), care avea marele inconvenient că se aplică la toate eșaloanele unei filiere de producție, în final având un efect cumulativ și era deci, mult mai mare. În raport cu impozitul pe circulația mărfurilor se pot sintetiza următoarele caracteristici:

este un impozit unic cu 2-4 cote de impozitare, din care una normală sau generală, una majorată, aplicabilă pentru produsele de lux, și una redusă destinată produselor alimentare și pentru serviciile sociale de bază;

este un impozit neutru care elimină inegalitățile fiscale între circuitele de desfacere a produselor;

este un impozit modern care, permițând reduceri de taxe pentru achiziții de echipamente tehnologice, aporturi în natură la formarea și sporirea capitalului social, stimulează modernizarea întreprinderilor;

este un impozit clasic, perfecționat și specializat, cu posibilități de stimulare pentru activități de export ș.a.

Principalele avantaje ale taxei pe valoare adăugată sunt:

egalitatea participării diferitelor circuite (neutralitatea taxei). Neutralitatea acestui impozit pentru întreprindere este asigurată prin recuperarea taxei pe valoare adăugată aferentă cumpărărilor de bunuri și servicii destinate producției sau comercializării. Dacă taxa pe valoarea adăugată are, în principiu, un efect neutral asupra rezultatului întreprinderii, deoarece prin mecanismul de percepere nu sunt influențate cheltuielile și veniturile firmei, în schimb, taxa pe valoarea adăugată poate avea o incidență asupra trezoreriei întreprinderii atunci când există decalaje între fluxurile de încasări și plăți (de exemplu, obligația de plată la bugetul de stat a taxei pe valoarea adăugată care nu a fost încasată de la clienți, creează o presiune asupra trezoreriei firmei);

încurajarea investițiilor prin detaxarea acestora;

protecție echitabilă a fiecărei țări în raport cu străinătatea.

La nivelul Uniunii Europene, taxa pe valoare adăugată constituie un subiect de reglementare sub forma unor directive, care au rol de armonizare a legislațiilor fiscale naționale privind taxa pe valoare adăugată, pentru statele comunitare.

În oricare dintre țările în care se aplică taxa pe valoarea adăugată, pachetul normativ definește coordonatele, regulile generale și cazurile de excepție ale funcționării acestui sistem de impozitare.

II.2. Prezentarea întreprinderii luate în studiu

Scurt istoric.

Societatea luată în studiu se numește S.C SILFLOR & MOVE IMPEX S.R.L. cu sediul în Sos. de centură nr. 257, Popești Leordeni, jud. Ilfov. De asemenea, societatea mai are un punct de lucru în Sos. Olteniței, nr.14E, Popești Leordeni, jud. Ilfov.

Forma de proprietate a societății este: proprietate cu capital social integral privat românesc. Proprietarul societății este Ungureanu Vasile, care deține 100% din capitalul social, divizat în 20 de părți sociale a câte 100.000 lei fiecare, fiind astfel asociatul unic al societății.

Societatea are ca angajați 44 de persoane, distribuite astfel:

la sediul din Sos. de Centură: 34 de angajați;

la punctul de lucru din Sos. Olteniței: 10 angajați

Momente semnificative care au marcat destinul activităților din S.C. SILFLOR % MOVE IMPEX S.R.L. :

Anul 1994 – a luat ființă SC SILFLOR & MOVE Impex SRL, ca persoană juridică română , având forma juridică de societate cu răpundere limitată. La momentul respectiv, societatea avea un capital social de 100.000 lei si era deținută de 2 asociați și anume: Ungureanu Vasile cu 10 parți sociale a câte 5.000 lei fiecare si Ungureanu Florica cu 10 parți sociale a câte 5.000 lei fiecare. Numarul de înregistrare la Registrul Comerțului era J40/15420/1994, iar codul fiscal R 6090703

Anul 1995 – Ca urmare a procesului verbal al Adunării Generale și ca urmare a contractului de cesiune nr. 28884/25.07.1995, asociatul Ungureanu Florica se retrage din societate iar asociatul Ungureanu Vasile devine unic asociat.

Anul 1996 – se construiește sediul administrativ.

Anul 1997 – se constuiește o suprafață betonată de 1.000 mp care va fi utilizată ca parcare pentru autocamioane.

Anul 1998 – societatea își mărește capitalul social la 2.000.000 lei.

Anul 2002 – Societatea obține Codul Unic de Înregistrare 6090703, cu atribut fiscal R si număr de înregistrare în Registrul Comerțului J23/942/2002.

Anul 2004 – deschiderea punctului de lucru din Șos. Olteniței, care a însemnat o investiție de peste 18 miliarde lei.

II.2.1. Obiectul de activitate al întreprinderii

Obiectul de activitate principal al S.C. SILFLOR & MOVE IMPEX S.R.L. îl constituie comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule. Societatea mai desfășoară însă și alte activități: reparații și amenajări interioare și exterioare, lucrări de instalații și transporturi auto interne de mărfuri.

S.C. SILFLOR & MOVE IMPEX S.R.L. își desfășoară activitatea astfel:

La sediul din Șos. de Centură societatea deține: o benzinărie, un magazin în cadrul benzinăriei, un snack-bar, o parcare auto pentru autocamioane și un atelier de întreținere și reparații.

La punctul de lucru din Șos. Olteniței socitatea deține: o benzinărie și un magazin.

Activitatea comercială:

Se comercializează carburanți auto către persoane fizice și către persoane juridice, cu care încheie contracte de furnizare cu plata la termen. Produsele oferite sunt: benzina Ecopremium, benzina Premium fară plumb, motorină Euro Diesel, motorină Super Euro Diesel. Pentru comenzi en-gros societatea poate livra carburanții cu o autocisternă proprie.

Se comercializează în cadrul magazinelor produse alimentare, băuturi alcoolice, băuturi răcoritoare, accesorii și uleiuri auto. Accesoriile auto sunt de stricta necesitate, precum: filtre ulei, curele auto, becuri, bujii etc.

Snack-barul comercializează o gamă variată de produse, precum: produse de fast – food, băuturi alcoolice și băuturi răcoritoare.

Activitatea de prestări servicii:

Prestări de servicii tip parking TIR, parcarea societății avănd o capacitate de până la 40 de autocamioane și fiind dotată cu toalete și dușuri.

Efectuarea de transporturi auto de marfă cu 3 autocamioane luate în leasing.

Efectuarea de reparații si amenajări de locuințe și sedii de firme.

Structura organizatorică:

Activitatea operativă este condusă de administratorul societății, care este și asociatul unic, iar pe domenii de activitate de cinci șefi de compartimente.

Administratorul

Principalele atribuții ale administratorului sunt :

Prevederea :

– stabilirea obiectivelor,

– determinarea concretă și programarea acțiunilor cu :

prioritate;

durată;

influență;

– stabilirea resurselor umane, financiare, materiale și a modului lor de utilizare.

Organizarea :

analiza obiectivelor;

studiul critic al situației existente;

proiectarea și aplicarea sistemului îmbunătățit.

Coordonarea :

determinarea riguroasă a atribuțiilor, competențelor, responsabilităților;

stabilirea sistemului de comunicații.

Decizia :

fixarea obiectivelor ;

analiza informațiilor ;

luarea și aplicarea deciziei;

urmărirea și controlul aplicării deciziei;

Controlul :

stabilirea obiectivelor controlului și planificarea acestuia ;

verificarea și măsurarea diferiților parametri față de limitele prestabilite

interpretarea critică a abaterilor :

amploare;

natură;

consecință.

Șefii de compartimente transporturi și prestări servicii

Atribuții, lucrări, sarcini :

Conduc activitatea tehnico – productivă din societate;

Rezolvă problemele de dezvoltare tehnică și a capacităților de producție ;

Introduc tehnici noi;

Asigură și răspund de îndeplinirea programului în condiții de eficiență ridicată ;

Asigură utilizarea rațională a materiilor prime și materialelor, sculelor,combustibililor și energiei;

Propun măsuri pentru creșterea rentabilității, atât total cât și pe fiecare produs, activitate, serviciu;

Șefii compartimentelor comerciale

Atribuții, lucrări, sarcini :

Răspund de buna organizare și desfășurare a activității de aprovizionare,

depozitare, și desfacere;

Iau măsuri pentru asigurarea bazei materiale pentru întreaga activitate;

Organizează prospectarea pieței interne;

Stabilesc relații directe cu beneficiarii;

Fac reclamă comercială;

Prezintă periodic administratorului analiza activităților din subordine și propun măsuri de îmbunătățire;

Efectuează împreună cu contabilul șef analize economice de rentabilitate pe grupe de produse.

Contabilul șef

Atribuții :

Organizează, conduce, coordonează și controlează activitatea financiar – contabilă ;

Organizează contabilitatea generală sau financiară ;

Organizează contabilitatea analitică sau internă de gestiune ;

Asigură înregistrarea în contabilitate a operațiilor patrimoniale;

Urmărește înregistrarea cronologică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la situația patrimonială;

Asigură inventarierea patrimoniului ;

Asigură evaluarea și reevaluarea patrimoniului ;

Asigură întocmirea la timp și în conformitate cu dispozițiile legale a balanțelor de verificare, bilanțurilor anuale patrimoniale ;

Asigură îndeplinirea obligațiilor societății către bugetul statului, unități bancare, terți ;

Participă la organizarea sistemului informațional ;

Organizează și conduce activitatea de control financiar preventiv pe societate

II.2.2. Principalii furnizori și clienți

S.C. SILFLOR & MOVE IMPEX S.R.L. are furnizori și clienți evidențiați în următorul tabel:

Tipul clienților:

beneficiarii produselor petroliere sunt atât persoanele fizice, cât și societățile comerciale, pentru produsele din magazin și bar – persoanele individuale, iar pentru transporturi de mărfuri – societățile comerciale.

numărul clienților, persoane juridice, este cuprins între 45 si 50;

reputația clienților este verificată și în general bună, pentru a evita eventualele litigii legate de decontarea facturilor;

condițiile de vânzare / cumparare sunt stabilite clar prin contractul de vânzare – cumparare sau de prestări servicii, care se încheie înaintea livrării mărfurilor;

perioada și condițiile de creditare sunt stabilite tot prin contract și variază între 15 și 30 de zile;

modalitatea de plată preferată de societate este fila de CEC, dar se utilizeaza si OP-ul sau numerarul;

tipul clientilor: permanenți, majoritatea efectuând tranzacții cu societatea lunar;

natura contractelor: se încheie contracte pentru furnizarea de carburanți, pentru efectuarea de transporturi interne de mărfuri și pentru prestarea de lucrării;

II.2.3. Organizarea S.C. SILFLOR & MOVE IMPEX S.R.L. în conformitate cu reglementările Legii 31/1990 privind societățile comerciale

Capitalul social.

Capitalul social al societății comerciale “SILFLOR & MOVE IMPEX SRL” este în valoare de 2.000.000.lei.

Capitalul social inițial este împărțit în 20 de părți sociale a câte 100.000 lei fiecare și sunt deținute de Ungureanu Vasile în calitate de asociat unic.

Reducerea sau mărirea capitalului social.

Capitalul social poate fi redus sau mărit pe baza hotărârii adunării generale a asociaților.

Sursele de majorare a capitalului pot fi:

crearea de noi părți sociale, reprezentând noi aporturi în natură sau în numerar a asociaților;

includerea profitului efectiv realizat, constatat pe bază de bilanț;

atragerea de noi asociați;

În condițiile aportului în natură la majorarea capitalului social, evaluarea acestuia se va realiza de către experți desemnați de asociați.

Reducerea capitalului social se poate decide de adunarea generală a asociaților, neputând coborâ sub minimul prevăzut de lege.

Părțile sociale.

Societatea va emite și va înainta asociaților titlurile ce reprezintă părțile sociale pe care aceștia le posedă în termen de trei luni de la numirea administratorului.

Titlurile vor cuprinde:

data emiterii titlului;

denumirea societății;

data constituirii societății, numărul de înregistrare la registrul comerțului;

capitalul social, numărul total al părților sociale, valoarea unei părți sociale și numărul de ordine al părților atribuite;

numele, prenumele și adresa asociatului.

Pentru fiecare asociat se va emite un singur titlu pentru toate părțile sociale care le posedă. Părțile sociale nu sunt negociabile.

Titlurile de părți sociale vor purta ștampila societății și semnătura administratorului în exercițiu la data emiterii.

Societatea va ține evidența părților sociale într-un registru numerotat, sigilat și parafat de Ministerul Finanțelor, registru ce se va păstra la sediul societății.

Drepturi și obligații decurgând din părțile sociale.

Fiecare parte socială subscrisă și vărsată de asociați potrivit legii, conferă acestora dreptul la un vot în Adunarea Generală a Asociaților, dreptul de a alege și de a fi ales în organele de conducere, inclusiv în cel de administrator, dreptul de a participa la distribuirea profitului, precum și dreptul de a participa la distribuirea activului social la dizolvarea societății. Deținerea părților sociale implică de drept adeziunea la statutul și contractul societății. În aceste condiții drepturile și obligațiile legate de partea socială urmează partea socială în cazul trecerii ei în proprietatea altor persoane fizice sau juridice în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane.

Obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul societății, iar asociații sunt obligați numai la nivelul participării la capitalul social prin posesia de părți sociale.

Patrimoniul societății nu poate fi grevat de datorii sau alte obligații personale ale asociaților. Un creditor al unui asociat poate formula pretenții numai asupra părții din profitul societății ce se cuvine asociatului în urma repartizării acestuia de către Adunarea Generală a Asociaților sau a părți cuvenite acestuia la lichidarea societății.

Cesiunea părților sociale.

Părțile sociale sunt indivizibile. Societatea nu recunoaște decât un singur proprietar pentru fiecare titlu și parte socială.

Cesiunea parțială sau totală a acțiunilor între acționari sau terți se va face numai pe baza hotărârii Adunarii Generale a Asociaților. Transferul părților sociale se înregistrează în registrul de evidență și se menționează în titlul de proprietate al părților sociale.

În cazul pierderii unui titlu, proprietarul face public faptul prin presă și anunță administratorul. Duplicatul titlurilor pierdute poate fi emis după șase luni purtând mențiunea „DUPLICAT”.

Atribuțiile Adunarii Generale a Asociaților.

Adunarea Generală a Asociaților este organul de conducere al societății. Ea decide asupra activității societății și asupra politicii ei economice și comerciale.

Principalele atribuții ale Adunarii Generale a Asociaților sunt:

numește și revocă administratorul societății și stabilește salariul acestuia;

aprobă și modifică programul de activitate al societății;

aprobă structura organizatorică a societății și modificarea acestuia;

aprobă contractele individuale de muncă;

stabilește competențele și răspunderile administratorului;

analizează activitatea desfășurată în perioada precedentă și aprobă contul de profit și pierdere;

aprobă repartizarea profitului societății pentru exercițiul financiar trecut;

hotărăște asupra contractării de credite bancare și acordării de garanții;

hotărăște asupra majorării sau diminuării capitalului social, a modificării numărului de părți sociale sau a valorii nominale a acestora;

hotărăște asupra cesiunii părților sociale;

hotărăște asupra modificării contractului de societate și a statutului;

hotărăște asupra comasării, divizării dizolvării și lichidarea societății ;

hotărăște cu privire la înființarea și desființarea de sucursale, filiale și agenții;

hotărăște în orice alte probleme privind societatea.

Organizarea Adunarii Generale a Asociaților.

Convocarea Adunarii Generale a Asociaților se face de către administrator, prin scrisori recomandate, trimise la adresele indicate de asociați în contractul de societate sau depuse în scris prin registrul de evidență.

Adunarea Generală a Asociaților este prezidată de către administrator.

Procesul – verbal se consemnează într-un registru sigilat, parafat și numerotat.

Procesele – verbale ale fiecărei ședințe vor fi semnate de cel ce a prezidat ședința și de asociații prezenți sau de reprezentanții acestora autorizați.

Convocarea Adunarii Generale a Asociaților.

Adunările Generale ale Asociaților pot fi ordinare și extraordinare.

Adunările Generale ordinare au loc o dată pe an la închiderea exercițiului financiar. În cadrul lor se analizează activitatea depusă în perioada precedentă, se aprobă bilanțul societății și contul de profit și pierderi. Se stabilește de asemenea, programul de activitate și proiectul de buget de venituri și cheltuieli pentru anul următor.

Adunările Generale extraordinare se convoacă la cererea asociaților sau la propunerea administratorului.

Adunarea Generală a Asociaților se convoacă prin scisori recomandate, telex sau fax la adresele indicate de asociat, cu cel puțin treizeci de zile înainte de data fixată, arătându-se locul desfășurării și proiectul ordinii de zi a adunării.

Exercitarea dreptului de vot în Adunarea Generală a Asociaților.

Adunarea Generală a Asociaților este statutar constituită dacă asociații prezenți sau reprezentanții dețin 100% din capitalul social.

Adunarea Generală a Asociaților statutar constituită ia hotărârile cu cu majoritate de voturi a celor prezenți sau reprezentanți. Votul se exprimă prin numărul de părți sociale deținute de fiecare participant la Adunarea Generală, ținând seama de faptul că fiecare parte socială dă dreptul la un vot.

Hotărârile Adunarii Generale a Asociaților sunt obligatorii pentru toți asociații.

Administrarea și reprezentarea societății.

Societatea este administrată și reprezentată de unul sau mai mulți administratori numiți de Adunarea Generală a Asociaților. Acesta (sau aceștia) este numit pe o perioadă de doi ani.

Atribuțiile administratorului.

Administratorul reprezintă și administrează societatea, îndeplinind hotărârile luate de Adunarea Generală a Asociaților.

Administratorul are în principal următoarele atribuții:

să convoace și să ia parte la toate adunările societății;

să angajeze și să concedieze personalul;

stabilește îndatoririle și responsabilitățile personalului pe compartimente;

aprobă operațiunile de încasări și plăți potrivit competențelor acordate;

elaborează programele de lucru pe termen scurt ale societății;

stabilește tactica și strategia de marketing;

supune anual Adunarii Generale a Asociaților, în termen de două luni de la terminarea exercițiului economico – financiar, raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul contabil și contul de profit și pierdere pe anul precedent, precum și proiectul de program de activitate și proiectul de buget de venituri și cheltuieli al societății pe anul în curs;

îndeplinește orice alte activități stabilite de Adunarea Generală a Asociaților.

Administratorul nu poate avea mandat de administrator în altă societate, nici să facă același fel de activitate comercială ori altele pe cont propriu sau pe contul altei persone fizice sau juridice decât cu autorizarea dată de Adunarea Generală a Asociaților. În caz contrar, administratorul va fi revocat și va răspunde pentru prejudicii aduse societății.

Exercițiul economic financiar.

Exercițiul economic financiar începe de la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie al fiecărui an. Primul exercițiu începe la data constituirii societății.

Personalul societății.

Asociații vor stabili la prima adunare generală schema de organizare a societății, care să permită desfășurarea normală a activității acesteia. Odată cu schema de organizare se vor stabili funcțiile și atribuțiile personalului angajat, precum și nivelul de salarizare al acestui personal personalul beneficiază de drepturi și are îndatoriri prevăzute în contractul de muncă și de legislația română.

Amortizarea fondurilor.

Amortizarea fondurilor se va reface astfel: amortizarea activelor corporale și necorporale din patrimoniul societății se va calcula potrivit reglementărilor legale.

Evidența contabilă și bilanțul contabil.

Societatea va ține evidența contabilă, în lei, va întocmi anual bilanțul și contul de profit și pierdere, având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor.

Societatea va întocmi anual bilanțul și contul de profit și pierdere.

Calculul și repartizarea profitului.

Profitul societății se stabilește pe baza bilanțului aprobat de Adunarea Generală a Asociaților. Profitul impozabil se stabilește în condițiile legii.

Profitul societății rămas după plata impozitului pe profit se va repartiza conform dispozițiilor legale în vigoare.

Societatea își constituie fond de rezervă și alte fonduri în condițiile legii.

Plata profitului cuvenit asociaților se face de societate în condițiile legii în cel mult trei luni de la aprobarea bilanțului anual de către Adunarea Generală a Asociaților.

În cazul înregistrării de pierderi, Adunarea Generală a Asociaților va analiza cauzele și va hotărî în consecință.

Suportarea pierderilor de către acționari se va face proporțional cu aportul la capital și în limita capitalului subscris.

Controlul activității societății.

Gestiunea societății va putea fi controlată direct și permanent de fiecare asociat.

Pentru exercitarea controlului, asociații au acces nemijlocit, împreună sau fiecare în parte independent, la toate datele cu privire la activitatea societății.

Controlul activității societății va fi făcut potrivit normelor legale în vigoare și de către un cenzor, expert contabil, persoană fizică ori juridică, autorizată în acest scop și desemnată de Adunarea Generală a Asociaților.

Registrele societății.

Societatea ține registrele prevăzute de lege.

Dizolvarea societății.

Următoarele situații duc la dizolvarea societății:

imposibilitatea realizării obiectului de activitate;

faliment;

pierderea unei jumătăți din capitalul social, după ce s-a consumat fondul de rezervă, dacă Adunarea Generală a Asociaților nu decide completarea capitalului sau reducerea lui până la valoarea rămasă;

în orice situații, pe baza hotărârii Adunării Generale a Asociaților, luată în unanimitate.

Dizolvarea societății comerciale trebuie să fie înscrisă în Registrul Comerțului și publicată în Monitorul Oficial.

Lichidarea societății.

În caz de dizolvare, societatea va fi lichidată.

Lichidarea societății și repartiția patrimoniului se fac în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Litigii.

Litigiile de orice fel apărute între societatea comercială și persoane fizice sau juridice sunt de competența instanțelor judecătorești de drept comun.

Pentru soluționarea litigiilor dintre ele, societățile comerciale pot apela și la arbitraj.

II.2.4. Principalele realizări

Cifra de afaceri

Cifra de afaceri reprezintă suma totală a veniturilor din operațiuni comerciale efectuate de o firmă, respectiv vânzări de mărfuri și produse sau prestări de servicii într-o perioadă de timp determinată.

În cifra de afaceri nu se includ veniturile financiare și veniturile excepționale.

Cifra de afaceri reprezintă un indicator esențial pentru precizarea locului societății comerciale în sectorul de activitate, a poziției acesteia pe piață, a capacității de a lansa și dezvolta activități profitabile.

În formularul pentru contul de profit și pierdere încheiat la sfârșitul anului 2004, societatea examinată avea o cifră de afaceri în valoarea de 16.338.355.000 lei.

Rentabilitatea

În activitatea economico-financiară a firmei, ratele de rentabilitate permit efectuarea de comparații în spațiu, precum și față de anumite norme sau standarde elaborate și acceptate de organisme de specialitate.

În funcție de elementele luate în calcul, teoria și practica economică operează cu mai multe forme de exprimare a rentabilității:

Rata rentabilității economice

Rata rentabilității financiare

Rata rentabilității resurselor consumate

Îndatorarea

Pentru finanțarea pe termen scurt sau lung a activității proprii, firma apelează la împrumuturi bancare. O asemenea situație nu constituie o excepție sau întotdeauna un indiciu cu privire la eventualele dificultăți financiare. Studierea gradului de îndatorare a firmei reprezintă, în primul rând, o problemă de gestiune internă, prin care trebuie să se asigure utilizarea eficientă a creditelor. Contravaloarea și asigurarea condițiilor necesare pentru rambursarea la termen a ratelor scadente și a dobânzilor aferente. În conducerea curentă, operativă a activității financiare, trebuie să se urmărească corelația dintre încasări și plăți, cu ajutorul unor instrumente specifice, proprii fiecărei firme.

Analiza gradului de îndatorare a firmei constituie, totodată, o problemă în care sunt interesați subiecți diferiți, în rândul cărora, chiar băncile finanțatoare ocupă un loc important.

Analiza gradului de îndatorare urmărește punerea în evidența a evoluției acestuia, într-o anume perioadă, în vederea adoptării politicii fiscale care să asigure independența necesară. Ca instrumente operaționale, teoria și practica economică recomandă în principal următorii indicatori:

Rata generală a îndatorării

= = 0,0016

Prezintă importanță, în special în activitatea bancară, pentru acordarea de noi credite în condițiile asiguratorii de recuperare. Ca urmare, trebuie să fie <1.

Rata (coeficientul) datoriilor financiare

=

Caracterizează îndatorarea pe termen mediu și lung (permanentă) și se acceptă ca nivel maxim normal 0,5.

Rata de îndatorare a activității de exploatare

=

Caracterizează gradul de particularitate a creditului la finanțarea activelor circulante.

Este dificil a stabili mărimi orientative pentru această rată, întrucât sunt elemente specifice pentru fiecare sector de activitate, unde factori ca viteza de rotație a activelor circulante, rentabilitatea costurilor și nivelul ratei dobânzii condiționează apelarea la credite și creează condițiile de rambursare.

Rata capacității de rentabilitate a datoriilor financiare

Exprimă perioada în care urmează să fie rambursate creditele contractate. Evident că un asemenea indicator prezintă importanță, în primul rând, în faza de contractare a împrumuturilor întrucât normele bancare pot să impună un număr de ani pentru rambursarea teoretică a datoriilor financiare. În practică, perioada de rambursare este prevăzuta în contractul de împrumut, iar modul în care au fost respectate prevederile acestuia rezultă din contabilitatea firmei.

II.2.5. Organizarea contabilității

Contabilitatea societății este ținută în compartiment propriu de trei persoane, un contabil șef și doi subordonați, iar înregistrările contabile se întocmesc în partidă dublă.

II.2.5.1. Configurația și prezentarea sistemului informatic

Trăsăturile sistemului informatic.

Pentru realizarea procesului de cunoaștere și gestiune a patrimoniului se procedează la organizarea datelor și informațiilor într-un sistem informațional. În acest scop, se identifică evenimentele și faptele ce generează date, se delimitează obiectivele cunoașterii și conducerii, se stabilesc purtătorii materiali de informații și modul în care se culeg și se înregistrează datele, se aleg metodele și instrumentele de prelucrare a acestor date, se definește destinația informațiilor și se organizează transmiterea lor la destinatari.

Discutată sub acest aspect, contabilitatea reprezintă un sistem informațional orientat spre cunoașterea și gestionarea valorilor economice separate patrimonial. În această calitate ea se delimitează ca un ansamblu de elemente interdependente orientat spre culegerea, prelucrarea, stocarea, analiza și transmiterea informațiilor privind starea și mișcarea patrimoniului. Aceste elemente sunt: fondul sau sistemul de informații, suporturile materiale ale informațiilor, mijloacele de prelucrare a datelor, metodele și procedurile de prelucrare a datelor, circuitele informaționale.

Organizările datelor financiar-contabile din punct de vedere informatic sunt prezentate sub două forme, și anume:

sistemul informațional;

sistemul informatic.

Din punct de vedere funcțional, sistemul informațional e constituit din legislația și literatura economico-financiară de specialitate, programarea diferitelor activități, evidența economică cu cele trei părții importante ale sale, respectiv evidența tehnico-operativă, evidența contabilă și evidența statistică, iar sistemul informatic, din date și informații.

Sistemul informațional economic dispune de cel mai mare volum de date și informații, informațiile contabile sunt bazate în toate cazurile pe documente legal întocmite. Acest sistem informațional economic poate fi privit și sub aspectul elementelor componente de bază: oameni, mijloacele și procedeele utilizate în cadrul acestora, date și informații.

Sistemul informatic economic tratează datele și informațiile tehnico-economice și financiare în mod mecanizat și automatizat, în epoca actuală fiind parte componentă a sistemului informațional.

Prezentare generală.

Sistemul informatic al S.C. SILFLOR & MOVE IMPX SRL este compus din 4 calculatoare electronice, achiziționate în luna decembrie 2000, legate în rețea pe puncte de lucru, majoritatea având imprimante, și un fax-modem. Programul de contabilitate este o creație a firmei Soft Systems SRL și se numește PLATPHORMA 7.1 – Sistem integrat de gestiune financiar – contabilă.

Sistemul PLATPHORMA 7.1 este un sistem de gestiune financiar contabilă, creat cu scopul declarat de a ușura activitatea oricărei societăți comerciale, indiferent de domeniul de activitate sau de complexitatea acesteia. 

Din punct de vedere tehnic, sistemul PLATPHORMA 7.1 este o aplicație Windows de rețea realizată printr-o tehnologie modernă. Sistemele respectă principiul introducerii unice a datelor și oferă o flexibilitate deosebită în simularea situațiilor speciale. Sistemele sunt înzestrate cu mecanisme puternice de selecție și sortare și dispun de un generator performant de situații.

Sistemul permite lucrul cu mai multe societăți (multi-societate) și include urmatoarele module:

Descrierea modulelor componente

Balanța contabilă. Acest modul sintetizează rezultatele, din punct de vedere contabil, al tuturor operațiunilor efectuate de sistem. Principalele date din cadrul acestui modul sunt înregistrările contabile. În cea mai mare masură acestea sunt transferate din celelalte module, (prin mecanismul de contare automată) urmând ca în acest modul să se facă mici corectii ale balanței contabile și înregistrarile corespunzatoare închiderii de lună. În urma înregistrărilor contabile programul calculează automat balanța contabilă analitică și sintetică (în două variante), fișe de cont, registrul jurnal, notele contabile etc. Programul efectuează automat închiderea conturilor de venituri și cheltuieli, precum și închiderea de TVA.

Banca în lei și valută. În acest modul se operează înregistrările corespunzătoare conturilor de bancă. Se pot defini oricâte conturi analitice de bancă se dorește, în lei sau valută. Mai exact, în acest modul se vor introduce toate mișcările din extrasul de cont. Plățile și încasările din acest modul se pot lega de furnizori și clienți, precum și de facturile emise sau primite. În acest caz o astfel de operațiune va închide aceste facturi și va apare automat în fisa clientului sau furnizorului. În cazul conturilor în valută, programul calculează automat diferențele favorabile și nefavorabile de curs precum și diferența de sold de la sfârșitul lunii. Fiecare cont își crează propriul jurnal de bancă. Toate înregistrările efectuate în acest modul se pot transfera automat în modulul Balanța contabilă sub forma de notă centralizată sau necentralizată.

Casa în lei și valută. În cadrul acestui modul se gestionează operațiunile cu numerar. Se pot crea și aici oricâte conturi analitice de casă se dorește, în lei sau valută. Există posibilitatea de a gestiona avansurile și restituirile din deconturi (contul 542) prin corelarea acestora cu o anumită persoană. Plățile și încasările din acest modul se pot lega de furnizori și clienți, precum și de facturile emise sau primite. În cazul conturilor în valută, programul calculează automat diferențele favorabile și nefavorabile de curs precum și diferența de sold de la sfârșitul lunii. Fiecare cont își creaza propriul jurnal de casă. Toate înregistrările efectuate în acest modul se pot transfera automat în modulul Balanța contabilă sub formă de notă centralizată sau necentralizată..

Gestiuni – sistemul multigestiune. Sistemul Platphorma permite lucrul cu oricâte gestiuni. Gestiunile pot fi grupate în funcție de nomenclatorul de produse cu care lucrează. Articolele unei gestiuni pot fi de mai multe feluri: marfă, ambalaje, materii prime, obiecte de inventar, materiale. De asemenea fiecare articol poate fi încadrat într-un sistem ierarhic de clasă-subclasă, grupă și subgrupă. O facilitate importantă a mecanismulului multigestiune este aceea că sunt permise transferurile între gestiuni. Un astfel de transfer face concomitent descărcare unei gestiuni și încarcarea celei de a doua.

Metode de descarcare. După cum se știe metoda de descărcare poate influența considerabil rezultatele financiare ale unei firme, mai ales într-un mediu inflaționist. Este foarte important ca metoda să fie aleasă în functie de interesele și specificul unei firme. Sistemul Platphorma permite mai multe metode de descărcare: preț de furnizor, preț mediu pe o gestiune, preț mediu pe unitate (cu posibilitatea repartizării pe preț a diverselor costuri, funcție de tipul articolelor), preț de vânzare cu amănuntul, preț de furnizor în sistem multicustodie; preț de furnizor pe mai multe gestiuni (în care nu se mai ține seama de transferurile între gestiuni – se descarcă doar pe baza intrărilor și vânzărilor).

Puncte de lucru. Documente de intrare si iesire – emiterea documentelor tipizate. Acest modul cuprinde submodulele de editare a principalelor documente de intrare și ieșire: facturi, chitanțe fiscale, avize, consumuri, comenzi, încasări, plăți, producție. Acest modul este în strânsă legătură cu o mare parte din celelalte module: cu modulul GESTIUNI – de exemplu specificațiile documentelor (facturi, avize, etc) actualizează automat stocul reperelor; cu modulul PRODUCTIE – rețetarele se bazează pe gestiunile de materii prime și manoperă; cu modulele BANCA și CASA – încasările și plățile se pot transfera automat în aceste module; cu modulul de CLIENȚI / FURNIZORI – completarea fișelor analitice. Ca și facilități putem enumera aici: întocmirea și tipărirea pe formulare tipizate a facturilor, chitanțelor fiscale, avizelor; lucrul cu mai multe valute; generarea prețului în diverse metode: șase prețuri de vânzare, prețuri de catalog în lei și valută etc. Toate înregistrările efectuate în acest modul se pot transfera automat în modulul Balanta contabilă sub formă de notă centralizată sau necentralizată.

Clienți si furnizori.  Acest modul asigură urmărirea analitică a clienților și furnizorilor. În mod automat facturile emise și primite, încasările și plățile din casă si bancă, CEC-urile, deconturile, avansurile și închiderea avansurilor, compensările sau decontările în trei produc o înregistrare în fișa de client sau furnizor a unei firme. Avantajul lucrului cu acest modul este acela că pot să am o situație exactă a unei firme oricând, fără să se aștepte închiderea unei balanțe (care de regula întârzie). De evidențiat este faptul că se poate vizualiza fișa analitică completă client/ furnizor, sau doar fișa de client, sau doar fisa de 419 a unui client . Acest modul are și o parte de analiză proprie în care se pot vizualiza clienții cu cele mai mari vânzari precum și graficul vânzărilor pe luni pentru un client, o grupa de clienți sau toți clienții.

Jurnale TVA.  Acest modul asigură calculul și tipărirea jurnalelor de TVA (de cumpărări și de vânzări). Pentru un sistem multigestiune este important calculul jurnalelor pe fiecare punct de lucru în parte. În jurnal sunt prelucrate în mod automat toate actele care au caracter fiscal: facturi, bonuri fiscale, deconturi, avansuri, note diverse de reglare TVA. Cotele de TVA sunt modificabile, sistemul fiind proiectat să lucreze cu mai multe seturi de cote de TVA.

Personal –  salarizare. Acest modul este destinat gestiunii personalului și calculului salariilor. Programul permite actualizarea grilelor de impozitare, a cotelor specifice de impunere (atât pentru obligațiile angajatului cât și pentru cele ale angajatorului). În cazul salariaților cu contracte calculul se poate face în acord, orar sau pe zile, în funcție de pontaj sau în sistem tarifar. De asemenea, programul permite calculul sporurilor permanente și nepermanente. În cadrul acestui modul se pot gestiona concediile medicale (mecanism automat de calcul), primele acordate, CAR-urile, avansurile acordate. Sunt posibile: listarea fluturașilor, a statelor de plată în forma dorită de utilizator și a centralizatoarelor. Programul calculează automat toate datoriile personalului și a unității către instituțiile statului și permite emiterea situațiilor specifice atât pe suport magnetic, cât și tipărit (FF1, FF2; A11, A12; A1, A2)

Mijloace fixe. Acest modul asigură gestiunea mijloacelor fixe dintr-o unitate. Ele pot fi adăugate automat pe măsura achiziționarii, sau pot fi introduse direct în modul, conform fișelor. Programul alege codul de clasificare funcție de catalogul actualizat și va calcula automat durata de funcționare precum și amortizarea lunară. În cazul mijoacelor fixe mai vechi se va introduce amortizarea existentă (defalcat pe contul de 281 și 8045). De aici înainte amortizarea este calculată automat. Programul permite folosirea coeficientului de amortizare. Toate înregistrările efectuate în acest modul se pot transfera automat în modulul Balanta contabilă sub formă de notă centralizată sau necentralizată. Sunt permise selecții funcție de secție, cod de clasificare etc.

Producție – repartizarea costurilor. Modulul de producție cuprinde în fapt două module: unul de consumuri de materii prime, manopera etc. și altul de intrare al produselor finite rezultate. Partea mai complexă rezultă din calculul prețului produselor rezultante. Sistemul Platphorma permite calculul de preț automat pentru produsele rezultate, bazat pe o tabelă de repartizare conform unui punctaj, în cazul în care în urma procesului de producție rezultă mai multe produse (ex: dezmembrări). De asemenea, prețul de cost al produselor consumate poate fi completat automat funcție de pretul de furnizor. Se pot defini și specificații procentuale funcție de celelalte cheltuieli (ex. manopera: 10% din costul materiilor prime; CAS: 30% din costul manoperei etc.) Toate înregistrările efectuate în acest modul se pot transfera automat în modulul Balanța contabilă sub formă de notă centralizată sau necentralizată.

Manager. Modulul Manager este un modul de sinteză a datelor din celelalte module. Aici se pot vedea situații pe vanzări și cumpărări în funcție de: client/furnizor, produs sau grupă de produse, dată scadentă, starea facturilor: încasat/neîncasat etc. În acest modul sunt sintetizate situațiile pe agent, pe mijloace de transport (traseul), pe o zi sau pe o perioadă.

Gestiunea deconturilor in lei si valuta.  Cu ajutorul acestui modul se poate urmări eficient situația contului 542 și corelarea acestuia cu conturile de trezorerie, furnizori și restul sistemului.

Gestiunea conturilor 409 si 419. Acest modul este destinat firmelor care lucrează cu avansuri prin conturile 409 și 419. Programul va repartiza (dacă este cazul) aceste avansuri în jurnalul de TVA și în fișa firmei. De asemenea, se asigură diminuarea acestor avansuri concomitent cu constituirea debitului și respectiv creditului pe fișele de clienți sau furnizori.

Decontare în trei. Decontarea în trei realizează închiderea facturilor unui client cu cele ale unui furnizor pe baza unui proces de compensare încheiat între cele trei firme. În cazul în care furnizorul este același cu clientul, decontarea în trei poate fi asimilată compensării.

Contabilitate de gestiune – colectarea cheltuielilor directe si indirecte. Acest modul efectuează colectarea cheltuielilor conform unor conturi interne de urmărire (conturi de gestiune) și apoi repartizarea lor procentual pe comenzi, produse finite etc. De remarcat este că acest modul nu se leagă neapărat de conturile contabile de cheltuieli și ele pot fi folosite în analiza costurilor de productie.

Programul se poate caracteriza prin:

înregistrările au structură uniformă constituită din tipuri de înregistrări cu caracter asemănător determinate de structura documentelor primare;

operațiile de prelucrare automată au un caracter repetitiv și o frecvență mare de executare;

operațiile sunt simple și execută prelucrări succesive asupra caracterelor de același tip.

Pentru a folosi acest program de contabilitate utilizatorii trebuie să aibă cunoștințe minime de informatică. Aceștia vor folosi sistemul direct, fără a apela la un intermediar care să dea comenzi și să introducă date.

II.2.5.2. Lista situațiilor

II.3. Documente și registre de contabilitate

privind taxa pe valoarea adăugată

Orice operație economică și financiară referitoare la existența și mișcarea elementelor patrimoniale ale întreprinderii, pentru a putea fi înregistrate în conturi, trebuie consemnată în documentul adecvat care să-i ateste înfăptuirea. Este necesară această operație, deoarece înregistrarea operațiunilor economice și financiare în conturi se face numai după ce acestea au avut loc, iar una dintre cerințele contabilității o constituie fundamentarea și justificarea tuturor datelor sale pe bază de documente. Documentația este strâns legată și precedată de observare. Observarea directă a fenomenelor și proceselor economice și consemnarea lor în documente este o condiție fără de care celelalte procedee ale metodei contabilității nu-și găsesc câmp de aplicare.

Tocmai pe baza informațiilor culese prin observarea și consemnarea în documente se pot face ulterior evaluări, grupări, sistematizări, generalizări, analize, sinteze etc., ceea ce reprezintă întregul arsenal de procedee și instrumente ale metodei pentru cunoașterea precisă a obiectului contabilității, dinamicii și evaluării sale viitoare.

Caracteristic pentru contabilitate, ca știință aplicativă, este faptul că informațiile consemnate în documente privind fenomenele și procedeele economice și financiare au o importanță deosebită în conducerea unității patrimoniale.

Informațiile generale de contabilitate, pot fi utilizate în procesul managerial numai atunci când sunt consemnate în documente, când primesc forma care să le permită vehicularea, publicarea, prezentarea, valorificarea și păstrarea lor ulterioară. De altfel, organizarea contabilității la nivelul exigențelor asumate nu poate fi concepută fără existența unui sistem de documente contabile judicios elaborate și utilizate după reguli bine stabilite.

Întrucât documentele contabile sunt numeroase și totodată au caracter complex se justifică clasificarea sau delimitarea lor, în funcție de rolul pe care îl îndeplinesc în cadrul sistemului de contabilitate, și anume:

documente justificative;

documente de evidență contabilă;

documente de sinteză și raportare.

Documentele contabile, indiferent de categoria din care fac parte, în funcție de importanța și frecvența utilizării lor pot fi tipizate și netipizate, cu regim special de circulație sau comune în toate ramurile economice.

Documentele primare și centralizatoare care se utilizează de plătitorii de taxă pe valoarea adăugată sunt următoarele: factura fiscală, bonul fiscal, avizul de însoțire a mărfii, dispoziția de livrare, jurnalul pentru vânzări, jurnalul pentru cumpărări, borderoul pentru operații asimilate cu livrările de bunuri și prestările de servicii.

Factura fiscală sau alt document înlocuitor reprezintă documentul pe baza căruia se determină taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului și totodată taxa pe valoarea adăugată deductibilă pentru beneficiar, fiind și documentul de însoțire a mărfii pe timpul transportului. Agenții economici care realizează operațiuni impozabile sunt obligați să consemneze livrările de bunuri și prestările de servicii în facturi sau în documente specifice.

Factura fiscală este document cu regim special, prin intermediul căreia se asigură transferul dreptului de proprietate și în baza căruia se efectuează decontarea mărfurilor livrate, imobilelor transferate sau serviciilor prestate.

Avizul de însoțire a mărfii se folosește numai în situații precizate în mod expres, cum sunt: transportul valorilor materiale de la o gestiune la alta, cu înscrierea mențiunii “nu se facturează”; însoțirea mărfii pe timpul transportului; când acestea se distribuie la mai mulți clienți dintr-un singur mijloc de transport auto, cu înscrierea mențiunii “urmează factura”, trimiterea valorilor materiale pentru prelucrarea la terți sau pentru vânzare în regim de consignație, cu înscrierea acestei mențiuni, însoțirea pe timpul transportului a mărfurilor alimentare ușor perisabile, care se livrează zilnic, în stare proaspătă etc.

Dispoziția de livrare reprezintă un document intern care se emite de către compartimentul de desfacere în vederea eliberării bunurilor din depozit și pentru întocmirea avizului de însoțire a mărfii sau a facturii, după caz.

Jurnalul pentru vânzări servește ca:

jurnal auxiliar pentru înregistraerea livrărilor de bunuri și/sau a prestărilor de servicii;

documente de stabilire lunară sau trimestrială, după caz, a taxei pe valoarea adăugată colectată;

document de control al unor operațiuni în contabilitate.

Se întocmește într-un exemplar, pe formulare tipizate sau cu ajutorul tehnicii de calcul cu respectarea modelului formularului tipizat, în care se înregistrează, fără ștersături și spații libere, elementele necesare pentru determinarea corectă a taxei pe valoarea adăugată colectată.

Acest jurnal se completează la compartimentul financiar-contabil pe baza documentelor tipizate comune și specifice (facturi fiscale sau alte documente legal aprobate) privind livrările de bunuri și/sau prestările de servicii, pe baza Borderoului de vânzare (încasare) și/sau pe baza raportului de închidere zilnică emis de casele de marcat.

Circulă la compartimentul financiar-contabil, pentru verificarea sumelor înscrise în conturi și a respectării dispozițiilor legale referitoare la taxa pe valoarea adăugată și se arhivează la același compartiment.

Jurnalul pentru cumpărări servește ca:

jurnal auxiliar pentru înregistraerea achizițiilor de bunuri și servicii;

document de stabilire lunară sau trimestrială, după caz, a taxei pe valoarea adăugată deductibile;

document de control al unor operatiuni înregistrate în contabilitate.

Se întocmește într-un exemplar, având paginile numerotate, în care se înregistrează pe formulare tipizate sau cu ajutorul tehnicii de calcul cu respectarea modelului formularului tipizat, în care se înregistrează, fără ștersături și spații libere, elementele necesare pentru determinarea corectă a taxei pe valoarea adăugată deductibile.

Circulă la compartimentul financiar-contabil, pentru verificarea sumelor înscrise în conturi și a respectării dispozitiilor legale referitoare la taxa pe valoarea adăugată și se arhivează la același compartiment.

Borderoul de vânzare (încasare) servește:

ca document de centralizare zilnică a vânzărilor (încasărilor) realizate de unitățile care nu au obligația, conform legii să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale;

la înregistrarea vânzârilor (încasărilor) în Jurnalul pentru vânzări;

la stabilirea taxei pe valoarea adăugată colectate.

Se întocmește într-un exemplar, pe formulare tipizate sau cu ajutorul tehnicii de calcul cu respectarea modelului formularului tipizat, pe baza monetarelor sau a documentelor de centralizare a vânzărilor (încasărilor) pe unități.

Circulă la persoana care întocmește jurnalul pentru vâzări și se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

Borderoul cuprinzând livrări de bunuri și/sau prestările de servicii pentru care nu se emite factură servește ca document pentru înregistrarea taxei pe valoarea adăugată pentru alte operațiuni care se consideră livrări de bunuri și/sau prestări de servicii în sensul taxei pe valoare adăugată, dar pentru care nu se emite factură fiscală, cum sunt:

bunurile constatate lipsă din gestiune pentru care este obligatorie colectarea de taxă pe valoarea adăugată;

bunurile achizitionate sau fabricate de orice agent economic în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată, sau pentru a fi puse gratuit la dispoziția altor persone, în măsura în care s-a dedus taxă pe valoarea adăugată pentru aceste bunuri;

bunurile distribuite din activele unei societăți comerciale către acționarii săi, efectuată cu ocazia lichidării;

orice distribuire de bunuri din activele unei societăți comerciale către asociații sau actionarii săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau dizolvarea fără lichidare a societății.

Se întocmește într-un exemplar de compartimentul financiar-contabil pe baza datelor din contabilitate, nu circulă, fiind document de înregistrare in contabilitate și se arhivează la același compartiment.

Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată au obligația să consemneze livrările de bunuri și prestările de servicii în facturi sau în documente legal aprobate, prezentate mai sus, și să completeze toate datele prevăzute de acestea. Pentru livrări sau prestări cu valoarea taxei mai mare de 50 de milioane, la documentele de mai sus se anexează și copia de pe certificatul de înregistrare ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată. Certificatul de înregistrare se obține de la organul fiscal în baza unei cereri depusă în termen de 15 zile de la începerea activității sau a modificării condițiilor de exercitare a acesteia.

Întreprinderile care devin plătitori de taxă pe valoarea adăugată, ca urmare a depășirii plafonului de venit prevăzut, depun declarație de înregistrare până la data de 15 a lunii următoare celei în care au realizat depășirea.

Documentele justificative care nu sunt procurate pe căile stabilite prin norme legale și nu sunt corect întocmite nu pot fi înregistrate în contabilitate, iar bunurile ce fac obiectul tranzacțiilor respective vor fi considerate fără documente legale de proveniență și se sancționează prin confiscarea acestora conform reglementărilor din domeniul evaziunii fiscale.

II.4. Tipuri de operații TVA și contabilizarea lor

Contul sintetic de gradul I 442 “Taxa pe valoare adăugată” se desfășoară pe conturi sintetice de gradul II astfel: 4423 “TVA de plată”; 4424 “TVA de recuperat”; 4426 “TVA deductibilă”; 4427 “TVA colectată”; 4428 “TVA neexigibilă”. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența decontărilor cu bugetul de stat privind taxa pe valoarea adăugată.

Contul 4426 “TVA deductibilă”. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența taxei pe valoare adăugată aferentă bunurilor cumpărate, lucrărilor executate și serviciilor prestate din facturile primite de la furnizori. Are funcție contabilă de activ.

În debitul acestui cont se înregistrează:

sumele reprezentând taxa pe valoare adăugată deductibilă;

sumele reprezentând taxa pe valoare adăugată evidențiată anterior ca amânată la plată;

În creditul acestui cont se înregistrează:

sumele compensate din taxa pe valoare adăugată colectată;

diferențele rezulatate la sfârșitul perioadei între taxa pe valoare adăugată deductibilă și taxa pe valoare adăugată colectată;

prorata din taxa pe valoarea adăugată deductibilă devenită nedeductibilă.

La sfârșitul perioadei contul nu prezintă sold.

Exemple:

1. Se obțin mijloace fixe cu forțe proprii, în sumă de 24.667.000 lei, TVA 19%.

2. Unitatea se aprovizionează cu mărfuri în sumă de 57.489.500 lei, TVA 19%, fără factură.

3. Sosește factura.

4. Unitatea se aprovizionează cu mărfuri în sumă de 330.500.000 lei, TVA 19%, conform facturii.

5. În aceeași lună unitatea vinde unor clienți mărfuri în sumă 258.500.000 lei, TVA 19%.

Contul 4427 “TVA colectată”. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența taxei pe valoare adăugată aferentă bunurilor vândute, lucrărilor executate, serviciilor prestate din facturile emise către clienți. Are funcție contabilă de pasiv.

În creditul acestui cont se înregistrează:

taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă vânzărilor de bunuri, lucrărilor executate și serviciilor prestate;

taxa pe valoarea adăugată aferentă lipsurilor imputate;

taxa pe valoarea adăugată neexigibilă devenită exigibilă;

taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și serviciilor utilizate pentru consumul propriu sau predate cu titlu gratuit, cea aferentă lipsurilor neimputabile și cea aferentă bunurilor și serviciilor acordate personalului sub forma avantajelor în natură;

taxa pe valoarea adăugată aferentă avansurilor încasate.

În debitul acestui cont se înregistrează:

taxa pe valoarea adăugată de plată, datorată la bugetul statului;

sumele reprezentând taxa pe valoare adăugată deductibilă;

taxa pe valoarea adăugată aferentă garanțiilor pentru buna execuție a lucrărilor, reținute de beneficiari;

decontarea taxei pe valoarea adăugată aferentă avansurilor încasate.

La sfârșitul perioadei contul nu prezintă sold.

Exemple:

6. Se obțin mijloace fixe cu forțe proprii, în sumă de 25.000.000 lei, cu TVA aferentă.

7. Se vând unor clienți mărfuri în sumă de 49.725.000 lei, TVA 19%, fără factură. Ulterior se trimite factura.

8. Cu ocazia inventarierii se constată o lipsă imputabilă de materii prime în sumă de 37.800.000 lei, TVA 19%.

9. Se vând unor clienți mărfuri în sumă de 58.400.000 lei, TVA 19%, conform facturii, iar acești clienți se dovedesc a fi rău platnici și se scot din activ.

10. Unitatea se aprovizionează cu mărfuri în sumă de 48.800.000 lei, TVA 19%, conform facturii.

și se achită

11. În aceeași lună, unitatea vinde unor clienți mărfuri în sumă de 215.000.000 lei, TVA 19%.

și se încasează

Contul 4423 “TVA de plată”. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența taxei pe valoare adăugată de plată la bugetul de stat. Are funcție contabilă de pasiv.

În creditul acestui cont se înregistrează diferențele rezultate la la finele perioadei între taxa pe valoarea adăugată colectată mai mare și taxa pe valoarea adăugată deductibilă.

În creditul acestui cont se înregistrează:

taxa pe valoare adăugată virată la bugetul de stat;

taxa pe valoare adăugată de recuperat compensată;

datorii anulate.

Soldul este creditor și reflectă taxa pe valoare adăugată de plată la bugetul de stat.

Exemple:

12. La sfârșitul lunii unitatea are TVA deductibilă înregistrată în sumă de 58.455.000 lei și TVA colectată, 113.600.000 lei. Se deduce din TVA colectată TVA deductibilă, iar diferența reprezintă TVA de plată la bugetul de stat.

13. Această TVA de plată stabilită:

a) se virează la bugetul de stat

b) se compensează cu TVA de recuperat din lunile anterioare

Contul 4424 “TVA de recuperat”. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența taxei pe valoare adăugată de recuperat de la bugetul de stat. Are funcție contabilă de activ.

În debitul acestui cont se înregistrează diferențele rezultate la sfârșitul perioadei între taxa pe valoare adăugată deductibilă mai mare și taxa pe valoarea adăugată colectată.

În creditul acestui cont se înregistrează taxa pe valoarea adăugată încasată de la bugetul statului sau taxa pe valoarea adăugată de recuperat compensată în perioadele următoare cu taxa pe valoarea adăugată de plată.

Soldul contului reprezintă taxa pe valoarea adăugată de recuperat de la bugetul statului.

Exemple:

14. La finele lunii, unitatea are TVA deductibilă înregistrată în sumă de 38.850.000 lei și TVA colectată în sumă de 16.100.000 lei. Se deduce din TVA colectată TVA deductibilă atât cât este posibil, iar diferența reprezintă TVA de recuperat.

15. Această TVA de recuperat astfel stabilită:

a) se încasează de la bugetul de stat pe baza unei cereri de rambursare

b) se va compensa în lunile următoare cu TVA de plată

Contul 4428 “TVA neexigibilă”. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența taxei pe valoare adăugată neexigibilă. Este un cont bifuncțional.

În creditul acestui cont se înregistrează:

taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii și executării de lucrări cu plata în rate conform prevederilor legale;

taxa pe valoarea adăugată aferentă mărfurilor intrate în unitățile de desfacere cu amănuntul;

taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii și executării de lucrări pentru care nu s-au întocmit facturi;

taxa pe valoarea adăugată aferentă garanțiilor pentru buna execuție, reținută de beneficiarii de lucrări;

taxa pe valoarea adăugată aferentă cumpărărilor cu plata în rate, precum și cea aferentă facturilor sosite devenită deductibilă.

În debitul acestui cont se înregistreză:

taxa pe valoarea adăugată aferenta cumpărărilor efectuate cu plata în rate;

taxa pe valoarea adăugată aferentă mărfurilor vândute în cadrul unităților comerciale cu amănuntul;

taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii și executării de lucrări cu plata în rate, devenită exigibilă în cursul exercițiului;

taxa pe valoarea adăugată amânată la plată.

Soldul debitor sau creditor reflectă taxa pe valoare adăugată neexigibilă.

Exemple:

16. Unitatea se aprovizionează cu mărfuri în sumă de 98.250.000 lei, TVA 19%, fără factură.

Ulterior se primește factura.

17. Unitatea vinde mărfuri în sumă de 68.000.000 lei, TVA 19%, fără factură.

Ulterior se trimite factura.

18. Unitatea cumpără mărfuri în sumă de 456.800.00 lei, TVA 19%, conform facturii cu plata în 10 rate lunare.

Timp de 10 luni, în fiecare lună, în contabilitatea unității se vor înregistra concomitent următoarele operații:

19. Unitatea vinde unor clienți mărfuri în sumă de 354.000.000 lei, TVA 19%, încasarea făcându-se în 10 rate lunare.

Timp de 10 luni, în fiecare lună, în contabilitatea unității se vor înregistra concomitent următoarele operații:

JURNAL DE CUMPARARI – varianta simplificată

JURNAL DE VÂNZĂRI – varianta simplificată

Fiind plasat în clasa 4 “Conturi de terți”, taxa pe valoare adăugată – ca impozit indirect din punct de vedere fiscal – este neutru asupra contului de rezultate, acesta nu tranzitează clasa conturilor de cheltuieli și venituri.

Aceasta afirmație este adevărată doar dacă agentul economic intră în sfera de plată a taxei pe valoarea adăugată, adică a cumulat o cifră de afaceri într-un an de peste 2 miliarde lei sau a optat pentru plata taxei pe valoarea adăugată, prin cerere aprobată de organul fiscal unde agentul economic este înregistrat ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată.

Mai mult, există situații când agentul economic îndeplinește situațiile de mai sus, dar el livrează și bunuri scutite de taxa pe valoarea adăugată. În această situație, agentul economic are posibilitatea să deducă din taxa pe valoarea adăugată colectată doar cota procentuală aferentă livrărilor de bunuri impozabile din totalul livrărilor. Diferența nedeductibilă nu mai poate fi neutră din punct de vedere contabil, deci ea va afecta contul de rezultate prin creșterea cheltuielilor de exploatare.

Ca atare, din punct de vedere contabil, taxa pe valoarea adăugată este neutră pentru întreprindere, dacă operațiile desfășurate intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, iar deductibilitatea sa este de 100%.

Această neutralitate este efectivă în ceea ce privește contul de rezultate, iar dispozițiile planului de conturi general obligă întreprinderea să înregistreze cumpărările și vânzările la valoarea lor netă, fără a fi înglobată taxei pe valoare adăugată. Pentru ca agentul economic plătitor de taxă pe valoarea adăugată să aibă posibilitatea înregistrării în contabilitate a taxei pe valoarea adăugată din punct de vedere fiscal, trebuie să înregistreze facturile emise în “Registrul pentru vânzări” când livrează bunuri sau prestează servicii. În situația când acționează bunurile (consumuri provenite de la terți) pe baza de facturi sau alte documente înlocuitoare, evidențiază în “Registrul pentru cumpărări” toate intrările de bunuri supuse taxei pe valoarea adăugată.

II.5. Decontarea taxei pe valoarea adăugată. Întocmirea decontului taxei pe valoarea adăugată. Regularizarea privind taxa pe valoarea adăugată

În privința decontării taxei pe valoare adăugată către bugetul statului plătitorii taxei sunt obligați:

să achite taxa datorată, potrivit decontului lunar, prin virament, cec sau numerar, la organul fiscal la care agentul economic s-a înregistrat ca plătitor sau la băncile comerciale, după caz;

să achite taxa pe valoare adăugată, aferentă bunurilor din import definitiv, la organul vamal, concomitent cu plata taxelor vamale.

Termenul de depunere a decontului poate fi modificat de Ministerul Finanțelor în funcție de volumul taxei pe valoarea adăugată de plată și de alte situații specifice ale plătitorilor.

Întreprinderile plătitoare de taxă pe valoarea adăugată sunt obligate să depună decontul la termenele stabilite, indiferent dacă au realizat sau nu operațiuni, ori dacă soldul TVA de plată sau soldul sumei negative a TVA este zero.

Pentru neplata integrală sau a unei diferențe din taxa pe valoare adăugată în termenul stabilit se datorează majorări de întârziere, sume care penalizează (diminuează) rezultatul întreprinderii plătitoare de taxă pe valoarea adăugată.

În decontul privind taxa pe valoarea adăugată se pot regulariza atât taxa pe valoarea adăugată colectată (rândul 3), cât și taxa pe valoarea adăugată deductibilă (rândul 14). Acestea sunt prevăzute în formular întrucât nu se admite întocmirea și depunerea decontului rectificativ pentru corectarea datelor din deconturi anterioare. Se procedează la regularizare în următoarele cazuri:

când avem de corectat date din deconturi anterioare;

când am avut în lunile anterioare taxă pe valoarea adăugată neexigibilă, care devine exigibilă în luna pentru care întocmim decontul.

Prelucrarea contabilă a taxei pe valoarea adăugată la sfârșitul, perioadei de impozitare, respectiv la sfârșitul fiecărei luni, se face prin compararea taxei pe valoarea adăugată colectată cu taxa pe valoarea adăugată deductibilă. Dacă, din această comparație, rezultă o taxă pe valoarea adăugată colectată mai mare decât suma taxei pe valoarea adăugată deductibilă, diferența reprezintă taxa pe valoarea adăugată de plată la bugetul statului, care va fi achitată acestuia. În caz contrar rezultă taxa pe valoarea adăugată de recuperat, care se regularizează fie prin încasare de la buget, pe bază de cerere de rambursare, fie prin compensare cu datoriile perioadelor următoare privind taxa pe valoarea adăugată.

Formularul „Decont de taxă pe valoarea adăugată” se completează de persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoare adăugată.

Persoanele impozabile care conduc evidența contabilă, potrivit legii, pentru operațiunile realizate pe bază de asociere în participațiune declară inclusiv datele și informațiile privind taxa pe valoarea adăugată rezultate din astfel de operatiuni.

Formularul se depune la organul fiscal competent, la următoarele termene:

lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care perioada fiscală este luna calendaristică;

trimestrial, până la dat de 25 a primei luni din trimestrul următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic.

Formularul se completează cu ajutorul programului de asistență pus la dispoziție de unitățile fiscale.

Nu se înscriu în decont:

taxa pe valoarea adăugată din facturile fiscale de executare silită, de către persoanele abilitate prin lege să efectueze vânzarea bunurilor supuse executării silite;

diferețele de taxă pe valoarea adăugată de plată constatate de organele de control, pentru care nu este reglementată includerea lor în decont;

documentele fiscale neevidențiate în jurnalele pentru cumpărări sau vânzări, constatate de organele de control fiscal.

Exemplu: Societatea comercială “Alfa” S.A. procedează la regularizarea taxei pe valoarea adăugată aferentă perioadei de impozitare (luna expirată), cunoscând:

– TVA colectată pentru luna expirată (soldul creditor al contului 4427): 27.950.000 lei;

– TVA deductibilă pentru luna expirată (soldul debitor al contului 4426): 15.460.000 lei;

– TVA de recuperat, provenind din lunile precedente (soldul debitor al contului 4424): 790.000 lei.

1. Calculul și înregistrarea taxei pe valoarea adăugată de plată către bugetul statului:

27.950.000 – 15.460.000 – 790.000 = 11.700.000 lei

2. Decontarea taxei pe valoarea adăugată cuvenită bugetului statului:

DECONT privind taxa pe valoarea adăugată

– varianta simplificată –

Taxa pe valoarea adăugată colectată

Taxa pe valoarea adăugată deductibilă

REGULARIZĂRI

Solicitați rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată:

DA ………..

NU ……….. X

CAPITOLUL III

Informația financiară și de raportare privind

taxa pe valoarea adăugată

III.1. Informații de bilanț privind taxa pe valoarea adăugată.

Întocmirea și prezentarea situațiilor financiare

Bilanțul este considerat ca un document care permite să se cunoască, la un moment dat, patrimoniul unui comerciant, persoană fizică sau juridică, patrimoniu definit ca ansamblul drepturilor și obligațiilor acestui comerciant.

În cadrul ansamblului de situații întocmite și prezentate la sfârșitul anului economic taxa pe valoarea adăugată își are locul ei, conform următorului tabel:

Situațiile financiare sunt o reprezentare financiară structurată a poziției financiare a unei întreprinderi și a tranzacțiilor efectuate de aceasta. Obiectivul situațiilor financiare generale este de a oferi informații despre poziția financiară, performanță și fluxurile de numerar ale unei întreprinderi, utile pentru o gamă largă de utilizatori în luarea deciziilor economice. Situațiile financiare prezintă, de asemenea, rezultatele gestiunii resurselor încredințate conducerii întreprinderilor. Pentru a atinge acest obiectiv, situațiile financiare oferă informații despre:

activele;

datoriile;

capitalurile proprii;

veniturile și cheltuielile;

fluxurile de numerar ale întreprinderii.

Aceste informații, împreună cu alte informații din notele la situațiile financiare, ajută utilizatorii la estimarea viitoarelor fluxuri de numerar ale întreprinderii și, în special, a momentului și gradului de certitudine a generării numerarului și echivalentelor de numerar.

Responsabilitatea întocmirii și prezentării situațiilor financiare revine Consiliului de Administrație și/sau altui organ de conducere al unei întreprinderi.

Un set complet de situații financiare include următoarele componente:

bilanțul;

contul de profit și pierdere;

situația fluxurilor de trezorerie;

situația modificărilor capitalului propriu;

politicile contabile și notele explicative.

Întreprinderile sunt încurajate să prezinte, în afara situațiilor financiare, o analiză financiară efectuată de conducere care descrie și explică caracteristicile principale ale performanței financiare și poziției financiare ale întreprinderii, precum și principalele incertitudini cu care se confruntă.

La întocmirea situațiilor financiare, conducerea trebuie să evalueze capacitatea întreprinderii de a își continua activitatea. Situațiile financiare trebuie întocmite pe baza continuității activității, cu excepția cazului în care conducerea fie intenționează să lichideze întreprinderea sau să înceteze activitatea, fie nu are o altă alternativă.

Situațiile financiare trebuie prezentate cel puțin anual. Atunci când, în circumstanțe excepționale, data bilanțului unei întreprinderi se schimbă și situațiile financiare anuale sunt prezentate pentru o perioada mai lungă sau mai scurtă de un an, întreprinderea trebuie să prezinte, în plus față de perioada acoperită de situațiile financiare:

motivul folosirii unei perioade diferite de un an;

faptul că sumele comparative pentru contul de profit și pierdere, modificările capitalurilor proprii, fluxurile de numerar și notele aferente nu sunt comparabile.

Informații ce trebuie prezentate în bilanț:

imobilizări corporale;

imobilizări necorporale;

imobilizări financiare;

stocuri;

creanțe;

investiții financiare pe termen scurt;

numerar și echivalente de numerar;

datorii comerciale și similare;

datorii și active fiscale;

provizioane;

capitaluri proprii.

Informații ce trebuie prezentate în contul de profit și pierdere:

venituri din exploatare;

cheltuieli din exploatare;

rezultatul activității de exploatare;

venituri financiare;

cheltuieli financiare;

rezultatul financiar;

rezultatul curent;

venituri extraordinare;

cheltuieli extraordinare;

rezultatul extraordinar

rezultatul brut;

impozitul pe profit;

rezultatul net.

Modificări ale capitalurilor proprii. Întreprinderile trebuie să prezinte, ca o componentă separată a situațiilor sale financiare, o situație care să evidențieze:

profitul net sau pierderea netă a perioadei;

fiecare element de venit și cheltuială, câștig sau pierdere care este recunoscut direct în capitalurile proprii și totalul acestor elemente;

efectul cumulativ al modificărilor politicii contabile și corecția erorilor fundamentale.

Situația fluxurilor de numerar. Informațiile privind fluxurile de numerar sunt folositoare utilizatorilor situațiilor financiare, oferind o bază pentru evaluarea capacității întreprinderii de a genera numerar și echivalente de numerar, precum și a necesităților întreprinderii pentru utilizarea fluxurilor de numerar respective.

III.2. Analiza creanțelor sau obligațiilor privind

taxa pe valoarea adăugată

În tabelul următor se va prezenta analiza comparativă a taxelor pe valoarea adăugată înregistrate în lunile ianuarie – mai 2004 și, respectiv, 2005.

TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ COLECTATĂ

Faptul că pe ansamblul perioadei analizate, în anul 2005, taxa pe valoarea adăugată colectată a rezultat mai mare decât cea din anul 2004 (6.031.479.950 lei în 2005, față de 3.134.706.357 lei în 2004), ne poate duce la concluzia că veniturile în 2005 au fost mai mari decât în 2004, știindu-se faptul că taxa pe valoarea adăugată colectată reprezintă taxele pe valoarea adăugată aferente facturilor emise către clienți.

Acest lucru este adevărat, având în vedere că societatea a deschis la jumătatea anului 2004 un nou punct de lucru, majorându-și astfel veniturile cu aproape 100%.

TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ DEDUCTIBILĂ

În privința taxei pe valoarea adăugată deductibilă, aferentă facturilor primite de la furnizori, suma totală datorată acestora este mai mare în anul 2005 decât în 2004 (6.161.171.248 lei în 2005, față de 3.123.550.297 lei), ceea e însemna că în anul 2005 societatea a achiziționat mai multe bunuri și servicii de la furnizori.

Acest fenomen este legat tot de deschiderea noului punct de lucru, având în vedere că pentru funcționarea acestuia a fost nevoie de o majorarea a aprovizionărilor cu mărfuri.

III.3. Controlul fiscal al taxei pe valoarea adăugată

Ansamblul normelor și metodologiilor referitoare la legislația fiscală, nu poate funcționa în condiții optime fără existența activității de control, care intervine în reglarea sistemului fiscalității.

Controlul fiscal, ca parte componentă a controlului financiar, constituie acțiunea de stabilizare a exactității operațiunilor legate de așezarea și încasarea creanțelor fiscale în cadrul termenelor legale. Acesta constituie un mijloc de constatare și corectare a actelor și faptelor ilegale, de identificare a deficiențelor și de restabilire a legalității, prin măsuri corective și coercitive de natură pecuniară, ducând în cazuri grave la privarea de libertate.

Controlul fiscal îndeplinește următoarele funcții:

funcția de informare;

funcția de evaluare;

funcția de corectare;

funcția de recuperare;

funcția educațională.

Sistemele fiscale moderne se bazează în mod esențial pe regimul declarativ. Acesta presupune că contribuabilii dau dovadă de sinceritate și de bună credință, întocmind declarații corecte și complete, asumându-și întreaga responsabilitate pentru actele întocmite și faptele comise. Aceștia trebuie să fie în măsură să justifice elementele declarate cu ocazia controlului exercitat de administrația fiscală. La rândul său aceasta are dreptul și obligația, de a analiza situațiile declarate în vederea așezării și încasării impozitelor și să identifice persoanele care se sustrag de la plată. În principiu, administrației fiscale îi revine sarcina de a dovedi omisiunile și inexactitățile din documente și să motiveze corecțiile pe care le face. În intervalul prevăzut de lege, administrația fiscală corectează lipsurile , omisiunile și erorile existente, prin mai multe forme de control care sunt complementare între ele.

Controlul formal constă într-o examinare a calității formale a elementelor declarate în vederea sesizării eventualelor erori. Prin aceasta nu se verifică exactitatea datelor în ce privește conținutul lor, ci modul în care sunt declarate.

Controlul ulterior al documentelor se efectuează la sediul administrației fiscale de către serviciile specializate ale acesteia, constatările făcute putând determina declanșarea unui control extern.

Controlul extern se efectuează la domiciliul contribuabilului după controlul contabilității societății, pentru a se verifica situația personală a unui manager, asociat sau partener. Se urmărește astfel ansamblul situației fiscale personale a contribuabilului. Practic se verifică coerența dintre veniturile declarate și situația patrimonială, financiară și standardul de viață al familiei contribuabilului. Sunt urmărite nu numai veniturile provenite din activitatea profesională a contribuabilului, ci și ansamblul veniturilor acestuia, analizându-se în amănunt fluctuațiile înregistrate în conturile bancare.

Controlul extern la sediul societății unde contribuabilul își are organizată activitatea sa economică, urmărește verificarea regularității și sincerității declarațiilor fiscale, cu înregistrările și documentele contabile sau de orice altă natură.

Verificarea contabilității presupune existența a doua etape. Mai întâi inspectorul verificator se informează asupra metodelor de contabilitate utilizate, face inventarul documentelor și caută să cunoască societatea , după care procedează la operațiunea de verificare propriu-zisă. În această etapă se verifică regularitatea documentelor și se examinează aprofundat conturile. În cadrul verificării conturilor se urmărește: realitatea operațiunilor înregistrate, soldurile conturilor și modul de întocmire a bilanțului pe baza informațiilor contabile.

Încheierea operațiunilor de control. Când în urma activității de verificare nu se constata lipsuri, erori sau omisiuni de natură a determina corectarea obligațiilor fiscale, organul de control trebuie să specifice absența acestora în actul final de încheiere a controlului (procesul verbal de control). Astfel se evită ca după o perioadă de timp să se repete controlul asupra acelorași operațiuni.

Dacă după terminarea controlului se constată existența unor neconcordanțe între declarațiile fiscale și documentele care au stat la baza întocmirii acestora, organele fiscale stabilesc cuantumul corect al impozitului, comunicând în scris contribuabilului modul de stabilire al acestora. pentru obligațiile fiscale datorate se emite un aviz de impozitare. Acesta în afara de obligația care nu a fost achitată mai cuprinde, suma penalităților și amenzilor stabilite în baza dispozițiilor legale.

Direcția generală a controlului fiscal (DGCF) este structura specializată a Ministerului Finanțelor care realizează programul guvernamental de control financiar-contabil în domeniul fiscalității.

Principalele obiective ale Direcției generale a controlului fiscal constă în efectuarea de acțiuni de control și valorificare a abaterilor constatate, de coordonare a activității unităților subordonate din teritoriu, sesizarea organelor abilitate asupra acelor constatări care nu intră în competența sa de rezolvare, ca și raportarea rezultatelor controlului către structurile ierarhice superioare.

Procesele – verbale de control se întocmesc după epuizarea verificării tuturor activităților conform obiectivelor cuprinse în tematică, prin înscrierea abaterilor și deficiențelor fundamentate pe baza notelor explicative prezentate de persoanele făcute răspunzătoare și a celorlalte elemente (documente, situații centralizatoare, evidențe tehnico-operative, financiare și contabile) analizate.

Odată cu abaterea constatată, în actul de control se înscriu prevederile legale nerespectate, consecințele economice ale abaterii, persoanele vinovate și măsurile de intrare în legalitate dispuse și efectuate, operativ, în timpul controlului sau cele care urmează a fi luate, după terminarea acțiunii.

Abaterile constatate care, conform prevederilor legii penale, constituie infracțiuni se consemnează separat de celelalte abateri în procese verbale distincte. La procesele verbale astfel întocmite se anexează toate documentele care să probeze fapta penală, iar după semnarea de către persoanele răspunzătoare, conducătorii acestora, eventualii martori și inspectorii financiari care au efectuat controlul, se înaintează organelor de cercetare penală în termenele și condițiile stabilite prin prevederi legale.

III.4. Perfecționări și dezvoltări privind contabilizarea, analiza, raportarea și decontarea taxei pe valoarea adăugată

În ultimii ani, pentru a compensa slăbiciunile de administrare a sistemului fiscal și, în general, pentru a încerca atragerea unor investiții directe străine, modificările privind taxa pe valoarea adăugată au îndepărtat mult sistemul românesc de cel european, care a stat inițial la baza sa. Astfel, a fost erodată baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, și au fost amenințate veniturile bugetare, prin mărirea dificultăților administrative, fiind viciată chiar existența sa ca un impozit cu adevărat general pe valoarea adăugată. Manipularea regulilor de administrare, tratamentul inegal aplicat unor investitori asemănători și instabilitatea creată prin schimbări succesive ale regulilor juridice au scăzut enorm încrederea persoanelor fizice și juridice în acest sistem.

Din studiile efectuate a reieșit ca dintre toate facilitățile acordate, scutirile sau amânările la plată a taxei pe valoarea adăugată se numără printre cele mai apreciate, unul mai îndreptățit decât celalalt.

Scutirile de taxă pe valoarea adăugată pentru importul de bunuri capitale sunt dorite, în special, datorită faptului că, de regula, deseori rambursarea taxei nu se face imediat. Un astfel de comportament al autorităților fiscale ar impune un cost semnificativ contribuabilului, chiar și în absența inflației, dar în condițiile unei inflații apreciabile în România, costul este cu adevărat ridicat. Scutirile creează pauze în suita de date și plăți de care depinde orice sistem de taxă pe valoarea adăugată. Dacă guvernul și-ar putea onora prompt obligațiile de rambursare a costului taxei, cu efectuarea unor corecții monetare și plata unei dobânzi în cazul unor întârzieri mai mari de câteva săptămâni, necesitățile legitime ale întreprinderilor ar putea fi satisfăcute și aceste scutiri ar putea fi anulate.

Amânarea pe o perioada mai mare a obligațiilor de plată privind taxa pe valoarea adăugată este, într-un mediu inflaționist, echivalentă cu un cadou făcut întreprinderilor beneficiare. Dublată de o prevedere asemănătoare pentru furnizori, ea dăunează mult sistemului și este practic imposibil de administrat dacă numărul întreprinderilor beneficiare ale acestor prevederi este semnificativ. Acordarea discreționară a acestor avantaje, doar unui mic număr de întreprinderi favorizate, este și ea percepută, și nu pe nedrept, ca fiind pur și simplu inechitabilă.

Datorită avantajului pe care, din punct de vedere financiar, un agent economic plătitor de taxa pe valoarea adăugată îl poate obține, exista posibilitatea impozitării prin opțiune a anumitor operații. În principiu, impozabile prin opțiune sunt toate operațiile scutite de taxa pe valoarea adăugată, la cererea contribuabilului și cu îndeplinirea anumitor formalități. Prin urmare, o întreprindere ale cărei activități sunt exonerate de la plata taxei pe valoarea adăugată, nu poate deduce taxa care i-a afectat investițiile sau consumurile intermediare. Ea suportă, astfel, remanența taxei pe valoarea adăugată, care este inclusă în prețurile de vânzare practicate.

Exemplu: un mic chioșc vinde de 50 milioane lei, din care 9,5 milioane TVA. Cheltuiala pentru această marfă a fost de 40 milioane lei, din care TVA este 7,6 milioane lei. Dacă este plătitor de TVA, va vira statului diferența: 1,9 milioane lei. Dacă este neplătitor de TVA, va pierde 9,5 milioane lei, întrucât va încasa fără TVA și va cheltui cu taxa.

Agenții economici pot opta pentru plata acestei taxe pentru întreaga activitate sau numai pentru o parte. Aprobarea se acordă de Ministerul Finanțelor pe bază de cerere și justificare economică, prezentare de solicitant, numai în condițiile în care includerea obligațiilor respective în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată nu influențează negativ alte activități specifice sau produse scutite de taxă pentru protecția socială. Ca valabilitate în timp, aprobarea este irevocabilă până la data de 31 decembrie a celui de-al 4-lea an următor celui în care s-a introdus plata taxei prin opțiune. Se poate prelungi pentru încă 5 ani, dacă în cursul perioadei inițiale, agentul plătitor, prin opțiune, a beneficiat de rambursarea taxelor aferente bunurilor de natura mijloacelor fixe importate.

Limitarea drepturilor de deducere constituie, în egală măsură, sursă a remanenței. Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă intrărilor, agenții economici sunt obligați să justifice, cu documente legal întocmite, cuantumul taxei și să dovedească destinația pentru nevoile firmei a bunurilor respective. Sunt situații în care taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusa, cazul bunurilor și serviciilor destinate realizării de operațiuni scutite, sau bunurile pierdute pe timpul transportului, cele lipsă sau depreciate calitativ, constatate pe bază de inventariere ca fiind peste normele legale dar neimputabile.

Asemenea situații sunt analizate de specialiști ca “fracturi în lanțul deducerilor”, care cantonează taxa în stadiul producției, în loc de faza finala, adică cea a consumului. Prin urmare, anumite cheltuieli care nu permit recuperarea taxei pe valoarea adăugată, rămân în sarcina întreprinderii și astfel este încălcat principiul deducerii totale a taxei pe valoarea adăugată, prin care se urmărește ca taxa să nu influențeze rezultatul financiar, ea nefiind localizată în contul de rezultate, ci în bilanț, sub formă de creanțe și datorii. Contabilitatea asigură, în acest mod, o interdependență între taxa pe valoarea adăugată și calculul profitului impozabil.

Este necesar să scoatem în evidența și situația în care parte din agenți economici nu sunt supuși taxei pe valoarea adăugată, ca urmare a nivelului modest atins în realizarea cifrei de afaceri. Rămâne discutabilă limita până la care nu există obligația plății taxei pe valoarea adăugată de către întreprinzători asupra operațiunilor lor, deoarece nu reprezintă un avantaj financiar pentru aceștia, întrucât nu pot recurge la deducerea taxei pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate.

Taxa pe valoarea adăugată prezentată ca un impozit neutru, din punct de vedere al stadiilor de fabricație și distribuție, este un impozit intervenționist din alte puncte de vedere. În contextul ansamblului de operațiuni care îi sunt supuse, cumpărări și plăți, vânzări și reglementari, taxa pe valoarea adăugată acționează brutal asupra trezoreriei întreprinderii.

Pe lângă costul administrativ, legat de operațiunea taxei pe valoarea adăugată, pe care întreprinderea îl suportă în calitate de colectare de impozite, ea mai suporta și costul de trezorerie.

Taxa pe valoarea adăugată, prin posibilitățile pe care le oferă, poate să conducă la frauda fiscală industrială care are atât un caracter fiscal, cât și unul penal.

Frauda fiscală industrială se pune în evidența printr-o separare a acțiunii de comitere a fraudei în cadrul unei rețele subterane care are scopul de a sprijini și acoperi operațiunile fictive. Deci, în acest caz, sunt implicate mai multe persoane fizice și/sau juridice pentru realizarea de profituri, de regulă foarte importante, prin sustragerea în mod fraudulos de la plata impozitelor.

Comiterea fraudei fiscale industriale se realizează relativ simplu. Organele de control, în general, constată numai concordanța între evidența contabilă și documentele justificative, constând în facturi, avize de expediere, borderouri etc., pe un anumit interval dintr-un an financiar. Deci, pentru a realiza frauda în securitate, este suficient să se realizeze concordanța dintre evidența contabilă și documentele justificative care au stat la baza înregistrării operațiunilor respective. Însă, în cazul comiterii fraudei fiscale industriale această concordanță se încearcă să se realizeze prin intermediul documentelor justificative fictive întocmite de unități specializate, care constituie o adevărată industrie a fraudei.

Acest sistem de fraudare se bazează pe instituția Taxis-ului (în limba engleza = aranjament). Taxa este un “mandatar” a cărui singura condiție este de a fi înregistrat la Registrul Comerțului pentru a putea emite, sub acoperirea calității de comerciant, facturi de vânzare fictive. Altfel spus, el conduce o firmă “fantomă”, însărcinată să emită documentele comerciale corespunzătoare operațiunilor fictive desfășurate de firme reale și, în aparență, iresponsabile în ce privește activitatea desfășurată.

Prin urmare emitentul facturilor false “taxa”, creează posibilitatea recuperării taxei. În materie de taxă pe valoarea adăugată, prin aceste facturi fictive, taxa permite societăților comerciale beneficiare deducătoare să obțină reduceri sau rambursări de impozite induse. Acest gen de fraudă are la baza elemente de escrocherie economică. În țara noastră astfel de fraude întâlnim în sectoarele cele mai diverse, mai ales în sfera importurilor cu țigări, cafea și băuturi alcoolice. În alte țări exemplele sunt numeroase în sectorul industrial, imobiliar, bancar etc.

Prin maniera în care se percepe la buget taxa pe valoarea adăugată, s-a urmărit și s-a obținut creșterea eficacității în materie de fiscalitate. De asemenea, datorită acestei maniere ea este considerată un impozit greu de sustras de la plata către buget. Deși taxa pe valoarea adăugată este un impozit mai puțin supus evaziunii decât alte impozite – impozitul pe profit, impozitul pe venit etc – totuși nu este cu adevărat un impozit imbatabil în fața evaziunii.

Cu toate că întreprinderea nu suportă sarcina acestei taxe, ci numai o gestionează, deoarece este suportată de către consumatorul final, înclinația spre evaziune fiscală în materie de taxa pe valoarea adăugată este tentantă, pe de o parte, de posibilitatea însușirii unor sume destul de mari (cazul cotei de 19%), iar pe de alta parte, de impactul acestui impozit asupra trezoreriei și lichidității întreprinderilor.

Mecanismul esențial prin care se realizează sustragerea unui contribuabil de la plata taxei pe valoarea adăugată îl constituie majorarea fictivă a taxei pe valoarea adăugată deductibilă, prin intrări fictive de bunuri – cazul Taxis-ului, depus – , fie prin micșorarea taxei pe valoarea adăugată colectată ca urmare a subevaluării ieșirilor de produse, mărfuri și servicii (prin micșorarea fictivă a cantităților livrate și/sau a prețurilor practicate).

Numeroși subiecți plătitori de taxă își asuma riscul fraudei, motiv pentru care impactul economic și cel social al acestui impozit nu pot fi apreciate fără luarea în considerare a evaziunii fiscale. Întrucât frauda compromite competitivitatea și falsifică premisele concurenței între agenții economici, se ajunge la încălcare a principiului de neutralitate a taxei pe valoarea adăugată.

Dacă un întreprinzător, industrial sau comercial, disimulează o fracțiune din afacerile sale, economia de impozit pe care el o realizează în detrimentul bugetului îi permite, de exemplu, să obțină un avantaj prin prețul pe care îl practică față de un concurent ce își achită corect obligațiile fiscale. În acest scop, eliminarea riscurilor de evaziune se concretizează în studierea consumurilor finale, care se ascund sub amprenta unor consumuri intermediare, cu scopul de evitare a impozitării. Astfel, cumpărările de produse sau de materiale exterioare activității profesionale sunt contabilizate în cheltuielile întreprinderii, cu scopul de a beneficia de drepturi de deducere. O astfel de procedură de redresare este, în conformitate cu adevărata natură a taxei pe valoarea adăugată, un impozit general asupra consumului. Plățile fracționate permit repartizarea sarcinii fiscale asupra întregului circuit economic.

Ca tipologie, taxa pe valoarea adăugată e un impozit dificil de a scăpa de sub control, datorita tehnicii sale, bazată pe plățile fracționate. Factura furnizorului servește, ca justificare, pentru deducerea din stadiul următor. Interesele celor două părți care intervin în acest mecanism sunt contradictorii. Datoria primului contractant, fata de buget, fraudează “creanța” celui de al doilea. Punerea în aplicare a unei proceduri de verificare trebuie să asigure un control satisfăcător al declarațiilor pe toată lungimea circuitului.

Verificarea facturilor evidențiază două mari tipuri de fraudă. În primul rând, practicarea vânzărilor și cumpărărilor fără factură provoacă un eșec autocontrolului taxei pe valoarea adăugată. Cumpărările și/sau vânzările nefiind contabilizate ies din baza de calcul a obligației fiscale. Cu cât circuitul unui produs este în totalitate clandestin, cu atât, o parte redusă a activității este declarată, cu scopul de a acoperi restul activităților.

Modalitățile de sustragere de la plata taxei pe valoarea adăugată la care recurg agenții economici, identificate de organele de control sunt:

aplicarea eronată a regimului de deducere (a agenților economici care realizează operații impozabile și operațiuni scutite), prin deducerea dublă a unor sume sau deducerea anticipată;

necuprinderea în baza de calcul a taxei pe valoarea adăugată a unor venituri;

sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată aferentă importurilor de bunuri;

neînregistrarea taxei pe valoarea adăugată aferentă stocului de mărfuri existent la data solicitării retragerii din evidența plătitorilor;

Responsabilitatea anumitor infracțiuni și a fraudei în materie de taxă pe valoarea adăugată nu este întotdeauna imputabilă întreprinderilor, ea decurge și din dificultățile legate de înțelegerea aplicării acestui impozit. Deși mecanismul său se explică cu ușurință, funcționarea sa se dovedește a fi foarte complexă.

BIBLIOGRAFIE