Contabilitate și informatică de gestiune [630720]

UNIVERSITATEA BABEȘ -BOLYAI
Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
Contabilitate și informatică de gestiune

Lucrare de licență

Absolvent: [anonimizat],
Conf. univ. dr. Irimie Emil Popa

2020

UNIVERSITATEA BABEȘ -BOLYAI
Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
Contabilitate și informatică de gestiune

Lucrare de licență

Analiza situațiilor financiare la S.C. METPIN S.R.L.

Absolvent: [anonimizat],
Conf. univ. dr. Irimie Emil Popa

2020

CUPRINS

Lista figurilor și a tabelurilor
Introducere -motivația alegerii temei ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 1
1.1 Scurt istoric ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 2
Capitolul 2 – Obiective, concept și practici privind auditul financiar ………………………….. ……………… 3
2.1 Obiectivele și principiile generale care guvernează o misiune de audit în cadrul unei entități …. 3
2.1.1 Cadrul general privind misiunea de audit ………………………….. ………………………….. ………. 3
2.1.2 Obiectivele care guvernează misiunea de audit ………………………….. ………………………….. . 6
2.2 Lucrări pregătitoare întocmirii situațiilor financiare anuale ………………………….. ………………….. 8
2.3 Cadrul general pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare ………………………….. …… 15
2.3.1 Structura situațiilor financiare anuale ………………………….. ………………………….. …………. 16
2.3.2 Elementele componente ale situațiilor financiare anuale ………………………….. ……………. 18
2.4 Raportul auditorului asupra situațiilor financiare ………………………….. ………………………….. …. 24
Capitolul 3 – Analiza de ansamblu a poziției financiare ………………………….. ………………………….. … 31
3.1 Analiza evoluției poziției financiare ………………………….. ………………………….. ………………….. 31
3.1.1 Analiza evoluției activului ………………………….. ………………………….. ………………………… 33
3.1.2 Analiza evoluției capitalurilor proprii și a datoriilor ………………………….. …………………… 36
3.2 Analiza structurii poziției financiare ………………………….. ………………………….. ………………….. 39
3.2.1 Analiza activului bilanțier cu ajutorul ratelor de structură ………………………….. ………….. 40
3.2.2 Analiza capitalurilor proprii și a datoriilor cu ajutorul ratelor de structură …………………. 43
Capitolul 4 – Analiza echilibrului financiar ………………………….. ………………………….. …………………. 48
4.1 Echilibrul funcțional ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 48
4.2 Echilibrul raportului creanțe – obligații ………………………….. ………………………….. …………….. 49
4.2.1 Analiza vitezei de rotație a debitelor – clienți ………………………….. ………………………….. 49
4.2.2 Analiza vitezei de rotație a creditelor – furnizori ………………………….. ……………………… 50
4.3 Echilibrul lichidității financiare ………………………….. ………………………….. ……………………….. 51
4.3.1 Lichiditatea generală (curentă) ………………………….. ………………………….. …………………. 51
4.3.2 Lichiditatea intermediară (imediată, test acid) ………………………….. …………………………. 52
Capitolul 5 – Concluzii și propuneri ………………………….. ………………………….. ………………………….. 54
5.1 Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 54
5.1.1 Puncte forte ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 54
5.1.2 Puncte slabe ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 54
5.2 Propuneri ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 55
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 56

Lista figurilor și a tab elurilor

Figură 1 Componentele utilității informației financiar ………………………….. ………………………….. ……. 4
Figură 2 Tipurile de opinie în misiunea de audit ………………………….. ………………………….. ………….. 27
Figură 3 Utilizatorii rapoartelor de analiză ………………………….. ………………………….. …………………. 31
Figură 4 Structura activului bilanțier ………………………….. ………………………….. …………………………. 40
Figură 5 Ponderea activelor imobilizate în totalul activelor ………………………….. ……………………….. 41
Figură 6 Evoluția ratei activelor imob ilizate ………………………….. ………………………….. ……………….. 41
Figură 7 Ponderea activelor circulante în totalul activelor ………………………….. …………………………. 42
Figură 8 Evoluția ratei activelor circulante ………………………….. ………………………….. …………………. 43
Figură 9 Evoluția ratei autonomiei financiare ………………………….. ………………………….. ……………… 44
Figură 10 Evoluția ratei generale a serviciului datoriei ………………………….. ………………………….. …. 45
Figură 11 Evoluția ratei stabilității financiare ………………………….. ………………………….. ……………… 46
Figură 12 Evoluția gradului de dependență financiară ………………………….. ………………………….. ….. 47
Figură 13 Evoluția vitezei de rotație a debitelor -clienți ………………………….. ………………………….. … 50
Figură 14 Evoluția vitezei de rotație a creditelor -furnizori ………………………….. …………………………. 51
Figură 15 Evoluția lichidității generale ………………………….. ………………………….. ……………………… 52
Figură 16 Evoluția lichidității intermediare ………………………….. ………………………….. ………………… 53

Tabel 1 Calculul indicelui imobilizărilor corporale ………………………….. ………………………….. ………. 34
Tabel 2 Calculul indicelui stocurilor de materii prime ………………………….. ………………………….. ….. 35
Tabel 3 Calculul indicelui creanțelor comerciale ………………………….. ………………………….. …………. 36
Tabel 4 Calculul indicelui datoriilor față de salariați ………………………….. ………………………….. …….. 37
Tabel 5 Calculul indicelui datoriilor față de buget ………………………….. ………………………….. ……….. 38
Tabel 6 Calculul indicelui rezultatului reportat ………………………….. ………………………….. ……………. 39
Tabel 7 Calculul ratei activelor imobilizate ………………………….. ………………………….. ………………… 40
Tabel 8 Calculul ratei activelor circulante ………………………….. ………………………….. ………………….. 42
Tabel 9 Calculul ratei autonomiei financiare ………………………….. ………………………….. ………………. 44
Tabel 10 Calculul ratei generale a serviciului datorie ………………………….. ………………………….. ……. 45
Tabel 11 Calculul ratei stabilității financiare ………………………….. ………………………….. ………………. 46
Tabel 12 Calculul gradului de dependență financiară ………………………….. ………………………….. ……. 47
Tabel 13 Calculul vitezei de rotație a debitelor -clienți ………………………….. ………………………….. ….. 49
Tabel 14 Calculul vitezei de rotație a creditelor -furnizori ………………………….. ………………………….. 50
Tabel 15 Calculul lichidității generale ………………………….. ………………………….. ……………………….. 52
Tabel 16 Calculul lichidității intermediare ………………………….. ………………………….. ………………….. 53

1
Introducere -motivația alegerii temei

Situațiile financiare reprezintă un element de bază al contabilității datorită faptului că ele
constituie mijloacele fundamentale de comunicare a informațiilor financiar contabile către
utilizatori. Astfel, prin situații financiare trebuie să se furnizeze o informare despre poziția
financiară, performanțele și fluxurile de trezorerie ale unei un ități patrimoniale, informare care
să fie utilă unei game largi de utilizatori în luarea deciziilor economice.
Această lucrare intitulată „Analiza situațiilor financiare anuale la S.C. METPIN S.R.L.”
își propune prezentarea în primul rând a situațiilor fin anciare, a conținutului acestora, a modului
de întocmire al lor și apoi a analizei acestor situații financiare pe care fiecare societate
comercială trebuie să le întocmească. Analiza financiară urmărește să evidențieze modalitățile
de realizare a echilibru lui financiar pe termen lung și pe termen scurt și treptele de acumulare
bănească de rentabilitate ale activității întreprinderii.
Scopul acestei lucrări este acela de a studia modul în care S.C. METPIN S.R.L. își
controleză resursele și își gestionează a ctivitatea pentru a le oferi acelora care beneficiază de
datele fimei, utilizatorii interni (proprietari, parteneri, salariați etc.) și externi (clienți, furnizori,
instituții publice, investitori etc.), infomații verificabile, inteligilibe, relevante, exh austive și
precise (de exemplu: informațiile contabile pentru cei care doresc să investească, respectarea
termenelor de plată pentru furnizori și instituții publice, calitatea produselor oferite clienților
dar și altele).
Cu privire la studiul de caz în c adrul societății, voi prezenta în lucrare în capitolul al
treilea calculul a diferiți indicatori și rate care să evidențieze poziția financiară a entității și
structura poziției financiare, r ezultate pe care societatea le -a obținut pe o perioadă de trei an i și
anume în anul 2017, 2018 și 2019. Aceste calcule vor fi însoțite de interpretarea lor prin
compararea rezultatelor obținute de societate în toți acești trei ani cu nivelurile recomandate
din teorie și compararea în dinamică a acestora . În capitolul pa tru voi analiza echilibrul
financiar al entității unde voi reliefa echilibrul raportului creanțe -obligații, dar și echilibrul
lichidității financiare.
Am ales și tratat cu interes această temă deopotrivă fundamentală, utilă și interesantă
pentru teoria și practica contabilă, cu dorința de a -mi aprofunda cunoștințele în acest domeniu
și de a descoperi realitatea din spatele teoriei dobândite pe parcursul aniilor de studiu, în cadrul
societății S.C. METPIN S.R.L.

2
1.1 Scurt istoric
Societatea comercială S.C. METPIN S.R.L se constituie în baza articolului 32, articolul 210 și
articolul 222 din Legea 31/’90 privind societățile comerciale. Sediul societății S.C. METPIN
S.R.L. este în Zalău, strada Fabricii , nr. 5, înregistrată la Regist rul Comerțului Sălaj cu nr.
J31/34 1/2002 , având codul unic de identificare fiscală RO15041599 .
Societatea comercială Metpin are formă juridică de societate cu răspundere limitată,
având doi asocia ți. S.C. METPIN S.R.L are un capital social de 200 RON și a fost integral
vărsat la data înregistrării societății la Registrul Comerțului.
Domeniul principal de activitate este: operațiuni de mecanică generală, fiind identificat
sub codul CAEN, cu numărul 2562 – reprezentând reparații, întreținere mașini și utilaj e.
Domeniul principal de activitate este: operațiuni de mecanică generală, fiind identificat
sub codul CAEN, cu numărul 2562 – reprezentând reparații, întreținere mașini și utilaje.
Durata de funcționare a societății este nelimitată în timp, cu începere de la data
înmatriculării acesteia la Registrul Comerțului.
Societatea este administrată și reprezentată, pe durată nelimitată, de o persoană fizică,
cetățean român.
Societatea angajează personal cu contract de muncă, respectând prevederile Codului
Muncii și regimul asigurărilor sociale. În prezent are 3 angajați cu contract de munc ă pe
perioadă nedeterminată , necesarul de personal angajat fiind stabilit de către conducerea firmei .
Societatea este administrată și reprezentată, pe durată nelimitată, de o persoană fizică,
cetățean român.
Principalele registre și formulare care se utilizează în desfășurarea activității financiar –
contabile sunt Registrul -jurnal, Registrul -inventar, Registrul Cartea -Mare, dar și Jurnale
auxiliare și Balanța de verificare. Toat e operațiile economico -financiare sunt înregistrate
cronologic în Registrul jurnal. Balanța de verificare este documentul contabil utilizat pentru a
verifica respectarea principilui dublei înregistrări.
S.C. METPIN S.R.L. întocmește anual situațiile financ iare, conform Legii contabilității
nr. 82/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare.

3
Capitolul 2 – Obiective, concept și practici privind auditul financiar

2.1 Obiectivele și principiile generale care guvernează o misiune de audit în
cadrul unei entități
Misiunea de audit pune accentul pe exprimarea unei opinii privind situațiile financiare auditate.
Colectarea de către auditor a elementelor probante și analizarea atentă a acestora se realizează
pentru a asigura necesarul de concluzii care să îl convingă asupra faptului că informațiile
conținute de situațiile financiare sunt fidel prezentate sub toate aspectele lor semnificative,
oferindu -i posibilitatea de a întocmi un raport de audit adecvat.
Într-o astfel de sitație auditorul are convingerea că situațiile financiare nu vor induce în
eroare un utilizator interesat să investească cel puțin. Dacă totuși se constată că ulterior
publicării situațiilor financiare apar elemente care scot în evidentă faptul că acestea nu au
prezentat de fapt o imagine fidelă atunci auditorul va fi pus în situația să demonstreze în fața
organismului de regelmentare că a efectuat misiunea de audit de o manieră adecvată și că opinia
se sprijină pe concluziile corect formulate.
2.1.1 Cadrul genera l privind misiunea de audit
Auditul finaciar reprezint ă examinarea informa țiilor prezentate în situa țiile financiare contabile
anuale de c ătre o persoan ă competent ă și exprimarea unei opinii independente , referitoare la
conformitatea situa țiilor finaciar e cu principiile contabile acceptate de legislație.
Scopul auditului financiar const ă în exprimarea de c ătre auditor a unei opinii obiective
și independente asupra validit ății situa țiilor fianciare și asupra coresponden ței cu prevederile
legale privind rapor tarea finaciar ă.
Din Standardele de Contabilitate Internaționale și Naționale, se desprinde că
organismul internațional I.A.S.C., are obiectivul de a elabora un set de standarde de
contabilitate care să reglementeze situațiile financiare și raportările financiare , pentru a
prezenta informații calitative și transparente pentru a ajuta agen ții economici s ă își
fundamenteze deciziile economice , să asigure aplicarea riguroasă a acestor standard e și să
asigure alinierea standardelor naționale de contabilitate cu standardele internaționale de
contabilitate .
Pe parcursul misiunii de audit, în scopul definirii unor obiective, auditorul anali zează
anumite etape precum : înțelegerea obiectivelor și responsabilităților auditului, segmentarea

4
situațiilor financiare, cunoașterea declarațiilor managementului asupra conturilor, cunoașterea
obiectivelor generale și specifice ale auditului privind cate goriile de operațiuni și conturi.
Utilitatea informației financiare are două componente prezentate în figura de mai jos :
Figură 1 Componentele utilității informației financiar

Astfel, după cum reiese din figură informațiile financiare au atât o utilitate internă , de
conducerea și gestionarea a entită ții cât și o utilitate externă de informare a ter ților, acționari lor,
investitori lor, institu țiilor guvernamentale , clien ților, furnizori lor, creditori lor și nu în ultimul
rând institu țiilor bancare .
Rolul auditului financiar , constă în verificarea și e xaminarea informa ției financiare
exercitat în scopul protejării resurselor și asigurării credibilită ții acestor informa ții, iar s copul
final al auditului îl con stituie însă verificarea situațiilor financiare anuale, concretizat în
întocmirea raportului de audit, prin intermediul căruia auditorul comunică utilizatorilor
concluziile sale.
Principiile generale ale unei misiuni de audit au în vedere ca :
– auditorul să acționeze în conformitate cu cerințele Codului de etică emis de Federația
Internaționala a Contabililor (IFAC)
– auditorul să desfășoare misiunea de audit în conformitate cu Standardele Internaționale
de Audit (ISA)
– aauditorul trebuie să planifice și să desfășoare o misiune de audit cu atitudine de
scepticism profesional, admițând ideea că, în anumite împrejurări, situațiile financiare
să fie denaturate în mod semnificativ .
Obiectivul misiunii de audit al situațiilor financiare este de a d a posibilitatea auditorului
să exprime o opinie cu privire la situațiile financiare, dacă acestea sunt întocmite sub toate
aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru aplicabil de raportare financiară. În
conformitate cu cerin țele ISA, auditul est e destinat de a oferi o asigurare rezonabilă că situa țiile
financiar e anuale, nu conțin denaturări semnificative , fie ca urmare a fraudelor , fie a erorilor .
Conceptul de asigurarea rezonabilă este legat de cumularea probelor de audit necesare pentru
ca aud itorul să concluzioneze faptul că nu există denaturări semnificative în situațiile financiare
utilitatea
internă
utilitatea
externă
utilitatea
informației
financiare

5
ale unei entități. O eroare este o informație falsă neintenționată din situațiile financiare, în
timp ce o fraudă este indusă în mod intenționat.
Auditorul trebu ie să pună în evidență atunci când analizează informațiile frauduloase
dacă acestea se referă la de turnare (furtul) de active. Un exemplu de deturnare de active este
situația în care un vânzător încasează numerar în momentul efectuării vânzării, dar nu se
înregistrează operațiunea în Jurnalul de vânzări. Dacă vorbim despre raportarea frauduloasă un
exem plu este supraevaluare intenționată a vânzărilor (cifra de afaceri) cu puțin înainte de data
de închidere a bilanțului în scopul majorării profitului raportat. Există și situații când auditor
nu poate obține o asigurare absolute, deoarece există limitări a le unui audit, care afectează
capacitatea auditorului de a detecta denaturările semnificative.
Datorită acestor motive, dar și multe altele, standardele de audit cer ca un audit să fie
planificat astfel încât să aibă posibilitatea de a oferi o asigurare pr ivind detectarea atât a erorilor
cât și a fraudelor semnificative induse în situațiile financiare . Pentru a răspunde acestei
probleme, auditul trebuie realizat aplicându -se o atitudine de scepticism profesional, adică
auditorul trebuie să aibă un spirit is coditor și o evaluare critică a probelor de audit. Auditorul
nu trebuie să cre adă că managemetul este necinstit însă nu trebuie neglijată nici această
variantă, așa cum nu ar trebui să presupună că managementul este fără îndoială onest .
Atunci când se plan ifică o misiune de audit se ține seama de o componentă important ă
și anume modul de abordare a estimării riscului de fraudă, deoarece se știe că frauda de regulă
prezintă două caracteristici de care trebuie ținut cont astfel :
– presiunea de a comite frauda în special din dorința de a obține un beneficiu financiar direct
în cazul sustragerii de active sau un câștig indirect în cazul raportării financiare frauduloase,
iar astfel beneficiul ar putea consta în creșterea valorii de piață a acțiunilor compa niei deținute
de manageri ;
– percepția unei oportunități de a comite frauda de o persoană care consider că poate acționa
fără a fi prinsă.
În cadrul strategiei și a planului de audit, timpul pentru descoperirea greșeli le
neintenționate comise de manageri ș i angajați, ocupă un spațiu destul de important
în planificarea auditului. Auditorii descoperă o diversitate de prezentări eronate, provenite din
acțiuni precum greșeli de calcul, omisiuni în înțelegerea sau interpretarea greșită a politicilor
contabile sa u înregistrări și descrieri eronate ale tranzacțiilor.

6
2.1.2 Obiectivele care guvernează misiunea de audit
Misiunile de audit sunt efectuate prin aplicarea testelor de audit asupra tranzacțiilor care
compun soldurile finale ale conturilor, dar și prin apli carea unor teste de audit asupra soldurilor
conturilo r propriu -zise.
Obiectivele misiunii de audit pot fi legate de tranzacții sau legate de solduri. Pentru
orice fel de tranzacție se pot asocia mai multe obiective de audit ce trebuie rezolvate înainte ca
auditorul să fie în măsura de a ajunge la concluzia că tranzacțiile au fost corect reflectate în
cont, acestea fiind cunoscute sub denumirea de obiective de audit legate de tranzacții. În același
mod există și o serie de obiective de audit ce tr ebuie atinse în legătură cu soldul
fiecărui cont cunoscute sub denumirea de obiective de audit legate de solduri . Dacă auditorul
nu înțelege declarațiile managementului prin care se prezintă afirmații privind categoriile de
tranzacții și conturile din situ ațiile financiare afectate de aceste tranzacții, aceste obiective de
audit nu vor putea fi înțelese pe deplin.
Obiectivele de audit legate de tranzacții sunt stabilite de către auditor, având ca punct
de pornire declarațiile managementului. Ele sunt defin ite în scopul de a crea un cadru de
referință care îl va sprijini în procesul de colectare a probelor de audit în cantită ți suficiente și
adecvate pentru fiecare categorie de tranzacții, luând în considerare circumstanțele specifice
fiecarei misiuni de aud it. Chiar dacă probele diferă de la o misiune la alta, obiectivele râmăn
aceleași. Atunci când vorbim despre obiectivele generale de audit privind tranzacțiile există
șase obiective :
1. existența – dacă există tranzacțiilor respective;
2. exhaustivitatea – tranzacțiile existente sunt înregistrate;
3. exactitatea – tranzacțiile sunt exprimate în sume corecte ;
4. clasificarea – tranzacțiile incluse în jurnale sunt clasificate corect;
5. cronologia – înregistratrea datelor succesiv;
6. sistematizarea și sintetizarea – tranzacțiile sunt adecvat transferate în fișiere sistematice
și sunt corect sintetizate.
Obiectivele de audit legate de solduri sunt similar cu obiectivele de audit legate de
tranzacții ele rezultând tot din declarațiile managementului, oferind un cadru de referință care
îl ajută pe auditor să colecteze o cantitate suficientă de probe relevante. Utilizând obiectivele
de audit referitoare la solduri, auditorul selectează probe pentru a confi rma informațiile
analitice care justifică soldul unui cont și nu verifică soldul propriu -zis al contului. Obiectivele
generale de audit referitoare la solduri sunt următoarele:

7
1. existența – sumele incluse există;
2. exhaustivitatea – sumele existente sunt incl use;
3. exactitatea – sumele incluse sunt prezentate la valori corecte;
4. clasificarea – sumele incluse în evidențe sunt clasificate corect
5. decupajul temporar – tranzacțiile produse aproape de data închiderii bilanțului sunt
înregistrate în exercițiul aferent;
6. concordanța detaliilor – reprezentate de soldul conturilor din Cartea mare;
7. valoarea realizabilă – activele sunt incluse la sumele estimate a se obține prin vânzarea
lor;
8. drepturi și obligații;
9. prezentare și dezvăluire – soldul conturil or și informațiile suplimentare obligatorii
aferente lor sunt corect prezentate în situațiile financiare.
Pentru a se realiza aceste obiective de audit, auditorul trebuie sa obțină probe de audit
adecvate și suficiente pentru a confirma declarațiile manage riale din situațiile financiare. În
acest mod, probele de audit trebuie să justifice o oarecare combinație adecvată de obiective de
audit legate de tranzacții și solduri. Acest lucru se realizează de către auditori aplicând un
proces de audit, care reprezi ntă o anume metodologie bine definită de organizare a unui audit
astfel încât să se asigure că probele de audit sunt adecvate și suficiente scopului propus . Acest
proces de audit este conceput în patru etape specifice:
• planificarea și definirea metodei d e audit;
• efectuarea testelor mecanismelor de control și a testelor substanțiale ale tranzacțiilor;
• efectuarea procedurilor auditate și a testelor detaliilor soldului;
• finalizarea auditului și emiterea raportului.
După ce toate procedurile pentru fiecare obicetiv al auditului și pentru fiecare cont din
situațiile financiare au fost parcurse de către auditor, se impune gruparea informațiilor obținute
și analiza acestora în scopul stabilit și unei concluzii de ansambl u în ceea ce privește imaginea
fidelă prezentată în situațiile financiare. Acest proces este unul foarte subiectiv și se bazează
pe raționamentul profesional al auditorului care și el este destul de subiectiv. Când misiunea
de audit este concluzionată audi torul emite un raport de audit care trebuie să respecte o serie
de condițiile tehnice.

8
2.2 Lucrări pregătitoare întocmirii situațiilor financiare anuale
Înainte ca situațiile financiare propriu -zise să fie întocmite, au loc o serie de lucrări preliminare
prin intermediul cărora se verifică și se centralizează date și se efectuează întregistrări aferente
sfârșitului exercițiului. Ele constituie baza pentru întocmirea documentelor anuale de sinteză și
asigură reflectarea cât mai fidelă a situație i financiare de la niveleul întreprinderii. Principalele
lucrări pregătitoare care precedă întocmirea situațiilor finaciare sunt:
A. Întocmirea balanței de verificare a conturilor înainte de inventariere
Operațiile și tranzacțiile economice se înregistrează cronologic în Registrul Jurnal și sistematic
în Registrul Cartea Mare, astfel că fiecare cont va reflecta în orice moment existențele inițiale,
creșterile și micșorările de pe parcursul perioadei și existențele de la fin alul perioadei. Drept
urmare , se cer e verificarea înregistrărilor efectuate în conturile sintetice și analitice pentru a
se stabili pe de o parte, dacă toate tranzacțiile au fost consemnate în documente justificative,
iar pe de altă parte, dacă toate documentele au fost înregistrate în cont abilitate.
Această verificare vizează tranzacțiile referitoare la aprovizionări, consumuri, încasări,
plăți, vânzări, punerea în practică a deciziilor Adunar ii General e a Acționarilor , când se pot
observa neconcordanțe precum netransmiterea la timp a docu mentelor justificative,
neînregistrarea în conturi a anumitor operații, fie din cauza omisiunii, fie din cauza lipsei
documentelor justificative aferente.
Pasul următor este întocmirea balanței de verificare a conturilor analitice, dacă este
cazul și pe ba za datelor din conturile sintetice pentru care nu s -a realizat dezvoltare în analitice.
Această balanță permite determinarea soldului scriptic al activelor, datoriilor și capitalurilor
proprii pe baza informațiilor din contabilitate înainte de inventariere a patrimoniului. Prin
întocmirea ei se asigură realizarea uneia dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv
„verificarea datelor înscrise în conturi”. Cu această ocazie se verifică egalitatea care trebuie să
existe la nivelul balanței (cea mai u tilă în cazul situațiilor financiare este cea cu patru egalități)
și se confruntă rulajele de la nivelul ei cu totalul sumelor din Registrul Jurnal, egalitatea dintre
cele două fiind obligatorie.
Exist ă o serie de erori care pot fi depistate prin analiza balanțelor de verificare sintetice
și analitice, precum: înregistrarea greșită de tranzacții economice prin nerespectarea dublei
înregistrări, însumarea greșită a rulajelor sau calculul eronat al soldurilor conturilor. Însă, există
și o serie de erori care nu pot fi identificate cu ajutorul balanțelor, și anume:
– omisiunile – neînregistrarea unei operații nici în Jurnal, nici în Cartea Mare;

9
– erorile de compensație – preluarea greșită a sumelor din registrul Jurnal sau din
documentele justificative în Ca rtea Mare și trecerea în conturi a unor sume egale, dar de semn
contrar, care se compensează ;
– erori de imputație – transcrierea din Jurnal în Cartea Mare, și în debit și în credit, a
unor sume în alte conturi decât cele corespunzătoare conținutului econ omic al operației;
– alte tipuri de erori – corespondențe greșite de conturi, inversări de formule, redactarea
de formule corecte dar cu sume greșite , etc.
B. Inventarierea generală a patrimoniului și înregistrarea diferențelor
Inventarierea este un procedeu al metodei contabilității, care cuprinde ansamblul operațiunilor
prin care se constată existența cantitativă și valorică sau numai valorică, după caz, a el ementelor
de activ și de pasiv aflate în patrimoniul unitații la data la care aceasta se efectuează. Scopul
acestor operații este evaluarea elementelor inventariate și punerea de acord a datelor
contabilitații cu realitatea faptică.
Sunt supuse inventari erii toate bunurile patrimoniale, dar și bunurile sau valorile deținute cu
orice titlu aparținând altor persoane fizice sau juridice, deoarece bilanțul trebuie să dea o
imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultat elor obținute ,
iar acest lucru face inventarierea obligatorie (Legea contabilității nr 82/1991, art 10).
C. Chiar Legea Contabilității menționează că entitățile economice au obligația să
efectueze inventarierea generală a elementelor de activ și de pasiv deți nute la începutul
activității, cel puțin o dată pe an pe parcursul funcționării, în cazul fuziunii sau încetării
activității, precum și în alte situații prevăzute de lege (Legea Contabilității nr 82/1991, art 8).
D. Ca și procedeu al metodei contabilității, inventarierea are o serie de funcții, și anume:
1. Funcția de control a concordanței între informațiile contabile și realitatea obiectivă
– cu toate că o entitate economică respectă regulile de recepție, gestionare, depozitare și
eliberare a b unurilor economice, pot apărea neconcordanțe între datele înregistrate în conturi
și realitatea faptică existentă în unitate. Aceste diferențe pot apărea chiar și în condițiile unei
bune organizări a evidenței operative și contabile, din următoarele cauze:
– modificări intervenite la elementele patrimoniale ale unității, fie ca urmare a unor
cauze naturale cum sunt: uscarea, evaporarea, oxidarea (generate de scăderi cantitative sau
pierderea parametrilor calitativi ai bunurilor), fie datorită unor cauze sub iective (de exemplu:
măsurări inexacte , sustrageri de mijloace economice, risipă, proastă gospodărire);
– neîntocmirea sau întocmirea defectuoasă a unor documente;
– neînregistrarea sau înregistrarea greșită în conturi a anumitor operații;
– neglijenț a și neatenția gestion arilor care gestionează bunurile și valorile economice;

10
– apariția unor cazuri de forță majoră (calamități naturale, incendii, accidente , etc.)
Prin compararea situației scriptice cu cea faptică rezultată în urma inventarierii se
determină plusurile și minusurile de inventar și se iau măsuri corespunzătoare pentru
soluționarea acestor diferențe.
2. Funcția de stabilire a capitalurilor proprii (situației nete) și a rezultatului exercițiului
– situați a netă a patrimoniului se determină du pă relația:

Dacă nu se iau în considerare aporturile acționarilor la capitalul social, rezultatul net al
exercițiului poate fi determinat ca și variație a capitalurilor proprii (situației nete), în felul
următor:

3. Funcția de calcul și evidență a stocurilor, consumurilor și vânzărilor – este specifică
unităților în care contabilitatea stocurilor se ține cu ajutorul metodei inventarului intermitent.
În cadrul acestei metode, conturile de stocuri sunt folosite doar la începutul și la sfâr șitul lunii,
toate intrările din cursul perioadei fiind înregistrate în conturile corespunzătoare de cheltuieli.
La sfârșitul lunii are loc inventarierea, stocurile existente se reiau în conturile adecvate, iar la
începutul lunii următoare ele se reflectă din nou în cheltuieli.
Relația pe baza căreia se determină ieșirile de stocuri din cursul unei luni în cadrul
acestei metode este:

Inventarierea este obligatorie în cazul unităților care utilizează metoda inventarului
intermitent, deoarece prin intermediul ei se stabilesc cheltuielile și veniturile din producția
stocată. Realizarea inventarierii presupune parcurgerea următoarelor etap e:
a) Pregătirea inventarierii – în cadrul ei se iau două tipuri de măsuri, și anume: măsuri
organizatorice și măsuri contabile.
Măsurile organizatorice se referă la:
IEȘIRI DIN
DEPOZITE

STOCURI
FINALE
(inventariate) CAPITALURI
PROPRII
ACTIVE
(inventariate) PASIVE
(inventariate)
CAPITALURI
PROPRII CAPITALURI
PROPRII
(de la finele
exerci țiului) CAPITALURI
PROPRII
(de la începutul
exercițiului)
STOCURI
INIȚIALE INTRĂRI ÎN
CURSUL LUNII

11
– numirea comisiei centrale de inventariere (formată din conducătorii diverselor
compartim ente și are funcții de coordonare, suparveghere și control) și a subcomisiil or de
inventariere (formate din 2 -3 persoane care vor efectua inventarierea propriu -zisă);
– sigilarea căilor de acces în gestiuni;
– cererea unei declarații scrise gestionarului , din care să rezulte: dacă are în gestiune
bunuri care nu fac parte din gestiunea respectivă, dacă are documente neînregistrate în
contabilitate, dacă are cunoștință de plusuri sau minusuri în gestiunea etc. ;
– sistarea operațiunilor de intrare și ieșir e a bunurilor din gestiune;
– sortarea bunurilor pe diverse criterii (separarea celor bune de cele degradate, primite
pentru reparații, păstrare, în custodie etc .);
– asigurarea stării bune de funcționare a aparatelor de măsură.
Măsurile de natură conta bilă cuprind:
– verificarea înregistrării tuturor operațiilor în contabilitatea sintetică și analitică;
– verificarea exactității înregistrărilor prin compararea informațiilor din contabilitate cu
cele ale evidenței operative;
– ridicarea tuturor eviden țelor oparative de la gestiuni și vizarea după ultima operațiune
efectuată.
b) Constatarea și descrierea elementelor de activ și pasiv supuse inventarierii – este etapa
în care subcomisiile realizează inventarierea propriu -zisă a bunurilor și consemnează
constatările în liste de inventariere. Acestea se întocmesc separat pe fiecare loc de depozitare,
fiecare gestiune, categorie de bunuri din cadrul gestiunii, pe bunuri folosite de angajati (scule,
instrumente etc .), bunuri aparținând altor întreprinderi sau bu nuri cu defecte.
Listele de inventariere se întocmesc de regulă în tr-un exemplar, dar se recomanadă
întocmirea în două exemplare, unul de gestionar, celălalt de către comisie. În cazul predării –
primirii gestiunilor, este recomandată întocmirea listelor în trei exemplare de către gestionarul
primitor, cel predător și un membru al comisiei. Listele de inventariere se completează cu
cerneală sau pix, fără corecturi sau spații libere, existând un formular tipizat. Inventarierea se
face prin cântărir e, numărare, măsurare, iar bunurile aflate în ambalaje originale se
despachetează prin sondaj.
Inventarierea fiecărei categorii de active și pasive patrimoniale se face în funcție de
caracteristicile lor, astfel:
➢ imobilizările corporale și necorporale se inventariază prin verificarea documentelor
de proprietate și constatarea faptică a existenței și stării lor;

12
➢ disponibilitățile bănești se inventariază prin confruntarea datelor din contabilitate
cu extrasele de cont emise de bănci;
➢ bunurile apartinând alto r persoane juridice (în leasing, custodie, spre păstrare,
pentru reparații , etc. ) sunt înscrise în liste de inventariere separate, un exemplar al listelor se
transmite proprietarului pentru confirmarea datelor ; dacă în termen de 5 zile nu se primește
confirmare, se consideră că datele au fost acceptate ca și corecte ;
➢ lichidele și materiale de masă (nisip, ciment, produse agricole , etc.) se inventariază
în funcție de volum, densitate, compoziție, utilizându -se calcule tehnice sau probe de labor ator;
➢ producția în curs, investițiile proprii, lucrările neterminate se inventariază prin
descrierea gradului de finisare sau prelucrare, iar valoarea lor se stabilește pe baza informațiilor
contabile și a documentației tehnice ;
➢ creanțele, datoriile față d e furnizori și celelalte pasive și active patrimoniale se
inventariază prin verificarea soldurilor scriptice și confirmarea lor de către terți ;
Ultima filă a listei de inventariere cuprinde durata acesteia , marcată de datele de început
și de sfărșit, împr eună cu declarația gestionarului din care să rezulte că bunurile inventariate
sunt în responsabilitatea sa, că a asistat la stabilirea cantităților de bunuri și că nu mai are bunuri
neinventariate. Dacă gestionarul are obiecții, acestea se înscriu de aseme nea în lista de
inventariere, vor fi analizate și se vor trage concluzii care vor fi înscrise la sfârșitul listei.
Ulterior întocmirii listelor de inventariere are loc prelucrarea lor, adică se compară
stocurile faptice constatate cu stocurile scriptice din contabilitate. Toate pozițiile la care se
constată diferențe cantitative în plus sau în minus sau la care , prețurile actuale sunt mai mici
decât costurile istorice se transcriu în listele de inventariere.
Rezultatele inventarierii se sintetizează de c ătre comisia de inventariere într -un proces
verbal de inventariere care pe lângă datele de identificare ale comisiei și a gestiunii inventariate
(data întocmirii, numele și prenumele membrilor comisiei, actul de numire a comisiei,
gestiunea inventariată), cuprinde o serie de informații:
– data începerii și încheierii inventarierii;
– rezultatele inventarierii;
– aspecte referitoare la modul de depozitare, conservare, manipulare a bunurilor în
cadrul gestiunii supuse verificărilor;
– cantitățile de bunuri depreciate, greu vandabile, fără mișcare și propuneri de integrare
a lor în circuitul economic sau constituire de provizioane;
– concluziile comisiei în legatură cu plusurile și minusurile constatate, modul de
regularizare a lor, persoanele vinovate și m ăsurile care se impun în legatură cu acestea.

13
Adminstratorul unității primește procesul -verbal în 3 zile de la finalizarea inventarierii
și decide în termen de 5 zile, cu avizul compartimentului juridic, modul de soluționare a
neconcordanțelor constatate. În fiecare an, după înregistr area lor în contabilitate și balanța de
verificare, rezultatele inventarierii se înscriu în Registrul Inventar, document contabil
obligatoriu care cuprinde toate elementele patrimoniale grupate după natură, după modelul
postur ilor din bilanț.
Se poate spune că inventarierea este o lucrare premergătoare, obligatorie, întocmirii
bilanțului anual, contribuind la realizarea imaginii fidele a patrimoniului și pe baza ei se pot
obține o serie de concluzii pentru îmbunatățirea organiz ării contabilității curente, a evidenței
operative a stocurilor și a controlului gestionar.
c) Stabilirea și înregistrarea în contabilitate a diferențelor constatate – rezultatele
inventarierii se obțin prin compararea cantităților și a v alorilor înscrise în listele de inventar cu
cele din contabilitate. Anterior confruntării cifrelor, se stabilește exactitatea datelor contabile
pe baza balanțelor de verificare sintetice și analitice și a datelor din listele de inventar prin
confru ntarea e xemplarului întocmit de comisia de inventariere cu cel întocmit de gestionar.
Corectarea diferențelor observate se face sub semnătura participanților.
Rezultatele inventarierii se pot concretiza în plusuri sau minusuri de inventar, care vor
trebui expli cate de gestionar , iar rezultatele inventarierii trebuie înregistrate atât în evidența
operativă, cât și în contabilitate, în termen de cel mult 5 zile de la data terminării operațiunilor
de inventariere (Norme privind organizarea și efectuarea inventarier ii patrimoniului, aprobat
prin O.M.F nr. 2388/15.12.1995) .
Stocurile scriptice se evaluează cu respectarea principiului permanenței metodelor,
potrivit căruia metodele de evaluare utilizate trebuie să fie menținute, iar valoarea de inventar
se stabilește pe baza principiului prudenței, care nu permite supraevaluarea elementelor de activ
și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor. Rezultatele
inventarierii se stabilesc direct în listele de inventariere prin compararea m ărimilor constatate
prin inventariere cu datele din contabilitate. Dacă valorile faptice pentru un anumit element
patrimonial sunt mai mari decât cele din contabilitate rezultă un plus de inventar, în caz contrar,
rezultă un minus de inventar.
Minusurile și plusurile de inventar trebuie regularizate. Regula generală este că
plusurile se înregistrează ca și intrări în patrimoniu, iar minusurile se impută vinovaților sau se
trec pe cheltuieli. Imputarea se face la valoare de înlocuire, care reprezintă costul de achiziție
al bunului, la care se adaugă TVA. Regularizarea diferențelor constate cu ocazia inventarierii
se regularizează prin compensarea plusurilor cu minusurile, acordare de perisabilități sau

14
înregistrarea plusurilor de inventar și imputarea minus urilor persoanelor vinovate. Aceste
regularizări nu influențează mărimea profitului și a TVA -ului, fiind nedeductibile fiscal, ele
influențează doar raporturile între conducere și personalul entității.
E. Regularizarea, rectificarea și delimitarea tranzacțiil or economice presupune:
a ) regularizarea amortizării imobilizărilor – la inventarierea ce precedă închiderea
exercițiului, valoarea de inventar trebuie să fie egală cu valoarea net contabilă ; dacă valoarea
de inventar e mai mică, avem o depreciere ireversibilă pentru care se înregistrează o amortizare
suplimentară, concomitent cu o cheltuială cu amortizarea.
b ) contabilizarea provizioanelor – dacă în urma inventarierii se constată deprecieri
reversibile, unitățile economice trebuie să constituie prov izioane, astfel că:
• dacă deprecierea a apărut în cursul exercițiului, se cocnstituie un provizion pentru
depreciere pe seama cheltuielilor de exploatare sau financiare;
• dacă deprecierea stabilită prin calcul e mai mare decât provizionul înregistrat deja, a re
loc o suplimentare a acestuia;
• dacă deprecierea constat ată este inferioară, are loc o reducere a provizionului;
• dacă provizionul rămâne fără obiect, se anulează, întreaga valoare trecându -se la
venituri.
De asemenea, unitatea poate constitui și provizi oane pentru riscuri și cheltuieli pentru
litigii, garanții acordate clienților și alte categorii de riscuri și cheltuieli.
c) delimitarea în timp a veniturilor și cheltuielilor – are la bază principiul independenței
exercițiului, care impune ca într-un exercițiu financiar să se înregistreze toate operațiile și
tranzacțiile aferente lui, pentru a se putea stabili corect rezultatul exercițiului. Însă, în exercițiul
curent pot apărea și tranzacții care se referă la exercițiile viitoare, ceea ce dete rmină
înregistrarea de venituri și cheltuieli în avans. Ele generează două categorii de înregistrări în
contabilitate:
– separarea cheltuielilor și veniturilor aferente perioadei curente de cele care aparțin
perioadei viitoare prin creșterea cheltuielilor (veniturilor) în avans și scăderea cheltuielilor
(veniturilor) în cauză;
– separarea cheltuielilor și veniturilor efectuate în perioada anterioară, dar aferente
exercițiiului curent, prin diminuarea cheltuielilor (veniturilor) în avans și majorarea
cheltu ielilor (veniturilor) corespunzătoare.
F. Determinarea rezultatului exercițiului și repartizarea acestuia

15
Rezultatul exercițiului se determină anual, după închiderea tuturor conturilor de venituri și
cheltuieli. În România se aplică metoda economică de stabi lire a rezultatelor financiare, ca și
diferență între veniturile și cheltuielile înregistrate în Contul de Profit și Pierdere. Înaintea
aceste metode, s -a aplicat metoda patrimonială, care presupune compararea situației nete de la
sfârșitul exercițiului cu cea de la începutul exercițiului, obținându -se rezultatul.
Mai există, de asemenea, metoda financiară de determinare a rezultatelor care constă în
stabilirea diferenței între fluxurile nete de trezorerie și amortizare, însă ea nu se regăsește între
practicile contabilității românești.
Rezultatul net al exercițiului se calculează pornindu -se de la rezultatul brut, care se
corectează cu rezervele legale și cu impozitul pe profit. Destinația profitului este stabilită de
către Adunarea Generală a Acționari lor, convocată în exercițiul financiar următor. Repartizarea
se stabilește în cadrul acestei adunări cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
2.3 Cadrul general pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare
Întocmirea situațiilor financiare anuale marchează etapa cu care se încheie lucrările contabile
dintr -un exercițiu financiar și reprezintă puntul de plecare al contabilității din exercițiul
următor. În cadrul situațiilor financiare anuale, prezentarea info rmațiilor privind exercițiul
financiar curent se face comparativ cu datele privind exercițiul financiar precedent.Pentru
elaborarea situațiilor financiare trebuie să se respecte anumite reguli și anume :
– transpunerea soldurilor conturilor în bilanț nu se face ăn ordinea ăn care acetea se
succed în balanța de verificare, ci ele se grupează după conținutul lor economic, potrivit
mențiunilor din cadrul fiecarui rând ;
– în principiu, soldurile debitoare ale conturilor de înscriu în cadrul grupelor de activ,
iar soldurile creditoare, se înscriu la grupele de datorii sau de capitaluri proprii;
– elementele de activ se înscriu în bilanț la valoarea actuală sau contabilă netă, ca
urmare, din soldurile debitoare ale acestor conturi se scd soldurile creditoare ale co nturilor de
amortizări, de diferențe de preț sau de ajustări pentru depreciere;
– completare contului de profit și pierdere cu datele aferente exercițiului expirabil se
face prin preșurea rulajelor anuale ale conturilor de venituri și cheltuieli din ultima balantă de
verificare.
Situațiile financiare anuale se întocmesc în trei exemplare, se semnează de către
persoana care le -a întocmit și de către administratorul societății urmând a fi depuse la direcția
generală a finanțelor publice județene. Obiectivul p rincipal al contabilității este funizarea de
informații care să asigure o imagine fidelă asupra poziției financiare, performanțelor financiare

16
și modificărilor poziției financiare ale entității, în scopul utilizării acestor informații de către
utilizatorii interni și externi, în vedere fundamentării unor decizii economice. Pentru a se realiza
acest obiectiv, este necesar ca lucrările curente de contabilitate să se sintetizeze periodic în
informații generalizate, care să fie relevante pentru caracterizarea a ctivității desfășurate de o
entitate într -o anumită perioadă de timp, prin întocmirea periodică a unor documente de sinteză
contabilă, care pe parcursul timpului au purtat diverse denumiri, cum sunt: bilanț contabil,
situații financiare anuale sau conturi anuale.
Prin OMFP nr. 1752/2005 s -a adoptat formularea „Situații financiare anuale ” care
trebuie întocmite în mod obligatoriu de către toate persoanele juridice cu sau fără scop lucrativ.
2.3.1 Structura situațiilor financiare anuale
În Rom ânia entit ățile au obliga ția să întocmeasc ă situa țiile financiare anuale respect ând
prevederile O.M.F.P. nr 3055/2009 în func ție de îndeplinirea anumitor criterii „de m ărime”.
Astfel, persoanele juridice care, la încheierea exercițiului financiar, depășește limitele a două
dintre următoarele criterii:
• cifra de afaceri netă: 7,3 milioane euro
• total active: 3,65 milioane euro
• numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50
Sunt entități obligate să întocmească „Situații financiare anuale” compuse din:
a) Bilanț
b) Cont de profit și pierdere
c) Situația modificarilor capitalului propriu
d) Situația fluxurilor de trezorerie
e) Note explicative la situațiile financiare anuale
Entitățile economice care depășesc limitele a două din criteriile de mărime menționate
mai sus î ntocmesc situații financiare anuale aplicând reglementări contabile conforme cu
Standardele Internaționale de Raportare Financiară. Cele care la data bilanțului nu depășesc
limitele a două dintre criteriile de mărime prevăzute anterior întocmesc „Situații financiare
anuale simplificate” care cuprind:
a) Bilanț prescurtat
b) Contul de profit și pierdere
c) Note explicative la situațiile financiare anuale simplificate

17
Opțional se pot întocmi Situația modificărilor capitalului propriu și/sau Situația
fluxurilor de t rezorerie.
Entitățile vor trece în cealaltă categorie numai dacă în două exerciții financiare
consecutive nu se încadrează în limitele existente privind cele trei criterii menționate mai sus.
Situațiile financiare anuale sunt auditate, iar Situațiile finan ciare prescurtate sunt verificate,
potrivit legii. Dacă în exercițiul financiar precedent entitățile au înregistrat o cifră de afaceri
netă sub 35.000 euro, acestea întocmesc Situații financiare simplificate compuse din Bilanț și
Cont de profit și pierdere .
Conform Legii contabilității nr. 82/1991, situațiile financiare anuale vor fi însoțite de
raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, dupa caz, și de
propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierder ii contabile.
Pe lângă situațiile financiare anuale întocmite de entitățile economice, în România,
acestea au obligativitatea întocmirii unor raportări semestriale formate din:
a) Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii
b) Rezultate financiare
c) Date informative
În ceea ce privește principiile contabile care stau la baza întocmirii documentelor de
sinteză acestea sunt elemente conceptuale, reguli de bază care asigură, pe de o parte, elaborarea
normelor contabile, și pe de altă parte, reprezentarea fidelă, clară, sinceră și completă a
evoluției întreprinderii prin intermediul situațiilor financiare, d atorită faptului că este important
ca toți cei care țin evidența contabilă și/sau recepționează raportările contabile să le poată
interpreta uniform, unitar și corect.
Principiile contabile generale care stau la baza întocmirii situațiilor financiare anuale
sunt următoarele:
Principiul prudenței – conform acestuia, nu este permisă supraevaluarea elementelor de
activ și de venituri , respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și de cheltuieli, astfel încât
incertitudinile și riscurile prezente să nu se transfere asupra viitorului. Cu alte cuvinte, nu
trebuie să se influențeze patrimoniul și rezultatele viitoare cu operații și tranza cții care nu se
referă la acestea.
Principiul permanenței metodelor – se referă la faptul că regulile și normele de evaluare,
înregistrare și prezentare a elementelor patrimoniale și a rezultatului trebuie să aibă caracter de
permanență, în sensul utilizării lor de -a lungul mai multor exerciții financiare, astfel încât să
se asigure comparabilitatea în timp a informațiilor contabile.

18
Principiul independenței exercițiului – presupune delimitarea riguroasă în timp a
veniturilor și cheltuielilor aferente exercițiului financiar pentru care se face raportarea,
indiferent de da ta încasării sumelor sau a efectuării plăților, cerință de bază a contabilității de
angajament. Acest lucru impune utilizarea unor conturi de regularizare, atât a veniturilor, cât
și a cheltuielilor.
Principiul continuității activității – regulamentul contabil îl definește astfel: “se
presupune că unitatea patrimonială își continuă în mod normal funcționarea într -un viitor
previzibil, fără a intra în stare de lichidare sau reducere sensibilă a activității”. Î n cazul în care
situațiile financ iare nu sunt întocmite pe baza principiului analizat, pentru evaluarea bunurilor
se folosesc alte valori decât cele de utilitate, mai mici, numite valori lichidative. De asemenea,
valoarea imobilizărilor corporale nu se mai poate recupera în timp, iar unel e tipuri de cheltuieli
(constituire, cercetare -dezvoltare) nu mai pot fi repartizate pe mai multe exerciții. Dacă
entitatea își continuă activitatea, se va realiza evaluarea bunurilor la valoarea lor de utilitate și
se vor folosi practicile contabile norma le.
Principiul intangilbilității bilanțului de deschidere – presupune existența unei
concordanțe depline între bilanțul de deschidere al unui exercițiu financiar și cel de închidere
al exercițiului precedent.
Principiul necompensării – interzice efectu area de operațiuni compensatorii între
elementele de activ și de datorii, pentru a asigura integritatea patrimonială și informarea corectă
a utilizatorilor informației contabile.
Principiul costurilor istorice – se concertizează în păstrarea în structura bilanțieră a
valorilor de intrare a bunurilor ca și valori de referință, cu caracter istoric, modificarea lor fiind
permisă numai cu valoarea amortismentelor și a provizioanelor constituite. Acest principiu are
o serie de avantaje, printre care simplitat ea calculelor și asigurarea comparabilității în timp a
informațiilor.
Principiul imaginii fidele – contabilitatea trebuie să respecte standardele și
reglementările legale în vigoare, în mod sincer și cu bună credință, adică să prezinte o imagine
fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute.
2.3.2 Elementele componente ale situațiilor financiare anuale
Bilanțul este în principal sursa care oferă informații despe aceste structuri, dar în completare și
celelalte elemente ale situațiilor financiare pot furniza informații utile la aceste elemente. Este
vorba despre componenta situațiilor financiare „Situația modificărilor capitalurilor proprii”

19
precum și o parte importantă din notele explicative unde entitățile stabilesc formatul acestora,
cu condiția prezentării cel puțin a informațiilor solicitate.
Bilanțul
Bilanțul reprezintă componenta de bază a situațiil or financiare prin care se prezintă
ansamblul elementelor de activ, datorii și capital propriu ale entității la sfârșitul exercițiului
financiar, precum și în cazul fuziunii, divizării sau încetării activității. Activul reprezintă forma
materială a patrimo niului, adică elemente concrete de avere ale entității (o resursă controlată
de entitate de la care se așteaptă beneficii economice viitoare), în timp ce datoriile (o obligație
actuală a entității din evenimente trecute) și capitalul propriu (interesul rez idual al acționarilor
sau asociaților în activele unei entități după deducerea tuturor datoriilor) reprezintă forma
abstractă a patrimoniului, adică sursele de procurare ale averii. Elementele de activ se
ordonează în bilanț după natură și lichiditate, iar datoriile și capitalul propriu, după natură și
exigibilitate.
Din perspectiva teoriei contabile, bilanțul traduce în practică unul dintre principiile de
bază ale contabilității în partidă dublă și anume, dubla reprezentare, prin care elementele
patrimonia le sunt reflectate atăt sub aspectul componenței materiale, cât și sub aspectul surselor
de proveniență. Acesta reprezintă o sursă de informații pe baza cărora se poate analiza
activitatea economică a entității și a rezultatelor obținute, în vederea luării unei decizii optime
privind ameliorarea situației existente.
Dubla reprezentare a patrimoniului se realizează cu ajutorul bilanțului contabil. El
evidențiază în expresie valorică, la un moment dat, echilibrul dintre mijloacele economice și
sursele lor de finanțare, precum și rezultatele obținute ca urmare a investirii, consumării și
reproducției capitalului.
Activul bilanțului, cuprinde mijloacele economice ca forme funcționale de investire a
capitalului precum și rezultatul negativ obținut sub forma pie rderilor, iar pasivul bilanțului,
reflectă sursele de proveniență a mijloacelor economice în cadrul procesului de producție a
patrimoniului și rezultatul pozitiv obținut sub forma profitului. Pierderile, ca element de activ
bilantier, exprimă mărimea capit alului consumat în activitatea economică care nu a putut fi
acoperit din veniturile proprii. Profitul, ca element de pasiv bilanțier, reprezintă sursa de
finanțare proprie activelor create ca excedent al veniturilor proprii față de cheltuieli.
În ceea ce privește construcția bilanțului, aceasta se întocmește pe baza datelor balanței
de verificare sintetice. El cuprinde soldurile debitoare și creditoare ale conturilor de bilanț
privind exercițiul financiar încheiat precum și ale celui precedent. Completarea bialnțului se
face, pe rânduri numerotate, cu valoarea netă contabilă a elementelor patrimoniale existente la

20
închiderea exercițiului financiar. Valorile nete contabile corespund activelor și se determină
astfel:
Valoare netă contabilă = Valoar e brută contabilă (de intrare) – amortizare cumulată de la
începutul anului – provizioane pentru depreciere existente la sfârșitul anului
Indicatorii bilanțieri prin care sunt grupate și generalizate elementele de activ și pasiv
poartă denumirea de posturi de bilanț. Fiecare element de activ și pasiv constituie, după caz,
un post de activ sau pasiv. La rândul lor posturile sunt grupate și si stematizate în capitole și
grupe de activ și respectiv pasiv. Ordonarea posturilor de bilanț se face, de regulă, în funcție
de criteriul lichidității activului și exigibilității pasivului. În cadrul activului, posturile de activ
sunt grupate în funcție de modul de valorificare și gradul de lichiditate în active fixe, imobilizări
și active circulante. În cadrul pasivului, posturile sunt grupate în funcție de căile de formare a
surselor pasivului de finanțare (proprii și străine) și gradul lor de exigibilitat e (permanente și
curente).
Așezarea posturilor în activul bilanțier este cea inversă lichidității activelor, începând
cu cele mai puțin lichide, cum sunt imobilizările și terminând cu disponibilitățile bănești care
îmbracă forma de bani lichizi. Cât prive ște ordinea de așezare a posturilor în pasivul bilanțului,
aceasta este de regulă inversă exigibilității surselor de finanțare, începând cu capitalurile proprii
și terminând cu datoriile curente sau pe termen scurt.
Contul de profit și pierdere
Contul de profit și pierdere (denumit și situația rezultatelor, situația operațională sau
situația veniturilor și a cheltuielilor) conține veniturile recunoscute pe o anumită perioadă de
timp și cheltuielile efectuate pentru obținerea acestor venituri, oferind astfe l informații privind
performanța entității. Contul de profit și pierdere al societății reflectă pentru o anumită perioadă
efectul deciziilor operaționale ale managementului asupra performantelor firmei și asupra
profitului, respectiv pierderii pentru acțio nari. Profitul sau pierderea calculate în cadrul acestui
document majorează, respectiv reduc nivelul capitalurilor proprii ale acționarilor din bilanțul
contabil. Astfel, situația privind rezultatele obținute oferă informații importante în vederea
explicit ării unei componente importante a modificării capitalurilor acționarilor.
Ca și structură, contul de profit și pierdere cuprinde grupe, subgrupe și posturi ale
elementelor de cheltuieli și venituri. În raport cu conținutul planului de conturi, un post al
contului de profit și pierdere poate să corespundă unei grupe, mai multor grupe, unui cont sau
mai multor conturi, în funcție de schema cerută sau recomandată în cadrul fiecărui sistem
contabil și în funcție de principiul pragului de semnificație care poat e să opereze în acel sistem.

21
Contul de profit și pierdere cuprinde cifra de afaceri netă, veniturile și cheltuielile exercițiului
grupate după natura lor precum și rezultatul execitiului.
Veniturile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci c ând a avut loc o
creștere de beneficii economice viitoare aferente unui activ sau diminuării unei datorii,
modificare ce poate fi evaluată în mod credibil. Pentru ca venitul să fie recunoscut este necesar
ca elementele ce îl detremină să poată fi evaluate în mod ceredibil și să aibă un grad suficient
de certitudine.
Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când a auvt loc o
reducere a beneficiilor economice viitoare aferente diminuării unui activ sau creșterii unei
datorii, modif icare ce poate fi evaluată în mod credibil. Cheltuielile sunt recunoscute în contul
de profit și pierdere pe baza asocierii directe între costurile implicate și obținerea elementelor
specifice de venit. Acest proces implică recunoașterea simultană sau com binată a veniturilor și
chetuielilor ce rezultă direct și concomitent din aceleași tranzacții sau din alte evenimente.
Profitul sau pierderea se stabilește cumulat în contabilitate de la începutul exercițiului
financiar. Închiderea conturilor de venituri și cheltuieli se efectuează, de regulă, la sfârșitul
exercițiului financiar, cănd veniturile se transferă în creditul contului 121 „Profit sau pierdere”
, iar cheltuielile în debitul contului 121 „Profit sau pierdere”. La închiderea acestui cont este
stabi lit rezultatul definitiv al exercițiului financiar, rezultat care va fi preluat la începutul
execițiului financiar următor celui pentru care se întocmesc situațiile financiare anuale, în
contul 1171 „Rezultatul reportat” de unde urmează a fi repartizat pe celelalte destinații legale.
Contul de profit și pierdere cuprinde, în principal, următorii indicatori:
• Cifra de afaceri (veniturile din vânzări și prestații);
• Rezultatul din exploatare (venituri din exploatare – cheltuieli de exploatare);
• Rezultatul finan ciar (venituri financiare – cheltuieli financiare);
• Rezultatul curent (rezultat din exploatare + rezultat financiar);
• Rezultatul extraordinar (venituri extraordinare – cheltuieli extraordinare);
• Impozitul pe profit/venit;
• Rezultatul net al exercițiului (re zultat curent + rezultat extraordinar -impozit pe
profit/venit).
Situația fluxurilor de trezorerie
Fluxurile de numerar (intrările și ieșirile de numerar și echivalente de numerar pe
parcursul perioadei ) sunt influențate în mod direct de modificările poziției financiare,
documentul aferent fiind Situația fluxurilor de numerar. Acest document oferă as tfel o imagine

22
asupra impactului corelat al mișcării numerarului asupra tuturor deciziilor manageriale ale unei
perioade (de exploatare, de in vestiții, de finanțare).
Utilizatorul acestor situații privind numerarul poate să interpreteze atât volumul, cât și
relațiile mișcărilor numerarului, având posibilitaea să estimeze capacitatea susținerii unor
investiții pe măsura rezultatelor opera ționale , nivelul și oportunitatea modificărilor în politica
de finanțare și modificările disproporționate ale necesarului de fond de rulment.
Fluxul de numerar este descompus pe mai multe activități:
a) Fluxuri de numerar din activități de exploatare, care cupri nd:
• încasări din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii;
• plăți către furnizori, către salariați și în numele acestora;
• plata impozitului pe profit/venit.
b) Fluxuri de numerar din activități de investiții, care reprezintă încasări și plăți aferente
operațiunilor legate de imobilizări.
c) Fluxuri de numerar din activități de finanțare, care cuprind încasări și plăți de la cei care
au asigurat finanțarea externă a agentului economic, cum ar fi:
• depuneri și restituiri de capital;
• primiri sau restituiri de credite.
Situația modificărilor capitalurilor proprii
Situația modificărilor capitalurilor proprii reprezintă o componentă separată a situațiilor
financiare, care cuprinde o descriere a soldurilor inițiale și finale. Aceasă situație este anal izată
pe parcursul perioadei fiind reprezentată de modificări în capitalurile proprii ale firmei sau în
averea netă a acționarilor. Atât contul de profit și pierdere cât și deciziile manageriale
(repartizarea profitului la dividende, reevaluarea activelor , recunoașterea în capitalurile proprii
a ajustărilor din diferențele de curs valutar ) pot să afecteze nivelul capitalurilor acționarilor.
Modificarea globală a capitalului propriu reprezintă câștigurile și pierderile totale
generate de activitățile întrep rinderii pe parcursul perioadei. Prin intermediul acestei situații
financiare se poate analiza capacitatea de menținere sau de erodare a capitalului, evidențiind :
– profitul sau pierderea netă a perioadei ;
– fiecare element de venit și cheltuială, c âștig sau pierdere recunoscut direct în capitalul
propiru și totalul acestor elemnete ;
– efectul cumulativ al modificărilor politicilor contabile și corecția erorilor
fundamnetale.

23
Notele explicative
Notele explicative cuprind informații cerute de reglementările în vigoare folositoare
utilizatorilor cum ar fi informații referitoare la elementele din bilanț care nu apar în acesta,
informații privind riscurile și incertitudinile ce afectează entitatea . Acestea trebuie prezentate
de o manieră sistemati că astfel încât fiecare element semnificativ din celelate situații financiare
să fie însoțit de o trimitere la note care să cuprindă informatii suplimentare prin care să fie
prezentat mai explicit la un nivel rezonabil de cunoaștere dar care sunt necesare pentru o
prezentare fidelă.
Notele la sitațiile financiare includ descrieri narative sau analize mai detaliate a sumelor
prezentate în celelalte situații financiare și informații suplimentare referitoare la angajamente
și datorii, ajutând utilizatorii la înțelegerea situațiilor financiare și compararea acestora cu
situațiile altor întreprinderi.
Notele explicative trebuie să prezinte informații despre reglementările contabile care
au stat la baza întocmirii situațiilor financiare anuale și despre polit icile contabile folosite.
Politicile contabile reprezintă principiile, bazele, convențiile, regulile și practicile specifice
aplicate de o entitate la întocmirea situațiilor financiare anuale. Modificarea principiilor
contabile este permisă doar dacă este cerută de lege sau are ca rezultat informații mai relevante
sau mai credibile referitoare la operațiunile entității.
Notele explicative la situațiile financiare anuale conțin informații suplimentare,
relevante pentru necesitățile utilizatorilor privind elementele mai semnificative, cum sunt:
➢ Nota 1 „Activele imobilizate” ’;
➢ Nota 2 „Provizioane”;
➢ Nota 3 „Repartizarea profitului”;
➢ Nota 4 „Analiza rezultatului din exploatare”;
➢ Nota 5 „ Situația creanțelor și datoriilor”;
➢ Nota 6 „Principii, politici și metode contabile”;
➢ Nota 7 „Participații și surse de finanțare”;
➢ Nota 8 „Informații privind salariații și membrii organelor de administrație, conducere
și supraveghere”;
➢ Nota 9 „Exemple de calcul și analiză a principalilor indicatori economico -financiari”.

24
2.4 Raportul auditorului asupra situațiilor financiare
Situațiile financiare anuale ale entităților care aplică reglementări contabile conforme cu
Standardele Internaționale de Raportări financiare sunt supuse auditului financiar . Entitățile
care întocmesc situații financiare simplificate nu au obligația auditării situațiilor financiare
anuale.
Situațiile financiare ale entităților economice se semnează de administratorii și
conducătorii compartimentului financiar -contabil (director economic, contabil -șef sau altă
persoană împuternicită să îndeplinească această funcție și autorizată conform legii, membră a
CECAR), aceștia asumându -și responsabilitatea pentru informațiile furnizate prin intermediul
acestora.
Pentru a putea fi prezentate Adunării Generale a Asociaților sau Acționarilor în vederea
aprobării, documentele de sinteză trebuie să fie mai întâi prezentate auditoril or financiari sau
cenzorilor, după caz, însoțite de raportul administratorilor.
Consiliul de administrație elaborează pentru fiecare exercițiu financiar un raport, care
cuprinde cel puțin o prezentare fidelă a dezvoltării și performanței activităților en tității și a
poziției sale financiare, împreuna cu o descriere a principalelor riscuri și incertitudini cu care
se confrunta (OMFP 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu
directivele europene) .
Raportul administratorilor trebuie să conțină:
a) analiză fidelă a evoluției activității entității pe parcursul exercișiului financiar pentru
care se prezintă situațiile financiare ;
b) calculul unor indicatori financiari și nefinanciari relevanți pentru activitățile specifice ;
c) valoarea dividendelor propuse spre aprobare de către Consiliul de Administrație ;
d) menționarea unor evenimente importante aparute ulterior încheierii exercițiului ;
e) informații despre dezvolatrea probabilă a entității în viitor ;
f) informații referitoare la achiziționare a propriilor acțiuni în cursul exercițiului (motivele
achiziției de acțiuni proprii, numărul și valoarea lor, precum și a celor vândute , etc.);
g) informații asupra activităților desfășurate în domeniul cercetării -dezvoltării ;
h) informații cu privire la politic a entității în domeniul protecției mediului ;
i) existența la nivelul întreprinderii a unor instrumente financiare, doar dacă acestea sunt
semnificative în evaluarea activelor, datoriilor, profitului sau pierderii și a poziției
financiare ; aceste informații sunt prezentate în vederea evaluării riscurilor la care este

25
supusă entitatea, respectiv riscul de piață, de credit, de lichiditate și riscul fluxului de
trezorerie.
Raportul administratorilor este aprobat de către Consiliul de Administra ție și semnat de
către președintele acestuia în numele întregului consiliu. Cu cel putin 15 zile înainte de
Adunarea Generală a Acționarilor , entitățile economice sunt obligate:
– să trimită tuturor asociaților sau acționarilor o copie a situațiilor financ iare aprobate
de Consiliul de Administrație, însoțite de raportul administratorilor și raportul auditorilor sau
cenzorilor. Situațiile financiare poartă denumirea generică de raport anual.
– să anunțe toți asociații sau acționarii că raportul anual este d isponibil la entitate, la
cerere și în mod gratuit. În termen de două zile de la primirea cererii, o copie a raportului trebuie
să fie disponibilă pentru consultare.
Adunarea Generală a Acționarilor poate să aprobe în totalitate raportul anual sau poate
supune unor modificări anumite propuneri ale Consiliului de Administrație. Însă, la finalul
adunării se aprobă o variantă finală a situațiilor financiare anuale. Ulterior aprobării, raportul
anual (la care se adaugă balanța de verificare sintetică) se depune în original la Direcția
Generală Județeană a Finațelor Publice pentru verificarea, centralizarea informațiilor și
calcularea indicatorilor la nivel macroeconomic. Depunerea se poate face și pe supo rt
informatic. Un alt exemplar trebuie depus și la Oficiul Registrului Comerțului pentru a fi
publicat. Dacă situațiile financiare anuale nu se publică în întregime, trebuie să se indice faptul
că versiunea publicată este o formă prescurtată și trebuie să se facă trimitere la Oficiul
Registrului Comerțului la care au fost depuse situațiile financiare anuale.
Persoanele responsabile , care își exprimă opinia referitoare la gradul de conformitate a
raportului administratorilor cu situațiile financiare anuale pentru același exercițiu financiar sunt
auditorii . Raportul auditorilor financiari cuprinde :
a) evidențierea situațiilor financiare anuale care fac obiectul auditului financiar, împreună
cu cadrul de raportare financiară care a fost aplicat la întocmirea ac estora ;
b) descrierea ariei auditului financiar, respectiv a standardelor de audit conform cărora a
fost efectuat auditul financiar;
c) opinie de audit care exprimă în mod clar opinia auditorilor financiari potrivit căreia
situațiile financiare anuale oferă o im agine fidelă conform cadrului relevant de raportare
financiară;
d) referire la aspectele asupra cărora auditoria financiari atrag atenția, printr -un paragra f
distinct, fără ca opinia de audit să fie cu re zerve;

26
e) opinie privind gradul de conformitate a raportului administratorilor cu situațiile
financiare anuale pentru același exercițiu financiar.
Raportul de audit trebuie să conțină o exprimare clară, în scris, a opiniei asupra
situațiilor financiare. Acesta trebuie să conțină in mod ob ligatoriu urmatoarele elemente de
bază: titlul, destinatarul, pragraful introductiv, paragraful referitor la sfera de cuprindere a
misiunii și natura misiunii de audit, paragraful referitor la opinie, data raportului, adresa
auditorului și semnătura acestu ia.
Pentru un raport de audit, un titlu adecvat înseamnă ca pe baza lui să se poată face
distincția între el și alte tipuri de rapoarte.
Destinatarul raportului de audit este, de regulă, Adunarea Generală a Acționarilor sau
consiliu de administrație. Dup ă ce acest raport a fost prezentat Adunării Generale a Acționarilor
el va fi publicat și astfel prezentat terților.
Raportul de audit trebuie să permită identificarea situațiilor financiare ale unității care
face obiectul auditului, indicându -se data înt ocmirii lor și perioada la care se referă. Tot în acest
paragraf introductiv trebuie arătat faptul că este responsabilotatea conducerii să întocmească și
să prezinte situațiile financiare, responsabilitatea auditorului constând în controlarea
informațiilor prezentate pentru a exprima o opinie asupra lor.
Raportul de audit trebuie să indice amploarea lucrărilor de audit, respectiv procedurile
de audit pe care auditorul le -a pus în practică conform normelor de audit. Astfel, raportul de
audit trebuie să precizeze că î n urma misiunii de audit s -a realizat:
– examinarea, prin sondaj, a elementelor care justifică datele conținute în situațiile
financiare;
– aprecierea principiilor contabile care au stat la baza întocmirii situațiilor financiare;
– aprecierea estimărilor semnificative reținute de conducere pentru stabilirea situațiilor
financiare ;
– aprecierea în ansamblu a situațiilor financiare.
Partea raportului care conține opinia auditorului este esențială pentru aprecierea
situațiilor financiar e. În această parte a raportului auditorul trebuie să -și exprime clar opinia cu
privire la imaginea fidelă pe care o dau situa țiile financiare, conforn unui refer ențial contabil
prestabilit. Pe lângă această opinie raportul de audit poate să includă și o confirmare a faptului
că situațiile financiare au fost întocmite conform obligațiilor legale.
Raportul de audit trebuie să evidențieze data terminării lucrărilor de audit. Deoarece
opinia auditorului se referă la situațiile financiare întocmite și prezen tate de către conducere,
data raportului de audit va fi, în mod obligatoriu, ulterioară datei semnării sau aprobării

27
situațiilor financiare de către conducere. Astfel, utilizatorii situațiilor financiare vor avea
certitudinea că auditorul a ținut cont de e venimentele intervenite după întocmirea situațiilor
financiare și până la data finalizării misiunii de audit.
În finalul raportului trebuie indicată și adresa auditorului, respectiv orașul în care se
află biroul acestuia. Semnătura auditorului este cea c are oferă validitate raportului de audit.
Pentru a fi mai bine î nțeles, raportul de audit trebuie să aibă următoarele însușiri:
– concizie, claritate și autonomie în exprimare și construcție;
– să prezinte corect și just faptele ;
– să prezinte simplu și clar c onstatările și recomandările;
– să utilizeze doar acele elemente pentru care dosarele de lucru dau suficiente probe.
Trebuie arătat faptul că raportul de audit prezentat acționarilor sau asociaților are un
format restrâns, acesta nereprezentând decât o mi că parte a contribuției auditoriului la
activitatea întreprinderii. Contribuția adevărată a auditorului în activitatea firmei se referă
la asistența pe care acesta o oferă prin elaborarea de recomandări și cereri de corectare a
conturilor anuale înainte ca acestea să fi fost oficial întocmite.
După terminarea lucrărilor de audit, auditorul financiar poate decide:
– certificarea conturilor fără rezerve (curată) ;
– certificarea conturilor cu rezerve (calificată) ;
– exprimarea unei opinii defavorabile;
– imposibilita tea de exprimare a unei opinii (să refuze certificarea conturilor).
Raportul de audit nu se publică, dar se menționează dacă a fost exprimată o opinie de
audit. Într-o misiune de audit de baz ă există patru tipuri de opinie :
Figură 2 Tipurile de opinie în misiunea de audit

Opinia fără rezerve se refer ă la faptul că modificările aparute în aplicarea principiilor
contabilității au o incidență acceptabilă asupra conturilor anuale. Această opinie se
formuleaz ă atunci când auditorul ajunge la concluzia că situațiile financiare prezintă o imagine opinie f ără
rezerveopinie cu
rezerve sau
contrarăopinie
defavorabilăimposibilitate
de a exprima
o opinie

28
fidelă sub toate aspectele semnificative, în concordanță cu standardele de raportare
financiară stabilite .
Opinia cu rezerv e se referă la fa ptul că auditorul nu este în masură să exprime o opinie
fără rezerve, dar incidența dezacordurilor cu conducerea întreprinderii, a incertitudinilor și a
limitelor impuse întinderii misiunii nu impun o opinie nefavorabilă.
Opini a defavorabilă se exprimă când dezacordurile cu conducerea întreprinderii sunt
semnificativ e și au o incidență importantă asupra bilanțului contabil, care este incomplet,
nesincer și înșelător .
Imposibilitatea de a exprima o opinie apare atunci când limitarea întinderii misiunii de
audit sau incertitudinile sunt de așa natură încât auditorul nu este în măsură să formuleze vreo
opinie asupra bilanțului .
De fiecare dată când auditorul emite un raport , fără ca opinia de audit să fie cu rezerve,
el trebuie s ă includ ă în raportul său o descrie re clar ă a tuturor motivelor care justific ă decizia
sa, aceste informa ții fiind date, de pre ferință într -un paragraf distinct care să preceadă pe cel
care cuprinde exprimarea opiniei sau imposibilitatea de a exprima o opinie și pot, de asemenea,
să facă trimitere la o not ă anex ă mai aprofundat ă.
Auditorul își va exprima opinia în una din formele anterioare ținând cont de natura
constatărilor efectuate, respectiv: neregularități, inexactități, infracțiuni, incertitudini,
dezacorduri și limitări.
Neregularitățile se referă la orice acțiune, omisiune sau situație care incalcă:
– actele normative referi toare la societățile comerciale;
– regulile și principiile contabile;
– dispozițiile statului și hotărârile Adunării Generale a Acționarilor sau Asociaților.
Inexactitățile se referă la transpunerea în conturi sau prezentare unui fapt neconform cu
realitatea: erori de calcul, inexactități în prezentarea conturilor, inexactități în informațiile
furnizate de manageri.
Când vorbim de incertitudini putem aminti și incertitudinea cu privire la continuarea
exploatării când înterprinderea este în dificulta te.
Dezacordurile se referă la neregularitățile și inexactitățile constatate de auditorul
financiar în legătură cu aplicarea principiilor și regulilor contabile de către cei responsabili cu
întocmirea și prezentarea conturilor anuale.
În ceea ce privește l imitările există două categorii:

29
• unele sunt impuse de evenimentele exterioare, cum ar fi un incediu care a distrus unele
documente justificative sau numirea cu întârziere a auditorului, astfel încât nu mai este
posibilă participarea la inventarierea stocurilor;
• altele sunt impuse de conducerea întreprinde rii, putând fi reprezentate de refuzul
efectuării unui control, refuzul de a plăti onorariul sau refuzul de a solicita un expert
extern.
Auditorul financiar este cel care decide, în funcție de natura constatărilor, dacă acestea
trebuie prezentate în raportul de audit. Dacă aceste constatări nu sunt semnificative sau nu au
legătură cu obiectul misiunii, certificarea va fi făcută fără rezerve. Pentru celelalte constatări,
audtorul financiar va aprecia care este tipul de opinie care trebuie exprimată sau dacă se impune
refuzul de certificare.
Normele naționale de audit prezintă distincțiile care trebuie făcute între incertitudini,
dezacorduri și limitări, indicând și opiniile care trebuie formulate de auditor. Astfel, într -o
situație de in certitudine, dacă auditorul dispune de probe suficiente pentru aprecierea stării de
incertitudine în care se află întreprinderea, vor fi prezentate în anexă informațiile referitoare la:
• natura incertitudinii și incidențele posibile ale acesteia asupra într eprinderii;
• postul sau posturile corespunzătoare din conturile anuale;
• suma maximă a riscului, dacă aceasta poate fi stabilită sau limitele în care se situează
aceasta; dacă nu se poate face nici o estimare, acest lucru trebuie precizat.
Pe lângă aceste in formații prezentate în anexă, în raportul de audit se va face o mențiune
referitoare la această incertitudine chiar dacă nu este afectată opinia aupra conturilor anuale.
La fel se procedează când se constată neregularități și inexactități care nu afectează opinia
asupra conturilor anuale. În raportul de audit va exista o observație care va face trimitere la
pasajul corespunzător din anexă.
Dacă auditorul nu poate obține elemente probante suficiente pentru a justifica poziția
responsabililor întreprinderii privind existența și tratarea unei incertitudini, el este confruntat
cu o limitare a întinderii lucrărilor și, în consecință, va trebui să formuleze o opinie cu rezerve
sau să refuze certificarea. În cazul în care auditorul apreciază că nu i -au fost puse la dispoziție
toate informațiile de care dispune conducera, pentru a analiza și evalua incertitudinile, el se
află într -o situație de limitare a întinderii lucrărilor sale.
Când auditorul consideră că informația referitoare la incertitudine nu este pertinentă
sau lipsește din anexă, el va emite o pinie cu rezerve sau va refuza certificarea.

30
Atunci când auditorul apreciază că estimările făcute de conducerea întreprinderii pentru
întocmirea conturilor anuale nu sunt rezonabile și că au o influ ență semnificativă asupra
deciziilor, va formula o opinie cu rezerve sau va refuza certificarea.
Există și situații în care auditorul trebuie să furnizeze anumite informații în raport, chiar
dacă acestea nu reprezintă neregularități, inexactități, infracț iuni, etc. Aici este vorba de
cazurile de preluare a controlului într -o societate, de deținere de capital, de autocontrol, de
participații reciproce.
În ceea ce privește rolul r aportul de audit , acesta are următoarele roluri:
• instrument de comunicare cu utilizatorii situațiilor financiare emise de entitatea
auditată, respectiv cu acționarii pentru deciziile legate de activitatea entității ;
• instrument de confirmare a încrederii publicului și acționa rilor în situațiile financiare
prezentate de o entitate ;
• instrument de identificare a responsabilităților pentru audi tor și pentru conducerea
entității auditate.

31
Capitolul 3 – Analiza de ansamblu a poziției financiare

3.1 Analiza evoluției poziției financiare
Prin analiza, ca metodă generală de cercetare, se înțelege desfășurarea unui obiect sau fenomen
în părțile sale componente, adică în elemente mai simple. Folosindu -se metode specifice
domeniului se cerecetează fiecare componentă, se stabilesc relațiile de cauzalitate, factorii ca re
le declanșează, se formulează concluziile și se conturează cadrul activității viitoare.
La modul general, utilizatorii sunt interesați de:
➢ volumul și structura activelor firmei;
➢ lichiditatea activelor (capacitatea întreprinderii de a le transforma în b ani);
➢ structura financiară (raportul dintre capitalurile proprii și datoriile firmei);
➢ riscurile pe care și le asumă întreprinderea.
Analiza este o necesitate în activitatea economico -financiară a oricărei entități pentru
fundamentarea cu argumente științifice și economice a deciziilor de către toți participanții la
viața economică. Utilizatorii rapoartelor analizei sunt prezentați în figura de mai jos:
Figură 3 Utilizatorii rapoartelor de analiză

utilizatori
guvernanța
corporativă
investitorii
angajații
creditorii
financiari
furnizorii
clienții
guvernul și
instituțiile
publicul

32
Astfel, analiza economico -financiară reprezintă un instrument de gestiune și control sau
un mijloc de comunicare pentru guvernanța corporativă a entității prin care se stabilesc politici
precum : politica de investiții și de finanțare (creșterea gradului de solvabilitate și autonomie
financiară, asigurarea echilibrului financiar pe terme mediu și lung), politica salarială (strategii
de personal), politici co merciale (strategia recuperării creanțelor, ameliorarea imaginii firmei).
Salariații pot evalua stabilitatea locurilor de muncă, existența unui sistem de asigurări și
protecție socială adecvat, acordarea unor forme de stimulare dar și a unor oportunități
profesionale.
Acționarii vor să știe dacă mai au interesul să -și mențină încrederea în plasamentul lor
în cadrul entității. Rapoartele de analiză oferă pentru aceștia informații legate despre
menținerea, majorarea sau reducerea capitalului investit, retrage rea totală a capitalului investit
și controlul rezultatelor obținute al profitului și al dividendelor care pot fi distribuite. Creditorii
financiari vor să cunoască rentabilitatea societ ății și să aprecieze riscurile pe care și le asumă
(acordarea, restric ționarea sau sistarea creditării în funcție de bonitatea clientului ori aplicarea
sancțiunilor în cazul nerambursării la scadență a datoriilor).
Furnizorii vor să evalueze dacă solvabilitatea pe termen scurt a entității le permite să
continue, fără riscur i livrările ce vor urma . Altfel spus aceștia sunt interesați de informații
legate de continuitatea activității clientului, solicitarea plăților în avans, rezilierea contractelor
deja încheiate. Statul determină impozitul pe profit și celelalte impozite și taxe pe care trebuie
să le achite entitatea în timp ce instituțiile locale sunt preocupate de păstrarea rețelei economice
a localtății sau a regiunii lor. Guvernul și instituțiile sale au nevoie de rapoartele de analiză
pentru elaborarea strategiilor și politicilor fiscale, controlul fiscalității, stabilirea sancțiunilor
pentru neplata datoriilor fiscale sau fundamentarea unor indicatori economico -financiari la
nivel macroeconomic.
Analiza fina nciară se poate defini ca un ansamblu de concepte, metode și instrumente
care permit tratarea informației contabile și a altor informații de gestiune în vederea formulării
unei aprecieri privind situația financiară a unei societăți sau organizații, a riscu rilor care
afectează această entitate, a nivelului și calității performanțelor sale.
Analiza financiară urmărește să evidențieze modalitățile de realizare a echilibrului
financiar pe termen lung și pe termen scurt (obiectiv al analizei pe bază de bilanț) și treptele de
acumulare bănească de rentabilitate ale activității întreprinderii (obiectiv al analizei pe baza
contului de rezultate).
Standardele Internaționale de Contabilitate menționează faptul că într -un raport
separate de situațiile financiare a naliza financiară descrie și explică caracteristicile principale

33
ale performanței financiare și poziției financiare ale întreprinderii, precum și principalele
incertitudini cu care se confruntă.
3.1.1 Analiza evoluției activului
Bilanțul ca document de sinteză contabilă care prezintă poziția financiară este utilizat în analiza
financiară din punct de vedere static și dinamic. Analiza statică sau analiza pe verticală se
bazează pe ponderi în care fiecare post din bilanț se exprimă ca o mărime procentuală din
totalul activelor, al datoriilor, respectiv al capitalurilor.
Analiza în dinamică sau analiza pe orizontală se bazează pe indici în care posturile din
bilanț sunt exprimate sub formă de modificări procentuale față de valoarea aceleia și poziții a
unui an de bază considerat egal cu 100% sau succesiv față de perioada precedentă.
Analiza poziției financiare se bazează pe datele din bilanț și cuprinde:
– analiza resurselor economice controlate de întreprindere (activelor și datoriilor);
– analiza lichidității și solvabilității întreprinderii, exprimate prin ratele acestora;
– adaptabilitatea financiară (capacitatea întreprinderii de a influența volumul și momentul
generării cash -flow-urilor).
Activele entității sunt structurate în trei mari gru pe de active și anume:
I. Active imobilizate;
II. Active circulante;
III. Cheltuieli în avans.
Analiza evoluției activelor presupune adâncirea analizei pe grupele de active și în
cadrul lor pe elemente componente. În ceea ce urmează voi prezenta analiza evoluției
imobilizărilor corporale .
• 𝐼𝐼𝐶>100 ceea ce înseamnă o creștere a valorii imobilizărilor corporale de la un an la
altul, creștere ce se poate realiza prin: efectuarea de reevaluări, modernizări, etc.;
• 𝐼𝐼𝐶=100 ceea ce înseamnă o menținere a valorii imobilizărilor corporale de la un
exercițiu financiar la altul ;
• 𝐼𝐼𝐶<100 ceea ce înseamnă o diminuare a valorii imobilizărilor corporale de la un an
la altul explicată prin: scoatere din funcțiune, cedare, vânzare, ajustare pentru
depreciere, etc.
𝐼𝐼𝐶=𝐼𝐶1
𝐼𝐶0∗100
𝐼𝐼𝐶 = indicele imobilizărilor corporale ;
𝐼𝐶1 = imobilizările corporale în anul curent ;

34
𝐼𝐶0 = imobilizările corporale în anul anterior .
Tabel 1 Calculul indicelui imobilizărilor corporale
2017 2018 2019
𝐼𝐶1 13.797 4.421 2.741
𝐼𝐶0 – 13.797 4.421
𝐼𝐼𝐶 – 32,04% 62%
Sursa: prelucrare proprie

𝐼𝐼𝐶 2018 =𝐼𝐶2018
𝐼𝐶2017∗100 =4.421
13.797∗100 =32,04%
𝐼𝐼𝐶 2019 =𝐼𝐶2019
𝐼𝐶2018∗100 =2.741
4.421∗100 =62%
La S.C. Metpin S.R.L. după cum se poate observa din calculele de mai sus, imobilizăril e
corporale au scăzut în anul 2018 cu 68% . În în anul 2019 , imobilizările corporale au scăzut cu
38% față de anul 2018 (pentru a afla rezultatul s -a scăzut din acest procent 100%).
În cazul activelor circulante voi prezenta analiza evoluției de stocurilor de materii prime
și a materiale lor consumabile.
• 𝐼𝑆𝑀𝑃 >100 ceea ce înseamnă o creștere a stocului final de materii prime comparativ
cu perioada precedentă; această creștere se poate datora creșterii costului de achiziție
unitar al materiilor prime de la furnizori, modificări în structura de fabricație a
produselor în favoarea unor produse care necesită materii prime și materiale mai
scump e și/sau de o calitate mai bună, etc.;
• 𝐼𝑆𝑀𝑃 =100 ceea ce reprezintă aprovizionare ritmică, consum specific constant, costuri
de achiziție constante, menținerea structurii de fabricație;
• 𝐼𝑆𝑀𝑃 <100 reprezentând o scădere a stocurilor de materii prime f ață de perioada
precedentă care se poate datora reducerii cantității de materii prime aprovizionate,
reducerii costului de achiziție al materiilor prime sau folosirea înlocuitorilor cu prețuri
reduse, etc.
𝐼𝑆𝑀𝑃 =𝐼𝑆𝑀𝑃 1
𝐼𝑆𝑀𝑃 0∗100

𝐼𝑆𝑀𝑃 = indice le stocurilor de materii prime;
𝐼𝑆𝑀𝑃 1 = stocul de materii prime în anul curent ;
𝐼𝑆𝑀𝑃 0 = stocul de materii î n anul anterior .

35

Tabel 2 Calculul indicelui stocurilor de materii prime
2017 2018 2019
𝐼𝑆𝑀𝑃 1 215.046 227.619 135.685
𝐼𝑆𝑀𝑃 0 – 215.046 227.619
𝐼𝑆𝑀𝑃 – 105,85% 59,61%
Sursa: prelucrare proprie

𝐼𝑆𝑀𝑃 2018 =𝐼𝑆𝑀𝑃 2018
𝐼𝑆𝑀𝑃 2017∗100 =227 .619
215 .046∗100 =105 ,85%
𝐼𝑆𝑀𝑃 2019 =𝐼𝑆𝑀𝑃 2019
𝐼𝑆𝑀𝑃 2018∗100 =135 .685
227 .619∗100 =59,61%
După cum se poate observa din calculele de mai sus, stocurile de materii prime au
crescut în anul 2018 cu 5,85% și au scăut în anul 2019 cu 40,39 % față de anul, cauzele fiind
cele menționate anterior.
Tot în cadrul analizei evoluției activului voi evidenția evoluția creanțelor comerciale
când pot exista următoarele situații:
• 𝐼𝐶𝐶>100 indică o creștere a volumului creanțelor comerciale al entității față de
perioada preceden tă, creștere care se poate datora creșterii volumului fizic al vânzărilor,
creșterii prețului de vânzare unitar al produselor și/sau serviciilor, acordării unor
termene de încasare mai relaxate, etc.;
• 𝐼𝐶𝐶=100 indică o menținere în timp a laturii comerci lae a entității;
• 𝐼𝐶𝐶<100 indică o diminuare a creanțelor comerciale față de perioada precedentă care
se poate datora diminuării volumului fizic al vânzărilor, diminuării prețului vânzare
unitar al produselor și/sau serviciilor, acordării unor termene de încasare mai restrictive,
creșterii vitezei de rotație a crenațelor comerciale, etc.
𝐼𝐶𝐶=𝐼𝐶𝐶 1
𝐼𝐶𝐶 0∗100
• 𝐼𝐶𝐶 = indicele creanțelor comerciale ;
• 𝐼𝐶𝐶 1 = creanțele comerciale în anul curent;
• 𝐼𝐶𝐶 0 = creanțele comerciale în anul anterio r.

36
Tabel 3 Calculul indicelui creanțelor comerciale
2017 2018 2019
𝐼𝐶𝐶 1 58.768 75.934 103.919
𝐼𝐶𝐶 0 – 58.768 75.934
𝐼𝐶𝐶 – 129,21 % 136,85 %
Sursa: prelucrare proprie

𝐼𝐶𝐶 2018 =𝐼𝐶𝐶 2018
𝐼𝐶𝐶 2017∗100 =75.934
58.768∗100 =129 ,21%
𝐼𝐶𝐶 2019 =𝐼𝐶𝐶 2019
𝐼𝐶𝐶 2018∗100 =103 .919
75.934∗100 =136 ,85%
Indicele creanțelor comerciale a crescut cu 29,21% în anul 2018 față de anul 2017 și cu
36,85% în anul 2019 față de 2018 observându -se tendința ascendentă a acestui indice l a S.C.
Metpin S.R.L.
3.1.2 A naliza evoluției capitalurilor proprii și a datoriilor
Obligațiile entității față de terți sunt grupate în Bilanț astfel:
I. Datorii ce trebuie plătite într -o perioadă mai mică de 1 an (datorii pe termen scurt);
II. Datorii ce trebuie plătite într -o perioadă mai mare de 1 an (datorii pe termen lung);
III. Provizioane;
IV. Venituri în avans.
Analiza evoluției datoriilor față de salarizați vizează:
• 𝐼𝐷𝑆>100 indică o creștere a datoriilor față de salariați care se poate datora creșterii
salariilo r nete cuvenite angajaților, modificării structurii de personal în favoarea unor
calificări superioare care necesită salarii nete mai mari, etc.;
• 𝐼𝐷𝑆=100 indică o constanță în nivelul datoriilor față de salariați de la un an la altul,
acesta neexcluzând însă modificări de ritm în cadrul structurii acestor datorii;
• 𝐼𝐷𝑆<100 reflectă o diminuare a datoriilor față de salariați, față de anul de bază, situație
care se poate datora restrângerii volumului de activitate care va implica o reducere de
personal , modificării structurii de personal în favoarea unor clarificări inferioar e de
personal care va implica salarii nete mai mici .
𝐼𝐷𝑆=𝐼𝐷𝑆 1
𝐼𝐷𝑆 0∗100
• 𝐼𝐷𝑆 = indicele datoriilor față de salariați ;

37
• 𝐼𝐷𝑆 1 = datoriilor față de salariați în anul curent;
• 𝐼𝐷𝑆 0 = datoriilor față de salariați în anul anterior.

Tabel 4 Calculul indicelui datoriilor față de salariați
2017 2018 2019
𝐼𝐷𝑆 1 11.567 11.402 15.238
𝐼𝐷𝑆 0 – 11.567 11.402
𝐼𝐷𝑆 – 98,57 % 133,64 %
Sursa: prelucrare proprie

𝐼𝐷𝑆 2018 =𝐼𝐷𝑆 2018
𝐼𝐷𝑆 2017∗100 =11.402
11.567∗100 =98,57%
𝐼𝐷𝑆 2019 =𝐼𝐷𝑆 2019
𝐼𝐷𝑆 2018∗100 =15.238
11.402∗100 =133 ,64%
Indicele datoriilor față de salariați a scăzut în anul 2018 cu 1,43% datorită restrângerii
volumului de activitate rezultând astfel o reducere de personal și a crescut în anul 2019 cu
33,64% datorită creșterii salariilor nete cuvenite. O creștere a datoriilor de achitat către
salariații entității nu trebuie în nici un caz să se realizeze pe seama neachitării lor în termen.
În cadrul evoluție datoriilor voi analiza și evoluția datoriilor față de buget (datorii
fiscale). Această analiză vizează:
• 𝐼𝐷𝐹>100 reflectă o creștere a sarcinilor fiscale ale entității care poate datora creșterea
bazei de calcul a impozitelor (creșterii profitului impozabil, creșterii nivelului
salariilor), creșterii cotelor de impunere (a cotei impozitului pe profit, pe salarii),
nerespectării termenelor de plată;
• 𝐼𝐷𝐹=100 reflectă o menținere a sarcinilor fiscale față de anul de bază;
• 𝐼𝐷𝐹<100 indică o diminuare a datoriilor fiscale care se poate datora diminuării
bazeide calcul a impozitelor (diminuării profitului impozabil, diminuării nivelului
salariilor), diminuării cotelor de impunere (a cotei impozitului pe profit, pe salarii) ,
acordării un or facilități fiscale.
𝐼𝐷𝐹=𝐼𝐷𝐹 1
𝐼𝐷𝐹 0∗100
• 𝐼𝐷𝐹 = indicele datoriilor față de buget ;
• 𝐼𝐷𝐹 1 = datoriilor față de buget în anul curent;
• 𝐼𝐷𝐹 0 = datoriilor față de buget în anul anterior.

38
Tabel 5 Calculul indicelui datoriilor față de buget
2017 2018 2019
𝐼𝐷𝐹 1 15.051 20.085 32.296
𝐼𝐷𝐹 0 – 15.051 20.085
𝐼𝐷𝑆 – 133,45 % 160,80 %
Sursa:prelucrare proprie

𝐼𝐷𝐹 2018 =𝐼𝐷𝐹 2018
𝐼𝐷𝐹 2017∗100 =20.085
15.051∗100 =133 ,45%
𝐼𝐷𝐹 2019 =𝐼𝐷𝐹 2019
𝐼𝐷𝐹 2018∗100 =32.296
20.085∗100 =160 ,80%
Indicele datoriilor față de buget are o tendință ascendentă pe perioada analizată. În anul
2018 a înregistrat o creștere cu 33,45%, iar în anul 2019 cu 60,80%. O creștere a datoriilor
fiscale trebuie apreciată diferențiat în funcție de cauzele generatoare. Astfel, o creștere a
datoriilor fiscale este inevitabilă pe fondul unei creșteri a volumului de activitate și trebuie
apreciată ca atare, în timp ce o creștere a valorii acestora datorii acumulării de datorii neachitate
în termenul de plată, apare ca un aspect nef avorabil.
În categoria capitalurilor proprii sunt cuprinse:
I. Capitalul social/patrimoniul regiei;
II. Primele de capital;
III. Rezervele din reevaluare;
IV. Rezervele;
V. Rezultatul reportat;
VI. Rezultatul exercițiului.
În această lucrare voi prezenta analiza evoluției re zultatului reportat (profit raportat sau
pierdere raportată) care surprinde următoarele situații:
• 𝐼𝑅𝑅>100 indică o majorare a profitului sau pierderii reportate ce va determina o
creștere sau respectiv o diminuare a capitalurilor proprii;
• 𝐼𝑅𝑅=100 indică o menținere a același nivel a rezultatului reporat;
• 𝐼𝑅𝑅<100 indică o diminuare profitului sau pierderii reportate ce va determina o
diminuare sau respectiv o majorare a capitalurilor proprii.
𝐼𝑅𝑅=𝐼𝑅𝑅 1
𝐼𝑅𝑅 0∗100
• 𝐼𝑅𝑅 = indicele rezultatului reportat ;

39
• 𝐼𝑅𝑅 1 = rezultatul reportat în anul curent;
• 𝐼𝑅𝑅 0 = rezultatul reportat în anul anterior.

Tabel 6 Calculul indicelui rezultatului reportat
2017 2018 2019
𝐼𝑅𝑅 1 59.294 98.520 91.792
𝐼𝑅𝑅 0 – 59.294 98.520
𝐼𝑅𝑅 – 166,16 % 93,17 %
Sursa: prelucrare proprie

𝐼𝑅𝑅 2018 =𝐼𝑅𝑅 2018
𝐼𝑅𝑅 2017∗100 =98.520
59.294∗100 =166 ,16%
𝐼𝑅𝑅 2019 =𝐼𝑅𝑅 2019
𝐼𝑅𝑅 2018∗100 =91.792
98.520∗100 =93,17%
La S.C. Metpin S.R.L. rezultatul reportat (pierdrea reportata) în anul 2018 s-a majorat
cu 66,16% ceea ce a produs o diminuare a capitalurilor proprii. În anul 2019 a scăzut cu 6,83%
indicând o majorare capitalurilor proprii.
3.2 Analiza structurii poziției financiare
Analiza structurii poziției financiare a activelor, datoriilor și capitalului se bazeză pe structura
financiară a capitalului pun ând în evidență modul în care profitul va fi împărțit între diferiți
finanțatori precum și capacitatea creșterii finanțării suplimentare în viitor .
Indicatorii de structură financiară se stabilesc ca raport între un post sau o grupă de
posturi de activ și totalul bilanțului, precum și ca raport între elementele de activ și cele de
pasiv, respectiv între elementele de pasiv și cele de activ.
Pentru a o bserva mai bine structura activelor la S.C. Metpin S.R.L. voi prezenta
comparativ, în graficul de mai jos, activele imobilizate și activele circulante pentru cei trei ani,
adică 2017, 2018 și 2019. Se poate observa că activel e imobilizate au tendința de sc ădere pe
perioada analizată , în timp ce activele circulante au tendința de creștere. De asemenea, activele
circulante au o valoare mai mare decât activele imobilizate, ceea ce se va observa și din calculul
ratelor de structură a activului bilanțier. Mai pr ecizez că nu am inclus în grafic cheltuielile în
avans deoarece valoarea acestora este 0 pe întreaga perioadă analizată.

40
Figură 4 Structura activului bilanțier

3.2.1 Analiza activului bilanțier cu ajutorul ratelor de structură
Indicatorii de structură ai activului reflectă aspecte privind patrimoniul valorilor materiale ale
întreprinderii și mai puțin elemente de politică financiară. Prin studierea acestor indicatori vom
putea obține și informații în legătură cu lichid itatea capitalului, respectiv capacitatea
întreprinderii de a -și transforma activele de care dispune în lichidități. Cei mai importanți
indicatori de structură a activului sunt:
1. Rata activelor imobilizate (RI) exprimă ponderea în totalul patrimoniului a valoriilor
materiale utilizate în permanență de întreprindere și se calculează ca raport între activele
imobilizate nete și total activ.

Tabel 7 Calculul ratei activelor imobilizate
2017 2018 2019
Active imobilizate 13.797 4.421 2.741
Activ bilantier 325.316 338.151 352.179
Rata activelor
imobilizate 4,24 % 1,31% 0,78%
Sursa: prelucrare proprie

𝑅𝑎𝑡𝑎 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑖𝑚𝑜𝑏𝑖𝑙𝑖𝑧𝑎𝑡𝑒 =𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑖𝑚𝑜𝑏𝑖𝑙𝑖𝑧𝑎𝑡𝑒
𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑢𝑙 𝑏𝑖𝑙𝑎𝑛 ț𝑖𝑒𝑟
𝑅𝐼2017 =13.797
325 .316∗100 =4,24%
Active imobilizateActive circulante
10003000500070009000
2017 2018 2019
Active imobilizate 13797 4421 2741
Active circulante 311519 333730 34943813797
4421
2741311519 333730 349438Structura activului bilanțier

41
𝑅𝐼2018 =4.421
338 .151∗100 =1,31%
𝑅𝐼2019 =2.741
352 .179∗100 =0,78%

Figură 5 Ponderea activelor imobilizate în totalul activelor

Potrivit graficului de mai sus, se poate afirma că ponderea activelor imobilizate în totalul
activelor în anul 201 9 este de 0,78%. În anul 201 8, activele imobilizate reprezintă 1,31% din
activele to tale, iar în anul 201 7, 4,24% din totalul acestora.

Figură 6 Evoluția ratei activelor imobilizate

Din calculul acestei rate se observă că la entitatea studiată activele circulante au o
tendinț ă descendentă în perioada analizată datorită creșterii activelor circulante. De la o
pondere de 4,24% în anul 2017, activele imobilizate scad la 0,78% în anul 2019. Scăderea în 0.78%
99.22%Ponderea activelor imobilizate în totalul activelor
Active imobilizate
Total active
0.00%0.50%1.00%1.50%2.00%2.50%3.00%3.50%4.00%4.50%
2017 2018 2019Rata activelor imobilizate
Rata activelor imobilizate

42
sumă absolută a imobilizărilor este datorată amortizării instalațiilor și a mijloacelor de transport
pe parcursul perioade i 2017 -2019.
2. Rata activelor circulante (RC) exprimă ponderea activelor circulante în totalul
activelor întreprinderii.
Tabel 8 Calculul ratei activelor circulante
2017 2018 2019
Active circulante 311.519 333.730 349.438
Activul bilanțier 325.316 338.151 352.179
Rata activelor
circulante 95,75% 98,69% 99,22%
Sursa: prelucrare proprie
𝑅𝑎𝑡𝑎 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑐𝑖𝑟𝑐𝑢𝑙𝑎𝑛𝑡𝑒 =𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑐𝑖𝑟𝑐𝑢𝑙𝑎𝑛𝑡𝑒
𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑢𝑙 𝑏𝑖𝑙𝑎𝑛 ț𝑖𝑒𝑟
𝑅𝐶 2017 =311 .519
325 .316∗100 =95,75%
𝑅𝐶 2018 =333 .730
338 .151∗100 =98,69%
𝑅𝐶 2019 =349 .438
352 .179∗100 =99,22%
Figură 7 Ponderea activelor circulante în totalul activelor
99.22%0.78%Ponderea activelor circulante în totalul activelor
Active circulante
Total active

43
După cum se poate observa din graficului de mai sus, ponderea activelor circulante în
totalul activelor în anul 201 9 este de 99,22 %. În anul 201 8, activele circulante reprezintă
98,69% din activele totale, iar în anul 201 7, 95,75 % din totalul acestora.
Figură 8 Evoluția ratei activelor circulante

La S.C. Metpin S.R.L. activele circulante dețin o pondere de 95,75 % în anul 20 17, care
crește în următorul an până la 98,69 % ajungând în anul 2019 la ponderea de 99,22% ,
observandu -se astfel tendința ascendentă. Această situație poate fi determinată de creșterea
volumului de activitate, de acordarea unor termene de plată mai confortabile pentru clienți, dar
și de apariția unor creanțe incerte. Se recomandă astfel completarea acestei analize cu
informații referitoare la volumul de activitate și la structura creanțelor după natu ra lor, gradul
de certitudine al realizării lor precum și la termenul de realizare.
3. Rata cheltuielilor în avans (RCAV) exprimă ponderea cheltuielilor în avans ,
rezultatul unor cheltuieli anticipate angajate de societate în anul curent pentru anul urmă tor, în
totalul activelor întreprinderii . Deoarece pe toată perioada analizată valoarea acestora este 0 nu
vom calcula acest indicator.
3.2.2 Analiza capitalurilor proprii și a datoriilor cu ajutorul ratelor de structură
Indicatorii de structură ai pasivului permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii prin
punerea în evidență a unor aspecte privind stabilitatea financiară, autonomia financiară și
respectiv gradul de îndatorare.
1. Rata autonomiei financiare (R AFT) este denumită și solvabilitatea patrimonială și
exprimă gradul în care unitatea patrimonială poate face față obligațiilor de plată. După părerea
specialiștilor solvabilitatea patrimonială este considerată bună atunci când valoarea ei nu 94.00%95.00%96.00%97.00%98.00%99.00%100.00%
2017 2018 2019Rata activelor circulante
Rata activelor circulante

44
depășește 30% . Indicatorul se determină ca un raport procentual între capitalurile proprii și
pasivul bilanțier.
Tabel 9 Calculul ratei autonomiei financiare
2017 2018 2019
Capitaluri proprii -70.342 -63.614 -60.523
Pasivul bilanțier 325.316 338.151 352.179
Rata autonomiei
financiare -21,62% -18,81% -17,19%
Sursa: prelucrare proprie
𝑅𝑎𝑡𝑎 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑛𝑜𝑚𝑖𝑒𝑖 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑛𝑐𝑖𝑎𝑟𝑒 = 𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙𝑢𝑟𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑖
𝑃𝑎𝑠𝑖𝑣𝑢𝑙 𝑏𝑖𝑙𝑎𝑛 ț𝑖𝑒𝑟
𝑅𝐴𝐹𝑇 2017 =−70.342
325 .316∗100 =−21,62%
𝑅𝐴𝐹𝑇 2018 =−63.614
338 .151∗100 = −18,81%
𝑅𝐴𝐹𝑇 2019 =−60.523
352 .179∗100 =−17,19%
Figură 9 Evoluția ratei autonomiei financiare

Deși solvabilitatea patrimonială nu este ideală, pe perioada analizată se poate observa o
tendință ascendentă a ratei autonomiei financiare ponderea fiind -17,19% la finalul anului
2019.
2. Rata generală a serviciului datoriei (RSD) sau rata de îndatorar e globală se calculează
ca raport între datoriile totale și totalul pasivului și trebuie sa fie sub 100% pentru o entitate -25.00%-20.00%-15.00%-10.00%-5.00%0.00%
2017 2018 2019Rata autonomiei financiare
Rata autonomiei financiare

45
sănătoasă din punct de vedere financiar. Cu cât această rată este mai mică cu atât este mai
redusă îndatorarea entității.
Tabel 10 Calculul ratei generale a serviciului datorie
2017 2018 2019
Datoriile totale 395.658 401.765 412.702
Pasivul bilanțier 325.316 338.151 352.179
Rata generală a
serviciului datorie 121,62% 118,81% 117,18%
Sursa: prelucrare proprie
𝑅𝑎𝑡𝑎 𝑔𝑒𝑛𝑒𝑟𝑎𝑙 ă 𝑎 𝑠𝑒𝑟𝑣𝑖𝑐𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑒 =𝐷𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙𝑒
𝑃𝑎𝑠𝑖𝑣𝑢𝑙 𝑏𝑖𝑙𝑎𝑛 ț𝑖𝑒𝑟
𝑅𝑆𝐷 2017 =395 .658
325 .316∗100 =121 ,62%
𝑅𝑆𝐷 2018 =401 .765
338 .151∗100 =118 ,81%
𝑅𝑆𝐷 2019 =412 .702
352 .179∗100 =117 ,18%
Figură 10 Evoluția ratei generale a serviciului datoriei

La S.C. Metpin S.R.L. se constată un trend descendent situându -se pe perioada analizată
peste nivelul de 100%, dar evidențiindu -se totuși faptul că înda torarea societății scade de la un
an la altul. Societatea ar trebui să fie mai atentă la această rată, deoarece valorile sunt mult
peste cele care indică faptul că este o entitate sănăto asă din punct de vedere financiar. 114.00%115.00%116.00%117.00%118.00%119.00%120.00%121.00%122.00%
2017 2018 2019Rata general ăa serviciului datorie
Rata generală a serviciului datorie

46
3. Rata stabilității financiare (RSF) reflectă capacitatea investițională a unei firme prin
legătura dintre capitalul permanent, aflat în mod stabil la dispoziția întreprinderii și patrimoniul
total.
Tabel 11 Calculul ratei stabilității financiare
2017 2018 2019
Capitaluri permanente -70.342 -63.614 -60.523
Pasivul bilanțier 325.316 338.151 352.179
Rata stabilității
financiare -21,62% -18,81% -17,19%
Sursa: prelucrare proprie
𝑅𝑎𝑡𝑎 𝑠𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡 ăț𝑖𝑖 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑛𝑐𝑖𝑎𝑟𝑒 =𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙𝑢𝑟𝑖 𝑝𝑒𝑟𝑚𝑎𝑛𝑒𝑛𝑡𝑒
𝑃𝑎𝑠𝑖𝑣𝑢𝑙 𝑏𝑖𝑙𝑎𝑛 ț𝑖𝑒𝑟
𝑅𝑆𝐹 2017 = −70.342
325 .316∗100 =−21,62%
𝑅𝑆𝐹 2018 =−63.614
338 .151∗100 =−18,81%
𝑅𝑆𝐹 2019 = −60.523
352 .179∗100 =−17,19%
Figură 11 Evoluția ratei stabilității financiare

Din grafic putem observa că rata stabilității financiare înregist rează o creștere cu 2,81%
în anul 20 18 și cu 1,62% în anul 20 19 față de anul 2017 . Valorile negative nu sunt indicate
pentru firmă, reprezentând un aspect ce trebuie ameliorat. -25.00%-20.00%-15.00%-10.00%-5.00%0.00%
2017 2018 2019Rata stabilității financiare
Rata stabilității financiare

47
4. Gradul de dependență financiară (RDF) reflectă ponderea datoriilor totale în capitalul
propriu. Nivelul optim al acestui indicator se consideră a fi sub 200% , adică limita superioară
acceptabilă, este ca mărimea datoriilor totale să fie de cel mult două ori mai mare decât capitalul
propriu.
Tabel 12 Calculul gradului de dependență financiară
2017 2018 2019
Datorii totale 395.658 401.765 412.702
Capitaluri proprii -70.342 -63.614 -60.523
Gradul de dependență
financiară -562,48% -631,57% -681,89%
Sursa: prelucrare proprie
𝐺𝑟𝑎𝑑𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑑𝑒𝑝𝑒𝑛𝑑𝑒𝑛 ță 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑛𝑐𝑖𝑎𝑟 ă=𝐷𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙𝑒
𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙𝑢𝑟𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑖
𝑅𝐷𝐹 2017 =395 .658
−70.342∗100 =−562 ,48%
𝑅𝐷𝐹 2018 =401 .765
−63.614∗100 =−631 ,57%
𝑅𝐷𝐹 2019 =412 .702
−60.523∗100 =−681 ,89%
Figură 12 Evoluția gradului de dependență financiară

La S.C. Metpin S.R.L. gradul de dependență financiară are o pondere de -562,48% în anul
2017 continuând să scadă până la -681,89%. Aceste valori sub limitele normale indică faptul
că în cazul acestei entitatăți nu putem vorbi despre o creștere a capacității de autofinanțare. -800.00%-600.00%-400.00%-200.00%0.00%
2017 2018 2019Gradul de dependență financiară
Gradul de dependență financiară

48
Capitolul 4 – Analiza echilibrului financiar

4.1 Echilibrul funcțional
În ce privește analiza structurii financiare, aceasta vizează mărimea și proporția deținută de
diferitele elemente patrimoniale în cadrul posturilor bilanțiere. O astfel de abordare pare
nesemnificativă în raport cu analiza contabil -financiară, ea devine r elevantă prin asocierea cu
noțiunea de lichiditate.
Structura financiară este influențată de o multitudine de factori cum ar fi:
– natura activității desfășurate ;
– cadrul de capitalizare a activității ;
– durata procesului de exploatare ;
– durata de folosință a imobilizărilor și viteza deprecierilor ;
– dreptul de proprietate asupra activelor .
Analiza echilibrului financiar, indiferent cine o realizează, vizează caracterizarea
situației în care se găsește întreprinderea, în raport cu scopul propus. Analiza echilibrului și
structurii financiare, realizată pe baza informațiilor bilanțiere, oferă o gamă de informații utile
pentru procesul decizional.
Echilibrul financiar poate f i definit ca și starea de stabilitate între posturile de activ și
cele de pasiv, cu alte cuvinte, reprezintă corelarea surselor financiare cu nevoile (utilizările)
financiare ale entității. Există două modalități de analiză a echilibrului financiar:
• analiz a echilibrului financiar static/dinamic prin indicatorii de echilibru
• analiza echilibrului financiar cu ajutorul ratelor de finanțare
Analiza echilibrului financiar static sau dinamic cuprinde trei nivele:
a . echilibrul financiar pe termen lung – presupune compararea resurselor permante cu
utilizările permanete și se folosește indicatorul fond de rulment.
b . echilibrul financiar pe termen scurt – se compară resursele temporare cu utilizările
temporare și indicatorul utilizat este nevoia de fond de r ulment.
c . echilibrul financiar curent – compară nivelul disponibilităților bănești cu nivelul
creditelor bancare temporare, indicatorul folosit fiind trezoreria netă.
Echilibrul financiar se realizează atunci când o firmă prezintă un fond de rulment
sufic ient pentru a asigura atât necesarul de fond de rulment, cât și un sold pozitiv al trezoreriei
nete.

49
4.2 Echilibrul raportului creanțe – obligații
Pe parcursul desfășurării activității, orice societate comercială cu activitate industrială,
comercială sau de altă natură intră în relații cu terțe persoane fizice sau juridice, care generează
drepturi (creanțe) și obligații (datorii). Vorbim aici despre operațiunile comerciale desfășurate
cu furnizorii și clienții, adică despre cumpărările și vânzările de bun uri și servicii efectuate în
mod curent pentru a -și atinge scopul și anume obținerea profitului.
Operațiunea presupune o legătură între un agent economic și unul numit client, care
oferă bunul sau serviciul pentru care cumpărătorul plătește contravaloarea bunului sau
serviciului.
4.2.1 Analiza vitezei de rotație a debitelor – clienți
Viteza de rotație a debitelor – clienți arată numărul mediu de zile în care întreprinderea își
recuperează creanțele. Cu cât valoarea lui este mai mare, cu atât creanțele sunt mai greu de
încasat.
Tabel 13 Calculul vitezei de rotație a debitelor -clienți
2017 2018 2019
Sold mediu clienți 65.760 86.686 117.241
Cifra de afaceri 662.440 786.958 962.965
Viteza de rotație a
debitelor -clienți 36,23 40,21 44,44
Sursa: prelucrare proprie
𝑉𝑟𝑐𝑙 =𝑆𝑜𝑙𝑑 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑢 𝑐𝑙𝑖𝑒𝑛 ț𝑖
𝐶𝑖𝑓𝑟𝑎 𝑑𝑒 𝑎𝑓𝑎𝑐𝑒𝑟𝑖∗365
𝑉𝑟𝑐𝑙 2017 =65.760
662 .440∗365 =36,23
𝑉𝑟𝑐𝑙 2018 =86.686
786 .958∗365 =40,21
𝑉𝑟𝑐𝑙 2019 =117 .241
962 .965∗365 =44,44

50
Figură 13 Evoluția vitezei de rotație a debitelor -clienți

După cum se poate observa din graficul de mai sus, pe durata anilor 2017 -2019
creanțele se încasează la un interval tot mai mare de zile. Dacă în anul 2017 se încasau în
medie în aproximativ 36 de zile, în anul 2019, creanțele s -au încas at în 44 de zile.
4.2.2 Analiza vitezei de rotație a creditelor – furnizori
Viteza de rotație a creditelor – furnizor arată numărul mediu de zile în care societatea își achită
datoriile față de furnizori.
Tabel 14 Calculul vitezei de rotație a creditelor -furnizori
2017 2018 2019
Sold mediu furnizor 395.658 401.765 412.702
Cifra de afaceri 662.440 786.958 962.965
Viteza de rotație a
creditelor -furnizori 218 186,34 156,43
Sursa:prelucrare proprie
𝑉𝑟𝑓𝑧 =𝑆𝑜𝑙𝑑 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑢 𝑓𝑢𝑟𝑛𝑖𝑧𝑜𝑟
𝐶𝑖𝑓𝑟𝑎 𝑑𝑒 𝑎𝑓𝑎𝑐𝑒𝑟𝑖∗365
𝑉𝑟𝑓𝑧 2017 =395 .658
662 .440∗365 =218
𝑉𝑟𝑓𝑧 2018 =401 .765
786 .958∗365 =186 ,34
𝑉𝑟𝑓𝑧 2019 =412 .702
962 .965∗365 =156 ,43 01020304050
2017 2018 2019Viteza de rotație a debitelor -clienți
Viteza de rotație a debitelor -clienți

51
Figură 14 Evoluția vitezei de rotație a creditelor -furnizori

La S.C. Metpin S.R.L. în 2017 datoriile față de furnizori sunt achitate în 218 zile, dar
pe parcursul anilor se poate observa o scădere în ceea ce privește numărul de zile ajungându –
se ca în 2019 datoriile să fie achitate în aproximativ 156 de zile.
4.3 Echilibrul lichidității financiare

Standardele Internaționale de Contabilitate evidențiază faptul că lichiditatea se referă la
disponibilitățile de numerar în viitorul apropiat, după luarea în calcul a obligațiilor financiare
aferente acestei perioade.
Lichiditatea este o stare a echilibrului financiar care exprimă capacitatea de plată, pe
termen scurt, a unei întreprinderi, pr in sincronizarea în timpul exercițiului financiar a intrărilor
și ieșirilor de numerar (Bătrâncea I, Borlea S, 2007, pg. 210) .
4.3.1 Lichiditatea generală (curentă)

Lichiditatea generală (curentă) reflectă capacitatea activelor curente disponibile de a se
transforma în disponibilități bănești, care să acopere datoriile curente ale întreprinderii. Se
apreciază că entitatea are o lichiditate favorabilă în cazul în care rata lichidității generale are o
valoare apr oximativ egală cu 2, dar în realitate se poate considera un rezultat acceptabil și când
indicatorul are valoare peste . Lichiditatea generală se calculează după următoarea formulă :
𝐿𝑖𝑐ℎ𝑖𝑑𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑔𝑒𝑛𝑒𝑟𝑎𝑙 ă=𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑐𝑢𝑟𝑒𝑛𝑡𝑒
𝐷𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑐𝑢𝑟𝑒𝑛𝑡𝑒

050100150200250
2017 2018 2019Viteza de rotație a creditelor -furnizori
Viteza de rotație a creditelor -furnizori

52
Tabel 15 Calculul lichidității generale
2017 2018 2019
Active curente 311.519 333.730 349.438
Datorii curente 395.658 401.765 412.702
Lichiditatea generală 0,79 0,83 0,85
Sursa: prelucrare proprie
𝐿𝐺2017 =311 .519
395 .658=0,79
𝐿𝐺2018 =333 .730
401 .765=0,83
𝐿𝐺2019 =349 .438
412 .702=0,85
Figură 15 Evoluția lichidității generale

După cum se observă, nivelul lichidității curente în anul 2017 este 0,79, în anul 2018
este 0,83, iar în anul 2019 ajunde la valoarea 0,85 . Tot din calculul e mai sus constatăm că acest
indicator înregistrează o creștere ceea ce îi oferă entității un nivel mai ridicat de siguranță .
4.3.2 Lichiditatea intermediară (imediată, test acid)
Lichiditatea intermediară (imediată) arată posibilitatea achitării datoriilor curente din valorile
de trezorerie dis ponibile existente, precum și din cele care se vor încasa în urma lichidării
creanțelor la scadență. Dacă valoarea indicatorului este mai mare decât 1, există garanția
acoperirii dato riilor curente, iar dacă valoarea acestuia este cu mult mai mică decât 1, există
grave dificultăți de achitare a datoriilor scadente. Indicatorul se mai numește și “indicatorul 0.760.780.80.820.840.86
2017 2018 2019Lichiditatea generală
Lichiditatea generală

53
test acid” și se calculează astfel:
𝐿𝑖𝑐ℎ𝑖𝑑𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑑𝑖𝑎𝑟 ă=𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑐𝑢𝑟𝑒𝑛𝑡𝑒 −𝑆𝑡𝑜𝑐𝑢𝑟𝑖
𝐷𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑐𝑢𝑟𝑒𝑛𝑡𝑒
Tabel 16 Calculul lichidității intermediare
2017 2018 2019
Active curente 311.519 333.730 349.438
Stocuri 215.046 227.619 135.685
Datorii curente 395.658 401.765 412.702
Lichiditatea
intermediară 0,24 0,26 0,52
Sursa: prelucrare proprie
𝐿𝐼2017 =311 .519 −215 .046
395 .658=0,24
𝐿𝐼2018 =333 .730 − 227 .619
401 .765=0,26
𝐿𝐼2019 =349 .438 −135 .685
412 .702=0,52
Figură 16 Evoluția lichidității intermediare

Lichiditatea imediată este mai mică decât 1 pe toată perioada analizată, înregistrându –
se astfel o acoperire parțială a datoriilor pe termen scurt pe baza transformării activelor curente,
mai puțin a stocurilor, în lichidități. Acest lucru înseamnă că enti tatea poate să -și acopere destul
de greu datoriile pe termen scurt pe baza trezoreriei și a creanțelor.
00.10.20.30.40.50.6
2017 2018 2019Lichiditatea intermediară
Lichiditatea intermediară

54
Capitolul 5 – Concluzii și propuneri

5.1 Concluzii
În urma studiului realizat, se pot trage mai multe concluzii referitoare la situațiile financi ar-
contabile întocmite de S.C. Metpin S.R.L. Acestea sunt în conformitate cu OMFP nr.
1752/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene și
cu legislația fiscală în vigoare și prezintă în mod corect poziția financiară a s ocietății. Consider
că rezultate vor trebui analizate cu multă atenție de managementul entității în scopul găsirii
unor soluții pentru creșterea performanțelor financiare ale societății.
Utilizatorii informațiilor din situațiile financiare au nevoie în luarea decizi ilor și de
informații privind performanța întreprinderii și în special despre profitabilitatea acesteia.
Acestea sunt necesare pentru anticiparea capacității întreprinderii de a genera fluxuri de
trezorerie cu resursele existente și pentru formularea raționamentului despre eficiența cu care
întreprinderea poate utiliza noi resurse.
Din calculele pentru cei trei ani pe care le -am efectuat, am observat că rezultatele
societății au fost cele mai bune în anul 2019 fiind cele mai ridicate pe durata perioadei analizate,
deși nu suficient de satisfăcătoar e.
5.1.1 Puncte forte
Consider că unul dintre punctele forte ale acestei entită ți este acela că a reușit să evolueze și să
obțină profit luând în considerare faptul că în 2017 a avut o pierdere semnificativă . Un alt plus
pentru unitate ar fi acela că a reușit să își achite dato riile față de furnzori într -o perioadă de
timp considerabil mai scurt ă, iar prin evoluția lichidității generale și lichidității imediate se
poate observa situația dorită în care se găsește întreprinderea în raport cu scopul propus . Pe
perioada analizată s tocul de materii prime a scăzut datorită numărului mai mare de vânzări ceea
ce a contribuit la creșterea cifrei de afaceri și a performanțelor.
5.1.2 Puncte slabe
În opinia mea, faptul că valoarea creanțelor neînca sate de entitate este foarte mare, pe terme
lung poate conduce la diferite dificultăți care pot afecta societatea. Acest fapt se poate observa
și în datele prezentate mai sus, unde este reliefat faptul că entitatea are datorii semnificative ,
iar neîncasare a creanțelor poate fi o cauză a neachitării datoriilor la termen. Astfel, entitatea
este nevoită să atragă alte surse pentru a -și putea achita obligațiile.

55
5.2 Propuneri
Din punctul meu de vedere, ar trebui ca entitatea să își achite mai repede datoriile atât față de
stat cât și fată de furnizori. Achitarea la timp a furnizorilor poate să atragă diferite reduceri
comerciale, care ar scădea costul produselor cumpărate, iar plata datoriilor față de bugetul
statului va scuti societa tea de amenzi și penalități. Consider că trebuie avută în vedere și o mai
bună gestionare a resurselor pe care le deține entitatea , iar conducerea să aibă în vedere acest
aspect. Entitatea ar putea să își construiască un sistem propri u de indicatori în concordanță cu
specificul activității, iar astfel să fie urmărită periodic evoluția lor . În acest mod ar fi mai ușor
ca entitatea să aibă o evidență și să își gestioneze eventualele probleme.

56
BIBLIOGRAFIE

1. Achim M. V., Borlea S. N., Analiz a financiară a entității economice , Editura Risoprint, Cluj –
Napoca, 2012
2. Bătrâncea I., Borlea S., Analiza financiară a entității economice, Editura Risoprint, Cluj -Napoca,
2007
3. Bodea G., Pântea I. P., Contabilitatea financiară , Editura Intelcredo , Deva, 2014
4. Bojian O., Contabilitatea Întreprinderilor. Contabilitate Financiară. Contabilitate de gestiune.
Teorie. Aplicații și actualizări , Editura Economică , 2001
5. Matiș D. , Pop A. , Contabilitate financiară , Suport curs
6. Pop F., Analiză financiară , Suport curs
7. Popa I. E., Audit intern , Suport curs
8. Legea contabilității nr 82/1991
9. Norme privind organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului, aprobat prin O.M.F nr.
2388/15.12.1995
10. https://membri.listafirme.ro/metpin -srl-15041599/
11. https://termene.ro/firma/15041599 -METPIN -SRL