Contabilitate Bancara

CUPRINS

CAPITOLUL I. Contabilitatea surselor și plasamentelor în sistemul bancar românesc

Noțiuni generale privind sistemul bancar românesc

Tipologia și funcțiile băncii

Operațiuni privind sursele

Operațiuni privind plasamentele

CAPITOLUL II. Prezentarea generală a societății S.C. BANCPOST S.A

2.1. Istoricul societății S.C. BANCPOST S.A

2.2. Organizarea BANCPOST

2.3. Principalii indicatori financiari

2.4. Operațiuni privind plasamentele

CONCLUZII SI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I. CONTABILITATEA SURSELOR SI PLASAMENTELOR IN SISTEMUL BANCAR ROMANESC

Noțiuni generale privind sistemul bancar românesc

România are o economie relativ deschisă, cu exporturi reprezentând 25,7% și importuri 34,2% din PIB în 1998. Aceasta face ca situația României să fie similară cu cea a Poloniei, ambele având economii mai puțin deschise decât Slovenia, Slovacia sau Republica Cehă, pentru care atât exporturile, cât și importurile reprezintă mai mult de jumătate din PIB. Din punct de vedree geografic, România este departe de principalii parteneri comerciali din Vest și la răscrucea unor zone conflictuale (Rusia și Iugoslavia).

Băncile, definite ca persoane juridice autorizate să efectueze în mod curent operațiuni bancare, sunt obligate, în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991 să organizeze și să țină contabilitate. Prin aceasta se urmărește redarea sub o formă unică, generalizată și normalizată a evenimentelor economice, financiare, juridice și fiscale. În cazul băncilor, contabilitatea trebuie să reflecte în expresie bănească disponibilitățile bănești și depozitele bănești, bunurile mobile și imobile, titlurile de valoare, drepturile și obligațiile, precum și mișcările și modificările intervenite în urma operațiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile și rezultatele obținute.

Legea contabilității și planul de conturi pentru bănci sunt obligatorii pentru toate băncile cu sediul în România și pentru subunitățile cu sediul în România ale băncilor cu sediul în străinătate.

Contabilitatea bancară deși este reglementată de o lege care se adresează tuturor societăților comerciale, prezintă unele particularități determinate de specificitatea activității bancare. Astfel:

Descentralizarea funcției contabile – se datorează faptului că în activitatea bancară fiecare operațiune bancară se traduce printr-o operațiune contabilă ce se înregistrează la locul producerii ei. Asta nu înseamnă că nu există un compartiment de contabilitate care să centralizeze și să prelucreze informația contabilă;

Gradul înalt de informatizare în contabilitate – ca o consecință directă a descentralizării și a numărului mare de înregistrări contabile;

Finalitatea activității contabile – cuprinde în plus o serie de informații despre bancă sau clienții băncii, care sunt utilizate de către organele de supraveghere bancară sau de organele fiscale.

Conform art. 3 lit. b) din Legea nr. 58/1998 astfel cum a fost modificată, prin bancă se înțelege “persoana juridică autorizată să desfășoare, în principal, activități de atragere de depozite și de acordare de credite în nume și în cont propriu”. Această definiție se axează în principal pe ideea că băncile reprezintă persoane juridice autorizate, punându-se astfel accentul pe condiția sine qua non a autorizării acestora de către Banca Națională a României, autorizație în absența căreia societățile bancare nu își pot desfășura activitatea. Aceasta este principala deosebire între definiția actuală a băncii și cea formulată de Legea 33/1991, în care nu se făcea referire la cerința fundamentală a autorizării băncilor.

O altă definiție a băncii întâlnită în literatura de specialitate din țara noastră, este cea formulată de profesorul Costin C. Kirițescu, conform căreia banca este “o instituție financiară și de credit, de stat sau particulară, ale cărei funcții principale sunt:

atragerea mijloacelor bănești temporar disponibile ale clienților în conturile deschise acestora;

acordarea de credite pe diferite termene;

efectuarea de viramente între conturile clienților și de transferuri în conturile deschise la alte bănci;

emiterea de instrumente de credit și efectuarea de tranzacții cu astfel de instrumente;

vânzarea-cumpărarea de valută și alte operațiuni valutare.”

Conform opiniilor exprimate în literatura de specialitate atât în țară, cât și din străinătate, rolul băncilor este, dacă nu unic, cel puțin special, în comparație cu alți agenți economici din sectorul real sau financiar, dezvoltarea bancară asigurând, în ultimă instanță, structura necesară funcționării economiei de piață.

Băncile, datorită calității lor de intermediar principal în relația economii-investiții, relație hotărâtoare în creșterea economică, reprezintă astfel o categorie aparte de instituții financiare, care asigură lichiditate și servicii de plăți, formează o modalitate de transmisie a politicii monetare și exercită disciplină financiară asupra debitorilor. Procesul de intermediere bancară influențează în mod decisiv dezvoltarea economică a unei țări prin faptul că băncile mobilizează o resursă deficitară – capitalul – și o alocă imparțial pe baza unei analize riguroase de credit către cele mai sigure și eficiente investiții. În plus, băncile asigură disciplina financiară în cadrul unei economii, întrucât ele trebuie să se asigure că își vor recupera resursele financiare împrumutate, cu un randament adecvat. Prin urmare, băncile vor ierarhiza proiectele de investiții în funcție de randament și risc și vor monitoriza modul de utilizare a fondurilor împrumutate. Astfel, prin intermediul unei activități eficiente și sănătoase, băncile impun disciplina financiară la scara întregii economii. Toate aceste funcții explică de ce băncile sunt supuse unui grad mai ridicat de reglementare și supraveghere decât în cazul celorlalte instituții din cadrul economiei.

În cazul țărilor de tranziție, care au sisteme financiare mai puțin complexe, băncile joacă un rol și mai pronunțat decât în economiile dezvoltate, deoarece acestea sunt principalele instituții care produc informația necesară pentru desfășurarea intermedierii financiare.

În literatura de specialitate sunt enumerate o serie de dezavantaje ale atribuirii băncii centrale a supravegherii macro și microeconomice:

falimentele bancare afectează imaginea și autoritatea băncii centrale, cu consecințe asupra posibilității sale de a întreprinde o politică monetară eficientă;

banca centrală poate utiliza participarea la licitații de credit, accesul la resurse de refinanțare sau rezervele minime obligatorii, ca metode de încurajare a băncilor pentru implementarea reglementărilor de supraveghere, fiindu-i astfel îngrădită capacitatea de aplicare a sancțiunilor pe linie de supraveghere;

contradicția între efectele supravegherii micro și macroeconomice: în timpul unei perioade de încetinire economică, volumul activelor neperformante ale băncilor va tinde să crească și supraveghetorii bancari vor solicita provizioane mai ridicate pentru pierderile posibile și vor aplica presiune asupra băncilor pentru a-și îmbunătăți calitatea portofoliilor lor. Implementarea recomandărilor supraveghetorilor va conduce la o politică strânsă de creditare în timpul unei recesiuni economice;

asigurării confidențialității datelor este mai dificil de realizat de către banca centrală, unde au loc schimburi de informații între departamente, unele fiind destinate publicității, decât de către o instituție independentă, a cărei activitate exclusivă este supravegherea bancară.

Pe lângă dezavantajele enumerate, realizarea supravegherii bancare de către banca centrală prezintă însă și o serie de avantaje indicate în literatura economică:

statutul de independență acordat prin lege, de care va putea beneficia activitatea de supraveghere, asigură izolarea supraveghetorilor bancari de presiunile politice;

pe baza informațiilor despre situația economică generală, obținute de băncile centrale ca urmare a efectuării prudențiale, acestea își pot exercita mai eficient atribuțiile de politică monetară. Într-un studiu recent se arată că datele rezultate din activitatea de supraveghere a băncilor sunt utilizate în stabilirea politicii monetare a SUA;

supravegherea prudențială asigură băncilor centrale informațiile necesare în calitate de creditor de ultimă instanță;

dobândirea unor resurse financiare și umane adecvate, ca rezultat al nesupunerii constrângerilor bugetare;

facilitatea unei coordonări adecvate între politica monetară și supravegherea bancară.

Tipologia și funcțiile băncii

Analiza tipologiei băncilor trebuie pornită de la structura aparatului bancar. În toate sistemele bancare moderne, acesta se constituie pe două niveluri (two-tier system). Primul nivel este reprezentat de banca centrală, “aflată în fruntea aparatului bancar, cu rol de supraveghere și organizare a relațiilor monetar-financiare ale unui sistem, pe plan intern și în relațiile sale cu alte sisteme monetare”.

O bancă centrală nu este doar produsul evoluției normale generate de dezvoltarea piețelor financiare. Ea a apărut ca urmare a unor favoruri guvernamentale, se bucură de anumite privilegii și are anumiteresponsabilități. În general, această bancă apare ca bancher al guvernului și al celorlalte bănci din sistem. De asemenea, ea monopolizează sau domină emisiunea de numerar. Din acest privilegiu a derivat o caracteristică secundară a băncii centrale – ea a păstrat rezerva națională de aur, iar bancnotele ei și depozitele celorlalte bănci la banca centrală formează cea mai mare parte a rezervelor lichide din economie. În postura de creditor în ultimă instanță, banca centrală trebuie să susțină băncile din sistem în perioadele de criză de lichiditate, în condiții avantajoase pentru acestea. Dincolo de interesele sale proprii, banca centrală trebuie să acționeze asupra monedei, creditului și ratelor dobânzii pentru realizarea unor obiective de interes general, cum ar fi controlarea inflației, promovarea producției și creșterea gradului de ocupare a forței de muncă.

Ca urmare, chiar dacă au apărut ca societăți private pe acțiuni, în prezent cele mai multe bănci centrale funcționează cu capital de stat (Argentina, Canada, Danemarca, Franța, Germania, India, Marea Britanie, Olanda, România, Spania etc.). Totuși, într-o serie de țări, băncile centrale se află în proprietatea mixtă a statului și a sectorului privat (procentul proprietății de stat este de 51% în Mexic, 50% în Austria, Belgia, Chile sau Japonia, 25% în Turcia și de 10% în Grecia), în timp ce în altele sunt complet privatizate (Banca Italiei, care conform statutului poate fi deținută numai de alte companii publice, sau Federal Reserves – S.U.A., care este în proprietatea băncilor membre ale sistemului).

La noi în țară, rolul de bancă centrală revine Băncii Naționale a României, în baza Legii nr. 101/1998 privind statutul B.N.R., așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 156/1999 și prin Ordonanța de Urgență nr. 136/2001.

În concluzie, în condițiile în care sistemul bancar este considerat a fi coloana vertebrală financiară a economiei de piață, putem spune că banca centrală reprezintă, la rândul ei, coloana vertebrală a sistemului bancar.

Operațiuni privind sursele

Capitalul social este alcătuit din totalitatea valorilor nominale al acțiunilor emise de bancă. Acțiunile pot fi nominale sau la purtător. Pentru societățile bancare, Banca Națională a României stabilește și actualizează nivelul minim al capitalului social.

Băncile comerciale pot majora nivelul capitalului social în baza hotărârii acționarilor și cu acordul B.N.R., utilizând următoarele surse:

emiterea de noi acțiuni;

prime legate de capital rămase după acoperirea cheltuielilor legate de operațiunile respective;

rezerve constituite din profitul net;

diferențe din reevaluarea patrimoniului;

obligațiuni, dividende și datorii convertibile în acțiuni;

rezerve constituite din diferențe favorabile de curs valutar, coză nivelul minim al capitalului social.

Băncile comerciale pot majora nivelul capitalului social în baza hotărârii acționarilor și cu acordul B.N.R., utilizând următoarele surse:

emiterea de noi acțiuni;

prime legate de capital rămase după acoperirea cheltuielilor legate de operațiunile respective;

rezerve constituite din profitul net;

diferențe din reevaluarea patrimoniului;

obligațiuni, dividende și datorii convertibile în acțiuni;

rezerve constituite din diferențe favorabile de curs valutar, conform normelor legale.

Profitul constituie obiectivul fundamental al oricărei entități economice, inclusiv al societăților bancare, întrucât reprezintă sursa câștigurilor de capital prin prisma majorării capitalurilor și fondurilor băncii, și implicit a valorii acțiunilor deținute și a câștigurilor immediate acordate acționarilor sub forma dividendelor. De asemenea, profitul reprezintă principala sursă din care băncile își constituie fonduri de rezervă contribuind astfel la îmbunătățirea capitalizării băncii, protejându-le față de eventualele pierderi înregistrate în unele exerciții financiare.

Băncile sunt interesate să furnizeze produse și servicii bancare care să corespundă cât mai mult cerințelor clienților, atât din punct de vedere al conținutului, cât și din punct de vedere al calității, precum și să creeze noi oportunități de afaceri pentru aceștia, cu condiția păstrării avantajului bilateral. Profitul reprezentând rezultatul final care reflectă efectele nete ale politicilor și activității unei bănci într-un exercițiu financiar.

Profitul este, în final, scopul esențial al întreprinzătorului bancar, pe care acesta îl urmărește de-a lungul întregii sale activități de management, cumpănind cu grijă angajările pe linia procurării surselor și utilizarea acestora prin acordarea de credite și ținând seama de riscurile posibile. Pentru a se evidenția interdependențele în evoluția performanțelor bancare și pentru a evidenția principalele modalități de acțiune pentru îmbunătățirea acestora, profitul, ca sumă în expresie absolută, trebuie raportat la principalele lui determinant, rezultând astfel un set de indicatori, asemănători cu cei utilizați și în alte sfere de activitate, dar cărora specificul activității bancare le imprimă o individualitate proprie.

Veniturile și cheltuielile bancare reprezintă o sursă cheie de informații în ceea ce privește câștigurile unei bănci, cuantumul și calitatea acestora, calitatea portofoliului de credite al băncii și concemntrarea cheltuielilor sale, precum și orientarea afacerilor unei bănci. În mod tradiționale, sursa majoră de venituri bancare au constituit-o dobânzile, însă rezultatele băncilor moderne reflectă o pondere din ce în ce mai mare a veniturilor din operațiunile de tranzacționare, investiții și a veniturilor bazate pe comisioane, presupunând totodată și un profil de risc diferit față de cel al unei bănci tradiționale, tendință ce implică o volatilitate mai mare a rezultatelor și profitabilității băncii.

Profitul din dobândă derivă din credite și toate celelalte forme de împrumutri acordate de o bancă, cum ar fi: credite pentru capital circulant, investiții, locuințe, credite pentru descoperit de cont, cărțile de credit, și, de asemenea, cuprinde dobânda încasată la depozitele băncii de lați intermediari financiari.

Veniturile din dobânzi sunt divizate pe surse de venituri, adică diversele categorii de credite: credite acordate companiilor, societăților private, credite de consum pentru persoane fizice, credite ipotecare, această clasificare fiind totodată rezultatul organizării interne a băncii deoarece băncile moderne, care conștientizează costurile, elaborează sisteme de calculație a prețurilor și a costurilor pentru produsele și afacerile lor în vederea stabilirii contribuției fiecărui produs la rezultate.

Cheltuielile cu dobânzile cuprind dobânzile plătite la depozite și fondurile atrase pentru finanțarea portofoliului de credite; clasificarea acestora are la bază instrumente și scadențe, ca de exemplu depozitele la vedere, conturile de economii, depozitele în valută și certificatele de depozit. Un nivel redus al cheltuielilor cu dobânzile și implicit costuri reduse de finanțare, indică, pe de o parte, capacitatea superioară a băncii de a obține o marjă superioară a dobânzii, iar pe de altă parte, cheltuieli operaționale mai mari.

Venitul net din dobânzi se determină ca diferență între veniturile din dobânzi și cheltuielile cu dobânzile și constituie nucleul câștigurilor unei bănci tradiționale, scopul băncii fiind acela de menținere a unui nivel stabil și ascendent al venitului net din dobânzi.

Venituri operaționale cuprind veniturile bazate pe comisioane și se referă la veniturile încasate din activități bancare netradiționale, cum ar fi serviciile bancare comerciale sau cele de consultanță financiară, venituri bazate pe comisioane derivate din diverse servicii oferite clienților (serviciile pentru operațiunile de plăți și serviciile de management al conturilor sau fondurilor), această categorie de venituri fiind preferată de către bănci întrucât nu presupune o expunere la riscurile financiare și nu generează cheltuieli de capital.

Venituri din tranzacționare cuprind veniturile din portofoliile de tranzacționare și de investiții în acțiuni, valute, mărfuri, aceste venituri datorându-se diferenței dintre prețul de cumpărare și cel de vânzare la instrumentele de bază, incluzând și dobânzile aferente.

Veniturile din investiții cuprind veniturile din investiții de tip capital propriu, cum sunt acțiunile și obligațiunile purtătoare de dobândă din portofoliul de investiții pe termen lung.

Veniturile bancare reprezintă, în principal, contravaloarea serviciilor realizate de bancă în baza funcțiilor de intermediere și de gestiune a mijloacelor de plată. Astfel, banca încasează dobânzi la creditele acordate sau la depozitele create la alte unități bancare, încasează comisioane, chirii la operațiuni de leasing și alte venituri excepționale, ce nu caracterizează activitatea curentă bancară. Putem clasifica toate aceste venituri în următoarele grupe, ce corespund și grupelor de conturi din planul contabil pentru societățile bancare:

venituri din activitatea de exploatare bancară;

venituri diverse de exploatare;

venituri din provizioane și recuperări de creanțe amotizate;

venituri excepționale;

venituri din reluarea rezervei generale pentru riscul de creidt.

Veniturile din activitatea de exploatare bancară reprezintă cea mai diversă și mai importantă categorie de venituri. Acestea sunt detaliate în mod asemănător cheltuielilor cu activitatea de exploatare, fiind compuse din dobânzi încasate la operațiuni de creditare și la depozite create la bănci, din comisioane încasate, din dobânzi, dividende și diferențe favorabile înregistrate la operațiunile cu titluri și devize, ca și din venituri create la operațiunile de finanțare prin leasing. Cesiunile de imobilizări pot crea, de asemenea, venituri de exploatare bancară.

Veniturile diverse din exploatare reprezintă transferuri de cheltuieli către alte bănci sau subunități bancare, venituri din operațiuni efectuate în comun sau venituri din activitatea subunităților bancare din străinătate. Tot aici mai sunt cuprinse și venituri realizate la cesiunea imobilizărilor sau cote-părți din subvențiile de investiții.

Veniturile din provizioane și din creanțe nerecuperabile apar atunci când se anulează total sau parțial un provizion datorită faptului că activul pentru care s-a provizionat este vândut sau este din evidența băncii. La fel se procedează și în cazul diminuării sau al dispariției riscurilor pentru care s-a provizionat.

Veniturile excepționale sunt venituri care nu sunt legate de activitatea curentă a băncii. Ele se împart în două grupe: venituri excepționale din operațiuni de gestiune și venituri excepționale din provizioane.

Veniturile din reluarea rezervei generale pentru riscul de credit. Băncile își creează o rezervă determinată procentual la volumul crediteloracordate. Nivelul acestei rezerve se actualizează în funcție de variația volumului creditelor. În cazul în care ea trebuie diminuată, apare un venit pentru bancă evidențiat în contul 781 – Venituri din reluarea rezervei generale pentru riscul de credit.

Operațiuni privind plasamentele

Performanța sistemului bancar reflectă eficiența mobilizării și alocării capitalului, scop în care băncile trebuie șă mobilizeze economiile interne, să le plaseze în investiții pentru a susține creșterea economică , să aloce fonduri pentru investiții care să contribuie la modificările structurale din economie și la creșterea productivității, să faciliteze plățile astfel încât piața să poată opera la costuri scăzute și să găsească corelații cât mai juste între eforturi și efecte, adică desfășurarea unei activități eficiente.

Întrucât banca atrage resurse contra cost la un anumit nivel al dobânzii pasive și realizează plasamente în schimbul unei dobânzi active, nivelul profitului va fi influențat de: volumul resurselor atrase și plasamentelor efectuate, nivelul marjei profitului, diversele categorii de venituri și cheltuieli. De asemenea cerințele de capital necesare pentru menținerea încrederii în sistemul bancar și măsurile de politică monetară pot determina schimbări în structura și stabilitatea profiturilor băncii. Toate societățile bancare sunt obligate, conform reglementările Băncii Naționale a României, să mențină în contul curent deschis la banca centrală un anumit procent din resursele atrase de pe piața bancară, sub forma rezervelor minime obligatorii, majorarea sau diminuarea acestora conducând la variații ale profitului.

Fiscalitatea este un alt factor important care influențează rezultatele unei bănci, precum și opțiunile de politică și afaceri ale acesteia, prin afectarea competitivității diverselor segmente și instrumente ale piețelor financiare, ceea ce determină băncile să îți ajusteze deciziile lor de afaceri și politică pentru minimizarea impozitelor de plătitTitlurile de valoare reprezintă înscrisuri care încorporează un drept de proprietate sau de creanță. Clasificarea titlurilor se poate face după mai multe criterii:

După natura titlului:

Valori mobiliare (acțiuni și obligațiuni);

Titluri de stat (bonuri de tezaur, certificate de trezorerie);

Titluri de creanță negociabile;

Titluri de piață interbancare;

Alte titluri negociabile.

După veniturile pe care le generează:

Titluri cu venit fix;

Titluri cu venit variabil.

După intenția avută în momentul achiziționării, cu privire la durata deținerii:

Titluri de tranzacție;

Titluri de plasament;

Titluri de investiții;

Titluri de participare;

Părți în societăți comerciale legate;

Titluri ale activității de portofoliu.

Valorile mobiliare sunt titluri de proprietate sau de creanță, care oferă deținătorului lor un drept de o anumită valoare. Transmiterea lor se realizează prin negociere la bursa de valori. Sunt cuprinse în categoria valorilor mobiliare acțiunile, obligațiunile, instrumente financiare derivate și orice alte titluri stabilite de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

Acțiunile sunt titluri reprezentative ale unor părți unitare dintr-o societate de capitaluri. Ele conferă proprietarului calitatea de asociat, cu toate drepturile ce decurg din acest statut:

dreptul la dividende;

dreptul de a participa la operațiunile de capital;

dreptul de a fi informat;

dreptul de a lua decizii prin vot.

Acțiunile sunt negociate și pot face obiectul unei cotări la bursa de valori sau pe alte piețe secundare. Principalele caracteristici ale unei obligațiuni sunt:

valoarea nominală – reprezintă valoarea aportului încorporat în capitalul social;

prețul de emisiune – reprezintă prețul de vânzare al acțiunii pe piața primară, atunci când se realizeazâ constituirea sau majorarea capitalului;

prima de emisiune – se determină ca diferență între prețul de emisiune și valoarea nominală și urmărește să compenseze diferența dintre valoarea nominală și valoarea reală a acțiunii;

prima de fuziune – apare în operațiunea de fuziune, când valoarea reală a acțiunilor este mai mare decât valoarea reală;

prima de sciziune – apare în operațiunea de sciziune, când, pentru a ușura povara noii societăți apărute în ceea ce privește distribuirea de dividende, se stabilește o valoare a capitalului mai mică decât valoarea de aport;

prima de conversie a obligațiunilor în acțiuni – apare în cazul în care, la conversia obligațiunilor, valoarea este maic mare4 decât cea a acțiunilor primite în schimb.

Obligațiunile sunt titluri negociabile ce reprezintă creanțe asupra emitentului. Ele apar în urma unui credit acordat de deținătorul lor emitentului, în schimbul plății de către acesta din urmă a unei dobânzi.

Emisiunea de obligațiuni reprezintă pentru emitent un mijloc de procurarea de capitaluri pe termen lung, destinate finanțării unor investiții sau acoperirii deficitului bugetar, în cazul statului. Principalele elemente caracteristice ale unei obligațiuni sunt:

valoarea nominală –valoarea înscrisă pe obligațiune, reprezentând parte din împrumutul obligatar;

prețul de emisiune – reprezintă suma reală dată cu împrumut emitentului. Aceasta poate fi:

egal cu valoarea nominală, în cazul unei emisiuni la paritate;

inferior valorii nominale, în cazul unei emisiuni sub paritate;

superior valorii nominale, în cazul unei emisiuni deasupra parității.

dobânda – se calculează la valoarea nominală;

amortizarea – reprezintă forma fermă prin care emitentul debitor rambursează împrumutul contractat. Rambursarea se poate face dintr-o dată, la scadență sau de mai multe ori, în funcție de un plan de rambursare fixat la contractarea împrumutului;

prima de emisiune – apare în cazul în care prețul de emisiune este mai mic decât valoare nominală;

prima de rambursare – apare în cazul în care valoarea rambursată este mai mare decât valoarea nominală.

Titlurile de stat, numite și efecte publice, sunt înscrisuri emise de organe specializate ale administrației de stat (Ministerul Finanțelor) în scopul acoperirii cheltuielilor bugetare. Proprietatea asupra titlurilor de stat se înscrie la Banca Națională a României.

Întâlnim următoarele titluri de stat:

bonuri de tezaur;

certificate de trezorerie;

obligațiuni de stat.

Titlurile de stat pot fi emise sub formă materială sau în cont. prima variantă este utilizată atunci când emisiunea se adresează populației. Ele sunt purtătoare de dobânzi, negociabile și prezintă o lichiditate ridicată.

Titlurile de creanțe negociabile sunt titluri emise în general pe termen scurt, negociabile pe o piață reglementată. În această categorie sunt cuprinse biletele de trezorerie, certificatele de depozit.

Titlurile pieței interbancare sunt emise numai de către instituțiile interbancare și sunt negociabile doar pe piața interbancară. În această categorie sunt incluse:

bilete la ordin negociabile (BON);

certificate cu dobânda plătibilă în avans (CIPA);

certificatele interbancare cu dobânda plătibilă în fine(CIFIN).

Titlurile cu venit fix sunt acele titluri care oferă deținătorului un venit stabilit pe baza unei rate de dobândă fixă, ca de exemplu: obligațiuni, certificate de trezorerie.

Titluri cu venit variabil sunt acțiunile care oferă deținătorului un venit sub forma dividendului, dimensionat în funcție de profiturile obținute de emitent.

Celelalte titluri, după intenția avută la achiziționare cu privire la durata de ținerii, sunt clasificate astfel:

Titluri de tranzacție, sunt titluri cu venit fix sau cu venit variabil achiziționate cu intenția de a fi revândute pe termen scurt sau în condițiile în care nu există încă definită o intenție cu privire la perioada deținerii.

Pentru a fi încadrat în categoria titlurilor de tranzacție, un titlu trebuie șă îndeplinească simultan trei condiții:

Să fie tranzacționat înainte de scadență, într-un termen care să nu depășească șase luni;

Să poată fi cotat în vederea tranzacționării în orice moment pe o piață lichidă;

Prețul de piață să fie accesibil terților.

Titlurile de plasament, sunt titluri cu venit fix sau variabil, achiziționate în vederea deținerii lor o perioada mai mare de șase luni, fără însă ca această deținere să fie obligatorie până la scadență.

În categoria titlurilor de plasament pot fi clasate, de asemenera, următoarele titluri:

titluri cu durata de deținere mai mică de șase luni, dar care nu întrunesc condițiile de piață pentru a fi clasate ca titluri de tranzacție;

titluri de tranzacție pentru care intenția inițială a băncii de a deține titlurile o perioadă de cel mult șase luni s-a schimbat pentru o perioadă mai mare;

titluri achiziționate cu intenția de a le deține până la scadență, dar pentru care banca nu dispune de mijloace de acoperire sau de finanțare necesare titlurilor de investiții.

Titlurile de investiții, sunt titluri cu venit fix, achiziționate de bancă cu intenția de a le păstra o perioadă îndelungată de timp, în principiu, până la scadență. Aceste titluri aduc titularului venituri regulate sub formă de dobânzi. În această categorie sunt cuprinse obligațiunile, efectele publice și alte titluri cu venit fix. Titlurile de investiții trebuie protejate contra deprecierii sau a variațiilor de dobândă.

Pe perioada de deținere a titlului, eventualele difențe de curs, favorabile sau nefavorabile, nu vor afecta valoarea contabilă. Ținând cont de faptul că, în principiu, titlurile ies din portofoliu la scadență, când se încasează valoarea de rambursare, putem ignora variațiile curente de curs. Ca excepție se constituie provizioane în caz de depreciere atunci când există o mare probabilitate de vânzare a titlului înainte de scadență sau în cazul riscului de faliment la emitent.

Emisiunea de titluri reprezintă o modalitate de împrumut prin care banca poate atrage resurse de pe piețele de capital. În funcție de necesități și de categoria de titluri emise, banca poate să obțină lichidități pe termen scurt, mediu, sau lung.

CAPITOLUL II. PREZENTAREA GENERALA A S.C. BANCPOST S.A.

2.1. Istoricul firmei

Înființată în iulie 1991 și având un portofoliu de numai 4 clienți (Romtelecom, Compania Națională de Poștă, S.N.C.F.R. și Rodipet), Bancpost a dezvoltat în cei 17 ani de existență o rețea de unități – sucursale, agenții și puncte de lucru – în cele mai importante localități din țară, fapt care o situează printre primele 3 bănci din România ca număr de unități operaționale .

Bancpost este o societate comercială pe acțiuni. La inființare, întregul capital social a fost subscris de către statul român; din 1999 a început procesul de privatizare al băncii care a cunoscut mai multe etape.

Capitalul social este de 448.255.012,00 RON  (capital subscris si integral varsat).

Una dintre cele mai competitive bănci românești, Bancpost oferă, prin rețeaua extinsă de sucursale proprii și prin diverse canale alternative de distribuție, o gamă extinsă de produse și servicii clienților corporativi, de retail și persoanelor fizice cu statut financiar ridicat din România.

Acționarul majoritar al Bancpost este Eurobank EFG (EFG Eurobank Ergasias S.A.), una dintre cele mai mari companii listate la Bursa de Valori din Grecia din punct de vedere al capitalizării bursiere și membră a EFG Group din Geneva.

Ca urmare a unui profund proces de restructurare și a implementării modelului unic de business al acționarului său majoritar, Bancpost beneficiază astăzi de noi atu-uri, esențiale într-un mediu intens concurențial: sisteme informatice și de telecomunicații moderne, procese și operațiuni optimizate, produse și servicii competitive, complet reproiectate și orientate către client, personal bine instruit, precum și o forță de vânzări dinamică și pro-activă.

Modelul unic de afaceri al băncii este bazat pe o infrastructura formată din Centre Regionale care coordonează activitatea de Retail (produse standardizate, procese centralizate, fluiditate) și din Centre de Afaceri, poziționate în orașe cu potențial economic ridicat, care oferă companiilor mijlocii soluții financiare flexibile și servicii de consultanță. Relația cu companiile mari este gestionată de Direcția Companii Mari din cadrul centralei băncii. Întreaga activitate a fost concentrată și orientată către înțelegerea obiectivelor fiecărui client, oferind un parteneriat de încredere, pe termen lung, în vederea atingerii cu succes a acestor obiective.

Clienții Bancpost beneficiază totodată de produsele de trezorerie dezvoltate de echipa Global Markets Bancpost, una dintre cele mai puternice din piață, cât și de produse financiar-bancare integrate, rezultate din colaborarea băncii cu celelalte 9 subsidiare ale Grupului Eurobank EFG în Romania:

EFG Retail Services IFN S.A.

EFG Eurobank Mutual Funds Management Romania SAI S.A.

EFG Eurobank Finance S.A. – Romania

EFG Eurobank Securities S.A. – Romania

EFG Eurobank Leasing S.A.

EFG Eurobank Property Services S.A.

EFG IT Shared Services S.A.

EFG Eurolife Asigurari Generale S.A.

EFG Eurolife Asigurari de Viata S.A.

Rețeaua de sucursale a fost completată cu diverse canale alternative de distribuție (vânzări directe, canale electronice 24h, F@stbanking, web site-uri dedicate pe produs, brokeri specializați etc) care oferă clientului Bancpost avantajul proximității, comodității și accesul la serviciile băncii 24 de ore pe zi.

Experiența Bancpost pe piata locală, cumulată cu experiența internațională, know-how-ul și modelul unic de business al grupului Eurobank EFG sunt principalele active pe care specialiștii băncii le valorifică în fiecare zi pentru a furniza clienților săi cele mai bune soluții financiare.

În luna ianuarie 2007 a continuat cea de a doua etapã de majorare a capitalului social al bãncii, prin aporturi suplimentare de capital în numerar, conform Hotãrârii Adunãrii Generale Extraordinare a Acționarilor din noiembrie 2006. La încheierea celei de a doua perioade de subscriere, finalizatã la data de 29 ianuarie 2007, capitalul social al Bancpost s-a majorat cu 44.955.575,46 lei, ajungând la valoarea de 201.714.755,40 lei.

Urmare a Hotãrârii Adunãrii Generale Extraordinare a Acționarilor din luna aprilie 2007, a avut loc o nouã majorare a capitalului social al Bãncii, prin utilizarea primelor de emisiune existente, aferente majorãrilor de capital social care au avut loc în anii anteriori. Aceastã majorare s-a efectuat pãstrând numãrul de acțiuni deținute anterior de acționari, dar prin majorarea valorii nominale a unei acțiuni de la 0,18 lei la 0,40 lei.

Acționarul majoritar este EFG Eurobank Ergasias S.A., una dintre cele mai mari companii listate la Bursa de Valori din Atena, Grecia, din punct de vedere al capitalizãrii bursiere și membrã a EFG Group din Elveția. În vederea consolidãrii poziției sale în cadrul acționariatului Bancpost, în vara anului 2007 EFG Eurobank Ergasias S.A. și-a exercitat dreptul de opțiune în achiziționarea pachetelor de acțiuni deținute de Banca Europeanã pentru Reconstrucție și Dezvoltare și de International Finance Corporation la Bancpost, majorându-și cota de participație în capitalul social al bãncii la 77,56451%.

Structura acþionariatului Bancpost la 31 decembrie 2013 se prezenta dupã cum urmeazã:

1. EFG Eurobank Ergasias S.A. – 77,56451%

2. SIF Banat-Crișana S.A. – 5,15396%

3. SIF Moldova S.A. – 5,13719%

4. SIF Transilvania S.A. – 5,15396%

5. SIF Oltenia S.A. – 5,15396%

6. Alți acționari – 1,83642%

Capitalul social al Bancpost a fost la 31 decembrie 2013 în valoare de 448.255.012 lei, împãrțit în 1.120.637.530 acțiuni.

Bancpost furnizează produse și servicii inovatoare, care satisfac dorințele clienților corporativi, de retail și ale persoanelor fizice cu statut financiar ridicat din România. Produsele și serviciile vor fi oferite într-un mediu prietenos și modern, de către o forță de vânzări bine pregatită, dinamică și orientată spre rezultate. Bancpost își va valorifica solida sa reputație de bancă sigură și bine cunoscută și, prin extinderea prezenței sale fizice, își va consolida angajamentul și continua sa contribuție la economia României.

Încă de la înființarea sa, Bancpost s-a implicat cu consecvență în sprijinirea proiectelor comunitare, propunându-și să se situeze în permanență în avangarda eforturilor pentru dezvoltarea societății în ansamblul său. Ca instituție financiară de prim rang, Bancpost a partajat deliberat rezultatele sale de succes cu toate comunitățile în care operează, prin acordarea de sprijin financiar sectoarelor, organizațiilor și instituțiilor îndreptățite să fie susținute.

Sucursala Județeană Bancpost Bacău oferă clienților săi, persoane fizice și juridice, toată gama de produse și servicii:

conturi curente în lei și valută

depozite în cont și cu capitalizare, în lei și valută

carnete de economii și împrumuturi

credite pentru persoane fizice, în lei și valută

credite pentru finanțarea stocurilor, în lei și valută

credite de investiții, în lei și valută

linii de credit în lei și valută

credite ipotecare

carduri de debit internaționale VISA, MAESTRO și MasterCard

carduri internaționale de credit VISA

cecuri de călătorie American Express

transfer rapid de valută Western Union

casete pentru păstrarea valorilor.

2.2. Organizarea BANCPOST

Sediul central al BANCPOST este în București; rețeaua teritorială numără peste 169 de sucursale, agenții și puncte de lucru .BANCPOST are ca organ de conducere Adunarea Generală a Acționarilor care desemnează un Președinte ales pe o perioadă de 4 ani. BANC POST are 3 vicepreședinți, directori generali și directori ai direcțiilor de specialitate din cadrul Sediului Central: Trezorerie, Companii Mari, I.M.M., Retail, Comunicare, Marketing, Vânzari, Carduri, etc.

Figura 2.1. Organizarea Bancpost

Sucursala Județeană Bacău are în componență 8 unități: sucursala Bacău, sucursala Onești, agenția Slănic Moldova, agenția Moinești, agenția Comănești, punct de lucru Dedeman Bacău, punct de lucru Tg. Ocna, punct de lucru Dărmănești.

Activitatea Sucursalei Județene Bacău este coordonată de Directorul Sucursalei Bacău care are în subordine șefii unităților teritoriale, contabilul șef al Sucursalei Bacău, coordonatorii compartimentelor credite, tezaur casierie, operațiuni bancare, ofițerii de vânzări, consilierul juridic și referentul de resurse umane .

În cadrul Sucursalei Bacău funcționează următoarele compartimente: marketing – vânzări, credite, operațiuni bancare, contabilitate, juridic, tezaur casierie, informatică, resurse umane, administrative.

La nivelul unităților teritoriale, personalul este angajat pe următoarele functii: șefi sucursală / agenție; contabilitate; ofițeri credite; ofițeri cont; casieri.

Anul 2006 a reprezentat un an cu proiecte IT importante, care au adus îmbunãtãțiri unui spectru larg de activitãți, precum:

Implementarea unei noi versiuni de internet banking: “F@stbanking”, prin upgradarea platformei hardware și software, asigurând astfel perfomanțe superioare versiunii inițiale;

Acceptarea în rețeaua de ATM-uri a bãncii a cardurilor de credit American Express;

Înlocuirea, în februarie 2007, a aplicației dezvoltate intern pentru calcularea provizioanelor cu o aplicație dezvoltatã de Fiba Software;

Implementarea, în iunie 2007, a interfeței on-line între aplicația folositã pentru gestionarea cererilor de credit (iApply) și Core Banking, aceasta permițând eficientizarea activitãții prin eliminarea introducerii de date redundante;

Lansarea, în octombrie 2007, a unui nou set de carduri de credit VISA cu utilizare internaționalã;

Diversificarea modalitãților de platã a ratelor pentru cardurile de credit EuroLine prin implementarea APS-urilor (Automatic Payment System). Aceastã implementare a permis degrevarea funcționarilor din unitãți și oferirea clienților a unor servicii rapide, comode și de calitate;

Relansarea produsului “overdraft” într-o nouã abordare, și anume creșterea limitei la șapte salarii cu garantarea de cãtre asigurator;

Implementarea telefoniei IP la scara întregii rețele de unitãți Bancpost;

Reproiectarea rețelei WAN în scopul creșterii redundanței și scalabilitãții acesteia.

În ceea ce privește modernizarea infrastructurii, au fost finalizate cu succes proiectele de upgradare a infratructurii de telecomunicații în sucursale și în sediile centrale, ca și implementarea unui nou sistem de monitorizare a traficului în rețea.

Un alt proiect major în cursul anului 2007 l-a reprezentat elaborararea, implementarea și testarea planului de recuperare în caz de dezastru și completarea infrastructurii Centrului de Recuperare în Caz de Dezastru, precum și asigurararea suportului pentru implementarea Planului de Continuitate a Activitãții.

Divizia Audit Intern este structura din cadrul bãncii care funcționeazã în baza Statutului și a Termenilor de Referințã ai Auditului Intern, avizat de Comitetul de Audit și aprobat de Consiliul de Administraþie, precum și de conducãtorii bãncii nemembri ai Consiliului de Administrație.

Aria de responsabilitate a Diviziei Audit Intern acoperã toate activitãțile și operațiunile efectuate de bancã atât la nivelul centralei, cât și al rețelei teritoriale, precum și operațiunile din România ale Eurobank EFG Grup (“entitãți EFG”) și furnizori de activitãți/servicii conexe în funcție de decizia Comitetului de Audit. Principiile care stau la baza activitãții Diviziei Audit Intern sunt obiectivitatea, imparțialitatea, confidențialitatea, integritatea și expertiza profesionalã. Principalul obiectiv al Diviziei Audit Intern constã în acordarea de asistențã Consiliului de Administrație și Comitetului de Audit prin furnizarea unei opinii independente cu privire la eficacitatea și gradul de adecvare a sistemului de control intern stabilit de bancã în vederea gestionãrii corespunzãtoare a riscurilor inerente aferente activitãților și operațiunilor desfãșurate.

Activitatea Diviziei Audit Intern este axatã pe o abordare bazatã pe evaluarea riscurilor. Activitatea Diviziei Audit Intern este independentã de activitãțile și de structurile auditate și se desfãșoarã conform unui plan anual de audit elaborat pe baza unei metodologii de evaluare a riscurilor, frecvența de auditare a fiecãrei unitãți fiind stabilitã în funcție de profilul de risc al acesteia. Toate unitãțile bãncii și ale entitãților EFG sunt incluse în Universul de Audit și auditate ciclic. Evaluarea riscurilor reprezintã o componentã permanentã a procesului de planificare a fiecãrui angajament de audit, dar reprezintã în același timp și un proces formal în baza cãruia se întocmește planul anual.

Pentru fiecare audit efectuat se întocmește un raport, cuprinzând constatãrile și recomandãrile auditorilor, precum și comentariile și mãsurile asumate de partea auditatã. Rapoartele sunt transmise persoanelor care coordoneazã activitatea structurii auditate, conducãtorilor bãncii, membrilor Comitetului de Audit și auditorului financiar al bãncii.

2.3. Principalii indicatori financiari

În acest context, anul 2013 a fost un an de transformãri intense și totodatã de succese pentru Bancpost. Finalizarea programului de restructurare început în urmã cu doi ani și implementarea modelului de business al acționarului sãu majoritar, instituția bancarã internaționalã Eurobank EFG Group, s-au concretizat în noi atu-uri pentru bancã, esențiale într-un mediu intens concurențial: sisteme informatice moderne, procese și operațiuni optimizate, produse și servicii reproiectate și orientate cãtre client, precum și o forțã de vânzãri dinamicã și pro-activã. În același timp, banca s-a înscris în tendința generalã înregistratã pe piața bancarã de intensificare a ritmului de extindere a prezenței teritoriale, astfel cã la sfârșitul lui 2007 rețeaua Bancpost cuprindea 189 de unitãți.

Tabel 2.1. Principalii indicatori financiari

Eforturile de a continua creșterea rapidã în condițiile restructurãrii au avut un impact semnificativ asupra profitului pe 2013. Totuși, profitabilitatea bãncii s-a îmbunãtãțit fațã de anul precedent. Calculat pe baza standardelor internaționale de contabilitate (IFRS), profitul net al bãncii realizat anul trecut a fost de 25,5 milioane lei, aproximativ 7,2 milioane euro echivalent, comparativ cu pierderea de 1,2 milioane euro echivalent, înregistratã în 2012.

La total active, banca și-a mentinut la finele anului poziția a șasea în topul bãncilor din România, cu o cotã de piațã de 4,5%. Volumul total al activelor, respectiv 7,7 miliarde lei (aproximativ 2,3 miliarde euro echivalent) la sfârșitul lunii decembrie 2013, a marcat o creștere de circa 46,8% fațã de aceeași perioadã a anului 2012. Creșterea volumului de activitate a fost realizatã cu respectarea strictã a principiilor de prudențialitate, astfel încât Bancpost și-a pãstrat soliditatea financiarã. La sfârșitul anului 2013, ponderea creditelor neperformante în total portofoliu a fost de numai 0,67%. Acesta a constituit unul dintre motivele pentru care în noiembrie 2012 Agenția Fitch Ratings a crescut rating-ul Bancpost pentru creditele în valutã pe termen lung, cu perspectivã stabilã.

În anul 2013, Bancpost și-a dublat portofoliul total de credite, majorându-și cota de piațã la 4,9% la sfârºitul anului, de la 4,1% în 2012. Cea mai semnificativã creștere de cotã de piațã s-a înregistrat la creditele ipotecare, unde Bancpost deținea la finele anului 2013 o cotã de 10,5%, fațã de 8,1% cât avea în anul precedent. La creditele corporative, Bancpost și-a majorat cota de piațã la 4,0% de la 3,1%. În ceea ce privește depozitele, s-a înregistrat o creștere de 50,3% a volumului total (depozitele aferente persoanelor juridice majorându-se cu 49%, iar cele de retail cu 51,5%).

De asemenea, fondurile proprii ale bãncii s-au majorat în cursul anului 2013, de la 211.207.184 euro echivalent la 268.043.993 euro echivalent. Pe parcursul anului 2012 s-au creat premisele unei dezvoltãri accelerate a activitãții bãncii în relația cu companiile mijlocii și mari, prin implementarea unui model unic de business, orientat cu precãdere spre latura comercialã a relațiilor cu companiile. Bancpost a intrat în 2013 pe piața serviciilor de depozitare și distribuție a fondurilor de investiții, oferind clienților sãi alternativa investițiilor în unitãți de fond. Este demn de menționat faptul cã Bancpost a avut o evoluție marcantã pe piața depozitarilor, depãșind rapid companiile concurente și trecând într-un singur an de pe locul 5 pe locul 2 în acest clasament.

Tot în 2013 a fost înființatã Eurobank EFG Private Banking, în cadrul Bancpost, structurã care oferã, într-o manierã personalizatã, consultanțã investiționalã de înaltã calitate pentru clienții sãi, în funcție de profilul investițional, preferințele și prioritãțile acestora. Bankerii specializați asigurã administrarea eficientã a averii personale, folosind atât resurse locale, cât și resursele investiționale și tehnologice ale grupului internațional din care fac parte.

În 2015, Bancpost va continua sã valorifice sinergiile create de prezența în România a celorlalte subsidiare ale acționarului sãu majoritar, Eurobank EFG Group: EFG Retail Services IFN, EFG Eurobank Mutual Funds Management Romania SAI, EFG Eurobank Finance, EFG Eurobank Securities, EFG Leasing IFN, EFG Eurobank Property Services, EFG IT Shared Services. În curând își vor începe activitatea EFG Eurolife Asigurãri de Viațã și EFG Eurolife Asigurãri Generale. Prin cooperarea cu aceste entitãți financiare, Bancpost va oferi clienților sãi produse integrate care vor putea asigura satisfacerea celor mai sofisticate cerințe.

2.4. Operațiuni privind plasamentele la BANCPOST

2.4.1. Depozite bancare

Depozitele clientelei sunt înregistrate contabil în conturi din clasa 2 Operațiuni cu clientela.

Disponibilitățile titularilor de cont se țin în cont curent – 2511. Acesta este un cont bifuncțional, înregistrând pe credit intrările ca depuneri sau sume transferate în favoarea titularului, iar pe debit retrageri sau plăți către alte conturi. Soldul creditor al contului reprezintă disponibilitățile titularului. Soldul debitor reprezintă un credit acordat de bancă pentru descoperire de cont (overdraft). Contul se poate dezvolta pe analitice în funcție de nevoile titularului și de moneda utilizată.

Reflectarea în contabilitate se realizează astfel:

Depuneri de numerar în contul curent :

Încasare în cont curent de la un client al băncii :

Încasare în cont curent de la un client cu contul la o altă bancă prin casa de compensație.

Ridicare numerar din cont

Plata către beneficiar cu contul la o altă bancă, prin casa de compensație

Economisirea se poate realiza utilizând un cont de depozit. Acestea se desfășoară ca analitice ale conturilor 253 – Conturi de depozit sau 254 – Certificate de depozit, carnete și librete de economii. Conturile de depozit sunt conturi de pasiv, creditându-se cu sumele intrate în cont ca depunere în numerar sau virament și debitându-se cu ieșirile din cont, la lichidarea depozitului. Soldul este creditor reflectând disponibilul existent în cont.

Depunere de numerar pentru constituirea unui depozit la termen

Achiziționarea unui certificat de depozit

Constituirea unui depozit la vedere din contul curent

Lichidarea unui depozit în numerar

2.4.2. Valori de recuperat și sume datorat

Din punct de vedere contabil evidența valorilor de recuperat și sumelor de recuperat se ține cu ajutorul conturilor din grupa 26 – Valori de recuperat și sume datorate. Sumele înregistrate în aceste conturi nu pot figura decât provizoriu până la lămurirea statutului lor.

Contul 261 – Valori de recuperat este un cont de activ, debitându-se u sumele luate în evidență pentru a fi recuperate și creditându-se cu sumele recuperate. Contul 262 – Alte sume datorate este un cont de pasiv ce se creditează cu sumele luate în evidența sa reprezentând datorii ale băcnii și se debitează cu sumele ce reprezintă datorii plătite.

Banca înregistrează dobânzi de încasat la sumele de recuperat

Recuperarea unei sume de la un client

Încasarea dobânzilor la sume de recuperat

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Cea mai importantã modificare a structurii bilanțului bãncii a fost generatã de creșterea ponderii creditelor acordate clientelei, care a ajuns la un nivel de 57,2% la 31 decembrie 2013 comparativ cu 42,8% la 31 decembrie 2012, ajungând la o valoare (netã de provizioane) de 1.303,9 milioane euro. Acest fapt reflectã materializarea acțiunilor managementului bãncii de a crește cu precãdere activele cu contribuție semnificativã la veniturile bãncii și implicit generatoare de profit suplimentar.

Figura 4.1. Evoluția profitului brut la credite (în mil. EUR echivalent)

Analizat din punct de vedere al tipului de clientelã, 39,3% din portofoliul de credite l-a reprezentat segmentul companii mari și medii (45,2% la 31 decembrie 2012), în timp ce segmentul retail (consum, ipotecare, persoane fizice autorizate și companii mici) a deținut 60,7% (54,8% la 31 decembrie 2012).

O contribuție importantã în totalul pasivului bilanțier au avut-o sursele atrase de la clientela nebancarã, care la data de 31 decembrie 2012 reprezentau aproximativ 63,3% din total pasiv bilanțier (2006: 63,5%). În scopul susținerii strategiei sale de expansiune pe toate liniile activitãții de creditare, dar și pentru a oferi clienților produse de economisire avantajoase, volumul surselor atrase de la clientela nebancarã a ajuns la sfârșitul anului 2013 la o valoare de 1.289,5 milioane euro, în creștere cu 417,1 milioane euro fațã de anul 2012.

Figura 4.2. Componența surselor atrase de la clientela non-(bancară)

(în mil. EUR echivalent)

Analiza rezultatelor obținute pe componente aratã cã, pe fondul unei nevoi de lichiditate crescute, necesarã asigurãrii acordãrii unui volum tot mai mare de credite, precum și a trendului descrescãtor al dobânzilor interbancare, veniturile din operațiuni de trezorerie au scãzut în favoarea celor din operațiunile cu clientela. În plus, pe parcursul anului 2013, ratele medii ale dobânzii pe piața interbancarã au fluctuat semnificativ, având valori cuprinse în intervalele prezentate mai jos.

Minim Maxim

Bubor Overnight 2,14% 19,88%

La 1 lunã 7,38% 10,11%

Bubid Overnight 0,55% 13,38%

La 1 lunã 4,69% 8,64%

Figura 4.3. Venitul total net din dobânzi și comisioane

(în milioane EUR echivalent)

Ca urmare a creșterii volumului de creditare, chiar și pe fondul reducerii marjelor de dobândã, așa cum a fost descris mai sus, Bancpost a reușit sã creascã ponderea veniturilor din dobânzi din operațiunile desfãșurate cu clientela în totalul veniturilor din dobânzi de la 74,1% în anul 2011 pânã la 85,8% în anul 2012.

Figura 4.4. Venituri din dobânzi

Cheltuielile cu dobânzile aferente clientelei nebancare au crescut cu 17,1%, în condițiile în care datoriile cãtre clientelã au crescut, în aceeași perioadã, cu aproximativ 47,8%. Orientarea clienților în special cãtre împrumutare și nu spre economisire a fãcut ca lichiditatea necesarã susținerii creșterii portofoliului de credite sã fie asiguratã prin atragere de surse de pe piața interbancarã. Astfel, cheltuielile din operațiuni de trezorerie și interbancare au crescut în sumã absolutã cu aproximativ 13,3 milioane euro (97,1% comparativ cu nivelul din 2012). Se constatã astfel o creștere a ponderii cheltuielilor cu dobânzi aferente surselor atrase de pe piața interbancarã, de la 31,3% în 2006 la 45,1% în 2013, în timp ce ponderea cheltuielilor cu dobânzi pentru sursele atrase de la clientela non-bancarã au scãzut de la 58,8% în 2012 la 50,3% în 2013.

Figura 2.5 Cheltuieli cu dobânzile

Veniturile din comisioane realizate în anul 2013 au fost generate în special de activitãțile de plãți fãrã numerar, ridicãri de numerar, transferuri prin Western Union, creditare, precum și de comisioanele de administrare a conturilor curente. Veniturile din comisioane au crescut cu 13,3 milioane euro (43,8% creștere comparativ cu 2012), din care 4,5 milioane euro (33,68% din total creștere) reprezintã creșterea datoratã introducerii noilor comisioane de administrare a conturilor curente, începând cu ultimul trimestru al anului.

Ca și în anii precedenți, banca a continuat sã aplice prevederile IAS 18 și 39 în ceea ce privește tratamentul contabil al comisioanelor, astfel cã din comisioanele generate la acordarea creditelor în anul 2013 au fost amânate comisioane în sumã de 13,8 milioane euro (5,82 milioane euro în 2006). De asemenea, din total comisioane amânate în anii precedenți a fost repusã pe veniturile anului 2013 suma de 3,9 milioane euro.

Tabel 4.1. Veniturile nete din speze și comisioane

Figura 4.7. Cota de piațã a Bancpost ca depozitar pentru fonduri deschise de investiții la data de 31 Decembrie 2013

În cursul anului 2013, proiectele Bancpost au fost direcționate spre satisfacerea în cât mai mare mãsurã a solicitãrilor clienților, asigurarea conformitãții cu reglemetãrile legale interne și internaționale, permanenta îmbunãtãțire a calitãții și eficienței serviciilor, urmãrindu-se totodatã transformarea spiritului inovativ și a inițiativelor interne în avantaje concurențiale concrete.

Principalele proiecte finalizate cu succes în cadrul exercițiului financiar 2007 au fost:

extinderea rețelei Bancpost cu 40 de unitãți noi, relocarea a 12 unitãți și remodelarea a 4 unitãți existente;

deschiderea a 10 centre de afaceri, moderne, pentru deservirea companiilor medii, și deschiderea de centre operaționale și regionale;

crearea unui centru regional de date (RDC) și organizarea de noi locații de back-up, pentru asigurarea continuitãții operaționale;

implementarea unor dezvoltãri în sistemul informatic, menite sã eficientizeze activitatea, sã majoreze viteza de procesare a datelor, sã diminueze riscul operațional etc;

lansarea de produse inovatoare care sã rãspundã necesitãților clientelei;

reorganizarea, retehnologizarea și restructurarea proceselor în vederea optimizãrii și eficientizãrii acestora;

crearea sistemului de raportãri, cu scopul de a rãspunde necesitãților operaționale, decizionale, de monitorizare și de prevenire a apariției riscurilor, precum și cerințelor autoritãților de reglementare.

BIBLIOGRAFIE

Ruse Elena,” NOTE DE CURS CONTABILITATE BANCARĂ”, format electronic, 2014

Dedu, V., Enciu, A., Contabilitate bancară, Editura Economică, București, 2011

Berea, A., Modernizarea sistemului bancar, Editura Expert, București, 2013

Predescu, I., Activitatea bancară între performanță și risc, Editura Expert, București, 2010

Beclea, L., Dicționar juridic pentru comercianți, Editura Teora, București, 2010

www.bancpost.ro

www.ase.ro

www.contabilul.ro

BIBLIOGRAFIE

Ruse Elena,” NOTE DE CURS CONTABILITATE BANCARĂ”, format electronic, 2014

Dedu, V., Enciu, A., Contabilitate bancară, Editura Economică, București, 2011

Berea, A., Modernizarea sistemului bancar, Editura Expert, București, 2013

Predescu, I., Activitatea bancară între performanță și risc, Editura Expert, București, 2010

Beclea, L., Dicționar juridic pentru comercianți, Editura Teora, București, 2010

www.bancpost.ro

www.ase.ro

www.contabilul.ro