Consumul de Medicamente

I.Preliminări teoretico-metodologice

I.1. Problematica abordată și scopul lucrării

Lucrarea de față își propune să abordeze problematica consumuliu de medicamente care pot genera dependență și prin urmare pot fi incluze în categoria drogurilor.

Scopul lucrării este acela de a invetaria medicamentele care provoacă adicție, atât cele de pe teritoriul țării cât și cele care se regăsesc în afara granițelor țării, conform literaturii de specialitate studiate.

I.2. Încadrări paradigmatice și teorii ștințifice relevante în domeniu

Toți toxicomanii se consideră victime ale bolii, ale familiei, ale societății, știu să evite adevărul și să se justifice, se folosesc de o filozofie proprie, specială, antisocială și dușmănoasă cu persoanele „ normale”.

Caglar. H, îi descrie pe consumatorii de droguri puternice ca persoane cu insuficiență a gândirii raționale, cu difultăț de adaptare la realitate, cu o imagine parentală denaturtă și cu o percepție distrofică a realității.

I.3. Metode, tehnici și instrumente utilizate în domeniul de cercetare

În demersul de realizare al acestui referat ștințific am utilizat analiza documentelor de specialitate. Ca și tehnică de utilizare în cadrul acestei lucrări am folosit analiza de conținut și parafrazarea.

II. Prezentarea rezultatelor obținute

II.1 Specificitatea toxicodependenței

Dependența este o stare de intoxicație cronică care se caracterizează prin necesitatea subiectivă și/sau obiectivă constângătoare de folosire a substanțelor, pentru obținerea unor efecte psihice sau pentru a înlătura o stare dezagreabilă.

Componentele care definesc dependența, sub forma ei completă sunt:

● dependența psihică

● toleranța

● dependența fizică

● psihotoxicitatea

Dependența psihică este caracterizată prin dorința foarte mare a utilizatorului de a-și administra mereu drogul.

Dependența psihică este determinată de interacțiunea unui complex de factori de ordin farmacologic, psihologic și social.

Dependența psihică este corelată în foarte mare măsură cu efectele psihofarmacologice ale drogului percepute de utilizator ca favorabile: starea de euforie, înlăturarea anxietății, creșterea intensității stimulilor pozitivi din punct de vedere afectiv și diminuarea intensității stimulilor negativi din punct de vedere afectiv, care fac ca ceea ce este rău să pară mai puțin rău, iar ceea ce este bun să pară și mai bun. Efectul plăcut direct sau indirect (consecutiv calmării unor simptome neplăcute ca anxietatea, durerea), îndeamnă la repetarea administrării, ducând în cele din urmă, prin întărirea repetată a condiționării la învățarea comportamentului ce caracterizează dependența. La aceasta poate contribui și o reactivare individuală particulară, care determină un răspuns mai intens la efectul favorabil (sau aparent favorabil) al medicamentului și crează o impresie pregnantă de satisfacție, crescând efectul de reîntărire. Pentru unele substanțe, ale căror acțiuni pot avea inițial un caracter predominant disforic ( disforie = stare emoțională caracterizată prin depresie, insomnie, stare de indispoziție, însoțită în general de o părere proastă despre propria persoană), este necesară învățarea stării plăcute a efectului psihic, făcând abstracție de reacțiile neplăcute. La dezvoltarea dependenței pot contribui influențe de grup sau de acceptabilitate socială a drogului respectiv. Înapoierea culturală și concepțiile filozofice greșite, tendința de evadare dintr-un sistem social nedrept, necesitatea și profiturile extreme ale practicanților de droguri, reclama exagerată în domeniul medicamentului reprezintă câteva din elementele de ordin social care explică extinderea considerabilă a abuzului de medicamente și a dependenței în multe țări.

Toleranța reprezintă reducerea sensibilității față de o substanță, după administrarea repetată a acesteia, având ca rezultat creșterea dozelor pentru a obține același efect ( ca cel obținut anterior cu o doză mai mică). Această creștere a dozei poate fi cerută de schimbările petrecute în metabolismul substanței ( toleranța farmacocinetică- prin mecanism de autoinducție enzimatică) ori printr-o adaptare celulară, fiziologică sau comportamentală a efectelor sale ( toleranța farmacodinamică)

Toleranța dobândită (obișnuința) se caracterizează prin:

a) reversibilitate: revenirea sensibilității inițiale după un interval de timp de la încetarea administrării;

b) specificitate: în general se dezvoltă pentru substanța administrată timp îndelungat, dar poate să fie și încrucișată pentru substanțe înrudite chimic;

c) selectivitate: toleranța nu se instalează simultan pentru toate efectele sustanței, ci numai pentru unele și în mod progresiv;

Toleranța poate fi fizică, comportamentală sau psihologică, la dezvoltarea ei putând contribui atât factori fiziologici cât și factori psiho-sociali. Factorii fizilogici, pot dezvolta toleranța metabolică și/sau funcțională ( definită ca o scădere a sensibilității SNC față de o substanță și considerată cel mai obișnuit tip de toleranță, și care este datorată modificărilor compensatorii la nivelul receptorilor, enzimelor, acțiunilor drogurilor la nivel membranar).

Toleranța comportamentală implică reducerea efectelor unui drog, ca rezultat al unor mecanisme compensatorii învățate sau ca rezultat al unor indicatori din mediul înconjurător care sunt asociați cu administrarea unui drog.

Toleranța reversă ( cunoscută ca sensibilizare), se referă la o stare în care răspunsul la o substanță crește la utilizarea repetată.

Toleranța acută se referă la scăderea sensibilității la efectele unui drog, consumat repetat, în timp scurt, într-o singură ocazie.

Dependența fizică se referă la faptul că oprirea bruscă a administrării drogului după un timp suficient de îndelungat determină o serie de manifestări obiective încadrate în ceea ce se numește sindrom de abstinență.

Sindromul de retragere (abstinență) reprezintă un grup de simptome cu încadrare și grad de severitate variabile, care apar la încetarea sau reducerea dozei unei substanțe psihoactive, ce a fost luată în mod repetat, obișnuit, pe o perioadă prelungită și/sau în doze mari. Sindromul de retragere, expesie a dependenței fizice, este unul din indicatorii sindromului de dependență. În cadrul sindromului de dependență, dependanța fizică reprezintă factorul de condiționare secundară, legat de teama de privare de drog și de încercarea permanentă de a evita senzațiile neplăcute cauzate de absența drogului.

Psihotoxicitatea reprezintă o modificare severă de comportament, uneori de rang psihotic, apărută ca urmare a folosirii îndelungate și în doze mari a unor substanțe psihoactive. Un fenomen psihotoxic aparte îl reprezintă dorința de a-și administra drogul, o stare probabil asemănătoare cu senzația de sete sau de foame (dorința, poftă), care se poate manifesta, uneori, chiar după ani de zile de la renunțarea la toxicomanie.

II. 2 Tipologia drogurilor

II.2.1 Clasificarea substanțelor psihoactive

Substanțele psihoactive se pot califica în una dintre următoarele clase, în funcție de:

origine

vegetală: opiu, cannabis, coca, mescalina

sinteză/semisinteză;

forma de agregare: gaz, aerosoli, lichide, solide;

domeniul de utilizare: medicale (galenice sau tipizate), industriale sau produse ilegal

acțiune ( după efectul substanței asupra SNC) :

psiholeptice (care au un efect inhibitor asupra activității SNC) : hipnotice ( barbiturice), tranchilizante;

psihoanaleptice ( care au un efect stimulant asupra SNC) : excitante, psihotone: timoleptice ( IMAO: inhibitor al monoaminodozei, ADT: antidepresive triciclice), amfetamine, metilendioximetamfetamina;

psihodisleptice ( care au efect de dezorganizare a activității SNC) : euforice ( opioide, cocaina), inebriante ( alcool, solvenți), halucinogene ( LSD: , phencyclidina);

Lewin Loius propune o altă terminologie:

– toxice sedative ale spiritului : euphorica : opiul, cocaina;

– îmbătătoare : inebriantia : alcool, eter;

– de iluzionare a simțurilor : phantastica : hașiș, mescalina;

– toxice excitante : excitantia : cafeina, tutun;

5. din punct de vedere medical: cu sau fără potențial de creare a dependenței psihice, fizice sau a toleranței;

6. din punct de vedere legistativ:

-grad major de risc ( cocaina, heroina) : substanțe psihotrope cu un potențial dependogen deosebit de puternic și proprietăți terapeutice absente sau îndoielnice;

-de risc mediu ( marijuana, unele medicamente) : substanțe cu risc de abuz;

7. potențialul de creare a dependenței:

-mare

– redus ( IMAO,ADT);

II.2.2 Clasificarea internațională a drogurilor după legitimitatea utilizării medicale și gravitatea dependenței

●Droguri din categoria I

– fără utilizare medicală și care au cel mai înalt potențial de dependență și abuz :

Heroina

Marijuana ( THC= tetrahidrocanabinol)

Hașiș ( rășina de cannabis)

Metilendioxietilamfetamina ( MDA), Metilendioximetilamfetamina ( MDMA)

LSD ( dietilamida acidului lisergic)

Mescalina

Peyot ( principiul activ este mescalina)

Psilocibina, Phencyclidina

● Droguri din categoria a II-a

– utilizarea legitimă medicală dar și potențial înalt de dependență de abuz :

– Amfetamina

– Cocaina

– Metilfenidatul

– Amobarbital, Pentobarbital, Secobarbital

– Metaqualon

– Codeina

– Fentanil

– Hidrocodon

– Levorfanol

– Meperidina

– Metadona

– Morfina

– Opiu

– Oxicodona, Oximorfona

● Droguri din categoria a III-a

– utilizarea medicală legitimă și potențial de abuz:

– Benzfetamina

– Glutetimida

– Metiprilon

– Paracetamol + Codeină

– Aspirina, Fenacetina ( sau Paracetamol) + Cofeină + Codeină

– Aspirină + Codeină

● Droguri din categoria a IV-a

– utilizare medicală legitimă și potențial mai redus de abuz și dependență:

– Fentermina

– Cloralhidrat

– Clordiazepoxid

– Clonazepam

– Clorazepam

– Diazepam

– Mefobarbital

– Fenobarbital

– Propoxifen

– Meprobamat

II.2.3 Caracteristicile principalelor substanțe psihoactive

II.2.3.1 Substanțe naturale ( opiacee)

OPIU

Papaver somiferum este o plantă de cultură care cunoaște mai multe varietăți. Opiul reprezintă latexul concretizat la aer, recoltat în urma incizării practicate pe suprafața capsulelor de mac ( Papaver somniferum) imatura.

Sydenham T. ( 1680) , medic englez care a preparat tinctura de opiu diluată, a susținut faptul că „ printre remediile pe care Dumnezeu cel atotputernic a binevoit să le dea omului pentru a-i alina suferințele, nu există nici unul atât de universal și de eficient ca opiul”.

În utilizarea medicală, opiul este supus prelucrării pentru a obține opiul medical, cu un conținut standard de alcaloizi. Preparatele de opiu au utilizare limitată în terapie, în prezent, ca analgezice și antidiareice

În Farmacopeea Română ediția X, sunt oficializate următoarele preparate pe bază de opiu:

● Pulberea de opiu ( Opium pulveratum ) : analgezic și antitusiv

● Pulberea de opiu și Ipeca ( Pulvis opii et ipecacuanhae ) : antitusiv și expectorant

● Tinctura de opiu ( Tinctura opii ) : antispastis și analgezic

● Tinctura anticholerina ( Tinctura Davilla ) : antidiareic, antispastic și analgezic

Alcaloizii din opiu fac parte din două grupe structurale :

Alcaloizi cu nucleu morfinanic : morfina, codeina

Alcaloizi cu nucleu izochinolinic : papaverina , narcotina

Formele de prezentare și comercializare a opiului sunt: turte, chifle sau batoane ( moi în stare proaspătă, prin uscare devin sfărâmicioase,cu o culoare care variază de la brun închis la brun cenușiu iar mirosul este aromat).

Modalități de consum: opiul se fumează, în pipe speciale, uneori administrându-se și pe cale orală în pilule, în amestec cu alte droguri. Fumatul opiului are potențial mic de a dezvolta dependența, comparativ cu folosirea intravenoasă a morfinei sau heroinei. Ingerarea duce la efecte mai grave decșt în cazul fumatului.

La consumul repetat, toleranța se instalează treptat, dozele sunt crescute, intervalul dintre două administrări se scrutează. Simptomele de abstinență devin din ce în ce mai severe.

Caracteristicile opiomaniei sunt similare cu cele ale toxocomaniei morfinice în general, dar degradarea fizică și psihică sunt mai lente.

MORFINA

Este principalul agent activ din opiu, concentrația în extract de opiu fiind de 8-14 % ( în medie 10 % ). Morfina brută de pe piața ilicită poate avea diferite concentrații, în funcție de metodele de obținere și procedeele de purificare. Se poate întâlni și sub diferite forme farmaceutice ( comprimate, soluții injectabile, supozitoare ). Se administrează prin injectare, oral ( comprimate), inhalare ( pulberile) și supozitoare.

Se absoarbe rapid după administrarea parenterală sau inhalatorie. Absorbția la nivelul intestinului subțire este lentă și se distribuie mult în rinichi, ficat și splină, fără a se acumula în țesuturi. Cantități mici trec de bariera hematoencefalică ajungând la nivelul SNC. Eliminarea urinară se face în proporție de 90 %, iar aproximativ 10 % se elimină prin fecale. În 4-5 ore se elimină din organism in proporție de 50 % .

În doze terapeutice morfina produce : somnolență, indiferență, micșorarea performanțelor mentale, senzația de căldură. Acțiunea analgezică se manifestă prin anularea aspectului de suferință al senzației dureroase ( creșterea pragului la durere este moderată).

Dozele mari produc bronhospasm ( efect pronunțat la asmatici), hipotermie ( are loc vasodilatația periferică și scade consumul de oxigen) , mioză ( semn important pentru morfinomanie) , iar la dozele mici apare greața și voma .

Morfina se administrează în dureri acute ( postoperator, fracturi, infarct miocardic, edem pulmonar acut) în tratament de scurtă durată, colici biliare rebele și renale, neoplasme ( dureri cronice).

Contraindicațiile administrării morfinei se regăsesc în: limitarea funcției respiratorii ( emfizem, cord pulmonar cronic, astm), insuficiență hepatică severă, hipertiroide, sarcină și alăptare, travalui ( provoacă asfixia nou-născutului), traumatisme craniene, hipertrofie de prostată si pancreatită acută.

Intoxicația acută

În intoxicația subacută victima prezintă stare letargică cu mioză, scăderea tensiunii arteriale, relaxare musculară, la început apare o fază euforică, apoi una deprimată cu somn profund și comă. Intoxicația supraacută evoluează prin comă convulsivă și moarte în 2-3 ore.

Intoxicața cronică

Din punct de vedere clinic apare constipație, anorexie, mioză hiperlactacidemie, anemie ușoară, iar din punct de vedere psihic scad funcțiile intelectuale, instalându-se : melancolia, anxietatea si neîncrederea

Evoluția intoxicației cronice se realizează prin patru etape:

● etapa 1: efectele euforice

● etapa 2: efectele de ezitare

● etapa 3: toleranța crește și se instalează dependența psihică și fizică

● etapa 4: declin psihic și fizic

Dependența de morfină ( morfinomania) include: toleranța , dependența fizică și psihică.

Toleranța se dezvoltă repede , în câteva zile ,când se injectează doze terapeutice mari la interval de 4-6 ore și în câteva săptămâni când se injectează două doze pe zi.

Dependența psihică este favorizată de efectul euforizant și de terenul psihic al subiectului.

Dependența fizică îi constrânge pe dependenți la folosirea continuă a drogului pentru a evita apariția sindromului de abstinență.

Sindromul de abstinență apare la 12 ore de la ultima priză și se dezvoltă progresiv. Debutul sindromului de abstinență se menifestă prin anxietate, rinoree, hipersecreție salivară și lacrimală. Simptomele se atenuează și dispar în 7-10 zile , simptomele reziduale psihice și vegetative pot persista timp îndelungat.

Mamele dependente de morfină dau naștere unor nou-născuți ce pot prezenta simptome de abstinență: iritabilitate, hiperreflexie, tahipnee, căscat, tremor ,diaree, vomă, febră.

CODEINA

Codeina este un alcaloid natural din subgrupa morfinei. Se găsește în opiu în procent de 0,3%, iar absorbirea se face bine după administrarea pe cale orală.

Principala indicație terapeutică a codeinei este ca sedativ al tusei, riscul mic de dependență face posibilă utilizarea în scop foarte larg. În doze terapeutice codeina are efect antitusiv și determină deprimare respiratorie redusă comparativ cu morfina.

Codeina are proprietăți analgezice relativ slabe, fiind mult mai puțin potenă decăt morfina ( o doză de 120mg/ codeină este echianalgezică cu o doză de 10mg/ morfină). Deprimarea centrului tusei este mai puternică decât în cazul morfinei, iar toxicitatea este mult mai mică.

În condițiile utilizării în scop terapeutic ( antitusiv central), poate genera intoxicații acute accidentale prin supradoză. Pe lângă utilizarea legitimă în preparate farmaceutice antitusive, codeina mai este prezentă în preparate ilicite, care administrate oral produc euforie comparabilă cu heroina, cu o durată de 6-8 ore.

Toleranța se dezvoltă mult mai lent comparativ cu morfina, iar riscul de dependență este mic.

II.2.3.2 Opioide de semisinteză

HEROINA ( diamorfina)

Heroina reprezintă un derivat de semisinteză al morfinei ( diacetilmorfina). Heroina este ușor absorbită după administrarea parenterală sau orală. Popularitatea heroinei se datorează faptului că este disponibilă pe piața ilicită a drogurilor și latenței mici a efectelor, după administrarea intravenoasă efectele apar în aproximativ un minut. Preparatele comercializate ating o puritate de 45%, iar inițierea în consumul de heroină se face prin fumat sau prizare . Uneori heroina se fumează în asociere cu cocaina crack, combinație ce poată denumirea de „ speed balls”, care generează euforie mai intensă decât componentele luate separat și creează o dependență marcată.

Forme de prezentare

Heroina din Asia de Sud-Vest are două forme de prezentare:

● pulbere fină , de culare bej-maroniu deschis, cu miros caracteristic de opui, cu un conținut tipic în heroină de 60%

● pulbere fină albă ( sau aproape albă), cu miros mai slab, cu un conținut în heroină de 80-90%

Heroina din Orientul Mijlociu are două forme:

● pulbere bej-maronie, cu un conținut mediu în heroină de 50%

● publere fină albă ( sau aproape albă), cu un conținut în heroină de 70-80%

Heroina de fumat „ Chinese nr. 3” : se prezintă ca un material granulos tare, de culoare cenușie-maronie murdară

Heroina injectabilă „ Chinese nr. 3” : este o pulbere fină, albă, cu un miros slab

Heroina „ Black tar” : se prezintă ca o masă lipicioasă sau tare, de culoare de la maron închis până la negru.

Modalitățile de consum sunt realizate prin: injectare, prizare si fumat. Toate formele de consum dezvoltă dependență.

Concentrația heroinei în sânge depinde de rata de administrare, doza folosită, greutatea corporală, timpul scurs de la ultima doză și de farmacocinetica individuală. Este excretată prin urină, sub formă liberă și conjugată.

Acțiunea toxică

Opiaceele acționează nu numai asupra structurilor centrale ale circuitului recompensei, ci și asupra altor structuri care sunt modulate în mod natural de către endorfine, influențând, indirect nivelele de dopamină.

Intoxicația acută

Efectele heroinei sunt similare morfinei, dar mai brutale și cu o notă specială de impulsivitate.

Efectele care apar pe termen scurt sunt: deprimare respiratorie, confuzie, greață, vomă, avorturi spontane.

Efectele care apar pe termen lung sunt: dependență, boli infecțioase ( HIV/SIDA, hepatite B și C), miocardite, artrite.

Efectul căutat de consumatorii de heroină este „ flash”-ul („ căldura ce urcă din corp către cap”, „ fericire intensă”). Efectele heroinei dispar în 3-5 ore în funcție de doză. Utilizatorii experimentați își administrează 2-4 doze pe zi.

Administrarea heroinei este însoțită de un sentiment plăcut de relaxare, senzație de securitate și protecție, înlăturarea durerii, fricii, foamei, tensiunii sau anxietății.

Doze mai mari produc somnolență, treptat cu creșterea dozei, consumatorul ajunge într-o stare de semiconștiență.

Subiecții care își injectează câteva doze de heroină pe zi oscilează între starea de rău și cea de euforie, spre deosebire de metadonă, în cazul căreia consumatorul, după administrare, rămâne în intervalul de normalitate.

Heroinamanii manifestă variații mari de dispoziție: după o doză de heroină dependenții sunt docili și cooperanți, dar devin iritați și agresivi în timpul sindromului de abstinență. Supradozările sunt frecvente și la subiecții care utilizează heroina concomitent cu alcool, benzodiazepine, cannabis sau amfetamine.

Intoxicația cronică

Toleranța se dezvoltă rapid pentru acțiunea euforizantă, astfel încât consumatorii de heroină ajung să-și crească zilnic doza în funcție de resursele financiare și de posibilitățile de procurare a drogului.

Simptomele sindromului de abstinență apar la câteva ore de la ultima doză de drog, ating un maxim în 24-48 de ore și regresează în aproximativ o săptămână. Simptomele sindromului de abstinență sunt: grețuri, diaree, tuse, lăcrimare, transpirație excesivă, insomnie și senzație de durere dufuză.

Dependența de heroină produce tulburări comportamentale majore și o degradare fizică și psihică a consumatorului.

Rata mortalității în rândul utilizatorilor de heroină este foarte rificată, cazurile letale fiind datorate supradozării, sinuciderilor sau implicării în acte de violență.

Complicațiile consumului cronic de heroină

● hepatice: hapative virale ( agravate de consumul concomitent de alcool)

● pulmonare : pneumonii, abcese pulnomare

● tulburări imunologice

● tulburări neurologice : neuropatii, ambliopie

● alte complicații : necroză venoasă, abcese cutanate, mioză osificantă

● sarcina : probleme de menținere a sarcinii, nașteri premature, sinfromul morții subite a sugarului.

OXIMORFONA

Oximorfona este un puternic analgezic opioid, semisintetic, derivat din tebaină ( opiaceu natural), cu o acțiune de 6-8 ori mai intensă decăt a morfinei.

Oximorfona se prezintă sub formă de cristale sau pulbere albă, inodoră, care poate deveni brună pe măsură ce este expusă la lumină.

Se administrează injectabil sau sub formă de supozitoare.

Supradoza de oximorfonă se caracterizează prin: somnolență, piele rece și umedă, deprimare respiratorie.

HIDROCODONA

Hidrocodona este un opioid semisintetic derivat din opiaceele naturale codeina și tebaina, fiind folosită ca analgezic și antitusiv.

Hidrocodona se frezintă sub formă de: tablete, capsule, sirop.

Se administrează oral ( prin mestecare, prin zdrobire) si prin inhalare.

Simptomele supradozei: piele rece, slăbiciune, pierderea cunoștinței, transpirație, mioză.

Simptomele sindromului de abstinență: neliniște, dureri osoase, insomnie, diaree, mișcări involuntare ale membrelor, panică, frison.

OXICODONA

Oxicodona este un analgezic narcotic, prescris în tratamentul durerilor moderat-severe, fiind un analgezic opioid cu potențial adictiv, sintetizat din tebaină.

Se administrează oral, intranazal, injectabil sau intrarectal.

Efectele secundare sunt: greață, senzația de gură uscată, constipație, slăbiciune generală.

Consumul cronic duce la toleranță, dependență fizică și psihică, cu apariția simptomelor sindromului de abstinență în cazul opririi administrării substanței.

II.2.3.3 Opioide de sinteză

FENTANIL

Fentanilul este un analgezic opioid cu o capacitate analgezică de aproape 80 de mai puternică decât morfina. A fost introdus în practica medicală ca anestezic intravenos, datorită efectelor adverse minime la nivel cardiac.

Efectele bilogice ale fentanilului nu se deosebesc de cele ale heroinei, cu excepția faptului că fentanilul poate fi de sute de ori mai potent în unele acțiuni, fiind vândut adesea ca heroină și ducând la efect de supradoză.

Durata de acțiune este mai scurtă decât a heroinei. Administrarea uzuală este cea intravenoasă, însă, ca și heroina, poate fi fumat și prizat.

În mod particular este mai periculos decât heroina având o acțiune mai energică și poate induce rapid stopul respirator.

METADONA ( sintalgon)

Metadona este un analgezic opiod de sinteză, cu durată lungă de acțiune. Efectul metadonei durează între 24 și 72 ore, în stânsă legătură cu doza administrală și metabolismul fiecăruia.

Absorbția începe la 30 de minute după administrare și sunt necesare aproximativ 4 ore pentru pătrunderea ei în sânge. Se aculumează în ficat, plămâni și țesut adipos înainte de pătrunderea în vase.

Se administrează oral sub diferite forme:

– tablete ( 5mg și fiole de 10mg la 1 ml de fluid)

– pulbere dizolvată în apă

– lichidă

Cand este folosită în doze corespunzătoare în tratamentul de întreținere, nu creează efecte euforice, de sedare sau analgezice.

Dozele se stabilesc individual, pe baza greutății corporale a unei persoane și a toleranței la opiacee.

Administrarea în doze mari determină somnolență sau pierderea cunoștiței. Toleranța și dependența se dezvoltă după un consum repetat și se instalează rapid.

Sindromul de abstinență este asemănător cu cel de la morfinși heroină, se instalează lent și are puține simptome severe. Se caracterizează prin neliniște, instabilitate, slăbiciune, anxietate, febră, frisoane, tahicardie, crampe abdominale, spasme intestinale.

Efectele primelor zile de tratament cu metadonă sunt: umflarea gleznelor/articulațiilor și a picioarelor, artralagii. Scade sensibilitatea, reacția la durere și produce o senzație de bine.

Efectele secundare sunt: slăbiciune generală, euforie, gură uscată, cefaleee, senzația de beție, confuzie, depresie, dificultăți de vedere, erupții cutanate faciale, transpirații, palpitații.

FORTRAL ( pentazocina)

Pentazocina este un opioid sintetic. Au fost raportate cazuri de abuz de pentazocină, ducând la o formă moderată de dependență ( potențialul de a dezvolta dependență este mai pronunțat la administrarea injectabilă).

Pentazocina este folosit în tratamentul durerii ușoare până la cea moderată. Consumatorii de droguri reacționale au realizat că dacă combină pentazocina cu piribenzamina se produce o stare euforică asemănătoare cu cea oferită de heroină. Din cauza creșterii incidenței utilizării abuzive, în comprimatele de pentazocină a fost introdus naloxonul ( antagonist al narcoticelor) pentru a contracara efectele pentazocinei în cazul injectării soluției obținute din comprimate.

METILFENIDAT

Metilfenidatul este un stimultant al sistemului nervos central, o amfetamină din grupul „ aminelor de trezire”, folosit în tratamentul deficiențelor de atenție și hiperactivitate.

Modalități de administrare : oral, intranazal, intavenos. Administrarea injectabilă este o cale mai rară, deoarece granulele din pastile trombozează vasele mici de sânge, ducând la embolii.

Metilfenidatul este recunoscut ca având un potențila de abuz crescut, iar efectele sunt asemănătoare cocainei sau amfetaminelor.

Efectele secundare sunt: dificultăți de adormire, aritmii, alopecie, psihoză toxică.

Efectele fizice includ: complicații cardiovasculare, cefalee, atacuri de panică, tendințe suicidare sau de omucidere.

TRAMADOL

Tramadolul este un analgezic opiod, cu o acțiune intensă, folosit în terapia durerii intense sau moderate, acte sau cronice, în cazul deferitelor manevre diagnostice sau terapeutice,

Formele de prezentare ale tramadolului sunt: soluție injectabilă, soluție orală, comprimate, supozitoare.

Contraindicațiile administrării de tramadol sunt: intoxicația acută cu alcool, barbiturice sau analgezice psihotrope.

În cazul intoxicației simptomatologia este : tulburări respiratori, atacuri de apolexie, confuzie, inconștiență, mioză, vomă, infarct miocardic, comă.

După administrarea în doze crescute ( tratament care nu este condus de un cadru medical) se instalează dependența la tramadol.

La încetarea administrării medicației apare sindromul de abstinență cu următoarele manifestări : nervozitate, panică, insomnii, transpirații, strănut sau tuse, durere sau parestezii la nivelul măinilor sau picioarelor.

Bibliografie:

Cosman, D., Coman,H., ( 2005), Management și tratament în toxocomanii ; Cluj-Napoca, Editura Medicală Universitară „ Iuliu Hațieganu”;

Baconi, D., Bălălău, D., Abraham, P., ( 2008), Abuzul și toxicodependența-Mecanisme, Manifestări, Tratament,Legislație; București, Editura Medicală;

Cristea, A.N., ( 2009), Farmacologie generală, ediția a 2-a; București, Editura Didactică și Pedagogică;

Fulga, I., ( 2015), Farmacologie ,ediția a 2-a; București, Editura Medicală;

Gorun, G.Ș., ( 2003), Paradisuri artificiale: toxicomaniile; București, Editura Viața Medicală Românească;

Prepeliceanu, D., Voicu, V., ( 2004), Abuzul și dependența de substanțe psihoactive: manual pentru studenții în medicină și medicii rezidenți psihiatri; București, Editura Infomedica;

Stroescu, V., ( 1994), Farmacologie; București, Editura All;

Studiul de caz:

Ana este o femeie de 29 de ani, din Cluj cu studii medii, nivel bacalaureat. După terminarea liceului nu s-a angajat, locuia în continuare cu mama ei (fostă maistră la „ Someșul” pensionată), într-un apartament confort I, cu trei camere complet mobilat și utilat. Relația dintre păriți s-a deteriorat cu mult înainte, pe fondul consumului excesiv de alcool al tatălui, ca urmare tatăl Anei, și-a cumpărat un apartament vis-a-vis de apartamentul în care locuia Ana și fosta soție.

Mama Anei, și-a refăcut viața cu un bărbat mult mai tânăr decat ea, cu care se înțelege foarte bine și care nu consumă alcool. Deranjată de această atitudine Ana, s-a mutat la tatăl ei ( inginer constructor, pensionat), într-un apartament confot I, cu două camere complet mobilat și utilat. În acest apartament au început petrecerile, din ce în ce mai dese, cu consum excesiv de alcool, cu tot felul de prieteni „ de ocazie”, din două generații ( al Anei și al tatălui). În perioada petrecerilor Ana ți-a cunoscut soțul, cu care s-a căsătorit după o lună de relație. Din această casătorie a rezultat o fetiță, care însă este mai mult în grija bunicii paterne.

Ana continuă cu viață libertină, cu prieteniile ei cu studenții străini, dar cu o bază materială foarte bună, pentru ea fiind foarte importante toaletele luxoase și mesele elegante cu alimente de calitate și cu mult alcool, neglijând restul obligațiilor ei. Se ajunge la divorț, instanța hotărând să incredințeze fetița fostului soț, care are o situație financiara mult mai bună decât al Anei.

Ana este nevoită să se mute singură în apartamentul surorii ei, care este plecată pentru un timp la muncă în Italia, tatăl Anei, refăcându-și viața. Acest apartament devine un nou „ club” de petreceri neîntrerupre cu mult consum de alcool. Utilitățile și hrana zilnică îi sunt suportate și oferite de către mama și sora plecată. În asemenea stil de viață, fostul soț îi interzice fetiței să-și viziteze mama.

După o onomastică ținută cu mult fast și cu mulți invitați, în apartamentul tatălui, Ana are o tentativă de sinucidere: se aruncă de pe balconul apartamentului, situat la etajul trei. Rămâne în viață însă este paralizată de la brâu în jos

În timpul spitalizării este supusă la mai multe intervenției chirurgicale, deosebit de complicate si dureroase post-operatorii. I se administrează Tramadol, iar adicția se instalează foarte repede. La ieșirea din spital i se eliberează rețetă pentru Tramadol, deci procurarea ei contra cost,nu este o problemă. În astfel de condiții,îngrijirea ei este dificilă, iar mama nu își poate asuma o asemenea responsabilitate. Se fac formele legale către Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Direcția de Asistență Socială si Medicală, pentru angajarea unei persoane dispuse sa o îngrijească.

Pe fondul petrecerilor nocturne, cu mulți prieteni din cartier, cu somn prelungit în timpul zilei și cu pretenția zilnic manifestată pentru procurarea și administrarea de Tramadol, persoanele care ajung să o îngrijească se schimbă mereu, majoratea neputănd să facă fată pretențiilor și manifestărilor.