CONSUMUL DE DROGURI DEVIAN Ă SOCIALĂ Ț [615988]

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMISOARA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
REFERAT
„CONSUMUL DE DROGURI – DEVIAN Ă SOCIALĂ Ț ”
COORDONATOR TIIN IFIC Ș Ț
Prof. Drd. tefan Buzărnescu Ș
REFERENT
Vadim Constantin Iliescu
TIMIȘOARA

2012
2

CAPITOLUL I
NOȚIUNI INTRODUCTIVE
Motto: ,,Te răscolesc amarnice ispite, iar cinstea, ca nisipul, sub talpă ți se surpă”.
(Valeriu Butulescu)
I.I. NO IUNEA DE DEVIAN Ă SOCIALĂ Ț Ț
Ca noțiune larg utilizată în sociologia contemporană, noțiunea de devianță
desemnează, în înțelesul său cel mai general, îndepărtarea, abaterea sau noncomformismul
indivizilor față de normele și valorile sociale. În acest sens, se consideră că devianța este
alcătuită din acele comportamente care violează normele (scrise sau nescrise) ale societății
sau ale unui grup social. Deci, un comportament deviant este un comportament “atipic”,
care se abate de la poziția standard și încalcă normele socialmente recunoscute și acceptate în
cadrul unei anumite societăți.
Criteriile de clasificare a devianței sunt multiple. Cele mai frecvente criterii de
clasificare țin de:
a) natura devianței:
• devianța pozitivă, care se referă la finalitățile pozitive ale unui act
deviant (inovația, invenția);
• devianța negativă , îndreptată contra valorilor unui grup social
(infracțiunile)
b) forma de manifestare a devianței:
• devianța “deschisă”, identificată de agențiile de control social;
• devianța “ascunsă”, care caracterizează cel mai des “patologiile
sexuale” sau actele de corupție
c) tipul de devianță:
• devianța penală (infracțiunile);
• devianța sexuală (delictele sexuale);
• devianța politică (terorismul);
• devianța religioasă (fanatismul);
• devianța autoagresivă (suicid, consumul de droguri);
• devianța familială (maltratarea)
3

d) caracterul individual sau de grup al devianței.
Spre deosebire de devianța strict “individuală”, cea de “grup” implică socializarea în
cadrul unor subculturi deviante, la baza cărora stau anumite norme, valori și stiluri de viață
(cazul organizațiilor criminale, al rețelei prostituției și al vânzării de droguri).
e) caracterul “normal” sau “patologic” al actului de devianță comis.
Devianța așa-zis “ normală” este considerată de cea mai mare parte a membrilor
grupului social sau a societății ca o practică firească, deoarece este manifestată sau practicată
de largi segmente de populație (fumatul, consumul de alcool, sexualitatea premaritală).
Spre deosebire de devianța normală, devianța patologică intră în conflict cu morala
publică și normele sociale, amenințând stabilitatea și securitatea socială a grupurilor. Din
această categorie face parte delincvența, care implică reacții puternice de control social.
I.II. NOTIUNEA DE DROG
Prin drog (cuvânt de origine olandeză „droog”) se înțelege, în sens larg, orice
substanță utilizată în terapeutică, datorită unor proprietăți curative, dar al cărei efect este,
câteodată, incert și nociv pentru organismul uman. Această definiție este prea vagă și poate
include, în general, toate medicamentele.
De reținut ca o curiozitate faptul că numele de drog îl poartă și două plante – un arbust
cu flori galbene (Geuista Albida) și o plantă târâtoare, din familia leguminoaselor, ce crește
prin pășunile montane (Geuista Oligosperma) – fără ca ele să dețină proprietățile specifice
conferite de alcaloizi și să fie supuse controlului internațional, precum drogurile propriu-zise.
Definind drogul, trebuie să consemnăm și sensul clasic al termenului. Potrivit
definiției date de Organizația Mondială a Sănătății, drogul este acea substanță care, odată
absorbită de un organism viu, poate modifica una sau mai multe funcții ale acestuia.
Din punct de vedere farmacologic, drogul este substanța utilizată de medicină, a cărei
administrare abuzivă (consum) poate crea o dependență fizică și psihică ori tulburări grave ale
activității mentale, percepției, comportamentului etc.
Criteriile de clasificare a drogurilor sunt multiple. Cele mai frecvente criterii sunt:
a)după originea lor:
• naturale – adică obținute direct din plante ori arbuști: opiul și
opiaceele, extrase din latexul macului opiaceu; cannabisul și rășina, produse ce
4

se pot realiza din planta Cannabis Sativa; khatul; frunzele de coca și derivații lor;
alte plante cu proprietăți halucinogene.
• semisintetice – realizate prin procedee chimice pornind de la o
substanță naturală, extrasă dintr-un produs vegetal: heroina, L.S.D.
• sintetice – elaborate în întregime prin sinteze chimice: hidromorfina,
petidina, metadona, mescalina, psylogina.
b) după efectele lor :
• toxicele sedative ale spiritului (euphorica): opiul și alcaloizii săi,
cocaina;
• toxicele îmbătătoare (inebrantica): alcoolul, eterul,
• toxicele ce iluzionează simțurile (phantastica): hașișul, mescalina.
• toxicele excitante (excitantica): cafeaua, tutunul.
Această diferențiere după efectele fiziologice pe care le produc toxicele nu este atât
de riguroasă pe cât ar părea la prima vedere, iar anumite produse sunt, urmărind fazele
acțiunii lor, pe rând excitante și producătoare de ebrietate, apoi stupefiante (alcoolul,
hașișul etc.).
Am urmărit o prezentare generală a substanțelor, indicând toleranța și efectele pe termen
lung ale acestora. Iată enumerarea acestora și câteva trăsături caracteristice:
A. OPIACEE
Opiaceele sunt substanțe naturale, semisintetice sau sintetice caracterizate în principal,
prin acțiune analgezică, narcotică, antitusivă, antispastică, euforizantă și toxicomanogenă.
•Opiul
Opiul se extrage din capsula macului opiaceu – Papaver somniferum . Macul opiaceu
(Papaver somniferum album) este o plantă erbacee, a cărui tijă verzuie poate atinge înălțimea
de 1,5 m. După 3 sau 4 luni de la însămânțare, macul ajunge la maturitate, floarea sa având
petale de culoare alb strălucitoare sau albe și roșii. După ce petalele cad, se formează capsula
de mac ce conține semințe oleaginoase, folosite drept un aliment valoros.
Morfina a fost izolată din opiu la începutul secolului al XlX-lea și a fost denumită
după zeul grec al somnului-Morpheus, ea este alcaloidul principal care se extrage direct din
macul alb sau din produsul intermediar. Se prezintă sub forma unei pulberi pufoase, având o
5

culoare ce variază între alb murdar sau galben și maroniu. Opiaceele și în mod special
morfina s-au dovedit a fi foarte folositoare pentru efectele lor analgezice și anestezice.
•Heroina
Cel mai periculos și care duce la dependența cea mai puternică dintre narcotice este
heroina. Ea este produsă printr-o alterare chimică a morfinei și este de 2-3 ori mai puternică
decât morfina. Constituie în multe țări o problemă majoră, nu numai pentru faptul că duce
extrem de rapid la dependență și este foarte periculos, dar împreună cu cocaina și
metamfetaminele deseori stau la baza unor acte criminale precum spargeri, jafuri, furturi,
prostituție, pentru a-și întreține obiceiul.
•Fortralul
Analgezic opioid; injectat, 30-60 mg au acțiune analgezică similară cu 10 mg morfină,
iar oral, 50 mg sunt echianalgezice cu 60 mg codeină; efectul se menține 3-5 ore. Are acțiune
sedativă marcată, deprimă respirația (dar mai puțin decât morfina).
Codeina este utilizată în medicină ca antitusiv, analgezic și antidiareic, în jargon este
denumită T-threes, școlarul sau sirop. În doze mici, pe termen scurt, dă o ușoară senzație de
euforie, amețeală, plutire, gură uscată, constipație, retenție urinară, greață.
B. STIMULENTE
•Cocaina
Cocaina este o substanță naturală ce este extrasă din frunzele unei plante originare din
America de Sud, numită Erythroxylon Coca sau arborele de coca, este un alcaloid cu
proprietăți psihostimulante, a cărei utilizare poate genera o toxicomanie . Dați fiind diferiții
factori de mediu, conținutul în cocaină al frunzelor de coca diferă de la 0.1-0.8 .
•Crack-ul
Crack-ul este o cocaină bază, derivată din pudra de cocaină. Spre deosebire de
procesul de obținere al cocainei, cel de obținere al crack-ului din cocaina pudră nu implică
folosirea unor solvenți inflamabili.
Utilizarea îndelungată a crack-ului poate cauza iritabilitate extremă, paranoia,
convulsii sau moarte .
6

C. CANNABIS ȘI DERIVAȚI
•Cannabis Sativa
Cannabis Sativa (cânepa indiană) face parte din familia Cannabinaceae. Este o plantă
care atinge o înălțime între 1 – 5 m, crește în condiții de climat cald și umed. În mod obișnuit,
vârfurile florale ale plantei femele și frunzele alăturate sunt acoperite de o rășină. Planta se
adaptează foarte bine la diverse condiții de cultivare.
•Hașișul și marijuana
Hașișul și marijuana se fumează în formă pură sau în amestec cu tutun (fumatul de
drog este mai periculos pentru organism având o acțiune de 2 – 3 ori mai toxică decât
produsul ingerat). Inhalate profund cu fumul, substanțele active sunt absorbite de organism
prin capilarele pulmonare.
D. DROGURILE SINTETICE (DESIGNER DRUGS) .
•Ecstasy
Principalele droguri sintetice care se identifică în traficul și consumul de droguri, sunt:
ecstasy (X.T.C.) , methadona, morfina, codeina, heroina, derivații de amfetamina. Ecstasy
este un așa numit „designer drugs” (drog proiectat) cu acțiuni din grupa drogurilor
stimulatoare și halucinogene fiind atribuit grupei entactogenelor (droguri care au ca efect
producerea sentimentului de fericire). Inițial, numele de ecstasy a fost atribuit drogului
MDMA (3,4 -metilen – dioxid -nealamfetamina), o substanță sintetică pură.
E. HALUCINOGENE
•LSD (acronim de la dietil-amina lisergic LSD 25)
LSD-ul reprezintă inițialele denumirii din limba germană, utilizată pentru dietilamida
acidului lisergic (Lyserg-Saure Diethylamid). Uneori, este denumit și LSD-25, datorită
faptului că acest produs a fost izolat al 25-lea dintr-o familie de 27.
Este un drog semisintetic, cu proprietăți halucinogene, obținut din “cornul secarei” – o
ciupercă parazită a secarei.
7

•Dom (STP)
Dom (STP): a fost elaborată de către firma americană DOW- Chemical – aceeași
companie care produce Napalm-ul. Dom sau STP este o amfetamină modificată chimic. În
doză redusă produce efecte de genul Speed-ului, în timp ce în doze mai mari, efectul este mai
degrabă „despeed-trip”. „Speed-trip-ul” oferă tocmai contrariul experienței căutate în cazul
abuzului de LSD. Se caracterizează printr-o neliniște chinuitoare, însoțită de agitație fizică,
stări intense de anxietate și o durată lungă (72 de ore!) .
F. AMFETAMINE
Amfetaminele sunt substanțe sintetice, descoperite în 1910, care înglobează în
termenul comun: amfetamine, metamfetamine și dextroamfetamine.
G. SEDATIVE ȘI SOMNIFERE
•Tranchilizante
Pe piața medicamentelor psihotrope se găsesc, în principal, următoarele tranchilizante:
lexotanil, librium, valium, tranxilium, tavor, nobrium, mogadan, adumbran, praxiten,
demetrin, rohypnol. Tranchilizantele cel mai frecvent utilizate fac parte din categoria
renzodiazepinelor.
•Somnifere
Principalele clase de somnifere sunt: barbiturice (de ex.: Luminai), bromuri (de ex.
Adalin), cloralhidrat/paraldehyd (de ex. Chioralduraf), alte categorii de substanțe (de ex.
Distraneurin), preparate combinate periculoase (de ex. Mandrax).
H. INHALANTE
Tot ce produce fum sau se află sub formă de vapori ce pot fi inhalați și produce “stare
de high” se numesc inhalanți. Sunt multe tipuri de inhalanți, incluzând oxizi de azot, azotați
de amil, butii, diluanți, solvenți, sprayuri cu vopsea, hidrocarburi precum gazolina, lipici,
fumul multor chimicale de uz casnic (fixativ, corector de mașină de scris, acetonă etc.) ce pot
fi inhalate pentru a produce starea de high.
8

•Alcoolul
Alcoolul acționează predominant asupra sistemului nervos al omului, mai ales pe
centrii ce coordonează funcțiile cerebrale complexe cum ar fi conștienta și emoțiile, și mai
puțin pe funcțiile inferioare, vegetative. Cât de tare este și cât de mult ține acest efect, depinde
de concentrația de alcool din organism (alcoolemia) și se măsoară în grame de alcool la litrul
de sânge. Cele mai multe decese survenite în urma unei intoxicații etanolice au evidențiat o
alcoolemie cuprinsă între 1,8 și 6,7 grame/l. Concentrațiile letale sunt cuprinse între 5,0 și 8,0
g/l; 90% dintre persoanele ce prezintă aceste valori decedează.
•Tutunul
Dependența de nicotină trebuie tratată ca o boală cronică. Ea este un fenomen bio-
psiho-social complex în care intervin factori generici, famacologici, psihologici și de mediu,
care combinați, duc la consumul de tutun cronic și tenace .
Oprirea bruscă a fumatului conduce la starea de sevraj cu toate consecințele ei. Pentru
eliberarea organismului de nevoia de tutun, fără efectele fizice ale lipsei, toxicomanii pot
apela la un sevraj sub control medical .
I. DROGURI DE PETRECERE (PARTY DRUGS)
•"Poppers"
Forma de consum: Poppers se inhalează și în nici un caz nu se ingerează. Efectul
stupefiant se instalează după 3-5 minute.
"GHB, Fantasy, LiquidE, LiquidX "
Substanța: GHB (gama-hidroxi-butiratul) este o substanță naturală, produsă și de
organismul uman. Concentrația maximă este la nivelul creierului, motiv pentru care se
presupune că ar avea rol de transmițător la acest nivel.
J. SOLVENȚII
Solvenții volatili sunt substanțe chimice, sintetice, care au proprietatea de a solubiliza
grăsimile și numeroase substanțe lipofile. Substanță activă o reprezintă hidrocarburile
aromatice sau alifatice .
9

CAPITOLUL II
PROBLEME SOCIALE
Drogul în sine constituie o problemă socială gravă, deoarece pe langă faptul că
afectează consumatorul, afectează într-o mare măsura și pe apropiații acestuia. Consumul de
droguri a pătruns în toate mediile sociale și zonele geografice, afectând milioane de oameni,
personalități ale vieții politice, culturale, sociale, despre care mass-media informează adeseori
opinia publică.
Variația consumatorilor de droguri poate fi explicată prin invocarea mai multor factori
determinanți cum sunt starea economică, eficiența mecanismelor de control social,
oportunitățile.
Cea mai mare parte a populației analizează problema consumului de droguri dintr-o
triplă perspectivă: personală, morală si socială.
Deși prima tendintă este de a considera perspectiva personală ca fiind cea mai
importantă, la o prima analiză ajungem la concluzia că perspectiva socială este cea care le
conduce și pe celelalte, fiind punct de plecare și pentru celelalte două. De asemenea,
consumul de droguri nu poate fi considerat ca o problemă strict personală, atata timp cât acest
flagel tinde să acapareze cât mai mulți oameni din toate păturile sociale, având capacitatea de
a deveni o catastrofă a omenirii. De aceea, implicarea statului, a bisericii, a școlii și a familiei
în educarea tinerilor a devenit primordială în lupta prin prevenire.
A. Impactul consumului de droguri la nivel de individ
Potrivit definiției Organizației Mondiale a Sănătății, folosirea excesivă, continuă sau
sporadică a drogurilor, incompatibilă sau fără legătură cu practica medicală, este considerată
drept consum ori abuz.
Acestea pot fi folosite de indivizi în mod:
– excepțional, constituind în sine operațiunea propriu-zisă de a încerca o dată sau de
mai multe ori un drog, fără a continua această practică;
– ocazional, folosire a drogurilor în formă intermitentă, fără a se ajunge până la
dependență fizică sau psihică;
– episodic, folosirea drogurilor într-o anumită împrejurare;
– simptomatic, folosirea drogurilor caracterizată de apariția și instalarea dependenței.
Dependența este o formă de consum voluntar, abuziv, periodic sau cronic de substanțe
dependogene, dăunătoare atât individului, cât și societății, fără a avea la bază o motivație
10

medicală, spre deosebire de farmacodependențele clasice, legitime, care sunt prin originea lor
terapeutice ori paramedicale.
Din punct de vedere farmacologic, conform definiției date de Organizația Mondială a
Sănătății, prin dependență trebuie să înțelegem „starea psihică sau fizică ce rezultă din
interacțiunea unui organism și a unui medicament caracterizată prin modificări de
comportament și alte reacții, însoțite totdeauna de nevoia de a lua substanța în mod continuu
sau periodic pentru a-i resimți efectele sale psihice și uneori pentru a evita suferințele.”
Dependența psihică (sinonim fiind psihodependența) – constă dintr-o stare psihică,
particulară, manifestată prin dorința imperioasă și irezistibilă a subiectului de a continua
utilizarea drogului și de a înlătura disconfortul psihic. Dependența psihică se întâlnește în
toate cazurile de dependență, cu anumite particularități, pentru fiecare drog în parte, putând fi
însoțită ori nu de dependență fizică și toleranță.
Dependența fizică este rezultatul administrării îndelungate a unui drog. Ea se
manifestă evident în cazurile când are loc reducerea marcată a dozelor, întreruperea
completă a administrării sau amânarea acesteia peste limitele suportabile ale organismului,
situ- ații ce generează o serie de tulburări fizice. În ansamblul lor, aces- tea îmbracă aspectul
sindromului specific toxicomanilor, cunoscut sub numele de sindrom de abstinență (servaj).
Or, sindromul de abstinență nu ține doar de simpla întrerupere a administrării drogului.
Simptomologia abstinenței apare atunci când s-au epuizat rezervele trofice-energetice ale
organismului, care se manifestă prin perturbări grave ale echilibrului și ale capacității de
reglare neuro- endocrino-umoral-metabolică-moleculară exercitată de sistemele
neuromediatorilor. Simptomele de abstinență în toate toxicomaniile au caracterul unei
hiperfuncții compensatorii hipersimpaticotonice (energotrope) care este exprimată clinic prin
dilatarea pupilară, grețuri, anorexie,hiperglicemie,intensăstaredeneliniște
psihomotorie.
Servajul, în ceea ce privește anumite droguri, este nespus de greu de suportat de
organism și în această situație, pentru a-i înlătura efectele neplăcute, consumatorul recurge la
o nouă administrare. Modul de manifestare a dependenței fizice, respectiv a sindromului de
servaj, diferă în funcție de drog, atât în ceea ce privește natura simptomelor, cât și intensitatea
acestora. Astfel, ea este mai accentuată la opiacee și la barbiturice, dar este moderată sau
poate să lipsească la formele de dependență create de celelalte droguri.
Organizația Mondială a Sănătății precizează încă din 1973 că riscul instalării
farmacodependenței la un individ rezultă totdeauna din acțiunea conjugată a trei factori:
a) particularitățile personale ale subiectului;
b) natura mediului social-cultural general și imediat;
11

c) proprietățile farmacologice ale substanței în cauză, în corelație cu cantitatea
consumată, frecvența utilizării și modul de utilizare (ingerare, inhalare, fumare, injectare
subcutanată sau intravenoasă).
Dependența care nu este dobândită în mod accidental pe parcursul vieții individului se
numește dependență naturală . Această dependență survine o dată cu nașterea individului, în
cazul în care mama sa este toxicomană. Este un trist adevăr, dar trebuie să știm că cele mai
recente victime ale abuzului de droguri sunt nou-născuții. Din această cauză, la ora actuală,
unul din zece copii aduși pe lume riscă să decedeze ori prezintă grave malformații, întrucât
mama sa a consumat droguri în timpul sarcinii.
Organizația Mondială a Sănătății a stabilit (la 1964) că există atâtea tipuri de
dependență câte droguri sunt, acestea fiind: dependența de tip morfinic, dependența de tip
cannabis, dependența de tip cocainic, dependența de tip amfetamnic, dependența de tip
solvent etc.
▪ Dependența de tip morfinic .
Prototipul acestui tip de dependență este morfina, caracteristică tuturor opiaceelor.
Opiaceele se consumă prin diferite modalități: fumat, ingerat, injectat, în băuturi și alte
produse. Dependența de tip morfinic poate fi concomitent psihică și fizică, însoțită și de
toleranță. Opiaceele acționează în mod deosebit asupra sistemului nervos central și în anumite
doze exercită asupra acestuia efecte euforizante, în timp ce dozele mai ridicate dau
consumatorului o stare de somnolență, mai mult sau mai puțin profundă, însoțită de vise.
Dependența psihică instalată în legătură cu efectele euforizante este puternică și se manifestă
nemijlocit prin dorința irezistibilă de a reutiliza drogul. Treptat, organismul devine tolerant,
astfel încât efectele euforice sunt abia perceptibile la dozele obișnuite.
Paralel cu dependența psihică și toleranța se instalează și dependența fizică. Aceasta se
manifestă pregnant la întreruperea administră- rii drogului prin instalarea sindromului de
abstinență. Servajul morfinic este greu de suportat, de aceea, alături de dependența psihică,
dependența fizică devine cea de-a doua cauză majoră care va determina subiectul la reluarea
consumării drogului.
Sindromul de abstinență la opiacee apare după câteva ore de la ultima administrare,
manifestându-se pe termen scurt, prin deprimare, tremurături musculare, dureri, slăbiciune
fizică, insomnie, agitație, greață, crampe musculare și abdominale, creșterea tensiu- nii,
accelerarea respirației, confuzie, apatie, slăbire, sterilitate, edem pulmonar, colaps.
Tulburările cardiace sunt severe, putând fi însoțite de prăbușirea tensiunii arteriale până la
colaps. Manifestă- rile neuropsihice sunt accentuate și duc la instalarea unei psihoze grave.
12

Gradele de intensitate ale dependenței și toleranței, precum și timpul necesar instalării
acestora sunt determinate de natura opi- aceului, de dozele utilizate și calea de administrare,
fapt pentru care acest tip de toxicomanie se poate clasifica în: foarte severă, severă și
moderată.
▪ Dependența de tip cannabis
Apare prin consumul produselor pe bază de cannabis, care se caracterizează prin
dependență psihică și toleranță, fără a fi prezentă dependența fizică, aceasta survenind doar în
cazurile de consum masiv.
Persoanele dependente de substanțele produse pe bază de cannabis trec prin
următoarele etape:
1) etapa de excitație euforică , atunci când individul percepe în organismul său o stare
de biatitudine fizică și psihică, însoțită de o stare de veselie (de aici și denumirile date
cannabisului de „iarbă nebună” și „provoacă râsul”);
2) etapa în care apar halucinațiile , corpul este perceput anormal, parcă deformat;
obiectele din jur își schimbă formele, mâinile și picioarele par grele, capul umflat, memoria
este tot mai slăbită, pupilele sunt dilatate, iar sensibilitatea la lumină devine din ce în ce mai
accentuată;
3) etapa, extrem de dificilă, dar în care are loc revenirea subiectului de pe tărâmul
ireal pe cel real pe măsură ce efectele drogului dispar. Regăsirea este însoțită de somnolență,
o apatie ternă în care individul meditează ofuscat asupra trăirilor avute sub imperiul
drogului;
4) etapa în care organismul manifestă o mare nevoie de somn ; este agitat, însoțit de
delir, coșmaruri, o stare de rău general, de dezorientare, ce poate persista zile sau chiar
săptămâni de la utilizare. Consumul repetat duce la instalarea dependenței psihice ca-
racterizată prin tendința nestăpânită de a le reutiliza. Starea de obișnuință îl determină pe
consumator să mărească dozele și numă- rul administrării acestora. Consumul cronic este
cunoscut și sub numele de cannabinism, fiind dăunător pentru organism, întrucât afectează
funcțiile creierului și ale altor organe vitale cum ar fi plămânii, laringele, glandele
endocrine, aparatul de reproducere. Scade, totodată, imunitatea organismului față de infecții
și unele boli. Cele menționate constituie argumente convingătoare că este greșit a crede că
preparatele de tip cannabis fac parte din categoria drogurilor ușoare și inofensive pentru
organism. Din contra, ele pot constitui, la un moment dat, o cale de acces de la drogurile slabe
spre drogurile mai tari.
13

▪ Dependența de tip cocainic (sinonim: cocainomanie)
Se caracterizează, la rândul său, prin dependența psihică puternică ce se instalează
rapid, cât și prin toleranță. În cazul consumului de cocaină, dependența fizică este mai puțin
accentuată, iar uneori poate fi chiar absentă totalmente.
Cocaina dă naștere la o serie de tulburări psihice. Astfel, în organismul toxicomanului
își face loc euforia, un sentiment de putere fizică deosebită. Activitatea mentală se
accentuează, apare o exaltare, logoree, agitație. Senzațiile de foame, oboseală, de somn sunt
înlăturate. Această fază, numită cocada, durează 1-2 zile, după care își face apariția cea de-a
doua etapă, caracterizată printr-o stare de depreciere generală. Își fac apariția depresia,
suspiciunea, insomnia, halucinațiile vizuale, senzațiile tactile aberante, delirul, agresivitatea.
Consumatorul face apel la o nouă doză de cocaină pentru a resimți starea euforică inițială.
Consumul repetat induce dependență psihică și instalează toleranță, în special față de
efectele sale euforice. Consumul repetat și dozele crescânde accentuează intoxicația cronică a
organismului, aceasta manifestîndu-se prin tulburări psihice grave, cu tendințe de sinucidere
sau de agresivitate față de cei din jur. Moartea poate surveni în urma complicațiilor cardiace și
pulmonare, a bolilor infecțioase, contactate în urma slăbiciunii avansate a organismului sau
atunci când se folosesc la injectare seringi nesterilizate, ori din cauza suprainfecțiilor instalate
în urma scăderii capacității de apărare a organismului. Cocainomanii pot fi identificați în
societate cu ușurință după aspectul cartilagiului nazal care este inflamat, erodat sau perforat
atunci când drogul este prizat, paloare accentuată a feței, pupile dilatate, tremuratul de
nestăpânit al extremităților, stare de slăbiciune avansată din cauza lipsei poftei de mâncare.
▪ Dependența de tip amfetaminic
Se caracterizează prin dependență psihică care apare cu un grad de manifestare minor
și prin toleranță accentuată.
Amfetamina face parte din categoria stimulentelor cu efecte directe asupra sistemului
nervos central. Impulsionarea activității mentale constă în inducerea unei stări generale de
bună dispoziție, în dispariția senzațiilor de oboseală și de foame, în stimularea activității
motorii. Amfetaminele sunt consumate prin ingerare (sub formă de comprimate, capsule)
sau prin injectare, singure sau asociate cu alte droguri. Dependența psihică este întreținută de
dorința intensă de a se retrăi starea euforică. Toleranța se instalează curând și este accentuată.
Consumul repetat conduce la intoxicarea progresivă a organismului ale cărei manifestări se
caracterizează prin iritabilitate, agitație, stare de panică, tulburări de vorbire, accelerarea
pulsului și bătăilor inimii, dureri violente de cap. La numai câteva săptămâni de consum se
dezvoltă o psihoză toxică cu manifestări asemănătoare cu cele de schizofrenie, însoțită de
14

halucinații auditive, vizuale, tactile. Apare deseori o senzație de panică cu tentativă de
sinucidere. Agresivitatea este crescută, determinând săvârșirea de acțiuni grave, fapte ce
caracterizează adesea consumatorii de amfetamină. Pentru combaterea stării de rău general
indusă de amfetamină aceasta este asociată de toxicomani cu heroina sau barbiturice, pentru a
reduce agitația și hiperexcitabilitatea, dar aceasta conduce la politoxicomanie plus
dependență creată de ambele droguri, având astfel efecte mult mai dezastruoase asupra
organismului individului ce recurge la acest melanj.
▪ Dependența de tip solvent
Este creată de substanțe din categoria solvenților, care sunt produse chimice volatile la
temperatura ambiantă și ai căror vapori, odată inhalați, produc efecte asemănătoare alcoolului
și anestezicelor.
Vaporii solvenților inhalați trec prin plămâni și ajung cu rapiditate în creier, încetinind
ritmul respirator. Inhalările repetate pot duce la pierderea simțului de orientare, a controlului
sau chiar a cunoștinței. Efectele vaporilor de solvenți se manifestă imediat, dacă se renunță la
inhalare, și pot să dispară între câteva minute și jumătate de oră; subiecții însă vor resimți
dureri de cap timp îndelungat, nu se pot concentra, sunt apatici, obosiți. Un consum repetat de
solvenți pe o perioadă îndelungată de timp poate leza moderat funcțiile cerebrale, în principal
controlul asupra mișcărilor. Se dezvoltă totodată și o toleranță a organismului, însă de această
dată dependența psihică nu constituie o problemă notabilă.
Tipurile de dependență prezentate mai sus ne permit să cunoaștem urmările
dezastruoase asupra organismului, să conștientizăm că utilizarea acestor substanțe nu poate fi
tratată simplist, ca un joc sau curiozitate copilărească. Uneori chiar și o singură încercare a
unui drog creează dependență, ceea ce se soldează în majoritatea cazurilor cu distrugerea
personalității.
B. Pericolul abuzului de droguri pentru societate
Acest pericol se manifestă sub mai multe aspecte, dintre care vom menționa
următoarele:
1.Consecințele nefaste în plan demografic
Aspectul demografic este unul dintre cele mai importante ale vieții sociale, ale unei
societăți umane. „A avea urmași” este de cele mai multe ori unul din scopurile principale
15

pentru care se căsă- toresc două persoane de sex opus. Asigurarea „schimbului de mâi- ne”
este o activitate de primă importanță în cadrul politicii sociale a oricărui guvern.
Consumul de droguri reprezintă un pericol demografic deosebit, atât în ceea ce
privește natalitatea, cât și mortalitatea. În primul rând, consumul de droguri provoacă o
diminuare a fertilității. În al doilea rând, în cazul femeilor gravide, folosirea drogurilor este
catas- trofală pentru făt. Se știe că drogurile provenite din categoria opiace- elor pătrund cu
ușurință în placentă, determinând perturbări ale evoluției fătului, provocând o vasoconstricție
accentuată. Drogurile opioide fac să crească prin sinergie toate efectele depresive pe care le
exercită asupra sistemuluinervoscentralconsumulde barbiturice,
tranchilizante etc. Această sinergie poate antrena la făt o gravă depresiune respiratorie,
hipotermie, comă și chiar moartea.
Drept urmare a consumului de droguri, 80% din nou-născuți manifestă fenomene de
asfixie, hemoragii intracraniene, hipoglicemie ori se nasc subdezvoltați și subponderali.
Mortalitatea la această categorie de copii este, de regulă, mai mare față de cea a copiilor
născuți de mame netoxicomane. Consumul de droguri pe timpul gravidității de asemenea
provoacă mutații genetice, dând naștere la adevărați monștri – atât fizici, cât și psihici.
În ceea ce privește o altă variabilă demografică – mortalitatea, aceasta are dimensiuni
mult mai mari în cazul toxicomanilor, fie ca urmare a supradozelor sau a efectelor nefaste ale
acestor sub- stanțe în timp, fie ca urmare a îmbolnăvirii de SIDA, ca urmare a folosirii unor
ace de seringă infectate. Astfel, ca urmare a supradozelor, în Franța au murit în 1999
peste 860 de persoane, în Polonia – 982, în Bulgaria – 29 de persoane, în România – 535 de
persoane, în Moldova – 183 de persoane. Acest fenomen este deosebit de îngrijorător din
perspectiva viitorilor ani, căci actualmente nu i se cunosc adevăratele dimensiuni, nu există o
statistică clară și precisă ce ar scoate în vileag numărul celor decedați din cauza drogurilor.
Efectele nefaste ale drogurilor sunt multiple, iar modul în care ele produc moartea pare a fi, de
cele mai multe ori, unul natural. Astfel, foarte mulți medici se mărginesc a constata doar
simplul fapt că pacientul ar fi decedat în urma unui stop cardiac sau respirator, neinvestigând
dacă acestea nu sunt cumva urmare a unei supradoze de drog. De asemenea, sunt înregistrate
multe si- nucideri în baza consumului de droguri.
În ceea ce privește infectarea cu virusul SIDA ca urmare a administrării drogurilor pe cale
intravenoasă, este alarmantă frecvența crescândă a îmbolnăvirii copiilor născuți de mamele
infectate. De cele mai multe ori, aceste cazuri se întâlnesc în Africa. Circa 80% din cazuri au
la bază aplicarea directă sau indirectă a drogurilor.
2.Copiii – victimele inocente
16

Un aspect important al pericolului demografic îl constituie consumul de droguri de
către copii. În unele țări de pe glob opiomania este un fenomen curent nu numai la persoanele
adulte, ci și la copii.
Astfel, în Pakistan, unii părinți dau copiilor o soluție obținută în urma fierberii
capsulelor de mac, de asemenea li se administrarează doze de opium pentru a-i calma, dar, de
fapt, are loc o anesteziere totală a acestor copii pe perioade lungi. Aceste practici sunt foarte
dăunătoare, deoarece copiii respectivi sunt viitorii toxicomani; totodată, consumând droguri
de la o vârstă fragedă, ei pot muri de tineri, ceea ce va spori fenomenul de îmbătrânire a
populației.
Una din cauzele principale ale consumului de droguri la copii o constituie
dezorganizarea familială. Astfel, copiii rămași pe drumuri datorită destrămării familiilor din
care fac parte sau „educației” proas- te pe care o primesc cad ușor pradă traficanților de
droguri, devenind nu doar simple marionete în mâinile traficanților, dar și potențiali
toxicomani.
3. Consumul de droguri și criminalitatea organizată
Criminalitatea legată de consumul de droguri a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare
aberantă. Motivele, care îi determină pe toxicomani să comită infracțiuni, pot fi grupate în
două categorii principale:
– starea de irealitate în care se află cel care a luat o doză de drog;
– nevoia de bani pentru a-și procura drogurile.
Delincvența legată de toxicomanie este extrem de complexă și di- ficil de a fi
măsurată. Ea nu constituie, în nici un caz, o legătură directă de la cauză la efect.
Delictele toxicomanului se comit mai întâi împotriva familiei (mici furturi),
împotriva vecinilor, apoi tinde să ia proporții din ce în ce mai mari cu efecte negative asupra
întregii societăți.
Societățile europene disting, conform legislațiilor penale, 3 forme de delincvență
legată de toxicomanie:
– simplul consum de droguri considerat drept delict;
– delincvența legată de necesitatea de a dobândi banii necesari pentru a cumpăra
droguri;
– delincvența organizată, legată de trafic și practicată, în principal, de neconsumatorii
de droguri, dar care exploatează toxicodependența.
Criminalitatea legată de droguri este cea mai frecventă dat fiind faptul că nevoia de
drog este mai puternică decât orice. O bună parte din consumatorii de droguri sunt persoane
17

sărace care nu au posibilitatea materială de a-și asigura doza zilnică. În această situație, ei
recurg la atacarea altor persoane sau la furtul din magazine pentru a-și cumpăra dozele
necesare. Aceste doze de multe ori le sunt oferite și de traficanți în schimbul diferitelor
servicii: de la transportul unor anumite cantități de drog până la lipsirea de viață a celora ce
le stau în cale.
CAPITOLUL III
MOTIVELE SI CAUZELE FOLOSIRII DROGURILOR
Motivele și cauzele care duc la folosirea stupefiantelor sunt diverse. Identificarea lor
constituie una dintre cele mai mari dificultăți în lupta împotriva abuzului de droguri.
Printre cauzele, care influențează în mod direct abuzul de droguri, putem deosebi:
a) cauze interne ale consumului de droguri:
– curiozitatea, tentația, „fructul oprit”;
– dorința de senzații puternice;
– lipsa de maturitate / responsabilitate;
– problemele personale, disperarea;
– singurătatea;
– plictiseala etc.
b) cauze externe ale consumului de droguri:
– anturajul;
– climatul familial defavorabil;
– nivelul educațional și cultural redus;
– lipsa informației cu privire la droguri etc.
Este important a menționa și principalele situații / împrejurări favorabile în care tinerii
„încearcă” un drog sau devin consumatori de droguri, printre care:
– prietenia toxicomanilor;
– distracțiile (petreceri, discoteci, baruri);
– locurile ascunse / secrete.
Paralel cu aceste cauze ale consumului de droguri există și un șir de factori inhibitori
(atât interni, cât și externi), care îi împiedică pe tineri să consume droguri și care e necesar să
fie identificați. Astfel, printre factorii inhibitori interni pot fi numiți:
– tăria de caracter, voința, maturitatea;
– teama de dependență, de a nu se putea lăsa;
– nu simt nevoia / nu sunt influențabili;
18

– conștientizează pericolul pe care îl presupune consumul etc.
Factorii inhibitori externi ai consumului de droguri includ:
– gradul de cultură și educație;
– teama / respectul față de părinți;
– mediul în care trăiesc etc.
Revenind la etiologia drogurilor, trebuie de reținut că toți consumatorii manifestă
anumite tipuri de instabilități emoționale în urma consumului de droguri, iar, drept urmare, pe
plan social ei sunt cvasineputincioși în crearea relațiilor firești, fiind pur și simplu ființe ce nu
au puterea și curajul necesar să înfrunte deschis evenimentele (nu toate fericite), pe care viața
le așează în calea lor. Influența mediului, curiozitatea, necunoașterea pericolului în care pune
drogul, lipsa unor capacități intelectuale, urbanizarea, șomajul sunt doar câțiva dintre factorii
ce determină consumul de droguri. Cheia enigmei se află însă în structura personalității
fiecărui drogat. Aceasta ne-o demonstrează și faptul că anual milioane de indivizi sunt supuși
unor tratamente terapeutice cu substanțe și produse stupefiante în unități medico-sanitare, însă
nu toți acești indivizi devin dependenți de drogurile ce li s-au administrat.
Prezența unui consumator de droguri în familie se transformă într-o adevărată tragedie,
iar creșterea numărului acestora devine un pericol pentru societate. Conștientă de consecințele
nefaste ale consumului abuziv și ale traficului ilicit de droguri, omenirea întreprinde o vastă
campanie împotriva expansiunii acestui flagel. Un adagiu vechi spune că, pentru a putea să
previi, trebuie mai întâi să cunoști. În cele ce urmează vom expune câteva din efectele nocive
ale drogurilor parțial elucidate în paginile anterioare atât pentru toxicoman, privit individual,
cât și pentru societate în general.
STUDII DE CAZ
1. Disfuncțiile familiale
Multe dintre problemele legate de consumul de droguri, dar și de implicațiile acestuia
își au originea in disfuncții de natură familiala. Neavand un cadru adecvat de a se dezvolta, un
model demn de urmat, copilul se simte pierdut neavand atentia necesara si urmeaza
indeaproape indeletnicirile apropiatilor sai. Acesta nu este capabil sa rationeze daca faptele si
comportamentele pe care le vede sunt bune sau rele, pentru ca fara o conduita elaborata, o
educatie atenta, nu poti face diferenta intre bine si rau. Aici intervine rolul primordial al
parintelui, a carui datorie morala este sa isi educe copilul, sa il invete diferenta intre bine si
rau, ce trebuie si ce nu trebuie facut.
STUDIUL DE CAZ NUMARUL 1
19

S.S.- 25 de ani, roman, Bucuresti.
Fapta savarsita: trafic de droguri.
Mediul familial:
· tatal- decedat
· mama- 49 de ani, recasatorita, a fugit din tara in 1989, lasandu-si copilul in grija
bunicilor
· bunicul- 73 de ani, pensionar, fost colonel in armata
· bunica- 72 de ani, imobilizata la pat.
Anamneza cazului
Din pacate S.S. nu a avut prea multe de ales. In timpul sarcinii mama sa priza
cocaina, asa ca bebelusul a dobandit ceea ce se cheama „dependenta prin nastere” . Prima
amintire pe care o are despre prafuri este de la varsta de 5 ani, atunci a vazut prima oara
drogul. Dupa moartea tatalui, mama s-a recasatorit. Sotul acesteia a abuzat de mai multe ori
fizic de S., intr-una din dati rupandu-i cu o teava de la chiuveta dintii de jos din fata. La
revolutia din 1989, mama si noul sot parasesc copilul, lasandu-l in grija bunicilor, si fug in
S.U.A. Din copil, devine adolescent dar frustrarea plecarii mamei, care doar ii telefona din
cand in cand, nu dispare. Renunta la scoala inainte de terminarea liceului, desi avea toate
sansele sa isi formeze o cariera stralucita: provenea dintr-o familie buna, cu multe „relatii” in
armata si nu numai, i se trimiteau lunar bani, iar IQ-ul lui era mult peste mediu. A inceput
direct cu heroina injectabila, nu droguri usoare, nu fumata, nu prizata. Anturajul a fost cel care
a luat hotararea finala pentru el: influenta acestuia l-a determinat sa inceapa consumul.L-am
cunoscut pe cand urma sa implineasca 19 ani, iar cand l-am intrebat cati ani are, a raspuns
privind prin mine „ Implinesc 19, daca ii mai apuc si pe astia”. Consuma heroina la vena de 4
ani deja, si avusese tentative de supradoza si sinucidere, dupa cateva incercari esuate de a se
lasa. La 22 de ani este prins in timp ce vindea „bile”: cineva il vanduse ( in legislatia privind
drogurile exista un articol-numarul 16- conform caruia daca un cosumator ajuta politia la
savarsirea unui flagrant asupra unui dealer, acesta poate obtine o micsorare la jumatate a
pedepsei. „Conform art. 16: persoana care a comis una din infractiunile prevazute la art. 2-10,
iar in timpul urmaririi penale denunta si faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere
penala a altor persoane care au savarsit infractiuni legate de droguri beneficiaza de reducerea
la jumatate a limitelor pedepsei prevazute de lege”. De trei ani isi ispaseste pedeapsa,
prima oara in Penitenciarul de Maximi Securitate Jilava si acum la Penitenciarul din Giurgiu.
Abia de cand a fost transferat in cel de-al doilea a reusit sa se lase de heroina, deoarece nu
este la fel de usor de procurat ca in Jilava.
Relatiile cu familia
20

S.S. intr-un fel tacid invinuieste familia pentru soarta pe care a avut-o, dar spune ca a
facut ce si-a dorit. Desi nu recunoaste, abandonul mamei a fost momentul care l-a durut cel
mai tare, dar si lipsa tatalui.
Studii
Nu a terminat liceul, dar a avut doua tentative de a isi relua studiile, ambele insa
esuate. A lucrat timp de doua luni intr-o fabrica de paine, perioada in care nu a consumat
deloc heroina. A revenit la vechile obiceiuri pentru ca munca i se parea ca nu este pentru el.
Situatia socio-economica
Traiul dus in casa bunicilor ii asigura tot ce avea nevoie, mai putin bani necesari
pentru procurarea marfii. De aceea, impreuna cu alti „tovarasi” furau, cel mai des genti,
telefoane, casetofoane din masini, chiar si capace de roti. In jargon, acest obicei este numit
„iesit in oras”
Studiul de caz ne arata ca tanarul si-a gasit toate motivele sau mai bine zis pretextele in a-si
incepe activitatea in lumea heroinei.
2. Anturajul nefavorabil
STUDIUL DE CAZ NUMARUL 2
B.I.- 24 de ani- roman- Bucuresti
Fapta savarsita: furt
Mediul familial:
· tatal-47 de ani-mecanic auto
· mama-42 de ani- casnica
Anamneza cazului
Prieten din copilarie cu S.S., istoricul lui B.I. nu este insa la fel de trist. Provenea
dintr-o familie modesta, dar normala. A inceput sa consume droguri din curiozitate, deoarece
isi vedea aproape zilnic prietenul in diferite stari euforice. In ciuda faptului ca recomandarea
insistenta a lui S. era sa nu consume heroina, acesta a inceput sa „traga” la varsta de 17 ani.
La fel ca si amicul sau, a sarit peste etapele de fumat si prizat, si s-a initiat cu heroina
injectabila. Impreuna cu S., mergea la furat pentru a avea bani de „bile”, insa spre deosebire
de acesta, lucra cu norma intreaga, inca din adolescenta, impreuna cu tatal sau la atelierul de
mecanica auto. La un an dupa ce S. a fost pus dupa gratii, B. a fost prins furand dintr-o
masina, si inchis.
Relatiile cu familia
Spre deosebire de prietenul sau, B. descrie relatiile cu familia sa ca fiind normale, ca
in orice familie. Nu au existat dezbinari sau scandaluri.
21

Studii
B.I. a absolvit o scoala profesionala pentru mecanica auto.
Situatia socio-economica
Desi nu provenea dintr-o familie bogata, veniturile familiei I. fiind medii, lui B. Nu i-a
lipsit niciodata nimic.
Studiul de caz ne arata ca nu neaparat mediul familial este cel care influenteaza decisiv o
decizie drastica a adolescentului, ci mai degraba, anturajul.
3. Curiozitatea data de anturaj
STUDIUL DE CAZ NUMARUL 3
A.H.- 23 de ani- romanca- Bucuresti
Mediu familial:
· mama-45 de ani- contabila la o banca
· tatal-47 de ani- director la o companie de automobile
Scurt istoric
A. a inceput sa fumeze marijuana si droguri legale inca din primul an de facultate.
Ocaziile cu care acest lucru se intampla erau rare, la diferite petreceri, iesiri in club sau
intruniri cu amicii care aveau aceleasi obiceiuri. Acum , dupa aproape 3 ani de cand a inceput
sa consume droguri, ocaziile au devenit zilnice, petrecerile de la inceput rezumandu-se la a
fuma cu alti amici de acest obicei in masina.
Relatiile cu familia
Tanara defineste relatiile cu familia ca fiind ca oricare altele, avand doi parintii care s-au
straduit si inca o fac sa ii satisfaca toate poftele, de la haine pana la masina, de la excursii
pana la cel mai mic capriciu.
Studii
A absolvit S.N.S.P.A. In decursul facultatii, pentru merite a primit o bursa de studii in
strainatate. In ultimul an de facultate s-a angajat la un call center international, comunicand cu
clientii numai in limba engleza.
Situatia socio-economica a familiei
Datorita functiilor ocupate si nivelului de pregatire avansat, parintii A. i-au putut oferi
acesteia orice si-a dorit.
Studiul de caz arata ca motivul pentru care a inceput sa consume in special marijuana a fost
anturajul, dupa cum spune, dar si curiozitatea.
22

4. Dorinta de a scapa de monotonie-varsta adolescentei
STUDIUL DE CAZ NUMARUL 4
R.D.-23 de ani- roman- Bucuresti
Mediu familial:
· mama – 48 de ani- administrator firma
· sora- 22 de ani – studenta
· tatal -50 de ani-inginer- nu locuieste impreuna cu restul familiei, fiind divortat,
este recasatorit
Scurt istoric
Locuind intr-un cartier bucurestean unde „iarba” este la indemana oricui, R. a stiut
inca de copil ce sunt drogurile si ce efecte au, incepand insa sa le si consume in perioada
liceului, in anul terminal. De altfel, coleg de facultate cu A.H., el este cel care a initiat-o pe
aceasta in consumul de marijuana.
Relatiile cu familia
Simtindu-se oarecum vinovata de plecarea tatalui, mama lui R. le-a dat lui si surorii lui
libertatea de a face ce vor, lasandu-i sa aleaga singuri ce considera ca este mai important
pentru ei. Din pacate insa, atat R. cat si sora lui, au ajuns sa consume droguri in casa, de fata
cu mama
lor, aceasta permitandu-le acest lucru.
Studii
Ca si A.H., R. este absolvent al S.N.S.P.A. si a lucrat in acelasi loc cu aceasta.
Situatia socio-economica
Fiind intretinuti de mama si de pensia alimentara a tatalui, copiii s-au incadrat intr-o
familie cu venituri medii spre mari.
Studiul de caz demonstreaza, ca si in cazul lui S.S. ca lipsa unei autoritati parintesti, poate fi
un alt element ce duce la consumul de stupefiante.
CONSUMUL DE DROGURI IN ROMANIA
Consumul de droguri în rândul populației României cu vârste cuprinse între 15 și 64
de ani este în creștere, inclusiv la consumul de substanțe noi cu proprietăți psihoactive –
etnobotanice, relevă Raportul național privind situația drogurilor 2011 prezentat marți de către
directorul Agenției Naționale Antidrog (ANA), chestor Sorin Oprea.
23

Raportul se bazează pe un studiu realizat la nivel național de către ANA în 2010
comparativ cu cel din 2007. Conform acestuia consumul de droguri a crescut de la 1,7% în
2007 la 4,3% în 2010.
Din datele prezentate de oficialul ANA rezultă că cel mai consumat drog este
cannabisul (1,6%), urmat de ecstasy (0,7%), heroină (0,3 %) și cocaină (0,3%).
Numărul estimat de consumatori de droguri în București este 18.297 în comparație cu
anii anteriori observându-se o ușoară creștere.
Din cele 2163 de persoane care au beneficiat anul trecut de tratamentul pentru
consumul de droguri și plante etnobotanice, 64,2% au primit asistență în regim de internare,
35,2 % ambulatoriu și restul în regim de detenție. Deși drogul principal pentru care s-a
solicitat asistență în 2010 a fost din categoria opiacee se observă o creștere explozivă a
consumului de etnobotanice, explicația fiind prețul relativ mult mai mic și accesibilitatea mult
mai mare a acestora.
Din același raport mai rezultă că în 2010 prevalența bolilor infecțioase asociate
consumului de droguri în rândul consumatorilor indică o tendință de creștere ușoară pentru
HVB (13,1%) și pentru HIV (4,1%).
Cât privește decesele asociate consumului de droguri, pentru al doilea an consecutiv
raportarea nu se mai rezumă doar la București aceasta fiind extinsă la nivel național. În 2010
s-au înregistrat 34 de cazuri (33 în Capitală și unul în județul Ilfov) și 15 cazuri de decese
indirecte (12 în București și 3 în Constanța).
Cu privire la consumul de droguri în penitenciar, conform datelor furnizate de
Administrația Națională a Penitenciarelor, anul trecut a crescut numărul deținuților care s-au
declarat la încarcerare ca fiind consumatori de droguri. De observat este faptul că în perioada
2001-2010 s-a produs, practic, o dublare a numărului de deținuți consumatori de droguri în
momentul încarcerării lor, de la 1065 la 2043. Aceasta în condițiile în care în aceeași perioadă
s-a produs o înjumătățire a numărului de deținuți (de la 50.035 la 26.721).
Se constată că în ultimii ani heroina ocupă primul loc în topul preferințelor de consum,
urmată de cannabis și cocaină.
CAPITOLUL IV
MĂSURI DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE DROGURI
Pentru eradicarea flagelului toxicomaniei, este necesar să fie întreprinse măsuri de
prevenire, dezintoxicare și reinserție socială a consumatorilor de drog.
Măsurile de prevenire sunt cele mai importante și includ următoarele niveluri:
24

– prevenția primară , bazată pe precontemplare (strategii de schimbare) și
contemplare, având drept scop – neutilizarea drogurilor;
– prevenția secundară , bazată pe precontemplare, contemplare și pregătire,
scopul fiind – stoparea consumului;
– prevenția terțială bazată pe pregătire de acțiune, menținere, scopul fiind –
tratamentul.
Prevenția primară are drept scop evitarea consumului de drog de către persoanele
care nu au utilizat droguri până acum, încercându-se protejarea acestora, prin inducerea în
setul lor de abilități a altora noi, necesare pentru a face față acestei probleme atât de
acută astăzi.
Avantajul acestei măsuri este că derulează în școli și oferă accesul la un număr mare
de elevi. Ea ar trebui începută încă din grădiniță și continuată pe toată perioada școlară, pentru
a putea clădi o atitudine și o convingere fermă despre consecințele nefaste ale drogurilor.
Prevențiasecundarăincludeactivitățideminimalizarea
pagubelelor, pe care le provoacă drogurile, și de identificare a persoanelor care prezintă un
comportament de risc aditiv. De cele mai multe ori prevenția secundară este cunoscută și ca o
primă formă de intervenție, care constă în identificarea precoce a tinerilor care consumă
alcool și care prezintă un risc crescut de a deveni dependenți de drog. Aceste acțiuni urmăresc
reducerea consumului de alcool și se realizea- ză prin consilierea motivațională sau prin
consilierea de grup.
Prevenția terțială este focalizată pe persoanele care deja au devenit dependente.
Acest tip de prevenție implică tratament medical, facilități de reintegrare și de reabilitare a
persoanelor dependente de drog. Scopul principal este obținerea abstinenței din partea celui
dependent.
În tratamentul și terapia narcomaniei actualmente s-au stabilit mai multe modele:
• modelul medical de reabilitare – acest model se bazează pe teza generală că
narcomania este o boală și cel mai normal este ca ea să fie tratată de medic, idee
respinsă de adepții modelului social;
• modelul de modificare а comportamentului – acest model este centrat în
special asupra dinamicii de condiționare implicate în dezvoltarea dependenței, tehnica
de tratament fiind de fapt o terapie de modificare а comportamentului. Ea include
vechile metode de condiționare а abstinenței față de drog și noile metode de menținere
а comportamentu- lui modificat. Menținerea și consolidarea comportamentului
modificat se bazează pe concepția că un reflex condiționat poate fi prelungit mai ușor
25

prin recompensare decât prin pedepsire; spre exemplu, menținereа abstinenței poate fi
prelungită dacă pacientul este lăudat pentru compor- tamentul său matur și conștient,
metodă care își găsește utilitatea atât în cadrul modelului fiziologic, cât și în cadrul
celui social;
• modelul psihologic – se bazează parțial pe conceptul psihanalitic al
personalității narcomanului. Nucleul modelului psihologic îl constituie reabilitarea
narcomanului, reinserția lui socială sau, cel puțin, da- că nu este capabil să învețe а
conviețui activ, să obțină capacitatea de a se adapta la viață civilizată;
• modelul social – contribuțiile psihiatriei sociale și, în special, terapia de grup
și reabilitarea prin reeducare, constituie bazele abordării psihologice în modelul social.
Acest model înaintează în prim-plan rolul determinant al factorilor sociali în
dezvoltarea susceptibilității și independenței psihice, ceea ce implică cunoașterea și
înlăturarea acelor factori ce au determinat abuzul. În al doilea rând, acest model
consideră dependența psihică ca având un mecanism de imitare. Sunt acceptate atât
metodele de recompensare pentru abstinență, cât și cele de pedepsire în caz de consum
de drog, aplicate individului sau în grup;
• modelul complex – prevede tehnici și metode proprii fiecăruia din modelele
anterioare, adaptate însă fiecărui narcoman în parte, dat fiind faptul că în dezvoltarea
narcomaniei persistă atât factorii psihici, biologici, cât și cei sociali.
Paralel cu aceste modele de tratament există și alte modalități de clasificare a formelor
de reintegrare și reinserție a persoanelor dependente de drog. Astfel, unii autori evidențiază:
psihoterapia, terapia de familie, terapia de grup etc.
Psihoterapia
Psihoterapia ar putea fi definită ca o experiență emoțională specifică care apare în
relațiile dintre două persoane, dintre care una ajută pe cealaltă să se autoînțeleagă mai bine, cu
obiectivitate prin prisma experiențelor sale de viață. Metoda poate fi și este aplicată atât de
psihologi, asistenți sociali, cât și de sociologi. Psihoterapia individuală este una dintre
numeroasele forme de reintegrare а narcomanilor, aplicându-se izolat sau în combinație cu
alte forme de tratament.
În dependență de stadiul de intoxicație al narcomanului, psihoterapia poate fi aplicată
pe parcursul a mai multor faze.
În prima fază se acceptă că psihoterapeutul trebuie să-și asume un rol activ în
construirea relațiilor cu persoana dependentă de drog; el trebuie să-i fie apropiat acesteia, fără
idei preconcepute, onest, dar în același timp ferm și abil, să nu accepte compromisul.
26

Posedând aceste calități va câștiga încrederea bolnavului. Relațiile dintre el și pacient trebuie
să fie cât mai firești, de ajutorare. Principalul scop al psihoterapiei este de а-l face pe bolnav
să înțeleagă necesitatea unei vieți civilizate, să-și înțeleagă temerile, să diferențieze dorințele
de realitate, impulsurile de gândire și acțiune. Un alt scop este acela de а-l obișnui pe pacient
cu abstinența. Una dintre metodele utilizate în acest context este aceea а contractului
terapeutic. Natura contractelor este diferită: ele privesc timpul de abstinență, perioada de
tratament și se bazează pe încredere mutuală, efort din partea ambelor de a realiza clauzele
prevăzute, clauze care nu trebuie să fie în contradicție cu legea sau normele de conviețuire.
Metoda dată are calitatea de а oferi pacientului un scop precis în cadrul efortului terapeutic,
de a cultiva responsabilitatea. Fără îndoială, această metodă nu poate fi aplicată oricărui
narcoman și e necesar să se țină seama de stadiul intoxicației.
Cea de-а doua faza în psihoterapie începe când persoana dependentă de drog este
abstinentă, iar între ea și terapeut sunt stabilite relații corespunzătoare scopului propus, cu alte
cuvinte – când scopul principal al tratamentului este atins. În această etapă, psihoterapia
constă în încurajarea bolnavului de а-și menține decizia și de а relua contactul cu realitatea
într-o manieră matură. În faza a doua importanță mare are faptul dacă narcomanul este de tip
reactiv sau este un narcoman învederat. În primul caz, psihoterapeutul îl va ajuta să înțeleagă
impactele emoționale și influențele lor asupra bolii, cu atât mai mult dacă această influență nu
este sesizată nici de bolnav și nici de familie sau anturaj, abuzul de drog fiind pus pe seama
altor factori. În al doilea caz, atenția va fi îndreptată mai ales asupra obișnuinței de а consuma
droguri, încercându-se crearea unor alte preocupări, reflexe sau obișnuințe.
Pe parcursul acestei faze se va încerca înlăturarea stării de resemnare și izolare de care
toxicomanul este adesea stăpânit, arătându-i-se influențele negative pe care aceste stări (care
sunt, în fond, mijloacele lui de apărare) le poate avea asupra sa. Se va încerca înlăturarea
stărilor de blocaj psihic, de a-i stabili facultatea de a gândi și capacitatea de а raționa,
tendințele de а renunța la mascarea adevăratelor cauze аle consumului de droguri. Relațiile
trebuie să fie de încredere reciprocă, terapeutul să nu apară într-o postură de “persecutor” sau
“salvator”.
Ultima fază în psihoterapie presupune consolidarea realizărilor stabilite în fazele
anterioare. La această fază fostul narcoman reacționează spontan asupra activităților sale; are
potențialul de a rezolva într-o manieră matură stările conflictuale, acceptă reluarea
tratamentului când devine anxios sau depresiv, încearcă să-și rezolve problemele fără ajutorul
psihoterapeutului. Acesta din urmă trebuie să fie atent o lungă perioadă de timp la orice semn
ce indică o recădere, iar dacă ele apar, nu trebuie dramatizate, ca să nu se dăuneze rezultatelor
obținute, mai ales legăturilor ce s-au stabilit între bolnav și terapeut.
27

Terapia de familie
Includerea familiei în reinserția narcomanului este justificată în primul rând de faptul
că fiecare membru al familiei servește ca model pentru ceilalți. Terapia “de familie” а început
să fie discutată în anul 1950 și recunoscută ca mijloc de combatere și terapie în narcomanie
începând cu anul 1960. Аu fost propuse și utilizate mai multe tehnici în așa – zisa terapie “de
familie”, bazate pe unele teorii, cum sunt cea а rolului jucat de mamă sau de tată în viața
familiei și educația copiilor, căsătoria cu un narcoman și rolul soției în perpetuarea acestui
obicei la soț. Tratamentul are ca scop să înlăture acel mod de comportare al membrilor de
familie care reprezintă substratul etiologic al consumului de droguri аl unuia dintre membri.
Terapia de grup
O serie de metode utilizate în terapia individuală au fost aplicate la grupuri de
narcomani, după modelul psihoterapiei de grup care а demonstrat avantajele unei terapii în
comun а unor persoane având probleme similare. Metodele acestei terapii variază în funcție
de orientarea teoretică а celui ce le aplică. Psihoterapia de grup are la bază concepția că
anomaliile comportamentului social rezultă din dificultățile reacțiilor interpersonale și, ca o
consecință, se încearcă ameliorarea acestor dezordini printr-o terapie de grup. Un membru al
aces- tui grup poate descoperi felul în care propria sa imagine se abate de la normal, prin
observarea comportamentului celorlalți membri ai grupului în situații similare. Un alt avantaj
al acestei terapii – narcomanul este în stare să depășească izolarea, el este reintegrat în viața
de familie și cea socială, percepe favorurile cooperării și ale expe- riențelor comune de viață.
Psihoterapia de grup reprezintă un procedeu relativ recent, bazat în mare parte pe înțelegerea
psihanalitică а structurilor caracteriale ale narcomanului, considerat în general per- soană
nevrotică, imatură, cu mică toleranță la frustare.
Una dintre cele mai reprezentative lucrări privind psihoterapia de grup a fost elaborată
de Mullan și Sangiuliano în 1966. În ea autorii descriu în amănunt principalele etape de lucru:
• selecționarea pacientului, la care se ține cont de o serie de criterii (vârsta,
capacitatea mintală); bolnavul recunoaște că este narcoman, acceptă o terapie
adecvată, inclusiv necesitatea abstinenței;
• stabilirea unor relații corespunzătoare între narcoman și terapeut, bazate pe
încredere și informare reciprocă;
• descrierea eforturilor pentru obținerea coeziunii în cadrul grupului;
• reducerea la minimum а stărilor de anxietate și а tendințelor egocentriste ale
narcomanului;
28

• discutarea și elucidarea unor probleme de viață ale toxicomanului.
Una dintre variantele propuse în cadrul psihoterapiei de grup este formarea unor
grupuri din 3-6 narcomani și soțiile lor, condiția fiind justificată de rolul pe care ele îl joacă în
viața narcomanilor.
Terapia de grup este o formă de tratament care merită a fi luată în considerare, având o
serie de avantaje ca:
– obținerea unei afecțiuni și coeziuni între membrii grupului, asemănătoare solidarității
de familie;
– în cadrul grupului, membrii sunt pregătiți pentru reinserție socială, pentru
experimentarea unor forme variate de readaptare (ca dragostea, cooperarea), forme care mai
târziu pot fi utilizate în afara grupului;
– în cadrul grupului, indivizii sunt mai receptivi la măsurile educative și la asimilarea
experiențelor.
În cadrul activităților de grup, sportul, pescuitul, dansul, arta sau alte activități
distractive sunt privite ca mijloace adecvate de readaptre.
Terapia de grup are astfel misiunea de а face sa înțeleagă fiecare membru că în viață
nu predomină frustrarea, negarea și reprimările, cu alte cuvinte – de а sublinia bucuria unei
vieți normale adaptate la nevoile societății; în al doilea rând, această formă de tratament se
caracterizează printr-o coordonare colectivă, subiectul fiind mai mult sub controlul
colectivului decât sub controlul individual al terapeutului. În fine, putem menționa că din
punctul de vedere al terapeutului, recâști- garea independenței față de droguri este un obiectiv
foarte greu de realizat și presupune aplicarea unor proceduri de „reabilitare” ce valorifică
voința și simțul responsabilității.
În concluzie putem menționa că pentru eradicarea flagelului toxicomaniei este necesar
să fie întreprinse măsuri de prevenire, dezintoxicare și reinserție socială. Pentru a câștiga în
eficiență, este necesară mobilizarea și implicarea tuturor actorilor sociali, fie că e vorba de
părinți sau prieteni, de cadre didactice, de formatori sau de centrele de psihoterapie, de echipe
spitalicești sau servicii de asistență socială, de instanțe polițienești sau judiciare. Efortul care
se cuvine făcut trebuie să răspundă unor principii de bază:
– instaurarea unei relații de încredere;
– eșalonarea în timp a măsurilor luate;
– crearea unor spații de dialog susceptibile de a spori resursele și
potențialitățile grupurilor de apartenență;
– acționarea în sensul unei ameliorări globale a drepturilor fundamentale:
locuință, educație, loc de muncă, sănătate;
29

– colaborarea cu instituțiile sau organismele preocupate de acest domeniu.
30