Consumul DE Alcool ȘI DE Droguri ÎN Rândul Adolescenților

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI

FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL-POLITICE

SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ SOCIALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC,

LECT.DR. RĂDOI MIHAELA

CANDIDAT,

MOROSANU IONELA MĂDĂLINA

IAȘI

2014

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI

FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL-POLITICE

SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ SOCIALĂ

CONSUMUL DE ALCOOL ȘI DE DROGURI ÎN RÂNDUL ADOLESCENȚILOR. STUDIU DE CAZ LA LICEUL…

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC,

LECT.DR. RĂDOI MIHAELA

CANDIDAT,

MOROȘANU IONELA MĂDĂLINA

IAȘI

2014

CUPRINS

INTRODUCERE

Consumul de droguri, considerat până nu de mult ca o „crimă fără victime”, care aduce prejudicii doar celor care le consumă, reprezintă prin efectele sale directe și indirecte și prin rapiditatea cu care se propagă, una dintre cele mai grave, mai complexe și mai tragice probleme sociale ale lumii contemporane, cu un impact major asupra societății ca un întreg.

Creșterea în ultimii ani a traficului și consumului ilicit de droguri din România reprezintă motivul pentru care a fost necesară adoptarea unor politici clare în domeniu. Pentru elaborarea unor activități preventive coerente și eficiente este necesară mai întâi o cunoaștere a dimensiunii acestui fenomen social atât pe plan național, cât și pe plan local, cunoaștere care să reprezinte un punct de plecare fundamentat științific pentru formularea unor politici de răspuns adecvate.

CAPITOLUL 1.

PREZENTARE GENERALĂ

Oamenii încearcă să influențeze mediul în care trăiesc pentru a putea duce o viață mai plăcută. Aceasta presupune că individul va încerca pe cât posibil să-și procure plăcerea și să evite neplăcerea. Aceste căi de a obține plăcerea prin modificarea dispoziției sau a emoțiilor, sunt diferite în funcție de individ. Unii aleg consumul unor substanțe denumite substanțe psihotrope. Acestea includ nu numai drogurile „clasice” cum sunt heroina sau marijuana ci și alcoolul, cafeaua sau tutunul. Aceste substanțe pot fi consumate încă din copilărie, dar cei mai mulți le descoperă în perioada pubertății sau a adolescenței.

1.1. Consumul de droguri

„Consumul de droguri nu este decât o sinucidere în mai multe etape: un fel de sinucidere în serial.” (Raymond Carter)

Încă din cele mai vechi timpuri, indiferent de societatea din care au făcut parte, oamenii au consumat droguri sub diferite forme. Unele societăți au fost foarte permisive față de consum, altele, în special cele contemporane, au condamnat și au încercat prin diferite mijloace să combată acest fenomen. Reacția publică față de drog dar și credințele religioase sunt cele care, în diferite etape ale istoriei, au determinat concepțiile diferite despre drog; astfel drogul a fost acceptat sau nu în funcție de reacția publică față de acesta și de definirea sa de către societate.

1.1.1. Istoric

Odată cu descoperirea Americii, Cristofor Columb (Henslin, J. M., 1990, p. 110) descoperă tutunul fumat la populația băștinașă și aduce planta în Lumea Veche. Deși a caricaturizat consumul de tutun, regele Angliei, James, observând cât de profitabil este comerțul cu această plantă, a declarat monopol regal. Sultanul Turciei a ordonat în 1623 condamnarea la moarte a celor care fumau; totuși, în 1655, fumatul a devenit un obicei permis bărbaților. În aceeași perioadă, atât țarul Rusiei, cât și împărații chinezi condamnau fumatul instituind pedepse precum tăierea nasului sau decapitarea.

Consumul de cafea a cunoscut, de asemenea, perioade de acceptare și interzicere; astfel, Arabia, țară în care consumul de cafea a constituit un obicei cultural, interzice consumul deoarece preoții musulmani credeau că este o băutură toxică. Coranul prevede interzicerea acestui obicei, iar comercianții cafelei sunt sunt supuși la diferite pedepse. Cu toate acestea oamenii au continuat să consume cafea pentru a putea rezista în timpul slujbelor religioase.

În ceea ce privește consumul de alcool, diferențele de cultură religioasă sunt semnificative. Lumea creștină este tolerantă cu privire la alcool, folosindu-l la marile momente religioase, în timp ce în lumea islamică acesta este prohibit.

În America de Sud, indienii foloseau frunze de coca, mărturia acestui fapt constituind-o statuile datate 300 î. Hr., reprezentand figuri cu obrajii umflați (Goode, E., 1999, p. 56).

În India, China, Grecia, Asiria, Teba, textele menționează practica inhalării sau fumatului marihuanei și canabisului. Aztecii precolumbieni obișnuiau să mestece ciuperci halucinogene care conțineau psilocybină, iar locuitorii indieni ai Americii de Nord foloseau cactusul fără spini, care conține mescalină, cu scopul de a atinge stări și viziuni extatice.

Folosite inițial aproape exclusiv în ritualuri religioase, ulterior drogurilor le-au fost găsite și alte întrebuințări, precum cele medicale și, ulterior, consumul recreațional.

În perioada 460-370 î. Hr., Hipocrat recomanda consumul de mătrăgună amestecat cu vin în stările de depresie și anxietate. Penadius Dioscoride (70 d. Hr.) prezintă în lucrarea „De Materia Medica” proprietățile medicale ale canabisului, în aceeași perioadă cultivarea cânepei fiind o practică în Imperiul Roman. În jurul anului 400 creșterea cânepei este semnalată și în Marea Britanie, iar odată cu răspândirea islamismului (aproximativ 680 d.Hr.) consumul de canabis este răspândit și în Orientul Mijlociu. Consumul de marijuana a fost încurajat în China chiar de un împărat care avea și rolul de vindecător (2700 î.Hr.), pentru ameliorarea diferitelor afecțiuni: gută, reumatism, malarie, beri-beri sau afecțiuni psihice. În secolul al XVIII-lea, dependența de opiu a devenit o amenințare pentru locuitorii Chinei, astfel încât au fost impuse măsuri legislative referitoare la consumul, producerea și traficarea acestei substanțe.

În aceeași perioadă, opiumul a devenit o amenințare inclusiv pentru populația britanică și a Europei continentale (Lamb, L., 2002, cap. 2). Secolul al XVI-lea a cunoscut o creștere a comerțului cu corăbii (regele Henry XVIII, în 1533, a emis o proclamație regală care impunea o amendă tuturor celor care nu cedau o parte din pământul pe care îl dețineau pentru producția de cânepă necesară marinei), iar comercianții, pe lângă condimente, fructe, metale și lemn, aduceau și droguri, în special hașiș și opiu, comercianții portughezi fiind primii care au adus hașiș în Europa. Florile de cânepă erau folosite ca medicament popular în Europa, iar, în 1538, primul botanist britanic, William Turner, a catalogat cânepa ca medicament în lucrarea lui „New Herbal”. În 1783, naturalistul francez Jean-Baptiste de Lamarck a reclasificat canabisul în două specii principale: sativa și indica. În 1790, canabisul și derivații săi au fost impozitați în Marea Britanie, pentru a produce venit și a plăti, astfel, datoria pe care o avea Compania Indiilor de Est; alcoolul și tutunul au fost impozitate, de asemenea. A existat o dezbatere referitoare la interzicerea sau nu a hașișului, Ganja și charas pentru că erau droguri din cânepă indiană. Guvernatorul general a dorit interzicerea tuturor drogurilor, dar britanicii au refuzat, consumul de canabis fiind o sursă bună de mărire a veniturilor.

Putem spune că în Franța consumul de hașiș a început odată cu invadarea Egiptului de către Napoleon (1798), pentru a distruge comerțul britanic. Flota franceză a fost distrusă, iar trupele au ramas izolate în Egipt. Fiind o țară islamică, alcoolul a fost indisponibil, astfel încât trupele franceze au apelat la consumul de hașiș. În 1800, o interdicție a consumului de hașiș a fost impusă pentru trupele franceze în Egipt, dar a fost ineficientă, iar atunci când blocada britanică a fost ridicată, trupelor li s-a permis să se întoarcă acasă, și au adus cu ei hașiș.

Folosit inițial în scopuri terapeutice, necunoscându-se efectele nocive pe care acesta le avea asupra sănătății (un exemplu fiind Paganini, care era tratat de sifilis cu opiu și mercur), în Europa, opiumul și cannabisul au apărut în mediile artistice, atribuindu-li-se valențe de stimulare a creativității de către scriitori și artiști ca Baudelaire sau Delacroix, membri ai așa-zisului Club al consumatorilor de hașiș.

În 1870, pentru prima oară, au fost adoptate acte legislative împotriva canabisului în America, pentru că s-a crezut că i-a făcut pe indienii Coolies bolnavi și nevoiași. Legile au fost ignorate, deoarece proprietarii de mine au constatat că lucrătorii lor erau mai productivi, în cazul în care li se permiteau pauze de fumat periodice.

În 1880, multe medicamente pe bază de canabis și tincturile sale au fost fabricate de companiile farmaceutice. Calmante pe bază de hașiș și marijuana, chiar și țigările de marijuana au fost anunțate ca remedii pentru tot felul de boli. Era foarte greu să se evalueze o doză corespunzătoare, deoarece tincturile de canabis nu erau pure – acest lucru a dus la multe cazuri de otrăvire cu canabis. Canabisul a fost utilizat pe scară largă în America de Sud în gospodăriile țărănești, adus acolo inițial din Spania și Portugalia.

În jurul anului 1885 au început să apară drogurile sintetice, cum ar fi acidul acetilsalicilic (aspirina). În 1894, Indian Hemp Drugs Commission a publicat un raport cu privire la consumul de canabis și efectele sale asupra oamenilor (studiu efectuat pe locuitorii Indiei), ca răspuns la o cerere în acest sens formulată de William Caine. Acest raport rămâne în continuare unul dintre cele mai aprofundate studii referitoare la canabis de până în prezent. Rezumatul a concluzionat că efectele consumului de canabis nu sunt dăunătoare sănătății, și, în cazul în care guvernatorul dorea să limiteze utilizarea acestuia, cel mai bun mod de a face acest lucru ar fi fost prin impozitare.

Sigmund Freud (1856-1939) observând la pacienții săi efectele cocainei, aduce în atenția farmacologului Carl Koller acest lucru, fapt ce va determina ulterior folosirea cocainei ca anestezic în procedurile chirurgicale.

A urmat o perioadă în care unele dintre substanțele recent descoperite – morfină, laudanum, cocaină – au fost complet nereglementate și prescrise în mod liber de către medici pentru o mare varietate de afecțiuni; erau medicamente disponibile și vândute inclusiv de curieri, dar și în farmacii, sau prin poștă.

În Statele Unite la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu încheierea Războiului Civil, a luat amploare consumul de droguri, în special morfina, folosită inițial pentru tratamentul soldaților și al deținuților din închisori.

Alături de halucinogene, derivații canabisului au constituit drogurile alese de mișcările sociale și revoltele politice specifice anilor 1960. Schimbările survenite în atitudinile publice au determinat dezincriminarea consumului de drog și au dus chiar la legalizarea unora dintre ele.

Secolul XX a adus proliferarea consumului de droguri în aproape toate zonele lumii, dar și începutul programelor de luptă împotriva acestora.

Intoleranța față de consum specifică secolului XX a determinat și modificarea legislației specifice drogurilor. Astfel, a devenit obligatorie inscripționarea cu atenționări asupra efectelor pe care le are consumul de tutun asupra sănătății individuale, dar și a celor din jur. A fost recunoscut sindromul alcoolic fetal și, în consecință, unele state au apelat la inscripționarea de avertismente pe sticlele cu alcool referitoare la pericolul consumului de către femeile gravide. Industria de medicamente a introdus în prospecte efectele pe care acestea le au asupra individului, cu atenționări speciale pentru femei însărcinate și pentru șoferi. Spre deosebire de perioadele de început ale umanității, când oamenii aveau la îndemână un drog sau altul, modernitatea, prin globalizarea comerțului, dar și prin dezvoltarea industriei farmaceutice (sintetizarea ingredienților unor substanțe naturale) a făcut ca drogurile în toate formele lor să poată ajunge foarte ușor la consumatori și, totodată, au dus la apariția unui număr mare de droguri.

1.1.2. Termeni referitori la consumul de droguri

Una dintre cele mai importante noțiuni în ceea ce privește drogul, este însăși definirea conceptului.

Din punct de vedere etimologic, (Drugescu, N., 2001, p. 81) drog este un cuvânt de origine olandeză – droog, semnificația primară a conceptului fiind cea de substanță medicamentoasă (drugstore însemnând farmacie). Ulterior, sensul a evoluat, semnificând o substanță de natură a produce modificarea funcțiilor cognitive, motrice ale organismului și care poate crea dependență.

Dicționarul de sociologie (Zamfir, C., Vlăsceanu, L., 1998, p. 187) definește drogul ca fiind orice materie primă de origine vegetală, animală sau minerală care servește la prepararea anumitor medicamente, dar și ca narcotic, stupefiant, substanță care inhibă centrii nervoși, provocând o stare de inerție psihică și fizică.

În sensul larg al cuvântului, prin drog se înțelege orice substanță utilizată în terapeutică, datorită unor proprietăți curative, dar al cărei efect este nociv sau incert pentru organismul uman (Bercheșan, V., Pletea, C., 1998, p. 58).

Sensul clasic al termenului este considerat a fi (definiția dată de Organizația Mondială a Sănătății – Seria de rapoarte tehnice nr. 836/1993, p. 6;) „acea substanță care, odată absorbită de un organism viu, poate modifica una sau mai multe funcții ale acestuia”.

În conformitate cu unele recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății, substanțele sau clasele de substanțe psihoactive (drogurile) care produc asemenea modificări și generează dependența sunt următoarele: acoolul, opiaceele, derivatele canabisului, sedativele și hipnoticele, cocaina, halucinogenele, tutunul, solvenții volatili, alte substanțe psihoactive și substanțe din diferite clase, utilizate în asociere.

Potrivit documentelor internaționale, prin droguri se înțelege: „stupefiantele supuse controlului internațional, prin Convenția Unică privind Stupefiantele, din 1961 (secțiunile I și II)” și „substanțele psihotrope al căror control internațional este prevăzut de Convenția privind privind Substanțele Psihotrope, încheiată în anul 1971 (secțiunile I, II, III și IV)”.

Din punct de vedere farmacologic, drogul este substanța utilizată în medicină și a cărei administrare abuzivă (consum) poate crea dependență fizică și/sau psihică ori tulburări grave ale activității mentale, percepției, comportamentului și cunoștinței.

Drogul a fost definit de către Jenică Drăgan (1994, p. 41) drept „orice substanță utilizată în terapeutică, datorită unor proprietăți curative, dar al cărei efect este, câteodată, incert și nociv pentru organismul uman”.

Henslin, J., (1990, p. 114) definește drogul ca fiind orice substanță care produce sau creează schimbări psiholgice și/sau fiziologice în corp. [1]

În practica instituțiilor antidrog sunt utilizați și alți termeni cu privire la consumul de droguri precum:

a) Adicția: dependența fizică și/sau psihică de o substanță, în special alcool, tutun și/sau alte droguri, sau de anumite activități, cum ar fi jocurile.

b) Dependența: OMS definește dependența ca fiind starea fizică sau psihică ce rezultă din interacțiunea unui organism cu o substanță, caracterizată prin modificări de comportament și alte reacții, însoțite întotdeauna de nevoia de a lua substanța în mod continuu sau periodic, pentru a-i resimți efectele psihice și pentru a înlătura suferințele.

c) Dezintoxicarea: procesul prin care un toxicoman este tratat pentru a scăpa de dependența fizica de un drog. Este procesul de „întoarcere la normalitate” a organismului după eliminarea unui toxic.

d) Narcotic: substanță care provoacă narcoză, somn. În accepția internațională, prin acest termen sunt desemnate substanțe stupefiante (ex: morfina, cocaina, opium)

e) Politoxicomania: consumul mai multor droguri, deseori cu intenția de a le spori efectele sau de a contracara efectele unora în beneficiul altora.

f) Sevrajul: reprezintă răspunsul organismului la absența drogului cu care este obișnuit. Natura simptomelor și intensitatea acestora depinde de drogul consumat. (ex: tremurături, dureri musculare, articulare, simptome specifice gripei etc.)

g) Stupefiant: sinonim cu medicament care inhibă centrii nervoși, provocând o stare de inerție fizică și psihică. Induce dependență fizică și psihică severă. Consumul acestor substanțe este interzis prin lege.

h) Supradoză: administrarea unei cantități de drog mai mari decât capacitatea de metabolizare a organismului.

i) Toleranța: Toleranța constă în dispariția treptată a efectelor unei substanțe ce este administrată repetat, pe o anumită perioadă de timp, încât pentru a obține același efect se impune creșterea progresivă a dozei. De menționat ca obișnuința nu creează însă o imunitate totală și nelimitată în timp la organismul care s-a obișnuit cu toxicul. Efectul pe termen relativ lung este instalarea unei intoxicații cronice, cu consecințe grave asupra stării de sănătate.

j) Toxicoman: persoană dependentă de drog. (http://ms.politiaromana.ro/prevenire/droguri/despre_droguri.html)

1.1.3. Tipuri de droguri

În literatura de specialitate și în practica instituțiilor antidrog, există numeroase clasificări ale drogurilor, care au la bază diferite criterii, cele mai cunoscute fiind:

a. după efectul asupra sistemului nervos central (SNC), drogurile se clasifică în: substanțe stimulente (psihoanaleptice), substanțe depresoare (psiholeptice) și substanțe perturbatoare (halucinogene, psihodisleptice).

Stimulentele sunt substanțe care accelerează activitatea sistemului nervos central. Din această categorie fac parte: frunzele arbustului de coca, crack-ul, khat-ul, amfetaminele, anorexigenele și psihostimulenții. Potrivit lui Drăgan J., (2000, p. 241), acestea se subclasifică în:

• stimulente ale veghii – amfetamina, cofeina, cocaina, cathina. În doze moderate, acestea întrețin starea de veghe, cresc activitatea mintală și creează o senzație de bine.

• stimulente ale umorii – substanțe care îndepărtează starea depresivă.

Depresoarele sunt substanțe care încetinesc activitatea sistemului nervos central, în general ele având efecte analgezice și sedative. Principalele substanțe care fac parte din această categorie sunt: opiul și derivații săi (morfina și heroina), medicamente pe bază de opiu sau derivați ai acestuia, morfinice de sinteză, barbiturice, tranchilizante și hipnoticele.

Halucinogenele sunt substanțe care perturbă activitatea sistemului nervos central și provoacă alterări ale percepției temporale și spațiale. În fapt, ele „deformează senzațiile și percepțiile celui care le utilizează” (Drăgan J., 2000, p. 118). În această categorie sunt cuprinse canabisul, LSD – ul, mescalina și altele.

b. după originea lor, drogurile sunt: naturale, de semisinteză și de sinteză (sintetice).

Drogurile naturale sunt cele obținute direct din plante sau arbuști: opiul și opiaceele, canabisul și rășina acestuia, khat-ul, frunzele de coca și derivații săi și alte plante cu principii halucinogene. Drogurile de semisinteză sunt cele realizate prin procedee chimice pornind de la o substanță naturală extrasă dintr-un produs vegetal (heroina, L.S.D.). Drogurile de sinteză sunt elaborate în întregime prin sinteze chimice: metadona, mescalina, LSD, amfetamina, designer-drugs, ecstasy ori alte substanțe psihotrope obținute în laboratoare clandestine. Tot în această categorie sunt incluși și „solvenții volatili și alte produse cu proprietăți asemănătoare drogurilor” (Drăgan J., 2000, p. 40). Tot droguri de sinteză sunt considerate mai multe produse ce sunt deturnate de la folosirea lor tradițională, fiind totodată larg răspândite și ușor de procurat. Acestea antrenează o puternică dependență psihică și uneori fizică, producând și fenomenul de toleranță.

c. după gradul de dependență generată, drogurile sunt: droguri care creează dependență fizică, droguri care creează dependență psihică și droguri care creează dependență mixtă, în acest ultim caz încadrându-se cele mai multe stupefiante;

d. după regimul juridic al substanțelor din conținutul drogurilor, sunt: substanțe a căror fabricare și administrare este supusă controlului (morfina și barbituricele), care sunt folosite în tratamentele medicale și substanțe total interzise, acestea fiind Lyserg-Saure Diethylamid (LSD), heroina, ecstasy, cocaina, etc.;

e. după plasarea în tablourile Convenției unice privind stupefiantele din 1961, drogurile sunt: substanțe stupefiante și substanțe psihotrope;

f. după modul de administrare și consum, drogurile sunt clasificate în: injectabile, ingerabile, de prizare, de masticare, de fumare și de inhalare;

g. după puterea drogurilor, acestea sunt clasificate în: droguri ușoare: hașiș, halucinogene, etc., și droguri tari: cocaina și heroina, etc. Această distincție făcută între droguri, considerăm că este eronată și arbitrară, fiind făcută doar pentru a se motiva subiectiv începerea consumului de droguri, deoarece drogurile ușoare reprezintă întotdeauna cu certitudine „poarta de intrare” a drogurilor tari, iar efectele consumului îndelungat și a supradozei de droguri ușoare sunt și ele devastatoare asupra sănătății umane (Drăgan, J., 1996, pp.14-20).

Un alt criteriu important de clasificare îl constituie dependența generată (clasificare de ordin medical). În funcție de aceasta, drogurile se împart în trei categorii:

droguri ce creează dependență fizică;

droguri ce creează dependență psihică;

droguri ce creează dependență mixtă – din această ultimă categorie fac parte cele mai multe stupefiante.

Cele mai cunoscute droguri sunt:

de origine vegetală, cocaina (extrasă din coca), marihuana (din frunze de canabis), hașișul (din inflorescențe și rășini de canabis), morfina și codeina (din mac);

proveniți din compuși chimici de sinteză, de tipul alcaloizilor (heroina);

alte substanțe neutilizate în terapeutică, de tipul halucinogenelor.

În ceea ce privește drogurile asociate cu abuzul, clasificarea D.S.M. IV, elaborată de Asociația Americană de Psihiatrie, le diferențiază în următoarele categorii: alcool, sedative, amfetamine, cocaină, cofeină, canabis, halucinogene, inhalante, nicotina, opioidele, fencyclidina, alte droguri.

Drogurile, așa cum sunt ele definite, reprezintă substanțe ori produse naturale, de sinteză sau de semisinteză, care, consumate irațional, (atunci când nu constituie tratament în baza unei prescripții medicale) conduc fără îndoială la o dependență sigură a consumatorului față de ele. În toată lumea, aceste substanțe sunt supuse unui regim strict și controlului internațional. Gama acestor substanțe este deosebit de largă, dar, totuși, câteva dintre ele apar mai des decât altele în traficul ilicit.

L.S.D.-ul este un drog halucinogen, alb, fără miros, numit și psihedelic și a fost sintetizat pentru prima dată în Elveția, din acidul lisergic. LSD – dietilamida acidului lisergic – este cel mai puternic drog halucinogen cunoscut, acțiunea sa apărând la doze extrem de mici. În stare pură se prezintă sub forma unui lichid incolor, inodor și insipid (Stancu, E., 2002, p. 623). Se găsește în natură în cantități mici în unele plante sau se poate prepara în laborator prin semisinteză.

În traficul ilicit, L.S.D.-ul se prezintă sub forma unei pulberi de culoare alb-murdar, tablete sau capsule operculate, de diferite mărimi și culori. Se administrează în mod obișnuit pe cale orală prin îmbibarea cel mai adesea a bucăților de zahăr, sau sub formă de pilule; se poate și injecta. Acest drog (Drăgan, J., 2000, p. 143) produce stări de excitație, euforie, modificări mintale în sfera personalității, a percepției și a cunoașterii, fiind considerat ca o „sursă de inspirație divină în practicile mistice de grup”.

Deși L.S.D.-ul nu este un drog care determină dependență fizică, efectele nocive ale drogului asupra creierului pot duce, în cazul folosirii lui în mod regulat, până la dependență. Acest drog provoacă schimbări de dispoziție și are o influență nocivă asupra creierului, ducând și la modificarea percepției timpului și spațiului. De asemenea, poate crea și o senzație de pierdere a autocontrolului, de frică teribilă, precum și o stare de omniprezență sau de paranoia acută care pot duce la un comportament periculos. Senzația pe care o trăiește consumatorul de L.S.D. este adesea cunoscută sub numele de călătorie, pentru că seamănă cu o călătorie în alt timp și spatiu.

Cocaina este un alt drog ilegal, extrem de popular. Senzațiile pe care le creează consumul de cocaină sunt de beatitudine și de energie maximă. Numită: pudră, zăpadă, „Albă ca zăpada“, gheață, cristale, pietre, este un alcaloid extras din frunzele arbustului de coca (Erytroxylon coca) originar din America de Sud. Ea a devenit cunoscută în Europa în cursul anului 1857. Se găsește sub formă cristalină, albă, inodoră, având un gust amar, greu solubilă în apă dar solubilă în alcool, eter, cloroform și uleiuri grase. Folosită în secolul trecut pentru tratarea mai multor boli, în special ca anestezic local, astăzi utilizarea în scopuri terapeutice este limitată. Ca stupefiant poate fi consumată sub diverse forme: frunzele de coca pot fi masticate sau, atunci când se gasește sub formă de pudră, ea poate fi inhalată, prizată sau injectată. Când cocaina este prizată pe nas, senzația de maximă intensitate apare la 15-30 de minute și apoi scade rapid în intensitate, ceea ce înseamnă că, pentru menținerea efectului, la fiecare 20 de minute trebuie administrată o nouă doză. Cocaina este căutată în special pentru efectul său excitant care înlătură simptomele oboselii și creează foarte rapid o stare de euforie. Specifice sunt dorința de comunicare verbală sporită, creșterea încrederii în forța fizică și intelectuală.

Consumul (Drugescu, N., 2001, p. 83) generează agitație, instabilitate, tulburări de judecată, tahicardie, hipertensiune, hipertermie, midriază (dilatarea pupilelor), psihoză paranoidă și poate provoca moartea prin stop cardiac, stop respirator sau accidente vasculare cerebrale. Mult timp s-a considerat că toleranța nu apare în cazul consumului de cocaină dar s-a demonstrat că folosirea o perioadă îndelungată de timp duce la apariția acesteia și a sevrajului, la depresie, oboseală și tulburări ale somnului (Carroll, K.M., Kosten, T.R., Rounsaville, B.J., 2004, p. 130). Dependența psihică este puternică și se instalează rapid, fiind mult mai dureros resimțită decât dependența fizică.

Crack-ul este termenul folosit în America pentru cocaină care se fumează, fiind un produs ce are la bază hidrocloritul de cocaină. Se prezintă sub formă de bobițe sau bastonașe albe.

Toate formele stimulează sistemul nervos central și provoacă constricția vaselor sanguine și creșterea ritmului cardiac. Aceste modificări provoacă o cerință crescută de sânge în corp dar vasele îngustate nu pot transporta cantitatea cerută, ceea ce crește riscul de apariție a suferinței cardiace și cerebrale. Inițial drogul produce scăderea apetitului și îl face pe consumator să se simtă mai rapid, mai energic, mai încrezător și mai puternic.

La doze mai mari consumatorul poate avea iluzii și halucinații, stare paranoică și simptome de psihoză toxică acută. Tensiunea arterială crește, și pot surveni atacuri de inimă sau accidente cerebrale, uneori mortale.

Când efectele diminuează se instalează frecvent o stare de depresie, însoțită de oboseală, agitație sau anxietate (teamă nemotivată).

La consumatorii de crack față de cei care consumă pudraă depresia este semnificatic mai intensă și mai profundă iar starea de violență este mai accentuată, iar la consumatoarele gravide, efectele negative asupra sănătății fătului mult mai mari.

Heroina (smack, thunder, hell dust, big H, nose drops, brown sugar) este un clorhidrat de diacetilmorfină, fiind un produs de semisinteză de culoare albă, cenușie, roz până la brun sau gri închis, în funcție de gradul de purificare. Introdusă în medicină în anul 1898 de firma Bayer, heroina s-a făcut cunoscută de la început ca un analgezic puternic și un remediu foarte eficace contra tusei, problemelor respiratorii ale astmaticilor și persoanelor afectate de tuberculoză, folosindu-se, de asemenea, pentru dezintoxicarea morfinomanilor. În comparație cu morfina, este un drog mult mai puternic. În procesul de producere este utilizată substanța chimică anhidrida-acetică, fără de care obținerea heroinei ar fi practic imposibilă. În funcție de gradul de puritate se găsesc patru sortimente de heroină.

Heroina se prizează, inhalează sau se injectează pe cale sub-cutanată, intravenoasă sau intramusculară (cea mai raspândită formă de consum – injectarea în venă – intensifică efectele și le face aproape instantanee, producând pentru moment o foarte mare placere). Heroina provoacă aceleași efecte ca opiul și morfina, dar de o factură mult mai pronunțată, dependența foarte puternică fiind indusă rapid. Pe termen lung se pot constata tulburări organice importante, precum hemoragiile, pneumoniile infecțioase, septicemia, hepatita virală. Unul dintre cele mai periculoase efecte ale consumului de heroină este infectarea cu HIV, determinat de folosirea în comun a seringilor între toxicomani. Intoxicația cronică apare după aproximativ 30 de administrări de doze terapeutice (Drugescu, N., 2001, p. 82).S indromul de sevraj se manifestă prin: hipersecreție nazală, lacrimală, sudoripară, spasme și dureri musculare, crampe abdominale, diaree, deshidratare intensă și o puternică angoasă. Supradozarea sau folosirea unei doze de heroină de o puritate ridicată poate fi fatală consumatorului prin depresiune respiratorie marcantă, stare de șoc, comă.

Amfetamina este un drog incolor, dependent, care stimulează sistemul nervos central și se poate administra prin inhalare, injectare sau înghițire. În perioada 1950-1960, amfetamina se folosea pentru uz medical în combaterea depresiilor și a pierderii în greutate. Amfetamina este folosită și pentru a îmbunătăți performanțele fizice sau ca antidot la sedative. Din cauză că amfetamina scade pofta de mâncare și îi creează consumatorului senzația de energie, ea este folosită câteodată în exces de persoanele care încearcă să piardă în greutate.

Ecstasy este un drog din clasa amfetaminelor și a fost pentru prima dată produs și brevetat în anul 1914 de către compania nemțească Merck. La început, acesta a fost conceput ca un medicament pentru scăderea poftei de mâncare.

În anii 1970 a fost introdus în psihoterapie, pentru că îi ajuta pe pacienți să devină mai deschiși și să vorbească liber despre sentimentele lor. Această practică a fost interzisă începând cu anul 1986, deoarece numeroase experiențe pe animale au arătat că această substanță afectează creierul. Consumul de ecstasy produce euforie, senzația de emoții profunde, iar, în doze mari, halucinații. În exces, consumul de ecstasy duce la distrugerea celulelor care produc serotonină ce influențează starea fizică și psihică a individului, apetitul, durerea și memorarea. Poate provoca depresii și psihoze (Hartelius, J., 1991, p. 36) precum și deshidratare severă, crampe musculare, chiar blocaj renal.

80% din producția mondială de ecstasy este obținută în laboratoarele clandestine din Olanda, Belgia și, mai nou, Polonia, dintr-o serie de precursori chimici (safrol, isosafrol). Acești precursori intră în UE din Asia, tranzitând Europa de Est, inclusiv România, țări în care au fost descoperite laboratoare clandestine de fabricare și stocare a acestor precursori (conform Drug Enforcement Agency în raportul studiului Ecstasy: Rolling Across Europe, www.crimecommission.gov.au/…/2003…/iddr_0304_phenethylamines.pdf). El se prezintă sub formă de tablete, fiind consumat pe cale orală.

Opiul sau opiumul este latexul uscat, obținut prin incizarea capsulelor încă verzi ale macului opiaceu (Papaver somniferum). Are o culoare negricioasă, miros caracteristic și gust amar. Aceste caracteristici îl fac ușor de identificat, iar mirosul specific și pătrunzator permite depistarea drogului cu ajutorul câinilor special antrenați. De aceea în traficul ilicit se recurge la disimulare prin ambalarea opiului în cutii metalice închise ermetic, folii de plastic, pânză etc. (Drăgan, J., 2000, p. 190). Opiul este folosit în medicină în doze mici, ca somnifer, calmant sau analgezic, având un conținut de 10% morfină. În general, opiumul este fumat în pipe speciale și, în cazuri mai rare, ingerat sau injectat.

Efectele dorite de consumatori, deși neplăcute pentru începători (greață, amețeli, dureri de cap), sunt excitare trecătoare, euforie, senzația de bine și indiferență. Aceste efecte durează 6-8 ore. Efectele nocive sunt amețeli, vărsături, cefalee, insomnie, probleme respiratorii, precum și alte disfuncționalități organice, putând genera decesul consumatorului în urma sincopei cardiace. Consumul de opiu generează toleranță, dependență psihică și fizică.

În cazul opioidelor – heroină, morfină, codeină consumul cronic duce la instalarea toleranței și apariția sevrajului atunci când nu mai sunt consumate. În cele mai multe situații uzul de cocaină favorizează ulterior abuzul de heroină (Perez, C., și colab., 1997, p. 270.)

Morfina (etimologia cuvântului pornește de la zeul somnului în mitologia romană, Morfeu) este principalul alcaloid al opiului, fiind un analgezic puternic cu efect narcotic. Se prezintă sub forma unei pulberi albe, bej sau maronie cu gust amar, solubilă la umiditate. Se găsește sub formă de comprimate, soluție (în doze injectabile) sau supozitoare.

„Morfina a fost utilizată pe scară largă ca medicament, având o puternică acțiune analgezică, fiind un deprimant al centrului tuse și al centrului respirator” (coord. Suceavă, I., 1995, p. 13). Morfina generează consumatorului o stare de bine, euforie, pasivitate și amorțeală, iar efectele ei nocive sunt asemănătoare cu cele ale opiului, putând genera moartea prin stop respirator. Consumul generează dependență psihică, fizică și toleranță, iar cura de demorfinizare durează 6 luni – prin spitalizare (Drugescu, N., 2001, p. 82).

Canabis este denumirea generică pentru produsele vegetale obținute din cânepa de cultură (cannabis sativa), plantă care conține substanțe halucinogene. În prezent, canabisul este produsul stupefiant cel mai utilizat în lume. Din frunze și inflorescențe uscate și tocate se obține iarba de canabis – marijuana (marihuana) – având aspectul tutunului sau ceaiului. Ea poate fi fumată fie ca atare, fie amestecată cu tutun, sau utilizată ca decoct, fiind băută ca atare sau în amestec cu alcool.

Rășina de canabis, obținută prin presare, cunoscută sub numele de hașiș, poate fi consumată prin ingerare sau se fumează în amestec cu tutun, sub formă de joint. Prin ingerare, efectul este de 4-6 ori mai mic decât în cazul în care aceeași cantitate ar fi fumată. Hașișul este unul dintre cele mai vechi și mai răspândite droguri din lume, fiind consumat de numeroase persoane, indiferent de categoria socială, rasa sau cultura din care fac parte. Omenirea folosește marijuana pe post de medicament de peste 3.000 de ani, iar pentru prima dată a fost folosită în China, în India și în Orientul Mijlociu. Calitățile terapeutice ale acestei plante au devenit cunoscute în țările din Vest în timpul secolului al XIX-lea, iar acum este folosită în special ca narcotic.

După alcool, este cel mai răspîndit drog și cel mai folosit din America de Nord. Studiile arată că 60 % dintre cei care obișnuiau să fumeze regulat marijuana au început curând să consume și droguri mult mai tari.

După OMS, se apreciază că un număr de 200 de milioane de persoane consumă marijuana, dintre care 12 milioane în Statele Unite ale Americii. Marijuana este un drog ilegal în cele mai multe state dar există nenumărate controverse legate de ea, deoarece s-a stabilit că poate fi folositoare în calmarea durerilor pacienților suferinzi. Este unul dintre cele mai ieftine droguri ilegale din lume și cel mai ușor de obținut, putând fi consumat într-o mare varietate de feluri: fumat sau sub forma de pastile, în băuturi sau în mâncăruri.

DSM IV nu stabilește criterii specifice ale sevrajului la aceste substanțe dar se pare că acestea ar fi: iritabilitate, tulburări ale somnului, irascibilitate, agresivitate.

10% dintre persoanele care consumă canabis dezvoltă dependență iar utlizarea pe termen lung a acestuia afectează memoria de scurtă durată. Consumul canabisului poate fi asociat uneori cu violență dar nu în așa mare măsură ca în cazul consumului de alcool (Dawkins, M.P., 1997, p. 400).

Ritalina este un drog destul de nou (apărut la inceputul anilor 1980) și face parte din clasa metilfetaminelor. Întocmai ca multe alte droguri, unele dintre efectele sale sunt extrem de grave: el afectează sistemul nervos central care controlează aproape toate funcțiile, de la procesul de gândire până la respirația normală. De când a apărut și până în prezent, nu a trecut foarte mult timp pentru a putea fi studiate și efectele lui pe termen lung. Acest drog este consumat din două motive. Pe de o parte, consumatorii îl folosesc pentru a-și aduna forțele atunci când se simt slăbiți, deci ca excitant. Pe de altă parte, elevii și studenții apelează la ritalină ca adjuvant pentru învățătură. Ei simt nevoia unui stimulent pentru a putea reține cât mai mult în cât mai puțin timp.

1.1.4. Ce înseamnă dependența de droguri?

În ultimii ani, termenul de adicție a fost folosit în legătură cu orice comportament de tip compulsiv- fie că este vorba de consumul de alcool, substanțe, jocuri de noroc, dependența de internet, dependența de muncă sau bulimie.

Atunci când vorbim despre dependență de droguri ne referim la dependența de substanțe care au efect asupra sistemului nervos central. Când aceste substanțe sunt administrate, ele ajung în creier prin sânge și influențează transferul de stimuli la nivelul celulelor nervoase. Unele substanțe psihoactive, de exemplu narcoticele, stimulează în mod direct receptorii celulelor nervoase ca neurotransmițători artificiali. Celulele nervoase sunt stimulate în mod direct de către drog. Cercetările în domeniul adicțiilor au cunoscut o amploare deosebită în ultimile decenii în special în domeniul neurologiei.

Din punct de vedere farmacologic, conform definiției date de Organizația Mondială a Sănătății, prin dependență trebuie să înțelegem ,,starea psihică sau fizică ce rezultă din interacțiunea unui organism și a unui medicament, caracterizată prin modificări de comportament și alte reacții, însoțite totdeauna de nevoia de a lua substanța în mod continuu sau periodic pentru a-i resimți efectele psihice și, uneori, pentru a evita suferințele”.

Dependența psihică (sinonim fiind psihodependența) constă dintr-o stare psihică, particulară, manifestată prin dorința foarte necesară și irezistibilă a subiectului de a continua utilizarea drogului și de a înlătura și disconfortul psihic. Dependența psihică se întâlnește în toate cazurile de dependență, cu anumite particularități, pentru fiecare drog în parte, putând fi însoțită ori nu de dependență fizică și toleranță. Toleranța se instalează lent, are un caracter temporar, pentru că poate să dispară dacă subiectul renunță la drogul care a provocat-o. Fenomenul de toleranță se explică prin reacția organismului față de efectele aceleiași doze de substanță administrate în mod repetat. Încetul cu încetul, organismul reacționează mai slab, pe măsură ce are loc o adaptare funcțională.

Dependența fizică este rezultatul administrării îndelungate a unui drog. Ea se manifestă în cazurile când are loc reducerea dozelor, întreruperea completă a administrării sau amânarea acesteia peste limitele suportabile ale organismului, situații care generează o serie de tulburări fizice. În ansamblul lor, acestea îmbracă aspectul sindromului specific toxicomanilor, cunoscut sub numele de ,,sindrom de abstinență” (sevraj). Abstinența nu ține doar de simpla întrerupere a administrării drogului. Sevrajul, în ceea ce privește anumite droguri, este nespus de greu de suportat de organism și, în această situație, pentru a-i înlătura efectele neplăcute, consumatorul recurge la o nouă administrare. Modul de manifestare a dependenței fizice, respectiv al sindromului de sevraj, diferă în funcție de drog, atât în ceea ce privește natura simptomelor, cât și intensitatea acestora. Astfel, ea este mai accentuată la opiacee și la barbiturice, dar este moderată sau poate să lipsească la formele de dependență create de celelalte droguri.

În general, consumatorii de droguri prezintă un anumit tip de dependență, determinată de substanță: dependența de tip morfinic, dependența de tip canabis, dependența de tip cocainic, dependența de tip amfetaminic (excepție face cazul politoxicomaniei).

1.1.5. Cauzele consumului de droguri

Cauzele consumului de droguri sunt extrem de numeroase și țin de o multitudine de factori. În ceea ce privește cauzele consumului de droguri – sunt numeroase abordări, mai mult sau mai puțin fundamentate științific. Comun acestor puncte de vedere este premisa potrivit căreia nu există un anumit tip de personalitate asociat cu consumul de droguri. Oamenii, provenind din toate paturile sociale, cu probleme familiale sau fără astfel de probleme, cu bani sau fără posibilități financiare, cu studii sau fără, încearcă drogurile dintr-o mulțime de motive, cum ar fi curiozitatea, dorința de a trăi o nouă stare de conștiință, de a evada din realitate, de a scapă de durerea fizică sau de necazuri, de a se adapta vieții cotidiene sau de a fi acceptați de către ceilalți ori pur și simplu de a se elibera de plictiseală. Deci, cauzele consumului de droguri sunt complexe. Nu țin nici de nivelul de educație, nici de situația materială.

Walter Reakless a făcut o clasificare a factorilor ce influențează comportamentul, împletind perspectivele socială și psihologică în cadrul teoriei înfrânării, în:

factori de presiune socială (condiții de locuit și economice precare, status social scăzut, lipsa oportunităților, conflicte familiale);

factori de atragere — doar 10% din consumatori încep în mod solitar consumul (anturajul rău, subcultură delincventă și criminală, grupuri deviante); înfrânare externă (grupuri sportive, familie);

înfrânare internă (produs al internalizărilor – forța eului, autoconceptualizare, rezistența în fața diversiunilor);

presiunile interne (tensiuni interne, ostilitate, agresivitate, sentimente de inadecvanță și inferioritate, afecțiuni organice).

Acești factori – culturali, economici, sociali, religioși ș.a. – sunt grupați de autori în două categorii: factori socio-culturali și factori individuali.

Factorii socio-culturali se referă la: căutarea unei plăceri insolite prin transgresarea interdicției și gustul riscului; apartenența la un grup favorabil utilizării drogului; în căutarea unei spiritualități în izolarea de lume; un mod de a protesta; precaritate, izolare socială, neintegrare, trăirea exclusiv în prezent.

Factorii individuali – nu se referă la existența unei personalități proprii toxicomanului, ci vizează, cel mai adesea, anumiți indivizi „fragilizați" înaintea întâlnirii cu drogul și care prezintă:

intoleranță la frustrare;

nevoia imperioasă de satisfacție;

agresivitate patologică;

inadaptare ce poate merge până la comportamente deviante;

relații părinte – copil perturbate (adesea precoce);

 tulburări psihopatologice de gravitate variabilă: crize de adolescență, psihopatie, schizofrenie.

De asemenea, presiunea grupului social și disponibilitatea drogului sunt calificați factori determinanți majori în inițierea și menținerea consumului de droguri. În general, utilizarea tutunului, alcoolului și cannabisului precede uzul de cocaina și opioide. Acele persoane care încep să consume drogurile cele mai dezaprobate social, cum ar fi heroina, provin din familii dezorganizate sau au o relaționare deficitară cu părinții și prezintă adesea o stimă de sine redusă.

1.1.6. Consecințele consumului de droguri

O altă problemă cu care se confruntă consumatorul de droguri este cea a efectelor nocive pe care aceste substanțe le au asupra organismului. Stupefiantele au efecte toxice asupra sistemului nervos, inimii, plămânilor, rinichilor, dintre care unele pot fi din cele mai grave (intoxicația cu alcool, coma etilică sau supradoza cu heroină). Aceste efecte sunt deseori ireversibile. Consecințele nefaste ale drogurilor sunt multiple și modul în care produc moartea pare a fi de cele mai multe ori natural: stop cardiac, stop respirator. Un alt pericol cu care se confruntă toxicomanul este cel al infecțiilor. Toxicomanii care își administrează drogul prin injectare se expun la contaminarea cu numeroase maladii (hepatită B), intoxicații cu substanțe folosite pentru diluarea heroinei, ori riscă să contacteze sindromul imunodeficienței dobândit (HIV).

Un alt efect al consumului de droguri este diminuarea fertilității, ceea ce duce la o îmbătrânire prematură a populației. Totodată, consumul de droguri în timpul gravidității provoacă asupra fetusului mutații genetice, grave depresiuni respiratorii, comă sau chiar moarte. O problemă cu care se confruntă întreaga societate, și nu doar toxicomanul, este numărul foarte mare al sinuciderilor determinate de acest flagel.

„În ceea ce privește mortalitatea, aceasta are dimensiuni mult mai mari în cazul toxicomanilor, fie ca urmare a supradozelor sau a efectelor nefaste ale acestor substanțe în timp, fie ca urmare a îmbolnăvirii cu SIDA cauzată de folosirea unor ace de seringă infestate“ (Roibu, I., Mircea, Al., 1997, p. 67).

Acest fenomen este deosebit de îngrijorător și în perspectiva anilor viitori, necunoscându-i-se adevăratele dimensiuni din cauza faptului că nu există o statistică clară și precisă a numărului celor decedați din cauza drogurilor.

Principalele consecințe ale dependenței fizice și psihice, precum și ale supradozei de droguri, sunt de ordin medical, psihologic și social, astfel:

a. consecințele de ordin medical ale consumului de droguri, se referă la importante afecțiuni ale sănătății cum ar fi: hepatită, tuberculoză, sifilis, afecțiuni cardio-respiratorii, tulburări endocrine, insuficiență renală, infecții și afecțiuni ale pielii, SIDA, complicații psihiatrice constând în iluzii, halucinații terifiante, percepția alterată a timpului și a distanței, etc., precum și moartea în cazul consumului prelungit și al supradozei; (http://www.antidrog.weboas.ro/efecte.php;)

b. consecințele de ordin psihologic ale consumului de droguri, conduc la toxicomanie prin absorția necesară și regulată a drogurilor și constă în: panică, anxietate, depresie, suspiciune și tendințe paranoice, agresivitate, labilitate emoțională, tulburări de comportament, înstrăinare de propria persoană și afectarea imaginii de sine, modificări de personalitate care pot conduce la suicid sau omor, scăderea performanțelor intelectuale, etc. În acest sens, suntem de acord cu specialiștii care afirmă că „toxicomaniile par să fie cancerul care suprimă nu numai organismul consumatorului de droguri, dar mai ales psihicul acestuia, prin dezorganizarea tragică a personalității umane” (Banciu D., pag. 58;).

c. consecințele de ordin social ale consumului de droguri, sunt reprezentate de: deteriorarea progresivă a relațiilor sociale, creșterea riscului de excludere socială, diminuarea șanselor de reintegrare socială și profesională, suferința familiei și a adevăraților prieteni, dezinteres în relaționarea cu alte persoane, implicarea în activități infracționale atunci când se află sub influența drogului, inclusiv pentru a-și procura doza de stupefiante, etc. Mai mult de atât, este cert faptul că efectele traficului și consumului abuziv de droguri sunt cunoscute și resimțite de toată lumea, deoarece sume uriașe de bani sunt „investite” în acestea, iar beneficiile sunt direcționate, de cele mai multe ori, spre săvârșirea de infracțiuni de crimă organizată și acte teroriste. De asemenea, traficul și consumul de droguri generează și consolidează corupția, sărăcia, precum și probleme sociale dintre cele mai grave. În prezent specialiștii apreciază că, traficul și consumul ilicit de droguri au depășit orice limite imaginabile în urmă cu câțiva ani . Fiind de acord cu această constatare, considerăm că în prezent, alături de corupție și crimă organizată, traficul și consumul de droguri reprezintă în același timp un adevărat inamic al democrației și al Statului de drept, deoarece persoanele care sunt implicate activ și trag foloase de pe urma acestui flagel, se intercalează în sferele înalte ale puterii politice și publice, pe care le influențează și le controlează într-o mare măsură, în raport cu interesele personale și de grup ale momentului. (Niță N., p.3)

1.1.7. Intervenție în dependența de droguri. Terapii – centru de consiliere, comunități

Problematica extrem de importantă a consumului drogurilor, precum și perspectivele grave menționate mai sus, implică necesitatea abordării complexe a activităților de prevenire și de ținere sub control a acestui fenomen, precum și preocupări constante ale autorităților pentru a monitoriza traficul și consumul de droguri. Este necesar să fie identificate cele mai eficace și eficiente soluții preventive, din mai multe perspective, respectiv: juridică, economică, socială, educațională, etc.

Prevenirea consumului de droguri trebuie să fie parte integrantă a politicilor promovate, pentru combaterea concomitentă a traficului și consumului de droguri. Astfel, procesul de prevenire desfășurat de către autoritățile statului în cooperare cu diferiți parteneri sociali, trebuie să includă în primul rând, orice activitate care vizează modificarea, reducerea sau întârzierea inițierii consumului de droguri, într-o anumită perioadă de timp.

În România, specialiștii în prevenire operează și în ceea ce privește traficul și consumul de droguri, din punct de vedere teoretic și practic, cu cele trei niveluri ale prevenției, respectiv: prevenția primară, prevenția secundară și prevenția terțiară. Prevenția primară, are ca obiective principale: diminuarea accesibilității la droguri, diminuarea motivației inițierii consumului la adolescenți și tineri, diseminarea spre opinia publică a celor mai relevante informații privind consecințele devastatoare ale consumului de droguri, promovarea alternativelor sănătoase non-drog, etc. Prevenția secundară, are ca scop reducerea utilizării nocive de droguri și integrarea socială a consumatorilor de droguri. Prevenția terțiară, este strâns legată de intervențiile terapeutice și implică prevenirea reluării consumului de droguri de către persoanele tratate în acest sens, precum și limitarea efectelor nocive ale consumului de droguri într-o fază precoce a acestuia, când persoana poate renunța mai ușor la consumul de droguri, înainte de a produce consecințe grave.

Principalele linii de acțiune în prevenirea consumului ilicit de droguri, menționate în Strategia națională antidrog sunt: reducerea cererii, reducerea ofertei și reducerea consecințelor negative ale consumului de droguri.

a. Reducerea cererii de droguri. Obiectivul general al Strategiei în materia reducerii cererii de droguri, îl reprezintă menținerea la un nivel scăzut, comparativ cu cel de la data adoptării strategiei, al prevalenței consumului ilicit de droguri și reducerea, într-un mod corelat, al prevalenței consumului de alcool și tutun în rândul populației generale, prin consolidarea măsurilor de prevenire și prin dezvoltarea sistemului public și privat de asistență medicală, psihologică și socială. Dintre măsurile stabilite pentru reducerea cererii de droguri, fac parte: derularea unor proiecte de interes local în parteneriat public-privat pentru protecția antidrog a comunităților, elaborarea și derularea unor programe finanțate de la buget diferențiate în funcție de parametrii locali, stimularea participării mass-media la susținerea proiectelor antidrog, derularea unor programe prin care să se dezvolte la populație o atitudine de responsabilitate în prevenirea consumului de droguri și de evitare a stigmatizării consumatorilor, dezvoltarea în rândul tineretului a unei atitudini favorabile față de stilul de viață sănătos, fără alcool, tutun și droguri, sensibilizarea și educarea populației școlare pentru a evita consumul experimental de droguri, dezvoltarea unor programe de formare a părinților pentru sensibilizarea, motivarea și implicarea acestora în activitățile de prevenție.

b. Reducerea ofertei de droguri. Dintre măsurile stabilite pentru reducerea ofertei de droguri, fac parte: documentarea activității infracționale a grupurilor de traficanți, a legăturilor și rudelor utilizate de aceștia în comiterea faptelor infracționale, precum și a metodelor și mijloacelor folosite în acest scop, colectarea datelor în sistem informatic, dezvoltarea formelor de analiză operativă a acestora, fluidizarea schimbului de informații on-line pe plan intern și internațional, asigurarea frontierei la standarde europene, inclusiv pe linia antidrog, îmbunătățirea calității controlului vamal, folosirea pe scară largă a mijloacelor moderne de investigare, identificarea și anihilarea rețelelor internaționale de trafic ce activează în România, prin acțiuni operative de cooperare internațională și prin includerea experților români în echipele internaționale care acționează pentru anihilarea unor rețele de traficanți.

c. Reducerea consecințelor negative ale consumului de droguri. Pentru reducerea consecințelor consumului de droguri a fost instituit un „Program de substituție în ambulatoriu”. Potrivit acestui program, substituția în ambulatoriu reprezintă înlocuirea drogului consumat de toxicomani cu metadona sau cu alte substanțe specifice adecvate, de la caz la caz, pe o perioada îndelungată, în vederea reducerii consecințelor asociate consumului de droguri (Abraham P., 2004).

1.2. Consumul de alcool

„Beția nu creează viciile, ea le face să izbucnească: impudicul își dă în vileag boala, violentul nu-și stăpânește nici limba, nici mâna, crește trufia obraznicului, cruzimea violentului, răutatea pizmașului, orice vicii se extind și se dezvăluie”. (Seneca)

1.2.1. Istoric

Cu mii de ani în urmă, oamenii au început să producă băuturi alcoolice din motive practice. Producția vinului a început în Egiptul Antic, când egiptenii și-au dat seama că sucul de struguri se strică repede, iar sucul fermentat sau vinul se păstrează bine. Mai târziu, vinul a devenit important pentru Biserica Romano-catolică, în toată Europa, întrucât era folosit la oferirea sfintei Liturghii. În perioada Renașterii, băuturile alcoolice au devenit importante în societatea europeană. Au început să fie produse pe scară largă și promovate de breasla de comercianți, care avea controlul producției lor.

Oamenii au început să încerce diferite tipuri de alcool, iar consumul de băuturi alcoolice a devenit o parte din cultura europeană. Utilizarea lui a dus adesea la abuz și apariția unui șir de probleme care s-au răsfrânt negativ asupra individului și societății în general. Alcoolul este substanța cel mai des consumată și cea mai disponibilă din lume. A avut un rol important în majoritatea culturilor umane, încă din perioada neolitică (4000 î. Hr.). Berea și vinul au fost produse încă din cele mai vechi timpuri în Persia și zona mediteraneană. Procedeul fermentării alcoolului din struguri reprezintă una dintre cele mai vechi descoperiri. Vinul era nelipsit la masă la popoarele mediteraneene, familiile ebraice îl foloseau în cadrul ritualurilor religioase. Pe lângă vinul făcut din struguri, diferite popoare au folosit și alte tipuri de băuturi alcoolice, precum vinul obținut din fermentarea orezului, berea, wisky-ul, cidrul alcoolizat, vinul de palmier, berea de portocale etc. În majoritatea culturilor, alcoolul a fost și este perceput pozitiv, ca o substanță cu efecte benefice, reprezentând o activitate socială (și nu individuală), reglementată de anumite norme și valori (Rădulescu S. M., Dâmboeanu C., 2006, p. 40). Alcoolul a fost cunoscut din cele mai vechi timpuri de către populația Asiei și Europei. Cele mai vechi dovezi despre consumul de alcool au fost aduse de către antropologi, care consideră că descoperirea băuturilor fermentate datează din epoca neolitică (Șelaru M., 1998, p. 13).

Alcoolul poate părea inofensiv, dar consumat în cantități excesive poate afecta consumatorul foarte ușor, de vreme ce este o substanță care creează dependența. Efectele sale imediate asupra celui care îl consumă implică o relaxare de moment și un efect ușor analgezic. (Brânzei, P., 1979, p. 366).

În Europa, alcoolul a fost produs și consumat, de mii de ani, în general fiind produs din orice fel de materie primă disponibilă pe plan local. Băuturile alcoolice erau adesea folosite ca medicamente, practică ce a continuat până la începutul secolului al XX-lea și până la apariția metodelor medicale moderne. Legi privind alcoolul au existat și înainte, (Mănoiu, F., Epureanu, V., 1996, p. 37) dar se refereau în special la ordinea publică sau piața de desfacere, neglijând aspectul sănătății publice. Cu toate acestea, în Europa, această imagine s-a schimbat în perioada medievală și cea modernă timpurie odată cu industrializarea, dezvoltarea mijloacelor de comunicare și descoperirea băuturilor alcoolice tari, distilate.

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, s-au răspândit în Europa mari mișcări impotriva alcoolismului, îndreptate în special împotriva băuturilor spirtoase și evoluând apoi împotriva tuturor băuturilor alcoolice. În majoritatea țărilor europene, dar nu în toate, mișcarea împotriva alcoolismului s-a aplanat pe parcurs și a devenit de importanță minoră la sfârșitul secolului al XX-lea.

Ideea de „alcoolism” ca boală exista încă din secolul al XIX-lea, când s-au înființat cămine și azile pentru tratarea alcoolicilor, în multe țări europene. În ultimii ani, „noua tendință a sănătății publice” a devenit paradigma dominantă în discutarea problemelor legate de alcool, dând naștere unor discuții ample, înlocuind concentrarea asupra unui singur segment al „alcoolicilor”. Europa de azi cuprinde o varietate de utilizări și semnificații ale alcoolului, pornind de la prezența sa pe mesele servite în familie până la diferitele modalități de petrecere.

Puterea oricărei băuturi alcoolice este măsurată în procentul de alcool pe care aceasta îl conține. Alcoolul etilic pur conține 100% alcool, berea 4% alcool, vinul între 10-13% alcool, vodca, ginul, romul, scotch-ul conțin 40-50% alcool și, uneori, pot depăși acest procent. Unitatea de măsură a cantității de alcool consumate poartă denumirea de concentrare de alcool în sânge și este un parametru obiectiv folosit în cazul accidentelor sau infracțiunilor comise sub incidența băuturilor alcoolice. Între nivelul concentrației de alcool în sânge și conduită este o legătură foarte strânsă, însă trebuie avuți în vedere și alți factori, cum ar fi: greutatea individului, apartenența la gen, prezența hranei și a apei în stomac, ritmul de administrare precum și intervalul de timp care a trecut de la administrare. Un alt factor important îl reprezintă toleranța la alcool. Astfel, pentru a obține același rezultat, un consumator regulat trebuie să ingere o cantitate mult mai mare de alcool decât un consumator ocazional sau un abstinent.

Alcoolul se încadrează în categoria substanțelor cu efecte sedative, care încetinește sau întârzie o serie de activități și funcții ale corpului, în special ale sistemului nervos central, deși, aparent, alcoolul poate fi caracterizat ca excitant prin starea de euforie inițială pe care o determină. Între alte efecte ale consumului de alcool putem aminti: schimbarea percepției despre sine și lume, diminuarea capacității de control și de performanță, diminuarea anxietății și a tensiunilor, dezinhibarea etc. Consumat în mod excesiv, alcoolul determină numeroase dificultăți în procesele de gândire și vorbire, în procesele de coordonare a mișcărilor și păstrarea echilibrului. Consumul îndelungat de alcool duce la dependență, provocând o serie de afecțiuni foarte grave (în special ale ficatului). Dependența de alcool (alcoolismul) implică fenomenul de toleranță, respectiv nevoia de a consuma o cantitate din ce în ce mai mare de alcool pentru a obține aceleași efecte.

În general, alcoolismul este privit ca o boală asfel că persoana nu se poate abține de la consum, chiar dacă înțelege efectele distructive pe care alcoolul le are asupra stării sale de sănătate. O altă opinie este aceea că alcoolismul reprezintă o tulburare de comportament cu caracter reversibil și alcoolicii pot fi învățați să renunțe la consum sau, cel puțin, la consumul excesiv. Indiferent de modalitatea de abordare, alcoolismul reprezintă un flagel, care afectează anual viața a milioane de oameni de pe tot globul.

1.2.2. Termeni referitori la consumul de alcool

În definirea alcoolismului Goode, E., (1999, p. 193) identifică patru criterii:

cantitatea și frecvența consumului (consumul unor cantități mari într-o perioadă de timp);

dependența psihologică (persoana nu poate activa fără să consume alcool);

dependența fizică (se instalează sevrajul atunci când, din diferite motive, persoana nu poate consuma alcool);

definirea problemelor de viață (șomaj, accidente, divorț, agresivitate în familie).

Rădulescu S. M., Dâmboeanu C., (2006, p. 46) aduc în atenție faptul că aceste criterii de definire a alcoolismului, deși sunt semnificative, comportă unele lacune în special prin faptul că ele nu pot fi testate și nu sunt specifice. Astfel, atât cantitatea, cât și frecvența consumului poate fi diferită de la o persoană la alta. Pentru o persoană o cantitate de alcool poate fi benignă, iar pentru altă persoană aceeași cantitate poate fi nocivă. O persoană poate consuma alcool în fiecare zi, în timp ce alta poate face pauze de zile sau săptămâni fiind, de asemenea, alcoolică. Alcoolicii beau mai mult de obicei dimineața, ceea ce îi deosebește de persoanele care consumă în mod normal alcool. Adesea, alcoolul poate duce la un comportament agresiv, iar de cele mai multe ori alcoolicii abuzează fizic și psihic de prieteni și familie. Băuturile alcoolice îi fac pe cei care le consumă să se simtă mult mai stăpîni pe sine. În ceea ce privește criteriile de dependență fizică sau psihică, modalitatea de testare este foarte dificilă deoarece arareori indivizii se autoevaluează corect, recunoscând nevoia de a bea. Diferențele culturale au un rol semnificativ în formarea patternurilor de consum. Unele societăți interzic alcoolul, în timp ce altele îl tolerează (este permis consumul în timpul deplasării cu autovehiculele). Afecțiunile medicale care se asociază de obicei cu consumul de alcool (așa cum este ciroza) nu sunt exclusiv apanajul alcoolicilor. Nici consumul de alcool și nici debutul consumului la vârste mici nu determină neapărat alcoolismul.

Atunci când este vorba de studii epidemiologice, cea mai folosită clasificare a tipurilor de consumatori este cea impusă de Organizația Mondială a Sănătății:

Organizația Mondială a Sănătății, Comisia Europeană și Asociația Epidemiologică Internațională oferă glosare conținând termenii utilizați în ceea ce privește consumul de alcool și riscurile asociate acestuia.

Consumul de alcool care dăunează sănătății este definit drept un „tipar de consum de spirtoase care face rău sănătății, și care are repercursiuni atât asupra sănătății fizice (ciroza hepatică) cât și asupra sănătății mintale (depresia)“ (Organizația Mondială a Sănătății 1992b).

Intoxicația este o stare care decurge din consumul de alcool și care produce tulburări la nivelul conștienței, cogniției, percepției, afectului sau comportamentului, sau ale altor funcții și reacții psihofiziologice (Organizația Mondială a Sănătății 1992b). Aceste tulburări sunt direct legate de efectele farmacologice acute ale alcoolului și sunt determinate, în cele mai multe cazuri, de doză, implicând funcții fiziologice multiple. Intoxicația poate duce la vătămări neintenționate și poate avea consecințe sociale acute, cum ar fi violența și infracțiunile, și, de asemenea, poate avea consecințe sociale pe termen lung – de exemplu, atunci când o persoană intoxicată provoacă o leziune în mod intenționat altei persoane, ceea ce duce la o condamnare cu închisoarea.

Echivalentul intoxicării în limbajul uzual este „starea de beție“, care se manifestă prin semnale cum ar fi înroșirea la față, vorbirea neclară, mersul nesigur, euforie, activitate intensificată, volubilitate, comportament dezordonat, reacții încetinite, afectarea rațiunii, precum și lipsă de coordonare, sensibilitate sau încetinire motorie.

Potrivit glosarului de termeni referitori la alcool și droguri al OMS, există anumiți termeni definiți într-un mod greșit:

Consumul moderat. Termenul „moderat“ este inexact pentru referirea la un tipar de consum care este pus, implicit, într-un contrast cu consumul ridicat de alcool. Deși, de obicei, el denotă un consum de alcool care nu cauzează probleme (și, astfel, nu este un consum „în exces“), acesta este dificil de definit. O descriere mai potrivită ar fi consum cu risc mai scăzut de alcool.

Consumul responsabil de alcool și consumul de alcool în situații de socializare – acești termeni sunt imposibil de definit și depind de valorile sociale, culturale și etice care pot fi foarte diferite de la o țară la alta, de la o cultură la alta și de la o perioadă de timp la alta.

Consumul în exces de alcool este un termen non-preferat pentru un tipar de consum considerat a depăși standardul de consum ușor. În prezent, se preferă termenul consum cu risc.

Alcoolismul este un termen utilizat de multă vreme și având o semnificație variabilă, considerat a însemna, în general, consumul continuu cronic sau periodic de alcool, caracterizat de lipsa controlului asupra consumului, episoade frecvente de intoxicare și preocuparea față de alcool și consumul de alcool, în ciuda consecințelor adverse. Lipsa de exactitate a termenului a făcut ca o comisie de experți a OMS să îl respingă, preferând formularea mai restrânsă, de sindrom al dependenței de alcool, ca fiind unul dintr-o serie de probleme legate de alcool (Edwards and Gross 1976; World Health Organization 1980). Termenul preferat este dependența de alcool.

Abuzul de alcool este un termen des folosit, dar având o semnificație variabilă. Deși este utilizat în clasificarea DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, American Psychiatric Association 1994), trebuie să fie considerat drept o categorie reziduală, dependența având prioritate atunci când este cazul. Uneori, termenul este utilizat în sens dezaprobator cu referire la orice tip de consum, mai ales în cazul drogurilor ilegale. Termenii echivalenți sunt consum dăunător și consum cu risc.

1.2.3. Ce înseamnă dependența de alcool?

Dependența fiziologică de alcool este indicată de prezența simptomelor de toleranță sau abstinență. Abstinența de alcool se caracterizeaza prin dezvoltarea de simptome de abstinență (hiperactivitate vegetativă, tremor marcat al mâinilor, insomnie, agitație psihomotorie, anxietate, greață, vomă) în decurs de 12 ore sau mai mult după reducerea aportului urmând unei ingestii prelungite și excesive de alcool. Odată ce se dezvoltă un pattern de uz compulsiv, indivizii cu dependență pot dedica perioade substanțiale de timp obținerii și consumării băuturilor alcoolice. Acești indivizi continuă să facă uz de alcool în ciuda evidenței de consecințe adverse psihologice sau somatice (depresie, maladie hepatică, etc.). . (www.umfcv.ro/ccop)

Clasificarea Internațională a Maladiilor Revizia a 10-a OMS (1992b) definește dependența de alcool drept un grup de fenomene fiziologice, comportamentale și cognitive în cadrul căruia consumul de alcool are o prioritate mult mai mare pentru individ decât alte comportamente care, altădată, aveau o valoare mai mare. O caracteristică centrală este dorința (deseori puternică, uneori percepută drept copleșitoare) de a consuma alcool. Revenirea la consum după o perioadă de abstinență este deseori asociată cu reapariția rapidă a caracteristicilor sindromului.

De cele mai multe ori, persoanele care consumă abuziv alcool sau cele dependente de alcool neagă sau refuză discuțiile referitoare la consumul și problemele cauzate de dependența de alcool. Consumul de alcool poate cauza în timp dependența psihică și dependența fizică.

Semne ale dependenței psihice:

–  stările de indispoziție (frustrare, anxietate, stări depresive) sunt înlăturate prin consum;

–  anticiparea consumului, planificarea consumului și a ocaziilor de a consuma;

–  evocarea cu plăcere a momentelor de consum, memoria momentelor placute;

– în fața unor situații limită sau a unor momente cu mare presiune emoțională (deces, boală, divorț, pierdere, câștig, euforie) dependentul se gândește automat la consumul de alcool.

Semne ale dependenței fizice:

–  în lipsa consumului apare tremuratul matinal al mâinilor și palmelor;

–  dificultăți de coordonare a mișcărilor, probleme de echilibru și de mers;

–  transpirație, stare de greață și/sau vărsături;

–  durere de cap, tensiune, probleme cardiace;

–  tulburări de somn;

–  alte semne specifice sevrajului alcoolic.

Toate acestea dispar sau se amelioreaza imediat ce persoana consumă băutura alcoolică. . (www.umfcv.ro/ccop)

Jellinek (1942) identifică patru stadii ale alcoolismului:

Faza prealcolică – alcoolul este folosit pentru a se elibera de tensiunile sociale;

Faza prodromală – apar primele momente de pierdere a memoriei, preocupare în a consuma alcool, apar sentimentele de vinovăție

Faza crucială – apare lipsa controlului în timpul consumului de alcool, preocupare permanentă pentru alcool, apar primele semne de dependență

Faza cronică – apare tremorul alcoolic, consumul compulsiv.

1.2.4. Efectele consumului de alcool

Deși utilizarea alcoolului aduce cu sine numeroase plăceri, acesta mărește riscul unor efecte dăunătoare din punct de vedere social, asupra individului, în general, din cauza dezvoltării obișnuinței. Efectele negative, provocate de o persoană care bea, variază de la consecințele minore de indiferența socială cum ar fi pierderea nopților, dar există și consecințe mai grave: distrugerea căsniciei, abuzul asupra copiilor, infracționalitatea, crima sau violența. În general, cu cât este mai mare consumul de alcool, cu atât este mai severă infracționalitatea sau violența. Frecvența, periodicitatea și cantitatea consumului de alcool în exces măresc în mod independent riscul violenței.

În mod frecvent, dar nu permanent, consumul de alcool în exces și periodic înlesnește impactul asupra daunelor provocate. Separat de dependența de droguri, alcoolul este cauza a peste 60 de tipuri diferite de afecțiuni sau stări patologice, incluzând traumatisme, tulburări mentale și de comportament, afecțiuni gastro-intestinale, cancere, afecțiuni cardiovasculare, tulburari imunologice, afecțiuni pulmonare, musculo-scheletale, reproductive sau efecte dăunătoare asupra sarcinii, incluzând un risc crescut pentru pre-/dismaturitate.

Pentru majoritatea situațiilor, alcoolul mărește riscul creând dependență; cu cât este mai mare consumul de alcool, cu atât riscul este mai mare. În cazul anumitor boli, cum ar fi cardiomiopatia, sindromul de detresă respiratorie acută și afectarea musculară, efectul dăunător apare numai în cazul unui nivel ridicat al consumului de alcool, dar, chiar și la acest nivel ridicat, alcoolul sporește riscul și gravitatea acestor cazuri, într-o manieră legată de doza consumată.

Performanța în ceea ce privește rezolvarea de sarcini complicate, cum ar fi conducerea unui autovehicol, este vizibil afectată, chiar la ingestia de cantități reduse. Se reduce nu doar performanța generală, ci și capacitatea de a aprecia propria performanță. Reducerea aptitudinilor autocritice este doar una dintre consecințele tipice ale consumului de alcool. Cantități mici pot deja slăbi controlul, scad inhibiția, iar "supra-eul", așa cum a denumit Sigmund Freud regulile sociale pe care fiecare individ și le însușește în cursul vieții, pierde din semnificația sa. Dezinhibarea însă este rareori completă. Din fericire, concentrațiile de alcool care produc dezinhibarea totală și care ar permite trăirea necontrolată a unor impulsuri agresive, produc un efect narcotic atât de puternic, încât persoana în cauză nu mai este în stare să comită gesturile pentru care nimic nu le-ar mai inhiba.

Ca multe alte droguri, alcoolul crește și el sugestibilitatea individului. Pentru că reduce autocritica, consumatorul se vede satisfăcut în așteptările sale: dacă dorește să se înveselească, se va înveseli, dacă așteaptă ca alcoolul să-l liniștească, el se va calma. La persoana aflată în stare de ebrietate, se evidențiază mai ales labilitatea dispoziției și sugestibilitatea crescută: poate face gălăgie veselă într-un moment, iar apoi să izbucnească în lacrimi și să-și plângă viața nereușită. În acest sens, alcoolul nu-l înveselește și nici nu-l întristează, ci doar înlătură mecanismele reglatoare care în mod normal echilibrează oscilațiile vieții psihice. Întâi dispar inhibițiile; apoi lipsește capacitatea de a efectua muncă de precizie, intelectuală sau fizică; în final, este influențată și activitatea musculară grosieră, și conștiența individului este tot mai tulburată. În doze foarte mari, alcoolul determină o stare de narcoză – ce se deosebește clar de somnul normal – din care cel ebriat abia poate fi trezit.

În doze și mai mari, alcoolul devine o toxină cu efect letal. Decesul intervine prin tulburări ale sistemului nervos central: Centrul respirator al creierului este paralizat, inima și circulația sanguină se prăbușesc. Un efect evident al alcoolului se observă la nivelul vaselor sanguine care se dilată. Concomitent, se produce o contracție a vaselor din interiorul organismului, pentru a păstra constantă tensiunea arterială. Pentru că sângele se răcește mai repede la suprafața corpului, alcoolul accelerează pierderea de căldură. În același timp, el paralizează centrul termogenezei în creier care reglează temperatura corpului. Mulți alcoolici au înghețat în aer liber, devenind victime ale acestui mecanism complex. (http://ms.politiaromana.ro/prevenire/droguri/despre_droguri.html).

Riscul decesului în urma consumului de alcool reprezintă o balanță între riscul de îmbolnăviri sau riscul de agravare a afecțiunilor provocate de alcool și reducerea riscului de afecțiuni cardiace (care apar cel mai adesea la vârstele înaintate), prin consumul de alcool. În schimb, reducerea sau stoparea consumului conduce la efecte benefice la marii consumatori de alcool. În cazul afecțiunilor cronice, precum ciroza hepatică sau depresia, reducerea sau chiar întreruperea consumului este asociată cu o rapidă îmbunătățire a stării de sănătate.

Asupra organismului, consumul de alcool are efecte multiple:

Alcoolul actioneaza in organism ca factor de stres: creste tesiunea arteriala, sunt eliberate in sange, mai multe substante ca: lipide, zaharuri, cortizon.

Organismul foloseste energie pentru inlaturarea alcoolului din organism, energie care ar fi fost necesara pentru buna lor functionare. Celulele cardiace si cele nervoase, au cel mai ridicat consum de oxigen si sufera cel mai mult sub influenta alcoolului.

Abuzul de alcool, consumul matinal "pe stomacul gol", duce la malnutritie. Organismul este lipsit de proteine, substante minerale si vitamine. Pe langa reducerea aportului acestor elemente importante din hrana, excesul de etanol are ca efect reducerea progresiva a capacitatii intestinului subtire de a resorbi substante importante ca: vitamina B1, acidul folic, iar mai tarziu sodiu si apa.

Produsii de inalta toxicitate rezultati din descompunerea alcoolului (de ex. acetaldehida) afecteaza celulele nervoase.

Incapacitatea progresiva a intestinului subtire de a absorbi substante vitale bunei functionari a organismului (vitamine in special A si C, saruri minerale), cauzeaza in timp tulburari nervoase si tulburari cu origine somatica. Pierderea calciului, a fosfatilor si a vitaminei D ca urmare a consumului de alcool, duce la pierderea masei osoase si la cresterea pericolului de fracturare. Inflamatiile mucoaselor gastrice si duodenale, precum si fisurile la nivelul inferior al esofagului duc la sangerari grave. Consumul permanent de alcool creste de zece ori mai mult riscul de imbolnavire de cancer esofagian.

Sub incidenta suferintei intra si muschiul cardiac. Imbolnavirea acestui muschi se numeste cardiomiopatie. De patru ori mai multi alcoolici mor din cauza tulburarilor cardiace decat de ciroza.

Cele mai frecvente complicatii somatice determinate de consumul de alcool sunt: gastritele toxice, ulcerele, pancreatita, diabetul zaharat, hepatita cronica, ciroza hepatica, polinevrita periferica, convulsiile, accidentele vasculare cerebrale si miocardice.

Mai pot sa apara neliniste interioara, iritabilitate; tulburari de somn, cosmaruri; depresie, frica, complexe de inferioritate ascunse uneori in spatele unei fatade de grandomanie; lipsa de vointa, promite dar nu-si tine promisiunea; izolarea si reducerea sferelor de interes; decadere fizica si psihica.

Dependenta de alcool cauzeaza in timp alterarea sentimentelor si relatiilor cu membrii familiei, tulburarea relatiilor interpersonale la servici si in cercul de prieteni, reducerea sentimentelor de responsabilitate, neglijarea educatiei copiiilor, intarzierea si absenta de la locul de munca, accidente de munca si de circulatie, delicventa, divort, pierderea locuintei si a locului de munca. (www.umfcv.ro/ccop).

1.2.6. Intervenție în dependența de alcool. Terapii – centru de consiliere, comunități

Se considera ca tratamentul celor care abuzeaza de alcool este dificil, deoarece consumul prelungit al acestuia conduce la dereglari ale sistemului nervos central, consecintele facandu-se simtite atat la nivelul procesarii informatiei, cat si in planul echilibrului emotional. Netratate, aceste efecte conduc la cresterea abuziva si compulsiva a consumului care afecteaza toate sectoarele vietii psihice si devine unica strategie de a face fata tulburarilor emotionale si situatiilor stresante specifice vietii cotidiene.

Sunt subminate astfel toate resursele adaptative ale persoanei: forta ego-ului, vointa, suporturile sociale, locul de munca, starea sanatatii si capacitatea de rezolvare de probleme. Rezistenta emotionala a consumatorului scade foarte mult, reactiile sale afective capatand un caracter imprevizibil din cauza tulburarilor de natura neurologica. Pacientul se identifica tot mai mult cu rolul social de consumator de substante, structura sa psihica devenind tot mai rezistenta la schimbare.

Din acest motiv, consumatorii de alcool reprezinta unul dintre cele mai expuse grupuri de risc la situatiile de criza psihologica. Desi acesti subiecti resimt o serie de efecte negative in urma abuzului de substante, ei sunt ambivalenti fata de terapie si, de regula, nu doresc in mod real sa-si modifice comportamentul. Aceasta ambivalenta se manifesta si in cazul pacientilor care au fost internati fortat pentru dezintoxicare.

O categorie aparte o formeaza acei pacienti care se prezinta la terapie la dorinta altei persoane (membrii familiei) sau pentru alte probleme psihopatologice. Acestia au tendinta de a nega sau minimaliza problema abuzului, fapt ce creeaza dificultati suplimentare pentru terapeut.

Abstinenta (renuntarea totala la consumul de alcool) este singura solutie pentru iesirea din dependenta.

Alcoolismul se poate trata prin:

1. consiliere psihologica sau psihoterapie;

2. asistenta medicala – cura de dezalcoolizare;

3. tratament post-cura prin internarea intr-un centru de recuperare;

4. participarea regulata la grupuri de sprijin pentru dependentii de alcool.

Psihoterapia (consilierea psihologica) poate fi primul pas in tratamentul alcoolismului si consta intr-o discutie confidentiala intre bolnav si terapeut. In cadrul sedintei de consiliere se poate discuta despre problema dependentei, posibilele cauze ale acesteia, evolutia ei si mai ales despre modalitatile de tratament ale dependentei. Consilierea psihologica ajuta persoana sa inteleaga mai bine cauzele, aspectele fizice si psihce ale dependentei, sa dobandeasca incredere si motivatie puternica pentru a parcurge un program de tratament cu scopul de a renunta la consumul de alcool si pentru a mentine abstinenta se pot urma diverse directii de recuperare si metode de tratament.(www.umfcv.ro/ccop).

Una dintre problemele mari cu care se confrunta psihoterapia atunci cand este folosita ca instrument de lupta imptriva alcoolismului este rezistenta pe care o opune clientul actului terapeutic. Rezistentele reprezinta comportamente care vin in contradictie cu obiectivele terapiei si au menirea de a contribui la conservarea vechilor structuri psihice dezadaptative. Acestea se manifesta prin neparticipare sau participare limitata la terapie. Pacientii pot raspunde monosilabic si superficial, nu-si indeplinesc sarcinile trasate de catre terapeut pentru indeplinirea scopului si nu-si modifica stilul de viata. Uneori, ei evita sa discute problema reala, orientand conversatia intr-o alta directie: „problema mea reala este relatia cu prietenul meu".

Rezistentele se pot manifesta si prin tentativele de a face din terapeut un aliat sau, dimpotriva, prin abordarea lui cu ostilitate. Terapeutul care lucreaza cu astfel de subiecti se afla intr-o situatie conflictuala: in cazul in care il abordeaza pe pacient mai autoritar, acesta se va retrage si va abandona terapia, iar in cazul in care cauta sa formeze o relatie terapeutica calda si apropiata, risca sa valideze comportamentul patologic al acestuia.

Unii teoreticieni sunt de parere ca prima sarcina a terapeutului consta in crearea unui cadru constructiv de colaborare si in elaborarea unui plan de actiune. Acesta nu trebuie sa ignore datele clinice, dar nici sa-1 blameze pe pacient, tratandu-1 cu respect si intelegere, fara a ezita insa sa abordeze subiecte neconvenabile. Cu alte cuvinte, atitudinea terapeutului trebuie sa realizeze un echilibru intre acceptare si actiunile in directia schimbarii. Desi pacientii care au probleme cu abuzul nu sunt la inceput dispusi sa discute aceasta problema cu terapeutul, ei vor accepta sa abordeze alte aspecte care ii deranjeaza. Concentrandu-se asupra problemelor pacientilor, terapeutul le va demonstra astfel faptul ca ii pasa de situatia lor in calitate de persoane si nu neaparat ca alcoolici. Acest tip de abordare contribuie la realizarea unei bune relatii terapeutice, pacientul devenind tot mai dispus sa faca dezvaluiri cu privire la problemele sale legate de alcool.

Enumeram in continuare cateva din situatiile de criza pe care le poate experimenta un alcoolic: consumarea unor supradoze si suicidul, pierderea locuintei, disparitia de la domiciliu, pierderea locului de munca, pierderea unei relatii apropiate, afectiunile medicale, probleme cu legislatia in vigoare. In lucrul cu o persoana aflata in oricare din aceste situatii psihoterapia are rol hotarator pentru succes.

 Dezalcoolizarea este necesara persoanelor care se afla in faza critica sau in faza cronica a dependentei de alcool. De obicei dezalcoolizarea se realizeaza in sectiile de dezalcoolizare ale spitalelor de psihiatrie si dureaza aproximativ 14-17 zile. In aceasta perioada pacientului i se administreaza o medicatie pentru tratamentul sevrajului, reechilibrarea functiilor respiratorie si cardiaca, corectarea hipoglicemiei, tratamentul complicatiilor sau al bolilor asociate (hepatita, infectii acute sau cronice, tulburari neurologice, etc.). Acest tratament medicamentos se adreseaza in special ameliorarii dependentei fizice. Dupa perioada de spitalizare se recomanda continuarea tratamentului prin consiliere psihologica si/sau internare in centre de tratament, pentru tratamentul dependentei psihice. . (www.umfcv.ro/ccop)

Alcoolismul si toxicomaniile sunt afectiuni psihice cu o larga raspandire sociala, care determina o stare de deficienta psihica specifica, marcata mai ales prin dependenta bolnavului fata de toxic. Prin gravitatea tulburarilor de personalitate pe care le determina, aceste droguri afecteaza si sensul moral al comportamentului social al individului, ducand la aparitia unor manifestari antisociale de tip aberant. In mecanismele sociogenetice ale toxicomaniilor, un rol deosebit au carentele educationale, frustrarile afective, starile complexuale, mediile familiale dezorganizate, presiunile in educatia copiilor, exemplul rau, lipsa de control psihoeducational in perioadele de criza psihobiologica.

O etapa mult mai grea si anevoioasa este, in dezintoxicare, prevenirea recaderilor. Aici sarcina terapeutilor se indreapta spre abordarea psihologica a bolnavilor, in primul rand, prin cresterea motivatiei bolnavului pentru mentinerea abstinentei, obtinuta prin tratamentul anterior. Exista o strategie referitoare la comportamentul bolnavului in raport cu ocaziile intempestive pentru consumul de alcool dar si cu impulsurile pentru reluarea consumului, provenite din conditionarea reflexa a unor situatii anterioare in care bolnavul era obisnuit sa consume alcool (de ex. la sfarsitul zilei, dupa parcarea masinii in garaj, cocktail-uri, vizite "la tara", la prieteni "cu cazan de tuica", etc), astfel de situatii trebuie incluse intr-o lista specifica pentru pacientul respectiv, care va trebui sa evite momentele respective sau sa le compenseze prin "contramasuri".

In ultimii ani au aparut in Romania centrele de tratament si recuperare post-cura ce ofera celor asistati cure de tratament cu o durata cuprinsa intre 2-6 luni, in care se asigura asistenta medicala, psihologica, sociala si spirituala. In terapia acestor centre se pune accent pe recuperarea psihologica si comportamentala. Aici pacientul poate dobandi in cateva luni cunostinte suficiente despre dependenta si isi poate dezvolta aptitudini pentru a putea ajunge la o abstinenta stabila si durabila. Principalul instrument terapeutic este psihoterapia de grup, urmata de ergoterapie, psihoterapie si consiliere individuala. O astfel de organizatie este Crucea Albastra din Romania. (www.umfcv.ro/ccop)

BIBLIOGRAFIE

Banciu D., Radulescu S., Voicu M., 1985, Introducere în sociologia devianței, Editura Științifică și Enciclopedică, București;

Bercheșan V. Pletea C.,1998, Drogurile și traficanții de droguri , Ed. Paralela 45, Pitești;

Drăgan, J., 1994, Aproape totul depsre droguri, Ed. Militară, București;

Drăgan, J., 2000, Dicționar de droguri, Ed. Național, București;

Drugescu, N., 2001 Medicină legală, Ed. Printech, București;

Henslin, J.M., Social Problems, 1990, Second Edition, New Jersy, Prentice Hall, Englewood Clifs;

Drăgan J., 1996, Drogurile în viața românilor, Editura Magicart Design, București;

Niță N., 2013, Dimensiunile consumului ilicit de droguri în România comparativ cu statele Uniunii Europene în Acta Universitatis George Bacovia. Juridica, Editura Universității Geroge Bacovia, Bacău;

Abraham P., 2004, Drogurile, Aspecte juridice și psihosociale, Editura Mirton, Timișoara;

Perez, C., Trujols, J., Ribalta, E., & Casas, M. 1997, "Cocaine use immediately prior to entry in an inpatient heroin detoxification unit as a predictor of discharges against medical advice", American Journal of Drug Alcohol Abuse, 23, 267–279;

Stancu, E., 2002, Tratat de criminalistică, Ed. Universul juridic, București;

Suceavă, I., coord., 1995, Îndrumar privind controlul vamal antidrog, Direcția Generală a Vămilor, Ministerul Finanțelor;

Reakless W., citat de Gabriel Ștefan Gorun, 2003, Paradisuri artificiale-Toxicomaniile, Editura Viața Medicală Românească, București.

Zamfir, C., Vlăsceanu, L., 1998, Dicționar de Sociologie, Ed. Babel, București;

http://ms.politiaromana.ro/prevenire/droguri/despre_droguri.html

http://www.antidrog.weboas.ro/efecte.php;

www.umfcv.ro/ccop

http://lege5.ro/MonitorOficial/mongeztcnrxgu/monitorul-oficial-partea-i-nr-132-11-02-2005

http://europa.eu/legislation_summaries/instituțional_affairs/treaties/treaties_singleact_ro.html.

http://www.lege-online.ro/lr-LEGE-38%20-2011-(127156).html

www.ana.gov.ro/legislatie%20nationala/Hotarare%20Nr%20461%202011.pdf

www.ziare.com/articole/romania+consum+droguri+statistici

http://www.mai.gov.ro/Documente/Transparenta%20decizionala/Strategie%20_SNA%202013-2020.pdf

http://www.mai.gov.ro/Documente/Transparenta%20decizionala/Strategie%20_SNA%202013-2020.pdf

http://www.politiaromana.ro/prima_pagina/index.aspx

http://www.apa.org/monitor/apr00/addiction.html

http://psychentral.com/netaddiction/)