Consumul de Alcool In Randul Elevilor

Alcoolismul reprezintă o boală cronică, având puterea de a distruge cariera, familia și sănătatea fizică a dependentului. Debutul alcoolismului nu este foarte greu de depistat și poate fi tratat și prevenit.

Încercarea de a defini alcoolismul ca și boala a fost intens marcată aproape în permanență de diverse tipuri de incertitudini, ambiguități și chiar conflicte, toate definițiile reflectând de fapt ideile culturale, religioase ori științifice ale momentului. (Keller, M. și Doria J., 1991, p. 48)

Problema consumului juvenil de alcool în rândul elevilor afectează sistemul de învățământ românesc, având în vedere că cei mai mulți dintre elevii consumatori de alcool devine dependenți și abandonează studiile, devenind o povară pentru întreaga socitate.

Caracteristicile grupului țintă

Participanții acestui program de prevenție vor fi 200 de elevi din județele București și Ilfov, grupați în serii de câte 20. Elevii vor avea vârste cuprinse între 15 și 19, în egală măsură de sex feminin și masculin.

La vârsta adolescenței elevii sunt mai predispuși la diverse comportamente deviante, precum consumul de alcool, care se poate transforma foarte rapid în dependență.

Alcoolismul ca și boala nu este specifică elevilor, însă la vârsta adolescentei tentațiile sunt mari, iar urmările pot fi de-a dreptul catastrofale, atât pentru individ cât și pentru societate.

Repere teoretice pentru abordarea problemei în contextul școlar

Factorii care duc la apariția alcoolismului

În ceea ce privește cauzalitatea consumului juvenil de alcool se poate spune totuși că în prezent este predominanta teoria transmiterii alcoolismului prin intermediul mecanismului genetic-ambiental care susține că relația dintre factorii de ordin genetic și factorii de mediu conduce la generarea unei adevărate susceptibilități fata de apariția unui întreg model de consum maladaptativ de alcool. (Cadoret, R.J., et al., 1995, p, 42-52)

În rândul elevilor adolescenți, aanturajul de prieteni reprezintă principala cauză a alcoolismului. Desigur, alte cauze mai pot fi și curiozitatea sau nesiguranța. Foarte mulți adolescenți consuma alcool chiar în spațiul școlar și ajung chiar să fie dependenți doar pentru a ieși în evidență în fața colegilor, a părinților și poate chiar a profesorilor.

Alcoolismul nu trebuie însă tratat doar ca o problemă educațională sau ca o problemă gentica. Alcoolismul poate apărea oar dintr-o dorință nefirească a adolescentului de a se autodistruge doar pentru a atrage atenția celor din jur.

Dinamica de manifestare a problemei

Consumul de alcool în rândul elevilor apare ca o simplă curiozitate și poate conduce la instalarea dependenței, devenind astfel o reală sursă de suferință,de îmbolnăvire, de șomaj, de sărăcie și de excludere socială. S-a demonstrat în mod frecvent ca cest consum este strâns legat de criminalitate, prostituție și alte tipuri de delincvențe. (Drăgan, J., 1994, p.157).

Consecintintele alcoolismului

Alcoolismul ca și boală poate genera diverse probleme legate de sănătatea fizică și psihică, ce pot apărea în mod special la nivelul anumitor tipuri de organe, precum, ficatul, sistemul nervos central și inimă. De asemenea, alcoolismul poate agrava și hipertensiunea arterială, cauzând și probleme ale tractului digestiv.

Marea majoritate a persoanelor care se confruntă cu probleme legate alcoolism prezintă și diverse probleme de ordin psihiatric, precum, depresie, anxietate sau tulburări bipolare. Cu toate că în câteva dintre cazuri, persoana în cauză este de părere că alcoolul îi îmbunătățește simptomele legate de astfel de afecțiuni, acesta de fapt le agravează.

Modalități de intervenție aplicativă

Nevoia de consiliere psihopedagogică preventivă în ceea ce privește alcoolismul juvenil în rândul elevilor este generată de fapt de schimbarea modelelor culturale tradiționale românești (neimplicarea individului în luarea deciziilor importante, impunerea absolut necondiționată a respectului, autoritatea mult prea exagerată a părinților față de copii, asigurarea unei supravegheri excesive a copilului, păstrarea unor anumite secrete între părinți etc), precum și de tendința de preluare a unor modele complet străine și noi, pentru cultura românească (acordarea de libertat exagerată copilului, indiferența față de principiile morale la care copilul poate adera, acceptarea unor diverse comportamente nesănătoase etc).

Așadar, consilierea psihopedagogică preventivă în ceea ce privește alcoolismul juvenil în rândul elevilor devine foarte importantă mai ales în informarea elevului despre cum să se ferească, să se proteje, dar și despre cum să nu cadă pradă divesrselor tipuri de tentații specifice vârstei. Elevii la vârsta adolescenței sunt foarte vulnerabili, ușor influențabili și curioși, și pot ajunge foarte ușor la o conduită deviantă.

Bibliografie:

Cadoret, R.J., Yates, W.R., Troughton, E., Woodworth, G., Stewart, M.A. (1995) Adoption study demonstrating two genetic pathways to drug abuse. Archives of General Psychiatry, Vol. 52.

Drăgan, J. (1994). Aproape totul despre droguri. București: Editura Militară.

Keller, M., Doria, J. (1991). On defining alcoholism. Alcohol Health and Research World. 15 (4).

Similar Posts

  • Arta Traditionala Decorativa Mijloc de Sensibilizare Estetica a Elevilor

    « ARTA TRADIȚIONALĂ DECORATIVĂ – MIJLOC DE SENSIBILIZARE ESTETICĂ A ELEVILOR » Planul lucrării INTRODUCERE CAPITOLUL I. VALORI AXIOLOGICE ALE ARTEI POPULARE MATERIALE ÎN DEZVOLTAREA SENSIBILITĂȚII ESTETICE A ELEVILOR I.1. Conceptele de etnopedagogie și etnografie I.2. Domeniile artelor decorative tradiționale I.3. Meșteșuguri tradiționale I.3.1. Țesutul I.3.2. Împletitul I.3.3. Prelucrarea artistică a pietrei I.3.4. Prelucrarea artistică a…

  • Mediul Non Gurvenamental In Romania Si Locul Asociatiei Four Change

    Capitolul 2. Mediul Non-Gurvenamental in Romania si locul Asociatiei Four Change 2.1 Organizatiile Non-Guvernamentale – aspecte generale De 26 de ani, ONG-urile fac parte din viata majoritatii romanilor, fie ca merg la un curs de dezvoltare profesionala/ personala sustinut de catre un ONG, fie ca fac parte dintr-o asociatie de locatari, fie urmeaza cursurile unei…

  • Evaziunea Fiscala Si Controlul Financiar

    CUPRINS INTRODUCERE……………………………………………………… 1 CAP 1. FENOMENUL DE EVAZIUNE FISCALĂ……………….………. 4 Evaziunea fiscală- definiție și caracteristici……………………. 4 Formele de manifestare ale evaziunii fiscale…………………… 6 Evaziunea fiscală internațională………………………………. 10 Evaziunea fiscala prin companiile offshore………………….… 11 Evaziunea fiscală, economia subterană și fenomenul corupției..14 CAPITOLUL II 2.Prezentarea societatii S.C. ALPHA S.R.L.- baza studiului de caz 2.1.Descrierea generala a societatii…

  • Aportul Jucariilor Muzicale Prescolari

    === APORTUL JUCARIILOR MUZICALE- PRESCOLARI – final === Ароrtul јuϲărііlоr muzіϲɑlе în dеzvоltɑrеɑ реrѕоnɑlіtățіі рrеșϲоlɑrіlоr Ϲuрrіnѕ Аrgumеnt ѕɑu Ιntrоduϲеrе Ϲɑр.Ι Ιmроrtɑnțɑ ѕtudіеrіі dоmеnіuluі еѕtеtіϲ-ϲrеɑtіv în ϲіϲlul рrеșϲоlɑr Ϲ.Ι.1.Аѕреϲtе ɑlе ɑϲtuɑluluі ϲurrіϲulum рrеșϲоlɑr Ϲ.Ι.2.Fіnɑlіtățіlе еduϲɑțіеі muzіϲɑlе. Rоlul ϲоmреtеnțеlоr Ϲ.Ι.3.Ϲоnțіnuturіlе еduϲɑțіеі muzіϲɑlе Ϲ.Ι.4.Ρɑrtіϲulɑrіtățі ɑlе еduϲɑțіеі muzіϲɑlе lɑ vârѕtɑ рrеșϲоlɑră Ϲɑр.ΙΙ.Моdɑlіtățі dе dеzvоltɑrе ɑ еduϲɑțіеі muzіϲɑlе lɑ рrеșϲоlɑr…

  • Birotica Si Importanta Acesteia

    Argumentul Am ales această temă deoarece, consider că pentru funcția de Asistent Manager sunt necesare noțiunile prezentate în această lucrare. Lucrarea de față dorește să prezinte noțiuni legate de birotică și de noile tehnologii apărute pentru simplificarea muncii din cadrul unui birou. Capitolul 1 Conceptul de birotică În prezent, tehnica utilizării computerelor nu mai poate…

  • Clima In Targu Jiu

    În principal clima este temperat continentală, cu o mare varietate de nuanțe, ca urmare a poziției geografice, a circulației atmosferice și a componentelor de relief prezente. Ea se caracterizează prin următoarele particularități :Radiația solară se cifrează la 1225 kcal/ cmc/ an în sud și scade la 1100 kcal/ cmc/ an în nord. Temperatura medie anuală…