Constructiile Incidente In Cronici

Construcțiilor incidente în cronici:

Cronicile și letopisețele reprezintă, în același timp, și lucrpri istorice dar și importante lucrări literare. Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Constantin Cantacuzino, Radu Popescu, și alții, mai puțin cunoscuți, prezintă istoria țărilor românești, în ordine cronologică, dar pe lângă aceasta insistă și pe istoria limbii române.

Din punct de vedere lingvistic, specificul comun al acestor cronici este folosirea, de către autori, a unei limbi române populare, vii.

Grigore Ureche a folosit cel mai mult limba vorbită, dar într-un stil sobru, ca al unui om de știință. La Ion Neculce întâlnim stilul oral, limba vorbită în prima jumătate a secolului al XVIII-lea.

Miron Costin folosea deja un limbaj mai erudit.

Important, în contextul acestui studiu, este aspectul limbii populare, orale. Deoarece construcțiile incidente sunt frecvent întâlnite în limba populară, familiară. Ele exprimă atitudinea sau părerea autorului (vorbitorului) față de comunicarea transmisă, sau se constituie într-o completare sau explicație a acesteia.

Din aceste motive, ne așteptăm să identificăm, în textul cronicilor, construcții incidente care să le confere culoare și stilul oral, familiar.

Am ales 3 cronici de referință, după câteva criterii:

Cronologic:

letopisețul lui Grigore Ureche, prima cronică în limba română (1642-1647);

Istoria Țării Românești a lui Constantin Cantacuzino (1716);

Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor (1719-1722) a lui Dimitrie Cantemir

După pregătirea autorului:

Grigore Ureche, un boier cult, inițiator al literaturii române;

Constantin Cantacuzino, boier, cărturar umanist, cu o vastă cultură;

Dimitrie Cantemir, domnitor, erudit, scriitor, istoric, cultură deosebită.

După principatele române tratate în care a fost realizată cronica: două din Moldova, una din Țara Românească

După stilul limbii române folosite de autor:

Grigore Ureche –limba vorbită, cu un stil sobru, latin, caracterizat de concizie și precizie; este un stil lapidar, simplu.Prezintă faptele, intervine puțin în judecata lor. Simplitatea generală a frazei, reducerea comunicării la termenii strict necesari conferă stilului concizie și proprietate. Lexicul folosit este plastic și expresiv, determinând și el caracterul arhaic al formei, devenit un element estetic. Aceste trăsături asigură fluiditatea și savoarea limbii

Constantin Cantacuzino – stilul unui erudit, influențat de modele latine, o exprimare prea complicată, artificială, puțină expresivitate.

Dimitrie Cantemir – stil elaborat, vocabular savant, neologisme, scris echilibrat, riguros, limbaj figurativ.

Exemple de construcții incidente din cronici:

Într-adevăr

Într-adevăr – locuțiune adverbială rezultată din două cuvinte, întru și adevăr. Ea poate apărea doar în construcții parantetice sau integrate, vizând, din punct de vedere semantic, adevărul propoziției. Într-adevărexprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate. Această construcție incidentă, vine să sublinieze, să întărească afirmația exprimată în propoziție. Această locuțiune îndeplinește funcția de adverb predicativ. În formele sale vechi, adăvăr, cu devară, de adevară, într-adevară, s-a folosit și în scrieri religioase vechi, Psaltire, Biblie, tipărite de Varlaam sau Dosoftei în secolul al XVII-lea.

Într-adevăreste un conector adverbial care face parte din subclasa mărcilor de confirmare.

Sursa: Grigore Ureche. Letopisețul Țării Moldovei, Chișinãu: Litera, 1997

P. 2: ,,Pentru aceia, gândindu și socotind de la inimă ca să pociu afla cu adevărat acest lucru, să fie deplin, adunat-am izvoade pre rând de i-am împreunat.”

În formă actuală ar fi: ,,gândindu și socotind de la inimă ca să pociu afla, într-adevăr,caacest lucru, să fie deplin.”

P. 24:,,Și l-au dus, de l-au îngropat în sat în Dolhăști, lângă tată-său. Înțelegându Ștefan vodă cum că adevărat Radul vodă domnul muntenescu și cu oastea sa îi vine asupră, ghenar-ie 13 au trecut Seretiul și mai sus de Râmnic le-au fostu războiul.”

P. 56: ,,Pătru vodă, daca au sosit la Suceava și s-au așezat la scaunul său, acolo au aflatu în viclenie și pe Mihul hatmanul și pre Trotușanul logofătul și pre Crasneș și pre Cozma, de carii multă pedeapsă și nevoie avusese Pătru vodă în domniia dintăi, pre carii, cându au pribegitu Pătru Vodă din țară, i-au fostu închis în cetatea Romanului, avându prepus de viclenie, cum s-au și arătatu mai apoi adevărat că au fost vicleni.”

P. 57: ,,Iară letopisețul cestu moldovenescu arată cu adevărat cum au mersu și al cincilea rându Pătru vodă la unguri, de au prădat și au arsu, iară războiu cu niminea nu au făcut.”

În formă actuală ar fi: ,, Iară letopisețul cestu moldovenescu arată, într-adevăr, cum au mersu”.

P. 58: ,,Cu adevărat era ficior lui Ștefan vodă celui Bun, că întru tot simăna tătâne-său, că la războaie îi mergea cu noroc.”

P. 74: ,,Iar cu adevărat nu să știe, nici-l arată al cui ficior este. într-aceia vreme, Selim împăratul, ficiorul lui Suleiman împăratul turcescu, înțelegându de Bogdan vodă că s-au împrietenit cu leșii și va să-și mărite surorile dupre Ieși și el încă va să ia fată de leah, socoti să nu să cumva lepede dispre dânsul și să să lipască spre aceia parte și să închine țara, mai apoi să nu aibă mai multă gâlceavă cu leșii.”

Sursa: Constantin Cantacuzino. Istoria Țării Românești. Chișinău: Litera, 1998

P. 214: ,,Că, adevăr, cum nu poate face den mărăcine strugure și din rug smochine, așa nu să poate face din neamul rău, bun”

În formă actuală ar fi: Că, într-adevăr, cum nu poate face…. Într-adevăr exprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate.Cu adevărat nu poate să facă din mărăcine struguri…

P. 164: ,,Adevăr, acel Basta s-au luat plata de la împăratul Rodoful, că l-au belit de viu la foaie, precum scrie, că cine sapă groapa altuia, el cade într-însa.”

În formă actuală ar fi: ,,Într-adevăr, acel Basta s-au…. Într-adevăr exprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate.Cu adevărat, acel Basta a primit plată de la împăratul Rudolf… Această construcție incidentă, vine să sublinieze, să întărească afirmația exprimată în propoziție. Autorul este sigur că, într-adevăr, acel Basta a primit plata. El își exprimă astfel, prin construcția incidentă, propria părere despre acest fapt istoric.

P. 170: ,,Iar alții cine-i era priiateni, îi spunea că, adevărat, vine Lupul paharnicul cu oști grele.”

În formă actuală ar fi: ,,Iar alții cine-i era priiateni, îi spunea că, într-adevăr, vine Lupul … Într-adevărexprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate. În această situație, prietenii personajului despre care se vorbește, sunt siguri ca vine Lupul cu oști grele. Prin această construcție incidentă, este întărit adevărul comunicării transmisă de acești prieteni.

P. 198: ,,Ci, adevărat, nu iaste vina lor, ci a rumânilor, că ei singuri i-au pohtit și i-au și dobândit, dupre cum zice Dumnezeu: ,,Cine ce va căuta, va găsi.”

În formă actuală ar fi: ,,Ci, într-adevăr, nu iaste vina lor … Într-adevărexprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate. Autorul își exprimă propria părere despre acest aspect comunicat în propoziție: este adevărat că este vina rumânilor…

P. 211: ,,Că, adevăr, la aceste 2 târguri era spurcăciuni multe de voie și asemănară Sodomului și Gomorului”.

În formă actuală ar fi: ,,Că, într-adevăr, la aceste 2 târguri era spurcăciuni multe … Într-adevărexprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate. Construcția incidentă transmite părerea autorului relativ la informația prezentată, el este sigur că, într-adevăr, în aceste 2 târguri erau spurcăciuni.

Sursa: Dimitrie Cantemir. Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor: întâi pre limba Latiniască izvodit, iară acum pre limba Româniască scos: Vol. 1, București: Minerva, 1999

P. 7: ,,…și fără nici o încâlcitură va învăța precum toate neamurile și a niamurilor late împărății câte astădzi Evropa în sinul său încăldzește și ține, cu niamul romano-moldo-vlahilor alăturându-să nu pot să nu-și cunoască ale sale începături prea proaspete, și înaintea vechimei bătrânețelor lor ca niște brudii și tinerele de vârstă (sau mai adevărsă dzicem) ca niște strânsuri, fără nici o dreptate între cei de loc vârâte, să nu mărturisască.”

În formă actuală ar fi: ,,Sau, într-adevăr, să zicem”. Într-adevărexprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate, întărește cele transmise în frază, prin părerea autorului. Această construcție incidentă, vine să sublinieze, să întărească afirmația exprimată în propoziție.

P. 18: ,,Acestea dară și altele decât acestea cu multul mai minunate, care în Hronic înainte să vor arăta, unii din vecini, ca dintr-o înaltă stajă oglindindu-le, adevărat, că nu fără oarecare chip de cinsteș și arătos a zavistii vețmânt, pre numele romano-moldo-vlahilor, cel ce supt slava a vechilor scriitori de greu dzăcea și demult dinluntrul inimii gemea…”

Adevărat – Într-adevăr,exprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate, întărește cele transmise în frază, prin părerea autorului. Această construcție incidentă, vine să sublinieze, să întărească afirmația exprimată în propoziție.

P. 54: ,,Însă trebuie a ști că mai denainte de vremile lui Avgust Chesar, din ghegrafii pomeniți, carile să fie fost hotarăle Dachiii, cu adevărat, nu să pot ști, pentru căci pe atunci mai de obște să vede să fie fost numele gheților și a Ghețiii, decât a dachilor și a Dachiii.”

În formă actuală ar fi: ,,carile să fie fost hotarăle Dachii, într-adevăr, nu să pot ști” Într-adevărexprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate, cu faptul că acele hotare ale Daciei nu pot fi aflate. Exprimă părerea categorică a autorului în legătură cu informația transmisă.

P. 68: ,,Deci supt aceste trei numere de niamuri să cuprind dachii, gothii, vandalii, savronații și altele nenumărate (carile nefăcând la lucrul nostrum, pentru lungimea le trecem), niamuri…carea după vremi îi muta și îi schimba, a le număra și adevărat, locurile lor a însămna, precum de cunoștința noastră (poate și de a multora a altora) foarte departe să stea cu bunăvoie mărturisim.”

În formă actuală ar fi: ,,carea după vremi îi muta și îi schimba, a le număra și, într-adevăr, locurile lor a însămna”. Într-adevărexprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate, cu adevărat însămna locurile lor.

P. 70: ,,Deci stăpânirea gheților, ceia ce au fost mai de obște pre ce vreme începătură să fie luat, din scriitori cu adevărat nu putem a ne înștiința, fără cât la Irodot, cel mai vechiu dintre ellini scriitori, videm că pomenește pentru lăcuirea lor, peste Dunăre cu misii și cu thracii…”

În formă actuală ar fi: ,, începătură să fie luat, din scriitori, într-adevăr, nu putem a ne înștiința”. Într-adevărexprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate, că este adevărată afirmația exprimată în propoziție.

P. 78: ,,…și adevăratdară că nu puțină cinste, nici plecat năroc între muritori să socotește și să crede a fi vechimea niamului, mulțimea icoanelor moșilor și strămoșilor.”

În formă actuală ar fi: ,,și, într-adevăr, că nu puțină cinste…”. Într-adevărexprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate. Această construcție incidentă, vine să sublinieze, să întărească afirmația exprimată în propoziție.

P. 114: ,,Ce pentru mai mare adeverință, câți consuli dintr-această familie a Flachilor au fost (că adevărat mare familie și de cele de frunte care între boierimea și domnii romanilor s-au socotit familie Flacchilor) dinceputul până la svârșitul lor, pre anume și după cursul annilor în carii au trăit îi vom arăta, iară de vom fi trecut vreunul cu ochii sau cu condeiul, cititoriul nostru omenește va face de ne va îndrepta și la locul vremii de-l va alcătui.”

În formă actuală ar fi: ,,că, într-adevăr, mare familie și de cele de frunte care între boierimea și domnii romanilor s-au socotit familie Flacchilor”. Într-adevărexprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate, faptul că familia Flacchilor era ,,mare familie și de cele de frunte”.

P. 131-132: ,,Ce noi pre următori ce li s.au părut să urmedze lăsându-i, punevom nevoință să deslușim acel Simion de unde s-au căpătat de această așe de grozavă minciună și măcar că el singur minte, precum această poveste să o fi luat din hronicul cel unguresc, însă adevărat nu dzice, căci cât în putința noastră au fost din istoricii carii au scris pentru lucrurile ungurești nici pre unul/ cu amănuntul și prin multă vreme necercat n-am lăsat; și ales pe Anton Bonfin (carile adevărat s-ar putea dzice precum iaste domnul istoricilor ungurești) numai cât nu l-am frământat întorcându-l, însă de poveste că aceasta a da n-am putut.”

Într-adevărexprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate. Construcția incidentă transmite părerea autorului, fiind menită să ne convingă de realitatea celor spuse, comunicate.

P. 166: ,,Că într-adevăr, puternică dreapta Celui Preaputernic clătește și mută împărățiile, dintr-un niam în altul și pre înălțaț plecând, pre plecași de năprasmă cu mare mierarea celor mai pre urmă viitori, îi înalță și în stepenele cele mai de sus îi rădică.”

P. 169: ,,Pre cât dară aduc cuvântul cătră scriitorii istorici și gheografi, într-adevăr că ar putea cineva fără siială să dzică că ei înde ei cuvinte ca proștii împroșcându-să nu de a sale, precum să cade, au silit să-și caute, ce cum pre a altora sau ale sale sau a nemărui sî le facă s-au nevoit.”

P. 248: ,,Ce pentru adeverința aceștii socotele a noastre lăsăm giudecata la cititoriu, atâta noi numai adeverind că această monetă, din istorii se adeverește, precum dacă Constans în Dacchia noastră au trăit, adevărat și acei bani în Dachia să să fie fost făcut, precum s-au și aflat acolo.”

În formă actuală ar fi: ,,se adeverește, precum dacă Constans în Dacchia noastră au trăit, într-adevăr și acei bani în Dachia să să fie fost făcut”. Într-adevăr exprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate. Autorul își exprimă părerea în legătură cu faptul că ,,acei bani în Dachia să să fie fost făcut”. Este sigur de acest aspect.

P. 283: ,,…și cum să dzi cuvântul, nici o piatră neclătită și nici un unghiu nescociorăt n-am lăsat, pentru ca să ne înștiînțem de începătura și purcederea și aședzământul cel mai de pre urmă a acestui neam, din carii ne înștiințăm cuadevărat, o parte de huni, o parte de Dachia noastră…”

În formă actuală ar fi: ,, din carii ne înștiințăm, într-adevăr, o parte de huni, o parte de Dachia noastră…”. Într-adevăr exprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate, este părerea autorului, pe care dorește să o transmită cititorului, pentru a-l convinge de cele exprimate.

b. Fără îndoială

Fără îndoială – exprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate. Nu există nici o îndoială, autorul este sigur că acest lucru se va întâmpla. El exprimă propria părere în legătura cu comunicarea realizată. Acest adverb îndeplinește funcția de predicat adverbial. Conector adverbial, în subclasa mărci de confirmare.

Sursa: Grigore Ureche. Letopisețul Țării Moldovei, Chișinãu: Litera, 1997

P. 37: ,, Află-să scris în cărțile tătarilor că împăratul lor hrănește 10.000 de iepe albe, numai de mulsu lapte și ține 20.000 de vânători, că zicu că fără de samă să află pasări multe.”

Forma actuală ar fi: ,, Află-să scris în cărțile tătarilor că împăratul lor hrănește 10.000 de iepe albe, numai de mulsu lapte și ține 20.000 de vânători, că zicu că fără îndoială, să află pasări multe”. Fără îndoială exprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate. Nu există nici o îndoială, autorul este sigur că acest lucru se va întâmpla. El exprimă propria părere în legătura cu comunicarea realizată.

Sursa: Constantin Cantacuzino. Istoria Țării Românești. Chișinău: Litera, 1998

P. 249: ,,Acum dară să cade și dumneavoastră să vă arătați credința cea adevărată, cum că veți afla în toată vremia lângă noi, cu slujbă dreaptă și credincioasă, și veți face toate poruncile domniei fără nici o îndoială, precum și noi ne făgăduim să aveți dumneavoastră și toată țara de la noi dreptate.”

Construcția incidentă fără nici o îndoială, exprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate. Sinonime, fără doar și poate, neapărat. Autorul subliniază, întărește informația prezentată: veți îndeplini toate poruncile domniei, fără nici o îndoială. Nu există nici o îndoială, autorul este sigur că acest lucru se va întâmpla. El exprimă propria părere în legătura cu comunicarea realizată.

III.Sursa: Dimitrie Cantemir. Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor: întâi pre limba Latiniască izvodit, iară acum pre limba Româniască scos: Vol. 1, București: Minerva, 1999

P. 121: ,,iară ce cu mintea au agiuns și dreapta socotială i-au arătat, iară și mărturisește fără îndoință, adecă precum de graiu de pe port, de pe obicee și de pe alte lucruri de casă de oaste îi cunoaște a…”

Forma actuală ar fi: ,,iară și mărturisește, fără îndoială,…”. Fără îndoială exprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate.

P. 141: ,,Fără nici un presupus sintem precum basna aceasta din doaă adevărate istorii a doi crai (carii prin deosăbite vremi au crăit în țara ungurească) să o fie alcătuit, ori Simion, ori cine altul ar fi fost, cel dintâi a ei scornitoriu.”

Forma actuală ar fi: ,,Fără nici o îndoială sintem precum basna aceasta din doaă adevărate istorii a doi crai”. Fără îndoială exprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate.

P. 158: ,,Cătră acestea a atâte istoriei fără presupus mărturii, nu patina acestorași întăritură aduc 2 pietri, carile în Dachia noastră s-au aflat, din carele una, scrie Anton Bonfin, precum în vremile sale să să fie aflat în Transilvanie…”

P. 173-174: ,,Aceasta și al alte multe ca acestea, în veacul nostrum precum am dzis, tămplăndu-să, chiar și fără prepus, cum și în ce chip s-au lucrat putem dzice că le știm.”

P. 190: ,,Aiavea iaste că Traian, după înturnarea sa cu oștile spre Roma, cetățile Dachii fără pază cu mulțime de slujitori și deșerte de romani nu le va fi lăsat, de care lucru fără prepus rămăne, că pre lângă cei mai bătrâni slujitori cari era pentru vecinică lăudare în Dachia rămași..”

Forma actuală ar fi: ,,nu le va fi lăsat, de care lucru, fără îndoială, rămăne,”. Fără îndoială exprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate.

P. 281-282: ,,…tot neamul lor din Dachia au scos și pre romanii săi în locul lor au aședzat, carii măcar că cu multe furtuni însă precum pănă la năbușirea Attillii tot în Dachia să fie rămas, fără prepus, precum nedejduim, am dovedit.”

Forma actuală ar fi: ,,pănă la năbușirea Attillii tot în Dachia să fie rămas, fără îndoială, precum nedejduim, am dovedit”. Fără îndoială exprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate. Nu există nici o îndoială, autorul este sigur că acest lucru se va întâmpla. El exprimă propria părere în legătura cu comunicarea realizată.

c. În primul rând, în al doilea rând

În primul rând, în al doilea rând – În primul rând, înainte de toate, mai ales. Structuri adverbiale care ierarhizează ideile, organizează informația. Fac parte din subclasa mărcilor de rectificare.

Sursa: Constantin Cantacuzino. Istoria Țării Românești. Chișinău: Litera, 1998

P. 69: ,,Întâi că acel împărat al Râmului, la care zice că au mers Laslău-craiu de au cerșut oaste ca să scoată pe tătari și i-au dat acel fel de oameni, când să fie fost, nu-l dovedește, nice împărat ca Acela, carele nici un tâlhariu, nici un fur, nici nici un om rău în toată împărăția lui să nu să omoară și să nu să pedepsească, nu să citește, nicăieri, nici s-au auzit, nici să aude, nice poate fi, pentru că într-alt chip nimeni într-acea țară n-ar fi trait și nici o lege, sau vreun obiceaiu n-ar fi fost, care lucru iaste împotriva firii și a tuturor limbilor.”

În forma actuală ar fi: ,,În primul rând, că acel împărat…” și exprimă legătura dintre idei, succesiunea logică a expunerii gândurilor. În primul rând, înainte de toate, mai ales. În această frază, construcția incidentă, în acest caz, are rolul de a prezenta, într-o succesiune logică, cele două acțiuni ale împăratului Râmului. În primul rând, împăratul …i-au dat acel fel de oameni, când să fie fost, nu-l dovedește…..În al doilea rând, câtă sumă de ai au împărățit acel împărat….

P. 69: ,,A doao dar, câtă sumă de ai au împărățit acel împărat, ce au fost așa blestemat, nu bun, căce bunii și direpții au legi puse și nemișcate le țin.”

În forma actuală ar fi: ,,În al doilea rând, câtă sumă de ai…” și exprimă legătura dintre idei, succesiunea logică a expunerii gândurilor. Vezi exemplul anterior (în primul rând…). Această frază este continuarea celei începute cu construcția incidentă Întâi (în primul rând), continuă cu aceasta, cu A doao (în al doilea rând).

d. Mă rog

Mă rog – Construcția incidentă mă rognu comunică nimic, nu are valoare. Ea nu are legătură cu restul frazei, însemnând uneori dacă vrei, cum vrei, te întreb. Mă rog se spune când vorbitorul lasă o hotărâre la discreția interlocutorului său.

Sursa: Dimitrie Cantemir. Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor: întâi pre limba Latiniască izvodit, iară acum pre limba Româniască scos: Vol. 1, București: Minerva, 1999

P. 6: ,,Că cine, mă rog, ar fi Acela carile să gândiască, ca cu crieri de aramă, precum cu hulele altora (nu de a Dumnădzău!) adaogerea laudelor sale c-ar putea dobândi?”

Construcția incidentă mă rognu comunică nimic, nu are valoare.Ea nu are legătură cu restul frazei, însemnând uneori dacă vrei, cum vrei, te întreb. Că cine, te întreb, ar fu Acela carile să gândiască…

P. 227: ,,Ce nevoie, mă rog, ar fi avut romanii cei din Dachia, numai peste Dunăre trecuți, să nu să poată întoarce la locurile sale? Ales că, precum din istoricii pomeniți să cunoaște.”

Construcția incidentă mă rognu comunică nimic, nu are valoare. Ea nu are legătură cu restul frazei, însemnând uneori dacă vrei, cum vrei, te întreb. Ce nevoie, te întreb, ar fi avut romanii cei din Dachia…

P. 234: ,,Ce și acestea la istorici nepomenindu-vă, ce nevoie, mă rog, ar fi avut romanii Dachiii să-și lasă locurile și casăle pustii?”

Construcția incidentă mă rognu comunică nimic, nu are valoare. Ea nu are legătură cu restul frazei, însemnând uneori dacă vrei, cum vrei, te întreb. Ce nevoie, te întreb, ar fi avut romanii Dachiii să-și lasă locurile…

e. dzic, spun, grăesc

Sursa: Grigore Ureche. Letopisețul Țării Moldovei, Chișinãu: Litera, 1997

p. 34: ,,Scriu că incepătoriu și ațițitoriu acestui lucru săfie fostu Marco episcopul de Efes, carile ca un dascal și cum zicu unii,pentru pizma grecească, cunoscandu că impresoară pre ai noștri, den-au priimitu, ci au datu veste pretitinderile ca să nu priimeascănimineaacel săbor, măcară că alții toți au fostu pristănitu și au fostu și priimit.”

O propoziție incidentă ca zic eu, cred eu, zic unii, se reduce adesea la un verb și la subiectul acestuia, care este frecvent plasat după verb, este inversat. Verbul unei propoziții incidente este foarte frecvent un verb de declarație de tipul a spune, a zice, a răspunde, a declara sau de opinie, de tipul a crede, a gândi, a presupune. Cele mai frecvente construcții incidente sunt alcătuite dintr-un verb șisubiectul acestuia, plasat după verb (zise el,cred eu,mă gândesc).

p. 55 ,,Însă așa zic că n-au fostu Bogdan vodă ficior cu cununie,ci copillui Alixandru vodă.”

p. 145: ,, Direptu aceia-i zicuȚara peste Munte, căci este incunjurată de toate părțile cu munțiși cupăduri, cum ar fi ingrădită.”

Sursa: Constantin Cantacuzino. Istoria Țării Românești. Chișinău: Litera, 1998

p.20-21:,,Cu greu, zic, foarte-mi iaste, de vreme ce nu aflu eu pană acum, măcar cât am ostenit, cât am cercat, cât am întrebat și de știuți și de bătrâni domiriți și înțelepți și în tot chipul m-am trudit și pentr-alte părți și cu cheltuială am nevoit, cad oar aș fi aflat vreun istoric.”

O propoziție incidentă ca zic eu, cred eu, se reduce adesea la un verb și la subiectul acestuia, care este frecvent plasat după verb, este inversat. Verbul unei propoziții incidente este foarte frecvent un verb de declarație de tipul a spune, a zice, a răspunde, a declara sau de opinie, de tipul a crede, a gândi, a presupune. Cele mai frecvente construcții incidente sunt alcătuite dintr-un verb șisubiectul acestuia, plasat după verb (zise el,cred eu,mă gândesc).

P. 24: ,,Ci dar așa lucrul fiind, ce a face eu n-am, fără cât iată, dupe la istoricii streini, pe la greci, pe la Ieși, pe la unguri și pe la alții voi umbla a cere și a mă îndatori, ca ce vor fi și ei pomenind și istorind de această țară, să zic și eu aici și cât îmi va fi putința, foarte voi nevoi, ca ce va fi mai adevărul, dupe zisele lor să arăt.”

Sursa: Dimitrie Cantemir. Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor: întâi pre limba Latiniască izvodit, iară acum pre limba Româniască scos: Vol. 1, București: Minerva, 1999

P. 8: ,,Și așe de ciia cu cursul vremilor Crăiia Franțuzească (carea acmu după puterea chesăricească locul al doilea ține), crăie, dzic, pre bună naștere, înflorită, pre uscat și pre mare foarte puternică, pre la annul de nașterea Ficioarii 420 în Franția au început a fi.”

În forma actuală ar fi: ,,Și așe de ciia cu cursul vremilor Crăiia Franțuzească (carea acmu după puterea chesăricească locul al doilea ține), crăie, zic eu, pre bună naștere”.O propoziție incidentă ca zic eu, cred eu, se reduce adesea la un verb și la subiectul acestuia, care este frecvent plasat după verb, este inversat. Verbul unei propoziții incidente este foarte frecvent un verb de declarație de tipul a spune, a zice, a răspunde, a declara sau de opinie, de tipul a crede, a gândi, a presupune. Cele mai frecvente construcții incidente sunt alcătuite dintr-un verb șisubiectul acestuia, plasat după verb (zise el,cred eu,mă gândesc).

P. 14: ,,Aceștia, iarăși dzic, aceaiiași romani sînt carii singuri numai cu secuii puterile și armele împreunându-și, între atâtea asiaticești și evropești vestite neamuri, ei numai pe a lui pe a lui Batie cumplecăciune și a tătarilor lui vrăjmășie cu tâmpit și locurile sale… .”

O propoziție incidentă ca zic eu, cred eu, se reduce adesea la un verb și la subiectul acestuia, care este frecvent plasat după verb, este inversat. Verbul unei propoziții incidente este foarte frecvent un verb de declarație de tipul a spune, a zice, a răspunde, a declara sau de opinie, de tipul a crede, a gândi, a presupune. Cele mai frecvente construcții incidente sunt alcătuite dintr-un verb și subiectul acestuia, plasat după verb (zise el,cred eu,mă gândesc).

e. Dimpotrivă

Dimpotrivă – Dimpotrivăexprimă legătura dintre idei, succesiunea logică a expunerii gândurilor autorului. Poate fi înțeles ca exprimarea unei opinii contrare a autorului. Conector adverbial, subclasa discursivă, marca a dezacordului/a negației.

I.Sursa: Dimitrie Cantemir. Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor: întâi pre limba Latiniască izvodit, iară acum pre limba Româniască scos: Vol. 1, București: Minerva, 1999

P. 7: ,,Dimpotrivă: cine atâta slab de mintear fi Acela carile s-ar pofti așe de groznice și atâta de strașnice menituri și uri să ispitească și atâta împotrivnice chitele a audzi să învoiască?”

Dimpotrivăexprimă legătura dintre idei, succesiunea logică a expunerii gândurilor autorului. Poate fi înțeles ca exprimarea unei opinii contrare a autorului: ,,Din contră, cine atâta de slab la minte ar fi Acela carile s-ar pofti…

P. 103: ,,Așijderea dimpotrivă să dovedește precum românii cesti de astădzi în Dachia sint tot aceiia romani pre carii Ulpie Traian i-au adus atuncea.”

Dimpotrivăexprimă legătura dintre idei, succesiunea logică a expunerii gândurilor autorului. Poate fi înțeles ca exprimarea unei opinii contrare a autorului: Așijderea, din contră, să dovedește precum românii….sint…

P. 174: ,,Mai iaste și altă boală,carea dzic, precum a lucrurilor scriitori să fie pătimind, adecă dragoste slavii neamului său și, dimpotrivă, zăvistia cinstii altuia, carile, adevărat, nu puțin calea adevărului, spre rătăcirea minciunii a abate pot.”

Dimpotrivăexprimă legătura dintre idei, succesiunea logică a expunerii gândurilor. ,,carile, într-adevăr, …a abate pot” exprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate. Și în primul caz, dimpotrivă=din contră, exprimă părerea autorului legat de informația comunicată.În formă actuală ar fi: ,,dimpotrivă, zăvistiia cinstii altuia, carile, într-adevăr, nu puțin calea adevărului spre rătăcirea minciunii a abate pot”. Într-adevărexprimă certitudinea autorului în legătură cu cele comunicate.Dimpotrivăexprimă legătura dintre idei, succesiunea logică a expunerii gândurilor.

f. De bună seamă

De bună seamă – De bună seamăexprimă certitudinea sau incertitudinea vorbitorului în legătură cu cele comunicate.Sinonime: fără doar și poate, desigur, fără nici o îndoială. Nu există nici o îndoială, autorul este sigur că acest lucru se va întâmpla. El exprimă propria părere în legătura cu comunicarea realizată. Locuțiune adverbială.

Sursa: Dimitrie Cantemir. Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor: întâi pre limba Latiniască izvodit, iară acum pre limba Româniască scos: Vol. 1, București: Minerva, 1999

P. 120: ,,De pe aceste a acestor scriitori mărturii, chiar putem înțelege că acești istorici leșești, nici pe Bonifin, nici pe Leunclavie să nu fie vădzut, cu bună samă, această socoteală supt tăcere ar fi trecut-o, nici ar fi poftit să audză și ei nume de leasă în istoria lor, precum aude Eneas Silvie, și măcar că mai pre urmă și papa au cădzut…”

În formă actuală ar fi: ,,chiar putem înțelege că acești istorici leșești, nici pe Bonifin, nici pe Leunclavie să nu fie vădzut, de bună seamă, această socoteală supt tăcere ar fi trecut-o.”. De bună seamăexprimă certitudinea sau incertitudinea vorbitorului în legătură cu cele comunicate.

P. 150: ,,Ce noi pentru a lui Sarniție părere mai puțină grijă purtând, nu uităm la cei vechi și de credință vrednici istorici, carii cu bună samă pomenesc precum Avrelian să fie mutat pe romani din Dachia în Misia.”

În formă actuală ar fi: ,, nu uităm la cei vechi și de credință vrednici istorici, carii, de bună seamă pomenesc precum Avrelian să fie mutat pe romani din Dachia în Misia”. De bună seamăexprimă certitudinea sau incertitudinea vorbitorului în legătură cu cele comunicate.Sinonime: fără doar și poate, desigur, fără nici o îndoială. Nu există nici o îndoială, autorul este sigur că acest lucru se va întâmpla. El exprimă propria părere în legătura cu comunicarea realizată.

P. 199: ,,Iară de ar fi trăit măcar până la anul, cu bună samă toate țărâle acelea împreună cu marcomanii și crea dii li s-ar fi făcut ținuturi.”

P. 214: ,,Aceste așe socotindu-să, cu bună samă putem cunoaște că și alte pricini vor fi fost, carile să fie asuprit pre Avrelion deodată a deșert a Dachia de lăcuitorii ei, iară nu că doară în vici să să părăsască.”

g. De altminteri

De altminteriexprimă legătura dintre idei, succesiunea logică a expunerii gândurilor. Există și în formele de altminteri, almintrele, altminterea, altmintrele, de altfel. Adverb cu funcția sintactică de nume predicativ.

Sursa: Dimitrie Cantemir. Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor: întâi pre limba Latiniască izvodit, iară acum pre limba Româniască scos: Vol. 1, București: Minerva, 1999

P. 78: ,,…și unii din bun niam sau de bună naștere, iară alții proști și varvari au luat a să chema, că de amentrelea pre singur drumul și cursul firii precum iaste de-a dreptul de vom socoti (osăbind pre ceiia pre carii vecinicia dumnădzăiască…i-au zămălslit).

În forma actuală ar fi: ,,alții proști și varvari au luat a să chema, că de alminteri pre singur drumul și cursul firii precum iaste de-a dreptul de vom socoti (în special, pre ceiia pre carii vecinicia dumnădzăiască…i-au zămălslit).” De altminteriexprimă legătura dintre idei, succesiunea logică a expunerii gândurilor. Există și în formele de altminteri, almintrele, altminterea, altmintrele, de altfel.

P. 12: ,,iară după acest al doilea Traian (pre marele și creștinul Theodosie înțăleg) cu lenevirea (precum ni să pare) împăraților carii după dânsul au urmat…”

În forma actuală ar fi: ,,(precum ni se pare, după părerea noastră)”, care exprimă atitudinea autorului față de cele comunicate, părarea sa.

P. 126: ,,Iară pentru căci videm, dzice, la dânșii oarece rămășiță de șimbă italienească, aceasta socotim să să fie tâmplat din amestecătura acelor polcuri românești, iară amentrelealimba lor cea de temeiu sărmatică iaste (limba sărmatică înțelege cea slovenească sau rusască) de pre carea videm că și pănă asădzi pre crăișorul lor, cu limba noastră, voievod îl cheamă.”

Forma actuală ar fi: ,,aceasta socotim să să fie tâmplat din amestecătura acelor polcuri românești, iară, de altminteri, limba lor cea de temeiu sărmatică iaste,”. De altminteriexprimă legătura dintre idei, succesiunea logică a expunerii gândurilor.

P. 311: ,,..însă și aceasta pricinesc, cum orthografia turcească arată că iaste strămutat numele din cel alcătuit grecesc (…) ugrovlahos, dzid că amentrelea ar fi trebuit să fie alt neam carele să să cheme ac iflac, adecă vlah alb și împotriva aceluia acesta să să cheme vlah negru, care nici au fost, nici iaste.”

Forma actuală ar fi: ,,orthografia turcească arată că iaste strămutat numele din cel alcătuit grecesc (…) ugrovlahos, dzid că, dealtminteri, ar fi trebuit să fie alt neam carele să să cheme ac iflac”. De altminteriexprimă legătura dintre idei, succesiunea logică a expunerii gândurilor.

h. De fapt

De faptexprimă o modalitatea de formulare a gândurilor. În acest caz poate fi înlocuit cu una din formele într-adevăr, sau în realitate. Această construcție incidentă, vine să sublinieze, să întărească afirmația exprimată în propoziție. Locuțiune adverbială cu funcție de adverb predicativ.

Sursa: Dimitrie Cantemir. Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor: întâi pre limba Latiniască izvodit, iară acum pre limba Româniască scos: Vol. 1, București: Minerva, 1999

P. 92: ,,Amilius, vrând adică să facă voia frăține-său lui Numitor, pre nepotu-său, ca pre un fur ți tâlhariu la dânsul l-au trimis, dzicându-i să facă cu dânsul cum îi va fi voia.”

Forma actuală ar fi: ,,Amilius, vrând, de fapt, să facă voia frăține-său lui Numitor”. De faptexprimă o modalitatea de formulare a gândurilor. În acest caz poate fi înlocuit cu una din formele într-adevăr, sau în realitate. Această construcție incidentă, vine să sublinieze, să întărească afirmația exprimată în propoziție.

P. 50: ,,Întâi dară gheografi, adecă de pământ scriitori, au fost Stravon, carile au trăit s-au scris…pre vremile lui Tiverie împărat.”

Forma actuală ar fi: ,, Întâi dară gheografi,de fapt,de pământ scriitori”. De faptexprimă o modalitatea de formulare a gândurilor. În acest caz poate fi înlocuit cu una din formele într-adevăr, sau în realitate. Această construcție incidentă, vine să sublinieze, să întărească afirmația exprimată în propoziție.

P. 55: ,,Așe dară de situația, adică de punerea locului Dachii, precum de la Marea Niagră (precum dzisem) pre marginile Dunării….nici un presupus nu rămăne.”

S-au putut, a putea

Verbula puteaeste operator modal în două variante de construcție: însoțit de cliticul reflexiv marcă impersonală, se poate, situație în care antepunerea subiectului verbului suport nu antrenează acordul și fără reflexiv, sensul modal-impersonal rămânând nemarcat formal: Poate să apară.

I.Sursa: Constantin Cantacuzino. Istoria Țării Românești. Chișinău: Litera, 1998

p. 67: ,,și împingând pe unguri den ocinele sale, n-au mai putut suferi, ci singur Laslău, craiul unguresc, carele îi zic că au fost vâlhovnic, s-au sculat de s-au dus la împăratul Ramului, de au cerșut oaste într-ajutoriu împotriva vrăjmașilor săi, ci împăratul Ramului alt ajutor nu i-au făgăduit, ci i-au dat răspunsul într-acesta chip, de i-au zis: "Eu sunt giurat când am stătut la împărăție, …”

A putea, verb de posibilitate cu semantism incident.

II.Sursa: Dimitrie Cantemir. Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor: întâi pre limba Latiniască izvodit, iară acum pre limba Româniască scos: Vol. 1, București: Minerva, 1999

P. 106: ,,Ce pre cât în putințele noastre au fost, măcar că pre cel de lege părinte și maică a-i afla n-am putut (căci ce nu iaste nu să poate afla) însă pre cei fără lege părinți, pre cât ni să pare, și aflati-i-am…”

III.Sursa: Grigore Ureche. Letopisețul Țării Moldovei, Chișinãu: Litera, 1997

p. 151: ,,Văzandu cazaciispre ce stă lucrul și viiața lor, au silit să intre iară in șanțuri, ci n-au putut, căci coprinsese turcii.”

j. se pare, să pare, a părea

A părea, verb de aparență, de regulă, urmat de o propoziție introdusă prin conjuncția că, aici înaintea construcției. A face impresia; a se crea aparența. Marcator modal în sintaxa frazei.

I.Sursa: Constantin Cantacuzino. Istoria Țării Românești. Chișinău: Litera, 1998

p. 72: ,,Așadară mai mulți și aici de aceia sunt și de aceia să văd, că mai de-a firea sunt; că nice unul nu e, mi să pare, din câți mai nainte să văd astăzi și la curte că sunt, a cărora au tată-său, au moșu-său, au stremoșu-său, au tatăl stremoșu-său, au cevași mai în sus, care să nu fie fost au sârbu, au grec, un alt cevași neam strein, au măcar armean, din care, zic, că să trag și rudenii, care și ei încă de cândvași și câtvași neam au fost și bogat, și cinstit încă.”

A părea, verb de aparență, de regulă, urmat de o propoziție introdusă prin conjuncția că, aici înaintea construcției. A face impresia; a se crea aparența.

II.Sursa: Grigore Ureche. Letopisețul Țării Moldovei, Chișinãu: Litera, 1997

p. 339: ,,Ci ca să nu fiu prea lung in vorba acestorbălmăjitori, cu atata fieștecare ganditoriu și cu minte poate cunoaște și săpoate domiri, cum aceia ce au zis n-au fost, nici au putut fi, mi să pare.”

III.Sursa: Dimitrie Cantemir. Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor: întâi pre limba Latiniască izvodit, iară acum pre limba Româniască scos: Vol. 1, București: Minerva, 1999

p. 127: ,,Apoi tâlcuind ce vas ă înțăleagă cuvântul multeni, pare-mi-să, dzice, că așe să să fie chemat, pentru căci mulțime de neamuri, carile acolo strânsese…”

k. trebuie

p. 24: ,,Săvai că câți am găsit și la mâna mea până astăzi au venit, văz că pe scurt și ei de dânsa pomenesc și încă can trecători ating și istoresc numai, iar nu denceput și pe deplin scriu ale ei, ci numai cât le trebuie a o pomeni zic, apropiindu-se câte undevași de ale lor lucruri ce pe larg istoresc și povestesc. Pentru care încă și cât fac, mulțemită trebuie să le dăm, că încă nu de tot din tablele lumii uitați suntem, ci oarecine de cele ce oarecând au fost și într- această țară, nu tace, ci spune și scrie.”

Trebuie – incidență de tip B, neizolată, întâlnită la verbele cu semantism incident la care incidența este marcată de semantismul incident dublat, de obicei, de forma impersonală.

Sursa: Grigore Ureche. Letopisețul Țării Moldovei, Chișinãu: Litera, 1997

p. 262: ,,Că cela ce-i este voia să săteamăatata norod di un om, trebuiește și el să să teamă de toți, că totvărsătoriulde sange de frică face să-i ia spaima și să să teamă toți de dansul,ci arputea face cu blandețe. Ci de acestea destulu-i.”

Sursa: Dimitrie Cantemir. Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor: întâi pre limba Latiniască izvodit, iară acum pre limba Româniască scos: Vol. 1, București: Minerva, 1999

p. 306: ,,Aicea cititoriul bine de va lua sama acestor doaă prădzi a bulgarilor, a doaă lucruri va însămna, carele, precum trebuie cunoscându-vă, multă lumină socotelii ce vom dzice vor da.”

Analiză și concluzii:

Grigore Ureche, are o exprimare mai greoaie, amestecă sintaxa slavă cu cea orală românească. Stilul său este sentențios, bogat în proverbe, zicători și expresii populare. În opera lui se pot întâlni, de asemenea, interogația și exclamația retorică. În acest context, construcțiile incidente au rolul de a delimita propoziții, în interiorul frazelor lungi și de care exprimă certitudinea sau incertitudinea autorului în legătură cu cele comunicate, de a exprima atitudinea și părerea scriitorului în legătură cu informația transmisă. Multe arhaisme.

Constantin Cantacuzino, stilul unui erudit, influențat de modele latine, o exprimare prea complicată, artificială, puțină expresivitate. în limba cronicii stolnicului Constantin Cantacuzino se observă formația lui de erudite. Fraza lui este încărcată și în mod expresiv întoarsă, apropiindu-se de cea a lui Dimitrie Cantemir. Se remarcă o mai mare bogăție de construcții incidente decât la Grigore Ureche.

Dimitrie Cantemir – stil elaborat, vocabular savant, neologisme, scris echilibrat, riguros, limbaj figurativ. Prezente multe construcții incidente, mai puțin în formele arhaice, greoaie, mai aproape de limbajul literar.

Construcția incidentă într-adevăr, în formele: adevăr, cu adevărat, într-adevăr, adevărat, au fost identificate în toate cele trei cronici cercetate, prezentă în context similar.În formele sale vechi, adăvăr, cu devară, de adevară, într-adevară, s-a folosit și în cronici și scrieri religioase vechi, Psaltire, Biblie, tipărite de Varlaam sau Dosoftei în secolul al XVII-lea. Folosită din abundență în toate cronicile analizate.

Construcția incidentă fără îndoială, apare în toate cele trei cronici, în forme diferite: la Grigore Ureche, fără de samă, la Constantin Cantacuzino, fără nici o îndoială, la Dimitrie Cantemir, fără îndoință, fără nici un presupus, fără prepus, fără presupus.

Construcția incidentă mă rog, apare doar la Dimitrie Cantemir și exprimă libertatea pe care autorul o acordă cititorului, îi permite să-și formeze propria părere legată de comunicare.Ea nu are legătură cu restul frazei, însemnând uneori dacă vrei, cum vrei, te întreb. Mă rog se spune când vorbitorul lasă o hotărâre la discreția interlocutorului său.

Construcția incidentă dimpotrivă, a fost identificată la Dimitrie Cantemir, care își exprimă astfel și propria părere legată de informația prezentată.Dimpotrivăexprimă legătura dintre idei, succesiunea logică a expunerii gândurilor autorului. Poate fi înțeles ca exprimarea unei opinii contrare a autorului. Conector adverbial, subclasa discursivă, marca a dezacordului/a negației.

De bună seamă, de altminteri, de fapt, apar, preponderent, la Dimitrie Cantemir.De bună seamăexprimă certitudinea sau incertitudinea vorbitorului în legătură cu cele comunicate. Sinonime: fără doar și poate, desigur, fără nici o îndoială. Nu există nici o îndoială, autorul este sigur că acest lucru se va întâmpla. El exprimă propria părere în legătura cu comunicarea realizată.

O propoziție incidentă ca zic eu, cred eu, zic unii, se reduce adesea la un verb și la subiectul acestuia, care este frecvent plasat după verb, este inversat. Verbul unei propoziții incidente este foarte frecvent un verb de declarație de tipul a spune, a zice, a răspunde, a declara sau de opinie, de tipul a crede, a gândi, a presupune. Cronicarii își exprimă, în mod frecvent, opinia, cu ajutorul acestei construcții incidente.

Verbula puteaeste operator modal în două variante de construcție: însoțit de cliticul reflexiv marcă impersonală, se poate, situație în care antepunerea subiectului verbului suport nu antrenează acordul și fără reflexiv, sensul modal-impersonal rămânând nemarcat formal: Poate să apară.Construcție incidentă folosit des în toate cele trei cronici analizate.

Se pare, să pare, a părea. A părea, verb de aparență, de regulă, urmat de o propoziție introdusă prin conjuncția că, aici înaintea construcției. A face impresia; a se crea aparența.Construcție incidentă folosit des în toate cele trei cronici analizate.

La Grigore Ureche sunt relative rare construcțiile incidente față de ceilalți doi cronicari cercetați, Constantin Cantacuzino și Dimitrie Cantemir. Se confirmă stilul sobru, lapidar. Grigore Ureche prezintă informația, își exprimă foarte rar propria părere legată de informația prezentată.

La Dimitrie Cantemir, s-au identificat o bogăție de construcții incidente părerea față de informațiile prezentate.

De asemeni, între Dimitrie Cantemir și cititor se creează o legătură, o comunicare, la care participă și aceste construcții incidente.

BIBLIOGRAFIE

Grigore Ureche. Letopisețul Țării Moldovei, Chișinãu: Litera, 1997

Dimitrie Cantemir. Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor: întâi pre limba Latiniască izvodit, iară acum pre limba Româniască scos: Vol. 1, București: Minerva, 1999

Constantin Cantacuzino. Istoria Țării Românești. Chișinău: Litera, 1998

Luminița Chiorean. DESPRE CONECTORII TEXTUALI. CU REFERIRE LA ADVERB,http://www.upm.ro/facultati_departamente/stiinte_litere/conferinte/situl_integrare_europeana/Lucrari5/IETM5_Part38.pdf

Mioara Avram, Gramatica pentru toți,  București, Editura Academiei, 1986

Elena Dănilă, Incidența – identitatea semantică și diferențiere gramaticală (cu referire specială la verbele de posibilitate și aparență), în Anuar de Lingvistică și Istorie literară, tom XLIV-XLVI, 2004-2006, p. 117-128

Structuri sintactice deviante, https://www.scribd.com/doc/147315792/Structuri-sintactice-3

BIBLIOGRAFIE

Grigore Ureche. Letopisețul Țării Moldovei, Chișinãu: Litera, 1997

Dimitrie Cantemir. Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor: întâi pre limba Latiniască izvodit, iară acum pre limba Româniască scos: Vol. 1, București: Minerva, 1999

Constantin Cantacuzino. Istoria Țării Românești. Chișinău: Litera, 1998

Luminița Chiorean. DESPRE CONECTORII TEXTUALI. CU REFERIRE LA ADVERB,http://www.upm.ro/facultati_departamente/stiinte_litere/conferinte/situl_integrare_europeana/Lucrari5/IETM5_Part38.pdf

Mioara Avram, Gramatica pentru toți,  București, Editura Academiei, 1986

Elena Dănilă, Incidența – identitatea semantică și diferențiere gramaticală (cu referire specială la verbele de posibilitate și aparență), în Anuar de Lingvistică și Istorie literară, tom XLIV-XLVI, 2004-2006, p. 117-128

Structuri sintactice deviante, https://www.scribd.com/doc/147315792/Structuri-sintactice-3