Construcții Defensive ÎN Fortificația Getică Horodca Mare, Raionul Hâncești

CONSTRUCȚII DEFENSIVE ÎN FORTIFICAȚIA GETICĂ HORODCA MARE, RAIONUL HÂNCEȘTI

Octavian Munteanu

După un șir de publicații dedicate fortificației getice de la Horodca Mică (Munteanu, Tentiuc 2014a, 145-165; Munteanu, Tentiuc 2014b, 335-347; Munteanu, Iarmulschi 2013, 269-295; Munteanu 2013b; Munteanu 2013a, 311-328; Munteanu 2012a, 64-77; Munteanu 2012b; Boldureanu, Munteanu 2011, 14-15; Popa et al. 2010, 171-180; Munteanu, Perju 2010, 520-531; Munteanu et al. 2010, 179-198; Munteanu et al. 2009, 61-80; Munteanu 2007, 279-287), ne vom focaliza atenția, în rîndurile ce urmează, asupra unor aspecte ce țin de caracteristicile sitului Horodca Mare care este situat în imediata apropiere de cel deja prezentat (fig. 1).

Existența fortificațiilor de pe cursul superior al rîului Botna a fost menționată pentru prima dată de către Ștefan Ciobanu (Ciobanu 1924, 57) în perioada interbelică, iar din perioada imediat postbelică, de când s-au întreprins periegheze extinse pe întreg teritoriul Moldovei, acestea aveau să intre în circuitul științific grație lui Gheorghe Smirnov și Tatianei Passek (Паcceк 1949, 59; Cмиpнoв 1949, 198-199).

Fortificațiile au fost descoperite în preajma satului Horodca Nouă, raionul Hâncești, care au și dat numele siturilor nou descoperite: Horodca Mare și Horodca Mică (fig. 2). Descrieri laconice privind aceste situri le putem găsi în mai multe publicații, însă fără să se fi făcut cercetări de amploare (Cмиpнoв 1949, 198-199; Паcceк 1949, 59; Златкoвcкая, Пoлeвoй 1969, 50; Лапyшнян, Hикyлицэ, Poманoвcкая 1974, 49; Hîncu 1993, 70).

Avînd în vedere slaba studiere a microzonei, cât și a întregului spațiu care gravitează spre Prut, echipa de cercetare de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” a decis să acorde o atenție mai mare acestor situri, începând cu anul 2007 fiind organizate investigații sistematice. Chiar dacă accentul s-a pus pe situl de la Horodca Mică, având în vedere conservarea relativ bună a acestuia, cercetări de teren au fost realizate și în situl Horodca Mare (Munteanu, Bodareu 2012; Munteanu, Bodareu 2011; Munteanu, Bodareu, 2010; Munteanu, Bodareu 2009, Munteanu, Bodareu 2008). Deși investigațiile realizate la Horodca Mare au permis identificarea urmelor de activitate umană ce se raportează la mai multe orizonturi cronologice, în rândurile de mai jos ne vom referi doar la descoperirile de epocă Latène.

Situl Horodca Mare este amplasat pe un promontoriu delimitat dinspre sud/sud-est și nord/nord-vest de două râpe adânci cu malurile suficient de abrupte (fig. 3; 4). Dinspre nord-est promontoriul are pantele foarte repezi și se deschide spre valea râului Botna care își are izvoarele în imediata apropiere și pe care o domină de la o altitudine de circa 60 m, reprezentând un excelent punct fortificat natural, doar partea dinspre sud-vest fiind accesibilă, dar care putea fi ușor fortificată artificial grație condițiilor existente. Promontoriul are o suprafață destul de extinsă (circa 20 ha în total, dintre care partea fortificată ocupa circa 6 ha – fig. 5), fiind orientat cu axa lungă pe direcția nord-est – sud-vest, iar perieghezele au arătat o prezență masivă a urmelor de activitate umană din perioadele eneoliticului, celei de a doua epoci a fierului și din perioada medievală. Evident, îndreptându-ne atenția spre microzona din preajma izvoarelor rîului Botna, nu am putut evita studierea respectivului sit, chiar dacă lucrările agricole au influențat decisiv asupra stării proaste de conservare a acestuia.

Investigațiile de la Horodca Mare, printre mai multele obiective înaintate de colectivul de cercetare, și-a propus să lămurească problema sistemului defensiv, despre care doar s-a amintit și practic nimic nu s-a scris. Ceea ce a rămas de la înaintașii ce au descoperit siturile, este informația despre caracterul defensiv al acestora, inclusiv la Horodca Mare, fără să fi fost documentată într-un fel sau altul respectiva afirmație.

Și dacă la Horodca Mică elementele defensive se observă cu ochiul liber fără mari dificultăți sub forma de valuri masive de pământ, precedate de șanțuri adânci întretăiate de un solid bastion (fig. 6 A-D), la Horodca Mare incertitudinea este cea care plana asupra calificării sitului ca unul cu caracter defensiv, incertitudine determinată, în mare măsură, de faptul că suprafața actuală a terenului de pe promontoriul La Cetate (sic!) nu a păstrat urme vizibile care ar confirma respectiva aserțiune.

Evident, venind la Horodca, am pornit de la informațiile lăsate de către cercetătorii din anii postbelici care calificau situl drept o fortificație și nu am avut temei pentru a pune la îndoială respectivele informații (în special avînd în vedere toponimul care desemnează promontoriul în care era amplasat situl), chiar dacă anumite dubii fuseseră exprimate de către unii dintre colegii noștri. Mai mult, lipsa argumentelor ne făcea să fim mai insistenți în documentarea noastră, apelând la mai multe tipuri de surse pentru a ne justifica punctul de vedere. În acest sens, în primul rând, am căutat să identificăm, printre localnicii din Horodca, persoane în etate care ar fi păstrat în memoria lor date care ar fi putut să verse lumină asupra informațiilor ambigue pe care le dețineam.

Mai mult, aceste imagini au fost de natură să ne ofere date privind existența a chiar două linii defensive (fig. 6, liniile ce delimitează traiectoria sistemului defensiv au fost amplasate alături de traiectoria originală pentru a nu denatura vizibilitatea acestora). Primele două tipuri de surse au venit să fie completate de prospecțiunile geomagnetice (fig. 8) care au fost realizate în colaborare cu colegi din țară și din Germania (Popa et al. 2010a; Popa et al. 2010b).

Astfel, în rezultatul documentării cu caracter non-invaziv (Popa et al. 2010a; Popa et al. 2010b), am reușit să stabilim existența liniilor defensive care barau accesul spre promontoriu dinspre sud-vest, urmând ca acestea să fie înțelese mai bine după cercetări tradiționale de teren, care, la moment, sunt dificil de realizat din cauza activităților agricole.

Până a ajunge să ne concentrăm pe studiul spațiului în care au fost fixate liniile defensive ce barează accesul spre promontoriu din partea sud-vestică, un interes special ne-a fost provocat de observațiile vizuale ale suprafeței sitului în partea lui nord-estică, acolo unde accesul spre promontoriu părea a fi mai mult decât dificil, respectiv, prin axiomele stabilite – nu necesita eforturi suplimentare pentru construcția sistemelor de apărare.

Cu toate acestea, de-a lungul segmentului nord-estic al promontoriului care este expus către valea râului Botna, au fost sesizate denivelări ale suprafeței solului care se prezentau sub forma unei mici ridicături/val amplasat chiar pe buza pantei de-a lungul întregului spațiu cuprins între cele două râpe ce delimitau promontoriul. Înălțimea valului în raport cu nivelul de călcare este foarte mică, abia sesizabilă, nedepășind 0,5 m (fig. 9).

O astfel de formă a reliefului de-a lungul pantei abrupte a promontoriului a fost neglijată de majoritatea celor ce au vizitat situl până la momentul cercetării, astfel încât, în cel mai bun caz, aceste elemente topografice „bizare” dacă au și fost luate în seamă, au fost interpretate (fără să fie cercetate) ca fiind urme de tranșee din cel de-al doilea război mondial. Fiind mai reticenți fașă de o astfel de explicație, dar delimitând clar metamorfozele de pe buza pantei, am lansat ipoteza existenței unei linii defensive ce urma să bareze spațiul promontoriului inclusiv în acest loc greu accesibil, creând împreună cu celelalte elemente o barieră circulară, sporind eficacitatea apărării spațiului (fig. 5).

Pentru a ne verifica ipoteza, au fost organizate cercetări de teren în partea de

nord-vest a promontoriului, fiind secționat valul vizibil la suprafața actuală a solului, cu o prelungire și în panta abruptă care, la prima vedere, s-ar părea că nu necesită astfel de amenajări (fig. 10). Rezultatele s-au dovedit a fi pe măsura așteptărilor, urmând să le prezentăm în cele ce urmează.

De la bun început este necesar să specificăm că informațiile sugestive pentru delimitarea sistemului defensiv au fost obținute grație examinării minuțioase ale stratigrafiei din secțiunile trasate (demarcația complexelor în plan fiind absolut imposibilă).

În general, observațiile de teren, inclusiv datele tabloului stratigrafic, au fost destul de greu perceptibile din cauza unor masive intervenții în sol a rozătoarelor, urmele cărora au fost surprinse practic la oricare dintre nivelele cercetate, creând confuzii și incertitudine în analiza datelor obținute. Într-un final, totuși, urmele liniei defensive au putut fi deslușite, urmând a fi prezentate în cele ce urmează. Pentru prezentarea observațiile stratigrafice, am utilizat profilul de sud-est al secțiunii, carte este mai expresiv decât cel de nord-vest pentru delimitarea elementelor defensive (fig. 11).

Definitorii, pentru explicarea existenței sistemului defensiv, sunt amenajările fixate în procesul de studiere a stratigrafiei în spațiul carourilor A5 și A6 (fig. 11). Astfel, a fost stabilită existența a patru gropi pe profilul de sud-est al secțiunii, toate amenajate în stratul de sol de culoare brun-cenușie în asociere cu pigmenți de lut ars (complexele E, F, G și H). Gropile au fost sesizate pe un segment de 2,16 m.

Dimensiunile gropilor sunt relativ asemănătoare, atât ca formă cât și ca dimensiune, diferența fiind în adâncimea mai mare a gropilor de la extreme. De luat în seamă, că și pe profilul de nord-vest au fost sesizate urmele altor patru gropi având cam aceleași dimensiuni și caracteristici, care erau amplasate relativ simetric cu cele de pe profilul de sud, cu excepția gropii de la extrema estică, care era mai îndepărtată de precedenta cu vreo 0,8 m decât în cazul situației urmărite pe profilul de sud-est (fig. 12, complexele A, B, C și D). Urmele gropilor descoperite sugerau o forma aproximativ circulară în plan ale căror dimensiuni în partea superioară variau între 0,15 și 0,19m. Pereții gropilor erau aproape verticali, îngustând, fundul acestora până la 0,1-0,12 m. Adâncimea gropilor varia de la 0,16 m până la 0,34 m (0,16; 0,22; 0,3 și 0,34 m). Umplutura era constituită din sol relativ afânat, care se deosebea cu greu prin culoarea sa de situația atestată în jur și doar structura acestuia oferea posibilitatea delimitării.

Situația constatată ne îndreptățește să admitem că dea-a lungul pantei abrupte a promontoriului au fost amenajate patru rânduri de gropi, care, după cum vom vedea mai jos, pot fi interpretate ca reprezentând elemente constitutive ale unui sistem defensiv realizat din bârne de lemn.

Un alt element definitoriu al construcțiilor defensive care a fost atestat și care ne confirmă supozițiile, este șanțul, care a fost sesizat mai înspre nord-est, în panta abruptă a promontoriului (fig. 13). Acesta se afla la distanța de circa 6,5 m de la limita gropilor, lăsând loc bermei care este un al treilea element indispensabil al liniilor de fortificare. Dimensiunile exacte ale șanțului nu pot fi oferite la acest moment din cauza cercetării parțiale a acestuia, pereții fiind înclinați spre interior, îngustînd fundul acestuia.

Analizând dispunerea celor patru linii de gropi paralele, asociată cu șanțul din față și berma, considerăm că la limita promontoriului a fost amenajată o palisadă complexă, constituită din patru rânduri de pari pe o lățime ce varia între 2,2 și 3,2 m, care, după toate, erau legați între ei cu nuiele peste care se aplica o lipitură de lut (în acest sens mărturie fiind fragmentele de lipitură de lut ars cu urme de nuiele, , dar și cantitatea mare de cărbune de lemn și pămînt ars din zona gropilor de pari). Spațiul dintre pereții de lemn a fost umplut cu pământul care a fost excavat din șanțul săpat chiar în panta abruptă, dar și fortificat cu material litic. Între palisadă și șanț a fost cruțat un spațiu de 6,5 m – berma, șanțul propriu-zis având adâncimea de circa 1,5 m. Aceste elemente defensive se regăsesc în majoritatea siturilor fortificate ce caracterizează perioada getică (Niculiță, Zanoci, Arnăut 2007, 27-62; Niculiță Zanoci, Arnăut 2008, 89-99; Haheu 2008; Zanoci 2011, nota 8).

Dincolo de elementele sistemului defensiv, în spațiul ocupat de acesta au mai fost descoperite și alte structuri arheologice, fiind vorba de două gropi și o locuință pe care le vom prezenta succint în cele ce urmează. Din start atenționăm asupra faptului că structurile arheologice care urmează a fi prezentate au fost descoperite în straturi care preced ridicarea sistemului defensiv, sugerând existența unei faze de locuire în perioada getică înainte de fortificarea spațiului de pe promontoriul La Cetate.

*

Complexe arheologice locative și auxiliare.

Locuința adâncită (fig. 11, 12, 15, 16) a fost descoperită la adâncimea de 1,3-1,4 m. Extinderea maximală la deschidere pe linia nord-est – sud-vest era de circa 6,5 m. Pe axa nord-vest – sud-est, locuința a fost cercetată doar în limita secțiunilor trasate (3 m), neavând, la moment, date exacte pentru dimensiunile respective. Peretele dinspre sud-vest era aproape vertical, ușor înclinat spre interior, formând o treaptă care nu a putut fi surprinsă clar din cauza unei intervenții ulterioare în sol – complex nr. 11 (fig. 15). Peretele dinspre nord-est era și el ușor înclinat în interior. El cobora până la adâncimea de 0,7 de la nivelul descoperirii, după care se forma o treaptă cu lățimea de 2,54 m. De la marginea treptei peretele cobora cu încă 0,7 m, după care urma fundul locuinței (fig. 16). De remarcat că treapta a fost atestată nu doar in partea de nord-est a locuinței, ci practic și pe întreg conturul ei de est făcînd joncțiune cu partea descoperită la sud-est. O imagine clară privind formele și dimensiunile acestei trepte nu a fost posibil să ne-o facem, din același motiv al cercetărilor parțiale, or secțiunea nu acoperise întreaga suprafață a complexului. La un nivel mai jos de treaptă era localizat fundul propriu-zis al locuinței cu axa mare orientată nord-est – sud-vest. Fundul complexului avea o suprafață neregulată, extinzându-se de la sud-vest spre nord-est pe o lungime de 3,6m în partea de nord-est fiind delimitate 4 gropi: două gropițe de par în plan și două în profil. Gropile de par se prezintă astfel:

Complex 10.A. (groapă de par, fig. 11, 12) A fost descoperit în profilul de nord al secțiunii, la adâncimea de 1,78 m. Avea forma rectangulară în secțiune cu lungimea maximă de 0,22 m de-a lungul profilului. Complexul se adâncea până la 0,12 m de la nivelul descoperirii. Umplutura solului era de culoare cenușie închis fără vestigii arheologice.

Complex 10.B. (groapă de par, fig. 11, 12) A fost descoperit la distanța de 0,36 m mai spre sud de complexul 10A, la adâncimea de 2,08 m. Avea forma aproape circulară în plan cu dimensiunile de 0,19×0,24 m, iar adâncimea era de 0,24 m de la nivelul descoperirii. Umplutura solului era de culoare cenușie închis fără vestigii arheologice.

Complex 10.C. (groapă de par, fig. 11, 12) A fost descoperit la distanța de 0,24 m mai spre sud de complexul 10B, la adâncimea de 2,08 m. Avea forma circulară în plan cu diametrul de 0,2 m, iar adâncimea era de 0,24 m de la nivelul descoperirii. Umplutura solului era de culoare cenușie închis fără vestigii arheologice.

Complex 10.D. (groapă de par, fig. 11, 12) A fost descoperit în profilul de sud al secțiunii, la adâncimea de 2,02 m. Avea forma semicirculară în plan cu diametrul maxim de-a lungul profilului de 0,32 m. Complexul se adâncea cu 0,16 m de la nivelul descoperirii. Umplutura solului era de culoare cenușie închis fără vestigii arheologice.

Complex 10 E (groapă de par, fig. 12). La distanța de 0,6 m de rîndul de gropi menționat, la adîncimea de 2,02 m pe linia profilului de sud-est, a mai fost descoperită o gropiță. Ea avea forma semicirculară în plan cu diametrul maxim de-a lungul profilului de 0,3 m. Complexul se adîncea cu 0,3 m de la nivelul descoperirii. Umplutura solului era de culoare cenușie închis fără vestigii arheologice.

Umplutura locuinței era relativ omogenă, constituită din sol afânat de culoare cenușie închis, în asociere cu lentile de sol lutos-nisipos. În complex au fost descoperite multiple fragmente de cărbune de lemn, lut ars și vestigii arheologice. În partea de vest a locuinței a fost descoperită o aglomerație de pietre. Pietre separate au mai fost descoperite în umplutura complexului, în special la nivelul concentrației de ceramică, care corespunde, în linii mari, cu nivelul primei trepte.

În umplutura complexului au fost descoperite un cuțit de fier (fig. 17/3) și un obiect cu funcționalitate neapreciată (fig. 17/4). Cuțitul de fier (fig. 17/3) a fost descoperit la adâncimea de 1,58 m. Piesa este constituită din două părți: lamă și limba. Lama este ușor curbată dinspre tăiș, iar spinarea are linia curburii mai accentuată. Lama are vârful ascuțit, având lungimea de 8 cm și lățimea maximă de 1,2 cm. Spinarea are grosimea maximală de 0,2 cm. Limba mânerului s-a păstrat parțial și are lățimea minimă de 0,5 cm, iar cea maximă – de 0,8 cm. Grosimea este aceeași ca și a lamei, iar lungimea recuperată este de 2,1 cm. Lungimea totală a piesei este de 10,1 cm. Pe limba mânerului s-a păstrat urma unui „ghimpe”. Piesa este puternic corodată.

Obiectul din fier (fig. 17/4) a fost descoperit la adâncimea de 2,1 m și este lucrat dintr-o vergea de fier cu forma rectangulară în secțiune, având diametrul de 0,2×0,1 cm. Un capăt este ascuțit, iar celălalt se lățește atingând lățimea de 0,5 cm. Lungimea piesei este de 4,9 cm. Piesa este puternic corodată.

Ceramica. În complex au fost descoperite 100 fragmente de ceramică. La adâncimea de până la 1,8 m au fost descoperite 30 fragmente ceramice, dintre care majoritatea de factură getică, cu cioburi pisate în calitate de degresant. De remarcat fragmente de pereți decorați cu buton și cu alveole, la care se adaugă 1 toartă și 1 perete de amforă. La adâncimea de la 1,8 m până la 2,6 m – au fost descoperite 70 fragmente ceramice, dintre care atrag atenția pereți de la vase getice grosiere de culoare brun-cenușie decorați cu brâu alveolat și cu buton, dar și un perete de amforă de culoare cărămizie. Ceramică asemănătoare a fost descoperită în mai multe situri sincrone: Butuceni (Niculiță, Teodor, Zanoci 2002, fig. 87; Munteanu 2014, 60, fig. 9, 10, 11), Mășcăuți „Dealul cel Mare” (Zanoci 2004, fig. 20), Potârca (Niculiță, Matveev, Potângă 1999, fig. 7); Saharna Mare (Niculiță et al. 2013, fig. 58), Saharna Mică (Niculiță, Zanoci, Arnăut 2008, fig. 14/1-9). În complex au mai fost descoperite 10 oase de animale. Având în vedere materialul descoperit în complex, îl datăm cu perioada culturii getice.

Complex nr. 11 (groapă, fig. 12, 20). A fost descoperit la adâncimea de 1,04 m dinspre NV și la adâncimea de 1,27 m dinspre SE, practic la nivelul rocii, pe fundalul de culoare gălbuie al acesteia. Complexul a fost surprins și cercetat parțial, acesta depășind limitele secțiunii. Partea descoperită avea formă neregulată în plan. De-a lungul profilului de nord complexul avea lungimea de 1,7 m, iar pe linia profilului de est – 1,5 m. Pereții gropii coborau ușor înclinați spre interior până la adâncimea de 1,32 în parte de NV și 1,52 în partea de SE. De la acea adâncime pereții capătă o înclinare mai accentuată, aproape verticală, adâncind complexul până la 1,63 m în partea de NV (adâncimea complexului propriu-zis fiind de 0,59 m) și 1,68 în partea de SE (respectiv adâncimea complexului propriu-zis – 0,4 m). Fundul gropii avea o suprafață neregulată, dinspre profilul de est fiind delimitată o gropiță care a fost descoperită la adâncimea de 1,69 m. Avea forma circulară în plan cu dimensiunile de 0,14×0,16 m, iar adâncimea era de 0,12 m. Solul din umplutura gropiței era de culoare cenușie închis fără vestigii arheologice.

Umplutura propriu-zisă a gropii era relativ omogenă, constituită din sol afânat de culoare cenușie închis, în asociere cu un număr redus de cărbune de lemn și lut ars. În complex au fost descoperite trei fragmente de ceramică de factură grosieră lucrată cu mâna (pereți destul de amorfi), având cioburi pisate în calitate de degresant, arderea oxidantă, de culoare brun-gălbuie – posibil getice. Funcționalitatea complexului, în contextul cercetării lui parțiale, nu a putut fi apreciată. Având în vedere stratigrafia din preajma complexului nr. 11, care suprapune locuința nr. 10 (datată cu perioada getică) și, care la rândul său este suprapus de nivelul caracterizat prin multiple fragmente de lut ars (datată și el cu perioada getică), dar având în vedere și faptul că cele trei cioburi descoperite ar putea fi atribuite culturii getice, datăm complexul nr. 11 cu aceeași perioadă getică.

Complex nr. 12 (groapă, fig. 11; 19). A fost descoperit sub profilul de sud al secțiunii, la adâncimea de 1,14 m, practic la nivelul rocii, pe fundalul de culoare gălbuie al acesteia. Complexul a fost surprins și cercetat aproape integral, doar o mică parte a acestuia rămânând în afara secțiunii trasate. Având în vedere configurația părții descoperite, admitem forma circulară în plan a complexului care avea diametrul de circa 1,8 m. Pereții gropii coborau ușor înclinați spre interior până la adâncimea de 1,56 m de la nivelul actual de călcare, or adâncimea complexului propriu-zis era de 0,42 m. Fundul gropii era drept, având diametrul de 1,64 m. Umplutura era relativ omogenă, constituită din sol afânat de culoare cenușie închis, în asociere cu un număr redus de cărbune de lemn, lut ars și vestigii arheologice, dintre care patru pereți de la un vas grosier getic de culoare gălbuie; un fragment buză de vas grosier cu suprafața zgrunțuroasă; un perete de la un vas grosier getic de culoare gălbuie, decorat cu buton și brâu alveolat; trei pereți de vas cucutenian și cinci oase de animale, în asociere cu fragmente de lut ars de dimensiuni mici și fragmente de cărbune de lemn. Având în vedere vestigiile arheologice descoperite, dar și tabloul stratigrafic, atribuim complexul culturii getice.

În perimetrul secțiunii, în afara complexelor descrise au mai fost descoperite și alte vestigii arheologice. Pe lângă multiplele fragmente de ceramică de factură getică, remarcăm piesele care pot fi atribuite aceluiași orizont cultural: un fragment de râșniță; trei fusaiole (fig. 18); două exemplare de cuțite de fier (fig. 17/1, 6) și două cuie de fier (fig. 17/5).

Concluzii

Făcând bilanțul celor prezentate, este necesar să constatăm, în primul rând, că analiza complexă a informației disponibile privind situl Horodca Mare a permis identificarea argumentelor privind caracterul defensiv al acestuia. La moment, putem afirma că există indici clari pentru a afirma că accesul pe promontoriul La Cetate a fost barat dinspre sud-vest cu două linii defensive.

Un al doilea moment care se desprinde, este că fortificarea spațiului de pe promontoriu s-a produs nu doar dinspre direcțiile accesibile, ci inclusiv și la periferiile cu acces relativ îngrădit de condițiile naturale (situație doar bănuită până la aceste investigații), elementele defensive descoperite fiind destul de complexe. Sistemul de edificare a fortificației în spațiul cercetat a fost ancorat cronologic în perioada getică (secolele V-III a. Chr.), fiind unul similar construcțiilor getice din perioada Latène-ului, atât din microzona pe care o cercetăm (Munteanu 2013: 311-328 Munteanu, Iarmulschi 2013a: 269-295), cât și din spații mai extinse (Niculiță Zanoci, Arnăut 2007, 27-62; Niculiță Zanoci, Arnăut 2008, 89-99; Haheu 2008, Zanoci 1998). De remarcat că astfel de situații, când erau fortificate și părțile greu accesibile ale promontoriului, au fost descoperite ulterior de către colegii noștri de la USM și în alte situri getice din regiunea Nistrului Mijlociu – Saharna Mare, Saharna „La Șanț”, Saharna „Dealul Grimidon” etc. (Niculiță, Zanoci, Băț 2015, 21-47).

În al treilea rând, în rezultatul cercetărilor din spațiul nord-estic al promontoriului, a fost posibilă delimitarea unui orizont bine reliefat ce se datează cu perioada getică, caracterizându-se prin multiple descoperiri arheologice care atestă o vie locuire a spațiului atât prin complexele investigate (locative, defensive și auxiliare), cât și prin vestigiile descoperite în straturile culturale. În același context se include și constatarea privind existența unei perioade de locuire de până la fortificarea spațiului.

Dincolo de aceste constatări, rămân a fi deschise spre discuție mai multe probleme, printre care importante sunt cele ce pot oferi răspuns la următoarele întrebări. Aparțin oare orizontului getic ambele linii defensive delimitate dinspre sud-vest sau doar numai una? Dacă sunt ambele, atunci cum se corelează între ele, dar și cu linia defensivă de la limita nord-estică? Cum se corelează între ele perioadele de până la fortificarea spațiului cu cele din perioada existenței sistemelor defensive? Cum se corelează din punct de vedere cronologic siturile de la Horodca Mare și cel de la Horodca Mică, respectiv diversele lor faze de existență?

Dacă, însă, nu ambele linii defensive sunt din perioada getică, atunci care dintre ele a fost edificată în a doua jumătate a mileniului I a. Chr., respectiv din ce perioadă datează cealaltă linie defensivă? Care sunt elementele constitutive ale sistemului defensiv din direcția sud-vestică și care sunt particularitățile ei? Care era rostul edificării unor astfel de sisteme defensive și ce funcții îndeplineau fortificațiile respective? Cum se încadrează aceste fortificații în șirul siturilor getice din microzona cursului superior al rîului Botna, dar și în sens mai larg în lista descoperirilor ce caracterizează cea de-a doua epocă a fierului în spațiile est-carpatice?

Șirul întrebărilor-cheie care ne-ar permite să înțelegem mai nuanțat natura fenomenelor ce au definit evoluția populațiilor getice din microregiunea prezentată, ar putea continua, însă, pentru a ne apropia de răspunsurile la aceste întrebări, sunt necesare noi investigații de teren, care sperăm să urmeze într-un viitor vizibil.

Bibliografie

Boldureanu, Munteanu 2011: A. Boldureanu, O. Munteanu, Monede medievale din sec. al XV-lea descoperite la Horodca Mică. In: Rezumatele comunicărilor la Simpozionul internațional de numismatică, ed. XXII-a, Chișinău, 15-17 septembrie 2011 (Chișinău 2011), 14-15.

Ciobanu 1924: Șt. Ciobanu, Biserici vechi din Basarabia. Comisiunea Monumentelor Istorice (secția din Basarabia) (Chișinău 1924).

Haheu 2008: V. Haheu, Sisteme de fortificații traco-getice la est de Carpați (Chișinău 2008).

Hîncu 1993: I. Hîncu, Cetăți antice medievale timpurii din Republica Moldova (Chișinău 1993).

Munteanu 2007: O. Munteanu, Preliminarii privind fortificația de la Horodca Mică. Tyragetia s.n. I/1, 2007, 279-287.

Munteanu 2008: O. Munteanu, Raport științific privind rezultatele investigațiilor arheologice din anul 2007 în microzona fortificațiilor de la Horodca, raionul Ialoveni (Chișinău 2008). Arhiva MNIM.

Munteanu 2012a: O. Munteanu, Noi piese de metal descoperite la Horodca Mica, r-nul Ialoveni. In: Conferința de totalizare a activității științifice și științifico-didactice a corpului profesoral didactic a UPS „Ion Creangă” , III (Chișinău 2012), 64-77.

Munteanu 2012b: O. Munteanu, Orizontul medieval în incinta fortificației de la Horodca Mică. In: Probleme actuale ale Arheologiei, Etnologiei și Studiului Artelor. Conferința Științifică cu participare Internațională. Institutul Patrimoniului Cultural, Chișinău, 31 mai-1 iunie 2012, Rezumatele comunicărilor. (Chișinău 2012), 23-24

Munteanu 2013a: O. Munteanu, Etapele de edificare ale fortificației de la Horodca Mică. Tyragetia s.n. VII/1, 2013, 311-328.

Munteanu 2013b: O. Munteanu, Un depozit de obiecte de fier descoperit în fortificația getică Horodca Mica, Republica Moldova. In: Sesiunea științifică a Muzeului Național de Istorie a Moldovei (ediția XXIII-a), Chișinău, 3-4 octombrie 2013. Rezumatele comunicărilor (Chișinău 2013), 23-24.

Munteanu, Bodareu 2010: O. Munteanu, G. Bodareu, Raport științific privind rezultatele investigațiilor arheologice din anul 2009 în microzona fortificațiilor de la Horodca, raionul Ialoveni (Chișinău 2010). Arhiva MNIM.

Munteanu, Bodareu 2011: O. Munteanu, G. Bodareu, Raport științific privind rezultatele investigațiilor arheologice din anul 2010 în microzona fortificațiilor de la Horodca, raionul Ialoveni (Chișinău 2011). Arhiva MNIM.

Munteanu, Bodareu 2012: O. Munteanu, G. Bodareu, Raport științific privind rezultatele investigațiilor arheologice din anul 2011 în microzona fortificațiilor de la Horodca, raionul Ialoveni (Chișinău 2012). Arhiva MNIM.

Munteanu et al 2009: O. Munteanu, V. Iarmulschi, V. Perju, L. Ermurachi, Fortificația getică de la Horodca Mică: complexele din incintă cercetate în anii 2006-2007. In: Păstrarea patrimoniului cultural în țările europene. Materialele conferinței internaționale, Chișinău, 25-26 septembrie 2008 (Chișinău 2009), 61-80.

Munteanu et al. 2010: O. Munteanu, V. Iarmulschi, V. Perju, L. Ermurachi, Prima fază de edificare a fortificației de la Horodca Mică. Tyragetia s.n. IV/1, 2010, 179-198.

Munteanu et al. 2014: O. Munteanu, V. Iarmulschi, S. Popovici, Preliminarii privind cercetările arheologice din anul 2013 de la Butuceni, raionul Orhei. In: (Ed. V. Vornic) Arheologia Preventivă în Republica Moldova, vol. I, nr. 1-2 (Chișinău 2014), 55-67.

Munteanu, Iarmulschi 2013: O. Munteanu, V. Iarmulschi, La Fortification Gète de Horodca Mica, R. de Moldavie: techniques de construction et phases de l’édification. In: The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages. Volume I. Settlements, Fortresses, Artifacts. Proceedings of The 12thInternational Congress of Thracology. Târgoviște 10-14 september 2013 (Târgoviște 2013), 269-295.

Munteanu, Iarmulschi 2013b: O. Munteanu, V. Iarmulschi, Un depozit de obiecte de fier descoperit în fortificația getică Horodca Mica, Republica Moldova. In: Sesiunea științifică a Muzeului Național de Istorie a Moldovei (ediția XXIII-a), Chișinău, 3-4 octombrie 2013. Rezumatele comunicărilor (Chișinău 2013), 23-24.

Munteanu, Perju 2010: O. Munteanu, V. Perju, Fortificația de la Horodca Mică: rezultatele primilor ani de cercetare. In: Probleme ale științelor socio-umane și modernizării învățământului, II (Chișinău 2010), 520-531.

Munteanu, Tentiuc 2014a: O. Munteanu, I. Tentiuc, Orizontul medieval în incinta fortificației de la Horodca Mică. In: (Eds. L. Coadă, P. Parasca) Studii de Arheologie și Istorie. În onoarea profesorului Gheorghe Postică (Chișinău 2014), 145-165.

Munteanu, Tentiuc 2014b: O. Munteanu, I. Tentiuc, O locuință din secolul al XV-lea cercetată în incinta fortificației getice de la Horodca Mică. Tyragetia s.n. VIII/1, 2014, 335-347.

Niculiță et al. 2013: I. Niculiță, A. Zanoci, M. Băț, S. Matveev, Investigațiile arheologice la situl Saharna Mare (2009-2012) (II). Tyragetia s.n. VII/1, 2013, 219-292.

Niculiță, Matveev, Potângă 1999: I. Niculiță. S. Matveev, Ed. Potângă, Cetatea traco-getică Potârca. In: CAANT, III (București 1999), 279-343.

Niculiță, Teodor, Zanoci 2002: I. Niculiță, S. Teodor, A. Zanoci, Butuceni. Monografie arheologică (București 2002).

Niculiță, Zanoci, Arnăut 2007: I. Niculiță, A. Zanoci, T. Arnăut, Sistemul defensiv al cetății din epoca fierului – Saharna Mare. Tyragetia s.n. I/1, 2007, 27-62.

Niculiță, Zanoci, Arnăut 2008: I. Niculiță, A. Zanoci, T. Arnăut, Habitatul din mileniul I a. Chr. în regiunea Nistrului Mijlociu (siturile din zona Saharna) (Chișinău 2008).

Niculiță, Zanoci, Băț 2015: I. Niculiță, A. Zanoci, M. Băț, Thraco-Getic fortifications in Middle Dniestr region. Sites from Saharna micro-zone. In: (Eds. A. Zanoci, P. Ettel, M. Băț) Fortified sites from the 1-st millenium BC in Central and South-Eastern Europe. Material of the Moldovan-Romanian-German Colloquium, Saharna, July 24-25, 2014 (Chișinău 2015), 21-47.

Popa et al. 2010a: A. Popa, S. Musteață, V. Bikbaev, K. Rassmann, Gh. Postică, O. Munteanu, Gh. Sîrbu, Considerații privind sondajele geo-fizice din anul 2009 în Republica Moldova. Revista Arheologică VI/1, 2010, 171-180.

Popa et al. 2010b: A. Popa, S. Musteață, V. Bikbaev, K. Rassmann, Gh. Postică, O. Munteanu, Gh. Sîrbu, Rezultate preliminare privind sondajele geofizice din anul 2009 și perspectivele folosirii magnetometriei în Republica Moldova. In: (Eds S. Musteață, A. Popa, J.-P. Abraham) Arheologia între știință, politică și economia de piață (Chișinău 2010), 145-158.

Zanoci 2004: A. Zanoci, Traco-geții din bazinul Răutului Inferior. Cetatea Măscăuți „Dealul cel Mare”. Thracians and circumpontics world. Proceedings of the Ninth International Congress of Thracology, Chișinău-Vadul lui Vodă, 6-11 september 2004, II (Chișinău 2o04), 45-81.

Zanoci 2011: A. Zanoci, Tipologia și evoluția construcțiilor defensive din spațiul est-carpatic în secolele XII/XI-III a. Chr. Tyragetia s.n. V/1, 2011, 117-152.

Златкoвcкая, Пoлeвoй 1969: T. Златкoвcкая, Л. Пoлeвoй, Гopoдища пpyтo-днecтpoвcкoгo мeждypeчья IV-III вв. дo н.э. и вoпpocы пoлитичecкoй иcтopии гeтoв. B cб.: Дpeвниe фpакийцы в Ceвepнoм Пpичepнoмopьe (Mocква 1969), 35-60

Лапyшнян, Hикyлицэ, Poманoвcкая 1974: B. Лапyшнян, И. Hикyлицэ, M. Poманoвcкая, Памятники pаннeгo жeлeзнoгo вeка. AKM, 4 (Кишинeв 1974).

Паcceк 1949: T. Паcceк, Apxeoлoгичecкиe pазвeдки в Moлдавии. KCИИMK 26, 1949, 57-68.

Cмиpнoв 1949: Г.Д. Cмиpнoв, Итoги аpxeoлoгичecкиx иccлeдoваний в Moлдавии в 1946 г. B cб.: Учeныe запиcки Инcтитyта иcтopии, языка и литepатypы, II (Кишинeв 1949), 189-202.

CONSTRUCȚII DEFENSIVE ÎN FORTIFICAȚIA GETICĂ HORODCA MARE, RAIONUL HÎNCEȘTI

Rezumat

Deși este cunoscută de aproape un secol, fortificația de la Horodca Mare, Hîncești, nu a ajuns în vizorul cercetătorilor decît acum cîțva ani. Mai mult, interpretările ocazionale ale unor colegi aveau tendința de a exclude acest sit din lista fortificațiilor getice, argumentîndu-și poziția prin lipsa oricăror indicatori palpabili ai caracterului defensiv. Această poziție este dublu regretabilă pentru că s-a ajuns la neglijarea părerilor exprimate de către arheologii din perioada interbelică și imediat postbelică. Încercînd să recuperăm argumentele în favoarea caracterului defensiv al sitului de pe promontoriul La Cetate (sic!), am adunat și analizat, în rîndurile de mai jos, informații care se desprind din mai multe tipuri de surse, la care se adaugă și rezultatele unor cercetări de teren pe care le-am efectuat împreună cu colegii de la Universitatea Pedagogică din Chișinău. În acest fel, am readus în fața colegilor argumentele rătăcite ale caracterului defensiv al sitului, însoțindu-le de prezentarea elementelor caracteristice ale construcției defensive care a fost cercetată la Horodca Mare.

Fig. 1. 1. Ortofotoplan cu amplasarea fortificațiilor Horodca Mare și Horodca Mică. Vedere dinspre vest. (Google Earht+PRO). 2. Vedere asupra fortificațiilor Horodca Mare și Horodca Mică. Vedere dinspre sud.

Fig. 2. Harta Republicii Moldova cu amplasarea localității Horodca.

Fig. 3. . Horodca Mare. Vedere asupra promontoriului dinspre nord-est.

Fig. 4. Ortofotoplan cu amplasarea fortificațiilor Horodca Mare, Horodca Mică și a așezării deschise. Vedere dinspre nord-est. (Google Earht+PRO).

Fig. 5. Ortofotoplan cu promontoriul La Cetate și amplasarea fortificației Horodca Mare.

Fig. 6. Horodca Mare. Ortofotoplan. Localizarea posibilelor sisteme defensive. (Google Earht+PRO).

Fig. 7. Horodca Mică. Vedere asupra sistemului defensiv dinspre incintă: A – partea sud-estică; B – partea sudică. C – vedere asupra curburii sistemului defensiv din exterior; D – vedere asupra bastionului dinspre zona extra-muros.

Fig. 8. Horodca Mare. Planul magnetometric al suprafeței investigate.

Fig. 9. Horodca Mare. Vedere asupra sistemului defensiv de pe marginea nord-estică a promontoriului.

Fig. 10. . Ortofotoplan cu amplasarea secțiunii în spațiul sistemului defensiv al fortificației Horodca Mare.

Fig. 11. Horodca Mare. 1 – Planul secțiunilor nr. V și nr. VI în carourile A4-A8; 2 – profilul de sud-est (inversat) al secțiunii nr. VI în carourile A4-A8.

Fig. 12. Horodca Mare. 1 – Planul secțiunilor nr. V și nr. VI în carourile A4-A8; 2 – profilul de nord-vest al secțiunii nr. VI în carourile A4-A8.

Fig 13. Horodca Mare. 1 – Planul secțiunilor nr. V și nr. VI; 2 – profilul de nord-vest al secțiunii nr. V în carourile A1-A12.

Fig. 14. Horodca Mare. Secțiunea nr. V. 1 – vedere generală asupra stratului de sol ars în asociere cu lut ars și pietre arse. 2 – detaliu.

Fig. 15. Horodca Mare. Locuința nr. 10 privită dinspre nord-est. 1 – partea cercetată în secțiunea nr. VI. 2 – partea cercetată în secțiunea nr. V.

Fig. 16. Horodca Mare. Locuința nr. 10 privită dinspre sud-vest. 1 – partea cercetată în secțiunea nr. V. 2 – partea cercetată în secțiunea nr. VI.

Fig. 17. Horodca Mare. Obiecte de fier descoperite în Secțiunea nr. V: 1,2, 5, 6 – stratul cultural, 3, 4 – complex 10.

Fig. 18. Horodca Mare. Fusaiole descoperite în Secțiunea nr. VI, stratul cultural.

Fig. 19. Horodca Mare. Complex nr. 12. 1 – plan la nivelul descoperirii; 2 – profil după degajarea umpluturii.

Fig. 20. Horodca Mare. Complex nr. 11.

ÉLEMENTS DEFENSIFS DANS LA FORTIFICATION GETE DU HORODCA MARE, DISTRICTE HÎNCEȘTI

RESUME

Bien que connu depuis près d'un siècle, la fortification de Horodca Mare, Hincesti, n'a pas atteint les chercheurs que depuis quelques années maintenant. En outre, les interprétations occasionnelles de certains de mes collègues ont tendance à exclure le site de la liste des fortifications Gète, en faisant valoir sa position en l'absence de tous les indicateurs palpables de caractère défensif. Cette position est doublement regrettable, car il est venu à négliger les opinions exprimées par les archéologues des générations précédentes. Par conséquent, essayer de récupérer les arguments en faveur de caractère défensif du site du promontoire La Cetate (sic!), nous avons rassemblé et analysé les informations provenant de plusieurs sources, ainsi que les résultats de la recherche sur le terrain que nous avons menée en collaboration avec des collègues de l'Université Pédagogique de Chisinau. De cette façon, on a retourné aux collègues les arguments qui démontrent la nature défensive du site, suivie de la présentation des éléments caractéristiques défensifs qui ont été étudié au Horodca Mare.

Liste des figures

Fig. 1. 1. Orthophotocarte avec l'emplacement des fortifications Horodca Mare et Horodca Mica. Vue de l'ouest. (Google earht + PRO). 2. Vue des fortifications Horodca Mare et Horodca Mica. Vue du sud.

Fig. 2. La carte avec l'emplacement du village Horodca Moldavie.

Fig. 3. Horodca Mare. Vue de la pointe nord-est.

Fig. 4. Orthophotocarte avec l'emplacement des fortifications Horodca Mare et Horodca Mica. Vue de nord-est. (Google earht + PRO).

Fig. 5. Vue sur le promontoiare avec l'emplacement de la forteresse Horodca Mare (Orthophotocarte).

Fig. 6. Horodca Mare. Orthophotos. Localisation systèmes défensifs potentiels. (Google earht + PRO).

Fig. 7. Horodca Mica. Vue du système défensif: A – partie du sud-est; B – Sud. C – Vue du système défensif de l'extérieur; D – Vue du bastion de l'extérieur.

Fig. 8. Horodca Mare. Plan magnétomètrique.

Fig. 9. Horodca Mare. Vue sur le système défensif située dans le nord-est du promontoire.

Fig. 10 . Orthophotocarte d'emplacement de la section tracée à travers le système défensif Horodca Mare.

Fig. 11. Horodca Mare. 1 – plan du section №V et №VI dans les carrés A4-A8; 2 – Profil du Sud-Est (inversé) dans la section №VI, les carrés A4-A8.

Fig. 12. Horodca Mare. 1 – plan du section №V et №VI dans les carrés A4-A8; 2 – Profil du Nord-Ouest (inversé) dans la section №VI, les carrés A4-A8.

Fig 13. Horodca Mare. 1 – plan du section №V et №VI; 2 – Profil du Nord-Ouest dans la section №°V, les carrés A1-A12.

Fig. 14. Horodca Mare. Section №V. 1 – aperçu de couche de sol brûlé en combinaison avec de l'argile et de pierres brûlées. 2 – détail.

Fig. 15. Horodca Mare. Aperçu sur la maison №10 du nord-est. 1 – la partie exploré dans Section №VI. 2 – la partie explorer dans Section №V.

Fig. 16. Horodca Mare. Aperçu sur la maison №10 du sud-ouest. 1 – la partie exploré dans Section №V. 2 – la partie explorer dans Section №VI.

Fig. 17. Horodca Mare. Les objets en fer trouvé dans la section №V: 1.2, 5, 6 – dans la couche culturelle, 3, 4 – 10 dans le complexe.

Fig. 18. Horodca Mare. Verticilles trouvés dans la couche culturelle de la section №VI.

Fig. 19. Horodca Mare. La fosse №12. 1 – plan au niveau de la détection; 2 – Profil après l'enlèvement de la couche de remplissage.

Fig. 20. Horodca Mare. . La fosse №11..

OБOPOHИTEЛЬHЫE COOPУЖEHИЯ ГOPOДИЩA XOPOДКA MAPE, PAЙOHA XЫHЧEШTЬ

PEЗЮME

Hecмoтpя на тo чтo yкpeплeниe из Xopoдка Mаpe, p-н Xынчeшть, извecтнo yжe на пpoтяжeнии пoчти oднoгo cтoлeтия, иccлeдoвания на этoм памятникe начали пpoвoдитьcя лишь нecкoлькo лeт назад. Oтcyтcтвиe иccлeдoваний пpивeлo нeкoтopыx нашиx кoллeг к интepпpeтациям, имeющим тeндeнцию иcключить этoт памятник из чиcла гeтcкиx yкpeплeний, аpгyмeнтиpyя cвoю пoзицию oтcyтcтвиeм какиx-либo ocязаeмыx пoказатeлeй oбopoннoгo xаpактepа. Эта пoзиция вдвoйнe oгopчитeльна, пoтoмy чтo oна пpeнeбpeгаeт мнeниями выpажeнными пpeдыдyщими пoкoлeниями аpxeoлoгoв. Иcxoдя из этoй cитyации, в cтатьe пpeдпpиняты ycилия вoccтанoвить аpгyмeнты в пoльзy oбopoнитeльнoгo xаpактepа памятника c мыcа La Cetate (sic!), для чeгo были coбpаны и пpoанализиpoваны данныe из pазличныx иcтoчникoв, а такжe пpeдcтавлeны peзyльтаты аpxeoлoгичecкиx pаcкoпoк кoтopыe были пpeдпpиняты в пocлeдниe гoды вмecтe c кoллeгами из Кишинeвcкoгo Пeдагoгичecкoгo Унивepcитeта. Tаким oбpазoм, были coбpаны аpгyмeнты дoказывающиe oбopoнитeльный xаpактep памятника, а такжe пpeдcтавлeны ocoбeннocти oбopoнитeльныx coopyжeний кoтopыe были иccлeдoваны на гopoдищe Xopoдка Mаpe.

Cпиcoк pиcyнкoв

Pиc. 1. 1. Opтo фoтoплан мecтoнаxoждeния yкpeплeний Xopoдка Mаpe и Xopoдка Mика. Bид c запада. (Google Earht + PRO). 2. Bид c юга на гopoдища Xopoдка Mаpe и Xopoдка Mика.

Pиc. 2. Каpта Moлдoвы c pаcпoлoжeниeм ceла Xopoдка .

Pиc. 3. Xopoдка Mаpe. Bид на мыc c ceвepo-вocтoка.

Pиc. 4. Opтoфoтoплан c pаcпoлoжeниeм yкpeплeний Xopoдка Mаpe, Xopoдка Mика и oткpытoгo пoceлeния Xopoдка . Bид c ceвepo-вocтoка. (Google Earht + PRO).

Pиc. 5. Opтoфoтoплан мыcа c pаcпoлoжeниeм гopoдища Xopoдка Mаpe.

Pиc. 6. Xopoдка Mаpe. Opтoфoтoплан. Pаcпoлoжeниe пoтeнциальныx oбopoнитeльныx cиcтeм. (Google Earht + PRO).

Pиc. 7. Xopoдка Mика. Bид на oбopoнитeльнyю cиcтeмy: A- Югo-вocтoчная чаcть; Б – южная чаcть. C – Bид на изгиб oбopoнитeльнoй cиcтeмы c наpyжнoй cтopoны; D – вид на баcтиoн c наpyжнoй cтopoны.

Pиc. 8. Xopoдка Mаpe. План магнитoмeтpичecкиx данныx иccлeдoваннoй пoвepxнocти.

Pиc. 9. Xopoдка Mаpe. Bид на oбopoнитeльнyю cиcтeмy pаcпoлoжeннoй на ceвepo-вocтoкe мыcа.

Pиc. 10 . Opтoфoтoплан мecтoпoлoжeния pаcкoпа иccлeдoвавшeгo oбopoнитeльнyю cиcтeмy гopoдища Xopoдка Mаpe.

Pиc. 11. Xopoдка Mаpe. 1 – План pаcкoпoв №V и №VI в квадpатаx A4-A8; 2 – Cтpатигpафия Югo-Bocтoчнoгo пpoфиля (зepкальнoe изoбpажeниe) на pаcкoпe №VI в. квадpатаx A4-A8.

Pиc. 12. Xopoдка Mаpe. 1 – План pаcкoпoв №V и №VI в квадpатаx A4-A8; 2 – Cтpатигpафия ceвepo-западнoй чаcти pаcкoпа №VI в. квадpатаx A4-A8 VI .

Pиc 13. Xopoдка Mаpe. 1 – План pаcкoпoв №V и №VI; 2 -Cтpатигpафия ceвepo-западнoй чаcти pаcкoпа №V в. квадpатаx A1-A12.

Pиc. 14. Xopoдка Mаpe. Pаcкoп №V. 1 – Oбзop cгopeвшeгo cлoя пoчвы в coчeтании c глинoй и oбoжжeнными камнями. 2 – дeталь.

Pиc. 15. Xopoдка Mаpe. Oбзop жилища №10 c ceвepo-вocтoка. 1 – иccлeдoванная чаcть в pаcкoпe №VI. 2 – иccлeдoванная чаcть в pаcкoпe №V.

Pиc. 16. Xopoдка Mаpe. Oбзop жилища №10 c югo-западa. 1 – иccлeдoванная чаcть в pаcкoпe №V. 2 – иccлeдoванная чаcть в pаcкoпe №VI.

Pиc. 17. Xopoдка Mаpe. Жeлeзныe пpeдмeты найдeныe в pаcкoпe №VI: 1.2, 5, 6 – в кyльтypнoм cлoe, 3, 4 – в жилищe.

Pиc. 18. Xopoдка Mаpe. Пpяcлица найдeнныe в кyльтypнoм cлoe pаcкoпа №VI.

Pиc. 19. Xopoдка Mаpe. Яма №12. 1 – план на ypoвнe oбнаpyжeния; 2 – пpoфиль пocлe yдалeния напoлнитeльнoгo cлoя.

Pиc. 20. Xopoдка Mаpe. Кoмплeкc. №11.

03.08.2015

Dr. Octavian Munteanu, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, str. Ion Creangă, 1, MD-2069 Chișinău, Republica Moldova, e-mail: [anonimizat]