Construcția Spațiului Public European

Studii de integrare europeană

Coordonator: prof. dr. Nicolae Păun

CONSTRUCȚIA SPAȚIULUI PUBLIC EUROPEAN.

Lect. univ. dr. Miruna Andreea Balosin

Introducere

Cercetarea spațiului public european se află la intersecția științelor politice și a științelor comunicării. Investigarea acestui concept s-a intensificat în ultimii ani, ca urmare a decalajului dintre Uniunea Europeană înțeleasă în dimensiunea sa instituțională – structuri, oficiali, tratate, reguli – și “Uniunea cetățenilor”. Instituțiile europene au fost acuzate de o lipsă de transparență, iar răspunsul negativ al cetățenilor europeni în contextul unor referendumuri cruciale a fost interpretat drept un deficit democratic, ulterior redenumit “deficit de comunicare”. Documente programatice ale Uniunii Europene au adus în centrul atenției necesitatea construirii unui spațiu public la nivel european.

O comunitate europeană cu o identitate comună adevărată și durabilă este dependentă de existența unui spațiu public paneuropean. Un spațiu public european ar fi un domeniu în care valorile și principiile, sau practicile transnaționale – pot fi definite și remodelate, și în care instituțiile politice supranaționale pot dobândi legitimitate. Spațiul public în sensul cel mai larg cuprinde atât mișcările populare vechi cât și noile ONG-uri care apar în același ritm amețitor precum instituțiile stabilite ce se dovedesc incapabile să-și îndeplinească scopul inițial. Dar, vehiculele sale rămân radio, televiziunea, ziarele și revistele – digitale sau în alt format.

În drumul său spre Statele Unite ale Europei, Uniunea Europeană are nevoie de mai mult decât o simplă reformă instituțională pentru a aborda criza de legitimitate sau transparență. Instituțiile contează, însă conform rezultatelor Eurobarometrului din primavara lui 2015, 46% din publicul larg se întâmplă să nu fie inspirat de detalii tehnice privind trecutul instituțional al Uniunii. Parafrazând un discurs al lui Viviane Reding, dacă dorim ca europenii să se identifice cu adevărat cu Uniunea Europeană este nevoie de un spațiu public european care ar conecta factorii de decizie cu cetățenii săi, un spațiu cu un sistem complet de funcționare: acces la informație, oportunități de implicare, comunicare directă cu permisiune la auto-critică constructivă.

Comunicarea europeană nu se mai poate face doar prin intermediul mijloacelor media tradiționale, fie că este vorba, pe de o parte, despre comunicarea făcută de către instituții europene sau decidenți politici, sau, pe de altă parte, despre comunicarea altor actori care joacă un rol în afacerile publice europene și care sunt interesați să transmită un mesaj spațiului public european.

UE își consolidează, de asemenea, sistemele sale de consultare publică, de acreditare și de lobby, prin care grupuri diferite (federații și asociații profesionale, ONG-uri, companii de consultanță, cabinete de avocatură, think tank-uri, persoane, etc.) pot, în teorie, negocia, încheia afaceri și influența elaborarea politicilor europene în etapa de pregătire a propunerilor de lege. Una dintre trăsăturile esențiale ale spațiului public european este transparența, încurajată și promovată, atât de către instituțiile europene, cât și de ceilalți actori. Comisia Europeană a făcut, de asemenea, participarea la consultările sale publice, accesibilă tuturor celor care au acces la internet. Toate acestea contribuie la crearea unui spațiu în care oricine are acces și își poate construi un statut de actor european (și poate fi recunoscut ca atare), cu condiția să aibă ceva de spus și să comunice.

În ciuda acestor eforturi de către UE, sistemul politic al Uniunii Europene suferă de deficit de comunicare favorizat de lipsa unor legături stabile și funcționale între instituțiile sale politice și cetățenii Europei. Se susține că, lipsit de legitimitate democratică a devenit cel mai important factor care amenință viitorul Uniunii Europene.

Modelul unui spațiu public european

Conceptul de spațiu public european, de asemenea, de interes pentru Comisie, este citat ca o aspirație și un subiect de cercetare socială. Există, de asemenea, exemple de spații publice europene în unele state membre, care acționează pentru a promova dezbaterea privind probleme europene. Această sferă, acest spațiu este atât ceva generic cât și ceva extrem de concret: există în București, de exemplu, un "Spațiu Public European (SPE)" gestionat de Reprezentanța Comisiei Europene și de Biroul de Informare al Parlamentului European. SPE este, conform descrierii instituționale, "un spațiu multifuncțional, deschis zilnic pentru public, unde vizitatorii au acces la surse oficiale de informare", găzduind evenimente în efortul de informare a cetățenilor cu privire la Uniunea Europeană.

Literatura conturează trei modele ale spațiului public european: a) dezvoltarea unui spațiu public european unic, la nivelul întregii Uniuni Europene; b) europenizarea spațiilor publice naționale; c) emergența unui spațiu public european ca o consecință a segmentării sferelor publice transnaționale. Un consens relativ s-a articulat recent în jurul ideii că modelul cel mai viabil atât din punct de vedere conceptual, cât și practic, este cel al europenizării spațiilor publice naționale. În această perspectivă, se poate vorbi despre “spații publice europene”, decât să rămânem cantonați în jurul ideii că apariția unui singur spațiu public european este posibilă. Europenizarea spațiilor publice naționale presupune promovarea unei perspective europene, și nu naționale, atunci când se dezbat probleme ale Uniunii Europene. Un rol fundamental în europenizarea spațiilor publice naționale revine actorilor care intermediază transmiterea mesajelor de la nivelul Uniunii Europene către cetățeni – mass media, reprezentanți ai instituțiilor europene, ai instituțiilor publice din statele membre, etc.

Însă, toate cele trei modele solicită componentele cheie comune:

(1) o putere politică centrală prin supranaționalizarea unui număr crescut de politici publice,

(2) alegerea directă a membrilor din Parlamentul European și formarea partidelor trans-europene

(3) o rețea transeuropeană a societății civile pentru a interconecta cetățenii europeni cu instituțiile UE și

(4) standardizarea europeană a sistemelor naționale de media și stabilirea de mass-media print și broadscast transeuropene

Un spațiu public european impune îndeplinirea a cel puțin două condiții suplimentare. În primul rând, o anumită convergență a culturilor publice ale țărilor membre, în scopul de a facilita înțelegerea reciprocă și coordonarea dezbaterilor. Și, în al doilea rând, ar trebui să fie ceva de genul unei identități publice comune ca fundal al dezbaterilor. În dezbaterile publice naționale, nu de multe ori găsim doar referiri la propria entitate politică și instituțiile politice naționale proprii, dar, de asemenea, o auto-identificare implicită sau explicită ca public național pentru a încerca formarea unei opinii. O condiție esențială pentru o europenizare autentică a dezbaterilor publice ar fi extinderea imaginii colective "noi", dincolo de granițele naționale (de exemplu, la "Europa" sau "comunitatea occidentală").

Sferele publice naționale sunt caracterizate prin infrastructuri de comunicare specifice, precum și de caracteristicile culturale care se manifestă în modelele de interpretare, memorii colective și alte resurse culturale, etc. În multe cazuri, acestea sunt legate de practicile sociale și structurile instituționale care au impact asupra caracterului sferei publice și modului de reproducere culturală.

Altfel, sferele publice au un fundament social și cultural, care se extinde dincolo de cadrul media. Multe alte structuri care afectează producția intelectuală, interesele colective, etc., joacă un rol aici. Aceste structuri includ facilități educaționale și de cercetare, jurnalism și alte profesii, rețele ale producătorilor de bunuri culturale și intelectuale, structuri de articulare și agregare a intereselor, cum ar fi partidele politice, grupurile de interese și organizațiile sociale. Toate aceste condiții de infrastructură de centralizare nu sunt ușor de reprodus la nivel european. Desigur, acest lucru nu este un argument împotriva schimburilor culturale, sau împotriva eforturilor de creștere a schimburilor culturale, a dialogului și a cooperării. Aceasta înseamnă doar că este puțin probabil că vom primi o sferă publică integrată la nivel european în curând.

Pentru a împărtăși viziunea unui număr de autori, spațiul public european poate fi conceptualizat:

(1) sub forma unui set de spații publice de comunicare deja existente, care sunt din ce în ce mai interconectate și se suprapun pe orizontală și pe verticală între spațiile publice de comunicare sub-naționale, naționale și transnaționale

(2) ca un spațiu trans-european de comunicare separat, în curs de dezvoltare, care completează și / sau concurează cu spații publice de comunicare existente

(3) sub forma unui set de actori sociali și politici (organizații), care colaborează în afara granițelor naționale existente

(4) ca un set separat de actori sociali și politici care creează rețele la nivel european, și concurează cu, rețelele transeuropene deja existente

Spațiu public european și politicile de comunicare mass-media

Până în prezent în UE, politicile mass-media s-au dovedit a avea succes în reducerea barierelor naționale de radiodifuziune și stabilirea unei piețe unice mass-media, dar încă nici un succes în furnizarea unor canale comune de distribuție și schimb de informații. Pe partea de sferă publică, Uniunea Europeană se laudă cu TV-canalul Euronews și a dezvoltat o serie de obiective comune pentru politicile de comunicare, precum promovarea diversității și a multilingvismului în agenda sa culturală. Canalele media europene create ca rezultat al inițiativelor UE au ajuns să raporteze știri de interes național: "Euronews poate fi înțeles ca un anumit spațiu public european în sine, însă contribuția sa la o sferă publică europeană mai generală pare îndoielnică".

Nu numai elitele media în sine, ci, de asemenea, elitele politice și sociale în cadrul partidelor politice și a organizațiilor societății civile recunosc necesitatea de a avea canale comune în mass-media europene disponibile pentru toți cetățenii europeni.

Rezoluția Parlamentului European din 7 septembrie 2010 referitoare la jurnalism și noile mijloace de comunicare în masă – crearea unei sfere publice în Europa, menționează importanța sferei publice europene „strâns legată de existența unor structuri de media paneuropene sau transnaționale; întrucât în prezent nu există o sferă publică europeană globală, existând însă sfere publice naționale pline de dinamism între care ar trebui dezvoltate sinergii”, modelul folosit fiind canalului de televiziune francogerman ARTE. Legat de Euronews, PE recunoaște faptul că multilingvismul ar reprezenta un plus și ar trebui să devină un model de jurnalism de televiziune independent care să promoveze obiectivitatea știrilor, calitatea în politică și transparența publicității. Este de admirat implicarea instituțiilor UE în promovarea spațiului public european, chiar dacă apar diferențe în găsirea unui termen comun –spațiu sau sferă.

Rezoluția atrage atenția nu prin titlu ci prin conținut. Acesta menționează mijloacele de comunicare în masă, însă le și depășește amintind rolul autorilor precum statele membre în formarea opiniei publice privind chestiunile europene prin intermediul parlamentelor naționale, partidelor politice, societății civile.

Inclusiv Consiliul UE se remarcă prin implicarea în stabilirea standardelor pentru libertatea și pluralismul mass-mediei europene, lucru menționat în Concluziile Consiliului și ale reprezentanților guvernelor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului, privind libertatea și pluralismul mass-mediei în mediul digital. Acesta continuă

statele membre și Comisia, în limitele competențelor care le revin să garanteze, să promoveze și să aplice valorile consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și, în acest context, să abordeze provocările la adresa libertății și pluralismului mass-mediei în întreaga UE, cu deplina respectare a principiului subsidiarității (art. 26).

Legat de Comisia Europeană, putem aminti activități utile de sprijinire a politicilor mass-media trans-europene menționate în documentul anterior precum: proiecte de consolidare a protecției jurnaliștilor și profesioniștilor din mass-media; continuarea utilizării Instrumentului de monitorizare a pluralismului mass-mediei, implementat de Institutul Universitar European din Florența, de către statele membre și de către toate părțile interesate relevante; promovarea bunelor practici cu privire la transparență în ceea ce privește proprietatea asupra mass-mediei.

Cooperarea între actorii politici, societatea civilă și mass-media este încă fragilă și prost definită în ciuda interdependenței vizibile. Societatea civilă are capacitatea de a mobiliza mass-media națională prin utilizarea abordărilor de comunicare adecvate pentru fiecare stat. Aceasta poate consolida vizibilitatea Comisiei prin răspândirea mesajelor sale, fără a fi legate direct de discursul instituțional. Pe de altă parte, au nevoie de subvenții acordate de instituțiile europene, cu scopul de a supraviețui și a se dezvolta.

O colaborare pozitivă între grupurile de reflecție, mass-media, și factorii de decizie poate contribui la promovarea imaginii Uniunii. Fiecare actor legitimează acțiunile celuilalt în diferite niveluri: participarea grupurilor de reflecție le conferă avantajul de legitimitate în fața deciziilor europene; prin interacțiunea lor cu instituțiile europene, think-tank-urile legitimează existența lor. În paralel apare problema independenței în fața puterilor publice.

Un exemplu al relațiilor dintre mass-media și think tank-uri este parteneriatul creat între Fundația Robert Schuman și canalul LCI pentru transmiterea emisiunii "Jurnalul europenilor". Acest program prezintă materiale despre UE, interviuri cu înalți reprezentanți ai UE, de asemenea, studii comparate asupra opiniei publice europene prin sondaje. În acest caz particular, suportul media este utilizat de către un think tank pentru a ajunge la marele public. Mass-media profită de think-tank, prin utilizarea expertizei sale pentru a efectua un program de o calitate crescută. Într-un mod mai clasic, jurnaliștii sunt, în general, invitați la forumuri și conferințe organizate de grupuri de reflecție. Aceste organizații lupta pentru a atrage atenția mass-media. Pentru aceasta, este necesar să se construiască o legitimitate discursivă și să fie acceptat ca un actor indispensabil pentru spațiul public european.

Dovada intervenției politicii publice pentru a crea un spațiu media european comun, sau de a implica publicul prin intermediul informațiilor oficiale, nu a fost un succes notabil. În cazul în care există unele semne că presa va lua o formă "europeană" contribuind astfel la crearea unui spațiu de comunicare restricționat pentru unii, este important să se recunoască că acest lucru nu ar fi avut loc în cadrul instituțional anterior al Uniunii Europene.

Este însăși existența euro-sistemului politic care a creat condițiile de dezvoltare pentru o mass-media transnațională de elita.

Spațiul public european și rolul societății civile

Pe măsură ce procesul instituțional european devine mai concret, procesul politic de unificare pierde sprijin. Acest paradox este legat de legitimitatea scăzută a instituțiilor europene. Cercetatorii ne reamintesc că construcția politică a Europei a fost și este un proces elitist în cazul în care cetățenii sunt mai mult excluși decât implicați. Aceștia menționează problemele legate de absența unor partide politice reale, caracterul indescifrabil juridic european sau lipsa de imaginație a elitelor europene prinse într-o dezbatere sterilă între federație și confederație.

După abandonarea tratatului constituțional, UE și-a dat seama de nevoia unui spațiu public european veritabil, un spațiu în care cetățenia este legată de rezidență și nu de origine, și în care cetățenii europeni se pot bucura de drepturi civile complete (dreptul la referendum pentru adoptarea sau respingerea unei legi și dreptul de inițiativă pentru a propune o lege). Partidele politice europene trebuie să dobândească mai multă importanță iar procesul electoral și programele lor trebuie să fie europene, nu naționale.

Este esențial să se promoveze o participare transnațională activă a cetățenilor în construcția europeană. Este important să se pună în valoare înțelegerea reciprocă și solidaritatea, pentru a contribui la dialogul intercultural în interiorul Uniunii. Uniunea Europeană are nevoie de un program care plasează cetățenii în centrul acțiunilor sale și răspunde aspirațiilor lor de implicare în viitorul Europei. Participarea ONG-urilor, a organizațiilor minoritare și think tank-urilor vizează crearea unei societăți civile europene ca fundament al unei sfere publice europene. O descoperire importantă este faptul că rețelele trans-naționale ale societății civile au un impact de socializare ridicat, mai ales atunci când instituțiile UE aleg să participe la activitățile lor în mod activ. Acest lucru aduce capacitatea de reprezentare, funcția de legitimare și alte roluri în atenția organizațiilor naționale și sub-naționale, cu interese în procesele de elaborare ale politicilor UE. Un rezultat este faptul că rețelele trans-naționale adaptează valorile UE și de multe ori, le transmit spre circumscripțiile lor. În cazul organizațiilor minorităților etnice și religioase, în mare parte obiectivele UE coincid. Cu toate acestea, în ceea ce privește alte tipuri de organizații naționale, există decalaje semnificative între seturile de obiective. Numeroși reprezentanți ai societății civile europene – sindicate, patronate, ONG-uri, euro think tank-uri, organizații culturale, etc – își exprimă hotărârea progresivă de a participa la proiectul european. Ei au contribuit la introducerea principiului democrației participative în proiectul Constituției Europene. Cu toate acestea, nu există nici un instrument capabil să pună în practică proiecte transnaționale care să permită dezvoltarea unei participări mai active a cetățenilor în problemele europene. Când este vorba de rețele trans-europene sponsorizate, politica UE nu pune un accent clar pe actori sociali și politici în calitate de reprezentanți capabili ai societății civile europene.

Instanțele europene au luat în considerare până în prezent o serie de scenarii valide. Primul dintre ele este inclus în proiectul "Societatea Informațională", care constituie un întreg capitol în “White Paper of Growth, Competitiveness, Employment. The challenges and ways forward into the 21st century”". Democrația depinde de posibilitatea persoanelor de a lua parte la dezbaterea publică. Pentru a face acest lucru, ei trebuie să aibă acces la informații fiabile cu privire la problemele europene și să fie în măsură să cerceteze procesul de politică în diferitele sale etape. Progrese majore au fost făcute începând cu 2001, odată cu adoptarea unor noi norme, oferind cetățenilor un acces mai larg la documentele comunitare.

Cu toate acestea, instituțiile și statele membre trebuie să comunice mai activ cu publicul pe teme europene. Politica de comunicare a Comisiei și celelalte instituții au promovat eforturile de a furniza informații la nivel național și local, prin utilizarea rețelelor on-line unde este posibil, organizațiilor de bază și a autorităților naționale, regionale și locale. Informațiile ar trebui prezentate într-un mod adaptat la nevoile și preocupările locale și să fie disponibile în toate limbile oficiale, dacă Uniunea nu dorește să excludă o proporție mare a populației sale, provocare care a devenit mai acută în contextul extinderii. Tehnologiile informației și comunicațiilor au un rol important.

Furnizarea de mai multe informații și o comunicare mai eficientă sunt o condiție prealabilă pentru generarea unui sentiment de apartenență la Europa. Scopul ar trebui să fie crearea unui "spațiu" trans-național, în cazul în care cetățenii din diferite țări pot discuta despre ceea ce ei percep ca fiind cele mai importante provocări pentru Uniune. Acest lucru ar trebui să ajute factorii de decizie politică să rămână în contact cu opinia publică europeană, și i-ar putea ghida în identificarea proiectelor europene, care mobilizează sprijinul public.

Forumul consultativ privind viitorul program de acțiune 2007-2013 pentru promovarea cetățeniei europene active a fost cea de a doua parte a unui exercițiu extins de consultare în două etape, organizat de Direcția Generală Educație și Cultură. A urmat îndeaproape consultarea publică on-line din decembrie 2004 până în februarie 2005, perioadă în care au fost primite peste o mie de răspunsuri. Forumul a atras întreaga gamă de părți interesate, atrăgând aproximativ 350 de actori și reprezentanți ai ONG-urilor, ale societății civile europene, grupurile de reflecție, autoritățile regionale și municipale, rețele europene, grupuri de advocacy, sindicate și asociații europene. Obiectivul major a fost de a stimula dialogul și dezbaterile, și, prin urmare, a avansa propuneri concrete, recomandări și sugestii pentru pregătirea noului program de cetățenie activă, destinat să îmbunătățească și să consolideze discuțiile cu privire la perspective financiare 2007-2013.

José Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene (2004-2014) este cel care a stat la baza noului experiment de comunicare paneuropeană – „ Dialogurile cu cetățenii”. Dialogurile reprezintă forumuri deschise la care participă între 200 și 500 de cetățeni din toate mediile sociale. În multe ocazii participă, de asemenea, membri ai administrațiilor naționale sau regionale sau parlamentari. Deși dialogurile nu sunt menite să înlocuiască consultările formale și procesele decizionale, acestea au obiectivul de a dezvolta un adevărat spațiu public european unde cetățenii să poată face schimb de idei pe tema cetățeniei UE și a viitorului UE. Politicienii și cetățenii au discutat despre ce măsuri sunt necesare pentru a consolida structurile democratice ale Uniunii noastre.

Din septembrie 2012 până în aprilie 2014, Comisia Europeană a organizat „Dialogurile cu cetățenii” privind viitorul Europei. Vice-președintele Comisiei, Viviane Reding (2010-2014), responsabil pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie, precum și mulți alți membri ai Comisiei au organizat 51 de dialoguri în diferite locații în cele 28 de state membre pentru a afla preocupările cetățenilor, folosind și metode de transmisie on-line.

„Dialogurile cetățenilor” sunt considerate un nou instrument iar actualul președinte al Comisiei, J. C. Juncker, intenționează reluarea acestui proces în cel mai scurt timp. Acestea oferă o bază valoroasă pentru mobilizare, dezbateri deschise între instituțiile europene, naționale și regionale și cetățenii europeni, oferind UE o față umană. Ajută, de asemenea comisarii și alți politicieni pentru a obține perspective noi.

În mai multe state membre, printre care Franța, Italia, Polonia și Suedia, organizarea acestui tip de evenimente a dus la crearea de rețele informale. Aceste rețele pot multiplica efectele inițiativei și să păstreze dezbaterea în viață prin reunirea politicienilor UE, administrațiilor naționale și regionale, reprezentanțelor Comisiei și Parlamentului European, cetățenilor și societății civile.

În consecință, mai degrabă decât să ne imaginăm o singură sferă publică europeană ca rezultat probabil al integrării economice și politice, ar trebui să ne gândim la creșterea sferelor interdependente ale publicurilor europene. Modul în care acestea vor evolua este deschis la speculații.

Absența unui spațiu public european nu a oprit anumiți actori să dezvolte acțiuni politice în favoarea construcției europene. Printre acestea, figurează instanțele europene, dar, de asemenea, grupuri de reflecție. Pentru acești actori, Europa socială și Europa politică sunt complementare și inseparabile

Diferitele centre de reflecție specializate în chestiuni europene contribuie și mai mult unele cu altele. Acestea participă la crearea unei societăți civile europene, a rețelelor transnaționale, transformând spațiul european într-un spațiu comunicațional, pentru a utiliza termenii lui Habermas. Întâlnirile și parteneriatele internaționale sunt mai importante, deoarece fiecare centru de reflecție sau think tank aduce expertiza domeniului său, alături de specificitățile culturale, politice și administrative naționale. Cooperarea reprezintă un avantaj pentru activitatea fiecărei organizații în cauză. Sunt organizate mai multe rețele în interiorul UE după simplul criteriu de specializare în probleme europene sau după un criteriu mai selectiv al orientării politice. Unele rețele europene reprezintă o parte dintr-o rețea mondială de institute de cercetare.

Spațiul public european este în curs de apariție, chiar dacă acesta este pentru moment limitat la simplul contact între cercetători și actorii politici. Crearea acestui spațiu este unul dintre scopurile centrelor europene de reflecție care doresc să contribuie la apariția unui astfel de spațiu, prin promovarea unui proiect european democratic și realizările sale prin internet și mass-media.

Ideea unei societăți civile organizate este foarte recentă în corpus-ul comunitar; reprezintă unul dintre elementele de noutate introduse prin Tratatul de la Nisa. Acesta se limitează la partea activă și organizată a societății civile. Ideea participării civile a fost reafirmat și extins în proiectul constituțional, care a introdus conceptul de democrație participativă ca noul principiu comunitar. Ideea unui rol activ al cetățenilor în procesul european rămâne, în ciuda tuturor eforturilor, limitată la un nivel conceptual. La nivel practic, această participare civică trebuie să se dezvolte. Ideea unui spațiu public european eficace este într-un stadiu incipient. Ca exemplu relevant, think tank-urile ar trebui să fie considerate ca actorii indispensabili pentru dezvoltarea sa.

Dezvoltarea unui spațiu public european veritabil cere integrarea reală a societății civile în dezbaterile politice și procesul de luare a deciziilor. La nivelul cetățenilor, acest spațiu public trebuie să permită accesul persoanelor să se grupeze în jurul proiectelor, și să-și asume un rol în dezbaterea politică de-a lungul nivelului lor de interes, cultură, educație. Jürgen Habermas caracterizează spațiul public european actual drept un spațiu al elitelor, tocmai datorită lipsei unor dezbateri deschise publicului larg iar think tank-urile, ca exemplu, sunt recunoscute pentru contribuția lor la exercitarea democratică la nivel european, asumându-și rolul de a crea astfel de evenimente între public, experți și instituții.

Concluzii

Investigarea spațiului public european s-a dovedit a fi un demers solicitant, atât din punct de vedere teoretic, cât și empiric. În ceea ce privește latura teoretică, nu s-a ajuns încă la un consens cu privire la o definitie și un model unanim acceptate. Exista opinii conform cărora un spațiu public european nu există, luând în considerare lipsa unei identități colective europene, lipsa implicării în problemele europene dintr-o perspectivă europeană, absența (sau vizibilitatea redusă a) temelor europene în media naționale, inexistența unor media europene etc.

Un spațiu public european poate fi o condiție prealabilă pentru o Europă unită, dar unitatea nu trebuie să fie confundat cu uniformitate. Dimpotrivă. suedezii nu trebuie să scrie ca și germani. Adevărata provocare este de a lua în serios diversitatea și a face loc pentru noi perspective – fie în cuvânt sau gând. Numai un astfel de dialog bogat și liber are potențialul de a crea și a dovedi o identitate comună.

Pentru a exista, spațiul public european are nevoie de puncte de referință temporale, spațiale și ideologice, alături de o implicare activă a publicului. Acest lucru însemna dezvoltarea tuturor formelor de reprezentare (lideri de opinie, grupuri de interese, parlamentari, etc.) la nivel european și bazându-se pe toate formele de cooperare, fie din partea reprezentanților mass-media sau ale instituțiilor naționale. Noua strategie de informare și comunicare a Uniunii Europene trebuie să fie privită în contextul resurselor actuale ale Uniunii, care sunt limitate, în special în ceea ceea ce privește capacitatea instituțiilor europene. În consecință, succesul său va depinde într-o foarte mare măsură de parteneriatul cu statele membre. Fără sprijin activ din partea autorităților naționale și regionale, instituțiile europene nu vor putea transmite mesajul lor către publicul larg .

În cazul în care strategia de comunicare trebuie să fie dezvoltată în deplină, cooperarea cu statele membre trebuie să funcționeze la trei niveluri:

– La nivel interinstituțional,

– În diferitele aspecte ale descentralizării; și

– În parteneriat cu societatea civilă

Inițiativele instituțiilor europene trebuie să beneficieze de implicarea deplină a parlamentelor naționale, a autorităților publice, partenerilor sociali, societății civile și actorilor din cadrul comunității. Dialogul trebuie să ajungă dincolo de dezbaterea politică din Bruxelles într-un spațiu public european cu drepturi depline, caracterizat prin înțelegere culturală, identitară și gândire politică.

Dezbaterea arată că nu există un panaceu pentru ca Europa să se apropie de cetățenii săi și de a crea o conștiință și mentalitate europeană veritabilă. În opinia lui Georges Bossuat, spațiul public este mediocru pentru cetățenii europeni și nu este destul de puternic pentru a crea o identitate europeană. Acesta susține că identitatea europeană poate fi construită doar printr-o mișcare socială. Soluția constă în detalii. Platforme jurnalistice și informative sunt necesare la fel de mult ca și think tank-urile pentru a face UE mai ușor de înțeles. Europenii trebuie să înțeleagă că universul lor național nu se încheie unde începe cel european.

Bibliografie

Balosin, Miruna Andreea, (2010),“Think tanks for the promotion of a European public space”, L’Europe Unie–Revue d’ Etudes Européennes, no. 3-4, Paris: EBC/Prodifmultimedia, pp. 20-23

Bossuat, Gérard, (2001), “L’identité européenne, une quête impossible ?”, în Melchionni, Maria-Grazia (ed), L’identità europea alla fine del XX secolo, Firenze: Università degli studi la Sapienza, Biblioteca della Rivista di studi politici internazionali, pp. 1-20.

Boual, J.C., (1999), Vers une société civile européenne, La Tour d'Aigue: Editions de l'Aube

Eriksen, E.O., (2005), “An emerging European public sphere”, European Journal of Social Theory, 8(3), pp. 341–363.

Fredriksson, Carl Henrik, (2004), “Energizing the European public space”, Eurozine, 13 Mai, Original in Swedish, Translation by Ken Schubert, [http://www.eurozine.com/articles/2004-05-13-fredriksson-en.html], accesat în 02.07.2016.

Habermas, J., (1997), Droit et démocratie, Paris: Gallimard.

Habermas, J., (2009) Europe: The Faltering Project, Malden, MA: Polity Press

Luca, Dan, (2014), “Ce facem cu spațiul public european?”, Ziarul Financiar, 28 apr, [http://www.zf.ro/opinii/ce-facem-cu-spatiul-public-european-12540849] , accesat în 02.07.2016.

Mokre, Monika, (2013), „European Media Policies and the European Public Sphere”, în Sicakkan, Hakan G., (ed.), EUROSPHERE Final Comparative Study: Linking the European Union with the Citizens. Evaluation of the EU’s Policies Aiming to Create a Democratic European Public Sphere, Vol.1, EUROSPHERE, pp. 27-44, [http://eurosphere.uib.no/files/2010/07/Eurosphere_WP8.1_Final_scientific-deliverable3.pdf], accesat în 09.07.2016.

Peters, Bernhard, (2004), “"Ach Europa" Questions about a European public space and ambiguities of the European project”, Eurozine, 21 Iunie, [http://www.eurozine.com/articles/2004-06-21-peters-en.html], accesat în 02.07.2016.

Reding, Viviane, (2014), „Stimulating the European Public Space” în Battista Emiliano and Nicola Setari (eds.), The Mind and Body of Europe: A New Narrative, Brussels: European Union, pp. 32-33, [http://ec.europa.eu/culture/library/publications/mind-body-europe_en.pdf], accesat în 02.07.2016.

Sicakkan, Hakan G., (2013), „The Contested European Public Sphere”, în Sicakkan, Hakan G., (ed.), EUROSPHERE Final Comparative Study: Linking the European Union with the Citizens. Evaluation of the EU’s Policies Aiming to Create a Democratic European Public Sphere, Vol.1, EUROSPHERE, pp. 252-263, [http://eurosphere.uib.no/files/2010/07/Eurosphere_WP8.1_Final_scientific-deliverable3.pdf], accesat în 09.07.2016.

Sicakkan, Hakan G., (ed.), EUROSPHERE Final Comparative Study: Linking the European Union with the Citizens. Evaluation of the EU’s Policies Aiming to Create a Democratic European Public Sphere, Vol.1, EUROSPHERE, [http://eurosphere.uib.no/files/2010/07/Eurosphere_WP8.1_Final_scientific-deliverable3.pdf], accesat în 09.07.2016.

Sisu, Mădălina, (2009), “În spațiul public european, a comunica înseamnă a exista”, Euractiv, 23 Octombrie, [http://arhiva.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_18561/In-spatiul-public-european-a-comunica-inseamna-a-exista.html], accesat în 09.07.2016.

Wolton, D., (1993), La dernière utopie, Paris: Flammarion

[http://www.robert-schuman.org/], accesat în 19 iunie 2016.

Documente oficiale

Parlamentul European, Jurnalismul și noile mijloace de comunicare în masă-crearea unei sfere publice în Europa (2010/2015(INI)), P7_TA(2010)0307, [http://www.europarl.europa.eu/RegData/seance_pleniere/textes_adoptes/definitif/2010/09-07/0307/P7_TA(2010)0307_RO.pdf], accesat în 02.07.2016

European Commission, (1994), White Paper of Growth, competitiveness, employment.The challenges and ways forward into the 21st century, Brussels: European Commission.

European Commission, (2005), Synthesis Report: Consultation Forum On The Future Action Programme For Active European Citizenship 2007–2013 (3 and 4 February 2005), [http://ec.europa.eu/citizenship/pdf/doc481_en.pdf], accesat în 02.07.2016.

Commission of the European Communities, (2002), Communication from the Commission to the Council, the European Parliament, the Economic and Social Committee and the Committee of the Regions on an Information and Communication Strategy for the European Union, COM(2002) 350 final, Brussels, [http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2002/EN/1-2002-350-EN-F1-1.Pdf], accesat în 02.07.2016.

European Commission, (2014), Measuring the European Commission’s communication: Technical and Methodological Report: Final Report 1 August 2014, ICF GHK, [http://ec.europa.eu/dgs/communication/about/evaluation/documents/2014-measuring-the-ec-communication_en.pdf], accesat în 02.07.2016.

Commission of the European Communities, (2005), STRATEGIC OBJECTIVES 2005 – 2009 Europe 2010: A Partnership for European Renewal Prosperity, Solidarity and Security, , COM(2005) 12 final, 26.1.2005, Brussels.

European Commission, (2014), Citizens’ Dialogues as a Contribution to Developing a European Public Space. Report from the European Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions, Brussels: European Union, [http://ec.europa.eu/archives/debate-future-europe/citizens-dialogues/belgium/brussels3/dialogue_en.pdf], accesat în 02.07.2016.

European Commission, (2015), Standard Eurobarometer 83-Spring 2015- “Public opinion in the European Union”, Fieldwork: May 2015, [http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/eb/eb83/eb83_publ_en.pdf], accesat în 02.07.2016

Consiliul Uniunii Europene, Reprezentanții guvernelor statelor membre, (2014), “Concluziile Consiliului și ale reprezentanților guvernelor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului, privind libertatea și pluralismul mass-mediei în mediul digital”, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C032, 4 februarie, p. 6-7, [http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex:52014XG0204(02)#ntr1-C_2014032RO.01000601-E0001], accesat în 02.07.2016