Construcția Casei la Geto Daci

CAPITOLUL

Construcția casei la geto-daci, daci și daco-români- bordeiul obișnuit, colibe de bârne sau chirpici (mono-, bi- și tricelulare)

Geto-dacii

Tipul casei geto-dacice a variat în funcție de forma de relief, climă și material de construcții. Geto-dacii foloseau pentru construcția caselor lemnul, lutul și, în foarte puține cazuri, piatra și cărămida.

Locuințele geto-dacilor erau de două tipuri: adâncite în pământ ori de suprafață. Cele adâncite, la rândul lor, pot fi împărțite în: bordeie (cu pereți adânciți la 0,80-2 metri în pămant) și semibordeie ( a căror podea este situată doar la 0,20-0,50 metri adâncime).

Bordeiele se întâlnesc doar în zonele de câmpie; ele au o singură încăpere, de 3,50 X 3 metri și, mai rar, de 3,50 X 3,50 metri, de formă patrulateră, cu colțurile rotunjite, ovală și, mai rar, poligonală. Bordeiele erau adesea prevăzute cu trepte. Pereții acestora erau căptușiți cu împletituri de nuiele între parii unui schelet de lemn, care susțineau acoperișul. Această împletitură de nuiele era acoperită cu o lipitură de lut. Deasupra, era făcut acoperișul, în două ape, din trestie sau paie, cu o streașină largă, ajungând până la pământ. Iluminarea locuinței se făcea prin ușă. Fig. Bordei

Semibordeiele sunt mai numeroase decât bordeiele, atât în zonele de șes, cât și în zonele colinare. Acestea au fost împărțite, după formă, în patru tipuri: ovale, aproape rotunde, patrulatere și poligonale, pătrate cu colțurile rotunjite. Pereții semibordeielor erau ridicați pe schelete de pari, bătuți în pământ, întăriți cu scânduri și cu o împletitură de nuiele, acoperiți, de asemenea, cu o lipitură de lut, cu paie. Acoperișul era realizat din stuf sau paie, în două ape. Podelele erau realizate din lut galben bătătorit. Semibordeiele au o singură încăpere, de 3,50 X 3 metri, dar și mai mari.

Locuințele de suprafață sunt cele mai întâlnite în așezările de șes, deal sau munte. Aceste au una sau mai multe încăperi, de diferite dimensiuni. Locuințele de suprafață, după planul lor, au fost împărțite în patru tipuri: cu plan rectangular, cu plan absidat, cu plan circular și locuințe-turn cu plan rectangular. Cele mai multe dintre acestea sunt construite din lemn și lut, tehnica fiind aceeași ca cea a bordeielor, deși în plus s-au descoperit tencuieli colorate (alb, roșu-brun închis sau deschis). Acoperișul locuințelor de suprafață este în două ape, alcătuit din stuf sau paie, șindrilă (în zonele de munte) sau din țiglă (mai rar). Podelele erau făcute din lut galben amestecat cu pleavă, bine bătătorit, așezat deobicei pe un strat de pietre (fie de râu, fie de stâncă fărâmițată). Locuințele de suprafață au fost ridicate pe terenuri plane, chiar și în zonele cu denivelări mari, unde au fost create terase artificiale.

Fig. Locuințe de suprafață geto-dacice

Nu s-a putut face o delimitare între folosirea bordeielor și a locuințelor de suprafață, acestea fiind folosite concomitent.

Dacii

Bordeiele sunt puține în așezările dacice și sunt întâlnite mai ales în zona de câmpie. Planul acestora este neregulat: oval, patrulater cu colțuri rotunjite, poligonal și constau dintr-o singură încăpere cu media de 3,5 X 3 metri. Pereții erau din lemn și lut și nu depășeau 2,50-3 metri. Acoperișul, din stuf sau paie, era conic sau în două ape, prevăzut cu o streașină largă, ce ajungea până în pământ. Poedele erau din lut bătătorit. Lumina pătrundea în încăpere prin mici deschizături în perete, iar fumul ieșea prin gauri în acoperiș, de aceleași dimensiuni ca cele pentru iluminat.

Fig. Bordei dacic; planul și reconstituirea bordeiului

Cu excepția bordeielor, care aveau o groapă destinată păstrării alimentelor, locuințele erau formate dintr-o singură încăpere care avea rol multiplu, fiind atât spațiu pentru gătit și servit masa, cât și pentru odihnă.

Semibordeiele reprezintă tipul de locuință cel mai des întâlnit în așezările dacice din zonele de câmpie și deal. Aceste locuințe aveau o singură încăpere, iar planurile prezintă mai puține iregularități decât ale precedentelor și se pot grupa în: cvasirotunde sau ovale, patrulatere sau poligonale neregulate sau patrulatere. Sistemul de construire a semibordeielor se bazează tot pe principiul adâncirii în sol (la aproximativ 0,50 metri) ca cel al bordeielor. Se utiliza același tip de materiale și se construia la fel: pe scheletul de pari se fixa împletitură de nuiele și se lipea cu lut. Accesul în semibordei era înlesnit cu una sau două trepte. Acoperișul era în două pante, nu întotdeauna egale. Pentru asigurarea susținerii greutății acoperișului (considerabilă când se foloseau paie sau stuf) se utilizau stâlpi suplimentari, plantați în interiorul locuințelor. Pereții și planul construcțiilor denotă mai multă grijă pentru aspectul lor. Podeaua încăperii era din lut bătătorit, așezat în straturi succesive, sau fățuită cu grijă. Fig. Semibordei dacic

Locuințele de suprafață sunt specifice așezărilor situate în zonele montane. În funcție de plan (dispunerea încăperilor) și destinația construcțiilor (toate de locuit, dar unele au caracter sezonier și, ca urmare, amenajarea lor este deosebită, chiar și atunci când au planuri identice cu ale locuințelor permanente), construcțiile se împart în două categorii: locuințe permanente și locuințe sezoniere. La rândul lor, locuințele permanente pot fi: rectangulare (cu una, două sau mai multe încăperi), absidale (cu o singură încăpere) și construcții poligonale (cu pereți din lemn) și circulare (cu una sau mai multe încăperi, cu pereți din lut).

Locuințele cu o singură încăpere sunt construite, fie cu pereți ce au un schelet de pari înfipți în pământ, fie cu pereții așezați pe o temelie de piatră (mai rar, cu precădere în regiunile montane, unde nivelul ridicat al stâncii nu permitea înfigerea parilor). Acestea sunt locuințe simple, derivate din acelea de tip semibordei, sistemul de construcție, materialele întrebuințate, chiar și planul fiind aceleași, deosebirea față de semibordei constând în ridicarea lor pe sol.

Fig. Locunțe de suprafață dacice

Locuințele cu mai multe încăperi s-au construit tot după sistemul tradițional: cu pari înfipți în pământ sau cu temelie de piatră ( mai numeroase). Dimensiunile acestor construcții erau mari.

Locuințele sezoniere nu sunt prea numeroase și se deosebesc de cele permanente prin destinația ce au avut-o, care a dus, la rândul ei la particularități în sistemul de construcție (de exemplu, absența lipiturii de perete la toate încăperile). Acestea au fost ridicate, fie în zone cu altitudini mari, fie în interiorul cetăților, amenajările fiind reduse la strictul necesar (de exemplu, pentru a oferi adăpost luptătorilor ăn timp de război).

Daco-romanii

Arhitectura daco-romană este supusa culturii romane, având unele trăsături individuale locale.

Vestigiile locuințelor din această perioadă conțin unele trăsături specifice ale perioadei geto-dacilor. Erau clădiri de dimensiuni mari, de până la 90 metri pătrați, cu planul alungit, orientat est-vest, împărțit printr-un perete median în mai multe încăperi. Sistemul de construcție a evoluat prin schimbarea materialelor de construcție și prin complexitatea clădirilor. Primele construcții erau din lemn erau (locuințe, barăci), apoi, au urmat construcțiile ce aveau o bază de piatră, iar pereții erau din lemn lipit cu chirpici și o ultimă etapă constructivă a însemnat construcții cu ziduri de piatră și cărămidă legate cu mortar, protejate de acoperișuri în două ape, din țiglă.

Case monocelulare

Casele monocelulare aveau o camera și o tindă. Încăperea unei astfel de locuințe avea dimensiuni foarte mici, iar înălțimea lor nu era mare. Pereții erau din bârne cioplite, împreunate cu ajutorul cuielor de lemn, iar pe dinafara erau lipiți cu lut, amestecat cu balegă de cal, ca mai apoi să poată fi văruiți. Acoperișul construcțiilor era în două sau în patru ape. Geamurile și intrarea erau orientate spre sud (ca să fie ferite de vânturile aspre ce veneau dinspre nord). Ferestrele erau mici, acoperite cu bășică de bou. Fig. Planul casei monocelulare

cu tindă

Case bicelulare

Casa cu două camere era construită din bârne lungi necioplite, încheiate la colțuri cu cheotori, talpa era așezată numai la colțuri, pe bolovani de râu, la suprafața solului. Lungimea locuințelor era cuprinsă între 10 și 14 metri, iar lățimea între 4 și 5 metri. De jur-împrejurul casei, era o prispă de lut bătătorit, iar pe margine, o bârnă cioplită, ce susținea lutul. Acoperișul era în patru ape din draniță bătută (scândurici subțiri din lemn de brad), pe două rânduri, cu cuie de fier. Pe partea dinspre miazăzi erau 2-3 deschizători, numite „hrube”, pe unde ieșea fumul. Ușile erau dintr-o singură scândură de brad, montate în balamale sau în așa-numitele „țâțâni”, iar ferestrele erau mici, cu patru ochiuri.

Fig. Planul casei bicelulare cu tindă

mediană (1) și fără tindă (2)

Camera mică se afla spre apus și tavanul acesteia era, la unele, din scânduri, neuns, iar la altele uns cu humă verzuie (argilă), susținut de un grindar, ce îl despărțea în două părți, numite racle, iar la camera mare, tavanul (podul) nu se ungea, scândurile erau geluite și nevopsite. Scândurile de la pod erau sprijinite pe marginea peretelui și mai erau susținute și de grindarele de lemn cioplit.

Lemnul de construcție trebuia sa fie bine uscat. Prima tencuială consta din lut cu paie de ovăz, apoi din lut cu pleavă de ovăz, iar la sfârșit, fățuialp cu lut, nisip și bălegar de cal. Se văruia de trei-patru ori.

Casele cu tindă și două încăperi, au două intrări, una spre miazăzi și alta spre nord.

Casele cu tindă, trei camere și pridvor, aveau în plus o încăpere care era folosită mai mult ca bucătărie. Acestea aveau doar două intrări. În față, avea un pridvor deschis, sprijinit de doi stâlpi rotunzi, văruiți. Sistemul de construcție al acestor case este același ca și cele cu două camere, cu următoarele modificări: temelia este din piatră, acoperișul era încheiat la colțuri rotund, prispele sunt din scândură geluită, ferestrele sunt mai mare, 6 ochiuri montate pe tocul ferestrelor cu balamale, în loc de pământ, cei mai înstăriți pun podele, locul prispei l-a luat „gangul” sau pridvorul, care se afla pe latura din fața casei.

Bibliografie

“Povestea așezărilor bucovinene”- vol.3, Ion Drăgușanul, Editura Mușatinii, Suceava, 2012

“Arhitectura dacilor- civilă și militară” – Ioan Glodariu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983

“Civilizația geto-dacilor”- vol. I- Ioan Horațiu Crișan, Editura Dacica, București