Construcția Aparatului Local

=== final ===

CONSTRUCȚIA APARATULUI LOCAL

CUPRINS

CAPITOLUL 1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE ……………………..3

1.1 Legea administrației publice locale…………………………….. 3

1.2 Primarul și viceprimarul ………………………………………….5

1.3 Secretarul unității administrativ teritoriale ……………………10

CAPITOLUL 2. CONSTRUIREA APARATULUI LOCAL – CONSTITUIRE ȘI ATRIBUȚII ………………………………………………………………16

2. 1. Alegerea consilierilor locali ………………………………………16

2. 2.Constituirea consiliului local ………………………………………19

2.3. Atribuțiile consiliului local ……………………………………..…21

2.4. Relația consiliului local cu primarul …………………………..…25

CAPITOLUL 3. COMPARAȚIE ÎNTRE ELEMENTE ADMINISTRATIVE DIN FRANȚA ȘI ELEMENTE ADMINISTRATIVE DIN ROMÂNIA ……30

3.1 Delimitări ……………………………………………………………..30

3.2 Administrația publică locală din Franța versus administrația publică locală din România ………………………………………………………………34

CONCLUZII ………………………………………………………………45

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………….48

CAPITOLUL 1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Legea administrației publice locale

În țara noastră, atât regimul general al autonomiei locale, cât și organizarea și implicit funcționarea administrației publice locale se realizează în temeiul Legii administrației publice locale nr. 215/2001. Administrația publică din cadrul unităților administrativ-teritoriale este organizată și funcționează având la bază principiul:

Autonomiei locale – Prevede că unitățile administrativ teritoriale au dreptul la resurse financiare suficiente, pe care autoritățile administrației publice locale le pot utiliza în exercitarea atribuțiilor lor, pe baza și în limitele prevăzute de lege. Autoritățile au competența să stabilească impozitele și taxele locale, sumele defalcate cu destinație specială fiind utilizate în conformitate cu prevederile legale. În plus, alocarea resurselor financiare pentru echilibrarea bugetelor locale nu trebuie să afecteze aplicarea politicilor bugetare ale autorităților administrației publice locale, în domeniul lor de competență.

Descentralizării diverselor servicii publice

Legalității

Eligibilității autorităților administrației publice locale

Consultării cetățenilor în vederea soluționării problemelor locale considerate a fi de interes deosebit

În ceea ce privește autonomia locală, aceasta:

Este exercitată în limitele și având la bază prevederile legii, ea fiind doar administrativă și financiară

Are în vedere atât organizarea și funcționarea, cât și competențele și diversele atribuții, ca și gestionarea diverselor resurselor ce aparțin, conform legii, după caz, unei comune, unui oraș ori unui județ

Privind competențele, ca și atribuțiile diverse ale autorităților administrației publice locale, acestea sunt stabilite doar prin intermediul legii, cu mențiunea că respectivele competențe sunt exclusive și depline. Autoritățile administrației publice locale au dreptul conferit de autonomia locală ca, în limitele impuse de lege, să dețină inițiative în cadrul tuturor domeniilor, exceptând domeniile care sunt în mod expres date altor autorități publice, înspre competență.

În ceea ce privesc diversele raporturi existente între autoritățile administrației publice locale de la nivelul comunelor și al orașelor și diversele autorități ale administrației publice de la nivel județean, acestea au la bază principiul:

Autonomiei

Legalității

Cooperării

Responsabilității

Solidarității privind rezolvarea diverselor probleme de la nivelul județului respectiv

Demn de menționat este faptul că nu există nici un fel de raporturi de subordonare în cadrul relațiilor existente între autoritățile administrației publice locale, respectiv consiliul județean, ca și între primar și consiliul local.

În domeniul dedicat exercitării diverselor competențe, ca și atribuții ce sunt stabilite prin intermediul legii, se constată că acestea le revin autorităților administrației publice locale ce se găsesc în proximitatea cetățeanului, stabilirea competențelor și a atribuțiilor pentru diverse alte autorități făcându-se cu luarea în considerare naturii răspândirii revenite, a amplorii, ca și a cerințelor specifice eficacității și eficienței.

La nivelul fiecărui județ este constituit un consiliu județean, acesta fiind o autoritate a administrației publice locale, dedicată coordonării activităților derulate de consiliile comunale și consiliile orășenești, pentru realizarea diverselor servicii publice de interes județean.

Primarul și viceprimarul

Prin lege, în toate municipiile, orașele și comunele din România există un primar și un viceprimar, ce sunt aleși conform legislației, în cadrul municipiilor reședință de județ primarul fiind secondat de doi viceprimari.

Viceprimarii sunt aleși prin votul marii majorități a consilierilor locali, din rândul acestora, aceștia fiind în subordinea primarului, respectiv înlocuitorul de drept al primarului, acesta putându-i delega diverse atribuții.

Pe întreaga durată a mandatului, atât primarul cât și viceprimarul/viceprimarii, sunt renumerați lunar, forma de renumerarea activității constituind baza de calcul în vederea stabilirii drepturilor, ca și a obligațiilor ce sunt generate prin raportare la venitul salarial.

Demn de semnalat este faptul că atât primarul, cât și viceprimarul, nu se bucură de spor de vechime în muncă (nici alte sporuri), durata mandatelor reprezentând vechime în muncă, ca și în cadrul specialității studiilor absolvite.

Pe întreaga durată a exercitării mandatului, un viceprimar își menține statutul aferent consilierului local, fără însă să beneficieze de indemnizația specifică acestuia.

În ceea ce privește validarea mandatului unui primar, aceasta se realizează în condițiile legii, atât rezultatul de validare al primarului, cât și cel al unei potențiale invalidări fiind adus la cunoștința prefectului, cu prezentarea în cadrul ședinței de constituirea consiliului local, ori, după caz, în cadrul unei ședințe extraordinare, de un judecător special desemnat în acest scop.

În situația invalidării alegerii unui primar, la propunerea prefectului, în termen de 90 de zile din momentul invalidării (ori după caz, din ziua rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești în acest sens) Guvernul trebuie să stabilească data unor noi alegeri.

Fiecare care primar ales trebuie să depună jurământul în condițiile prevăzute de lege. Primarul ce refuză depunerea jurământului fiind considerat ca demisionar de drept.

Orice primar, prin lege, îndeplinește funcția autorității publice, el asigurând respectarea drepturilor, ca și a libertăților fundamentale, respectarea prevederilor constituționale, ca și punerea în aplicare a diverselor legi, decrete prezidențiale, hotărâri de Guvern, Ordonanțe de Guvern, hotărâri ale consiliului local.

De asemenea, primarul dispune și diversele măsuri ce sunt necesare, cu acordarea sprijinului în aplicarea diverselor ordine și instrucțiuni ce au un caracter normativ semnate de miniștri ori de conducătorii diverselor autorități ale administrației publice, ale prefectului, ca și cele aferente consiliului județean.

În vederea punerii în aplicare a diverselor activități ce se află în competența sa, prin intermediul diverselor acte normative, primarul dispune de un aparat de specialitate, aparat pe care, în condițiile menționate de lege, îl conduce.

Acest aparat de specialitate este delimitat, conform prevederilor legale, pe compartimente funcționale, în cadrul cărora se află încadrați atât funcționari publici cât și personal contractual. De asemenea, trebuie specificat faptul că primarul este cel care conduce și serviciile publice locale.

Primarul este cel care reprezintă în relațiile cu diverse alte autorități publice, dar și cu persoanele fizice, persoanele juridice, ca și în justiție, unitatea administrativ teritorială pe care o conduce.

În cadrul exercitării tuturor atribuțiilor ce îi revin prin lege, primarul emite diverse dispoziții ce au un caracter normativ ori un caracter individual, dispoziții ce devin executorii doar după ce acestea sunt aduse la cunoștința publicului ori după că s-a realizat comunicarea acestora, diverselor persoane interesate.

Mandatul unui primar are o durată de patru ani, acesta exercitându-se până în momentul în care noul primar ales depune jurământul. Acest mandat se poate prelungi, prin intermediul unei legi organice, în situația unui război, a unei calamități naturale, în situația dezastrelor, etc.

Mandatul unui primar încetează de drept, atât în cazul prevederilor incluse în cadrul Legii statutului aleșilor locali, ca și în situațiile în care:

Primarul se găsește în imposibilitatea de a-și exercita funcția din cauza unei afecțiuni grave, ce este certificată și care nu îi mai permite să își deruleze în condiții optime activitatea pe o perioadă de șase luni în intervalul unui singur an calendaristic

Respectivul primar, în mod nejustificat, nu își exercită mandatul pe o perioadă consecutivă de 45 zile

În cazul vacanței funcție de primar, ca și în situația suspendării din funcție a primarului, toate atribuțiile primarului, conferite prin lege, sunt exercitate de viceprimar, ori după caz de unul dintre cei doi viceprimari, ce este desemnat de către consiliul local, prin intermediul votului secret manifestat de marea majoritate a consilierilor locali aflați în funcție.

În această situație, respectivul consiliu local are capacitatea de a delega, printr-o hotărâre, din cadrul membrilor săi, un anume consilier local ce să poată îndeplini în mod temporar toate atribuțiile viceprimarului.

În cazul în care, în același timp sunt suspendați primarul, ca și viceprimarul, din funcții, consiliul local va delega un consilier local pentru a îndeplini atât atribuțiile ce îi reveneau primarului, cât și atribuțiile viceprimarului, până în momentul încetării acestor suspendări.

În situația constatării simultane a vacantării funcției de primar, ca și a funcției de viceprimar, prin lege, consiliul local trebuie să aleagă un nou viceprimar, care va exercita și atribuțiile primarului până în momentul în care se va alege un primar nou. Data de organizare a alegerilor în cazul funcției de primar este stabilită, la propunerea prefectului, de către Guvern, aceste alegeri organizându-se într-un termen maxim de 90 zile din momentul constatării vacantării funcției de primar.

Atât primarul și viceprimarul, ca și secretarul unei unități administrativ teritoriale și implicit aparatul de specialitate aferent primarului reprezintă structura funcțională ce are o activitate permanentă și care este numită primăria municipiului, primăria orașului, primăria comunei, aceasta structură ducând la îndeplinire toate hotărârile consiliului local, ca și dispozițiile primarului, în paralel cu soluționarea diverselor probleme curente semnalate la nivelul comunităților locale.

Secretarul unității administrativ teritoriale

Prin lege, oricare unitate administrativ-teritorială ca și orice subdiviziune de tip administrativ-teritorială a tuturor municipiilor de pe teritoriul României, dispune de un secretar, ce este „salarizat din bugetul local”.

Demn de remarcat este faptul că legea prevede salarizarea secretarului unității administrativ teritoriale din cadrul bugetului local și nu din cadrul bugetului statului, în condițiile special menționate.

Atât salarizarea secretarului instituției administrativ teritoriale, cât și salarizarea celorlalte categorii de personal din cadrul administrației publice locale se realizează de către respectiva unitate administrativă (din bugetele locale), legiuitorul fiind cel care a prestabilit și condițiile de salarizare.

Secretarul este considerat a fi un factor de stabilitate, respectiv continuitate în cadrul administrației locale, acesta asigurând și impunând respectarea prevederilor legale în complexitatea tuturor activităților de tip normativ și executiv ce se derulează la nivelul unității administrativ teritoriale.

Demn de remarcat este faptul că funcția secretarului unității administrativ teritoriale se constituie într-o instituție de tradiție atât în cadrul administrației publice din țara noastră, cât și în cadrul administrațiilor din alte state, fie acestea din Uniunea Europeană ori de la nivel global.

Astfel, denumirea „secretar” datează încă din perioada secolului al IV-lea, î.e.n., Aristotel fiind el însuși considerat a fi „secretar al naturii”, din cauza complexității cunoștințelor pe care le avea în domeniul științelor naturii, în cel al istoriei, al geografiei, al metafizicii ori al retoricii.

Funcția secretarului, ca și funcție administrativă, apare menționată tot în cadrul secolului al IV-lea î.e.n. (perioada 430 î.e.n. – 460 î.e.n.) la Atena, cu ocazia organizării în cetate a instituțiilor de tip democratic. De altfel, Atena este menționată ca fiind prima cetate ce s-a organizat pe principiile democratice, aceasta având o constituție fundamentată temeinic ce permitea oricărui cetățean să acceadă la diverse funcții importante din cadrul cetății-stat. În paralel se asigura și o fluidizare a procesului de conducere la nivelul cetății, cu „rotirea” persoanelor din funcțiile importante și impunerea condițiilor de cetățenie și de vârstă.

În România, după funcția de primar, funcția secretarului unității administrativ teritoriale (incluzând județ, municipiu, oraș, comună) este cea mai veche din cadrul administrației publice locale.

Instituția secretarului s-a remarcat pe teritoriul României ca urmare a influențelor europene, începând cu perioada derulării revoluției franceze, când la nivel local se semnala o activitate administrativă destul de susținută. Apărută ca o necesitate firească, funcția secretarului a evoluat de-a lungul anilor, evoluția acesteia fiind impusă atât de organizarea diverselor colectivități locale, cât și de dezvoltarea acestora, în paralel cu creșterea exponențială a rolului deținut de colectivitățile locale în cadrul mediului social și economic al societății.

În plus, s-a impus dezvoltarea acestei funcții și ca urmare a aplicării la nivelul colectivităților locale a principiului descentralizării, respectiv cel dedicat autonomiei locale.

Din punct de vedere legal, secretarul unei unități administrativ teritoriale reprezintă funcționarul public cu cele mai vechi ștate în România post-socialistă, funcția sa fiind definită în cadrul legii dedicate administrației publice locale din 1992 (mai precis Legea 69).

Extrapolând, putem afirma ca secretarul unității administrativ teritoriale a făcut parte din cadrul corpului funcționarilor publici cu multă vreme înaintea definirii și înființării acestuia.

Secretarul unei unități administrativ-teritoriale (comună, oraș, municipiu, județ), ca și al unei subdiviziuni a acesteia este prin lege „funcționar public de conducere”, el având „studii superioare juridice sau administrative”.

De altfel, statutul secretarului unității administrativ-teritoriale a fost regândit prin modificările și completările ce au fost semnalate în conținutul Legii nr. 215/2001, prin intermediul Legii nr. 286/2006.

Astfel, dacă în conținutul Legii 215/2001 se regăseau diferențele dintre secretarii județeni (ce erau denumiți secretari generali, aceștia având statul de înalți funcționari publici) și secretarii municipiilor / secretarii orașelor / secretarii comunelor (ce erau numai funcționari publici de conducere) prin modificările și completările introduse de Legea 286/2006 se regăsește un singur secretar la nivelul tuturor unităților administrativ teritoriale, respectiv secretar al județului, al orașului / al municipiului, secretar al comunei, acesta având statutul de funcționar public de conducere. În acest mod s-a reușit eliminarea diferențierii ce se făcea între secretarul județului și secretarul municipiului / orașului / comunei.

Trebuie remarcat de asemenea, modificarea făcută de Legea nr. 286/2006 în conținutul Legii 215/2001 cu privire la denumirea atribuită secretarului, acesta nemaifiind „secretarul consiliului local” (Legea 215/2001) ci secretarul unității administrativ teritoriale (secretarul municipiului / orașului / comunei).

Această modificare a denumirii nu este una de natură formală, ea reprezentând chiar recunoașterea semnificației respectivei instituții în cadrul administrației publice locale, în paralel cu plasarea secretarului acesteia la nivelul diverselor autorități de tip deliberativ și executiv, avându-se în vedere rolul deținut în cadrul unității administrativ teritoriale.

După cum un primar este primarul municipiului / orașului / comunei, iar consiliul locale este consiliului local al municipiului / orașului / comunei (sau după caz al unui sector al municipiului București), așa și secretarul a devenit unității administrativ-teritoriale, respectiv secretarul județului / municipiului / orașului / comunei / (sau după caz al unui sector al municipiului București).

Asemeni primarului și respectiv președintelui consiliului județean, secretarul reprezintă întreaga colectivitate locală (unitatea administrativ teritorială), el aflându-se în serviciul comunității.

Spre deosebire de primar și de președintele consiliului județean, ce sunt aleși de către membrii colectivității și care exercita funcția demnității publice, secretarul unității administrativ teritoriale este numit în funcție, în condițiile prevăzute de legislație, el exercitându-și funcția publică, ce este încadrată în categoria dedicată funcționarilor publici de conducere.

Prin lege, având în vedere că secretarul unității administrativ teritoriale este, prin lege, funcționar public de conducere, recrutarea acestuia, ca și numirea, ori suspendarea, sau modificarea, ori încetarea raporturilor de serviciu, ca și regimul disciplinar al secretarului unei unități administrativ-teritoriale se realizează avându-se în vedere prevederile legislative vizând funcționarii publici și implicit funcția publică.

Astfel, recrutarea în vederea intrãrii în corpul funcționarilor publici se realizează prin concurs, în limita funcțiilor publice vacante rezervate în acest scop, prin planul de ocupare a funcțiilor publice. Toate condițiile de participare, ca și procedura de organizare a concursului sunt stabilite prin lege.

Concursul pentru ocuparea funcțiilor publice vacante are la baza principiile competiției deschise, al transparenței, al meritelor profesionale și al competenței, precum și pe cel al egalitãții accesului la funcțiile publice.

Condițiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participãrii la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere se stabilesc astfel:

Doi ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere de: șef birou, șef serviciu și secretar al comunei, precum și a funcțiilor publice specifice asimilate acestora

Cinci ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere, altele decât cele prevăzute anterior

Pentru a putea participa la concursul de recrutare ce este organizat pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere, candidații trebuie să fie absolvenți ai unor studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice.

Demn de menționat este faptul că, prin lege, secretarul unei unități administrativ teritoriale nu poate să fie membrul unui partid politic, în caz contrar intervenind sancțiunea destituirii din funcție.

De asemenea, legea prevede că secretarul unei unități administrativ-teritoriale nu poate să fie soț, soție ori rudă de gradul I cu primarul / viceprimarul, respectiv președintele consiliului județean / vicepreședinte al consiliului județean, în caz contrar intervenind sancțiunea de eliberare din funcție.

CAPITOLUL 2. CONSTRUIREA APARATULUI LOCAL – CONSTITUIRE ȘI ATRIBUȚII

Consiliile locale sunt alcătuite din consilieri locali aleși urmare a unui „vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat”, în conformitate cu Legea privind alegerile locale numărul 67 din 2004 cu modificările și completările ulterioare. O definiție a acestui organism este: „autoritate colegială a administrației publice locale, aleasă în vederea soluționării problemelor de interes local”.

2. 1. Alegerea consilierilor locali

Numărul de membri din cadrul fiecărui consiliu local este stabilit de un „ordin al prefectului județului, raportat de numărul populației comunei, orașului sau a municipiului, în baza estimărilor făcute de Institutul Național de Statistică în data de 01 ianuarie a anului în curs ori, în situații excepționale, în data de 1 iulie a anului care precedă turul de scrutin.

Pe cale de consecință, un consiliu local poate fi compus dintr-un număr de minim nouă până la 31 de consilieri (nouă consilieri pentru localitățile cu un număr de locuitori sub 1.500; 31 de consilieri pentru orașe cu un număr mai mare de 400.000 de locuitori), în timp ce Consiliul General al Municipiului București are în componența sa 55 de consilieri.

Articolul 4 din Legea alegerilor locale impune, pentru a fi ales în funcția de consilier sau de primar, următoarele condiții:

împlinirea vârstei de 23 de ani inclusiv în ziua alegerilor;

persoanelor respective să nu le fie interzisă asocierea în partide politice;

persoanele care candidează să aibă cetățenia română și domiciliul în România, potrivit articolului 16 alineatul (3) din Constituție;

persoanele respective să aibă domiciliul în unitățile administrativ teritoriale în care urmează să fie alese. Legea interzice liste de candidați independenți pentru funcția de consilier.

Propunerile de candidați pentru consilieri locali se fac pe „circumscripții electorale, de către partidele politice sau alianțele politice, organizate potrivit legii partidelor politice, care participă la alegeri, cel mai târziu cu 30 de zile înainte de data alegerilor, cu respectarea anumitor codiții de formă, prevăzute expres de lege”.

Înaintea oricăror alegeri pentru constituirea autorităților locale există o perioadă de timp afectată unor acțiuni cu caracter politic, social, de prezentare a candidaților și a programelor politice ale acestora, întâlniri cu alegătorii în diferite forme, operațiuni tehnice de depunere a dosarelor candidaților, de pregătire a alegerilor.

Campania electorală începe din momentul în care s-a stabilit data alegerilor sau de la o dată ulterioară acesteia, prevăzută în Hotărârea Guvernului și se încheie în ziua de sâmbătă care precedă data alegerilor, la ora 7.00.

În timpul campaniei electorale, candidații, partidele sau formațiunile politice susținătoare ale candidaților și cetățenii au dreptul să-și exprime opiniile în mod liber, prin orice forme permise de lege (adunări publice, afișaj electoral, broșuri propagandistice, emisiuni electorale audio și TV etc.). Continuarea campaniei electorale după ce aceasta s-a încheiat poate fi sancționată contravențional sau penal după caz.

Legea interzice ca în campania electorală candidații ori structurile politice în numele cărora candidează să dea bani sau alte produse unor persoane în schimbul obținerii votului acestora, pe bază de liste etc.

Validarea mandatelor câștigate de consilieri este făcută de judecătoria pe raza căreia se regăsește respectiva unitatea administrativ-teritorială, de către un judecător care a fost desemnat de președintele instanței. Cererea de validare a consilierilor locali se depune în termen de maxim trei zile de la data la care au fost constatate rezultatelor alegerilor.

Ea se judecă în ședință publică, fără citarea părților. Hotărârea este executorie și poate fi supusă apelului sau recursului.

În acest sens, hotărârea de validare sau de invalidare a mandatelor poate fi atacată la instanța de contencios administrativ în termen de cinci zile de la adoptare. Prin articolul 31, introdus prin O.U.G. numărul 20/2008, se stabilește calea de atac împotriva hotărârii de validare sau invalidare a mandatelor. Instanța de contencios administrativ se pronunță în cel mult 30 de zile.

Mandatul consilierului local, precum și al primarului, al președintelui consiliului județean și al consilierului județean este de 4 ani. Consiliul local ales în mod excepțional în cursul unui mandat, urmare a dizolvării premature a consiliului local, încheie mandatul precedentei autorități a administrației publice locale.

2. 2.Constituirea consiliului local

Constituirea consiliilor locale are loc, potrivit modificărilor aduse Legii numărul 215 din 2001 prin O.U.G. numărul 66 din 2008, în termen de 20 de zile din ziua desfășurării alegerilor.

Convocarea consilierilor locali aleși și validați în funcție se face de către prefect, după îndeplinirea prevederilor articolului 38 din Legea numărul 334 din 2006 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, convocarea consilierilor declarați aleși pentru ședința de constituire se face de către prefect. La ședința de constituire „pot participa prefectul sau reprezentantul său, dar și primarul, chiar dacă procedura de validare a mandatului celui din urmă acestuia nu a fost finalizată”.

Ședința se consideră a fi legal constituită doar dacă participă un număr minim de două treimi din numărul total al consilierilor aleși. Dacă nu este întrunită această majoritate, la convocarea prefectului, în termen de trei zile, ședința se va organiza sub aceleași condiții.

În contextul în care nici la cea de-a doua convocare, ședința nu este legal constituită, prefectul va lua decizia unei noi convocări, peste alte trei zile, tot în aceleași condiții.

În cazul în care consiliul local nu reușește să se reunească în cadrul celei din urmă convocări, urmare a absenteismului consilierilor, fără existența unor motive temeinice din partea acestora, prefectul va declara vacante locurile consilierilor aleși care au absentat în mod nemotivat la cele trei convocări anterioare, dacă aceștia nu pot fi înlocuiți de supleanții înscriși pe listele de candidați respective. Pentru locurile libere ar urma să se organizeze noi alegeri pentru completarea tuturor locurilor, în termen de 30 de zile (și nu la 90 de zile).

Consilierii care au absentat nemotivat pot ataca în termen de cinci zile de la comunicare ordinul prefectului prin care li s-au declarat locurile vacante la instanța de contencios administrativ, hotărârea instanței urmând a fi definitivă și irevocabilă.

Lucrările ședinței de constituire vor fi prezidate de cel mai în vârstă consilier. Acest reprezentant local poate fi asistat de alți doi consilieri. Pot fi validați numai candidații declarați supleanți care, la data validării, fac dovada faptului că sunt înscriși în partidul politic, alianța politică sau alianța electorală pe a cărei listă au candidat în alegerile locale.

Consilierii ale căror mandate au fost validate vor depune în fața consiliului local jurământul, în limba română. Formula jurământului este: „Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei/orașului/ municipiului…. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”. Jurământul poate fi depus și fără ultima parte, formula religioasă.

În cazul în care sunt consilierii care din diverse motive refuză să depună jurământul aceștia sunt considerați demisionați de drept.

În situația în care consilierul local declarat câștigător al unui mandat în urma alegerilor renunță la mandatul său înainte de validarea sa, ori în situația în care acesta refuză să depună jurământul, se procedează la supunerea validării mandatului celui dintâi supleant care a fost înscris pe lista partidului politic, a alianței politice sau a alianței electorale respective, în condițiile în care până la momentul validării mandatului partidele și/sau alianțele politice confirmă în scris apartenența la partid.

O situație de alegeri parțiale pentru consiliul local are loc în contextul în care locurile rămase vacante nu sunt completate cu supleanți, conform prevederilor legale, iar numărul consilierilor locali este mai mic decât jumătate plus unu din numărul total. Astfel, se va organiza un tur de alegeri parțiale pentru completarea numărului de consilieri într-un termen de 90 de zile.

Consiliul local se declară legal constituit în momentul în care majoritatea consilierilor locali care au fost validați au depus, în condițiile prevăzute le lege, jurământul. Constituirea consiliului local este recunoscută prin hotărâre, adoptată cu votul majorității consilierilor locali validați.

2.3. Atribuțiile consiliului local

Studiind literatura de specialitate, observăm că la capitolul atribuții ale consiliului local primele elemente, și probabil cele mai importate se referă la dreptul de inițiativă al consiliului local, precum și cel de a hotărî, în condițiile legii, în toate chestiunile de interes local.

Excepție de la acestea o fac situațiile în care prin lege sunt stabilite probleme de interes local care intră sub jurisdicția altor autorități publice, locale sau centrale. Principalele atribuții ale consiliilor locale sunt prevăzute în articolul 36 din Legea numărul 215/2001, republicată:

Atribuții referitoare organizarea și funcționarea aparatului de resort al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local, precum și ale societăților comerciale și regiilor autonome de interes local :

aprobarea unui statut al comunei, orașului sau municipiului, precum și a unui regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local;

aprobarea în urma unei propuneri a primarului, a unei hotărâri care vizează înființarea, organizarea și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local, precum și reorganizarea și statul de funcții ale regiilor autonome de interes local;

exercitarea, în numele unității administrativ-teritoriale, a tuturor drepturilor și a obligațiilor conexate participațiilor avute în cadrul unor societăți comerciale sau regii autonome, în limitele prevăzute de legislație.

II. Atribuții referitoare la dezvoltarea economico-socială și de mediu a localității :

aprobarea, în urma unei propuneri venite de la primar, a proiectului de buget local, a virărilor de credite și active, precum și a modului de folosire a rezervelor financiar-bugetare și contul de închidere a exercițiului financiar-bugetar;

aprobarea, în urma unei propuneri venite de la primar, contractarea și/sau garantarea/girarea creanțelor/ împrumuturilor, precum și soluții de contractare a datoriei publice locale prin măsuri care vizează emisiunea unor titluri de valoare în contul unității administrativ-teritoriale, în condițiile prevăzute de legislație;

stabilirea și aprobarea impozitelor și a taxele locale, în limitele prevăzute de legislație.;

aprobarea, în urma unei propuneri venite de la primar, a documentațiilor tehnico-economice privind lucrările de investiții de interes pentru comunitatea locală, în acord cu prevederile legale;

aprobarea de strategii referitoare la dezvoltarea durabilă pe palierele economic, social și de mediu a comunei, orașului, municipiului;

asigurarea certitudinii în realizarea lucrărilor și atingerea standardelor necesare implementării și alinierii la prevederile angajamentelor care au fost asumate în cadrul procesului de integrare europeană în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetățenilor unității administrativ teritoriale.

III. Atribuții referitoare administrarea domeniului public și privat al localității:

dispune darea în administrare, concesionare sau subînchiriere a bunurilor proprietate publică a unității administrativ teritoriale, după caz, precum și a serviciilor publice de interes local, în acord cu prevederile legale;

decide privind vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a unității administrativ teritoriale, după caz, în condițiile prevăzute de legislație;

dă aviz favorabil sau aprobă, în acord cu prevederile legale, documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism ale a unității administrativ teritoriale; d) atribuie sau schimbă, în condițiile legii, denumiri de străzi, de piețe și de obiective de interes public local.

IV. Atribuții referitoare gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni:

asigură, în acord cu competențele sale și în conformitate cu legislația în vigoare, spectrul optim în vederea furnizării serviciilor publice de interes local ce au ca scop: „educația; serviciile sociale pentru protecția copilului, a persoanelor în vârstă, a persoanelor cu handicap sau dizabilități, a familiei și a altor persoane sau grupuri aparținând grupurilor vulnerabile aflate în nevoie socială; sănătatea; cultura; tineretul; sportul; ordinea publică; situațiile de urgență; protecția mediului înconjurător și refacerea mediilor degradate; restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectura, a parcurilor, grădinilor publice și rezervațiilor naturale și conservarea lor; dezvoltarea urbană durabilă și ecologică; evidența persoanelor; podurile și drumurile publice; serviciile comunitare de utilitate publică: sisteme integrate de alimentare cu apă potabilă, gaze naturale, electricitate, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public și transport public local, după caz; serviciile de urgență de tip salvamont, salvamar și de prim ajutor; activitățile de administrație social-comunitară; locuințele sociale și celelalte unități locative aflate în proprietatea unității administrativ-teritoriale sau în administrarea sa; punerea în valoare, în interesul comunității locale, a resurselor naturale de pe raza unității administrativ-teritoriale; alte servicii publice stabilite prin lege”;

hotărăște acordarea unor sporuri și altor facilități, potrivit legii, personalului sanitar și didactic;

sprijină, în condițiile legii, activitatea cultelor religioase;

are posibilitatea a cere anumite informări și rapoarte atât de la primar și viceprimar cât și de la șefii organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local;

aprobă construirea locuințelor sociale, criteriile pentru repartizarea locuințelor sociale și a utilităților locative aflate în proprietatea sau în administrarea sa;.

V. Atribuții referitoare „cooperarea interinstituțională pe plan intern și extern”:

decizia, în acord cu prevederile legii, privind cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în scopul finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local;

decizia, în acord cu prevederile legii, privind înfrățirea comunei, orașului sau municipiului cu unități administrativ-teritoriale din alte țări;

decizia, în acord cu prevederile legii, privind cooperarea sau asocierea cu alte unități administrativ-teritoriale din țara sau din străinătate, precum și aderarea la asociații naționale și internaționale ale autorităților administrației publice locale, în vederea promovării unor interese comune.

VI. Consiliul local are atribuții în a conferi „persoanelor fizice române sau străine care au merite extraordinare titlul de cetățean de onoare al comunei, orașului sau municipiului, în baza unui regulament propriu. De asemenea, făcând uz de acest regulament se stabilesc și condițiile retragerii de către consiliul local a titlului conferit”.

VII. Persoanele care au primit mandatul de a reprezenta interesele comunei, orașului, municipiului în societăți comerciale, societăți pe acțiuni, sau regii autonome de interes local, asociații de dezvoltare inter și intra-comunitară și alte organisme de cooperare sau parteneriat sunt printr-o hotărâre a consiliului local, în acord cu prevederile legale, avându-se în vedere respectarea configurației politice înregistrată la ultimele alegeri locale.

VIII. Consiliul local îndeplinește oricare alte atribuții stabilite de legislație, cum poate fi cazul culturii. Competențele din acest domeniu se adresează unei palete largi de instituții de cultură. Un exemplu: centrele metropolitane pot avea ca scop organizarea de evenimente cum ar fi expoziții, concerte sau festivaluri, în schimb, în mediul rural, accentul e pus case de cultură, biblioteci sau organizarea de evenimente.

2.4. Relația consiliului local cu primarul

Primarul este unul dintre actorii locali care interacționează foarte des cu aleși și consiliul local. Printre atribuțiile primarului referitoare la relația cu consiliul local putem trece în revistă următoarele puncte:

prezentarea în fața consiliului local unui raport al anului precedent în care să fie evidențiate date cu privire la starea economică, socială și de mediu a localității;

prezentarea, în urma unei solicitări prealabile a consiliului local, de alte rapoarte tematice și informări punctuale;

conceperea și elaborarea de proiectele și strategii privitoare la situația economică, socială și de mediu a localității, pentru a fi supuse ulterior aprobării prin vot de către consiliul local.

Totodată, în ceea ce privește bugetul local, primarul are obligativitatea de a elabora proiectul bugetului local precum și cea a contului de încheiere a exercițiului bugetar în vederea supunerii aprobării acestora de către consiliului local.

În cazul în care primarul demisionează, acesta trebuie să anunțe, în scris, atât consiliul local cât și prefectul, urmând ca în prima ședința convocată a consiliului local după demisia primarului, președintele de ședință să ia act de situație nou creată, situație care se consemnează în procesul-verbal. Ulterior, prefectul ia act de demisie.

Ordinul prefectului și un extras din procesul verbal al ședinței, sunt trimise Ministerului Administrației și Internelor, instituție care „va aduce o propunere Guvernului pentru stabilirea datei de desfășurare a unui nou scrutin electoral pentru alegerea unui nou primar”.

Astfel, se organizează un nou tur de scrutin într-un termen stabilit ce nu poate depăși 90 de zile de la vacantarea funcției de primar, prevedere a articolului nr. 82 alineatul 4.

Nu trebuie uitat nici viceprimarul, subordonat al primarului și cel mai important înlocuitorul de drept al acestuia în cazul încetării mandatului primarului înainte de termen. Viceprimarul este ales dintre consilierii locali, prin vot în consiliul local, câștigător fiind acela care întrunește votul majorității consilierilor locali în funcție.

Astfel, schimbarea din funcție a viceprimarului se poate face tot de către consiliul local, nu prin vot ca și alegerea, ci printr-o hotărâre de schimbare care este adoptată cu votul majorității consilierilor în funcție, în urma unei propuneri semnate de către primar sau de către o din numărul consilierilor locali aflați în funcție.

De specificat este faptul că aceste prevederi de eliberare/ schimbare din funcție atât a viceprimarilor cât și a președinților și vicepreședinților de consilii județene sunt aplicate după alegerile locale care au avut loc în anul 2008.

În situația în care primarul este suspendat sau își dă demisia, pe cale de consecință atribuțiile sale urmează a fi exercitate de drept de viceprimar, în cazul existenței mai multor viceprimari, cel care va exercita atribuțiile primarului demisionar va fi acela care va fi ales, prin vot secret, de minim jumătate plus unul din numărul consilierilor locali în funcție.

Legea merge însă mai departe și tratează și speța în care simultan sunt suspendați din funcție atât primarul, cât și viceprimarul, speță în care consiliul local va nominaliza un consilier local care va fi răspunzător de îndeplinirea atribuțiilor celor doi suspendați, până data încetării suspendării primarului și viceprimarului (articolul 82 alineatul 3).

Mai mult decât atât, dacă, în mod simultan sunt vacantate atât funcția de primar, cât și cea de viceprimar, se va proceda la alegerea de către consilierii locali a unui nou viceprimar (în condițiile descrise mai sus) acesta urmând a exercita atribuțiile sale, împreună cu cele ale primarului până la momentul în care va fi ales un nou primar.

La o simplă analiză comparativă între aparatul local de la nivelul municipiilor și aparatul local de la nivelul comunelor din România se poate remarca diferența considerabilă dintre numărul consilierilor locali, ca și a diverselor servicii și direcții, cu toate implicațiile ce decurg din acestea.

Spre exemplificare, vom face o scurtă analiză între aparatul local al Primăriei Brașov și aparatul local al Primăriei Prejmer, ambele fiind situate în același județ, la doar câțiva km una de cealaltă.

În cazul primăriei Brașov, conform organigramei, se remarcă următoarea formulă a aparatului de specialitate al primarului:

Sursa capturii – http://www.brasovcity.ro/documente/public/organigrama.pdf

În cazul localității Prejmer, aparatul local al primarului are următoarea formă:

Sursă captură – http://www.primariaprejmer.ro/wp-content/uploads/sites/12/organigrama.jpg

Așa după cum se poate sesiza, numărul serviciilor incluse în cadrul aparatului de specialitate al primarului este cu mult mai mic în cazul localității Prejmer, comparativ cu municipiul Brașov, în ceea ce privește numărul direcțiilor situația fiind similară.

De asemenea, se impune a se remarca contrastul existent între numărul persoanelor din cadrul primăriei municipiului Brașov și cel din primăria Prejmer, cu mențiunea că, în ultimul caz, se înregistrează mai multe posturi vacante, aspect ce se reflectă în mod direct asupra bunei funcționări a aparatului local al primarului, cu toate consecințele ce decurg din acest aspect, consecințe ce sunt resimțite în mod direct de principalii beneficiari, mai precis cetățenii localității Prejmer.

CAPITOLUL 3. COMPARAȚIE ÎNTRE ELEMENTE ADMINISTRATIVE DIN FRANȚA ȘI ELEMENTE ADMINISTRATIVE DIN ROMÂNIA

3.1 Delimitări

Este bine cunoscut faptul că în topul atributelor caracteristice societăților democratice se poziționează administrațiile publice locale, acestea cunoscând în ultimele decenii o serie întreagă de procese reformatoare, ce au determinat, printre multe altele, și apariția diverselor idealuri dedicate guvernărilor democratice.

Așa se face faptul că, diversele măsuri reformatoare, ce au fost incluse pe fondul unor contexte politice diferențiate, au avut în vedere, în principal, o redefinire a structurilor statului, cu mențiunea că direcțiile proceselor reformatoare sunt diferite de la un caz la altul, în funcție de diversele particularități economice, istorice, geografice, dar și politie ale statului în cauză, acestora adăugându-li-se nivelul de dezvoltare al sistemelor administrative locale, ca și nivelul de centralizare al puterii ori, după caz, a nivelului de descentralizare.

De-a lungul timpului, s-a remarcat faptul că prin intermediul societății administrative poate fi cuantificată și măsura în care sistemul administrației publice se dovedește a fi penetrabil în raport cu mediul social, în funcție de nivelul de penetrabilitate reușindu-se delimitarea compatibilității (respectiv a incompatibilității) acestuia cu vastul domeniul al societății globale.

În ceea ce privește eventualul raport al incompatibilității sesizate între societatea globală și sistemul administrației publice, acesta poate fi determinat, în principal, de o imposibilitate de adaptarea administrațiilor locale la diversele cerințe ce sunt sesizate la nivelul mediului social.

În situația existenței unei compatibilități între societate și sistemul administrației publice, aceasta se datorează, printre altele, și modului în care administrația publică locală și centrală reușesc să își auto-regleze diversele structuri, ca și complexul acțiunilor, prin prisma totalității nevoilor regăsite la nivelul societății.

Acesta reprezintă, de altfel, și principalul motiv pentru care se impune, în permanență, o cunoaștere complexă și eficientă a tuturor necesităților ce se regăsesc în cadrul sistemului social global.

În acest context, se remarcă faptul că în topul atributelor caracteristice oricărei societăți de tip democratic se poziționează administrația publică locală, aceasta reușind să se confrunte în ultimii ani cu numeroase procese de tip reformator, acestea reușind să determine apariția unui complex de idealuri dedicate guvernărilor democratice.

Se impune a se menționa și faptul că diversele măsuri reformatoare, ce au fost introduse în cadrul contextelor politice distincte, au vizat, în principal, o redefinire a diverselor structuri ale statului, cu mențiunea că direcțiile aferente tuturor acestor structuri sunt diferite, ele fiind în mod direct influențate de o serie de factori, dintre care enumerăm doar:

Totalitatea particularităților economice sesizate la nivelul fiecărui stat

Ansamblul particularităților politice, istorice, dar și geografice ale statului respectiv

Nivelul de centralizare, respectiv nivelul de descentralizare

Gradul de dezvoltare al respectivului sistem administrativ local

În ciuda acestor aspecte, se remarcă faptul că pot fi subliniate nu doar elementele comune regăsite în cadrul diverselor reforme ale puterii locale, ci și elementele distincte, aspecte ce se vor regăsi în cuprinsul prezentului document, ce se dorește a fi o paralelă-analiză realizată între administrația publică din Franța și administrația publică din România

Se pot remarca, astfel:

Natura restructurării sistemului administrației locale, prin intermediul modificării diverselor structuri de la nivel teritorial

Procesul de reorganizare al sistemului administrației locale

Reformele financiare

Procesul de repartizare al competențelor în cadrul diverselor nivele ale administrației locale

În plus, se mai pot preciza și diverse alte elemente, cum ar fi:

Procesul determinării rolului funcționarului public

Determinarea statutului funcționarului public, la nivel distinct al administrației

Modalitățile dedicate dezvoltării diverselor servicii publice

Crearea organelor din administrația publică avându-se în vedere ca acestea să fie cu adevărat necesare în cadrul procesului dedicat realizării diverselor sarcini specifice

Evitarea creării instituțiilor ce nu-și regăsesc utilitatea la nivelul administrației locale

Îmbunătățirea diverselor structuri compartimentale din cadrul administrației publice, în așa fel încât instituțiile acesteia să aibă capacitatea de a îndeplini, diversele sarcini avute în vedere, la un nivel net superior

O atenție specială se impune a fi acordată funcționarilor din instituțiile publice ale statelor europene, care prin intermediul activităților derulate la locul de muncă, reușesc să definească o adevărată cultură organizațională, ce este determinată de diversele circumstanțe sesizate în administrațiile publice locale din statele europene.

Încă de la finele secolului trecut s-a remarcat un interes aparte pentru dimensiunea europeană specifică administrației publice, ca și pentru diversele modificări administrative, legislația europeană suferind de-a lungul timpului numeroase modificări datorate în principal programului pieței comune, ce a impus diversele ajustări la nivelul legislațiilor naționale.

O abordare interesantă privind raporturile existente între administrațiile publice ale statelor europene și procesul integrării europene a acestora este regăsită în cadrul lucrării „L’Europe des Administrations”, în conținutul acesteia reușindu-se evidențierea impactului pe care l-au avut asupra procesului dedicat elaborării diverselor politici la nivelul Uniunii Europene structurile administrative ale statelor europene, acestora adăugându-li-se și numeroasele provocări și presiuni privind adaptarea administrațiilor statelor europene, începând cu anul 1992.

3.2 Administrația publică locală din Franța versus administrația publică locală din România

Se cunoaște faptul că, în cadrul Uniunii Europene, Austria se constituie, alături de Belgia și Germania, într-un stat federal, în interiorul căruia legislația specifică regiunilor, comunităților și landurilor nu este secundară legislației determinate de guvernul federal, în vreme ce Franța este un stat unitar descentralizat (alături de Olanda și de Țările Scandinave), ce se remarcă prin trei nivele administrative (exceptând guvernul central), respectiv comune, departamente și regiuni.

La nivel european, se remarcă deseori citarea modelului administrativ al Franței (alături de cel al Marii Britanii și Germaniei), acesta nereușind însă să se constituie într-un arhetip al sistemelor de guvernare regăsite în zona vestică a continentului european. Nu același lucru se poate spune despre sistemul administrativ regăsit în Austria, care a reușit să determine de-a lungul timpului numeroase influențe în zona statelor europene centrale, ca și în partea nordică a Italiei, acesta diferențiindu-se de sistemul existent pe teritoriul Germaniei.

Mai precis, la nivelul Franței se remarcă existența unei organizări administrative locale ce este structurată, așa cum deja s-a menționat, pe mai multe nivele, respectiv:

Comuna – ce poate să fie rurală sau urbană, este apreciată ca fiind unitatea de bază în cadrul organizării administrativ teritorială, ea fiind nivelul al treilea al administrației locale

Departamentul – este perceput ca fiind un eșalon al dreptului comun, respectiv structura administrativă ce este intermediară regiunii și comunei

Regiunea – se constituie în acea structură administrativă ce realizează legătura atât între stat și comune, cât și între stat și departamente

În cuprinsul prezentei comparații se impune a se menționa și faptul că sistemul administrativ regăsit pe teritoriul francez s-a bazat, în ultimul secol și jumătate, pe utilizarea așa numitului concept al descentralizării funcționale la nivelul diverselor structuri organizaționale, acestea având personalitate juridică distinctă în raport cu personalitatea juridică a administrațiilor locale, cea a administrațiilor regionale, dar și în raport cu personalitatea juridică a statului.

Se impune a se remarca faptul că aceste instituții (denumite „établissements publics”) își regăsesc echivalentul în Germania (respectiv „öffentliche Anstalt”), ele nefiind sesizate pe teritoriul altor state cum ar fi cel al Regatului Unit al Marii Britanii ori al Austriei.

În ceea ce privește gradul autonomiei manageriale, acesta este destul de diferit la nivelul diverselor organizații publice, diferențele fiind determinate, în general, de totalitatea detaliilor specifice legilor, ca și regulamentelor remarcate la nivelul fiecărui organism, legi și regulamente ce trebuie respectate.

În plus, gradul de autonomie este direct influențat de totalitatea puterilor de scrutin ce le sunt atribuite diverșilor oficiale care activează în domeniul dedicat politicilor publice din cadrul ministerelor considerate a fi relevante. Iar prin prisma „întregului” se remarcă faptul că administrația statului francez nu se poate reduce la modelul ierarhic simplu aferent ministerelor.

Cu toate acestea, sistemul administrației publice din Franța, a reușit să se constituie într-un adevărat model pentru standardul european al organizării administrației, care are la bază organizarea ierarhică de tip integrat, regăsită de regulă în organizarea departamentelor ori a ministerelor.

În România, în conformitate cu principiul autonomiei locale, diversele autorități ale administrației publice locale pot administra sau pot dispune (în funcție de situație) de diversele resurse financiare, ca și de bunurile considerate a fi proprietatea publică/privată județelor, orașelor ori comunelor.

De asemenea, în limitele competențelor conferite de lege, diversele autorități ale administrației publice locale dețin dreptul cooperării și asocierii cu diverse alte autorități din administrația publică locală din România ori de peste hotare. Iar în vederea protejării și promovării diverselor interese comune, aceste autorități dețin dreptul aderării la diversele asociații de la nivel național sau internațional.

Autonomia locală în cadrul orașelor și comunelor din România se realizează prin intermediul autorităților administrației publice, respectiv:

Autoritățile deliberative – consiliile locale, consiliile comunale, consiliile orășenești

Autorități executive – primarii

Atât primarii, cât și consiliile locale funcționează ca și autoritățile administrației publice locale, aceștia rezolvând, în condițiile legii, diversele treburi publice existente la nivelul orașelor sau al comunelor.

La nivelul Uniunii Europene, modelul francez, deseori denumit „modelul Weberian al administrației”, a reușit să determine de-a lungul timpului numeroase confuzii, datorită faptului că induce falsa idee a modelului de tip prescriptiv, ce are la bază o intenție, conturată de Max Weber în urmă cu un secol, în condițiile existenței statelor moderne de dimensiuni apreciabile.

În cadrul modelului inițial descris analitic, diversele nivele ierarhice începeau cu un om politic amplasat în vârful piramidei, terminându-se cu nivelele inferioare, ce corespundeau funcționarilor din ultimele trepte ierarhice.

Se remarcă faptul că, la modul general, conceptul avea la bază separarea de tip vertical, în funcție de respectivele zone ale politicii publice, mai precis la nivelul aceluiași minister, dar și între ministere. O astfel de structură organizațională poate funcționa în baza unei delimitări clare a diverselor linii ierarhice de la nivelul autorității, atât în domeniul nivelului ce vizează abordarea unei decizii, cât și nivelul dedicat modului în care se raportează deciziile.

În plus, funcționalitatea acestei structuri se realizează și avându-se în vedere sistemul puterilor dedicate sancționărilor disciplinare, ca și al controlului parlamentar dedicat acțiunilor diverșilor oameni politici ce sunt poziționați în fruntea piramidelor anterior menționate.

Sistemul a reușit să determine o serie întreagă de complemente de tip natural, cum ar fi principiul dedicat răspunderii guvernului, ca și răspunderii ministerelor aferente în fața Parlamentului, în paralel cu garantarea unui anonimat al funcționarilor ce activează la baza respectivei piramide.

Mai mult, se remarcă existența unui sistem al informării caracterizat de o coerență deosebită, acesta având capacitatea de stoca diversele informații la nivelul intern al respectivelor ministere, cu mențiunea că respectiva răspundere decizională dedicată acțiunilor ce sunt întreprinse de personalul din subordine rămâne la latitudinea respectivului ministru.

Se sesizează și faptul că, în ciuda faptului că acest model vizează modelul generic specific sistemului administrației publice, acesta nu a reușit să determine inexistența diverselor structuri publice autonome (așa cum acestea sunt denumite pe teritoriul francez – „établissements publics”), acestea fiind caracterizate de funcții precis determinate.

Cu toate acestea însă, sistemul dispunea de o logică generală regăsită la nivelul ierarhiei specifice, ce se reflecta și la nivelul compozițiilor aferente acestor structuri (mai precis a Consiliilor Directoare), ca și în mediul general specific diverselor legi și reglementări, respectiv de tipurile respectivelor persoane poziționate în funcții cheie.

De cealaltă parte, în România, în cadrul procesului dedicat descentralizării unor servicii publice, ca și în cel al creării unor noi servicii publice, nu se pot impune și nici stabili responsabilități diverselor autorități ale administrației publice locale de către autorități ale administrației publice centrale, în absența asigurării diverselor mijloace financiare dedicate realizării acestor responsabilități.

Înaintea adoptării oricărei decizii, în toate problemele ce le vizează în mod direct, diversele autorități ale administrației publice centrale trebuie să consulte structurile asociative specifice autorităților administrației publice locale.

În virtutea legii, în politica economică națională, toate comunele, ca și orașele și județele din România au dreptul deținerii resurselor proprii gestionate de către autoritățile administrației publice locale, în conformitate cu atribuțiile revenite. Aceste resurse financiare se impun a fi direct proporționale cu diversele competențe, ca și responsabilități ce se regăsesc în lege.

Așa cum deja s-a menționat în cuprinsul prezentei lucrări, o atenție deosebită se impune a se acorda funcției publice, așa cum aceasta se regăsește în cadrul celor două administrații publice locale ce se constituie în subiect de analiză.

Astfel, la o simplă analiză a literaturii de specialitate, se poate sesiza faptul că, în ciuda faptului că definirea acestei noțiuni se poate constitui într-un proces facil, prin prisma noțiunilor regăsite la nivelul diverselor sisteme de drept ale Uniunii Europene, noțiunea exactă a termenilor nu poate fi regăsită cu fidelitate, tocmai în contextul dificultății dedicate realizării unor traduceri cât mai exacte.

Spre exemplificare, în cazul Franței, noțiunea funcției publice, respectiv fonction publique este exemplificată prin intermediul noțiunii civil service, respectiv a serviciului civil, la nivelul Regatului Unit al Marii Britani, în vreme ce pe teritoriul austriac acesta este regăsită în termenul offentlicher Dienst, ce se constitui într-un serviciu public.

Se remarcă, de asemenea, faptul că funcția publică se dovedește a fi aproximativ sinonimă personalului administrativ, în state precum Belgia, Portugalia, Spania, Irlanda, Grecia, Olanda, dar și în Franța, în vreme ce în alte state ale Uniunii Europene, printre care Luxemburgul, Germania, dar și Austria se constată o anumită delimitare la nivelul funcționarilor ce au statutul dreptului public și diverșii lucrărilor și angajați din cadrul administrației publice locale, aceștia supunându-se diverselor reguli ale dreptului.

Realizând analiza principalelor reglementări dedicate funcției publice, ca și funcționarilor publici la nivelul diverselor state ale Uniunii Europene, pot fi sesizate o serie întreagă de asemănări semnificative, dar și deosebiri, procesul dedicat identificării comparațiilor existente între diversele modalități prin intermediul cărora state precum Franța și România înțeleg să își instituie normele specifice ce sunt aplicabile nu doar funcției publice, ci și funcționarilor publici fiind de natură a stabili existența unui anumit model considerat a fi ideal în definirea, respectiv reglementarea funcției publice.

În România, în conformitate cu prevederile legii, în executarea diverselor prerogative ce le sunt conferite de puterea publică pe care o dețin, funcționarii publici ce activează în diversele unități administrativ teritoriale au mai multe atribuții, prima dintre acestea fiind aceea de a pune în executare toate legile și restul actelor normative în vigoare.

De asemenea, funcționarii publici trebuie să elaboreze diverse proiecte de acte normative, dar și alte reglementări specifice autorității sau instituției publice pe care o reprezintă, cu asigurarea avizării acestora, în paralel cu elaborarea proiectelor de strategii și a politicilor, a programelor și a studiilor, a analizelor și statisticilor ce sunt necesare pentru realizarea și implementarea diverselor politici publice, precum și a documentației ce este necesară în cadrul executării legilor, pentru realizarea unei bune competențe a autorității sau instituției publice.

În cadrul unităților administrativ teritoriale din România, funcționarii publici asigură consilierea, controlul și auditul intern public, cu gestionarea eficientă a resurselor umane și a celor financiare, ca și cu colectarea diverselor creanțe bugetare.

În plus, ei reprezintă diversele interese ale autorității sau instituției publice, în raporturile pe care aceasta le are cu diverse persoane fizice sau persoane juridice, de drept comun sau privat, atât din România cât și din străinătate, în limita competențelor ce îi sunt stabilite de către conducătorul autorității sau instituției publice, în paralel reprezentând și interesele autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea în instanțe.

Indiferent de tipul instituției din administrația publică, se impune în permanență o analizare complexă a vieții economice-sociale, în vederea îndeplinirii cu maximă eficiență și operativitate a tuturor pretențiilor (în continuă creștere) remarcate din partea cetățenilor.

Se impune astfel ca toate instituțiile ce sunt incluse în cadrul administrației publice să manifeste nu doar un grad ridicat de activitate, ci și de creativitate în vederea corelării cât mai operative cerințele impuse în cadrul diverselor obiective avute în vedere.

Numeroasele modificări majore ce sunt sesizate în mod constant la nivelul societății contemporane se regăsesc și în cadrul instituțiilor din administrația publică, motiv pentru care se impune un grad mai ridicat al capabilității acestora de adaptabilitate într-un timp rezonabil la toate transformările sociale sesizate, în vederea răspunderii în mod prompt și eficace la toate exigențele actuale.

În societatea contemporană, diversele organizații din cadrul administrației publice sunt poziționate într-un univers de tip concurențial, acestea adoptând unele comportamente specifice organizațiilor private, aflate în concurență, ce au în vedere diversele transformări remarcate în cadrul managementului modern.

Concepția vizând activitățile de management ce se derulează la nivelul unei societăți se poate extinde și în situația diverselor instituții din cadrul administrației publice, avându-se în permanență în vedere diversele particularități specifice administrației publice.

Această oportunitate rezidă cu precădere din faptul că aparatul complex existent în cadrul sistemului administrativ din România se găsește în postura dedicată prestatorilor de servicii sociale, postură din care se impune în mod constant nu doar o promovare a diverselor strategii de marketing specifice acestor tipuri de activități, ci și un management cât mai performant, adaptat nevoilor și provocărilor actuale.

Demn de menționat în finalul prezentei lucrări este faptul că, în situația existenței acestui model, acesta poate fi implementat în marea majoritate a sistemelor administrative locale de la nivelul spațiului european comun, cu precădere în cadrul sistemelor ce și-au propus realizarea unor reforme semnificative în domeniu dedicat funcției publice, respectiv al funcționarilor publice.

Așa se face faptul că la nivelul administrației publice locale din Franța, o atenție deosebită este acordată naturii contractuale dedicate funcției publice, prin intermediul jurisdicției caracteristice Consiliul de stat din această țară reușind să stabilească modalitatea determinării a caracterului administrativ specific diverselor contracte de angajare pentru întreg personalul regăsit în administrația publică.

Mai precis, prin intermediul unor decizii rămase celebre (acestea datând din anul 1954) s-a reușit statuarea caracterului administrativ, ca și determinarea calității agentului public în cadrul diverselor contracte ce le conferă persoanelor incluse în categoria personalului angajat așa numita funcție a participării directe la executare serviciului administrativ, respectiv a executării propriu zise a acestuia.

La nivel doctrinar, acest aspect s-ar putea transpune în existența contractelor ce le încredințează respectivilor agenți diversele funcții ce corespund specialității respectivului serviciu public.

În cadrul statului francez, în ciuda faptului că diversele tradiții ce privesc funcția publică s-au remarcat anterior derulării celebrei Revoluții franceze din anul 1789, iar pe parcursul anilor Camerele Parlamentului au reușit să examineze periodic o serie întreagă de propuneri din sfera legislativului, abia în cursul anului 1946 s-a reușit adoptarea primului statut dedicat funcției publice, la nivel oficial.

Pe bună dreptate se poate susține că la nivelul fiecărui stat al Uniunii Europene se poate regăsi statutul juridic ce le este particular diverșilor funcționari publici, acesta fiind supus totalității regulilor aferente dreptului public, el incluzând totalitatea dispozițiilor legislative, ca și pe cele regulamentare.

Acest statut juridic ce le este particular funcționarilor publici se constituie în dreptul funcției publice, ce este distinct în raport cu dreptul muncii.

În cadrul dreptului din Franța, se remarcă faptul că stagiarii nu au calitatea de funcționari publici, acestora nefiindu-le aplicabil statului general aferent funcției publice, ci numai anumite reguli speciale.

Cu toate acestea, noțiunea stagiarului nu se dovedește a fi specifică dreptului francez în exclusivitate, în cele mai multe dintre statele Uniunii Europene impunându-se necesitatea realizării unei anumite perioade de stagiu înaintea numirii efective în funcțiile publice respective.

Cu excepția Franței (dar și a Portugaliei și Spaniei), în cele mai multe dintre statele Uniunii Europene (incluzând și România) stagiarii sunt percepuți a fi funcționari publici, ei bucurându-se de toate prevederile acestui statut, exceptându-l pe cel aferent garantării funcției publice.

În Franța se realizează distincția clară dintre funcțiile publice ce sunt supuse legii dedicate drepturilor funcționarilor publici, ca și obligațiilor acestora și magistrații și militarii ce se supun, fiecare dintre aceștia diverselor reglementări specifice.

La nivelul statului francez, se remarcă faptul că statutul aferent funcției publice se constituie într-o codificare a principiilor, urmare a existenței acestui statut reușindu-se evitarea eventualelor confuzii realizare între un agent și respectiva funcție pe care acesta o reprezintă.

CONCLUZII

Pe parcursul acestei lucrării am putut observa că organizarea administrativă pe teritoriul țării reprezintă un punct de interes pentru serviciile publice, fie că e vorba de cele alese, fie că e vorba de cele numite. Delimitarea a unităților administrativ-teritoriale într-un mod potrivit asigură condițiile necesare pentru accesul și participarea populației la activitatea autorităților publice, pentru raționalizarea, dar și simplificarea aparatului birocratic.

Prin articolul 121 din Constituția României, se specifică faptul că „autoritățile administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în comune și în orașe, sunt consiliile locale alese și primarii aleși, în condițiile legii”. Consiliile locale și primarii funcționează „ca autorități administrative autonome și rezolvă treburile publice din comune și din orașe”.

Descentralizarea teritorială implică existența autonomiei locale, cea din urmă fiind drept al colectivităților locale, desprins și decurgând tocmai din principiul descentralizării.

La baza acestor concepte stă ideea conform căreia cei administrați, care formează colectivitatea locală, sunt legați între ei prin interese comune și, de aceea, afacerile locale vor fi mai bine administrate de la acest nivel, local, de către reprezentanții aleși ai colectivității locale

De asemenea, am putut observa faptul că raporturile dintre autoritățile administrației publice locale din comune, orașe și municipii și autoritățile administrației publice de la nivel județean se bazează pe principiile autonomiei, legalității, responsabilității, cooperării și solidarității în rezolvarea problemelor întregului județ.

În relațiile dintre autoritățile administrației publice locale și consiliul județean, pe de o parte, precum și între consiliul local și primar, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.

Lucrarea de față și-a propus să surprindă principalele caracteristici și problematici referitoare la construirea aparatului local, organism care aparține de administrația locală. Dorim să înțelegem și surprindem măsura în care activitatea acestui organism are implicații directe asupra cetățenilor, dar și modul în care sunt aleși consilierii, puterea de care de dispun și modul în care aceștia răspunde în fața legii.

Așadar, obiectivul general al lucrării a fost este evidențierea caracteristicilor aparatului local, în timp ce obiectivele specifice sunt reprezentate de înțelegerea modului de funcționare a consiliului local; b) prezentarea „puterii” de care dispun consilierii locali, precum și c) condițiile pe care aceștia trebuie să le respecte pentru a nu ajunge într-o stare de incompatibilitate sau să ajungă în situația de a le fi invalidat mandatul.

Prin analiza legislației în vigoare referitoare la autoritățile administrației publice locale, dar și prin atenta analiză a literaturii de specialitate am putut reliefa modul cum funcționează această entitate omniprezentă în toate sistemele politice care joacă un rol fundamental în buna funcționare a unei administrații. Importanța acesteia este dată și de faptul deciziile luate de consiliul local afectează direct populația din vecinătatea imediată, oameni cu care pot interacționa zilnic.

Reprezentanții sunt cei care exprimă opțiunile electoratului în cadrul instituțional, în urma alegerii lor prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, nu în nume propriu ci în numele și interesul colectivității locale. Totodată, am putut vedea că în cazul în care consiliul local acționează arbitrar sau abuzează de atribuțiile sale, acesta poate fi tras la răspundere prin referendum, mijloc al democrației semi-directe.

În concluzie, a putut fi constat faptul că pentru binele comunității, consiliul local (la fel cum este cazul și consiliului județean) poate hotărî participarea cu capital sau cu bunuri, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, la înființarea, funcționarea și dezvoltarea unor organisme prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local, în condițiile legii.

BIBLIOGRAFIE

Legislație

Legea numărul 215 din 2001 privind administrația publică locală

Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției

Legea nr. 393/2004, actualizata, privind Statutul aleșilor locali

Legea 195/2006 a descentralizării, actualizată

Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative

Hotărârea numărul 1206 din 2001 Norme de aplicare a dispozițiilor din Legea numărul 215 din 2001, referitoare la dreptul cetățenilor aparținând unei minorități naționale de a folosi limba maternă în administrația publică locală

Ordinul privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Naționale de Integritate din 4 martie 2013, Monitorul Oficial al României, partea I, nr.158/25 martie 2013

2. Lucrări de specialitate

Agenția Națională de Integritate (ANI), Societatea Academică Română (SAR), Ghid privind incompatibilitățile și conflictele de interese, 2011

ALEXANDRU, Ioan, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, București, 2005

C.C.R.E.-C.E.M.R., Local and Regional Government in Europe. Structures and Competences, European Commission, 2011

CLIPA, Cristian, Teoria funcției publice, Editura Hamangiu, București 2013

CORBEANU, Ion, Drept administrativ. Curs universitar, ediția a II-a și revăzută și completată, Lumina Lex, 2010

COMAN-KUND, Florin și Alexandru-Sorin CIOBANU, Drept administrativ, Universul Juridic, București, 2007

DRAGOȘ, Dacian, Elemente de drept administrativ. Suport de curs an universitar 2014/2015, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 2014

IORGOVAN, Antonie, Tratat de drept administrativ, volumul I, ediția a IV-a, Editura All Beck, București, 2005

O.E.C.D., Managing Conflict of Interest in the Public Sector. A Toolkit, 2005

PÂRVU, Septimius, Ghidul consilierului local, AsociațiaPro Democrația, mai 2009

PETRESCU, Rodica Narcisa, Drept administrativ, Editura Hamangiu, București, 2009

Revista de Drept Public, nr.2, 2014 – „Jurisprudență“

VEDINAȘ, Verginia, Drept administrativ și instituții politico-administrative. Manual practic, Editura Lumina Lex, București, 2002

VEDINAȘ, Verginia, Drept administrativ, Universul Juridic, București, 2006

VEDINAȘ, Verginia, Drept administrativ. Curs universitar, ediția a VII-a, revăzută și adăugită, Universul Juridic, București, 2012

3.Alți autori:

Irina Nistiriuc, Structurile administrației publice locale în statele Uniunii Europene, 2014

Demmke Christoph, Ehgel Christian, Continuitate și schimbare în procesul de integrare europeană. Institutul European de Administrație Publică, Maastricht, 2002

Dana Apostol Tofan, Instituții administrative europene. București, Editura C.H. Beck

Iancu Diana Camelia, Uniunea Europenă și administrația publică, Iași, Editura Polirom, 2010

Alexandru Ioan, Ivanoff Ivan Vasile, Gilia Claudia, Sisteme politico – administrative europene, Târgoviște, Editura Bibliotheca, 2007

Iancu Diana Camelia, Uniunea Europenă și administrația publică, Iași, Editura Polirom, 2010

Armenia Androniceanu, Sisteme administrative în statele din Uniunea Europeană. Studii comparative. București, Editura Universitară, 2007

Felicia Dumitru, Dorina Tănăsescu, Politici publice în spațiul european, Târgoviște, Editura Bibliotheca, 2009

Armenia Androniceanu, Sisteme administrative în statele din Uniunea Europeană. Studii comparative. București, Editura Universitară, 2007

Ina Filipov, Particularitățile reformei administrației publice locale în unele țări din Europa, 2014

Edoardo Ongaro, Sandra Van Thiel, The Palgrave Handbook of Public Administration and Management in Europe, 2018, Palgrave Macmillan U.K.

Lorenzo Casini, Models of Public Administration Comparative analysis of Administrative Organisation

Jean-Claude Thoenig. Territorial administration and political control. Decentralization in France, 2005, Public Administration, Wiley, 83 (3)

Jean-Claude Thoenig. Territorial administration and political control. Decentralization in France, 2005, Public Administration, Wiley, 83 (3)

J. Ziller, Administrations comparees. Les systemes politico-administratifs de l’Europe des Douze, Paris: Editions Montchtrestien, 1993

D. Apostol Tofan, Instituții administrative europene, București, Editura CH Beck, 2006

V. Vedinaș, Câteva aspecte legate de privatizarea funcției publice, Analele Universității din București, seria Drept, București, 1998

Site-uri consultate:

https://lege5.ro/Gratuit/gezdenryhe/legea-administratiei-publice-locale-nr-215-2001

http://www.prefecturavalcea.ro/documents/article/647/Ghid%20de%20buna%20practica%20a%20secretarului%20de%20UAT.pdf

http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/legea/215-2001.phpÂ

http://www.aca-europe.eu/en/eurtour/i/countries/france/france_en.pdf

http://unpan1.un.org/intradoc/groups/public/documents/CAIMED/UNPAN028187.pdf

http://www.aca-europe.eu/en/eurtour/i/countries/france/france_en.pdf

https://halshs.archives-ouvertes.fr/halshs-00139986/document

http://www.aca-europe.eu/en/eurtour/i/countries/france/france_en.pdf

http://unpan1.un.org/intradoc/groups/public/documents/CAIMED/UNPAN028187.pdf

https://halshs.archives-ouvertes.fr/halshs-00139986/document