Constitutia Uniunii Europene

Constituția Uniunii Europene

Realizat de:

Diaconeasa Constantin Dan

(Grupa 227, Anul 3)

Cuprins

1.Procesul de reformă al Uniunii Europene ……………………………………….3

1.1 Necesitatea unei Constituții ………………………………………………….3

1.2 Eșecul proiectului de Constituție …………………………………………..3

1.3 Tratatul de la Lisabona ………………………………………………………..3

2.Tratatul de la Lisabona:un plus de eficiență și democrație ……………….4

2.1 Eficiența ……………………………………………………………………………4

2.2 Democrația ………………………………………………………………………..6

3.Politici pentru o viață mai bună ……………………………………………………7

1. Procesul de reformă al Uniunii Europene

Necesitatea unei Constituții

Încă înainte de valul de extindere spre Est din 2004, liderii europeni s-au gândit la o reformă internă a Uniunii Europene. Multă lume deplângea că procesele de decizie sunt prea greoaie, iar structurile comunitare, prea puțin democratice. Integrarea a zece state noi în 2004 a confirmat argumentul că vechiul Tratat de la Nisa, care se afla la baza structurilor comunitare, nu e potrivit pentru o Uniune atât de mare.

Eșecul proiectului de Constituție

Astfel, experții de la Bruxelles s-au gândit că ar fi necesară o Constituție europeană, care să fie adaptată nevoilor unui spațiu comunitar mai complex și mai heterogen. Această Constituție ar fi urmat să limiteze dreptul de veto al statelor membre, pentru ca Uniunea să poată acționa mai rapid, dar să întărească, în schimb, drepturile Parlamentului European – acesta fiind singura instituție comunitară compusă din membri aleși de cetățeni.

Proiectul de Constituție nu i-a convins însă pe francezi și pe olandezi, motiv pentru care l-au respins în 2005 prin referendum. Din moment ce ambele țări se numără printre "părinții fondatori" ai Uniunii Europene, nedumerirea guvernelor statelor membre a fost cu atât mai mare. După o pauză de gândire destul de lungă, Consiliul European a hotărât, în 2007, când Germania deținea președinția semestrială a Uniunii, să adopte, în locul unei constituții, un "tratat de reformă". Acesta a fost semnat la finele anului 2007 în capitala Portugaliei, drept care poartă numele de "Tratatul de la Lisabona”

Tratatul de la Lisabona

Pentru a nu se lovi de sensibilitatea națională a statelor membre, documentul renunță la orice termen care ar putea fi asociat cu înființarea unui stat european. Astfel, au fost evitate cu grijă cuvintele "constituție", "ministru de externe", dar și simbolurile europene precum steagul sau imnul. Cu toate acestea, cele mai importante planuri de reforme structurale prevăzute de proiectul Constituției au fost preluate și în acest tratat.

Dar și Tratatul de la Lisabona părea inițial sortit eșecului, când a fost respins de irlandezi într-un prim referendum în 2008, în timp ce procesul de ratificare era deja în plină desfășurare în alte state membre. Mai târziu, guvernul de la Dublin s-a lăsat convins de celelalte state membre, după o serie de concesii legate de conținutul documentului, să organizeze un al doilea referendum în octombrie 2009. De data aceasta, majoritatea irlandezilor a spus "da".

La scurt timp înainte de cel de-al doilea referendum din Irlanda, Curtea Constituțională germană a dat verdictul că tratatul e constituțional, solicitând însă, în același timp, mai multe drepturi pentru parlamentele naționale în politica europeană.

În final, Cehia s-a dovedit a fi cel mai mare obstacol în calea unei ratificări rapide a tratatului. Cu toate că ambele Camere ale Parlamentului de la Praga ratificaseră documentul și Curtea Constituțională de la Brno îl aprobase la rândul ei, președintele Vaclav Klaus a refuzat să semneze tratatul, declarând că acesta ar periclita suveranitatea națională. De abia după o serie de concesii din partea celorlalte state membre, Klaus a ratificat documentul pe 3 noiembrie.

După acest proces lung și anevoios, Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare la data de 1 Decembrie 2009.

2. Tratatul de la Lisabona: un plus de eficiență și democrație

Dincolo de istoricul complicat al procesului de reformă început în 2001, de trecerea de la proiectul de constituție europeană la modificarea tratatelor în vigoare, ceea ce trebuie reținut este câștigul obținut de Europa și cetățenii ei odată cu Tratatul de Reformă. Sintetizând 6 ani de eforturi politice,diplomatice și juridice, 2 ani de reflecție, 2 conferințe interguvernamentale și mii de pagini de tratate, declarații șiprotocoale, putem spune că Uniunea Europeană se pregătește să devină mai eficientă raportat la provocările mondializării și mai democratică raportat la reprezentarea intereselor cetățenilor săi.

2.1 Eficiența

Al 5-lea val al extinderii, început în mai 2004 și finalizat la 1 ianuarie 2007 prin aderarea României și Bulgariei, a reprezentat trecerea de la o Uniune de 15 state la o construcție complexă, formată din 27 de state. Regulile de funcționare stabilite pentru 6, 12 sau 15 state trebuiau adaptate noului context. Mecanismul decizional funcționa cu dificultate în componența UE 27. Pe de altă parte, Uniunea Europeană avea nevoie de noi mecanisme care să-i permită să facă față provocărilor mondializării: competiția economică acerbă, recuperarea decalajului de competitivitate față de Statele Unite.

Prin prevederile introduse în Tratatul de Reformă, Uniunea devine mai eficientă în luarea deciziilor, promovarea politicilor comune și reprezentarea externă.

Simplificarea procesului decizional european

Statele membre vor vota în Consiliul Uniunii Europene prin procedura majorității calificate în aproape toate domeniile. Astfel, o decizie nu mai poate fi blocată de un singur stat, iar recursul la unanimitate devine o excepție. Noile prevederi vor permite flexibilizarea acțiunii Uniunii în toate domeniile cărora li se aplică.Începând cu 2014 (în mod excepțional din 2017), un act legislativ european va fi adoptat în Consiliu prin votul a 55% din statele membre, reprezentând 65% din populație. Acest sistem, al „dublei majorități”, este un sistem simplu și ușor de aplicat, care înlocuiește actualul sistem complicat Nisa.

Personalitatea juridică

Este pentru prima oară când Uniunea va avea personalitate juridică proprie, în locul Comunităților Europene. Astfel, Uniunea Europene va putea fi mai bine reprezentată pe plan extern, va putea negocia și încheia acorduri internaționale în nume propriu. Uniunea Europeană va dobândi capacitatea de a deveni membru în organizații internaționale.

Președintele Consiliului European

Șefii statelor și guvernelor din UE vor alege pentru o perioadă de 2 ani și jumătate, cu posibilitatea realegerii pentru încă un mandat, un Președinte stabil al Consiliului. Acesta nu avea puteri decizionale extinse ca în cazul unui șef de stat, el va asigura coerența la nivelul marilor orientări politice pe o perioadă de timp mai mare decât cea a actualelor președinții rotative semestriale ale Uniunii Europene. Va căuta compromisul și consensul între statele membre și nu va putea exercita simultan un mandat național.

Coerența pe plan extern

Se creează postul de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și politica de Securitate. Un șef al diplomației europene, fără apelativul de ministru de externe, va reprezenta Uniunea în exterior si va avea drept de inițiativă în domeniul politicii externe și de securitate comună. Crearea acestei funcții are meritul de a clarifica aspecte ce țin de acțiunea externă a Uniunii, de a înlătura paralelismele și suprapunerile în ceea ce privește actorii instituționali implicați în politica externă.

Înaltul Reprezentant va fi asistat de către un Serviciu european pentru acțiune externă, un corp de diplomați detașați, care să asigure continuitatea și coerența acțiunii externe.

2.2 Democrația

Tratatul de Reformă are meritul de a fi salvat cele mai importante prevederi ale Constituției, a cărei esență era tocmai apropierea Uniunii de cetățenii ei. Conceptul de „Europa proiectelor concrete” a apărut în cei 2 ani de reflecție care au urmat eșecului Tratatului Constituțional. Nevoia de întărire a legitimității și actului democratic în cadrul Uniunii Europene se regăsesc în textul Tratatului Constituțional.

Inițiativa cetățenească

Pentru prima oară în istoria Uniunii Europene, cetățenii statelor membre vor beneficia de dreptul direct de inițiativă legislativă comunitară. În mod similar cu sistemele constituționale naționale, la solicitarea unui număr de cetățeni – 1 milion în cazul Uniunii – Comisia Europeană inițiază un proiect legislativ.

Implicarea parlamentelor naționale

Parlamentele naționale reprezintă instituțiile legitim alese, reprezentative pentru sistemele democratice din statele membre. Cetățenii își exercită puterea prin reprezentanții săi aleși în mod direct. Indiferent de forma de guvernământ, Parlamentul se situează în centru democrației în toate statele europene. Asocierea acestor instituții la procesul decizional european este o consecință firească a nevoii de legitimitate. Dacă și până în prezent Parlamentele aveau un rol mai mare sau mai mic, preponderent de observator al evoluțiilor comunitare, acum, ele sunt asociate prin posibilitatea de a verifica propunerile legislative europene într-un interval de 8 săptămâni. Parlamentele naționale dobândesc dreptul de a contesta un proiect legislativ al Comisiei dacă acesta este contrar principiului subsidiarității.

Creșterea rolului Parlamentului European

Adunarea legislativă a Comunităților europene a parcurs un drum lung de la începuturile construcției europene până în prezent. A evoluat treptat de la statutul de adunare a reprezentanților parlamentelor naționale cu simplu rol consultativ, la un parlament de sine stătător, cu membrii aleși în mod direct de către cetățenii europeni. Cu toate acestea, Parlamentul European este o instituție atipică pentru un for legislativ, neavând drept de inițiativă legislativă. Statele membre au evitat să confere prerogative sporite Parlamentului, păstrându-și prin Consiliul UE dreptul de control în cele mai importante domenii. Odată cu Tratatul de Reformă, Parlamentul European devine co-legislator în cvasitotalitatea domeniilor de competență. Procedura co-deciziei, prin care statele membre (Consiliul) și reprezentanții direcți ai cetățenilor europeni (Parlamentul) iau decizii pe picior de egalitate, devine procedura ordinară. De asemenea, Parlamentul va alege în mod direct Președintele Comisiei, pe baza propunerilor Consiliului European.

Consolidarea rolului Parlamentului European în sistemul instituțional european înseamnă creșterea legitimității și a reprezentativității. Europenii aleg în mod direct parlamentarii europeni și este firesc să fie asociați mecanismului decizional prin intermediul instituției care le reprezintă interesele.

Carta drepturilor fundamentale

Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale stabilește, într-un singur text, o serie de drepturi civile, politice, economice, sociale pe care le au cetățenii Europei și toate persoanele cu rezidență pe teritoriul Uniunii Europene. Drepturile și libertățile Cartei sunt împărțite în 7 mari capitole, astfel: Demnitatea, Libertatea, Egalitatea, Solidaritatea, Cetățenia, Justiția.

Obiectivul Cartei constă în asigurarea unei vizibilități sporite acestor principii, în vederea protecției drepturilor fundamentale. Prevederile ei se aplică instituțiilor europene și statelor membre atunci când aplică legislația comunitară.

Prin inserarea Cartei în textul Tratatului, aceasta dobândește forță juridică obligatorie. Toți cetățenii de pe teritoriul Uniunii vor putea sesiza Curtea Europeană de Justiție în cazul încălcării drepturilor prevăzute de Cartă.

3. Politici pentru o viață mai bună

Asumarea rolului de lider în acțiunea de combatere a schimbărilor climatice, edificarea unei politici spațiale ambițioase, garantarea securității aprovizionării cu energie – iată doar câteva dintre obiectivele pe care UE le poate îndeplini acum datorită Tratatului de la Lisabona.

Activitățile pe care le desfășoară Uniunea Europeană în toate domeniile ne influențează viața cotidiană, dar provocările cu care se confruntă continentul nostru în prezent sunt complexe și variate. Tratatul va ajuta Europa să meargă mai departe în această lume caracterizată de o concurență în creștere și de schimbări profunde la nivel demografic. Efectele sale vor fi benefice nu numai în domeniul creșterii economice și al concurenței, ci și în sfera socială. De acum, toate politicile UE vor trebui să aibă în vedere o mai bună ocupare a forței de muncă, asigurarea unei protecții sociale adecvate și combaterea excluderii sociale. 

Schimbările climatice și mediul

Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai grave amenințări cu care ne confruntăm în prezent: ele influențează nu numai mediul înconjurător, ci și viața socială și economică. Derularea la nivel internațional a acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice reprezintă, alături de dezvoltarea durabilă, piatra de temelie a politicii de mediu a UE. Deși dezvoltarea durabilă și protecția mediului figurează și în tratatele actuale, Tratatul de la Lisabona stabilește definiții clare și consolidează capacitatea de acțiune a UE în aceste domenii.

Energie

Aprovizionarea cu energie este fundamentală pentru noi toți. În ultimii doi ani, mulți europeni au fost afectați de creșterea prețurilor în acest sector. Tratatul de la Lisabona ajută Europa să-și asigure aprovizionarea cu energie și promovează folosirea resurselor durabile și competitive.

Tratatul conține un capitol special consacrat energiei, care definește competențele cheie și obiectivele generale ale politicii energetice: funcționarea piețelor energiei, securitatea aprovizionării, eficiența energetică și reducerea consumului de energie, dezvoltarea unor forme de energie noi și regenerabile și interconectarea rețelelor energetice. Pentru prima dată, este introdus un principiu al solidarității potrivit căruia un stat membru care se confruntă cu dificultăți majore în aprovizionarea cu energie va putea conta pe sprijinul celorlalte state membre.

Protecția civilă

Tratatul de la Lisabona își propune să faciliteze prevenirea, pe teritoriul UE, a dezastrelor naturale și a celor provocate de om, precum și protecția împotriva acestora. Un nou cadru juridic permite sprijinirea acțiunilor derulate de statele membre în acest domeniu, precum și promovarea cooperării operaționale. Întrucât încep să se simtă deja primele semne ale schimbărilor climatice, respectiv inundațiile și incendiile, cooperarea dintre statele membre este acum mai necesară ca niciodată.

Sănătatea publică

Bunăstarea cetățenilor europeni este pilonul central al Tratatulului de la Lisabona. Prin urmare, un accent important se pune pe îmbunătățirea politicilor în domeniul sănătății. Tratatul prevede o serie de măsuri care au ca obiectiv direct protecția sănătății publice, abordând inclusiv problema fumatului și a abuzului de alcool. Pentru a consolida protecția pacienților, UE poate stabili standarde privind produsele și aparatura medicală. În același timp, Tratatul ajută statele membre să monitorizeze semnele care indică existența unor amenințări transfrontaliere grave, precum gripa aviară. În cazul în care astfel de amenințări se concretizează, Tratatul le permite țărilor UE să-și mobilizeze toate resursele în mod coerent și eficient.

Serviciile publice

Tratatul de la Lisabona recunoaște rolul pe care îl joacă serviciile publice în dezvoltarea coeziunii sociale și regionale – transporturile, educația, asistența medicală sunt fundamentale pentru fiecare dintre noi. În anexa la Tratatul de la Lisabona figurează un protocol special care stabilește principalele modalități prin care se poate ameliora eficiența serviciilor de interes general.

Politica regională

Tratatul de la Lisabona consolidează, totodată, coeziunea economică, socială și teritorială în cadrul Uniunii Europene. Pentru prima dată, principiul coeziunii teritoriale este inclus în obiectivele UE. Tratatul de la Lisabona atribuie un rol mai important regiunilor. Principiul subsidiarității, potrivit căruia UE acționează doar atunci când rezultatele pot fi mai ușor obținute la nivel comunitar decât la nivel național, se va aplica, acum, inclusiv la nivel local și regional.

Cercetare

Tratatul de la Lisabona plasează în centrul politicii de cercetare crearea unui Spațiu European de Cercetare care să permită libera circulație a cercetătorilor, a cunoștințelor științifice și a tehnologiei. Într-o perioadă în care apar noi actori mondiali interesați de elaborarea unor proiecte spațiale, Tratatul creează și o nouă bază juridică pentru o politică spațială coerentă – o dovadă clară a faptului că Europa nu-și poate permite să treacă cu vederea beneficiile economice și strategice ale unei politici spațiale. 

Politica comercială

Pentru ca toată lumea să prospere, tranzacțiile comerciale trebuie să se desfășoare în mod corect și liber. Tratatul de la Lisabona extinde domeniul de aplicare a politicii comerciale pentru a include și investițiile străine directe. Instrumentele proprietății intelectuale, precum mărcile înregistrate, desenele industriale, patentele, drepturile de autor, reprezintă unul dintre motoarele care pun în mișcare inovația, creșterea economică și competitivitatea. Tratatul de la Lisabona facilitează uniformizarea protecției la nivel european.

Sport

Tratatul de la Lisabona deschide calea către o dimensiune europeană autentică în domeniul sportiv. Noile prevederi permit UE să sprijine, să coordoneze și să completeze acțiunile statelor membre, promovând imparțialitatea și transparența în ceea ce privește competițiile sportive și cooperarea dintre organismele sportive. De asemenea, protejează integritatea fizică și morală a sportivilor, acordând o atenție deosebită tinerilor.

Economie

Zona euro, formată din țările care au adoptat moneda unică, va funcționa mai bine după adoptarea Tratatului de la Lisabona. Comisia poate să transmită avertismente „directe” statelor membre a căror disciplină financiară nu foarte riguroasă riscă să pună în pericol buna funcționare a zonei euro.

Protecția datelor

Tratatul de la Lisabona afirmă clar că fiecare persoană are dreptul la protecția datelor cu caracter personal. Acest drept este înscris și în Carta drepturilor fundamentale.

Turism

Tratatul de la Lisabona creează o nouă bază juridică dedicată în întregime turismului, menită să consolideze statutul UE ca principală destinație turistică a lumii.

Tratatul de la Lisabona conturează o nouă arhitectură instituțională. Tratatul nu înlocuiește însă voința politică a liderilor europeni, necesară pentru ca prevederile textului să fie transpuse în practică. Europa va avea pârghiile pentru a fi mai puternică, pentru a fi modernă, eficientă și democratică, trebuie doar să le folosească.

Uniunea își întărește locul în lume și devine cea mai în măsură să propună soluții optime la nivel mondial, nu să le impună!

Bibliografie :

www.dw-world.de

www.europa.eu

www.dae.gov.ro