Constituirea Si Functionarea Societatilor cu Raspundere Limitata

CAPITOLUL I

A. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND SOCIETATEA COMERCIALĂ.

Societatea comercială. Apariție, necesitate, istoric

Societatea comercială, ca și celelalte instituții ale dreptului, își datorează apariția unor cauze economice și sociale.

Pe măsura ce societatea omenească s-a dezvoltat, iar nevoile economice și sociale au crescut, oamenii și-au dat tot mai mult seama că energiile individuale, oricât de mari ar fi fost ele, nu mai erau îndestulătoare pentru satisfacerea acestor nevoi. O acțiune individuală, indiferent de mărimea resurselor de muncă și financiare ale întreprinzătorului, nu mai putea face față realizării unor activități economice de amploare. În aceste condiții s-a născut ideea cooperării între mai mulți întreprinzători, care să realizeze împreună aceste activități. Această idee și-a găsit expresia, pe planul dreptului, în conceptul de Societate Comercială, care implică asocierea a două sau mai multe persoane, cu punerea în comun a unor resurse, în vederea desfășurării unei activități economice și împărțirii beneficiilor rezultate.

Pentru a-și îndeplini rolul său economic Societatea Comercială a fost concepută ca un organism autonom, căruia legea I-a conferit personalitate juridică.

Așa , cum s-a spus, Societatea Comercială a fost o descoperire a timpurilor moderne, de aceeași valoare ca și descoperirea forței aburului și cea a electricității.

Folosindu-se această cucerire a minții omenești, la început au apărut colectivități restrânse, formate din câteva persoane, care puneau în comun bunurile și priceperea lor, în vederea realizării unor afaceri. Mai târziu prin perfecționarea tehnicii juridice au apărut colectivități mult mai mari, cu sute sau chiar mii de persoane, cunoscute între ele, care, prin capitalurile lor, contribuiau la activitate.

Asemenea grupări de persoane și capitaluri îmbrăcate în forma juridică a societății comerciale au făcut posibile marile realizări ale veacului al –XIX –lea, cum sunt: Canalul de Suez, Canalul Panama, rețele de căi ferate, exploatarea minelor și zăcămintelor, etc..

Societățile comerciale au contribuit la dezvoltarea mașinismului și comunicațiilor, care au permis extinderea piețelor, cu toate consecințele benefice asupra civilizației moderne.

Societățile comerciale au fost și sunt în prezent cel mai adecvat instrument juridic de drenare a energiilor umane și financiare pentru realizarea unor interese personale ale întreprinzătorilor.

1.1.1. Perioada veche (antică)

Germenii instituției juridice a societăților comerciale au apărut din perioada antichității.

În dreptul roman, societatea era de mai multe feluri: societatea tuturor bunurilor prezente și viitoare ale asociațiilor, societatea care avea ca obiect un singur lucru și societatea al cărei obiect îl formau veniturile.

Ceea ce trebuie remarcat era faptul că indiferent de forma sa, societatea era lipsită de personalitate juridică. Bunurile care formau fondul social erau considerate că aparțineau asociațiilor în proprietate, iar nu societății, ca patrimoniu distinct al acesteia.

1.1.2. Perioada Evului Mediu

Societatea comercială ca principalele ei atribute caracteristice apare în evul mediu. Începând din secolul al XII lea, în republicile Italiene Genova, Florența și Veneția, comerțul maritim și terestru cunoaște o mare înflorire. Dezvoltarea comerțului a declanșat o mare nevoie de credite. Dar, clericii, nobilii și militarii, detonatorii de mari capitaluri, nu puteau să acorde împrumuturi cu dobândă comercianților, datorită interdicției impuse de dreptul canonic, respectiv incompatibilității cu rangul de nobil sau militar.

Pentru a eluda aceste opreliști, o persoană (sau mai multe persoane) denumită comentator, încredințează unei alte persoane (comerciant) numită tractor, o suma de bani ori o cantitate de mărfuri pentru a face comerț în alte țări, urmând ca beneficiile să se împartă între ele, acesta fiind folosit de comercianți sub denumirea de contractul de “commendă”.

Prin folosirea acestui contract, creditorul (împrumutătorul de fonduri) devine asociat al comerciantului. Pentru creditor, riscul este limitat la suma ori bunurile în joc.

Această instituție a fost folosită și în Franța, sub numele de contract de “command”. Ea a fost reglementată, pentru prima oara, prin Ordonanța lui Ludovic al XIV lea privind comerțul terestru din 1673, sub denumirea de “societate în comandită”.

În secolul al XVII lea apar primele societăți pe acțiuni. Înființarea acestor societăți este legată de expansiunile coloniale ale unor țări maritime, ca Olanda, Anglia și Franța. Au luat ființă Compania Olandeza a Indiilor Orientale (1602), Compania Olandeza a Indiilor Occidentale (1621), Compania Insulelor Americii (1626) pentru colonizarea insulelor Martinica și Guadalupe, Compania Noii Frante (1628) pentru colonizarea Canadei, etc.

Aceste companii erau constituite pe baza unor patente imperiale sau succesiuni, cu participarea unui mare numar de posesori de fonduri (regele, curtenii, negustorii etc). Contribuția asociațiilor avea ca titular compania, în calitate de persoană juridică. Pentru prima dată, contribuțiile la formarea patrimoniului au primit numele de “acțiuni”.

1.1.3. Perioada modernă

Prima reglementare sistematică și cuprinzătoare a societăților comerciale o reprezintă Codul comercial Francez din 1807. el conținea dispozitii privind formele de societate existente în activitatea comercială.

Astfel o formă de societate cunoscută sub numele de “soviete generale” este consacrată sub denumirea de “societate în nume colectiv”. Societatea are personalitate juridică, iar asociații au o răspundere nelimitată și solidară pentru toate obligațiile societății.

Apoi, pe baza contractului de “comand” se reglementează “societatea în comandită”. Această societate cuprinde doua categorii de asociați: comandității, care au o răspundere nelimitată și solidară, și comanditarii, care răspund numai în limita contribuțiilor lor.

Preluând principiile care reglementau marile companii coloniale, Codul comercial francez reglementează “societatea anonimă” cu cele 2 fenomene ale sale: “societatea pe acțiuni” și “societatea în comandită pe acțiuni”.

Societatea pe acțiuni putea funcționa numai pe baza autorizației guvernului, motiv pentru care această societate va cunoaște o adevărată expansiune abia dupa adoptarea legii din 1867, care suprima aceasta autorizație.

În cursul secolelor al XIX lea si al XX lea Societățile comerciale au cunoscut o mare dezvoltare. Pe fondul marilor cuceriri ale științei și tehnicii, industria și comerțul au cunoscut mari prefaceri, atingând niveluri de creșteri nebănuite.

La sfârșitul secolului al XIX lea , nevoile practicii comerciale au impus crearea unei forme noi de societate comercială și anume “societatea cu răspundere limitată”. Această formă de societate îngemănează trăsături ale societății în nume colectiv și ale societății pe acțiuni. Ea cuprinde un număr restrâns de asociați și răspunderea aceasta este limitată la partea lor de capital.

Societatea cu răspundere limitată a fost reglementată, pentru prima oară, în Germania în 1892, de unde a fost preluata și reglementată în Franța în 1925 și apoi în alte țări.

Definiția Societăților Comerciale. Caracteristici

1.2.1. Elementele definiției

Din cele arătate rezultă elementele care definesc societatea comercială. Unele dintre aceste elemente sunt comune oricărei societăți, iar altele sunt specifice societății comerciale. Însa, numai împreună aceste elemente pot contura definiția societăților comerciale.

Astfel, trebuie avut în vedere ca o societate comercială să se constituie în temeiul unui “contracte de societate”, care este actul ei constitutiv. Prin contractul pe care îl încheie, asociații realizează o triplă înțelegere: să pună în comun anumite bunuri, să realizeze împreună o activitate economică și să împartă între ei beneficiile rezultate.

În societatea comercială, activitatea economică pe care o desfășoară asociații constă în “săvârșirea unor operațiuni considerate de lege ca fapte de comerț”

Prin îndeplinirea condițiilor și formalităților prevazute de lege, societatea comercială dobândește “personalitate juridică, care îi conferă calitatea de drept de sine-stătător.

Definiție : Pe baza elementelor menționate, societatea comercială poate fi definită ca “o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate și beneficiind de personalitate juridică, în care asociații se înțeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerț, în scopul realizării și împărțirii beneficiilor realizate”.

Clasificarea societăților comerciale

1.3.1. Criterii de clasificare

În doctrina dreptului comercial sunt folosite mai multe criterii de clasificare, cu o valoare diferită și deci cu consecințe diferențiate pe planul dreptului.

Dintre criteriile mai des folosite menționăm natura societății, întinderea răspunderii asociaților, împărțirea capitalului social, putința emiterii unor titluri de valoare și proveniența capitalului social.

1.3.2. Societățile de persoana și societățile de capitaluri

“Societățile de persoane” se constituie dintr-un numar mic de persoane, pe baza cunoașterii și încrederii reciproce, a calităților personale ale asociaților. Fac parte din această categorie: societatea în nume colectiv și societatea în comandită simplă. Prototipul societății de persoane este societatea în nume colectiv.

“Societățile de capitaluri” se constituie dintr-un număr mare de asociați, impus de nevoile capitalului social, fără să reprezinte interes calitățile personale ale asociaților. Elementul esențial îl reprezintă cota de capital investită de asociat. Intră n această categorie: societatea pe actiuni si societatea in comandita pe actiuni. Prototipul societății de capitaluri este considerat societatea pe acțiuni.

Deosebirile dintre cele doua societăți comerciale implica anumite consecințe.

În societățile de capitaluri, unde factorul personal este relevant, aportul asociaților nu poate fi decat în numerar și în natură, cu excluderea prestațiilor în muncă.

Datorită rolului factorului personal, societatea de persoane, are un caracter închis; prin lege se instituie anumite condiții restrictive de transmitere a părților de interes și părților sociale. În schimb, irelevată calităților de capitaluri au un caracter deschis; transmiterea acțiunilor este reglementată în condiții extrem de favorabile.

Prevalența factorului personal în societățile în nume colectiv și în comandită simplă are unele consecințe și asupra dizolvării societății. Potrivit legii, aceste societăți se dizolvă prin faliment, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociați, când, datorită acestor cauze, numărul asociaților s-a redus la unul singur, afară de excepțiile prevăzute de lege (art.224 din Legea nr.31/1990). Aceste asociați se dizolvă numai dacă numărul acționarilor s-a redus sub limita prevăzută de lege (cinci acționari), indiferent de cauza reducerii numărului acționarilor.

Din cele rezultate se arată că “societatea cu răspundere limitată” nu se încadrează în nici una dintre cele doua categorii. Această formă de societate împrumută unele caractere, atât de la societățile de persoane cât și de la societățile de capitaluri.

Ca și în cazul societăților de persoane, constituirea “societății cu răspundere limitată” se bazează pe încrederea și calitățile asociaților.

Acest fapt reclamă limitarea numărului asociațiilor (maxim 50 asociați), precum și condiții restrictive privind transmiterea părților sociale.

B. REGIMUL JURIDIC AL SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ

1.1 Scurt istoric al societății cu răspundere limitată

Societatea comercială cu răspundere limitată este creația dreptului german; este reglementată pentru prima oară prin legea din 23 aprilie 18921, publicată în Reichgesetz blatt (Foaia de legi a imperiului) din 26 aprilie 1892. această lege a fost sursă de inspirație pentru alte țări, astfel ca Austria, prin legea din 6 martie 1906, Cehmplica anumite consecințe.

În societățile de capitaluri, unde factorul personal este relevant, aportul asociaților nu poate fi decat în numerar și în natură, cu excluderea prestațiilor în muncă.

Datorită rolului factorului personal, societatea de persoane, are un caracter închis; prin lege se instituie anumite condiții restrictive de transmitere a părților de interes și părților sociale. În schimb, irelevată calităților de capitaluri au un caracter deschis; transmiterea acțiunilor este reglementată în condiții extrem de favorabile.

Prevalența factorului personal în societățile în nume colectiv și în comandită simplă are unele consecințe și asupra dizolvării societății. Potrivit legii, aceste societăți se dizolvă prin faliment, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociați, când, datorită acestor cauze, numărul asociaților s-a redus la unul singur, afară de excepțiile prevăzute de lege (art.224 din Legea nr.31/1990). Aceste asociați se dizolvă numai dacă numărul acționarilor s-a redus sub limita prevăzută de lege (cinci acționari), indiferent de cauza reducerii numărului acționarilor.

Din cele rezultate se arată că “societatea cu răspundere limitată” nu se încadrează în nici una dintre cele doua categorii. Această formă de societate împrumută unele caractere, atât de la societățile de persoane cât și de la societățile de capitaluri.

Ca și în cazul societăților de persoane, constituirea “societății cu răspundere limitată” se bazează pe încrederea și calitățile asociaților.

Acest fapt reclamă limitarea numărului asociațiilor (maxim 50 asociați), precum și condiții restrictive privind transmiterea părților sociale.

B. REGIMUL JURIDIC AL SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ

1.1 Scurt istoric al societății cu răspundere limitată

Societatea comercială cu răspundere limitată este creația dreptului german; este reglementată pentru prima oară prin legea din 23 aprilie 18921, publicată în Reichgesetz blatt (Foaia de legi a imperiului) din 26 aprilie 1892. această lege a fost sursă de inspirație pentru alte țări, astfel ca Austria, prin legea din 6 martie 1906, Cehoslovacia, prin legea din 15 aprilie 1920, Polonia, prin legea din 13 iunie 1920, au reglementat societatea cu răspundere limitată.

În țările latine, această societate este introdusă în perioada interbelică sau imediat după cel de-al doilea război mondial.

În Franta, este reglementată prin legea din 7 martie 1925, în Luxemburg, prin legea din 9 martie 1923, în Belgia, prin legea din 9 iulie 1935, în Italia, prin codul din 1942, în Spania, prin legea din 14 iulie 1953, în Grecia, prin legea din 1 iulie 1971. în țările anglo-saxone, o formă similară cu societatea cu răspundere limitată este reglementată în 1908, 1913 și 19272.

În Romania, societatea cu răspundere limitată a fost cunoscută în Bucovina prin aplicarea legislației austriece și după unirea din 1918. Așa cum reiese din statisticile vremii, a fost tipul de societate preferat de comercianți3.

Succesul societății cu răspundere limitată în Bucovina și în țările europene a determinat introducerea sa în proiectul Codului comercial din 1938 care, din păcate, nu a intrat niciodată în vigoare.

Revenind pe plan european, constatând ca legiuitorul german a mers mai departe pe tărâmul limitării răspunderii asociaților creând, prin legea din 13 mai 1980 și cea din 4 iulie 1980, intrate în vigoare la 1 ianuarie 1981, societatea cu răspundere limitată cu un singur asociat. Inspirându-se din aceste reglementări, Franța a introdus prin Legea nr.85-697 din 11 iulie 1985 și prin Decretul nr.66-909 din 30 iulie 1986, acest nou tip de societate, denumită întreprindere unipersonală cu răspundere limitată (L’E.U.R.L.).

1.2 Noțiunea societății cu răspundere limitată

Conform art.3 din Legea nr.31/1990, societatea cu răspundere limitată este acea societate ale cârei obligații sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociații sunt obligați până la concurența capitalului social subscris. Așa cum s-a sesizat în literatura de specialitate criteriul după care art.3 al Legii nr.31/1990 a făcut enumerarea societăților comerciale ce pot exista în România a fost cel al răspunderii asociaților față de obligațiile asumate de societate4.

Având în vedere definiția generală a societății comerciale și dispozițiile legale menționate, societatea cu răspundere limitată poate fi definită ca o societate constituită pe baza deplinei încrederi de două sau mai multe persoane care pun în comun mai multe bunuri, pentru a desfășura o activitate comercială în vederea împărțirii beneficiilor, și care răspund pentru obligațiile sociale în limita aportului lor5.

În cadrul societății cu răspundere limitată, societatea are la bază cunoașterea reciprocă și încrederea dintre asociații. Prin această trăsătură intuitu personae, societatea cu răsundere limitată se aseamană cu societatea în nume colectiv în funcționarea căreia personalitatea fiecărui asociat are un rol deosebit.

Căutându-se surprinderea specificului societății cu răspundere limitată, ea a fost comparată uneori cu o societate în nume colectiv, în care răspunderea membrilor este însă limitată de valoarea aporturilor ca în societatea pe acțiuni, alteori cu o societate în comandită, formată numai din comanditari, care împrumută un anumit numar de reguli de la societatea pe acțiuni, pentru a se trage concluzia că este o specie hibridă care aparține în unele privințe societăților de persoane, iar în alte privințe societăților de capitaluri.

Deosebirile dintre aceste forme de societate se referă la întinderea răspunderii asociaților, cei din societatea în nume colectiv fiind răspunzători solidar și nelimitat pentru datoriile societății.

În practică s-a constatat că sunt situații când asociații, în special în cazul societăților de dimensiuni reduse ori cu caracter familial,constituie fidejusiunea ori alte garanții personale în raporturile cu băncile, care cu greu acordă împrumuturi societăților care nu au un patrimoniu de o certă consistență, fără garanții personale ale asociaților. Consecința acestor garanții personale a asociaților este nașterea responsabilității față de bănci (în principal a celor care au garantat cu bunuri proprii) în ceea ce privește datoriile societății. Aceasta nu înseamnă că asociații devin nelimitat responsabili, în sensul că ei nu vor fi supuși personal falimentului, dar în eventualitatea unor datorii asumate de societate în raporturile cu banca (ori cu alte subiecte) ei vor garanta îndeplinirea obligațiilor.

O altă caracteristică esențial a societății cu răspundere limitată o reprezintă divizarea capitalului social în părți egale, numite părți sociale ce nu pot forma, în principiu, obiect de transfer către terțe persoane. Motivația constă în caracterul intuitu personae al societății cu răspundere limitată, înlocuirea unuia dintre asociați încălcând principiul cunoașterii și încrederii reciproce pe care se bazează societatea. Înscrisurile în baza cărora asociații dobândesc fracțiuni din capitalul social se numește certificate de părți sociale.

Societatea cu răspundere limitată prezintă sub acest aspect un caracter de societate închisă; cesiunea părților sociale se poate efectua numai cu acordul – sub forma de consimțământ la cesiune – exprimat de majoritatea asociaților, reprzentând cel puțin trei sferturi din capitalul social (art.197 alin.2 din Legea nr.31/1990).

Cadrul juridic general

Trecerea de la economia de piață și abandonarea economiei centralizate, planificate implică o reformă legislativă de proporții în centrul căreia se află legislația comercială. Renașterea societăților comerciale reprezintă axul principal al procesului de înlăturare a planificării la comandă.

Până în decembrie 1989, societățile comerciale constituiau obiect de reglementare în titlul VIII (art.70-270) din Cartea I (“Despre comerț în genere”) al Codului comercial din 1887. Deși nu au fost abrogate explicit, aceste dispoziții și-au pierdut practic interesul ca urmare a naționalizării principalelor mijloace de producție și a cooperativizării forțate a agriculturii încheiată în 1962. O serie de reglementări au continuat să fie totuși aplicate în raporturile juridice de comerț exterior.

Activitatea legislativă intensa desfășurată de autoritățile române în primii ani de după Revoluția din decembrie 1989 are ca principală realizare Legea nr.31 din 16 noiembrie 1990 privind societățile comerciale.

Anterior Legii nr.31/1990 au fost adoptate și alte acte normative importante privind activitatea economică.

Prin Decretul-lege nr.54 din 6 februarie 1990 au fost reglementate organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative: întreprinderi mici cu un număr de cel mult 20 de salariați; asociații cu scop lucrativ cu maxim 10 membri; asociații familiare.

Întreprinderile mici erau persoane juridice de la data înregistrării lor la administrația financiară; asociațiile cu scop lucrativ obțineau calitatea de subiect de drept, de la aceeași dată, dacă membrii lor solicitau aceasta în mod explicit, asociațiile familiale nu făceau parte din categoria persoanelor juridice. Prevederile Decretului-lege erau completate cu dispozițiile Codului comercial.

Legea nr.5 din 18 august 1990 a reorganizat vechile întreprinderi socialiste, unitățile economice de stat, fie în regii autonome, fie în societăți comerciale pe acțiuni sau cu răspundere limitată (art.16 si 54)

Prin intrarea în vigoare a Legii nr.31/1990 au fost abrogate sau s-a redus sfera de aplicare a unor acte normative anterioare.

Astfel, potrivit art.287 al legii sus-menționate “Pe data intrării ei în vigoare se abrogă prevederile art. 77-220 și 336 din Codul comercial, prevederile referitoare la întreprinderile mici și la asociațiile cu scop lucrativ, cu personalitate juridică, din Decretul lege nr.54/1990 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative, Decretul nr.424/1972 privind funcționarea și constituirea societăților mixte din Romania, cu excepție art.15 și 28 al.1, art.33 și 35 al.2 și 3, Decretul-lege nr.96/1990 privind unele măsuri pentru atragerea investiției de capital străin în România”.

De asemenea, potrivit art.19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.32/1997, aprobată de Legea nr.195/1997, pe data intrării în vigoare a acestei ordonanțe (28 iulie 1997) se abrogă art.237-250 și art.264-269 din Codul comercial.

O altă lege deosebită de importantă pentru societățile comerciale și de altfel pentru dezvoltarea comerțului, este Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului.

Dispozițiile Codului comercial, ale Legii nr.26/1990 și ale Legii nr.31/1990 se regăsesc, în măsura în care nu cuprind dispoziții contrare, cu prevederile Codului civil, a celorlalte acte normative în materie civilă, cu cele ale Codului muncii.

La aceste reglementări generale se adaugă acele acte normative care reglementează activitatea unor societăți comerciale care au trăsături proprii cum ar fi societățile de asigurari, societățile bancare, societățile cu capital străin. Societățile comerciale li se aplică și regulile instituite prin legislația fiscală.

Nu se poate incheia această prezentare legislativă fară a face referiri la legea care, de fapt a marcat trecerea definitivă către o economie de piață și anume Legea nr.64/1995 privind procedura reorganizării juridice și a falimentului.

Caracteristicile societății

Din analiza societății cu răspundere limitată doctrina a reținut caracterele acesteia:

caracterul intuitu personae, specific societăților de persoane, conform căruia asocierea are la bază încrederea dintre asociați;

divizarea capitalului social în fracțiuni numite părți sociale și care nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile;

răspunderea asociaților pentru obligațiile sociale este limitată la aportul lor.

La aceastea pot fi adăugate și alte caracteristici care o disting de orice altă societate:

numărul cuprins între 1 și maximum 50 al persoanelor care se pot asocia și deplina încredere existentă între acestea;

valoarea capitalului social de cel puțin 2.000.000 lei divizarea acestuia în părți egale de minimum 100.000 lei; părțile sociale nu sunt reprezentate de titluri negociabile;

soții pot constitui o societate cu răspundere limitată împreună, contribuind la formarea capitalului social atât cu bunuri proprii, cât și cu bunuri comune;

orice persoană fizică sau juridică poate constitui fără nici un alt asociat, o societate cu răspundere limitată, sub condiția respectării prevederilor art.14 din Legea nr.31/1990;

administrația societății se face în principal de asociați.

Avantajele incontestabile pe care această formă hibridă de societate comercială le prezintă față de alte tipuri societare, determină numeroși întreprinzători să opteze pentru constituirea unei asemenea societăți.

Limitarea răspunderii, pe de o parte, și conservarea caracterului intuitu personae care permite asociaților să rămână “între ei” pe de altă parte, sunt tentante.

Societatea cu răspundere limitată este cea mai populară și mai răspândită formă de societate întâlnită astăzi în România. Acest lucru se datorează avantajelor sale privind răspunderea limitată a asociațiilor.

CAPITOLUL II

ÎNFIINȚAREA SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ

Actele constitutive

Constituirea societății cu răspundere limitată implică două formalități:

întocmirea actului sau a actelor constitutive ceea ce presupune redactarea înscrisurilor și autentificarea acestora;

înmatricularea societății, ceea ce implică existența cererii de înmatriculare, obținerea de avize și acte de autorizare, precum și controlul legalității înmatriculării, încheierea de înmatriculare a judecătorului-delegat, efectuarea înmatriculării în registrul comerțului, publicitatea privind constituirea societății și înscrierea fiscală a societății.

Noțiunea contractului de societate

O definiție a contractului de societate o găsim în codul civil (art.1491), definiție care, deși referitoare la societatea civilă, întrunește toate elementele pe bază cărora și desfășoară activitatea și societățile comerciale. Astfel, contractul de societate reprezintă acordul de voință prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună în comun bunuri, în scopul desfășurării unei anumite activități, în vederea obținerii și împărțirii beneficiilor ce ar putea eventual rezulta.

Contractul de societate care reprezintă fundamentul constituirii societății presupune și existența unui element psihologic, anume intenția fiecărui asociat de a conlucra sau colabora cu toți ceilalți asumându-și riscurile inerente ale unei activități desfășurate în comun (affecțio societatis).

Din definiția art. 1491 se deduc caracterele juridice ale contractului: acesta este bi sau plurilateral, căci implică participarea mai multor persoane care acționează în propriul interes; sinalagmatic, părțile având, fără nici o excepție, obligația de a efectua aportul; oneros, dorința de beneficii fiind unicul scop al asocierii; cumulativ, contractul precizând amănunțit care sunt obligatiile fiecarei parti; consensual, societatea luand nastere din momentul incheierii convenției.

În literatura de specialitate s-a analizat și natura juridică a contractului de societate comercială, a caracterului civil sau comercial al acestei convenții. Pornindu-se de la premisa că art. 3 C. com. nu enumeră printre actele de comerț și încheierea de contracte de societate, s-a susținut că ne aflăm în fața unei convenții de natură civilă indiferent dacă el stă la baza constituirii unei societăți civile, comerciale sau agricole. Alți autori sustin că principalul act constitutiv al unei societăți comerciale are caracter comercial întrucât contractul trebuie considerat a fi un act de comerț obiectiv.

Alături de alți autori, considerăm că actul constitutiv de bază al unei societăți comerciale “este per se un act de comerț obiectiv chiar în momentul încheierii sale, contractul de societate fiind supus în primul rând legislației comerciale, deoarece obiectul său îl constituie activitățile economice constând în acte de comerț numai în acestea1.

Reglementarea cuprinsă în titlul II al Legii nr. 31/1990, impune respectarea unor reguli specifice constituirii societăților comerciale.

La baza constituirii societății comerciale stă un contract încheiat de persoanele interesate – viitorii asociați ai societății. Contractul de societate este considerat un act constitutiv al societății comerciale, indiferente de forma ei. În cazul societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni și societății cu răspundere limitată, legea prevede un al doilea act constitutiv, statutul societății comerciale. În cazul societății cu răspundere limitată cu asociat unic nu se va incheia contractul de societate, ci se va întocmi doar statutul societății (art.5 din Legea nr. 31/1990).

Mai trebuie precizat că, în cea de-a doua ipoteză, în sarcina subiectului care nu a fost de bună credință, poate fi reținută o răspundere precontractuală, atunci când se dovedește că întreruperea tratativelor nu este justificată și aduce prejudicii celorlalte persoane ce s-au angajat în încheierea unui contract de societate, ținându-se cont și de modul, durata și conținutul tratativelor în cauza. Prejudiciul trebuie să aibă caracter patrimonial și să se datoreze cheltuielilor inutile și pierderii unor ocazii avantajoase de către persoanele ce erau interesate în construirea unei societăți cu răspundere limitată2.

Constituită prin voința asociaților, societatea comercială este o entitate de sine stătătoare, dotată cu personalitate juridică.

Particularitatea societății comerciale de a fi persoana juridică face din contractul de societate întocmit de asociați la constituire un act constitutiv și nu un simplu contract de societate. De aceea, legea comercială (atât vechea reglementare abordată a art. 31/1990) impune expres principalele clauze ale contractului de societate, cum ar fi: capitalul vărsat cu mențiunea aportului fiecărui asociat în numerar sau alte bunuri, valoarea și modul de evaluare a aporturilor, participarea fiecărui asociat la beneficii și pierderi, modul de administrare și persoana care o reprezintă.

Din aceste caracteristici ale societății comerciale rezultă că elementele specifice contractului de societate comercială sunt:

obligatia asociatiilor de a face aporturi pentru constituirea capitalului social (element component al patrimoniului propriu al societății comerciale);

exercițiu în comun (“animus societatis”) al unor activități comerciale în vederea realizării de beneficii;

participarea tuturor asociaților la beneficii și pierderi3.

Condițiile de fond și de formă cerute

pentru incheierea contractului de societate

Pentru a fi valabil încheiat, contractul de societate comercială trebuie să îndeplinească anumite condiții esențiale pentru validitatea unei convenții: capacitatea părților, consimțământul valabil exprimat, cauza licită și obiectul determinat. La acestea se adaugă anumite condiții de formă.

Capacitatea constă în aptitudinea asociaților de a avea drepturi și obligații și de a le putea exercită prin participarea la circuitul juridic4.

Asocierea, în condițiile Legii nr.31/1990, presupune prin definiție constituirea unui patrimoniu social, distinct de cele ale părților contractante. Formarea acestui fond comun, realizându-se prin aporturi subscrise, încheierea contractului se analizează ca un act de dispoziție. Perfectarea sa impune, în consecință, potrivit reglementărilor de drept comun, capacitatea deplină de exercițiu a persoanei fizice, cât și abilitările statutare corespunzătoare, dacă este vorba de o persoană juridică5.

Potrivit art.8 al Decretului nr.31/1954, au capacitatea deplină de exercițiu numai persoane majore. Dar, asocierea în vederea constituirii de societăți cu răspundere limitată este permisă și minorilor, cu autorizarea prealabilă a autorității tutelare și prin reprezentanții lor legali în condițiile art. 105 și 129 C.fam. Regula de mai sus este valabilă și în cazul continuării societății cu răspundere limitată cu erezii defunctului, În cazul în care acesția sunt minori.

Persoanele puse sub curatela, vor putea de asemenea dobândi calitatea de asociați într-o societate cu răspundere limitată. Ei vor încheia actul juridic prin intermediul tutorelui sau al curatorului.

Pot participa de asemenea la constituirea unei societăți cu răspundere limitată asociațiile și fundațiile, societățile agricole partidele politice, cultele, în cazul în care obiectul acestei societăți corespunde scopului persoanei juridice, în calitate de persoană juridică cu capacitate deplină și proprietate de bunuri din domeniul privat pot deveni asociați ai societăților cu răspundere limitată, fără nici o îngrădire.

În afara persoanelor fizice și juridice române, pot fi asociați într-o societate cu răspundere limitată și străinii (persoane cu domiciliul sau sediul în străinătate), care efectuează investiții în România, în oricare din modalitățile prevazute de lege.

B. Consimțământul. Pentru ca un contract de societate să fie valabil, acordul de voința al asociaților trebuie să fie rezultatul unei voințe libere de viciile ce ar atrage invaliditatea convenției. Încheierea contractului de societate necesită manifestarea de voință a părților, în sensul de a încheia contractul de societate. Ca o particularitate, în cadrul contractului de societate, voința părților trebuie să fie animată de dorința de a desfășura activitate comercială în comun – affectie societaties – element al cărei absențe duce la inexistența contractului de societate comercială. Părțile care pot semna contractul de societate sunt persoane fizice, persoane juridice sau persoane fizice sau juridice.

Condițiile de valabilitate ale consimțământului sunt cele din dreptul comun: să emane de la o persoană cu discernământ, să fie exteriorizat, neviciat și exprimat cu intenția de a produce efecte juridice.

În materia societăților, viciile de consimțământ sunt eroarea, dolul și violența.

Eroarea poate îmbracă una din urmatoarele forme:

a) eroarea asupra persoanei constă în greșita apreciere a identității unui asociat sau a calității sale “substanțiale” (onorabilitatea, competenta) și atrage nulitatea relativă a contractului. Se cere însă ca asociatul să fie înșelat asupra unor aptitudini esențiale ale contractantului, situatie specifica, de altfel, societăților de persoane și care nu este valabilă în societățile de capitaluri;

b) eroarea asupra obiectului contractului (art.954 C.civ.) produce nulitate numai dacă poarta asupra unei însușiri esențiale a obiectului;

c) eroarea asupra formei de societate . Întâlnim această eroare, de exemplu, în situația în care un asociat crede că intră într-o societate comercială cu răspundere limitată, dar, în realitate, el adera la o altă societate, caracterizată prin răspundere nelimitată și solidară a tuturor asociaților;

d) eroarea asupra naturii juridice a contractului. Exemplu garanția, întâlnim aceasta eroare în cazul în care o parte crede că încheie un contract de societate, în timp ce cealaltă parte crede că se află în prezența unui contract de împrumut cu participare la beneficii.

Dolul presupune utilizarea unor mijloace viclene în scopul de a determina o persoană să încheie un contract de societate. Datorită caracterului plurilateral al contractului, dolul trebuie să emane de la toți coasociații victimei și să prezinte o anumită gravitate manoperele dolosive fiind cauza vicierii consimțământului.

Dolul poate fi cauza de nulitate (art. 860 C.civ.) dacă manoperele dolozive au fost determinate la încheierea contractului de societate. Dolul nu poate fi cauză de nulitate dacă provine de la un terț. Dolul emanat doar de la un asociat nu va determina nulitatea contractului de societate care va rămâne valabilă, ci va da dreptul celui atins prin dol la acțiune în daune contra celui care l-a provocat.

O situație specială întâlnim în practica comercială este aceea a simulației, operațiune juridică ce marchează sub forma societății comerciale intenția părților de a eluda anumite drepturi ale terților sau unele obligații fiscale. Cazuri în care se utilizează simulația sunt: disimularea unei donații prin încheierea unui contract de societate pentru a se evita regulile privind rezerva ereditară, disimularea unui contract de vânzare de imobile prin încheierea unui contract de societate ce permite cesiunea de părți sociale reprezentând valoarea imobilului, pentru plata unor taxe de timbru reduse etc.

Considerăm că între părți, raporturile se vor stabili pe baza actului secret – dacă acesta este valabil pentru ca ceea ce primează este intenția lor reală și nu cea aparentă. În ceea ce privește pe terți, ei se pot preleva fie de actul aparent, fie de cel secret, după cum sunt mai avantajați.

Violența – deși teoretic pot fi admisă, practic este greu de realizat într-un contract de societate, ca și dolul, de altfel, datorită procedurii organizate de legea nr.31/1990 și care face aproape imposibilă vicierea în acest mod a consimțământului.

C. Obiectul în ceea ce privește obiectul societății comerciale, acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1492 C. civ., potrivit căruia orice societate trebuie să aibă un obiect licit. Obiectul contractul de societate are un dublu sens , referindu-se atât la prestațiile reciproce ale asociațiilor – vărsarea aporturilor – cat si la realizarea de catre societatea cu raspundere limitată a unei anumite activități comerciale, respectiv săvârșirea de acte de comerț.

S-a observat că o serie de acte juridice sau indiscutabil caracter comercial – cele enunțate de art. 3 C. com., altele sunt esențialmente civile – acte privind căsători, adopția, testamentul, în timp ce altele au o natură controversata. Ne referim în acest ultim caz la exploatarea minelor , a apelor minerale la transformarea productelor etc.

Obiectul societății cu răspundere limitată trebuie să fie determinat sau determinabil, ilicit, moral și posibil.

Determinarea obiectului de activitate privește capacitatea juridică a societăți de a desfășura o anumită activitate. În general, ne referim la prestări servicii, producție industrială, producție și comerț de bunuri alimentare, nealimentare și industriale, efectuarea de fapte de comerț de natura celor prevăzute de codul comercial, precum și orice activități (afaceri legale) care au – într-o măsură mai mare sau mai mică – legătura cu obiectul de activitate6.

De asemenea, societatea cu răspundere limitată nu poate avea ca obiect activități care fac parte din categoria celor interzise societăților comerciale sau, mai larg, inițiativei private. Astfel, Legea nr. 31/1996, prevedea la art.2 că reprezintă monopol de stat: fabricarea și comercializarea armamentului, munițiilor și explozibililor, producerea și comercializarea stupefiantelor și a medicamentelor care conțin substanțe stupefiante; extracția, producerea și prelucrarea în scopuri industriale a metalelor prețioase și pietrelor prețioase; producerea și emisiunea de mărci și timbre fiscale; fabricarea și importul în vederea comercializării în condiții de calitate al alcoolului și băuturilor spirtoase; fabricarea și importul în vederea comercializării în condiții de calitate a produselor de tutun și a hârtiei pentru țigarete; organizarea și exploatare sistemelor de joc cu miză, directe sau disimulate; organizarea și exploatarea pronosticurilor sportive.

Cât privește caracterul licit și moral al contractului de societate la fel ca în cazul societăților civile – și în materie comercială sunt incidențe dispozițiile articolului 1513 C. civ., astfel, este considerat ilicit actul constitutiv al unei societăți comerciale prin care s-ar atribui numai unora dintre asociați vocația la culegerea beneficiilor – societății ori prin care s-ar instituii – dinpotriva – doar în sarcina unor asociați obligația suportării pierderilor sociale7.

D. Cauza. Ultima condiție generală de fond a contractului de societate o reprezintă scopul (cauza) încheierii convenției. În cazul unei societăți cu răspundere limitată, părțile încheie contractul de societate cu intenția de a contribui la constituirea capitalului social și de a exercita în comun activitatea comercială propusă. Spre deosebire de asocierea în cazul societății civile, de accesată dată contractanții intenționează totodata să creeze o persoană juridică, un nou subiect de drept.

Astfel cauza corespunde “factorilor psihici” ai asocierii, iar obiectul se referă la determinarea “ activității concrete” a societății conform voinței colective ale asociațiilor8.

Condiții de formă . Condițiile de fond enumerate mai sus trebuie completate cu cerința formei autentice generalizată prin Legea nr. 31/1990, pentru toate contractele de societate în materie comercială (art.5 al.5) reglementând cazul de la nulitate a societăți înmatriculate , (art.56 lit.a) din Legea nr.31/1990 prevede ca nulitatea unei societăți comerciale deja înmatriculată poate fi declarată când actul constitutiv nu a fost încheiat în forma autentică. Așadar condiția formei autentice a actelor constitutive este cerută având validitate .

2.4 Elementele specifice ale contractului de societate

A. Aporturile asociațiilor

Etimologic, termenul de aport vine de la franțuzescul “aport” care înseamnă “ contribuție”. În sens material, prin aport trebuie înțeleasă deci, valoarea patrimonială ce reprezintă contribuția concretă a fiecărui asociat la formarea capitalului social, și aceasta întrucât capitalul social, ca totalitate a aporturilor, are o valoare economică (patrimonială). Aportul nu trebuie confundat cu capitalul social9.

În conformitate cu dispozitiile legale în vigoare aporturile efectuate la constituirea unei societăți comerciale se pot prezenta sub următoarele forme:

aport în numerar constând într-o sumă de bani pe care asociatul se obligă să o verse în contul societății;

aport în natura constând în anumite bunuri, mobile sau imobile, care pot fi aduse în proprietatea sau în folosința societății;

aport în industrie constand în prestațiile în munca la care s-au obligat asociații;

Aportul în numerar . Aporturile în numerar pot fi: fie în monedă națională (lei) fie într-o altă monedă (valută), fie mixte.

În cazul în care aportul constă într-o sumă de bani, dacă ea nu a fost pusă în comun la termenul stipulat în contractul de societate, asociatul în culpa datorează dobânzi începând cu acest termen și deplin drept, nefiind necesară punerea s-a în întârziere.

Aporturile în natură. Pot fi aduse cu titluri de aport și bunuri de orice fel. Aporturile efectuate de asociați la constituirea societății sunt supuse evaluării. Desi art.7 lit. d al Legii nr. 31/1990 prevede ca în contractul de societate trebuie să se specifice modul de evaluare a aporturilor în natura, totuși legea nu precizează cum se va face aceasta comensurare. Considerăm că sunt posibile trei soluții:

dovedirea valorii bunurilor aduse ca aport prin acte oficiale de genul: facturi, chitanțe, etc. ;

folosirea unei evaluări făcute la cererea părților de catre un expert autorizat;

evaluarea amiabilă făcută de părți.

Aportul în industrie . acest aport constă în muncă sau activitatea pe care asociatul promite să o efectueze în societate având în vedere competența și calificarea sa. Pentru protejarea intereselor societății și ale terților, legea prevede ca prestațiile în muncă și creanțele nu pot constitui aport în societatea cu răspundere limitată.

Clauzele contractului de societate

Generalități. Ca act constitutiv al societății cu răspundere limitat, contractul de societate trebuie să cuprindă clauze stabilite de Legea nr. 31/1990 privind constituirea acestei forme de societate, adică trebuie să prevadă mențiunile cerute de art.7 al legii.

Nu ar putea lipsi din actul constitutiv, mențiuni referitoare la părțile convenției – viitorii asociați – la identificarea societății cu răspundere limitată, la caracteristicile de baza ale acestuia, cum ar fi capitalul social și modul de funcționare, la controlul societății, dizolvare și lichidare, precum și la eventualele sucursale și filiale10.

Indiferent de tipul de societate la al cărei temelie stă, contractul de societate cuprinde doua mari categorii de clauze:

clauze privind asociații (identificarea asociațiilor, precum și întinderea drepturilor și obligațiilor ce revin acestora);

clauze privind entitatea căreia îi dau naștere.

Societate cu răspundere limitată constituita din doi până la 50 asociați este societatea pluripersonală clasică. Această configurație corespunde ,modelului cel mai frecvent de societate cu răspundere limitată. Regula de maxim 50 asociați reține de asemenea atenția. Destinată să sublinieze voința legiuitorului de a afecta forma societății cu răspundere limitată întreprinderilor mici și mijlocii dispoziția legală antrenează refuzul înmatriculării, dacă societatea este constituită de mai mult de 50 asociații. Oricare ar fi originea măririi numărului de asociați, chiar și în cazul succesiuni regula de mai sus trebuie aplicată. Așadar, dacă în cursul vieții sociale numărul asociaților depășește cifra de 50, societatea cu răspundere limitată trebuie să reducă acest numar la un nivel egal sau inferior celui de 50, sau să se transforme în societate pe acțiuni, sub sancțiunea dizolvării de plin drept.

B. Firma. Societatea cu răspundere limitată beneficiază de alegerea liberă a denumirii sale sociale, cu condiția de a nu aduce atingerea drepturilor unei alte societăți. Legea nr. 26/1990 la art. 33 prevede ca firma unei societăți cu răspundere limitată se compune dintr-o denumire proprie, la care se poate adauga numele unuia sau a mai multor asociați și va fi însoțită de mențiunea scrisă în întregime “societatea cu răspundere limitată” sau “S.R.L.”. Ne includerea în noua formulare a Legii nr. 26/1990 a prevederilor privind obiectul de activitate și are motivația în necesitatea alinierii legislative la legislatia europeană, precum și în dificultatile ivite în practică privind menționarea obiectului în denumirea societății11.

Precizăm că denumirea sub care funcționează o societate cu răspundere limitată, împreună cu capitalul social al acesteia, trebuie să figureze pe toate actele și documentele emanând de la societate și destinate terților.

C. Sediul. Determinarea sediului societății cu răspundere limitată este o cerința imperativă, având în vedere ca localizarea trebuie indicată obligatoriu în contract, dar ea este importantă mai ales prin consecințele pe care le implică, atât pe plan procedural (identificarea tribunalului competent pentru a soluționa litigiile privind societatea și locul unde trebuie îndeplinite formalitățile legale de publicitate), cât și prin raportarea la regulile de drept internațional privat (determinarea legii aplicabile și a naționalității societății).

Ca și domiciliul, sediul societății este obligatoriu, stabil și unic. Orice societate cu răspundere limitată trebuie să aibă un sediu real constând într-un spațiu locativ determinat pe care îl ocupă în baza unui titlu legitim.

Dovada sediului se poate face de societatea cu răspundere limitată cu titlul de proprietate al societății asupra imobilului sau parții din imobil afectată sediului social; contractul de închiriere vizat de circumscripția financiară, contract de subînchiriere a unui spațiu pentru a fi folosi ca sediu; o prevedere în actul constitutiv prin care asociatul arata că efectuează aport la capitalul social folosind spațiul determinat, la dispoziția exclusivă a societății comerciale în curs de formare.

În privința schimbării a sediilor secundare și a publicității corespunzătoare, se aplică regulile sediului principal12.

Pentru a fi complet, sediul trebuie să menționeze strada și numărul; o schimbare a adresei reprezinta o modificare a actului constitutiv și necesită hotărârea adunării extraordinare.

D. Durata societății. Durata societății cu răspundere limită nu prezinta nici o particularitate . Ea trebuie indicată în contract și va putea fi și nelimitată. Dacă durata este limitată la un anumit numar de ani, clauza nu este constrângătoare căci există posibilitatea prelungirii perioadei de funcționare13.

E. Obiectul social. Obiectul social trebuie să fie ca pentru orice altă societate licit și posibil, societatea cu răspundere limitată prezentând particularitatea de a se preda la orice tip de activitate comercială.

În practica judecătorească s-a statuat că nu constituie fapte de comerț și, drept consecință, nu pot fi incluse în obiectul de activitate al unei societăți comerciale cu răspundere limitată, activități de învățământ, asistență sociala și îngrijiri medicale, activități având ca obiect “întrajutorarea bănească”14, cele privind acordarea de asistență juridică.

Obiectul de activitate al societății trebuie să aibă un caracter determinat. Prin urmare, contractul și statutul societății cu răspundere limitată trebuie să stabilească cu multă precizie activitățile ce urmează a fi desfășurate în timpul funcționării societății, evitându-se formulările generale sau echivoce.

Alături condițiile mentionate mai sus, obiectul social trebuie să mai îndeplinească și urmatoarele condiții: să fie posibil și realizat, să fie licit și moral, adică să nu contravină legii și normelor de conviețuire socială15.

În orice caz, în conformitate cu normele generale dictate pentru orice tip de activitate comercială, obiectul trebuie indicat cu precizie și trebuie să posede caracterul posibilității, viciității și determinării. Ilicitatea sau caracterul contrar ordini publice sau normelor legale determină nulitatea absolută a contractului. În ipoteza unui obiect social complex, adică rezultat dintr-o pluralitate de acte comerciale, ilicitatea chiar a unei singure activități determină nulitatea întregului act constitutiv, nulitatea parțială fiind exclusă.

În al doilea rând, orice schimbare a obiectului de activitate este de competența adunării extraordinare și e supusă omologării, cu dreptul asociaților ce se opun schimbării de a se retrage din societate, cu rambursarea propriilor părți sociale.

În al treilea rând, încheierea unui act străin de obiectul social, naște răspunderea administratorilor și permite societății să respingă efectele actului demonstrând ca terțul contractant în momentul încheieri actului nu a fost de buna credință, știind că administratorul și-a depășit limitele propriei competente.

F. Capitalul social. O altă categorie de clauze se referă la capitalul social, părțile în care acesta este împărțit și la aporturile cu care fiecare asociat contribuie la constituirea societății cu răspundere limitată.

În capitalul social se cuprind pe lângă aporturile de capital (capital social) și primele legate de capital, diferentele de reevaluare, rezervele și alte fonduri proprii, beneficiile ne repartizate raportate din anii precedenți, subvențiile pentru investiții și provizioanele reglementate.

Capitalul social al societății cu răspundere limitată reprezintă expresia valorilor bunurilor aduse de asociați în societate, pentru formarea patrimoniului social. El va avea o valoare minimă de 2.000.000 lei, valoare stabilită prin contract și care rămâne stabilă pe toata durata de funcționare a societății (cu excepția cazurilor de majorare sau reducere, în condițiile legi).

Capitalul social se divide în părți egale, cu o valoare minimă de 100.000 lei, părți ce sunt considerate indivizibile față de societate, care nu recunoaște decât un proprietar pentru fiecare parte socială subscrisă și vărsată. Asociații vor fi trecuți în registrul ținut de administratori cu numărul de părți sociale pe care îl dețin și vor dobândi un certificat constatativ al drepturilor lor. Certificatul nu reprezintă un titlu transmisibil, deoarece părțile nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile.

G. Drepturile și obligațiile asociaților. Un capitol distinct în cadrul contractului de societate se referă la drepturile și obligațiile asociaților.

În societatea cu răspundere limitată trebuie specificat în actul constitutiv modul de repartizare a părților social cât și cota fiecărui asociat la beneficii și pierderi. Obligațiile asociaților privesc efectuarea aportului. În cazul în care la încheierea contractului, capitalul subscris nu a fost varsat, în contract trebuie să se arate termenele până la care asociații să efectueze vărsământul privind întregul capital subscris. Aceștia vor avea putere de decizie în cadrul adunării generale, vor contribui la realizarea obiectului de activitate, vor beneficia de drepturi de a fi aleși administratori, cenzori sau de a-i alege și revoca pe aceștia, vor putea efectua controlul gestiuni sociale, vor putea ceda părțile sociale pe care le dețin altor persoane pe un preț avantajos, vor putea cere dizolvarea societăți sau se vor retrage din aceasta pentru motive întemeiate și, în ultimul rând, se bucură de dreptul de a participa la beneficii.

Pe de altă parte, asociații vor stipula în contract obligatiile care îi revin fiecăruia. Ei trebuie să efectueze vărsămintele datorate, în cuantumul, modalitatile și termenele prevăzute.

H. Conducerea și gestiunea societății. Un alt capitol al contractului reglementează modul de conducere și gestiune curentă a societății comerciale. Potrivit legi, în contractul de societate, asociatii trebuie să prevadă unele elemente referitoare la administrarea societăți, la luarea deciziilor în organele de deliberare, precum și la controlul asupra gestiuni societății. În cazul societății cu răspundere limitată, administratorii pot fi asociați sau terțe persoane desemnați fie prin contract, fie de către adunarea asociaților.

Contractul societăți cu răspundere limitată poate prevede alegerea unuia sau mai multor cenzori. Aceasta facultate cunoaște o limitare dacă numărul asociaților trece de 15, când numirea lor este obligatorie. Dacă nu există cenzori controlul gestiuni se realizează de fiecare asociat care nu este administrator al societăți.

I. Dizolvarea și lichidarea societății. În fine, contractul va cuprinde și o clauză referitoare la modalitățile de dizolvare și lichidare a societăți cu răspundere limitată. De obicei, părțile se rezumă la a cita art.222 – care cuprinde cauze generale de dizolvare ale societăților comerciale – și art.224 – ce se referă la cazul special al dizolvării societății cu răspundere limitată în situația când numărul asociațiilor se reduce la unul singur.

Procedura ce va fi urmată în caz de lichidare este cea prevăzută de reglementările legii societăților comerciale.

K. Alte clauze. Clauze privind sucursalele societății. Dacă se dorește înființarea de sucursale ale societății cu răspundere limitată, contractul de societate trebuie să cuprindă anumite mențiuni în acest sens. Astfel, în contract trebuie să se arate localitățile din țară sau străinătate unde societatea înființează sucursale ori filiale (art.7 din Legea nr.31/1990).

2.6 Caracteristicile statutului societății

În cazul societăților cu mai mulți asociați se întocmesc, ca acte constitutive, contractul și statutul. Statutul trebuie să fie în deplină concordanță cu contractul de societate, orice contradicție între cele două acte constitutive creând probleme în funcționarea viitoarei societăți cu răspundere limitată. Conform legii, contractul se societate și statutul pot fi încheiat sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.

Verificarea legalității clauzelor statutului și contractului se face conform întregii proceduri de constituire și înmatriculare a societăți. Statutul act constitutiv al societății cu răspundere limitată cu asociat unic. Clauzele acestuia vor fi în general cele prevazute în art.7 al legii: identificarea “asociatului unic” și caracteristicile societăți, regulile de funcționare, obiectul de activitate, modul de dizolvare și lichidare etc.. Evident, nu vor fi necesare mențiuni privind adunarea generală a asociaților, repartizarea beneficiilor și pierderilor16.

Statutul va cuprinde, în privința funcționării societății, clauza potrivit căreia, drepturile și obligațiile ce revin adunării generale aparțin asociatului unic.

2.7 Înmatricularea societății

A. Considerații generale. Odată cu autentificarea actelor constitutive, faza consensuala a procedurii de constituire a societății comerciale este încheiata și urmează a fi parcursă – în mod obligatoriu – etapa judiciară care, în esența consta din exercitarea controlului de legalitate de catre judecătorul delegat (art. 36 din Legea nr.31/1990).

Reglementarea actuala diferă – în mod esențial – de reglementarea anterioara cuprinsă atat în Codul Comercial Roman, cat și în Legea nr.31/1990 înaintea de modificarea prin O.U.G. nr. 32/199717.

Autorizarea constituirii unei societati cu răspundere limitată are drept consecinta apariția în viața economico-sociala a unui nou subiect de drept, care se va supune tuturor normelor legale în vigoare.

Parcurgerea fazei judiciare al cărui protagonist este judecătorul delegat are ca scop exercitarea controlului de legalitate (prin verificarea documentelor viitoarei societăți și prin consultarea altor organe prevazute de lege) și se finalizează printr-o încheiere prin care dispune, dacă s-au îndeplinit cerințele legii, înmatricularea societății.

Încheierea prin care s-a dispus înmatricularea trebuie să reprezinte pentru societate o garanție generală în ceea ce priveste respectare de către societatea cu răspundere limitată în formare a legalitatii și desfasurarii unei activitati conforme legii.

B. Cererea de înmatriculare. Înmatricularea oricărei forme de societate în registrul comerțului se va face în temeiul unei cereri de înmatriculare adresate organului competent să efectueze înmatricularea, adică oficiul registrului comerțului în a cărei rază teritoriala își va avea sediul societatea. Aceasta cerere trebuie introdusă în termen de 15 zile de la data autentificării actului constitutiv de catre fondatori ori administratorii societății sau de un împuternicit al acestora.

Aceasta cerere va fi semnată de cel puțin un administrator sau, după caz de reprezentantul acestuia ori, în condițiile legii, de oricare asociat.

Cererea, care se face pe un formular tipizat, va avea anexate potrivit prevederilor art. 35 alin.2 următoarele: actul constitutiv al societății; dovada efectuării vărsămintelor în condițiile actului constitutiv; actele privind proprietatea asupra aporturilor în natură, iar în cazul în care printre ele figurează imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate; acte constatatoare ale operațiunilor încheiat în contul societății și aprobate de asociați; declarația pe propria răspundere a fondatorilor, a administratorilor și a cenzorilor ce îndeplinesc conditiile prevazute de lege.

Așa cum se prevede la art.10 alin.1 al Normelor Metodologice privind modul de ținere al registrelor comerțului și de efectuarea înregistrărilor nr.P/608 din 15 aprilie 1998, cererile care se depun la Oficiul Registrului Comertului se înregistrează în registrul unic de intrare ieșire și vor purta numărul și data din acest registru pe toata durata efectuării fiecarei operațiuni de înregistrare.

Pentru că prea multe societăți cu răspundere limitată au avut sedii fictive, la art.32 al.2 lit. a din Normele P/608/1998 se prevede ca referentul de la Oficiul Registrului Comerțului care primește cererea este obligat să verifice pentru sediul social dovada deținerii cu titlu legal al spațiului aferent (contract de vânzare-cumpărare, certificat de moștenitor, contract de încheiere, contract de leasing mobiliar etc.). În cazul în care imobilul este deținut în coproprietate, se va prezenta și acordul coproprietarilor. Daca sediul social sa stabilit într-un imobil care intra sub incidența Legii locuinței, republicata, se prezinta și avizul favorabil al proprietarilor și, după caz al titularilor contractelor de închiriere cu care se învecinează sediul, pe plan orizontal și vertical.

Pentru ca cererea de înmatriculare să fie acceptată, pe langă înscrisurile arătate la art.35 al.2 din Legea nr.31/1990, solicitantul mai trebuie să facă dovada achitării taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și a tezei pentru operațiunile efectuate în registrul comerțului. Această dovadă se va face, dupa caz cu chitanța CEC, ordin de plată etc..

Solicitantul atunci când depune cererea trebuie să facă dovada disponibilității firmei și/sau a emblemei, inclusiv a distinctivităților (art.27 al.1 din Normele P/608-773/1998).

C. Avizele și actele de autorizare. În noua sa redactare Legea nr.31/1990 ușurează considerabil constituirea societăților comerciale prin aceea ca a introdus o noua procedură pentru obținere de avize și acte de autorizare. Astfel așa cum se prevede la art.35 al.3 din Legea nr.31/1990, toate avizele sau actele de autorizare eliberate de către autoritățile publice în funcție de obiectul de activitate al societății, vor fi solicitate de către Oficiul Registrului Comertului, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, iar autoritățile competente vor trebui sa emită avizele sau actele de autorizare în termen de 15 zile. Se mai impune o precizare și anume că nu este necesar să se depună avizele sau autorizările tehnice și nici a acelora carora eliberare este legal condiționata de înmatricularea societății.

2.8 Controlul legalității înmatriculării

Cu privire la controlul legalității actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în Registrul Comerțului, la art.36 al.1 din Legea nr.31/1990 se prevede ca aceasta să se exercite de justitie de către un judecător delegat.

Judecătorul este delegat la Oficiul Registrului Comerțului la începutul fiecarui an judecătoresc de președintele tribunalului dintre judecătorii ce funcționează la respectivul tribunal.

Judecătorul delegat joacă un rol activ prin aceea ca, el poate dispune efectuarea unor expertize, în contul parților, precum și administrarea altor dovezi. Aceasta atitudine a judecătorului delegat ajută la formarea unei opinii corecte despre cererea pe care urmează a o soluționa.

În cazul societății cu răspundere limitată care se înființează de către un asociat unic și acesta aduce un aport în natura, valoarea acestui aport urmează a se stabili pe baza unei expertize de specialitate. Expertizarea se face de către experți, adică de către persoanele care figurează pe listele de experți autorizați. Legea nr.31/1990 prevede la art.38 ca nu vor putea fi experți: rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv, ori soții acelora care au constituit aporturi în natura sau ai fondatorilor precum, și acele persoane care primesc, sub orice forma, pentru funcțiile pe care le îndeplinesc, altele decât aceea de expert, un salariu sau o renumerație de la fondatori sau de la cei care au constituit aporturi în natură.

Activitatea experților se va materializa într-un raport de expertiză ce va fi depus în termen de 15 zile la Oficiul Registrului Comerțului unde va putea fi examinat de creditorii personali ai asociaților sau de orice persoana interesată. Aceste persoane, profitând de faptul că Registrul Comerțului este public, vor putea să ceară, după achitarea taxelor aferente, să li se elibereze copii integrale sau parțiale dupa raportul de expertiză.

Judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului dupa ce studiază toate înscrisurile ce i-au fost înfățișate și constată că sau îndeplinit toate cerințele legii va autoriza constituirea societății comerciale prin încheiere potrivit prevederilor art.39 din Legea nr.31/1990. Încheierea va fi pronuntata în termen de 5 zile de la îndeplinirea cerințelor legale și va fi editată pe calculator, în mod cursiv, în cel putin trei exemplare, dintre care unul pentru comerciant, unul pentru dosarul comerciantului de la Oficiul Registrului Comerțului, iar al treilea se comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Orice alte exemplare ale încheierilor se vor elibera la cerere, în copii legalizate sau certificate.

Încheierea de înmatriculare va reda în cazul societăților cu răspundere limitată mențiuni prevăzute la art.7 din Legea nr.31/1990. Judecătorul delegat poate, dacă constată că nu sunt îndeplinite conditiile legii, să respingă tot printr-o încheiere, motivat, cererea de înmatriculare a societății cu răspundere limitată.

În termen de 15 zile de la pronunțarea încheierii, persoana interesată o poate atacă cu recurs. Recursul se va depune unde sa făcut înregistrarea urmând ca aceasta, în termen de trei zile de la data depunerii, să o înainteze tribunalului sediului societății, iar în cazul sucursalelor înființate în alt județ , tribunalului acelui județ. Cât priveste motivele de recurs, acestea se pot depune cu cel putin 2 zile înaintea termenului de judecata.

2.9 Dobândirea personalității juridice și efectele acesteia

Data înmatriculării societății cu răspundere limitată în registrul comerțului este considerată de lege ca fiind momentul dobândirii personalității juridice de către această, adică momentul când a apărut un nou subiect de drept.

Aceasta înseamnă că societatea cu răspundere limitată are o organizare de sine-stătătoare, un patrimoniu propriu și un scop determinat. Dobândind personalitate juridică, societatea devine titulară de drepturi și obligații, pe care le poate exercita sau asuma în nume propriu.

Principalele efecte ale dobândirii calității de persoana juridică a societății cu răspundere limitată sunt următoarele: dreptul societății de a participa în nume propriu la raporturile juridice; răspunderea societății pentru obligațiile sociale și dreptul societății de a sta în instanță în calitate de reclamantă și pârâtă.

Societatea cu răspundere limitată nu poate participa la orice raporturi juridice, ci numai la acelea care corespund necesității realizării obiectului ei de activitate așa cum rezultă din actul constitutiv.

Societatea comercială, prin urmare și societatea cu răspundere limitată dobândește personalitate juridică din momentul înmatriculării, adică devine titulară de drepturi subiective și obligații civile.

CAPITOLUL III

FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ

3.1 Considerații generale

Societatea cu răspundere limitată are un caracter mixt, îmbinând avantajul raspunderii limitate a asociaților, specific societăților pe acțiuni, cu formele simplificate de funcționare, caracteristice societăților de persoane, mai potrivite unor întreprinderi mici sau mijlocii, constituite între un numar redus de persoane, între care, de regulă, exist relații de încredere reciprocă sau chiar de rudenie.

Întreaga reglementare a funcționarii societăților cu răspundere limitată reflectă această îmbinare.

Societatea cu răspundere limitată, ca orice persoană juridică, și manifestă voința prin organele sale.

Voința socială se formează în organul de deliberare – adunarea generală , organ colectiv format din totalitatea asociaților.

Această voință este adusă la îndeplinire de organul executiv – administratorul (administratorii) societăți.

Controlul gestiuni sociale se realizează de asociați sau de un organ specializat – cenzorii societății1.

La toate aceste categorii de organe ne vom referi în cele ce urmează.

3.2 Adunarea asociaților

3.2.1 Rolul adunarii asociaților

Adunarea generala a asociaților este organul suprem al unei societăți cu raspundere limitată, ea fiind singura care poate modifica contractul și statutul societății, numind totodată celelalte organe de funcționare ale societăți – administratori și cenzori.

Dacă admitem ca normele referitoare la adunările generale în societate pe acțiuni sunt, pe cale de interpretare extensivă, pe deplin aplicabile tuturor tipurilor de societăți comerciale prevazute de lege romană, atunci înseamnă ca prevederile art.186-198 referitoare la societatea cu răspundere limitata se vor completa în consecință2.

In al doilea rând, rezultă ca adunarea generală a asociaților este organul suprem de conducere și decizie al societății, deși “organ fară rezonanță în raporturile cu terți”3

3.2.2 Atribuțiile adunării asociaților

Adunarea generală este organul suprem al societății cu răspundere limitată, care decide asupra problemelor obișnuite privind viața societăți precum și a schimburilor fundamentale ce survin în activitatea acesteia și care se concretizează în modificări ale actelor constitutive.

Problemele principale asupra cărora adunarea generală este obligată să decidă rezultă din coroborarea prevederilor art.76, 77 si 189 al.1 din Legea nr.31/1990 și sunt următoarele:

aprobă bilanțul contabil și stabilește repartiția beneficiului net;

– desemnează pe administratori și cenzori, îi revocă ăi le dă descărcare de activitatea lor;

decide urmărirea administratorilor și cenzorilor pentru daunele pricinuite societății, desemnand și persoana care să o exercite;

modifică actul constitutiv;

rezolvă divergențele dintre administratorii societății; fixează puterile administratorilor și remunerația acestora.

Pentru că adunarea generală este organul suprem de decizie, pe lângă problemele arătate mai sus, ea va putea decide asupra oricărei alte chestiuni dacă legea nu-i intezice expres acest lucru, iar hotărârea este valabilă, în condițiile art.187 din Legea nr.31/1990.

Așadar, adunarea asociaților se pronunță în mod normal asupra bilanțului anual, a dividendelor, a numirii administratorilor și cenzorilor, a bugetului de venituri și cheltuieli, a programului de activitate al societății într-o etapă viitoare.

Totodată, se aprobă structura organizatorică a societăți, respectiv numărul de posturi și nivelele de salarizare, hotărăște realizarea de noi investiții, aprobă contractarea de împrumuturi bancare sau acordarea de credite.

Pe de altă parte adunarea asociaților ia decizi privind însăși existența societății: mărirea sau micșorarea capitalului social, atragerea de noi asociați, înființarea de filiale, sucursale sau agenții și birouri de servicii, seci de producție și magazine în România sau pe terțe piețe, fuziunea, dizolvarea sau divizarea și lichidarea societății, prelungirea duratei de funcționare, cesiunea de părți sociale etc.

Noi atribuții au fost stabilite adunării generale prin LEGEA nr.15/1994 cu privire la amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și încorporale4. Potrivit acestei reglementări, adunarea asociaților va avea ca atribuții: evaluarea mijloacelor fixe dobândite de societatea comercială cu titlu gratuit, determinarea duratei de recuperare și a nivelului de acoperire a valorii neamortizate, alegerea unui anumit mod de amortizare, trecerea în conservare a unor mijloace fixe sau scoaterea lor din funcțiune, includerea în cheltuielile de exploatare a valori bunurilor care nu fac parte din categoria mijloacelor fixe supuse amortizării.

3.2.3 Convocarea adunării asociaților

În ce privește locul unde se țin adunările generale ale asociaților, prevederea înscrisă în art.190 alin.1 al Legii nr.31/1990 este dispozitivă în sensul că, de regulă, adunarea asociaților se va ține la sediul societății. Este posibilă stabilirea de către asociați a unui alt loc de ținere a adunării prin aplicarea dispozițiilor art.110 alin.2 al Legii nr.31/1990 care prevede expres pentru societățile pe acțiuni posibilitatea desfășurării (ținerii) adunării generale la sediul societății sau în localul ce se va indica în convocare.

Important nu este locul unde se întâlnesc asociații, ci ținerea adunării propriu-zise. Data adunării trebuie astfel fixată încât să asigure timpul necesar ajungerii convocării la cunoștința asociaților.

În mod normal, inițiativa convocării aparține administratorului. Statutul trebuie să determine condițiile în care va fi exercitat dreptul de convocare. El poate impune administratorilor sa actioneze impreuna, corectitudinea convocarii presupunand in acest caz concursul tuturor administratorilor.

Convocarea adunării poate fi inițiată și de un asociat sau un număr de asociați ce reprezintă cel puțin o pătrime din capitalul social. Convocarea adunării la cererea asociaților trebuie adresată evident administratorilor, întrucât atribuția convocării adunării este o obligație legală pentru ei.

Dar, art.190 nu prevede cum pot fi constrânși administratorii ce nu dau curs efectiv cererii de convocare. În acest caz, se consideră că se pot aplică prin anlogie prevederile art.119 alin.5 (referitoare la societatea pe actiuni), în sensul ca instanța de judecată competentă conform sediului social și sesizată de asociații ce au cerut convocarea, dacă în termen de o lună de la data când au fost somați să o convoace administratorii nu au dat curs cererii, va dispune intrunirea adunării5.

Forma și conținutul convocării sunt lasate deplin la latitudinea asociaților. Dacă nu, art.190 alin.3 al Legii nr.31/1990 prevede ca înainte cu 10 zile de data fixata pentru ședința adunării, administratorii vor înștiința pe asociați prin scrisoare recomandată despre data și locul adunării și despre ordinea de zi. Se vor arăta explicit toate problemele care vor face obiectul dezbaterii, iar în cazul modificării actelor constitutive, convocarea va cuprinde integral textul acestuia.

Problemele preciziei ordinei de zi nu trebuie privite foarte restrictiv; exista totuși posibilitatea adunării de a hotărî și asupra unor probleme ivite ulterior convocării. Astfel, revocarea administratorului și înlocuirea lui ar putea fi decise chiar dacă ordinea de zi menționa decât o deliberare asupra “gestiuni administratorului” sau “studiul situației actuale a societății și administrației sale”6.

Orice adunare convocată în mod neregulamentar poate fi anulată. Neregula vizează de obicei modalitățile și termenul de convocare; convocarea este de asemenea nulă când un asociat nu a fost convocat și nu a asistat la ședința adunării, chiar dacă o hotărâre a fost adoptată cu unanimitate asociaților prezenți.

În sfârșit, cenzorii societăților sunt obligați să convoace adunarea asociaților, când acesta nu a fost convocată de administratori.

Fiecare asociat dispune de dreptul de acces la adunare. Orice clauză din statut care ar limita accesul la adunare subordonându-l proprietății unei porțiuni determinate din părți sociale, va fi considerată ca inexistentă.

În fine, adunarea se consideră regulamentar constituită chiar și fară formalitatea convocării, când sunt prezenți toți asociații, administratorii și cenzorii (dacă aceștia există)

3.2.4 Ședința adunării asociațiilor.

Referitor la prezența asociaților la adunarea generală, în tăcerea legii, considerăm, că se vor aplica, cu anumite circumstanțe, regulile formulate în cazul societății pe acțiuni, astfel:

– asociații trebuie să participe personal la adunarea generală, dar ei pot fi reprezentați de alți asociați sau chiar de terțe persoane care au procura specială și autentică privind reprezentarea la acea adunare și nu la alta,ce cuprinde opinia asociatului absent față de problemele incluși pe ordinea de zi7;

– asociații care nu au capacitatea legală, precum și persoanele juridice – asociați, vor fi reprezentați prin reprezentanții lor legali care pot da, la rândul lor, procura altor asociați;

– procurile se vor depune în orginal la sediul societății;

– administratorii și funcționarii societății nu pot reprezenta pe asociați, decât dacă fără votul lor nu se poate obține majoritatea cerută de lege pentru deliberările adunării generale.

Mandatul nu este permanent, el este acordat de obicei pentru o singură ședință sau pentru două, când acestea au aceeași ordine de zi. Mandatul trebuie să fie global, un asociat ne putând da mandat pentru o parte a părților sociale și să voteze personal pentru cealaltă parte. Precizăm că un asociat nu poate fi reprezentat de soțul sau, atunci când societatea cu răspundere limitată nu cuprinde decât pe cei doi soți.

În ceea ce privește numirea unui președinte al adunării asociaților, practica în materie comercială a consacrat o serie de modalități de alegere; administratorii asociați pot fi numiți președinți ai adunării prin rotație, ca asociați care dețin cel mai mare număr de părți sociale de asemenea, dacă asociații dețin același număr de părți, va putea fi numit președinte asociatul mai în vârstă. Precizăm că nerespectarea acestor variante nu atrage evident nulitatea deciziilor adunării. În cazul în care asociații sunt numai persoane juridice, președintele poate fi din rândurile asociaților societății care deține cel mai mare număr de părți sociale.

Președintele nu este așadar cu puteri conferite de lege, ci cu puteri derivate din voința asociaților. El are atribuții în ceea ce privește verificarea legitimității participării la ședințe, certificarea numărului de voturi ale fiecărui asociat, regularitatea convocării adunării, a modalității de votare și în general să controleze activitatea adunării. Președintele poate propune adunării modalitățile de adoptare a deciziilor, dar nu este abilitat să decida în locul asociaților….

Președintele adunării va desemna dintre asociați doi sau mai mulți secretari. Aceștia trebuie să verifice lista de prezenta a asociaților participanți arătând capitalul pe care-l reprezintă fiecare, îndeplinirea tuturor formalităților cerute de lege și statut pentru ținerea adunării.

În afara asociaților și a reprezentanților acestora, la ședințele adunării generale mai participă administratorii și cenzorii, fără drept de vot însă.

În ceea ce privește luarea deciziilor, în societatea cu răspundere limitată adunarea hotărăște prin votul reprezentând majoritatea absoluta a asociaților și părți sociale (art,187 alin.1 din Legea nr.31/1990).

Prin excepție de la regula stabilită de art.187 alin.1 coroborat cu art.188 alin 3 din Legea nr.31/1990, hotărârile adunării asociaților se iau:

– în unanimitate- când este vorba de modificarea actelor constitutive;

– conform art.197 alin.2 prin votul asociaților reprezentând trei pătrimi din capitalul social-când este vorba de transmiterea părților sociale către terți.

Dreptul de vot nu poate fi cedat, orice clauza contrară fiind ilicită și, deci nulă.

3.2.5 Hotărârile adunării asociaților

Pentru hotărârile luate de adunarea asociaților legea nu cere expres aducerea la cunoștința a terților. Cu toate acestea, ele trebuie înregistrate la registrul comerțului, dacă se referă la acte sau fapte a căror înregistrare este prevăzută de lege (art.21 din Legea nr.26/1990).

Specifică societății cu răspundere limitată este posibilitatea admisă de lege a votului prin corespondență de către asociați (art.186 alin.2 din Legea nr.31/1990). În acest caz textul hotărârilor propuse ca și documentele necesare informării asociaților îi sunt adresate fiecăruia prin scrisoare recomandată. Asociații dispun astfel de un termen minim de zece zile, începând cu data trimiterii proiectelor de hotărâri, pentru a opta asupra votului. Procesul verbal de deliberare trebuie să menționeze că această consultare a avut loc în scris și lui îi trebuie anexat răspunsul fiecărui asociat. Considerăm că semnarea de către toți asociații a unui proces verbal conținând rezoluții care nu au fost supuse unei adunări generale, valorând drept aprobare a acestor decizii, ar reprezenta o modalitate de lucru ce ar aduce o suplețe incontestabila în funcționarea zilnică a societății.

Asociatul unic al societății cu răspundere limitată are, conform art.13 alin.1 din Legea nr.31/1990, drepturile și obligațiile ce îi revin, potrivit legii, adunării generale și poate lua orice decizie găsește de cuvință fără încălcarea statutului și al legii.

Hotararile adunării generale care s-au luat cu încălcarea prevederilor legale sau actelor constitutive vor putea fi atacate în justiție de asociații care s-au opus deciziei sau nu au fost prezenți la adunare.

După cum s-a precizat, art.190 al legii nr.31/1990 prevede că asociații pot fi convocați cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ședință adunării generale. Nerespectarea acestei dispoziții poate constitui motiv pentru atacarea în justiție a hotărârii adoptate. Este posibil ca asociatul neconvocat potrivit procedurii menționate să ia cunoștință despre comunicare prin alt mijloc cum ar fi, depildă, semnarea unui convocator. În acest caz el va putea opta între neprezentarea la ședință sau participarea la adunare, pentru ca nu poate fi constrans în nici un fel asupra deciziei ce o va lua.

O problemă referitoare la termenul de 10 zile în care se face convocarea se întâlnește și la societățile mixte, în cazul în care unul din asociați are domiciliul în străinătate; există posibilitatea ca scrisoarea recomandată să nu ajungă în termenul de 10 zile. El va putea să atace hotărârile luate de adunare atât în lipsa sa, cu condiția ca votul său – dacă ar fi existat și ar fi fost negativ – să fi împiedicat adoptarea acelei decizii8.

Președintele instanței, încuvințând cererea, poate obliga pe reclamant la o cauțiune (art.132 al.2 din Legea nr.31/1990).

Ordonanța de suspendare poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Cererea pentru anularea hotărârii adunării generale se judecă cu citarea reclamantului și a societății în camera de consiliu.

Hotararea pronuntata de instanta, ramasa definitiva prin care este anulata hotărârea adunării generale, se publică în Monitorul Oficial.

3.3. Administratorii

3.3.1 Considerații generale privind calitatea de administrator

Art.192.(1) Societatea este administrată de unul sau mai mulți administratori, asociați sau neasociați, numiți prin actul constitutiv sau de adunarea generală.

(2) Administratorii nu pot primi fară autorizarea adunării asociaților, mandatul de administrator în alte societăți concurente sau având același obiect de activitate, nici să facă același fel de comerț ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sancțiunea revocării și răspunderii pentru daune.

(3) Dispozițiile art.75, 76, 77 si 79 se aplica și societăților cu răspundere limitată.

Desemnarea. Spre deosebire de adunarea generală, “un organ fară rezonanță în raporturile cu terții, o entitate oarecum abstractă, care se manifestă în general în cercul închis al societății, în relațiile interne toată răspunderea conducerii societății apasă pe administrator “1.

În societatea cu răspundere limitată, așadar, numirea și revocarea administratorilor constituie o prerogativă a adunării generale; inițial, aceștia vor fi desemnați prin actul constitutiv. De asemenea administratorului se va face prin aprecierea, uneori chiar subiectivă a calităților personale de bun organizator, de bun comerciant. Alteori, desemnarea administratorului se face după o apreciere obiectivă care poate rezultă ca urmare a unui concurs de aptitudini manageriale. Dacă administratorul nu corespunde exigențelor asociaților, acestia îl pot revocă fără nici o explicație.

Chiar dacă prin actele constitutive se fixează anumite coordonate privind rata mandatului, puterile administratorilor, modul lor de lucru, acestea pot fi ulterior modificate prin hotărâre a adunării asociaților.

Dacă ei au fost desemnați ulterior începerii activității, adunarea general îi va alege, cu votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și părților sociale2.

Capacitatea, onorabilitatea. Funcția de administrator poate fi exercitată de o persoană fizică, ce are capacitatea de exercițiu deplină și este sau nu asociat al societății sau de către o persoană juridică. În această ultimă situație considerăm că trebuie aplicate prevederile art.136 din Lege referitoare la societatea pe acțiuni. Între societate și persoana juridică se va încheia un contract de administrare care va cuprinde obligația acesteia din urmă de a-și desemna un reprezentant permenent persoană fizică. Persoana juridică va răspunde solidar cu reprezentantul său în aceleași condiții prevăzute de lege pentru administratorul persoana fizică.

Libertatea de alegere a administratorului este înlesnita de absența oricărei dispoziții privind limita de vârstă ori a vreunei din limitări a numarului de mandate pe care aceeași persoană le poate deține. Aceste libertăți pot fi însă restrânse prin dispoziții statutare specifice care ar pretinde de exemplu că administratorul să fie titular al unei anumite diplome sau el să fi atins o limită de vârstă.

Administratorul trebuie să aibă deplină capacitate civilă, deci majorul aflat sub tutelă nu poate deține o asemenea funcție nici o forma de societate comercială. Pentru persoanele căsătorite fiecare dintre soți poate să fie administrator; cei doi soți pot fi dealtfel administratori ai aceleiași societăți ai căror singuri asociați sunt.

În cazul în care administratorul este asociat, între societatea cu răspundere limitată și acesta intervine un raport juridic de muncă, raport supus reglementărilor din dreptul muncii.

În fine, în ceea ce privește cetățenia administratorilor, legea nu impune nici o restricție în cazul societății cu răspundere limitată. Străinii beneficiază în România de regimul național, bucurându-se de toate drepturile civile ale cetățenilor români, mai puțin drepturile politice; rezultă că ei pot fi administratori în societățile cu răspundere limitată de naționalitate română atâta timp cât actele constitutive nu intezic acest lucru. La restricțiile prevazute la art.6 din Legea nr. 31/1990 cu privire la dobândirea calității de administrator și care au în vedere onorabilitatea acestora se mai adaugă o alta, și anume cea prevăzută la art.192 al. 2 din aceeași lege și care își are originea în obligația de nonconcurență. Astfel, administratorii unei societăți comerciale nu pot primi, fără autorizarea adunării asociaților, mandatul de administrator în alte societăți concurente sau având același obiect de activitate, nici să facă același fel de comerț ori altul concurent, pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sancțiunea revocării și răspunderii pentru daune.

În practică un angajat poate fi administrator, cu excepția calității de administrator unic al societății deoarece, în acest caz, în calitate de salariat cu contract de muncă, el ar fi subordonat lui însuși3.

Publicitatea. Exercitarea funcției de administrator nu poate fi realizată totuși, mai înainte de efectuarea publicității impuse de lege în beneficiul terților. Procedural, publicitatea numelui administratorului ales de adunarea generală se va realiza prin înscrierea în Registrul Comerțului a actului adițional bazat pe procesul verbal al adunării ce a hotărât asupra alegerii dacă el nu a fost desemnat în actul constitutiv. Realizarea publicității presupune, în afara înscrierii numelui persoanei ce va fi administrator, și depunerea semnăturii acestei persoane la Registrul Comerțului. Dacă administratorul este numit prin actul constitutiv, el trebuie să depună semnatura în termen de 15 zile de la data înmatriculării societății comerciale (art.45 al.1 din Legea nr.31/1990). Menționam că nu toți administratorii societății sunt obligați să depună semnăturile, ci numai cei care au fost împuterniciți să reprezinte societatea.

Cât priveste depunerea specimenului de semnătură, ea se realizează în una din modalitățile prevăzute de lege; administratorul desemnat ca reprezentant al societății va semna în registrul comerțului, în prezența judecătorului delegat sau conducătorului oficiului registrului comerțului ori a înlocuitorului acestuia care va certifica semnătura; în absența reprezentantului în cauză, semnatura în registru poate fi înlocuită prin prezentarea acesteia, legalizată de notarul public.

Durata mandatului administratorilor va fi stabilită de asociații majoritari la desemnarea acestora. Legea nr.31/1990 nu prevede perioada pentru care sunt numiți administratorii în cazul societății cu răspundere limitată, asociații având drept la libera opțiune.

La expirarea duratei mandatului, administratorii pot fi realeși, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel.

Posibilitatea de a face să dureze o perioadă cât mai îndelungată sarcina de administrator poate prezentă un avantaj major: într-o intreprindere de dimensiuni mici sau mijlocii, asociații fondatori au interes maxim în a menține nealterată organizarea inițiala a societăți, pentru garantarea unei continuități durabile în gestiune și controlul întreprinderi.

Garanția. Administratorul este obligat să depună o garanție pentru buna sa gestiune și în scopul, eventul, de a despăgubi societatea pentru pagubele provocate de activitatea sa. Cuantumul garanției se stabilește la limita minimă, baza de calcul fiind valoarea unei părți sociale sau orice alt criteriu. Garanția se depune în modul stabilit prin actul constitutiv sau hotararea adunării generale a asociaților și se restituie administratorului la termenul fixat de adunarea generală sau actul constitutiv de regulă după ce îl descarcă de gestiunea efectuată. Restituirea garanției nu exclude răspunderea administratorului pentru eventualele pagube cauzate societății și descoperite după încetarea mandatului său. Această acțiune în răspundere se hotărăște de adunarea generală care desemnează și persoana însărcinată să o execute.

Remunerarea. În general, funcțiile sunt remunerate și decizia de remunerare este luată fie prin actul în virtutea căruia administratorul a fost numit,fie printr-o decizie ulterioară luată de asociați în forma obișnuită.

Atunci când remunerația administratului este stabilită prin decizie colectivă, el nu va participa la votul relativ la această problemă care are în vedere însăși persoana lui.

Administratorul poate să ceară în justiție că remunerația să fie fixată ori majorată, atunci când asociații refuză în mod sistematic să soluțineze problema, pentru ca în materie comercială mandatul nu este gratuit, iar plata sa trebuie să fie, de regulă, proporționala cu diligența depusă.

Renumerația acordată administratorului poate fi mai întâi constituită dintr-un salariu fix. Acest sistem, care are avantajul simplității calculului, impune totuși a se proceda în mod regulat la readaptări, ceea ce se dovedește dificil în cadrul repartizărilor de capital. Pe de altă parte, administratorul nu va fi deloc motivat de evoluția afacerilor societăților. Recurgerea la un salariu proporțional este mai frecventă. Poate fi vorba de o remunerație fie total, fie parțial proporționala cu beneficiile realizate sau cu cifra de afaceri.

Natura juridică a raporturilor dintre societate și administrator. În concepția Legii nr.31/1990, raporturile dintre administratori și societatea comercială sunt raporturi de mandat. Mandatul încredințat poate avea un temei diferit. Cel mai adesea el se grefează pe calitatea de asociat a administratorului. Excepțional mandatul poate avea ca suport contractul de muncă, în cazul în care administratorul este o persoana care nu are calitatea de asociat. Cat priveste conținutul mandatului, el este în primul rând contractual (obligațiile administratorului rezultă din împuternicirile date de asociați și concretizați în actele constitutive ori în hotărârile adunării generale). Conținutul mandatului dat administratorului nu este încă exclusiv contractual. Interesul de ordine publică al reglementării juridice a societății comerciale impune ca unele obligații să fie reglementate de lege. Acest lucru rezultă din chiar art.72 din lege, care dispune ca obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate, pe lângă dispozițiile referitoare la mandat și de dispoziții speciale prevazute de legea societăților comerciale.

Aceasta dublă natură – contractual și legală – a obligațiilor și răspunderii definește funcția de administrator al societății comerciale și, în același timp, o deosebește de alte funcții juridice.

Puterea de reprezentare există numai dacă ea a fost conferită administratorului.

Încetarea funcției de administrator. În prezența încetării funcției de administrator, legea distinge revocarea acestora și renunțarea la atribuțiile încredințat, decesul sau intervenirea incapacității administratorului.

Potrivit art.189 alin.1 lit.b din Lege nr.31/1990, adunarea generala a asociatilor “desemneaza pe administratori și cenzori, îi revocă și le da descărcare de activitatea lor”.

Administratorii aleși de adunarea generală vor putea fi revocați prin votul reprezentând majoritatea absolută a capitalului social numai dacă administratorii au fost desemnați ulterior constituirii prin hotărârea adunării asociaților. Atunci când au fost desemnați prin actul constitutiv, revocarea se face cu votul unanimității asociaților. Revocarea poate interveni în orice moment și independent de culpa administratorului.

Legea nr.31/1990 nu prevede nici o dispoziție specială referitoare la demisia administratorului. El poate renunța liber la funcția sa de mandatar, conform regimului juridic al mandatului de drept comun. În practică în interesul societății, actul constitutiv ar trebui să stabilească în mod obișnuit modalitățile de demisie, precizând de exemplu un termen de preaviz. O notificare a demisiei ar trebui să fie adresata celorlalți administratori, în cazul pluralității de administratori sau asociaților în cazul administratorului unic. Această notificare are ca scop de a permite asociaților să procedeze la înlocuirea administratorului în cel mai scurt termen. Practicarea demisiilor în alb, care constă în a cere administratorului să semneze în momentul numirii sale o scrisoare de demisie a proliferat în cazul societăților comerciale și nu numai.

Jurisprudența a reținut drept cauza juste de revocare a administratorilor acele fapte care împiedică, chiar și temporar, buna funcționare a societății: încălcarea obligațiilor, derivând din lege și contractul de societate, concurentă neloială, impedimente fizice și psihice, incompetența, folosirea abuzivă a bunurilor și banilor societății, dar nu și motive legate de opiniile politico-religioase ori sindicale ale subiectului.

Avertismentul administratorului în cauză nu este necesar cand el este revocat; în condiționarea revocării de acordul persoanei în cauză ar conferi administratorului inamovabilitatea, mai ales ținând cont de situația întâlnită frecvent în practică potrivit căreia adunarea generală, odată cu numirea administratorilor stipulează în hotarare și perioada pentru care acesția au fost aleși.

Dacă înlocuirea administratorilor comportă și schimbări în privința capacității de reprezentare legală a societății, va fi necesară comunicarea, la oficiul registrului comerțului, a modificării, a schimbărilor în ce priveste pe cel sau cei în drept să reprezinte societatea.

3.3.2 Exercitarea funcție de administrator

Modul de lucru al administratorului. În cazul societății cu răspundere limitată, Legea nr.31/1990 nu stabileste organe speciale de administrare precum cele de la societățile de capital. Legea nr.31/1990 cuprinde anumite dispoziții referitoare la modul de lucru al administratorilor. De regulă actul constitutiv cuprinde clauze referitoare la activitatea în comun a administratorilor dar există posibilitatea ca aceste clauze să lipsească. Deciziile privind diferitele acte juridice ce urmează să fie încheiate se iau în unanimitate, iar în caz de neînțelegeri, vor decide asociații ce reprezintă capitalul social majoritar.

Când în actele constitutive nu s-a prevăzut în mod expres modul de lucru în comun al administratorilor, ei vor putea acționa în numele societății și individual, în ceea ce privește activitățile de comerț obișnuite. Evident, pentru operațiunile de importanță capitală pentru viața societății, vor decide împreună toți administratorii, iar dacă se ivesc divergențe între aceștia, vor decide asociații majoritari ai societății cu răspundere limitată.

Art.192 din lege prevede ca societatea cu răspundere limitată poate fi administrata de unul sau mai mulți administratori. Când este administrată de un administrator unic, acesta concentrează puterea de decizie asupra diferitelor operațiuni ce trebuie încheiate pentru gestiunea societății.

Alegerea unui administrator unic permite societății o gestiune mai suplă, cu minore formalități, întrucât nu sunt necesare reuniuni ale administratorilor pentru hotărârea diferitelor operațiuni necesare pentru gestiune, ci este îndeajuns îndeplinirea materială a operațiunilor de către administratorul unic fără nici o deliberare.

Obligațiile administratorului. Incontestabil obligațiile ce îi revin mandatarilor potrivit Codului Civil nu se confundă în nici un caz cu atribuțiile specifice ce revin administratorilor unei societăți cu răspundere limitată. Dintre obligațiile care privesc constituirea societății consemnam obligația de a îndeplini formalitățile necesare constituirii societății, de a depune specimene de semnături la registrul comerțului, în cazul în care au fost desemnați reprezentanți ai societății, precum și obligația de a prelua de la asociați și de a păstra documentele și corespondența privind constituirea societății.

Principala obligație a administratorului este aceea de a administra. Potrivit art.70 ali.1, ei au dreptul și obligația de a face toate operațiile ce se impun pentru aducerea la îndeplinire a obiectului societății. În acest scop, administratorii execută acte generale și speciale de administrare, cât și acte de dispoziție necesare bunei gestionări a afacerilor societății. În conformitate cu art.70 alin.2, au obligația să participe la toate adunările generale.

Administratorii au obligația de a urmării efectuarea de către asociați a vărsămintelor datorate.

Articolul 193(1) Societatea trebuie să țină, prin grija administratorilor, un registru al asociaților, în care se vor înscrie, dupa caz, numele și prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul fiecărui asociat, partea acestuia din capitalul social, transferul părților sociale sau orice altă notificare privitoare la acestea.

(2) Administratorii răspund personal și solidar pentru orice daună pricinuită prin nerespectarea prevederilor de la alin. (1).

(3) Registrul poate fi cercetat de asociați și creditori.

Pe lângă registrele obligatorii pentru orice comerciant, societatea cu răspundere limitată trebuie să țină, prin grija administratorilor și un registru al asociaților, registru ce îndeplinește aceeași funcție ca registrul acționarilor în societatea pe acțiuni, cu acțiuni nominative.

Nerespectarea dispozițiilor privind ținerea acestui registru atrage răspunderea personală și solidară a administratorilor pentru eventualele daune provocate.

S-a considerat, întemeiat, că, datorită existenței și activității anumitor organe, apare ca obligatorie ținerea și a altor registre:

registrul pentru ședințele și procesele –verbale ale adunării generale;

registrul pentru ședințele și deliberarile administratorilor (dacă sunt mai mulți);

registrul deliberărilor și constatărilor făcute de cenzori-în cazul în care au fost numiți.

Potrivit art.196 administratorii au obligația de a întocmi bilanțul societății și contul de profit și pierdere, de a asigura repartizarea beneficiilor și plata dividendelor în condițiile legii. În calitate de organe de execuție, administratorii au obligația de a aduce la îndeplinire hotărârile adunării asociaților și de a îndeplinii toate îndatoririle prevăzute în actul constitutiv sau care sunt prevăzute de lege. Administratorii mai au o obligație generală de abținere (generata de normele deontologice referitoare la administratori) de la anumite acțiuni de natură să creeze suspiciune împotriva lor sau să lezeze interesele societății comerciale pe care o gestionează sau ale asociaților din acea entitate colectivă.

Puterile administratorului. În raporturile cu terții administratorul este investit cu toate puterile care îi permit să acționeze în numele societății în orice împrejurare, cu excepția puterilor pe care legea le rezervă expres adunării asociaților. Această putere generală, este întărita de mențiunea legala – care distinge societatea cu răspundere limitată de societățile în nume colectiv sau în comandită simplă – după care societatea este angajată chiar dacă actele încheiate de administrator nu intră în obiectul social (art.55 al.1 din Legea 31/1990).

Excepție fac evident actele (contractele) pentru care este necesară o autorizație prealabilă a adunării generale, cum ar fi vânzarea de imobile sociale sau de fond de comerț, constituirea de bunuri sociale sau aportul la o societate a unei părți a bunurilor sociale. Limitarea puterilor poate rezulta și din cererea unei autorizații pentru operații ce angajează societatea dincolo de o sumă fixată prin actul constitutiv.

De asemenea, administratorii nu pot contracta, fără autorizarea adunarii generale ori a asociatului unic imprumuturi în contul societății, să constituie ipoteci asupra imobilelor sociale, să amaneteze fondul de comerț etc.4

Reprezentarea. O caracteristică esențiala a puterilor administratorilor consta în administrarea care le-a fost conferită de către asociații societății comerciale cu răspundere limitată. Fiecare administrator are dreptul de a reprezenta societatea în raportul cu terții, afară de stipulație contrară prevăzută în actul constitutiv.

O atribuție specială ce decurge din calitatea de reprezentant a administratorului este aceea de a sta în instanță ca reclamant, sau pârât în numele societății5.

Administratorul care are dreptul de a reprezenta societatea nu poate transmite acest drept altei persoanei decât dacă aceasta facultate I-a fost acordată în mod expres. În cazul încălcării acestei prevederi societatea poate pretinde de la cel substituit beneficiile realizate din operațiune. Administratorul răspunde solidar cu persoana care l-a substituit pentru prejudiciile cauzate societății.

3.3.3 Răspunderea administratorilor

În ceea ce privește răspunderea administratorilor, prevederile exprese ale Legii nr.31/1990 pentru societatea cu răspundere limitată se rezumă la a preciza doar răspunderea civilă pentru daune. Totodată, se instituie prin art.73 alin.1 solidaritatea pasivă între administratori, când sunt mai mulți. Se considera ca în sarcina administratorilor se poate reține și o răspundere penală, dacă fapta comisă constituie infracțiune, ca și o răspundere materială în sensul Codului Muncii (dacă este vorba despre un administrator – angajat în societate cu contract de muncă)6.

Administratorii societății cu răspundere limitată vor răspunde pentru activitatea desfășurată, cu prioritate față de răspunderea lor ca asociăți, atunci când dețin și această calitate. Administratorii răspund pentru nerespectarea obligațiilor izvorâte din contractul de mandat. Acesta este o răspundere civilă contractuală. Administratorii răspund și pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute în sarcina lor de legea societăților comerciale. Întrucât nerespectarea unei obligații, legale poate fi o faptă ilicită civilă sau o infracțiune, răspunderea administratorului va fi, dupa caz, o răspundere civilă delictuală sau răspundere penală.

Răspunderea contractuală a administratorilor este reglementată de Codul Civil (art.1533 – 1551) și de legea societăților comerciale.

Administratorii răspund față de societate pentru nerespectarea obligațiilor care le-au revenit în baza contractului încredințat. Administratorul își asumă și o răspundere indirectă pentru faptele salariaților ce au cauzat prejudicii societății, dar cu condiția ca faptele păgubitoare să fi fost posibile datorită lipsei de supraveghere a administratorilor. În această situație, societatea se va putea îndrepta împotriva administratorului, care avea obligația de supraveghere și numai dacă prejudiciul nu a putut fi recuperat de la persoana care la cauzat.

În cazul în care sunt mai mulți administratori care lucrează împreună, răspunderea pentru actele săvârșite sau pentru omisiuni nu se întinde și la administratorii care au acut să constate în registrul care consemnează deciziile, împotriva lor și au înștiințat despre acesta în scris pe cenzori. Acțiunea în răspundere va aparține adunării și în cazul când societate se află în lichidare, cu excluderea de la deliberări al administratorilor în cauză. Inițiativa o va avea în acest sens adunarea asociaților care exprimă voința societății.

În cazul societății cu răspundere limitată declarată în faliment care este lipsită de dreptul de a administra și dispune de bunurile proprii, acțiunea în justiție contra administratorului ce a prejudiciat patrimoniul social aparține judecătorului sindic7.

3.4 Controlul gestiunii societății

3.4.1 Considerații generale

Buna funcționare a unei societăți comerciale implică necesitatea asigurării unui control asupra actelor și operațiunilor administratorilor.

Acest control de gestiune se realizează conform legii române, pe două trepte: de către fiecare asociat în parte; de cenzori. Controlul de gestiune de către un organ specializat – cenzori – se î societățile comerciale pe acțiuni, în comandita pe acțiuni și cu răspundere limitată. Chiar în societatea cu răspundere limitată cu un număr mai mic de membrii (sub 15 membrii) actul constitutiv poate prevedea alegerea unuia sau mai multor cenzori.

Privită sub aspectul misiunii de control pe care îl exercită asupra conturilor și gestiunilor societăților cu răspundere limitată, prezența cenzorilor trebuie considerată ca o garanție a bunei funcționări și nu ca o supraveghere constrângătoare a acțiunii administrației. Controlul și certificarea conturilor sociale formează esențialul activității cenzorilor, iar intervenția lor în prevenirea dificultăților care ar putea apărea nu este de neglijat.

Cenzorii

Art.194.(1) Actul constitutiv poate prevedea alegerea unuia sau mai multor cenzori de către adunarea asociaților.

(2) Dacă numărul asociaților trece de 15, numirea cenzorilor este obligatorie.

(3) Dispozițiile prevăzute pentru cenzorii societății pe acțiuni se aplică și cenzorilor din societățile cu răspundere limitată.

(4) În lipsă de cenzori, fiecare dintre asociații care nu este administrator al societății va exercita dreptul de control pe care asociații îl au în societățile în nume colectiv.

Numirea. Prezența cenzorilor ca organ specializat de control al gestiunii este prevăzută de art.194 alin.2 al Legii nr.31/1990. În statutul societății se poate stipula alegerea unuia sau mai multor cenzori.

Dacă numărul asociaților trece de 15 numirea cenzorilor este obligatorie.

Cenzorii se numesc prin actul constitutiv sau ulterior prin hotararea adunării generale. Ei pot fi realeși sau revocați doar de adunarea generală. Pentru revocare se cere un qvorum de vot necesar pentru “adunările extraordinare”. În toate cazurile în care cenzorii sunt numiți prin actul constitutiv trebuie să se prevadă numărul, numele, prenumele și cetățenia cenzorilor. La societatea cu răspundere limitată există o serie de reguli de numire a cenzorilor, asrfel, numărul cenzorilor va fi totdeauna impar. Latura economică a controlului exercițiului social este dominantă, având în vedere ca obiectul activității îl constituie operațiunile comerciale, iar drepturile asociaților și ale societății au în mare măsură conținut patrimonial. Aceasta explică că legea impune unele condiții de pregătire profesională de specialitate.

Majoritatea cenzorilor trebuie să fie cetateni romani. Când este un singur cenzor, acesta trebuie să fie contabil autorizat, sau expert contabil. Cenzorii societății cu răspundere limitată trebuie să depună o garanție. Cuantumul valoric al garanției se determină conform art.154 alin.7 din Legea nr.31/1990, adică a treia parte din garanția cerută pentru administratori. Această garanție trebuie depusă înainte de preluarea funcției. În plus, legea nu cuprinde nici o referire la modul cum se confirmă depunerea garanției de către cenzori, fiind totuși exclusă, constatatea făcută de administratori8.

În societatea cu răspundere limitată in care statul deține cel puțin 20% din capital, unul din cenzori va fi numit de către Ministerul Finanțelor.

Atribuțiile cenzorilor se referă la supravegherea gestiunii sociale, la verificarea registrelor, a bilanțului și contului de profit și pierderi și la verificarea patrimoniului.

Cenzorii sunt obligați:

să facă, în fiecare lună, pe neașteptate, inspecții casei și să verifice existența titlurilor sau valorilor ce sunt proprietatea societății sau au fost primite în gaj, cauțiune sau depozit;

să convoace adunarea ordinară sau extraordinară când nu a fost convocată de administratori;

să i-a parte la adunările ordinare sau extraordinare putând face să se insereze în ordinea de zi propunerile pe care le vor crede necesare;

să constate regula de depunere a garanție din partea administratorilor;

să vegheze ca dispozițiile legii, contractului de societate sau statului să fie îndeplinite de administratori și lichidatori.

Cenzorii trebuie să aducă la cunoștința administratorilor neregularitățile în administrație și incalcarile dispozițiilor legale și satutare pe care le constată. Cenzorii întocmesc împreună rapoartele, au obligația de a păstra secretul asupra datelor referitoare la operațiile societății de care au luat cunoștință în timpul exercitării mandatului.

Cenzorul care se opune unei hotărâri, are dreptul de a cere menționarea opoziției în proces verbal, dar aceasta nu-l va exonera de răspundere, cum se întâmplă în cazul administratorilor9.

Pentru îndeplinirea misiuni lor, cenzorii trebuie să beneficieze de informatii complete și reale despre situația societății.

Cenzorii au dreptul de a obține în fiecare lună la administratori o situație privind operațiunile comerciale, precum și de a participa la adunările administratorilor fără a avea drept de vot.

Răspunderea. Răspunderea cenzorilor pentru îndeplinirea atribuțiilor lor este guvernată de regulile mandatului și ale legii societăților comerciale. Ei vor răspunde solidar pentru daunele pricinuite societății datorită incompetenței de care au dat dovadă.

Un criteriu practic în acest caz al evaluării răspunderii cenzorilor ar fi acela al avantajelor persoanle rezultate din afacerile societății, în afara remunerație primite10.

CAPITOLUL IV

PARTICULARITĂȚILE SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ

CU ASOCIAT UNIC

Un avantaj incontestabil al societății cu răspundere limitată constă în posibilitatea constituirii de tipuri societare cu asociat unic (unic personale). Practic, aceasta este singura societate comercială care permite constituirea unui asemenea subiect de drept prin voința unei singure persoane. Potrivit art.13 din Legea nr. 31/1990, societatea cu răspundere limitată se poate constitui prin aportul unui singur asociat (spre deosebire de societatea cu răspundere limitată de tip clasic, constituita din doi sau mai mulți asociați) care va fi deținătorul tuturor părților sociale, în calitate de asociat unic. În acest caz, se încheie un singur act constitutiv-statutul.

Noțiunea de “asociat” este oarecum improprie; persoana fizică sau juridică care constituie o societate cu răspundere limitată unipersonală va încheia un act unilateral de constituire a societății comerciale, în locul contractului de societate care presupune existența a cel puțin două părți. În Franța societatea cu răspundere limitată cu asociat unic poartă denumirea de “întreprindere unipersonală cu răspundere limitată" .

În dreptul comercial al altor state europene, legea prevede expres că răspunderea unicului asociat devine nelimitată și în consecință este extinsă asupra întregului său patrimoniu, atunci când se verifică una din următoarele ipoteze:

asociatul este o persoană juridică (de exemplu o altă societate de capitaluri);

asociatul, chiar persoana fizică, este asociat unic într-o altă societate de capitaluri;

nu a fost vărsat integral, din momentul constituirii societății cu unic asociat, capitalul subscris în numerar;

în cazul majorării de capital nu a fost vărsat integral capitalul, din momentul subscrierii;

în termen de trei luni de când societatea are asociat unic nu au fost efectuate vărsăminte încă datorate în baza capitalului subscris;

nu au fost depuse la registrul comerțului datele privind pe asociatul unic.

Societatea cu răspundere limitată cu asociat unic este o societate comercială, dobândind calitatea de comerciant prin constituirea sa în condițiile legii. Obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociatul unic răspunde numai în limita aportului său.

Societatea cu răspundere limitată cu asociat unic este considerată, din punct de vedere al naturii juridice, o variantă a societății cu răspundere limitată comune. Ea are aceleași caracteristici – comercialitate, autonomie și calitate de subiect de drept de naționalitate română – și se supune acelorași reglementări ale Legii nr. 31/1990 ca și celelalte forme de societate comercială.

Calitatea de asociat unic, ce poate fi deținuta de către orice persoana fizică sau juridică se dobândește cu o singura condiție: persoana respectivă nu poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată cu asociat unic. În plus, o societate cu răspundere limitată cu asociat unic nu poate avea ca singur asociat o societate cu răspundere limitată unipersonală.

Aceste dispoziții sunt destinate evitării unei fracționări excesive sau chiar frauduloase a activității de către comerciant, putând să aibă ca efect reducerea garanției oferite creditorilor; ele trebuie interpretate restrictiv. Principiul autonomiei de voință rămâne totuși valabil pentru toate cazurile care nu sunt interzise în mod expres de lege și, în consecința:

o societate cu răspundere limitată cu asociat unic poate fi asociată în una sau mai multe societăți cu răspundere limitată pluripersonale, ori în orice alt fel de societate cu excepția altei societăți cu răspundere limitată unipersonală.

asociatul unic (persoana fizică sau persoana juridică) al societății cu răspundere limitata se poate asocia în nume personal în orice alt fel de societate cu excepția altei societăți cu răspundere limitată unipersonală.

Cu respectarea acestei condiții, orice persoană va putea constitui o astfel de societate. Naționalitatea persoanelor fizice sau juridice care constituie o societate cu răspundere limitată cu asociat unic nu prezintă relevanță, deoarece legea nu condiționează crearea de societăți comerciale cu capital integral străini de respectarea unor anumite forme de societate.

Unii autori contestă posibilitatea persoanelor juridice de a constitui societăți unipersonale, pe considerentul că aceste subiecte de drept sunt o creație a legii, o formă de organizare colectivă care ar deveni în acest mod propriul său asociat. Singurele persoane care ar putea înființa societăți de tipul celor prevăzute în art.13 din Legea nr. 31/1990 ar fi în această opinie, persoanele fizice.1

CONCLUZII

Dacă la începuturile producției capitaliste, comerciantul era o persoană fizică, de cele mai multe ori, pe măsura ce comerțul s-a dezvoltat și a început sa devină un factor hotărâtor în evoluția întregii societăți omenești, societățile comerciale au căpătat un rol din ce în ce mai important, atât în producția de mărfuri cât și în circulația mărfurilor. Plecând de la această realitate, cunoașterea modului de constituire și funcționare a societăților comerciale a devenit un imperativ pentru toți cei care activează în domeniul comerțului.

Pe măsură ce societatea umană s-a dezvoltat, iar nevoile economico – sociale au crescut, oamenii au ajuns la concluzia că energiile individuale nu mai erau îndestulătoare pentru satisfacerea acestor nevoi, acțiunea unei persoane, indiferent de mărimea resurselor de muncă și financiare nu mai putea face față realizări unor activități economice de amploare. Datorită acestui motiv s-a ajuns la ideea cooperări între mai mulți întreprinzători, care cu ajutorul forțelor comune puteau să realizeze activități de acest fel.

Societatea cu răspundere limitată s-a ivit din nevoia de a satisface anumite cerințe ale activităților comerciale. Societățile de persoane (în special societatea în nume colectiv) asigurau condiții pentru folosirea capitalurilor mici, iar societățile de capitaluri (mai cu seamă societățile pe acțiuni) erau adecvate utilizări capitalurilor mari destinate unor afaceri de mare anvergură. Era nevoie de o formă de societate care să fie adaptată exigențelor fructificării capitalurilor mijlocii. Acest lucru s-a realizat prin formarea Societății cu răspundere limitată ca formă mixtă, care împrumută anumite caractere atât de la societățile de persoane cât și de la societățile de capitaluri.

Ca și în cazul societății în nume colectiv, societatea cu răspundere limitată se bazează pe încrederea asociaților. Datorită acestui fapt, numărul asociaților este limitat. Ca și în cazul societății pe acțiuni, în societatea cu răspundere limitată asociații răspund pentru obligațiile sociale în limita aporturilor lor.

Datorită avantajelor pe care le oferă, societatea cu răspundere limitată are o mare răspândire în activitatea comercială.

SCRISOARE DE CONVOCARE A ADUNĂRII ASOCIAȚILOR

Societatea cu răspundere limitată……………………………………. cu sediul în ……………………………capital social de ………………………….lei

Aviz de convocare a adunării:

Domnul ……………………………………..în calitate de asociat (administrator, cenzor) domiciliat în ……………………..strada……………….. nr…………e invitat să participe la adunarea asociațiilor care se va ține în ……………………………..str. …………………….nr. ……..la sediul societății, în ziua………………la ora………….pentru deliberări asupra ordinii de zii precizate mai jos.

(Se precizează toate problemele prevăzute în ordinea de zi).

Locul și data…………………….

Semnătura administratorului

(ori a persoanei care face convocarea)

……………………………………………..

DECLARAȚIE

Societatea cu răspundere limitată………………………………………

Prin prezenta deleg pe domnul…………………………………………… …………..născut în ………………………………..domiciliat în………………… ………………………în calitate sa de asociat, să mă reprezinte cu toate efectele prevăzute de lege in adunarea asociaților convocată pentru ziua ……………………….conferindu-i puterile necesare.

Declar că voi considera legale și valide operațiunile sale.

Semnătura reprezentantului

………………………………

Proces – verbal al adunării asociaților

Astăzi ………………………..…….ora……………..la sediul social s-a reunit adunarea asociaților, cu respectarea condițiilor de convocare (prin scrisoare recomandată) în data de …………….pentru a dezbate și delibera asupra următoarelor:

ORDINE DE ZI

1 ……………………………………………………………………………..

2 ……………………………………………………………………………..

3 ……………………………………………………………………………..

Sunt prezentați domnii ………………………reprezentând…………..% din capitalul social, precum și administratorii (cenzorii) societății, domnii…… ………………………………………………………………………………………..

Adunarea desemnează ca Președinte pe domnul…………………….. și secretar pe domnul ………………………………………………………..

Președintele, constând că sunt întrunite condițiile legale în privința majorității necesare pentru o adunare validă deschidă ședința.

Asociatul ……………………………………….cere cuvântul pentru a preciza ca ………………………………………………….

Asupra celui de-al doilea punct de pe ordinea de zi nu s-a întrunit majoritatea necesară pentru aprobarea deciziei.

Problemele de la punctul 1 și 2 au fost aprobate cu o majoritate de ………….% din capitalul social și numărul de asociați.

Deoarece s-a deliberat asupra tuturor problemelor, Președintele dizolvă adunarea la ora ………..și dispune redactarea, citirea și aprobarea prezentului proces verbal.

Locul și data …………………….

Președinte, Secretar,

……………………….. …………………….

Proces verbal al adunării asociaților

privind înlocuirea administratorului societății

La ora ………………în ziua………………………….s-a reunit la sediul social adunarea generală a asociaților pentru a analiza și deliberarea asupra:

ORDINEA DE ZI

Demisia administratorului unic și o nouă numire în funcție.

Și-a asumat prezidarea ședinței în conformitate cu statutul administratorului unic d-nul……………………………………………………….. și a fost numit secretar d-nul ………………………………………………………

Președintele, constatând că adunarea este legal constituită în privința întrunirii majorității asociaților și capitalului social, declară ședința deschisă.

Asupra primului argument al ordinii de zi, Președintele informează că din motive personale se vede constrâns să-și propună demisia din funcția de administrator unic și invita adunarea să procedeze la o nouă numire.

Adunarea după ce a mulțumit d-lui…………………………………… pentru activitatea depusa în cadrul societății, decide cu unanimitate de voturi să-l numească Administrator unic, până la apariția unor cauze de revocare ori demisie și cu puterile prevăzute de lege și statutul social pe dl. ……………………………………născut la ………………………în…………….. ,domiciliat în …………………….str………………………..

Fiind îndeplinită ordinea de zi, Președintele declară închisă ședința la ora…………….,dispune redactarea, citirea și aprobarea în unanimitate a procesului verbal.

Președinte, Secretar,

……………………. …………………..

Act de fuziune

(proces-verbal)

Subsemnatul ……………………………….., născut la………………… în calitate de administrator unic al societății…………………………………….. cu sediul în ……………………………, strada …………………………………… înscrisă la registrul comerțului …………………………….cod fiscal ………….. am întocmit următoarea

ORDIN DE ZI

A fost propusă fuziunea prin încorporare a societății …………………. cu sediul …………………………, capital social ………………………, înscrisă la Registrul comerțului …………………………., cod fiscal …………………… pe baza prezentării situației patrimoniale a celor doua societăți interesate de fuziune, a condițiilor și modalității de fuziune.

Inițiind discuția asupra ordinii de zi, președintele a expus motivele care fac oportuna fuziunea prin incorporare a societății ………………………. în societatea ……………………………, pe baza necesității unificării intereselor economice și financiare a celor doua societăți, cu efect de la ……………………………………….

Președintele da citire situației patrimoniale a celor doua societăți precizând că societatea absorbanta ………………………….este titulară a întregului capital social a societății absorbite …………………și ca fuziunea nu va comporta mărirea capitalului social al societății absorbante.

Adunarea asociaților, după audierea declarațiilor președintelui, consultând și aprobând situația patrimonială a celor doua societăți după scurte dezbateri, în unanimitate,

DECIDE

fuzionarea prin încorporare a societății………………..…………….. în societatea ……………………………………….cu sediul în………………… capital social………………………….înscrisă în registrul comerțului …………. cod fiscal ……………………

este numit administrator unic ……………………………..cu puteri în ceea ce privește executarea deciziei de mai sus, cu toate clauzele, condițiile și declarațiile aferente.

Semnătura……………….

Act de cesiune a parților sociale

Subsemnatul …………………………..domiciliat ……………………… cetățean ……………………proprietar al părților sociale……………………….. în valoare de …………………..lei ale S.R.L. ………………..cu sediul în ……………………….am vândut (cesionat) părțile sociale domnului …………………………….cetățean……………………….domiciliat……………………..care a acceptat achiziționarea.

Prețul cesiunii este stabilit de comun acord la suma de …………….. lei pe care domnul …………………dobânditor o varsă domnului………………………înstrăinător (cedent) care le eliberează prin chitanța eliberatorie. Cedentul declară că părțile sociale sunt integral vărsate și garantează întreaga disponibilitate a acestora.

Cheltuielile prezentului act și datoriile fiscale sunt în sarcina exclusivă ale dobânditorului.

(Pot fi adăugate clauze particulare care să reglementeze răspunderea în caz de neexecutare).

Locul și data…………………

(Semnătura cedentului și cesionarului autentificate)

…………………………………………………………..

Înscrierea cesiunii în registrul asociaților

Astăzi ……………………………………..

La cererea domnului …………………………născut………………….. domiciliat…………………………….cetățean ………………………..prin prezentarea actului de cesiune ………………………..înregistrat ……………. nr……………deținătorul al unui nr. de ……………………părți sociale, in valoare de ………………lei, ale SRL ………………………………….. acordate domnului …………………….., au fost transferate domnului ………………………….născut…………………..domiciliat…………………… cetățean ……………………….

Transferul are efecte pentru societate din ziua înscrierii acestuia în registrul asociaților.

Semnătura administratorului ………………………………….

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

E. Antonescu, Codul comercial adoptat, 6 vol., ed.2,București, 1925-1932

Emile Buttet, L’E.U.R.L enterprise unipersonnelle a responsabilite limitee, Paris, 1986

O.Căpățână, Societatile comerciale, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1994.

O.Căpățână, Caracteristici generale ale societăților comerciale, în Drept nr. 9-12/1990

O.Căpățână, Societățile comerciale. Principalele reglementări în actualul stat de drept, Mesagerul economic, nr.29-30/1992

St. D. Cârpenaru, Formalitățile legale de constituire a societăților comerciale și consecințele respectării lor, în Revista de drept comercial nr.4/1992

I. Cernaianu, Modificarea documentelor constitutive ale societăților comerciale cu răspundere limitată, R.Dr.C. nr.3/1992

D. Ciobanu, Societățile comerciale cu asociat unic, în Dreptul nr.9/1993

D. Ciobanu, Competența cu privire la numirea și demiterea administratorilor într-o societate cu răspundere limitată, Dreptul nr. 3/1994.

G. Comanița, Discuții cu privire la posibilitatea existenței abuzului de drept în hotărârile adunărilor generale la societățile cu răspundere limitată, în Dreptul nr.5/1997.

D.M.Crăciunescu, Daca este obligatorie includerea în denumirea firmei societății cu răspundere limitată a obiectului de activitate, Dreptul nr. 7/1993

I.L. Georgescu, Societățile cu răspundere limitată, București, 1927.

C.Lefter, Societățile cu răspundere limitată în dreptul comparat, Editura didactica și pedagogică, 1993.

A.I. MAM, Discuții în legătura societățile comerciale cu răspundere limitată: condițiile și procedura de retragere a unui asociat și modalitățile de modificare a contractului și statutului societății, Dreptul nr.3/1992.

R. Octavian, Conceptul de asociat unic al unei societăți cu răspundere limitată, Dreptul nr.2/1994

Dr. Dorian Rais

Dr. Ion Mihalcea

Elena Cismaru Drept comercial, Independența Economică 2001

Cornelia Savu

Vasile Mihoc

***Legea nr. 31/1990 Privind societățile comerciale

***O.G. 76/2001