Constituirea provinciei Dacia și importanța sa în epoca lui Traian [305595]

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ISTORIE

Constituirea provinciei Dacia și importanța sa în epoca lui Traian

Preistorie în S – E Europei

Conf.univ.dr. [anonimizat]: Pană Z. Răzvan – Liviu

Constituirea Provinciei Dacia și importanța sa în Epoca lui Traian

Cuprins:

Introducere……………………………………………………………………………………..pag.

Capitolul 1. Începutul domniei lui Traian…………………………………………..pag.

Capitolul 2. Războaiele Dacice…………………pag.

2.1. Subcapitolul 1.Primul război dacic 101-102. p.Chr. ………..pag.

2.2. Subcapitolul 2. [anonimizat] 105-106. p.Chr………………………………pag.

2.3. Capitolul 3. Importanța economică și politică a Provinciei Dacia în Epoca lui Traian……………………………………………………………………………………………….pag.

3.1. Subcapitolul 1. Împărțirea teritorială a Provinciei Dacia în Epoca lui Traian………………………………………………………………………………………………..pag.

3.2. Subcapitolul 2. Beneficiile provinciei Dacia în Epoca lui Traian………pag.

3.3. Formarea poporului român………………………………………………pag.

[anonimizat], prin cucerirea Daciei la începutul sec. II p.Chr., prin cele două războaie 101-102 p.Chr., și 105-106 p.Chr.

Am structurat lucrarea în 3 capitole importante: [anonimizat] a Provinciei Dacia în Epoca lui Traian.

[anonimizat].

Principala problemă a epocii lui Traian este lipsa aproape cu desăvârșire a informațiilor oferite de istoricii contemporani cu împăratul. Relativa sărăcie a [anonimizat], inscripții, monede și alte materiale scoase la lumină de săpăturile arheologice.

Izvorul literar contemporan cel mai important îl consituie Pliniu cel Tânăr. Pliniu a fost unul dntre ideologii și susținătorii cei mai activi ai puterii imperiale în timpul domniei lui Traian. Personalitatea, capacitățile și virtuțile lui Traian sunt transpuse pe un registru laudativ în textul lui Pliniu.

[anonimizat] s-au pierdut parțial sau total. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], toți aceștia fiind contemporani sau foarte apropiați ca timp de epoca lui Traian.

[anonimizat], colegul de consulat al lui Traian în 100 p.Chr., [anonimizat] 4 [anonimizat]-a dedicat tratatul său de tactică militară chiar lui Traian.

[anonimizat], și bineînțeles reliefurile Columnei. [anonimizat]t, să exalte în primul rând gesta personală a lui Traian.

Nu totdeauna localizarea precisă este posibilă, însă columna redă excelent mersul războiului, principalele evenimente și bătălii, cucerirea Sarmisegetusei, lichidarea rezistenței dacilor.

În capitolul dedicat începutului domniei lui Traian vor fi prezentate pregatirile facute de către Traian și administrația sa în vederea campaniei de la Dunăre împotriva regatului dac.

Sursele literare antice atribuie campaniile dacice intenția lui Traian de a spăla presupusa rușine rezultată din tratatul încheiat între Domițian și daci. Criton semnalează în termeni energici că Decebal umilise pe romani prin încheierea păcii din 89 p.Chr. și că consideră aceasta ca principal argument al războaielor cu dacii.

Administrația lui Traian a înțeles foarte rapid că nu numai extinderea, ci și menținerea Imperiului depindeau de forța de luptă și de organizarea eficace a armatei. Pliniu cel Tânăr, conștient fiind de concepțiile lui Traian în ceea ce privește armata îl consideră ”fondator și consolidator al disciplinei militare” – Conditor(em) disciplinae militaris firmator(emque).

Traian a recrutat masa legionarilor din rândurile cetășenilor romani din provincii, îndeosebi din cele occidentale și din Macedonia. A acordat o deosebită atenție trupelor auxiliare, de sprijinul cărora legiunile nu se puteau lipsi; efectivele auxiliare au fost sensibil sporite. S-au creat noi alae (detașamente de cavalerie) și cohorte auxiliare (unități tactice ușor de manevrat), care au contribuit la creșterea mobilității și capacității ofensive a forțelor militare romane. S-a constatat apariția a cel puțin 15 noi unități auxiliare, de cavalerie, infanterie și mixte. Numărul legiunilor a fost și el mărit, fiind create 2 noi legiuni, ajungând la 30. La începutul domniei, mai exact înaintea primului război dacic, pentru a umple golurile create de pierderile suferite de Domițian, pe lângă deplasarea a două legiuni de pe Rin pe Dunăre, împăratul a creat legiunea XXX Ulpia Victrix. Cea de-a doua legiune creată, probabil între cele două războaie dacice, a fost așezată în Egipt, purtând numele a II-a Traiana Fortis.

Traian nu a neglijat nici trupele de elită. A folosit din plin pretorieni în războaiele sale. De asemenea, împăratul a creat equites singulares, recrutați printre auxiliari, îndeosebi germani, având comandați de rang superior, tribuni militari. Acești călăreți constituiau garda personală a împăratului.

Așadar putem trage o primă concluzie, și putem spune că, fără a întreprinde reforme militar radicale, dar căutând să rezerve armata exclusiv pentru misiunea ei de luptă și disciplinând-o, Traian și-a asigurat un excelent instrument în vederea realizării politicii sale de expansiune..

Cel de-al doilea capitol reprezintă prezentarea desfășurării celor două conflicte daco-romane, în limita posbilităților oferite de surse. În vederea realizării acestui lucru, am cercetat cu atenție sursele antice, în special principalul izvor, anume Columna, dar și alte izvoare ce prezintă detalii despre campania împăratului roman.

Primul conflict la scară largă al domniei lui Traian l-a reprezentat cel împotriva regatului condus de Decebal. În vederea campaniei militare în Dacia, pregătirile logistice au fost foarte minuțios realizate. Tabula Traiana, atestă săparea unui calan lung de peste 3 Km pe malul drept al Dunării, în zona dificil naviganilă de la Portțile de fier, care urmărea să asigure trecerea flotelor romane pe Dunăre. Textul acestei inscripții informează că Traian a abătut Dunărea din cauza cataractelor și a asigurat astfel navigația pe fluviu. – Ob Periculvm Cataractarum Derivato Fivmine Tvtam Danvvi Navigationem Fecit.

Totodată, împăratul a adus pe linia Dunării inițial 2 legiuni, luate din provinciile germanice, anume : X Gemina și XI Claudia, la care a fost adăugată ulterior o a treia, XXX Ulpia Victrix. Forțelor auxiliare staționate la Dunăre le-au fost adăugate numeroase detașamente, vexilații, aduse de pe Rin și din Orient. Traian a utilizat în primul război dacic un efectiv superior unei concentrări de 13 legiuni. Forțele romane utilizate în război alcătuiau un efectiv uriaș pentru epoca respectivă, care se ridica la 120.000 de militari.

Reconstituirea celui de-al doilea război este mai dificilă decât cea a primului, reliefurile Columnei acordând importanță sporită marșurilor, sacrificiilor, operațiunilor genistice și îndeosebi personalității împăratului.

Al doilea război daco-roman începe ca răspuns al atacurilor lui Decebal asupra garnizoanelor romane și a luării ca prizonier a lui Cneius Pompeius Longinus, dar despre desfășurarea ostilităților vor reveni ulterior, în capitolul atribuit razboaielor daco-romane.

În cel de-al treilea capitol vom discuta despre efectele ulterioare apărute în noua provincie romană, în zona economică, dar și cea politică. Vom prezenta deciziile politice luate la Roma ce modifică geografia, istoria dar mai ales etnografia spațiului carpato-danubiano-pontic aflat în urma momentului 106 sub autoritate romană.

Colonizarea romană în Provincia Dacia, a adus cu sine limba latină, modul de viață roman provincial, formele proprii de organizre politică, militară și administrativă și nu în ultimul rând cultura și civilizația romană, după care iau naștere noi localități, ajungând la rangul de municipii.

Noua capitală a Provinciei Dacia, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.

Toate aceste schimbări se leagă de colonizarea romană și noile obiceiuri care au dus la integrarea Provinciei Dacia în civilizația și cultura romană.

Menționez că afluxul de coloniști veniți după ocuparea Daciei, împărțiți pe diverse categorii ierarhice și sociale, atrași de bogățiile solului și subsolului Daciei, au dat o nouă înfățișare Provinciei Dacia asemănătoare celor din alte provincii ale imperiului.

Din toate studiile aprofundate, originea coloniștilor erau: italicii, ilirii, tracii, grecii și nu în ultimul rând orientalii.

Din documentația existentă, am înțeles că autohtonii și nou-veniții, civili, militari,

veterani, oameni de diverse categorii sociale și având deferite profesii, foloseau latina ca singură limbă de comunicare și înțelegere, care va plămădi baza constituirii proporului român.

După 106, întreg teritoriul noii provincii a devenit „ager publicus” (proprietate a statului) supus legilor romane. Fiind proprietate publică, unitățile militare romane au obținut așa numitele teritorii de hrănire. Adică spații mai largi sau mai puțin largi de pe urma cărora trebuiau să-și obțină necesarul de alimente, lemn de construcții și de foc, animale, nutreț etc pentru traiul cotidian. Numai că militarii romani chiar dacă lucrau – și lucrau uneori chiar pentru piață ! – nu făceau nici agricultură, nici nu creșteau animale. Terenurile de care dispuneau erau date în arendă și lucrate de către autohtoni. Acesta este sensul corect al înțelesului relațiilor bune între armată și populația civilă aflată pe un asemenea teritoriu. Deci erau beneficii de ambele părți. De altfel până în acest moment nu avem cunoștință de vreo revoltă a dacilor împotriva romanilor în primele decenii ale constituirii noii provincii.

Ca o concluzie putem spune că în urma cuceririi Daciei de către romani și transformarea acesteia în provincie romană a condus la schimbări majore în viața economică, socială și politică a geto-dacilor. Geto-dacii au continuat să rămână comunitatea etnică principală atât în teritoriile ocupate de romani, cât și în cele libere. Ei au continuat să lucreze alături de coloniștii și veteranii romani, care au fost aduși în noua provincie imperială Dacia din toate ținuturile Imperiului Roman. Spiritul cuceritorilor, alături de hărnicia populației locale, au contrbuit la dezvoltarea provinciei. Dacia a ajuns la un nivel ridicat de cultură materială și spirituală. Procesul intens de romanizare a lăsat urme durabile asupra limbii poporului român, a numelui său, a conștiinței și culturii sale.

Bibliografie:

– Coordonatori: – Acad. Mircea Petrescu-Dîmbovița

– Acad. Alexandru Vulpe – ISTORIA ROMÂNILOR, vol I – MOȘTENIREA TIMPURILOR ÎNDEPĂRTATE – Ed. Enciclopedică, Bucuresti – 2010.

– Coordonatori: – Prof. Universitar dr. Dumitru Protase, Membru de onoare al Academiei Române.

– Cercetător științific I dr. Alexandru Suceveanu – ISTORIA ROMÂNILOR, vol II – DACO-ROMANI, ROMANICI, ALOGENI – Ed. Enciclopedică, Bucuresti – 2010.

– Constantin C. Petolescu – CONTRIBUȚII LA ISTORIA DACIEI ROMANE I – Ed. Academiei Române, București, 2007.

– Eugen Cizek – ISTORIA ROMEI- Editura Paideia, 2002.

– Dumitru Tudor – FIGURI DE ÎMPĂRAȚI ROMANI- Editura enciclopedică română, Bucuresti, 1974.

Bustul în marmură al lui Traian

Galeria Chiaramonti, Muzeul Vatican

Statuia lui Pliniu cel Tânăr de pe fațada Catedralei Sf. Maria Maggiore din Como

Bătălia de la Tapae

Dacii cer pacea în urma

primului război

Traian îmbarcându-se pentru a trece Dunărea la sud