Constituirea, Organizarea Si Functionarea Societatii PE Actiuni
CUPRINS
Cap.1 Considerații introductive……………………………………………………… 2
1.1. Reglementarea juridică a societăților comerciale……………………….…….… 2
1.1.1. Reglementarea generală a societăților comerciale………..……….…..……… 3
1.1.2. Reglementări speciale privind societățile comerciale…….…………………… 3
1.1.3. Reglementări subsidiare privind societățile comerciale…..………..….……… 4
1.2. Evoluția și clasificarea societăților comerciale……..…………………………… 4
1.3. Noțiunile și trăsăturile caracteristice ale societății pe acțiuni………………..…. 8
Cap. 2 Constituirea societății pe acțiuni……………………………………………… 11
2.1. Actele constitutive ale societății pe acțiuni……………………………………… 12
2.1.1. Contractul de societate………………………………………………………… 13
2.1.2. Statutul……………………………………………………………………… 15
2.2. Modalități de constituire a societății pe acțiuni……………………..…………… 16
2.2.1. Constituirea simultană sau concomitentă …………………………..………… 17
2.2.2. Constituirea continuată prin subscripție publică ……………………………… 17
2.3 Formalități necesare constituirii societății pe acțiuni…………………………… 25
2.3.1. Întocmirea actului constitutiv………………………………………….……… 26
2.3.2. Înmatricularea (înregistrarea) și autorizarea funcționării societății pe acțiuni.. 27
2.4 Înființarea filialelor și sucursalelor…………………………………..………..… 32
2.4.1. Filialele…………………………………………………………………..…… 32
2.4.2. Sucursalele………………………………………………………………….… 33
Cap. 3 Organizarea și funcționarea societății pe acțiuni……………………….….…… 36
3.1 Acțiunile…………………………………………………………….…………… 36
3.2. Drepturile și obligațiile acționarilor……………………………………………… 42
3.2.1. Drepturile acționarilor…………………………………………………………… 42
3.2.2. Obligațiile acționarilor……………………….……………………………….. 47
3.3. Adunarea generală a societății pe acțiuni……………………………………….. 47
3.3.1. Adunarea generală ordinară…………………………………………………… 48
3.3.2. Adunarea generală extraordinară…………………………………………..… 49
3.4. Administrarea și conducerea societății………………………………………..… 54
3.4.1. Sistemul unitar de administrare și conducere a societății…………………..… 55
3.4.2. Sistemul dualist de administrare și conducere a societății………………….… 60
3.5. Controlul gestiunii societății…………………………………………………..… 66
3.5.1. Cenzorii societății………………………………………………………..…… 66
3.5.2. Auditorul financiar……………………………………………………….…… 70
Cap. 4 Concluzii………………………………………………………………………… 71
Bibliografie……………………………………………………………………………… 75
Anexa-Model act constitutiv al societății pe acțiuni ………………………………… 77
Cap.1. Considerații introductive
Reglementarea juridică a societăților comerciale
Născut din nevoile comerțului și industriei dreptul comercial a evoluat odată cu dezvoltarea acestora de-a lungul vremii. Marile realizări ale geniului uman în domeniul științific și tehnic au revoluționat producția și schimbul atrăgând însemnate mutații în dreptul comercial.
În sens economic, comerțul este definit ca o activitate a cărui scop este schimbul și circulația mărfurilor de la producător la consumator. Operațiunile efectuate de comercianți (negustori), agenți economici care sunt diferiți de către producătorii mărfurilor conduc la definirea comerțului din punct de vedere economic ca fiind totalitatea normelor juridice privind interpunerea și ciculația mărfurilor de la producător la consumator.
În tot acest proces comercial statul a avut o intervenție permanentă prin măsurile sale de dirijism economic dintre care un rol important l-au jucat planificarea și prognoza ale căror obiective s-au realizat prin tehnicile economiei concentrate, prin folosirea stimulentelor economice (credite, dobânzi, impozite, comenzi) perfecționând această verigă de bază a economiei naturale. Aplicarea măsurilor de dirijism în economie au avut implicații directe și în dreptul comercial. Aceste măsuri i-au afectat pe comercianți deoarece au instituit un control al supraprofesiunii de comerciant, au impus necesitatea obținerii de autorizații pentru aprovizionare și desfacere, controlul asupra prețurilor și reguli fiscale deosebit de riguroase.
Dreptul comercial dezvoltându-se paralel cu industria a determinat o extindere a sferei sale dintre care cea mai reprezentativă care constituie și în prezent o tendință a expansiunii dreptului comercial este aceea a intreprinderii.
Din punct de vedere juridic ceea ce dă un sens mai larg noțiunii de comerț este vorba nu numai de operațiunile de interpunere și circulație a mărfurilor realizate de negustori ci și operațiunile de producere a mărfurilor adică fabricanții precum și executarea de lucrări și prestarea de servicii de către antreprenori și intreprinzători.
Prin cele prezentate mai sus putem defini dreptul comercial ca o disciplină care cuprinde normele juridice ce reglementează activitatea comercială adică producerea și circulația mărfurilor, executarea de lucrări și prestări de servicii.
Reglementarea generală a societăților comerciale
Trecerea de la o economie centralizată la economia de piață a impus, printre altele, reintroducerea în circuitul civil a societăților comerciale ca principali agenți ai schimburilor de bunuri, de servicii și de lucrări care să răspundă exigențelor actuale și de perspectivă ale economiei romanești și obligației de armonizare a legislației românești cu cea europeană .
Rezolvarea a fost dată prin adoptarea Legii nr. 31 din 17 noiembrie 1990 privind societățile comerciale care reprezintă reglementarea generală în materia societăților comerciale.
Sub aspectul conținutului, Legea nr. 31/1990 cuprinde:
a) o reglementare generală aplicabilă oricarei forme de societate înființată în temeiul ei;
b) o reglementare specială a fiecarei forme de societate înființată în temeiul ei;
c) o reglementare specială a anumitor fapte care constituie infracțiuni și pedeapsa ce urmează a fi aplicată.
Reglementări speciale privind societățile comerciale
În funcție de obiectul lor de activitate ori de sursa capitalului social, societăților comerciale le sunt aplicabile și anumite reglementări speciale: în materie bancară, de asigurări etc (Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările în România; Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor.).
Reglementări subsidiare privind societățile comerciale
Reglementarea societăților comerciale, atât cea generală cât și cea specială se completează în principal cu cele din Codul Comercial, iar în subsidiar, acolo unde legile comerciale nu dispun cu cele din Codul Civil, precum și din alte acte normative, inclusiv legislația fiscală, legislația asigurarilor sociale și Codul Muncii :
Codul comercial. În temeiul dispozițiilor art. 291 din Legea nr. 31/1990, republicată, “ prevederile din prezenta lege se completează cu prevederile Codului comercial “.
Codul civil. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) C. com.., în absența unei reglementări din Codul comercial se aplică dispozițiile Codului civil. În materia societăților comerciale, un interes deosebit prezintă dispozițiile Codului civil privind contractul de societate ( art. 1491-1531 ). Aceste dispoziții sunt aplicabile și contractului de societate care stă la baza constituirii societăților comerciale. ( art. 1531 C. civ. ).
Codul muncii. În privința personalului salariat al societăților comerciale sunt aplicabile prevederile legislației muncii.Potrivit art. 284 din Legea nr. 31/1990, republicată, încadrarea salariaților la societățile comerciale se face pe bază de contract individual de muncă, cu respectarea legislației muncii și asigurărilor sociale.
Legislația fiscală. Societățile comerciale desfășurând o activitate producătoare de venituri intră și sub incidența legilor fiscale. Menționăm în acest scop Codul fiscal.
Evoluția și clasificarea societăților comerciale
Apărute în antichitate, societățile comerciale și-au conturat elementele definitorii pe parcursul timpului, căci istoria dreptului comercial este strâns legată de istoria comerțului și, implicit, a dezvoltării societății omenești .
Codul lui Hammurapi reglementa activitatea comercială în mai multe dispoziții. Astfel, art. 66-100 se refereau la camătă, art. 101-107 la activitatea negustorilor și a auxiliarilor lor, iar art. 108-112 la cârciumi.
În dreptul roman găsim contractul de societate (Societas), definit ca “un contract consensual, în temeiul căruia două sau mai multe persoane se obligă să pună ceva în comun, în vederea obținerii unui profit.” Din acest tip de societate derivă societatea în nume colectiv de mai târziu.
Cronologic, următoarea formă de societate este societatea în comandită simplă, aparută în perioada pre-renascentistă. Ea apare ca urmare a extinderii schimburilor comerciale, ce au urmat cruciadelor și e caracterizată ca “o soluție pentru mobilizarea sumelor de bani deținute de persoanele lovite de interdicția de a specula fondurile proprii (nobili, clerici) și folosirea lor în acte de comerț profitabile”.
În etapa expansiunii comerțului colonial, care presupunea acumularea de capitaluri considerabile, s-au format încă din secolul al XVII-lea primele societăți pe acțiuni.
În funcție de criteriul istoric, deosebim deci societățile tradiționale (societățile în nume colectiv), formele de organizare intermediare (societăți în comandită) și structurile moderne, precum societatea pe acțiuni și societatea cu răspundere limitată.
Societatea în comandită s-a scindat încă din secolul al XVII-lea, forma veche subzistând cu denumirea de comandită simplă, iar structura nouă, însușindu-și unele trăsături ale societății pe acțiuni, a devenit societate în comandită pe acțiuni. Din societatea în nume colectiv a derivat, prin adoptarea unor caracteristici ale societății pe acțiuni, societatea cu răspundere limitată.
Societatea pe acțiuni (anonimă) este reglementată în practica internațională sub diferite denumiri. În Franța: Societé anonyme (SA); în Anglia: Public Company; în Belgia: Societé anonyme; în SUA: Corporation (Business Corporation, Business Stock Corporation, Share Corporation).
O primă clasificare a societăților comerciale a fost realizată prin intermediul Legii 15/1990 privind transformarea fostelor unități socialiste de stat în societăți comerciale și regii autonome încercându-se astfel o delimitare a societăților comerciale ținând cont de titularul de capital: Societăți cu capital integral de stat; Societăți cu capital mixt (de stat și privat); Societăți cu capital integral privat.
Principala listă a societăților comerciale cu personalitate juridică figurează în art. 2 din Legea nr. 31/1990 ” Societățile comerciale se vor constitui în una dintre următoarele forme:
societate în nume colectiv;
societate în comandită simplă;
societate pe acțiuni;
societate în comandită pe acțiuni
societate cu răspundere limitată.”
Această enumerare făcută de lege are un caracter limitativ dar nu exclude posibilitatea constituirii societăți în formele prevăzute de alte reglementări legale cum ar fi : Societăți în participație reglemantată de Codul Comercial ; Asociații cu scop lucrativ fără personalitate juridică și Asociații familiare .
În literatura de specialitate sunt folosite mai multe criterii de clasificare. Cel mai des folosite sunt : natura societății, întinderea răspunderii asociaților, împărțirea capitalului social, posibilitatea emiterii unor titluri de valoare și proveniența capitalului social.
După natura lor sau după prevalența elementului personal ori al celui material, societățile se împart în două categorii :
-societăți de persoane ;
-societăți de capitaluri.
Societățile de persoane se constituie dintr-un număr mic de persoane, pe baza cunoașterii și încrederii reciproce, a calităților personale ale asociaților (intuitu personae). Din această categorie fac parte : societatea în nume colectiv și societatea în comandită simplă. Prototipul societății de persoane este societatea în nume colectiv.
Societățile de capitaluri se constituie dintr-un număr mare de asociați, impus de nevoile capitalului social, fără să prezinte interes calitățile personale ale asociaților. Elementcțiuni. Din societatea în nume colectiv a derivat, prin adoptarea unor caracteristici ale societății pe acțiuni, societatea cu răspundere limitată.
Societatea pe acțiuni (anonimă) este reglementată în practica internațională sub diferite denumiri. În Franța: Societé anonyme (SA); în Anglia: Public Company; în Belgia: Societé anonyme; în SUA: Corporation (Business Corporation, Business Stock Corporation, Share Corporation).
O primă clasificare a societăților comerciale a fost realizată prin intermediul Legii 15/1990 privind transformarea fostelor unități socialiste de stat în societăți comerciale și regii autonome încercându-se astfel o delimitare a societăților comerciale ținând cont de titularul de capital: Societăți cu capital integral de stat; Societăți cu capital mixt (de stat și privat); Societăți cu capital integral privat.
Principala listă a societăților comerciale cu personalitate juridică figurează în art. 2 din Legea nr. 31/1990 ” Societățile comerciale se vor constitui în una dintre următoarele forme:
societate în nume colectiv;
societate în comandită simplă;
societate pe acțiuni;
societate în comandită pe acțiuni
societate cu răspundere limitată.”
Această enumerare făcută de lege are un caracter limitativ dar nu exclude posibilitatea constituirii societăți în formele prevăzute de alte reglementări legale cum ar fi : Societăți în participație reglemantată de Codul Comercial ; Asociații cu scop lucrativ fără personalitate juridică și Asociații familiare .
În literatura de specialitate sunt folosite mai multe criterii de clasificare. Cel mai des folosite sunt : natura societății, întinderea răspunderii asociaților, împărțirea capitalului social, posibilitatea emiterii unor titluri de valoare și proveniența capitalului social.
După natura lor sau după prevalența elementului personal ori al celui material, societățile se împart în două categorii :
-societăți de persoane ;
-societăți de capitaluri.
Societățile de persoane se constituie dintr-un număr mic de persoane, pe baza cunoașterii și încrederii reciproce, a calităților personale ale asociaților (intuitu personae). Din această categorie fac parte : societatea în nume colectiv și societatea în comandită simplă. Prototipul societății de persoane este societatea în nume colectiv.
Societățile de capitaluri se constituie dintr-un număr mare de asociați, impus de nevoile capitalului social, fără să prezinte interes calitățile personale ale asociaților. Elementul esențial îl reprezintă cota de capital investită de asociat (intuitu personae). Intră în această categorie : societatea pe acțiuni și societatea în comandită pe acțiuni. Prototipul societății este considerat societatea pe acțiuni.
Între cele două categorii de societăți comerciale există deosebiri esențiale, ceea ce determină o serie de consecințe. Astfel, în societățile de persoane, factorul personal este preponderent, aportul asociaților poate fi nu numai în numerar ori în natură, ci și în munca asociaților. În schimb, în societățile de capitaluri, unde factorul personal nu este relevant, aportul asociaților nu poate fi decât în numerar și în natură, cu excluderea prestațiilor în muncă.
Datorită rolului factorului personal, societățile de persoane au un caracter « închis » ; prin lege se instituie anumite condiții restrictive de transmitere a părților de interes și părților sociale. În schimb, irelevanța calităților personale ale asociaților asigură societăților de capitaluri un caracter « deschis » ; transmiterea acțiunilor este reglementată în condiții extrem de favorabile.
În funcție de întinderea răspunderii asociaților, societățile comerciale au fost clasificate în societăți cu răspundere nelimitată și societăți cu răspundere limitată. În prima categorie intră societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă și societatea în comandită pe acțiuni.
Specificul acestor societăți îl reprezintă răspunderea nelimitată și solidară a asociaților, răspundere ce reprezintă garanția obligațiilor sociale asumate de societate. Societatea pe acțiuni și societatea cu răspundere limitată exemplifică a doua categorie, caracterizată prin limitarea răspunderii asociaților numai la plata părților sociale sau a acțiunilor subscrise.
În funcție de structura capitalului social și modul de împărțire a acestuia :
-societăți comerciale cu capitalul social împărțit în acțiuni;
-societăți comerciale cu capitalul social împărțit în părți de interese.
Capitalul social se divide în părți de interes în cazul societății în nume colectiv și societății în comandită simplă ( societăți de persoane ), precum și în cazul societății cu răspundere limitată.
Capitalul social este împărțit în acțiuni în cazul societății pe acțiuni și societății în comandită pe acțiuni ( societăți de capitaluri ).
Între părțile de interes, respectiv părțile sociale, și acțiuni există mai multe asemănări și numai o singură deosebire. Astfel, atât părțile de interes (sau părțile sociale), cât și acțiunile se cuvin, în proporțiile stabilite de contractul de societate, asociaților, în schimbul aportului lor la formarea capitalului social.
În funcție de existența sau inexistența posibilității de a emite titluri de valoare:
-societăți comerciale care au dreptul să emită titluri de valoare;
-societăți comerciale care nu pot emite astfel de titluri.
În prima categorie intră societatea pe acțiuni și societatea în comandită pe acțiuni.
În cea de a doua categorie sunt cuprinse societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă și societatea cu răspundere limitată. Titlurile de valoare emise poartă denumirea de acțiuni. Aceste titluri au un element comun: ele materializează dreptul asociaților asupra unei fracțiuni din capitalul social. Totodată, acțiunile fac parte din categoria titlurilor de valoare negociabile (titluri de credit).
Este de observat însă că, în realitate, toate aceste clasificări sunt circumscrise împărțirii societăților comerciale în societăți de persoane și de capital, cu luarea în considerare a societății cu răspundere limitată, ca societate de granită, care împrumută trăsături specifice celor două.
Noțiune și trăsături caracteristice ale societății pe acțiuni
Societatea comercială poate fi privită cel puțin în două sensuri :
-ca o instituție juridică în sine, considerată a fi un organism, constituit de regulă, pe baze asociative, cu scopul obținerii unui anumit profit de catre cei care s-au asociat, și în vederea realizării unei activități comerciale ;
-ca un contract, cu caracteristici proprii, determinate de specificul scopului pentru care s-a realizat acordul de voință.
Din punct de vedere contractual, societatea comercială este un contract în temeiul căruia două sau mai multe persoane – denumite asociați – se înțeleg să pună în comun anumite valori pentru a desfășura împreună o activitate profitabilă și să împartă între ei eventualul profit.
Societatea pe acțiuni este forma cea mai complexă și evoluată a societății comerciale. Societatea pe acțiuni este societatea constituită prin asocierea mai multor persoane, care contribuie la formarea capitalului social prin anumite cote de participare reprezentate prin titluri, numite acțiuni, pentru desfășurarea unei activități comerciale în scopul realizării și impărțirii beneficiilor, și care răspund pentru obligațiile sociale numai în limita aportului lor.
Prin insumarea, într-o enumerare cu tentă descriptivă, a principalelor trasături ce îi sunt specifice, considerăm că societatea comercială – privită, în aceeași măsură, atât ca act juridic cât și ca ființă juridică – poate fi definită ca fiind acea entitate dotată cu personalitate juridică, constituită cu respectarea dispozițiilor legii, din inițiativă, prin actul de voință și cu aportul asociaților, care convin să conlucreze in scopul obținerii și distribuirii între ei a profitului rezultat din exercitarea unor acte de comerț.
Astfel cum rezultă și din definiția societății comerciale, desprinsă din conceptul generic de societate și completată cu enunțul sumar al art. 1 din Legea nr. 31/1990, societatea comercială se distinge prin prezența unor cerințe și elemente particulare, care îi conferă o individualitate specifică, respectiv:
a) îndatorirea asociaților de a pune în comun și de a transmite societății bunuri sau industria lor (aducând astfel un aport inclus, de regulă, în capitalul social);
b) voința de a se asocia în vederea efectuării de acte de comerț (elementul intențional: affectio societatis);
c) participarea tuturor asociaților la beneficii și pierderi (asumarea riscului asocierii).
Din aceste definiții rezultă trăsăturile caracteristice ale societății pe acțiuni:
Societatea se constituie dintr-un număr minim de asociați, denumiți acționari;
Asocierea se realizează în considerarea aporturilor acționarilor la capitalul social, calitațile personale ale acționarilor fiind, în principiu indiferente;
Capitalul social este divizat în acțiuni, care sunt titluri negociabile și transmisibile;
Raspunderea asociaților pentru obligațiile sociale este limitată de valoarea capitalului social subscris.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 31/1990, societatea pe acțiuni este societatea ale cărei obligații sunt garantate cu patrimoniul social; acționarii sunt obligați numai până la concurența capitalului social subscris.
Datorită importanței aporturilor la formarea capitalului social și estompării calităților personale ale asociaților, societatea pe acțiuni mai este cunoscută și sub denumirea de societate anonimă.
Această formă de societate este destinată realizării marilor afaceri, care necesită capitaluri însemnate. Societatea este astfel concepută ca să dreneze contribuțiile bănești modeste pentru formarea unor capitaluri mari, necesare realizării unor investiții de anvergură.. Societatea pe acțiuni este organizată și funcționează pe principii democratice.Ea are anumite organe cu competențe bine delimitate, bazate pe principiul separației puteri organe de deliberare și decizie; organe de administrare și reprezentare; organe de supraveghere și control.
Cap. 2. Constituirea societății pe acțiuni
Noțiune si elemente specifice
Pentru definirea societății comerciale, cea mai apropiată accepțiune este dată de dispozițiile Codului civil român, care în articolul 1491 dispune că: “Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, în scop de a împărți foloasele ce ar putea deriva”.
Definiția citată enunță trei componente principale care ar trebui să fie reunite cumulativ pentru existența valabilă a unei asemenea entități:
1. necesitatea încheierii unui contract, denumit și pact societar.
2. constituirea unui fond comun, alcătuit din aporturi ale membrilor.
3. scopul asociaților este de a realiza câștiguri și de a le împărți între ei.
Textul articolului 1491 omite totuși să amintească explicit un alt element caracteristic și anume, voința comună a asociaților de a conlucra în vederea obținerii de câștiguri. Această voință, denumită “affectio societatis” întregește notele specifice enumerate expres de legiuitor. Trăsăturile evocate sunt caracteristice societății civile dar, printr-o interpretare extensivă, pot fi aplicate și în cazul societății comerciale.
Societatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate și beneficiind de personalitate juridică în care asociații se ințeleg să pună în comun anumite bunuri pentru exercitarea unor fapte de comerț în scopul realizării și împărțirii beneficiilor rezultate.
Constituirea societății pe acțiuni este reglementată de dispozițiile Legii nr.31/1990, care privesc constituirea oricărei societăți comerciale, precum și anumite dispoziții speciale privind această formă de societate.
Societatea pe acțiuni se constituie prin voința asociațiilor exprimată în actul constitutiv. Indiferent de modalitatea folosită, pentru constituirea societății pe acțiuni trebuie îndeplinite formalitățile prevăzute de lege.
Natura juridică originară a societății comerciale – aceea contractuală — își găsește rațiunea în acordul de voință al părților de a se asocia, în scopul de a realiza acte de comerț și de a obține, pe această cale, un profit pe care să și-l împartă. Deși principiul libertății de asociere permite asociaților să își aleagă în mod liber forma de societate comercială, opțiunea lor de a constitui o societate este supusă cerinței formale de a încheia un înscris, denumit generic act constitutiv; acesta poate îmbrăca diverse moduri de exteriorizare a voinței asociaților, în funcție, mai ales, de complexitatea tipului de societate comercială ales.
Actul constitutiv, îndeplinește o funcție multiplă: exprimă voința de asociere a părților (funcția constitutivă), adaptează această voință rigorilor legale comune tuturor formelor de societate comercială sau proprii formei pentru care au optat asociații (funcția reglementară), atestă condițiile și limitele asocierii (funcția probatorie) și este un înscris necesar îndeplinirii operațiunilor de înregistrare a societății comerciale în registrul comerțului (funcția operațională).
2.1. Actele constitutive ale societății pe acțiuni
Potrivit primului alineat al art. 5 din Legea nr. 31/1990, republicată, actul constitutiv poate fi reprezentat de unul sau mai multe înscrisuri cu semnificație și conținut juridic diferit, criteriul de distincție sau de selecție constituindu-l forma juridică a societății pentru care au optat asociații și, corespunzător acesteia, gradul de complexitate al organizării societății.
Speciile actului constitutiv pe care Legea nr. 31/1990, republicată, le menționează sunt contractul de societate și statutul. Contractul de societate este modelul originar, prototipul actului constitutiv al oricărei societăți comerciale în timp ce statutul, de regulă, este doar un act dezvoltător al contractului de societate. Ele diferă atât ca funcție cât și sub raportul conținutului: contractul de societate este actul juridic prin care se constituie societatea comercială iar statutul este actul care cuprinde regulile potrivit cărora este organizată și funcționează aceasta. Corespunzător acestor distincții funcționale, contractul de societate identifică elementele esențiale ale ființei juridice care ia naștere prin această asociere și exprimă condițiile în care fondatorii se asociază, iar statutul dezvoltă teme privind structura și funcționarea organelor de conducere și de control ale societății precum și condițiile de desfășurare a activității societății comerciale (art. 5 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată).
Actul constitutiv al societății pe acțiuni, în comandită pe acțiuni sau cu răspundere limitată se încheie sub forma unui contract de societate și a unui statut. Gradul mare de complexitate organizatorică a acestor societăți comerciale, interferențele ce se produc între calitatea de asociat și cea de administrator ai acestor societăți, cerințele transparenței și predictibilității mecanismului decizional – pentru protecția terților și a asociaților minoritari – impun elaborarea regulilor de organizare și funcționare în spațiul unui document distinct, care completează dispozițiile contractului de societate.
În aplicarea practică a Legii nr.. 31/1990, republicată, și în lipsa unor distincții legale clare între aceste două documente constitutive – contract de societate și statut -diferențele au început să fie neglijate, statutul copiind, de regulă, dispozițiile contractului de societate. Sesizând această confuzie și derută a practicienilor, legiuitorul a promovat o concepție unificatoare cu privire la rolul acestor documente, stabilind că ele pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv. Aceeași denumire de act constitutiv poate fi dată și numai contractului de societate sau numai statutului, atunci când legea nu cere existența ambelor documente.
În concluzie, actul constitutiv va putea fi încheiat în trei forme juridice: a) fie sub forma a două acte juridice separate (contract și statut), constatate prin două înscrisuri distincte, care pot fi numite, împreună, act constitutiv; b) fie sub forma a două acte distincte, încheiate însă sub forma unui înscris unic, numit act constitutiv; c) fie sub forma unui singur act juridic, creat prin contopirea contractului și statutului, numit act constitutiv, conținut într-un singur înscris.
2.1.1. Contractul de societate
Contractul de societate face parte din categoria faptelor de comerț obiective conexe.
Din definiția societății comerciale rezultă că prin incheierea contractului de societate asociații realizează o triplă ințelegere și anume :
în privința aporturilor
în privința intenției de a exercita în comun o activitate comercială
împărțirea beneficiilor
Aceste trei chestiuni constituie elementele specifice contractului de societate comercială.
Aportul asociaților reprezintă obligația pe care și-o asumă orice asociat de a aduce în societate un anumit bun cu o valoare patrimonială. Aportul poate fi orice bun al asociatului cu valoare economică care prezintă interes pentru activitatea societății. Aportul poate fi în numerar, în natură sau industrie și constituie o obligație pentru fiecare asociat. Aporturile formează capitalul social al societății și totodată ele constituie elementele patrimoniului societății. Prin capital social înțelegem expresia valorică a totalității aporturilor asociaților care participă la constituirea societății.
Al doilea element al contractului de societate îl reprezintă intenția asociatului de a colabora în desfășurarea activității comerciale.
Realizarea și împărțirea beneficiilor reprezintă al treilea element fiind de fapt scopul sociatății. Cota parte din beneficii ce se platește fiecărui asociat poartă denumirea de dividend.
Pentru încheierea sa valabilă, contractul de societate trebuie să îndeplinească condițiile de fond și de formă impuse de lege.
Condițiile de fond sunt cele prevăzute în Art. 948 din Codul Civil, pentru validarea oricărei convenții : consimțământul valabil al părților, capacitatea părților, obiectul contractului, și o cauză licită a contractului.
Legea nr. 31/1990, republicată, nu consacră un text special destinat examinării acestor condiții; unele trimiteri disparate, cu incidență în materie, se regăsesc la art. 1 (privind cauza actului constitutiv: realizarea de acte de comerț) și la art. 6 (privind capacitatea fondatorilor societății comerciale). Nerespectarea acestor condiții duce la nulitatea contractului.
Contractul de societate trebuie să se încheie în formă scrisă și să cuprindă elementele prevazute de art. 8 din Legea nr. 31/1990, privitoare în special la :
a) asociați : numele și prenumele, codul numeric personal, locul și data nașterii, domiciliul și cetățenia acționarilor, persoane fizice, denumirea, sediul și naționalitatea asociaților persoane juridice, numărul de înregistrare în registrul comerțului sau codul unic de înregistrare, potrivit legii naționale. Numărul acționarilor nu poate fi mai mic de 2.
b) Firma societății : o denumire proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăți, însoțită de mențiunea scrisă în întregime « societate pe actiuni » sau prescurtat « S.A. ».
c) Capitalul social subscris și vărsat. Capitalul social al societății pe acțiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei.
d) Aporturile acționarilor : valoarea bunurilor constituite ca aport în natură, modul de evaluare și numărul acțiunilor acordate pentru acestea. Aportul poate fi în numerar, în natură sau în creanțe.
e) Acțiunile : numărul și valoarea nominală a acțiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător. Valoarea nominală a unei acțiuni nu poate fi mai mică de 0,1 lei (art.93 din Legea 31/1990).
f) Administratorii societății : numărul lor, numele, domiciliul și cetățenia administratorilor, persoane fizice ; denumirea, sediul și naționalitatea administratorilor, persoane juridice ; garanția pe care sunt obligați să o depună ; puterile lor și dacă urmează să le exercite împreună sau separat ; drepturile speciale de administrare și de reprezentare acordate unora dintre ei.
g) Controlul asupra gestiunii societății : numărul lor, numele, domiciliul și cetățenia cenzorilor, persoane fizice ; denumirea, sediul și naționalitatea cenzorilor, persoane juridice ; clauze privind conducerea, administrarea, controlul gestiunii și funcționarea societății.
h) Sediile secundare (sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică), atunci când se înființează o dată cu societatea, sau condițiile pentru înființarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înființare.
i) Clauze privind conducerea, administrarea, controlul gestiunii si functionarea societatii
j) Avantajele rezervate fondatorilor.
k) Operațiunile încheiate de asociați în contul societății și pe care aceasta urmează să le preia asupra sa, precum și sumele ce trebuie plătite pentru acele operațiuni.
2.1.2. Statutul societății
Statutul trebuie să cuprindă anumite clauze care să nu le repete pe cele ale contractului de societate și le dezvoltă pe cele cu privire la organizare, conducere și funcționare.
Statutul societății trebuie să îndeplinească aceleași condiții de fond și de formă ca și contractul.
Legea nr. 31/1990 nu reglementează conținutul statutului nici în mod general și nici în mod particular pentru societatea pe acțiuni.
Având în vedere acest aspect, sunt utile și necesare, următoarele precizări privind statutul societăților comerciale avute în vedere de prevederile art. 5, alin. 1 din Legea 31/1990 :
Statutul se semnează, asemenea contractului de societate de către toți asociații, iar în caz de subscripție publică, de fondatori ;
Statutul urmează, sub aspectul formei autentice sau a înscrisului sub semnătura privată, regimul juridic al contractului de societate ;
Statutul și contractul de societate conțin clauze comune fără a avea în integralitate același conținut ;
Statutul este un act juridic complementar al contractului de societate ;
Statutul nu poate conține prevederi contrare celor din contractul de societate ;
Pentru că nu poate conține prevederi contrare celor din contractul de societate, statutul se va modifica ori de câte ori se modifică o clauză corespondentă din contractul de societate ;
Statutul, asemenea contractului de societate, este un act juridic de natură contractuală ;
Încheiat fiind prin acordul asociaților, modificarea acestuia se poate face numai cu acordul asociaților, dat în condițiile legii și a actului constitutiv ;
Nulitatea contractului de societate atrage nulitatea statutului datorită caracterului său complementar.
2.2. Modalități de constituire a societății pe acțiuni
În funcție de modul de formare a capitalului social, conform art. 9 din Legea 31/1990, societatea pe acțiuni se constituie prin subscriere integrală și simultană a capitalului social de către semnatarii actului consitutiv sau prin subscripție publică. Asociații sunt liberi să aleagă modalitatea de constituire a societății, în funcție de interesele și posibilitățile lor.
2.2.1. Constituirea simultană sau concomitentă
Constituirea simultană constă într-o procedură simplă de constituire a societății pe acțiuni și este cea mai folosită și în cazul constituirii societăților în nume colectiv, în comandită simplă și cu răspundere limitată. Constituirea societății este simultană sau concomitentă, deoarece formarea capitalului social are loc în același timp cu încheierea actelor constitutive ale societății și acționarii acoperă prin aporturile lor întregul capital social. În acest caz, acționarii pot iniția direct procedura ordinară de constituire a societății prin încheierea actelor constitutive și îndeplinirea formalităților prevăzute de lege.
La constituirea prin subscriere integrală și simultană, capitalul social vărsat de fiecare acționar nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris. Diferența de capital social subscris va fi varsată :
– pentru aportul în numerar în termen de 12 luni de la data înmatriculării societății.
– pentru aportul în natura în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării societății.
2.2.2. Constituirea continuată sau prin subscripție publică
Subscripția publică, ca mod de constituire a societății pe acțiuni, este o ofertă de subscriere, adresată oricărei persoane care dispune de bani și dorește să îi investească prin cumpărarea de acțiuni.
Societatea pe acțiuni este prototipul societății de capitaluri, a cărei constituire reprezintă, în principal, o modalitate de concentrare a unor resurse financiare semnificative, solicitate de obiectivele ample ale asociaților. De aceea, pe lângă constituirea prin subscriere integrală și simultană a capitalului societății de către semnatarii actului constitutiv, legea permite și constituirea prin subscripție publică, adică prin apelul fondatorilor la economiile sau capacitatea de a investi a publicului. Aceste două modalități de constituire a capitalului reverberează și asupra regimului juridic al organizării și funcționării acestor societăți, cele constituite prin subscripție publică devenind societăți deținute public
Ca o consecință a slabei dezvoltări a pieței de capital din România, precum și a unei legislații, în parte, neadecvată realităților și nevoilor economiei românești, în țara noastră au fost constituite foarte puține societăți pe acțiuni prin subscripție publică. Mai numeroase au fost, totuși, majorările de capital ale unor societăți comerciale pe acțiuni care, inițial, au fost constituite simultan, apoi au făcut apel public la resursele populației și ale persoanelor juridice, efectuând oferte publice de majorare de capital, operațiuni în unele privințe similare subscripției publice utilizate pentru constituirea continuată. Este de așteptat însă, ca pe măsura dezvoltării și consolidării pieței de capital, mai ales sub impactul aderării României la Uniunea Europeană, constituirea de societăți pe acțiuni prin subscripție publică să fie tot mai des utilizată, cel puțin pentru considerentul că o astfel de modalitate de atragere a capitalului disponibil este cea mai avantajoasă soluție financiară pentru finanțarea unor afaceri de mare anvergură. Într-adevăr, ceea ce i se oferă subscriitorului unor acțiuni oferite în cadrul unei subscripții publice în schimbul aportului său este un titlu de participație cu câștig variabil (de reținut că se vor plăti dividende doar dacă activitatea societății constituite prin această modalitate se va dovedi profitabilă!), așa după cum sunt calificate acțiunile din punct de vedere economico-financiar, spre deosebire de situația în care resursele financiare ar trebui procurate din împrumuturi bancare ori din emisiunea de obligațiuni, situație în care restituirea la scadență, inclusiv a dobânzilor promise și convenite, trebuie să fie certă.
Desigur, apelarea de către fondatori la procedura subscripției publice este, după părerea noastră, în toate situațiile, în primul rând, o chestiune de oportunitate, dependentă de o mulțime de factori, dintre care unul care se vădește a fi esențial: încrederea publicului în astfel de mecanisme de atragere și plasare a capitalului lor, în scopul valorificării lui eficiente, ca alternativă la alte variante de investiții financiare.
Constituirea societății prin subscripție publică implică următoarele operațiuni:
a) întocmirea și lansarea prospectului de emisiune a acțiunilor;
Prospectul de emisiune a acțiunilor este înscrisul care cuprinde o ofertă adresată publicului de a subscrie acțiunile societății ce se constituie. Din punct de vedere juridic, prospectul apare ca o ofertă de contract (act juridic unilateral), facută unor persoane nedeterminate.
Întocmirea prospectului de emisiune. Prospectul de emisiune este întocmit de fondatorii societății care se constituie (art. 17 din Legea nr. 31/1990), și trebuie să cuprindă elementele prevăzute de art. 8 din Legea nr.31/1990, care sunt elementele actului constitutiv al societății pe acțiuni, cu excepția celor privind administratorii și cenzorii, precum și data închiderii subscripției. Alineatul (4) al art. 18 stabilește o regulă de maximă importanță pentru conturarea regimului juridic al prospectului de emisiune. Lipsa uneia sau a mai multora din mențiunile obligatorii impuse de lege atrage nulitatea absolută, în lipsa unei precizări legale a acestui act. Astfel de cauze de nulitate vor putea fi înlăturate prin ceea ce se cheamă îndeplinirea subsecventă a cerințelor de legalitate, o astfel de nulitate absolută fiind una asanabilă (remediabilă). Dând expresie principiului potrivit căruia nimeni nu-și poate invoca propria culpă, legea nu le permite fondatorilor să invoce ei înșiși nulitatea prospectului de emisiune, fie dacă au luat parte la adunarea generală constitutivă, fie, deși nu au luat parte la adunarea respectivă, și-au exercitat drepturile de acționari. Potrivit legii prospectul de emisiune trebuie să îmbrace forma autentică (art.17 alin. (2) din Legea nr. 31/1990) și să fie semnat de fondatori.
Autorizarea publicării prospectului de emisiune. Pentru a putea fi publicat, prospecul de emisiune trebuie autorizat de organul competent. Astfel prospectul se depune, înainte de publicare, la oficiul registrului comerțului din județul în care se va stabili sediul societății. Judecătorul delegat verifică dacă prospectul cuprinde elementele de mai sus și autorizează, prin încheiere, publicarea acestuia, depunând viza pe mai multe exemplare ale prospectului, pe care se vor face subscrierile de acțiuni.
Publicarea prospectului de emisiune. În legătură cu modalitatea de publicare a prospectului de emisiune, în tăcerea legii, apreciem că publicarea acestuia se va putea face, la alegerea fondatorilor, în orice modalitate va fi găsită potrivită de către fondatori, inclusiv prin mijloace electronice.
Nu este necesară o publicare a prospectului de emisiune în Monitorul Oficial, fiind suficientă publicarea în presă.
b) subscrierea acțiunilor;
Noțiunea subscrierii. Subscrierea este manifestarea de voință a unei persoane prin care se obligă să devină acționar al societății, prin efectuarea unui aport la capitalul social al acesteia, în schimbul căruia va primi acțiuni de o valoare nominală egală.
Articolul 19, prin reglementările conținute de primele 2 alineate, instituie regulile care trebuie respectate de către cei care vor decide să răspundă ofertei fondatorilor și să subscrie numărul de acțiuni pe care-l vor găsi de cuviință. Din păcate, Legea nr. 31/1990, republicată, nu definește operațiunea de subscriere. Însă, doctrina a definit-o, în sensul cel mai larg al unei astfel de noțiuni, ca fiind „asumarea obligației de aport, adică a obligației de a contribui la formarea capitalului social al unei societăți comerciale determinate. În înțeles mai restrâns, subscrierea se referă la aportul în numerar, iar în înțeles și mai restrâns, dar mai propriu, subscrierea se referă la acțiuni sau părți sociale.
Modul de subscriere. Subscrierea de acțiuni se face pe unul sau mai multe exemplare ale prospectului de emisiune, care trebuie să poarte viza judecătorului delegat (art. 18 din Legea nr.31/1990), și va cuprinde numele și prenumele sau denumirea, domiciliul ori sediul subscriitorului, numărul în litere al acțiunilor subscrise, data subscrierii și declarația expresă că subscriitorul cunoaște și acceptă prospectul de emisiune. Înscrisul trebuie semnat de subscriitor.
Condițiile subscrierii. Pentru a avea ca efect formarea capitalului social și implicit, constituirea societății, subscrierea acțiunilor trebuie să îndeplinească cerințele legii.
Legea nr. 297/2004 a pieței de capital reglementează diverse situații în care persoanele interesate vor putea subscrie acțiuni în cadrul unor oferte publice primare de majorare a capitalului social al unor societăți comerciale ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe o anumită piață reglementată ori în cadrul unor oferte publice secundare.
Societatea se poate constitui numai dacă întregul capital social prevăzut în prospect a fost subscris, iar dacă subscrierile sunt mai mari sau mai mici dacât acesta, fondatorii sunt obligați să supună aprobării adunării constitutive majorarea sau, după caz, reducerea capitalului social la nivelul subscripției.
Fiecare subscriitor trebuie să fi vărsat în numerar jumătate din valoarea acțiunilor subscrise la bancă, în contul indicat în prospectul de emisiune. Restul capitalului subscris trebuie vărsat în termen de 12 luni de la înmatricularea societății.
Acțiunile acordate pentru aporturile în natură trebuie acoperite integral cu valoarea bunurilor aduse ca aport, nefiind posibilă nici vărsarea ulterioară a aportului, nici acoperirea unei acțiuni parțial prin aport în natură și, în rest, prin vărsăminte în numerar. Aporturile în creanțe nu sunt admise în cazul subscripției publice.
c) validarea subscripției și aprobarea actelor constitutive ale societății de către adunarea constitutivă a subscriitorilor ;
Odată terminată subscrierea acțiunilor, rezultatele ei trebuie verificate și validate de către adunarea constitutivă a subscriitorilor (acceptanților). Această adunare va discuta și aproba și actele constitutive ale viitoarei societăți..
Teza ultimă a alin. (1) al art. 25 permite ca participarea acceptanților la adunarea constitutivă să se poată face atât personal, cât și prin reprezentare, în temeiul unei procuri speciale acordate atât unui alt acceptant. Nimeni nu poate reprezenta mai mult de 5 acceptanți. Acceptanții care au făcut aporturi în natură nu au drept de vot în deliberările referitoare la aporturile lor, chiar dacă ei au efectuat și aporturi în numerar ori se prezintă ca mandatari ai altor acceptanți.
Convocarea adunării constitutive. Convocarea se face printr-o înștiințare care trebuie să cuprindă locul și data adunării și arătarea amănunțită a problemelor care vor face obiectul discuțiilor.
Adunarea nu poate trece peste două luni de la data închiderii subscrierii (art. 19 din Legea nr. 31/1990. Articolul 23 alin. (1) obligă fondatorii ca înainte de data stabilită pentru desfășurarea adunării constitutive, să stabilească în mod clar lista celor care au efectuat o subscripție valabilă și care, în temeiul unei astfel de manifestări de voință, au dreptul de a participa în nume propriu ori prin reprezentare te lucrările adunării constitutive. Un element esențial al acelei liste este numărul de acțiuni care se acordă fiecărui subscriitor, știut fiind că, în principiu, fiecare acțiune dă dreptul la un vot. În pofida unui astfel de principiu, așa după cum vom arăta, în adunarea constitutivă regula nu se va aplica, în sensul că fiecare subscriitor va avea dreptul la un singur vot, indiferent de numărul acțiunilor care li s-au atribuit.
Alineatul al doilea stabilește obligația fondatorilor de a afișa lista întocmită în condițiile alin. (1) cu cel puțin 5 zile înainte de data propusă pentru desfășurarea adunării constitutive. O astfel de modalitate de aducere la cunoștință a drepturilor de vot în adunarea constitutivă este esențială pentru pregătirea corespunzătoare a fiecăruia dintre subscriitorii care doresc să participe la operațiunea de adoptare a actului constitutiv.
Atribuțiile adunării constitutive. Un rol central în vederea constituirii societății în modalitatea pe care o analizăm îl are adunarea constitutivă a subscriitorilor, organism deliberativ care este singurul în măsură să decidă constituirea societății promise de fondatori subscriitorilor. Dacă sunt întrunite toate cerințele legale și cele impuse prin prospectul de emisiune, adunarea constitutivă nu ar avea dreptul să refuze aprobarea constituirii societății promise de fondatori, fără a se antrena răspunderea contractuală față de subscriitorii care doresc constituirea, a acelora dintre ei care vor vota împotriva constituirii, desigur, doar în măsura în care acei subscriitori care vor fi votat «pentru» ar putea încerca diverse prejudicii în urma unei astfel de decizii negative.
Adunarea constitutivă are atribuții conferite, în principal de art. 28 din Legea nr. 31/1990. Articolul 28 al Legea nr.. 31/1990, republicată, astfel cum acesta a fost modificat și completat prin Legea nr. 441/2006, îngăduie interpretarea potrivit căreia adunarea constitutivă este singura structură organizatorică pe care trebuie să o realizeze acceptanții, din inițiativa fondatorilor, care va putea lua cele mai importante decizii privind viitorul societății pe acțiuni a cărei constituire au inițiat-o aceștia.
Adunarea constitutivă trebuie să verifice respectarea cerințelor legale privind capitalul social : subscrierea întregului capital social, raportul dintre capitalul subscris și cel vărsat, precum și existența vărsămintelor. Totodată, va decide, dacă este cazul, asupra măririi sau micșorării capitalului social, în funcție de rezultatele subscripției.
Adunarea constitutivă examinează și validează raportul de evaluare întocmit de experți., discută și aprobă operațiunile încheiate de fondatori în contul societății.
O altă atribuție a adunării constitutive este numirea administratorilor și cenzorilor societății.
Desfășurarea adunării constitutive. Adunarea alege un președinte, care va conduce lucrările, precum și doi sau mai mulți secretari. Adunarea constitutivă este legală dacă sunt prezenți jumătate plus unul din numărul subscriitorilor (acceptanților) și ia hotărâri cu votul majorității simple a celor prezenți (art. 25, alin. 4 din Legea 31/1990). În adunarea constitutivă, fiecare acceptant are dreptul la un vot, indiferent de numărul acțiunilor subscrise. Subscriitorii care au efectuat aporturi în natură nu au drept de vot în deliberările referitoare la aporturile lor, chiar dacă au efectuat și aporturi în numerar.
Drepturile, obligațiile si răspunderile fondatorilor.
Intrucat fondatorii au un rol important in constituirea societatii pe actiuni prin subscriptie publica, legea reglementeaza drepturile, obligațiile si răspunderile fondatorilor.
Drepturile fondatorilor. Potrivit art. 32 din Legea nr. 31/1990, fondatorii au dreptul la o cotă din beneficiul net al societății constituită prin subscripție publică.
Dreptul la o cotă din beneficiul societății îl au numai persoanele fizice cărora li s-a recunoscut calitatea de fondatori prin actul constitutiv.
Alineatul (2) prevede că fondatorii au dreptul, pe lângă cotele din profitul net aferent unui anumit exercițiu financiar, corespunzătoare participațiilor la capitalul social inițial (de la data constituirii societății prin subscripție publică), în cazul în care fondatorii sunt și acționari ai acelei societăți, la o cotă suplimentară de 6% din profitul net, cotă care însă nu poate fi acordată pentru o perioadă mai mare de 5 ani de la data constituirii societății. Această cotă va fi acordată atât fondatorilor – acționari, cât și fondatorilor – non – acționari.
În cazul fondatorilor – acționari, cota de 6% se constituie într-un supliment de dividende, fiind supusă impozitului specific acestei categorii de venituri financiare, pe când în cazul fondatorilor non – acționari, sumele ce li se cuvin din cota de 6% nu pot fi calificate venituri din investiții financiare, trebuind să fie considerate, potrivit prevederilor art. 55 alin. (2) pct. e) al Codului fiscal, asimilate veniturilor din salarii.
Articolele 33-34 (în viziunea noastră, articolul 34 putea foarte bine să fi fost redactat sub forma alin. (2) al art. 33, pentru că cele două articole au o strânsă legătură de obiect și conținut) reglementează ipoteza în care o societate comercială constituită prin subscripție publică, pentru o durată determinată sau nedeterminată, prin voința acționarilor întruniți într-o adunare generală extraordinară, se va dizolva înainte de îndeplinirea scopului statutar ori înainte de expirarea duratei convenite, după caz, ambele ipoteze de dizolvare producând fraudarea intereselor legitime ale fondatorilor. Astfel, art. 33 conferă dreptul fondatorilor de a cere acoperirea daunelor pe care le vor putea încerca ca efect al unei hotărâri de dizolvare anticipată a unei societăți comerciale constituite prin subscripție publică, dacă acea dizolvare s-a făcut (și) cu scopul de a le frauda interesele legitime, izvorâte din drepturile speciale acordate lor de către adunarea constitutivă.
Concluzionăm că dacă societatea se dizolvă anticipat, fondatorii au dreptul să ceară despăgubiri de la societate, cu condiția dovedirii că dizolvarea s-a făcut în frauda drepturilor lor.
Obligațiile fondatorilor : Fondatorii trebuie să îndeplinească obligațiile prevăzute de Legea nr.31/1990 în scopul constituirii societății pe acțiuni prin subscripție publică.
După constituirea societății, fondatorii sunt obligați să predea adminstratorilor documentele și corespondența referitoare la constituirea societății.
Răspunderea fondatorilor: Fondatorii răspund pentru actele lor privind constituirea societății prin subscripție publică. Potrivit art. 31 din Legea 31/1990, fondatorii și primii administratori sunt solidar răspunzători, față de societate și de terți pentru:
– subscrierea integrală a capitalului social și efectuarea vărsămintelor stabilite de lege sau de actul constitutiv;
– existența aporturilor în natură;
– veridicitatea publicațiilor făcute în vederea constituirii societății.
Acest articol reglementează o chestiune de foarte mare interes – mai ales din punctul de vedere al investitorilor de portofoliu – pentru succesul unei inițiative de constituire a unei societăți comerciale pe acțiuni prin subscripție publică, respectiv aceea a responsabilităților speciale patrimoniale ce revin fondatorilor, primilor membri ai consiliilor de administrație, de supraveghere ori ai membrilor directoratului, după caz, în raport cu forma de administrare pe care o va adopta fiecare din aceste tipuri de societăți. Responsabilitățile speciale pe care art. 31 le impune categoriilor de persoane enumerate au ca fundament, în opinia noastră, obiectivul legiuitorului de asigurare a unei protecții sporite pentru cei care au avut încredere în inițiativa fondatorilor și în persoana primilor conducători ai unei societăți constituite prin apel la resursele financiare ale publicului. Așadar, și dintr-un astfel de punct de vedere, legiuitorul este foarte exigent și preocupat de crearea unui sistem de protecție juridică adecvată a intereselor subscriitorilor – acceptanți ai unui prospect de emisiune, deveniți acționari ai unei societăți constituite prin subscripție publică.
Într-un astfel de sens, alin. (1) al art. 31 instituie o obligație solidară, cu începere de la data constituirii societății pe acțiuni prin subscripție publică, solidaritate care se va întinde cu privire la toți fondatorii, primii membri ai consiliilor de administrație ori de supraveghere, precum și ai directoratului.
Regulile speciale privind societatea pe acțiuni constituită prin subscripție publică.
Societățile pe acțiuni se constituie prin subscripție publică avizată în mod obligatoriu de către Comisia Națională de Valori Mobiliare. Aceste societăți poartă denumirea de societăți deținute public, și reprezintă anumite caracteristici.
Acțiunile emise de aceste societăți devin liber transferabile pe o piață reglementată (piața bursieră). Aceste acțiuni se înregistrează obligatoriu la Oficiul de Evidență a Valorilor Mobiliare, aparținând Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și cad sub incidența prevederilor Legii nr. 297.2004 privind piața de capital.
Conducerea și funcționarea societăților deținute public sunt supuse Legii nr. 31/1990 și O.U.G.nr. 28/2002.
Societățile deținute public au obligații speciale pentru asigurarea protecției acționarilor lor, prevăzute de art. 102-119 din O.U.G. nr. 28/2002.
2.3. Formalitățile necesare constituirii societății
Evocarea formalităților. Formalitățile necesare constituirii societății sunt cele prevazute de Legea nr. 31/1990 pentru constituirea oricărei societăți comerciale: întocmirea actelor constitutive și înregistrarea și autorizarea funcționării societății.
2.3.1. Întocmirea actului constitutiv
Întocmirea actelor constitutive se referă la redactarea și, după caz, autentificarea înscrisurilor actelor respective.
Redactarea actului constitutiv. Înțelegerea asociaților privind constituirea societății se concretizează în înscrisurile actelor respective.
Pentru redactarea înscrisurilor actelor de constituire ale societății se apelează la un specialist: avocat, notar sau, în prezent, la serviciul specializat din cadrul Oficiului registrului comerțului de pe langă tribunal în condițiile Legii nr. 359/2004, modificată și completată.
Obținerea datei certe. Actul constitutiv dobândește dată certă și prin depunerea lui la Oficiul registrului comerțului ( art. 5, alin. 7 din Legea 31/1990 )
Autentificarea actului constitutiv. Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când:
printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren ;
societatea pe acțiuni se constituie prin subscripție publică.
Înscrisurile actelor constitutive sunt prezentate notarului public pentru autentificare de către persoana desemnată în calitate de administrator al societății ori de către un asociat anume împuternicit.
În vederea autentificării înscrisurilor, legea impune prezența tuturor asociaților sau a fondatorilor în caz de subscripție publică, personal sau prin mandatar cu procură specială în formă autentică.
La autentificarea actului sau actelor constitutive trebuie prezentată dovada eliberată de Oficiul registrului comerțului, înaintea întocmirii actelor constitutive privind disponibilitatea firmei și a emblemei, în condițiile art. 17 din Legea nr. 31/1990 republicată.
2.3.2. Înmatricularea (înregistrarea) și autorizarea funcționării societății pe acțiuni
Etapa următoare încheierii actului constitutiv al oricărei forme de societate comercială, necesară în vederea legalei și deplinei constituiri a unui astfel de subiect de drept, este definită de Legea nr.. 31/1990, republicată, sub denumirea de înmatriculare.
Societatea pe actiuni, ca oricare societate comercială, în condițiile legii, este supusă înmatriculării în Registrul comerțului.
Într-un astfel de context legislativ, înmatricularea poate fi definită ca fiind complexul de operațiuni tehnico-administrative, mai precis, operațiuni de administrație interioară pe care trebuie să le realizeze oficiul registrului comerțului sesizat cu o cerere de înmatriculare, constând în înregistrarea în registrul comerțului aferent tipului de comerciant a tuturor datelor și informațiilor conținute de cererea de înmatriculare, acordarea numărului de înmatriculare, respectiv a codului unic de înregistrare, întocmirea dosarului comerciantului și a certificatului de înmatriculare.
Procedura înmatriculării și autorizării este reglementată prin Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociaților familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, modificată și completată.
Procedura înmatriculării se realizează de către Oficiul registrului prin judecătorul delegat. Procedura autorizării funcționării societății se realizează prin biroul unic, organizat în cadrul Oficiului registrului comerțului. El cuprinde reprezentanți ai autorităților publice competente să elibereze autorizațiile cerute de lege.
Cererea de inmatriculare ( înregistrare)
Înmatricularea societății se realizează în baza unei cereri tip adresate oficiului registrului comerțului în a cărui rază teritorială se va afla sediul societății.
În termen de 15 zile de la încheierea în formă autentică a actului constitutiv, dreptul, dar și obligația, în aceeași măsură, de a formula și semna o cerere de înmatriculare a unei societăți comerciale, este acordat de lege oricăreia dintre următoarele categorii de persoane: fondatorii, primii administratori, primii membri ai consiliului de supraveghere, primii membri ai directoratului, după caz. O astfel de cerere va fi putea fi formulată personal, de către oricare dintre persoanele enumerate (și nu de toate la un loc, așa după cum ar rezulta din interpretarea literală a textului alin. (1) al art. 36), ori prin mandatari cu procuri speciale, emise într-un astfel de scop. Potrivit art. 36, alin (2) din Legea privind societățile comerciale, republicată, cererea trebuie insoțită de următoarele documente:
a) actul sau actele constitutive, în forma ceruta de lege;
b) dovada efectuării vărsămintelor, în condițiile actului constitutiv. Dovezile care atestă îndeplinirea de către asociați a obligației de efectuare a aportului și implicit, existența capitalului social vărsat.Aceste dovezi privesc aporturile în numerar și pot fi și înscrisuri emise de bancă, chitanțe.
c) dovada sediului declarat și a disponibilității firmei. Potrivit legii, trebuie facută dovada deținerii cu titlu legal a spațiului aferent sediului (contract de vânzare-cumpărare, contract de închiriere, certificate de moștenire). La același sediu vor putea funcționa mai multe societăți, numai dacă cel puțin o persoană este, în condițiile legii, asociat în fiecare dintre aceste societăți.
d) actele privind proprietatea asupra bunurilor care fac obiectul aportului în natură la capitalul social. Aceste acte pot fi acte de vânzare-cumpărare, donație, brevete de invenții, contract de concesiune. În cazul bunurilor imobile, trebuie anexat și certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate.
e) actele constatatoare ale operațiunilor încheiate în contul societății și aprobate de asociați.
f) declarația pe propria raspundere a fondatorilor, administratorilor și a cenzorilor, că îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată.
Pentru a facilita constituirea societăților comerciale, Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților prevede posibilitatea ca unele operațiuni necesare înregistrării societății să fie efectuate la cerere, de către serviciul specializat, din cadrul Oficiului registrului comerțului. Se poate solicita:
-obținerea rezervării firmei;
-efectuarea vărsamintelor privind aportul în numerar;
-redactarea actului constitutiv și obținerea autentificării
-obținerea evaluării prin expertiză a bunului.
Soluționarea cererii de înregistrare și controlul legalității înregistrării și autorizării funcționării societății comerciale
Se face de către judecatorul delegat. Cererea de inmatriculare a societății se solutionează la judecătorul delegat, dintre cei desemnați de președintele tribunalului, la începutul fiecărui an judecătoresc.Judecătorul delegat trebuie să pronunțe încheierea în termen de 5 zile de la data îndeplinirii cerințelor legale privind înmatricularea societății.
Efectuarea înregistrării societății în registrul comerțului
Înregistrarea dispusă prin încheierea judecătorului delegat se efectuează în termen de 24 de ore de la data pronunțării încheierii judecătorului delegat prin care se autorizează înmatricularea societăților comerciale ( art. 41, alin (2) din Legea nr. 31/1990, republicată). Odată înregistrată în registrul comerțului, societatea se consideră constituită.
La data înregistrării (înmatriculării) în registrul comerțului, societatea devine persoană juridică, în condițiile art. 41, alin (1) din Legea nr. 31.1990, republicată : “societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerțului”.
Articolul 41 reglementează efectele de drept substanțial ale înmatriculării unei societăți comerciale în registrul comerțului. În acest sens, alin. (1) stabilește în mod neechivoc: o societate comercială înmatriculată în registrul comerțului dobândește deplină personalitate juridică, respectiv capacitatea de folosință și de exercițiu necesară încheierii de acte juridice și asumării de obligații în vederea și în limitele realizării scopului pentru care a fost constituită. Așadar, în economia prevederilor Legii nr. 31/1990, înmatricularea unei societăți are un efect creator de drepturi substanțiale, respectiv acelora care dau posibilitatea unui nou subiect de drept, de regulă colectiv, să se poată manifesta ca atare în circuitul juridic, încheind acte juridice și asumându-și obligații în nume și pe socoteala proprie, ori ca mandatari cu sau fără reprezentare ai altor persoane fizice sau juridice, distinct de persoana celor care l-au creat. În condițiile legislației speciale, înmatricularea în registrul comerțului are și alte efecte și semnificații, specifice diferitelor ramuri de drept, cum ar fi cel financiar-fiscal, al concurenței, bancar, procesual – civil, etc.
Potrivit legii, persoanele desemnate ca reprezentanți ai societății sunt obligate să depună la Oficiul registrului comerțului semnăturile lor ( art. 45 din Legea nr. 31/1990, republicată).
În temeiul încheierii judecătorului delegat prin care s-a autorizat constituirea societății și s-a dispus înregistrarea ei, Oficiul registrului comerțului eliberează certificatul de înregistrare. Astfel, documentul care se eliberează persoanelor îndreptățite după efectuarea înmatriculării se numește certificat de înmatriculare, și el consacră (probează) un act de drept administrativ atributiv de statut personal, impus de lege și emis în baza Legii nr. 31/1990, republicata, prin care se conferă, de către instituția publică emitentă, un complex de drepturi, printre care și acela de a se comporta ca un comerciant, respectiv de a putea intra în raporturi juridice, în nume propriu sau ca mandatar al altor subiecte, de drept. Așadar, etapa și operațiunea de înmatriculare a unei societăți comerciale este una de maximă importanță și producătoare de efecte juridice complexe și fundamentale.
Autorizarea funcționării societății
În urma efectuării controlului preventiv de legalitate asupra cererii de înmatriculare a unei societăți comerciale – mai exact, atât asupra legalității actului constitutiv și a anexelor acestuia, cât și asupra cererii propriu-zise formulate de persoanele îndreptățite — judecătorul delegat; constatând și reținând că toate cerințele legale sunt îndeplinite, atât de fond cât și de formă, va pronunța o încheiere prin care: dispune autorizarea constituirii societății respective; dispune funcționarilor oficiului registrului comerțului efectuarea înmatriculării societății în registrul pentru persoane juridice, aferent formei de societate comercială în cauză. Practic, prin pronunțarea încheierii de autorizare a constituirii societății, se finalizează o nouă și foarte importantă etapă în procesul complex de constituire a unei societăți comerciale: etapa judiciară.
Prin autorizarea funcționării, legea înțelege:
-asumarea de către solicitant a responsabilității privind legalitatea desfășurării activității prin declarația tip pe propria raspundere;
-obținerea actului administrativ emis de autoritatea administrației publice competente, strict necesar pentru a permite solicitantului desfășurarea activităților prevăzute în actul constitutiv.
În concluzie, pentru reducerea formalismului excesiv ce caracteriză procedura constituirii societăților comerciale conform Legii nr. 31/1990 (ce includea: redactarea și autentificarea actului constitutiv, autorizarea judecătorească incluzând sau nu avizul consultativ al Camerei de Comerț și Industrie, înmatricularea la Registrul Comerțului, publicarea în Monitorul Oficial și înregistrarea la administrația financiară) prin modificarea adusă de Legea nr. 99/1999 privind accelerarea reformei economice procedura constituirii s-a simplificat, comasându-se etapele acesteia prin preluarea de către Oficiul Registrului Comerțului a unor atribuții, până atunci aflate în sarcina altor instituții. Prin modificarea adusă de Legea nr. 99/1999, odată cu depunerea cererii de înmatriculare a societății comerciale la Oficiul Registrului Comerțului competent, nu instanța judecătorească, ci judecătorul delegat (afiliat Oficiului Registrului Comerțului) autorizează desfășurarea activității, după care, pe lângă sarcina înmatriculării, tot Oficiul Registrului Comerțului este obligat, dar pe cheltuiala societății comerciale ce solicită înmatricularea, să obțină atât publicarea în Monitorul Oficial cât și înregistrarea fiscală a societății comerciale.
Prin Ordonanța de urgență nr. 76/2001 republicată, privind simplificarea unor formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea funcționării comercianților se instituie o procedură unică de înregistrare și autorizare a funcționării societăților comerciale (dar și a altor categorii de comercianți). Simplificarea procedurii rezidă din crearea în cadrul Camerelor de Comerț și Industrie teritoriale a unor Birouri Unice pentru obținerea înregistrării și autorizării funcționării comercianților. “Unicitatea” procedurii rezidă în aceea că în baza unei cereri de înregistrare se va obține de la aceeași instituție, Biroul Unic, certificatul de înregistrare comercială conținând codul unic de înregistrare.
2.4. Înființarea filialelor și sucursalelor
Societatea iși poate realiza activitatea și în alt loc decât sediul principal, în aceeași localitate sau în alte localități din țară ori chiar din străinătate, cu respectarea legislației statului respectiv. În aceste condiții, societatea iși poate constitui, în temeiul art. 42 din Legea nr 31/1990, republicată, filiale (cu personalitate juridică) sau în temeiul art. 43 din aceeași lege, dezmembrăminte ale societății, denumite sedii secundare (lipsite de personalitate juridică).
În doctrină s-a precizat că înființarea de sucursale și filiale ale societății trebuie privită ca o manifestare a funcției de organizare a societății comerciale, care actionează pe toata durata existenței societății, și se explică prin nevoia de adaptare a societății la mediul în care actionează. În aceste condiții, ele pot fi private și ca structuri societare.
Se consideră a fi sedii secundare ale societății: sucursalele; agențiile; reprezentanțele; alte unități fară personalitate juridică, cum ar fi punctele de lucru și birourile.
2.4.1. Filialele
Filiala este o societate comercială cu personalitate juridică care se înființează într-una dintre formele de societate reglementate de lege și în condițile prevăzute pentru acea formă juridică ( art. 42 din Legea nr. 31/1990 ). Filiala va avea regimul juridic al formei de societate în care s-a constituit.
Filiala, potrivit art. 42 din Legea 31/1990, este o societate comercială cu personalitate juridică, constituită de societatea primară (societatea mamă), care deține majoritatea capitalului său. Din această cauză, deși este subiect de drept distinct, filiala este totuși dependentă și se află sub controlul societății primare.
Ca persoană juridică, filiala participă la raporturile juridice în nume propriu; prin actele juridice ale reprezentanților săi, filiala dobândește drepturi și își asumă obligații, cu angajarea unei răspunderi proprii.
Aspecte cu privire la înființarea de filiale de către societățile comerciale:
întrucât prevederile art. 7 și 8 din Legea nr. 31/1990 nu o cer în mod expres, asociații nu au obligația legală de a menționa în actul constitutiv intenția lor de a constitui filiale;
rămâne ca opțiune a societății comerciale, dacă la numele filialei se adaugă cuvântul “filială” ( art. 50, alin. 3 din Normele metodologice privind modul de ținere a registrelor comerțului și de efectuare a înregistrărilor, nr. p/60 );
pentru că nu există nici o interdicție legală în acest sens, societatea comercială-filială poate înființa, din dispoziția societății comerciale-mamă, cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990, o altă societate comercială-filială;
societățile comerciale străine pot înființa filiale în România- cu respectarea legii române- dacă acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic ( art. 44 din Legea nr. 31/1990 );
filiala nu se poate constitui concomitent cu societatea comercială-mamă întrucât aceasta din urmă devine proprietara bunurilor aduse ca aport de către asociați de la data înmatriculării ei în registrul comerțului, ceea ce înseamnă că numai ulterior acestei date se poate face, în mod valabil un aport;
înregistrarea unei filiale are același regim juridic cu acela a înființării unei noi societăți comerciale cu mențiunea că trebuie a fi respectate regulile specifice formei de societate comercială aleasă de societatea comercială – mamă pentru filiala.
2.4.2. Sucursalele
Așa cum le definește legiuitorul în art.43 din Legea 31/1990, republicată, “sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa”.
Termenul “dezmembrăminte” folosit de legiuitor, înseamnă, de fapt, părți componente, unități, structuri fără personalitate juridică care aparțin unei societăți comerciale.
Sucursala se caracterizează prin faptul că este dependentă total – juridic și patrimonial – de societatea în cadrul căreia funcționează, beneficiind de o anumită autonomie de funcționare, având sediu propriu și propriile atribute de identificare.
Deși lipsită de personalitate juridică și, deci, și de patrimoniu propriu distinct de cel al firmei care o înființează, sucursala este văzută, totuși, ca o entitate economică supusă obligației de înmatriculare înainte de a-și începe activitatea, în registrul comerțului în raza căruia își va desfășura activitatea specifică. O astfel de entitate va beneficia de un certificat de înmatriculare propriu, respectiv de un număr de înmatriculare / cod unic de înregistrare distinct de cel al societății care a înființat-o. De asemenea, sucursala va fi subiect al înregistrării fiscale. Mai mult decât atât, sucursala va putea fi, potrivit unei anumite viziuni doctrinare și jurisprudențiaie, și subiect al raporturilor juridice de concurență.
. Sucursala se caracterizează, față de societatea-primară, printr-o dublă subordonare: economică și juridică. Economică, pentru că nu are patrimoniu propriu, distinct de cel al firmei-primare, proprietatea bunurilor care-i sunt afectate activității este a firmei care a înființat-o. Juridică, pentru că acest tip de structură exogenă poate încheia acte juridice, în virtutea mandatului pe care îl încredințează societatea organizatoare, fie în numele acesteia, fie în nume propriu, dar pe socoteala firmei-primare. Așadar, sucursala nu poate avea nici debitori și nici creditori proprii. Pornind de la aceste trăsături, sucursala a fost definită ca fiind o structură societară instituționalizată, lipsită de patrimoniu și personalitate juridică, ce funcționează relativ independent, autonom și durabil, într-un sediu propriu și căreia i se încredințează, ca prelungire a capacității societății care o constituie, printr-un mandat general, puterea de reprezentare, negociere și executare de operațiuni comerciale în raza ei de activitate.
La nivelul sucursalelor, administratorul sucursalei își desfășoară activitatea în limitele împuternicirii de reprezentare dată de conducătorul societății-mamă.
Sucursalele se înregistrează la Oficiul registrului comerțului din județul în care vor funcționa, unde se vor depune copii certificate ale tuturor actelor care au fost depuse și la Oficiul registrului comerțului de la sediul principal al societății.
Atât sucursalele, cât și celelalte sedii secundare se înregistrează fiscal la administrația financiară în raza căreia vor funcționa, în termen de 5 zile de la menționarea lor în registrul comerțului ( art. 5 din Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale).
Distincția dintre filială și sucursală
Alin. (4) al art. 43 conține o interdicție, în aparență lipsită de orice logică și justificare juridică: nu se pot înființa sedii secundare sub denumirea de filială, iar art. III alin. (1) și (2) din Legea nr. 441/2006 instituie obligația, pentru societățile care au înființat anterior sucursale ori alte sedii secundare fără personalitate juridică, dar cu denumire de filială, ca în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a acelei legi, să procedeze la modificarea corespunzătoare a statutului juridic al acelor structuri, pentru a le pune în acord cu exigențele legale mai sus prezentate. Așa fiind, se poate presupune că dispoziția alin. (4) al art. 43 are doar rolul de a impune regularizarea unor situații patologice, înregistrate în timp, în condițiile în care Legea nr. 31/1990, republicată, la apariția sa nu a reglementat problema sucursalelor, filialelor și a altor structuri exogene, iar comercianții au înființat tot felul de entități exogene, cu denumiri de filială, deși ele nu îndeplineau cerințele pentru a se bucura de un astfel de statut. In concluzie, deși atât sucursalele, cât și filialele, precum și alte sedii secundare sunt structuri societare exterioare societăților care le înființează, regimul lor juridic este distinct și, ca atare, denumirea fiecăreia dintre ele trebuie să fie în concordanță cu statutul juridic pe care îl permite legea fiecăreia, pentru a nu se crea confuzii.
Cap 3. Organizarea și funcționarea societății pe acțiuni.
Societatea pe acțiuni este organizată și funcționează pe principii democratice. Ea are anumite organe cu competențe bine delimitate, bazate pe principiul separației puterilor: organe de deliberare și decizie; organe de administrare și reprezentare; organe de supraveghere și control.
Regulile care guvernează funcționarea societăților comerciale sunt prevăzute în Titlul III al Legii nr. 31/1990, republicată. Acest titlu cuprinde dispoziții comune (Capitolul I) și dispoziții specifice funcționării fiecărei forme juridice de societate comercială (Capitolele II – VI). Capitolul IV este dedicat societăților pe acțiuni.
3.1. Acțiunile
Acțiunea este cea mai reprezentativă modalitate de divizare și exprimare a drepturilor societare în cadrul societăților pe acțiuni. În societățile pe acțiuni, acționarii contribuie la formarea capitalului social sau la majorarea acestuia prin efectuarea unui aport, în schimbul căruia primesc acțiuni.
A. Noțiunea și caracterele acțiunilor
Acțiunea este un titlu reprezentativ al contribuției asociatului, constituind o fracțiune a aportului social, care conferă posesorului calitatea de acționar.
Noțiunea de acțiune are mai multe sensuri ce poate desemna: fie fracțiunea capitalului social; fie titlul de valoare care incorporează și constată drepturile și obligațiile izvorâte din calitatea de acționar; fie raportul societar (raportul juridic dintre acționar și societate).
Alineatul (1) al art. 91 exprimă ideea că, în cazul societăților pe acțiuni, capitalul social, ca sumă a aporturilor în numerar și în natură subscrise de acționari, spre deosebire de celelalte forme de societăți comerciale, este divizat în anumite fracțiuni valorice, denumite generic acțiuni. Așadar, din textul citat, se desprinde concluzia că, în schimbul aporturilor subscrise și liberate de persoanele care au semnat actul constitutiv ori care au acceptat un anumit prospect de emisiune, după caz, societatea comercială al cărui capital social este divizat în acțiuni va emite niște instrumente de legitimare (dovedire) a calității de acționar, numite în mod specific acțiuni. Deci acțiunile, la modul cel mai general și originar, reprezintă valorile, respectiv bunurile pe care le dă (emite) societatea beneficiară a aportului la capital subscris de acționari, în contrapartidă cu valoarea aportului individual al fiecărui acționar.
Schematizând, relația fundamentală dintre societatea constituită în condițiile capitolului 4 din cadrul Titlului III al Legii nr. 31/1990, republicată, și cei care au subscris și vărsat aporturile stabilite este următoarea: acționarii subscriu și varsă aporturile aprobate de adunarea constitutivă ori stabilite prin actul constitutiv -societatea devine, de regulă, proprietara și beneficiara acelor aporturi – societatea se obligă, în temeiul raporturilor juridice specifice contractului de societate comercială și în contrapartida aporturilor primite, către acționari, și recunoaște (emite) un ansamblu de drepturi patrimoniale și personale nepatrimoniale, drepturi care formează un bun mobil încorporat purtând denumirea de acțiune- acționarii devin titularii unui anumit tip de drept asupra acțiunilor.
Legea nr. 31/1990, republicată, califică tipul de drept patrimonial pe care-l pot exercita acționarii asupra acțiunilor ca fiind unul de proprietate, și nu de creanță (a se vedea, în acest sens, prevederile art. 98 din această lege).
Caracterele acțiunilor
a) acțiunile sunt fracțiuni ale capitalului social care au o anumită valoare nominală. Fiecare acțiune reprezintă o valoare nominală care exprimă fracțiunea din capitalul social pe care înscrisul o incorporează.
Valoarea nominală a unei acțiuni nu poate fi mai mică de 0,1 lei(art.93 din Legea 31/1990). Pentru a evita o fracționare excesivă și deci dificultăți legate de constituirea și funcționarea societății, legea instituie un plafon minim privind valoarea nominală a acțiunii.
b) acțiunile sunt fracțiuni egale ale capitalului social, astfel acțiunile sunt egale ca valoare, conferind posesorilor drepturi egale ;
În acest sens, art 94 din Legea 31/1990 prevede că “ acțiunile trebuie să fie de o egală valoare”. Valoarea egală a acțiunilor asigură condițiile necesare pentru luarea hotărârilor în adunarea generală a acționarilor.
c) acțiunile sunt indivizibile, Potrivit art. 102 din Legea 31/1990 acțiunile emise de societate au un caracter indivizibil. Acest caracter al acțiunilor este menit să asigure buna funcționare a societăților.
În cazul în care o acțiune devine proprietatea mai multor persoane, legea cere coproprietarilor să își desemneze un reprezentant dintre ei, care va exercita drepturile și obligațiile aferente acțiunii.
d) acțiunile sunt titluri negociabile. Aceste titluri de valoare se pot transmite altor persoane în condițiile legii.
B. Natura juridică a acțiunilor. Natura juridică a acțiunilor este definită diferit de doctrina dreptului comercial.
În general, în doctrina clasică, se admite că acțiunile fac parte din categoria titlurilor de credit. Dar datorită faptului că îndeplinesc două din condițiile esențiale ale titulurilor de credit (autonomia și literalitatea). Pentru aceste motive, doctrina modernă califică acțiunile că ele nu sunt titluri de credit perfecte, ci titluri speciale, denumite corporative, societare sau de participațiune.
C. Felurile acțiunilor. Acțiunile emise de societatea pe acțiuni sunt de mai multe feluri.
În funcție de drepturile conferite – egale sau diferite – , acțiunile se împart în două categorii: acțiuni ordinare și acțiuni preferențiale.
a) Acțiunile ordinare.
După modul lor de transmitere, acțiunile ordinare sunt de două feluri: acțiuni nominative și la purtător (art. 91 din Legea 31/1990 republicată).
Acțiunile nominative. Caracteristica unei acțiuni nominative este aceea că identifică titularul acțiunii. În titlu se menționează numele, prenumele și domiciliul acționarului sau, după caz, denumirea și sediul acestuia. Astfel drepturile aferente acțiunii aparțin și pot fi exercitate numai de către titularul acțiunii.
Acțiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie, sau în formă dematerializată. Acțiunile în formă dematerializată se înregistrează în registrul acționarilor.
Acțiunile la purtător. În cazul acțiunii la purtător, elementele de identificare a titularului acțiunii nu se menționează în titlu. Titularul acțiunii este posesorul ei.
b) Acțiunile preferențiale
Aceste acțiuni conferă titularilor lor drepturi diferite de cele ale titularilor acțiunilor ordinare.
Potrivit art. 95 din Legea nr. 31/1990, acțiunile preferențiale sunt acțiunile cu dividend prioritar fără drept de vot. Aceste acțiuni conferă titularului dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra profitului distribuibil al exercițiului financiar, înaintea oricărei alte prelevări, precum și drepturile recunoscute acționarilor cu acțiuni ordinare, inclusiv dreptul de a participa la adunarea generală, cu excepția dreptului de a vota, în temeiul acestor acțiuni, în adunările generale ale acționarilor.
Stabilirea felului acțiunilor care vor fi emise de societate.
Potrivit art.91 alin.(2) din Legea nr.31/1990, felul acțiunilor va fi determinat prin actul constitutiv, care trebuie să prevadă numărul și valoarea nominală a acțiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător, și numărul pe categorii. În absența unor prevederi în actul constitutiv, acțiunile vor fi nominative. Acțiunile neplătite în întregime sunt însa întotdeauna acțiuni nominative. În privința acțiunilor preferențiale cu dividend prioritar fără drept de vot, legea prevede că ele vor avea aceeași valoare nominală ca și acțiunile ordinare. Aceste acțiuni nu pot depăși o pătrime din capitalul social. Nu pot fi titulari ai unor acțiuni preferențiale cu dividend prioritar fără drept de vot reprezentanții, administratorii și cenzorii societății (art. 95 din Legea nr. 31/1990, republicată).
D. Cuprinsul acțiunii.
Acțiunea, ca înscris (titlu) care încorporează anumite drepturi, trebuie să cuprindă elementele care privesc societatea emitentă, precum și drepturile posesorului acțiunii. Potrivit art. 93 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, acțiunea va cuprinde: denumirea societății; data actului constitutiv, numărul din registrul comerțului sub care se află înmatriculată societatea, codul unic de înregistrare și numărul Monitorului Oficial în care s-a făcut publicarea; capitalul social, numărul acțiunilor și numărul lor de ordine, valoarea nominală a acțiunilor și vărsămintele efectuate; avantajele acordate fondatorilor.
În cazul acțiunilor nominative, trebuie să se menționeze numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul acționarului sau după caz, denumirea, sediul, numărul de înmatriculare și codul unic de înregistrare.
Pentru a fi considerate ca emanând în mod valabil de la societatea emitentă, atât acțiunile nominative, cât și cele la purtător trebuie să poarte fie semnătura a doi membri ai consiliului de administrație ori a administratorului unic-dacă în societatea emitentă s-a optat pentru sistemul unitar de administrare, cu ambele variante: consiliu de administrație ori administrator unic (reglementate de prevederile art. 137-152; din Legea nr.31/1990), sau a doi directori din cadrul directoratului ori a directorului general unic – dacă societatea a optat pentru sistemul dualist de administrare (sistem reglementat de prevederile art. 153-153"), astfel cum respectivele prevederi au fost introduse prin Legea nr. 441/2006.
E. Condiții pentru emiterea acțiunilor.
Legea nr. 31/1990 stabilește anumite condiții pentru emiterea acțiunilor:
Acțiunile pot fi emise numai după înmatricularea societății în registrul comerțului. Această condiție este menită să îi protejeze pe subdobânditori, care ar putea dobândi acțiunile unei societăți a cărei constituire nu s-a realizat.
Acțiunile nu vor putea fi emise pentru o sumă mai mică decât valoarea nominală (art. 92). Numai cu respectarea acestei condiții se va asigura formarea capitalului social și deci vor fi ocrotiți creditorii sociali.
Emiterea de acțiuni noi, pentru majorarea capitalului social, este interzisă până nu vor fi complet achitate cele din emisiunea precedentă (art. 92 alin. (3)). Această condiție este destinată ocrotirii creditului general; nu se poate proceda la emiterea de noi acțiuni câtă vreme societatea nu și-a acoperit în întregime capitalul social subscris.
Acțiunile emise de o societate pe acțiuni, ca urmare a subscripției, prin oferta publică de valori mobiliare, sunt supuse reglementării privind piața de capital (Legea nr. 297/2004).
G. Transmiterea acțiunilor
Acțiunile se transmit în mod diferit, după cum sunt, acțiuni nominative sau acțiuni la purtător.
Transmiterea acțiunilor nominative. Dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative se transmite printr-o declarație făcută în registrul acționarilor al societății emitente, semnată de cedent și de cesionar și mandatarii lor și prin menținunea făcută pe titlu (art. 98 din Legea nr. 31/1990).
Prin actul constitutiv al societății se pot prevedea și alte modalități de transmitere a dreptului de proprietate asupra acțiunilor nominative.
În cazul acțiunilor nominative emise în formă materială, dreptul de proprietate se transmite printr-o declarație facută în registrul acționarilor și prin mențiune facută pe titlu semnată de cedent și cesionar sau mandatarii lor
Transmiterea acțiunilor la purtător. Dreptul de proprietate asupra acțiunilor la purtător se transmite prin simpla tradițiune a acestora (art. 99 din Legea nr. 31/1990).
Vânzarea acțiunilor de către acționari prin ofertă publică. Acționarii pot să înstrăineze acțiunile lor prin ofertă publică. Art. 108 din Legea nr. 31/1990 prevede că acționarii care oferă spre vânzare acțiunile lor prin ofertă publică vor trebui să întocmească un prospect de ofertă, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr.28/2002.
Restricțiile privind transmiterea acțiunilor.
Prin lege sau prin actele constitutive ale societății se pot stabili anumite restricții referitoare la transmiterea acțiunilor societății.
a) Restricții legale. Portivit art.103 din Legea nr. 31/1990, societatea nu poate dobândi propriile sale acțiuni, decât în cazurile și în condițiile stabilite de lege.
b) Restricțiile convenționale. Pentru protejarea intereselor acționarilor și ale societății, în actul constitutiv al societății pot fi stipulate clauze speciale privind transmiterea acțiunilor.
H. Dobândirea de către societate a propriilor acțiuni
Art. 103 din Legea nr. 31/1990 stabilește principiul potrivit căruia, societatea nu poate dobândi propriile sale acțiuni, fie direct, fie prin persoane care acționează în nume propriu, dar pe seama societății. În anumite cazuri, legea permite dobândirea de către societate a propriilor sale acțiuni, fără restricții(art. 104).
Dobândirea acțiunilor este hotărâtă de adunarea generală extraordinară. Hotărârea va stabili modalitățile de dobândire, numărul maxim de acțiuni ce urmează a fi dobândite, contravaloarea lor minimă și mximă și perioada efectuării operațiunii.
Potrivit legii, dobândirea acțiunilor proprii cu încălcarea condițiilor stabilite de art. 103 din lege obligă societatea să le înstrăineze, în cel mult un an de la data subscrierii lor, în modul stabilit de adunarea generală extraordinară.
Cazurile în care societatea poate dobândi propriile sale acțiuni fără restricții :
Dobândirea se face cu scopul reducerii capitalului social, în condițiile art. 2002 din lege, prin anularea unui număr de acțiuni proprii de o valoare corespunzătoare reducerii.
Dobândirea se face în vederea cesionării de către personalul societății a unui număr de acțiuni proprii, în condițiile probate de adunarea generală a acționarilor;
Dobândirea se produce prin efectul succesiunii universale sau al fuziunii ori al unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o procedură de urmărire silită împotriva unui debitor al societății;
Dobândirea acțiunilor proprii este cu titlu gratuit, dobândirea se face cu scopul regularizării cursului acțiunilor proprii pe piața bursieră sau pe piața organizată extrabursieră, cu avizul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.
I. Constituirea unei garanții reale mobiliare asupra acțiunilor
Întrucât încorporează anumite drepturi, acțiunile pot fi obiectul unei garanții reale mobiliare.
Constituirea garanției trebuie înscrisă în registrul acționarilor, iar creditorului i se eliberează o dovadă a constituirii garanției.
Garanția devine opozabilă terților și dobândește rangul în ordinea de preferință a creditorilor de la data înregistrării în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.
J. Unele interdicții privind acțiunile
Legea nr. 31/1990, republicată, interzice societății să încheie anumite acte juridice, care, implicit, lezează acțiunile proprii.
Societatea nu poate să acorde avansuri sau împrumuturi și nici să constituie garanții în vederea subscrierii sau dobândirii propriilor sale acțiuni de către un terț (art. 106 din lege).
3.2. Drepturile și obligațiile acționarilor
Calitatea de acționar conferă drepturile și obligațiile prevăzute de Legea nr.31/1990, republicată.
3.2.1. Drepturile acționarilor
În doctrina recentă din țara noastră drepturile acționarilor au fost divizate în două mari categorii: drepturi patrimoniale și drepturi nepatrimoniale. Din prima categorie ar face parte dreptul la dividende, dreptul asupra părții cuvenite din lichidarea societății, dreptul preferențial de subscripție, dreptul de a transmite acțiunile, drepturi asupra rezervelor. În cea de a doua categorie se încadrează dreptul de a participa la adunarea generală, dreptul de vot, dreptul de informare, dreptul de a cere convocarea adunării generale, dreptul de a exercita acțiunea în răspundere, dreptul de a face opoziție la bilanțul final de lichidare, dreptul de a se retrage din societate.
Un alt autor, menținând aceeași divizare generală în drepturi patrimoniale și drepturi nepatrimoniale, include în rândul drepturilor nepatrimoniale și drepturi specifice minorităților de acționari-dreptul de a cere administratorilor convocarea adunării generale, dreptul de a cere rapoarte cenzorilor etc.
Pornind de la clasificarea clasică a drepturilor subiective civile , drepturile ce aparțin acționarilor unei societăți comerciale pot fi împărțite astfel:
După natura conținutului lor sunt drepturi patrimoniale – dreptul de proprietate asupra acțiunilor, dreptul la dividende, dreptei la o cotă din activul net în cazul lichidării, dreptul de preferință, dreptul la un preț legal și drepturi nepatrimoniale – dreptul de a participa la adunarea generală, dreptul de vot, dreptul de control, dreptul de informare ;
După opozabilitatea lor – drepturi absolute: dreptul de proprietate asupra acțiunilor, dreptul de a participa la adunarea generală, dreptul de vot și drepturi relative – dreptul la dividende, dreptul la o cotă din activul net în cazul lichidării, dreptul de preferință, dreptul la un preț legal, dreptul de control, dreptul de informare;
După corelația dintre ele – drepturi principale (dreptul de proprietate asupra acțiunilor) și drepturi accesorii – celelalte drepturi;
În funcție de gradul de certitudine conferit titularilor – drepturi pure și simple : dreptul de proprietate, dreptul de a participa la adunarea generală, dreptul de vot, dreptul de control, dreptul de informare și drepturi afectate de modalități : dreptul la dividende, dreptul de preferință, dreptul la o cotă din activul net în cazul lichidării și dreptul la un preț legal.
Principalele drepturi ale acționarilor :
Dreptul de a participa la adunarea generală a acționarilor.
Dreptul de a participa la adunările generale ale acționarilor presupune prerogativa, ocrotită legal, a unei persoane ce deține acțiuni ale unui emitent, de a avea acces în spațiul unde se desfășoară ședința adunării generale și de a fi prezent la lucrările acesteia pe tot parcursul desfășurării ei.
Dreptul de a participa la adunările generale, ordinare sau extraordinare, izvorăște din dreptul de proprietate asupra acțiunilor, fiind un drept absolut, cu caracter personal, nepatrimonial, ce poate fi înstrăinat doar odată cu cesiunea acțiunilor respective.
Având în vedere dispozițiile art. 124 din Legea nr. 31/1990, referitoare la dreptul de vot în cazul acțiunilor grevate de uzufruct, reiese că dreptul de a participa la adunările generale extraordinare ale acționarilor este o manifestare a dreptului de dispoziție, privit ca dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra acțiunilor, în timp ce participarea la adunările generale ordinare constituie o manifestare a dreptului de folosință.
Normele de drept ce reglementează dreptul acționarilor de a participa la adunările generale sunt de ordine publică, fiind lovite de nulitate absolută clauzele din actele constitutive sau din statute care restrâng, în orice manieră, acest drept.
Acest drept îl au toți acționarii, chiar dacă, din anumite motive, legea le interzice să participe Ia deliberări și la luarea hotărârilor. Acționarii pot participa la adunare direct sau prin reprezentare. Nu au dreptul de a participa la adunarea generală titularii acțiunilor preferențiale cu dividend prioritar fără drept de vot.
Dreptul de vot
Dreptul de a vota în cadrul adunării generale a acționarilor este prerogativa de care se bucură o persoană, denumită acționar (sau asociat), de a-și manifesta opțiunea în privința problemelor analizate în cadrul ședinței adunării generale prin aprobarea sau respingerea chestiunilor supuse dezbaterii (acestora), ori prin exprimarea abținerii.
Dreptul de vot în cadrul Adunării Generale a unei societăți este un drept subiectiv absolut, personal, nepatrimonial, accesoriu dreptului de proprietate asupra acțiunilor, afectat de condiția organizării ședinței adunării generale a acționarilor, care nu poate fi cesionat decât odată cu vânzarea acțiunilor, constituindu-se drept o componentă fie a dreptului de uz, fie a dreptului de dispoziție. Dreptul de a vot este considerat un atribut inerent al proprietății asupra acțiunilor.
S-a arătat în doctrină că „dreptul de vot este un drept esențial de natură socială, în absența căruia acționarul nu își poate apăra interesele proprii și nu poate exercita dreptul de supraveghere și control a administrației societății."
Dreptul de vot a fost considerat în literatura juridică un drept constituțional, întrucât prin vot acționarul contribuie la funcționarea societății sau un drept-funcție, deoarece se presupune că acționarul exercită acest drept în interesul societății.
Dreptul de vot. In temeiul acțiunilor lor, acționarii au drept de vot în adunarea generală a acționarilor. Potrivit art. 101 din Legea nr. 31/1990, orice acțiune plătită dă dreptul la un vot în adunarea generală, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel. Deci, acționarii exercită dreptul lor de vot proporțional cu numărul acțiunilor pe care le poseda. Prin actul constitutiv se poate limita numărul voturilor aparținând acționarilor care posedă mai mult de o acțiune.
Acționarii nu au drept de vot, în cazul când sunt deținători ai unor acțiuni preferențiale cu dividend prioritar fără drept de vot.
Dreptul la informare
Dreptul la informare este un drept personal nepatrimonial, relativ, accesoriu dreptului de proprietate asupra acțiunilor al fiecărui acționar al unei societăți comerciale, ce rezidă din principiul general al controlului exercitat de acționari asupra gestiunii societății și a tuturor actelor juridice încheiate de societate. în cazul societăților listate pe piața de capital, conținutul acestui drept este considerabil extins față de societățile închise.
Dreptul la informare aparține tuturor acționarilor, indiferent de mărimea deținerilor avute la societatea emitentă.
Realizarea dreptului la informare este o condiție sine-qua-non a exercitării dreptului de control asupra societății. Fără a fi în posesia unor informații relevante, corecte și sigure, acționarii nu sunt în măsura să aprecieze corectitudinea realizării gestiunii societății de către administratori și directori și nici valoarea economică a investiției lor în societatea respectivă. În același timp, dreptul la informare poate fi considerat drept un complement esențial și indispensabil al dreptului de vot, sau, în sens larg, al dreptului de a decide soarta societății.
Astfel, administratorii sunt obligați să pună la dispoziția acționarilor registrele societății și să elibereze la cerere, pe cheltuiala acestora, extrase de pe ele (art. 178 din Legea nr. 31/1990).
Tot astfel, acționarii au dreptul să cerceteze bilanțul, precum și rapoartele administratorilor și cenzorilor, depuse la sediul societății în vederea adunării generale, putând obține, pe cheltuiala lor, copii ale acestor documente.
Între ședințele generale, acționarii au dreptul de a se informa asupra gestiunii societății, consultând documentele prevăzute în actul constitutiv. In urma consultării, ei vor putea sesiza, m scris, consiliul de administrație despre constatările lor, la care consiliul de administrație trebuie să răspundă, tot în scris, în termen de 15 zile de la data sesizării.
Acționarii au dreptul de a face declarații pe parcursul adunării generale, ' solicitând consemnarea lor in procesul-verbal de ședință. De asemenea, acționarii au dreptul de a adresa jnicehări conducerii societății, (administratorilor, directorilor în legătură cu operațiunile de gestiune a societății efectuate. Acest drept, neconsacrat legislativ deocamdată, însă exercitat în practică, se întemeiază pe principiile conducerii corporative a societății și este în strânsă legătură cu dreptul la informare al acționarilor.
Dreptul la dividende
Profitul rezultat în urma activității economice a societății comerciale poate avea două destinații majore:
să fie reinvestit în vederea dezvoltării afacerii;
să fie inclus în rezervele legale sau extralegale;
să fie distribuit către acționari.
Distribuirea profitului sub forma dividendelor reprezintă un semnal pozitiv dat investitorilor pe piața de capital, influențând în mod esențial evoluția cursului acțiunilor.
Dividendul a fost definit, în vechiul sistem normativ al Codului comercial, drept partea din beneficiile nete, plătită periodic pentru fiecare acțiune. Codul fiscal, în art. 7 alin. 1 pct. 12, definește dividendul ca fiind o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoană juridică, drept consecință a deținerii unor titluri de participare la acea persoana juridică.
În doctrina contemporană, dividendul a fost considerat ca reprezentând orice distribuire făcută de o persoană juridică în bani și/sau în natură, în favoarea acționarilor sau asociaților, din profitul stabilit pe baza bilanțului contabil anual și a contului de profit sau pierderi.
Principalul drept patrimonial al acționarului este dreptul de a primi
dividende. Potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, dividendele se plătesc asociaților în
proporție cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel. Cuantumul dividendului se stabilește de adunarea generală a acționarilor.
Dreptul asupra părții cuvenite din lichidarea societății
Dreptul asupra părții cuvenite din lichidarea societății. La încetarea existenței societății, acționam au dreptul să primească partea ce li se cuvine în urma lichidării societății. Potrivit art.268 din Legea nr. 31/1990, partea ce se cuvine fiecărei acțiuni din repartizarea activului societății se stabilește de lichidatori prin bilanțul final de lichidarea societății.
3.2.2. Obligațiile acționarilor.
Acționarii au anumite obligații iar principala obligație a acționarilor este de a efectua plata varsămintelor datorate. În cazul neachitării la scadență a varsămintelor datorate din valoarea acțiunilor subscrise, va fi folosită procedura reglementată de art. 100 din Legea nr.31/1990, republicată.
Astfel, dacă acționarii nu au efectuat vărsămintele pe care le datorează, în termenele prevăzute în actul constitutiv sau cel al subscripției publice, societatea îi va invita să-și îndeplinească această obligație printr-o somație colectivă, publicată de două ori, la un interval de 15 zile, în Monitorul Oficial și într-un ziar de largă răspândire.
Dacă nici după această somație, acționarii nu efectuează vărsămintele, consiliul de administrație va putea decide, fie urmărirea acționarilor pentru vărsămintele restante, fie anularea acțiunilor nominative în cauză.
Urmărirea acționarilor se face potrivit regulilor dreptului comun în materie de executare silita în cazul anulării acțiunilor, decizia de anulare se va publica în Monitorul Oficial, cu specificarea numărului de ordine al acțiunilor anulate.
În locul acțiunilor anulate, societatea va emite noi acțiuni purtând același număr, care vor fi vândute. Sumele obținute din vânzarea acestor acțiuni vor fi folosite pentru acoperirea cheltuielilor de publicație și vânzare, a dobânzilor de întârziere și a vărsămintelor neefectuate. Eventualul rest va fi predat acționarilor ale căror acțiuni au fost anulate.
În cazul în care sumele obținute din vânzarea noilor acțiuni nu sunt îndestulătoare pentru acoperirea sumelor datorate societății sau dacă vânzarea nu are loc, din lipsă de cumpărători, societatea va putea să se îndrepte împotriva subscriitorilor și cesionarilor, în condițiile art. 98 din Legea nr. 31/1990.
Dacă, folosindu-se aceste căi, nu s-au putut obține sumele datorate societății, trebuie să se procedeze de îndată la reducerea capitalului societății în proporție cu diferența dintre capitalul existent și capitalul social.
3.3. Adunarea generală a acționarilor
Adunarea generală a acționarilor este organul de deliberare și decizie al societății pe acțiuni, exprimă voința socială și decide asupra tuturor problemelor date de lege în competența
sa. Este unanim acceptat principiul potrivit căruia adunarea generală este societatea însăși.
Potrivit legii 31/1990, adunările generale ale acționarilor sunt ordinare, extraordinare și speciale. Legea stabilește atribuțiile fiecăreia dintre adunările generale, precum și condițiile de cvorum și majoritate pentru luarea deciziilor.
3.3.1. Adunarea generală ordinară.
Această adunare se întrunește cel puțin o dată pe an, în cel mult cinci luni de la încheierea exercițiului financiar. Are următoarele atribuții și obligații: să discute, să aprobe sau să modifice bilanțul și să fixeze dividendul; să aleagă administratorii și cenzorii societății și să fixeze, în condițiile legii, remunerația acestora; să se pronunțe asupra gestiunii administratorilor; să stabilească bugetul de venituri și cheltuieli și după caz, programul de activitate, pe exercițiul următor; să hotărască închiderea sau desființarea uneia sau mai multora dintre unitățile societății (art.111 din Legea nr.31/1990). Definim acest tip de adunare generală a acționarilor ca fiind acea întrunire a membrilor organului .statutar suprem al unei societăți comerciale la care au dreptul să participe, în nume propriu ori prin reprezentare, toți acționarii care au această calitate și ale căror acțiuni dau sau nu drept de vot, întrunire care trebuie să se realizeze cu periodicitatea impusă de lege și de actul constitutiv, și care are competența să se pronunțe prin vot, în condițiile de cvorum și de majoritate stabilite de lege sau de actul constitutiv, de regulă mai reduse decât cele aplicabile Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, asupra tuturor problemelor date de lege ori de actul constitutiv în competența ei, altele decât cele din competența Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor .
În ceea ce privește cvorumul legal, alin. (1) al art. 112 statuează că pentru ca o Adunare Generală Ordinară a Acționarilor să poată lucra valabil, adică să se poată considera a fi legal întrunită, este necesară, la prima convocare, prezența fizică și/sau prin reprezentare (în condițiile legii și/sau ale actului constitutiv) a acelor acționari care dețin cel puțin o pătrime (respectiv, cel puțin 25%) din totalul drepturilor de vot pe care le au acționarii pe care îi are acea societate, iar la cea de-a doua convocare, presupunând că la prima nu s-a întrunit cvorumul menționat, fiind suficient orice număr de acționari prezenți sau reprezentați
Cât privește problema majorității necesare pentru a lua hotărâri conforme cu legea și/sau cu actele constitutive ale societăților pe acțiuni, tezele penultima și ultima a art. 115 alin. (1) prevăd că hotărârile se iau cu majoritatea voturilor exprimate, însă, teza ultimă autorizează societatea ca prin actul constitutiv să stabilească cerințe speciale de majoritate. Așadar, cerințele de majoritate necesară menționate sunt unele minimale, sub care acționarii nu au drept să deroge prin actele lor constitutive.
3.3.2.Adunarea generală extraordinară
Această adunare se întruneste în mod excepțional, când trebuie să ia o hotărâre de o importanță deosebită, care de regulă, reclamă modificarea actului constitutiv al societății.
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor este îndreptățită să se pronunțe asupra următoarelor chestiuni:
schimbarea formei juridice a societății;
mutarea sediului societății;
schimbarea obiectului de activitate al societății;
înființarea sau desființarea unor sedii secundare: sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel;
prelungirea duratei societății;
majorarea capitalului social;
reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acțiuni;
fuziunea cu alte societăți sau divizarea societății;
i) dizolvarea anticipată a societății;
j) conversia acțiunilor dintr-o categorie în cealaltă;
k) conversia unei categorii de obligațiuni în altă categorie sau în acțiuni;
1) emisiunea de obligațiuni;
m) oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută
aprobarea adunării generale extraordinare.
Adunarea generală extraordinară este competentă să adopte hotărâri și în următoarele situații:
-conform art. 103 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 să decidă asupra dobândirii propriilor acțiuni de către societate;
-să delege exercițiul unor atribuții consiliului mandatului lor (alin. (3)). De asemenea, membrii acestui organ au obligația de a consemna în același registru special și toate lucrările întrunirilor lor, precum și deciziile pe care le vor lua, în calitatea lor de organe colegiale deliberative.
Răspunderede administrație, conform art. 114;
-să aprobe încheierea de acte juridice de către administratori prin care societatea să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, a cărva hotărî asupra actelor juridice ce depășesc 20% din totalul activelor imobilizate;
-să încuviințeze, conform art. 147, dobândirea de către o societate a unui bun de la un fondator sau acționar într-un interval de cel mult doi ani de la constituirea sau de la autorizarea începerii activității societății și contra unei sume sau altor contravalori reprezentând cel puțin o zecime din valoarea capitalului social subscris;
-să aprobe, conform art. 150 încheierea de acte juridice de dispoziție între un administrator și societate, a căror valoare depășește pragul de 10% din valoarea activelor nete ale societății;
-în temeiul art. 183 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, va decide asupra participării la profit a fondatorilor, dacă acest lucru nu este prevăzut în actul constitutiv.
-în temeiul art. 217 din Legea nr. 31/1990 va decide asupra ridicării dreptului de preferință al acționarilor existenți, în tot sau în parte, în cazul majorării de capital;
-conform art. 197 alin. 2 și 198 alin. 3 din Legea nr. 297/2004, privind piața de capital, va hotărî operațiunile care pot fi efectuate de societatea emitentă, subiect al unei oferte de preluare voluntară.
Articolul 115, în formularea sa rezultată ca efect al modificării și completării lui prin Legea nr. 441/2006, reglementează cvorumul și majoritatea necesară pentru desfășurarea întrunirilor Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, respectiv pentru luarea hotărârilor în astfel de adunări. Pentru prima convocare este necesar un cvorum de o pătrime din totalul drepturilor de vot, mai exact spus 25% din totalul acțiunilor în care este divizat capitalul social, dar numai al acelora care dau și dreptul de vot, nu al tuturor, iar la cea de-a doua convocare o cincime din drepturile de vot, cvorumuri mult mai reduse decât cele impuse de reglementarea anterioară. Ca și în cazul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor, alineatul al treilea permite acționarilor ca prin actul constitutiv să prevadă atât condiții de cvorum, cât și de majoritate mai ridicate ca cele legale.
Deosebirea fundamentală dintre Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor și Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor nu este dată de periodicitatea ori frecvența cu care acestea sunt convocate de către cei în drept, ci, în principal, de competența care le este dată de lege și/sau de actul constitutiv, precum și de nivelele minimale de cvorum și de majoritate necesară pentru luarea hotărârilor. Așadar, pentru a ști ce fel de tip de Adunare Generală a Acționarilor trebuie convocată pentru a lua anumite hotărâri, trebuie plecat de la tipul de probleme cu care se confruntă societatea comercială și compararea ei cu cele enumerate de lege și, eventual, cu cele stabilite de actul constitutiv, pentru a putea decide în consecință.
Ori de câte ori legea indică obligația ca asupra unei anumite probleme să decidă Adunarea Generală a Acționarilor, fără a preciza care dintre cele două tipuri trebuie să o facă, este de prezumat că aceea trebuie să fie Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor și nu Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor, întrucât cea dintâi are o competență pe care o numim, convențional, de drept comun. Dacă, totuși, din analiza naturii problemei și a implicațiilor sale asupra societății comerciale, se poate trage conclufzia că ea vizează orice altă modificare a actului constitutiv la care se referă prevederile lit. m) a art. 113, prezumția simplă pe care am enunțat-o va fi răsturnată și se va proceda în consecință.
Adunarea specială
Această adunare este formată din titularii unei anumite categorii de acțiuni; de exemplu, dacă societatea a emis acțiuni preferențiale cu dividend prioritar fără drept de vot, titularii acestor acțiani se pot întruni într-o adunare specială.
Potrivit legii, hotărârea adunării generale de a modifica drepturile sau obligațiile referitoare la o categorie de acțiuni nu produce efecte decât în urma aprobării acestei hotărâri de către adunarea specială a deținătorilor de acțiuni din acea categorie (art. 116 din Legea nr. 31/1990).
Adunarea constitutivă este o adunare specială a subscriitorilor acțiunilor emise de o societate pe acțiuni constituită prin subscripție publică.
Adunarea constitutivă are următoarele competențe: verifică existența vărsămintelor; examinează și validează raportul experților de evaluare a aporturilor în natură; aprobă participările la beneficii ale fondatorilor și operațiunile încheiate în contul societății; discută și aprobă actul constitutiv al societății, membrii prezenți reprezentând, în acest scop, și pe cei absenți, și desemnează pe aceia care se vor prezenta pentru autentificarea actului și îndeplinirea formalităților cerute pentru constituirea societății; numește pe administratori și cenzori.
Convocarea adunarii generale
Adunarea generală se convoacă de consiliul de administrație, respectiv directorat sau de către acționari « ori de câte ori va fi nevoie » (art.117 și art. 119 din Legea nr. 31/1990).
Convocarea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: data și locul ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu precizarea tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării.
Convocatorul adunării generale a unei societăți trebuie să conțină, Conform art. 135 alin. 1 din Regulamentul nr. 1/2006, emis de către Comisia Natională a Valorilor Mobiliare., o serie de informații minime: denumirea societății emitente; data adunării generale; ora de începere a adunării generale; locul adunării generale; ordinea de zi; data de referință; data limită pentru depunerea candidaturilor, în cazul în care pe ordinea de zi figurează alegerea membrilor consiliului de administrație; modalitatea de distribuire a documentelor și informațiilor referitoare la problemele înscrise pe ordinea de zi, precum și data începând cu care acestea vor fi disponibile; modalitatea de obținere a formularului de procură specială pentru reprezentarea în adunarea generală; data limită și locul unde vor fi depuse, respectiv primite procurile speciale; propunerea privind data de înregistrare, dacă este cazul.
Înștiințarea acționarilor se face prin publicarea convocării în Monitorul Oficial, precum și într-unul dintre ziarele răspândite din localitatea în care se află sediul societății sau cea mai apropiată localitate.
Dacă toate acțiunile societății sunt nominative, convocarea poate fi facută și prin scrisoare (recomandată sau pe cale electronică), în condițiile art. 117 din Legea nr.31/1990. Termenul pentru întrunirea adunării generale nu poate fi mai mic de 30 zile de la publicarea convocării.
Ședința adunării generale
Listele de prezență la ședințele adunării generale se întocmesc de către secretarii adunării generale (potrivit art. 129 alin.2 adunarea generală va alege, dintre acționarii prezenți, de la 1 până la 3 secretari, președintele adunării, conform art. 129 alin.5, putând desemna dintre funcționarii societății unul sau mai mulți secretari tehnici) și se anexează procesului-verbal întocmit cu această ocazie
Toți acționarii au drepul să participe la adunarea generală (inclusiv acționarii care dețin acțiuni ca dividend prioritar fară drept de vot). Acest drept se exercită personal de fiecare acționar ori prin reprezentare.
Pentru a-și exercita dreptul de vot în adunarea generală, acționarii trebuie să facă dovada calității lor, în condițiile legii. Acționarii care posedă acțiuni la purtător au drept de vot numai dacă le-au depus la locurile aratate prin actul constitutiv sau prin înștiințare de convocare, cu cel puțin 5 zile înainte de adunare.
Acționarii care posedă acțiuni nominative îndreptățiți să exercite dreptul de vot sunt acționarii înscriși în evidențele societății sau în cele furnizate de registrul independent privat al acționarilor, corespunzătoare datei de referință art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată.
La începutul anului 2006 Comisia europeană a adoptat un Proiect pentru o Directivă europeană referitoare la exercitarea drepturilor de vot de către acționarii societăților înregistrate în statele membre care sunt tranzacționate pe o piață reglementată.
Este introdus, ca element nou, dreptul de a introduce puncte noi pe ordinea de zi, menționat de asemenea, în Proiectul de Directivă. în forma propusă de Ministerul Justiției acest drept aparține tuturor acționarilor ce dețin individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social.
Ședința adunării generale se va ține în ziua, ora și locul arătat în convocare, și se deschide de către președintele consilului de administrație sau de persoana care îi ține locul. Dacă sunt îndeplinite toate condițiile de cvorum cerute de lege și actul constitutiv se trece la dezbaterea problemelor care fac obiectul ordinii de zi.
Adoptarea hotărârilor.
Hotărârile adunării generale, se iau prin vot deschis, votut este secret în mod obligatoriu pentru alegerea și revocarea membrilor consiliului de administrație, respectiv a membrilor consiliului de supraveghere și a cenzorilor/ auditorilor financiari, și pentru luarea hotărârilor privind răspunderea membrilor organelor de administratie,de conducere si de control ale societății (art. 130 din Legea nr. 31/1990).
Lucrările adunării generale se consemnează într-un proces-verbal, care trebuie semnat de președinte și secretar. Procesul verbal va fi trecut în registrul adunărilor generale.
Hotărârile adunării generale sunt obligatorii pentru toți acționarii, chiar și pentru acționarii care nu au luat parte la adunare ori au votat împotrivă.
Hotărârile adunării generale devin opozabile terților numai prin publicarea lor în condițiile legii. Hotărârile luate de adunarea generală se depun, în termen de 15 zile, la oficiul registrului comerțului pentru a fi menționate în registru, și publicate în Monitorul Oficial fart. 131 alin. (4) din Legea nr. 31/1990).
Hotărârile adunării generale adoptate cu încălcarea legii sau a actului constitutiv pot fi anulate pe cale judecatorească. Cerea de anulare a hotărârii adunării generale se soluționază în camera de consiliu a instanței.
Dacă nu sunt de acord cu hotărârile luate de adunarea generală, acționarii au dreptul să se retragă din societate. Odată cu declarația de retragere, acționarii trebuie să depuna acțiunile pe care le posedă.
Ca urmare a retragerii, acționarii au dreptul să obțină contravaloarea acțiunilor pe care le posedă, la un preț stabilit de un expert autorizat, în condițiile art. 133 din Legea nr. 31/1990.
. Administrarea și conducerea societății
Administrarea societății pe acțiuni este reglementată prin mai multe dispoziții ale Legii nr. 31/1990 în forma modificată și completată prin Legea nr 441/2006. Astfel s-a consacrat o nouă concepție privind administrarea și conducerea societății pe acțiuni. Prin aceste noi reglementări se materializează pricipiile guvernării corporatiste și se asigură armonizarea cu reglementările din țările Uniunii Europene.
Astfel, administrarea și conducerea societății pe acțiuni se realizează, fie printr-un sistem unitar concretizat prin consiliul de administrație și directorii societății , fie printr-un sistem dualist concretizat prin directorat și consiliu de supraveghere.
Opțiunea pentru administrarea în sistemul unitar sau dualist aparține fondatorilor, care o exprimă prin actul constitutiv al societății. Pe parcursul existenței lor, societățile pe acțiuni pot decide conversia sistemului de administrare, dintr-unul unitar în unul dualist sau dintr-unul dualist în unul unitar. Legea 31/1990, republicată, consideră că această conversie reprezintă o modificare a actului constitutiv, motiv pentru care decizia aparține adunării generale extraordinare a acționarilor, urmând a fi adoptată cu respectarea prevederilor art. 115 din lege.
Dualitatea sistemelor de administrare a societății comerciale pe acțiuni își găsește, cel puțin parțial, explicația în distincțiile istorice care separă două sisteme de drept continental: cel francez și cel german.
3.4.1. Sistemul unitar de administrare și conducere a societății
Modernizarea sistemului unitar reprezintă una dintre soluțiile sistemului de control al managementului corporatist prin instituția delegării atribuțiilor de conducere a Consiliului de administrație unor directori ai societății
A. Consiliul de administrație
Societatea pe acțiuni este administrată de unul sau mai mulți administratori. Dacă sunt desemnați mai mulți administratori, ei constituie un consiliu de administrație (potrivit art. 134 alin.(2) din Legea nr. 31/1990).
Ca regulă, Legea nr. 31/1990, republicată, lasă la latitudinea fondatorilor sau a adunării generale a acționarilor să determine, în cadrul sistemului unitar de administrație, dacă administrarea societății pe acțiuni se realizează de un administrator unic sau de o pluralitate de administratori. Dacă societatea optează pentru mai mulți administratori, atunci numărul acestora trebuie să fie întotdeauna impar, pentru a evita blocajele decizionale. În același scop, art. 15320 din Legea nr. 31/1990, republicată, dispune că deciziile consiliului de administrație se iau cu votul majorității membrilor prezenți sau cu votul majorității membrilor consiliului, iar președintele consiliului de administrație va avea votul decisiv, în caz de paritate a voturilor, dacă actul constitutiv nu dispune altfel.
Potrivit unei definiții doctrinare, pe care o rezumăm în continuare, administratorul societății comerciale este persoana care, în baza împuternicirilor rezultate din mandatul încredințat și în condițiile legii, aduce la îndeplinire voința societății prin exercitarea operațiunilor cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate.
La societatea pe acțiuni administratorii pot fi aleși dintre acționari cât și dintre cei care nu au această calitate. Mai mult, nicio dispoziție legală nu se opune ca ei să fie desemnați dintre salariații societății. Dar, în această din urmă ipoteză, pentru a evita ca pe această cale să se eludeze dispozițiile care interzic administratorilor să încheie cu societatea un contract de muncă, Legea nr. 31/1990, republicată, dispune ca, în cazul în care administratorii au fost desemnați dintre salariații societății, contractul individual de muncă al acestora să fie suspendat, pe perioada mandatului. Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat. Fiind însărcinați cu tratarea unor afaceri comerciale, în numele și pe seama societății comerciale, administratorii și lichidatorii înfăptuiesc, fara îndoială, un mandat comercial.
În scopul asigurării delimitării între funcțiile de control și cele executive, precum și al protejării intereselor societății și ale acționarilor, noua reglementare prevede anumite condiții speciale pentru membrii consiliului de administrație.
În cazul în care atribuțiile de conducere a societății sunt delegate directorilor societății, majoritatea membrilor consiliului de administrație va fi formată din administratori neexecutivi. Prin administrator neexecutiv legea înțelege administratorul care nu a fost numit director al societății (art. 138' din lege).
Prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acționarilor se poate prevedea că unul sau mai mulți membrii ai consiliului de administrație trebuie să fie independenți. Un administrator este considerat independent dacă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1382 din lege.
Coordonarea activității acestui consiliu este încredințată prin lege unui președinte. Acesta, potrivit voinței fondatorilor, exprimată în actul constitutiv, poate fi numit de adunarea generală ordinară care alege consiliul de administrație sau poate fi ales chiar de consiliul de administrație, dintre membrii săi. Dacă pentru numirea primului președinte al consiliului de administrație, soluția desemnării sale prin actul constitutiv nu a fost avută în vedere de legiuitor, ea nici nu poate fi înlăturată, fiind cea mai rezonabilă și consonantă cu prevederile art. 137' alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, care arată că primii administratori sunt numiți prin actul constitutiv al societății pe acțiuni.
Președintele consiliului de administrație este ales dintre membrii consiliului, deci este un administrator al societății pe acțiuni. De aceea, în mod logic, el este numit pentru o durată de timp limitată de durata mandatului său de administrator, durată pe care nu o poate depăși.
Președintele consiliului de administrație este, în rândul celorlalți administratori, primus inter pares, el are aceleași atribuții ca și orice alt administrator, între plus are și sarcina coordonării activității consiliului și constituie veriga de legătură între acesta și adunarea generală a acționarilor, căreia îi raportează cu privire la activitatea consiliului. Potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, președintele consiliului de administrație îndeplinește și o serie de atribuții specifice, dintre care le menționăm pe cele principale:
– potrivit prevederilor art. 141, președintele convoacă consiliul de administrație, stabilește ordinea de zi, veghează asupra informării adecvate a membrilor consiliului cu privire la punctele aflate pe ordinea de zi și prezidează întrunirea.
– potrivit prevederilor art. 143 alin. (3), dacă prin actul constitutiv sau printr-o hotărâre a adunării generale a acționarilor se prevede acest lucru, președintele consiliului de administrație al societății poate fi numit și director general.
– potrivit prevederilor art. 1432alin. (1), consiliul de administrație reprezinți societatea în raport cu terții și în justiție. în lipsa unei stipulații contrare în actul constitutiv, consiliul de administrație reprezintă societatea prin președintele său.
– potrivit prevederilor art. 15321 alin. (6), dacă actul constitutiv nu dispune altfel, președintele consiliului de administrație sau al consiliului de supraveghere va avea votul decisiv în caz de paritate a voturilor. Nu poate avea vot decisiv președintele consiliului de administrație care este, în același timp, director al societății.
Legea nr. 31/1990, republicată, stabilește că următoarele atribuții reprezintă competențe de bază ale consiliului de administrație și, în consecință, nu pot fi delegate directorilor societății:
a) stabilirea direcțiilor principale de activitate și de dezvoltare ale societății; consiliul de administrație, în îndeplinirea atribuțiilor sale legale și statutare și pentru aducerea la îndeplinire a hotărârilor adunării generale a acționarilor, rămâne dirijorul echipei de directori, stabilind doar direcțiile principale de activitate și de dezvoltare ale societății și, în mod evident, urmărind modul cum aceste principii directoare sunt implementate în practică.
b) stabilirea sistemului contabil și de control financiar și aprobarea planificării financiare;
c) numirea și revocarea directorilor și stabilirea remunerației lor. Este unul dintre instrumentele de control prin care consiliul de administrație își păstrează neștirbită autoritatea asupra directorilor societății pe acțiuni; este normal ca selecția celor cărora consiliul le deleagă atribuțiile de conducere sa fie realizată de consiliu, care poate și să stabilească o remunerație stimulatoare, orientată spre profit, chiar și prin participarea acestor directori la distribuția profitului societății.
d) supravegherea activității directorilor; este principala atribuție ce revine administratorilor care și-au delegat competențele de conducere, fiind atât o responsabilitate cât și un mijloc de control și intervenție directă asupra modului în care se realizează activitatea societății.
e) pregătirea raportului anual, organizarea adunării generale a acționarilor și implementarea hotărârilor acesteia; prin aceste competențe de baza consiliul rămâne veriga de bază care asigură legătura structurii de conducere cu acționarii societății. De altfel, consiliul continuă să reprezinte societatea în relațiile cu directorii, aceștia din urmă reprezentând societatea în relațiile cu terții.
f) introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenței societății, potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Este o cerere de importanță capitală, care poate conduce la încetarea existenței societății, astfel încât ea nu poate fi încredințată altor organe.
Convocarea consiliului de administrație este o atribuție ce revine președintelui acestuia, care o exercită fie din proprie inițiativă, fie la cererea motivată a cel puțin 2 membri ai colegiului de conducere sau a directorului general. Convocarea se aduce la cunoștința celorlalți membri ai consiliului într-un termen rezonabil și suficient, astfel încât să se asigure de o manieră eficientă dreptul la informare al administratorilor. Acest termen poate face chiar obiectul unei decizii a consiliului de administrație care, într-un context mai larg, ar putea să reprezinte o parte componentă a unui regulament de organizare și funcționare a consiliului de administrație.
Consiliul de administrație se întrunește cel puțin o dată la 3 luni. Întrunirea consiliului poate avea loc ori de câte ori este nevoie, dar obligatoriu o dată la 3 luni.
Legea nr. 31/1990, republicată, nu reglementează condițiile de formă ale convocării, dar din cerințele de conținut prevăzute (cel puțin data, locul unde se va ține ședința și ordinea de zi) rezultă că aceasta trebuie să îmbrace forma unui înscris, pe suport material sau în format electronic, capabil să ateste îndeplinirea formalității de convocare în condițiile legii.
Pentru conservarea lucrărilor consiliului de administrație, a pozițiilor exprimate de administratori și a deciziilor luate, Legea nr. 31/1990, republicată, impune întocmirea, la fiecare ședință, a unui proces-verbai, care ar trebui să fie consemnat în registrul deciziilor consiliului de administrație (art. 1442 din Legea nr. 31/1990). Acest proces-verbal trebuie să menționeze identitatea participanților, ordinea de zi și deliberările aferente, deciziile adoptate, numărul de voturi întrunite și opiniile separate.
Pentru ca ședințele consiliului de administrație să reprezinte un mecanism deliberativ și decizional eficient, președintele va putea convoca la acestea și pe directorii și cenzorii sau, după caz, auditorii interni ai societății. Scopul prezenței acestora este dublu: pe de o parte, ei sunt în măsură să ofere, cu promptitudine, informații reale și avize de specialitate necesare luării unor decizii ale consiliului de administrație iar, pe de altă parte, participarea la întrunire le va permite să ia direct cunoștință despre hotărârile adoptate și despre condițiile concrete în care acestea urmează a fi implementate, cu menționarea eventualelor sarcini ce le revin.
Membrii consiliului de administrație pot fi reprezentați la întrunirile consiliului, dar numai prin alți membrii ai consiliului. Un membru prezent poate reprezenta un singur membru absent.
Lucrările fiecărei ședințe a consiliului de administrație trebuie consemnate într-un proces-verbal, care va cuprinde numele participanților, ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite și opiniile separate. El va fi semnat de președintele de ședință și de cel puțin un alt administrator (art. 141 alin. (5) din lege).
B. Comitete consultative ale consiliului de administratie
Consiliul de administrație, „centrul de comandă" al societății pe acțiuni, necesită, în funcție de complexitatea obiectivelor și puterilor ce îi revin, instrumente auxiliare care să îi fundamenteze deciziile ce îi revin. Astfel, Legea nr. 31/1990, republicată, îngăduie acestuia să creeze diverse comitete consultative, care să efectueze investigații, să elaboreze recomandări și să înainteze consiliului, periodic și regulat, rapoarte asupra activității lor. Aceste comitete sunt structuri interne, proprii consiliului, în sensul că ele sunt constituite din membri ai consiliului de administrație. Comitetele sunt compuse din cel puțin 2 și își exercită competențele în domeniul auditului societății, remunerării membrilor organelor societății (administratori, directori, cenzori) și personalului acesteia, precum și în privința nominalizării candidaților pentru diferite posturi de conducere cum ar fi nominalizarea directori lor societății pe acțiuni sau a unui administrator provizoriu.
C. Directori ai societății
Delegarea conducerii societății ca solutie a managementului corporatist, se poate face numai directorilor societății, care pot fi numiți dintre administratori (care astfel devin administratori executivi) sau din afara consiliului de administrație. Potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, prin director al societății pe acțiuni se înțelege exclusiv acea persoană căreia i s-au delegat atribuții de conducere a societății. Orice altă persoană care poartă denumirea de director, dar căreia nu i s-au delegat asemenea atribuții de conducere nu este supusă obligațiilor și răspunderilor speciale ale directorilor societății pe acțiuni și nici nu poate exercita atribuții de conducere. înseamnă că societatea pe acțiuni va putea avea două categorii de directori: directori ai societății pe acțiuni, cărora li s-au delegat atribuții de conducere a societății și directori care, deși exercită anumite atribuții limitate de conducere, nu beneficiază de o asemenea delegare de atribuții conferită de consiliul de administrație.
Desigur că prin delegarea conducerii societății sau a atribuțiilor de conducere se delegă, în principiu, și atribuția de reprezentare în raporturile cu terții, această funcție fiind o componentă intrinsecă a managementului unei societăți comerciale. Această atribuție va reveni directorului general al societății, care va fi numit de consiliul de administrație dintre directorii societății (art. 1432 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată).
Funcția de director general nu este rezervată președintelui consiliului de administrație și nici administratorilor; mai mult chiar, președintele consiliului de administrație va putea fi numit director general numai dacă această posibilitate este prevăzută în actul constitutiv.
În anumite situații, delegarea conducerii societății nu mai este o
facultate acordată consiliului de administrație ci o obligație ce revine acestuia. Este cazul societăților pe acțiuni ale căror situații financiare anuale fac obiectul unei obligații legale de auditare financiară, societăți determinate prin aplicarea criteriilor stabilite de Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1752/2005.
Fixând limitele competențelor de conducere ale societății delegate directorilor, de consiliul de administrație, Legea nr. 31/1990, republicată, arată că aceștia sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societății, în limitele obiectului de activitate al societății.
Din momentul delegării atribuțiilor de conducere ale societății, consiliul de administrație, păstrându-și competențele de bază prevăzute de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, devine, în principal, un organ care exercită supravegherea activității directorilor, atât sub aspectul încadrării acesteia în limitele prevăzute de lege, de actul constitutiv, de hotărârile adunării generale sau de deciziile consiliului de administrație, cât și din perspectiva eficacității și rentabilității acestei activități
Directorii, ca și administratorii, se află cu societatea în raporturi de mandat. In consecință, încetarea raporturilor acestora cu societatea se poate produce atât prin renunțare la mandat cât și prin revocarea directorilor, mijloace specifice de denunțare a contractului de mandat.
3.4.2. Sistemul dualist de administrare și conducere a societății
O altă soluție a sistemului de control al managementului corporatist este aceea a sistemului dualist, unde atribuțiile de supraveghere și conducere sunt împărțite între două structuri distincte:
a. Directorat.
b. Consiliul de supraveghere;
Sistemul dualist de administrare reprezintă reacția legiuitorului la exigențele transparenței și responsabilității managementului, în vederea protejării acționarilor și a promovării încrederii lor în organele de conducere ale societății. Sistemul dualist este promovat, în special, de legislația germană (dar și de alte state continentale) și este unul dintre cele două sisteme de management promovate și de Principiile OECD privind guvernarea corporatistă.
Directoratul societății
Directoratul este cel care asigură, în mod independent conducerea societății pe acțiuni, acționând în interesul acesteia, pe baza unor informații adecvate și cu obligația de a asigura dezvoltarea sustenabilă a întreprinderii. în îndeplinirea acestor atribuții, el dezvoltă, coordonează și urmărește implementarea strategiei societății, în strânsă legătură cu Consiliul de supraveghere.
Componența și competența directoratului
Directoratul este un organ colectiv de conducere, format dintr-un număr impar de membri, persoane fizice. Legea nr. 31/1990, republicată, permite însă ca această pluralitate de membri să fie redusă la existența unui singur membru, numit director general unic. Legea urmărește astfel să păstreze o unitate conceptuală, întrucât acestui director general unic îi sunt aplicabile toate dispozițiile legale privitoare la directorat, cu excepția celor care implică pluralitatea de membri. Directorul general unic din sistemul dualist nu trebuie însă confundat cu directorul general din sistemul unitar, ale cărui competențe sunt mai restrânse.
Membrii directoratului sunt desemnați de consiliul de supraveghere. În cazul societății pe acțiuni ale căror situații financiare anuale fac obiectul unei obligații legale de auditare, directoratul este format din cel puțin 3 membri. Astfel consiliul de supraveghere va desemna, cu majoritate de voturi a membrilor consiliului, pe președintele directoratului; acesta nu poartă titulatura de director general, atât pentru a sublinia natura colegială a activității directoratului, cât și pentru a evita confuziile cu funcția de director general al societății pe acțiuni, din sistemul unitar de administrare.
Membrii directoratului nu pot exercita, în același timp, și calitatea de membru al consiliului de supraveghere, prin aceasta producându-se o separare completă, și sub raport subiectiv, între funcțiile interne de control și conducere.
În caz de vacanță a unui post de membru al directoratului, consiliul de supraveghere va proceda fără întârziere la desemnarea unui nou membru, pe durata rămasă până la expirarea mandatului directoratului.
Durata mandatului membrilor directoratului. Durata mandatului membrilor
directoratului este stabilită prin actul constitutiv, fără a putea depăși 4 ani. Membrii
directoratului sunt reeligibili, afară de cazul când actul constitutiv dispune altfel (art. 15312 din Legea nr. 31/1990).
Drepturile și obligațiile membrilor directoratului
Legea nr. 31/1990, republicată, completează fizionomia juridică a calității de membru al directoratului printr-o serie de trimiteri la dispozițiile care îi privesc pe membrii consiliului de administrație dar și pe directorii societății pe acțiuni. Astfel, cu privire la drepturile și obligațiile membrilor directoratului, Legea nr. 31/1990, republicată, prevede că și acestora li se aplică dispozițiile privind (a) interdicția încheierii unui raport de muncă cu societatea (art. 137' alin. (3) din lege), (b) obligațiile de loialitate și confidențialitate (art. 1441 din lege), (c) răspunderea pentru prejudiciile cauzate direct sau prin neîndeplinirea obligației de a denunța neregulile antecesorilor ori de a se împotrivi actelor săvârșite de ceilalți membri ai directoratului (art. 1442 alin. (1) (4) și (5) din lege), (d) conflictul de interese cu societatea (art. 1443 din lege), (e) interdicția de a primi credite de la societate (art. 1444 din lege), (f) interdicția de a încheia cu societatea operațiuni de dobândire sau înstrăinare a unor bunuri, în absența aprobării adunării generale extraordinare a acționarilor (art.150 din lege) și (g) dispozițiile privind răspunderea directorilor societății pe acțiuni, cărora li s-au delegat competențele de conducere a societății (art. 152 din lege).
Asigurând, în exclusivitate, conducerea societății, directoratul este cel îndreptățit să reprezinte societatea în raporturile cu terții și în justiție. Această competență nu revine fiecărui membru în parte ci este un atribut colectiv al directoratului; în lipsa unor stipulații contrare în actul constitutiv, membrii directoratului reprezintă societatea doar împreună.
Modul de lucru al membrilor directoratului se stabilește prin hotărârea consiliului de supraveghere. Directoratul ia decizii cu respectarea dispozițiilor art. 15320 din Legea nr. 31/1990.
Pentru validitatea deciziilor directoratului este necesară prezența a cel puția jumătate din numărul membrilor directoratului, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare.
Deciziile în cadrul directoratului se iau cu votul majorității membrilor prezenți. Membrii directoratului pot fi reprezentați la întrunirile directoratului, dar numai de un alt membru al directoratului.
Directoratul are o obligație de transparență și informare pe care o realizează, în relația sa cu consiliul de supraveghere, pe trei niveluri de comunicare:
– periodic, cel puțin o dată la trei luni, prezintă o informare care arată modul în care a fost condusă activitatea societății și perspectivele de evoluție ale acesteia;
comunică, în timp util, orice informație care ar putea influența semnificativ evoluția societății, fie că privește factori interni sau exogeni;
pune la dispoziția consiliului, de îndată ce sunt disponibile, toate materialele pregătite pentru adunarea generală și în special raportul său anual, situațiile financiare și propunerile de distribuire a profitului obținut.
Membrii directoratului pot fi revocați oricând prin hotărârea consiliului de supraveghere. Prin actul constitutiv se poate prevedea că membrii directoratului pot fi revocați și de adunarea generală ordinară a acționarilor (art. 1532 din Legea nr. 31/1990).
Dacă revocarea survine fără justă cauză, membrii directoratului au dreptul la plata de daune-interese.
Consiliul de supraveghere
Consiliul de supraveghere consiliază și supraveghează activitatea managerială a directoratului, fiind implicat în deciziile de importanță fundamentală pentru societate. Consiliul numește membrii directoratului, fie direct, fie prin intermediul unui comitet de nominare. Datorită rolului jucat de consiliul de supraveghere în cadrul societății, aceasta nu va mai avea cenzori, ci auditori interni și auditori financiari.
Consiliul de supraveghere este format, conform Legii nr. 31/1990, din cel puțin 3 și cel mult 11 membri. Dacă societatea pe acțiuni optează, chiar de la constituire, pentru sistemul dualist de administrare, atunci actul constitutiv va trebui să prevadă numărul membrilor consiliului de supraveghere menționa numele primilor membri ai consiliului de supraveghere. Ulterior, desemnarea acestora reprezintă o competență exclusivă a adunării generale ordinare (art. 111 alin. (2) lit. b) din lege), hotărârea urmând a fi luată pe baza propunerilor acționarilor sau a membrilor existenți ai consiliului de supraveghere.
Consiliul de supraveghere exercită controlul permanent al gestiunii patrimoniului societății, îi numește, îi supraveghează și îi consiliază pe membrii directoratului și este direct
implicat în deciziile fundamentale ale activității societății, monitorizându-le nu numai sub aspectul legalității ci și al oportunității lor.
Calitatea de membru al consiliului de supraveghere o poate avea o persoană fizică sau o persoană juridică (art. 153'3 din lege).
Persoana juridică numită în calitate de membru al consiliului de supraveghere are obligația să își desemneze un reprezentant permanent, persoană fizică. Acest reprezentant este supus acelorași condiții și obligații și are aceeași răspundere civilă și penală ca și un membru al consiliului de supraveghere persoană fizică. Răspunderea reprezentantului nu exonerează și nu micșorează răspunderea solidară a persoanei juridice pe care o reprezintă.
Membrii consiliului de supraveghere nu pot fi concomitent membrii ai directoratului. Ei nu pot cumula calitatea de membru al consiliului de supraveghere cu calitatea de salariat al societății (art. 1538 din lege).
Durata mandatului de membru în consiliul de supraveghere.
Durata mandatului membrilor consiliului de supraveghere este stabilită prin actul constitutiv, fără a putea depăși 4 ani (art. 153'2 din Legea nr. 31/1990). În privința primilor membri ai consiliului de supraveghere, durata mandatului nu poate depăși 2 ani.
Membri consiliului de supraveghere sunt reeligibili, afară de cazul când actul constitutiv prevede altfel.
Principalele atribuții ale consiliului de supraveghere sunt cele prevăzute de art. 1539 din Legea nr. 31/1990 proprii activitatii de control si monitorizare a activitatii de conducere a societatii :
exercită controlul permanent asupra conducerii societății de către directorat;
numește și revocă membrii directoratului;
verifică conformitatea cu legea, actul constitutiv și hotărârile adunării generale a operațiunilor de conducere a societății;
d) raportează cel puțin o dată pe an adunării generale a acționarilor cu privire la
activitatea de supraveghere desfășurată.
In mod excepțional, când interesul societății o cere, consiliul de supraveghere poate să convoace adunarea generală a acționarilor.
Referitor la obligațiile membrilor consiliului de supraveghere, legea, subliniind și pe această cale similaritatea poziției juridice de mandatar pe care o ocupă atât membrii consiliului de administrație și ai directoratului cât și cei ai consiliului de supraveghere, plasează în sarcina acestora din urmă același gen de obligații: astfel, acestora li se aplică dispozițiile privind (a) interdicția încheierii unui raport de muncă cu societatea (art. 137' alin. (3) din lege), (b) obligațiile de prudență și diligentă (art. 1441 din lege), (c) răspunderea pentru prejudiciile cauzate direct sau prin neîndeplinirea obligației de a se împotrivi actelor săvârșite sau omisiunilor ceilalți membri ai consiliului de supraveghere, cerând consemnarea opoziție lor (art. 1442 alin. (1) și (5) din lege), (d) conflictul de interese cu societatea (art. 1443 din lege), (e) interdicția de a primi credite de la societate (art. 1444 din lege) și (f) interdicția de a încheia cu societatea operațiuni de dobândire sau înstrăinare a unor bunuri, în nume propriu, în absența aprobării adunării generale extraordinare a acționarilor (art. 150 din lege).
Consiliul de supraveghere este condus de un președinte, ales de și dintre membrii consiliului. Acesta are atribuții organizatorice: convoacă consiliul de supraveghere, prezidează întrunirea acestuia și se îngrijește de întocmirea unui proces-verbal al ședinței, pe care îl și semnează, alături de cel puțin, un alt membru prezent al consiliului.
Consiliul de supraveghere se întrunește cel puțin o dată la 3 luni (art. 153" din lege).
Consiliul de supraveghere este convocat oricând la cererea motivată a cel puțin 2 dintre membrii consiliului sau la cererea directoratului. întrunirea trebuie să aibă loc în cel mult 15 zile de la convocare.
Pentru validitatea deciziilor consiliului de supraveghere este necesară prezența a cel puțin jumătate din numărul membrilor consiliului, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare. Deciziile în cadrul consiliului se iau cu votul majorității membrilor prezenți. Cu privire la numirea și revocarea președintelui consiliului, deciziile se iau cu votul majorității membrilor consiliului.
Lucrările fiecărei ședințe a consiliului de supraveghere trebuie consemnate într-un proces-verbal, care va cuprinde numele participanților, ordinea de zi, ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite și opiniile separate. Procesul-verbal trebuie semnat de către președintele de ședință și de către cel puțin un alt membru prezent al consiliului.
Revocarea membrilor consiliului de supraveghere. Membrii consiliului de supraveghere pot fi revocați oricând de către adunarea generală a acționarilor. Hotărârea se ia cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul votărilor acționarilor prezenți (art. 1536 alin. (4) din Legea nr. 31/1990).
Comitetele consultative ale consiliului de supraveghere
Consiliul de supraveghere poate crea comitete consultative însărcinate cu realizarea de investigații și elaborarea de recomandări pentru consiliu (art. 15310 din Legea nr. 31/1990). Comitetele consultative au obligația să înainteze consiliului de supraveghere în mod regulat rapoarte asupra activității lor.
Domeniile în care își desfășoară activitatea comitetele consultative sunt: auditul, remunerarea membrilor directoratului și ai consiliului de supraveghere, precum și a personalului, nominalizarea de candidați pentru diferitele posturi de conducere în societate.
În cazul societăților pe acțiuni ale căror situații financiare anuale fac obiectul unei obligații legale de auditare financiară, crearea unui comitet de audit în cadrul consiliului este obligatorie.
În concluzie, există multe similitudini între sistemul unitar de administrare și cel dualist, existând două categorii de organe care exercită atribuții similare: pe de o parte, consiliul de administrație și consiliul de supraveghere, cu atribuții de supraveghere iar pe de altă parte directorii societății pe acțiuni și, respectiv, directoratul, cu atribuții de conducere a societății.
Controlul gestiunii societății
Art. 160 din Legea nr. 31/1990 reglementează organele care asigură controlul asupra gestiunii societății pe acținii
3.5.1. Cenzorii societății
În societatea pe acțiuni, controlul asupra actelor și operațiunilor administratorilor se exercită de către cenzori. Potrivit legii societatea pe acțiuni va avea trei cenzori și un supleant dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare. În toate cazurile însă numărul cenzorilor trebuie să fie impar.
În mod tradițional, controlul gestiunii realizate de către organele statutare în cadrul societăților pe acțiuni trebuie să se efectueze de către una sau mai multe persoane special desemnate în acest scop, de către adunarea generală constitutivă sau, ulterior constituirii, de către Adunarea Generală a Acționarilor, pe parcursul existenței societății pe acțiuni. Aceste persoane sunt desemnate sub denumirea de cenzori, dintre acționari sau dintre terțe persoane și au ca principală misiune supravegherea și controlul activității organelor de gestiune ale societăților pe acțiuni care nu sunt supuse unei obligații legale de auditare a conturilor lor.
În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (3), rămas nemodificat prin Legea nr. 441/2006, în cazul în care o societate comercială pe acțiuni nu este supusă obligației legale de auditare a situațiilor financiare anuale, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor este în drept să opteze pentru numirea cenzorilor sau contractarea auditului financiar. Așadar, legislația actuală acordă un astfel de drept de opțiune societăților pe acțiuni ale căror situații financiare anuale nu trebuie supuse cerinței auditării, lăsând să se înțeleagă că, cel puțin dintr-un astfel de punct de vedere, activitatea cenzorilor este asemănătoare, dacă nu chiar identică cu cea a auditorilor financiari.
Cenzorii, prin activitatea lor specifică, determinată potrivit legii și actelor constitutive ale societăților comerciale care i-au numit, trebuie să ofere în primul rând acționarilor acele informații care să le permită să tragă o concluzie cât mai fidelă despre modul în care a fost administrată și gestionată o anumită societate.
Desemnarea cenzorilor.
Dacă o societate comercială are posibilitatea legală și de fapt și optează pentru a avea cenzori ei pot fi aleși de către Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor dintre acționari ori dintre alte persoane, întotdeauna, în număr impar (trei cenzori titular și un supleant), cu condiția specială ca în cazul societăților comerciale cu capital majoritar de stat unul dintre cenzori trebuie obligatoriu să fie reprezentant al Ministerului Economiei și Finanțelor. Mandatul lor este limitat la doar 3 ani, deci mai scurt decât cel al administratorilor, dar este reînnoibil, ori de câte ori Adunarea Generală a Acționarilor va găsi de cuviință a fi util un astfel de fapt. Faptul că legea impune un număr minim de 3 cenzori plus un supleant, în condițiile în care o societate pe acțiuni se poate constitui și cu doar 2 acționari, poate reprezenta, o restricție legislativă nejustificată, care-i va determina pe cei mai mulți să opteze pentru un auditor financiar, care poate fi o persoană fizică sau juridică care deține calitatea profesională necesară pentru a ocupa o astfel de funcție, potrivit O.U.C. nr. 75/1999.
Drepturile și obligațiile cenzorilor
Drepturile cenzorilor. Cenzorii au dreptul să participe la ședințele consiliului de administrație, fără să aibă drept de vot, au dreptul de a obține de la administratori o situație privind mersul activității societății. Aceste organe, în scopul îndeplinirii obligațiilor legale și statutare ce le revin, au dreptul să ceară organului de gestiune deliberativ să-i pună la dispoziție toate datele și informați ile necesare despre mersul operațiunilor economico-financiare pe care le desfășoară societatea ai căror acționari i-au numit în funcție. Un astfel de drept la informare este o consecință firească și necesară pentru îndeplinirea mandatului pe care cenzorii îl primesc de la Adunarea Generală a Acționarilor care-i numește.
Obligațiile cenzorilor. Cenzorii au și anumite obligații care asigură îndeplinirea
mandatului lor.
Cenzorii sunt obligați să supravegheze gestiunea societății, să verifice dacă situațiile financiare sunt legal întocmite. Ei sunt obligați să verifice dacă registrele societății sunt regulat ținute. Asupra constatărilor făcute trebuie prezentat un raport amănunțit adunării generale a acționarilor (art. 163).
Cu privire la situațiile financiare anuale și repartizarea profitului, cenzorii vor prezenta adunării generale un raport amănunțit. Adunarea generală poate aproba situația financiară anuală numai dacă este însoțită de raportul cenzorilor.
Cenzorii sunt obligați să aducă la cunoștință administratorilor și, în anumite cazuri, adunării generale, neregularitățile în administrație și încălcările dispozițiilor legale și a prevederilor actelor constitutive ale societății (art. 163 alin. (5)).
Potrivit legii, orice acționar are dreptul să reclame cenzorilor faptele despre care crede că trebuie cenzurate.
În cazul unei reclamații făcute de acționarii reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică dacă actul constitutiv prevede astfel, cenzorii sunt obligați să o verifice. Dacă reclamația este întemeiată, cenzorii trebuie să prezinte observația lor adunării generale a acționarilor, în condițiile art. 1641 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Alineatul (3) al articolului 164 instituie o obligație profesională de confidențialitate specială în sarcina cenzorilor – neincluzându-i, din nou, pe auditorii interni – obligație care are ca obiect interdicția de a divulga, în mod particular, acționarilor ori terților datele despre operațiunile societății despre care membrii acestui organ iau cunoștință cu ocazia exercitării competențelor legale. Astfel de informații pot constitui sau nu secrete comerciale ori industriale, în sensul în care definește astfel de noțiuni Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, cu modificările și completările ulterioare, însă ele pot fi și alte informații confidențiale care nu au caracterul unor secrete de genul celor amintite.
In concluzie, cenzorii societăților pe acțiuni au obligația profesională de păstrare a confidențialității datelor economico-financiare pe care le dobândesc cu ocazia exercitării mandatului lor, și să nu le divulge decât acționarilor și doar în modalitățile nediscriminatorii pe care le prevede legea, actul constitutiv, precum și alte reglementări interne ale societății, aprobate de Adunarea Generală a Acționarilor.
Modul de lucru al cenzorilor.
Articolul 165, rămas nemodificat prin Legea nr. 441/2006, reglementează modul în care trebuie să lucreze cenzorii atunci când efectuează operațiuni de supraveghere ori de control sau când elaborează rapoarte cu privire la situațiile financiare anuale întocmite de către administratori. Pentru îndeplinirea atribuțiilor conferite de prevederile art. 163 alin. (2), cenzorii trebuie să ajungă la un consens, deci trebuie să lucreze ca un organ colegial și deliberativ care trebuie să ia hotărâri cu unanimitate de voturi falin. (1). Atunci când acest lucru nu este posibil, fiecare dintre ei are dreptul să întocmească rapoarte separate și să le prezinte, ca atare, adunării generale a acționarilor, care va decide în consecință.
Pentru îndeplinirea acelor atribuții ale cenzorilor care nu presupun hotărâri prin consens, ci simple operațiuni tehnico-materiale, membrii acestui tip de organ statutar vor putea lucra separat (alin. (2)) și sunt obligați să consemneze într-un registru special toate constatările făcute pe parcursul mandatului lor (alin. (3)). De asemenea, membrii acestui organ au obligația de a consemna în același registru special și toate lucrările întrunirilor lor, precum și deciziile pe care le vor lua, în calitatea lor de organe colegiale deliberative.
Răspunderea și revocarea cenzorilor.
În concepția legii răspunderea cenzorilor pentru neîndeplinirea obligațiilor se face conform art. 73, art. 153, art. 155 din Legea nr. 31/1990, republicată.
Prin prevederile art. 1, pct. 38 din O.U.G. nr. 82/2007, au fost modificate prevederile art. 166 alin. (3) în sensul că în locul trimiterii la art. 145 – abrogat expres prin Legea nr. 441/2006, Guvernul a găsit de cuviință să facă o nouă trimitere, de astă dată la prevederile art. 153'6, articol introdus în corpul Legii nr. 31/1990, republicată, prin Legea nr. 441/2006. Ca efect al unei astfel de trimiteri, practic, cenzorii vor fi asimilați, sub aspectul incompatibilităților și sancțiunilor, cu administratorii sau membrii consiliilor de supraveghere, după caz, deși fiecare dintre cele două categorii de organe exercită funcții diferite.
Pentru că poziția cenzorilor față de societate, ca organ de supraveghere și de control, dar mai ales față de organele de gestiune, este una „delicată", având în vedere competențele ce le revin potrivit legii și actelor constitutive, alin. (2) al art. 166 stabilește regula că revocarea cenzorilor înainte de expirarea mandatului lor statutar sau legal se poate face de către Adunarea Generală a Acționarilor (nu de către Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor), dar cu un cvorum și cu o majoritate specifice adunărilor generale extraordinare, prevedere care se deosebește în mod clar de cele privitoare la condițiile în care pot fi revocați administratorii.
3.5.2. Auditorul Financiar
Potrivit legii, societățile pe acțiuni care optează pentru sistemul dualist de administrare sunt supuse auditului financiar.
Potrivit art. 2 din O.U.C. nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, cu modificările și completările ulterioare, „auditul financiar reprezintă activitatea de examinare, în vederea exprimării de către auditorii financiari, a unei opinii asupra situațiilor financiare în conformitate cu standardele de audit, armonizate cu standardele internaționale de audit și adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România (…)".
Auditorul financiar este persoana fizică sau persoana juridică împuternicită să verifice situațiile financiare anuale ale societății comerciale.
Auditorul financiar este numit și este revocat de adunarea generală ordinară, cu excepția primului auditor financiar, care este desemnat prin actul constitutiv sau, după caz, numit de adunarea constitutivă.
Societățile pe acțiuni ale căror situații financiare anuale sunt supuse auditorului financiar, potrivit legii sau hotărârii adunării generale a acționarilor, vor organiza auditul intern, potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din România.
Drepturile și obligațiile auditorului financiar și auditorilor interni sunt cele prevăzute de art. 163, 164 și 164' din Legea nr. 31/1990.
Cap. 4 Concluzii
Născut din nevoile comerțului și industriei dreptul comercial a evoluat odată cu dezvoltarea acestora de-a lungul vremii. Marile realizări ale geniului uman în domeniul științific și tehnic au revoluționat producția și schimbul atrăgând însemnate mutații în dreptul comercial.
În țara noastră, trecerea de la o economie centralizată la economia de piață a impus, printre altele, reintroducerea în circuitul civil a societăților comerciale ca principali agenți ai schimburilor de bunuri, de servicii și de lucrări care să răspundă exigențelor actuale și de perspectivă ale economiei romanești și obligației de armonizare a legislației românești cu cea europeană .
Rezolvarea a fost dată prin adoptarea Legii nr. 31 din 17 noiembrie 1990 privind societățile comerciale care reprezintă reglementarea generală în materia societăților comerciale. Această lege în timp, a suferit numeroase modificări. Aceste modificări au intervenit în special, în ultimii ani, pentru a se armoniza legislația din România cu cea a Uniunii Europene.
Societatea comercială poate fi privită cel puțin în două sensuri :
-ca o instituție juridică în sine, considerată a fi un organism, constituit de regulă, pe baze asociative, cu scopul obținerii unui anumit profit de catre cei care s-au asociat, și în vederea realizării unei activități comerciale ;
-ca un contract, cu caracteristici proprii, determinate de specificul scopului pentru care s-a realizat acordul de voință.
Societatea pe acțiuni este forma cea mai complexă și evoluată a societății comerciale. Societatea pe acțiuni este societatea constituită prin asocierea mai multor persoane, care contribuie la formarea capitalului social prin anumite cote de participare reprezentate prin titluri, numite acțiuni, pentru desfășurarea unei activități comerciale în scopul realizării și impărțirii beneficiilor, și care răspund pentru obligațiile sociale numai în limita aportului lor
Societatea pe acțiuni se constituie prin voința asociațiilor exprimată în actul constitutiv. Actul constitutiv al societății pe acțiuni, în comandită pe acțiuni sau cu răspundere limitată se încheie sub forma unui contract de societate și a unui statut.
Prin incheierea contractului de societate asociații realizează o triplă ințelegere și anume :
în privința aporturilor
în privința intenției de a exercita în comun o activitate comercială
împărțirea beneficiilor
În funcție de modul de formare a capitalului social, conform art. 9 din Legea nr. 31/1990, societatea pe acțiuni se constituie prin subscriere integrală și simultană a capitalului social de către semnatarii actului consitutiv sau prin subscripție publică. Asociații sunt liberi să aleagă modalitatea de constituire a societății, în funcție de interesele și posibilitățile lor. Subscripția publică, ca mod de constituire a societății pe acțiuni, este o ofertă de subscriere, adresată oricărei persoane care dispune de bani și dorește să îi investească prin cumpărarea de acțiuni.
Societatea pe acțiuni este organizată și funcționează pe principii democratice. Ea are anumite organe cu competențe bine delimitate, bazate pe principiul separației puterilor: organe de deliberare și decizie; organe de administrare și reprezentare; organe de supraveghere și control.
Potrivit Legii nr. 31/1990, adunările generale ale acționarilor sunt ordinare, extraordinare și speciale. Adunarea generală a acționarilor este organul de deliberare și decizie al societății pe acțiuni, exprimă voința socială și decide asupra tuturor problemelor date de lege în competența sa.
Administrarea societății pe acțiuni este reglementată prin mai multe dispoziții ale Legii nr. 31/1990 în forma modificată și completată prin Legea nr. 441/2006. Astfel s-a consacrat o nouă concepție privind administrarea și conducerea societății pe acțiuni. Prin aceste noi reglementări se materializează pricipiile guvernării corporatiste și se asigură armonizarea cu reglementările din țările Uniunii Europene.
Astfel, administrarea și conducerea societății pe acțiuni se realizează, fie printr-un sistem unitar concretizat prin consiliul de administrație și directorii societății , fie printr-un sistem dualist concretizat prin directorat și consiliu de supraveghere.
Opțiunea pentru administrarea în sistemul unitar sau dualist aparține fondatorilor, care o exprimă prin actul constitutiv al societății. Pe parcursul existenței lor, societățile pe acțiuni pot decide conversia sistemului de administrare, dintr-unul unitar în unul dualist sau dintr-unul dualist în unul unitar.
Modernizarea sistemului unitar reprezintă una dintre soluțiile sistemului de control al managementului corporatist prin instituția delegării atribuțiilor de conducere a Consiliului de administrație unor directori ai societății.
O altă soluție a sistemului de control al managementului corporatist este aceea a sistemului dualist, unde atribuțiile de supraveghere și conducere sunt împărțite între două structuri distincte:directorat si consiliul de supraveghere;
Sistemul dualist de administrare reprezintă reacția legiuitorului la exigențele transparenței și responsabilității managementului, în vederea protejării acționarilor și a promovării încrederii lor în organele de conducere ale societății. Sistemul dualist este promovat, în special, de legislația germană (dar și de alte state continentale) și este unul dintre cele două sisteme de management promovate și de Principiile Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica(OECD) privind guvernarea corporatistă.
Art. 160 din Legea nr. 31/1990 reglementează organele care asigură controlul asupra gestiunii societății pe acținii
Controlul gestiunii societății pe acțiuni, în mod tradițional, trebuie să se efectueze de către cenzorii societății.
Potrivit legii, societățile pe acțiuni care optează pentru sistemul dualist de administrare sunt supuse auditului financiar. In cazul în care o societate comercială pe acțiuni nu este supusă obligației legale de auditare a situațiilor financiare anuale, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor este în drept să opteze pentru numirea cenzorilor sau contractarea auditului financiar. Așadar, legislația actuală acordă un astfel de drept de opțiune societăților pe acțiuni ale căror situații financiare anuale nu trebuie supuse cerinței auditării, lăsând să se înțeleagă că, cel puțin dintr-un astfel de punct de vedere, activitatea cenzorilor este asemănătoare, dacă nu chiar identică cu cea a auditorilor financiari.
Societățile pe acțiuni ale căror situații financiare anuale sunt supuse auditorului financiar, potrivit legii sau hotărârii adunării generale a acționarilor, vor organiza auditul intern, potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din România.
Bibliografie
St.D.Cărpenaru, „Drept comercial român”, Ed.a VII revăzută și adaugită, Ed. Universul Juridic, București 2007 ;
Schiau și T. Prescure, „Legea societăților comerciale nr. 31/1990-Analize și comentarii pe articole”, Editura Hamangiu, București 2007;
“Legea Societăților Comerciale și 5 legi uzuale”, Ediția 3, Editura Hamangiu 2007, București
S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, „Drept Comercial”, Ediția 3, Editura All Beck, București 2004
Dr. Mihai Virgil Erdei, Drd. Sarmisegetuza Tulbure, “Dreptul Comercial Român”, Editura Didactică și Pedagogică, București 2003
L. Erdei, R. Teodorescu, „Unele aspecte privind filialele și sucursalele”, Tribuna Economică, Ghid juridic nr. 2/2001 ;
Gh-Piperea, „Societăți comerciale, piața de capital, acquis comunitar", Ed. AII Beck, 2005, București;
R.I. Motica și L. Bercea, „Drept comercial român”, Ed. Lumina Lex, București 2005;
C. Duțescu, „Drepturile acționarilor”, Ed. Lumina Lex, București, 2006;
E. Munteanu, „Regimul juridic al administratorilor societății comerciale pe acțiuni”, Ed. AII Beck
Dan Drosu Șaguna, „ Tratat de Drept Financiar și Fiscal” , Editura AII Beck, București ,2001
Elena Cârcei, „Societăți comerciale pe acțiuni” Ed. All Beck, 1999;
V. Hanga, “Mari legiuitori ai lumii”, Editura Științifică și enciclopedică, București 1977;
Corneliu Bârsan, Alex Țiclea, V. Dobrinoiu, M Toma, “Societățile Comerciale. Organizarea, funcționarea, răspunderea”, Casa de editură și presă ”Sava”, București 1993;
O. Căpățână, „Caracteristici generale ale societăților comerciale”, revista ” Dreptul “ nr. 9-12/1990;
S. Cristea și C. F. Stoica “Drept comercial”, București (www.ase.ro);
I. Băcanu, „Capitalul social al societăților comerciale”, Ed. Lumina Lex, București, 1999;
Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale republicată în Monitorul Oficial Nr. 1066 din 17 noiembrie 2004 cu modificări și completări ;
Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul ;comerțului a persoanelor fizice, asociaților familiale și persoanelor juridice;
Codul muncii,
Codul fiscal,
“Revista de drept comercial”
Anexa
Act constitutiv de societate pe actiuni
al Societatii comerciale . . . . . . . . . S.A./S.C.A.
Se infiinteaza prin prezentul act constitutiv unic societatea comerciala pe actiuni/in comandita pe actiuni . . . . . . . . . . . . . . . . . S.A./S.C.A. avand ca actionari fondatori subsemnatii:
1. (numele si prenumele asociatului) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . , nascut in (localitatea si judetul/sectorul) . . . . . . . . . . . . . . domiciliat in (localitatea si judetul/sectorul) . . . . . . . . . . . . . . . str. . . . . . . . . . . . . . . nr. . . . , bloc . . . . , scara . . . ., etaj . . . ., ap. . . . , cod postal . . . . . . . . . de cetatenie . . . . . . . . . . . posesor al buletinului/cartii de identitate seria . . . . nr. . . . . . . . . . . eliberat de . . . . . . . . . . . . . la data de . . . . . . . . . . . . . , in calitate de asociat – actionar 1 )
2. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
3. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . etc.
sau/si
1. S.C. (denumirea societatii) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . cu sediul in (localitatea si judetul/sectorul/tara) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . inmatriculata la Oficiul Registrului Comertului din (localitatea si judetul/sectorul/tara) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . , persoana juridica . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . in calitate de asociat – actionar 1 ) , reprezentata prin (numele si prenumele) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . nascut in (localitatea si judetul/sectorul/tara) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . la data de . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . domiciliat in (localitatea si judetul/sectorul/tara) . . . . . . . . . . . . . . . . str. . . . . . . . . . . . nr. . . . . . . , bloc . . . . . , scara . . . . . , etaj . . . . ., ap. . . . . ., cod postal . . . . . . . . . . . . . . . . . . de cetatenie . . . . . . . . . . . . . . . . ., posesor al . . . . . . . . . . . . . . . . . . . (felului actului de identitate: carte/buletin/pasaport) seria . . . . nr. . . . . . . . . . . eliberat de . . . . . . . . . . . la data de . . . . . . . .,
2. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
3. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . etc. care am convenit in mod liber si de comun acord sa ne asociem si sa constituim, in calitate de asociati-fondatori, in temeiul Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale (modificata si republicata in M. Of., Partea I, nr. 335 din 28 noiembrie 1997), o societate, dupa cum urmeaza:
Capitolul I
DENUMIREA, FORMA JURIDICA, SEDIUL, DURATA,
EMBLEMA SI OBIECTUL DE ACTIVITATE
Articolul 1
Denumirea societatii
Societatea va purta numele �S.C. . . . . . . . . . . . . . . . . . . S.A./S.C.A.�, persoana juridica romana, denumita in prezentul act constitutiv si �societatea�.
Articolul 2
Forma juridica
Forma juridica a societatii este de societate pe actiuni/societate in comandita pe actiuni, cu capital integral romanesc/cu capital romanesc si strain provenit din (tara/tarile de provenienta) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Articolul 3
Sediul principal si sedii secundare
• Sediul social al societatii este in 2) (localitatea si judetul/sectorul) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . str. . . . . . . . . . . . . . . . . . nr. . . . . . , bloc . . . . . , scara . . . . . . ., etaj . . . . . . , ap. . . . . . . ., cod postal . . . . . . . . . . . . . . . .
• Societatea isi poate deschide sucursale, filiale, agentii si/sau reprezentante (sau alte asemenea unitati) in tara si/sau in strainatate, potrivit legii romane sau straine aplicabile in speta, in urmatoarele conditii: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Articolul 4
Durata societatii
• Durata societatii este nelimitata/de . . . . . . . . . . ani, incepand de la data inmatricularii in registrul comertului, dupa care se dizolva de drept.
• Durata societatii poate fi prelungita 3) daca nu este dizolvata inainte de implinirea termenului prevazut la alineatul precedent.
Articolul 5
Emblema societatii
• Emblema societatii 4) reprezinta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . (descrierea elementelor desenului) si este redata in anexa.
• In orice act, scrisoare sau publicatie care emana de la societate, se vor mentiona denumirea acesteia, urmata de forma juridica, sediul, numarul de inmatriculare in registrul comertului si codul fiscal.
Articolul 6
Obiectul de activitate
• Societatea va avea ca obiect de activitate 5) urmatoarele: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
• Domeniul si activitatea principala ale societatii sunt: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Capitolul II
CAPITALUL SOCIAL SI ACTIUNILE
Articolul 7
Capitalul social
• Capitalul social subscris este de . . . . . . . . . . . lei, din care contributia la capitalul social 6) este de
• . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . lei si
• . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . USD sau alta valuta convertibila.
• Capitalul social varsat este de . . . . . . . . . . . . . . . . . . lei, din care varsamintele sunt de 6) :
• . . . . . . . . . . . . . . . . . . . lei, adica . . . . . . . % din capitalul subscris si
• -. . . . . . . . . USD sau alta valuta convertibila, adica . . . . . . . . % din capitalul social subscris.
• Restul de capital, pana la limita celui subscris, se va varsa de fiecare actionar in termen de 12 luni de la inmatricularea societatii 7) .
• Valoarea bunurilor constituite ca aport in natura, in societate este de . . . . . . . . . . lei, numarul actiunilor acordate pentru acestea este de . . . . . . . . , evaluarea lor efectuandu-se astfel 8) : . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Articolul 8
Aportul actionarilor la capitalul social
• Actiunile societatii vor cuprinde toate elementele prevazute de lege 10) si vor purta semnatura administratorului unic sau a doi administratori, atunci cand sunt mai multi.
• Societatea a emis un numar de . . . . . . . . . . . actiuni, din care:
• . . . . . . . . . . . . . . . . . . . actiuni nominative care sunt ale actionarilor fondatori, repartizate intre acestia proportional cu aportul la capitalul social subscris, dupa cum urmeaza:
• . . . . . . . . . . . . . . . . . actiuni la purtator care sunt ale celorlalti actionari.
• Societatea va putea emite si obligatiuni in conditiile si cu procedura prevazute de lege.
Articolul 9
Actiuni preferentiale
• Societatea poate emite actiuni preferentiale cu dividend prioritar, fara drept de vot, care confera titularului:
• dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuibil al exercitiului financiar, inaintea oricarei alte prelevari;
• drepturile recunoscute actionarilor detinatori de actiuni ordinare, cu exceptia dreptului de a participa si a vota in temeiul acestor actiuni, in adunarile generale ale actionarilor.
• Numarul actiunilor preferentiale nu poate depasi 1/4 din capitalul social si vor avea aceeasi valoare nominala ca si a actiunilor ordinare.
• Reprezentantii, administratorii si cenzorii societatii nu pot fi titulari de actiuni preferentiale.
Articolul 10
Convertirea actiunilor
Actiunile ordinare si cele preferentiale vor putea fi convertite dintr-o categorie in cealalta prin hotararea adunarii generale adoptata in conditiile legii.
Articolul 11
Indivizibilitatea actiunilor
• Actiunile societatii sunt indivizibile.
• In cazul in care o actiune devine proprietatea mai multor persoane:
• daca actiunea este nominativa, societatea nu are obligatia sa inscrie transmiterea ei atat timp cat proprietarii ei nu vor desemna un reprezentant unic pentru exercitarea drepturilor ce decurg din actiune;
• daca actiunea este la purtator, proprietarii trebuie sa desemneze un reprezentant comun.
• Atat timp cat o actiune este proprietatea indiviza a mai multor persoane, acestea raspund solidar pentru efectuarea varsamintelor pe care le datoreaza.
• In cazul pierderii unor actiuni, proprietarul trebuie sa anunte administratorul (consiliul de administratie) si sa faca public faptul in presa, putand obtine un duplicat numai dupa trecerea unui interval de timp de 6 luni.
Articolul 12
Drepturi si obligatii care decurg din actiuni
• Actiunile subscrise si varsate de actionari confera acestora urmatoarele drepturi:
• dreptul de vot in adunarea generala a actionarilor;
• dreptul de a alege si a fi ales in organele de conducere ale societatii;
• dreptul de a participa la distribuirea beneficiului conform prevederilor prezentului act constitutiv.
• Fiecare actiune platita da dreptul la un vot in adunarea generala 11), exercitiul acestui drept fiind suspendat pentru actionarii care nu sunt la curent cu varsamintele ajunse la scadenta.
• Detinerea actiunii implica adeziunea de drept la prevederile prezentului act constitutiv, drepturile si obligatiile legate de actiuni urmand actiunile in cazul trecerii lor in proprietatea altor persoane.
Articolul 13
Garantii
• Obligatiile societatii sunt garantate cu capitalul social al acesteia, iar actionarii raspund in limita valorii actiunilor pe care le detin.
• Patrimoniul societatii nu poate fi grevat de creante sau obligatii ale actionarilor, putand fi urmarit numai beneficiul ce li se cuvine sau cota-parte ce le revine la lichidarea societatii, efectuata in conditiile prevazute de prezentul act constitutiv.
Articolul 14
Cesiunea actiunilor
• Cesiunea partiala sau totala a actiunilor catre coactionari sau catre terti se poate face in conditiile si cu procedura prevazute de prezentul act constitutiv.
• Dreptul de proprietate asupra actiunilor nominative se transmite prin declaratie facuta in registrul actionarilor, subscrisa de cedent si de cesionar sau de mandatarii lor si prin mentiunea facuta pe actiune. 12)
• Dreptul de proprietate asupra actiunilor emise in forma dematerializata si tranzactionate pe o piata organizata se transmite potrivit prevederilor Legii privind valorile mobiliare si bursele de valori.
• Dreptul de proprietate asupra actiunilor la purtator se transfera prin simpla traditiune a acestora.
• Subscriitorii si cesionarii ulteriori sunt raspunzatori solidar de plata actiunilor timp de 3 ani, socotiti de la data cand s-a facut mentiunea de transmitere in registrul actionarilor.
Articolul 15
Neefectuarea platii varsamintelor 13)
• In cazul cand actionarii nu au efectuat plata varsamintelor pe care le datoreaza in termenele prevazute de lege, societatea ii va invita sa-si indeplineasca aceasta obligatie printr-o somatie colectiva, publicata de doua ori, la un interval de 15 zile, in Monitorul Oficial al Romaniei (Partea a IV-a) si intr-un ziar de larga raspandire.
• Daca nici in urma acestei somatii, actionarii nu vor efectua varsamintele, consiliul de administratie va putea decide fie urmarirea actionarilor pentru varsamintele restante, fie anularea acelor actiuni nominative.
• Decizia de anulare se publica in Monitorul Oficial al Romaniei (Partea a IV-a), cu specificarea numarului de ordine al actiunilor anulate.
• In locul actiunilor anulate se emit noi actiuni, purtand acelasi numar, care vor fi vandute, iar sumele obtinute din vanzare vor fi intrebuintate pentru acoperirea cheltuielilor de publicare si de vanzare, a dobanzilor de intarziere si a varsamintelor neefectuate, restul fiind inapoiat actionarilor.
• Daca pretul obtinut nu este indestulator pentru acoperirea tuturor sumelor datorate societatii sau daca vanzarea nu are loc din lipsa de cumparatori, societatea va putea sa se indrepte impotriva subscriitorilor si cesionarilor conform prevederilor legii.
• Subscriitorii si cesionarii ulteriori sunt raspunzatori solidar de plata actiunilor timp de 3 ani, socotiti de la data cand s-a facut mentiunea de transmitere in registrul actionarilor.
Articolul 16
Interdictii privind actiunile
• Societatea nu poate dobandi propriile sale actiuni, fie direct, fie prin persoane care actioneaza in nume propriu, dar pe seama acestei societati, in afara de cazul in care adunarea generala extraordinara a actionarilor hotaraste altfel, cu respectarea dispozitiilor legii, dupa cum urmeaza:
• autorizand dobandirea, adunarea generala extraordinara stabileste, in principal: modalitatile de dobandire; numarul maxim de actiuni care urmeaza a fi dobandite; contravaloarea lor minima si maxima; perioada efectuarii operatiunii care nu poate depasi 18 luni de la data publicarii hotararii adunarii generale in Monitorul Oficial;
• valoarea actiunilor proprii dobandite de societate, inclusiv a celor aflate in portofoliul sau, nu poate depasi 10% din capitalul social subscris;
• se pot dobandi numai actiuni integral liberate si numai in cazul in care capitalul social subscris este integral varsat; 15)
• plata actiunilor astfel dobandite se va face numai din beneficiile distribuibile si din rezervele disponibile ale societatii, cu exceptia rezervelor legale, inscrise in ultimul bilant contabil.
• Actiunile dobandite potrivit alineatului (1) nu dau dreptul la dividende, iar pe toata durata posedarii lor de catre societate, dreptul de vot pe care il confera aceste actiuni este suspendat. In cazul dobandirii de catre societate a actiunilor proprii, cu incalcarea prevederilor legii, aceasta are obligatia de a le instraina in termen de cel mult un an de la data subscrierii lor, potrivit hotararii adunarii generale extraordinare, actiunile neinstrainate in acest termen fiind anulate, iar capitalul social urmand a fi redus in mod corespunzator.
• Restrictiile prevazute la alineatul (1) nu se aplica atunci cand dobandirea de catre societate a unui numar determinat de actiuni proprii, integral liberate se poate face in situatiile prevazute de lege.
• Societatea nu poate sa acorde avansuri sau imprumuturi si nici sa constituie garantii in vederea subscrierii sau dobandirii propriilor sale actiuni de catre terti.
• Luarea in gaj a propriilor actiuni, fie direct, fie prin persoanele care actioneaza in nume propriu, dar pe seama societatii, este asimilata cu dobandirea propriilor actiuni, acestea urmand a se contabiliza separat 16) .
Articolul 17
Gajarea actiunilor
• Titularii actiunilor le pot gaja, pe baza unei declaratii data de titularul lor, in forma autentica sau prin inscris sub semnatura privata (certificata de functionarul societatii sau al registrului independent privat al actionarilor), in care se arata: a) cuantumul datoriei; b) valoarea; c) categoria actiunilor gajate.
• Constituirea gajului se inscrie in registrul actionarilor.
• Creditorului gajist i se elibereaza o dovada a constituirii gajului.
Articolul 18
Vanzarea actiunilor
Actionarii care ofera spre vanzare actiunile lor prin oferta publica vor trebui sa intocmeasca un prospect de oferta in conformitate cu prevederile Legii privind valorile mobiliare si bursele de valori.
Articolul 19
Retragerea actionarilor
• Actionarii au dreptul de a se retrage din societate si de a obtine contravaloarea actiunilor pe care le poseda 17) .
• O data cu cererea de retragere, ei vor depune si actiunile pe care le poseda.
Articolul 20
Evidenta actiunilor
• Actiunile poarta timbrul sec al societatii si semnatura unui numar de doi administratori desemnati de Consiliul de administratie.
• Pana la emiterea si eliberarea de actiuni in forma materiala, societatea, din oficiu sau la cererea actionarilor, va elibera cate un certificat de actionar cuprinzand toate elementele unei actiuni 18) .
• Evidenta actiunilor se tine intr-un registru numerotat, sigilat si parafat de presedintele Consiliului de administratie, care se pastreaza la sediul societatii.
• Situatia actiunilor se cuprinde in bilantul contabil anual 19) .
CAPITOLUL III
CONDUCEREA, ADMINISTRAREA SI CONTROLUL SOCIETATII
Sectiunea I
Conducerea societatii
§ 1. Adunarea generala
Articolul 21
Dispozitii comune
• Adunarea generala a actionarilor este organul suprem de conducere al societatii, care ia decizii privind activitatea acesteia si asigura politica ei economica si comerciala.
• Adunarea generala este ordinara si extraordinara si are loc la sediul societatii 20) sau in localul ce se va indica in convocare.
Articolul 22
Convocarea adunarii generale
• Adunarea generala se convoaca de catre Consiliul de administratie, in termenul prevazut de lege, acesta neputand fi, in nici un caz, mai mic de 15 zile de la publicarea convocarii.
• Convocarea societatii se publica in Monitorul Oficial al Romaniei (Partea a IV-a) si intr-unul din ziarele de larga raspandire din localitatea in care se afla sediul societatii sau din cea mai apropiata localitate. 21)
• Convocarea va cuprinde, in mod obligatoriu:
• locul si data tinerii adunarii generale;
• ordinea de zi 22) .
• Consiliul de administratie are obligatia sa convoace, de indata, adunarea generala, la cererea actionarilor reprezentand a zecea parte din capitalul social sau o cota mai mica 23) iar daca cererea cuprinde dispozitii ce intra in atributiile adunarii, se va tine seama de urmatoarele:
• adunarea generala va avea loc in termen de o luna de la data inregistrarii cererii;
• in cazul in care Consiliul de administratie nu convoaca adunarea generala, aceasta se face prin organele instantei judecatoresti de la sediul societatii. 24)
• Actionarii, reprezentand intreg capitalul social, vor putea – daca nici unul dintre ei nu se opune – sa intruneasca o adunare generala si sa ia orice hotarare de competenta acesteia fara respectarea formalitatilor cerute pentru convocarea ei.
Articolul 23
Dreptul de vot in adunarea generala
• Actionarii isi exercita dreptul de vot in adunarea generala, proportional cu numarul actiunilor pe care le poseda 25) astfel:
• actionarii care poseda actiuni la purtator au drept de vot numai daca le-au depus la 26) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..;
• actionarii indreptatiti sa incaseze dividende sau sa exercite alte drepturi prevazute de lege se inscriu in evidentele societatii (registrul independent, privat, al actionarilor) corespunzator datei de referinta; 27)
• daca actiunile sunt grevate de un drept de uzufruct, dreptul de vot conferit de aceste actiuni apartine uzufructuarului in adunarile generale ordinare si nudului proprietar in adunarile generale extraordinare;
• in cazul cand actiunile sunt gajate, dreptul de vot apartine proprietarului lor;
• actionarii nu pot fi reprezentati in adunarile generale decat prin alti actionari, in baza unei procuri speciale; 28)
• actionarii-persoane fizice care nu au capacitatea legala, precum si actionarii-persoane juridice pot fi reprezentati prin reprezentantii lor legali care, la rand lor, pot da procura speciala altor actionari 29) ;
• consiliul de administratie (administratorul unic) si functionarii societatii nu-i pot reprezenta pe actionari; 30)
• administratorii nu pot vota, in baza actiunilor pe care le poseda, nici personal, nici prin mandatar, descarcarea gestiunii lor sau o problema in care persoana sau administratia lor este in discutie. Ei pot vota bilantul contabil si contul de profit si pierderi daca, fiind posesorii a cel putin jumatate din capitalul social, nu se poate forma majoritatea legala fara votul lor;
• actionarii care, intr-o anumita operatiune, au, fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societatii, au obligatia sa se obtina de la deliberarile privind acea operatiune. 31)
• Dreptul de vot nu poate fi cedat, orice conventie privind exercitarea, intr-un anumit fel, a dreptului de vot fiind nula.
Articolul 24
Organizarea adunarii generale
• In ziua si la ora aratate in convocare, sedinta adunarii generale se deschide de presedintele Consiliului de administratie sau de catre inlocuitorul sau.
• Adunarea generala va alege, dintre actionarii prezenti, 1-3 secretari care verifica:
• lista de prezenta a actionarilor indicand capitalul social pe care il reprezinta fiecare;
• procesul-verbal intocmit de cenzori pentru constatarea numarului actiunilor depuse;
• indeplinirea tuturor formalitatilor cerute de lege si de prezentul act constitutiv pentru tinerea adunarii generale.
• Adunarea generala va putea hotari ca operatiunile prevazute la alin. (2) sa fie supravegheate sau indeplinite de un notar public, pe cheltuiala societatii.
• Unul dintre secretari intocmeste procesul-verbal al sedintei adunarii generale.
• Presedintele poate desemna, dintre functionarii societatii, unul sau mai multi secretari tehnici, care sa ia parte la executarea operatiunilor prevazute la alineatele precedente.
• Dupa constatarea indeplinirii cerintelor legale si a prevederilor prezentului act constitutiv pentru tinerea adunarii generale, se intra in ordinea de zi.
Articolul 25
Hotararile adunarilor generale
• Hotararile adunarilor generale se iau prin vot deschis, cu exceptia alegerii membrilor Consiliului de administratie si a cenzorilor, a revocarii lor si luarii hotararilor privind raspunderea administratorilor, care se iau, in mod obligatoriu, prin vot secret.
• Un proces-verbal, semnat de presedinte si de secretar, constata:
• indeplinirea formalitatilor de convocare;
• data si locul adunarii generale;
• actionarii prezenti;
• numarul actiunilor;
• dezbaterile in rezumat;
• hotararile luate;
• declaratiile actionarilor. 32)
• La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, precum si listele de prezenta a actionarilor.
• Procesul-verbal se trece in registrul adunarilor generale. 33)
• Hotararile luate de adunarea generala in limitele legii sau ale actului constitutiv sunt obligatorii chiar si pentru actionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.
Articolul 26
Atacarea in justitie a hotararilor adunarilor generale
• Hotararile adunarii generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate in justitie, in termen de 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei (Partea a IV-a), de oricare dintre actionarii care nu au luat parte la adunarea generala sau au votat contra si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal al sedintei. 34)
• Cererea in anulare se va introduce la instanta de pe raza teritoriala unde societatea isi are sediul, actionarul fiind obligat sa depuna la grefa acesteia cel putin o actiune. 35)
• Hotararea definitiva de anulare se mentioneaza in registrul comertului si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei (Partea a IV-a), de la data publicarii ea fiind opozabila tuturor actionarilor.
§ 2. Adunarea generala ordinara
Articolul 27
Intrunire, atributii
• Adunarea generala ordinara se intruneste cel putin o data pe an, in cel mult 3 luni de la incheierea exercitiului financiar.
• Adunarea generala ordinara mai are urmatoarele obligatii principale:
• sa discute, sa aprobe sau sa modifice bilantul contabil, dupa ascultarea raportului administratorilor si cenzorilor si sa stabileasca dividendul;
• sa aleaga administratorii si cenzorii societatii;
• sa fixeze remuneratia cuvenita, pentru exercitiul in curs, administratorilor si cenzorilor; 36)
• sa se pronunte asupra gestiunii administratorilor;
• sa stabileasca bugetul de venituri si de cheltuieli, iar, dupa caz, programul de activitate, pe exercitiul financiar urmator;
• sa hotarasca gajarea, inchirierea sau desfasurarea uneia sau a mai multor unitati ale societatii.
Articolul 28
Cvorumul legal
• Pentru validitatea deliberarilor adunarii generale ordinare este necesara prezenta actionarilor care sa reprezinte cel putin jumatate din capitalul social, iar hotararile sa fie luate de actionarii care detin majoritatea absoluta din capitalul social reprezentat in adunare. 37)
• In cazul in care adunarea generala ordinara nu poate lucra din cauza neindeplinirii conditiilor prevazute la alin. (1), adunarea ce se va intruni dupa a doua convocare poate sa delibereze asupra problemelor existente pe ordinea de zi a celei dintai adunari, oricare ar fi partea de capital social reprezentata de actionarii prezenti, cu majoritate de voturi.
§ 3. Adunarea generala extraordinara
Articolul 29
Intrunire, atributii
• Adunarea generala extraordinara se intruneste ori de cate ori este necesar pentru:
• schimbarea formei juridice a societatii;
• schimbarea sediului societatii;
• modificarea obiectului de activitate al societatii;
• prelungirea duratei societatii;
• majorarea capitalului social;
• reducerea capitalului social sau reintregirea lui prin emisiune de noi actiuni;
• fuziunea cu alte societati sau divizarea societatii;
• dizolvarea anticipata a societatii;
• conversia actiunilor dintr-o categorie in alta;
• conversia unei categorii de obligatiuni in alta categorie sau in actiuni;
• emisiunea de obligatiuni;
• oricare alta modificare a actului constitutiv sau oricare alta hotarare pentru care este ceruta aprobarea adunarii generale extraordinare.
• Adunarea generala extraordinara deleaga 38) consiliului de administratie/administratorului unic exercitiul atributiilor prevazute la alin. 1 lit. b), c), e), f) si i) in urmatoarele conditii . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . si cu majoritatile prevazute la alin. 3.
• Pentru validitatea deliberarilor adunarii generale extraordinare 40) sunt necesare:
• la prima convocare, prezenta actionarilor reprezentand trei patrimi din capitalul social, iar hotararile vor fi luate cu votul unui numar de actionari care sa reprezinte cel putin jumatate din capitalul social.
• la convocarile urmatoare, prezenta actionarilor reprezentand jumatate din capitalul social, iar hotararile vor fi luate cu votul unui numar de actionari care sa reprezinte cel putin o treime din capitalul social;
§ 4. Adunarea speciala
Articolul 30
Conditii si participanti
• Titularii fiecarei categorii de actiuni se reunesc in adunari speciale, in urmatoarele conditii: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . • Orice titular al unor asemenea actiuni poate participa la asemenea adunari.
Articolul 31
Hotararile adunarii speciale
• Hotararile initiate de adunarile speciale se supun aprobarii adunarilor generale corespunzatoare.
• Hotararea unei adunari generale de a modifica drepturile sau obligatiile referitoare la o categorie de actiuni nu produce efecte decat in urma aprobarii acestei hotarari, de catre adunarea speciala a detinatorilor de actiuni din acea categorie.
Articolul 32
Aplicarea prevederilor comune
Prevederile privind convocarea, cvorumul si desfasurarea adunarilor generale ale actionarilor se aplica si adunarilor speciale.
Sectiunea a II-a
Administrarea societatii
§ 1. Administratorul unic/Consiliul de administratie
Articolul 33
Dispozitii comune
• Societatea va fi condusa de 41) (numele si prenumele) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . de cetatenie 42) domiciliat in . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ., str. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . nr. . . . ., bloc . . . . ., sc. . . . . , etaj . . . . . ., ap. . . . . ., posesor al . . . . . . . . . . . . . . . . . . , seria . . . . nr. . . . . . . . . . . . . . . . . . . , eliberat de . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . la data de . . . . . . . . . . . . . . . ., nascut in . . . . . . . . . . . . . . la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . , sex . . . . . . . . . . . . . . ., in calitate de administrator unic, pe o perioada de . . . . . . . . ani 43) incepand cu data inmatricularii societatii, cu posibilitatea de a fi reales.
sau
• Societatea va fi condusa de un Consiliu de administratie compus din actionari alesi pe o perioada de . . . . . . . . . ani 43) incepand cu data inmatricularii societatii, cu posibilitatea de realegere.
• Inlocuirea administratorului/Consiliului de administratie se face exclusiv de adunarea generala a actionarilor.
Articolul 34
Vacanta administratorilor
In caz de vacanta a unuia sau a mai multor administratori, cei ramasi, impreuna cu cenzorii, deliberand in prezenta a 2/3 si cu majoritatea absoluta, procedeaza la numirea administratorului (administratorilor) provizoriu, pana la convocarea adunarii generale 44) .
Articolul 35
Garantii
• Administratorul unic/Consiliul de administratie va depune o garantie de . . . . . . . . . . . . . . . . lei de fiecare persoana 45), inainte de preluarea functiei 46) .
• Garantia ramane in casa societatii si se restituie dupa ce adunarea generala a societatii a aprobat bilantul contabil al ultimului exercitiu financiar in care administratorul (administratorii) a indeplinit aceasta functie si i s-a dat descarcare.
• Administratorul (administratorii) depune/depun semnatura/semnaturile la Oficiul Registrului Comertului odata cu prezentarea certificatului eliberat de cenzori, din care rezulta depunerea garantiei.
Articolul 36
Intrunirile Consiliului de administratie
• Consiliul de administratie se intruneste ori de cate ori este necesar.
• El trebuie sa se intruneasca cel putin o data pe luna la sediul societatii.
• Convocarile pentru intrunirile Consiliului de administratie trebuie sa cuprinda:
• data si locul unde se va tine sedinta;
• ordinea de zi.
• In sedintele Consiliului de administratie nu se poate lua nici o decizie asupra problemelor neprevazute pe ordinea de zi, decat in caz de urgenta si cu conditia ratificarii in sedinta urmatoare de catre membrii absenti.
• La intrunirile consiliului de administratie, directorii prezinta rapoarte scrise despre operatiile executate, iar comitetul de directie prezinta registrul deliberarilor sale.
• La sedintele consiliului de administratie se convoaca si cenzorii.
• La sedinta se intocmeste un proces-verbal care va cuprinde urmatoarele:
• ordinea deliberarilor;
• deciziile luate;
• numarul voturilor intrunite;
• opiniile separate – daca este cazul.
Articolul 37
Deciziile consiliului de administratie
• Deciziile Consiliului de administratie sunt valabile daca la luarea lor sunt prezenti cel putin jumatate din numarul administratorilor 47) .
• Deciziile administratorilor se iau cu majoritatea absoluta a membrilor prezenti.
Articolul 38
Competenta administratorilor in incheierea unor acte juridice
Administratorii pot incheia acte juridice prin care sa dobandeasca, sa instraineze, sa inchirieze, sa schimbe sau sa constituie in garantie bunuri aflate in patrimoniul societatii, a caror valoare depaseste jumatate din valoarea contabila a activelor societatii la data incheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunarii generale extraordinare.
§ 2. Comitetul de directie 48)
Articolul 39
Componenta si remunerare
• Societatea are un comitet de directie format din . . . . . . . . . . . . . . . persoane, alese dintre membrii Consiliului de administratie, presedintele acestuia fiind si directorul general al societatii.
• Comitetul de directie se intruneste la sediul societatii cel putin o data pe saptamana.
• Persoanele numite in comitetul de directie pot fi oricand revocate de Consiliul de administratie.
• Remuneratia membrilor Comitetului de directie se stabileste prin decizie de consiliul de administratie in cadrul sumei de . . . . . . . . . . . . . . lei 49) .
Articolul 40
Validitatea deciziilor comitetului de directie
• Deciziile comitetului de directie se iau cu majoritatea absoluta a voturilor membrilor sai.
• In comitetul de directie votul nu poate fi dat prin delegatie.
Articolul 41
Interdictii
Membrii comitetului de directie si directorii societatii nu vor putea fi – daca nu au autorizarea consiliului de administratie – administratori, membri in comitetul de directie, cenzori sau asociati cu raspundere nelimitata in alte societati concurente sau avand acelasi obiect de activitate si nici nu vor putea exercita acelasi comert sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane, sub sanctiunea revocarii si raspunderii pentru daune.
Articolul 42
Prezentarea registrului de deliberari
Comitetul de directie este obligat sa prezinte, la fiecare sedinta a Consiliului de administratie, registrul sau de deliberari.
§ 3. Functionarii societatii
Articolul 43
• Consiliul de administratie/Comitetul de directie numeste functionarii societatii pe posturile stabilite prin statul de functiuni aprobat de adunarea generala.
• Executarea operatiunilor societatii se incredinteaza unui numar de . . . . . . . . . . . directori executivi 50) numiti de consiliul de administratie.
• Adunarea generala aproba regulamentul de organizare si functionare si regulamentul de ordine interioara ale societatii.
§ 4. Raspunderi
Articolul 44
Raspunderea administratorilor si a comitetului de directie
• Administratorii sunt raspunzatori de indeplinirea obligatiilor in conditiile dispozitiilor privitoare la mandat si a celor special prevazute de lege. Ei sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru:
• realitatea varsamintelor efectuate de asociati;
• existenta reala a dividendelor platite;
• existenta registrelor cerute de lege si tinerea lor corecta;
• indeplinirea exacta a hotararilor adunarilor generale;
• stricta indeplinire a indatoririlor pe care le impune legea sau prezentul act constitutiv.
• Comitetul de directie si toti administratorii raspund fata de societate pentru actele indeplinite de directori sau de functionarii societatii (personalul incadrat) atunci cand dauna nu s-ar fi produs daca ei ar fi exercitat supravegherea impusa de indatoririle functiei lor.
• Comitetul de directie trebuie sa instiinteze consiliul de administratie de toate abaterile constatate in exercitarea obligatiei lui de supraveghere.
• Administratorii societatii raspund solidar cu predecesorii lor imediati daca, avand cunostinta de neregulile savarsite de acestia, nu le denunta cenzorilor. Sunt exonerati de raspundere administratorii pentru:
• actele savarsite sau pentru omisiuni, daca au facut sa se constate, in registrul deciziilor consiliului de administratie impotrivirea lor si au incunostintat despre aceasta, in scris, pe cenzori;
• deciziile luate, daca nu au asistat la sedintele respective numai atunci cand, in termen de o luna de cand au luat cunostinta de ele, nu au facut impotrivirea potrivit prevederilor de la lit. a.) .
Articolul 45
Recuzare
• Administratorul care are intr-o anumita operatiune, direct sau indirect, interese contrare celor ale societatii, are obligatia sa instiinteze pe ceilalti administratori si pe cenzori si sa nu ia parte la nici o deliberare privitoare la aceasta operatiune.
• Aceeasi obligatie o are administratorul si in cazul in care, intr-o anumita operatiune, stie ca sunt interesate sotia, rudele sau afinii sai pana la gradul al patrulea inclusiv.
• Nerespectarea obligatiilor prevazute la alin. (1) si (2) atrag raspunderea administratorului pentru daunele produse societatii.
Sectiunea a III-a
Controlul societatii – Cenzorii
Articolul 46
Numirea cenzorilor
• Societatea are un numar de . . . . . . . . . . . cenzori 51) si . . . . . . . . . . . supleanti 51), alesi de adunarea generala constitutiva pe termen de 3 ani, putand fi realesi.
• Cenzorii vor avea calitatea de 52) . . . . . . . . . . . . . . . . . .
• Cenzorii isi exercita personal mandatul lor.
• Cenzorii au depus garantia prevazuta de prezentul act constitutiv pentru administratori.
Articolul 47
Incompatibilitati
Nu pot fi cenzori, iar daca au fost alesi, decad din mandatul lor:
• rudele sau afinii pana la cel de-al patrulea grad inclusiv sau sotii administratorilor;
• persoanele care, sub orice forma, primesc pentru alte functii decat aceea de cenzor un salariu sau o remuneratie de la administratori sau de la societate;
• persoanele carora le este interzisa functia de administrator.
Articolul 48
Remunerare
Cenzorii sunt remunerati cu o indemnizatie fixa, stabilita de adunarea generala.
Articolul 49
Indisponibilitati
• In caz de deces, impiedicarea fizica sau legala, incetare sau renuntarea la mandat a unui cenzor, supleantul cel mai in varsta il inlocuieste.
• Daca in acest mod numarul cenzorilor nu se poate completa, cenzorii ramasi numesc alte persoane in locurile vacante, pana la intrunirea celei mai apropiate adunari generale.
• Atunci cand nu mai ramane in functie nici un cenzor, administratorii convoaca, de urgenta, adunarea generala, care va proceda la numirea altor cenzori.
Articolul 50
Obligatii ale cenzorilor
• Cenzorii, in principal, sunt obligati:
• sa supravegheze gestiunea societatii;
• sa verifice daca bilantul contabil si contul de profit si pierderi sunt legal intocmite si in concordanta cu registrele;
• sa controleze daca registrele sunt tinute cu regularitate;
• sa verifice daca evaluarea patrimoniului s-a efectuat conform regulilor stabilite pentru intocmirea bilantului contabil.
• Despre toate constatarile rezultate din controlul executat asupra obiectivelor de la alin. (1), precum si asupra propunerilor pe care le considera necesare cu privire la bilantul contabil, cenzorii fac adunarii generale un raport amanuntit.
• Adunarea generala nu poate aproba bilantul contabil si contul de profit si pierderi daca acestea nu sunt insotite de raportul cenzorilor.
• Cenzorii, de asemenea, sunt obligati:
• sa faca, in fiecare luna, si inopinat, inspectii casei si sa verifice existenta titlurilor sau a valorilor proprietatea societatii sau primite in gaj, cautiune ori in depozit;
• sa convoace adunarea generala ordinara sau extraordinara atunci cand nu a fost convocata de administratori;
• sa ia parte la adunarile generale ordinare si extraordinare, putand determina inserarea pe ordinea de zi a propunerilor pe care le considera necesare;
• sa constate depunerea cu regularitate a garantiei din partea administratorilor;
• sa vegheze ca dispozitiile legii si ale prezentului act constitutiv sa fie indeplinite de administratori si lichidatori.
Articolul 51
Primirea si solutionarea reclamatiilor actionarilor
• Oricare actionar are dreptul sa reclame cenzorilor faptele care considera ca trebuie cenzurate, iar acestia au obligatia sa le verifice, si daca le gasesc reale, sa le aiba in vedere la intocmirea raportului catre adunarea generala.
• In cazul in care reclamatia este facuta de actionarii ce reprezinta cel putin o patrime din capitalul social 53), cenzorii sunt obligati sa prezinte observatiile si propunerile lor asupra faptelor reclamate.
• Daca cenzorii socotesc intemeiata si urgenta reclamatia actionarilor reprezentand o patrime 53) din capitalul social, sunt obligati sa convoace de indata adunarea generala. In caz contrar, ei trebuie sa refere la prima adunare generala care trebuie sa ia o hotarare asupra celor reclamate.
• A patra parte din capital 53) se dovedeste prin depunerea actiunilor la societati bancare din Romania ori la unitati ale acestora, respectiv prin blocarea actiunilor in cont, in cazul celor emise in forma dematerializata.
• Actiunile raman depuse, respectiv blocate, pana dupa intrunirea adunarii generale extraordinare, iar dovada depunerii, respectiv blocarii lor, va legitima participarea actionarilor la aceasta adunare.
Articolul 52
Prezentarea constatarilor
• Cenzorii au obligatia sa aduca la cunostinta administratorilor neregulile din administratie, precum si incalcarile dispozitiilor legale si ale prezentului act constitutiv pe care le constata, iar cazurile mai importante le aduc la cunostinta adunarii generale.
• Cenzorii au dreptul:
• sa obtina, in fiecare luna, de la administratori, o situatie despre mersul operatiunilor;
• sa ia parte la sedintele administratorilor, fara a avea drept de vot.
• Este interzis cenzorilor sa comunice, in particular, actionarilor sau tertilor, datele referitoare la operatiunile societatii, constatate cu ocazia exercitarii mandatului lor.
Articolul 53
Deliberarile cenzorilor
• Cenzorii pot lucra separat pentru indeplinirea obligatiilor impuse de lege, cu exceptia raportului pe care au obligatia sa-l prezinte adunarii generale, conform art. 49 alin. (2) din prezentul act constitutiv. In acest din urma caz, cenzorii delibereaza impreuna, dar, in caz de neintelegere, pot intocmi rapoarte separate care se depun adunarii generale.
• Cenzorii trec intr-un registru special deliberarile lor, precum si constatarile efectuate in exercitiul mandatului lor.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Constituirea, Organizarea Si Functionarea Societatii PE Actiuni (ID: 130686)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.