Constituirea Bugetului Local al Orasului Sannicolau Mare Si Alocarea pe Destinatii a Acestuia

CUPRINS

CAPITOLUL 1: PROCESUL BUGETAR ȘI PRINCIPIILE BUGETARE …………………………………………1

1.1. Conținutul și trăsăturile procesului bugetar………………………………………………………………………1

1.2. Principiile bugetare aplicate în România………………………………………………………………………….1

CAPITOLUL 2: PROCESUL BUGETAR LA NIVELUL ORAȘELOR DIN ROMÂNIA ………………….. 5

2.1. Elaborarea proiectului de buget și aprobarea bugetului la nivelul comunităților locale………… 5

2.2. Execuția bugetului local………………………………………………………………………………………………. 7

2.2.1. Caracteristici generale……………………………………………………………………………………. 7

2.2.2. Execuția părții de cheltuieli…………………………………………………………………………….. 7

2.2.3. Execuția părții de venituri a bugetelor locale…………………………………………………….. 9

2.3. Încheierea și aprobarea contului de execuție bugetară……………………………………………………..10

2.4. Controlul bugetar………………………………………………………………………………………………………..11

CAPITOLUL 3: ANALIZA VENITURILOR BUGETULUI LOCAL AL ORAȘULUI SÂNNICOLAU

MARE………………………………………………………………………………………………………………..13

3.1. Structura veniturilor bugetului local al orașului Sânnicolau Mare……………………………………..13

3.2. Analiza veniturilor fiscale mobilizate la bugetul local al orașului Sânnicolau Mare…………….21

3.2.1. Analiza contribuției impozitelor și taxelor directe la formarea bugetului local al

orașului Sânnicolau Mare……………………………………………………………………………….21

3.2.2. Analiza contribuției impozitelor și taxelor indirecte la formarea bugetului local al

orașului Sânnicolau Mare……………………………………………………………………………….24

3.2.3. Elemente comune asietei impozitelor și taxelor locale ……………………………………….26

3.3. Analiza veniturilor nefiscale mobilizate la bugetul local al orașului Sânnicolau Mare…………27

3.4. Analiza veniturilor din capital mobilizate la bugetul local al orașului Sânnicolau Mare……….29

3.5. Analiza prelevărilor din bugetul de stat………………………………………………………………………….31

CAPITOLUL 4: ANALIZA ALOCĂRII PE DESTINAȚII A BUGETULUI LOCAL AL ORAȘULUI

SÂNNICOLAU MARE……………………………………………………………………………………….34

4.1. Structura cheltuielilor bugetului local al orașului Sânnicolau Mare…………………………………. 34

4.2. Analiza cheltuielilor cu serviciile publice generale…………………………………………………………40

4.3. Analiza cheltuielilor social-culturale…………………………………………………………………………… 42

4.4. Analiza cheltuielilor pentru servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape……………….46

4.5. Analiza cheltuielilor privind acțiunile economice…………………………………………………………..48

4.6. Analiza cheltuielilor privind alte acțiuni………………………………………………………………………..50

4.7. Analiza transferurilor………………………………………………………………………………………………….52

CAPITOLUL 5: CONCLUZII………………………………………………………………………………………………………53

5.1. Concluzii privind formarea veniturilor bugetare……………………………………………………………..53

5.2. Concluzii privind alocarea pe destinații și efectuarea cheltuielilor…………………………………….54

CAPITOLUL 1

PROCESUL BUGETAR ȘI PRINCIPIILE BUGETARE

CONȚINUTUL ȘI TRĂSĂTURILE PROCESULUI BUGETAR

Procesul bugetar reprezintă un ansamblu de operațiuni care se succed anual și privesc elaborarea și aprobarea proiectului legii bugetare anuale, executia curentă a bugetului, încheierea și aprobarea contului de execuție bugetară, precum și controlul bugetar.1

Sub aspectul întinderii sale în timp, procesul bugetar durează circa 2 ani și jumătate, întinzându-se pe 3 ani calendaristici consecutivi.Astfel, în a doua jumătate a primului an calendaristic are loc întocmirea proiectului legii bugetare, care se aprobă de către forul legislativ la nivel local – Consiliul Local sau Consiliul Județean –, în al doilea an se realizează execuția bugetară curentă, iar în al treilea an se încheie contul de execuție bugetară, care este supus aprobării Consiliilor Județene, Consiliului General al Municipiului București și Consiliilor Locale.

Operațiunile care compun procesul bugetar, atât la nivel central cât și la nivel local, poartă amprenta specificului național al cadrului legal și administrativ în care se derulează, dar prezintă și o serie de trăsături comune.

Procesul bugetar este unul de decizie, care constă în ordonarea priorităților și în alocarea resurselor necesare finanțării obiectivelor vizate, având utilitate publică. Decizia care trebuie luată este una dintre cele mai dificile, deoarece resursele mobilizabile sunt limitate, situându-se de obicei sub nivelul necesităților publice ale perioadei.

Procesul bugetar este predominant politic, deoarece deciziile privind alocarea resurselor bugetare mobilizabile nu se întemeiază pe criterii sau informații culese de pe piață, ci vizează obiectivele din programul de guvernare, fixate de partidul sau coaliția de partide care deține majoritatea parlamentară. Astfel, decizia finală se materializează în legea bugetară anuală, fiind adoptată prin mecanismul reprezentării și al votului.

Procesul bugetar are caracter complex, datorită faptului că la realizarea sa participă un număr mare de subiecți de natură diferită (școli, spitale, universități, departamente, ministere, societăți comerciale, regii autonome, partide politice), fiecare având interese proprii, nevoi și posibilități diferite.

Procesul bugetar este ciclic, întrucât se realizează succesiv și după un calendar riguros, în conformitate cu principiile anualității și publicității bugetare.

Procesul bugetar este strict reglementat, în derularea sa impunându-se respectarea legislației în materie și a normelor metodologice elaborate de către Ministerul Finanțelor.

PRINCIPIILE BUGETARE APLICATE ÎN ROMÂNIA

Precizarea drepturilor în ceea ce privește instituirea impozitelor și a taxelor, precum și vizând cheltuirea sau utilizarea veniturilor publice pentru înfăptuirea funcțiilor statului a constituit premisa organizării după anumite reguli a „gospodăriei financiare” a statului și la supunerea acesteia controlului parlamentar. Luând în considerare și formulările teoretice ale lui Adam Smith, regulile respective au fost incluse în legile cu aplicabilitate în domeniul finanțelor publice, dobândind valoare de principii ale dreptului bugetar – care au fost puse la baza elaborării și executării bugetului public. Aceste reguli (principii) se referă la:1

sfera de cuprindere a veniturilor bugetului public, destinațiile acestora și modul de reflectare a lor în buget;

durata de timp pentru care Guvernul este autorizat de Parlament să încaseze veniturile bugetare și să le aloce pe destinațiile prestabilite, cu luarea în considerare a naturii veniturilor și a rolului alocațiilor în înfăptuirea funcțiilor statului;

echilibrarea utilizărilor bugetare prestabilite cu veniturile ce urmează să se realizeze;

informarea opiniei publice asupra împuternicirii date Guvernului de către Parlament de a realiza venituri și de a efectua cheltuieli sau alte utilizări.

Regulile menționate au fost reținute de teoria și practica financiară sub denumirea de: universalitatea, unitatea, realitatea și anualitatea bugetului, specializarea și echilibrarea bugetară, neafectarea veniturilor bugetare și publicitatea bugetară.

Principiile enumerate îsi păstrează valabilitatea, într-o bună măsură, și în zilele noastre, dar se manifestă destule abateri, unele inerente, ca urmare a unor realități din practica financiară a statelor contemporane.

Principiul universalității, după cum prevede legislația românească în vigoare, răspunde unei duble exigențe:2

veniturile și cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute;

veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepția donațiilor și sponsorizărilor, care au stabilite destinații distincte.

Prin aplicarea acestui principiu se ajunge la elaborarea și constituirea unui buget brut, care permite efectuarea unei analize corespunzătoare a ansamblului veniturilor bugetare și a utilizărilor date acestora, precum și a corelațiilor corespunzătoare dintre ele.

Legea privind finanțele publice nr.500/2002 prevede și o serie de reguli privind cheltuielile bugetare. Astfel, în art.14 se menționează următoarele aspecte:

cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale;

nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget, și nici angajată și efectuată, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială;

nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită daca nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.

Principiul unității vizează necesitatea înscrierii veniturilor și cheltuielilor bugetare într-un singur document, într-o ordine obligatorie și după criterii unitare. În felul acesta, autorizația parlamentară este unică și generală, permițând o cunoaștere clară a situației finanțelor publice, respectiv a surselor de alimentare cu venituri a bugetului și a destinațiilor date acestora. Totodată, bugetul unic prezintă avantajul major de a arăta, fără echivoc, faptul că este echilibrat, deficitar sau excedentar.

În esență, prin aplicarea principiului unității bugetare se crează premisele emiterii unor judecăți de valoare despre situația financiară a țării, precum și în legătură cu oportunitatea alocării resurselor bugetului pentru înfăptuirea măsurilor social-economice preconizate de Guvern.

Aplicarea principiului unității bugetare se află în strânsă legătură cu respectarea principiului universalității bugetului, cele două principii fiind complementare.

Realitatea bugetului reprezintă principiul potrivit căruia veniturile și alocațiile înscrise în bugetul public trebuie să fie stabilite pe baze reale, adică să corespundă situației economico-financiare previzibilă pentru anul bugetar, astfel ca statul să nu întâmpine dificultăți financiare în cursul execuției bugetare.

În corelație cu aplicarea acestui principiu, pentru a determina cuantumul veniturilor și cheltuielilor bugetare, în practica financiară clasică se folosesc următoarele metode: metoda automată sau a penultimei, metoda majorării sau a diminuării și metoda evaluării directe. Fiecare dintre aceste metode prezintă o serie de limite, astfel încât bugetul public elaborat pe seama uneia dintre ele nu va respecta cerintele principiului realității. Ca urmare, este necesară combinarea în diverse variante a celor trei metode și, de asemenea, crearea posibilității de a se interveni periodic, în cursul execuției, asupra unor cifre bugetare. În sensul celor menționate mai sus, în practica românească a ultimilor ani, Guvernul elaborează o serie de ordonanțe de rectificare a cifrelor bugetare, pe care le supune aprobării Parlamentului, decizia adoptată de Parlament în final fiind de natură polstinațiile prestabilite, cu luarea în considerare a naturii veniturilor și a rolului alocațiilor în înfăptuirea funcțiilor statului;

echilibrarea utilizărilor bugetare prestabilite cu veniturile ce urmează să se realizeze;

informarea opiniei publice asupra împuternicirii date Guvernului de către Parlament de a realiza venituri și de a efectua cheltuieli sau alte utilizări.

Regulile menționate au fost reținute de teoria și practica financiară sub denumirea de: universalitatea, unitatea, realitatea și anualitatea bugetului, specializarea și echilibrarea bugetară, neafectarea veniturilor bugetare și publicitatea bugetară.

Principiile enumerate îsi păstrează valabilitatea, într-o bună măsură, și în zilele noastre, dar se manifestă destule abateri, unele inerente, ca urmare a unor realități din practica financiară a statelor contemporane.

Principiul universalității, după cum prevede legislația românească în vigoare, răspunde unei duble exigențe:2

veniturile și cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute;

veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepția donațiilor și sponsorizărilor, care au stabilite destinații distincte.

Prin aplicarea acestui principiu se ajunge la elaborarea și constituirea unui buget brut, care permite efectuarea unei analize corespunzătoare a ansamblului veniturilor bugetare și a utilizărilor date acestora, precum și a corelațiilor corespunzătoare dintre ele.

Legea privind finanțele publice nr.500/2002 prevede și o serie de reguli privind cheltuielile bugetare. Astfel, în art.14 se menționează următoarele aspecte:

cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale;

nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget, și nici angajată și efectuată, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială;

nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită daca nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.

Principiul unității vizează necesitatea înscrierii veniturilor și cheltuielilor bugetare într-un singur document, într-o ordine obligatorie și după criterii unitare. În felul acesta, autorizația parlamentară este unică și generală, permițând o cunoaștere clară a situației finanțelor publice, respectiv a surselor de alimentare cu venituri a bugetului și a destinațiilor date acestora. Totodată, bugetul unic prezintă avantajul major de a arăta, fără echivoc, faptul că este echilibrat, deficitar sau excedentar.

În esență, prin aplicarea principiului unității bugetare se crează premisele emiterii unor judecăți de valoare despre situația financiară a țării, precum și în legătură cu oportunitatea alocării resurselor bugetului pentru înfăptuirea măsurilor social-economice preconizate de Guvern.

Aplicarea principiului unității bugetare se află în strânsă legătură cu respectarea principiului universalității bugetului, cele două principii fiind complementare.

Realitatea bugetului reprezintă principiul potrivit căruia veniturile și alocațiile înscrise în bugetul public trebuie să fie stabilite pe baze reale, adică să corespundă situației economico-financiare previzibilă pentru anul bugetar, astfel ca statul să nu întâmpine dificultăți financiare în cursul execuției bugetare.

În corelație cu aplicarea acestui principiu, pentru a determina cuantumul veniturilor și cheltuielilor bugetare, în practica financiară clasică se folosesc următoarele metode: metoda automată sau a penultimei, metoda majorării sau a diminuării și metoda evaluării directe. Fiecare dintre aceste metode prezintă o serie de limite, astfel încât bugetul public elaborat pe seama uneia dintre ele nu va respecta cerintele principiului realității. Ca urmare, este necesară combinarea în diverse variante a celor trei metode și, de asemenea, crearea posibilității de a se interveni periodic, în cursul execuției, asupra unor cifre bugetare. În sensul celor menționate mai sus, în practica românească a ultimilor ani, Guvernul elaborează o serie de ordonanțe de rectificare a cifrelor bugetare, pe care le supune aprobării Parlamentului, decizia adoptată de Parlament în final fiind de natură politică.

Principiul anualității se referă atât la perioada de timp pentru care se elaborează și se adoptă bugetul, cât și la durata autorizației date de Parlament pentru încasarea veniturilor și alocarea lor, aferente unui buget.

Principiul anualității a fost impus din rațiuni de ordin politic, apreciindu-se că eficacitatea controlului parlamentar asupra activității de gestionare financiară a Guvernului este reală doar în condițiile autorizării efectuării de cheltuieli publice pentru perioade de timp nu prea îndelungate.

Acest principiu se practică și din rațiuni de ordin tehnic, în vederea asigurării condițiilor necesare pentru evaluarea veniturilor și cheltuielilor bugetare cât mai aproape de realitate, concomitent cu evitarea mai ușoară a risipei, a fraudelor și a delapidărilor.

Prin bugetul anual,statul exercită asupra economiei o influență stimulatorie sau moderatoare, în raport cu exigențele momentului.

În actuala lege a finanțelor publice din România se precizează că „veniturile și cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioadă de un an, care corespunde exercitiului bugetar.”1 În sensul legii, exercitiul bugetar este definit ca „perioada egală cu anul bugetar pentru care se elaborează, se aprobă, se execută și se raportează bugetul”, adică „anul calendaristic care începe la data de 1 ianuarie și se încheie la data de 31 decembrie”.

În ceea ce privește stabilirea operațiunilor bugetare ale unui an, în România se aplică sistemul de gestiune: „Toate operațiunile de încasări și plăți efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparțin exercițiului corespunzător de execuție a bugetului respectiv."

Principiul specializării bugetare se referă la faptul că autorizația parlamentară cu privire la buget nu se dă „în bloc” – pentru toate veniturile și toate cheltuielile bugetare – ci „veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu și se aprobă în buget pe surse de proveniență și, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică și destinația acestora, potrivit clasificației bugetare”2.

Acest principiu se întemeiază pe o detaliere și o individualizare a veniturilor și a cheltuielilor, care servește întăririi puterii decizionale a Parlamentului și îngrădirii puterii executive. Ca instrument tehnic al aplicării practice a principiului se utilizează clasificația bugetară, care presupune gruparea veniturilor și cheltuielilor bugetare într-o ordine obligatorie și după criterii unitare.

Echilibrarea bugetară este principiul conform căruia bugetul public trebuie să fie echilibrat, ceea ce înseamnă că utilizările ordinare date fondului bugetar trebuie să fie acoperite integral pe seama veniturilor ordinare.

În doctrina economică clasică, echilibrarea bugetului prin veniturile ordinare ale statului era considerată „cheia de boltă” a finanțelor publice, „regula de aur” a gestiunii bugetare. Teza clasică a echilibrului bugetar reprezintă transpunerea în domeniul finanțelor publice a principiului elementar al finanțelor private, conform căruia un particular nu poate cheltui mai mult decât are sau decât încasează.

În acest cadru, deficitul bugetar era privit ca un fenomen deosebit de grav, constituind un pericol pentru apariția inflatiei și a bancrutei statului, în timp ce obținerea unui excedent bugetar era considerată expresia bunei gospodăriri a finanțelor publice.

Neafectarea veniturilor bugetare este un principiu complementar celui al universalității, în virtutea căruia veniturile prelevate la fondul bugetar trebuie să servească la acoperirea cheltuielilor bugetare privite în ansamblu, ceea ce înseamnă că nu este permisă folosirea unui anumit venit bugetar pentru finanțarea unei anumite cheltuieli bugetare.

Prin aplicarea acestui principiu se urmărește evitarea cheltuirii cu orice preț a eventualelor fonduri disponibile, în cazul în care sumele care ar proveni din veniturile cu afectație specială ar depăși necesitățile privind finanțarea acțiunii considerate. Totodată, trebuie mentionat că nu trebuie să se condiționeze efectuarea unei anumite cheltuieli de realizarea efectivă a unui venit bugetar.

Acest principiu întărește și pe cel vizând unitatea bugetului, atât din punct de vedere formal – în sensul că afectarea resurselor ar conduce la divizarea bugetului în tot atâtea documente anexe câte destinații speciale ar exista – cât și din punct de vedere material – în sensul că ansamblul veniturilor și cheltuielilor sunt reunite în cadrul aceluiași buget, formând o masă globală de resurse care acoperă o masă globală de utilizări.

Principiul publicității bugetare presupune respectarea procedurii dezbaterii publice a proiectelor bugetului public național în cadrul Parlamentului și a Consiliilor abilitate cu forță legislativă locală (în cazul bugetelor locale), precum și a dezbaterii publice a conturilor generale anuale de execuție a bugetelor, cu prilejul aprobării acestora.

De asemenea, cifrele înscrise în proiectele de buget sunt larg comentate prin intermediul mijloacelor de informare în masă (presa scrisă și audiovizuală), asigurându-se transparența adecvată.

După adoptarea de către Parlament a Legii cu privire la bugetul public și promulgarea sa, această lege se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Cu această ocazie, se dă publicității și contul de încheiere a exercitiului bugetar al penultimului an, care a fost aprobat în prealabil de către Parlament.

Pentru bugetele locale există aceleași cerințe, publicarea lor și a conturilor de încheiere realizându-se în documente sau publicații oficiale ale Consillilor locale și ale primăriilor.

Principiul unității monetare, menționat în Legea privind finanțele publice nr.500/2002 prevede obligativitatea exprimării tuturor operațiunilor bugetare în moneda națională.

CAPITOLUL 2

PROCESUL BUGETAR LA NIVELUL ORAȘELOR DIN ROMÂNIA

2.1. ELABORAREA PROIECTULUI DE BUGET ȘI APROBAREA BUGETULUI

LA NIVELUL COMUNITĂȚILOR LOCALE

Legea finanțelor publice locale nr.189/1998 definește bugetele locale ca fiind „bugetele de venituri și cheltuieli ale unităților administrativ-teritoriale”. Veniturile și cheltuielile publice locale se grupează conform clasificației indicatorilor privind finanțele publice, elaborată de Ministerul Finanțelor, care cuprinde la venituri – capitole și subcapitole, iar la cheltuieli – părți, capitole, subcapitole, titluri și articole, precum și alineate, duoă caz.

Legea finanțelor publice locale nr.189/1998 precizează care sunt unitățile administrativ-teritoriale care întocmesc buget propriu: „fiecare comună, oraș, municipiu, sector al municipiului București întocmește bugetul local, în condiții de autonomie, potrivit legii. Între aceste bugete nu există relații de subordonare”.

În vederea prezentării procesului de elaborare a proiectelor de buget ale comunităților locale, se impune definirea noțiunii de ordonatori de credite, care prin Legea finanțelor publice locale nr.189/1998 se definește astfel: „Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt președinții consiliilor județene, primarul general al municipiului București și primarii celorlalte unități administrativ-teritoriale. Conducătorii instituțiilor sau serviciilor publice cu personalitate juridică din subordinea fiecărui consiliu local, județean și a Consiliului General al Municipiului București sunt, după caz, ordonatori de credite secundari sau terțiari”.1 De asemenea, legea definește autoritățile administrației publice locale: consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, ca autorități deliberative, și primarii, președinții consiliilor județene și primarul general al municipiului București, ca autorități executive.

Ordonatorii principali de credite pot delega dreptul de a aproba folosirea creditelor bugetare, răspunzând împreună cu ordonatorii secundari și terțiari de credite de:2

elaborarea proiectului de buget propriu;

urmărirea modului de încasare a veniturilor;

necesitatea, oportunitatea și legalitatea angajării și utilizării creditelor bugetare în limita și cu destinația aprobate prin bugetul propriu;

integritatea bunurilor aflate în administrare;

organizarea și ținerea la zi a contabilității și prezentarea la termen a bilanțurilor contabile și a conturilor de execuție bugetară.

Proiectele bugetare locale se elaborează pe baza proiectelor de bugete proprii ale administrației publice locale, ale instituțiilor și serviciilor pubilce de subordonare locală.

O tendință observată în ultima perioadă în sectorul public relevă finanțarea pe bază de programe în scopul eficientizării acțiunilor publice, orientarea sectorului public spre aceeași motivație care guvernează sectorul privat – eficiența – tendință instituită și de Legea finanțelor publice locale nr.189/1998, care în art.19, alin.(2) prevede că: „ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale vor iniția acțiuni de implementare a finanțării bugetare, pe bază de programe care vor fi întocmite de către instituțiile și serviciile publice de interes local, în scopul finanțării unor acțiuni, obiective, proiecte”. Programele analizate de către ordonatorii principali de credite vor fi propuse spre aprobare ca anexe la bugetul local.

Elaborarea proiectului de buget este un proces complex, pentru a cărui realizare eficientă și urmărire operativă, Legea finanțelor publice locale a instituit anumite etape și termene.

Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale prezintă proiectele bugetelor locale, echilibrate, Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat, până la data de 15 mai a fiecărui an, urmând ca acestea să depună la Ministerul Finanțelor proiectele bugetelor locale pe ansamblul județului, cel târziu până la data de 1 iunie a fiecărui an.

Ministerul Finanțelor examinează propunerile de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și de transferuri cu destinație specială, cuprinse în proiectele bugetelor locale și, cu acordul Guvernului, comunică până la data de 1 iulie Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat limitele sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și ale transferurilor cu destinație specială, precum și criteriile de repartizare a acestora pe unitățile administrativ-teritoriale, în vederea definitivării proiectelor bugetelor locale de către ordonatorii principali de credite. Limitele sumelor se transmit pentru informare consiliilor județene.

Ordonatorii principali de credite, în conformitate cu sumele primite potrivit alineatului precedent, elaborează și depun la Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat, până la data de 20 iulie, noile propuneri pentru proiectul bugetului, urmând ca acestea să transmită proiectele bugetelor locale pe ansamblul județului și municipiului București la Ministerul Finanțelor până la data de 1 august a fiecărui an.

Proiectele bugetelor locale se prezintă spre aprobare consiliilor locale, județene și Consiliului General al Municipiului București, după caz, în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat. Pe parcursul exercițiului bugetar, consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, pot aproba rectificarea bugetelor locale, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a rectificării bugetului de stat, precum și ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite.

Proiectul bugetului local se publică în presa locală sau se afișează la sediul primăriei, după care, în termen de 15 zile, este supus aprobării consiliului local, județean și Consiliului General al Municipiului București, după caz.

Proiectul bugetului local este însoțit de raportul primarului, al președintelui consiliului județean sau al primarului general al municipiului București, după caz, precum și de contestațiile depuse de către locuitori, în termen de 15 zile de la data publicării sau afișării proiectului.

Consiliul local, județean și Consiliul General al Municipiului București, după caz, se pronunță asupra contestațiilor și adoptă proiectul bugetului local, după ce acesta a fost votat pe capitole, subcapitole, articole și anexe.

Având în vedere competențele atribuite de lege autorităților locale în materie bugetară, adică elaborarea proiectelor de buget de către consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București – rol deliberativ – și execuția bugetară de către primari, președinții Consiliilor județene și primarul general al municipiului București – rol executiv – se poate spune că, și la nivel local, se respectă sistemul inițiativei bugetare de tip mixt.

2.2. EXECUȚIA BUGETULUI LOCAL

2.2.1. CARACTERISTICI GENERALE

Execuția bugetului de stat reprezintă ansamblul operațiunilor privind încasarea veniturilor și efectuarea propriu-zisă a cheltuielilor aprobate de consiliile locale, județene sau Consiliul General al Municipiului București.

La derularea acestui proces participă mii de participanți: instituții financiare, aparatul fiscal, Trezoreria Publică, bănci, contribuabili etc, dar răspunderea generală pentru executarea bugetului revine primarului, în calitate de organ executiv. Astfel, realizarea veniturilor bugetare în cuantumul prevăzut reprezintă o obligație, în timp ce efectuarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate și în conformitate cu destinațiile stabilite prin proiectul de buget reprezintă un drept al său.

Având în vedere principiul specializării bugetare, utilizarea creditelor bugetare este supusă afectației speciale, Legea finanțelor publice nr.500/2002 prevăzând că „creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol”, admițându-se derogări de la lege cum ar fi virările de credite bugetare între celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare.

Caracteristica esențială a procesului de execuție bugetară constă în separarea activităților de execuție a cheltuielilor de cele de execuție a veniturilor, fiecare activitate utilizând instrumente și proceduri diferite, astfel încât aparatul fiscal trebuie să dispună de o structură complexă care să îi permită execuția bugetului local. Astfel, în domeniul execuției bugetare de casă, la nivelul bugetelor locale folosește un sistem organizatoric mixt, format din unitățile descentralizate ale trezoreriei publice și unitățile bancare.

2.2.2. EXECUȚIA PĂRȚII DE CHELTUIELI

În conformitate cu prevederile din Legea finanțelor publice, Legea administrației publice și Legea finanțelor publice locale, președinții consiliilor județene, primarul general al municipiului București și primarii orașelor și comunelor îndeplinesc funcția de ordonatori principali de credite în ce privește constituirea și utilizarea sumelor înscrise în bugetele proprii ale fiecărei unități administrativ-teritoriale.

În această calitate, se impune acordarea unei atenții deosebite în ceea ce privește asigurarea gospodăririi eficiente a fondurilor bugetare alocate, încadrarea în limita creditelor bugetare anuale aprobate, întărirea disciplinei bugetare în utilizarea mijloacelor bănești.

În fiecare an, prin legea bugetară anuală sunt aprobate credite bugetare, prin credit bugetar înțelegându-se „suma aprobată în bugetele locale, în bugetele instituțiilor și serviciilor publice de interes local și în bugetele activităților finanțate integral din venituri extrabugetare, reprezentând limita maximă până la care se pot angaja și efectua cheltuieli”.1 Creditele bugetare sunt nerambursabile și nepurtătoare de dobândă vizând finanțarea bugetară definitivă și gratuită cu respectarea principiului utilizării în conformitate cu destinația pentru care s-au aprobat de către consiliile locale. Acestea nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui exercițiu decât cel pentru care au fost aprobate, orice cheltuială neefectuată până la 31 decembrie a anului financiar în curs urmând a fi plătită în contul bugetului anului următor.

Prima etapă care se parcurge în procedura execuției cheltuielilor este deschiderea bugetară care se efectuează la cererea ordonatorilor de credite și constă în alimentarea cu fonduri de către Ministerul Finanțelor a conturilor deschise pe seama ordonatorilor de credite la trezoreriile publice. Această alimentare se efectuează în limita creditelor bugetare aprobate și declanșează practic procesul de folosire al acestora în scopul realizării obiectivelor aprobate.

După deschiderea de credite bugetare, ordonatorii principali de credite repartizează creditele pe baza „Dispoziției bugetare pentru repartizarea creditelor” atât pentru cheltuielile proprii cât și pentru cele ale instituțiilor din subordine.Astfel, sumele de bani reprezentând creditele bugetare ajung în conturile instituțiilor de la trezorerie, controlul preventiv și de gestiune al cheltuielilor fiind asigurat de către ordonatorii principali de credite.

În execuția părții de cheltuieli a bugetelor locale se parcurg succesiv următoarele etape: angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata.

Angajarea reprezintă asumarea de către un organism public a obligației de a plăti unei terțe persoane fizice sau juridice o anumită sumă de bani repartizată din bugetul local.

Această obligație rezultă dintr-un act legal care poate fi contract, hotărâre judecătorească, decizie sau ordin ministerial și este legată de livrarea către stat a unor furnituri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii în favoarea statului, numirea sau angajarea unor funcționari publici.

Angajarea este consecința unei decizii deliberate, având natură voluntară, dar există cazuri când aceasta este fortuită, având natură involuntară, în situația plăților impuse de acoperirea unor pagube produse de accidente sau calamități naturale, precum și de alte evenimente deosebite, necunoscute dinainte.

Angajarea cheltuielilor publice se realizează de către ordonatorii principali de credite bugetare sau, în mod excepțional, de către ordonatorii secundari, care primesc creditele bugetare de la ordonatorii principali.

Lichidarea reprezintă operațiunea prin care se verifică și se constată realitatea în legătură cu realizarea furnizării lucrării sau a serviciului prestat în favoarea statului, în funcție de care se stabilește cuantumul plății ce urmează a fi efectuată din creditul bugetar aprobat.

Lichidarea trebuie să aibă la bază acte justificative privind livrările de mărfuri, lucrările executate și serviciile prestate, statele de plată a salariilor sau a altor drepturi bănești, fiind o operațiune posterioară realizării prestațiilor către instituția angajatoare a cheltuielii bugetare. Necesitatea existenței documentelor justificative este expres precizată de Legea finanțelor publice locale nr.189/1998, art.29, alin.(1):

„ Efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să confirme angajamentele contractuale sau din convenții, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor și a altor drepturi bănești, plata obligațiilor bugetare, precum și a altor obligații.”

Ordonanțarea presupune emiterea unui ordin de plată sau a unei dispoziții de plată prin care, pe baza evaluării realizate prin lichidare, se dispune plata unei sume de bani în favoarea unui terț îndreptățit la aceasta.

Legea finanțelor publice precizează că, întrucât pe baza acestor acte administrative urmează să fie afectate resursele bănești ale statului, dispozițiile sau ordinele de plată emise de ordonatorii principali sau secundari de credite bugetare trebuie să fie avizate în prealabil de către conducătorul compartimentului financiar-contabil sau de persoanele însărcinate cu executarea controlului financiar preventiv.

Pentru cheltuieli efectuate pe baza unor legi cu o mare valabilitate în timp, ca de exemplu plata dobânzilor aferente datoriei publice sau plata salariilor funcționarilor publici, se trece direct la operațiunea de plată fără a mai fi nevoie de o ordonanțare prealabilă.

Plata este operațiunea prin care are loc stingerea obligației bănești a statului față de persoanele fizice sau/și juridice întreptățite, care au efectuat anumite prestații în favoarea unei instituții sau a unui organism public.

Această plată se efectuează prin instrumentele de plată fără numerar utilizate în practica obișnuită, prin mandat poștal sau în numerar, după caz.

Între funcția de dispoziție în materie de cheltuieli publice și funția de mânuire propriu-zisă a banilor publici există o delimitare expresă, fiind considerate incompatibile între ele. Astfel, primele trei operații – angajarea, lichidarea și ordonanțarea – cad insarcina ordonatorilor de credite bugetare sau a administratorilor, iar plata se efectuează numai de către gestionarii banilor publici, având calitatea de casieri sau contabili platitori.

Această distincție și separație de funcție are menirea să garanteze execuția bugetelor locale în conformitate cu prevederile legale, preîntâmpinând delapidările, deturnările de fonduri, risipa sau fraudele.

2.3.3. EXECUȚIA PĂRȚII DE VENITURI A BUGETELOR LOCALE

Execuția bugetară se încadrează în anul bugetar, toate drepturile statului referitoare la încasarea veniturilor aparținând exercițiului bugetar corespunzător acestuia. Orice venit care nu a fost încasat până la 31 decembrie a anului respectiv urmează a fi încasat în contul bugetului anului următor.

Încasarea veniturilor se realizează în perioada actuală folosindu-se următoarele patru modalități:1

calcularea și plata directă de către subiecții impozitelor;

calculul, reținerea și vărsarea impozitului datorat de către o terță persoană;

impunerea și debitarea de către organele fiscale;

aplicarea de timbre fiscale.

Execuția veniturilor bugetare presupune parcurgerea tot a patru etape care se referă la: așezarea impozitelor, lichidarea, emiterea titlului de percepere a impozitelor și perceperea propriu-zisă a acestora. Cele patru etape menționate se referă la impozite, datorită contribuției covârșitoare a acestora la formarea veniturilor bugetare. O parte a bugetului se formează și pe seama unor venituri nefiscale, în cazul cărora nu se parcurg cele patru etape, dar încasarea lor are la bază acte legale iar sumele de bani cuvenite bugetului sunt determinate prin calcule specifice.

Realizarea veniturilor bugetare are o importanță primordială pentru întregul proces de execuție bugetară, constituiind premisa elementară a efectuării cheltuielilor prevăzute în buget.

Așezarea impozitului se referă la stabilirea obiectului impunerii, la constatarea existenței materiei impozabile de care dispune o persoană fizică sau juridică, precum și la evaluarea mărimii acesteia.

Lichidarea este operațiunea prin care se determină cuantumul impozitului datorat de o persoană fizică sau juridică. În acest scop se iau în considerare: mărimea materiei impozabile care face obiectul impunerii, tipul asietei impozitului cuprinzând cotele legale de impunere și sumele fixe de impozit, dacă este cazul, situația personală a contribuabilului, facilitățile exprese acordate de stat și alte prevederi ale legilor fiscale în vigoare.

Deși denumirea acestei etape este identică cu cea a fazei a doua a execuției părților de cheltuieli, conținutul său este diferit, având o semnificație adecvată pentru execuția părții de venituri. Pe baza acestei operațiuni are loc „deschiderea rolului” pentru fiecare persoană fizică sau juridică desemnată de lege, prin care se înscrie suma datorată cu titlu de impozit în debitul fiecărei persoane cotribuabile.

Emiterea titlului de percepere a impozitului constă în înscrierea cuantumului impozitului datorat, calculat prin operațiunea de lichidare anterioară, într-un act sau dispoziție pe baza căreia se autorizează perceperea sa ca venit al bugetului de stat la nivel local. Forma și denumirea actului legal care vizează perceperea impozitului sunt diferite, în funcție de situația concretă a contribuabililor. Astfel, pentru contribuabilii-debitori care se achită spontan de datoria lor se emit titluri de încasare, iar în cazul executării silite a debitorilor care nu-și achită obligațiile financiare din proprie inițiativă, se emit ordine de încasare.

Perceperea propriu-zisă a impozitului presupune încasarea efectivă a acestuia, in cuantumul și la termenul stabilit. Prin această operațiune are loc stingerea obligațiilor financiare ale persoanelor fizice și/sau juridice față de bugetele locale.

În cazul în care contribuabilii nu își achită obligațiile fiscale la termenele stabilite, în cadrul operațiunii de percepere a impozitului se include și urmărirea, care antrenează executarea silită a debitorilor rău platnici ai statului.

Ca și în cazul execuției cheltuielilor, operațiunile de natură administrativă care intervin în execuția părții de venituri a bugetului public – așezarea impozitului, lichidarea și emiterea titlului de percepere a impozitului – sunt delimitate de operația gestionară de percepere a impozitului. Primele trei operațiuni se realizează de către organele specializate ale Ministerului Finanțelor care formează aparatul fiscal, iar a patra operațiune se efectuează de către contabilii încasatori aflați în serviciul Trezoreriei publice sau al băncilor care au mandatul executării de casă a bugetului local.

2.3. ÎNCHEIEREA ȘI APROBAREA CONTULUI DE EXECUȚIE BUGETARĂ

Execuția bugetelor locale presupune înregistrarea contabilă a veniturilor și a cheltuielilor, precum și a încasărilor și a plăților aferente acestora.

Rezultatele execuției bugetare sunt reflectate în contul de execuție bugetară, care cuprinde totalitatea veniturilor și a cheltuielilor ce au fost realizate pe parcursul anului bugetar.

Execuția bugetară se încheie la 31 decembrie, având dublu efect (în conformitate cu sistemul de gestiune bugetară practicat în Romania): în primul rând, orice venit neîncasat până la 31 decembrie se va încasa în contul bugetului pe anul următor, iar in al doilea rând orice cheltuială neefectuată se va putea plăti numai în contul bugetului noului an, în cazul în care acel buget conține prevederi în acest sens.

Trimestrial, ordonatorii principali de credite întocmesc dări de seamă contabile asupra execuției bugetare, care se depun la Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat; după verificarea și centralizarea lor, acestea întocmesc și depun la Ministerul Finanțelor darea de seamă contabilă centralizată asupra execuției bugetelor locale, pe ansamblu, la termenele și potrivit normelor stabilite de acesta, care elaborează și prezintă Guvernului până la data de 31 mai a fiecărui an sinteza anuală a veniturilor și cheltuielilor publice locale. Aceasta cuprinde și propuneri și concluzii cu privire la modul de respectare a disciplinei financiare și la modul de implicare a organelor centrale în îndeplinirea sarcinilor ce revin organelor administrației publice locale.

Ordonatorii principali de credite întocmesc și prezintă spre aprobare consiliilor județene, Consiliului General al Municipiului București și consiliilor locale, după caz, până la data de 31 mai a anului următor conturile anuale de execuție a bugetelor locale, în structura următoare:1

la venituri:

prevederi bugetare aprobate inițial;

prevederi bugetare definitive;

încasări realizate.

la cheltuieli:

credite aprobate inițial;

credite definitive;

plăți efectuate.

La sfârșitul anului, pe baza soldului contului anual de execuție al bugetului local se determină situația de echilibru sau dezechilibru bugetar, manifestată prin deficit sau excedent.

Rezultatele execuției bugetului se pot determina folosind următoarea formulă:

E/D=Vi – (Pef + Otl) (2.3)

unde:

E/D – excedent sau deficit;

Vi – venituri încasate până la încheierea exercițiului;

Pef – plăți efectuate până la încheierea exercițiului;

Otl – obligații cu termene legale până la sfârșitul anului.

În cazul în care la încheierea exercițiului bugetar se obține un execedent, acesta se utilizează, după efectuarea regularizărilor în limita transferurilor din bugetul de stat, în ordine, pentru:

rambursarea eventualelor împrumuturi restante, plata dobânzilor și a comisioanelor aferente acestora;

constituirea fondului de rulment.

Fondul de rulment se păstrează într-un cont distinct, deschis fiecărei unități administrativ-teritoriale, la unitățile teritoriale ale trezoreriei statului și poate fi utilizat temporar pentru acoperirea unor goluri de casă provenite din decalaje între veniturile și cheltuielile anului curent, precum și pentru acoperirea definitivă a eventualului deficit bugetar rezultat la sfârșitul exercițiului bugetar.

Fondul de rulment poate fi utilizat și pentru finanțarea unor investiții din competența autorităților administrației publice locale sau pentru dezvoltarea serviciilor publice locale în interesul colectivității. Utilizarea fondului de rulment se aprobă de către consiliul local, județean și Consiliul General al Municipiului București, după caz.

Execuția de casă a bugetelor locale se efectuează prin unitățile teritoriale ale trezoreriei statului, evidentiindu-se în conturi distincte:

veniturile bugetare pe structura clasificației bugetare;

cheltuielile în limita creditelor bugetare aprobate și a destinației stabilite;

alte operațiuni financiare ale ordonatorilor de credite bugetare dispuse de aceștia;

veniturile extrabugetare și cheltuielile dispuse din acestea, pe instituții publice locale și categorii de resurse.

2.4. CONTROLUL BUGETAR

Controlul asupra execuției bugetului de stat reprezintă o etapă a procesului bugetar a cărei necesitate se întemeiază pe restricțiile ce trebuie luate în considerare în alocarea pe destinații și utilizarea resurselor bugetare, avându-se în vedere caracterul limitat al acestora. În acest context, se apreciază că necesitatea controlului bugetar derivă atât din considerente de ordin politic, cât și din considerente de ordin financiar.

Astfel, din punct de vedere politic, Consiliul local (în calitate de organ legislativ la nivel local) este interesat să se încaseze integral veniturile bugetare aprobate și să nu depășească cheltuielile bugetare stabilite, în condițiile realizării obiectivelor vizate.

Considerentele de natură financiară care impun efectuarea controlului bugetar vizează creșterea interesului tuturor subiecților antrenați în procesul execuției bugetare pentru buna gestionare a fondurilor statului, prevenirea deturnărilor de fonduri și a delapidărilor, evitarea risipei și a fraudei.

Controlul execuției bugetului de stat se exercită de o seamă de organe împuternicite, fiind de natură jurisdicțională și administrativă. Astfel, Curtea de Conturi exercită un control jurisdicțional, în vederea stabilirii răspunderii juridice a subiecților implicați în procesul execuției bugetare, în cazul administrării și gestionării defectuoase a fondurilor publice puse la dispoziție.

Pentru a se pronunța asupra legalității actelor justificative aferente procesului bugetar, Curtea de Conturi controlează activitatea tuturor ordonatorilor de credite bugetare. De asemenea, sunt examinate conturile contabile ale fiecărui an bugetar și se verifică existența/inexistența concordanței dintre conturile individuale ținute de contabilii publici și contul general deschis de Ministerul Finanțelor Publice. În final, această concordanță este reflectată în contul general de încheiere a exercițiului bugetar.

Finalitatea controlului jurisdicțional se referă și la descărcarea de gestiune a administratorilor și gestionarilor de fonduri publice, atunci când operațiunile și conturile lor au fost găsite în ordine, în caz contrar fiind angajată răspunderea juridică a acestora.

Controlul administrativ include atât controlul exercitat de organele de specialitate ale Ministerului Finanțelor, cât și controlul realizat în interiorul fiecărei instituții publice sub forma controlului ierarhic exercitat de ordonatorii principali de credite bugetare asupra modului cum aceste credite sunt consumate de către subordonați și a controlului intern.

Ca organ specializat al administrației centrale de stat, Ministerul Finanțelor are atribuții permanente de control asupra operațiunilor de execuție a bugetului de stat, vizând atât încasarea veniturilor, cât și efectuarea cheltuielilor înscrise în bugetul public.

Celelalte organe ale administrației publice sunt obligate să exercite controlul preventiv și de gestiune asupra formării veniturilor proprii și a utilizării resurselor ce le-au fost puse la dispoziție prin deschiderea creditelor bugetare.

În funcție de momentul efectuării sale, controlul bugetar poate fi preventiv, concomitent și postoperativ.

Controlul preventiv sau apriori se efectuează înainte de încasarea sau plata unei anumite sume de bani – cu titlu de venit bugetar și respectiv de cheltuială publică. Acest tip de control este cel mai eficient deoarece prin intermediul său se poate opri derularea operațiunilor nelegale sau considerate a fi neoportune sau ineficiente.

Controlul concomitent se efectuează cu prilejul efectuării operațiunii bugetare supuse verificării. Acest tip de control are o valoare limitată, dar nu trebuie subestimat întrucât prin vădirea legalității sau a non-legalității operațiunii se preîntâmpină inițierea unor acțiuni similare viitoare și se ajunge la intrarea în legalitate pentru majoritatea operațiunilor bugetare.

Controlul postoperativ, postum sau aposteori are loc după desfășurarea operațiunilor bugetare ce sunt verificate. Deși acest control nu mai poate „repara” ceea ce deja s-a „realizat”, prin identificarea abaterilor de la lege și stabilirea persoanelor vinovate de aceste abateri, inclusiv a măsurilor de recuperare a prejudiciilor aduse statului se obțin efecte „curative” notabile, lăsând la o parte „reglarea” efectivă a conturilor bugetare.1

Indiferent de natura controlului existent, acesta trebuie să aibă o procedură simplă care să nu întârzie sau să paralizeze execuția bugetară fără a renunța însă la controlul unor etape sau operațiuni ale procesului bugetar. Obiectivul urmărit este raționalizarea controlului, adică dimensionarea sa în raport cu necesitățile concrete și creșterea eficienței și operativității acestuia.

Pe plan local este foarte important transferul sarcinilor legate de constatarea și urmărirea impozitelor și taxelor locale de la nivelul organismelor specializate ale Ministerului Finanțelor asupra unor compartimente de control organizate în cadrul consiliilor locale și județene, aceasta fiind una dintre condițiile realizării autonomiei financiare locale.

CAPITOLUL 3

ANALIZA VENITURILOR BUGETULUI LOCAL AL ORAȘULUI

SÂNNICOLAU MARE

3.1. STRUCTURA VENITURILOR BUGETULUI LOCAL AL ORAȘULUI SÂNNICOLAU MARE

Ca elemente componente ale structurii sistemului bugetar național, bugetele locale reprezintă verigi bugetare la nivelul cărora se mobilizează venituri bugetare. Astfel, între unitățile administrativ-teritoriale, respectiv organele care administrează bugetele locale pe de o parte și agenții economici, instituțiile publice și private precum și populația pe de altă parte se manifestă relații financiare de constituire a veniturilor bugetare.

Veniturile bugetare sunt venituri de natură publică, dar între ele și veniturile publice nu se poate pune semnul egalității.

Veniturile publice au o sferă mai largă de cuprindere, incluzându-le pe cele bugetare, pe lângă acestea cuprinzând și veniturile pe care bugetele locale le încasează din desfășurarea de activități proprii, sub forma regiilor de interes local și a instituțiilor publice de subordonare locală, excluzându-se taxele fiscale, care intră în componența veniturilor bugetare. Cu toate acestea, veniturile bugetare dețin o pondere însemnată în structura veniturilor publice, mărimea și structura acestora având o influență majoră asupra mărimii și structurii veniturilor publice. În același timp, evoluția veniturilor publice este influențată în bună măsură de evoluția veniturilor bugetare.

Pornind de la aceste considerații, analiza veniturilor bugetului local se axează doar asupra veniturilor bugetare.

Conform Legii finanțelor publice locale nr. 189/1998, veniturile bugetare reprezintă „resursele bănești care se cuvin bugetelor locale, bugetelor instituțiilor și serviciilor publice de interes local, bugetelor activităților finanțate integral din venituri extrabugetare, în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe și alte vărsăminte”.

Fiecare venit bugetar se caracterizează prin anumite trăsături determinate de natura sa, de modul de așezare și percepere la buget, precum și de proveniență. Aceste trăsături poartă numele de elemente tehnice ale veniturilor bugetare și sunt precizate în mod expres în actele normative care le instituie și le reglementează.Aceste elemente tehnice se referă la:

denumirea venitului bugetar;

subiectul venitului bugetar sau contribuabilul;

plătitorul venitului bugetar care vizează persoana obligată să efectueze calculul, reținerea și plata către buget a venitului;

obiectul venitului bugetar sau materia impozabilă cu referire la fenomenul economic pe baza căruia se stabilește obligația financiară;

unitatea de impunere, adică unitatea de măsură (bănească, fizică) în care se exprimă obiectul venitului bugetar;

baza impozabilă, reprezentând fie suma asupra căreia se aplică o cotă de impozit, de taxă sau de contribuție, fie unitatea fizică de măsură asupra căreia se aplică suma fixă stabilită, pentru a se determina cuantumul impozitului datorat, a taxei sau a contribuției;

asieta sau modul de așezare, de calcul și de vărsare a venitului bugetar;

termenele de plată (de vărsare) la bugetul public;

facilitățile acordate la stabilirea și plata obligațiilor către bugetul public;

obligațiile și răspunderile subiecților venitului bugetar;

dreptul de contestație al subiecților venitului bugetar și modul de rezolvare a contestațiilor.

Structura generală a veniturilor bugetare se stabilește prin Legea finanțelor publice locale, iar dreptul de instituire a acestora revine Consiliului local. Trăsăturile caracteristice și regimul concret de percepere pentru fiecare venit bugetar se precizează prin edictarea unor legi distincte, pe baza cărora Ministerul Finanțelor emite ordine, norme metodologice și/sau instucțiuni, care vizează prezentare detaliată a regimului de așezare și percepere pentru fiecare venit bugetar.

La nivelul unei unități administrativ-teritoriale, mărimea veniturilor bugetare este dependentă de gradul de dezvoltare a activităților economice și sociale generatoare de venituri, de nivelul presiunii fiscale individuale și globale, de modul de alocare a veniturilor bugetare între investiții și consum, precum și de numărul populației.

Având în vedere veriga la care se mobilizează veniturile bugetare, și anume bugetele locale, se impune a se prezenta o clasificare a veniturilor bugetare din punct de vedere al conținutului economic.Astfel, veniturile bugetare sunt structurate în venituri curente, venituri din capital,venituri cu destinație specială, sume și cote defalcate din impozitul pe venit și din taxa pe valoare adăugată, transferuri și subvenții primite de la bugetul de stat.

Veniturile curente dețin ponderea covârșitoare în formarea veniturilor bugetare locale. Acestea au caracter repetitiv, de la un an bugetar la altul, fiind încasate pe baza unor prevederi legale cu mare valabilitate în timp. În funcție de natura lor, veniturile curente se împart în venituri fiscale și venituri nefiscale.

Veniturile fiscale se instituie de către stat în virtutea suveranității sale financiare, în calitatea sa de subiect de drept public. Aceste venituri se concretizează în impozitele, taxele și contribuțiile percepute la bugetul public, având caracter obligatoriu și nerestituibil. Ele reprezintă prelevări legale din veniturile create de agenții economici și din veniturile populației, inclusiv în legătură cu deținerea de averi sau proprietăți impozabile de către acești subiecți. Luând în considerare incidența pe care impozitele și taxele o au asupra contribuabililor, veniturile fiscale sunt de două tipuri:

impozite, taxe și contribuții directe, caz în care suportatorul real coincide cu subiectul lor;

impozite și taxe indirecte, caz în care suportatorul real nu coincide cu subiectul plătitor, ca urmare a fenomenului financiar de repercusiune.

Veniturile nefiscale sunt cele care revin unităților administrativ-teritoriale ca urmare a calității acestora de proprietar sau administrator de capitaluri avansate în procesul reproducției economice, cele mobilizate de la regiile autonome de interes local și de la instituțiile publice, precum și diverse alte venituri.

Veniturile din capital dețin o pondere scăzută în structura veniturilor, atât la nivel central cât și la nivel local. Aceste venituri nu provin din activitatea din anul bugetar în care se încasează, ci din valorificarea unor bunuri care s-au acumulat în patrimoniul public, fiind rezultatul utilizării unei părți din resursele bugetare ale perioadelor trecute. Aceste venituri se concretizează în:

venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice;

venituri din vânzarea locuințelor constuite din fondurile statului.

Venituri cu destinație specială reprezintă, alături de veniturile curente și veniturile din capital, a treia componentă a veniturilor proprii ale bugetului local. Acestea cuprind: taxe speciale, venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat, venituri din fondul pentru drumurile publice, venituri din fondul de intervenție, venituri din fondul pentru locuințe, venituri din amortizarea mijloacelor fixe, donații și sponsorizări, precum și sume acordate de persoane juridice și fizice în vederea participării la finanțarea unor acțiuni de interes public.

Sumele defalcate apar ca venituri ale bugetelor locale, fiind repartizate de la bugetul de stat în vederea asigurării echilibrului bugetar la nivelul unităților administrativ-teritoriale. Aceste sume defalcate se împart în două categorii: sume defalcate din impozitul pe venit și sume defalcate din taxa pe valoare adăugată. Cuantumul sumelor defalcate se stabilește anual prin legea bugetului de stat, pe ansamblul fiecărui județ, respectiv al municipiului București. Din aceste sume, o cotă de până la 25% (prin Legea bugetului de stat se stabilește anual limita maximă a acestei cote pe fiecare județ) se alocă bugetului propriu al județului, iar diferența se repartizează pe comune, orașe și municipii de către Consiliul Județean, prin hotărâre, după consultarea primarilor și cu asistența tehnică de specialitate a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat, în funcție de criteriile de repartizare aprobate.

Transferurile (subvențiile) din bugetul de stat către bugetele locale sunt utilizate pentru realizarea unor obiective și anume:

egalizarea capacității fiscale prin acordarea unor transferuri mai mari județelor (orașelor) mai sărace;

încurajarea anumitor servicii prin acordarea de transferuri cu destinație specială;

încurajarea unei mai bune mobilizări a resurselor fie prin acordarea doar a unei părți din costul total al unui serviciu, fie prin acordarea unor alocații mai mari județelor (orașelor) care reușesc să-și mobilizeze mai bine resursele;

asistarea unor localități care se confruntă cu un deficit alarmant de venituri;

finanțarea anumitor servicii ale căror avantaje sunt resimțite chiar și de cei care nu locuiesc pe raza localității.

Bugetele locale prezintă următoarea structură a veniturilor:

I. VENITURI CURENTE

A. VENITURI FISCALE

A.1. IMPOZITE DIRECTE

1. Impozitul pe profit

2. Impozite și taxe de la populație:

– impozitul pe veniturile liber-pofesioniștilor, meseriașilor și ale altor persoane fizice

independente și asociații familiale;

– impozitul pe clădiri și terenuri de la persoane fizice;

– taxe asupra mijloacelor de transport deținute de persoane fizice;

– impozitul pe veniturile din închirieri de imobile;

– alte impozite și taxe de la populație.

3. Taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, folosite în alte scopuri decât agricultura sau

silvicultura

4. Impozitul pe clădiri și terenuri de la persoane juridice

5. Taxe asupra mijloacelor de transport deținute de persoane juridice

6. Alte impozite directe

A.2. IMPOZITE INDIRECTE

1. Impozitul pe spectacole

2. Alte impozite indirecte:

– taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare;

– taxe judiciare de timbru;

– taxe de timbru pentru activitatea notarială;

– taxe extrajudiciare de timbru;

– alte încasări din impozite indirecte.

B. VENITURI NEFISCALE

1. Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome

2. Vărsăminte de la instituțiile publice:

– taxe pentru examinarea conducătorilor de autovehicule, eliberarea permiselor de conducere și

alte venituri privind circulația pe drumurile publice;

– venituri din încasarea contravalorii lucrărilor de combatere a dăunătorilor și bolilor în

sectorul vegetal – de la centrele locale pentru protecția plantelor;

– veniturile punctelor de însămânțări artificiale;

– veniturile circumscripțiilor sanitar-veterinare;

– vărsăminte din disponibilitățile instituțiilor publice și ale activităților autofinanțate;

– alte venituri de la instituțiile publice.

3. Diverse venituri:

– venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri;

– venituri din amenzile și sancțiunile aplicate, potrivit dispozițiilor legale;

– restituiri de fonduri din finanțarea bugetară locală a anilor precedenți;

– venituri din concesiuni și închirieri;

– încasări din valorificarea bunurilor confiscate, potrivit legii;

– încasări din alte surse.

II. VENITURI DIN CAPITAL

1. Venituri din valorificarea unor bunuri ale statului:

– venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice;

– venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului.

III. VENITURI CU DESTINAȚIE SPECIALĂ

1. Taxe speciale

2. Venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat

3. Venituri din fondul pentru drumurile publice

4. Venituri din fondul de intervenție

5. Venituri din fondul pentru locuințe

6. Venituri din amortizarea mijloacelor fixe

7. Donații și sponsorizări

8. Sume acordate de persoane juridice și fizice în vederea participării la finanțarea unor acțiuni de

interes public

IV. PRELEVĂRI DIN BUGETUL DE STAT

1. Cote și sume defalcate din impozitul pe venit

2. Sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru bugetele locale

V. SUBVENȚII

1. Subvenții primite de la bugetul de stat

2. Subvenții primite de la alte bugete

VI. ÎNCASĂRI DIN RAMBURSAREA ÎMPRUMUTURILOR ACORDATE

1. Încasări din rambursarea împrumuturilor temporare pentru înființarea unor instituții și servicii

publice de interes local sau a unor activități finanțate integral din venituri extrabugetare

2. Încasări din rambursarea microcreditelor acordate de agențiile guvernamentale și administrate prin

agenții de credit

VII. ÎMPRUMUTURI

1. Împrumuturi pentru investiții

2. Împrumuturi temporare

Structura veniturilor bugetului local al orașului Sânnicolau Mare este prezentată sintetic în tabelul 3.1.1:

Tabelul 3.1.1

Nivelul valoric și structura veniturilor bugetului local al orașului Sânnicolau Mare în perioada

2000-2004

-mii lei, %, mii USD-

Analizând evoluția veniturilor bugetului local al orașului Sânnicolau Mare prezentată în tabelul 3.1.1, se observă o creștere a valorilor absolute ale veniturilor totale de la 22.332.839 mii lei, în 2000, la 93.357.383 mii lei, în 2004, ceea ce înseamnă o sporire de 4,18 ori a valorii veniturilor. Pentru a evidenția creșterea reală a veniturilor totale, eliminând influența ratei inflației asupra monedei naționale, s-au calculat și valorile absolute exprimate in dolari americani, utilizând valoarea medie a cursului de schimb al Băncii Naționale a României din fiecare an: 1 USD = 21.692,74 lei (2000), 1 USD = 29.060,86 lei (2001), 1 USD = 33.055,46 lei (2002), 1 USD = 33.200,07 lei (2003), 1 USD = 32.430 lei (2004). Analizând valorile obținute, se observă o evoluție crescătoare de la 1.029,50 mii USD în 2000 la 2.878,73 mii USD în 2004, valorile crescând de 2,8 ori în intervalul de timp analizat. Comparând aceste creșteri cu cele calculate în moneda națională, rezultă clar faptul că influența inflației a fost negativă în cursul perioadei celor cinci ani analizați.

Această constatare impune adâncirea analizei, în vederea relevării influenței fiecărei categorii de venit asupra veniturilor totale. Astfel, se observă că veniturile proprii, în perioada 2000-2004, au crescut de la 10.419.587 mii lei la 28.683.589 mii lei, dublându-se în anul 2001 față de anul precedent iar apoi au crescut treptat în anii următori. Ponderea acestora în totalul veniturilor a scăzut treptat de la 46,65% în 2000 la 26,90% în 2003, pentru ca în 2004 să crească la 30,72%. Analizând valorile absolute exprimate în dolari, acestea înregistrează o creștere continuă de la 480,32 mii USD în 2000 la 884,47 mii USD în 2004, cu tendințe mai accentuate în anii 2001 ș 2004.

În ceea ce privește veniturile curente, valoarea absolută a acestora a crescut de la 9.759.225 mii lei la 26.593.589 mii lei în intervalul de timp analizat, în timp ce ponderea lor în total venituri înregistrează aceeași tendință ca și în cazul veniturilor proprii, scăzând treptat de la 43,69% în 2000 la 25,31% în 2003, pentru ca în 2004 să crească la 28,48%. Valorile absolute exprimate în dolari urmează un trend crescător de la 449,88 mii USD la 820,03 mii USD în intervalul de timp analizat, în anul 2002 creșterea fiind slab percepută față de anul anterior.

Continuând adâncirea analizei, se constată că veniturile fiscale prezintă o tendință crescătoare a valorii absolute, de la 7.053.402 mii lei la 23.897.691 mii lei, o creștere mai accentuată înregistrându-se în anii 2001 și 2003. În cazul ponderii veniturilor fiscale în total venituri are loc o scădere de la 31,58% în 2000 la 22,30% în 2002, urmată de o creștere foarte puțin sesizabilă în 2003 la 22,32%, tendința urmată în anul următor fiind crescătoare, înregistrându-se o pondere de 25,59%. Valorile absolute ale veniturilor fiscale exprimate în dolari urmează o traiectorie asemănătoare cu cea a veniturilor curente, crescând de la 325,15 mii USD la 736,90 mii USD.

Mergând mai departe cu analiza, se constată că impozitele directe prelevate la bugetul local al orașului Sânnicolau Mare se dublează ca valoare absolută în anul 2001, pentru ca în anii următori să înregistreze o creștere relativ constantă, ajungând astfel de la 6.959.000 mii lei în 2000 la 20.497.691 mii lei în 2004. Ponderea impozitelor directe în total venituri scade brusc în 2001 de la 31,16% la 23,28%, respectiv treptat până în 2003, la18,37%, iar în anul 2004 reprezintă 21,95% din total, pondere foarte apropiată de cea înregistrată în 2002. În ceea ce privește valorile absolute exprimate în dolari, acestea au crescut treptat de la 320,79 mii USD la 632,05 mii USD.

Pe același nivel de analiză, impozitele indirecte prezintă o evoluție neregulată a valorii absolute. Astfel, în 2001 are loc o creștere slab sesizabilă de la 94.402 mii lei la 112.000 mii lei, în anul 2002 se înregistrează o valoare de 298.400 mii lei, în anul 2003, ca urmare a schimbării legislației cu privire la aceste impozite, are loc o creștere majoră la 3.764.568 mii lei, iar în 2004 se înregistrează o tendință de scădere, estimându-se suma de 3.400.000 mii lei. Ponderea impozitelor indirecte în total venituri se reduce la jumătate în anul 2001 față de anul precedent, pentru ca în 2002 să revină la o pondere foarte apropiată de cea înregistrată în 2000 (0,42%), iar ponderile corespunzătoare anilor următori reflectă evoluția valorilor absolute ale impozitelor indirecte (3,95% în 2003 și 3,64% în 2004). Valorile absolute exprimate în dolari prezintă o evoluție sinusoidală, scăzând de la 4,35 mii USD la 3,85 mii USD în 2001, crescând apoi la 9,02% în 2002, înregistrând o creștere impresionantă în 2003 (113,39 mii USD), scăzând în cele din urmă la 104,84 mii USD în 2004.

Veniturile nefiscale cresc treptat ca valoare absolută de la 2.705.823 mii lei în 2000 la 4.081.691 mii lei în 2002, după care scad până la 2.695.898 mii lei în 2004. Ponderea acestor venituri în total venituri scade în fiecare an, cu tendințe mai accentuate în 2001 și 2003, când se înregistrează ponderi de două ori mai mici față de anul precedent, și cu o descreștere foarte redusă în 2004 față de 2003, ajungându-se de la 12,11% în 2000 la 2,88% în 2004. Valorile absolute exprimate în dolari cresc de la 124,73 mii USD în 2000 la 131,15 mii USD în 2001, revenind în 2002 la un nivel de 123,48 mii USD, foarte apropiat de cel înregistrat în 2000, scăzând la 85,73 mii USD în 2003, respectiv la 83,12 mii USD în 2004.

Continuând analiza, se constată că valorile absolute ale veniturilor din capital, exprimate în lei și în dolari, urmează o traiectorie neregulată. Astfel, în 2000 se înregistrează 660.362 mii lei (30,44 mii USD), în 2001 are loc o creștere majoră la 3.643.184 mii lei (125,36 mii USD), creștere continuată în 2002 până la un nivel de 4.668.231 mii lei (141,22 mii USD), după care în 2003 are loc o scădere a acestor venituri până la 1.513.276 mii lei (45,58 mii USD), pentru ca în anul următor să crească la 2.090.000 mii lei (64,44 mii USD). Ponderea veniturilor din capital în total venituri urmează curba descrisă de cea a valorilor absolute exprimate în lei și dolari, înregistrând în intervalul de timp analizat următoarele valori: 2,95%, 6,65%, 6,78%, 1,58% respectiv 2,23%.

Prelevările din bugetul de stat la bugetul local al orașului Sânnicolau Mare cresc în valoare absolută de la 11.268.966 mii lei în 2000 la 67.102.320 mii lei în 2003, pentru ca în 2004 să scadă la 64.018.354 mii lei. Aceeași tendință se observă și în cazul valorii absolute a acestor venituri exprimate în dolari, crescând de la 519,48 mii USD în 2000 la 2021,14 mii USD în 2003, scăzând la 1974,04 mii USD în 2004. Ponderea acestor venituri în total venituri urmează o curbă neregulată, după cum urmează: 50,45% în 2000, 61,73% în 2001, 60,62% în 2002, 70,47% în 2003 și 68,57% în 2004.

Subventiile prezintă o evoluție mai aparte în intervalul de timp 2000-2004. Astfel, valoarea absolută în 2001 se modifică foarte puțin față de cea înregistrată în 2000 (635.792 mii lei față de 644.826 mii lei), tendința fiind de scădere. În anul 2002 această categorie de venituri nu apare în bugetul local al orașului Sânnicolau Mare. În anul 2003 se înregistrează o valoare absolută de 2.342.133 mii lei, mult mai mare față de cea din anii precedenți, ca în anul 2004 valoarea absolută a acestor venituri să scadă drastic la 55.440 mii lei. Ponderea acestor venituri în total venituri urmează aceeași evoluție, scăzând de la 29,72% în 2000 la 21,87% în 2001, respectiv de la 2,45% în 2003 la 0,05% în 2004. O aceeași evoluție prezintă și valorile absolute exprimate în dolari, dar în același timp se resimte influența modificării cursului valutar. Astfel, de la 29,72 mii USD în 2000 se ajunge la 21,87 mii USD în 2001, 0 USD în 2002, după care în 2003 se înregistrează 70,54 mii USD, valoare care se reduce foarte mult în 2004, până la 1,70 mii USD.

O altă categorie de venit o reprezintă încasările din rambursarea împrumuturilor acordate, împrumuturi acordate construirea hotelului „Sport” în 2002.. Aceste venituri figurează în bugetul local al orașului Sânnicolau Mare doar în anii 2003 și 2004, înregistrând valori absolute de 150.000 mii lei, respectiv 600.000 mii lei. Ca și pondere în totalul veniturilor, în 2003 reprezintă 0,15% iar în 2004 0.64%. Aceeași proporție se evidențiază și prin analiza valorilor absolute exprimate în dolari, și anume 4,51 mii USD în 2003 și 18,50 mii USD în 2004, datorită unei slabe devalorizări a dolarului față de leu în anii menționați.

Pentru anul 2002, bugetul local al orașului Sânnicolau Mare prevede împrumuturi pentru investiții contractate de la CEC pentru investiții în sistemele de gaz și canalizare ale orașului în valoare absolută de 3.000.000 mii lei, respectiv 90,75 mii USD, adică 4,35% din totalul veniturilor anului respectiv.

3.2. ANALIZA VENITURILOR FISCALE MOBILIZATE LA BUGETUL LOCAL

AL ORAȘULUI SÂNNICOLAU MARE

3.2.1. ANALIZA CONTRIBUȚIEI IMPOZITELOR ȘI TAXELOR DIRECTE LA FORMAREA BUGETULUI LOCAL AL ORAȘULUI SÂNNICOLAU MARE

La fel ca și la nivel central, impozitele și taxele directe reprezintă partea cea mai importantă a veniturilor fiscale, ca parte constitutivă a veniturilor bugetului local. Impozitele directe trebuie să depășească impozitele indirecte în volum, semn al unei direcționări normale a fiscalității și al așezării sale în coordonatele firești ale unei economii dinamice și ale unei descentralizări administrative și financiare reale.

IMPOZITE ȘI TAXE PERCEPUTE DE LA PERSOANE FIZICE ȘI JURIDICE

IMPOZITUL PE CLĂDIRI

Acest impozit este reglementat prin intermediul O.G. nr.36/2002, aprobată prin Legea nr.522/2002 privind impozitele și taxele locale.

Obiectul impunerii îl reprezintă toate clădirile (orice construcție care servește la adăpostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalații și de altele asemenea), indiferent de locul unde sunt situate și de destinația pentru care sunt utilizate, incluzând și dependințele: bucătăria, cămara, baia, pivnița, garajul, , magazia, grajdul, remiza și altele, precum și spațiile construite, cum sunt: chioșcuri, cabane, barăci, magazine, depozite etc.

Plătitorii sunt orice persoane fizice, individuale sau constituite în asociații de orice natură, precum și orice persoane juridice, indiferent de modul de organizare, titlu sau forma de proprietate, române sau străine care dețin în proprietate clădiri. Sunt exceptate de la plata acestui impozit instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării.

Baza de impunere este diferită în funcție de tipul contribuabilului, persoană fizică sau juridică. Astfel, în cazul persoanelor fizice, baza de impunere este determinată în funcție de felul, destinația și locul unde sunt situate clădirile, stabilindu-se valori impozabile pe metru pătrat, iar în cazul persoanelor juridice, baza de impunere o constituie valoarea la care este înregistrată clădirea în evidențele contabile ale persoanei juridice.

Cotele de impunere, în cazul persoanelor juridice, se stabilesc începând de la 1 ianuarie 2003 de către consiliile locale în limite cuprinse între 0,5% și 1,5% asupra valorii de inventar a clădirii, sau între 3% și 5% asupra valorii de inventar a clădirii pentru clădirile care nu au fost reevaluate în perioada 1998-2003. În cazul persoanelor fizice, cota de impunere se situează la nivelul valorii de 0,2% în mediul urban și 0,1% în mediul rural.

Stabilirea impozitului datorat se realizează prin declarația de impunere depusă de proprietarul clădirii la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale pe a căror rază teritorială se află clădirea. Clădirile dobândite în cursul anului, indiferent sub ce formă, se impun cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care au fost dobândite. De asemenea, și scăderea de la impunere a clădirilor demolate, distruse sau trecute în proprietatea sau administrarea altor contribuabili se face cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs una dintre situațiile menționate.

Scutirile se referă atât la obiectul impunerii, cât și la subiecții impunerii. Astfel, nu sunt supuse impozitului următoarele categorii de clădiri:

clădirile instituțiilor publice, precum și clădirile care fac parte din domeniul public și privat al unităților administrativ-teritoriale, cu excepția celor folosite pentru activități economice;

clădirile care, potrivit legii, sunt considerate monumente istorice, de arhitectură și arheologie, precum și muzeele și casele memoriale, cu excepția incintelor acestora folosite pentru activități economice;

clădirile care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor religioase recunoscute de lege și părțile lor componente locale, cu excepția incintelor acestora folosite pentru activități economice;

clădirile instituțiilor de învațământ preuniversitar și universitar, autorizate provizoriu sau acreditate, cu excepția incintelor acestora folosite pentru activități economice;

clădirile aflate în domeniul public al statului;

construcții și amenajări funerare din cimitire;

construcții speciale, adică acele construcții care nu sunt realizate în formă de incintă sau care sunt realizate sub formă de incintă, dar nu sunt destinate desfășurării unei activități.

Contribuabilii scutiți de plata impozitului pe clădiri sunt:

veteranii de război, văduve de război și văduve necăsătorite ale veteranilor de război;

persoanele persecutate din motive politice sau/și din motive etnice, precum și cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri de dicatura instaurată începând cu data de 6 martie 1945;

eroii martiri și urmașii acestora, răniții și luptătorii pentru victoria Revoluției din decembrie 1989.

Plata impozitului pe clădiri este anuală și se efectuează trimestrial, în patru rate egale până la data de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie, respectiv 15 noiembrie. Neplata la termen atrage dobânzi și penalități de întârziere în conformitate cu legislația în vigoare.

IMPOZITUL ȘI TAXA PE TEREN

Acest impozit este supus acelorași acte normative ca și impozitul pe teren, și anume O.G. nr. 36/2002, aprobată prin Legea nr.522/2002.

Obiectul impunerii îl constituie suprafețele de teren, situate în intravilanul sau în extravilanul municipiilor, orașelor și comunelor.

Plătitorii sunt persoanele fizice și juridice care dețin în proprietate terenuri din categoria celor menționate anterior.

Modul de determinare – impozitul datorat se stabilește anual, în sumă fixă pe metru pătrat de teren, în mod diferențiat, în intravilanul localităților, pe ranguri de localități și zone, iar în extravilanul localităților pe ranguri de localități și categorii de folosință a terenurilor, pe zone. Încadrarea terenurilor pe zone și categorii de folosință, în intravilan și extravilan, se face de către consiliile locale, în funcție de poziția terenurilor față de centrul localității, de rețelele edilitare, precum și de alte elemente specifice fiecărei unități administrativ-teritoriale, conform documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, registrelor agricole, evidențelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau altor evidențe agricole sau cadastrale.

Stabilirea impozitului datorat pentru suprafețele de teren ocupate de clădiri și construcții se face pe baza a două elemente: pe baza evidențelor conduse de consiliile locale și pe baza declarațiilor depuse de contribuabili (declarații în care trebuie să se facă încadrarea pe zone conform hotărârilor emise de consiliile locale).Pentru terenurile dobândite în cursul anului, indiferent sub ce formă, impozitul se datorează de la data de întâi a lunii următoare celei în care acestea au fost dobândite. Scăderea de la impunere a clădirilor pentru oricare din situațiile care corespund dispozițiilor legale în vigoare se face începând de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs acea situație.

Impozitul pe teren nu se aplică asupra terenurilor pentru care se plătește taxa pe teren.

Taxa pe teren se datorează pentru terenurile proprietate publică și privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, aflate în administrarea sau în folosința regiilor autonome, a societăților comerciale și a altor persoane juridice, utilizate în alte scopuri decât pentru agricultură sau silvicultură. Astfel, taxa pentru terenurile ocupate de drumuri și căi ferate se stabilește anual, în lei/km și se datorează numai pentru liniile ferate și drumurile până la accesul în incinta unității. Unitățile de transport feroviar sunt scutite de taxa pe teren.

Scutiri de la plata impozitului pe teren se acordă pentru:

terenurile cu construcții, pentru suprafața construită a acestora;

terenurile aparținând cultelor religioase recunoscute de lege și unităților locale ale acestora cu personalitate juridică;

terenurile cimitirelor;

terenurile instituțiilor de învățământ preuniversitar și universitar autorizate provizoriu sau acreditate;

terenurile aflate în proprietatea, administrarea sau folosința instituțiilor publice;

terenurile aferente clădirilor instituțiilor publice, precum și clădirilor care fac parte din domeniul public și privat al unităților administrativ-teritoriale, cu excepția celor folosite pentru activități economice.

Plata se realizează la aceleași termene ca și în cazul impozitului pe clădiri.

TAXA ASUPRA MIJLOACELOR DE TRANSPORT

Această taxă este reglementată prin aceleași acte normative care reglementează impozitele prezentate anterior.

Obiectul impunerii îl reprezintă mijloacele de transport cu tracțiune mecanică, precum și cele pe apă.

Plătitorii sunt persoanele fizice sau juridice, române sau străine, care posedă mijloace de transport din categoriile menționate anterior.

Modul de determinare al taxei este bazat pe criteriul capacității cilindrice a motorului (pentru mijloacele de transport cu tracțiune mecanică) și al tipului de mijloc de transport (în cazul mijloacelor de transport pe apă). Astfel, pentru mijloacele de transport cu tracțiune mecanică, taxa se stabilește pentru fiecare 500 cm3 sau fracțiune sub 500 cm3. Pentru alte mijloace de transport cu tracțiune mecanică, cum ar fi autospeciale, autogunoiere, autocisterne, automacarale, motostivuitoare, remorci, semiremorci și rulote, nivelul taxei este calculat diferențiat, în funcție de categoria autovehiculului și greutate.

Stabilirea taxei se face de către compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale pe a căror rază teritorială contribuabilii își au domiciliul sau sediul, pe baza declarației de impunere. Această taxă se datorează începând cu data de întâi a lunii în care au fost dobândite mijloacele de transport, iar în cazul înstrăinării sau radierii în timpul anului din evidențele organelor de poliție sau ale căpităniei porturilor, taxa se dă în scădere începând cu data de întâi a lunii în care a apărut una dintre aceste situații.

Scutiri de la plata taxei se acordă pentru:

autoturisme, motociclete cu ataș și mototricicluri aparținând persoanelor cu handicap locomotor, dacă sunt adaptate invalidității acestora;

navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei și Insula Balta Ialomiței;

instituțiile publice și persoanele juridice care au ca profil de activitate transportul de călători în comun în regim urban și suburban.

Plata taxei asupra mijloacelor de transport este anuală, dar se efectuează trimestrial, până la data de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și respectiv 15 noiembrie. Persoanele fizice sau juridice străine care solicită înmatricularea temporară a mijloacelor de transport trebuie să achite integral taxa datorată, la data luării în evidență de către organele fiscale.

3.2.2. ANALIZA CONTRIBUȚIEI IMPOZITELOR ȘI TAXELOR INDIRECTE LA FORMAREA BUGETULUI LOCAL AL ORAȘULUI SÂNNICOLAU MARE

IMPOZITUL PE SPECTACOLE

Acest impozit este reglementat prin O.G. nr 36/2002 aprobată prin Legea nr.522/2002.

Plătitorii sunt contribuabilii care organizează manifestări artistice, competiții sportive, activități artistice și distractive de videotecă și discotecă, denumite generic spectacole.

Baza impozabilă este reprezentată de încasările din vânzarea biletelor de intrare și a abonamentelor.

Cotele de impunere sunt procentuale, diferențiate pe categorii de activități organizate de subiecții impunerii (2% pentru manifestările artistice de teatru, de operă, de operetă, de filarmonică, cinematografice, muzicale, de circ, precum și pentru competițiile sportive interne și internaționale, respectiv 5% pentru manifestările artistice de genul: festivaluri, concursuri, cenacluri, recitaluri sau alte asemenea manifestări artistice ori distractive cu caracter ocazional).

Pentru activitățile artistice și distractive de videotecă și discotecă, impozitul pe spectacole se stabilește în funcție de suprafața incintei în care se desfășoară spectacolul, pe zi de funcționare.

Stabilirea impozitului se realizează de către consiliile locale în a căror rază administrativ-teritorială se realizează activitățile artistice și distractive.

Scutiri de la plata acestui impozit se acordă instituțiilor publice, precum și pentru sumele cedate în scopuri umanitare, pe bază de contract, din încasările obținute din spectacole.

Plata impozitului are loc lunar, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei în care se realizează venitul la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază se desfășoară spectacolul.

TAXE DE TIMBRU

Aceste taxe îmbracă următoarele forme: taxe judiciare de timbru, taxe de timbru pentru activitatea notarială și taxe extrajudiciare de timbru.

Subiecții impunerii sunt persoanele fizice și juridice pentru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și pentru eliberarea, legalizarea sau autentificarea unor acte sau copii realizate de notarii publici sau alte organe cu atribuții notariale.

Taxele de timbru se pot stabili în sume fixe (când nu se ia în considerare valoarea actului), în cote proporționale sau progresive sau mixte (atât sume fixe cât și cote procentuale) pentru actele evaluabile în bani.

Plata se realizează prin aplicarea și prin anularea de timbre fiscale mobile înainte de primirea, efectuarea sau eliberarea actelor taxabile sau înainte de prestarea serviciilor.

În mod excepțional, instanțele judecătorești pot reține cereri sau acțiuni netimbrate, amânând obligația de paltă până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit atrage după sine anularea acțiunii sau a cererii.

Structura veniturilor fiscale mobilizate la bugetul local al orașului Sânnicolau Mare se evidențiază în tabelul 3.2.2.1:

Tabelul 3.2.2.1

Structura veniturilor fiscale percepute de la persoane fizice și juridice la nivelul orașului Sânnicolau Mare

-mii lei, mii USD, %-

Așa cum reiese din tabelul 3.2.2.1 referitor la structura veniturilor fiscale percepute de la persoane fizice și juridice la nivelul orașului Sânnicolau Mare, veniturile fiscale cresc de 3,39 ori în intervalul de timp analizat, evoluând treptat de la 7053402 mii lei la 23897691 mii lei, cu tendințe mai accentuate în 2001 și 2003. Aceeași situație se poate observa și analizând evoluția valorilor absolute exprimate în USD, care la nivelul anului 2004 reprezintă 736,90 mii USD față de 325,15 mii USD în primul an. Așa cum era de așteptat, ponderea veniturilor fiscale în total venituri curente urmează aceeași traiectorie ca și valorile absolute (exprimate atât în lei cât și în USD), tendințele mai accentuate de creștere înregistrându-se în anii amintiți: 2001 și 2003. Dacă în anul 2000 veniturile fiscale reprezentau 72,27% din totalul veniturilor curente, în anul 2004 acestea reprezintă 89,86% din total.

Analizând evoluția impozitelor și taxelor directe, se observă ca acestea înregistrează o tendință de creștere, mai accentuată în 2001, când valorile absolute exprimate în lei cresc de 2,95 ori față de anul precedent, după care în următorii ani are loc o creștere relativ uniformă a veniturilor, ajungând la suma de 20497691 mii lei în 2004. Influența cursului valutar se resimte în exprimarea impozitelor și taxelor directe în dolari. Astfel, ecartul dintre valorile absolute exprimate în dolari reflectă aceeași tendință înregistrată în cazul valorilor absolute exprimate în lei, dar nu aceeași amploare. Creșterea este lină în anii următori, astfel că în 2004 s-a prevăzut o valoare absolută reprezentând echivalentul a 632,05 mii USD. Așa cum este așteptat, ponderea impozitelor și taxelor directe în totalul veniturilor fiscale este covârșitoare, fluctuând ușor în primii trei ani, după care în 2003 scad până la 82,28%, crescând la 85,77% în 2004.

În ceea ce privește impozitele și taxele indirecte, se observă că acestea au înregistrat evoluție crescătoare. Astfel, în anul 2001 această modificare este slab perceptibilă, în anul 2002 valorile absolute aproape că se triplează față de anul precedent, iar în anul 2003 creșterea valorii absolute a impozitelor și taxelor indirecte este de ordinul zecilor. În fine, pentru anul 2004 s-a prevăzut un nivel mai scăzut față de anul precedent cu 364568 mii lei. În cazul valorilor absolute exprimate în dolari, tendința nu este aceeași ca și cea înregistrată de valorile absolute exprimate în mii lei. Astfel, datorită deprecierii leului față de dolar în 2001 față de 2000, valorile absolute exprimate în dolari nu reflectă aceeași tendință ca și cele exprimate în lei, reducânde-se ușor la 3,85 mii USD. În anii următori, leul se depreciază în continuare, însă nu în aceeași măsură, astfel că tendințele înregistrate în cazul valorilor absolute exprimate în lei se păstrează, astfel că pentru anul 2004 se prevede echivalentul a 104,84 mii USD. Ponderea impozitelor și taxelor indirecte este complementară cu ponderea impozitelor și taxelor directe. Dacă în anul 2000 impozitele și taxele indirecte reprezentau 1,34% din totalul veniturilor fiscale, în anul 2004 acestea reprezintă 14,23% din total, creșterea fiind și în acest caz de ordinul zecilor.

Complementaritatea ponderilor impozitelor și taxelor directe și a celor indirecte se poate observa cu ușurință în graficul următor:

Fig.3.2.2.1: Evoluția comparativă a veniturilor directe și indirecte în totalul veniturilor fiscale mobilizate

la nivelul bugetului local al orașului Sânnicolau Mare

3.2.3. ELEMENTE COMUNE ASIETEI IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE

Stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea și încasarea impozitelor și taxelor locale, a majorărilor de întârziere, a penalităților și a amenzilor, soluționarea obiecțiilor și contestațiilor formulate împotriva actelor de control și de impunere, precum și executarea creanțelor bugetare locale se efectuează de către autoritățile administrației publice locale sau prin compartimentele de specialitate ale acestora.

Contribuabilii sunt obligați să depună declarațiile de impunere la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale pe a căror rază teritorială se află bunurile impozabile sau taxabile, domiciliul, sediul sau punctele de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestora, în vederea determinării valorilor impozabile, precum și a impozitelor și taxelor aferente. Verificarea datelor înscrise în declarația de impunere se face prin confruntare cu cele existente în registrele agricole sau în orice alte evidențe specifice cadastrului imobiliar-edilitar, precum și cu cele din evidența contabilă a contribuabililor. Dacă au intervenit schimbări care conduc la modificarea impozitului sau a taxei datorate, declarațiile de impunere se depun în termen de 30 de zile.

Contribuabilii persoane juridice calculează impozitul sau taxa datorată anual și depun declarația de impunere până la data de 31 ianuarie a anului fiscal la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale pe a cărei rază teritorială se află clădirea, terenul sau orice alte bunuri impozabile sau taxabile.

Pentru neplata la termen a impozitelor și taxelor locale se datorează majorări de întârziere. În cazul în care ultima zi a termenului de plată este zi nelucrătoare, potrivit legii, plata impozitului sau a taxei se face fără majorări de întârziere în ziua lucrătoare imediat următoare.

În situațiile în care impozitele și taxele locale datorate nu au fost stabilite ca urmare a nedepunerii declarației ori datele declarate nu corespund realității, stabilirea sau modificarea impozitului ori a taxei se poate face pe 5 ani anteriori celui în care s-a efectuat constatarea. Termenul de prescripție pentru dreptul de a cere executarea silită este de 5 ani. La diferențele de impozit sau de taxe se calculează majorări de întârziere de la data când impozitul sau taxa este datorată. Funcționarul public vinovat de nestabilirea la timp a impozitelor și taxelor locale răspunde civil în limita majorărilor de întârziere calculate.

Impozitele și taxele locale stabilite în sume fixe se indexează anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, în luna aprilie a fiecărui an, pe baza ratei inflației prognozate pentru anul următor, în cazul în care creșterea acesteia depășește 5%.

Consiliile locale și consiliile județene adoptă hotărâri privind stabilirea de impozite și taxe locale, între limitele și în condițiile O.G. nr.36/2002, în cursul lunii mai a fiecărui an pentru anul fiscal următor. În funcție de condițiile locale specifice zonei, consiliile locale sau județene pot majora anual cu până la 50% impozitele și taxele locale.

Nerespectarea prevederilor legale atrage răspunderea disciplinară, contravențională sau penală, după caz, precum și materială sau civilă, potrivit dispozițiilor legale în vigoare.

Constituie contravenții următoarele fapte:

– depunerea peste termen a declarațiilor de impunere;

– nedepunerea declarațiilor de impunere.

Organele fiscale teritoriale au obligația de a verifica la persoanele fizice și juridice realitatea declarațiilor de impunere și modul de așezare și încasare a impozitelor și taxelor locale. În situația în care din controalele efectuate se constată diferențe de taxe și impozite, se vor lua măsuri pentru recalcularea și încasarea acestora sau, după caz, pentru compensarea sau restituirea lor la cerere.

În cazul neachitării la termen a impozitelor și taxelor locale reglementate prin lege, organele fiscale teritoriale și organele consiliilor locale pot dispune achitarea sumelor restante din contul agenților economici pe cale de decontare bancară, care constituie titlu executoriu, sau prin aplicarea gradelor de urmărire silită asupra elementelor patrimoniale ale debitorului.

3.3. ANALIZA VENITURILOR NEFISCALE MOBILIZATE LA BUGETUL LOCAL AL ORAȘULUI SÂNNICOLAU MARE

Veniturile nefiscale sunt acelea care revin unităților administrativ-teritoriale în calitatea acestora de proprietar de capitaluri avansate în procesul reproducției economice, cele mobilizate de la regiile autonome și de la instituțiile publice, precum și diverse alte venituri.

Din categoria veniturilor nefiscale mobilizate la nivelul unui buget local fac parte următoarele:

– vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de subordonare locală;

– vărsăminte de la instituțiile publice locale;

– venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri;

– venituri din amenzi și alte sancțiuni;

– venituri din concesiuni și închirieri;

– penalități pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declarației de impozite și taxe;

– încasări din valorificarea bunurilor confiscate;

– venituri din dividende;

– încasări din alte surse.

Veniturile nefiscale mobilizate la nivel local sunt expresia relațiilor financiare dintre administratorii finanțelor locale pe de o parte și instituțiile publice, respectiv regiile autonome de interes local pe de altă parte.

În cazul regiilor autonome de interes local, veniturile nefiscale mobilizate la bugetul local iau forma întregului profit net al acestora sau a vărsămintelor unei fracțiuni din profitul net rămas după alimentarea fondurilor proprii. În prezent, practica bugetară din România utilizează soluția vărsămintelor din profitul net.

Veniturile nefiscale de la instituțiile publice locale sunt de o varietate mai mare sau mai mică, în funcție de gradul de dezvoltare a serviciilor oferite de consiliile locale prin intermediul acestora. Ele apar sub forma taxelor (privind circulația pe drumurile publice, din activități cadastrale și agricultură, contribuția lunară a părinților sau susținătorilor legali pentru întreținerea copiilor în creșe, contribuții datorate de persoanele beneficiare ale serviciilor cantinelor de ajutor social etc), a veniturilor încasate de diverse unități sau pentru diverse activități, care se varsă la buget (veniturile circumscripțiilor sanitar-veterinare, veniturile punctelor de însămânțări artificiale, venituri din încasarea contravalorii lucrărilor de combatere a dăunătorilor și bolilor în sectorul vegetal – servicii publice de protecție a plantelor) și din vărsămintele efectuate din disponibilitățile instituțiilor publice și activităților autofinanțate.

Nivelul veniturilor nefiscale, comparativ cu nivelul veniturilor fiscale și cu cel al veniturilor curente este redat sintetic în tabelul 3.3.1:

Tabelul 3.3.1

Structura veniturilor curente mobilizate la bugetul local al orașului Sânnicolau Mare

-mii lei, mii USD, %-

Analizând structura veniturilor curente mobilizate la bugetul orașului local al orașului Sânnicolau mare prezentată în tabelul 3.3.1, se observă că veniturile curente înregistrează o tendință de creștere, mai accentuată în anul 2001 și în 2003. În decursul perioadei analizate acestea evoluează de la 9759225 mii lei la 26593589 mii lei, valoarea absolută a veniturilor curente crescând de 2,72 ori. Valorile absolute exprimate în USD urmează aceeași traiectorie ca și cele exprimate în lei, pentru anul în curs prevăzându-se 820,03 mii USD față de 449,88 mii USD. Se observă astfel că, deși urmează aceeași curbă ca și valorile absolute exprimate în lei, amploarea nu se păstrează, veniturile curente exprimate în dolari crescând de 1,82 ori în decursul perioadei analizate.

Analizând veniturile curente în structură, se impune tratarea separată a veniturilor fiscale și, respectiv, a celor nefiscale. Veniturile fiscale sunt cele care imprimă sens și mărime evoluției veniturilor curente, reprezentând totodată componenta covârșitoare a acestora. Astfel, veniturile fiscale cresc de 3,39 ori în intervalul de timp analizat, evoluând treptat de la 7053402 mii lei la 23897691 mii lei, cu tendințe mai accentuate în 2001 și 2003. Aceeași situație se poate observa și analizând evoluția valorilor absolute exprimate în USD, care la nivelul anului 2004 reprezintă 736,90 mii USD față de 325,15 mii USD în primul an. Așa cum era de așteptat, ponderea veniturilor fiscale în total venituri curente urmează aceeași traiectorie ca și valorile absolute (exprimate atât în lei cât și în USD), tendințele mai accentuate de creștere înregistrându-se în anii amintiți: 2001 și 2003. Dacă în anul 2000 veniturile fiscale reprezentau 72,27% din totalul veniturilor curente, în anul 2004 acestea reprezintă 89,86% din total.

Veniturile nefiscale înregistrează o creștere relativ semnificativă în 2001 și una mai redusă în 2002 față de anul precedent, ca apoi să scadă brusc în 2003, tendință înregistrată și în anul următor însă cu o amploare mai redusă, ajungând ca pentru anul în curs să se prevadă o valoare de 2695898 mii lei, valoare foarte apropiată de cea înregistrată în primul an al intervalului analizat (2705823 mii lei). Valorile absolute exprimate în USD urmează o traiectorie diferită, în sensul că în anul 2001 se observă o ușoară creștere față de anul precedent, însă în anul următor se revine la o valoare apropiată de cea înregistrată în 2000. În anul 2003 are loc o reducere de mai mare amploare, tendință continuată și în anul 2004, însă de data aceasta are loc o scădere ușoară, de la 85,73 mii USD la 83,12 mii USD. Se observă că deși valoarea absolută a veniturilor nefiscale exprimată în lei pare să varieze în limitele unui interval, în termeni reali are loc o reducere a veniturilor nefiscale, datorită deprecierii leului în raport cu dolarul american, de la 124,73 mii USD la 83,12 mii USD în cadrul perioadei analizate. Ca și componentă a veniturilor curente, veniturile nefiscale sunt complementare celor fiscale, astfel că acestea înregistrează o tendință inversă și anume de scădere treptată a ponderii lor în cadrul veniturilor curente. Această situație se poate observa cu ușurință cu ajutorul graficului următor:

Fig.3.3.1: Evoluția comparativă a veniturilor fiscale și nefiscale în totalul veniturilor curente mobilizate la nivelul bugetului local al orașului Sânnicolau Mare

3.4. ANALIZA VENITURILOR DIN CAPITAL MOBILIZATE LA BUGETUL LOCAL AL ORAȘULUI SÂNNICOLAU MARE

Veniturile din capital dețin o pondere scăzută în structura veniturilor bugetare ale României contemporane și au o proveniență obiectivă, rezultând din valorificarea prin vânzare a unei părți din avuția națională aflată în patrimoniul public.

Izvorul acestor venituri nu este activitatea din anul bugetar în care se încasează, ci este vorba de valorificarea unor bunuri ce s-au acumulat în patrimoniul public, fiind rezultatul utilizării unei părți din resursele bugetare ale perioadelor trecute. Tocmai de aceea, veniturile de acest gen nu sunt curente, ci de capital.

Aceste venituri se concretizează în:

– venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice;

– venituri din vânzarea unor locuințe construite din fondurile statului.

Alături de veniturile curente și veniturile cu destinație specială, veniturile din capital intră în componența veniturilor proprii ale bugetului local al orașului Sânnicolau Mare, venituri prezentate sintetic în tabelul următor:

Tabelul 3.4.1

Structura veniturilor proprii mobilizate la bugetul local al orașului Sânnicolau Mare

-mii lei, mii USD, %-

Pentru a analiza structura veniturilor proprii moblizate la bugetul local al orașului Sânnicolau Mare din tabelul 3.4.1, se impune tratarea separată a fiecărei componente a acestora. Înainte de aceasta, se poate observa că veniturile proprii urmează un trend crescător, cu accente mai puternice în anul 2001 când se înregistrează valori absolute exprimate în mii lei de două ori mai mari față de anul precedent, iar până la sfârșitul perioadei analizate valorile cresc de 2,75 ori. În termeni reali, această evoluție are o amploare mai redusă, fapt pus în evidență prin exprimarea veniturilor proprii în mii USD (în acest caz, valorile cresc de 1,84 ori).

Veniturile curente au fost analizate în paragraful anterior în ceea ce privește valoarea absolută a acestora exprimată în lei și în USD, observându-se creșterea de 2,72 ori a valorii absolute exprimate în lei și de 1,82 ori a valorii absolute exprimate în USD, aceasta din urmă corespunzând valorii în termeni reali a veniturilor curente. Pe lângă aceste aspecte, se impune analizarea veniturilor curente ca pondere în totalul veniturilor proprii la dispoziția bugetului local. Veniturile curente reprezintă componenta covârșitoare a veniturilor proprii iar ponderea acestora în total înregistrează, în intervalul de timp analizat, o evoluție sinusoidală: de la 93,66% din veniturile proprii în 2000, scad brusc până la 82,07% în 2001, apoi până la 80,63% în 2002, după care cresc peste ponderea inițială, ajungând la 94,09%, iar pentru anul în curs reprezintă 92,71% din total venituri proprii, revenind aproape de ponderea din primul an al intervalului de timp analizat.

Veniturile din capital dețin o pondere scăzută în structura veniturilor bugetare, dar și în structura veniturilor proprii. Comparativ cu veniturile curente, în anul 2000 se înregistrează o valoare absolută foarte mică (660362 mii lei), dar în anul 2001 valoarea absolută exprimată în lei crește de 5,52 ori. În anul 2002 se înregistrează aceeași tendință, însă nu cu aceeași amploare, pentru ca în anul 2003 valoarea absolută a veniturilor din capital exprimată în lei să se reducă de trei ori. Pentru anul 2004 s-a prevăzut un nivel de 2090000 mii lei, sumă mai mare față de cea din anul precedent. Valorile absolute exprimate în USD urmează aceeași curbă, însă rezultatele nu sunt de aceleași proporții datorită devalorizării leului comparativ cu dolarul american. Astfel, cu toate că valorile absolute exprimate în lei cresc de 3,16 ori în decursul perioadei 2000-20004, valorile absolute exprimate în USD cresc doar de 2,12 ori, situație similară cu cea din cazul veniturilor curente. Ponderea veniturilor din capital este destul de redusă, comparativ cu cea a veniturilor curente (6,34% în 2000), doar în anii 2001 și 2002 înregistrând valori mai ridicate: 17,93% respectiv 19,37% din total venituri proprii. Această situație a intervenit datorită faptului că în anii amintiți veniturile din capital au crescut într-un ritm mai rapid decât veniturile proprii în valoare absolută. În anul 2003 însă, ponderea veniturilor din capital devine foarte redusă, ajungând la un nivel de 5,91%, pondere depășită cu puțin în anul 2004 (7,29% din veniturile proprii).

După cum se observă, ponderile celor două categorii de venituri (venituri curente și venituri din capital) în veniturile proprii mobilizate la bugetul local al orașului Sânnicolau Mare în intervalul de timp analizat sunt complementare, fapt reprezentat grafic în figura următoare:

Fig.3.4.1: Evoluția comparativă a veniturilor curente și din capital în totalul veniturilor proprii mobilizate la nivelul bugetului local al orașului Sânnicolau Mare

3.5. ANALIZA PRELEVĂRILOR DIN BUGETUL DE STAT

Pentru asigurarea echilibrului bugetar al unor unități administrativ-teritoriale, prin legea bugetului de stat se pot stabili sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum și criterii de repartizare a acestora pe unitățile administrativ-teritoriale. Cuantumul sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat se aprobă anual, prin legea bugetului de stat, pe ansamblul fiecărui județ, iar criteriile de repartizare pe unități administrativ-teritoriale a acestora sunt: suprafața teritorială, numărul de persoane asistate în instituții de asistență socială, numărul de elevi din învățământul preuniversitar, capacitatea financiară.

Din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, aprobate anual, o cotă de până la 25% se alocă bugetului propriu al județului, iar diferența se repartizează pe comune, orașe și municipii, de către Consiliul Județean, prin hotărâre, după consultarea primarilor și cu asistența tehnică de specialitate a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat, în funcție de criteriile de repartizare aprobate.

Sumele defalcate stabilite pentru echilibrarea bugetelor locale se împart în două categorii: sume defalcate din impozitul pe venit și sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată. Sumele defalcate din impozitul pe venit sunt la rândul lor de două feluri în funcție de destinația pe care o au: sume defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale și sume defalcate pentru subvenționarea energiei termice livrate populației. Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pot fi folosite în exclusivitate pentru finanțarea cheltuielilor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, creșelor, centrelor locale de consultanță agricolă.

Structura generală a prelevărilor din bugetul de stat mobilizate la bugetul local al orașului Sânnicolau Mare în perioada 2000-2004 este redată în tabelul 3.5.1:

Tabelul 3.5.1

Structura prelevărilor din bugetul de stat mobilizate la bugetul local al orașului Sânnicolau Mare

-mii lei, mii USD, %-

Analizând datele prezentate în tabelul 3.5.1 referitor la structura prelevărilor din bugetul de stat mobilizate la bugetul local al orașului Sânnicolau Mare, se observă că, per total, acestea au evoluat în sens crescător într-o măsură semnificativă, mărindu-se în valoare absolută exprimată în lei de 5,95 ori până în anul 2003. Doar în ultimul an al perioadei analizate -2004- se înregistrează o scădere a sumelor prelevate din veniturile bugetului de stat. Modificări de mai mare amploare a sumelor se observă în anii 2001 și 2003. În temeni reali însă, modificarea sumelor se păstrează ca tendință dar amploarea este mai redusă, valorile abolute exprimate în USD crescând doar de 3,80 ori (în virtutea raportului dintre cursurile de schimb USD- leu).

Valoarea absolută exprimată în lei a cotelor și sumelor defalcate din impozitul pe venit înregistrează aceeași tendință ca și totalul prelevărilor din bugetul de stat, o modificare de mai mare amploare în sensul creșterii înregistrându-se doar în anul 2003, când se înregistrează 37680435 mii lei față de 20613937 mii lei în 2002. De asemenea, în anul 2000, cotele și sumele defalcate din impozitul pe venit sunt singura componentă a prelevărilor din bugetul de stat, conform legii bugetare anuale. Aceeași situație se observă și în cazul valorilor absolute exprimate în USD a cotelor și sumelor defalcate din impozitul pe venit, valori care cresc de la 519,48 mii USD în 2000 la 991,13 mii USD în 2003, iar în 2004 ajung la un nivel de 1134,95 mii USD. Evoluția ponderilor cotelor și sumelor defalcate din impozitul pe venit se prezintă astfel: în anul 2000 acestea reprezintă 100% din totalul prelevărilor din bugetul de stat, în anii următori trasând o curbă sinusoidală aproximativ simetrică – 55,42% în 2001, 49,40% în 2002, 56,15% în 2003 și 50,21% în 2004.

Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată figurează în bugetul local al orașului Sânnicolau Mare doar din anul 2001, când s-au repartizat 15065846 mii lei. În anii următori valoarea absolută exprimată în lei a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată crește treptat, ajungând în 2004 la un nivel de 31875912 mii lei. Tendința se păstrează și în cazul valorilor absolute exprimate în USD, care evoluează în intervalul de timp 2001-2004 de la 518,42 miiUSD la 982,91 mii USD. Figurând în bugetul local al orașului Sânnicolau Mare doar din anul 2001, sumele prelevate din taxa pe valoarea adăugată reprezintă 0% din total în anul 2000, iar în anii următori ponderea acestora în totalul sumelor prelevate de la bugetul de stat este complementară ponderii cotelor și sumelor defalcate din impozitul pe venit. Complementaritatea amintită este ilustrată grafic în figura următoare:

Fig.3.5.1: Evoluția comparativă a cotelor și sumelor defalcate din impozitul pe venit și taxa pe valoarea adăugată mobilizate la nivelul bugetului local al orașului Sânnicolau Mare

CAPITOLUL 4

ANALIZA ALOCĂRII PE DESTINAȚII A BUGETULUI LOCAL AL ORAȘULUI SÂNNICOLAU MARE

4.1. STRUCTURA CHELTUIELILOR BUGETULUI LOCAL AL ORAȘULUI SÂNNICOLAU MARE

Rațiunea de a exista a autorităților publice o constituie satisfacerea trebuințelor membrilor comunităților. Costul utilităților publice (bunuri și servicii) pe care comunitățile locale le oferă cetățenilor constituie cheltuieli publice. Ele reprezintă întrebuințarea ce se dă resurselor financiare de proveniență publică, destinațiile pe care acestea le primesc.

În prezent, „cheltuielile publice”, cunoscute și sub numele de „cheltuieli guvernamentale” deoarece cea mai mare parte a lor sunt făcute de guverne în legătură cu funcționarea serviciilor publice, sunt privite ca un consum de resurse bănești procurate de la cetățeni și întreprinderi, îmbrăcând forma plăților curente și de capital efectuate de autoritățile publice pentru organizarea de activități destinate producerii de bunuri și servicii, pentru acoperirea nevoilor sociale comune.

În finanțele clasice, „cheltuielile publice” erau considerate cheltuieli ale autorităților publice, adică ale serviciilor publice naționale și teritoriale înzestrate cu personalitate juridică, având la bază doctrina liberală a non-intervenționismului statului în economie. Aceste cheltuieli vizau întreținerea organelor puterii și administrației centrale și locale, poliția, justiția, armata, relațiile diplomatice, singurele finanțate de guvern în viziunea teoreticienilor clasici. Cheltueilile efectuate constituie consum de venit, motiv pentru care statul a fost denumit „stat consumator”. Această concepție tradițională este una esențialmente cantitativă având în vedere înainte de toate nivelul cheltuielilor, care trebuie să fie minim, de unde și „zgârcenia statului”, o trăsătură a finanțelor publice conform căreia cheltuielile publice sunt privite ca un rău necesar și trebuie ținute în limite riguros stricte.

Interpretarea juridică a noțiunii de cheltuieli publice și-a pierdut din relevanță pe măsură ce sarcinile statului s-au multiplicat și au devenit tot mai complexe odată cu dezvoltarea societății. Astăzi această accepțiune mai corespunde doar în parte.

Intervenția statală în economie a însemnat pentru autoritățile publice centrale și locale dobândirea de funcții necunoscute în trecut. Statul a devenit astfel agent economic, investitor, producător, achizitor de bunuri și servicii, participă la finanțarea acțiunilor private, și-a extins considerabil aria și puterea de decizie. Prin cheltuielile publice statul redistribuie veniturile din economie, transformându-se din simplu consumator în stat redistribuitor.

Definirea socio-economică a cheltuielilor publice relevă o altă arie de acțiune a lor, un conținut mai bogat și în același timp mai nuanțat. Astfel, sunt considerate cheltuieli publice, din acest punct de vedere, acelea pe care statul și colectivitățile locale le fac în exercitarea puterii lor de decizie. Această concepție nu mai este una critică și nici restrictivă ca în finanțele clasice, ci una conciliantă, datorită creșterii cuantumului cheltuielilor publice și, totodată, datorită importanței și structurii acestora.

Semnificația actuală ce se dă cheltuielilor publice este una de îmbinare a concepției juridice cu cea socio-economică. În general, sunt considerate cheltuieli publice următoarele:

cheltuielile efectuate de administrațiile centrale de stat din fondurile bugetare și extrabugetare;

cheltuielile colectivităților locale (unitățile administrativ-teritoriale);

cheltuielile de la bugetul asigurărilor sociale de stat;

cheltuielile organismelor internaționale finanțate din vărsăminte ale membrilor acestora.

După cum se observă, cheltuielile publice nu sunt totuna cu cheltuielile bugetare, ci au o sferă mai cuprinzătoare, incluzându-le pe acestea, indiferent de categoria de administrație publică ce le efectuează, precum și cheltuielile acoperite din resurse financiare constituite în afara bugetului de stat, cheltuielile extrabugetare și cele din fonduri cu destinație specială.

Destinațiile ce se dau cheltuielilor publice, în raport cu natura și utilitatea acestora, sunt:

cheltuieli publice ce exprimă un consum definitiv de venit, implicând reconstituirea continuă a fondurilor avansate;

cheltuieli publice reprezentând o alocare de venit, concretizate în bunuri de folosință îndelungată și care aduc spor de avuție națională;

cheltuieli cu natură duală (mixtă), care sunt atât consumatoare cât și creatoare de venit.

Pornind de la aceste destinații ce se dau chetuielilor publice, se demonstrează încă o dată că aceste cheltuieli publice, oricare ar fi forma lor de materializare, nu sunt altceva decât costul serviciilor de folos general. Atât de des utilizata formulă din finanțele clasice a „statului consumator” care „ia, dar nu dă nimic” nu corespunde realității. De fapt, statul prelevă resurse de la cetățeni și le întoarce acestora sub o altă formă, ca utilități publice comune, pe care individual nu și le-ar putea satisface.

Rolul cheltuielilor publice este diferit în funcție de destinațiile pe care acestea le primesc, putând fi economic, financiar și social.

Din punct de vedere financiar, cheltuielile publice reprezintă un mijloc însemnat de alocare a resurselor bănești în economie, având la bază un act conștient, reglator, dar și mecanismul pieței, care repartizează resursele bănești pe destinații în mod spontan.

Având în vedere că mărimea și structura resurselor financiare publice dau nivelul și felul cheltuielilor publice și ca urmare a discrepanței nevoi-resurse, apare necesitatea trierii nevoilor publice după anumite criterii care pot fi natura nevoilor și urgența cu care trebuie satisfăcute.

Din punct de vedere economic, cheltuielile publice constituie pentru autoritățile administrative o metodă economică de conducere obișnuit folosită și cu mare forță de influențare a fenomenelor și proceselor economice. Altfel spus, din punct de vedere economic, cheltuielile publice reprezintă instrumente de intervenție în viața economică, utilizând două seturi de măsuri:

de natură deliberativă, care au la bază decizii guvernamentale de reglare a nivelului și structurii cheltuielilor publice în funcție de starea și evoluția economiei;

cu acțiune automată, care acționează spontan la producerea anumitor fenomene economice sau numai la punerea lor în mișcare de către autoritățile publice.

În economia de tranziție, rolul economic al cheltuielilor publice este esențial, ca urmare a faptului că resursele financiare sunt mici iar oprirea căderii economice, stabilizarea și relansarea creșterii sunt necesități ce nu mai pot fi amânate fără pericolul real al prăbușirii sistemului economic național și că resursele private de finanțare sunt încă reduse și nu în toate cazurile rațional orientate. În această situație, obiectivele cheltuielilor publice sunt:

asigurarea volumului necesar de resurse prin mai buna folosire a posibilităților proprii și atragerea de resurse din exterior;

alocarea cheltuielilor pe destinații după criteriul priorităților;

utilizarea și gestionarea cheltuielilor guvernamentale cu înaltă eficacitate.

În plan social, cheltuielile publice servesc producerii de servicii publice generale furnizate cetățenilor, de care beneficiază întreaga comunitate indiferent dacă toți membrii au participat sau nu la finanțarea lor. Rezultă de aici că, în plan social, rolul cheltuielilor publice este acela de a rectifica discrepanțele existente între membrii societății și de a îmbunătăți raporturile dintre aceștia.

Nivelul cheltuielilor publice constituie mărimea absolută a acestora, volumul lor la un moment dat. Calculul lor se poate face multiplicând cantitatea totală de utilități publice oferite de autoritățile publice cu prețul lor unitar. Indicatorul cu vocație universală de caracterizare a mărimii cheltuielilor publice este ponderea cheltuielilor publice în PIB, indicator ce permite pe de o parte analiza volumului cheltuielilor publice în raport cu dezvoltarea generală a fiecărui stat în orice perioadă, precum și opțiunile politice ale autorităților publice în repartiția PIB într-o perioadă determinată.

În ceea ce privește structura cheltuielilor publice, România a adoptat criteriile de clasificare folosite de ONU. Atât în clasificarea funcțională, cât și în clasificarea economică, cheltuielile publice sunt grupate într-un mod particular:

clasificarea funcțională:

– cheltuieli socio-culturale;

– cheltuieli cu apărarea națională;

– cheltuieli cu ordinea publică;

– cheltuieli cu autoritățile publice;

– cheltuieli cu acțiuni economice;

– cheltuieli de transfer din bugetul de stat;

– cheltuieli cu dobânzile aferente datoriei publice.

clasificarea economică:

cheltuieli curente:

– cheltuieli de personal;

– cheltuieli cu materiale și servicii;

– subvenții și transferuri;

– dobânzi aferente datoriei publice;

– sume rezervate în poziții globale.

2. cheltuieli de capital:

– cheltuieli pentru investiții;

– cheltuieli pentru rezerva de stat.

3. împrumuturi de acordat

4. rambursări de credite externe și plăți de dobânzi și comisioane aferente acestora:

– rambursarea de credite externe;

– plăți de dobânzi și comisioane aferente creditelor externe.

Pe subgrupe de cheltuieli, acestea sunt detaliate după destinația lor, atunci când este cazul. De exemplu, subgrupa subvenții și transferuri apare ca: subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif, prime acordate producătorilor agricoli, transferuri. De asemenea, fiecare categorie de cheltuieli din clasificația funcțională este detaliată după criteriul economic în: cheltuieli curente, cheltuieli de capital, rambursări de credite externe și plăți de dobânzi și comisioane aferente acestora. Astfel, clasificația cheltuielilor în România prezintă particularitățile:

se identifică cu clasificația bugetară;

se folosesc separat clasificările după fiecare din cele două criterii;

se folosește, pentru detalierea cheltuielilor funcționale, o formulă combinată în care apar ambele criterii (fiecare categorie de cheltuieli este privită ca și cheltuieli curente și cheltuieli de capital).

Cheltuielile curente sunt cheltuieli ordinare, specifice fiecărui exercițiu bugetar. Destinația cheltuielilor curente o reprezintă cheltuielile cu remunerarea personalului ce desfășoară activități în administrația locală sau în instituțiile publice de subordonare locală, cheltuieli materiale și servicii, adică cheltuieli cu întreținerea și funcționarea administrației publice locale și a instituțiilor publice de subordonare locală. Tot din categoria cheltuielilor curente mai fac parte și subvențiile alocate instituțiilor publice de subordonare locală sau regiilor autonome de interes local, pentru acoperirea unor diferențe de preț sau tarif, subvenții pentru susținerea instituțiilor publice locale, transferurile pentru plata unor ajutoare sociale, burse, alocații, indemnizații, transferurile pentru susținerea cultelor și pentru acțiuni de sănătate ș.a. Aceste cheltuieli duc la consumul de produs intern brut și de aceea trebuie reînnoite anual.

Cheltuielile de capital, de investiții, se materializează în bunuri publice durabile, cum ar fi: construirea de noi întreprinderi de interes local, modernizarea celor existente, amenajarea teritoriului, înzestrarea serviciilor generale (școli, spitale, așezăminte culturale). Ele privesc avuția națională, capitalul ei și duc la dezvoltarea și modernizarea patrimoniului public. Aceste cheltuieli sunt cheltuieli extraordinare și de aceea sunt nereînnoibile prin natura lor.

Cheltuielile de natură financiară de la nivel local reprezintă împrumuturile acordate temporar pentru înființarea unor instituții și servicii publice de interes local sau a unor activități finanțate integral din venituri extrabugetare, precum și serviciul datoriei publice, adică plăți de dobânzi, comisioane și rambursarea împrumuturilor.

Efectuarea cheltuielilor publice din fondurile financiare ale statului poate avea loc numai dacă sunt respectate anumite principii:

orice cheltuială publică poate fi realizată numai dacă este prevăzută într-un act normativ. În acest sens, trebuie respectate prevederile legii finanțelor publice care reglementează regimul cheltuielilor publice și a legii privind adoptarea bugetului de stat prin care se stabilește pentru un an financiar mărimea creditelor bugetare alocate pentru fiecare destinație. De menționat este faptul că, fără o autorizare expresă, nici o cheltuială nu poate fi realizată, chiar dacă a fost prevăzută într-un act normativ;

cheltuielile publice pot fi efectuate numai în condițiile exercitării unui control financiar riguros privind oportunitatea și necesitatea acestora. Fiind vorba de cheltuirea unor resurse publice, trebuie respectat un regim sever de economii în procesul angajării banilor publici;

cheltuielile publice nu se pot efectua în mod automat, chiar dacă au fost prevăzute în mod expres într-un act normativ, ci pe măsura justificării sumelor anterior acordate, în condițiile realizării indicatorilor specifici;

orice cheltuială publică se poate realiza în principiu numai din bugetele locale, în funcție de subordonarea instituțiilor publice sau a beneficiarilor de alocații bugetare;

sumele alocate pentru efectuarea cheltuielilor publice se caracterizează prin nerambursabilitate.

Clasificația funcțională are ca suport teoretic principiul specializării bugetare și este obligatorie pentru toate organele și instituțiile publice (ministere și alte organe centrale ale administrației publice, instituții publice centrale și locale) și cuprinde părți, titluri, capitole, subcapitole, paragrafe și articole.

Potrivit clasificației funcționale a cheltuielilor, din bugetele locale sunt finanțate următoarele domenii:

SERVICII PUBLICE GENERALE

II. CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE:

– învățământ;

– sănătate;

– cultură, religie și acțiuni privind activitatea sportivă și de tineret;

– asistență socială, alocații, pensii, ajutoare și indemnizații.

III. SERVICII ȘI DEZVOLTARE PUBLICĂ, LOCUINȚE, MEDIU ȘI APE

IV. ACȚIUNI ECONOMICE:

– agricultură și silvicultură;

– transporturi și comunicații;

– alte acțiuni economice.

V. ALTE ACȚIUNI:

– centre militare;

– protecție civilă;

– Fondul Român de Dezvoltare Socială;

– alte cheltuieli.

VI. FONDURI DE GARANTARE ȘI REDISTRIBUIRE

VII. TRANSFERURI

VIII. ÎMPRUMUTURI ACORDATE

IX. PLĂȚI DE DOBÂNZI ȘI ALTE CHELTUIELI

X. RAMBURSĂRI DE ÎMPRUMUTURI

XI. FONDURI DE REZERVĂ

Structura alocațiilor bugetare de la bugetului local al orașului Sânnicolau Mare este prezentată sintetic în tabelul 4.1.1:

Tabelul 4.1.1

Nivelul valoric și structura cheltuielilor bugetului local al orașului Sânnicolau Mare în perioada

2000-2004

-mii lei, %, mii USD-

Analizând totalul alocațiilor bugetare de la bugetul local al orașului Sânnicolau Mare în perioada 2000-2004, se observă că acestea înregistrează un trend crescător din 2000 până în 2003, iar pentru anul 2004 se prevede o reducere ușoară a acestora față de anul precedent. Valorile absolute exprimate în lei evoluează de la 22332829 mii lei în 2000 la 95209766 mii lei în 2003, creșteri semnificative ale acestor valori înregistrându-se în anii 2001 și 2003 față de anii precedenți, iar pentru 2004 se prevăd 93357383 mii lei. Pentru a evidenția creșterea reală, eliminând influența ratei inflației asupra monedei naționale, s-au calculat și valorile absolute exprimate in dolari americani, utilizând valoarea medie a cursului de schimb al Băncii Naționale a României din fiecare an: 1 USD = 21.692,74 lei (2000), 1 USD = 29.060,86 lei (2001), 1 USD = 33.055,46 lei (2002), 1 USD = 33.200,07 lei (2003), 1 USD = 32.430 lei (2004). Analizând valorile absolute obținute în felul acesta, se observă o evoluție crescătoare de-a lungul intervalului de timp analizat, de la 1029,50 mii USD în 2000 la 2878,73 mii USD în 2004, salturi mai mari fiind cele din anii 2001 și 2003, corespunzător cazului valorilor absolute exprimate în lei. Pentru a evidenția influența fiecărei categorii de cheltuieli asupra alocațiilor bugetare totale, se impune o analiză a evoluției fiecăreia dintre aceste componente.

Astfel, cheltuielile cu serviciile publice generale ale orașului Sânnicolau Mare au o evoluție crescătoare, de la 3657000 mii lei în 2000 la 7218228 mii lei în 2004, singurul an în care această creștere este minimală fiind 2002, când valoarea absolută a acestor cheltuieli este de 4990891 mii lei față de 4939213 mii lei în 2001. În ceea ce privește valorile absolute exprimate în USD ale acestor cheltuieli, evoluția acestora de-a lungul intevalului de timp analizat este oarecum diferită ca sens. Astfel, în anul 2001 are loc o ușoară creștere a valorilor de la 168,58 mii USD la 169,96 mii USD, pentru ca în anul următor să scadă la 150,98 mii USD, după care valorile cresc la 171,60 mii USD în 2003, respectiv 222,57 mii USD pentru anul 2004. Ca și pondere în totalul cheltuielilor, acestea au de asemenea o evoluție neregulată. Dacă în anul 2000 cheltuielile cu serviciile publice generale reprezintă 16,37% din totalul cheltuielilor, în anii următori se poate observa scăderea ponderii acestora la 9,02% în 2001, 7,25% în 2002, 5,98% în 2003, după care în anul 2004 are loc o creștere a ponderii în total până la 7,73% din total.

Cheltuielile social-culturale înregistrează o evoluție crescătoare pe parcursul intervalului de timp analizat, de la 7077880 mii lei în 2000 la 44511960 mii lei în 2004. Amplitudinea modificărilor este însă diferită: în anul 2001 are loc o creștere majoră a acestor valori, după care în următorii trei ani creșterea este relativ constantă, iar în anul 2004 creșterea este slab perceptibilă. Exprimând aceste valori în dolari americani, se observă de asemenea o evoluție crescătoare a sumelor de la 326,27 mii USD în 2000 la 1372,55 mii USD în 2004, dar intensitatea modificărilor nu se resimte în aceeași ani ca și în cazul valorilor absolute exprimate în lei, tocmai datorită raportului de schimb dolar-leu. Ponderea cheltuielilor social-culturale în totalul cheltuielilor este semnificativă, însă nu urmează o traiectorie regulată. Dacă în anul 2000 cheltuielile social-culturale reprezentau 31,69% din total, în următorii doi ani se observă o creștere a acestor ponderi până la 48,31% în 2002, scăzând în anul următor până la 46,71% din total, iar pentru anul în curs reprezintă 47,67% din total.

În cazul cheltuielilor cu servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape, valorile absolute exprimate în lei evoluează în sens crescător în primii patru ani ai intervalului de referință, de la 11203959 mii lei în 2000 la 41164078 mii lei în 2003, iar pentru anul 2004 se prevăd 41061423 mii lei, observându-se o ușoară scădere față de anul precedent. Situația nu se păstrează în cazul valorilor absolute exprimate în dolari americani, ci se prezintă în felul următor: de la 516,48 mii USD în 2000 se ajunge la 853,95 mii USD în 2001, după care scad la 799,84 mii USD în 2002, iar în următorii doi ani valorile cresc până la 1266,15 mii USD. În anul 2000 cheltuielile cu gospodărirea comunală reprezintă 50,16% din total, pondere semnificativă, care se reduce însă în următorii doi ani până la 38,41%, iar în 2003 și 2004 se înregistrează o tendință crescătoare, până la 43,98% din totalul cheltuielilor în 2004, o valoare apropiată de cea din anul precedent.

Cheltuielile cu acțiunile economice în cuantum de 45000 mii lei în anul 2000 cresc semnificativ ca valoare în anul următor până la 618371 mii lei, an după care se înregistrează o scădere continuă a acestora, în proporții diferite, până la 166000 mii lei în 2004. Valorile absolute exprimate în dolari urmează o curbă similară cu cea trasată de valorile absolute exprimate în lei, crescând de la 2,07 mii USD în 2000 la 21,27 mii USD în 2001, după care scad trepatat în fiecare an până la nivelul de 5,11 mii USD cât se prevede pentru anul în curs. Aceeași tendință se înregistrează și în cazul evoluției ponderii cheltuielilor cu acțiunile economice în totalul cheltuielilor, crescând de la 0,20% în 2000 la 1,12% în 2001, după care scad treptat până la 0,17% în 2004. Se observă că, în raport cu celelalte categorii de cheltuieli, cheltuielile cu acțiunile economice sunt insignifiante.

Cheltuielile privind alte acțiuni prezintă o evoluție sinusoidală și sunt prevăzute în cuantum redus în totalul cheltuielilor. Reprezentând doar 9000 mii lei în 2000, cheltuielile privind alte acțiuni se cresc de 3,56 ori în 2001, până la 32000 mii lei, iar în anul următor cresc până la 237500 mii lei, în 2003 scad până la un nivel apropiat de cel din anul 2001 – 35000 mii lei – iar în 2004 se prevede un nivel de 100000 mii lei. O evoluție similară cunosc și valorile absolute exprimate în dolari, variind în intervalul de timp analizat de la 0,41 mii USD în 2000 la 3,08 mii USD în 2004, creșterile și reducerile valorilor corespunzând anilor în care s-au modificat în același sens valorile absolute exprimate în lei. Ponderea acestor cheltuieli în total este foarte redusă, evoluând de la 0,04% în 2000 la 0,10% în 2004, o modificare de mai mare amploare fiind cea din anul 2002 (0,34%).

Transferurile din bugetul orașului Sânnicolau Mare către bugetul Consiliului Județean pentru susținerea sistemului de protecție a copilului reprezintă o situație aparte. În anul 2001 valorile absolute exprimate în lei (340000 mii lei) sunt mai mari decât cele din anul precedent (374707 mii lei), în anul 2002 valorile se reduc până la 236184 mii lei, în anul 2003 cheltuielile privind transferurile nu figurează în bugetul local al orașului Sânnicolau Mare, iar pentru anul în curs e prevăzută o valoare de 299772 mii lei. Evoluția valorilor absolute exprimate în dolari urmează o traiectorie diferită, datorită deprecierii leului față de dolar în cadrul perioadei de timp analizate. Astfel, în primii trei ani se observă o reducere a acestora de la 15,67 mii USD în 2000 la 7,14 mii USD în 2002, iar pentru anul 2004 se prevede o valoare de 9,24 mii USD. Ponderea cheltuielilor privind transferurile în totalul cheltuielilor este redusă, scăzând treptat de-a lungul perioadei analizate de la 1,52% la 0,32%, iar în anul 2003 lipsesc cu desăvârșire.

În anul 2002, bugetul local al orașului Sânnicolau Mare cuprinde la cheltuieli un împrumut acordat pentru construirea hotelului „Sport” în oraș în valoare de 3000000 mii lei, respectiv 90,75 mii USD în termeni reali, împrumut care are o pondere de 4,35% din totalul cheltuielilor prevăzute la bugetul local în anul respectiv.

În anul 2003 se rambursează împrumutul contractat în anul 2002 de la CEC în valoare de 3000000 mii lei, respectiv 90,36 mii USD în termeni reali, a cărei pondere în totalul cheltuielilor este de 3,15%. Totodată, în anii 2002 și 2003 se plătesc de la bugetul local dobânzile aferente acestui credit în valoare de 85250 mii lei (2,57 mii USD), respectiv 462000 mii lei (13,91 mii USD). Cheltuielile cu dobânzile plătite au o pondere redusă în totalul cheltuielilor bugetului local, reprezentând 0,12% în 2002 și 0,48% în 2003

4.2. ANALIZA CHELTUIELILOR CU SERVICIILE PUBLICE GENERALE

Cheltuielile cu serviciile publice generale au ca destinație întreținerea și funcționarea organelor administrațiilor publice locale și a celor însărcinate cu menținerea ordinii publice. Activitățile desfășurate de aceste organe sunt numeroase și variate și privesc întreaga viață socială sub aspectul conducerii și administrării sale, de la funcționarea primăriilor până la organizarea și administrarea problemelor sociale cotidiene (îngrijirea și întreținerea localităților, protecția mediului, înregistrarea actelor de stare civilă, păstrarea ordinii și securității publice). Deoarece activitățile de acest gen furnizează utilități publice pentru asigurarea conviețuirii în comun a indivizilor, ele sunt considerate prin consens servicii publice generale.

Privite prin prisma clasificării economice, cheltuielile cu serviciile publice generale se împart în cheltuieli curente ( salarii și alte drepturi de personal, cheltuieli materiale și servicii, cheltuieli administrativ-gospodărești, constituind peste 80% din totalul cheltuielilor cu serviciile publice generale) și cheltuieli de capital (investiții pentru dotare tehnică, înzestrare cu elemente de automatizare și informatizare a infrastructurii). Prin natura lor, aceste cheltuieli sunt, indiferent de formă, cheltuieli reînnoibile.

Cheltuielile cu serviciile publice generale sunt prin excelență cheltuieli bugetare, fiind cuprinse în bugetele colectivităților locale. În ultima vreme se constată o descentralizare a activității publice și creșterea rolului organelor locale ale puterii și administrației de stat în structura administrativ-teritorială, ceea ce a condus la creșterea contribuției bugetelor locale la finanțarea acestor cheltuieli.

Structura cheltuielilor cu serviciile publice generale este redată sintetic în tabelul 4.2.1:

Tabelul 4.2.1

Structura cheltuielilor cu serviciile publice generale ale bugetului local al orașului Sânnicolau Mare

-mii lei, %, mii USD-

Analizând datele din tabelul 4.2.1 referitor la structura cheltuielilor cu serviciile publice generale ale bugetului local al orașului Sânnicolau Mare, se observă că acestea au o evoluție crescătoare, de la 3657000 mii lei în 2000 la 7218228 mii lei în 2004, singurul an în care această creștere este minimală fiind 2002, când valoarea absolută a acestor cheltuieli este de 4990891 mii lei față de 4939213 mii lei în 2001. De-a lungul intervalului de timp analizat, valorile absolute exprimate în lei cresc de 1,97 ori. În ceea ce privește valorile absolute exprimate în USD ale acestor cheltuieli, evoluția acestora din cadrul perioadei de referință este oarecum diferită ca sens. Astfel, în anul 2001 are loc o ușoară creștere a valorilor de la 168,58 mii USD la 169,96 mii USD, pentru ca în anul următor să scadă la 150,98 mii USD, după care valorile cresc la 171,60 mii USD în 2003, respectiv 222,57 mii USD pentru anul 2004. Se observă că, în termeni reali, cheltuielile cu serviciile publice generale nu respectă proporția modificării valorilor absolute exprimate în lei. Ca și pondere în totalul cheltuielilor, acestea au de asemenea o evoluție neregulată. Dacă în anul 2000 cheltuielile cu serviciile publice generale reprezintă 16,37% din totalul cheltuielilor, în anii următori se poate observa scăderea ponderii acestora la 9,02% în 2001, 7,25% în 2002, 5,98% în 2003, după care în anul 2004 are loc o creștere a ponderii în total până la 7,73% din total. Dinamica cheltuielilor cu serviciile publice generale în perioada 2000-2004 este redată cu ajutorul figurii 4.2.1:

Fig.4.2.1: Evoluția cheltuielilor cu serviciile publice generale la nivelul bugetului local Sânnicolau Mare

4.3. ANALIZA CHELTUIELILOR SOCIAL-CULTURALE

Satisfacerea nevoilor cu caracter social presupune folosirea pe scară largă a resurselor publice în scopul îmbunătățirii condițiilor de viață ale populației, a calității vieții fiecărui individ.

Cheltuielile publice pentru acțiuni social-culturale sunt îndreptate spre realizarea de servicii în mod gratuit, cu plata redusă sau sub formă de alocații bugetare, pensii, ajutoare și alte indemnizații. De prestațiile social-culturale beneficiază anumite categorii sociale, în unele cazuri chiar întreaga populație.

Cheltuielile social-culturale îndeplinesc un important rol economic și social, deoarece pe seama resurselor alocate de stat se asigură: educația și instrucția copiilor și a tinerilor, ridicarea calificării profesionale, asistența medicală a indivizilor; se influențează evoluția demografică; se asigură un sistem de protecție socială, ridicarea nivelului cultural, artistic și de civilizație a membrilor societății.

Mărimea cheltuielilor social-culturale depinde de nivelul de dezvoltare economică a țării, dar și de factorul demografic (creșterea populației și modificarea structurii acesteia), de costul serviciilor cu scopuri sociale (acesta este în creștere ca urmare a sporirii volumului serviciilor oferite și a calității lor), de politicile în acest domeniu. Cea mai notabilă influență este cea exercitată de factorul demografic, acțiunea sa putând anula în unele cazuri influențele cumulate ale celorlalți factori.

Cheltuielile social-culturale cuprind cheltuieli legate de:

învățământ;

sănătate;

cultură, religie și acțiuni privind activitatea sportivă și de tineret;

asistență socială, alocații, pensii, ajutoare și indemnizații.

Cheltuielile pentru învățământ au un rol foarte important la realizarea progresului social și sunt constituite, în accepțiunea modernă, atât din cheltuieli cu educația efectuate prin intermediul instituțiilor de educație școlară (forma tradițională), cât și cele efectuate prin alte forme de educație exterioare educației școlare. Mărimea și structura acestor cheltuieli depind de o serie de factori demografici, economici și social-politici. Analizând sumele alocate la nivel central pentru învățământ, cele din țările în curs de dezvoltare diferă atât în volum cât și ca structură față de cele din țările dezvoltate. Astfel, în timp ce în țările în curs de dezvoltare procentul din PIB alocat cheltuielilor cu învățământul este de 4-5%, având ca destinație învățământul primar și cel profesional, cel tehnic și universitar fiind mai slab dezvoltat, în țările dezvoltate volumul cheltuielilor cu învățământul este de 8-10% din PIB, fiind orientat cu precădere pentru modernizarea învățământului și creșterea performanțelor sale.

Pornind de la clasificația economică a acestor cheltuieli, ele pot fi împărțite în cheltuieli curente (pentru funcționarea și întreținerea școlilor, salarii, burse, ajutoare, asigurarea bazei materiale) și cheltuieli de capital (investiții pentru apariția unor noi instituții școlare), ponderea covârșitoare deținând-o cheltuielile curente (aproximativ 80% din total în majoritatea țărilor). Rolul ce i se atribuie creșterii cheltuielilor cu învățământul este acele al creșterii progresului social, iar față de investițiile clasice de capital, randamentul lor pentru societate este mai ridicat. Aceste cheltuieli, împreună cu cele pentru sănătate și cultură fac parte din așa-numitele „investiții în capital uman”, participând astfel la creșterea patrimoniului național.

În România, cheltuielile cu învățământul prezintă structura și dimensiunile apropiate celor ce caracterizează țările în curs de dezvoltare, iar în ultimii ani au înregistrat o evoiluție specifică. Astfel, acestea sunt orientate covârșitor spre învățământul primar și gimnazial (circa 85% din total), pe când celui superior i se alocă 12-14% din totalul alocațiilor bugetare. Finanțarea acestora se face preponderent de la bugetul de stat. Alte surse de importanță mai redusă sunt fondurile proprii ale întreprinderilor sau ale altor agenți economici folosite la organizarea școlilor din organizarea proprie, veniturile unităților de învățământ (din activitatea proprie, ajutoare), precum și contribuția populației (taxe).

Alocațiile pentru învățământ la nivelul bugetului local al orașului Sânnicolau Mare privesc următoarele destinații:

– învățământ preșcolar;

– învățământ primar și gimnazial;

– învățământ liceal;

– învățământ profesional;

– internate, cămine și cantine pentru elevi.

Cheltuielile pentru ocrotirea sănătății au ca scop păstrarea sănătății populației, garantarea asistenței medicale a membrilor societății, ceea ce constituie condiția continuității dezvoltării economice și sociale. Ca și cheltuielile privind învățământul, în măsura în care sunt orientate în direcția ocrotirii sănătății persoanelor active, au caracterul unor investiții în capitalul uman, constituind întocmai un factor de dezvoltare economică și socială. Țările dezvoltate alocă 4-5% din PIB pentru sănătate, în timp ce țările în curs de dezvoltare alocă mai puțin de 3% pentru acest domeniu. O caracteristică pentru acest tip de cheltuieli este aceea că necesitățile pentru serviciile de asistență sanitară cresc mai repede decât alocațiile bugetare cu această destinație, ceea ce determină populația să suporte o parte mai mare din costul prestației medicale.

În România, cheltuielile cu ocrotirea sănătății au scăzut în ultimul timp, fapt cu implicații nefavorabile asupra stării de sănătate a populației, având ca rezultat scăderea capacității de muncă a acestora, împiedicând dezvoltarea economică. Totuși, ca urmare a măsurilor de reformare a sistemului național de sănătate, apariția noului sistem de asigurări de sănătate aduce speranța îmbunătățirii ocrotirii sănătății în România.

Cheltuielile pentru cultură, religie și acțiuni privind activitatea sportivă și de tineret au ca destinație asigurarea funcționării instituțiilor specializate din acest domeniu, alocațiile bugetare venind în completarea resurselor private obținute de către instituțiile de cultură prin vânzarea de bunuri materiale sau prin perceperea unor tarife pentru serviciile furnizate. Rolul cheltuielilor pentru acțiuni cultural-artistice este de a contribui la creșterea nivelului de educație și civilizație a factorului uman, impulsionând participarea acestuia la activitatea economico-socială.

În România, majoritatea instituțiilor de cultură și artă sunt de stat, în consecință, cheltuielile cu aceste acțiuni sunt finanțate de la buget. În ultimul deceniu, în principal ca urmare a căderii economice și a împuținării resurselor, cheltuielile cu cultura au scăzut.

Finanțarea cheltuielilor privind arta și cultura se face pe cale bugetară, din veniturile proprii ale instituțiilor prin autofinanțarea parțială, iar în unele cazuri prin autofinanțare integrală. În viitor, accentul va fi pus pe autofinanțare, degrevând bugetul de o parte din cheltuieli, care vor căpăta astfel alte destinații.

Alocațiile pentru cultură, religie și acțiuni privind activitatea sportivă și de tineret la nivelul bugetului local al orașului Sânnicolau Mare privesc următoarele destinații:

-biblioteci publice comunale, orășenești, municipale și județene;

-case de cultură;

-cămine culturale;

-culte religioase;

-activitatea sportivă;

-alte instituții și acțiuni privind cultura, religia și activitatea sportivă și de tineret.

Cheltuieli legate de securitatea socială (asigurări sociale, indemnizații, ajutoare, alocații, asistență socială) se referă la sprijinirea unor persoane salariate sau nesalariate, defavorizate, în ideea că această suplimentare de venituri va asigura pentru beneficiari minimul necesar traiului. Volumul acestor cheltuieli este direct dependent de gradul de dezvoltare economică, țările dezvoltate alocând un procent mai ridicat din PIB care uneori poate ajunge la 40-50% din totalul cheltuielilor publice.

Cheltuielile cu securitatea socială sunt cheltuieli neproductive, spre deosebire de investițiile în resurse umane, deoarece nu se pot recupera sub nici o formă, fiind transferuri în favoarea beneficiarilor care duc la reducerea produsului național.

În România, în perioada comunistă nu a funcționat un astfel de sistem de securitate socială, cu toate că exista un număr mascat de șomeri. Abia după anul 1991, ca urmare a implementării unor mecanisme ale economiei de piață și scăderii producției, s-a legiferat protecția socială a șomerilor și s-au inițiat măsuri de reintegrare profesională a lor.

Aceste alocații bugetare la nivelul bugetului local al orașului Sânnicolau Mare privesc următoarele destinații:

-centre de îngrijire și asistență;

-ajutor social;

-indemnizații de naștere;

-cămine de pensionari;

-drepturile asistentului personal pentru copii și adulți cu handicap grav;

-alte acțiuni privind asistența socială, alocații, pensii, ajutoare și indemnizații.

Structura cheltuielilor social-culturale ale bugetului local Sânnicolau Mare se regăsește în tabelul 4.3.1:

Tabelul 4.3.1

Structura cheltuielilor social-culturale ale bugetului local al orașului Sânnicolau Mare

-mii lei, %, mii USD-

Analizând datele din tabelul 4.3.1 referitoare la structura cheltuielilor social-culturale ale bugetului local al orașului Sânnicolau Mare, se observă că acestea înregistrează o evoluție crescătoare pe parcursul intevalului de timp analizat, de la 7077880 mii lei în 2000 la 44511960 mii lei în 2004. Amplitudinea modificărilor este însă diferită: în anul 2001 are loc o creștere majoră, prin creșterea valorilor de 3,39 ori, după care în următorii trei ani creșterea este relativ constantă, iar în anul 2004 creșterea este slab perceptibilă. Astfel, în perioada de timp analizată valorile absolute exprimate în lei cresc de 6,29 ori. Exprimând aceste valori în dolari americani, se observă de asemenea o evoluție crescătoare a sumelor de la 326,27 mii USD în 2000 la 1372,55 mii USD în 2004, dar intensitatea modificărilor nu se resimte în aceeași ani ca și în cazul valorilor absolute exprimate în lei, tocmai datorita raportului de schimb dolar-leu. Acest factor influențează și proporția modificărilor, astfel că valorile absolute exprimate în dolari cresc doar de 4,21 ori.

Cheltuielile pentru învățământ au o evoluție crescătoare până în anul 2003, de la 2122026 mii lei la 34565533 mii lei, iar în anul 2004 scad ușor până la 31539912 mii lei. Se observă că în cei cinci ani ai intervalului de timp analizat, valorile absolute cresc semnificativ, un salt major înregistrându-se în special în anul 2001, când pentru învățământ se alocă 18425815 mii lei față de 2122026 mii lei în 2000, iar în următorii trei ani creșterea este relativ constantă. Aceeași situație se observă și în cazul valorilor absolute exprimate în dolari, însă nu se respectă proporțiile datorită ecartului inflaționist. Și în acest caz valorile se modifică semnificativ, de la 97,82 mii USD în 2000 la 972,55 mii USD în 2004. Dacă în anul 2000 cheltuielile pentru învățământ reprezintă 29,98% din totalul cheltuielilor social-culturale, ponderea acestor cheltuieli în total se modifică semnificativ în următorii ani, crecând treptat până la 77,71% în 2003, iar în anul în curs ponderea acestor cheltuieli în total scade la 70,86%.

Cheltuielile pentru sănătate figurează în bugetul local al orașului Sânnicolau Mare doar în anul 2004, an pentru care se prevede o valoare absolută de 1000000 mii lei, respectiv 30,83 mii USD în termeni reali. Ponderea acestor cheltuieli în total este redusă, reprezentând 2,25% din cheltuielile social-culturale ale anului 2004.

Cheltuielile pentru cultură, religie și sport urmează un trend crescător, de la 4259806 mii lei în 2000 la 7182987 mii lei în 2004, în primii trei ani creșterea fiind relativ constantă și de proporții reduse, iar în ultimii doi ani se modifică constant însă în ecartul este mai mare. Datorită deprecierii leului față de dolar, în primii trei ani ai intervalului analizat tendința valorilor absolute exprimate în dolari este de sens opus celei a valorilor absolute exprimate în lei, scăzând de la 196.37 mii USD în 2000 la 143.07 mii USD în 2002, an după care valorile au o evoluție crescătoare până la 221.49 mii USD în 2004. În ceea ce privește ponderea acestor cheltuieli în totalul cheltuielilor social-culturale, aceasta este majoră în anul 2000 (60,18%), an după care ponderea acestora scade până la 13,81% în 2003, iar în anul 2004 cheltuielile în cauză reprezintă 16,14% din total, crescând față de anul precedent.

Cheltuielile pentru asistență socială sunt prevăzute în cuantum redus în primul an al intervalului de referință, figurând cu o valoare de 696048 mii lei, însă valoarea absolută a acestora se modifică simțitor până în 2004, când se prevede o valoare de 4789061 mii lei. Aceeași tendință se păstrează și în cazul valorilor absolute exprimate în dolari, care evoluează de la 32.08 mii USD în 2000 la 147.67 mii USD în 2004, crescând de 4,60 ori în intervalul de timp analizat. Ponderea acestor cheltuieli în total este redusă și evoluția acestora trasează o curbă sinusoidală. Astfel, în 2000 cheltuielile pentru asistență socială reprezintă 9,84% din total, în 2001 reprezintă 4,72% din total, în 2002 ponderea crește la 8,88%, scăzând ușor la 8,48% în 2003, iar în anul în curs reprezintă 10,75% din totalul cheltuielilor social-culturale.

Dinamica cheltuielilor social-culturale în cei cinci ani analizați este redată în figura 4.3.1:

Fig.4.3.1: Evoluția cheltuielilor social-culturale la nivelul bugetului local Sânnicolau Mare

4.4. ANALIZA CHELTUIELILOR PENTRU SERVICII ȘI DEZVOLTARE PUBLICĂ, LOCUINȚE, MEDIU ȘI APE

Cheltuielile cu servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape cuprind totalitatea cheltuielilor legate de acest domeniu care se finanțează din bugetele locale, fiind destinate realizării unor obiective ale comunităților locale.

Aceste cheltuieli prevăzute în bugetul local al orașului Sânnicolau Mare privesc următoarele destinații:

– întreținerea și repararea străzilor;

– iluminat;

– salubritate;

– întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement;

– locuințe;

– alimentări cu apă, stații de epurare pentru ape uzate, colectoare, stații de pompare;

– rețele, centrale și puncte termice;

– canalizare;

– amenajări hidrotehnice de interes local, în intravilan;

– introducere de gaze naturale în localități;

– electrificări rurale;

– alte acțiuni privind dezvoltarea publică și locuințe.

Evoluția cheltuielilor pentru servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape la nivelul bugetului local al orașului Sânnicolau Mare este redată în tabelul 4.4.1:

Tabelul 4.4.1

Structura cheltuielilor pentru servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape la nivelul bugetului local al orașului Sânnicolau Mare

-mii lei, %, mii USD-

După cum se observă în tabelul 4.4.1, cheltuielile cu serviciile și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape, pe scurt cheltuielile cu gospodărirea orașului au o evoluție crescătoare până în anul 2003, după care scad ușor. Astfel, de la 11203959 mii lei cît se înregistrează în 2000, cheltuielile cu gospodărirea comunală cresc de 2,21 ori, până la 24816599 mii lei în 2001, după care cresc ușor la 26439137 mii lei în 2002. Un alt salt semnificativ se înregistrează în anul 2003 când valorile absolute exprimate în lei ating un nivel de 41164078 mii lei, după care scad ușor până la 41061423 mii lei. Tendința și proporțiile modificărilor nu se mențin în cazul valorilor absolute exprimate în dolari, valori care au o evoluție neregulată. Acestea cresc da la 516,48 mii USD în 2000 la 853,95 mii USD în 2001, după care scad la 799,84 mii USD în 2002. În următorii doi ani, valorile absolute exprimate în dolari cresc până la 1266,15 mii USD în 2004. Aceste cheltuieli au o pondere seminficativă în totalul cheltuielilor bugetului local al orașului Sânnicolau Mare în anul 2000, reprezentând 50,16%, pondere care se reduce treptat în următorii doi ani până la 38,41%, iar în anii 2003 și 2004 ponderea cheltuielilor cu gospodărirea orașului crește până la 43,98% din total.

Dinamica cheltuielilor cu gospodărirea orașului este redată sintetic în figura 4.4.1:

Fig.4.4.1: Evoluția cheltuielilor pentru servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape la nivelul bugetului local Sânnicolau Mare

4.5. ANALIZA CHELTUIELILOR PRIVIND ACȚIUNILE ECONOMICE

În categoria cheltuielilor privind acțiunile economice sunt incluse următoarele subgrupe de cheltuieli: cheltuieli pentru dezvoltarea sectorului economic de stat, cheltuieli privind acordarea de subvenții și alte avantaje întreprinzătorilor privați, cheltuieli cu cercetarea în domeniul economic.

Cheltuielile pentru dezvoltarea sectorului economic de stat au următoarele destinații:

– investiții pentru crearea de noi întreprinderi de stat;

– finanțarea participării statului la crearea de societăți mixte;

– finanțarea desfășurării activității în întreprinderile de stat;

– plata despăgubirilor în contul întreprinderilor private naționalizate;

– finanțarea acțiunilor de reutilare și modernizare a întreprinderilor naționalizate.

Subvențiile implică acordarea unui sprijin financiar, în manieră unilaterală și fără a exista contrapartidă, fiind condiționat uneori de o anumită utilizare. Rațiunea folosirii subvențiilor o constituie împiedicarea capitalului privat să părăsească activitatea economică, atunci când firma în cauză înregistrează pierderi. În România, potrivit normelor legale, beneficiază de subvenții regiile autonome și instituțiile publice de interes local în vederea acoperirii diferențelor de preț și tarif sau pentru susținerea prețului la unele servicii.

La nivelul bugetului local al orașului Sânnicolau Mare, cheltuielile pentru acțiuni economice au următoarele destinații:

agricultură și silvicultură:

– combaterea dăunătorilor și bolilor în sectorul vegetal – servicii publice de protecție a plantelor;

– puncte de însămânțări artificiale;

– circumscripții sanitar-veterinare (exclusiv epizootii);

– centre locale de consultanță agricolă.

transporturi și comunicații:

– aviație civilă;

– drumuri și poduri;

– transport în comun;

– alte cheltuieli în domeniul transporturilor și comunicațiilor.

alte acțiuni economice:

– prevenire și combatere inundații și înghețuri;

– susținerea programelor de dezvoltare regională;

– alte cheltuieli pentru acțiuni economice.

Structura cheltuielilor privind acțiunile economice este redată în tabelul 4.5.1:

Tabelul 4.5.1

Structura cheltuielilor privind acțiunile economice la nivelul bugetului local al orașului Sânnicolau Mare

-mii lei, %, mii USD-

Observând datele prezentate în tabelul 4.5.1 referitor la structura cheltuielilor cu acțiunile economice la nivelul bugetului local al orașului Sânnicolau Mare, se evidențiază evoluția acestor cheltuieli. În anul 2000 sunt prevăzute cheltuieli pentru acțiunile economice în valoare de 45000 mii lei, în anul următor se observă un salt semnificativ până la 618371 mii lei, an după care cuantumul acestor cheltuieli se reduce treptat până la 166000 mii lei. Tendința se păstrează și în termeni reali, întrucât valoarea absolută exprimată în dolari pentru anul 2000 este de 2,07 mii USD, în anul următor crește până la 21,27 mii USD, iar în următorii trei ani scade până la 5,11 mii USD.

Pentru analiza în profunzime a acestor cheltuieli se impune tratarea separată a componentelor cheltuielilor privind acțiunile economice, și anume a cheltuielilor pentru agricultură și silvicultură, respectiv a cheltuielilor pentru transporturi și comunicații.

Cheltuielile pentru agricultură și silvicultură figurează în bugetul local al orașului Sânnicolau Mare doar din anul 2001, când se prevede o valoare de 108981 mii lei, valoarea absolută exprimată în lei crescând treptat până în 2004 la 166000 mii lei. Aceeași tendință se păstrează și în cazul valorilor absolute exprimate în dolari, care evoluează în același sens de la 3,75 mii USD în 2001 la 5,11 mii USD în 2004. Ponderea cheltuielilor pentru agricultură și silvicultură este redusă în primul an (17,62%), însă evoluează progresiv până la 40,54% în anul 2003, iar în anul 2004 reprezintă 100% din total, în absența cheltuielilor pentru transporturi și comunicații.

Cheltuielile pentru transporturi și comunicații figurează cu o valoare de 45000 mii lei în 2000, fiind singura componentă a cheltuielilor pentru acțiuni economice pentru anul respectiv, în anul următor cresc semnificativ până la 509390 mii lei, după care scad treptat până la 219850 mii lei în anul 2003, iar pentru anul 2004 nu sunt prevăzute în bugetul local. În termeni reali se menține aceeași traiectorie a valorilor, evoluând de la 2,07 mii USD în 2000 la 6,62 mii USD în 2003, cu respectarea modificărilor survenite în cazul valorilor absolute exprimate în lei din intervalul analizat. Ponderea cheltuielilor pentru transporturi și comunicații este complementară celei a cheltuielilor pentru agricultură și silvicultură. Astfel, în anul 2000, cheltuielile pentru tranporturi și comunicații reprezintă 100% din cheltuielile pentru acțiuni economice, fiind singura componentă a acestora, iar în anii următori ponderea acestora scade treptat până la 59,46% din total, reprezentând însă componenta majoră a cheltuielilor cu acțiunile economice în fiecare an al intervalului 2000-2003.

Dinamica cheltuielilor cu acțiuni economice este redată în figura 4.5.1:

Fig.4.5.1: Evoluția cheltuielilor privind acțiunile economice la nivelul bugetului local Sânnicolau Mare

4.6. ANALIZA CHELTUIELILOR PRIVIND ALTE ACȚIUNI

Cheltuielile privind alte acțiuni cuprind cheltuielile cu cercetarea științifică, care îmbracă două forme:

cheltuieli cu cercetarea propriu-zisă și finalizarea rezultatelor:

– cheltuieli cu cercetarea fundamentală;

– cheltuieli cu cercetarea aplicativă;

– cheltuieli privind dezvoltarea.

cheltuieli pentru formarea oamenilor de știință (acestea au o pondere mai redusă)

Volumul acestor cheltuieli este foarte ridicat în țările dezvoltate unde reprezintă aproximativ 3-6% din PIB, care finanțează în principal acțiuni legate de scopuri militare, în timp ce țările în curs de dezvoltare cheltuiesc aproximativ 1% din PIB, înregistrând o vizibilă rămânere în urmă.

În România, la finanțarea cercetării științifice se urmărește ca doar cercetarea fundamentală să fie suportată de la buget, cercetarea aplicativă autofinanțându-se folosind atât venituri proprii cât și surse atrase de pe piața internă sau externă.

La nivelul bugetului local al orașului Sânnicolau Mare se alocă fonduri pentru alte acțiuni pe următoarele destinații:

– centre militare;

– protecție civilă;

– Fondul Român de Dezvoltare Socială;

– alte cheltuieli.

Evoluția cheltuielilor privind alte acțiuni este redată sintetic în tabelul 4.6.1:

Tabelul 4.6.1

Structura cheltuielilor privind alte acțiuni la nivelul bugetului local al orașului Sânnicolau Mare

-mii lei, %, mii USD-

După cum reiese din tabelul 4.6.1 referitor la cheltuielile privind alte acțiuni, acestea prezintă o evoluție sinusoidală și sunt prevăzute în cuantum redus în totalul cheltuielilor. Reprezentând doar 9000 mii lei în 2000, cheltuielile privind alte acțiuni cresc de 3,56 ori în 2001, până la 32000 mii lei, iar în anul următor cresc până la 237500 mii lei, în 2003 scad până la un nivel apropiat de cel din anul 2001 – 35000 mii lei – iar în 2004 se prevede un nivel de 100000 mii lei. O evoluție similară cunosc și valorile absolute exprimate în dolari, variind în intervalul de timp analizat de la 0,41 mii USD în 2000 la 3,08 mii USD în 2004, creșterile și reducerile valorilor corespunzând anilor în care s-au modificat în același sens valorile absolute exprimate în lei. Ponderea acestor cheltuieli în total este foarte redusă, evoluând de la 0,04% în 2000 la 0,10% în 2004, o modificare de mai mare amploare fiind cea din anul 2002 (0,34%).

Dinamica cheltuielilor privind alte acțiuni este redată în figura 4.6.1:

Fig.4.6.1: Evoluția cheltuielilor privind alte acțiuni la nivelul bugetului local Sânnicolau Mare

4.7. ANALIZA TRANSFERURILOR

Cheltuielile de natura transferurilor se concretizează în transferuri consolidabile către alte bugete, în speță transferuri din bugetul orașului către bugetul Consiliului Județean pentru susținerea sistemului de protecție a copilului.

Evoluția transferurilor de la bugetul local al orașului Sânnicolau Mare este redată în tabelul 4.7.1:

Tabelul 4.7.1

Structura transferurilor de la bugetul local al orașului Sânnicolau Mare

-mii lei, %, mii USD-

Analizând datele din tabelul 4.7.1 referitor la evoluția transferurilor de la bugetul local al orașului Sânnicolau Mare, se observă că acestea au o evoluție neregulată. Astfel, în anul 2000 figurează în bugetul local la o valoare de 340000 mii lei, mărindu-se în anul următor până la 374707 mii lei, iar în anul 2002 scad până la 236184 mii lei. În anul 2003 nu sunt prevăzute transferuri către bugetul Consiliului Județean pentru susținerea sistemului de protecție a copilului, iar în anul în curs acestea sunt în cuantum de 299772 mii lei, valoare mai mică decât cea din primul an al intervalului de referință. În termeni reali, situația este oarecum diferită, în sensul că valorile absolute exprimate în dolari scad treptat de la 15,67 mii USD în 2000 la 7,14 mii USD în 2002, iar pentru anul 2004 sunt prevăzute transferuri în valoare de 9,24 mii USD. Această situație apare din cauza influenței inflaționiste asupra monedei naționale. Ponderea transferurilor în totalul cheltuielilor este redusă, scăzând treptat pe parcursul anilor analizați de la 1,52% în 2000 la 0,32% în 2004.

Dinamica transferurilor de la bugetul local Sânnicolau Mare este reflectată în figura 4.7.1:

Fig. 4.7.1: Evoluția transferurilor de la bugetul local Sânnicolau Mare

CAPITOLUL 5

CONCLUZII

5.1. CONCLUZII PRIVIND FORMAREA VENITURILOR BUGETARE

Evoluția veniturilor bugetului local al orașului Sânnicolau Mare se caracterizează printr-o creștere a valorilor absolute de la 22332839 mii lei, în 2000, la 93357383 mii lei, în 2004, ceea ce echivalează cu o sporire de 4,18 ori a valorii veniturilor. În termeni reali, sub influența negativă a inflației, valorile absolute exprimate în dolari americani cresc de 2,8 ori în intervalul de timp analizat.

Mărimea veniturilor bugetare și implicit evoluția acestora depind de gradul de dezvoltare a activitătilor economice-sociale generatoare de venituri, de nivelul presiunii fiscale individuale și globale, de modul de alocare a veniturilor bugetare între investiții și consum și de numărul populației.

O primă observație este aceea că, în intervalul de timp analizat, veniturile curente înregistrează o tendință de scădere, reducându-se ponderea lor în total. O modalitate de creștere a veniturilor curente ar putea proveni din înființarea unei regii autonome de interes local în orașul Sânnicolau Mare, de exemplu o regie autonomă de transport. Acest fapt ar contribui atât la mărirea veniturilor curente în mărime absolută, prin intermediul încasării impozitului pe profit și a unor vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, dar și la creșterea economică a orașului, generatoare de noi venituri și la satisfacerea unor nevoi publice.

O altă observație se referă la prelevările din bugetul de stat, ca și componentă a veniturilor bugetare ale orașului Sânnicolau Mare. În primul rând, semnificația termenului de „prelevare” contravine utilizării ce se acordă acestor sume. Mai corectă ar fi utilizarea termenului de „sume defalcate” pentru denumirea acestor venituri repartizate de la bugetul de stat în vederea asigurării echilibrului bugetar la nivelul unităților administrativ-teritoriale. Este de preferat ca ponderea în totalul veniturilor bugetare a acestor cote și sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și, respectiv, din impozitul pe venit să fie mai mare decât ponderea veniturilor proprii în total, fapt care se poate observa din analiza evoluției sumelor defalcate din bugetul de stat. Astfel, în primul an al perioadei de referință, sumele defalcate reprezintă 50,45% din totalul veniturilor bugetare, în anii următori această pondere crescând până la un nivel de 68,57%, în 2004.

În prezent, sumele defalcate în favoarea bugetelor locale au în vedere cedarea din bugetul de stat a unei părți din impozitul pe venit și din taxa pe valoarea adăugată, sub formă de cotă procentuală, în scopul atenuării dezechilibrelor bugetare înregistrate la nivel local și în scopul finanțării unor activități precizate. O idee ar fi ca sumele defalcate să se aloce nu sub forma unor cote procentuale, ci sub forma unor sume în cuantum fix. Astfel, sumele respective ar fi cunoscute cu exactitate și nu ar exista incertitudini în ceea ce privește valorea absolută a acestora și s-ar evita situația nefavorabilă în care nivelul efectiv al cotei alocate și valoarea absolută a sumelor defalcate în felul acesta ar fi mai reduse. Totodată, exprimarea acestor sumelor defalcate în valoare fixă prezintă și dezavantajul că în fiecare an suma respectivă poate fi mai redusă comparativ cu sumele ce ar putea fi obținute prin modalitatea actuală de alocare (cote procentuale) de la bugetul de stat, în cazul în care acesta realizează încasări mai mari din impozitul pe venit și din taxa pe valoarea adăugată. Acest dezavantaj poate fi corectat prin luarea în considerare a influenței factorului inflaționist. Totuși, această modalitate de alocare a sumelor defalcate de la bugetul de stat este doar o ipoteză, aplicarea propriu-zisă a acesteia fiind posibilă doar în condițiile în care este prevăzută în legislația fiscală.

5.2. CONCLUZII PRIVIND ALOCAREA PE DESTINAȚII ȘI EFECTUAREA CHELTUIELILOR

Cheltuielile bugetului local al orașului Sânnicolau Mare prezintă aceeași evoluție ca și veniturile bugetare, crescând în intervalul de timp 2000-2004 de 4,18 ori, respectiv de 2,8 ori, în cazul în care valorile absolute ale cheltuielilor se exprimă în dolari americani, evidențiind astfel influența negativă a inflației.

Mărimea și dinamica cheltuielilor bugetului local al orașului Sânnicolau Mare depind de evoluția fiecărei categorii de cheltuieli în parte. Astfel, cheltuielile cu serviciile publice generale au crescut treptat de-a lungul celor cinci ani analizați, relevând în felul acesta interesul autorităților locale pentru întreținerea și funcționarea în bune condiții a organelor administrațiilor publice locale și a celor însărcinate cu menținerea ordinii publice.

Un alt interes vădit manifestat este acela pentru nevoile cu caracter social, în speță pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației și a calității vieții fiecărui individ. Acest lucru poate fi evidențiat prin analiza cheltuielilor social-culturale ale bugetului local al orașului Sânnicolau Mare, care relevă creșterea acestora de 6,28 ori în perioada analizată. Analizând în profunzime cheltuielile social-culturale, se observă o diferențiere între componentele acestora, în ceea ce privește ponderea acestora în total. O atenție deosebită se acordă cheltuielilor pentru învățământ care, cu excepția anului 2000, au o pondere covârșitoare în totalul cheltuielilor social-culturale, în detrimentul cheltuielilor pentru sănătate, care au fost neglijate cu desăvârșire în perioada 2000- 2003. Totuși, în anul 2004 se alocă fonduri pentru sănătate, însă într-un cuantum foarte redus, reprezentând doar 2,25% din totalul cheltuielilor social-culturale. Având în vedere necesitățile acute din acest domeniu, ar fi necesară alocarea unor sume mai mari în domeniul sănătății. Cheltuielile pentru cultură, religie și sport în valoare absolută înregistrează o evoluție crescătoare, însă ponderile acestora în totalul cheltuielilor urmează o evoluție oarecum complementară celei a ponderilor cheltuielilor pentru învățământ în total. Cu toate că valoarea absolută a cheltuielilor pentru asistență socială este redusă comparativ cu valoarea sumelor alocate pentru celelalte nevoi sociale (excepție fac cheltuielile pentru sănătate), se observă că se acordă importanță și acestui domeniu. Valorile absolute ale cheltuielilor pentru asistență socială cresc de 6,88 ori în intervalul de timp analizat.

O atenție deosebită se acordă și cheltuielilor cu gospodărirea orașului, și anume cheltuielilor pentru servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape, acestea crescând de 3,66 ori în intervalul 2000-2004 și având o pondere însemnată în totalul cheltuielilor bugetului local al orașului Sânnicolau Mare. Se deduce de aici interesul unității administrativ-teritoriale pentru întreținerea, dezvoltarea și modernizarea orașului.

Se observă din cele arătate mai sus că, la nivelul bugetului local al orașului Sânnicolau Mare, efectuarea cheltuielilor se face în concordanță cu necesitățile economice și sociale ale comunității, în spiritul dezvoltării și modernizării infrastructurii existente și în direcția îmbunătățirii condițiilor de viață ale populației.

BIBLIOGRAFIE:

Cătinianu Florian, Donath Liliana, Șeulean Victoria – Finanțe publice, Ediția a II-a revizuită și îmbunătățită, Editura Mirton, Timișoara, 1997

Cosma Dorin, Lăbuneț Aurora, Mutașcu Mihai – Bugetul și trezoreria publică, Editura Bion, Satu Mare, 2001

Matei Gheorghe – Finanțe publice, Repografia Universității Craiova, 1998

Talpoș Ioan – Finanțele României, Vol. I, Ediția a III-a, Editura Sedona, Timișoara, 1997

Văcărel Iulian și colaboratorii – Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992

* *

*

xxx – Legea finanțelor publice locale nr. 189/1998, publicată în M.O. nr. 404/22.10.1998

xxx – Legea finanțelor publice nr. 500/2002, publicată în M.O. nr. 597/13.08.2002

xxx – Legea administrației publice locale nr. 215/2001, publicată în M.O. nr. 204/23.04.2001

xxx – O.G. privind impozitele și taxele locale nr.36/2002, republicată în M.O. nr. 670/10.09.2002

xxx – O.U.G. privind finanțele publice locale nr.45/2003, publicată în M.O. nr. 431/19.06.2003