Constatarea Tehnico Stiintifica Si Expertiza Criminalistica
LUCRARE DE LICENȚĂ
CONSTATAREA TEHNICO-ȘTIINȚIFICĂ ȘI EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ
CUPRINS
CAPITOLUL I
Aspecte introductive:
Definiție constatarea tehnico-științifică și expertiza criminalistică
Secțiunea 1
1.1 Asemanări și deodebiri între constatarea tehnico-științifică și expertiza criminalistică
1.2 Noțiuni generale și reglementare legală conform NCPP
1.3 Pregătirea și dispunerea constatării tehnico-științifice sau a expertizei criminalistice
a. Partea introductivă
b. Partea descriptivă
c. Partea dispozitivă
CAPITOLUL II
Reguli tactice aplicate în dispunerea constatării tehnico-științifice și a expertizei criminalistice….
Secțiunea 1
Elementele de tactica criminalistica privid procedura de efectuare a constatarii tehnico-stiintifice si a aexpertizei criminalistice
1.1 Constatarea tehnico-stiintifica aspecte procesual penale
1.2 Expertiza criminalistica aspecte procesual penale
1.3 Clasificarea expertizelor
a. Expertiza balistică
b. Expertiza urmelor de mâini
c. Expertiza urmelor de picioare
d. Expertiza grafologică și a documentelor
e. Expertiza fotografică și a videofonogramei judiciare
f. Expertiza traseologică
g . Expertiza accidentelor de trafic rutier
h. Expertiza urmelor biologice
i. Expertiza vocii și vorbirii
j. Expertiza odontologică
k. Expertiza instrumentelor de spargere
Expertiza medico-legală
Secțiunea a 2 a
Tactica efectuării expertizelor criminalistice
2.1 Stabilirea corecta a obiectului trimis spre expertiza criminalistica
2.2 Cunoasterea obiectului expertizei criminalistica
2.3 Efectuarea propriu-zisa a expertizelor criminalistica
2.4 Asigurarea calitatii materialului trimis spre expertiza.criminalistica
2.5 Examinarea separată
2.6 Examinarea comparativă
a . Confruntarea
b. Juxtapunerea
c. Suprapunerea a două imagini
Secțiunea a 3 a
Redactarea raportului de expertiză criminalistică
a. Partea introductivă
b. Partea descriptivă
c. Partea finală
3.1 Verificarea raportului de expertiză criminalistică
a. Prima etapă
b. A doua etapă
CAPITOLUL III
Elementele tactice aplicate în aprecierea și valorificarea comcluziei expertizei de către organele judiciare
Secțiunea 1
1.1 Modalitățile de formulare a concluziilor
1.2 Concluzii categorice sau certe
1.3 Concluzii pozitive și negative
1.4 Concluzii de probabilitate
1.5 Concluzii de imposibilitate
1.6 Valorificarea concluziei expertizei
1.7 Concluziile expertului
CAPITOLUL I
Definiție constatarea tehnico-stiințifică și expertiza criminalistică
Secțiunea I
În societatea omenească acțiunile omului sunt determinate de trebuințele sale. Aceste acțiuni, individuale sau și comune ale unor indivizi din societate, trebuie însă limitate pentru că, în mod inerent, interesele personale ale unuia vin deseori în conflict cu cele ale altuia, ceea ce ar putea dăuna însăși existenței societății. Diversitatea și complexitatea relațiilor sociale fac necesară organizarea și reglementarea raporturilor dintre oameni sau grupuri de oameni, pentru a face posibilă conviețuirea în cadrul societății.
Dreptul unui om poate fi îngrădit și prin abuz exercitat de o altă persoană sau grupă de persoane.
Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea – la nevoie impusă – pentru toți membrii societății organizate.
Din punctul de vedere al științei Dreptului, prin această noțiune se înțelege atât dreptul pozitiv(ca parte a dreptului obiectiv), cât și dreptul subiectiv .
Prin extensie, prin Drept se înțelege și știința – obiect de învățământ superior – care studiază aceste reguli sub toate aspectele.
„Criminalistica este știința care elaborează mijloace și metode tehnico-științifice, precum și procedee tactice destinate descoperirii, fixării, ridicării, examinării și interpretării probelor judiciare, efectuării expertizelor și constatărilor tehnico-științifice, în scopul prevenirii și descoperirii infracțiunilor, identificării făptuitorilor și administrării probelor necesare aflării adevărului în procesul judiciar.”
,,Știință a stărilor de fapt în procesul penal’’definiția fondatorului criminalisticii, Hans Gross.
,,Criminalistica este un ansamblu de procedee aplicabile în cercetarea și studiul crimei pentru a ajunge la dovedirea ei’’
,,Criminalistica este o știință judiciară, cu caracter autonom și unitar, care însumează un ansamblu de cunoștințe despre metodele, mijloacele tehnice și procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării, infracțiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârșirea lor și prevenirii faptelor antisociale’’
,,Criminalistica este o știință exactă, multidisciplinară, de sine statătoare, bazată pe preluarea și adaptarea științelor pozitive la descoperirea și analizarea macro și micro urmelor, inclusiv identificarea persoanei după semnalmente, produse biologice și testul ADN (amprenta genetică)’’.
Examinând definiția criminasticii se evidențiază părțile sale componente precum: tehnica criminalistică, tactică și metodica criminalistică.
Tactica criminalistică este constituită din totalitatea metodelor și procedeelor specifice cristalizate în baza experienței pozitive a organelor de urmărire penală, utilizate, în baza dispozițiilor legii procesual penale pentru prevenirea, descoperirea și cercetarea infracțiunilor, în scopul obținerii rezultatelor dorite cu cheltuieli reduse de efort, mijloace materiale și timp.
Tactica criminalistică face apel, în vederea aducerii la îndeplinire a scopului, la logică și psihologia judiciară, precum și la alte științe aplicate.
Metodele și procedeele specifice incluse în tactica criminalistică au la baza, așa cum s-a remarcat din definiția dată, prevederile Codului de procedură penală despre administrarea probelor și desfășurarea activităților de urmărire penală.
Experiența pozitivă și îndelungată a organelor de urmarire penală, contribuie în cadrul Tacticii criminalistice la derularea unor activități deosebit de importante care au ca finalitate directă, prevenirea săvârșirii infracțiunilor, iar dacă acestea au avut loc, constatarea lor în timp util și în mod complet, astfel încât să nu rămână nepedepsită nici o faptă cu caracter penal și concomitent să nu fie trasă la răspundere penală, nici o persoană nevinovată.
Preocuparea cea mai importantă a tacticii criminalistice este modalitatea de organizare, planificare și desfășurare etapizată a activităților specifice în cauzele cu caracter penal, astfel încat să se asigure în mod corespunzator solutionarea legală, operativă, temeinică și completă a respectivelor cauze.
Prin săvârșirea mai multor categorii de infracțiuni se creează variate urme, datorită modului în care se acționează, instrumentelor utilizate sau pierderii anumitor obiecte ori substanțe de către persoanele implicate în săvârșirea infracțiunii concrete.
Descoperirea valorii probatorii a acestor‚"martori muți", de multe ori, se realizează cu ajutorul cercetărilor întreprinse de persoane care posedă cunoștințe de specialitate. Pentru asemenea cercetări, organul judiciar dispune efectuarea constatării tehnico-științifice, medico-legale sau a expertizei corespunzătoare.
Deci, expertiza, constatarea tehnico-științifică sau constatarea medico-legală nu se dispune pentru rezolvarea unor probleme de natură juridică, ci numai în vederea obținerii datelor ce se pot descoperi doar prin cercetări științifice din alte domenii de activitate. Dar, ele se dispun și când organul judiciar care cercetează cauza are suficiente cunoștințe de specialitate în domeniul respectiv.
În primul rând, nu toate persoanele interesate în proces au cunoștințele de specialitate necesare pentru înțelegerea valorii materialelor respective.
Iar, în al doilea rând, rezultatele cercetărilor făcute de expert asupra materialelor puse la dispoziția sa în acest scop sunt formulate într-un raport de expertiză, sub formă de concluzii, care este inclus în dosarul cauzei, ca mijloc de probă, putând fi studiat de persoanele interesate în cauza respectivă, fără să aibă nevoie de cunoștințele corespunzătoare de specialitate.
Am putea spune, deci, că, în vasta activitate de cercetare criminalistică, expertiza este o activitate de cercetare științifică desfășurată, la cererea organelor judiciare, de persoane cu cunoștințe de strictă specialitate asupra persoanelor, fenomenelor, obiectelor sau urmelor, în vederea clarificăm unor fapte ori împrejurări, sau pentru identificarea obiectelor creatoare de urme.
Dezvoltarea fără precedent a științei, artei, tehnicii și meseriilor a lărgit considerabil baza științifică a expertizei judiciare. Natura cauzei și probele materiale ce urmează a fi examinate determina genul expertizei.
În practică, frecvent întâlnite sunt expertizele criminalistice, medicale, psihiatrice, contabile, tehnice, zootehnice, veteribare, agronomice.
În cadrul expertizei criminalistice pot fi enumerate exemplicativ expertizele dactiloscopică, a scrisului de mână, tehnică a actelor, balistică, a celor mai diferite urme, chimică judiciară, biocriminalistică, fonobalistică, a picturilor, a vocii și vorbirii etc.
O activitate asemănătoare cu expertiza, făcută tot de către persoane cu cunoștințe de specialitate, este constatarea tehnico-științifică sau medico-legală. Ea se dispune atunci când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă ori de schimbare a situației de fapt, precum și dacă este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau imprejurări ale cauzei.
Unele mijloace de probă pot să dispară ori să-și diminueze caracteristicile, mai ales de detaliu, fie prin acțiunea directă a intemperiilor, a oamenilor sau animalelor, fie prin simpla scurgere a timpului, cum sunt anumite alimente ori urmele imprimate pe ele.
Schimbarea situației de fapt se produce după săvârșirea infracțiunii prin modificarea anumitor aspecte de la fața locului, datorită unor cerințe obiective, ca de pildă, reluarea procesului de producție în cazurile accidentelor de muncă, redarea circulației a porțiunii de drum în care s-a produs accidentul de circulație.
Necesitatea lămuririi urgente a unor fapte sau împrejurări apare, de exemplu, în situațiile de constatare la locul faptei a existenței așa-numitelor „împrejurări controversate” sau când de stabilirea cauzelor morții victimei depinde soluționarea imediată a mai multor probleme de ordin tactic.
În mod obișnuit, constatarea tehnico-științifică se efectuează de către specialiști ce funcționează în cadrul ori pe lângă instituția de care aparține organul de urmărire penală. Sub aspectul conținutului, constatarea tehnico-științifică este mult mai restrânsă decât expertiza și se dispune numai în caz de urgență.
CONSTATAREA TEHNICO-ȘTIINȚIFICĂ
Constatarea tehnico-științifică criminalistică, este o cercetare științifică a urmelor, a mijloacelor materiale de probă și a altor elemente de fapt, în scopul valorificării acelor date și fapte pe care acestea le conțin, le poartă, ori pe baza cărora se pot face anumite determinări, a căror stabilire și punere în evidență, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, nu suferă amânare, necesitând folosirea cunoștințelor unui specialist sau tehnician criminalist.
Acest procedeu probatoriu operează asupra acelor urme, mijloace materiale de probă, sau alte elemnte de fapt care prin natura, conținutul, forma, aspectul, mecanismul lor de creare, necesită cunoștințe de specialitate criminalistică și efectuarea de operațiuni tehnice ce depășesc sfera de activitate a organului judiciar.
În cadrul constatării tehnico-știiice, contabile, tehnice, zootehnice, veteribare, agronomice.
În cadrul expertizei criminalistice pot fi enumerate exemplicativ expertizele dactiloscopică, a scrisului de mână, tehnică a actelor, balistică, a celor mai diferite urme, chimică judiciară, biocriminalistică, fonobalistică, a picturilor, a vocii și vorbirii etc.
O activitate asemănătoare cu expertiza, făcută tot de către persoane cu cunoștințe de specialitate, este constatarea tehnico-științifică sau medico-legală. Ea se dispune atunci când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă ori de schimbare a situației de fapt, precum și dacă este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau imprejurări ale cauzei.
Unele mijloace de probă pot să dispară ori să-și diminueze caracteristicile, mai ales de detaliu, fie prin acțiunea directă a intemperiilor, a oamenilor sau animalelor, fie prin simpla scurgere a timpului, cum sunt anumite alimente ori urmele imprimate pe ele.
Schimbarea situației de fapt se produce după săvârșirea infracțiunii prin modificarea anumitor aspecte de la fața locului, datorită unor cerințe obiective, ca de pildă, reluarea procesului de producție în cazurile accidentelor de muncă, redarea circulației a porțiunii de drum în care s-a produs accidentul de circulație.
Necesitatea lămuririi urgente a unor fapte sau împrejurări apare, de exemplu, în situațiile de constatare la locul faptei a existenței așa-numitelor „împrejurări controversate” sau când de stabilirea cauzelor morții victimei depinde soluționarea imediată a mai multor probleme de ordin tactic.
În mod obișnuit, constatarea tehnico-științifică se efectuează de către specialiști ce funcționează în cadrul ori pe lângă instituția de care aparține organul de urmărire penală. Sub aspectul conținutului, constatarea tehnico-științifică este mult mai restrânsă decât expertiza și se dispune numai în caz de urgență.
CONSTATAREA TEHNICO-ȘTIINȚIFICĂ
Constatarea tehnico-științifică criminalistică, este o cercetare științifică a urmelor, a mijloacelor materiale de probă și a altor elemente de fapt, în scopul valorificării acelor date și fapte pe care acestea le conțin, le poartă, ori pe baza cărora se pot face anumite determinări, a căror stabilire și punere în evidență, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, nu suferă amânare, necesitând folosirea cunoștințelor unui specialist sau tehnician criminalist.
Acest procedeu probatoriu operează asupra acelor urme, mijloace materiale de probă, sau alte elemnte de fapt care prin natura, conținutul, forma, aspectul, mecanismul lor de creare, necesită cunoștințe de specialitate criminalistică și efectuarea de operațiuni tehnice ce depășesc sfera de activitate a organului judiciar.
În cadrul constatării tehnico-științifice criminalistice, elementele și datele cu valoare probatorie potențială ale urmelor și ale mijloacelor materiale de probă care, aparent, se pot prezenta ca elemente de probă îndoielnice, sau simple indicii, sunt puse în lumină, la adevărata lor valoare, ca elemente concludente pentru cauză, sau, dimpotrivă, înlăturate ca lipsite de importanță.
Constatarea tehnico-științifică se înscrie printre mijloacele de probă specifice actualei noastre legislații procesual penale. Potrivit prevederilor art.172 CPP, constatarea tehnico-științifică are un caracter de urgență, valorificarea științifică a urmelor fiind impusă de existența pericolului dispariției unor mijloace materiale de probă sau de schimbarea unor situații de fapt.
În cazurile urgente, în care se impune lămurirea fără întârziere a faptelor sau împrejurărilor cauzei, organul de urmărire penală are posibilitatea să folosească cunoștințele unui specialist sau tehnician dispunând, fie din oficiu, fie la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-științifice asupra materialelor și faptelor pe care le pune la dispoziție sau le indică specialistului.
De regulă, constatarea tehnico-științifică este efectuată de către specialiști – în cazul nostru tehnicieni criminalisti – care funcționează în cadrul ori pe lângă instituția de care aparține organul de cercetare sau de urmărire penală, fără ca aceștia să-și însușească atribuții de organ de urmărire penală.
Precizarea de mai sus este foarte importantă întrucât constatările tehnico-științifice criminalistice sunt efectuate de specialiști ai Ministerului de Interne, care nu pot desfășura, în același timp și activitate de cercetare penală. O atare cerință este determinată cu precădere de necesitatea asigurării obiectivității și corectitudinii urmării penale.
Spre deosebire de expertiza criminalistică, constatarea tehnico-științifică se dispune numai în cursul urmăririi penale, exceptând cazul refacerii sau completării acesteia, când poate fi dispusă și de instanța de judecată (art.172 CPP).
Constatarea tehnico-științifică criminalistică reprezintă o prelungire a posibilităților organelor judiciare, ale părților și ale altor personae interesate de a percepe, pe baza descrierilor, analizelor, constatărilor, demonstrațiilor și concluziilor specialiștilor criminaliști, data și fapta pe care altfel nu le-ar putea cunoaște.
EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ
,,Expertiza criminalistică reprezintă actul procesual prin care se efectuează o cercetare științifică a probelor materiale destinată identificării persoanelor, obiectelor, substanțelor, fenomenelor sau evenimentelor, stabilirii anumitor proprietăți, modificări de formă, aspect, conținut ori structură, precum și a mecanismului producerii acestora."
Expertiza criminalistică face parte din categoria mai largă a expertizelor judiciare ce constituie un mijloc de probă,un procedeu probator valoros,prin care pe baza unei cercetări fundamentale de date și metode științifice,''expertul aduce la cunoștiința organului judiciar concluzii motivate științific cu privire la fapte pentru a căror lămurire sunt necesare cunoștințe specializate''.
Definitoriu pentru expertiza criminalistică este faptul ca ea reprezintă o cercetare științifică a probelor materiale, destinată identificării persoanelor, obiectelor, substanțelor și fenomenelor aflate în legatură cauzală cu fapta, stabilirii anumitor proprietați ale acestora, precum și a unor eventuale modificări de formă, conținut sau structură.
Pentru clarificarea noțiunii de expertiză criminalistică nu este lipsit de interes să amintim formularea unor opinii ce contestau existența unui asemenea mijloc de probă autonom, argumentându-se că deoarece expertiza criminalistică se efectuează de către specialiști din diverse ramuri ale științei și tehnicii, nu este justificată concluzia că există o expertiză proprie criminalisticii''.
Fără a intra în amănuntele acestei controverse, ne exprimăm convingerea că opinia de mai sus s-a datorat și faptului că mult timp nu s-a acceptat, sau s-a refuzat să se acorde Criminalisticii statutul de știință ce înmănunchează, într-un tot, cunoștințele proprii sau preluate din diverse domenii, pe care le adaptează și le aplică într-un sector distinct al realității.
Considerăm deosebit de semnificativ să amintim în contextul celor arătate mai sus, ca și în lucrările de Drept procesual civil se subliniază rolul expertizei criminalistice în lămurirea unor situații de fapt, tipice procesului civil, în care metodele criminalistice sunt tot atât de utile ca și în procesul penal.
În principiu, efectuarea expertizei este facultativă, ea fiind dispusă, conform prevederilor art. 172 CPP, de organul de urmărire penală sau o instanță de judecată, atunci când, pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului sunt necesare cunoștințele unui expert. Potrivit prevederilor art. 184 CPP, în ipoteza săvârșirii unei infracțiuni de omor deosebit de grav ori a existenței unor îndoieli asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului, expertiza psihiatrică este obligatorie.
Spre deosebire de constatarea tehnico-științifică, la efectuarea expertizei poate participa, alături de expertul numit de organele judiciare, și un expert recomandat de părți.
Cu toate diferențele de ordin procesual, în principal cele determinate de momentul procesual al dispunerii (expertiza putându-se efectua numai după punerea în mișcare a acțiunii penale) și de participarea unor experți recomandați de părți (imposibilă la constatarea tehnico-științifică), între cele două mijloace de probă există și asemănări evidente, dar numai pe plan tehnic criminalistic.
Astfel, chiar și în situația în care constatarea tehnico-științifică are un caracter mai restrâns decât expertiza criminalistică, mijloacele și metodele de efectuare sunt aceleași, după cum asemănătoare sunt și regulile de efectuare, precum și modalitățile de dispunere și interpretare a rezulatatelor lor. Prin urmare, în tratarea problemelor generale privind expertiza criminalistică, precum și a specificului unor categorii de expertize, cum sunt cele dactiloscopice, traseologice, balistice, expertiza înscrisurilor ș.a., vom avea în vedere inclusiv constatarea tehnico-științifică, acolo unde este necesar făcând, bineînțeles, mențiunile cuvenite referitoare la unele diferențe.
Apropierea dintre cele două mijloace de probă nu trebuie să ducă la concluzia că una ar putea-o înlocui pe cealaltă, sau că o constatare tehnico-științifică ar putea fi denumită expertiză criminalistică. Dacă, pentru sublinierea calității științifice a examinării, se dă o altă denumire, atunci se impune să fie avute în vedere toate elementele care decurg din această modificare (deși legal este imposibil), cum ar fi, de pildă, acceptarea prezenței unui expert solicitat de părți.
De aceea, constatările tehnico-științifice efectuate de către experți ai organelor de cercetare penală nu pot fi incluse în categoria expertizelor criminalistice, în accepțiunea lor procesual penală.
EXPERTIZA COMPLEXĂ
Conturarea domeniului de cercetare al fiecărei categorii de expertize judiciare – expertiză simplă, după cum e denumită în literatura de specialitate este determinată de obiectul cercetării și de metodele proprii de investigare.
Sunt frecvente situațiile în care nu se mai poate vorbi de o expertiză simplă criminalistică, medico-legală, tehnică sau artistică, elementele de fapt și împrejurările cauzei reclamând o cercetare multi-disciplinară, cu participarea experților din domenii diferite.
Asemenea situații se întâlnesc, de exemplu în cazul infracțiunilor împotriva persoanei, al accidentelor auto sau de muncă, al expertizelor operelor de artă etc. În literatura de specialitate s-a evidențiat existența unor elemente de interfață, îndeosebi între criminalistică și medicina legală, ce impun o strânsă colaborare între criminaliști și medicii legiști, concretizată în efectuarea de expertize complexe.
După cum se cunoaște, expertiza complexă nu este reglementantă ca atare de către actuala legislație procesuală.
De aceea, în literatura de specialitate, s-au avansat și propuneri de lege ferenda referitoare la o reglementare proprie autonomă a acestei categorii de expertize.
În acest cadru amintim, totodată, că alături de expertiza criminalistică, în expertiza judiciară întâlnim categoria importantă a expertizelor medico-legale și psihiatrice, precum și expertizele contabilă și tehnică.
EXPERTIZA EXTRAJUDICIARĂ
Expertizele extrajudiciare sunt și cele efectuate de anumite organe în cazuri stabilite de lege, ca, de pildă, cele prevăzute pentru verificarea calității produselor, pentru controlul calității produselor biologice, pentru controlul procesului de fabricație etc.
Tot ca expertiză extrajudiciară amintim expertiza cadastrală, expertiza de patrimoniu, expertiza arhivistică a materialelor documentare, expertiza capacității de muncă, expertiza medico-militară, expertiza de evaluare, expertiza calității factorilor de mediu etc.
Trăsătura generală a expertizelor extrajudiciare o constituie faptul că ele nu se efectuează în cadrul activității judiciare și nici după normele prevăzute de legile procesuale. Specialiștii folosiți pentru efectuarea acestor expertize sunt persoane care posedă cunoștințe de specialitate științifice tehnice sau artistice. Concluziile acestora sunt consemnate în acte oficiale (procese verbale, încheieri ale comisiilor etc.) și nu au în fața organelor judiciare valoarea concluziilor unei expertize. Dacă se folosesc în litigii concluziile unor experți extrajudiciari, acestea pot fi contestate de părți.
EXPERTIZA JUDICIARĂ
Dezvoltarea științei și tehnicii după cum am arătat a deschis noi orizonturi în drumul probatiunii științifice și prin acest mijloc de probă se poate trece de la posibilitatea cunoașterii la cunoșterea propriu-zisă controlabilă cu ajutorul mijloacelor puse la dispoziție de știință.
Reamintim că faptele sau împrejurările care duc la stabilirea adevărului și deci la justa soluționare a unei cauze,constituie proba iar căile admise de lege prin care se constată elementele de fapt ce pot constitui probe sunt miloace de probă.Prin probă se mai întelege acțiunea de înfățișare a mijloacelor de convingere, precum și rezultatul acțiunii de înfățișare a mijlocelor de convingere admise de lege.
În literatura română de specialitate,juriștii români au definit expertiza ca pe “o cercetare știițifică desfășurată la cererea organelor judiciare,de persoane cu cunoștințe de strictă specilaitate asupra persoanelor, fenomenelor, obiectelor sau urmelor, în vederea clarificării unor fapte ori împrejurarii, sau pentru identificarea obiectelor creatoare de urme” sau ca “ o operațiune încredințată unor anumite persoane pe baza cunoștințelor lor speciale, asupra unor fapte pe care judecătorii nu le pot preciza personal”, sau ca fiind “constatarea, verificarea, prețuirea unor stări de fapt, de către oameni de știință sau de artă când judecătorii găsesc de cuviință să fie luminați prin cunoștințe speciale”.
Se impune de subliniat faptul că expertiza este un mijloc de probă cu valoare probantă egală cu a celorlalte mijloace de probă.
GENURI DE EXPERTIZĂ JUDICIARĂ
a.Expertiza tehnică sau în limbajul comun cunoscută și sub numle de expertiză tehnico-științifică , mecanică, tehnologică, sau după numele ramurii științei ale cărei date interesează în cauză.
Prin expertiza tehnică se stabilesc calitatea unor procese sau produse industriale, a obictelor care constituie probe materiale, proprietațile acestora, modul sau starea de funcționare, cauzele defecțiunilor etc.
a.1. Expertiza tehnică în construcții va cerceta proiectele construcțiilor sau reconstrucțiilor lucrărilor de consolidare, ale construcțiilor speciale: poduri, viaducte, stăvilare, baraje, diguri,etc.Rămânând in același domeniu, expertizei tehnice îi revine și rolul de a cerceta calitatea materialelor folosite, modalitățile de lucru, a viciilor ascunse,a calității instalațiilor care deservesc o clădire etc .Pe baza acestor expertize se pot releva fapte penale ca infracțiunea de neglijență,delapidare, furt etc.
a.2. Expertiza tehnică a accidentelor de trafic prin care sunt puse la dispoziția organelor judiciare informații cu privire la viteza autovehiculelor din momentul premergător accidentelor, la starea sistemelor de direcție și de rulare, a sistemelor de frânare și alți factori care puteau contribui la producerea accidentului.
a.3. Expertiza incendiilor și a exploziilor prin care se stabilesc factorii și cauzele care au produs sau favorizat incediul, numărul de focare, direcția de propagare a focului,temperatura de combustie etc.În funcție de aceste elemente se poate stabili dacă incendiul sau explozia s-a produs spontan sau a fost urmarea acținii unei mâini criminale cu scop de răzbunare ,intimidare sau pentru ca proprietarul să obțină despăgubiri de la asigurator.
a.4. Expertiza accidentelor de muncă prin care specialiștii trebuie sa stabilescă dacă accidentul s-a produs ca urmare a nerespectării regulilor de tehnică a securității muncii,ca urmare a remedierii defectuoase ori a mânuirii neglijente a unui utilaj sau instalații.
a.5. Expertiza monetară prin care sunt analizate monede, bancnote, medalii, sigilii etc.Prin aceste studii se pot obține informații privind calitatea, compoziția aliajului,particularități ale matrițelor cu ajutorul cărora au fost obținute monezile sau sigiliile false, dacă procesul de obținere a constat în ștanțare,turnare sau alt procedeu.Aceste date pot orienta organele de anchetă în vederea orientării cercetărilor.
b.Expertiza medicală are menirea de a furniza informații privitoare la persoana omului sub aspectul sănătății fizice sau mentale.Starea de sănătate a unei persoane poate suferi transformări în mod continuu de aceea se impune efectuarea la timp a acestor expertize sau obligația de a ține seama de posibila transformare în timp a persoanei căutate.
c. Expertiza toxicologică reprezintă o altă formă de expertiză medicală considerată de unii autori drept o expertiză de sine stătătoare întrucât prin acesra specialiștii pot stabili pe lângă ingerarea voluntară sau accidentală de către oameni animale sau insecte a unui toxic,potențialul de intoxicare prin expunere de scurtă sau lungă durată la acțiunea toxicului respectiv.Pregătirea specialiștilor în acest domeniu este foarte complexă,având cunștințe în domenii ca medicină, farmacie,fizica radiațiilor,chimie, biologie, bacteorologie etc.
d.Expertiza contabilă are ca obiect cercetarea situației economice a unei societați comerciale,regie autonomă,fundație etc așa cum se reflectă în documente și în evidența contabilă în paralel cu activitatea celor chemați să raspundă de activitatea în compatimentele respective.
Pe lângă funcția economică, evidența poate ajuta la soliționarea unei cauze care le au de instrumentat organele judiciare.
e.Expertiza agricolă se mai numeste și expetiză agronomică sau agrotehnică și se poate dispune pentru efectuarea unor cercetări în legătură cu calitatea materialului de însămânțat, cauzele care au determinat germinarea tardivă sau neapariția plantelor,consecințele nerespectării regulilor prelucrării solului,semănarea,plantarea etc.
f. Expertiza artistică este solicitată în cazurile în care se ivesc nelămuriri cu privire la operele de artă,cum ar fi cele legate de autenticitatea sau originalitatea unor creații artistice ori cu privire la valorificarea dreptului de autor,sau în legătură cu executarea defectuoasă a unor contracte de comandă,sunt solicitați experți în domeniul sau ramura artistică respectivă.
g. Expertiza filatelică este solicitată în cazurile în care se suspectează falsificarea sau trucarea mărcilor poștale fapt ce prejudiciază companiile poștale.Aceste situații s-au întalnit din ce în ce mai rar odată cu explozi tehnică în domeniul comunicațiilor.Concomitent cu apariția mijloacelor de reproducere grafică și copiere asistate de calculator,fiind echipamente accesibile publicului larg,au apărut falsuri și contrafaceri ale timbrelor destinate colecționarilor.
Noțiuni generale și reglementare legală
Noul Cod de procedură penală extinde sfera mijloacelor de probă și la orice alt mijloc de probă care nu este interzis de lege – art.97 alin. 2 lit. f . Enumerarea din Codul de procedură penală în vigoare nu este limitativă, excluzând alte mijloace de probă, nici exemplificativă (care admite și alte mijloace), ci completă, adică se referă la toate mijloacele de probă posibile. În raport de natura faptei comise și particularitățile complete ale acesteia, categoriile mijloacelor de probă nu pot fi decât orale, scrise, materiale și tehnice.
Ca atare, nu poate fi conceput “orice alt mijloc de probă care nu este interzis de lege”, chiar dacă unele mijloace de probă ar putea fi obținute pe căi ilegale.
Și noul Cod de procedură penală menține în enumerarea mijloacelor de probă, în mod discutabil, unele procedee de probațiune ( modalitate legală de obținere a mijlocului de probă), precum fotografiile.
Textul enumeră și declarațiile persoanei vătămate deși acestea nu au nici o relevanță procesuală dacă persoana vătămată nu a devenit parte în procesul penal, poziție pe care legiuitorul din 2010 a exclus-o.
Excluderea probelor obținute în mod nelegal dobândește un cadru mai amplu de reglementare într-un text distinct, respectiv art. 102.
Probele obținute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal.
O altă instituție nou introdusă este excluderea probei derivate (doctrina “efectul la distanță” sau “fructele pomului otrăvit”) ce are ca obiect înlăturarea mijloacelor de probă administrate în mod legal, dar care sunt derivate din probe obținute în mod ilegal.
Probele derivate se exclud dacă au fost obținute în mod direct din probele obținute în mod nelegal și nu puteau fi obținute în alt mod, cu excepția probelor derivate din probele obținute prin tortură, care nu vor putea fi folosite în nici o situație în procesul penal, indiferent de modalitatea în care au fost obținute, direct sau indirect.
În mod concret, prin legea nr. 255/2013 au fost introduse în Cod și prevederi referitoare la cosntatări, fără a mai preciza în mod explicit natura acestora (tehnico-științifice sau medico-legale), referindu-se astfel la toate tipurile de constatări.
Tehnica folosită este discutabilă, întrucât, pe de o parte, aceste dispoziții au fost amestecate cu cele relative la expertize, iar, pe de altă parte, acestea au fost sistematizate după cele referitoare la expertize, deși, în raport cu specificul lor, trebuiau poziționate primele.
Ca atare, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanță efectuarea unei constatări, aceasta urmând a fi realizată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora.
Aceste costatări sunt măsuri de ordin procesual care se dispun în faza urmăririi penale (nu și în faza judecății) iar datorită urgenței lor pot fi dispuse de un organ necompetent material sau după calitatea persoanei, urmând ca ulterior lucrările efectuate să fie înaintate la organul competent.
După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se dispune efectuarea unei expertize.
În practică, constatările sunt urmate de dispunerea unor expertize, întrucât acestea nu întrunesc exigențele prevăzute de legea procesual penală în materia expertizelor.
Principal, procedura în această materie rămâne la fel, dar sunt adăugate mai multe prevederi, dintre care unele de ordin criminalistic, menite uneori să complice inutil materia. De pildă, nu credem că legiuitorul trebuia să ne spună explicit că atunci când expertiza are caracter complex trebuie numiți doi sau mai mulți experți (art. 173), lucru care se întâmplă și sub imperiul codului în vigoare fără să existe o dispoziție explicită în acest sens, ori să acorde expertizei medico-legale psihiatrice un text (art. 184) format din nu mai puțin de 28 de alineate.
De observat că în această materie subiecții procesuali principali (suspectul și persoana vătămată) au aceleași drepturi și obligații cu cele stipulate pentru părți (inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente).
Efectuarea unei expertize (criminalistică, medico-legală, contabilă, tehnică, psihologică) se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză este necesară și opinia unui expert.
Expertiza are caracter facultativ (cu excepția cazurilor când este obligatorie) și se dispune, la cerere sau din oficiu, de către organul de urmărire penală, prin ordonanță motivată, iar în cursul judecății se dispune de către instanță prin încheiere motivată.
Aceasta nu poate fi dispusă decât după începerea urmăririi penale, cel puțin in rem, cu atât mai mult cu cât noul cod de procedură penală a renunțat la instituția actelor premergătoare.
Expertiza poate fi efectuată de experți oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate ori de experți independenți autorizați din țară sau din străinătate, în condițiile legii.
În acest mod legiuitorul din 2010 a renunțat la regula exclusivă a oficialității experților desemnați de către organele judiciare să efectueze expertize, prevăzând că, în condițiile legii speciale, acestea pot fi realizate și de către experții independenți autorizați din țară sau din străinătate, ceea ce deschide posibilitatea în viitor ca și expertul criminalist privat să fie inclus în această categorie. Un prim pas, în această privință, chiar dacă insuficient, a fost făcut prin adoptarea unor reglementări speciale în materia expertizelor criminalistice care prevăd posibilitatea ca această categorie de expertize să fie efectuate și de experți criminaliști autorizați care își desfășoară activitatea în cadrul laboratoarelor private de specialitate (art. 1 din ordonanța guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experților criminaliști care pot fi recomandați de părți să participe la efectuarea expertizelor criminalistice,adoptată prin Legea nr. 488/2002,cu modificarea și completările ulterioare).
La efectuarea expertizei pot participa experți independenți autorizați,numiși la solicitarea părților sau subiecților procesuali principali(suspectul și persoana vătămată).
Un element de noutate este reprezentat de posibilitatea procurorului,în cazul în care expertiza este dispusă de instanță,de a solicita ca un expert recomandat de acesta să participe la efectuarea expertizei.
O altă noutate privește fixarea duratei maxime până la care poate fi prelungit termenul de depunere a raportului de expertiză stabilit prin ordonanță sau încheiere,după caz,respectiv 6 luni.
De asemenea ,întârzierea sau refuzul nejustificat de efectuare a expertizeiatrage aplicarea unei amenzi judiciare,precum și răspunderea civilă a expertului sau a instituției desemnate să o efectueze pentru prejudiciile cauzate.
În Cod sunt prevăzute în mod distinct și detaliat dispozițiile relative la audierea expertului,pentru a se evita astfel dispunerea cu ușurință a unui supliment de expertiză sau a unei expertize care să determine mărirea duratei de soluționare a procesului în mod nejustificat.
În cursul urmăririi penale sau al judecății,expertul poate fi audiat de organul de urmărire penală sau de instanță,potrivit dispozițiilor privitoare la audierea martorilor,la cererea procurorului,a părților, a subiecților procesuali principali sau din oficiu,dacă organul judiciar apreciază că audierea este necesară pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor expertului.
Astfel,suplimentul de expertiză se va putea dispune numai dacă se constată că expertiza nu este completă,iar această deficiență nu poate fi suplinită prin audierea expertului.
De asemenea, efectuarea unei noi expertize se va putea dispune numai în condițiile în care concluziile raportului de expertiză sunt neclare sau contradictorii,ori între conținutul și concluziile raportului de expertiză există contradicții, iar aceste deficiențe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului.
Organele judiciare trebuie să folosească expertiza numai atunci când în procesul penal apar chestiuni care presupun cunoștințe de specialitate.
Experții și în raport cu noile prevederi procesual penale, nu dobândesc calitatea și nici nu preiau atribuțiile organelor de urmărire penală sau ale instanței de judecată, ci sunt însărcinați de organele judiciare penale să examineze și să exprime o părere asupra obiectului expertizei.
Autoritatea expertizei derivă din autoritatea științifică, din pregătirea de specialitate a experților și nu împrumută nimic din autoritatea celui ce a dispus-o.
Opinia expertului nu este obligatorie pentru organul judiciar care are datoria să examineze și să evalueze concluziile expertizei de ansamblu celorlalte probe administrate în cauză, fără a face din raportul de expertiză o așa-zisă regină a probelor.
Cu excepția cazurilor în care expertiza este obligatorie, necesitatea și concludența expertizei trebuie să rezulte din probele și mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei și se apreciază numai prin prisma aflării adevărului.
Înainte de dispunerea expertizei, organele judiciare penale trebuie să examineze și dispozițiile speciale care reglementează fiecare categorie de expertiză, întrucât aceste norme au prioritate față de prevederile din codul de procedură penală.
Încălcarea normelor relative la expertize poate atrage aplicarea unor sancțiuni de drept procesual penal. Cu excepția situațiilor în care a fost dispusă de o instanță necompetentă rațiune materiae sau rațiune personae, nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la expertize atrage nulitatea relativă a acestora.
Față de experți se va putea aplica o amendă judiciară, de pildă pentru tergiversarea de către expert a îndeplinirii însărcinărilor primite, fără ca prin aceasta să fie exclusă posibilitatea aplicării de sancțiuni disciplinare de către unitatea din care fac parte, la sesizarea organului judiciar.
Aplicarea sancțiunilor disciplinare sau a amenzilor judiciare nu exclude și aplicarea de sancțiuni penale (de exemplu, pentru mărturie mincinoasă – art. 173 CP).
ASEMĂNĂRI ȘI DEOSEBIRI ÎNTRE CONSTATAREA TEHNICO-ȘTIIȚIFICĂ ȘI EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ
Asemănări
Ambele constituie procedee științifice de probațiune, prin care sunt puse în slujba aflării adevărului în procesul judiciar mijloacele și metodele tehnico-științifice și cunoștințele criminalistice fundamentate, cele mai noi cuceriri ale științelor tehnice, științelor naturii și altor științe.
Expertiza criminalistică, cât și constatarea tehnico-științifică criminalistică au același obiect-scop și anume lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei în vederea aflării adevărului, atunci când, pentru aceasta, sunt necesare cunoștințele expertului, specialistului sau tehnicianului criminalist.
Expertiza criminalistică, cât și constatarea tehnico-științifică criminalistică au, de regulă, același obiect-material care poate fi: obiect care conține sau poartă urme ale faptei săvârșite, obiect care a fost folosit sau a fost destinat să servească la săvârșirea infracțiunii, obiect care este produsul infracțiunii, precum și orice alt obiect sau urmă care poate servi la aflarea adevărului în cauză.
Atât expertiza, cât și constatarea tehnico-științifică criminalistică sunt efectuate de persoane care au calitatea de criminaliști și care sunt experți specialiști sau tehnicieni, după cum sunt desemnați să efectueze o expertiză sau o constatare tehnico- științifică.
Poziția specială a criminalistului este conferită în principal de faptul că:
posedă o pregătire specială în acest domeniu;
participă, atunci când organul de urmărire penală dispune, la cercetarea la fața locului a faptelor infracționale și a evenimentelor deosebite, la efectuarea reconstituirilor, a perchezițiilor și a altor activități de urmărire penală;
efectuează expertize și constatării tehnico-științifice criminalistice care prin specificul lor depășesc limitele purei tehnicități sau specialități din diferite domenii, criminalistul adaptând, dezvoltând și perfecționând metodele și tehnicile acestora în metode și tehnici proprii, puse în slujba luptei contra criminalității.
Expertiza criminalistică și constatarea tehnico-științifică criminalistică sunt activități ce se execută la dispunerea lor de către organele judiciare.
Consemnarea într-un raport scris a activităților și concluziilor expertizei criminalistice și ale constatării tehnico- științifice criminalistice.
Expertiza criminalistică și constatarea tehnico-științifică criminalistică sunt mijloace de probă cu aceeași valoare.
Deosebiri
Din punct de vedere al condițiilor care determina efectuarea expertizei și a constatării tehnico-știintifice.
În cazul expertizei criminaliste,condiția de bază a efectuării acesteia o constituie situația când lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului, necesită intervenția de specialitate a laboratorului de expertiză criminalistică ori a Institutului de Criminalistică.
Această intervenție se impune și se realizeaza atât sub aspectul cunoștințelor de specialitate ale experților criminaliști ce încadrează aceste laboratoare și institute, cât și al tehnicii criminalistice din dotare.
Constatarea tehnico-științifică criminalistică, spre deosebire de expertiza criminalistică, se efectuează de către un specialist sau tehnician atunci când, în afară de condiția de bază a necesității lămuririi de către specialiștii criminaliști a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, se impune urgența intervenție a specialistului criminalist, datorată fie pericolului de dispariție a unor mijloace materiale de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ce trebuie amânate, fie necesității lămuririi imediate a unor fapte sau împrejurări ale cauzei.
Din punct de vedere al celor desemnați pentru efectuarea expertizei criminalistice și a constatării tehnico-științifice criminalistice.
Expertiza criminalistică se efectuează , întotdeauna în laboratoarele de expertiză criminalistică ori în laboratoarele de specialitate a institutelor de criminalistică (din Inspectoratul General al Poliției Române sau Institutul Național de Expertize Criminalistice).
Expertiza criminalistică, fiind prin definiție o activitate de laborator, folosește, la rezolvarea problemelor cele mai avansate metode și tehnici de lucru oferite de aparatura din dotarea acestuia, pe când constatarea tehnico-științifică criminalistică se efectuează, dimpotrivă, de specialiștii criminaliști și de cele mai multe ori ia locul și cu tehnica criminalistică ce permite asemenea deplasări.
Concluziile constatării tehnico-științifice criminalistice sunt fundamentate, de regulă, numai pe constatările și determinările ce pot fi făcute la fața locului și numai rareori, când situația permite și pe analize făcute în laborator sau cu aparatura de laborator care poate fi transportată și utilizată la fața locului.
Din punct de vedere al metodelor folosite de expertiza criminalistică și constatarea tehnico-științifică criminalistică.
Expertiza criminalistică de identificare sau de stabilire a apartenenței la gen folosește întotdeauna metoda comparației, în cadrul căreia se realizează examinarea concomitentă a elementelor de asemănare și de deosebire pe care le prezintă matorul fiind în litigiu și materialul model de comparație.
Prin natura sa, constatarea tehnico-științifică criminalistică, de regulă, nu folosește metoda comparației, ea fiind prin excelența o activitate de examinare în scopul constatării, ce are ca obiect de examinare numai urma descoperită la fața locului, fără model de comparație.
Din punct de vedere al caracterului raportului scris ce se întocmește la terminarea expertizei și a constatării tehnico-științifice criminalistice.
Raportul de expertiză criminalistică, deși este redactat de un anume expert sau de experți din cadrul laboratorului de expertiză desemnați să efectueze lucrarea, nu este actul propriu al expertului, ci este actul laboratorului de expertiză sau al Institutului de criminalistică ce l-a delegat și care asigură valoarea științifică a lucrării și poartă răspunderea ei.
Spre deosebire de expertiza criminalistică, în cazul constatării tehnico-științifice criminalistice, raportul de constatare este actul personal al specialistului sau tehnicianului criminalist întocmit și semnat în nume propriu de acesta, care prin calitatea și specialitatea sa dă firul științific lucrării. Specialistul sau tehnicianul criminalist, sunt pe deplin răspunzători pentru întreaga constatare.
Din punct de vedere al posibilității de efectuare a unei noi expertize și constatări tehnico-științifice criminalistice.
Natura, caracterul și scopul expertizei criminalistice permit ca, atunci când prima expertiză nu a folosit metode total distructive ale mijloacelor materiale de probă, să se poată efectua o nouă expertiză criminalistică având același obiect.
Efectuarea unei noi expertize criminalistice se poate face în aceleași condiții și atunci când în cauză au fost făcute mai multe expertize cu același obiect.
În ceea ce privește constatarea tehnico-științifică criminalistică, de regulă, repetarea constatării nu mai este posibilă întrucât, prin excelență, este o activitate caracterizată de urgență, datorită pericolului ce amenință obiectul material al constatării sau iminenței lămuririi imediate a unor fapte cu privire la cauză.
Atunci când situația permite, se pot totuși efectua completarea constatării sau refacerea ei.
Probleme ce pot fi lămurite prin expertize și constatări tehnico-științifice criminalistice.
Aceste probleme sunt practici răspunsurile care pot fi date la întrebările organului de urmărire penală sau instantei de judecată,formulate în actul procedural de dispoziție (rezoluție motivată în cazul constatării tehnico-științifice și ordonanță în cazul expertizei).
Constatarea tehnico-științifică și expertiza criminalistică sunt activități de cercetare științifică a urmelor si probelor materiale care au drept scop identificarea unor persoane, obiecte, fenomene, sau modificări produse în conținutul lor.
PREGĂTIREA ȘI DISPUNEREA CONSTATĂRII TEHNICO-ȘTIINȚIFICE SAU EXPERTIZEI CRIMINALISTICE
Organul judiciar, înainte de a dispune efectuarea expertizei sau a constatării tehnico-științifice, analizează utilitatea ei, vede dacă problemelor care trebuie rezolvate nu se poate găsi o soluție prin altă activitate mai puțin complexă și realizabilă într-un timp relativ mai scurt.
Odată hotărât pentru ordonarea expertizei său a constatării tehnico-științifice, organul judiciar trebuie să procedeze la organizarea ei.
În pregătirea ei, organul judiciar parcurge un proces firesc de selectare a mijloacelor materiale de probă care urmează a fi examinate de specialist, de procurare a materialelor pentru comparație, după care urmează delimitarea obiectului expertizei sau a constatării tehnico-științifice prin întrebările formulate față de expert.
Totodată, organul judiciar se interesează în ce măsură nivelul de dezvoltare al științei sau tehnicii tu domeniul respectiv permite soluționarea problemelor ridicate.
Procedând la selectarea materialelor, organul judiciar verifică autenticitatea lor, modul cum au fost descoperite și ridicate ce modificări au suferit ele, dacă au fost descrise corect sau nu în proceeul- verbal corespunzător.
De asemenea, mijloacele materiale selectate pentru expertiză se studiază amanuntit, pentru a le cunoaște bine caracteristicile esențiale, deoarece pe baza acestor caracteristici se vor procura mijloacele materiale de comparație și se vor formula, în cele din urmă, întrebările puse expertului.
În această privință, nu trebuie uitat că, pe cât posibil, puse la dispoziția specialistului trebuie să fie de calitate bună, reprezentative și suficiente sub aspect cantitativ.
Dar, când organul judiciar dispune de mai multe urme ridicate de la locul faptei, chiar dacă din ele sunt doar fragmente de urme, este potrivit să le trimită expertului pe toate, deoarece se pot descoperi detalii utile identificării și în unele fragmente.
Materialele de comparație, puse la dispoziția expertului alături de mijloacele materiale de probă, în primul rând, trebuie să fie de aceeași natură cu acestea din urmă, apoi să corespundă cantitativ și calitativ pentru atingerea arapului urmărit. încă înainte de a le pregăti pentru expertiză, organul judiciar verifică dacă ele au fost ridicate prin respectarea regulilor criminalistice și sunt descrise întocmai în procesele verbale corespunzătoare.
După aceste operații, organul judiciar întocmește actul prin care dispune efectuarea expertizei sau a constatării tehnico-științifice.
Partea introductivă a actului de dispunere a expertizei sau constatării tehnico-științifice cuprinde: denumirea organului judiciar, data, în ce cauză, denumirea organului de expertiză (laboratorul) ori numele și prenumele expertului numit.
Partea descriptivă conține descrierea, pe scurt, a faptei și a materialelor puse la dispoziția expertului. De asemenea, trebuie să se specifice data descoperirii materialului în cauză, cum și în ce condiții a fost ridicat, ce schimbări au suferit caracteristicile sale până în momentul trimiterii pentru expertiză,
Partea a treia, dispozitivă, cuprinde întrebările la care urmează să răspundă expertul. în fond, întrebările formulate de organul judiciar delimitează obiectul expertizei, întinderea cercetărilor.
întrebările ce se pun expertului trebuie:
să fie clare, concise, precis determinate, să se înțeleagă din ele ce țrebuie stabilit prin examenul materialului trimis expertului numit să se ceară răspunsuri, pe baza examenelor de specialitate amaterialelor trimise, fără să se sugereze soluții de natură juridică;
să fie formulate de așa manieră, încât să impună un răspuns cert, pozitiv sau negativ
să nu pretindă expertului constatări care depășesc sferele de cercetare științifică în domeniul respectiv;
să nu ceară răspunsuri care ar putea aduce vătămări morale, ar viza pudoarea ori autoritatea unor persoane.
Odată cu materialele corespunzătoare pentru efectuarea expertizei, este potrivit să fie trimis și întregul material al cauzei, dacă în situația concretă, prin studiul lui expertul, dobândind cunoștințe mai amănunțite despre fapta cercetată, ar putea să stabilească conduzii mai temeinice.
În această privință, este necesar ca, în fiecare caz concret, să se discute cu expertul în cauză după ce acesta cunoaște actul dispoziției de expertiză și materialul pus la dispoziție în acest scop.
CAPITOLUL II
Reguli tactice aplicate în dispunerea constatării tehnico-științifice și a expertizei criminalistice
Secțiunea 1
Elementele de tactică criminalistică privind procedura de efectuare a constatării tehnico-științifice și a expertizei criminalistice
Soluționarea legală și temeinică a unui proces judiciar depinde, în primul rând, de clarificarea tuturor împrejurărilor de fapt privind cauza penală sau civilă, operatie caracterizată, deseori, printr-un grad sporit de dificultate și de complexitate, necesitând cunostințe și din alte domenii decât cele judiciare.
Antrenarea tot mai frecventă, a unor specialiști a afost impusă atât de nevoia lărgirii posibilităților de perfecționare a activității de înfăptuire a justiției, cât și de progresul rapid al științei și tehncii cu impact direct asupra aflării adevărului.
Această evoluție a determinat pe autorii de specialitate să afirme că întrucât ne aflăm într-o ''epocă în care cunoștințele devin tot mai întinse iar specializarea capătă forme din cele mai diverse, este firesc că expertiza să aibă un rol deosebit, așa cum nu l-a avut niciodată până acum'', sau ca ne aflăm într-o ''perioadă de desfășurare științifică a probelor''. De altfel importantă expertizei în procesul judiciar a fost clar subliniată în numeroase lucrări de specialitate, în primul rând cele din domeniul dreptului procesual.
Numărul specialiștilor la care se apelează pentru lămurirea unor probleme cu semnificație juridică într-o cauză este foarte larg, practic neexistând domeniul al cunoașterii umane care să nu fie implicat, mai mult sau mai puțin, în această activitate.
Cu toate acestea, putem afirma că o bună parte din expertizele sau constatările tehnico-științifice solicitate în procesele penale aparțin domeniului criminalisticii și medicinii legale.
Dezvoltarea deschisă a celor două științe a creat, în prezent, premisa unei restrângeri relative unor categorii de expertize cerute de organele judiciare.
Eficiența constatărilor tehnico-științifice și a expertizelor criminalistice, ca, de altfel, a oricărei expertize judiciare, depinde, în bună măsură, de modul în care organele de urmărire penală și instanțele de judecată dispun efectuarea acestora. Respectarea nu numai a prevederilor legale, dar și a unor reguli sau cerințe privind oportunitatea și stabilirea obiectului expertizei, formularea întrebărilor și calitatea materialelor trimise expertului este de natură să influențeze direct rezultatele expertizelor .
Dispunerea constatării tehnico-științifice și a expertizelor reprezintă finalul unui proces de apreciere a probelor existente în cauză și a utilității expertizei sau constatării tehnico-științifice în cauză concret cercetată.
Oportunitatea unei constatări tehnico-științifice sau a unei expertize trebuie apreciată ținând cont și de timpul necesar efectuării ei și a costurilor pe care aceasta le presupune.
Bineînțeles că, atunci când se apreciază că aportul constatării tehnico-științifice sau al expertizei la stabilirea adevărului este indispensabil, ea se va dispune fără amânare.
Obiectul expertizei trebuie precis delimitat la mijloacele de probă sau situațiile de fapt ori a faptelor sau împrejurărilor cauzei care trebuie lămurite cu ajutorul cunoșțintelor specialistului sau expertului.
Organul judiciar trebuie să fie conștient că expertiza sau constatarea tehnico-științifică este unul dintre mijloacele de probă prevăzute de lege (art.64 CPC) cu valoare probantă egală cu a celorlalte, chiar dacă impactul constatărilor tehinico-științifice și al expertizelor, dar și credibilitatea lor pare mai puternică, în cadrul aprecieri generale a probatorului.
Odată stabilit obiectul expertizei, organul judiciar trebuie să formuleze întrebările la care specialistul va trebui să răspundă prin raportul de constatare tehnico-științifică sau de expertiză.
La stabilirea întrebărilor, se recomandă colaborarea dintre organul judiciar și specialist pentru a se evita formularea greșită a întrebărilor sau formularea de întrebări la care în mod obiectiv nu se poate da un răspuns.
Organul de urmărire trebuie să pună la dispoziția specialistului materialele și datele necesare efectuării constatării tehnico-științifice sau expertizei sau scripetele de comparație (la infracțiunile de falsuri în înscrisuri) în cantitate suficientă și corespunzătoare calitativ.
După aceste operatiuni,organul judiciar va întocmi actul prin care dispune efectuarea expertizei sau a constatarii tehnico-stiintifice si care,indiferent de denumite,va avea in continut:
-o parte introductiva ce cuprinde denumirea organului judiciar,numarul cauzei,denumirea laboratorului de expertiza sau numele si prenumele expertului numit;
-o parte descriptiva,continand descrierea faptei pe scurt,a materialelor puse la dispozitia expertului,mentionandu-se data descoperirii,conditiile ridicarii,ce schimbari a suferit din momentul ridicării până la momentul inaintarii spre examinare;
-o parte dispozitiva,cuprinzand inytrebarile la care specialistul va trebui sa raspunda,precum si termenul de depunere a raportului .
Actul de dispunere a constatarii tehnic-stiintifice sau expertizei se inainteaza impreuna cu tot materialul stabilit specialistului.
1.1 Constatarea tehnico-stiintifica aspect procesual penale
Constatarea tehnico-stiintifica se inscrie printre mijloacele de proba specifice actualei noastre legislatii procesual-penale.Potrivit art. 112 Codului pr pen are un caracter de urgenta ,valorificarea stiintifica a urmelor fiind impusa de exista pericolului disparitiei unor mijloace materiale de proba sau schimbarea unor situatii de fapt.
În cazurile urgente la care se impune lamurirea fara intarziere a faptelor si imprejurarile cauzei organul de urmarire penala are posibilitatea sa foloseasca cunostiintele unui specialist sau tehnician ,dispunand fie din oficiu,fie la cerere,efectuarea unei constatarii tehnico-stiitifice asupra materialelor si faptelor pe care le pune la dispozitie sau le indica specialistului.
De regulă constatarea tehnico-stiintifica este efectuata de specialisti -in cazul nostru tehnicieni criminalisti -care functioneaza in cadrul ori pe langa institutia de care apartine organul de cercetare penala sau de urmarire penala,fara ca acestia sa-si insuseasca atributii de organ de urmarire penala.
Considerând ca aceasta precizare este foarte importanta ,intrucat constatarile tehnico-stiintifice criminalistice sunt efectuate de specialisti ai ministerului de interne, care nu pot desfasura in acelasi timp ,si activitatea de cercetare penala.
O atare cerinta este determinata cu precadere de necesitatea asigurarii obiectivitatii si corectitudinii urmaririi penale.
Spre deosebire de expertiza criminalistica constatarea tehnico -stiintifica se dispune numai in cazul urmarii penale ,exceptand cazul refacerii sau completarii,cand poate fi dispusa si de instanta de judecata(art 116 C pr pen)
Expertiza criminalistica aspect procesual penale
Expertiza criminalistica face parte din categoria mai larga a expertizelor judiciare ce constituie un mijloc de proba ,un procedeu probator valoros,prin care,pe baza unei cercetari fundamentale pe date si metode stiintifice,''expertul aduce la cunostinta organului judiciar concluzii motivate stiintific cu privire la fapte pentru a caror lamurire sunt necesare cunostinte specializate''.
Expertiza criminalistica reprezinta o cercetare stiintifica a probelor materiale,destinata identificarii persoanelor,obiectelor,substantelor si fenomenelor aflate in legatura cauzala cu fapta,stabilirii anumitor proprietati ale acestora,precum si a unor eventuale modificari de forma,continut sau structura.
Pentru clarificarea notiunii de expertiza criminalistica nu este lipsit de interes sa amintim formularea unor opinii ce contestau existenta unui asemenea mijloc de proba autonom,argumentadu-se ca ;deoarece expertiza criminalistica se efectueaza de catre specialistii din diverse ramuri ale stiintei si tehnicii,nu este justificata concluzia ca exista o expertiza proprie criminalisticii''.
Fireste ca, alaturi de expertizele criminalistice si medico-legale,in practica judiciara se intalnesc frecvent expertize contabile,tehnice,agrotehnice,zootehnice etc.
Amintim, in contextul celor aratate mai sus,ca si in lucrarile de Drept procesual civil se subliniaza rolul expertizei criminalistice in lamurirea unor situatii de fapt,tipice procesului civil,in care motodele criminalistice sunt tot atat de utile ca si in procesul penal .
Efectuarea expertizei este facultativa,in principiu ea fiid dispusa,conform prevederilor art.116 C.pr.pen.,de organul de urmarire penala sau de o instanta de judecata,atunci cand,pentru lamurirea unor fapte sau imprejurari ale cauzei ,in vederea aflarii adevarului sunt necesare cunostintele unui expert.
Potrivit prevederilor art 117 C.pr.pen.,in ipoteza savarsirii unei infractiuni de omor deosebit de grav ori a existentei unor indoieli asupra starii psihice a invinuitului sau inculpatului,expertiza psihiatrica este obligatorie.
Spre deosebire de constatarea tehnico-stiintifica ,la efectuarea expertizei poate participa,alaturi de expertul numit de organele judiciare si un expert recomandat de parti.
Cu toate diferentele de ordin procesual,in pricipiu cele determinate de momentul procesual al dispunerii (expertiza putandu-se efectua numai dupa punerea in miscare a actiunii penale) si de participarea unor experti recomandati de parti ( imposibila la constatarea tehnico-stiintifica),intre cele doua mijloace de proba exista si asemanari evidente,dar numai pe plan tehnic criminalistic.
Desi constatarea tehnico-stiintifica are un caracter aparent mai restrans decat expertiza criminalistica ,mijloacele si metodele de efectuare sunt aceleasi.
Prin urmare,in tratarea problemelor generale privind expertiza criminalistica,precum si a specificului unor categorii de expertize,cum sunt cele dactiloscopice ,traseologice,balistice,expertiza inscrisurilor s.a., vom avea in vedere inclusiv constatarea tehnico-stiintifica, acolo unde este necesar facand,bineinteles,mentiunile cuvenite referitoare la unele diferente
Daca, pentru sublinierea calitatii stiintifice a examinarii,constatarea tehnico-stiintifica va fi denumita expertiza,atunci se impune sa fie avute in vedere toate elementele care decurg din aceasta modificare (desi legal este imposibil),cum ar fi ,de pilda,acceptarea prezentei unui expert solicitat de parti.O asemenea prezenta nu poate fi aprobata,din motive lesne de inteles,atunci cand examinarea tehnico-stiintifica se executa in unitatile de specialitate ale Ministerului de Interne, mai ales in faza actelor premergatoare.
1.3 Clasificarea expertizelor
Expertiza criminalistică este activitatea de cercetare științifică a urmelor și altor mijloace materiale de probă, în scopul identificării persoanelor, animalelor, plantelor, obiectelor, substanțelor sau fenomenelor, al determinării anumitor însușiri ori schimbării intervenite în conținutul, structura, forma și aspectul lor.
În funcție de domeniul în care se face investigația științifică, expertizele pot fi:
• expertize medico-legale, care au ca obiect de investigare corpul uman;
• expertize tehnice, cu obiect de cercetare în domeniul tehnic (auto, naval, minerit ș.a,);
• expertize contabile care investighează documente și situații contabile;
• expertize criminalistice, care se pot subdiviza, după obiectul cercetării ; științifice, într-o multitudine de subramuri:
– expertiza urmelor lăsate de mâini;
– expertiza urmelor lăsate de picioare;
– expertiza urmelor lăsate de buze;
– expertiza urmelor de dinți;
– expertiza urmelor lăsate de urechi, nas și alte părți ale feței;
– expertiza urmelor sonore ale vocii și vorbirii în limba română;
– expertiza scrisului în limba română;
– expertiza scrisului dactilografiat;
– expertiza nodurilor și legăturilor;
– expertiza urmelor de sânge;
– expertiza urmelor de salivă;
– expertiza urmelor de spermă;
– expertiza urmelor de natură piloasă;
– expertiza urmelor osteologice;
– constatarea stresului psihologic cu ajutorul poligrafului;
– expertiza sistemelor de încuietori;
– expertiza instrumentelor de spargere;
– expertiza pentru reconstituirea obiectului întreg din părțile sale componente;
expertize traseologice diverse: stabilirea tăierii, ruperii unor metale, materiale lemnoase, cauciucate ș.a.; modificarea plumburilor tip CFR (sigiliu); părți rulante ale anvelopelor mijloacelor de transport; urme de avariere pe vehicule ș.a.;
– expertiza armelor și munițiilor;
– expertiza materialelor textile;
– expertiza coloranților;
– expertiza peliculelor de vopsea;
– expertiza substanțelor toxice și stupefiante;
– expertiza produselor medicamentoase;
– expertiza solurilor;
– expertiza maselor plastice;
– expertiza produselor petroliere;
– expertiza probelor metalice, a cioburilor de sticlă, a cenușelor.
Expertiza urmelor lăsate de mâini
a) pe corpul omenesc – are temeiul în capacitatea țesutului viu de a reacționa la stimuli externi și de a apăra, pentru un interval de timp, semnele modificărilor morfologice externe declanșate de reacțiile de apărare. Mâna ca factor creator de urme generează modificări diferite, după cum sunt angajate unele sau altele dintre părțile componente ale structurii sale anatomice, datorate forțelor de lovire, apărare, rotație, smulgere, zgâriere etc.
Se pot efectua următoarele expertize:
– expertiza antropometrică;
– expertiza odonto-stomatologică:
– expertiza radiologică;
– expertiza antropologică;
– expertiza de anatomii comparat
b) pe obiecte – are fundamentul științific în proprietățile desenelor papilare, și anume: unicitatea și fixitatea acestora.
Problemele ce se pot rezolva constau în stabilirea:
– tipul, subtipul și varietatea urmei;
– dacă urma este palmară sau digitală;
– regiunea palmară și mâna de la care provine urma;
– falangeta, degetul și mâna care mi creat urme;
– dacă numărul și calitatea caracteristicilor individuale din urmă permit identificarea persoanei care a lăsat-o;
– mecanismul de formare urmei;
– vechimea urmei;
– dacă urma în litigiu a fost creată de persoana de la oacț s-au prelevat amprente pentru comparație sau de persoanele incluse în cartoteca monodactilară.
Expertiza urmelor lăsate de picioare are la bază proprietățile desenelor papilare care acoperă talpa, ce sunt caracterizate prin unicitate și fixitate.
Constatările tehnico-științifice și expertizele ce se pot efectua, permit stabilirea următoarelor date:
a) când se prezintă numai urma:
– sexul, greutatea și vârsta aproximative ale persoanei care a creat urma;
– particularitățile anatomopatologice ale persoanei care a creat cărarea de urme;
– piciorul și regiunea acestuia care a creat urma;
– mecanismul de formare a urmei;
– vechimea aproximativă a urmei
b) când se prezintă urma și modele de comparație:
– dacă urma în litigiu a fost creată de planta piciorului persoanei de la care s-au prelevat amprente pentru comparație;
– regiunea plantei care a creat urma.
Expertiza urmelor lăsate de buze are la bază individualitatea categorică a desenelor coriale și stabilitatea în timp a caracteristicilor individuale ale desenelor coriale.
Date ce se pot obține prin constatări tehnico-științifice și expertize ce se pot efectua sunt:
a) când se prezintă numai urmaI
– numărul persoanelor care au creat urmele;
– sexul și vârsta aproximativă ale persoanei care a creat urma;
– tipul antropologic al persoanei care a creat urma;
– malformațiile congenitale sau dobândite existente pe buze;
– mecanismul de formare a urmei de buze;
– urmele materie adiacente care au înlesnit crearea urmei.
b) când se prezintă urma și modele de comparație:
– dacă urma în litigiu a fost creată de buzele de la care s-au prelevat modele de comparație;
– regiunea buzei care a creat urma.
Expertiza urmelor de dinți
a. Pe corpul uman — este reprezentată de capacitatea aparatului dento-alveolar de a însuma proprietăți ca: unicitatea, stabilitatea relativă, individualitatea și reflecțivitatea ce se conjugă cu capacitatea țesuturilor de a reacționa definitiv la agresiunea mecanică și biologică.
Datele ce se pot obține prin constatările și expertizele criminalistice dispuse sunt:
• când se prezintă numai urma:
– dacă urma de dinți este de natură umană sau animală;
– sexul și vârsta aproximativă ale persoanei care a creat urma de dinți;
– tipul antropologic al persoanei care a creat urma;
– caracteristicile specifice danturii care a creat urma;
– mecanismul de formare a urmei;
• când se prezintă urma și modele de comparație:
– dacă urma de dinți a fost creată de persoanele de la care s-au prelevat modele de comparație;
– grupul de dinți care a creat urma.
b. Pe obiecte au aceleași caracteristici generale și individuale ca și cele lăsate pe corpul uman, cu excepția urmelor striații lăsate pe obiectul primitor, constituit din material cu plasticitate:
• când se prezintă numai urma, se poate stabili:
– numărul de persoane care aii creat urmele;
– sexul și vârsta aproximativă ale persoanei care a creat urma;
– tipul antropologic al persoanei care a creat urma;
– caracteristicile danturii care a creat urma;
– mecanismul de formare a urmei;
– tratamentul stomatologic și stadiul în care se găsește;
• când se prezintă urma și modele de comparație:
– dacă urmele de dinți au fost cireate de vreuna dintre persoanele de la care s-au prelevat modele de comparație;
– regiunea dentară care a creat urma.
c. Reconstituirea fizionomiei după urmele dinților are la bază relația dintre modelul morfologic al dentiției și conformația cranio-facială.
Rezultatele ce se pot obține sunt:
• când se prezintă numai urma:
– sexul și vârsta aproximativă ale persoanei;
– tipul și subtipul antropologic;
– anomaliile dentare;
• când se prezintă urma, modele de comparație și fotografia persoanelor suspecte:
– dacă desenul realizat după urma de mușcătură prezintă aceleași semnalmente cu una dintre fotografiile aparținând persoanelor suspecte.
Expertiza urmelor lăsate de urechi, nas și alte părți ale feței poate stabili:
a. când se prezintă numai urmele: …
– numărul persoanelor care au creat urmele;
– sexul, vârsta și înălțimea aproximativă ale persoanei care a creat urma;
– malformațiile prezentate de urechi, nas sau porțiunea feței purtătoare de riduri;
– mecanismul de formare a urmei și vechimea aproximativă;
b. când se prezintă și modele de comparație:
– dacă urmele de ureche sau riduri au fost ori nu create de persoane de la care s-au prelevat modele de comparație.
Expertiza urmelor sonore ale vocii și vorbirii în limba română are la bază:
– stabilitatea pe care o prezintă vocea și vorbirea în toată perioada vieții adulte până la bătrânețe;
– diferența existentă, de la o persoană la alta, în construcția aparatului fono-respirator;
– particularități prezentate de funcția fonatorie;
– particularități determinate de unele maladii ale aparatului fono-respirator.
Datele ce se pot obține sunt:
a. când se prezintă numai fonograma în litigiu-
-autenticitatea fonogramei în litigiu;
– numărul de persoane care au vorbit;
– apartenența la gen a persoanei;
– stabilirea cu aproximație, a vârstei și profesiei;
– determinarea zonei în care s-a născut sau a trăit vorbitorul;
– unele maladii ale aparatului fonorespirator;
– ziua și ora la care a avut loc discuția;
– modul în care a fost falsificată fonograma în litigiu.
b. când se prezintă fonograma în litigiu și modele de comparație:
– dacă vocea și vorbirea în litigiu aparțin persoanei de la care s-au prelevat modelele de comparație.
Expertiza scrisului în limba română are la bază individualitatea scrisului exprimată în caracteristicile de ansamblu (generale) și ale celor de detaliu (individuale).
a) în cazul scrisului cursiv, pe baza expertizei grafice se poatestabili:
• când se prezintă numai Sțrisul în litigiu:
– numărul de persoane care au scris;
– stabilirea orientativă a sexului scriptorului;
– stabilirea orientativă a vârstetȘi profesiei scriptorului;
– dialectul, subdialectul sau grasul folosit în scris;
• când se prezintă scrisul în litigiu și modele de comparație:
– dacă scrisul în litigiu a fost executat de persoane de la care s-au prelevat modelele de comparație.
b) scrisul executat prin imitarea caracterelor tipografice are la bază caracteristici care, luate în afiâttntbiul lor, constituie baza identificării autorului scriptural;
c) scrisul cursiv deghizat are la baza generale și individuale de apreciere a deghizării;
d) scrisul cursiv alterat din cauza unor stări patologice are la bază caracteristicile care apar la scrisurile bolnavilor psihic în scrisul persoanelor în vârstă, precum și cel executat sub influența
băuturilor alcoolice, se poate stabili cu aproximație faptul că scriptorul este bolnav sau nu;
e) scrisul de mână executat pe suporturi și cu instrumente scripturale atipice are la bază modificările suferite, generate de faptul că intervin o serie de factori care creează persoanei unele greutăți în redarea stereotipului dinamic caracteristic, obligând-o la eforturi suplimentare. Totuși, cu modele de comparat luate de la persoanele bănuite, se poate stabili autorul scrisului pe baza comparării;
f) expertiza semnăturilor poate răspunde la următoarele întrebări:
• când se prezintă numai semnătura:
– autenticitatea semnăturii;
– falsul executat prin imitare liberă;
– falsul imitat de pe model;
– falsul prin deghizarea propriei semnături;
– falsul unei semnături pe baza caracteristicilor existente în textul unui manuscris;
– falsul semnăturii prin copiere»
• când se prezintă semnătura în litigiu și modele de comparație:
– dacă semnătura In litigiu a fost executată de persoane de la care s-au relevat modele de comparație;
g) expertiza pentru stabilirea asemănărilor Intre un scris inițial și cel efectuat ulterior pe același d
h) expertiza pentru rupte, șterse, arse, carbonizate, spălate chimie etc. și descifrarea textelor de pe acestea
i) expertiza pentru evidențiere bcerneală etc.
j) expertiza pentru evidențiere scrisului executat cu cerneluri invizibile și identificarea subitftBț^or aceasta
k) expertiza pentru stabilirea textului după traseele de apăsare
I) expertiza pentru stabilirea vechimii unui document în raport de antet, facsimilele impresiunilor ștampilelor, hârtie, filigran, timbre fiscale etc. și analiza suportului pe care s-a scris
m) expertiza pentru stabilirea falsificării ștampilelor prin confecționarea manuală sau prin alte metode, precum și stabilirea autenticității impresiunilor acestora
n) expertiza pentru stabilirea succesiunii traseelor unor scrisuri sau ale unor scrisuri față de traseele impresiunii ștampilei ori semnăturii
o) expertize pentru stabilirea falsului de bancnote și modul de falsificare
Expertiza scrisului dactilografiat în scopul identificării dactilografului are la bază imprimarea unor caracteristici generale sau individuale ale personalității sale în textul realizat.
Probleme ce se pot rezolvi sunt:
• când se prezintă numai scrisul in litigiu:
– dacă documentul este scris la una sau mai multe mașini;
– tipul, modelul și marca Aiașinii de scris;
– gradul de pregătire profesională a dactilografului;
– gradul de pregătire cultural a dactilografului;
– profesia dactilografului (cu aproximație);
• când se prezintă scrisul m litigiu și modele de comparație
– dacă scrisul de mașină în litigiu a fost sau nu dactilografiat de persoana de la care s-au prelevat modelele de comparație.
Expertiza modurilor și a legăturilor are la bază învățarea modului de executare a unui nod nou sau a unei legături, de către o persoană la locul său de muncă și exersarea repetată a acestei acțiuni.
Prin expertiză sau constatare tehnico-științifică se poatestabili:
• când se prezintă numai nodul scru legătura în litigiu:
– numărul probabil persoanelor care au executat nodurile sau legăturile găsite ta fața locului;
– profesia probabilă a persoanei care a executat nodul sau legătura;
– poziția probabilă a făptuitorului față de victimă în momentul executării nodului sau legăturii;
– scopul în care a fost executat nodul sau legătura;
• când se prezintă nodul sau legătura și modele de comparație:
– dacă nodul sau legătura în litigiu prezintă asemănări cu modelele de comparație.
Expertiza urmelor de sânge se dispune:
– pentru stabilirea speciei ființei;
– pentru stabilirea grupei sangvine;
– pentru stabilirea sexului.
Expertiza urmelor de salivă
Expertiza urmelor de salivă, are la bază proprietățile secretoare ale organismului și capacitatea fitoaglutinelor de a pune în evidență antigelul H. 1.
Determinările ce se pot efectua sunt:
• când se prezintă numai urma de salivă:
– prezența urmei de salivă pe obiectul ridicat de la locul faptei;
– dacă este de natură umană sau nu;
– statusul secretor sau nesecretor al persoanei care a creat urma;
– grupa sangvină a persoanei care a creat urma;
– mecanismul de formare a urmei de salivă;
• când se prezintă urma de salivă și modele de comparație:
– proveniența probabilă a urmei de la persoana suspectă.
Expertiza urmelor de spermă la limitele fiziologice, la nivelul spermatozoidului, a numeroase elemente de variabilitate relevabile pe parcursul examinărilor. Un plus de individualitate îl conferă examinarea: și interpretarea modificărilor patologice.
Determinările ce se pot efectua sunt:
• când se prezintă numai urma:
– natura urmei;
– specia căreia îi aparține;
– caracterul secretor sau nesecretor;
– grupa sangvină;
– numărul de persoane care au lăsat urme de spermă;
– starea de sănătate a acestora;
– timpul aproximativ scurs din momentul ejaculării;
• când se prezintă urma și modele de comparație:
– dacă spermatozoizii în litigiu aparțin persoanei de la care s-au prelevat modele de comparație.
Expertiza urmelor de natură piloasă are la bază structura macroscopică și microscopică a firelor și fibrelor, cât și a microelementelor relative la grupele sangvine și la alte proprietăți biochimice.
Determinările ce se pot efectua sunt:
• când se prezintă numai urma de natură piloasăI
– natura firului de păr;
– zona corpului din care provrihe firul de păr;
– modul de detașare «firului de păr;
– aprecierea aproximativă a vârstei, după existența sau inexistența pigmenților din zona corticală;
– degradarea Specifică a firului de păr în litigiu;
– boala de care suferă subiecttll, dacă e cazul;
– caracteristicile generali și individuale pe care le prezintă firul în litigiu;
– dacă persoana de la care provine firul de păr lucrează într-o zonă contaminată și elementul de bâl al contaminării;
-în cazul intoxicațiilor, se stabilește corelația între nivelul ridicat al concentrației de As, Hg, și Te;
– determinarea sexului persoanei;
– concentrația a cel puțin două elemente din firul de păr;
-grupa sangvină a persoanei de la care provine (dacă firul de păr are lungimea minimă de 6 cm);
• când se prezintă urma de natură piloasă și modele de comparație;
– dacă firul de păr ridicat de la fața locului prezintă asemănări cu firul persoanei de la care s-au recoltat modelele de comparație.
Expertiza urmelor osteologice are la bază formele specifice ale reliefului osos, structura interioară, rezistența, elasticitatea și compoziția chimică.
Problemele ce se pot rezolva sunt:
a) determinarea vechimii osului are la bază fluorescența țesutului osos, capacitatea de colorare a osului, modul în care se realizează decalcifierea cu acid azotic, determinarea comportamentului N. total și a grăsimii totale și existența fracțiunilor solubile în tetraclorura de carbon;
b) determinarea sexului și taliei persoanei după schelet;
c) stabilirea vârstei – după apariția dentiției, a mugurilor dentari, prezența punctelor de osificare, caracteristicile anatomice ale osului, sudarea suturilor etc.; jj|
d) reconstituirea fizionomiei după craniu are la bază corespondența funcțională dintre craniu și țesuturile noi și variabilitatea lor de grupă.
Prin expertiză se poate reconstitui fizionomia, punându-se la dispoziție mulajul pentru identificarea persoanei și, când i se prezintă și fotografii, poate stabili persoana căreia îi aparține craniul.
Expertiza de portret (după fotografie sau film) are la bază individualitatea certă invariabilă și obiectivă, caracteristică fiecărei persoane în parte, care acumulează în timp mutații de ordin fiziologic, inerente dezvoltării biologice, precum și unele modificări datorate unor maladii, intervenții chirurgicale, de înfrumusețare, accidente etc.
în aceste expertize se poate stabili tipul antropologic al persoanei fotografiate sau filmate, precum și identitatea persoanei pe care o prezintă imaginea în litigiu, pe baza comparației cu fotografiile bănuiților.
Constatarea stresului psihologic cu ajutorul poligrafului are la bază indicatorii psihofiziologict de depistare a nesincerității, mecanismul psihofiziologic al producerii stărilor emoționale și unele criterii ce stau la baza folosirii poligrafului.
Se poate stabili dacă:
– subiectul a dat răspunsuri sincere la întrebări;
– subiectul nu a dat răspunsuri sincere la întrebări;
– subiectul nu poate face obiectul unei testări;
– locul unde au fost ascunse corpurile delicte.
Constatarea stresului psihologic cu ajutorul sonografului și al detectorului de stres psihologic în voce are la bază modificările produse de emoția vorbitorului în conturul frecvenței tonului fundamental, în ritmul și dinamica vorbirii, în frecvența formațională, articulație și intensitate, vor prezenta unele particularități în raport cu modul normal de formare a vocalelor și consoanelor în limba română.
Constatarea disimulării adevărului cu ajutorul aparatului pentru detectarea efectelor emoției asupra scrisului are la bază influența sistemului nervos, central și neurovegetativ asupra scrisului prin modificările ce se produc îș reacțiile persoanei, având în vedere structura psihologică a fiecărei persoane.
Expertiza sau constatarea tehnico-științifică pentrustabilirea stării tehnice, tipului și mărcii lacătelor sau a diferitelor sisteme de încuietori,: precum și dacă la deschiderea lacătului ori a sistemului de încuietori s-a folosit o altă cheie decât cea originală.
Expertiza sau constatarea tehnico-științifică pentru stabilirea tipului, formei, dimensiunilor și alte particularități ale instrumentelor cu care s-au creat urmele de forțare și identificarea instrumentelor creatoare de urme.
Expertiza sau constatarea tehnico-științifică pentrusârme, material lemnos, racorduri de cauciuc, conductori electrici, textile etc.
Expertiza pentru stabilirea faptului dacă plumburile tipC.F.R. sau cele destinate sigilării au fost violate, represate și ce mijloace s-au folosit.
Expertiza sau constatarea tehnico-științifică pentru stabilirea desenului părții rulante a unui mijloc de transport.
Expertiza sau constatarea tehnico-științifică pentru stabilirea faptului dacă urmele de avariere a unui autovehicul, aflat pe anumite părți ale acestuia, au fost produse de un anumit mijloc de transport sau în alte împrejurări.
Expertiza tehnico-criminalistică a armelor și munițiilor va rezolva următoarele probleme:
– identificarea armei cu care s-a tras;
– dacă arma este în stare de funcționare;
– tipul și genul armei;
– dacă s-a tras recent cu arma;
– direcția și distanța de la care s-a tras;
posibilitatea producerii tragerii în mod accidental cu o armă de foc;
– modul de confecționare a unor arme atipice;
dacă glonțul, tubul găsit la fața locului provin de la același cartuș ori au fost trase cu aceiași armă;
– dacă alicele sunt sau nu confecționate manual;
– refacerea mărcilor de fabricație și a seriilor pilite, distruse sau acoperite cu alte indicații. |
Sectiunea a –2-a Tactica efectuarii expertizelor criminalistice
2.1 Stabilirea corecta a obiectului trimis spre expertiza
Stabilirea corectă a obiectului expertizei. Cerința privind stabilirea corectă a obiectului expertizei criminalistice are implicații directe asupra modului de valorificare judiciară a acestui mijloc de probă. Delimitarea strictă a aspectelor de clarificat este de natură să influențeze pozitiv însăși cercetarea fondului problemelor ce constituie obiectul expertizei.
2.2 Cunoasterea obiectului expertizei
Cunoașterea obiectului expertizei este prima etapă în care specialistul procedează la studierea actului de dispunere a lucrării, precum și a materialelor de cercetat, în scopul stabilirii concordanței dintre indicațiile și datele conținute în ordonanță sau încheiere și obiectele primite.
Totodată, expertul va stabili dacă materialul corespunde din punct de vedere calitativ și cantitativ și dacă a fost manipulat, păstrat și expediat în condiții corespunzătoare. El poate, desigur, să ceară eventuale lămuriri suplimentare din partea organului judiciar, care poate încuviința și darea de explicații de către părți.
Obiectul expertizei judiciare constă în lămurirea unor fapte sau împrejurări de fapt ce reclamă cunoștințe speciale din diverse domenii.
Argumentul principal în susținerea acestor opinii îl reprezintă chiar prevederile art. 116 C.pr.pen., potrivit cărora, în vederea aflării adevărului, pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei se apelează la cunoștințele unui expert, precum și ale art.201 C.pr.civ., în care se arată că instanța poate recurge la părerea unor specialiști pentru lămurirea unor împrejurări de fapt.
In consecință, organele judiciare au datoria să vegheze la respectarea cerinței de limitare a obiectului expertizei criminalistice, în exclusivitate, la ceea ce legea definește generic „fapte sau împrejurări”, nu la probleme de drept, cum ar fi stabilirea vinovăției sau nevinovăției unei persoane, ori precizarea naturii juridice a unei fapte sau a unui aspect, reglementate prin acte normative.
In acest fel se previn situații de genul celor în care expertul își exprimă părerea în legătură cu calificarea juridică (de exemplu, neglijență în serviciu sau delapidare, omor sau sinucidere), ori cazuri în care trebuie să confirme organului judiciar dacă o sabie „Ninja” este o armă albă.
2.3 Efectuarea propriu-zisa a expertizelor
Efectuarea propriu-zisă a expertizelor. Cerința esențială, de ordin deontologic, în efectuarea expertizelor criminalistice, ca și a oricărei alte expertize judiciare, inclusiv constatărilor tehnico-științifice, o reprezintă corectitudinea și probitatea profesională. Considerăm necesară această precizare, deoarece, prin rezonanța lor în procesul judiciar – deși nu au o valoare probantă superioară altor mijloace de probă – concluziile expertizelor criminalistice pot influența pozitiv sau negativ soluțiile pronunțate de către instanțele de judecată.
Alte principii de bază, menite să guverneze întreaga activitate de investigare tehnico- științifică criminalistică, constau în operativitatea și limitarea strictă la obiectul indicat prin actul de dispunere a expertizei.
Față de cerințele evidențiate anterior, să vedem care sunt fazele importante în efectuarea unei expertize criminalistice. Experiența practică bogată, existentă în materie, a peimis autorilor de specialitate să ajungă la concluzia că expertiza criminalistică parcurge, în esență, trei etape sau momente principale, constând în cunoașterea obiectului și materialelor expertizei, în examinarea separată a fiecărei categorii de materiale și în compararea elementelor caracteristice, în vederea identificării1.
2.4 Asigurarea calitatii materialului trimis spre expertiza
Asigurarea calității materialelor trimise spre expertiză reprezintă premisa de bază a obținerii rezultatelor scontate prin administrarea acestui mijloc de probă.
In vederea efectuării lucrărilor indicate de organul judiciar, expertul va trebui, de regulă, să aibă la dispoziție, pe de o parte, urmele, obiectele ce se constituie mijloace materiale de probă, iar, pe de altă parte, modele de comparație sau obiecte presupuse a fi creat urmele descoperite în câmpul infracțional.
Prima cerință pe care trebuie să o îndeplinească aceste materiale este aceea a cunoașterii cu certitudine a provenienței lor. Regula privește atât urmele sau mijloacele materiale de probă, dar mai ales modelele tip ori obiectele suspecte trimise expertului.
A doua cerință importantă se referă la calitatea pe care trebuie s-o prezinte materialele, în sensul că ele trebuie să conțină sau să reflecte suficiente elemente caracteristice pe baza cărora să se facă identificarea.
Este necesar ca urmele, mijloacele materiale de probă, să fie însoțite de impresiunile, modelele de comparație sau de obiectele presupuse a fi format urmele la fața locului.
Expertului i se va menționa cărei categorii îi aparține fiecare obiect (litigiul sau comparația) și care este apartenența sa. Astfel, de exemplu, se trimite înscrisul în litigiu, însoțit de înscrisurile de comparație luate persoanelor bănuite, în condiții apropiate de cele în care se presupune că s-a redactat înscrisul incriminat. Totodată, la expedierea materialelor este absolut necesar să se țină seama de natura acestora, de factorii care le pot deteriora, altera sau care pot duce la distrugerea elementelor caracteristice de identificate.
Referitor la numirea expertului, la drepturile acestuia, inclusiv la posibilitatea părților de a cere ca un expert numit de ele să participe la efectuarea expertizei, nu este cazul să insistăm, prevederile art. 118-121 C.pr.pen. fiind suficient de clare.
Precizăm, însă, că practica numirii unor persoane neautorizate care să efectueze expertize criminalistice ar putea fi dăunătoare, în anumite condiții, deoarece, la actualul nivel de dezvoltare al acestei științe, o expertiză care nccesită mijloace tehnice speciale de investigare este posibilă numai în cadrul unui laborator sau în instituții de specialitate.
Prin aceasta nu vrem să se înțeleagăcă nu pot fi numiți în calitate de experți și specialiști care au cunoștințe în domeniu, desemnarea acestora intuitu personaenefiind greșită, ea oferind o garanție în plus clarificării științifice și obiective a faptului investigat.
2.5 Examinarea separata
Examinarea separată a fiecărui obiect, este a doua etapă, având ca scop sesizarea particularităților sau elementelor sale caracteristice. Obiectele trebuie să fie, dacă este posibil, fixate prin fotografiere.
Examinarea are în vedere atât urmele sau obiectele în litigiu, cât și modelele de comparație, expertul fiind interesat să surprindă suficiente caracteristici pe baza cărora să poată stabili identitatea sau neidentitatea persoanei sau obiectului inclus în sfera cercetării.
Amintim că importantă pentru identificare este, în primul rând, calitatea caracteristicilor și, numai după aceea, cantitatea acestora. Tot în această etapă se obțin și modele tip de comparație cu obiectele suspecte (arme de foc, instrumente de spargere ș.a.), se efectuează și experimente utile verificării și stabilirii posibilităților de creare a urmelor în condițiile sau împrejurările în care a fost săvârșită infracțiunea.
2.6 Examinarea comparativa
Examinarea comparativă a caracteristicilor, rcflcctatc sau conținute în urina ridicată de la locul faptei, cu caracteristicile modelelor de comparație create experimental cu obiectele incluse în sfera cercetării. Procedeele folosite în examenul comparativ sunt confruntarea, juxtapunerea și suprapunerea.
Confruntarea se realizează prin modalități diverse, în funcție de natura obiectelor examinate. Se poate, astfel, practica confruntarea unor imagini, a unor diagrame, confruntarea urmelor cu impresiunile aflate în cartotecile criminalistice, confruntarea cu obiectele aflate în colecțiile laboratoarelor pentru stabilirea apartenenței de grup etc.
Juxtapunerea sau continuitatea liniară este întâlnită frecvent în cazul striațiilor specifice armelor de foc sau instrumentelor de spargere, ca, de altfel, în întreaga examinare traseologică;
Suprapunerea a două imagini, dintre care una este transparentă, reprezentând urma, persoana sau obiectul în litigiu și, respectiv, modelul de comparație, este al treilea procedeu folosit în examinarea comparativă.
Pe baza datelor obținute prin aceste examinări, expertul trebuie să fie în măsură să explice nu numai coincidența sau divergența caracteristicilor, care conduc la identificarea sau la excluderea obiectului din sfera cercetării, dar și eventualele modificări în forma sau conținutul factorului creator al urmei.
Sectiunea a 3-a
Redactarea raportului de expertiză
Raportul de expertiză criminalistică prezintă rezultatele investigațiilor științifice și cuprinde, potrivit art. 123 C.pr.pen., trei părți:
Partea introductivă, în care este menționat organul judiciar ce a dispus efectuarea expertizei, data la care s-a dispus efectuarea, numele și prenumele expertului, data și locul unde a fost efectuată lucrarea, data întocmirii raportului de expertiză, obiectul acesteia și întrebările la care urma să răspundă expertul, materialul pe baza căruia a fost efectuată expertiza și dacă părțile ce au participat la aceasta au dat explicații în cursul expertizei.
Partea descriptivă, referitoare la mijloacele și metodele tehnico-științifice folosite în efectuarea expertizei, eventualele obiecții sau explicații ale părților, analiza acestor obiecții ori explicații în lumina celor constatate de expert.
Partea finală, în care sunt prezentate concluziile expertului, ca răspuns la întrebările adresate, precum și părerea acestuia în legătură cu obiectul expertizei.
Raportul de expertiză se redactează în termeni clari și preciși, evitându-se formulări incomplete, echivoce sau tehniciste, astfel încât ele să reflecte temeinicia științifică a cercetării. Din modul de redactare a raportului trebuie să rezulte, în esență, următoarele:
Respectarea de către expert a prevederilor legale și limitarea strictă la sarcinile indicate în actul de dispunere a expertizei.
Examinarea completă și riguroasă a întregului material trimis spre expertiză de către organul judiciar.
Folosirea celor mai modeme și adecvate metode și mijloace tehnicoștiințifice de examinare din domeniul de specialitate al expertului.
Fundamentarea științifică a rezultatelor cercetării și concordanța între constatările făcute pe parcursul examinării și concluziile raportului.
Totodată, raportul de expertiză va conține o ilustrare adecvată (fotografii, schițe, desene, planșe, diagrame etc.) a celor mai semnificative aspecte desprinse în cadrul examinăm criminalistice.
3.1 Verificarea raportului de expertiza
Aprecierea raportului de expertiză criminalistică sau a unei constatări tehnico-științifice parcurge, în principal, două etape importante, constând în verificarea respectării prevederilor legale referitoare la expertiză (verificarea formală) și verificarea conținutului științific al raportului de expertiză (verificarea de fond sau substanțială)1.
In prima etapă, organul de urmărire penală sau instanța de judecată verifică următoarele aspecte:
Dacă au fost respectate condițiile legale de numire a expertului și dacă există eventuale motive de recuzare a acestuia, invocate de părți.
Dacă au fost formulate răspunsuri clare și complete la toate întrebările din actul procedural.
Dacă au fost respectate condițiile de citare a părților și dacă s-au dat lămuririle necesare, atât expertului, cât și părților.
Dacă raportul a fost datat și semnat potrivit regulilor procedurale. Nerespectarea acestor cerințe, mai ales dacă ele sunt de natură să împiedice aflarea adevărului, poate conduce la o soluție netemeinică. O asemenea soluție atrage, în mod firesc, pe lângă anularea expertizei, și casarea hotărârii .
In etapa a doua, verificarea va privi problemele de fond ale raportului de expertiză, printre cele mai importante situându-se:
Examinarea de către expert a întregului material pus la dispoziție de organul judiciar.
Folosirea celor mai adecvate metode și mijloace tehnico-științifice de investigare.
Justețea raționamentului și concordanța dintre concluzii și conținutul raportului de expertiză
Importanța verificării complete și atente a întregului raport de expertiză, indiferent dacă este vorba de o primă sau o nouă expertiză, a fost subliniată frecvent în literatura noastră de specialitate, combătându-se acele practici întâlnite la anumite organe judiciare care se limitează numai la citirea concluziilor sau la însușirea necritică a unor concluzii nefundamentate științific, incomplete sau eronate3.
În ipoteza neînsușirii concluziilor, organul judiciar își motivează poziția pe baza constatărilor făcute cu prilejul verificării raportului (de exemplu, contradicții între concluzii, raționamente false, neexaminarea întregului material, metode inadecvate de cercetare ș.a.), nu pe elemente sau date specifice domeniului de activitate al expertului.
CAPITOLUL III
Sectiunea 1
Elementele tactice aplicate in aprecierea si valorificarea concluziei expertizei de catre organele judiciare
Aprecicrea și valorificarea expertizelor judiciare reprezintă o activitate ce reclamă din partea organelor judiciare nu numai cunoștințe din domeniul dreptului, ci și cunoștințe de cultură generală, din domeniul științei și tehnicii, cu precădere dintre cele înmănuncheate în știința Criminalisticii.
Verificarea raportului de expertiză. Aprecierea raportului de expertiză criminalistică sau a unei constatări tehnico-științifice parcurge, în principal, două etape importante, constând în verificarea respectării prevederilor legale referitoare la expertiză (verificarea formală) și verificarea conținutului științific al raportului de expertiză (verificarea de fond sau substanțială)1.
In prima etapă, organul de urmărire penală sau instanța de judecată verifică următoarele aspecte:
Dacă au fost respectate condițiile legale de numire a expertului și dacă există eventuale motive de recuzare a acestuia, invocate de părți.
Dacă au fost formulate răspunsuri clare și complete la toate întrebările din actul procedural.
Dacă au fost respectate condițiile de citare a părților și dacă s-au dat lămuririle necesare, atât expertului, cât și părților.
Dacă raportul a fost datat și semnat potrivit regulilor procedurale. Nerespectarea acestor cerințe, mai ales dacă ele sunt de natură să împiedice aflarea adevărului, poate conduce la o soluție netemeinică. O asemenea soluție atrage, în mod firesc, pe lângă anularea expertizei, și casarea hotărârii .
In etapa a doua, verificarea va privi problemele de fond ale raportului de expertiză, printre cele mai importante situându-se:
Examinarea de către expert a întregului material pus la dispoziție de organul judiciar.
Folosirea celor mai adecvate metode și mijloace tehnico-științifice de investigare.
Justețea raționamentului și concordanța dintre concluzii și conținutul raportului de expertiză.
Importanța verificării complete și atente a întregului raport de expertiză, indiferent dacă este vorba de o primă sau o nouă expertiză, a fost subliniată frecvent în literatura noastră de specialitate, combătându-se acele practici întâlnite la anumite organe judiciare care se limitează numai la citirea concluziilor sau la însușirea necritică a unor concluzii nefundamentate științific, incomplete sau eronate3.
In ipoteza neînsușirii concluziilor, organul judiciar își motivează poziția pe baza constatărilor făcute cu prilejul verificării raportului (de exemplu, contradicții între concluzii, raționamente false, neexaminarea întregului material, metode inadecvate de cercetare ș.a.), nu pe elemente sau date specifice domeniului de activitate al expertului4.
Modalitatile de formulare a concluziilor
O deosebită importanță pentru atingerea scopului urmărit prin expertiza criminalistică o are formularea răspunsurilor la întrebările adresate dc organul judiciar. în funcție de rezultatele la care a ajuns examinarea, concluzii pot fi :ccrtc sau categorice,pozitive si negative, probabile sau imposibilitate a rezolvării problemei.
Concluziile categorice sau certe reflectă nu numai convingerea fermă a expertului privind soluționarea problemei în cauză, ci, în primul rând, rezultatele științifice categorice la care s-a ajuns prin expertiză.
Concluziile certe pot fi pozitive sau negative, în sensul că pot da fie un răspuns net afirmativ la întrebare, clarificând sau stabilind existența unui fapt, a identității unei persoane sau obiect ș a., fie negativ, ceea ce poate echivala cu excluderea persoanei sau obiectului din cercul de bănuiți, cu respingerea unor afirmații sau susțineri privind un anumit fapt sau o împrejurare. De exemplu, o concluzie cert pozitivă este aceea prin care se precizează că urmele digitale descoperite la fața locului aparțin persoanei „X”, în timp ce concluzia că semnătura dc pe actul în litigiu nu aparține persoanei „Y” este cert negativă.
Concluziile de probabilitate sunt consecința existenței unui anumit grad de îndoială, de incertitudine, determinată de insuficiența calitativă sau cantitativă a elementelor caracteristice ale materialului cercetat, dc limitele posibilităților tehnico-științifice de cercetare, dar și de considerente subiective.
Subliniem, totuși, că, prin conținutul lor, aceste concluzii sunt relativ apropiate de cele certe, fără a se confunda cu acestea. Ele se bazează nu numai pe prezența caracteristicilor de grup sau de categorie, ci și pe elemente de individualizare, capabile să diferențieze obiectul scop dintre obiectelc verificate, dar fără a-1 identifica cu certitudine . De pildă, „cei zece pomi fructiferi au fost probabil tăiați cu toporul nr.4 din grupul celor 5 trimise spre expertiză”.
Concluziile de imposibilitate a rezolvării problemei sau, în denumirea prescurtată „n.s.p ”, care nu trebuie confundate cu o concluzie certă negativă, sunt determinate de calitatea cu totul nesatisfăcătoare a elementelor caracteristice de identificare a obiectelor cercetate, ca și dc lipsa unor mijloace tehnico-științifice adecvate de investigare.
Imposibilitatea formulării unei concluzii poate avea drept cauză și modul defectuos de revelare, fixare și ridicare a urmelor și a corpurilor delicte de la fața locului sau de expediere a acestora către laboratorul dc expertize, îndeosebi în cazul urmelor biologice. Aceasta se motivează la fel dc clar și complet, ca și în situația rezolvării problemei, cu excepția cazurilor în care expertiza a fost solicitată unui specialist care nu are cunoștințele necesare efectuării lucrării.
1.2 Valorificarea concluziei expertizei
Valorificarea concluziilor expertizei. Interpretarea și valorificarea concluziilor expertizei criminalistice marchează momentul aprecierii și cântăririi probelor puse în evidență prin intermediul examinărilor științifice.
Rolul și semnificația acestui mijloc de probă în formarea convingerii intime a organelor judiciare, cu privire la o faptă sau la împrejurările acesteia, este demonstrat prin aceea, că peste 85 la sută din concluziile rapoartelor de expertiză sunt însușite de către instanțe, ele servind, alături și în egală măsură cu celelalte mijloace de probă, la stabilirea adevărului în cauză'.
Concluziile expertului
Dintre concluziile rapoartelor de expertiză, cele mai valoroase sunt concluziile cu caracter de certitudine a căror interpretare nu ridică probleme deosebite, fiind frecvente cazurile în care expertizele criminalistice reprezintă singura modalitate de a scoate la lumină probele necesare constatării existenței sau inexistenței unei infracțiuni și identificării autorului ei.
Concluziile cu caracter de probabilitate dețin o pondere mai mică în ansamblul rezultatelor expertizei criminalistice. Referitor Ia aceste concluzii s-au exprimat opinii pro și contra utilității sau admisibilității lor, atât în literatura de specialitate, cât și în practică, unii experți evitând chiar să le formuleze2.
În linii mari, majoritatea opiniilor converg spre admisibilitatea acestor concluzii, ele reprezentând ipoteze științifice de lucru, cu ajutorul cărora organele judiciare pot să-și ghideze activitatea de soluționare a cauzei, să elaboreze versiuni, iar, din coroborarea concluziilor de probabilitate cu rezultatele la care se ajunge prin administrarea altor probe, să se stabilească adevărul.
Mai mult, formularea unor asemenea concluzii reprezintă o dovadă de etică profesională a expertului criminalist.
Referitor la modul de interpretare a concluziilor de probabilitate, atragem atenția asupra unor tendințe ce se întâlnesc, încă, în practica de specialitate, potrivit cărora unele instanțeînclină să le atribuie un caracter dc certitudine, In timp ce alte organe judiciare manifestă o tendință contrară, de neînsușirc a acestor concluzii
Concluziile de imposibilitate a rezolvării problemei („n.s.p.”), contrar aparențelor, impun aceeași atenție în interpretare, mai ales dacă ele vor fi avute în vedere în cadrul întregului probatoriu existent în cauză. Imposibilitatea formulării concluziilor în expertiza criminalistică, coroborată cu lipsa altor probe, pe baza cărora să se poată stabili gradul de implicare a unei persoane în săvârșirea unei fapte penale, este dc natură să impună organului judiciar aplicarea principiului prezumției de nevinovăție.
In alternativa existenței altor probe, organul judiciar are posibilitatea să pronunțe o soluție, potrivit convingerii intime, formate pe baza cântăririi probelor privind cauza cercetată, întrucât imposibilitatea rezolvării unei probleme pe teren criminalistic nu echivalează cu o concluzie negativă asupra unor fapte sau împrejurări ale cauzei, inclusiv asupra identității sau neidentității persoanei învinuite ori inculpate într-o cauză.
BIBLIOGRAFIE
''Mica enciclopedie a dreptului''Ion Deleanu,Sergiu Deleanu,Ed.Dacia,Cluj-Napoca,2000
www.politia romana.ro/Criminalistica
Piere Fernand Ceccaldi,La criminalistique,Paris,1962
Emilian Stancu,Tratat de criminalistica,editia a III-a revazuta si adaugita,Universul Juridic,Bucuresti,2004,p.12
Lucian Ionscu,Criminalistica.Note de curs,Universitatea Crestina ,,Dimitrie Cantemir’’,Bucuresti,202,p.5
P.Abraham,E.Dersidan si col.-Dictionar de termeni judiciari,Editura National,Bucuresti, 1999
C.Aionitoaie si colab-Tratat de criminalistica ,Editura Carpati,Bucuresti 1992
G. Antoniu, în colectiv, Explicații teoretice ale Codului de procedură penală rom&n, Patea generala vol.I,EdituraAcademiei R.S.R., București, 1975,pag. 259
C. Suciu, Criminalistica, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972, pag.568: C.Anitoaiei, C.Pletea in colectiv, Tactica criminalistica,S.E.C., Bucuresti,1989,pag.188
N.Dan, Expertiza criminalistică în procesul penal și civil, In ,,Scoala româneasca criminalistica, București, 1975, pag. 64.
S.A Golunski,op.cit.,pag.372.
Colectiv,Dictionar de criminalistica,Editura Stiintifica si Enciclopedica ,Bucuresti,1984,pag.67-70.
ILIE STOENESCU si SAVELLY ZILBERSTEIN Drept procesual civil –Teoria generala, Editura Didactica și Pedagogică, Bucuresti,1997,p.400
Mircea, Criminalistica, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj, 1976, pag. 239-240.
C. Anițoaie, C. Pletea, în op. cit., pag. 190.
A.Ciopraga. I.Iacobuță, op.cit., p.356.
R.Constantin. P.Drăghici și M.loniță, Expertizele, mijloc de probă în procesul penal, supra cit.,p. 12-3.
În acest sens, a se vedea Trib. Suprem, Decizia nr.35 din 7 mai 1984, în Culegerea de decizii ale Trib. Suprem pe anul 1984, p.328: Expertiza fiind, potrivit art. 64 CPP un mijloc de probă prin care se constată elemente de fapt ce pot servi ca probă, iar aprecierea probelor fâcându-se, conform art.63 din același cod.
A.Ciopraga. I.Iacobuță, op.cit., p.356.
R.Constantin. P.Drăghici și M.loniță, Expertizele, mijloc de probă în procesul penal, supra cit.,p. 12-3.
În acest sens, a se vedea Trib. Suprem, Decizia nr.35 din 7 mai 1984, în Culegerea de decizii ale Trib. Suprem pe anul 1984, p.328: Expertiza fiind, potrivit art. 64 C.pr.pen., un mijloc de probă prin care se constată elemente de fapt ce pot servi ca probă, iar aprecierea probelor fâcându-se, conform art.63 din același cod.
Îndrumar practic juridic in probelem de tehnica si tactica criminalistica,
Criminalistica, prof LAZAR Carjan,Mihai Chiper
BIBLIOGRAFIE
''Mica enciclopedie a dreptului''Ion Deleanu,Sergiu Deleanu,Ed.Dacia,Cluj-Napoca,2000
www.politia romana.ro/Criminalistica
Piere Fernand Ceccaldi,La criminalistique,Paris,1962
Emilian Stancu,Tratat de criminalistica,editia a III-a revazuta si adaugita,Universul Juridic,Bucuresti,2004,p.12
Lucian Ionscu,Criminalistica.Note de curs,Universitatea Crestina ,,Dimitrie Cantemir’’,Bucuresti,202,p.5
P.Abraham,E.Dersidan si col.-Dictionar de termeni judiciari,Editura National,Bucuresti, 1999
C.Aionitoaie si colab-Tratat de criminalistica ,Editura Carpati,Bucuresti 1992
G. Antoniu, în colectiv, Explicații teoretice ale Codului de procedură penală rom&n, Patea generala vol.I,EdituraAcademiei R.S.R., București, 1975,pag. 259
C. Suciu, Criminalistica, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972, pag.568: C.Anitoaiei, C.Pletea in colectiv, Tactica criminalistica,S.E.C., Bucuresti,1989,pag.188
N.Dan, Expertiza criminalistică în procesul penal și civil, In ,,Scoala româneasca criminalistica, București, 1975, pag. 64.
S.A Golunski,op.cit.,pag.372.
Colectiv,Dictionar de criminalistica,Editura Stiintifica si Enciclopedica ,Bucuresti,1984,pag.67-70.
ILIE STOENESCU si SAVELLY ZILBERSTEIN Drept procesual civil –Teoria generala, Editura Didactica și Pedagogică, Bucuresti,1997,p.400
Mircea, Criminalistica, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj, 1976, pag. 239-240.
C. Anițoaie, C. Pletea, în op. cit., pag. 190.
A.Ciopraga. I.Iacobuță, op.cit., p.356.
R.Constantin. P.Drăghici și M.loniță, Expertizele, mijloc de probă în procesul penal, supra cit.,p. 12-3.
În acest sens, a se vedea Trib. Suprem, Decizia nr.35 din 7 mai 1984, în Culegerea de decizii ale Trib. Suprem pe anul 1984, p.328: Expertiza fiind, potrivit art. 64 CPP un mijloc de probă prin care se constată elemente de fapt ce pot servi ca probă, iar aprecierea probelor fâcându-se, conform art.63 din același cod.
A.Ciopraga. I.Iacobuță, op.cit., p.356.
R.Constantin. P.Drăghici și M.loniță, Expertizele, mijloc de probă în procesul penal, supra cit.,p. 12-3.
În acest sens, a se vedea Trib. Suprem, Decizia nr.35 din 7 mai 1984, în Culegerea de decizii ale Trib. Suprem pe anul 1984, p.328: Expertiza fiind, potrivit art. 64 C.pr.pen., un mijloc de probă prin care se constată elemente de fapt ce pot servi ca probă, iar aprecierea probelor fâcându-se, conform art.63 din același cod.
Îndrumar practic juridic in probelem de tehnica si tactica criminalistica,
Criminalistica, prof LAZAR Carjan,Mihai Chiper
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Constatarea Tehnico Stiintifica Si Expertiza Criminalistica (ID: 126978)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.