Constatarea pe Cale Judecatoreasca a Reabilitarii de Drept
Capitolul 1: Noțiuni generale privind instituția reabilitării în dreptul penal român
Secțiunea 1.1. Concept și reglementare
Secțiunea 1.2. Caracteristici ale reabilitării
A. Reabilitarea poate fi obținuta pentru orice condamnare
B. Reabilitarea este indivizibilă
C. Reabilitarea produce efecte numai pentru viitor
Secțiunea 1.3. Natura juridică
Secțiunea 1.4. Modalitățile reabilitării
Capitolul 2: Analiza reabilitării de drept în legislația penală română
Secțiunea 2.1. Concept și conținut. Reglementare
Secțiunea 2.2. Condițiile reabilitării de drept
2.2.1. Condiții cu privire la condamnare
2.2.2. Condiții privind termenul de reabilitare
2.2.3. Condiții privind persoana condamnatului
Secțiunea 2.3. Forme speciale ale reabilitării de drept
Capitolul 3: Asemănări și deosebiri între reabilitare și alte instituții ale dreptului penal material
Secțiunea 3.1. Reabilitarea și amnistia
Secțiunea 3.2. Reabilitarea și grațierea
Secțiunea 3.3. Reabilitarea și instituția prescripției
Capitolul 4: Studiu de caz privind constatarea pe cale judecătoreasca a reabilitării de drept.
Concluzii și propuneri de lege-ferenda
Bibliografie
Capitolul 1: Noțiuni generale privind instituția reabilitării în dreptul penal român
Secțiunea 1.1. Concept și reglementare
Contrar unor opinii, cum că instituția reabilitării ar fi existat din cele mai vechi timpuri, opinii ce nu se bazează însă pe dovezi convingătoare, ele constituind doar simple presupuneri, cercetările ulterioare au demonstrat că noțiunea de reabilitare a fost utilizată pentru prima oară în anul 1439 și că prima definiție a fost dată astfel: „Reabilitatio fist quando litteris gratiae pristimus habitatio status in habiei restituitur” (reabilitarea să aibă loc atunci când printr-o decizie de grațiere vechea condiție juridică este restabilită în situația anterioară cu efect deplin).
Cert este că prima reglementare amănunțită a reabilitării a fost realizată abia în anul 1670 prin Ordonanța Criminală a regelui Ludovic al XІV-lea, legiuire în care au fost sintetizate principiile pe care este fundamentată instituția în cauză, au fost reunite și completate prevederile din ordonanțele anterioare date de alți monarhi francezi.
Spre deosebire de Ordonanța din 1670 în care reabilitarea a fost reglementată în același titlu cu celelalte forme de acordare a actelor de clemență, în Codul penal francez din 1791, reabilitarea a fost reglementată ca instituție distinctă, fiind concepută ca o consecință firească a procesului de readaptare socială a condamnatului, posibilitatea dobândirii ei fiind acordată, în principiu, tuturor condamnaților indiferent de clasa socială din care proveneau, de către consiliul comunal sau municipal.
Ulterior, printr-o lege din anul 1885, s-a statuat că reabilitarea se acordă de către instanța de judecată, după ascultarea concluziilor procurorului și că poate fi obținută, în unele cazuri, chiar după prescripția executării pedepsei, cu condiția achitării despăgubirilor civile.
În dreptul românesc, prima reglementare a instituției reabilitării o găsim în „Procedura condicii criminalicești” adoptată în 1850 sub domnitorul Barbu Știrbei și intrată în vigoare la 1 ianuarie 1852. Titlu ІV denumit „Pentru câteva osebite proceduri”, Capitolul ІV intitulat „Pentru restatornicirea osândiților” în art.291 – 300 prevedea o reglementare relativ completă a acestei instituții.
Codul penal din 1936 inspirat, în principal, din Codul de instrucțiune criminală francez și din Codul penal italian, ca și din Codul de procedură penală, a prevăzut posibilitatea acordării reabilitării, în principiu, pe cale judecătorească, iar ca efect al suspendării condiționate a executării pedepsei a reglementat posibilitatea dobândirii reabilitării de drept. Reabilitarea putea fi obținută atât pentru condamnările în materie criminală, cât și pentru condamnările în materie corecțională, indiferent că au fost pronunțate de instanțe ordinare sau speciale, ori de instanțe străine (în acest din urmă caz, reabilitarea putea fi obținută dacă autoritățile române recunoșteau condamnările pronunțate în străinătate).
Codul penal în vigoare, în Capitolul ІV din Titlul VІІ al Părții generale, consacrat cauzelor care înlătură răspunderea penală sau consecințele condamnării, reglementează prin art.133-139 instituția reabilitării sub cele două forme: reabilitarea de drept și reabilitarea judecătorească. Prin Legea nr.278/2006 pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi, a fost modificat art.134 din Codul penal în vigoare în sensul că poate beneficia de reabilitarea de drept și persoana juridică dacă în decurs de 3 ani, de la data la care pedeapsa amenzii sau, după caz, pedeapsa complementară a fost executată sau considerată ca executată aceasta nu a mai săvârșit nici o altă infracțiune.
În noul Cod penal, reabilitarea este reglementată sub cele două forme (de drept și judecătorească) în art.155-157 din Titlul VІІІ intitulat „Cauzele care înlătură consecințele condamnării”.
În sclavagism și feudalism, în afara ispășirii sancțiunii propriu-zise, condamnatul mai era obligat să suporte o serie de alte consecințe grave ce decurgeau din pedeapsă.
În fapt, prin efectul acestor urmări ale pedepsei, condamnatul era privat de cele mai elementare drepturi cetățenești, era lipsit de orice ocrotire din partea societății. Ceea ce dădea o și mai mare gravitate acestor consecințe ale condamnării, era caracterul lor pepetuu.
Față de această stare de lucruri, încă de timpuriu, s-a pus problema găsirii unor modalități în vederea înlăturării consecințelor ce rezultau din condamnare.
Dacă pentru condamnații provenind din clasele sociale exlpoatate o atare perspectivă era de la început exclusă, pentru infractorii aparținând claselor stăpânitoare, situația era oarecum diferită. Aceștia, chiar dacă condamnați fiind, nu erau cu desăvârșire rupți de clasa socială din care făceau parte, își păstrau legăturile de rudenie, relațiile cu diversele cercuri ale clasei dominante, iar pentru ei se făceau o serie de intervenții, se exercitau influențe și adesea erau absolviți fie de executarea pedepsei, fie de consecințele condamnării.
Se pare că, la început, modalitatea de anulare a pedepsei ori a urmărilor ei, nu a avut vreo consacrare expresă, simplul fapt al revenirii din exil ori încredințarea unor noi demnități făcea să înceteze efectele condamnării. Cu timpul însă s-a statornicit regula ca înlăturarea consecințelor pedepsei, ca de altfel și a sancțiunii însăși, să se facă prin acte de clemență.
Deoarece, în antichitate și evul mediu prin aplicarea pedepsei se ajungea de multe ori la exterminarea condamnatului, cazurile de înlăturare a decăderilor decurgând din condamnare au fost destul de puțin frecvente.
Se știe că dreptul penal roman nu a cunoscut nici pe departe dezvoltarea în perfecțiunea atinsă în reglementarea relațiilor de drept civil.
Dacă în dreptul roman înlăturarea consecințelor ce decurgeau din condamnare nu a fost concepută măcar ca un rezultat logic al procesului de îndepărtare al infractorului în urma executării pedepsei, au existat totuși alte modalități de anulare a decăderilor și incapacităților decurgând din sancțiunea penală.
Principalele acte de clemență cunoscute în dreptul roman au fost: abolition, indulgentia și restitution.
Abolitio consta în amnistia de astăzi.
Іndulgentia constituia actul organului supreme al puterii de stat prin care condamnatul era absolvit de executarea pedepsei.
Restitutio consta în repunerea condamnatului în situația anterioră aplicării pedepsei. Restitutio este instituția din care, după părerea majorității autorilor, se trage reabilitarea consacrată în legislațiile moderne.
Potrivit dreptului roman, pe calea grațierii se putea anula nu numai executarea pedepsei, ci se putea pune capăt oricăror incapacități rezultând din condamnare. Această concepție despre grațiere, tradusă în fapt în cazul lui restitution și mai puțin în cazul indulgenței, se explică și în raport de condițiile istorice în care au apărut și s-au dezvoltat în statul roman diversele reglementări în material actelor de clemență.
Primele cazuri de grațiere, se pare că s-au referit la persoane condamnate la pedeapsa “aqua et igni interdictio”, ceea ce implică în mod necesar ca prin această măsură să se anuleze “capitis diminution maxima” și să se redea cetățenia română celui exilat.
Sub republica romană, dreptul de a acorda restitutio a aparținut poporului, care îl exercita prin comiții. Această competență decurgea din principiul consacrat de legea celor XІІ table că privitor la capul cetățeanului să nu hotărască decât comițiile centuriale.
În perioada ultimă a regimului republican, restitutio era acordat de către senat, care a continuat să-l exercite și în primii ani ai imperiului. Totuși, sub imperiu, nu după mult timp, restitutio a devenit o prerogativă a împăratului.
Se cunosc două forme de restitutio, în raport de efectele conferite în diversele cazuri concrete de aplicare. Restitutio simplu consta în remiterea unor drepturi sau demnități, ori a unor bunuri stăpânite anterior condamnării, dar niciodată nu a tras o completă restabilire în situația anterioară aplicării pedepsei.
Restitutio in integrum avea efecte incompatibil mai largi. Astfel, restitutio in integrum reda cetățenia romană, condamnatul dobândind toate drepturile și deplina sa capacitate, bunurile, în măsura în care nu au fost înstrăinate, i se înapoiau, căsătoria contractată anterior era din nou valabilă, condamnatul redobândea puterea părintească din care fusese decăzut, datoriile și creanțele sale redeveneau exigibile, testamentul socotit nul în urma condamnării redevenea valabil, etc.
În raport de scopul său și de efectele produse, restitutio este considerată ca forma de reabilitare consacrată de legislația statului sclavagist roman.
Treptat s-a făcut distincție între diferitele acte de acordare a clemenței, mai ales avându-se ca model instituțiile juridice străvechi, indulgentia si restitutio.
În raport de prevederile exprese ale scrisorilor de acordare a clemenței, s-a conturat tot mai mult delimitarea între grațiere și reabilitare, considerându-se că prima are ca efect numai stingerea executării pedepsei ori reducerea sancțiunii aplicate, fără să șteargă însă infamia și celelalte consecințe ale pedepsei.
Pentru înlăturarea infamiei și a incapacităților rezultate din condamnare, în secolele XV și XVІ, regii Franței acordau scrisori de repunere în “en sa bonne fame et renommee”.
Prin secolul al XV-lea a început să fie utilizată de către juriști și noțiunea de reabilitare. Stabilirea unei noțiuni juridice care să exprime corect efectele scrisorilor monarhului, prin care se înlăturau consecințele infamante ale condamnării, era imperios necesară.
Prima reglementare amănunțită a reabilitării a fost realizată abia în 1670 prin ordonanța criminal a regelui Ludovic al XІV-lea. În această legiuire au fost sintetizate principiile pe care este fundamentată instituția reabilitării, au fost reunite și completate prevederile răzlețe despre reabilitare din ordonanțele anterioare date de alți monarhi francezi.
În legislația penală din 1791, reabilitarea a fost consacrată ca instituție distincta. Astfel, în accepțiunea codului penal francez din 1791, reabilitarea apare ca modalitatea de stingere a incapacităților și interdicțiilor ce decurg dintr-o pedeapsă criminală, după trecerea unui anumit timp de la executarea pedepsei și pe baza bunei purtări a condamnatului.
Pentru întâia oară în decursul istoriei, reabilitarea a fost concepută ca o consecință firească a procesului de readaptare social a condamnatului, iar posibilitatea dobândirii ei, a fost acordată, în principiu, tuturor condamnaților, indifferent de clasa social din care proveneau.
În baza codului penal francez din 1791, pentru a putea obține reabilitarea se cereau următoarele condiții:
executarea pedepsei privative de libertate, achitarea amenzii și a despăgubirilor civile de către condamnat;
trecerea unui termen de 10 ani de la executarea pedepsei privative de libertate ori de la pronunțarea pedepsei degradării civice;
condamnatul să fi domiciliat în ultimii 2 ani în raza aceleiași localități și să fi avut o purtare bună.
Procedura reglementată pentru acordarea reabilitării era de o solemnitate excesivă și se făcea cu mare publicitate.
Condamnatul care îndeplinea condițiile de mai sus, putea înainta consiliului comunal sau municipal o cerere în vederea obținerii atestării pentru a fi reabilitat.
După primirea cererii, în termen de o lună, fiecare membru al consiliului comunal, efectua personal verificări cu privire la comportarea avută de petiționar, apoi se hotăra cu majoritate de voturi asupra atestării.
În cazul în care atestarea era refuzată, cererea putea fi reînnoită după trecerea uui termen de 2 ani.
Dacă se aproba atestarea, fostul condamnat era condus în fața tribunalului criminal departamental, de către doi consilieri comunali, expres împuterniciți, însoțiți de doi funcționari ai comunei sau municipalității.
Acești consilieri comunali, în prezența judecătorilor și a publicului citeau hotărârea de condamnare, după care rosteau următoarea formulă: “Această persoană a ispășit crima sa executând pedeapsa; acum conduita sa este ireproșabilă; noi cerem în numele țării sale ca stigmatul crimei sale să fie șters”. În continuare, președintele tribunalului fără a delibera, pronunța hotărârea de reabilitare prin formula: “Asupra atestării și cererii tării voastre, legea și tribunalul șterg stigmatul crimei voastre”.
După efectuarea procedurii sus-menționate se încheia un proces verbal.
Reabilitarea acordată, potrivit codului penal francez din 1791 avea efecte deosebit de largi, ea făcând să înceteze toate incapacitățile și decăderile ce rezultau din condamnare.
Potrivit codului de procedură penală napoleonian în (art. 619-634 cuprindea reglementarea instituției) reabilitarea putea fi cerută doar pentru condamnările la pedepse aflictive sau infamate și numai după trecerea unui termen de 5 ani de la executarea efectivă a pedepsei și a despăgubirilor civile, cu condiția ca în ultimii doi ani solicitantul să fi locuit în aceeași localitate.
Legislația franceză adoptată în urma revoluției burgheze din 1789, a exercitat o influență uriașă în formarea și dezvoltarea dreptului penal în majoritatea statelor europene și în adoptarea și perfecționarea instituției reabilitării.
Astfel, adoptarea reabilitării în Belgia (1867), Danemarca (1868), cantoanele elvețiene Neuchatel (1875), Geneva (1844), Norvegia (1883), etc., a fost în marte masură determinată de existența acestei instituții în legislația franceză, de curentul puternic în vederea revoluționării dreptului penal, inaugurat de primele legiuiri franceze adoptate după anul 1789.
În S.U.A., sub influența concepției dreptului penal francez despre amnistie, printr-o lege din 1879 s-a admis reabilitarea, dar numai pentru condamnările în materie politică.
Într-o serie de alte țări, reabilitarea a continuat să fie socotită și pe mai departe doar ca un caz particular de grațiere, nefiind reglementată ca instituție aparte.
Congresul de la Hamburg din 1905, Asociația internațională de drept penal a exprimat cererea ca reabilitarea să fie introdusă în legislațiile tuturor statelor.
Reabilitarea a fost introdusă în 1932 în legislația penală poloneză, 1937 în România, 1940 în Ungaria.
În prezent, reabilitarea este introdusă în legislația majorității statelor. În unele țări a fost substanțial îmbunătățită în decursul ultimelor decenii, ajungându-se să se adopte, pe lângă reabilitarea judiciară și reabilitarea de drept.
Prima reglementare a instituției reabilitării în dreptul penal din țara noastră a fost făcută în “Procedura condicii criminalicești”, adoptată în anul 1850, sub domnitorul Barbu Știrbei și intrată în vigoare la 1 ianuarie 1852.
În cadrul titlului ІV, denumit „Pentru restatornicirea osândiților”, în art. 291-300, era cuprinsă o reglementare relativ completă a acestei instituții, întâia cunoscută în istoria legiuirilor noastre.
În elaborarea textelor privitoare la restatornicirea osândiților, legiuitorul vremii s-a inspirat din legislația penală franceză, respectiv a preluat cea mai mare parte a principiilor reabilitării, consacrate de codul de instrucție criminală francez din 1808 și de modificările ulterioare.
În baza legislației penale din 1850, restatornicirea putea fi cerută pentru orice condamnare în materie criminală.
Pentru a putea solicita restatornicirea se cere ca pedeapsa să fie stinsă, fie prin executare, fie prin grațiere.
Procedura stabilită în vederea obținerii restatornicirii consacra principiul că aceasta se acorda numai la cerere.
Solicitantul înainta cererea de restatornicire împreună cu înscrisul doveditor al bunei purtări eliberat de organul local și cu copia hotărârii de condamnare la Departamentul Dreptății, care efectua verificările necesare și apoi prezenta concluziile sale domnitorului.
Acordarea propriu-zisă a restatornicirii osânditului se dădea prin hotărârea domnitorului țării.
În cazul când domnitorul acorda restatornicirea condamnatului i se elibera „carte de restatornicire”.
Dacă domnitorul nu acorda restatornicirea, solicitantul putea să repete cererea după trecerea unui termen de 3 ani.
Legislația penală din 1864 marchează un moment important în dezvoltarea dreptului nostru penal, deoarece introduce majoritatea reglementărilor adoptate după victoria revoluției din Franța.
Totuși, din punctul de vedere al instituției reabilitării, legislația penală din 1864 marchează un pas înapoi. Nici codul penal, nici codul de procedură penală din 1864, nu mai conțin vreo dispoziție referitoare la instituția reabilitării.
Atât în primele decenii după adoptarea coduluui penal din 1864, cât și mai târziu, pentru introducerea reabilitării în legislația noastră au militat cu pasiune o serie de juriști cu vederi înaintate.
Dintre autorii care au militat pentru introducerea reabilitării merită a fi citați: Gr. І. Columbeanu, N. T. Zamfirescu, G. Mumuianu, M. Dragănescu, precum și marii noștri penaliști de după primul război mondial în frunte cu profesorii Vintilă Dongoroz și Traian Pop.
Gr. І. Columbeanu susținea că reabilitarea trebuie intrudusă și în România, că această instituție nu se bazează pe „indulgență sau îndurarea cuiva”, ci „pe un drept natural și legitim al condamnatului” decurgând din conduita sa bună după executarea pedepsei, astfel că „societatea este datoare să-i recunoască dreptul de a face parte dintr-însa” și de a-și exercita neîmpiedicat „toate drepturile sale civile și politice”.
În reglementarea instituției reabilitării, Codul penal din 1936 s-a inspirat, în principal, din Codul de instrucție criminală francez (art. 619-634) și din Codul penal italian (art. 178-181).
În legislația penală din 1936, dispozițiile referitoare la reabilitare au fost cuprinse în art. 175-180 din codul penal și art. 612-622 din codul de procedură penală, fără ca delimitarea diferitelor reglementări incluse în cele două coduri să fie riguros făcută în funcție de natura lor.
Reabilitarea putea fi cerută după trecerea unui termen de 10 ani, pentru condamnările la pedepse criminale, a unui termen de 5 ani pentru condamnările la pedepse corecționale, pe o durată mai mare de 5 ani.
Cererea de reabilitare putea fi făcută personal sau prin mandatar și trebuia să cuprindă date cu privire la infracțiunea săvârșită, pedeapsa suferită, precum și temeiurile invocate pentru obținerea reabilitării.
În cerere petiționarul mai trebuia să arate localitățile în care a domiciliat de la stingerea pedepsei,mijloacele de existență de care dispune, precum și modul cum a dobândit averea ce posedă.
Solicitantul avea îndatorirea să-și aleagă un domiciliu în localitatea de reședință a Curții de apel, unde să poată fi citat în tot cursul judecării cererii.
Cererea de reabilitare se adresa președintelui Curții de apel din raza domiciliului petiționarului, care lua măsuri pentru obținerea dosarului în baza căruia, s-a pronunțat condamnarea și a fișei de cazier judiciar, precum și a unor informații de la administrația locului de deținere în legătură cu comportarea avută de condamnat pe timpul executării pedepsei.
După îndeplinirea acestor forme procesuale, președintele Curții de apel fixa termen pentru judecarea cererii în camera de consiliu, citând pe petiționar. Cu ocazia, judecării, Curtea de apel asculta susținerile celui care solicita reabilitarea și concluziile procurorului. Hotărârea Curții de apel putea fi atacată cu recurs.
În caz de neîndeplinirea condițiilor de fond, cererea de reabilitare nu putea fi reînoită decât după trecerea unui nou termen de 5 ani pentru condamnările la pedepse criminale și de 2 ani pentru condamnările la pedepse corecționale.
Cu toate imbunătățirile aduse reglementării instituției reabilitării prin actele normative prezentate mai sus, legislația noastră în materia reabilitării nu mai era corespunzătoare, fiind nevoie ca prin noua legislație penală adoptată în cursul anului 1968, să i se aducă substanțiale perfecționări.
Astfel, s-a îmbunătățit reglementarea condițiilor de fond ale reabilitării judecătorești, s-a consacrat o nouă concepție cu privire la stabilirea termenelor de reabilitare, s-a înlăturat orice echivoc în legătură cu întinderea efectelor reabilitării și s-a reglementat, de principiu, reabilitarea de drept.
Codul penal în vigoare reglementează instituția reabilitării în cap. ІV din Titlul VІІ a părții generale, consacrat cauzelor care înlătură răspunderea penal sau consecințele condamnării, cuprinzând art. 133-139.
Fiind o instituție juridică, reabilitarea reprezintă ansamblul dispozițiilor prevăzute de lege care stabilesc conceptul său, felurile sub care se prezintă – reabilitarea de drept și reabilitarea judecătorească – condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a opera, termenele de reabilitare, efectele pe care le produce, precum și anularea sa în condiții stabilite de lege.
Pe lângă cadrul legal al reabilitării, prevăzut în Titlul VІІ al părții generale a Codului penal, dispoziții privind reabilitarea de drept, mai sus cuprinse în reglementarea ce consacră suspendarea condiționată e executării pedepsei și suspendarea sub supraveghere (art.86 și art.86 indice 6 cod penal) și în cadrul legal al executării pedepsei într-o închisoare militară (art.62 alin. 5 cod penal).
Secțiunea 1.2. Caracteristici ale reabilitării
Reabilitarea este mijlocul legal prin care foștii condamnați se integrează pe plan juridic în societate.
Potrivit legii, reabilitarea face să înceteze decăderile și interdicțiile, precum și incapacitățile rezultate din condamnare, iar condamnatului reabilitat, i se anulează antecedentele penale, nu mai are astfel antecedente și, ca urmare, dacă săvârșește o noua infracțiune, este considerat infractor primar, nu va fi recidivist, i se pot aplica dispozițiile privind suspendarea executării pedepsei pentru o noua infracțiune etc.
Prin reabilitare, fostul condamnat, care a dovedit că s-a îndreptat și inspiră încredere că nu va mai săvârși fapte antisociale, este reprimit în societate având toate drepturile civile și politice.
Reabilitarea prezintă următoarele caracteristici:
poate fi obținută, în principiu, pentru orice condamnare
reabilitarea este indivizibilă, deoarece ea se referă nu atât la condamnare, cât la persoană. Aceasta nu poate fi reabilitată decât cu privire la toate condamnările suferite. Una și aceeași persoană nu poate fi reabilitată cu privire la unele condamnări suportând, mai departe, decăderile, interdicțiile și incapacitățile rezultate din altele. O rehabilitate parțială înseamnă, de fapt o nereabilitare.
reabilitarea produce efect numai pentru viitor
Reabilitarea poate fi obținuta pentru orice condamnare
Reabilitarea in dreptul penal roman poate fi obtinuta pentru orice condamnare, indiferent de gravitatea acesteia si de natura infractiunii care a atras condamnarea, de sediul acesteia: in codul penal, in legi penale speciale, in legi nepenale cu dispozitiuni penale. Reabilitarea poate fi obtinuta si pentru condamnari pronuntate in strainatate si al caror efect a fost recunoscut potrivit legii.
Deoarece legea nu face nici o distinctie intre faptele grave sau mai putin grave, reabilitarea poate fi obtinuta de catre orice infractor care indeplineste conditiile legale.
Spre deosebire de amnistie, care este o „măsură de uitare”, ale cărei avantaje sunt acordate într-o manieră oarbă, reabilitarea este fondată pe îndreptarea condamnatului, ceea ce impune aprecierea în concret a conduitei sale, una sa cmportare îndreptățindu-l să-și vadă trecutul șters. Reabilitarea, care presupune îndreptarea condamnatului, tinde să faciliteze reclasarea sa, să șteargă condamnarea și să determine încetarea interdicțiilor fixate.
Condamnarea pentru care a intervenit reabilitarea încetează de a fi considerată ca un antecedent în acordarea suspensiei condiționate a executării pedepsei.
B. Reabilitarea este indivizibilă
Reabilitarea priveste tot trecutul condamnatului, iar in cazul unor condamnari succesive, produce efecte cu privire la toate, avand un caracter indivizibil.
Caracterul indivizibil al reabilitarii se deduce din functia ce-o indeplineste: reintegrarea sociala si juridica a fostului condamnat. O reabilitare partiala, numai pentru o condamnare ori pentru unele condamnari suferite de condamnat, pare ca lipsita de sens, deoarece reabilitarea priveste persoana condamnatului si nu condamnarile suferite de acesta.
Deoarece reabilitarea este personala si indivizibila, nu este posibil ca fostul condamnat sa fie reabilitat in ce priveste o condamnare si, in acelasi timp, sa ramana nereabilitat in privinta altor condamnari.
În cazul când există mai multe condamnări succesive, reabilitarea nu poate fi parțială, efectele ei se întind în mod obligatoriu la toate condamnările concurente și este indivizibilă.
C. Reabilitarea produce efecte numai pentru viitor
Reabilitarea are caracterul de mijloc legal prin care încetează consecințele juridice care decurg dintr-o condamnare sau, într-o formulare mai largă, reabilitarea este mijlocul legal prin care foștii condamnați se reintegrează pe plan juridic însocietate.
Reabilitarea inlatura pentru viitor interdictiile, incapacitatile si decaderile ce decurg din condamnare, fiind un mijloc de reintegrare a fostului condamnat in societate.
Dupa stingerea pedepsei principale, condamnatul mai are de executat pedepsele complimentare private de drepturi, atunci au fost pronuntate. De asemenea, atunci când legile speciale prevad, condamnatul, dupa stingerea pedepsei principale, este în anumite cazuri subiect al unor consecinte extrapenale decurgând din simplul fapt al existentei condamnarii.
La aceste cazuri capacitatea juridica a condamnatului este stirbita, diminuata, datorita acestor consecinte. Reabilitarea functioneaza tocmai în vederea înlaturarii consecintelor condamnarii, fie ca acesta au natura penala fie ca ele au caracter extrapenal.
Reabilitarea face ca hotarârea de condamnare sa înceteze a mai produce astfel de consecinte. Reabilitarea face, de asemenea, sa înceteze caracterul de antecedent penal al condamnarii.
Aceasta condamnare nu se mai ia în seama la stabilirea starii de recidiva, infractorul fiind considerat ca si cum ar fi un infractor primar. Condamnarea pentru care a intervenit reabilitarea înceteaza de a mai fi considerata ca un antecedent în acordarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.
Efectele reabilitarii se limiteaza însa numai la consecintele ce deriva din condamnarea penala. Ele nu privesc consecintele civile ale infractiunii, adica dispozitiile civile ale hotarârii de condamnare (despagubiri, cheltuieli de judecata) a caror realizare este favorizata de institutia reabilitarii.
Prin încetarea consecintelor privative sau restrictive de drepturi ce decurg din condamnarea penala, fostul condamnat se afla, din punct de vedere al capacitatii sale juridice, în situatia anterioara condamnarii.
Comparativ cu institutiile de drept penal care înlatura executarea pedepsei principale fara sa înlature celelalte consecinte penale sau extrapenale ale condamnarii, reabilitarea difera prin aceea ca ea nu stinge niciodata pedeapsa principala, deoarece ea nu poate interveni decât dupa ce aceasta s-a stins. Efectele reabilitarii se limiteaza numai la consecintele condamnarii care dainuiesc si dupa stingerea pedepsei principale.
Asa cum rezulta din dispozitiile art.169 din Codul penal, reabilitarea cu efecte în ceea ce priveste interdictiile si decaderile, precum si incapacitatile care rezulta din condamnare. În acest sens textul prevede ca reabilitarea nu are ca urmare obligatia de reintegrare în functia din care infractorul a fost scos în urma condamnarii ori de rechemare în cadrele permanente ale armatei, sau de redare a gradului militar pierdut. De asemenea, tot art.169 din Codul penal prevede ca reabilitarea nu are efecte asupra masurilor de siguranta.
Exceptia privind inexistenta obligatiei de reintegrare în functia din care infractorul a fost scos nu înseamna câtusi de putin ca cel reabilitat nu ar putea redobândi pe caile obisnuite, normale, situatie pe care o pierduse din cauza condamnarii. Cel reabilitat va putea din nou îndeplini functia sau ajunge în postul pe care îl îndeplinea înainte de condamnare. Aceasta exceptie prevazuta în lege îsi are justificarea în necesitatea pastrarii stabilitatii în ocuparea functiilor, stabilirea care constituie o conditie importanta a bunei desfasurari a activitatii oricarei institutii sau societati comerciale. Nu ar fi normal ca salariatii angajati în posturile ramase vacante prin îndepartarea celor condamnati sa fie concediati pentru a fi reintegrati cei reabilitati.
Exceptia privitoare la masurile de siguranta îsi are justificarea în natura acestor masuri care sunt luate atunci când exista un pericol socil, ele trebuind sa dureze atât timp cât dureaza starea de pericol, aceasta stare de pericol neputând fi înlaturata pe cale de reabilitare.
În urma savârsirii unor fapte incriminate de legea penala, pot fi luate fata de faptuitori, în anumite conditii, unele masuri de siguranta. Aceste masuri sunt aplicate în vederea înlaturarii pericolului social al savârsirii de noi infractiuni de anumiti faptuitori care, fie datorita starii lor psihofizice, fie felului lor de viata, prezinta un ridicat grad de pericol social (de exemplu, internarea alienatilor mintali, interzicerea exercitarii unei profesii sau meserii, a ocuparii unei functii, etc.).
Privitor la efectele reabilitarii obtinute în strainatate, este de arata ca daca hotarârea de reabilitare a fost recunoscuta în tara noastra ea va produce aceleasi efecte ca si hotarârile pronuntate în tara. Trebuie precizat ca atunci când se va proceda la recunoasterea hotarârilor de reabilitare obtinute în strainatate, instanta competenta va trebui sa examineze daca temeiurile pentru care a fost acordata reabilitarea nu contravin principiilor fundamentale din dreptul nostru penal.
Secțiunea 1.3. Natura juridică
În raport de natura sa indivizibilă și personală, reabilitarea nu poate fi decât totală, completă, producându-și necondiționat efectele.
Reabilitarea este o institutie de drept penal material si de drept procesual penal. Іn Codul penal se prevad conditiile de dobandire, iar in Codul de procedura penala, procedura speciala de obtinere a sa, dar numai in cazul reabilitarii judecatoresti,
Reabilitarea este o cauza care face sa inceteze pentru viitor toate decaderile, incapacitatile si interdictiile ce decurg dintr-o condamnare, acestea fiind radiate din cazierul judiciar personal al fostului condamnat.
Secțiunea 1.4. Modalitățile reabilitării
Reabilitarea este mijlocul legal prin care fostul condamnat este deplin integrat, în plan juridic, în societate.
Reabilitarea este instituția juridică prin care efectele unei condamnări ce constau în interdicții, incapacități și decăderi, încetează pentru viitor, pentru fostul condamnat care o perioadă de timp a dovedit, prin întreaga sa comportare că s-a îndreptat și că este posibilă reintegrarea socială deplină a acestuia.
Reabilitarea, ca măsură de politică penală, este menită să stimuleze efortul de îndreptare și integrare a fostului condamnat în cadrul societății, prin repunerea acestuia în deplinătatea drepturilor politice și social-economice pe care le-a avut înainte de condamnare.
Fiind una dintre instituțiile de drept penal care înlătură în anumite condiții prevăzute expres de Codul Penal, consecințele condamnării unei persoane care a săvârșit o infracțiune, reabilitarea poate fi de drept sau judecătorească.
Reabilitarea persoanei fizice are loc de drept în cazul condamnării la amendă sau la pedeapsa închisorii care nu depășește un an, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit nici o altă infracțiune. Reabilitarea persoanei juridice are loc de drept dacă în decurs de 3 ani, de la data la care pedeapsa amenzii sau, după caz, pedeapsa complementară a fost executată sau considerată ca executată și persoana juridică nu a mai săvârșit nici o infracțiune.
Reabilitarea judecătorească se face numai la cerere, în condițiile prevăzute de lege. Sub acest aspect, spre deosebire de reabilitarea de drept, reabilitarea judecătorească nu intervine prin simpla îndeplinire a condițiilor prevăzute de lege, fiind necesar ca aceste condiții să fie constatate de organele judecătorești. De asemenea, reglementările sunt comune atât pentru reabilitarea persoanei fizice cât și pentru reabilitareapersoanei juridice .
Capitolul 2: Analiza reabilitării de drept în legislația penală română
Secțiunea 2.1. Concept și conținut. Reglementare
Prevazuta in Capitolul III, Titlul VIII – Cauzele care înlătură consecințele condamnării, art. 165, Cod penal, cauza care inlatura consecintele condamnarii si care da dreptul persoanei condamnate de a fi repusa in folosinta drepturilor de care a fost lipsita, reabilitarea de drept are loc în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune.
Reabilitarea de drept este acea forma a reabilitarii care opereaza în virtutea legii prin simpla îndeplinire în fapt a conditiilor cerute de lege, fără a fi nevoie de o constatare juridică în acest sens. Deci condamnatul nu are nevoie sa ceara recunoasterea în mod judiciar a beneficiului reabilitarii, aceasta fiind considerata ca dobândita de condamnat în momentul când s-au realizat în fapt conditiile de reabilitare.
Termenul "de drept" al acestei modalitati de reabilitare nu priveste caracterul juridic al modalitatii, ambele forme de reabilitare functionând în baza legii, ci modul în care reabilitarea este dobândita. Ceea ce caracterizeaza modalitatea reabilitarii de drept este dobândirea ei în mod automat, în virtutea legii, fara a fi nevoie de vreo constatare formala.
Deși prin concept, reabilitarea de drept are loc ope legis, aceasta nu exclude posibilitatea de a fi constatată pe cale judecătorească. În acest caz, instanța nu reabilitează pe condamnat, ci numai constată că sunt îndeplinite condițiile legale ca petiționarul să fie reabilitat de drept, hotărârea judecătorească va avea, în această situație, caracter constatator, și nu constitutiv de drepturi.
Potrivit legii, reabilitarea face sa inceteze decaderile si interdictiile, precum si incapacitatile rezultate din condamnare, prin urmare condamnatul:
redobândeste drepturile cetățenești care au fost interzise prin hotărârea de condamnare,
înceteaza decăderile, interdicțiile și incapacitățile care rezultă din condamnare,
se reintegreaza din punct de vedere social și redobândeste respectul social deplin.
dacă a fost înscris în cazierul judiciar, este scos din evidență, C.P.P. precizarea in art. 528 cum că autoritate care ține evidența cazierului judiciar va șterge din oficiu mențiuinile privind pedeapsa condamnatului
condamnarea respectivă nu mai poate atrage reținerea stării de recidivă și nici nu mai poate împiedica aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracțiuni.
Cu toate acestea reabilitarea nu ofera si dreptul condamnatului, să fie reintegrat în funcția din care a fost scos în urma condamnării, să fie reprimit în cadrele permanente ale armatei sau să ii fie redat gradul militar pierdut.
De asemenea nu se vor înlătura măsurile de siguranță ce au fost luate prin hotărârea de condamnare, cu excepția interdicției de a se afla în anumite localități, care dispare prin reabilitare.
Secțiunea 2.2. Condițiile reabilitării de drept
Din analiza dispozițiilor art. 165 Cod penal, rezultă că pentru a opera reabilitarea de drept este necesară întrunirea anumitor condiții privitoare la condamnare, la termenul de reabilitare și la conduita condamnatului.
2.2.1. Condiții cu privire la condamnare
Reabilitarea de drept operează numai în cazul condamnărilor la pedeapsa amenzii, indiferent de cuantumul ei, sau la pedeapsa închisorii de maximum doi ani, aplicate pentru orice infracțiune.
Dacă persoana a fost condamnată inițial la pedeapsa amenzii, iar aceasta datorită neplății de rea-credință a fost înlocuită de instanța de judecată cu pedeapsa închisorii, după executarea acesteia condamnatul va avea vocație la reabilitare judecătorească, dacă pedeapsa închisorii rezultată în urma înlocuirii amenzii, a fost mai mare de doi ani de închisoare10.
Reabilitarea de drept este posibilă și în cazul condamnărilor succesive, dar numai dacă pentru fiecare condamnare în parte sunt îndeplinite condițiile cerute de lege.
În ipoteza în care, dintre pedepsele aplicate aceleiași persoane, unele sunt susceptibile de reabilitare de drept, iar altele de reabilitarea judecătorescă, reabilitarea de drept nu operează, urmând să se ceară pentru toate condamnările, reabilitatea judecătorească11. Soluția se justifică deoarece nu se poate admite cererea de reabilitare numai pentru una sau pentru unele dintre condamnări pentru care să se constate intervenirea reabilitării de drept, fiindcă reabilitarea privește persoana condamnatului, iar nu faptele pe care el le-a comis ori sancțiunile ce i s-au aplicat.
2.2.2. Condiții privind termenul de reabilitare
Pentru ca o persoană condamnată să poată cere reabilitarea este necesar, indiferent de gravitatea faptei care a facut obiectul infracțiunii, să fi trecut o anumită perioadă de timp care se calculează de la data la care a luat sfârșit săvârșirea pedepsei penale ori de la data când fapta s-a prescris . In cazul existenței mai multor condamnări ale aceleiași persoane, reabilitarea se cere pentru toate la un loc, cu condiția trecerii unei perioade mai mari de timp. Reabilitarea se poate cere chiar și atunci când pedeapsa a constat intr-o amendă penală, termenul care trebuie să treaca urmând a fi calculat de la data plății amenzii sau de la data prescrierii ei.
Pentru a opera reabilitarea de drept este necesar să constate că a trecut un termen de 3 ani de la data executării pedepsei sau când acesta s-a stins ca urmare a grațierii ori a prescripției executării. Termenul de 3 ani este unic fără a face distincția după cum pedeaspa este închisoarea sau amenda.
Reabilitarea de drept intervine ope legis, prin simpla împlinire a termenului de reabilitare, nefiind necesară vreo cerere din partea celui condamnat ori o hotărâre a autorității judecătorești. Cu toate acestea, condamnatul are posibilitatea să ceară instanței constatarea reabilitării de drept.
Practica judiciară, este împărțită în susținerea datei la care trebuie împlinit termenul de reabilitare, sustinându-se data judecării cererii, deoarece instanța verifică îndeplinirea cerințelor legale pentru intervenirea reabilitării în momentul soluționării cererii și nu anterior.
Doctrina a nuanțat și amendat soluțiile din practică, arătând că în cazul în care termenul de reabilitare s-a împlinit după introducerea cererii, dar inainte de pronunțarea hotărârii de către prima instanță, cererea nu poate fi respinsă ca prematură deoarece reabilitarea are loc de drept, indiferent de momentul introducerii cererii, instanței nu-i rămâne decât să o constate.
Este adevărat că la momentul îndeplinirii condițiilor de fond reabilitarea produce efectele din art. 165 C. P., dar prin respingerea cererii instanța nu împiedică producerea acestor efecte, respingerea cererii se întemeiază pe nerespectarea condițiilor de formă, care nu pot fi înlăturate pentru a ajuta pe cei care introduc cereri de constatare a reabilitării.
Constatarea reabilitarii de drept și intervenirea acestea nu trebuie sa fie simultane pentru a produce efectele legale, iar cel căruia i se respinge cererea de constatare pentru nerespectarea condițiilor de formă nu este prejudiciat în niciun fel, iar motivarea constând în evitarea realuării procedurilor nu poate fi primită.
Soluția corectă în recurs, dacă se constată că la data soluționării cererii termenul nu era împlinit, dar în momentul judecării acestuia termenul se împlinise, este respingerea recursului pentru ca petiționarul să poate introduce de îndata o nouă cerere.
Cererea de reabilitate se poate face in timpul vieții numai de către condamnat, iar dupa moartea acestuia de către soțul supraviețuior sau rudele apropriate, în condițiile in care defunctul începuse deja procedura reabilitării inaintea decesului.
În cazul persoanei juridice, potrivit art. 150 C.p., reabilitarea are loc de drept dacă în decurs de 3 ani de la data la care pedeapsa amenzii sau, după caz, pedeapsa complementară, a fost executată sau considerată ca executată, persoana juridică nu a mai săvârșit nicio altă infracțiune.
2.2.3. Condiții privind persoana condamnatului
Reabilitarea de drept nu va opera în cazul în care în termenul de 3 ani condamnatul săvârșește o nouă infracțiune, chiar dacă pentru noua infracțiune, pedeapsa aplicată nu este exceptată de la reabilitarea de drept și chiar dacă de la executarea acesteia se împlinește termenul de 3 ani.
Dacă în acest interval condamnatul comite o nouă faptă penală, reabilitarea de drept nu operează, indiferent de natura și gravitatea faptei săvârșite, întrucât lipsește dovada că el s-a reeducat și că în viitor va avea o conduită bună.
Când fapta săvârșită în cursul termenului de 3 ani a fost amnistiată, reabilitarea de drept operează deoarece amnistia înlătură, pe langă executarea pedepsei și celelalte consecințe ale condamnării, printre care și aceea de a face inaplicabile dispozițiile referitoare la reabilitarea de drept.
Secțiunea 2.3. Forme speciale ale reabilitării de drept
Cazurile în care reabilitarea de drept intervine după executarea integrală a pedepsei sau considerarea ei ca executată sunt:
suspendarea condiționată a executării pedepsei
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și
executarea pedepsei într-o închisoare militară.
In cazul dispunerii reabilitarii de drept în cazul suspendării condiționate si suspendării executării pedepsei sub supraveghere potrivit art. 91 C. pen. dacă condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune în termenul de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate a exceutării pedepsei ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni sau a neexecutării obligațiilor civile este reabilitare de drept.
Suspendarea condiționată a executării pedepsei se revocă dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune, dar revocarea nu mai operează dacă descoperirea noii infracțiunii comise a avut loc după expirarea acestui termen.
Pentru ca reabilitarea de drept să aibă loc se cer îndeplinite două condiții: să nu se comită o noua infracțiune înăuntrul termenului de încercare și să nu se fi revocat suspendarea executării pedepsei. In situația în care revocarea suspendării executării pedepsei nu mai poate interveni pentru că noua infracțiune, comisă înăuntrul termenului de încercare, a fost descoperită după expirarea acestui termen, reabilitarea de drept nu va putea interveni deoarece nu a fost îndeplinită cealaltă condiție prevăzuta de art. 91 C. P. și anume ca înăuntrul termenului de încercare să nu mai fi fost comisă o noua infracțiune. La fel, dacă infracțiunea săvărșită în termenul de încercare este o infracțiune din culpă, iar revocarea primei suspendări nu se mai produce, totuși reabilitarea de drept specială nu intervine tot din cauza nerespectării condiției de a nu săvârși o nouă infracțiune în termenul de încercare.
Interpretarea dată de fosta instanță supremă acestui caz invalidează o eventuală interpretare per a contrario a art. 91, în sensul că reabilitarea de drept nu intervine daca condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune înăuntrul termenul de încercare și s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, din care ar rezulta necesitatea îndeplinirii cumulative a celor două condiții pentru a impiedica intervenirea reabilitării de drept. Dacă cele două condiții ar trebui îndeplinite cumulativ ar rezulta că în cazul în care se omite revocarea suspendării executării, de exemplu, instanța care judecă o a doua infracțiune săvârșită în termenul de încercare al suspendării executării pedepsei nu dispune revocarea suspendarii, deși trebuia să facă acest lucru, reabilitarea de drept intervine la împlinirea duratei termenului de încercare, fără ca săvârșirea unei infracțiuni în termenul de încercare să o poată împiedica.
In literatura juridică s-a arătat că intervenția reabilitării de drept, în acest caz, se produce ca efect secundar al menținerii suspendarii executarii pedepsei.
O asemena interpretare consideram ca este contrară naturii juridice a reabilitării, care nu se schimbă pentru că modalitatea de executare a pedepsei nu presupune executarea efectivă a acesteia. In cazul suspendării executării pedepsei fostul condamnat este ținut în continuare să dovedească că s-a îndreptat, prin aceasta fiind posibilă integrarea sa deplină în societate, dovadă care constă în abținerea de la săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
In schimb revocarea suspendării executării pedepsei se produce dacă în termenul de încercare condamnatul a săvărșit o nouă infracțiune, pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă, chiar după expirarea acestui termen. Dacă inculpatul, în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei săvârșește o infracțiune sau mai multe, pentru care se va dispune o condamnare, chiar după expirarea termenului de încercare, această condamnare va atrage revocarea suspendării executării pedepsei.
In aceste condiții, se ridică întrebarea în ce mod influențează constatarea judecătorească a reabilitării de drept a primei infracțiuni asupra revocării suspendării executării pedepsei.
Speța care a ridicat această problemă se prezintă astfel: noua infracțiune săvârșită în termenul de încercare, a fost descoperită în cursul aceluiași termen, însă începerea urmăririi penale a fost dispusă după expirarea termenului de încercare. Din acest motiv la judecata cererii de constatare a reabilitării de drept, privind pedeapsa a cărei executare fusese suspendată condiționat, instanța a admis cererea constatând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, în cazierul judiciar nefiind notată punerea în mișcare a acțiunii penale pentru vreo infracțiune săvârșită în cursul termenului de încercare. In cazul în care instanța ar fi avut la cunostință faptul începerii urmării penale soluția care se impunea ar fi fost suspendarea judecății cereriide constatare a reabilitării de drept.
Constatarea reabilitării de drept intervenind înainte de judecata infracțiunii săvârșite în termenul de încercare, instanța investită să pronunțe revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei a procedat, indirect, și la anularea reabilitării de drept obținută pentru condamnarea suspendată condiționat. Tinând cont de faptul că reabilitarea de drept nu este efectul hotărârii de constatare, iar revocarea obligatorie a suspendarii condiționate a executarii pedepsei se aplica și în cazul în care condamnarea pentru infracțiunea săvârșită în termenul de încercare survine după expirarea termenului de încercare, instanța a apreciat că anularea reabilitării de drept apare drept consecința legală a aplicării art. 96 C. P.
Rezolvarea pe care o considerăm corectă face aplicarea principiului autorității de lucru judecat a hotărârii de constatare a reabilitării de drept. Deși cea de-a doua infracțiune este comisă în termenului de încercare instanța nu poate revoca suspendarea executării și implicit aplica dispozițiile privind recidiva post condamnatorie, deoarece a intervenit reabilitarea. Cum sentința de constatare a reabilitării judecătorești a rămas definitivă, are autoritate de lucru judecat și reabilitarea va produce efectele prevăzute de art.165 C.P.
In plus, vor deveni inaplicabile dispozițiile art. 96 Cod penal privind revocarea măsurii suspendării condiționate a executării pedepsei, inculpatul fiind reabilitat din pedeapsa pentru care s-a dispus suspendarea.
Deși această rezolvare are incovenientul major de a nu permite revocare suspendării executării și implicit aplicarea dispozițiilor privitoare la recidiva postcondamnatorie, considerăm că autoritatea de lucru judecat nu poate fi înlăturată chiar dacă hotărârea este o hotărâre de constatare.
Dacă cel condamnat săvârșește o nouă infracțiune anterior rămânerii definitive a hotărârii pentru care s-a pronuntat suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiționată a executării seanulează, aplicându-se, după caz, regulile privitoare la concursul de infracțiuni sau recidivă. In acest caz, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depășește 2 ani, instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, termenul de încercare calculându-se de la data rămânerii definitive a hotarârii prin care s-a pronuntat anterior suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
In cazul intevenirii grațierii, care potrivit art.160 alin. 4 C.P. are efecte și asupra pedepselor a căror executare a fost suspendată condiționat, fără a distinge între suspendarea simplă și suspendarea sub supraveghere, reabilitarea de drept intervine la implinirea termenului de încercare așa cum a fost redus ca efect al grațierii, dacă nu a fost săvârșită o noua infracțiune în cadrul termenului astfel redus și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării executării pedepsei.
Efectele grațierii condiționate asupra pedepselor a căror executare este suspendată, constând în reducerea termenului de încercare cu durata pedepsei grațiate, se produc imediat și nu după împlinirea termenului condiție prevăzut de legea de grațiere, care se referă exclusiv la pedepsele executabile. O interpretare contrară, în sensul că grațierea condiționată produce efectul prevăzut de art. 160 alin. 4 din Codul penal numai după împlinirea termenului condiție prevăzut de actul de clemență, ar echivala practic cu exceptarea, pe cale judecătorească, de la beneficiul grațierii condiționate, a pedepselor a căror executare a fost suspendată pe un termen de încercare egal sau care depășește termenul condiție prevăzut de actul de grațiere”.
Dacă ambele termene de încercare, atât cel al suspendării executării astfel redus prin efectul grațierii, cât și cel al grațierii condiționate expiră fără ca beneficiarul lor să mai fi săvârșit o nouă infracțiune, va opera reabilitarea de drept a condamnatului din momentul expirării termenului de încercare astfel cum a fost redus.
Dacă ambele termene erau în curs la momentul săvârșirii noii infracțiuni, atunci se va produce revocarea atât a executării cu suspendare, cât și a grațierii, reabilitarea de drept specială nu mai intervine, condamnatul trebuind să execute în întregime pedeapsa anterioară care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea nou săvârșită.
Dacă într-un asemenea caz se omite revocarea suspendării executării și se înlătură numai beneficiul grațierii, pedeapsa nu devine executabilă, deoarece suspendarea, nefiind revocată, își produce în continuare efectul.
In cazul săvârșirii unei noi infracțiunidupă expirarea termenului grațierii condiționate, dar mai inainte de expirarea termenului de încercare a suspendării, atunci efectele grațierii se produc definitiv, pedeapsa redusă prin grațiere rămâne definitiv redusă, dar revocarea suspendării, datorită săvârșirii unei infracțiuni în termenul de încercare, împiedică intervenția reabilitării de drept, condamnatul trebuind să execute partea din pedeapsă care a rămas negrațiată.
Săvârșirea unei noi infracțiuni înainte de expirarea termenului de încercare a grațierii condiționate, dar după ce s-a împlinit termenul de încercare a suspendării pedepsei redus prin grațiere, potrivit art. 96 C.P., nu poate conduce la revocarea suspendării executării pedepsei, și nici la împiedicarea intervenției reabilitării de drept, căci potrivit art. 98, infracțiunea nu a fost săvărșită înăuntrul termenului de încercare, ceea ce va rezulta în reabilitarea de drept a celui condamnat.
S-a sustinut că săvârșirea unei noi infracțiuni înainte de expirarea termenului de încercare a grațierii condiționate, chiar și după ce s-a împlinit termenul de încercare a suspendării pedepsei redus prin grațiere atragerevocarea grațierii cu efect retroactiv, reducerea pedepsei și reducerea termenului de încercare se revocă, acestea revenind la durata inițială. Revenirea acestora la durata inițiala ar face ca împlinirea termenului de încercare a suspendării să fie anterioară sau ulterioară săvârșirii noii infracțiuni, mentinându-se numai reabilitarea de drept ce a operat ca urmare a împlinirii termenului de încercare mai înainte de săvârșirea noii infracțiuni. In cazul în care data săvârșirii noii infracțiuni se situează înainte de împlinirea termenului de încercare a suspendării, se impune revocare suspendării executării.
In motivare, se argumentează, în primul rând că s-ar da grațierii condiționate aceleași efecte ca și grațierii pur și simple deoarece reabilitarea de drept ca efect al împlinirii termenului de încercare al suspendării executării pedepsei, redus prin aplicarea grațierii reprezintă o consecință specifică grațierii pure si simple, dar grațierea, fie condiționată, fie pură și simplă, produce un singur efect, și anume reducerea termenului de încercare cu durata pedepsei care a fost grațiată, reabilitarea intervenind potrivit regulilor proprii, independente de grațiere. Particularitatea grațierii condiționate constă în faptul că în caz de neîndeplinire a condiției de a nu săvârși o infracțiune în termenul de încercare se produce revocarea și a grațierii și a suspendării executării, după regulile proprii fiecarei instituții. Aceste două instituții pot coexista, sunt aplicate amândouă, dar numai pe durata temenului de încercare, deoarece așa cum se menționează și în Decizia nr. XIV/2005 a I.C.C.J., Secțiile unite, citată mai sus, grațierea se referă exclusiv la pedepsele executabile. La momentul intervenirii reabilitării de drept pedeapsa este stinsă, iar săvârșirea unei infracțiuni după acest moment nu poate influența asupra intervenției reabilitării de drept, deoarece nici grațierea nu mai poate fi revocată, nemaiexistând o pedeapsă de executat. Dacă, așa cum am aratat și mai sus, grațierea se poate revoca, această revocare influențează asupra reabilitării de drept, indirect prin afectarea condițiilor care trebuie respectate pentru aceasta.
Reabilitarea de drept specială, în cazulminorului, intervine atunci când:
minorului i s-a aplicat suspendarea condiționată;
minorului i s-a aplicat suspendarea condiționată însoțită de încredintarea supravegherii minorului unei persoane sau părinți, tutore, persoană de încredere sau instituție legal însărcinată cu supravegherea minorilor și când
s-a dispus suspendarea, încredințarea supravegherii și obligarea minorului la îndeplinirea, până la vârsta de 18 ani, iar după această vârstă și până la împlinirea termenului de încercare, la respectarea măsurilor de supraveghere.
Până relativ recent practica judiciară nu admitea, în cazul minorilor, aplicarea dispozițiilor privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, considerând că trimiterile la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se referă exclusiv la obligațiile stabilite în sarcina condamnaților minori, obligații pe care din considerente de tehnică legislativă legiuitorul nu le-a mai reluat, ci a făcut doar trimitere la ele.
Instanța supremă a revenit asupra acestei practici, considerând că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi aplicată și infractorilor minori, dacă sunt sancționați cu pedepse și sunt întrunite condițiile legale, interpretarea contrară ducând la un tratament defavorabil infractorilor minori față de cei majori, discriminare care nu a fost în intenția legiunitorului.
Reabilitarea de drept intervine la împlinirea termenului de încercare al suspendării condiționate a executarii pedepsei ori al suspendării executării pedepsei sub supraveghere, și când acestea au fost acordate în cazuri speciale, fără îndeplinirea condițiilor legale, cum este în cazul condamnarii cu executarea pedepsei la locul de muncă, atunci când condamnatul nu mai este apt de muncă și instanța revocă executarea pedepsei la locul de muncă și dispune suspendarea condiționată. Reabilitarea de drept intervine dacă condamnatul nu săvârșește din nou o infracțiune în termenul de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate.
In cazul executării pedepsei într-o închisoare militară, reabilitarea de drept intervine, dacă în timpul executării pedepsei închisorii care nu depășește 2 ani condamnatul nu a săvârșit nicio infracțiune. Reabilitarea de drept intervine și dacă pedeapsa este considerată ca executată ca efect al grațierii totale sau după grațierea restului de pedeapsă ori ca efect al reducerii duratei pedepsei pentru bună purtare.
Legea nu face distincție după cum grațierea a fost sau nu condiționată, astfel încât, dacă a intervenit reabilitarea de drept, ca urmare a aplicării grațierei condiționată a pedepsei ce se execută de condamnatul militar în termen într-o închisoare militară, chiar dacă acesta comite o altă infracțiune, ulteror intervenirii reabilitării dar înăuntrul termenului de încercare, nu se mai poate pronunța revocarea beneficiului grațierii și dispune executarea restului de pedeapsă ce fusese grațiată și nici aplica prevederile legale referitoare la recidivă.
In ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 62 alin. 5 C.P., s-a susținit că în acest caz nu operează reabilitarea de drept, Codul penal referindu-se stric la grațierea necondiționată. In acest caz se vor aplica numai prevederile decretului de grațiere conditionată, iar dacă înăuntrul termenului de încercare se comite o nouă infracțiune, grațierea se va revoca devenind incidente și dispozitiile legale referitoare la recidivă.
Nu fără excepții, acest punct de vedere nu a fost primit, practica și doctrina optând pentru includerea grațierii condiționate, iar în ceea ce privește caracterul special al dispozițiilor care reglementează grațierea condiționată, care în această interpretare ar fi avut prioritate față de dispozițiile generale din Codului penal, s-a optat pentru un tratament egal, fără o ordine de preferință, în concurs ambele fiind aplicabile în raport cu domeniul reglementat, durata pedepsei este redusă ca urmare a intervenției grațierii condiționate, iar reabilitarea de drept intervine la împlinirea termenului de încercare, așa cum a fost redus ca urmare a grațierii condiționate.
Astăzi discuția nu se mai axează pe aplicabilitatea grațierii condiționate asupra formelor speciale de reabilitare de drept – rezolvarea într-o manieră obligatorie a divergențelor se găsește în Decizia nr. XIV/2005 a I.C.C.J., Secțiile unite, care decide efectele grațierii condiționate asupra pedepselor suspendate condiționat, cât pe intervenirea sau nu a reabilitării de drept atunci când termenul de încercare al grațierii conditionate excede termenul de încercare al reabilitării de drept.
Fără a intra în discuția dezvoltată în materia suspendării executării pedepsei, în ambele forme, considerăm, în acord și cu practica judiciară, că reabilitarea de drept intervine și nu poate fi revocată dacă militarul în termen săvârșeste o nouă infracțiune în termenul de încercare al grațieirii condiționate, după ce a intervenit reabilitarea de drept.
In cazul liberării condiționate a militarului care în timpul executării pedepsei a devenit inapt serviciului militar, reabilitarea de drept intervine dacă până la expirarea pedepsei pronunțate de instanță acesta nu a săvârșit o nouă infracțiune.
Actuala reglementare a C. P. nu mai prevede forme speciale în materia reabilitării de drept.
Potrivit art. 98 din C.P în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere la împlinirea termenului de supraveghere nu mai intervine reabilitarea de drept. Motivul fiind acela că acest termen este mai scurt decât în Codul penal în vigoare și, în plus, pe durata acestui termen cel condamnat este supravegheat de consilieri ai serviciului de probațiune, iar pentru a dovedi integrarea lui socială este nevoie să curgă un termen de 3 ani de la împlinirea termenului de supraveghere.
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, potrivit C.P., art. 91 alin.1 lit.a), intervine în cazul în care pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este de cel mult 3 ani, ceea ce în materia reabilitării înseamnă că reabilitarea de drept intervine și în cazul pedepselor de până la 3 ani atunci când pentru pedeapsa cu închisoarea de cel mult 3 ani s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere și cel condamnat a îndeplinit condițiile cerute de lege pentru ca, la expirarea termenului de supraveghere, pedeapsa să fie considerată ca executată.
Capitolul 3: Asemănări și deosebiri între reabilitare și alte instituții ale dreptului penal material
Secțiunea 3.1. Reabilitarea și amnistia
Amnistia provine din grecescul amnesia, ceea ce înseamnă a da uitării, a ierta, este o modalitate de liberare de răspundere și pedeapsă penală. În acest sens amnistia este un act de clemență al puterii legiuitoare, acordat prin lege organică, privind unele infracțiuni săvârșite anterior datei prevăzute în actul normativ și care are ca efect înlăturarea răspunderii penale, a executării pedepsei, precum și a altor consecințe ale condamnării.
Contestat și în egală măsură elogiat, dreptul de amnistiere însoțește întreaga istorie a dreptului penal, ca un corelativ al dreptului de a pedepsi (jus puniendi). Cel care, are puterea să pedepsească, are și dreptul de a renunța la aplicarea sancțiunilor penale.
În raport de momentul intervenirii actului de amnistiere aceasta poate fi amnistie antecondamnatorie, denumită și amnistie proprie, atunci când actul de amnistie intervine înainte de a se fi pronunțat față de învinuiți sau inculpați vreo hotărâre judecătorească definitivă de condamnare și amnistie postcondamnatorie denumită și amnistie improprie, atunci când actul de amnistiere apare după ce s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare a infractorilor.
În raport de obiectul său, amnistia poate fi generală, atunci când este acordată pentru toate infracțiunile săvârșite până la data actului de amnistie (ipoteză mai mult teoretică, o astfel de modalitate nefiind practicată de legiuitor) și specială, când este acordată pentru anumite infracțiuni, de o anumită gravitate, indicată de regulă prin pedeapsa prevăzută de lege pentru asemenea infracțiuni. În principiu, amnistia are caracter obiectiv (real), operând in rem, cu privire la infracțiune, fiind necondiționată, dar nimic nu-l împiedică pe legiuitor să condiționeze beneficiul amnistiei și de anumite condiții privitoare la persoana infractorilor (ex. să nu fie recidiviști, să fie cetățeni români etc.), caz în care amnistia are caracter mixt, in rem și in personam.
Amnistia fiind o formă de exercițiu a puterii de stat, are o reglementare dublă: de drept constituțional și de drept penal.
Legile de amnistie au prin excelență efect retroactiv, aplicându-se infracțiunilor săvârșite până la apariția actului de amnistiere, o amnistiere a faptelor săvârșite in futurum fiind în principiu contraindicată. Se admite însă că în anumite situații excepționale pot fi adoptate așa-numitele „amnistii-apel” care se aplică și infracțiunilor săvârșite după intrarea în vigoare a legii de amnistie până la o anumită dată, până la care trebuie îndeplinite condițiile prevăzute în legea de amnistie (ex.depunerea armelor). Această dată până la care infracțiunile săvârșite sunt amnistiate poate fi data publicării legii în Monitorul Oficial, dată la care legea intră în vigoare (art. 78 Constituție), dar poate fi și o altă dată indicată în cuprinsul actului de amnistiere. Spre exemplu, Legea nr. 25/1967 a amnistiat infracțiunile săvârșite până la data adoptării legii, iar Legea nr. 137/1997 s-a aplicat infracțiunilor săvârșite până la 28 mai 1997, deși a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 170/25 iulie 1997. Retroactivitatea legii de amnistie nu aduce atingere principiului constituțional al activității legii numai pentru viitor (art. 15 Constituție), legea de amnistie fiind o lege mai favorabilă inculpaților.
Amnistia antecondamnatorie are ca efect înlăturarea răspunderii penale, ca atare, procesul penal încetează, fie în timpul urmăririi penale prin clasare sau încetarea urmăririi penale, fie în timpul judecății, indiferent de faza în care se află acesta (judecată în fond, în apel, în recurs, sau în căile extraordinare de atac).
Amnistia nu are însă efect asupra măsurilor de siguranță, precum și asupra drepturilor persoanei vătămate. Amnistia nu înlătură nici luarea măsurilor de siguranță, instanțele putând lua una sau mai multe asemenea măsuri, dintre cele prevăzute de art. 112 C. pen. Amnistia privește toate formele infracțiunii, atât infracțiunea fapt consumat, cât și tentativa.
Ca si amnistia, prescriptia si alte cauze care înlatura aplicarea, executarea si consecintele pedepsei, reabilitarea reprezinta o renuntare din partea societatii, pentru ratiuni conform scopului represiunii, la masurile de precautie luate fata de fostul condamnat, masuri cristalizate în pedepse complementare sau în consecinte perpetue legate de condamnare.
Reabilitarea, ca si amnistia, este o cauza care înlatura consecintele condamnarii. Între aceste cauze exista însa deosebiri care privesc natura celor doua institutii, scopurile lor, precum si efectele acestora. Astfel, din punct de vedere al natiunii lor juridico-penale, reabilitarea este o cauza care priveste exclusiv consecintele care decurg din existenta unei condamnari, în timp ce amnistia este o cauza de înlaturare a raspunderii penale si deci implicit si a consecintelor condamnarii atunci cânda intervenit dupa pronuntarea unei condamnari definitive. Reabilitarea produce efecte "în personam" , pe când amnistia produce efecte "în rem". Amnistia poate interveni înainte de condamnare, pe când reabilitarea nu poate interveni decât dupa o condamnare definitiva si cu conditia ca pedeapsa principala sa fi fost executata sau strânsa prin orice alt mod.
Alta deosebire esentiala între ele, este aceea ca reabilitarea nu se rasfrânge întrutotul asupra trecutului, ci îsi limiteaza efectele numai pentru viitor (si chiar si pentru viitor reabilitarea nu priveste decât consecintele condamnarii constând îndecaderi, interdictii si incapacitati). Reabilitarea nu aduce atingere, de exemplu, dreptului partii vatamate la despagubirile acordate prin hotarârea de condamnare si nu confera celui condamnat dreptul de a fi reintegrat pe functia pe care o avea la data condamnarii.
Amnistia, înlaturând raspunderea penala, produce efecte mai complexe, care se rasfrâng si asupra trecutului. Caracterul mai larg al efectelor amnistiei nu împiedica formularea unei cereri de reabilitare de catre condamnatul a carui pedeapsa s-a stins prin amnistie, atunci când reabilitarea poate face sa înceteze unele consecinte ale condamnarii care subzista chiar si dupa amnistia (de exemplu, decaderea din dreptul de a ocupa functia de gestionar).
Nici din prevederile art. 165 Cod penal, care reglementeaza conditiile reabilitarii judecatoresti, nici din dispozitiile art. 528 din Codul de procedura penala, privitoare la procedura reabilitarii, nu rezulta ca intervenirea amnistiei au constituit un impediment în calea obtinerii reabilitarii. Totodata, nici unul din textele de lege privitoare la reabilitare si la conditiile de procedura pentru obtinerea ei, nu cere ca cel condamnat sa dovedeasca existenta vreunei decaderi, interdictii sau incapacitati în a carei încetare sa fie interesat, reabilitarea constituind pentru el, în primul rând o posibilitate de reintegrare morala în societate. Fata de cele aratate, precum si de faptul ca efectele reabilitarii sunt, în anumite privinte, mai favorabile decât cele ale amnistiei, cererea de reabilitare nu poate fi respinsa ca lipsita de obiect, cu motivarea ca infractiunea pentru care nu s-a pronuntat condamnarea a fost amnistiata.
Tot comparativ cu amnistia, deoarece reabilitarea face sa înceteze decaderile si interdictiile, precum si incapacitatile care rezulta din condamnare, în timp ce amnistia intervenita dupa condamnare înlatura executarea pedepsei pronuntate precum si celelalte consecinte ale condamnarii, fara sa atraga si abilitarea de drept acelui condamnat, este nelegala solutia primei instante care a respins ca lipsita de obiect cererea de reabilitare, pe considerentul ca fapta savârsita a fost între timp amnistiata.
Secțiunea 3.2. Reabilitarea și grațierea
Gratierea se prezinta astfel ca un act de clementa ce are ca efect inlaturarea in tot sau in parte a executarii pedepsei ori comutarea acesteia in alta mai usoara. Condamnatul este iertat de executarea pedepsei, fie total, fie in parte, sau pedeapsa i se comuta in una mai usoara.
Gratierea are, in principiu, un caracter personal, in sensul ca ea se acorda pentru consideratii care intereseaza exclusiv persoana condamnatului,dar ea poate capata si un caracter obiectiv (real), atunci cand se acorda condamnatilor pentru anumite infractiuni sau in raport de gravitatea pedepselor.
Gratierea are ca obiect pedepsele principale aplicate de instantele judecatoresti, a caror executare este anlaturata in totul sau in parte.
Gratierea individuala priveste intotdeauna pedepse aplicate prin hotarari de condamnare ramase definitive; ea are ca obiect pedepse definitiv aplicate.
Spre deosebire de gratierea individuala, gratierea colectiva poate avea ca obiect si pedepse aplicate dupa aparitia legii de gratiere, dar numai pentru infractiuni comise anterior actului de clementa. Gratierea nu se aplica infractiunilor savarsite in ziua adoptarii actului de clementa.
In caz de concurs de infractiuni, aplicabilitatea actului de gratiere se apreciaza in raport de fiecare pedeapsa stabilita de instanta, si nu in raport de pedeapsa rezultanta, aplicata pentru concursul de infractiuni. Pedepsele gratiate nu se pot contopi, chiar daca se refera la infractiuni concurente. Gratierea se aplica si pedepselor pronuntate cu suspendarea executarii.
Gratierea, ca institutie de drept penal care are ca efect înlaturarea în tot sau în parte a executarii pedepsei sau înlocuirea unei pedepse mai grave cu una mai usoara, se deosebeste evident de institutia reabilitarii sub aspectul efectelor sale. Astfel, gratierea intervine în timpul executarii pedepsei si nu înlatura consecintele ce decurg din condamnarea, în timp ce reabilitarea intervine dupa executarea pedepsei si priveste exclusiv consecintele condamnarii. Daca gratierea poate fi uneori partiala sau conditionata, reabilitarea nu poate fi decât completata si neconditionata.
Având în vedere cele aratate pâna în prezent, nu poate spune ca reabilitarea intervine numai dupa ce pedeapsa principala a fost executata sau stinsa în alt mod (adica prin amnistie, gratiere ori prescriptie). Deci reabilitarea este institutia care intervine de multe ori dupa ce au functionat alte institutii ale dreptului penal care duc la stingerea executarii pedepsei.
Sub raportul înlaturarii consecintelor condamnarii exista o înrudire între reabilitare si caile de atac extraordinare, atunci când acestea au ca efect recunoasterea nevinovatiei celui condamnat. Înrudirea este doar aparenta însa, deoarece temeiul înlaturarii consecintelor condamnarii este cu totul diferit la reabilitare avem de-a face cu o prezumtie de îndreptare acelui condamnat, pe când la caile extraordinare de atac avem de-a face cu dovada nevinovatiei celui condamnat.
In conformitate cu prevederile art. 160 din Codul penal” Gratierea are ca efect inlaturarea, in totul sau in parte, a executarii pedepsei ori comutarea acesteia in alta mai usoara.
Gratierea are efecte si asupra pedepselor a caror executare este suspendata conditionat. In acest caz, partea din termenul de incercare care reprezinta durata pedepsei pronuntate de instanta se reduce in mod corespunzator. Daca suspendarea conditionata este revocata sau anulata, se executa numai partea de pedeapsa ramasa negratiata.
Gratierea nu are efecte asupra pedepselor complementare, afara de cazul cand se dispune altfel prin actul de gratiere. Gratierea nu are efecte asupra masurilor de siguranta si masurilor educative.
Secțiunea 3.3. Reabilitarea și instituția prescripției
Inexorabila trecere a timpului este marcată și în planul raporturilor juridice de drept penal prin instituția prescripției ca sancțiune a neexercitării în termen util a drepturilor subiective recunoscute de lege. În dreptul penal, se face distincția între prescripția răspunderii penale și prescripția executării pedepsei.
În timp ce prescripția răspunderii penale curge de la data săvârșirii infracțiunii și are ca efect obstacularea exercitării acțiunii penale și pe cale de consecință și pronunțarea unei hotărâri de condamnare, prescripția executării pedepsei curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și are ca efect înlăturarea executării pedepsei.
Prescripția răspunderii penale este o cauză de înlăturare a răspunderii penale ca urmare a neexercitării în timp util de către stat, prin organele sale judiciare a dreptului de a aplica infractorului o pedeapsă, având ca efect stingerea acestui drept și a obligației corelative a infractorului de a suporta aplicarea unei sancțiuni penale. Prescripția răspunderii penale este o instituție cunoscută și în dreptul roman (Lex Iulia adulteriis), preluată apoi de legiuirile penale ale evului mediu și apoi de cele ale epocii moderne.
Justificată prin varii motive de ordin social și juridic, cum ar fi expiațiunea infractorului care, pe tot timpul prescripției a trăit cu teama descoperirii sale, ori prin inutilitatea și lipsa de eficacitate a unei pedepse aplicate prea târziu pentru un fapt pe care trecerea timpului l-a șters din memoria colectivă, ori dispariția probelor ca urmare a trecerii timpului, prescripția răspunderii penale apare ca o instituție juridică cu efecte atât pe planul dreptului penal substanțial, neîmplinirea termenului fiind o condiție de pedepsibilitate, cât și pe planul dreptului procesual penal, fiind o condiție de procedibilitate, împlinirea termenului de prescripție împiedicând exercițiul acțiunii penale.
Prescripția răspunderii penale mai este denumită și prescripția acțiunii penale fapt pentru care unele legislații penale o reglementează în cadrul codurilor de procedură penală.
Prin prescriptia executarii pedepsei se intelege inlaturarea fortei esxecutive a unei hotarari definitive de condamnare prin trecerea unui anumit interval de timp, prevazut de lege, fara ca ea sa fie executata.
Spre deosebire de prescriptia raspunderii penale, prescriptia executarii pedepsei inlatura numai executarea pedepsei. Desi produce efecte mai restranse, prescriptia executarii pedepsei are aceeasi ratiune ca si prescriptia raspunderii penale, anume aceea ca, prin trecerea unui interval mare de timp de la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, fara ca pedeapsa sa fie executata, eficienta pedepsei se diminueaza pana la anihilare.
Totusi, in timp ce producerea efectelor raspunderii penale depinde numai de trecerea intervalului de timp prevazut de lege, prescriptia executarii pedepsei opereaza in cazul indeplinirii a doua conditii legale. Astfel, pe langa cerinta de a se fi implinit termenul prevazut de lege, mai este necesar ca, in cursul acestui termen, condamnatul sa nu fi savarsit din nou o alta infractiune.
Prescriptia executarii pedepsei inlatura executarea pedepsei principale. Intrucat stinge executarea pedepsei principale, prescriptia produce efecte si asupra pedepselor accesorii, care, se executa din momentul ramanerii definitive a hotararii de condamnare si pana la terminarea executarii pedepsei, pana la gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori pana la implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei. Astfel, prescriptia executarii pedepsei stinge, odata cu pedeapsa principala, si pedeapsa accesorie.
Prescriptia executarii pedepsei nu produce efecte asupra pedepselor complementare. Masurile de siguranta si pedepsele principale pentru infractiunile contra pacii si omenirii nu se prescriu.
Comparata cu prescriptia raspunderii penale, reabilitarea ca si prescriptia este o cauza cu efecte extinctive. Dar pe când prescriptia înlatura raspunderea penala, reabilitarea nu înlatura decât consecintele condamnarii. Apoi, în timp ce la prescriptie trecerea unui anumit interval de timp este suficienta pentru ca renuntarea la aplicarea sanctiunii sa opereze, la reabilitare pe lânga conditia de timp se mai cer si alte conditii, mai ales în ceea ce priveste reabilitarea judecatoreasca. Înceea ce priveste prescriptia executarii pedepsei, reabilitarea se deosebeste de aceasta si prin faptul ca prescriptia executarii nu are vreun efect asupra decaderilor, interdictiilor si incapacitatilor care rezulta din sanctiunea penala, de fapt ea fixând doar momentul începerii curgerii termenului care poate sa intervina reabilitarea.
Capitolul 4: Studiu de caz privind constatarea pe cale judecătoreasca a reabilitării de drept.
4.1. Reabilitare de drept. Cerere de constatare pe cale judecătorească
Reabilitarea de drept se dobândește prin simplul fapt al îndeplinirii condițiilor cerute de lege, nefiind admisibilă constarea pe cale judecătorească.
Prin sentința penală a Judecătoriei Sectorului 2 București a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de constatare a reabilitării condamnatei B.D., cu motivarea că persoana în cauză a fost reabilitată de drept.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel condamnata, solicitând desființarea acesteia, reținerea cauzei spre rejudecare și pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate intervenită reabilitarea de drept.
Prin decizia penală nr. 1167/A a Tribunalului București – secția l-a penală a fost respins, ca nefondat, apelul petiționarei condamnate B.D., reținându-se că a intervenit reabilitarea de drept, prevăzută de art. 165 Cod penal, menționată deja în certificatul de cazier judiciar.
Împotriva acestor hotărâri penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticându-le pentru netemeinicie, sub aspectul refuzului de a se constata intervenită reabilitarea de drept.
S-a susținut, în recursul Parchetului, că, având în vedere consecințele importante pentru condamnată ale aplicării instituției reabilitării – posibilitatea reintegrării în societate, ștergerea tuturor incapacităților și decăderilor ce rezultă din condamnare – instanța avea posibilitatea și trebuia să constate intervenită reabilitarea de drept, întrucât, această mențiune, cuprinsă într-o hotărâre judecătorească, este favorabilă condamnatei, consfințind cu putere de lege o situatie de drept care nu mai poate fi contestată de nimeni odată intrată în puterea lucrului judecat și prin comunicarea dispozitivului hotărârii la cazierul judiciar, ar fi devenit obligatorie ștergerea din evidență a condamnării respective, cu consecința rămânerii ei numai în evidența operativă, care are regim special (nu se comunică, decât în situații expres și limitativ prevăzute de lege).
Curtea de Apel București – secția a ll-a penală a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de Parchet, cu motivarea că, potrivit art. 165 Cod penal, reabilitarea de drept se dobândește prin simplul fapt al îndeplinirii condițiilor cerute de lege în acest scop și acesta este și criteriul de distincție între reabilitarea de drept și reabilitarea, la cerere, dispusă de instanța judecătorească, în baza art. 165 Cod penal.
Nota: Apreciem că soluția Curții de Apel București este greșită. Reabilitarea de drept, prevăzută de art. 165 Cod penal, nu exclude posibilitatea de a fi constatată pe cale judecătorească.
În cazul prevăzut de art. 165 Cod penal, instanța nu reabilitează pe condamnat, ci numai constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca acesta să fie reabilitat, de drept, hotărârea judecătorească având caracter constatator și nu constitutiv de drepturi.
4.2. Reabilitare de drept Constatare pe cale judecătorească. Admisibilitate
Prin sentința penală nr. 245, pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr. 1124, s-a respins ca rămasă fără obiect cererea formulată de petentul H. V., prin care acesta a solicitat să se constate că a intervenit reabilitarea sa de drept, cu privire la condamnarea de un an închisoare cu suspendarea condiționată a executării, aplicată prin sentința penală nr. 133.
În motivarea hotărârii instanței de fond s-a reținut, în esență, că întrucât față de petent a operat reabilitarea de drept, conform art. 91 C. pen., astfel încât condamnarea se consideră ca inexistentă, cererea sa de constatare a reabilitării este rămasă fără obiect.
Într-adevăr, practica judiciară privind admisibilitatea cererii de constatare a reabilitării de drept a fost multă vreme controversată, însă încă din anul 1969, prin decizia de îndrumare nr. 8, fostul Tribunal Suprem a statuat în sensul că aceste cereri sunt admisibile.
Astfel, deși prin concept reabilitarea prevăzută de art. 86 raportat la art. 134 C. pen. are loc ope legis, aceasta nu exclude posibilitatea de a fi constatată pe cale judecătorească.
În acest caz, hotărârea judecătorească are un caracter constatator, și nu constitutiv de drepturi, întrucât instanța nu îl reabilitează pe condamnat, ci doar constată că sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca petiționarul să fie reabilitat de drept.
Totodată, o astfel de cerere nu poate fi considerată ca lipsită de obiect, având în vedere și dispozițiile privind legea cazierului judiciar, potrivit cărora pentru cei reabilitați de drept în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei, scoaterea din evidența cartierului judiciar se face după ce au trecut 2 ani de la expirarea termenului de încercare.
Prin urmare, deși față de cel condamnat reabilitarea a operat de drept, la împlinirea termenului de încercare, condamnarea continuă să figureze în cazierul judiciar o perioadă de încă 2 ani, ceea ce face necesară, în anumite situații, constatarea de către instanță a intervenirii reabilitării de drept.
Pentru aceste motive, s-a admis apelul condamnatului, s-a desființat în întregime sentința atacată și, rejudecându-se cauza, cererea formulată de acesta a fost admisă.
4.3. Respingerea cererii de reabilitare de drept
Prin sentinta penala nr. 201 a Judecatoriei Viseu de Sus s-a dispus respingerea cererii de reabilitare formulata de petentul G.G. Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a avut in vedere urmatoarele:
Prin cererea inregistrata sub nr. 580/336/2011, petentul G.G. a solicitat instantei sa constate ca este reabilitat de drept de sub efectele condamnarii la pedeapsa de 4 ani inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei dispusa prin sentinta penala nr. 169/16.10.1997 a Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti in dosarul nr. 368/1997 precum si a condamnarii la pedeapsa de 6 luni inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei dispusa prin sentinta penala nr. 450/15.09.1997 a Judecatoriei Viseu de Sus pronuntata in dosarul penal nr. 2319/1997.
In motivare a invederat instantei ca prin sentinta penala 450/15.09.1997 a fost condamnat la 6 luni inchisoarepentru savarsirea infractiunii prev. de art. 209 c.pen., dispunandu-se suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
Ulterior, prin sentinta penala nr. 169/16.10.1997 a Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti a fost condamnat la pedeapsade 4 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 209 c.pen. dispunandu-se de asemenea suspendarea conditionata a executarii pedepsei. De la data condamnarilor pana in prezent nu a suferit alta condamnare, a avut o conduita exemplara asigurandu-si existenta prin mijloace oneste. De asemenea a intrat si sub incidenta Legii 543/2002 privind gratierea colectiva.
Petentul a atasat la cerere copia certificatului de cazier judiciar nr. 250761, fara data, emis la solicitarea sa si a cartii de identitate.
Instanta, din oficiu a solicitat Serviciului de Cazier Judiciar, Statistica si Evidenta Operativa din cadrul I.P.J. Maramures, cazierul petentului. De asemenea a solicitat Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti date de la Biroul de Executari Penale. Analizand cererea prin prisma dispozitiilor legale in materie, instanta a retinut urmatoarele:
Petentul G.G. figureaza in cazier cu o condamnare la 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat. a carei executare a fost suspendata conditionat pe durata termenului de incercare de 4 ani prin sentinta penala nr. 169/16.10.1997, dosar nr. 368/1997 a Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti si o condamnare la 6 luni inchisoare pentru tentativa la furt calificat a carei executare a fost suspendata conditionat pe o durata de 2 ani si 6 luni, prin sentinta penala nr. 450/19.09.1997 pronuntata in dosarul nr. 2319/1997 al Judecatoriei Viseu de Sus.
In cazul mai multor condamnari succesive, condamnatul nu poate fi reabilitat decat pe cale judecatoreasca pentru toate condamnarile, iar termenul de reabilitare se calculeaza in raport cu pedeapsa cea mai grea si incepe sa curga de la data executarii ultimei pedepse
Potrivit C. pr. pen. in cerere trebuie sa se mentioneze, printre altele, condamnarea pentru care se cere reabilitarea, temeiurile cererii, indicatii utile pentru identificarea dosarului si orice alte date necesare solutionarii cererii. De asemenea, a cerere se anexeaza actele din care reiese ca sunt indeplinite conditiile reabilitarii.
In speta, condamnarea care intereseaza si prin prisma careia trebuie analizata cererea de reabilitare, este cea de 2 ani inchisoare si nu 4 ani inchisoare despre care face vorbire petentul.
Din demersurile efectuate de instanta la Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti rezulta ca sentinta penala 169/16.10.1997 priveste pe inculpata B.I, iar dosarul 368/1997 este civil, avand ca obiect plangere impotriva procesului verbal de contraventie.
Petentul, atat personal cat si in scris, a comunicat instantei ca nu are alte acte de depus, el avand cunostinta ca a fost condamnat de Tribunalul Militar Bucuresti (fila 10).
In consecinta, instanta a respins cererea pentru neindeplinirea conditiilor de forma, nefiind mentionata corect condamnarea sau alte date utile necesare solutionarii cererii.
Prin decizia penala nr. 242/R din 25.10.2011 Tribunalul Maramures, in temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c cpr pen,. a admis recursul declarat de recurentul-petent G.G impotriva acestei sentinte penale, pe care o casat-o integral si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Tribunalul a retinut, pe baza actelor si lucrarilor dosarului, ca petentul G.G. a formulat cerere de reabilitare avand in vedere ca a suferit mai multe condamnari indicand atat in cuprinsul cererii introductive, cat si in cuprinsul inscrisului depus la instanta de fond, dosarele in care au fost pronuntate sentintele penale de condamnare, mai putin dosarul ce a fost solutionat de Tribunalul Militar Bucuresti.
Tribunalul a constatat ca Judecatoria Viseu de Sus nu s-a pronuntat asupra cererii esentiale formulate de petent de solicitare a relatiilor necesare solutionarii cauzei de la Tribunalul Militar Bucuresti si de asemenea s-a limitat la verificari superficiale in ceea ce priveste sentinta penala pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, desi chiar instanta de fond retine in motivarea sentintei faptul ca din eroare a fost trimisa o alta hotarare decat cea care il viza pe petent.
In aceste conditii, s-a considerat ca instanta de fond a pronuntat o hotarare nelegala, fara a analiza fondul cauzei, prin prisma dispozitiilor legale prevazute de art. 165 C.pen. si urmatoarele, precum si de art. 528 C. pr. pen. si urmatoarele.
Pentru toate aceste motive, s-a admis recursul declarat in cauza, s-a casat integral sentinta instantei de fond si s-a trimis dosarul acesteia in vederea rejudecarii, cu indrumarul de a se proceda la respectarea tuturor dispozitiilor legale care guverneaza procedura reabilitarii, prin prisma textelor de lege indicate anterior.
Concluzii și propuneri de lege-ferenda
Reabilitarea nu constituie un act de indulgență al autorității de stat față de fostul condamnat ci un drept al său. Ea se bazează pe un drept natural și legitim al condamnatului, acela că, de înadtă ce el, prin purtarea sa, dovedește, în mod indubitabil, că nu mai inspiră nici o temere, că, dimpotrivă el poate fi folositor semenilor săi, societatea este datoare să-i recunoască, într-un mod solemn, dreptul de a face din ea și de a exercita toate drepturile sale civile și politice.
Reabilitarea poate fi dobândită pentru orice condamnare, indiferent dacă unele condamnări sunt pronunțate de instanțe civile sau instanțe militare ori dacă condamnările suferite au fost pronunțate în străinătate pentru hotărâri recunoscute de legea noastră penală.
Reabilitarea se poate obține și pentru condamnări succesive, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.
Reabilitatetea nu este condiționată de gravitatea infracțiunii sau de pedeapsa aplicată. Dacă îndeplinește condițiile legale, cererea de reabilitare n-ar putea fi respinsă cu motivarea că fapta comisă prezintă un pericol social deosebit de grav, o asemenea soluție nu are suport legal.
Reabilitarea nu afectează drepturile părți vătămate derivând condamnare privind despăgubirile civile și cheltuielile de judecată la care condamnatul a fost obligat
Complexitatea problemelor pe care le ridică instituția reabilitării, multitudinea de păreri, controverse care s-au exprimat, soluțiile contradictorii pronunțate în activitatea judiciară, ca și varietatea perspectivelor din care poate fi examinată această temă m-au făcut să aleg acestă temă.
Contrar unor opinii, cum că instituția reabilitării ar fi existat din cele mai vechi timpuri, opinii ce nu se bazează însă pe dovezi convingătoare, ele constituind doar simple presupuneri, cercetările ulterioare au demonstrat că noțiunea de reabilitare a fost utilizată pentru prima oară în anul 1439 și că prima definiție a fost dată astfel: „Reabilitatio fist quando litteris gratiae pristimus habitatio status in habiei restituitur” (reabilitarea să aibă loc atunci când printr-o decizie de grațiere vechea condiție juridică este restabilită în situația anterioară cu efect deplin).
Codul penal în vigoare, în Capitolul III din Titlul VIII al Părții generale, consacrat cauzelor care înlătură răspunderea penală sau consecințele condamnării, reglementează prin art.165-167 instituția reabilitării sub cele două forme: reabilitarea de drept și reabilitarea judecătorească.
Reabilitare e expresia principiului umanismului ce implică încrederea în capacitate condamnatului de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Natura juridică a instituției reabilitării este aceea de mijloc legal de reintegrare în societate, din punct de vedere juridic, a foștilor condamnați.
Efectele reabilitării constau în încetarea decăderilor, interdicțiilor și incapacităților ce rezultă din condamnare cu consecința redobândirii de către fostul condamnat a situației anterioare condamnării (nu însă și a funcției avute sau a reprimirii sale în cadrul forțelor armate ori a obținerii gradului militar avut). Reabilitarea nu are efecte nici asupra măsurilor de siguranță cu excepția celei privind interzicerea de a se afla în anumite localități și nu stinge nici obligațiile privind despăgubirile civile și cheltuielile de judecată, dimpotrivă stimulează îndeplinirea lor.
Condamnarea care a format obiectul reabilitării nu mai poate constitui un impediment pentru acordarea suspendării condiționate a executării pedepsei sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere și nici nu poate forma primul termen al recidivei.
Condițiile reabilitării de drept vizează condamnarea, termenul de reabilitare și persoana condamnatului.
În ce privește condamnarea, aceasta poate fi atât pedeapsa amenzii, cât și pedeapsa închisorii care nu depășește doi ani, respectiv pedeapsa amenzii sau pedeapsa complementară.
În privința termenului de reabilitare, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice, reabilitarea de drept operează după trecerea unui termen de 3 ani de la data executării sau de la data stingerii într-un alt mod a executării pedepsei închisorii, a pedepsei amenzii ori a pedepsei complementare aplicate persoanei fizice, respectiv, persoanei juridice.
Referitor la condițiile privind persoana condamnatului reabilitarea de drept operează numai dacă, în cursul termenului de 3 ani, persoana fizică sau persoana juridică nu a săvârșit nici o altă infracțiune de drept nu mai operează la împlinirea termenului; fostul condamnat poate cere în sensul prevăzut de
De asemenea, va interveni reabilitarea de drept, chiar dacă fostul condamnat a comis în termenul de încercare o nouă infracțiune, dar nu s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei deoarece descoperirea noii infracțiuni a avut loc după expirarea duratei termenului de încercare.
Bibliografie
Tratate, cursuri, monografii
C. Bulai, B. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2007
C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român. Parte generală, Editura Universul Juridic, București, 2007
G. Antoniu, V. Brutaru, Revista de drept penal, Studii si practică judiciară, 1994-2007, ed. a 2-a, Editura Hamangiu, 2008
G. Theodoru, Tratat de procedură penală, ed. a II-a, Editura Hamangiu, București, 2008
Gh. Mateuț, Tratat de procedură penală. Partea generală, vol. I, Editura C.H. Beck, București, 2007
I. Neagu, Drept procesual penal. Partea speciala, Editura Global Lex, Bucureti, 2004
I. Neagu, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2010
L. V. Lefterache, Drept penal. Partea generală. Curs pentru studenții anului II, ed. a III-a, Editura Universul Juridic, București, 2011
M. Basarab, Drept penal. Partea generală, vol.II, Editura Lumina Lex 2001
N. Volonciu, Noul Cod de procedura penala comentat, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2014
R. O. Ionescu, I. Ifrim, Drept penal, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2013
V. Dongoroz, Explicatiile teoretice ale Codului penal roman, ed. a II a, vol. II, Editura C.H. Beck, București, 2012
V. Pașca, Curs de drept penal, Partea generală, vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2011
II. Articole, studii de specializare și note de jurisprudență
C. Niculeanu, Caracterizarea, natura juridică și efectele decretului prezidențial de grațiere individuală, in Dreptul nr. 1/2007
C. Turianu, Natura juridica si efectele revocarii gratierii conditionate a unei pedepse pronuntate cu suspendarea conditionata a executarii, in Dreptul nr. 4/2004
D. Mirăuță, Anularea reabilitării de drept – instituție reglementată implicit în Codul penal, Dreptul, nr. 3/2010
E. Citirigă, I. Doltu, Modul cum trebuie să procedeze instanța atunci când inculpatul comite o nouă infracțiune, iar pedeapsa anterioară a fost suspendată condiționat și apoi grațiată total sau parțial , Dreptul nr. 9/2005
Gh. Voinea, Unele aspecte ale aplicării actelor de grațiere și consecințele lor, in Dreptul nr. 6/2005
I. Munteanu, Considerații referitoare la reabilitarea de drept din Codul penal, Dreptul nr. 4/2008
M. Mihai, Prescriptia executarii pedepsei, in Revista de drept penal, nr. 4/2001
A. Sorescu, Al. Mateescu, Considerații referitoare la calculul termenului de reabilitare în situația în care condamnatul beneficiază de instituția liberării condiționate , Dreptul nr. 5/2007
Jurisprudență
C.S.J., secția penală, Decizia nr. 3270/2001, Curtea Supremă de Justiție. Buletinul Jurisprudenței. Culegere de decizii pe anul 2001, Editura All Beck, București, 2003
Curtea de Apel Galați, Decizia nr. 3/2008, Th. Mrejeru, B. Mrejeru, Reabilitarea – Procedura speciala in procesul penal. Aspecte teoretice și jurisprudenta în materie, Editura Nomina Lex, Bucuresti, 2010
Î.C.C.J., secția penală, Decizia nr. 1923/ 2002, Inalta Curte de Casație și Justiție, Buletinul Jurisprudenței. Culegere de decizii pe anul 2002, Editura All Beck, București, 2004
Judecătoria Iași, sentința penală nr. 1374 din 08.04.2009, Th. Mrejeru, B. Mrejeru, Reabilitarea – Procedura speciala in procesul penal. Aspecte teoretice și jurisprudenta în materie, Editura Nomina Lex, Bucuresti, 2010
Site-uri internet
Curtea de Apel Galați, sect. pen., Decizia pen. nr. 118/R/2008, http://www.spete.info/hotarare/hotarare-decizie-DP118r-7908/
I.C.C.J., Secțiile unite, Decizia nr. XIV/2005, M.Of. nr. 284 din 29 martie 2006, www.csj.ro
Înalta Curte de Casație și Justiție – www.scj.ro
Jurisprudență și spețe de drept penal, http://legeaz.net/spete-penal/
Spete de Drept, Jurisprudenta, practica judiciara, http://www.dreptonline.ro/spete/lista_spete.php
N. Volonciu, Noul Cod de procedura penala comentat, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2014, p. 1272
I. Neagu, Drept procesual penal. Partea speciala, Editura Global Lex, Bucureti, 2004, p. 243
N. Volonciu, Noul Cod de procedura penala comentat, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2014, p. 1272
M. Basarab, Drept penal. Partea generală, vol.II, Editura Lumina Lex 2001, p. 384
Gh. Mateuț, Tratat de procedură penală. Partea generală, vol. I, Editura C.H. Beck, București, 2007, p.321
G. Theodoru, Tratat de procedură penală, ed. a II-a, Editura Hamangiu, București, 2008, p. 276
M. Basarab, Drept penal. Partea generală, vol.II, , Editura Lumina Lex 2001, p. 387
V. Dongoroz, Explicatiile teoretice ale Codului penal roman, ed. a II a, vol. II, Editura C.H. Beck, București, 2012, p. 384
I. Neagu, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2010, p. 272
M. Basarab, Drept penal. Partea generală, vol.II, , Editura Lumina Lex 2001, p.389
V. Dongoroz V, K. Siegfried, C. Bulai, G. Antoniu, N. Iliescu, R. Stănoiu, Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea specială, vol. VI, editia a II-a, Editura Academiei și Editura C.H. Beck, București, 2003, p. 388
I. Neagu, Drept procesual penal. Partea speciala, Editura Global Lex, Bucureti, 2004, p. 271
V. Dongoroz, Explicatiile teoretice ale Codului penal roman, ed. a II a, vol. II, Editura C.H. Beck, București, 2012, p. 385
G. Antoniu, V. Brutaru, Revista de drept penal, Studii si practică judiciară, 1994-2007, ed. a 2-a, Editura Hamangiu, 2008, p. 253
R. O. Ionescu, I. Ifrim, Drept penal, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2013, p. 79
A. Sorescu, Al. Mateescu, Considerații referitoare la calculul termenului de reabilitare în situația în care condamnatul beneficiază de instituția liberării condiționate , Dreptul nr. 5/2007, p. 158
L. V. Lefterache, Drept penal. Partea generală. Curs pentru studenții anului II, ed. a III-a, Editura Universul Juridic, București, 2011, p. 546
I. Munteanu, Considerații referitoare la reabilitarea de drept din Codul penal, Dreptul nr. 4/2008, p. 213
Judecătoria Iași, sentința penală nr. 1374 din 08.04.2009, Th. Mrejeru, B. Mrejeru, Reabilitarea – Procedura speciala in procesul penal. Aspecte teoretice și jurisprudenta în materie, Editura Nomina Lex, Bucuresti, 2010, pp. 156-157
D. Mirăuță, Anularea reabilitarii de drept – Instituție reglementată implicit în Codul penal, Dreptul nr. 3/2010, p. 203
Curtea de Apel Galați, sect. pen., Decizia pen. nr. 118/R/2008, http://www.spete.info/hotarare/hotarare-decizie-DP118r-7908/
Curtea de Apel Galați, Decizia nr. 3/2008, Th. Mrejeru, B. Mrejeru, Reabilitarea – Procedura speciala in procesul penal. Aspecte teoretice și jurisprudenta în materie, Editura Nomina Lex, Bucuresti, 2010, pp. 208-210
Până la soluționarea recursului în interesul legii introdus in materie, acesta soluție a fost prezentă chiar și în jurisprudența instanței supreme. Î.C.C.J., secția penală, Decizia nr. 1923/ 2002, Inalta Curte de Casație și Justiție, Buletinul Jurisprudenței. Culegere de decizii pe anul 2002, Editura All Beck, București, 2004, p. 436
I.C.C.J., Secțiile unite, Decizia nr. XIV/2005, M.Of. nr. 284 din 29 martie 2006, www.csj.ro
C.S.J., secția penală, Decizia nr. 3270/2001, Curtea Supremă de Justiție. Buletinul Jurisprudenței. Culegere de decizii pe anul 2001, Editura All Beck, București, 2003, p.167
L. V. Lefterache, Drept penal. Partea generală. Curs pentru studenții anului II, ed. a III-a, Editura Universul Juridic, București, 2011, pp. 547 – 548
V. Dongoroz, Explicatiile teoretice ale Codului penal roman, ed. a II a, vol. II, Editura C.H. Beck, București, 2012, p. 395
R. O. Ionescu, I. Ifrim, Drept penal, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2013, p. 81
L. V. Lefterache, Drept penal. Partea generală. Curs pentru studenții anului II, ed. a III-a, Editura Universul Juridic, București, 2011, p. 527
C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român. Parte generală, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 362
C. Bulai, B. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2007, p. 328
M. Basarab, Drept penal. Partea generală, vol.II, , Editura Lumina Lex 2001, p.391
C. Bulai, B. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 361
C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român. Parte generală, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 375
V. Dongoroz, Explicatiile teoretice ale Codului penal roman, ed. a II a, vol. II, Editura C.H. Beck, București, 2012, p. 325
C. Bulai, B. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 368
D. Mirăuță, Anularea reabilitării de drept – instituție reglementată implicit în Codul penal, Dreptul, nr. 3/2010 – pag. 201
Gh. Voinea, Unele aspecte ale aplicării actelor de grațiere și consecințele lor, in Dreptul nr. 6/2005, p. 128
C. Niculeanu, Caracterizarea, natura juridică și efectele decretului prezidențial de grațiere individuală, in Dreptul nr. 1/2007, p. 174
E. Citirigă, I. Doltu, Modul cum trebuie să procedeze instanța atunci când inculpatul comite o nouă infracțiune, iar pedeapsa anterioară a fost suspendată condiționat și apoi grațiată total sau parțial , Dreptul nr. 9/2005, p. 215
C. Turianu, Natura juridica si efectele revocarii gratierii conditionate a unei pedepse pronuntate cu suspendarea conditionata a executarii, in Dreptul nr. 4/2004, p. 147
C. Niculeanu, Caracterizarea, natura juridică și efectele decretului prezidențial de grațiere individuală, in Dreptul nr. 1/2007, p. 176
V. Dongoroz, Explicatiile teoretice ale Codului penal roman, ed. a II a, vol. II, Editura C.H. Beck, București, 2012, p. 356
C. Bulai, B. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 376
V. Dongoroz, Explicatiile teoretice ale Codului penal roman, ed. a II a, vol. II, Editura C.H. Beck, București, 2012, p. 362
V. Pașca, Curs de drept penal, Partea generală, vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2011, p. 24
M. Mihai, Prescriptia executarii pedepsei, in Revista de drept penal, nr. 4/2001, p. 131
Spete de Drept, Jurisprudenta, practica judiciara, http://www.dreptonline.ro/spete/lista_spete.php
Jurisprudență și spețe de drept penal, http://legeaz.net/spete-penal/
Pronuntata de: Tribunalul Maramures – Decize nr. 242/r din data 25.10.2011
Bibliografie
Tratate, cursuri, monografii
C. Bulai, B. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2007
C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român. Parte generală, Editura Universul Juridic, București, 2007
G. Antoniu, V. Brutaru, Revista de drept penal, Studii si practică judiciară, 1994-2007, ed. a 2-a, Editura Hamangiu, 2008
G. Theodoru, Tratat de procedură penală, ed. a II-a, Editura Hamangiu, București, 2008
Gh. Mateuț, Tratat de procedură penală. Partea generală, vol. I, Editura C.H. Beck, București, 2007
I. Neagu, Drept procesual penal. Partea speciala, Editura Global Lex, Bucureti, 2004
I. Neagu, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2010
L. V. Lefterache, Drept penal. Partea generală. Curs pentru studenții anului II, ed. a III-a, Editura Universul Juridic, București, 2011
M. Basarab, Drept penal. Partea generală, vol.II, Editura Lumina Lex 2001
N. Volonciu, Noul Cod de procedura penala comentat, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2014
R. O. Ionescu, I. Ifrim, Drept penal, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2013
V. Dongoroz, Explicatiile teoretice ale Codului penal roman, ed. a II a, vol. II, Editura C.H. Beck, București, 2012
V. Pașca, Curs de drept penal, Partea generală, vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2011
II. Articole, studii de specializare și note de jurisprudență
C. Niculeanu, Caracterizarea, natura juridică și efectele decretului prezidențial de grațiere individuală, in Dreptul nr. 1/2007
C. Turianu, Natura juridica si efectele revocarii gratierii conditionate a unei pedepse pronuntate cu suspendarea conditionata a executarii, in Dreptul nr. 4/2004
D. Mirăuță, Anularea reabilitării de drept – instituție reglementată implicit în Codul penal, Dreptul, nr. 3/2010
E. Citirigă, I. Doltu, Modul cum trebuie să procedeze instanța atunci când inculpatul comite o nouă infracțiune, iar pedeapsa anterioară a fost suspendată condiționat și apoi grațiată total sau parțial , Dreptul nr. 9/2005
Gh. Voinea, Unele aspecte ale aplicării actelor de grațiere și consecințele lor, in Dreptul nr. 6/2005
I. Munteanu, Considerații referitoare la reabilitarea de drept din Codul penal, Dreptul nr. 4/2008
M. Mihai, Prescriptia executarii pedepsei, in Revista de drept penal, nr. 4/2001
A. Sorescu, Al. Mateescu, Considerații referitoare la calculul termenului de reabilitare în situația în care condamnatul beneficiază de instituția liberării condiționate , Dreptul nr. 5/2007
Jurisprudență
C.S.J., secția penală, Decizia nr. 3270/2001, Curtea Supremă de Justiție. Buletinul Jurisprudenței. Culegere de decizii pe anul 2001, Editura All Beck, București, 2003
Curtea de Apel Galați, Decizia nr. 3/2008, Th. Mrejeru, B. Mrejeru, Reabilitarea – Procedura speciala in procesul penal. Aspecte teoretice și jurisprudenta în materie, Editura Nomina Lex, Bucuresti, 2010
Î.C.C.J., secția penală, Decizia nr. 1923/ 2002, Inalta Curte de Casație și Justiție, Buletinul Jurisprudenței. Culegere de decizii pe anul 2002, Editura All Beck, București, 2004
Judecătoria Iași, sentința penală nr. 1374 din 08.04.2009, Th. Mrejeru, B. Mrejeru, Reabilitarea – Procedura speciala in procesul penal. Aspecte teoretice și jurisprudenta în materie, Editura Nomina Lex, Bucuresti, 2010
Site-uri internet
Curtea de Apel Galați, sect. pen., Decizia pen. nr. 118/R/2008, http://www.spete.info/hotarare/hotarare-decizie-DP118r-7908/
I.C.C.J., Secțiile unite, Decizia nr. XIV/2005, M.Of. nr. 284 din 29 martie 2006, www.csj.ro
Înalta Curte de Casație și Justiție – www.scj.ro
Jurisprudență și spețe de drept penal, http://legeaz.net/spete-penal/
Spete de Drept, Jurisprudenta, practica judiciara, http://www.dreptonline.ro/spete/lista_spete.php
N. Volonciu, Noul Cod de procedura penala comentat, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2014, p. 1272
I. Neagu, Drept procesual penal. Partea speciala, Editura Global Lex, Bucureti, 2004, p. 243
N. Volonciu, Noul Cod de procedura penala comentat, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2014, p. 1272
M. Basarab, Drept penal. Partea generală, vol.II, Editura Lumina Lex 2001, p. 384
Gh. Mateuț, Tratat de procedură penală. Partea generală, vol. I, Editura C.H. Beck, București, 2007, p.321
G. Theodoru, Tratat de procedură penală, ed. a II-a, Editura Hamangiu, București, 2008, p. 276
M. Basarab, Drept penal. Partea generală, vol.II, , Editura Lumina Lex 2001, p. 387
V. Dongoroz, Explicatiile teoretice ale Codului penal roman, ed. a II a, vol. II, Editura C.H. Beck, București, 2012, p. 384
I. Neagu, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2010, p. 272
M. Basarab, Drept penal. Partea generală, vol.II, , Editura Lumina Lex 2001, p.389
V. Dongoroz V, K. Siegfried, C. Bulai, G. Antoniu, N. Iliescu, R. Stănoiu, Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea specială, vol. VI, editia a II-a, Editura Academiei și Editura C.H. Beck, București, 2003, p. 388
I. Neagu, Drept procesual penal. Partea speciala, Editura Global Lex, Bucureti, 2004, p. 271
V. Dongoroz, Explicatiile teoretice ale Codului penal roman, ed. a II a, vol. II, Editura C.H. Beck, București, 2012, p. 385
G. Antoniu, V. Brutaru, Revista de drept penal, Studii si practică judiciară, 1994-2007, ed. a 2-a, Editura Hamangiu, 2008, p. 253
R. O. Ionescu, I. Ifrim, Drept penal, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2013, p. 79
A. Sorescu, Al. Mateescu, Considerații referitoare la calculul termenului de reabilitare în situația în care condamnatul beneficiază de instituția liberării condiționate , Dreptul nr. 5/2007, p. 158
L. V. Lefterache, Drept penal. Partea generală. Curs pentru studenții anului II, ed. a III-a, Editura Universul Juridic, București, 2011, p. 546
I. Munteanu, Considerații referitoare la reabilitarea de drept din Codul penal, Dreptul nr. 4/2008, p. 213
Judecătoria Iași, sentința penală nr. 1374 din 08.04.2009, Th. Mrejeru, B. Mrejeru, Reabilitarea – Procedura speciala in procesul penal. Aspecte teoretice și jurisprudenta în materie, Editura Nomina Lex, Bucuresti, 2010, pp. 156-157
D. Mirăuță, Anularea reabilitarii de drept – Instituție reglementată implicit în Codul penal, Dreptul nr. 3/2010, p. 203
Curtea de Apel Galați, sect. pen., Decizia pen. nr. 118/R/2008, http://www.spete.info/hotarare/hotarare-decizie-DP118r-7908/
Curtea de Apel Galați, Decizia nr. 3/2008, Th. Mrejeru, B. Mrejeru, Reabilitarea – Procedura speciala in procesul penal. Aspecte teoretice și jurisprudenta în materie, Editura Nomina Lex, Bucuresti, 2010, pp. 208-210
Până la soluționarea recursului în interesul legii introdus in materie, acesta soluție a fost prezentă chiar și în jurisprudența instanței supreme. Î.C.C.J., secția penală, Decizia nr. 1923/ 2002, Inalta Curte de Casație și Justiție, Buletinul Jurisprudenței. Culegere de decizii pe anul 2002, Editura All Beck, București, 2004, p. 436
I.C.C.J., Secțiile unite, Decizia nr. XIV/2005, M.Of. nr. 284 din 29 martie 2006, www.csj.ro
C.S.J., secția penală, Decizia nr. 3270/2001, Curtea Supremă de Justiție. Buletinul Jurisprudenței. Culegere de decizii pe anul 2001, Editura All Beck, București, 2003, p.167
L. V. Lefterache, Drept penal. Partea generală. Curs pentru studenții anului II, ed. a III-a, Editura Universul Juridic, București, 2011, pp. 547 – 548
V. Dongoroz, Explicatiile teoretice ale Codului penal roman, ed. a II a, vol. II, Editura C.H. Beck, București, 2012, p. 395
R. O. Ionescu, I. Ifrim, Drept penal, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2013, p. 81
L. V. Lefterache, Drept penal. Partea generală. Curs pentru studenții anului II, ed. a III-a, Editura Universul Juridic, București, 2011, p. 527
C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român. Parte generală, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 362
C. Bulai, B. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2007, p. 328
M. Basarab, Drept penal. Partea generală, vol.II, , Editura Lumina Lex 2001, p.391
C. Bulai, B. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 361
C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român. Parte generală, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 375
V. Dongoroz, Explicatiile teoretice ale Codului penal roman, ed. a II a, vol. II, Editura C.H. Beck, București, 2012, p. 325
C. Bulai, B. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 368
D. Mirăuță, Anularea reabilitării de drept – instituție reglementată implicit în Codul penal, Dreptul, nr. 3/2010 – pag. 201
Gh. Voinea, Unele aspecte ale aplicării actelor de grațiere și consecințele lor, in Dreptul nr. 6/2005, p. 128
C. Niculeanu, Caracterizarea, natura juridică și efectele decretului prezidențial de grațiere individuală, in Dreptul nr. 1/2007, p. 174
E. Citirigă, I. Doltu, Modul cum trebuie să procedeze instanța atunci când inculpatul comite o nouă infracțiune, iar pedeapsa anterioară a fost suspendată condiționat și apoi grațiată total sau parțial , Dreptul nr. 9/2005, p. 215
C. Turianu, Natura juridica si efectele revocarii gratierii conditionate a unei pedepse pronuntate cu suspendarea conditionata a executarii, in Dreptul nr. 4/2004, p. 147
C. Niculeanu, Caracterizarea, natura juridică și efectele decretului prezidențial de grațiere individuală, in Dreptul nr. 1/2007, p. 176
V. Dongoroz, Explicatiile teoretice ale Codului penal roman, ed. a II a, vol. II, Editura C.H. Beck, București, 2012, p. 356
C. Bulai, B. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 376
V. Dongoroz, Explicatiile teoretice ale Codului penal roman, ed. a II a, vol. II, Editura C.H. Beck, București, 2012, p. 362
V. Pașca, Curs de drept penal, Partea generală, vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2011, p. 24
M. Mihai, Prescriptia executarii pedepsei, in Revista de drept penal, nr. 4/2001, p. 131
Spete de Drept, Jurisprudenta, practica judiciara, http://www.dreptonline.ro/spete/lista_spete.php
Jurisprudență și spețe de drept penal, http://legeaz.net/spete-penal/
Pronuntata de: Tribunalul Maramures – Decize nr. 242/r din data 25.10.2011
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Constatarea pe Cale Judecatoreasca a Reabilitarii de Drept (ID: 112374)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.