Constantin T. Stoika s -a născut în data de 14 februarie 1892 în orașul Buzău în familia ofițerului [607143]

Constantin T. Stoika s -a născut în data de [[14 februarie]] [[1892]] în orașul [[Buzău]] în familia ofițerului
și ziaristului Titus Ștefan Stoika, originar din [[Țara Moților]]. Mama sa Irene, născută Canella –
Ciorogârleanu, a avut o influență covârșitoare în educația fiului său, ea fiind cea care i -a călăuzit primi
pași în activitatea literară. Constantin T. Stoika a mai avut doi frați, pe [[Cezar T. Stoika]] și [[Titus T.
Stoika]]. Studiile liceale le -a început la Buzău și [[Brașov]] și le -a terminat în [[ Pitești]]. În perioada
[[1912]] – [[1916]] urmează cursurile [[Facultatea de Litere|Facultății de Litere și Filozofie din
București]].<ref name=Stoika>{{ro icon}}[http://www.fundatiastoika.ro/carte/cartea -4/ Însemnări din
zilele de luptă – Constantin T. St oika]</ref>

Fiind un elev eminent, Constantin s -a remarcat prin entuziasmul și profesionalismul cu care a condus
„[[Societatea literară Gion]]”, unde prezenta versuri proprii sau din traduceri, portrete literare sau schițe
care lăsau să se întrevadă un talent care se disipa într -o multitudine de direcții. În acest sens, [[Paul
Papadopol]] îl caracterizează astfel:

{{citat|…Încă de pe băncile liceului din Pitești el se remarcase ca un poet original, ca un traducător
înnăscut, ca portretist și critic literar, ca dire ctor de revistă, dar mai ales în calitate de harnic colaborator
al revistelor cardinale ale timpului: Noua revistă română, Neamul românesc literar, Viața nouă, conduse
de [[Constantin Rădulescu -Motru]], [[Nicolae Iorga]], [[Ovid Densusianu]], care, fiecare în felul lui, au
contribuit în largă măsură la limpezirea și definitivarea acestui vijelios talent literar.<ref
name=Stoika/>|[[Paul Papadopol]]}}

==Debut literar==
Constantin T. Stoika a debutat cu versuri la revista „Curierul liceului" din [[Ploiești]] în anul [[1909]] și a
continuat să publice aici până în anul [[1912]]. Pe perioada în care a urmat cursurile liceale înființează
revista „Tinerimea literară și artistică" din Pitești care are o perioadă de existență de doi ani, [[1909]] –
[[1910]]. În ace asta, redactează și publică împreună cu Cezar T. Stoika, poezii, articole literare și proză
sub pseudonimul Delaziliște, pseudonim folosit și la placheta operei de debut „Licăriri" din anul 1910.
Pseudonimul Delaziliște a fost dedicat mamei sale Irene. Pe lângă acest pseudonim a mai folosit și
psudonimele Sapiens, Amor, Tartar, Costo, Mocado, Tarmes, Ego și Troedo.

Versurile publicate în opera sa de debut erau „străbătute de o nostalgie prematură, de voluptatea
singurătății și a visării”<ref>Caracterizar e făcută de către criticul literar [[Dumitru Murărașu]]</ref>,
evidență de care chiar autorul era conștient considerându -le „niște fructe care mai trebuiau lăsate să se
coacă”.<ref name=Stoika/>

==Activitatea literară==
{|width="{{{width}}}" align="{{{al ign|right}}}" cellspacing="4" cellpadding="4" style="border: 2px solid
#aaa; font -size: 90%; padding: 4px; margin: 0 1em; margin -{{align}}:0; background -color:
#f9f9f9;clear:{{{align}}};"
|-
|align="left"|'''''___Imn Pacei__'''''<br />Deschide a cerului mâ ndră grădină<br />Și -aruncă poporului
flori de lumină,<br />Zeiță a păcii!<br />………………………………………………………<br />Frumoaso, ce zeii în
veci te răsfață,<br />Redă primăverii izvoru -i de viață;<br />Să cânte iubirea în mândre grădini,<br />Și
ochii să ardă ca sfint e lumini<br />Căzute din ceruri…<br />Pandora, simbolul ispitelor toate,<br />Pe
aripa nopții, în dar lui Hecate<br />Trimite -o: să tacă al patimei glas -<br />Și omul în drumu -i spre veșnic
popas<br />Cântări să înalțe din gînduri curate.<br />……………………………… ……………………..<br />Tresare
Pământul de mugetul vieții,<br />Și orice vibrare -i un imn tinereții<br />Ce negurile triste le -alungă în
haos…<br />Coboară din templu -ți zeiescul repaos,<br />Căci zorii de aur surâd pe cupole<br />Cu sfinte
ecouri s -abat spre Acr opole;<br />Iar Mars dormitează în tronu -i de-aramă…<br />O, vino, Zeiță, Poporul
te cheamă!”<br />''___Constantin T. Stoika__''
|}
Pe perioada studenției din [[București]], Constantin T. Stoika colaborează cu o mulțime de ziare și reviste
literare, cum au fost: „Ramuri", „Simbolul", „Săptămâna politică și culturală", „Vieața nouă", „Noua
revistă română", Văpaia", „Rampa", „Versuri și proză", „Flacăra", etc. În perioada [[1 februarie]] [[1915]]
– [[1 august]] [[1915]] devine redactor al revistei „Poezia" u nde publică la secțiunea denumită „Ecuații",
pe lângă versuri, analize după scrierile lui [[Gala Galaction]], [[Mihai Codreanu]], [[Panait Cerna]] și
[[Dimitrie Anghel]], precum și despre Ovid Densusianu care i -a fost profesor. Ovid Densusianu l -a
remarcat , l-a sprijinit și încurajat și l -a făcut membru al cenaclului literar de pe lângă revista „Vieața
nouă", unde era director. În această revistă și -a publicat Constantin Stoika cea mai mare parte a creaților
sale.

Fiind un promotor al [[modernism]]ului, Co nstantin T. Stoika avea crezul că „poezia nouă" supusă
[[simbolism]]ului, aduce prin disecarea lirismului o mai mare energizare a creativității și un plus de
cunoaștere, fapt ce o face sa fie aptă să facă din vers „o apoteoză a vieții".<ref>Reflexii în faț a poeziei
nouă, „Vieața nouă", 1922</ref>

Constantin Stoika a tradus din versurile poeților latini [[Titus Lucretius Carus]], [[Publius Vergilius Maro]],
[[Quintus Horatius Flaccus]], [[Pindar]], din versurile poeților simboliști francezi [[Charles Baudel aire]],
[[Paul Verlaine]] și [[Joséphin Peladan]]. Din opera celui din urmă a publicat tragedia în trei acte „Oedip
și Sfinxul” în revista „Vieața nouă", în anul 1914. [[Alexandru Macedonski]] menționa cu această ocazie
că poetul Constantin T. Stoika „a de șirat unele după altele mărgăritarele și pietrele scumpe ale propriei

tinereți, îmbătată de armonii și de tot ce este mai înălțător”. Tot în 1914, împreună cu [[Perpessicius]]
obține [[Hillel Manoah|Premiul Hillel]] pentru traducerea poemului „''de rerum n atura''” de [[Titus
Lucretius Carus]].

În evoluția literară a lui Constantin T. Stoika, un rol decisiv l -a avut revista literară „Poezia” pe care a
editat -o în perioada 1914 – 1915 cu sprijinul unor prieteni. Această revistă i -a oferit oportunitatea să se
manifeste ca publicist, redactor, traducător, poet și critic literar. Constantin a reușit să editeze doar două
numere (în cinci fascicule) într -un mic spațiu unde locuia în strada Amzei nr.11. Aici era declarat oficial
sediul redacției revistei „Poezia” ș i tot aici a pregătit pentru tipar poezii, nuvele, fragmente din piese de
teatru, povestiri, cronici literare,eseuri, comentarii despre artă, filozofie, muzică. Colaboratorii săi în
paginile revistei erau [[George Murnu]], [[Ion Alexandru George]], [[Duili u Zamfirescu]], [[Arhim
Scriban]], Ovid Densusianu, [[Simion Mehedinți]], Gala Galaction, [[Mihail Sorbul]], [[Mihail
Dragomirescu]] la care se adăugau alții mai tineri ca: [[Victor Eftimiu]] și [[Mihail Săvulescu]].<ref
name=Stoika/>

==Activitate militar ă==
Din [[1913]] își începuse și cariera ostășească, urmând cursurile [[Școala Militară de Artilerie, Geniu și
Marină din București|Școlii Militare de Artilerie, Geniu și Marină]], apoi fiind concentrat, cu scurte
pauze, care i -au îngăduit să termine facul tatea. A participat ca sublocotenent la luptele din
[[Transilvania]] (august -octombrie 1916). A fost înregimentat în cadrele Regimentului 1 de grăniceri la
baza sa din localitatea [[Comuna Câineni, Vâlcea|Câineni]]. Când a plecat din București spre garnizo ană
i-a scris lui [[Ovid Densusianu]]:
{{citat|Plec fără nici o șovăire. Am impresia ciudată că plec într -o lume cu mult mai bună.
Dumneavoastră, care poate ați găsit și la mine un suflet tânăr și revărsat spre viață, nu uitați că îl duc cu
mine și acolo f ără ca la rându -mi să înstrăinez ceva din sentimentele mele… Ce credeți, mii și mii de
oameni. Aici, în plin pitoresc de munți, de jur împrejur e atât de frumos. Brazii înfipți cu îndârjire în
stâncile înalte simbolizează parcă mândria noastră a tuturor – neînvinsă… Soldații sunt nemulțumiți; nu
se mai gândesc la vetre, ca și când aici în munți s -ar fi născut. Ce bine întregescu cadrul acești soldați –
grăniceri, poeți ai munților și ai hotarelor. Acum încep să prind din măreția misiunii noastre}}
Ca răspun s, [[Șerban Cioculescu]] nota: „Rețineți vă rog această splendidă formulă lirică prin care poetul
erou definea una dintre armele glorioasei noatre armate – pe grăniceri: poeți ai munților și ai hotarelor”.

Entuziasmul și curajul său în luptă a fost mențio nat de către [[Alexandru Macedonski]]:
{{citat|Eroicul copil! Șefii lui se încearcă zadarnic sa -l călăuzească spre mai multă prudență… Unde
răpăiesc gloanțele mitralierelor și puștilor mai puternic, acolo este și Costel Stoika. Unde obuzele încep

să izbucnească din orice parte și unde vitejii n oștri soldați cad secerați împrejuru -i, acolo se află și Costel
Stoika, acolo unde rânjește moartea și unde primejdia e mai mare…}}

A murit pe un munții din nordul [[Valea Oltului|Văii Oltului]] la data de 23 octombrie 1916, în urma unui
bombardament de a rtilerie. A fost multiplu decorat post -mortem. Constantin T. Stoika a fost
înmormântat pe o colină la marginea satului [[Boișoara, Vâlcea|Boișoara]]. <ref name=Stoika/>

===Varia===
Irene, mama sa a primit post -mortem ultima scrisoare trimisă de către Con stantin de pe frontul de luptă.
Ea conținea următoarele rânduri:
{{citat|Iubită mamă,… Eu sunt la 500 m de inamic… până acum am scăpat de cinci ori de la moarte
sigură. Tu nu fi îngrijorată. Ce este un ins în masa națiunii întregi?… Voi rămâne deci până la altă ipostază
a sorții aici lângă tunuri și mitraliere și poezia și arta pentru care mi -am sacrificat tinerețea întreagă mă
vor învăța să mor mai frumos și mai demn… Fii deci liniștită. Când nu ți -oi mai scrie să știi că nu mai sunt.
Atunci numai să mă pl ângi. Și să plângi în mine nu numai pe copilul tău, ci și munca ce am încordat -o 23
de ani și idealul neîmplinit pe care îl port în suflet. Să -mi strângi atunci cărțile și manuscriptele și să le
încredințezi pe acestea din urmă d -lui Densusianu, rugându -l a le tipări… Lângă el m -am învățat a
cunoaște frumosul și am iubit în el știința și pe artistul desăvârșit… Inima mă doare scriindu -ți aceste
rânduri din urmă…<ref name=Stoika/>|Constantin T. Stoika – Însemnări din zilele de luptă}}

==Valorificarea lite rară==
Din declarațiile fratelui său Cezar T. Stoika, o mulțime de manuscrise rămase după moartea poetului
cum ar fi piesele de teatru neterminate „Floarea cimitirului”, „Azemia” și piesa inspirată din tragedia lui
[[Dimitrie Anghel]], „Pentru o femeie”, p recum și studii și critică literară, poezii, strofe răzlețe și
antologia traducerilor din poezia latină, au fost distruse în timpul ocupației germane a Bucureștiului.<ref
name=Stoika/>

==Referințe critice==
* [[Nicolae Davidescu]]
{{citat|Poezia lui Const antin Stoika … se revarsă în imagini de auroră și de izvor și duce în ritmurile ei
sănătate, viață, tinerețe; pentru poetul acesta, cugetarea, departe de a fi o povară sau o piedică, e un
mijloc de nobilă înțelegere și e, ca atare, o bucurie și o emoție mai mult… Forma, apoi, a poeziei lui
Constantin Stoika e cu desăvârșire aleasă și îngrijită.<ref name=Stoika/>}}

== Opera ==
* ''Licăriri'', Buzău, 1910;
* ''Un profil feminin: Carmen Sylva'', Pitești, 1912;
* ''Însemnări din zilele de luptă'', ediție îng rijită de Titus T. Stoika, prefață de Ovid Densusianu, cu
desene de Victor Ion Popa, București, 1921; ediție îngrijită și prefață de Gheorghe Preda, București,
1977;
* ''Poezii'', prefață de Ovid Densusianu, introducere de Cezar și Titus T. Stoika, Chișină u, 1928;
* ''Poezii'', ediție îngrijită și prefață de D. Murărașu, fișă biobibliografică Titus T. Stoika, București, 1973.

Traduceri:
* Josephin Sâr Peladan, ''Oedip și sfinxul'', București, 1914.