Constantin (andrei) Ionela3 [310794]

UNIVERSITATEA TEHNICÃ DE CONSTRUCȚII DIN BUCUREȘTI

DEPARTAMENTUL DE PREGÃTIRE A [anonimizat]: [anonimizat].univ.dr: Maria Butucea Prof.înv.preșcolar:

Constantin (Andrei ) Ionela

2018

UNIVERSITATEA TEHNICÃ DE CONSTRUCȚII DIN BUCUREȘTI

DEPARTAMENTUL DE PREGÃTIRE A CADRELOR DIDACTICE

ROLUL PERCEPȚIEI PÃ[anonimizat]: [anonimizat].univ.dr: Maria Butucea Prof.înv.preșcolar:

Constantin (Andrei ) Ionela

Cuprins

Rezumat în limba românã………………………………………………………pag.4

Rezumat în limba englezã…………………………………………………….pag.7

Capitolul I . Psihologia vârstelor

I.1.[anonimizat] ,concepte………………………………………….pag.10

I.2. Profilul psihologic al preșcolarului……………………………………………pag.13

I.3. Importanța educației timpurii în pregãtirea pentru școalã……………………..pag.23

I.4. Relația gradinițã -familie……………………………………………………….pag.25

Capitolul II .Pregãtirea copilului pentru școalã-obiectiv fundamental al învãțãmântului preprimar

II.1.Reglementãri si ordine legislative………………………………………………pag.29

II.2.Premisele psihologice ale intrãrii copilului la școalã………………………….pag.34

II.3.Aptitudinea de școlaritate……………………………………………………… pag.42

II.4. Metode și strategii de optimizare a integrãrii școlare………………………… pag.43

Capitolul III . Cercetare cu privire la importanța colaborării dintre grădiniță și familie pentru dezvoltarea integrală a copilului preșcolar

III.1.Prezentarea grãdiniței………………………………………………………….pag.46

III.2.Design-ul cercetãrii…………………………………………………………… pag.47

III.3.Analiza,prelucrarea și interpretarea datelor….. ……………………………… pag.51

Concluzii…………………………………………………………………………… pag.63

Bibliografie………………………………………………………………………… pag.65

Anexe……………………………………………………………………………… pag.67

REZUMAT ÎN LIMBA ROMȂNÃ

[anonimizat], [anonimizat]-[anonimizat]. [anonimizat] – [anonimizat]-[anonimizat] o serie de probleme ce țin de integrarea socială prin dialogul multicultural al cetățenilor.

Pentru ca aceste însușiri să se poată dezvolta este necesar un sistem de instruirea activ care să-i [anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat].

[anonimizat], creativitate, [anonimizat], cunoștințe fundamentale și competențe și abilități de utilitate directă în profesie și societate. Misiunea asumată astăzi de educație este formarea copiilor noștri în acord cu noile cerințe, derivate din statutul României de țară membră a Uniunii Europene și din funcționarea în contextul globalizării a unei resurse umane naționale înalt competitive, capabilă să funcționeze eficient în societatea actuală și viitoare.

Idealul educațional al învățământului românesc constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane pornind de la educația timpurie. Cadrul didactic, cunoscând aspectele psihopedagogice, oferă un cadru științific proiectării și realizării întregii sale activități didactice. Concluzia cu valoarea metodică desprinsă din investigarea laturii psihologice a procesului formării reprezentărilor și noțiunilor educaționale, impune necesitatea utilizării în spirit modern a resurselor didactice. Copilul trebuie să se transforme din receptor de informații în subiect al cunoașterii și însușirii noțiunilor predate. Activizarea predării-învățării presupune folosirea unor metode, tehnici și procedee care îl implică pe copil în procesul de învățare și de formare a personalității sale, urmărindu-se dezvoltarea gândirii, stimularea creativității, dezvoltarea interesului pentru învățare, în sensul formării lui ca participant activ în procesul de educare. Astfel, copilul este ajutat să înțeleagă lumea în care trăiește și să aplice în diferite situații de viață ceea ce a învățat. De asemenea, să găsească răspunsul la întrebarea cine sunt/suntem? cuprinsă în Domeniul Om și societate.

Pentru a atinge obiectivele modernizării învățământului preșcolar este importantă continua pregătire și perfecționare a cadrului didactic. Perfecționarea nu trebuie să se rezume doar la acumularea empirică de experiență, ci și la implicare în cercetare și luare de atitudini mereu creative. Cadrele didactice  trebuie să fie formate pentru a face față schimbării și inovării. Activitățile educaționale de astăzi trebuie să se desfășoare într-o manieră nouă, modernă. Educația în învățământul preșcolar se realizează prin obținerea unui raport optim dintre mijlocul de realizare a educației și finalitatea acesteia corespunzătoare acestui secol: formarea individului pentru etapele următoare de educație folosind tehnologiile informației și comunicării. Orice opțiune care facilitează o punere în concordanță a celor două componente interne (mijloace și scopuri) dar se armonizează și cu exigențele valorice externe (ale spațiului social, cultural, economic etc.) este în mod inerent o valoare educațională. Valoarea educațională este rezultatul a următoarelor variabile: scop, mijloc, situație, valoare de umanitate.

În acest context, prezenta lucrare, Rolul percepției părinților privind importanța educației timpurii, își propune să-și desfășoare cercetarea prin parcurgerea unei bibliografii vaste și a programei școlare stipulată de M.E.C.T.

Lucrarea este structurată pe trei capitole și anume:

Cap. I Psihologia vârstelor parcurge teoriile, conceptele aferente acesteia, profilul psihologic al preșcolarului cât și importanța educației timpurii în pregătirea pentru școală și relația grădiniță-familie.

Cap. II Pregătirea copilului pentru școală ca obiectiv fundamental al învățământului preprimar stabilește reglementările și ordinele legislative, premisele psihologice ale intrării copilului la școală, aptitudinea de școlaritate precum și metode și strategii de optimizare a integrării școlare.

Cap. III Cercetarea pe care am aplicat-o la grupa, rezultatele, concluziile și interpretările obținute.

Bazele personalității copilului se pun încă de la vârsta preșcolară, când se schițează unele trăsături mai stabile de temperament și caracter. Intrarea în școală, trecerea la o nouă formă de activitate, la un nou mod de viață vor influența într-un mod determinant asupra formării în continuare a viitorului școlar. Trebuie menționat că statutul de școlar, cu noile lui solicitări, cerințe, sporește importanța socială a ceea ce întreprinde și realizează copilul la această vârstă. Aceste noi împrejurări lasă o amprentă puternică asupra personalității lui, atât în ceea ce privește organizarea lui interioară, cât și în ceea ce privește conduita sa externă. În același timp, datorită dezvoltării gândirii logice, capacității de judecată și raționament, se pun bazele concepției despre lume și viață, care modifică esențial optica personalității preșcolarului asupra realității înconjurătoare. Ca urmare a dezvoltării capacității de a-și dirija voluntar conduita, de a anticipa solicitările externe și de a-și planifica activitatea, preșcolarul devine din ce în ce mai apt de independență și autodeterminare. Ca rezultat al instalării unor noi trăsături de caracter, pe care le reclamă viața și relațiile școlare, personalitatea copilului înclină tot mai evident spre atitudini mai mature și spre manifestări mai controlate. Formarea atitudinii pozitive față de învățătură și pe această bază, a aptitudinilor pentru activitatea de învățare, face ca preșcolarul să fie mai competent pentru școlaritate. Caracteristică este, de asemenea, creșterea gradului de coeziune a elementelor de personalitate, organizarea și integrarea lor superioară într-un tot unitar, sub impactul cerințelor specifice vârstei. Față de cele arătate, este important rolul părinților în realizarea impactului educației timpurii. Din acest punct de vedere, îmi prezint cercetarea aplicată.

SUMMARY IN ENGLISH

The current society, the society of competence and competition, needs people to be remembered by what they know and what they can do, people who have checked their inclinations through systematic exercise and turned them into skills and capabilities.

The democratization of social and spiritual life, the process of re-Europeanisation in the new socio-historical and cultural-spiritual conditions, creates a series of problems related to social integration through the multicultural dialogue of the citizens.. In order for these attributes to develop, an active learning system is needed to make children acquire knowledge by harmoniously combining self-directed learning activities with the development of interdisciplinary syntheses by seeking out effective and original solutions needed to solve the problems that arise in the constantly changing social life. Under these circumstances, we, the teachers, need to be able to organize the children's activity, exercise them and develop their creative abilities. From this perspective, we can talk about early education and the role of parents' perception in this regard.

From the perspective of today's society, education is centered on values, creativity, cognitive capacities, volition and action, fundamental knowledge and skills and abilities of direct utility in the profession and society. The mission undertaken today by education is to educate our children in accordance with the new requirements deriving from the status of Romania as a member country of the European Union and in the context of the globalization of a highly competitive national human resources able to function effectively in present and future society.

The educational ideal of the Romanian education consists in the free, integral and harmonious development of human individuality starting from early education. The teacher, knowing the psycho-pedagogical aspects, provides a scientific framework for the design and realization of his / her entire teaching activity. The conclusion with the methodical value detached from the investigation of the psychological side of the process of formation of educational representations and notions implies the necessity of modern use of didactic resources. The child must turn from the receiver to the subject of knowing and acquiring the taught notions

The activation of teaching-learning involves the use of methods, techniques and procedures that involve the child in the process of learning and training his personality, aiming at developing the thinking, stimulating creativity, developing the interest for learning, in the sense of forming it as an active participant in education process. Thus, the child is helped to understand the world in which he lives and to apply in his life situations what he has learned. Also, find the answer to the question Who I am /Who are we? included in the HumanDomainandSociety.
In order to achieve the objectives of modernizing pre-primary education, it is important to continuously train and refine the teaching staff. The refinement should not only be about empirical accumulation of experience, but also about engaging in research and attitudes that are always creative. Teachers must be formed to cope with change and innovation.

Today's educational activities need to be carried out in a new, modern way. Education in preschool education is achieved by achieving an optimal relation between the means of achieving education and its goal of this century: training the individual for the next stages of education using information and communication technologies. Any option that facilitates the reconciliation of the two internal components (means and goals) but also harmonises with the external value requirements (of the social, cultural, economic space etc.) is inherently an educational value. Educational value is the result of the following variables: purpose, medium, situation, value of humanity. In this context, this paper, Role of Parents' Perception of the Importance of Early Education, aims to carry out its research by going through a broad bibliography and the curriculum stipulated by M.E.C.T
The paper is structured into three chapters, namely: Head. I . The psychology of the ages goes through the theories, the concepts related to it, the psychological profile of the preschool and the importance of early education in the preparation for school and the kindergarten-family relationship. Head. II Preparing the child for school as a fundamental objective of pre-primary education sets the regulations and legislative orders, the psychological premises of the child's entrance to school, the aptitude of schooling as well as methods and strategies for optimizing theschoolintegration. Head. III The research we applied to the group, the results, the conclusions.

The child's personality is based on pre-school age, when some more stable features of temperament and character are outlined. Entry into school, the transition to a new form of activity, a new way of life will in a decisive way influence the further education of the school future. It should be noted that the status of schoolchildren, with his new demands, increases the social importance of what the child does at this age. These new circumstances leave a strong impression on his personality, both in terms of his inner organization and his external conduct. At the same time, due to the development of logical thinking, judgment and reasoning, the basis of the concept of world and life is fundamentally altered, which fundamentally alters the optician's image of the surrounding reality. As a result of the ability to voluntarily conduct their conduct, anticipate external demands and plan their work, preschool becomes more and more apt to independence and self-determination. As a result of the introduction of new character traits, which life and school relationships call for, the personality of the child tends to become more mature attitudes and more controlled manifestations. Forming positive attitudes towards learning and on this basis, skills for learning, makes preschool more competent for schooling. It is also a feature of increasing the degree of cohesion of personality elements, their organization and their integration into a whole, under the impact of age-specific requirements. Against what has been shown, it is important that parents play a role in achieving the impact of early education. From this point of view, I present my applied research

CAPITOLUL I

PSIHOLOGIA VÂRSTELOR

I.1 Psihologia vârstelor – teorii, concepte

În România, domeniile de dezvoltare au fost abordate științific și au fost prezentate detaliat în lucrarea Reperele fundamentale privind învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani, care ilustrează, totodată, și legăturile acestora cu conținutul domeniilor experiențiale din structura Curriculumului pentru învățământul preșcolar. „Acest document de politică educațională a fost elaborat în 2007 cu sprijinul Reprezentanței UNICEF din România, printr-un proces consultativ la care au participat specialiști în educația și dezvoltarea copilului mic de la naștere la 7 ani. Scopul elaborării acestui document a fost acela de pune bazele unui sistem de documente de politică privind educația, îngrijirea și protecția copilului mic de la naștere le 7 ani, care să asigure o perspectivă și abordare unitară a perioadei copilăriei timpurii, prin care să fie promovate drepturile copilului și să-i asigure acestuia condițiile optime pentru un cel mai bun start în viață.” Reperele fundamentale privind învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului” reflectă contextul internațional al cercetărilor și preocupărilor la nivel mondial în domeniul educației timpurii , precum și cerințele și prioritățile la nivel național.

Conceptul de dezvoltare reprezintă într-un mod general trecerea de la o formă calitativă veche ajungând la o formă nouă. Implică transformări ascendente, progresive deci, de la inferior la superior, de la simplu la complex realizându-se acumulări cantitative, dar si calitative. Aceste transformări se află într-o strânsă legătură. Dezvoltarea trebuie prezentată ca rezultatul acțiunii contradictorii între capacitățile pe care le are copilul la un moment dat și mediul complex în care se află și care intervine și determină formarea sa. Între dezvoltare și creștere, care se referă la mărimea dimensiunilor organismului, ca și între dezvoltare și maturizare care cuprinde schimbările neuro-bio-chimice din interiorul diferitelor organe, se află un raport de intercondiționare reciprocă. Atât creșterea cât și maturizarea se află sub influența factorilor bio – fizico-chimici, dar și de factori socio-culturali. În acest context, procesul învățării grăbește maturizarea funcțiilor analitico-sintetice ale creierului și implicit dezvoltarea memoriei, gândirii și limbajului.

Dezvoltarea psihică este definită ca procesul de formare și reconstrucție continuă prin învățare. Acesta acționează asupra următoarele structuri: – cognitive-operaționale; – dinamico-energetice; – afectiv-emoționale; – atitudinale. Teoriile și conceptele despre psihologia vârstelor apreciază următoarele stadii ale dezvoltării intelectuale ca rezultat al dezvoltării psihice delimitându-se prin: 1. Nivelul de organizare a capacităților intelectuale; 2. Nivel volițional; 3. Afectiv: 4. Particularitățile conștiinței și personalității copilului. Fiecare stadiu cuprinde toate modificările care au loc în cadrul diferitelor componente psihice precum și relațiile ce se stabilesc între ele.

Psihologul elvețian J. Piaget, pe baza unor criterii psihogenetice stabilește trei stadii de dezvoltare intelectuală a copilului: 1. Stadiul acțional – obiectual, ca formă primară a inteligenței; 2. Stadiul gândirii în imagini; 3. Stadiul gândirii verbal logice.

Lucrările de psihopedagogie românești prezintă următoarea variantă cu patru stadii::

Stadiul operațiilor senzorio-motorii, cuprins între 0 și 2 ani. Principala formă de manifestare a inteligenței este acțiunea practică cu obiectele. Copilul alcătuiește scheme senzoriomotorii;

Stadiul inteligenței preoperatorii, între 2 și 7 ani, sau al gândirii în imagini. Are loc dezvoltarea funcției semiotice (începând de la 18 luni) moment care se bazează pe învățarea limbajului și are loc conceptuarea acțiunilor.

Stadiul operațiilor concrete, între 6-7 și 11-12 ani. Copilul reușește să interiorizeze acțiunile externe acționând cu obiecte și fenomene. Acestea, pe plan mental devin operații concrete care stau la baza formării conceptelor.

Stadiul operațiilor propoziționale de la 11-12 ani la 14-15 ani când școlarul gândește și asupra enunțurilor verbale.

Fiecare stadiu are o perioadă corespunzătoare din viața copilului. Periodizarea se face în funcție de activitatea dominantă, de trăsăturile diferitelor componente psihice și de structura de ansamblu a trăsăturilor. Criteriile periodizării pe vârste în pedagogia actuală sunt: 1.Stadiile dezvoltării psihice; 2.Activitatea dominantă în perioada respectivă de dezvoltare; 3.Sistemul de relații cu mediul socio-cultural; 4.Conținutul instruirii școlare și al altor influențe educaționale (extrașcolare, socio-culturale)

Ursula Șchiopu și Emil Verzea în lucrarea “Psihologia vârstelor” oferă următoarea schemă referitoare la perioada preșcolară: 1.Prima copilărie (perioada antepreșcolară – creșă); 2.Copilăria mijlocie (perioada preșcolară – grădinița), 3 – 6/7 ani; 3.Copilăria mare (copilăria școlară) 6 – 11 ani.

Perioada preșcolară (3 – 6/7 ani)

La această perioadă are loc prezenta cercetare. Este momentul în care copilul devine obiectul influențelor educative tot mai complete. Corespunde stadiului inteligenței preoperatorii cu stadiile preconceptual corespunzător vârstei de 3 – 4ani și intuitivi corespunzător vârstei de 4 – 6/7 ani. În această perioadă copilul judecă cu imaginile obiectelor și fenomenelor. Activitatea preponderentă este jocul. Jocul influențează toate aspectele dezvoltării preșcolarului și anume: – percepția; – memoria; – imaginația; – gândirea; –sentimentele; – interesele; – voința.

Cele mai importante tipuri de joc folosite la această vârstă sunt: jocul simbolic, jocul cu subiect care conțin roluri, jocul cu ajutorul căruia se construiește, jocul în care se stabilesc reguli etc. Jocul are caracter colectiv, comparativ cu cel din perioada anterioară care avea caracter individual, contribuie la formarea unor relații sociale între copii, schimburi de cunoștințe, manifestarea unor stări afective și așa mai departe. În aceeași perioadă de timp are loc dezvoltarea fizică. Copiii sunt mari amatori de basme și povești. La sfârșitul acestei perioade, preșcolarul are o înălțime de 115-118 cm și greutatea de 20 Kg. Creierul are aprox. 1200 grame, activitatea nervoasă fiind mai nuanțată. Dezvoltarea fizică are loc în strânsă legătură cu cea psihică. Se observă dezvoltarea percepției, reprezentării, memorării. Limbajul înregistrează cuvinte. La sfârșitul acestei perioade copilul știe 3000 – 3500 cuvinte care formează vocabularul de bază al limbii materne. În același timp are loc asimilarea progresivă a structurii gramaticale a limbii.

Între 3 și 6 ani, majoritatea copiilor copiază, pur și simplu, unele dintre regulile pe care le-au văzut la copiii mai mari, dar nu sunt încă în stare să joace un joc corect cu alți copii. Ei par să-și joace propria versiune, chiar și atunci când se joacă cu alții. Jean Piaget a asociat această constatare cu descoperirea sa inițială asupra egocentrismului copiilor din perioada pre operațională. Este perioada în care se extinde cadrul relațional cu obiectele, cu cei din jur care duc la dezvoltarea psihică. Dobândirea unor categorii de deprinderi sporește gradul de independență și autonomie. Refuzul aprobării unor tendințe duce spre conduite de opoziție.

I.2 Profilul psihologic al preșcolarului

Motricitatea este baza dezvoltării psihice a copilului. Mișcările necoordonate și bruște de la vârsta de 3 ani sunt înlocuite, în mod treptat, cu mișcări armonioase. Mișcarea este raportată la obiecte, imagini și intenții. Preșcolarul imită adulții și își exprimă trăirile emoționale prin pantomimă, mimică și gestică. În literatura de specialitate, preșcolaritatea este numită vârsta grației. Felul de a se manifesta urmărește să fie în centrul atenției sau să atragă atenția pentru a fi admirat și lăudat. Cu timpul, pe măsură ce ne apropiem de vârsta de 6 ani, moment în care copilul se pregătește pentru a intra în școală, grația se diminuează în favoarea forței. Trecerea de la bruschețea, la grația și apoi la forța mișcărilor reprezintă evoluția motricității. În unele cazuri aceste mișcări sunt imprevizibile, fără să aibă o anumită ordine, în alte cazuri ele capătă o anumită stereotipizare, ordinea lor fiind prestabilită. De această dată, ele se transformă în deprinderi. Un copil care acționează cu obiect are șanse mai mari de a-și forma o imagine corectă despre el, decât alt copil care privește obiectul de la distanță. Percepția se formează în momentul lucrului, acțiunii cu obiectele. Din această cauză se impune lărgirea posibilităților de acțiune cu obiectele. Împreună cu motricitatea, acțiunea cu obiectele, sprijină nu numai îmbogățirea planului cognitiv, ci și dezvoltarea personalității.

Dezvoltarea proceselor psihice și senzoriale la preșcolari. Copilul preșcolar își extinde arealul în care acționează de la interiorul casei pe drumul spre grădiniță și la interiorul acesteia. Desigur, spațiul său este mărit și de împrejurimile casei. Apare necesitatea de cunoaștere, de explorare, de investigație. Își formează noi imagini prin sensibilitatea vizuală și auditivă. Știe să denumească culorile, tipuri de activități, semne de circulație. Alături de sensibilitatea vizuală și auditivă este folosită și cea tactilă. Se dezvoltă auzul verbal și cel muzical și obiectele sunt recunoscute după sunetele provocate de atingere, lovire. Apar noi forme de percepție și anume prin observație ca percepție care are scop, este organizată și planificată. În ceea ce privește percepția mărimii obiectelor, ca și a constantei de mărime este deficitară. Două scaune de aceeași formă și culoare, dar de mărime diferită, sunt diferențiate nu atât prin mărimea lor ci după așezarea lor spațială.

Percepția distanței se face treptat raportându-se la anumite repere: stânga, dreapta, sus, jos și pe măsura includerii ei în diferite activități. Încep să apară și modalități de percepție a timpului. Însușirile importante ale obiectelor, folosirea cuvintelor pentru reprezentarea acestora, constituie premise formării reprezentărilor. Acestea au un rol important în viața copilului pentru că îl ajută să rețină obiectele în absența lor (animale, plante, mobilier) și să

reactualizeze experiența și s-o înțeleagă. Se dezvoltă reprezentări bazate pe memorie și imaginație prin prezentarea personajelor din basme.

Caracteristicile intelectuale. În perioada preșcolară, intelectul cuprinde procese și activități psihice variate, care nu sunt deloc ușoare, și care îl ajută să depășească experiența senzorială: 1. Gândirea; 2. Memoria; 3. Limbajul și comunicarea; 4. Imaginația; 5. Atenția; 6. Afectivitatea; 7. Percepția; 8. Voința

Cele mai importante tipuri de joc folosite la această vârstă sunt: jocul simbolic, jocul cu subiect care conțin roluri, jocul cu ajutorul căruia se construiește, jocul în care se stabilesc reguli etc. Jocul are caracter colectiv, comparativ cu cel din perioada anterioară care avea caracter individual, contribuie la formarea unor relații sociale între copii, schimburi de cunoștințe, manifestarea unor stări afective și așa mai departe. În aceeași perioadă de timp are loc dezvoltarea fizică. Copiii sunt mari amatori de basme și povești. Între 3 și 4 ani, majoritatea copiilor copiază, pur și simplu, unele dintre regulile pe care le-au văzut la copiii mai mari, dar nu sunt încă în stare să joace un joc corect cu alți copii. Ei par să-și joace propria versiune, chiar și atunci când se joacă cu alții. Jean Piaget a asociat această constatare cu descoperirea sa inițială asupra egocentrismului copiilor din perioada preoperațională.

1. Gândirea copilului preșcolar este strâns legată de reprezentările și limbajul pe care îl are. Se dezvoltă în contextul situațiilor de viață și este influențat de investigația concretă asupra fenomenelor din jur, apelând la operații de analiză, sinteză, comparație, abstractizare ajungând la generalizare. Gândirea preșcolarului se caracterizează prin dorința de a cunoaște cât mai mult datorită curiozității. Întrebarea “de ce?” este frecventă și arată curiozitatea. Cea mai semnificativă trăsătură a gândirii, în perioada vârstei preșcolare este capacitatea de a sesiza relațiile dintre fenomene. Aflarea existenței unor relații între fenomene aduce o nouă orientare, căutare a răspunsului la întrebarea “De ce?” De această dată are o relație cauzală, determinantă, punându-se bazele unei logici a relațiilor. Perioada vârstei preșcolare este perioada în care se formează capacitatea copilului de exprimare prin judecăți și raționamente.

2. Memoria datorită dezvoltării gândirii și a limbajului interior, alături de memoria mecanică, se dezvoltă memoria logică și apare memoria intenționată. Memoria se dezvoltă cu precădere, atunci când informațiile au o semnificație pentru copil și este în strânsă legătură cu sarcinile de joc. Dezvoltarea progresivă a limbajului face ca memoria să aibă anumite caracteristici, devenind o memorie care are la bază limbajul, să opereze active prin reprezentări complexe, evocate verbal.

În momentul jocului, memoria este mai accentuată și capătă un caracter voluntar. Începe să conștientizeze cerința fixării și păstrării sarcinilor ce-i revin și folosește procedee de reproducere. Conținutul memoriei este foarte bogat. Se memorează mișcări, imagini, cuvinte, stări afective. Experiența arată că din 5 cuvinte prezentate cu voce tare, copilul de 5-6 ani memorează 4 cuvinte. Totuși în perioada preșcolară, memoria are un caracter incoerent, nesistematic. Amintirile copilului sunt fragmentate, izolate, memorează repede și uită la fel de repede. Memoria are și funcții sociale. Astfel, prin fixarea, păstrarea, reproducerea conduitelor celor din jur, memoria are un rol important în fixarea conduitei copilului.

3. Dezvoltarea limbajului și comunicării. Prin limbaj se înțelege procesul de exprimarea, de comunicare a ideilor și sentimentelor prin mijlocirea limbii. Sistem de semne servind pentru comunicarea informațiilor. Limbajul este o funcție complexă artificială, care nu este legată cu necesitate de cuvânt. „Există un limbaj al mimicii, al gestului, al ochilor, al mâinii, al muzicii, al artei plastice, al dansului etc. În sens larg, limbajul este ansamblul mijloacelor de care ne servim ca să ne comunicăm ideile, sentimentele, ca să ne facem înțeleși de alții, folosind posibilitățile noastre mintale și senzoriale.” . Folosirea greșită a limbajului face ca cei din jurul tău să nu te înțeleagă. Din acest punct de vedere, putem să spunem că este o datorie cetățenească de a sprijini copiii pentru a se exprima ușor, sesizând nuanțele și posibilitățile exprimării. Concluzia acestui expozeu este necesitatea formării și folosirii corecte a limbajului de la sosirea copiilor în preșcolaritate.

Particularități ale limbajului la această vârsta până la intrarea în grădiniță sunt prezentate în felul următor: copilul învață vorbirea într-un anumit fel, mai mult spontan, iar de la această vârstă capătă o serie de caracteristici noi, datorită procesului de instruire verbală și formării culturii verbale. Experiența verbală a copilului din primii 6 ani de viață influențează întreaga dezvoltare psihică. La intrarea în grădiniță copilul are deja o experiență intelectuală și verbală. Înțelege ceea ce spun cei din jurul lui și se poate face înțeles prin exprimarea gândurilor în propoziții și fraze alcătuite corect. Spune corect diferențele dintre obiecte și fenomene, este capabil să poarte discuții contradictorii, dorințele, preferințele, politețea sunt tot mai clar exprimate. Această exprimare este facilitată și de volumul relativ mare al vocabularului său: aproximativ 2500 cuvinte din care cca. 700-800 fac parte din vocabularul activ. Cadrul didactic trebuie să afle de la început capacitatea de comunicare a fiecărui copil, atât la nivel fonetic, lexical, gramatical, stilistic. Formarea conduitei verbale a copiilor, prin care se realizează cultivarea deprinderilor de comunicare sunt condiții esențiale pentru integrarea școlară a copilului. Acestea constituie obiectivele celui care educă. Pornind de la dezvoltarea mijloacelor de comunicare la copiii preșcolari, din punct de vedere a limbajului acestora, concluzionăm că putem să vorbim de socializarea lor, de modalitățile de integrare în relațiile sociale. Cu cât limbajul copilului este mai bogat, mai bine structurat, mai nuanțat, cu atât capacitatea sa de a participa la sistemul de interacțiuni sociale, respectiv disponibilitățile sale de a se dezvolta și de a se integra într-un nou sistem de relații vor fi mai mari.

Copilul mic își formează limbajul în contact cu patru categorii de persoane: mama, familia (tata, frații, surorile), prietenii de joacă și vecinii, colegii de școală și educatorul. Sarcinile multiple ale dezvoltării exprimării copiilor trebuie realizate la toate orele de clasă și în toate situațiile în care cadrul didactic are posibilitatea de a-i influența în această direcție. În formula educator-preșcolar, exemplul cadrului didactic este poate cel mai important pentru că acestuia îi revine sarcina de a găsi cele mai adecvate mijloace pentru a forma tuturor copiilor capacitatea de comunicare integrală. De aceea, lecțiile care se desfășoară pe bază de dialog sunt superioare celor dominate de expunere, cel puțin de la un anumit nivel de dezvoltare. O altă metodă eficace ar fi și munca pe grupe, modalitate eficientă de abordare a unor probleme legate de felul în care elevii se exprimă, își împărtășesc gânduri, opinii, dezbat o problemă și ulterior identifică soluții sau perspective noi. Educatorul participă la discuțiile dintre copii, la exprimarea opiniilor. Este preocupat să susțină unele puncte de vedere și de a combate altele. Toate acestea vor duce la dezvoltarea gândirii copiilor și la formarea lor pentru viața socială.

Lectura-citirea poveștilor de către educator, asociată cu imagini din poveștile respective vizează direct îmbogățirea vocabularului. Aceasta se realizează însă numai când toate cuvintele citite trezesc idei clare și precise. O altă condiție în formarea limbajului este folosirea cuvintelor pe înțelesul copiilor, fără dificultăți excesive. Educatorul trebuie să facă lista greșelilor frecvente din mediul lingvistic unde funcționează, să fie preocupat permanent de formarea deprinderilor de exprimare corectă, potrivit normelor limbii literare. Astfel, copii vor conștientiza importanța limbajului pentru om. De asemenea, cadrul didactic va fi preocupat să deprindă copiii cu exersarea și supravegherea exprimării lor. Odată formată preocuparea pentru corectitudine vor fi atenți să își însușească tot ce li se explică. În acord cu principiile modelului comunicativ-funcțional, funcțiile limbajului sunt următoarele: Funcția de comunicare – are drept scop realizarea schimbului de idei și a înțelegerii reciproce; este orientată spre referentul mesajului și este funcția preponderentă în marea parte a mesajelor și îi aparține enunțuri neutro – informative. Funcția cognitivă – de elaborare a gândirii, de cunoaștere a realității, de îmbogățire a cunoștințelor; orientează enunțul către receptor. Funcția emotiv-afectivă – se creează emoții prin conținutul mesajului și al formei de adresare; este centrată asupra emițătorului și are ca scop exprimarea atitudinii vorbitorului față de conținutul enunțului prin interjecții. Are loc și participarea afectivă a vorbitorului prin folosirea pers. I la pronume și verb, intonația este interogativă sau exclamativă. Funcția expresiv-artistică – are rolul de a crea emoții estetice prin sugestia expresivității limbajului;

Funcția reglatorie sau de determinare – prin care se urmărește influențarea sau condiționarea comportamentului unei persoane. Funcția ludică (de joc) – se realizează prin conținuturile de comunicare specifice jocului.

Această perioadă se înscrie cu următoarea notificație: cei „7 ani de acasă” care exprimă rolul formativ deosebit de mare al familiei în dezvoltarea psihică. În perioada preșcolară psihicul este centrat pe achiziționarea de experiențe de orice trăire. De asemenea, lărgirea cadrului relațional cu obiectele din jur, devine una dintre premisele dezvoltării psihice a copilului pe toate planurile. Aceasta duce la dezvoltarea limbajului și a gândirii. Trebuie să subliniem și faptul că în grădiniță copilul își formează anumite deprinderi de igienă, de îmbrăcare. În acest fel are loc sporirea gradului de autonomie a copilului.

Dezvoltarea psihică – fizică a copilului parcurge trei sub etape cu implicații educative particularizate (mică, mijlocie, mare) și se caracterizează prin: – se trece de la manipularea obiectelor și a jucăriilor la implicarea lor în secvențe de viață cât mai dezvoltate și care vor contribui la dezvoltarea limbajului; – jocurile de mișcare cu reguli. La aceasta vârsta observăm dificultăți de adaptare la mediul din grădiniță, deoarece copilul este dependent de mama, dar și datorită faptului că el nu înțelege prea bine ceea ce i se spune, nu știe să se exprime clar, se joacă mai mult singur. El este curios, memorează ușor, dar nu-si propune deliberat acest lucru, gândirea subordonată acțiunii cu obiectele, afectivitate instabilă, trăiește intens emoțiile, manifestă interes pentru adulți, îi place să se plimbe cu aceștia.

Direcțiile de dezvoltare a limbajului la vârsta preșcolară pornesc de la pronunția corectă a cuvintelor și se ajunge la formularea de propoziții și de ordonare a acestora într-un enunț dezvoltat și formarea deprinderilor necesare pentru învățarea, în clasa întâi, a citirii și scrierii. Dezvoltarea limbajului și a comunicării la preșcolari presupune însușirea de către copii a unui număr de cuvinte corespunzător vârstei, care să formeze vocabularul activ și deprinderile de exprimare prin folosirea corectă a cuvintelor în diferite situații de comunicare.

La început, limbajul copiilor de 3-4 ani este format din cuvinte separate, de obicei substantive. Ulterior, substantivele sunt însoțite de verbe și formează propoziții simple. În etapele următoare, substantivele sunt însoțite de adjective, iar pe lângă verbe, alte cuvinte și în acest fel formează propoziții dezvoltate. Sub îndrumarea cadrului didactic, reușește să le așeze într-o ordine logică și să realizeze enunțuri dezvoltate și texte. Dezvoltarea limbajului la preșcolari duce la fixarea și consolidarea limbajului însușit în grădiniță, în familie, în mediul de dezvoltare și contribuie la optimizarea procesului educațional din clasa I.

Perioada preșcolară este în totalitate „specială” datorită progreselor remarcabile în toate planurile: informațional, cognitiv, afectiv, volitiv, a trăsăturilor de personalitate ale copilului. Copilul preșcolar este nu numai un simplu receptor al celor transmise de educatoare, ci și un factor în acțiune. În acest mod, copilul își dezvolta vocabularul activ, se va familiariza cu structurile gramaticale, cu vorbirea monologată și dialogată. Pentru copilul preșcolar, cuvintele sunt simboluri a căror percepere îi permite să-și aducă aminte de acțiunile întreprinse cu ocazia observărilor, din această cauză imaginile au o importanță deosebită la lectura de la această vârstă. Preșcolarul nu învață definiții gramaticale, nu știe să definească substantivul, verbul, conjugarea sau declinarea dar respectă în vorbire aceste reguli gramaticale după modelele de vorbire. Acestea și le însușește treptat prin metode specifice de învățămât specifice acestei vârste, prin jocuri și exerciții și este corectat atunci când greșește.

4.Imaginația și creativitatea. Este impresionantă imaginația copilului prin ușurința cu care trece în orice clipă de la realitate la ficțiune. Imaginația este prezentă în tot ceea ce creează un copil când se joacă, desenează, cântă, dansează sau spune o poezie. Diversitatea, multitudinea creațiilor copiilor preșcolari este determinată de gândirea care fiind insuficient format nu are cenzură. Copilul imaginează și creează multe lucruri tocmai pentru că nu cunoaște îndeaproape relațiile dintre obiect și fenomene.

Activitatea creatoare este determinată de imaginația copilului și de elemente de ideație, abilități și priceperi. În acest sens, desenele copiilor sunt relevante. La această vârstă, creativitatea verbală surprinde prin încercări de rimă folosind cuvinte fără sens pentru a obține o rimă. O altă caracteristică este faptul că copii se imită între ei sau creează povești după ascultarea lor de la adulți sau de la colegii de grupă.

5. Atenția reprezintă capacitatea de orientare, focalizare și concentrare asupra obiectelor și fenomenelor în vederea reflectării lor adecvate. Este influențată de gândire și limbaj. În preșcolaritate predomină atenția involuntară, din această cauză copiii pot fi ușor sustrași de la sarcinile pe care le îndeplinesc. Datorită atenției, copilul se poate orienta în mediul înconjurător, cunoaște și reține obiectele și fenomenele pentru că activitatea psihică se centrează și se fixează asupra celor care intră în câmpul reflectării. În preșcolaritate, se dezvoltă formele atenției voluntare și calitățile aferente ei: volumul, stabilitatea, concentrarea.

Concentrarea atenției evoluează în felul următor: de la 5-7 minute la preșcolarul mic, le preșcolarul mijlociu este de 12-14 minute și ajunge la 20-25 minute la preșcolarul mare în situații obișnuite și poate ajunge la 45-50 minute într-un joc, la vizionarea de diafilme sau audiții. Pentru menținerea atenției preșcolarului, educatorul trebuie să urmărească trezirea atenției involuntare, ceea ce se realizează mai ușor, și menținerea atenției voluntare cât mai mult timp în activitatea ce se desfășoară. Educatorul trebuie să își precizeze obiectivele activității, să aibă o exprimare caldă, clară și expresivă. Manifestarea copilului prin întrebări sunt mijloace care duc la dezvoltarea și educarea atenției copiilor. Momentul apariției atenției voluntare, este semn că copilul este apt pentru școală.

6. Afectivitatea acționează ca un liant al componentelor psihice și formează un întreg al vieții psihice. Evenimentele din copilărie au influență în dezvoltarea armonioasă a copilului. Prin experiențe pozitive, încurajatoare, copilul capătă încredere în viitor și în cei din jurul său. Părinții, modele umane cele mai apropiate copilului au o contribuție importantă în această perioadă. După vârsta de 5 ani, identificarea copilului se lărgește prin contactele sociale și culturale care apar. De asemenea, la preșcolar se manifestă și contradicția dintre trebuința de autonomie și manifestările de interzicere pe care le manifestă adultul. În momentul în care satisfacerea unei trebuințe este aprobativă din partea adultului, aceasta are drept răspuns starea tonifiantă, de bucurie și satisfacție. În caz contrar, manifestarea emoțională este de nemulțumire, insatisfacție. Viața copilului preșcolar se desfășoară în două medii diferite fiind reprezentate de familie și grădiniță. Acestea generează emoții diferite. Un copil nu dorește decât să i se satisfacă nevoile care în această perioadă preșcolară sunt relativ simple. Nevoile principale ale copilului sunt:

1.Nevoia de afectivitate

Adultul trebuie să exprime dragostea pe care o are pentru copilul său, să-I asigure sprijinul său în timpul acțiunilor de dezvoltare și afirmare a personalității, a responsabilităților sale. Dragostea necondiționată este fundamentul pe care se clădește o personalitate încrezătoare în sine și copilul capătă simțământul importanței și valorii proprii.

2.Nevoia de înțelegere

Aceasta se formează și se manifestă prin timpul și atenția suficientă pe care o primește. În perioada preșcolară, este foarte important să tratăm copii cu seriozitate atât de părinți cât și de educatoare. Copilul dorește să facă plăcere părinților și educatoarei, să le fie de folos. La grădiniță, copilul vrea să fie în centrul atenției și preferatul educatoarei. Își dorește ca aceasta să lucreze cât mai mult cu el.

Pentru că adultul are tendința de a sancționa lucrurile negative, să critice sau să admonesteze copilul pentru orice greșeală, îi lasă impresia că este abandonat.

Acordarea atenției din partea părinților și a educatoarei îi fac pe copii să se simtă înțeleși și acceptați.

3.Nevoia de respect

Este nevoia copilului de a fi tratat ca și un adult. Evoluția copilului, ca și imaginea lui despre sine depinde de relațiile cu adulții, și de imaginea acestora despre el. Copilul își va aprecia propria persoană și în funcție de aprecierile celorlalți. Aprecierile constante ale părinților și ale educatoarei îi vor forma o imagine pozitivă despre sine. Lipsa de respect îi rănește și le formează neîncrederea.

Sinteza dezvoltării psiho-fizice a copilului preșcolar: – Apar manifestările de atenție voluntară; – Trecerea la învățarea sistematică; – Activitatea de cunoaștere a realității se adâncește; – Apar cele mai simple forme de gândire logică, orientată spre sistematizarea și generalizarea faptelor; – Însușirea unui cerc de reprezentări și noțiuni despre realitatea înconjurătoare; – Dezvoltarea proceselor psihice: atenție, voință, memorare, spirit de observație; – Forța și agilitatea motrică este probată în această perioadă prin imitație;

Se manifestă un dezvoltat simț către domeniul artei.

Studiind literatura pedagogică, am sintetizat următoarele repere în ceea ce privește creșterea și dezvoltarea anatomo-fiziologică specifică preșcolarilor:

Creșterea în înălțime este accelerată, la fel ca și cel de creștere în greutate în primii ani de viață. Odată cu înaintarea vârsta are loc o diminuare treptată a ritmului de creștere și dezvoltare; creșterea lentă apare pe la 4 – 5 ani, când creșterea anuală este de numai 4 – 6 cm, aproximativ 6%; o ușoară intensificare a ritmului de creștere are loc pe la sfârșitul perioadei de 6 – 7 ani. La 3 ani talia unui copil este de 91 – 92 cm., iar la sfârșitul vârstei preșcolare ajunge la 117 – 118 cm.;

În ceea ce privește greutatea, adausul anual este de 2 kg; la 3 ani copilul cântărește 14 kg, iar la 7 ani ajunge la 22 kg. – fetele au talia și greutatea mai mică cu 1cm, 0,5 – 1 kg față de băieți, ce poate varia însă în funcție de alimentație, igienă, stare de sănătate;

Creșterea și dezvoltarea este inegală pentru această vârstă, apare astfel o disproporție între creșterea capului care este mai mare față de membrele inferioare mai scurte ceea ce duce la urmări asupra stabilității și echilibrului corpului. Dezvoltarea inegală are loc și la alte organe și țesuturi, cum ar fi pielea, ca urmare a proceselor de diferențiere a țesuturilor și celulelor;

Se continuă în această perioadă procesul de osificare, apar așadar „puncte de osificare”

Datorită elasticității coloana vertebrală se poate modifica, curburile coloanei vertebrale sunt formate însă nu au o suficientă stabilitate;

Sistemul muscular este la fel de inegal dezvoltat; mușchii lungi ai membrelor superioare și inferioare progresează mai rapid decât cei scurți ai mâinii ceea ce explică

faptul că mișcările largi, ample la mers, aruncare, lovire sunt mai ușor de efectuat față de mișcările de precizie: desen, croșetat.

Specific acestei vârste este modificarea spectaculoasă pe care o găsim la nivelul sistemului nervos prin diferențierea celulelor țesutului nervos și perfecționarea funcțiilor. Sistemul nervos se dezvoltă atât în direcția diferențierii și creșterii morfologice a celulelor țesutului nervos cât și în direcția perfecționării lor funcționale.

Totodată, creierul își mărește volumul. La naștere el, cântărește cca 370 g, către 3 ani își triplează greutatea, iar la sfârșitul școlarității reprezintă aproximativ 4/5 din greutatea lui finală, cântărind cea l 200 g. Important în această etapă este procesul de diferențiere a neuronilor care formează straturile corticale, creșterea numărului fibrelor mielinice și a fibrelor intercorticale, perfecționarea funcțională a diferitelor regiuni corticale.

Ca urmare a dezvoltării scoarței cerebrale crește numărul și viteza de formare a reflexelor condiționate, precum și stabilitatea lor; Până la 3 ani, celulele corticale ajung la un nivel înalt de diferențiere, iar la 7 – 8 ani acest proces aproape se încheie. Prin urmare, dezvoltarea cea mai intensă a cortexului are loc în perioada antepreșcolară, conform acelorași surse citate anterior; – voința ar fi imposibil de explicat în afara inhibiției de întârziere.

De asemenea, apar următoarele noi simptome care completează particularitățile dezvoltării:

schimbarea manifestării conflictelor pe măsura creșterii;

trecerea de la jocul în care fiecare copil se joacă cum dorește, la jocul în care etapele sunt coordinate;

schimbarea modului de stimulare a jocului;

trecerea de la caracterul general al rolului la individualizarea lui.

I.3 Importanta educației timpurii în pregătirea pentru școală

Educația implică modelarea și formarea omului din perspectiva finalităților ce se obțin în strânsă legătură cu reperele sociale, economice și culturale ale arealului în care are loc. Educația se realizează prin legătura de cooperare între educator și copil având drept scop dezvoltarea personalității viitoare. Prin funcțiile sale: funcție cognitivă – de transmitere de cunoștințe; funcție economică – de formare a indivizilor pentru activitatea productivă; funcție axiologică – de valorizare și dezvoltare a potențialului de creație culturală. După I. Nicola funcțiile educației sunt: de selectare și transmitere a valorilor de la societate la individ; de dezvoltare a potențialului biopsihic al omului; de asigurare a unei inserții sociale active a subiectului uman. Prin trecerea în revistă a funcțiilor educației, rezultă că asupra personalității care se formează, se perfecționează, acționează categorii variate de influențe și acțiuni cu forță de modelare pentru obținerea finalităților dorite. Aceste forme de influențare educativă sunt grupate în trei mari categorii: – Educația formală instituționalizată, structurată în mod ierarhic, gradată cronologic, condusă de la centru prin planuri, programe, manuale, orare, evaluări, realizat de un corp profesoral specializat; organizare conștientă, sistematică, politici educaționale prin acte normative. – Educația nonformală care se desfășoară în afara formelor statuate explicit, ca instituții școlare, cu un grad de independență, cu obiective diferențiate, cu participarea altor factori sociali în relație de parteneriat cu școala și educație suplimentară legate de caracterul opțional al activităților. – Educația informală neorganizată, spontană, difuzată, prezentă prin informații receptate neintenționat venite din mediul înconjurător (natural, social, cultural) și este produsul experienței de viață a individului sau valorile încercate în viața cotidiană.

Cele trei tipuri de educație acționează „instant”. Este un adevăr de necontestat că din punct de vedere al succesiunii în timp a influențelor sale, educația formală se situează pe primul loc, ea asigurând înțelegerea finalităților învățării, cunoașterea unei mari diversități de conținuturi și mai ales cunoașterea nemijlocită a unor tehnici și instrumente ale activității intelectuale, de învățare. În perioada actuală asistăm la apropierea educației nonformale de școală răspunzând provocărilor sociale prin lărgirea sferei de activitate și începutul parteneriatelor cu societatea civilă. Cercetarea pedagogică actuală a demonstrat că intervenția educațională trebuie aplicată timpuriu astfel, șansa de remediere este mai mare. Cu cât intervenția se produce mai târziu, cu atât feed-back-ul este nefavorabil.

Educația timpurie, prima treaptă de pregătire pentru educația formală, determină înscrierea copilului în sistemul de învățământ obligatoriu în jurul vârstei de 6 ani, prin formarea capacităților de a învăța. Aceasta va favoriza oportunitățile de învățare de mai târziu concretizată prin dezvoltarea altora în etapa următoare. Deficiențele de cunoștințe și abilități de la această vârstă vor duce în perioada următoare la deficiențe mai mari, oportunități de învățare ratate sau slab valorificate. Educația copilului începe de la naștere. Educația timpurie, în România, ca în întreaga lume, cuprinde educația copilului în intervalul de vârstă de la naștere până la intrarea acestuia la școală. Grădinița, ca serviciu de educație formală asigură mediul care garantează siguranța și sănătatea copiilor și care, ținând cont de caracteristicile psihologice ale dezvoltării copilului, implică atât familia cât și comunitatea în procesul de învățare. Ca note distinctive ale educației timpurii am putea aminti: – copilul este unic și coordonarea lui trebuie să aibă loc din toate punctele de vedere ale dezvoltării sale; – atenția acordată copilului trebuie să fie pluridisciplinară: îngrijire, nutriție și educație concomitent; – educatorul apare ca un partener de joc care cunoaște toate detaliile jocului; – activitățile desfășurate în cadrul procesului educațional au caracter de învățare situațională; – cercul educațional include părintele ca partener cheie în educarea copilului, stabilindu-se relația familie – grădiniță – comunitate.

Importanta educației timpurii în pregătirea pentru școală este dată în prezent de dezvoltarea socială a copilului cu cea cognitivă și pornește de la: – recunoașterea copilăriei ca etapă fundamentală în formarea copilului; – recunoașterea copilului ca individ cu necesități proprii de dezvoltare; – recunoașterea copilului ca agent propriu al dezvoltării sale.

Din această perspectivă, educația timpurie în România trebuie să țină cont de următoarele: – implicarea directă a autorităților locale, a parlamentului, a organizațiilor neguvernamentale, a sectorului privat și mediului de afaceri economice, a conducătorilor religioși, spirituali, culturale ai liderilor și ai membrilor comunităților în formarea și consolidarea parteneriatelor; – îmbunătățirea statutului, profesionalismului, morarului persoanelor care lucrează direct cu copiii. Educatoarele din creșe și grădinițe să aibă asigurarea unei remunerări adecvate a muncii acestora și crearea de oportunități și stimulente pentru evoluția lor. Copiii au dreptul la educație care este un element esențial pentru reducerea sărăciei și muncii în rândul copiilor. Astfel, este promovată democrația, pacea, toleranța și dezvoltarea. Extinderea și îmbunătățirea ocrotirii și educației în perioada copilăriei mici, în mod egal pentru băieți și fete și pentru copiii vulnerabili și dezavantajați; – îmbunătățirea calității educației, satisfacerea nevoilor de învățare ale tuturor copiilor, consolidarea ocrotirii și educației în perioada copilăriei mici prin asigurarea de servicii și susținerea de programe orientate spre familii, tutori, personalul de ocrotire și educație și comunitate sunt obiective și acțiuni care trebuie cuprinse în strategia de formare a sistemului de educație timpurie în România.

Educația timpurie a copiilor pentru școală duce la dezvoltarea fizică, psihică, spirituală, socială, afectivă, cognitivă și culturală a copiilor și constituie o prioritate națională globală. Principala răspundere pentru protecția, creșterea și dezvoltarea copiilor îi revine familiei. Familia are dreptul să beneficieze de protecție și sprijin. În acest sens este necesară punerea în practică a unei legislații naționale, a unor politici și planuri de acțiune, alocarea resurselor pentru protecția drepturilor copilului.

Studiile, aplicațiile și adaptările realizate la noi în țară și la nivel local cu sprijinul specialiștilor din țară și străinătate duc la legiferarea conceptului de educație timpurie și stabilirea pârghiilor de acțiune la nivel de sistem educațional. Structura organizațională a grădiniței de copii cuprinde toate activitățile existente pentru promovarea și stimularea dezvoltării intelectuală, afectivă, socială și fizică a fiecărui copil în parate și are în vedere atingerea următoarelor finalități ale educației timpurii și anume, vârsta cuprinsă între naștere și vârsta de 6/7 ani:

Dezvoltarea capacității de a interacționa cu alți copii, cu adulții și mediu;

Formarea și dezvoltarea de abilități, atitudini, conduite prin dobândirea experiențelor autonome de învățare;

Descoperirea propriei identități, autonomiei și dezvoltarea unei imagini de sine pozitive.

I.4 Relația grădiniță – familie

Principala răspundere pentru protecția creșterea și dezvoltarea copiilor îi revine familiei. Familia are dreptul să beneficieze de protecție și sprijin. Accesul părinților, familiilor, tutorilor, al persoanelor care au în îngrijire copii și al copiilor înșiși la o gamă completă de informații și servicii. Punerea în practică a unei legislații naționale, a unor politici și planuri de acțiune, alocarea resurselor pentru protecția drepturilor copilului. În același timp, structura organizațională a grădiniței de copii cuprinde toate activitățile existente pentru promovarea și stimularea dezvoltării intelectuală, afectivă, socială și fizică a fiecărui copil în parate și are în vedere atingerea următoarelor finalități ale educației timpurii și anume, vârsta cuprinsă între naștere și vârsta de 6/7 ani: 1. Dezvoltarea capacității de a interacționa cu alți copii, cu adulții și mediu; 2. Formarea și dezvoltarea de abilități, atitudini, conduite prin dobândirea experiențelor autonome de învățare; 3. Descoperirea propriei identități, autonomie și dezvoltarea unei imagini de sine pozitive.

Descoperirea propriei identități, autonomie și dezvoltarea unei imagini de sine pozitive pornește din familie și se consolidează în grădiniță și școală prin exemplul pe care îl primește copilul și abia apoi prin cea a cuvântului. Imaginând o balanță pe a cărei taler se află familia și pe celălalt taler se află grădinița reprezentată de cadrul didactic, se impune menținerea ei în echilibru. Altfel spus, când instituția școlară oferă programe coerente în dezvoltarea personalității unui copil care implică și stima de sine, ea nu poate elimina experiențele negative acumulate de copil în familia sa. De asemenea, aplicarea metodelor de dezvoltare a stimei de sine în cadrul orelor de clasă își pierd din importanță și eficiență dacă părinții nu dezvoltă și nu întăresc programul educativ desfășurat în grădiniță. Pentru a avea un feed-back pozitiv, se impune ca programul educativ să fie cunoscut și înțeles de către familie și pus în aplicare prin colaborarea strânsă între instituția familială și cea preșcolară. Implicarea familiei de la început în programul educativ, ea va înțelege corect importanța colaborării cu grădinița prin construirea unei relații pozitive între familie și grădiniță sub formă de parteneriat cu efect pozitiv asupra copiilor.

Parteneriatul dintre familie și instituțiile de educație reprezintă una dintre cheile succesului în viață ale copilului. Din această perspectivă este important să stabilească condițiile unui parteneriat eficient între cadru didactic și familie. Acest parteneriat implică comunicarea cu părinții, familia fiind puntea de legătură cu comunitatea. Rolul familiei este primordial în ceea ce privește poziția ca prim-educator al copilului. Familia este primul loc unde copilul intră în contact. Părinții sunt primii adulți în care copiii au încredere, de care se atașează. Parteneriatul dintre cadrul didactic și familie are ca scop bunăstarea copilului, respectarea tuturor drepturilor pe care acesta le are. Succesul educațional din grădiniță se bazează pe continuitate și pe un curriculum bine alcătuit din punct de vedere strategic.

Cadrul didactic: – oferă informații despre specificul dezvoltării copilului și educației timpurii – observă modul în care copilul interacționează cu ceilalți copii, cu adulții și mediul în timpul în care acesta este la creșă/grădiniță – oferă oportunități specifice de învățare – pot evalua dezvoltarea copilului în raport cu specificul vârstei lui.

Părinții: – oferă informații despre sănătatea și dezvoltarea copilului în mediul familial, experiențe trăite împreună cu acesta – împărtășesc așteptările lor privind copilul ce trebuie respectate. Pentru ca acest parteneriat dintre grădiniță și familie să funcționeze optim este necesar ca de la început:

– să cunoaștem bine familiile copiilor: care sunt valorile importante, cum văd copilul și copilăria, ce mod de a relaționa cu copilul au, ce așteptări au pentru copil, ce așteptări au în privința grădiniței, care sunt caracteristicile lor culturale, religioase, ce stil de viață au, ce norme morale sunt împărtășite în familie etc. Toate aceste informații ne sunt de mare folos pentru a identifica contextul îndeosebi cultural și social în care crește și se dezvoltă.

– să ne asigurăm că furnizăm părinților informații necesare asigurării condițiilor celor mai potrivite pentru dezvoltarea corespunzătoare a copiilor în familie: amenajarea spațiului în care stă copilul, tipuri de jucării, de jocuri, de materiale benefice dezvoltării copilului, de activități, de interacțiuni, programul zilnic al copilului, alimentația, controlul medical periodic etc.

– să comunicăm deschis cu familiile pentru a le ajuta să depășească problemele pe care le întâmpină în creșterea și educarea copilului lor: noi suntem primii care putem să-i ajutăm cu adevărat, cunoscând copiii dintr-o altă perspectivă;

– să creăm din creșă/grădiniță un spațiu deschis în care părinții sunt bineveniți și pot participa la activități alături de copiii lor.

Părinții sunt principalii colaboratori și parteneri ai grădiniței în ceea ce privește educația moral civica a copiilor preșcolari. De aceea este foarte importanta implicarea părinților în activitatea grădiniței. Relația educatoare – părinți are rol important în creșterea calității moral civice a copiilor preșcolari. Ședințele cu părinții sunt prilejuri pentru a-i informa pe aceștia referitor la modul cum se comportă copilul lor cu ceilalți copii, în grupul de joacă, la activități. Dialogul cu familia susținut în cadrul ședințelor cu părinții, este un prilej deosebit, pentru educatoarea grupei de a se sfătui cu părinții, de a discuta probleme educative, modalități de abordare a copilului, evenimente care intervin în viața acestuia. Un parteneriat grădinița – familie este eficient atunci când există o implicare activă a părinților în activitatea grădiniței. Organizarea unor acțiuni în care să fie implicați părinții, de exemplu amenajarea spațiului de joacă din sala de grupa prin care părinții să-și aducă contribuția, copiii învață să respecte munca adulților. Organizarea și desfășurarea unor șezători, festivități la care participă familia duc la formarea stimei de sine, a încrederii de sine a copiilor.

Organizând vizite, plimbări, excursii împreună cu părinții, cu sarcini și obiective stabilite, ii încurajăm pe copii să comunice, să se întrebe, să cerceteze, îi ajutăm să cunoască lumea înconjurătoare cu frumusețile și modificările aduse de mâna și mintea omului. In mediul înconjurător copiii au posibilitatea să descopere că ei au drepturi, libertăți dar și îndatoriri și responsabilități față de familie, școală, mediul înconjurător, față de păstrarea și conservarea naturii.

CAPITOLUL II

PREGĂTIREA COPILULUI PENTRU ȘCOALĂ

OBIECTIV FUNDAMENTAL AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREPRIMAR

II.1 Reglementări și ordine legislative

Educația implică modelarea și formarea omului din perspectiva finalităților ce se obțin în strânsă legătură cu reperele sociale, economice și culturale ale arealului în care are loc. Educația se realizează prin legătura de cooperare între educator și copil având drept scop dezvoltarea personalității viitoare. Prin funcțiile sale: funcție cognitivă – de transmitere de cunoștințe; funcție economică – de formare a indivizilor pentru activitatea productivă; funcție axiologică – de valorizare și dezvoltare a potențialului de creație culturală. După I. Nicola

funcțiile educației sunt: de selectare și transmitere a valorilor de la societate la individ; de dezvoltare a potențialului biopsihic al omului; de asigurare a unei inserții sociale active a subiectului uman. Prin trecerea în revistă a funcțiilor educației, rezultă că asupra personalității care se formează, se perfecționează, acționează categorii variate de influențe și acțiuni cu forță de modelare pentru obținerea finalităților dorite. Aceste forme de influențare educativă sunt grupate în trei mari categorii:

Educația formală este instituționalizată, structurată în mod ierarhic, gradată cronologic, condusă de la centru prin planuri, programe, manuale, orare, evaluări, realizat de un corp profesoral specializat. Acționează prin organizare conștientă, sistematică, politici educaționale reglementate prin acte normative.

Educația nonformală se desfășoară în afara formelor statuate explicit, ca instituții școlare, cu un grad de independență, cu obiective diferențiate, cu participarea altor factori sociali în relație de parteneriat cu școala; educație suplimentară legată de caracterul opțional al activităților.

Educația informală este neorganizată, spontană, difuzată, prezentă prin informații receptate neintenționat venite din mediul înconjurător (natural, social, cultural; este produsul experienței de viață a individului sau valorile încercate în viața cotidiană.

Cele trei tipuri de educație acționează „instant”. Este un adevăr de necontestat că din punct de vedere al succesiunii în timp a influențelor sale, educația formală se situează pe primul loc, ea asigurând înțelegerea finalităților învățării, cunoașterea unei mari diversități de conținuturi și mai ales cunoașterea nemijlocită a unor tehnici și instrumente ale activității intelectuale, de învățare. În perioada actuală asistăm la apropierea educației noformale de școală răspunzând provocărilor sociale prin lărgirea sferei de activitate și începutul parteneriatelor cu societatea civilă. Cercetarea pedagogică actuală a demonstrat că intervenția educațională trebuie aplicată timpuriu astfel, șansa de remediere este mai mare. Cu cât intervenția se produce mai târziu, cu atât feed-back-ul este nefavorabil. Exemplul este procentul de repetenție în învățământul primar care are un procent relativ ridicat comparativ cu celelalte țări membre UE.

Educația timpurie, prima treaptă de pregătire pentru educația formală, determină înscrierea copilului în sistemul de învățământ obligatoriu în jurul vârstei de 6 ani, prin formarea capacităților de a învăța. Aceasta va favoriza oportunitățile de învățare de mai târziu concretizată prin dezvoltarea altora în etapa următoare. Deficiențele de cunoștințe și abilități de la această vârstă vor duce în perioada următoare la deficiențe mai mari, oportunități de învățare ratate sau slab valorificate. Educația copilului începe de la naștere. Educația timpurie, în România, ca în întreaga lume, cuprinde educația copilului în intervalul de vârstă de la naștere până la intrarea acestuia la școală. Grădinița, ca serviciu de educație formală asigură mediul care garantează siguranța și sănătatea copiilor și care, ținând cont de caracteristicile psihologice ale dezvoltării copilului, implică atât familia cât și comunitatea în procesul de învățare. Ca note distinctive ale educației timpurii am putea aminti:

Copilul este unic și coordonarea lui trebuie să aibă loc din toate punctele de vedere ale dezvoltării sale;

Atenția acordată copilului trebuie să fie pluridisciplinară: îngrijire, nutriție și educație concomitent;

Educatorul apare ca un partener de joc care cunoaște toate detaliile jocului;

Activitățile desfășurate în cadrul procesului educațional au caracter de învățare situațională;

Cercul educațional include părintele ca partener-cheie în educația copilului, stabilindu-șe relația familie-grădiniță-comunitate.

În acest sens, învățământul românesc a realizat progrese remarcabile prin aplicarea Legii învățământului Nr. 84/1995 privind generalizarea treptată a grupei pregătitoare pentru școală și rata de înscriere a copiilor la grădiniță a crescut anual.

Primul pas efectuat în formatarea învățământului este realizat în anul 2000 prin programul educațional Organizarea învățământului preprimar și Generalizarea grupei mari pregătitoare în învățământul preșcolar românesc (în anul 2002) și, în cadrul acestuia, în conformitate cu modificările și completările la Legea învățământului (stabilirea duratei învățământului obligatoriu de 10 ani și coborârea vârstei de școlarizare de la 7 la 6 ani), este revizuită Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii și sunt realizate corelările cu programa claselor I-IV. Ulterior, respectiv în anul 2005-2006, este elaborată Strategia Ministerului Educației și Cercetării în domeniul educației timpurii, cu sprijinul UNICEF. Educația timpurie a copilului în România se impune ca o necesitate care decurge din prioritățile educației la nivel mondial și național. Coordonatele de bază ale sistemului de educație timpurie în România, programul Guvernului României (2005-2008), Programul Național de Reformă, precum și Strategia Ministerului Educației, cu proiecție până în 2013, respectă Convenția cu privire la Drepturile Copilului, Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, pe care 189 de state membre ale Națiunilor Unite sau angajat, la Sesiunea Specială dedicată Copiilor din mai 2002, să le îndeplinească până în 2015.

Asigurarea absolvirii ciclului complet de învățământ primar de către toți copiii, fete și băieți, dezvoltarea timpurie, integrată a copiilor este o prioritate a UNICEF, cu rol determinant în îndeplinirea obiectivului de dezvoltare al acestui secol. Declarația adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, la cea de a XXVI-a Sesiune Speciala, 10 mai 2002, stipulează principiile care construiesc o lume demnă pentru copiii actualului mileniu și în România. Aceste principii sunt:

Interesele superioare ale copiilor trebuie să constituie cel mai important obiectiv pentru toate acțiunile legate de copii; investiția în copii și respectarea drepturilor lor este o acțiune de eradicare a sărăciei;

Orice copil este născut liber și egal în demnitate și drepturi. Toți copiii trebuie să aivă parte de un start cât mai bun în viață. Toți copiii trebuie să aibă acces și să absolve învățământul primar gratuit, obligatoriu și de bună calitate;

Realizarea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului necesită reînnoirea voinței politice, mobilizarea și alocarea unor resurse suplimentare la nivel național și internațional ținând cont și de gravitatea nevoilor speciale ale copiilor.

Documentele care au marcat direcția preocupărilor și investițiilor în educația timpurie

1.Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 la New York și ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată;

2.Declarația Conferinței Mondiale de la Jomtien, adoptată în anul 1990, referitoare la Educația pentru toți care subliniază faptul că învățarea începe de la naștere și care aduce în prim plan necesitatea de servicii care integrează domeniile sănătății, al nutriției și al igienei cu dezvoltarea cognitivă și emoțională a copilului;

3.Declarația de la Salamanca, adoptată în 1994, cu privire la realizarea școlii de tip incluziv, la accesibilitate, participare și calitate în contextul educației pentru toți;

4.Țintele Mileniului pentru Dezvoltare (The Millenium Development Goals) până în 2015, reiterate în cadrul Summit-ului Mondial din 2005 de la New-York, respectiv: eradicarea sărăciei extreme și a foametei, finalizarea educației primare, promovarea egalității de gen și a emancipării femeii, reducerea mortalității infantile, îmbunătățirea sănătății prenatale, combaterea HIV/SIDA, a malariei și a altor boli, asigurarea auto susținerii mediului, construirea unui parteneriat global pentru dezvoltare;

5.Mișcarea globală pentru Copii (Global Movement for Children) care repune în atenția tuturor – guverne, opinie publică, organizații guvernamentale sau neguvernamentale – zece imperative prioritare, printre care: eliminarea excluziunii sociale și a discriminării de orice formă a copiilor, respectarea drepturilor copiilor, asigurarea pentru toți copiii, a unui start bun în viață (cel mai bun posibil) stoparea exploatării copiilor, accesul la educație a tuturor copiilor, băieți sau fete, lupta împotriva HIV/SIDA, dreptul copiilor și al tinerilor la exprimare și participare la luarea deciziilor care îl privesc, protejarea copiilor de războaie, protejarea pământului și, nu în ultimul rând, lupta împotriva sărăciei, prin investirea în copii;

6.Convenția privind lupta împotriva discriminării în domeniul învățământului (UNESCO, 1960), care, în Art. 1 definește „discriminarea” drept orice distincție, excludere, limitare sau preferință care, întemeiată pe rasă, culoare, sex, limbă, opinie politică sau orice altă opinie, origine socială sau națională, situație economică sau naștere, are drept obiect sau ca rezultat suprimarea sau alterarea egalității de

tratament în ceea ce privește învățământul și mai ales: a) înlăturarea unei persoanei sau a unui grup; b) limitarea la un nivel inferior al educației unei persoane sau a unui grup; c) instituirea sau menținerea unor sisteme sau instituții de învățământ separate pentru persoane sau grupuri (sub anumite rezerve); d) plasarea unei persoane sau a unui grup într-o situație incompatibilă cu demnitatea umană;

7.Legea învățământului 85/1994, cu modificările și completările ulterioare, care vizează serviciile publice de educație – art. 3 (1) și (2), art. 4 (a…g), 2-3, strategii și tehnici moderne de învățare, art. 5.1 – drepturi egale de acces la educație, 5.2 – principiile învățământului democratic, dreptul la educația diferențiată, pe baza pluralismului educațional, în beneficiul individului și întregii societăți.

8. Hotărârea Guvernului nr. 539/2001 pentru abordarea Strategiei guvernamentale în domeniul protecției copilului în dificultate (2001-2004).

9. Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, prin care sunt promovate și reglementate respectarea și protejarea copilului;

10. Legea privind respectarea concediului maternal/paternal pentru îngrijirea copilului din 1997 stipulează că mamele (sau tații) au posibilitatea de a-și lua concediul pentru îngrijirea copilului (lucru care a condus la o descreștere a numărului de copii cuprinși în creșe și, ca urmare, multe creșe au fost desființate);

11. Strategia pentru educație timpurie (ca parte a strategiei convergente privind dezvoltarea timpurie a copilului, elaborată de MECT cu sprijinul Reprezentanței UNICEF din România – 2005)

Evenimente internaționale și naționale care au contribuit la promovarea educației timpurii:

Summit-ul ONU din anul 2000, prin care statele membre au chemate să investească în educația timpurie din următoarele considerente:

Noile perspective ale evoluției la nivel mondial; – accente prezentate în politica mondială privind echitatea socială;

Tendințe la nivel mondial cu privire la drepturile omului; – apariția Convenției privind drepturile copilului;

Noi dimensiuni a procesului de emanciparea femeii; – conștientizarea beneficiilor economice ale educației timpurii;

Apariția unor studii privind dezvoltarea copilului în perioada educației timpurii.

2.OECD (Organizația de Dezvoltare Economică și Cooperare) care a inițiat din anul 1996 o nouă abordare a educației timpurii a copilului, prin care, în care în perioada 1996-2004, 20 de țări incluse în program au dezvoltat strategii adresate copiilor cu vârste cuprinse în intervalul de la naștere până la vârsta începerii școlarizării obligatorii. Strategiile au fost implementate și monitorizate, iar rapoartele de monitorizare au fost difuzate și discutate (Raportul Starting Strong I, din 2001 și Starting Strong II, din 2006;

Rapoartele OECD subliniază faptul că fiecare țară are un specific și o cultură proprie

cu privire la problematica în domeniul creșterii copilului și copilăriei. Acestea, determină la rândul lor specificitatea implementării Convenției Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, în contextul aceasta constituie punctul de referință în organizarea strategiilor de organizare a educației timpurie. Conform convenției, fiecare copil are dreptul: Ar. 6 și 24 – la viață, sănătate, dezvoltare; Art. 30 – la educație, – la o familie, – nondiscriminare; Art. 3 și 13 – de a fi ascultat; – în orice circumstanță interesul superior al copilului primează.

Drepturile copilului impun valorile care converg spre respectarea egalității șanselor, a demnității persoanei, a dreptății în actul de instruire și educație (cultivarea respectului de sine, a stimei față de sine) sau a relațiilor cu semenii (respect, politețe, toleranță, colaborare, încredere, onestitate).

3.Integrarea României în Uniunea Europeană 2007 a lărgit contextul și cerințele educaționale pentru acest segment de vârstă, atribuindu-i o viziune amplă și o armonizare cu reglementările din domeniu.

II.2 Premisele psihologice ale intrării copilului la școală

Conceptul de dezvoltare reprezintă într-un mod general trecerea de la o formă calitativă veche ajungând la o formă nouă. Implică transformări ascendente, progresive deci, de la inferior la superior, de la simplu la complex realizându-se acumulări cantitative, dar si calitative. Aceste transformări se află într-o strânsă legătură. Dezvoltarea trebuie prezentată ca rezultatul acțiunii contradictorii între capacitățile pe care le are copilul la un moment dat și mediul complex în care se află și care intervine și determină formarea sa.

Între dezvoltare și creștere, care se referă la mărimea dimensiunilor organismului, ca și între dezvoltare și maturizare care cuprinde schimbările neuro-bio-chimice din interiorul diferitelor organe, se află un raport de intercondiționare reciprocă. Atât creșterea cât și maturizarea se află sub influența factorilor bio-fizico-chimici, dar și de factori socio-culturali.

În acest context, procesul învățării grăbește maturizarea funcțiilor analitico-sintetice ale creierului și implicit dezvoltarea memoriei, gândirii și limbajului.

Dezvoltarea psihică este definită ca procesul de formare și reconstrucție continuă prin învățare. Acesta acționează asupra următoarele structuri: – cognitive-operaționale; – psihomotrice; – dinamico-energetice; – afectiv-emoționale; – atitudinale.

Psihologul elvețian J. Piaget, pe baza unor criterii psihogenetice stabilește trei stadii de dezvoltare intelectuală a copilului:

1. stadiul acțional-obiectual, ca formă primară a inteligenței;

2. stadiul gândirii în imagini;

3. stadiul gândirii verbal logice.

Ursula Șchiopu și Emil Verzea în lucrarea “Psihologia vârstelor” oferă următoarea schemă referitoare la perioada preșcolară:

Prima copilărie (perioada antepreșcolară – creșă);

Copilăria mijlocie (perioada preșcolară – grădinița), 3 – 6/7 ani;

Copilăria mare (copilăria școlară) 6 – 11 ani.

Perioada preșcolară (3 – 6/7 ani)

La această perioadă are loc prezenta cercetare. Este momentul în care copilul devine obiectul influențelor educative tot mai complete. Corespunde stadiului inteligenței preoperatorii cu stadiile preconceptuale corespunzător vârstei de 3 – 4ani și intuitivi corespunzător vârstei de 4 – 6/7 ani. În această perioadă copilul judecă cu imaginile obiectelor și fenomenelor. Activitatea preponderentă este jocul. Jocul influențează toate aspectele dezvoltării preșcolarului și anume: – Percepția; – Memoria; – Imaginația; – Gândirea; – Sentimentele; – Interesele; – Voința.

Cele mai importante tipuri de joc folosite la această vârstă sunt: jocul simbolic, jocul cu subiect care conțin roluri, jocul cu ajutorul căruia se construiește, jocul în care se stabilesc reguli etc. Jocul are caracter colectiv, comparativ cu cel din perioada anterioară care avea carecter individual, contribuie la formarea unor relații sociale între copii, schimburi de cunoștințe, manifestarea unor stări afective și așa mai departe. În aceeași perioadă de timp are loc dezvoltarea fizică. Copiii sunt mari amatori de basme și povești.

Între 3 și 4 ani, majoritatea copiilor copiază, pur și simplu, unele dintre regulile pe care le-au văzut la copiii mai mari, dar nu sunt încă în stare să joace un joc corect cu alți copii. Ei par să-și joace propria versiune, chiar și atunci când se joacă cu alții. Jean Piaget a asociat această constatare cu descoperirea sa inițială asupra egocentrismului copiilor din perioada preoperațională. Este perioada în care se extinde cadrul relațional cu obiectele, cu cei din jur care duc la dezvoltarea psihică. Dobândirea unor categorii de deprinderi sporește gradul de independență și autonomie. Refuzul aprobării unor tendințe duce spre conduite de opoziție.

Motricitatea. Mișcările necoordonate și bruște de la vârsta de 3 ani sunt înlocuite, în mod treptat, cu mișcări armonizate. Mișcarea este raportată la obiecte, imagini și intenții. Preșcolarul imită adulții și își exprimă trăirile emoționale prin pantomimică, mimică și gestică. În literatura de specialitate, preșcolaritatea este numită și vârsta grației. Felul de a se manifesta urmărește să fie în centrul atenției sau să atragă atenția pentru a fi admirat și lăudat. Cu timpul, pe măsură ce ne apropiem de vârsta de 6 ani, moment în care copilul se pregătește pentru a intra în școală, grația se diminuează în favoarea forței.

Trecerea de la bruschețea, la grația și apoi la forța mișcărilor reprezintă evoluția motricității. În unele cazuri aceste mișcări sunt imprevizibile, fără să aibă o anumită ordine, în alte cazuri ele capătă o anumită stereotipizare, ordinea lor fiind prestabilită. De această dată, ele se transformă în deprinderi. Un copil care acționează cu obiect are șanse mai mari de a-și forma o imagine corectă despre el, decât alt copil care privește obiectul de la distanță.

Percepția se formează în momentul lucrului, acțiunii cu obiectele. Din această cauză se impune lărgirea posibilităților de acțiune cu obiectele. Împreună cu motricitatea, acțiunea cu obiectele, sprijină nu numai îmbogățirea planului cognitiv, ci și dezvoltarea personalității.

creșterea în înălțime este accelerată, la fel ca și cel de creștere în greutate în primii ani de viață. Odată cu înaintarea vârsta are loc o diminuare treptată a ritmului de creștere și dezvoltare; creșterea lentă apare pe la 4 – 5 ani, când creșterea anuală este de numai 4 – 6 cm, aproximativ 6%; o ușoară intensificare a ritmului de creștere are loc pe la sfârșitul perioadei de 6 – 7 ani. La 3 ani talia unui copil este de 91 – 92 cm., iar la sfârșitul vârstei preșcolare ajunge la 117 – 118 cm.;

în ceea ce privește greutatea, adausul anual este de 2 kg; la 3 ani copilul cântărește 14 kg, iar la 7 ani ajunge la 22 kg. – fetele au talia și greutatea mai mică cu 1cm, 0,5 – 1 kg față de băieți, ce poate varia însă în funcție de alimentație, igienă, stare de sănătate;

Gândirea copilului preșcolar este strâns legată de reprezentările și limbajul pe care îl are. Se dezvoltă în contextul situațiilor de viață și este influențat de investigația concretă asupra fenomenelor din jur, apelând la operații de analiză, sinteză, comparație, abstractizare ajungând la generalizare. Gândirea preșcolarului se caracterizează prin dorința de a cunoaște cât mai mult datorită curiozității. Întrebarea “de ce?” este frecventă și arată curiozitatea. Cea mai semnificativă trăsătură a gândirii, în perioada vârstei preșcolare este capacitatea de a sesiza relațiile dintre fenomene. Aflarea existenței unor relații între fenomene aduce o nouă orientare, căutare a răspunsului la întrebarea “De ce?” De această dată are o relație cauzală, determinantă, punându-se bazele unei logici a relațiilor. Perioada vârstei preșcolare este perioada în care se formează capacitatea copilului de exprimare prin judecăți și raționamente.

Atenția reprezintă capacitatea de orientare, focalizare și concentrare asupra obiectelor și fenomenelor în vederea reflectării lor adecvate. Este influențată de gândire și limabaj. În preșcolaritate predomină atenția involuntară, din această cauză copiii pot fi ușor sustrași de la sarcinile pe care le îndeplinesc. Datorită atenției, copilul se poate orienta în mediul înconjurător, cunoaște și reține obiectele și fenomenele pentru că activitatea psihică se centrează și se fixează asupra celor care intră în câmpul reflectării. În preșcolaritate, se dezvoltă formele atenției voluntare și calitățile aferente ei: volumul, stabilitatea, concentrarea.

Concentrarea atenției evoluează în felul următor: de la 5-7 minute la preșcolarul mic, le preșcolarul mijlociu este de 12-14 minute și ajunge la 20-25 minute la preșcolarul mare în situații obișnuite și poate ajunge la 45-50 minute într-un joc, la vizionarea de diafilme sau audiții. Pentru menținerea atenției preșcolarului, educatorul trebuie să urmărească trezirea atenției involuntare, ceea ce se realizează mai ușor, și menținerea atenției voluntare cât mai mult timp în activitatea ce se desfășoară. Educatorul trebuie să își precizeze obiectivele activității, să aibă o exprimare caldă, clară și expresivă. Manifestarea copilului prin întrebări sunt mijloace care duc la dezvoltarea și educarea atenției copiilor. Momentul apariției atanției voluntare, este semn că copilul este apt pentru școală.

Dezvoltarea afectiv emoțională. Afectivitatea acționează ca un liant al componentelor psihice și formează un întreg al vieții psihice. Evenimentele din copilărie au influență în dezvoltarea armonioasă a copilului. Prin experiențe pozitive, încurajatoare, copilul capătă încredere în viitor și în cei din jurul său. Părinții, modele umane cele mai apropiate copilului au o contribuție importantă în această perioadă. De asemenea, la copilul cu vârsta între 3-4 ani se manifestă și contradicția dintre trebuința de autonomie și manifestările de interzicere pe care le manifestă adultul. În momentul în care satisfacerea unei trebuințe este aprobativă din partea adultului, aceasta are drept răspuns starea tonifiantă, de bucurie și satisfacție. În caz contrar, manifestarea emoțională este de nemulțumire, insatisfacție. Viața copilului copilului se desfășoară în două medii diferite fiind reprezentate de familie și grădiniță. Acestea generează emoții diferite. Un copil nu dorește decât să i se satisfacă nevoile care în această perioadă preșcolară sunt relativ simple.

Nevoile principale ale copilului sunt:

Nevoia de afectivitate

Adultul trebuie să exprime dragostea pe care o are pentru copilul său, să-I asigure sprijinul său în timpul acțiunilor de dezvoltare și afirmare a personalității, a responsabilităților sale. Atitudinea adultului trebuie să fie apreciativă dincolo de gesturi decorative. Pe scut, copilul trebuie să-l simtă aliat. Dragostea necondiționată este fundamental pe care se clădește o personalitate încrezătoare în sine și copilul capătă simțământul importanței și valorii proprii.

Nevoia de înțelegere

Aceasta se formează și se manifestă prin timpul și atenția suficientă pe care o primește. În perioada preșcolară, este foarte important să tratăm copii cu seriozitate atât de părinți cât și de educatoare. Copilul dorește să facă plăcere părinților și educatoarei, să le fie de folos. La grădiniță, copilul vrea să fie în centrul atenției și preferatul educatoarei. Își dorește ca aceasta să lucreze cât mai mult cu el.

Pentru că adultul are tendința de a sancționa lucrurile negative, să critice sau să admonesteze copilul pentru orice greșeală, îi lasă impresia că este abandonat.

Acordarea atenției din partea părinților și a educatoarei îi fac pe copii să se simtă înțeleși și acceptați.

Nevoia de respect

Este nevoia copilului de a fi tratat ca și un adult. Evoluția copilului, ca și imaginea lui despre sine depinde de relațiile cu adulții, și de imaginea acestora despre el. Copilul își va aprecia propria persoană și în funcție de aprecierile celorlalți. Aprecierile constante ale părinților și ale educatoarei îi vor forma o imagine pozitivă despre sine. Lipsa de respect îi rănește și le formează neîncrederea.

Concepția despre sine este și aceasta o componentă importantă a afectivității copilului. Aceasta își are originea din sânul familiei și se formează de la grădiniță. Relațiile dintre părinți și copii conturează formarea conștiinței de sine. De acestea depinde în cea mai mare măsură auto echilibrul copilului. Copiii ce trăiesc sub tensiunea autoritarismului excesiv suferă sub aspectul valorii lor inadecvate. Acești copii tind să se simtă inferior, primesc greu afecțiunea altora, se simt singuri și nefericiți și nu reușesc să învingă obstacolele. În viața școlară apare neîncrederea în posibilitățile lor și sentimentul de inferioritate îi domină și îi conduce spre eșec școlar. Succesul școlar repetat îl conduce spre încrederea în sine, curaj, respectul față de sine.

Efectuarea unei teme, rezolvarea unor probleme, scrierea unei compuneri creează sentimente de satisfacție diferite. Sentimentele pot fi de îndoială, de uimire, de curiozitate intelectuală. Acestea din urmă îl determină pe copil să devină un „cititor״ pasionat sau în activitatea practică să-și explice tot ceea ce se află în jurul lui și tot ce nu înțelege.

Sinteza dezvoltării psiho-fizice a copilului preșcolar:

Apar manifestările de atenție voluntară;

Trecerea la învățarea sistematică;

Activitatea de cunoaștere a realității se adâncește;

Apar cele mai simple forme de gândire logică, orientată spre sistematizarea și generalizarea faptelor;

Însușirea unui cerc de reprezentări și noțiuni despre realitatea înconjurătoare;

Dezvoltarea proceselor psihice: atenție, voință, memorare, spirit de observație;

Forța și agilitatea motrică este probată în această perioadă prin imitație;

Se manifestă un dezvoltat simț către domeniul artei.

Dezvoltarea comunicării și limbajului. LIMBAJ s.n.1. Procesul de exprimarea, de comunicare a ideilor și sentimentelor prin mijlocirea limbii. Sistem de semne servind pentru comunicarea informațiilor. Limbajul este o funcție complexă artificială, care nu este legată cu necesitate de cuvânt. „Există un limbaj al mimicii, al gestului, al ochilor, al mâinii, al muzicii, al artei plastice, al dansului etc. În sens larg, limbajul este ansamblul mijloacelor de care ne servim ca să ne comunicăm ideile, sentimentele, ca să ne facem înțeleși de alții, folosind posibilitățile noastre mintale și senzoriale.” . Folosirea greșită a limbajului face ca cei din jurul tău să nu te înțeleagă. Din acest punct de vedere, putem să spunem că este o datorie cetățenească de a sprijini copiii pentru a se exprima ușor, sesizând nuanțele și posibilitățile exprimării. Concluzia acestui expozeu este necesitatea formării și folosirii corecte a limbajului de la sosirea copiilor în preșcolaritate. Copilul mic își formează limbajul în contact cu patru categorii de persoane: mama, familia (tata, frații, surorile), prietenii de joacă și vecinii, colegii de școală și educatorul. Sarcinile multiple ale dezvoltării exprimării copiilor trebuie realizate la toate orele de clasă și în toate situațiile în care cadrul didactic are posibilitatea de a-i influența în această direcție. În formula educator-preșcolar, exemplul cadrului didactic este poate cel mai important pentru că acestuia îi revine sarcina de a găsi cele mai adecvate mijloace pentru a forma tuturor copiilor capacitatea de comunicare integrală. De aceea, lecțiile care se desfășoară pe bază de dialog sunt superioare celor dominate de expunere, cel puțin de la un anumit nivel de dezvoltare. O altă metodă eficace ar fi și munca pe grupe, modalitate eficientă de abordare a unor probleme legate de felul în care elevii se exprimă, își împărtășesc gânduri, opinii, dezbat o problemă și ulterior identifică soluții sau perspective noi. Educatorul participă la discuțiile dintre copii, la exprimarea opiniilor. Este preocupat să susțină unele puncte de vedere și de a combate altele. Toate acestea vor duce la dezvoltarea gândirii copiilor și la formarea lor pentru viața socială. Lectura-citirea poveștilor de către educator, asociată cu imagini din poveștile respective vizează direct îmbogățirea vocabularului. Aceasta se realizează însă numai când toate cuvintele citite trezesc idei clare și precise. O altă condiție în formarea limbajului este folosirea cuvintelor pe înțelesul copiilor, fără dificultăți excesive.

Educatorul trebuie să facă lista greșelilor frecvente din mediul lingvistic unde funcționează, să fie preocupat permanent de formarea deprinderilor de exprimare corectă, potrivit normelor limbii literare. Astfel, copii vor conștientiza importanța limbajului pentru om. De asemenea, cadrul didactic va fi preocupat să deprindă copiii cu exersarea și supravegherea exprimării lor. Odată formată preocuparea pentru corectitudine vor fi atenți să își însușească tot ce li se explică.

Dezvoltarea proceselor psihice și senzoriale la preșcolari. Copilul preșcolar își extinde arealul în care acționează de la interiorul casei pe drumul spre grădiniță și la interiorul acesteia. Desigur, spațiul său este mărit și de împrejurimile casei. Apare necesitatea de cunoaștere, de explorare, de investigație. Își formează noi imagini prin sensibilitatea vizuală și auditivă. Știe să denumească culorile, tipuri de activități, semne de circulație. Alături de sensibilitatea vizuală și auditivă este folosită și cea tactilă. Se dezvoltă auzul verbal și cel muzical și obiectele sunt recunoscute după sunetele provocate de atingere, lovire. Apar noi forme de percepție și anume prin observație ca percepție care are scop, este organizată și planificată. În ceea ce privește percepția mărimii obiectelor, ca și a constantei de mărime este deficitară. Două scaune de aceeași formă și culoare, dar de mărime diferită, sunt diferențiate nu atât prin mărimea lor ci după așezarea lor spațială.

4.Imaginația și creativitatea. Este impresionantă imaginația copilului prin ușurința cu care trece în orice clipă de la realitate la ficțiune. Imaginația este prezentă în tot ceea ce creează un copil când se joacă, desenează, cântă, dansează sau spune o poezie. Diversitatea, multitudinea creațiilor copiilor preșcolari este determinată de gândirea care fiind insuficient format nu are cenzură. Copilul imaginează și creează multe lucruri tocmai pentru că nu cunoaște îndeaproape relațiile dintre obiect și fenomene. Activitatea creatoare este determinată de imaginația copilului și de elemente de ideație, abilități și priceperi. În acest sens, desenele copiilor sunt relevante. La această vârstă, creativitatea verbală surprinde prin încercări de rimă folosind cuvinte fără sens pentru a obține o rimă. O altă caracteristică este faptul că copii se imită între ei sau creează povești după ascultarea lor de la adulți sau de la colegii de grupă.

5.Motivația. În activitatea sa de predare-învățare, educatorul trebuie să aplice recompensa și pedeapsa. Nota bună înseamnă o recompensă. Nota proastă reprezintă o pedeapsă. Toate acestea țin de motivația extrinsecă. Copilul dorește să știe cât mai multe, să aibă cât mai multe cunoștințe. Apare interesul pentru lectură care dezvoltă și întăresc motivația intrinsecă. În ultimele clase încep să apară motivații superioare, între care: atracția față de sarcinile primite, copilul dorește să realizeze sarcinile școlare cât mai bine, satisfacția pentru rezultatele la care a ajuns. Nota are o semnificație nouă: arată spiritul responsabil al copilului și marchează locul pe care îl ocupă în grupul de preșcolari în funcție de rezultatele obținute în activitatea de învățare.

II.3 Aptitudinea de școlaritate

Capacitățile și aptitudinile de învățare se referă la modul în care copilul se implică într-o activitate de învățare, prin curiozitate și interes, inițiativă, persistență în activitate și creativitate. Din contextul anterior prezentat, educatoare trebuie să înțeleagă că datoria ei este a ceea de a urmări realizarea unei legături reale între domeniile aplicate și cele de dezvoltare, fără a căuta o suprapunere exclusivă a lor ci, efectiv, prin găsirea strategiilor adecvate de atingere a dezvoltării globale a copilului și, implicit, a finalităților educaționale.

Aptitudinea pentru școlaritate este o însușire psihofiziologică care permite copilului să se adapteze cu ușurință la sarcinile noului mediu educațional : școala. Pregătirea pentru școală trebuie include stabilirea nivelului de dezvoltare somato-psihică și a conduitei sociale. Acestea stau la baza însușirii în condiții bune, mediocre sau slava a rolului și statutului de școlar. Astfel, din punct de vedere somato-psihic copilul trebuie să aibă o sănătate perfectă, integritate senzorială și o dezvoltare fizică armonioasă. În caz contrar, copilul va avea o capacitate redusă de mobilizare, va manifesta o agitație psihomotrică, atenția va fi instabilă. Sarcinile școlare vor fi îndeplinite cu greutate, simptome care vor continua și în următoarele clase. Vorbirea copilului trebuie să fie corectă și expresivă. Prin limbaj, copilul trebuie să își exprime corect intențiile, stările emoționale, gândurile. Are o memorie bună, poate clasifica și ordona obiecte concrete după criterii diferite.

Internalizarea normelor și valorilor: aplică norme, valori și modele de comportament, relaționează adecvat și onest cu cei din jur, își asumă roluri în grup; recunoaște și apreciază diversitatea (etnoculturale, lingvistice, religioase etc.)

Autocunoaștere și reflecți: identifică preferințe personale, interese de cunoaștere și emoții; aplică rutina zilnică de învățare; formulează intuitiv obiective personale de învățare, manifestă disponibilitate pentru efort.

Autonomie în învățare: realizează sarcini de învățare simple și familiare, cu asistență sau sprijin din partea adulților.

Creativitate: manifestă interes față de nou, identifică spontan si intuitiv soluții noi la probleme simple; utilizează elemente de limbaj expresiv simplu; utilizează achiziții din diverse domenii pentru rezolvarea unei sarcini.

II.4 Metode și strategii de optimizare a integrării școlare

Curriculum valențelor educative pentru optimizarea integrării școlare trebuie abordat dintr-o perspectivă integrată prin metodele și strategiile aplicate:

1.Diversificarea strategiilor de predare – învățare – evaluare trebuie să pună un accent deosebit pe: a) metodele activ-participative prin încurajarea să exploreze și de a deveni independent. Interacțiunile adultului cu copilul trebuie să corespundă diferențelor individuale în ceea ce privește interesele, abilitățile și capacitățile copilului. În proiectarea lecțiilor trebuie să se țină cont de nivelurile de dezvoltare, ritmuri diferite de învățare care trebuie să dezvolte la copil stima de sine și un sentiment pozitiv față de învățare. Să se țină cont de experiența de viață și de învățare a copilului pentru a se adapta corespunzător la sarcinile de învățare; b)

Jocul ca formă fundamentală de activitate în copilăria timpurie și formă de învățare cu importanță decisivă pentru dezvoltarea și educația copilului. Jocul este forma cea mai naturală de învățare, de exprimare a conținutului psihic al fiecăruia. Ca observator al jocului, copilul obține informații pe care le utilizează în activitatea de învățare; c) Evaluarea trebuie să urmărească progresul copilului în raport cu el însuși și mai puțin prin raportarea la norme de grup. Progresul trebuie monitorizat cu atenție, înregistrat, comunicat și discutat cu părinții periodic. Evaluarea urmărește: măsurarea (ce a învățat copilul?); predicție (este nivelul de dezvoltare al copilului suficient pentru stadiul următor, intrarea în școală) și diagnoză (ce anume frânează dezvoltarea copilului?)

O evaluare eficientă este bazată pe observare sistematică în timpul diferitelor momente ale programului zilnic, dialogul cu părinții, portofoliul copilului, fișe etc. Mediul educațional trebuie să permită dezvoltarea liberă a copilului și să pună în evidență dimensiunea interculturală și pe cea a incluziunii sociale. Mediul trebuie astfel pregătit încât să permită copiilor o explorare activă și interacțiuni variate cu materialele, cu ceilalți copii și cu adultul. Rolul familiei în aplicarea prezentului curriculum este acela de partener. Părinții ar trebui să cunoască și să participe în mod activ la educația copiilor lor desfășurată în grădiniță. Implicarea familiei nu se rezumă la participarea financiară, ci și la participarea în luarea deciziilor legate de educația copiilor, la prezența lor în sala de grupă în timpul activităților și la participarea efectivă la aceste activități, la viața grădiniței. Dezvoltarea globala copilului, considerat a fi centrul perioadei copilăriei. Perspectiva dezvoltării globale a copilului accentuează importanța domeniilor de dezvoltare a în societatea de azi.

Pregătirea copilului pentru școală și pentru viață trebuie să aibă în vedere: 1. Competențele academice; 2. Capacități, deprinderi, atitudini ce țin de dezvoltarea socio-emoțională: a trăi și a lucra împreună sau alături de alții, a gestiona emoții, a accepta diversitatea, toleranța; 3. Dezvoltarea cognitivă (abordarea unor situații problematice, gândirea, divergența, stabilirea de relații cauzale, asocieri, corelații); 4.Dezvoltarea fizică cu referire la motricitate, sănătate, alimentație sănătoasă.

Dezvoltarea fizică, sănătate și igienă personală

Cuprinde o gamă largă de deprinderi și abilități: săritul, alegarea, realizare de desene sau modelare. De asemenea, dezvoltarea senzorială, practici referitoare la îngrijire și igienă personală, nutriție, practici de menținerea sănătății și securității personale.

Dezvoltarea socio-emoțională

Cu referire la debutul vieții sociale a copilului, capacitatea lui de a stabili și menține interacțiuni cu adulți și copii. Legăturile sociale vizează felul în care copiii se privesc pe ei înșiși și lumea din jur. Dezvoltarea emoțională abordează capacitatea copiilor de a-și percepe și exprima emoțiile și modul de a răspunde celorlalți. În acest domeniu locul cel mai important îl ocupă conceptul de sine. Este perioada în care în strânsă legătură cu conceptul de sine se dezvoltă imaginea despre sine a copilului cu influență decisivă asupra procesului de învățare.

Dezvoltarea limbajului și a comunicării

Dezvoltarea limbajului în ceea ce privește vocabularul, gramatica, sintaza, înțelegerea semnificației mesajelor, a comunicării cu referire la abilități de ascultare, comunicare orală și scrisă, nonverbală și verbală.

Dezvoltarea premiselor citirii și scrierii:

Participarea la experiențe cu cartea; cunoașterea și aprecierea cărții

Dezvoltarea capacității de discriminare fonetică; asocierea sunet-literă

Conștientizarea mesajului vorbit/scris

Însușirea deprinderilor de scris; folosirea scrisului pentru transmiterea unui mesaj

Dezvoltarea cognitivă

Înțelegerea relațiilor dintre obiecte, fenomene, evenimente și persoane, dincolo de caracteristicile lor fizice. Dezvoltarea abilităților de gândire logică și rezolvare de probleme, cunoștințe elementare matematice ale copilului și cele cu privire la lume și mediul înconjurător.

Capacități și atitudini în învățare

Cu referire la modul în care copilul se implică într-o activitate de învățare.

Curiozitate și interes Inițiativă Persistență în activitate Creativitate Din contextul anterior prezentat, educatoarele vor înțelege că datoria lor este aceea de a urmări realizarea unei legături reale între domeniile abordate și domeniile de dezvoltare, fără a căuta o suprapunere exclusivă a lor ci, efectiv, prin găsirea strategiilor adecvate de atingere a dezvoltării globale a copilului și, implicit, a finalităților educaționale.

CAPITOLUL III

CERCETARE STUDIU DE CAZ –PERCEPȚIA PÃRINȚILOR PRIVIND IMPORTANȚA EDUCAȚIEI TIMPURII

III.1Prezentarea grãdiniței

Grădinița cu Program Prelungit ,,Steluța”, este o instituție preșcolară de stat, destinată educației copiilor cu vârstă cuprinsă între 3 și 6 ani, cu program prelungit și sãptãmânal.

Fig.3.1

Copiii sunt repartizați pe grupe (mică, mijlocie, mare), ținând cont de particularitățile de vârstă și individuale, iar activitatea instructiv-educativă se desfășoară pe două nivele de vârstă: 3-5 ani și 5-6 ani, conform curriculumului pentru învățământ preșcolar și planului de învățământ.

Grădinița oferă condiții necesare unei dezvoltări normale a copiilor preșcolari, valorificând potențialul fizic și psihic al fiecăruia, ținând cont de ritmul propriu de evoluție al copilului și de nevoile sale afective.

Dispune de săli mari, luminoase, mobilier modern adaptat nevoilor educative, grupuri sanitare îngrijite și ușor accesibile copiilor.

Grădinița pune la dispoziție un program flexibil: program prelungit: 8:00 – 18:00. Pe toată durata funcționării, grădinița a beneficiat de personal specializat care s-a preocupat de creșterea și educarea generațiilor de copii în spiritul respectului pentru muncă și al dragostei de oameni.

Oferta educațională a grădiniței noastre dă posibilitatea formării la copil a capacității de a se adapta la schimbările ulterioare, permite un învățământ la standarde ridicate de calitate, armonizat valorilor europene. Cu un curriculum diferențiat, un mediu educațional centrat pe nevoile curente și de viitor ale copiilor, respectând atât autonomia individuală, cât și pe cea instituțională, grădinița acordă șanse egale tuturor copiilor în formarea și dezvoltarea lor.

Gradul de atractivitate al ofertei noastre educaționale este sporit de prestația calitativă remarcabilă a tuturor cadrelor didactice, a climatului de responsabilitate și profesionalism, a bazei materiale adecvate, a relației foarte bune cu partenerii din comunitatea locală, a angajării tuturor factorilor de execuție și decizie în organizarea procesului instructiv-educativ, asigurându-se în felul acesta obținerea de rezultate bune și foarte bune și un succes garantat în pregătirea preșcolarilor pentru trecerea la învățământul primar.

Climatul școlar la Grădinița cu Program Prelungit ,,Steluța”, este caracterizat prin dinamism și grad înalt de angajare a membrilor instituției școlare; este un climat stimulativ care oferă satisfacții, relațiile dintre cadrele didactice fiind deschise, colegiale, de respect și de sprijin reciproc.

Conducerea grădiniței este deschisă și ascultă sugestiile profesorilor, face aprecieri frecvente și sincere la adresa acestora, le respectă competențele, le oferă o largă autonomie, îi sprijină și evită un control strict birocratic.Toate acestea se reflectă pozitiv în activitatea instructiv-educativă și în conduita cadrelor didactice.

III.2 Design-ul cercetãrii

Pe parcursul anului școlar 2017-2018 am derulat Proiectul de parteneriat cu părinții intitulat “Ȋmpreunã vom reuși”.

Scopul și obiectivele cercetării

Scopul:

Evidenṭierea modalitãṭilor prin care implementarea unui proiect de parteneriat grãdiniṭã-familie ,conduce la imbunãtãṭirea percepṭiei pãrinṭilor privind importanṭa educaṭiei timpurii;

Obiectivele cercetării:

Prezenta cercetare își propune următoarele obiective:

Determinarea nivelului de interes și implicare a pãrinṭilor în activitãṭile proiectului;

Identificarea așteptãrilor pãrinṭilor faṭã de activitatea din grãdiniṭã a cadrelor didactice

Determinarea gradului de satisfacṭie a pãrinṭilor faṭã de evoluṭia copilului,în relaṭia cu grãdiniṭa;

Ipoteza

Dacă perceptia și implicarea pãrinților cu privire la educația timpurie este pozitivã atunci ea va aduce îmbunătățirea aptitudinilor copiilor pentru adaptarea optimă la viața școlară.

Eșantionul de subiecți

În vederea urmăririi și verificării ipotezei, am aplicat cercetarea pe o grupa de 22 preșcolari, format din 10 fetițe și 12 băieți – și părinții acestora (43 de părinți).

Toți copiii au vârsta cuprinsă între 5-6 ani.

Experimentul s-a realizat în cadrul Grădiniței P.N. “Steluța” din București,sector 2.

Metodele cercetării

Pentru a studia influența rolului pe care îl are familia în dezvoltarea preșcolarului la vârste timpurii am apreciat ca fiind indicată folosirea următoarelor metode:

metoda anchetei pe bază de chestionar;

observația

metoda anchetei pe bază de interviu;

studiul de caz;

metode statistice de interpretare a rezultatelor.

Metoda anchetei pe bază de chestionar

Instrumentul specific utilizat în anchete este chestionarul (în latină "questio" înseamnă căutare, cercetare, întrebare, interogatoriu), care reprezintă un sistem de întrebări (de cele mai multe ori se recurge la întrebări, dar se pot utiliza și imagini grafice, desene, fotografii etc.), de regulă scrise, bine structurate într-o anumită succesiune, pe baza unor considerente metodologice, logice și psihologice. Prin aplicarea chestionarelor, cercetătorul va construi o colecție de răspunsuri referitoare la fenomenele, situațiile și manifestările investigate, pe care el nu le-ar putea cunoaște direct și personal, dată fiind răspândirea lor în spațiu și timp.

(Anexa 1)

Observația

În educația centrată pe copil, observarea reprezintă baza evaluării preșcolarului datorită faptului că urmărește atent și sistematic comportamentul copilului fără a interveni.

În acest context am avut în vedere și precizarea că pentru a fi adevărat științifică, să o deosebesc de cea obișnuită, spontană, să o jalonez potrivit unor cerințe – itemi sau grile de observație. Am elaborat astfel, în prealabil, un plan de observație, am precizat obiectivele ce vor fi urmărite, cadrul în care se va desfășura, precum și instrumentele necesare pentru înregistrarea datelor. Datele observației au fost înregistrate imediat fără ca cel observat să-și dea seama. Fără îndoială că actul observației vizează comportamentul copilului în anumite situații (activități obligatorii și libere ) explicându-se fenomene complexe ca: atenția, strategiile percepției și gândirii în realizarea unor sarcini, formarea unor priceperi și deprinderi, atitudinile lor față de anumite activități, obiecte, oameni.

Observația prin care am urmărit intenționat, conștient și sistematic după un plan stabilit în conformitate cu un scop precis realizarea obiectivelor propuse;

– observația mea a fost directă prin prezența mea în clasă;

– observația mea a fost pasivă fără să mă implic în activitate;

– continuă pe toată perioada studiului.

Pentru a înregistra aceste informații, am folosit următoarele instrumente:

Fișa de evaluare este completată de cadrul didactic, care înregistrează date factuale despre evenimentele cele mai importante pe care le identifică în comportamentul copiilor ( anumite fapte, probleme de comportament, aptitudini deosebite ale copiilor în anumite domenii). Pe lângă aceste date se adaugă interpretările educatorului în legătură cu cele observate. Un dezavantaj major al fișelor de evaluare este faptul că implică foarte mult timp și are grad redus de obiectivitate. În realizarea fișelor de evaluare, educatorul poate utiliza următoarele tehnici de înregistrare a datelor: înregistrări factuale și înregistrările narative ( de tip jurnal). Înregistrările factuale sunt rezumate ale unor evenimente care cuprind informații despre: ce s-a întâmplat; când s-a întâmplat; unde s-a întâmplat; care a fost stimulul care a declanșat interesul pentru o anume activitate;care au fost reacțiile copilului (dialogurile,comportamentul acestuia în diverse situații); cum s-a încheiat acțiunea. Înregistrările narative sau de tip jurnal sunt aprecieri, impresii asupra activităților individuale sau de grup care prezintă aspecte reușite sau mai puțin reușite și se fac la sfârșitul zilei.

Exemplu: impresiile pe care le-am consemnat pentru felul cum s-a desfășurat îngrijirea colțului verde din clasă.

Metoda anchetei pe bază de interviu

Metoda anchetei este o metodă de cercetare de tip interactiv, care presupune un schimb direct de informații între cercetător și subiecții supuși investigației, în cadrul căruia, se culeg date (opinii, fapte, nevoi educaționale, interese, motivații, cunoștințe, comportamente, dorințe, aspirații etc.), în legătură cu anumite fenomene, situații și manifestări. Trebuie să adăugăm, însă, că relația de comunicare întâlnită în cazul anchetelor este duală, dar puternic asimetrică, întrucât cercetătorul este acela care proiectează, concepe, formulează și adresează o serie de întrebări, stimulându-i pe subiecții investigați (elevi, studenți, cadre didactice, părinți, manageri din sistemul educațional etc.), să răspundă și culegând astfel informații despre personalitatea și comportamentele acestora.

Studiul de caz reprezintă o analiză amanunțită a unei persoane sau a unui grup, ȋn mod special ca model al unui fenomen social sau psihologic. Un studiu de caz demonstrează, modul ȋn care problema a fost identificată, care dintre soluții a fost aleasă și evidențiază rezultatul final.

Ca formă și conținut, un studiu de caz se ȋmparte ȋn 3 mari secțiuni, denumite ȋn funcție de subiect și de domeniul de activitate:

– Provocare / problema / ipoteza

– Abordare / soluție / implementare

– Beneficiu / rezultat / finalizare optimizare a relației de parteneriat intre grădiniță-familie Studiul de caz se focalizează pe o singură problemă pe o perioadă mai lungă de timp, centrată pe prezentarea soluției oferite, sau pe avantajul parteneriatului.

Metode statistice de interpretare a rezultatelor

Metode constatative: – metode de colectare a datelor pentru cercetarea mea pe care le-am realizat adunând date, fapte, imagini în vederea realizării acestui studiu.

Metode de măsurare a datelor procurate: – metoda ordonării; – metoda comparării produselor activității.

Metode de evaluare: – numărare (raport/procent); – scările de evaluare (probe, teste);

Metode de prezentare și prelucrare statistică: tabel de rezultate; – reprezentări grafice(diagrama areolară)..

III.3. Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor

Pentru a studia influența rolul pe care îl are familia în dezvoltarea preșcolarului,în anul școlar 2017-2018 ,am planificat mai multe proiecte educaṭionale în parteneriat cu pãrinṭii.

Tabelul nr 3.1

ACTIVITÃṰILE DESFÃȘURATE ȊN PARTENERIAT CU PĂRINȚII

Primul proiect tematic desfãșurat în parteneriat cu pãrinṭii din acest an școlar a fost ,,Universul meu”- „Grădinița mea ” (activitate practică – colaj)

Pregătirea activitãṭii

Părinților li s –a adus la cunoștinṭã printr-o scrisoare (afișată la avizier) cã vor participa alături de copii lor la o activitate desfãșuratã ȋn cadrul Domeniului Om și Societate.

Au fost create condițiile psiho-pedagogice necesare desfășurării activității.

Desfășurarea activității:

Activitatea a debutat cu intuirea materialelor de pe mãsuṭe și explicarea etapelor de lucru.

Cei mici au rezolvat sarcinile de lucru împreunã cu pãrinṭii.

Evaluarea:

Evaluarea activitãții s-a realizat prin aprecierile verbale pozitive adresate copiilor și pãrinților de cãtre educatoare și aplicarea unui chestionar prin care se va realiza feedback-ul din partea pãrinților privind activitatea desfãșuratã.

În urma aplicãrii chestionarului s-au constatat urmãtoarele:

– prezența pãrinților ȋn proporție de 68% (din 22 preșcolari ȋnscriși, 15 au fost prezenți ȋmpreună cu părinții lor);

– ȋn timpul realizării lucrării atât copiii cât și pãrinții au manifestat interes și bucurie;

– pãrinții considerã că acest tip de activitate are un caracter constructive;

– preșcolarii și pãrinții acestora doresc sã mai participe la astfel de activitãți

Figura 3. Activitãți practice

Proiect transsemestrial « Eu si familia mea »

La începutul anului școlar pãrinții au fost informați despre acest proiect în urma desfãșurãrii ședinței cu pãrinții.

Desfășurarea activității:

În cadrul activitãții fiecare familie și-a prezentat materialele pregãtite(felicitãri,surprize dulci),spre încântarea copiilor și a pãrinților.

Evaluarea:

Evaluarea activitãții s-a realizat prin aprecierile verbale pozitive adresate copiilor și pãrinților de cãtre educatoare și aplicarea unui chestionar prin care se va realizat feedback-ul din partea pãrinților privind activitatea desfãșuratã.

În urma aplicãrii chestionarului s-au constatat urmãtoarele:

– prezența pãrinților ȋn proporție de 70% (din 22 preșcolari ȋnscriși, 18 au fost prezenți ȋmpreună cu părinții lor);

– ȋn timpul realizării lucrării atât copiii cât și pãrinții au manifestat interes și bucurie;

– pãrinții considerã că acest tip de activitate are un caracter constructiv;

– preșcolarii și pãrinții acestora doresc sã mai participe la astfel de activitãți

Figura 3.3 Proiect familie

Ȋn cadrul Proiectului tematic „Anotimpurile se prezintã” s-au desfășurat următoarele activități: ,,Legumele izvor de sanatate” -activitate practice-gospodareasca

Pregătirea activitãṭii

Părinților li s-a adus la cunoștinṭã printr-o scrisoare (afișată la avizier) cã vor participa alături de copii lor la o activitate desfãșuratã ȋn cadrul Domeniului Om și Societate.

Au fost create condițiile psiho-pedagogice necesare desfășurării activității.

Desfășurarea activității:

Activitatea a debutat cu observarea de catre copii a legumelor/fructelor/plantelor.Dupa ce le-au observant ,cu ajutorul pãrinților au trecut la prepararea salatelor și degustarea lor.

Evaluarea:

Evaluarea activitãții s-a realizat prin aprecierile verbale pozitive adresate copiilor și pãrinților de cãtre educatoare și aplicarea unui chestionar prin care se va realizat feedback-ul din partea pãrinților privind activitatea desfãșuratã.

În urma aplicãrii chestionarului s-au constatat urmãtoarele:

– prezența pãrinților ȋn proporție de 72% (din 22 preșcolari ȋnscriși, 18 au fost prezenți ȋmpreună cu părinții lor);

– ȋn timpul realizării lucrării atât copiii cât și pãrinții au manifestat interes și bucurie;

– pãrinții considerã că acest tip de activitate are un caracter constructiv;

– preșcolarii și pãrinții acestora doresc sã mai participe la astfel de activitãți ;

Proiectul educațional: „ Moș Nicolae si copiii”; ”Mãrțișoare fermecate” – expoziție cu vânzare

Pentru aceastã activitate părinții ȋmpreună cu preșcolarii au confecționat obiecte decorative cu specific de Crăciun.

Ȋn realizarea activitãṭii practice„Mãrṭișoare fermecate” – atãt copiii cât și pãrinṭii au fost foarte incântaṭi ,recomandând desfasurarea acestei activitãṭi si anul viitor.

La finalul expozitiei cu vânzare au fost achizitionate materiale didactice necesare la grupã din banii strânși.

Desfășurarea activității:

Copiii au utilizat cu mare placere materialele puse la dispozitie,acest tip de activitati fiind pe placul lor.

Evaluarea:

Evaluarea activitãții s-a realizat prin aprecierile verbale pozitive adresate copiilor și pãrinților de cãtre educatoare și aplicarea unui chestionar prin care se va realizat feedback-ul din partea pãrinților privind activitatea desfãșuratã.

În urma aplicãrii chestionarului s-au constatat urmãtoarele:

– prezența pãrinților ȋn proporție de 90% (din 22 preșcolari ȋnscriși, 18 au fost prezenți ȋmpreună cu părinții lor);

– ȋn timpul realizării lucrării atât copiii cât și pãrinții au manifestat interes și bucurie;

– pãrinții considerã că acest tip de activitate are un caracter constructiv;

– preșcolarii și pãrinții acestora doresc sã mai participe la astfel de activitãți ;

Figura nr.3.6 Expozitie cu vânzare

Concursuri naționale, interjudețene: „Vreau sa fiu olimpic”, ,,Formidabili”

Pregătirea pentru activitate

Copiii și pãrinții au fost informați din timp ,cã pe parcursul anului școlar se vor desfãșura concursurile respective ,urmând ca ei sã participe la acestea.

Evaluarea:

Evaluarea activitãții s-a realizat prin aprecierile verbale pozitive adresate copiilor și pãrinților de cãtre educatoare și aplicarea unui chestionar prin care se va realiza feedback-ul din partea pãrinților privind activitatea desfãșuratã.

În urma aplicãrii chestionarului s-au constatat urmãtoarele:

– prezența pãrinților ȋn proporție de 80% (din 22 preșcolari ȋnscriși, 18 au fost prezenți ȋmpreună cu părinții lor);

– ȋn timpul realizării lucrării atât copiii cât și pãrinții au manifestat interes și bucurie;

– pãrinții considerã că acest tip de activitate are un caracter constructiv;

– preșcolarii și pãrinții acestora doresc sã mai participe la astfel de activitãți

Figura 3.7 Concursuri școlare

Serbări școlare

Pregătirea pentru activitate

În decursul anului școalar s-au desfãșurat trei serbãri la care pãrinții au participat cu interes și încântare.

Serbările au fost organizate ȋn sala de festivitãți a grădiniței. Astfel, de fiecare dată, spațiul pentru serbare a fost decorat corespunzător evenimentului.În funcṭie de rolul primit, părinții s-au implicat activ ȋn pregătirea costumelor pentru serbare.

Evaluarea:

În urma aplicãrii chestionarului s-au constatat urmãtoarele:

– prezența pãrinților ȋn proporție de 100% ;

– ȋn timpul realizării lucrării atât copiii cât și pãrinții au manifestat interes și bucurie

– preșcolarii și pãrinții acestora doresc sã mai participe la astfel de activitãți

Figura nr 3.8 Activitãți artistice

Proiectul educațional: „Să știi mai multe să fii mai bun”

– Școala altfel care se desfășoară pe parcursul unei săptămâni care include organizarea și desfășurarea unor activități extracurriculare.

Activitățile pe care le-am desfășurat pe parcursul acestei săptămâni au fost următoarele :

– „Atelier de lucru” – pictură, colaj

-Vizita Gradina Zoologica

-Excursie tematica:,,Lumea Delfinilor”

Evaluarea:

În urma aplicãrii chestionarului s-au constatat urmãtoarele:

– prezența pãrinților ȋn proporție de 100% ;

– ȋn timpul realizării lucrărilo cât și în timpul vizitelor, atât copiii cât și pãrinții au manifestat interes și bucurie;

– pãrinții considerã că acest tip de activitate are un caracter constructiv;

– preșcolarii și pãrinții acestora doresc sã mai participe la astfel de activitãți

Figura nr.3.9 Activitãți extracurriculare

Testul ,,Deseneaza familia ta!”

Pregătirea pentru activitate

Copiii au fost informați cã vor desfãșura o astfel de activitate și au fost foarte încântați.Ulterior au fost informați și pãrinții despre intenția de a aplica acest test copiilor cu ajutorul consilierului din grãdinițã.

Desfășurarea activității:

Captarea atenției copiilor s-a realizat printr-o convorbire despre familia fiecãruia. Cerința testului a fost simplă: „Desenează familia ta!”

Evaluarea:

Evaluarea activitãții s-a realizat prin aprecierile verbale pozitive adresate copiilor copiilor și pãrinților de cãtre educatoare și aplicarea unui chestionar prin care se va realizat feedback-ul din partea pãrinților privind activitatea desfãșuratã.

În urma aplicãrii chestionarului s-au constatat urmãtoarele:

– preșcolarii au participat în proporție de 100% ;

– pãrinții considerã că acest tip de activitate are un caracter constructiv;

– preșcolarii doresc sã mai participe la astfel de activitãți ;

Figura nr.3.11Testul familia

Tabel nr.3.2 Centralizarea datelor obținute

CONCLUZII

Rezultatele obținute în cadrul prezentei cercetări confirmă nevoia de aplicare a principiilor educației timpurii în activitatea didactică de zi cu zi, valoarea și caracterul educativ având un impact major asupra practicii educaționale, în pregătirea pentru viață a copiilor. Astfel, valorificarea susținută, consecventă și pe scară largă a informațiilor, modelelor și exemplelor propuse de cadrele didactice ar putea conduce la o calitate mai bună a educației, la o viață mai bună. Modalitatea de verificare și evaluare a rezultatelor obținute pe bază de reprezentare grafică a analizat pe rând rezultatele și interpretat prin analiza comparativă a procentelor obținute.

Analizând rezultatele cercetării am observat următoarele:

– preșcolarul vine din familie cu anumite cunoștințe, priceperi și deprinderi educative

primite din familie, dar acestea trebuie ajustate capacității fiecărui preșcolar în parte și doar prin participarea directă a părinților, prin colaborarea permanentă dintre grădiniță și familie se poate realiza acest lucru eficient;

– comportamentul copilului nou integrat este cel adoptat în familie: de multe ori răsfățat, afectuos, liniștit, permisibil, autoritar, agresiv – în funcție de situația familială în care crește până la această vârstă

Comportamentul trebuie modelat în perioada preșcolară și adaptat cerințelor societății în dezvoltare, iar acest lucru se poate realiza doar cu implicarea și ajutorul permanent al părinților

– realizarea unor activități comune părinți-copii-educatoare în grădiniță îi ajută pe cei mai mulți dintre preșcolari să-și schimbe atitudinea, să dobândească abilități sociale complexe și multiple ce-i ajută să-și dezvolte orizonturile despre lumea din jur și-i pot influența reușitele;

– ameliorarea problemelor preșcolarilor, progresul evident în cele mai multe cazuri se

datorează colaborării părinți-copii-educatoare.

Educația manifestată ca un proces sistematic, inseparabil, atât de familie cât și grădiniță la vârsta preșcolară, reprezintă o cerință esențială în formarea micului adult în devenire. Deși fiecare dintre instituții (familia, grădinița), își asumă meritul pentru dezvoltarea copilului, trebuie remarcat că eficacitatea actului educativ revine în egală măsură atât familiei, cât și grădiniței, mai bine zis al colaborării grădinită-familie.

Am ales colaborarea grădiniță-familie pentru eficientizarea actului educațional și am folosit parteneriatul ca modalitate de realizare a acestei colaborari. Colaborarea s-a dovedit a fi o reușită. Preșcolarii au beneficiat de cele mai bune activități educative desfășurate la clasă: atât în cadrul activităților nonformale – bucurându-se de prezența părinților și școlarilor, cât și în cadrul activităților formale

De cele mai multe ori cadrele didactice, dar și părinții sunt reticenți atunci când vine vorba să desfașoare un astfel de parteneriat, deoarece implică multă preocupare din partea ambelor părți, înțelegere și timp necesar inițierii, organizării și desfășurării activităților.

Pentru viitoarele generații de preșcolari mi-am propus implicarea într-un astfel de proiect de parteneriat cu specificarea că voi introduce de la grupa mijlocie colaborarea cu școala, pentru a-i instrui din timp pe părinți cu consecințele trecerii copilului de la grădiniță la școală.

În funcție de colectivul grupei aș încerca și activități care implică concursuri pe diferite teme între copiii și părinții grupei, între copiii și părinții grupei noastre și ai altei grupe .

BIBLIOGRAFIE

1. ***MEC, (2008) – Curriculum pentru învățământul preșcolar

2. Bulai, A. (2000) – Metode de cercetare calitativă. Focus – grupul în investigația social, Editura Paideia, București

3. Chelcea, S. (2004) – Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative. (ed. a 2-a rev.), Editura Economică,București

4. Dolean, I., Dolean, D. (2009) – Meseria de părinte. Editura Aramis, București

Dumitrana, Magdalena, (2000) – Copilul, familia și grădinița, Editura Compania, București

5. Golu, P., Zlate, M., Verza, E.(1994) -Psihologia copilului, E.D.P, București

6. Holdevici, I., Neacșu, V. (2006). Consiliere psihologică și psihoterapie în situațiile de criză, Editura Dual Tech, București

7. Hristea, T.(1981)- Sinteze de limba română, Ed. Didactică și Pedagogică, București

8. Ionescu, M., Negreanu, E. (coord.) (2006). – Educația în familie. Repere și practici actuale. Editura Cartea Universitară, București

9. Jinga, I.(2000) – Manual de pedagogie » Editura All, București

10.Rădulescu, C. și Anghel, M. (2009) – Manual de formare a specialistului în copilăria timpurie,Editura Humanitas,București

11.Mateiaș,Alexandra.( 2003) – Copiii preșcolari, educatoarele și părinții, Ghid de parteneriat și consiliere, Editura Didactică și Pedagogică, București.

12.Nicola, I.(1996)- Tratat de pedagogie școlară, București

13.Piaget, J.(1973) – Epistemologia genetică, Ed. Dacia, Cluj-Napoca

14.Păun, E., Iucu, R. (coord.) (2002) – Educația preșcolară în România,Editura Polirom,Iași

15.Renaud, H., Gagné, J-P. (2010) – Cum să fii un bun părinte,Editura Polirom,Iași

16.Roșca,Al.Chircev,A.(1965) – Psihologia copilului preșcolar, Editura Didactică și Pedagogică, București

17.Stoica, M.(1995) – Pedagogie școlară, Ed. Gheorghe Cârțu-Alexandru, Craiova

18.Șchiopu, U., Verza,E.( 1995) -Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții ,EDP,Bucuresti

19.http://fanautodidact.ro/wp/blog/este-familia-celula-de-baza-asocietatii/#.VNuwEvmUe78–accesat martie2018

20. http://comitetul de parinti.ro/noutati-diverse/organizarea-comitetelor-de-parinti extras din-regulamentul-de-organizare-si-functionare-a-unitatilor-deinvatamant-preuniversitar-accesat martie 2018

21.accchttp://www.scribd.com/doc/255021412/Colaborarea-Gradinita-Familie#scribd-accesat decembrie 2017

22.http://forum.isjcta.ro/index.php?topic=22142.0 – accesat februarie 2018

23.http://www.timtim-timy.ro/sites/all/themes/timtimtimy/pdf/Simpozion_2012-2013/Grupa%20mare- accesat octombrie 2017

ANEXA NR.1

CHESTIONAR PRIVIND IMPORTANȚA EDUCAȚIEI TIMPURII ÎN

PERCEPȚIA PĂRINȚILOR

(adaptat dupa:http://www.timtim-timy.ro/sites/all/themes/timtimtimy/pdf/Simpozion_2012-2013/Grupa%20mare)

Am dori să cunoaștem câteva aspecte referitoare la implicarea  familiei în educația. copiilor și a relațiilor dintre familie și grădiniță

Răspunsurile pe care le vom obține nu vor fi comunicate nimănui în această formă.

Vă mulțumim.

Vârstã…………

Sex:

masculin

feminin

Ultima instituție absolvitã:

Liceu

Studii postliceale

Studii universitare

Studii postuniversitare

Altele…………………………………………………………………………………………………………

1.La ce fel de activitãți desfãșurate în grãdinițã ati participat si dv?

Sedinte cu parintii

Serbari scolare

Consultatii cu parintii

Activitati de abilitati practice

Altele (enumerati -le)……………………………………………………………………………………..

2. Care dintre aceste activități la care ați participat v-au plăcut?

Sedinte cu parintii

Serbarile scolare

Consultatii cu parintii

Activitati de abilitati practice

Altele (enumerati le)…………………………………………………………………………………………

3. Care dintre aceste activități la care ați participat nu v-au plăcut?

Sedinte cu parintii

Serbarile scolare

Consultatii cu parintii

Activitati de abilitati practice

Altele (enumerati le)………………………………………………………………………………………..

4. Cât timp aveți la dispoziție într-o lună pentru activități oferite de grădiniță în cadrul colaborării cu părinții:

deloc

mai puțin de o oră

1 – 2 ore

3 – 4 ore

mai mult de 4 ore

5.Cât de importantă vi se pare colaborarea dintre părinți și grădiniță:

foarte importantă

importantă

oarecum importantă

de importanță minoră

neimportantă

6. Cât de mulțumiți sunteți de colaborarea familie – grădiniță?

foarte mulțumit

mulțumit

oarecum mulțumit

nemulțumit

foarte nemulțumit

7.Pentru cine credeți că este folositoare colaborarea părinți-grădiniță?

Pentru copil

Pentru părinți

Pentru educatoare

Pentru comunitate

Pentru nimeni

8. Vă întrebați în fiecare zi copilul despre ce s-a întâmplat la grădiniță?

a)      Întotdeauna

b)      De cele mai multe ori

c)      Rareori

d)      Niciodată

e) Nu ma intereseaza

9. Țineți cont de părerile și sfaturile educatorului?

a) Întotdeauna

b)  De cele mai multe ori

c)    Rareori

d)    Niciodată

e) Nu ma intereseaza

10. În cadrul consultaților cu părinții, cât de mulțumit ați fost cu privire la informarea referitoare la dezvoltarea și comportamentul copilului d-voastră?

foarte mulțumit

mulțumit

nemultumit

foarte nemultumit

nu am participat

11. Considerati gradinita un partener real in procesul de educatie al copilului?

Intodeauna

De cele mai multe ori

Rareori

Niciodata

Nu stiu

ANEXA 2

DESENELE REALIZATE DE COPII ÎN CADRUL TESTULUI FAMILIA