Consiliul Securitatii Si Problema Siriei

CUPRINS:

INTRODUCERE

I. CONSILIUL SECURITĂȚII: PREVEDERILE CARTEI ONU

I.1. Consiliul Securității: atribuții și misiune

I.2. Mecanisme de funcționare ale Consiliului Securității

I.3. Analiza Consiliului Securității al ONU ca experiență de cercetare în cadrul studiilor de licență

II.REFOMA CONSILIULUI SECURITĂȚII: UN NOD GORDIAN

II.1. Necesitatea reformării Consiliului Securității

II.2. Reprezentarea în Consiliul Securități: noi aspiranți la statutul de membru

II.3. Dreptul de veto: controverse și complexități

III. CONSILIUL SECURITĂȚII ONU ȘI PERICOLELE LA ADRESA PĂCII SI SECURITĂȚII INTERNAȚIONALE

II.1. Activitatea Consiliului Securității în vederea reducerii

amenințărilor la adresa păcii și securității în lume

II.2. Studiu de caz: Consiliul Securității și problema Siriei

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Cuvinte cheie: Consiliul de Securitate, reformare, analiză, membri, pace, securitate, diferend, mediere, arbitrj, tratat, activitate, drept, veto, mecanisme.

Actualitatea temei. Pe parcursul mai multor decenii Organizația Națiunilor Unite ne-a demostrat eficiența sau ineficiența activității pe care o are datorită scopului propus la înfiiințarea ei după cele două Războaie Mondiale dorind odată și pentru totdeauna să se instaureze pacea în intreaga lume. Astfel Organizația Națiunilor Unite este una dintre cele mai importante organizații internaționale. Fiind fondată în anul 1945, după cel de-al doilea Război Mondial are în present 193 de state membre demonstrîndu-și astfel forța de acțiune dar și importanța majoră pe care o are în stabilirea păcii și securității între toate statele membre și nu numai. Respectîndu-se scopurile propuse la începutul activității sale ONU are misiunea de a asigura pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea internațională și respectarea dreptului internațional, pentru a întregi respecatrea integrității teritoriale a fiecărui stat dar și pentru a coordona cu evenimentele ce se desfășoare în diferite părți ale globului și a nu admite ca să fie încălcate drepturile unor sau altor părți participante în cadrul unui diferend și nu numai. Totuși, în pofida activității pe care o are organizația și a rezultatelor satisfăcătoare sau nu prea în cadrul rezolvării unor probleme de interes internațional sau regional, mai ales activitatea Consiliului de Securtate din cadrul acestei organizații care se ocupă cu procesul de activitate direct a organizației fiind una dintre cele mai importante structuri, dar și a modelului său de reformare pentru a îmbunătăți rezultatele implicării în subiectele de soluționare sau care l-a marcat în unele perioade ca fiind ineficient n-a fost supus unor cercetări științifice solide, vorbindu-se mai mult despre posibilitățile de modificare structurală sau legitimă. Din acest considerent problema Consiliului de Securitate constituie un subiect de cercetare pe cît de actual atît și de necesar pentru indentificarea problemelor cu care se confruntă dar și modalitățile de soluționare a întrebărilor de diferit gen în cadrul reformării lui.

Cunoașterea problemelor cu care se confruntă Consiliul de Securitate în cadrul ONU pentru degajarea procesului de soluționare a unor probleme de rang înalt, la nivel internațional, este necesară pentru perfectarea procesului de instuționalizare sau descentralizare administrativă a organizației anume în procesul de studiu care mai apoi pot fi folosite ca suport analitic. După cum am menționat ONU a fost cea care a instituit acea solidaritate care era necesară după cel de-al doilea Război Mondial și a întărit-o prin Carta ONU care a inaintat scopul general a tuturor statelor exorbitate de rămășițele războaielor. Necesitatea reformării Consiliului de Securitate vine odată cu nenumeroasele cazuri cînd din cauza dreptului de veto instituit prin Carta ONU din momentul fondării sale de către statele fondatoare, multe probleme au rămas a fi nesoluționate sau chiar au mers pe lîngă Consiliul de Securitate păstrîndu-se doar observația desfășurării evenimentelor în zonă, regiune. Statutul de membru permanent și drepturile de care dispun îi face responsabili de tot ceea ce se întîmplă în cadrul organizației înădușînd, în unele momente cînd una dintre statele reprezentate ca mare putere se plasează ca atribut de stopare, puterea decizională a celorlalți membri ai Consiliului fiind le sfidate inițiativele de luarea deciziilor cu privire la cererea propusă de soluționare a unui litigiu. Atfel putem constata că Consiliul de Securitate se ghidează doar formal de principiile de organizare și soluționare a unor anumite probleme atunci cînd este interpretată ca neconvenabilă interesului național a unei țări membre, necesitînd o schimbare propusă prin mai multe metode dar respinsă de cei cinci membri permanenți. Totuși se consideră că acest fapt poate duce într-o bună zi la destrămarea solidarității dintre state și în sine a organizației. Însă existența unui stat puternic economic la cîrma ONU în schimbul altui stat membru permanent provoacă frica de suburpare a puterii individuale, moment care la sigur nu va fi admis de către ,, învingătorii ” celui de-al doilea Război Mondial. Imperfecțiunile conținute în Carta cu privire la activitatea Consiliului de Securitate sunt generate de mai multe cauze. Una dintre acestea pare a fi, totuși, conținutul Articolului 27 punctul 3, unde se spune despre necesitatea votului afirmativ a celor cinci membri permanenți pentru soluționarea unui diferend, moment care ar fi putut fi evitat dacă era o concordanță vizibilă a desfășurării activității practice a organizației la momentul fondării.

Gradul de cercetare științifică a temei. Prezentul proiect de licență a fost întocmit în baza exploatării unui șir de lucrări, articole care abordează într-o măsură mai mare sau mai mică activitatea Consiliului de Securitate dar și modelele sale de reformare pentru e eventuală eficientizare a proceselor de dezvoltare internă. Actualmente tema reformării Consiliului de Securitate nu conține un studiu monografic sau științific aprofundat care ar reflecta tematica reformării în ansamblu și complexitatea acesteia, existînd doar articole supozitoare la mai multe modele de soluționare a problemei expuse, prezentări parțiale care nu reflectă obiectiv subiectul propus.

Scopul și obiectivele Proiectului de Licență. Scopul prezentei teze contă în studierea, analiza și evaluarea, în baza informației documentare a activității Consiliului de Securitate în cadrul Organizației Națiunilor Unite. Realizarea acestui scop se impune din perspective dezideratului de a elabora un studiu cu conținut complex, capapil să elucideze toate problemele cu care se confruntă la momentul actual Consiliul de Securitate dar și toate aspectele de funcționare a organului respective determinîndu-i locul și rolul acestuia în sistemul internațional începînd din 1945 pîna în prezent și anume analiza capacității de reformare a Consiliului de Securitate pentru existența unei continuități benefice tuturor. Pentru atingerea scopului lucrării am trasat următoarele obiective de bază necesare unei analize complete:

Studierea și analiza legitimității activității Consiliului de Securitate conform documentului de bază, a Cartei ONU;

Definirea sensului și conținutului juridic al Cartei ONU și indentificarea particularităților decizionale din cadrul Consiliului de Securitate;

Structurarea și caracterizarea principalelor atribuții în soluționarea unui diferend dar și metodele de aplanare folosite;

Relevarea cauzelor și condițiilor istorice care au promovat necesitatea reformării Consiliului de Securitate și a contribuit la apariția unor îndoieli referitor la eficacitatea acestuia;

Structurarea și organizarea principalelor modalități de soluționare a unui litigiu internațional în cadrul Consiliului de Securitate;

Elucidarea procesului electiv, care stă la baza acțiunei directe sau indirecte a Consiliului de Securitate;

Evidențierea domeniilor de activitate și analiza cu precădere a Consiliului de Securitate în situații de urgență, în conformitate cu cerințele internaționale;

Abordarea problemei completării și repartizării bugetului ONU în problema reformării Consiliului de Securitate tangențiind valoarea fiecărui stat participant la constituirea lui;

Reliefarea activității celor mai importanți reprezentanți în cadrul Consiliului de Securitate;

Expunerea și analiza preocupărilor existente la moment a unor reprezentanți dar și cercetători referitor la reformarea Consiliului de Securitate.

Evidențierea domeniului de activitate a Consiliului de Securitate și exemplificarea prerogativelor propuse de organizație de la fondare pînă în present;

Abordarea problemei reformării Consiliului de Securitate din mai multe unghiuri de vizibilitatea soluționării ei;

Reliefarea activității celor mai importanți reprezentanți ai Consiliului de Securitate în unele litigii internaționale;

Indentificarea greșelilor Consiliului de Securitate comise în abordarea unor probleme importante pentru unele regiuni atît în trecut cît și în present;

Obiectul cercetării. În cadrul studiului de licență obiectul cercetării îl constituie Consiliul Securității, unul dintre cele mai importante organe al Organizației Națiunilor Unite. Prin intermediul lui se realizează cu succes intervențiile de soluționare a unui conflict, astfel datorită Cartei ONU Consiliul de Securitate are un loc aparte în sistemul instituțional al organizației, fiind un organ cu compunere restrînsă avînd astfel numai cincisprezece membri, imputernicit cu răspunderea principală în menținerea păcii și securității la nivel intrenațional conform articolului 24 din Carta ONU. Desigur că pentru realizarea acestei răspunderi majore el este împuternicit cu puteri special de decizie și de acțiune pentru a preveni și intervene în soluționarea conflictelor internaționale, toate statele membre ale ONU trebuie să execute hotărîrile Consiliului de Securitate în conformitate cu Carta (art.25). Rolul și poziția deosebită rezervată celui mai important organ al Organizației Națiunilor Unite sînt relevate în compunerea acestuia, funcționarea, sistemul deczional și competențelor ce le exercită. Destinat să facă față unor situații conflictuale rapid și eficace alcătuirea acestui organ trebuia să corespundă unei duble cerințe a membrilor fondatori conducîndu-se din experiența Ligii Naținilor, limitîndu-se astfel la un număr restrîns de membri dar totodată să aibă în compunerea sa obligatoriu și permanent maril eputeri aliate în cel de-al doilea Război Mondial, fiind considerată o garanție a menținerii păcii și securității internaționale datorată cooperării acestora. De aici și rezultă diferențierea membrilor din cadrul Consiliului de Securitate împărțindu-i în membri permanenți și nepermanenți.

Urmărind Carta vom indentifica principala răspundere a Consiliului de Securitate care este de menținere a păcii și securității în întreaga lume, competențele în cauză trebuie să urmărească prevenirea izbucnirii unor neînțelegeri regionale și intrenaționale cu intervenție numai dacă este cazul pentru a se putea pune capăt și a demorsa unele crize internaționale toate acestea fiind exprimate în temeiul articolului 24 al Cartei. Desigur că astfel Consiliul de Securitate are și unele atribuții specific fiind împărțite în trei capitol distincte ale Cartei, acestea fiind:

Capitolul VI – atribuții de soluționare pașnică a litigiilor internaționale;

Capitolul VII – atribuții în cazul unor acte de opresiun, amenințări împotriva păcii și securității internaționale, încălcări ale păcii, care impun luarea unor măsuri de constrîngere, fără a fi folosită forța armată și numai în situații exepționale și numai dacă este cazul, se poate folosi;

Capitolul VIII – atribuții special în raporturile dintre organizațiile sau acordurile regionale și Oranizația Națiunilor Unite, avînd ca obiectiv menținerea păcii și securității într-o anumită zonă geografică.

De asemenea, ne putem referi șcrize internaționale toate acestea fiind exprimate în temeiul articolului 24 al Cartei. Desigur că astfel Consiliul de Securitate are și unele atribuții specific fiind împărțite în trei capitol distincte ale Cartei, acestea fiind:

Capitolul VI – atribuții de soluționare pașnică a litigiilor internaționale;

Capitolul VII – atribuții în cazul unor acte de opresiun, amenințări împotriva păcii și securității internaționale, încălcări ale păcii, care impun luarea unor măsuri de constrîngere, fără a fi folosită forța armată și numai în situații exepționale și numai dacă este cazul, se poate folosi;

Capitolul VIII – atribuții special în raporturile dintre organizațiile sau acordurile regionale și Oranizația Națiunilor Unite, avînd ca obiectiv menținerea păcii și securității într-o anumită zonă geografică.

De asemenea, ne putem referi și la mecanismele de funcționare a Consiliului de Securitate care include o serie de acțiuni în conformitate cu relaționalizarea interstatală de la caz la caz. Astfel, pentru soluționarea pașnică a diferendelor Consiliul are capacitatea de a:

Invita părțile de la un diferend pentru al soluționa printr-un mijloc specificat în art.33 din Carta ONU (trative, mediere, anchetă, arbitrj, conciliere, prin recurgerea la unele organisme sau acorduri regionale, pe cale judiciară sau prin alte mijloace de consesc comun al părților implicate în conflict);

Înainta o anchetă de investigație asupra unui diferend sau a uneei situații de conflict care ar putea duce la dispute internaționale sau la dezlănțuirea unui nou conflict; concluziile anchetei interprinsă de o comie alcătuită din reprezentanți ai statelor sau a unor personalități independente, pot constitui o primă clasificare a etapelor de stabilire a poziției Consiliului asupra diferendului determinîndu-i natura sa.

Recomanda părților conflictuale o metodă sau procedura de soluționare, ținîndu-se seama de natura diferendului sau la cerințele acestora să le recomande soluții exacte prin care s-ar putea pune capăt litigiului.

Situațiile excepționale care constată existența unor situații calificate drept amenințare împotriva securității internaționale sau un act de agresiune, Consiliul de Securitate este autorizat să adopte rezoluții cu valoare obligatory impunîndu-și propriile sale măsuri de soluționare și implimentîndu-le în practică chiar și cu utilizarea uneori a forței armate.

Din cauza incapabilității sale de acțiune promtă în unele situații este pusă la îndoială eficacitatea activității sale, urmărindu-se o serie de propuneri de reformare în acest context. Problema discutată este propusă nu numai de membrii Consiliului de Securitate dar de către toți membrii organizației făcîndu-se plauzibilă ideea uniformizării echitabile a statutului de putere în cadrul organizației ducînd la eficientizarea soluționării problemelor din teritoriile problematice din perspectivă băștinașă sau din regiune. Despre acest nod gordian al interferențelor promovatoare de interese individuale specificate ca interes național putem spune că există o serie de complexități și controverse ceea ce privește anume problemele Consiliului de Securitate privitor la reformarea lui și atribuirea unor drepturi importante ca cel de veto altor țări membre a Consiliului. Pe parcursul dezvoltării sale istorice putem indentifica situații aplanate cu succes și insucces dar care totuși își continuă politica de menținere a păcii și de promovare a unei societăți internaționale democratice fără probleme, implimentînd o serie de misiuni și activități dedicate oamenilor simpli dar și țărilor sărace cu un sistem de guvernare fragil. Consiliul de Securitate implimentează o serie de acțiuni pentru soluționarea diferendelor apărute în sistemul internațional cu acordul membrilor săi dar în prim plan cu acordul membrilor permanenți ceea ce face flexibilă întrebarea reformării sale, punct care este văzut diferit și contrar unor supoziții plauzile direcționate pozitiv sau din contră negativ. Unghiul de soluționare a întrebării date fiind echilateral asupra procesului de reformare. Considerentul existenței unei puteri mondiale de guvernare solidară între state există nu numai în ipotezele unei lumi ideale fără conflicte dar și în scopurile generale propuse de ONU și aprobate de toate statele membre, explicînd practice prin numărul lor și importanța seemnificativă a acestei organizații dar și a necesității reformării anumitor structuri ale ei.

Metodele folosite în elaborarea proiectului de licență. Elaborarea unui studiu de licență solid privind instituțiile Organizației Națiunilor Unite în special Consiliul de Securitate a necesitat utilizarea unui complex de metode teoretico-științifice. Cumulul diverselor metode a facilitat structurarea informațiilor necesare și abordarea multidimensional a obiectului de cercetare prin exemplificarea unor contexte dificile de comparare. Consider că cele mai effective metode științifice care m-au ghidat în cercetarea obiectului de studiu și au constituit baza metodologică a lucrării sunt:

Metoda istorică, cu ajutorul căreia a fost posibilă elucidarea condițiilor și cauzelor în care au apărut întrebările de reformare a Consiliului de Securitate, dar și cum s-a creat Organizația Națiunilor Unite privind astfel evoluția sa istorică și modul său de funcționare;

Metoda sistematizării, grație căreia materialele au fost clasate și structurate tematic într-o ordine consecutivă a ideilor textual;

Metoda comparativă, necesară pentru indentificarea supozițională a activității Consiliului în sistemul comparativ cu alte organizații, dar și compararea activității interne a organizației în special a Consiliului cu celelalte organe;

Metoda analitică, necesară în elaborarea oricărui studiu; analiza evenimentelor în care a fost implicat Consiliul de Securitate și modul său de funcționare care are menirea de a conferi lucrării un conținut comprehensibil;

Metoda cronologică, prin intermediul căreia putem afla anii de activitate mai intensă a Consiliului de Securitate dar și de stagnare;

Metoda inducției și deducției, utilizată destul de bine și efficient în cadrul acestei lucrări, în care se observă o trecere de la abordarea Consiliului de Securitate în diferite ipostaze la Consiliul de Securitate în domeniul legitim de activitate. Totodată fiecare capitol este însoțit de concluzii deduse din totalul informațiie incluse în conținutul proiectului;

Metoda problematizării, necesară pentru conștientizarea gradului de importanță a Consiliului de Securitate în elaborarea problematicii subietului de reformare, găsirea noilor modalități dar și mecanisme eficiente în soluționarea problemelor întîlnite de Consiliu;

Metoda Studiului de Caz, indispensabilă pentru conștientizarea importanței subiectului studiat și capacitatea lui de acțiune în unele situații de criza în sistemul internațional, fiind caracterizat în special anumite probleme sau chestiuni de diferit ordin în activitatea corectă a Consiliului de Securitate;

Valoarea practică a cercetării. Prin prezenta lucrare se propune un studiu complex ce elucidează multilateral activitatea Consiliului de Securiate. Studiul poate fi util cercetătorilor dar și studenților facultății de Relații Internaționale interesați de acest subiect și utilizat în calitate de reper științific pentru cercetările ulterioare din domeniu, dar și ca studiu de referință în elaborarea lucrărilor privind procesul de reformare a Consiliului de Securitate.

Conținutul lucrării. Lucrarea conține 65 pagini dintre care 60 pagini text. Este structurată în trei capitole, precedate de Introducere și urmate de Concluzii. Textul de bază este însoțit, în conformitate cu rigorile științifice, de Bibliografie, Anexe, Cuvinte-cheie.

I. CONSILIUL SECURITĂȚII: PREVEDERILE CARTEI ONU

I.1. Consiliul Securității: atribuții și misiune

În cadrul Organizației Națiunilor Unite ca organ principal și de o importanță majoră îl are Consiliul de Securitate care are putere decizională în carul rezolvării unor diferende sau litigii internaționale. Conform Chartei ONU, funcția de bază a Consiliului de Securitate îndeplinește obiectivul central al organizației de menținere a păcii și securității internaționale, deciziile luate în acest sens trebuie să se respecte cu strictețe de către toate țările membre. Conchidem că este un element esențial de asigurare a securității, misiunile principale ale sale fiind mai mult de consultanță, el face apel la părțile în litigiu să-l soluționeze prin mijloace pașnice și recomandă metodele de ajustare sau termenii de soluționare făcînd recomandări și doar în cazuri excepționale de implicare directă prin folosirea forței armate, instituirea unor blocade sau embargouri. Referitor la atribuțiile sale structurale Consiliul de Securitate recomandă Adunării Generale numirea secretarului general și admiterea de noi membri la Organizația Națiunilor Unite și împreună cu Adunarea Generală, el alege judecătorii Curții Internaționale de Justiție. Componența Consiliului de Securitate este alcătuit din 15 membri dintre care cinci sunt membrii permanenți (Franța, Statele Unite ale Americii, Federația Rusă, Marea Britanie, China) cu drept de veto, putându-și exercita acest drept la orice Rezoluție a Consiliului de Securitate, inclusiv cele ce privesc admiterea unor noi state membre, și zece nepermanenți, aleși de Adunarea Generală la nivel regional pentru un mandat de doi ani, reuniunile se realizează la momentul oportun de soluționare a unei amenințări la adresa păcii sau a unui act de agresiune. Președinția Consiliului de Securitate revine fiecărui membru prin rotație la fiecare lună a anului. Un reprezentant al fiecărei țări membre trebuie să fie prezent în permanență la sediul ONU, astfel încât Consiliul de Securitate să-și poată îndeplini în orice moment funcția. [1] Rezoluțiile Consiliului de Securitate sunt de obicei aplicate cu scopul de menținere a păcii în sistemul internațional, fiind folosite forțe militare oferite în mod voluntar de către statele membre și finanțate independent de bugetul principal al ONU. Evaluările de eficiență Consiliului de Securitate sunt confuze necesitînd reforme, la care încă se lucrează. În secolul anterior la crearea ONU, mai multe organizații internaționale tratate și conferințe au fost formate pentru a reglementa conflictele dintre națiuni, cum ar fi Comitetul Internațional al Crucii Roșii și Convențiile de la Haga din 1899 și 1907. [] În urma pierderilor catastrofale a vieților omenești în Primul Război Mondial, Conferința de Pace de la Paris a stabilit ca prin Liga Națiunilor se va menține armonia între națiuni fiind prima organizație internațională de securitate care avea ca obiectiv principal menținerea păcii []. Această organizație rezolva cu succes unele dispute teritoriale și în structurile internaționale create pentru domenii cum ar fi poștă, aviație, precum și controlul de opiu, unele de care ar fi mai târziu absorbit în ONU [] Scopurile Ligii Națiunilor au fost dezmembrarea, prevenirea războiului printr-o securitate colectivă, rezolvarea disputelor dintre națiuni prin negocieri, diplomația și îmbunătățirea prosperității mondiale. Cu toate acestea, Liga nu a reușit să acționeze împotriva invaziei japoneze din 1931 Manciuria, a doua italo-etiopian în războiul din 1935, 1937 invaziei japoneze din China, precum și extinderile germane aflate sub Adolf Hitler, care a culminat în al doilea război mondial [4]. Cauzele eșecului evident al acestei organizații au fost identificate ca lipsa unei egalității între statele membre, lipsa unei cooperări, insuficiența sancțiunilor, ineficacitatea Consiliului, existența unor disensiuni asupra conceptului de securitate colectivă etc. Cu toate c statele nu erau încă pregătite să renunțe la războaie ca formă de soluționare a problemelor s-a putut constitui un sistem colectiv de securitate. Cel mai vechi plan concret pentru o nouă organizație mondială a început sub egida Departamentului de Stat al SUA în 1939. Președintele SUA, Franklin D. Roosevelt a inventat primul termenul de "Organizația Națiunilor Unite", ca un termen pentru a descrie țările aliate, creată cu scopul menținerii și consolidării păcii securității în lume și dezvoltării cooperării între state. La 24 octombrie 1947 toate țările au ratificat Carta ONU documentul care constituia organizația ca organ legal comun de activitate, de către cei cinci membri permanenți ai atunci Consiliului de Securitate și cu o majoritate a celorlalte 46 de semnatari. La 17 ianuarie 1946, Consiliul de Securitate s-a reunit pentru prima dată la Casa Bisericii, Westminster, din Londra, Anglia. La mijlocul anului 1944, puterile aliate s-au întâlnit la Conferința de la Oaks Dumbarton în Washington, pentru a negocia structura ONU, precum și componența Consiliului de Securitate al ONU care a devenit rapid problema dominantă, în urma căreia Franța, Republica Chineză, Uniunea Sovietică, Marea Britanie, SUA, și au fost selectate în calitate de membri permanenți ai Consiliului de Securitate. La Conferința de la Yalta din februarie 1945, delegațiile americane, britanice, și rusă au fost de acord că fiecare al "Big Five" ar putea opune orice acțiune de Consiliu, dar nu rezoluțiile de procedură.() Cel mai eficient mod de a diminua suferința umană și evita costurile economice masive și în primul rând urmările lor este de a preveni conflictele. Organizația Națiunilor Unite joacă un rol important în prevenirea conflictelor, folosind diplomația bunelor oficii și mediere. Printre instrumentele speciale pentru a aduce pacea organizația folosește trimișii speciali sau unele misiuni politice în domeniu. Diplomația de menținere a păcii s-a dovedit a fi una dintre cele mai eficiente instrumente disponibile la ONU pentru a ajuta țarile să accede uneori de la conflict la pace fiind constrînse de unele realități internaționale care nu le permit o oarecare disonanță din unul sau alte motive ale politicii sale interne. Misiuni de menținere a păcii multidimensionale de astăzi sunt realizate nu numai să mențină pacea și securitatea, dar, de asemenea, pentru a facilita și unele procesele politice, protejarea civililor, ajuta la dezarmarea, demobilizarea și reintegrarea foștilor combatanți; susține procesele constituționale și organizarea de alegeri, proteja și promova drepturile omului și să ofere asistență în restabilirea statului de drept și extinderea autorității de stat legitim. Există 16 misiuni de menținere a păcii ale ONU operațiuni desfășurate pînă în prezent și au existat un total de 69 de misiuni implementate din anul 1948 [ 5]. Formula de calculare a alcătuirii pe regiuni și ocuparea pozițiilor nepermanente din cadrul Consiliului de Securitate prevede asigurarea reprezentării intereselor a fiecărei regiuni în scopul respectării interdependente dintre state. Astfel, în cadrul Consiliului vom avea reprezentanți din 3 state africane, 2 state asiatici, 2 state din America Latină, 2 state din Europa occidentală și alte state și 1 stat din Europa de Est. Desigur că Consiliul se poate întruni oricînd este necesar de rezolvat un conflict sau cînd sunt convocați de un membru al Consiliului sau a unui stat membru, a Adunării Generale sau a Secretarului General ONU, deoarece fiecare stat membru al consiliului are reprezentanți permanenți la sediul de la New York. În orice moment Președenția Consiliului care se schimbă lunar poate convoca ședințe în orice moment. În afară de hotărîrile procedurale unde nouă membri trebuie să fie de accord cu decizia luată în toate celelalte probleme discutate unanimitatea trebuie să existe de asemenea cu votul afirmativ al celor cinci membri permanenți cu drept de veto. Poziția privigeliată care le este oferită reprezintă particularitatea centrală a sistemului ONU, reunind astfel principiile de bază a egalității statelor suverane în cadrul Adunării Generale, unde o țară se egalează cu un vot, și forul director al celor cinci, similar constelației marilor puteri europene ai secolui XIX. De asemenea Consiliul de Securitate poate forma organe conexe de ajutorare anumite comitete sau nenumărate misiuni de menținere a păcii și securității internaționale. Competențele specifice pot fi exemplificate datorită Cartei care conform articolelor sale numără capacitatea necesară pentru a acționa și a corespunde în totalitate cu partea legislativă formată, Consiliul acționează în numele tuturor membrilor săi și are răspunderea principală a organizației, de menținerea păcii și securității internaționale. Astfel, Consiliul poate ancheta orice situație, în cadrul rezolvării pașnice a diferendelor conform Articolului 34 a Capitolului VI a Cartei, și să recomande în orice stadiu s-ar afla diferendul propriile sale modalități și proceduri de aplanare corespunzătoare conform articolelor următoare ale Cartei. Consiliul de Securitate este un organ de consultanță respectiv de moderare. Însă conform Articolului 39, prevede utilizarea forței dacă se va constata că este o situație care reprezintă o amenințare împotriva păcii sau este o încălcare a acesteia și dacă e sau nu un act de agresiune. Numai dacă se consideră că conflictul a degenerat într-un proces dezurpator el poate formula recomandări corespunzătoare pentru ai pune capăt luînd măsuri pentru aplicarea forțată a hotărîrilor sale conform prevederilor articolului 41 ce prevede aplicarea sancțiunilor ne-militare dar economice, în schimb Art. 42 prevede măsuri militare în vederea stabilirii păcii în sistemul internațional. Toate statele membre se obligă la respectarea și adoptarea hotărîrilor ce se fac de către Consiliul conform Art. 25. Consiliul de Securitate se bucură de o poziție privigeliată în comparație cu celelalte state, rezultînd și din competențele ce le deține și în cadrul organizației, acest fapt fiind observat în cazul acceptării și exculderii a noi membri sau prin numirea Secretarului General și a judecătorilor din cadrul Curții Internaționale de Justiție.

Desigur că pentru а prоmоvа stаbilireа și menținereа păcii și securității internаțiоnаle Cоnsiliul de Securitаte mаi аre sаrcinа de а elаbоrа cu аjutоrul Cоmitetului de Stаt-Mаjоr, prevăzut de аrticоlul 47 а Cаrtei, plаnuri cаre vоr fi supuse Membrilоr Nаțiunilоr Unite în vedereа stаbilirii unui sistem de reglementаre а prоcesului de înаrmаre (Аrticоlul 26). Cоmpetențele ce revin Cоnsiliului de Securitаte аl Nаțiunilоr Unite l-аu trаnsfоrmаt într-un fоr unic în sferа pоliticii internаțiоnаle. Cоnfоrm Cаrtei Nаțiunilоr Unite intrаte în vigоаre lа 24 оctоmbrie 1945 după rаtificаreа sа de către cele cinci mаri puteri și de mаjоritаteа celоrlаlți semnаtri (Аrticоlul 110 аliniаtul 3 din Cаpitоlul XIX).

Scоpurile оrgаnizаției sunt mențiоnаte în preаmbulul dоcumentului internаțiоnаl (Carta ONU), аcesteа fiind:

Menținereа păcii și securității internаțiоnаle, incluzînd desigur și luаreа măsurilоr cоlective efective necesаre pentru prevenireа și respingereа аmenințărilоr lа аdresа păcii și pentru respingereа аgresiunilоr sаu а аltоr viоlări аle păcii.

Rezоlvаreа pe cаle pаșnică și în cоnfоrmitаte cu principiile justiției și аle dreptului internаțiоnаl а оricărоr dispute

Reglementаreа cоnflictelоr internаțiоnаle sаu а situаțiilоr cаre pоt duce lа breșe аle păcii

Dezvоltаreа relаțiilоr de prietenie între nаțiuni, bаzаte pe respectаreа principiilоr egаlității în drepturi și аutоdeterminării pоpоаrelоr

Аdоptаreа măsurilоr necesаre cоnsоlidării păcii universаle

Оbținereа cооperării internаțiоnаle în rezоlvаreа prоblemelоr internаțiоnаle ecоnоmice, sоciаle, culturаle sаu umаnitаre,

Încurаjаreа și prоmоvаreа respectării drepturilоr оmului și а libertățilоr fundаmentаle pentru tоți fără nici о distincție de rаsă, sex, limbă оri religie, centrаlizаreа și аrmоnizаreа аcțiunilоr nаțiunilоr în vedereа аtingerii аcestоr scоpuri (Аrticоlul 1)(9)

Cоnsiliul de securitаte menține о funcție impоrtаntă în аcestă оrgаnizаție reprezentînd sigurаnțа stаtelоr semnаtre. Оrice Membru аl Nаtiunilоr Unite cаre nu este membru аl Cоnsiliului de Securitаte pоаte pаrticipа, fără drept de vоt, lа discutаreа оricаrei prоbleme supuse Cоnsiliului de Securitаte, оri de câte оri аcestа cоnsideră că interesele аcelui Membru sunt аfectаte în mоd speciаl, аceаstа se referă și lа stаtele cаre nu sunt Membre а О. N. U., ele sunt invitаte lа diferend dаr Cоnsiliul de securitаte le stаbilește cоndițiile pe cаre le vа cоnsiderа juste pentru pаrticipаreа lа diferend а stаtului specificаt.(аrt. 31-32). Rezоlvаreа pаșnică а diferendelоr presupune seriоzitаte mаximă аcоrdînd impоrtаnță directă Cоnsiliului de securitаte deоаrece implică menținereа păcii și securității internаțiоnаle prin recurgereа lа trаtаtive, аnchetă, cоnciliere, аrbitrаj, pe cаle judiciаră etc., dаr sоluțiоnаreа diferendului se vа desfășurа în mоd pаșnic. Cоnsiliul de Securitаte pоаte аnchetа оrice diferend sаu оrice situаție cаre аr puteа duce lа fricțiuni internаțiоnаle sаu аr puteа dа nаștere unui diferend, în scоpul de а stаbili dаcă prelungireа diferendului sаu situаției аr puteа pune în primejdie menținereа păcii și securității internаțiоnаle.(Аrticоlul 34) În cаzul cînd nu se găsește sоluțiоnаre pаșnică lа diferend, sаu că prelungireа lui аr puteа pune în primejdie menținereа păcii și securității internаțiоnаle el vа hоtărî dаcă trebuie să аcțiоneze în temeiul Аrticоlului 36 sаu să recоmаnde cоndițiile de rezоlvаre pe cаre le-а cоnsiderаt pоtrivite. Cоnsiliul de Securitаte dаcă vа cоnstаtа existențа unei аmenințări împоtrivа păcii, а unei încălcări а păcii sаu а unui аct de аgresiune, vа fаce recоmаndаri оri vа hоtаrî ce mаsuri vоr fi luаte, în cоnfоrmitаte cu Аrticоlele 41 si 42, pentru menținereа sаu restаbilireа păcii si securității internаțiоnаle. Cоnsiliul de Securitаte pоаte hоtаrî ce măsuri, cаre nu implică fоlоsireа fоrței аrmаte, trebuie luаte spre а se dа urmаre hоtаrârilоr sаle și pоаte cere Membrilоr Nаțiunilоr Unite să аplice аceste mаsuri. Ele pоt să cuprindă întrerupereа tоtаlă sаu pаrțiаlă а relаțiilоr ecоnоmice și а cоmunicаțiilоr ferоviаre, mаritime, аeriene, pоștаle, telegrаfice, prin rаdiо și а аltоr mijlоаce de cоmunicаție, precum și rupereа relаțiilоr diplоmаtice, cа mоd de pedepsire.

Cоncluziоnînd funcțiа și оbligаțiа esențiаlă а Cоnsiliului de securitаte se rezultă în menținereа păcii și securității internаțiоnаle și sоluțiоnаreа diferendelоr fără а recurge lа аcte de аgresiune аccentuînd mаi mult mоdаlitаteа pаșnică. Аtunci când Cоnsiliul de Securitаte а hоtаrât sа recurgа lа fоrtа, el trebuie, înаinte de а cere unui Membru nereprezentаt în Cоnsiliu sа punа lа dispоzitie fоrte аrmаte, în executаreа оbligаțiilоr аsumаte de аcestа în temeiul Аrticоlului 43, sа invite pe аcel Membru, dаcă dоrește, să pаrticipe lа luаreа hоtаrârilоr Cоnsiliului de Securitаte privind fоlоsireа cоntingentelоr de fоrțe аrmаte аle аcelui Membru.(Аrticоlul 44) Plаnurile pentru fоlоsireа fоrțelоr аrmаte vоr fi stаbilite de Cоnsiliul de Securitаte cu аjutоrul Cоmitetului de Stаt-Mаjоr. Cоnfоrm Cаrtei Membrii Nаtiunilоr Unite se vоr аsоciа spre а-și аcоrdа reciprоc аsistență în executаreа mаsurilоr hоtаrâte de Cоnsiliul de Securitаte. Cоnfоrm Аrticоlului 24 аl Cаrtei ОNU, "pentru а аsigurа аcțiuneа rаpidă și eficаce а Оrgаnizаției, membrii săi cоnferă Cоnsiliului de Securitаte răspundereа principаlă pentru menținereа păcii și securității internаțiоnаle și recunоsc că, îndeplinindu-și îndаtоririle impuse de аceаstă răspundere, Cоnsiliul de Securitаte аcțiоneаză în numele lоr." Cum аrаtă аceste cоmpetențe extinse vedem mаi jоs: Cоnsiliul de Securitаte "pоаte …, în cаdrul rezоlvării pаșnice а diferendelоr (Cаpitоlul VI din Cаrtă), аnchetа оrice situаție (Аrt. 34) și să recоmаnde, în оrice stаdiu аl unui diferend, prоcedurile sаu metоdele de аplаnаre cоrespunzătоаre (Аrt. 36 și urm.). Cаpitоlul VI prevede că rоlul Cоnsiliului de Securitаte este unul de cоnsultаnță, respectiv de mоderаre. În schimb, în Cаpitоlul VII аl Cаrtei este reglementаt uzul de fоrță. Cоnfоrm Аrt. 39, Cоnsiliul de Securitаte vа cоnstаtа dаcă о situаție reprezintă о аmenințаre împоtrivа păcii sаu о încălcаre а аcesteiа, respectiv dаcă eа este un аct de аgresiune. În cаzul în cаre Cоnsiliul de Securitаte cоnsideră că о situаție а degenerаt în аcest fel, el pоаte fоrmulа recоmаndări cоrespunzătоаre pentru а pune cаpăt аcesteiа. El pоаte luа și măsuri pentru аplicаreа fоrțаtă а hоtărârilоr sаle. Аrt. 41 prevede аstfel unele sаncțiuni ne-militаre – mаi аles ecоnоmice, Аrt. 42, în schimb, măsuri militаre în vedereа restаbilirii păcii (…). Cоnfоrm Аrt. 25, tоаte stаtele membre аle ОNU trebuie să аdоpte și să аplice hоtărârile Cоnsiliului de Securitаte. Pоzițiа privilegiаtă а Cоnsiliului de Securitаte rezultă în plus și din cоmpetențele pe cаre le deține în cаdrul Оrgаnizаției. Cоnsiliul își dă bunăоаră vоtul înаinte să fie luаte аnumite decizii impоrtаnte (mаi аles аle Аdunării Generаle). Аcest lucru este vаlаbil mаi аles în cаzul аcceptării și excluderii de membri, precum și în cel аl numirii Secretаrului Generаl și а judecătоrilоr din cаdrul Curții Internаțiоnаle de Justiție."

Rezоluțiile Cоnsiliului de Securitаte sunt оbligаtоrii în cаzul în cаre sunt făcute în cоnfоrmitаte cu prevederile Cаpitоlului VII (аcțiune cu privire lа аmenințările lа аdresа păcii, de încălcаre а păcii, și а аctelоr de аgresiune) аl Cаrtei. Rezоluțiile făcute în cоnfоrmitаte cu prevederile Cаpitоlului VI (sоluțiоnаreа pаșnică а litigiilоr), cu tоаte аcesteа, nu аu mecаnisme de аplicаre și sunt, în generаl, cоnsiderаte а fi nu оbligаtоrii în cоnfоrmitаte cu dreptul internаțiоnаl. Remаrcăm о serie de rezоluții cаre din unа sаu dоuă mоtive аu fоst blоcаte de Rusiа, Chinа sаu de аlți membri permаnenți în аnumite diferende discutаte а nivel mоndiаl.

Consiliul de Securitate este un organ principal cu funcție definatorie în cadrul Organizației Națiunilor Unite. Indiferent de obstacolele întîmpinate mereu a încercat să-și îndeplinească atribuțiile și misiunea sa în cadrul organizației. Este evident că majoritatea evenimentelor cu o conotație internațională prevăd și doresc o aplanare imediată a oricărui diferend ceea ce este imposibil în cazuri tensionate din perspectiva relaționalizării interstatale. Suculența evenimentelor și activității la care participă Cosiliul îi dă o conotație aparte fiecăruei misiuni sau operațiuni de aplanare a unui litigiu internațional. Din cauza fagilității sistemului de guvernare a multor state apare și dorința de perfecționare dar și de implicarea unei conotații extreme de idealism a sistemului internațional. Desigur că varietatea problemelor cu care se confruntă Consiliul de Securitate duce la o modificare strategică a structurii lui susținînd procesul de reformare dar introducînd unele cerințe ce pur și simplu fac acest lucru imposibil. Rezultate scontate uneori întîrzie să apară aducînd din nou la îngrelarea subiectelor cu o tentativă de răbufnire scontată în urma carorva evenimente. Putem afirma cu certitudine că metodele și mijloacele pe care le adoptă Consiliul în unele situații sunt pașnice și prevăd respectarea unei democrații bine meritate în întreg sistemul, ascunzînd existența poate a mici eșecuri care se fac plauzibile în cazul aspirațiilor unor țări de o importanță economică majoră la momentul actual. Interferența capacității de acceptare a unelor metode de acțiune dar și a unor mijloace uneori atacate de anturajul mondial are explicațiile sale. Așadar după cum am mai spus neimplicare sau incapacitatea de a acționa se face în concordață cu toate țările membre și ar fi nejust dacă am ataca și am invinui Consiliul de incapacitate de susținere a propriilor atribuții și misine pe care o are. Este evident că pentru o conlucrare mai bună este nevoie de o cooperare eficientă și univocă a tuturor țărilor membre atît a Consiliului de Securitate cît și a întregii organizații. Indiferent de situație care ar descrie situația din una sau altă parte este necesară o proprie investigație a părților neutre la acest subiect pentru a se putea clar deciziona nivel de acțiune care urmează a fi realizat de Consiliul de aceea el are la baza activității sale Carta Organizației Naținilor Unite care îi indentifică drepturile dar și obligațiile care și le asumă, astfel acționînd la nivel internațional. Indiferent de cauza conflictului sau de anturajul regional periculor mereu au fost instituite misiuni dar și operațiuni de menținere a păcii de susținere umanitară a regiunilor problematice dar și a statelor slab dezvoltate cu un regim politic instabil.

I.2. Mecanisme de funcționare ale Consiliului Securității

Salvarea generațiile viitoare de flagelul războiului a fost principala motivație pentru crearea Organizației Națiunilor Unite, ai cărei fondatori au trăit devastarea celor două războaie mondiale. De la crearea sa, ONU a fost de multe ori chemată pentru a preveni litigiile de escaladare în război sau pentru a ajuta la restabilirea păcii în cazuri de conflict armat, și de a promova pacea în societățile în curs de dezvoltare. Consiliul de Securitate, Adunarea Generală și secretarul general toate joacă un rol major, complementare în promovarea păcii și securității. De-a lungul deceniilor, ONU a ajutat la încheierea a numeroase conflicte, de multe ori prin acțiuni ale Consiliului de Securitate – organ cu responsabilitatea primară, în conformitate cu Carta Națiunilor Unite, pentru menținerea păcii și securității internaționale. Atunci când o plângere privind o amenințare la adresa păcii este sesizată, în primul rând acțiunea Consiliului este de a recomanda părților să încerce să ajungă la un acord pe cale pașnică. În unele cazuri, Consiliul se angajează pentru a realiza o investigație sau mediere. Se pot numi reprezentanți speciali sau se cere ca secretarul general să facă acest lucru sau se folosesc bunele sale oficii. Aceste principii pot fi stabilite pentru o soluționare pașnică a unui eventual diferend. Atunci când un litigiu duce la luptă, în primul rând preocuparea Consiliului este de a i se pune capăt cât mai curând posibil. În mai multe rânduri, Consiliul a emis directive de încetare a focului, care au avut un rol esențial în prevenirea ostilităților mai largi. Operațiunile de menținere a păcii ale Națiunilor Unite se desfășoară, de asemenea, pentru a ajuta la reducerea tensiunilor în zonele cu probleme, ține forțe opuse în afară pentru a crea condițiile necesare pentru o pace durabilă. Consiliul poate decide cu privire la măsurile de executare, sancțiuni economice (cum ar fi embargouri comerciale) sau o acțiune militară colectivă pentru a înterprinde unele măsuri eficiente în soluționarea sau înghețarea unui diferend.

Conform Cartei, Adunarea Generală poate face recomandări cu privire la principiile generale de cooperare pentru menținerea păcii și securității internaționale, inclusiv dezarmarea, precum și pentru soluționarea pașnică a oricărei situații care ar putea afecta relațiile prietenești între națiuni. Adunarea Generală poate discuta, de asemenea, orice problemă referitoare la pacea și securitatea internațională și face recomandări, în cazul în care problema nu este în prezent discutată de Consiliul de Securitate. În conformitate cu moto-ul "Uniting for Peace" și rezoluția din noiembrie 1950 (rezoluția 377 (V), Adunarea Generală poate lua, de asemenea, măsuri în cazul în care Consiliul de Securitate nu acționează, din cauza votului negativ al unui membru permanent, în cazul în care apare pentru a fi o amenințare la adresa sau încălcare a păcii sau a unui act de agresiune. Adunarea poate lua în considerare problema imediat cu scopul de a face recomandări membrilor de măsuri colective pentru menținerea sau restabilirea păcii și securității internaționale. Carta împuternicește pe Secretarul General să "aducă în atenția Consiliului de Securitate oricare problemă care, în opinia sa poate amenința menținerea păcii și securității internaționale". Unul dintre rolurile cele mai importante jucate de secretarul general este utilizarea de "bune oficii" – măsurile luate în mod public și în privat, imparțialitatea și integritatea pentru a preveni escaladarea sau răspândirea disputele internaționale. Prevenirea conflictelor rămâne una dintre cele mai mari obiective ale Națiunilor Unite. În lumea de astăzi, acțiunea preventivă se extinde dincolo de diplomația tradițională preventivă ce implică o constelație mare de entități ONU care conlucrează intr-o gamă largă de discipline – eradicarea sărăciei și dezvoltarea statelor slab dezvoltate, drepturile omului și statul de alegeri, drept și construirea instituțiilor democratice și controlul armelor de calibru mic, astea fiind doar cîteva dintre ele.. Prevenirea conflictelor implică măsuri diplomatice pentru a stabili relații intra-statale sau interstatale diminuînd tensiunile și disputele pentru a preveni escaladarea într-un conflict violent. Acesta include avertizare timpurie, colectarea de informații și o analiză atentă a factorilor de conducere a conflictului. Activități de prevenire a conflictelor ce pot include utilizarea de către Secretarul General a "bunelor oficii," desfășurarea preventivă a misiunilor ONU sau medierea conflictelor conduse de Departamentul pentru Afaceri Politice. Pacea consensuală include în general măsuri de soluționare a conflictelor în curs și, de obicei, implică măsuri diplomatice pentru a aduce părțile ostile la un acord negociat. Toți membrii Organizației Națiunilor Unite sunt de acord să accepte și să execute hotărârile Consiliului de Securitate. În timp ce alte organe ale Națiunilor Unite să facă recomandări statelor membre, numai Consiliul de Securitate are puterea de a lua decizii care statele membre sunt obligate mai apoi să le pună în aplicare. În Carta Organizației Națiunilor Unite, funcțiile și atribuțiile Consiliului de Securitate sunt:

pentru a menține pacea și securitatea internațională, în conformitate cu principiile și scopurile Națiunilor Unite;

pentru a investiga orice diferend sau situație care ar putea conduce la pericol internațional;

să recomande metode de adaptare în astfel de litigii sau condițiile de decontare;

să formuleze planuri pentru crearea unui sistem de reglementare a armamentelor;

pentru a determina existența unei amenințări împotriva păcii sau actul de agresiune și de a recomanda ce măsuri trebuie luate;

să solicite deputaților de a aplica sancțiuni economice și alte măsuri care nu implică folosirea forței pentru a preveni sau a opri agresiunea;

să ia măsuri militare împotriva unui agresor;

să recomande admiterea de noi membri;

să-și exercite funcțiile de tutelă ale Organizației Națiunilor Unite în "zone strategice";

să recomande Adunării Generale numirea secretarului general și, împreună cu Adunarea, pentru alegerea judecătorilor Curții Internaționale de Justiție.

De asemenea, Consiliul de Securitate mai îndeplinește unele sarcini prin care poate:

stabili principii pentru un astfel de acord;

se angajează ca mediator;

trimite o misiune;

numește trimișii speciali;

sau solicită Secretarului General să folosească bunele oficii pentru a obține o soluționare pașnică a diferendului.

Când o dispută duce la ostilități, preocuparea principală a Consiliului este de a le aduce la o rezolvare a problemei cât mai curând posibil. În acest caz, Consiliul poate:

propune directive de soluționare prin încetarea focului, care poate ajuta la prevenirea unei escaladări a conflictului;

expedia observatori militari sau o forță de menținere a păcii pentru a ajuta la reducerea tensiunilor

Dincolo de aceasta, Consiliul poate opta pentru măsurile de executare directă a soluționării litigiului, inclusiv:

sancțiuni economice, embargoul asupra armelor, sancțiunile financiare și restricții, precum și interdicții de călătorie;

ruperea relațiilor diplomatice;

blocadă;

sau chiar o acțiune militară colectivă.

O preocupare principală este să se concentreze acțiunea asupra celor răspunzători pentru politicile sau practicile condamnate de comunitatea internațională, minimizând în același timp impactul măsurilor luate de pe alte părți ale populației și economiei.(2)

Capitolul VII din Cartă prevede clar că Consiliul de Securitate poate lua măsuri de executare a unor decizii ce ar privi restabilirea păcii și securității internaționale. Măsurile luate indiferent de context variază de la sancțiuni economice care nu implică folosirea forței armate pînă la folosirea forței militare în sistemul internațional, totuși acestă metodă este evitată. Recurgerea la sancțiuni obligatorii ce intenționează să modifice orientarea plolitică pe plan extern a unor state intenționează să aplice presiuni asupra unui stat sau entitate pentru a face posibilă cumva impiedicarea realizării obiectivelor agresive față de alt stat pentru a se conforma cu obiectivele stabilite de către Consiliul de Securitate pentru a nu se recurge la aplicarea forței. Un instrument important în activitatea sa o constituie sancțiunile internaționale care oferă posibilitatea punerii în aplicare a deciziilor sale. Caracterul universal al Organizației Națiunilor Unite face să fie un centru special în monotorizarea și stabilirea unor măsuri de ordin mondial. Recurgerea Consiliului de Securitate la sancțiunile obligatoriii ca instrument de executare atunci cînd pacea este amenințată se intrebuințează în cazul în care eforturile diplomatice nu au reușit. Gama de sancțiuni se diferențiază în concordanță cu necesitățile primordiale ale țării astfel sunt diferențiate sancțiunile economice, comerciale sau alt gen de măsuri cum ar fi embargoul asupra armelor, interdicții de călătorie, restricții diplomatice sau financiare. În același timp, un număr mare de state și organizații umanitare și-au exprimat îngrijorarea la posibilul impact negativ al sancțiunilor asupra celor mai vulnerabile segmente ale populației. Preocupările au fost exprimate, referitor la sancțiunile ce pot avea un impact negativ asupra economiei țărilor terțe. Ca răspuns la toate aceste probleme create de sancțiunile ONU, s-au indentificat decizi relevate asupra acetui subiect care au reflectat o abordare mai refinată în vederea proiectării și punerea în aplicare a sancțiunilor obligatorii. Aceste îmbunătățiri au inclus măsuri ce vizează actorii direcți precum și exepțiile umanitare, fiind incluse în Rezoluțiile Consiliului de Securitate. De exemplu, sancțiunile specifice pot implica înghețarea activelor și blocarea operațiunilor financiare a elitelor politice sau entităților a căror comportament a declanșat acest val de sancțiuni în prim plan. Acest fel de sancțiuni inteligente au fost aplicate în țările africane la conflictele cu diamante, în cazul cînd războaiele din regiune fiind finanțate anume de comerțul cu diamante ilegale procurîndu-se arme și materiale conexe suplimentare. Ca parte a angajamentului său de a se asigura echitabilitatea părților dar și existența unor proceduri clare pentru introducerea anumitor persoane fizice pe listele de sancțiuni dar și pentru scoaterea lor, precum și de acordare a derogărilor umanitare, Consiliul de Securitate, la 19 decembrie 2006, a adoptat Rezoluția 1730 (2006) la care Consiliul a solicitat Secretarului General să stabilească în cadrul Secretariatului (subsidiar Consiliului de Securitate), un punct focal pentru a primi cereri de a-și cota și îndeplini sarcinile descrise în anexa la această rezoluție. Consiliul de Securitate a luat un pas important în acest sens, prin stabilirea, Rezoluției s1904 (2009) la Biroul Ombudsmanului. La 17 aprilie 2000, membrii Consiliului de Securitate a stabilit, în mod temporar, Grupul de lucru informal pe problemele generale legate de sancțiuni să elaboreze recomandări generale privind modul de îmbunătățire a eficienței sancțiunilor ONU. În 2006, grupul de lucru a prezentat raportul său către Consiliul de Securitate (S / 2006/997), care conținea recomandări și cele mai bune practici privind modul de îmbunătățire a sancțiunilor. În conformitate cu capitolul VI al Cartei, Consiliul de Securitate, ca organ al Națiunilor Unite și-a asumat responsabilitatea principală pentru menținerea păcii și securității internaționale, atunci când consideră necesar, apelîndu-se la părțile unui litigiu de diferită natura descris în articolul 33 pentru al soluționa prin mijloacele menționate. Articolul 36 din Cartă prevede că, în orice stadiu al unui diferend de tipul descris la articolul 33, Consiliul de Securitate poate recomanda părților procedurile sau metodele de soluționare adecvate a litigiului, care pot include medierea. În conformitate cu articolele 37 și 38 ale Cartei, Consiliul de Securitate are, de asemenea, puterea de a recomanda termeni de soluționare părților, în cazul în care solicită acest lucru sau în cazul în care Consiliul consideră că continuitatea disputei lor este de fapt de natură periculoasă pentru menținerea păcii și securității internaționale ( ). În conformitate cu articolul 29 din Carta, Consiliul de Securitate poate înființa organele subsidiare ca un mijloc de a promova soluționarea pe cale pașnică a diferendelor internaționale. Acesta a folosit această putere de a stabili organele subsidiare pentru a efectua medierea. Organizațiile sub-regionale sau regionale au un rol important în soluționarea pașnică a disputelor. În conformitate cu articolul 52 din Carta, Consiliul de Securitate ar trebui să încurajeze soluționarea pașnică a diferendelor locale prin intermediul organizațiilor regionale și se pot feri astfel de litigii periculoase pentru sistemul internațional. Consiliul de Securitate sa concentrat pe tema medierii și soluționarea litigiilor în dezbatere la nivel înalt în 2008 și într-o dezbatere deschisă în 2009. În Declarația sa prezidențială din 23 septembrie 2008 (S / PRST / 2008/36), Consiliul de securitate a subliniat "importanța medierii ca mijloc de soluționare pașnică a diferendelor, și încurajează utilizarea în continuare a acestui mecanism în soluționarea litigiilor". Consiliul a subliniat hotărârea sa de a face uz cît mai mult pentru eficientizarea calității activităților desfășurate anume cu acest scop enumerînd medotele necesare "negociere, anchetă, mediere, conciliere, arbitraj, soluționare judiciară și recurgerea la organizații și acorduri regionale și subregionale, precum și bunele oficii ale secretarului general" (22). Colaborarea și a parteneriatul între diferiții actori implicați în mediere este esențială. Actorii de mediere vor fi capabili să se ocupe în mod eficient cu provocările inițiativelor la nivel înalt de la rădăcinile sale atunci când profitându-se de avantajele comparative respective care promovează coerență, coordonare și complementaritate. Au fost stabilite mai multe mecanisme și rețele de cooperare pentru a promova eforturile profesionale și mai bine coordonate de mediere. Arbitraj internațional este procesul de soluționare a litigiilor dintre părți sau transnaționale prin utilizarea unuia sau mai multor arbitri, mai degrabă decât prin intermediul instanțelor. Este nevoie de acordul părților, care este, de obicei, dat printr-o clauză compromisorie fiind introdusă în acordul de contract sau de afaceri. Decizia este, de obicei obligatorie. Arbitrajul este astăzi cel mai frecvent utilizat pentru soluționarea litigiilor comerciale, în special în contextul tranzacțiilor comerciale internaționale (). Acesta este, de asemenea, utilizat în unele țări pentru a rezolva alte tipuri de litigii, cum ar fi conflictele de muncă, litigiile de consum, precum și pentru soluționarea unor litigii între state și între investitori și state. Pe măsură ce numărul de litigii internaționale cresc la fel ca ciupercile, la fel face utilizarea arbitrajului destul de importantă în rezolvarea lor. În esență, există două tipuri de arbitraj, ad-hoc și instituțional. Un arbitraj instituțional este una care este încredințează una din instituțiile de arbitraj majore să se ocupe, în timp ce unul ad-hoc este realizat în mod independent, fără o astfel de organizație și în conformitate cu normele prevăzute de către părți și avocații lor. Ad-hoc sau instuțional, arbitrajul este flexibil, relativ ieftin și un mod rapid de soluționare a litigiilor – dacă părțile cooperează. Atunci când părțile nu sunt în măsură să coopereze, asistența unei instituții pentru a transmite arbitrajul este necesar. Un motiv pentru creșterea arbitrajului este că în prezent există multe organisme de arbitraj, iar părțile pot alege una care este cea mai potrivită pentru nevoile lor. În unele organizații sunt binevenite orice tip de litigiu. În schimb, există organizații care se specializează în anumite tipuri de litigii, cum ar fi cele care implică investiții (de exemplu, ICSID) sau care se concentreze pe un anumit subiect, cum ar fi litigii de proprietate intelectuală (de exemplu OMPI de arbitraj și Centrul de Mediere), litigiile legate de sport (de exemplu, Curtea de Arbitraj pentru Sport). Unele organisme de arbitraj, de asemenea, se specializează în litigiile în anumite industrii (de exemplu, Societatea de arbitri maritimi). Totuși Consiliul de Secritate se ocupă în special cu acest gen de aplanare a conflictului numai în situații de conflict unde ar fi prezent și propriul interes sau daca nu este acceptat de părțile conflictuale. Odată ce un diferend a fost supus arbitrajului, arbitraj poate fi combinat cu medierea, procedura non-obligatoriu în care un intermediar neutru ajuta părțile să ajungă la o soluție negociată în cadrul litigiului. Într-un număr tot mai mare de cazuri părțile sunt de acord să încerce mai întâi să rezolve disputa lor prin mediere, și să recurgă la arbitraj numai în cazul în care litigiul nu a fost soluționat cu o anumită perioadă de timp. După ce părțile au prezentat un litigiu arbitrajului, nici o parte nu poate renunța unilateral, și orice decizie pronunțată de tribunalul arbitral va fi obligatorie pentru ambele părți. Medierea în contrast, este un proces voluntar care depinde de cooperarea continuă a ambelor părți, deoarece oricare dintre părți poate retrage în orice moment.

I.3. Analiza Consiliului Securității al ONU ca experiență de cercetare în cadrul studiilor de licență

În timpul studiilor de licență am avut o seri de oportunități în dezvoltarea multilaterală în domeniul profesional. Datorită îndrumărilor profesorilor dar și varietății de cursuri studiate care nemijlocit au contribuit la elaborarea proiectului de licență am realizat seria de avantaje care ne-au fost oferite pe parcursul anilor de studiu. În cadrul facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism am avut ocazia de a studia cele mai interesante cursuri pentru un bun viitor specialist în domeniul relațiilor internaționale. Desigur că pentru realizarea proiectului de licență un rol important la avut cursul de lecții ,, Organizația Națiunilor Unite ” în cadrul căruia am învățat și am aflat lucruri noi care m-au ajutat la conceperea unui spectru de ansamblu și mi-am identificat conceptul de ansamblu și modul de organizare a temei proiectului de licență, și anume am aflat despre contextul internațional al instituirii misiunilor de menținere a păcii. Importanța majoră a acestui curs de lecții nu poate fi subestimată deoarece m-a îndrumat să fac alegerea corectă în ideile general predominante din textul proiectului de licență. De asemenea, în cadrul cursurilor, ,,Securitatea internațională” și ,,Geopolitica” mi-am făcut o privire de ansamblu referitor la tema studiată și am putut analiza activitatea Consiliului Securității a Organizației Națiunilor Unite în diferite momente istorice dar și diferende internaționale, capacitatea de soluționare și implicarea directă sau indirectă aprobată de membrii sau respinsă în unele cazuri chiar de dreptul veto al membrilor consiliului, favorizînd concluzionarea și marcarea eficacității Consiliului.

Legătura cursurilor de lecții pe care le-am studiat au făcut ca fără ezitare să pot conchide importanța primordială a cunoașterii informației esențiale pentru elaborarea proiectului de licență. Datorită cunoștințelor teoretice acumulate, care pot fi considerate ca baza de activitate dar și studiere completă a subiectelor de interes m-au ajutat să-mi îmbunătățesc capacitățile de analiză dar și cele practice pentru ca în final să pot elabora un studiu complet a proiectului de licență, care este o ultimă treaptă în absolvirea facultății.

Partea practică am perfecționat-o și dezvoltat-o atât în cadrul practicii tehnologice, cât și al stagiului profesional de practică, îndrumându-ne spre o eminență de cercetare având un aport important în studierea temei.

În cadrul stagiului de practică de inițiere în specialitate, am dobândit abilități primare în domeniul specializării alese, bazate pe o disciplina de specialitate și o concordanță de idei echitabile pentru viitorul profesional, și anume Teoria relațiilor internaționale. Acest tip de practică a fost realizată sub forma de vizite la instituțiile de profil, și diverse structuri specializate în domeniul relațiilor internaționale. Reieșind din interesele și motivația personală precum și particularitățile specifice existente a domeniului de studiu, în cadrul acestei practici mi-am determinat domeniul de cercetare și obiectivele de realizare a practicii, mi-am dezvoltat deprinderi de analiză a  literaturii științifice, de argumentare și expunere logică a ideilor de bază, de concluzionare corectă și nu în ultimul rînd de analiză contextuală. Acest stagiu de practică m-a ajutat la elaborarea unui raport de practică în care au fost incluse actualitatea temei selectate, scopul și obiectivele, bibliografia utilizată punînd bazele unei pregătiri intermediare pentru elucidarea oricărui obstacol și dezvoltarea capacității de realizare a proiectului de licență.

Pe parcursul anului II, am efectuat Stagiul de practică tehnologic în cadrul Secției J5 Direcția Planificare Strategică în cadrul Ministerului Apărării a Republicii Moldova care a avut drept scop aprofundarea cunoștințelor teoretice prin studiul și cunoașterea modalităților de aplicare ale acestora în procesul de elaborare a proiectului de licență. În cadrul stagiului de practică am dobândit deprinderi, cunoștințe, și abilități specifice și necesare studiului. Astfel am obținut un șir de competențe care m-au ajutat la cunoașterea și înțelegerea aprofundată a modului de funcționare a instituției și cu activitatea de bază a unui adevărat specialist din domeniul relațiilor internaționale precum și familiarizarea cu bibliografia necesară pentru realizarea proiectului.

Stagiul de practica de licență a avut drept scop dezvoltarea priceperilor și deprinderilor necesare pentru susținerea probelor examenului de licență, precum și efectuarea cercetărilor, documentarea și colectarea materialelor privind tema proiectului de licență. Practica de specializare a fost realizată de asemenea în cadrul Secției Direcția J5 Planificare Strategică în cadrul Ministerului Apărării a Republicii Moldova. Practica de specializare a avut ca scop aprofundarea cunoștințelor teoretice prin studiul și cunoașterea metodologiei de aplicare ale acestora în activitatea practică. Pentru elaborarea proiectului de licență am parcurs mai multe etape, respectând cerințele specifice acestora: documentarea teoretică și practică; studiul bibliografiei generale și de specialitate; prelucrarea materialului informativ; redactarea, în etapa finală a elaborării, proiectului de licență.

Stagiul profesional mi-a facilitat cunoașterea și înțelegerea aprofundată a modului de organizare, a competențelor și a activităților derulate în cadrul instituției date. La fel m-a ajutat să dobândesc abilități de sistematizare a informației și la generalizarea concludentă a studiului eficient pentru proiectul de licență. A contribuit la dobândirea unui comportament etic, responsabil și a unor deprinderi de respectare a termenelor, de lucru în echipă și de comunicare respectînd în profunzime etica profesională dar și respectându-se și o comunicare diplomatică necesară mediului de lucru. Indiferent de curs toate și-au avut nivelul său de importanță care au ajutat nemijlocit la dezvoltarea intelectuală dar și multilaterală a fiecărui student, pot confirma cu certitudine că această experiență a stagiilor de practică dar și pregătirea teoretică care ne-a fost oferită au fost la o inegalibilă superioritate de profesionalism promițând un viitor de succes.

Competențele generale dezvoltate în cadrul stagiilor de practică m-au pregătit pentru încadrarea în câmpul muncii, prin acumularea de experiență practică în domeniul vizat și a contribuit la formarea de competențe privind relațiile interumane în procesul de munca (spirit de echipă, abilitați de comunicare și relaționare, conștientizarea importanței calității muncii). În cadrul studiilor de licență am avut șansa dar și oportunitatea să învăț a elabora o lucrare științifică corect, a scrie un eseu și referat conform normelor educaționale dar și a fi o persoană activă, sociabilă și inteligentă. Astfel, cunoștințele teoretice cât și cele practice acumulate pe parcursul anilor de studii sub îndrumarea profesorilor m-au ajutat la elaborarea corectă, actuală și profesională a proiectului de licență.

II.REFOMA CONSILIULUI SECURITĂȚII: UN NOD GORDIAN

II.1. Necesitatea reformării Consiliului Securității

Consiliul de Securitate a fost în mare parte paralizat în ultimele decenii sale timpurii de Războiul Rece dintre SUA și URSS și aliații lor, și, în general, Consiliul a fost doar posibilitatea de a interveni în conflicte care nu au legătură. (O excepție notabilă a fost rezoluție autorizarea 1950 a Consiliului de Securitate o coaliție condusă de Statele Unite pentru a respinge invazia nord-coreean de Coreea de Sud, a trecut în absența URSS). În 1956, prima forță de menținere a păcii ONU a fost creat pentru a pune capăt crizei Suez. Cu toate acestea , ONU nu a putut interveni împotriva invaziei simultana a URSS în Ungaria în urma revoluției din țara respectivă.

În 1960, ONU a desfășurat operației Organizației Națiunilor Unite în Congo (UNOC), cea mai mare forță militară din primele decenii ale sale, pentru a restabili ordinea în statul separatist de Katanga, prin restaurarea controlului Republicii Democratice Congo 1964. Cu toate acestea, Consiliul de Securitate a constatat că a ocolit în favoarea negocierilor directe între superputeri în unele conflicte mai mari, cum ar fi criza rachetelor din Cuba sau războiul din Vietnam. Concentrându-se în schimb pe conflicte mai mici, fără o imediată conexiune cu Războiului Rece. Cu o creștere prezență din lumea a treia și eșecul de mediere a ONU în conflictele din Orientul Mijlociu, Vietnam, și Kashmir, ONU mutat din ce în ce atenția la obiectivelor sale aparent secundare de dezvoltare economică și schimburile culturale. Prin anii 1970, bugetul ONU pentru dezvoltare socială și economică a fost mult mai mare decât bugetul pentru menținere a păcii. După Războiul Rece, ONU a văzut o extindere radicală în exercitarea îndatoririlor sale de menținere a păcii, luând în mai multe misiuni în zece ani decât a avut în cele patru decenii anterioare. Între 1988 și 2000, numărul de rezoluțiilor adoptate a Consiliului de Securitate sunt mai multe decât dublu, iar bugetul de menținere a păcii a crescut de peste zece ori. ONU a negociat un capăt la Războiul Civil Salvador, a lansat o misiune de succes menținere a păcii în Namibia, și a supravegheat alegerile democratice în Africa de Sud post-apartheid și post-Khmer Rouge Cambodgia . În 1991, Consiliul de Securitate a demonstrat vigoarea prin condamnarea invaziei Kuweitului de către Irak în aceeași zi a atacului, iar mai târziu a respins cu succes irakienii. În conformitate cu Secretarul General Brian Urquhart descris mai târziu speranțele ridicate de aceste succese ca o "renaștere falsă" pentru organizarea, având în vedere misiunile mai tulburi care au urmat. Deși Carta ONU a fost scris în primul rând pentru a preveni agresiune de către un neam împotriva altuia, la începutul anilor 1990, ONU sa confruntat cu o serie de crize simultane, grave în națiuni, cum ar fi Somalia, Haiti, Mozambic, și fosta Iugoslavie. Misiunea ONU în Somalia a fost în general considerat ca un eșec după retragerea SUA în urma accidentelor în Bătălia de la Mogadiscio, și Misiunea ONU în Bosnia se confruntă "ridicol la nivel mondial" pentru misiunea sa indecisă și confuză în fața etniilor. În 1994, Misiunea de Asistență a Organizației Națiunilor Unite pentru Rwanda nu a reușit să intervină în genocidul din Rwanda în fața indecizie a Consiliului de Securitate. La sfârșitul anilor 1990, intervențiile internaționale ONU au fost autorizate luînd o mai mare varietate de forme. Misiunea ONU în războiul civil 1991-2002 Sierra Leone a fost completată de către British Royal Marines, iar din 2001 invazia ONU a autorizat supravegherea Afganistanului de către NATO. În același timp, Consiliul de Securitate a intervenit cu menținere a păcii în situații de criză, inclusiv războiul din Darfur în Sudan și conflictul Kivu din Republica Democrată Congo. În capitolul VII, Consiliul are putere mai largă pentru a decide ce măsuri trebuie luate în situații care implică "amenințări la adresa păcii, de încălcări ale păcii, sau acte de agresiune". În astfel de situații, Consiliul nu se limitează la Recomandările dar poate lua măsuri, inclusiv folosirea forței armate "pentru a menține sau restabilirea păcii și securității internaționale". Aceasta a fost baza legală pentru acțiune armată a ONU în Coreea în 1950 în timpul războiului din Coreea și utilizarea forțelor de coaliție din Irak și Kuweit în 1991 și Libia în 2011. Deciziile adoptate în temeiul capitolului VII, cum ar fi sancțiunile economice, sunt obligatorii pentru membrii ONU; Consiliul de Securitate este singurul organism al ONU cu autoritatea de a emite decizii obligatorii. Ca de exemplu Rezoluția 1674 a Consiliului de Securitate, adoptată la 28 aprilie 2006, "reafirmă prevederile de la punctele 138 și 139 din Concluziile Summit-ului Mondial Documentul 2005 privind responsabilitatea de a proteja populațiile de genocid, crime de război, purificării etnice și crimelor împotriva umanității". Consiliul de Securitate a reafirmat această responsabilitate de a proteja în Rezoluția 1706 la 31 august a aceluiași an. Aceste rezoluții permite Consiliului de Securitate să ia măsuri pentru a proteja civilii într-un conflict armat, inclusiv luarea de măsuri împotriva genocidului, crimelor de război, purificării etnice, și crime împotriva umanității. La fondarea ONU in 1946, cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate au fost Republica Chineză, Republica Franceză, Uniunea Sovietică, Marea Britanie, și Statele Unite ale Americii. Au existat două schimbări majore de siguranță de atunci. Scaunul din China a fost inițial deținut de naționalistă a Guvernului Chiang Kai-shek, Republica Chineză. Cu toate acestea, naționaliștii au fost forțați să se retragă la insula Taiwan în 1949, în timpul Războiului Civil din China. Guvernul comunist a preluat controlul de China continentală, de acum înainte cunoscut sub numele de Republica Populară Chineză. În 1971, Rezoluția 2758 a recunoscut Republica Populară în calitate de reprezentant legitim al Chinei la ONU și a dat-o loc în Consiliul de Securitate, care a avut loc de către Republica China, care a fost expulzat din ONU totul cu nici o ocazie de a aderării în calitate de o națiune separată. După destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, Rusia a fost recunoscut ca stat succesor legal al Uniunii Sovietice și a menținut poziția acestuia în Consiliul de Securitate. În plus, Franța reformat guvernul său în franceză a cincea Republica în 1958, sub conducerea lui Charles de Gaulle. Franța a menținut sediul ca nu a existat nici o schimbare în statutul său internațional sau recunoaștere, deși multe dintre posesiunile de peste mări în cele din urmă a devenit independent. În conformitate cu articolul 27 din Carta ONU, deciziile Consiliului de Securitate cu privire la toate aspectele de fond necesită voturile afirmative a nouă membri. Un vot negativ sau "veto" de către un membru permanent împiedică adoptarea unei propuneri, chiar dacă acesta a primit voturile necesare. Abținerea nu este considerată ca un veto în cele mai multe cazuri, deși toți cei cinci membri permanenți trebuie să de acord în mod activ să modifice Carta ONU sau de a recomanda admiterea unui nou stat membru al ONU. chestiuni procedurale nu fac obiectul unui veto, astfel încât veto nu poate fi folosit pentru a evita discutarea unei probleme. Același lucru este valabil pentru anumite decizii care privesc în mod direct membrii permanenți. O majoritate de veto sunt utilizate nu în situații critice internaționale de securitate, dar pentru scopuri cum ar fi blocarea unui candidat pentru secretar general sau admiterea unui stat membru. În conformitate cu articolul 108 din Carta Națiunilor Unite, Carta nu poate fi modificată printr-o decizie a Adunării Generale a aprobat cu două treimi de membru Adunării Generale și ratificată de două treimi din statele membre, inclusiv membrii permanenți ai Consiliului de Securitate. Ca schimbarea componenței Consiliului de Securitate se poate face doar prin modificarea Cartei, articolul 108 se aplică la problema reformei Consiliului de Securitate. Din 1993, Adunarea Generală a ONU a dezbătut aprigo eventuală reformă a Consiliului, dar nu a reușit să ajungă la un acord în vederea implimentării directe a ideilor propuse . O mână de state aspiră la statutul de "permanent" de la sine, în timp ce multe alte țări resping astfel de pretenții. Deoarece Adunarea Generală a ONU a început dezbaterea subiectului privind reforma Consiliului de Securitate în 1993, mai multe modele au fost prezentate ca opțiuni viabile și mai multe țări s-au prezentat în calitate de candidați pentru calitatea de membru permanent. Consiliul de Securitate nu este viabil reprezentativ pentru realitățile geopolitice ale lumii moderne. Atât Africa și America Latină nu au un loc permanent în Consiliul de Securitate, în timp ce majoritatea statelor sunt de pe continentul European și Asia este slab reprezentată. Aceste probleme nu sunt abordate cu ușurință, deoarece cinci membri permanenți (P5) ale Consiliului nu vor să vadă cum se diminuază puterea lor. Ca rezultat, puține progrese au fost realizate din 1993, în ciuda numărului de propuneri care au fost sugerate. Problemele centrale propuse în realizarea unei reforme a Consiliului sunt problemele care ar viza statutul de membru al unor sau altor tări, transparența modului de operare și metodele de lucru, precum și dreptul de veto.

În timp ce problema aderării pare să dețină atenția observatorilor ", în mass-media, problemele de transparență și metode de lucru și puterea de veto sunt la fel de importante. În prezent, membrii permanenți au doar drept de veto și sunt puțin probabil să renunțe la acest drept. Lipsa de transparență în metodele de lucru pun accentul Consiliului privind modul în care Consiliul merge cu privire la luarea deciziilor și lipsa de informații pe care sunt obligați să le furnizeze în alte părți ale ONU. Mai mult decât atât, organele subsidiare ale Consiliului nu include membri ONU, cu excepția cazului în care sunt membri ai Consiliului la momentul respectiv. Ca urmare, multe țări care nu au servit, sau nu sunt servesc în prezent, Consiliul se fi lăsat în afara procesului de luare a deciziilor. Reforma ONU se discută la nesfârșit, dar există un dezacord ascuțit pe ceea ce este necesar și ce fel de reformă și în ce scop să fie realizată. Presupusele idei precum ONU și mai ales Consiliul de Securitate necesită o schimbare radicală sau poate fi supus unei desfiintări inevitabile ceea ce poate duce la crearea unui nou anturaj al sistemului internațional poziționînd apariția unor noi puteri unor noi pretendenți la cîrma mondială sau regională cu putere decizională. Reforma ONU nu este un exercițiu neutru politic, tehnocrată. Mulți experți ar dori să vadă o organizație multilaterală mai puternică și mai eficientă, dar cele mai puternice guvernele sunt de obicei opun unei instituții robuste, iar ei folosesc adesea puterea lor de a bloca schimbarea. În primii ani, reforma ONU a venit în valuri, cu cicluri de aproximativ de un deceniu. Astăzi, activitățile de reformă nu par să se oprească. Se consideră că este un subiect care a fost dezbătut în cadrul ONU din 1993. Un alt subiect reforma populară astăzi este îmbunătățirea coordonării și "coerența" a multor agenții ale ONU, a fondurilor, programelor, departamentelor, institutului de cercetare și alte organisme. Deși există pericolul ca "o singură voce"să poată sufoca creativitatea și pune în aplicare politici conservatoare. La sfârșitul anului 1993 și începutul anului 1994, în perioada premergătoare a cincizecea aniversare a Națiunilor Unite în anul 1995, Adunarea Generală a înființat cinci grupuri de lucru pentru a discuta aspecte legate de reforma ONU. Grupuri de lucru ale Adunării Generale ce cuprindea toți membrii ONU și sunt prost echipați să se deplaseze rapid spre un obiectiv. Ca Adunarea în sine, ele sunt de regulă realizate pe o perioadă mai mare de discuție și de luare a deciziilor și de scurtă durată pentru acțiune. Grupurile de lucru au răspuns preocupărilor exprimate de Secretarul General Boutros Boutros-Ghali în propunerile sale de reformă "Agenda pentru Pace" și "Agenda pentru dezvoltare." Ei se uita la finanțe, reforma Consiliului de Securitate, pace și securitate, precum și dezvoltarea, precum și consolidarea generală a ONU. Ei în cele din urmă a produs rezultate relativ slabe, chiar dacă discuțiile lor rămân interesant ca o reflectare a luptelor politice globale în acea perioadă. Patru dintre grupurile de lucru eforturile lor s-au finalizat – sau pur și simplu sa oprit în 1996-1997. Dar grupul de lucru de reformă a Consiliului de Securitate a continuat să funcționeze. Toate statele membre au căzut de acord cu privire la necesitatea de reformă a Consiliului, deși diviziuni profunde și greu de rezolvat au blocat toate acțiunile pe propuneri concrete. Pe prea multe probleme de interes global, Organizația Națiunilor Unite se confruntă cu blocaj din cauza membrilor săi (P5). Consiliul de Securitate are nevoie disperată de reformă a împuternici întreaga lume și pentru a îmbunătăți eficacitatea acestuia. Dar membrii permanenți care au drept de veto fiind împuteniciți să dirijeze lumea nu sunt entuziasmați să cedeze asul din mînecă. Un exemplu elocvent ar putea fi validat ca Problema Siriană, unde la fel s-a întîlnit indentificarea intereselor național decît promovarea unei securități și a unei păci mondiale care este de fapt și scopul principal al organizației. Doi ani și jumătate de blocaj diplomatic a fost în cele din urmă rupt în septembrie 2013, când un acord mediat SUA-Rusia pentru a încuraja Siria să demonteze arsenalul de arme chimice apărut. Anterior, Rusia și China au exercitat dreptul de veto trei rezoluții la CSONU vizează retragerii președintele sirian, Bashar al Assad, de la putere. Este puțin probabil ca interesul național, acest defect foarte uman în mecanismul de consiliu, să fie contracarat, deși impactul său ar putea fi mediat prin care stipulează că rezoluțile care urmează să fie folosit dreptul de veto, CSONU trebuie să aibă o majoritate de voturi. În cazul Siriei, aceasta s-ar fi văzut rezoluțiile adoptate cu trei la doi. Reforma Consiliului a fost pe ordinea de zi a Adunării Generale din 1979, dar a atras puțin interes. În 1992, și-a asumat o prioritate total diferit. Consiliul nou-activist fost de a lua decizii care mulți membri găsite discutabil. Misiunea tulbure din Somalia, sancțiunile după război și zonele de excludere în Irak și sancțiunile împotriva Libiei – acestea au fost printre problemele care au raliat opoziției. Mișcarea Țărilor Nealiniate, reunit la Jakarta, Indonezia, a cerut de urgență reforma Consiliului.

Consiliul de Securitate nu a fost niciodată o instituție democratică. Capitolul 5 al Cartei ONU instituit un Consiliu dominat de cele cinci mari puteri care au fost învingători în al doilea război mondial – Statele Unite, Uniunea Sovietică, Marea Britanie, Franța și China. În 1945, când Carta a fost scrisă, de cele mai multe țări de azi erau încă colonii; Membru al ONU la început a fost doar de 51 in Raport cu numărul total actual de 184. "A fost un grup de elită", spune Razali Ismail, Reprezentant Malaezia permanent la ONU, "cu puterile victorioase ca gardieni ai păcii. Acum, cu toate că a avut loc, în mod evident că trebuie să se schimbe. " (1) Cei cinci membri permanenți sta continuu în cadrul Consiliului și exercita un drept de veto, care le permite să blocheze acțiunea privind toate aspectele de fond, inclusiv numirea secretarului general și revizuiri ale Cartei. În ianuarie 1966, după o revizuire Cartă, Consiliul a crescut de la unsprezece la cincisprezece membri, astfel că în prezent există zece membri nepermanenți, aleși de Adunarea de termeni non-regenerabile de doi ani. (2) Consiliul se bucură de o autoritate unică în conformitate cu dreptul internațional. Deciziile sale stau în mare măsură necontestate de către Curtea Mondiala sau Adunarea Generală. E rezoluție (spre deosebire de cele ale GA) sunt obligatorii pentru statele membre ale ONU și – deși nu sunt întotdeauna -Ei definesc ceea ce este un comportament acceptabil (și ceea ce nu este), în arena internațională. Multe ambasadori la ONU spun că Consiliul nu este reprezentativ și nu răspunde la preocupările lor. Plângere lor nu este nouă. Nu a fost o mulțime de nefericire, atunci când SUA și Marea Britanie blocat sistematic de acțiune a Consiliului de a impune sancțiuni economice asupra Africii de Sud în anii 1980; când Franța și Marea Britanie a blocat acțiunile pe Suez în 1956; în cazul în care SUA a refuzat acțiune pe Vietnam în 1960 și "70 de de; sau când Uniunea Sovietică a împiedicat o acțiune pe Afganistan în anii 1980. Dar astăzi, opoziția este mai răsunătoarte deoarece Consiliul, mai degrabă decât lipsa de a acționa, acum acționează – în moduri care de multe ori par a fi motivate de interese geopolitice ale marilor puteri. Mulți ambasadori nu sunt de acord cu acțiunile Consiliului privind Bosnia, Somalia, Haiti, Rwanda si alte crize – de multe ori, pe motiv că preocupările speciale ale membrilor permanenți (în special în Statele Unite) au prioritate față de normele de drept internațional și opinia majoritară în comunitatea internațională. Ei cred plauzibil aceste crize ar fi fost manipulate mai bine într-un Consiliu mai deschis și democratic, în care ar putea fi auzit vocile membrilor mai puțin puternice și ar putea avea o influență serioasă. Globalizarea care în sinea ei a și adus cu sine aspectul unei realități politizate social și geopolitic, fiind astfel informatizată și interdependentă. Toate aceste aspecte prevăd o complexitate serioasă o formării unei noi societăți internaționale de prevenire a unor conflicte ce pot apărea ca urmare a unor eventuale neînțelegeri și ajungerea la depistarea unor valori incompatibile cu doleanțele altora, determinînd în sine consecințe specifice pentru modul de guvernare la nivel statal și mondial. Elementele dispersate pînă nu demult acum trebuie privite în ansamblu și cercetate în deoarece deja în prezent legătura dintre ele indifrent de ce natură ar fi, fie economică, politică sau socială, dintre careva state duce inevitabil generează reacții în toate celelalte state vecine, afectîndu-le într-un anumit fel. O realizare importantă a societății umane ar putea fi informatizarea conceptul de creștere și dezvoltare uniformă, care în sinea ei reprezintă o șansă unică de dezvoltare durabilă și democratică a statelor lumii. Astfel pe acestă cale fiecare membru al societății are posibilitatea de a fi informat cu realitățile politice locale dar și la nivel internațional, formîndu-le astfel o viziune clară referitor la realitățile politice din alte țări. Respectiv are posibilitatea de a aprecia și compara sistemul local cu interferențele înconjurătoare oferindu-i șansa de a critica sau aprecia valorile existente. Interdependența dictează practic necesitatatea imperativă de a adopta deciziile statale reeșind din realizările altor state în procesul său de dezvoltare, de nu este acceptat se prevede o ciocnire de interese apărînd riscul transformării propriilor regiuni în zone de conflict. Modul de abordare a dezvoltării durabile și democratice perfecționează într-un oarecare mod guvernarea mondială care în sensul structurilor internaționale sunt conștientizate realitățile obiective ale mileniului trei a dezvoltării democratice. Însă condițiile de bază ale acesteia este asigurarea și întărirea sectorului de securitate. Sensurile care explică la moment securitatea internațională la momentul actual a suferit schimbări din cauza realităților istorice a fiecărei regiuni, dacă un secol în urmă noțiunea de securitate prevedea doar aspectul militar atunci în prezent se diferențiază complet din cauza procesului de dezarmare dar care are o conotație modificată a distrugerii masive ce poate fi provocată de armele nucleare sau cel puțin pot fi folosite ca motiv de amenințare a unui stat agresor. Respectiv, perceperea aceste noțiuni de securitate s-a lărgit considerabil, întîlnind nu numai capacitatea militară dar și cea politică, instituțională, de justie și organizațiile societății civile. Reformarea sectorului de securitate vrem noi sau nu a devenit un punct major în administrarea democratică a sistemului internațional pentru o dezvoltare multilaterală durabilă a societății. Doar o societate apărată afată în siguranță, cu o situație politică stabilă va fi în stare să se dezvolte sub necesarul existenței sale, bazată pe evoluție culturală dar și economică. O societate în care se respectă legea în care drepturile omului sunt plasate pe prim plan la care fiiecare membru are acces la instituțiile de guvernare și în care există o transparență politică, nu vorbesc despre o societate aparte dar de o societate internațională. Lipsa acestori factori duce inevitabil la o instabilitate, dezordine, manifestări extreme, revoluții și războaie. Iată de ce se necesită o schimbare, o reformă a Consiliului de Securitate care ar produce siguranță, dînd importanță societății internaționale reprezentînd acest cuvint a siguranței cu o conotație aparte de cooperare, respect și transparență, ceea ce ar duce nemijlocit la dezvoltarea sa. Totalitatea instituțiilor care promovează un astfel de proiect prin care ar fi cointeresat de promovarea unei securități mondiale ar face posibilă reformarea Consiliului de Securitate indiferent de presupusele condiții inaccesibile pentru unii reprezentanți ai Consiliului care nicidecum nu și-au dori acest lucru. Rămîne doar să continuăm să promovăm o placentă de reproducere benefică pentru actualul Consiliul de Securitate, văzîndu-l imaginar într-o formulă nouă, reformat conform cerințelor tuturor membrilor Organizației Națiunilor Unite în bază legală și convențională Cartei ONU.

II.2. Reprezentarea în Consiliul Securități: noi aspiranți la statutul de membru

Membrii Consiliul de Securitate și metodele de lucru reflecta o epocă trecută. Deși s-au schimbat drastic interesele la nivel geopolitic sistemul internațional, Consiliul s-a schimbat relativ puțin din 1945, când învingători din timpul celui de-al II Război Mondial au elaborat o Carta în interesul lor și a acordat drept de veto, locuri "permanente" în cadrul Consiliului pentru ei înșiși. La 11 decembrie 1992, Adunarea Generală a adoptat rezoluția 47/62 cere Secretarului General de a invita statele membre să prezinte observații scrise cu privire la reforma Consiliului. În timpul următor vara și toamna, statele optzeci de făcut observații. Secretariatul a publicat două colecții importante care au o mare varietate de propuneri de reformă; cel mai profund dezacord revelatoare cu compoziție și a procedurilor în curs a Consiliului. Până în anul următor, cu mai multe misiuni de menținere a păcii în continuare și alte inițiative consiliului din domeniu, statele membre au fost chiar Keener pentru progresul reformelor. Reforma Consiliului nu va fi un proces simplu. Membrii permanenți în general – și Statele Unite, Federația Rusă, China, Marea Britanie și Franța, în special, – se opun mișcării de reformă. Acestea nu favorizează adăugarea Japoniei și Germaniei, plus unul sau doi membri nepermanenți. Secretarul General Boutros-Ghali a adoptat aceeași perspectivă în declarațiile sale din toamna anului 1994. Malaezia a declarat că admiterea de către cei cinci membri permanenți în favoarea Japoniei și Germaniei ar fi un mijloc de a reduce obligațiile financiare, prin aducerea de noi state bogate de la bord. (48) Diferitele state membre ale ONU au multe abordari diferite pentru reformă. Dar multe țări sprijină inițiativele de reformă grave, inclusiv competențe de nivel mediu, cum ar fi Italia, țările nordice, Olanda, Australia și Noua Zeelandă. Dintre țările din Sud, Malaezia, Singapore, Guyana, Columbia și Zimbabwe continuă în roluri de conducere în mișcarea de reformă. În octombrie, când Adunarea Generală a considerat raportul anual al Consiliului, dezbatere a fost de departe mai clare decât de obicei. Curând după aceea, în țările nordice au o inițiativă de a extinde consultările Consiliului cu trupe cotizanți. În cele din urmă, la 03 decembrie 1993, Adunarea Generală a adoptat Rezoluția 48 / 26– de instituire a unui grup de lucru Deschis să ia în considerare reforma și restructurarea Consiliului. Adunarea Generală Președintele Samuel Insanally Guyana prezidat Grupului de lucru până în septembrie 1994 când noul președinte GA, Amara essy de Coasta de Fildeș, a preluat. În timpul 1994, Grupul de lucru sa reunit de mai multe ori. Reforma Consiliului a luat amploare dintr-o varietate de evenimente: o întâlnire la Ottawa, în aprilie sponsorizat de guvernul canadian pentru a examina de menținere a păcii, conferința ONG în luna mai, o inițiativă Argentina-Noua Zeelandă, în septembrie, o inițiativă Benelux în octombrie și o varietate de alte eforturi, formale și informale. Cel mai important dintre toate zecile de țări care au contribuit cu trupe la operațiile de menținere a păcii a cerut ca acestea să fie consultat cu privire la acțiunile Consiliului care a afectat forțele lor. Cererea lor se baza pe Cartă Articolul 44 – ignorată de către Consiliu – pasează trupe cotizanți o voce în deciziile privind desfășurarea trupelor lor. Presiunea pentru reformă nu a venit numai din țările din Sud, dar de la nord la fel de bine: Canada, țările nordice, Țările de Jos, Italia, Australia, Noua Zeelandă și alții au venit în mod clar de reformă, împreună cu marea majoritate a țărilor din Sud. În ciuda acestei activități intense, majoritatea mass-media internaționale majore au avut tendința de a ignora reforma Consiliului, cu excepția propunerii ca Consiliul să recunoască doi noi membri permanenți – Japonia și Germania. Prezenta propunere are sprijinul Statelor Unite, Marea Britanie și Franța, precum și Japonia și Germania. Cele mai multe țări se opun acestei abordări, însă, și un delegat dintr-o țară Caraibe răspicat numit-o "inutil și o risipă de timp." Multe delegații au promis să-l blocheze și se insistă în schimb pe măsuri de reformă profunde. Dezbateri recente în Adunarea Generală din 13 octombrie – și 14 și 31 octombrie și un noiembrie 1994 – precum și acțiuni în Consiliul de Securitate în sine, în noiembrie și ianuarie, au oferit noi informații cu privire la gândirea membrilor ONU privind reforma problema.

Cei cinci membri permanenți se opun în general oricărui extindere de membru al Consiliului, care ar diminua puterea lor, deși feră sprijinul ocazional unor țări. Deoarece negocierile sunt în impas pentru expansiunea statutului de membru, țările P5 au susținut oferte pentru aderarea de unele țări. Cel mai recent, s-a observat sprijinul pentru India. Franța a susținut Africa pentru un loc permanent. Principalii candidați care aspiră la statutul de membru permanent în componența Consiliului de Securitate este Brazilia, Germania, India și Japonia care s-au pozitionat ca lideri din cadrul ONU, dar nu au reușit să acumuleze suficient sprijin – sau înăbuși opoziția – de a urca în calitate de membri permanenți. Alte blocuri de state au pus propuneri de reformă. În timpul anilor 1990, existat o oponență contra membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate dar nu s-a bucurat de succes și s-a propus în schimb ca membrii să fie aleși în funcție de regiune pentru a crea mai multă paritate în reprezentarea țărilor membre din diverse continente. Acest efort a fost reenergizat la mijlocul anilor 2000 de către Italia sub numele de Uniți pentru consens, și a fost activ spre reformă de lucru bazat regional.Un alt grup, de auto-identificat ca Cinci Mici (S-5), de asemenea a prezentat o serie de propuneri de reformă a Consiliului. S-5 (Costa Rica, Iordania, Liechtenstein, Singapore și Elveția) pledează pentru mai multă transparență și coordonare între Consiliul de Securitate și Adunarea Generală și comitetelor economice și sociale. Propunerea a inclus, de asemenea, anumite orientări privind utilizarea de veto. Ca un bloc separat, Uniunea Africană a prezentat o sugestie pentru extinderea Consiliului, oferindu-i Africii și Americii Latine locuri permanente și a creștere importanța pentru toate zonele regionale. Extinderea consiliului ar include, de asemenea, și ar oferi puterea de veto pentru noi membri permanenți. În decembrie 2004, secretarul general Kofi Annan a propus modificări ale Consiliului de Securitate, ca parte a Grupului la nivel de Înalt Raport privind amenințările, provocările și schimbarea. În martie 2005, Annan a reiterat cele două planuri propuse, cunoscut sub numele de modelul A și modelul B. In ciuda încercarilor sale de a împinge înainte reforma, nici plan nu a fost acceptat de toate facțiunile din joc. În timp ce problema aderării pare să fie în atenția observatorilor ", în mass-media, problemele de transparență și metode de lucru la fel și puterea de veto sunt la fel de importante. În prezent, membrii permanenți au doar drept de veto și sunt puțin probabil să renunțe la acest drept. Lipsa de transparență în metodele de lucru pun accentul Consiliului privind modul în care Consiliul merge cu privire la luarea deciziilor și lipsa de informații pe care sunt obligați să le furnizeze în alte părți ale ONU. Mai mult decât atât, organele subsidiare ale Consiliului nu includ membri ONU, cu excepția cazului în care sunt membri ai Consiliului la momentul respectiv. Ca urmare, multe țări care nu au servit, sau nu sunt servesc în prezent Consiliul pot fi lăsate în afara procesului de luare a deciziilor. Timp de mulți ani, unele state membre pledează pentru extinderea Consiliului de Securitate, susținând că adăugarea de noi membri va remedia deficitul democratic și reprezentativ din care suferă Consiliul. Dezacordul dacă noii membri trebuie să fie permanent sau au drept de veto, a devenit un obstacol major în calea reformei Consiliului de Securitate. Brazilia, India, Japonia și Germania doresc un loc permanent în cadrul Consiliului, și au amenințat să reducă contribuțiile lor trupe financiare sau militare la ONU în cazul în care nu sunt recompensate cu statut de membru permanent. Țările africane și-au exprimat, de asemenea, necesitatea unei reprezentări africane permanente în Consiliul pentru a pune capăt la hegemonia națiunilor industrializate din nord. În decembrie 2004, la nivel înalt Secretarul General analizînd evoluția problematică a reformării dar privind și amenințările, provocările și schimbările propusea celor două modele de extindere, care sugerează extinderea Consiliului la 24 de membri. Propunerile de reformare a Consiliului de Securitate:

Modelul A propune adăugarea șase noi locuri permanente, fără veto, și trei noi aleși de membri pe temen de doi ani.

Modelul B creează o nouă categorie de opt locuri pe scaune, regenerabile la fiecare patru ani, și doi ani după mandat scaunul de membru nu poate fi reînnoit.

Nici documentul grupului, nici raportul Secretarului General din martie 2005 intitulat "Mărirea Libertății " exprimă o preferință pentru una dintre cele două modele. Scepticii se intreaba daca reforma Consiliului de Securitate este fezabil, atâta timp cât anumiți membri au puterea de veto. Critica mare din cei cinci membri permanenți (sau P5) este faptul că panoul nu are reprezentare din Africa și America Latină, oferă o platformă pentru descreștere mai degrabă decât în ​​creștere a puterilor și nu are un loc de națiuni puternice economic, cum ar fi India sau Germania. Influență globale este acum un pivot important spre Asia și departe de Occident, adică componența Consiliului de Securitate al ONU reflectă un sistem colonial post-Al Doilea Război Mondial, care este extrem de învechit, dar încă puternic. Grupurile s-au format pentru a face lobby pentru poziții permanente de pe CSONU sau, cel puțin pentru a face consiliul mai reprezentativ. G4-Brazilia, Germania, India și Japonia, doresc să extindă Consiliului de Securitate la 25 de membri, ceea ce ar cuprinde un plus șase permanent și patru membri nepermanenți. Noile locuri permanente ar garanta două locuri pentru Africa, două pentru Asia, una pentru America Latină și Caraibe (GULAC), și una pentru Europa de Vest și alte state. Normele ONU însă precizează că modificarea componenței P5 însă schimbarea aceasta face ca să fie implimentate schimbări și în Charta ONU, precum și la alte evoluții similare demonstrînd complicitatea problemei de reformare dar și dificitatea rezolvării ei. Pentru a reuși, ar necesita, de asemenea de sprijinul a două treimi din Adunarea Generală – inclusiv P5 și așa cum am văzut, acest lucru în sine este un obstacol imens. Relația dificilă dintre China și Japonia, cel mai recent grav incident testat într-o suveranitate rămînînd nerezolvate interferențele asupra Senkaku Insulele / Diayou, este turbulent de a spune cu claritatea dificiența relaționalizării celor două părți. Ar fi posibil ca China să fie de acord cu vecinul său de a fi admis la un astfel de club exclusivist? Este cel mai evident model dar și e îndoielnicacest fapt totodată, mai ales din 2005, când China a încercat să blocheze aderarea Japoniei, în mare măsură pe animozități de lungă durată se întinde înapoi la secolul al 19-lea. De asemenea, având în vedere și rivalitatea unor tări din cadrul Uniunii Europene, ca de exemplu ar dori Franța să vadă vecinul său și fostul inamic, Germania, stând umăr la umăr cu el în Consiliul de Securitate? Fiind niște întrebări cărora așa de ușor nu îi vor fi atribuite niște etichete de veridicitate a puterii de influență indiferent de metode și cerințele pe care le pot face. Cerere Germania evidențiază încă o întrebare în centrul de oferte pentru permanent-membru al Consiliului de Securitate al statutului ce ar trebui să definească eligibilitate. Contribuția Germaniei la bugetul general ONU raportat la dimensiunea economiei sale și că se plasează în primele cinci țări donatore. Sunt reperezentate întrebări la care cu greu se va ajunge la un compromis dar totuși speranța reformării se menține datorită statelor în care se indentifică o creștere a acută a dezvoltării multilaterale a sferelor de politică externă. G4 a precizat că aportul unui stat la operațiunile de menținere a păcii ar trebui să joace un rol determinant în calitatea de membru P5. Cu toate acestea, în cazul în care puterea economică este de a fi un factor determinant de aderare, imperativele financiare ar putea fi conduse pe ordinea de zi, ceea ce înseamnă de organizare națiunile bogate ar putea beneficia. Aceasta ar marginaliza, de asemenea, statele ale căror bilanțuri sunt nesănătoase, dar a căror nevoie de ajutor cu siguranță este disperată și le-ar pune la cheremul națiunilor mai puternice, bogate. Nominal deși, avantajul major al candidaților G4 "se bazează pe traiectoria sa spre o reprezentare echitabilă a intereselor regionale. Astfel propunerea pentru India, Brazilia, Germania și Japonia ar aduce totalurile pe CSONU în Asia trei, Europa (inclusiv Rusia) patru, America de Sud, și America de Nord unul. Dar din cauza dreptului de veto, a celor 5 , nu pot fi acordate pentru noi membri. Deci, deși locuri permanente pentru ei ar fi o îmbunătățire pe actuala stare de lucruri, pe termen lung, ar spori colectiv de memorie instituțională aceasta nu pare sa fie diferite de a avea un loc de curent rotativ pentru membrii Consiliului de Securitate.

În anul 2004 la inițiativa, apoi secretar general al ONU, Kofi Anan, 16-membru Înalt Grupul la nivel de amenințări, provocări, a propus un plan de reformă pentru a produce siguranță în cadrul Consiliului de Securitate. Două opțiuni au fost propuse de grup: o sugerează adăugarea de sase noi membri permanenți fără drept de veto, cu alte trei locuri nepermanente; al doilea ar adăuga opt locuri pe scaune, regenerabile fiecare patru ani, de asemenea, fără drept de veto și cu un nou loc nepermanent. Un alt plan de-a lungul liniilor similare, deși birocratic mai complexe, a venit de la un grup în cadrul organizației cunoscută sub numele de Uniting pentru Consensus (cunoscut anterior ca Coffee Club). Aceasta include Italia, Spania, Turcia, Coreea de Sud, Mexic și Argentina și-a prezentat propuneri care vizează din nou un CSONU mai reprezentativ. În 2005, grupul a cerut extinderea numărului de membri nepermanent păstrând în același timp componența permanentă curent; nu ar fi, de asemenea, nici o extindere a veto. Membrii suplimentari vor fi aleși de către Adunarea Generală, cu respectarea "contribuției membrilor Organizației Națiunilor Unite pentru menținerea păcii și securității internaționale și la alte scopuri ale organizației, precum și, de asemenea, o repartiție geografică echitabilă". În cadrul acestuia, ar fi șase state africane, cinci din Asia, patru din America Latină și Caraibe, trei de la "alte" state din Europa de Vest și și două din Europa de Est. Membrii non-permanenți va fi ales pentru un mandat de doi ani de regiunile lor și ar fi posibilitatea imediată de realegere. Acest plan a fost rafinat în 2009, ceea ce sugerează scaune suplimentare care ar putea fi ocupate de o perioadă mai lungă de trei la cinci ani. Avantajul acestui sistem ar fi că noile scaune vor fi alocate pe regiuni, cu starea actuala ocupând poziția a decis de către grupul regional. Din nou, în timp ce nu reformarea P5 ar da mai multă siguranță la grupul de rotație, oferind termeni mai lungi în funcție, construirea încrederii și memoria instituțională și furnizarea de aceea un serviciu mai bun nivel regional și global. Din punct de vedere al Uniunii Africane s-a formulat ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Consensul Ezulwini, în care s-ar căuta cel puțin două locuri permanente de pe P5 -cu drept de veto- și încă cinci locuri nepermanente să fie decise de către aceasta. Deși Africa se opune, în principiu, la dreptul de veto, susține că în timp ce există trebuie să fie accesibile tuturor membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate. Voința politică între statele mai în vârstă este ceea ce se întârzie înaintarea oricare dintre aceste planuri și probleme nu au legatura cu reforma ONU continuă să producă supoziuni disențiale între restul membrilor ONU. De exemplu, la ultimile acțiuni ale Arabiei Saudite poate fi cel puțin parțial considerată în determinarea unei situații în corelație de supărare mai prozaic la miscarile timide ale Iranului față apropierea de vest, prin intermediul ONU. Dar există un precedent pentru schimbare semnificativă. În anii 1960, calitatea de membru și rotirea Consiliului de Securitate a fost extins de la șase la zece. Deși membrii permanenți făcut obiecții la mișcare, în cele din urmă l-au ratificat și a devenit lege ONU. Fie că acest succes ar putea fi replicat în foarte diferite condiții de nivel mondial și cu un ONU mult extins este o altă problemă.

Ambasadorul Keating și Amb. Emilio Cardenas de Argentina a scris o scrisoare președintelui Consiliului privind 15 septembrie 1994 de a solicita noi tipuri de consultări regulate, inclusiv un grup de lucru săptămânal, o reuniune de două ori pe lună statelor care contribuie cu trupe și alte inițiative. (30) Unii au cerut președintelui Consiliului pentru a da informări lunare la președinții grupurilor regionale, în timp ce altele favorizează reuniunile Consiliului mai deschise, și organismele speciale de legătură pentru a netezi un dialog între Adunarea Generală și Consiliu. Amb Brazilia. Ronaldo Mota Sardenberg a sugerat informări lunare ale întregului grup cu referire la fiecare membru de către președintele Consiliului. Consiliul a discutat inițiativa Argentina-Noua Zeelanda în ședința sa, discuția a inclus unele intervenții neobișnuit de frank, inclusiv o declarație de ambasadorul chinez Li Zhaoxing, care a citat un proverb chinezesc: "Unul va fi luminat de ascultarea a diverse vizualizări și ignorant dacă ascultă doar vizualizări unilaterale ", a spus el. (31) Amb. Peter Osvald din Suedia a susținut că intensificarea dialogului și transparenței ar extinde sprijinul politic pentru menținerea păcii, în timp ce Ambs. Nicolaas Biegman Țărilor de Jos și Francis Hayes din Irlanda a subliniat faptul că Consiliului îi este necesară participarea activă și implicarea altor state membre în proces pentru a asigura punerea în aplicare a rezoluțiilor sale. (32) Reformatorii au câștigat deja alte câteva modificări. Președinții Consiliului a început consultări periodice mai largi și de durată unde Consiliul a solicitat Secretariatului de a realiza un raport anual mai informativ. Mulți speră că, în cazul în care procedurile vor fi mai transparente acestea vor dezvolta normele "provizorii" de procedură, care au fost în vigoare timp de 50 ani și vor fi înlocuite în cele din urmă cu norme noi, mai permanente și mai potrivite. Consiliul a câtigat un aliat important la mijlocul lunii noiembrie a anului 1994, atunci când un membru permanent – Franța – atunci cînd a circulat un memoriu asistent a ministrului de externe Alain Jupp. Documentul a declarat cu tărie că "a venit timpul pentru a permite dezbatere publică mai amplă cu privire la munca Consiliului. Francezii au continuat să propună niște "dezbateri de orientare", deschis tuturor membrilor organizației în cazul în care Consiliul este gata de a lua sus o întrebare importantă, să existe "schimburi publice de opinii între membri Consiliului ", ca o modalitate de a spori transparența și îmbunătățirea consultării(34). Ca răspuns la inițiativa franceză, Consiliul la 16 decembrie a anunțat că va întâlni mai des în sesiuni deschise, într-un efort de a îmbunătăți fluxul de informații și idei între membrii Consiliului și alte state membre. Dar surse de încredere raportează că Statele Unite și Marea Britanie nu au acceptat inițiativa Franței și că ei se opun cu înverșunare mișcării de trecere a puterii departe de cercul interior și spre membri generali. Sancțiunile impuse de Consiliul, care s-au triplat în număr în ultimii ani, cauzate special deoarece acestea pot avea un efect devastator asupra anumitor state terți. Întreprinderile puternice suferă, precum și persoane fizice neputincioase. Reformatorii acuza Consiliul de adoptare a sancțiunilor cu îngrijorare minim pentru efectele terțe părților. Deoarece de multe ori sancțiunile continuă pentru perioade lungi, miliarde de dolari sunt în joc. În 1995 la 19 ianuarie Consiliul dezbate întrebarea susținută de Amb. Danilo Türk Slovenia referitor la sarcina disproporționată a sancțiunilor care este suportată de către statele vecine și principalii parteneri comerciali. Mai mulți reprezentanți s-au alăturat celor spuse argumentînd că sarcinile ar putea fi împărțite mai echitabil. Unii critici acuză că sancțiunile Consiliului mandatate de lideri afectează cele mai sărace și mai vulnerabile state în timp ce abia afectează și oamenii bogați din țările vizate. Columbia a propus o cameră legislativă, o nouă ramură specială a Curții care ar examina comportamentul Consiliului și precedentele lui. Acest lucru nu poate fi un panaceu (judecătorii Curții sunt, la urma urmei, aleși de Consiliu – deși fără drept de veto). Dar ar fi un pas foarte important, deoarece judecătorii Curții sunt aleși de nouă ani și tind să fie relativ independenți. Președintele Curții Mondiale, Mohammed Badjaoui a vorbit la Adunarea Generală la 13 octombrie 1994, îndemnând darea unui rol mai mare pentru Curte în sistemul ONU; la scurt timp după, ambasadorul algerian, Ramtane Lamara a cerut o "revitalizare" a funcțiilor Curții. Din păcate, puțini ambasadori se referă la un control jurisdicțional în actualele discuții de reformă ale Consiliului. Adunarea Generală poate funcționa și ca o influență asupra Consiliului – un alt pol de putere într-un sistem de control și echilibrare. Speranța că dacă cererile Adunării Generale să devină cu mult mai informați, în cazul în care acționează pentru a afirma propriul rol în sistemul ONU, se poate echilibra cu succes puterea membrilor permanenți din cadrul Consiliului, în special în cazul în care membri de bază non-permanent este consumat.

II.3. Dreptul de veto: controverse și complexități

Dreptul de veto: controverse și complexități.

Mișcarea de reformă a Consiliului a adunat vigoare, deoarece Consiliul a fost recent mult mai activ decât în ​​trecut, când rivalitatea SUA-URSS și disputele cu privire la decolonizare a dus la multe veto paralizante. Din 1988 până în 1993, numărul de reuniuni formale ale Consiliului crescut de 60-171, în timp ce numărul de consultații "ale întregului" (în cazul în care cele mai multe afaceri se desfășoară) a crescut de la 20 la 253. Consiliul este acum practic în ședință de zi cu zi. În 1989 au fost 20 de rezoluții, în timp ce în 1993 au fost 93; în aceeași perioadă, numărul de declarații ale președinților Consiliului (similar cu rezoluții) a crescut 17-94. Consiliul a trimis recent mai multe misiuni militare de menținere a păcii decât în ​​primele patruzeci și cinci ani combinate – și le-a trimis o serie de echipe electorale, forțele de poliție și unități de monitori ai drepturilor omului. Consiliul a impus sancțiuni economice (șapte regimuri de sancțiuni au fost în vigoare în 1994), inspecții de arme mandat și măsuri de dezarmare, și a acționat pe o mare varietate de probleme de securitate internațională. Dar în multe țări, acest nou activism a aparut de multe ori în mare mână și nedemocratic. O reuniune fără precedent a șefilor de stat și de guvern din membri ai Consiliului de Securitate a avut loc în luna ianuarie, 1992, la scurt timp după războiul din Golf. Această reuniune a marcat un nou nivel de gravitate între marile puteri față de Consiliul și activitatea sa. Activitatea Consiliului și de menținere a păcii au crescut dramatic după aceea. Ca răspuns, țările mai puțin puternice au intensificat presiunea lor de reformă a Consiliului. O dezbatere plină de viață are loc în jurul relației ambivialente dintre membrii permanenți ai Consiliului de Securitate și Curtea Penală Internațională (CPI). Mai ales opoziția Statelor Unite în instanța de judecată este foarte vizibil în Consiliul de Securitate ca SUA amenință să se opună tuturor rezoluților de menținere a păcii și impune opoziția față de Curtea Penală Internațională (iunie 2002 și următoarele). Secțiunile privind dreptul de veto și CPI în Consiliul de Securitate, analiză general, precum și un set de tabele și grafice interesante pe dreptul de veto, inclusiv o listă a subiectelor respins de Consiliul de Securitate cu texte de proiecte de rezoluții. Cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate (China, Franța, Rusia, Marea Britanie, și Statele Unite ale Americii), se bucura de privilegiul de a putere de veto. Aceasta a fost intens controversată de la elaborarea Cartei ONU în 1945. Statele Unite ale Americii și Rusia ar fi trebuit probabil să acceptat crearea a Națiunilor Unite fără privilegiul veto. Cincizeci de ani mai târziu, dezbaterea privind existența și utilizarea veto continuă, revigorat de multe cazuri de veto-amenințare, precum și utilizarea reală veto.

În discursurile și în conversațiile din coridoare, diplomații de multe ori subliniază că patru din cei cinci membri permanenți sunt "european" (un concept care include Statele Unite) și patru din cinci sunt țări "industrializate". Cele patru cincimi din omenire care trăiesc în țările sărace din sud Global, spun ei, au doar o singură voce – China – între membri permanenți. America Latină, Africa și Orientul Mijlociu au nici o prezență regională la toate dintre membrii permanenți. Reformatorii insista că Consiliul ar trebui să mai bine "reprezinte" întreaga populație a globului. Dar există diferențe considerabile despre cum sunt reprezentate ar trebui realizate și ce efectiv ar arăta democrația Consiliului. Richard Butler, Reprezentant Permanent al Australiei la ONU a declarat unui reporter "Este absolut clar că Consiliul de Securitate ce îl avem astăzi este Consiliului de Securitate de ieri. El nu poate face treabăde care avem nevoie de făcut astăzi și cu siguranță ce vom avea nevoie in viitor." (3) și Roberto R. Romulo, Ministrul de Externe din Filipine a declarat la Adunarea Generală: "Este ironic faptul că, în mijlocul răspândirii rapide a democrației în ultimii ani și de membru în extinderea Organizației Națiunilor Unite, Consiliul de Securitate rămâne nereprezentativă în dimensiunea sa și distribuția geografică a membrilor săi, precum și nedemocratic în procesul de decizie și metodele de lucru. " (4) Chiar și membrii permanenți nu sunt uniți în apărarea Consiliului în calitate de organ reprezentativ în mod eficient. Ministrul a Chinei Externe Qian Qichen a fost mai subtil în criticile sale decât unii dintre colegii săi, dar el a spus la Adunarea Generală în septembrie, 1994, deschizând cu dezbaterile că "Acțiuni de Consiliu ar trebui să reflecte mai bine voința colectivă și aspirațiile comune ale tuturor membrilor . " (5) Pentru un membru al cercului interior Consiliului, aceasta a fost într-adevăr o mustrare puternică. Clar că dezbaterea pornește la propunerea de membru permanent pentru Germania și Japonia. Din moment ce ambele țări au forțele militare de rang mijlociu care au fost constituțional restrânse în desfășurarea lor externă, își justifică cererea lor la un loc permanent prin referire la averea lor și rolul lor în calitate de finanțatori majori ale organizației. (6) Multe țări au unele obiecții. În recenta dezbatere a Adunării Generale, când ambasadorul german Detlev Graf zu Rantzau a susținut că "cei mai mari contribuabili" ar trebui să aibă noi locuri permanente, ambasadorul indian Mohammad Hamid Ansari l-au dus la sarcina, insistând că "modelul corporatist, în care capitalurile proprii [de exemplu participația] stabilește puterea de vot, care nu ar trebui să se aplice în cadrul Consiliului sau ONU. (7) Câteva țări au susținut pentru adăugarea de mai multe țări cu drept de veto membri permanenți din mai multe continente. Nigeria, Brazilia și India, ar dori să devină membri permanenți, și au militat activ pentru aceste locuri. Dar rivalii lor regionali cu înverșunare s-au opus. Egipt și Africa de Sud propuneau calificări speciale Nigeria, în timp ce Argentina și Mexic, Indonezia și Pakistan alegeau cu îndoială Brazilia și India. Țările mai mici, la rândul lor, sunt nemulțumite cu privire la orice sistem care se va consolida puternic pe cheltuiala lor. Rapoarte ale discuțiilor din cadrul grupului de lucru sugerează că majoritatea țărilor se opun unei eventuale extinderi a numărului de membri permanenți și încă mai insistă cu privire la restricțiile de veto. (8) Majoritatea preferă să mărească Consiliul cu membrii nepermanenți suplimentari – o cifră comun este de zece – aducerea de Consiliu la 25 de membri cu totul. Deși opiniile variaza foarte mult, cele mai multe țări par să creadă că un proces electoral va da o mai bună reprezentare a regiunilor, precum și de diverse tipuri de state – sărace, precum și bogate, mici precum și la fel de mari. Reprezentarea mai bună, spun ei, va contribui la crearea unui Consiliu care poate acționa în mod credibil și legitim în numele întregii omeniri. Mulți diplomați ONU și reformatori sunt nemulțumiți cu privire la calitatea de membru permanent și în special dreptul de veto, și doresc să reia în considerare problema, chiar dacă numărul de membri permanenți nu crește. Mișcarea Țărilor Nealiniate și-a reafirmat recent opoziția mult timp la dreptul de veto, spunând că "garantează un rol exclusiv și dominant membrilor permanenți ai Consiliului este contrară obiectivului de democratizare a ONU." (9) Cei care susțin status quo-ului de multe ori insista că cele mai puternice țări trebuie să se acorde privilegii speciale la ONU, pentru a le menține implicați în organizație. Referință se face adesea la criza din Liga Națiunilor în anii 1930. Dar reformatorii sublinieză că – spre deosebire de un aviz comun – membri permanenți nu au fost neapărat cele mai puternice țări. Timp din jumătatea durată de viață a ONU, guvernul a unei națiuni ca a unei mici insule din Asia – Taiwan – ocupat un loc permanent (în calitate de reprezentant al China). Două alte scaune au fost ocupate de foști puteri mondiale Franta si Marea Britanie – țări care s-au scăzut constant în importanță și sunt acum privite ca secundar pe scena mondială. Un al patrulea loc a fost pornit recent fără dezbatere de la un fost putere globală (Uniunea Sovietică), la o putere sărăcită nivel de mijloc, mult redus în dimensiune și independență de acțiune (Rusia). Permanența de membru îngheață Consiliul și împiedică să reflecte în mod adecvat realitățile politice mondiale. Discuții de reformă revin mereu înapoi la problema democrației. Amb. Luis Fernando Jaramillo de Columbia menționate la Conferința GPF la Permanente Cinci ca "membri pe viață", ceea ce implică comparații cu țările în care conducătorii țărilor nedemocratice se declară "Președintele pe viață". (10) Victor Flores Olea de Mexic, în Adunarea Generală, a fost numit membru permanent "învechit" (11), în timp ce Francis Sengwe de Zimbabwe numit membru permanent și dreptul de veto "relicve ale unei epoci apuse." (12) "Este ironic", a continuat Sengwe ", că cei care rezista asiduu democratizarea relațiilor dintre națiuni [de exemplu Marea Britanie, Franța și Statele Unite] sunt cele mai răsunătoare insistând pe guvernarea democratică în națiuni." (13)

Deoarece Art. 23, Sect. 1 din Carta vorbește despre criteriile de selectare a membrilor nepermanenți ("contribuția" lor la "menținerea păcii și securității și la alte scopurile organizației internaționale"), unele țări au cerut Adunării Generale de a dezvolta Măsuri obiective pentru acest scop. Singapore adus recent o astfel de propunere înainte de GA. (14) Criteriile ar putea fi totuși jenant pentru membrii permanenți. Ele sunt, la urma urmei, posesori de aproape toate armele nucleare din lume, precum și cea mai mare a stocului de arme chimice și biologice. Ei au cele mai mari unități militare și are un colectiv de două treimi din lume 775 miliarde dolari în scop de cheltuielile militare. Ele reprezintă o pondere foarte mare (aproximativ 85%) din exporturile majore ale lumii de arme. Și ei au ignorat Carta că ei se pot abține de la vot, atunci când acestea sunt părți la litigii (art. 27, Sect. 3). Membrii permanenți au fost de acord să plătească o sumă disproporționat de costurile de menținere a păcii, dar (cu excepția Franței) au oferit câteva trupe de menținere a păcii și forțele au fost de multe ori să aibă trupele de a servi sub comanda ONU. Statele Unite ale Americii a stabilit o interdicție clară asupra forțelor sale în serviciul în comandanți străine, așa cum a subliniat printr-o nouă decizie directive prezidențiale, făcute publice în luna mai a anului 1994, precum și acțiuni de noul Congres republican dominat de la începutul anului 1995. (15) Reformatorii subliniază ironia că marile puteri a stabilit unele inițiative de menținere a păcii în mișcare, apoi se așteaptă ca țările mai mici să pună viața soldaților lor în pericol. Trimiteri obscure la fostele forțe coloniale, ca regimentele britanice Ghurkha, apar în conversațiile de coridor ONU. Cei cinci membri permanenți au un avantaj suplimentar asupra non membrilor permanenți din cadrul Consiliului, deoarece membrii aleși serveste numai doi ani și nu poate, în conformitate cu Carta, fi imediat reales. Amb. Keating de Noua Zeelanda, un recent președinte a Consiliului de Securitate, a subliniat că este nevoie mai mult de un an pentru majoritatea reprezentanților de a obține un sentiment față de modul de lucru al Consiliului și să înceapă a vorbi în cadrul reuniunilor și chestionarea acțiunilor membrilor permanenți. Până în momentul în care ar deveni membri cu adevărat eficienți.(16) Multe state numite reformatore, cum ar fi Columbia, Noua Zeelanda, Zimbabwe și Malaezia, ar dori să limiteze sau de a face departe cu dreptul de veto și chiar cu el însuși a membrilor permanenți. În dezbaterile, au tendinta de a se ivi fraze de genul "privilegiu învechit" și "club exclusivist". "Dreptul de a veto subminează principiul egalității suverane a statelor, prevăzute în Carta", a declarat Hasmy Agam, secretar general adjunct al Ministerului Afacerilor Externe malaezian într-un discurs la Adunarea Generală. "Nici o țară, totuși puternic, ar trebui să stea în mod arbitrar în calea nevoilor colective în condițiile stabilite de membri general al ONU." (17) Veto a fost puțin folosit în perioada de după Războiul Rece, dar nu este de o măsură importantă. Potrivit contului de delegați, cum ar fi Amb. Nabil Elaraby din Egipt, membri permanenți amenință frecvent pentru a utiliza dreptul de veto în consultări cu ușile închise, ca un mijloc de a obține calea lor. Această practică se numește un "dulap veto." (18) Veto (sau utilizate efectiv) sunt un bloc de acțiune, astfel cu performanță ONU în fosta Iugoslavie și alte crize recente au arătat în mod clar capacitatea de a acționa pe plan internațional. O singură putere de veto opresc din a răspunde pe plan internațional și zădărnicesc total voința majorității covârșitoare a comunității internaționale. Acest blocaj, care a frustrat acțiunile ONU pe probleme cheie de la fondarea sa, trebuie să fie facilitat progresiv, insista reformatorii. Noii membri permanenți cu drept de veto ar crește doar probabilitatea de blocaj și mai paraliza și mai mult organizarea. Veto nu au fost doar aruncat pentru a bloca rezoluții de fond. De-a lungul anilor, 59 de veto au fost exprimate pentru a bloca admiterea de statele-membre – o întreprindere dubioasă -, precum și 43 de vetouri pentru a bloca nominalizările pentru Secretarul General. Veto strangulează ONU și împiedică de a avea un consens larg de director în activității sale într-o gamă largă de probleme. Amb Noua Zeelandă. Keating reamintește persoanelor cu satisfacție evident că poziția guvernului său a fost foarte consistent. Acesta s-a opus capacității dreptului de veto la original de membrilor permanenți la Conferința Cartei acum aproape cincizeci de ani și încă aderă la acest punct de vedere. (19)

Cele mai doritori ai unei reformări recunosc faptul că, în prezent, șansele lor de a face departe cu dreptul de veto sau cu calitatea de membru permanent sunt mici, deoarece membrii permanenți ar bloca modificările necesare în Cartă. Deci, reformatorii au propus strategii elementare, inclusiv un atac lent, dar constant pe dreptul de veto, căutând să limiteze utilizarea acestuia prin schimbări procedurale, care nu necesită revizuirea Cartei. Austria, printre altele, a solicitat acest tip de restricții și Olara Otunnu, președinte al Academiei Internaționale pentru Pace, a declarat că sarcina probei în viitor ar trebui să fie pe membrii permanenți pentru a justifica utilizarea veto. Prestigioasa Comisiei privind guvernanța globală, din care Otunnu era membru, a propus restricții de veto în raportul său recent. O propunere discutată ar avea nevoie de doua veto concurente. O alta ar limita situații în care dreptul de veto sunt exprimate (de exemplu, la cazurile de agresiune internațională în temeiul capitolului VII). Totuși, un alt ar dezvolta un fel de vot ponderat pentru a înlocui veto totul. (20) Cele mai multe propuneri pentru reformare doresc să crească dimensiunea Consiliului, pentru ai permite să fie mai reprezentativ pentru diferite regiuni, țări de diferite mărimi și alte criterii de diversitate. Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franța și alte câteva țări au argumentat în favoarea unei abordări minimalist de expansiune, pe motiv că o comisie de mare este incomod și "ineficiente". În particular ele par înclinați să favorizeze un consiliu cu numai 18 de membri, printre care Germania și Japonia – pentru a permite un singur nou membru nepermanent dintr-o țară din sud. Reformatorii nu sunt impresionați de "eficiență" argumentul și văd ca un efort de a păstra privilegiul Marilor Puteri. Ei susțin că "eficiența" este în ochii privitorului ca și având în vedere lipsa de păcii și securității în lumea de azi, prezenta Consiliul în mod clar nu a produs rezultate foarte "eficiente". Amb. Mabilangan din Filipine, a declarat Adunarea Generală că "eficacitatea și eficiența unui Consiliu lărgit nu ar fi neapărat invers proporțională cu mărimea. Membru Extins, în fapt, conduce la un proces decizional mai democratic și în cele din urmă, un sprijin mai activ pentru Deciziile precum și participarea la operațiuni care decurg din astfel de decizii. " (21) Membrii ONU sunt ofensat în special prin metoda Consiliului de a face afaceri în spatele ușilor închise. O parte a problemei este o practică tradițională de "consultări informale", care nu sunt publice și deasemenea produc rapoarte. Mai rău chiar, permanent 5 ori întâlnesc privat, excluzând alte membri ai Consiliului, în timp ce se lucrează la rezoluții și să decidă în mod eficient cele mai multe din restul afaceri Consiliului. Uneori, există puțină consultare, după o propunere să părăsești misiunea SUA. Amb. Keating a spus că în timpul mandatului său Consiliului, membri ai Adunării Generale a venit la el să-și exprime indignarea la aceste practici. Mulți s-au plâns că nu au preaviz a rezoluțiilor Consiliului de, chiar și atunci când rezoluțiile au avut un mare impact asupra țărilor lor. Keating le-a reamintit că membrii nepermanenți, inclusiv chiar și cele care acționează în calitate de președinte al Consiliului, de multe ori practic nu este nici o notificare prealabilă, fie. (22) Potrivit Keating, membrii nepermanenți vin la reuniunile Consiliului și prin rezoluție problema este pus în fața membrilor permanenți "dat ca un fapt împlinit." "Aceasta este rezoluția, este dat spre adopție și se îndrăznește să sugereze orice modificări", a spus Keating. (23) Amb. Razali, un alt membru al Consiliului recent, sa referit la situația "umilitoare" și a vorbit despre "metode de lucru îndoielnice." (24) Amb. Jaramillo de Columbia, un alt membru nepermanent recent, care a servit un mandat de președinte, a declarat că a considerat sesiunile în spatele ușilor închise "periculose și nedorite", și a spus de modul în care a fost nevoit să stea în afara camerei unde este întîlnirea celor cinci să " cerșească "pentru piese de informare ca o" favoare personală ", de la reprezentanții permanenți care plecau. Din această metodă, a spus el, vom obține informații "informal, părtinitoare, și nesigure", care "nu poate fi baza de luare a deciziilor serios și responsabil." (25) Reformatorii insista că Consiliul funcționează într-un mod mai deschis – sau, pentru a folosi cele mai recente metode la ONU, că organizația să fie mai "transparentă". Țările simt că în calitate de colaboratori de trupe și fonduri pentru operațiunile de menținere a păcii, au dreptul de a fi consultate și implicate în mod activ în procesul de luare a deciziilor Consiliului. Începând din octombrie 1994, 75 de țări au contribuit un total de 78.000 de trupe în operațiunile ONU; bugetul pentru operațiunile de menținere a păcii în mare paret a ajuns la peste 2,5 miliarde dolari pe an. "Ca și în guvern, nu ar trebui să fie impozitare fără reprezentare", a afirmat Hans Van Mierlo de Jos. (26) Țările de asemenea susțin că o cerere de a fi audiat, deoarece acestea sunt atât de puternic influențate de deciziile Consiliului – ca economiile puternic afectate de sancțiuni, așa cum societățile inundate de refugiați și ca țările care se confruntă cu curse de arme regionale sau instabilitate economică. În mod tradițional, Consiliul a emis un raport către Adunarea Generală doar o singură dată în fiecare an. Raportul a fost scurt și foarte formale, oferind posibilități reduse de schimb eficient. De fapt, Consiliul a decis, în ultimii ani a abrevierea raportul său GA. (27) În toamna anului 1993, dezbaterea Adunării pe raportul Consiliului reflectat o nemulțumire în creștere și în dezbaterea 1994, un număr de reprezentanți au exprimat obiecții încă puternice. Amb. Nicolaas Biegman Țărilor de Jos a declarat că raportul nu mai era corespunzător și nu a furnizat un fel de material de analiză Adunării necesar. Nu este acceptabil, a spus el, că un organism, care a fost dat puterea extraordinară și responsabilitatea pentru menținerea păcii și securității internaționale, ar trebui să facă contul său anual printr-o simplă listă de activități. (28)

Reformatorii sunt nemulțumiți cu comitetele secrete pentru sancțiuni al Consiliului, care se întâlnesc în privat și rareori se consulte cu părțile vătămate. Rapoarte că sancțiunile au exclus medicamente, alimente, rechizite școlare, jucării pentru copii, și multe alte elemente care par aspru punitiv au condus la un sentiment că sancțiunile sunt un fel de pedeapsă de către state puternice sau teama de inspirație dat celor slabi de către cel puternic, mai degrabă decât un exercițiu doar de aplicare a legii. Sancțiunile sunt menite să aducă o "schimbare de comportament," a afirmat ambasadorul Legwaila de Botswana, ele nu ar trebui să fie "pedeapsă sau răzbunare." (37) Un Consiliu mai democratic ar aborda sancțiunile într-un mod foarte diferit, și mult mai deschis,, pe baza criteriilor stabilite în prealabil. State sau alte părți care fac obiectul unor sancțiuni ar avea un sens clar că, dacă și-au schimbat comportamentul lor într-un mod specificat, regimului de sancțiuni vor fi ridicate. Reformatori Consiliului menționează de multe ori cu furie presiunea și intimidarea utilizată de țările puternice pentru a obține calea lor în deliberările Consiliului. Atfel acest drept de veto oferă o serie de complexități și controverse în cadrul Consiliului de Securitate care nu este pregătit de a schimba balanța de putere în interesul altor state pentru o continuitate de dezvoltare cooperativă interdisciplinară.

III. CONSILIUL SECURITĂȚII ONU ȘI PERICOLELE LA ADRESA PĂCII SI SECURITĂȚII INTERNAȚIONALE

II.1. Activitatea Consiliului Securității în vederea reducerii amenințărilor la adresa păcii și securității în lume

Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în 1945, ca urmare a devastării celuide-al doilea război mondial, cu o misiune centrală: menținerea păcii și securității internaționale. ONU face acest lucru prin lucru pentru a preveni conflictele; ajutând părțile în conflict cu scopul de menținere a păcii; și crearea condițiilor care să permită pacea să domine și să înflorească. Aceste activități se suprapun adesea și se consolidează reciproc, pentru a fi eficiente. Consiliul de Securitate al ONU are responsabilitatea principală pentru pacea și securitatea internațională. Adunarea Generală și Secretarul General joacă un rol major, important, și complementar, împreună cu alte birouri și organisme ale ONU. Consiliul de Securitate ia conducerea în determinarea existenței unei amenințări pentru pacea sau un act de agresiune. Acesta invită părțile în litigiu să-l soluționeze prin mijloace pașnice și recomandă metodele de ajustare sau termenii de soluționare. În temeiul capitolului VII din Carta, Consiliul de Securitate poate lua măsurile de executare pentru menținerea sau restabilirea păcii și securității internaționale. Aceste măsuri variază de la sancțiuni economice până la acțiuni militare internaționale. Consiliul Securității este practic organul principal de activitate a Organizației Națiunilor Unite menit să asigure implementarea directă a scopului principal de menținerea a păcii în întreaga lume dar și a asigurării securității internaționale. În context de ansamblu foarte ușor indentificăm greșelile dar și reușitele activității acestui lui pe parcursul dezvoltării sale istorice. Consiliul de Securitate are competențe suficiente de participare în sfera politicii internaționale. Prima misiune de menținere a păcii a ONU a fost înființată în 1948, atunci când Consiliul de Securitate a autorizat desfășurarea Armistițiul Organizația Națiunilor Unite pentru supraveghere (UNTSO) în Orientul Mijlociu pentru a monitoriza Acordul de armistițiu între Israel și vecinii săi arabi. De atunci, au existat un total de 64 de operațiuni de menținere a păcii ale ONU din întreaga lume. De-a lungul anilor, de menținere a păcii ONU a evoluat pentru a răspunde cerințelor diferitelor conflicte marcînd astfel și un peisaj politic în schimbare. Născut în momentul în care rivalitățile Războiului Rece au paralizat frecvent acțiunile Consiliului de Securitate, obiectivele de menținere a păcii ale ONU au fost în principal limitate la menținerea de armistiții și stabilizarea situațiilor de pe teren, astfel că eforturile ar putea fi făcute la nivel politic pentru ca să se rezolve conflictul pe cale pașnică. În 1990 ONU a extins abordările sale referitoare la pace, de la sfârșitul Războiului Rece a creat noi oportunități pentru a pune capăt războaielor civile prin așezări de pace negociate. Un număr mare de conflicte au fost aduse la un capăt, fie prin mediere directă ONU sau cu eforturile altora care acționează cu sprijinul ONU. Țările asistate incluse fiind El Salvador, Guatemala, Namibia, Cambodgia, Mozambic, Tadjikistan, Sierra Leone, Burundi astfel pe parcursul deceniului criza continuînd cu noi operațiuni în Republica Democratică Congo, Republica Central Africană, Timorul de Est, Sierra Leone și Kosovo. Inițial dezvoltat ca un mijloc de rezolvare a conflictelor interstatale de-a lungul anilor natura conflictelor s-a modificat devenind chiar de interes politic sau probleme statale interne, ONU a fost din ce în ce mai întrebat în privința problemelor de menținere a păcii de la conflicte interstatale pînă la războaie civile. Deși armata rămâne coloana vertebrală a majorității operațiunilor de menținere a păcii, astăzi poate efectua o mare varietate de sarcini complexe, de la a ajuta la construirea instituțiilor durabile de guvernare, prin monitorizarea drepturilor omului și reforma sectorului de securitate pentru dezarmare pînă la demobilizarea și reintegrarea foștilor combatanți. Departamentul pentru operațiuni de menținere a păcii (DPKO) oferă orientare politică și executivă pentru operațiunile de menținere a păcii ale ONU, și menține contactul cu Consiliul de Securitate, trupa și contribuabili financiari și părțile în conflict prin punerea în aplicare a mandatelor Consiliului de Securitate. Departamentul de lucrari guvernamentale și non-guvernamentale în cadrul operațiunilor de menținere a păcii realizate pentru a integra eforturile grupurilor de entități ale ONU. DPKO prevede, de asemenea îndrumare și sprijin militar, privind astfel și alte aspecte relevante pentru alte misiuni politice și consolidare a păcii de către ONU. În 2007, DPKO fost divizat, cu stabilirea Departamentului de câmp Suport (DFS), care oferă suport dedicat și îndrumare pentru misiuni de menținere a păcii și de cooperare politică în domeniile de finanțare și stabilire a bugetului personal și resursele umane; logistică și informare, comunicare și tehnologie. Experiența din ultimii ani a condus, de asemenea, Organizația Națiunilor Unite de a se concentra mai mult ca niciodată pe consolidarea păcii – eforturile de a reduce riscul unei țări de prescrierea sau recidivante în conflict prin consolidarea capacităților naționale de gestionare a conflictelor, precum și pentru a pune bazele pentru pace și dezvoltare durabilă. Construirea unei păci durabile în societățile distruse de război este printre cele mai descurajatoare provocări pentru pace și securitate la nivel mondial. Consolidarea păcii necesită sprijin internațional susținut pentru eforturile naționale din cea mai largă gamă de activități – monitorizarea de armistiții; demobilizarea și reintegrarea combatanților; asistarea; întoarcerea refugiaților și a persoanelor strămutate; ajutarea să organizeze și să monitorizeze alegerile unui nou guvern; sprijinirea justiției și reforma sectorului de securitate; consolidarea protecției drepturilor omului și promovarea reconcilierii după atrocitățile din trecut. Organizația Națiunilor Unite a fost în centrul eforturilor internaționale de consolidare a păcii în expansiune, de la verificarea acordurilor de pace în Africa de Sud, America Centrală și Cambodgia în anii 1990, la eforturile ulterioare de consolidare a păcii și consolidarea statelor din Balcani, Timorul de Est, și Africa de Vest, la operațiunile contemporane din Afganistan, Haiti și Sudan. Recunoscând că Națiunile Unite trebuie să anticipeze mai bine și să răspundă la provocările de consolidare a păcii, Summit-ul Mondial din 2005 a aprobat crearea unei noi Comisii de consolidare a păcii. În rezoluțiile de instituire a Comisiei pentru consolidarea păcii, rezolvarea 60/180 și rezoluția 1645 (2005), Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și Consiliului de Securitate s-au mandatat să reunească toți actorii relevanți pentru a consilia cu privire la strategiile integrate propuse pentru consolidarea păcii post-conflict și de recuperare; a mobiliza resursele și a asigura o finanțare previzibilă pentru aceste activități; și să dezvolte cele mai bune practici în colaborare cu actorii politici, de securitate, umanitare și de dezvoltare. Rezoluțiile identifică, de asemenea, necesitatea ca Comisia să prelungească perioada de atenție internațională asupra țărilor post-conflict și, dacă este necesar, să fie evidențiate orice lacune care amenință și care pot să submineze construirea păcii.

Organizația Națiunilor Unite este din ce în ce chemată să coordoneze lupta globală împotriva terorismului. Optsprezece instrumente universale împotriva terorismului internațional au fost elaborate în cadrul sistemului Națiunilor Unite cu privire la activități teroriste specifice. În septembrie 2006, statele membre ONU a adoptat Strategia globală împotriva terorismului a Organizației Națiunilor Unite. Aceasta a fost prima dată când statele membre au convenit la un cadru strategic și operațional comun împotriva terorismului. Consiliul de Securitate și-a arătat în diferite momente problematice indiferent de continent și de perioada declanșării a vre-o unui litigiu capacitatea sa de impliacre și aplanare a unui eventual conflict, implicîndu-se prin trmiterea unor anumite misiuni de stabilire a păcii regionale și nu numai. Orientul Mijlociu mereu a fost și o să rămînă un focar de instabilitate indiferent de problematica anturajului situației internaționale. Așadar pentru a aduce stabilitatea în această zonă Consiliul de Securitate de asemena a înființat în mai 1948 prima operațiune de menținere a păcii vreodată stabilită de Organizația Națiunilor Unite. De atunci observatorii miltari UNTSO au rămas în Orientul Mijlociupentru a monotoriza situația locală dar și a supraveghea respectarea acordurilor de armistițiu făcute pentru a preveni incidentele izolate din escaladarea altor conflicte oferindu-le asistență ONU pentru ca misiunea să-și îndeplinească cu succes mandatul. Personalul UNTSO a fost, disponibil în timp scurt, pentru a forma nucleul unor alte operațiuni de menținere a păcii în întreaga lume. Disponibilitatea observatorilor militari UNTSO pentru desfășurarea aproape imediată, după ce Consiliul de Securitate a acționat pentru a crea o nouă misiune, a fost un factor care a contribuit enorm la desfășurarea timpurie și succesul acestor operațiuni. Supervizarea de încetare a focului și încheerea unui acord de decuplare l-a obținut în sectorul Istrael-Siria la începutul lunii martie 1974, situația din regiune devenind din ce în ce mai instabilă și cu o tensiune intensificată. Astfel în 1974 la 31 mai, fiind înființată misiunea UNDOF prin care se supraveghea demitalizarea părților, adoptată prin Rezoluția Consiliului de Securitate 350(1974), după acordul forțelor istrailiene și siriene din Golan. De atunci UNDOF a rămas în zonă pentru a menține sub supraveghere încetarea forțelor istrailiene și siriene și pentru a pune în aplicare acordul de dezangajare militară, restaurînd un mediu sigur și stabil. Un și de exemple pot fi date ca exemplu referitor la activitatea misiunilor de pace a Consiliului de Securitate promovînd astfel scopul principal al organizației sale. În așa mod s-a și propus pe lîngă unele misiunile realizate cu succes de a se reda un proces de reformare elocvent realităților. În toamna anului 1994, ea a amenințat că va lua măsuri unilaterale împotriva mișcărilor de trupe irakiene, în ciuda obiecțiilor din majoritatea membrilor Consiliului, inclusiv unele dintre cele cinci țări importante. În cele din urmă, Consiliul a convenit fără tragere de inimă pentru a merge împreună cu poziția SUA. (39) În anii sai anterioari, Consiliul a acționat aproape exclusiv asupra unor cazuri de război între state. Dar astăzi, este cel mai adesea se ocupă de conflicte sau crize interne la războaie civile. Cu excepția invaziei Kuweitului de către Irak, cele mai importante misiuni au fost toate în mare măsură intern: Somalia, Rwanda, Haiti, Cambodgia, fosta Iugoslavie. Multe țări sunt îngrijorat de faptul că acest mandat mai larg deschide calea spre abuz, standarde duble, și intervenția pur și simplu, în interesul puterilor dominante. Procesul de reformă ar clarifica mandatul Consiliului și ar stabili criterii clare pentru a determinarea abuzurilor atunci cînd mandatele vor fi preluate. În cazul în care ONU stabilește liniile directoare în avans de criză, comunitatea internațională este mult mai probabil să respecte deciziile și le-ar putea vedea la fel de corectă și legală, nu produsul de auto-interes și oferte politice dintre marile puteri. Acest lucru subminează legitimitatea Consiliului și a caracterului obligatoriu al rezoluțiilor sale. Un consiliu care este considerat legitim trebuie să fie un braț puternic pentru alții, bazat pe acordul și sprijinul lor. Există, de asemenea, o puternică opoziție la tendința Consiliului de executare selectivă, preferințele celor mai puternice membri. Consiliul impune unele dintre rezoluțiile sale cu mare vigoare în timp ce alții le ignoră practic. Invazia Turciei exemplul Ciprului, confiscarea Marocului din Sahara Occidentală, invazia Israelului anume a Libanului și invazia Irakului de Iran sunt cazuri în care Consiliul a adoptat rezoluții și a făcut prea puțin sau nimic de a urmări respectarea lor. În criza, cum ar fi Războiul din Golf, Somalia și Haiti, Statele Unite ale Americii a solicitat Consiliului o Rezoluție care ar autoriza să efectueze operațiuni militare de la sine sau în alianță cu forțele din alte țări. Rusia și Franța au obținut, de asemenea, sancțiuni ai Consiliului (sau acord tacit) pentru intervenție în țările din sfera lor de influență, astfel ar trebui să fie o agenție multilaterală, nu o sancțiune pentru acțiune unilaterală. (33) Pentru a promova coerența și statului de drept în sistemele politice, majoritatea constituțiilor naționale impune verificări și bilanțuri, inclusiv un fel de reținere judiciare de către o instanță constituțională. În Liberia, Timorul de Est, Haiti și Republica Democratică Congo, operațiunile de menținere a păcii au lucrat cu autoritățile naționale pentru a dezvolta planuri cuprinzătoare care includ refacerea sau construirea de noi stații de poliție, tribunale și închisori. În același timp, aceste misiuni au colaborat cu guvernul gazdă de a contribui la dezvoltarea capacității locale și a resurselor umane necesare pentru a se asigura că aceste instituții pot funcționa. De exemplu, în Republica Democratică Congo, ofițerii de menținere a păcii au dezvoltat programe de training stop-gap pentru a pregăti trei sute de ofițeri de poliție. Statul de drept se bazează pe asistența standardelor Națiunilor Unite, care reflectă legea aplicabilă internațională privind drepturile omului, dreptul internațional umanitar, dreptul penal internațional și a dreptului internațional al refugiaților. Ea se bazează întotdeauna pe dreptul de proprietate națională și de nevoile, prioritățile identificate de către autoritățile naționale în concordanță cu cultura și tradițiile juridice din țara gazdă. Adunarea Generală a stabilit unele capacității de acțiune în Justiție în 2010. Acesta constă dintr-un număr mic de experți care pot fi trimise pe termen scurt acolo unde este nevoie, complimentarea capacităților poliției permanente existente, care a fost înființată în 2007. Restabilirea statului de drept este un proces pe termen lung, iar DPKO dezvoltă expertiza care pot implementa rapid la menținerea și consolidarea păcii medii din întreaga lume. La sfârșitul anului 2010, conducerea ONU de personal de drept a fost desfășurată peste 17 de misiuni de pace, inclusiv aproximativ:

180 Ofițerii trimiși în rezolvarea afacerilor judiciare

175 misiuni de instruire a ofițerilor

14.000 ofițerilor de poliție (9,8% Femeie)

Activitatea Consiliului de Securitate în vederea reducerii amenințărilor la care este supusă în prezent întreaga societate internațională, și reglementările realizate de acest organ principal de a asigura pacea și securitatea în întreaga lume este o întrebare cu conotații interpretative dpă cum am observat și din spusle mai multor reprezentanți oficiali. Indiferent de misiune, operațiune, metodă de soluționare folosită mereu se va găsi cineva nemulțumit de modul de soluționare existînd astfel critici argumentate sau nu chiar. Am putea afirma cu certitudine importanța pe care o are Consiliul de Securitate în asigurarea securității internaționale deoarece este ceva stabil care are o putere de influență nominală în cadrul proceselor internaționale. Indiferent de perioadă circumstanțe istorice el va rămâne o sursă de securitate dacă nu activă atunci nominativă pentru aplanarea sau ajutarea aplanării oricărui diferend.

II.2. Studiu de caz: Consiliul Securității și problema Siriei

În conformitate cu toate evenimentele ce au avut loc pe parcursul evoluției sale istorice Organizația Națiunilor Unite și-a dat interesul și aportul necesar pentru soluționare oricărui diferend apărut sau la care a fost implicată chiar la cerința statelor conflictuale pentru a fi un bun observator și a realiza echitabil o împărțire a valorilor sale de adevăr conchisă din desfășurarea evenimentelor dar și din impasul soluționării eventualului litigiu. Mai mult de 200.000 de sirieni și-au pierdut viața în acești patru ani de conflict armat, care a început cu proteste anti-guvernamentale mergînd spre escaladarea într-un război civil pe scară largă. Protestele pro-democrație a izbucnit în martie 2011, orașul sudic Deraa după arestarea și torturarea unor adolescenti care au pictat lozinci revoluționare pe un perete școală. După ce forțele de securitate au deschis focul asupra demonstranților omorând majoritatea, au ieșit mai mulți în stradă arătîndu-și nemulțumirea. Tulburările declanșate de proteste la nivel național au cerut demisia președintelui Assad. Utilizarea guvernului de forță pentru a zdrobi disidența doar a întărit hotărârea protestatarilor. Din iulie 2011, sute de mii au fost luati din stradă în toată țara. Susținătorii opoziției în cele din urmă a început să ia armele, mai întîi ca să se apere, iar mai târziu pentru a expulza forțele de securitate din zonele lor locale. Violența a escaladat și țara a coborât într-un război civil unde s-au format brigade rebele pentru a lupta cu forțele guvernamentale în scopul controlului unor orașe și într-un final a țării. Lupta a ajuns pînă la capitala Damasc și la orașul Alep în 2012. Până în iunie 2013, ONU a declarat 90.000 de oameni au fost uciși în conflictul. Cu toate acestea, prin august 2014 această cifră s-a dublat la 191,000 – și a continuat să urce la 220.000 în martie 2015, în conformitate cu activiști și ONU. Conflictul este acum mai mult decât o luptă între cele pentru sau împotriva președintelui Assad. Ea a dobândit conotații sectare, majoritatea sunnită a țării împotriva Shia Alawite secta președintelui, atăgînd în conflict și țările vecine dar și implicarea unor puteri mondiale pentru soluționarea diferendului. Creșterea grupurilor jihadiste, inclusiv a Statului Islamic, a adăugat o dimensiune suplimentară.(Anexa1) O comisie ONU de anchetă, apropus investigarea presupuselor încălcări ale drepturilor omului din martie 2011 avînd dovezi că cei de pe ambele părți ale conflictului au comis crime de război – inclusiv crimă, tortură, viol și răpiri. Forțele rebele au fost de asemenea acuzate de anchetatori în provocarea de suferință civilă, cum ar fi blocarea accesului la serviciile de alimentare, apă și sănătate, ca o metodă de război. În februarie 2014, o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU a cerut tuturor părților să fie lichidate "prezența nediscriminatorie a armelor în zone populate". De atunci, activiștii spun mai mult de 6.000 de civili au fost uciși de bombe cu baril scăzut de către aeronave de stat pe domenii controlate de rebeli. ONU spune ca in unele cazuri, locurile civili au fost în mod deliberat vizate, constituind masacre. Statul Islamic a fost, de asemenea, acuzat de către ONU că duce o campanie de teroare în nordul și estul Siriei. Acesta a cauzat pedepse severe asupra celor care calcă sau refuză să accepte regulile lor, inclusiv sute de execuții publice si amputari au fost realizate. Luptători săi au efectuat, de asemenea asasinate în masă a grupurilor armate rivale, membri ai forțelor de securitate și minorităților religioase, și au decapitat ostatici, inclusiv mai mulți occidentali. Sute de persoane au fost ucise în august 2013, după rachete chimice care au fost trase în mai multe districte agricole din jurul Damascului. Puterile occidentale, indignate de atac, au declarat că nu admit așa ceva în sistemul internațional afirmînd că ele ar fi fost efectuate de către guvernul Siriei. Regimul și aliatul său Rusia însă ia acuzat pe rebelii. Perspectiva intervenției militare americane s-au confruntat cu o problemă gravă a secolului XXI, însă președintele Assad a fost de acord cu eliminarea completă sau distrugerea armelor chimice a întregului arsenal Sirian, ca parte a unei misiuni comune conduse de ONU și Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC). Distrugerea agenților chimici și muniții a fost finalizat un an mai târziu. În ciuda operației, OIAC a documentat de la utilizarea de guvernul Siriei a substanțelor chimice toxice, cum ar fi clorul și amoniacul, la atacurile asupra satelor din nord controlate de rebeli între aprilie și iulie 2014 care au dus la moartea a cel puțin 13 persoane.

Aproape 4 milioane de oameni au fugit din Siria de la începutul conflictului, cele mai multe dintre ele femei și copii. Este una dintre cele mai mari influxuri de refugiați din istoria contemporană. Țările vecine au suportat greul crizei refugiaților, Libanul, Iordania și Turcia luptă pentru a se potrivi de inundațiii de noi sosiri. Exodul accelerat dramatic în 2013, în consecința condițiilor din Siria sa deteriorat. Un numar suplimentar de 7,6 milioane de sirieni au fost strămutați în interiorul țării, aducând numărul total forțat să își părăsească locuințele pentru mai mult de 11 milioane de euro – jumătate din țară populația este în criză. În general, o 12,2 milioane de oameni este numărul estimate care au nevoie de asistență umanitară în interiorul Siriei, inclusiv 5,6 milioane de copii, (spune ONU.) În decembrie 2014, ONU a lansat un apel pentru $ 8.4bn (£ 5,6 miliarde) pentru a oferi ajutor la 18 milioane de sirieni, după ce doar aproximativ jumătate din asigurarea financiară ce a fost solicitată în 2014. Un raport publicat de ONU în martie 2015 a estimat pierderile economice totale de la începutul conflictului fiind de $ 202bn și că patru din cinci sirieni acum trăiesc în sărăcie – 30% dintre ei în sărăcie lucie. Sistemele de educație, sănătate și protecție socială Siria sunt, de asemenea, într-o stare de colaps. Rebeliunea armată a evoluat în mod semnificativ de la începuturile sale. Moderațiile seculare sunt acum depășite de islamiști și jihadiști, ale căror tactici brutale și luptele declanșate de rebeli au provocat o îngrijorare răspândită. Valorificarea haosului din regiune, Statul Islamic (IS) – grupul extremist care a crescut din al-Qaeda din Irak – a preluat controlul de mari părți din teritoriu în nordul și estul Siriei, precum și în vecinătatea Irakului. Mulți luptători din Siria sunt acum implicate într-un "război într-un război", lupta dintre rebeli și jihadiști precum forțele kurde și de govern. În septembrie 2014, o coaliție condusă de Statele Unite a lansat atacuri aeriene în interiorul Siriei într-un efort de a "degrada și în cele din urmă distruge" ceea ce în cele din urmă i-au ajutat pe kurzi să respină un atac major asupra orașul nordic Kobane. În arena politică, grupuri rebele sunt, de asemenea, profund divizate – cu aliante rivale luptă pentru supremație. Cel mai cunoscut este Coaliția Națională moderată de sirieni Revoluționari și de opozițiea Forțelor, susținută de mai multe state occidentale și arabe din Golf. Cu toate acestea, coaliția are o influență redusă în Siria și primatul sau este respins de alte grupuri, lăsând țara fără o alternativă convingătoare la guvernul lui Assad. Cum nici o parte nu putea să provoace o înfrângere decisivă pe de altă parte, comunitatea internațională mult timp în urmă a ajuns la concluzia că numai o soluție politică ar putea încheia conflictul din Siria. Cu toate acestea, un număr de încercări de către Liga Arabă și ONU să negocieze armistiții și de a începe dialogul au eșuat.

În ianuarie 2014, SUA, Rusia și ONU a convocat o conferință în Elveția pentru a implementa Comunicatul de la Geneva din 2012, un acord internațional susținut, care a cerut înființarea unui organism de conducere de tranziție în Siria format pe baza consimțământului reciproc. Discuțiile, care au devenit cunoscute sub numele de Geneva II, au izbucnit în februarie, după doar două runde. Apoi reprezentantul special al ONU Lakhdar Brahimi a acuzat refuzul guvernului sirian de a discuta despre cererile de opoziție și insistența pe un accent de lupta cu "teroriștii" – un termen din Damasc folosit pentru a descrie grupurile rebele. Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, a declarat că obiectivul strategic pe termen lung a organizației rămâne o soluție politică bazată pe Comunicatul de la Geneva. Reprezentantul special al ONU Staffan Mistura de asemenea a propus, stabilirea unei serii de "zone înghețate", în cazul în care armistițiile locale ar fi negociate pentru a permite livrări de ajutoare în zonele asediate. Dar această încercare de a face un armistițiu în Aleppo a fost respinsă de rebelii din oraș, care se tem că guvernul îl va folosi pentru a redistribui forțele în altă parte și pur și simplu vor ignora militanții. Ceea ce a început ca un act de revoltă a atras puteri regionale și mondiale pentru a soluționa masacrul care a luat amploare în regiune. Iran și Rusia au sprijinit guvernul condus de Alawite președintelui Assad și a crescut treptat sprijinul lor, oferindu-i un avantaj care a dus la câștiguri semnificative împotriva rebelilor. Guvernul sa bucurat, de asemenea, de sprijinul mișcării islamiste Hezbollah Shia din Liban, a cărui luptători au oferit un sprijin important în câmpul de luptă din 2013. Partea Sunnită dominații din opoziție între timp a atras diferite grade de sprijin din partea principalilor săi sustinatori – Turcia, Arabia Saudită, Qatar și alte state arabe, împreună cu SUA, Marea Britanie și Franța. Cu toate acestea, creșterea dură a rebelilor islamiști și sosirea jihadiștilor din întreaga lume a dus la o răcire accentuată a sprijinului internațional și regional. Război civil din Siria este cel mai mare dezastru umanitar din timpul nostru. Numărul de civili nevinovați care suferă – mai mult de 11 de milioane de persoane sunt strămutate, până în prezent – și impactul este tot mai cumplit asupra țărilor vecine ce par să fie copleșite de a înțelege. Consiliul de Securitate fără îndoială și-a adus aportul prin nenumăratele încercări de soluționare a acestui război civil dar de trei ori consecutive a fost stopat de Federația Rusă și China în adoptarea unor Rezoluții eficiente în rezolvarea lui. Conform Poiectulor de Rezoluție din 4 octombrie S/2011/612, 4 februarie S/2012/77, 19 iulie S/2012/538 care a fost respinse deoarece prevedea înlăturarea guvernului Assad de la putere una singură a fost adoptată Rezoluția din 22 mai S/2014/348 unde toate statele au fost de accord că trebuie să fie încetate orice ostilități din regiune și numai din cauză că terorismul este o latură incontrolabilă și este singura cauză susținută în prealabil de toate țările globului.

Concluzionînd activitățile Consiliului de Securitate se vede clar indispensabila necesitate de reformare deoarece îi subiestimează autoritatea din cauza unor state care pot avea funcție decizională în cadrul activității sale. Consider că ar trebui luate în vizor toate posibilele modificări care sunt propuse de mai mulți membri reformatori pentru ai îmbunătăți capacitatea de lucru dar și ai promova interesul general de menținere a păcii și securității la nivel internațional.

CONCLUZII

Istoria umanității a fost în permanență plină de conflicte și nedreptăți, care mereu au fost rezolvate sau aplanate pentru a se institui într-un final pacea. Incercările de stopare s-au evidențiat prin activitățile specifice interprinse de Organizația Națiunilor Unite de la începutul fondării ei, dar totuși tendința oamenilor de a institui pacea și de ași apăra integritatea teritorială asigurîndu-și securitatea a fost mereu o problem de ordin major indiferend de diferend. Capacitățile distructive ale contemporanității și scara la care se poartă războaie regionale, interne de diferit ordin au făcut ca necesitatea unor angajamente prin care să se poată asigura securitatea de a fi necesare realităților istorice, devenind astfel mijlocul prin care se poate asigura pacea. În relațiile internaționale un loc aparte îl ocupă organizațiile internaționale, care s-au dezvoltat pentru sporirea sentimentului de siguranță și cooperare dintre națiuni. Problemele care nu pot fi rezolvate la nivel local devenind mai apoi regionale au dus la creșterea neînțelegerilor între popoare care nu pot fi rezolvate fără un ajutor din exterior, o parte neutră, de aceea este nevoie de Organizația Națiunilor Unite. Astfel, ONU și agențiile sale oferă asistență umanitară și nu numai țărilor în curs de dezvoltare, protejînd refugiații, furnizînd produse alimentare, sau prin intervențiile sale în cazul unor calamități naturale.

Pe parcursul evoluției sale istorice Consiliul de Securitate a demonstrat cu înverșunare puterea sa decizională de acțiune și dorința de dominare internațională pentru stabilirea păcii dar și a unei democrații de durată. În activitatea s-a întîlnim deasemenea și succese dar și insuccese în cadrul activității sale, din cauza unor neînțelegeri interne a membrilor săi. Deciziile Consiliului de Securitate indiferent de problemă se i-au cu votul favorabil a nouă membri desigur cu votul favorabil, sau abținere, a celor cinci membri permanenți. Comitetele permanente răspunzătoare de regulile de procedură, de reuniunile din afara cartierului general, privind admiterea a noi membri, comitetele de sancțiuni, Comitetul militar, Comitetul pentru Operațiuni de Menținere a Păcii, tribunal internaționale etc. sunt în subordinația Consiliului de Securitate. Desigur că funcția de bază și scopul instituirii unui astfel de organ a fost cel de a menține pacea și de a asigura securitatea internațională, prin soluționarea pașnică a disputelor și prin acțiuni împotriva amenințărilor la adresa securității internaționale, de asemenea și a actelor de agresiune. Activitatea s-a fiind astfel desfășurată în ședințe oficiale și cu caracter neoficial pentru a prezenta o modalitate de soluționare a unui eventual conflict prin prevenirea lui, dar și prin acțiuni prompte pentru soluționarea unui diferend care ar provoca insecuritatea sistemului internațional. Din cauza uneori a incapabilității Consiliului de Securiate de a acționa prompt în unele probleme care includ interesul statelor ,,vecine” plasîndu-se ca suport pentru unele părți conflictuale, este imposibil de a se adopta o rezoluție benefică a acest sens, amînîndu-se rezolvarea problemei. Restructurarea Consiliului în acest sens de modificare a suportului legislative de activitate, o decizie important în acest sens și destul reușită a fost în anul 1963 cînd Carta Națiunilor Unite a fost amendată pentru a permite creșterea numărului membrilor nepermanenți de la șase la zece state. Există o serie de grupuri conturate în procesul de reformă a Consiliului de Securitate acestea clasînduse în patru subdiviziuni fiecare urmărindu-și interesul susținut în cadrup acestui proces. Evident că principal problemă este numărul de membri permanenți pe care trebuie să-l aibă Consiliul reformat și repartizarea lor pe categorii. La momentul actual este întrebarea cea mai discutată la ONU avînd loc dezbateri pe mai multe teme majore conduse de facilitatori din rîndul statelor membre: dreptul de veto, categoriile de membri, magnitudinea extinderii și metodele de lucru.

La momentul actual lumea este caracterizată de trecerea de la bipolaritatea puterii specifică Războilui Rece la multipolaritatea puterii ce se prefigurează și de manifestarea concomitentă a două tendințe antagoniste prezentînd integrarea politică și stabilă din vest și dezintegrarea politică și turbulența din est și sud, importanța organizației dar cît și a organului principal al ei, modul specific cum cea mai mare organizație cu character de universalitate interacționează pe arena internațională la problemele contemporanității face vizibilă nu numai ansamlul de eforturi depuse dar și incompatibilitatea refuzului și acceptării oferirii unui ajutor statelor care nu s-au realizat ca o putere regională sau internațională stabilă. Practica politică a demonstrate nu numai o dată rolul important al organizației în procesul de aplanarea a conflictelor, crizelor politico-militare, umanitare sau ecologice, manifestîndu-se prin promovarea unei diplomați pașnice fără războaie. Securiatea are încă o rezonanță puternică în evaluarea studiilor de securitate contemporană și va continua să o aibă și în viitor. ONU a construit o gamă largă de instrumente pentru prevenirea diferendelor, conflictelor internaționale susținînd dezvoltarea social și economică a statelor implicîndu-se prin protecția drepturilor omului prin implicarea ajutorului umanitar acordat în situațiile de criză etc. Consiliul de Securitate este instrumental principal de acțiune a organizației pledînd mereu spre o bunăstare egalabilă interstatală dăruindu-și totodată particularitățile de influențare a evoluării evenimentelor din diferite regiuni. Conchidem că importanța inegalabilă a organizației este destul de benefică pentru a se încerca reformarea ei și legarea unei continuități de activitate ce ar produce o interferență legitimă și concludență în vederea organizării și dezvoltării sale eventuale.

Anexa 1

Anexa 1