.consiliul Local
Cuprins:
Capitolul 1 – Noțiuni introductive
1.1 Autoritățile administrației publice locale
Potrivit legii administrației publice locale nr. 215/2001, art. 2 alin. 1, în unitățile administrativ-teritoriale, administrația publică se organizează și funcționează în temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale și legalității. Conform Constituției, art. 120 alin.1, autoritățile reprezentative ale administrației publice locale din comune și orașe prin care se realizează autonomia locală sunt consiliile locale, precum și primarii. De asemenea potrivit art. 21 alin.1 din Legea nr. 215/2001, consiliile locale, comunale și orășenești sunt autorități deliberative, iar primarii autorități executive.
Deoarece consiliile locale(comunale sau orășenești) sunt autorități deliberative s-ar putea deduce că, de regulă, hotărârile consiliului vor avea caracter normativ, de reglementare, chiar dacă nici cele individuale nu sunt excluse. Consiliile locale funcționează, prin urmare, ca niște „miniparlamente”, dar spre deosebire de parlamentele veritabile din statele federale – de pildă parlamentele Landurilor germane – ale căror acte juridice trebuie să respecte numai legislația federală, hotărârile luate de către consiliile locale, acte administrative normative, trebuie să respecte nu numai toate legile statului român, ci și actele administrative normative cu forță juridică superioară(hotărâri de guvern, ordine ale miniștrilor).
În fiecare județ se constitue un consiliu județean, ca autoritate a administrației locale, pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești (art. 22 din Legea nr. 215/2001 care a preluat în mare parte prevederile art. 7 din Legea nr. 69/1991).
Din dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 rezultă inexistența unei subordonări organice ale consiliilor locale, consiliul județean. Este însă adevărat că o hotărâre a consiliului județean ca forță juridică, este superioară uneia a consiliului local, deci, prin urmare, în activitatea lor, consiliile locale vor trebui să țină seama de hotărârile consiliului județean, în caz contrar actele lor fiind ilegale și putând fi atacate în contencios administrativ de către prefect.
Alături de consilierii locali și județeni și primarul face parte din cadrul „aleșilor locali”. Aceștia sunt aleși în baza legii privind alegerile locale nr. 67/2004 și deoarece îndeplinesc o funcție de autoritate publică, se încadrează în accepțiunea art. 147 C.pen. termenului de „funcționar public” prin care se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar o însărcinare de orice natură, în serviciul vreuneia din unitățile la care se referă art. 145 C. pen. Conform art. 24. din Legea nr. 215/2001 mandatul aleșilor locali este de 4 ani și se exercită în condițiile legii. Mandatul de 4 ani al consilierilor locali se află în corespondență cu acela al autorităților publice centrale alese: Parlamentul (art. 63 alin. 1 din Constituție) și președintele României (art. 83. din legea fundamentală, anterioară modificării, unde mandatul acestuia din urmă s-a modificat de la patru la cinci ani).
În baza art. 25 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 în scopul autonomiei locale, autoritățile administrației publice locale au dreptul să institue și să perceapă impozite și taxe locale, să elaboreze și să aprobe bugetele de venituri și cheltuieli ale comunelor, orașelor și județelor, în condițiile legii.
Art. 26 și următorul din Legea 215/2001 stabilesc principiile care stau la baza raporturilor dintre autoritățile centrale și locale. Astfel, în primul rând, Guvernul – autoritatea centrală conducător al administrației publice – numește în teritoriu câte un prefect – reprezentantul său pe plan local. Acesta este absolut necesar intr-un sistem guvernat de principiul autonomiei locale.
Carta Europeană a autonomiei locale consideră că autoritățile publice locale reprezintă unul dintre principalele fundamente ale oricărui regim democratic. Competențele de baza ale autorităților administrației publice locale sunt prevăzute de Constituție sau de lege, totuși acest lucru nu împiedică atribuirea unor competențe acestor autorități, în scopuri specifice și în conformitate cu legea.
Autorităților administrației publice locale le este recunoscută, în cadrul legii, capacitatea deplină de a-și exercita inițiativa în toate domeniile ce nu sunt excluse din cadrul competențelor sau care nu au fost atribuite unei alte autorități. Exercițiul responsabilităților publice trebuie, să revină, de preferință, acelor autorități care sunt cele mai apropiate de cetățeni. La atribuirea unei responsabilități către o altă autoritate trebuie să țină seama de amploarea și natura sarcinii, precum și de cerințele de eficiență și economie.
Competențele atribuite autorităților administrației publice locale trebuie să fie, în mod normal, depline și exclusive. Ele nu pot fi puse în cauză sau limitate de către o altă autoritate centrală sau regională, decât în cazurile prevăzute de lege. În cazul delegării competențelor de către o autoritate centrală sau regională, autoritățile administrației publice locale trebuie să beneficieze, pe cât posibil, de libertatea de a adopta acțiunea lor la condițiile locale. Autoritățile administrației publice locale trebuie să fie consultate, pe cât posibil, în timp util și în mod adecvat, în cursul procesului de planificare și de luare a deciziilor pentru toate chestiunile care le privesc în mod direct.
Conform art. 5 din Carta Europeană a Autonomiei Locale, autoritățile locale în cauză trebuie să fie consultate în prealabil, eventual pe cale de referendum, acolo unde legea permite, pentru orice modificare a limitelor teritoriale locale.
Autoritățile administrației publice locale trebuie să poată stabili, ele însele, structurile lor administrative interne, în vederea adoptării acestora la nevoile lor specifice și asigurarea unei gestiuni efective. Statutul personalului autorităților administrației publice locale trebuie să permită o recrutare de calitate, fondată pe principii de merit și de competență, vor fi prevăzute, în acest scop, condiții adecvate privind pregătirea, remunerarea și afirmarea profesională. Statutul aleșilor locali trebuie să asigure liberul exercițiu al mandatului lor. Acesta trebuie să permită o compensație financiară adecvată pentru cheltuielile efectuate cu exercitarea mandatului lor, precum și dacă este cazul, o compensație adecvată pentru câștigul sau remunerații pentru munca depusă și o asigurare socială aferentă.
Controlul administrativ asupra activității autorităților administrației publice locale poate fi exercitat doar în formele și cazurile prevăzute de Constituție sau de lege. Acest control trebuie să asigure respectarea legalității și a principiilor constituționale. Controlul administrativ asupra activității autorităților administrației publice locale trebuie exercitat cu respectarea unei proporționalități între amploarea intervenției autorităților de control și importanța intereselor pe care acestea le protejează.
În cadrul politicii economice naționale, autoritățile administrației publice locale au
dreptul la resurse proprii, suficiente și în cazurile extreme să poată dispune de ele în mod liber în exercitarea atribuțiilor lor. Resursele financiare ale autorităților administrației publice locale trebuie sa fie proporționale cu competențele prevăzute de Constituție sau de lege. Cel puțin o parte din aceste resurse trebuie să provină din taxe și impozite locale. Autorităților administrației publice locale trebuie să fie consultate de o manieră adecvată, asupra modalităților de repartizare a resurselor redistribuite care le revin. Subvențiile alocate unităților administrativ – teritoriale trebuire, pe cât posibil, să nu fie destinate finanțării unor proiecte specifice. Alocarea de subvenții nu trebuie să aducă atingere libertății fundamentale a politicilor autorităților administrației publice locale în domeniul lor de competență. În scopul finanțării cheltuielilor lor de investiții, autoritățile administrației publice locale trebuie să aibă acces, în conformitate cu legea, la piața națională a capitalurilor.
Autorităților administrației publice locale au dreptul, în exercitarea competențelor lor, de a coopera și de a se asocia, în condițiile legii, cu alte autorități ale administrației publice locale, pentru realizarea de sarcini de interes comun. Dreptul autorităților administrației publice locale de a adera la o asociație pentru protecția și promovarea intereselor lor comune și acela de a adera la o asociație internațională ale autorități administrației publice locale trebuie să fie recunoscut de fiecare stat.
Autorităților administrației publice locale trebuie să dispună de dreptul de a se adresa instanțelor judecătorești, în scopul asigurării liberului exercițiu al competentelor lor și al respectului principiilor de autonomie locală care sunt prevăzute de Constituție sau de legislația internă.
1.2. Principiul autonomiei locale
Legea administrației publice locale precum și Constituția României, consacră principiile fundamentale pe care se întemeiază administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale.
Prin „principiu” se înțelege o idee călăuzitoare cu forță juridică obligatorie și
prioritară, exprimată fie direct, prin una sau printr-un ansamblu coerent de norme juridice, fie desprinsă în mod indirect, din ansamblul reglementărilor juridice dintr-un domeniu, idee care nu poate fi nesocotită prin norme cu forță juridică inferioară sau prin acțiuni (ori inacțiuni) concrete. Orice principiu prevăzut expres de lege sau desprins dintr-un ansamblu de norme juridice, trebuie să fie de strictă conformitate cu prevederile constituționale. Unele principii sunt formulate expres de dispozițiile Constituției, altele de cele ale legii nr. 215/2001. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 119 din Constituție „administrația publică din unitățile administrativ – teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale. Legea 215/2001 în art.2 prevede că „administrația publică din unitățile administrativ – teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiului autonomiei publice locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.
Dispozițiile Constituției nu prevăd în mod expres, nici principiul legalității în înfăptuirea administrației publice în unitățile administrativ – teritoriale. O asemenea situație nu poate conduce la concluzia că acest principiu nu se află la baza administrației publice din comune, orașe și județe, legalitatea fiind pilonul central al oricărui stat de drept, iar Constituția României cuprinde numeroase prevederi care conturează suficient de pregnant acest statut pentru statul român, precizând în art. 16 alin. 2 că „ nimeni nu este mai presus de lege”.
Principiul autonomiei locale ocupă un loc prioritar între celelalte principii pe care se bazează administrația publică în unitățile administrativ – teritoriale. Autonomia locală nu înseamnă dreptul exclusiv al unei colectivități de a guverna singură în orice problemă, fără a ține seama de raporturile cu colectivități similare sau cu cele situate la niveluri superioare, ori la centru. Colectivitățile locale sunt integrante material(teritorial) și juridic statului suveran, care asigură autonomia necesară gestionării treburilor lor specifice, dar numai în măsura în care acestea se integrează în ordinea juridică a statului. Tocmai de aceea, dispozițiile art. 2 alin 2 din Legea nr. 215/2001 precizează expres că „aplicarea principiilor prevăzute la alin. 1 nu poate aduce atingerea caracterului de stat național, unitar și indivizibil al României”.
Legea administrației publice locale nr. 215/2001 definește conceptul de „autonomie locală”, ește conceptul de „autonomie locală”, precizând că prin acestea se înțelege, dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele si în interesul colectivității locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii (art. 3 alin. 1). În acest sens, statul român, recunoaște prin dispozițiile constituționale dar și ale legii nr. 215/2001, ca în interiorul său, colectivitățile locale se administrează prin aleșii săi și prin forțe proprii, dar sub controlul jurisdicțional al legalității din partea autorităților statale. Astfel sunt și o serie de prevederi ale unor documente internaționale precum, Convenția Europeană a Autonomiei Locale care definește autonomia locală ca „principiu stabilit prin Constituție sau prin legile statelor – părți, care conferă colectivităților locale dreptul și capacitatea de a rezolva si gestiona, în cadrul legii, sub propria lor răspundere și în interesul populației acestora, o parte importantă din treburile publice”. În mod asemănător acest text se regăsește în Carta Europeană a Autonomiei Locale, iar legiuitorul român le-a preluat întrucât este în deplină concordanță cu prevederile și spiritul Constituției României. Tot Carta Europeană a Autonomiei Locale prevede în art. 3 alin. 2 că „ acest drept se exercită de consilii sau adunării, compuse din membri aleși prin vot liber, secret, egal, direct și universal, care pot dispune de organe executive și deliberative care răpunând în fața lor. Această dispoziție nu aduce atingere, în nici un fel, posibilității de a recurge la adunări cetățenești, referendum sau orice altă formă de participare directă a cetățenilor acolo unde aceasta este permisă de lege”.
În ceea privește definiția dată de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale cu privire la autonomia locală se impun unele precizări:
Autonomia vizează modul de constituire a consiliilor locale și județene întrucât ele sunt alcătuite din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat de către electoratul local expresie a democrației din administrația locală (art.3 alin.2).
Consiliile și consilierii se organizează, potrivit legii, pe comisii de profil menite a iniția și pregăti eficient actul decizional al plenului lor.
Funcționarea consiliilor reflectă caracterul lor colegial, prin compunere, deliberativ, prin atribuția de adoptare a deciziilor, și democratic, prin votul majoritar necesar.
Cosiliile au dreptul și capacitatea efectivă de a soluționa și gestiona treburile publice în numele și interesul colectivității pe care o reprezintă (art. 5 alin. 1). Acest articol impune la rândul său anumite mențiuni:
Legiuitorul a consacrat în mod ferm principiul deplinătății și exclusivității competenței materiale a autorităților locale pentru treburile publice ale interesului local.
Dreptul administrației locale de a avea inițiativă, în limitele legii, în toate domeniile, cu excepția celor date în mod expres în competența altor autorități (art. 5 alin.2).
Prin consultarea locuitorilor pe calea referendumului sau prin orice altă formă de participare directă a cetățenilor la treburile publice, în condițiile legii, nu se aduce atingere nici caracterului reprezentativ, nici celui deliberativ al consiliilor (art. 3 alin. 3) ci dă expresie îmbinării democrației clasice reprezentative cu o formă nouă cea participativă pe plan local.
În activitatea lor consiliile pot recurge la consultarea cetățenilor din unitatea administrativ – teritorială în soluționarea unor probleme locale de interes deosebit este prin organizarea referendumului local.
În relațiile dintre autoritățile administrației publice locale și consiliul județean, pe deoparte, precum și între consiliul local și primar, pe de altă parte (art. 6 alin. 2) nu există raporturi de subordonare (art. 133 alin. 2).
Pe plan local operează principiul autonomiei gestionare sau patrimoniale întrucât localitățile și județele au dreptul la resurse proprii, pe care consiliile le gestionează, potrivit atribuțiilor ce le revin, asupra bunurilor din domeniul public de interes local și din domeniul privat al unităților administrativ – teritoriale.
Potrivit autonomiei financiare, autoritățile administrează, sau, după caz, dispun de resursele financiare, precum și de bunurile de proprietate publică sau privată ale localităților sau județelor (art. 10).
Autoritățile locale au dreptul să institue și să perceapă impozite și taxe locale, să elaboreze și să aprobe bugetele de venituri și cheltuieli ale localităților și județelor.
Cosiliile locale și județene pot hotărî asupra participării cu capital sau bunuri, în numele colectivității locale reprezentate, la constituirea de societăți comerciale sau la înființarea unor servicii de interes public local sau județean.
Autoritățile administrației publice locale au dreptul, ca în limitele competențelor lor, să se asocieze cu alte autorități ale administrației publice locale din țară sau din străinătate, în condițiile legii, iar pentru protecția și promovarea intereselor comune, autoritățile administrației publice locale au dreptul de adera la asociații naționale și internaționale.
Autoritățile administrației publice locale pot încheia între ele acorduri și pot participa la inițierea și la realizarea unor programe de dezvoltare regională, în condițiile legii.
Prin acordurile de cooperare transfrontalieră pot fi create și pe teritoriul României organisme care să aibă, potrivit dreptului intern, personalitate juridică. Aceste organisme nu au competențe administrativ – teritoriale. Consiliile locale care au încheiat acorduri de cooperare transfrontalieră au dreptul să participe, în alte state, la organismele create prin respectivele acorduri, în limita competențelor ce le revin potrivit legii.
Acordurile sau convențiile încheiate de autoritățile administrației publice locale nu angajează decât responsabilitatea consiliului local sau județean care este parte la acestea, fiind supuse controlului de legalitate, iar actele emise în virtutea respectivelor acorduri sau convenții au în dreptul intern aceeași valoare juridică și efecte ca și actele administrative adoptate în conformitate cu prevederile legii.
Cu privire la exercitarea drepturilor de către cetățenii aparținând minorităților naționale, ca expresie a principiului autonomiei locale, dar si a caracterului democratic al statului, se prevede că în unitățile administrativ – teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale cu o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autoritățile administrației publice locale vor asigura folosirea, în raporturile cu aceștia a limbii materne în conformitate cu prevederile Constituției, ale Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și ale convențiilor internaționale la care România este parte,
Principiul autonomiei locale nu este numai un concept teoretic și nu are un conținut abstract . El are un suport material, care se exprimă prin acțiuni practice, concrete. Autonomia locală are drept fundament economic sfera patrimonială proprie pe care colectivitățile locale o gestionează ca un autentic proprietar , în condițiile legii.
Principiul autonomiei locale îi sunt subordonate toate celelalte pricipii de organizare și funcționare a autorităților administrației publice locale, autonomia locală constituind chintesența acestora. Poate tocmai de aceea legiuitorul constituant român precizând pricipiile pe care se întemeiază administrația publică din unitățile administrativ – teritoriale, se referă doar la „principiul autonomiei locale” și la ce al „descentralizării serviciilor publice.
1.3. Natura juridică, locul și rolul consilierilor în
Sistemul administrației publice
Descentralizarea administrativă la nivel teritorial a adus la recunoașterea autonomiei locale a colectivităților comunale, orășenești, municipale și județene. Pe baza dispozițiilor constituționale, Legea administrației publice locale, nr. 215/2001 reglementează, în prezent, regimul general al autonomiei locale precum și organizarea și funcționarea autorităților administrației publice locale.
Legea 215/2001 definește două concepte esențiale pentru dreptul administrativ și anume cel de colectivitate locală și cel de autonomie locală.
Prin colectivitate locală se înțelege, conform dispozițiilor art.3 alin. 4, „ totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ – teritorială”. În interpretarea dată acestui text va trebui să acceptăm că fiecare colectivitate locală reprezintă o entitate distinctă de suma indivizilor care o compun, titulară de autonomie locală administrativă, cu o voință juridică proprie. Autonomia locală reprezintă un drept al colectivității locale, persoană juridică de drept public și nu al autorităților acesteia, care numai exercită acest drept în numele și în interesul colectivității.
Termenul de colectivitate locală acoperă realități foarte diferite privind forța componentelor autonomiei locale (instituțională, patrimonial gestionară, financiară), generate de dimensiunea, dezvoltarea economică, culturală, etc.
În pofida acestor diferențe, dreptul pozitiv reglementează unicitatea statutului colectivităților comunale, orășenești, municipale, care trebuie să îndeplinească aceleași competențe, să soluționeze și să gestioneze treburile publice ale colectivității.
Dreptul colectivităților locale la autonomie administrativă se exercită prin două categorii de persoane administrative și anume:
– deliberative: consiliile comunale, orășenești, municipale și județene;
– executive: primarii.
Autoritățile deliberative ale colectivităților locale sunt consiliile locale constituite în comune, orașe, municipii și județe. Deși uneori se folosește sintagma, „consiliile locale și județene”, apreciem că acesta este pleonastică întrucât consiliile județene sunt o categorie de consiliile locale, sunt autorități ale administrației publice locale așa cum sunt definite în normele juridice cuprinse în secțiunea a 2-a din Capitolul I „Dispoziții generale” ale Legii administrației publice locale nr. 215/2001.
Conform art. 18 alin.1 din Legea 215/2001 unitățile în care funcționează autoritățile administrației publice locale sunt comunele și orașele, ca localități, precum și județele. Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate. Unele orașe pot fi declarate în condițiile legii, municipii. Municipiile, la rândul lor, pot avea subdiviziuni administrativ – teritoriale (de exemplu Municipiul București) a căror delimitare si organizare se stabilesc prin lege.
Potrivit Constituției organizarea administrației locale, a teritoriului, precum și regimul general privind autonomia locală se face prin lege organică.
Consiliile locale sunt autorități reprezentative ale administrației publice locale cu caracter eligibil, colegial și deliberativ, exercitând o competența generală în baza autonomiei locale de care dispun, hotărând în treburile publice vizând interesele colectivităților pe care le reprezintă.
Consiliile locale sunt autorități ale administrației publice pentru faptul ca realizează activitatea executivă exercitând astfel o putere sau o formă ori o funcție fundamentală de activitate publică. De asemenea natura juridică administrativă mai rezultă și din specificul atribuțiilor conferite, precum și modul lor de organizare și funcționare.
Consiliile locale sunt autorități locale întrucât, pe de o parte, își desfășoară activitatea numai în limitele unităților administrativ – teritoriale în care au fost alese, iar pe de altă parte, exercită atribuții de interes pentru acest nivel teritorial de construire a colectivității umane potrivit principiului autonomiei locale. Conform criteriului competenței teritoriale, ele reprezintă o grupare distinctă în cadrul sistemului executiv, diferită de organele centrale, inclusă în administrația publică locală, respectiv autorități comunale, orășenești și județene, ce exercită puterea publică locală, în numele și în interesul colectivități teritoriale pe care o reprezintă.
Consiliile locale sunt organe cu competență generală în unitățile în care funcționează, gestionând, sub propria responsabilitate, interesele colectivităților pe care le reprezintă.
Competențele și atribuțiile consiliilor se stabilesc numai prin lege, ele fiind depline și exclusive, cu excepția cazurilor prevăzute de lege (art. 2 alin.1).
Încredințarea de competențe și de atribuții stabilite prin lege trebuie să revină spre exercitare autorităților locale care se regăsesc cel mai aproape de cetățean (art.7 alin.1);
Autoritățile administrației publice centrale nu pot stabili sau impune nici un fel de responsabilități autorităților administrației publice locale, fără a asigura mijloacele financiare corespunzătoare pentru realizarea respectivelor responsabilități.
Încredințarea de competențe și atribuții pentru alte autorități decât cele locale, precum și exercitarea lor, trebuie să țină seama de amploarea și de natura răspunderii ce le revine, precum și de cerințele de eficiență și eficacitate.
Autoritățile administrației publice centrale vor consulta, înainte de a adoptarea oricărei decizii, structurile asociative ale autorităților administrației publice locale.
Consiliile locale sunt organe alese, in mod direct pe baza reprezentării proporționale în cadrul scrutinului de listă. Aceste consilii sunt constituite pe baze colegiale, fiind alcătuite din mai multe persoane alese, funcționând în prezența majorității celor care le compun.
Consiliile sunt organe deliberative, hotărând în probleme de interes local cu majoritatea cerută de lege și prin acte juridice obligatorii în raza lor de acțiune teritorială.
Din cele prezentate mai sus rezultă că consiliile sunt autorități reprezentative ale colectivităților locale, expresie a puterii locale pe care o exercită în numele și în interesul societății de pe un anumit teritoriu.
Prin colectivitate locală se înțelege totalitatea locuitorilor dintr-o unitate administrativ – teritorială. Aceasta nu se reduce numai la cetățenii unității administrative, ea cuprinzând și străinii (cu sau fără cetățenie) aflați pe acel teritoriu. Sunt vizate atât persoanele cu domiciliul (permanent) cât și cele aflate temporar(reședință) în unitatea respectivă. De asemenea nu pot fi ignorate nici persoanele juridice, organizațiile, fundațiilor sau asociațiilor de tot felul cu sediul sau filiale în unitatea teritorială. Colectivitatea include toți cetățenii, indiferent de naționalitate, limbă, religie, vârstă, etnie, etc. și indiferent de proporția acestora.
1.4. Considerații istorice
În epoca secolelor IV – VII în întregul spațiu carpato-danunbiano pontic așezările rurale au reprezentat mult timp principala formă de organizare socio-economică și administrativă. Acestea erau comunități vicinale, cu preocupări agro-pastorale în cadru cărora proprietatea comună asupra pământului arabil, pășunilor și pădurilor era la loc de cinste. După dispariția statului roman pe acest teritoriu nu s-a revenit la organizarea gentilico-tribală.
În general obștea sătească romanică era alcătuită din aproximativ 20-40 gospodării, număr ce varia în funcție de zona geografică și de cauze economice, climatice și politice. Fiecare comunitate avea un teritoriu bine delimitat, ce alcătuia vatra propriu-zisă a satului, în cadrul căreia erau grupate locuințele, anexele gospodărești și ateliere. În perimetrul vetrei satului erau grupate în cuiburi de către trei-patru sau chiar mai multe, locuințele alcătuind cete de neam. În afara vetrei se aflau loturile agricole comune sau individuale și proprietățile colective (pădurile, pășunile, iazurile).
În cadrul organizării administrative a obștii, teritoriul acesteia are și o funcție socio-politică. Obștea vicinală se deosebește fundamental de stat prin faptul că, pe când statul are o forță publică instituționalizată, cu organe de constrângere ce se situează deasupra societății, obștea era lipsită de un asemenea aparat și păstra o formă arhaică de conducere realizată prin participarea tuturor membrilor săi.
Fiind o comunitate de muncă, legată de un anume teritoriu stăpânit în comun, interesele publice ale comunității erau legate în primul rând de munca acestui teritoriu și de repartizarea roadelor. În legătură cu acestea au apărut o serie de cutume care, în asamblu lor, au format un drept administrativ rural cu caracter cutumiar. Astfel apar norme legate de lotizarea anuală a pământului arabil proprietate comună prin tragere la sorți.
În cadrul obștii erau necesare anumite organe care să decidă asupra acestor interese și să repartizeze, sarcini în realizarea concretă a lor. La baza recrutării acestor organe a stat faptul că această obște teritorială s-a manifestat ca o societate formată din oameni liberi, lipsită de clase sociale și diferențe de avere ce posedau și lucrau în comun pământul și se autoadministrau în cadrul unei democrații primitive pe baze elective. Aceste organe exercitau o putere publică deplină în realizarea intereselor obștii, reprezentând așa numită „autoritate publică” înăuntrul acesteia.
Cel mai important organ al obștii era Adunarea întregii obști numită și Grămada satului sau Adunarea megieșilor acesta fiind formată din totalitatea membrilor maturi ai comunității. Tot ca organ colectiv dar specializat era consiliul bătrânilor sau oamenii buni și bătrâni. Ei erau aleși dintre megieși și aveau sarcini judecătorești. Obștea avea și un organ unipersonal, judele, care se va manifesta ca șef politic și militar.
Pe lângă aceștia mai existau și o serie de împuterniciți ce primeau atribuții de pază în sat, pe ogoare ori se ocupau cu diverse treburi gospodărești.
Caracterul teritorial al obștii a permis apariția unor uniuni de obști (confederații de obști sau obști de obști). Acest lucru a marcat evoluția de la structuri politice inferioare, de genul obștii vicinale, la structuri politice superioare, de tipul uniunii lor de obști.
Prin Legea comunală din 1 aprilie 1864 se înființa la nivelul fiecărei comune, un Consiliu comunal, ca organ colectiv ales, cu atribuții deliberative. Acesta era compus din 5 până la 17 membrii, în funcție de numărul de locuitori ai comunei. Aceștia erau aleși direct de către adunarea alegătorilor comunali, în baza unui multiplu vot cenzitar, un cens intelectual, un cens de vârstă, un cens de sex și un cens de avere.
Listele electorale se definitivau și se publicau de către Prefect. Durata mandatului era de 4 ani în comunele urbane și de 2 ori în cele rurale. Funcția de membru al Consiliului comunal era incompatibilă cu orice altă funcție salariată în stat. Consiliul comunal se întrunea în sesiuni ordinare odată la o lună, iar în sesiuni extraordinare de câte ori o cerea interesul comunei, la convocarea Primarului comunei sau la cererea unei treimi a consilierilor. Ședințele erau publice prezidate de Primar și hotărârile se luau cu majoritate absolută de voturi.
Deliberările Consiliului vizau privegherea și apărarea tuturor intereselor speciale ale comunei. Consiliul controla și ajuta pe Primar și pe ajutoarele sale în administrarea intereselor locale ale comunei.
Legea comunală, în art. 68, făcea o clasificare explicită a actelor Consiliului comunal, astfel în calitate de organ deliberativ realiza următoarele tipuri de acte: lua decizii asupra unor probleme de interes local, își dădea avizul consultativ de câte ori i se cerea de către autoritățile superioare, exprima dorințe cu privire la interesele comunei.
Cea mai importantă modificare a legii lui Cuza s-a făcut prin Legea pentru modificări la legea comunală din 1864 datând din 5 aprilie 1874, care prevedea o serie de modificări în ceea ce privește organizarea pe comune a localităților.
Legea aparținea aceluiași Guvern conservator Lascăr Catargiu, și urmărea să aducă modificări legii 1864 aparținând adversarului politic M. Kogălniceanu. Reforma a plecat de la criteriile de constituire a comunelor, instituind un număr minim de 500 de contribuabili necesar alcătuirii unei comune.
Comunele urbane erau împărțite în orașe și orășele. La 8 dintre orașe li se acorda un regim juridic aparte. Deși legea nu făcea o mențiune expresă, apărea pentru prima dată, distincția comunele reședințe de județ și cele nereședințe de județ. Consiliilor comunale li s-au mărit numărul de membri, între 9 și 17, stabilit în funcție de numărul de locuitori ai comunei. Membrii lor erau aleși acum de către colegii electorale, două colegii pentru comunele urbane nereședințe de județ, trei colegii pentru comunele urbane reședințe de județ și patru colegii electorale pentru orașele București, Iași, Craiova, Galați, Brăila, Botoșani, Ismail și Ploiești. Alegătorii votau în baza unui cens de avere iar cu întocmirea listelor electorale era însărcinat, în continuare, Primarul.
Conform art. 72, Consiliul comunal nu administra, el doar controla și lua hotărâri în cazuri anume prevăzute de lege. Atribuțiile consiliului erau împărțite în mai multe categorii. Din prima categorie făceau parte cele care „ se puneau în lucrare de-a dreptul”, fără a avea nevoie de o aprobare prealabilă. Înainte de a fi puse în executare, Comitetul permanent județean și Ministerul de Interne aveau 30 de zile pentru a anula deliberările ce se abăteau de la legile sau regulamentele administrative.
Prin Legea pentru alegerea Consiliilor comunale din 15 iunie 1886 se introducea caracterul secret al votului, în comunele urbane s-a renunțat la colegiul electoral unic, introducându-se un sistem cu două colegii, s-a renunțat la regimul juridic separat pentru cele 8 orașe mai importante. S-a reintrodus, de asemenea, categoria alegătorilor scutiți de cens pe considerent de studii, la comunele urbane s-a introdus obligativitatea celor aleși de a ști să citească, se extindea numărul alegătorilor prin scăderea considerabilă a censului.
La 7 mai 1987 a fost promulgată o lege de nemodificare a Legii comunale din 1874, în
baza unui proiect de lege depus în 1885 de I.C. Brătianu, președinte al Consiliului de Miniștrii și ministru de Interne al Guvernului liberal. Legea a micșorat numărul locuitorilor necesar pentru constituirea unei comune la 200 de contribuabili și a recunoscut comunei dreptul de a îngriji singură de propriile interese.
În cadrul organizării administrative a comunelor urbane, începând cu Legea de organizare a comunelor urbane din 31 iulie 1894 se înțelegea prin comune urbane atât orașele reședință de județ cât și orașele nereședință de județ.
Controlul tutelar a posteriori al actelor Consiliului, era prevăzut în continuare atât sub forma nulității de drept cât și sub forma anulării. Erau nule de drept deliberările Consiliului comunal ce erau străine de atribuțiile sale sau luate în afara ședințelor sale, precum și deliberațiunile contrarii legilor și regulamentelor generale de administrație publice. Erau doar anulabile deliberările la discutarea cărora un membru a luat parte el sau rudele sale până la gradul al IV-lea inclusiv aveau un interes direct sau indirect, precum și deliberările sale luate împotriva interdicției ca vreun membru al Consiliului să îndeplinească o funcție sau un serviciu retribuit al comunei. Nulitatea de drept și anularea se putea pronunța de ministrul de interne din oficiu sau la cererea Prefectului ori a părților interesate. Nulitatea de drept se putea cere și pronunța oricând. Anularea trebuia cerută în termen de 30 zile de la primirea deliberării la prefectură, sau de la afișarea procesului verbal al ședinței la ușa casei comunale și urma să se pronunțe în termen de 30 zile de la primirea cererii sau de la depunerea deliberării la prefectură sau minister, când se invoca din oficiu. După trecerea acestui termen, deciziile anulabile se puteau pune în executare.
Consiliul comunal putea fi dizolvat prin decret regal, în urma unui raport al Ministerului de Interne, fără a se da posibilitatea consiliilor vizate să justifice actele. Pe lângă abaterea de la atribuțiile sale, Consiliul mai putea fi dizolvat și pentru actele sale de natură să tulbure odinea publică sau, un aspect cu totul nou, pentru compromiterea cu rea credință a intereselor comunei.
Prin Legea pentru organizarea comunelor rurale din 1 mai 1904, comunele rurale au dobândit o organizare aparte printr-o lege proprie. În fiecare comună rurală funcționau, conform legii, un Consiliu comunal, un Primar și un ajutor de primar. Consiliul comunal număra între 9-11 consilieri, aleși pe patru ani. Ședințele Consiliului comunal erau prezidate de Primar sau de către ajutorul acestuia.
Deliberările Consiliului comunal erau supuse unui control a posteriori de către Prefect prin declararea nulității de drept cât și prin anulare. Motivele de anulare și de nulitate erau aceleași cu cele prevăzute în legea de organizare a comunelor urbane din 1894.
Legea comunală din 1908 menținea organizarea particulară conferită satelor și cătunelor la 1904 fără a se acorda acestora personalitate juridică. În ceea ce privește încheierile sfatului sătesc, se permitea acestuia să apeleze în continuare la hotărârile Consiliului comunal.
În ceea ce privește organele administrației descentralizate, se menținea dihotomia între organele deliberative – consiliile și oraganele executive: Primarul și ajutorul de Primar.
Membrii consiliilor comunale și județene se împărțeau în continuare în membrii aleși prin vot universal, direct și secret și membrii de drept. Numărul membrilor de drept nu mai era semnificativ, dar o bună parte dintre ei dispuneau și acum de vot deliberativ în dezbaterea tuturor problemelor de interes local.
După Revoluția din decembrie 1989 administrația publică locală a fost reorganizată prin principii noi, democratice specifice statului de drept.
1.5 Drept comparat
„Formula” alegerii unui organism colectiv, ca organ de coducerea administrativă la nivelul comunei (orașului) este întâlnită, într-o formă sau alta, în toată lumea democratică.
Franța, cu o suprafața de 544.000 km2, cuprinde 26 de regiuni, 100 de departamente și 36.763 comune. Regiunea a fost creată prin legea 72-619 din iulie 1972, ulterior modificată de 14 ori, în vederea creșterii autonomiei. Departamentul are o vechime istorică mult mai mare, fiind creat încă din 1970, însă acesta a suferit multe modificări în ceea ce privește structura și componențele până în iulie 1987. Comuna constitue al treilea nivel al administrației locale. Potrivit articolului 34 și 72 din Constituției comunele sunt colectivități teritoriale care se administrează în mod liber, prin consilieri aleși și în condițiile prevăzute de lege.
Consiliul municipal este ales prin sufragiu universal direct, pentru șase ani și este un organ dotat cu putere deliberativă. El numără 9 consilieri pentru comunele inferioare cifrei de 100 de locuitori până la 69 pentru comunele care au mai mult de 300.000. în total, sunt 500.000 de consilieri municipali.
Există reguli de neeligibilitate, care vizează îndepărtarea indivizilor indezirabili, fie pentru a împiedica pe funcționarii cu autoritate să domine ușor un consiliu municipal, fie pentru ca legăturile de rudenie sau raporturile financiare cu comuna să nu trezească suspiciuni asupra obiectivități deciziilor. Există doua modalități de scrutin (după cum comuna are mai mulți sau mai puțini de 3500 de locuitori). Legea din 19 noiembrie 1982 modificând codul electoral și codul comunelor, a introdus pentru comunele cu mai mult de 3500 de locuitori scrutin de listă care combină regulile scrutinului majoritar cu acele ale reprezentării proporțional.
Municipalitatea care desemnează ansamblul persoanelor care administrează o comună, cuprinde pe Primar, adjuncții săi și pe consilieri, adică consiliul municipal. Consiliul municipal, ales prin sufragiu universal tot la șase ani, alege primarul și pe adjuncți acestuia, dintre membrii săi. Consilierii municipali nu sunt remunerați.
Belgia, care este o monarhie parlamentară, parlament bicameral, stat federal, cuprinde trei regiuni, trei comunități și 389 de comune.
În Belgia, Consiliul municipal este ales prin sufragiu universal direct, pe șase ani, și este compus din șapte membrii pentru comunele cu mai puțin de 1000 de locuitori și până la 55 de membrii în comunele de peste 500.000 locuitori. Pentru a fi alegător, trebuie să fi belgian, să ai vârsta de 18 ani și să fi domiciliat în comună de cel puțin șase luni la data alegerii.
Consiliul comunal alege prin scrutin majoritar din sânul său 2 până la 9 adjuncți, în funcție de numărul populației. Primul magistrat al comunei, burgmestrul, nu este ales ci desemnat de rege. Totuși, tradiția s-a impus ca să efectueze desemnarea la propunerea majorității consiliului comunal. Se formează colegiul din burgmestru și adjuncții, care constitue puterea executivă a comunei și burgmestrul prezidează consiliul comunal, precum și colegiul. Colegiul este răspunzător de aplicarea deciziilor luate de consiliu.
Consiliul comunal deliberează asupra problemelor de interes comunal, legea limitează de fapt autonomia comunelor. Consiliul votează în orice eventualitate bugetul și bilanțul comunei. Consiliul comunal alege, de asemenea, nu neapărat din rândurile sale membrii consiliului Public de Ajutor Social, instituție căruia legea îi conferă puterea de a gira principalele activități sociale ale comunei.
Spania este tot o monarhie parlamentară cu parlament bicameral și un stat unitar descentralizat, care cuprinde 17 regiuni, 50 de provincii și 8077 de comune.
În Spania, Consiliul municipal sau ajuntamiento este ales prin sufragiu proporțional, după un sistem de listă(pe patru ani) și este un organ deliberativ. El cuprinde între 5 și 25 de consilieri.
Pentru comunele cu mai mult de 5000 de locuitori, există o comisie de administrație, compusă din primar și un număr de consilieri ce nu depășește o treime din totalul efectivului consiliului municipal. Această comisie examinează și decide în problemele generale privind gestiunea curentă, personalul și finanțele comune.
Pe lângă membrii aleși, „ajuntamiento” numără și alți funcționari: unii sunt numiți de guvernul statului, alții sunt desemnați de consiliul municipal, alții sunt angajați prin contract. Funcționarii nu au nici o putere în cadrul consiliului municipal. Ei se limitează la a gira competențele consiliului municipal în sectorul care le este distribuit.
Fiecare consiliu municipal poate să stabilească comisiile pe care le consideră utile (comisia de finanțe, comisia pentru cultură). Aceste comisii au un caracter strict informativ. Ele sunt compuse în întregime din membrii aleși ai consiliului municipal, cu câteva excepții.
În Italia, regimul local italian este de inspirație franceză în mare parte. Există un regim uniform pe toată țara. În 1971 au fost create 82 de provincii, în frunte cu prefecții, care au alături un consiliu provincial. Comunele au consilii municipale alese (sindic). Sindicul este un organ local.
Provincia avea un prefect, un consiliu provincial, o juntă administrativă, o deputați provincială. Comunele sunt administrate de un sindic, o juntă comunală formată din asesori în jurul sindicului și un consiliu comunal format din 15-80 membrii, după importanța comunei. Este organul deliberativ, ca și consiliul municipal francez. Junta are de executat deliberările consiliului municipal. Sindicul este organul executiv al comunei și reprezentantul statului în comună.
Consiliul provincial și cel municipal sunt alese prin vot universal direct. Consiliul municipal alege asesorii și sindicul, iar consiliul provincial deputăția provincială.
Consiliul regional este organul deliberant și este ales pe baza unei legi făcute de stat. Nu poate fi cineva consilier în consiliul regional și deputat în parlament. Consiliul alege președintele său, ajunta și președintele acesteia. Opera legislativă a consiliului regional , legile votate de acestea sunt vizate de către un comisar al guvernului. Acesta anunța guvernul în cazul în care aceste legi sunt contrare legii sau interesului general, iar guvernul o pune din nou în discuția consiliului.
Germania, fosta RFG, a fost mult timp singurul veritabil stat federal al Comunității Europene. Împărțirea fostei RFG în cincisprezece landuri datează din 23 mai 1949, dată la care s-a promulgat Legea Fundamentală. În fosta RDG, cele cinici landuri au fost abolite în 1952. Cele trei niveluri de autorități constituționale sunt guvernul federal, landurile(Lander), statele regionale, comunele (Germeinden), iar arondismentele(Kreise) ca autorități locale la 1 ianuarie 1980, Germania număra 8501 comune.
Comunele își exercită competenta sub propria autoritate. Landurile exercită tutela asupra comunelor și grupărilor acestora. Controlul legalității actelor comunei, numit „controlul statal general”, poate conduce la anularea unei decizii sau chiar dizolvarea organului ales. Comunele dispun de numeroase puteri care nu le aparțin decât lor și care sunt consfințite de textele constituționale al Landurilor. Comunele îndeplinesc funcții delegate de Stat și se bucură de deplinătatea competențelor, ele se pot ocupa de toate problemele colectivității locale, deîndată ce legea nu sustrage autonomiei locale anumite domenii.
În Elveția, care este o țară mică, marcata de o mare diversitate a principalelor sale componente (limbi, culturi, religii diferite) se întâlnește un sistem politico-industrial relativ complex cu o structură federalistă cu trei nivele: Statul central (numit Confederație), 23 de cantoane și aproximativ 3201 de comune.
Comuna este o instituție de drept cantonal. Constituția de drept federal din 29 mai 1874 ignora instituția comunală, ca al treilea stâlp al ordinii statale. Comuna este solid și profund înrădăcinată în tradiția politică și socio-culturală a țarii.
Suveranitatea recunoscută cantoanelor în ceea ce privește organizarea proprie, se regăsește, de asemenea și în domeniul comunal. Confederația elvețiană nu are un sistem comunal unitar: colectivitățile locale, aria lor de competente, marja lor de acțiune autonomia, organizarea lor, fac obiectul a 26 de legislații și reglementări cantonale specifice.
În Anglia și Țara Galilor (cu excepția Londrei), autoritatea cea mai înaltă era Consiliul Ținutului(Comitatului), iar la nivelul cel mai de jos se găsea Consiliul parohial. Între ele existau Consiliile districtuale. Cele 47 de consilii ale ținuturilor non-metroplolitane erau majoritatea, foarte vechi, comitate istorice, având ca centru un oraș mai important.
În fiecare din ținuturile metropolitane existau 36 de consilii districtuale, având populații cuprinse între 170.000 de persoane și un milion. Districtele non-metropolitane sunt un amestec de urban și rural, incluzând în principal zone rurale. Nu toate districtele au consilii parohiale.
În Londra, Consiliul marii Londre acoperea un areal de aproape 800 de mile pătrate, cu o populație de 7 milioane de locuitori.
Schimbările din 1986 au necesitat un transfer al competențelor consiliilor ținuturilor metropolitane la consiliile districtuale metropolitane, iar în cazul Londrei desființarea Consiliului marii Londre a generat noi probleme, pentru rezervarea cărora a fost creat un alt comitet londonez, London Residuary Body(LRB).
În Scoția, în timp ce departamentele centrale au în fruntea lor un ministru, cele locale sunt controlate și răspund în fața comitatelor. Aceste comitate includ, la scara întregii țari , un număr de aproximativ 100000 de consilieri aleși. Ei își desfășoară activitatea în mod temporar și sunt neplătiți. Tendința actuală a consilierilor locali este de a acorda o atenție mai mare modului în care sunt asigurate serviciile locale.
Baza financiară este nesatisfăcătoare, iar componența politică a consiliilor locale le-a adus de multe ori în conflict deschis cu autoritățile centrale.
În Canada, comunele, sunt conduse de un primar și de un consiliu comunal, format din trei – zece membri, aleși prin vot secret.
Deasupra comunelor se găsesc districte rurale și ierarhice, fiecare comună alegând un consilier în consiliul districtului. Președintele consiliului districtual poate fi ales dintre membrii consiliului sau din afara acestuia.
Aglomerările urbane mai importante sunt considerate burguri și sunt înființate printr-un act al adunării legislative provinciale. Burgurile sunt administrate de consilii alese, compuse din primari, dobermani și consilieri. Consiliul are diferite comitate. Un rol important îl are secretarul consiliului, care este șeful lucrărilor municipalității, și este consilierul juridic al consilierilor aleși. El ține procesele verbale ale ședințelor și veghează la executarea hotărârilor. Consiliul burgului este supus controlului comitatului, dar are mare autonomie, mai ales în materie financiară.
Comitatele au o organizare aproape la fel ca a burgurilor cu deosebirea că, în locul primarului, au un Chairman. Numărul consilierilor comitatului este fixat de Guvernul provincial, în principiu unul pentru fiecare circumscripție parlamentară din comitat.
Capitolul 2 – Formarea , constituirea, compunerea,
statutul consilierului, alegerea consiliilor locale
Consiliile locale sunt, conform dispozițiilor art. 120(1) din Constituție și cele ale art.5 alin 1 din Legea administrației publice locale, autorități ale administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe. În plus Legea 69/1991 precizează că acestea sunt autorități deliberative, deci au o componență colegială și ele se aleg în condițiile prevăzute de lege.
Potrivit acelorași dispoziții legale, mai reiese și faptul că aceste autorități se organizează și funcționează în comune și orașe, noțiunea de „oraș” fiind luată în sens larg, legea asimilând cu aceasta și municipiul. Mai mult decât atât în conformitate cu prevederile art.5 alin. 2 din Legea 69/1991 autoritățile administrației publice locale se pot constitui și în subdiviziunile administrativ-tertoriale ale municipiului. În prezent astfel de subdiviziuni administrativ-teritoriale sunt organizate în municipiul București.
Concluzionând cele prevăzute mai sus rezultă că sunt constituite consilii locale în cele 2687 comune – consilii comunale; 184 orașe – consilii orășenești; 78 municipii – consilii municipale și 6 sectoare – consilii ale sectoarelor municipiului București. În satele componente ale comunelor sau orașelor nu sunt constituite consilii locale întrucât ele nu sunt unități administrativ-teritoriale, declarate ca atare prin lege, ci numai elemente componente ale unei unități administrativ-teritoriale.
2.1 Constituirea consiliilor locale
Constituirea consiliului local se face în termen de 20 de zile de la data alegerilor, iar convocarea consiliilor pentru ședința de constituire se face de către prefect sau de reprezentantul său, la ședința de constituire mai poate participa și primarul, chiar dacă procedura de validare nu a fost încă finalizată.
Pentru ca ședința de constituire să fie legală se impune participarea a două treimi din numărul consilierilor aleși. Dacă această majoritate nu se întrunește, în termen de 3 zile se va organiza din nou ședință, legea impunând, prezența majorității consilierilor aleși, prefectul va declara vacante locurile consilierilor aleși, care au lipsit fără motivare de la cele trei convocări anterioare, dacă aceștia nu pot fi înlocuiți cu supleanți de pe listele respective, și se vor organiza noi alegeri de completare, în termen de 30 de zile, în condițiile legii privind alegerile locale.
Ordinul prefectului, prin care acesta declară vacante locurile consilierilor care au lipsit nemotivat, poate fi atacat la instanță de contencios administrativ în termen de 5 zile de la comunicare. Hotărârea instanței pronunțată în acest gen de litigii este definitivă și irevocabilă și nu poate fi atacată prin nici o cale de atac.
Lucrările de constituire sunt conduse de către consilierul în vârstă, asistat de doi consilieri dintre cei mai tineri.
2.2 Compunerea consiliilor locale
Consiliile locale se compun din consilieri. Calitatea consiliului local comunal, orășenesc, municipal sau al sectorului municipiului București se dobândește, conform art. 28 din Legea 215/2001 – administrației publice locale, prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de Legea privind alegerile locale.
Numărul membrilor consiliului local, se stabilește în funcție de numărul populației comunei sau a orașului, prin ordin al prefectului, existent la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precedă alegerile, după cum urmează:
în localitățile cu până la 1500 de locuitori, numărul consilierilor – 9;
în localitățile cu până la 3000 de locuitori, numărul consilierilor – 11;
în localitățile cu populație între 3001 și 5000 de locuitori, numărul consilierilor – 13;
în localitățile cu populație între 5001 și 10000 de locuitori, numărul consilierilor – 15;
în localitățile cu populație între 10001 și 20000 de locuitori, numărul consilierilor – 17;
în localitățile cu populație între 20001 și 50000 de locuitori, numărul consilierilor – 19;
în localitățile cu populație între 50001 și 100000 de locuitori, numărul consilierilor – 21;
în localitățile cu populație între 100001 și 200000 de locuitori, numărul consilierilor – 23;
în localitățile cu populație între 200001 și 400000 de locuitori, numărul consilierilor – 27;
în localitățile cu populație de peste 400000 locuitori, numărul consilierilor – 31.
Potrivit art. 29 alin. 2 din Legea 215/2002 administrației publice locale, Consiliul General al Municipiului București este compus din 55 de consilieri.
Astfel rezultă că fiecare consiliu are o componentă colegială și este format dintr-un număr impar de consilieri. Uneori este posibil ca numărul de candidaturi propuse să nu acopere numărul de consilieri prevăzut de lege pentru consiliul local respectiv sau, în urma alegerilor să nu fie aleși numărul de consilieri prevăzut de lege, ci un număr mai mic.
Deci, numărul consilierilor, prevăzut de lege, care compune consiliul local, are caracter imperativ și trebuie realizat ca atare sau în procent de cel puțin două treimi, astfel consiliul neputându-se constitui sau lucra valabil.
2.3 Statutul consilierului local
O primă problemă în ceea ce privește statutul consilierului local vizează condițiile care se cer a fi întrunite pentru a fi ales ca și consilier local. Conform dispozițiilor locale se impun a fi întrunite următoarele condiții:
împlinirea vârstei de 23 de ani inclusiv până în ziua alegerilor;
persoanele respective să nu le fie interzisă asocierea în partidele politice, potrivit art. 37 alin. 3 din Constituție;
persoanele care candidează să aibă exclusiv cetățenia română și domiciliul în România, potrivit art. 16 alin. 3 din Constituție;
persoanele respective să aibă domiciliul în unitățile administrativ-teritoriale în care urmează să fie alese;
Cea de a doua problemă privind statutul consilierilor vizează incompatibilitățile funcției de consilier, prevăzute în art. 30 din legea 215/2001 a administrației publice locale.
Acest art. a fost modificat prin art. 88-89 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
Conform art. 88 din această lege funcția de consilier local este incompatibilă cu:
funcția de primar și viceprimar;
funcția de prefect sau subprefect;
calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local ori al prefecturii din județul respectiv;
funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la regiile autonome și societățile comerciale de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local sau la regiilor autonome și societățile comerciale de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-tertorială;
funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la o societate comercială de interes național care își are sediul sau care deține filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă;
funcția de reprezentat al statului la o societate comercială care își are sediul ori care deține filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă;
calitatea de deputat sau senator;
funcția de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat și funcțiile asimilate acestora.
Art. 88 alin.1 prevede că „ o persoană nu poate exercita în același timp un mandat de consilier local și un mandat de consilier județean”.
Calitatea de ales local mai este incompatibilă și cu calitatea de acționar semnificativ la o societate comercială înființată de consiliul local. Incompatibilitatea există și în situația în care soțul sau rudele de gradul I ale alesului local dețin calitatea de acționar semnificativ la unul din agenții economici prevăzuți mai sus. Prin acționar semnificativ se înțelege persoana care exercită drepturi aferente unor acțiuni care, cumulate, reprezintă cel puțin 10% din capitalul social sau îi conferă cel puțin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală.
Conform dispozițiilor art. 91 alin.3 din Legea 161/2003, alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secțiuni este obligat să demisioneze din una din funcțiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii.
În situația în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunță la una din cele două funcții incompatibile în termenul prevăzut de art. 91 alin. 3 din Legea 161/2003, prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului de ales local la data împlinirii termenului de 15 zile sau, după caz, 60 zile la propunerea secretarului unității administrativ-teritoriale. Ordinul emis de prefect poate fi atacat la instanța de contencios administrativ competentă.
Incompatibilitatea reprezintă o modalitate de protejare a unei funcții, împiedicând pe titularul acesteia să dobândească și altele, prin cumul, tocmai cu scopul ca această funcție să fie exercitată eficient. Din acest punct de vedere, de vreme ce funcția de consilier este cea protejată, ar trebui ca numai calitatea de consilier să fie incompatibilă cu funcțiile prevăzute la art. 30 din Legea 215/2001. Deci numai funcția protejată ca urmare a instituirii incompatibilității va înceta ca urmare a acesteia. În consecință, existând o stare de incompatibiltate, una din funcții trebuie să înceteze deci, nici nu va fi posibil ca o persoană să păstreze amândouă funcțiile, dar nici nu ar fi logic ca ambele funcții să înceteze simultan.
Incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, cel în cauză trebuind să opteze în termen de 10 zile, după care, dacă acesta nu a optat pentru calitatea de consilier, în ședința de consiliu următoare, președintele de ședință, va supune validării mandatul supleantului acestuia de pe lista partidului, alianței politice sau a alienței electorale respective.
Între funcția de consilier și funcțiile menționate în art. 30 din Legea 215/2001 există incompatibilitate și neeligibilitate. Aceasta înseamnă că persoanele care dețin aceste funcții pot candida la funcția de consilier și pot fi alese în această calitate cu condiția de a demisiona din funcția incompatibilă cu cea de consilier. În concluzie, cazurile de incompatibilitate nu conduc, prin ele însele, la pierderea dreptului de a candida și de a fi ales. Dacă o persoană care deține una din aceste funcții a fost aleasă consilier, este necesar să opteze între funcția deținută și calitatea de consilier, în termenul prevăzut de lege.
Daca cel ce trebuie să-și exprime opțiunea este un consilier independent și nu a optat pentru această calitate, locul său în consiliu va rămâne liber, deoarece el nu are un supleant, ca în cazul celor care au candidat pe lista unui partid politic.
2.4 Alegerea consiliilor locale
2.4.1 Principiul alegerii consiliului local,
comparație cu soluțiile din dreptul comparat
Reluând firul reglementărilor din perioada interbelică, îndeosebi ale Legii din 1929, reglemetarea din 1991 a revenit la denumirea de consilier. Potrivit primei versiuni a Legii nr. 70/1991 numai consiliile locale au fost alese prin vot direct, pentru ca Legea nr. 25/1996, de modificare și completare a Legii nr.70/1991, să generalizeze principiul și pentru consiliile județene, soluție menținută și de Legea 215/2001. Însă potrivit Constituției, această modalitate de alegere a consilierilor nu este singura posibilă. Legiuitorul a prevăzut în alineatul 1 art. 120 din Constituție că alegerea consiliilor locale precum și a primarilor se face în „condițiile legii", subînțelegându-se ca această lege trebuie să fi în conformitate cu Constituția.
În ceea ce privește numărul consilierilor, Legea nr. 69/1991 republicată, precizează că acesta se stabilește în raport cu populația existentă la 1 ianuarie a anului în care au loc alegerile, după o normă expres indicată.
Legea 215/2001 vine cu precizări de ordin procedural pe fondul reducerii numărului de consilieri, dând în competența prefectului dreptul de a stabili numărul membrilor fiecărui consiliu local, în funcție de datele raportate de Institutul național de Statistică și Studii Economice la data de 1 Ianuarie a anului în curs sau, după caz la data de 1 Iulie a anului care precede alegerile [art. 29 alin (1)].
Această „formulă” a alegerii unui organism colectiv, ca organ de conducere administrativă la nivelul comunei (orașului), este întâlnită, într-o formă sau alta, în toată lumea democratică. Numai câteva exemple în Anglia, comuna, care stă la baza întregului sistem de organizare administrativă, se identifică cu parohiile (în prezent existând peste 10000), iar ca unitate administrativă este condusă de consilii proprii sau adunări ale alegătorilor. Adunările alegătorilor se practică în comunele mai mici, sub 200 de locuitori, ele reunindu-se, tradițional, de două ori pe an, iar votul se face prin ridicare de mâini. Consiliile sunt formate din minim 5 și maxim 25 de membri, aleși prin vot secret, pentru un mandat de patru ani, reunindu-se, în sesiune, de trei ori pe an, iar deciziile adoptate sunt supuse controlului ierarhic, exercitat de către Consiliul de District Rural sau de către Consiliul Comitatului.
Consilii există și la nivelul districtelor, al burgunilor și al comitatelor, dar diferă forma de desemnare a consilierilor, ca și durata mandatului(de pildă, consiliul districtual are un mandat de trei și cuprinde câte un consilier, pentru fiecare parohie, consiliul burgului este ales pe o perioadă de patru ani, fiecare cartier desemnează un număr de 3 consilieri, pe când la nivelul comitatului există un consiliu numit de Guvern, ca regulă se numește un consiliu pentru o circumscripție parlamentară). O administrare specifică, unde o funcționat, până la Legea administrației locale din 1985, Consiliul Marii Londre (format din 100 membrii aleși), iar după 1 aprilie 1986, puterile sale au fost transferate în parte, consiliilor burgunilor(în număr de 32), iar în parte altor organisme. În frunte administrației londoneze se află lordul – primar(major), ales pentru un an de consiliul municipal, la rândul său, format din două organe alese: „Cort of Alderman” și „Court of Common Council”, ai căror membri sunt aleși pentru un an în cartierele orașului (City) de membrii corporațiilor și de proprietari.
În Statele Unite ale Americii, după modelul englez, întâlnim consilii la toate nivelurile, dar diferă foarte mult rolul acestora, în funcție de sistemul de administrație practicat, determinat de existenta unui primar forte sau nu, respectiv a specialistului în probleme de administrație. Dacă vorbim despre comune(care se ocupă cu organizarea învățământului, de sănătatea publică, de aprovizionare cu apă, de salubritate publică, de drumurile publice, de ordinea publică) atunci, după modelul britanic, organul de conducere este adunarea comunală, care se întrunește în fiecare primăvară și ori de câte ori este nevoie, la adunare participând, însă, toți alegătorii comunei, spre deosebire de Anglia, unde participă numai „capii de familie”. Adunarea alege „funcționarii comunali”, stabilind și bugetul pus la dispoziția acestora, precum și un comitet restrâns (de regulă 3-5 persoane, până la maximum 9), care asigură aplicarea hotărârilor adunării și adoptă decizii pentru administrarea curentă. Mandatul comitetului este de 1 an până la viitoarea adunare. Interesant este că pe lângă acest comitet, funcționarii comunali ale și sau cei statali numiți, tradițional se constitue diferite comitete de probleme, cum ar fi comitetul școlar.
În Franța este clasică formula conform căreia la nivelul comunei (rurale sau urbane) se află o dualitate de organe: consiliul municipal, ca organ deliberativ, și primarul, plus adjuncții săi, ca organ executiv. Consiliul municipal este ales prin vot universal, direct de cetățenii care au împlinit 18 ani, pentru un mandat de șase ani. Modalitatea de scrutin, fixată de Legea din 19 noiembrie 1982, diferă după categoria de comune, dată numărul de locuitori. Numărul consilierilor variază de la 9 la 69 (la comune de peste 300000 locuitor).
În Italia la nivel comunal, ca și provincial este ales un consiliu, fie după un sistem proporțional, fie după unul majoritar, înțeles ca organ de orientare și de control politico-administrativ, care alege un organism mai restrâns numit giunta calificată, alături de primar, la nivelul comunei și de președinte, la nivelul provinciei, organ executiv. Giunta comunală este formată dintr-un număr par de asesori, ce variază de la 4 la 16 (comunele cu peste 500000 locuitori) și din primar care o și prezidează (pentru provincie s-a stabilit prin Legea din 1990 că numărul aseserilor nu poate depăși 1/5 din numărul consilierilor).
În Germania a avut loc, după 1960, un proces de regrupare a comunelor, implicit de creștere a atribuțiilor acestora. Multe constituții de land (de exemplu a landurilor Hesse, Remania, Westpfralia, Renania-Palatinat) conțin următorul gen de dispoziții „Comunele sunt în limitele lor teritoriale, și sub propria responsabilitate, promotoarele exclusive ale problemelor administrației publice locale”. Fiecare land are propia sa lege de organizare comunală, ceea ce a condus și la o varietate de soluții, aparent sistemul este similar cu cel francez, peste tot există două organe, un consiliu și un primar, dar în realitate sunt diferențe, chiar autorii francezi vorbesc despre existenta a mai multor regiuni de organizare comunală:
a) regimul în care predomină consiliul comunal (consiliul ales de cetățeni, exercită și funcții legislative și executive, iar burgemeister sau primarul au un rol foarte redus ei neputând acționa decât cu acordul consiliului);
b) regimul de influență britanică (în Basse–Saxe), în care puterea de decizie a consiliului este exercitată de o comisie administrativă, prezidată de președintele acestuia, care are titlului de burgermeister, formată dintr-un număr de consilieri (ca și în sistemul anterior, burgermeister nu exercită funcției administrative, acestea sunt reduse unui funcționar, ales de consiliu pentru șase sau 12 ani, numit Gerneinde direktor sau Stadt-direktor);
c) regimul opus axat pe predominanța burgermeister-ului, care este în același timp și agent al puterii centrale (el este ales de către consiliu, fie de patru ani, la fel ca și consilierii – de exemplu Renania – Palatinat, fie pe o perioadă mai mare de 8 sau 12 ani și are, în toate cazurile, calitatea de funcționar);
d) regimul în care predomină magistrații (Magistrateurfaseung), care există, în principal în Hesse și în Schlessening – Holstein (consiliul comunal este considerat organ legislativ și de tutelă, el alege pentru un mandat de șase ani un comitet, denumit magistrat, format din funcționari, deci profesioniști în administrație, ce va fi prezidat de burgermeister).
În Elveția există o organizare comunală specifică, cu mari variații de la cea germană, la cea franceză sau italiană, fiind cunoscute mai multe categorii de comune, după criteriile care stau la baza constituirii lor(constituirea în comuna descendenților acelorași familii, rezolvarea unor servicii publice sau înlăturarea unor pericole, criteriul politic. Caracteristicile comunei elvețiene este adunarea tuturor cetățenilor, nu numai a celor cu drept de vot sau a capilor de familie și a unui consiliu ales de această adunare, numărul de membri ai acestuia variază de la 3 la 9. Consiliul este condus de un președinte, dar există și funcția de primar, precum și cea de sindic, adică de secretar. În comunele mai mari, deci în orașe, funcționează și un consiliu mai mare, cu rol de parlament municipal, care are un organ executiv, consiliul municipal, format din 5-9 membri. Atât consiliul cu rol de „parlament”, cât și consiliul cu rol de „guvern” comunal sunt alese de adunarea generală a comunei.
2.4.2. Condiții de eligibilitate
Pentru a fi ales consilier, potrivit Constituției noastre și Legii nr.67/2004 privind alegerea autorităților administrației publice locale, persoana fizică trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții de eligibilitate:
a) calitatea de alegător;
b) vârsta de cel puțin 23 de ani;
c) domiciliul în comuna sau respectivul oraș;
d) să nu aibă funcția de magistrat(judecător sau procuror) sau să nu fie militar activ(inclusiv ofițer sau general) orice alt funcționar căruia îi este interzisă, potrivit art. 37 alin. 3 din Constituție, asocierea în partide politice. În cazul candidaților independenți mai trebuie îndeplinită și condiția listei de susținători.
2.4.3. Dreptul la vot
Consiliile locale sunt, potrivit art. 120 alin. 1 din Constituție și ale art. 21 din legea organică, autorități administrative autonome, deliberative, având componență colegială, alegerea lor făcându-se în condițiile prevăzute în Legea privind alegerile locale,
Conform dispozițiilor mai sus menționate rezultă că există trei coordonate cu privire la consiliile locale. Prima se referă la compunerea consiliilor, adică acestea sunt compuse din consilieri , a doua face referire la modul de desemnare a consilierilor, respectiv printre altele alegerea acestora făcându-se prin vot care este universal, legal, direct, secret și liber exprimat; a treia se referă la reglementarea procesului de alegere a consilierilor de Legea privind alegerile locale.
Potrivit art.34 din Constituție, dreptul la vot „semnifică posibilitatea cunoscută și garantată unei persoane ca în condițiile legii, să participe la desemnarea organelor reprezentative ale puterii”. Dreptul la vot, potrivit Constituției și Legii 67/2004 are următoarele caracteristici:
este universal, acesta presupunând că au dreptul la vot toți cetățenii care îndeplinesc o serie de condiții minime stipulate de Constituție, acelea care se referă la cetățenie, vârstă, deplinătatea facultăților mintale și inexistența unei condamnări prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale;
este egal, această caracteristică derivă din principiul egalității în drepturi a cetățenilor , prevăzut în art. 16 din Constituie potrivit căruia aceștia sunt egali în fata legii, fără discriminări și fără privilegii. Totodată presupune că un alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea fiecărei autorități, în cadrul unei companii electorale, votul având aceeași importanță, indiferent de alegătorul care îl exercită;
este direct, trăsătură ce impune exercitarea dreptului de a alege numai de către titular, eliminând posibilitatea înlocuirii acestuia de către altă persoană( de exemplu prin procură);
este secret, asigurând alegătorului confidențialitatea cu privire la alegerea făcută, orice violare a secretului votului fiind sancționată de lege. Conform Legii alegerilor locale, această caracteristică constituie o măsură de protecției a opțiunii alegătorului;
este liber, trăsătură ce creează psibilitatea titularului dreptului la vot de a-l exercita sau renunța la exercitarea lui, neputând fi sancționat prin exercitarea lui.
2.4.4. Procedura alegerii consiliilor locale
Aceasta procedură, a alegerii consiliilor locale este prevăzută de Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităților administrației publice locale.
Pentru alegerea consiliilor locale, fiecare alegător are dreptul la un singur vot, dreptul la vot exercitându-se numai în comuna, orașul, municipiul sau sectorul municipiului București în care alegătorul își are domiciliul sau într-o altă localitate, dacă și-a stabilit reședința în acesta cu cel puțin 3 luni înaintea alegerilor.
Pot fi aleși consilieri cetățenii cu drept de vot care au împlinit până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puțin 23 de ani, dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice. Pot candida numai persoanele care au domiciliul pe teritoriul circumscripției electorale în care urmează să fie alese, cu excepția sectoarelor municipiului București, unde pot candida persoanele care au domiciliul în București indiferent de sector.
Nu pot candida la funcția de consilieri pesoanele care fac parte din categoria cărora le este interzisă asociere în partide politice, alienați sau debilii mintali, puși sub interdicție, precum și persoanele lipsite de drepturi electorale, pe durata stabilită de hotărârea judecătorească.
Candidaturile pentru funcția de consilier se propun pe partide, alianțe politice sau alianțe elctorale. O persoană poate candida numai pentru un singur consiliu local, dar poate candida concomitent pentru funcția de primar, cât și cea de consilier.
Propunerile de candidați pentru consilierii locali, ca și pentru primari, se fac pe circumscripții electorale, de către partidele politice sau alianțele politice , instituite potivit legii partidelor politice, care participă la alegeri, cel mai târziu cu 30 de zile înainte de data alegerilor, cu respectarea anumitor condiții de formă prevăzute expres de lege. Se pot depune și candidaturi independente sau de către alianțe electoral în condițiile Legii 67/2004. Candidatul independent este obligat să depună o declarație autentificată de notarul de stat, care să ateste veridicitatea semăturilor din lista susținătorilor.
Propunerile de candidaturi sunt însoțite de declarațiile celor în cauză de acceptare a candidaturii, o persoană nu poate accepta candidatura decât pentru o singură circumscripție electorală. La fel, partidele politice nu pot depune decât o singură listă pentru fiecare circumscripție electorală.
Biroul electoral de circumscripție examinează întrunirea condițiilor prevăzute de lege atât pentru lipsa de conducători cât și pentru candidați, înregistrându-le pe cele care sunt estimate a fi legale , începând, de la această dată, curge termenul de cinci zile de contestare a candidaturilor.
Daca biroul electoral de circumscripție respinge o candidatură, respingerea poate fi contestată în termen de trei zile de candidat, de partidele politice, alianțele politice sau alianțele electorale care au propus candidatura respectivă.
Contestația depusă trebuie să cuprindă următoarele informații:
numele și prenumele candidatului;
adresa și calitatea contestatarului;
numele și prenumele candidatului respins;
expunerea temeiurilor contestației;
data și semnătura contestatarului, cu indicarea, dacă este cazul, a persoanei desemnate să-l reprezinte.
Contestația și cererea se depun la instanța competentă, sub sancțiunea nulității. Contestația privind admiterea sau respingerea candidaturilor se soluționează în termen de 48 de ore de la înregistrare, de judecătoria respectiv tribunalul în a căror rază teritorială se află circumscripția electorală, iar hotărârea nu se comunică.
Împotriva hotărârii date în contestație se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunțare, la instanța ierarhic superioară, iar recursul se soluționează în termen de 24 de ore de la înregistrare, cu precizarea că hotărârea este definitivă și iremediabilă.
Mai trebuie reținut că la expirarea termenului de depunere a candidaturilor și de efectuare a contestaților se încheie un proces-verbal, semnat de membrii biroului de circumscripție, care are și obligația de a face publice candidaturile definitive.
Pentru alegerea consiliilor locale, fiecare comună, oraș, municipiu și sector al municipiului București constitue o circumscripție electorală. Aceasta se numerotează de către prefecți, în termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor și se aduc la cunoștință alegătorilor de către primar, în termen de 10 zile de la stabilirea datei alegerilor.
În cadrul localităților se organizează una sau mai multe secții de votare, în raport cu numărul locuitorilor, astfel: în comunele cu populație sub 2000 de locuitori se organizează o singură secție de votare, iar în celelalte localități se organizează câte o secție de votare la 1000-2000 de locuitori.
Se pot organiza secții de votare și în satele sau grupurile de sate cu o populație de până la 5000 de locuitori, situate la o distanță mai mare de 3km față de sediul secției de votare din reședința comunei. Pentru militarii în termen se organizează secții de votare pe lângă unitățile militare, dacă au cel puțin 50 de alegători.
Delimitarea și numerotarea secțiilor de votare se fac de către primari prin dispoziție, în termen de 20 de zile de la stabilirea datei alegerilor și se aduc la cunoștința alegătorilor de către aceștia indicându-se și sediul secției de votare.
2.4.5. Listele electorale
Conform dispozițiilor art. 16 alin (1) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, listele electorale permanente se întocmesc și se actualizează de primar împreună cu serviciile de evidența informatizată a persoanei din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Listele electorale permanente cuprind pe toți cetățenii cu drept de vot care au domiciliul în localitatea în care se întocmesc listele.
Listele electorale permanente sunt instrumente tehnico-juridice strict necesare procesului de organizare și desfășurare a alegerilor, ele cuprinzând pe cetățenii cu drept de vot, cu domiciliul în localitatea respectivă și au următoarele rubrici:
numele și prenumele;
vârsta;
domiciliul;
numărul circumscripției electorale;
semnătura.
Copiile de pe listele permanente se întocmesc de către primari, separat pentru fiecare secție de votare, la comune, la sate, iar la orașe, pe străzi, înscrierea cetățenilor făcându-se în ordine alfabetică. Aceste copii se vor înainta în două exemplare birourilor secțiilor, în termen de 24 de ore de la constituirea acestora, iar un exemplar este pus la dispoziția cetățenilor spre consultare. Un alegător poate fi înscris numai într-o singură listă electorală.
Primarul are obligația de a afișa listele electorale cu cel puțin 10 zile înainte de data alegerilor în locuri publice. Potrivit art. 9 (alin.1) din Legea 67/2004, în termen de 10 zile de la data stabilirii datei alegerilor, primarul este obligat să pună la dispoziția partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale, la cererea și pe cheltuiala acestora copii de pe listele electorale permanente, precum și de pe listele electorale suplimentare.
Cetățenii au anumite drepturi cu privire la listele electorale și anume au dreptul sa verifice înscrierile făcute în listele electorale permanente, întâmpinările împotriva omisiunilor, înscrierilor greșite sau oricăror din liste, se fac în scris și se depun la primar. Primarul este obligat să se pronunțe în scris, în cel mult 3 zile de la înregistrarea întâmpinării. Împotriva soluției date de primar se poate face contestație în termen de 24 de ore de la comunicare. Contestația se soluționează în cel mult 3 zile de la înregistrare, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află localitatea. Hotărârea judecătorească este definitivă și irevocabilă și se comunică persoanei interesate și primarul în termen de 24 de ore de la pronunțare.
Primarii împreună cu serviciile de evidență informatizată a persoanei, execută copii de pe listele electorale permanente, care cuprind alegătorii din fiecare secție de votare. Copiile de pe listele electorale permanente se înaintează de către primar, în două exemplare, birourilor electorale ale secțiilor de votare cu 3 zile înainte de data alegerilor. Un exemplar este pus la dispoziția alegătorilor pentru consultare, iar celălalt este utilizat în ziua alegerilor. Un exemplar al copiei se păstrează de către primar.
Orice modificare intervenită în lista electorală permanentă, după trimiterea copiilor la biroul electoral al secției de votare, se comunică acestuia de către primar, în termen de cel mult 24 de ore.
Copiile de pe listele electorale permanente se semnează de către primar, secretarul unității administrativ-teritoriale și șeful serviciului de evidență informatizată a persoanei.
La cererea cetățenilor cu drept de vot, care si-au stabilit reședința în circumscripția electorală în care au loc alegeri cu cel puțin șase luni înaintea scrutinului, primarul are obligația să-i treacă într-o listă electorală suplimentară, pe baza actului de identitate. Apoi primarul din localitatea de reședință va solicita primarului din localitatea de domiciliu radierea persoanei în cauză din lista electorală. Persoanele care au fost omise de pe lista specială, vor fi trecute, în ziua votării de președintele biroului electoral al secției de votare, pe baza buletinului de identitate, dacă fac dovada că domiciliază în circumscripția electorală respectivă.
În ipoteza schimbării domiciliului în altă localiate, după înaintarea listei electorale la biroul secției de votare, primarul va elibera alegătorului o adeverință privind exercitarea dreptului de vot , făcând mențiunea despre aceasta atât în exemplarul listei electorale aflate la primărie, cât și în cele înaintate biroului electoral al secției de votare. La noul domiciliu, în ziua alegerilor, cetățeanul va fi înscris într-o listă electorală separată de biroul secției de votare, pe baza adeverinței și a actului doveditor al schimbării domiciliului. Primarul are, totodată, obligația de a comunica biroului electoral de circumscripție numărul de alegători rezultat din listele electorale permanente, în termen de 24 de ore de la constituirea biroului, iar numărul definitiv de alegători se va comunica biroului electoral de circumscripție cu 5 zile înaintea datei alegerilor.
2.4.6. Birourile electorale
Pentru organizarea și desfășurarea operațiunilor electorale se înființează, în condițiile prezentei legi: Biroul Electoral Central, birouri electorale județene, birouri electorale de circumscripție și birouri electorale ale secțiilor de votare. Birourile electorale sunt alcătuite numai din cetățeni cu drept de vot. Candidații nu pot fi membrii ai birourilor electorale. În realizarea atribuțiilor ce le revin birourilor electorale, membrii acestora exercită o funcție ce implică autoritatea de stat. Exercitarea corectă și imparțială a acestei funcții este obligatorie.
Birourile electorale de circumscripție comunală se constitue din 7 membri, cele ale orașelor, municipiilor și subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, din 9 membri, iar cel al municipiului București și cele ale județelor, din 15 membri.
Biroul electoral de circumscripție comunală este format din președinte, un locțiitor al acestuia și 5 reprezentanți ai partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale care participă la alegeri în circumscripția electorală respectivă.
Biroul electoral de circumscripție orășenească, municipală și din subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor este format din președinte, un locțiitor al acestuia și din 7 reprezentanți ai partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale care participă la alegeri în circumscripția electorală respectivă.
Biroul electoral al municipiului București și birourile electorale de circumscripție județeană sunt formate din președinte, un locțiitor al acestuia și din 13 reprezentanți ai partidelor politice, alianțe politice și alianțelor electorale care participă la alegeri în circumscripțiile electorale respective.
Desemnarea președintelui și a locțiitorului acestuia se face în ședința publică de către președintele tribunalului, în termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor. De asemenea se face, prin tragere la sorți din magistrații și ceilalți juriști existenți în județ sau în municipiul București. Lista magistraților care participă la tragerea la sorți se întocmește de către președintele tribunalului, iar cea a celorlalți juriști de către prefect, împreună cu președintele tribunalului și câte un reprezentant din partea fiecărui partid parlamentar. Listele trebuie să cuprindă un număr de persoane mai mare cu 10% decât cel necesar. Această listă trebuie să cuprindă: numele, prenumele, domiciliul, locul de muncă, telefoanele și semnăturile de luare de cunoștința persoanele propuse.
În termen de 5 zile de la data până la care se pot propune candidaturile trebuie să se comunice, în scris, birourilor electorale de circumscripție, numele și prenumele reprezentanților lor care fac parte din acestea. Completarea birourilor electorale de circumscripție cu reprezentanții partidelor și alianțelor politice sau electorale se face în termen de 24 de ore de la rămânerea definitivă a candidaturilor de către președintele birourilor electoral, în prezența persoanelor delegate. Un partid politic; o alianță politică sau o alianță electorală nu poate avea mai mult de 3 reprezentanți în biroul electoral al aceleiași circumscripții. În cazul în care două sau mai multe partide politice sau alianțe politice ori electorale au propus același număr de candidați, reprezentanții lor fac parte din biroul electoral de circumscripție în limita locurilor neocupate de reprezentanții partidelor politice și alianțelor aflate într-o situație mai favorabilă; dacă nu este posibil ca toți reprezentanții să fie incluși în componența biroului electoral, președintele acestuia va proceda la tragerea la sorți, în prezența delegaților partidelor politice sau alianțelor în cauză.
Birourile elctorale de circumscripție au, potrivit art. 25 din Legea 67/2004, următoarele atribuții:
urmăresc aplicarea dispozițiilor legale privitoare la alegeri în circumscripția electorală în care funcționează;
verifică dacă listele electorale permanente au fost actualizate și veghează la întocmirea copiilor de listele electorale permanente și la organizarea secțiilor de votare;
înregistrează listele de candidați și candidaturile independente pentru consiliile locale precum și pentru primar și constată rămânerea definitivă a acestora;
comunică biroului electoral de circumscripție județeană respectiv a municipiului București, denumirea partidelor, alianțelor și organizațiilor cetățenești aparținând minorităților naționale care au depus liste complete de candidați;
fac publicațiile și afișările necesare cu privire la listele de candidați și candidaturile independete pentru consilieri;
stabilesc; pe baza numărului de alegători înscriși în listele electorale permanente, numărul de susținători necesar pentru depunerea candidaturilor independente;
distribuie birourilor electorale ale secțiilor de votare, buletinele de vot, ștampila de control și ștampilele cu mențiunea „votat”;
rezolvă întâmpinările referitoare la propia lor activitate și contestațiile cu privire la operațiunile birourilor electorale ale secțiilor de votare;
biroul electoral de circumscripție județeană și a municipiului București totalizează voturile exprimate pentru consiliul județean, respectiv și pentru Consiliul General al Municipiului București și pentru primarul general și stabilește rezultatul alegerilor;
organizează, dacă este cazul desfășurare celui de-al doilea tur de scrutin pentru primari;
comunică date cu privire la alegeri și rezultatul acestora;
primesc de la birourile electorale ale secțiilor de votare și predau judecătorilor, în a căror rază teritorială funcționează, buletinele de vot întrebuințate și necontestate, precum și pe cele anulate, listele electorale utilizate, ștampilele și celelalte materiale necesare votării.
Birourile electorale ale secțiilor de votare sunt costituite dintr-un președinte, un locțiitor al acestuia și 3-5 membrii în cazul secțiilor de votare din comune și orașe, respectiv 7-9 membrii în cazul secțiilor de votare din municipii și sectoarele municipiului București. Președintele și locțiitorul acestuia sunt de regulă juriști care, potrivit declarației pe propie răspundere nu fac parte din nici un partid politic. În cazul în care numărul juriștilor este insuficient, lista întocmită de prefect se completează cu alte persoane propuse de primar, care au, de regulă, cel puțin studii medii, se bucură de prestigiu în localitatea în care domiciliază și nu fac parte din nici un partid politic.
Desemnarea președintelui și a locțiitorului acestuia se face cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei alegerilor. Birourile electorale ale secțiilor de votare se completează cu câte un reprezentant al partidelor politice, alianțelor politice și electorale care participă la alegeri, în ordinea descrescătoare a numărului de candidați propuși. În vederea desemnării membrilor biroului electoral al secției de votare, președintele biroului electoral de circumscripție va comunica președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare, în termen de 24 de ore de la desemnarea acestora, numărul de candidați propuși de fiecare partid politic, alianță politică sau electorală.
Birourile electorale ale secțiilor de votare au următoarele atribuții potrivit art. 29 din Legea nr. 67/2004:
primesc de la primari, copiile de pe listele electorale permanente și listele electorale suplimentare și asigura condițiile necesare în vederea verificării acestora de către alegători;
primesc de la birourile electorale de circumscripție buletinele de vot pentru alegătorii care urmează să voteze la secția respectivă, ștampila de control și ștampilele cu mențiunea „votat”;
conduc operațiuni de votare, iau toate măsurile de ordine în locul secției de votare și în jurul acestuia;
numără voturile și consemnează rezultatul votării pentru circumscripțiile electorale pentru care s-a votat la secția respectivă, în mod distinct, pentru consiliul local, pentru primar, respectiv primarul general al municipiului București, pentru consiliul județean, respectiv pentru consiliul general al municipiului București;
rezolvă întâmplările referitoare la propria lor activitate ;
întocmesc și înaintează biroului electoral de circumscripție dosarele prevăzute la art. 88 lit. g;
predau, cu proces verbal, biroului electoral de circumscripție buletinele de vot întrebuințate și necontestate, precum și pe cele anulate, listele electorale utilizate, ștampilele și celelalte materiale necesare votării.
Biroul Electoral Central este alcătuit din 7 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele și vicepreședinții Autorității Electorale Permanente și 11 reprezentanți ai partidelor politice, alianțelor politice și electorale. Desemnarea judecătorilor se face în ședință publică, în termen de cel mult 5 zile de la stabilirea datei alegerilor, prin tragerea la sorți, de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, dintre judecătorii în exercițiu ai Curții. Data ședinței pentru tragerea la sorți se aduce la cunoștința publică prin presa scrisă și audiovizuală, de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu cel puțin 24 de ore înainte.
Biroul Electoral Central își încetează activitatea după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a rezultatului alegerilor.
Contestațiile asupra modului de organizare și a componenței birourilor electorale se pot face în termen de 48 ore de la desemnarea președinților și a locțiitorilor acestora. Aceste contestații se soluționează de biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală sau de sector al municipiului București. Hotărârea pronunțată este definitivă și irevocabilă și se comunică, în cazul președintelui biroului electoral și locțiitorului acestuia, în termen de 24 de ore, președintelui tribunalului, care procedează, în cazul admiterii contestației, la o nouă desemnare.
Birourile electorale lucrează în prezența majorității membrilor ce le compun și adoptă hotărâri cu votul majorității membrilor prezenți.
Nu pot fi membrii ai birourilor electorale de circumscripție sau ai birourilor electorale ale secțiilor de votare candidații în alegeri, soții, rudele și afinii acestora, până la gradul al II-lea inclusiv, precum și persoanele care nu au exercițiul drepturilor electorale.
2.4.7 Candidaturile
Numărul consilierilor pentru consiliile locale este cel stabilit prin ordin al prefectului, potrivit prevederilor Legii administrației publice locale nr. 215/2001. Propunerile de candidați pentru consilierii locali se fac pe circumscripții electorale și se depun la birourile electorale de circumscripție cel mai târziu cu 30 de zile înaintea datei alegerilor. Propunerile de candidați se fac în scris, în 4 exemplare, de către partidele politice, alianțe politice și electorale sau organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, sub semnătura conducerii organizațiilor județene ale acestora, iar în cazul candidaților independenți, pe baza listei susținătorilor.
Declarația de acceptare a candidaturii cuprinde numele, prenumele, domiciliul, partidul politic sau alianța care l-a propus, profesiunea, ocupația și apartenența politică a candidatului, consimțământul expres al acestuia de a candida pentru funcția respectivă, precum și precizarea că întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a candida.
O persoană nu poate accepta candidatura decât pentru o singură circumscripție electorală, cu excepția cazului în care candidatura se depune atât pentru consiliul local cât și pentru consiliul județean.
Candidații independenți pentru funcția de consilieri trebuie să fie susținuți de minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente din circumscripția respectivă, dar nu mai puțin de 50 în cazul comunelor, 100 în cazul localităților urbane de rangul II și III și de 1000 în cazul județelor, municipiului București, sectoarelor municipiului București și localităților urbane de rangul I.
Conform art. 44 alin 3 di Legea nr. 67/2004, nu se admit liste de candidați independenți pentru funcția de consilier.
Lista susținătorilor trebuie să cuprindă data alegerilor, numele și prenumele candidatului, funcția pentru care candidează, numele și prenumele susținătorului, data nașterii, adresa, denumirea, seria și numărul actului de identitate, semnătura acestuia, precum și numele și prenumele persoanei care a întocmit-o. Persoana care a întocmit lista este obligată ca împreună cu aceasta, să depună o declarație pe propia răspundere prin care să ateste veridicitatea semnăturii susținătorilor. Susținătorii pot fi numai cetățeni cu drept de vot, un susținător poate sprijini câte un singur candidat la funcția de consilier local.
Biroul electoral de circumscripție examinează respectarea condițiilor legale pentru care o persoană să poată candida, respectarea condițiilor de fond și de formă ale listelor de candidați , precum și ale listei susținătorilor. Candidaturile care îndeplinesc condițiile legale sunt înregistrate. Candidaturile care nu îndeplinesc condițiile legale de fond și de formă se resping de către biroul electoral de circumscripție.
Candidații pot renunța la candidatură, până la data tipăririi buletinelor de vot. În acest scop candidații depun la biroul electoral de circumscripție o declarație de renunțare scrisă, semnată și datată de cel în cauză.
Candidaturile pot fi contestate de către cei interesați, contestațiile fiind soluționate de biroul electoral de circumscripție în termen de 48 de ore de la înregistrare. Împotriva hotărârii date în contestație se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunțare la instanța ierarhic superioară. Recursul se soluționează în termen de 24 de ore de la înregistrare. Hotărârea pronunțată în recurs este definitivă.
2.4.8 Buletinele de vot
Buletinul de vot este un instrument tehnic prin intermediul căruia se exercită opțiunea cetățeanului și pe baza cărui se stabilește rezultatul alegerii.
În legea 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale se găsesc informații cu privire la autorităților care stabilesc modelele buletinelor de vot, ce trebuie să cuprindă fiecare buletin, dimensiunile acestora, modulul de tipărire și manipulare a acestora, chiar și cu privire la calitatea și culoarea hârtiei pe care buletinele să fie tipărite.
Modelele buletinelor de vot se stabilesc prin hotărâre a Guvernului și sunt diferite pentru consiliile locale, pentru consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului București și pentru primari, respectiv pentru primarul general al Municipiului București. Buletinul de vot este format este format din mai multe file. Pe paginile interioare ale buletinului de vot se imprimă patrulatere în număr suficient pentru a cuprinde toate listele de candidaturi, respectiv pe toți candidații independenți, în așa fel încât ultima pagină să rămână albă pentru aplicarea ștampilei de control a secției de votare; paginile buletinului de vot se numerotează. Buletinele de vot se capsează. Patrulaterele se imprimă paralel între ele, câte două coloane pe aceeași pagină. Patrulaterele se numerotează, începând cu primul patrulater al coloanei din stânga a primei pagini interioare, care primește numărul 1. În unghiul din partea stânga de sus a patrulaterului se va imprima denumirea partidului, alianței politice sau alianței care participă la alegeri, ori, după caz, mențiunea „candidat independent”, patrulaterul va purta în unghiul din partea dreaptă de sus semnul electoral al partidului sau formațiunei politice.
Dimensiunile buletinului de vot se stabilesc de către biroul electoral de circumscripție, ținând seama de numărul patrulaterelor, precum și de spațiul necesar pentru imprimarea numelui candidaților. Hârtia pentru buletinul de vot va fi de culoare albă și suficient de groasă pentru a nu se distinge pe verso numele imprimat și votul dat.
Imprimarea buletinelor de vot se asigură de birourile electorale de circumscripție prin grija prefecților. Pentru întreaga circumscripție electorală, buletinele vor fi imprimate cu litere de aceeași mărime, aceleași caractere și aceeași cerneală, într-un număr egal cu al alegătorilor înscriși în liste, cu un plus de 10%. Buletinele vor fi tipărite cel mai târziu cu zece zile înaintea alegerilor. Buletinele de vot se preiau de la primar, pe bază de proces – verbal, de către președintele biroului electoral de circumscripție împreună cu alți doi membri ai biroului. Ele se predau birourilor electorale ale secțiilor de votare cu cel puțin două zile înainte de data alegerilor. Predarea și preluarea se fac pe bază de proces-verbal.
La sediul primăriei și al biroului electoral de circumscripție, precum și la sediile secțiilor de votare, în termen de 3 zile de la expirarea termenului de imprimare, câte un buletin din fiecare categorie, după ce a fost vizat și anulat de președintele biroului electoral de circumscripție. La cererea partidelor, alianțelor electorale sau a candidaților independenți care participă la alegeri, biroul electoral de circumscripție eliberează, pentru fiecare, câte un buletin de vot din fiecare categorie, vizat și anulat.
2.4.9 Campania electorală
Competiția electorale are un element central care este campania electorală. Potrivit Legii 67/2004 campania electorală începe cu 30 de zile înaintea de data desfășurării alegerilor și se încheie în ziua de sâmbătă care precede data alegerilor, la orele 7,00.
În campania electorală, candidații, partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, precum și cetățenii au dreptul să-și exprime opiniile în mod liber și fără nici o discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului presei și a celorlalte mijloace de informare în masă. Mijloacele folosite în campania electorală nu pot contravenii ordinii de drept.
În perioada campaniei electorale, candidații și reprezentanții partidelor politice aflate în competiție au acces la posturile publice și private de radiodifuziune și televiziune numai la emisiunile și dezbaterile electorale.
Primarii sunt obligați ca, până la începerea campaniei electorale, să stabilească prin dispoziție locuri speciale pentru afișaj electoral, ținând seama de numărul partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale care declară că depun liste de candidați, candidaturi pentru funcția de primar, cât și de candidații independenți. Aceste locuri trebuie să fie situate în zone frecventate de cetățeni, fără să stânjenească circulația pe drumurile publice și a celorlalte activități din localitățile respective.
Este interzisă utilizarea locurilor speciale de afișaj electoral astfel încât să împiedice folosirea acestora de către un alt partid, alianțe sau candidați independenți.
Birourile electorale de circumscripție veghează la corecta desfășurare a campaniei elctorale în circumscripția în care funcționează, soluționând plângerile ce le sunt adresate cu privire la împiedicarea unui partid politic, alianța politică, alianța electorală ori candidat independent de a-și desfășura campania electorală în condițiile prevăzute de lege.
2.4.10. Desfășurarea alegerilor
Pentru o bună desfășurare a alegerilor, legea prevede că fiecare secție de votare trebuie să posede un număr suficient de cabine, urne și ștampile de votare, care se asigură de către primari. Cabinele și urnele trebuie așezate în aceeași încăpere în care se află biroul președintelui secției de votare.
Președintele biroului electoral al secției de votare trebuie să fie prezent la sediul secției de votare în ajunul zilei alegerilor, la ora 18,00 și să ia de îndată măsurile necesare pentru a asigura ordinea și corectitudinea operațiunilor de votare. În acest sens, el are dreptul și obligația de a dispune fixarea posturilor de pază în jurul localului de vot.
În ziua alegerilor, la ora 6,00, președintele biroului electoral al secției de votare în prezența celorlați membri, verifică urnele, existența listelor electorale, a buletinelor de vot, a ștampilelor, după care închide și sigilează urnele, aplicând ștampila de control a secției de votare pe buletinele de vot, și pe ultima pagină.
Președintele trebuie să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții. În această privință, puterile lui se întind și afara localului secției de votare, până la o distanță de 500 metri.
La desfășurarea operațiunilor de votare pot participa și observatori străini și observatori naționali acreditați în acest scop.
Votarea are loc într-o singură zi. Ea începe la ora 7,00 și se încheie la ora 21,00. În cazul în care se constată că mai sunt alegători care nu au votat, președintele biroului electoral al secției de votare poate prelungi, cu aprobarea președintelui biroului electoral de circumscripție, timpul votării până la ce la târziu ora 24,00.
Alegătorii vor vota numai la secția unde au fost înscriși pe listele elctorale. Aceștia vor avea acces în sală în serii corespunzătoare și pe baza actului de identitate. Alegătorii vor vota separat în cabine închise, aplicând ștampila cu mențiunea „Votat” în patrulaterul care cuprinde lista de candidați sau numele candidatului pe care îl votează. După ce au votat, alegătorii vor îndoi buletinele astfel ca pagina albă care poartă ștampila de control să rămână în afară și le va introduce în urnă. După votare, pe actul de identitate al fiecărui alegător se aplică ștampila cu mențiunea „Votat” și data.
Președinții, membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, precum și personalul însărcinat cu menținerea ordinii vor vota la secția de votare unde își îndeplinesc atribuțiile respective, dacă domiciliază în localitatea pentru care se votează la această secție. Militarii în termen vor vota pentru consiliul local al localitătii în care se află unitatea militară.
Președintele biroului elctoral al secției de votare poate suspenda votarea pentru motive temeinice. Suspendarea nu poate depăși o oră și este anunțată prin afișare la ușa localului de vot cu cel puțin o oră înainte. Durata tuturor suspendărilor nu poate depăși două ore. În timpul suspendării, urnele de votare, ștampilele, buletinele de vot și toate lucrările biroului elctoral vor rămâne sub pază permanentă, iar membrii biroului nu vor putea părăsi sala.
Pentru alegători netransportabili din cauză de boală sau invalidate, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează, din cadrul biroului, un număr de membrii care se deplasează cu o urnă și cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea.
În aceste cazuri votarea se va face pe listelele nominale, întocmite pe baza listelor electorale, semnate de președintele biroului electoral al secției de votare.
La ora 21,00 președintele biroului electoral al secției de votare va declara votarea închisă.
2.4.11. Stabilirea și constatarea rezultatelor votării
După încheierea votării, președintele biroului electoral al secției de votare procedează la anularea buletinelor de vot neîntrebuințate și, după verificarea sigiliilor la deschiderea urnelor, în prezența membrilor și după caz, a persoanelor care au dreptul să asiste la votare.
Președintele va citi cu voce tare, la deschiderea fiecărui buletin lista de candidați care a fost votată sau, după caz, numele și prenumele candidatului independent.
Sunt nule buletinele de vot care nu poartă ștampila de control a secției de votare, buletinele de alt model decât cel legal aprobat, buletinele care nu au ștampila cu mențiunea „Votat” sau la care ștampila este aplicată pe mai multe patrulatere sau în afara acestora.
Rezultatul se va consemna în două tabele separate; unul va fi ținut de către un membru al biroului electoral și altul de către candidații prezenți. În aceste tabele se înscriu numărul total al voturilor, numărul voturilor nule, listele de candidați sau, după caz, numele și prenumele candidaților, precum și numărul voturilor întrunite de fiecare candidat.
După deschiderea urnelor și numărarea voturilor, președintele biroului electoral al secției de votare încheie pentru consiliul pentru care au avut loc alegeri in proces-verbal, în două exemplare, care va cuprinde: a) numărul alegătorilor, potrivit listelor de alegători; b) numărul alegătorilor care s-au prezentat la urnă; c) numărul total al voturilor exprimate; d) numărul voturilor nule; e) numărul voturilor valabil exprimate obținute de fiecare listă de candidați sau candidat independent; f) expunerea pe scurt, a întâmplărilor, contestațiilor și a modului lor de soluționare, precum și a contestațiilor înaintate biroului electoral de circumscripție; j)alte mențiuni prevăzute de lege. Procesele-verbale se semnează de președinte și de membrii biroului electoral al secției de votare și poartă ștampila de control.
În timpul operațiunilor de votare, de deschidere a urnelor, de numărare și totalizare a voturilor, precum și de înregistrare a rezultatului votării în procesele-verbale se pot formula contestații în scris și se prezintă președintelui biroului electoral al secției de votare, care va elibera dovada de primire și va hotărî de îndată, asupra contestațiilor a căror rezolvare nu suferă întârziere.
Pentru fiecare consiliu local se întocmește câte un dosar care va cuprinde procesele verbale și contestațiile formulate, precum și buletinele de vot nule și cele contestate. Dosarele sigilate și ștampilele se înaintează biroului electoral al secției de votare, cu paza militară, în cel mult 24 de ore de la încheierea votării. Președintele biroului electoral al secției de votare trebuie însoțit de cel puțin doi membri ai biroului electoral, stabiliți prin tragere la sorți de către președinte.
După primirea proceselor verbale cu rezultatul numărării voturilor de la toate birourile electorale ale secțiilor de votare și după soluționarea contestațiilor și întâmpinărilor primite, biroul electoral de circumscripție procedează la totalizarea voturilor exprimate și la atribuirea de mandate, în condițiile legii. În acest scop, biroul electoral de circumscripție consemnează pe întreaga circumscripție, separat pentru fiecare listă de candidați sau candidați independenți, numărul de voturi obținute.
Dacă din totalul alegătorilor înscriși în listele electorale dintr-o circumscripție electorală au votat mai puțin de jumătate plus unu, biroul electoral de circumscripție face mențiunea despre aceasta în procesul verbal pe care îl încheie pentru a se organiza noi alegeri.
Repartizarea mandatelor de consilieri se va face în două etape. În prima etapă biroul electoral de circumscripție stabilește numărul de mandate ce revine fiecărei liste de candidați, precum și candidaților independenți, pe baza coeficientului electoral, determinat prin împărțirea numărului total de voturi valabil exprimate pentru toate listele de candidați independenți la numărul total al mandatelor de consilier din circumscripția respectivă; biroul electoral de circumscripție va repartiza fiecărei liste atâtea mandate de câte ori se include coeficientul electoral în numărul total al voturilor valabil exprimate pentru lista respectivă. Atribuirea mandatelor de pe fiecare listă se va face în ordinea înscrierii candidaților pe listă și va începe cu lista de candidați pentru care s-au exprimat cele mai multe voturi. De asemenea va fi declarat ales candidatul independent care a obținut un număr cel puțin egal cu coeficientul electoral.
Se consideră voturi neutilizate pentru fiecare listă de candidați a partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale voturile care au rămas după atribuirea mandatelor, precum și cele inferioare coeficientului electoral.
În etapa a II-a, biroul electoral de circumscripție repartizează mandatele neatribuite, pe baza unui tabel cuprinzând partidele politice, alianțelor politice și alianțelor electorale, care au întrunit pragul electoral, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi neutilizate. Mandatele neatribuite se repartizează partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale, în ordinea înscrierii acestora în tabel, câte unul pentru fiecare. Dacă nu se realizează repartizarea tuturor mandatelor operațiunea se repetă până la epuizarea acestora.
Candidații înscriși pe liste, care nu au fost aleși, sunt declarați supleanți în listele respective.
Biroul electoral de circumscripție încheie un proces-verbal pentru consiliul local pentru care au avut loc alegerile privind toate operațiunile electorale, centralizarea voturilor și constatarea rezultatelor alegerilor. Acest proces-verbal cuprinde: numărul alegătorilor de circumscripția electorală; potrivit listelor de alegători; numărul total al voturilor valabil exprimate; obținute de fiecare listă de candidați sau de fiecare candidat independent, numele și prenumele candidaților aleși pentru fiecare consiliu local, partidul politic sau alianță politică ori electorală care i-a propus, respectiv mențiunea de candidat independent, expunerea pe scurt a întâmpinărilor, contestațiilor și hotărârilor luate de biroul electoral de circumscripție care sunt definitive.
Procesele-verbale se întocmesc în două exemplare și se semnează de către președinte și ceilalți membri ai biroului electoral de circumscripție și poartă ștampila acestuia. Procesul-verbal pentru consiliul local, împreună cu întâmpinările, contestațiile și procesele verbale primite de la birourile electorale ale secțiilor de votare formând câte un dosar sigilat și semnat de membrii biroului electoral de circumscripție, se înaintează consiliului local în vederea validării alegerilor.
Biroul electoral de circumscripție eliberează certificatul doveditor al alegerii consilierilor locali. Pentru Consiliul General al Municipiului București, certificatele doveditoare ale alegerilor se eliberează de Biroul electoral al Municipiului București. Câte un exemplar al proceselor verbale se trimite în termen de 24 de ore de la biroul electoral județean care îl înaintează Biroului Electoral Central.
Candidații aleși atât în funcția de consilier local, cât și în funcția de consilier județean, sunt obligați ca în termen de 10 zile de la data ultimei validări, să opteze pentru una din cele două calități.
Capitolul 3 – Organizarea și funcționarea consiliilor locale
3.1 Organizarea consiliilor locale
Consiliile locale sunt alcătuite din consilieri și nu au o structură organizatorică propriu-zisă și nici organe de conducere, așa cum au majoritatea autorităților administrației publice.
Conform art. 56 din Legea 215/2001, după constituirea consiliului acesta își organizează comisii de specialitate, pe principalele domenii de activitate. Pot fi membrii ai consiliilor de specialitate numai consilierii și în mod excepțional viceprimarul.
Comisiile de specialitate se organizează pe diferite probleme, cum ar fi economico-sociale, buget și finanțe, urbanism, transporturi și lucrări publice, sănătate publică, protecție socială, juridic și administrativ, ordine publică și drepturi cetățenești în funcție de gradul de dezvoltare al localității și județului, de gradul de urbanizare al acestora, de specificul local.
Comisiile de specialitate își aleg un președinte și un secretar prin votul membrilor lor, care reflectă compunerea politică a plenului. Acesta lucrează în plen și iau măsuri cu votul majorității membrilor lor. Comisia poate invita să participe la ședințele sale specialiști din cadrul aparatului propriu al consiliului local sau din afara acestuia, în special de unitățile aflate în subordinea consiliului. Au dreptul să participe la ședințele comisiei și consilierii care au făcut propunerile ce stau la baza lucrărilor comisiei. Ședințele comisiei de specialitate sunt, de regulă publice. Comisia poate hotărî ca la dezbaterile sale să fie prezente și alte persoane interesate sau reprezentanți ai mass-media, dar tot acesta poate decide ca unele ședințe sau dezbaterea unor puncte de pe ordinea de zi să se desfășoare cu ușile închise.
În funcție de numărul membrilor consiliului, un consiliu poate face parte din 1-2 comisii, care vor avea un număr impar de membri, dintre care una este comisia de bază. Fiecare comisie de specialitate își alege, prin votul deschis al majorității consilierilor ce o compun, câte un președinte și un secretar.
Comisiile de specialitate analizează și vizează proiectele de hotărâri ale consiliului din care fac parte, inițiază proiecte de hotărâri în domeniu, întocmesc rapoarte de probleme de specialitate conform competenței ce le revine, pe care le reprezintă consiliului spre dezbatere. De asemenea ele întocmesc avize asupra problemelor analizate pe care le prezintă consiliului local.
Activitatea acestor comisii nu este decizională, neproducând efecte juridice, ci numai consultativă, în sensul că plenul poate să le solicite opinia potrivit domeniului lor de activitate.
Consiliul poate organiza nu numai comisii permanente, pe durata mandatului său, ci prin propia inițiativă sau la solicitarea primarului, poate înființa comisii temporare, de analiză și verificare pe o perioadă determinată. Componența acestora, obiectivele și perioada de desfășurare a activității se stabilesc prin hotărârea consiliului.
Președintele comisiei de specialitate are următoarele atribuții principale:
asigură reprezentarea comisiei în raporturile acesteia cu consiliul local și cu celelalte comisii;
convoacă ședințele comisiei;
conduce ședințele comisiei;
propune ca la lucrările comisiei să participe și alte persoane din afara acesteia, dacă apreciază că este necesar;
participă la lucrările celorlalte comisii care examinează probleme ce prezintă importanța pentru comisia pe care o conduce;
susține în ședințele de consiliu avizele formulate de comisii;
anunță rezultatul votării, pe baza datelor comunicate de secretar.
În ceea ce privește secretarul comisiei și acesta are anumite atribuții, printre care:
efectuează apelul nominal și ține evidența participării la ședințe a membrilor comisiei;
numărul voturile și îl informează pe președinte asupra cvorumului necesar pentru adoptarea fiecărei hotărâri și asupra rezultatului votării;
asigură redactarea avizelor și proceselor-verbale.
Convocarea ședințelor comisiei se face de către președintele acesteia cu cel puțin 3 zile
înainte. Ordinea de zi se aprobă de comisie la propunerea președintelui. Oricare dintre membrii comisiei poate cere includerea pe ordinea de zi a unor probleme. Participarea membrilor comisiei la ședințele acesteia este obligatorie. În caz de absență la ședința comisiei de bază, consilierului în cauză nu i se acordă indemnizație de ședință. Dacă absențele continuă, fără a fi motivate, președintele comisiei poate aplica sancțiunile prevăzute în competența sa de Statutul aleșilor locali sau poate propune înlocuirea lui din comisie.
Ședințele comisiilor de specialitate se desfășoară, de regulă, înaintea ședințelor consiliului, atunci când ordinea de zi a ședinței acestuia cuprinde probleme sau proiecte de hotărâri asupra cărora i se solicită avizul. Pentru dezbaterea proiectelor de hotărâri sau a celorlalte probleme repartizate comisiei, președintele acestuia va desemna un consilier care va face în cadrul ședinței o scurtă prezentare a problemei aflate pe ordinea de zi. Consilierul desemnat va redacta avizul comisiei ce se prezintă secretarului, acesta din urmă îl va multiplica și difuza către consilieri.
Votul în comisii este, de regulă, deschis, în anumite situații comisia poate hotărî ca votul să fie secret stabilind de la caz la caz și modalitatea de exprimare a acestuia.
Lucrările ședințelor comisiei se consemnează, prin grija secretarului acestuia, într-un proces-verbal. După încheierea ședinței, procesul verbal va fi semnat de către președintele și secretarul comisiei.
3.2 Funcționarea consiliilor locale
Funcționarea consiliilor locale este reglementată de Legea administrației publice locale 215/2001. Conform art. 39 din prezenta lege, consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă. În același cadru principal se înscrie și dispoziția potrivit căreia consiliul local își exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou ales.
De remarcat că în cazul alin. 1 al art. 39 din Legea nr.215/2001 este faptul că, în caz de război, prin lege organică se vor prelungi mandatele tuturor consiliilor locale din România, în vreme ce, în caz de catastrofă , este posibil să se prelungească numai mandatul unora dintre consilii, și anume cele din unitățile administrativ-teritoriale afectate direct de o calamitate naturală.
Consiliul local se întrunește în ședințe ordinare, lunar, la convocarea primarului. Consiliul local se poate întruni și în ședințe extraordinare, la cererea primarului sau a cel puțin o treime din numărul membrilor consiliului. Convocarea consiliului local se face în schimb prin intermediul secretarului unității administrativ-teritoriale, cu cel puțin 5 zile înaintea ședințelor ordinare sau cu cel puțin trei zile înainte de ședințele extraordinare.
Organele competente să solicite convocarea (în cazul ședințelor ordinare) și cel puțin o treime din numărul consilierilor sau tot primarul (în cazul ședințelor extraordinare). În ambele cazuri convocarea se va face prin intermediul secretarului comunei sau orașului.
În caz de forță majoră și de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei sau ai orașului convocarea consiliului se poate face de îndată. În invitația de ședință se vor preciza data, ora, locul desfășurării și ordinea de zi a acesteia. Modalitatea de convocare îl reprezintă un înscris al cărui conținut este prevăzut în alin. 5 al art. 39 din Legea administrației publice locale. Pentru a se putea proba regularitatea convocării – mai ales termenul în care trebuie făcută – se impune folosirea modalității scrisorii recomandate. În situații de urgență însă, ea ar putea fi făcută prin scrisoare simplă sau chiar verbal (prin telefon, de pildă). Termenul de convocare este de 5 zile pentru ședințele ordinare și de trei zile sau de îndată pentru cazuri de extremă urgență.
În ceea cea privește aducerea la cunoștință a ordinii de zi, în comunele sau orașele în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul de locuitori, se va face și în limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective.
În toate cazurile convocarea se consemnează în procesul-verbal al ședinței. Acest lucru are importanță deoarece, cu excepția cazului unei erori materiale, care poate fi rectificată fără vreo problemă deosebită, în situația în care există o neconcordanță între realitate și consemnare, întrucât acest proces-verbal este un act oficial, emanând de la o autoritate publică, răsturnarea mențiunilor din acesta se poate face de către consilierii interesați numai apelând la procedura înscrierii în fals. Această situație ar putea avea loc în cazul în care, de pildă, un consilier ar fi sancționat pentru absența nemotivată de la o ședință a consiliului și ar ataca hotărârea de sancționare în contencios administrativ. În acest caz, dacă s-ar invoca în instanță procesul-verbal de ședință, reclamantul ar trebui să se înscrie în fals împotriva acestuia, iar instanța de contencios să suspende soluționarea cauzei până la finalizarea acestei proceduri.
Ședințele consiliului local sunt legal constituite dacă este prezentă majoritatea consilierilor în funcție. Prezența consilierilor la ședințe este obligatorie. Cazurile în care se consideră că absența este motivată se vor stabili prin regulamentul de organizare și funcționare al consiliului local. În situația în care un consilier absentează de două ori consecutiv fără motive temeinice, el poate fi sancționat în condițiile aceluiași regulament. O absență nemotivată se sancționează cu neacordarea indemnizației de ședință. Mai mult, dacă această indemnizație a fost acordată, consilierul ar putea fi obligat, în fața instanței de drept comun, să o restitue, în temeiul plății nedatorate(art. 992 Cod civil ) sau, după ședința următoare, consiliul, invocând compensația legală (art. 1143 si 1144 Cod Civil) și să nu îi mai acorde indemnizația pentru ședința la care a participat. Două absențe nemotivate consecutive vor putea atrage, pe lângă neacordarea indemnizația pentru două ședințe și alte sancțiuni în condițiile regulamentului de funcționare a consiliului local. Trei absențe nemotivate consecutive, dar de la ședințele ordinare ale consiliului atrag de drept anularea mandatului și validarea locului supleantului. Evident, a fortiori, nici în acest caz nu se vor acorda indemnizațiile pentru ședințele la care consilierul a lipsit.
Ședințele consiliului local sunt conduse de un consilier, ales ca președinte de ședință, prin votul deschis al majorității consilierilor în funcție, pentru o perioadă de cel mult trei luni. Președintele conduce dezbaterile ședinței consiliului și asigură buna lor desfășurare.
Ședințele consiliului local sunt publice cu excepția cazurilor în care consilierii decid,
cu majoritate de voturi, ca acestea să se desfășoare cu ușile închise.
Problemele privind bugetul local, administrarea domeniului public și privat al comunei sau al orașului, participarea la programe de dezvoltare județeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră, organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților și amenajarea teritoriului, precum și cele privind asocierea sau cooperarea cu alte autorități publice, organizații neguvernamentale, persoane juridice române sau străine se vor discuta întotdeauna în ședință publică.
Alin. 3 al art. 43 institue principiul constituțional al desfășurării activității consiliului local în limba oficială a statului, limba română. Acest principiu este absolut în materia procedurii scrise, astfel încât orice proces verbal de ședință sau alt document emanând de la consiliul local trebuie redactat în limba română, sub sancțiunea nulității absolute. În materia procedurii orale principiul este relativ, în sensul că legea recunoaște o excepție: în situația arătată la alin. 3, alături de limba română se poate utiliza și limba unei minorități naționale. Susținerile consilierilor minoritari se vor consemna în procesul verbal de ședință în traducere, de vreme ce acest document trebuie redactat în mod obligatoriu în limba română.
Dezbaterile din ședințele consiliului local, precum și modul în care și-a exercitat votul fiecare consilier se consemnează într-un proces verbal, semnat de consilierul care conduce ședințele de consiliu și de secretarul unității administrativ-teritoriale. Consilierul care conduce ședințele de consiliere, împreună cu secretarul unității administrativ-teritoriale își asumă, prin semnătură, responsabilitatea veridicității celor consemnate. Înaintea fiecărei ședințe secretarul pune la dispoziția consilierilor, în timp util, procesul verbal al ședinței anterioare, pe care ulterior, îl va supune spre aprobare consiliului local. Consilierii au dreptul ca în cadrul ședinței să conteste conținutul procesului-verbal și să ceara menționarea exactă a opiniilor exprimate în ședința anterioară. Procesul-verbal și documentele care au fost dezbătute în ședință se depun într-un dosar special al ședinței respective, care va fi numerotat, semnat și sigilat de consilierul care conduce ședințele de consiliu și de secretar, după aprobarea procesului-verbal.
Ordinea de zi a ședințelor se aprobă de consiliul local, la propunerea celui care a cerut întrunirea consiliului. Modificarea ordinii de zi se face numai pentru probleme urgente și numai cu votul majorității consilierilor prezenți. Deoarece legea nu face distincție, prin modificare se înțelege: suprimarea unor puncte de pe ordinea de zi, în măsura în care există altele în aceeași ordine de zi – mult mai importante și care reclamă urgențe, astfel încât toată energia consiliului trebuie canalizată înspre soluționarea lor; înlocuirea unor puncte de pe ordinea de zi cu altele, a căror rezolvare este mai urgentă; adăugarea unor puncte pe ordinea de zi, constând, de asemenea, în probleme urgente pentru unitatea administrativ-teritorială în cauză.
Problemele înscrise pe ordinea de zi a ședinței consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoțite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului propriu de specialitate al autorităților publice locale, care va fi elaborat în termen de 30 de ani de la solicitarea inițiatorului, precum și de avizul comisiei de specialitate, cu excepția cazurilor în care s-a convocat o ședință extraordinară, la cererea primarului sau cel puțin o treime din numărul consilierilor, sau pentru rezolvarea unor probleme ale comunei sau orașului, în caz de forța majoră și maximă urgență, când convocarea consiliului în ședință s-a făcut de îndată.
În exercitarea atribuțiilor ce îi revin consiliului local adoptă hotărâri, cu votul majorității membrilor prezenți, în afară de cazul în care legea sau regulamentul de organizare și funcționare a consiliului cere o altă majoritate. Regula reprezintă majoritatea simplă (relativă), adică majoritatea consilierilor prezenți la ședință (alin.1, art.46). O altă majoritate, deci o excepție de la regulă, ar putea fi instituită numai prin lege (organică sau ordinară) sau prin regulamentul consiliului local. O eventuală derogare de la excepție nu poate fi stabilită decât prin lege organică întrucât legea nu admite excepții, deci singura soluție ar fi un text posterior și special care să deroge de la „regula” stabilită în materie de buget, impozite și taxe.
Hotărârile privind contractarea de împrumuturi, în condițiile legii, administrarea domeniului public și privat al comunei sau al orașului, participarea la programe de dezvoltare județeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră, organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților și amenajarea teritoriului, precum și cele privind asocierea sau cooperarea cu alte autorități publice, cu organizații neguvernamentale, cu persoane juridice române sau străine se adoptă cu votul a cel puțin două treimi din numărul consilierilor în funcție.
Hotărârile privind bugetul local, precum și cele prin care se stabilesc impozite și taxe se adoptă cu votul majorității consilierilor în funcție. Dacă bugetul local nu poate fi adoptat după două ședințe consecutive, care vor avea loc la un interval de cel mult șapte zile, activitatea se va desfășura pe baza bugetului anului precedent până la adoptarea noului buget local, dar numai târziu de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat. Consiliul local poate stabili ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret. Hotărârile cu caracter individual cu privire la persoane vor fi luate întotdeauna prin vot secret, cu excepțiile prevăzute de lege. Cu privire la caracterul votului, regula este votul public, iar excepția votul secret.
În ceea ce privește proiectele de hotărâre, acestea pot fi propuse de consilieri sau de primar. Redactarea proiectelor se face de cei care le propun, cu sprijinul secretarului si al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al autorității administrației publice locale.
Nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local. Hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea acestor interdicții sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanța de contencios administrativ, iar acțiunea poate fi introdusă de către orice persoană interesată.
Hotărârile consiliului local se semnează de consilierul care conduce ședințele de consiliu și se contrasemnează pentru legalitate de către secretar. În cazul în care președintele de ședință lipsește sau refuză să semneze, hotărârea consiliului local se semnează de 3-5 consilier. Secretarul nu va contrasemna hotărârea în cazul în care consideră că aceasta este ilegală sau că depășește competențele ce revin, potrivit legii, consiliului local. În acest caz secretarul va expune consiliului local opinia sa motivată, care va fi consemnată în procesul verbal al acestui scop.
Hotărârile consiliului local vor fi comunicate primarului, de către secretarul consiliului, de îndată, dar nu mai târziu de trei zile de la data hotărârii. Hotărârile adoptate pot fi cu caracter normativ sau cu caracter individual. Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii și produc efectele de la data aducerii lor la cunoștința publică, iar cele individuale de la data comunicării.
Aducerea la cunoștință publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.
În unitățile administrativ teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoștința publică și în limba maternă a cetățenilor aparținând minorităților respective, iar cele cu caracter individual se comunică, la cerere și în limba maternă.
3.3 Aparatul propriu de specialitate
al consiliilor locale
Aparatul consiliului local este în subordinea primarului care îl conduce și îl controlează, răspunzând de buna lui funcționare. La nivelul consiliului local, primarul, viceprimarul și secretarul au atribuții față de compartimentele din subordine. Funcționarii aparatului propriu sunt învestiți, prin numire, pe o durată nedeterminată în posturile pe care le ocupă, dispunând de stabilitate în funcție.
Mărimea acestui aparat și modul său de structurare sunt determinate de nivelul local (comunal, orășenesc, municipal), al organizării administrativ teritoriale, dar și de numărul populației, gradul de dezvoltare social economică, de urbanizare a respectivelor unități.
Structura aparatului și numărul de funcții inclusiv a posturilor, sunt stabilite prin lege, inclusiv prin statutul funcționarilor publici. Distingem între funcții de conducere( director, contabil-șef) și funcții de execuție (consilier, expert, inspector, referent). Gruparea funcțiilor pentru fiecare categorie de consiliu are loc în anumite compartimente organizatorice cu denumiri diferite(birou, serviciu, direcție), în funcție de dimensiunea și structura lor, conduse de un șef ierarhic numit ca atare sau director. Consiliile aprobă regulamentul de organizare și funcționare a aparatului propriu, stabilește competențele și atribuțiile personalului în condițiile prevăzute de lege, de regulă cadrul orientativ este fixat de către Guvern și Ministerul Administrației Publice.
Numirea și eliberarea din funcție a personalului aparatului propriu de consiliul local se face de către primar. Consiliul local poate recomanda motivat primarului eliberarea din funcție a conducătorilor compartimentelor din aparatul propriu de specialitate al consiliului local.
Primarul, viceprimarul, secretarul comunei, al orașului sau al subdiviziunii administrativ teritoriale a municipiului, împreună cu aparatul propriu de specialitate a consiliului local formează primăria comunei sau a orașului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului.
3.4 Serviciile publice locale
Prin „serviciu public” se înțelege un organism administrativ(o structură organizatorică) creat fie de stat, fie de județ, comună, oraș(municipiu), având o anumită competență(atribuții), dotat cu mijloace materiale și financiare din patrimoniul celui care l-a creat și pus la dispoziția publicului cu scopul de a satisface, în mod continuu și regulat, o nevoie cu caracter general, deci de interes comun, căreia agenții particulari nu i-ar putea asigura decât o rezolvare parțială și intermitentă.
Serviciile publice ale comunei sau orașului se înființează și organizează de către consiliul local, în principalele domenii de activitate, potrivit specificului și nevoilor locale, cu respectarea prevederilor legale și la limita mijloacelor financiare de care dispune. Serviciile publice de interes local – care exprimă un interes specific colectivității respective prin excepția de la regula înființării serviciilor publice de către autoritatea statului, nu mai sunt create de stat, statul delegând această competență autorităților administrației publice organizate la acest nivel.
Într-o altă accepțiune, legea folosește noțiunea de „serviciu public al consiliului local”, înțelegându-se prin aceasta structurile organizatorice de lucru prin care consiliul local își realizează atribuțiile care îi revin în diverse domenii – urbanism, comerciale, stare civilă, autoritate tutelară.
Numirea și eliberarea din funcție a personalului din serviciile publice ale localității se face de către conducătorii acestora în condițiile legii.
Unele dintre aceste servicii pot fi instituționalizate sub forma regiilor autonome de interes local, altele sub forma instituțiilor publice și chiar a unor societăți comerciale, aflate în subordinea consiliului ce le-a constituit și aparținând colectivității locale respective.
Unele dintre aceste servicii pot fi instituționalizate sub forma regiilor autonome de interes local, altele sub forma instituțiilor publice și chiar a unor societăți comerciale, aflate în subordinea consiliului ce le-a constituit și aparținând colectivității locale respective.
Serviciul public local are următoarele trăsături care-l caracterizează:
este o activitate desfășurată de autoritățile administrației publice locale, delegată prin lege de către autoritățile statului;
se realizează nemijlocit de autoritatea administrației publice locale și de structuri organizatorice create de acestea (regii, instituții publice, aparat de lucru al consiliului local);
cheltuielile necesare funcționării serviciului public local sunt cuprinse în bugetul local;
funcționarea serviciului public local, este permanentă, regulată și continuă, cum tot astfel este interesul local pe care-l realizează;
serviciile publice locale sunt specializate și diversificate, în funcție de specificul și nevoile locale;
serviciile publice locale sunt puse în mod egal la dispoziția locuitorilor;
serviciile publice locale se creează, în baza legii, prin hotărâri ale autorității administrative locale;
personalul serviciilor publice locale sunt fie funcționarii publici numiți, fie angajați prin contract;
actele îndeplinite de funcționari în cadrul serviciilor publice locale sunt acte administrative.
Serviciile publice locale, indiferent că este vorba de cele ale comunei și orașului(municipiului) sau de cele ale consiliului local, prin natura și specificul pentru care au fost organizate vin cel mai frecvent în contact direct cu locuitorii.
Aceste dispoziții ale legii sunt garanții juridice deosebite care asigură nu numai bună funcționare a serviciilor publice locale ci și exercitarea liberă și nestânjenită a drepturilor fundamentale recunoscute, în mod egal și fără discriminare, tuturor cetățenilor țării.
3.5 Secretarul localității
Instituția juridică a secretarului, la nivelul unităților administrației teritoriale, o găsim reglementată încă în primele legiuiri care vizau administrația-publică modernă în România – Legea pentru consiliile comunale din anul 1864. Potrivit acestor reglementări, secretarul comunal era șeful cancelariei administrației comunale și secretarul consiliului respectiv. La nivelul municipiilor și județului funcționa secretarul general al acestora care era și secretarul consiliilor respective.
Secretarul era numit de consiliul comunal și avea calitatea de funcționar public.
Prin Legea pentru organizarea administrației locale din 3 august 1929, se stabilea numai pentru comune, ca acestea să aibe un secretar sau un notar. Notarul era numit de consiliul comunal îndeplinind atribuțiile secretarului la care se adaugă și cele de întocmire a actelor de stare civilă pentru acele sate care nu aveau un oficiu de stare civilă propriu. Notarul, era totodată și reprezentantul guvernului în comună. În cadrul acestei reglementări notarul avea, deci, un caracter mixt: el era funcționar comunal în primul rând, dar confirmat în funcție de puterea centrală.
Ținând seama de specificul funcției de secretar, această trebuia să îndeplinească anumite condiții de admisibilitate, de stabilitate, de avansare, salarizare ca și sancțiunile disciplinare.
După Marea Unire din 1918, prin Legea pentru statutul funcționarilor publici din 19 iunie 1923, se stabilea pentru prima dată cine sunt „funcționarii publici", definindu-i ca fiind, cei care îndeplinesc un serviciu permanent de stat, județ, comună sau la instituții a căror buget este supus aprobării Parlamentului, Guvernului sau consiliilor comunale, determinându-se astfel și natura juridică a secretarului.
În perioada care a urmat după 1947 și până în decembrie 1989 secretarul sfatului și apoi al consiliului popular este considerat ca având calitatea de funcționar de stat.
Dispozițiile Legii nr. 69/1991 privind administrația publică locală în art. 44 stabilesc că fiecare consiliu local are un secretar, care este funcționar public și trebuie să aibă studii superioare juridice sau administrative.
Fiecare localitate precum și județ, au câte un secretar, respectiv secretar general. Secretarul localității este un funcționar public de conducere salarizat din bugetul local. Acesta nu poate fi membru al unui partid sau al unei formațiuni politice sub sancțiunea eliberării din funcție și nici soț, soție sau rudă de gradul I cu primarul sau viceprimarul.
Calitatea de secretar presupune anumite condiții speciale, și anume:
pregătire superioară juridică sau administrativă, iar în mod excepțional cu alte studii superioare sau studii liceale absolvite cu bacalaureat;
funcția se ocupă pe bază de concurs sau de examen;
numirea se face de către prefect, în cazul secretarului comunei sau orașului, și de către Ministerul administrației Publice, la propunerea președintelui consiliului, în termen de cel mult 10 zile de la primirea rezultatelor concursului sau examenului – comunicată de primar în cel mult trei zile de la rămânerea definitivă a acestora;
concursul sau examenul se organizează de către primar, în termen de 30, respectiv 45 de zile de la data la care postul a devenit vacant;
din comisia instituită, fac parte, primarul, secretarul general al județului, secretarul general al Prefecturii și reprezentanții desemnați ai consiliului local;
eliberarea din funcție și sancționarea disciplinară se face de către prefect la propunerea consiliului local, hotărâtă cu cel puțin două treimi din numărul consilierilor în funcție, la inițiativa primarului sau o treime din numărul acestora.
Secretarul îndeplinește următoarele atribuții în condițiile legii:
participă în mod obligatoriu la ședințele consiliului;
coordonează compartimentele și activitățile cu caracter juridic, de stare civilă, autoritate tutelară și asistență socială, din cadrul aparatului propriu de specialitate al consiliului putând coordona, în cazul localității, și alte servicii stabilite de primar;
avizează proiectele de hotărâri ale consiliului, asumându-si răspunderea pentru legalitatea lor și contrasemnându-le pe cele considerate legale;
avizează, pentru legalitate, dispozițiile primarului;
urmărește rezolvarea corespondenței în termenul legal;
asigură îndeplinirea procedurii de comunicare a consiliului și efectuarea lucrărilor de secretariat;
pregătește lucrările supuse dezbaterii consiliului;
asigură comunicarea către autoritățile, instituțiile și persoanele interesate a actelor emise de consiliu, primar sau președinte, în cel mult 10 zile, dacă legea nu prevede altfel;
asigură aducerea la cunoștință publică a hotărârilor și dispozițiilor normative;
eliberează extrase sau copii de pe orice act normativ din arhiva consiliului, în afara celor cu caracter secret;
legalizează semnăturile de pe înscrisurile (originale) prezentate de părți și confirmă autenticitatea copiilor cu actele originale;
îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege sau însărcinării date de consiliu, ori primar.
Capitolul 4 – Atribuțiile consiliilor locale
În realizarea atribuțiilor sale consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități publice, locale sau centrale.
Atribuțiile consiliilor se poate clasifica după mai multe criterii. Un prin criteriu de clasificare al atribuțiilor este acela al importanței lor și se clasifică în atribuții principale, cuprinse în propria lege organică (Legea nr. 215/2001) și atribuții secundare cuprinse în alte reglementări. Un al doilea criteriu de clasificare al atribuțiilor are în vedere sfera de generalitate și se clasifică în atribuții comune tuturor autorităților, indiferent de nivelul la care funcționează și atribuții specifice, caracteristice uneia sau mai multor categorii de organe de același gen. De regulă, atribuțiile principale sunt , concomitent, și generale, prin întinderea sau aria lor de cuprindere, incluzând ansamblul problemelor vieții publice locale.
O altă clasificare a atribuțiilor se face în funcție de locul în care exercitarea acestora produce efecte și se clasifică în atribuții interne, cu consecințe în interiorul unității administrativ-teritoriale și atribuții exterioare cu consecințe în afara unității administrativ-teritoriale sau chiar în afara țării.
Un al patrulea criteriu de clasificare este acela al naturii conținuturilor și se clasifică în atribuții economico-financiare, social culturale și educative, edilitar gospodărești, de amenajare a teritoriului, protecția mediului înconjurător precum și atribuții politico-administrative.
4.1 Atribuții economico-financiare
Conform art. 38 alin. 2 din Legea 215/2001, consiliul local avizează sau aprobă, după caz, studii, prognoze și programe de dezvoltare economico-socială, de organizare a acestor programe. Distincția dintre „avizare” și „aprobare” se poate face atât din punct de vedere teoretic cât și din punct de vedere practic. Astfel, din punct de vedere teoretic, avizarea presupune întotdeauna o operațiune material tehnică posterioară, care va conduce la formare unui act administrativ complex (aprobarea propriu-zisă), fie pur și simplu un act administrativ veritabil, de sine stătător (aprobare improprie). Din punct de vedere practic avizarea nu atrage răspunderea consiliului pentru prejudiciile cauzate de actul propriu-zis (decât în cazul excepțional când cauza ilegalității o constitue un viciu chiar al avizului), pe când aprobarea va atrage răspunderea consiliului în solidar cu organul emitent(prima situație) sau răspunderea exclusivă a consiliului (cea de-a doua situație). Rămâne ca legea să stabilească de la caz la caz, dacă ne aflăm în fața unui aviz, a unei aprobări propriu zise sau a uneia improprii.
Aceste studii sunt întreprinse de consiliile de specialitate ale consiliului de instituții, pe baze contractuale, iar în temeiul lor, se elaborează prognoze și programe dezbătute și aprobate ale consiliului, devenind hotărâri ele acestuia.
Consiliul acestuia aprobă bugetul local, împrumuturile, intrările de credite și modul de utilizare a rezervei bugetare, de asemenea aprobă costul de încheiere a exercițiului bugetar și stabilește impozite și taxe locale precum și taxe speciale, în condițiile legii. În lit. d a art. 38 alin. 2 este vorba despre o aprobare improprie, astfel încât consiliul local hotărăște cu privire la conținutul bugetului local (cu majoritate absolută), la împrumuturile locale (cu majoritate calificată de două treimi), la virările de credite sau contul de încheiere a exercițiului bugetar, ori existența și conținutul taxelor și impozitelor locale(majoritatea absolută). De asemenea consiliul local hotărăște repartizarea pe comune, orașe și municipii a cotei din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat din alte surse în condițiile legii.
Conform art. 38 alin. 2 lit. f, consiliul local administrează domeniul public și domeniul privat al comunei sau orașului. Domeniul public de interes local precum și domeniul privat constitue patrimoniul unității administrativ teritoriale. Administrarea și gospodărirea acestui patrimoniu revine consiliului. În principiu, orice act juridic bilateral, fie că se referă la bunurile din domeniul public sau privat al unității administrativ-teritoriale, trebuie să fie aprobat de către consiliul local, această aprobare anterioară concomitentă sau ulterioară, fiind o condiție de formă a actului respectiv, nerespectarea acestuia atrăgând sancțiunea nulității absolute. Această atribuție reprezintă ceea ce doctrina numește dreptul de administrare generală asupra bunurilor din domeniul public și domeniul privat al statului și unitățile administrativ-teritoriale.
O altă atribuție economico-financiară a consiliului local este prevăzută în art. 38 alin.2 lit.g și h din Legea nr. 215/2001 și anume, acesta hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei sau orașului precum și a serviciilor publice de interes local, inclusiv vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei sau a orașului, după caz, în condițiile legii. În ceea ce privește bunurile proprietate publică fiind inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, modalitățile de punere în valoare ale acestora sunt darea în administrarea regiilor autonome sau societăților comerciale înființate de consiliul local, concesionarea, închirierea în regim de drept public sau darea în folosință gratuită a acestor bunuri unor asociații sau fundații în vederea realizării scopului lucrativ pentru care acestea au fost înființate. În schimb, cu privire la bunurile proprietate privată unitatea administrativ-teritorială se poate comporta ca un adevărat proprietar. Legea arată în consecință cine este mandatarul prin care comuna sau orașul își exercită acest drept de proprietate. Prin urmare, numai prin hotărârea consiliului local se va putea trece la vânzarea (sau cumpărarea ori schimbul) bunurilor din proprietatea privată, concesionarea lor sau închirierea acestora.
Întărind cele spuse cu privire la atribuția consiliului stipulată la litera e, prezenta atribuție institue practic un control qvasi-total al consiliului asupra întregii activități desfășurate în interes public la nivel local, control care constă în următoarele drepturi: înfiițarea, reorganizarea și desființarea tuturor organismelor de interes public aflate în subordinea sa, cu sau fără personalitate juridică, reglementarea activității acestora, controlul acestei activități precum și numirea și sancționarea, disciplinarea și demiterea celor care ocupă funcții de conducere în aceste entități.
O altă atribuție a consiliului local este aceea a participării cu capital sau bunuri în numele și interesul colectivităților locale reprezentate la constituirea de societăți comerciale sau la înființarea unor servicii de interes public local. De asemenea, consiliul local înființează și reorganizează regii autonome de interes local, exercită în numele unității administrativ-teritoriale, toate drepturile acționarului la societățile comerciale pe care le-a înființat hotărând asupra privatizării lor; numește și eliberează din funcție, conform legii, membrii consiliului de administrație și regiile autonome de sub autoritatea lor. Privatizarea societăților comerciale constă în esență în vânzarea de acțiuni către persoane fizice sau juridice private.
Conform literei t și w de la art. 38 alin.2, consiliul local înființează și organizează târguri, piețe, ogoare, locuri și parcuri de distracție, baze sportive și asigură buna funcționare a acestora și deasemenea asigură libertatea comerțului și încurajează libera inițiativă, în condițiile legii.
O ultimă atribuție economico-financiară a consiliului local este aceea prevăzută de lit. m a art.38 alin.2 și anume acesta aprobă, în limitele competenței sale, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local și asigură condițiile necesare în vederea realizării acestora.
4.2 Atribuții edilitar-gospodărești,
de amenajare a teritoriului și protecția mediului înconjurător
a) Avizează sau aprobă, după caz studii, prognoze și programe de organizare și amenajare a teritoriului și urbanism la nivelul localității; elaborează, consultând consiliile locale, proiectele de organizare și amenajare a teritoriului județului și unităților administrativ-teritoriale componente, urmărind modul de realizare ale acestora în cooperare cu organele locale implicate. Referitor la documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, textul de lege se referă în principiu la aprobarea documentațiilor de amenajare a teritoriului – planul de amenajare a teritoriului zonal, și a documentațiilor de urbanism: planul urbanistic general(PUG) și planul urbanistic zonal(PUZ), potrivit dispozițiilor Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului .
b) Consiliile locale analizează și aprobă, în condițiile legii, documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism al localităților, stabilind mijloacele materiale și financiare necesare în vederea realizării acestora (art.38 alin.2 lit. k).
c) Consiliile locale stabilesc măsurile necesare pentru construirea, întreținerea și modernizarea drumurilor, podurilor, precum și a întregii infrastructuri aparținând căilor de comunicații de interes local (art.38 alin.2 lit. l). Aceste măsuri pot fi de natură economică, tehnică, financiară. Atribuția trebuie raportată la dispozițiile punctului III paragraful 1 și 2 ale Anexei la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
d) Conform art.38 alin.2 litera r, consiliile locale acționează pentru protecția și refacerea mediului înconjurător în scopul creșterii calității vieții; contribuie la protecția, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor și rezervațiilor naturale în condițiile legii. Cu privire la aceste atribuții se poate spune că este frecventă situația în care consiliile locale hotărăsc să renoveze fațadele clădirilor aflate în centrul orașelor, îndeosebi. În aceste cazuri, nu sunt consultați și proprietarii acestor imobile, întrucât chiar dacă este vorba despre un drept de proprietate privată, acești proprietari vor fi obligați să suporte o parte din costurile renovării, deoarece imobilul lor, fiind situat în centrul orașului, și fiind, de multe ori, și monument istoric este grevat de o servitute administrativă, aceea ca fațada să fie în armonie cu alte imobile de pe strada respectivă. Așadar consiliul local „contribuie” în sensul că, așa cum este echitabil, bugetul local nu va suporta decât o parte din cheltuielile de renovare.
e) Consiliile locale asigură, potrivit competenței legale, condițiile materiale și financiare necesare bunei funcționări a serviciilor publice de transport de sub autoritatea sa, precum și a altor activități.
4.3 Atribuții social-culturale, sanitare și educative
Potrivit art. 38 alin.2 lit. n, consiliile locale asigură, potrivit competențelor sale, condițiile materiale și financiare necesare pentru buna funcționare a instituțiilor și serviciilor publice de educație, sănătate, cultură, tineret și sport, apărarea ordinii publice, apărarea împotriva incendiilor și protecția civilă de sub autoritatea sa; urmărește și controlează activitatea acestora. Textul acestei atribuții este destul de larg formulat încât să confere consiliului o libertate de acțiune semnificativă: astfel consiliul local poate dispune, prin hotărâre, înființarea unei instituții publice locale în materia educației, poate numi sau destitui conducătorii acesteia, are drept de control asupra activității acestei instituții. Se realizează astfel coroborarea cu dispozițiile de la litera i), dar consiliul local nu are ”competențe” ci numai o competență.
Consiliile locale contribuie la realizarea măsurilor de protecție și asistență socială; asigură protecția drepturilor copilului, potrivit legislației în vigoare; aprobă criteriile pentru repartizarea locuințelor sociale, înființează și asigură funcționarea unor instituții de binefacere de interes local. În ceea ce privește protecția copilului se va face trimitere la dispozițiile articolului 4 din Legea nr. 326/2003 privind drepturile de care beneficiază copii și tinerii ocrotiți de serviciile publice specializate pentru protecția copilului, mamele protejate în centrele maternale, precum și copii încredințați sau dați în plasament la asistenții maternali, dați în plasament. Potrivit acestor dispoziții, toate cheltuielile legate de aplicarea legii se vor suporta din bugetele proprii ale consiliilor județene, locale sau ale sectoarelor. Trebuie însă menționat că legislația în domeniul protecției copilului este impresionantă ca volum. În ceea ce privește locuințele sociale consiliul local are așadar două atribuții distincte: stabilește criteriile de acordare a acestora – printr-o hotărâre cu caracter normativ, și atribuie efectiv aceste locuințe – prin hotărâri individuale. Tot în domeniul social poate înființa instituții de binefacere(orfelinate, azile de bătrâni, cantine pentru categoriile defavorizate ale populației).
În lit. h a art. 38 alin.2 din Legea 215/2002 se prevede că consiliile locale hotărăsc, în localitățile cu medici sau cu personal sanitar în număr insuficient, acordarea de stimulente în natură și în bani, precum și de alte facilități potrivit legii, în scopul asigurării serviciilor medicale pentru populație; asemenea facilități pot fi acordate și personalului didactic. În condițiile „imigrării masive” a populației din zonele rurale în cele urbane, îndeosebi a celei cu studii postliceale sau superioare, este evident că, pentru a limita măcar acest fenomen, autoritățiile trebuie să intervină, însă nu prin metoda practicată în vechiul regim – a repartițiilor obligatorii – care ar încălca principiul libertății muncii, ci a stimulentelor pecuniare care să determine practicanții anumitor profesii să se stabilească în unele zone care au nevoie de aceștia. De remarcat că în cazul medicilor și al personalului sanitar acordarea de stimulente este obligatorie, consiliului ramânându-i doar libertatea stabilirii cuantumului acestora, în funcție de situația bugetului local, în vreme ce în situația personalului didactic, alocarea unor fonduri ori a altor avantaje pecuniare este facultativă.
Consiliile locale sprijină, în condițiile legii, activitatea cultelor religioase (art. 38 alin. 2 lit. z). Această atribuție extrem de largă și de laxă în domeniul activității cultelor religioase se poate concretiza în: punerea la dispoziția acestora a unor imobile pentru desfășurarea activității cultelor în cauză, concesionarea sau vinderea unor terenuri din proprietatea privată a comunei sau orașului pentru construirea unui lăcaș de cult.
O altă atribuție a consiliilor locale din această categorie este prevăzută de lit. p a aceluiași articol, conform căruia consiliile locale contribuie la organizarea de activități științifice, culturale, artistice, sportive și de agrement. În realitate, orice activitate de genul celor prevăzute la acest literă, pentru a putea fi pusă în practică cu bani publici veniți de la bugetul local, are nevoie de acordul, dat prin hotărâre, a consiliului local.
4.4 Atribuții politico-administrative
I. Atribuții comune
a) Consiliul local alege din rândul consilierilor viceprimarul, respectiv viceprimarii, după caz; stabilește, în limitele normelor legale, numărul de personal din aparatul propriu(art. 38 alin. 2 lit a). Cele două prerogative reunite la această literă sunt de natură organizatorică: alegerea viceprimarului (sau viceprimarilor), în condițiile art. 78 alin. 1 (vot secret, cu majoritatea absolută) și stabilirea numărului de personal din aparatul propriu. Aceste atribuții se exercită, în principiu, o singură dată, la începutul mandatului. Complementar însă, trebuie să-i fie recunoscute consiliului și atribuțiile de demitere a viceprimarului(art. 78 alin. 2) și de modificare a numărului de personal din aparatul propriu.
b) Consiliul local aprobă următoarele categorii de acte:
– Conform literei b a art. 38 alin. 2, statutul comunei sau orașului, precum și regulamentul de organizare și funcționare a consiliului. Termenul de „aprobare” este, încă odată utilizat în sensul său impropriu. Astfel atât statutul comunei (sau orașului) cât și regulamentul propriu de funcționare vor fi redactate, ca proiecte, de o comisie de specialitate din cadrul consiliului, condusă – eventual – de secretarul comunei(sau orașului), consiliul adoptându-le printr-o hotărâre, cu sau fără modificări (votate în urma propunerii unor amendamente). De aici rezultă și atribuțiile consiliului local de a modifica aceste statute sau regulamente, ori de a le deroga. Nu întotdeauna este necesar ca de fiecare dată după alegeri, consiliul să-și adopte primul propriul său regulament, ori un alt statut , deși în practică, mai ales dacă cele două consilii locale sunt de orientări politice diferite ar putea să se întâmple acest lucru;
– Consiliul local mai aprobă și regulamentul de organizare și funcționare a aparatului propriu de specialitate al consiliului;
– Și deasemena consiliul local mai aprobă, la propunerea primarului, în condițiile legii, organigrama, statutul de funcții, numărul de personal și regulamentul de organizare și funcționare a aparatului de specialitate, ale instituțiilor și serviciilor publice, precum și de regiile autonome de interes local. Această atribuție se corelează cu cele ale primarului. Evident, consiliul are și atribuția de a modifica aceste acte, însă, pentru simetrie de formă, modificarea se poate face tot la propunerea primarului. În orice caz, din aceste prevederi rezultă intenția legiuitorului de a atribui consiliului local controlul asupra întregului personal aflat într-una dintre structurile (cu sau fără personalitate juridică) care au fost înființate la nivel local.
Consiliul local atribuie sau schimbă, în condițiile legii, denumiri de străzi, piețe, și obiective de interes public local. În vechea reglementare, această atribuție era a consiliului județean, pentru toate localitățile din județ, consiliul local putând face doar propuneri în acest sens. Însă cum între timp a intervenit și Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia care delimitează net domeniul public local de cel județean, vechea dispoziție legală ar fi devenit un anacronism legislativ, astfel încât ea a fost modificată.
II. Atribuții proprii și distincte consilierilor
Consiliul local aprobă statutul comunei sau orașului (art. 38 alin. 2 lit. b).
Consiliul local asigură condițiile materiale și financiare necesare unei bune funcționări a instituțiilor și serviciilor publice de apărare împotriva incendiilor și protecția civilă, aflate sub autoritatea sa, potrivit competențelor lor legale (art. 38 alin. 2 lit. n) .
Consiliul local hotărăște cu privire la asigurarea ordinii publice; analizează activitatea gardienilor publici, poliției, jandarmeriei, pompierilor și a formațiunilor de protecție civilă, în condițiile legii și propune măsuri de îmbunătățire a activității acestora. Această atribuție va avea mai multă consistență și o aplicare efectivă abia în momentul în care poliția va fi întradevăr descentralizată și subordonată administrației publice locale.
Consiliul local conferă persoanelor fizice române și străine, cu merite deosebite, titlul de cetățean de onoare al comunei sau al orașului. O hotărâre prin care s-ar acorda titlul de cetățean de onoare nu ar putea fi atacată în contencios administrativ întrucât, consiliul local are un drept discreționar, de apreciere, cu privire la acest lucru. În plus această calitate onorifică nu conferă drepturi materiale aceluia care i s-a acordat și prin urmare, nu poate vătăma drepturile altuia. O situație s-ar impune, însă, a fi discutată și anume dacă cumva primarul, în numele comunei sau orașului, poate să atace această hotărâre în contencios administrativ, pe motiv că, în situația în care persoana în cauză este evident nepotrivită, ar fi lezat dreptul nepatrimonial al orașului ori comunei la imagine.
Potrivit art. 38 lit. x și respectiv Y, consiliul local hotărăște în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, cu organizații neguvernamentale și cu alți parteneri sociali; în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local precum și cooperarea cu alte autorități ale administrației publice locale.
4.5 Atribuții de asociere internă și externă
Legea organică reglementează posibilitatea asocierii, cooperării, aderării și participării consiliilor locale pe plan intern și pe plan extern, cu alte activități locale sau asociații neguvernamentale, fie pe considerente economice, comerciale, administrative, profesionale.
Consiliile locale pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele și în interesul colectivității locale pe care le reprezintă, la constituirea de societăți comerciale sau la înființarea unor servicii de interes public local, în condițiile legii.
Această participare are în vedere rațiuni comerciale de factură economică aducătoare de beneficii prin constituirea de societăți comerciale, potrivit legislației în vigoare, prin aportul de capital sau bunuri, din domeniul public sau privat al unității administrativ – teritoriale, ceea ce determină asocierea sau cooperarea, în condițiile legii cu alte persoane juridice române sau străine.
O asemenea participare poate avea loc atât cu persoane juridice române sau străine, dar si cu alți parteneri sociali, cu organizații neguvernamentale, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local. Aceasta nu reprezintă o activitate comercială propriu-zisă chiar dacă aduce și beneficii, deoarece se urmărește realizarea unor activități de utilitate publică locală.
Autoritățile administrației publice locale pot încheia acorduri și pot participa, chiar și prin alocare de fonduri, la inițierea și la realizarea unor programe de dezvoltare regională, în condițiile legii. Asemenea programe, pot viza cooperarea mai multor unități administrativ-teritoriale dintr-un județ, sau mai multe județe învecinate între ele prin anumite probleme ce țin de un sector economic determinat, realizându-se o regionalizare internă.
De asemenea, autoritățile administrației publice locale au dreptul ca, în limitele competențelor care le revin, să coopereze și să se asocieze cu alte autorități ale administrației publice locale din țară sau din străinătate, un exemplu ar fi acela al înfățișării comunei sau orașului cu unități administativ-teritoriale similare din alte țări sau asocierea consiliului județean cu consilii locale, pentru realizarea unor obiective de interes comun – scop în care pot înființa împreună cu aceste instituții publice, societăți comerciale și servicii publice, de exemplu, în privința acumulării de rezerve și a aducțiunilor de apă potabilă sau pentru irigații.
În vederea protejării și promovării intereselor comune, autoritățile administrației publice locale au dreptul de a adera la asociații naționale și internaționale, în condițiile legii. Aceste situații sunt acelea ale aderării la asociații, federații sau ligi ale primarilor de municipii, președinții consiliilor locale.
Consiliile locale din unitățile administrativ-teritoriale limitrofe zonelor de frontieră pot încheia acorduri de cooperare transfrontalieră cu autoritățile similare din țările vecine, în condițiile legii, creând așa numitele curoregiuni(bilaterale, trilaterale). Aceste acorduri se vor încheia numai în domeniile ce sunt de competența consiliilor locale, potrivit legii organice, cu respectarea legislației interne și a angajamentelor internaționale asumate de statul român. Prin acordurile de cooperare transfrontalieră pot fi create și pe teritoriul României organisme care să aibă, potrivit dreptului intern, personalitate juridică, fără competențe administrativ-teritoriale.
Inițiativa autorităților locale de a coopera și de a se asocia cu autorități ale administrației publice locale din străinătate, precum și de a adera la o asociație internațională a autorităților administrative publice locale va fi comunicată Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Administrației Publice. Autoritățile locale vor transmite Ministerului Afacerilor Externe spre avizare proiectele de acorduri sau convenții de cooperare pe care acestea intenționează să le încheie cu autoritățile administrației publice locale din alte țări, înainte de supunerea lor spre adoptare de către consiliile locale.
Avizele trebuie emise în termen de 30 de zile de la primirea solicitării, în caz contrar se va considera că nu sunt obiecții și proiectul respectiv poate fi supus spre adoptarea consiliului.
Acordurile sunt convențiile încheiate de autoritățile locale care nu angajează decât responsabilitatea consiliului local parte la acestea și sunt supuse controlului de legalitate, iar actele emise în temeiul lor au în dreptul intern aceeași valoare juridică și aceleași efecte ca și actele administrative adoptate în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001.
România a devenit în anul 1993 membru cu drepturi depline al Consiliului Europei, iar în anul 1996 a semnat Convenția Cadru asupra Cooperării Transfrontaliere, concomitent cu semnarea Acordului de asociere la Uniunea Europeană.
Acțiunile prevăzute mai sus obligă țara noastră la depunerea de eforturi susținute de corelare a legislației interne cu cea comunitară în cadrul eforturilor de prevedere și compatibilizare juridică cu normele occidentale europene.
Capitolul 5 – Actele consiliilor locale
În epoca modernă, exista tradiția, ca actele autorităților administrative nominalizate de Constituție să aibă o denumire specifică, deși unele repetări par inevitabile. Astfel, denumirile de ordonanță și jurnal s-au impus pentru a evoca actele Consiliului de Miniștri, termenul de decret (și cea de decret-lege), în genere, este folosit pentru a evoca actele șefului de stat, termenul de instrucțiune, ca regulă, evocă actele administrației ministeriale. Prin expresii ca hotărâre, dispoziție, decizie se evoca actele autorităților locale. Aici este vorba și de aspecte care țin de particularitățile lingvistice, dar și de o convenție terminologică la care au ajuns teoreticienii și legiuitorii naționali.
Legislația română post-revoluționară, în general, a respectat această „cutumă” a tehnicii de redactare dacă ne putem exprima așa, reținând, în ceea ce privește administrația locală, denumirea de hotărâre pentru actul consiliului local sau consiliului județean, pe cea de dispoziție pentru actul primarului sau al președintelui consiliului județean.
În exercitarea atribuțiilor care-i revin, consiliul local adoptă, potrivit art. 46 alin.1 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, hotărâri, cu votul majorității membrilor prezenți, în afara cazurilor în care legea sau regulamentul de organizare și funcționare a consiliului cere o altă majoritate. În caz de paritate, hotărârea nu se adoptă și se reiau dezbaterile la ședința următoare. Legea precizează expres care este cvorumul legal al prezenței la ședințele consiliului, iar acesta va fi de jumătate plus unu din totalul care îl compun în mod efectiv, cei ce se află în funcție, și nu din numărul total al mandatelor.
În ceea ce privește cvorumul de vot, regula o reprezintă majoritatea simplă, adică majoritatea consilierilor prezenți la ședință. O altă majoritate, deci o excepție de la regulă, ar putea fi instituită numai prin lege (organică sau ordinară) sau prin regulamentul consiliului local. Însă o altă majoritate nu ar putea fi stabilită printr-un alt act (o hotărâre de guvern, un ordin al ministrului sau chiar o hotărâre obișnuită a consiliului local) căruia legea nu i-a permis, prin delegație să modifice regula stabilită prin lege organică.
Hotărârile privind contractarea de împrumuturi, în condițiile legii, administrarea domeniului public și privat al comunei sau al orașului, participarea la programe de dezvoltare județeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră, organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților și amenajarea teritoriului, precum și cele privind asocierea sau cooperarea cu alte autorități publice, cu organizații neguvernamentale, cu persoane juridice române sau străine se adoptă cu votul a cel puțin două treimi din numărul consilierilor în funcție. Această modalitate de adoptare a hotărârilor cu privire la domeniile arătate mai sus reprezintă o excepție de la regulă, deoarece o constituire valabilă și eficientă a consiliului se poate face numai dacă sunt prezenți minim două treime din consilierii în funcție, iar nu numai majoritatea lor.
Se adoptă cu votul majorității consilierilor în funcție (art. 46. alin 3 din Legea nr. 215/2001), hotărârile privind bugetul local și cele prin care se stabilesc impozite și taxe.
Dacă bugetul local nu poate fi adoptat după două ședințe consecutive, care vor avea loc la un interval de cel mult 7 zile, activitatea se va desfășura pe baza bugetului anului precedent până la adoptarea noului buget local, dar numai târziu de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat. Majoritatea absolută utilizată în adoptarea hotărârilor reprezintă o excepție de la regulă. O eventuală derogare de la excepție (adoptarea unei hotărâri de către consiliul local privind aceste probleme cu altă majoritate decât absolută) nu poate fi stabilită prin lege organică întrucât, legea nu admite excepții în acest caz, deci singura soluție ar fi un text posterior și special care să deroge de la „regula” stabilită în materie de buget, impozite și taxe. Cu privire la adoptarea bugetului local trebuie cel puțin una dintre cele două ședințe consacrate acestei problematici să fie extraordinară(dacă nu chiar amândouă), dat fiind faptul că este imposibil să se poată convoca două ședințe ordinare la un interval de 7 zile distanță. De asemenea, textul este insuficiet, întrucât nu prevede ce se întâmplă în situația în care legea de adoptare a bugetului național a fost adoptată în termen (31 decembrie) iar până la 31 ianuarie nu a fost încă adoptat bugetul local. Din dispozițiile legii rezultă că orice operațiune bugetară este suspendată până la adoptarea noului buget local, însă această soluție va avea represiuni asupra unor persoane care nu vor avea nici cea mai mică culpă pentru neadoptarea la timp a bugetului.
Neadoptarea în trei ședințe ordinare consecutive a nici unei hotărâri atrag dizolvarea de drept a consiliului (art. 58 alin.1 din Legea nr. 215/2001).
Hotărârile ilegale ale consiliului pot fi atacate în justiție de către prefect, iar cele ce vatămă drepturi legal recunoscute de către persoanele fizice sau juridice lezate, conform Legii contenciosului administrativ.
Conform art. 46 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, consiliul local poate stabili ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret, deși, chiar dacă legea nu prevede, unele hotărâri se pot lua și prin vot deschis. De regulă, și ședințele de votare sunt publice.
Hotărârile individuale privind persoanele vor fi luate întotdeauna prin vot secret, cu excepțiile prevăzute de lege, de exemplu validarea mandatului de consilier se face prin vot deschis.
Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri sau de primari. Redactarea proiectelor se face de către cei care le propun, cu sprijinul secretarului și al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al consiliului, însoțite, în mod obligatoriu, de referatul de specialitate, în lipsa căruia proiectul nu poate fi dezbătut.
Deoarece proiectele de hotărâri pot aparține consilierilor sau primarului, nu este necesar ca acestea să fie însușite de către o treime din numărul consilierilor pentru a putea fi discutat în ședința publică, deși acest lucru este posibil. În mod normal, consilierul care a redactat proiectul, îl va depune la primar pentru ca acesta să înscrie pe ordinea de zi și să solicite raportul compartimentului de resort și avizul comisiei de specialitate. Potrivit dispozițiilor alin. 5 art. 46, secretarul este obligat să-i acorde sprijin unui consilier în redactarea unui proiect, însă, dacă va considera acest proiect ilegal, nu-l va semna.
Legea nr. 215/2001 stabilește anumite incompatibilități arătând că anumiți consilieri, în anumite situații, trebuie să se abțină de la deliberare și votare. Astfel, potrivit art. 47 alin.1, nu pot lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problemă supusă dezbaterilor consiliului local.
În cazul în care consiliul ajunge la anumite discuții privind un punct de pe ordinea de zi care s-ar putea încheia cu o hotărâre de consiliu convenabilă din punct de vedere patrimonial unui consilier, aceasta are obligația de a se retrage până după momentul votării acestei hotărâri. Deci simpla abținere de la vot nu este suficientă; consilierul în cauză trebuie să se abțină de la orice comentariu. În caz contrar, dacă o opinie a acestuia va fi consemnată în procesul verbal de ședință, chiar dacă acest consilier se abține de la vot, sancțiunea nulității absolute este pe deplin aplicabilă.
Alin.2 al art. 47 prevede că hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispozițiilor de la alin.1 sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanța de contencios administrativ.
Hotărârile adoptate cu încălcarea acestei dispoziții sunt nule nu numai dacă, de pildă, votul consilierului interesat a fost hotărâtor, ci în toate cazurile, chiar dacă hotărârea a fost adoptată cu unaminitate. Legea sancționează influența ce ar putea-o avea consilierul asupra colegilor săi, și nu numai avantajul – de un vot în plus – de care ar putea beneficia acesta. Este vorba, așadar de o nulitate de formă, mai înainte de a fi una de fond. Pe aceeași linie de gândire, ar putea fi nulă și hotărârea de consiliu local care îi conferă unui consilier un avantaj patrimonial nelegal chiar dacă acesta nu participă la deliberare și adoptare, în termenul deturnării de putere. Însă, în acest caz, persoana interesantă – reclamantul – va trebui să dovedească în fața instanței de contencios administrativ cauza ilicită a actului – satisfacerea unui interes privat, iar nu al unuia public în principal.
Acest caz nu institue un caz de contencios obiectiv, ci unul subiectiv. Cu toate că, spre deosebire de dreptul comun – art.1 din Legea nr. 29/1990 – persoana vătămată se poate adresa instanței chiar dacă a fost lezată nu neapărat într-un drept subiectiv, ci și într-un interes al său, este evident că particularul nu va fi „vocea” intereselor generale ale societății, apărătorul stării generale de legalitate, căci în acest caz art. 47 s-ar transforma în temeiul unui actio-popularis, ceea ce este inadmisibil. În sistemul nostru de drept, prefectul, titularul unei acțiuni de contencios administrativ obiectiv, atunci când atacă un act al administrației publice locale, el nu poate avea nici cel mai mic interes legitim și personal. Ori de câte ori un asemenea interes există, ne vom afla în prezența unui contencios subiectiv, căci motivele acțiunii țin chiar de persoana subiectului activ al cererii.
Exprimarea drastică din textul alin.2 al art.47 – „ nulitatea de drept” – care se „constată”, nu se „pronunță” de către instanță, ce poate spune că reprezintă mai mult o formă decât un fond căci, în dreptul administrativ distincția dintre nulități relative și absolute nu se face și întotdeauna, practic ,instanța de contencios administrativ anulează actul privându-l de toate efectele sale.
Hotărârile consiliului local se semnează de consilierul care conduce ședințele de consiliu și se contrasemnează, pentru legalitate de către secretar.
În cazul în care cei care au condus lucrările lipsesc sau refuză să semneze, hotărârea va fi semnată de 3-5 consilieri (prezenți la ședința în care s-a adoptat hotărârea).
Semnificațiile celor două semnături sunt absolut distincte. Astfel, prin semnătura președintelui de ședință însuși consiliul local își asumă răspunderea pentru hotărârea adoptată. Dimpotrivă secretarul își asumă prin semnătură răspunderea proprie, pentru legalitatea hotărârii. Tocmai de aceea este posibil ca președintele de ședință să refuze să semneze hotărârea (cazul clasic este acela în care el a votat contra acestei hotărâri). Evident, pentru a evita atragerea răspunderii personale, va refuza semnarea. Însă hotărârea odată adoptată trebuie semnată; o vor face, în locul său, 3-5 consilieri, desigur dintre aceia care au votat-o.
Lipsa semnăturii președintelui de ședință sau a celor 3-5 consilieri atrage nulitatea absolută a acesteia.
Secretarul nu va contrasemna hotărârea în cazul în care consideră că aceasta este ilegală sau depășește competențele ce revin, potrivit legii, consiliului local. Secretarul va expune consiliului local opinia sa motivată, care va fi consemnată în procesul-verbal al ședinței. Așadar, secretarul are răspunderea pentru legalitatea hotărârii consiliului local în solidar cu consilierii care au votat hotărârea în cazul în care aceasta a fost ilegală și a vătămat drepturile subiective ale unui particular.
Tocmai, de aceea secretarul are nu numai dreptul , dar și obligația de a se abține de la contrasemnarea hotărârii dacă consideră ca aceasta este ilegală.
În cazul refuzului de a contrasemna o hotărâre, secretarul are însă obligația de a-și motiva, separat, opinia. În caz contrar, ar putea fi expus unor sancțiuni disciplinare. În orice caz, refuzul secretarului de a contrasemna hotărârea sau de a-și motiva opinia separată nu poate afecta, în nici un fel, hotărârea consiliului în sine, sub aspectul valabilității sale.
Secretarul va comunica hotărârile consiliului local primarului și prefectului, de îndată, dar numai târziu de 3 zile de la data adoptării.
Comunicarea, însoțită de eventualele obiecții cu privire la legalitate, se face în scris de către secretar și va fi înregistrată într-un registru special destinat acestui scop.
Termenul de maxim trei zile nu are nici o sancțiune în ceea ce privește actul în sine, însă el este imperativ pentru secretar, astfel că depășirea lui ar putea atrage sancțiuni disciplinare pentru acesta. De asemenea cele două comunicări vor fi înscrise într-un registru special, „de ieșiri”, privind o dată certă, în sensul art. 1191 Codul Civil, dată care face dovada deplină a comunicării, deci a îndeplinirii obligației secretarului-putând fi combătută numai prin procedura înscrierii în fals.
Hotărârile consiliului local sunt prin excelență acte administrative care pot avea caracter fie normativ fie individual. Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii și produc efecte de la data aducerii lor la cunoștință publică, iar cele individuale, de la data comunicării(art. 50 alin. 1 din Legea nr. 215/2001)
Art. 50 din Legea nr. 215/2001 tratează problematica momentului producerii efectelor juridice de către hotărârile consiliului local. Aici este vorba de regula conform căreia actele normative produc efecte din momentul publicării, iar cele individuale, din cel al comunicării. Se consideră, însă, că publicarea și comunicarea nu sunt condiții de existență a actului administrativ, ci de eficacitate a acestuia. În doctrina franceză s-a arătat o formulă care a devenit celebră: „Să considerăm un act administrativ (reglementar sau nu) care, înainte de publicarea sau notificarea adecvate nu a intrat (sau nu a intrat încă) în vigoare. Încă de la semnarea sa de către autorul său, el, există. El nu este un simplu proiect.”
Potrivit formulelor jurisprudenței de, „ existența unui act legislativ sau administrativ nu este elaborată și o teorie a publicării actului ca moment al începerii existenței sale, un alt doctrinar cunoscut, atât în Atena cât și la Paris susținând: „Soluția pur juridică este, în opinia noastră, că actul nu dobândește validitate decât din momentul în care există toate elementele prevăzute de lege pentru emiterea sa. Or, un element indispensabil pentru emiterea sa valabilă este declarația de voință exprimată prin act, ceea ce este necesar pentru orice act juridic. Însă această declarație nu poate avea loc decât în modalitatea cerută de lege, adică prin publicare sau notificare. Această soluție, puțin rigidă, dar absolut normală din punct de vedere juridic, este în general admisă în dreptul elementar…”.
În ceea ce privește actul administrativ, se consideră că este un proiect până la momentul adoptării(sau votării) sale. Din acest moment, există ca un act administrativ, însă acesta este imperfect, în sensul că nu poate produce efecte juridice în contra subiectelor de drept și, de principiu, nici în favoarea lor (s-ar putea susține o qvasiinopozabilitate a actului), însă poate va da naștere unor efecte speciale ( de pildă, chiar mai înainte de publicare, prefectul are dreptul să îl atace în contencios administrativ; or, dacă în acest caz am susține că, până la publicare actul este inexistent, acțiunea prefectului ar trebui respinsă ca fiind lipsită de obiect). Din momentul publicării ori comunicării sale, actul intră în vigoare, producându-si pe deplin efectele.
Aducerea la cunoștință publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect, dacă nu a operat, între timp, intervenția acestuia pentru revocarea sau modificarea actului în cauză pe motive de ilegalitate urmată de reanalizarea actului cu schimburile corespunzătoare ori, în caz de refuz a autorității sesizate astfel de prefect, acesta îl va ataca în contenciosul administrativ, în cel mult 30 de zile de la comunicare, ceea ce atrage suspendarea de drept a actului contestat în justiție astfel că practic blochează aplicarea lui temporară.
Art. 86 alin.1 lit h din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, prevedea că există obligația legală a tuturor autorităților locale ca, prin intermediul secretarului lor, să comunice în termen de maximum 10 zile, dacă legea nu prevede altfel, toate actele juridice adoptate sau emise, subiectelor interesate, inclusiv prefectului.
Caracterul normativ al actelor administrației publice se dobândește din chiar momentul adoptării sau emiterii lor legale, cel puțin pentru autorul lor, deoarece manifestarea de voință s-a constituit într-un act juridic valabil cu consecințe obligatorii, dar și de momentul aducerii lor la cunoștința subiectelor interesate (prin publicare sau comunicare) se manifestă caracterul lor executoriu.
Rezultă că aducerea la cunoștință publică a hotărârilor normative se face în termen de 5 zile de la data oficială a comunicării lor, de către prefect, dacă acesta nu și-a comunicat în termen de 5 zile de la primirea comunicării poziția față de eventuala ilegalitate a actului, sau după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care acțiunea prefectului împotriva actului local a fost respinsă.
Potrivit alin.2 al art. 50 din Legea nr.215/2001, legiuitorul s-a abătut de la vechea concepție potrivit căreia hotărârile normative se publică numai după ce este sigur că ele nu vor mai putea fi anulate de către instanța de contencios administrativ ca urmare a acțiunii prefectului. În noua formulă, coroborate și cu dispozițiile art. 135, se va deduce că actul va intra în vigoare de la publicarea sa, în cazul în care hotărârea normativă va fi atacată de către prefect în contencios administrativ, ea va fi suspendată de drept. Din acest moment, orice act administrativ individual emis în baza acestuia va fi nul, indiferent de soluția instanței. Dacă soluția instanței va fi de respingere, consiliul local va putea confirma actul individual nul. În cazul în care acțiunea prefectului va fi admisă, hotărârea cu caracter normativ ar trebui să fie desființată cu efecte retroactive.
Drepturile dobândite însă cu bună credință de către terți, în baza unor acte de aplicare individuale, vor fi menținute însă, în temeiul principiului drepturilor dobândite.
Conform art. 51 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoștință publică și în limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective iar cele cu caracter individual se comunică, la cerere și în limba maternă.
Alături de actul redactat oficial în limba română, dacă petentul a cerut în mod expres și această dublă comunicare oficială, el putând realiza, de astfel, și o traducere legalizată, în limba maternă, a originalului.
În dorința sa de a pune în practică principiul constituțional atât de generos al dreptului la identitate al cetățenilor aparținând minorităților naționale, legiuitorul a creat unele probleme legate de un alt principiu major al dreptului administrativ, lăsând parcă în sarcina teoreticienilor și practicienilor acestei ramuri de drept să dezlege acest „ nod gardian” nou apărut. Este vorba despre dreptul fiecărui cetățean de a ataca actele administrative la instanța de contencios, dacă le vatămă drepturi subiective(art. 1 din Legea nr. 29/1990) și obligația acestora de a o face într-un anumit termen, care în principiu, curge de la comunicarea actului.
Însă există o problemă și anume, deoarece comunicarea se poate face în două limbi, de la care dintre ele curge termenul pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ.
Se consideră, însă ca de lege lata, (de lege ferenda aceste susțineri ar trebui reglementate în mod expres), cele două comunicări ar trebui făcute deodată, simultan acest lucru fiind posibil numai în cazul actelor administrative emise la cerere (în această cerere prealabilă emiterii actului existând și solicitarea expresă pentru comunicarea actului și în limba maternă). În această situație, evident termenul de 30 de zile pentru efectuarea recursului curge de la acest moment. În schimb, în cazul actelor administrative emise din oficiu, precum și în cazul celor de mai sus, chiar dacă particularul nu a făcut cererea expresă de comunicare și în limba maternă, aceasta va avea dreptul și la comunicare ulterioară, în limba sa maternă, însă această a doua comunicare nu va mai produce nici un efect de drept substanțial ori procedural deoarece actul intră în vigoare încă de la prima comunicare, tot din acest moment începând să curgă termenul pentru recurs.
Pentru identitate de rațiune, și hotărârile normative intră în vigoare tot de la data publicării în limba română, chiar dacă o eventuală publicare într-o limbă maternă ar fi făcută anterior , întrucât ar fi discriminatoriu încălcându-se dispozițiile art. 4 și art. 16 din Constituție să susținem că o asemenea hotărâre a intrat în vigoare, doar dacă este inopozabilă cetățenilor de etnie română care nu cunosc limba maternă respectivă.
Capitolul 6 – Nașterea , suspendarea și încetarea
mandatului de consilier. Răspunderea conslierilor locali
6.1 – Nașterea mandatului de consilier
Conform art. 39 alin.1 din Legea 215/2001 a administrației publice locale, consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă.
Potrivit articolului de mai sus, este de remarcat că prin lege organică se vor prelungi mandatele tuturor consiliilor locale din România în timp de război, în vreme ce, în caz de catastrofă, este posibil să se prelungească numai mandatele unora dintre consilii, și anume cele din unitățile administrativ teritoriale afectate direct de o calamitate naturală.
Potrivit alin.2 al aceluiași articol, consiliul local își exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales.
Mandatul consilierilor ia naștere în urma alegerii consilierilor din cadrul administrației publice locale prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.
Caracterul universal al votului exprimă o vocație, adică un drept recunoscut oricărui cetățean, de a fi ales într-o autoritate publică indiferent de sexul, religia, profesia, averea sau apartenența politică a acestuia. Caracterul universal al votului constitue un progres specific societăților democratice, spre deosebire de votul censitar, care limita dreptul unei persoane de a fi ales într-o autoritate publică în funcție de o anumită condiție(cens), cum ar fi averea, religia.
Caracterul egal al votului constă în respectarea principiului echității sociale, în sensul că fiecare cetățean are dreptul la un singur vot și, ca atare, nimeni nu poate vota de mai multe ori, sau cu mai multe buletine de vot.
Caracterul direct al votului este expresia raportului politic dintre alegător și ales, în sensul că alegătorul votează numele unei persoane înscrise pe buletinul de vot. Există însă autorități publice care se constitue prin vot indirect, așa cum este cazul consiliilor județene, deoarece alegerea lor se face prin intermediul consilierilor comunali, municipali sau orășenești.
Votul liber exprimat este o necesitate politică ca rezultatul alegerilor să nu fie viciat prin nici o formă de constrângere. Este evident că sub constrângere se anihilează libertatea de voință a alegătorului; în acest sens, Jean Jacques Rousseau afirma că și „intențiile bune devin o povară dacă sunt realizate prin constrângere”. Problema care se pune în practică referitor la modalitatea alegerii consilierilor din cadrul consiliilor locale este de a știi care anume sistem este mai eficient cel al alegerii pe liste sau cel al alegerii uninominale. Potrivit Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, alegerea consilierilor se face pe liste de partid și are avantajul că grupează un număr mare de alegători în favoarea unui partid și a doctrinei sale, dar și dezavantajul că restrânge democrația participativă, în sensul că reduce responsabilitatea celui ales față de alegătorii săi. De lege ferenda, cel puțin la nivel local, ar trebui introdus sistemul votului uninominal, pentru a se asigura pătrunderea în autoritățile publice a persoanelor care bucură de stima cetățenilor din localitățile în care candidează.
Posibilitatea ca o persoană fizică să fie aleasă într-o funcție publică sau autoritate a administrației publice o reprezintă o vocație, în sensul că este permisă numai cetățenilor care întrunesc condițiile cerute de lege. Aceste condiții impuse în mod expres pentru a se asigura legalitatea exercitării mandatului sunt cunoscute în știința administrației sub forma incapacităților, incompatibilităților și interdicțiilor.
În sens larg, incapacitatea se referă la o limitare a capacității de exercițiu a persoanei fizice. În sens strict, incapacitățile speciale sunt în cazul nostru cele de eligibilitate stabilite prin legea alegerilor locale, potrivit cărora au dreptul de a candida numai persoanele care au cetățenie română. În ceea ce privește condiția domiciliului pentru depunerea candidaturii unei persoane, există mai multe opinii, generate de tradiții diferite. Unele state, ca Marea Britanie admit că cetățenii cu domiciliul într-o localitate să-și depună candidatura în alte localități; alte state, ca România, impun condiția pentru candidat de a avea domiciliul în unitatea administrativ-teritorială în care candidează.
Credem că soluția adoptată de legea română se justifică prin existența tradiției populare privind alegerea primarului din rândul locuitorilor și de necesitatea cunoașterii problemelor comunității, pe care o îndeplinește numai ca membru al acelei comunități locale.
Condiția cu privire la incompatibilități se referă la dreptul unei persoane de a îndeplini o singură funcție de autoritate publică. De aceea, legea prevede că funcția de consilier este incompatibilă cu:
funcția de prefect și subprefect;
calitatea de funcționar în aparatul propriu al consiliilor locale sau prefecturii;
calitatea de conducător al unei regiuni autonome și al unui serviciu public de specialitate al consiliului local;
funcția de primar;
calitatea de deputat, senator, consilier al Președintelui României sau membru al Guvernului.
Apariția unuia din cazurile de incompatibilitate menționate atrage după sine problema nulității relative, întrucât până la momentul validării, consilierul are posibilitatea de a renunța la calitatea care îl face incompatibil. Spre deosebire de incapacități, în cazul incompatibilității, nulitatea se poate acoperi fie prin votul consiliului, fie printr-o hotărâre a instanței de contencios administrativ.
Pentru anumite categorii de funcționari publici sunt interzise, prin legile speciale de organizare, activitățile politice. Pe cale de consecință, magistrații, militarii activi, cadrele de poliție nu pot fi consilieri, pentru că nu pot face parte din partidele politice pentru a fi incluse pe listele de candidați.
6.1.1 – Validarea și invalidarea mandatului
Dreptul de a valida, respectiv de a invalida alegerea fiecărui consilier în parte, aparține consiliului local și se concretizează într-o hotărâre. Această hotărâre se adoptă cu votul majorității consilierilor prezenți la ședință. Pentru a fi legal constituit, un consiliu local trebuie să valideze cel puțin 2/3 din numărul total prevăzut de lege. Validarea în bloc a tuturor consilierilor prezenți pune problema legalității votului, întrucât consilierul care are un interes personal este obligat să se abțină de la vot, dar cum toți consilierii sunt interesați în a fi validați, rezultă că toți ar trebui să se abțină de la vot. Soluția ar fi validarea mandatelor de către o altă autoritate administrativă, de exemplu prefectul, având în vedere atribuția de tutelă administrativă.
Propunerea de validare se face de către comisia aleasă în acest scop. Validarea mandatului sub condiție trebuie interzisă în practică, deoarece, deși legea nu precizează nimic în acest sens, chiar dacă evenimentul avut în vedere se va produce în viitor și condiția cerută de lege s-ar îndeplini, validarea mandatului nu este permisă, pentru că se încalcă norme de drept public.
Spre deosebire de dreptul civil, în care acordul de voință al părților este suficient pentru încheierea actului juridic, în dreptul administrativ este necesar ca actul respectiv să respecte și voința legiuitorului pentru a fi legal.
Mandatul unui consilier poate fi invalidat în mai multe situații expres prevăzute:
în cazul că se constată una din incompatibilități, de regulă, incompatibilitățile subzistă în chiar momentul validării, consilierul având dreptul de a opta pentru una din funcții chiar în timpul ședinței de constituire a consiliului local, astfel declarația scrisă a candidatului cu privire la renunțarea la una din demnitățile care îl fac incompatibil(primar, prefect, deputat) este suficientă pentru validarea sa, chiar dacă, sub aspectul raporturilor de muncă, el continuă să fie legat prin contract de o altă instituție;
în cazul în care s-au încălcat condițiile de eligibilitate, este foarte interesant de știut ce se întâmplă în cazul în care una din condiții (vârsta, cetățenia) nu era îndeplinită în momentul alegerilor, dar s-a împlinit mai înainte de validarea mandatului; credem că trebuie acceptată soluția nulității relative și ca atare, mandatul trebuie validat;
alegerea consilierului s-a făcut prin fraudă electorală, constatată de Biroul Electoral Central; în această situație, nu ne aflăm propriu-zis în sfera validării unui candidat, ci pur și simplu în imposibilitatea de a valida o persoană. Alegerea prin fraudă, act nul absolut, constatat potrivit legii, face imposibilă producerea de efecte juridice și ca atare, trebuie considerat că aceea persoană nu a fost aleasă, pentru a se accepta ideea invalidării, ar trebui ca mai întâi o persoană să fi fost legal aleasă, ceea ce nu este cazul.
6.1.2 – Exercitarea dreptului de vot
Dreptul de vot al consilierului are caracter personal, indiferent unde se exercită, în plenul consiliului, în cadrul comisiilor pe domenii sau sub alte forme de activitate. De aici decurge și obligația consilierului de a-și exercita votul personal sau de fi prezent în momentul votului. Per a contrario, rezultă că nici un consilier nu poate delega o altă persoană să voteze în locul său, chiar dacă aceea persoană ar fi, la rândul său, consilier. Votul poate avea caracter deschis sau secret. În cazul votului deschis, se utilizează cel mai frecvent procedura ridicării mâinii, într-una din cele trei situații posibile la alegerea consilierului: pentru, împotrivă, abținere.
O altă modalitate a votului deschis este votul uninominal. În acest caz, la întrebarea secretarului consiliului local, fiecare consilier strigat se pronunță cu voce tare asupra problemei supuse votului. În cazul votului uninominal, mai ales atunci când este necesar cvorum, consilierii nu se pot abține, din următoarele considerente:
pentru adoptarea unei hotărâri de importanță deosebită pentru comunitate, legea prevede un cvorum de 2/3 care nu s-ar putea realiza dacă s-ar accepta „abținerile”;
votul consilierului exprimă dreptul și obligația legală pentru exercitarea mandatului; abținerea de la vot ar echivala cu refuzul de a-și exercita mandatul;
prin votul său, consilierul exprimă o opinie publică, în virtutea obligației sale de a reprezenta interesele cetățenilor care l-au ales; abținerea de la vot înseamnă însă lipsa opiniei.
Abținerea de la vot este obligatorie în cazul în care consilierul are un interes personal patrimonial. Orice interes evaluabil în bani, deci și indemnizația, astfel că aceasta nu poate fi lăsată la latitudinea consiliului local. Abținerea de la vot a consilierului care are un interes personal, derivă din necesitatea ca autoritatea publică să servească numai interesul general. În cazul în care toți consilierii au un interes personal, de exemplu în ipoteza stabilirii unor taxe locale, aceștia ar trebui să se abțină de la vot, astfel că hotărârea nu se poate adopta.
O problemă importantă o constitue votul secret. Procedura cea cunoscută este cea a buletinelor de vot pe care se înscriu numele candidaților și pe care se șterg, cu line orizontală, numele candidaților nedoriți, după care buletinul se introduce în urnă.
Votul cu privire la persoane trebuie să fie întotdeauna secret. Întrucât legea nu precizează despre care persoane este vorba, rezultă ca votul secret se aplică indiferent de persoana care face obiectul alegerii. Se consideră însă că noțiunea de „persoane” trebuie circumscrisă numai la persoanele alese în aparatul consiliului local, nu și din afara acestuia.
6.1.3 – Dreptul la informare
Pentru a-și exercita mandatul în deplină cunoștință de cauză, consilierii trebuie să fie informați. În acest scop legea 215/2001 prevede că „Primarul este obligat ca, prin intermediul secretarului și al aparatului propriu de specialitate, să pună la dispoziția consilierilor, la cererea acestora, în termen de cel mult 20 de zile, informațiile necesare în vederea îndeplinirii mandatului.”
Legea condiționează așadar obținerea informațiilor de formularea unei cereri din partea consilierului. Considerăm că cererea se poate formula atât oral, în ședințele de consiliu sau comisii, cât și scris, prin intermediul secretarului consiliului local.
Un aspect deosebit îl constitue volumul informațiilor solicitate, în sensul că acesta influențează calitatea deciziei; cu cât volumul de informații este mai mare, cu atât este mai dificil din partea funcționarului și a consilierului să-l analizeze. O decizie este cu atât mai greu de adoptat, cu cât volumul de informații este mai mare.
Primarul și funcționarii din aparatul consiliului local sunt obligați să furnizeze informațiile cerute de consilieri. Per a contrario, rezultă că refuzul acestora de a furniza informațiile cerute constitue o ilegalitate, în sensul legii contenciosului administrativ.
Conform alin. 3 al art. 52 din Legea nr. 215/2001, consilierii sunt obligați ca în îndeplinirea mandatului să organizeze periodic întâlniri cu cetățenii și să acorde audiențe. Frecvența acestor întâlniri ar trebui stabilită în mod expres prin regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local.
În cadrul îndatoririlor consilierilor întră obligația acestora, precum și a viceprimarului de a prezenta un raport anual de activitate ca re va fi făcut public prin grija secretarului.
De asemenea consilierii au și anumite drepturi, prin care: dreptul la o indemnizație stabilită în condițiile legii pentru participarea la ședințele consiliului local și ale comisiilor de specialitate, precum și la decontarea cheltuielilor făcute pentru îndeplinirea mandatului lor. Consiliul local poate hotărî diminuarea cuantumului indemizației și a cotei în care se face decontarea în concordanță cu posibilitățile de finanțare.
6.2 – Răspunderea consilierilor locali
Potrivit art. 52 alin 1 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, în exercitarea funcției consilierii sunt în serviciul colectivității locale, fiind ocrotiți de lege, dar acest lucru nu înseamnă că ei și, apoi consiliul în ansamblu nu răspund. Într-un fel sau altul, toate reglementările actuale din țările occidentale cuprind dispoziții prin care consacră o formă de răspundere politică, disciplinară, penală sau materială. De pildă, în Italia, este reglementată și soluția moțiunii de cenzură pentru primar și președintele consiliului provinciei. În unele țări, autoritățile comunale sau municipale se află în raporturi de subordonare față de cele provinciale sau departamentale, care pot demite adunările (consiliile comunale), cum este și cazul Austriei. Astfel de formule au fost prezente și în legislația noastră din perioada modernă.
Legea nr. 69/1991, în redactarea inițială, nu vorbea expres despre răspunderea consilierilor, dar reglementa o formă de răspundere politică concretizată în sancțiunea demiterii consilierului, care intervenea pentru „săvârșirea de acte „contrare Constituției și legilor” ori atunci când prin conduita sa consilierul „compromitea cu rea – credință interesele comunei sau ale orașului”. Hotărârea de demitere se adopta de guvern , la propunerea motivată a prefectului, și putea fi atacată în fața instanței de contencios administrativ.
Răspunderea consilierilor este de două feluri personală și colectivă.
6.2.1 – Răspunderea personală
Principiul răspunderii personale este definitoriu pentru orice sistem de drept democratic. Potrivit acestui principiu, o persoană poate fi trasă la răspundere pentru faptele proprii, după cum nimeni nu poate răspunde pentru faptele altuia.
Tipul răspunderii depinde de natura faptei comise, respectiv materială, disciplinară sau penală. În oricare dintre cel trei cazuri, răspunderea presupune existența a trei condiții cumulativ, și anume:
comiterea unei fapte ilicite;
vinovăția celui care a comis fapta;
existență legăturii de cauzalitate între vinovăție și fapta comisă.
Potrivit legii administrației publice locale, consiliile locale nu sunt abilitate să aplice sancțiuni consilierilor. Consiliile locale au dreptul de a stabili comisii de anchetă, care să cerceteze faptele comise de către orice persoană.
Potrivit regulamentului de organizare și funcționare proprie, consilierul local poate lua măsuri procedurale cu privire la un consilier, respectiv interdicția de a conduce o ședință sau de a lua cuvântul în cadrul unei ședințe.
Consiliul local nu poate aplica sancțiuni înainte de a se încheia procedura materială, civilă, administrativă și penală. Numai după rămânerea definitivă a soluției adoptate de autoritatea jurisdicțională să cerceteze fapta ilicită, se poate antrena răspunderea consilierului.
Conform art. 32 alin. 1 din Legea 69/1991, republicată fiecare consilier răspunde pentru propria activitate desfășurată în exercitarea mandatului.
6.2.2 – Răspunderea colectivă
Potrivit art. 53 alin.1 din Legea nr. 215/2001, consilierii răspund solidar, pentru activitatea consiliului local din care fac parte, sau după caz, în nume propriu pentru activitatea desfășurată în exercitarea mandatului, precum și pentru hotărârile pe care le-au votat.
În cazul răspunderii pentru hotărârile consiliului local cauzatoare de prejudicii, răspunderea consilierilor este solidară, însă nu toți consilierii răspund. Astfel, în cazul hotărârilor luate cu vot deschis, răspund numai consilierii care au votat pentru. Cei care au absentat, au votat contra sau s-au abținut vor fi exonerați de răspundere. În cazul hotărârilor luate prin vot secret, este evident că nu vor răspunde consilierii absenți, iar dintre cei prezenți vor fi exonerați de răspundere numai consilierii care s-au abținut de la vot în mod public, fapt consemnat în procesul-verbal de ședință. Pentru că, dacă legea ori consiliul cu majoritate stabilește votul secret, acesta este atât o obligație cât și un drept pentru consilieri; în consecință, nu se poate renunța la acest caracter al votului și un anume consilier să voteze deschis. Însă, întrucât votul este, totuși, liber exprimat, consilierul în cauză poate declara public că se abține de la vot.
Tot în art. 53 alin. 2 și respectiv alin. 3 se precizează că rezultatul votului va fi consemnat, în mod obligatoriu, în procesul-verbal al ședinței consiliului local (alin. 2). În alin.3 se statuează ca la cererea consilierilor votul lor va fi consemnat nominal în procesul-verbal al ședinței.
Textul art.53 tranșează o problemă teoretică și anume aceea a răspunderii membrilor organelor colective. Prin urmare în principiu consilierul care a votat răspunde pentru hotărârea adoptată, înțelegându-se că este vorba, de o răspundere în condițiile legii contenciosului administrativ, o răspundere administrativ-patrimonială. Textul, însă vorbind generic de răspundere nu exclude nici ideea „răspunderii politice” și nici cea a „răspunderii civile”.
De altfel, în art. 41 alin.2 din Legea 215/2001 se menționează în mod expres că prezența consilierilor la ședințe este obligatorie, iar dacă un consilier absentează de două ori consecutiv, fără motive temeinice, poate fi sancționat, în condițiile regulamentului de organizare și funcționare. Pe de altă parte, încă prin reglementarea din 1996 s-a introdus sancțiunea declarării vacante a locurilor consilierilor care au lipsit nemotivat de la ședințele de constituire, menționând sancțiunea suspendării din funcție a consilierului.
În concluzie, vom vorbi despre:
O răspundere administrativ-disciplinară, care se poate concretiza prin:
declararea vacantă a locului de consilier;
suspendarea din funcție;
alte sancțiuni prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare al consiliului;
O răspundere administrativ-patrimonială, care constă în repararea prejudiciului cauzat prin hotărârea consiliului declarată ilegală de instanța de contencios administrativ;
O răspundere penală;
Legea privind statutul aleșilor locali se oprește și la „răspunderea aleșilor locali”. Art. 68 din această lege statuează „Aleșii locali răspund, după caz administrativ, civil, sau penal pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin, în condițiile legii”. Se confirmă structurarea pe care a propus-o, dacă prin răspunderea administrativă se va înțelege „răspundere administrativ-disciplinară, iar prin „răspundere civilă” se va înțelege „răspunderea administrativ-patrimonială”.
Legea preia sistemul sancțiunilor administrativ-disciplinare din regulamente, venind, însă, cu normele de ordin procedural, pentru fiecare din aceste sancțiuni: 1) avertismentul; 2) chemarea la ordine; 3) retragerea cuvântului; 4) eliminarea din sala de ședință; 5) interzicerea de a participa la lucrările următoarei ședințe a consiliului; 6) excluderea temporală de la lucrările consiliului și ale comisiei de specialitate; 7) retragerea indemnizației de ședință, pentru 1-2 ședințe.
Consilierii sau titularii de funcție publică sunt purtători de autoritate, prin voința lor se realizează voința autorității administrației publice, fiind asimilați, din acest punct de vedere, cu funcționarii publici. Ca atare, răspunderea consilierilor pentru pagubele cauzate prin hotărârile ilegale ale consiliului, la adoptarea cărora au participat nu poate fi o răspundere, ca natură juridică, civilă (de drept privat), ci o răspundere specifică dreptului administrativ(de drept public), deci o răspundere administrativ-patrimonială.
6.3 – Suspendarea mandatului de consilier
Consilierul poate fi suspendat din funcție, ceea ce reprezintă o încetare temporară a exercițiului mandatului său.
Conform art.59 alin.1 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, mandatul de consilier se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică îndată de către parchet sau de instanța de judecată, după caz, prefectului care, prin ordin, constată suspendarea mandatului.
În textul mai sus menționat este utilizată sintagma „ de drept”, în mod justificat, întrucât, arestat fiind consilierul nu își poate exercita în mod obiectiv funcția (imposibilitate absolută). De aceea, constatarea suspendării prin ordin, de către prefect nu reprezintă decât o simplă formalitate, menită în cele din urmă a-i aduce la cunoștința consilierului, în mod oficial, că a fost suspendat până la soluționarea definitivă a cauzei, din funcția în care a fost ales.
Nu poate exista un contencios asupra acestui ordin (de altfel legea nu prevede această posibilitate) și aceasta din două motive: pe de o parte, evident că o acțiune va fi respinsă ca nefondată, întrucât nu vedem ce prefect va emite un asemenea ordin fără a fi îndeplinită condiția esențială a arestării consilierului; pe de altă parte, consilierul nu are nici un interes să exercite această acțiune, de vreme ce el oricum nu-și poate exercita funcția din arest.
În alineatul 2 al art. 59 din Legea nr. 215/2001 se prevede că „Suspendarea durează până la soluționarea definitivă a cauzei. Ordinul de suspendare se comunică deîndată consilierului”. Iar în continuare la alin.3 se statuează că „în cazul în care consilierul suspendat a fost găsit nevinovat acesta are dreptul la despăgubiri în condițiile legii”.
Suspendarea mandatului consilierului va înceta la soluționarea cauzei penale. Dacă aceasta se soldează cu condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate, mandatul încetează în condițiile art. 58; dacă va fi condamnat, dar de exemplu la o pedeapsă cu amendă penală, sau procesul penal va înceta în condițiile art. 11 raportat la art.10 lit. f-g) C. proc. Pen., consilierul își va relua funcția. Dacă consilierul va fi achitat în temeiul art.11 raportat la art. 10 lit. a)-e) C.proc.pen, va avea dreptul în plus la despăgubiri. Pentru a le obține însă va trebui să introducă o acțiune în justiție, pe calea dreptului comun, împotriva statului Român. Aceste despăgubiri vor cuprinde atât daune materiale (cum ar fi indemnizațiile de ședință) cât și daune morale.
6.4. Încetarea mandatului de consilier
Încetarea mandatului consilierilor intervine la termen, adică la sfârșitul perioade de patru ani pentru care consilierul a fost ales. Termenul de patru ani trebuie avut în vedere sub aspectul legalității funcționării consiliului local. Durata poate fi mai mică sau mai mare de patru ani, fără ca unui consilier să-i înceteze mandatul. Activitatea unui consiliu local nu încetează din momentul alegerilor locale, ci din momentul constituirii altui consiliu.
În vechea reglementare există art. 19, potrivit căruia, mandatul de consilier încetează înainte de termen, în caz de deces; demisie; incompatibilitate; schimbarea domiciliului în altă unitate administrativ-teritorială; lipsă nemotivată la mai mult de trei ședințe ordinare consecutive ale consiliului; imposibilitatea de a fi exercitat pe o perioadă mai mare de șase luni; în cazul în care s-a constatat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, după validarea mandatelor, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a Legii privind alegerile locale; în caz de condamnare prin hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de libertate; în cauză de punere sub interdicție pentru debilitate sau alienare mintală ori în cazul pierderii drepturilor electorale. Încetarea mandatului de consilier se constată prin hotărâre a consiliului local. În caz de demisie, consilierul poate reveni asupra acesteia, până la adoptarea hotărârii.
În noua reglementare, adică în articolul 60 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale se prevede că: „ Mandatul de consilier încetează de drept în următoarele cazuri.
demisie;
incompatibilitate;
schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ teritorială;
imposibilitatea de a fi exercitat pe o perioadă mai mare de șase luni consecutive, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 59 alin.1;
constatarea, după validarea mandatelor, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a Legii privind alegerile locale;
condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate;
de punere sub interdicție judecătorească;
pierderii drepturilor electorale;
lipsă nemotivată la mai mult de trei ședințe ordinare consecutive ale consiliului local;
deces.
Încetarea de drept a mandatului de consilier se constată de consiliul local, prin hotărâre, la inițiativa primarului sau a oricărui consilier.
În cazurile prevăzute la alin.1 lit. c)-d) și i) hotărârea consiliului local poate fi atacată de consilier la instanța de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Instanță este obligată să se pronunțe în termen de 30 de zile. În acest caz procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanțe este definitivă și irevocabilă.
Textul alin.1 al art. 60 face o distincție între cazurile care pot fi atacate în contencios administrativ și care nu, potrivit procedurii special prevăzute de alin.3, de către consilierii care se consideră prejudiciați prin hotărârea consiliului local. De asemenea, se mai observă că, deși mandatul încetează de drept, consiliul local trebuie să constate acest lucru, dar numai la inițiativa primarului sau a unui consilier. În plus, acțiunea în contencios administrativ nu este suspensivă de executare.
În cazul prevăzut la lit. a cel al demisiei, trebuie precizat că termenul este impropriu, deoarece consilierul nu are contract de muncă și ca atare, se va accepta ideea demisiei din funcției. Demisia este un act unilateral de voință și, ca atare, ea trebuie făcută în scris, pentru a se aproba dorința consilierului de a se retrage. În practică se constată cazuri în care consilierul demisionar revine asupra hotărârii sale și solicită anularea demisiei. Se consideră că odată adoptată o hotărâre a consiliului local cu privire la retragerea unui consilier și, deci, vacantarea, locului, consilierul demisionar nu mai poate reveni. Este evident că este necesară o hotărâre a consiliului local pentru a respecta legalitatea actului administrativ (nu pentru a legaliza demisia, care depinde exclusiv de voința demisionarului).
În ceea ce privește incompatibilitatea, aceasta trebuie să existe în momentul validării, dar este importantă și opțiunea persoanei pentru una din demnități.
În cazul schimbării domiciliului în altă unitate administrativ-teritorială, redactarea este confuză, întrucât unitățile administrativ teritoriale sunt de mai multe categorii. Dacă s-ar aplica strict această prevedere, ar însemna că un consilier județean care își schimbă domiciliul dintr-un stat în altul, chiar în cadrul aceluiași județ, ar trebui să fie invalidat. Pe de altă parte, condiția de domiciliu este cerută de lege pentru candidat, nu și pentru consilierul ales.
Imposibilitatea exercitării mandatului pe perioadă mai mare de șase luni, în acest caz legea nu face distincție cu privire la natura acestei imposibilități. Această imposibilitate de a exercita mandatul trebuie să fie imputabilă consilierului, în caz contrar, ar înseamnă ca un consilier să răspundă pentru fapta altuia, ceea ce încalcă principiile de drept recunoscute de legea română.
În cazul prevăzut la litera e), dacă alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin încălcarea altor dispoziții ale legii privind alegerile locale este evident că pentru încetarea mandatului trebuie să existe o hotărâre judecătorească definitivă, prin care se constată frauda. Reamintim faptul că o persoană aleasă prin fraudă nu poate fi considerată consilier și, ca atare, este absurd să se vorbească de încetarea unei calități care n-a existat niciodată. Mai exact, ar trebui constatată inexistența actului, astfel ca acel mandat nu a existat niciodată și, ca atare, nu este nevoie de „încetarea mandatului”.
În cazul condamnării prin hotărâre judecătorească definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, dacă legea nu distinge, înseamnă că trebuie acceptată soluția încetării mandatului, indiferent de infracțiunea comisă.
În ceea ce privește cazul punerii sub interdicție pentru debilitate sau alienare mintală, ori în cel al pierderi drepturilor electorale suntem în fața a două ipostaze de natură diferite; în primul caz, este greu de crezut că un consilier dobândește în timpul mandatului „debilitate”, știut fiind că aceasta este congenitală, nu se dobândește. A doua ipoteză este mai interesantă sau aspectul pierderii drepturilor electorale, adică dreptul de a alege sau de a fi ales într-o autoritate a administrației publice. Dacă orice condamnare determină încetarea mandatului, nu mai este necesar să precizăm cazul pierderii drepturilor electorale, care este întotdeauna o pedeapsă complementară față de pedeapsa principală.
Absența nemotivată la mai mult de trei ședințe ordinare consecutive ale consiliului local, în cazul acesta legea nu precizează care absențe sunt sau nu motivate. Ca atare, în practică s-au adoptat o multitudine de regulamente prin care sunt acceptate motivări mai mult sau mai puțin legitime. Absența trebuie să fie motivată printr-un document „ad probaționem” (certificat de boală, acte de naștere, căsătorie sau deces a unei rude de gradul I sau II).
Absențele se referă la ședințele ordinare ale consiliului, însă se consideră că ar trebui ca acestea să se refere și la ședințele extraordinare, datorită aceleiași obligație a consilierului de a-și îndeplini mandatul indiferent de tipul de ședință la care participă. Absențele nu pot fi luate în considerare în cadrul comisiilor, deoarece aceste forme de lucru nu produc efecte juridice și nu se materializează în acte administrative, așa cum este cazul, în plen, o adoptare a hotărârilor.
Este necesar ca pentru încetarea mandatului de consilier, să fie acumulate trei absențe nemotivate, ceea ce înseamnă că un consilier care o dată vine, o dată nu vine, nu suportă rigorile legii. Dacă se are în vedere durata de patru ani a mandatului, consecințele sunt catastrofale, pentru că se permite unui consilier să absenteze mai mult de 50% din ședințe fără sancțiuni(în timp ce pentru consilierul cu trei absențe nemotivate încetează mandatul).
În ceea ce privește ultima condiție de încetare a mandatului ce a decesului, trebuie avut în vedere că decesul unui consilier în timpul exercitării mandatului ș implicit vacantarea unui loc din consiliul local permit începerea procedurii de validarea a altui candidat de pe lista partidului din rândul căreia făcea cel decedat.
De lege lata, se consideră că în orice situație prevăzută la art. 60 consilierul se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în situațiile exprese prevăzute la literele c),d) și i) el poate utiliza procedura de urgență pe când în celelalte cazuri este necesară procedura de drept comun cu procedură administrativ-prealabilă, termenul de 30 de zile (Legea nr. 29/1990). Prin urmare, textul prevăzut la alin. 3 al art. 60 nu barează accesul la justiție al consilierilor, ci la procedura simplificată în contencios administrativ.
O altă modalitate de încetare a mandatului de consilier, este cea a încetării mandatului în momentul începerii lui. Exercitarea mandatului de consilier începe din momentul depunerii jurământului. În cazul în care unul dintre consilieri refuză să depună jurământul, mandatul său nu se poate exercita.
Potrivit legii, consilierii care refuză să depună jurământul sunt considerați demisionați „de drept”. Această dispoziție este absurdă atâta timp cât demisia este un act unilateral de voință, adică nu se poate demisiona dintr-o funcție care nu există.
Aici este vorba de încetarea mandatului și nu a demisiei întrucât prin jurământ consilierul se obligă să servească o anumită comunitate refuzul de a jura, de a se obliga și, ca atare, acest lucru trebuie avut în vedere în momentul adoptării hotărârii privind încetarea mandatului (refuzul în sine exprimă dreptul de opțiune al consilierului și nu are consecințe directe în domeniul răspunderii).
Ca urmare a încetării mandatului unuia dintre consilieri înainte de expirarea termenului, la nivelului consiliului local se vacantează un loc. potrivit legii, locul va fi ocupat de următorul candidat de lista partidului din care făcea parte consilierul al cărui mandat a încetat. Însă urmează a fi validat candidatul următor de pe listă, numai dacă partidul confirmă apartenența politică a acestuia.
Capitolul 7 – Dizolvarea consiliului local
Conform art. 57 din Legea nr. 215/2001, consiliul local poate fi dizolvat dacă a adoptat, într-un interval de cel mult 6 luni, cel puțin trei hotărâri care au fost anulate de instanța de contencios administrativ prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă.
Dizolvarea consiliului se face prin hotărâre a Guvernului la propunerea motivată a prefectului, bazată pe hotărârile judecătorești rămase definitive și irevocabile. Hotărârea de dizolvare poate fi atacată de oricare din consilieri la instanța de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I. În acest caz procedura prealabilă prevăzută de lege nu se mai efectuează, iar introducerea acțiunii suspendă executarea măsurii de dizolvare.
Data pentru organizarea alegerii noului consiliu local se stabilește de Guvern, la propunerea prefectului în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (3), sau, după caz, de la pronunțarea unei hotărâri judecătorești, rămasă definitivă și irevocabilă, prin care a fost respinsă acțiunea consilierilor.
Până la constituirea noului consiliu local, primarul, viceprimarul sau, în absența acestora, secretarul va rezolva problemele curente ale comunei sau ale orașului, potrivit competențelor și atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii.
Art. 57 tratează problema dizolvării consiliului printr-un act juridic, adică printr-o hotărâre de guvern, care, pentru a fi emisă în mod valabil, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ condițiile prevăzute la alin. (1), trebuie remarcat faptul că propunerea prefectului este doar o modalitate de informare a Guvernului, ea nefiind obligatorie. O soluție contrară ar fi excesiv de formalistă, dat fiind faptul că, prefectul, fiind subordonat Guvernului, acesta din urmă i-ar putea impune pe cale ierarhică „propunerea” de care este legat, sub amenințarea cu demiterea din funcție. De asemenea, chiar dacă această propunere există și este bine motivată, Guvernul nu este obligat să emită hotărârea de dizolvare, aceasta fiind o chestiune de pură oportunitate, întrucât, din punctul de vedere al legii, ambele conduite sunt legale.
Spre deosebire de procedura comună această acțiune, dată fiind și urgența, are următoarele trăsături specifice: termenul de introducere este mai scurt de 10 zile, care curge de la data publicării hotărârii în M.Of., iar nu de la comunicare; acțiunea este suspensivă de executare; procedura administrativă prealabilă nu se mai îndeplinește.
În ceea ce privește efectele dizolvării, unele sunt interimare și altele definitive. Astfel, imediat după publicarea hotărârii de dizolvare în M.Of., se va face distincție după cum această hotărâre este sau nu atacată în contencios. În primul caz ea fiind suspendată, consiliul local își va continua activitatea, situație care va continua în cazul admiterii acțiunii. În situația respingerii ei, ori dacă ea nu a fost deloc atacată, se institue o perioadă interimară, când primarul, viceprimarul sau secretarul, fără a-și depăși competența rezolvă treburile comunei(orașului). Efectele definitive au loc în urma a noi alegeri, a căror dată se stabilește de guvern în termen de 30 de zile de la momentele arătate în alin. 4 (termen de recomandare), fiind ales un nou consiliu local care va încheia mandatul consiliului dizolvat.
Reglementarea din 1996 vine cu o inovație în această materie consacrând și instituția dizolvării de drept, alături de dizolvarea prin act juridic. Dizolvarea de drept în baza Legii nr. 24/1996, intervenea în următoarele trei situații:
consiliul nu se întrunește timp de trei luni consecutive;
consiliul nu a adoptat în trei ședințe consecutive nici o hotărâre;
numărul consilierilor s-a redus sub jumătate plus unu și nu mai există posibilitatea completării prin supleanți.
Noua reglementare, cea din Legea nr. 215/2001, prevede că în cazul în care consiliul local nu se întrunește timp de trei luni consecutive sau nu a adoptat în trei ședințe ordinare consecutive nici o hotărâre, precum și în situația în care numărul consilierilor s-a redus sub jumătate plus unu și nu mai există posibilitatea completării prin supleanți, acesta se consideră dizolvat de drept”. Aceste situații se comunică de primar, viceprimar sau în absența acestora, de secretar, prefectului care, prin ordin, ia act de situația de dizolvare a consiliului local și propune Guvernului organizarea de noi alegeri. Ordinul prefectului poate fi atacat de consilierii aleși interesați la instanța de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare sau de la luarea la cunoștință.
Instanța de contencios administrativ este obligată să se pronunțe în termen de 30 de zile. În acest caz procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar introducerea acțiunii suspendă executarea măsurii de dizolvare. Hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă.
Stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu local se face de către Guvern, la propunerea prefectului în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut alin. 3 sau, după caz, de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-a repus acțiunea împotriva ordinului prefectului.
Art. 58 tratează situația dizolvării consiliului local printr-un fapt juridic. Astfel, consiliul local este dizolvat automat, „de drept”, mandatul acestuia devine caduc în cazul în care intervine unul dintre faptele juridice prevăzute la alin.1.
În aceste situații, intenția legiuitorului a fost aceea de atribui efecte juridice unui fapt, în consecință, ordinul prefectului care doar constată încetarea de drept a mandatului, nu adaugă la efectele juridice ale acestui fapt și, prin urmare, nu este un act administrativ veritabil, ci doar o simplă operațiune material-tehnică de constatare, de aceea s-ar impune ca în principiu, acțiunea în contencios administrativ să fie respinsă. Întrucât ar fi posibil ca prefectul, depășindu-și atribuțiile, să „constate” ceva inexistent și, prin urmare, el practic să „dispună” încetarea mandatului consiliului local, ordinul prefectului degenerând într-o revocare mascată a mandatului consiliului local, legea a recunoscut consilierilor dreptul de a ataca în contencios administrativ acest ordin urmând ca, dacă instanța ajunge la concluzia că prefectul s-a mărginit să constate intervenirea unor împrejurări de natură să conducă la încetarea mandatului consiliului local, să respingă acțiunea, însă nu ca inadmisibilă ci ca nefondată.
Legea nr. 215/2001 vine cu perfecționări de fond și de tehnică de redactare și în problema dizolvării consiliului local prin act juridic, în speță prin hotărâre a Guvernului. Astfel, la această soluție se poate ajunge numai pe baza unei propuneri motivate a prefectului la rândul ei, bazată pe hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, care vizează anularea a cel puțin 3 hotărâri ale consiliului local într-un interval de cel mult 6 luni.
După cum se observă, legiuitorul folosește verbul „a putea”, ceea ce înseamnă că norma citată nu are caracter imperativ, rezultând că existența a cel puțin 3 hotărâri și a intervalului de 6 luni reprezintă doar îndeplinirea situației prealabile pentru exercitarea, de prefect, a atribuției sale, dar rămâne la aprecierea sa dacă face sau nu propunerea de dizolvare.
Aici este vorba de o ipoteză a unei competențe de apreciere a propunerii, ceea ce înseamnă că nu este suficient să se rețină în motivare îndeplinirea celor două condiții prealabile (numărul de trei decizii anulate și intervalul de 6 luni), fiind nevoie de alte explicații legate de posibilitatea acelui consiliu local de a depăși situația, de calitatea consilierilor, de urgența unor probleme locale, de eventualele riscuri, erori, interpretări.
Pe cale de consecință logică, rezultă ca nici Guvernul nu are obligația de a dispune dizolvarea, de îndată ce a fost „sesizat” de prefect, Guvernul, la rândul său, are un drept de apreciere. În orice caz, într-un litigiu de contencios administrativ, calitatea de pârât o are numai Guvernul, dar reclamantul poate solicita și anularea propunerii prefectului. În acest caz de dizolvare, ca și în cazul dizolvării de drept „hotărârea”, care are semnificația actului juridic, conduce la efectul dizolvării. De data aceasta, hotărârea de Guvern poate fi atacată de oricare dintre consilieri la instanța de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la data publicării acesteia în M.Of. la fel, și în acest caz, procedura prealabilă nu mai este necesară, iar introducerea acțiunii suspendă măsura dizolvării [art. 57 alin.(3) din Legea nr. 215/2001]. Pentru acest tip de dizolvare, spre deosebire de dizolvarea de drept, hotărârea instanței de contencios nu mai este calificată definitivă și irevocabilă, ceea ce înseamnă că se va exercita și calea de atac a recursului, potrivit Legii contenciosului administrativ.
De vreme ce leagea stabilește numai dreptul consilierilor de a ataca hotărârea de dizolvare, rezultă că alte subiecte de drept nu pot introduce o atare, acțiune iar dacă o fac, atunci, logic, acțiunea trebuie respinsă ca inadmisibilă. Este concluzia care se desprinde din art. 48. alin. 2 din Constituție.
Data pentru organizarea alegerii noului consiliu local se stabilește de Guvern, la propunerea prefectului, în termen de 30 de zile, calculate de la expirarea termenului de a introduce acțiunea în contencios administrativ sau, după caz, de la data pronunțării hotărârii judecătorești, rămasă definitivă și irevocabilă, prin care a fost respinsă acțiunea consilierilor.
Până la constituirea noului consiliu local, primarul, viceprimarul sau, în absența acestora, secretarul va rezolva problemele curente ale comunei(orașului), potrivit atribuțiilor stabilit de lege pentru fiecare.
Concluzii
Un rol deosebit în sistemul administrației publice îl ocupă organele administrației publice locale, constituite în unitățile administrativ teritoriale ale statului – comuna, orașul, județul – și însărcinate cu rezolvarea problemelor specifice fiecărei colectivități sociale.
În România, potrivit Constituției, administrația locală este realizată pe două nivele, respectiv comunele și orașele – ca unități teritoriale de bază și județene, respectiv Municipiul București – ca unități intermediare între colectivitățile locale de bază și stat.
Potrivit art. 120 alin.1 din Constituție, „autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale alese și primarii aleși în condițiile legii”. Din această dispoziție rezultă, că, consiliul local este calificat ca fiind una din autoritățile publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe. El reprezintă o autoritate a autonomiei locale.
În completarea normelor constituționale, vine art.21 din Legea 215/2001, potrivit căruia, consiliul local este autoritatea deliberativă, iar primarul este autoritatea executivă a autonomiei locale.
Consiliile locale (comunale sau orășenești) sunt autorități deliberative, ceea ce înseamnă că de regulă, hotărârile consiliului vor avea un caracter normativ, de reglementare, chiar dacă, nici cele individuale nu sunt excluse.
În ceea ce privește raporturile consiliului local cu celelalte autorități ale administrației publice, art. 6 alin. 1 din Legea 215/2001, prevede că raporturile dintre administrația publică județeană și cea locală se bazează pe următoarele principii:
principiul autonomiei;
principiul legalității;
principiul responsabilității;
principiul cooperării și solidarității în rezolvarea problemelor întregului județ. Astfel, rezultă că, între administrația publică locală și cea județeană nu există raporturi de subordonare, dar și că, raporturi de subordonare nu sunt nici între consiliul județean și prefect, consiliul local și prefect, consiliul județean și local și Guvern.
Deci autoritățile comunale și orășenești( consiliile locale), în virtutea principiului autonomiei locale, nu se află într-un raport de subordonare față de vreo autoritate județeană sau centrală.
Consiliul local reprezintă o autoritate colegială a administrației publice locale, aleasă în vederea soluționării problemelor de interes local.
Legea administrației publice locale nr. 215/2001 în art. 52 alin. 1 prevede că, în exercitarea mandatului, consilierii sunt în serviciul colectivității locale. Consilierii locali sunt investiți în funcțiile publice de către alegători, în baza unui mandat reprezentativ, încredințat de aceștia, neputând primi directive obligatorii de la cei care i-au ales. Consilierii locali, astfel aleși, nu pot fi revocați de către alegători. Aceasta nu înseamnă că dacă ei nu pot fi revocați, sunt scutiți de orice obligații față de cei care le-au încredințat mandatul.
Consilierii sau titularii de funcției publică sunt purtători de autoritate, prin voința lor se realizează voința autorității administrației publice, fiind asimilați, din acest punct de vedere, cu funcționarii publici. Ca titulari ai puterii publice, încredințate de colectivitatea care i-a ales, ei sunt obligați să respecte Constituția și legile, să protejeze interesele colectivității respective, respectând însă interesul național, să sprijine pe alegători în rezolvarea problemelor, să se preocupe de prosperitatea colectivității, din care fac parte și care le-a încredințat mandatul.
Consilierii sunt obligați, ca în îndeplinirea mandatului, să organizeze periodic întâlniri cu cetățenii și să acorde audiență. Frecvență acestora se stabilește în mod expres prin regulamentul de organizare și funcționare al consiliului local, dar obligația de a organiza întâlniri cu cetățenii nu poate fi mai rară de o dată pe lună, iar cea de a acorda audiențe, o dată pe săptămână, în caz contrar obligația legală fiind practic lipsită de conținut. Fiecare consilier, este obligat să depună un raport anual de activitate, care va fi mai întâi prezentat în față consiliului, după care va fi pus la dispoziția publicului interesat.
În relațiile cu publicul, consilierii locali sunt răspunzători în fața întregii comunități locale pe durata mandaturilor. Consilierii trebuie să răspundă cu conștiinciozitate oricărei cereri venite din partea cetățenilor privind exercitarea funcțiilor lor, motivarea acestora sau funcționarea serviciilor care se află în responsabilitatea lor. Consiliile locale trebuie să încurajeze și să dezvolte orice măsură care favorizează transparența competențelor lor, exercitarea acestora și funcționarea serviciilor care se află în responsabilitatea lor.
În îndeplinirea obligațiilor, consiliile locale, trebuie să aibe și o bună colaborare cu mass-media. Acestea trebuie să răspundă oricărei cereri de informare emise de mass-media referitoare la exercitarea funcțiilor lor, dar fără a oferi vreo informație confidențială sau referitoare la viața privată a reprezentantului local sau a unor terți. Consiliile locale trebuie să încurajeze și să favorizeze difuzarea în mass-media a informațiilor referitoare la competențele lor, la exercitarea funcțiilor lor și la funcționarea serviciilor lor și departamentelor aflate în responsabilitatea lor.
În exercitarea funcțiilor lor, consilierii aleși prin votul colectivității, urmăresc interesul public și nu exclusiv interesul lor personal direct sau indirect, și nici interesul particular sau a unor grupuri de indivizi cu scopul de a obține un avantaj personal direct sau indirect. Consilierii trebuie să-și exercite funcțiile cu conștiinciozitate, transparență și să fie dispus să-și asume responsabilitatea pentru deciziile lor.
Bibliografie
Ioan Santai, „Drept administrativ și știința administrației”, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2002;
Verginia Verdinaș, „Drept administrativ și instituții politico-administrative”,
Editura Lumina Lex, București, 2002
L. Matei, A. Matei, „Acquis comunitar și administrație publică”
Mircea Preda, „Drept administrativ”, Editura Lumina Lex, București, 2001;
Emil Bălan, „Drept administrativ și procedură administrativă”, Editura Universitară, București, 2002;
Manuel Guțan, „Istoria administrației publice”, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2003;
Mircea Preda, Constantin Voinescu, „Drept administrativ”, București, 1992;
Ion Rusu, „Drept administrativ”, Editura Lumina Lex, București, 2001;
Corneliu Manda, „Drept administrativ. Tratat elementar” , Editura Lumina Lex, București, 2001;
Mircea Preda, „Curs de drept administrativ – Partea specială”, Casa Editorială „Calistrat Mogoș”, 1995;
Antonie Iorgovan, „Tratat de drept administrativ”, Editura ALL BECK, București, 2001;
Alexandru Ion , „ Administrație publică”, Editura Lumina Lex, București, 2002
Corneliu Manda, „Drept administrativ – probleme ale administrației publice locale”, Editura Amina, București, 1992;
Valentin I. Prisăcaru, „Tratat de drept administrativ român – Parte generală”, Editura Lumina Lex, București, 1993;
Legea nr. 215/2001, Legea administrației publice locale, (publicată în M.Of. nr. 204 din 23 aprilie 2001);
Legea nr.67/2004, Legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale (Publicată în M.Of. nr. 271 din 29 martie 2004)
Legea nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ public (publicată în M.Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004);
Legea nr. 339/2004, Legea descentralizării publice, (publicată în M.Of. nr. 668 din 26 iulie 2004);
Cartea europeană a autonomiei locale 1985, seria tratatelor europene, nr. 122 din 1 septembrie 1988;
Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local;
Revista Dreptul, volumul 2/1995;
Revista Dreptul, volumele 1,2/1996;
Revista Dreptul, volumul 1/1999;
Revista Curierul Judiciar nr. 1,3,4,8/2003 și 11/2002;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: .consiliul Local (ID: 125658)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.