Consiliul Local

1.Considerații generale

De primă importanță , înainte de a pătrunde în studiul dedicat consiliului local –ca autoritate deliberativă de bază a administrației publice locale, consider că definirea ramurii de drept administrativ este absolut necesară.

Definind administația publică, Antonie Iorgovan consideră că reprezintă „ ansamblul activităților Președintelui, Guvernului, autorităților administrației autonome centrale, autorităților administrației autonome locale și după caz, structurilor subordonate acestora, prin care , în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire publică legile sau, în limitele legii, se prestează servicii publice.

Deosebirea dintre administrația publică centrală și cea locală se întemeiază pe utilizarea mai multor criterii cumulative, criterii care vizează competența teritorială și materială a organelor ce compun administrația publică și natura interesului pe care îl promovează.Drept consecință, administrația publică centrală își exercită competența teritorială la nivelul întregului teritoriu național, iar cea locală doar la nivelul unităților administrativ-teritoriale în care au fost alese autoritățile respective. Însă, dacă analizăm dintr-o altă perspectivă, organele ce compun administrația publică centrală dispun fie de o competență materială generală, precum Guvernul, fie de una de domeniu, cum sunt ministerele, în vreme ce autoritățiile locale au o competență materială ce se circumscrie în scopul realizării interesului local. Desigur, la care se mai adaugă și promovarea interesului, care poate fi general-național, evident de către administrația centrală, sau al localității respective, de către administrația publică locală.

Domeniul administrației publice locale este reglementat în primul rând în Constituție (art. 120-123) , care conțin dispoziții cu rang de principii de bază, în Legea generală a administrației publice locale 215/ 2001,precum și în numeroase legi speciale, dintre care amintim Legea 67/ 2004 privind alegerea autorităților administrației locale.

2.Natura juridică, locul și rolul consiliilor locale în sistemul administrației publice

2.1 .Definirea consiliului local. Locul consiliului local

Potrivit Constituției revizuite și a Legii administrației publice locale nr. 215/2011,republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările și completările ulterioare , în unitățile administrativ-teritoriale , administrația publică se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, desconcentrării serviciilor publice , eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în vederea soluționării problemelor locale de interes deosebit.

Dintre autoritățile reprezentative ale administrației publice din comune și din orașe prin care se realizează autonomia locală sunt consiliile locale, precum și primarii, care rezolvă treburile publice din perspectivele unității administrativ-teritoriale. Consiliile locale sunt autorități eligibile și autonome. De asemenea , consiliile locale au caracter colegial și deliberativ. Caracterul eligibil al funcției de consilier local regăsindu-se în prezența aplicării unuia dintre principiile ce fundamentează organizarea și funcționarea administrației publice locale : principiu eligibilității autorităților publice locale.

În fiecare unitate administrativ-teritorială funcționează câte un consiliul local , în cazul comunelor și orașelor . Aceste unități în care funcționează respectivele autorități sunt comunele și orașele. Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate. Unele orașe pot fi declarate, în condițiile legii, municipii.Municipiile la rândul lor, pot avea subdiviziuni administrativ-teritoriale(de exemplu, sectoarele Municiupiului București), a căror delimitare și organizare sunt stabilite prin lege. În cadrul lor pot fi constituite autorități ale administrației publice locale. De asemenea, delimitarea comunelor, orașelor se face tot prin lege , ca și orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora , și numai după consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective, prin referendum , organizat potrivit legii.

Potrivit Constituției țării, organizarea administrației locale , a teritoriului , precum și a regimului general privind autonomia locală se face prin lege organică.

Legea nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare, reunește în mod unitar atât organizarea și funcționarea autorităților administrației publice locale , cât și regimul general al autonomiei locale.

„Consiliile locale sunt autorități reprezentative ale administrației publice locale cu caracter eligibil, colegial și deliberativ, exercitând o competență generală în baza autonomiei locale de care dispun , hotărând , în condițiile legii , în treburile publice vizând interesele colectivităților pe care le reprezintă”.

2.2.Trăsăturile consiliilor locale

Din definiția enunțată mai sus, putem identifica mai multe trăsături ce caracterizează consiliile locale.

Consiliile locale sunt autorități ale administrației publice conform definiției lor legale, cât și pentru faptul că realizează activitatea executivă, exercitând astfel o putere sau o formă ori o funcție fundamentală de activitate publică realizată de către întregul sistem al administrației de stat, dar aici, această înfăptuire are loc la un nivel teritorial mai redus. Natura juridică administrativă a acestor autorități rezultă și din specificul atribuțiilor conferite , precum și din modul lor de organizare și funcționare.

Consiliile locale sunt autorități locale. Pe de o parte ele își desfășoară activitatea numai în limitele unităților administrativ-teritoriale în care au fost alese, iar pe de altă parte, exercită atribuții de interes pentru acest nivel teritorial de constituire a colectivității umane potrivit principiului autonomiei locale.

În conformitate cu criteriul competenței teritoriale, ele reprezintă o grupare diferită de organele centrale, inclusă în administrația publică locală , respectiv autoritățile comunale și orășenești, ce exercită puterea publică locală, în numele și în interesul colectivității teritoriale pe care o reprezintă.

Simpul fapt al acționării în limitele unei unități administrativ-teritoriale nu poate constitui, prin el însuși un citeriu suficient pentru a caracteriza o autoritate ca fiind de natură locală-ci doar cel mult teritorială- . Explicația constă în faptul că între aceste limite mai acționează și organe în teritoriu ale unor autorități executive centrale , care nu au caracter local, cum sunt cele ale diverselor ministere ,ale Băncii Naționale a României, etc. În acest sens, modul de constituire , funcționare și cel de exercitare a atribuțiilor indică caracterul local sau nu al unei categorii de organe ale statului.

Consiliile locale sunt organe cu competență generală în unitățile în care funcționează gestionând , sub propria responsabilitate , interesele colectivităților pe care le reprezintă. În acest sens, ele hotărăsc ăn tot ceea ce privește administrarea intereselor publice locale, precum și rezolvarea treburilor publice în condițiile legii.

Cu privire la competențele și atribuțiile consiliilor locale sunt necesare să fie făcute unele precizări.

Competențele și atribuțiile consiliilor se stabilesc numai prin lege,ele fiind depline și exclusive, cu excepția cazurilor prevazute de lege, ca și competențe parajate și competențe delegate.

Încredințarea de competențe și de atribuții stabilite prin lege trebuie să revină spre exercitarea autorităților locale care se găsesc cel mai aproape de cetățean.

Autoritățile administrației publice centrale nu pot stabili sau impune nici un fel de responsabilități autorităților administrației publice locale în procesul deconcentrării sau descentralizării unor servicii publice proprii ori al creării de noi servicii publice , fără asigurarea mijloacelor financiare corespunzătoare pentru realizarea respectivelor responsabilități.

Încredințarea de competențe și atribuții pentru alte autorități decât cele locale, precum și exercitarea lor , trebuie să țină seama de amplasarea și de natura răspunderii ce le revine, precum și de cerințele de eficiență și eficacitate, ca respectarea costurilor administrative standard stabilite. Această prevedere se dorește a fi o formulare a principiului subsidiarității care ar fi putut fi formulat mai categoric în sensul obligativității intervenției autorităților autorităților centrale în domeniile care nu țin de competența lor exclusivă decât dacă și în măsura în care obiectivele unei activități locale nu pot fi realizate de autoritățile locale datorită dimensiunilor sau efectelor pe care ar urma să le producă, depășind capacitățile sau posibilitățile locale.

Autoritățile administrației publice centrale vor consulta , înainte de adoptarea oricărei decizii, structurile asociative ale autorităților administrației publice locale, în toate problemele care le privesc în mod direct, potrivit legii.

Consiliile locale sunt organe alese, în mod direct pe baza reprezentării proporționale în cadrul scrutinului de listă .

Potrivit articolului 28 din Lege „Consiliile comunelor și ale județelor sunt compuse din consilieri aleși prin vot universal , egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de legea privind alegerile locale”

Prin universalitatea votului pentru alegerea consilierilor locali se înțelege că acesta aparține tuturor persoanelor majore, capabile și demne, fără o altă îngrădire a acestui drept. Votul este în același timp egal, fiecare persoană putând să-l exercite o singură dată în cursul desfășurării alegerilor locale , el având aceeați forță în cazul tuturor alegătorilor. Caracterul direct al votului exprimă realitatea în conformitate cu care consilierii locali sunt declarați aleși ca urmare fie a organizării scrutinului de listă , fie a organizării scrutinului uninominal.Votul secret este instituit în vederea asigurării libertății opiniilor și este garantat prin tehnica votării și asigurării intimității acestui act. Libertatea exprimării votului urmărește să asigure o relație directă între votul exprimat și intenția alegătorului, astfel încât voința lui să nu fie viciată.

Aceste consilii sunt constituite pe baze colegiale, fiind alcătuite din mai multe persoane alese, funcționând în prezența majorității celor care le compun.

Consiliile sunt organe deliberative , hotărând în probleme de interes local cu majoritatea cerută de lege și prin acte juridice obligatorii în raza lor de acțiune teritorială.

Din cele prezentate rezultă că respectivele consilii sunt autorități reprezentative ale colectivităților locale, expresie a puterii locale pe care o exercită în numele și în interesul societății de pe un anumit teritoriu.

2.3 Principiile care guvernează administrația locală

„Desconcentrarea , descentralizarea, acestea sunt două cuvinte cheie în materie de organizare administrativă. Excepție fac autoritățile care sunt în fruntea statului ( Președintele de Republică, Primul-Ministru, miniștri). Orice altă autoritate administrativă este, în principiu plasată într-un statut de desconcentrare, fie într-unul de descentralizare”.

Desconcentrarea este o formă de exprimare specifică centralizării. Ea ” constă pentru Guvern în a delega o putere de decizie autorităților administrative ale statului implicate în teritoriu.”

Între deconcentrare și descentralizare teritorială nu trebuie pus semnul egalității. Ele au elemente care le aseamănă și elemente care le deosebesc fundamental. Ceea ce le unește este faptul că decizia este luată de o autoritate care se află implantată în teritoriu. Ceea ce le deosebește este natura diferită a organului care ia decizia. În cazul deconcentrării, este un organ de stat, iar în cazul desconcentrării , un organ autonom ales de comunitatea locală.

În privința principiilor care guvernează administrația locală, alături de principiile generale , se impun : principiul autonomiei locale, principiul cooperării și solidarității, principiul utilizării limbii materne, principiul deconcentrării în teritoriu a serviciilor publice de interes național , principiul descentralizării , principiul controlului administrativ și controlului financiar.

Legea definește autonomia locală ca reprezentând „dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona , în numele și interesul colectivităților locale pe care le reprezintă treburile publice , în condițiile legii”.

Principiul cooperării și solidarității în rezolvarea problemelor întregului județ trebuie să caracterizeze raporturile dintre autoritățile locale comunale și orășenești cu cele județene, alături de principiile autonomiei, legalității și responsabilității.

Principiul utilizării limbii materne în raporturile adniminstrația locală și serviciile publice deconcentrate din unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor.

Referitor la utilizarea limbii materne a minorităților în relațiile cu autoritățile și instituțiile publice se impun câteva precizări . Limba oficială-în care se desfășoară activitatea executivă locală și raporturile administrației locale cu terții- este limba română, putându-se folosi și limba minorităților naționale în raporturile cu cetățenii respectivi, atât în scris cât și oral. Utilizarea limbii materne de către minorități în conformitate cu prevederile Constituției , ale legilor în materie și a convențiilor internaționale la care România este parte.Redactarea înscrisurilor oficiale se face tot în limba română, iar, la cerere,în limba respectivei minorități căreia îi aparține solicitantul. Obligativitatea autorităților locale de a aduce la cunoștință publică reglementările proprii și în limba naționalității conlocuitoare respective, inclusiv anunțarea ordinii de zi a ședințelor de consiliu în limba naționalitășilor respective.

Principiul deconcentrării în teritoriu a serviciilor publice de interes național aparținând autorităților administrației publice centrale de specialitate aflate sub conducerea prefectului.Serviciile publice de interes local și a celor județene, rețeaua acestora urmând să se amplifice și să se diversifice, inclusiv prin trecerea unora din subordinea exclusiv centrală în subordinea exclusivă sau paralelă de natură locală.(finanțe, cultură, învățământ).

Principiul descentralizării formulat de Constituția revizuită (art. 20 alin1 ) deși nu se referă la serviciile publice din teritoriu aparținând administrației publice centrale, apreciem că vizează instituțiile publice care, deși au păstrat subordonare centrală ierarhică, au trecut în paralel, și în subordine locală ( cazul celor de învățământ general obligatoriu, sanitar, cultural, etc).

Principiul controlului administrativ și controlului financiar asupra activității consiliilor locale este expresia caracterului unitar al statului, și rezultă din obligativitatea îndeplinirii prevederilor din reglementările autorităților centrale( legi, ordonanțe și hotărâri de guvern, instrucțiuni și regulamente ministeriale, etc)

Controlul de legalitate asupra autorităților administrației publice locale este exercitat , în principal, de către prefect, ca reprezentant al guvernului în teritoriu. Controlul financiar asupra modului de utilizarea banului public revine în sarcina Curții de Conturi.

Aplicarea principiilor enunțate mai sus nu pot aduce atingere caracterului de stat național, unitar și indivizibil al României.

Consiliile locale comunale și orășenești fac parte din categoria organelor locale cu competență generală ale administrației publice locale .

3. Componență consiliului local , constituirea și încetarea calității de consilier local

3.1. Compunerea consiliului local

Consiliul local este alcătuit din consilieri aleși de către cetățenii cu drept de vot din acea unitate administrativ-teritorială, prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat , potrivit legii pentru alegerile locale, pentru un mandat de patru ani. Consiliul fiind organ ales, membrii săi nu poti fi numiți sau investiți de drept.În exercitarea mandatului lor, consilierii se află în serviciul colectivității locale. Fiecare consilier are obligația de a prezenta un raport anul de activitate, cate va fi făcut public de către secretar.Pentru participare la ședințele consiliului și ale comisiilor de specialitate , consilierul primește o indemnizație stabilită conform legii.

Numărul membilor fiecărui consiliu local este diferit în funcție de numărul de locuitori din respectiva unitate administrativ-teritorială.

Numărul consilierilor locali este stabilit prin ordin al prefectului, în funcție de numărul comunei, orașului sau municipiului , raportat de Institutul Național de Statistică, la data de 1 ianuarie a anului în care au loc alegerile sau , la data de 1 iulie a anului care precede alegerile. De exemplu, când numărul locuitorilor este de până la 1.500 , numărul consilierilor este de 9, în timp ce la peste 400.000 locuitori , numărul este de 31. Numărul poate varia de la 9 la 27 consilieri la comune și orașe și de la 31 la 37 consilieri la județe. Consiliul General al Municipiului București este compus din 31 de consilieri.

Consilierii trebuie să aibă cetățenia română și vârsta de cel puțin 23 de ani, împliniți în ziua alegerilor inclusiv , cu domiciliul în respectiva unitate administrativ-teritorială , precum și inexistența interdicției de asociere în partide politice.

3.1.1. Incompatibilități

Calitatea de consilier este incompatibilă , conform legii organice, și a Legii nr. 161/ 2003 (art. 88. Alin 1 ) cu :

Funcția de prefect și de subprefect;

Calitatea de funcționar public sau de angajat cu contrat individual de muncă al consiliului local respectiv al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv;

Funcția de manager , președinte , vicepreședinte , director general, director asociat, administrator, cenzor sau membru în consiliul de administrație al regiilor autonome și al societăților comerciale de interes local înființate de consiliile locale sau județene sau subordonate lor, ori la cele de interes național care au sediul ori filialele lor din unitatea administrativ-teritorială respectivă;

Calitatea de primar;

Calitatea de deputat, senaor, ministru, secretar și subsecretar de stat și cele asimilate acestora;

Funcția de reprezentant al statului la o societate comercială care își are sediul ori filiala în unitatea administratoiv-teritorială respectivă;

O persoană nu poate exercita în același timp un mandat de consilier local și un manadt de consilier judeșean;

Calitatea de ales local este incompatibilă și cu calitatea de acționar semnificativ la o societate comercială înființată de consiliul local sau județean sau la care soțul sau rudele de gradul I au această calitate (acționar semnificativ este cel care deține cel puțin 10% din capital sau din drepturile de vot în adunarea generală.

Consilierii care au funcția de președinte , vicepreședinte , director general, director, manager, administrator, cenzor, membru în consiliul de administrație sau alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări servicii , de executare de lucrări , de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea sau sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau județene respective.

Sub aspectul momentului incidenței normelor ce compun instituția , incompatibilitatea cu funcția de consilier apare doar în momentul în care candidatului i-a fost validat mandatul de consilier. Dreptul de a fi ales consilier este verificat de biroul electoral al circumscripției comunale sau orășenești în momentul depunerii candidaturii ; în cazul în care , în urma examinării respectării condițiilor legale pentru ca o persoană să poată candida se constată că nu sunt îndeplinite, biroul electoral al circumscripției respective va proceda la respingerea candidaturii.

Incompatibilitățile au un caracter legal, urmărindu-se prin aceasta să nu se aducă atigere exercițiului mandatului de consilier.

3.2. Constituirea consiliului local

Constituirea consiliului nou ales se face în termen de 20 de zile de la data desfășurării alegerilor, în termen de 20 de zile, iar convocarea în ședință de constituire se face de către prefect. La ședințele de constituire pot participa prefectul sau un reprezentant al acestuia, fiind convocat și primarul , chiar dacă procedura de validare a acestuia nu au fost finalizate .

Ședința este legal constituită , dacă participă cel puțin 2/3 din numărul consilierilor aleși. În situația în care nu este întrunit acest qvorum ședința se va ține de drept , peste 3 zile , la convocarea prefectului. Dacă nici la cea de a doua convocare ședința nu se poate întruni legal, se va proceda la a treia convocare , peste 3 zile .

În cazul în care consiliul nu se poate întruni nici la a treia convocare , datorită absenței, fără motive întemeiate, a consilierilor, prefectul va declara vacante , prin ordin, locurile consilierilor locali aleși care au lipsit nemotivat de la cele trei convocări consecutive. Actul prefectului poate fi atacat în contencios administrativ, în termen de 5 zile de la comunicare . Hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă.

În cazul în care locurile declarate vacante nu pot fi ocupate cu supleanți înscriși pe listele de candidați se vor organiza alegeri parțiale pentru completarea în termen de 30 de zile . Absența consilierilor de la ședința de constituire se consideră a fi motivată dacă se face dovada că a intervenit din cauza unei boli care a necesitat spitalizare sau a făcut imposibilă prezența acestora, a unei deplasări în străinatate în interes de serviciu sau a unor evenimente de forță majoră , situații expres prevazute de textul legal menționat.Consiliul este legal constituit dacă s-au validat jumătate plus unu din mandate.

Calitatea de consilier se dobândește din momentul depunerii jurământului , menținându-se pe toată durata consiliului ales , respectiv de 4 ani, până la constituirea noului consiliu. Jurământul poate fi depus și fără formula religioasă.

Evident, orice scurtare sau prelungire a mandatului consiliului, din care face parte cel în cauză , determină hotărâtor și mandatul acestuia. De asemenea, consilierul provenit de pe lista supleanților ori cel ales în urma alegerilor anticipate ori parțiale de completare a locurilor vacante va avea un mandat mai scurt de 4 ani , deoarece încheie mandatul în derulare al organului din care face parte sau care este în funcție.

3.3. Încetarea calității de consilier local

Calitatea de consilier local încetează , de drept, în caz de demisie, incompatibilitate, schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ –teritorială, imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă maximă de șase luni consecutive, cu excepția cazului de suspendare în urma arestării preventive a consilierului (desigur, sub rezerva soluției de constatare a nevinovăției penale și a încetării procesului penal din această cauză urmată de repunerea în funcție), constatarea , după validare, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a Legii alegerilor locale, condamnare definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, punerea sub interdicție pe cale judecătorească prin hotărâre definitivă și irevocabilă, pierderea drepturilor electorale stabilită prin hotărâre judecătorească penală definitivă, pierderea calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale pe a cărei listă a fost admis, lipsa nemotivată de la trei ședințe ordinare consecurive ale consiliului, deces.

La aceste situații s-ar mai adăuga pierderea cetățeniei române, stabilirea domiciliului în străinătate, declararea judecătorească a morții, etc.

Toate aceste cazuri reprezintă modalități de pierdere de drept a calității de consilier instituite de lege, constatate, iar nu decise prin hotărârea consiliului.

În cazurile schimbării domiciliului , a imposibilității exercitării mandatului pe o perioadă mai amre de șase luni consecutive și a lipsei nemotivate de la trei ședințe consecutive ale consiliului , hotărârea acestuia se poate ataca în contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare, fără obligația reclamantului de a efectua procedura administrativă prealabilă judecății, hotărârea primei instanțe fiind definitivă și irevocabilă.

Consilierul poate fi suspendat din funcție, ceea ce reprezintă o încetare temporară a exercițiului mandatului său.

Suspendarea este de drept în cazul măsurii arestării sale preventive despre acre se comunică prefectului de către instanța de judecată care a dispus-o , precum și cazul nedeclarării intereselor personale.Prefectul, în acest caz, va emite un ordin prin care constată suspendarea mandatului de consilier , pe întreaga durată până la soluționarea definitivă a cauzei.

Ordinul de suspendare se comunică consilierului și, deși legea nu spune, el poate ataca în fața instanței de contențios administrativ respectivul ordin.Dacă a fost găsit nevinovat , el îsi va relua mandatul.Dacă dimpotrivă, este condamnat prin hotărâre penală definitivă, manadatul său încetează înainte de termen, fiind demis din funcție, când va avea de suportat o pedeapsă privativă de libertate care–l împiedică în exercitarea funcției.

4. Organizarea și funcționarea consiliilor locale

4.1.Organizarea consiliilor locale

Consiliile locale sunt alcătuite din consilieri și nu au o structură organizatorică propriu-zisă și nici organe de conduce așa cum au majoritatea autorităților administrației publice; acest lucru se datorează faptului că nu sunt alcătuite din funcționari cu activitate permanentă, fiind numai deservite de un aparat propiu, format din astfel de lucrători.

În lege este specificat că „ după constituirea consiliului , acesta își organizează comisii de specialitate , pe principalele domenii de activitate.Pot fi membrii ai comisiilor de specialitate numai consilierii în funcție”. Asemenea comisii se pot organiza pe probleme economico-sociale, buget și finanțe, urbanism, transporturi și lucrări publice, sănătate publică și drepturi cetățenești, etc, în funcție de gradul de dezvoltare al localității , de gradul de urbanizare al acestora, de specificul local(industrial, agricol), precum și de tradiții, etc.

„Consiliile de specialitate își aleg un președinte și un secretar prin votul membrilor lor, care reflectă compunerea politică a plenului.Consiliile lucrează în plen și iau hotărâri cu votul majorității membrilor lor. Consiliile anulează și avizează proiectele de hotărâri ale consiliului din acre fac parte , inițiază proiecte de hotărâri în domeniu, pot întreprinde activități de verificare în sectorul lor de competență , îndeplinesc și alte atribuții sau însărcinări date de consiliu sau din proprie inițiativă, cum ar fi studii, controale , avizări, etc.

Consiliile întocmesc rapoarte pe probleme de specialitate , conform competenței care le revin , pe care le prezintă consiliului spre dezbatere.”

Activitatea acestor comisii nu este decizională, neproducând efecte juridice , ci numai consultativă, în sensul că plenul le poate, iar uneori trebuie, să le solicite opinia potrivit domeniului de activitate. Însă, această opinie nu poate fi impusă obligatoriu plenului, ca organ deliberativ, ce are libertatea de a o însuși sau de a o respinge prin votul majoritar al membrilor care îl compun.

Consiliul poate organiza atât comisii permanente , cât și comisii temporare pe durata mandatului său.

„Organizarea , funcționarea și atribuțiile comisiilor de specialitate permanente se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local.”

4.2. Funcționarea consiliilor locale

„Consiliile funcționează numai în plenul ședinței la care participă membrii care le compun, fiind legal întrunite dacă este prezentă majoritatea consilierilor aflați în funcție.”

Prezența consilierilor la ședință este obligatorie, iar în cazurile de absențe motivate se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare a consiliului. În situația în care un consilier absentează de două ori consecutiv , fără motive temeinice, el poate fi sancționat în condițiile respectivului regulament , de regulă prin diminuarea sau suplimentarea indemnizației de ședință , inclusiv pentru absențe nemotivate de la lucrările comisiei de specialitate din care face parte.

Consiliile se aleg pentru un mandat de 4 ani , care se poate prelungi, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă.Consiliile își exercită mandatul de la data constituirii lor până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales.

Consiliul local se poate întruni în ședință ordinară,lunar , la convocarea primarului.Acesta se poate întruni și în ședințe extraordinare ori de câte ori este necesar, la cererea primarului sau la o treime din numărul membrilor săi .

Convocarea consiliului local se face în scris de către secretarul unității administrativ-teritoriale , cu cel puțin 5 zile înaintea ședințelor ordinare sau cel puțin 3 zile înaintea ședințelor extraordinare ale consiliului.

În caz de forță majoră și de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor convocarea conciliului local se face de îndată.

„Ordinea de zi a ședințelor consiliului se aprobă de acesta la propunerea celui care le-a convocat „ , iar modificarea ei se poate face numai pentru probleme urgente și cu votul majorității celor prezenți. Invitația la ședință va preciza data, ora, locul desfășurării și ordinea de zi.

Ordinea de zi se aduce , de asemenea, și la cunoștința locuitorilor prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate, indiferent de caracterul public sau nepublic al ședinței .În localitățile în care minoritățile naționale au o pondere însemnată , aducerea la cunoștință publică se face și în limbile acestora . Convocarea se consemnează în procesul-verbal al ședinței.

„ Ședințele consiliului local sunt conduse de un președinte de ședință pe o perioadă de trei luni „ și sunt publice , cu excepția cazurilor în care consilierii locali decid, cu majoritate de voturi ca aceasta să fie nepublice.( cu ușile încuiate).

În ședință publică se vor discuta întotdeauna : problemele privind bugetul , administrarea domeniului public și privat al localității, participarea la programe de dezvoltare zonală , organizarea și dezvoltarea urbanistică a localității , precum și cele privind asocierea sau cooperarea cu alte instituții publice , organizații neguvernamentale, persoane juridice române sau străine.În legătură cu aceste probleme , primarul poate propune consultarea cetățenilor , în condițiile legii, prin referendum.

Consilierul local , președintele sau cel care conduce ședința consiliului, împreună cu secretarul unității administrativ-teritoriale își asumă responsabilitatea veridicității celor consemnate prin semnatură.Înaintea fiecărei ședințe , secretarul pune la dispoziția consilierilor procesul-verbal al ședinței anterioare, pe care ulterior îl supune spre aprobare consiliului.

Consilierii pot contesta conținutul înscrisului printr-o cerere prin care să-i fie menționate opiniile exprimate în ședința precedentă, sau a oricărei alte operețiuni inexacte consemnate ( de exemplu, schimbări în ordinea de zi , modul de votare, secret, nesecret, etc.)

Nu pot fi dezbăture problemele înscrise pe ordinea de zi a ședinței dacă nu sunt însoțite de raportul compartimentului de resort din aparatul propriu de specialitate al primarului care se elaborează cu 30 de zile de la solicitarea inițiatorului, însoțit de avizul comisiei de specialitate , cu excepția ședințelor extraordinare sau a celor convocate în caz de forță majoră ori de maximă urgență.

La lucrările consiliului local participă, dar fără a avea drept de vot, primarul, poate asista și lua cuvântul președintele consiliului județean, prefectul sau reprezentantul său, deputații și senatorii, miniștrii și ceilalți membri ai Guvernului, secretarii și subsecretarii de stat, șefii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ai altor organe centrale din unitatea administrativ-teritorială, în probleme ce privesc domeniile de responsabilitate ale acestor servicii , precum și persoanele interesate invitate de primar .

Lucrările ședințelor se desfășoară în limba română ca limbă oficială. În cazul consiliilor ai căror membri aparțin unei minorități naționale și reprezintă cel puțin o treime din numărul total al consilierilor, se poate utiliza și limba maternă a acestora, asigurându-se traducerea în limba română. „ Documentele ședințelor se întocmesc în limba română”.

Dezbaterile din sedințe, rezultatul votului, precum și modul în care fiecare consilier și-a exercitat votul se consemnează într-un proces verbal . Procesul-verbal se va semna de cel care conduce lucrările și de secretarul localității . Alături de procesul-verbal , documenteledezbătute se depun intr-un dosar special al ședinței respective , care va fi numerotat , semnat, sigilat de cel care a condus ședința și de secretar , după ce, în prealabil , a fost aprobat procesul-verbal al ședinței.

Consiliile locale, potrivit legii organice pot funcționa pe durata unui mandat , atât prelungirea , cât și scurtarea acestuia. În caz de prelungire a mandatului , aceasta poate opera în caz de război sau de catastrofă , în baza unei legi organice, care va reglementa și situația tuturor autorităților publice centrale reprezentative și eligibile( Parlamnet, Președinte și Guvern) ale căror mandate se prelungesc potrivit legii fundamentale a țării. În cea de-a doua situație, scurtarea mandatului se poate face prin dizolvarea consiliului de drept sau prin act juridic. Dizolvarea de drept operează în cazul în care consiliul nu se întrunește , timp de două luni consecutive ori nu adoptă în trei ședințe ordinare consecutive nici o hotărâre , precum și în situația în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unul și nu se poate completa cu supleanți.În caz de dizolvare prin act juridic, aceasta vizează dizolvarea prin referendum local ca urmare a cererii adresate prefectului de cel puțin 25% din electorii localității, dacă s-au prezentat la vot cel puțin jumătate plus unu din totalul electorilor și s-au pronunțat jumătate plus unu din cei prezenți în acest sens.

Consiliile locale alese anticipat, ca urmare a dizolvării celor precedente, încheie mandatele celor anterioare pe data constituirii legale ale celor nou aleseîn cadrul alegerilor locale cu caracter general.

5. Serviciile publice locale

Serviciile publice ale comunei sau orașului se organizează de către consiliul local în principalele domenii de activitate , potrivit specificului și nevoilor locale, cu respectarea prevederilor legale și ăn limita mijloacelor financiare de care dispune . Condițiile prinvind numirea, angajarea, promovarea, sancționarea și eliberarea din funcție a personalului din aceste servicii publice se face de către conducătorii acestora în condițiile legii.

Organizarea serviciilor publice locale se realizează în funcție de nevoile locale și de specificul unității administrativ-teritoriale , ca de exemplu, în domeniul transportului urban în comun, gospodăriei comunale și locative , salubritate, distribuirea apei potabile și energiei termice, etc.

Unele dintre acestea pot fi instituționalizate sub forma regiilor autonome de interes local, altele sub forma instituțiilor publice sau chiar a unor societăți comerciale , dar toate aflate în subordinea consiliului ce le-a constituit și aparținând comunei, orașului , deci colectivității locale respective.

Trebuie precizat faptul că serviciile publice locale sunt servicii distincte de cele descentralizate în teritoriu și aparținând autorităților administrației publice centrale, cum sunt cele sanitare, școlare, financiare,etc.

6. Atribuțiile consiliilor locale

„În realizarea atribuțiilor sale consiliul local are inițiativă și hotărăște , în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor aflate prin lege în competența altor autorități locale sau centrale.” Din acesta formulare rezultă specificul consiliilor locale , ele fiind autorități autonome ale administrației publice locale.

Atribuțiile consiliului local se împarte în mai multe categorii:

Atribuții economico-financiare;

Atribuții de gestionare a serviciilor publice prestate în beneficiul localităților de amenajare a teritoriului și protecția mediului înconjurător;

Atribuții politico-administrative;

Atribuții de cooperare instituționalizată.

6.1. Atribuții economico-financiare

Atribuții privind dezvoltarea economico-socială a localității în cadrul cărora se exercită următoarele competențe:

-aprobarea strategiilor privind dezvoltarea econimică și socială a localității;

-aprobă, la propunerea primarului , bugetul propriu al unității administrativ-teritoriale , virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de incheiere a exercițiului bugetar;

-stabilește , în condițiile legii, impozite și taxe locale;

-aprobă, la propunerea primarului , contractarea și/ sau garantarea împrumuturilor precum și contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare în numele localității, în condițiile legii;

-aprobă, (lapropunerea primarului) documentațiile tehnico-economice , în limitele și în condițiile legii.

Atribuții privind administrarea/ gestionarea domeniului public și privat al localității :

-hotărăște darea ăn administrare , concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a localității și a serviciilor publice locale, în condițiile legii a celor proprietate privată care pot fi și înstrăinate.Domeniul public de interes local, precum și domeniul privat constituienpatrimoniul unității administrativ-terotoriale;

-punerea în valoare a resurselor naturale de pe raza localității în interesul comunității locale, precum și alimentarea cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public, transport în comun.

6.2. Atribuții de gestionare a serviciilor publice prestate în beneficiul localităților de amenajare a teritoriului și protecția mediului înconjurător

Asigurarea cadrului legal necesar, potrivit competenței legale, pentru frunizarea serviciilor publice de interes local privind educația, protecția copilului, persoanelor cu dizabilități, vârstnice, familiei, sănătatea, cultură, tineret, sport;

Avizarea sau aprobarea, în conformitate cu dispozițiile legale, a documentațiilor de amenajare a teritoriului și urbanism ale localităților;

Protecția mediului înconjurător , a localității, conservarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice și rezervațiilor naturale.

6.3 Atribuții politico-administrative

A . Atribuții comune :

Alegerea , din rândul consilierilor a viceprimarilor, după caz , în situația comunelor și orașelor , care nu își pierd calitatea de consilier;

Aprobă următoarele categorii de acte:

-regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local la propunerea primarului ;

-regulamentul de organizare și funcționare al aparatului de specialitate al consiliului;

-organigrama , statutul de funcții și numărul de personal al aceluiași aparat , inclusiv al instituțiilor publice, precum și ale regiilor autonome locale , la propunerea primarului;

3. Atribuie sau schimbă, în condițiile legii, denumiri de străzi, de piețe și de obiective de interes local;

4. Exercită în numele localității toate drepturile și obligațiile corespunzătoare participațiilor deținute de societăți comerciale sau regii autonome, în condițiile legii;

5. Sprijină activitatea cultelor religioase;

6. Asigură serviciul de ordine publică și cele de situații de urgență.

B. Atribuții proprii și distincte consiliilor

Consiliul local aprobă statutul localităților;

Consiliul local poate solicita informări și rapoarte de la primar, viceprimar, de la șefii organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publica de interes local;

Aprobă construirea locuințelor sociale și criteriile de repartizare a acestora;

Poate conferi persoanelor fizice române sau strâine cu merite deosebite titlul de cetățean de onoare al localității;

6.4 Atribuții de cooperare instituțională

Legea organică reglementează posibilitatea asocierii, cooperării , aderării și participării consiliilor locale pe plan intern și extern, cu alte autorități locale sau asociații nonguvernamentale, fie pe considerente economice sau comerciale, fie administrative, profesionale, etc. în acest sesn:

-hotărăsc, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu persdoane juridice române sau străine în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni , lucrări, servicii sau proiecte de interes public local;

-hotărăsc înfrățirea unității administrativ-teritoriale cu unități din alte țări;

-hotărăsc cooperarea sau asocierea cu alte unități administrativ-teritoriale din țară sau straăinătate, aderarea la asociații naționale sau internaționale ale autorităților locale în vederea promovării unor interese comune.

Consiliile locale din unitățile administrative limitrofe zonelor de frontieră pot încheia acorduri de cooperare transfrontalieră cu autorități similare din țările vecine , în condițiile legii, creând așa numitele euroregiuni.

Inițiativa autorităților locale de a coopera și de a se asocia cu autorități ale administrației publice locale din străinătate, precum și de a adera la o asociație internațională a autorităților administrativ publice locale va fi comunicată Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Administrației și Internelor.

Autoritățile locale vor transmite Ministerului Afacerilor Externe spre avizare proiecte de înțelegeri și de cooperare pe care acestea intenționează să le încheie cu autorități ale administrației publice locale din alte țări, înainte de supunerea lor spre adoptare de către consiliile locale sau județene.

Avizele trebuie emise în termen de 30 de zile de la primirea solicitării, în caz contrar se va considera că nu sunt obiecții și proiectul respectiv poate fi supus spre adopatre consiliului.

România a devenit membru cu drepturi depline al Consiliului Europei în anul 1993, iar în anul 1996 a semnat Convenția Cadru asupra Cooperării Transfrontaliere, concomitent cu semnarea Acordului de asociere la Uniune Europeană.Toate aceste acțiuni aduc în sarcina țării noastre depunerea unor eforturi susținute de corelare a legislației interne cu cea comunitară în cadrul eforturilor de compatibilizare juridică cu normele occidentale europene. Cooperarea interregională transfrontalieră se anunță ca un factor de netezire a drumului deschis integrării noastre europene.

Evident , consiliile locale mai îndeplinesc și alte atribuții stabilite prin lege.

7.Actele consiliilor locale

În exercitarea atribuțiilor care îii revin. Consiliul local adoptă hotărâri, cu votul majorității membrilor prezenți, în afară de cazurile în care prin lege sau prin regulament de organizare sau funcționare a consiliului se prevede o altă majoritate.

În caz de paritate, hotărârea nu se adoptă și se reiau dezbaterile la ședința următoare.

Excepție de la regula majorității membrilor prezenți reprezintă situația când hotărârile au un anumit obiect ; astfel că se impune majoritatea absolută de 2/3 și majoritate calificată, respectiv majoritatea consilierilor în funcție.

Legea recunoaște posibilitatea ca unele hotărâri să fie adoptate prin vot secret . Acele hotărâri care au un caracter individual , în sensul că privesc anumite persoane determinate , sunt luate întotdeauna prin vot secret.

Hotărârile consiliului local se semnează de către președintele de ședință, se contrasemnează de secretar și se comunică primarului. Secretarul nu va contrasemna hotărârea în cazul în care consideră ca aceasta este ilegală sau că depășește competenșa consiliului.El va expune consiliului opinia sa moztivată, care se consemnează în procesul-verbal al ședinței.

Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri sau de primari.Redactarea proiectelor se face de către cei care le propun, cu sprijinul secretarului și al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al consiliului , însoțite , în mod obligatoriu , de referatul de specialitate al aparatului propriu, în lipsa căruia proiectul nu poate fi dezbătut.

Din punctul de vedere al naturii lor juridice, hotărârile consiliului local sunt acte administrative, care pot avea caracter normativ sau individuale. Cele normative devin obligatorii și produc efecte de la data aducerii la cunoștința publică , iar cele individuale de la data comunicării.

În privința aducerii la cunoștința publică, legea instituie două reguli: 1. Hotărârile cu caracter normativ pot fi aduse la cunoștință în termen de 5 zile de la data comunicării lor oficiale către prefect; 2. În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoștință și în limba maternă a cetățenilor aparținând minorităților respective, iar cele cu caracter individual se comunică , la cerere, și în limba maternă.

8.Răspunderea consiliilor locale

În exercitarea mandatului lor,consiliile locale și consilierii sunt în serviciul colectivității locale dispunând de protecția acordată de lege.Consiliul răspunde pentru nefuncționalitate dacă nu s-a întrunit , timp de 2 luni , ori nu a adoptat ( în trei ședințe ordinare consecutive) nici o hotărâre. Măsura prevazută este dizolvarea pronunțată prin hotărâre judecătorească. Aceleași măsuri se dispun și în situația în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unu și nu se poate completa cu supleanți. Consiliul poate fi dizolvat și prin referendum organizat în condițiile legii. Referendumul se organizrază ca urmare a unei cereri adresată în acest sens prefectului de către cel puțin 25% din numărul cetățenilor cu drept de vot înscriși pe listele electorale ale unității administrativ-teritoriale. Cheltuielile pentru organizarea referendumului se suportă din bugetul local.

Prin lege se instituie principiul solidarității răspunderii consilierilor pentru activitatea consiliului local din care fac parte , sua, după caz, în nume propriu, pentru activitatea desfășurată în exercitarea mandatului , precum și pentru hotărârile pe care le-au votat.

Legea a prevăzut obligații determinate pentru consilieri, a căror încălcare atrage răspunderea acestora, în care sens ei au următoarele indatoriri:

-de a participa la ședințele consiliului local și la cele ale comisiei de specialitate din care fac parte, iar absența , fără motive temeinice, la cel mult două ședințe consecutive atrage sancționarea lor conform regulamentului de organizare și funcționare a consiliului , de regulă, prin diminuarea proporțională sau totala a indemnizației de ședință;

-de a organiza periodic întâlniri cu cetățenii, acordând și primind în audiențe la cererea acestora;

-să prezinte anual un raport de activitate care va fi făcut public prin grija secretarului.

În situația în care consilierul a săvârșit o faptă penală-fiind arestat preventiv de către instanța de judecată- în urma comunicării măsurii de către acesta , prefectul va emite un ordin prin care se constată suspendarea de drept a mandatului celui în cauză pe întreaga durată a procesului pâna la soluționarea definitivă a cauzei.

În cazul în care este găsit nevinovat își va relua mandatul având dreptul la despagurbiri , iar dacă este condamnat prin hotărâre penală definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, mandatul său va înceta , fiind demis din funcție.

Consilierii răspund , după caz, civil, penal sau administrativ pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin.Așa încât, vor răspunde civil, pentru pagubele aduse patrimoniului consiliului , aparatului acestuia , unitățiiadministrativ-teritoriale sau persoanelor fizice ori juridice , aflați ca terți în raporturi juridice cu administrația locală.

O posibilă ipoteză poate rezulta din modul de votare a hotărârilor când prin actele consiliului se pot provoca pagube suportate, în cele din urmă, de către cei care prin aceasta au cauzat pagube patrimoniale. Din acest motiv , consilierii pot cere consemnarea nominală a votului lor în procesul verbal al ședinței.

Dacă suspendare sau demiterea din funcție sunt măsuri administrative cu caracter sancționator , consilierii pot răspunde și contravențional pentru abateri de acest gen săvârșite în exercitarea sau în legătură cu atribuțiile de serviciu , în domeniul financiar, ecologic, apărarea secretului de serviciu, etc , de regulă, prin suportarea amenzilor sau a sumelor plătite cu titlu de amendă de către consiliul din care fac parte, ca urmare a abaterilor administrative comise de membrii săi.

Funcționarii publici răspund potrivit prevederilor Statutului acestora( penal, patrimonial, administrativ ci contravențional), în vreme ce personalul angajat prin contract de muncă-făcând parte din aparatul de specialitate a consiliului –răspunde în conformitate cu Codul Civil, Codul muncii, Codul penal, etc, deci după dreptul comun care este aplicabil , ca oricărui angajat sau salariat.

Cuprins

Surse bibliografice

Dumitru Brezoianu și Mariana Oprican , Administrația publică în România, editura C.H.Beck, București, 2008;

Eugen Popa , Organizarea și funcționarea administrației publice locale în România, editura SERVO-SAT, Arad, 1997;

Emil Bălan, Instituții administrative, editura C.H.Beck, București, 2008;

Ioan Santai, Nicola Iordan, Mihai Baltador, Iosif Moldovan, Gheorghe Tuluc, Administrație publică, consiliul și cetațeanul, editori Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu și centrul teritorial de formare continua pentru administrație publică locală, Sibiu, 2001;

Ioan Santai și Vasile Tabără, Administrație publică, editura Techno, Sibiu, 2011;

Ioan Santai , Drept administrativ, editura „ Universitatea Lucian Blaga din sibiu, editura Alma Mater Sibiu, 2005;

Răzvan Viorescu,Drept administrativ și administrație publică, editura Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, 2006;

Verginia Verginaș, Drept administrativ, editura Lumina Lex, București , 2004;

Legea administrației publice locale nr 215/2001, republicată în 2007, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 67/2004 privind alegerile locale, cu modificările și completările ulterioare.

=== eaadde98779cab40e8281f0a4e499ebdd0c570d0_615986_1 ===

Introducere

Am ales aceasta temă pentru a o supune analizei prin prisma rolului major pe care administrația îl joacă în societatea noastră, fără de care transpunerea și executarea directivelor politice și legislative nu ar putea avea loc. Aceasta, așa cum vom observa reprezintă un liant între instituțiile politice și cetățeni, fiind totodată un mijloc prin care promisiunile reprezentanților politici și agenda politică se transpun în planul real, depășind cadrul abstract al conceptelor.

Administrația publică este caracteristică tuturor societășilor moderne și este în mod inerent legată de conceptul de stat, deși aceasta își are originea în regimurile monarhiilor absolutiste din Europa Occidentală, când monarhii au încercat să schimbe relațiile de vasalite cu anumite structure centrale și locale, în ideea de a avea anumiți reprezentanți în teritoriu, care să poate neutraliza tendințele dominatoare ale nobilimii din teritoriu.

Sociologul german Max Weber a fost cel care a pus bazele administrației moderne, prin prisma principiilor pe care le-a formulat. Aceasta era de părere, că tipul de autoritate care poate conduce eficient societățile moderne și care poate să răspundă noilor provocări sociale este cel ,,legal-rațional”, bazat pe reguli normative, impersonale, stabilite în mod legal, care sunt mai presus de interesele personale.

Domeniul administrației este unul foarte vast iar pentru o mai bună înțelegere aceasta ar putea fi privită din mai multe puncte ungiuri. Dintr-o perspectivă descriptivă aceasta ar viza activitățile propriu-zise ce se desfășoară în cadrul instituțiilor publice, din punct devedere normativ, aceasta trebuie înțeleasă prin prisma scopului și al construcției sale, iar ultima perspectivă ar fi cea cognitivă, care face referire la modul abstract prin care aceasta de definește, prin prisma ideilor, conceptelor sau principiilor.

Având în vedere cele menționate mai sus, se naște automat întrebarea, ce anume face administrația publică atât de importantă, în societățile contemporane? Care este rolul administrației publice locale în configurația generală a acesteia? De ce este consiliul local este o piesă cheie a acesteia? Consiliul local poate să răspundă mai eficient problemelor comunităților locale decât instituțiile central?

Plecând de la cele menționate mai sus, și anume rolul esențial pe care îl joacă administrația în funcționarea societăților de azi, lucrarea de față va încerca să reliefeze pe parcursul a patru capitole, principalele transfomări pe care aceasta le-a suferit, de-a lungul timpului, identificarea autorităților publice specifice spațiului românesc, cu accent pus pe administrația locală, în speță, consiliul local și importanța pe care acesta îl are la nivelul comunității locale.

În acest demers, pentru identificarea unor potențiale răspunsuri se vor folosi următoarele metode de cercetare.

Prin intermediul metodei istorice se va urmări evoluția conceptului de administrație publice, schimbările de paradigmă pe care acestea le-a suferit, de-a lungul timpului cât și transferul accentului pe alegerea rațională, a personalului amdinistrativ, a aparatului de stat, alegerea fiindd una bazată, în primul rând, pe competențe.

Metoda logică (analiza deductiva, inductiva, de generalizare) va fi un mijloc prin intermediul caruia se va realiza efectuarea sintezei punctelor de vedere exprimate de diverși autori cu privire la tema investigată, precum și exprimarea concluziilor proprii.

O altă metodă necesară realizării lucrării de față este cea sistemică, prin intermediul căreia se vor înțelege anumite aspecte legate de domeniul administrației publice prin prisma reglementărilor, în vigoare, legi sau Constiuție.

Astfel, primul capitol al lucrării se va ocupa de partea teoretică a administrației publice, plecând de la definirea acesteia și explicarea importanței, pe care aceasta o are în statul de drept. Tot aici se vor trata sfera de aplicare cât și principalele funcții pe care aceasta le are.

În al doilea capitol, va fi avut în vedere locul pe care îl ocupă administrația publică, în sistemul general al administrației publice, rolul dar și funcțiile acesteia, iar ultima parte a acestuia, va trata detaliat, principalele principii de funcționare, anume, descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.

Cel de-al treilea capitol, va trata succint ideea de autoritate în cadrul conceptului de administrație publică și se vor identifica principale instituții ce îî corespund acesteia, atât la nivel centraș cât și la nivel local.

Ultimul capitol va pune accentual pe instituția consiliului local, ca parte integrantă a administrației publice. Aici vor fi avute în vedere, elemente esențiale, în ceea ce privește construirea unei imagini de anasamblu, asupra modului în care funcționeaza. Din acest motiv, se vor detalia atribuțiile și rolul acestuia, modul de constituire, din care va reiși importanța acestei instituții, atât pentru comunitatea cetățenilor, la nivel local, cât și pentru eficinetizarea politicilor, de pe întreg teritoriul țării.

Capitolul 1 Considerații generale

1.1.Noțiunea de administrație

De-a lungul timpului, doctrina politică a statuat că pentru asigurarea eficientă unei vieți politice democratice, este imperativ necesar ca funcțiile puterii să fie împărțite pe anumite segmente, clar delimitate, astfel încât responsabilitatea pentru îndeplinirea acestora să nu poată crea nici un fel de confuzie asupra populației. Astfel, libertatea politică, într-un stat democratic este posibilă numai atunci când sunt impuse anumite restricții asupra exercitării puterii deoarece acestea reprezintă o modalitate de a limita abuzurile și absolutismul.

Separația puterilor, un concept modern, produs al Iluminismului și Revoluției Franceze, poate fi de două feluri: diviziunea funcțională, formată din legislativ, executiv și judecătoresc, și cea adminsitrativă, care se traduce prin chiar împărțirea teritorial-administrativă. Astfel orice structura guvernamentală, de regulă, este formată din trei ramuri: a) legislația; b) executarea și administrarea legilor; c) interpretarea acestor legi iar cele trei ramuri („puteri”) de care aparțin aceste funcții sunt legislativul, executivul și judiciarul.

Dar pentru ca planul politic să ajungă să se realizeze, in concreto, a fost necesară crearea unui nou concept cât și a unei structuri care să-l susțină, în plan real. Astfel a apărut administrația publică ce a fost vazută ca de istoricul Mihai Oroveanu ca fiind ,,pârghie principală” prin intermediul căreia valorile stabilite la nivel politic se pot materializa.

Totuși administrația publică reprezintă o sintagmă abstractă, greu de definit datorită complexității sale dar și a multitudinii de funcții pe care le implică. Așadar, a încerca găsirea unei definiții universale și unice ar fi un demers imposibil pentru oricine.

De obicei, atunci când se discută de administrație publică, în termeni generali, punctul de referință îl reprezintă un sistem a cărui funcționare este guvernat de legi, reguli, proceduri ce pot prescrie roluri, responsabilități sau competențe.

Trebuie remarcat că nu de puține ori, în spațiul public, a existat tendința de a asocia administrația cu birocrația deși, trebuie precizat că cea din urmă, reprezintă doar o construcție socială apărută spre sfarșitul secolului al XIX-lea ce avea ca scop raționalizarea modului de funcționare al organizațiilor, atât al celor private cât și al celor publice.

Anterior epocii moderne, sistemele administrative anterioare aveau un caracter strict personal și se bazau pe loialitatea față de o anumită persoană, fie rege fie orice persoană care deținea puterea. Era o practică obișnuită ca administrația să nu fie organizată pe criterii de competență ci, pe diverse interese, cel interesat să obțină o funcție publică apelând in mod obișnuit la cunoștințe și plătind pentru respectivul post.

Ulterior, datorită creării unui sistem deficitar, a fost imperativ necesară reformarea lui și scoaterea de sub influența grupurilor de interese, punând în loc un corp de funcționari numiți pe bază de competențe, merite, loiali statului, care aveau drept scop aplicarea consecventă a legilor, independent de schimbările politice.

Max Weber este cel care a formulat principiile fundamentale ale autorității legal-raționale, principii care stau la baza administrației moderne: a) delimitarea sferelor de competență ca parte a diviziunii sistematice a muncii b) organizarea după principiul ierarhic și exercitare a controlului de către cei cu funcții ierarhic superioare asupra celor ce ocupă funcții inferioare c) managementul birourilor se bazează pe o autoritate impersonală, pe un cadru legislativ clar definit și delimitat, iar aplicarea normelor necesita atât formare cât și calificare de specialitate, funcționarii publici fiind angajați pe baza propriilor calificări și competențe d) personalul administrativ va fi separat de proprietatea asupra mijloacelor de producție, funcționarii nedeținând drept de proprietate asupra acestor mijloace și doar le pot folosi ca instrumente în exercitarea funcției, care este una oficială, separată de sfera vieții private e) actele administrative, deciziile și regulamentele trebuie formulate în scris, iar totalitatea oficialilor, regulilor și regulamentelor scrise reprezinta un birou ca unitate de bază a organizării birocratice.

Administrația publică poate fi definită sub mai multe aspecte, astfel încât, din punct de vedere funcțional aceasta ,,reprezintă activitatea de organizare a executării și de executare în concret a legilor, urmărindu-se satisfacerea interesului public prin asigurarea bunei funcționări a serviciilor publice și prin executarea unor prestații de către particulari”.

Privită din punct de vedere organizatoric ,,administrația publică, constă într-un ansamblu de autorități publice prin care, în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire legile sau, în limitele legii, se prestează servicii publice.”

Astfel că, autoritatea legal-rațională este impersonală, fiind înfăptuită prin legi și norme scrise, aceasta fiind întotdeauna a funcției și nu trebuie confundată cu persoana care ocupă funcția, fiind exercitată în cadrul strict al prevederilor legale. Reglementarile au scopul de a crea o organizație eficientă, iar pentru acest lucru e necesar ca aceasta să fie în prealabil planificată și ordonată. Indivizii care o populează trebuie priviți ca niște resorturi interne care aplică strict prevederile legale, astfel ca standardizarea procedurilor și preformularea regulilor de interacțiune să asigure un rezultat optim.

Administrație publică poate fi privită și dintr-o perspectivă materială, reprezentând acea ,,activitate de organizare a executării și de executare în concret a legii, realizată prin acțiuni cu caracter de dispoziție sau acțiuni cu caracter de prestație, de către autoritățile care compun acest sistem în vederea satisfacerii intereselor generale, scop care organizează și asigură buna funcționare a serviciilor publice și execută anumite prestații către populație” cât și din una formală sau structurală, în ideea, în care aceasta poate viza un anasamblu de autorități și instituții publice ce au în structura lor cadre administrative a căror scop principal este acela de a organiza executarea cât și de a executa directivele legislative.

Astfel, Antonie Iorgovan este cel care oferă administrației publice o definiție cât mai apropiată de realitatea spațiului românesc, aceasta fiind vazută ca un ,,ansamblul activităților Președintelui, Guvernului, autorităților administrației autonome centrale, autorităților administrației autonome locale și, după caz, structurilor subordonate acestora, prin care, în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire publică, legile sau, în limitele legii, se prestează servicii publice”

1.2. Sfera administrației publice

Administrația aparție exclusiv executivului, neputând, în nici o circumstanță să fie exercitată de celelalte puteri, legislativă sau judecătorească. Aceasta este alcătuită, așa cum s-a putut observa, din diferite autorități administrative repartizate pe mai multe nivele. Această diversificare a dat naștere la o clasificare a acesteia din două perspective, și anume, cea teritorială și cea materială.

În ceea ce privește prima delimitare, aceasta face referire la o structură ierarhică ce împarte adminstrația, în autorități centrale, ce acționează în interesul general al statului și autorități locale a căror sferă de interes o reprezintă activitățile locale, cu tot ce implică ele. În schimb, administrația vazută din punct de vedere al competenței materiale înseamnă împărțirea ei, pe criteriul competenței, fie generale fie de specialitate.

Astfel că atunci când facem referire la organele adminsitrative ce au competență generală vom viza toate organele administrației publice, fără nici o deosebire, ce au ca scop realizarea atribuțiilor puterii executive.

Trebuie remarcat, totuși, că cu cât se coboară pe scara ierarhică, sfera de acțiune a acestora scade considerabil, astfel că dacă Guvernul are atribuții generale, ce vizează întreaga țară, ca politică externă, de securitate, organismele locale se rezumă la o arie mai restrână, de acțiune.

În ceea ce privește competența de specialitate, aceasta implică realizarea laturii specifice a puterii executive, în a cărei constituire intră ministerele, organele speciale ale administrației publice centrale, ce sunt în subordinea acestora, serviciile publice locale și județene din cadrul unităților administrative-teritoriale.

Administrația publică este interdependentă de organizarea internă a fiecărui stat iar aceasta trebuie să răspundă cât mai eficient nevoilor indivizilor ce alcătuiesc acea societate. Totuși, prin primsa faptului că aceasta depinde de sistemul politic, în special, de organele care dețin puterea, ea relizează, de fapt, o voință politică a majorității.

Totuși sfera de acțiune a acesteia se poate divide, în două planuri, cel al conducerii și organizării și cel al prestației. Primul presupune o vastă activitate de informare, de pregătire și planificare, documentare și decizie în ceea ce privește modul de organizare al executării legilor, ce sunt un rezultat al acțiunii de reglementare a statului și a unitățile administrativ-teritoriale.

Pe de altă parte, sfera prestației constă în asigurarea, unor servicii diversificate, care să corespundă necesităților tututor cetățenilor, care pot avea un caracter național, ca asigurarea ordinii publice, a unui spațiu de siguanță și securitate sau local, ca oferirea de asistență socială, acces la educație și la sistemul de sănătate.

Pentru a nu rămâne un concept abstract, administrația publică a creat numeroase instituții prin indermediul cărora își exercită atribuțiile, denumite generic, servicii publice, care reprezintă modalități de punere, în aplicare, a legii. Scopul acesteia este unul vast, și constă, în capacitatea, de a răspunde, în mod contitnuu și prompt, atât unor cerințe ce vin din partea indivizilor, ca membri ai unei comunități cât și a altor nevoi, pe care nimeni nu le asigură dar care sunt necesare pentru o bună desfășurare a activităților în cadrul unei societăți.

   1.3 Funcțiile administrației publice

Administrația publică reprezintă o activitate eminamente de organizare și executare, fiind un instrument de intermediere între sfera politicii și zona unde valorile și deciziile politice se materializează. Aceasta nu are un singur domeniu unde activează, ci din contră, multitudinea aspectelor pe care le înglobează generează și o varietate a funcțiilor acesteia.

Astfel Ioan Alexandru identifică următoarele funcții :

Funcția de intermediar de execuție ce este una esențială, definitorie care are drept

scop organizarea și asigurarea execuției, ce poate ajunge chiar până la utilizarea propriei autorități, prin coerciție și constrângere.

Acesta implică mai multe variabile ca:

Funcția de executare directă a deciziilor politice

Capacitatea de organizare a modului de executare a deciziilor

Funcția de pregătire a deciziilor cât și posibilitatea colaborării în procesul adoptării lor

Funcția de asigurare a executării deciziilor politice

Funcția de deținător al al infomațiilor ce vizează preferințele și necesitățile propriilor

Cetățeni

Funcția de instrument de conservare a valorilor materiale și spirituale ale societății

Funcția de organizare și coordonare a adaptărilor ce sunt necesare, ca urmare a

transformărilor care se produc ineviabil, în evoluția diferitelor componente ale societății, în special în structura economică a acesteia.

În concluzie, așa cum se poate constata, funcțiile administrației publice la nivel global pot fi multiple. Astfel dacă este privită din prisma raportului ei cu puterea politică, principalul scop al acesteia este de mecanism intermediar de executie, care asigură și organizează execuția, folosind cele două instrumente de care dispune, autoritatea și constrângerea.

Această primă funcție nu trebuie privită în mod unitar, ea având mai multe laturi printre care: funcția de pregătire a deciziilor politice sau colaborare directă la adoptarea lor, funcția de organizare, asigurare și executare a deciziilor politice, dar și funcția de purtător al cererilor, dorințelor și necesităților membrilor societății în fața autorităților competente să adopte decizii asupra acestora.

În schimb, dacă este privită din perspectiva statului de drept, administrația publică are ca scop înfăptuirea deciziei politice ce se regăsește în legi și alte acte normative ale autorităților statului sau a celor locale. Prin prisma acestei funcții, aceasta asigură continuitatea și perenitatea societății, manifestând în această direcție un spirit refractor față de nou, având un caracter imobil și conservator ce este favorabil menținerii ordinii deja stabilite.

În România, administrația publică mai îndeplinește și alte funcții principale, afară de cele menționate ca de exemplu

a) Funcția de achiziționare a bunurilor și serviciilor publice deoarece acesta nu pot fi achiziționate de oricine și oricum, ci din contră, administrația publică este singura responsabilă de acest lucru, prin respectarea principiilor fundamentale ale statului de drept și sub coordonarea Ministerului Administrației Publice și Guvernului României

b) Funcția financiară face referire la faptul că administrația publică este resonsabilă cu întocmirea, formularea și execuția bugetului național cât și a celui local, acesta având o importanță vitală fiind instrumental prin care se duc la îndeplinire obictivele de guvernaren

c) Funcția juridică care implică activități ale administrației publice de țin de interpretarea legilor și anumitor acte normative, codificarea textelor sau participarea la procedurile judiciare

d) Funcția de administrare a personalului care vizează funcționarii publici, deoarece aceștia sunt cei care duc la îndeplinire toate celelalte funcții ale administrației publice fără de care aceasta nu ar putea funcționa

e) Funcția de relație cu cetățenii, care implică studierea necesităților și atitudinilor populației, informarea generală a acesteia cât și utilizarea informației practice deoarece așa cum am observant până acum administrația publică este cea care se preocupă de satisficerea indivizilor din societate.

Capitolul 2 Administrația publică locală, în sistemul administrației public e românești

2.1 Noțiunea de administrație publică locală

Noțiunea modernă a administrației publice în România își are rădăcinile în transformările politice și sociale ce s-au produs odată cu secolul XVIII-lea. Principiile moderne de organizare și funcționare a adminstrației publice, precum specializarea competențelor, principiul legalității și al caracterului permanent, principiul stabilității în funcție a funcționarilor s-au impus odată cu reforma administrativă începută din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Conform articolului 1 aliniatelor (1) și (4) din Constituție, România este un stat unitar și indivizibil ce se organizează în conformitate cu principiului separației și echilibrului celor trei puteri: legislativă, executivă și judecătorească. În consecință, funcția legislativă este asigurată de Parlament, cea judecătorească de instanțele de judecată, iar autoritatea executivă este asigurată de Președinte care are atribuția de a veghea la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice dar și de Guvern, care are rolul de a asigura politica internă și externă a țării și de a exercita conducerea generală a administrației publice.

Puterea executivă are la bază două componente, prima constă în guvernarea propriu-zisă, ce trasează atât deciziile esențiale la nivelul întregii țări dar și dar și relațiile externe, cu celalalte state sau cu alte organisme internaționale.

Cea de-a doua este reprezentată de administrație care se ocupă de rezolvarea nevoilor curente și stringente ale populației. Aceasta, așa cum am observant, presupune două elemente: executarea legii cât și prestarea serviciilor publice, prin adică acea activitate organizată care are drept scop satisfacerea anumitor nevoi ale cetățenilor.

Autoritățile publice care pun în practică deciziile luate în cadrul activității executive sunt identificate sub numele de autorități ale administrației publice. În concluzie, se poate afirma că, autoritatea administrativă publică reprezintă acea categorie a autorităților publice ce are o structură clar definită, cu o activitate continuă și cu capacitate juridică ce-i permite participarea în nume propriu, la înfăptuirea puterii executive în limitele legii. Din această definiție reiese că autoritatea publică are o sferă mai largă de desfășurare, înglobând și autoritatea administrativă.

Administrația publică este legată indisolubil de un teritoriu, fapt ce a dus la împărțirea acesteia într-un sistem binar de organizare și anume adminstrația publică centrală și cea locală.Din rațiuni ale unei bune și eficiente administrări este necesar ca teritoriul național să fie împărțit în anumite unități administrative clar delimitate, separare ce este făcută, în baza unor criterii care pot ține de istorie locală, cultură sau tradiții, mediu geografic, economic sau chiar de infrastuctură.

Astfel, unitățile teritorial administrative specifice spațiului românesc sunt comuna, orașul și județul, toate având personalitate juridică de drept public, capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea pot fi titulare de drepturi și obligații civile, ca de exemplu, cele născute din administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat sau din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, pot fi subiecte ale dreptului fiscal, prin faptul că pot avea conturi active la unitățile teritoriale de trezorerie sau bănci.

Astfel că, autoritățile sunt împărțite în: autorități publice de stat sau centrale și autorității ale administrației publice locale. Autoritățile administrației publice de stat sunt: cei doi șefi ai executivului (Președintele și Guvernul), ministerele și alte organe centrale subordonate Guvernului, autorități administrative centrale autonome (organe centrale de specialitate care nu sunt în subordinea Guvernului), instituțiile bugetare, regiile autonome, societăți comerciale subordonate ministerelor și instituțiile bugetare, regiile autonome și societățile comerciale subordinate organelor centrale autonome.

În schimb, autoritățile administrației publice locale se împart în Prefect, organe locale de specialitate subordinate ministerelor și coordonate de prefect, organe autonome locale (consiliul județean, președintele consiliului județean, consiliul local și primarul) și instituțiile bugetare, regiile autonome și societățile comerciale subordonate consiului județean sau local.

Astfel administrația publică locală reprezintă toate acele autorități, ce pot avea competențe generale sau speciale, care au ca principal scop, transpunerea șa nivel local a unor directive venite de la centru cât și satisfacerea unor cerințe și nevoi, venite din partea indivizilor, ce fac parte dintr-o unitate teritorial-administrativă (județ, oraș, comună), a cărei activitate se realizează independent și prin servicii proprii.

Rolul și funcțiile administrației publice locale

Așa cum am observant, administrația publică locală este formată din totalitatea organelor cu competență generală sau specială, ce își exercită atribuțiile doar în limitele unității adminitrativ-teritoriale unde funcționează și care au ca principal rol, satisfacerea intereselor generale ale indivizilor din aria respectivă. Aceasta are numeroase competențe și responsabilități, printre care și cele care privesc, de exemplu, procesul bugetar:

elaborarea și aprobarea bugetelor locale, în condiții de echilibru bugetar, la termenele și potrivit prevederilor stabilite prin prezenta ordonanță de urgență;

stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea și încasarea impozitelor și taxelor locale, precum și a altor venituri ale unităților administrativ-teritoriale, prin compartimente proprii de specialitate, în condițiile legii

urmărirea și raportarea execuției bugetelor locale, precum și rectificarea acestora, pe parcursul anului bugetar, în condiții de echilibru bugetar

stabilirea și urmărirea modului de prestare a serviciilor publice de interes local, inclusiv opțiunea trecerii sau nu a acestor servicii în răspunderea unor agenți economici specializați ori servicii publice de interes local, urmărindu-se eficientizarea acestora în beneficiul colectivităților locale

administrarea eficientă a bunurilor din proprietatea publică și privată a unităților administrativ-teritoriale

garantarea de împrumuturi interne și externe, pe termen scurt, mediu și lung, și urmărirea achitării, la scadență, a obligațiilor de plată rezultate din împrumuturile respective de către beneficiari

dministrarea fondurilor publice locale pe parcursul execuției bugetare, în condiții de eficiență

stabilirea opțiunilor și a priorităților în aprobarea și în efectuarea cheltuielilor publice locale

laborarea, aprobarea, modificarea și urmărirea realizării programelor de dezvoltare în perspectivă a unităților administrativ-teritoriale ca bază a gestionării bugetelor locale anuale

2.3. Principiile administrației publice locale

Principiile administrației publice locale sunt menționate expres în art. 2 din Legea nr. 215/2001 și anume că ,,administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit."

Acesta își are fundamentul în art.120 din Constituție, care regelemntează cu caracater general modul de organizare al administrației publice locale ca întemeindu-se pe ,,pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice". Trebuie reținut faptul că acestea nu au un caracter absolut ci, din contră, sunt limitate la respectarea caracterului de stat național, unitar și indivizibil.

Principiul descentralizării

Termenul de descentralizare este unul polisemantic, susceptibil de mai multe înțelesuri. Dacă îl privim din punct de vedere politic acesta ar putea desemna acea delegare a capacității de acțiune și decizie de la nivel central către autoritățile locale.

Din legea 215/20101 reiese și o accepțiune financiară a acestuia, și anume că unitățile administrative teritoariale din țara noastră sunt persoane juridice de drept public, dețin un patrimoniu și se bucură de prerogativa de acțiune, în toate domeniile, dar în limita legii. Privit strict din punct de vedere administrativ, acesta reprezintă un sistem de organizare, la nivel statal, care permite comunităților locale să se administreze singure, dar sub controlul autorității statului.

Principiul decentralizării nu trebuie privit ca fiind unul absolut, în sensul, în care ansamblul tuturor activităților specifice puterii centrale vor fi transferate către cele locale, deoarece ar exista riscul încălcării principiul constitutional, al statului unitar și indivizibil.

Acesta poate fi făcut, în două moduri, fie prin preluarea anumitor atribuții de către autoritățile administrației publice locale fie prin transferarea către acestea din urmă a unor activități ca educație, cultură, sănătate, poliție comunitară.

Astfel descentralizarea competențelor către autoritățile administrației publice locale, în spațiul românesc, se realizează, în conformitate, cu Legea-cadru a descentralizării nr.195/2006, în baza următoarelor principia expres reglementate:

principiul subsidiarității, care constă în exercitarea competențelor de către autoritatea

administrației publice locale situată la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetățean și care dispune de capacitate administrativă necesară

Trebuie menționat că principiul subsidiarității asigură exercitarea efectivă a competențelor de către autoritatea administrației publice locale și implică totodată obligativitatea autorităților centrale să asigure acestora mijloacele și intrumentele necesare relizării activității lor.

Acesta vizează de fapt îndeplinirea unor atribuții de către anumite instituții care sunt cele mai apropiate de nevoile cetățenilor pe care le înțeleg mult mai ușor, datorită distanței mici cât și datorit, istoriei, tradiției sau culturii pe care le au în comun.

principiul asigurării resurselor corespunzătoare competențelor transferate

principiul responsabilității autorităților administrației publice locale în raport cu competențele ce le revin, care impune obligativitatea realizării standardelor de calitate în furnizarea serviciilor publice și de utilitate publică

principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil, predictibil, bazat pe criterii și reguli obiective, care să nu constrângă activitatea autorităților administrației publice locale sau să limiteze autonomia locală financiară

principiul echității, care implică asigurarea accesului tuturor cetățenilor la serviciile publice și de utilitate publică

principiul constrângerii bugetare, care interzice utilizarea de către autoritățile administrației publice centrale a transferurilor speciale sau a subvențiilor pentru acoperirea deficitelor finale ale bugetelor locale

Principiul autonomiei locale sau principiul liberei administrări

Acest principiu al autonmiei locale a fost preluat din Carta Europeană a Autonomiei Localecare îl definea ca fiind ,,dreptul și capacitatea efectivă ale autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu și în interesul populației locale, o parte importantă a treburilor publice.

Acest drept se exercită de consilii sau adunări, compuse din membri aleși prin vot liber, secret, egal, direct și universal, care pot dispune de organe executive și deliberative care răspund în fața lor."

Astfel, autonomia locală face referire la dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a avea atribuții în soluționare și gestionarea treburilor publice, în numele și în interesul colectivităților locale, prin intermediul consiliilor locale și județene dar și al primarilor.

Autonomia locală este de facto în ceea ce privește organizarea, funcționarea, atribuțiile și competențele pe care le deține atunci cand sunt respectate anumite aspecte ca când prin lege îî este recunoscută competența generală, atunci când atribuțiile sale nu sunt limitate sau cenzurate de o altă autoritate, excepție făcând cazurile limitativ expres prevazute de lege, atunci când autotitatea locală are posibilitatatea de adaptare a atribuțiilor la specificul local.

Se poate observa, în baza celor menționate, că autonomia locală, este în primul rând un drept, ce aparține colectivității locale și care nu poate fi exercitat în nume propriu ci doar prin reprezentanți, din consiliile locale, jutețene sau de primari. În al doilea rând acesta constă și într-o abilitate a autorităților publice de a gestiona problemele și activitățile ce țin de domeniul local

La fel cum descentralizarea nu era una absolută, la fel nici întinderea autonomiei locale nu este una nelimitată din rațiuni constituționale, ale statului unitar și indivizibil. Astfel acesta are doar competențe administrative și finaniciare, care conform legii, pot fi exclusive, partajate sau delegate, autonomia politică fiind vehement interzisă.

Un alt apect important de menționat este acela că raporturile dintre autoritățile administrației publice locale la nivelul tututor unitășilor administrative-teritoriale nu este unul de subordonare ierarhică iar relațiile dintre ele trebuie să se bazeze pe principii ca legalitate, responsabilitate, cooperare sau solidaritate în cee ace privește rezolvarea problemelor ce privesc întreaga zonă.

Principiul deconcentrării serviciilor publice

Acesta constă într-o redistribuirea, pe veriticală, a competențelor administrative și financiare, de la ministere și administrația publică central către structurile proprii locale, din teritoriu.

Aceasta presupune acordarea structurilor locale, care sunt reprezentanții statului, în teritoriu, a unor puteri publice care sunt exercitate în numele statului, însă doar la nivel teritorial, fiind, în fapt, o variantă a centralizării. Astfel că dacă în cazul descentralizării accentul cădea pe transferul de competențe, între două structuri diferite, cea centrală și cea locală, în ceea ce privește deconcentrarea, redistribuirea atribuțiilor se face în cadrul aceleași structuri, al administrației de stat.

Principiul eligibilității autorităților administrației publice locale

Acest principiu are o puternică încărcătură politică, deoarece presupune alegerea directă sau indirectă a reprezentanților lor, însă cu respectarea principiilor democrației representative.

Acesta este în concordanță cu principiile Cartei Europene a Autorității Locale care stipulează expres, așa cum am menționat și anterior, ca reprezentanții locali sunt aleși prin ,,liber, secret, egal, direct și universal." Totodată, nu trebuie să ignoram, faptul că acesta are și o însemnătate socială, prin prisma faptului că comunitatea dintr-un anumit teritoriu, are posibilitatea să mandateze, prin vot, anumite persoane care consideră că le reprezintă cel mai bine interesele.

Legislația noastră prevede expres alegeri directe ât a Consiliului local sau cât și județean, cât și a Primarului, singurul ales indirect fiind Președintele Consiliului județean, acest fapt neafectând în nici un fel legitimitatea reprezentantilor locali.

Principiul Legalității

Acest principiu al legalității constă, în primul rând, în respectarea de cătrea administrația publică a Constituției, legilor și celorlalte acte normative, în desfășurarea activității sale iar pe de altă parte, presupune faptul că organizarea, atribuțiile și funcționarea acesteia este reglementată prin lege.

Autoritățile publice locale nu își pot determina singure competența deoarece acest lucru ar fi în contradicție cu principiile constituționale, ale statului unitar, inviolabil și indvizibil iar orice act administrativ emis de acestea trebuie să fie în conformitate cu toate normele juridice.

Principiul consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit

Cetățenii pot fi consultați prin referendum local în anumite chestiuni care sunt strict de importanță locală, în ceea ce privește luarea unor decizii, în numele colectivității respective și care sunt susceptibile de a avea un impact semnificativ asupra acesteia. Consultării cetățenilor în privința afacerilor publice locale este o obligație a autorităților, în ideea respectării principiului transparenței și al democrației administrative.

Capitolul 3 Autoritățile administrației publice locale

3.1. Noțiunea de autotități ale administrației publice

Constituția României din 1991 folosea noțiunea de autoritatea publică dar în acelși timp utiliza și termenul de autoritate a administrației publice. Amândouă aveau de fapt aceeași conotație, de organ.

Noțiunea de autoritate publică din punct de vedere constituțional are două accepțiuni, una care vizează sensul larg al acesteia și una care privește sensul restrâns, cu referire la cele trei puteri clasice ale statului, puterea legisltivă, executivă și judecătorească. Dacă ne raportăm la autoritate publică, în sens larg, atunci vom include și alte organe care au prerogativa de putere publică, Curtea Constituțională sau Avocatul Poporului.

În schimb, atunci când avem în vedere administrație publică trebui observant ca sfera acesteia de activitate este una mult mai complexă și mai mare deoarece așa cum am văzut anterior, aceat termen ansamblul tuturor activităților întreprinse de instituția Președintelui României, Guvernului, autorităților administrative autonome centrale, autorităților administrative autonome locale și, după caz, structurilor subordonate acestora, prin care, în regim de putere publică se aduc la îndeplinire și totodată se prestează servicii publice.

Conceptul de administrație este susceptibil, la rândul lui, de mai multe înțelesuri ca activitatea executivă a statului, sistem de autorități publice care înfăptuiesc puterea executivă, conducerea unui agent economic, un compartiment (birou, serviciu) din anumite unități structural ale statului sau chiar un ansamblu de instituții care gestionează probleme publice, structuri administrative. Toate aceste activități implică în mod inerent ideea de administrare, care se poate diferenția, în funcție de un anumit interes, iar atunci când acesta este unul general, național sau local, se poate vorbi de administrație publică. Sintagma „administrație publică” reprezintă noțiunea centrală a dreptului administrativ și este folosită, de multe ori, involuntar, în sensul de administrație centrală sau locală.

3.2. Identificarea autorităților publice locale

Autoritățile publice așa cum am observat sunt cele care pun în practică deciziile luate în cadrul activității executive și sunt împărțite în autorități publice de stat(centrale) și autorități ale administrației publice locale.

Astfel autoritățile administrației publice locale de stat sunt:

Guvern

Administrația de specialitate ca ministere, autorități administrative autonome, servicii publice deconcentrate

Prefect

Autotitățile publice locale sunt:

Consiliul Județean

Consiliul Local

Primarul

Servicii publice locale

.Datoirită necesității de bună administrăre, teritoriul național este necesar să fie organizat în unități clar delimitate, criteriile care stau la baa organizării fiind diferite ca tradiții, istorie, mediu gerorafic sau cel economico-cultural. Astfel, în confomitate cu Legea administrației publice, comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală și în baza cărora se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale.

Comuna este unitatea administrativ-teritorială de bază care cuprinde populația rurală unită prin comunitate de interese și tradiții, fiind alcătuită din unu sau mai multe sate, în funcție de condițiile economice, social-culturale, geografice și demografice. Se poate constata că prin organizarea comunei se asigură dezvoltarea economică și socio-culturală a localităților rurale.

Orașul este unitatea teritorial-administrativă principală, fiind un centru de populație mai dezvoltat din punct de vedere economic și socio-cultural. Acesta are un număr mai mare de locuitori, o însemnătate deosebită în viața economică și politică a țării . Acestea au posibilitatea de a se organiza în subdiviziuni administrativ teritoriale, cum sunt în prezent sectoarele municipiului București.

Județul este cea mai mare unitate teritorial-administrativă, raportată la întindere și numărul de locuitori, fiind alcătuit din orașe și comune în funcție de condițiile geografice, de infrastructură, economice, social-politice, de legăturile culturale tradiționale ale populației.

Capitolul 4 Consiliul locale parte componentă a sisistemului administrației publice

4.1. Alegerea Consiliului Local

Consiliul local este o autoritate a administrației publice locale, alesă în vederea soluționării problemelor strict administrative, de interes local ale celor trei mari unități locale, comuna, oraș sau județ. Această instituție reprezintă interesele specifice ale unei colectivități locale și poate hotărî, în limitele legii, cu privire la modul de realizare a acestora, fără ca o altă autoritate să intervină în propria activitate.

Acesta este compus din consilieri locali care sunt aleși prin ,,vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat”numărul alor fiind stabilit prin ordin al prefectului în funcție de numărul de locuitori ai comunei, orașului sau municipiului, aplicându-se principiul reprezentării proporționale, în cadrul scrutinului de listă.

La alegeri, pot participa toți cetățenii care au drept de vot, cei care au vârsta de 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor și respective, cei care au au domiciliul în unitatea teritorial-administrativă pentru care organizează alegerile. Legea impune și anumite interdicții în acest sens, în ideea în care, debilii sau alienații mintal, cei puși sub interdicție ori persoanele condamnate prin hotărâre definitivă la pierderea drepturilor electorale nu beneficiază de acets drept.

Constituția cât și Legea nr.67/2004 impun condiții exprese în ceea ce privește eligibilitatea alegerii în funcția de consilier locale, și anume:

cetățenia română;

calitatea de alegător;

vârsta de cel puțin 23 ani, până în ziua alegerilor, inclusiv;

domiciliul în unitatea administrativă pentru al cărui consiliu local candidează;

Acestea instituie și două interdicții în ceea ce privește candidatura unei persoane în funcția de consilie local, astfel că:

nu pot fi aleși cei cărora, potrivit art. 37 alin. (3) din Constituția României, le este interzisă asocierea în partide politice și anume: judecătorii Curții Constituționale, avocatul poporului, magistrații, membrii activi ai armatei, polițiștii, precum și alte categorii de funcții stabilite prin lege organică;

nu pot fi aleși cei condamnați prin hotărâre judecătorească definitivă pentru abuzuri în funcții politice, juridice sau administrative, pentru încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, pentru alte infracțiuni intenționate, dacă nu a intervenit instituția reabilitării.

Trebuie menționat faptul că candidaturile pentru consiliile locale se propun de către partidele sau alianțele politice, de către organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale sau pot exista și candidature independente.

Astfel, legislația stipulează expres că o persoană poate candida doar pentru un singur consiliu local, per a contrario, canditura pentru funcția de consilier local, în mai multe consilii locale este strict interzisă. Totuși legea oferă posibilitatea acesteia să candideze, în același timp, pentru mai multe funcții ca cea de consilier local, consilier județean sau primar. În ceea ce privește alegerile propriu-zise, data acestora se stabilește de către Guvern, prin hotărâre, cu cel puțin 75 de zile înainte iar ziua când acestea au loc poate fi doar duminica.

Consiliul local este o instiuție vitală a aparatului de stat deoarece el este cel poatea avea inițiativă și poate hotărî, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, atunci când aceste competențe nu sunt atribuite expres altor autorități. Din acest motiv, atribuțiile acestuia sunt foarte variante, printre care amintim:

aribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local și ale societăților comerciale și regiilor autonome de interes local (de exemplu, poate aprob statutul comunei, orașului sau municipiului, precum și regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local

atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului (poate aproba, la propunerea primarului, bugetul local, stabilește și aprobă impozitele și taxele locale, în condițiile legii sau aprobă strategiile privind dezvoltarea economică, socială a unității administrativ-teritoriale)

atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului (hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, orașului sau municipiului etc)

atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni (asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local în ceea ce privește educația, sănătatea, mediu, cultură etc)

atribuții privind cooperarea interinstituțională pe plan intern și extern ( de exemplu are dreptul să hotărască, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu diferite persoane juridice române sau străine, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii de interes public local)

4.2. Constituirea consiliului local

Atunci când ne raportam la activitatea de constituire consiliului local, trebuie să avem în vedere că aceasta trebuie să aibă loc în maxim 25 de zile de la data desfășurării alegerilor, la convocarea prefectului și în prezența majorității consilierilor locali aleși și validați, dar nu mai târziu de 5 zile de la pronunțarea hotărârii de validare.

La ședința de constituire paricipă prefectul sau reprezentantul său cât și primarul iar aceasta funcționează după anumite reguli, stipulate expres, în art.31 din Legea administrației publice locale.

În primul rând, procedura se consideră legal îndeplinită atunci când participă cel cel puțin majoritatea consilierilor locali aleși și validați. În cazul în care, nu se întrunește acestă majoritate, sedința se va relua, la convocarea prefectului, în 3 zile iar dacă nici la acestă a doua convocare, ședința nu este legal constituită, în aceleși condiții, prefectul va putea face o a treia convocare, care va fi și ultima.

Lucrările ședinței de constituire vor fi prezidate de cel mai în vârstă consilier local, urmând a fi ajutat de 2 cei mai tineri conilieri local, cu asistența de specialitate a secretarului unității administrativ-teritoriale

În contextul în care, membri aleși ai consiliului local, nu dau curs nici ultimei solicitări, absentând nemotivat, va fi de competența instanței să declare vacante, prin hotărâre, locurile consilierilor locali, care au lipsit, la oricare dintre cele 3 adunări. Sesizarea acesteia, se face în maxim 3 zile, de la ultima ședință, de către prefect, în baza procesului verbal realizat de secretarul unității administrativ-teritoriale, în cauză.

Instanța se pronunță prin hotătâre, care poate fi atacată doar cu recurs, la instanța competentă, în maximum 3 zile de la primirea sesizării iar dacă locurile vacante nu pot fi ocupate de supleanții înscriși pe listele de candidați, atunci, în termen de 30 de zile, se organizează alegeri anticipate.

Ultima etapă în privința consituirii legale a consiliului ca legal o reprezintă depunerea jurământului, care constă în următoarea formula solemnă: „Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei (orașului, municipiului, județului). Așa sa-mi ajute Dumnezeu!”, cu mențiunea că formula religioasă are un caracter faculativ, din rațiuni de respectare a libertății religoase. Totuși depunerea jurămantului are un caracter imperativ deoarece cei care refuză să urmeze această etapă, sunt considerați a fi demiși de drept.

După declararea ca legal constituit, consiliul local urmează să aleagă dintre membrii săi, cu majoritatea voturilor, un președinte, pe o perioadă de cel mult 3 luni, a căror atribuții vor fi de a conduce ședințele consiliului și a semna hotărârile adoptate de acesta.

Calitatea de consilier local poate înceta, de drept, fie înainte de expirarea duratei normale a mandatului (demisie, incompatibilitate, chimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială, inclusiv ca urmare a reorganizării acesteia, lipsa nemotivată de la mai mult de 3 ședințe ordinare consecutive ale consiliului,  condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, punerea sub interdicție judecătorească, pierderea drepturilor electorale; deces sau imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive, cu excepția cazurilor prevăzute de lege) fie încetează la data declarării ca legal constituit a noului consiliu ales.

4.3 Funcționarea consiliului local

Mandatul consiliului local este unul de drept public, iar consilierii locali, în execitarea mandatului, sunt considerați a fi în serviciul comunității local, a cărei reprezentanți sunt. Consiliul local are un mandat de 4 ani, care începe de la data constituirii legale până la momentul în care se declară legal constituit noul consiliu. Acesta poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă.

Acesta își pot organizează activitatea, în comisii de specialitate, a căror membri pot fi doar consilierii locali, în funcție de principalele domenii de interes și au ca principal scop, avizarea și analizarea tuturor proiectelor de hotărâre.

În ceea ce privește modul de funcționare a consiliului local, acesta își desfășoară activitatea în ședințe de consiliu, care pot fi ordinare, la cererea primarului sau extraordinare, la convocarea acestuia din urmă sau la cel puțin o treime din numărul membrilor consiliului.

Acestea mai au un caracter public, putând exista și excepții, când acestea sunt ținute, cu ușile închise, sunt în limba română și sunt conduse de un președinte, care semnează, împreună cu secretarul unității administrative-teritoriale, pentru legalitate, hotarârile adoptate. În cazul în care, consiliul local este constituit din cel puțin o cincime de consilierii locali ce aparțin unei minorități naționale, ca excepție, ședințele se pot ține și în limba maternă, cu specificația, că documentele oficiale vor fi întocmite, în limba română. În cadrul acestora, poate participa orice persoană interesată dar și prefectul, președintele consiliului județean, reprezentanții acestora, parlamentari, miniștrii dar care nu vor avea drept de vot.

Convocarea consilierilor locali se face doar în scris, de către persoana ce deține funcția de secretar administrativ, cu cel puțin 5 zile, atunci când sedințele sunt ordinare cu cel puțin 3 zile, în cazul celor extraordinare iar odată cu notificarea sunt atașate și materialele ce vor face tema dezbaterii, pe ordinea de zi cât și mențiuni cu privire la data, ora și locul întâlnirii. Această informare se aduce la cunoștință și cetățenilor, pentru a le oferi posibilitatea să participle, atunci când au un interes.

Deciziile consiliului local se numesc hotărării, iar acestea pot fi propuse de membrii acestuia, de primar, viceprimar sau chiar de cetățeni, la inițiativa a cel puțin 5% din populația cu drept de vot a unității administrativ-teritoriale respective. De obicei, acestea se adoptă cu votul majorității celor prezenți, afară de cazurile expres prevazute de lege sau a celor stipulate în regulamentul de organizare și funcționare a consiliului, care cer o altă majoritate, datorită importanței domeniului supus dezbaterii.

De exemplu, votul majorității celor prezenți este cerut în ceea ce privește hotărârile bugetului local, cele prin care se stabilesc taxele și impoitele locale, cele care vizează contractarea de împrumuturi sau participarea la programe de dezvoltare județeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră.

Adoptarea hotărârilor se face prin vot deschis sau prin vot secret, caracterul acestuia rămânând la latitudinea consiliului, singura excepție fiind, în cazul hotărârilor cu caracter individual, ce vizează anumite persoane, care vor fi luate prin vot secret. La sfârșit, pentru legalitate, acestea se vor semna de președintele ședinței și se vor contrasemnade secretarul unității administrativ-teritoriale, în cauză.

Concluzii

Administația publică, așa cum am observat, este interdependentă de organizarea internă a fiecărui stat iar scopul acesteia este să răspundă cât mai eficient nevoilor indivizilor ce alcătuiesc acea societate. Aceasta, prin primsa faptului că depinde de sistemul politic, în special de organele care dețin puterea, relizează, în esență, o voință politică a majorității În concluzie, putem constata că funcțiile acesteia sunt multe și cuprind o sferă largă a domenilor de activitate, datorate, în primul rând, dezvoltării complexe a societății.

Consiliul local, ca parte a acesteia, este o instituție, care la rândul ei, ajută la transpunerea deciziilor politice, luate la nivel central, în zona locală, Totuși, așa cum s-a observat pe parcursul lucrării, aceasta nu este dependentă de puterea centrală, ci din contră, beneficiază de autonomie și putere de decizie, la nivelul comunității locale, reprezentând interesele acesteia. Se poate afirma, ca acesta este cel care cunoaște cel mai bine nevoilor indivizilor a caror reprezeetant este, iar prin prisma acestui fapt, scopul lui este să răspundă cât mai eficient acestora.

Astăzi nu se poate discuta de stat fără administrație publică.

Bibliografie

Albu Emanuel, Banu Cristina,Traian Popescu, Bogdan Georgescu, Drept Administrativ, Ed. Fundația” România de Mâine”, București, 2008

Bantuș Anatolie, Principiul subsidiarității: definiție, evoluție și tendințe, Revista Administrarea Publică, nr. 2, 2015

BĂLAN, Emil, VARIA, Gabriela, IFTENE, Cristi, TROANȚĂ, Dragoș, VĂCĂRELU, Marius Administrația și puterea politică. Tendințe și evoluții în spațiul public european, Editura Comunicare București,2013

CORBEANU Ion, Drept administrative, Drept administrativ. Curs universitar, Ed. Lumina Lex, București, 2010

Dincă Dragoș Valentin, Sistemul administrativ românesc: inspirație franceză și adaptare autohtonă, Editura Economică, 2012

Dincă Dragoș. (coordonator), Servicii publice locale. Studii de caz, Editura Politeea, București, 2004

Dincă Dragoș, Servicii publice și dezvoltare locală, Editura Lumina Lex, București, 2008

Glassman Matthew E., Separation of Powers: An Overview, in Congressional Research Service CRS Report, 2016, p.8

Guțan Manuel, Istoria adminstrației publice românești, edit. Hamangiu, ediția a 2-a revizuită și adaugită, București, 2006

Handel Michael, The Socilogy of Organizations,: Classic, Contemporary and Critical Readings, edit. Sage, Londra, 2003

Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrative, Vol.I, diția a 4-a, revizuită, Edit. ALL BECK, București, 2005

Manda Corneliu-Drept administrativ-tratat elementar,Ed. Lumina Lex,  Bucuresti ,2007

Nedelcu M.Iulian, Drept Administrativ și elemente de știința administrației,Ed. Universul Juridic,București, 2009; 2. Criste Mircea,Curs de Drept Constituțional, Ed.WorldTeach,Timișoara, 2010

Petrescu Narcisa Rodica, Drept adminsitrativ, edit. Hamangiu, 2009

Petrescu Narcisa Rodica, Considerații asupra noii legi administrative privind descentralizarea, Revista de drept public nr.1/2005

Tofan Dana Apostol, Drept administrativ, vol.1, edit. C.H.Beck, București, 2008

Tofan Dana Apostol, Drept administrativ, vol.II, Edit.All Beck, București, 2004

Trăilescu Anton, Tratat elementar de drept administrativ, Edit. ALL BECK, 2002

Vlaicu Cosmin Radu, Birocrație și procedură în administrația publică, Edit. Universul Juridic, 2012

Voican Mădălina, Principiile cadru ale administrației publice locale, Ed.Universul Juridic, București,2008

Legea 215/20101, Legea administrației publice locale

Carta Europeană a Autonomiei Locale

Legea 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale

Legea 393/2004 privind Statutul aleșilor locali

Constituția României 2003