Consilierea Spirituala

Consilierea spirituală în modernitatea dezorientată a timpului nostru, trebuie privită ca o sarcină deloc ușoară. Dificultatea derivă din faptul că orientarea celui consiliat nu este făcută în sensul lumii acesteia, care în fapt și-a pierdut direcția în ceața nelegiuirilor. O precizare devine necesară, orice îndrumare duhovnicească trebuie să fie orientată în sensul vieții creștine ce se împlinește în asemănarea cu Dumnezeu. Altă dificultate evidentă derivă și din așezarea statutară a termenului de consilier spiritual.

The British Asociation for Counseling, fondată în 1977, definește consilierea astfel :

,,Consilierea este utilizarea pricepută și principală a relației interpersonale pentru a facilita auto-cunoașterea , acceptarea emoțională și maturizarea, dezvoltarea optimă a resurselor personale. Scopul general este acela de a furniza ocazia de lucra în direcția unei vieți mai satisfăcătoare și plină de resurse. Relațiile de consiliere variază în funcție de cerere, dar pot fi centrate pe aspecte ale dezvoltării, pe formularea și rezolvarea unor probleme specifice,luarea de decizii,controlul stărilor de criză, dezvoltarea unui insight personal, pe lucrul asupra trăirilor afective sau a conflictelor interne, ori pe îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți”

Asociația Consilierilor Americani definește consilierea ca relație de încredere, formată între un profesionist pregătit și o persoană/grup de persoane ce are/au nevoie de asistență.

Această relație se focalizează pe semnificațiile experiențelor, sentimentelor, comportamentelor, alternativelor, consecințelor și scopurilor persoanei într-un cadru securizat, nonevaluativ și nonmoralizator.

În cadrul consilierii creștine, Biblia reprezintă autoritatea finală care guvernează și orientează întreg procesul terapeutic. Biblia este standardul la care consilierul se raportează în mod permanent știind că ea nu doar oferă iluminare pentru comportamentul uman ci așează orice înțelegere sau problemă într-o perspectivă corectă. Consilierul pleacă de la premisa că o conștiință este validă în măsura în care ea se armonizează cu adevărul Cuvântului dumnezeiesc revelat în Scripturi. Orice conflict dintre conștiință și Cuvântul Bibliei invalidează conștiința, o descalifică.

Biblia oferă răspunsuri pertinente și corecte la întrebările fundamentale: cine suntem, de unde venim, încotro mergem, care este adevărata noastră natură, care este semnificația și scopul existenței.

Consilierea creștină nu depinde doar de voința și posibilitățile umane, ci este susținută prin puterea Duhului Sfânt care poate domina problematica umană.

Consilierea creștină pornește de la premisa că cei credincioși fiind justificați prin credință și locuiți de Duhul Sfânt sunt capabili prin harul dumnezeiesc și prin puterea Duhului Sfânt să-și răstignească firea păcătoasă egoistă, aflată în dușmănie în raport cu Dumnezeu.

În timp ce multe școli psihoterapeutice se ocupă în mod exclusiv de trecutul pacienților, consilierea creștină oferă o perspectivă mai largă. Deoarece creștinii se află în situația de a fi iertați de evenimentele trecute, se pot simți cu adevărat eliberați de complexul de vinovăție, dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea(1 Ioan 1: 9), putând privi încrezători în viitor, dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, și tinzând către cele dinainte, alerg la țintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus (Filipeni 3:14). Deși este posibil ca unele probleme ale trecutului să fie complexe necesitând înțelegere analitică, iluminare și rugăciune în vederea vindecării, credincioșii au o poziție privilegiată în Hristos și în consecință, resurse dumnezeiești care să le asigure dezvoltarea.

Consilierea creștină este fundamentată pe dragostea Lui Dumnezeu. Pe de o parte consilierul creștin este un canal prin care dragostea și grija divină se revarsă către cel consiliat. Pe de altă parte, indiferent de complexitatea problematicii umane, dragostea Lui Dumnezeu este atributul permanent al Lui Dumnezeu de care putem fi siguri în fiecare etapă sau experiență.

Consilierea creștină abordează ființa umană în ansamblul său, din perspectiva holismului biblic, consilierul creștin fiind conștient de interdependența dimensiunilor bio-psiho-sociospirituale ale persoanei.

Consilierea creștină nu vizează doar reconfortarea psihică a pacientului, ci și restructurarea relației personale cu Dumnezeu.

Printre caracteristicile consilierii creștine putem enumera următoarele:

a) Premise (idei fundamentale, puncte de plecare) unice. Orice consilier este tributar într-o anumită măsură unui sistem de valori în privința premiselor. Procesul consilierii în complexitatea lui va fi influențat inevitabil de convingerile și opiniile personale, de propria filozofie de viață. Încrederea în ființa Lui Dumnezeu, concepția biblică despre natura ființei umane, convingerile biblice asupra autorității Scripturii, asupra păcatului, problematica iertării și speranța pentru viitor, reprezintă temelia oricăror premise ale procesului terapeutic.

b) Obiective unice. Dezideratele oricărui consilier în procesul terapeutic țintesc modificarea comportamentului, atitudinilor, valorilor și percepției cuplurilor. În acest sens, consilierul:

oferă suportul necesar formării unor capacități și abilități,

încurajează recunoașterea și exprimarea emoțiilor,

asistă pacientul în asumarea responsabilității,

stimulează înțelegerea, mobilizarea resurselor interioare,

oferă suport în necazuri,

oferă călăuzire în luarea deciziilor.

în situațiile de criză preocuparea este de a transmite aptitudini în soluționarea problemelor ajutând pacienții să crească în competență.

În cadrul procesului psihoterapeutic, consilierul creștin trece dincolo de toate acestea aducând întreaga experiență în contextul interacțiunii cu Dumnezeu. Orice consilier creștin știe că cel mai important aspect de care depinde în ultimă instanță succesul procesului este tocmai prezența Lui Dumnezeu în ecuație. De aceea, el va urmări să stimuleze dezvoltarea spirituală a consiliaților oferind suportul necesar în vederea restructurării relației personale cu Dumnezeu. În acest sens va încuraja mărturisirea păcatelor, asumarea responsabilității, obținerea iertării Lui Dumnezeu dar și oamenilor, va încuraja consacrarea față de Hristos și adoptarea unui stil de viață potrivit înțelegerii pe care o oferă Evanghelia asupra vieții noi în Hristos. Toate acestea desigur, în contextul unei societăți ale cărei standarde urmează tiparul relativismului umanist și postmodern. Fără această perspectivă biblică consilierea spirituală rămâne împotmolită în religia naturalismului umanist.

c) Metodologia unică. Procesul consilierii creștine va utiliza aceleași metode de ajutorare care se regăsesc în orice proces psihoterapeutic:

formularea convingerilor că există soluții că este posibil ajutorul,

corectarea convingerilor eronate despre lume,

dezvoltarea competențelor în relațiile sociale,

ajutarea consiliatului în a se accepta pe sine ca o persoană de valoare.

Ceea ce face diferența între consilierea creștină cea necreștină, seculară, este filosofia care stă în spatele sistemului de valori a fiecăreia dintre ele. Astfel, consilierii creștini vor evita tehnicile și strategiile inconsecvente cu învățătura biblică, introducând în schimb tehnici creștine:rugăciune, studiul Cuvântului, relația cu Dumnezeu, implicarea în comunitatea locală.

d) Caracteristicile consilierului. În fiecare situație de consiliere consilierul trebuie să răspundă la patru întrebări:

care este problema?

ar trebui să intervin pentru a oferi ajutor?

ce ar trebui să fac pentru a fi de folos?

ar putea altcineva să ofere sprijin mai calificat?

Dincolo de răspunsul la aceste întrebări, trăsăturile personale au o semnificație mai importantă. Eficiența consilierului depinde în foarte mare măsură de faptul că poate să ofere consiliatului o relație umană autentică. O relație definită nu atât de mult prin prisma tehnicilor utilizate cât mai ales prin ceea ce este terapeutul, nu atât de mult prin ceea ce face cât prin modul cum face. Experiența demonstrează că acei consilieri care dau dovadă de căldură, sensibilitate, înțelegere, și preocupare sinceră sunt cei mai eficienți. Exemplul suprem în acest sens este Însuși Domnul Iisus Hristos.

Etiologie psiho – spirituală

Motivele pentru care cuplurile solicită consiliere sunt foarte diverse: incapacitatea de administrare a banilor; o relație extraconjugală; depresie cauzată de evenimente sau etapele critice ale maturizării; confruntarea cu afecțiuni fiziologice permanente; confruntarea cu boli terminale, etc.

Toți aceștia ajung să aibă temeri mai mult sau mai puțin justificate, anxietăți, depresii, sentimente contradictorii tulburătoare. Ei întâmpină dificultăți în a se accepta, se consideră lipsiți de valoare, neputincioși, incapabili să facă față presiunii celor din jur în sensul de a fi mereu la înălțimea așteptărilor acestora, sunt dominați de teama că vor pierde la un anumit moment stima, dragostea și suportul partenerului de viață și a celor din jur, etc.

Pentru a fi împliniți, oamenii au două tipuri de nevoi fundamentale:

un simțământ al valorii personale și al acceptării de sine ca persoană întreagă,

nevoia de semnificație, scop, importanță, siguranță și dragoste necondiționată, acceptare permanentă din partea partenerului de viață și a celor din jur.

Semnificația și siguranța sunt nevoi și calități în același timp, așezate de Dumnezeu în structura personalității umane prin creație. Ele joacă un rol energetic important menținând persoana în contextul autodezvoltării permanente.

Sentimentul valorii personale provine din satisfacerea celor două nevoi fundamentale: nevoia de siguranță și nevoia de semnificație. Se pare că pentru bărbați principala cale de a dobândi valoare personală este semnificația iar pentru femei siguranța, nevoia de a fi iubite.

Premisa fundamentală a consilierii creștine rezidă în conștientizarea că nevoia de semnificație poate să o împlinească numai Dumnezeu. Problemele legate de nevoia de semnificație derivă tocmai dintr-o înțelegere eronată a ceea ce poate împlini și asigura această semnificație. Atunci când oamenii își pun încrederea în pseudo-valori pentru satisfacerea nevoii de semnificație acest lucru poate conduce la dezechilibre și comportamente reprobabile.

Consilierea persoanelor care se confruntă cu teama de respingere implică abordarea problematicii nevoi de securitate, de siguranță, de dragoste. O relație bazată pe încredere este necesară în procesul maturizării și dezvoltării personale.

Mulți consilieri seculari depun efortul de a-i ajuta pe oameni să-și satisfacă nevoile egoiste, să procedeze așa cum doresc pentru a se simți împliniți indiferent de consecințe sau standarde morale. Expresiile frecvent folosite sunt: „Fii tu însuți!”, „Exprimă-te așa cum ești!”, „Împlinește-ți nevoile fundamentale de putere și plăcere în orice mod, dacă aceasta nu stârnește mânia socială. Fii un căutător și un împlinitor de sine, socializat!”.

Alții încearcă să descopere conflictele împovărătoare care amenință satisfacerea nevoilor fundamentale. Potrivit lui Freud maturizarea psihologică este caracterizată de nevoia de satisfacție. În consecință terapia presupune o explorare a trecutului în vederea descoperirii problemelor ascunse care odată descoperite vor elibera persoana de problemele sale psihologice. Baza acestui demers este considerația că boala mentală constă doar din aceste conflicte inconștiente nerezolvate.

Terapeuții directivi consideră că dacă o persoană va ajunge să se comporte responsabil problemele vor ajunge să se rezolve. Consilierul în acest caz este un diagnostician care identifică comportamentele iresponsabile după care îl învață pe consiliat și îi cere să se comporte responsabil.

Atunci când oamenii simt că nevoile fundamentale le sunt amenințate tind să adopte căi iresponsabile pentru satisfacerea lor ceea ce conduce la un mod de viață iresponsabil în încercarea de a dezvolta mijloace de apărare împotriva simțămintelor de nesiguranță și lipsă de semnificație (implicarea în relații extraconjugale, câștigarea banilor, a unor bunuri prin mijloace ilegale sau imorale, etc). În acest fel se dezvoltă modele greșite de viețuire și acestea provin din concepții și filosofii greșite despre viață și existență. Toate acestea conduc la dezechilibre psihologice, oamenii dezvoltând idei și convingeri eronate care sunt de fapt miezul problemelor lor psihologice.

Consilierea creștină presupune corectarea fundamentelor greșite ale persoanei ajutând-o să vadă calea reală pentru dobândirea valorii personale. Atâta timp cât cineva crede că trebuie să-și sacrifice sau să-și riște simțământul valorii personale dacă trăiește responsabil, va alege să trăiască iresponsabil. Nici un consilier nu-l va putea ajuta doar îndemnându-l să trăiască responsabil. Acesta este motivul pentru care adesea nu se ajunge la rezultate pozitive, faptul că procesul terapeutic este focalizat și se rezumă doar la atât. Persoana trebuie ajutată să-și schimbe gândirea, reperele, premisele dobândind astfel o bază solidă pentru un comportament responsabil.

Adevărata transformare depinde de reînnoirea minții noastre: vă îndemn, deci, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească, și să nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârșit. (Romani 12: 1-2). Dacă eforturile personale pentru schimbare sunt focalizate mai ales asupra comportamentului decât asupra gândirii, o schimbare autentică nu va fi realizată niciodată. Dacă (a) nu pot să-mi ating scopul care presupun că-mi împlinește trebuințele cele mai profunde și dacă (b) nu pot nici să-mi corectez propria concepție, atunci este posibil să se adopte strategii incorecte, nebiblice. Mulți care ajung aici vor continua totuși, în ciuda remușcărilor deoarece motivația de a-și împlini nevoile personale este copleșitor de puternică. Această abordare poate conduce la împietrire gratificând persoana cu un sentiment fals al împăcării. Alteori persoanele apelează la manevre defensive menite să le protejeze de sentimentul devalorizării personale, căutând să valorifice dezvoltarea unei simptomatologii psiho-somatice (migrene, oboseală psihică, depresie, insomnie, etc.), fie se victimizează adoptând o atitudine de izolare, supărare, suferință interioară, amărăciune, prin care doresc să arate că sunt neînțeleși, neiubiți, neacceptați și astfel alții sunt vinovați pentru propria stare. Toate acestea sunt folosite drept paravan în atenuare durerii provocate de simțământul lipsei de valoare. Omul se mângâie cu convingerea că numai datorită stării precare de sănătate sau a împrejurărilor stresante a înregistrat eșecuri, adeseori caută vinovați în familie sau în Biserică, salvând în acest mod imaginea de sine, cel puțin în ochii lui însuși. Desigur, o abordare de acest fel este ineficientă. Când în cele din urmă nu mai există nici o posibilitate de refugiu în acceptarea faptului de a fi lipsit de valoare, atunci inclusiv actul suicidar poate fi considerat de unele persoane o alternativă rațională.

Pentru a înțelege mobilul comportamentului creștinilor trebuie să înțelegem că de cele mai multe ori acționăm din perspectiva unui deficit motivațional încercând să obținem ceea ce considerăm că ne va împlini trebuințele personale. Când acest obiectiv nu este atins suntem motivați să ne protejăm de simțămintele dureroase de nesiguranță și lipsă de semnificație.

Demersul de consiliere urmărește în special dezvoltarea unui ansamblu de obiective care să reflecte nevoile clientului. Clientul este susținut în dezvoltarea comportamentului de tip intențional, flexibil si, în consecință, productiv. Existența de obiective adecvate determină orientarea subiectului spre viitor, spre oportunitățile care îi conferă sens în viață. Subiectul consilierii nu se consideră a avea probleme mentale, fiind considerat client si nu pacient. Clientul este considerat a fi capabil în a-si alege scopurile, a lua decizii si a-și asuma responsabilitatea propriului comportament și a evoluției personale. Consilierul nu este o ipostază a autorității, ci un partener al clientului împreună cu care vizează obiective comune.

Finalitatea consilierii spirituale a cuplurilor aflate în conflict interpersonal trebuie să fie privită și prin prisma modernității ce a pătruns adânc în firea omului contemporan și a familiei spre realizarea unei alianțe de viață . Opera de mântuire nu este săvârșită exclusiv de harul divin, ci necesită și o conlucrare responsabilă, concretă și hotărâtă a persoanelor consiliate. În fapt, îndrumătorul nu încearcă să îi suprime personalitatea clientului, nu îi dă un ansamblu de reguli scrise sau orale, situate deasupra culturii și civilizației în care își duce viața credinciosul ci o relație personală.

Diferența dintre consilierea spirituală și cea psihologică sau școlară este cea participativă. Consilierul spiritual nu pornește în demersul său singur și nici nu uzează de încrederea în metodologia proprie de abordare. Atât consilierul cât și cel consiliat cresc și se schimbă sub călăuzirea Duhului Sfânt, prin voința de implicare și deschiderea sufletului într-un sinergism triunghiular de interacțiune complementară.