Consilierea Parintilor Si Rezultatele Consilierii Asupra Personalitatii Copilului

Capitolul I -Consiliere

CAP I 1.Conceptul de consiliere și definiția consilierii

Conceptul de consiliere

Consilierea este un proces complet care vizează o arie foarte largă de intervenție ce impune o pregătire profesională de specialitate. Termenul de consiliere descrie relația dintre persoana specializată consilierul și client care poate fi:

individ, în scopul dezvoltării personale a încrederii de sine;

familiei, pentru asigurarea unei siguranțe sociale și economice;

grup, pentru a crea personal calificat la momentul oportun;

societate, în scopul creșterii veniturilor și a cunoașterii ca instrument democrat.

Relația dintre consilier și client fiind una de alianță, de participare și colaborare reciprocă (Ivey 1994), lucru care ajuta în exprimarea sentimentelor dar și ideilor în legătură cu o problemă, oferind sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale, în identificarea unor pattemuri valorice pe baza cărora se pot exprima soluții (S.Eliade 2000).

Consilierea este știința dacă este fundamentată pe teorii, legi științifice și metode, verificate și confirmate. Ca și exemplu putem arăta metode psiho-educationale ale conversației, legile psihopedagogice ale adaptării pot sta la baza unei explicații științifice ale consilierii. Caracterul științific este din ce în ce mai clar, în elaborarea de teorii și metode, specifice domeniului său de cercetare.Se pune întrebarea dacă aceste noi teologii și metode ajuta în mod automat la eficienta consilierii. Consilierea reprezintă mai mult un domeniul al acțiunii eficiente decât al cunoașterii adevărate. Acțiunea eficiența este asigurată, de identificarea și elaborarea regulilor de transformare a realității, domeniu ce aparține tehnologiei. Deși fenomenul de tehnologie nu se potrivește cu cel de științe umaniste W. Huber (1997) arată că aceasta constituie aspectul fundamental al asistentei și intervenției psihologice, deci implicit și al consilierii. Eficiența acțiunii în domeniul intervenției sociopsiho-educaționale nu este asigurată de adevărurile științifice elaborate de științele implicate, ci de regulile de aplicare a acestor adevăruri științifice la situația specifică la persoană vie și concretă, la momentul respectiv. Consilierea este o tehnologie psiho-educațională dacă elaborează reguli de creare, transformare și control (M.Bunge, 1978) a unor procese specifice în scopuri pozitive și benefice (de exemplu regulă orientării – învățării). Dar aceste reguli eficiente se aplică totdeauna la fel, indiferent de persoană, indiferent dacă se lucrează individual sau în grup, cu anumite metode sau cu altele?

Consilierea este artă deoarece acționează asupra unui domeniu sensibil (problematica educațională – în cazul consilierii educaționale) aplică metode, tehnici și procedee de modelare a personalității subiectului în mod diferențiat și creativ, adaptează realitatea ideilor, trăirilor, voinței și comportamentului subiectului (educațional) la realitatea mediului (educațional).

În consiliere s-au conturat patru direcții de abordare a problemelor cu care se poate confrunta individul pe parcursul evoluției sale:

intervenția în situații de criză,

intervenția ameliorativă,

prevenția,

formativa și de dezvoltare

Definiții ale consilierii

The British Association for Counselling, fondată în 1977, definește consilierea ca fiind utilizarea pricepută și principială a relației interpersonale pentru a facilita autocunoașterea, acceptarea emoțională și maturizarea, dezvoltarea optimă a resurselor personale. Scopul general este acela de a furniza ocazia de a lucra în direcția unei vieți mai satisfăcătoare și plină de resurse. Relațiile de consiliere variază în funcție de cerere, dar pot fi centrate pe aspecte ale dezvoltării, pe formularea și rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii, controlul stărilor de criză, dezvoltarea unui insight personal, pe lucrul asupra trăirilor afective sau a conflictelor interne, ori pe îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți

Consilierea este o tehnică de informare și evaluare, un mijloc de a modifica comportamentul, o experiență de comunicare, o căutare în comun a sensului în viața omului (R.W.Strowing). Aspectul esențial al consilierii este confidențialitatea și încrederea reciprocă.

Conform acestor definiții, consilierea poate fi considerată ca fiind centrată pe schimbare evolutivă (I. Dafinoiu, 2000), pe conștientizarea gândurilor, a trăirilor emoționale, a conduitelor care asigură șansele unui nivel optim de dezvoltare a resurselor personale.

Consilierea facilitează, prin demersurile pe care le presupune, ca persoană să facă față mai eficient stresurilor și sarcinilor vieții cotidiene și astfel să contribuie la îmbunătățirea calității vieții.

O caracteristică importantă a consilierii este preocuparea pentru prevenția problemelor ce pot împiedica dezvoltarea și funcționarea normală a persoanei. Strategia de prevenție constă în identificarea situațiilor și grupurilor de risc și în acțiunea asupra lor înainte ca acestea să aibă un impact negativ și să declanșeze crize personale sau de grup.

CAP I.2 Consilierea educaționala și consilierea psihologică

Nevoia de consilierea educaționala a apărut datorită numărul abandonurilor și al eșecurilor școlare, comportamente delicvente, tulburări de comportament în rândul elevilor. Ducand la introducerea în cadrul școli a unei discipline opționale și anume Consilierea și Orientarea în rândul elevilor pe toate cele trei nivele de școlarizare: primar, gimnazial și liceal. Această disciplină are ca scop întâmpinarea nevoilor fundamentale a oricărui copil și adolescent: cunoașterea de sine și respectul de sine, comunicare și relaționarea armonioasă cu ceilalți, de a poseda tehnici de învățare eficientă și creativă, de luare de decizii și rezolvarea problemelor, de a rezista presiunii negative ale grupului. Principalele condiții pentru dezvoltarea armonioasă a personalității elevului sunt:

Formarea unui stil de viață sănătos;

Integrarea sexualității în maturizarea emoțională;

Controlul stresului;

Dobândirea de repere în orientarea școlară și profesională.

Alături de prevenție și reabilitare, consilierea se situează la primul nivel al intervenției psihologice

P.Blos H.Pepinsky arata că aceasta se adresează persoanelor cu dificultăți de ordin situațional al vieții curente, care nu au un caracter nevrotic, patologic, fiind victimele unor presiuni de mediu exterior.

F.C.Thorne considera consilierea o formă de susținere psihologică similară psihoterapiei, pentru persoanele normale cu probleme de viață.

F.P.Robinson susține necesitatea consilierii pentru persoanele care doresc să atingă un nivel de viață superior, să depășească anumite obstacole sau să construiască strategii personale de viață. Obiectivele acestuia ar fi:

maturizarea personalității,

dobândirea și utilizarea propriei sale independente,

integrarea personală în situațiile vieții curente,

responsabilitatea asumată.

J.W.Gustad definește consilierea ca „un proces de orientare-învățare” care se desfășoară în spațiul realității între două persoane, cuplu în care sfătuitorul cu competență în probleme psihologice oferă clientului sau metode adecvate nevoilor acestuia, în raport cu contextul evenimentelor vieții, stabilindu-se în acest fel un program personal în care sunt incluse următoarele:

luarea la cunoștință despre sine,

înțelegerea situațiilor

evaluarea efectelor acestora

realism și simț practic în soluționarea acestor situații critice,

restabilirea echilibrului cu realitatea vieții

evoluția pozitivă a subiectului.

Aria de consiliere educaționala se desfășoare pe trei nivele:

Consilierea elevilor în probleme legate de: autocunoaștere, imaginea de sine, adaptare și integrare socială, reușita școlară, crize de dezvoltare, situații de criză, rezolvarea și depășirea unui conflict, însușirea de tehnici de învățare eficiente, orientare a carierei.

Consultații cu profesorii în probleme legate de: cunoașterea elevilor, înțelegerea problemelor elevilor, sprijin în dezvoltarea lor, asigurarea echilibrului între cerințele școlare și posibilitățile elevilor, în identificarea cauzelor inadaptării școlare, optimizarea relației școală – elev.

Consultații cu părinții în probleme legate de: cunoaștere a copiilor lor, înțelegerea nevoilor și a comportamentului lor, identificarea factorilor de risc în integrarea familială, școlară, socială, ameliorarea relației cu propriii copii, sprijinirea școlii în educația copilului

Schimbarea atitudinii față de învățătură, față de colegii de clasă și față de familie, dar și de schimbarea atitudinii celorlalți față de un elev care a întâmpinat greutăți în procesul de educație și instrucție este răsplata muncii consilierului sau profesorului de specialitate, diriginte sau învățător. Activitatea de consiliere educaționala se desfășoară după o proiectare a activități de consiliere care tinde să rezolve două aspecte extrem de importante:

asigurarea echitǎții sociale prin democratizarea permanentă a accesului la educație și formarea profesională și

ameliorarea continuă a bunei utilizări a resurselor umane de care societatea dispune.

Activitatea de consiliere educaționala consta în:

informarea și documentarea personală;

valorificarea în grup a experiențelor personale pozitive ale elevilor și părinților acestora;

activități specifice și speciale inițiate de consilieri în instituții de profil (convorbire, consiliere, evaluare).

Consilierea psihologică se rezuma la ajutorul în conștientizarea și depășirea unor probleme psihice.

Tabel nr 1. Diferențe între consilierea educaționala și consilierea psihologică

Tipuri și forme ale consilierii educaționale

Literatura de specialitate identifică mai multe tipuri de consiliere:

informațională: oferă informații pe domenii/teme specifice;

educațională: oferă repere psiho-educaționale pentru sănătatea mentală, emoțională, fizică, socială și spirituală a copiilor și adolescenților;

de dezvoltare personală: contribuie la formarea de abilități și atitudini care să permită o funcționare personală și socială flexibilă și eficientă în scopul atingerii stării de bine;

suportivă: oferă suport emoțional, apreciativ și material;

vocațională: vizează dezvoltarea capacității de planificare a carierei;

de criză: oferă asistență psihologică persoanelor aflate în dificultate;

pastorală: consiliere din perspectivă religioasă.

Consilierea educaționala este compusă din patru forme ce sunt strâns legate una de cealaltă nu într-o manieră nelimitată ci permanent cibernetică, și anume:

Consilierea școlară

Consilierea vocaționala

Consilierea profesională

Consilierea de carieră

Vom studia și factorii ce sunt responsabili în cadrul consilierii și anume

e. Psiho-socio-geneză aspirațiilor și opțiunilor profesionale

Consilierea școlară

Este cheia de boltă a învățământului modern (Ed. Faure, 1974) care parcurge două perioade importante (la vârsta școlarității și la 40-45 de ani-Mialaret 1964). Este definită ca acțiune de dirijare a copilului spre forma de învățământ ce îi este conform aspirațiilor și disponibilității sale dezvoltându-i posibilitățile la maxim. Urmărește dezvoltarea armonioasă a personalității în formare ținând cont atât de posibilitățile și predispozițiile individului cât și de cerințele sociale.

Consilierea școlară acționează atât la intrarea în școală a copilului cât și pe parcursul întreg de școlarizare, premergând și asigurând o bună integrare în viața social-economica. Astfel ca prima consiliere are loc în perioada preșcolară fiind una mai puțin complexă în comparație cu cea de-a doua consiliere și dirijare ce are loc la sfârșitul gimnaziului care este însoțită de forme de selecție în liceu (capacitate, testare națională) fiind apoi urmată de admiterea în învățământul superior unde exigentele sunt mai complexe și mai diferențiate.

În societatea modernă consilierea școlară este de mare importantă deoarece constituie un instrument socio-pedagogic și economic. Ea se realizează în școli, în laboratoare de consiliere școlară, în mass-media.

Obiectivele acesteia sunt asigurarea de șanse egale în formarea și dezvoltarea personalității, ținându-se seama de potențialul genetic psihic și intelectual dar și de deosebirile eforturilor depuse și a rezultatelor obținute, consilierea școlară nu-și propune egalizarea performanțelor elevilor. Așadar survine clasificarea și ierarhizarea elevilor în funcție de valoarea, nivelul performanțelor și eficientă pregătirii lor.De aici apare în mod obiectiv și selecția școlară și profesională prin intermediul examenului concurs, bazat pe competiție.

Consilierea școlară trebuie să aibă în vedere selecția școlară dar nu trebuie condiționată definitiv pe aceasta, ci trebuie bazată pe conștientizarea elevilor că potențialul lor are un caracter polivalent.

b. Consilierea vocaționala

Reprezintă ansamblul acțiunilor proiectate, organizate, desfășurate, în procesul educațional având ca scop identificarea, stimularea structurii capacităților specifice și pasiunilor complementare acestor capacități

Încă din copilărie sunt observate inclinațiile fiecărui copil, însă acestea se dezvolta în perioada școlarizării și interacționând cu cunoștințele acumulate consolidează aptitudinile formând în interacțiune cu sentimentele atitudinile specifice capacității.

Formarea vocației profesională este definită de pasiunile elevului pentru anumite activități, însă ele nu se dezvolta pe un teren gol ci au o relație de independentă cu capacitățile formate având un rol decisiv în alegerea meseriei. Considerăm că orientarea vocaționala este bine definită în jurul vârstei de 12-18 ani.

c. Consilierea profesională

Este tipul de consilierea ce a răspuns nevoilor economico-sociale dintre pregătirea teoretică și pregătirea practic-productivă, de la nivelul școlilor fiind determinată de necesitatea ridicării calificării și specializării profesionale.

Pentru că, consilierea profesională să aibă eficienta urmărită este nevoie de respectarea următoarelor condiții:

Profesiunea trebuie înțeleasă și privită atât din perspectiva unei ocupații economice cât și tratată ca un mod de viață și un rol social;

modelul carierei nu trebuie privit din punct de vedere al psihologiei diferențiale ci din punct de vedere al psihologiei dezvoltării, obiectivul urmărit fiind formarea și dezvoltarea subiectului și nu selecția pentru o anumită profesie;

asumarea conceptului de carieră și îmbinarea mai multor ocupații și integrarea lor;

principiul creativității trebuie să fie principiul coordonator al învățământului;

piatra unghiulară a adaptării și integrării socio-profesionale trebuie să fie relația complexă și dinamica intre învățământ practică și profesiune.

Consilierea școlară și profesională se desfășoară în mai multe etape, și trebuie să fie bine organizată și programată deoarece aceasta reprezintă un sistem de educare și formare, ca urmare este necesara îndeplinirea următoarelor condiții:

să genereze și să ofere permanent într-un flux conținu și diversificat informații despre școală și profesiune, despre schimbările care apar și cerințele socio-economice adresate școlii;

să menține o strânsă și eficientă colaborare organizând activități comune intre profesori, elevi, părinții întreprinzători;

să inițieze acțiuni care să conducă la autocunoașterea celor consiliați precum și la cunoașterea profesiunilor și a capacităților personale ale acestora;

monitorizarea școlii în vederea valorificării potențialului afectiv, fizic cognitiv și comportamental al elevilor

să fie realizată în cele două etape normale de evoluție a persoanei

formarea inițială (în școală)

formarea continua (educația permanentă)

să se producă în ambele sensuri și anume ;atat de la profesor la elevi cât și de la societate la școală.

d. Consilierea de carieră

Cariera este caracterizată ca o succesiune de profesiuni, poziții și funcții în care se angajează o persoană în timpul vieții sale. Conceptul de profesiune a fost înlocuit cu cel de cariera la începutul lui 1970 în S.U.A.

În înțelegerea conceptului de cariera sunt esențiale:

Determinarea biunivocă dintre cariera și persoana

DINAMICA PROFESIUNII

CARIERA PERSOANĂ

DINAMICA PERSOANEI

Figura nr 1

importanta carierei nu numai din plan profesional ci și rolul care aceasta îl are în viața fiecăruia deoarece cariera este un mod de viață având și un are un rol social nefiind numai modul de existența a fiecăruia;

împlinirea de sine și auto-implinirea sunt legate de rolul esențial al muncii și al carierei în determinarea statutului social al persoanei;

Donald Super în comportamentul vocațional prezintă conceptul de sine esențial în alegerea vocației și pregătirea carierei. Cercetările făcute de Cael Rogers și Charlottei Buler au influențat teoria dezvoltării de sine, așa că Buller considera că viața unei persoane este alcătuită din patru stadii distincte:

până la vârsta de 14 ani este considerat stadiul de creștere

până la vârsta de 25 de ani stadiul de explorare

între 25 și 60 de ani stadiul de menținere

și după vârsta de 65 de ani stadiul de declin

Așadar consilierea educaționala elaborează strategii de lucru diferențiate în funcție de particularitățile individuale și de grup ale oricărui individ aflat în unul dintre cele patru stadii.

e.Psiho-socio-geneza aspirațiilor și opțiunilor profesionale

Formarea și dezvoltarea intereselor și aspirațiilor profesionale sunt într-o interacțiune dinamică determinați de anumiți factori: familia, scoală și subiectul educațional.

Rolul familiei este cel care asigura climatul socio-afectiv de susținere, înțelegere recunoaștere și apreciere însă tot părinților le revine îndatorirea de a se implica activ în a selecta inclinațiile pozitive de cele negative pentru a ajuta copilul spre inclinațiile benefice acestuia. Tot ei sunt cei care prin implicația activa în viața copilului vor pune la dispoziția acestora resurse, materiale informaționale benefice în dezvoltarea lor. Consilierea școlară și profesională este legată tot de modul în care fiecare părinte o prezintă copilului său, negativă sau pozitivă.

Patologia socială este reflectată la nivelul familie și generează diferite forme ce pot merge până la identitatea negativă a persoanelor implicate sau a întregii familii.

Rolul școlii

O bună perioadă în școala să practicat discriminarea care a dus la concepția ca inferioritatea culturală este un destin personal generând categoria de dezmoșteniți ai culturi.

În prezent mai ales în țările dezvoltate, ea a depășit această etapă funcționând pe o poziție firească de deschidere pentru orice solicitant sprijinindu-l în dezvoltarea și formarea potențialului acestuia.

Scoală are un rol important în consilierea școlară și profesională, deoarece se realizează în mod constant și sistematic prin toate tipurile de activități pe care școala le oferă: didactice, formale, nonformale, extrașcolare și extra didactice.

Primul nivel de consilierea școlară și profesională consta în cunoștințele care sunt prezentate elevilor de către fiecare disciplina în parte, oferindu-le o imagine edificatoare fiecărui domeniu.În funcție de potențial, subiecți educaționali manifesta interes și răspund prin rezultatele obținute la fiecare disciplina în parte. Un alt mod de consiliere educaționala și profesională este oferit de rezultatele obținute și satisfacția trăită la unele discipline de către subiecții educaționali. Pentru stimularea copiilor profesorii împreună cu părinții și elevii pot organiza cercuri pe discipline prin olimpiade și concursuri.

Un rol specific în consilierea școlară și profesională îl au profesorul diriginte, profesorul consilier, și profesorul pedagog, care cu ajutorul tematicii profesionale introduse în orele de dirigenție vor purta discuții personale cu subiecții educaționali.

Următoarea schema subliniază circularitate dintre aceste nivele ale consilierii școlară și profesională (C.S.P.)

Figura nr 2

CAP I 3. Rolul profesiunii și al societății

Profesiunea este ocupația ce are un caracter cvasi permanent exercitată de oameni în baza unei calificări profesionale. Important în alegerea profesiunii este relația profesiune personalitate, dubla interacțiune intre cele două componente.

În opinia lui V. Ceausu indicatorii solicitării exercitate de o profesiune sunt:

Cum se constituie informația într-o anumită profesiune: continua, discontinuă?

Cum este aceasta preluată: concret, abstract, există situații certe, incerte?

Ce fel de decizii trebuie luate: rapide, în timp, exista pericole decizionale?

Ce fel de acțiune este necesară: manuală, complexă, fiziologică și psihologică, intelectuală?

Autoreglarea este: logica, energică, voliționala?

Caracterizarea generală a profesiunii trebuie să țină seama:

Importanta social-economică a profesiunii (gradul de răspândire legătura cu alte profesiuni;

Operațiile de muncă: pregătitoare, de bază, auxiliare, procedee de muncă, materiale și utilaje cu care lucrează;

Organizarea muncii individuale sau în grup: munca în flux linii automatizate, panou de comandă, transportul materialelor;

Condiții igienice: ziuă-noaptea, aerisirea, temperatura;

Condiții economice: asigurări sociale, alimentație;

Pregătirea profesională: cultura generală și de specialitate

Monografiile profesionale și psihoprofesiograma oferă un complex de date referitoare la o profesie obținute printr-un studiu pluridisciplinar: tehnic, psihologic, pedagogic, medical, socio-economic.

Ea trebuie să cuprindă următoarele date:

Denumirea profesiei

Titlu de calificare

Domeniul de activitate

Încadrare

Norma de lucru

Poziția ierarhică

Nivelul de dificultate

Retributi

Orar de muncă

Control de calitate

Relațiile profesionale.

Criteriile consilierii profesionale tind să se aproprie de cele ale selecției profesionale însă sunt diferite referindu-se la:

creșterea satisfacției morale odată cu practicarea profesiunii și umanizarea procesului de producție;

interacțiunea intre meserie și candidat;

realizarea acestuia ca o necesitate, parcurgând etapele specifice vârstei fiecăruia. În opinia lui Ginsberg Ginsburg, Axelard, Helma aceste perioade sunt:

perioada fanteziei intre 0-10 ani – copilul se regăsește pe planul imaginației cu rolul de adult, fiind caracterizată de lipsa ancorării realității și funcția dominantă a plăcerii

perioada tatonărilor intre 11-18 ani – este o perioadă subdivizată în patru stadii:

stadiul intereselor (11-12 ani) ani în care este conturata direcția vocaționala;

stadiul capacității (13-14 ani) este perioada când copilul își dezvoltă abilitățile dar totodată poate fi influențat și de persoane din afara familiei;

stadiul valorilor (15-16 ani) este perioada alegerii vocaționale iar aspectele sociale ale valorilor capăta pondere din ce în ce mai mare;

stadiul tranziției (17-18 ani) este perioada de viață când deciziile trebuiesc cântărite și hotărâte imediat.

perioada realistă (18-22-24 ani) compusă din trei stadii

stadiu de exploatare caracterizat de flexibilitatea vocaționala;

stadiu de cristalizare caracterizat de domeniul major de activitate

stadiul de specificare alegerea profesiei într-o anumită specializare.

În concluzie consilierea și selecția profesională se produce dacă se îndeplinesc condițiile (T. Parsons)

analiza omului: performanta profesională, evaluarea atitudinii față de șef, câștiguri, promovare;

analiza profesiunii;

consilierea educaționala;

Analizând periodizarea făcută observăm:

Perioada fanteziei 6-11 ani consilierea educaționala

Perioada tatonărilor 12-18 ani consilierea vocaționala

Perioada realistă 19-25 ani consiliere profesională și de carieră

4. Caracteristicile consilierii

Consilierea psihologică și educaționala integrează perspectiv a umanistă dezvoltată de Carl Rogers (1961) unde problemele psihice nu mai sunt considerate în mod obligatoriu termenii de tulburare și deficiența, ci în parametrii nevoii de autocunoaștere, de întărire a Eului, de dezvoltare personală și de adaptare. Prin acesta rolul principal nu îi mai este atribuit doar psihologului ci și consilierului.

A ajuta o persoană pentru a căpăta încredere de sine, pentru a fi capabilă să își asume propria dezvoltare personală, dar și să prevină eventualele situații și disfuncții astfel încât să se poată simți bine cu sine și cu ceilalți.

Caracteristicile consilierii sunt:

o primă caracteristică este dată de tipul de persona căreia i se adresează. Pentru că obiectivul este de a ajuta persoană să facă fața problemelor și sarcinilor vieții cotidiene îmbunătățind calitatea vieții consilierea se adresează persoanelor normale fără deficiențe intelectuale sau de altă natură;

o a doua caracteristică consta în utilizarea de modele și anume un model educațional și un model al dezvoltării nici de cum unul clinic și curativ. Astfel consilierul va folosi strategii noi comportamentale pentru că individul să își poată valorifica la maxim potențialul dezvoltându-și tot odată noi resurse adaptive;

a treia caracteristică este preocuparea pentru prevenția problemelor care opresc dezvoltarea și funcționarea armonioasă a persoanei înainte ca acestea să aibă un impact negativ și să declanșeze crize personale sau de grup.

Concluzionând cele trei caracteristici putem spune că procesul de consiliere pune accent pe:

dimensiunea de prevenție a tulburărilor emoționale și comportamentale;

dezvoltarea personală;

rezolvarea problemelor.

5. Rolul consilierii

Funcționarea psihosocială optimă a grupului sau a persoanei este rolul fundamental al consilierii. Pentru a putea fi atins acest scop consilierea trebuie să realizeze trei obiective:

Promovarea sănătății și a stării de bine funcționarea optimă din punct de vedere somatic, fiziologic, mental, emoțional, social și spiritual

Dezvoltarea personală: cunoașterea de sine, capacitatea de decizii responsabile, controlul stresului, tehnici de învățare eficiente

Prevenție: dispoziția afectivă negativă, neîncrederea de sine, comportament de risc, conflict personal

Consilierea este interesată de starea de bine mai mult decât de starea de boală.

Conform definiției oferită de Organizația Mondială a Sănătății ,sănătatea nu este condiționată doar de absența bolii, ci se referă la un proces complex și multidimensional și la care elementul fundamental este dat de starea subiectivă de bine.

Componentele stării de bine:

Acceptarea de sine: consta în părere bună de propria persoană, acceptarea defectelor dar și a calităților.

Relațiile pozitive cu ceilalți: încrederea în oameni, nevoia de a primi și da afecțiune, socializare.

Autonomie: fire independenta, hotărâtă ,nu este dependent de părerile celor din jur.

Control: își creează propriile oportunități pentru ași pune în valoare nevoile personale.

Sens și scop în viață: are un țel în viață cu planificări pe termen lung și mediu, experiență pozitivă a trecutului, curajul implicării.

Dezvoltarea personală: deschis pentru lucruri noi, menținerea părerii de sine pozitive, respingerea rutinei.

Un rol important în menținerea stării de bine îl are atât școala cât și familia care din păcate în cele mai des cazuri întâlnite tocmai acestea sunt cauza diminuării încrederii de sine a copiilor, îngrădesc anatomia și independentă, îngrădesc bucuriile și plăcerile cotidiene, influențează percepții negative asupra vieții.

6.Principii și metode ale consilierii

6.aPregătirea consilierului

Consilierea asimilează metode și informații din disciplinele psihologice, deoarece acesta nu poate fi făcută intuitiv sau după simțul fiecăruia. Așadar pregătirea consilierului presupune învățarea unor repere teoretice din următoarele domenii:

psihologia dezvoltării;

psihologia comportamentului;

psihologia personalității;

psihologia sănătății;

psihologia socială;

teorii și tehnici de consiliere;

autocunoaștere

6 b.Atitudinile consilierului

Relația dintre consilier și elev, în cadrul procesului de consiliere, trebuie să fie bazată pe responsabilitate, confidențialitate, încredere și respect. Totodată responsabilitatea primordială profesorului consilier este de a proteja interesele elevului. Orice proces de consilierea va începe prin asumarea unui sistem de valori și coduri stabilite de asociațiile de specialitate. Sistemul de valori pe care consilierul trebuie să-l aibă la baza este fundamentat pe filozofia psihologiei umaniste și a învățământului centrat pe elev:

Așadar relația consilier-elev se bazează pe două principii:

„Toate persoanele sunt valoroase și speciale pentru că sunt unice”. Conștientizarea elevului că este special și unic de către profesorul-consilier.

„Fiecare persoană este responsabilă pentru propriile decizii”. Tocmai acesta este unul dintre obiectivele consilierii și anume conștientizarea și învățarea elevilor pentru a fi responsabili de propriile sale decizii dar și de consecințele acestora.

Îndatorirea profesorului-consiliere este de a respecta confidențialitatea informațiilor primite în cadrul orelor de consiliere, interzicându-se dezvăluirea acestora fără acordul elevului sau a grupului după caz.

O atitudine necorespunzătoare în cadrul orelor de consiliere poate avea consecințe negative și anume:

Acceptarea necondiționată

Empatia

Congruenta

Colaborarea

Gândirea pozitivă

Responsabilitatea

Respectul

6.c Acceptarea necondiționată

Acceptarea necondiționată area următoarele principii

ființă umană este valoroasă și pozitivă prin esență sa;

are capacitatea sau potențialul de a „face alegeri responsabile”;

are dreptul să ia decizii asupra vieții personale și de a-și asuma propria viață.

Fructificarea elevului nu trebuie făcută după grupul social de aparenta, rasă, religie, nivelul performanțelor școlare sau valori și atitudini. El trebuie acceptat așa cum este și trebuie respectat modul individual de a gândi sau de a percepe anumite situații. Nefiind indicat utilizarea evaluărilor de genul „nu ar trebuie să simți așa” sau băieții nu trebuie să plângă”.

Acceptarea nu înseamnă să ai o atitudine de neutralitate sau indiferență vizavi de modul în care o persoană gândește.” nu este nici o problemă”,” nu te necăji” sunt forme verbale de minimalizare sau ignorare a tensiunilor elevului. Acceptarea este o atitudine pozitivă. O atitudine neutră conduce la o percepție de indiferentă a consilierului față de elev.

O altă interpretare greșită a acceptării este simpatia fiind diferită prin o implicare emoționale mai intensă din partea profesorului față de elev. Aceasta este echivalentă cu atitudinea unui părinte, iar în consiliere contează mai puțin sentimentele consilierului accentul fiind pus pe sentimentele celui consiliat.

Toleranța este o dificultate în acceptarea necondiționată deoarece a fi tolerant echivalează acceptarea diferențelor individuale, ea trebuie manifestata la nivel general (ex:” sunt tolerant față de o persoană de altă religie dar nu o înțeleg și nu o respect”)

Obstacole în acceptarea necondiționată:

lipsa informației despre personalitatea copilului;

probleme emoționale personale ale profesorului-consilier;

proiectarea propriilor valori, convingeri convingeri sau trăiri asupra elevului;

confuzia dintre acceptare și aprobare, simpatie sau neutralitate;

pierderea respectului față de elevi;

pierderea respectului față de sine;

identificarea elevului cu propriul copil, cu propria persoană, sau cu alte persoane din viața profesorului.

Non-acceptarea înseamnă

a da sfaturi, soluții: „de ce nu faci așa”..

a evalua, a învinovăți:” aici greșești cu siguranță”..

a interpreta, a analiza:” ceea ce ai tu nevoie este”..

a eticheta:” ești prost pentru că ai făcut”..

a comandă a fi directiv:” trebuie să”..

a fi de acord, a laudă:” ai dreptate 100%”..

a simpatiza, a acorda suport la modul general:” totul va fi bine”…

a condiționa:” te voi aprecia numai dacă vei lua note mari”..

6 d. Empatia

Empatia este modalitatea de a înțelege modul în care gândește, simte și se comportă o altă persoană fără a se identifica cu aceasta sau a prelua modul ei de gândire. Empatia este atitudinea de a fi „cu” persoana și nu „ca” persoana cealaltă. Ea nu este echivalentă cu mila sau compasiunea față de o altă persoană ci este caracterizată prin „a fi alături” de persoana în cauză, ajutând-o să își exprime liber și cu ușurință convingerile și valorile favorizând comunicarea dintre cele două persoane în cazul nostru elev și profesor.

Dezvoltarea importanței are la baza comunicarea verbală și nonverbala și urmărește câteva sugestii:

utilizarea rară a întrebărilor închise pentru a nu împiedica comunicarea: ex „de ce ai făcut…?”

utilizarea întrebărilor deschise: ex:” ai putea să-mi spui mai multe despre acel eveniment…?”

ascultarea interlocutorului

evitarea întreruperii în timpul în timpul conversației:” părerea mea este că..”

eticheta este o barieră în dezvoltarea relației empatice:” ești cam neserios…”

evitarea feed-back -urilor negative:” rezultatul tău este nesatisfăcător..”

utilizarea sugestiilor constructive:” data viitoare va fi mai bine dacă vei..”

evitarea criticii sarcastice:” ești ridicol..”

Modalități de îmbunătățire a comunicării empatice:

oferirea de răspunsuri scurte, clare și acurate;

acordarea unui timp de gândire înainte de a da un răspuns;

focalizarea pe mesajele transmise de elevi;

utilizarea unui potrivit potrivit al vocii;

evitarea clișeelor în răspuns ex „multora li se întâmplă să aibă această dificultate””

empatia nu este simpatie.

6 e . Congruenta

Congruenta definește concordanță dintre comportamentul consilierului și convingeri, emoții și valorile sale personale. Exprimarea ideilor sau convingerilor în care consilierul nu crede vor fi ușor sesizate de ceilalți prin comportamentul afișat de acesta și va duce la pierderea relației de încrede cu elevii

6 f. Colaborarea

Abilitatea consilierului în implicarea elevului sau grupului în deciziile în cei privește pe acestea pentru dezvoltarea personală, bazându-se pe o relație de parteneriat și respect. Profesorul consilier trebuie să îndrume elevul în a luat deciziile cele mai benefice, însă nu trebuie să îi ofere soluțiile gata rezolvate astfel copilul să găsească soluții proprii în rezolvarea problemelor cu care se confruntă. El este catalizatorul și facilitatorul în procesul de dezvoltare personală a copilului și adolescentului

6 g .Gândirea pozitivă

Filozofia consilierii este tocmai definirea omului ca ființa pozitivă ce poate fi ajutată să-și îmbunătățească aspectele sale mai puțin dezvoltate, de aceea consilierul trebuie să-și focalizeze viziunea spre a ajuta elevul în dezvoltarea imaginii și respectului de sine.

6h . Responsabilitatea

Consilierul nu poate fi implicat în procesul consilierii dacă nu își asumă responsabilitatea atitudinilor și acțiunilor sale dar și a respectării principiilor fundamentale ale consilierii, prin utilizarea incorectă a cunoștințelor și metodelor consilierii.

6 i .Abilitățile consilierului

Pentru că procesul de consiliere să aibă efecte pozitive consilierul trebuie să dețină anumită capacități care să îl ajute în desfășurarea cu succes a activității de consiliere.

Abilitățile de bază în consiliere sunt:

ascultarea activă;

observarea;

adresarea întrebărilor;

oferirea de feed-back;

furnizarea de informații;

parafrazarea;

sumarizarea;

reflectarea.

6 i. Ascultarea activă

Este activitatea de bază în consiliere și este caracterizată prin discuție liberă și deschisă intre elev și consilier, prin această comunicare consilierul oferă respect pentru ceea ce gândește sau sinte elevul oferindu-i mesajul nonverbal că este înțeles.

Factorii care susțin procesul de ascultare activa:

comunicarea nonverbala să fie în concordanță cu starea afectivă a elevului;

contactul vizual cu interlocutorul fără a-l fixa cu privirea;

asigurarea că mesajul primit de la elev a fost înțeles corect adresarea de întrebare ex:” ceea ce vrei tu să-mi spui este că”;

ascultarea fără a gândi la răspunsurile ce ar trebui date

posibilitatea interlocutorului de a vorbi

ascultare autentică – consilierul să fie cu adevărat interesat de problema elevului

ascultare ne evaluativa

Deprinderi care trebuie evitate în procesul de ascultare activa:

neatenția sau nemărirea elevului în timp ce vorbește

ascultarea superficială

ascultarea fără interes și fără a cere informații suplimentare

repetarea în minte a următoarei întrebare

ascultarea conversației doar în momentul când elevul spune ce dorește de fapt profesorul consilier să audă

reacționarea la subiecte ce sunt opuse părerii profesorului consilier

6 j .Observarea

Abilitatea de observare a profesorului consilier duce la înțelegerea mesajului efectiv transmis de către elev prin starea de spirit a acestuia.

Observarea are doi indicatori importanți care dacă sunt analizați corespunzător oferă informații suplimentare despre elevul consiliat și anume:

comportamentul nonverbal (mimică, voce, gestică)

comportamentul verbal (conținutul mesajelor)

6 k .Adresarea întrebărilor

Deoarece scopul consilierii este de ai ajuta pe elevi să își clarifice sentimentele, convingerile și valorile personale adresarea întrebărilor trebuie făcută cu mare grijă. Întrebările pot fi:

închise: sunt întrebări a căror răspunsuri va fi „da” sau „nu”;

justificative: sunt întrebări inutile deoarece duc la căutare de motive a elevului ex: „de ce?” este indicat înlocuire lor cu ex „ce să întâmplat”;

ipotetice: sunt întrebări utile deoarece ajuta la înțelegerea unor consecințe pozitive ori negative ale unor acțiuni (ex planificarea vieții sau carierei)

deschise: sunt întrebări care îi arata elevului că este ascultat și interesat de problema acestuia ajutându-l să își exprime valorile sentimentele și opțiunile asupra problemelor abordate („ai putea să-mi spui mai multe despre”?). Este indicat folosirea întrebărilor directe în consiliere deoarece acestea ajuta în menținerea comunicării între cei doi.

6 l. Oferirea de feed-back

Recomandări pentru oferirea de feed-back:

feed-back-ul se va focaliza pe aspecte pozitive;

feed-back-ul trebuie să fie specific și concret;

feed-back-ul trebuie să fie descriptiv;

feed-back-ul trebuie oferit pentru atitudini și comportamente ce pot fi schimbate;

feed-back-ul trebuie să ofere alternative comportamentale;

feed-back-ul trebuie oferit imediat pentru întărirea comportamentului;

feed-back-ul trebuie să s adreseze comportamentului persoanei.

6 m . Furnizarea de informații

În cadrul orelor de consiliere și orientare sunt identificate atitudinile și abilitățile pe care le au elevii în funcție de aceste informații profesorul-consilier vă oferii informații noi, corecte (ex: boli, droguri) și nu va oferi niciodată un feed-back negativ pentru a nu bloca comunicarea dintre cei doi.

Recomandări cu privire la furnizarea informațiilor:

folosirea unui limbaj comun cu al elevului;

transmiterea informațiilor corecte

analizarea temei împreună;

învățarea elevului de ași procura singur informații evaluându-le critic;

analizarea și modificarea împreună cu elevul a informațiilor incorecte pe care aceștia le dețin;

oferirea de informații suficiente pentru că elevii sa poată lua decizii responsabile.

6n. Parafrazarea

Este abilitatea de reformulare și se realizează prin comunicarea elevului că a fost înțeles dar și profesorul își clarifica dacă a înțeles la rândul său ex: „ceea ce spui tu se referă la”.

Recomandări pentru utilizarea parafrazării:

evitarea de a defini problemele în locul elevului;

profesorul-consilier nu va judeca sau minimaliza ce i să comunicat de către elev;

ne utilizarea ironiei sau a sarcasmului la oferirea feed-back-ul ui;

nu va evalua sau interpreta spusele elevului;

utilizarea comportamentului nonverbal pentru a comunica acceptarea.

6 o. Sumarizarea

Rolul sumarizării este de a: recapitula într-o manieră organizată aspectele cele mai importante, stabilirea priorităților, reamintirea concluziilor unei discuții, abordarea temei viitoare de discuție și încheierea unei ore de consiliere.

6 p.Reflectarea

Reprezintă exprimarea înțelegerii de către consilier atât a conținutului informațional dar și a stării emoționale transmisă de elev. Este mai importantă reflectarea emoțiilor decât a conținutului deoarece acestea da elevului că este ascultat și că ceea ce exprima său trăiește este important, scopul fundamental fiind reflectarea emoțiilor.

Scopurile reflectării:

să verifice înțelegerea celor relatate de interlocutor;

să îi comunice elevului înțelegerea și acceptarea necondiționată;

să stabilească o relație bazată pe încredere.

6.r Proiectarea activităților de consiliere

Proiectarea este o metodă de formare exactă și eficientă care este aplicată în cadrul orelor de consiliere ajutând la atitudinile sau cunoștințelor ce urmează a fi dezvoltate la elevi. Ea este bazată pe planul de intervenție care se realizează pe o problemă a clasei identificată de profesori sau elevi, pentru care există motivația de diminuare, îmbunătățire, sau dezvoltare din partea elevilor. Consilierea educaționala este realizată întotdeauna în grup, abordarea individuală fiind realizată de către psihologul sau consilierul școlar.

Etapele proiectării:

Definirea problemei: în capitolul „rezolvare de probleme” sunt stabilite problemele și modul acestora de formare.

Descrierea problemei: se realizează pe descrierea comportamentală, cognitivă și emoțională.

Identificarea posibililor factori de formare și dezvoltare a problemei: în majoritatea cazurilor problemele au mai multe surse de formare, această etapă are rol de identificarea acestor cauze. Factorii de formare a problemei trebuiesc identificați de grup și nici de cum impus un punct de vedere din exterior cauzei.

Identificarea factorilor de menținere și de activarea a problemei.

Planul de intervenție: este etapa cea mai importantă care cuprinde planificarea obiectivelor de intervenție. Etapele formării planului de intervenție sunt:

formarea obiectivului de lungă durată ex: dezvoltarea abilitaților de pregătire pentru examen;

formarea obiectivelor specifice: este realizată în funcție de natura problemei și a obiectivului de lungă durată. Obiectivele vor fi formate în funcție de componentele comportamentale, cognitive sau emoționale;

strategii de intervenție: realizate pentru fiecare obiectiv în parte prin mai multe activități specifice.

Evaluarea intervenției: se realizează cu ajutorul chestionarelor de cunoștințe, atitudini și abilități, grile de observare comportamentală.

6. s . Metode de lucru în consiliere

Activitatea de consiliere trebuie realizată în așa fel încât elevii să conștientizeze rolul și rostul acestora ajutându-i și responsabilizându-i să înțeleagă că ei sunt parte a activității în atingerea obiectivelor. Piramida învățării active ilustrează clar tipuri de metode ce trebuiesc utilizate. Metode interactive de grup, de tipul învățare prin cooperare, învățare prin descoperire, problematizare, dezbatere, jocurile de rol fiind cele mai eficiente în atingerea obiectivelor activităților de consiliere. Principiul fundamental al oricărei metode în consiliere fiind interacțiunea elev-elev și elev profesor. Elevii trebuie să fie deprinși să respecte regulile de comunicare și munca de grup.

Principii și metode de consiliere:

20% din ceea ce citim

30% din ceea ce auzim

40% din ceea ce vedem

50% din ceea ce spunem

60% din ceea ce facem

90% din ceea ce vedem, auzim, spunem și punem în practică învățăm și reactualizam

Metode folosite de consilieri pentru a facilita comunicarea și interacțiunea dintre elevi:

Jocul cu portocala: toți elevii vor fi așezați în cerc iar mingea sau portocala pentru început se trece din mână în mâna că ulterior să se treacă de la elev la elev prinzând-o cu ajutorul gâtului

Simbolul: fiecare elev v-a desenă pe o bucată de hârtie un simbol și își va scrie numele, ulterior se va prezenta explicând semnificația simbolului.

Ionel a spus să…: un elev voluntar da comenzi celorlalți elevi. Aceștia vor răspunde numai dacă elevul conducător va spune „Ionel a spus să…” ex de comenzi „Ionel a spus să stați într-un picior”

Ghicirea unui cuvânt: elevii vor trebui să ghicească cuvântul care a fost pus în gând prin întrebări deschise sau închise.

Picasso: un voluntar va desena o figură abstractă pe tabla iar fiecare elev va spune ce semnifică pentru el.

Încrederea: fiecare elev își va alege un partener pe care îl va lega la ochi și îl va conduce prin clasa câteva minute apoi rolurile se vor schimba.

Cutremurul: se dă elevilor o problemă „la radio să anunțat că va fi un cutremur puternic peste 10 minute”. Fiecare dintre elevi vă trebuie să își aleagă 5 lucruri de valoare pentru el prezentându-și apoi lista făcută.

Surpriză: elevii sunt așezați în cerc li se va spune că într-o cutie este un lucru deosebit și special fiecare va fi invitat să vadă acel lucru „secret” care nu va trebui comunicat celorlalți și va fi reflectat în oglindă așezată în cutie.

Pantonima: se va scrie 4 roluri pe câte o hârtie. Elevii împărțiți în 6 grupe vor trebui prin gesturi de mimica să exprime rolul pentru că celelalte grupe să îl descopere. Rolurile trebuie să fie simple și amuzante ex: „nu am apă caldă de trei zile”

Zodiile: elevii se vor așeza în cerc în ordinea lunii și zilei de naștere fără să comunice verbal, utilizând numai limbajul nonverbal.

Desenul: unui elevi i se va da o hârtie cu un desen care va trebui reprodus verbal celorlalți elevi care vor reda acest desen fără să pună întrebări doar în baza celor auzite. În final figurile desenate se vor compara cu figura inițială.

Aceste metode numite și exerciții de „încălzire” sunt folosite la începutul oricărei ore de consiliere scopul fiind realizarea unei atmosfere relaxante și dezinhibante pentru a faciliza trecerea la abordarea unor teme mai complexe.

CAP I .7. Curriculum

Termenul de curriculum provine din limba latină care înseamnă: în sensul propriu: alergare, cursa, drum, întrecere.În contextul școlar semnificația curriculum-ului este parcurs educativ al elevului.

Termenul de curriculum a apărut pentru prima dată în documentele universității din Leiden (1582) și Glasgow (1633).

Prima lucrarea lexicografică în care apare este „The Oxford English Dictionary” (OED), iar înțelesul care i se confirmă este cel de „curs obligatoriu de studiu sau de instruire, susținut într-o școală sau o universitate”.

Conceptul de curriculum a fost folosit până la mijlocul secolului al XIX-lea cu înțelesul de:

curs oficial, organizat într-o școală, colegiu, universitate, a cărei parcurgere și absolvire asigura cursantului un grad superior de școlarizare;

întregul corp de cursuri oferite într-o instituție educaționala sau departament al acestuia (New Internațional Dictionary).

Astăzi, însă, termenul circula în literatura pedagogică cu o mare diversitate de accepțiuni.

În sens restrâns curriculum se referă la conținutul învățământului iar în sens larg este un concept integrator, abordat într-o viziune globală și valorifica interdependentele dintre:

obiective

conținuturi

metode de preînvățate

strategii

Aria curriculară reprezintă domeniul cunoașterii abordat în scopul pregătirii elevilor și cuprinde mai multe discipline care se raportează la obiective comune.

Core curriculum-ul sau educația generala: oferă baza de cunoștințe, abilități și comportamente. În viziunea Consiliului Europei profilul lui „Homo Europaeus” este conturat prin infuzia unei educații generale compatibile cu provocările secolului XXI-lea și anume:

Limba și comunicare: limba și literatura română, limbile materne ale minorităților, limbile moderne;

Matematica și științe ale naturii: matematică, fizică, chimie, biologie;

Om și societate: istoria, geografia, cultura civică, logică, psihologie, pedagogie, sociologie, economie, filosofie, religie;

Arte: muzica, desen;

Educația fizică și sport: orele de educația fizică și opționale de sport;

Tehnologii: educația tehnologică, informatică

Consiliere și orientare: dirigenție, opționale.

Curriculum-ul specializat pe categorii de cunoștințe și aptitudini focalizat pe îmbunătățirea și aprofundarea competentelor

Curriculum-ul ascuns sau subliniat deriva că experiența de învățare, din mediul psiho-social și cultural al clasei

Curriculum-ul informal rezulta din ocaziile de învățare oferite de societăți și agenții educaționale

Ciclurile curriculare sunt perioade ale școlii grupate pe mai mulți ani de studiu, aparținând unor niveluri de clase diferite care au în comun anumite obiective.:

Ciclul curricular al achizițiilor fundamentale: reprezintă grupa pregătitoare a grădiniței urmate de clasele I și a II-a și are ca obiectiv acomodarea copiilor în sistemul școlar și alfabetizarea inițială.

Ciclu curricular de dezvoltare: reprezintă clasele a-III-a până la a-VI-a având ca obiectiv formarea capacităților de bază necesare elevului pentru continuarea studiilor.

Ciclul curricular de observare și orientare: reprezintă clasele a-VII-a până la a-IX-a având ca obiectiv orientarea în vederea optimizării opțiunii școlare și profesionale ulterioare.

Ciclu curricular de aprofundare și specializare: reprezintă clasele a-X-a până la a-XII-a având ca obiectiv studierea în de aproape a profilului și a specializării alese de către elev pentru a se putea întrega cu ușurință în învățământul universitar de profil sau pe piața muncii.

Tabel nr 2 Repartizarea ciclurilor curriculare

Tipuri de curriculum

Curriculum formal (oficial, recomandat): cuprinde toate documentele școlare care sunt la baza proiectării activității instructiv-educative la toate nivelele sistemului și procesului de învățământ.

Curriculum non formal (extrașcolar, complementar) este structurat și organizat într-un cadru instuționalizat extrașcolar având un caracter opțional.

Curriculum informal: are ca efecte indirecte ce provin din diferite medii sociale și anume familie, grup de prieteni, stradă.

Curriculum general (curriculum nucleu, comun, trunchi comun, de bază corre-curriculum): este caracterizat prin discipline obligatorii, în jurul cărora se articulează noi achiziții.

Curriculum de profil și specializat: vizează semi-calificarea și calificarea.

Curriculum ascuns: are influențe implicite sau explicite, interne sau externe „efecte sublimate” (mediul clasei, relațiile educaționale).

Curriculum predat (curriculum operaționalizat sau curriculum în acțiune): cuprinde temele efective realizate în clasă.

Curriculum suport: este caracterizat prin ajutorul de materiale curriculare auxiliare ex: culegeri de texte, îndrumare didactice, atlase culegeri de probleme, etc.

Curriculum învățat: vizează ceea ce elevii învață efectiv.

Curriculum testat: este caracterizat prin traducerea curriculum-ul în diverse instrumente de evaluare.

Curriculum nucleu: este punctul comun obligatoriu, și anume numărul minim de ore pe săptămâna de la fiecare disciplină obligatorie prevăzută în planul de învățământ.

Curriculum la decizia școlii (C.D.S.) caracterizat prin diferența de ore dintre numărul minim și cel maxim de ore pe săptămână, pentru fiecare disciplină școlară în parte, prevăzută în planul-cadru de învățământ, pe anii de studiu. Este de trei tipuri și anume: aprofundat, extins și elaborat.

Curriculum aprofundat: caracterizat prin punctul comun, respectiv elementele de continuă care sunt obligatorii.

Curriculum extins: caracterizat prin elementele de continuă obligatoriu dar și a elementelor facultative însumând întreaga programa școlară.

Curriculum elaborat: are un caracter opțional și conține diverse discipline de studiu propuse de școală sau alese din lista elaborată la nivel de minister.

Perspectivele de analiză și interpretare a curriculum-ului sunt de trei feluri și anume:

Perspectiva procesuala: proiectarea, implementarea și evaluarea curriculum-ului.

Perspectiva structurală: modele curriculare ca și ex: metoda triunghiulară, rombica, pentagonală.

Perspectiva produselor sau documentelor curriculare caracterizată prin plan de învățământ, programe școlare, manuale.

CAP II Capitolul – Copilul si Familia

CAP II 1.Familia ca mediu de educatie si socializare

Familia este una din cele mai vechi forme de comunitate umană ce asigură menținerea continuității biologice, culturale a societății , satisfacerea nevoilor personale , asigurând sentimentul siguranței , menținerii și dezvoltării personalității.

Rolul familiei nu se mai poate rezuma la asigurarea condițiilor de viață pentru copil, la asigurarea supravegherii acestuia, ci trebuie văzută ca primul factor în educația și instrucția copilului și un continuator al cerințelor impuse de practica educațional instituționalizată . Familia este prima școală a copilului și contribuția pe care o are la educația acestuia poate favoriza sau îngreuna activitatea școlii. Din perspectiva sociologică, familia este instituția fundamentală în toate societățile. Familia este un "grup social relativ permanent de indivizi legați între ei prin origine, căsătorie sau adopțiune".Familia îi dă copilului primele informații despre lumea înconjurătoare, primele norme și reguli de conduită, dar și climatul socio-afectiv necesar satisfacerii trebuințelor și dorințelor sale.

“Omul devine om numai prin educație, dar educația la rândul ei trebuie să se silească să urmeze mersul naturii , oricât de departe ne-ar conduce” – Pestalozzi.

 Jan Amos Comenius menționa că actul educațional va fi eficient doar atunci cînd familia, școala și societatea își vor unifica eforturile.

Familia reprezinta mediul socio-educativ in care se realizeaza socializare primara si tot din familie copii iau primele modele in viata.Socializarea primara este structurata in doua dimensiuni si anume:dimensiunea cognitiva si dimensiunea afectiva.

Dimensiunea cognitiva:caracterizata prin insusirea limbajului care este instrumentul practic al socializarii si intelegerea lumii de care copilul este inconjurat.

Dimensiunea afectiva: identificarea emotionala a copilului cu parinti, rudele si „altul semnificativ”.

Identificarea emotionala are doua consecinte majore si anume:

dobandirea primului „eu social „ prima identitate sociala

percepe lumea filtrata de parinti ca fiind unica lume posibila

CAP II 2.Functiile educative ale familiei:

functia institutional formativa realizata prin influiente directe si indirecte.Influente directe cum ar fi explicatiile si raspunsurile parintilor date copiilor.Influente indirecte fiind mediul informational din familie;

functia psihomorala care este realizata prin modelul parintilor oferit copiilor ,dar si prin discutiile acestora cu copiii sai pe marginea unor conduite curente sau problematice;

functia socio-integrativa: reprezinta implicarea copiilor in activitatea familiara prin acordarea autonomiei de actiune cat si prin climatul dominat de relatiile de incredere si sprijin reciproc, conlucrate intre generatii, unde maturitatea de gandire a adultilor se imbina cu entuziasmul si energia tinerilor;

functia cultural-integrativa consta in implicarea copiilor in viata culturala si prin mediul cultural familiei.

Concluzionad aceste functii putem spune ca parintii realizeaza socializarea primara a copiilor prin trei importante mijloace de influentare:

reglarea directa a comportamentului copilului.ex:controlul efectuarii temelor;

comunicarea cu copilul ex:schimb de informatii confidente;

cooperarea participarea la activitati comune ex: iesiri, jocuri.

Deoarece fiecare familie are caracteristici unice contributia acesteia la realizarea de socializare primara a copilului este si ea unica si diferita vom descrie un model de analiza a acelor caracteristici ale unei familii care influenteaza realizarea functiilor sale educative. Familia poate fi analizata ca sistem deschis si ca micro grup.

Familia ca sistem deschis: este compusa din trei subsisteme individual, relatiile interpersonale de cuplu, grupul familial.Asemenea distintie are importanta pentru ca ne sugereaza faptul ca nu avem cum extrapola informatiile privind un subsistem pentru explicarea celorlalte subsisteme. Ex: in afara familiei unul din soti este autoritar sau conflictual acest fapt nu obliga ca relatiile de cuplu din familia sa sunt tensionate sau conflituale sau ca intreaga familie capata aceste carcteristici.

Principalele proprietati sistemice ale familiei sunt: dinamismul, caracterul stadial si capacitatea de autoreglare.

Dinamismul caracterizat prin schimbarile de la nivelul fiecarui dintre cele trei subsisteme pe axa timpului.Intervine aici abilitatea unui bun educator care va monitoriza copilul pentru a putea explica familiei influeunta acesteia asupra copilului.

La nivelul grupului familial, familia cumoaste perioade de „dilatare” si anume noi membrii veniti pe lume in cadrul familiei, si perioade „contractare” in masura in care copiii isi intemeiaza propria lor familie si parasesc casa parinteasca.

Compozitia numerica a unei familii are importanta pentru explicarea climatului familial in care cresc si sunt educati copii in diferite perioade, dar si pentru explicarea comportamentului unui copil.Sa constatat faptul ca in familile cu un singur copil este tottal diferit fata de cel unde sunt mai multi copii. In familiile care au un singur copil, se creeaza asa numitul fenomen de super-protejare unde toate preocuparile, ambitiile si framantarile celor doi parintii sunt concentrate pe copil sufocandul de grija exagerata a acestora.In situatii de genul acesta copilul incepe sa isi imite de mic parintii, obtine adesea succese precoce la scoala si mai tarziu in profesiune tot odata risca sa ramana neandemanatic in relatiile umane.Acest copil poate avea tendinta sa se inchida in sine si intr-o zi sa se revolte.Alteori acest copil va considera ca este centrul intregii lumi, si are tendinta sa creada ca toti ceilalti trebuie sa-i satisfaca dorintele neconditionat, fara ca el sa le datoreze ceva. Un alt tip de climat educativ poate aparea in cadrul familiei in care aparitia micutului a fost inoportuna si din aceasta cauza acestia au trebuit sa renunte la o serie de comoditati (calatorii, excursii).In aceasta situatie copilul va avea impresia ca nu este dorit, adesea adaoptand un comportament prin care spera sa se razbune pe parinti prin furturi, agresiuni sau mai grav suicid. Familia cea buna poate fi uneori internatul scolar.

In familiile mumeroase relatia parinte-copil este de multe ori slaba deoarece parintii se pierd in multitudinea de probleme si indatoriri si nu pot observa intodeauna cu suficienta grija si atentie, pe fiecare copil in parte. In aceste familii, fratii mai mari iau uneori rolul de „pseudoparinti” avand o atitudine atutoritara fata de fratii lor mai mici. Climatul educativ in cadrul familiilor numeroase cunoaste doua tipuri extreme: o atmosfera cvasimilitara, foarte organizata insa cu destul de putina afectiune, sau un mod anarhic de viata, in care fiecare se comporta cum crede ca poate avea mai multa afectiune din partea celorlati , unde de fapt el primeste numai franturi din afectiunea dorita. Intre frati vor fi adesea aliante si clanuri care au un caracter nestatornic in sanul carora intalnim singuratici care sufera crezand ca sunt neglijati si parasiti, iar protestele acestora pot lua forme antisociale de tipul furturilor, inselaciunilor, etc

Cand in familie apare un nou mebru, in relatiile interpersonale dintre sot se produc schimbari si anume; sistemul relational familiar evolueaza, de la diada afectiva sot-sotie spre diade afective noi si triada afectiva mama-tata-copil. S-a constatat faptul ca in cadrul familiilor fara copii sotul are autoritatea insa odata cu aducerea pe lume a unui copil relatia dintre cei doi parteneri se modifica in sensul ca sotia va participa intr-o mare masura la luarea deciziilor iar sotul va prelua o parte din activitatile mai putin cunoscute pana la acel moment si anume va prelua din activitatile menajere. In ce priveste timpul pe care sotii il aloca copilului s-a constatat ca mama se ocupa mai mult de educatia copilului, iar tata intervine atunci cand este vorba de reglarea comportamentului copilului, interventiile lor sunt predominant normative, de genul comentariilor, ordinelor, interdictiilor sau explicatia unor reguli morale. Aceleasi fenomen intervine si in ce priveste comunicarea cu copilul: copii comunica mai intens cu mamele decat cu tatii, tot mamele sunt cele care se ingrijesc de activitatile copilului sustinundu-i emotional. Mamele care au un statut mai ridicat se implica mai mult in activitatile scolare tinand strans legatura cu profesorii si sunt deschise pentru diferite cursuri pregatitoare sau daca este cazul participa la orele de consiliere destinate parintilor.

Stadialitatea este a doua proprietate sistematica a unei familii. Relatiile interpersonale familiare sunt intelese in functie de stadiile parcurse de-a lungul timpului si anume ;pe de o parte actiunea unor factori externi (de ordin social sau cultural) iar pe de alta parte ca urmare a actiunilor unor factori de ordin intern ce tin de dezvoltarea stadiala a membrilor ei.Trecerea copilului la un nou stadiu de dezvoltare determina restructurarea relatiei parinti-copii si a preocuparilor dominante ale intregii familii, in fiecare stadiu copilul avand rol de „initiator” al proceselor familiare. De exemplu ;atunci cand copilul se afla in primii ani de viata parintii sunt preocupati sa ii asigure micutului un mediu potrivit acestei varste si anume; alimentatie si igiena corespunzatoare dar si un mediu educativ corespunzator asftel ca unul din cei doi parinti va terebui sa stea in preajma acestuia renuntand pentru o perioada la activitatile din trecut deoarece la aceasta varsta copilul va trebui invatat sa mearga sa voarbeasca sa fie implicat in activitati care sa-l ajute sa se dezvolte fizic si sa ii creeze primele obisnuinte de comportare etc.Urmatoarea perioada este cand copilul devine prescolar iar preocuparile parintilor sunt specifice acestei varste si anume: satisfacerea curiozitatilor fiind perioada „de ce?”, dezvoltarea imaginatiei spunadu-le povestea de seara, organizarea jocului in care uneori sunt antrenati cu mare responsbilitate dar si ducandu-l pe micut in cadrul gradinitelor unde copilul va putea socializa cu copii de varsta lui, tot acum este momentul ca parintii sa ii invete primele deprinderi de ordine si disciplina dandu-le micutilor mici sarcini in cadrul familiei. Perioada urmatoare este perioada scolii in care parintii vor trebui sa aiba o stransa colaborare cu aceasta institutie mentinand o atitudine favorabila a copilului fata de scoala.

Capacitatea de autoreglare reprezinta capacitatea familiei de a depasi dificutatile vietii gestionandu-le cu intelepciune pentru a-si putea mentine intergritatea si identitatea proprie.Unele disfunctii se datoreaza unor dificultati sociale si economice cu care se confrunta multe familii cum ar fi lipsa spatiului sau somajul care determina multe cupluri sa amane aducerea pe lume a unui copil sau mai multor, considerand ca meseria de parinte este una apasatoare.

„Spiritul epocii” este o alta problema a vietii contemporane care din cauza schimabrilor de situatii rapide ii transforma pe parinti in oameni foarte ocupati si se vad pusi in situatia de a apela la ajutorul familiei largite sau angajeaza persoane specializate pentru a se ocupa de copii lor Ambele situatii prezinta conflicte si anume: bunicii care vor avea grija de micuti vor da sfaturi in cresterea micutilor care deseori sunt nedorite si care aduc conflicte intre ei si tinerii parinti.”Cand prea multa lume se amesteca si-si da cu parerea asupra faptului in care trebuie crescut un copil, rezultatul este poate si mai rau, decat daca nimeni nu s-ar fi ingrijit de el”. In cazul persoanelor platite cum ar fi doica sau menajera se disting doua situatii: copilul poate vedea in ele un fel de uzurpatori care ii inlocuiesc parintii, crezand ca acesta este motivul pentru care afectinea primita din partea parintilor este partiala si nu totala asa cum ei si-ar dori, alteori copii se pot atasa de aceste persoane mai mult decat de proprii parinti, ceea ce duce la o relatie slaba cu acestia.

Cea mai grava consecinta a capacitatii scazute de autoreglare a familiei este divortul parintilor si destramarea familiei fiind si unul dintre motivele unde apare imediata nevoia de consiliere atat pentru parinti dar mai cu seama pentru copil. Pentru ca un copil sa devina adult are nevoie ca ambii parinti sa-i fie alaturi, deoarece rolul fiecaruia este diferit si nu poate fi inlocuit cu nici un chip de celalalt partener.Parintele de acelasi sex constituie principalul obiect al identificarii, apare dorinta inconstienta de ai „semana”, de a fi la fel; parintele de sex opus serveste ca obiect al afectiunii lucru de mare pret pentru copii .Asumarea responsabilitatii de catre un singur parinte este o conceptie foarte gresita care va avea urmari grave fata de copil deoarece acesta va considera ca poate el prin unele defecte a dus la neantelegerea parintilor si va trai cu sentimente de culpabilitate. Mai apare si tendinta fiecaruia dintre soti de a-si „smulge” unul altuia copilul sub pretextul ca nu se ocupa indeajuns in cresterea si educatia acestuia, avand tendinta de al denigra in ochii copilului si chiar de a-i implementa sentimente de ura, sperand prin aceasta ca va castiga dragostea exclusiva a copilului.

Familia ca microgrup apare ca o unitate psihosociala a carei analiza evidentiaza alte caracteristici si care prezinta un interes pentru educator, profesor, sau profesor-consilier: coieziunea, identitatea si omogenitatea.

Coeziunea familiara: este o prima caracteristica definitorie si exprima masura in care membrii ei sunt dispusi sa renunte la o parte din convingerile, opiniile si conduitele personale in favoarea grupului ca intreg. Deoarece actiunile si comportamentele fiecarui membru, influenteaza direct sau indirect pe ceilalti membrii ,iar fiecare membru in actiunile sale trebuie sa tina cont si de ceilalti. Coeziunea familiei depinde de disponibiliatea in care grupul familiar are obiective unitare, poseda un set de valori si norme care regleaza conduita membrilor in conformitate cu grupul, dispune de o conducere unitara in realizarea obiectivelor comune, iar membrii familiei isi asuma roluri reciproc gratificate.Altfel viata de familie se va desfasura disfunctional: pot aparea disensiunile familiare, separari precoce ale adolescentilor, divortul.

Identitatea familiala reprezinta simultitudinea de atitudini ale membrilor fata de principalele probleme ale vietii, dar si de o dispozitie afectiva de fond ce caracterizeaza pe fiecare membru ce face parte din familie. Se poate arata despre familii „stenice”, „hiprsensibile” „agresive” avand in vedere dispozitia afectiva de fond si de familii „harnice”, „generoase”, „modeste” in functie de atitudinea fata de munca , fata de altii si fata de sine. Toate aceste duc deseori la faptul ca cei mici fac exact ce fac si parintii lor.

Toate aceste caracteristici influenteaza modul in care familia isi indeplineste functiile sale educative .

CAP II 3.Rolul jocului in dezvoltarea copilului

Varsta ante sau prescolara este varsta la care copii isi petrec o mare parte din timp jucand-se ajutandu-i in dezvoltarea imaginatiei si a creativitatii oferindu-le flexibilitate conduitei acestora.Tot prin joc ne este aratat gradul de dezvoltare psihica.Vedem unele persoane care se joaca alaturi de copil cu acelas entuziasm ca acesta despre care spunem adesea „se comporta ca un copil” si observam la acestea atenuari exagerate in distractie, care conduce la o personalitate nematura, puierila.

Jocul este compus dintr-un plan cu un anumit scop, si niste reguli bine definite ca in final sa se poata realiza o anumita actiune ce da satisfactie. Daca adultul isi exprima eul prin activitatile pe care le desfasoara, copilul isi exprima eul prin joc ca mai apoi cand va merge la scoala sa isi exprime eul prin rezultatele obtinute la invatatura.

Copiii care sunt lipsiti de posibilitatea de a se juca cu alti copii de seama lor fie din cauza ca nu sunt obisnuiti fie din cauza ca nu au cu cine raman nedezvoltati din punct de vedere al personalitatii. Jocul ofera copiilor o suma de impresii care contribuie la imbogatirea cunostintelor despre lume si viata, ajutand totodata la intelegerea unor situatii complexe, creaza capacitate de retinere stimuland memoria capacitati de concentrare, de supunere la anumite reguli, capacitati de a lua decizii rapide de a rezolva situatii problema.

Pentru adulti, jocul este distractie, placere, amuzament, ajutandu-l la eliminarea oboselii fiind considerat un element de psihoterapie.

Pentru copil, jocul este un consumator de energie si efort fizic, astfel ca acesta va prefera in loc de un joc linistit de sah un joc de fotbal sau o plimbare cu bicicleta .Astfel in functie de varsta fiecarui copil si de etapa de dezvoltare copilul va avea diferite preferinte in domeniul jocului unele mai complexe altele mai simple. Copii mici prefera jocul cu cei mai mari insa de multe ori nu se pot integra si nu pot face fata asa ca cei cu o personalitate mai putin puternica vor renunta spunandu-si „eu sunt mai mic ei mai mari” pe cand un copil cu o personalitate mai puternica se va incapatina si va depune efort pentru a face fata.

Exista cateva concluzii de remarcat:

Jocul fortifica un copil din punct de vedere fizic, imprimandu-i satisfactia performantelor dar si modul in care trebuiesc realizate;

Jocul creeaza deprinderi de lucru in echipa, pentru sincronizarea actiunilor proprii cu ale altora, in vederea atingerii unui scop comun;

Jocul contribuie la o stare de bine si voie buna oferind posibilitatea de a iesi din rutina zilnica si de a se distra, incarcandu-l cu energie.

J. Huizinga considera jocul ca o actiune specifica, incarcata de sensuri si tensiuni, intodeauna desfasurat dupa reguli acceptate de bunavoie si in afara sferei utilitatii sau necesitatii materiale, insotite de simtaminte de inaltare si de incordare, de voiosie si destindere.

Chatu spune ca jocul ofera posibilitatea aparitiei potentialitatii care se concretizeaza selectiv si apare ideea ca jocul este o pregatire pentru munca.

Leontiev sustine ca jocul este o modalitate de exprimare a vietii psihice mai ales la varsta prescolara de exercitare a personalitatii; originea jocului rezulta din decalajul dintre cerintele mediului extern si posibilitatile copilului.

Ca activitate didactica jocul indeplineste mai multe functii: de distractie, de creativitate- in conformitate cu varsta, in final de modelare si formare a personalitatii copiilor. Impreuna cu activitatile didactice elementele de joc imprima un caracter mai viu si mai atragator, ajutand la starea de bine, de veselie prevenind oboseala.

In interactiunea din cadrul jocului au loc procese de invatare, importante pentru dezvoltarea sociala, cognitiva si psihomotorie. Jocul este un stimulator al dezvoltarii psihice care confirma locul fundamental in viata copilului.

Jocul are un caracter universal, deoarece este o manifestare de lupta a contrariilor, un efort de depasire, avand un rol de propulsare in procesul efectiv al dezvoltarii fiind realitatea permanenta cu mare mobilitate pe scara varstelor.

Jocul se regasete in cadrul tuturor etapelor de dezvoltare insa in cadrul perioadei scolara mica imbina elementele distractive cu cele de munca de invatare.

Jocul didactic are un rol foarte important fiind un mijloc de educare intelectuala punand in valoare si antrenand capacitatile creatoare ale scolarului.El este folosit pentru ai ajuta pe copii in descoperirea de lucruri noi angajandu-i in eforturi de gandire ce le ofera satisfactii fiind participantii nemijlociti in propria lor formare depunand eforturi mari pentru a duce la bun sfarsit sarcinile trasate. Totodata jocul didactic contribuie la dezvoltarea memoriei, atentiei, spiritului de observatie, la cultivarea obisnuintei cu munca intelectuala si cea independenta. Jocul se poate desfasura atat in cadrul activitatilor libere cat si in cele comune fiind un mijloc dar si un procedeu valoros de echilibrare a procesului de invatare si activitatii de joc dar si acumulare de noi cunostinte.Este un prilej de a asimila si completa cunostinte noi, ajuta in dezvoltarea limbajului spre aspect fonetic, lexical, gramatical.

Jocul este una dintre metodele des folosite si cele mai la indemana pe care un profesor-consilier le poate folosi in cadru orelor de orientare si consiliere.

CAP II.4.

Climatul familiar si autoritatea parintilor

Ce este climatul familiar ? El desemnează o stare de spirit, o stare mentală, emotională și atitudinală care domnește în cadrul familiei, starea se răsfrânge pozitiv sau negativ, asupra educației copilului. El se concretizează în ceea ce se numește, în termeni educaționali atmosfera, moralul grupului familial.

Oferind copilului un climat de profundă securitate în condițiile in care se poate dezvolta în mod armonios, grupul familiar conferă totodată copiilor un ideal de sine, o imagine liniștitoare a propriului eu. Îndeplinirea în bune condiții a funcțiilor familiei, manifestarea plenară a acestora înseamnă de fapt îndeplinirea adecvată a procesului de educație și socializare, fără nici un fel de perturbări.

Familia unită, care prezintă conduite armonioase ale membrilor săi, este capabilă să asigure un climat educațional favorabil formării conduitelor normale și pozitive ale copilului. Când unele funcții ale familiei sunt deteriorate sau absente, apar traume sufletești pe care copilul le resimte în modul cel mai acut cu putință la nivelul conștiinței sale morale în curs de formare.

Ca un prim element care contribuie la calitatea si eficienta educatiei familiale este reprezentat de stilul educativ al acesteia. Deoarece fiecare familie are un stil propriu acesta este model orientativ al actiunilor educative in familie, amprenta subiectiva ce caracterizeaza mediul respectiv care este de obicei dependent de stilul parental care se refera la modul de implicare a parintilor unitatea armonica sau dizarmonica dintre stilurile personale de actionare ale celor doi parinti.

O serie de specialisti considera ca acest climat familiar, atmosfera familiara, tehnici de influenta ale familiei, toate se pot identifica in stilul educativ.

Stilul educativ este o expresie utilizata in mod rational, ce vizeaza natura si caracteristicile familiale, in cadrul carora se realizeaza procesul educatiei.

Analiza stilului educativ se poate realiza in fuctie de urmatoarele determinante:

Socio-culturale si de clasa ex: gradul de cultura, conditia sociala, structura familiei;

Socio-economice dependente de profesiile parintilor;

Psihologice individuale sunt caracterizate de personalitatea parintilor si a copiilor din familie;

Psihologice-interindividuale sunt in functie de modul de relationare din familie si de traditia modelelor culturale si educative;

Clasificarea tipurilor de stil educativ in functie de doua axe de analiza

Relatia autoritate-liberalism (constrangere-permisivitate);

Relatia dragoste ostilitate (atasament-respingere)

Prima axa reflecta constrangerile impuse de parinti in activitatea copiilor, responsabilitatile ce le sunt atribuite, modul in care parintii isi controleaza copii, rigoarea cu care se aplica, etc.

Ididicatorii celei dea doua axa se pot reflecta astfel:

Gradul de angajare al parintilor in activitatea copiilor

Sprijinul acordat copiilor

Timpul alocat pentru educatie

Receptivitatea la problemele noi generatii

Starile emotionale raportate la nevoile copiilor

Cele doua variabile importante controlul parental si sprijinul parental se pot combina in trei tipuri de stiluri educative si anume:

Permisiv caracterizat de un control scazut din partea parintilor a activitatilor si obiceiurilor copilului, asociat cu identificarea starilor emotionale ale parintelui si ale copilului dar si lipsa responsabilitatii si a normelor de conduita ale copilului.

Autoritar caracterizat prin control foarte riguros de catre parinti dar din pacate cu o sustinere slaba din partea acestora, copilului impunandu-se reguli si norme foarte rigide.

Autorizat caracterizat prin combinatia controlului sistematic cu sprijinul parental. Parintii formuleaza reguli si controleaza respectarea lor, dar nu le impun.Sunt deschisi in comunicarea cu copii explicandu-le ratiunile pentru care trebuiesc respectate regulile si situatiile in care se aplica, stimuland totodata autonomia lor de gandire.

Indiferent de climatul sau stilul parental fiecare parinte are anumite asipiratii si dorinte pentru proprii copii, incercand prin acestea sa evite propriile greseli.Majoritatea parintilor repeta modelul eduactional primit sau daca acesta a avut anumite experinte neplacute, va adopta un stil educational contrar celui primit.

In mod firesc fiecare parinte isi vede copilul cel mai frumos, cel mai inteligent considerandu-l un „bulgare de aur”. Desi exista numeroase nuante valorizarea copiilor si increderea in fortele proprii sunt independente si se realizeaza in primul rand in familie

Autoritatea parintilor este un prim indicator semnificativ al climatului familial, ce implica atat familia cat si scoala in egala masura. Este gresita conceptia unora de a reduce educatia in familie la problema autoritatii parintilor desi este adevarat fara autoritate educatia in familie si educatia in general ar fi de nerealizat.

Autoritatea este un raport psihosocial intre parinti si copii care genereaza un comportament social de ascultare si supunere fiind un mijloc de influentare si dirijare a comportamentului copiilor.Atoritatea in familie este detinuta de tata, mama avand un rol afectiv in cadrul relatiei familiale. Aplicarea corecta a autoritatii trebuie sa fie indivizibila si sa se intemeieze pe unitatea de obtiune si actiune a celor doi parinti.Nici decum nu trebuie acceptate doua autoritati si anume una a mamei si una al tatalui. Au efecte negative precum, oportunism, minciuna, neancredere daca apar divergente de autoritate dintre cei doi parinti.

Cercetările în acest domeniu, realizate după anul 1900, arata că autoritatea se poate întemeia, fie pe seama represiunii și a violenței ei, în acest caz avem de-a face cu o autoritate represivă și formală, autoritate care va duce automat la nevoie de consiliere, fie pe prestigiul, competență științifică, profesională și morală a părinților, pe știința acestora de a se purta cu copiii, de a stabili contacte relaționale, de a cere și impune și, în acest caz avem de-a face cu autoritatea reală, funcțională și educativă.

Acest ultim mod de autoritate (reala) izvorăște din calitățile și prestigiul real, din imaginea luminoasă pe care o oferă și copii din atitudine firească, egală, echilibrată, nefalsificată,plină de respect și dragoste reciprocă. Parintii trebuie sa gaseasca un echilibru al autoritatii si nici decum nu trebuie sa fie o atitudine de moment sau impulsuri.

Adevarăta autoritate este firească și exprimă comportamentul obișnuit al părinților. ,,Firescul relației de autoritate dintre părinți și copii este o caracteristică esențială a acesteia’’(E.Paun).Firescul este exprimat de atitudini ca: fermitate nici decum asprime, siguranta consegventa, coerenta in comportament si cerinte, dragoste adaptare spre dialog, trebuie exclus un comportament de neancredere si violenta, brutalitate sau respingere, deoarece acestea pot avea amprente negative si de durata asupra copilului.

R.Vicent in „cunoasterea copilului” ne descrie mai multe tipuri de conduite inadecvate sub raport educativ.

Tatal dominator caracterizat printr-o personalitate puternica si exigenta ce nu accepta sa fie contrazis, hotaraste singur pentru intreaga familie si cere mereu sa fie ascultat. Efectele unei asemenea autoritati sunt: timiditate, inhibitie, absenta autonomiei, frecvente esecuri scolare si sociale;

Tata tiran are o personalitate slaba care o mascheaza prin izbucniri aberante de autoritate fiind excesiva si oscilanta. Efectele educative sunt manifestate prin: teama, nervozitate accentuata, izbucniri agresive bruste incapacitate de autodepasire si control. Cand copilul va creste pot aparea stari conflictuale intre el si tatal sau generate de comportamentul tiranic din copilarie.

Tatal prieten este in general agreat de copii datorita faptului ca le este permisa incalcarea limitelor care trebuie sa fie intre acestia.El nu isi supraliciteaza cautand doar captarea stimei copilului relatia bazandu-se pe un soi de complicitate ce poate genera un comportament necorespunzator in viitor.

Tatal bomboana este o a doua mama efectul autoritatii fiind rasfatul si lipsa de vointa.

Tatal demisionar este un tip neagreeat de copii acesta abdica de la propriu rol fiind absent si cerand sa nu fie deranjat.

CAP II 5.

Legatura dintre scoala si familie in educatia copilului

Datorita schimbarilor majore ale societatii actuale, scoala trebuie sa tina o stransa legatura cu comunitatea din care face parte, dezvoltand parteneriate largi cu familiile elevilor si cu comunitatea locala. Astfel de modalitati de implicare a scolii sunt:

Consilierea familiilor pentru formarea abilitatilor necesare unor parinti;

Mentinerea unei stranse colaborari familie-scoala;

Implicarea parintilor in diverse actiuni de voluntariat pentru rezolvarea problemelor scolii;

Invatarea acasa implica copii si familiile lor in activitati de studiu, de invatare;

Implicarea parintilor in consilii si comitete ale parintilor pentru luarea decizilor ce privesc clasa;

Colaborarea cu comunitatea.

In cadrul scolilor s-au identificat trei tipuri de strategii functionale de cooperare scoala-familie:

Sfatul (schimbul de experiente si opinii dreptul de a face propuneri, de a fi ascultat

Participarea la luarea deciziilor

Responsabilitatea

Dintre cele mai eficiente forme de implicare sa dovedit a fi cele prin care parintii lucreaza acasa cu copii lor ajutandu-i in activitatile de invatare, acestea aducand beneficii atat elevilor, parintilor, profesorilor si a scolii.

Beneficii pentru elevi:

Formarea unor abilitati si insusirea unor cunostinte;

Dezvoltarea unor atitudini pozitive fata de scoala;

Dezvoltarea unor talente unor interese specifice.

Beneficii pentru profesori:

Amplificarea cunostintelor acestora privind contextul socio-cultural al comunitatii;

Imbunatatirea climatului din clasa.

Beneficii pentru parinti:

Posibilitatea de a contribui la educatia propriilor copii;

Posibilitatea de asi valorifica experienta;

Posibilitatea de a-si impartasi opiniile.

Beneficii pentru scoala:

Beneficiaza de suportul moral, informational si economic al familiilor si a comunitatii;

Creste gradul de legitimitate a scolii in cadrul comunitatii;

Sporeste posibilitatea scolii de a controla diferite situatii.

CAP III

Capitolul –Consilierea parintilor si rezultatele consilierii asupra personaliatii copilului

CAP III 1

Consilierea parintilor

Desi rolul de parinte este cel mai important rol pe care il are familia in decursul vietii, putini dintre parinti sunt intruiti pentru acest rol si considera cresterea copiilor o caracteristica mostenita din nastere.Orice parinte depune mari eforturi pentru asi creste copilul fericit si implinit, insa de cele mai multe ori ne lovim de unele probleme, comunicare dificila cu acesta, nepotrivirea nevoilor lor cu a le noastre, situatii criza in care ne blocam pur si simplu si suntem nevoiti sa apelam la o persoana de specialitate.

Consilierul sprijina atat dezvoltarea rolului de parinte cat si dezvoltarea personala a adultului, ajutandu-l in luarea de decizii, rezolvarea unor crize, autointelegere, autocunoastere, si intarirea imaginii de sine. „consilierea abordeaza individul din perspectiva modelului psihologic si este adresata persoanei vizand partial si roluri sociale”Consilierea parintilor este o consiliere educationala si se adreaseaza adultilor ce au probleme la nivel personal si social pentru a lua impreuna cele mai bune solutii. Ea impleteste latura pshihologica, cu cea pedagogica, si cea sociala inscriindu-se in formele de consiliere ce sunt adresate unor situatii critice din viata sociala a familiei si nu unor stari patologice. Consilierul indruma parintii pentru a rezolva situatiile cu care se confrunta, neoferindu-le solutia, pentru al putea ajuta la formarea deprinderilor care oglindesc buna functionalitate a rolului de parinte. Putem considera ca este o forma de sfatuire ce pune in valoare parintele, dar se insista asupra imaginii de sine a acestuia, oferind empatie si respect. Activitatea consilierului are o functie proactiva si una directa de rezolvare a unor situatii problema.

Probleme cu care se confrunta parintii in consiliere:

Retinere, parintele nu are incredere in bunavointa consilierului de fapt in profesionisti in general dar nici nu considera ca poate fi ajutat;

Stigmatul sau eticheta mergand pe premiza ca este ,nu este o persoana stimata de ceilalti nu are curaj si refuza consilierea;

Asteptari nerealiste ale parintilor, graba de a-si rezolva singuri problemele

Lipsa de timp ori faptul ca ei insisi sunt afectati de problemele lor ramanand la stadiul de ascultare, deci neimplicarea in rezolvarea problemelor;

Comunicare dificila a unor aspecte reale, care nu demult erau considerate subiecte tabu, spre exemplu aspecte legate de psihosexualitate copiilor;

Prejudecati sau experiente negative, unii parinti renunta la consiliere datorita unor experiente negative avute in relatia cu gradinita, cum ar fi respingerea directa sau mascata a copilului, mai ales in situatii delicate a copiilor cu CES. „Nu mai avem locuri ne pare rau!”

Pentru a realiza o consiliere eficienta, efectiva si corecta cu parintii trebuiesc respectate urmatoarele conditi(vezi tabelul nr 3) :

Pregatirea mediului ambiat;

Ascultarea si atentia;

Reamintim si intelegem;

Realizam un bun management al comunicarii.

Tabelul nr 3 Conditii eficiente in consilierea parintilor

Demersul de consiliere are niste reguli foarte bine stabilite care trebuiesc urmate de catre consilier si anume: diagnosticul si evaluarea psihologica, relatia sau alianta de consiliere bazata pe colaborare, incredere reciproca, respect, implicare, autenticitate, formularea cazului adica explicatia data de consilier simptomelor clientului, tehnicile de interventie alese in functie de conceptualizarea cazului urmarind explicit si implicit modificarea acelor factori care cauzeaza sau mentin problema, evaluarea procesului.

In procesul de consiliere trebuiesc parcursi doi importanti pasi:

Explorarea problemei

Informarea

Explorarea problemei este primul pas in consiliere parintilor care se realizeaza direct punand intrebari de clarificare, sumarizare, intrebari deschise si inchise, sau indirect prin tonul vocii, mimica fetei, priviri ori gesturi.

Informarea este urmatorul pas in consilierea si consta in oferirea de informati, urmarind totodata impactul emotional al beneficiarului, respectand punctul de pornire care consta in cunoasterea persoanei, folosirea unul limbaj la nivelul de intelegere al parintelui. Informarea de va realiza pe principul numai sugestii si fara propuneri neangradindu-i parintelui dreptul de a alege.

CAP III 2

Copii cu dificultati scolare

Expresia „dizabilitati de invatare” a fost folosita pentru prima data in anii 1962-1963 („learning disabilities”) ulterior fiind inlocuita cu „dificultati de invatare” expresie ce este folosita si in prezent.

O prima definitie ne este data de S. Kirk in S.U.A „O dificultate de invatare se refera la o intarziere, o tulburare, o dezvoltare incetinita in plan emotional sau comportamental. Ea nu este insa rezultatul intarsierii mentale, deficientelor senzoriale sau factorilor culturali si instructionali”

Bateman (1965) arata „Copii ce reprezinta dificultati de invatare sunt aceea care manifesta o discrepanta educativa semnificativa intre potentialul lor intelectual estimat si nivelul actual de performanta, discrepanta asociata cu tulburari bazice in procesele de invatare care pot fi sau nu conectate cu disfunctii demonstrabile ale sistemului nervos central, dar care nu sunt consecinta intirzierii mentale generalizate, carentelor culturale sau educatie, tulburari emotionale severe sau a unor deficiente senzoriale.

O definitie mai clara ne este oferita de Comitetul Interagentiilor pentru Dificultati de Invatare (ICLD-1987) „Dificultatile de invatare sunt un termen genetic ce se refera la un grup de tulburari ce se exprima prin dificultati semnificative in achizitionarea si utilzarea receptarii si intelegerii limbajului, a vorbirii, scrierii, citirii (literizarii, silabisirii), a rationamentului si abilitatilor matematice, ca si unor abilitati sociale. Aceste tuburari sunt intrinseci individului si se presupune ca sunt datorate unor disfunctii minimale ale sistemului nervos central.

Pe baza acestor trei definitii comsideram ca un copil elev are dificultati de invatare daca:

intre capacitatile sale si performanta atinsa sunt mari diferente;

nu are nici un progres la situatia scolara o perioada indelungat de timp;

este incapabil sa foloseasca facilitatile educationale puse la dispozitia sa fata de alti copii de aceeasi varsta;

are dificultati mari in invatare, citit-scris si al calcului matematic;

are dificultati de comportament si emotionale, lucru care pune probleme procesului de invatare a lui cat si a colegilor de clasa;

dificultatile de comunicare si interactiune il impedica in dezvoltarea unor relatii sociale echilibrate si formeaza obstacole in procesul invatarii.

CAP III 3

Cauzele dificultatilor de invatare

Dificultatile de invatare sunt considerate ca dificultati ale sistemului nervos care afecteaza primirea, procesarea sau comunicarea informatiei. Ele sunt puse in general pe deficitul din mediul familiar, si sunt caracterizate prin copii incapabili sa stea prea mult timp intr-un loc, care au o capacitate mica de concentrare a atentiei, si sunt usor distrasi. Psihologii si psihiatrii considera dificultatile de invatare ca sunt tratabile deoarece in caz contrar pot avea un efect tragic de "bulgare de zapada"'. Exemplu un copil care nu stie adunarea nu se va putea descurca pe viitor la algebra. In fata repetatelor esecuri la invatatura copilul devine frustrat si va dezvolta probleme emotionale cum ar fi; stima de sine scazuta, in acest caz el va adopta un comportament problematic la scoala pentru a fi considerat obraznic si nicidecum prost.

Strategiile abordate in dificltatile de invatare trebuiesc formulate intr-o maniera integrativa si comprehensiva, adica sa fie concentrate pe rezolvarea problemelor ivite in procesul de invatare, antrenand si valorificand potentialul de invatare al copilului astfel profesorul va fi orientat spre ceea ce copilul poate si nu invers.

Abordarea lui D.I din perspectiva curriculara este foarte importanta si este bazata pe:

orice copil poate avea probleme de invatare la scoala;

scoala trebuie sa respecte individualitatea oricarui copil deoarece toti sunt speciali;

intampinarea dificultatilor de invatare duc la imbunatatirea modului de predare;

ameliorarile facute in timpul predarii confera conditii pentru toti copii mai bune de invatare;

pentru ca profesorii sa-si dezvolte practic activitatile au nevoie sa fie sprijiniti.

Pentru  asigurarea unei intervenții educaționale adecvate și eficiente se recomandă:

Să se acorde atenție mare structurii programelor de intervenție care să fie pe nevoile reale ale copilului și  sprijinului  pe care-l primește fiecare copil.

Predarea/ învățarea să se realizeze în pași mici, cu asigurarea continuă a succesului.

Procesul de predare /învățare să implice o stimulare multisenzorială a copilului, cunoașterea,  realizându-se pe mai multe căi perceptive, este mai rapidă și mai eficientă.

Este foarte utilă implicarea părinților în asigurarea succesului.

. Cele mai acute probleme educative, culminînd cu insuccesul școlar, provin adesea din  absența  sau  ignorarea atenției părinților  față de dezvoltarea și supravegherea copilului, dar mai ales datorită „eroziunii” afective  din familiile dezorganizate și cele dezintegrate.

Condiția de bază care trebuie împlinită pentru dezvoltarea acesteia este prezența părinților. Orice relație presupune un timp petrecut împreună. Respectivele principii sant valabile pentru toate etapele copilăriei, inclusiv pentru vîrsta adolescenței (Chapman, 2002).

Lucrul esențial în creșterea unui copil este afecțiunea dintre acesta și părintele său. Nimic nu va merge cum trebuie atata timp cît nevoia de dragoste a copilului nu este împlinită. Numai dacă se simte îngrijit și iubit din tot sufletul va putea da ce-i mai bun din el. Cand copilul se simte iubit, este mult mai ușor să îl educi și să îl disciplinezi decat atunci cand acest „rezervor emoțional” este gol. Într-adevăr,  nevoia de afecțiune este cea mai mare nevoie a copilului, vorbind din punct de vedere afectiv, iar felul cum este satisfăcută va influența puternic relația lui cu părinții. Alte necesități, în special cele de ordin fizic, sunt mai ușor de constatat și de satisfăcut (de cele mai multe ori), însă ele nu au nici pe departe un asemenea impact asupra vieții copilului. Desigur, trebuie să-i asigurăm o locuință, hrană și îmbrăcăminte, dar, în același timp , sîntem datori să veghem la dezvoltarea lui sănătoasă, pe plan mental și afectiv.

CAP III 4

Copii cu aptitudini inalte

Termenii echivalenti, cei mai utilizati in alte limbi sunt: ‘gifted’ (engleza) si ‘surdoue’ (franceza).In limba română a mai circulat expresia ‘copii capabili de performanțe superioare’(Bogdan T., 1981)

Copiii si tinerii capabili de performante înalte (Legea educatiei din 2011, sectiunea 12); Centrul National de Instruire Diferentiata, centre de excelenta ;

Carmen Cretu utilizează conceptul de ‘copii cu disponibilități (dotari) aptitudinale superioare’, termen utilizat și de Consiliul European pentru Aptitudinile înalte (1991).

Educatia copiilor supradotati trebuie efectuata pe programe de acumulare, accelerare si indrumare, fiind promovate, dezvoltate si formate abilitatile naturale si potentiaele tuturor categoriilor de copii.

Copii supradotati sunt inzestrati cu o deosebita curiozitate, avand propriile observatii mature si adresand intrebari uneori penetrante. Aceste caracteristici contribuie uneori la o comunicare dificila cu ceilalti copii din mediul copilului supradotat, de aceea este nevoie de o educatie in spirit creativ punandu-se accent pe relatiile socioemotionale iar scoala si familia trebuie sa fie in parteneriat

Tratarea difereniat a elevilor are o mare importanta, deoarece randamentul maxim al elevului poate fi atins doar daca sarcinile ce ii sunt trasate sunt la limita superioara a capacitatii sale de rezolvare.Aceasta inseamna punerea in actiune a potentialului intelectual de care dispune elevul in concordanta cu efordul depus de acesta.

Stimularea speciala este o modalitate de lucru cu copii supradotati, realizandu-se de exemplu prin parcurgerea a doua clase intr-un an, cursuri de dezbatere suplimentare pe diferite teme.Unii autori sustin aceste modalitati si le considera benefice pentru supradotati pentru ca: invatarea impreuna a unor elevi mai mari si mai mici, cu aceleasi perfomante, inlatura plictiseala si delasarea; o materie de studiu, adecvata capacitatilor elevului, favorizeaza dezvoltarea unor atitudini pozitive, terminand studiile mai repede, elevii supradotati se pot orienta din timp catre o profesie.

Insa unii cercetatori si profesori considera ca invatarea acentuata ca un dezavantaj aducand urmatoarele argumente: un copil supradotat poate sa faca fata solicitarilor intelectuale ale unei anumite varste, fiind dificil de prevazut daca o accelerare a ritmului de instruire este sau nu benefica pentru acestea; copii de aceeasi varstra dar mai putin inzestrati pierd modelul oferit de cei supradotati accelerarea instruirii produce o senzatie nedorita de elitism printre elevi

Noua reforma are ca scop sa tina intr-un strans parteneriat scoala-familie, implicand familia in idealul scolii in formarea tinerelor valori, pentru-ca se cunoaste foarte bine faptul ca un om intruit invinge toate obstacolele care i le ofera viata.

Mai trebuie precizat si faptul ca si in cazul copiilor cu aptitudini inalte creeaza probleme mai ales atunci cand parintii si dascalii nu sunt pregatiti pentru educarea unor astfel de copii.De multe ori parintii isi provoaca copilul „sa se manifeste” fata de altii chiar si cand acest lucru nu este necesar, altii il suprasolicita in directia talentului inspirand-i un deszgust timpuriu.

Parintii unor astfel de copii au o raspundere foarte mare, deoarece trebuie sa lupte pentru ca copilul sa nu se piarda in plus atat parintii trebuiesc sprijiniti si motivati deoarece acesti copii reprezinta „comoara societati”. Parteneriatul scoala-familie trebuie sa fie inca din gradinita initiat.

Sfatul cel mai important pe care putem da părinților este că dacă se observă la copiii lor că se îndreaptă spontan, cu pasiune, cu dragoste și interes spre un anumit domeniu al activității umane și obțin rezultate ce-i diferențiază de alți copii de aceeași vârstă, să consulte un specialist înainte de a hotărî viitorul copiilor lor.

Raportul Marland din 1971 al Comisiei de Educatie a Congresuui SUA este de mare insemnatate si precizeaza ca: copii capabili de performanta inalta sunt cei ce au realizari si/sau aptitudini potentiale in oricare din urmatoarele domenii, izolate sau in combinatie:

capacitate intelectuala inalta;

aptitudini academice specifice;

gandire productiva sau creativa;

abilitate in leadership;

talent pentru arte vizuale sau scenice;

aptitudini pshimotorice.

Carmen Cretu ne ofera o definitie proprie: „excelenta intelectuala poate fi evaluata global, la scara ontogenezei prin analiza „succesului global” reputat de un individ. Succesul global este un construct psihopedagogic si sociologic care exprima atat evolutia in context educational a disponibilitatilor aptitudinale, creative, motivationale si efective, cat si gradul lor de recunoastere in sistemele de valori ale individului si ale societatii”

Există cercetători cărora nu li se pare justificată separarea pe care o fac mulți specialiști între dotarea intelectuală, creativitate și talentele speciale. În ciuda faptului că reprezintă doar 6 % din populație, s-a observat că elevii talentați selecționați între anii I și III de EGB (= Education General Basica, învățământul general de bază în Spania, durând 8 ani și având caracter de obligativitate pentru vârstele cuprinse între 6 și 14 ani) se evidențiază prin inițiativă și originalitate. Acești copii cu aptitudini specifice sau talente excepționale (muzică, tehnică, îndemânare, gimnastică, sport, etc.) dau impresia că excelează în mai multe domenii în același timp (Garcia Yague, 1986).

De cele mai multe ori copii supradotati nu sunt identificati ei avand o „supradotare ascunsa” lucru care ii face dificil de identificat la o simpla privire asupra lor in sala de clasa.Jacobs afirma ca cele mai corecte estimari le pot oferi parintii copiilor de varsta mica.

Evaluarea acestora trebuie facuta prin procedee multiple, instrumente si metode cum ar fi: intalniri cu parintii, copii si profesorii; chestionare, liste, teste standart. Tehnicile trebuie selectate dupa calitatile stiintifice, dupa obiectivitate, fiabilitate si validitate. Aportul parintilor este de mare insemnatate deoarece acestia sunt cei care in acesta evaluare pot observa cel mai bine copii fiind in permanenta in preajma lor.In diversele chestionare si discutiile care sunt purtate cu parintii, li se cer sa relateze exemple concrete de comportamente care le-au atras atentia asupra diferentei de dezvoltare in raport cu alti copii.

Cele mai uzuale instrumente folosite in depistarea abilitatilor la copii supradotati sunt:

Tehnicile:

studiul dezvoltarii evolutive: intalnirile cu parintii prin aplicarea chestionarelor cum ar fi „chestionarul biografic pentru parinti al Universitatii Denvre”, de Silverman si Rogers: sau „OL.P- Prediagnostic infantil, chestionar pentru parinti” ce au ca scop obtinerea datelor bibliografice ale dezvoltarii copilului.

Evaluarea functiilor individuale direct corelate cu invatarea scolara

Repere de baza ale comportamentului pentru invatarea scolara: capactitatea observatiei, atentiei, imitatiei, memoriei, contactul vizual si indeplinirea cerintelelor. Exemplu un copil de 1 an si 3 luni are capacitatea de a urmari la televizor un episod intreg de desene animate, la 2 ani si 3 luni poate urmari un intreg spectacol de copii, iar la 3 ani constuieste un puzzle din 300 de piese.

Functii de achizitie integratoare;

Procesrea informatiilor.

Testele de inteligenta

Primul test pentru masurarea aptitudinilor sau a inteligentei generale a fost elaborat de psihologul Binet si medicul pedriatru Simon care in 1905 sub denumirea Scara metrica a inteligentei, test care ulterior a fost supus mai multor revizuiri, cum ar fi Terman si colaboratorii sai de la Universitatea Stanford care au perfectionat testul sub denumirea Testele Stanford Binet.

Testele Wechsler care are doua forme: forma verbala( scala) si forma de performanta. Forma verbala include: informarea generala, rationamentul matematic, simultitudini. Scara de performata cuprinde: completare de imagini, aranjare de imagini dupa anumite criterii etc.

Matricele Progresive Raven sunt teste de inteligenta compuse din cinci serii de matrice, fiecare matrice fiind formata dintr-o figura sau o succesiune de figuri din care lipseste un fragment ce trebuie identificat de catre subiectul caruia ii este aplicat testul.

IQ (Intelligence Quatient-Coeficient de inteligenta) reprezinta expresia cantitativa care exsprima nivelul de activitate intelectuala atins de o persoana. IQ este raportul dintre varsta mentala (pusa in evidenta prin teste) si varsta reala (multiplicata cu 100 pentru a nu se apela la zecimale)

Clarificarea diferitelor nivele intelectuale in functie de IQ la copii este stabilita prin testul VISC (Wechsler Intelligence Scale for Children) se prezinta ca in tabelul urmator: