Consilierea DE Prim Nivel

INTRODUCERE

CAPITOLUL I.CONSILIERE. DELIMITӐRI CONCEPTUALE .CARACTERISTICI

1.1.Delimitări conceptuale: psihoterapie, intervenție de criză, consiliere

1.2.Caracteristicile consilierii educaționale

CAPITOLUL II.FORME ALE CONSILIERII EDUCAȚIONALE

2.1. Consilierea școlară

2.2. Consilierea vocațională

2.3. Consilierea profesională

2.4. Consilierea de carieră.

CAPITOLUL III PRINCIPIILE CONSILIERII

3.1.Principiile etice în consiliere de prim nivel

3.2. Principiile pedagogice în consilierea de prim nivel

3.3. Principii specifice consilierii în consiliera de prim nivel

CAPITOLUL IV ELEMENTELE PROCESULUI CONSILIERII

4.1. Obiective

4.2. Conținut

4.3.Tipul de activitate

4.4 Metode

4.5 Tehnici

4.6 Procede

CAPITOLUL V FACTORI IMPLICAȚI ÎN PROCESUL DE CONSILIERE

5.1. Școala

5. 1.1 Orientări în politica educațională în România

5. 1.2 Niveluri de consiliere existente in scoala

5. 2. Familia 

5.2.1 Familia – concept polisemantic

5. 2.2 Scurt istoric al familiei

5.2.3 Tipuri de familii

5.2.4 Funcțiile familiei

5.2.5 Rolurile familiale; angajarea și îndeplinirea lor în cadrul familiei

5.2.6 Stilurile educative ale părinților

CAPITOLUL VI. CONSILIEREREA EDUCAȚIONALĂ . PARTENERIATUL ȘCOALĂ – FAMILIE: CERCETARE EMPIRICĂ.

6.1 Tipul și orientarea cercetării.

6.2 Scopul și obiectivele cercetării.

6.3 Ipotezele cercetării

6.4 Variabilele cercetării

6.5 Eșantion – caracteristici

6.6 Metode și instrumente de cercetare

6.7.Analiza și interpretarea rezultatelor

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ARGUMENT

La noi în țară începe să fie rediscutată cu seriozitate problema consilierii și în mod special a consilierii școlare. Încă nu există la ora actuală nici o bază solidă legislativă pentru consiliere. Ne gândim la întreaga populație: elevi, părinți. Fiecare dintre aceștia influențează într-un fel sau altul evoluția microsistemului educațional.Crearea unui climat favorabil dezvoltării unei personalități dezirabile implică relații între persoane.Consilierul are menirea de a conduce și media relațiile: între părinți și școală ,între părinți și copii, servicii specializate, dar si agenti economici, mass-media, organizatii profesionale etc. Realitatea școlară implică fenomene si situații adesea greu de stăpânit șide controlat, doar de un singur profesor. Viața oferă de asemenea multe situațiigreu de depășit fără un ajutor specializat. Rolul consilierului este deci de a-i ajuta pe elevi, părinți, pe indivizi în general să se autocunoască, să-și autoevalueze posibilitățile, să îicunoască pe ceilalți pentru a putea atenua conflictele și pentru a elimina dimensiunile. Copilul – elev poate avea nenumărate probleme. Poate fi indisciplinat, poate obține rezultate slabe, poate avea probleme de sănătate fizică sau mintală.Poate trăiește acasă într-un climat nefavorabil formării sale ca om, a formării comportamentului dezirabil. Lucrarea de față își propune trecerea în revistă a problemelor generale privind consilierea, la metodele și tehnicile folosite de diferite modele de consiliere la relația care se stabilește între consilier (profesor) și elev.

Urmând ideile și conceptele celor mai mulți specialiști în domeniul consilierii, cercetarea se dorește ea însăși a se constitui într-un reper psiho-pedagogic eficient cu privire la activitatea de consiliere în cadrul școlii.

Motivele necesității consilierei educationale într-o unitate de învățământ sunt multiple. Dintre acestea enumerăm următoarele: pentru cunoașterea și dezvoltarea caracteristicilor personale, a aptitudinilor, pentru exersarea abilităților educaționale de bază (autoservire, învățare, relaționare, autocontrol), cât și pentru identificarea dificultăților comportamentale, sociale emoționale și de învățare ale copiilor. Un alt motiv care susține importanța consilierei educationale este acela că se poate acorda sprijin copiilor în conformitate cu cerințele și nevoile individuale în vederea responsabilizării elevilor și pentru informarea/formarea părinților, familiilor, a membrilor comunității cu privire la necesitãțile elevilor, la depășirea situațiilor de criză. De asemenea, se evidențiază și nevoia de facilitare a procesului de pregătire pentru viață, de adaptare a elevilor la cerințele societăți, dar și a instituției la nevoile

individuale ale elevilor.

The British Association for Counselling, fondată în 1977, definește consilierea ca fiind

utilizarea pricepută și principială a relației interpersonale pentru a facilita autocunoașterea,

acceptarea emoțională și maturizarea, dezvoltarea optimă a resurselor personale.[…].

Relațiile de consiliere […] pot fi centrate pe aspecte ale dezvoltării, pe formularea și rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii, controlul stărilor de criză, dezvoltarea unui instinct personal, pe lucrul asupra trăirilor afective sau a conflictelor interne, ori pe îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți .

Aspectul esențial al consilierii este confidențialitatea și încrederea reciprocă. Consilierea eficientă presupune manifestarea unui complex aptitudinal și atitudinal specifice unui consilier scolar ,să demonstreze capacități empatice (empatia constă în capacitatea de a percepe cadrul intern de referință al interlocutorului, cu toate componentele emoționale ale acestuia, fără a te identifica cu acesta), capacități care se dezvoltă prin exersarea comunicării verbale și nonverbale eficiente.

Consilierul școlar trebuie să accepte necondiționat inter-relaționarea cu persoana consiliată, indiferent dacă valorile acestuia diferă sau sunt diametral opuse. Activitatea consilierului trebuie să se bazeze permanent pe contracararea gândirii negative a interlocutorului, concomitent cu găsirea modalităților optime de pozitivare a acesteia. El este cel care poate ajuta elevii să treacă peste probleme dificile vizând valorile și competențele școlară, de adaptare, de comunicare, de socializare.

Lucrarea conține șase capitole: capitolul I intitulat. Consilierie Delimitări Conceptuale.Caracteristici, capitolul al II-lea abordează tema Forme ale Consilieri Eucaționale ,capitolul al III-lea tratează tema Principiile Consilieri, capitolul al IV-lea supune atenției Elementele Procesului de Consiliere , capitolul al V-lea –prezintă Factori Implicați în Procesului de Consiliere, iar capitolul al VI-lea prezintă Consilierie Eucatională Parteneriatul Scoala – familie: cercetare empirică.

Ȋn capitolul I se precizează delimitările conceptuale al consilierii (educaționale) ca disciplină de intervenție psiho-educațională situată la granița între știință, tehnologie, artă și religie având un puternic caracter de tehnologie a acțiunii si sunt prezentate caracteristicile consilierii educaționale.

Ȋn capitolul al II-lea se prezintă importanță consilierei școlare ce constituie un instrument socio-pedagogic și economic foarte important al societății moderne, consilierea vocațională, ansamblul acțiunilor proiectate, organizate, desfășurate, în procesul educațional cu scopul identificării, stimulării, structurării capacităților specifice și pasiunilor complementare acestor capacități, consilierea școlară și profesională ce reprezintă un sistem de educare-formare.

Principiile care fundamentează consilierea ca fiind activități de influențare, transformare și restructurare a persoanei normale, cu tulburări psiho-patologice, sau cu dificultăți existențiale ce se raportează la o bază comună sunt prezentate în capitolul III.

Ȋn capitolul al IV-lea este prezentat procesul de consiliere ca o înlănțuire de întâlniri și discuții între un specialist (consilierul) și o persoană normală dar cu anumite probleme de viață consilierea este un proces cu obiective, conținut și o strategie organizată prin analogie cu procesul educațional – analogie susținută de argumentul „spațiului educațional” în care se realizează (școală, facultate) și al specificului formativ al acestuia. Tehnologia procesului de consiliere este alcătuită din tehnici, metode, procedee, modalități de lucru psihologice (de exemplu conversația), pedagogice (de exemplu problematizarea), sociologice (de exemplu cooperarea), psihoterapeutice (de exemplu jocul de rol, psihodrama) de natură cognitiv- comportamentală, centrate pe probleme și soluții, de durată relativ scurtă. Specificul acestei tehnologii constă în caracterul ei creativ și activ-participativ.

Capitolul al V-lea abordează tendințele în dezvoltarea învățământului. Obiectivele prioritare ale politicii educaționale din România trebuie orientate spre aceeași direcție cu cele din Europa și aduse la același numitor comun cu acestea : democratizarea sistemului educațional, îmbunătățirea calității și eficienței procesului de învățământ, evidențierea funcției sociale a educației (deoarece educația reprezintă un factor de progres si echilibru socio– cultural), formarea și dezvoltarea permanentă a personalității indivizilor cu scopul integrării sociale optime, dezvoltarea, ocrotirea și păstrarea valorilor culturale românești, promovarea identității și spiritualității culturii românești în cadrul culturii universale.

Până în decembrie 1989 această misiune a educației nu implică și dimensiunea consilierii subiecților educaționali cu privire la efectele negative ale transformărilor sociale asupra persoanei sau grupului datorită aracterului politic – dictatorial al conducerii de partid și de stat, exercitat asupra educației și a școlii.

Orientarea avea, ca întregul învățământ de altfel, un caracter politic, formal, fiind centrată pe înfăptuirea directivelor politice, mai mult pe uniformizarea personalităților decât pe individualizarea și valorizarea maximală a creativității individuale și de grup.

Eliberată de constrângerile politice, educația își descoperă în mod necesar și dimensiunea sa de consiliere în interacțiune cu cea de informare și formare a personalității umane, cu cea de mediere a transformărilor sociale, cu cea de gestionare și soluționare a problematicii educaționale.

Planurile cadru ale învățământului românesc după 1995, când este publicată noua Lege a învățământului introduc o nouă disciplină școlară „Consiliere și Orientare”, începând de la clasa I până la clasa a XII-a. Dar deși în felul acesta școala răspunde în mod adecvat și practic nevoilor sociale de consiliere printr-o nouă disciplină de învățământ aceasta este

inclusă în ceea ce se numește curriculum la decizia școlii, iar multe școli renunță la ea sau o asimilează cu dirigenția.

Familia reprezintă pentru specialiștii domeniului social o provocare din ce în ce mai mare, datorită faptului că aceasta, de-a lungul timpului, a suferit multe schimbări, mai ales în a doua jumătate a secolului XX. Fiecare mod de definire a familiei scoate în evidență diferite aspecte în ceea ce privește structura, caracteristicile și funcțiile acesteia.

Paternitatea și maternitatea tradițională pot fi privite în alte ipostaze, diversele calități

legate de ele ajungând să fie înfăptuite fie de un soț, fie de celălalt. Ambii părinți, și mama și

tatăl, trebuie să fie conștienți de rolul pe care îl îndeplinesc în cadrul familiei, ei trebuind să

întrețină o stare de echilibru între rolurile pe care le promovează și le asumă în diverse momente.

Familia este mediul adecvat în care copilul se dezvoltă, spațiul unde se pun bazele

progresului său social, cadrul în care copilul conștientizează că este iubit și învață să iubească.

Capitolul VI pezintă, demersul investigativ s-a realizat din combinarea celor două tipuri fundamentale de cercetare: cercetarea cantitativă și cercetarea calitativă.

Tocmai de aceea, opțiunea a fost pentru metode și instrumente de cercetare atât cantitative, cât și calitative.

Scopul reprezentând investigarea rolului și funcțiilor reprezentate de consilierea educațională în contextul consilierii părinților și a eleviilor dintr-o școală.

În contextul cercetării noastre, pentru a răspunde scopului stabilit, am avut în vedere variabile independente șiulum la decizia școlii, iar multe școli renunță la ea sau o asimilează cu dirigenția.

Familia reprezintă pentru specialiștii domeniului social o provocare din ce în ce mai mare, datorită faptului că aceasta, de-a lungul timpului, a suferit multe schimbări, mai ales în a doua jumătate a secolului XX. Fiecare mod de definire a familiei scoate în evidență diferite aspecte în ceea ce privește structura, caracteristicile și funcțiile acesteia.

Paternitatea și maternitatea tradițională pot fi privite în alte ipostaze, diversele calități

legate de ele ajungând să fie înfăptuite fie de un soț, fie de celălalt. Ambii părinți, și mama și

tatăl, trebuie să fie conștienți de rolul pe care îl îndeplinesc în cadrul familiei, ei trebuind să

întrețină o stare de echilibru între rolurile pe care le promovează și le asumă în diverse momente.

Familia este mediul adecvat în care copilul se dezvoltă, spațiul unde se pun bazele

progresului său social, cadrul în care copilul conștientizează că este iubit și învață să iubească.

Capitolul VI pezintă, demersul investigativ s-a realizat din combinarea celor două tipuri fundamentale de cercetare: cercetarea cantitativă și cercetarea calitativă.

Tocmai de aceea, opțiunea a fost pentru metode și instrumente de cercetare atât cantitative, cât și calitative.

Scopul reprezentând investigarea rolului și funcțiilor reprezentate de consilierea educațională în contextul consilierii părinților și a eleviilor dintr-o școală.

În contextul cercetării noastre, pentru a răspunde scopului stabilit, am avut în vedere variabile independente și dependente.^+

CAPITOLUL I

CONSILIERE. DELIMITӐRI CONCEPTUALE .CARACTERISTICI

Delimitări conceptuale: psihoterapie, intervenție de criză, consiliere

Semnificația cea mai largă a consilierii poate fi regăsita la începuturile organizării societății umane fiind apropiată de cea de sfătuire cu privire la treburile comunității. Aceste persoane aveau un rol asemănător de a vindeca, îndruma, sfătui, de a oferi soluții pentru probleme diverse medicale, sociale, politice, probleme personale, de grup sau cu care se confruntă societatea. Pe parcursul evoluției și diferențierii societății umane în mai multe domenii de activitate: economic, politic, juridic, administrativ, educațional, etc, însăși activitatea de consiliere se diferențiază devenind o necesitate în toate aceste domenii. Ca urmare considerăm un prim nivel al diferențierii consilierii fiind nivelul acțional.

Dar acțiunea socială de sfătuire-consiliere nu poate fi ruptă de cea de cunoaștere la început empirică. Dintotdeauna până în prezent copiii au avut în proprii lor părinți sfătuitori personali, mai mult sau mai puțin pregătiți, mai mult sau mai puțin acceptați. Vecinii s-au adresat în anumite situații dificile ale existenței lor unii altora pentru a cere și oferi sfaturi, ca să nu mai vorbim de o anumită categorie de sfătuitori nespecialiști dar aproape generici pentru consiliere – prietenii.

Dintre activitățile empirice înrudite cu cea de consiliere, cea de prietenie sintetizează trăsăturile esențiale de: ascultare, sinceritate, trăirea emoțiilor și sentimentelor, informare, susținere, orientare, învățare, dezvoltare. Al doilea nivel al evoluției sfătuirii -consilierii ar putea fi considerat nivelul cunoașterii sociale empirice.

Ṣtim că constituirea științelor de sine stătătoare s-a realizat prin definirea domeniului lor de activitate, a metodelor specifice și elaborarea legilor cu caracter nomotetic sau ideografic în funcție de obiectul de studiu al acestor științe.La cel mai înalt nivel al dezvoltării știința se elaborarează legilor specifice tehnologia se definește ca ansamblu de reguli de acțiune și transformare a realității reprezentată de obiecte, procese și fenomene predominant materiale și obiective. Arta reprezintă domeniul trăirii realității, al transfigurării acesteia în idei, imagini vizuale sau auditive. Mesajul artistic reprezintă modalitatea specifică de transformare a realității de către artă. Religia reprezintă cunoștințe și norme pe baza credinței

Consilierea este știință în măsura în care este fundamentată pe: teoriile psiho-pedagogice ale relației cibernetice personalitate-mediu; metodele psiho-educaționale ale conversației; legile psiho-pedagogice ale adaptării ce pot sta la baza unei explicații științifice în consiliere. Caracterul științific al consilierii devine din ce în ce mai pregnant dacă aceasta elaborează noi teorii și metode specifice domeniului sau de cercetare. Dar consilierea reprezintă mai mult un domeniu al acțiunii eficiente decât al cunoașterii adevărate.

Acțiunea eficientă, este asigurată de identificarea și elaborarea regulilor de transformare a realității – domeniu care aparține tehnologiei. Eficiența acțiunii în domeniul intervenției sociopsiho-educaționale nu este asigurată de adevărurile științifice elaborare deștiințele implicate ci de regulile de aplicare a acestor adevăruri științifice la situația specifică la persoana vie și concretă.

Consilierea este o tehnologie psiho-educațională dacă elaborează reguli de creare, transformare și control a unor procese specifice în scopuri pozitive și benefice (de exemplu regula orientării -învățării).

Consilierea este artă deoarece acționează asupra unui domeniu sensibil (problematica educațională – în cazul consilierii educaționale) aplică metode, tehnici, și procedee de modelare a personalității subiectului în mod diferențiat și creativ, adaptează realitatea ideilor, trăirilor, voinței ți comportamentului subiectului (educațional) la realitatea mediului (educațional).

Consilierea (educațională) nu acționează asupra realității obiective ca atare ci asupra imaginii psihologice a acestei realități reflectată în mintea, personalitatea și în comportamentul subiectului (educațional).

Consilierea educațională intră în relație cu religia la nivelul credinței, credința religioasă și cea psihologică având o structură similară cognitivă, afectivă, volitivă cu rol în mobilizarea și orientarea subiectului. Ȋn credința religioasă mecanismele de transformare sunt exterioare persoanei sau grupului fiind de natură divină– în credința psihologică mecanismele de modelare și transformare a personalității sunt interne, ele fiind descoperite și orientate spre adaptare si eficiență de către consilier în relație cu subiectul consilierii.

Rezultatele consilierii (educaționale) nu se măsoară în adevărurile științifice confirmate ci în eficiența acțiunii de adaptare a acestor adevăruri la problemă, situație, client. Aceasta se realizează prin interacțiunea între componentele științifice, tehnologice, artistice și religioase ale consilierii (educaționale).

În intervenția socio-psiho-educațională funcționează acel savoir-faire ce depășește regulile dar spre deosebire de artă, acțiunea se judecă după criterii obiective de eficacitate și după compatibilitatea acestora cu informația științifică arată W.Huber1. Acesta ordonează metodele de intervenție psihologică în funcție de centrul lor de gravitate deosebind trei grupe:

a. prevenția, reabilitarea, consilierea,b#%l!^+a?

b. intervenția de criză și acompanierea;

c. psihoterapia în sens restrâns

La primul nivel al gravității metodelor de intervenție psihologică este situată consilierea psihologică. Din aceiași categorie a intervențiilor predominant tehnologice în sensul regulii și eficienței face parte considerăm noi și consilierea educațională ce are ca domeniu de acțiune problematica educațională, se adresează subiecților educaționali, cu metode specifice obținute prin interacțiunea tehnologiei psihologice cu cea pedagogică.

Ȋn schemă de mai jos statutul epistemologic al consilierii (educaționale), îl găsim la intersecția dintre știință, tehnologie, artă și religie, fiind fundamentată pe un tip de cunoaștere tehnologică, a regulilor de eficiență dar având și efecte de natură tehnologică de transformare eficientă a relației subiect educațional – mediu educațional semnificativ.

Acțiune socială → cunoaștere sociala empirica → știință, tehnologie, artă, religie → INTERVENȚIE SOCIO-PSIHO-PEDAGOGICĂ (consiliere) → acțiune socială.

cunoaștere socială, empirică

acțiune socială știință, tehnologie, artă, religie

INTERVENȚIE SOCIO-PSIHO-PEDAGOGICĂ (consiliere)

De aici s-au dezvoltat și diferite tipuri de consiliere: informațională, educațională, de dezvoltare personală, suportivă, vocațională (de carieră sau OSP), de criză (asistarea psihologică a persoanelor aflate în dificultate), pastorală”.

J.Wallis(1978) consideră consilierea (sfătuirea) un dialog în care o persoană ajută pe alta care are dificultăți semnificativ importante. F.Inskipp și H.John(1984) arată că sfătuirea (consilierea) este o cale de a relaționa și de a răspunde unei alte persoane astfel încât sfătuitul este ajutat să-și exploreze gândurile, emoțiile și comportamentul pentru a câștiga o înțelegere de sine mai clară și apoi a învăța să găsească și să utilizeze părțile sale mai tari (resursele) încât să se poată confrunta cu viața mai eficient luând decizii adecvate sau acționând corespunzător.

În literatura de specialitate există numeroase definiții și accepțiuni date conceptului de consiliere. ,,Consilierea presupune existența unei persoane care are temporar sau permanent rolul de consilier și care oferă sau acceptă în mod explicit să acorde timp, atenție și respect uneia sau mai multor persoane, cu rolul temporar de client. Sarcina consilierii este de a oferi clientului oportunitatea de a explora, descoperi și clarifica moduri de a trăi valorificându-și resursele, ceea ce conduce la sentimentul de bine interior, îndreptându-se spre o cât mai bună existență” .

,,Consilierea este o activitate care este inițiată de o persoană care caută ajutor. Oferă oportunitatea clientului de a identifica ceea ce-l perturbă, de a se autoexplora și de a se înțelege. Procesul de consiliere îl va ajuta să-și identifice gândurile, emoțiile și comportamentele, care conștientizate fiind, îl fac să se simtă plin de resurse și să hotărască schimbarea”.

Prin urmare, în procesul de consiliere se încearcă “provocarea” unei schimbări voluntare în atitudinile și comportamentul clientului, astfel încât persoana sau grupul „să funcționeze optim din punct de vedere psihosocial”

Consilierea este:

– o relație,

– o formă specială de comunicare,

– implică ascultarea,

– previne situațiile de criză – rol proactiv,

– persoana este ajutată de alta,

– persoană ajută un grup de persoane,

– formă confidențială de a oferi ajutor,

– bazată pe principiul dezvoltării personale,

– presupune „împuternicirea” persoanelor care caută ajutor,

– înseamnă a-i ajuta pe alții să-și identifice și să-și clarifice problemele,

– activitate efectuată de profesioniști,

– se ghidează după anumite teorii și după metode specifice domeniului (Hough, 1998).

Consilierea nu este:

– relație de prietenie,

– a avea grijă asemenea unui părinte, b#%l!^+a?

– a trata pe cineva ca un doctor,

– a instrui sau a preda,

– a sfătui,

– a judeca,

– doar folosirea deprinderilor și abilităților de consiliere .

După Ch. H. Patterson, consilierea reprezintă un proces care implică o relație interpersonală între consilier și unul sau mai mulți clienți cu care el folosește metode psihologice bazate pe cunoașterea sistematică a personalității umane, în încercarea de a îmbunătăți ,,sănătatea mintală” a clientului sau a clienților săi. Prin urmare, în procesul de consiliere se încearcă provocarea unei schimbări voluntare în atitudinile și comportamentul clientului. Strategiile folosite în acest scop depind însă atât de scopurile clientului cât și de orientarea teoretică a consilierului. Indiferent însă de natura celor două elemente, strategiile adoptate de consilier nu trebuie să se refere la sfaturi și recomandări, la admonestări, constrângeri sau amenințări. Prin strategiile utilizate, consilierul urmărește de fapt să ofere sprijin clientului său, pentru ca el să se adapteze mai eficient atât propriei sale personalități, cât și realității în care trăiește.

Consilierea se situează la primul nivel al intervenției psihologice, alături de prevenție și reabilitare. P.Blos, H.Pepinsky arată că aceasta se adresează persoanelor cu dificultăți de ordin situațional al vieții curente, care nu au un caracter nevrotic, patologic, fiind victimele unor presiuni din mediul exterior. F.C.Thorne consideră consilierea o formă de susținere psihologică similară psihoterapiei, pentru persoanele normale cu probleme de viață.

F.P.Robinson susține necesitatea consilierii pentru persoanele care doresc să atingă un nivel de viață superior, să depășească anumite obstacole sau să construiască strategii personale de viață. Obiectivele acesteia ar fi: maturizarea personalității, dobândirea și utilizarea propriei sale independențe, integrarea personală în situațiile vieții curente,responsabilitatea asumată.

J.W.Gustad definește consilierea ca “un proces de orientare-învățare care se desfășoară în spațiul realității între două persoane, cuplu în care sfătuitorul cu competență în probleme psihologice oferă clientului său metode adecvate nevoilor acestuia, în raport cu contextul evenimentelor vieții, stabilindu-se în acest fel un program personal în care sunt incluse următoarele:

– luarea la cunoștință despre sine,

– înțelegerea situațiilor,

– evaluarea efectelor acestora,

– realism și simț practic în soluționarea acestor situații critice,

– restabilirea echilibrului cu realitatea vieții,

– evoluția pozitivă a subiectului.

Caracteristicile relației de consiliere

– sunt într-adevăr auzit – sentimentul că o altă persoană este real interesată de mine și încearcă să mă înțeleagă, să mă asculte;

– căldura – mă simt bine primit de cineva, ca și când ei ar fi bucuroși să mă vadă cu adevărat;

– confidențialitate – este foarte important să mă simt în siguranță, să fiu sigur că altcineva nu va afla ceea ce spun, astfel încât să mă simt jenat;

– egalitate – îmi place să mă simt pe picior de egalitate cu altă persoană. Astfel consilierii nu se poartă ca și cum mi-ar fi superiori, ca niște “experți” sau să aibă putere asupra mea;

– non – judecare – nu-mi place să mă simt judecat sau să mi se spună ce să fac. Unii mă fac să mă simt ca și cum aș fi făcut ceva rău. Prefer să mă simt acceptat ca persoană, astfel mă simt în siguranță;

– numai pentru oamenii cu probleme – Consilierea este pentru oamenii cu probleme. Eu nu am probleme, deci nu am nevoie de consilier;

– fără limite – Dacă merg la consilier, voi putea să vorbesc despre orice cred eu că este important pentru mine;

– plânsul – este O.K. să plângi când ești supărat. Consilierea te ajută să-ți exprimi emoțiile, sentimentele;

– relația – Consilierea este o relație de ajutorare, de suport. Este ceva despre ceea ce se

întâmplă între oameni. Fiecare relație are aspecte unice. Relația de consiliere este construită cu ajutorul instrumentelor de comunicare și cunoaștere a vieții cotidiene.

Consilierea psihologică este relativ limitată în măsura în care specialistul ajută un subiect să vadă mai clar o problemă mai mult sau mai puțin specifică și să decidă pentru o tentativă de rezolvare. Aceste probleme care apar la nivelul realității (de exemplu alegerea studiilor sau a profesiei) au legătură cu personalitatea în contextul în care trăiește subiectul și pot conduce la necesitatea unui sprijin sub formă de counseling (un sfat mai mult sau mai puțin specific întovărășit de procedee psihologice) sau de guidance (un sfat cu forme mai b#%l!^+a?directive) sau la o psihoterapie.

Consilierul îl ajută pe client să controleze o situație de criză și îl asistă în găsirea unei soluții la problema cu care se confruntă. Consilierea psihologică (CP) presupune un număr mai redus de sedințe față de psihoterapie utilizând metode și tehnici similare acesteia, însă diferența esențială constă în faptul că în consilierea psihologică se vizează prevenția apariției tulburărilor, respectiv CP se adresează persoanelor sănătoase din punct de vedere psihologic. Consilierea are un caracter formativ, se axează pe dezvoltarea unor abilități practice sau personale, în timp ce psihoterapia se concentrează pe suferința interioară (tristețe, anxietate, durere, doliu sau separare, frici, compulsii, atacuri de panică, s.a.). Astfel, prin consiliere psihologică se urmărește (a) autocunoașterea, (b) optimizarea și dezvoltarea personală, respectiv (c) adaptarea cât mai eficientă la mediul extern, a clientului de consiliere.

Consilierul psihologic intervine cu mijloace specifice psihologice, în scopul de a optimiza, stimula autocunoașterea și dezvoltarea personală, a preveni anumite probleme emoționale, cognitive și de comportament.

Ȋn general, consilierea psihologică este efectuată de o persoană cu competente în acest sens și are ca scop principal sprijinirea clientului în a-și clarifica situația de viață și în a-și atinge scopurile prin luarea de decizii informate și cu sens. Principalul scop al consilierii psihologice este rezolvarea de probleme de natură emoțională sau interpersonală. Ca urmare, consilierea este cea care pune la dispoziția persoanei o serie de instrumente pentru a depăși dificultatea. Este orientată pe prezent și viitor, are scopuri bine delimitate, fiind un proces de scurtă durată.

Consilierul va ajuta clientul să dobândească o mai bună autocunoaștere, capacități de comunicare mai eficiente, să își modifice unele comportamente problematice sau modele dezadaptative de gândire, să își amelioreze emoțiile negative cât și consecințele determinate de diferite traume, să își însușeacă anumite strategii de adaptare, să prevină apariția unor probleme și să își mențină starea de sănătate mentală.

Intervenția de criză leagă mai profund personalitatea de relațiile de context. Ea vizează pe de o parte rezolvarea problemelor interne și urgente care depășesc capacitățile de adaptare ale unei personalități bolnave sau sănătoase (de exemplu momentele critice ale unei boli sau evenimente grave ca accidente, deces, divorț) și pe de altă parte au drept scop alinarea suferințelor și prevenirea consecințelor negative psihologice, medicale și sociale.

Este o intervenție asemănătoare cu consilierea psihologică dar se distinge de aceasta prin intensitate, urgență și complexitate.

Psihoterapia în sens restrâns se deosebește de intervențiile psihologice precedente în principal prin obiectivul său mai amplu și mai complex.

“Psihoterapia este un proces interacțional conștient și planificat ce-și propune să influențeze tulburările de comportament și stările de suferință care printr-un consens (între pacient, terapeut și grupul de referință) sunt considerate ca necesitând un tratament prin metode psihologice (comunicare) cel mai adesea verbale dar și non-verbale în sensul unui scop definit, pe cât posibil elaborat în comun (minimizarea simptomelor și/sau schimbarea structurală a personalității cu ajutorul unor tehnici ce pot fi învățate pe baza unor teorii ale comportamentului normal și patologic.”

Cel care folosește primul termenul de psihoterapie în istoria culturii este Socrate care subliniază semnificația morală de îngrijire a sufletului (psyché therapia). Această semnificație morală a psihoterapiei s-a diluat foarte mult în timp ceea ce a contribuit la reducerea efectelor benefice ale acesteia.

A.Salaude dă următoarea definiție psihoterapiei: “tratamentul bolilor printr-o punere în acțiune a ideilor, imaginilor, stărilor afective, tendință, voință și a altor fenomene mintale ale bolnavilor, în scopul reabilitării echilibrului sufletesc și moral al bolnavului”.

H. Piéron susține că “psihoterapia este un ansamblu de tehnici vizând tratamentul bolilor mintale prin procedee psihice, metode pedagogice, persuasiune, sugestie, psihanaliză”

Pentru Camus și Pagniez psihoterapia este ansamblul de metode prin care acționăm asupra spiritului bolnav sau asupra corpului bolnavului prin intervenția spiritului.

După L.Binswanger psihoterapia este exercițiul medical care nu folosește nici mâna, nici instrumente sau medicamente, nici lumină, apă sau aer, electricitate sau frig ci limbajul uman, cuvintele prin care un om intră în contact cu altul, acționând în felul acesta asupra lui.

1.2 Caracteristicile consilierii educaționale

Raportându-ne la această definiție, consilierea educațională în viziunea noastră reprezintă procesul de orientare – învățare care se adresează subiecților educaționali (elevi, studenți, adulți care învață), ca și partenerilor educaționali ai acestora (părinți, profesori, angajatori) cu scopul abilitării acestora cu cele mai eficiente metode, tehnici și procedee de gestionare și rezolvare a problemelor lor educaționale. Problema educațională este o situație educațională dificilă pentru subiectul care se adresează consilierului (educațional) având caracteristici cognitive (neclaritate, ceață psihologică, ambiguitate), afective (tensiune, b#%l!^+a?nemulțumire, neliniște), volitive (indecizie, îndoială) conducând spre blocajul comportamental (subiectul nu poate rezolva singur problema). Ca urmare el se adresează unui specialist – consilierul educațional care să-l ajute să rezolve această situație dificilă.

Consilierea educațională furnizează repere psihoeducaționale pentru sănătatea mentală, emoțională, fizică,socială și spirituală a copiilor

Trăsăturile definitorii ale consilierii educaționale

– este un proces de dezvoltare;

– are un rol de prevenire și proactiv;

– optimizează modul în care elevul relaționează cu școala;

– abordează diverse probleme ale subiectului consiliat (personale, educaționale, sociale, de orientare școlară și profesională).

Selectând din definițiile prezentate elementele descriptive specifice consilierii educaționale putem arăta că:

problemele vizate de consiliere sunt: dificultăți situaționale,obstacole normale ale

vieții, auto-cunoașterea, auto-înțelegerea, clarificarea, auto-acceptarea, maturizarea, dezvoltarea optimală a personalității, în relație cu mediul său;

relația de consiliere este o relație de ajutor, de susținere, de orientare, de mobilizare a

resurselor proprii subiectului individual sau grupului, de adaptare la mediul de viață semnificativ pentru acesta;

caracterul procesului de consiliere este predominant acțional ,,de creștere a eficienței,

de rezolvare a problemelor educaționale, de punere la dispoziția subiectului educațional a tehnologiei specifice.

Principii în consilierea educațională

• Toate persoanele sunt speciale și valoroase pentru că sunt unice;

• Fiecare persoană este responsabilă pentru propriile decizii;

• Clientul (elevul, părintele, cadrul didactic, familia) „trebuie” să se simtă „împuternicit”, să manifeste autonomie personală și auto-înțelegere, „satisfăcut și plin de resurse”;

• Elevul este acceptat ca persoană și tratat în consecință;

• Consilierea este în esență o relație permisivă;

• Consilierea se bazează pe modul de a gândi împreună cu cel consiliat.

Procesul de consiliere se adresează problemelor de adaptare-integrare ale persoanei la realitățile vieții sale, cu scopul stabilirii unui acord cu acestea și al rezolvării situațiilor critice.

Astfel, consilierul ( învățătorul,profesorul) trebuie să aibe în vedere , în procesul de consiliere, realizarea următoarelor obiective:

• Promovarea sănătății și a stării de bine a elevului – funcționarea optimă din punct de vedere somatic, fiziologic, mental, emoțional, social, spiritual;

• Dezvoltarea personală – cunoașterea de sine, imaginea de sine, capacitatea de decizie responsabilă, releționare interpersonal armonioasă, controlul stresului, tehnici de învățare

eficientă, atitudini creative, opțiuni vocaționale realiste;

• Prevenție – a dispoziției afective negative, a neîncrederii în sine, a comportamentelor de risc, a conflictelor interpersonale, a dificultăților de învățare, a dezadaptării sociale, a disfuncțiilor psihosomatice, a situațiilor de criză.

Conceptul de sănătate este definit, de către Organizația Mondială a Sănătății, ca fiind un proces complex și multidimensional, în care starea subiectivă de bine este un element fundamental. Starea de bine circumscrie următoarele componente:

– Acceptarea de sine – exprimată printr-o atitudine pozitivă față de propria persoană, acceptarea calităților și defectelor personale, percepția pozitivă a experiențelor trecute și a viitorului;

– Autonomie – manifestată prin independență, hotărâre, autoevaluare după standarde personale, nu sub presiunea grupului;

– Control – sentiment de competență și control personal asupra sarcinilor, identificarea oportunităților pentru valorizarea nevoilor personale, opțiuni în concordanță cu valorile proprii;

– Relații pozitive cu ceilalți – bazate pe încredere în oameni, nevoia de a primi afecțiune, atitudine empatică, deschisă și caldă;

– Dezvoltarea personală – realizată prin deschiderea spre experiențe noi, sentimente de valorizare a sentimentului propriu, percepția schimbărilor de sine pozitive, eficiență, flexibilitate, creativitate.

Analizând aceste definiții observăm că atât consilierea cât și psihoterapia sau asistența și intervenția psihologică în general sunt considerate tehnologii psihologice. Cele mai frecvente cuvinte folosite pentru a defini aceste domenii de activitate sunt: îngrijire, punere în acțiune,ansamblu de tehnici, proces interacțional, susținere, orientare-învățare.

Asistența și intervenția psihologică sunt activități bazate pe cunoașterea fundamentală b#%l!^+a?și tehnologică care necesită o competență în aplicarea regulilor tehnologice la cazuri particulare.

Dar deși această activitate este considerată un continuum, între nivelele ei există diferențe specifice. Cele mai importante deosebiri între intervențiile psihologice de nivel diferit ar putea fi redate sintetic astfel:

Domeniul de acțiune al consilierii este normalitatea psihică, al intervenției de

criză este atât normalitatea cât și situațiile limită iar al psihoterapiei este în mod preponderent patologicul în sensul său cel mai larg, dar nu boala.

Consilierea vizează în mod special eul conștient, intervenția de criză eul

conștient și tulburat, psihoterapia vizează eul inconștient în relație cu cel conștient.

Consilierea urmărește să restabilească echilibrul cu mediul, ca și intervenția de

criză în mod preponderent, psihoterapia urmărește să restabilească echilibrul intern, cu sine.

Ca urmare domeniile de activitate se diferențiază între ele prin accentul pe care-l pun una sau alta din cele trei modalități de intervenție psihopedagogică.

Psihoterapia poate fi considerată un ansamblu de metode bine definite în funcție de școala căreia îi aparține, intervenția de criză se bazează pe metode și procedee de urgență iar consilierea reprezintă o sinteză de metode.

Consilierea este de durată medie, intervenția de criză de durată scurtă, psihoterapia poate fi de durată scurtă, medie sau lungă. Pentru a pune în evidență mai bine caracteristicile celor 3 tipuri de intervenții psihologice realizăm următorul tabel:

Deși par a fi bine delimitate ca domenii, psihoterapia și consilierea se întâlnesc în ceea ce s-a numit zona de dificultate existențială a persoanei în care se pun probleme de adaptare la situațiile vieții de tip relațional-extern sau probleme de echilibru psihologic intern.

Aceste aspecte rezultă din schema de mai jos:

CONSILIERE PSIHOTERAPIE

Deoarece în această schemă zona de dificultate rămâne oarecum descoperită este necesară completarea ei. b#%l!^+a?

În funcție de criterii bine definite această zonă ar putea fi astfel conturată în

viziunea noastră:

1. După vârstă la care se instalează dificultatea:

– copilăria (ex. probleme cu grupurile de joacă);

– izolarea, copii bătăuși, hiperactivitatea;

– adolescența (ex. probleme cu dragostea);

– lipsa relațiilor de prietenie, dragoste, grupuri de delicvenți, prostituție juvenilă;

2.După relația rezultate-satisfacție:

– școlaritatea (mică, mijlocie, mare)

-dozarea efortului școlar;

– orientarea școlară-interese- profesiune

– orientarea profesională; performanțe

3.Relații sociale:

– timiditate,delicvență;

După gradul de gravitate, problemele cu un nivel relativ redus al gravității fac

obiectul consilierii. Domeniile cu probleme sunt:

Copii:

– educație, școlarizare, orientare profesională;

– probleme de educație sexuală;

– copii brutalizați, bătuți, bolnavi;

– adăpost pentru tineri;

– asistența de protutelă;

Familie:

– planning familial;

– educație parentală;

– probleme familiale, reintegrare profesională;

– asistența familiei și a adulților;

Probleme profesionale:

– integrarea în activitate;

– probleme psihologice și sociale;

– organizarea timpului liber;

– orientare, formare, readaptare;

– educație permanentă;

Sănătate – boală:

– educația pentru sănătate și medicina preventivă (SIDA, toxicomanie, alcool, droguri, tutun, medicamente);

– alimentație,

Deși activitatea educațională este anterioară dezvoltării științelor psihopedagogice,consilierea psihologică apare înaintea consilierii educaționale. Dezvoltarea unor noi curente și școli psihoterapeutice după 1950 a antrenat și format noi specialiști înrudiți cu psihologii, consilierii. Principalele deosebiri dintre consilierea educațională și cea psihologică pot fi sintetizate astfel:

Activitatea de consiliere nu rezolvă independent dezvoltarea și menținerea stării de bine, existând o paralelă largă de factori cum ar fi: familia, școala, alte medii educaționale care condiționează acest proces. Din păcate se constată că nu de puține ori familia și școala devin condiții și context ce perturbă încrederea în sine a elevilor, restrângând autonomia și

independența lor, șablonează individualitățile, supralicitează eficiența competițională, în defavoarea cooperării și colaborării, induc percepții eronate asupra lumii și a vieții. Tendința școlii de a se focaliza în special pe latura intelectuală a educației și pe atingerea unor performanțe superioare pe aceste directive, eludând nevoile emoționale și sociale ale elevilor, nu face decât să accentueze riscul perturbării stării de bine a acestora.

În acest sens consilierea educațională are o sferă mai largă cuprinzând următoarele:

Consilierea școlară – care se realizează pentru elevii cu probleme școlare ca de exemplu absenteism, eșec școlar, tulburări comportamentale și de conduită, și se desfășoară în școală prin colaborarea profesorului diriginte cu cadrele didactice și cu profesorul psihopedagog;

Consilierea vocațională – dezvoltarea capacității de planificare a carierei, care are în centrul atenției sale problemele educaționale legate de înclinații, interese, aspirații, pasiuni. Se desfășoară în gimnaziu, liceu, facultate.

Consilierea profesională care se centrează pe alegerea optimă a profesiunii, pe valorificarea maximală a capacității persoanei prin calificare și profesionalizare, se realizează în liceu și facultate.

Consilierea psihopedagogică care vizează problematica fenomenelor psihologice (anxietate, fobie, obsesie legată de situațiile educaționale) – se realizează în școală, în familie, în cabinetul psihologic, în centre medicale.

Consilierea psihopedagogică are drept obiectiv în școală dezvoltarea unui sistem coerent de scopuri în viață și întărirea comportamentului intențional. O persoană orientată spre scop este capabilă să pună în acțiune modele alternative de comportament, să abordeze problemele de viață din perspective diferite, dar fără a se cantona rigid în anumite soluții

prefabricate.

Consilierea de carieră este centrată pe alegerea și realizarea traseului optim de carieră al subiectului educațional. Aceasta se desfășoară în liceu, facultate, loc de muncă, cabinete specializate, cu ajutorul consilierilor de carieră.

CAPITOLUL II

FORME ALE CONSILIERI EDUCAȚIONALE

2.1. Consilierea școlară

„Marea artă a unui profesor constă în cizelarea manierilor și informarea minții; el trebuie să sădească în elevul său bunele obiceiuri și principiile virtuți și ale înțelepciunii, să-i dea treptat o viziune asupra omenirii și de a iubi și imita tot ce este excelent și demn de lăudat”

(John Locke)

În cadrul grupurilor școlare, consilierea reprezintă o formă particulară de interacțiune și influențare, care contribuie la sprijinirea elevilor în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, precum și la omogenizarea și dezvoltarea clasei de elevi ca grup educațional.

În mod normal consilierea școlară premerge consilierii profesionale și parcurge două perioade esențiale (la vârsta școlarității și la 40 – 45 de ani – Mialaret 1964) fiind în cadrul educației permanente cheia de boltă a învățământului modern .

Consilierea școlară a fost definită în acest sens ca acțiunea de dirijare a copilului spre formele de învățământ care-i convin și care sunt conforme disponibilităților și aspirațiilor sale în scopul de a-i dezvolta toate posibilitățile la maxim, canalizarea adolescentului spre o evoluție în domeniul în care demonstrează aptitudini. După ce inițial, profesorul i-a depistat tipurile de inteligență (creativa, logica, matematica), elevul poate să-și canalizeze energiile spre ceva care îl poate propulsa în variatele tipuri de relații și contexte pe care le presupune educația: olimpiade, concursuri,cercuri de creație etc

Consilierea școlară are ca scop fundamental sprijinirea clientului (elev, profesor sau

părinte), pentru ca acesta să devină capabil să se ajute singur, să se înțeleagă atât pe sine însuși, cât și realitatea înconjurătoare. Prin urmare, sarcina consilierului școlar nu este de a da sfaturi,ci de a ajuta ca persoana aflată în dificultate să devină aptă să-și rezolve singură problemele cu care se confruntă. De aici pot spune că rezultă ideea că cel care consiliază (dascălul sau consilierul specialist) nu are niciodată soluții dinainte stabilite pentru cazul respectiv. El doar ajută persoana ca, pe parcursul procesului de consiliere, să găsească singură soluțiile cele mai eficiente.

Cadrul didactic, în ipostaza sa de consilier, poate aborda cu succes consilierea educativă, care implică și elementele de consiliere vocațională, suportivă, de dezvoltare personală sau informațională, dar nu se poate substitui specialistului (psihologului) care posedă competențele și expertiza necesară pentru rezolvarea situațiilor specifice în care s-ar afla elevul. De asemenea trebuie evitată tendința unor dascăli de a utiliza, în activitățile de consiliere, testarea psihologică, în virtutea scopului de cunoaștere a elevilor, întrucât, utilizarea testelor psihologice (de inteligență, proiective, de personalitate), deși poate apărea ca o activitate facilă, presupune vaste cunoștințe de psihodiagnostic, pe care numai specialistul psiholog le poate aplica. Dascălul poate utiliza însă diverse scale de cunoștințe și atitudini, fișe de lucru, întrucât obiectivul orelor de consiliere nu este cunoaștera elevului, de către cadrul didactic, ci facilitarea autocunoașterii.

În genere, dascălul poate utiliza, în limitele impuse de competențele sale, ambele forme sau modalități de consiliere consilierea individuală și consilierea de grup. Cât privește

modelele de consiliere, acestea sunt relativ numeroase și diversificate. Ele pot fi grupate în:

modele psihodinamice sau de factură psihanalistă, unde intră modele elaborate de S. Freud, A. Adler și C. Jung;

modelele acționale, unde intră modelul behaviorist sau comportamental, analiza tranzacțională, modelul rațional emoțional și modelul de consiliere bazat pe realitate;

modelele experențiale, unde intră modelul non directiv sau consilierea centrată pe o persoană, modelul existențialist și modelul gestaltist.

Consilierea școlară vizează asigurarea dezvoltării armonioase a personalității în formare ținând cont atât de posibilitățile și predispozițiile individului cât și de cerințele sociale caracteristice epocii și societății date. În sens larg, consilierea școlară reprezintă un proces intensiv de acordare a asistenței psihopedagogice elevilor și celorlalte persoane implicate în procesul educațional (profesori, părinți, tutori și autorități școlare) se axează pe unitatea triadică: familie-copil- școală, în vederea desfășurării unei educații eficiente și a dezvoltării optime a personalității copilului. Rolul consilierii este unul proactiv, ce presupune prevenirea situațiilor de criză personală și educațională a elevilor.

Activitatea de consiliere școlară are ca suport operațional principiile fundamentale ale educației: relația profesor – elev, echilibrul dintre caracterul formativ și informativ, principiul accesibilității.

Acțiunea de consiliere școlară poate fi urmărită pe anumite niveluri:

a. la nivel sociologic: o atitudine civică de calitate față de comunitate, familie, școală, grup de elevi, etc.

b. la nivel pedagogic: o atitudine morală față de semeni și de stima de sine.b#%l!^+a?

Modul în care se realizează consilierea școlară acționează nu numai la intrarea în școală a copilului ci în toate etapele școlarizării, premergând și asigurând o eficientă integrare în viața social-economică.

În procesul educativ, din perspectiva instruirii diferențiate, profesorul trebuie și poate să devină un sfătuitor, un dirijor al elevului și al grupului. El indică pentru aceștia sursele de informare, îi asistă în autoformare, îl orientează școlar și profesional și totodată organizează activitatea didactică.

Consilierea individuală sau de grup îl va conduce pe dascăl la descoperirea cauzelor lipsei de motivație pentru școală, pentru o anumită disciplină sau pentru un anumit profesor. Procesul de observație, pe care profesorul îl parcurge continuu, îl conduce la sesizarea stării de spirit a adolescenților, a dificultăților pe care aceștia le pot întâmpina în familie, școală, societate. Dar mai cu seamă, acest proces își justifică menirea în măsura în care profesorul trebuie să observe potențialul elevului, să-i observe abilitățile și să le valorifice pentru eul personal și pentru societate. Acționând astfel, profesorul își asumă rolul de consilier și astfel, ajută adolescenții să exploreze alternative, să-și clarifice așteptările, îi ghidează spre decizii optime, le susține încrederea în propriile forțe sufletești și îi canalizează spre laturile în care ei își demonstrează aptitudinile.

În procesul educativ, din perspectiva instruirii diferențiate, profesorul trebuie și poate să devină un sfătuitor, un consilier al elevului. Rolul acestuia este cu atât mai dificil cu cât

diferențele între elevi sunt mascate, iar notele nu pot măsura cu exactitate calitatea cunoștințelor, ci doar cantitatea lor.

Consilierea individuală îl va conduce pe dascăl la descoperirea cauzelor lipsei de motivație pentru școală, pentru o anumită disciplină sau pentru un anumit profesor. Ajutorul pe care profesorul cu rolul de consilier îl va da adolescentului cu deficiențe în comportament și pregătire este important pentru toată viața.

Prima intervenție de dirijare și consiliere se face în perioada preșcolară. La sfârșitul gimnaziului are loc o consiliere școlară mai complexă însoțită de forme de selecție în liceu (capacitate, testare națională, admiterea în liceu). Pentru admiterea în învățământul superior exigențele devin și mai complexe și mai diferențiate.

Consilierea școlară are o importanță foarte mare și constituie un instrument socio-pedagogic și economic foarte important al societății moderne. Ea se realizează în școlii, în laboratoare de consiliere școlară, prin mass-media.

Consilierea școlară în condițiile societății contemporane are în vedere asigurarea de șanse egale în formarea și dezvoltarea personalității. Ținându-se seama de diferențierile obiective ale potențialului genetic psihic și intelectual ale indivizilor dar și de deosebirile eforturilor depuse și a rezultatelor obținute, consilierea școlară nu-și propune egalizarea

performanțelor elevilor. În acest context apare în mod obiectiv și necesar clasificarea și ierarhizarea elevilor în funcție de valoarea, nivelul performanțelor și eficiența pregătirii lor. În funcție de necesitățile social economice contemporane și de perspectivă privind forța de muncă și specialiștii necesari, apare în mod obiectiv și selecția școlară și profesională prin intermediul examenului concurs, bazat pe competiție.

Dar consilierea școlară nu trebuie condiționată definitiv de selecția școlară. Consilierea școlară trebuie să aibă în vedere selecția școlară pentru realizarea unei cât mai bune consilieri școlare și profesionale conștientizând elevii că potențialul lor are un caracter polivalent.

2.2. Consilierea vocațională

Înțelegem vocația în sensul ei cel mai larg ca ansamblul înclinațiilor, aptitudinilor, intereselor, atitudinilor structurate în jurul unui nucleu comun de preocupări de natură profesională.

În perioada 12-18 ani considerăm că personalitatea puberului și adolescentului își cristalizează orientarea vocațională.

Înclinațiile observate din perioada copilăriei mici și a preșcolarității se dezvoltă în perioada micii școlarități definind din ce în ce mai bine aptitudinile elevilor; acestea intră tot mai mult în interacțiune cu acele cunoștințe care stimulează și consolidează aptitudinile formând în interacțiune cu sentimentele și atitudinile specifice capacitățile.

Pasiunile elevilor pentru un anumit tip de activitate sau altul definesc formarea vocației profesionale. Aceste pasiuni nu se dezvoltă pe un teren gol, ele au o relație de puternică interdependență cu capacitățile specifice formate și au un rol decizional în alegerea meserii / profesiuni.

Consilierea vocațională. Reprezintă în acest sens ansamblul acțiunilor proiectate, b#%l!^+a?organizate, desfășurate, în procesul educațional cu scopul identificării, stimulării, structurării capacităților specifice și pasiunilor complementare acestor capacități.

Consilierea vocațională include evaluarea ingeniozității, personalității, identificarea scopurilor personale, a motivației pentru dezvoltarea personală și a clarificării valorilor caracteristice stilului de viață. 

Consilierea vocațională începe încă de pe băncile școlii gimnaziale pentru că elevii trebuie formați și consiliați astfel încât să poată lua decizii optime legate de viața lor. În acest sens, atenția adulților și a educatorilor trebuie să se îndrepte spre crearea unor circumstanțe în

astfel încât fiecare elev:

(a) să aibă acces la informațiile necesare pentru luarea unor decizii raționale de natură profesională;

(b) să aibă libertatea luării unor decizii pe care să le poată duce la bun sfârșit.

Activitatea de consilierea vocațională este parte integrantă a programei școlare la nivel liceal. Ȋn cadrul acestor activități trebuie realizate:

• cristalizarea unei imagini de sine pozitive a elevului

• sporirea responsabilității personale față de sine, alții, societate,

• creșterea capacității de decizie (independența alegerilor personale),

• păstrarea echilibrului în situații de succes și eșec,

• creșterea rezistenței la frustrare, marginalizare temporară, critică,

• autoevaluarea realistă a potențialelor proprii (intelectual, fizic, aptitudinal etc.),

• cunoașterea clară a calităților personale și punctelor slabe,

• asumarea de obiective realiste, realizabile,

• capacitatea de autoanaliză a erorilor, greșelilor,eșecurilor,

• asumarea riscurilor, stăpânirea situațiilor de incertitudine, anticiparea consecințelor,

• adoptarea unei atitudini active cu privire la cariera personală,

• elaborarea de soluții alternative,

• adoptarea unei atitudini pozitive față mediul înconjurător.

2.3. Consilierea profesională

Din perspectiva acestor documente școala este văzută, în primul rând, ca o instituție de formare a tinerilor pentru inserția lor cât mai rapidă și eficientă în viața socio-economică a țării. Această misiune a școlii poate fi realizată doar prin implementarea unui proces sistemic și sistematic de orientare a copiilor pentru proiectarea propriului traseu de viață.

Orientarea profesională este o acțiune permanentă care începe din prima zi de școală și durează toată perioada școlarizării. Investigarea sferei motivaționale a alegerii profesiei la elevii din clasele absolvente va fi mai reușită prin prezentarea de lecții, expuneri, dezbateri, monografii școlare și profesionale, pliante ale școlilor întreprinderilor, filme, casete, activitați în laboratoare, etc. Alegerea profesiei reprezintă o expresie a personalitații și depinde de congruența dintre propria personalitate și mediul în care lucrează sau va lucra. Din date statistice care sunt efectuate în școala noastră putem face concluzia: "Cu cât nivelul social al familiei este mai scăzut, cu atât copiii acelei famlii au reprezentări mai incerte cu privire la realitatea socială".

Analizând situația din economia națională și de pe piața muncii, evidențiem o serie de discrepanțe în domeniul fundamentelor teoretice și practice legate de motivație și orientare profesională. Copilul de azi, adolescentul de mâine dezamăgit înceracă să facă față cu greu alegerii sale. Pe de o parte se orientează spre domeniile de activitate cele mai moderne, considerate cu un potențial crescut de valorizare socială, de reușita materială, sau spre cele care conferă șanse sporite pentru găsirea unui loc de muncă. Pe de altă parte speriat de alternativa șomajului, sub limita expectanțelor sale, a uitat să privească spre sine pentru a vedea ce-i place, ce i s-ar potrivi, ce capacități, interese, aptitudini are. E cert faptul că perioada adolescentină este ultima perioadă în care decizia alegerii unei cariere nu mai poate fi amânată. Opțiunea adolescentului pentru o anumită profesie este rezultatul unor procese afective, mai mult influiențată de dorință decât de recunoaștere obiectivă a posibilităților. Cadrul didactic este ca o punte între tânăra generație și un viitor ale cărui dominante sunt moralitatea, libertatea corect înțeleasă și mulțumirea lucrului bine făcut. Societatea de azi are așteptari din ce în ce mai ridicate de la profesor.

Domeniul Consiliere și orientare, prin natura sa, impune interesul major pentru dezvoltarea dimensiunilor atitudinale și valorice ale personalității, în context educațional – fundament al caracterului viitorului adult. Prin consiliere și orientare au fost selectate, pentru a fi promovate prin învățare, pe întreg parcursul școlarității, următoarele valori și atitudini:

– respect și încredere în sine și în ceilalți;

– recunoașterea unicității fiecărei persoane;

– receptivitate la emoțiile celorlalți;

– valorizarea relațiilor interpersonale;

– valorificarea critică și selectivă a informațiilor;

– adaptare și deschidere la noi tipuri de învățare; b#%l!^+a?

– motivație și flexibilitate în elaborarea propriului traseu educațional și profesional;

– responsabilitate și disponibilitate pentru decizii și acțiuni privind propria carieră;

– interes pentru învățare permanentă într-o lume în schimbare și în societatea cunoașterii;

– orientare spre o viață de calitate, în prezent și în viitor.

Școala faciliteză dezvoltarea personală a elevului pentru luarea unor decizii, în concordanță cu cerințele personale și realitățile sociale. Succesul profesional poate fi definit ca o adaptare performantă la cerințele pieței muncii. Elevul este propriul său manager, el trebuie să-și evalueze resursele cu realism, să-și stabilească obiectivele și să elaboreze proiecte existențiale pe termen lung, mediu și scurt, să se folosească de oportunități pentru a-și atinge scopurile în viață. “Când vrei ceva cu tot dinadinsul, întreg Universul conspiră în favoarea ta” (Paolo Coelho).

La nivelul școlii reformele învățământului care în esență au condus la întâlnirea între pregătirea teoretică și pregătirea practic-productivă au răspuns necesităților economico-sociale.

Consilierea școlară și profesională este definită ca o activitate bazată ca un sistem de principii, metode și procedee prin care omul este ajutat să aleagă aceea profesie pe care poate să o exercite cel mai bine .

În acest sens pentru a fi eficientă consilierea profesională trebuie să îndeplinească anumite condiții:

profesiunea trebuie înțeleasă și tratată ca un mod de viață și un rol social, nu numai o

ocupație economică;

modelul carierei trebuie privit din punct de vedere al psihologiei dezvoltării și nu al

psihologiei diferențiale. Aceasta înseamnă că în evoluția subiectului educațional formarea și dezvoltarea sa este obiectivul principal și nu selecția acestuia pentru o anumită profesiune;

asumarea conceptului de carieră ca fiind nu ascensiunea pe plan social ci îmbinarea

mai multor ocupații apropiate și integrarea lor unei cariere unice;

principiul creativității trebuie să fie principiul coordonator superior al învățământului;

piatra unghiulară a adaptării și integrării socio-profesionale trebuie să fie relația

complexă și dinamică între învățământ – practică și profesiune.

Dar pentru ca activitatea de consilierea școlară și profesională să-și îndeplinească obiectivele este nevoie de organizarea și programarea acesteia, de unitatea între componentele sale: consiliere școlară și consiliere profesională.

Consilierea școlară și profesională reprezintă un sistem de educare-formare care se desfășoară în mai multe etape și care trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să genereze și să ofere permanent într-un flux continuu și diversificat informații

despre școală și profesiune, despre schimbările care apar și cerințele socio-economice adresate școlii;

să organizeze o colaborare eficientă și nu formală între profesori, elevi, părinți,

întreprinzători prin intermediul activităților comune (conferințe, târguri de carte, de job-uri) și a deciziilor comune;

să inițieze și să realizeze acțiuni care să conducă la autocunoașterea subiecților

educaționali, a capacităților personale a acestora dar și la cunoașterea profesiunilor;

să monitorizeze școala în ceea ce privește valorificarea potențialului cognitiv, afectiv,

fizic, comportamental al elevilor;

să fie realizată în cele două etape normale de evoluție a persoanei :

formarea inițială (în școală)

formarea continuă (educația permanentă)

să se producă în ambele sensuri de la elev la profesiune și invers, de la societate la

școală.

Orientarea școlară și profesională este o activitate sistematică, de natură educativă, desfășurată în școală în mod periodic și realizată în cadrul orelor de dirigenție, discipline școlare și activități extrașcolare. Orientarea are trei direcții de abordare:

►Orientarea școlară privind opțiunile școlare și sprijinirea elevilor;

►Orientarea profesională privind opțiunile și plasarea în rolurile ocupaționale și locurile de muncă;

►Orientarea/consilierea individuală.

Realizarea unei concordanțe cât mai bune între structura /profilul personalității, pe de o parte, și cerințele sociale și profesionale ale viitoarei profesii , pe de altă parte, constituie obiectul orientării școlare și profesionale. Acesta pentru că activitatea de consiliere pentru orientarea școlară și profesională presupune:

a) cunoașterea persoanei, a intereselor vocaționale, aptitudinilor, valorilor și /sau structurii de personalitate; b#%l!^+a?

b) cunoașterea specificului profesiilor spre care tinde persoana consiliată sau pentru care are aptitudini consistente; cunoașterea situației pe piața locurilor de muncă și a raportului cerere/ofertă existente pentru profesiile vizate.

c) consilierea persoanei în scopul luării deciziei vocaționale punând în balanță trei factori:

1). profesia /profesiile rezultate ca urmare a formulării interesele profesionale explicite;

2) profesia /profesiile compatibile cu interesele, aptitudinile, valorile și structura de

personalitate a persoanei consiliate;

3) situația reală pe piața muncii sau alți factori socio -profesionali (de exemplu nivelul redus de solicitare sau accesibilitatea profesiei).

În acord cu aceste obiective, în principal, conținutul activității de consiliere și orientare profesională constă în:

• prin consultarea de profile ocupaționale, informarea și documentarea personală monografii profesionale, ghiduri, filme de orientare școlar , vizite de documentare și participarea la activitatea practică din ateliere),

• desfășurate sistematic în școală sau informarea și educația pentru orientarea cariereiîn cadrul orelor de activități extrașcolare,

• ale elevilor și părinților acestora,valorificarea în grup a experiențelor pozitive

• inițială sau continuă sau exersarea alegerii diferitelor rute de formare profesională simularea situațiilor favorabile bunei orientări (interviul de angajare, convorbirea telefonică),

• a tehnicilor de căutare, desfășurarea de activități orientate către punerea în practică a unui loc de muncă (redactarea unui Curriculum Vitae, a unui proiect personal de dezvoltarea carierei, a unei scrisori de prezentare, a portofoliului personal).

Conform Declarației Asociației Internaționale de Orientare Școlară și Profesională (AIOSP) de la Stockholm (1995), consilierea și orientarea sunt servicii care au menirea să ajute tinerii și adulții:

să se înțeleagă și să se evalueze;

să comunice eficient cu alții;

să elaboreze planuri cu privire la propria carieră și la formarea adecvată necesară;

să aibă în vedere cariere alternative;

să facă față cu succes diferitelor obstacole pentru a-și câștiga locul în societate și pe piața muncii”

2.4. Consilierea de carieră

Educația, învățământul, activitatea profesională, cariera sunt aspecte cheie ale activității omului în devenire. Mediul școlar, profesional și academic asigură tuturor elevilor, studenților posibilități să-și formeze o cultura generală și de specilitate, pentru a avea acces la diverse domenii profesionale. Însă tendința continuă a schimbărilor sociale plaseasză omul în fața unor decizii personale vizavi de „profesiile cu viitor”.

Cariera reprezintă ansamblul ocupațiilor caracterizate prin instruire și experiență, în care o persoană accede la poziții superioare care necesită mai multă responsabilitate și competență. Respectiv, una dintre cele mai importante decizii pe care orice tânăr trebuie să o ia în viață este aceea a alegerii profesiei. A lua o decizie în domeniul carierei înseamnă a alege o soluție de dezvoltare în carieră din mai multe variante posibile. Dezvoltarea carierei este un proces desfășurat pe parcursul întregii vieți și trebuie să înceapă de foarte timpuriu. Proces continuu, pentru că orice individ, indiferent de gen, poate fi ajutat să-și descopere potențialul, să și-l valorifice, să se orienteze sau reorienteze în carieră.

Conceptul de carieră în secolul XX era înlocuit de orientare școlară și profesională, care reprezintă o acțiune de îndrumare a persoanei către o profesiune sau un grup de profesiuni în conformitate cu aptitudinile și particularitățile sale, dar în funcțiune de solicitările societății contemporane. În limbajul curent noțiunea de carieră este larg folosită, conceptul de carieră are numeroase înțelesuri. Până în prezent nu este o definiție oficială, unanim acceptată, care să întrunească consensul specialiștilor. În literatura de specialitate sunt cunoscute diferite formulări și numeroase opinii. În general, înțelesul popular al termenului de carieră este asociat cu ideea de mișcare ascendentă sau de avansare a unei persoane într-un domeniu de activitate dorit, cu scopul de a obține mai mulți bani, mai multă responsabilitate sau de a dobândi mai mult prestigiu și mai multă putere.

În S.U.A. începând cu 1970 conceptul de profesiune este înlocuit cu cel de carieră. D.E.Super (1957) elaborase modelul carierei din punct de vedere al psihologiei dezvoltării care se deosebește de modelul profesiunii edificat din punct de vedere al psihologiei diferențiale.

Cariera este caracterizată ca o succesiune de profesiuni, ocupații, poziții și funcții în care se angajează o persoană în evoluția vieții sale active. b#%l!^+a?

În înțelegerea conceptului de carieră sunt esențiale:

– determinarea biunivocă dintre carieră și persoană potrivit schemei:

dinamica profesiunii

carieră persoană

dinamica persoanei

explicată de evoluția societății și profesiunilor, de dispariția unor profesiuni și apariția altora pe de o parte și de evoluția persoanei pe parcursul vieții sale active sau chiar dincolo de aceste limite (elevi, studenți, pensionari);

– creșterea rolului carierei în viața persoanei nu numai pe plan profesional. Cariera nu este numai un mod de a-ți câștiga existența ci și un mod de viață, un rol social (Super, 1957);

– sentimentul împlinirii de sine, al auto-împlinirii este legat de rolul esențial al muncii, al carierei în determinarea statutului social al persoanei.

În comportamentul vocațional Donald Super dezvoltă conceptul de sine esențial pentru alegerea vocației și pregătirea carierei. Teoria dezvoltării conceptului despre sine a fost influențată de cercetările lui Carl Rogers și ale Charlottei Büller. Büller consideră că viața unei persoane este alcătuită din patru stadii distincte:

1. stadiul de creștere (până la 14 ani)

2. stadiul de explorare (până la 25 ani)

3. stadiul de menținere (între 25 și 60 ani)

4. stadiul de declin (după 65 ani)

Schimbările ce au loc în societatea contemporană contribuie evident și asupra domeniului de alegere a carierei, astfel încât în viitorul apropiat consilierea și orientarea școlară, profesională va trebui să facă față și următoarelor categorii de provocări și situații noi:

– globalizarea pieței forței de muncă;

– creșterea surplusului de forță de munca și, mai ales, a celei tinere;

– extinderea sistemului economiei de piață în majoritatea țărilor lumii;

– transformarea organizațională a locului de muncă;

– creșterea importanței cunoștintelor, aptitudinilor de lectură, de calcul, comunicare, a alfabetizării informaționale și învățării continue;

– creșterea demografică;

– punerea în aplicare a noilor politici guvernamentale cu privire la dezvoltarea economică, școlarizare și formare profesională.

Planificarea carierei reprezintă procesul de identificare a nevoilor, aspirațiilor și oportunităților privind cariera precum și de realizare a programelor de dezvoltare a resurselor umane în scopul susținerii acesteia .

Copilăria și adolescența sunt două dintre cele mai importante perioade ale vieții: se dezvoltă personalitatea și se pun bazele actualizării sinelui, iar alegerea carierei reprezintă pasul decisiv în viața matură.

Dezvoltarea psihologică și socială a unui adolescent, definește ulterior cerințe înalte cu privire la planificarea carierei. La această vârstă, o persoană ia prima decizie importantă cu privire la viitoarea sa profesie, carieră, etc., de exemplu, alegerea școlii, un domeniu de studiu, etc. Aceasta este perioada autocunoașterii, a identificării poziției în viață; astfel, una dintre întrebările principale ale unui adolescent este „cine sunt?”. Adolescenții trebuie să găsească răspunsul la această întrebare prin intermediul unui număr de resurse: carieră, vocație, naționalitate, ideologie, percepția lumii, credințe, valori individuale, precum și talente personale și modul de exprimare ale acestora.

Activitățile unei consilieri și orientări a carierei elevilor se întemeiază pe acțiunile fundamentale, precum:

– cunoașterea personalității elevului;

– educarea elevului în vederea alegerii carierei;

– cunoașterea rețelei școlare și a lumii profesiilor;

– consilierea și îndrumarea efectivă a elevului.

Punerea în practică a unui model de dezvoltare a carierei la treapta liceală de învățămînt presupune focalizarea atenției pe:

– autocunoaștere și dezvoltare personală;

– comunicare și abilități sociale;

– managementul informațiilor și al învățării;

– planificarea carierei;

– promovarea unui stil de viață centrat pe calitatea relațiilor personale, sociale și ale mediului ocupațional.

În învățământul preuniversitar informații cu referire la orientarea școlară și profesională sunt prezentate doar secvențial, în cadrul orelor de dirigenție și educație civică. b#%l!^+a?

Actualmente sunt necesare ore de Consiliere în carieră care să includă metode ce ar respecta principiul centrării învățării pe persoană și ar conduce la dezvoltarea deprinderilor și competențelor integratoare, transferabile, utile atât în viața școlară, cât și în cea socio-profesională sau familială. Strategiile didactice utilizate trebuie să respecte specificul activităților de consiliere, dar și particularitățile elevilor, ale grupurilor cu care se lucrează.

Destul de vaste sunt activitățile care pot fi folosite în scopul consilierii carierii. Printre aceste activități de orientare școlară și profesională, la nivelul unității școlare, pot fi:

– lecții de consiliere și orientare susținute de către diriginții claselor în colaborare cu psihologii, persoanele responsabile în domeniul consilierii carierei;

– ședințe cu părinții la nivel de școală, la nivelul fiecărei clase;

– proiecte educaționale;

– orientare școlară și profesională în cadrul Centrelor de Informare și Orientare Profesională, la solicitarea beneficiarilor: elevi, părinți, profesori;

– ghidul ”Admiterea”,care constituie un suport informativ referitor la licee, școli profesionale etc.;

– participarea la Tîrgul de oferte educaționale.

Elevii, tinerii, adulții trebuie formați astfel încât să poată lua decizii optime legate de viața lor. În acest sens, atenția acestora și, implicit, a celor care educă trebuie să se orienteze spre crearea unor circumstanțe în cadrul cărora fiecare consiliat să aibă libertatea luării unor hotărâri pe care să le ducă la bun sfârșit și, în același timp, să-și asume consecințele ce decurg din el.

Dezvoltarea carierei semnifică toate aspectele vieții umane aflate în devenire și cu o dinamică specifică în diferite planuri, adică:

– autocunoașterea și formarea deprinderilor de relaționare interpersonală;

– educația și formarea profesională inițială;

– asumarea de diferite roluri în viață;

– modul de integrare, trăire și planificare a diferitelor evenimente ale vieții.

Aceste direcții ale dezvoltării particularizate în context școlar semnifică:

– comportarea responsabilă în familie, școală, societate;

– efectuarea de alegeri școlar-profesionale raționale, justificate, motivate;

– utilizarea deplină a oportunităților oferite de școală și comunitate pentru integrarea personală socio-profesională;

– înțelegerea, respectul altora și a sinelui;

– ameliorarea continuă a comunicării cu ceilalți.

Consilierea, orientarea școlară și profesională aspiră să-l facă pe elev coparticipant la propriul destin (prin informare, educare, autoformare, autoorientare), dacă nu în mod integral chiar autorul acestui demers de alegere și dezvoltare a carierei. Consilierea și orientarea școlară și profesională tinde să rezolve, simultan, două aspecte extrem de importante în prezent:

– asigurarea echității sociale prin democratizarea permanentă a accesului la educație și formarea profesională;

– ameliorarea continuă a bunei utilizări a resurselor umane de care dispune societatea.

Educația pentru carieră include, adesea, și subiecte care nu sunt, aparent, direct legate de exercitarea unei profesii, precum: viața de familie, organizarea timpului liber, creșterea și educarea copiilor, economie familială, probleme legate de valori și calitatea vieții, modul de a face față situațiilor dramatice din viață.

În procesul consilierii elevilor, tinerilor cu privire la lumea muncii trebuie permanent încurajate: utilizarea surselor alternative utile obținerii de date necesare, creativitatea, pluralitatea soluțiilor, autonomia investigatorie.

CAPITOL III. PRINCIPIILE CONSILIERII

Intervenția socio-psiho-educațională se adresează persoanei și grupului mic (familie, clasa de elevi/studenți) unor grupe de vârste diferite (copii, adolescenți, tineri, adulți, persoane de vârsta a treia și diverselor categorii socio-profesionale inclusiv șomeri cu scopul prevenirii, corectării și depășirii unor disfuncții ale personalității acestora în relația cu mediul lor semnificativ, pentru creșterea adaptabilității, integrării și eficienței în activitatea profesională și socială.

Psihoterapia, intervenția de criză și consilierea fiind activități de influențare, transformare și restructurare a persoanei normale, cu tulburări psiho-patologice, sau cu dificultăți existențiale se raportează la o bază comună – principiile care fundamentează aceste demersuri.

3.1.Principiile etice în consiliere de prim nivel

1. Respectul reciproc. Acesta este asigurat de către consilier prin statutul său profesional, prin competența și prin rezultatele sale practice dar și prin atitudinea sa umană de a se raporta ca om, la o altă ființă umană. Situarea consilierului într-o poziție de superioritate sau inferioritate față de consiliat denaturează relația și afectează principiul respectului reciproc.

Din punct de vedere al consiliatului alegerea consilierului este o primă dovadă de manifestare a respectului față de acesta. Respectul reciproc se câștigă permanent pe parcursul procesului de consiliere, atât de către consilier cât și de către consiliat.

2. Principiul „adevărului personal” al consiliatului în unitate și în acord cu adevărul moral. „Adevărul personal” este vectorul lumii personale a consiliatului ca sinteză între structura sa de personalitate și contextul socio-uman în care eltrăiește. El nu este opus adevărului moral ci este doar propriu, specific unui subiect sau altuiapersonală și de a descoperi acest „adevăr personal” la care să-și raporteze acțiunea de modelare. Insight-ul, cum se numește el în psihoterapie, este fundamental pentru asigurarea succesului consilierii.

3. Principiul non-agresivității consilierii

Consilierul însuși trebuie să se afle în starea psihică de echilibru și satisfacție personală pentru a evita orice manifestare agresivă prin limbaj verbal, mimică sau gestică. Această stare se obține prin pregătirea de specialitate a consilierului, prin supervizarea acțiunilor sale de consiliere sau prin discuția sa profesională cu un coleg. În ceea ce privește agresivitatea clientului ea poate fi admisă doar ca „eliberare”, „descărcare”, catharsis al

impulsurilor agresive blocate, al stress-ului cotidian. Identificarea unor manifestări agresive grave trebuie să conducă la orientarea clientului către alte forme de asistență psihologică sau psihiatrică.

4. Principiul influenței benefice și nu al manipulării

Consilierea este un proces de influență, de orientare, de modelare a clientului dar cu acordul acestuia. Prin mecanismul interiorizării această influență a consilierului este asumată de către consiliat. Consilierea educațională mai mult decât alte tipuri de consiliere – care este în prezent formulată în termenii eficienței – presupune descoperirea și stimularea capacităților de inițiativă, autonomie și responsabilitate a clientului.

5. Principiul confidențialității

Este necesar deoarece în procesul consilierii se vehiculează informații personale care privesc viața și interesele celui consiliat. Asigurarea confidențialității conduce la creșterea încrederii consiliatului în consilier și în procesul consilierii. Confidențialitatea este o condiție a tuturor formelor de intervenție socio-psiho-educațională dar în ceea ce numim consiliere educațională în forma sa individuală se raportează la cuplul consilier – client iar în forma sa de grup se raportează la interesele și scopurile grupului respectiv.

6. Principiul neculpabilității

Consilierea nu este un proces de judecată care se încheie cu pronunțarea unui verdict ca „vinovat” sau „nevinovat” ci un proces de clarificare, de orientare- învățare.

Formarea profesorului – consilier presupune trecerea conștientă de pe poziția critică, de evaluare și etichetare a profesorului pe poziția de susținere și responsabilizare a consilierului . De exemplu, formulările profesorului „de ce nu faci așa?”, „băieții nu ar trebui să plângă!” se pot transforma în propoziții incomplete cum ar fi: „crezi că poți să faci și altfel?”, „dacă simte nevoia orice om poate să plângă!”.

3.2. Principiile pedagogice în consilierea de prim nivel

Deoarece consilierea a fost definită ca „un proces de orientare – învățare” (Gustad) care se adresează problemelor de adaptare – integrare (C., Enăchescu) ale subiectului normal cu probleme existențiale considerăm că aceasta are un caracter predominant psiho – pedagogic. Ca urmare principiile educaționale specifice pedagogiei se aplică și în cazul consilierii mai ales ale celei educaționale.

Aceste principii pedagogice care fundamentează activitatea de consiliere sunt :

1. Optimismul pedagogic se referă atât la posibilitățile ființei umane de a se modela, b#%l!^+a?de a se transforma, de a se dezvolta cât și la forța benefică a consilierii și a disciplinelor educaționale în general.Consilierul pornește în demersurile sale de la nivelul maxim al optimismului pedagogic ajungând în procesul consilierii și în relația directă cu consiliatul la nivelul optim al acestui principiu.

2. Încrederea reciprocă este în corelație directă cu optimismul pedagogic, asigurând o personalizare crescută relației consilier – consiliat. Încrederea reciprocă are o structură predominant afectivă fiind cea care creează climatul optim de acțiune a influențelor modelatoare ale consilierii. Încrederea reciprocă, dar mai ales al subiectului consilierii în

consilier derivă din viziunea umanistă mai veche sau mai nouă care creează și asigură climatul cel mai cald, apropiat și benefic procesului de consiliere.

După „baia de încredere” pe care consilierul educațional o face subiectului care i se adresează acesta este pregătit să asimileze și celelalte transformări care urmează și să se adapteze mai bine la mediu.

3. Evoluția consiliatului urmărirea și constatarea unui progres treptat în procesul consilierii. Succesele parțiale vizibile constituie o garanție și un mecanism de eficiență al procesului consilierii. În primele întâlniri de consiliere este benefic ca subiectul să înregistreze un succes în atingerea obiectivelor propuse de comun acord cu consilierul. Sublinierea acestui succes este o condiție a pregătirii obținerii de noi succese într-o înlănțuire firească.

4.Transmiterea de informații și experiență este un proces bilateral atât de la consilier la consiliat cât și invers. Întrebarea consiliatului, răspunsul consilierului, exemplele vehiculate fac parte din procesul pedagogic biunivoc de învățare socială . Sensul biunivoc al schimbului de informații, experiență, trăiri, comportamente poate fi amendat astfel:

– consilierul nu trebuie să arate că este atotștiutor, să facă exces de teorii, legi, răspunsuri gata pregătite;

– consilierul să se abțină să dea exemple din viața și experiența personală;

– mecanismul esențial al transmiterii de informații și experiență trebuie să fie explicația problemelor, a situațiilor existențiale dificile pentru consiliat .

5. Principiul orientării ca principiu de acțiune educațională constă în concentrarea procesului consilierii spre zona de întâlnire între predispozițiile, înclinațiile, capacitățile subiectului cu dorințele, interesele, aspirațiile sale și cu necesitățile socio-economice la un moment dat.

Întâlnirea celor trei vectori instrumental, motivațional personal și cel social – util este modalitatea cea mai eficientă de acțiune a principiului orientării. Consilierea educațională mai mult decât alte tipuri de consiliere activizează principiul orientării subiectului individual sau de grup către cunoașterea și autocunoașterea înclinațiilor și aspirațiilor proprii, către informarea obiectivă despre lumea profesiunilor și către evaluarea corectă a necesităților socio-economice la un moment dat. Principiul orientării devine eficient dacă reușește să asigure „întâlnirea” între cele trei categorii de factori.

6. Principiul adaptării de origine piagetiană explică circularitatea progresivă între asimilarea mediului de către copil și acomodarea copilului la mediu, circularitatea care asigură echilibrul dinamic între persoană și mediu. Semnificația pedagogică a principiului adaptării ca principiu al consilierii se referă la clarificarea și creșterea rolului culturii și educației la transformarea mediului problematic de către subiect, la transformarea propriei persoane pentru a restabili echilibrul acestuia cu mediu său.

Cultura și educația au rolul de a „filtra „ problematica mediului social și de oferi soluții din ce în ce mai echilibrate și mai adecvate. Cultura și educația blochează impulsurile biologice, agresive ale clientului favorizându-le pe cele valorice.

7. Principiul integrării se poate raporta atât la componenta psihică de sinteză cognitivă (piramida noțiunilor), la sinteză motivațională (piramida trebuințelor – Maslow) la sinteza personalității (personalitatea = suprasistem, viziune cibernetică), cât și la componenta socială specifică pentru procesul consilierii.

Dacă realizarea echilibrului intern este mai mult obiectivul psihoterapiei, realizarea echilibrului extern cu mediul familial, școlar, profesional este obiectivul predominant al consilierii. Integrarea cu sine se referă la creșterea treptată a unității și a armoniei interne între noțiunile, sentimentele și comportamentele față de propria persoană. Integrarea cu mediul se referă la unitatea crescândă dintre cerințele interne și cele externe ale mediului social.

3.3. Principii specifice consilierii în consiliera de prim nivel

1.Susținerea afectivă

Ca urmare a problemelor sale existențiale și educaționale clientul se simte frustrat în ceea ce privește necesitățile și interesele sale și solicită ajutorul unui specialist. El așteaptă în mod conștient sau nu de la acesta în primul rând o susținere afectivă . Crearea treptată a unui climat afectiv -pozitiv și stimulativ pentru consiliat este condiția sine qua non a b#%l!^+a?consilierii.

2.Susținerea cognitivă

Pe fondul susținerii afective se poate „construi” susținerea cognitivă care înseamnă identificarea de către consilier a mecanismelor cognitive ale consiliatului care pot constitui pârghii pentru rezolvarea problemelor sale. În procesul consilierii aceste mecanisme cognitive înțelegerea, interiorizarea, conștientizarea, problematizarea pot fi dezvoltate pentru a fi atinse obiectivele identificate în comun.

3.Susținerea volitiv – decizională

De multe ori persoana care solicită ajutorul unui consilier știe ce problemă are sau cum poate fi rezolvată aceasta, dar nu are suficientă voință și capacitate decizională pentru a alege cea mai bună soluție și pentru a o aplica. Ca urmare rolul consilierului este de a crește și întări

încrederea consiliatului în capacitatea sa de a lua hotărârea optimă pentru el.

Mai mult consilierul trebuie să sublinieze faptul că nimeni altcineva nu poate lua cea mai bună decizie pentru el decât clientul însuși.

4.Descărcarea emoțională sau catharsis-ul este principiul prin care orice formă de intervenție educațională permite clientului să-și exprime liber propriile sale trăiri pozitive sau negative. Acest catharsis reduce tensiunea emoțională și pregătește calea unei mai bune cunoașteri de sine a clientului.

În felul acesta el devine capabil să vorbească despre propriile sale probleme, cu mai multă obiectivitate. Atitudinile catharice, arată J.Heron (1976) sunt facilitatoare, ajută la eliberarea tensiunilor devenite insuportabile.

5.Principiul orientare – dirijare – învățare implică mai multe grade de directivitate în funcție de necesitățile consiliatului.

Învățarea ca principiu al consilierii educaționale este o învățare socială pe bază de model inter-relațional, o învățare activă, de tip creativ. Aceasta se deosebește în mod esențial de învățarea predominantă încă în procesul educațional care este de tip repetitiv, verbală, bazată pe memorie și pe supunere față de autoritatea profesorului.

Învățarea ca principiu al consilierii educaționale se centrează pe ceea ce s-a numit în literatura de specialitate, rezolvarea de probleme.Dacă subiectul dispune de un grad înalt de structurare a problemelor sale de viață și educaționale, ca și soluțiile proprii posibile el are nevoie de o directivitate redusă, de o orientare în luarea celei mai bune decizii.

CAPITOLUL IV. ELEMENTELE PROCESULUI DE CONSILIERII

Definirea consilierii ca un proces de orientare-învățare subliniază caracterul ei preponderent psiho-pedagogic. Cu atât mai mult consilierea educațională care vizează subiecții educaționali, problematica educațională având o strategie specifică de lucru.

Considerăm procesul consilierii educaționale un proces care se caracterizează prin obiective, conținut, strategie specifică prin analogie cu procesul educațional – analogie susținută de argumentul „spațiului educațional” în care se realizează (școală, facultate) și al specificului formativ al acestuia.

4.1. Obiective procesului

În ceea ce privește obiectivele consilierii educaționale ele pot fi diferențiate după criterii pedagogice în: obiective generale, obiective medii, obiective particular-operaționale. Această diferențiere este argumentată și de faptul că procesul consilierii adresându-se persoanelor normale vizează adaptarea – integrarea acestora pe parcursul întregii vieții în medii și forme de activitate diferite.

Obiectivele generale au cel mai mare grad de generalitate, cea mai

cuprinzătoare sferă de acțiune și ar putea fi concentrate în formule ca: susținerea și dezvoltarea capacităților de adaptare-integrare. Obiectivele generale ale consilierii educaționale vizează subiecți educaționali care vor să-și edifice o evoluție educațională de succes, o carieră profesională.

Obiectivele medii, cu un grad mediu de generalitate, se referă la prevenire

a dezadaptării și a izolării persoanelor care se adresează consilierului.

Aceste obiective sunt specifice etapelor de maturizare a personalității (pubertate, adolescență) vizând dobândirea și valorificarea propriei independențe (tinerețe) cu scopul integrării personale și profesionale (adulții).

Obiectivele particular – operaționale sunt acționale, comportamentale și se

focalizează pe rezolvarea problemelor de viață și educaționale manifestate și acuzate de către subiectul educațional.

Pentru a fi în mod real operaționale este util să le clasificăm potrivit criteriilor Școlii b#%l!^+a?de la Chicago în :

– obiective cognitive;

– obiective afective;

– obiective psiho-motorii;

– obiective volitiv-caracteriale.

Obiectivele cognitive ale consilierii reprezintă cunoașterea de către subiectul

educațional a propriei personalități în relație cu situațiile sale de viață, cunoașterea temperamentului, a înclinațiilor, aptitudinilor, a dominanțelor caracteriale, a celor mai specifice modalități reactive ale persoanei raportată la diferite evenimente ale vieții sale. Aceste obiective sunt fundamentale pentru orientarea școlară și profesională pentru rezolvarea conflictelor interpersonale în școală, familie, etc

Obiectivele afective pot fi concretizate în :

-trăirea echilibrată a situațiilor de viață educațională atât ca intensitate afectivă cât și ca valoare predominant pozitivă a trăirilor;

– autenticitatea trăirilor subiectului educațional, manifestarea acestor trăiri așa cum sunt ele și asumarea lor;

– prezentificarea sau învățarea modalității de a trăi „aici și acum” în prezent a subiectului educațional, nu în trecut ca în psihanaliză;

– deconflictualizarea internă ca bază pentru rezolvarea conflictelor interpersonale;

Obiectivele psiho-motorii, de conduită și nu numai de comportament sunt:

– independența subiectului consiliat în raport cu evenimentele vieții, reprezentată prin situația de a-și fi suficient sie însuși sau de a nu depinde de mediul fizic, social sau educațional;

– spontaneitatea ca modalitate de acțiune și răspuns la evenimentele vieții educaționale trăite, opusă atitudinii defensive sau agresive;

– eficiența propriei activități, a rezultatelor acesteia, a conduitelor sale, a relațiilor cu alții;

Obiectivele volitiv – caracteriale pot fi conturate astfel :

– responsabilitatea în raport cu judecățile și acțiunile întreprinse dar și în ceea ce privește angajamentele asumate în relațiile cu lumea externă, cu familia proprie, cu sarcinile educaționale și profesionale;

– antrenarea capacităților decizionale proprii față de propriile acțiuni și interese în sensul că cea mai bună decizie este cea personală dacă este argumentată;

– încrederea ca stare de suport moral, de încredere în sine, în propriile sale posibilități de garantare a autorealizării de sine, independent în ce formă, coroborată cu încrederea în ceilalți;

– automotivarea, identificarea și dezvoltarea acelei constelații motivaționale generatoare de energie și succes;

Aceste obiective ale consilierii educaționale nu acționează izolat ci în interacțiune, stimulându-se și dezvoltându-se reciproc. Punerea lor în acțiune presupune antrenarea întregii personalități în relația ei specifică cu mediul socio-uman semnificativ, cu mediul educațional.

4. 2.Conținut procesului

Conținutul procesului de consiliere este dat de problematica acestuia.Aceasta rezultă din specificul activității educaționale, din relațiile subiectului educațional (elev, student) cu :

– învățarea;

– grupul școlar / universitar;

– profesorii;

– școala ca instituție;

– propria personalitate;

– timpul liber;

– sexul opus;

– profesiunea;

– odihna, relaxarea;

– prieteni, amici;

Problemele de învățare ar putea fi clasificate după criterii diferite astfel:

– eșec școlar (parțial, total);

– scăderea motivației de învățare (motivație predominant extrinsecă);

– învățare mecanică, oboseală, ineficiență;

– învățare inegală, în salturi;

– învățare superficială, netemeinică.

Toate aceste situații devin „probleme” în măsura în care sunt percepute ca atare de către subiectul educațional. Ele devin probleme de consiliere dacă acesta se adresează direct sau indirect prin intermediul părinților sau a altor cunoscuți unui consilier educațional.

Problemele comportamentale manifestate în spațiul școlar pot fi : fumatul, toxicomania, furtul, minciuna, agresivitatea, relații sexuale premature, perversiuni sexuale sau alte forme de delincvență, de deviații comportamentale antisociale. În acest caz rolul mai mare de semnalare a acestor probleme îl au persoanele cu responsabilități în școală. b#%l!^+a?Alte probleme care fac obiectul consilierii educaționale sunt:

Probleme de relaționare în grup (clasă, grup de prieteni, grup de amici):

– hiperactivitatea;

– timiditatea;

– izolarea.

Probleme legate de relația profesor-elev

– autoritarismul (potrivit dictonului: „dixit magister” prin dominația metodelor de constrângere ale profesorilor față de subiecții educaționali);

– nedirijismul sau liberalismul (prin libertatea excesivă acordată de profesor subiecților educaționali);

– izolarea celor două tabere (manifestată prin indiferență, neangajare);

– agresivitatea uneia dintre părți față de cealaltă (concretizată în absenteismul elevilor, acordarea în mod predominant a notelor mici de către profesor, etc.).

Probleme legate de timpul liber

– lipsa timpului liber (supra-aglomerarea programului școlar, universitar);

– excesul de timp liber (absenteismul de la școală sau facultate);

– discotecă (un surogat de activitate);

– internetul (ca dependență de calculator);

– cultura cărții (relaxarea activă cu ajutorul cărții în opoziție cu relaxarea pasivă prin utilizarea excesivă a calculatorului, lipsa studiului cu cartea);

Probleme legate de alegerea celei mai potrivite școli după criterii diferite: apropierea

de casă, specificul școlii, preferințele părinților, influențele prietenilor, etc

Probleme legate de informarea profesională și alegerea profesiunii în funcție de

structura propriei personalități, de cerințele sociale, de transformările produse în domeniul profesiunilor.

Probleme legate de efortul școlar, igiena activității școlare, relaxare, somn

Probleme legate de educația sexuală: maturizarea și asumarea identității sexuale,

alegerea partenerului sexual, probleme de homosexualitate masculină sau feminină, relația sex-afectivitate la băieți și la fete.

Probleme legate de educația pentru muncă, respectul față de muncă, față de

eficiență și față de rezultatele benefice ale muncii.

Probleme legate de educația pentru muncă, respectul față de muncă, față de eficiență și față de rezultatele benefice ale muncii.

4.3. Tipul de activitate a procesului

Ca tip de activitate analizată de la aspectele sale generale până la cele particulare

consilierea este:

– relație

– comunicare

– conversație

– sfătuire

– intervenție

Ca urmare consilierea trebuie să îndeplinească acele condiții care sunt esențiale pentru aceste tipuri de activități.

Consilierea este o relație dacă în procesul ei se stabilește o legătură, o apropiere

care anulează izolarea, separarea și disparitatea între consilierși consiliat. Această apropiere reprezintă primul pas pentru anularea izolării consiliatului în viața reală și educațională.

Consilierea comunicare reală între cei doi se realizează atunci când aceasta

devine biunivocă; de la consiliat către consilier are loc transmiterea problemelor educaționale iar de la consilier la consiliat are loc transmiterea problemelor educaționale iar de la consilier la consiliat are loc transmiterea „sfaturilor”, a orientărilor adecvate. Prelucrarea materialului specific consilierii reprezintă nucleul procesului de comunicare.

Comunicarea întâmpină în realitate nenumărate distorsiuni legate de codurile folosite de cei doi, de mesajul vehiculat în ambele sensuri, de structura psihologică a partenerilor în comunicare. Astfel expeditorul (consiliatul) cu o anumită structură psihologică, are anumite așteptări în virtutea cărora inițiază procesul comunicării (feedforward). În funcție de acestea el folosește un anumit cod verbal și non-verbal care încifrează mesajul său (problema). Acesta, pentru a fi înțeles trebuie decodificat de către consilier pe baza pregătirii sale de specialitate, acompetenței sale, dar și a structurii sale de personalitate. Eficiența comunicării, sau arta de a aplica creativ regulile comunicării asigură climatul necesar pentru eficiența consilierii.

Consilierea este un tip special de conversație cu obiective, procedee și conținut

specific.Conversația ca metodă de cunoaștere a personalității, dar și de intervenție asupra ei, este eficientă dacă îndeplinește condițiile:

– receptivitatea partenerilor;

– intenționalitatea consiliatului;

– încredere reciprocă;

– evitarea tendințelor de fațadă;

– atitudinea stimulativă din partea consilierului; b#%l!^+a?

– empatia consilierului;

– ascultarea activă;

Pentru ca o comunicare să devină conversație este nevoie de un grad optim de receptivitate, deschiderea spațiului de comunicare atât la emițător cât și la receptor. Desigur că intenția subiectului cu anumite probleme educațional de a se adresa unui consilier pentru rezolvarea acestora crește gradul de eficiență al procesului consilierii. Dacă subiectul nu inițiază el acțiunea, fiind orientat sau chiar constrâns să se adreseze unui consilier, această

eficiență scade.

Încrederea reciprocă adaugă climatului afectiv fundamental consilierii: un nivel

cognitiv-afectiv în care consiliatul își poate ancora credințele.

Ascultarea activă – este mecanismul prin care se acordă atenție clientului, atenție

necesară atât pentru înțelegerea problemei cât și pentru creșterea respectului de sine al consiliatului. Ascultarea activă oferă ocazia subiectului să se descarce emoțional, creează condițiile acestuia de a-și contura singur rezolvarea problemei.

Conversația este sfătuire dacă:

1. mesajul vehiculat de la consilier la consiliat este „sfatul”. Acesta este un răspuns clar, direct mai mult sau mai puțin directiv (constrângător) adresat la întrebarea consiliatului. Întrebarea și răspunsul (sfatul) se clarifică în cursul procesului consilierii. Gradul de directivitate sau de dirijare a răspunsului depinde de așteptările consiliatului, de personalitatea lui și de tipul de problemă pe care o acuză.

2. La problemele imediate, concrete, punctuale și la persoanele mai puțin voluntare sfatul adecvat este cel directiv.

3. La problemele de generalitate medie sau mare și la persoanele cu un grad ridicat de voință sfaturile cele mai adecvate sunt cele non-directive, sugerate.

Metode de consiliere

Observația

Este o metodă general valabilă pentru cunoașterea, intervenția și asistența

psiho-pedagogică. În procesul consilierii observația reprezintă metoda aplicată cu scopul facilitării cunoașterii și autocunoașterii subiecților educaționali și a angajării lor de către consilier în autogestionarea propriei personalități.

Modalitățile sintetice de înregistrare a observațiilor prin documente ca: grila de observație, protocolul de observație, fișa psiho-pedagogică sau caietul dirigintelui sunt cele mai recomandate instrumente prin care consilierul poate colabora cu profesorii din școală, cu dirigintele clasei, cu alți factori responsabili de educația elevului său.

Conversația Euristică

Dacă prin observație constatăm faptele (gesturi, privire, mimică, limbaj) prin convorbire confruntăm aceste fapte cu relatările personale ale clientului, ale subiectului educațional, identificăm motive, aspirații, trăiri afective, interese.

Dintre toate tipurile de convorbire discuția liberă, interviul semistructurat ca și reflexia vorbită sunt cele mai adecvate consilierii, deoarece pot fi adaptate la specificul acesteia.

Condițiile specifice care asigură eficiența conversației în procesul de consiliere se referă la:

– tipul de întrebări folosite: închise, deschise, justificative, ipotetice, deschise .

Conversația în procesul consilierii este euristică dacă:

– consilierul își propune în mod explicit să „descopere” împreună cu subiectul educațional „problema” care face subiectul consilierii;

– consilierul angajează clientul pe planul întregii sale personalități în identificarea, calibrarea și rezolvarea problemei – după modelul terapiilor scurte ;

– consilierul orientează, ghidează, susține subiectul educațional în procesul consilierii;

– strategia consilierii individualizată este elaborată pentru subiectul respectiv, situația respectivă și problema respectivă;

– soluția adaptată este originală, acceptată și trăită personal de subiectul educațional.

3. Problematizarea ar putea fi considerată una dintre cele mai adecvate metode ale procesului de consiliere. Această metodă face parte din categoria metodelor pedagogice activ-participative, de predare-învățareevaluare prin care subiectul educațional este situat de către profesori în mod intenționat într-un spațiu didactic conflictual cu scopul rezolvării unor

probleme educaționale.

Caracteristicile generale ale metodei problematizării sunt:

a. progresul cunoașterii prin intermediul conflictului de idei;

b. mobilizarea subiectului educațional spre rezolvarea problemei.

Problematizarea ca metodă pedagogică a fost definită ca o modalitate de a crea în mintea elevului (a studentului) o stare (situație) conflictuală (critică sau de neliniște) intelectuală, pozitivă, determinată de necesitatea cunoașterii unui obiect, fenomen sau b#%l!^+a?proces sau rezolvării unei probleme teoretice sau practice pe cale logico-matematică și (sau) experimentală.

Prin urmare caracterul activ-participativ al problematizării este crescut în procesul consilierii datorită inițiativei clientului. Consilierul împreună cu consiliatul său are rolul de a formula problema, de a o calibra, de a elabora strategia rezolvării ei și de a susține aplicarea soluției optime.

4. Brainstorming-ul reprezintă o metodă de stimulare a creativității de grup, preluată din filosofia orientală și dezvoltată de psihologul Alex Osborn. Din punct de vedere etimologic brainstorming înseamnă „furtună în creier”, „asalt de idei”. Condițiile esențiale ale acestei metode pot fi cu succes adaptate procesului de consiliere.

Grupul brainstorming este alcătuit din 3-12 membri, având o structură optimă între 5 și 8 membri. Principiul brainstormingului este „amânarea criticii” care este inhibitoare, blocând procesul de elaborare a ideilor și soluțiilor. În mod concret se dă o temă de cercetare care poate fi problema cu care se confruntă grupul respectiv cu două săptămâni înainte de ședința propriu-zisă. În acest timp membrii grupului meditează asupra acestei probleme.

Brainstormingul este una dintre cele mai eficiente metode de stimulare a creativității de grup pentru rezolvarea prin cooperare a unor probleme comune sau individuale

5. Metoda cooperării. Cooperarea este modalitatea de a studia cu eficiență sporită o temă complexă, teoretică sau practică, în echipă sau în grup, îmbinând particularitățile individuale ale membrilor grupului cu cele colective,sintetice ale grupului.

Această metodă se bazează pe principiul că omul este o ființă socială care se dezvoltă plenar datorită influențelor benefice ale mediului socio-cultural.

Este o metodă de socializare, de dezvoltare a spiritului de grup și echipă, de învățare în grup, de antrenament. În procesul de consiliere metoda colaborării poate fi folosită cu întreaga clasa sau cu microgrupuri din clasa respectivă. În funcție de tema respectivă, de caracteristicile psihopedagogice ale clasei/ grupului, se pot organiza grupuri omogene (relativ asemănătoare) sau eterogene (relativ diferite).

Metoda cooperării în procesul consilierii presupune formarea la elevi a deprinderii de a se organiza pe echipe, de a-și alege coordonatorii, de a identifica obiectivele activității respective, de a elabora soluții în grup și de a le aplica.

6. Studiul de caz este „o modalitate de a analiză o situație specifică, particulară, reală sau ipotetică, modelată sau simulată, care există sau poate să apară într-o acțiune, fenomen, sistem de orice natură, denumit caz, în vederea studierii sau rezolvării lui în raport cu nevoile înlăturării unor neajunsuri sau a modernizării proceselor, asigurând luarea unei decizii optime în domeniul respectiv”.

Din această definiție reiese caracterul predominant particular al cazului dar nu individual. Ȋn cazul procesului de consiliere educațională o tulburare de comportament cum ar fi întârzierea sistematică la ore poate constitui obiectul unui studiude caz dar nu și o simplă întârziere la ore care este doar un incident.

În funcție de cauza sau cauzele fenomenului identificat se reorganizează informațiile deținute sau se dobândesc informații noi. Dacă familia îl solicită la alte activități se impun variante de rezolvare a problemei care implică și familia elevului respectiv. Dintre aceste variante se alege varianta optimă în funcție de reacția familiei. De exemplu atunci când familia este informată despre consecințele negative ale întârzierii sistematice la ore a copilului, aceasta renunță la solicitările suplimentare ale lui.

Acest studiu de caz demonstrează necesitatea unei relații complexe și biunivoce școală-familie în soluționarea unei situații educaționale care a devenit un caz.

7. Exerciții de învățare. În procesul consilierii educaționale – considerăm că cea mai eficientă modalitate de definire a învățării este cea de dobândire dirijată a experienței personale de natură preponderent educațională. Această experiență personală poate fi de natură:

– cognitivă (informații, modalități de prelucrare a informațiilor, gândire pozitivă, activă, creatoare);

– afectivă (noi modalități de relaționare afectivă, de modelare a emoțiilor și sentimentelor, creșterea gradului de conștientizare a calităților și defectelor proprii sau ale celorlalți;

– comportamentală (noi deprinderi de igienă, vestimentație, organizarea modului de viață, de studiu, de distracție, etc);

– volitiv-caracterială (învățarea unor noi modalități de a lua decizii, de a se automotiva, de a-și forma noi atitudini flexibile, deschise și responsabile).

8. Elaborarea de proiecte. Proiectul reprezintă o modalitate de anticipare, organizare și eficientizare a unei activități. În procesul de consiliere elaborarea unui proiect de învățare, b#%l!^+a?de petrecere a timpului liber, de rezolvare a unor conflicte, de carieră, de succes personal reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de realizare a acestor activități.

9. Elaborarea de portofolii. Portofoliul este una dintre metodele pedagogice moderne de evaluare. În funcție de tipul de activitate evaluată conținutul portofoliului este diferit. În procesul de consiliere care este un proces de orientare învățare, portofoliul nu are ca scop evaluarea personalității în sine ci orientarea acesteia către o mai bună autocunoaștere, adaptare și integrare socio-educațională. Astfel fiecare elev în procesul consilierii ar trebui să-și completeze portofoliul cu :

– teste, chestionare, fișe de lucru, fișe de probleme, exerciții de autocunoaștere și intercunoaștere a temperamentului propriu, a caracterului, aptitudinilor, rezultatelor școlare obținute, a domeniilor de activitate profesională, a meseriilor, profesiunilor, a intereselor și

aspirațiilor proprii.

Rolul consilierului este acela de a coordona activitatea de elaborare a portofoliului: de a pune la dispoziția elevilor cele mai adecvate metode și procedee de autocunoaștere, de a furniza informațiile necesare despre anumite meserii și profesiuni, despre necesitățile economice ale societății actuale, de a coordona interacțiunea dintre familie, școală, mass-media și societate.

5.5.Tehnici de consiliere

1. Activității Ludice. Jocul este mai ales pentru copii una dintre cele mai specifice modalități de exprimare, antrenare și dezvoltare a personalității , jocul oferă un grad mare de libertate persoanei, de antrenament funcțional și dezvoltare a personalității.

Pentru procesul de consiliere jocul îndeplinește funcții specifice:

– de creare a unei atmosfere plăcute, relaxate, deschise;

– de dezinhibare a clienților introverți, cu probleme de comunicare;

– de facilitare a relațiilor inter-umane;

– de manifestare a unor dificultăți inter-relaționale în mod indirect;

– de rezolvare a unor probleme educaționale.

2.Vizionarea de filme și comentarea lor. Teme ca noile tendințe în economia și educația românească și mondială, transformarea meseriilor și profesiunilor actuale, revoluția învățământului în țara noastră pot fi mai atractiv prezentate în filme mdidactice sau educaționale. Dar filmul rămâne mijlocul și nu scopul în sine al consilierii. Pentru ca procesul de consiliere să fie eficient este necesar managementul vizionării de filme: pregătirea subiecților educaționali pentru această activitate, stabilirea obiectivelor urmărite, organizarea activității, dezbaterea propriu-zisă și elaborarea și valorificarea concluziilor

3.Completarea unor teste și imagini. Rolul consilierului nu se confundă cu cel al psihologului care stabilește un diagnostic pe baza unei metodologii psihologice ci este unul

specific de orientare-învățare. Dar pentru ca el să poată orienta subiecții educaționali cărora li se adresează, dacă nu au în școală un psiholog, își poate elabora un portofoliu de teste, chestionare, fișe de lucru pe baza cărora să cunoască personalitatea eleviilor săi sau să-i ajute să se cunoască mai bine. Testele de temperament, caracter, aptitudini, interese, valori, personalitate alese în funcție de vârsta subiecților educaționali dintre cele de circulație mai largă, etalonate și validate sunt instrumente utile pentru procesul consilierii. De asemenea consilierul educațional poate să elaboreze fișe de lucru, liste cu probleme, liste cu soluții care reflectă problematica educațională din școala unde lucrează.

4. Realizarea de colaje și postere. Reprezintă o tehnică de antrenare a subiecților educaționali în activitatea de căutare de informații, sinteza acestora, prezentarea lor într-o formă plăcută și atractivă pentru diferite teme. Fiecărui elev i se poate solicita să elaboreze un colaj sau un poster – după ce învață cum se realizează – pentru o temă care îl preocupă în mod deosebit. În felul acesta este stimulat să devină personajul principal al procesului de consiliere, accentul deplasându-se de pe consilier pe subiectul educațional.

5.6 Procede de consiliere

1.Argumentarea reprezintă un procedeu esențial în procesul consilierii care ajută și la realizarea celorlalte metode de consilire: problemetizarea, brainstormingul, cooperarea.

Eficiența argumentării se realizează prin:

– cunoașterea și calibrarea corectă a „problemei”;

– identificarea unor dovezi clare și concrete pentru susținerea raționamentului respectiv;

– coordonarea gândirii subiectului educațional spre argumentele raționale, simple, viabile;

– argumentele folosite să realizeze legătura dintre lumea internă și mediul problematic al subiectului educațional .

2. Desenul. Este una dintre cele mai folosite modalități de proiecție a personalității în procesul consilierii educaționale, de exemplu subiectului i se cere să redea printr-un desen starea afectivă de la: examen, întâlnirea cu un prieten, discuția cu părinții săi.

Pentru elevii mai mici testul familiei cu toți membrii săi poate să pună în evidență prin desen relațiile dintre aceștia. b#%l!^+a?

3. Ascultarea activă. Ascultarea/receptarea activă oferă suportul unei bune comunicări între consilier și consiliat. Ea contribuie la încurajarea elevului în direcția comunicării. Baza ascultării active o constituie comportamentul de așteptare, manifestat prin:

• Adoptarea unui limbaj corporal adecvat;

• Stabilirea unui contact vizual direct;

• Adecvarea calităților vocale ;

• Constanța verbală ;

• Evitarea evaluărilor ;

• Evitarea etichetărilor ;

• A fi neatent ;

• A asculta superficial ;

• A reacționa la subiectele care contravin opiniei proprii ;

• A asculta fără a înțelege mesajul și a nu cere informații suplimentare ;

• A se simți amenințat pentru faptul că elevii au valori diferite ;

• A întrerupe elevul .

4.Observarea. Observarea comportamentului permite o înțelegere mai reală a mesajului transmis, a stării afective a interlocutorului. Observarea are doi indicatori importanți:

• Comportamentul nonverbal, ce reprezintă aproximativ 85% din comunicarea elevului, și care este oferit printr-o diversitate de semne legate de postură, mișcare, gesturi, mimică;

• Comportamentul verbal reprezentat prin elemente semnificative: cuvinte-cheie, construcții-cheie, particularități ale modului de gândire (optimist, pesimist), stil verbal de a percepe lumea (“simt că se întâmplă ceva…”). Discrepanțele dintre cele două conduite menționate, dificultățile în procesul de observare apar atunci când se trece de la simpla observare a unor comportamente la interpretări personale ale acestora.

5.Adresarea întrebărilor. Întrebările ajută elevii în clarificarea sentimentelor, convingerilor, atitudinilor și valorilor personale. Întrebările pot fi închise, deschise, justificative, ipotetice.

Întrebările închise sunt cele ce generează răspunsuri în termeni de DA și NU. Aceste întrebări duc, de cele mai multe ori, la întreruperea comunicării. Avantajul major al acestor întrebări este focalizarea discuției și obținerea de informații exacte despre un anumit aspect.

Întrebările deschise ajută subiectul să-și exprime atitudinile, valorile, sentimentele și opțiunile asupra unei probleme abordate. Ele facilitează procesul de comunicare prin invitația de a descrie situația: “Ai putea să-mi spui mai multe despre …”.

Întrebările justificative îndeamnă interlocutorul să identifice cauze sau motive. Aceste întrebări sunt asociate cu sentimentul de vină și nu sunt recomandate a fi utilizate în consiliere.

Întrebările ipotetice sunt utile pentru vizualizarea consecințelor pozitive sau negative ale unor acțiuni și pentru luarea în considerație a unor alternative diferite de acțiune

6.Oferirea de Feedback. Feedback-ul susține comunicarea autentică între consilier și consiliat. Caracteristicile feedback-ului sunt:

• Focalizarea pe aspecte pozitive, scopul lui fiind de a susține și ajuta pe copil și nu de a-l evalua sau judeca;

• Trebuie să fie descriptiv și nu evaluativ sau critic; nu se recomandă utilizarea cuvintelor “bun”, “rău” și a cuvintelor ce derivă din ele pentru că nu oferă nici o informație despre comportamentul specific pe care trebuie să îl dezvolte consiliatul;

• Centrarea pe acele comportamente și atitudini ce pot fi schimbate;

• Oferirea de alternative comportamentale; dacă se oferă feedback pentru acele aspecte care nu pot fi schimbate, se generează o stare de conflict și tensiune emoțională;

• Feedback-ul trebuie să fie imediat oferit pentru întărirea comportamentului;

• Feedback-ul trebuie să se adreseze comportamentului unei persoane și nu persoanei subiectului consiliat.

7.Parafrazarea. Parafrazarea este abilitatea de reformulare a aceea ce este esențial în mesaj. Are ca obiectiv clarificarea aspectelor legate de subiectul sau problema în discuție. Parafrazarea se referă la utilizarea unor fraze care comunică elevilor că mesajul a fost înțeles: “Ceea ce spui tu se referă la…”, “Cu alte cuvinte….”. Totodată, parafrazarea permite și profesorului să își clarifice dacă a înțeles corect mesajul transmis de elevi. Este important ca profesorul să nu utilizeze alte cuvinte sau informații pe care copiii nu le-au transmis în mesaj, pentru a nu da o interpretare personală a mesajului și a nu influența direcția comunicării.

8. Reflectarea/reflexia. Reflectarea/reflexia este expresia înțelegerii de către consilier atât a conținutului informațional cât și a stării emoționale transmise de elev. Ea dă elevului sentimentului că este ascultat și că ceea ce exprimă sau trăiește este important. Prin reflectare consilierul ajută elevul să se clarifice pe sine și validează trăirile emoționale ale acestuia. Scopurile reflectării/reflexiei sunt : b#%l!^+a?

• Să verifice înțelegerea celor relatate de interlocutor;

• Să îi comunice interlocutorului înțelegerea și acceptarea necondiționată;

• Să stabilească o relație bazată pe încredere.

9.Sumarizarea. Sumarizarea este o modalitate de a concentra într-o manieră organizată aspectele importante ale discursului interlocutorului. Se utilizează pentru stabilirea priorităților și alternativelor de abordare a unei teme sau pentru clarificarea perspectivelor elevilor asupra alternativelor de abordare a unui subiect.

CAPITOLUL V. FACTORII IMPLICAȚI ÎN PROCESUL DE CONSILIERE

Atât părinții, cât și educatorii, dar și societatea trebuie să aibă un interes deosebit față de reușita și conduita elevilor, deoarece aceștia sunt viitorii cetățeni. Fr. Fenelon consideră că familia îi oferă copilului cel mai bun mediu educațional. Colaborarea cu familia nu se limitează numai la activitatea școlară, ci și la activitățile extrașcolare, pentru că acestea contribuie la aprofundarea și completarea procesului educațional,a abilităților elevilor, la organizarea rațională și plăcută a timpului liber.

5.1. Școala

Școala este aceea care poate forma elevului capacitatea de a transforma un mesaj în semnificații pentru că la rândul său să poată alege și constitui mesaje adecvate obiectivelor de semnificare. Însușirea de către elevi a acestor limbaje poate contribui la realizarea echilibrului între educație și comunicare, asigurandu-se astfel simțul critic în preluarea oricărei informații, a oricăror mesaje, diminuând efectele nedorite ale mass-mediei. Tot odată, se vor putea realiza pe tot restul vieții selecții în funcție de exigentele calitative și culturale.

Privită ca instituție, „ școala reprezintă un ansamblu de structuri relativ stabile de statusuri și roluri care au menirea de a conduce la satisfacerea anumitor nevoi ale indivizilor sau la îndeplinirea anumitor funcții sociale .

E. Durkheim definea școala ca fiind “un grup social care are o unitate și o fizionomie proprie”. Școala este considerată drept o organizație care face parte din instituția educativă, mai complexă. Caracterul propriu fiecărei instituții sociale este cel de "fenomen social total". În acest context, școala este un mod de a gândi, de a simți și de a acționa .

Școala este una din organizațiile sociale cele mai complexe, evoluția școlii reflectă influența modelelor de dezvoltare socială, relevante în diferite momente istorice, reflectate și în curentele de pedagogie contemporană.

Organizația școlară reprezintă„unitatea de bază a sistemului de învățământ care are drept funcție principală formarea-dezvoltarea personalității elevului în cadrul unui proces de instruire specializat lanivelul unei activități didactice/educative cu obiective specifice

5. 1.1 Orientări în politica educațională în România

Începând cu anul 1990, școala românească a trecut de la o structură și un regim educațional bazat pe autoritate excesivă, subordonat exclusiv instituțiilor centrale, la o structură care să se potrivească unei noi societăți, de acum democratice și alinierea acesteia la învățământul european, deoarece ,,învățământul este mai mult decât o prioritate națională, o problemă a celor mai mulți dintre cetățeni, elevi, studenți, profesori, părinți, beneficiari, și o problemă de a cărei rezolvare depinde reforma cuprinzătoare a societății românești.’’.

Obiectivele prioritare ale politicii educaționale din România trebuie orientate spre aceeași direcție cu cele din Europa și aduse la același numitor comun cu acestea: democratizarea sistemului educațional, îmbunătățirea calității și eficienței procesului de învățământ, evidențierea funcției sociale a educației (deoarece educația reprezintă un factor de progres si echilibru socio–cultural), formarea și dezvoltarea permanentă a personalității indivizilor cu scopul integrării sociale optime, dezvoltarea, ocrotirea și păstrarea valorilor culturale românești, promovarea identității și spiritualității culturii românești în cadrul culturii universale.

În consens cu noile principii specifice educației și pedagogiei contemporane și cu documentele de politică educațională europeană, care au stat la baza construirii sistemelor educaționale actuale, se situează și cerințele care vizeză adaptarea școlii la posibilitățile de instruire ale elevilor, precum și nevoia vitală a unei educații de bază, considerată o problemă prioritară în toate statele lumii.

Sistemele educaționale actuale, adaptate cerințelor educaționale specifice populației școlare diverse, s-au construit în baza ideilor și principiilor pedagogiei contemporane, o pedagogie interactivă, care accentuează importanța formării competențelor.

Paradigma postmodernității în domeniul educației, obiectivată în noi perspective și b#%l!^+a?soluții în teoria și practica educațională, dezvoltate pe linia continuității, restructurării paradigmei modernității, dar și a unor noi direcții și proiecte educaționale, s-a conturat ca răspuns la necesitatea adaptării școlii la schimbările și problematica lumii contemporane.

Promovând conceptul de educație permanentă și reluând problematica legată de diferite niveluri ale educației, Comisia Internațională pentru Educație în sec. XXI reafirmă unul dintre principiile fundamentale promovate de UNESCO, și anume, nevoia vitală a unui învățământ elementar, a unei educații de bază, care reprezintă o problemă prioritară în toate țările lumii, și care trebuie să includă și milioanele de adulți analfabeți, copii neșcolarizați și copii care părăsesc școala după primii ani de studii.

Politicile educaționale actuale vizează dezvoltarea învățământului preuniversitar (educația de bază, învățământul profesional și cel secundar superior), modernizarea învățământului superior și compatibilizarea nivelurilor naționale de calificare cu cele europene. Documentele strategice de politică educațională care realizează armonizarea între prioritățile naționale și cele de nivel european sunt: Strategia Postaderare 2007-2013 (Ministerul Educației și Cercetării, ianuarie 2007), Planul Național de Dezvoltare 2007-2013 (Guvernul României, decembrie 2005) și Strategia Dezvoltării Învățământului Preuniversitar în perioada 2001-2010 (Ministerul Educației și Cercetării, 2002).

Printre argumentele care susțin necesitatea considerării educației de bază ca prioritate pentru politica națională a educației, menționăm: furnizează fundamentele pentru educația ulterioară și pentru dezvoltarea atitudinilor necesare la viitorul loc de muncă; asigură temeiurile necesare pentru utilizarea comunicării și gândirii logico-matematice; reprezintă condiția sine qua non pentru îndeplinirea obligațiilor în cadrul colectivității și familiei; oferă instrumentele de bază ale învățării (exprimare orală, alfabetizare) și conținuturile fundamentale ale acesteia (cunoștințe, deprinderi, valori, atitudini); creează premisele necesare pentru dezvoltarea propriilor capacități; oferă posibilitatea îmbunătățirii calității vieții, prin luarea unor decizii responsabile și învățarea permanentă.

Având în vedere impactul învățământului obligatoriu asupra evoluției ulterioare a tinerilor dar și asupra dezvoltării societății, precum și anvergura acestuia ca sector social (polulația școlarizată, cadre didactice implicate, unități școlare), considerăm că elaborarea și aplicarea politicilor educaționale în domeniu trebuie să se realizeze cu maximă atenție, implicare și responsabilitate. De aceea, demersul investigativ realizat în cadrul lucrării, și mai ales soluțiile elaborate și implementate experimental, se vor a fi modalități concrete de respectare și aplicare corespunzătoare a politicilor menționate.

5.1.2 Niveluri de consiliere existente în școală

Dezvoltarea unei atitudini pozitive față de sine prin autocunoaștere

Obiective urmărite sunt :

* identifice caracteristici individuale: interese și abilități personale;

* definirea imaginea de sine/ încrederea în sine prin raportare la experiențele personale;

* identificarea schimbări în planul vieții personale și profesionale;

*dezvoltarea unei atitudini pozitive față de sine prin autocunoaștere.

Pe parcursul nivelului se vor efectua următoarele activități:

exerciții de autocunoaștere, exerciții de prezentare personală, studii de caz,

portrete în funcție de criterii solicitate, jocuri de autocunoaștere. povestiri motivaționale,studiu de caz;

se va lucra cu fișe de lucru de identificare a drepturilor și responsabilităților

la școală (în clasă), acasă/ în familie, în comunitate;

exerciții individuale și de grup/ de analiză a imaginii de sine: „Ce-mi place și

ce nu-mi place la mine?“

grile de analiză (Eu- trecut, Eu – prezent, Eu – viitor);

jocuri de autocunoaștere, exerciții de prezentare personală (linia vieții,

evenimente, arborele genealogic, povestea mea, istoria carierei părinților).

exerciții de grup în stabilirea caracteristicilor: ce gândesc, cum se comportă, ce

emoții au? – investigarea propriei imagini/ stime de sine și stabilirea modalităților de dezvoltare a stimei de sine.

Formarea abilităților și atitudinilor de interrelaționare în contexte

variate

Obiective urmărite sunt :

*formarea abilităților și atitudinilor de interrelaționare în contexte variate;

*regulile de comunicare eficientă în situațiile de învățare ;

*investigarea familiei și a comunitunități pe baza unor criterii;

*identificarea tipurilor de relații de comunicare din familie copii – părinți.

Pe parcursul nivelului se vor efectua următoarele activități

exerciții de identificare a emoțiilor apărute în situații variate (fișe de lucru,

desene, filmulețe, jocuri de mimare, întâmplări din vecinătate/ comunitate);

analiza emoțiilor în diferite situații din viața reală (povestiri, articole);

jocuri de echipă în care sunt create situații de cooperare/ conflictuale; b#%l!^+a?

colaje, postere, desene pentru evidențierea tipurilor de comunicare; – jocuri de

rol pentru exersarea regulilor comunicării eficiente;

vizite, interviuri cu membrii familiei (valori și practici);

exerciții individuale/ de grup, jocuri de rol: „Eu/ Noi peste 5 ani, 10 ani“;

studii de caz: comunicarea în familie, comunicarea la școală, la serviciu, în

comunitate;

comunicarea de gen (fată – băiat/ femeie – bărbat), comunicarea diversității,

comunicarea asertivă;

jocuri de rol cu secvențe/dialoguri din povești, povestiri, viața reală despre

relațiile din familie.

Utilizarea informațiilor în procesul de învățare

Obiective urmărite sunt :

*descoperirea stilul personal de învățare;

* proiectarea unui plan de învățare pe termen scurt, mediu și lung;

* utilizarea tehnicilor de motivare pentru învățare.

Pe parcursul nivelului se vor efectua următoarele activități:

exerciții de grup: aplicarea tehnicilor de motivare pentru învățare, jocuri de rol;

brainstorming și dezbatere pe tema motivației pentru învățare „Pentru ce să mai învățăm?“

exerciții de identificare a stilurilor de învățare;

postere despre stilurile de învățare;

scurte chestionare, fișe de lucru.

tehnici de planificare, monitorizare a învățării: performanțe;

Dezvoltarea abilităților de orientare și planificarea carierei

Dezvoltǎrii carierei reclamă o analiză atât a pieței muncii, a competențelor diverselor job-uri, cât și a modalităților de dezvoltare a acestora. Consilierea privind OSP (orientarea școlară și profesională) constă în îndrumarea elevilor în vederea alegerii unei forme de învățământ, dar și a unei viitoare profesii, potrivit nivelului de pregătire atins anterior, mai ales, potrivit aptitudinilor, intereselor profesionale și personalității acestora.

Nivelul cunoștințelor și deprinderilor poate fi cunoscut prin examene și probe de cunoștințe, probe „profesionale”, teste și chestionare de interese, aptitudini, personalitate. În urma evaluării, elevului i se fac recomandări privind ariile profesionale în care ar putea să se integreze, i se oferă informații despre unitățile școlare care corespund intereselor, aptitudinilor sale, despre condițiile de acces la aceste unități și despre formalitățile ce trebuie îndeplinite, se alcătuiește un plan de acțiune.

Prin consilierea școlară și profesională acordată elevilor se urmărește creșterea încrederii acestora în ei și în capacitatea lor de a lua o decizie pentru viitoarea lor carieră.

Obiective urmărite sunt:

*distingerea activităților preferate, hobby-uri, meserii;

*analiza diferitelor tipuri de meserii;

*aplicarea abilităților de promovare personală (marketing personal).

Pe parcursul nivelului se vor efectua următoarele activități:

scurte documentare despre meserii diferite;

jocul meseriilor, meseriile persoanelor importante din familie și din comunitate;

exerciții de promovare a unor meserii tradiționale/ moderne în comunitate (târg hand-made);

portofoliul meseriilor: imagini, explicații, desene, activități principale, instrumente, condiții/ carnavalul meseriilor;

filmulețe despre locuri de muncă (firme, companii, organizații);

cărți de vizită, copacul carierei;

exerciții de aplicare a instrumentelor de marketing personal (jocuri de rol, interviuri de angajare, CV, scrisoare de motivație).

Prevenție

Principiul prevenției este următorul: este mai eficient să acționezi înainte de apariția situației problematice/ crizei, decât să tratezi simptomele sau efectele.

Obiective urmărite:

Profesorul consilier își propune să sprijine elevul să devină mai matur și mai mulțumit de sine și poate propune consilierea elevilor, părinților, profesorilor în probleme legate de:

– adaptarea elevilor la cerințele școlii și adaptarea activităților din școală la cerințele elevilor;

– optimizarea relațiilor elev-elev, elev-profesor, școală-familie, școală-comunitatea locală;

– prevenirea și/sau diminuarea stărilor de disconfort pshihic;

– prevenirea și diminuarea abandonului școlar;

– prevenirea violenței și a comportamentelor delicvente;

– promovarea unor comportamente sănătoase; b#%l!^+a?

– prevenirea consumului de drog;

– educația pentru sănătatea sexualității;

– prevenirea abuzului fizic și psihic al minorilor;

– luarea sub observație psihopedagogică a elevilor cu comportamente deviante;

– asistarea psihopedagogică pentru anumite categorii de elevi: tulburări emoționale, deficiențe, copii supradotați, probleme sociale/ familiale etc.

Activități desfășurate cu elevii:

exerciții în grup de management al unei situații de conflict în contexte variate

(etichetele);

jocuri de rol, filme despre strategii de management al conflictelor și negociere;

fișe de observație: secvențe din filme, povești motivaționale în care personajele iau

decizii;

discuții de grup cu privire la situații din viața cotidiană în care sunt utilizate aspecte

referitoare la rezolvarea de probleme, luarea deciziilor;

exerciții de autoapreciere în practicarea stilului de viață sănătos (grile de autoanaliză);

analiză comparativă: eu fizic – eu psihic/ plusuri și minusuri.

Educația părinților

Prin serviciile de consiliere se asigură abilități de management al schimbării atitudinii elevului, precum și schimbarea atitudinii părinților, cadrelor didactice în relația elevi-părinți-cadre didactice. Prevenția și terapia comportamentelor dezadaptative ale elevilor se poate realiza prin inițierea și coordonarea unor ,,programe/ cursuri” interactive adresate părinților. Schimbările atitudinii părinților conduc la schimbări în comportamentul elevului.

În cadrul cursurilor adresate părinților consilierul prezintă studii de caz, concepte de bază, repere teoretice, dimensiuni ale intervenției în cazurile comportamentlor dezadaptative ale copiilor în mediul școlar. De exemplu, cursuri de tipul ,,Arta de a comunica eficient cu copilul meu”.

Caracteristicile pubertății și modalități educative adecvate”, etc. adresate părinților elevilor (din clasele a IV- a, a V -a și a VI-a) conduc la formarea unor abilități de prevenție a apariției unor situații de criză părințicopii, formarea și antrenarea unor comportamente educative adecvate din partea părinților, dezvoltarea capacității de a identifica debutul apariției unor comportamente inadecvate ale copiilor, aptitudinea de a interveni în momentul în care este afectată implicarea elevului în sarcinile educaționale. Fără a schimba atitudinile părinților raportate la elev și la procesele de educație nu se pot identifica rezultate evidente în comportamentele elevului

5. 2. Familia 

„Familia este asocierea stabilită în mod natural pentru satisfacerea nevoilor zilnice ale omului.” Aristotel

5.2.1.Familia – concept polisemantic

Familia – cea mai veche instituție socială – este cea care asigură evoluția și continuitatea vieții, subordonându-se intereselor individuale și scopurilor sociale, iar istoria evoluției familiei nu reprezintă altceva decât istoria progresului și modificării. De-a lungul timpului, specialiștii au evidențiat mai multe definiții ale familiei în funcție de caracteristicile care îi erau specifice în anumite perioade socio-culturale.

Adina Băran-Pescaru oferă o definiție familiei, pe care nu o consideră foarte utilă sau satisfăcătoare, dar realistă: ,,familia este un grup social, care poate sau nu să include adulți de ambele sexe (de exemplu, familiile cu un singur părinte), poate sau nu poate include unul sau mai mulți copii (de exemplu, cuplurile fără copii), care pot sau nu să fie născuți din căsătoria lor (de exemplu, copiii adoptați sau copiii unui partener dintr-o căsnicie anterioară). Relația dintre adulți poate sau nu să aibă originea în căsătorie (de exemplu, cuplurile care coabitează), ei pot sau nu să împartă o locuință comună (de exemplu, cuplurile care fac naveta). Adulții pot sau nu să coabiteze sexual, iar relația poate sau nu să implice sentimente valorizate social, cum sunt: dragostea, atracția, respectul față de părinți și admirația.

Conceptul de familie apare în vocabularul timpurilor îndepărtate pe filiera latină, de la complexul termen “famulus” care, în primă fază, desemna sclavii aparținând cetățeanului roman, iar, mai târziu, s-a extins și asupra persoanelor aflate sub stăpânirea lui, respectiv asupra descendenților și soției acestuia. Din perspectiva sociologică, familia este instituția fundamentală în toate societățile. „ Familia este un grup social relativ permanent de indivizi legați între ei prin sânge, origine, căsătorie sau adopție care împărtășesc responsabilitatea primară pentru reproducerea și îngrijirea membrilor societății. Familia reprezintă nucleul instrumental fundamental al structurii sociale mai largi, în sensul că toate celelalte instituții b#%l!^+a?depind de influențele acesteia”.

Unitatea biosocială și psihologică, de bază a societății, ce se caracterizează prin raporturi de rudenie între persoanele care o alcătuiesc, familia oferă identitate socială ca și tutelă, dispune de un anumit buget comun și un sistem de conviețuire, este constituită în și prin afecțiune mutuală, împărtășită.

5.2.2 Scurt istoric al familiei

Reglementarea situației familiei, prin cutume sau prin legi scrise, este una dintre cele mai vechi preocupări ale comunităților umane. Familia, ca nucleu social, înregistrează o evoluție continuă, existând în forme diferite de-a lungul istoriei.

Societatea contemporană a imprimat o anumită organizare și direcție, structurile familiale progresând în sensul echilibrului între rolurile asumate de ambii soți. Dacă în familia tradițională sarcinile celor doi părinți erau clar delimitate, fiecare asumându-și anumite atitudini care țineau în mod specific de rolul tatălui sau cel al mamei, acum însă, acest tablou conservator a suferit modificări semnificative în ultima perioadă. În ultimii zeci de ani, femeia a dobândit o serie de avantaje în ceea ce privește independența financiară, activitățile profesionale, precum și responsabilitățile și preocupările din afara familiei.

5.2.3 Funcțiile familiei

Familia are în societate funcții bine determinate :

Funcția biologică care constă în perpetuarea speciei umane prin procrearea și creșterea copiilor , condiție primordială a existenței societății .

Funcția socială prin care familia conferă individului sentimentul de siguranță , îl ajută să depășească obstacolele , să dobândească echilibrul emoțional . În familie, copilul găsește căldura sufletească și sentimentul de siguranță de care are nevoie.

Funcția economică constă în crearea condițiilor materiale necesare vieții și dezvoltării membrilor familiei .

Funcția educativă se referă la faptul că familia are un rol foarte important în transmiterea limbii, a obiceiurilor, a modelelor comportamentale urmașilor ei. În familie copilul învață să se aprecieze pe sine și pe ceilalți , depinde de un anumit mod de viață, vine

în contact cu valorile și normele societății.

Funcția culturală, stă la baza procesului de educare a copiilor , aceasta nu trebuie confundată cu funcția educativă, are ca finalitate integrarea eficientă a individului în societate , dar urmărește și crearea de individualități bine pregătite care să contribuie la transformarea și progresul societății .

În Declarația Universală a Drepturilor Omului se precizează că familia constituie elementul fundamental al societății . Familia ocrotește copilul și are dreptul la ocrotire din partea societății.

Un reprezentant de vază al pedagogiei din secolul al XIX-lea, elvețianul I. H. Pestalozzi, consideră că doi factori sunt definitorii pentru dezvoltarea copilului: familia și școala.

Pedagogul C. Narly, consideră familia are de spus un cuvânt în educație, ci și pentru faptul că este, pe de o parte, creatorul copilului, iar, pe de altă parte,pentru că ea mai mult decât oricine altul e în măsură să cunoască și să apere punctul de vedere special al copilului.

5.2.4. Rolurile familiale; angajarea și îndeplinirea lor în cadrul familiei

Aparținând unor orientări conceptuale diverse, sub aspectul analizei specificului și funcțiilor familiei, au fost întreprinse numeroase cercetări privind rolul de soț și soție. Toate aceste cercetări încearcă să explice modul de funcționare a familiei, care sunt etapele prin care trece un cuplu, care sunt rolurile soțului și ale soției, care sunt relațiile ce se stabilesc între membrii ei. Cercetătorii români Iolanda Mitrofan, Maria Voinea și Petru Iluț au efectuat o serie de studii privind viața de familiei. Ei arată că rolurile din cuplul conjugal format din soț și soție se extind în cadrul familiei continuând cu cele de tată și mamă, ceea ce presupune urmărirea îndeplinirii unor obiective precum: asumarea responsabilității de împărțire și distribuire a aceluiași buget de timp, material și afectiv în vederea creșterii copilului. Această sarcină a fost și rămâne o dominantă a familiei, chiar dacă metodele diferă de la o societate la alta. Problema rolurilor educaționale ale părinților în familie este o funcție esențială care se răsfrânge asupra copilului pe întreaga perioadă pe care acesta o petrece în cadrul grupului familial.

Rose Vincent vizează trei aspecte principale ale rolului parental privind socializarea copilului:

Afecțiunea, prezența sa alături de familie;

Protecția, sprijinul material, deciziile tatălui în momente dificile

Inițierea în viața socială devenind un model pentru imitare și identificare, exercitarea controlului prin autoritatea sa.

Familia este o lume care, în anumite împrejurari trebuie să-și organizeze apărarea față de agresiunile exterioare, pentru a-i proteja pe acei membri ai săi care sunt încă prea slabi pentru a le suporta fără prejudicii. În aceste situații, ea nu trebuie să se limiteze numai b#%l!^+a?la acest rol, de "cetate întărită", sarcina familiei constă și în pregătirea membrilor săi pentru viață. Părinții reprezintă primii mentori reali în viața copilului, ei furnizându-i primele repere de orientare în lume, primele informații și învățături despre lucrurile și fenomenele din natură și din societate, primele sfaturi, norme și reguli de conduită.

Potrivit lui A. Berge, fiecare copil este oglinda mediului său familial, astfel încât, "mediul familial acționează concomitent printr-un fel de osmoză și prin imaginile pe care le prezintă copilului pentru a-l ajuta să se încadreze în existența și să se dezvolte după modelul celor care-l înconjoară și cu care el este în mod firesc înclinat să se identifice. Într-un mediu dizarmonic, este evident mai dificil pentru individ să-și găsească unitatea interioară". Mentinându-și aceeași idee, A. Berge amintea că "familia constituie un soi de personalitate colectivă, a cărei armonie generală influențează armonia fiecăreia dintre părți".

Paternitatea și maternitatea tradițională pot fi privite în alte ipostaze, diversele calități legate de ele ajungând să fie înfăptuite fie de un soț, fie de celălalt. Ambii părinți, și mama și tatăl, trebuie să fie conștienți de rolul pe care îl îndeplinesc în cadrul familiei, ei trebuind să întrețină o stare de echilibru între rolurile pe care le promovează și le asumă în diverse momente.

5. 2.5 Stilurile educative ale părinților

Stilul educației familiale este un construct care captează variațiile (mai cu seamă normale) experiențelor parentale de a socializa și de a controla copiii în viața de familie.

Stilul educativ se referă cu precădere la procesul de influențare pe care îl exercită părinții asupra copiilor și este studiat pentru a diferenția categoriile de practici educative din viața de familie care determină reacții și comportamente specifice ale copiilor. Pe baza recunoașterii stilului educativ adoptat de părinți sau în genere de adulții care se ocupă în familie de îngrijirea și educația copiilor, se poate anticipa evoluția copilului, se pot face intervenții care să prevină influențele negative care vor afecta dezvoltarea normală a copilului.

Dacă într-o comunitate proliferează stiluri educative care afectează negativ tânăra generație, există pericolul degradării vieții individuale și a celei comunitare în ansamblu și pe termen lung. De cele mai multe ori, stilurile parentale care au efecte negative se manifestă în familiile în care una sau mai multe funcții ale acestora nu se realizează și de aceea sunt dezorganizate sau chiar se destramă. Din aceste motive stilurile educației familiale sunt în atenția cercetătorilor din diferite domenii ale științelor sociale care abordează familia și educația. În psihologie și în științele educației sunt utilizate mai multe sintagme care indică manifestarea stilului raportat cu prioritate la personalitatea unui individ, așa cum este stilul afectiv sau stilul cognitiv. Sunt însă modalități de manifestare ale stilului, cum este stilul educativ școlar sau stilul educativ familial care se constituie, se manifestă și se apreciază prin raportarea la mediul educativ, grupul în care funcționează și prin comparație cu alte grupuri (familii, școlii) sau prin raportare la mediul cultural educativ, la comunitățile din care fac parte familiile, școliile etc.”

Majoritatea autorilor se raportează la clasificarea pe care a propus-o psihologul Diana Baumrind și se referă în principal la trei stiluri:

stilul permisiv;

stilul autoritar;

stilul „autoritativ(e)”.

Educația parentală este prima formă de educație pe care copilul o primește. De aici și rolul decisiv al acesteia în formarea și dezvoltarea copilului. Maniera în care părintele își educă copilul este specifică, unică, originală, reflectând nivelul de cunoștințe pe care îl posedă, atitudinile sale, concepția despre educație pe care o posedă. Stilul parental este probabil cea mai importantă problemă a sănătății publice pe care societatea noastră și-o pune. Stilul parental adoptat în educația copilului își pune amprenta asupra dezvoltării psihice a acestuia, principalele domenii comportamentale care o definesc fiind cel cognitiv și social-afectiv. b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

CAPITOLUL VI. CONSILIERE EDUCAȚIONALĂ PARTENERIATUL ȘCOALĂ FAMILIE.

Consiliere școlară și profesională reprezintă un proces complex de informare și asistare a adolescenților in vederea identificării resurselor personale și externe necesare parcurgerii unei forme/opțiuni educaționale potrivite care să le asigure inserția și performanța pe piața muncii avand ca rezultat bunăstarea individuală (materială, psihologică, profesională, socială) și a intregii societăți per ansamblu.

Principalul beneficiar al activității de informare și de consiliere este adolescentul. Formarea lui este influențată direct de mediul de creștere și de dezvoltare, acesta din urmă presupunand, la randul său, posibilitățile materiale de care dispun tânărul și familia sa, resursele informaționale și de formare, situațiile și activitățile de învățare. Componentele respective, mai ales posibilitățile materiale și financiare, practic, nu pot fi influențate în procesul consilierii.

Asupra adolescentului acționează mai mulți factori interni și externi. Drept factori externi sunt părinții, prietenii – foarte importanți la vârsta adolescenței, profesorii, alte persoane seminificative, pe care adolescenții le apreciază și care reprezintă modele pentru ei. Toți acești factori, datorită statutului pe care-l au, pot influența deciziile adolescenților privind opțiunile lor școlare și profesionale.

Factorii interni sunt reprezentați de cunoștintele despre sine ale adolescentului, cunoștințele despre alternativele educaționale, abilitatea de a lua decizii. Anume acești factori influențează traseul școlar și profesonal al adolescentului.

Etapele procesului de consiliere școlară și profesională sunt: autocunoașterea (identificarea de către adolescent a propriilor interese, valori, aptitudini, abilități), activitatea educațională (sintetizarea informațiilor despre oportunitățile educaționale din țară și din străinătate), luarea unei decizii pivind viitoarea profesie (alegerea uneia din mulțimea variantelor posibile la momentul dat), automanifestarea (sistematizarea și prezentarea informațiilor despre abilitățile, interesele și experiențele profesionale proprii în vederea atingerii scopurilor de carieră). Parcurgerea succesivă a acestor etape asigură eficiență consilierii școlare și profesionale a adolescenților.

Barierele procesului sunt definite ca niște categorii de structuri cauzale rezultate din indecizia persoanei în alegerea viitoarei profesii. Ele pot lua forma unor amenințări, impiedicând astfel luarea deciziilor.Tocmai din aceste considerente e necesar a monitoriza și a oferi asistență permanentă elevilor.

Elevii se confruntă acum cu sisteme de evaluare de tip concurențial, cu o societate în schimbare și cu nesiguranța asupra viitorului. Aceste deziderate le pun în față o serie de întrebări legate de viitorul lor, de deciziile pe care trebuie să le ia în această privință, de felul cum să-și facă o carieră de succes.

În acest context, abordarea problemei consilierii școlare și profesionale a eleviilor este justificată, mai ales de faptul că la această vârsta se înregistrează o criză a opțiunilor elevilor, a imposibilității lor de a se adapta la cerințele societății, de a selecta din ofertele educaționale traseele adecvate de formare. Influența covarșitoare pe care o au procesul decizional și momentul alegerii profesiei este foarte mult neglijată atât de tineri, cât și de societate. Astfel tinerii rămân singuri în fața unei decizii importante, consecințele căreia se vor răsfrânge asupra întregii lor vieți. Părinții înțeleg că valorile lor sunt diferite de cele ale tinerilor, iar abordarea tradițională a acestei probleme nu mai este posibilă. În acest context este necesară conștientizarea de către tineri a importanței consilierii în luarea unei decizii corecte privind viitoarea lor carieră.

Rezolvarea unor probleme de carieră, precum confuzia în luarea unor decizii, experimentarea unor stări emoționale negative referitoare la asumarea unui angajament, conflictul extern și creșterea motivației în atingerea unor scopuri legate de carieră pot duce la creșterea performanței în alegerea unei cariere.

Alegerea unui domeniu educațional sau ocupațional trebuie să se facă de către elevi în cunoștință de cauză, bazându-se pe suficiente cunoștințe despre sine și lumea muncii, formându-și deprinderi de luare a deciziilor de carieră și urmând un plan de acțiune bine structurat.

6.1 Tipul și orientarea cercetării.

Problemei cercetării ce rezidă în insuficiența funcțională a fenomenului de consiliere școlară și profesională a eleviilor și necesitatea racordării procesului de consiliere școlară și profesională a eleviilor la noile cerinte de pe piața muncii.

Cercetarea de față, demersul investigativ s-a realizat din combinarea celor două tipuri

fundamentale de cercetare: cercetarea cantitativă și cercetarea calitativă. Tocmai de aceea, opțiunea a fost pentru metode și instrumente de cercetare atât cantitative, cât și calitative.

6.2.Scopul și obiectivele cercetării

Studiul își propune identificării resurselor personale și externe necesare parcurgerii unei forme educaționale potrivite care să le asigure bunăstarea individuală (psihologică, profesională, socială)

Pornind de la această premisă am formulat următoarele obiective:

Identificarea nivelului de cunoaștere de sine a elevilor.

Diagnosticarea modului în care adolescenții sunt în stare să ia decizii cu privire la b#%l!^+a?parcursul lor educațional și profesional;

Identificarea preocupărilor referitoare la urmarea unei specializări de către absolvenții, nivelul de motivație pentru a urma specializarea aleasă și legătura dintre disciplina școlară preferată și specializarea aleasă;

Relevarea celor mai semnificative aspecte care vizează alegerea unui domeniu ocupațional de către elevi.

Rezolvarea unor probleme de carieră, precum confuzia în luarea unor decizii;

Alegerea unei cariere actuale potrivite și în formarea unor deprinderi de rezolvare a problemelor și luare a deciziilor, deprinderi care vor fi utile în alegerile viitoar;

Experimentarea unor stări emoționale negative referitoare la asumarea unui angajament, conflictul extern și creșterea motivației în atingerea unor scopuri legate de carieră pot duce la creșterea performanței în alegerea unei cariere;

Interpretarea statistică și pedagogică a rezultatelor experimentului pedagogic.

6.3.Ipotezele cercetării

Ipoteza generală:

Alegerea profesiei este un proces dificil, acesta fiind determinat de tipul de

personalitate, de mediul lui de viață, în general, și de cel familial, în particular, de reușita școlară, de impactul ce-l pot avea asupra elevului diferite întâmplări, evenimente.

Ipoteze specifice:

Presupunem că inițial între cele două loturi de subiecți nu există diferențe

Semnificative;

Se presupune că în urma identificării gradului de implicare a părinților în educația de

consiliere școlară și profesională nu există diferențe semnificative între loturile experimental și de control;

Se presupune că aplicarea programului de consiliere școlară și profesională va conduce

la înregistrarea unor diferențe semnificative între cele două loturi;

Dacă părinții participă la programul de educație si consiliere școlară și profesională,

atunci gradul de implicare al acestora în educația copiilor va crește;

Se presupune că studiul comparativ al celor două grupuri, de control și experimental,

va conduce la definirea utilității programului de consiliere și orientare școlarã;

Se înregistrează o scădere semnificativă a nivelului indeciziei în ceea ce privește

cariera profesională pe care doreau să o construiască, iar acest efect să fie stabil în timp;

Se înregistrează o creștere semnificativă a nivelului autoeficienței în domeniul

alegerii carierei, efect care să fie stabil în timp;

Adolescenții își schimbă stilul în care evaluau resursele, obstacolele și posibilele

consecințe ale propriilor lor decizii și acțiuni referitoare la alegerea și dezvoltarea carierei profesionale;

Locul controlului în domeniul alegerii carierei, elevii orientându-se în mai mare

masură către internalitate în domeniul carierei;

Adolescenții înregistrează scoruri semnificativ mai ridicate la stima de sine în

domeniul școlar.

6.4. Variabilile cercetării

Variabile independente: genul, nivelul de pregătire intelectuală a părinților, mediul de proveniență al acestora (urban sau rural), precum și programul de orientare școlară.

Variabile dependente: abilitățile decizionale,cunoștinte despre sine , resurse informaționale și de formare existente,frecvența copiilor la activitățile de orientare și consiliere,posibilitățile materiale și financiare,gradul de implicare al părinților.

6.5 Eșantion – caracteristici

Eșantionul cercetării a fost constituit din 157 de copii (50 rural dintre care 29 fete -4 fete de etnie rromă și 21 băieți-3 băieți de etnie rromă ,107 urban dintre care 68 fete și 39 băieți) cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani, înscriși în învățământul de masă din județul Neamț.

Grafic 6.1.Repartiția eleviilor pe regiune Grafic 6.2. Repartiția eleviilor pe gen

6.6 Metode și instrumente de cercetare

Metode utilizate în cercetare

Alegerea metodelor de cercetare a fost făcută în funcție de: caracteristica procesului studiat, de abordabilitatea metodelor și tehnicilor, de existența instrumentelor de investigație potrivite. Tocmai de aceea, opțiunea a fost pentru metode și instrumente de cercetare atât cantitative, cât și calitative. Așadar am optat pentru următoarele metode:

Observația;

Convorbirea;

Chestionarul; b#%l!^+a?

Analiza;

Sistematizarea;

Compararea;

Experimentulpedagogic;

Observarea pedagogică;

Prelucrarea statistico-matematică a rezultatelor experimentului

Instrumente utilizate în cercetare:

– Chestionar de identificare a gradului de implicare a părinților în educația de consiliere școlară și profesională;

– Programul de consiliere școlară și profesională.

Valoarea aplicată a cercetări

Consilierea școlară și profesională a eleviilor va fi eficientă în cazul în care:

– vor fi implicați toți factorii externi (părinți, profesori, prieteni, persoane semnificative ) și interni (autocunoașterea, cunoașterea alternativelor educaționale și decizionale) ai acestui proces;

– vor fi desfășurate un șir de activități, utilizandu-se tehnici, strategii adecvate, integrate la nivelul consilierii școlare și profesionale a eleviilor prin implicarea tuturor factorilor ce se influențează reciproc;

6.7.Analiza și interpretarea rezultatelor

Sunt prezentate și analizate rezultatele experimentelor de constatare, de formare și de control.

Etapa experimentului constatativ

Experimentul constatativ, ca etapă preliminară a cercetării, a avut drept scop identificarea diferențelor de vârstă, gen, obținerea datelor cu privire la factorii implicați în procesul consilierii școlare și profesionale a adolescenților

Ȋn cadrul experimentului de constatare a fost elaborat și aplicat un chestionar cu scopul relevării opțiunilor adolescenților privind traseul lor educațional și profesional, precum și al identificării factorilor care influențează opțiunile, nevoile, interesele acestora.

Răspunsurile adolescenților de la itemul. După absolvirea actualului ciclu școlar dorești:

a) să continui studiile;

b) să numai continui;

c) nu te-ai hotărât încă.

au fost următoarele: 125 de elevi (79,4%) au optat pentru varianta să continui studiile, 12 elevi (7,9%) au afirmat că doresc să se angajeze în câmpul muncii abandonând cursurile , iar 20 elevi (12,7%) au menționat că nu au decis dacă iși vor continua studiile sau nu.

Graficul 6.3. Reprezentarea eleviilor după obțiunea continuări de studii

Rezultatele obținute demonstrează că, la nivelul întregului lot supus experimentului, predomină numărul elevilor care doresc să-și continue studiile 125 elevii (79,4%) dintre ei 28 de elevii din mediul rural (56%) și 97 elevii urban (90,7%) și doar 7,9% dintre elevii nu vor să continui studiile doresc să se angajeze în câmpul muncii dintre care 9 elevii din mediul rural 18% și 3 din mediul urban 2,8%. Acest aspect denotă faptul că dintre absolvenții de gimnaziu care părăsesc sistemul de învățămât (abandon scolar) sunt elevii cu o situație materială grea ce se simt pregătiți pentru integrarea în câmpul muncii pentru a-și ajuta familia. De asemenea, 20 elevi (12,7%) din numărul total nu știu ce vor face după finalizarea studiilor gimnaziale.

Ȋn mediul rural, numărul elevilor indeciși este mai mare față de numărul elevilor din mediul urban ( 13 elevii 26% in mediul rural 7elevii 6,5 % in mediul urban). Această stare de lucruri poate fi explicat prin faptul că elevii din mediul urban au mai multe posibilități de a se informa despre ofertele liceelor și cheltuieli mai puține (casă,masă),necesare celui din rural. Dorința eleviilor din mediul rural de a abandona școala și a se angaja în câmpul muncii este determinată atât de conservatorismul rural, de valorile conservate, cât și de dorința de a obține cât mai repede independență economică.

b#%l!^+a?

Grafic 6.4. Repartiția eleviilor pe obțiunea de contiuare studii pe regiuni

Analiza răspunsurilor privind dorința de a-și continua studiile a iese în evidență faptul că 81,03% (101 elevi) dintre elevi sunt hotărați să urmeze un anumit liceu , astfel ei au demonstrant că au o decizie fermă în ceea ce privește traseul lor educațional. Și în acest caz se observă diferențe între opțiunile elevilor din mediul urban 83,7%(63 elevii) și ale elevilor din mediul rural 79,4% ( 23 elevi). Numărul eleviilor din mediul urban, care optează în același timp pentru un liceu sau altul, este puțin mai mic în mediul urban (10,3%) decât al celor din mediul rural (13,6%). Rezultatul respectiv corelează cu cel al itemului anterior, în care procentajul elevilor din mediul urban, care au optat pentru continuarea studiilor (90,7%), este mai mare decât acela al elevilor din mediul rural (56%). Aceste diferențe între reprezentanții celor două medii în ceea ce privește opțiunea lor pentru o anumită licee pot fi explicate prin același fapt și anume că elevii din mediul urban sunt mult mai informații în ceea ce privește ofertele educaționale ale liceelor din județ.

A fost înregistrată, de asemenea, o diferență între numărul de elevi din mediul urban (6%) și numărul de elevi din mediul rural (7%), care au fost nehotărați în ceea ce privește traseul educațional, adică a instituției de învățămant in care își vor continua studiile.

Grafic 6.5. Reprezentarea opțiunilor eleviilor

Motivul opțiunii tale în alegerea traseului educațional este :

a)alegerea ta proprie și a părinților.

b)propria hotărâre

c)sfatul părinților

d)sfatul profesorilor

e)sfatul colegilor

f)tradiție în familie

Răspunsurile date la întrebarea motivul opțiunii au demonstrat ponderea factorilor care influențează decizia elevilor privind viitorul lor. Pe primul loc în ierarhia motivelor opțiunilor pentru viitorul traseu educațional și profesional, se înscrie răspunsul alegerea ta proprie și a părinților. Acesta constituie 38,5% din numărul total de răspunsuri. Se observă o diferență între răspunsurile date la acest item de către elevii din mediul urban (30,7%) și de cei din mediul rural (56,9%).

Pe locul doi în ierarhia motivelor ce influențează decizia elevilor se situează propria

hotărâre (38,85%). Această variantă de răspuns a fost aleasă de elevii din mediul urban, în proporție de 47,3%, iar de cei din mediul rural, în proporție de 20,3%.

Alte motive pe care le invocă elevii-adolescenți sunt: sfatul părinților 8,9% (9,1% – cei din mediul urban și 7,3% menționate de către cei din mediul rural), sfatul profesorilor 6.3% (5,3% pentru cei din mediul urban și 6,3% pentru cei din mediul rural), sfatul colegilor 4,45 % (5,8% din mediul rural și 4,1% din mediul urban). Aceste diferențe demonstrează că grupul de prieteni din mediul urban are o influență mult mai mare asupra elevului decât cel din mediul rural. Varianta Alte motive au ales-o 5,6% din respondenți, numărul celor din mediul urban fiind aproape identic cu cel al adolescenților din mediul rural. Variantele propuse de elevi au fost diverse, cel mai des intalnite fiind următoarele: „pasiune pentru această meserie”, „am prieteni la acest liceu ”. Pentru varianta tradiție în familie au optat doar elevii din mediul rural.

b#%l!^+a?

Grafic 6.6. Motivul opțiunii în alegerea traseului educațional

Datele obținute în cadrul experimentului de constatare au demonstrat rolul hotărator al

părinților, în procesul de consiliere și de orientăre școlară și profesională a elevilor. Profesorii, colegii, prietenii, care ocupă același loc în ierarhia opțiunilor, au o influență mult mai mică asupra adolescenților decat părinții. Din acest motiv părinți, trebuie să prezinte deprinderi necesare pentru consilierea propriilor copii, în vederea unei bune orientări școlare și profesionale a acestora.

Ȋn urma analizei rezultatelor s-a constatat necesitatea implicării, în procesul consilierii școlare și profesonale, atât a profesorilor, cât și a părinților. Astfel, a apărut nevoia abordări procesului de consiliere școlară și profesională a elevilor , care să includă toți factorii ce pot influența decizia elevului referitoare la traseul lui educațional și profesional.

Etapa experimentului formativ

Experimentului de formare a inclus un instrumentar complex, axat pe investigații, analize, concluzii, realizate și formulate în baza datelor experimentului de constatare.

În cadrul experimentului de formare, reprezentat de activitate de consiliere școlare și profesionale a elevilor s-a implicat toți actorii: elevii, ca benefeciari ai programului pentru orientarea școlară și profesională, părinții ca paricipanți în cadrul programului, diriginții, care au aplicat programul pentru elevi și pentru părinți.

Au fost organizate un șir de activități de consiliere școlară și profesională, in urma cărora s-a constatat că adolescentul invață să ia decizii in cadrul orelor de dirigenție, realizate in baza curriculumului pentru diriginți. Pentru părinți a fost organizat și desfășurat un program special în cadru ,,Lectoratelor cu părinți”, care a urmărit formarea abilităților necesare asistenței adolescenților.

De acest program a benificiat un eșantion de 60 de elevi din clasa a VIII-a, dintre care

30 proveneau din mediul urban, iar 30 din mediul rural(grupul conține și patru elevii de etnie rromi ) și un număr egal de părinți.

Derularea programelor de consiliere în experimentul de față au avut o durată de 4 luni. În cazul părinților, programul de educație s-a desfășurat cu o frecvență de două întâlniri pe lună, a câte 60 de minute fiecare, iar în cazul copiilor, programul de consiliere s-a desfășurat sub forma a 16 activități (o activitate săptămânal cu o durată de 20 de minute fiecare inclusă în ora de diriginție) . Conținuturile, selectate în baza unor principii de natură sociologică, psihologică, pedagogică și epistemologică, au fost structurate în patru componente : autocunoașterea, explorarea educațională, decizia de carieră, promovarea personală.

În cadrul activități s-a urmărit stabilirea unui echilibru între componentele informative și cele formative ale programului . Resursele educaționale au fost de natură psihologică (capacități de învățare, motivație) și materială.

Scopul activități de consilierea școlară și profesională a elevilor a constat în asigurarea alegerii școlare/profesionale corespunzătoare aptitudinilor, aspirațiilor personale și ofertei școlare/sociale.

Obectivele urmărite:

creșterea capacităților de autoevaluare;

creșterea stimei de sine.

elevii să cunoască alternativele școlare/profesionale,

să aleagă traseul școlar/profesional corespunzător,

să demonstreze capacități de autoexprimare (autovalorizare), de autocunoaștere.

Competențele sunt următoarele:

formarea și dezvoltarea capacităților de autocunoaștere,

valorificare maximă a potențialului propriu, de a se informa privind cariera, deâ

identificare a intereselor, de găsire a unui loc de muncă.

Programul pentru părinți, a fost elaborat cu scopul de a implica în activitatea de consiliere părinții, care reprezintă un factor decisiv în luarea deciziilor de către elevii, referitoare la opțiunea lor școlară și profesională, ținandu-se cont de mai multe condiții: specificul educației adulților, principiile deontologice în activitățile desfășurate cu familiile, variabilele de reper în programele de educare a părinților.

Grupul-țintă al programului au fost părinții elevilor, ei avâdu-i ca parteneri pe profesori – factori importanți ai procesului de consiliere a elevilor .

Programul prin metodele și tehnicile interactive specifice utilizate, și-a propus instruirea părinților în vederea îmbunătățirii relațiilor „părinte-copil”, „școală-familie”, a prevenirii situațiilor de criză survenite în timpul luării de către elev a unei decizii referitoare la viitoarea carieră.

Activitățile desfășurate în cadru programului ,,Lectorate cu părintii’’ reprezintă un suport pentru pǎrinți în procesul de educare a copiilor și în același timp un ghid necesar pentru activitatea lor de consilere.

Conform programului, consilierea din partea părinților a presupus:

a) sprijinul emoțional (exprimarea de către copii a emoțiilor, fără a fi criticați); b#%l!^+a?

b) sprijinul informațional (înțelegerea propriei situații și a elevului );

c) sprijinul instrumental (ajutor în rezolvarea problemelor care țin de educarea elevului).

Ȋn desfășurarea programului s-a urmărit dezvoltarea la părinți a atitudinii pozitive față de problemele cu care se confruntă adolescentul în cazul luării de către el a unei decizii privind alegerea profesiei, al conștientizării relațiilor de parteneriat dintre elev, familie, școală și comunitate.

Obiectivele generale ale programului prevăd dezvoltarea la părinți a atitudinii pozitive față

de problemele cu care se confruntă elevul în cazul luării de către el a unei decizii privind alegerea traseului educațional și profesional, al conștientizării relațiilor de parteneriat dintre elev, familie și școală.

Programul include două etape de desfășurare a lui:

a) familiarizarea părinților cu oferta serviciilor de consiliere pe care ei trebuie să le ofere copiilor (cu implicarea profesorilor-diriginți);

b) organizarea și desfășurarea activităților cu părinții.

Conținutul programului a fost structurat pe trei coordonate principale: sensibilizarea părinților, informarea, formarea lor ca parteneri ai demersului educațional.

Pentru stabilirea eficienței demersului experimental, au fost chestionați mai mulți elevi.

Rezultatele obținute în cadrul demersului experimental demonstrează necesitatea implementării

a programului pentru părinți.

Astfel, la întrebarea Ce dorești să faci după absolvirea actualului ciclu școlar? Majoritatea elevilor a răspuns că doresc să-și continue studiile 95% (93,3 % rural și 96,6 % urban) și doar doi au optat pentru încetarea lor unul din rural și unul din urban 3,33%. Un elev din mediul rural a afirmat că, în momentul respectiv, nu știe dacă își va continua studiile sau le va abandona 1,67%.

Grafic 6.7. Reprezentarea comparativă între elevii din mediul urban și rural privind obțiunea continuări de studii

Analizand răspunsurile date de elevii la varianta Motivul alegerii tale, am constatat că 54,7% dintre ei au menționat drept motiv propria hotărâre dintre care 13 elevii de la rural reprezentând 46,4% și 18 elevii din urban reprezentând 62,8%. Acest fapt demonstrează că, datorită activităților de autocunoaștere stipulate în program , ai căror beneficiari au fost ei înșiși, elevii au conștientizat resursele interne, și-au identificat interesele și aptitudinile. De asemenea, ei au manifestat deprinderea de a lua o decizie. Astfel au devenit mai încrezători în forțele proprii și în luarea deciziei.

Varianta Alegerea ta și a părinților se află pe locul doi în ierarhia motivelor 18,3%. Acest fapt se datorează anume părinților, care au participat la programul de instruire. Drept rezultat, ei au devenit mult mai atenți la nevoile copiilor lor, aplicând tehnicile însușite pe parcursul activităților de consilierea a adolescenților. Hotărarile au fost luate de comun acord, în urma analizei minuțioase, ei reușind să devină parteneri activi ai procesului decizional al elevului. Trebuie de remarcat faptul că s-a înregistrat o diferență între cele două eșantioane: 17,4% în mediul urban și 20, 8% în mediul rural. Ea a fost determinată de specificul mediului rural. Ori, s-a observat că pe parcursul derulării programului pentru părinți interesul cel mai mare al acestora a fost al subiecților din mediul rural.

Varianta de răspuns Sfatul profesorilor a acumulat 11,8% din numărul total. Implementarea programului elaborat de noi a contribuit la conștientizara de către elevi (16,8% din mediul rural și 8,7% din mediul urban) a rolului profesorilor în procesul de consiliere. Diferența dintre răspunsurile elevilor ce aparțin celor două medii poate fi explicată prin autoritatea pe care o are profesorul in mediul rural.

Varianta de răspuns Sfatul părinților a fost aleasă de către 10,6% din numărul total de elevi, dintre care 11,1% sunt din mediul urban și 8, 3%din mediul rural. Pentru Alte motive au optat 4,6 %, în cazul de față neînregistrându-se diferențe între numărul de elevi ce aparțin celor două medii. Elevii au menționat: „sfatul unei rude” și „sfatul unui specialist”.

Cât privește variantele sfatul prietenilor/colegilor și tradiție în familie, ele n-au fost

remarcate de către elevi. Faptul demonstrează că adolescenții nu au prea mare încredere în colegii lor sau în cei de-o varstă cu ei. Totodată subliniem că în cadrul acestor activități elevii și-au

descoperit propriile limite și pe cele ale colegilor.

b#%l!^+a?

Grafic 6.8. Motivul opțiunii profesionale a elevilor din eșantionul experimental.

Etapa evaluativă.

În experimentul de control au participat 60 de elevi din lotul de formare și 91 elevi din cel de control. Dintre aceștia din urmă 74 au fost din mediul urban și 17 din mediul rural. Răspunsurile elevilor din grupul de formare pe marginea afirmației După absolvirea actualului ciclu școlar dorești …….au fost după cum urmează:

– 95 % din numărul total au dorit să-și continue studiile;

– 3,3% din numărul total renuță la școală;

– 1,6 % n-au dat niciun răspuns, deoarece au fost indeciși.

În grupul de control am obținut următoarele rezultate:

– 83,4% din numărul total și-au exprimar dorința de a-și continua studiile;

– 6,8% din numărul total renuță la școală ;

– 9,8% n-au dat niciun răspuns, deoarece au fost indeciși.

Grafic 6.9. Opțiunile elevilor la finalizarea ciclului școlar

O analiză comparativă a rezultatelor obținute demonstrează că numărul deciziilor elevilor care au beneficiat de consiliere este cu mult mai mare decât al celor din lotul de control. Astfel, toți elevii din mediul urban, supuși experimentului de formare, au fost în stare să ia o decizie cu privire la viitorul lor și doar un elev (4,16%) din mediul rural a fost indecis, menționand că ar dori să-și continue studiile la liceu dar, din cauza unor dificultăți financiare, crede că ar putea să renunțe.

În grupul de control, rezultatele au fost total opuse celor din grupul de formare. 7,41% din elevii trăitori în oraș și 5,88% în sat sunt nehotărați privind opțiunea școlară sau profesională viitoare. În cadrul lotului martor valorile procentuale înregistrate la aceleași item sunt mai mari (6,8% din lotul martor față de 1.6% din lotul experimental). Astfel, numărul elevilor supuși experimentului, care n-au fost în stare să ia vreo decizie referitoare la viitorul lor, a scăzut considerabil. Această diferență semnificativă demonstrează utilitatea implementării unor asfel de activități ai căror beneficiari direcți sunt elevii.

Cât privește răspunsul la varianta Motivul opțiunuii tale, menționăm că nu au fost înregistrate modificări în ierarhia opțiunilor celor două eșantioane (experimental și de control). Totuși remarcăm diferențe în pondrea acestora. Aceste rezultate sunt reflectate în diagrama de mai jos:

Grafic 6.10. Motivul opțiunii elevilor din lotul experimental și din cel de control

Varianta hotărârea ta a fost solicitată de 13,6% din elevi, dintre care 53,2% au fost din b#%l!^+a?eșantionul experimental și 38,8% din eșantionul martor. Elevii care au beneficiat de consiliere au demonstrat mai multă încredere în luarea unei decizii privind orientarea lor școlară și profesională.

Varianta alegerea ta și a părinților a fost aleasă de 22,1% din elevii, dintre care 19,1% au

fost din eșantionul experimental și 38,5% din cel martor. Varianta opțiunea părinților a fost solicitată de 7,94% ( 10,5% din elevii eșantionului experimental și 8,9% din cei ai grupului martor).

În cazul variantei sfatul profesorilor au fost înregistrată diferența de 6,5% între opțiunile

elevilor din cele două eșantioane (12,8% – eșantionul experimental și 6,3% – eșantionul martor).

Această diferență explică eficiența implementării programului pentru consiliere școlară și profesională. Ori, elevii au conștientizat rolul lor privind opțiunea școlară .

Varianta sfatul colegilor / prietenilor și tradiție în familie nu a fost remarcată de nici un elev din eșantionul experimental.

Analiza comparativă a rezultatelor obținute a scos în evidență că la finele experimentului de formare, 95% din numărul total de elevi au putut face o alegere în ceea ce privește dorința lor fie de a-și continua studiile, spre deosebire de 79,4% , de la începutul experimentului .

Diferență mare intre numărul de elevi care nu vor să continui studiile doresc să se angajeze în câmpul muncii (3,3 % din eșantionul experimental față de 7,9% din eșantionul inițial) Cu toate acestea, remarcăm faptul că elevii nehotărați din lotul inițial constituie cu 12,7% comparativ cu cei din grupul de formare la finele experimentului 1,6%.

O diferență există și in cazul răspunsurilor elevilor din cele două eșantioane – experimental și inițial. Niciun elev, la începutul experimentului, nu a menționat ca motiv sfatul colegilor/ al prietenilor ori tradiție în familie. În urma experimentului de formare, 6 elevi au ales varianta de răspuns sfatul colegilor/ al prietenilor, iar 2 elevi – tradiție în familie. Rezultatele în cauză demonstreză eficiența consilierei.

Variantele lor de răspuns privind motivele alegerii profesionale, de asemenea, diferă de la un eșantion la altul. Numărul elevilor din eșantionul experimental, care au ales drept motiv varianta hotărârea ta depășește cu 23,2% mai mult numărul elevilor din grupul inițial, care au dat prioritate acestei variante. Diferența justifică incă o dată eficacitatea programului de consiliere profesorii-diriginți ai căror beneficiari au fost elevii. Ori, în procesul acestei activități, desfășurate elevii au dobândit deprinderi de a lua o decizie eficientă, deprinderi de autocunoaștere și de intercunoaștere, capacitatea de a analiza oferta educațională.

A crescut și numărul elevilor supuși experimentului, care au ales varianta sfatul părinților.

(10,6% – eșantion experimental față de 7,3% – eșantion inițial). Acest fapt denotă rolul crescut pe care l-au avut părinții, beneficiari ai programului de instruire, în consilierea propriilor copii, incluși în experimentul de formare.

În cazul variantei alegerea ta și a părinților a fost înregistrată o scădere semnificativă:19,1% grupul experimental față de 40,7% – grupul inițial. Datorita implementării programului de consiliere elevii au devenit mult mai siguri de propriile posibilități, mai responsabili față de deciziile luate.

O creștere de la 6,3% (eșantionul inițial) pană la 11,8% (eșantionul experimental) a fost înregistrată în ceea ce privește alegerea de către elevi a variantei Sfatul profesorilor. Indiciul respectiv demonstrează că elevii, în cadrul experimentului de formare, au înțeles că profesorii sunt aceei care îi pot ajuta să ia o decizie anumită referitoare la viitoarea lor profesie.

Rezultatele postexperimentale au demonstrat eficiența programului de consiliere propus. Elevii au conștientizat rolul factorilor ce le influențează decizia privind cariera și au optat pentru o nouă ierarhizare a lor (au acordat mai multă importanță părinților și profesorilor în defavoarea colegilor și prietenilor). Competențele formate le-au permis elevilor să înțeleagă importanța deciziei luate pe marginea alegerii profesiei, să fie mult mai responsabili față de viitorul lor traseu educațional. Aceste constatări ne îndreptățesc să considerăm că folosirea activităților incluse în programul pentru părinți i-au ajutat considerabil pe elevii în luarea unor decizii mult mai eficiente.

Rezultatele obținute demonstrează totodată că adolescenții au nevoie de un șir de activități de consiliere școlară și profesională bine sistematizate și structurate.

Părinții sunt și trebuie să fie parteneri activi ai acestui demers, de aceea este utilă și necesară instruirea lor, prin programe specifice în vederea unei eventuale consilieri școlare și profesionale a copiilor.

b#%l!^+a?

CONCLUZII

Prin prezenta lucrare doresc să subliniez importanța consilierii părinților și a copiilor și a implicării lor în procesul de educare a copiilor, în formarea personalității acestora și în pregătirea lor pentru viață. Educația familială constituie un punct de plecare în construcția personalității membrilor familiei. Ea constituie și o premisă bună pentru dezvoltarea personalității copiilor. Un părinte care știe cum să acționeze în momentele dificile și care reflectează asupra fiecărui eveniment din viața copilului său are șansa de a deveni un părinte

bun, care sprijină real identitatea și personalitatea urmașilor săi.

Cercetările arată că în programele care includ participarea părinților elevii au performanțe crescute la școală decât în aceleași programe, dar în care părinții nu sunt implicați (Henderson și Nancy, 1995). Gradul de implicare al părinților în viața școlară a copiilor lor influențează și rezultatele acestora, în sens pozitiv, căci educația nu este un proces de care este responsabilă în mod exclusiv școala, dar nici părinții.

Conștientizarea educației familiale se realizează spontan, prin impulsuri și solicitări din exterior, mai ales din partea școlii, care în mare parte determină prioritățile, conținutul și mijloacele de educație din familie. Deși prestigiul social al școlii a scăzut, prestigiul educațional al familiei se raportează mai ales la reușita școlară a copiilor.

Datele obținute în cadrul experimentului constatativ au identificat ponderea factorilor

implicați in procesul consilierii școlare și profesionale la elevii și a demonstrat faptul că rolul preponderent in orientarea carierei la elevii îl au părinții. Profesorii și colegii sau prietenii sunt la același nivel în ierarhia opțiunii, dar cu o influență mult mai mică decat părinții. Aceste aspecte susțin necesitatea elaborării și aplicării programelor destinate părinților, prin intermediul cărora părinții să fie abilitați cu deprinderi necesare in consilierea copiilor lor în vederea unei bune orientări școlare și profesionale.

Rezultatele postexperimentale au demonstrat eficiența unui program propus pentru părinți. Aceste constatări demonstrează faptul că folosirea activităților descrise in programul pentru elevii contribuie la consilierea școlară și profesională intr-un mod mai eficient decat activitățile tradiționale parcurse de grupul martor. Compararea rezultatelor obținute de eșantioanele incluse in experiment demonstrează că există la elevii nevoia unor activități sistematizate și structurate de consiliere și orientare a carierei. Această activitate poate fi desfășurată ca activități separate integrate în alte discipline. În această activitate pot fi implicați și părinții prin intermediul unor programe structurate pe tematica consilierii carierei la elevii.

Rezultatele postexperimentale au demonstrat nu numai eficiența programului de

consiliere școlară și profesională, propus pentru părinți, dar și faptul că folosirea

activităților interactive incluse în programul pentru copii și părinți contribuie la eficientizarea consilierii școlare și profesionale în raport cu activitățile tradiționale. Totodată, analiza comparativă a rezultatelor obținute scoate în evidență necesitatea unor activități de consiliere și de orientare a carierei sistematizate și bine structurate.

Bibliografie

Baban A., – Consiliere educațională, Ghid metodologic, Cluj Napoca, 2001.

Băban, A., – Stres si personalitate, Presa Universitara Clujana, S.R.L., Cluj Napoca, 1998

Băban, A., – Consiliere educațională. Ghid pentru orele de dirigenție consiliere, S.C.Psinet, S.R.L., Cluj Napoca, 2001

Băran Pescaru, A. – Familia azi. O perspectivă sociopedagogică. București: Editura Aramis, p.14, 2004

Bedell, J.R, Lennox, S.S., – Handbook for Communication and Problem-Solving Skills Training – A cognitive Behavioral Approach, New York: John Wiley & Sons Inc., 1997

Bonchiș Elena, -Dezvoltarea umană. Ed. Imprimeriei de Vest Oradea, 2000.

Bontaș, I., – Pedagogie, Editura All,1994

Brown, S.L.– Counseling Victims of Violence, Alexandria, V. A.: America Association for Counseling and Development; 1991

Butnaru, D., și colab., – Consiliere și orientare școlară, Editura Spiru Haret, Iași,1999

Carcea, I.M., Voicu, M.,- Pregătirea carierei profesionale. O abordare creativă, Editura Performantica, Iași,1997

Clarkson P., Pokorny, M. –The handbook of psychotherapy. London: Routledge, 1994

Dafinoiu, I., – Personalitatea. Metode calitative de abordare. Observația, Polirom, Iași, 2002

De Landsheere, V., De Landsheere, G., – Definirea obiectivelor educației, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1979

Enăchescu, C. – Tratat de psihanaliză și psihoterapie, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1998

Ed., Faure,- A învăța să fii, E.D.P., București, 1974

Gagne, R.,- Consițiile învățării, E.D.P., București, 1975

Ghica V., – Ghid de consiliere și orientare școlară, Editura Polirom, Iași, 1998.

Holban, I. – Orientarea școlară. Iași, Editura Junimea, 1973

Huber, W. – Psihoterapiile, Ed. Știință și Tehnică, București, p.70, 1997

Ivey A.E., Ivey M.B., Morgan,- Counseling and psychoterapy, Needhan Heights, USA, , 1993

Jigău, Mihaela. – Factorii reușitei școlare. București, Editura Grafoart, 1998

Jigău M.,- Consilierea carierei, București, Ed. Sigma, 2001

Jigău M., – Consilierea carierei, București, 2007.

Lemeni G., Miclea M.,- Consiliere și orientare – ghid de educație pentru carieră,Cluj-Napoca 2004

Marga, A. – Educația în tranziție. Cluj – Napoca: Editura Dacia., 1999

Maurice Debesse,- Psihologia copilului – de la nastere la adolescenta, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1970, p.285

Mureșan, P., -Învățarea socială, Editura Albatros, București, 1980

Neculau, A., – 29 trepte pentru a-i cunoaște pe ceilalți, Ed. Polirom, Iași, 2001

Negovan V., – Psihologia carierei. Bucuresti: Editura Studențească, 2004

Oancea, C. – Tehnici de sfătuire/consiliere, Ed. Medicală, București, 2002

Păunescu, C., – Coordonate metodologice ale recuperării minorului inadaptat, E.D.P., București, 1984

Piaget, J. – Psihologia Inteligenței, Editura Științifică, București, 1965

Rogers, C., – A theory of therapy, personality and interpersonal relationships as developed in the client centered framework – Toronto, Mc Graw Hill, Book Company Inc., 1959

Rose Vincent – Cunoașterea copilului , Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1972

Strotzka,. – Psihoterapie, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1978

Tomșa, G. – Consilierea și orientarea în școală. București, Casa de editură și presă Viața Românească, 1999.

Tomșa Gh.,-Consilierea și managementul carierei, București, 2003

Tomșa G., -Consilierea și dezvoltarea carierei la elevi, București, 1999.

Tudoran, Dan. – Consiliere educațională. Timișoara, Presa Universitară Română, 2002.

Articole

Asociația Britanică pentru Consiliere,1991

http:www.scritube.com/istorie/Evoluția căsătoriei și a familiei

ISE, -”Educația în familie. Repere și practici actuale”,2006

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Bibliografie

Baban A., – Consiliere educațională, Ghid metodologic, Cluj Napoca, 2001.

Băban, A., – Stres si personalitate, Presa Universitara Clujana, S.R.L., Cluj Napoca, 1998

Băban, A., – Consiliere educațională. Ghid pentru orele de dirigenție consiliere, S.C.Psinet, S.R.L., Cluj Napoca, 2001

Băran Pescaru, A. – Familia azi. O perspectivă sociopedagogică. București: Editura Aramis, p.14, 2004

Bedell, J.R, Lennox, S.S., – Handbook for Communication and Problem-Solving Skills Training – A cognitive Behavioral Approach, New York: John Wiley & Sons Inc., 1997

Bonchiș Elena, -Dezvoltarea umană. Ed. Imprimeriei de Vest Oradea, 2000.

Bontaș, I., – Pedagogie, Editura All,1994

Brown, S.L.– Counseling Victims of Violence, Alexandria, V. A.: America Association for Counseling and Development; 1991

Butnaru, D., și colab., – Consiliere și orientare școlară, Editura Spiru Haret, Iași,1999

Carcea, I.M., Voicu, M.,- Pregătirea carierei profesionale. O abordare creativă, Editura Performantica, Iași,1997

Clarkson P., Pokorny, M. –The handbook of psychotherapy. London: Routledge, 1994

Dafinoiu, I., – Personalitatea. Metode calitative de abordare. Observația, Polirom, Iași, 2002

De Landsheere, V., De Landsheere, G., – Definirea obiectivelor educației, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1979

Enăchescu, C. – Tratat de psihanaliză și psihoterapie, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1998

Ed., Faure,- A învăța să fii, E.D.P., București, 1974

Gagne, R.,- Consițiile învățării, E.D.P., București, 1975

Ghica V., – Ghid de consiliere și orientare școlară, Editura Polirom, Iași, 1998.

Holban, I. – Orientarea școlară. Iași, Editura Junimea, 1973

Huber, W. – Psihoterapiile, Ed. Știință și Tehnică, București, p.70, 1997

Ivey A.E., Ivey M.B., Morgan,- Counseling and psychoterapy, Needhan Heights, USA, , 1993

Jigău, Mihaela. – Factorii reușitei școlare. București, Editura Grafoart, 1998

Jigău M.,- Consilierea carierei, București, Ed. Sigma, 2001

Jigău M., – Consilierea carierei, București, 2007.

Lemeni G., Miclea M.,- Consiliere și orientare – ghid de educație pentru carieră,Cluj-Napoca 2004

Marga, A. – Educația în tranziție. Cluj – Napoca: Editura Dacia., 1999

Maurice Debesse,- Psihologia copilului – de la nastere la adolescenta, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1970, p.285

Mureșan, P., -Învățarea socială, Editura Albatros, București, 1980

Neculau, A., – 29 trepte pentru a-i cunoaște pe ceilalți, Ed. Polirom, Iași, 2001

Negovan V., – Psihologia carierei. Bucuresti: Editura Studențească, 2004

Oancea, C. – Tehnici de sfătuire/consiliere, Ed. Medicală, București, 2002

Păunescu, C., – Coordonate metodologice ale recuperării minorului inadaptat, E.D.P., București, 1984

Piaget, J. – Psihologia Inteligenței, Editura Științifică, București, 1965

Rogers, C., – A theory of therapy, personality and interpersonal relationships as developed in the client centered framework – Toronto, Mc Graw Hill, Book Company Inc., 1959

Rose Vincent – Cunoașterea copilului , Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1972

Strotzka,. – Psihoterapie, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1978

Tomșa, G. – Consilierea și orientarea în școală. București, Casa de editură și presă Viața Românească, 1999.

Tomșa Gh.,-Consilierea și managementul carierei, București, 2003

Tomșa G., -Consilierea și dezvoltarea carierei la elevi, București, 1999.

Tudoran, Dan. – Consiliere educațională. Timișoara, Presa Universitară Română, 2002.

Articole

Asociația Britanică pentru Consiliere,1991

http:www.scritube.com/istorie/Evoluția căsătoriei și a familiei

ISE, -”Educația în familie. Repere și practici actuale”,2006