Consilierea Copiilor Care Beneficiaza de Masura de Plasament In Centre Rezidentiale

=== 0e7e5adc4dcd82a6b46a7af0367e1ec593e7011b_63805_1 ===

CAPITOLUL .1

CONSILIERE-DELIMITĂRI CONCEPTUALE1

Consilierea este un proces de scurtă durată, prin care un specialist consilier oferă sprijin unei alte persoane pentru a depăși o serie de obstacole ce țin de sfera carierei, a vieții profesionale sau care țin de viața personală și pot avea efecte în cea profesională (lipsa de organizare, neâncredre în sine, dificulăți în luarea deciziilor ,etc.

Consilierea constă într-o serie de întâlniri față în față în timpul cărora au loc discuții între client și consilier (intervirui, completarea unor teste de evaluare a intereselor, valorilor, trăsăturilor de personalitate, atitudinilor, sunt discutate rezultatele obținute în urma aplicării testelor etc), au loc exerciții de simulare a situațiilor reale etc, cu scopul de a clarifica situațiile problematice pe care clientul respectiv le întâmpină, pentru a identifica soluțiile posibile și pentru a sprijini clientul în adoptarea celei mai potrivite decizii .Beneficiarii consilierii și psihoterapiei sunt persoanele specializate care primesc serviciile specializate ale medicilor ,psihologilor, psihopedagogilor , și asistenților sociali în centrele specializate pentru această activitate.

Consilierea, în înțelesul său clasic, se rezumă la o triplă perspectivă: psihologică,pedagogică ,socială asupra activităților cu valențe etice pe care le va întreprinde consilierul în scopul ajutării beneficiarilor săi în vederea angajării în acel tip de comportament care să-i conducă la soluționarea optimă a propriilor probleme.

Efectul pozitiv al consilierii,efectul placebo ,empatia,în contrast cu efectul negativ ,iatrogen al dialogului cu dezvoltarea unei strategii a comunicării ,face ca prezenta lucrare să dezbată un subiect deosebit de interesant .

Consilierea copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale este o metodă de suport ,recomandată în majoritatea cazurilor, copiilor din aceste centre.Această metodă contribuie în mare măsură la îmbunătățirea calității vieții și menținerea integrală și permanentă a metodei de suport.

Elaborarea unei consilieri face referire la:

1.Nicolae Mitrofan ,Aptidudinea de a fi psiholog în epoca contemporană,pg.25,editura ,All, 2010,pg.87

Elaborarea educativă al copilului, care presupune:cunoașterea copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențale,a mediului în care aceștia trăiesc,a resurselor lor,a posibilelor dificultăți,a mediului de proveniență ,așteptările și nevoile lor .

Fixarea obiectivelor cu copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale:Cooperarea este un concept important în consilierea copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale, deoarece implică atât profesionistul în consiliere cât și copii.Obiectivele sunt stabilite în funcție de așteptările și nevoile acestor copii ,identificate anterior cu ajutorul diagnosticului educativ.Obiectivele se discută cu copii și trebuie să fie perfect adaptate pentru ei.Această etapă este esențială pentru succesul metodei ,deoarece acum se stabilesc mijloacele de acțiune,iar obiectivele declarate trebuie să fie realizabile și în conformitate cu așteptările copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale.

1.1.Teorii psihosociale cu privire la dezvoltarea copiilor

1.1 Teoria atașamentului2

Atașamentul,în afara axei motivație-scop,esențial pentru buna lui desfășurare,trebuie să dispună și de un puternic suport energetic.Când ne întâlnim cu o serie de situații noi,neprevăzute,când trebuie să facem față acțiunii unor factori perturbatori,mijloacele pur intelectuale sunt absolut necesare,dar nu și suficiente.În asemenea împrejurări se impune cu stringență reactivarea,restructurarea și redistribuirea energetică,tensionarea sau detensionarea individului.Omul nu se raportează indiferent la realitate,dimpotrivă,obiectivele, fenomenele, evenimentele care acționează asupra lui au un ecou, o rezonanță în conștiința sa,trezesc la viață anumite trebuințe,corespund sau nu nevoilor lui,îi satisfac sau nu interesele,aspirațiile,idealurile.Între stimulii interni și realitatea înconjurătoare au loc confruntări și ciocniri ale căror efecte sunt tocmai procesele rezultate din atașament.În timp ce aprobarea sau satisfacerea cerințelor interne generează plăcere,mulțumire,entuziasm, bucurie,contrazicere sau nesatisfacerea lor duce la neplăcere,nemulțumire,indignare,tristețe.

2. Radu T.I.- Eficiență în activitatea de psiholog ,Editura Radical,Craiova 2005,pg.132

Relaționarea unică sau repetată a individului cu diverse obiecte,fenomene, evenimente,etc,se soldează cu construirea treptată ,în plan subiectiv a unor atitudini,a unor poziții față de acestea,atitudini ce pot fi oricând redeclanșate. Deși strâns legat și în interacțiune cu toate celelalte fenomene psihice, atașamentul are propiul lui specific.Astfel,spre deosebire de procesele cognitive,în care omul operează cu instrumentele specializate (în gândire cu instrumentul analizei și sintezei,abstractizării și generalizării;în imaginație cu cel al aglutizării și tipizării ,diminuării și divizării),în atașament el reacționează cu întreaga sa ființă3.

Atașamentul este o vibrație,concomitent,organică, psihică și comportamentală,el este tensiunea întregului organism cu efecte de atracție sau respingere,căutare sau ezitare. Atașamentul constituie armonizarea sau conflictul individului ,interpretat ca un tot cu lumea și cu sine,cu evenimentele prezente,dar și cu cele reamintite sau imaginate.Dacă în procesele cognitive subiectul se subordonează obiectului ,pe care încearcă să-l epuizeze cognitiv,de data aceasta el se subordonează relației într-un fel sieși,pentru că el este cel care ,,introduce o anumită valoare sau semnificație în obiectul reflectat.Practic, nu există fenomen psihic cu care atașamentul să nu se afle în relații de interacțiune și interdependență.Atașamentul este prezent,începând cu pulsațiile inconștientului și terminând cu realizările ultimative ale conștiinței.Tocmai de aceea ea este considerat ca fiind componentă bazală,infrastructurală ,a psihicului,dar și nota lui definitorie,deoarece prin atașament omul se diferențiează profund de roboți și calculatoare,de așa zisa inteligență artificială4.

1.2. Teoria învățării

Achiziția de noi cunoștințe ,operații ,atitudini și deprinderi are la bază principiul conexiunii .Ca rezultat al învățării ,între stimul și reacție se formează o legătură care va determina organismul să manifeste o reacție relative stabilă în condiții asemănătoare,deci la același stimul.

a.Învățarea reflex-condiționată de tip pavlovian .Cea mai simplă și general formă a învățării este cea de tipul reflexului condiționat .Experimentele clasice ale lui Pavlov sunt de fapt experimente de învățare,deoarece odată cu reflexul condiționat elaborate ,reacția

3.Paul Popescu –Neveanu,Mielu Zlate,Tinca Crețu,Psihologie ,pg. 115,2002

4.Paul Popescu –Neveanu,Mielu Zlate,Tinca Crețu,Psihologie ,pg. 116,2002

se generalizează,în sensul că ori de câte ori organismul vine în contact cu stimulul (semnalul),el tinde spre aceeași reacție.

b.Învățarea de tip instrumental.Totuși,nu orice fel de învățare simplă se produce după modelul pavlovian.Sociologul american B.F.Skiner a demonstrate în 1935 posibilitatea formării de reflexe condiționate și pe altă cale (învățare de tip instrumental) .

Legile acestui tip de învățare,elaborate de E.L.Thorndike ,sunt multiple.Ca lege fundamental el consider legea efectului.Conform acestei legi,elementele unei activități care duc la success (deci cauzează plăcere) se fixează,în schimb cele care duc la insucces sunt eliminate .În ultimă instanță deci , plăcerea sau satisfacția finală a unei activități va determina ce anume va rămâne învățat.De exemplu , elevul învață (reține) cu precădere acele operații aritmetice sau acele lecții la care a fost lăudat,deci a obținut o satisfacție oarecare.Alături de această lege,în învățare funcționează și legea exrercițiului.Conform acestei legi,din cele învățate se rețin de către subiect acele fapte,operații etc , care se repetă și se pierd acelea care nu se mai folosesc și deci nu se mai repetă.Această lege este numită și legea auzului și neauzului .Legile învățării prin încercare și eroare sunt valabile în toate cazurile când situația (problema) nu se rezolvă prin trecerea direct de la stimulare la reacție ,deci ori de câte ori este vorba de a atinge scopul urmărit având în față două sau mai multe alternative,dar dintre care numai una se dovedește ulterior că a fost cea eficientă.

c.Învățarea prin imitație.Cea de-a treia formă de învățare este cea de imitație. Și această formă de achizișie de reacții noi este comună omului și animalelor superioare.Învățarea prin imitație conduce mai repede la o achiziție nouă, deoarece imitația are la dispoziție nu numai modelul,dar și mijloacele care trebuie reproduce pentru a atinge obiectivul propus.Frecvența cea mai mare o are învățarea de tip Skinnerian.Necesitatea încercărilor și erorilor ca și consumul unui timp mai lung în procesul învățării derivă din caracterul complex al vieții sociale.Din cele arătate,reiese că nu trebuie să confundăm fenomenul învățării cu memorarea,deși aceasta este un element al învățării .Învățarea este o activitate conștientă,creatoare și productivă.Îndeosebi după intrarea în școală,ea devine activitatea specific a copilului.Prin învățare în școală,copilul își însușește în cadrul acestei instituții,sistematic și organizat,experiența de muncă a omenirii.Învățarea se efectuează pe două căi principale.Se folosește calea directă,atunci când activitatea este îndreptată în mod conștient spre achiziția unor cunoștințe,capacități,deprinderi.

Aici intră cazul învățării tablei înmulțirii, unde scopul activității este chiar însușirea tehnici socotitului.Vorbim apoi de o cale indirectă,atunci cțnd,urmărind un anume scop,alături de acesta elevul își însușește și alte cunoștințe sau deprinderi.Învățarea este o activitate conștientă care angajează întreaga personalitate a copilului .Indiferent de faza în care se află însușirea unei cunoștințe sau deprinderi,învățarea reclamă întotdeauna o participare întreagă din partea elevului. Cu cât însușirea cunoștințelor se face printr-o mobilizare superioară a întregii activități,cu atțt efectul învățării va fi mai mare.Aceasta se referă îndeosebi la exersare și repetare,factori de mare importanță în însușirea de noi cunoștințe și deprinderi.Vorbind de învățare ,utilizăm adesea termenii de achiziție și însușire a cunoștințelor ,a deprinderilor ,etc.Învățarea însă nu se reduce la memorarea verbal ,deoarece ea presupune un complex mai numerous de procedee cognitive.Alături percepția și îndeosebi de observația ca percepție intenționată , un loc de seamă îl ocupă gândirea , ea fiind procesul care stă la baza rezolvării acelor situații-problemă a căror soluție constituie punctual de pornire al procesului de învățare.Fără îndoială la învățare participă și memoria , deoarece cunoștințele dobândite constituie conținuturi care la rândul lor reprezintă condiții (elemente) necesare ale gândirii.Gândirea rațională se dezvoltă la rândul ei numai atunci când șmemoria a ajuns la o treaptă înaltă de dezvoltare.Cu cât intelectul cuprinde o experiență mai mare , deci un număr mai mare de cunoștințe reținute memorial , cu atât subiectul poate judeca mai bine.

1.3.Teoria comportamentală

Comportamentul constituie unul dintre cele mai complexe forme de dificultate școlară, amplu abordată în literatura de specialitate din multiple puncte de vedere, ceea ce a dat naștere la o mare diversitate de opinii, care au frânat conturarea unei concepții științifice unitare. Delimitările noționale și etiologia încă nu sunt suficient precizate.Literatura de specialitate semnalează faptul că denumirea de “teorie de comportamentală” a fost acceptată în Franța, încă din anul 1850.Se pare că în cadrul acestor influențe factorul organic are un rol predispozant sau favorizant iar factorul psihopedagogic un rol .Gândirea fantezistă predomină asupra celei logic-realiste.La copii există,un criticism redus al gândirii . Comportamentul elevilor depinde nu numai de maturitatea psihică, afectiv-volițională ci și de temperament.

Din investigațiile lui Aurel Dicu ,în cartea sa Conștiință și Comportament , a rezultat că manifestările comportamentale ale elevilor variează în raport cu vârsta, fiind reduse la maximum în perioada școlară, (2,6 %), în clasele IV-V frecvența acestor copii, deși mai ridicată, oscilează nesistematic între 8 și 10 % pentru ca în clasele a VI –a să atingă până la 15,6 % din cazuri, fiind mult mai frecvente la băieți(68 %) decât la fete (32 %),și în mediul urban (59 %) față de mediul rural (41 %).

Printre formele de manifestări comportamentale I Străchinaru în cartea sa Psihopedagogia școlarilor ,relevă ca fiind cele mai frecvente următoarele: turbulența, fuga de la școală, minciuna.Aceste manifestări nu se prezintă ca simptome izolate, ci se organizează în diverse atitudini sub forma de :

– conduite de dominare, agresive, caracterizate prin accese de mânie, impulsivitate, crize de violență, iritabilitate.

-conduite perverse ca cele mai grave comportamente, adesea caracteristice psihopatiilor.

Copiii care prezintă aceste conduite nu sunt conștienți de utilitatea respectării normelor morale, sunt neintimidabili, recidiviști, iredutabili.Din registrul larg al manifestărilor reprobabile caracteristice elevilor mai amintim: nesupunerea, obrăznicia față de profesori, neglijența în îndeplinirea sarcinilor, delăsarea, indolența și manifestările de rebeliune, violență față de colegi în limbaj și comportare, agresivitate față de alte persoane, distrugerea bunurilor comune. Ei acceptă greu o frustrare, un reproș, o simplă remarcă .Prezintă atitudini refractare, opozabilitate, agresivitate, nervozitate la încercările educative.Pentru ca asemenea acte de comportament să nu conducă spre o viitoare delincvență, se impune instruirea tuturor cadrelor didactice din școli pentru a forma elevilor noțiuni judecăți, sentimente și obișnuințe morale autentice, care să concretizeze într-o conduită exemplară.

Observații asupra cantității de energie de care dispune subiectul uman, a vioiciunii și dinamismului său asupra modului cum își organizează conduita au fost făcute din cele mai vechi timpuri, constatându-se că, în această privință, oamenii sunt foarte deosebiți.Unii sunt hiperactivi, par să dispună de o energie inepuizabilă, rezistă la solicitări maxime și continue, iar alții sunt hipoactivi, conduita lor se situează la un nivel energetic inferior, sunt ,,fără vlagă,, și obosesc sau se deprimă ușor.Unii sunt foarte rapizi și tumultoși în mișcări, în vorbire, iar alții se mișcă lent, domol și nu pot fi scoși din acest ritm molcom.

Tot așa sunt unii copii năvalnici, nerăbdători, impulsivi, neastâmpărați. Toate aceste particularități aparțin atât activității intelectuale, cât și comportamentului exterior (motricitate și mai ales vorbire).În cazul temperamentelor, indicatorii comportamentali sunt foarte pregnanți. De aceea, trăsăturile și tipurile temperamentale sunt cea mai accesibilă și ușor constatabilă latură a personalității .Orice situație vitală neplăcută poate fi resimțită ca fiind extrem de frustrantă și poate duce la anomalii de conmportament succeptibile să se transforme în tulburări psihotice (confuzie mentală), nevrotice (isterie, fobie) sau psihosomatice. n cazul în care evenimentul traumatic actual pune în mișcare virtualități psihologice înscrise în istoria personal a individului5 .

Ființa umană dispune de numeroase mijloace de a rezolva conflictele intrapsihice, mijloace cum sunt refularea, deplasarea spre un scop substituitiv, sublimate, etc.Comportament și dispozițiile sufletești descriu ființa umană ca fiind liniștită, violentă, curajoasă, lașă, ceea ce presupune o reacție la o situație dată specific și,ca atare, o clasificare după tipul de reacție. Organizarea ahaică implică predominarea unui sentiment care va constitui motivul care dirijiează întregul comportament spre un scop, subsumând pe toate celelalte realizând respectul,adevărul și iubirea.Pierderea considerației față de sine însuși și față de oameni duce la dezagregarea caracterului și la slăbirea voinței.În formarea caracterului intră stările pulsional emotive și sentimentele social-culturale educative, inteligența și capacitatea de a ne controla și a ne dirija impulsurile primare, prin care se pot prevedea consecințele comportamentului nostrum6.

Freud însuși era mai puțin interest în a face ca acest concept să se sprijine pe comportament decât de modul de a amalgama cele două forțe.Aplicarea acestui concept la studierea comportamentului ar fi cerut introducerea de valori morale7. Jung pune și el un puternic accent pe tendințele opuse din ființele umane. Într-adevăr,el a fost atât de impresionat de contradicțiile care se manifestă în individ încât le-a luat drept lege generală, conform căreia, prezența unui element ar indica în mod necesar prezența opusului acestuia8 .

5.Florinda Golu-Psihologia Dezvoltării Umane , Ed.Universitară 2010,pg.125

6.Alexandru Olaru, Teorii psihologice , Editura Tehnică, București, 2001,pg.266

7.Alexandru Olaru, Teorii psihologice , Editura Tehnică, București, 2001,pg.268

8.Norbert Sillamy –Psihologie ,Editura Tehnică, București,2003,pg. 69

CAPITOLUL.2

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND PLASAMENTUL COPIILOR ÎN CENTRE REZIDENȚIALE

2.1.Cadrul legal în vederea acordării măsurii de plasament

Pentru a face obiectul acestui subcapitol este necesar a se cunoaște câteva aspecte legislative fără de care asistentul social nu se poate implica în situația copiilor plasați în centre rezidențiale.

Protecția copilului .HG 52/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr.111/ privind plasarea în regim de urgență a copilului.

Ordinul nr.253 din 28 .11.2008 pentru aprobarea Metodologiei privind trimiterea copiilor care beneficiează de o măsură de protecție specială. HG nr.860 din 13.08.2008 privind aprobarea Strategiei Naționale în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului 2008-2013 și a Planului Operațional pentru implementarea Strategiei Naționale în domeniul protecției și drepturilor copilului 2008-2013.Ultimele statistici ale INS din România arată că sunt aproximativ 5 milioane de copii între 0-18 ani, din care 2,2% sunt în evidența Serviciilor Publice de Protecție a Copilului.Orfelinatele românești , au găzduit înainte de 1989 o mare parte din copii abandonați ,făcâdu-se vinovate de grave neglijențe și abuzuri fizice și psihice asupra acestora .S-a constatat că această moștenire este consecința anilor 1960 , atunci când familiile au început să aibă copii pe care nu îi mai puteau crește iar până în anul 1989 , în orfelinatele românești trăiau aproximativ 170.000 de copii abandonați . Mai mult studiile efecuate la copii instituționalizați din România au constatat că durata de timp petrecută în condiții de sărăcie și de neglijare se corelează cu un IQ mai mic și cu probleme de comportament9.

2.2 .Plasamentul copiilor în centre rezidențiale și implicațiile acestuia

Plasamentul copiilor în centre rezidențiale este activitatea profesională de ajutorare a copiilor luați din familie pentru a li se restaura sau mări capacitatea lor de funcționare socială existentă și de a le crea condiții de integrare în sistem contribuind din plin la creșterea și educarea acestora.

9.Cosmin Goian – Protecția drepturilor copilului ca principiu al Asistenței Sociale, Editura All Beck, București,2010,pg.115

De-a lungul existenței umane, familia s-a dovedit a fi una dintre cele mai vechi și mai stabile forme de comunitate umană, cea care poate asigura perpetuarea speciei, evoluția și continuitatea vieții sociale. Dată fiind larga varietate a structurilor societale care pot fi considerate în anumite condiții ca alcătuind o „familie,,, exercițiul definirii ei pare inutil.

Luând însă în calcul importanța acesteia în dezvoltarea individuală, definiția apare necesară în calitate de cadru de referință al demersului teoretic.Relația dintre individ și societate constituie obiectul de studiu și de cercetare al mai multor științe socio-umane .

Omul fiind o ființă socială, toate problemele omenești fiind într-un fel sau altul de natură socială , și tot ce ține de structura și dinamica vieții sociale , afectează într-un fel oarecare viața tuturor indivizilor din care se compune societatea.Întregul puls al vieții sociale se realizează prin acțiuni omenești , iar subiecții acțiunii sociale sunt constituiți în grupuri de mărimi și feluri diferite .Efectele negative identificate la copii plasați în centre rezidențiale sunt asemănătoare cu cele întâlnite ,în general ,în cazul copiilor care provin din familii dezorganizate . Accentul pus pe înțelegerea familiei ca structură de organizare poate ridica anumite probleme.De un interes mai crescut sunt funcțiile sociale.

Familia este considerată prima și cel mai important agent de socializare a individului și asta deși în perioada modernă rolul acesta este preluat de alte instituții sociale (școală, mass-media, centre culturale) etc .Relația dintre individ și societate constituie obiectul de studiu și de cercetare al mai multor științe socio-umane10.

Esența psihopatologiei psihanalitice a copiilor plasați în centre rezidențiale constă în ideea că fenomenele psihopatologice și vindecarea lor trebuie înțelese în treimi de transformare și descoperire a semnificației lor inconștiente.Cadrul de referință este constituit de principiul plăcerii , pulsiunea de viață și cea de moarte ,nivelele și instanțele psihice , deplasarea energiei psihice în cadrul sistemului psihic , mecanismele de apărare și procesele de restructurare .Relația dintre individ și societate este implicată în însăși problema fundamentală a viziunii psihologice generale despre societate. Tot ceea ce se întămplă în societate este rezultatul activității omenești ,deci a activității indivizilor ,care la rândul lor ,sunt ca indivizi socializați ,produși ai societăți10.

10.Pop .O-Copilul Abandonat,pg.83,Timișoara ,1999

2.3. Caracteristicile personalității copiilor aflați

în plasament în centre rezidențiale

Pornind de la principiul că orice tânăr are dreptul la educație în mod special și că trebuie stimulat pentru a putea ajunge la un grad cât mai mare de independență , procesele psihice au un rol deosebit de important în activitatea omului deoarece se bazează pe faptul că reflectă realitatea .Problema copiilor plasați în centre rezidențiale formează un complex aflat într-o continuă schimbare ,și în același timp , este necesară o mare atenție a modului în care sunt folosiți termenii respectivi ,întrucât nu întotdeauna reprezintă realitatea și pot aduce serioase prejudicii psihice demnității umane .

În literatura psihopedagogică sunt folosiți mai mulți termeni care , în funcție de modul de abordare a problemelor copiilor plasați în centre rezidențiale,pot clarifica o serie de definiții utile în înțelegerea corectă și nuanțată a fenomenelor avute în vedere .

Dezvoltarea și sănătatea copiilor plasați în centre rezidențiale se caracterizează printr-o mulțime de particularități calitativ negative ,care se observă pe parcursul tuturor perioadelor copilăriei începând cu vârsta preșcolară mică până la adolescență. Copilul care este crescut și educat în afara familiei ,pe parcursul tuturor perioadelor de dezvoltare a societății a constituit un fenomen negativ și nenatural10

În centrele rezidențiale sunt plasați copii ,care de la naștere au fost lăsați în leagăne , din familiile problematice și copii abandonați .Ca urmare în aceste instituții pentru acești copii ,educatorii desfășoară o muncă educativă care încearcă să le ofere un climat asemănător celui din familie .

În 1990 Goffman, folosește termenul stigmat pentru a se referi la un atribut care discreditează profund, cu referire la un limbaj al relațiilor și nu cea a unui limbaj al atributelor deoarece el consideră că experiența respingerii copiilor aflați în centre rezidențiale, în diferite medii sociale este foarte dureroasă.,, Să fii respins din cauza a ceea ce ești, să ai sentimentul că oamenii te evită fiindcă ai o anumită rasă, naționalitate, religie sau altă clasă socială,, reprezintă o mare suferință distructivă11.

10. Macavei. E. – Familia și casa de copii, pg.56,București,2009

11.Pop.O-Copilul Abandonat,pg.83,Timișoara ,1999

Inteligența infantilă a copiilor plasați în centre rezidențiale lasă amprente asupra adultului însă ea reprezintă mai puțină importanță decât în mediu școlar deoarece intervin alți factori .Problema copiilor plasați în centre rezidențiale,este plasată la intercațiunea dintre persoane și diferitele segmente ale sistemului social .Ca ființe sociale, copii plasați în centre rezidențiale sunt dependenți de sistemul în care sunt implicați mai mulți factori de răspundere (profesori , educatori , pedagogi,psihologi, asistenți sociali , asistenți maternali , etc )12. .

2.4 Cauzele care duc la plasamentul copiilor în centre rezidențiale13

Cauzele care duc la plasarea copiilor în centre rezidențiale sunt multiple. Atât timp cât motivele sunt bine cimentate , cauzele care duc la plasarea copiilor în centre rezidențiale nu țin cont de vârstă ,sex,etnie sau mediu de proveniență.Pe prim plan primează binele copilului ,iar forurile abilitate au datoria să acorde sprijin moral, financiar și educație copilului lipsit de apărare.Aceste cauze sunt:

Maltratarea copilului.Cei din domeniul administrațiilor sociale, de ajutor medical precum și pedagogii pentru copii mici, profesorii, medicii, psihologii și pediatrii, în munca lor de zi cu zi întâlnesc copii victime, supuși unei lipse de îngrijire, unor maltratări emoționale, fizice și/ori agresiuni sexuale. Totodată, ei pot întâlni și părinți care ei înșiși au mari probleme de tip psihologic sau social.Prin amploarea și prin gravitatea sa, problema copiilor maltratați nu mai poate fi trecută sub tăcere și reprezintă în prezent obiectul a numeroase cercetări ce se interesează mai ales de dimensiunile psihopatologice, instituționale și etice. Abandonul era o practică frecventă, iar plasamentele de îngrijire a copiilor abandonați cunoșteau o mortalitate crescută.

Abuzul emoțional. În primul rând se ia în discuție aspectul intențional. „Neglijarea emoțională" (emoțional neglect) reflectă un act de omitere, o lipsă de acțiune; de aceea adultul poate să nu perceapă comportamentul său ca fiind abuziv. In contrast, termenii de „cruzime mentală" (mental cruelty) și ,,lovitură psihologică,, (psychological battering) presupun intenția adultului de a face rău, presupun acte de comitere.

12. Dubrovina I –Copilul instituționalizat ,București,pg.122 ,2002

13.Pop .O-Copilul Abandonat,pg.87,Timișoara ,1999

În al doilea rând se iau în discuție componentele afectate de această formă de abuz.De exemplu, „maltratarea psihologică,, (psychological maltreatment) reprezintă comportamentul susținut, repetitiv, inadecvat din partea adultului care afectează sau reduce potențialul creator și de dezvoltare al proceselor și funcțiilor psihice ale copilului (inteligență, memorie, recunoaștere, percepție, atenție, limbaj, caracter);„abuzul emoțional,, (emoțional abuse) acordă o mai mare importanță impactului asupra capacității afective (de a recunoaște și de a exprima emoții), reprezintă eșecul constant al adultului de care copilul este foarte legat, de a răspunde adecvat din punct de vedere afectiv la expresiile emoționale ale copilului.În al treilea rând, fiecare concept se încadrează strict din punct de vedere legislativ.Aici este partea cea mai interesantă, dar totodată și cea mai strictă deoarece indiferent de conotațiile afective pe care le poate trezi abuzul emoțional, orice decizie privind protecția copilului se circumscrie unui cadru legislativ care se vrea a fi cât mai coerent. In România nu s-a găsit o definiție legală dată abuzului psihologic, confuzie regăsită de altfel și în sistemele legislative din țări cu tradiție în acest domeniu recomandă14 .

Formele de manifestare ale abuzului psihologic sunt extrem de complexe având în vedere că la baza lor stă o relație în care contactul fizic nu e implicat cu necesitate.Gabarino și colaboratorii definesc abuzul psihologic asupra copilului ca fiind atacul concentrat al unui adult asupra dezvoltării conștiinței de sine și a competenței sociale a copilului. Ei propun astfel de cinci astfel de forme.

Respingerea intenționată, repetată a copilului, manifestată prin nerecunoașterea consecventă a nevoilor și meritelor sale constituie o formă specifică de abuz psihologic. Ea se concretizează în negarea legitimității drepturilor copilului, inducerea ideii că este dependent de adult, inferior și lipsit de speranța de a fi acceptat ca atare. Whitman propune următoarele acte ca având caracteristici vătămătoare psihologic asupra copilului: ridiculizarea cronică, minimalizarea și umilirea copilului, pedepsirea copilului pentru activități specifice vârstei (curiozitatea, manipularea unor obiecte, jocul etc), transformarea copilului într-un „țap ispășitor,, al tuturor neîmplinirilor personale ale

14.Dubrovina I –Copilul instituționalizat ,București,pg.122 ,2002

adultului, refuzul gesturilor de afecțiune, tratarea unui copil necorespunzător vârstei sale, afișarea unor preferințe evidente spre unii copii în defavoarea altora, etichetarea negativă a comportamentului unui copil în mod cronic, refuzul permanent al adultului de a recunoaște sau a remarca realizările copilului.

Izolarea copilului de experiențele sociale firești îl rupe de mediul social care îi poate asigura acestuia câmpul social necesar dezvoltării competențelor sociale și formării identității sale. Interzicerea sistematică a unor activități specifice vârstei îl împiedică să-și stabilească puncte de reper. Aceasta îl face să se simtă singur (sau, în cadrul mediului școlar uncie intră „obligatoriu,, îi dă un sentiment al nesiguranței, al inadaptării, al eșecului prescris) și fără vreo șansă de a fi ajutat de cineva. Izolarea are un efect devastator asupra sinelui pentru că întreaga experiență ca atare a copilului va fi definită ca fiind normală și chiar logică (asta merită să i se întâmple, iar așteptările sale ulterioare vor fi modulate de acest unic lucru).

Terorizarea copilului pe cale verbală, pentru inocularea fricii de consecințe grave, creează acestuia imaginea unei lumi ostile, terifiante, periculoase. Amenințările adultului se pot referi la pedepse neprecizate, dar înfricoșătoare din perspectiva copilului, care se pot referi la punerea în pericol a copilului însuși, a unei persoane dragi, sau a unui obiect personal. Având în vedere sistemul cognitiv fragil al adolescentului există o mare diversitatede formulări care pot avea efecte abuzive psihologic, chiar dacă nu a existat intenția acestui lucru.

Ignorarea nevoilor copilului constituie un abuz în măsura în care adultul îl privează de stimulii esențiali dezvoltării sale psihice șicognitive. Gravitatea acestui tip de comportament provine din faptul că, pentru a asigura un traseu normal al dezvoltării, receptivitatea adultului la copil reprezintă o condiție necesară. Refuzul consecvent al comunicării cu copilul, neobservarea intenționată a dorințelor exprimate de acesta, lipsa de interes în ceea ce privește activitatea copilului, refuzul de a răspunde (din considerente mai mult subiective ce țin de prejudecată) la durerea copilului, la cererea lui de ajutor, neprotejarea lui de agresiunea altor copii, sunt câteva din formele pe care le poate lua ignorarea.

Coruperea copilului înseamnă atragerea lui în activități și comportamente antisociale. Caracteristic acestei forme este antrenarea copilului în activități ale căror consecințe îi depășesc capacitatea de înțelegere și îi afectează sistemul moral. Copilul este astfel forțat să preia atitudinile imorale ale adultului abuziv, în avantajul și spre profitul acestuia.

Negarea răspunsurilor emoționale, ignorarea încercării de a interacționa emoțional sau încurajarea interacțiunii fără implicare afectivă.

Degradarea copilului (deprivarea de demnitate) poate fi analizată separat, înțelegând prin aceasta recurgerea de către adult la exprimări sau la atitudini depreciatoare la adresa copilului, care afectează demnitatea acestuia. În această categorie se includ folosirea cu regularitate a unor expresii jignitoare la adresa capacităților intelectuale sau practice ale copilului, exprimarea neîncrederii în viitorul lui, învinovățirea lui pentru eșecurile personale ale adultului, folosirea lui în activități degradante.

Abuzul fizic reprezintă acțiunea sau lipsa de acțiune (singulară sau repetată) din partea unui părinte sau a unei persoane aflate în poziție de răspundere, putere sau încredere, care are drept consecință vătămarea fizică actuală sau potențială. Abuzul fizic presupune supunerea copilului la: lovire, rănire, legare, așezare în genunchi, otrăvire, intoxicare sau arderi intenționate cu diverse produse.Gradul abuzului diferă în funcție de vătămarea produsă copilului. Unele din formele grave apar chiar sub formelor educative. Oricât de multă intoleranță ar exista față de dreptul părintelui de a-și educa copilul, întrebarea apare unde începe abuzul. Din această perspectivă apare distincția între pedepse minore și cele grave aplicate minorului. Pedepsele minore în mod obișnuit nu dăunează copilului, însă nici ele nu sunt total lipsite de efecte psihologice.

Abuzul sexual reprezintă un fenomen care a început a fi recunoscut și studiat în ultimii ani. El presupune antrenarea copilului într-o activitate realizată cu intenția de a produce plăcere sau de a satisface nevoile unui adult sau ale unui alt copil, care, prin vârstă și dezvoltare, se află față de el într-o relație de răspundere, încredere sau putere.

Violul și molestarea – cunoașterea intimă a unei persoane, cu forța sau/și împotriva voinței acesteia; sau fără a recurge la forță și nici împotriva voinței persoanei – în cazul în care victima este incapabilă să-și dea consimțământul, din cauza unei incapacități fizice sau psihice, permanentă sau temporară.

Pornografia – angajarea, folosirea, inducerea, atragerea sau constrângerea unui copil în a se implica sau a asista altă persoană într-un comportament sexual explicit sau simulat, în scopul producerii unei imagini vizuale a unui astfel de comportament.

Prostituția infantila/juvenilă- angajarea într-un raport sexual, sau în alte activități sexuale, a unui copil, în schimbul unei sume de bani sau a altor servicii (mâncare, haine, medicamente, afecțiune etc).

Traficul copilului în scopuri sexuale – transportul, adăpostirea și vinderea de persoane în interiorul unei țări sau în exteriorul ei, uzând de forță, coerciție, răpire, înșelăciune sau fraudă, în scopul de a plasa persoanele respective în situația de a munci sau presta forțat diferite servicii – cum ar fi prostituția, sclavia domestică sau alte forme de sclavie. Traficul cu copii reprezintă o adevărată afacere transnațională aducătoare de fonduri uriașe, ținând cont de faptul că există practica vânzărilor repetate. Nu întotdeauna este folosită violența, traficanții profitând de inocența și vulnerabilitatea copiilor și de faptul că, aflându-se într-o țară străină, ei sunt dezavantajați, și de necunoașterea culturii și limbii, a legislației și instituțiilor acelei țări, care îi pot proteja.Se poate vorbi de trafic atât timp când respectivul copil este luat cu forța, cât și când aceasta se întâmplă în mod voluntar, fie că se realizează la nivel intern sau la nivel internațional15.

Exploatarea sexuală a copiilor – practică prin intermediul căreia o persoană, de obicei un adult, obține o gratificație sexuală, un câștig financiar sau o avansare, abuzând sau exploatând sexualitatea unui copil, încălcând drepturile acestuia la demnitate, egalitate, autonomie și bunăstare fizică și psihică.

Exploatarea sexuală în scopuri comerciale a copiilor (conform definiției acceptate la Primul Congres Mondial împotriva exploatării sexuale a copiilor în scop comercial de la Stockholm -1996) – violare a drepturilor fundamentale ale copiilor și presupune abuzul sexual făcut de adult și reniunerarea în bani sau în obiecte a copilului sau a unor terțe persoane. Conform aceleiași surse, exploatarea sexuală și comercială a copilului constituie o formă de coerciție și violență la adresa acestuia, precum și o formă de muncă forțată și o formă contemporană de sclavie.Pe lângă principalele forme de exploatare sexuală menționate, există și alte forme de exploatare sexuală a copiilor, care includ turismul în scop sexual și căsătoriile timpurii.

Turismul sexual cu copii – exploatarea sexuală și comercială a copiilor de către persoane care călătoresc din propria țară în alta -de obicei mai puțin dezvoltată – pentru a se angaja în activități sexuale cu minori.

15.Mitrofan L., Ciupercă O., – Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei, București, 1998, pg. 291

Turiștii care practică sex cu copii pot fi: căsătoriți sau necăsătoriți, bărbați sau femei, cu situație materială bună sau modestă, pot fi pedofili care călătoresc cu scopul de a exploata copii sau turiști care nu au intenționat să abuzeze copii. Acești turiști justifică atitudinea lor prin faptul că, în cultura țării respective, acest lucru este acceptat, sau că i-au ajutat pe copii oferindu-le bani.

Neglijarea copilului Neglijarea copilului cuprinde diferite forme de dezinteres manifeste din partea persoanelor ce ar trebui să-l îngrijească.Neglijarea fizică și a siguranței fizice a copilului include:●Neglijarea alimentației ;●Neglijarea îmbrăcăminții adecvate ;●Lipsa asigurării unei locuințe adecvate ;●Neglijarea asigurării măsurilor de supraveghere și protecție;●Neglijarea medicală ;●Neglijarea educațională și culturală ;●Neâncadrarea copilului într-o formă adecvată de învățământ;●Neglijarea nevoilor speciale de educație a copilului;●Orientarea copilului spre alte activități;●Neocrotirea copilului de influențe negative;●Neglijarea emoțională a copilului;●Abandonul temporar sau definitiv;●Expulzarea din cămin pe timpul zilei/nopții sau neinteresul față de lipsa de acasă a acestuia;●Lăsarea copilului o perioadă lungă de timp nesupravegheat; ●Abandonarea copilului la o persoană, într-un spital sau într-o instituție și dezinteresul față de situiația lui.

2.5.Efectele plasamentului asupra copiilor aflați în centre rezidențiale

2.5.1.Efecte negative

Efectele plasării copiilor în centre rezidențiale ,abuzul sau neglijarea ,sunt determinate de severitatea lor , de frecvența lor și de durata perioadei în care a avut loc .Afecțiunile psihice care ar putea apare din cauza plasării copiilor în centre rezidențiale

sunt :anxietatea , depresia și tulburările de personalitate borderline .Un copil plasat în centre rezidențiale care prezintă aceaste manifestări mentale ,are dificultăți în controlarea impulsurilor ,probleme care se pot datora relațiilor interpersonale instabile sau interne ,are un sentiment scăzut al propriei valori,deoarece acesta nu poate discerne sau înțelege ce i s-a întâmplat . Mulți din ei au tulburări de somn ,nu au încredere în ei ,încep să fie agresivi și labili emoționali .

Trebuie menționat faptul că plasarea copiilor în centre rezidențiale este urmată de actul abandon.În unele familii aflate în dificultate părinții consideră că , centrele rezidențiale sunt o soluție temporară pentru rezolvarea problemelor lor 16.

2.5.2.Efecte pe termen scurt

Efectele carenței afective sunt cu atât mai grave și mai ireversibile cu cât este mai precoce lipsa părinților .Copii plasați în centrele rezidențiale trăiesc o stare de discomfort din cauza nesatisfacerii nevoilor de securitate și susținere efectivă .

Șocul inițial produs de plasararea lor în centre rezidențiale este însoțit de senbtimentul de revoltă , pentru că așa cum au demonstrat studiile de specialitate , rolul primordial al familiei și mai ales al mamei este în a ajuta copilul să se dezvolte cât mai favorabil, ori lipsa acesteia pune accent negativ pe starea copilului din punct de vedere emoțional.Privarea materială se exprimă prin izolare , înstrăinare , supărare,închiderea în sine fapt ce dăunează în dezvoltarea normală generând o tulburare psihică cu caracter specific în dezvoltarea sa.Separarea de părinte influențează în primul rând dezvoltarea morală și psihologică a personalității și formează în mod frecvent anxietate . Sentimentul de instabilitate și siguranță este cel mai adesea întâlnit în rândul copiilor care au trăit experiența despărțirii de părinții , fiind plasați în centre rezidențiale.Aceștia ajung în cele din urmă să trăiască o frică de siguranță fizică, datorată mai ales faptului că părinții nu sunt lângă ei , apare în mod evident sentimentul că sunt părăsiți intervenind în mod automat sentimentul de insecuritate în relațiile interpersonale cu cei apropiați.

2.5.3.Efecte pe termen lung

Cu cât copilul ascunde nemulțumirea sa față de familie cu atât mai mult își proiectează alarma în lumea exterioară ,deoarece aceasta își pierde încrederea în sine , devine agresiv ,inapt de a se apăra practic nu are încredere în forțele proprii.Efectele pe termen lung asupra sănătății mentale reprezintă nu numai o reacție la pierderea părintelui ci și incapacitatea copilului de a trăi în regim de plasament în centre rezidențiale deoarece îi nu are experiența unor relații călduroase ,apropiate și de durată cu adulții în care să poată avea încredere .

16.Dubrovina I –Copilul instituționalizat ,București,pg.122 ,2002

Faza de detașare se poate transforma într-o reacție cronică defensivă și poate duce pe termen lung la depresie și la incapacitatea stabilirii de relații apropiate .Calitatea redusă a mediului fizic în care se dezvoltă copilul plasat în centre rezidențiale reprezintă un factor de risc suplimentar pentru dezvoltarea normal fizică și psihică

Chiar dacă în centru condițiile de viață sunt mai bune decât cele în familie ,lipsa părinților și a susținerii emoționale exercitate de aceștia asupra copiilor are efecte greu de compensat pe termen lung . Pentru copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale ,însuși instituția reprezintă de multe ori un factor important de stres.Copii care beneficiaza de măsura de plasament în centre rezidențiale nu socializează la fel de bine ca cei care sunt în familie . Recunoașterea propiului eu la copii instituționalizați și diferențierea subiectivității de rețeaua fenomenelor lumii înconjurătoare se realizează în procesul socializării ,prin raportarea la alți indivizi .Relația dintre copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale și societate este implicată în însăși problema fundamentală a viziunii psihologice generale despre societate 17.

În anul 1932 , Karl Jung, în una din lucrările sale spunea că:,, nimeni nu poate forma prin educație personalitatea pe care el însuși nu o are. Și nu copilul, ci numai adultul poate ajunge să aibă personalitate, rod pe deplin maturizat al realizărilor unei vieți trăite cu acest scop. Căci formarea personalității nu presupune nici mai mult nici mai puțin decât dezvoltarea optimă a unei ființe individuale și particulare, în toată deplinătatea sa. In nici un caz nu trebuie să uităm ce număr nesfârșit de condiții trebuie să fie îndeplinite aici. Este nevoie aici de toată viața unui om, cu toate aspectele sale biologice, sociale și psihologice ,,.

Personalitatea înseamnă realizarea perfectă a specificului înnăscut unei ființe vii particulare.Personalitatea este o înfăptuire a celui mai mare curaj de a trăi, a afirmării absolute a ființării individuale și a adaptării celei mai reușite , cu condiția maximei libertăți a deciziei proprii.Aceste rânduri surprind faptul că dificultățile de ordin fizic , emoțional sau mental ,cu care se confruntă orice copil și adolescent ,din instituția de ocrotire, își au originea în cinci urmări importante (respingerea , abandonul , umilirea , trădarea și nedreptarea )18 .

17.Dumitrana , 2008,pg. 237

18. C.G. Jung ,2008,pg. 89

Mediul de proveniență și relația afectivă a copilului cu părinții săi (în special cu mama ) sunt factori direct răspunzători pentru vindecarea acestora .Prin adâncirea rănilor , de fapt copii viitorii adolescenți și adulți mai târziu ,ajung să-și creeze mai multe măști , pe care le folosesc pentru a se apăra împotriva suferințelor trăite , a frustrărilor acumulate ,dorind să ascundă de ei și de ceilalți ,ceea ce încă nu au putut rezolva19 .

Importanța ,,măștii,, a fost creată în funcție de intensitatea rănii .Cu cât rana este mai semnificativă cu atât persoana va avea mai mult de suferit ,fapt ce o obligă să poarte mai des una din măștile pe care le consideră responsabile pentru fiecare rană .Copii și tinerii sunt deseori vulnerabili față de factorii de stres incluzând provocările cauzate de abandonarea lor în centre de plasament.Aceste vulnerabilități pot duce la manifestarea comportamentelor riscante provocând de multe ori deteriorarea sănătății mentale sau emoționale20 .

Primele semne de deteriorare a sănătății mentale sau emoționale care pot apare la copii care beneficiaza de măsura de plasament în centre rezidențiale ,sunt schimbările de dispoziție și comportament întâlnindu-se în mod frecvent depresia .Din literatura de specialitate reiese faptul că modul de reacție al copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale , este diferită de la un individ la altul .Studiile au arătat că băieții reacționează, mai mult decât fetele la situațiile stresante legate de abandonul în instituțiile statului , prin violență ,fie împotriva altora , fie împotriva lor înșiși prin distrugerea atenției de la probleme prin implicarea în activități fizice sau prin a ignora și nega problemele pe care le au21 .

Pe de altă parte unii copii comunică de multe ori cu prietenii ( pe care încearcă să-i aibă) acordând atenție nevoilor stresante legate de plasarea lor lor în centre derezidențiale.Nu trebuie uitat faptul că lipsa controlului poate determina asupra copilului efecte negative în planul rezultatelor școlare sau a adoptării de comportamente deviante.De asemenea lipsa afectivității parentale ca și consecință implicită a plasamentului copilului în centre rezidențiale , este de natură psihologică sau comportamentală .

19.Iolanda Mitrofan , 2008,pg.77

20.Grebennikov I.V . ,I.Dubrovina ,1990, pg.102

Din punct de vedere psihologic devianța de comportament apare drept o abatere variabilă , mai mult sau mai puțin evidentă , a comportamentului , gândirii și identității indivizilor de la normalitatea psihică , adesea etichetată și sancționată.Problemele cu care se confruntă plasați în centre rezidențiale și care pot fi private atât ca drept cauză cât și ca efect sunt :

Tulburări de limbaj -constituie o particularitate a copiilor mai ales la cei instituționalizați la vârste mici .Exceptând carențele educative ale familiei și insuficiența stimulării verbale, în un număr mare de tulburări de vorbire au drept cauză traumatisme psihice sau deficiențe organice congenitale sau dobândite ,fapt ce necesită legarea tulburărilor de limbaj a copiilor și de o evoluție biologică deficitară ;

Afectivitate frustrantă –ce poate fi considerată handicapul primar al majorității copiilor plasați în centre rezidențiale.Copilul caută în permanență să fie în jurul adulților;

Maturizare socială încetinită-copii plasați în centre rezidențiale au posibilități limitate de experiență socială ;

Comportament neurotic –ca expresie a nevrozei stabilitate ( cu predominare isterică) și alterările de personalitate din sfera psihozelor ( cu predominare schizofrenică ) ;

Tulburări de comportament cu incidente organice –instabilitate psihomotorie și afectivă ,agresivitate.Copii plasați în centre rezidențiale se simt singuri , abandonați , neglijați , au personalități diferite față de copii din familie,sunt anxioși,depresivi prezentând încontinuu tulburări de comportament .În general toți copii instituționalizați care au suferit un abuz, au fost neglijați,abandonați sau au fost martori la violență domestică , au un risc crescut de a dezvolta afecțiuni psihice ,probleme emoționale sau abilități sociale deficitare .Fenomenul delincvenței juvenile este larg dezbătut ,antrenând specialiștii din diverse domenii : medical ,sociologic , psihologic , pedagogic , conferindu-i acestui fenomen o investigație interdisciplinară .Fenomenul este etichetat sub diverse denumiri :copii cu tulburări de comportament;tineri inadaptați;copii problemă;minori delincvenți22.

21.Dumitrana , 2008,pg. 241

O altă mare problemă a copiilor plasați în centre rezidențiale constă în faptul că se confruntă cu o serie de riscuri începând cu :

Vulnerabilitate la abuzuri fizice ,psihice , sexuale, exploatare prin muncă , trafic de copii și prostituție (agresorii sexuali , recrutorii sau traficanții de persoane , persoanele care exploatează copii prin muncă își aleg victimele din rândul copiilor neglijați sau care sunt singuri ) ;

Insuficienta dezvoltare a abilităților de viață independentă necesare pentru a face față dificultăților viitoare ca adult :independența în luarea deciziilor ;neâncrederea în forțele proprii;controlul și exprimarea emoțiilor ;dificultatea relaționării și comunicării .

Însușirea deficitară a normelor etico-morale :în absența unui model ,familial funcțional ,a unui mediu sigur și coerent ,copii instituționalizați pot internaliza modelul de neglijare afectivă din cadrul familiei de origine pentru al aplica mai apoi la vârsta adultă.

Debutul precoce al vieții sexuale:în special adolescenții vor căuta afecțiunea și aprecierea de care au nevoie nu numai în grupul de prieteni ci și în relațiile intime ( lipsa unei educații adecvate privind viața sexuală ,lipsa supravegherii , comportamente cu risc crescut pentru contractarea unor infecții cu transmitere sexuală sau chiar apariția de sarcini nedorite la vârste fragede)23.

Adeseori intervine sentimentul de vinovăție,dezvoltă o imagine de sine scăzută care, de multe ori,le afectează relațiile cu ceilalți .Pot avea dificultăți în crearea de legături , în socializarea și în formarea de prietenii ducând până la izolarea și incapacitatea de a învăța să aibă sau să dezvolte simpatie ,empatie sau alte concept psihice bazate pe emoții.

Distrugerea relațiilor de atașament poate fi determinată de anxietăți grave care joacă un rol important în unele depresii ale copilului instituționalizat .La comportamentul manifestat de deprivarea afectivă ,se adaugă alte manifestări care atestă tulburările echilibrului emoțional :fuga de anxietate ,hiperactivitate,incapacitatea de concentrare,rezultate școlare slabe .În lucrările sale Levy stabilește câteva trăsături tipice ale acestor copiilor instituționalizați :nici un sentiment real ( au o anumită incapacitate de a simpatiza cu oamenii) ;relații superficiale și lipsă de concentrare școlară;nepăsare stranie ;nici un răspuns emoțional în situații în care acestea ar fi normal să apară24.

23.Maria Nicoleta Turliuc ,2007,pg.188

24.Florescu. L., Frățiman. , 2000,pg. 11

CAPITOLUL 3

CONSILIEREA COPIILOR CARE BENEFICIEAZĂ DE MĂSURA DE PLASAMENT ÎN CENTRE REZIDENȚIALE

3.1.Obiectivele consilierii

Probabil este clar ,chiar și pentru persoanele care nu s-au ocupat niciodată de copii care beneficiaza de măsura de plasament în centre rezidențiale, că nu le putem acorda consiliere în același fel în care consiliem ,de exemplu,copii proveniți din familii normale.Pe aceștia din urmă îi consiliem invitându-i să stea de vorbă cu noi .

Dacă am încerca să folosim aceeași strategie cu copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale,mulți dintre ei nu ar spune nimic,vizavi de situația lor,cu excepția răspunsurilor la întrebările directe.Copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale capabili să discute cu noi probabil nu ne-ar spune nimic important.

În plus s-ar plictisi de conversație după scurt timp ori s-ar cufunda în tăcere .Chiar dacă ar vorbi cu noi , probabil ar evita aspectele importante . Dacă , în calitate de consilieri,ne propunem să îi implicăm pe copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale, astfel încât să vorbească liber despre problemele dureroase vizavi de situația lor , trebuie să luăm în considerare și alte strategii,pe lângă abilitățile de consiliere verbală.

Combinând utilizarea abilităților de consiliere verbală cu utilizarea diverselor mijloace sau a altor strategii , îi putem oferi șansa de a ni se alătura într-un proces de consiliere util din punct de vedere terapeutic .Noi consilierii , încercăm să le oferim copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale de un mediu în care să înregistreze o schimbare terapeutică.Pentru că nu putem folosi doar abilitățile de consiliere verbală și pentru că promovăm posibilitatea unui rezultat terapeutic , vom folosi frecvent sintagma ,, terapia abandonului în instituțiile statului,, .Evident , schimbarea terapeutică reprezintă rezultatul pe care sperăm să îl obținem utilizând consilierea în combinație cu diverse mijloace .

Înainte de a deveni consilier specializat în problemele copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale, este important să înțelegeți specificul și scopul consilierii acestor copii.

Aceasta presupune să ne cunoaștem bine scopurile și să avem o idee clară despre modul în care pot fi atinse scopurile respective .După cum vom vedea , atingerea scopurilor nu depinde de mijloacele utilizate și de stilul de lucru,ci depinde foarte mult de relația dinte bolnav și consilier.Obiectivele specifice ale unei ședințe individuale sau ale unei serii de ședințe ar trebui să fie stabilite de consilier .Credem că răspunsurile la întrebările de mai sus sunt destul de complexe și am identificat patru niveluri de stabilire a obiectivelor :

Obiective de nivelul 1-obiective fundamentale .Aceste obiective se aplică tuturor copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale implicați în terapie.

Printre ele se numără :

● copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale să devină capabili să gestioneze aspectele emoționale în care sunt direct implicați;

● copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale să devină capabili să atingă un anumit nivel de armonie în privința gândurilor,emoțiilor și comportamentelor ;

● copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale să aibă o părere bună despre sine;

Obiective de nivelul 2-obiectivele supraveghetorilor. Acestea sunt stabilite de copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale sau supraveghetori.

Obiective de nivelul 3-obiective formulate de consilier.Aceste obiective sunt formulate de consilier drept consecință a ipotezelor pe care el le poate avea cu privire la motivele unui anumit comportament al copilui care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale.Evident ,în formularea ipotezelor cu privire la posibilele cauze ale comportamentului manifestat de copil ,consilierii se bazează pe informații din propria experiență cu diverse cazuri ,pe înțelegrea teoretică a psihologiei și comportamentului acestuia și pe ceeea cunosc din studiile actuale și din literatură relevantă.

Obiective de nivelul 4-obiectivele copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale.Aceste obiective apar pe parcursul ședințelor de terapie și sunt într-adevăr obiectivele acestor copii,deși de obicei ei nu sunt capabili să le verbalizeze ca atare.Ele se bazează pe materialul cu care copii contribuie la toate aceste obiective sunt importante și trebuie avute în vedere pe parcursul procesului terapeutic .Totuși ,în diverse momente ale procesului unele obiective trebuie să aibă prioritate.

Modul în care se realizează acest lucru constituie responsabilitatea consilierului.Uneori aceste obiective corespund obiectivelor consilierului , alteori nu.

De exemplu , consilierul poate începe o ședință având ca obiectiv de nivelul 3: în fața problemelor,emoțiilor,situațiilor stresante, copiil care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale trebuie să devină mai puternici.Pe parcursul ședinței se poate dovedi că acesta vrea să vorbească despre problemele emoționale prin care trece,despre lipsa de atașament ,în cele din urmă simte că nu este pregătit să devină mai puternic vizavi de situația în care se află.

În această situație consilierul poate răspunde nevoilor copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale,vizând atingerea obiectivului de nivelul 4 și facilitând instaurarea procesului de manifestare a emoțiilor.Dacă un consilier începe o anumită ședință cu o agendă specifică,respectarea acestei agende poate fi uneori eficientă și adecvată .

Totuși,în general este periculos să respecți în mod rigid o agendă prestabilită , deoarece nevoile copiiLor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale ar putea fi atunci neglijate,în loc să fie luate în considerare .Pentru ca nevoile reale ale copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale, vizavi de situația lor să iese la iveală și să fie gestionate pe cale terapeutică , în mod adecvat , consilierul trebuie să resopecte procesul teraputic .Alternativa ar fi ca, consilierii să structureze ședințe care să satisfacă necesitățile acestor copii pentru a fi ajutați.

3.2.Relația dintre copii și consilier

S-a recunoscut de mult, încă din anii `90 că relația dintre copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale și consilier constituie un factor esențial care influențează rezultatul terapiei .Primele studii cu privire la relația dintre copii și consilier au fost efectuate de Carl Rogers cu mulți ani în urmă.Acesta considera că principalele componente ale unei astfel de relații sunt acordul ,empatia și atitudinea pozitivă necondiționată .Ulterior ,și alți cercetători au descris ceea ce au considerat a fi atributele deziderabile ale relației de consiliere și au fost în general de acord cu faptul că relația are o influență extrem de importantă asupra rezultatelor pozitive ale terapiei.În același mod în care în terapia copiilor proveniți din familii normale în care relația cu consilierul are o influență majoră , și în cazul copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale se consideră , că terapia acestora este foarte importantă și depinde de foarte mult de influența și eficiența acestei terapii .Au existat o serie de încercări de a defini atributele importante ale acestei relații.

Din păcate,există diferențe majore de opinie cu privire la tipul de relație care este de dorit pentru ca terapia să aibă o eficiență maximă.Un factor de care depinde relația copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale -consilier constă în atributele cu care consilierul participă la relație:●atributele relației bolnav- copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale ;•exclusivă;●sigură;●autentică; ●confidențială ( supusă anumitor limite);●neintruzivă;● cu un anumit scop.

3.2.1Atributele relației copii-consilier

Pentru o eficiență optimă ,considerăm că relația dintre copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale și consilier trebuie să întrunească toate caracteristicile următoare , adică să fie :

● O conexiune între lumea copiilor afectați de plasamentul în centre rezidențiale și consilier. Relația vizează în primul rând o conexiune cu copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale și menținerea contactului cu percepțiile acestora.

În multe cazuri copii pot percepe apariția senzației de abandon sau , ca fiind ceva ce nu crede că v-a depăși vreodată.Sarcina consilierului este să stabilească o relație cu copii și să lucreze în parametrii viziunii acestora, asigurând-ui că o consiliere eficientă le poate ameliora senzația de plasament într-un centru rezidențial stopându-i accentuarea.

Abordarea relației copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale -consilier prin intermediul formulării unor evaluări,confirmări sau critici îi determină pe aceștia să renunțe la propriile percepții și să se apropie de cele ale consilierului .Este important însă ca aceștia să își păstreze valorile , convingerile și atitudinile , mai degrabă decât să fie influențați de valorile ,convingerile și atitudinile consilierului.

Relația dintre copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale și consilier reprezintă o legătură între lumea acestora și consilier ,permițându-i acestuia din urmă să observe clar experiența copiilor.

Această observare a fi inevitabil distorsionată parțial de experiențele consilierului ,iar proiectarea lor într-o anumită măsură asupra copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale nu poate fi împiedicată .Cu toate acestea,scopul consilierului este să minimalizeze influența experienței sale, astfel încât conexiunea cu experiența copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale privind problemele lor .

3.2.2.Relația dintre copii și consilier ca relație exclusivă

În calitate de consilieri,este important să stabilim și să menținem o relație bună cu copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale, astfel încât să se instaureze încrederea.Consolidarea încrederii poate fi facilitată când copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale au un sentiment puternic , și anume dacă au impresia că relația cu consilierul este unică ,necompromisă de intruziunea nedorită a altora –de exemplu supraveghetorii sau pedagogii.

Pentru ca relația terapeutică să fie eficientă ,este important ca ei să se simtă acceptați de consilier pentru felul în care se percepe pe sine și problemele pe care le au (știut fiind faptul că mulți suferă de tulburări anxioase sau sunt supuși stresului).Nu este benefic dacă copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale consideră că percepția consilierului în privința lor a fost influențată de percepția supraveghetorilor sau a altor persoane importante din viațalor.

Acest lucru poate fi evitat dacă relația dintre copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale și consilier este una exclusivă.A menține relația în parametri exclusivi înseamnă a nu li se permite altora să intervină sau să fie incluși fără permisiunea copiilor.În consecință ,pregătirea copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale pentru terapie necesită o atenție specifică deoarece este clar că este implicat un aspect etic.

Acest aspect etic poate fi gestionat satisfăcător doar în cazul în care consilierul le explică foarte clar copiilor care este specificul relației terapeutice și obține aprobarea lor cu privire la ceea ce trebuie făcut.În general terapia este o experiență nouă pentru copii.Uneori ,îndeosebi în momente importante din procesul terapeutic uni copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale pot manifesta comportamente mai dificile față de problemele lor .

Pe măsură ce crește încrederea copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale în consilier , iar acesta înțelege mai bine problemele lor ,încrederea manifestată devine mai intensă.Această încredere este consolidată de ideea că temerile ,neliniștile și gândurile negative față de problemele lor nu le vor fi dezvăluite supraveghetorilor sau alte persoane fără acordul lor.

În opinia noastră ,când vine vorba de boală, copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale au dreptul la intimitate,în anumite limite , dar înțelegem că uneori acestora le este dificil să accepte acest lucru.Desigur ,în unele momente copii trebuie să cunoască informații dezvăluite consilierului în ședința de consiliere avțând acest drept.Problema exclusivității și cea a confidențialității sunt complexe,fără îndoială. Conversația despre problemele lor și relația dintre copii și consilier ca relație trebuie să fie sigură și confidențială.

Crearea unui mediu permisiv,în care copii să se simtă liberi să acționeze și să dobândească control asupra sentimentelor lor în siguranță constituie altă sarcină importantă a consilierului.Copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale ar trebui să se simtă în siguranță pentru a dezvălui având încredere că , dacă procedează astfel,nu vor exista repercursiuni sau consecințe care să fie periculoase sau dăunătoare din punct de vedere emoțional .Aici este implicată problema confidențialității.

Pentru a-i determina pe copii să se simtă în siguranță ,vorbind despre problemele lor , este nevoie de structură.Structura le oferă copiilor un sentiment de siguranță și previzibilitate pe parcursul ședințelor de terapie.De asemenea ,îi permite consilierului să le amintească acestora că , dacă vor prefera activitățile repititive lipsite de scop,vor avea mai puțin timp pentru eforturi constructive.

Structura implică stabilirea unor limite comportamentale și informarea copiilor cu privire la durata estimată a fiecărei ședințe .În plus , copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale trebuie să fie pregătiți pentru încheierea fiecărei ședințe cu ferma convingere că într-o zi bună zi ,cu multă răbdare și perseverență problemele lor se vor rezolva.

3.2.3.Relația dintre copii și consilier ca relație neintruzivă

Când lucrează cu copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale,consilierul este încurajat să se apropie de ei într-un mod care să nu fie stânjenitor pentru ei.Unii consilieri sunt de părere ca interogarea copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale și întrebările despre familia și mediul lor pe parcursul procesului de apropiere constituie o modalitate utilă de a cunoaște părerea acestora în legătura cu problemele lor emoționale.Deși suntem de accord cu faptul că acest proces poate fi valoros , trebuie folosit cu prudent,pentru a nu deveni intruziv.

Dacă se pun prea multe întrebări ce au legătură cu problemele acestora,există un risc ,deoarece copii se poate teme să nu i se ceară să dezvăluie informații personale și prea infricoșătoare pentru a fi împărtășite.Dacă se întâmplă acest lucru , copii se vor simți asaltați și se vor închide în sine sau vor manifesta comportamente de distragere.La fel,poate fi riscantă folosirea unor informații despre copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale pe care consilierul le-a obținut .

Când copii descoperă că informații importante despre ei și problemele lor au fost puse la dispoziția consilierului fără consimțământul sau fără știrea lor , se poate simți amenințați,expuși , vulnerabili și nesiguri cu privire la ce alte informații ar mai putea deține consilierul.Aceasta constituie pur și simplu o erodare a delimitărilor eului copiilor,iar ei vor tinde să se simte neputincioși.O astfel de intruziune în lumea copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale poate induce anxietate legată de venirea la ședințele de consiliere și de implicarea în relația copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale -boală-consilier.

3.2.4.Relația dintre copii și consiliere ca relație cu un anumit scop

Copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale se implică în procesul terapeutic cu mai multă disponibilitate și încredere dacă știu exact de ce anume vin șa ședințele de consiliere.Ei au nevoie de timp pentru a se pregăti pentru consiliere și de obicei vor face acest lucru dacă sunt anunțați în mod adecvat și dacă li se spune de ce sunt aduși să discute cu un consilier.În cazul în care copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale înțeleg motivele pentru care se apelează la un consilier,relația copii–problemele cu care se confruntă au potențialul de a fi deliberați.

3.3.Relațiile de consiliere a copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale cu dizabilități

Relațiile de consiliere variază în funcție de cerere putând fi centrate pe aspect ale dezvoltării , pe formularea și rezolvarea unor probleme specifice ,luarea unor decizii ,controlul stărilor de criză , dezvoltarea unui instinct personal ,pe lucrul asupra trăirilor afective sau a conflictelor interne ,ori pe îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți facilitând ,prin demersuri repetate ,ca copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale să facă față mai eficient stresorilor și problemelor contribuind la îmbunătățirea calității vieții.

Relația dintre consilier și copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale trebuie să fie una de alianță ,de participare și de colaborare reciprocă ceea ce face posibilă exprimarea ideilor și sentimentelor în legătură cu o problemă ,oferind ,totodată ,sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale ,indentificarea unor partternuri valorice pe baza cărora se pot formula soluții.

Relația dintre consilier și copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale, vizavi de problem trebuie să fie o alianță, de participare și de colaborare reciprocă ceea ce face posibilă exprimarea ideilor și sentimentelor  , oferind, totodată, sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale, în identificarea unor patternuri valorice pe baza cărora se pot formula soluții.

3.4.Observația

Ca metodă științifică ,observația constă în înregistrarea sistematică prin simțuri a caracteristicilor dar și transformarea obiectului studiat .Observația nu este un act pasiv ci ea se prelungește printr-un comportament reflexive de clasificare și sistematizare.Observația are ca scop înțelegerea.Observația științifică întotdeauna confirmă sau infirmă o teză anterioară (deci are la baza anumite întrebări și ipoteze; psihologul va limita observațiile variabile care intră  în formularea ipotezelor  sau a  întrebărilor sale.). Așadar observația are un caracter organizat sisistematizat făcînd astfel că existe:

Observația  directă ( prin simțuri) care se face asupra comportamentului. Dar psihologul trebuie să-și situeze  observația la un nivel care integrează  organizarea și  finalitatea comportamentului (astfel mai utilizat este termenul de conduită).O dată cu dezvoltarea tehnicilor cognitiv-comportamentale se utilizează termenul de comporament, nu doar  cu  referire la manifestări motorii direct observabile, ci și cu referire la gânduri (comportament cognitiv), emoții (comportament psiho-emotional);

Observația indirectă ( o serie de ipoteze și inferențe sau informații culese de la alte persoane). Observația    vizează   descrierea unor copii prin individualitatea lor.

3.5.Rolul și locul metodelor psihoterapeutice

Oamenii trăiesc diferit solicitările de a acționa ,potrivit gradului de neâncredere pe care îl au în propria lor capacitate iar neplăcerile, pe care le resimt în exercitarea stărilor negative cand vine vorba de probleme,pot conduce la nevoia de consiliere,de aceea stăpânirea unei situații este determinată de ceea ce semnifică ea pentru fiecare copil în parte.

O schiță a metodelor psihoterapeutice ,în cazul copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale ,este dată de teoriile existente în literatura de specialitate care joacă un rol deosebit de important.Psihoterapia copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale este motivată de dorința de a privi dincolo de granițele unei singure perspective, pentru a vedea ce se poate face , și în ce fel aceștia pot beneficia de ajutor,scopul fiind acela de a preântâmpina eventualele aspecte nedorite .

Recenta și rapida creștere a interesului pentru psihoterapii ,în ceea ce privește numărul crescut al copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale,duce la întrebarea ,, De ce acum ? . Răpunsul poate fi dat de cel puțin opt motive , care interacționează între ele și se potențează reciproc , contribuind la dezvoltarea acestei intebrări:

●proliferarea terapiilor – copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale,trebuie să-și depășească starea;

●neadecvarea unui singur sistem teoretic la toți copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale și toate problemele cu care aceștia se confruntă

●factorii socio-economici externi ;

●popularitatea în creștere a consilierii pe termen scurt și centrate pe problema concretă .

●oportunitățile pentru terapeuți de a observa și încerca diferite metode pentru copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale;

●insuficiența eficienței diferențiale în răndul terapiilor;

●recunoașterea faptului că elementele comune al terapiilor au un rol major în determinarea rezultatului .

În ceea ce –i privește pe copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale,integrarea teoretică implică o dedicare față de o creație conceptuală dincolo de a construi un cadru teoretic care să sintetizeze cele mai bune elemente aparținănd a două sau mai multe abordări terapeutice .

CAPITOLUL 4

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

4.1.Scopul lucrării

Lucrarea de față are un caracter constatativ-descriptiv .

Plecând de la relatările copiilor , care au trecut prin experiența neplăcută plasării în case rezidențiale, scopul a fost de arăta în ce fel este benefică o consiliere eficientă ,pentru ca acești copii plasați în centre rezidențiale (din varii motive) să poată depăși mai ușor problemele lor de ordin psiho-social, în unitatea din orașul prin comparativ cu un lot de copii proveniți din familii normale,încercând să pun în evidență diferența dintre condițiile precare de altă dată și condițiile decente în care trăiesc azi.

Privarea copilului de nevoile afective a creat dintotdeauna un handicap în plan emoțional și în planul structurării propiului Eu ,în legătură cu care imaginea de sine a reprzentat și încă mai reprezintă o componentă principală .

O altă nevoie fundamentală a oricărui copil care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale ,a fost și este dobândirea autoaprecierii realiste și a respectului de sine .

Ținând cont de observațiile de mai sus ,am pornit de la presupunerea că , copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale ,au dezvoltat și încă vor dezvolta o stimă de sine deficitară din lipsa unei consilieri și comunicări edificatoare pentru situația în care se află ,acest aspect datorându-se în primul rând lipsei satisfacerii unor nevoi fundamentale pe care acești copii o au ,comparativ cu lotul de copii care trăiesc într-un mediu ambiant propice creșterii și dezvoltării lor .

4.2.Obiectivele lucrării

Obiectivele acestei lucrări au importanță deoarece consilierea și susținerea morală și psihică a copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale,a jucat și joacă un rol deosebit de important în viața socială a acestora și trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode din ce în mai perfecționate care vizează menținerea și reducerea acestora într-o stare psihică satisfăcătoare.

În această idee obiectivele lucrăii au urmărit :

•consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate al temei și nivelul la care se află cercetările din domeniu;

•stabilirea ipotezelor cercetării precum și modalitățile prin care vor fi verificate;

•redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetării în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu și îmbunătățirea statusului emoțional al copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale ;

•nedeteriorarea mesajului pe parcursul consilierii;

•evitarea consilierii divergente;

•asigurarea unui mediu de viață cât mai apropiat de cel familial ;

•creșterea gradului de independență personală a copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale până la atingerea autonomiei maxime posibile ,comparativ cu copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale care au crescut și au fost educați în condiții precare având șanse minime de integrare

•perfecționarea serviciilor ce vizează protecția copiilor lipsiți defnitiv sau temporar de ocrotirea părinților sau tutorilor săi;

•identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să fie evaluate imaginea și stima de sine a copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale

•marginalizarea sau diminuarea marginalizării copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale

• garantarea și asigurarea unei vieți normale a copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale,într-un mediul atât funcțional cât și sănătos

•prin centrele rezidențiale se va avea în vedere preântâmpinarea exploatarea ,neglijarea și abuzarea copiilor supuși cercetării

•îmbunătățirea statusului emoțional al copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale;

•o bună inserție familială și socială a copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale;

•ameliorarea funcției de coordonare și control a copiilor care be

•cotarea răspunsurilor, conform instrucțiunilor autorilor instrumentelor, realizarea unei baze de date și analiza statistică a datelor obținute, în vederea identificării tendinței, în rândul copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale ;

•pe baza observațiilor din literatura de specialitate, precum și a rezultatelor cercetării, am urmărit proiectarea unui program de intervenție, centrat pe o consiliere eficientă;

•asigurarea unui mediu de viață cât mai apropiat de cel familial ;

•creșterea gradului de independență personal al copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale până la atingerea autonomiei maxime posibile

comparativ cu copii care au crescut și au fost educați în condiții precare având șanse minime de integrare .

4.3.Ipoteza cercetării

Ipotezele de lucru (operaționale) care m-au orientat în analiza cantitativă a răspunsurilor copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale au fost implicarea redusă a acestora care nu beneficiează de consiliere.

Având în vedere cele menționate , am postulat următoarele ipoteze:

•Există diferențe semnificative între satisfacția copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale consiliați comparativ cu copii care provin din familii normale și beneficiază deun mediu ambient în plan emoțional și afectiv.

•Există diferențe semnificative între gradul de comportament al copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale ce au beneficiat de consiliere în comparație cu copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale ce nu au beneficiat de consiliere.

4.4.Metodele de cercetare

Ca metode de cercetare în vederea desfășurării acestei lucrări, acumulării datelor , prelucrării copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, s-au folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .

Metoda anchetei.Ancheta, ca metodă de lucru ,a avut un rol deosebit în obținerea datelor necesare cunoașterii copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale,și dinamicii evoluției lor și s-a desfășurat pe baza observațiilor și discuțiilor purtate.

Metoda observației a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, reprezentând punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei .

Așadar prin intermediul acestei metode mi-am fixat drept scop principal urmărirea ,pe de o parte ,a modului și procedeelor de prezentare a interviului purtat cu copii care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale,iar pe de altă parte, gradul de însușire a informațiilor vizavi de problemele acestora.

Trebuie menționat faptul că,dată fiind susceptibilitatea deosebită a copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale,aceștia nu știau că sunt observați,evitând astfel apariția fenomenelor de blocaj și inhibiție.

Metoda convorbirii a urmărit stimularea în exprimare a copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale,fără a-i pune în dificultate.Discuția a fost orientată în direcția surprinderii frământărilor interne al copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale vizavi de problemele lor.

Metoda experimentului psihologic a constat într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului ce prelucrează fapte provenite din observație.

Experimentul a presupus o stare activă al copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale ce au beneficiat de consiliere comparativ cu situația copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale ce nu au beneficiat de consiliere implicând o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei.

4.5.Descrierea loturilor de copii investigați

În cercetarea acestei lucrări am investigat două loturi de copii în număr 37 de dintre care 21 de copii care au beneficiat de măsura de plasament în centre rezidențiale și 16 de copii ,proveniți din familii normale (elevi la școala ).

În total, au fost investigați 37 de copii ( 13 băieți și 24 de fete), cu vârste cuprinse între 5 și 14 de ani . Motivele plasării acestora în centre de plasament în au fost : •abandon ;•decesul ambilor părinți;•decăderea părintelui din familia monoparentală din drepturi sau a ambilor părinți;•situații familiale precare din punct de vedere socio-economic,abuzuri ,neglijări,etc

Dintre copii proveniți din familii normale (neinternate în central de plasament), 6 au fost fete și 10 – băieți. Vârstele acestora au variat între 7 și 14 ani, fiind elevi în clasele I –VIII ai școlii . Vârsta medie a copiilor neinstituționalizați, proveniți din familii normale a fost de 7 ani.

Copii care au beneficiat de măsura de plasament în centre rezidențiale au completat chestionarele care le-au fost administrate în grupuri mici (5-6 subiecți), în mai multe zile diferite, pe perioada a două săptămâni. Am acordat o atenție specială supravegherii acestora, pentru a se evita situația inspirării răspunsurilor prin influența reciprocă.

Din eșantionul de mai sus , am efectuat 2 studii de caz individual de copii care beneficiează de măsura de plasament în centre rezidențiale la care despărțirea sau îndepărtarea de familie,total sau parțial (până la remedierea problemelor existente) le-au provocat diferite tulburări.

Prin intermediul prezentei cercetări am încerct să demonstrez importanța și rolul consilierii copiilor care beneficiează de măsura de plasament în centre rezidențiale și impactul acesteia asupra lor,dezvăluind faptul că acceptarea și consilierea situației lor ,de a se afla în centru ,este o atribuție ce se poate prelucra numai cu sprijinul consilierilor.Aici intervenind nevoia asiduă de reabilitare și suportul moral al familiei .

Am ținut cont de faptul că numai cu ajutorul unei consilieri eficiente și corespunzătoare se poate obține ,în cazul copiilor care beneficiează de măsura de plasament în centre rezidențiale ,o amplă informare în ceea ce privește situația lor actuală.

Prin desfășurarea cercetării ,voi demonstra că în cazul copiilor care beneficiează de măsura de plasament în centre rezidențiale, consilierea eficientă are un obiectiv bine stabilit .

Un accent important pentru cercetarea prezentului studiu , l-a constituit intervievarea copiilor pentru a atrage atenția asupra stării psihice ca urmare a locuirii lor în centrele de plasament,supravegheați de supraveghetori și nu de părinții lor , scopul fiind acela de a beneficia de o consiliere cât mai eficientă pentru starea lor de psihică și mentală .

Pornind de la obiectivele și nevoile copiilor care beneficiează de măsura de plasament în centre rezidențiale, am ținut cont de starea psihică și gândurile pe care le aveau în momentul aflării lor în centru.

Pentru a-mi atinge obiectivele , am examinat ,individual, copii participanți la reabilitarea acestora ,examinând pe lângă factorii fizici și psihici și dotările sociale,de care aceștia dispuneau , utilizând terapia non-directivă centrată pe persoană.

Pentru aceasta am folosit ideile Rogers conform cărora în relația terapeutică ,consilier-copil,prin atmosfera primitoare ,tonul amiabil ,să pot să îmi centrez atenția directă pe acesta,fără a avea obligații sau restricții în exprimarea atitudinii profesionale pentru problemele acestuia .

Am demonstrat și faptul că în paralel cu asigurarea condițiilor de trai a copiilor care beneficiează de măsura de plasament în centre rezidențiale , trebuie să aibă loc și o consiliere eficientă,vizavi de situația acestora și nu în ultimul rând asigurarea unei atmosfere plăcute.

Tinzând pentru o coordonare optimă a necesităților,resurselor copiilor care beneficiează de măsura de plasament în centre rezidențiale și a posibilităților de care aceștia dispuneau ,am prezentat faptul că în urma aflării situației lor ,consilierea îi va ajuta să devină activi și receptive la nevoile cu care se confruntă.

Astfel se poate reliefa faptul că pentru reinserția copiilor care beneficiează de măsura de plasament în centre rezidențiale,din punct de vedere social ,ca și fundal ,este nevoie de o consiliere eficientă.

Retroactiv voi prezenta individual cazul a 3 copii care beneficiează de măsura de plasament în central rezidențial pentru a pune în evidență eficiența consilierii vizavi de situația lor actuală.

STUDIU DE CAZ INDIVIDUAL

CAZUL 1

În data de 4.01.2017 ,la Direcția pentru Protecția Copilului ,s-a primit o solicitare a unui asistent maternal profesionist din localitatea pentru revocarea măsurii Comisiei pentru Protecția Copilului prin care copilul Paul în vârstă de 9 ani este ocrotit de către acesta în regim de asistență maternală. Asistentul motiva decizia sa prin faptul că nu cu mult timp în urmă i se oferise posibilitatea de a pleca la muncă în Spania . Ca răspuns la solicitarea asistentului maternal , am apelat la câteva convorbiri telefonice de informare cu asistentul social din localitatea de domiciliu al asistentului maternal . După discuțiile realizate și după consultarea unor documente din arhiva Direcției pentru Protecția Copilului, a reieșit faptul că Paul provine dintr-un centru de plasament ,fiind orfan iar nașterea a fost înregistrată mai târziu.În istoricul social al acestui copil s-au evidențiat complicații de ordin medical ,copilul suferind de malnutriție ,afecțiuni ale pielii și alergii medicamentoase însoțite de prurit .Premergător plasamentului în regim de asistență maternală, copilul a fost internat într-o unitate spitalicească . În spital Paul a fost abuzat fizic și sexual de un alt minor , coleg de salon cu acesta .În urma sesizării acestor fapte ,copilul a fost supus unor investigații la un laborator de medicină legală unde medicii au confirmat abuzul sexual . Ulterior acestor incidente , copilul a fost inclus într-un grup de consiliere ,dar pentru o perioadă scurtă de timp .Deoarece Direcția Copilului a identificat un asistent maternal ( cel în cauză) ,Paul a fost dat în grija acestuia .Până în momentul apariției acestei probleme , Direcția de asistență Socială a Copilului , a instrumentat și implementat planul de permanență pentru copil ,realizând totodată și supervizarea asistentului maternal și a asistentului social ,din cadrul primăriei,pentru monitorizarea și urmărirea cu cu atenție a acestui caz . Toate rapoartele de activitate ale asistentului maternal și rapoartele realizate în urma vizitelor în familie , nu au sesizat nici o abatere de la planul de permanență al copilului .

Pentru a evalua solicitarea asistentului maternal de revocare a măsurii de ocrotire împreună cu asistentul social de la Direcția de Asistență Socială m-am deplasat în localitatea cu scopul de a efectua o vizită inopinantă la familia în care era ocrotit Paul (de precizat faptul că asistentul maternal nu știa că este monitorizat) .

Înainte de a ajunge la domiciliul asistentei maternale ,am fost abordați de un vecin care a reclamat faptul că atât soțul asistentei maternale cât și aceasta au agresat fizic și verbal , copilul în repetate rânduri și chiar l-au forțat pe acesta să –și expună părțile intime . Mai mult , copilul a fost înfometat de multe ori și forțat de multe ori să-și spele singur hainele .De asemenea vecinul a mai afirmat că soțul asistentei maternale era cunoscut ca o persoană consumatoare de băuturi alcoolice . Odată ajunși la domiciliul de reședință al asistentei maternale , am întîmpinat probleme , deoarece nimeni nu deschidea ușa , cu toate că era evident că era cineva acasă . După lungi insistențe , (constând în insistențe ,sunat la sonerie ,bătut la poartă ,apeluri telefonice către asistenta maternală) neăa răspuns soacra acesteia susținând că nora ei plecase déjà în Spania , iar copilul rămăsese în grija ei personală .La apariția noastră, Paul a devenit anxios ,retras , refuzând în totalitate să răspundă la întrebările noastre (puse cu blândețe însoțite de ușoare mângâieri pe mână) . De la primul contact , am observat că acesta prezenta o igienă precară, iar limbajul era foarte slab dezvoltat,cominicarea desfășurându-se de asemenea cu dificultate . În urma întrevederii cu copilul și după lungi insistențe și abordări unei comunicări eficiente potrivit vârstei lui , acesta a recunoscut că a fost bătut de nenumărate ori de asistenta maternală și soțul acesteia cu diferite corpuri dure ( furtun , nuia , baț , coadă de topor sau sapă) și că a fost închis în toaletă și sub presiunea celui din urmă a trebuit să se autostimuleze expunându-și părțile intime .Ca urmare a celor constatate împreună cu asistentul social de la primărie am sesizat Corpul de control al Direcției pentru Protecția Copilului cu privire la existența unei situații de abuz fizic , psihic și sexual în familia unde Paul a fost dat în plasament . Prin urmare s-a expus efectuarea unei anchete de Către Corpul de control al Direcției pentru Protecția Copilului care a realizat o evaluare psihologică a copilului și a membrilor familiei asistentului maternal .La scurt timp ,măsura de ocrotire a fost retrasă iar asistentului maternal i-a fost anulat atestatul ,copilul fiind plasat într-un centru rezidențial sub atenta supraveghere și coordonare a supraveghetorilor profesioniști,fiind monitorizat în permanență.

Aplicarea metodelor și tehnicilor în demersul de rezolvare a cazului .Aplicarea metodelor și tehnicilor de consiliere pentru studiul de caz prezentat anterior , oferă un model de instrumentare a unui caz social fără a exclude alte perspective sau abordări ,în funcție de stilul de lucru al fiecărui asistent social .

Documentarea – Imediat după ce cazul a fost sesizat spre Direcția de Protecția Copilului împreună cu asistentul social din primărie am solicitat arhivei instituției eliberarea dosarului de plasament al copilului. În dosarul acestuia s-au evidențiat o serie de acte medicale și evaluări psihologice în care nu se regăsea abuzul sexual suferit de acesta în spital .Cu toate acestea ,întâlnirile avute cu asistentul social din localitatea și cu directorul centrului de plasament din care provenea copilul , au avut un aport important,aducând informații suplimentare dar neoficiale ,care sugerau acest abuz , drept pentru care împreună cu asistentul social am contactat spitalul în care a fost internat Paul ,și prin intermediul unei solicitări oficiale am cerut documente suplimentare despre presupusul abuz sexual care a avut loc cu ceva timp în urmă în spital .Astfel s-au identificat mai multe referate și evaluări psihologice care au confirmat trauma suferită de Paul .

Pe parcursul instrumentării cazului ,am ,comparat aceste documente cu alte evaluări psihologice realizate mai recent , încercând să identific o coerență a acestor informații care să fie paralele cu diagnosticul menționat .Dosarul instrumentat în acest caz a cuprins foarte multe acte :acte de stare civilă ( certificate de naștere ,certificatele de deces ale părinților ) acte medicale ,acte școlare (unde s-a dovedit și aici un abuz,copilul nefiind lăsat să fie integrat în mediul școlar) ,fișe de evaluare psihosocială din centrul de plasament ,anchetă socială realizată la centru ,acte juridice .

Pe perioada cazării copilului ,în centru de plasament maternal,paralel am recurs la identificarea unui nou asistent maternal cu o pregătire și o dispoziție mai mare pentru ocrotirea unor copii cu o astfel de traumă în ceea ce privește istoricul social .Pentru familia identificată , s-au cerut acte de stare civilă, acte medicale , caziere judiciare ,evaluări psihologice , anterioare și prezente ,acte studii , declarații de venit .Informațiile cuprinse în aceste documente au fost confirmate prin intermediul întrevederilor realizate cu membrii familiei acestuia .

Observații : În prima vizită efectuată în familia asistentului maternal cu ocazia primirii sesizării problematice s-au folosit următoarele observații :

a.Observaia indirectă – a vizat aspecte legate de primele persoane întâlnite în comunitate ( vecinul și lucrătorul comunitar);

•observația a fost neprogramată,inopinantă și spontană ;

•am putut obține informații vizavi de problema existentă

•observarea comportamentului non verbal al vecinului denunțător ,coleric ,a fost benefică (acesta aducând acuzați grave asistentei maternal și familiei acesteia cu privire la modul de îngrijire al copilului aflat în plasament,și în mod special la bătăile și abuzurile la care acesta era supus ,sugerând ca ,copilul să fie luat imediat) ;

•atitudinea incriminatorie a vecinului acuzator a relevat problemele de relaționare în ceea ce privește familia asistentei maternal cu comunitatea ;

•întrevederea neanunțată cu vecinii și rezultatele observării acestora au determinat modificarea ghidului de observație pentru întrevederea cu copilul aflat în plasament și măsura de plasament într-un centru rezidențial ;

b. Observația direct a vizat :

•observarea mediului din care făcea parte copilul dat în plasament ;

•motivul care a dus la lipsa de la domiciliu a asistentei maternale și a soțului acesteia ;

• ezitarea soacra asistentei maternal în a deschide poarta și totodată refuzul acesteia de a prezenta locuința motivând că este încuiată și nu are cheia ;

•gospodăreia avea aspect îngrijit și curat

•observarea copilului dat în plasament a constituit obiectivul de fond pentru întocmirea raportului ca acesta să fie îndreptat dat în plasament într-un centru rezidențial (igiena acestuia este precară; copilul pare a fi subdezvoltat ; prezenta serioase sechele de rahitism ;deși era frig afară,îmbrăcămintea era sumară deteriorată și murdară ;copilul era desculț deși vizita s-a realizat în luna ianuarie;diferența de îngrijire dintre copilul aflat în plasament și copilul natural al familiei , care au vârste apropiate,a fost vizibilă; comunicare slab articulată sau deloc , limbaj incoerent ;s-au evidențiat unele probleme de natură logopedică ;detașarea emoțională a copilului față de presupusul buz sexual din partea soțului asistentei maternale ; în final,am putut constata că ,copilul , era timorat și evident stânjenit atunci când s- a adus în discuție presupusul abuz sexual ;în pofida problemelor pe care le are copilul ,am observant că acesta era atașat de familia asistentului maternal în special de fiul natural al acestora având o relație pozitivă ;

Observarea altor membri ai familiei :în prezența noastră ,soacra asistentei maternale era foarte agitată prezentând comportamentul unui om surprins luat pe nepregătite ;spre deosebire de copilul dat în plasament fiul asistentei maternal era bine îngrijit ;atitudinea soacrei asistentului maternal față de copilul luat în plasament era de autoritate excesivă indiferență față de îngrijirea și dezvoltarea adecvată a acestuia;

Observarea în cadrul întrevederii cu soțul asistentei maternale –presupus abuzator ,a confirmat :înfățișarea unei persoane prezentabile ;comportament deschis cooperant ;soțul asistentei maternal a promovat atitudine deschisă și mărturisind că are o relație deschisă cu copilul dat în plasament și nu recunoaște abuzul sexual ) ;Nu este de accord cu măsura de plasament și îndreptarea copilului spre un centru rezidențial.

Întrevederea .Analizând demersul pe care trebuie să-l realizez pentru evaluarea corectă și complectă a cazului ,este recomandat să utilizez tehnica întrevederii în următoarele situații :

•Realizarea întrevederii cu un medic din unitatea spitalicească unde s-a realizat abuzul .Întrevederea ,în acest caz ,am urmărit culegerea informațiilor cu caracter general despre situația copilului ,având următoarele direcții de analiză :informații cu privire la stadiul de dezvoltare psihomotorie al copilului (dezvoltarea cognitivă-în special a comunicării comportament socio afectiv ) ;comportamentul de relaționare față de adult și alți copii ;starea de sănătate ; evaluarea medicală după semnalarea abuzului .

•Realizarea unei întrevederi cu terapeutul de la grupul de suport unde a participat copilul :informații cu privire la starea copilului la începutul terapiei;schimbările care au apărut pe parcursul consilierii;recomandări pentru lucrul cu copilul dat în plasament în central rezidențial.

•Întrevederea cu o persoană din comunitate :informații cu privire la asistenta maternal și la modul cum s-a ocupat de îngrijirea și educarea copilului ;date despre familia asistentului maternal cu exemplificarea fiecărei caracteristici prezentate .

•Întrevederea și consilierea copilul aflat în plasament la central rezidențial pentru a afla care a fost situația lui la asistenta maternală.

Discuția cu copilul a fost centrată pe evaluarea adaptării în familie : cum a relaționat cu toți membrii familiei ; ce i-a placut mai mult la această familie sau dacă au fost lucruri care l-au nemulțumit ; dacă și-a facut prieteni în comunitate și cum își petrecea timpul cu aceștia ; care erau persoanele din familie de care s-a simțit atașat .

Interviul .După ce în prealabil am realizat o întrevedere cu persoanele implicate în caz , am programat realizarea interviului de explorare și evaluare cu Paul .Am aplicat metoda interviului la domiciliul asistentului maternal după ce am construit în prealabil un ghid de interviu cu întrebări specfice pentru fiecare intervievat în parte .Datorită faptului că asistenta maternală era plecată din țară am putut intervieva următoarele persoane :mama și soacra asistentei maternale precum și copilul plasat în asistență maternală .Interviul cu socra asistentei maternale ( în grija căreia se presupune că a fost lăsat copilul fără să se anunțe asistența socială) :

CHESTIONAR

Interviu cu Paul

Numele /Vârsta /Sexul /Ocupația

CAZUL NR.2

M.L se află în centru rezidențial de plasament ,de la vârsta de 5 ani.A fost dată în familie la un asistent maternal pentru o perioadă de tip , dar în urma decesului ,acesteia , M.L s-a întors în centrul de cămine rezidențiale.

Spune că de la un timp părinții ei , mai précis mama a început să o caute pentru a se întoarce în familie ,dar ea refuză cu desăvârșire,pentru că este conștientă că miza pentru care este căutată este alocația ei și este convinsă că acasă alături de cei 8 frați nu ar avea condițiile pe care le are în central rezidențial.

M.L, 14 de ani ,solicită consiliere , pentru că este dezorientată , nu-și dă seama unde a greșit din punct de vedere social deoarece , a respins-o pe mama de nenumărate ori ,drept pentru care refuză să se întoarcă în familie. Este de accord cu consilierea , cu condiția ca totul să fie confidențial.

Solicită consiliere , în vederea îmbunătățirii statusului său emoțional , deoarece , după spusele ei , se gândește la ea , și este speriată temându-se pentru viața ei.

În momentul când a solicitat consiliere M.L.prezenta inapetență, scădere ponderală semnificativă astenie fizică și psihica marcată .

CHESTIONAR PRIVIND RELAȚIA CONSILIER – M.L

Numele /Vârsta /Sexul /Ocupația

CHESTIONAR

(vizând prejudecățile lui M.L. vizavi de plasarea ei în centrul rezidențial)

Trebuie aleasă varianta de răspuns cu care M.L este de acord

Răspunsurile sunt confidențiale

CAPITOLUL 5

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Lotul studiat, format din 37 de copii din care 21 plasați în centre rezidențiale și 16 proveniți din familii normale a cuprins :

●Fiecare copil a fost evaluat folosind două categorii de teste morfologice și funcționale.

Datele colectate au fost următoarele datele demografice:

Datele au vizat :

●când au fost aduși în regim de plasament în centrele rezidențiale ;

●Plasarea copiilor în centre rezidențiale a constituit un eveniment important în viața celor, 37 de copii întrucât ei au fost nevoiți să apeleze la psiholog în vederea unei consilieri eficiente.

Pentru a face prezentarea studiului de caz mai sugestivă s-a optat pentru prezentarea datelor obținute sub formă de grafice și tabele.

Distribuția pe sexe

Distribuția pe sexe a copiilor plasați în centre rezidențiale supuși cercetării

Grafic 1.Distribuția pe sexe

Repartiția copiilor pe grupe de vârstă în funcție de sex

Grafic nr.2.Distribuția pe grupe de vârstă

Copii plasați în centrele rezidențiale au avut vârste cuprinse între 7 și 14 ani de ani,cu o medie de 4,10 ani.Cel mai tânăr copil inclus în studiu a fost un băiat în vârstă de 8 de ani,iar cel mai mare copil ,în vârstă de 14 de ani,a fost tot de sex masculin .Vârsta medie la băieții a fost de 13 ani,respectiv 14 ani la fete.

Distribuția în funcție de mediul de proveniență

Graficul nr.3. Distribuția în funcție de mediul de proveniență

În funcție de mediul de proveniență un număr de 16 (5,92 %) din copii incluși în studiu locuiau în mediul rural .

Această disproporție ar putea fi explicată atât prin adresabilitatea mai scăzută la direcția de protecția copilului a celor din mediul rural,din cauza unui nivel de cultură mai mic,dar și a posibilităților materiale reduse.

De asemenea , diferența dintre stilul de viață al celor din mediul urban comparativ cu cel a copiilor din mediul rural ar putea constitui o altă posibilă explicație .

Lotul studiat, format din 37 de copii din care 21 plasați în centre rezidențiale și 16 proveniți din familii normale în vederea consilierii ,a avut în vedere datele colectate de la fiecare copil în parte.

Plasamentul în centrele rezidențiale a constituit un eveniment important în viața celor,37 de copii întrucât ei au fost nevoiți să apeleze la consilier , pentru a-și accepta condiția lor de copil aflat în plasament.

În urma consilierii se poate observa că trebuie să se pornească reabilitarea ocupațională ,în care copii pot să lucreze fără ca starea lor să se deterioreze.În concepția mea personală ,copii care au participat la reabilitare ,pe parcursul consilierii vizavi de situația lor actuală,și-au îmbunătățit starea psihică având o stimă de sine crescută.

Cercetarea mea și-a îndreaptat atenția și asupra faptului că pe parcursul consilierii copii devin mai încrezători încercând să se ajute pe sine , depășindu-și condiția.

Am observat că atunci când sunt afectați de îndoieli,consilierea în ceea ce privește situația lor îi ajută să treacă peste suferința provocată de plasamentul în afara familiei.

Planul de interventie .Mi-am planificat urmatoarele etape

Alăturarea și acomodarea –pornind de la premisa că o consiliere eficientă cere provocare și confruntare, am pus accentul pe faptul că copii trebuie să accepte consilierea simțindu-se înțeleași de terapeut .

Și cum alăturarea și acomodarea sunt considerate premisele restructurării , am avut în vedere faptul că trebuie sa-i fac pe copii să coopereze , construind astfel o alianță de înțelegere cu fiecare în parte.

În aceasta etapă m-am familiarizat cu stilul comunicațional alcopiilor, ,am acordat atenție fiecărui detaliu redat, făcându-i să se simtă importanți ; i-am felicit pentru faptul ca au conștientizat că au o problemă , că acest lucru constituie un avantaj , fiind un punct de plecare în rezolvarea ei .

Tehnici folosite :

●Menținerea și susținerea comportamentelor specifice sau a verbalizărilor cu scopul creșterii independenței .

Se manifestă respect pentru copii care sunt lăsați să-și descrie problemele nefiind forțați să vorbească decât în momentul când simt nevoia

●Clarificarea , amplificarea si aprobarea comunicării copiilor pentru a le spori increderea în sine .Este foarte important ca fiecare copil să-și clarifice poziția față de problem.

●Mimarea – adoptarea stilului de comunicare al copiilor plasați în centre rezidențiale și conformarea la nuanțele afective ale comunicarii cu aceștia.

Diagnosticul structural- a avut loc de-a lungul întregului proces terapeutic constând în observarea tranzacțiilor familiale, formularea , testarea și reformularea ipotezelor de lucru

-simptomele copiilor plasați în centre rezidențiale identificate –expresie a paternurilor disfuncționale

-evaluari preliminare bazate pe interacțiunile din prima ședință, apoi în următoarele formulări

-dezvoltarea de ipoteze structurale rapide, pentru o consiliere eficientă.

– atenția a fost îndreptată atât pe problemele prezentate de copii plasați în centre rezidențiale cât și la dinamica structurală expusă de aceștia.

Psihoterapia cognitiv comportamental

•Primele ședințe au fost dedicate formulării unei ipoteze preliminare asupra problemei copiilor plasați în centre rezidențiale și elaborării interviurilor,atât pentru ei cât și pentru copii proveniți din familii normale .

•Identificarea factorilor cognitivi –comportamentali au fost mai dificili decât factorii externi, deoarece ,comparative cu copii proveniți din familii normale , copii plasați în centre rezidențiale acordă o mare atenție gândurilor care le trec prin minte înainte sau în timpul situației problemă.

•Interviul acordat copiilor plasați în centre rezidențiale s-a focalizat asupra consecințelor imediate al problemei comportamentale .

În ceea ce privește cele 2 cazurile prezentate ,situațiua s-a prezentat astfel .

Evaluarea problemei .In timpul prezentării celor 2 copii (Paul și M.L), consilierea s-a bazat pe un comportament manifestat observabil care se poate traduce printr-o atitudine corporală și prin gesturi care au încercat să trimită un mesaj general de bun venit și de încântare în legătură cu întâlnirea ce se anunța, mai ales că această întâlnire a fost afectată de plasarea acestora în centrele rezidențiale și de o conjunctură complexă.

Am încercat să folosesc un vocabular dinamic încercând să utilizez formulări afirmative și o sintaxă pozitivă .

A fost necesar un efort constant pentru a evita „negațiile evidente,, care să se opună celor 2 copii într-un mod necontrolat.

Aceste negații au fost tot atâtea ticuri expresive incompatibile cu reflexia cerută de dialog („nu,,, „da, dar,,, „a încerc,,, ,„problemă,,, „nu.., „greșeală,,, „vinovă,,, „responsabilă,,). Obiectul în sine al consilierii s-a bazat pe fapte tangibile, probe, cifre, date și exemple concrete.

În cele 2 cazuri precedente, am încercat să pun în practică un principiu care să ușureze procesul de comunicare prin manifestarea unei perseverențe pusă în aplicare în cadrul comportamentului general pozitiv, ca și în intonație, care în același timp a trebuit să fie incitantă și convingătoare.

Analiza câmpului de forțe

Grupul de suport .În etapa de intervenție s-a recurs la formarea a două grupuri multidimensionale :

I.Grup terapeutic pentru copii abuzați fizic și psihic atât de familia asistentei maternal ,cât și de familia originală .

În acest ,împreună cu psihologul din instituție ,am organizat un grup de copii ,pentru a-i supune cercetării , scopul fiind acela , ca aceștia să beneficieze de o consiliere eficientă ,format din 21 de copii dintr-un centru de plasament ,care în istoricul social prezentau evenimente similare la fel ca în cazul lui Paul și al lui M.L,comparative cu cei 16 copii proveniți din familii normale care nu întâmpinau astfel de familii.

Paul și M.L au fost incluși în acest grup terapeutic , care aveau o frecvență săptămânală și se desfășura la sediul centrului de plasament .

Împreună cu Psihologul care îndeplinea și funcția de terapeut al acestui grup ,am aplicat mai multe tehnici și proceduri specifice acestui tip de abuz ,în special tehnici de interacțiune în grup prin care s-a încercat depășirea traumei prin diferite jocuri de rol, psihodrame și terapii ludice .

În cea de-a doua perioadă a acestui grup , au fost introduși copii care în istoricul lor social nu prezentau astfel de evenimente ,cu scopul de a lărgi sfera de interacțiune în grup.

II.Grupul de suport professional .La inițiativa mea am instrumentat cazul formând un grup de suport profesional ai cărui membrii au fost :

Eu ,asistentul social de la centru , asistentul social care răspundea de zona respectivă ,psihologulde la protecția copilului ,medicul de familie și directorul centrului de plasament din care proveneau cei 2 copii Paul și M.L .

Tema acestui grup de suport a fost identificarea unor soluții alternative și construirea unui plan de permanență pentru Paul și M.L .

Astfel am recurs la identificarea unui nou asistent maternal care a fost supus ,împreună cu întreaga familie ,la o evaluare psihosocială complexă .Auxiliar ,grupul de suport a tratat aspectele legate de prevenirea abuzului la copii ocrotiți în familiile substituit.

Membrii grupului au căzut de accord că acest grup de suport profesional să devină o resursă permanentă și pentru ceilalți lucrători sociali din comunitățile rurale .

Cu alte cuvinte , s-a luat decizia ca cei 2 copii Paul și M.L,să rămână pentru moment în plasament la centrele rezidențiale.

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare , trebuie menționat faptul că în cazul de copiilor plasați în centre rezidențiale o consiliere eficientă reprezintă transmiterea, recepționarea, stocarea, prelucrarea și utilizarea informațiilor, fiind utilă pentru acești copii.

Venind în contact direct cu copii plasați în centre rezidențiale ,pentru profesia de psiholog ,noțiunea de consiliere implică o anumită reciprocitate,fiind mai generală și mai completă decât informarea,pe când aceasta din urmă nu este decât o varietate sau o latură aconsilierii propriu-zise.

Cu alte cuvinte ,în situația în care copii plasați în centre rezidențiale,consilierea presupune o procesualitate circulară,care se înscrie într-o anumită temporalitate de care ține cont și care,la rândul ei,o modelează.De altfel,timpul pare să fie un element relevant,cu un puternic caracter informat în anumite contexte discursive.

Așa cum s-a observat și în capitolele din această lucrare ,activitatea psihologului practician presupune consiliere pentru situația și prioblemele copiilor plasați în centre rezidențiale, poziție ce se bazează pe lărgirea orizontului teoretic, diagnoza și soluționarea problemelor apărute în pregătirea și consilierea acestora.

În acest sens, T. Herseni vedea munca psihologului ca pe o activitate de inginerie socială, adică o știința aplicată în rezolvarea problemelor socio-umane și care implică următoarele abilități: cultura psihologică, tact psihologic, pricepere în abordarea și rezolvarea problemelor de natura socio-umană.

În fond, psihologul are două roluri esențiale: în primul rând, asigurarea unui climat psihosocial adecvat și în al doilea rând, sugerarea unor măsuri de înlăturare a acestor disfuncționalități și de optimizare a activității.

Z. Bogáthy grupa sarcinile practice ale psihologului astfel :

a.delimitarea cerințelor corespunzătoare și conturarea unor monografii profesionale;

b.efectuarea examinărilor psihologice;

c. evaluarea gradului de risc de la nivelul diferitelor posturi și formularea unor recomandări și contraindicații pentru aceste posturi.

De aceea trebuie menționat faptul că fiind o ființă fragilă ,pentru o dezvoltare armonioasă ,copilul , în evoluția și devinirea sa are nevoie de sprijin și protecție continuă . Asigurarea posibilităților și șanselor egale la formarea , educarea și perfecționarea culturii morale autoafirmarea ,problemele de educație și adaptare la mediul social ,au constituit obiectivele principale ale acestei lucrări .Concluziile sunt elocvente :

Copilul care trăiește în condiții deosebit de dificile sau se află în dificultate din cauza problemelor de dezvoltare trebuie să i se acorde o atenție deosebită .

Centrele rezidențiale trebuie să satisfacă nevoile care stau la baza dezvoltării normale a copiilor care se află în plasament.

Copii care au rămas fără îngrijirea părintească , fie temporar sau permanent ,trebuie îngrijiți și educați în centre rezidențiale de plasament sub atenta supraveghere a tuturor factorilor de răspundere ( asistenți sociali , asistenți maternali , psihologi , psihopedagogi , medici , profesori , etc) deoarece instituționalizarea este văzută ca un remediu sau o rampă de lansare pentru rezolvarea , pe viitor a acestor copii .

Pentru o dezvoltare normală , fizică și psihică standardele de îngrijire, trebuie să ofere și să satisfacă nevoile individuale ale copiilor plasați în centre rezidențiale .

Toți copii unei anumite grupe de vârstă ,trebuie expuși unui tratament similar .

BIBLIOGRAFIE

Nicolae Mitrofan ,Aptidudinea de a fi psiholog în epoca contemporană,editura All, 2010

Radu T.I.- Eficiență în activitatea de psiholog ,Editura Radical,Craiova 2005

Adrian Neculau-Psihologia copilului instituționalizat,Editura Polirom,Iași,2005

Gheorghe Coman-Psihologie și teorie cuantică,editura Pim , Iași 2012

Cernichevici S-Personalitatea psihologului ,,vol.II,Ed.Științifică ,2006

Radu T.I.- Eficiență în activitatea de psiholog ,Editura Radical,Craiova 2005

Adrian Neculau-Psihologie ,Editura Polirom,Iași,2005

Charlier ,S.P-Perspective privind,,psihologul eficient,, în revista de psihologie ,nr.1/1990.

R.Hubert-Traite de pshyology generale ,Paris,1984

Charlier ,S.P-Perspective privind,,psihologul eficient,, în revista de psihologie ,nr.1/1990.

Popescu-Neveanu,P.Crețu Tinca –Consilierea ca dimensiune definitorie a aptitudinilor profesionale ,în rev.de psihologie ,nr.8 /1985

Chelcea, S. -Dicționar de psihosociologie, Editura Institutului Național de Informație, București,1998

Dafinoi. I. -Personalitatea / Metode calitative de abordare. Observația și interviul, Editura Polirom, Iași,2002

Pop. O. -Copilul abandonat, Editura Ando Tours, Timișoara ,1998

Allport, G. W- Structura și dezvoltarea personalității (trad.), editura Didactică și Pedagogică, București,2001

Dumitrana M.- Copilul instituționalizat, Editura Didactică și Pedagogică, București,2008

Florescu L., Frățiman L. -Ontogeneza dezvoltării în situații de abandon, Editura Fundației ”Andrei Șaguna”, Constanța,2000

Macavei. E. – Familia și casa de copii, Editura Litera, București,1989

Mitrofan. I. Ciupercă C- Incursiune în psihosociologia familiei,Editura Mihaela Press, București,2008

ANEXA 1

Această listă prezintă trăsături care pot caracteriza personalitatea unui asistent social în vederea unei consilieri eficiente.Aceste trăsături nu au toate aceeași semnificație: unele sunt absolut necesare,altele mai mult sau mai puțin, altele deloc.

ANEXA 2

Observația psihologică

ASUPRA PROCESULUI DE OBSERVARE

B.ASUPRA PROCESULUI DE ASIMILARE A INFORMAȚIILOR

DE CĂTRE SUBIECȚI

C. ASUPRA ANCHETĂRII ȘI INTERVIEVĂRII