Consilier editorial: Eugeniu Nistor Corectura apar ține autoarei Copyright © Maria Dorina Pasca, 2004 Maria Dorina Pa șca Motto: „Doamne, acord ă-mi… [624215]
MARIA DORINA PA ȘCA
POVESTEA
TERAPEUTIC Ă
EDITURA ARDEALUL, 2004
Biblioteca de psihologie
I S B N 973-9087-69-8
Tipar: CASA DE EDITURA MURE Ș
Tel. 0265-261437
Consilier editorial: Eugeniu Nistor
Corectura apar ține autoarei
Copyright © Maria Dorina Pasca, 2004
Maria Dorina Pa șca
Motto:
„Doamne, acord ă-mi seninătatea de a accepta
lucrurile pe care nu le pot schimba, curaj s ă pot
schimba lucrurile pe care le pot schimba și
înțelepriunea de a vedea diferen ța”.
(Rugăciunea Senin ătății)
Povestea terapeutic ă
Cuprins
Introducere la o… poveste Cap. I- Delimitări strucurale
1.1.-Povestea ca specie literar ă
1.2.-Povestea ca element terapeutic
1.3.-Algoritmul pove știi terapeutice
Cap. II- Compartimentă ri terapeutice
2.1.-Specificul pove știi terapeutice pentru copii
2.2.-Specificul pove știi terapeutice pentru adul ți
2.3.-Exerciț iul premerg ător poveștii terapeutice
Cap. III- Povestea terapeutic ă
3.1.-Mesajul pove știi terapeutice vizând st ări și sentimente
3.1.1.-Bucuria: 1 – U r s u l M o ș-Martin
2 – Șotronul
3-Albastru 3.1.2.-Speran ța:
1-Iarbă , iarbă, fir de iarb ă
2-Stră jerul împă rătesc
3 – D i a – P ăpădia
3.1.3.-În țelegerea:
1-Fluturele po ștaș
2-Un arici, licurici
Maria Dorina Pa șca
3-Rodul soarelui
3.1.4.-Acceptarea:
1-Frunza de nisip
2 – M ărgelele
3-Povestea drumului 3.1.5.-Rezolv ări de probleme:
1-Curcubeul 2-Împ ărățiile
3 – Y e s !
3.1.6.-Teama de a nu greș i:
1 – D a c ă
2 – Ștersă tura
3.1.7.-Tr ăsături temperamentale:
1-Livada
3.2.-Povestea terapeutic ă pentru copii
3.2.1.-Dificult ăți școlare:
-Povestea lui Bibi 3.2.2.-Dezinteres fa ță de lecț ii:
-Povestea vân ătorii de comori
3.2.3.-Abandon în fa ța unei greut ăți:
-Povestea b ăiețelului și a dragonului
3.2.4.-Dificult ăți în respectarea regulilor de grup:
-Povestea stupului de albine
3.2.5.-Nerespectarea regulilor în interiorul unui grup:
Povestea terapeutic ă
-Povestea lui Lapinot
3.2.6.-Dificult ăți în respectarea regulilor unui grup:
-Povestea jucă torului de fotbal
3.2.7.-Comportament cert ăreț, iritabilitate:
-Povestea ariciului Pogonici 3.2.8.-Lipsa motiva ției de a înv ăța sau munci:
-Povestea furnicu ței Maria
3.2.9.-Rezolvarea de probleme în mod ra țional
-Veveriț ele Maș a, Dașa și Sașa
3.2.10.-Copil neîn țeles, singur, introvertit
-Perla fermecat ă
3.2.11.-Cunoa șterea și acceptarea bolii cronice (diabetul)
-Sora DIA 3.2.12.-Copilul care nu vrea s ă se culce:
-Nu vreau înc ă să mă culc
3.2.13.-Copilul viseaz ă urât:
-Un-doi, trei și nu te temi!
3.2.14.-Copilului îi este fric ă de câini:
-Mircea și cățelușii pitici
3.2.15.-Copilului c ăruia îi este fric ă de dentist:
-Mica siren ă
3.2.16.-Pentru copilul bâlbâit: -Florin și limba cioc ănitoarelor
Maria Dorina Pa șca
3.2.17.-Pentru copilul care refuz ă mâncarea (refuz ă să
mănânce):
-Șoricelul mânc ăcios
3.2.18.-Copilul care deranjeaz ă clasa în timpul orelor:
-Clovnul
3.2.19.-Neîn țelegerea și cearta între fraț i:
-Duma, Dora și ursuleții
3.2.20.-Momentul în care copilul se întâlne ște cu moartea:
– B u n i c a a m u r i t
3.2.21.-Agresivitatea copilului:
-Luri, copilul vi șnopinto
3.2.22.-Frica de internare în spital și despă rțirea de părinți:
-Salonul vesel
3.2.23.-Pentru copilul ce nu știe să piardă sau să renunțe la
ceva:
-Huh, stafia alb ă!
3.2.24.-Divor țul părinților:
-Micu ța doamnă
3.2.25.-În cazul copiilor cu familii mono-parentale: -Liliacul
3.2.26.-Copilul care refuză să ia medicamentele
-Siropel și Tabletița
3.2.27.-Copilul c ăruia îi este team ă
-Teama învins ă
Povestea terapeutic ă
3.2.28.-Copilul nepliticos ș i care are obiceiul s ă se bată cu
același coleg
-Norul și soarele
3.3.-Povestea terapeutic ă pentru adul ți:
3.3.1.-Lipsa de motiva ție în munc ă:
-Povestea focului
3.3.2.-Lipsa de implicare în activitate, negativism:
-Povestea piticului care nu vrea nimic
3.3.3.-Utilizarea confabula ției pentru a atrage aten ția:
-Povestea papagalului Rocco
3.3.4.-Lipsa solidarit ății în interiorul unui grup:
-Povestea paharelor de ap ă
3.3.5.-Incapacitatea de a- și stabili un scop în via ță:
-Povestea lui Ulysse
3.3.6.-Dependen ța față de droguri:
-Povestea berzei
3.3.7.-Nerespectarea regulilor în interiorul unui grup:
-Povestea lui Lapinot
3.3.8.-Dificult ăți în respectarea regulilor unui grup:
-Povestea juc ătorului de fotbal
3.3.9.-Comportament cert ăreț, iritabilitate:
-Povestea ariciului Pogonici 3.3.10.-Lipsa motiva ției de a munci:
-Povestea furnicu ței Maria
Maria Dorina Pa șca
3.3.11.-Lipsa de comunicare și relaționare:
-D ă-i mâna ta
3.3.12.-Sacrificiul matern:
-Dragostea de mam ă
3.3.13.-Identitatea personal ă:
-Înv ățătorul, un gr ădinar
3.3.14.-Identitatea personal ă:
-Cuiburile murdare
Cap. IV „Povestea mea”
4.1.-Povestea terapeutic ă scrisă de copil:
4.1.1.-Copil clinic s ănătos
1-Povestea lui „Nu știu”
2-Povestea fra ților mei
3-Boala ș i …atât
4-Povestea mea prim ă și a doua
5-Cătălin
6-Povestea mea 7-Povestea mea
8-Ajutorul
9-Puiuțul de dinozaur
10-Povestea Anei 11-Ziua tat ălui
12-Lada cu nisip 4.1.2.-Copil bolnav
Povestea terapeutic ă
1-Povestea baticului meu
2-Speran ța, povestea mea
3-„A nu auzi” este povestea mea 4-Despre mine
5-Povestea unui înving ător
6-Îngerule meu p ăzitor
7-Suntem ni ște învingători
4.2.-Povestea terapeutic ă scrisă de adult
4.2.1.-Adult clinic s ănătos
1 – Țin secret!
4.2.2.-Adult bolnav
1-Povestea inimii mele
2 – E s i m p l ă povestea mea
3-Povestea lui „N-am timp” 4-Camera verde
4.2.3.-Adult privat de libertate 1-Nu da omului cât poate duce
2 – M ă pregătesc să plec acas ă
3-Fr ământând pâinea
4-Nu e un vis
Concluzii la o … poveste
Notă bibliografic ă
Bibliografie
Maria Dorina Pa șca
Introducere la … o poveste
Obișnuiți cu tradi ționalele și nelipsitele „introduceri”, cartea
de față își propune o introducere, a șa cun ne spune și titlul, „la o
poveste, printr-o poveste”.
Așa și nu astfel, deoarece „drumul” la o poveste, pentru o
poveste și dinspre o poveste, fie ea chiar și terapeutic ă, pornește
de undeva, adic ă își are…
„Povestea drumului”
-Voi știți de unde porne ște DRUMUL? Dar unde duce?
Așa-l auzeam pe valul de mare întrebând ș i apoi povestind:
-Într-o toamn ă, începu valul de mare, îmi f ăcusem împrejurul
casei, un gard din crizanteme. Erau albastre ca și mine. Și ce dacă
nu este gard albastru? Și nici crizanteme alba stre? La mine erau
albastre. St ăteam pe un scaun de piatr ă. Ce, vre ți să vă legați
acum și de scaun? Și voiam s ă scriu vântului. Îi cump ărasem:un
copac, un fir de iarb ă și o piersic ă cu urechi. În gr ădină și la
umbra gardului, pe scaun, scriam. Dar deodat ă, curioas ă, o
crizantem ă îmi fură gândul de vânt și porni. Le-am f ăcut semn
frunzelor s-o aduc ă-napoi. Dar ea, prinse a cro șeta un capă t de
cer lăsând în urma ei, o poveste. Și cine trecea pe acolo, că lătorea
fără odihnă, era pe DRUM. A șa se făcu de apăru DRUMUL pe
lume.
Povestea terapeutic ă
Că nu s-au mai întors frunzele, e adevă rat. Foș nesc și-au rămas
călătoare. Că pasul măsoară drumul și acum, e tot a șa. Doar că ,
de atâția drumeți, drumul se f ăcu albicios și albastru se întoarse-n
gândul meu. Iau eu?
Mă uitam la pa șii mei. Se porneau peste o clip ă la drum. Unde
ducea drumul meu? P ăi, dacă aș trece trei case, aș număra șapte
pietricele și mi-aș alege tovar ăș de drum, un arici, a ș ajunge… da
nu vă spun. Căutați-mă pe DRUM și o să ne întâlnim.
V-aștept acolo unde valu l de mare scria”
Căci pasul pe drumul pove știi terapeutice e greu și de multe ori
neștiut în durerea știutului său, și de aceea, cele ce urmeaz ă vin
să facă mai înț eleasă și de ce nu, acceptat ă durerea, dar mai ales
faptul că, suntem unici, irepetabili și cu toții avem dreptul la via ță
chiar dacă nu dorim a ș ti că eternitatea clipei, e îns ăși VIAȚA.
Și-atunci:
„Din pom c ăzură trei mere:
unul este al meu,
altul al celui care ascult ă
și cel mai gustos,
rămâne pentru cel care termin ă povestea”.
Dr. psiholog principal
CAPITOLUL I
Delimitări structurale
Maria Dorina Pa șca
1.1. Povestea ca oper ă literară
Înainte de a primi conotaț ii terapeutice și a deveni mijloc de
rezolvare a unei situaț ii, povestea pornește de la definirea sa, aș a
cum, orice manual de școală o face cunoscută celor care, între țin
și din instinct o îndr ăgesc atât de mult copiii și nu numai.
Astfel, povestirea sau narațiunea este acea oper ă literară în
care sunt prezentate întâmpl ări (fapte) într-o anumit ă ordine.
Succesiunea sau curgerea logic ă a narațiunii porne ște de la :
a)-povestitor (narator)
b)-personaje (participan ți la acțiune)
c)-acțiune (desfăș urarea întâmplă rilor într-o anumit ă
ordine), rezultând întregul, ceea ce determin ă ca mesajul să fie
transmis și repetat de grupul țintă.
Povestea nu face altceva decât transmite pe baza celor
relatate, o experiență de viață, o situație problem ă, o stare de
fapt, toate concurând la gă sirea unei solu ții implicând de cele
mai multe ori, autorul cu întreaga sa personalitate.
În această situație, între povestitor și ascultător, relația ce se
stabilește este cea de feed-back, f ăcând ca verbul „a implica” ca
și „a povesti” să se conjuge astfel, ajungând astfel la marii
povestitori ai literaturii române-Ion Creang ă și Mihail
Povestea terapeutic ă
Sadoveanu, fiecare fă când „firul povestii” dep ănat ca nimeni
altul.
Dacă în poveștile lui Ion Creang ă știm cine face bine și cine
e rău, dacă nimeni nu scap ă nepedepsit, iar împ ăcarea cu soarta
este in extremis, ultima solu ție, povestirile lui Mihail Sadoveanu
te aduc pe tine, cititorule, în ipostaza de a fi acolo, la „Hanu
Ancuței” și a asculta:
„Hanu Ancu ței este mai mult decât o îns ăilare de basme;
este un tot organic, o atmosfer ă bine definit ă, atmosfer ă de
autentică feerie, zon ă fermecat ă în care cuvântul tră iește și
deșteaptă ecouri de dincolo de înveli șul lui de sonuri, în care
oamenii se mi șcă, făptuiesc și cuvântă într-un ritm ireal. Meritorii
în parte și fiecare aducând în suita a ceasta de basme evocatorii,
contribuția ei melodic ă, povestirile se altoiesc îns ă pe o ax ă
unitară, de o rar ă calitate”, amintea Perpesicius în Cuvântul din
31 martie 1928.
În această înlănțuire, vorbim la Sadoveanu de povestirea în
ramă ca preambul al pove știi terapeutice, de oarece nararea
faptelor se continu ă cu o nouă experien ță de la un povestitor la
altul. Experien ța de viață face ca fiecare segment al ramei să
întregeasc ă de fapt, unitarul .
Chiar dacă comisul Ioniță ce poposeș te la Hanu Ancu ței nu
reușește a spune decât o singur ă poveste, urm ătoarea pe care și-o
Maria Dorina Pa șca
dorește, nu mai ajunge a fi rostit ă deoarece, „spusa” celor de la
han, men ține clipa de aten ție prin povestirea lor plin ă de
imaginație, depășind de multe ori un prag al în țelegerii, dar care,
în context, nu deranjeaz ă pe nimeni, iar fantasticul fiind cel care
se împlete ște cu experien ța de viață.
Secvențial, rama pove știi o alcă tuiesc pove știle celor nou ă,
care vin din varii etape ale vieț ii, aducând confruntarea clipei din
mediul ce le d ă consisten ță, identitate ș i responsabilitate. Chiar
dacă mesajul existențial vine din partea p ărintelui Gherman,
Zodierul Leonte, c ăpitanul Neculai Isac, Ienache coropcarul,
Constandin Mo țoc, jupân Damian Cristiș or, orbul ș i Zaharia
fântânarul, ei fiind pe rând: c ălugăr, zodier, c ăpitan, negustor
ambulant, cioban, negustor, cerș etor și fântânar, nimic nu
împieteaz ă momentul în care povestea lor se completeaz ă și
curge , descoperind eternul personaj- omul .
În succesiunea lor logic ă, cele nou ă povești:Iapa lui Vod ă,
Haralambie, Balaurul, Fântâna dintre plopi, Cealalat ă Ancuță,
Județ al sărmanilor, Negustorul lipscan, Orb s ărac și Istorisirea
Zahariei fântânarul, comprim ă seturi de experien țe de viață ce
într-o curb ă ascendent ă, pot porni de la elementul de umor, curaj
și iubire, la întâmplă ri deloc obi șnuite, ajungând la dram ă,
amintiri înfrico șătoare, culminând cu fantasticul atât de prezent
în Hanu Ancu ței. Relevante apar rândurile lui C-tin Ciopraga-
Povestea terapeutic ă
(Mihail Sadoveanu-Bucure ști, Ed.Tineretului – 1966) -:
„Capodoper ă de un echilibru des ăvârșit, muzicală și unduitoare,
gravă și surâzătoare, în care se armonizeaz ă eroicul și mâhnirea,
pasiunea și resemnarea, accentul polemic și prietenia. Hanu
Ancuței încântă printr-o art ă pentru cerul liber, cea mai apropiat ă
temperamentului sadovenian.
Epica de o mă reție liniștită și fascinația lirică sunt specifice
acestei arte. Cu particularit ățile sale na ționale, „Hanu Ancu ței”
este echivalentul românesc al celebrelor „Povestiri din
Canterburg” ale lui Chancer.
După un asemenea demers al identific ării povestirilor din
Hanu Ancu ței, e momentul a decodifica din punct de vedere al
implicațiilor psihologice, toate semnele pe care atât personajele
cât și întreaga atitudine comportamental ă și arhitectural ă a
fiecă rei povești în parte, fac dintr-un simplu (la prima vedere)
enunț , un mesaj cu încă rcătură preponderent existen țialistă .
Rama povestirilor pornește de la cele trei personaje care- și
revendică la un moment dat, ritm icitatea fenomenelor. Ancu ța,
hangița alege întotdeauna „o oal ă nouă pentru fiecare”, ad ăugând
astfel unicitate atât personajului (povestitorul la un moment dat)
cât și poveștii, găsindu-i locul potrivit.
Comisul Ioniță e de fapt mentorul acț iunii, a nara țiunii,
precum mo ș Leonte, Zodierul e un „solomonar cuminte” care
Maria Dorina Pa șca
împletește firele realului cu cele al e fantasticului dând identitate
fiecă ruia, fapt completat de c ătre cei ce povestesc, ce „fac
închinare pentru fiecar e”, recunoscând meritele și acordând
importanț a cuvenită celui ce poveste ște.
Întâmplă tor nu este nici locul ales, hanul fiind de fapt o
cetate, iar cei ce vin, „intr ă în cetate, sunt ai cet ății”, așezat într-
un anume punct în care și apa Moldovei este prezent ă , dar
esențială este vatra, focul-centrul, aici se poveste ște și astfel se
închide cercul , iar povestitorii f ăcând apel la experien ța proprie
de viață în nararea evenimentelor, aduc mesajul spre
personalizare, supunându-l unei judec ăți spirituale a colectivit ății
raportată la valoarea uman ă.
Într-un asemenea context logi stic încerc a descoperi acea
poveste de suflet ce vindec ă rătăcirea de-o clip ă a speranț ei
și-a durerii . Astfel, apropiat ă celui ce o cite ște, povestea, prin
puterea magic ă a celor spuse, aduce alinare și vindecare,
făcându-l pe cel ce-o ascult ă, să-și spună la un moment dat
propria poveste, ca un început de descoperiri personale a
identității și unicității sale.
Povestea terapeutic ă
1.2. Povestea ca element terapeutic
Dacă basmul terapeutic surprins punctual, bine documentat
și cu largă paletă de exemplific ări în „Basme terapeutice pentru
copii și părinți”-S. Filipoi-1998, demonstreaz ă faptul c ă
„indiferent de vârst ă, avantajele folosirii con știente, inten ționate
a basmului ca mesaj terapeutic sunt acelea și necesitând totodat ă
compartimentarea sa, amintind c ă:
1)-basmul terapeutic ilumineaz ă, deoarece se adreseaz ă
intuiției și fanteziei, lă rgind spaț iul interior al copilului,
reprezentând totodat ă o lecție de viață care sparge vechiul tipar al
conflictului insurmontabil cu care este familiarizat;
2)-basmul terapeutic este un vehicol foarte potrivit pentru
modele comportamentale și valori morale, schimbarea de pozi ției
îi este doar sugerată și are mai mult car acter de joc;
3)-mesajul terapeutic este preluat la fel ca mesajul unui
vis, nefiind legat direct de experien ța vieții reale;
4)-basmul nu ajunge s ă fie un „trigger” pentru declan șarea
rezistenței la terapie, ci contribuie la dezvoltarea unei noi
atitudini fa ță de starea patogen ă, comunicarea fiind f ăcută prin
această formă;
Maria Dorina Pa șca
5)-basmul aduce solu ții cu totul nea șteptate, cu efort
emoțional pozitiv, ajungând chiar s ă contrazic ă logica și
obișnuința;
6)-subiectul are posibilitatea s ă lărgească sensul original al
mesajului terapeutic deoarece basmul transmite un tip de
creativitate;
7)-mesajul terapeutic se tezaurizeaz ă, el putând fi imediat,
aparent, deghizat sau ascuns, f ăcând ca ambiguitatea s ă
favorizeze efectul „retard” și făcând ca mesajul terapeutic s ă
poată fi reactivat în alte situa ții, fără ca dependen ța față de
terapeutic s ă crească;
8)-basmul ca mesaj terapeutic poate fi folosit în
combinaț ie cu un instrument de comunicare, deoarece creaz ă
subiectului o bază de identificare protejându-l și învățându-l
totodată să se autoînț eleagă, să se autoapreci eze pozitiv cât și să-
și descopere propria putere interioar ă de a se „autivindeca”,
adaugă în plus, modul mai incisiv, direct a faptelor prin
personajele create, asupra celui care o cite ște, receptarea fiind
maximă.
Povestea terapeutic ă e prezent ă prin mesajul său specific
ținând cont de particularit ățile de vârstă a celui c ăruia i se
adresează , copil sau/ și adult, fă cându-l a în țelege modul în care,
receptarea dureri, bolii și chiar a speran ței pot echilibra,
Povestea terapeutic ă
metaforic vorbind, acceptarea, resemnarea și în final, starea de
fapt creat ă.
Atunci când vorbim de povestea terapeutic ă, în general,
logistica sa se îndreapt ă spre depășirea suferin ței și a durerii de
către cei în cauz ă și mai apoi, elaborarea unor nara țiuni ce decurg
dintr-o logic ă bine structurat ă a gândirii pozitive , pornind de la
elemente ca: bucurie, speran ță, șansă, atitudine, în țelegere și
acceptare. În acest context-Mitrofan I și Buzducea D-(2002)
edidențiază cele zece principii descrise de Worden (1992) pentru
a ajuta o persoan ă aflată în suferin ță să depășească durerea,
necesareîn extremis, conturând pr ofilul de personalitate specific
situației create:
1. actualizarea durerii (descrierea mor ții, a circumstan-
țelor ei)
2. identificarea și exprimarea sentimentelor (furie,
culpabilitate, etc.)
3. detaș area de cel decedat (luarea unor decizii, schimb ări)
4. înlocuirea emo țională a persoanei decedate
(stabilirea de noi rela ții)
5. stabilirea unui termen-limit ă pentru doliu
6. reasigurarea normalit ății sentimentelor
7. recunoașterea diferenț elor individuale în procesul
durerii
Maria Dorina Pa șca
8. accesul în suport non-intensiv pe termen lung
9. explorarea stilurilor de a face față puctând riscul
alunecării spre folosirea unor metode neadaptative (abuz de
alcool, drog)
10. identificarea durerii nerezolvate
Important este faptul c ă, până a ajunge în acest punct, e
necesar a folosi întreaga baterie terapeutic ă a pove știi atunci
când, ea poate s ă amelioreze durerea ș i suferința atât a copilului
cât și a adultului.
Cuvântul are putere magic ă, el poate vindeca atunci când
spus unde,cum și de cine trebuie , recunoscându-i-se astfel,
valoarea terapeutic ă, acționează ca o forță.
Povestea terapeutic ă prin nararea faptelor „comprim ă” la
maxim experien țe de viață, menite a semnala o stare de fapt și a
atenua criza ce, inevitabil apare la un moment dat, declan șată,
precum, filosofic vorbind, de neîn țelesuri ale în țelesului, știutelor
și neștiutelor.
Povestea terapeutic ă se poveste ște (se spune) și nu se
citește. Ea trebuie s ă fie liantul dintre trup și suflet, gând și
gestică, trăire și exprimare. Ea nu poate fi spus ă de către oricine,
oriunde și oricum. Tr ăind în simbioz ă cu cel suferind, povestea
terapeutic ă își are legile nescrise ale vulnerabilităț ii sale, ceea ce
Povestea terapeutic ă
face ca simpla virgul ă, să mai acorde o șansă, iar punctul, o
certitudine și o reuș ită.
Pornind de la un caz real sa u fantastic, povestea terapeutic ă
își îndepline ște menirea de mediator a durerii și suferinței,
aducând mult mai aproape pe cel aflat într-un impas, sincop ă a
vieții, de lumea în care legile care guverneaz ă pot declan șa
apariț ia unor resurse vitale de a învinge:frica, teama, nelini ștea,
neputința, nesiguran ța și a descoperi speran ța și șansa, conjugând
verbele „a vrea”, „a putea” și „a dori”, la timpul pretent. În acel
moment, povestea terapeutic ă își dovedește utilitatea , făcând
prin puterea cuvântului ca lumea pentru cel în suferință , „să se
miște altfel”, s ă fie perceput ă prin prism noilor conota ții
cognitive ale elementelor de identitate personal ă , dând unicitate
clipei trăite.
1.3. Algoritmul pove știi terapeutice
Dacă în DEX alegoria este definită ca un procedeu artistic,
constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete
și/sau opera literar ă sau plastic ă-folosind aceast ă formă de
expresie (fabula, parabola, etc), în psihoterapie alegoria sau
metafora se define ște ca o istorie real ă sau fictivă care are ca
scop:
Maria Dorina Pa șca
– informarea
– educarea
– vindecarea individului
– dezvoltarea
Obiectivul poveștilor este s ă „păcălească” subiectul prin
blocarea mecanismelor sale de ap ărare și intrarea în contact cu
inconștienul și multitudinea de soluț ii depozitate în acesta.
Copilul mic are nevoie de pove ști pentru a înv ăța simbolica
și securizanta de cum s ă-și rezolve propriile probleme. La rândul
său, adultul se confrunt ă și el cu probleme noi, de alt ă natură și
fără a discredita resursele trecut ului, are nevoie de instrumente
pentru a dep ăși dificultățile. Povestea terapeutic ă devine astfel
un instrumen pre țios care va scoate la iveal ă emoții și sentimente
ce riscă să rămână ascunse în incon știent:angoase, frici, dorin țe,
obsesii, culpabilit ăți, invidii, întreb ări la care nu le-am g ăsit dar
nici căutat, răspunsuri. Astfel, funcția metaforelor și a
poveștilor este aceea, de a ajuta „ascultă torul” să împace
propriiile sale pulsiuni cu cerin țele realităț ii externe ș i regulile
societății, deloc u șoare în unele cazuri.
Conținutul alegoriilor nu e necesar s ă și placă sub aspectul
estetic, dar dac ă ele întrunesc și calitatea de: pl ăcut, acceptat și
accesibil, reu șita în timpul terapeutic de aplicare a lor, este
meritoriu. În acest sens, din istorioara metaforic ă, subiectul va
Povestea terapeutic ă
percepe, prea puț in conștient și cu mult mai mult , incon știent,
legăturile dintre poveste și propriile sale probleme. Ca o
certitudine, subiectul va avea mult mai târziu o revela ție
(„insight”) cu privire la mesajul poveștii și cu siguran ță că acest
moment temporal va coincide cu începutul vindec ării, a
rezolvării într-o manier ă nouă a impasului să u existenț ial, dat
într-o stare de fapt.
Recunoscutul psihiatric am erican Milton E.Erickson
folosind alegoria ca tehnică psihoterapeutic ă nu uita s ă remarce
atunci când era întrebat cum reu șește să vindece spunând pove ști
ca:„Oamenii vin și mă ascultă cum le istorisesc pove ști, apoi
pleacă la ei acas ă și-și schimbă comportamentul”. De fapt, acesta
este punctul, momentul de la care trebuie s ă plecăm atunci când
avem cu adev ărat certitudinea c ă povestea terapeutic ă își are
viabilitatea ca tehnic ă folosită pe scara accep ției de către subiect,
a surselor și resurselor care vindec ă sau amelioreaz ă suferința și
durerea.
În accepțiunea sa, Erickon consider ă că sediul con știentului
s-ar găsi în emisfera stâng ă, ce controlează activitățile raționale și
analitice, cum ar fi:limbajul, gândirea linear ă, comunicarea
digitală, scrierea, aritmetica, ș.a. în acelaș i concept, psihiatrul
american, cantonează inconștientul în emisfera dreaptă care se
ocupă și de activit ățile de sintez ă, de înțelegere a limbajului,
Maria Dorina Pa șca
muzicii, creativit ății și comunicare analitic ă. Toate aceste remarci
sunt absolut necesare a fi sublin iate, pornind de la faptul c ă
psihanaliza consider ă inconștientul un rezervor al pulsiunilor
refulate, al dorin țelor nepermise, ceea ce-l determin ă pe Erickson
a susține când vorbeș te despre acela și inconștient, ca fiind cu
adevărat un sediu al solu țiilor și nimic altceva.
De fapt, vorbind subiectului, nu faci altceva decât s ă te
adresezi în aceea și măsură, egală , atât con știentului cât și
inconștientului, ceea ce determin ă ca într-o prim ă etapă când
subiectul se află într-o transă ușoară, metafora ericksonian ă să
permită deconectarea eminsferei stângi (starea de con știență) și
comutarea emisferei drepte, de monstrând în partea a doua a
intervenției psiho-terapeutice, func ționalitatea emisferei stângi
fiind reluat ă pentru a sintetiza informaț iile redate în prima etap ă.
De notat în mod special este faptul c ă utilitatea poveștilor
terapeutice este indicat ă pentru toate categoriile de subiec ți
(clienți, pacien ți), indiferent de vârst ă și/sau nivelul de
școlarizare.
Interesant de subliniat este situa ția deja cunoscută în lumea
psihoterapeutic ă, de a cuprinde alegoria ca fiind mult mai u șor
acceptată de subiect (client), deoarece el nu se sinte direct vizat
de subiectul pove știi. Considerat ă ca mijloc de interven ție
Povestea terapeutic ă
psihologic ă, Jeffrey Zeig, îi puncteaz ă alegoriei amintite
avantaje față de alte tehnici terapeutice și anume:
1)-nu are efecte negative;
2)-este captivant ă;
3)-favorizeaz ă independen ța subiectului (clientului) față de
psihoterapeut care nu-i ofer ă o soluție gata fabricat ă ci îl oblig ă
să facă singur conexiunile care-l vor duce spre/la g ăsirea solu ției;
4)-poate fi folosit ă pentru dep ășirea rezisten țelor naturale la
schimbare;
5)-favorizeaz ă memorarea deoarece sub form ă de istorioar ă,
ideile prezentate sunt mai u șor memorizate;
6)-provoacă confuzie, ceea ce declan șează comutarea pe
emisfera dreaptă și deci, accesul la incon știent;
7)-poate fi utilizat ă atât pentru eliminarea comportamen-
telor de eșec cât și pentru optimizarea performan țelor;
Chiar dac ă unii la prima vedere ar putea crede c ă
psihoterapia prin poveste este o form ă de manipulare, la o privire
mai atent ă și reală, pot constata contrarul, datorit ă faptului c ă,
inconștientul are propriul s ău sistem de protecț ie și nu se las ă și
nici nu poate fi manipulat cu atâtau șurință cum s-ar putea crede.
În acest context, acțiunea poveștilor se manifest ă printr-o reac ție
constructiv ă de cunoa ștere la nivelul credin țelor personale ș i nu
printr-o simpl ă manipulare. Astfel, alegoria deține calitatea de a
Maria Dorina Pa șca
fi un instrument atât simplu, dar și complex totodat ă având în
același timp ș i puterea de a transforma via ța cuiva în sens pozitiv
sau blocând aspira țiile și chiar certitudinile unora, atunci când
construirea ei nu respect ă algoritmul unei pove ști terapeutice.
Matematic și psihologic vorbind, algoritmul unei poveș ti
terapeutice trebuie să reprezinte suma (S) unor termeni pozitivi
(T.P.) și ai situa ției, eliminând printr-o simpl ă scădere,
nesiguran ța, incertitudinea și nereușita, adic ă termenii
negativiști ( T.S), rezultanta (R) fiind :reu șita, rezolvarea
problemei, g ăsirea soluț iei rezonabile, repunând astfel pe linia de
încredere și certitudine, persoana (subiectul, clientul) supus ă
psihoterapiei pe baza pove știi terapeutice. În contextualitatea
dată, algoritmul pove știi terapeutice se determină aplicând
formula:
(T.P+T.P.)- T.N.=R.
Tot ca sum ă (S) trebuie s ă se considere și termenii
senzoriali (T.S) ca fiind forma ți din cei:vizuali, auditivi,
kinesteziei (de atingere), T.V; T.A; T.K, adic ă
T.V.+ T.A.+T.K.=T.S.
Implementând algoritmii prin formulele descrise anterior,
putem continua cu certitudine afirmând faptul c ă, subiectul unei
povești terapeutice trebuie descris în termeni pozitivi, deoarece
inconștientul nu în țelege limbajul negativ (exp: O persoan ă căreia
Povestea terapeutic ă
o să-i cerem s ă nu se mai gândeasc ă la momentul în care s-a
produs evenimentul negativ, ea va continua s ă aibă în minte
aceeași idee). Un argument în acest caz este și acela că, în multe
situații, omul știe mai repede ce nu- și dorește, decât ce vrea cu
adevărat în realitate. De asemen ea un obiectiv formulat în
termeni negativi ști, este mai pu țin creativ și duce mai u șor la o
stare de disconfort și indispoziț ie.
Totodată , povestea terapeutică permite natarorului (N) să
stabileasc ă o comunicare (C) multivalentă și multinivelar ă cu
ascultă torul (A), atât la nivel con știent cât ș i inconș tient.
C
N A
Din aceast ă cauză , subiectul alegoriei trebuie formulat și în
termeni senzoriali : vizual, auditib, kinestetic (atingerea).(exp.-
dacă vom spune „vreau s ă fiu fericit”,-reu șita va fi departe
deoarece mesajul nu exist ă prin neimplicarea termenilor
senzoriali). Conținutul alegoriei trebuie s ă fie descris în termeni
cât mai vagi pentru a st imula creativitatea, iar cuvintele folosite
să nu fie personalizate (neoferind referin țe precise de oameni,
locuri, etc.).
Maria Dorina Pa șca
Din punct de vedere psiholingvistic, verbele de acțiune vor
fi înlocuite cu substantive pentru a l ăsa imaginaț ia
ascultă torului să facă completările necesare: amintirea, gândul,
împrejurarea, etc. Este foarte important s ă „ i n t r e î n s c e n ă”,
practic în strategia de rezolvare a problemelor, personajele care
fac parte consecvent din incon știentul colectiv, ele stimulând
inconștientul subiectului (clientului). Acestea în general
sunt:zâne, înț elepți, prinți, prințese, regi, regine, mo ș Crăciun,
personaje din Biblie, Iisus, eroi mitologici, cât ș i persoanale din
cercul de cunoscu ți sau/și prieteni care la un moment dat, pot
deveni personaje pozitive într-o poveste terapeutică .
Deci, schematic, sarcina crea torului de poveste terapeutic ă
pornește de la rela ția dintre:
Ascultător (A) Povestitor (P)
-situația problem ă -situa ția
-situația ideală -strategia de rezolvare
-rezolvarea pozitiv ă
Așa cum mai aminteam, povestea terapeutic ă nu se citește,
ci ea se relateaz ă, tonul vocii, intensitatea, amplitudinea,
mimica și gestica fiind deosebite în acest ca z. Edificator poate fi
și următoarea povestire asiatic ă:
Povestea terapeutic ă
„Cică într-o zi un tână r îl întreabă pe rabin despre maniera
în care trebuie s ă povestim:
-Bunicul meu era șchiop, începu s ă povesteasc ă rabinul, iar
într-o zi l-am rugat s ă-mi spună o istorie despre tată l său. Bunicul
meu a povestit c ă tatăl său avea obiceiul s ă țopăie și să danseze.
Prins de istorisirea sa, bunicul s-a sculat și a început s ă țopăie și
să danseze cum f ăcea tatăl său. Și astfel, din acel moment el s-a
vindecat de infirmitatea sa”.
Astfel, psihoterapeutul devine un actor care face mai multe
roluri, starea de empatie fiind indispensabil ă pentru reuș ita în
transmiterea și depistarea mesajului pove știi terapeutice.
În viziunea lui Erickson, pentru ca mesajul s ă fie recepționat
de inconștient este de preferat ca înainte de relatarea propriu-zis ă,
să se creeze un moment de confuzie , pregătind astfel terenul ,
povestind lucruri f ără legă tură cu problema subiectului
(clientului) dar care au dr ept scop dezorganizarea sau
destabilizarea con știentului.
Erickson avea obiceiul de a re peta fraze de genul:„Exist ă
câteva lucruri pe care le ș tii, dar fără să ști că le știi. Când vei știi
ceea ce nu știi că știi, atunci te vei schimba”.
O asemenea formulare dar și abordare a confuziei,
misterioas ă și fascinant ă, obligă ascultătorul să caute în el
resursele necesare pentru a se schimba.
Maria Dorina Pa șca
Interesante și pline de substan ță sunt întreb ările pe care ni le
propune St ăvărache C (2002) pent ru a crea acea dezorganizare la
nivelul con știentului și anume:
• Ce culoare are somnul ? De ce?
• Ce este mai grea: o inim ă întristată sau o piatră de râu?
• Ce este mai dulce: un zâmbet sau o bomboan ă? De ce?
• Care este asem ănarea dintre un castor care roade o bucat ă
de lemn și o mașină de scris?
• Care animal seam ănă cel mai bine cu o bucat ă de elastic?
De ce?
• Cu ce aminal semeni cel mai bine? De ce?
• Cu care floare semeni cel mai mult? De ce?
Și seria întreb ărilor „destabilizatoa re” poate continua,
important ă fiind ideea pe care grupul țintă cărei i se adreseaz ă, să
fie receptată la intensitatea sa maxim ă.
O mare aten ție trebuie acordat ă în procesul de derulare a
logisticii povestii terape utice, faptului c ă aceasta nu trebuie
explicată (fapta, întâmplarera , alegoria). Dac ă facem impruden ța
din necunoa șterea construc ției (algoritmului) pove știi terapeutice
și încercăm să răspundem la nedumeririle și în avalan șă, întrebări
ale ascult ătorului și o „traducere”, risc ăm și o să avem nepl ăcuta
surpriză, de a reduce drastic din ac țiunea pe care ea trebuie s-o
Povestea terapeutic ă
aibă asupra incon știentului, provocând voluntar rezisten țe și
obiecț ii, nemaiputând a sconta pe rezultatul pozitiv al interven ției
noastre psihoterapeutice asupra s ubiectului (clientului) nostru.
Și n-ar strica a aminti pașii pe care copilul îi poate parcurge
atunci când, bolnav fiind, dore ște să-și scrie propria poveste sau
simplu, să scrie o poveste.
În acest „sistem”, compartiment ăm astfel:
A) Învață să spui o poveste (9 paș i)
1- găsește o poveste care s ă-ți placă;
2- citește și recitește povestea preferat ă;
3- analizează personajele;
4- analizează ce ți-a plăcut cel mai mult;
5- adaugă sau scoate din poveste la ce ți-a plăcut și la ce
nu ți-a plăcut din poveste;
6- povestește-ți noua ta poveste;
7- ai încredere în tine când spui povestea;
8- spune povestea (repet-o) pân ă o știi bine;
9- spune și altora povestea, accep tând atât lauda cât și
critica;
B) Cum să-ți alegi o poveste (8 pași)
1- alege cele mai frumoase pove ști după părerea ta;
2- caută povestea mai ales în literature clasic ă dacă crezi
că te reprezint ă, dacă nu găsește-o în realitate;
Maria Dorina Pa șca
3- găsește o poveste care s ă ți se adreseze ție în mod
personal;
4- cunoaște grupul țintă căreia vrei s ă-i spui povestea ta;
5- caută povestea ce „cer șește” să fie spusă;
6- caută povestea în media;
7- ia parte la întâlnirile povestitorilor profesioniș ti;
8- testează-ți poveștile selecate pentru grupul țintă;
C) „Fișa poveștii tale” (contabilizarea pove știlor tale)
– Titlu;
– Autor;
– Sursa (carte, bibliotec ă, proprie);
– Timpul alocat povestirii;
– Personaje;
– Succesiunea evenimentelor;
– Grup țintă;
– Genul pove știi;
Se impune ca la sfâr șitul demersului psihoterapeutic prin
alegorie, s ă avem certitudinea de a releva eficien ța printr-un scor
valoric anume (moral, social, etc.). Elementul pozitiv la acest
capitol îl reprezint ă faptul că NU există nici o regul ă după care să
se măsoare eficacitatea unei alegorii. Cert este doar c ă efectul –
schimbarea va avea loc, timpul fiind cel care guverneaz ă (câteva
ore, zile sau s ăptămâni). Important este faptul c ă efectul pozitiv
Povestea terapeutic ă
are loc în toate cazurile, specificul venind de la unicitatea
individului ca specie uman ă raporatat ă atât la sine prin tot ce-l
caracterizează cât și la societatea/com unitatea care-l accept ă sau
nu în macro sau micro structura sa, trecute de multe ori prin
metamorfoze de ordin fiziologic și psihologic.
E momentul a ne opri și asupra pove știlor folosite în
psihoterapia pozitivă . Astfel, Pese șchkian N (2005) surprinde
fazele unui plan terapeutic, având la baz ă, povestea, ca parte a
tratamentului-5 pa și:
1) -observare-distan țare = se face o relatare, preferabil
în scris, despre motivul sup ărării, cine a cauzat-o și când;
2) -inventariere = folosind DAI (Differentiation Analysis
Inventory) determin ând ariile de conduit ă în care pacientul însu și
și partenerul să u au tră sături pozitive, precum și cele supuse
criticii; astfel putem contracara tendin ța spre generalizare;
3) -încurajarea situaț ională = pentru a construi o rela ție
de încredere, întă rim trăsăturile individuale pe care le consider ăm
acceptabile și care sunt corespondentele tr ăsăturilor etichetate
negativ;
4) -verbalizarea = pentru dep ășirea, în conflict, a t ăcerii
și a distorsiunii vorbirii, comunicarea cu partenerul se dezvolt ă
pas cu pas; se discut ă despre tră sărurile și experien țele pozitive,
precum și negative;
Maria Dorina Pa șca
5) -extinderea scopurilor =
– îngustarea nevrotic ă a perspectivei este distrus ă în mod
conștient;
– se învață cum să nu se transporte conflictul în alte arii;
– se învață deschiderea spre noi scopuri, care nu au mai
fost probabil experimentate înainte;
– tratamentul se bazeaz ă pe două proceduri care merg
paralel și sunt împletite:
a)-psihoterapia , prin plan;
b)-autoajutorarea , prin care pacientul preia sarcina
terapeutic ă în cadrul cercului de oameni de care este apreciat.
Toate aceste consideraț ii pornesc de la faptul c ă
psihoterapia pozitiv ă încearcă să extindă demersul tradi țional
prin trei idei de baz ă:
1)-abordarea pozitiv ă ca răspuns la psihopatologie;
2)-abordarea referitoare la con ținut, drept un mediator
pentru comuniunea diverselor discipline;
3)-metoda „ajutorul de sine” în cinci etape și terapia pentru
vitalizarea pacientului, prin folosirea pove știlor și a vorbelor
înțelepte;
De asemenea, psihoterapia pozitivă are trei aspecte:
– punct de plecare pozitiv
– proceduri legate de conț inut
Povestea terapeutic ă
– cele cinci faze ale psihoterapiei pozitive.
ceea ce a determinat punerea ac centului, în acest caz, pe
povestea terapeutic ă (orientală ), amintit ă în structura sa, prin
cinci pași.
Voi aduce ca aplica ție practic ă, două povești terapeutice,
după Stăvărache C. (2002) ș i Pașca M.D. (2004) nr.3
1- Povestea furnicu ței Maria
a)-indicații terapeutice:
-lipsa motiva ției de a învăț a sau munci;
b)-efecte dorite:
-valorizarea sancinilor cotidiene;
-prevenirea abandonului școlar;
-încurajarea efortului de dezvoltare personal ă;
c)-grupul țintă:
-copii;
-adulți;
A fost odat ă o furnicuță care nu voia s ă munceasc ă.
Furnicuța Maria prefera s ă stea toată ziua lungit ă , să se joace sau
să alerge. În toate momentele zilei, toate scuzele erau bune pentru
a nu munci. Din aceast ă cauză , ea se juca mai mult singură ,
deoarece colegele sa le erau ocupate s ă munceasc ă.
Maria Dorina Pa șca
Într-o zi, în timp ce Maria era plecat ă în pă dure să se joace,
o zână veni la furnicar. Ea explic ă tuturor furnicilor c ă lansează
un concurs pentru desemnarea cel ei mai bune furnici din lume.
Fiecare furnică va putea acumula puncte dac ă muncește atunci
când trebuie, se joac ă în cel mai potrivit moment și, bineînțeles,
are o mul țime de prieteni. Astfel, micu țele furnici se puser ă pe
treabă pentru că fiecare vroia s ă câștige. Când Maria se întoarse
acasă, văzu că nimeni nu o bag ă în seamă. Toate furnicile cântau,
zâmbeau și transportau provizii. Maria se sim ți puț in dată la o
parte. Pân ă să se culce, reu și totuși să afle care era pricina acestei
schimbări și de ce toat ă lumea era atât de gr ăbită. Atunci, Maria
își zise că trebuie s ă câștige concursul, c ă este capabil ă să fie
prima. Dis de diminea ță, furnicuța noastră se alătură suratelor
sale. Lăbuțele sale erau foarte obosite pentru c ă Maria, nu era
obișnuită cu munca, dar ea nu se descuraja deoartece voia s ă
câștige concursul și să devină cea mai bun ă furnică din lume. Ea
se juca acum împreun ă cu celelalte furnicu țe și acest lucru era
deosebit de plă cut.
La sfârșitul concursului a constatat c ă avea o mul țime de
prieteni. În a șteptarea rezultatului conc ursului, toate furnicu țele
erau anxioase. Zâna a anun țat în sfâr șit marea câ știgătoare:
„Pentru c ă a făcut multe eforturi și ameliorat rezultatele, o declar
pe furnicu ța Maria, câ știgătoarea concursului”.
Povestea terapeutic ă
Toată lumea a aplaudat, iar Maria era foarte mândr ă de ea.
Zâna i-a dat ș i o diplom ă, precum și următoarele sfaturi: „R ămâi
întotdeauna o furnicu ță muncitoare și conștiincioasă. Când îț i vei
simți lăbuțele obosite sau când curajul te va p ărăsi,
respiră adânc de trei ori și vei vedea cum o lumină albastră te va
înconjura și-ți va da for ță și curajul de a continua. Aceast ă lumină
va fi invizibil ă pentru ceilal ți, doar TU o vei putea vedea”.
2- Povestea lui Ulysse
a)-indicații terapeutice:
-incapacitatea de a- și stabili un scop în via ță;
b)-efecte dorite:
-conș tientizarea importan ței cunoașterii a ceea ce vrem
să facem înainte de a ac ționa;
c)-grupul țintă:
-adulți;
De mai mult timp, Ulysse se preg ătea să plece într-o
călătorie care s ă-i schimbe via ța. El a studiat mai multe limbi
străine, precum și hărți care să-i arate diferite zone ale lumii.
Locul de destina ție era mai pu țin important, ceea ce-l interesa cu
adevărat, era să plece.
Dificultăț ile au început s ă apară în momentul în care s-a
prezentat la o agen ție de turism pentru a- și rezerva un billet de
Maria Dorina Pa șca
avion. Bărbatul de la ghi șeu i-a pus mai multe întreb ări obișnuite
pentru a afla locul și momentul când vrea s ă plece.
-„Eu nu vreau s ă merg în Mexic, în Grecia sau în Italia”.
-„Unde vre ți atunci să mergeți?” l-a întrebat funcț ionarul de
la ghiș eu.
-„În mod sigur, nu vreau s ă merg în Anglia, în Australia și
nici în Germania”.
-„Pe mine nu m ă intereseaz ă unde nu vre ți să mergeți”, zise
funcționarul din ce în ce mai neră bdător. „Pe noi ne intereseaz ă
unde a-ți vrea să plecați în călătorie”.
-„Nu mă intereseaz ă nici Spania sau Portugalia, nici India
sau Rusia”, zise Ulysse.
În acel moment î și dădu seama de impasul s ău și se întoarse
acasă. În acea noapte a avut un vis: se f ăcea că se afla într-un
aeroport și privea plecarea mai multor avioane. Deodat ă îi apăru
în fața ochilor marele Lindberg, pr imul pilot care a traversat
Atlanticul în 1927, care îi adres ă următoarele cuvinte:
„Avioanele sunt preg ătite să zboare, nu conteaz ă unde. Pilotul
este acela care decide locul unde aparatul va ateriza”.
Puțin după aceea eroul nostru adormi. Diminea ța el realiz ă
importanț a cunoașterii exacte a destina ției înainte de a pleca într-
o călătorie pe care el înc ă nu o știa.
Povestea terapeutic ă
3- Ursul-Mo ș Martin
a)-indicații terapeutice:
-nevoia de a se bucura, de a tr ăi bucuria;
b)-efecte dorite:
-conș tientizarea sentimentului de bucurie ca sens al
trăirilor suflete ști;
c)-grup țintă:
-copilul infectat HIV/SIDA;
Într-un or ășel de munte, pe o str ăduță liniștită, locuia un
vestit croitor. Toate animalele p ădurii își comandau hainele la
atelierul să u.
Așa s-a întâmplat c ă, într-o zi ap ăru în uș a atelierului, ursul.
Era tare sup ărat. Nu se putea prezenta la serbarea p ădurii, pentru
că, n-avea haine.
Meșterul croitor îl privi pe deasupra ochelarilor. Oare ce
haine să-I facă ? Din blan ă? Cât de c ălduroase să fie? Dar, mai
ales, să nu semene cu a altuia din p ădure. Să fie verzi? Nu se
poate! Nu l-ar vedea nimeni prin poian ă. Să aibă pene? Ce-ar zice
păsările? Greu de f ăcut!
Tocmai atunci ap ăru pe ușă, Rița-Veverița:
-Ce faci me ștere? întreb ă ea spărgând o nuc ă. Supărat?
-Păi uite. Mă așteaptă ursul pă durii și nu ș tiu ce hain ă să-I
cos pentru serbare.
Maria Dorina Pa șca
Doar o clip ă făcu Rița-Veverița ochii roat ă. Parcă ar fi
căutat ceva. Lu ă apoi foarfecele me șterului croitor și ieși grabnic
cu ele pe u șă.
Meșterul privi mirat în urma ei. Oare unde se dusese? Și-i
luase ș i foarfecele! Se uit ă la ceas. Cucul se preg ătea să cânte, dar
mai repede auzi clopo țelul de la u șă.
Intrând, Ri ța-Veverița răsturnă pe masa me șterului, tot ce
ținea-n lăbuțe și zise:
-Să-i croiești haină de blană moșului. Culoare s ă-i dai după
coaja de nucă , frunza toamnei, petecul de scoar ță de copac și-un
smoc de p ăr din coada mea. Și-o semăna cu noi care-l vom ocroti
și…
Luându-ș i coada la spinare, Ri ța-Veverița fugi repede la
serbarea p ădurii.
Meșterul se apuc ă grabnic de lucru. Haina de blan ă o coloră
cu ron-maron, iar la serbarea p ădurii, ursul se dovedi cel mai
frumos. Nimeni nu era ca el, ci doar dintr-un col ț se auzi un
ronță it. Cine? Ri ța-Veverița îi zâmbea prietene ște. Oare cine era
frumosul-frumos? Nimeni altul decât ursul Mo ș-Martin. P ăi nu?
Deci, aten ție părinți și cadre didactice:
– nu vă descuraja ți copiii atunci când începe ți să aplicați
terapia prin poveste;
Povestea terapeutic ă
– motivați-vă correct interven ția terapeutic ă în fața
copilului;
– înțelegeți de la început, corect problema copiilor;
– acceptarea și respectul s ă fie reciproc;
– gândiți-vă întotdeauna, cât ă „parte” v ă revine din
comportamentul necorespunz ător al copiilor, toate acestea
avându-le în vedere, când ascultă torul este copilul.
CAPITOLUL II
Compartiment ări
terapeutice
Maria Dorina Pa șca
2.1. Specificul pove știi terapeutice pentru copii
Copiilor le plac pove știle, chiar dac ă nu au toate zâne și feți-
frumoș i, pitici și zmei, dar foarte bine pot avea personaje de
vârsta lor, cu prietenii lor și de ce nu, bucuriile și necazurile lor.
De fapt copilul nu caut ă altceva în „buc ătăria” pove știi
terapeutice, decât pe sine , încercând să -și întărească EU-L.
Imaginea, sunetul și desenul, completeaz ă povestea pe care
copilul dore ște s-o asculte și la care el se raportează . El o alege.
Poate fi clasic ă și atunci „R ățușca cea urât ă” de Ch. Andersen
câștigă detașat în „topul suferin ței”, sau nu reprezint ă altceva
decât privirea trist ă a colegului de banc ă atunci când, plin de
seriozitate și gravitate îl roag ă să-l protejeze, să nu se loveasc ă,
să nu se taie, să nu se zgârie, spunându-i atât de simplu: „Nu știu
cât o să-ți mai fiu coleg de banc ă, deoarece doctorii mi-au spus
că sunt infectat HIV. Nu te speria. Nu fac nimic, dar vreau s ă mă
ajuți să fiu, atât cât se poate, COPIL și pe mai departe”.
În aceste situa ții și nu numai, povestea terapeutic ă trebuie
să fie un izvor atât de energie, cu prec ădere pozitiv ă, cât ș i unul
de bucurie în care evenimentele vie ții să fie o cascad ă de culori
benefice celui în suferin ță.
Povestea terapeutic ă
Așa cum aminteam de-a lungul c ărții, povestea terapeutic ă
nu se poate explica , ea nu dă nici solu ții și nici verdicte, ci se
lasă înțeleasă de cel ce o înț elege. E și normal ca cel clinic
sănătos să nu reac ționeze la fel cu cel bolnav. Unde sunt
experiențele de via ță? Ce status avem ș i cât responsabiliz ăm în
situația creată? Greu de în țeles atunci când nu poț i înțelege
pentru că nu te știi înț eles. În acest repertoriu, copilul î și alege
povestea pe care o dore ște el, cu personajul preferat, sau dac ă nu
o are, și-o poate scrie singur, moment în care apare amintirea ca
punct forte în întregul demers terapeutic pe baza pove știlor.
Întrebările, cei 5 W:
-cât dorește să-și amintească ;
-cum dore ște să-și aminteasc ă;
-când dore ște să-și aminteasc ă;
-unde dore ște să-și aminteasc ă;
-de ce dore ște să-și aminteasc ă,
constituie pilonii ce survin prin amintire, elementul de
creativitate și fantezia copilului, nevoit de a dep ăși fazele
suferinței și durerii sale.
Ajunge el să se autoprotejeze? Ne las ă să-l cunoaștem?
Știm să -l ajutăm? Avem maturitatea și înțelepciunea de a-l
înțelege și ajuta? Ne-am pus vreodat ă întrebările lui? Am trecut
prin propria sa experien ță de viață?
Maria Dorina Pa șca
Apăsătoare și responsabile întreb ări, fapt ce duce la g ăsirea
unor puncte în care e necesar s ă se întâlneasc ă întru cooperare
interesul colilului și responsabilitatea adultului .
Astfel Faber A. ș i Mazslish E. (2002) sus țin cele ș apte
metode menite a-l atrage pe copil să coopereze atât la școală cât
și acasă, iar în situa ția de față , fiind punctul în care cei doi,
COPILUL ȘI ADULTUL trebuie s ă fie pe acea și baricad ă,
întelegându-se și acceptându-se reciproc. Deci:
1. descrie problema;
2. dă informații;
3. oferă o variant ă;
4. exprim ă-te printr-un cuvant sau un gest;
5. descrie ceea ce sin ți tu;
6. așterne pe hârtie;
7. fii glume ț;
Povestea obi șnuită sau nu, cuprins ă sau nu într-o carte de
povești, poate deveni un punct de pornire în „a aborda” copilul
atunci când acesta nu se simte confortabil de a vorbi despre
sentimentele sale . În acest mome nt Mitrofan I si Buzducea D
(2002) remarca faptul c ă „O modalitate simpl ă, dar eficient ă o
reprezintă tehnica celor cinci sentimente:triste țea, furia,
fericirea, frica și singurătatea. Este foarte important s ă nu se
anticipeze și nici să nu se sugereze r ăspunsul copilului. Se
Povestea terapeutic ă
urmărește consonan ța dintre comportamentul verbal și cel
nonverbal al copilului. O altă modalitate de a ajunge la sufletul
copilului este aceea de a concentra toate simț urile acestuia
spre o activitate care s ă fie relevant ă scopurilor terapeutice
urmă rite. Dacă copilul întâmpin ă dificultăți în exprimarea
verbală a ceea ce simte, se poate inventa o poveste în care el
însuși să fie unul dintre actorii acesteia, oferindu-i posibilitatea
dezvăluirii sentimentelor (anxietate, t eama, îngrijorare, etc.). De
asemenea, se poate folosi un joc în care se pot implica
sentimente legate de pierdere și separare. Există și copii care
au un alt mod de a sim ți pierderea și durerea, mai putin în
exterior și care nu cer ajutor în mod explicit, ceea ce mai
înseamnă că nu vor primi ajutorul consilierului dac ă li se ofer ă.”
Din acest moment putem vorbi de o alt ă tehnică familială,
dezvoltată de Dreikurs (1974) cunoscută sub numele de
„rezolvarea mutuala a problemei”, deoarece și în cazul
poveștii terapeutice, relația dintre ascult ător-povestitor ce pot
fi copilul-p ărintele și nu numai, pot fi urmari ți șase pași specifici
și anume:
1)-în primul rând, se exprim ă acordul asupra faptului c ă
există o problem ă și se define ște exact care este problema;
Maria Dorina Pa șca
2)-în al doilea rând, vor stabili dac ă sunt sau nu capabili s ă
învingă împreună problema, formând împreun ă o echipă, având
același inamic comun;
3)-în al treilea rând, constă în stimularea folosirii de c ătre
copii de întreaga energie și resursele de care dispun
4)-în al patrulea rând, rezidă în implicarea tuturor în
rezolvarea problemei, ținând cont de p ărerea, dorinț ele și nevoile
copilului, contribuind astfel la maturizarea și cresterea normal ă a
acestuia;
5)-în al cincelea rând, familia va supune la vot p ărerile și
soluțiile discutate, pentru a selecta pe cea care a întrunit cele mai
multe voturi;
6)- în al ș aselea rând, după ce s-a realizat un concurs într-o
anume direc ție, se vor încuraja unul pe altul și vor devaloriza
lucrurile care ar putea sabota încercarea ce și-au propus-o”.
Finalul „colabor ării” va conta la scorul dintre punctele care
au dus la rezolvarea problemei . Reevaluarea apare doar atunci
când situa ția găsită de cei în cauz ă, n-au rezolvat pe deplin
problema respectiv ă.
Și toate acestea, spre cel mai se nsibil moment creat în cadrul
realiză rii terapiei prin poveste și anume stabilirea încrederii
copilului în adult , fapt important și realizat printr-o :
-comunicare bun ă de ambele p ărți
Povestea terapeutic ă
-lucru în echip ă, respect și responsabilitate;
-informație consistent ă, reală și utilă ;
Atunci, copilul va ști să recepteze și prin interme-diul
poveștii, mesajul dintre propria boal ă sau simptomele agrav ării
stării sale de să nătate. De aceea, pentru a ști să preîntâmpin ăm
stări nedorite în recep tarea mesajului de c ătre copil, e bine s ă
stabilim în munca cu acesta, patru mesaje esen țiuale și anume:
a)-nu exist ă sentimente drepte sau gre șite și chiar cele
despre care copilul se poate sim ți ruș inat/culpabilizat nu sunt
comune și nici rezonabile;
b)-este de ajutor s ă-și exprime sentimentele;
c)-poate fi ajutat s ă lucreze cu sentimentele;
d)-nu exist ă modalități corecte sau gre șite de exprimare a
sentimentelor, copii au nevoie s ă fie protejati de propriile
dureri/ră ni;
La toate acestea, tot punctat, în practic ă apare mult mai
pragmatic și coerent, Kellmer Pringle M (2000) ce surprinde în
cele zece comandamente legate de educarea unui copil, în
cazul nostru, din perspectiva dezvolt ării armonioase a
personalit ății sale, atunci când beneficiaz ă de dragoste ș i
securitate, de experien țe noi, de apreciere și stimă, de
responsabilitate și autonomie:
Maria Dorina Pa șca
1 -oferiți copilului o mare parte din timpul și înțelegerea
dumneavoastr ă, jocul cu copilul, lectura sunt mult mai
importante decât un menaj bine f ăcut;
2 -copilul are nevoie de experien țe noi și de comunicare
permanent ă, ceea ce-i asigur ă dezvoltarea spiritual ă;
3 -oferiți copilului îngrijiri permanente, coerent ă iubitoare
ceea ce este de o importanță fundamental ă pentru să nătatea
spirituală , la fel cum alimenta ția corectă este esen țială pentru
sănătatea corpului;
4 -copilul va fi stimulat s ă se joace singur sau cu al ți copii,
ceea ce permite explorarea, imita ția, construc ția și creația;
5 -atunci când eforturile copilului sunt încununate de succes,
el trebuie felicitat, apreciat;
6 -pă rinții trebuie s ă-i dea copilului responsabilit ăți din ce în
ce mai mari, deoarece sim țul responsabilităț ii se dezvoltă prin
activități practice;
7 -fiecare copil este unic în felul s ău, astfel c ă părintele
trebuie să-și adapteze comportamentul la caracteristicile acestuia;
8 -atunci când nu suntem de acord cu comportamentul
copilului, manifestarea dezaprob ării trebuie s ă țina cont de
temperament, vârst ă și capacitate de înte legere a copilului;
Povestea terapeutic ă
9 -copilul nu trebuie amenin țat cu pierderea dragostei sau
abandonului; p ărinții pot respinge comportamentul copilu-lui dar
nu-și pot respinge propriul copil;
10 -pă rinții nu trebuie s ă aștepte recuno ștință, deoarece
copilul nu și-a solicita naș terea;
Dacă analizăm cele men ționate mai sus, vom observa, în
cazul nostru, c ă el, copilul, pentru a avea cât mai mult timp o
stare de bine fizic ă și psihică , e absolut necesar a fi cunoscut,
apreciat, în țeles, acceptat ș i crescut, în a șa fel încat, atunci când
suferința și boala îi produc supărări, amelioarea și în cele din
nurmă vindecarea sa poata veni și din implicarea într-un
tratament medicamen-tos și nu numai a psihoterapiei, în spe ță a
terapiei prin poveste, ținând cont de unicitatea celui în cauz ă sub
toate aspectele dezvolt ării sale bio-psiho-sociale.
2.2. Specificul pove știi terapeutice pentru adul ți
Ar putea p ărea paradoxal pentru unii, faptul c ă și adultul
poate fi cuprins într-un progra m terapeutic ba zat pe poveste.
Suportând alte rigori me todologice, povestea terapeutic ă este
aplicată cu bune rezultate și cerută de multe ori chiar de c ătre
subiect (client) deoarece o consideră mai aproape de sufletul s ău,
regăsindu-se con știent sau incon știent ăn acțiunea narării.
Maria Dorina Pa șca
Față de copil, impactul cu po vestea este mult mai pragmatic,
el, adultul, trecând de cele mai multe ori totul prin prisma
conștientului, rezultanta , chiar mai putin vizib ă la început,
„explodeaz ă” atunci când toate acumul ă-rile existenț iale și
experiențele sunt deja f ăcute.
Elementele de baz ă în terapia prin poveste la adult pot fi
considerate:
– optimismul;
– gândirea pozitiv ă;
– dorința de vindecare;
– autovindecarea;
Optimismul pus fa ță în față cu pesimismul? Cine câ știgă
oare? Cel ve șnic nemul țumit, nervos, nelini știt, irascibil, ce se
consideră neajutorat?
De fapt, la baza pesimismului stă femomenul de
neajutorare în țeles ca stare de lucru în care nimic din ce alegi s ă
faci, nu afectează ceea ce se întîmpl ă. Neputința voită apare
atunci când, ve șnic te consideri neajutorat, iar depresia nu este
altceva decât consecin ța unei stări, privită din perspectiva unui
negativism total.
Dr. Seligman M. (2004) ce s-a oc upat mai bine de 25 de ani
de optimism (ca știință a controlului personal) și pesimism,
menționa printre altele: „Atunci când s ănătatea cuiva las ă de
Povestea terapeutic ă
dorit este din cauza constitu ției sale, proaste-lor habitudini
privind sănătatea sau faptului c ă respectivul a venit în contact cu
prea mulți microbi.
Această viziune convenț ională scapă din vedere un motiv
hotărâtor al s ănătății: propriile cogniț ii. Putem avea asupra
sănătății noastre fizice un control personal mult mai bun decât
bănuim. De exemplu:
– Modul în care gândim, mai ales despre s ănătate, ne
influenteaz ă sănătatea;
– Optimiștii iau mai pu ține boli infec țioase decât pesimi știi;
– Optimiștii au obiceiuri de îngrijire a s ănătății mai bune
decât pesimi știi;
– Sistemul nostru imunitar poate func ționa mai bine dac ă
suntem optimi ști
– Avem dovezi că optimiștii tră iesc mai mult decât
pesimiătii;”
Privind aceast ă înșiruire, putem afirma faptul c ă „crucial
este ce gânde ști atunci când e șuezi folosind puterea gândirii non-
negative . S ă schimbi lucrurile distructive pe care ț i le spui atunci
când ai parte de necazuri pe care via ța ni le rezerv ă tuturor, iată
cheia optimismului”, (Seligman M. -2004), f ăcând din povestea
terapeutic ă, învelișul formelor cognitive.
Maria Dorina Pa șca
„Grupul țintă” a pove știi terapeutice nu este doar adultul
bolnav fizic, ci și cel pentru care teama, neputin ța, frica, speran ța,
iubirea, reu șita, încrederea, sunt într-o furibund ă tornadă,
deoarece el se caută și nu se gă sește, elementul de reper fiind de
multe ori aproape inexistent.
Dr. Siegel B. (2004)-surprinzând în studiul să u clientul,
pacientul, sublinia faptul c ă:„ Problema fundamen-tal ă cu care se
cofruntă majoritatea pacien ților este incapacitatea de a se iubi pe
ei înș iși, determinat ă de faptul c ă n – a u f o s t i u b i ți de alții într-o
periadă crucială a vieț ii. În majoritatea cazurilor e vorba de
copilă rie-când rela țiile cu p ărinții ne cizeleaz ă modalit ățile
specifice de reacț ie la stres. Ajunș i adulți, repetă m aceste reac ții
și devenim vulnerabili în fa ța bolilor, iar personalitatea noastr ă
determină adesea natura celor pe care le contrac-t ăm. Capacitatea
de a te iubi pe tine însu ți laolalta cu capacita tea de a iubi via ța,
acceptând f ără rezerve faptul c ă nu va dura ve șnic, îți dă putința
de a-ți îmbunătății calitatea vie ții”.
De ce aceast ă remarcă aici? Ea se datoreaz ă faptului că , prin
povestea terapeutic ă, adultul î ți poate reg ăsi propriul EU,
acceptând o situa ție dată, dar ș i luptând pentru a se cunoa ște pe
sine. În acest sens, este mult mai important s ă înveț i să trăiești
fără teamă , să fi împăcat cu via ța și să accepți în extremis,
sfârșitul, fiind acum momentul în care poate avea loc
Povestea terapeutic ă
vindecarea, iar subiectul (clientul,pacientul) nu mai este sortit
eșecului.
Și poate, în acela și spirit al dr. Siegel B. În rela ția
terapeutic ă pe bază de poveste, să pornim cu pacientul adult
bolnav clinic, de la cele patru întreb ări fundamentale ,
răspunsurile ce vor urma lor, canalizându-ne viitoare formul ă
terapeutic ă sortită reușitei:
1) Vrei să trăiești până la o sută de ani?
a)-instinctiv nu î ți asumi responsabilitatea de a da valoare
întregii tale vie ți;
b)-speran ța și teama sunt categorii ce te fac s ă privești
prin prisma lor, viitorul;
2) Ce ți s-a întamplat cu un an sau doi înainte de a te
îmbolnăvi?
a)-reactivează factorii interni de stress;
b)-poate determina o criz ă de identitate sau renun țarea la
un vis drag din tinere țe;
3) Ce înseamn ă boala pentru tine?
a)-un element tabu;
b)-dacă boala reprezint ă o provocare, formidabil ă dar nu
invincibilă , atunci pacientul are ceva de la care s ă porneasc ă;
Maria Dorina Pa șca
4) De ce aveai nevoie de boal ă?
a)-îl ajută pe pacient s ă înțeleagă nevoile psihice pe care
s-ar putea s ă i le satisfacă boala;
b)-scuza pentru un eș ec;
Din toate, adultul trebuie să învețe să fie un supraviețuitor ,
iar povestea terapeutic ă poate fi primul semn spre o asemenea
cale de vindecare sufleteasc ă, „Ceea ce conteaz ă este părerea sa
despre propria persoan ă. Trebuie s ă găsești în viață acel rol care
ți se potrive ște, după care să renunț i la a mai juca teatru: profesia
ta este acea de a fi ” ne aminte ște Quentin Crips în piesa sa,
Funcționarul gol.
Ești tu, atunci când sim ți că și Dumnezeu este aproape de
tine, descoperind c ă spiritualitatea reprezinta capacitatea de a
găsi pacea ș i fericirea într-o lume în continu ă mișcare și de a
simți că propria personalitate este imperfect ă, dar acceptabil ă.
Din aceast ă stare de spirit, împ ăcate decurg atât creativitatea cât
și aptitidinea de a iubi neegoist, ce merg mân ă în mân ă.
Acceptarea, credin ța, iertarea, pacea și iubirea sunt tr ăsături care
pentru fiecare din noi, pot de fini la un moment dat,
spiritualitatea . Aceste caracteris tici se întâlnesc întotdeauna la
cei ce reu șesc să se vindece atât suflete ște cât și trupește,
neuitând s ă adauge:
Povestea terapeutic ă
„ Cred în soare-chiar și când nu str ăluceș te
Cred în iubire-chiar și când ea nu se arat ă
Cred în Dumnezeu-chiar și atunci când nu vorbe ște”
Din acest moment, pentru adult, povestea terapeutic ă ajută ,
deaorece el doreș te acest lucru, o simte aproape de el, are nevoie
de a fi el însu și, reconsiderându-se ca valoare uman ă.
2.3. Exercitiul premerg ător poveștii terapeutice
Am considerat absolut necesar în ideea de a nu bagateliza
tehnica terapiei prin poveste, de a puncta pe baza unor exerciții,
elementele care premerg aplicarea psihoterapiei de fa ță.
Adresându-se copilului ș i/sau adultului, acesta fiind
ascultă torul , pentru atingerea sc opului propus, povestea
terapeutic ă are nevoie de un preambul (exerci țiu pregătitor), ce se
bazează atât pe particularit ățile de vârstă ale celor în cauz ă cât și
pe dorința lor de implicare în actul terapeutic.
Exercițiul va urmări obișnuirea copilului și/sau adultului
atât cu elemente de creativitate , de vizualizare cât și de
implicarea amintirii pe baza stimulării senzoriale .
De menționat că, exercițiile ce vor urma, pot fi folosite cu
bune rezultate atât la copii cât și la adulți, important este de a
Maria Dorina Pa șca
ține cont de obiectivul și sarcina de lucru pe care o indic ă
acțiunea în fapt.
În acest caz, de un real folos ne este faptul c ă nu separă m
cele doua elemente: creativitatea și vizualizarea , ci le
surprindem importan ța în comun, asa cum Day J. (1998) d ădea
câștig de cauz ă, spunând: „Vizualizarea creativ ă reprezint ă
utilizarea deliberat ă a imagina ției creatoare, aplicat ă activ în via ța
cotidiană în scopul atingerii obiectivelor, al dep ășirii
obstacolelor, al sporirii con științei de sine ș i creșterii în general a
calității vieții.”
De fapt, folosirea vizualiz ării creative cu copiii este mai cu
seamă plină de satisfac ții, fiind de obice aproape o a doua natur ă
pentru ei. Copiii au o nevoie fireasc ă și un talent deosebit pentru
jocuri creatoare și pline de imagina ție astfel încât, pentru ei,
folosirea con știentă a imaginarului nu presupune aproape nici un
efort, fiind un instrument firesc ce-i poate ajuta s ă fie echilibra ți
și mai constienț i de sine.
Folosită și în cadrul persoanelor cu probleme speci-ale,
vizualizarea creativă ajută la depașirea unor situaț ii problem ă
ivite cât și a unor st ări de hiperactivitate , hipersensibilitate și
incapacitate de concentrare, fă cându-l mai ales pe copil s ă
crească și să evolueza frumos și armonios, indeplinindu- și
potențialurile individuale.
Povestea terapeutic ă
Pentru a realiza un întreg a ex ercitiului premergator, efectul
amintirii și fanteziei , aduc un plus creativit ății, în special
vizualizării creative. Subiectul (clientul) are nevoie s ă-și
aminteasc ă, amintirea fiind:
– vizual ă;
– auditivă ;
– gustativă ;
– olfactivă ;
– kinestezic ă (atingere);
făcând ca prin execu țiile ce vor urma, s ă conștientizeze
efectul benefic al pove știi terapeutice.
Exercițiile-joc reprezint ă o modalitate de activitate creativ ă
ce poate fi îmbun ătățită și completat ă după caz, de cei care
practică o asemenea tehnic ă psihoterapeutic ă, prin poveste și sunt
deschiși actului creator.
Și pentru ca în tot ce facem, dar mai ales în felul de a ne
cunoaște, ajuta și accepta a șa cum suntem, n-ar fi lipsit de
importanță de a pleca de la „Parabola înc ăperii albe” (Nuta A.-
2003).
„Închipuie ște-ți că te găsești într-o camer ă goală în care
totul este alb: podeaua, pere ții, tavanul. O for ță miraculoas ă te
ține suspendat în aer, în mijlocul ca merei. Nu se aude nimic, iar
Maria Dorina Pa șca
tot ceea ce vezi, este un alb des ăvârșit. Care ar fi experien ța ta în
acest caz și cât de mult ai dori s ă se prelungească ?
În cadrul acestei experien țe, știi ceva despre tine? De pild ă,
știi unde te afli și de cât timp esti acolo? E ști înalt sau m ărunțel?
Ești rotofei sau sl ăbănog? Ești un om bun? E ști un om ră u?
Intrebări fără răspuns… Aceast ă experien ță nu-ț i permite s ă afli
nimic despre tine însu ți.
Brusc, via ța ta se schimb ă. Pe perete, nu se știe cum, a
aparut un mic punct negru. N-ai observat cum s-a ivit acel punct
acolo. Cert este c ă el exista. Și, odată cu el, experien ța ta se
lărgește.
Punctul este mai mic decât tine, prin urmare tu e ști mai
mare decât el. Punctul este acolo, tu e ști aici. De și invizibil ă,
între tine și punctul de pe perete se ț ese acum o rela ție. Această
relație îți permite s ă te definești. Începi s ă-ți creezi o identitate.
Apoi, la fel de neasteptat, în camer ă apare un căț eluș (un pui
de dalmațian), urmat la un interval scurt de o zebr ă. Habar nu ai
cum apar lucrurile astea. În sinea ta, te bucuri îns ă, deoarece, cu
ajurorul lor te po ți cunoaște pe tine însu ți. Fără altceva/altcineva,
tu nu ș tii cine ești. Tu și ceilalț i formați o pereche polar ă. Ai
nevoie de cel ălalt pentru a te defini, a te descoperi sau a te
cunoaște”.
Povestea terapeutic ă
Astfel, sănătatea și boala au nevoie una de cealalt ă, deaorece
boala este necesar ă pentru a afla ce este s ănătatea, iar
comentariul sau interpretarea sunt absolut de prisos, deoarece
fiecare dintre noi în țelegem a avea sau nu nevoie de „parabola
încăperii albe”.
Și tot pentru a ne cunoa ște mai bine și a ne elibera de
„hainele unui rol ce ne strânge ș i nu ne face bine”, exist ă pași ce
ne ajută să depășim momentul, mai ales când, actorul este un
copil. Faber A. ș i Mastish E. (2002) ne amintesc c ă în loc de a
eticheta un copil, mai bine:
• caută prilejul de a-i ar ăta copilului o nou ă imagine despre
el insuși;
•pune-l pe copil într-o situa ție în care s ă se poată vedea
singur altfel;
• lasă-l pe copil să audă întâmplător când spui ceva pozitiv
despre el;
• prezintă comportmentul pe care ț i-ar plă cea să-l vezi;
• reaminte ște-i copilului realiz ările lui anterioare;
• enunța-i sentimentele și/sau așteptările;
Și astfel, subiectul poate în ainta în exercitiul pre-mergă tor
poveștii terapeutice.
Maria Dorina Pa șca
A Vizualizarea creativ ă ne ajut ă cel mai mult, iar
exercițiile ce urmeaz ă sunt grăitoare:
„Zânele tămăduitoare ”- un exercitiu ce-l ajut ă atât pe copil
cât și pe adult de a trece cu bine o vizit ă la medic sau s ă
minimalizeze durerea normală pricinuită de creștere (mai ales la
copil) vezi Day J. (1998). „Vezi înaintea ta poteca din natur ă.
Mergi pe ea și treci pe langa Copacul Ne cazurilor tale. Vezi dacă
ai necazuri de atârnat azi. Apoi, continu ă-ți drumul pe potec ă
până ajungi la poarta gr ădinii. Ce poart ă frumoas ă este azi…
acoperită cu florile cele mai colorate și cele mai parfumate pe
care ți le poț i imagina. Trebuie s ă fie cea mai frumoas ă poartă
existentă! O împingi u șor, deschizând-o, treci dincolo și te
oprești să admiri poarta care se închid e în urma ta. Indepartându-
te de poart ă și pătrunzând în gr ădina ta, auzi un fo șnet. Te întorci
… și vezi câteva chipuri mititele care te privesc printer florile de
pe poartă .
Apropiindu-te, vezi c ă ele sunt ale unor zâne micu țe, care
apar treptat dinapoia florilor și frunzelor. Mai întâi, se ive ște
una…apoi, înca una… Înca una, pân ă ce vreo zece zâne plutesc
înaintea ta, fluturând din aripioare. Toate au baghete micu țe și
zâmbesc cald, binevoitor. Ele încep s ă cânte :
„Hai s ă-ți arătăm ce putem face,
Ca s ă te-ajutăm, dacă ești trist.”
Povestea terapeutic ă
Te prind apoi de mâini și te poartă prin grădină… Ajungi la
o plajă mică, izolată. Nisipul se simte moale, uscat și cald. Aici,
zânele îți cer să te întinzi confortabil. Ele se a șează în cerc în
jurul tău. Ești relaxat și liniștit și poți simți în inim dragostea
zânelor… Ele cânt ă:
„Dac ă ești lipsit de chef ș i plăcere,
Baghetele noastre te fac bine pe loc.”
Sunt sigur că există un loc în care ți-ar plăcea să te simți și
mai bine… Poate c ă ți-ar plăcea sa fii r ăsfățat de zâne…
Mulț umindu-le zânelor și părăsindu-le, știi că vor fi întotdeauna
acolo, dac ă vei avea nevoie de ele…a șa cum va fi și grădina ta”.
notă: -subiectul va sta relaxat, cu ochii închiș i, iar vocea
celui ce vorbeș te este lini ștită, înceată și personali-zat ă;
-exercitiul se poate adapta, omitând sau adă ugând noi
momente, acest lucru depin zând de subiect (client);
2) Activitatea creativ ă ce urmeaz ă vizualizării creative, va
direcționa energia acumulat ă și va facilita cunoa șterea temeinic ă
a subiectului (copil sau adult). Ea ne va ajuta s ă-i creem
subiectului un echilibru între lumea interioar ă și cea exterioar ă,
conectând activitatea cu concentrarea ș i înțelepciunea interioar ă.
În acest context, activit ățile creatoare alease în concordan ță cu
trebuinț ele copilului sau adultului, devin momente de o deosebit ă
Maria Dorina Pa șca
intensitate a energiei și gândirii pozitive, atât de necesar ă celor
aflați în suferin ță.
Pentru că tot s-a vorbit de grădină , copilul/adultul poate
realiza chiar activitatea creatoare, practică de grădină rit. Astfel,
gradinăritul poate fi abordat la scar ă mai mică sau mai mare,
având ca punct de plecare, plantele de apartament și terminând cu
o adevarat ă grădină (de zarza-vat, flori). Dacă vremea permite, se
poate lucra chiar ș i afară, ceea ce m ărește potențialul creator al
vizualizării.
Deoarece subiectul urm ărește a folosi povestea terapeutic ă,
desenul/pictatul ca activitate creatoare îi va face bine și se poate
realiza în aer liber atunci când timpul permite. Important este
(dacă activitatea se desf ăsoară în aer liber) s ă deseneze/picteze
tot ce vede, ad ăugând apoi, dac ă doreș te, ceea ce a ap ărut în
timpul vizualiz ării creative. Pozitiv este faptul c ă, în felul acesta,
desenul final devine o intrepă trundere de realitate și imaginar,
putând fi un exerci țiu important în dobândirea echilibrului.
Am putea aborda activitatea creatoare și din perspectiva
desenatului în paralel , finalizând spectrul cu, scrisul.
Desenatul în paralel se prezint ă ca o activitate creativ ă la
care particip ă două persoane: terapeutul si copilul/ adultul. Cei
doi vor sta fa ță în față având între ei, pe podea sau pe mas ă (se
alege locul cel mai convenabil), o coal ă mare de hârtie. Cei doi
Povestea terapeutic ă
încep să deseneze (s ă improvizeze) fiecare din cap ătul să u. În
timpul desenului se poart ă o discuț ie ușor dirijată despre cele
simțite în timpul vizuali-z ării creative și nu numai. Dac ă nu
deranjeaz ă și muzica poate fi admis ă în activitate ca fundal,
menținând o atmosferă cât mai fireasc ă și mai relaxant ă. La un
moment dat, vor exista puncte în care cele dou ă desene (sau
desenele) se vor contopi, urmând ca de comun acord s ă le unescă,
formând un singur desen. Interesant este de urm ărit modul în care
ele devin un singur desen, cât și implicarea termenilor senzoriali,
mai ales cei kinestetic i în completarea activit ății creatoare
realizate.
Scrisul obișnuit ca o activitate mai ales pentru copiii mai
mari poate ap ărea în aceste momente de preg ătire, ca foarte
important. De aceea, l ăsați-l și pe copil sau adult s ă scrie scurte
relatări, poezii, eseuri, ajungând, de ce nu, la o povestire ce se
poate întâmpla pornind chia r din interiorul vizualiz ării, apreciind
cele relatate ș i evitând a face aprecieri critice.
Așa cum aminteam anterior:
B Amintirea implicat ă pe baza stimul ării senzoriale
(vizuală , auditivă, gustativ ă, olfactivă și kinestetic ă) este absolut
necesară în menținerea interesul pentru poveste (eveniment), c ăt
și în declan șarea unor comportamente menite a ad ăuga un
element pozitiv, terapiei aflat ă în derulare.
Maria Dorina Pa șca
Amintirea și fantezia implic ă copilul/adultul în a „simți”
totul, reușind a se exterioriza, l ăsând inconș tientul să-și dezvolte
și valorifice toate mecanismele. Se poate crea o varietate de
exerciții-joc care s ă antreneze amintirea senzorial ă, unele putând
avea și forma: (dupa Kende B.H.-2000)
a) Auditivă
1)- Fluierul locomotivei -jucat de unul singur sau în Grup,
subiectul (subiec ții) sunt ruga ți să-și aminteasc ă de ceva anume
(se joacă în lanț, dacă nu, se fac pauze).
-primul -Eu aud fluierul locomotivei și îmi amintesc de o
gară…
-al doilea (continuă de unde a r ămas primul)-Gara m ă ducea
la un drum …
-al treilea -Drumul m ă îndrepta spre casa bunicii unde…
-al patrulea -Îmi amintesc c ă am căzut din cireșul din
grădină și …
-al cincielea -M-am lovit atât de tare, încat n-am mai ș tiut
nimic de mine și …(jocul poate continua până se ajunge s ă se
descopere „drama” unuia dintre ei(cauze, efect, consecin țe)
Stări ca:teama, angoasa, frica, incertitudinea, instabilitatea,
anxietatea, pot să se contureze în asemenea momente.
atenție!-jocul poate declan șa și elemente de creativitate
gândire pozitivă , fiind de fapt locul de unde: speran ța,
Povestea terapeutic ă
înțelegerea, r ăbdarea și acceptarea au putut porni sau pot porni în
continuare.
2)- Ce auzi?
Jocul ca ș i primul face apel la amintirile auditive, f ăcându-l
pe subiect s ă asculte ce se aude în jurul s ău (pași, zgomote,
etc.) și să se raporteze la ele, dându-le sau nu importan ța ce o au
pentru el. Exerci țiul-joc creaz ă o atmosfer ă în care subiectul este
rugat să rămână pe toată durata „auzirii” cu ochii închi și.
b) vizuală
3)- Papucii colora ți -subiectul este rugat să -și găsească o
pereche de înc ălțăminte (pantofi, sandale) pe care nu le mai
folosește și să le picteze amintindu- și la vederea lor o
întâmplare pl ăcută sau nu. Dac ă refuză acest item, se poate porni
o discuț ie legată de „uitându-te la papucii ace știa, îți dai seama c ă
ai crescut? Cum?” Și tot demersul relat ării poate porni de la
această prezentare.
4)- Hainele vechi – T o t î n a c e l a și context, al amintirii
vizuale, subiectul este rugat s ă-și îmbrace (dac ă-i mai sunt bune)
hainele acum vechi, dar de care îl leag ă amintiri pl ăcute sau
neplăcute, relatându-le. Nu intervenim, l ăsându-l singur s ă aleagă
ce doreș te să ne prezinte, urmând ca în cele din urm ă să apară
relatată și amintirea dureroasă .
Maria Dorina Pa șca
c) gustativ ă
5)- Îț i spune ceva ? -Subiectul/subiec ții pot primi câteva
produse s ă le guste , printre ele fiind cele care dau o senza ție de
plăcere (dulciurile) sau de refuz (acriturile), urmă rind
îndeaproapre mimica fe ței, cerându-le a relata ce amintire
gustativă plăcută sau nu, au declan șat produsele gustate. Reac ția
totală de refuz, în cazul celor negative, atenț ionează asupra
impactului emo țional avut asupra subiectului și dorința de a nu
vorbi despre ele, nedorind ca ele s ă declanșeze aceleasi senzaț ii.
d) olfactiv ă
6)- Îț i place mirosul? – În fața subiectului sau a subiec ților
sunt asezate mai multe obiecte. Ele trebuie s ă declanșeze
amintiri olfactive prin mirosirea lor (fructe, flori, haine,
parfumuri, înc ălțăminte, etc.). Relatarea care urmeaz ă, mai scurt ă
sau luând forma unei povestiri, va aduce un plus de cunoa ștere a
subiectului, cât ș i o implicare a acestuia în tratamentul terapeutic
pe bază de poveste.
7)- Ai vrea să le miro și? -În apropierea subiectului/
subiecț ilor va exista o cutie plin ă cu medicamente. Rugat/ ruga ți
să le extrag ă și să le miroase, ele vor declan șa niște amintiri
olfactive . Fiecare va fi rugat s ă povesteasc ă despre „ce-i spune
mirosul?” „îi place?”, „nu-i place?”
Povestea terapeutic ă
Interesant ă și de luat în considerare este motivaț ia alegerii
unui medicament sau altul. În cazul în care nu este ales nici un
medicament, vom considera frus trarea sau anxietatea prea mare,
lăsând ca un timp subiectul/subiec ții să relateze despre mirosul
de medicamente.
e) kinestetic ă
8)- Recunoș ti? -În fața subiectului (va avea ochii legaț i)
sunt așezate pe o mas ă, mai multe obiecte. Este rugat s ă le
identifice pe toate dac ă poate prin pipăit și să-și aminteasc ă un
fapt sau o întâmplare legată de obiectul respectiv.
9)- Te cuno ști? -Subiectul este întrebat dac ă își cunoaște
corpul. Dac ă da, atunci este rugat s ă-și aminteasc ă ceva dureros
sau plăcut despre o anumit ă parte a lui, atingându-se . În acest
moment se pot declan șa secventele dureroase ap ărute în
momentul aplic ării unui tratament medical (radiere, ghipsare,
operare, etc.). Se poate întâ mpla ca în cadru l acestui joc,
subiectul s ă protejeze o anumita parte a corpului, implica ția
psihologic ă fiind deosebit ă.
A. auditiv ă:
1.- se imit ă sunetul locomotivei, r ăspunsul copiilor în vârst ă
de 5 ani:
– Îmi aduc aminte c ă a m m e r s c u m a m i și tati sp
cumpărăm un radio nou.
Maria Dorina Pa șca
– Îmi aminteș te de muzic ă.
– Îmi aduc aminte de tre nurile care trec pe lâng ă casa
mea.
– Îmi aduc aminte de dese nele animate la care m ă uit.
2.- la nivel de 3-5 ani „ Ce se aude?” (imaginar).
– Îl aud pe Mo ș Crăciun;
– un sac;
– un lup;
– nimic;
– focul;
– sania lui Mo ș Crăciun;
– căprioara;
– iepurașul care sare „ țup-țup”.
3.- grupa mare-se trânte ște ușa; Ce vă amintește?
– a căzut un stâlp
– o mașină a lovit un om
– pasul unui uria ș
– o piatră în geam
– cineva nervos bate la u șă
– tata s-a certat cu mama și ea a spart o farfurie
– când vine tata de la serviciu și trântește ușa
Povestea terapeutic ă
– a căzut o casă.
4.- clasa a IV-a-sun ă soneria anun țând pauza iar copilul î și
amintește că:
– Robert mi-a promis c ă mă bate;
– Trebuie s ă mănânc sandviciul cel mare pus de mama;
– Diana nu vrea s ă se joace cu mine;
– Pot să măsor alunul pe care l-am s ădit în curtea școlii.
5.- vârsta 5-7 ani-se aude „Of! Of!”-Era
– o fetiță care era tare trist ă …
– și care plânge …
– că-I era dor de mama ei …
– că n-o văzuse demult.
B. gustativ ă:
6.-grupa mijlocie-Am dat copiilor s ă guste zah ărul dintr-o
linfuriță.a reieșit faptul c ă:
– este dulce și-mi place
– mă gândesc la ciocolat ă
– mă gândesc c ă nu am voie
– mă gândesc la bunica ce-mi face cl ătite
– că mă dor dinții.
Maria Dorina Pa șca
7.-vârsta-6 ani-Î ți spune mierea de albine?
– că am văzut o albin ă
– că vin albinele
– că dau din aripi ș i bâzâie
– că nu înțeapă dacă nu ești cuminte
– că ne poate mânca mierea.
8.-vârsta 3-4 ani-Când gust o l ămâie simt c ă:
– este acră
– are culoarea galben ă
– am fost bolnav ă și mama îmi d ădea lămâie
– am băut suc
– am mâncat pr ăjitură cu lămâie.
9.-vârsta 3-5 ani-Când m ănânc banane cu arom ă de căpșuni
îmi amintesc c ă:
– am fost la mare și erau lădițe de căpșuni;
– era grădina bunicii;
– tăticul lui Florin e în Spania;
– că mă dor dinții;
– voi pleca în Spania.
Povestea terapeutic ă
C. olfactiv ă:
10-vârsta 5-7 ani-Ce- ți amintește mirosul de pâine cald ă?
– De bunica atunci când co cea pâinea în cuptor și afară
ploua tare și în casă era călduț.
11.-vârsta 4-5 ani-Î ți place mirosul crengu ței de brad?
– Da, deoarece e verde și are miros pl ăcut. Tata le aduce în
brad acas ă, iar în camer ă miroase a proasp ăt.
12.-vârsta 3-5 ani-Când miros hameiul îmi amintesc de:
– florile din curte
– ceaiul de tei
– salcâmul de pe stradea mea
– mușcata de la bunica din geam
– berea pe care o bea tata.
D. vizual ă:
13.-grupa mic ă-mijlocie-C ăsuța
– îmi aminte ște că bunica are o c ăsuță unde eu m ă joc cu
pisica și cu calul și cu porcul. Cel mai mult îmi place s ă mă joc
cu pisica c ă ea nu fuge, dar pui șorii fug de mine.
14.-cuvântul „scar ă”-îmi aminteș te că :
– m-am urcat și am căzut, iar sora mea a râs de mine
– nu pot să urc și aștept să fiu ca mama și tata
Maria Dorina Pa șca
– vine pe ea Mo ș Crăciun
– lasă oamenii s ă urce.
15.-vârsta 3-4 ani-v ăd „cățelușul”-el îmi aminte ște că:
– mușcă
– strigă „ham-ham”
– se face uria ș, uite-așa de mare
– are coadă
– are dinți, cap, ochi, nas și urechi.
16.-3-4 ani-„globul”-îmi aminte ște că:
– vine Moș Crăciun
– a adus mami bradul în cas ă și a venit z ăpada
– o iubesc pe mami
– tata a uitat s ă cumpere bradul și Moș Crăciun n-a venit
la mine
– nu îmi amintesc nimic.
E. Kinestezic ă:
17.-grupa combinat ă-Ce-ți amintești neplăcut despre o parte
a corpului t ău …
Povestea terapeutic ă
– La bunica am alunecat pe sc ări și m-am lovit la fund și
m-a durut foarte tare de nu am putut s ă mă aplec la raftul cu
jucăriile mele preferate.
18.-grupa mic ă-Dacă duci mâna la „nas” î ți amintești că:
– am făcut „accident” în dulap
– m-a lovit sora peste el
– mi-a curs sânge
– mi-a dat tata o palm ă
– s-a băgat mama s ă mă apere.
19.-vârsta 4-6 ani-Pozi ția aceasta î ți amintește de ceva?
– capul meu este aplecat
– mâna este întins ă în față
– piciorul este în față
– mâna este pe cap
– pumnul este închis.
20.-vârsta 5-6 ani-Ce- ți spune lemnul?
– că e aspru
– că e țepos ca un arici
– că e zgronțuros și călduț
– că e înț epător
Maria Dorina Pa șca
– că e mai uricios un pic.
C Amintirea dublat ă de fantezie declanșează prin
exercițiu-joc, elementul de crea tivitate. Tot dupa Kende B.N.
(2002), voi prezenta câteva exemple: (toate jocurile sunt destinate
grupului).
1)-Dacă mâine vin la tine?
Nararea are loc în lan ț, făcând posibil ă prezența fiecărui
subiect (copil sau adult) la desf ășurarea jocului. Primul subiect
va lua un obiect ca s ă ajungă la tine, urmatorul îl ea ș i el adaug ă
propriul obiect, pân ă la urmă ultimul din grup trebuie s ă știe tot
cu ce au venit ceilal ți cât și motivația lor:
-primul subiect:
-Eu vin la tine mâine cu o valiză plina cu fotografii si
-al doilea subiect:
-Și eu vin mâine la tine, cu valiza plina de fotografii
făcute acolo, în tab ără, mai iau și-o sacoșă cu niste haine ce ne
trebuie pentru carna val, dar mai aduc și-o minge ca să…. și
exercitiul-joc continu ă, putând „aluneca” atât spre partea pozitiv ă
a unor întâmpl ări sau relat ări, cât și pe elementul de surpriz ă
neplăcută, disconfortul decla șându-se instantaneu.
Povestea terapeutic ă
Se urmărește cu precadere dezvoltarea aten ției cât și
implicarea personal ă a fiecărui subiect.
2)-Când ajung la tine ce-o s ă fac?
În cadrul acestui joc, fiecare „combin ă” relatarea cu
mișcarea: O s ă ajung la u șa casei tale și-o să sun (arat ă mișcare)
și-o să aștept apoi (ș i cel de-al doilea continu ă) o să zâmbesc
(face mișcarea) mamei tale care m ă invită înăuntru știind cine
sunt. Dar, (urmeaz ă al treilea), eu nu intru f ără să mă șterg pe
picioare (arată mișcarea) să-mi iau bagajul (îl ridic ă) și …jocul
poate continua pân ă în momentul în care o ac țiune va declan șa o
anumită mișcare ce se motiveaz ă într-un fel sau altul prin
comportamentul ales. (exemplu-r ămân în picioare pentru c ă sunt
ambliop și nu văd scaunul, nu vorbesc, deoarece m ă bâlbâi, etc.)
Fantezia se poate combina foarte bine cu amintirea în
urmatorul joc:
1) Locuința bunicii , unde, pe baza termenilor senzitivi și a
amintirilor din acest caz, subiectul (copil, adult) va trebui s ă
descrie locuin ța bunicii, trecând prin: gar ă sau nu, drumul de la
poartă la casă, încăperile, etc.-minorul cât și toate pot edifica ș i
anotimpul în care este v ăzută locuinț a bunicii, motivându-se
alegerea respectivă .
Dintr-o alt ă perspectiv ă, exercițiul-joc surprinde implicarea
emoțională a subiectului cum ar fi cel în care acesta, dintr-un
Maria Dorina Pa șca
număr oarecare de obiecte, trebuie să-l aleagă pe acela cu care a
trăit cel mai pl ăcut sau mai trist moment, sau care îl leag ă de
el, relatând apoi cele întâmplate (exemplu-am ales salvarea c ă e
frumoasă, dar n-aș mai vrea s ă urc în ea pentru c ă … și povestea
continuă personalizat ă).
1 Povestea visului practicat în grup, confirm ă prin adausuri
de cuvinte de c ătre fiecare în parte, nararea visului.
…Cic ă se poveste ște că odată, pe …
…Cic ă se poveste ște că odată, pe un drum de țară…
…Cic ă se poveste ște că odată, pe un drum de țară,
trecea o c ăruță plină de ….
1.-Dacă mâine vin la tine …
– aș dori să ne jucăm, iar la plecare ți-aș împrumuta o
jucărie
– aș face curat în cas ă
– ți-aș arăta camera mea
– te-aș servi cu pr ăjituri
– te-aș conduce pân ă la poartă.
2.-Dacă ți-aș spune că bunica …
– mă lasă să merg cu ea s ă căutăm ouăle în cuibar
Povestea terapeutic ă
– mă iubește
– mă lasă s-o văd când mulge vaca
– Îmi face pr ăjituri
– a zis că mă învață să călăresc.
3.-Dacă ți-aș spune ce fac singur acas ă …
– Încui bine u șa după ce pleacă mami
– mă joc pe calculator
– mă uit la televizor
– mă joc în camera mea f ără să fac gălăgie
– Îmi este fric ă și-o sun pe bunica s ă vină la noi.
4. Dacă auzi „buf”
– prietena mea a c ăzut
– tata dă din picioare
– Dani sare în ap ă
– eu sar
– Moș Crăciun bate la u șă:buf, buf
– eu când eram mică am căzut în fund și am plâns
– o bombă
– Andrei a c ăzut din copac
– se rupe un scaun și se sparge
– au, mă lovește.
Maria Dorina Pa șca
Tot ca exerci țiu premerg ător poate fi considerat și jocul
terapeutic cu implica ția sa spre povestea terapeutic ă de mai
târziu. Din „Jocuri terapeutice” de Benga O. (2002) m-am oprit
asupra celui legat de …povestea terapeutic ă.
Jocul „ Sunt povestitor ” (p. 42)
Descrierea jocului: Se dă un început de poveste pe ca re copilul este rugat s ă o
continue, spunându-i-se că el poate fi povestitor și poate
compune singur pove ști (dacă ne jucăm cu un copil care știe să
scrie îi spunem c ă el poate fi autorul, iar dac ă nu știe să scrie îi
spunem c ă el va compune povestea iar noi o vom scrie în locul
lui, ca să poată fi citită și altor copii).
Începutul dat se stabile ște în func ție de anumite st ări pe care
bănuim că le are copilul și dorim să ni le clarific ăm mai ales în
cazul unor boli este foarte important s ă îl facem pe copil s ă ne
comunice ce simte. „Sunt trist pentru c ă…”
„Un copila ș de x ani (se folose ște vârsta copilului), cu p ăr
brunet și ochi alba ștrii (personajul poate să se asemene fizic cu
copilul) a pornit într-o zi de prim ăvară spre…”
Argument psihologic
:
Faptul că i se dă copilului posibilitatea de a fi poves-titor
sau scriitor, constituie un important factor de valori-zare, de
Povestea terapeutic ă
apreciere a copilui, car e va contribui la creș terea stimei de sine a
copilului, adic ă a părerii pozitive pe care el o are fa ță de propria
persoană. Povestea compus ă de copil reflect ă un mesaj intern al
acestuia, anumite dorin țe, gânduri, nevoi, in clusiv cele asociate
sau provocate de boal ă. Începutul dat ne ofer ă posibilitatea de a
controla informa ția pe care dorim s ă o obț inem de la copil
deoarece a fost ales în func ție de ceea ce dorim s ă ne clarific ăm
De urmărit:
– fluenț a ideilor;
– direc ția pe care o ia poveste;
– personajele folosite și coresponden ța acestora cu
persoane cunoscute de copil;
– pauzele sau blocajele de pe parcursul pove știi;
– tonalitatea vocii în general și în func ție de per-
sonajele care vorbesc;
– starea afectivă a copilului în timpul jocului și chiar
după terminarea acesteia;
Ne apropiem de finalul perioadei de preg ătire prin exerci țiu,
cu pașii de pornire spre narațiune. În acest caz, sunt de remarcat
și exercițiile premerg ătoare care urmeaz ă:
a) – Subiectului (copil sau adult) i se cere s ă se rezume la
trei cuvinte cheie care să stea la baza unei pove ști și să le
folosească în conținutul acesteia:
Maria Dorina Pa șca
exp: -alb-camer ă-spital
-batic-radia ții-pat
– p ădure-viol-închisoare.
b) – De data aceasta exerci țiul-joc începe s ă finalizeze
pregătirea prin corelarea dintre imagine și cuvânt (narare și
exprimare grafică ). I se cere subiectului s ă realizeze un desen cu
nouă (9) elemente pe care le primeș te de la terapeut și care
obligatoriu s ă se regăsească pe foaia de expresie. Acestea sunt:
-pră bușire;
-sabie;
-adăpost;
-monstru mânc ător de oameni;
-cerc care se miș ca în spațiu;
-o persoan ă;
-apă;
-un animal;
-joc.
După ce compozi ția este terminat ă, subiectul (copil sau
adult) este rugat „ să spună povestea ” care stă la baza desenului
și prin care s ă interpreteze cele exprimate.
În acest mod, ca într-o spirală, terapeutul poate începe
programul prin care subiectul va face terapie prin poveste,
Povestea terapeutic ă
solicitându-i primul pas pr in terminarea unei… pove ști
terapeutice. Dup ă trecerea și a acestei „probe de foc”, cei doi
fiind preg ătiți-ascultătorul și povestitorul, terapia trebuie s ă
înceapă având acceptul cât și dorința de reușită.
Și …Poveste neterminat ă
„-E gustos m ărul tă u? mă întreabă Livia văzându-mă că
mănânc cu poft.
-Ihî! ajunsei doar prin semne a-i spune.
-Atunci, termin ă-mi povestea.
-Care poveste? f ăcui eu mirat ă, lăsând mărul din mână .
-Cea cu mă rul! Doar tu l-ai luat pe cel mai gustos. Hai,
spune!
Nu știam ce poveste s ă-i mai spun Liviei. O priveam
speriată .
-Stai, nu te nec ăji. Te ajut eu. Î ți spun începutul:
„Din pom c ăzură trei mere:
unul era al meu, altul al celui care ascult ă
și cel mai gustos,
rămâne pentru cine termin ă povestea.”
Când te-am v ăzut că-l iei pe cel mai gustos, am știut c-o să-
mi termini povestea. Te ascult. Începi?
Maria Dorina Pa șca
Ochii Liviei pă reau o poveste. Oare unde o pusesem? Ce?
Povestea! Ajut ă-mă s-o gă sesc. Cum? E la tine în palm ă? Ce
bine!
Deschide palmele și să-i terminăm Liviei, povestea.
Era pe vremea…
CAPITOLUL III
Povestea tera peutică
Maria Dorina Pa șca
3.1. Mesajul poveș tii terapeutice vizând st ări și
sentimente
Așa cum s-a desprins de pe parcursul pân ă în acest moment
al cărții, cât și în continuare, povestea terapeutic ă presupune o
anumită flexibilitate a ei care-i permite a valorifica la maximum
anumite st ări, trăiri suflete ști, sentimente, toate aducând în prim
plan, experiențe de viață cât și modificări comportamental
atitudinale ale subiectului fie copil sau adult.
Nu reprezin ă nici o dificultate în abordarea pove știi
terapeutice, faptul c ă nu are întotdeauna anumite „tipare” dupa
care să fie creată. Ea nu dore ște tipare, ci impact pozitiv asupra
subiectului și de aceea, abordarea ei este și va fi atât de diferit ă.
De ce? În primul rând pentru c ă trebuie s ă placă și să suscite
interes, în al doilea rând să-l implice direct pe ascult ător în
poveste, iar în al treilea rând să nu fie lung ă, mergând de multe
ori pe ideea „scurt, concis, clar și cuprinzător”.
Poveștile terapeutice ce vor urma (18 la num ăr), vor
identifica momente privind st ările și sentimente ce necesit ă a fi
abordate diferit, fiind necesar ă cunoașterea cât și implicarea lor,
de către subiect, fie copil și/sau adult.
Povestea terapeutic ă
Poveștile terapeutice vor surprinde: bucuria, speran ța,
înțelegerea, acceptarea, rezolvarea de probleme și tră sături
temperamentale, teama de a nu gre și, după cum urmeaz ă:
3.1.1.-Bucuria
1. Ursul-Mo ș Martin
Într-un or ășel de munte, pe o str ăduță liniștită, locuia un
vestit croitor. Toate animalele p ădurii își comandau hainele la
atelierul să u.
Așa s-a întâmplat c ă, într-o zi ap ăru în uș a atelierului, ursul.
Era tare sup ărat. Nu se putea prezenta la serbarea p ădurii, pentru
că, n-avea haine.
Meșterul croitor îl privi pe deasupra ochelarilor. Oare ce
haine să-i facă ? Din blan ă? Cât de c ălduroase să fie? Dar, mai
ales, să nu semene cu a altuia din p ădure. Să fie verzi? Nu se
poate! Nu l-ar vedea nimeni prin poian ă. Să aibă pene? Ce-ar zice
păsările? Greu de f ăcut!
Tocmai atunci ap ăru pe ușă, Rița-Veverița:
-Ce faci me ștere? întreb ă ea spărgând o nuc ă. Supărat?
-Păi uite. Mă așteaptă ursul pă durii și nu știu ce hain ă să-i
cos pentru serbare.
Maria Dorina Pa șca
Doar o clip ă făcu Rița-Veverița ochii roat ă. Parcă ar fi
căutat ceva. Lu ă apoi foarfecele me șterului croitor și ieși grabnic
cu ele pe u șă.
Meșterul privi mirat în urma ei. Oare unde se dusese? Și-i
luase ș i foarfecele! Se uit ă la ceas. Cucul se preg ătea să cânte, dar
mai repede auzi clopo țelul de la u șă.
Intrând, Ri ța-Veverița răsturnă pe masa me șterului, tot ce
ținea-n lăbuțe și zise:
-Să-i croiești haină de blană moșului. Culoare s ă-i dai după
coaja de nucă , frunza toamnei, petecul de scoar ță de copac și-un
smoc de p ăr din coada mea. Și-o semăna cu noi care-l vom ocroti
și…
Luându-ș i coada la spinare, Ri ța-Veverița fugi repede la
serbarea p ădurii.
Meșterul se apuc ă grabnic de lucru. Haina de blan ă o coloră
cu ron-maron, iar la serbarea p ădurii, ursul se dovedi cel mai
frumos. Nimeni nu era ca el, ci doar dintr-un col ț se auzi un
ronță it. Cine?
Rița-Veverița îi zâmbea prietene ște. Oare cine era
frumosul-frumos? Nimeni altul decât ursul Mo ș-Martin. P ăi nu?
Povestea terapeutic ă
2. Șotronul
– Joci șotron?
– Pe neon?
– Nu, pe stele.
– Pietricele?
– Pe asfalt?
– Plop înalt.
– Am plecat!
– N-am uitat.
– De șotron cu palton?
– Ha! Ha! Ha! Uite a șa!
Acum, am înv ățat și eu poezia. Dac ă este poezie sau nu? N-
aș putea să știu, dar domni șoarele mele din bloc:
Ina-Nina și Alina
Dori-Flori și Andori
Ana-Dana-Simindreana, joacă șotron de cum î și culcă păpușelele, ziua în amiaza
mare.
Ce-i șotronul? A ți văzut vreodat ă o ș osetă japoneză? Ei
bine! Atunci știți ce-i șotronul. Începe a șa:
Un m ăr, Dou ă gutui La urm ă
o pară, și-un pui dou ă cireșe
și o castan ă. de alun. adun.
Maria Dorina Pa șca
Și-apoi, mă -ntorc într-un picior, iau piatra de apă în mână
să-ncapă și pornesc pe drum domnesc c ăutând:
Doi ochi, o gur ă pereche,
un nas, o mân ă
Am zis:
două urechi, și-un picior gata!gata!gata!
Ura! Știu și șotron! Da pot și cu figuri:
„Iau un licurici și-i servesc limonad ă,
Stau într-un picior și-aștept un m ăr să cadă.”
Nu știu dacă se fac campionate de:un m ăr, o pară și o
castană, adică de ș otron. S-ar vedea ș i domnișoarele mele la
televizor. A șa, iar își culcă păpușile devreme. Da, pe ele de ce nu
le învață nimeni șotron?
Uite! Acum, știu și eu ș otron în cuvinte și creion.
3. Albastru
Deasupra de casa noastr ă, e albastru.De unde vine albastrul?
Ei bine, nu de la cer, ci de la mare. Da, e bine. Acolo, se spune c ă
s-au întâlnit nu și dragostea . Și-atunci, cei mul ți care erau acolo,
au văzut casa fă ră acoperiș de albastru. Și-au rugat-o pe mare s ă
le împrumute un val.
Valul s-a ridicat deasupra, spune povestea. Cum acolo s-a
întâlnit cu cerul posomorât, s-a gândit s ă-i țină locul.
Povestea terapeutic ă
-Nu, a spus cerul.
-Ba da, făcu valul. Din dragoste pentru oamenii cei mul ți ai
casei. Tu de ce nu știi să fi albastru și vesel?
Nu-l mai lua pe NU în braț ele-ți de nori ș i arată-ți
DRAGOSTEA.
Se spune c ă de atunci, cerul posomorât înv ăță să fie
ALBASTRU și de câte ori st ă deasupra valului și de câte ori
întâlnește privirea lui, e mul țumit.
Acum, e bine c ăci a învins DRAGOSTEA de oameni.
3.1.2.-Speran ța
1. Iarbă, iarbă, fir de iarb ă
-Ocrotește-mă ! Nu mă călca! se auzi un glas sub țirel.
-Cine a vorbit? întreb ă Ionuț din grupa mare privind în
jur.
-Eu, firul de iarb ă, îi răspunse acelaș i glas sub țirel.
Doar atunci, Ionuț observă ca era gata s ă calce iarba și
florile din parc.
”Cică , într-o împ ărăție tare demult, tr ăia o femeie
pricepută la țesut. Aș a se făcu că, împăratul o chem ă la împărăție
dându-i să țese un covor din flori și raze de soare. Co șurile o
așteptau lâng ă război, doar razele de urzeală lipseau. De unde s ă
le ia? Vă zând-o nec ăjită, soarele împrumut ă femeii raze și
Maria Dorina Pa șca
acestea se și apucară de ț esut. Galbene cum erau, începur ă s-o
ardă la degete pe țesătoare. Și, ca să le astâmpere focul, femeia le
stropi cu ap ă limpede și albastră ca cerul.
Vai, ce sup ărare! Firele de soare se facură verzi ca tulpinele
și frunzele florilor. Femeia le pr inse între degete. Ce moi erau. Și
ce frumoase. Florile se prindeau parc ă singure în țesătura
războiului, fă când-o și mai frumoas ă.
-Unde sunt razele de soare? f ăcu împăratul privind țesătura
din război.
-Mă ardeau la degete și le-am stropit cu ap ă. S-au făcut
verzi, spuse femeia privind spre frumuse țea țesăturii.
Împă ratul întinse mâinile spre r ăzboi să rupă țesătura, dar
femeia șopti:
-S-acoperi ți pământul, fire verzi! S ă vă zică, FIRE DE
IARBĂ, surori cu tulpinile și nimeni s ă nu vă poată scoate din
pământ. Unde v-aț i rupt, să creșteți la loc.
Și împăratul văzu cu uimire c ă, în locul r ăzboiului, fire mici,
scurte și verzi, pres ărate din loc în loc cu flori, cuprinser ă
întreaga împ ărăție.
Încerca să le rupă, dar creșteau la loc tot mai verzi și mai
frumoase.”
Acum, privind în jur, Ionu ț mângâie cu grij ă firul plăpând
de iarbă ce era raza de soare st ăpărată cu strop de ap ă.
Povestea terapeutic ă
2. Străjerul împă ratului
În iarbă , Sabina g ăsi un cărăbuș. Îl privi și-ntinse degetele
spre el:
-Nu mă-atinge, auzi un glas m ărunțel. Acum mi-am prins
aripioarele cele noi și nu mă pot mișca, dar aș vrea să-ți spun
povestea mea:
”Știi, pe vremea împ ăraților, eu eram stră jer împărătesc.
Drumul de la poart ă până la ușa împăratului, îl f ăceam repede,
parcă zburam. Și-atunci, înț eleptul cur ții a poruncit s ă-mi prind ă
un rând de aripioare, s ă le folosesc numai când este nevoie ș i să
nu le știe toată lumea. Prive ște! Le am sub hainele de stră jer.
Și spre bucuria Sabinei, c ărăbușul își desfăcu haina de
străjer și pe dată apărură două aripioare ca de libelul ă.
-Ești libelulă? întrebă mirată Sabina.
-Nu, răspunse că răbușul. Înțeleptul curț ii o rugase pe
libelulă să-mi împrumute ni ște aripioare. Din cele dou ă, una mi-o
dădu mie. Înț eleptul mi le croi pe acestea. Ce frumos a ș fi dacă
eram libelulă !
Și cărăbușul își aminti de Prin țesa Libelula când venise la
curte, că soarele îi limpezea rochia în mă tasea razelor sale, iar el,
stătuse ascuns dup ă perdea ca s ă nu-l vadă.
Maria Dorina Pa șca
De atunci, c ărăbușul ofteaz ă a iubire când o vede, ș i-și
întinde aripioarele dorind s ă zboare departe, departe.
-Nu știi cumva o împ ărăție nouă ? întrebă el. Acum am
aripioare noi și sunt bun de str ăjer.
Poate acolo, o s ă poposeasc ă într-o zi și Prințesa Libelula
să-i mulțumesc pentru aripi”.
Sabina n-avu timp s ă răspundă . Privi doar cum c ărăbușul și-
ntinse aripioarele zburând spre o nou ă curte împ ărăteasca ca
străjer cu dor de …libelul ă.
3. Dia-Pă pădia
Cică odată , tare demult, într-o câmpie, printre florile de
acolo, ap ăru o tulpini ță nouă . Și cum treceau zilele, tulpiniț a
privea tot mai mult spre soare.
Mirate, se uitau și vecinele la ea. N-o mai v ăzuseră
niciodată și-așteptau să înfloreasc ă. Și se schimbau zilele unele
cu altele, dar în câmpie nu se întâmpla nimic. Aproape c ă și
florile uitaser ă de ea.
Numai că, într-o diminea ță, sculându-se mai devrem, o z ări
soarele. Oare ce-o fi cu ea de nu înflore ște? Nu-mi simte c ăldura?
Nu știe cine sunt eu?se-ntreb ă acesta.
-Poate n-are flori, îi r ăspunseră florile, soarelui.
Povestea terapeutic ă
-N-am haine frunoase și nu mă pot arăta vouă așa, se auzi
glasul înlăcrimat al tulpini ței plăpânde.
Soarele își petrecu razele în jurul ei și-i șopti:
-Am să-ți croiesc eu una. Arat ă-te numai. Și-atunci, floarea
se deschise. Str ălucea ca soarele, iar rochi ța-i de raze aurii
umplea de c ăldură, câmpia.
Șoptind între ele florile îi g ăsiră un nume. Și-ncepură a
cânta:
”Tu ești DIA-PĂPĂDIA
Ce umple cânpia,
De rază de soare
În amiaza mare.”
Dia-Păpădia își ridică ochii de raze spre soare.
-Ești floarea mea de raze și de-acum, lumineaz ă și zboară
spre mine, murmur ă soarele privind-o cu drag.
Și de atunci, Dia-P ăpădia nu se mai pierde-n câmpie, iar
floarea-i de raze porne ște în mângâierea vântului spre casa
soarelui. A șa, în fiecare zi de vară .
3.1.3. -Înțelegerea
1. Fluturele po ștaș
Odată, o rază de soare se îndr ăgosti de flori. De cum se ar ăta
soarele prin curtea cerului, ea se și furiș a și pleca să vadă florile.
Maria Dorina Pa șca
Le privea praful de pe petale și se minuna când g ăsea lacrimile
lunii, diminea ța. Oare de ce plânsese luna?
Dar, se întâmpla c ă, întârzia des de la gră diniță. N-ați știut
că și razele de soare merg la gr ădiniță? Iar ea, raza c ălătoare
stătea și le asculta:
-Vai, ce frumoas ă e margareta! se minuna rochi ța rândunicii
privind spre coada șoricelului.
-Da ce are drag ă, trandafirul de-i sup ărat? se-ntoarse
busuiocul spre muș cată.
-Ha! Ha! auzi c ă panseluța și-a găsit fraț ii… pătați, se
amestecă în vorbă, gura leului.
-Nu mai spune! se mir ă ochiul boului de peste drum..
Și așa, raza de soare se f ăcu …poștaș. Purta ve știle-poveștile,
numai că, începua s ă se coloreze. Lu ă puțin galben de la p ăpădie,
roșu de la trandafiri, albastru de la vecini, verdele de prin …
bucătării, până nu mai sem ănă cu nimeni. Cum s ă se întoarc ă așa
acasă, toată colorată ? și începu să plângă.
Găsindu-ș i raza la u șă, soarele se ar ătă bun și înțelegător:
-Iți plac florile? o întreb ă soarele
-Da, răspunse printre suspine raza de soare.
-Ai vrea s ă stai cu ele? Bine! De ast ăzi vei fi po ștașul meu.
Le vei duce ve știle, poveștile. Din raza- ți de soare colorat ă, îți voi
croi aripioare mai frumoase decat toate florile. Vei sem ăna cu
Povestea terapeutic ă
ele, dar și gazele trebuie s ă te iubeasc ă. O să-ți zicem „Ture-
Fluture”-poș taș cu răvaș, nărăvaș.
2.Un arici, licurici
-Știu! Ți-am citit toate pove știle, dar mai vreau una! Cu ce?
Cu un arici licurici! Hai, spune-o!
Credeți că pot scăpa de Ana-Dana-Simidreana f ără poveste?
Așa că…
„Se spune cum se spune, c ă într-o pă dure anume, se în ălțase
un brad. Se f ăcuse frumos, frumos. Puteau veni și fiice anului în
pădure, că el tot verde r ămânea. A șa, ca nimeni altul. Și frunzele-
acele, povestea p ădurea, erau fulgi de nea prin și în raze de soare.
De ce verzi și nu altfel? P ăi, dădură binețe, albastrul de fulgi de
nea cu raza aurie și ieșiră acele verzi. Ce? De crizantema albastr ă
ați uitat?
-Și ariciul? m ă trase de-un cap ăt de poveste, Ana-Dana-
Simindreana.
-Așteaptă, făcu însuș i bradul. Ascult ă! Într-o zi, un suspin
mă făcu să-mi plec crengile. Un pui de arici plângea de s-
adunaseră și frunzele c ăzute să-l asculte. Auzi ți și voi! E mic, e
singur și fără apărare-ntr-o p ădure mare. Ș i cine nu-l pânde ște? Și
el? Stă și suspină fără haină-blană chiar și de poman ă! și bradul
se aplecă mai mult.
Maria Dorina Pa șca
Și-atunci, nu știu cum, scuturându- și crengile, acele pornir ă
spre arici. Și făcură hăiniță-blăniță și-l dădură de-a dura.Ura!Ura!
-Sunt un ghemotoc de ace, n-are cine m ă desface! Ura! f ăcu
ariciul venind încoace.
-Și licuriciul? f ăcu iar Ana-Dana-Simindreana.
-Ei, licuriciul!o-n țepă ușor ariciul. L-am întâlnit în calea
mea, supărat. Își uitase lumina de felinar, acas ă. Mai putea oare
lumina calea p ădurii? Să treacă o noapte f ără el? Și-atunci, din
darul bradului, i-au dat și lui un ac, din fulg de nea ș i rază de
soare. Mai mult, din raz ă de soare, c ăci se ș i aprinseser ă-n
felinare, de licurici, lumini țe-pănglicuțe. Acum suntem prieteni,
adică, mai mult decât buni amici.
Oare ce ne-am fi f ăcut fă ră acele bradului? Ce bine c ă
suntem aici!
Și ariciul, ținându-l pe bot pe licur ici, porni spre cântecul
pădurii. Cine cânt ă? Păi, ca-n poveste: „dou ă pitulici, cinci arici
și-o tolbă de …licurici!”
3. Rodul soarelui
Se poveste ște că odată , soarelui i se f ăcu sete. Tot c ăutând
un strop de ap ă, întâlni în drumul lui pră fuit de vară , o fată
sfioasă și frumoas ă.
Povestea terapeutic ă
-Care ți-e numele, fat ă frumoas ă? întreb ă soarele
alăturându-i-se la pas. Nu cuno ști unde oi putea g ăsi un strop de
apă? Tare mi-e sete!
-Vino cu mine la mo ș Deal. El m-a șteaptă să-i duc rod nou,
nemaivă zut și nemaiauzit. Gustându-l o s ă-ți stâmperi setea, iar
miresma lui, n-ai s-o ui ți repede. Hai, vino!
Și porniră amândoi mai depa rte. Ajungând la mo șul Deal,
soarele v ăzu cum fata-Livada, scoase din traista de drumeag,
roșul cel nou.
-Gustă -l făcu moșul Deal c ătre soare. De ți-o plăcea să-l
ocrotești, să-i dai lumin ă și-un strop zemos în loc de ap ă.
Soarele prinse a se oglindi în frumuse țea rodului. Se privea
mirat. Era tocmai el, auriu și luminos.
Moșul Deal îi șopti:
-Să-i spunem PAR Ă și pomului PĂ R. Livada să -l
îngrijeasc ă ca rod pentru drume ții setoș i ca tine, soare, iar eu, s ă-l
port în spate pân ă a începe s ă vorbeasc ă-n roade.
De atunci, fata-Livada și moșul Deal îngrijesc rodul nou ce
stâmpără setea soarelui într-o zi c ălduroasă de vară.
Maria Dorina Pa șca
3.1.4. -Acceptarea
1. Frunza de nisip
Lucia e buna mea prieten ă. O știu de când aduna castane
toamna și-mi aducea frunze de nisip. De unde?
-Nu-ț i spun! și mă prinse de mâini.
Mă uitam la ochii ei ca alb ăstrelele și mă-ntrebam de ce m ă
pedepsește oare? Și-am început:
-Dar dacă…
-Chiar vrei s ă știi? și Lucia m ă-nconjură sărind de trei ori
într-un picior. Ei, bine, atunci ascultă : „ Într-o seară n-am vrut s ă
adorm fă ră poveste. Ș i-atunci, Buna-bun ă s-a aș ezat pe marginea
patului și-a început s ă-mi spună că, odată, tare demult, era un
copac bătrân. Atât de b ătrân, ce-ncepuse s ă se facă de piatră .
Crengile-i sem ănau cu drumurile, iar florile erau de stânc ă.
Treceau peste ele și vânturile și ploile, dar nimic nu-l f ăcea să
zâmbeasc ă. Oare pietrele nu râd niciodat ă?
Și-atunci, soarele se sf ătui cu luna să -l lase mai mult pe cer.
Poate aș a, de atâta lumin ă, copacul va începe s ă se facă iar tână r.
Și nu ș tiu cum se întâmpl ă, dar o frunz ă prinse drag de …soare. Și
începu să se facă tot mai mic ă și mai mic ă, să se împart ă și
despartă .
-Până când? murmurai eu.
Povestea terapeutic ă
-Așa, se pomeni iar Lucia privindu-m ă, până când începu s ă
se facă din piatr ă … nisip. Se desprinse u șor și porni spre soare.
Atunci, copacul se smulse din pietrele lui și vru s-o prind ă. Dar
ea, se lăsă dusă de lumin ă și se prefăcu în boab ă aurie.
-Și copacul?
-Copacul! De sup ărare, se spune c ă începu să fie iar tân ăr și
cu flori. Vezi, doar umbra frunzei de nisip mi-a mai r ămas în
palmă. Așa a făcut și Buna-bună . Mi-a arătat palma ei. Numai eu
știam urma”.
Și Lucia-mi l ăsă urma frunzei de nisip în palm ă. Doar,
numai noi știam, adic ă noi și …frunza de nisip.
2. Mărgelele
De la târg vara- și cumpărase mărgele roșii. Era tare mândr ă
de ele. Ș i le prinse la gât. Soarele se oglindea-n ele, iar vântul,
răsfirându-i p ărul de holde, le mângâia.
Zi și noapte, m ărgelele ro șii erau la gâtul verii. O rugaseră
surorile ei: toamna, iarna și primăvara să le împrumute, dar ea
nici nu auzi. Dar…
Într-o zi c ălduroasă , vara poposi în gr ădină. Prinse a privi
pomii și se bucură de rodul lor. D ădeau în pârg corcoduș ele cele
jucăușe, frumoasele caise și coaptele vi șine erau pe aproape.
Maria Dorina Pa șca
Trecea de la unul la altul, mângâ indu-le cu obrazu-i rodul. Doar
un singur pom roditor st ătea mai la o parte, t ăcut. Aproape că nu
avea frunz ă de supărare, iar florile-i albe, le ninse vremea demult.
-De ce eș ti supărat pom roditor? întreb ă vara.
-N-am rod și tare-s mâhnit, ră spunse pomul plecan-du- și
crengile spre urechea verii. Ce cald ă și bună ești de stai și m-
asculți! Și ce frumoas ă!
Așa că vara nu se mai clin ti toata ziua de lângă pom. Doar
când vă zu că soarele se preg ătește de culcare, întreb ă cu sfială:
-Da cum î ți spunea gr ădina și ce rod făceai?
Pomul roditor îi mângâie cu urme de frunze obrajii și-și
începu povestea:
-Îmi spunea CIRE Ș. Eram cel mai frumos pom când
înfloream . Apoi, rodul meu n-avea asem ănare . Dou ă boabe ca
mărgelele tale se-aninau de crengu țe, ca cerceii la ureche. Erau
roșii și vesele tot timpul. Dar, într-o noapte, înghe țul mi-a furat
rodul. Și de atunci, stau singur și nimeni nu-mi mai prinde cercei
de cireșe la urechi. Of! Of! și pomul s-adun ă de durere.
Atunci, vara îș i desprinse cu grij ă frumoasele-i m ărgele roșii
de la gât și le-ntinse pomului.
-Ți le dăruiesc, cire șule! De azi încolo vei avea rod. Prinde-
le în ram și vei fi cel mai frumos. Cu palmele mele am s ă te
mângâi în fiecare zi.
Povestea terapeutic ă
Și vara plec ă. În urma ei, cire șul își prinse m ărgelele verii
uitate-n pom.
3. Povestea drumului
-Voi știți de unde porne ște drumul? Dar unde duce?
Așa-l auzeam pe valul de mare întrebând ș i-apoi povestind:
-Într-o toamn ă, începu valul de mare, îmi f ăcusem
împrejurul casei, un gard din cr izanteme. Erau albastre ca și
mine. Și ce dacă nu este gard albastru? Și nici crizanteme
albastre? La mine erau albastre. St ăteam pe un scaun de piatr ă.
Ce, vreți să vă legați acum și de scaun? Și voiam s ă scriu
vântului. Îi cump ărasem:un copac, un fir de iarb ă și o piersic ă cu
urechi. În gr ădină și la umbra gardului, pe scaun, scriam. Dar
deodată , curioasă, o crizantem ă îmi fură gândul de vânt și porni.
Le-am făcut semn frunzelor s-o aduc ă-napoi. Dar ea, prinse a
croșeta un cap ăt de cer l ăsând în urma ei, o poveste. Și cine
trecea pe acolo, c ălătorea fără odihnă, era pe DRUM. A șa se făcu
de apăru DRUMUL pe lume. C ă nu s-au mai întors frunzele, e
adevărat. Foș nesc și-au rămas călătoare. Că pasul m ăsoară
drumul și acum, e tot a șa. Doar c ă, de atâția drumeți, drumul se
făcu albicios și albastru se întoarse-n gândul meu. Iar eu?
Mă uitam la pa șii mei. Se porneau peste o clipă la drum.
Unde ducea drumul meu? Pă i, dacă aș trece trei case, a ș număra
Maria Dorina Pa șca
șapte pietricele și mi-aș alege tovar ăș de drum, un arici, a ș
ajunge… da nu v ă spun. C ăutați-mă pe DRUM și o să ne
întâlnim.
V-aștept acolo unde valul de mare scria”…
3.1.5. -Rezolvă ri de probleme
1-Curcubeul
Odată, într-o var ă uitată sub un m ăr, a plouat tare. Cât de
tare? Atât de tare că ploaia și-a pierdit creioanele colorate. Și nu
știa pe unde. Dup ă vreun nor c ălător? Ascunse de-o stea
căzătoare? Rătăcite la Polul Nord? Nu știa și pace. Și era tare
supărată. Și cum mai plângea! Șiroaie, șiroaie. Își udase ș i
batista, iar umbrela n-avea spi țe. Cum să-ncete fără ele? Dar… și
rămase agățată de un nor.
Le găsise soarele și pentru c ă nu se știa, a-nceput s ă se joace
cu ele. Și-a luat ro șul din lalele și galbenul sfă râmând o boab ă de
grâu. Apoi, a desenat o portocal ă ce-a-nceput s ă plângă. O
lăsaseră fără coajă. Cerul s-a f ăcut albastru, verdele cobora din
poverstea ierbii și-apoi, gata, floarea de melin le-a adunat pe
toate-n pumn după ce prinse-n petale coaja de nuc ă.
Cerul s-a deschis încet, ca o șoaptă. Atunci ploaia s-a
oglindit în palm ă și pe cer au ap ărut creioanele, mândru
curcubeu. St ătuse și ploaia. Bucuroas ă, a uitat c ă a rămas fă ră
Povestea terapeutic ă
creioane colorate. Dar, nu ma i plânge. Acum, curcubeul o
înveselește în fiecare var ă. Care var ă? Păi, una din cele uitate sub
un măr, de vară, nu?
2-Împărățiile
Flavia și Andreea priveau aceeaș i foaie de caiet. Cum s-o
împartă? Cine să ia partea de sus? Dar cea de jos? S-o taie de-a
lungul? S-o pun ă de-a latul? În jur se f ăcu liniș te. Caietele ș i
cărțile așteptau rânduite la marginea b ăncii, iar foaia albă rămase
parcă singură . Să se supere oare pentru ea? Numai creioanele
colorate începur ă să șoptească între ele. Cât ai clipi, se-
mprăștiară pe bancă . Oare în mâna cui vor ajunge? Cine va
câștiga?
-Ia privește, ochii Andreei, f ăcu Negru. Parc ă m-au lăsat
fără culoare!
-Ca și pe mine, îi șopti Maron uitându-se la Flavia.
-Zici că le-am colorat buzele, veni în vorb ă Roșu de cirea șă.
-Numai de n-ar l ăcrima, s-ar ătă îngrijorat, Albastru.
Și se strânser ă toate în scobitura b ăncii. Așteptau. Oare cum
va fi vremea la banca lor? C ă, la celelalte, era soare și bine!
Dintre toț i ai clasei, doar Cristina avea ochi pentru banca
fetelor. Se apropie și zise:
Maria Dorina Pa șca
-Pace! privind ochii plini de lacrimi ai fetelor și apoi, luă cu
grabă albastru și apa începu să curgă.
-Pământul acesta e al t ău, Flavia. Sa aduni tot ce dore ști pe
el, iar tărmul de jos al Andreei și plecă liniștită.
Își lăsase soarele f ără pălarie și acum vor ap ărea ciupercile
cu noua mod ă.
Cele două se priviră din nou cu prietenie. În scobitura b ăncii
înflorea curcubeul. Dar ce s ă va povestesc? Suratele începur ă a
alerga dintr-o parte în alta. Ma șinile din Țara Andreei erau oprite
la stop. Treceau cei din grupa mică . Verdele le f ăcu semn cu
mâna:
-Haideți copii, topoganul din parc v ă așteaptă.
Florile dădeau bine țe în grădina Flaviei. Reta-Margareta se
pregătea pentru spectacol, iar orchestra de clopoț iei era în plin
concert. Aerobusul Andreei ajunse la linia m ării. Trecu peste
grădina Flaviei și poposi în sta ția „Raza de soare”. Fluturii
prinseră a trece strada. Asteptau acum cumin ți la …topogan. Doi
arici jucau tenis. O pas ă și mingea nimeri între pisici.
-Și linia Cristinei?
-A dus-o vântul, rostir ă cele dou ă prietene, gr ăbin-du-se să
nu uite vreo ma șină p e t r e i r o ți, un iepure f ără urechi, o vulpe
fără coadă și câte și mai câte. Oare mai r ămăsese ceva de desenat
în cele două împărății?
Povestea terapeutic ă
Bucuroase, ajunser ă la banca Cristinei:
-E a ta, f ăcură cele dou ă dându-i „împ ărățiile”. La banca
noastră e acum vreme bun ă. Știi cine a adus-o?
Și râsul celor doua se auzi în toat ă împărăția Flaviei și
Andreei.
3-Yes!
-Cine-mi zice „spune A”?
-Domnul doctor.
-Cine-mi zice „spune DA”?
-Doamna u șă.
-Cine-mi zice…
-Știu. A mea m ătușă spune”Yes”, când cuminte bat la
ușă, am sărit eu supărat, cu răspunsul fabricat.
Mătușa mea, Isteaț a, mă privește zâmbindu-mi. E
mândră de mine. A șa nepot! Oho!
-Ce e Yes? -Se poveste ște…
-Că e DA, pe române ște.
Am tot stat s-o întreb odata dac ă Yes e os domnesc! Și-
am aflat c ă tot așa, „un mare neam de Ză păcilă”, când să iasă, el
intră. Și încet, pe nesinț ite, toată lumea zicea YES, în loc de DA.
Ce s ă fac acum cu Da c ă nu mai încap de YES?
Maria Dorina Pa șca
O! Îi a șez în cartea mea fa ță-n față și-apoi trec și bat la
ușă să văd cine-mi va r ăspunde:
-Yes!
sau
-Da!
Încearc ă și tu. Yes? adic ă…Da?
3.1.6. -Teama de a nu gre și
1-Dacă
Necajită e Cristina pe „dac ă”. Auzi! Ca-n povestea cu „îhî”.
L-a aluat de la gr ădiniță și gata. Nu mai scap ă de „dacă ”. Se
tratează cu pastile sau patine cu rotile?
Toate au început pe când „nu știu cine” întreba:
-Dac ă peștii ar zbura?
„Toată apa ar seca,
Iar în cuibare am avea avioane!”
-Dac ă școala-ar fi din nuci?
„Luna ar purta papuci!” -Dac ă pâinea-ar fi din soare?
„Muntele-ar umbla pe mare!” -Dac ă iarna ar fi var ă?
„Toamna fi-va prim ăvară!”
Povestea terapeutic ă
Ei nu, c ă una, a mea, desigur, le-ar întrece pe toate.
Dacă… dacă strada-ar s ări coarda? Cum s ă-ți spun:
”Aș ieși pe horn din cas ă,
aș vedea ma șini la mas ă,
geamurile ar zbura,
la dulapuri a ș cânta,
Iar pe cei ce sunt școlari?
Ce s ă zici? să-i fac pescari?
Dacă…
-Ei, ascult ă. Gata, zise „dac ă” supărat. De la tine am
plecat. Am umblat „pe nu știu unde”, de-am v ăzut ce n-am v ăzut.
Acum plec. Cu ce? Cic ă, undeva pe strad ă e parcat ă pe-o
pancardă, o mașină fix din piatr ă.
-Dac ă, îngâna Cristina.
Dar nu se mai auzi nimic, adică , doar ceva ce aducea a șa, c-
o piatră din vată, pornită spre ț ara lui „dac ă”, plecat „parc ă”. A
ajuns și la voi?
Dacă vine „dac ă”? Păi..
2-Ș tersătura
Șerban este în clasa întâi. E foarte mândru de lucru acesta.
Primul școlar din blocul lui e tocmai el, Ș erban. La ș coală îi
place dar, azi e sup ărat. Păi, să vezi:
Maria Dorina Pa șca
„Azi la ora de scriere, Ștefana, colega mea de banc ă, m-a
lovit cu cotul și-am greșit o literă. Uf, ce necaz! Tocmai când
scrisesem a șa de frumos! Ce s ă fac? Am luat repede radiera și m-
am apucat de șters. Vai! Ștersă tura s-a întins și la literele
următoare. Parc ă era o pădure în flăcări. Era aș a de urâtă foaia cu
ștersă tura, că-mi venea s ă plâng. Of! Și ce păcat că Ștefana n-are
codițe. Ar merita m ăcar o dată s-o fi tras. Dar, ce să -i fac!
Scot din penar lama, poate reuș esc ceva. Dau s ă rad, când:
-Ce faci? se auzi un glas. Acum, vrei s ă mă tai? De șters nu
m-ai putut și-acum? Dac ă rupi foaia? Se poate! ș i ștersă tura se
supără ducându-se în vecini.
Și uite așa, din cuvânt în cuvânt, ștersă tura se întinse, iar în
clasă se auzi doar plânsul meu:
-Ce s-a întâmplat Ș erban? întreab ă doamna înv ățătoare.
Ochii mei plini de lacrimi, îi ar ătară, ștersă tura. Doamna
învăță toare zâmbi. Afl ă vinovații: cotul, radiera, lama, iar pe
Șerban, dupa ce-l puse s ă-și întoarcă foaia, și-l învăță ca altă dată
să închidă greșeala într-o parantez ă, îl mai rug ă să scrie înc ă
odată totul, cu grij ă și atenție.
Acum, e pace, iar ochii lui Șerban au sclipiri juc ăușe. Ce
păcat că, totuși, Ștefana n-are codi țe?
Povestea terapeutic ă
3.1.7. -Trăsături temperamentale
1-Livada
E toamnă. Soarele î și face loc cu greu printre braț ele livezii.
Pline de rod ș i Doamne ce mireasm ă au degetele toamnei. Pomii
stau la sfat de diminea ță. Care e vestea? P ăi, scările, coșurile și
vorbele copiilor le -au auzit asear ă.
Spuneau doar atât „mâine culegem”.
-N-am să las, o nucă să se desprindă din coama mea de
crengi și frunze, f ăcu războinic, NUCUL.
-Mi-e indiferent. Tot gem de prune o s ă ajung! Acum, sau
mai târziu m ă voi acri ca o …PRUN Ă.
-Ce bucurie pe copii! Le voi spune pove ști cu merele de aur,
Albă ca Zăpada și-apoi copt, necopt nevoie mare, la cuptor sau în
compot. Da, bun, proasp ăt și la iarna cine-o fi, MĂ RUL-măr!
-Ce mă fac, începu s ă plângă para. To ți vor spune: „Pic ă
pară mălăiață-n gura lui Nă tăfleață”. Eu, să trag toate ponoasele
pentru toți, tot eu. Of! Of! Of! R ău e să fi …PAR Ă.
Soarele se-ngrozi și se ascunse repede dup ă un nor. Ce ți-e
și cu pomii ăștia! Vorbesc de parcă ar fi oameni!
-Ia, spală-i norule și potolește-i! mai adă ugă soarele privind
livada.
Maria Dorina Pa șca
Și, ultima ploaie sp ălă gândurile livezii, umplând co șurile cu
picuri de rod bogat.
3.2. Povestea terapeutică pentru copii
Scriind pentru copii dup ă toate rețetele și canoanele clasice
sau mai pu țin clasice, povestea terapeutic ă „abundă” în formule
variate de prezentare și redactare.
Adresându-se direct, implicând subiectul, purtându-l în
lumea fantastic ă sau lăsându-l pe el s ă se identifice, și să-și
explice anumite atitudini, abordând și reprezentarea grafic ă,
consider c ă numărul mare de povestiri terapeutice existent în
carte, va putea r ăspunde tuturor cerin țelor celor implicaț i direct în
această terapie.
Găsite în literatura de specialitate și prezentate sub acea
formă sau adaptate din cauza unor situa ții obiective, pove știle
terapeutice prezente în acest context, au trecut deja testul atât de
viabilitate cât și de eficiență , din partea subiectului , regăsindu-se
în programul teraputic centr at pe client, fiind acceptat și dorit de
acesta, potrivindu-i-se.
Povestea terapeutic ă
3.2.1.-Dificult ăți școlare
– Povestea leului Bibi
a) indicații terapeutice:
-dificult ăți școlare;
b) efecte dorite:
-înț elegerea importan ței școlii;
-prevenirea abandonumui școlar;
-responsabilizarea elevilor fa ță de rezultatele școlare;
Bibi era un pui de leu foarte dr ăgălaș. Pe el nu-l interersau
sfaturile tată lui să u, care voia s ă-l învețe tactica vân ătorii,
pescuitului și a apărării de alte animale, pentru c ă jungla era
periculoas ă, fie și numai dac ă te rătăciai în ea. În timp ce fra ții săi
învăț au aceste lec ții de viață, Bibi stătea toată ziua la soare, se
bronza sau înota, se strâmba cu maimu țele și se întrecea la înot
cu broaștele.
Într-o zi, Bibi a fost atacat de un tigru ș i cum el lipsise în
ziua când tat ăl său îi învățase cum s ă facă față acestui pericol, nu
a știut ce să facă. Speriat de moarte, ș i-a strigat din toat ă puterea
frații și surorile care l-au salvat în ultima clip ă. Bibi s-a hot ărât
atunci să -și viziteze tat ăl și să-l roage s ă-l învețe tot ce considera
că i-ar fi necesar. El a promis c ă va munci de două ori mai mult
Maria Dorina Pa șca
pentru a recupera timpul pierdut. Tat ăl a acceptat și Bibi a f ăcut
progrese foarte rapid.
După mai mul ți ani, i-a succedat tat ălui să u la tron. În
calitate de rege al animalelor, le-a explicat copiilor importan ța
cunoașterii pentru invingerea greut ăților vieții.
3.2.2.-Dezinteres fa ță de lecț ii:
-Povestea vân ătorii de comori
a) indicații terapeutice:
-dezinteres fa ță de lecții;
b) efecte dorite:
-suscitarea unui interes crescut pentru lectur ă;
-stimularea curiozit ății pentru cunoa ștere;
Jojo era o veveri ță foarte juc ăușă și sprinten ă.Într-o
frumoasă zi de toamn ă, veriș orii să i, care locuiau în P ădurea
Fermecată, au invitat-o să participe la o vân ătoare de comori, cu
ocazia Sărbătorii Frunzelor.
Foarte bucuroasă că-și va reîntâlni rudele dragi, Jojo se
gândea că nu i-ar strica s ă cucereasc ă marele premiu, adică să
găsească prima comoara.
Ziua întrecerii a sosit. Conduc ătorul veveri țelor dădu
ultimele instruc țiuni și, după ce alinie to ți concuren ții la linia de
Povestea terapeutic ă
plecare, d ădu startul. Din p ăcate, după nici o sut ă de metri, Jojo
se retrase din cursă pentru că nu era în stare s ă citească panourile
indacatoare, întrucât pân ă acum nu i se pă ruse important cititul.
„Nu-i nimic, voi gă si comoara și fără să mă orientez după aceste
panouri idioate” zise Jojo. Apoi, por ni din nou la drum, dar într-o
direcție greșită. Când ajunse în fa ța unei mla știni de netrecut, o
cuprinse disperarea și începu s ă plângă.
Deodată, îi apăru în fața ochilor un spiridu ș îmbră cat în
haine multicolore. Spiridu șul, care știa tot, înț elese disperarea
amicei noastre și-i zise: „ Eu cunosc un secret care te va ajuta s ă
găsești comoara, dar mai întâi va trebui s ă treci de câteva probe.
Pentru început trebuie să înveți să recunoști literele fermecate pe
care ți le voi ar ăta. Apoi, te vei reîntoarce la linia de plecare și
dacă vei plasa corect câte una din literele mele magice sub
fiecare panou, vei g ăsi indicații care te vor apropia de comoar ă.”
Jojo urmă instrucțiunile primite, astfel încât ajunse s ă știe
alfabetul magic ș i în final să intre în posesia co morii. Jojo a fost
tare mândr ă de ea, dar cea mai mare comoar ă pe care a
descoperit-o, a fost s ă realizeze importan ța cunoaș-terii cititului.
Maria Dorina Pa șca
3.2.3.-Abandon în fa ța unei greut ăți
– Povestea b ăiețelului și a dragonului
a) indicații terapeutice:
-abandon în fa ța unei greut ăți;
b) efecte dorite
-stimularea încrederii în sine;
-ajutarea cuiva care se crede incapabil;
-conș tientizarea poten țialului propriu;
Ion era un b ăiețel care nu avea suficient ă încredere în
el și care în fiecare sear ă obișnuia să se joace cu dragonul s ău de
pluș, pe care-l botezase „Foc”.
Într-o sear ă, după ce băiatul pronunță o formul ă magică
dintr-o carte, dragonul de pluș prinse via ță. Foc îi povesti
băiatului stupefiat c ă, dacă vrea să rămână un dragon cu via ță,
trebuie să treacă prin mai multe încerc ări.
Imediat Ion spuse c ă el nu este capabil s ă rezolve situa ții
dificile, dar dup ă multe discu ții din care în țelese că nu există altă
posibilitate ca s ă-ți salveze iubitul dragon, se hot ărâ să încerce.
Ion porni la drum al ături de dragon care-i d ărui un arc cu
săgeți fermecate. Dup ă o oră de mers, nu întâmpin ă nici o
dificultate, ceea ce-l f ăcu pe Ion s ă aibă mai mult ă încredere în el.
Povestea terapeutic ă
Dar, ceea ce Ion nu observase, era o ceat ă de lupi fl ămânzi ce-i
urmăreau de ceva vreme.
Obosit, Ion hot ărâ să se opreasc ă puțin să -și mai trag ă
sufletul. Dintr-o singur ă săritură, șeful lupilor îl trânti pe b ăiat la
pământ. Ion țipă puternic și după mai multe încercă ri reuș i să dea
lupul la o parte. Un urs care trecea pe acolo, v ăzu toată scena și
puse haita pe fug ă. Băiețelul îi mul țumi din suflet ursului care se
oferi să -l însoț ească în aceast ă misiune, dar Ion refuz ă, spunând
că se întoarce acas ă pentru c ă nu mai este în stare să continue.
„Poftim, ține aceste ghiare din labele mele și ele te vor ajuta s ă-ți
îndeplinești dorința, iar dacă vei fi în pericol ele te vor salva.”
Ion accept ă și porni repede mai departe pentru că odată cu
răsăritul soarelui, magia disp ărea. Porni deci, tot mai decis să -și
atingă scopul. Zgomotele nop ții îl speriar ă teribil, dar strânse
ghiarele ursului între degete și-și văzu de drum.
Un râu tumultuos îi bloc ă drumul. Curajos, Ion se arunc ă în
apă, dar un rechin se apropie furios de el. F ără să stea pe gânduri,
Ion scoase arcul și trase în rechin. S ăgeata magic ă îl nimeri ș i
rechinul se transform ă într-o ț estoasă uriașă care îl transport ă pe
malul celălalt.
După o bucată de vreme, b ăiatul se trezi la poalele unui
munte urias. Se uit ă în jurul s ău și văzu că se afla în țara
Maria Dorina Pa șca
dragonilor. În jurul s ău se aflau o mul țime de arbori viguro și, cu
excepția unuia pipernicit.
Instinctiv b ăiatul se sim ți atras de acest arbore. Deodat ă
văzu în vârful să u o frunză neobișnuit de stră lu-citoare. Se c ățără
și o rupse ș i instantaneu aceasta se transform ă într-o pudră
magică, iar dintr-un nor de fum coborî dragonul s ău. Imediat
dragonul îl imbrăț ișă și-l felicită pentru curajul ș i tenacitatea sa,
care i-au salvat via ța.
Ion a învățat de la prietenul s ău că, dacă vrei cu adev ărat un
lucru, îl vei obț ine, deși uneori acest lucru nu e uș or. Din acel
moment, Ion nu a mai spus niciodată că nu este capabil s ă
rezolve ceva și a fost tare mândru de asta.
3.2.4.-Dificult ăți în respectarea regulilor de grup
-Povestea stupului de albine
a) indicații terapeutice:
-dificult ăți în respectarea regulilor de grup;
b) efecte dorite:
-ameliorarea rela țiilor într-o familie, clas ă sau grup;
-favorizarea disciplinei în interiorul unei colectivit ăți;
-stimularea asum ării responsabilit ăților;
Povestea terapeutic ă
Într-un stup tr ăia o regină foarte preocupat ă de calitatea
mierii produse de supusele sale. Mult ă vreme, mierea a fost de
calitate superioară , dar, de la un timp, lucrurile au început s ă se
schimbe: albinele au devenit mai superficiale, leneveau la umbra
unei frunze sau se hârjoneau între ele.
Situația a început s ă se agraveze de la o zi la alta, cu toate
observațiile reginei. Într-o zi, când toate albinele se odihneau, s-a
produs un eveniment inexplicabil:stupul s-a ră sturnat și toate
albinele au fost aruncate afar ă. Din fericire, atât albinele cât și
regina au sc ăpat nevătămate. Speriate, albine le s-au grupat în
jurul reginei lor.
În ajutorul albinelor, a venit și regele bondarilor. Acesta a
început să analizeze situa ția pentru a stabili cau za catastrofei. La
sfârșit, concluzia a fost urmatoarea: nenorocirea s-a produs chiar
din vina albinelor, deoa rece acestea au muncit f ără să fie atente
astfel încât au depozitat toată mierea într-o singur ă parte a
stupului și l-au dezechilibrat.
Marele bondar a chemat toate albinele și le-a explicat cum
au reușit să dezechilibreze stupul. Albinele și-au înțeles greșeala.
Din acel moment, regina a devenit mai hot ărâtă și toate deciziile
ei, au fost respectate întocmai. Foarte repede albinele au ref ăcut
stupul, iar la festivalul mierii au ca știgat marele premiu.
Maria Dorina Pa șca
3.2.5.-Nerespectarea regulilor în interiorul unui grup
– Povestea lui Lapinot
a) indicații terapeutice:
-nerespectarea regulilor în interiorul unui grup;
b) efecte dorite:
-favorizarea unei mai bune discupline în clas ă sau
acasă
Lapinot era un iepura ș tare distrat care întotdeauna î și
deranja colegii în clas ă. La școală se agăța de coama leului, îi
dădea ș uturi șoricelului sau tr ăgea de coad ă maimuța.
În clasa sa, era un urs și o cămilă care îl g ăseau comic și
care făceau ca el, dar, celelalte animale îl g ăseau nesuferit și nu
se jucau cu el.
Într-o zi, Lapinot a vrut s ă se joace cu girafa, dar aceasta i-a
zis: „Nu vreau s ă mă joc cu tine pentru c ă tu mă lovești tot timpul
și mă deranjezi când lucrez. M ă voi juca cu tine când vei merita.”
Lapinor i-a r ăspuns girafei: „Puț in îmi pasă că nu vrei s ă te
joci cu mine”. În sinea sa, Lapinot s-a sin țit trist și supărat.
Atunci și-a zis: „A ș vrea să am mulți prieteni cu care s ă mă joc
toată ziua. M-am s ăturat ca toata lumea s ă se plângă de mine”.
Povestea terapeutic ă
Ce crede ți că ar putea face Lapinot pentru a câ știga
încrederea girafei ș i a deveni prietenul ei?
3.2.6.-Dificult ăți în respectarea regulilor unui grup
– Povestea juc ătorului de fotbal
a) indicații terapeutice:
-dificultăți în respectarea regulilor unui grup;
b) efecte dorite:
-dezvoltarea solidarit ății;
-încurajarea muncii în echip ă;
-încurajarea disciplinei;
-favorizeaz ă angajarea și responsabilizarea fiec ăruia
pentru sarcinile care pres upun participarea mai multor
persoane; La începutul anului, echipa de fotbal a ob ținut mai multe
succese, dar, în ultima vreme, situa ția a început s ă se deterioreze.
Spiritul de echip ă care la început era foarte puternic, a început
treptat, treptat s ă se stingă. Dan, vedeta echipei, a început s ă se
simtă tot mai mult preocupat de succ es. El era tot mai des violent
cu jucătorii din echipa advers ă și uneori chiar cu proprii colegi.
În timpul antrena-mentelor, nu asculta indicaț iile antrenorului și
făcea după capul lui. Pân ă la urmă, a ajuns s ă insulte ș i
Maria Dorina Pa șca
spectatorii care îl huiduiau. La ultimul meci s-a certat cu arbitrul,
ceea ce a înr ăutățit și mai mult situatia. Colegii s ăi nu mai aveau
încredere în el.
Dan era disperat din cauza acestei situa ții, dar nu se mai
putea controla. Într-o sear ă, în timp ce dormea, în fa ța ochilor i-a
apărut idolul s ău, Pele. Nu- și putea crede ochilor, dar Pele se afla
în fața sa, în carne și oase. Dan i-a explicat care este situa ția și i-a
cerut sfatul.
După ce a reflecat un timp, Pele i-a r ăspuns: „Drag ă Dan, eu
știu că tu ai un șut de invidiat și că ești ambițios, dar într-o echip ă
trebuie s ă ții cont de reguli. Este suficient ă greșeala unei
persoane pentru ca toat ă lumea să sufere. Dac ă tu dai un gol,
înseamnă că toată echipa te-a ajutat, iar dacă ratezi, înseamn ă că
toată echipa a pierdut. Tu e ști responsabil pentru to ți colegii t ăi”.
În săptămâna care a urmat, Dan a ținut cont de colegii s ăi și
acest lucru i-a ajutat să câștige. Anul urm ător a câștigat din nou
trofeul celui mai bun juc ător.
3.2.7.-Comportament cert ăreț, iritabilitate
-Povestea ariciului Pogonici
a) indicații terapeutice:
-comportament cert ăreț;
Povestea terapeutic ă
-iritabilitate;
b) efecte dorite:
– reducerea agresivit ății interpersonale;
Într-o pădure tră ia un arici care obiș nuia să rupă flori și să le
strivească. Într-o zi, o c ăprioară îl văzu rupând flori și-l întrebă
de ce face acest lucru. Pogonici sim ți cum îl cuprinde sup ărarea:
-Vezi-ți de treaba ta, c ă mă superi, zise ariciul.
-Dar nu e bine s ă rupi flori degeaba, c ă nu ți-au făcut nici un
rău, îi răspunse că prioara.
Ariciul plec ă mai departe. La marginea lacului v ăzu un
iepuraș care dormea. Ariciul începu să fluiere tare:
-Hei, nu vezi c ă dorm? strig ă iepurașul supărat.
-Puțin îmi pasă , zise ariciul și plecă mai departe.
Zilele care urmar ă trecură la fel. Cu fiecare zi, ariciul se
simțea tot mai singur pentru c ă nimeni nu mai voia s ă se joace cu
el.
Intr-o sear ă, în timp ce se întorcea acas ă, ariciul c ăzu într-o
groapă. Zadarnic strig ă după ajutor, pentru c ă nimeni nu veni.
Maria Dorina Pa șca
3.2.8.-Lipsa motiva ției de a înv ăța sau munci
– Povestea furnicutei Maria
a) indicații terapeutice:
-lipsa motiva ție de a înv ăța sau a munci;
b) efecte dorite:
-valorizarea sarcinilor cotidiene;
-prevenirea abandonului școlar;
-încurajarea efortului de dezvoltare personal ă;
A fost odat ă o furnicuță care nu voia s ă munceasc ă.
Furnicuța Maria prefera s ă stea toată ziua lungit ă, să se joace sau
să alerge. În toate momentele zilei, toate scuzele erau bune pentru
a nu munci. Din aceast ă cauză , ea se juca mai mult singură ,
deoarece colegele sa le erau ocupate s ă munceasc ă.
Într-o zi, în timp ce Maria era plecat ă în pă dure să se joace,
o zână veni la furnicar. Ea explic ă tuturor furnicilor c ă lansează
un concurs pentru desemnarea cel ei mai bune furnici din lume.
Fiecare furnică va putea acumula puncte dac ă muncește atunci
când trebuie, se joac ă în cel mai potrivit moment și, bineînțeles,
are o mul țime de prieteni. Astfel, micu țele furnici se puser ă pe
treabă pentru că fiecare vroia s ă câștige. Când Maria se întoarse
acasă, văzu că nimeni nu o bag ă în seamă. Toate furnicile cântau,
Povestea terapeutic ă
zâmbeau și transportau provizii. Maria se sim ți puț in dată la o
parte. Pân ă să se culce, reu și totuși să afle care era pricina acestei
schimbări și de ce toat ă lumea era atât de gr ăbită. Atunci, Maria
își zise că trebuie s ă câștige concursul, c ă este capabilă să fie
prima. Dis de diminea ță, furnicuța noastră se alătură suratelor
sale. Lăbuțele sale erau foarte obosite pentru c ă Maria, nu era
obișnuită cu munca, dar ea nu se descuraja deoarece voia s ă
câștige concursul și să devină cea mai bun ă furnică din lume. Ea
se juca acum împreun ă cu celelalte furnicu țe și acest lucru era
deosebit de plă cut.
La sfârșitul concursului a constatat c ă avea o mul țime de
prieteni. În a șteptarea rezultatului conc ursului, toate furnicu țele
erau anxioase. Zâna a anun țat în sfâr șit marea câ știgătoare:
„Pentru c ă a făcut multe eforturi și ameliorat rezultatele, o declar
pe furnicu ța Maria, câ știgătoarea concursului”.
Toată lumea a aplaudat, iar Maria era foarte mândr ă de ea.
Zâna i-a dat ș i o diplom ă, precum și următoarele sfaturi: „ R ămâi
întotdeauna o furnicu ță muncitoare și conștiincioasă. Când îț i vei
simți lăbuțele obosite sau când curajul te va p ărăsi, respiră adânc
de trei ori și vei vedea cum o lumin ă albastră te va înconjura și-ți
va da forță și curajul de a continua. Aceast ă lumină va fi
invizibilă pentru ceilal ți, doar TU o vei putea vedea”.
Maria Dorina Pa șca
3.2.9.-Rezolvarea de probleme în mod ra țional
-Veveriț ele Mașa, Dașa și Sașa
(capacitatea de a ne rezo lva problemele în mod ra țional)
Veverițele Mașa, Dașa și Sașa, tră iau odinioar ă în Marile
Păduri, împă rțind o locuință într-un copac b ătrân și trainic. În
fiecare toamn ă, cozile lor deveneau tot mai stufoase ș i blănițele
lor tot mai dese:atunci știau că a sosit momentul s ă porneasc ă
țopăind prin Marile P ăduri, în c ăutarea de alune pe care s ă le
mănânce în timpul iernii celei grel e. Cum nu era destul loc în
căsuța lor ca s ă încapă toate proviziile pe care le adunau,
ascundeau mare parte din alune într-o scorbur ă de copac de pe
partea cealalt ă a pajiștii. Scorbura p ărea pustie și nelocuit ă, așa că
era un depozit excelent pe ntru proviziile adunate.
Într-o zi friguroasă de iarnă , Mașa ,Daș a și Sașa se trezir ă
flămânde, cu lumina soarelui palid ă ca o lămâie pătrunzând în
cămăruța lor. Se dezmeticir ă bine, căscară și se strecurară din
căminul lor cald în frigul necru țător al dimine ții.
”Mi-e atât de foame, încât cred că aș fi în stare s ă mănânc
un copac întreg plin de alune”, spuse Ma șa, plescăind
demonstrativ.
Povestea terapeutic ă
”Mie mi-e atat de foame, încât a ș mânca un cal” spuse și
Dașa, topăind de ici colo.
”Nu vorbi prosti: Veveri țele nu au mâncat niciodată un cal,
doar suntem vegetariene”, spuse imediat Sa șa. „Și mai ales, nu
vom mânca nimic dacă tot stă m aici gândindu-ne la ce am putea
mânca”, continu ă ea, „Hai s ă ne mișcăm!”
Acestea fiind spuse, Ma șa, Dașa și Sașa porniră de-a lungul
pajiș tii înzăpezite înspre copacul lor cu hran ă. Ajungând ele cam
la jumatatea drumului, se opriră îngrijo-rate de o priveli ște
teribilă: niciodat ă nu le mai fusese dat s ă vadă așa ceva-atât de
uriaș, de groaznic, de amenin țător… Își dădură seama că drumul
le era blocat de cel mai mare perete de z ăpadă pe care l-au v ăzut
vreodată : părea că ajunge până -n cer, fără început ș i cu siguran ță
fără de capăt. Problema cea mare era, fire ște, că partea cealalt ă a
zidului le p ărea de neatins.
Și ce crede ți că au făcut ele atunci? Ce v ă trece prin minte
că ar fi putut face ele? O s ă vă dau un indiciu:au avut fiecare o
reacție diferită și, prin urmare, fiecare a făcut altceva.
Mașa era deja furioas ă. Se gândea: „Nu suport s ă văd zidul
ăsta de zăpadă în fața ochilor! Nu ar trebui s ă se afle aici, nici n-a
fost aici înainte.Nu suport s ă nu obț in ceea ce doresc. TREBUIE
să ajung la alunele acelea! Le merit și ar trebui s ă le am. Oricine
a pus zidul ăsta aici în calea mea ar trebui s ă fie distrus. La ce se
Maria Dorina Pa șca
va mai ajunge aici pe paji ștea noastr ă dacă fiecare face după cum
îl taie capul? Nu e drept ca zidul ăsta să fi apărut aici!” În timp ce
Mașa gândea astfel, se tot învârtea în cerc pân ă ce ameți, apoi
începu să lovească peretele cu l ăbuțele și cu capul, provocându- și
ditamai durerea de cap.
Dașa se deprima gândind: „Este groaznic și oribil c ă
peretele ăsta a apărut aici. E cea mai groaznic ă treabă care mi s-
ar fi putut întâmpla! N-o s ă mai ajung niciodat ă la alunele acelea.
Adică… ce spun eu, probabil c ă nu voi mai ajunge vreodat ă să
mănânc. Peretele va r ămâne aici pentru totdeauna, eu voi muri de
foame și totul e din vina mea. Ce prostie din partea mea s ă
ascund alunele de partea cealalt ă a pajuștii! Ar fi trebuit s ă-mi
dau seama c ă așa ceva urma s ă se întâmple!” Da șa era așa de
supărată pe ea îns ăși, încât se a șeză în zăpadă în fața peretelui,
plângând și smiorcăindu-se. „Nu-s bun ă de nimic! Chiar c ă nu-s
bună de nimic!”
Sașa începu s ă-și spună: „Hmmm, un perete, cât de ciudat!
Mi-ar plăcea să nu fie aici, pentru că mi-e foame și aș vrea să
mănânc niște alune, dar la urma -urmei e deja aici și nu văd de ce
nu ar trebui s ă fie aici doar pentru c ă mie nu-mi place. E un
ghinon și nu-mi convine să am peretele ăsta între mine și alune,
dar bosumflându-m ă din cauza asta nu îl voi face s ă dispară și
cred că treburile ar putea sta și mai prost, de fapt.”
Povestea terapeutic ă
Astfel, Sa șa decise s ă accepte c ă există peretele mai degrab ă
decât să se încăpățâneze în dorin ța ei ca acesta s ă dispară, cum
făcuse Mașa, sau să facă din prezen ța lui o catastrof ă, după cum
reacționase Da șa. Ca urmare, ea nu s-a ales cu o durere de cap ca
Mașa, de la lovitura dată în zid, nici cu degeră turi ca Da șa, din
cauza șezutului în z ăpadă. Era singur ă în stare s ă se gândeasc ă la
ceea ce ar fi de f ăcut în situa ția dată. Câte solu ții ai putea s ă
găsești pentru aceast ă problemă?
1. Să aștepți până ce soarele va topi z ăpada.
2. Să sapi o groapă pe sub perete.
3. Să sapi o gaur ă prin perete.
4. Să te cațeri de cealalt ă parte a peretelui.
5. Să încerci să ocolești peretele.
6. Să cauț i alune altundeva.
7. Să te întorci acas ă să verifici dacă nu au mai r ămas
ceva resturi de mâncare pe acolo.
8. Să te muți în regiuni mai însorite, f ără zăpadă.
9. Să faci un foc pentru a topi peretele de z ăpadă.
10. Să începi să mănânci zăpadă.
11. Să adormi la loc, ca s ă vezi dacă nu cumva totul e
doar un vis.
12. Să chemi alte veveri țe ca să te ajute s ă sapi o gaur ă
în perete.
Maria Dorina Pa șca
Atunci Saș a le vorbi Maș ei și Dașei: „Continuând în felul
asta, nu vom face decât s ă înrăutățim situația! Nu vede ți că furia
sau supă rarea vă împiedic ă să găsiți o soluție la problemă ?!
Terminați și ajutați-mă la săpat!”
Așadar, Ma șa nu a mai lovit peretele, Daș a s-a oprit din
plâns și cu toate au început s ă sape în zidul de z ăpadă . În timp ce
săpau, chiț căiau un cantec de lu cru de-al veveri- țelor și aproape
că începea să le facă plăcere munca aceasta. Maș a uită de furia ei,
Dașa uită de supărare și Sașa rămase cu mintea treaz ă și gata de a
găsi soluția cea mai potrivit ă. Nu peste mult timp erau deja de
cealaltă parte a peretelui, îmbul zindu-se spre copacul unde
ascunseser ă alunele.
„Poate că totuși nu vom muri de foame ast ăzi” spuse Da șa.
„Da, dar sper s ă învăț ați o lecție din întâmplarea asta” zise
la rândul ei Sa șa. „Pentru veveri țe furioase sau care se sup ără,
nici alune nu se scutur ă! Așa că dacă vreți de mâncare, sta ți
calme ș i fiți raționale! ”
3.2.10.-Copil neîn țeles, singur, introvertit
-Perla fermenat ă
a) indicații terapeutice:
-copilul introvertit;
Povestea terapeutic ă
-copilul neînț eles, singur;
b) efecte dorite:
-eliminarea negativismului din gândire;
-acceptarea celor din jur;
Cică, se poveste ște că odată trăiau pe malul m ării, trei fra ți,
toți pescari. Fra ți, frați, dar nu prea sem ănau între ei. Astfel, cel
mare și mijlociul, erau lacomi și răi, dar cel mic avea inim ă bună
și se dovedea cel mai în țelept.
Într-o vreme, cei trei pescari-fra ți au auzit c ă pe fundul m ării
ar fi o scoic ă ce are într-însa, trei perle fermecate. S-au urcat cu
toții într-o barc ă, și s-au dus s-o pescuiasc ă. Nu peste mult ă
vreme au g ăsit-o și au adus-o la suprafa ță . Pe mal, se uitau cu
toții la ea și nu știau cum s-o deschid ă. Au încercat fel de fel de
unelte și vorbe, dar scoica r ămânea tot a șa, închisă precum o
găsiseră pe fundul m ării.
Supă rați, cei trei fra ți au început s ă întrebe pe b ătrânii
satului de pescari și-au aflat astfel c ă numai atunci când soarele
va mângâia scoica, ea se va deschide. Și așteptând momentul, cei
trei frați pescari au vă zut cum scoica se deschide singur ă și că în
ea aveau ad ăpost trei perle. Precum erau diferi ți cei trei fraț i
pescari, a șa erau și perlele, două erau colorate, str ălucitoare și
mari, pe când doar una era ștearsă și neînsemnat ă. Frații mai mari
Maria Dorina Pa șca
s-au repezit alegându-le pe cele mari și frumoase, iar cea ștearsă
și mică a rămas fratelui mic.
S-au grăbit să ajungă cu ele acas ă, mai ales fra ții cei mari,
cerând grabnic mari și multe bucurii. Dar, spre sup ărarea lor,
perlele le-au înghiț it toate bog ățiile ce le aveau, lă sându-i săraci.
Ajungând și el acasă, fratele cel mic n-a cerut nimic perlei,
ci a mângâiat-o cu iubirea ș i gândul lui bun. Și-atunci, spre
uimirea sa, din perla ștearsă și neînsemnat ă, a ieșit o fată
frumoasă.
Îndră gostindu-se de ea, fratele cel mic a luat-o de so ție și-au
trăit amândoi, ani mulț i și buni în satul de pe scari de la malul
mării, rugând-o ca înainte de toate s ă-i schimbe pe fra ții lui,
făcându-i buni și să le înapoieze bog ățile avute, ace știa spunând
că n-o să mai fie răi și lacomi, niciodat ă.
3.2.11.-Cunoa șterea și acceptarea bolii cronice (diabetul)
-Sora DIA
a) indicații terapeutice:
-copil bolnav cronic (diabet);
b) efecte dorite:
-cunoa șterea etiologiei bolii;
-acceptarea bolii și „conviețuirea” împreun ă;
Povestea terapeutic ă
1. Eu sunt simplu,
Sora DIA
Și descind din …DIABET
Stai și-ascultă un …moment:
2. Cum ajung la u șa ta
Vrei acum s ă ști mata?
Simplu, vin încet pe scar ă,
Poate-ai vrea s ă stau afară!
Da, corect ar fi mai bine
Nici s ă nu afli de mine.
3. Pentru c ă există-un „dar”
Doar o clip ă stai măcar
Și m-ascult ă cu răbdare:
Eu nu caut pete-n soare!
Nici mâncare f ără sare
Sau zah ăr prin buzunare!
4. Nu-ți pot spune, poate-i trist
Când apar, dar eu exist.
Vin încet cu analize.
Și-ți mai fac chiar și surprize
Dar, apoi, te iau de mân ă
Ca s ă mergem împreun ă.
5. Știi, când e mult ă mâncare
Maria Dorina Pa șca
Faci concurs printre borcane,
Și la fotbal ai uitare,
Fără să dai ascultare,
Când stai tot „pierdut” pe-afar ă
De cu ziu ă, până-n seară.
6. Și văzându-ț i glicemia
Vine HIPO…nebunia, Fiindc ă, simplu, ai uitat
C-ai putea fi vinovat
De tot ce s-a întâmplat
Când o clipă am…plecat.
7. După care, stai cuminte
Că te-nvață DIA minte
Să știi scurt, clar și precis
Ce s ă faci ș i ce-am prescris,
Când apari în grab ă mare
Fără să-ți dau ascultare.
8. Caută în raft, mai sus
Unde proteine-ai pus Plus mormane de glucide
Și-alte tinere lipide
Apoi, treci și calculeaz ă
Cât pe zi se … îngerează .
Povestea terapeutic ă
9. După care, în dozaj
INSULINA, ca marcaj,
Te ajută să reglezi,
Sigur, să nu galopezi,
Jocul tă u cu mine, DIA
Peste noapte, chiar și ziua.
10. Știu că-ți place să înveți,
Să joci mingea de pere ți,
Nu te-opresc s ă faci ce vrei,
Doar cu grij ă să mă iei,
Căci efortul t ău prea mare
Pentru mine-i o-ncercare.
11. De aceea, vreau s ă-ți zic,
Nu pleca, mai stai un pic. Hai s ă facem cas ă bună
Și-ți jur, chiar ș i pe lună,
O să fiu copil cuminte,
Nu uita și ia… aminte.
12. Că încet, încet de tot,
O să mă iei peste tot,
Pentru-o via ță împreună
Chiar mai rea, sau foarte bun ă
E nevoie de talent
Maria Dorina Pa șca
Să învingi în …DIABET!
13. Asta e povestea care
O s-o știe fiecare
Fiindcă eu, DIA numită
Sora TA, nepre țuită,
Te învăț să știi mai bine,
Cum să viețuiești cu… mine.
14. Deci, te rog, nu m ă uita,
Eu sunt simplu, sora DIA
Și descind din DIABET,
Mulț umesc pentru … moment!
A ș fi vrut să-ți scriu în proz ă, dar te uit ă, m-am trezit
că-ți spun o poveste-n versuri, m ă ierți?
3.2.12.-Copilul care nu vrea s ă se culce
-Nu vreau înc ă să mă culc!
(în cazul în care copilul nu vrea s ă se culce)
-Andrei, e timpul s ă te culci!- îi spune bă iețelului mama sa.
Andrei îns ă este ocupat cu ma șinuțele sale și nici gând s ă lase
joaca.
-Lasă-mă să mă mai joc un pic!- o roagă pe mama .
Povestea terapeutic ă
-Nici vorb ă! Chiar și așa ai stat mai mult ca de obicei. Hai,
repede!
Copilul protesteaz ă, dar pân ă la urmă mama reu șește să-l
culce. Un pupic gr ăbit de noapte-bun ă, stingerea, se-nchide u șa.
Abia trec câteva minute, Andrei î și scoate capul:
-Mi-e sete!
-Bine, fugi și bea ceva, dar repede!- spune mama.
Andrei trece cu pas de melc prin sufragerie. Încearc ă să
prindă cât mai mult cu putin ță din programul de sear ă a
televizorului.
-Același circ în fiecare sear ă!-mormăie tata.
După multă tărăgănare Andrei trece f ără poftă în camera sa.
In aceeași seară, undeva departe, departe de Andrei și
părinții săi spiridușul Ene se preg ătea din nou pentru a veni pe
Pământ. Dup ă cum știți, spiridușul Ene presar ă pe genele copiilor
un praf fermecat ca ace știa, vor, nu vor, s ă adoarmă.
Dar voi nu știți poate că și Ene are o ceat ă de copii. Cei mai
mari dintre copiii spiridu șului îl pot ajuta deja în munca sa, iar
cel mai mic, un n ăzdrăvan tare curios î și bagă nasul peste tot! Tot
timpul îl nec ăjește pe Ene s ă-l ducă și pe el pe Pă mânt. Dar
degeaba! În seara aceasta s-a hot ărât însă ca în taină să-l
însoțească totuși pe tatăl său. După cum ș tiți, Ene car ă în spinare
Maria Dorina Pa șca
un sac mare cu praf-de-somn. Spiridu șul cel mic vars ă puțin praf
din sac și se vâră în el. . Direc ția: Pământ!
Ehei! Ăsta da, zbor! Spiriduță amețește, nu altceva. Ajunș i
pe Pământ el p ărăsește neobservat sacul. Înc ă ametește. Își
închide ochii și se sprijină de un perete. Când î și ridică ochii, o,
vai!, Ene e deja departe, Spiridu ță nu-l mai vede! Dar el nu st ă
supărat mult timp.
Dau o rait ă pe Pamant, tot voi mai avea timp s ă-l caut pe
tata, gânde ște el mulțumit.
-Să vedem acum ce este în camera aceasta.
Și știți în care camer ă a nimerit Spiridu ță? Da, da, în camera
lui Andrei!
-Dar ce creatur ă mai e și asta?, strigă surprins Andrei . Cine
ești tu? Nu te cunosc! Ce chip haios ai!
-Bineînțeles că nu mă cunoști!, spune Spiridu ță. Sunt pentru
prima oar ă pe Pământ. Tat ăl meu este Ene, cel care aduce
somnul.
-Atunci cu siguran ță ești Spiridu ță, nu-i așa?, se mir ă
Andrei.
-Așa e. Am venit s ă-l ajut pe tata, se laud ă Spiriduță
-Știi ceva? Mi-ai putea face un mare serviciu. Atât de tare
mă plictisesc în patul meu! Dac-ar fi dup ă mine, n-a ș dormi
niciodată . Dacă n-ar fi prostia cu adormitul, m-a ș putea juca mult
Povestea terapeutic ă
mai mult. Tu m ă poți ajuta cu siguran ță ca Ene s ă nu intre
niciodată în camera mea.
Spiriduță e foarte mândru c ă Andrei presupune c ă el poate
face așa ceva.
-Bine, bine, spune el milostiv. Știu de la tat ăl meu că după
ce și-a terminat treaba într-o cas ă, presare un pumn de praf magic
pe prispă pe care voi nu-l vede ți, doar noi. Dac ă n-ar pres ăra
praful, atunci s-ar putea s ă presare înc ă o dată praf-de somn în
ochii cuiva, iar acela ar dormi de doua ori mai mult. În alt ă parte
ar putea s ă uite ș i copilul acela ar sta treaz pân ă dimineața. Am în
buzunar un pumn de praf magic. Știi ceva? Am s ă-l presar aici, în
fața pragului t ău.
-Super!, se bucură Andrei. A șa pot să mă joc cât vreau!
Multumesc frumos, drag ă Spiriduță!
-Eu mă duc mai departe s ă văd lumea, îi spune spiriduș ul.
Mâine te voi vizita din nou! Distrac ție plăcută!
Andrei se joac ă bucuros cu ma șinuțele. Ar avea chef s ă facă
un circuit de concurs, dar îi este team ă să nu–l observe p ărinții.
Cască , îi lăcrimează ochii, dar el nu bagă în seama.
A doua zi diminea ța, Andrei este foarte palid, are cearc ăne
sub ochi. Prietenii îl cheam ă la joacă.
-Să organizăm un cros!, propune Miki. Andrei se bucur ă,
pentru că-i place s ă alerge. Oricum vrea s ă-i arate nesuferitului
Maria Dorina Pa șca
de Miki care-i batjocore ște pe cei r ămași în urmă! E mânios când
câștigă Andrei.
-Pe locuri –fi ți gata –start!
Se avânt ă toată ceata. Dar ce se întâmpl ă? Unul dintre
băieți se târâie la urm ă! Distanța dintre el și ceilalți concuren ți
crește din ce în ce mai mult! Cine este el? Ei, da, Andrei! Atât e
de obosit, încât nici nu fuge, ci se târâie ca un melc. Miki e
câștigătorul. Râde de Andrei. Andrei simte parc ă picioarele i-ar fi
din burete. Se enerveaz ă. Nici nu se mai joac ă cu prietenii s ăi. Se
duce acas ă nervos. Dar nici acas ă n-are chef de nimic. După –
masă se poate uita la emisiunea pentru copii, dar nici m ăcar
interesantul film de aventuri nu-i poate capta aten ția. Il doare
capul, abia î și poate ț ine deschiș i ochii. A șa că seara se culc ă mai
devreme ca de obicei.
După stingere apare din nou Spiridu ță.
-Cum stai? Nici acum nu vrei s ă dormi?
Andrei ar vrea s ă spună că mai bine doarme, dar se
răzgândește.
-Bineînțeles că nu vreau s ă dorm! A șa de bine a fost azi
noapte! Te rog s ă presari din nou ni ște praf de dormit în fa ța ușii
noastre!
Povestea terapeutic ă
Și Andrei din nou î și petrece treaz noaptea . Dar acum, joaca
cu mașinutele nu mai este o bucurie. Scotoce ște printre juc ării,
dar nimic nu-l intereseaz ă cu-adevarat.
Mă plictisesc! Nici nu m ă simt prea bine, m ă dor toate! Nici
nu este un lucru atât de r ău somnul! Gânde ște în sinea lui.
La micul dejun mama îi serve ște felul să u preferat de
mâncare: musli cu cereale. Numai c ă Andrei este atât de sl ăbit de
oboseală, încât nu poate ține lingura. Este nevoit s ă renunț e la
mâncarea sa preferat ă.
După micul dejun iese în parc cu copiii. Lumina îi
deranjeaz ă ochii.
-Ne jucăm cu mingea?, întreab ă copiii. Dar mâinile și
picioarele lui Andrei sunt atât de grele, parc ă i-ar atârna ni ște bile
mari din fier.
-Azi n-am chef, spune cu voce stins ă . Jucați-ă fără mine.
-Ce plictisitor mai e ști!, spun ceilal ți copii și îl părăsesc.
Nimeni nu se mai uit ă la el toată înainte de mas ă.
Andrei dore ște să doarmă .
–Ce prostu ț am fost! Omul nu poate avea chef pentru toate,
doar dac ă s-a odihnit bine. Doar atunci îl distreaz ă joaca,
televizorul. Doar atunci îi cade bine mâncarea. Doar atunci se
poate juca cu prietenii.
Maria Dorina Pa șca
Între timp, Ene a aflat c ă Spiriduță l-a însoțit în taină pe
Pământ. Îl caut ă peste tot, dar nu-l g ăsește nicăieri.
-Sper că n-a făcut nici o ispravă neastâmp ătatul! gânde ște
având o presim țire Ene.
In această seară Andrei îl roag ă pe Spiridu ță:
-Azi să nu presari praf magic pe prag. Nu vreau s ă rămân
treaz în noaptea aceasta. M ă dor toate, iar copiii nu mai vor s ă se
joace cu mine pentru c ă sunt prea obosit.
-Nu înț eleg, spune Spiridu ță . Noi, spiridu șii somnului nu
dormim niciodat ă și totuși nu suntem obosiț i. Ce interesan ți
sunteți voi, oamenii! Da r, de aceea voi ră mâne încă un pic aici, la
tine, aș vrea să văd cum adormi. Dar lui Andrei i s-au închis deja
ochii.
Deoarece Spiridu ță n-a mai pres ărat praf magic, după puțin
timp sose ște și Ene. E fericit când îl vede pe Spiriduță . E adevărat
că îl ceartă, dar nu prea tare. Dar când afl ă că năzdrăvanul cel
mic l-a ajutat dou ă nopț i la rând pe Andrei s ă rămână treaz,
atunci îl ia mai serios pe Spiridu ță:
-Noi ne descurc ăm fără somn, dar la oameni lucrurile stau
altfel. Dac ă un om nu doarme destul, se poate îmboln ăvi. Tu ai
vrut să -l ajuți pe Andrei, dar puț in a mai fost s ă nu-i faci vreun
rău. Aș a că acum îl bucur ăm. De azi încolo, dac ă seara se culc ă la
prima aten ționare, atunci diminea ța va găsi sub pern ă o surpriză
Povestea terapeutic ă
drept recompens ă. Dar acum s-o luam din loc. Mul ți copii
asteaptă somnul s ănătos!
Andrei doarme pân ă târziu, aproape pân ă la amiază.
-Ce bine am dormit! Ce foam e mi-e! Nemaipo-menit! E
soare! Pot merge la ștrand cu prietenii!
Când vrea s ă-și facă patul, sub pern ă gasește o bilă
nemaipomenit ă din praf magic.
-Ce minunat str ălucește! Sigur l-am primit de la Spiriduță !
se bucură Andrei.
Și de acum încolo ori de câte ori se culcă repede, f ără a
bombă ni, diminea ța găsește ceva surpriz ă sub pern ă. Are deja o
colecție frumoas ă de bile din praf magic și câștigă întotdeauna
când se joc ă bile cu prietenii.
3.2.13.-Copilul viseaz ă urât
-Un-doi trei si nu te temi!
(copilul viseaz ă urât)
-Mami! Mami!- strig ă speriată Claudia.Vino! Mi-e fric ă!
Am visat atât de urât!
Mama o lini ștește, apoi Claudia începe s ă-i pună o gră madă
de întrebări:
Maria Dorina Pa șca
-De ce visez întotdeauna lucruri atât de urâte? Din ce cauz ă
există gânduri urâte? Chiar, ce este un gând? De unde vin visele?
De ce nu pot s ă visez întotdeauna lucruri frumoase? Și oamenii
mari viseaz ă lucruri urâte, mam ă? Tu și cu tata v ă temeți uneori
noaptea?
-Atâtea întreb ări! zâmbe ște mama. Deodat ă nici nu pot
răspunde la toate. Bineînț eles, că și oamenii mari viseaz ă urât
uneori. Asta i se poate întâmpla oricui. Gândul este mai greu de
explicat. Poate vei în țelege mai bine dac ă-ți povestesc ceva.
Imagineaz ă-ți că gândurile sunt ni ște omuleț i mici de tot. În
realitate nu este a șa, dar acum î ți spun o poveste.
Ei bine, ace ști gând-omule ți mai demult tră iau în lini ște și
munceau cu sârg. Fiecare gând-omule ț avea o sarcin ă. De
exemplu, un gând-omule ț poate să-ți reproduc ă poveștile pe care
ți le-am povestit. Cel ălalt îți arată frumoasele juc ării cu care v-a ți
jucat cu prietena ta. Alte gânduri te ajut ă să-ți aduci aminte ce te-
au învățat părinții sau ce ți-au arătat, ce ați exersat la gr ădiniță, la
școală. Un gând calculeaz ă foarte bine, altul te ajut ă să înveți
poezioara.
S-a întâmplat într-o zi c ă gând-omule ții s-au certat. Nu mai
știe nimeni cum s-a iscat cearta , dar un lucru e sigur: pacea s-a
terminat. Dintr-odat ă un gând-omule ț se credea mai important,
decât celălalt.
Povestea terapeutic ă
–Eu sunt un gând foarte important. Copila șul nici n-ar putea
să construiasc ă un castel, dacă eu nu i-a ș șopti cum s ă o
continuie. Intr-un cuvânt: sunt mult mai important, decât tine!, a
spus gând-omule țului care calcula. Ai mai v ăzut copil care să se
bucure de calcule?
-Poate că nu se bucur ă, a ripostat nervos gândul-calculator,
dar eu îl ajut pe copila ș să fie un elev eminent, s ă poată face
singur cump ărăturile și să învețe să-și foloseasc ă banii de
buzunar.
-Ah, de ce v ă certați, a intervenit al treilea gând. Toat ă
lumea știe că eu sunt cel mai important, mie îmi revine gloria.
Din toate cele frumoase percepute de copil eu fac pentru el cele
mai frumoase vise. Ori, este ceva mai pl ăcut decât s ă visezi
frumos ?
Văzând fala gândului-vis ceilal ți gând-omule ți era să moară
de ciudă . Cu cât erau ei mai furio și cu-atat mai mult se bucura
vis-omule țul. S-a umflat în pene, s-a ridicat în vârful picioarelor
ca să arate celorlal ți gând-omule ți că într-adev ăr el este cel mai
mare, cel mai important dintre gânduri. Din ce în ce mai mul ți
gând-omule ți s-au adunat în jurul lui. Prima dat ă au încercat să -l
convingă să nu fie atât de încrezut, deoarece ei to ți sunt
importanț i pentru copila ș, fiecare în modul s ău. Dar vis-omule țul
nu avea de gând s ă se compare cu niciunul dintre ei. Ehei! Atunci
Maria Dorina Pa șca
a început gâlceava! Vorbeau toț i deodată, zbierau, gesticulau, dar
nici unul dintre ei nu a reu șit să-l întreacă pe vis-omule ț. Erau
nevoiți să recunoasc ă că nu ajung nic ăieri cu cuvinte. A șa că s-au
sfătuit cum s ă-l învingă pe încrezutul vis-omule ț.
-Noi îț i vom demonstra c ă un copila ș nu are deloc nevoie de
vise! Așteaptă numai!
Furioși, ei n-au stat mult pe gânduri: s-au hot ărât să -l
păcălească pe încrezutul vis-omule ț. Nici nu le-a trecut prin cap
că gluma poate s ă le iasă pe dos.
Ce credeț i, ce idee le-a venit omule ților? S-au hot ărât să
încurce bine visele frumoase ale vis-omule țului. Își storceau
mințile cu mare râvn ă să găsească noi ș i noi glume și se bucurau
atât de mult c ă-l vor înfuria pe vis-omule ț că între timp au uitat
cu totul de s ărmanul copila ș, care va trebui s ă suporte toate aceste
vise urate. Dup ă mult timp s-au mai liniș tit apele ș i s-a ridicat cel
mai deștept gând-omule ț.
-Nu fi atât de încrezut, l-a sf ătuit pe vis-omule ț. Toți suntem
la fel de importan ți. De fiecare dintre noi este nevoie, dar n-avem
voie să credem c ă suntem cei mai importan ți. Doar atunci putem
să-l ajută m pe copila ș, dacă suntem uni ți și renunță m la ceart ă.
Vis-omuleț ul a ascultat sfatul gând-omule țului cel de ștept.
Ceilalți l-au iertat și nu s-au mai amestecat în munca sa. Astfel
Povestea terapeutic ă
vis-omule țul i-a d ăruit din nou copila șului vise frumoase,
plăcute.
Dar, deoarece dânsul era destul de fudul, uneori a cam uitat
de intențiile sale bune. Se lă uda, se d ădea mare și dorea cu tot
dinadinsul s ă-i întreac ă pe ceilalț i. Însă gând-omule ții erau pe
fază. Chiar în seara aceea au încurcat visele, pân ă ce vis-omule țul
s-a îmblânzit din nou.
Așa că și azi se mai întâmpl ă că gând-omule ții se mai ceart ă
și tu visezi urât. Despre spirite rele, ho ți, răufăcători, dar asta se
întâmplă doar multumit ă gând-omule ților, care cu alte ocazii îț i
povestesc basmele frumoase ale mamei. Dac ă deja mergi la
școală și visezi că trebuie să aduni o coloan ă lungă -lungă de cifre
dar nicicum nu dai de cap ăt – pentru asta omule țul-calculator e
de vină. Dacă în vis juc ăriile tale se aliniaz ă într-un front
amenință tor sau se iau și pleacă toate, pentru asta e de vin ă
gândul care alt ă dată te ajuta s ă construie ști castele.
Iar acum, î ți voi dezv ălui cum po ți să faci ordine între
gândurile acestea bucluca șe, cum po ți să-i convingi s ă-și facă
fiecare treaba a șa cum trebuie. Vei vedea c ă se poate, deoarece tu
ești căpitanul gândurilor tale!
Ai auzit vreodat ă de învăță celul vesel al vr ăjitorului? Și tu
poți fi învățăcel de vrăjitor. Dar la început nici înv ățăcelului nu-i
reușesc vrăjile cu formule magice. Nici marelui și bunului
Maria Dorina Pa șca
vrăjitor nu i-au reu șit pe vremea când era și el învățăcel. Și tu
trebuie să exersezi puț in, ca să-ți crească puterea magic ă.
Care sunt cele trei lucruri de care are nevoie orice ucenic de
vrăjitor? Formula magic ă, bagheta magic ă și- RĂBDARE!
Formula magic ă e ușor de ținut minte: „Un- doi- trei, nu te temi”.
Urmează bagheta magic ă, mai important ă, poate, decât formula
magică. Ea poate fi înlocuit ă cu jucăria ta preferat ă. Care poate
fi? Ursule țul? Sau cățelușul? Ori iepura șul? Poate fi, binen țeles și
păpușa ta preferat ă. Prinde-o, strânge-o bine în bra țe și spune
formula magic ă. Acum urmeaz ă momentul cel mai important.
După ce ai spus formula magic ă, gândește-te la ceva foarte
frumos sau foarte haios. Imagineaz ă-ți, de exemplu ce chip
drăguț are ursule țul tău și ce blană moale. Sau gânde ște-te cât de
frumos te vei juca mâine cu el. Strânge- ți bine la piept juc ăria
preferată și gândește-te la o mul țime de lucruri frumoase.
Dar dacă nici așa nu te las ă în pace gândurile urâte, dacă și
acum te sperie, atunci încearc ă s-o iei de la cap ăt. Vei vedea c ă te
vei simți mai bine și mai în siguran ță. La asta te-ajut ă și jucăria
preferată. Dacă formula magic ă a avut succes, atunci a doua zi
povestește asta părinților să se bucure și ei de faptul c ă micuțul
lor ucenic de vr ăjitor ce îndemânatic este.
Povestea terapeutic ă
3.2.14.-Copilului îi este fric ă de câini
-Mircea și cățelușii pitici
(dacă îi este team ă de câini)
Părinții lui Mircea lucreaz ă toată ziua Ei lipsesc de acas ă de
dimineața până seara. Din aceast ă cauză Mircea st ă mult la
bunica. O iube ște foarte mult pe Buni!
Mircea este un copila ș deștept și vioi. Buni îi atrage aten ția
de multe ori s ă fie mai precaut. Deoarece Mircea este interesat de
toate, el vrea s ă și încerce tot. Nu se poate spune despre el c ă e
laș, dar totuș i se teme de un lucru: de câine. Poate fi câine mic
sau mare, negru sau alb- daca-l vede, o ia la s ănătoasa cât ai clipi.
De mult timp tră iește cu aceast ă frică. Nici el nu- și mai
aduce aminte cum a început totul- pentru c ă a fost o vreme când
Mircea mângâia orice c ăine îi ieșea în cale. P ărinții i-au și atras
atenția:
-Nu pune mâna pe animale necunoscute. Nu te cunoa șta,
poate se sperie, vrea s ă se apere și te prinde.
Mircea îns ă nu a ascultat sfatul pă rinților. A ignorat și
cuvintele lui Buni, de și Buni repeta într-una:
-Mircea nu pune mâ na pe câine! Te mu șcă imediat!
I-adevarat c ă și lui Buni îi era întotdeauna fric ă de câini.
Maria Dorina Pa șca
S-a întâmplat într-o zi când Mircea s-a plimbat cu Buni, c ă
au văzut în fa ța unui magazin ABC un câine care sta culcat
așteptandu- și liniștit stăpânul. Mircea a fugit în spatele lui ș i a
vrut să -l mângâie. Câinele s-a speria t foarte tare. Sigur credea c ă
vor să -i facă rău, așa că a dat dup ă mâna lui Mircea. De
sperietură , Mircea a uitat și să plângă. Buni s-a speriat de moarte,
a alergat la Mircea, l-a strâns în bra țe și-l consola, alintându-l.
Mircea a început s ă plângă în hohote, de și n-avea pe mân ă decât
o mică zgârietură . Buni s-a amă rât tot drumul c ătre casă iar
Mircea plângea, plângea, plângea. Buni cerceta tot mereu zgârie-
tura urmărind dacă nu cumva începe s ă sângereze. De atunci
Buni are foarte mare grij ă de Mircea iar acestuia îi este din ce în
ce mai fric ă de câini.
Mircea are un foarte bun prieten, pe Mihai. P ărinții lui
Mircea l-ar lă sa cu siguran ță să meargă cu Mihai pe terenul de
joacă , doar că Mircea nu vrea .Oare de ce? Explica ția este foarte
simplă: Mihai are un câine mare pe care-l iube ște foarte mult și
care-l insote ște peste tot. Mai mult de atât acest câine, adic ă
doamna-câine va avea peste pu țin timp pui. Mihai i-a oferit lui
Mircea un pui de c ățel, dar acesta nici n-a vrut s-aud ă. N-a avut
curajul să -i mărturiseasc ă prietenului s ău că lui îi este team ă de
câini deoarece se temea c ă acesta va râde de el.
Povestea terapeutic ă
-Ce aș putea face ca Mihai s ă vina mai des cu mine pe
terenul de joacă dar să nu-ș i aducă și câinele? Ce bine ar fi dac ă
nu mi-ar fi fric ă de câini! Nicicum nu pot s ă scap de frica asta
prostească!- a gândit într-o sear ă Mircea. Înc ă s-a și supărat un
pic pe sine înainte s ă adoarmă.
În noaptea aceea a visat ceva ciudat: o nav ă spațială uriașă l-
a dus deasupra râurilor înspumate, deasupra piscurilor înalte ale
munților și a văilor largi, apoi s-a îndep ărtat din ce în ce mai
repede de Pă mânt și zbura deja printre m iliardele de stele ale
cerului. Când e îngrozitor de cald, când e un frig pă trunzător,
depinde de distan ța la care trec de stele. În sfâr șit Mircea coboar ă
pe o planet ă mică, în vârful unui munte. Muntele este pustiu, nu
vezi nici un copac, nici m ăcar niște tufe. Mircea de-abia î și poate
mișca picioarele, de-abia se poate urni din loc. Se întoarce pentru
ajutor spre nava spa țială, dar, ce oroare, nava a disp ărut!
Ce să fac fără navă în frigul acesta? se gânde ște disperat
Mircea. Deodat ă observă în coasta muntelui intrarea unei pe șteri.
Cu ultimele puteri cu chiu, cu vai se târ ăște în grota întunecoas ă.
Deîndată ce a intrat în pe șteră, se simte mai u șurat. Dar nu
chiar ca acasa… Dintr-odata aude o muzic ă frumoasă și un fel de
bâzâit. Parc ă s-ar apropia un roi uria ș de țânțari. Înainteaz ă curios
și în curând ajunge la cap ătul celălalt al pe șterii. Aici g ăsește
lumina str ălucitoare.
Maria Dorina Pa șca
Ia ceva timp până i se obișnuiesc ochii cu lumina. Înaintea
lui se arat ă copaci verzi ș i câmpuri bogate.
-Minunat! strigă el încântat. Nici z ăpadă, nici frig. Este cald
și timp frumos. Dar de unde vine muzica asta? Ce s ă însemne
asta? deodat ă aude un zumzet și bâzâit din iarb ă. Să fie oare
gândaci? Fiin țele astea târâtoare amuzante seaman ă mai mult cu
oamenii, numai c ă sunt mici, mici de tot!
La auzul glasului bă iatului, fiin țele târâtoare micu țe o iau la
sănătoasa.
-Nu vă temeți! Nu vă fac nimic r ău! strigă Mircea după ele.
Cine sunte ți? Eu voi fi prietenul vostru! Veni ți fără frică!
Oamenii ies încet și cu mare bă gare de seam ă. Unul dintre
ei, cu siguran ță cel mai curajos, spune cu glas fin și domol:
-Dacă nu vrei s ă ne faci nici un r ău, atunci fii binevenit în
cercul nostru. Noi suntem minimi nusculii. Planeta aceasta nu are
locuitori mai mici decât noi. Dar ț ie ți-e foame, sigur! Te poftim
la ospățul miniminusculilor!
Și iată: sute și sute de miniminusculi se înham ă la un ș nur.
La capătul șnurului se b ălăngăne un măr frumos, roș u! E de
netăgăduit că lui Mircea i s-a f ăcut foame ș i se bucură de mărul
dulce și frumos. Numai c ă-i pare rău de miniminusculi pentru
efortul lor.
Povestea terapeutic ă
-Dar ce sunt acestea? strig ă Mircea când se vede înconjurat
se animale micu țe, micuț e de tot.
-Aceș tia sunt prietenii nostrii cei mai fideli și apărătorii
nostrii. Vedem c ă te plac, a șa că suntem siguri c ă ești un copil
cumsecade, r ăspund miniminusculii. Câinii minusculi dau veseli
din coada lor și mai mic ă și ling prietenos mâna lui Mircea cu
lăbuțele lor trandafirii. Mircea se împrietene ște îndată cu cățelușii
miniminusculi. Uit ă de tot că altădată îi era fric ă de căini.-Dar
aceștia sunt cu totul altfel! Sunt atât de mici!
Mircea se simte foarte bine la miniminusculi. Cu pl ăcere s-
ar juca mai departe cu c ățelușii drăgălași, dar nu vrea s ă fie o
povară pentru miniminusculi, a șa că își continuă drumul.
Peste puțin timp ajunge la por țile unui ora ș. Numai c ă orașul
este atât de mic încât ar încape cu totul în camera sa! Pe str ăzile
orașului se plimb ă oameni minusculi.
Deși aceștia sunt mult mai mari decât miniminus-culii,
gândește Mircea, tot sunt fo arte mici. Atunci observ ă o tăblită.
„Mărunțeni”-citește de pe ea. Aici probabil locuiesc m ăunțeii,
gândește Mircea.
Atunci salt ă către el un p ămătuf de bumbac. Când se uit ă
mai bine vede c ă nu e un p ămătuf de bumbac, ci un c ățeluș
mărunt. Nă sucul lui lucios și negru se ridic ă voini-cește spre cer,
ochii lui veseli privesc spre Mircea.
Maria Dorina Pa șca
-Vai, cât e ști de drăgălaș! strigă Mircea. Tu nu m ă vei
mușca, sunt sigur! ridic ă cățelușul cu băgare de seam ă ca să nu-l
sperie cu vreo mi șcare brusc ă și-l pune pe palm ă. Da, cățelușul
este atăt de mic, încât îi încape pe palm ă!
Cățelul mărunțel își scoate limba micu ță și-l linge pe
Mircea.
-Hihihi! Înceteaz ă! râde Mircea. M ă gâdili! Nu m ă gâdila!
Ești atât de dr ăgălaș, încât îmi doresc s ă te pot lua cu mine.
Numai că acasă toată lumea te-ar crede popând ău. Din pă cate,
trebuie să te las aici. Și îl pune jos cu grij ă. Dar, în jurul s ău s-a
adunat o ceat ă de câini m ărunței. Adulmec ă cu grijă, cu puțină
teamă copilandrul. Mircea pare un adev ărat uriaș pe lângă ei.
Vorbește încet, cu voce blând ă cu ei, să nu-i sperie. Îi mângâie cu
grijă apoi își ia rămas bun.
Interesant, se gânde ște plecând, lor le era fric ă de mine .
Altădată lucrurile au stat invers. Oare ș i câinii mari se sperie dac ă
îi ating brusc? Câinii m ărunți erau mult mai mari, decât
miniminusculii, dar mie nu mi –e fric ă deloc de ei.
Merge mai departe de pe-o colin ă pe alta. Deodat ă, aude un
lătrat. Se sperie ș i ar lua-o la s ănătoasa. Numai c ă alt drum nu
există numai cel care duce în direc ția lătratului. Dup ă câțiva pași
zărește un câine. Acesta este mult mai mare decât
miniminusculii, chiar și decât m ărunțeii, dar tot nu este de
Povestea terapeutic ă
mărimea celor care tr ăiesc cu oamenii. Cu cât se apropie mai tare
de câinele l ătrând, cu atât mai mult pune stă pânire pe el spaima.
Pășește din ce în ce mai încet, aproape c ă se oprește, dar îș i aduce
aminte de vizita la miniminusculi și la mărunței.
E caraghios! g ăndește Mircea. Nu mi-a fost fric ă de câinii
miniminusculi, pe cei m ărunței i-am și mângâiat și acum mi-e
teamă de un astfel de căț eluș? Dar ș i el este ca și cei
miniminusculi ori cei m ărunței. Câinele e câine! Și Mircea î și
continuă curajos drumul.
Zărește un omule ț, care este mult mai mare decât
miniminusculii,, mai mare decât m ărunțeii, dar mai mic, decât
oamenii. Omule țul își cheamă câinele cu un semn.
-Taci, Cezar! Ai semnalat deja c ă se apropie un str ăin de
orașul nostru! Apoi se întoarce c ătre Mircea: Ai trecut pe
pământul miniminusculilor, ai traversat țara mărunțeilor, ești
binevenit în țara piticilor! Acesta este câ inele meu, Cezar. El este
paznicul nostru cel mai vigilent. Suntem foarte mândri de el. Ne
ajută foarte mult. E un câine de nă dejde, nu-i face nim ănui rău,
dacă este lăsat în pace. Nu poate vorbi, a șa că latră , dacă are ceva
de comunicat. Lă tratul de care te-ai speriat a șa de mult nu e
altceva decât graiul câi nilor. Vii la mine s ă te omenesc?
Mircea prime ște bucuros invitaț ia. Deja nu-i e fric ă de câine,
iar Cezar se gudură vesel pe lângă el.
Maria Dorina Pa șca
Casa piticului este foarte cochet ă. Și tu ș tii, doar cuno ști
casa piticilor din povestea cu Alb ă-ca-Zăpada. Nevasta piticului
gătește o cină nemaipomenit ă. Mircea prime ște porție dublă. Ia
din farfurie o bucat ă de carne: ar vrea s ă-i dea lui Cezar, când î și
ia rămas bun.
-Multumesc pentru ospitalitate! Din p ăcate, trebuie s ă plec,
pentru că părinții mei sunt îngrijora ți din cauza mea, spune dup ă
cină Mircea.
-Nu uita prietenii t ăi din ț ara piticilor! î și ia rămas bun
piticul și nevasta sa. Iar câinele pitic latr ă ca aprobare. Mircea
aude din nou ceva zumz ăit, bâzâit de sub picioare- și auzi
întâmplare! St ă din nou în naveta spa țială! Și zboară , zboară,
zboară și Bum! cade din pat!
Ce frumos am visat! P ăcat că nu m-am putut juca de-
adevăratelea cu c ățelușii aceia dr ăgălași, gândește Mircea, apoi
se-ntoarce c ătre perete și doarme la loc.
A doua zi se întâlne ște cu Mihai.
-Privește aici! strig ă Mihai. Nu e dr ăgălaș?
Mircea se apropie și vede că Mihai ține în braț e un cățeluș.
Mircea se gânde ște la visul s ău frumos și nu-i e team ă deloc. Îl
mângâie și îl roagă pe Mihai să -l lase să-l țină acum și el. Ce
moale este blana lui! Și cum își încearcă dinț ișorii pe mâna lui
Mircea! Un pic pi șcă, dar lui Mircea nu-i pas ă.
Povestea terapeutic ă
-Hai la noi! îl invit ă Mihai. Îți arăt și ceilalți pui. Stau în co ș
cu mama lor.
Mircea ezit ă puțin.
Să mă duc lâng ă câinele cel mare? Gânde ște, dar de ce nu?
Câinele acela nu e altfel, decât miniminuscuilii ori m ărunțeii ori
câinii pitici…ori acest c ățeluș. Numai c ă e mai mare.
– Bine, zice cu voce tare. Vin cu tine.
Și până ajunge la Mihai aproape că nu-i mai este fric ă . Un
pic, un pic tot se teme de mama puilor-dar bine c ă Mihai nu
observă nimic din asta.
Peste putin timp n-o să -mi fie fric ă deloc de câini- gânde ște
mulțumit Mircea. Doar nu trebuie s ă pun mâna pe ei. Nici nu-i
voie să pun mâna pe un câine str ăin. Un lucru e sigur: acum pot
să vin la Mihai, nu m ă tem atât de mult de câini!
Poate că și ție ți-e teamă un pic de câini? Atunci urmeaz ă
exemplul lui Mircea: cu siguran ță și tu ești tot atât de curajos.
Imagineaz ă-ți cum arat ă câinii miniminusculi și cei mărunței.
Dacă ți-ar fi fric ă din nou, încearc ă să te gândești mult la ei- vei
vedea că teama se va face mai mic ă decât ei!
Maria Dorina Pa șca
3.2.15.-Copilului c ăruia îi este fric ă de dentist
-Mica siren ă
(dacă îi este fric ă de medic)
A fost odat ă, ca niciodat ă o mică sirenă. Trăia în adâncul
mării într-un palat superb de corali în mijlocul unei gr ădini
uriașe. Toate animalele m ării o iubeau deoarece era tare dr ăguță,
ajuta pe toat ă lumea și niciodat ă nu făcea rău nimănui.
Acum, sigur crede ți că mica siren ă trăia foarte fericită în
mijlocul prietenilor ei în palatul minumat. Ei, dac ă credeți acest
lucru, vă înșelați. Mica siren ă era foarte nemul țumită de soarta ei,
deoarece nu-i pl ăcea să fie sirenă. Cea mai mare dorin ță a ei era
să fie un copil obi șnuit. Trist ă, ofta atât de adânc, încât marea
răsuna de oftatul ei. Animalele m ării o comp ătimeau, meduzele,
delfinul de ștept, ba chiar și rechinul hă mesit – to ți vroiau s ă o
ajute.
S-a întâmplat într-o zi, când mica siren ă ofta mai amarnic
decât de obicei, c ă dintr-odat ă a apărut în fa ța ei o zână
fermecătoare și i-a spus:
-Îți îndeplinesc trei dorin țe. Gândește-te bine ce- ți dorești,
pentru că odată pronunțată dorința ta nu poate fi retras ă.
Povestea terapeutic ă
-Nu trebuie să mă gândesc mult, deoare ce de ani buni îmi
doresc să fiu un copil obi șnuit! Ascultă deci prima mea dorință :
să am picioare în loc de înot ătoare și să fiu un copil adev ărat. A
doua dorin ță este să trăiesc departe-depa rte de mare s ă nu-mi fie
dor de cas ă. Ultima mea dorin ță este ca oamenii s ă mă iubească
precum animalele m ării.
-Toate dorin țele ți se vor îndeplini. P ăcat doar că nu ț i-ai
dorit să nătate. Sănătatea este comoar a cea mai scump ă pe
pământ. Dar, î ți doresc noroc. S ă fii un copil la fel de bun, cât de
bună ești ca siren ă! i-a spus zâna și a dispă rut.
Dintr-odat ă s-a auzit un zgomat și un vâjâit teribil. Apoi
totul s-a întunecat. Mica siren ă nici n-a apucat s ă-și ia ră mas bun
de la prietenii să i, animalele din mare, c ăci s-a văzut imediat într-
o căsuță de la marginea ora șului.
-Ce frumos este aici!- strig ă fericită . Ce repede mi s-a
îndeplinit dorin ța! Ce bine e s ă fii om!
Deoarece era o creatur ă deșteaptă, a învățat foarte repede
obiceiurile oamenilor. Nu peste mult timp i s-a îndeplinit și
ultima dorință : toată lumea a îndr ăgit această fetiță frumoas ă
venită de departe și peste pu țin timp casa i s-a um plut de prieteni.
Într-o sear ă, mica siren ă- care n-a mai sim țit până atunci
durere- a avut o durere îngrozitoare de din ți.
Maria Dorina Pa șca
-O, mai bine r ămâneam siren ă! se plângea ea. Vai mie! Vai
mie! E bine s ă fii copil, atunci dac ă ești sănătos. Vai mie, vai
mie! De-a ș trăi și acum în adâncul m ării! De ce n-am r ămas
sirenă? Și într-un târziu a adormit plângând.
A doua zi diminea ță însă durerea a disp ărut. Mica siren ă i-a
povestit Cristinei, prietenei ei cât de tare a durut-o m ăseaua seara
trecută .
-Trebuie s ă mergi la dentist, a spus Cristina. Chiar dac ă
acum nu te mai doare dintele. Dac ă nu, atunci durerea va reveni
mult mai tare.
Mica siren ă a pălit.
-Cum? La dentist?! Cum a ș avea eu curaj s ă mă duc acolo?
De fapt nici nu știu cum e dentistul!
De unde să fi știut, deoarece pe ti mpul când era siren ă nu
avea nevoie de nici un fel de medic.
-Știi ce? a întrebat Cristina. S ă ne jucăm de-a dentistul!
Atunci îți vei putea închipui cum e la dentist. Și nu îți va mai fi
frică. Dacă omul cunoa ște ceva, acel ceva devine mai putin
înfricoșător. Hai să ne jucăm cum ar putea s ă fie de-adev ăratelea!
-Mi-e fric ă și de gândul de a porni la dentist. Și să mă așez
în scaunul dentistului! S ă-mi deschid gura! Nu, nu, nu! Vreau s ă
mă întorc în mare! De-aș fi rămas sirenă !
Povestea terapeutic ă
-Cât ești de lașă! Nu tăgăduiesc că și eu sunt pu țin
emoționată , când trebuie s ă mă duc la medicul stomatolog. Nu
pot să spun că este un lucru pl ăcut, dar nici atât de groaznic ca să
fii atât de speriat ă. Hai să ne jucăm de-a dentistul! Aș ază-te
comod în scaunul acesta cu sp ătar și gândește-te la ceva frumos.
De exemplu la jocul t ău de societate preferat, ori la cineva pe
care-l iube ști mult.
-Bine, imediat m ă voi gândi la ceva frumos, se bucur ă mica
sirenă.
-Acum imagineaz ă-ți că ne ducem deja la dentist. Dac ă te ia
din nou frica, uit ă-te la mine și gândește-te la ceva vesel.
-Brrr! s-a scuturat mica siren ă. Nu-mi place s ă-mi imaginez
astfel de lucruri.
-Te vei obi șnui, a răs Cristina. Hai s ă mai încerc ăm odată.
Acum mica siren ă s-a putut gândi mult mai u șor la drumul
spre dentist. Iar la a tr eia încercare deja i se p ărea floare la
ureche.
Următorii pași: a suna la u șă, a intra în salonul de a șteptare,
a intra în sala de tratament, a se aș eza în scaunul dentistului, au
urmat fără nici o problem ă.
-Acum deschide-ț i gura. Eu voi bâzâi ca … .
-Au! a strigat mica siren ă și și-a deshis speriat ă ochii.
Maria Dorina Pa șca
-Gândește-te că o muscă bâzâie lâng ă tine ori o motociclet ă
pe stradă. Dintr-odata sunetul perforato rului nu va mai fi atât de
neplăcut. Auzi cum zboar ă muștele în jurul t ău? Bravo! E ști
foarte curajoas ă!
Nu putem nega c ă sirenei nu-i pl ăcea jocul de-a dentistul.
Dar, după ce au exersat de mai multe ori, râdea la gândul că o
motociclet ă a intrat în gura ei și acolo bâzâia.
-Continuăm jocul de-a dentistul.- a anun țat Cristina. Ce-i
adevărat, e-adev ărat că tratamentul uneori doare un pic. Dar mult
mai puțin decât te-a durut ieri m ăseaua. Acum iar intr ă
motocicleta în gura ta. Zzzz-zzzz: a și plecat. Bravo, bravo! Eș ti
forte,foarte curajoas ă! Știi ceva? Azi trebuie s ă mă duc la dentist.
Poți veni cu mine și poți privi tratamentul.
Cele doua prietene s-au și dus la dentist. Asistenta le-a
întrebat numele și ele au ocupat loc în sala de a șteptare. Mica
sirenă s-a uitat atent în jur.
Interesant, nici nu e atât de îngrozitor aici! s-a gândit în
sinea ei. Pot să răsfoiesc și reviste colorate! A și luat o revist ă și
privea imaginile interesante. Între timp a uitat cu totul c ă este la
dentist.
Atunci s-a deschis u șa și doamna asistenta a chemat-o pe
Cristina. Cristina a rugat- o ca în mod special s ă poată intra și
prietena ei cu ea. Astfel mica siren ă a intrat în sala de tratament.
Povestea terapeutic ă
A văzut multe instrumente iar în m ijlocul camerei se afle scaunul
dentistului. Cristina s-a aș ezat și și-a deschis bine gura. Doamna
doctor i-a verificat pe rând din ții.
-Am gă sit vinovatul! a spus glumind și a apucat
perforatorul. Asistenta a a șezat în gura Cristinei o țevușcă
îndoită. Prin conducta aceasta se scurge saliva i-a explicat
sirenei. Sunetul perforatorul ui n-a fost deloc o muzic ă plăcuta.
Dar mica siren ă s-a gândit la jocul lor și a zâmbit.
În timpul tratamentului Cristina a ținut ochii închi și dar pe
când perforatorul ar fi pr icinuit durere mai mare, a și încetat
bâzâitul. Doamna dentist a pus o alifie argintie în gaura f ăcută.
-Clătește-ți gura și nu mușca pe partea tratat ă timp de doua
ore. La revedere! a spus doamna doctor.
-Ce repede s-a terminat! a oftat u șurată Cristina. Nu e o
distractie, dar nici nu trebuie s ă ne fie team ă .
-Dar totuș i aș dori să ne mai juc ăm odata acas ă de-a
dentistul înainte s ă vin ș i eu la tratament, a spus mica siren ă.
Și în timp ce se ducea și ea la dentist se gândea la joc și la
tot felul de lucruri pl ăcute. Astfel nu i-a fost greu s ă fie foarte
curajoasă.
Și pentru c ă s-a terminat durerea, mica sirena se bucura din
nou că este copil adev ărat.
Maria Dorina Pa șca
3.2.16.-Pentru copilul bâlbâit
-Florian și limba cioc ănitoarelor
(dacă copilul se bâlbâie)
Florian are cinci ani. Mai exact: va face șase ani. La anul va
merge la școală. La gră diniță este în grupa mare. Tr ăiește într-un
orășel cu părinții și surioara lui. De la fereastra lui se vede
pădurea. Florian ar putea fi un bă iețel terapeutic ă cu-adevărat
fericit, care are multi prieteni. Dar el este mai tot timpul trist și
singuratic.
Totul a început la gră diniță. La început el umbla cu plă cere
la grădiniță. Îi plăcea mulțimea de copii, educatoa-rea dr ăguță și
jucăriile interesante. Dar multe s-au schimbat de atunci. Florian
abia dacă mai vorbe ște cu educatoarea ș i cu ceilal ți copii și stă
mereu trist și supărat. Oare de ce?
Florian se bâlbâie. Înc ă nu avea patru ani, când într-o zi
când dorea s ă povesteasc ă părinților ce s-a întâmplat în ziua
aceea cu el. Fiind agitat dorea s ă-și spună toate gândurile cât mai
repede, a șa că se bâlbâia și nu putea să pronunț e corect unele
cuvinte. El nu a observat acest lucru și nici nu-l deranja. Nu
înțelegea ce vor p ărinții când îl atenț ionau mereu: vorbe ște mai
rar, nu te gr ăbi. Părinții și-au pierdut ră bdarea și l-au mustrat s ă
Povestea terapeutic ă
fie mai atent cum vorbeș te. Din păcate nici p ărinții nu aveau prea
mult timp: surioara era mic ă și pe-atunci nu putea s ă facă nimic
singură, avea mereu nevoie de ajutorul p ărinților.
La patru ani Florian a fost înscris la gr ădiniță. Educatoarea
i-a rugat pe copii s ă povesteasc ă fiecare o poveste. Când a venit
rândul lui, ceilalț i copii râdeau de el. Fl orian a observat batjocura
celorlalț i numai când doamna educatoare i-a mustrat pe copii, iar
pe el l-a rugat s ă vorbeasc ă mai încet.
-Bâlbâitul! spuneau ceilalț i copii. Nu știe să vorbeasc ă
normal.
De atunci, Florian vorbe ște din ce în ce mai pu țin. Nu vrea
să râdă ceilalț i de el. Acas ă ocupația lui preferat ă este să
privească prin geam, s ă contemple p ădurea în loc s ă vorbeasc ă cu
părinții săi. Nu poate ș i nici nu vrea să se joace cu surioara sa
pentru că este prea mic ă și n-are ce s ă facă cu ea. Dacă vin
musafiri, to ți sunt încânta ți de dră gălășenia fetiței care ciripe ște
prietenos cu doamnele și domnii. Pă rerea lui Florian este că nu e
deloc interesant când adulț ii te descos, a șa că nici nu prea
răspunde la întreb ări. În astfel de situa ții, părinții zâmbesc jena ți
iar domnii și doamnele se întorc din nou spre surioara lui.
Florian prive ște pădurea prin fereastr ă și observă deodată că
aceasta s-a schimbat. Nu mai este atât de mare și enigmatic ă:
brazii uria și îi sunt prieteni.
Maria Dorina Pa șca
Prieten, gândeste Florian, este ceea ce îmi lipse ște! Pă durea
este întotdeauna aici și niciodat ă nu m-a batjocorit. Da, p ădurea
este prietena mea!
De-acum încolo zilnic î și viziteaz ă prietena lui, pă durea.
Denumeș te brazii: acest brad durduliu este Paul, acela este nenea
Rizea, acela mare este Florin și așa mai departe. Dac ă voi crede ți,
că în pă dure este lini ște, ei bine, v ă înșelați! Florian aude tot felul
de zgomote: fo șnetul copacilor, zumzetul gâzelor, ciripitul
păsărilor, pocnetul crengilor, ba mai mult, cineva cioc ănește! Nu
e altcineva, decât cioc ănitoarea care arat ă puilor cum se scot de
sub scoar ța copacilor larvele și moliile cele mai gustoase. Puii
ciocănesc încă destul de sfios.
Lui Florian îi place ceea ce vede și imită puii de
ciocănitoare: -tic-tic-tic, toc-toc-toc. Ii vine o idee.
-Voi inventa limba cioc ănitoarelor.
Și de-acum, salut ă brazii în limba ciocă nitoarelor. Vorbe ște
ritmic, pe silabe:
-Bu-nă di-mi-nea- ța dra-gă Pa-ul! Bu-n ă di-mi-nea- ța, ne-
nea Ri-zea! Bu-n ă di-mi-nea- ța dra-gii mei pri-e-teni! V ă po-ves-
tesc ce-va. Vre ți să mă as-cul-tați?
Florian se amuza copios de inven ția lui. Poveste ște totul
brazilor. P ădurea de brazi este un auditoriu r ăbdător, întotdeauna
are timp, nu râde de el, nu-l aten ționează să vorbeasc ă mai rar.
Povestea terapeutic ă
Dealtfel nici nu este nevoie de asta, deoarece în limba
ciocănitoarelor nu se poate vorbi repede.
Vreau să îți mai spun ceva. În limba cioc ănitoa-relor,
inventată de Florian pur și simplu nu te po ți bâlbâi, dar trebuie s ă
exersezi mult, a șa cum face și Florian, care poveste ște în fiecare
zi brazilor. Limba cioc ănitoarelor este destul de grea, deoarece
trebuie să vorbești întotdeauna rar ș i ritmic. Dar sigur c ă vei
reuși, dacă și Florian a putut.
La început Florian avea probleme cu pronun ția unor sunete.
Dar, după cum am mai spus, p ădurea de brazi este foarte
răbdătoare, nu-l corecteaz ă pe Florian, nu-l repeze ște, astfel c ă-i
venea din ce în ce mai u șor să vorbeasc ă. Acasă nu spune
nimănui că vorbește cu brazii. Ăsta rămâne secretul lui. Din când
în când, atunci când îi vine greu s ă vorbeasc ă, rostește câte-o
propoziț ie în limba secret ă. Foarte rar și ritmic. Întotdeauna d ă
rezultate.
Parinții nici nu observ ă trucul lui. Li se pare doar c ă băiatul
lor vorbește mai mult și se bâlbâie mai pu țin. Se bucur ă și sunt
mândri de fiul lor cel mare . Pentru Florian lauda p ărinților
înseamnă mult. Își face curaj cu ea și acum începe s ă converseze
și cu cunoscu ții. Știe că în caz de nevoie îl poate ajuta limba
ciocănitoarelor.
Maria Dorina Pa șca
Într-o bun ă zi, sună telefonul ș i Florian ridic ă receptorul. Un
vecin lasă un mesaj important tat ălui să u. Îl roag ă repetat s ă-i
transmită exact mesajul. Florian reu șește să transmită intocmai
mesajul. Tat ăl lui este foarte mul țumit.
-Ce bine c ă avem un b ăiat atât de de ștept! spune. Ne e ști de
mare ajutor!
-Sora mea n-ar fi putut transmite a șa de bine mesajul, se
gândește mulțumit Florian.
Pentru că este un prieten de n ădejde, Florian nu uit ă nici de
brazii să i. Îi viziteaz ă des și le spune pove ști. Însă nu mai are
nevoie de limba cioc ănitoarelor decât, doar atunci, când trebuie
să pronunțe un cuvânt foarte complicat.
3.2.17.-Pentru copilul care refuz ă mâncarea (refuz ă să
mănânce)
-Șoricelul mânc ăcios
(dacă copilul nu vrea s ă mănânce)
Bettina se joac ă plictisită cu mâncarea. Î și învârte în gur ă
îmbucătura.
-Mănâncă odată! o încurajeaz ă mama.
-Nu mai vreau, spune Bettina.
-Trebuie s ă mănânci tot din farf urie! spune mama.
Povestea terapeutic ă
-Nu mai încape în mine, se smiorc ăie Bettina.
-Să-ți dau să mănânci ca un bebelu ș? Haide…Încă o
îmbucătură de dragul mamei… Înghite odat ă!
-Nu mai pot! Nu mai pot! plânge Bettina și fuge în camera
ei. Deodat ă aude un fo șnet:
Chiț-chiț-chiț, chiț-chiț
Sunt prietenul t ău, șoricelul.
Doresc să fi mai vesel ă
Să nu plângi de necaz.
Bettina este încântat ă de șoricelul dr ăgălaș.
-Dar tu de unde ai ap ărut?
Noi stă m de mult cu voi,
Toată familia de șoareci.
Știm că nu-ți place să mănânci
Ceea ce-i sup ără pe părinți.
Când nu-ți place mâncarea
Îți stau la dispoziț ie.
Am să te-ajut, crede-m ă
O s-apar într-o secund ă.
Chiț-chiț-chiț, chiț-chiț
Sunt prietenul t ău, șoricelul.
Drăgălașul șoricel a disp ărut în gaur ă tot atât de repede cum
a apărut. Bettina este foarte curioas ă cum o poate ajuta șoricelul.
Maria Dorina Pa șca
De-abia asteapt ă ca mama ei s-o cheme la mas ă. Nu trebuie s-
aștepte mult. Pe masă deja e așezată cina.
-Pfui, se strâmbă Bettina. Pâine cu ca șcaval! Nu-mi place
cașcavalul! Și începe obi șnuita reprezenta ție.
Atunci Bettina aude din nou vocea subț ire:
Chiț-chiț-chiț, chiț-chiț
Sunt prietenul t ău, șoricelul.
Tu te strâmbi la ca șcaval
Noi îl mânc ăm cu poftă .
De ce te miri a șa?
Șoarecii ador ă cașul.
Aruncă-ne repejor!
Ce miros îmbietor.
Strecoară-l sub scaun.
Ce bunătate! Mersi!
Chiț-chiț-chiț, chiț-chiț
Sunt prietenul t ău, șoricelul.
A doua zi este pe ște la prânz.
-Pfui!, se strâmb ă Bettina. Nu-mi place pe ștele!
-Peștele e foarte s ănătos, spune mama. M ănâncă numai și-ai
să te faci mare și puternic ă.
-Dar dacă mi-e scârb ă!
Chiț-chiț-chiț, chiț-chiț
Povestea terapeutic ă
Sunt prietenul t ău, șoricelul.
Strecoară-l sub scaun.
Ce bunătate! Mersi!
Chiț-chiț-chiț, chiț-chiț
Sunt prietenul t ău, șoricelul.
Și așa a continuat în fiecare zi. Be ttina sare în sus de bucurie
pentru că prietenul ei, șoricelul o ajut ă. Numai c ă acum din când
în când îi e foame ș i ei! Ca noroc, c ă întotdeauna se g ăsește vreo
ciocolată, vreo pr ăjitură . Dacă îi chioră ie burta, tiptil intră în
bucătărie și fură din pră jiturele. Dar ce s-a întâmplat?! S-a
terminat pr ăjitura. Cu siguran ță, cineva a furat din ea.
-Nu-i o problem ă, gândește Bettina, mai am ciocolata.
Dar… măi, să fie! Și asta a dispă rut!
Bettina se culca dezamă gită și foarte fl ămândă . Nu poate s ă
doarmă pentru că se trezește de foame.
A doua zi diminea ța Bettina m ănâncă mai mult, dar
bucățelele care nu-i plac le d ă totuși șoricelului.
Bettina e din ce în ce mai fl ămândă .
-Ce bine! Mama azi a cump ărat biscui ți. Voi lua câteva
bucăți din cutie. O, vai! Cutia este goală ! Pe pardoseala vede
câteva firimituri. Bettina urm ărește urmele de firimituri. Ș i să
vedeți, că urmele duceau la gaura șoricelului!
Maria Dorina Pa șca
-Să-ți fie rușine! strigă nervoasă Bettina. Frumos ajutor! Eu
care am crezut că ești un ș oricel drăgălaș! Mi-e foame, foame,
foame!
Chiț-chiț-chiț, chiț-chiț
Sunt prietenul t ău, șoricelul.
Ți-e cam foame? Ei, s ă vezi!
Pentru șoareci e de-n țeles.
Burta noastr ă mereu e goal ă
Totuși sunt un bun prieten.
Să știi ca ți-am pus deoparte
O-mbucătură din de toate.
Mi-a rămas și mie un pic.
De dorești, mănânci biscui ți,
Dar mai bine ai mânca
Caș, pește, spanac și varză,
Și lumea ți se va părea
Mai veselă , mai frumoas ă.
Îți spune un specialist!
Să mănânci buc ăți micuțe
Și dacă te-ai săturat
Poți să termini de mâncat!
Nu e înțelept așadar
Să-ți strici foamea cu dulciuri
Povestea terapeutic ă
Că ți-o fură șoarecii.
Vei rămâne nemâncat ă.
Foamea ți-aduce multe rele
Te slăbește, te sluțește!
Nu vei mai mânca cu chin
Dacă te gândeș ti așa:
„Dacă burta-i mulț umită
pot ușor s-o rog pe mama:
Pot să mă duc la joac ă?
Și îndată poți să ieși
Puternică și sătulă
Să te joci cu șoriceii
Ori să faci orice pofte ști.
Chiț-chiț-chiț, chiț-chiț
Sunt prietenul t ău, șoricelul.
Bettina poveste ște părinților săi treaba cu șoricelul.
-Stii ceva? spun p ărintii ei. Te-ajut ăm și pe tine ș i pe
prietenul t ău. Ori de câte ori m ănânci o îmbuc ătură te vom lăuda
și vom pune o nuc ă lângă farfuria ta pentru ș oricel. Cu cât
mănânci mai mult, cu-atât mai multe nuci vei putea să duci
prietenului t ău. Dacă nu vei putea mânca tot, n-o să te certăm.
Dar să te înfrupț i din dulciuri nu vei avea voie, decât, a șa cum ți-
a spus și șoricelul, numai dup ă ce ai mâncat destul la mas ă.
Maria Dorina Pa șca
Ei, ce crezi? Putea s ă ducă Bettina nuci pentru prietenul ei?
Desigur și încă multe! Bettina nu se mai joac ă cu mâncarea.
Mănâncă repejor pentru că o așteaptă prietenul ei, șoricelul.
3.2.18.-Copilul care deranjeaz ă clasa în timpul orelor
-Clovnul (dacă copilul deranjeaz ă orele)
La început lui Robert nu-i plă cea să meargă la ș coală
deoarece nici unul dintre prietenii s ăi din grădiniță nu au ajuns în
clasa lui. Copiii necunoscu ți n-au prea stat de vorb ă cu el, așa că
a devenit singuratic și nu s-a sim țit în siguran ță.
De câteva s ăptămâni însă colegii lui îl privesc cu totul altfel.
Întâmplarea a f ăcut ca într-o zi doamna înv ăță-toare să întrebe
ceva la care Robert n-a putut r ăspunde. Ceilal ți se uitau la el. De
jenă a început s ă se schimono-seasc ă ca să nu stea în fa ța clasei
ca o stană de piatră și i-a ieșit pe gură ceva hazliu. Desigur, că
acum râdea toat ă clasa. Doamna înv ățătoare era cam sup ărată,
dar lui Robert nu-i prea pasă . Important c ă ceilalț i au râs și cu
asta în sfâr șit, cel puțin așa își imagina el, l-au acceptat.
Robert nu se mai simte singuratic. Dup ă prima reu șită a
inventat și alte maimu țăreli ca să -i facă pe colegi s ă râdă. Dar
acum doar câ țiva copii mai chicvotesc, ceilal ți s-au plictisit
Povestea terapeutic ă
demult de glumele lui. Numai c ă el nu observă asta. El crede în
continuare c ă este cel mai spiritual copil din clas ă. Deși nu e
altceva decât clovn care tulbur ă ordinea.
Într-o zi, doamna învăță toare îi anun ță pe copii c ă vor merge
la circ. Copiii abia aș teaptă marele eveniment.
În sfârșit, pornesc. Doamna înv ățătoare a cump ărat din timp
biletele, a șa că au locurile chiar în primul rând. Orchestra d ă
tonul și începe parada. Acroba ții intră în arenă umblând pe mâini,
iar alț ii săltând, cai împodobi ți aleargă de jur împrejur, câini
îmbră cați intră pe două labe, se apropie un m ăgăruș iar după el,
clovnii. Clovnul Bobo cade peste toat ă lumea cu pantofii lui mari
cât niș te bărci.
Elegantul director anun ță spectatorilor primul num ăr.
Urmează înblânzitorul de lei. Robert prive ște nemișcat cum sar
leii prin cercuri. Animalele acestea mari îi trezesc respectul.
Când se termin ă reprezenta ția ră suflă ușurat pentru c ă leii au
ascultat a șa de bine de înblânzitorul lor.
După reprezenta ția interesant ă urmează clovnii spre marea
bucurie a copiilor. În Robert se trezeș te drăcușorul și începe s ă
imite clovnii. Copiii nu-l bag ă în seamă, ei urmăresc ceea ce v ăd
în arenă.
Maria Dorina Pa șca
Dar este un clovn extraordinar de haios, cu p ăr verde si o
pălărioară, cu nasul imens și roșu care sun ă teribil ori de câte ori
își suflă nasul. Acesta observ ă clovneriile lui Robert.
Deodată strigă:
-Ehei, iată un coleg! Domnule, pot să vă invit în aren ă?
Alăturați-vă nouă să vă putem admira talentul!
Robert se sperie puț in. Se jeneaz ă, dar e mândru ca a fost
observat. Se ca țără în arenă.
-Tu ești desigur un maestru al bunei dispozi ții. Arată-ne ce
știi! îl încurajeaz ă prietenos clovnul. Îns ă lui nu-i vine în minte
nimic cu-adev ărat haios, a șa că repetă maimuțărelile și figurile cu
care își tratează colegii la școală. Spune și câteva prostioare, dar
nu reuș ește să facă pe nimeni s ă râdă.
-Clovnule, continu ă! strigă o fetiță. Acest baie țel nu e deloc
haios. Nici m ăcar cât Bobo! Mai mult, ni ște copiii îl și fluieră.
Alții strigă la el:- Du-te la loc, nu deranja reprezenta ția!
Robert este roș u ca racul, abia-abia î și poate st ăpânii
lacrimile. St ă, stă în arenă ca o stan ă de piatră. Clovnul se îndur ă
de el. Vrea s ă distragă atenția publicului.
-Doamnelor și domnilor! strig ă. Puțină atenție, vă rog. Eu,
cel mai mare trompetist al tuturor timpurilor vreau s ă vă cânt
ceva. Vă rog să cântați cu mine!
Povestea terapeutic ă
Apoi, face o reveren ță adâncă încât nasul îi ajunge pân ă la
pământ și începe s ă sune fără să se poată opri.
-Ajutor! Încetează , nasule s ă mai claxonezi. Dac ă tu
claxonezi, eu cum mai cânt la trompet ă?
Însă nasul suna mai departe. Degeaba trage covnul de el,
degeaba îl ciupe ște, nu reu șește să-l convingă să înceteze, ci
claxoneaz ă și mai vioi.
Scena este atât de haioas ă, încât Robert uit ă de ruș inea pe
care a suportat -o adineaori ș i râde cu ceilal ți copii. Când clovnul
observă că Robert ș i-a revenit, îl roag ă să bată de două ori din
palme, poate nasul acesta îngrozitor ascult ă de el. Robert bate
tare din palme și iată, nasul amu țește.
-Mii de mulț umiri, colega! În sfar șit putem începe concertul
de trompet ă. Clovnul pune în mâna lui Robert o trompeta mic ă.
Fii dră guț, dă tonul.
Robert sufl ă din toat ă puterea, dar în loc de sunete, din
trompetă iese o plaie de confetti și-l acoperă din cap pân ă în
picioare pe b ăiețel. Publicul râde, dar de da ta asta nimeni nu se ia
de Robert.
-Vezi, acum e ști clovn adev ărat îi ș optește zâmbind clovnul.
Joci cu noi vesel, dar nu vrei cu tot dinadinsul s ă ieși în eviden ță.
Iar acum – spune întorcâ ndu-se spre public – s ă cântăm
cântecelul promis, iar eu v ă acompaniez.
Maria Dorina Pa șca
Clovnul m ărșăluiește în aren ă, Robert dup ă el. Cu asta se
sfârșește numărul și toată lumea este mul țumită de reprezenta ție.
A doua zi la școală doamna înv ățătoare îl cheam ă pe Robert
la dânsa și îi spune:
-În timp ce clovnul te-a sc ăpat din situa ția neplăcută și te-ai
presărat de confetti, mi-a venit o idee. După fiecare ora în care nu
faci pe covnul, drept r ăsplată îți voi lipi în caiet un confetti, adic ă
un punctule ț colorat. Dac ă aduni zece confetti, poț i să-ți alegi o
responsabilitate în clas ă. Binențeles, că și clasa poate participa la
acest concurs. Dac ă nu mai râd de clovneriile tale și te vor stima
pentru că ai devenit un foarte bun coleg, și pentru c ă ești atent la
ore ca și ei, atunci clasa va putea alege unde s ă mergem la
următoarea excursi. Cred c ă nici tu nu vrei s ă te mai ru șinezi, ca
ieri la circ.Vei ved ea cât de bine e dacă ceilalț i te iubesc cu-
adevarat și nu râd de tine.
Robert a fost de-acord.
Ce crezi, câte puncte colorate a câ știgat Robert? Î ți spun eu.
Pentru că nu mai face glume nes ărate, caietul lui arat ă ca o ploaie
de confetti.
Povestea terapeutic ă
3.2.19.-Neîn țelegerea și cearta între fra ți
-Duma, Dora si ursule ții
(dacă frații se ceart ă)
Ai observat vreodat ă ursuleții din gră dina zoologic ă? Ai
văzut cât de vesel se joac ă? Dar dac ă joaca devine mai dură ,
ursoiaca prinde blana micu ților, o scutură bine și îi duce cât colo.
Duma și Dora sunt doi ursule ți dră gălași, dar nu po ți să-i
vizitezi în gr ădina zoologic ă, deoarece tră iesc departe, într-o
frumoasă peștera. Duma e mai în vârst ă, dar e și mare și mai
puternic decât Dora. El poate ie și deja singur din bârlog, dar
desigur nu poate pleca prea departe. Afar ă se joacă voios, trece
peste buștenii doborâ ți ori se scaldă în pârâu. Uneori urm ărește
muște, fluturi ori aleargă după frunze. Adeseori se tă vălește doar
prin iarbă mormăind vesel. Are atâta minte deja s ă nu se
îndepărteze de bârlog.
Uneori îi pare bine dac ă vine și Dora cu el. Joaca uneori e
mai frumoas ă în doi. Îns ă de cele mai multe ori îl deranjeaz ă
surioara. El joac ă jocuri pentru care surioara e prea mic ă ori care
sunt mai interesante de unul singur. În astfel de cazuri, Dora este
nervoasă pentru c ă ar vrea s ă se joace cu fratele ei. Ea vrea să
facă totul exact ca fratele ei, s ă primeasc ă ceea ce prime ște și
Maria Dorina Pa șca
fratele ei. Dac ă nu se joac ă cu mama ei, toat ă ziua stă pe capul lui
Duma. Il ciupe ște în spate, îi ia fructele dulci sau stric ă castelul
făcut din pietricele de Duma. Ursule țul este foarte mânios în
astfel de situa ții și o „mângaie” cu botul puternic pe Dora. Dora
plânge și fuge la ursoaic ă în bârlog. Aceasta o liniș tește pe
micuță. Dora se lipe ște strâns de ea. Dar peste pu țin timp iar are
chef de joac ă. Se urcă pe spatele mamei, o trage de blan ă și îi
ronță ie urechile, apoi se dă pe spatele ei ca pe-un tobogan.
Ursoaica suport ă cu mult calm.
Bun joc, și eu vreu s ă mă joc aș a, se gânde ște Duma și se
apropie. Sare pe spatele mamei cu un elan atat de mare încât o d ă
jos pe Dora. Acum Dora e sup ărată și îl mușca pe Duma. Duma
strigă de durere și cade de pe spatele mamei. Dar imediat se
scoală în picioare și-i administreaz ă o palmă zdravă nă Dorei,
deoarece acum și el este deja furios. Dora îș i scoate ghearele și îl
zgârie pe bot. Apoi… Apoi nimi c, deoarece ursoaica pune cap ăt
confruntărilor cu un mârâit amenin țător.
Dacă puii se ciond ănesc, mama nu se bagă , dar când
amândoi se înfierbânt ă prea tare, atunci e nevoit ă să inter-vină .
Ce să facă ursoaica cu puii ei sup ărăcioși? Îi iube ște la fel și o
doare dac ă aceștia își fac rău.
Până la urmă îi cere sfat acvilei. Acvila are cuib în
apropiere, pe un munte înalt. Ea ș tie multe deoarece este regina
Povestea terapeutic ă
aerului și de sus vede tot ce se întâmpl ă pe pământ. Ursoaica îi
povestește necazul.
-Îți dau un cristal din munte, spune acvila. Du-te înapoi în
peștera ta. Vei vedea c ă te va ajuta cristalul.
Cu asta acvila și-a luat zborul f ără să aștepte vreun r ăspuns.
Mare bucurie la întoar ecerea ei în bârlog!
-Ce ne-ai adus? Unde ai fost? Poveste ște-mi! Nu, întâi mie
să-mi poveste ști! Mie, eu am întreb at prima! Nu-i adev ărat, că
eu! Ești prost! Mam ă, mi-a spus c ă-s prost! E ști, ești! Nu-i
adevărat, tu ești proastă ! și începe b ătălia.
Ursoaica se întristeaz ă și vrea să intervină. Însă cristalul din
munte str ăluceș te puternic, de-i ia ochii.Închide pleoapele și
adoarme pe loc.
-Mamă, trezește-te! Duma e r ău cu mine!
-Nu-i adev ărat! Ea este de vin ă! Minte întotdeauna, mam ă!
Dar ursoaica n-aude nimic din toate astea. Doarme adânc.
-Mi-e foame, mam ă, se smiorc ăie Dora. Cine-mi d ă de
mâncare? Treze ște-te, mam ă!
-De ce plângi imediat? Caut ă-ți afine. Poate g ăsim un stup.
Atunci ne înfrupt ăm din miere. Stai, vin imediat! î și consoleaz ă
sora Duma. Apoi se ling pe bot dup ă bunătă-țile mâncate.
-Mă plictisesc. Vreau să mă joc. Mama doarme înc ă. Joacă-
te tu cu mine, Duma!
Maria Dorina Pa șca
-N-am timp. Mă duc să rostogolesc pietre în râu. Tu încă n-
ai voie, poate cazi în ap ă.
-Atunci rămăi, se smiorc ăie din nou Dora.
-Hai, nu fii ca un bebelu ș! Știi și tu să te joci singură .
Inventează ceva. Ș i eu inventez tot felul de jocuri. Vei vedea cât
de amuzant este. Mai târz iu ne vom juca împreună .
Dora desigur nu vrea ca fratele ei s ă gândeasc ă despre ea c ă-
i bebeluș , de aceea inventeaz ă și ea un joc, ca și Duma.
Când se-ntoarce de la râu, Duma se bucur ă că Dora poate s ă
se joace și singură .
-Chiar că nu mai e ști bebelaș, o laudă pe sora lui. Acum se
iau un pic la trânt ă, așa cum obi șnuiesc să facă ursuleții. Doar
așa, pentru distrac ție. Duma are grija ca s ă nu fie dur, dar nici
Dora nu mai este chiar a șa de sensibil ă. Se tăvălesc, râd ș i când
obosesc, se lipesc de ma ma lor, care doarme înc ă.
A doua zi diminea ță se trezesc odihni ți cu toții. Puii sunt
foarte ferici ți că mama lor se poate juca , poate vorbi din nou cu
ei. Ce bine e când se ocup ă de ei și nu doarme toat ă ziua.
-Să vezi minune! Ce ajutor ciudat am primit de la cristal. Ce
ați mai făcut? V-ați certat rău?
-Duma a fost tare dr ăguț. A căutat de mâncare.
-Mamă, imagineaz ă-ți că Dora s-a jucat singur ă ca un pui
mare! Nu ne-am certat deloc.
Povestea terapeutic ă
-Inseamnă că ne-a ajutat cristalul. Dar nu vreau s ă adorm
întotdeauna când voi v ă ciondă niți. Cred că și vouă v-ar plăce să
fiu trează. De aceea, ve ți putea să vă compor-ta ți ca ieri. Dac ă iar
începeți să vă certați, ceea ce între fra ți se întâmplă des, cristalul
va lumina s ă vă atenționeze. Atunci nu va degenera cearte și eu
nu voi adormi. E bine?
-Foarte bine! au r ăspuns imediat ursuleț ii.
Într-adevăr ursoaica n-a mai trebuit s ă doarmă o zi întreag ă.
Din când în când mai lumineaz ă cristalul, dar gata cu certurile
urâte!
3.2.20.-Momentul în care copilul se întâlne ște cu
moartea
-Bunica a murit
(dacă copilul se-ntâlne ște cu moartea)
Buni a murit. Ana nici nu- și poate imagina c ă buni nu mai e.
Ea o iubea foarte mult și acum n-o va mai revedea niciodat ă?
Acasă atmosfera este ap ăsătoare, totul este lini știt, părinții
vorbesc încet. Mama î și șterge uneori câte o lacrim ă, tata își
drege vocea încurcat. P ărinții i-au spus foarte serios feti ței :
-Buni este în ceruri. Acolo se simte foarte bine, n-o mai
doare nimic.
Maria Dorina Pa șca
-Dar eu o iubesc atât de mult! De ce nu este înc ă aici? Cum
așa că se simte mai bine? De ce a murit? întreab ă deznădăjduită
Ana.
-Dar știi că a fost tare bolnavă . A fost și bătrână. Atunci
inima e foarte obosită și într-o zi nu mai bate, ră spund cu triste țe
părinții și-și întorc privirile.
-Doar bă trânii și bolnavii mor? Și inima voastr ă va obosi?
Cred că uneori și copiii mor. Doare moartea? Ce înseamn ă că e în
ceruri? Și hamsterul meu, care a murit anul trecut este în ceruri?
Buni acum se joacă cu hamsterul meu? M ă vede acum?
Aceste întreb ări nu-i dă deau pace, dar n-a vrut să -i
deranjeze pe p ărinți cu ele.
Ana se zvârcole ște neliniștită în pat. Deodată vede fa ța
binecunoscută și dragă a bunicii. Î și amintește de pove știle și
poezioarele pe care bunica i le spunea ei. Ș tie pe de rost poezia
preferată a bunicii. Este vor ba despre un baie țel care a murit și
din cer trimite o felicitare ca s-o mângâie pe mama sa și ca ea să
se gândeasc ă cu bucurie la copilul ei:
Seara, ceata de ingeri st ă la masă
Cu aripile piept ănate imaculat.
Sculpteaz ă fiecare câte-o stea crenelat ă
Și-o vopsește cu vopsea aurie, cereasc ă.
Se plimbă de colo-colo Sfântul Petru
Povestea terapeutic ă
Neobosit, supraveghind totul.
Se uită deasupra capetelor
Corectând mânu țele nepricepute
Lăudând cele cumin ți.
La colțul mesei, într-un ungher
Voios lucreaz ă un țânc de inger.
Steaua lui, aproape cât el, Pensula umbl ă cu mare zel.
În liniștea cereasc ă sună ca un tunet
„Ce faci tu acolo, tâncule?!”
Și el răspunde fără frică: Va fi a mamei!
Și mult îi place azuriul,
De-aceea îi fac steaua albastr ă și nu de aur.
Dacă va străluci steaua mea albastră știu că spune:
„Micuțul meu mi l-a vopsit în ceruri.
Ingerașii vopsesc stelele-n albastru doar în poveste, dar Ana
știa că Buni îi va trimite și ei câteodat ă astfel de mesaje. Și pentru
că ea o iube ște nespus de mult, se va gândi întotdeauna cu inima
plină de bucurie la bunica. Va sim ți pentru câteva clipe prezen ța
ei dragă.
Îi vine în minte c ă are undeva un desen pe care l-a primit de
la bunica. Începe imediat s ă-l caute în sertar și-l găsește. Îndată
schimbă posterul Snoopy cu desenul bunicii. Chiar atunci intr ă
Maria Dorina Pa șca
părinții și la vederea desenul ui le pornesc lacrimile. E bine dac ă
omul poate plânge câteodat ă. Cu toții își ușurează inimile și
povestesc multe întâmpl ări drăguțe despre bunica. Acum, în
sfârșit, Ana poate pune toate întreb ările ei.
3.2.21.-Agresivitatea copilului
-Luri, copilul vi șnopinto
(agresivitate)
Luri este un mic vi șnopinto. Poate vrei s ă afli cine este Luri.
Luri e un, e un colorat… Cum l-a ș putea numi? Ei, el este un
vișnopinto. E greu de spus cum es te. De fapt nici nu se poate
descrie, pentru c ă cei din neamul vi șnopinto își schimbă mereu
forma și culoarea. Când sunt mici, când sunt mari, când sunt
roșii, când sunt galbeni, gri, ori verzi.
Un vișnopinto arat ă întotdeauna a șa, cum se simte. Dacă e
vesel, atunci e verde și bine clădit. Dacă e trist, atunci e gri ș i
parcă a intra pu țin la apă. Dacă e nervos, atunci e ro șu, diform și
mare. Dac ă se sperie, atunci devine palid, galben ș i corpul i se
micșorează.
Acum știi deci cum ar ăta un vișnopinto. Sau înc ă nu ți-l poț i
imagina? Bine, încerc s ă-l descriu mai am ănun-ț it. Cei din
neamul lor au ochi nemaipomeni ți. Aceștia strălucesc în capul lor
Povestea terapeutic ă
rotund când cu bun ătate, deschis, vesel, ha ios, când trist ori cu
dor. Ei au urechi mari de ie pure ca de catifea. Trebuie s ă vă mai
spun un lucru important: coada lor ca de cangur îi ajut ă în
salturile uria șe. Dar nu sunt câtu și de puț in rude cu cangurii.
Poate cu dinozaurii? Se poate. Dar dacă -i așa, atunci sunt rude
foarte îndep ărtate.
Nu sunt f ăpturi arătoase, dar sunt d ăgălașe și de-o bună tate
și răbdare infinit ă. Chiar din aceast ă cauză s-au ivit problemele
cu Luri –dar asta v ă voi povest ma i târziu. Dac ă nici acum nu știi
cum este un vi șnopinto, atunci nu pot s ă te ajut, f ă un efort și
imagineaz ă-ți-l! dar să nu uiți că-și schimbă forma și culoarea
după cum se simte.
Luri este deci un copil vi șnopinto –totu și nu seam ănă cu cei
de neamul lui. El nu- și schimbă forma și culoarea și nu este deloc
răbdător. Luri are întotd eauna culoarea gri-g ălbui-verzui-roș iatic,
are întotdeauna mă rime mijlocie și e întotdeauna ner ăbdător.
Numai privirea lui e bun ă și deschisă , veselă și hazlie, trist ă ori
încărcată de dor, ca dealtfel privirea tuturor vi șnopinto.
Din faptul c ă Luri este întotdeauna colorat știi deja c ă
sentimentele se rotesc în el toate deodat ă. Bineînțeles, uneori
tristețea este mai puternic ă, apoi bucuria, dar nu e în stare s ă
simtă doar într-un singur fel. Dar asta nu e chiar a șa. Un
sentiment este mereu prezent în el. Pentru c ă Luri e întotdeauna
Maria Dorina Pa șca
nerăbdător, imediat se înfurie dac ă ceva nu iese cum vrea el. Se
enervează pentru orice fleac, e usor de iritat. Luri crede c ă cei din
neamul lui îl iubesc mai pu țin pe el decât pe ceilal ți copii
vișnopinto, c ă au mai pu țină grijă de el…c ă p e e l n u – l î n țelege
nimeni. (In asta este un sâmbure de adev ăr, deoarece cine poate
să ghicească după un aspect atât de colorat ce sim țăminte are în
minutul respectiv?)
Ceilalți viș nopinto nu bă nuiesc problemele lui Luri și
privesc cu mirare copilul ve șnic nerăbdător, veșnic colorat care e
altfel decât ceilal ți. Adevărul este că nici părinții lui Luri nu sunt
chiar atât de r ăbdători și cu sentimente bine definite ca ceilal ți
vișnopinto. Sada, mama e de multe ori sup ărată iar Fram, tat ăl nu
de puține ori e gri-galbui-verzui-roș iatic.
Dacă Luri este furios, atunci puf ăie pe nări, zgârie, î și
mărește ochii ș i bate din coad ă, de sună pământul. Câteodată se
încovoaie, se retrage și e supărat pe toat ă lumea. Ceilal ți copii
vișnopinto îi admir ă presupusa putere dar nimeni nu vrea cu-
adevărat să se împrieteneasc ă cu el, deoarece le este fric ă de
ieșirile sale vulcanice. Cine ar vrea ca ghearele puternice ale lui
Luri să-l zgărie ori să fie lovit de coada sa musculoas ă?
Luri totuși nu este un copil vi șnopinto r ău. Nici nu exist ă
copii vișnopinto r ăi. Luri e pur și simplu nesigur, sup ărăcios și
încearcă întotdeauna să -și ascundă presupu-sele defecte. E plin
Povestea terapeutic ă
de sentimente și harababur ă din înă untrul să u se vede ș i pe
dinafară.
E ușor pentru ceilel ți copii vișnopinto! Bineînț eles că și ei se
enervează uneori, dar atunci au un motiv plauzibil. Și atunci
cresc, culoarea lor devine ro șiatică astfel încât toat ă lumea știe ce
simt și ceilalți vișnopinto răbdători se comport ă înțelegător cu ei.
Dar cu acest Luri colora t nimeni nu se descurc ă, nici chiar Luri.
Și astfel nimeni nu-l poate ajuta. Sau da?
Karko, cel mai vârstnic vi șnopinto îi d ă un sfat:
-Ar trebui să coloram mai viu la el verdele, culoarea
bucuriei. Ar trebui s ă-l învățăm să-ți recunoasc ă din timp
propriile sentimente. Astfel și-ar arăta culorile potrivite și noi l-
am înțelege mai bine.
-Așa, aș a, ceilalț i dădeau încet din cap aprobatori. Iar pe
capul lor rotund fluturau urechile lungi. A șa, așa. Ar putea fi o
soluție.
-Dar cum s ă facem asta? întreaba nervoas ă Sada, mama lui
Luri.
-Întrebarea este dac ă putem să-l ajutăm pe acest butoia ș cu
praf de pu șcă, mormă ie tatal, Fram și devine dintr-odat ă colorat
și el. Ar trebui s ă fim mai severi cu el.
Maria Dorina Pa șca
-Cum vă văd aici pe voi, îmi dau seama c ă așchia nici nu a
sărit așa departe de trunchi, dup ă cum crede ți voi, spune Karko
părinților. Aș a că numai voi îl pute ți ajuta. Haide ți să ne sfătuim.
După cum ș tiți, vișnopinto sunt foarte calcula ți, nu se
pripesc la luarea deci ziilor. Astfel consf ătuirea pare a fi
interminabilă .
Intre timp Luri, care î și așteaptă părinții își pierde ră bdarea.
Dă din coadă ridicând nori de praf, scormone ște pământul, puf ăie
din nas cu nă rile larg deschise, urechile îi flutur ă aiurea, apoi
deodată face un salt, apoi înc ă unul atât de mare, cât un cangur,
mai mare decât poate s ă sară vreun viș nopinto, apoi dispare.
Saltul lui Luri l-a dus dincolo de grani ța fermecat ă și
deodată se trezește pe Pământul Interzis. Grani ța fermecat ă este
un spațiu invizibil dar înc ărcat cu puternic ă energie electric ă.
Micuții vișnopinto au învăț at din timp cât e de periculos s ă te
apropii de grani ța fermecat ă, darămite să și treci peste ea. Orice
vișnopinto se teme de aceast ă graniță și respectă legea. Circulau
povești înfiorătoare despre P ământul Interzis pe care îns ă n-a
pășit încă nimeni. Se spune c ă mai de mult acolo ar fi stat
strămoșii lor pân ă când uria șii groaznici, mai mari decât orice
vișnopinto ro șu i-au gonit cu bâte de foc.
Saltul de cangur l-a trecut pe Luri dincolo de grani ță fără să
fie oprit de spa țiul energetic. Îns ă descărcarea energetic ă i-a ars
Povestea terapeutic ă
coada și piciorul din spate. Nu mai poate fi vorba de întoarcere.
Luri sufer ă. Își linge ră nile, durerile sunt din ce în ce mai mari. Îi
vin în minte întâmplarile povestite despre Pă mântul Interzis și
tremură de frică. Dar ce se întâmplă ? Luri începe s ă se
micșoreze. Tot colorat e, dar forma lui s-a schimbat pentru prima
dată. Îi este atât de fric ă, încât nici nu se poate bucura de asta.
Dintr-odat ă simte că pământul începe s ă se cutremure sub
el, mai tare ca atunci când el d ă din coadă.
Ar dori să fugă , dar nu poate din cauza r ănilor dureroase.
Bine că a reușit să se micșoreze, astfel se poate ascunde dup ă o
creangă putrezită . Privește cu bagăre de seam ă și vede cu groaz ă
uriașii despre care i-au povestit. „A șadar sunt adev ărate
poveștile, gânde ște speriat. Într-adevă r trăiesc uriași pe Pământul
Interzis! Cu siguran ță nu-s mai mari de cât cel mai mare
vișnopinto ro șu.” Făcând aceast ă constatare se liniste ște un pic.
Nu degeaba este Luri un vi șnopinto neastâmp ărat, nu poate
sta liniștit locului.
-Priviți, un șoricel! strig ă cineva.
-Cum să fie șoricel? E o veveri ță! spune o alt ă voce. E
broarcă! Poate râioas ă. Haideți mai aproape s ă-l vedem! Dar
acesta are urechi lungi de iepure! Ce fel de animal s ă fie? E
animal, oare? Aten ție, poate c ă mușcă!
Maria Dorina Pa șca
Luri este îngrozit de v acarm. Dar atunci când uria șii încep
să-l ațâțe cu bâte, devine foarte furios, atât de furios, încât uită de
frică. Și dintr-odată începe s ă crească , devine din ce în ce mai
mare, pân ă ce e mai mare cu câț iva centimetri decât uria șii.
Uriașii! Ce fel de uria și? Abia acum î și dă seama că aceștia nu
pot fi uria șii temuț i. În primul rând nu sunt foarte mari, apoi stau
tremurând în fa ța lui Luri, pe care-l cred un monstru.
Luri râde vesel. Uit ă și de durere. Râde cu lacrimi, iar când
vrea să-și șteargă ochii, descoperă că pumnul lui este cu totul
verde. Își examineaz ă mirat și celălalt pumn, care este tot atât de
verde.
Ființele necunoscute fug ț ipând când Luri îș i ridică pumnul.
Au crezut c ă-i va ataca.
-Nu fugiți, nu vă fac nini un ră u! strigă dupa ei, dar degeaba,
deja s-au retras. Luri devine trist, ră nile îl dor din nou și corpul i
se micșorează. Începe s ă plângă.
Atunci una din creaturi se apropie precaut și înainte ca Luri
să se miș te îl ia jos din copac.
-Ce ochi frumo și și buni ai tu! Nu po ți fi periculos. Copiii
sunt prostu ți și lași, se tem de tine. Te ajut imediat. M ă numesc
Marta. Tu cum te nume ști:
-Ma cheamă Luri. Tu nu e ști uriaș?
-Uriaș? Cum să fiu uriaș? Sunt om. Dar tu?
Povestea terapeutic ă
Luri se mir ă. N-a mai auzit pân ă acum de creatura numit ă
om. În al doilea rând se mir ă pentru c ă există cineva care nu
cunoaște neamul vi șnopinto.
-Sunt vișnopinto, nu vezi?
-Din păcate, nu. Dac ă n-ai avea capul rotund, te-a ș fi
considerat un soi de dinozaur. Dar orice ai fi, vi șnobisto sau
altceva, important e c ă ești dră guț.
Vișno-bisto. Vai, m-ai încurcat cu totul! Numele nostru este
vișnopinto.
Nerăbdătorul Luri începe să se enerveze și crește.
-Hei, nu mai f ă pe vră jitorul, că până la urmă îmi va fi fric ă
de tine!
-Nu, nu trebuie s ă-ți fie frică, mai cu seam ă trebuie s ă te
bucuri. Și Luri poveste ște Martei problemele sale din trecut.
Marta este în țelegătoare.
-Îmi plăceai mult, când erai un vi șcapinto micu ț și colorat,
dar …
-Vișnopinto! o corecteaz ă Luri.
-Mie îmi placi mai mult a șa, dar dac ă vrei cu tot dinadinsul
să-ți schimbi culoarea ca și cameleonul sau s ă fii când mic, c ănd
mare, te pot ajuta. Îns ă acum să-ți văd rănile!, adaug ă râzând.
Ce bine c ă ai și alt nume, nu numai acesta de viș napinto.
Maria Dorina Pa șca
-Vișnoooopintoooo, ofteaz ă Luri ș i suportă fără să
crâcnească tratamentul lui Marta.
-Asta cred că te doare tare, spune Marta și pune plante
lecuitoare pe r ăni.
În ciuda durerii Luri se simt e bine deoarece Marta este
atentă la el și nu trebuie s ă facă pe eroul.
-Un timp nu vei putea umbla, nici s ălta. Ce să facem cu tine.
Nu te poț i întoarce în starea aceasta în ț ara ta, iar în țara noastr ă
viața este cam periculoas ă pentru un….cun se s pune..unul ca tine.
Periculoas ă? Cum așa? Dar voi nici nu sunte ți uriași! Dacă
toți oamenii sunt ca tine, atunci desigur sunt foarte dr ăguți.
Marta își scutură capul.
-Tu ești prea ciudat. Noi nu am mai v ăzut nici un vi ș…viș –
no-pin-to. Poate că te vor închide într-o colivie și te vor ar ăta ca
pe-o ciud ățenie. Sau fac cu tine reprezenta ții de circ. Sau te
împăiază pentru un muzeu. Marta se înfioar ă la gandul ce-l poate
aștepta pe noul ei prieten. Frica ei i se transmite lui Luri care se
micșorează deîndată.
-N-ar fi ră u să rămâi atât de mic. Aș a te-aș putea ascunde
acasă până ce te vei vindeca. Nu mai cre ște, că te vor descoperi!
Atenție cu culoarea roș ie, pentru că -i sperie și te vor hăitui.
Luri răspunde dezn ădăjduit:
Povestea terapeutic ă
-Asta va fi posibil doar dac ă nu mă voi enerva deloc. Nu
cred că-mi va reu și.
-Toată lumea se mai enerveaz ă câteodat ă, nu trebuie s ă
renunț i de tot la asta. E important s ă recunoști din ce cauz ă și de
ce ai devenit furios ca s ă poți fi cârmaciul propri-ilor sentimente.
-Asta nu mai înț eleg.
-Până acum toanele tale te-au condus, ele ți-au influenț at
comportamentul. Ele ți-au dat ordine. Dac ă ești nervos, nu e ști
așa numai pentru c ă nu ești de acord cu ceva. Între timp e ști și
trist pentru c ă ai senzația că ceilalți te-au pă răsit, te-au respins,
te-au jignit. Ai senza ția că ești singur și că ți s-a făcut o
nedreptate, ori eș ti nesigur, dezam ăgit, speriat. Nu este de mirare
că ești atât de colorat și că ceilalț i vișnopinto nu reu șesc să te
înțeleagă. Sentimentele tale se ascund în tine ca a țele de diferite
culori într-un ghem mare. Te voi înv ăța eu cum s ă descurci iț ele
și cum să scuipi unul câte unul a țele nepotrivite.
-Va fi un scuipat de pomin ă! răde Luri.
-Nu conteaz ă, numai s ă te ajute. Îmi placi foarte mult,
pentru că ești atât de inteligent, știi să asculți și ești vesel. Am
convingerea c ă poți fi un bun prieten, spune Marta cu voce
blândă.
Maria Dorina Pa șca
-Așa frumos n-a vorbit nimeni cu mine pân ă acum! spune
Luri încurcat și i s-a înverzit fa ța. Culoarea i s-a extins pe tot
corpul pân ă a devenit verde din cap pân ă-n picioare.
-În sfârșit, în sfâr șit! Sunt verde de-a binelea! Nu mai sunt
un amalgam de culori! Sunt un vi șnopinto adev ărat! Un
vișnopinto fericit! se bucur ă Luri. Marta se bucur ă împreună cu
el.
-Acum e timpul s ă căutăm o ascunz ătoare. Unde te-aș putea
piti? se întreab ă Marta.
-Nu mă lăsa singur! Mi-e team ă! se jeluie Luri și devine
galban și mic de tot.
-Nici gând s ă te las singur. E un sentiment îngrozi-tor să fii
singur printre str ăini și să mai fii și rănit. Te admir, e ști foarte
curajos!
Luri oftează mai liniștit și redevine verde și fromos.
-Vezi, nici nu mai trebuie s ă-ți explic cum s ă-ți definești
sentimentele. Tu însu ți le recuno ști și le exprimi. Bravo! Înve ți
foarte repede. Acum î ți voi schimba pansamentul.
-Auuuu! Aten ție! fața lui Luri se schimonose ște și începe s ă
se ridice în el furia. Apoi î și dă seama că Marta nu-i provoac ă
intenționat durerea, ci vrea s ă-l ajute. Furia i s-a trezit de durere
și nu împotriva lui Marta. Pu țin lipsea și ar fi devenit nedrept. Ii
pare rău deja că a pufăit nervos din nă ri. Noroc că n-a devenit și
Povestea terapeutic ă
mai nervos și n-a zgâriat-o pe Marta. „Mai era pu țin și-mi
pierdeam un prieten din cauza firii mele de sup ărăcios”, găndește
în sinea lui și-i cere iertare Martei.
-Și de-aici reiese cât de tare și curajos e ști, pentru c ă ești în
stare să recunoș ti c-ai gre șit. E o performan ță serioa-să ca n-ai
devenit nedrept. Sigur c ă neamul vi șnopinto va fi tot atât de
mândru de tine ca și mine, spune Marta. Ș tiu deja unde te voi
ascunde! R ămâi la noi în podul casei. Camera mea este aproape,
putem să vorbim în soapt ă prin ușa.
Luri se mută în mansard ă. Nu scoate un sunet, pân ă Marta e
la școală. Este mic și galben de fric ă să nu-i desco-pere cineva
ascunzătoarea, iar aceast ă formă îl avantajeaz ă în situa ția
periculoas ă. Când sose ște Marta îi laudă răbdarea și-i arată cât de
mult ține la el.
Fetița îl vede aproape tot timpul fiind verde, deoarece e
foarte fericit când poate fi cu ea.
Rănile i se vindec ă repede. Luri nici nu se poate bucura de
vindecarea rapidă , deoarece ar mai sta buc uros la Marta. Dar un
vișnopinto nu poate tr ăi printre oameni. Trebuie s ă-și ia ră mas
bun. Marta îl înso țește până la grani-ța fermecat ă.
-Nu poț i trece, decât dac ă crești din nou, se îngrijoreaz ă
Marta.
Maria Dorina Pa șca
-Nu pot s ă cresc, sunt foarte trist pentru c ă trebuie s ă ne
despărțim. Nici nu sunt în stare s ă fac un salt atât de înalt. Ce să
fac? ți plânge.
Dintr-odat ă se aud strig ăte de peste grani ță. Tatăl și mama
lui Luri îl cheam ă. Dar nu numai ei, ci și alți vișnopinto au
încălcat legea de dragul lui Luri și s-au apropiat de grani ța
fermecată.
Luri se mir ă. „Atât de mult contez pentru ei? Nu m-aș fi
gândit niciodat ă.” Se bucur ă și devine dintr-odată verde și mare,
simte cum îi cre ște forța. Și se pregătește de salt. Marta stă cu
respirația tăiată. În cealalt ă parte a grani ței, cei din neamul
vișnopinto, alt ădată atât de liniș tiți acum se înghesuie agita ți în
zona periculoas ă. Luri se înalt ță și sare frumos peste grani ță.
Luri e fericit ș i verde. Ca s ă rămână așa Karko, vi șnopinto
cel bătrân le dă un sfat pă rinților: în fiecare sear ă să scrijeleasc ă
un semn în scoar ța unui copac, ca s ă știe că în ziua aceea p ărinții
lui de ce erau mândri de fiul lor, pentru ce l-au iubit și ce le-a
plăcut cel mai mult la el. Binen țeles, să-i spună și cu vorbe, dar e
important ca lauda s ă apară și ca un semn. Dac ă vreodată Luri va
fi trist, nervos, ori se va sim ți singur e de-ajuns s ă priveasc ă
semnele scrijelite în copac și va deveni verde, verde de tot.
Deseneaz ă-l pe Luri când e nerv os, trist, când i-e team ă ori
când e fericit!
Povestea terapeutic ă
3.2.22.-Frica de internare în spital și despă rțirea de
părinți
-Salonul vesel
(spitalizare, despar țire de parin ți)
Petru e bolnav, foarte bolnav. Medicul a afirmat c ă peste
câteva zile va trebui internat pe ntru a fi operat. Petru nu este un
fricos și suportă bine durerea. Acum totu și se teme, se teme tare.
E de-nțeles că se teme, habar n-are ce se întâmpl ă într-un spital.
Mai mult de-atât nu e deloc încân-t ător să ajungi printre str ăini
fără părinți, să zaci bolnav într-un pat strain.
Noaptea face febr ă. Cu cât febra i se urc ă mai mult, el se
simte mai liber. Vede fa ța speriată a părinților săi, apoi se
scufundă într-un somn adânc. Acesta este somnul febrei. Vine un
nor alb, îl învă luie și îl ridică din pat. Nici nu se mir ă când vede
de sus propriul trup transpirat și pe părinții deznădăjduiți care
încearcă din răsputeri să -i răcească corpul.
Petru se simte imponderal, u șor. Se lasă în seama norului s ă-
l ducă unde vrea ș i unde ș tie. Norul se apropie de o cl ădire mare:
spitalul de copii. Trec cu u șurință peste ziduri și intră într-un
salon. Acolo se afl ă șase paturi, unul e gol, în celelalte stau câte-
un copil mic ori mai mare. O feti ță ține în bra țe un cățeluș din
Maria Dorina Pa șca
pluș și-i dă de băut dintr-o can ă specială din care bolnavii beau
mai ușor. Un băiat mai mare cite ște benzi desenate și râde vesel.
Doi copii joac ă mima. Cine-i ve de jucându-se a șa senini și veseli
ar crede că a nimerit într-o sta țiune pentru copii.
O singură fetiță zace speriat ă și nemiș cată în pătucul ei. Ea e
nouă . A doua zi dimineaț a va fi operată . I se vor scoate
amigdalele, iar feti ța este îngrozit ă de gândul opera ției și de
ustensilele medicale.
Petru ar ajuta cu pl ăcere, dar el este învă luit în nori șor, nu
poate face nimic, doar stă cu atenție.
Intră o asistent ă îmbrăcată în alb, se duce la feti ță să o
liniștească. Ii explic ă amănunțit cum va fi sedat ă, cum va decurge
operația. Nici nu termin ă bine, intr ă brancardierul cu un pat cu
roți.
-Nemaipomenit, spune asistenta. Beni s-a întors deja dup ă
operația de apendice.
Brancardierul îl mut ă pe copil cu grijă din patul mobil în
pătucul gol.
-Acu societatea voastra e din nou complet ă. Peste câteva ore
și Beni vă va putea povesti opera ția. Acum îns ă trebuie s ă
doarmă, spune și iese cu patul mobil.
Povestea terapeutic ă
Asistenta aduce o sticl ă plină cu o solu ție colorat ă și o agață
pe un suport deasupra capului lui Beni. Din sticl ă atârnă un
furtun sub țire. Pune un ac la cap ătul furtunului ș i…
Fetița își ascunde speriată fața în pernă.
Cu siguran ță, și Petru ar fi tot atât de speriat, dar în bra țele
norișorului nu se teme de nimic.
Asistenta vede frica feti ței, se opre ște din munc ă și se
întoarce spre ea.
-Fiecare copil se teme la început de ac, ba chiar și unii
adulți. Cu toate astea împunsă tura este cu totul neînsemnat ă, nici
nu doare cu-adev ărat. N-ai timp s ă spui, decât „vai”, până ai
ajunge la „ce m ă doare” s-a și terminat. Imediat ui ți de
înțepătură.
-Așa e, spune b ăiatul mai mare și pune deoparte benzile
desenate. Eu nici nu iau în seam ă înțepătura. În fiecare zi primesc
o perfuzie. (A șa se numeș te lichidul ce se scurge din sticl ă prin
furtun) În spital ne dau aj utor pentru orice problem ă, nimic nu
este într-adev ăr dureros. Î ți imaginezi c ă tratamentul e dureros
pentru că ți-e frică. Băiatul cel mare se si mte foarte curajos.
Invăluit în nori șor, Petru în țelege ce gânde ște băiatul. Așa,
de sus nu vede nimic amenin țător la spital. Vede numai ce bine
este tratat ă toată lumea .
Maria Dorina Pa șca
Beni încet se trezeș te. Părinții lui intr ă și se așază lângă
patul lui.
-Cum te sim ți? îl întreab ă.
Beni acum dup ă sedare vede lumea în cea ță. Răspunde
încet:
-Bine, foarte bine. Sunt deja operat?
-Pipă ie-ți burta, râde asistenta.
Beni simte c ă are pansament.
-Nu mă doare deloc. Și nu am sim țit nimic la opera ție.
-Binențeles, că nu, spune medicul. De aceea te-am sedat ca
să dormi adânc și până ce te treze ști să se sfârșească totul. Când
te ridici, te va durea pu țin tăietura, dar cu zi ce trece ți se va
vindeca și peste dou ă săptămâni vei putea s ări în voie acas ă.
Verifică perfuzia.
Beni doar acum î și dă seama că are o perfuzie în mân ă. Nici
n-a observat pân ă acum că are un ac în mână . Își dă seama
surprins că s-a temut degeaba de spital.
-Nu v-am spus eu, c ă nici nu se simte acul? spune mândru
băiatul cel mare.
Medicul acum merge la feti ța cu cățelul de juc ărie.
-Cum îl cheamă pe câinele t ău? o întreab ă.
-Il cheam ă Miți, răspunde cu bucurie, îns ă vocea ei este cam
răgușită.
Povestea terapeutic ă
-Mă ajuți, Miți s-o consult pe prietena ta? Da? Bine, Mi ți,
acum tu eș ti Doctor Mi ți.
Fetița chicoteș te, ceilalți copii de asemanea.
Petru vede c ă medicul îl pune pe c ățeluș să-i asculte spatele
-Aoleo, ce m ă gâdilă! râde feti ța.
După asta medicul ascult ă singur, apoi joaca începe din nou.
-Acum îț i voi lua pulsul. Doctor Mi ți, ajută-mă să număr să
nu greșesc cumva, glumeș te. Felicită ri, domni șoa-ră , totul e în
ordine. Acum las ă-ne să ne uită m în gâtul t ău, să vedem până
când vei avea vocea asta ciudat ă după operația de amigdale.
Deschide- ți gura, cât o cas ă. Doctor Mi ți, dă-mi te rog spatula.
Multumesc, e ști un bun asistent. A șa, e gata.
Medicul se str ăduiește să facă o față serioasă, dar între timp
trage cu ochiul:
-Copii, am o veste proast ă. Vocea aceasta ciudat ă ne va
părăsi în curând. Este cam infidelă , nu? copiii râd. Nu râde ți,
glumește mai departa medicul. Doctor Mi ți, ce zici de adun ătura
asta neserioas ă? În loc să plângă, râd!
Fetita sosit ă azi strigă voioasă:
-De mâine va fi în salon o alt ă voce ciudată , a mea!
-Ai dreptate. Sunt curios, dac ă va fi tot atât de ciudat ă, ca și
a ei. Medicul îș i ia ră mas bun de la copii, este chemat acas ă la un
copil foarte bolnav.
Maria Dorina Pa șca
Copiii se veselesc, râd necontenit. Feti ța cu câinele se joacă
de-a asistenta. Imprumut ă șepcuța cea verde a asistentei, dar e
prea mare pentru ea, nu vede nimic și se împiedic ă de pat. B ăiatul
cel mare face maimuță reli și vrea cu tot dinadinsul ca Doctor
Miți să-i dea o injec ție. Numai Beni scoate câteodat ă un vaiet
ținându-se de burtă . Il doare pu țin operaț ia, când râde. Dar nu
vrea să stea serios.
Petru ar r ămâne cu plă cere cu ei în noriș orul lui alb. Ii pare
rău că trupul să u zace bolnav acas ă și el nu e aici decât un
vizitator invizibil. Cunoa ște bine camera, nu-i pare r ău dacă peste
câteva zile va petrece și el putin timp aici.
Sosesc vizitatorii, p ărinții celorlal ți copii și se bucură că
toată lumea este vesel ă.
Cei mai surprinș i sunt părinții fetiței nou-venite, deoarece
văd că ea nu se mai teme.
-Ți-am adus ceva, ca s ă nu fi chiar atât de trist ă. Dar vedem
că nu prea ai nevoie de consolare.
-Azi totuș i îmi este pu țin frică. N-am mai stat nic ăieri fără
voi, spune feti ța.
-Desigur, nu e u șor. Ne gândim tot timpul la tine. Ți-am
adus acest dar ca s ă nu te sim ți atât de singură și să știi cât de
mult te iubim.
Mama scoate dintr-o pung ă o broscuță verde.
Povestea terapeutic ă
-Dar acesta este exact ca pe posterul meu de acas ă! Ce bine,
îmi va aminti de acas ă!
-Să-ți aminteasc ă și de noi. Noi ne gândi m cu mare dragoste
la tine și-ți suntem al ături. Cu asta mama duce broscu ța la inimă,
apoi o sărută. Tata face la fel, apoi împreunî a șază jucăria pe
pieptul feti ței și o să rută și pe ea. A șa, acum broscu ța este
trimisul nostru, î ți vestește că suntem aproape de tine. Și noi
vrem să primin un trimis de la tine.
-Dar eu nu am nimic deos ebit, spune feti,a îngândurat ă.
-Nici nu trebuie să fie deosebit. Vrem ceva care s ă fie de la
tine. Hai s ă vedem în sertan.
Caută și găsesc un ac țibild care n-a fost lipit înca în album.
Fetița repetă ceremonialul p ărinților și le dă solemn ac țibildul.
Lui Petru îi place ideea ș i se hotărăște s-o fac ă și el. Intre
timp își simte trupul din ce în ce mai greu. Norul îl acoper ă încă,
dar nu reuș ește să-l țină atât de u șor în aer. Il scoate din spital,
dar nu mai zboar ă atât de înalt, ca la venire. Abia ajung acas ă.
Noroc că fereastra este deschis ă, deoarece norul n-ar mai putea
pătrunde cu el prin perete. Petru vede c ă trupul să u este acoperit
de prosoape umede. Norul îl acoper ă și Petru se treze ște.
Aude, când mama intreab ă disperat ă când vine odat ă
medicul și că n-ar trebui s ă cheme mai bine o ambulan ță să
ajungă cât mai repede la spital cu copilul.
Maria Dorina Pa șca
-N-ai grija, mam ă! spune Petru cu voce stins ă. Mă simt mult
mai bine.
Părinții sar în piciore.
-Intr-adev ăr, nu mai e chiar a șa de fierbinte, spune u șurat
tata.
Sună soneria, a sosit medicul. Petru nu poate s ă creadă
ochilor. E acela și medic pe care l-a v ăzut în salonul de la spital.
Medicul îl consult ă:
-Nu mai este o problem ă foarte serioas ă. Peste trei zile se
eliberează un pat în sec ția mea, pentru c ă un copil operat la
apendice va putea pleca acas ă. Până atunci putem a ștepta liniștit
cu internarea.
Lui Petru nu-i vine s ă creadă că va fi tratat de acela și medic,
în același salon de spital unde el a v ăzut copiii veseli.
Medicul observă mirarea copila șului și îl întreab ă:
-Ți-e teamă de spital? Te asigur c ă viața poate fi foarte
veselă într-un asemenea spital de copii.
-Știu, se scap ă Petru. Mai ales cu Doctorul Mi ți.
-Cum? De unde știi? Cum se poate?
Petru se încurc ă și rostește.
-Mai înainte am visat asta.
-Măi, să vezi! Medicul î și scutură capul nedumerit. E ști un
tip extraordinar. M ă bucur de pe-acum c ă te pot prezenta copiilor.
Povestea terapeutic ă
-Și eu ma bucur, spune Petru. E pu țin stânjenit înc ă. „Sunt
curios, gânde ște în sinea lui, oare feti ța nou-venit ă are o voce tot
atât de ciudat ă ca și cea cu câinele. Din p ăcate nu va mai fi acolo
pe când m ă interneaz ă. Și nici băiatul cu opera ția la apendice.
Oare cine va sta în patul feti ței? Altcineva, cu vocea ciudat ă? Știu
deja care va fi patul meu. Lâng ă mine va sta b ăiatul cel mare care
suportă curajos injec țiile zilnice. A ș vrea să mă împrietenesc cu
el.”
Petru adoarme zâmbind și se odihne șt e c u u n s o m n f ără
vise.
Deseneaz ă cum îți imaginezi un salon de spital și ce se va
întâmpla acolo cu tine.
3.2.23.-Pentru copilul ce nu știe să piardă sau să renunț e
la ceva
-Huh, stafia alb ă!
(dacă nu știe să piardă sau să renunțe la ceva)
Ție ți-e frică de stafii? Sunt copii care se tem de ele pentru
că se gândesc la ni ște ființe înspăimântătoare și periculoase. Po ți
să mă crezi că nu exist ă stafii însp ăimântătoare și periculoase.
Mai mult, stafii nici nu exist ă, mai ales stafii de care trebuie s ă-ți
fie frică. Stafiile ori sunt personaje de basm ori sunt crea țiile
Maria Dorina Pa șca
fanteziei. A șa că le poț i crea și le poți alunga chiar tu, cu ajutorul
fanteziei.
Și eu am inventat o stafie care exista doar în aceast ă
poveste. Sper s ă-l îndrăgești pe Huh, stafia alb ă.
În neamul numeros al stafiilor Huh era cea mai tân ără stafie.
L-au denumit Huh pentru c ă niciodată n-a bântuit cu-adev ărat.
Asta pentru c ă stafiile după ce bântuiesc cu succes pot s ă-și pună
un nou „u” după nume. Astfel, dup ă nume poț i să-ți dai seama c ă
sunt stafii sârguincioase ori lene șe. O stafie foarte talentat ă și
experimentat ă se poate numi Huhuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu.
Micuțul Huh dorea s ă-și pună cât mai repede un „u” dup ă
nume. Spera ca prin asta s ă câștige stima celorlalte stafii. Intre
atâtea stafii e u șor să uiți de micuțul Huh!
În sfârșit a sosit ziua cea mare . A primit acordul ca s ă se
alăture celor de neamul s ău. Era foarte agitat, dorea s ă fie cât mai
repede recunoscut. S-a str ăduit din r ăsputeri să -i sperie cât mai
tare pe oameni. Dorea s ă se afirme printre ceilal ți. De efort tot
corpul i s-a contractat. Cum oamenii ro șesc de efort, aș a Huh a
devenit din ce în ce mai alb. N-a mai fost transparent și semăna
din ce în ce mai pu țin cu o stafie, p ărea mai degrab ă un copil
îmbră cat în stafie.
Ceilalți râdeau de el pentru c ă nimeni nu se teme de o stafie
vizibilă. Huh s-a ru șinat și era trist pentru e șec.Cu cât se ru șina
Povestea terapeutic ă
mai mult, corpul lui deven ea cu-atât mai greu. Dorea s ă alunece
în aer și să se ascund ă, dar greutatea nu l-a l ăsat să se ridice de pe
pământ.
Celelalte stafii îi urlau în cor:
-O stafie care e vizibil ă pentru oameni ș i nici nu poate pluti
în aer nu va fi în stare niciodat ă să bântuie ca lumea. Nu po ți
participa la ședințele noastre! Po ți strica bântuirile noastre!
Huh s-a retras nenorocit. A crezut c ă nu mai are nici o
speranță să pună un „u” la sfâr șitul numelui s ău. Nici nu știa să
se înfurie sau s ă plângă. S-a retras sup ărat după un pat din
salonul castelului în care aveau de gând s ă bântuie în noaptea
aceea.
-Huhuuuuuu, huhuuuuuuuuuuuu, î și strigau ceilal ți numele.
Huh vedea cum încearc ă, mai ales cei mai tineri, s ă urle ș i să țipe
mai fioros. Se vede pe ei că le făcea plăcere. Aș a că ei rămâneau
transparen ți și ușori. Și-a închis ochii s ă nu mai vadă reușita lor.
A adormit pe loc.
L-au trezit ni ște bătăi.
„…optzeci…..nou ăzeci….o sut ă! Cine s-a ascuns, s-a
ascuns, cine nu –nu, eu pornesc! a strigat o voce. U șa grea a
castelului s-a deschis scâr țâind iar în lumina soarelui venit ă din
cealaltă încăpere a văzut o fetiță zâmbitoare.
Maria Dorina Pa șca
-Unde v-a ți ascuns? Nu v ă bucurați, vă găsesc eu îndată !
Unde sunte ți? După perdea? Nu. În dulap? Nu. Sub pre ș? Nimic.
Ei, te-am g ăsit! Ce loc r ău ți-ai găsit! Ce idee s ă te îmbraci în
cearșaf alb ș i să te ascunzi dup ă pat. Ai pierdut, te-am g ăsit!
Fetița a alergat spre Huh și a încercat s ă-i smulgă ceea ce
creadea c ă este un cear șaf.
-Vai! Nu m ă ciupi! Mă doare! urla Huh.
-Nu te mai prosti, Mihai, știu că tu ești, râdea feti ța și l-a
mai ciupit o dat ă pe Huh.
Huh a strigat furios:
-Incă nu ț i-ai dat seama c ă nu sunt un om îmbr ăcat într-un
cearșaf, ci sunt o stafie?!
Fetita își clatină capul neîncrez ătoare.
-Stafie? Dar pot s ă te văd cu ușurință și te pot atinge. Dac-ai
fi o stafie adev ărată nu te-aș putea atinge.
Huh s-a înfuriat.
-Ba da, sunt o stafie, da, stafie și ar trebui să -ți fie frică de
mine.
-Frică? De ce? Nu exist ă stafii rele. Există doar ingeri
păzitori ori spirite care vor s ă te sperie ori să facă o glumă cu
tine. Dealtfel o stafie plutitoare și transparent ă nu-ți pote face nici
un ră u.
Povestea terapeutic ă
-Da, numai c ă eu nu sunt nici transparent, nici plutitor ci
sunt alb și greu. Ar fi bine s ă te temi de mine, m ăcar să te sperii
putin, a spus Huh cu o f ărâmă de speran ță. Numai acum și-a dat
seama de noile posibilităț i care i s-au deschis în aceast ă formă
nouă .
-Cu mine nu- ți merge, pentru că nu mi-e fric ă de nici o
stafie. Bucur ă-te, așa am putea fi prieteni. S ă fiu sincer ă, cred că
e o prostie s ă sperii oamenii și nu văd care-i distrac ția. Știu jocuri
mai interesante decât acesta. Norocul tă u este că nu ești chiar o
stafie adev ărată așa că poți veni cu noi la joac ă. Hai, ieși de după
pat și ajută-mă să-i căutăm pe ceilal ți.
Pe vremea când era stafie adev ărată Huh a înv ățat locurile
bune de ascuns, aș a că nu exista ascunz ătoare pe care s ă nu-l fi
cunoscut. Cu ajutorul lui, feti ța i-a descopetit pe rând pe to ți:
întâî pe Mihai, apoi pe Toma și pe Monica.
-Eu am caș tigat! Eu v-am g ăsit cel mai repede! Am câ știgat!
striga mândr ă fetița.
Copiii s-au opus.
-Nu se pune. Nu ai respectat regula jocului, nu ne-ai c ăutat
singură. Așa nu se pune.
-Nu conteaz ă. Am câștigat, am câ știgat, a răspuns feti ța.
Maria Dorina Pa șca
-Nici vorb ă. Mihai a câ știgat. E-adev ărat că a că utat puț in
mai mult timp decât tine, dar n-a avut nevoie de ajutor. Dar cine
este prietenul t ău îmbrăcat în stafie?
Mihai și Toma au strigat deodat ă:
-Așa e! Cine este? S ă-și dea jos masca s ă-l cunoaștem.
Fetița s-a sup ărat pentru c ă ceilalț i nu i-au recunoscut
victoria.
-Nu e treaba voastr ă. Nu vă spun cine este prietenul meu.
Dacă nu mă lăsați să câștig, nu mă mai joc cu voi. Haide, Huh, s ă
plecă m de-aici.
Huh i-a șoptit:
-Nu strica jocul! Nu te sup ăra că n-ai câștigat tu. Nu-i
adevărat că eu te-am ajutat? F ără mine ai fi c ăutat mult mai mult
timp. Este doar un joc. De ce este atât de important pentru tine s ă
câștigi?
-Tu nu po ți să-nțelegi. Este foarte im portant, deoarece cine
pierde va fi crezut mai prostu ț de către ceilalți, i-a spus feti ța.
-Ei, na! Miki a devenit mai de ștept prin faptul c ă Monica
crede despre el c ă a câș tigat? Ceilal ți te prețuiesc la fel de pierzi,
de câștigi. La mine situa ția este alta. Eu n-am voie s ă pierd. Dac ă
nu vreau s ă rămân veșnic un Huh micu ț și neînsemnat, trebuie s ă
învăț să bântui bine. Și cu asta Huh i-a povestit feti ței întreaga sa
Povestea terapeutic ă
poveste. Acum a în țeles și ea de ce Huh nu poate pluti și de ce nu
este transparent.
-Deci nu mai e ști o fantom ă adevărată. Asta cred c ă te
supără mult.
-Da, foarte mult. Am dat-o-n bar ă.
-A, deloc. Gânde ște-te ce bine m-ai ajutat s ă găsesc
ascunzătoarele. E ști priceput, f ără tine nu m-a ș fi descurcat, acum
recunosc.
-O, nu ! a spus Huh palid și încurcat din cauza laudei. Pun
rămășag că și fără ajutorul meu po ți căuta. Să ne jucăm doar noi
doi! Eu m ă ascund și tu mă cauți.
Fetiței i-a plă cut ideea, și-a închis ochii și a început s ă
numere.
Ca s-o ajute un pic, Huh ș i-a ales o ascunz ătoare ușoara. Era
sigur că fetița-l va găsi repede, dac ă se străduiește un pic. Huh a
vrut s-o conving ă că este priceput ă, chiar dac ă a pierdut în fa ța
lui Mihai.
S-a ascuns pe verand ă după o perdea de catifea. Feti ța a
strigat „o sut ăăă” și a pornit în c ăutarea lui.
Huh a auzit pa și. A crezut c ă se apropie feti ța și a legănat
puțin perdeaua s ă fie mai u șor de observat. Dar dintr-odat ă
cineva a zbierat și a fugit. A fost Mihai ca re s-a speriat de moarte
de perdeaua fluturând ă.
Maria Dorina Pa șca
Huh spera c ă strigă tele lui Mihai nu-l vor deconspira și nu
vor pune cap ăt jocului. E important ca feti ța să-l gă sească fără
ajutorul celorlal ți. Dar n-a vrut ca s ă-l caute foarte mult timp, a șa
că se străduia să se facă văzut. Se temea c ă Mihai va povesti
celorlalț i pățania sa de aceea repede și-a schimbat locul și s-a
băgat într-o lad ă uriașă. Mișca în sus și-n jos capacul, între timp
s-a odihnit pu țin. Parcă ar fi auzit ni ște pași. S-a rezemat de capac
s-o ridice. A trebuit s ă se forțeze tare pân ă să se miște puțin
capacul greu. Poc! Au! Cineva a c ăzut de pe lad ă. Până când Huh
să vadă despre cine este vorba, a cel cineva a rupt-o la fug ă și a
dispărut din verand ă.
Huh a sărit din lad ă, nici nu a observat c ăt de mult s-a u șurat
corpul să u. Se gândea la feti ță și la ce poate s ă facă să-l găsească
mai repede, dar totu și să nu pară prea ușoară căutarea. N-a avut
prea mult ă vreme de gândit. A auzit c ă fetița se apropie de u șa
verandei. Pe pardoseal ă era o vaz ă mare. Huh s-a ascuns repede
în ea fără să observe ce u șor, aproape plutind a ajuns în fundul
vazei. Ba mai mult, nici nu l-a surprins c ă a încăput într-o vaz ă.
-Huh! Unde e ști, Huh? Nu te teme, te g ăsesc eu imediat! a
strigat voioas ă fetița, apoi s-a uitat dup ă perdea, în lada uria șă,
sub masă, peste tot unde s-ar fi putut ascunde un copil. Huh s-a
bucurat pentru c ă în sfârșit era în apropierea ascunz ătorii lui. A
încercat s ă miște vaza, dar n-a reu șit.
Povestea terapeutic ă
-Unde ești, Huh? Nu te g ăsesc nicăieri! Nu po ți fi pe
verandă, am căutat peste tot aici. Cu asta a vrut s ă intre în
cameră.
Huh și-a șoptit încet numele:Huhuu, h uhuu, se auzea ecoul
din vază.
-Ajutor! Stafia! a strigat feti ța speriată. Dar pentru c ă nu era
fricoasă și-a revenit și a început s ă caute în vaza din care venea
vocea stranie. În vaz ă n-a văzut decât un fel de noriș or.
-În sfârșit! se auzea din vaz ă. În sfârșit m-ai găsit! Huh a
alunecat u șor din vaz ă și a observat cu nedumerire ca feti ța se
uita la el încremenit ă.
-Tuuu…tu e ști, Huh? se bâlbâia.
-Sigur că sunt Huhuuu. Cine aș putea fi?
-Dar acum nu mai e ști ca un copil deghizat în stafie. E ști o
stafie adevarat ă!
-Ți-am spus eu de la-nceput. Am devenit alb, pentru c ă…,
abia acum a observat Huhuuu c ă și-a recăpătat forma ini țială de
stafie. O, acum în țeleg! a strigat cu bucurie. Pân ă când m ă
gândeam la tine și la jocul nostru am reu șit să bântui. Asta
înseamnă că aș fi fost întotdeauna în stare s ă băntui. Am stricat
lucrurile atunci când am vrut cu orice pre ț să reușesc și să fiu
primul la toate. Nu puteam fi destins și calm, așa că n-am reu șit.
Maria Dorina Pa șca
Mă obseda gândul c ă numele meu trebuie s ă fie un Huhuuu c ăt
mai lung.
Nu observi c ă numele tău nu mai este Huh. Ai câ știgat dintr-
odată trei „u”. Unul pentru c ă l-ai speriat pe Mihai, unul pentru
Monica și unul pentru mine. Al treilea „u” este unul scurt, pentru
că m-ai speriat numai pentru o clip ă.
Huhuuu a început s ă urle de bucurie.
-Amândoi am demonstrat c ă nu suntem ni ște nepricepu ți,
chiar dacă mai pierdem din când în când. Ție ți-a plăcut jocul de
v-ați-ascunselea și ai încercat s ă mă găsești. Că între timp tu e ști
cea mai rapid ă, n-a mai contat deloc, nu-i a șa? Știm că ești o
fetiță tare dragu ță și că te pricepi la multe . Numai asta conteaz ă.
Fetița a dat din cap aprobator.
-Ai dreptate. Și tu ai învăț at însă ceva important. Din cauza
dorinței de afirmare ai e șuat. Ai fost ca și pilotul auto care nu
poate folosi puterea ma șinii în folosul să u pentru c ă apasă prea
mult pe accelera ție și între timp ține frâna de mân ă. Așa motorul
nu-și poate valorifica puterea.
-Eu de-acum încolo m ă voi gândi la asta și-mi voi spune:
Am motor puternic, dar las ă frâna de mân ă, destinde-te! Acum
știu că voi fi în stare s ă înaintez cu toat ă puterea, se bucura
Huhuuu.
Povestea terapeutic ă
-Da, va fi bine. Și eu voi inventa ceva poezioare s ă nu mi se
taie pofta de joac ă din cauză că mă gândesc prea mult la victorie.
-Eu mă voi întoarce la stafiile mele, dar trebuie s ă recunosc
ceva. Nu cred c ă bântuirea și speriatul oamenilor este o distrac ție
chiar așa de minunat ă. Voi vorbi cu cei din neamul meu și-i voi
ruga ca în loc de speriat s ă ajutăm oamenii. A ș dori ca noi s ă fim
îngerii vo ștri păzitori. Acum îmi iau r ămas bun. Din p ăcate doar
în întuneric m ă vei putea vedea de-acum încolo, c ăci stafiile sunt
invizibile la lumina zilei.
-Nu-i nimic, important e s ă rămânem prieteni.
Huhuuu i-a f ăcut cu m ăna apoi cu un strigă t prietenos,
huhuuu a disp ărut plutind.
Deseneaz ă ce îți vine în minte despre a pierde sau a câ știga.
Cu ce te consolezi, dac ă ai pierdut? Ce- ți place în a te juca?
3.2.24.-Divor țul părinților
-Micuța doamnă grasuță
(când părinții divorțează)
Părinții Veronic ăi nu se mai iubesc. A șa că, după certuri nu
mai urmeaz ă împăcări adevărate. Dacă nu se mai iubesc este mai
înțelept să nu mai r ămână împreună, oricât de tare s-ar întrista
Maria Dorina Pa șca
familia din cauza divor țului. Totu și, este mai uș or de suportat
totul, dac ă nu sunt certuri. Prin certuri po ți provoca dureri
inimaginabil de mari celuilalt și mai ales copilului.
Din cauza aceasta, p ărinții Veronic ăi s-au hot ărât să
divorțeze și tati se va muta de acasa. De-acum încolo Verinica va
trăi împreun ă cu mama și fratele ei mai mare. Ar vrea s ă afle mai
multe despre tati, dar nu vrea s-o nec ăjească pe mama, pentru c ă
ori de câte ori o întreab ă de tata, mama devine nervoas ă ori tristă .
La două săptămâni odată poate să-și viziteze tat ăl și ea se bucur ă
dinainte de aceste ocazii. Îns ă nu poate s ă se bucure din plin,
deoarece știe că trebuie s ă plece de la el. Ii este mil ă de tata,
pentru că, la fel ca mama, este trist și abătut. Așa că nu-i
pomenește de mama, iar mamei nu-i vorbe ște de tata.
După o astfel de vizit ă simte și mai apăsător lipsa lui tati.
Dar, nu poate vorbi despre as ta cu mama. Mama crede c ă vizitele
la tata nu-i fac bine Veronic ăi, pentru c ă după ele fetița este parc ă
altfel. Nu în țelege că Veronica este ab ătută și resping ătoare
pentru că este nevoit ă să-și ascundă dorul dup ă tati.
Fratele nu pare a fi efectat de divor țul părinților. Tati nu-l
mai cicălește cu temele. A deve nit mult mai generos și cu banii
de buzunar.
Povestea terapeutic ă
După o astfel de vizit ă Veronica st ă tristă pe o banc ă din
parc. Se gânde ște oftând la tata. Dintr-odată lângă ea se aude o
voce:
-Cum poate ofta atât de trist o feti ță într-o după masă atat de
strălucitoare?
Vesonica î și ridică privirea și se întâlne ște cu privirea
binevoitoare a unei doamne micu țe și durdulii. Inainte s ă poată
răspunde, micu ța doamnă continuă:
-Hai să mă prezint: sunt îngerul t ău păzitor.
Veronica este convins ă că doamna î și bate joc de ea,
deoarece îngeri pă zitori exista doar în pove ști și oricum nu arat ă
ca doamna aceasta micu ță și durdulie. Pare cunoscut ă, dar
nicicum nu seaman ă cu un înger p ăzitor.
Micuța doamnă grăsuță râde și când râde fa ța i se rotunje ște
și mai tare, ochii îi lucesc veseli.
-Sigur ca tu ți-ai imaginat c ă îngerii pă zitori sunt goi și au
aripi, așa cum sunt picta ți și în biserici. Ingerul p ăzitor este un
duh bun și de obicei nu are forma. Dar dac ă este necesar s ă se
arate, atunci ia forma unui om care a murit deja, dar de care v ă
leagă încă iubirea. Eu mai demu lt am fost îngerul p ăzitor al
bunicii tale, mama tat ălui tău. Aș vrea să te ajut așa, cum te-ar fi
ajutat ea, dac ă ar fi trăit.
Maria Dorina Pa șca
Veronica abia acum î și dă seama de ce i s-a p ărut atât de
cunoscută micuța doamnă durdulie. Bunica Veronic ăi a murit din
păcate atunci când ea era înc ă în fașe, așa că n-are de unde s ă-și
aminteasc ă de ea. A v ăzut multe fotografii, dar ea și-a format
propria imagine despre bunica și de multe ori discut ă cu ea în
minte. Ce interesant, c ă micuța doamnă grăsuță nu seaman ă atât
cu bunica din fotografii, ci ma i mult cu bunica din imagina ția ei.
-Oftatul tău trist m-a adus aici. Am ap ărut. Știu ce dureros e
pentru tine c ă părinții tră iesc separat. Mai r ău e că tu ești
tamponul dintre tata și mama. Nu poț i vorbi cu mama despre tata,
nici cu tata despre mama și nu poți să le arăți cât de mult îl
iubești pe cel ălalt. Crezi c ă i-ai sup ăra și i-ai face gelo și.
Important este ca tu s ă fii bucuroasă , deoarece pe tine amândoi te
iubesc și nu-i vei pierde niciodat ă. Dacă tu te bucuri se vor
bucura și părinții și li se va stinge gelozia. Hai s ă ne plimbă m și
să discutăm putin! Poate ne va veni ceva în minte ce putem s ă
facem să nu-ți fie așa dor de tata.
Micuța doamn ă durdulie o ia de mân ă pe Veronica și
pornesc într-o plimbare prin parc. Poveste ște Veronic ăi că tati n-a
fost tocmai un copil ascultă tor, de multe ori s-a înc ăpățânat și
făcea multe poante. Ingerul bunicii ș tie tot felul de întâmpl ări
despre tata. Poveste ște și despre dul ăul vecinilor, L ăbuș, pe care
tata, copil fiind, îl ducea adesea la plimbare. Ii pl ăcea câinele și a
Povestea terapeutic ă
fost cel mai bun tovar ăș de joacă pentru el. Tati a plâns mult când
vecinii s-au mutat și l-au luat cu dân șii pe Lăbuș. Mult timp nu
și-a putut învinge triste țea. Bunica l-a ajutat s ă se resemneze: în
fiecare seară i-a povestit câte o poveste despre L ăbus, dulăul
mare, negru ș i flocos, astfel încât m ăcar amintirea a r ămas
copilului.
Veronica asculta cu aten ție povestirea micu ței doamne.
Râde când vine vorba de poantele lui tati, dar cel mai mult îi plac
întâmplă rile cu Lăbus. Niciodat ă nu-ș i putea imagina cum a fost
tati când era mic. Devine mai vesel ă în timp ce discut ă despre
tati. Și află atâtea lucruri noi depre el. Acum îl simte foarte
aproape, simte ca apar țin unul altuia. Parc ă a luat vântul triste țea
ei.
-Știu cum pot să te ajut, spune micu ța doamnă grăsuță. Cam
așa vom proceda cum l-a ajutat bunica ta pe tati atunci c ănd îi era
dor de Lăbuș. Dacă în gând î ți poți relua întâmplarile despre el,
atunci te vei sim ți foarte aproape de el și nu-i vei sim ți atât de
mult lipsa.
-Dar mie nu-mi poveș teste nimeni despre tata, se plânge
Veronica.
-Cum să nu! Orice este în leg ătura cu el, orice loc, orice
obiect la care ține, orice persoan ă îți poate vorbi despre el. Poate
Maria Dorina Pa șca
că nu auzi cu urechile, dar imagina ția te va ajuta. S ă ne gândim
numai!
-Știu deja! stigă Veronica cu bucurie. Tati are un breloc cu
un cristal de munte. Dac ă bate soarele, str ălucește în mii de
culori. L-a cump ărat într-o excursie în Tatra. Bunica s-a n ăscut în
munți, de aceea mergea m pe acolo. Tata obiș nuia să spună că
acest cristal îi aduce amin te de bunica, pentru c ă ei îi plăceau
pietrele frumoase. De mult timp el poart ă un alt breloc. Acesta cu
cristalul este într-un sertar cu lucruri care nu se mai folosesc. Il
voi ruga s ă-mi dea mie brelocul. Cândva a fost foarte important
pentru el, a șa că acest obiect îmi va putea povesti multe despre
tata, despre bunica și despre vacan țele noastre împreun ă.
-Ce idee genial ă! Văd că ai înțeles la ce m-am gândit. Vei
vedea că nu va mai fi atât de dureror dorul de tata pentru c ă te va
ajuta cristalul s ă te simti foarte-foarte aproape de el. Of! Ce
repede trece timpul! Acum trebuie s ă-mi iau rămas bun de la tine.
-Mă părăsești? Te rog, nu pleca! o roag ă Veronica speriat ă.
-Cum poți să crezi că te părăsesc? Știi bine că sunt îngerul
tău păzitor și sunt mereu lâng ă tine. Imi vei sim ți prezența, chiar
dacă nu mă vei putea vedea sau atinge ca acum. Imagineaz ă-ți ce
înghesuial ă ar fi pe p ământ dac ă fiecare înger s-ar întruchipa și
așa ar rămâne, spune zâmbind mica ța doamnă grăsuță și strânge
mâna Veronic ăi.
Povestea terapeutic ă
-Ssss, a și dispărut! Veronica simte înc ă strânsoarea cald ă a
mâinii ei și zâmdetul voios și drag parc ă ar învălui-o.
La următoarea vizită la tata, Veronica îl roag ă să-i dea ei
brelocul cu cristal.
-Vreau să am ceva care s ă-mi aminteasc ă mereu de tine,
explică Veronica.
Tata se bucur ă foarte mult, caută prin sertar, g ăsește
brelocul, îl ia în mâna lui mare și puternic ă, apoi strânge în palm ă
și mâna Veronic ăi
-Vezi, acum îmi pun toat ă dragostea mea pentru tine în acest
cristal și o închidem cu mâinile noastre împreunate. Po ți să știi
întotdeauna c ă noi aparținem unul altuia. Și eu îți sunt aproape.
Veronica în timpul zilei ține brelocul ag ățat de cordonul
pantalona șilor, iar noaptea ș i-l pune sub pern ă. Când îi este dor
de tata îl ia în mână , îl ține în razele soarelui, se minuneaz ă de
mulțimea de culori și își poveste ște întâmplă ri despre tata.
Câteodată i se pare c ă aude vocea micu ței doamne gr ăsuțe și este
convinsă că ea este cea care-i șoptește frumoasele pove ști de
consolare despre tata.
Ce obiect de amintire ai alege tu dac ă ți-ar fi dor de
cineva? La cine te-ai gândi? Cum ți-ai imagina forma
pământeasc ă a îngerului t ău păzitor? Deseneaz ă!
Maria Dorina Pa șca
3.2.25.-În cazul copiilor cu familii mono-parentale
-Liliacul
(familia monoparental ă)
Erna și Grigore sunt colegi de banc ă. Grigore este cam
nervos pentru c ă doamna înv ățătoare a așezat lânga el tocmai o
fetiță. Nici Erna n-a fost încântat ă când a aflat c ă va sta lâng ă un
băiat prost și va fi departe de prietenele ei.
A luat ceva vreme pân ă când ace știa doi au schimbat cel
puțin câteva vorbe. Grigore a nec ăjit-o de vreo dou, trei ori pe
Erna, dar a început s-o nec ăjeasăa serios dup ă ce a auzit su șotind
două colege „Grigore e îndr ăgostit de Erna”. Aceast ă afirmație a
fost tare jenent ă. Primul lucru care i-a venit în minte a fost c ă ce
vor spune prietenii s ăi. Sigur vor râde de el ș i-și vor bate joc.
Trebuie s ă aibă grijă ca nimeni s ă nu-l poat ă acuza că o place pe
Erna.
Nu-i o misiune u șoară, deoarece Erna i-a pl ăcut într-un fel,
chiar de la-nceput. Nu este o mimoz ă pârâciosă și nici nu e las ă.
Este aproape ca un b ăiat, se gânde ște Grigore. Întocmai această
calitate I-a ajutat s ă se împrieteneasc ă. S-a întâmplat într-o zi
când Grigore a nec ăjit-o din nou, Erna l-a pă lmuit zdrav ăn. Când
doamna înv ățătoare a tras-o la r ăspundere pentru fa pta sa, Erna n-
Povestea terapeutic ă
a suflat nici o vorb ă despre faptul c ă Grigore o nec ăjește mereu.
Fapta sa i-a pl ăcut atăt de mult lui Grigore, încât în pauz ă a
servit-o cu o bucat ă din pră jitura lui. A șa s-a pecetluit prietenia
lor.
In viața amândurora este un el ement comun. Amândoi
trăiesc cu un singur parinte. Erna tr ăiește la tatăl ei, mama s-a
recăsătorit și are alți copii. Erna e foarte mândr ă de micuțul să u
frate vitreg. Are voie s ă-l îngrijeasc ă, să-l plimbe cu c ăruciorul.
Rudi, soțul nou al mamei este un om dr ăguț. Erna se distreaz ă de
minune cu el. Erna are și două bunici care au grijă de ea. Astfel,
Erna e mul țumită de viața ei, chiar dac ă e singura din clas ă care
nu tră iește împreun ă cu mama.
Și părinții lui Grigore au divor țat, însă el tră iește împreună
cu mama sa precum în clas ă Veronica, Bettina și Pavel. El nu
este deci într-o situa ție excepțională . Numai c ă, din păcate își
poate petrece foarte puț in timp cu tat ăl lui care c ălătorește mereu.
Grigore s-a obi șnuit să trăiască numai cu un pă rinte și nici
nu-l deranjeaz ă prea mult. Îns ă dacă ceilalț i băieți povestesc de
tatăl lor îi pare r ău că el n-are ce s ă povesteasc ă. În aceste
momente dore ște din tot sufletul s ă participe împreun ă cu tatăl
său la niște aventuri, s ă aibă măcar căteva amintiri comune. Î și
imagineaz ă tatăl ca pe un erou care-i impresionează pe ceilal ți
copii. Dealtfel și el este mul țumit cu viaț a sa deoarece o iube ște
Maria Dorina Pa șca
nespus de mult pe mama sa. Cu mama poate discuta despre orice
și dacă timpul îi permite particip ă la toate jocurile.
Grigore merge cu pl ăcere în vizită la Erna. S-a împrietenit
cu tatăl ei. Cea mai mare buc urie pentru el e când este invitat cu
ei în excursie, deoarece tat ăl Ernei îi explic ă o gră madă de lucruri
despre natur ă și îl învață cum poți să fentezi un portar la fotbal.
Asta nu-i prea convine Ernei. Este pu țin geloas ă, nu vrea să -l
împartă cu nimeni pe tata. Ș tie foarte bine că tatăl ei o va iubi
mereu, totuș i se teme ca nu cumva cineva s ă i-l fure. Noroc c ă și
ea se distreaz ă mai bine dac ă Grigore e cu ei, a șa că gelozia îi
dispare în curând din suflet.
Se apropie vacan ța de vară. Tatăl Ernei se hot ărăște ca să
petreacă vacanța într-un hotel mare, rezervat pentru famili ști. O
întreabă pe Erna:
-I-am putea invita pe Grigore și pe mama lui s ă vină cu noi
în vacanță?
Erna e de-acord.Atât Grigore cât ș i mama sa se bucur ă
pentru vacan ța asta împreun ă.
Hotelul famili știlor arat ă ca o sta țiune pentru copii, cu
diferența că aici vin ș i părinții. Sunt educatori care fac programe
ca copiii s ă se distreze mereu. Uneori particip ă și părinții la jocuri
și se simt la fel de bine ca și copiii. La mas ă Erna, mama ei,
Povestea terapeutic ă
Grigore și tatăl său stau binen țeles împreun ă. Cei doi adul ți se
simpatizeaz ă și discută foarte mult.
Însă, la un moment dat atmosfera se stric ă. Erna e rece ș i
respingătoare la mas ă, ocolește privirile mamei lui Grigore.
Grigore r ăspunde obraznic la o întrebare și intră în contradic ție
cu tatăl Ernei. Tensiunea este mare și între cei doi copiii. Grigore
o necăjește din nou pe Erna, dar de data aceasta feti ța îl pârăște la
tatăl ei.
-Ce s-a întâmplat azi cu voi? întreab ă mama lui Grigore.
Erna chiar nu- ți mai plac deloc? Spune-mi, de ce nu?
-Este secretul meu, r ăspunde Erna printre din ți și fuge de la
masă. Tatăl ei porne ște după ea deoarece vrea s ă aibă c u e a o
discuție serioas ă.
-Hai s-o c ăutăm pe Erna! îl cheam ă mama pe Grigore.
-Nu!, se opune acesta. Tu r ămâi cu mine! Ce treab ă avem
noi cu ei? Mă bucur că nu sunt aici. Sper ca Erna s ă nu se mai
întoarcă niciodată! Nu pot s-o suf ăr nici pe ea, nici pe tat ăl ei!
Dorința pripită al lui Grigore era cât pe ce s ă se împlineasc ă.
Erna este nervoasă și tristă. De când a descoperit c ă tata
începe s-o îndră gească pe mama lui Grigore, nu mai are lini ște.
Se teme c ă tata ar p ărăsi-o pentru altcineva. Ș tie, că asta e o
prostie, că tata n-o poate pă răsi, totuși e nesigur ă și geloasă.
Maria Dorina Pa șca
Este foarte tulburat ă. Aude că tatăl ei o strig ă și o roagă să-l
aștepte. Dar acum nu vrea s ă discute cu tata. Alearg ă, aleargă din
ce în ce mai repede pân ă nu-l mai vede și nu-l mai aude pe tata.
Nu vrea s ă vadă pe nimeni, îi vine s ă se ascund ă de toată lumea.
După un timp ajunge în mijlocul unui peisaj nemaiv ăzut,
stâncos. N-are în gând altceva, decât c ă vrea să dispară pentru
câteva ore s ă nu vadă pe nimeni. S ă se îngrijoreze tata! Poate
astfel își dă seama cât de importantă este ea pentru el.
Nici nu-i trece prin cap c ă nu este cinstit și lipsit de pericol
ceea ce face. Nu se gânde ște la nimic, intr ă printr-o cr ăpătură
îngustă într-o peșteră. Inainteaz ă și e din ce în ce mai întuneric. Ii
pare rău că a intrat. Se hot ărăște să se întoarc ă și să discute totul
cu tata. Porne ște la stânga, apoi drept în ainte, apoi la dreapta. Se
miră că nu dă de crăpătura luminoas ă pe unde a intrat. Î și dă
sema cu disperare c ă s-a rătăcit. Ochii ei s-au acomodat cu
întunericul și caută cu înfrigurare drumul spre ie șire. Însă se
rătăcește și mai rău în coridoarele adânci. Trebuie s ă se
odihneasc ă puțin, e sleit ă de puteri. Se reaz ămă de peretele rece
și umed al pe șterii. Altă spaimă: vede ceva lumini. Este privit ă de
ochi strălucitori.
-Cum se poate s ă intri în ținutul nostru? întreb ă cu severitate
dar totuș i binevoitor ființ a cu ochii str ălucitori.
Povestea terapeutic ă
-Am vrut să mă ascund în pe șteră, dar m-am r ătăcit, explic ă
Erna.
-Asta este pentru că voi, oamenii sunte ți niște ființ e slabe:
nu vedeți și nu auziț i bine. Îți arăt eu drumul c ătre ieșire și te voi
conduce la tat ăl tău. Insă trebuie s ă aștepți până se va întuneca,
pentru că mă dor ochii din cauza luminii. Pân ă atunci putem
discuta.
-Cine eș ti tu, de fapt?
-Cine sunt eu? Dar nu m ă cunoș ti? Eu sunt liliacul. Cine
altcineva te-ar putea ajuta ș i te-ar putea scoate din pe șteră?
întreabă puțin jignit liliacul.
„Pfui, liliacul! Ce animal scârbos și respingător!” se gândeș e
Erna și privește precaut spre el.
-Haide, îți prezint familia mea! liliacul ar ătă cu aripa înspre
un colț din adâncul pe șterii. Fetiț a doar acum î și dă seama c ă
deasupra capului ei atârn ă o mulțime de trupuri m ărune.
Dintr-odat ă încep să se miște cu toții și să dea din aripi în
semn de salut. To ți vor ca s ă se prezinte primii. Liliacul îi
prezintă pe rând:
-Aceș tia sunt pă rinții, bunicii, m ătușele, unchii. Iar aceia
sunt copiii no ștri.
Erna nu-i poate deosebi.
Maria Dorina Pa șca
-Sunteți atât de mul ți! Nu vă pot deosebi! Dac ă trăiți așa de
înghesuiți, nu vă certați des? Copiii voș tri nu sunt gelo și?
-De ce-ar trebui s ă fie? N-ar avea nici un rost. To ți
aparținem unul celuilalt. Nu-i nedrept ățim cu nimic pe copiii
noștri prin faptul c ă iubim ș i celelalte rude ale noastre ș i prietenii
noștri. Dragostea nu se poate felia ca un tort.
-Dar se poate întâmpla ca s ă iubim un prieten nou mai tare
decât pe copiii no ștri., se opune Erna. Atunci timpul petrecut cu
ei va fi oricum împ ărțit.
-Crezi că tatăl tău se poate recă sători, nu-i a șa? Crezi că te
va iubi mai pu țin, dacă-și petrece o parte din timp și cu ei? De
aceea ești îngrijorat ă? Prietenul t ău, Grigore are acelea și gânduri
ca și tine. El crede c ă tatăl tău îi fură ceva din iubirea mamei.
-Ce prostu ț e! Tatăl meu n-ar face una ca asta! Și Grigore l-a
iubit întotdeauna pe tata, era prietenul s ău cel mai bun. N-am
înțeles până ascum, de ce s-a comportat atât de obraznic în
ultimul timp cu el.
-Din acela și motiv ca și tine: pentru c ă este gelos și
îngrijorat.
-Dar pe el mama nu-l va p ărăsi niciodat ă! E atât de mândru
de el! El nu ar putea s ă-și piardă mama ci ar câ știga un prieten:
pe tatăl meu. Erna înc ă nu poate s ă accepte c ă situația sa este
identică cu cea a prietenului s ău.
Povestea terapeutic ă
-La fel ca și tine, Grigore ți-a povestit ce mam ă fantastic ă
are și desigur are dreptate. Mama lui ți-ar putea fi prieten ă, daca-i
dai o șansă. Cu mama ta și cu nenea Rudi te-n țelegi bine, nu-i
așa?
-Asta-i altceva! se opune Erna. Nu tr ăiesc împreun ă cu ei.
-Și dacă ai tră i împreun ă, l-ai urâ dintr-odat ă pe nenea Rudi?
Nu cred. Ție ți-e teamă că tatăl tău te va pă răsi pentru o alt ă
femeie. Vorbe ște deschis cu tat ăl tău despre asta și vei vedea c ă
poți avea încredere în el. Crede-m ă că este un lucru foarte pl ăcut
să trăiești într-o familie mare în care toat ă lumea iube ște copiii.
Noi, liliecii nu suntem niciodat ă geloși, deși legăturile noastre
familiale uneori sunt foarte încurcate. Vezi cât de pa șnic putem
trăi într-un grup atât de mare? Suntem prieteni și nu ne
intereseaz ă ce grad de rudenie es te între noi. Ne bucur ăm pentru
fiecare prieten nou.
-Ești prietenul meu, spune Erna și nu mai are p ărerea că
liliacul e urât.
-Așa e, suntem prieteni. Ș i vom rămâne mereu, chiar dac ă
acum trebuie s ă ne despă rțim pentru c ă s-a întunecat și te conduc
acasă. Tatăl tău cred că s-a îmboln ăvit de îngrijorare.
Erna s-a despar țit cu greu de liliac. „Ce bine s ă ai un prieten
sau o prieten ă mai în vârstă cu care s ă poți discuta despre
problemele tale.” s-a gândit Erna. „Îmi va lipsi.”
Maria Dorina Pa șca
Dintr-odat ă o vede pe mama lui Grigore alergând c ătre ea și
strângând-o în bra țe.
-Cât de mult m ă bucur că n-ai pățit nimic! Tat ăl tău va fi
fericit!
Îl caută pe tată l fetiței. Mama b ăiatului se întoarce în hotel
ca aceștia doi s ă poată discuta nestingheri ți. Liliacul a avut
dreptate. Erna poate avea încredere în tat ăl ei.
A doua zi la micul dejun con știința copiilor este înc ărcată.
Erna are remu șcări pentru c ă l-a îngrijorat pe tata, iar Grigore
pentru că și-a dorit ca Erna s ă nu se mai întoarc ă niciodată.
Grigore este chemat de mama s ă se joace bedminton, Erna este
invitată de tatăl ei într-o excursie la cetate.
-Am putea face un schimb propune Grigore. Du-te tu cu
mama mea s ă joci bedminton, iar eu voi pleca cu tată l tău la
cetate.
Erna ezit ă puț in, apoi se gânde ște la liliac ș i primește
propunerea.
Cu mama lui Grigore discut ă apoi așa de bine, cum a
discutat cu liliacul. Descoper ă că femeia este ca o prieten ă pentru
ea.
-Hai să ne întoarcem la b ăieți, spune mama lui Grigore și o
ia cu prietenie de mân ă.
Povestea terapeutic ă
Aude ceva zgomot și vede liliacul. Cu o mân ă îi face semn,
cu cealalt ă o ține pe noua ei prieten ă.
Când se termin ă vacanța Erna prime ște în dar de la mama
lui Grigore hârtie de sc ris movuliu. Pe plicuri și-a sris numele ș i
adresa, a pus și timbre pe fiecare.
-Aș vrea să avem un secret. Atât de bine ne-am în țeles, ce-ar
fi să corespond ăm? Am putea s ă ne împărtășim secretele prin
aceste scrisori. Vrei?
-Ar fi foarte interesant, dar eu înc ă nu ș tiu cum se scrie o
scrisoare.
-Nu e o problem ă. Putem să corespond ăm prin desene!
-Ce secret minunat avem noi dou ă!
Erna nu știe când și unde, cât de des se întâlne ște tatăl ei cu
mama lui Grigore, nu știe cât se iubesc, dar de un lucru este
sigură , Grigire și mama sa îi sunt buni prieteni.
Prima imagine pe care o prime ște de la mama lui Grigore
este un liliac frumos desenat. Erna în țelege imediat semnifica ția
desenului și citește multe din el. O prinde deasupra patului, iar
celelalte desene, care mai sosesc vor fi puse în l ădița secretă.
Deseneaz ă secretele pe care le-ai împ ărtăși
corespondentului t ău.
Maria Dorina Pa șca
3.2.26. -Copilul care refuz ă să ia medicamente
-Siropel ș i Tabletița
a)-indicații terapeutice:
-dificultăți în acceptarea și aplicarea tratamentului
medicamentos;
b)-efecte dorite:
-înț elegerea importan ței medicamentelor;
-prevenirea îmboln ăvirii;
-men ținerea sănătății;
Ionel este boln ăvior. Îl doare capul și are roșu în gât. Ar
vrea să se facă bine, deoarece bicicleta îl a șteaptă-n curte. Dar, nu
poate ajunge pân ă acolo. De ce? Îi este frică ! De cine? De vreun
câine? Nu! De vreo pisic ă? Nu! De clo șca cu pui și cocoșul
pintenat? Nu! Lui Ionel îi este fric ă de …medicamente și ochii îi
sunt în lacrimi.
Da, sigur, el știe că ele îi fac bine dar, cu toate acestea, nu-i
plac, nu le vrea și nu și le dorește deloc. Și uite așa, Ionel nu se
poate face bine și rușinat, recunoa ște că are nevoie de ajutor.
-Cine mă poate ajuta? suspin ă el cu neîncredere, sperând s ă-
l audă cineva.
-Noi, noi, auzi un glas venind deaproape.
Povestea terapeutic ă
-Cine sunteț i voi? întreb ă Ionel privind în jur.
-Suntem Siropel și Tabletița, făcură cei doi de pe noptier ă,
salutându-l cu zâmbetul de la dop și până la ambalaj.
Ionel se uită la ei cu team ă. Oare ce-i vor fa ce? Dar, Siropel
și Tabletița care știau că Ionel e speriat și bolnăvior, s-au a șezat
pe scăunelele de lâng ă patul lui, spunându-i:
-Știi, de noi să nu-ț i fie frică, deoarece te vom ajuta s ă te
faci bine. Te trat ăm c-o poezioară -medicament. Ascult ă-ne o
clipă :
-Eu sunt Tabletiț a,
Deschide guri ța,
Și mă-nghite ușurel
Cu un strop de Siropel,
Bravo ție, drag Ionel!
-Vezi, nu e greu deloc. Noi avem:gust bun, miros pl ăcut și
frumos, suntem colorate și în sticluț e îmbrăcate. Dac ă ne asculți,
și devii prietenul nostru, te vom ajuta s ă te-ntorci foarte repede în
curte.
-Și ce trebuie s ă fac? întreb ă Ionel privindu- și noii prieteni
cu multă încredere.
-O nimica toată , doar să-nveți poezioara, spuser ă vesele,
Siropel și Tabletița sărind înapoi pe noptier ă. Hai să repetă m
împreună . Vrei? Ura!
Maria Dorina Pa șca
Și cei trei, s-apucar ă să spună poezia a șa că, încetul cu
încetul, Siropel și Tabletița, l-au ajutat pe Ionel s ă se facă bine.
Unde este acum Ionel? Cum unde! În curte și se dă cu
bicicleta. Și prietenii lui, Siropel și Tabletița? Ei, ace știa stau
cuminți și fericiți în dulăpiorul cu medicamente. Sunt siguri c ă
Ionel s-a l ăudat cu ei la toat ă lumea ș i de aceea nu mai plânge
nici o batistă și nu mai str ănută nici un pantof. P ăi, nu ?!?!
3.2.27. -Copilul c ăruia îi este team ă
– Teama învins ă
Prima mea vacan ță de vară petrecută la bunici a fost foarte
frumoasă. Am descoperit o lume plin ă de farmec, de via ță, de
viețuitoare, dar mai ales, o lume în care trebuie s ă fii curajos.
Mi-ar fi pl ăcut să colind împrejurimile împreun ă cu copiii
de seama mea, dar îmi era fric ă de furnici, de câinii de pe stradă ,
dar mai ales de puntea peste care trebuia s ă trec ca s ă ajung la
prietenii mei de pe cealalt ă uliță.
Era o punte îngust ă, alcătuită mai rudimentar, din dou ă
leațuri sprijinite pe stâlpi , cu bârne pe curmezi ș. Printre ele se
vedea apa care curg ea foarte repede și mi se părea foarte adâncă ,
o adevărată prăpastie. Încercasem odat ă să trec și m-am întors din
drum. Te lua ame țeala și parcă puntea se leg ăna sub tălpi. Apa
Povestea terapeutic ă
învolburat ă gâlgâia, ierburile emanau ră coare și un miros reav ăn,
sănătos. Și toți copiii treceau puntea fluierând ș i chicotind la
adresa mea, c ăci eu…
Când a aflat bunicu l despre aceast ă „ispravă” a mea, m-a
momit (că nu m-aș fi dus dac ă știam), în direc ția pârâului.
Am trecut NOI puntea de mână , să nu-mi fie fric ă, dar când
să ne întoarcem acas ă spre sear ă, a ticluit dumnealui o miș care
isteață, așa încât m-a l ăsat baltă chiar în mijlocul pun ții,
SINGURĂ. Până să țip, bunicul ajunsese dincolo:
– Vino! Mi-a spus.
– Nu pot!
– Adică, eu pot la șaptezeci de ani și tu nu?
M-am ghemuit ș i nu cutezam s ă mă mai mișc.
– Ei, nu vii? m-a întrebat din nou.
– Nu.
– Atunci, noapte bun ă! N-am vreme de pierdut cu o
fricoasă ca tine.
Și a plecat. Îl vedeam cu co ada ochiului cum se dep ărta, fără
să se uite înapoi. Oare nu m ă mai iubea? M ă va lăsa aici?
Toate astea, m-au durut ș i m-au îndârjit. M-am ridicat, dar
mă cuprinse un fel de ame țeală și m-am ghemuit din nou. A ș fi
putut să trec, la urma urmei în patru labe, dar mi-era ru șine.
Maria Dorina Pa șca
Bunicul înainta seme ț, măsurat și sigur. Mi-am luat inima în
dinți și am pășit ușor, atent, imitând mersul mândru al bunicului.
Din zece pa și am ajuns în partea cealalt ă și din alți trei, l-am
ajuns din urm ă.
Toată întâmplarea asta a fost complet trecut ă cu vederea. Nu
s-a mai pomenit despre ea niciodat ă, iar eu n-am v ăzut un om
mai discret ca bunicul meu, și n-aveam pe-atunci decât …ani.
3.2.28. -Copilul nepoliticos și care are obiceiul s ă se bată
cu același coleg
-Norul și soarele
Se spune c ă odată , băiatul cel mic și cuminte al vântului, se
plimba lini știt prin văzduh. O zarv ă puternică îl fă cu să rămână
nemișcat. Soarele și un nor se certau de zor:
-Numai tu e ști de vină! Mi-ai dat cu o raz ă în ochi ș i m-ai
trezit din somn! striga norul.
-Ba nu! Tu eș ti vinovat! Mi-ai acoperit fa ța ! striga și mai
puternic soarele.
-Tu ești! pentru c ă, în loc să-ți ceri scuze, mi-ai scos limba
și te-ai strâmbat.
-Nici tu nu ți-ai cerut scuze. Mi-ai întors spatele și mi-ai
acoperit chipul.
Povestea terapeutic ă
Micul vânt a vrut s ă intervină, să-i potoleasc ă. Dar…în
zadar. Cine s ă-l asculte?
Din ziua aceea, soarele și norul au devenit du șmani. De câte
ori au ocazia, î și fac ră u unul celuilalt și se ceart ă. Toată lumea
știe că, norul când plânge înseamn ă că l-a lovit soarele cu o raz ă
în ochi, iar când soarele e acoperit de nori, înseamn ă că norul s-a
răzbunat.
Și cu toate acestea, vântul cel mic, e cel mai perseverent,
căci, știindu-i și buni pe cei doi, nu se va l ăsa până n-o să -i
împace. A spus cineva c ă nu se poate? Nu cred, c ăci știu că
atunci când vântul promite ceva, îndepline ște cele spuse.
3.3.-Povestea terapeutic ă pentru adul ți
Povestea terapeutic ă nu este o terapie privilegiată doar
pentru copii. Ea se practic ă și adulților și cele ce urmeaz ă o vor
demonstra din plin.
Pot fi aplicate cu rezultate bune în situa ții speciale, având
coerență în concept și motivația scopului ales.
Menționată în terapia la adul ți povestea terapeutic ă
declanșează, mai ales în persoana privată de libertate (de ținută)
sentimente greu de descries ce se pot grefa de multe ori, pe
traume cu intensitate deosebit ă.
Maria Dorina Pa șca
Acest element poate frapa la un moment dat, ( dar nu trebuie
să deranjeze pe nimeni) faptul c ă ele pot și sunt folosite cu bune
rezultate în recuperarea psiho-pedagogic ă a persoanei private de
libertate.
Lista pove știlor terapeutice poate fi completat ă, acest lucru
depinzând de terapeut cât și de subiectul adult care este parte
„activă ” sau „pasiv ă”în acest demers terapeutic care-l vizeaz ă
direct pe el, investigând comportamente și atitudini, ref ăcând
trasee ale unor personalit ăți dizarmonice sau descoperind noi
situații problem ă ce necesit ă rezolvare.
La aceste momente, povestea terapeutic ă ce urmeaz ă, fac
trimitere:
3.3.1.-Lipsa de motiva ție în muncă
-Povestea focului
a)-indicații terapeutice:
-lipsa de motiva ție în munc ă;
b)-efecte dorite:
-încurajarea perseveren ței în fața unui obstacol;
-men ținerea dorin ței de a munci;
-revalorizarea sarcinilor de lider;
Povestea terapeutic ă
Într-o țară îndepărtată, focul era p ăzit de un gardian ales în
această funcție pentru calit ățile sale:onestitate, cinste și
responsabilitate. În fiecare zi el întreț inea focul, protejându-l de
vânt și nelăsându-l s ă se stingă. Pentru a-i da vigoare și forță ,
obișnuia să pună bucăți groase de lemn uscat.
Într-o zi, o furtun ă neașteptată se abătu asupra acelui loc.
Vântul sufla cu o putere nemaivă zută și paznicul nostru se gândi
că în aceste condi ții este imposibil s ă mai reziste. Î și amintii îns ă
că toți locuitorii acelei țări se bazau pe ei și nu putea s ă-i
dezamăgească. Și începu s ă se lupte cu furtuna, pân ă ce aceasta
se opri.
Seara, în timp ce se trântea epuizat în patul s ău, observă un
mesaj ciudat, scris pe perete: „Omagiu celui care a înfruntat
vântul și marea ș i aținut flacăra aprins ă.” Paznicul n-a știut
niciodată de undea venit acel mesaj, dar a înț eles că nu este
singur. Începând din acel moment, nu a mai fost niciodat ă tentat
să-și abandoneze postul și a continuat să -și facă munca cu
dragoste, devotement, curaj și tenacitate.
Maria Dorina Pa șca
3.3.2.-Lipsa de implicare în activitate, negativism
-Povestea piticului care nu vrea nimic
a)-indicații terapeutice:
-negativism;
-lipsă de implicare în activitate;
-socializare sc ăzută;
b)-efecte dorite:
-înț elegerea no țiunii de colaborare și acceptare;
Într-o pădure îndep ărtată, trăia o familie formată din: tată,
mamă și fiică. Fetița se obi șnuise să spună „nu” la toate
solicitările pe care i le adresau p ărinții. Dacă mama o ruga s ă facă
ceva, fetița o refuza imediat, spunând c ă nu-și murdărește mâinile
sau că nu are chef s ă se ridice din pat la ora aceea.
Și azi așa, mâine a șa, fetița i-a adus la disperare pe p ărinții
săi, încât mama s-a rugat de spiritul p ădurii să o ajute. Acesta,
înduioș at de rugămințile repetate ale femeii, luă înfățișarea unui
pitic simpatic ș i se ascunse în pletele feti ței.
La ora mesei, mama o strigă pe fetiță spunându-i c ă i-a
pregătit prăjitura ei preferat ă. Bucuroas ă, fetița vru să răspundă
chemării mamei, dar sim ți că nu mai poate scoate nici un sunet
Povestea terapeutic ă
din gură , cu excep ția unui „nu” r ăgușit. Situația se repeta ori de
câte ori voia s ă spună”da”, din gura sa ie șea „nu”.
Tocmai când se sim țea mai disperat ă, piticul îi ap ăru în față
și îi zise: „NU te speria, eu sunt piticul care te ajut ă să zici „nu”.
Pentru că ai zis de prea nulte ori „nu” m-am gândit c ă vrei să stau
permanent cu tine.”
-Ce prostie! zice feti ța. Eu vreau s ă pot spune ș i „da” când
îmi place ceva.
-Atunci, trebuie s ă înveți să spui ș i „da”. Dac ă vei continua
să spui „da” numai când î ți convine, vei r ămâne blocat ă în
această situație. Este important s ă ții cont și de dorin țele
celorlalț i, mai zise piticul.
Fetița a înțeles vorbele piticului și de atunci, nu a mai abuzat
de „nu”.
3.3.3.-Utilizarea confabula ției pentru a atrage aten ția
-Povestea papagalului Rocco
a)-indicații terapeutice:
-utilizarea confabula țiilor pentru a atrage aten ția;
b)-efete dorite: -dezvoltarea onestit ății;
-dezvoltarea atitudinii pozitive fa ță de ceilalți;
Maria Dorina Pa șca
Rocco, un papagal foarte frumos, tr ăia într-o ferm ă alături
de alte păsări și animale. Prietenul nostru î și făcuse de la un timp
obiceiul să istoriseasc ă fel de fel de istori oare mincinoase. În
felul acesta se gândea c ă atrage aten ția celorlal ți asupra sa.
În acest fel, Rocco l-a p ăcălit odată și pe prietenul să u
motanul, spunându-i c ă părinții săi sunt grav bolnavi și trebuie
neapărat să-i vadă. Ajuns la casa p ărintească, motanul a constatat
că nu era nimic adev ărat. Din acel moment, papagalul a pierdut
stima prietenilor s ăi care nu au mai vrut s ă se joace cu el.
Într-o frumoas ă după amiază însorită , când proprietarul
fermei era absent, animalele au decis s ă plece într-o excursie f ără
Rocco. Papagalul era singur la ferm ă când a constatat c ă a
izbucnit un incendiu. Speriat, a zbierat s ă-și avertizeze prietenii
de tragedie, dar ace știa nu l-au b ăgat în seam ă, crezând c ă e o altă
minciună de-a lui.
Disperat, Rocco a încrrcat s ă le explice c ă spune adev ărul,
dar fă ră nici un succes. Din fericire, a ap ărut cocoș ul care a
confirmat cele spuse de Rocco as tfel încât, animalele au reu șit să
stingă focul
Rocco a în țeles că și-a pierdut prietenii doar din vin sa. De
atunci, a spus numai adev ărul și treptat, treptat, a reuș it să
recâștige încrederea prietenilor s ăi.
Povestea terapeutic ă
3.3.4.-Lipsa solidarit ății în interiorul unui grup
-Povestea paharului de ap ă
a)-indicații terapeutice:
-lipsa solidarit ății în interiorul unui grup;
b)-efete dorite:
-responsabilizarea fiec ărui membru al grupului;
-stimularea particip ării la o activitate de echip ă;
c)-materiale necesare:
-un pahar opac;
-un bol transparent de sticl ă;
-un număr de pahare;
-o cantitate suficient ă de apă;
d)-instructaj verbal:
-fiecare participant va umple un pahar de ap ă și-l va
vărsa în bol;
e)-derularea activit ății:
Pe rând, fiecare subiect va v ărsa paharul s ău de apă în bolul
transparent. Psihoterap eutul se va asigura c ă toți membrii
grupului participă activ la aceast ă sarcină. La sfârșitul activit ății,
terapeutul pune urm ătoarea întrebare: „oare toate persoanele aici
prezente și-au vărsat paharul cu ap ă” (în tot acest timp, terapeutul
Maria Dorina Pa șca
a ținut paharul să u opac în mân ă). Participan ții vor remarca
paharul terapeutului și faptul că acesta nu și l-a golit.
Atunci, terapeutul care și-a pregătit dinainte paharul cu o
apă noroiasă sau colorat ă gri-murdar, va v ărsa conținutul
paharului să u în bolul con ținând apă curată.
Este interesant de urm ărit în acel moment, reac ția membrilor
grupului. Psihoterapeutul va remarca faptul c ă, întotdeauna este
sufficient ca un singur element negativ s ă tulbure atmosfera într-
un grup.
3.3.5.-Incapacitatea de a- și stabili un scop în via ță
-Povestea lui Ulysse
a)-indicații terapeutice:
-incapacitatea de a- și stabili un scop în via ță;
b)-efecte dorite: -conș tientizarea importan ței cunoașterii a ceea ce vrem
să facem înainte de a ac ționa;
c)-grupul țintă:
-adulți;
De mai mult timp, Ulysse se preg ătea să plece într-o
călătorie care s ă-i schimbe via ța. El a studiat mai multe limbi
străine, precum și hărți care să-i arate diferite zone ale lumii.
Povestea terapeutic ă
Locul de destina ție era mai pu țin important, ceea ce-l interesa cu
adevărat, era să plece.
Dificultăț ile au început s ă apară în momentul în care s-a
prezentat la o agenț ie de turism pentru a- și rezerva un bilet de
avion. Bărbatul de la ghi șeu i-a pus mai multe întreb ări obișnuite
pentru a afla locul și momentul când vrea s ă plece.
– „Eu nu vreau s ă merg în Mexic, în Grecia sau în Italia”.
– „Unde vre ți atunci să mergeți?” l-a întrebat func ționarul de
la ghiș eu.
– „În mod sigur, nu vreau s ă merg în Anglia, în Australia și
nici în Germania”.
– „Pe mine nu m ă intereseaz ă unde nu vre ți să mergeți”, zise
funcționarul din ce în ce mai neră bdător. „Pe noi ne intereseaz ă
unde a-ți vrea să plecați în călătorie”.
– „Nu mă intereseaz ă nici Spania sau Portugalia, nici India
sau Rusia”, zise Ulysse.
În acel moment î și dădu seama de impasul s ău și se întoarse
acasă. În acea noapte a avut un vis; se f ăcea că se afla într-un
aeroport și privea plecarea mai multor avioane. Deodat ă îi apăru
în fața ochilor marele Lindberg, pr imul pilot care a traversat
Atlanticul în 1927 și care îi adres ă următoarele cuvinte:
„Avioanele sunt preg ătite să zboare, nu conteaz ă unde. Pilotul
este acela care decide locul unde aparatul va ateriza”.
Maria Dorina Pa șca
Puțin după aceea eroul nostru adormi. Diminea ța el realiz ă
importanț a cunoașterii exacte a destina ției înainte de a pleca într-
o călătorie pe care el înc ă nu o știa.
3.3.6.-Dependen ța față de droguri
-Povestea berzei
a) indicații terapeutice:
-dependen ța față de diferite droguri;
b) efecte dorite:
-eliminarea comportament elor nocive (droguri, țigări,
alcool); O barză foarte frumoas ă și-a făcut cuibul pe co șul unei
caase. De aici, putea s ă vadă cerul ș i soarele, să simtă vântul ș i să
audă zgomotele din sat. Din p ăcate, atunci când pr oprietarul casei
făcea focul în sob ă, tot fumul se ducea asupra p ăsării noastre. La
început, pas ărea a fost foarte incomodat ă de fum, dar, treptat s-a
obișnuit să respire fumul toxic, corpul s ău devenind din ce în ce
mai intoxicat. Odat ă cu venirea toamnei, proprietarul punea tot
mai multe lemne pe foc, iar fumul devenea tot mai gros.
De la un timp, s ănătatea berzei a început s ă se deterioreze
tot mai mult, ochii îi lă crimau tot mai des, frumoasele sale pene
deveneau tot mai negre și mai puțin mătăsoase.
Povestea terapeutic ă
Pasărea își pierdea bucuria de a tr ăi. Într-un final, când nu a
mai putut rezista, a hot ărâr să-și părăsească cuibul. Pentru c ă
aripile îi tremurau și privirea i se înce țoșase nu a putut zbura prea
departe. A aterizat pe o plaj ă unde se jucau ni ște copii. Ace știa au
fost surprin și să vadă pasărea și s-au întrebat ce s-a întâmplat cu
ea. Au decis să -i spele apripile și să le curețe de murd ărie. Apoi,
au hră nit-o cu lapte și alte plante pentru a-i cur ăța coprul de
toxine.
Cum părinții lor aveau o cabană pentru pă sări, au mutat
barza în acel loc departe de fum și la adă post de ploaie. În noua
sa locuință , pasărea se sim țea pe zi ce trece tot mai bine. În
fiecare diminea ță mulțumea celor ce-au ajutat-o v ăzând iar
strălucirea soarelui și limpezimea cerului.
3.3.7.-Nerespectarea regulilor în interiorul unui grup
-Povestea lui Lapinot
a) indicații terapeutice:
-nerespectarea regulilor în interiorul unui grup;
b) efecte dorite:
-favorizarea unei mai bune discupline în clas ă sau
acasă;
Maria Dorina Pa șca
Lapinot era un iepura ș tare distrat care întotdeauna î și
deranja colegii în clas ă. La școală se agăța de coama leului, îi
dădea ș uturi șoricelului sau tr ăgea de coad ă maimuța.
În clasa sa, era un urs și o cămilă care îl g ăseau comic și
care făceau ca el, dar, celelalte animale îl g ăseau nesuferit și nu
se jucau cu el.
Într-o zi Lapinot a vrut s ă se joace cu girafa, dar aceasta i-a
zis: „Nu vreau s ă mă joc cu tine pentru c ă tu mă lovești tot timpul
și mă deranjezi când lucrez. M ă voi juca cu tine când vei merita.”
Lapinor i-a r ăspuns girafei: „Puț in îmi pasă că nu vrei s ă te
joci cu mine”. În sinea sa, Lapinot s-a sin țit trist și supărat.
Atunci și-a zis: „A ș vrea să am mulți prieteni cu care s ă mă joc
toată ziua. M-am s ăturat ca toata lumea s ă se plângă de mine”.
Ce crede ți că ar putea face Lapinot pentru a câ știga
încrederea girafei ș i a deveni prietenul ei?
3.3.8.-Dificult ăți în respectarea regulilor unui grup
-Povestea juc ătorului de fotbal
a) indicații terapeutice:
-dificultăți în respectarea regulilor unui grup;
b) efecte dorite:
-dezvoltarea solidarit ății;
Povestea terapeutic ă
-încurajarea muncii în echip ă;
-încurajarea disciplinei;
-favorizeaz ă angajarea și responsabilizarea fiec ăruia
pentru sarcinile care pres upun participarea mai multor
persoane;
La începutul anului, echipa de fotbal a ob ținut mai multe
succese, dar, în ultima vreme, situa ția a început s ă se deterioreze.
Spiritul de echip ă care la început era foarte puternic, a început
treptat, treptat s ă se stingă. Dan, vedeta echipei, a început s ă se
simtă tot mai mult preocupat de succ es. El era tot mai des violent
cu jucătorii din echipa advers ă și uneori chiar cu proprii colegi.
În timpul antrena-mentelor, nu asculta indica țiile
antrenorului și făcea după capul lui. Pân ă la urmă, a ajuns s ă
insulte și spectatorii care îl huiduiau. La ultimul meci s-a certat
cu arbitrul, ceea ce a înr ăutățit și mai mult situa ția. Colegii s ăi nu
mai aveau încredere în el.
Dan era disperat din cauza acestei situa ții, dar nu se mai
putea controla. Într-o sear ă, în timp ce dormea, în fa ța ochilor i-a
apărut idolul s ău, Pele. Nu- și putea crede ochilor, dar Pele se afla
în fața sa, în carne și oase. Dan i-a explicat care este situa ția și i-a
cerut sfatul.
După ce a reflecat un timp, Pele i-a r ăspuns: „Drag ă Dan, eu
știu că tu ai un șut de invidiat și că ești ambițios, dar într-o echip ă
Maria Dorina Pa șca
trebuie s ă ții cont de reguli. Este suficient ă greșeala unei
persoane pentru ca toat ă lumea să sufere. Dac ă tu dai un gol,
înseamnă că toată echipa te-a ajutat, iar dacă ratezi, înseamn ă că
toată echipa a pierdut. Tu e ști responsabili pentru to ți colegii t ăi”.
În săptămâna care a urmat, Dan a ținut cont de colegii s ăi și
acest lucru i-a ajutat să câștige. Anul urm ător a câștigat din nou
trofeul celui mai bun juc ător.
3.3.9.-Comportament cert ăreț, iritabilitate
-Povestea ariciului Pogonici
a) indicații terapeutice:
-comportament cert ăreț;
-iritabilitate;
b) efecte dorite: – reducerea agresivit ății interpersonale;
Într-o pădure tră ia un arici care obiș nuia să rupă flori și să le
strivească. Într-o zi, o c ăprioară îl văzu rupând flori și-l întrebă
de ce face acest lucru. Pogonici sim ți cum îl cuprinde sup ărarea:
-Vezi-ți de treaba ta, c ă mă superi, zise ariciul.
-Dar nu e bine s ă rupi flori degeaba, c ă nu ți-au făcut nici un
rău, îi răspunse că prioara.
Povestea terapeutic ă
Ariciul plec ă mai departe. La marginea lacului v ăzu un
iepuraș care dormea. Ariciul începu să fluiere tare:
-Hei, nu vezi c ă dorm? strig ă iepurașul supărat.
-Puțin îmi pasă , zise ariciul și plecă mai departe.
Zilele care urmar ă trecură la fel. Cu fiecare zi, ariciul se
simțea tot mai singur pentru c ă nimeni nu mai voia s ă se joace cu
el.
Intr-o sear ă, în timp ce se întorcea acas ă, ariciul c ăzu într-o
groapă. Zadarnic strig ă după ajutor, pentru c ă nimeni nu veni.
3.3.10.-Lipsa motiva ției de a munci
-Povestea furnicu ței Maria
a) indicații terapeutice:
-lipsa motiva ție de a înv ăța sau a munci;
b) efecte dorite:
-valorizarea sarcinilor cotidiene;
-prevenirea abandonului școlar;
-încurajarea efortului de dezvoltare personal ă;
A fost odat ă o furnicuță care nu voia s ă munceasc ă.
Furnicuța Maria prefera s ă stea toată ziua lungit ă, să se joace sau
să alerge. În toate momentele zilei, toate scuzele erau bune pentru
Maria Dorina Pa șca
a nu munci. Din aceast ă cauză , ea se juca mai mult singură ,
deoarece colegele sa le erau ocupate s ă munceasc ă.
Într-o zi, în timp ce Maria era plecat ă în pă dure să se joace,
o zână veni la furnicar. Ea explic ă tuturor furnicilor c ă lansează
un concurs pentru desemnarea cel ei mai bune furnici din lume.
Fiecare furnică va putea acumula puncte dac ă muncește atunci
când trebuie, se joac ă în cel mai potrivit moment și, bineînțeles,
are o mul țime de prieteni. Astfel, micu țele furnici se puser ă pe
treabă pentru că fiecare vroia s ă câștige. Când Maria se întoarse
acasă, văzu că nimeni nu o bag ă în seamă. Toate furnicile cântau,
zâmbeau și transportau provizii. Maria se sim ți puț in dată la o
parte. Pân ă să se culce, reu și totuși să afle care era pricina acestei
schimbări și de ce toat ă lumea era atât de gr ăbită. Atunci, Maria
își zise că trebuie s ă câștige concursul, c ă este capabilă să fie
prima. Dis de diminea ță, furnicuța noastră se alătură suratelor
sale. Lăbuțele sale erau foarte obosite pentru c ă Maria, nu era
obișnuită cu munca, dar ea nu se descuraja deoartece voia s ă
câștige concursul și să devină cea mai bun ă furnică din lume. Ea
se juca acum împreun ă cu celelalte furnicu țe și acest lucru era
deosebit de plă cut.
La sfârșitul concursului a constatat c ă avea o mul țime de
prieteni. În a șteptarea rezultatului conc ursului, toate furnicu țele
erau anxioase. Zâna a anun țat în sfâr șit marea câ știgătoare:
Povestea terapeutic ă
„Pentru c ă a făcut multe eforturi și ameliorat rezultatele, o declar
pe furnicu ța Maria, câ știgătoarea concursului”.
Toată lumea a aplaudat, iar Maria era foarte mândr ă de ea.
Zâna i-a dat ș i o diplom ă, precum și următoarele sfaturi: „R ămâi
întotdeauna o furnicu ță muncitoare și conștiincioasă. Când îț i vei
simți lăbuțele obosite sau când curajul te va p ărăsi, respiră adânc
de trei ori și vei vedea cum o lumin ă albastră te va înconjura și-ți
va da forță și curajul de a continua. Aceast ă lumină va fi
invizibilă pentru ceilal ți, doar TU o vei putea vedea”.
3.3.11. -Lipsa de comunicare și relaționare
-Dă-i mâna ta
Un om se scufundase într-o mla ștină în partea de nord a
Persiei. Numai capul îi mai ie șea încă din mocirl ă. Striga din
toate puterile dup ă ajutor. Curând se adun ă o mulțime de oameni
la locul accidentului. Unul se hot ărâ să încerce să îl salveze pe
bietul om. „D ă-mi mâna, îi striga. Te scot eu din mla ștină”. Dar
cel vârât în noroi continua doar s ă strige după ajutor și nu fă cea
nimic să-i îngăduie celuilalt s ă-l ajute. „D ă-mi mâna” îi ceru
omul de mai multe ori. Dar r ăspunsul era mereu doar un strig ăt
jalnic dup ă ajutor. Atunci altcineva se apropie și spuse: „Nu vezi
Maria Dorina Pa șca
că nu îți va da mâna niciodat ă? Trebuie ca tu s ă îi dai mâna ta.
Atunci îl vei putea salva.
3.3.12.-Sacrificiul matern
-Dragostea de mam ă
Un misionar cre știn poveste ște cum a asistat la un incendiu
în pă durile din Mun ții Himalaya în 1921. Focul era foarte
puternic și cuprindea copac după copac. Împreun ă cu un grup de
oameni a putut observa cum într-un copac înalt, o pas ăre se agita
deasupra unui cuib cu mul ți puișori în el. Focul se apropia repede
de cuib și nimeni nu putea s ă-l scoată .
Pasărea zbiera, țipa, se apropia și se depă rta mereu de cuib.
Toți se gândeau c ă va fugi până la urmă. Cuibul a început s ă ardă
pe margini și dintr-o dat ă, mama s-a repezit că tre pui, i-a acoperit
cu aripile ei și în câteva secunde au ars to ți, împreun ă. Avea
puterea să se scape pe sine, dar a ales s ă moară cu cei dragi. De
dragul lor, a mur it cu ei, nu s-a scă pat pe sine.
Povestea terapeutic ă
3.3.13.-Identitatea personal ă
-Învățătorul, un gr ădinar
Munca unui înv ățător este ca aceea a unui gră dinar care
îngrijește diferite plante. O plant ă iubește lumina soarelui, alta,
umbra răcoroasă; uneia îi place malul apei curg ătoare, alteia
piscurile sterpe ale mun ților. Uneia îi merge bine pe solul
nisipos, alteia în p ământul gras. Fiecare cere îngrijirea care i se
potrivește cel mai bine, altfel rezultatul nu este mulț umitor.
3.3.14.-Identitatea personal ă
-Cuiburile murdare
O porumbiță își schimba mereu cuibul. Mirosul puternic pe
care îl făceau cuiburile în timp, era insuportabil pentru ea. Se
plânse de asta cu am ărăciune în timp ce vorbea cu o porumbiță
plină de experien ță, bătrână și înțeleaptă. Aceasta din urm ă
dăduse de câteva ori din cap și zise: „Nu schimbi nimic
schimbându-ț i cuibul tot timpul. Mirosul care te deranjeaz ă nu
vine de la cuiburi, ci de la tine!”
CAPITOLUL IV
„Povestea mea”
Maria Dorina Pa șca
4.1. Povestea terapeutică scrisă de copil
Dacă p â nă în acest moment am a vut în vedereîn cadrul
terapiei, povestea scris ă de altineva pentru subiect (ascultă tor), de
data aceasta, avem în fa ță creaț iile celor care benficiaz ă sau nu de
narațiune.
Cum se v ăd, cum se accept ă, cum se în țeleg, sunt elemente
ce pot aduce pentru copil, motiva ția scrierii poveștii lui, știind că
acest lucru nu este deloc u șor.
Este de apreciat nararea acț iunii, implicarea, raportarea la
sine, căutarea și identificarea situa ției problem ă, rezolvarea sau
nerezolvarea ei.
Să le accept ăm creațiile fără să le judecăm decât prin prisma
dorinței lor de a comunica și de a ne comunica ACEL
CEVA, ca parte a unicit ății sale, c ăci inocen ța și seriozitatea
vârstei, multiplic ă felul în care în țelegerea și acceptarea, suferin ța
durerea și boala , sunt percepute la această vârstă . Pot face ele
casă bună unele cu celelalte?
Doar povestea terapeutic ă scrisă de copil (clinic s ănătos
sau bolnav) ne poate spune.
Povestea terapeutic ă
4.1.1. Copil clinic s ănătos
1. Povestea lui „Nu știu”
Nu știu cum e s ă fi bolnav. Dar, m ă gândesc c ă e aș a:că te
doare burta tare, c ă mama-ți face ceai, c ă trebuie să stai în pat, c ă
toți colegii vin s ă te vadă și zic „vai s ăracul” și tu nu știi ce să
faci!
Nu-i așa? De ce râzi? Am uita t ceva? O! Portocalele,
jocurile, sucurile, revistele și cărțile?
Da. Bine, adic ă, mă gândesc c ă nu ți-e ușor, dar vreau s ă știi
că eu te pot ajuta. Cum? Stand lîng ă tine ș i știind , că sunt cu
tine.
Aștept să-mi zâmbe ști, mie, înving ătorule, colegul t ău de
bancă.
(Dan-12 ani, mai-2004)
2. Povestea fra ților mei
Eu sunt un copil s ănătos. De ce spun pove ști? Pentru c ă am
avut doi fraț i. Eu sunt fetiță și nu ș tiu cine a hotă rât ca toți băieții
din familia mea , să nu trăiască.
Maria Dorina Pa șca
Sunt tristă și acum, dar, trebuie s ă fiu tare. Mama și tatat mă
au acum numai pe mine și nu vreau să fiu rea, dar un pic mă
bucur. De ce? P ăi, când erau cei doi mici ș i bolnavi , pe mine nu
mă vedeau, n-aveau grij ă de mine și nici de școală nu le păsa.
Paote că nu puteau. Dar eu, i-am iertat și acum ne în țelegem bine.
Eu n-am trecut prin boala lor, dar cred c ă l e – a f o s t g r e u .
Erau cumin ți și tot așa sunt și acolo, în cer.
Că am fost tristă ? Nici acum nu sunt bucuroas ă fără ei, dar
vreau să mă gândesc ce bine ne-am fi jucat împreun ă. Cu cine
mă joc acum? Cu ei câteodat ă, doar în amintire și gând.
(Camelia-11ani, aprilie-2004)
3. Boala și …atât
Afară soarele str ăluceș te și bate cu razele lui galbene, lungi
și căldurose în geamul meu, în timp de câ țiva copii sunt tri ști.
Sunt de peste tot și triști că boala pe care o au, nu mai pleac ă de
la ei.
Dar, ca s ă vezi, minunea. Tocmai ast ăzi au primit vestea
cea, nu bun ă, ci, foarte bun ă. Au aflat cu to ții că, dacă urmează
tratamentul a șa cum trebuie, boala se va speria și va pleca
numaidecât, acolo departe, în țările reci, da, da, nu calde ci
…reci.
Povestea terapeutic ă
Iar ei? O s ă se vindece de tot. Sunt aș a de bucuro și și veseli
și-au chemat în jocul lor acum, pe Speran ța. De-ai știi, dragă
boală câtă speranță au ei în ea! Te-ai speria și-ai fugi. Și bine-ai
face că uite, ce urât se uit ă soarele la tine!
(Carmen-10 ani, martie-2004)
4. Povestea mea prim ă și a doua
prima :
SIDA este o boal ă care nu poate trece și sunt mul ți copii,
printre care și Daniel. El este un copil cuminte și bun, doar c ă stă
toată ziua supărat pe boala lui.
Știu că Sida nu e ca o r ăceală și că e veșnică, dar…
Într-o zi, am fost la Daniel acas ă. El m-a întrebat:
-O să-mi treacă boala asta, Andrei?
-Nu știu.
-Atunci, hai să ne jucăm ceva, (dintre prietenii mei, doar
Adi mai știe de boala lui Daniel)
-Ne jucăm cu mașinuțele? Am întrebat eu.
-Da, ne jucă m, da transport ăm medicamente pentru copii.
Și tot ne-am jucat, ș i tot ne-am jucat, pân ă Daniel a început
să aibă încredere în el, iar eu am plecat mai lini știt acasă.
a doua :
Maria Dorina Pa șca
Eu am un prieten care sufer ă de DIABET, tot o boal ă care
nu trece. A șa am eu parte, mai ales c ă e cel mai bun prieten al
meu și se nume ște, Cosmin.
-Ce faci, Cosmin?
-Bine, Andrei. Tu?
-Și eu.
-Vrei să ne jucăm de-a ascunselea?
-Da.
-Bine, eu pun capul primul.
-Bine, ascunde-te.
-Dar, eu trebuie s ă plec Andrei. Fac insulin ă.
-Bine, mâine am să trec eu pe la tine.
După o zi:
-Salut, Cosmin. -Salut, Andrei. -Să ne continu ăm jocul?
-Nu, nu ne mai juc ăm, a zis Cosmin. Mai bine hai s ă
povestim.
-Povestim. -Știi…
-Știu, Cosmin, dar vei vedea c ă dacă vrei, poți merge mai
departe. Vei trece peste asta.
-Bine, am s ă trec și te cred.
Povestea terapeutic ă
-La revedere și nu uita c ă sunt prietenul t ău.
-Și eu, la fel. La revedere.
Și așa se termin ă și a doua poveste a mea.
(Andrei-11 ani, martie 2004)
5. Că tălin
Cătălin este un b ăiat bun căruia îi place s ă deseneze. Dac ă
nu-i dai pace, devine agresiv, adic ă te loveș te, este agitat și să nu
te legi de el.
Este colegul meu de clas ă de patru ani și într-o zi când a
venit la școală, am dorit s ă ne jucăm cu el, desenând. N-a vrut la
tabla albă și-atunci doamna învăță toare i-a dat caietul de desen.
Îl priveam cu to ții ce frumos folose ște culorile, mai alesc c ă
în clasa întâi mâzg ălea și folosea doar negru. Era aș a de
frumos ce fă cea că după un timp, Ovidiu (cel cu dinozaurii) s-a
așezat lâng ă el ș i amândoi desenau dinozauri și flori, mai ales
Cătălin avea desenul curat și frumos.
Doar în pauz ă a vrut să deseneze la tabla alb ă a fetelor. Le-a
desenat un m ăr și-un cap de robot și-apoi a ie șit afaraă.
Ce-o fi avut m ărul cu robotul nu știu, dar C ătălin i-a spus
doamnei c ă n-a putut s ă doarmă toată noaptea. Oare e agresiv și
atunci, gânde ște sau se odihne ște?
Maria Dorina Pa șca
Nu știu, dar e colegul meu de clas ă și mă știu purta cu el
așa ca să rămână al nostru.
Și uite așa am încheiat povestea.
(Adrian-10 ani, martie 2004)
6. Povestea mea
Filmul meu preferat este „Prietene și rivale”. Aici se
povestește despre SIDA. Am auzit c ă Sida este ve șnică și, cum
zice colegul meu de banc ă, Adrian, „nu trece ca o simplă
răceală”.
I-am spus și Cristinei c ă nu se transmite prin atingere, a șa că
abia aștept să mergem cu toț ii la copii doamnei noastre de la
spital și să ne jucă m.
Ce să vă spun vouă ? Cu mintea mea? C ă, atât cât ai aceast ă
boală , trăiește cât mai ai de tr ăit, da fi fericit în toate clipele.
Lângă mama și tata, lâng ă prietenii adev ărați ce sunt și la bine și
la necaz, și mai ales, g ăsește fericirea.
Copile, ești bolnav? Conteaz ă pe ziua de azi și fii fericit!
(Laura-11 ani, aprilie-2004)
Povestea terapeutic ă
7. Povestea mea
M-am oprit o clip ă pentru a- ți povesti ȚIE. M-am întâlnit cu
primăvara cea n ărăvașă, într-o zi frumoas ă. Da, frumoas ă cel
puțin pentru mine.
De ce? Știi, am v ăzut-o pe Gelia, prie tena mea , pentru
prima dat ă mergând singur ă și dreaptă.
Am întrebat-o cum e? -Privește-mă. Am reu șit! Cum? Am crescut întotdeauna în
grădina sufletului meu o floare numit ă Speranța. Uite ce
frumoasă sunt!
Acum , știu de ce era a șa de frumoas ă primăvara în ziua
aceea.
(Cristina-11 ani, mai-2004)
8. Ajutorul
Era o dată un copil care dormea. Și cum dormea el, a venit
un urs la geamul lui. Și copilul a început s ă plângă. Și cum
plângea, el, a auzit o albin ă. Aceasta, a venit, l-a în țepat pe urs
și acesta a fugit speriat în p ădure.
(David-5 ani)
Maria Dorina Pa șca
9. Puiuțul de dinosaur
Tot mergând pe o c ărare, apoi pe un deal și printr-o p ădure,
am ajuns într-o poieni ță unde am g ăsit o căsuță de ciocolat ă în
care era un puiu ț de dinozaur. Pentru c ă era singur, l-am luat la
mine acas ă, iar căsuța am lăsat-o acolo ca s-o gă sească copiii cei
săraci care n-au dulciuri.
Cum am ajuns acas ă i-am dat să mănânce cereale, biscui ți,
fructe și supică ca să crească mare, că încă este mic și nu știe să
umble.
Când o să ne culcăm, pe el o s ă-l pun la perete, iar eu o să
dorm la margine ca s ă pot avea grij ă de el.
Dacă se răcește, trebuie s ă stea în pat toat ă ziua ș i să ia
medicamentele ce le iau și eu, chiar dacă sunt cu gust ră u, știu că
se va face bine.
Acum, suntem numai noi doi în cas ă deoarece mama și tata
sunt la serviciu, iar bunicii au treab ă că cineva cu barb ă a căzut în
fântână și s-au dus s ă-l scoată.
Mie nu mi-e fric ă de el pentru c ă este un puiu ț și e ca fratele
meu și după ce va cre ște mare, îl voi duce la plimbare de mânu ță
ca să nu-l calce maș inile. Dac ă îl calcă mașina, moare și ajunge la
cimitir, iar eu o s ă plâng dup ă el.
Povestea terapeutic ă
Când o s ă fie mare, se va da cu bicicleta, îl voi l ăsa la
desene cu mine și-i voi face de mâncare, dar nu-l las în buc ătărie
pentru că, se răcește.
Eu o să am grijă de el pân ă când o să moară.
(Bogdan-4 ani)
10. Povestea Anei
Într-o zi de var ă, Ana se juca. Dup ă o oră a venit Lili. Din
una în alta, ele au vorb it despre culcatul singur ă.
– Eu nu am curaj s ă dorm singur ă, a spus Ana.
– De ce, o întreb ă Lili.
– Mi-e frică.
– Dar, nu trebuie s ă-ți fie frică că nu vine nimeni în cas ă.
– Și nu se întâmplă nimic?
– Sigur că nu, Ana, dar uite, î ți fac o propunere.
– Care? întreba Ana.
– Îți iei o juc ărie și dormi cu ea, îi propune Lili. A șa am
făcut și eu, și-acum dorm singur ă.
Ei și, ce să vedeți, de atunci, cu juc ăria lîngă ea, Ana a
dormit singură mereu.
(Corina-8 ani)
Maria Dorina Pa șca
11. Ziua tat ălui
Când aveam șase ani, nu credeam c ă voi mai fi vreodat ă
fericit. Tocmai murise tat ăl meu. Fusese mult ă vreme bolnav și
nu se putea juca niciodat ă cu mine. De Ziua Tat ălui de dup ă
moartea tat ălui meu, a trebuit s ă facem la școală niște felicită ri
pentru ta ții noșt r i . E u a m f ăcut-o pe a mea pentru un înger.
Nimeni nu p ărea să înțeleagă cât eram de am ărât pe dină untru, că
nu aveam ș i eu un tată și că nu aveam pentru cine să fac
felicitarea.
Apoi s-a întâmplat cel mai grozav lucru. Mama l-a cunoscut
pe Michael. În ajun de Anul Nou, ne-am a șezat cu toț ii și am
mulțumit pentru anul care a trecut și ne-am spus dorin țele pentru
anul care avea s ă vină . I-am spus lui Michael c ă dorinț a mea era
ca el să-mi fie tat ă. Ochii lui Michael s-au umplut de lacrimi și
mi-a răspuns că da-dar c ă vroia să-mi fie cu adev ărat tată, nu
doar partea de distrac ție. I-am zis și eu că da. Mama s-a gândit și
ea că este foarte frumos a șa.
Vreau să-i mulțumesc lui Michael c ă este tată l meu, că este
alături de mine ș i că îmi alung ă mare parte din am ărăciune.
Vreau să-i mulțumesc lui Michael c ă a convins-o pe mama s ă-mi
dea voie s ă am o șopârlă, că joacă base ball cu mine și că vine la
Povestea terapeutic ă
toate meciurile mele de fotbal. Dar mai mult decât orice, vreau
să-i mulțumesc lui Michael c ă mă învață că părinții ne sunt da ți
în mai multe feluri, și că o persoan ă care nu a participat la crearea
ta, poate fi un p ărinte la fel de bun sau mai bun decât cineva care
a făcut-o „La mulț i ani de Ziua Tat ălui , tati!”
(Taylor Martini-8 ani)
12. Lada cu nisip
Cînd aveam cinci ani, m-am dus într-o zi cu mama în parc.
Când mă jucam în lada de nisip, am observat un b ăiat cam de
vârsta mea care stă tea într-un scaun cu rotile. M-am dus la el și l-
am întrebat dac ă se poate juca cu mi ne. Aveam doar cinci ani și
nu puteam pricepe de ce nu putea veni și el în lada cu nisip ca s ă
se joace cu mine. Mi-a spus că nu putea. Am mai vorbit o vreme
cu el, apoi mi-am luat g ăletuș a cea mare, am pus în ea cât de mult
nisip a înc ăput și i l-am ridicat în poal ă.
Apoi am apucat câteva juc ării și le-am pus și pe ele acolo.
Mama s-a repezit spre mine și m-a întrebat:
-Lucas, de ce ai f ăcut asta?
M-am uitat la ea și i-am răspuns:
-El nu putea veni s ă se joace în lada cu nisip cu mine, a șa că
am dus nisipul la el. Acum putem s ă ne jucăm împreun ă în nisip.
(Lucas Parker-11 ani)
Maria Dorina Pa șca
4.1.2. Copil bolnav:
1. Povestea baticului meu
Mie-mi plac florile și baticul meu e cu flor i. Da, am 10 ani
și mai port înc ă batic pe cap. Ce face? P ăi, ține loc de …p ăr.
Sigur că, nu glumesc, dar pot să și glumesc, chiar dac ă am 10 ani,
așa cum și tu o să poți. Când?
Când vei face raze ca și mine. S ă nu te temi, nici de ele și
nici de batic. Ș ti, băieții poartă șapcă cu cozoroc. Ce haio și
sunt!!!
De fapt, noi în spital ne recunoa ștem după batic ș i ne
salută m. NOI nu suntem fricoase, ci înving ătoare.
Cât îl mai port? Bineîn țeles că n-o să aștept să se usuce
florile de pe batic și să le pun în ierbar, ci numai înc ă vreo câteva
zile. De ce? P ăi, am descoperit azi diminea ță în timp ce-mi
zâmbeam în oglind ă, vreo dou ă-trei fire de p ăr pe cap.
Ura! Ura! Cre ște! Grozav! Gata!
Sigur în toamn ă să m-aștepți la școală. Vin în clasa a V-a
cu o mare surpriz ă pentru voi, dragii mei colegi de clas ă. Cu ce?
Cu … flori de pe batic puse în …ierbar!
(Ana-10 ani, iunie-2004)
Povestea terapeutic ă
2. Speran ța, povestea mea
Povestea mea nu e vesel ă, ci dureroas ă. Nu doare chiar tare,
dar cu credin ță și speranță, vei învinge ca și mine.
Știi! Toți din jurul t ău te vor ajuta ca și pe mine.
Eu am fost bolnavă (poate că mai sunt un pic), adic ă inima
mea a avut o g ăurică mică. Crezi că e ușor să trăiești cu așa ceva?
Dar, am învins și-acum, dup ă operație, sunt bine, chiar foarte
bine.
Mi-am pus mare speran ță-n domnii doctori, dar și-n
medicamente. Și-am fost curajoas ă și mă bucur de orice clip ă.
Așa am învins boala.
Acum, sunt ca to ți copiii. M ă lasă la școală să fac ș i educație
fizică, râd mult și mă joc, joc, joc. Cum ar ăt? Sunt frumoas ă,
puternică și … neastâmp ărată, dar am învăț at să fiu bună cu toți
din jurul meu.
Știi ce-am aflat? Cic ă se spune c ă tinerețea este cea mai
frumoasă amintire. Dar, o fi din pove stea asta sau din alta? Nu
știu, dar pe a mea poveste, o cheam ă Speranță și-am scris-o
pentru tine. Bucur ă-te de ea și fii ca și mine, o …lupt ătoare.
(M ădălina-10 ani, martie-2004)
Maria Dorina Pa șca
3. „A nu auzi” este povestea mea
Într-o zi, unul dintre ai mei, mi-a pus o întrebare și n-am
răspuns. N-o auzisem. Am întrebat ce m-au întrebat, dar tot nu
auzeam nimic.
Părinții mei m-au privit îngrijora ți și-atunci mi-am dat
seama că s-a întâmplat ceva. Am hot ărât pe loc, to ți ai casei, c ă
am nevoie de un control. Și uite așa, am ajuns la clinic ă. Domnul
doctor mi-a v ăzut urechile și m-a întrebat:
-Ești speriată?
-Foarte, i-am r ăspuns eu.
-Mă auzi?
-Da!
-Ți-e mai fric ă dacă mă auzi că-ți spun că n-ai nimic?
-Nu, și-am râs.
Râdeam cu to ții, că de fapt, urechile mele s-au sup ărat pe
mine. De ce? Mi-e ru șine să-ți spun, dar trebuie. Știi, dau așa de
tare drumul la radio, c ă nu mai aud ce zice, ce cânt ă, doar face
zgomot și …
Și-așa m-au pedepsit urechile. Acum știu s-ascult muzic ă și
ai mei sunt lini știți ca și mine.
Povestea terapeutic ă
Cum m-am vindecat? Cu încredere, curaj și învingând frica
de a merge la doctor.
(Mihaela-10 ani, mai-2004)
4. Despre mine
Când eram mai mic, am avut o boal ă de urechi, oreon. Nu,
nu cresc urechile, dar a trebuit să stau liniștit în casă. Unde? În
pat, calm ș i răbdător. Boala mi-a trecut abia dup ă două
săptămâni, așa că tu nu trebuie s ă te sperii. Te rog nici s ă nu te
superi pentru c ă am auzit că e bine când e ști mic să ai oreon. De
ce? Păi, ești în rând cu toț i copiii, dar, dac ă vine când e ști mai
mare, e mai r ău. Nu știu de ce, dar o s ă întreb și-o să-ți spun.
(Ovidiu-10 ani, aprilie-2004)
5. Povestea unui înving ător
Numele meu este Aurel și sunt mândru când diminea ța îmi
fac nodul la cravat ă. Sunt din nou elev și astfel visul meu se va
împlini încetul cu încetul.
Boala mea e grea și nu mă lasă nici să mă mișc cum vreu și
nici să scriu cu ce mână trebuie. A șa că, mi-a fost și-mi este greu,
dar am lâng ă mine oameni adev ărați. Cine sunt ei? Familia mea,
Maria Dorina Pa șca
mai ales mama, familia de la „Raza de Soare” și familia de la
școală. Adică, eu am trei familii și mă simt foarte bine.
Merg din nou la școală și chiar dac ă colegii mei de început,
m-au dep ășit cu doi ani, o s ă termin ș i eu odată liceul. Acum, m ă
„lupt” cu gimnastica și calculatorul, unul pentru picioare și altul
pentru cap. Cum de sunt a șa puternic? Da ce? Aș a cum zice
Psiho, am voie s ă mă las? Ș i ce-aș câștiha? Comp ătimire? Mi-ar
ajuta la ceva?
Acum, am 17 ani ș i cred că pot să mă îndră gostesc, apoi s ă
mă gândesc c ă aș vrea să fiu asistent social.
Se spune c ă am „stof ă” de înving ător. Sunt de acord c ă
ultimul constul de haine acolo mi l-am f ăcut. Ha! Ha! A șa sunt
eu glumeț, dar mă bucur că pot să râd. De ce? Ca s ă rămân băiat
deștept, frumos cu „stof ă” de înving ător.
(Aurel-17 ani, mai 2004)
6. Îngerul meu, p ăzitor
Știu că este undeva ș i are grij ă de mine. Vine câteodat ă
noaptea și stăm de vorbă . Dar, nu e singur. Aduce cu el mai
mulți îngerași ce vin și se așează în jurul patului meu.
Acum, simt c ă se face lumin ă în jurul meu și mi-e bine.
Povestea terapeutic ă
Știu că mă sfătuiește ce să fac. Ș i fac ce cred eu c ă e
buine:vorbesc cu florile, ascult p ăsările, râd, desenez, citesc,
povestesc cu bunica, fac gimnastică cu mama și după amiaza…
Da, după amiaza vând în magazi n, plante medicinale și
produsele lor. Și ce dacă nu mă pot mișca foarte bine singur ă?
Îngerul meu pă zitor mă ajută să merg.
Și-mi place s ă cânt. Unde cânt? Peste tot și mai ales când
pictez.
Da, la „Raz ă de Soare” mi-am deschis o expozi ție. A fost
lume mult ă, dar ș i toată familia mea de acol o, pe care-i iubesc.
Dacă a fost și îngerul meu p ăzitor? Cu siguran ță, doar l-am
simțit. Și sunt aș a de mulțumită că trăiesc! Voi nu?
(Gelia-17 ani, iunie-2004)
7. Suntem ni ște învingători
Știu că cei de pe coridorul spitalului ne privesc și se
întreabă. Dar, eu și cu mama nu ne mai mir ăm și ne zâmbim.
Știi, și eu și mama avem aceea și boală . N-am vrut s ă fie așa
dar, noi doi suntem puternici. Am aflat acu aproape un an c ă
mama are cancer la sân și m-am sup ărat. Dacă a fost sup ărarea de
vină, nu știu, dar la pu țină vreme, m-am îmboln ăvit și eu de
cancer.
Maria Dorina Pa șca
Dacă ne-a fost greu sau ne este ș i acum? Tu ce crezi?
Mama a f ăcut deja radia ții și se simte mult mai bine. Le-a
suportat a șa de bine că , merge spre normal. Cum a putut? Eu i-
am fost al ături și-am susținut-o chiar și când a avut batic cu flori
pe cap.
Acum, mama st ă lângă mine și mă sprijină. Eu fac perfuzii,
dar nu mă tem de nimic. Ne avem unul pe altul, ne zâmbim mult
și nici ție nu trebuie să -ți fie frică.
Nu vreau s ă ne comp ătimească nimeni. De ce? Stai s ă-ți
spun secretul. Doctorii ne-au dat mari șanse pentru c ă noi doi am
răzbit aproape boala. Eu merg a șa de bine că în toamn ă mă voi
întoarce la școală, iar mama, și ea va fi bine.
Așa, suntem noi, înving ători și nu mă mai jenez când lumea
se uită la mama și la mine.
Îi privesc și le zâmbesc. Asta e arma noastr ă secretă.
Zâmbet cu speran ță!
(Eu-13 ani, iulie-2004)
4.2. Povestea terapeutic ă scrisă de adult
Reușește adultul să comunice mai u șor decât copilul? Mai
are inocen ța sa? Curajul îl ajut ă să o cunoasc ă? Se accept ă așa
cum este?
Povestea terapeutic ă
Întrebări ce pot continua cu alte ș i alte întreb ări care, într-
un lanț al cunoa șterii, pot duce la finalit ăți ce contureaz ă sau
confirmă momentul și experien ța de via ță, ce dau girul
personalit ății adulte.
Sobră sau mai pu țin sobră , personalizat ă sau parabol ă,
cinică sau plină de umor, adultul poate scrie povestea despre el și
pentru el, aș a cum și pentru al ții nu îi este str ăin s-o facă.
Ce poate impresiona prin franche țea dusă până la duritate,
sunt pove știle celor privați de libertate . Aici, a nu te în țelege,
sau a te înț elege mult mai târziu, poate aduce atingere
personalit ății sale. Și nu în pu ține cazuri, elementele dizarmonice
și destructive, au fost foarte aproape.
Eliberare prin scris sau nu, povestea adultului permite o
recunoaștere a luptei EU-LUI atunci când nu întotdeauna
cunoașterea e suplinit ă și de alte elemente ce-i justific ă prezența.
Dar, cel mai important lucru este faptul c ă aceste poveș ti există și
că ele reprezint ă un început, dar nu oricare.
Maria Dorina Pa șca
4.2.1. Adult clinic s ănătos
1. Țin secret!
-Da. Țin secret și nu spun la nimeni! Am întâlnit pe un bob
de rouă, un gând. Voia s-ascund ă o scoică pe Lună. Din pulbere
de stele și dune, am f ăcut castele de nori și-apoi, fericită , m-am
aplecat spre cap ătul lumii unde, Soarele și Luna îș i dădeau în
bobi.
-Da. Țin secret. Iau pe zi dou ă picături de nemurire și sar
coarda la jocul morț ii în fiecare clip ă. Apoi, răstorn zilele și anii
și pun la ră dăcina viselor mele, apa vie ții, aruncându-mi numele
peste umăr.
-Da. Țin secret. Din degete, sc risul furtunii mi-aprinde
cuvântul, gardul sufletului meu e din creioane colorate, iar la
capătul străzii mi se tope ște sufletul în palm ă , căci mă doare
gândul, dar clipa mă vindecă.
-Știu. Totul e s ă ții secret, c ăci altfel, iar port acelaș i număr
la pantofi și din nou în fiecare diminea ță, lăptăreasa își va uita, ca
orice zeu, punga cu laptele dulce di n iarba cuvintelor pe fereastra
adormită a muntelui meu. Doar cheia și lacătul de flori le-am
aruncat într-o scoic ă ce face perle de oameni buni și povestea
Povestea terapeutic ă
încă povești ude, iar urma pa șilor mei spulber ă cotidianul și
mărește viteza iubirii în pr ăvălitele ore.
Încolo, totul e bine. Secretul e c ă, fiind secretos, totul țin
secret, nemaipomenit de secret, at ât de secret încât totul mi-a
scăpat printre degete, împr ăștiindu-se în cioburi de frunze și
cărăbuși de sticlă , într-o amiaz ă târzie când, Soarele și Luna, la
capătul lumii, î și dădeau în bobi…
(Maria-Dorina-2003)
4.2.2. Adult bolnav
1. Povestea inimii mele
Într-un început de aprilie, când parc ă și primăvara începe s ă-
și dea în petec, am sim țit că se întâmplă ceva cu mine. M ă
îngrășasem și mă dureau toate, sim țeam că sunt bolnavă și doar
zâmbetul b ăiețelului meu îmi d ădea speran țe.
Și așa, am aflat că inima mea e atât de bolnav ă, încât
trebuie să-i gă sesc înlocuitor, adic ă ar spune mecanicul de la
Service „Ma șina ta are nevoie de un motor nou”.
Au urmat zile în spital în care ruga mea a fost de înt ărire,
ajutor și speranță. Îmi doream s ă trăiesc și azi, trăiesc, mai ales
pentru copilul meu care are nevoie de mine și nu de amintirea
mea. Adic ă cum, să se uite la mine doar în fotografia de pe perete
Maria Dorina Pa șca
când am fost mireas ă? Nu, eu trebuie s ă înving și să mă bucur de
zilele lui de gr ădiniță și școală. Alin are nevoie de mama sa.
Recunosc că nu mi-e uș or, că am ameliorat doar suferin ța
inimii mele, dar, atunci când am sim țit că toți au nevoie de mine,
m-am hot ărât să lupt și să înving.
M-am luptat cu frica în spital și-am învins. Îmi îngrijesc mai
cu atenție băiețelul, dar nu devin sufocant ă și reușesc să mă bucur
de tot ce m ă înconjoar ă.
Tu ai sim țit vreodat ă bucuria de a tr ăi? Eu da, al ături de
dorința celor 24 de ani pe care -i am, de a ajunge mam ă de ș coală
și-apoi, bunic ă.
Ce-mi mai spune mecanicul de la Service? „Motorul
întreținut cu grij ă, o duce mult și bine”. A șa fac și eu, îmi
îngrijesc inima-motor.
Povestea mea se termin ă aici. Mă grăbesc că mă așteaptă în
grădină niște flori de toat ă frumuse țea să le salut. Cum se
numesc ele?
Speranța și bucuria de a tr ăi.
Încolo? S-auzim numai de bine.
(Mariana-24 ani, iunie-2004)
Povestea terapeutic ă
2. E simpl ă povestea mea
Am să-ți vorbesc despre mine și dorinț a mea de a m ă bucura
în fiecare clip ă. Și știi de ce? Pentru c ă îmi vine deja a șa de greu
să înghit, iar pa șii mei par grei, ca și a celor de pe Lun ă.
E și normal c ă înainteaz ă boala. Auzi, zic c ă e normal, dar
nu mă las. Vreau s ă dansez, s ă ascult nuzic ă și să mă plimb cu
băieții mei ca s ă ascultăm pădurea.
Dacă mă doare? Dar nu m ă doare, ci mă strânge, adic ă
mușchii mei s-au cam s ăturat să mă tot asculte și atunci…totul se
prescurteaz ă cu S.L.A. Nu, c ă nu glumesc, dar, a șa stau eu, bine
cu psihicul meu. To ți doctorii se mir ă, dar ei n-o cunosc pe Psiho.
Ea nu mă lasă să trec dincolo. „ Adic ă, de ce”? face ea. „Aici n-
ai treabă?”
Am și fac repeti ții. Cel mare dintre b ăieți merge în toamn ă
la școală și eu m-am trezit la serbarea școlară să văd coronițele. E
bine.
Dacă mi-e fric ă? Da, dar m ă stăpânesc și mă bucur de tot ș i
de toate. Acum vi n de la coafor și-mi place cum ar ăt, adică mă
iubesc și așa.
Și totuși, respir mai greu dar nu m ă las. Speran ța, credința și
încrederea sunt prietenele mele. Dacă e greu? Ș tii, n-ar fi mai
Maria Dorina Pa șca
bine să vorbim despre noile modele de var ă și că eu de doi ani
sunt o înving ătoare? Te-a ștept la un pahar de … vorb ă. Nu uita!
(Anca-26 ani, iunie-2004)
3. Povestea lui „N-am timp”
Am citit Me șterul Manole ș i mă gândeam dac ă vreun
muritor va putea ridica și el loc de-nchin ăciune. Și uite, c-am
ajuns să fac acest lucru d ăruind pentru a fi primit.
Cum am ajuns? Eu și soția mea n-am fost rândui ți a avea
copii, iar de muncit, am m uncit mai ceva ca un om ce știe ce e
munca. Și-apoi au venit „florile, mulț umirile și … pensia .” M-
am bucurat o zi, două , dar parc ă de a treia zi, au început
gândurile și … bolile.
Și s-au adunat și s-au adunat, pân ă când s-au f ăcut auzite și
cunoscute de doctori. Ei zic c ă nu mai e mult. Da ce? Ei știu așa
de precis? Ș i-atunci, credin ța, speranța și bucuria împreun ă cu
mine, dăruiesc pământului o biseric ă. Am văzut-o crescând și-am
uitat de boal ă. Nu mă puteam gândi la amândouă . Am adus ș i
preot tânăr ce-a dăruit familiei sale , primul copil. Acum , iar n-
am timp s ă mă gândesc la bolile mele. M ă bucur de gânguritul
lui și ziua e bună pentru mine și cei din jurul meu.
Povestea terapeutic ă
Ce zic doctorii la control? P ăi, se vede c ă merge totul mai
bine, mult mai bine. De fa pt, n-am timp de boal ă, eu construiesc
biserici.
(Ioan-69 ani, iulie-2004)
4. Camera verde
Alții cred și se viseaz ă în camera roz sau de ciocolat ă, eu
una, m-am trezit în camera verde, a șteptând.
Ce? Nu știu, dar m ă uitam în jurul meu și observam c ă
lipsesc florile, pomii și chiar păsările și mă gândeam de ce e
verde aș a de singur. Am aflat c ă, de fapt el era „pauza mea de
inimă”, clipa de lini ște până când se va supune acelor știunte și
neștiute „mâini de oameni de inimi”.
Să spun că nu mi-a fost fric ă? De cine m-a ș ascunde? De
mine? Dar eu mă cunosc atât de bine încât nu m-am speriat nici
la …prima oprire și-apoi iar pornire. Mie-mi place s ă șofez și mă
gândeam la asta a șteptând în camera verde. Eram în „pauz ă de
circulație”, dar știam că, așteptând la „trecere”, to ți cei dragi mie
vor dori s ă mă aibă aproape.
Cui să -i las? Odorul meu abia încearc ă să-și potrivească
pașii de adolescent ă cu lumea iar eu, m ă războiam cu mine
însumi.
Maria Dorina Pa șca
-Sunt tân ără! Sunt o femeie puternic ă și pe cei ca mine,
Dumnezeu îi are în grij ă. Nu pot pleca! Ș i de ce să plec? Eu
vreau să trăiesc și-am să trăiesc pentru c ă Speranța și Șansa stau
la mine-n gazd ă. Așa sunt eu, bun ă la suflet și iau pe toată lumea
în grijă.
Dacă mă mai gândesc la opera ția mea de inim ă ? Sigur c ă
da, dar zâmbesc cu boabe de rou ă în ochi, gândindu-m ă că
doctorii nu știau că eu îi aud cum se minunau cât sunt de mic ă,
puternică și că nu mă las.
Și nu mă las, chiar dac ă mai visez înc ă odată că sunt
operată . Dar e numai în vis și totul e bine când soarele-mi bate iar
în fereastr ă, trezindu-m ă și zâmbindu-mi.
Cum mă simt? Hai s ă-ți spun marele secret și anume:nu m ă
vreau și nu mă las a fi sup ărată, ci zâmbesc, râd și mă bucur de
viață.
Știu că nu e ușor, dar eu pot, pentru c ă vreau, iar pentru
camera verde mi-am preg ătit deja ni ște semințe de flori, vreo
doi, trei pomi șori și sigur, o bancă pentru pove ști.
Te-aștept, căci eu, am sim țit LUMINA!
(Adriana-40 ani, iulie-2004)
Povestea terapeutic ă
4.2.3. Adult privat de libertate
1. Nu-i da omului cât poate duce
Mă uit în oglindă și nu mă recunosc. Aceasta nu sunt eu. De
fapt, de când sunt aici, totul mi se pare un vis urât care nu cred c-
o să se termine vreodat ă.
Nu știu dacă am greșit chiar atât de mult, dar acum, pl ătesc.
Ispășesc o pedeaps ă și mi-e dor de un fir de iarb ă și-un soare
întreg, nu cu dungi, a șa cum îl v ăd eu câteodat ă.
Se zice că „să nu dai omului cât poate duce”. A șa sunt și eu.
Tot așez în spate, mai pun un gând, mai trag o linie și adun:mam ă
bolnavă, recăsătorită, adio slijb ă bună , rămas bun casă la alta și
doi copii de dou ă feluri-unul s ănătos în ultima clas ă de liceu și
altul, bolnav de leucemie.
În rest, norocoas ă cum sunt, s ănătoasă și puternic ă. Da,
puternică pentru fiul meu. Știam c-o să fie greu, dar mi l-am dorit
aproape. Și mi-am amânat isp ășirea pedepsei (o parte din ea) ca
să fiu cu el. Și, Doamne, l-am salvat îngrijindu-l un an.
Și-apoi, desigur c ă m-am întors ca s ă-mi fie iar dor de
poezii, plimb ări, flori ș i haine de oraș . Și n-am întârziat nici o
clipă .
Maria Dorina Pa șca
Acum, ce fac? Numă r tremurând în mine firul de speran ță și
cele două zile cât mai am ca s ă văd din nou iarba.
Ei, vezi? A șa se întâmpl ă când duci mai mult decât po ți.
Doar nădejdea e în noi!
(Florica-43 ani, sept. -2003)
2. Mă pregătesc să plec acas ă
Îmi simt palmele umed e. Privesc pe geam și văd același
lucru de vreo trei ani. Și pot să le spun celor ce îngrijesc zidul
respectiv c ă, are un milion de puncte și zeci de mii de drumuri și,
dar imagina ția mea, dep ășește deja zidul pe care nu vreu s ă-l mai
văd vreodat ă.
Mă pregătesc să plec acasă . Am greșit și acum, pl ătesc. Nu
mi-a fost u șor, dar nu vreau s ă pomenesc despre asta. De ce?
Abia am închis cu un lac ăt greu ușa și vreți s-o și deschid? De
fapt, eu vreu s ă uit acești ani.
Mă gândesc la ce m ă așteaptă afară. Oare aerul e mai bun?
Cerul mai albastru? Str ăzile sunt la fel? Și oamenii? M ă vor privi
altfel? Pun întreb ări prostești ca la școală, dar eu mă pregătesc
pentru cas ă. Ce-aș vrea să duc de-aici afar ă? Liniștea sufletului
meu, când vorbeam cu „doamna de argint”. Aș a-i spuneam noi,
că are brățări multe
Povestea terapeutic ă
pe braț. Ea se ș tia la sufletul meu. Îmi povestea a șa cum
povestesc eu acum. Știu multe pove ști de la doamna. O s ă mă
mai gândesc la ele afar ă. Acum, gata. De mâine încep
numărătoarea invers ă și, mai dorm odat ă și mai privesc zidul ș i …
am plecat. Și vă rog, la aceast ă adresă să nu mă mai căutați
niciodată . Doar aș a, ca să vă spun o … poveste.
(Ion-28 ani, februarie-2003)
3. Fră mântând pâinea
Eu știu să frământ pâinea. Dar nu fac din ea pâine, ci tot
felul de „minuni”. Case, animale, p ăsări, flori și oameni. Am
învăț at să-mi fac lumea mea din pâine. De când? De când stau
aici și-ascult pâinea ce-mi vorbe ște doar mie.
Mă întrebaț i dacă se sfarm ă? „Numai ca gândul, doamn ă și
se rupe ca via ța”.
Da, deaia îmi place mie s ă frământ pâinea.
(Gheorghe-62 ani, ianuarie 2004)
Maria Dorina Pa șca
4. Nu e un vis
Vreau să te întreb dac ă ai fost vreodat ă părtaș morții. Ai
fost? De ce te-ntreb? Poate pentru a te ajuta s ă depășești
sentimentul fricii ca o moarte de care nu po ți scăpa.
Să știi că, mi-am educat frica, c ăci eram la început ca o
pasăre speriată ce greșea din grija „fricii de a nu gre și”. Și poate,
câteodată, un nerv se întindea prea mult, și-atunci, prietenul meu
„Răbdarea” m ă liniștea.
Dar dacă totul e un vis? Sigur, acum nu mai e și nu mă lasă
să cred altfel, vorbele feti ței mele de 5 ani spuse la una din
vizitele ei, aici:
„Tati, da tu de ce te duci pe u șa aia ș i noi pe u șa asta?” cu
lacrimi în ochi.
Neliniș tite uși, suflet zbuciumat în mine. De fapt, ce-am
făcut? M-am jucat cu fericir ea altora când, într-o seară ,
adrenalina a ie șit la suprafa ță.
Cum rezist? Acum, am g ăsit în jurul meu o mân ă întinsă .
Acești oameni, precum dege tele de la o mân ă, sunt alături de
mine, mă ajută, mă înțeleg ș i mă acceptă așa cum sunt. Cu cine-
aș începe? Cu …munca ș i-apoi restul vin de la sine. Astă zi înțeleg
mai multe lucruri și știu că am greșit și aici, am avut suficient
Povestea terapeutic ă
timp să gândesc la toate și de toate. Dar totu și, am răzbit și
răzbesc pentru c ă știu să fiu eu însumi și-acest drept al meu, nu
mi-l ia nimeni.
Mai am înc ă ceva de f ăcut, adică, în timp, s ă-i dau fiicei
mele răspuns la întrebarea ei plin ă de lacrimi.
„De ce-am ie șit eu pe alt ă ușă?”
(Aurel-38 ani, iulie-2004)
Maria Dorina Pa șca
CONCLUZII la o … poveste
Dacă introducerea a fost la o …poveste, concluzia stârne ște
ecouri la „finalul feri cit” al acesteia:
„și-am încălecat pe-o șa
și v-am spus povestae a șa.”
În acest context, povestea terapeutic ă scrisă special pentru
copii și/sau adul ți cât și prezentat ă în fața cititorilor chiar de Ei
(ascultă torii), aduce un surplus de încredere și mari șanse de
reușită.
Și-atunci, cartea de fa ță, scrisă în ideea de a fi instrument de
lucru, dar și accesibil ă prin form ă și conținut, atât p ărintelui,
cadrului didactic, specialistului și de ce nu, chiar ascult ătorului,
vine să reconsidere o tehnic ă terapeutic ă necesară, fiind tovar ăș
de drum celui aflat în suferință și durere.
Pentru că suntem aici și cuvântul e unic, cele de fa ță
suntdoar primii paș i făcuți în praful stelar din „Povestea
drumului” , spre tine, spre sufletul tă u, închis în scoica ce spune
povești încă ude și face perle de oameni.
Și-apoi, din cele trei dorin ți:
-și dă-mi sănătate sufletească și trupeasc ă;
Povestea terapeutic ă
-și ajută-mă oricine ai fi s ă mă înțeleg și accept a șa cum
sunt;
-și mai spune-mi o poveste, voi face o ram ă, dându-mi
certitudinea c ă TU, cititorule ai luat m ărul cel mai gustos și-mi
vei termina…POVESTEA.
Maria Dorina Pa șca
NOTĂ BIBLIOGRAFIC Ă
(privind pove știle terapeutice prezentate în carte)
Cap. III- Povestea terapeutic ă
3.1.-Mesajul pove știi terapeutice vizând st ări și sentimente:
-3.1.1-3.1.7- autor –Pa șca Maria Dorina
3.2.-Povestea terapeutic ă pentru copii:
-3.2.1-3.2.8- din „Ghid de psihoterapie pentru
reducerea conflictelor” (2002) -St ăvărache C.
-3.2.9- din „Pove ști raționale pentru copii”-Waters V
(traduse în limba român ă-D.David, A.Oprea,L. Petre – 2003-
Ed. ASCR – Cluj-Napoca)
-3.2.10-adaptare după Kende B.H-Gyermek
pszichodrama -(2000)
-3.2.11-autor Pa șca Maria Dorina
-3.2.12-3.2.25-traducere și adaptare dup ă Orlner G-
Gyogyitó Mesek (1999) și Uy gyogyitó mesek (1997)
3.3.- Povestea terapeutic ă pentru adul ți:
-3.3.1-3.3.10- din „Ghid de psihoterapie pentru
reducerea conflictelor” (2002) -St ăvărache C.
Povestea terapeutic ă
BIBLIOGRAFIE
1.- Amabile T.A. = (1997)-Cr eativitatea ca mod de via ță –
Ed. Ș tiință și tehnică-București
2.- Bacharan N, Simonnet D. = (2002)-Cum s ă explicăm
iubirea copiilor no ștrii-Ed.Trei-Bucure ști
3.- Benga O = (2002)-Jocuri terapeutice-Ed.ASCR-Cluj-
Napoca
4.- Botiș A, Târău A = (2004)-Disciplinarea pozitivă sau
Cum să discipliniezi f ără să rănești-Ed.ASCR-Cluj-Napoca
5.- Canfield J; Hansen M.V; Hansen,P; Dunlap,I (2001)-
Supă de pui pentru suflet de copil-Ed.Amaltea-Bucureș ti
6.- Day J = (1998)-Vizualizarea creativ ă împreună cu copiii-
Ed.Teora-Bucure ști
7.- Dopfner M, Schurmann S, Lehmkuhl G. = (2004)-
Copilul hiperactiv și încăpățânat-Ed.ASCR-Cluj-Napoca
8.- Filipoiu S = (1998)-Basmul terapeutic-Funda ția
Culturală Forum-Cluj-Napoca
9.- Faber A, Mazlisk E = ( 2002)-Comunicarea eficient ă cu
copiii-Ed.Curtea veche-Bucure ști
10.- Kende B.H = ( 2000)-Gyermek pszichodrama-Ed. Osiris
Kioado-Budapest
Maria Dorina Pa șca
11.- Mitrofan I, Buzducea D = (2002)-Psihologia pierderii și
terapia durerii-Ed. Sper-Bucure ști
12.- Munteanu A = (2003)-Psihologia copilului și a
adolescentului- Ed .Augusta-Timi șoara
13.- Nuță A = (2003)-Psihoterapeutu l de buzunar – Ed.Sper-
București
14.- Orlner G = (1999)-G yogyito Mesek-Ed.Magyar
Konyvklub-Budaperst
15.- Orlner G = (1997)-Uy gyogyito mesek-Ed.Magyar
Konyvklub-Budaperst
16.-Pașca M. D = (2000)-Acordarea asisten ței
psihopedagocice copilului infe stat HIV-Ed.Ardealul-Tg.-Mure ș
17.- Pașca M. D = (2002)-Ia-m ă de mână (ghid practic
terapeutic pentru copilul infe stat HIV)-Ed.Ardealul-Tg.-Mure ș
18.- Pașca M.D. = (2004)-Alfabetul se înva ță din povești-
Ed.Odeon-Bucure ști
19.-Pașca M. D. = (2004)- Șotron în cuvinte și creon-
Ed.Odeon-Bucure ști
20.-Pașca M. D. = (1993)-Cinci arici, licurici-Ed.Tipomur-
Tg.-Mure ș
21.-Pașca M. D.= (2007) -Consilierea psihologic ă în mediul
universitar-Ed.University Press-Tg.-Mure ș
Povestea terapeutic ă
22.-Pașca M. D = (2004)-Povestea terapeutic ă-Ed.Ardealul-
Tg.Mureș
23.-Peseschkian N (2005)-Pove ști orientale ca instrumente
de psihoterapie-Ed.Trei-Bucure ști
24.- Sadoveanu M = (1998)-Hanu Ancu ței-Ed.100×1-
Gramer-Bucure ști
25.- Selingman M.E.P. = (2004)-Optimismul se înva ță-Ed-
Humanitas-Bucure ști
26.- Siegel B.S. = (2004)-Iubire, medicin ă și miracole-
Ed.Humanitas-Bucure ști
27.- Stăvărache C = (2002)-Ghid de psihoterapie pentru
reducerea conflictelor-E d.Oscar Print-Bucure ști
28.-Șincan N. Gh.=(2003)–Pilde, povestiri duhovnice ști-
Ed.Tipomur-Tg.-Mure ș
29.-Șincan N. Gh.=(2004)–Pilde, povestiri duhovnice ști,
istorioare nostime- Ed.Reîntregirea-Alba Iulia
30.-Vianu I = (1975)-Introducere în psihoterapie –
Ed.Dacia-Cluj-Napoca
31.- Waters V. = (2003)-Pove ști raționale pentru copii- Ed.
ASCR-Cluj-Napoca
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Consilier editorial: Eugeniu Nistor Corectura apar ține autoarei Copyright © Maria Dorina Pasca, 2004 Maria Dorina Pa șca Motto: „Doamne, acord ă-mi… [624215] (ID: 624215)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.