Considerente Privind Realizarea Interoperabilitatii cu Structurile Nato In Domeniul Conducerii Sprijinului de Geniu

CONSIDERENTE PRIVIND REALIZAREA INTEROPERABILITĂȚII CU STRUCTURILE NATO ÎN DOMENIUL CONDUCERII SPRIJINULUI DE GENIU

Abstract:

Desfășurarea operațiilor întrunite multinaționale este condiționată de interoperabilitatea sistemelor comandă control ale forțelor componente, permițând comandantului forței întrunite multinaționale să-și exercite actul de comandă în mod eficient și totodată să permită realizarea cooperării între elementele componente ale forței.

Considerăm necesar să evidențiem pentru început, în linii generale desigur, care este accepțiunea NATO și care este accepțiunea armatei române dată principalelor concepte cu care operăm în domeniul foarte complex al standardizării.

Interoperabilitatea în accepțiunea NATO a fost definită ca loc și conținut într-un concept lărgit și complex definit – STANDARDIZARE. Aceasta reprezintă procesul de formulare (elaborare), punere de acord și introducere a standardelor în cadrul alianței.

Interoperabilitatea reprezintă obligativitatea părților (sisteme sau forțe) de a furniza (a susține) și a accepta sarcini de la alți parteneri de operații, cu posibilitatea de a conlucra efectiv împreună.

În concepția specialiștilor militari occidentali, exprimată în lucrări recente, întâlnim și definiții ușor denaturate. Interoperabilitatea este definită fie ca fiind caracteristica unor unități (în sensul de structuri de forțe) de a asigura servicii la alte unități sau structuri de forțe și a întrebuința servicii astfel rezultate în scopul cooperării eficace, fie ca un sistem integrat care cuprinde doctrine, proceduri, organizare, personal, echipamente, facilități pe linie de comunicații, care furnizează eșaloanelor de la toate nivelurile datele necesare, în timp real, pentru a planifica, conduce și controla acțiunile.

La nivelul armatei României, prima referire asupra conceptului de interoperabilitate a fost reprezentată de “capacitatea comandamentelor, forțelor și mijloacelor puse la dispoziția alianței de a acționa în comun, de a funcționa ca sisteme în cadrul organizatoric și de a conlucra eficient atât cu armatele țărilor partenere cât și cu cele ale statelor membre NATO".

Într-un sens mai larg, conform Concepției de interoperabilitate elaborată de Ministerul Apărării Naționale, acest proces reprezintă “adaptarea și implementarea unui sistem de norme, metode și reguli derivate din experiența și acțiunile NATO”, care au făcut posibilă elaborarea unor mecanisme proprii de conducere, execuție și evaluare, prin elaborarea de standarde și metodologii adecvate care vor crește în final capacitatea și competența funcțională ale marilor unități (unități) din organica Armatei României în cadrul acțiunilor și misiunilor NATO.

În accepțiunea Armatei României, domeniul operațional al interoperabilității se referă la doctrina forțelor, la structurile militare, procedeele de lucru în comandament, pregătirea și întrebuințarea forțelor potrivit standardelor și misiunilor NATO. Domeniul tehnic, în aceeași accepțiune, are în vedere echipamentele militare, sistemele de armament și mijloacele de comunicații, precum și principiile de realizare a logisticii pe toate liniile.

Este ușor de observat, pe de-o parte asemănări până la asimilare în ceea ce privesc accepțiunile NATO și cele ale Armatei României, privind noțiunile fundamentale ca enunțare și conținut, pe de altă parte însă complexitatea și dificultatea demersului de punere în practică.

Desigur, problematica teoretică și chiar practică cu aspect general este mult mai amplă și cuprinzătoare, de aceea în continuare vom formula cu predilecție câteva direcții care în opinia noastră pot conduce la realizarea interoperabilității în domeniul conducerii sprijinului genistic.

Apreciem că problema interoperabilității nu trebuie tratată sau determinată strict în ordinea ierarhică a nivelurilor sau a specialităților ci ținându-se seama de interdependențele dintre ele și în mod deosebit de posibilitățile practice, concrete. Trebuie avut în atenție că relația dintre elementele sistemului este de intercondiționare, iar pe anumite niveluri de determinare. De aceea activitățile inițiate în acest sens trebuie să aibă o caracteristică sistemică, cu obiective generale și specifice foarte bine concretizate și să se încadreze într-o concepție clară și temeinic argumentată.

Pentru realizarea interoperabilității la nivelul conducerii sprijinului de geniu cu structuri similare din armatele membre NATO estimăm că se impun două necesități de bază: prima, că fiecare structură desemnată sau posibil a fi desemnată să fie pregătită în conformitate cu standardele NATO iar cea de-a doua este exprimată de modul în care aceste structuri pot fi asociate în domeniul operațional cu structurile de comandă și control NATO pentru realizarea pregătirii, desfășurării și nu în ultimul rând, evaluării operațiilor de geniu.

Aceste cerințe presupun ca structurile de geniu, de comandă și control, în esență comandamentele acestor structuri să posede același limbaj operațional cu cele similare armatelor NATO, să fie în măsură să comunice utilizând mijloace de legătură și proceduri compatibile, chiar comune în cea mai mare parte.

Indiferent de asocierea la nivel organizatoric și structural, interoperabilitatea concretă se realizează prioritar în gândire, apoi în acțiune, ceea ce presupune familiarizarea cu limbajul operațional și cunoașterea temeinică a structurilor și procedurilor NATO de operare și planificare.

Aceasta se realizează și la nivel structural, urmărindu-se uniformizarea organizatorică atât a structurilor funcționale (de conducere) cât în mod deosebit a structurilor operaționale (de execuție).

Din punct de vedere procedural, este foarte importantă, chiar hotărâtoare, satisfacerea cerințelor schimbului informațional și standardizarea limbajului de comunicare și a procedurilor de operare.

Trebuie înțeles că realizarea interoperabilității operaționale presupune adoptări conceptuale și implementarea unor noi standarde operaționale al căror efect vor influența atât practica forțelor de geniu cât și practica procedurilor de operare.

Interoperabilitatea operațională în domeniul abordat trebuie să asigure tehnologia și vocabularul necesar înțelegerii în domeniu, și nu numai cu partenerii NATO, să conducă la eficientizarea relațiilor funcționale pe verticală și orizontală între structurile de comandă / conducere, dar în egală măsură la capacitatea formulării unor obiective concrete, care pot fi evaluate în mod real.

În plus de compatibilitatea structurală și a elementelor de conducere, foarte importantă este și uniformizarea standardelor din interiorul sistemului național cu standardele din sistemele similare NATO, realizarea anumitor întrepătrunderi pe domenii și compartimente/ structuri.

Realizarea interoperabilității în domeniul conducerii acțiunilor militare ale structurilor de geniu, la toate nivelurile artei militare și în toate formele lor de desfășurare, implică ca domenii de bază următoarele: domeniul doctrinar, domeniul comenzii și controlului, domeniul structural, domeniul comunicațiilor, domeniul planificării acțiunilor sprijinului de geniu și domeniul întrebuințării forțelor.

În domeniul doctrinar se impune ca principală cerință fie elaborarea doctrinei armei geniu, ținând cont de faptul că structurile de geniu din armatele NATO acționează conform unei doctrine comune, fie a unui regulament specific armei geniu care să includă și principiile, normele / procedurile care trebuie însușite și aplicate în operații multinaționale sub mandat NATO/ONU. Din punct de vedere conceptual este necesar să definim noțiuni, principii, norme și proceduri care să fie armonizate cu limbajul doctrinar al structurilor similare din armatele NATO. Absolut necesară considerăm a fi armonizarea conceptual – doctrinară și adoptarea unui “vocabular” corespunzător domeniului armei geniu, între participanți, care să conducă la dezvoltarea relațiilor funcționale atât pe verticală cât și pe orizontală între structurile partenere, care să permită formularea clară a unor obiective concrete și verificabile. În aceeași măsură, această doctrină a armei geniu trebuie să asigure inclusiv cunoașterea doctrinei armei geniu din NATO și din armatele statelor membre NATO, a conceptelor și procedeelor de gestionare a acțiunilor forțelor de geniu, a regulilor de angajare a forțelor, a procedurilor de operare standard, precum și a modalităților de integrare și lucru în cadrul acelor structuri. În egală măsură, foarte important este să fie precizate clar procedeele prin care structurile de geniu din armata noastră pot fi integrate sau să conlucreze cu structurile NATO, în special cu structurile de comandă și control, în scopul realizării pregătirii, executării și evaluării sprijinului genistic. De asemenea, doctrina armei geniu trebuie să stabilească și să precizeze cu claritate principiile și normele, limitările ori constrângerile implementării și aplicării sistemului complex de STANAG-uri care armonizează întrebuințarea structurilor de geniu din armatele NATO în operații multinaționale.

În ceea ce privește domeniul structural, atât din punct de vedere funcțional cât și operațional, sunt de subliniat câteva aspecte importante care pot aduce clarificări și totodată pot direcționa activitatea armei geniu în cadrul acestui domeniu. Astfel, din punct de vedere structural interoperabilitatea trebuie să asigure și să conducă compatibilitatea și capacitatea de coordonare eficientă a acțiunilor sprijinului de geniu, la capacitatea de organizare și coordonare coerentă a acțiunilor de informare, atât pe verticală cât și pe orizontală, având în vedere implicațiile subordonărilor/ resubordonărilor, în contextul operațiilor multinaționale. În egală măsură, în special la nivel funcțional trebuie realizată capabilitatea de stabilire în amănunt, realizare și coordonare a măsurilor de asigurare și protecție a forțelor, având în vedere particularitățile situațiilor specifice acțiunilor: intrarea în teatrul de operații, necesitatea angajării rapide în misiuni specifice, protecția multidimensională a acțiunilor, realizarea unui sistem logistic flexibil, dezvoltarea capacității de acțiune în comun etc.

Structurile aparținând armei geniu (indiferent de categoria de forțe din care fac parte) trebuie să dețină o capacitate informațională ridicată de evaluare rapidă a situațiilor, capacitate de manevră și dislocare rapidă în teatrul de operații multinaționale. Structurile funcționale trebuie să realizeze un sistem de conducere coerent și sincronizat, atât în interiorul structurii, cât și cu structurile similare. În egală măsură este necesar să aibă disponibilități pentru realizarea C4I, să fie structuri flexibile, eficiente și adaptabile, capabile să opereze în toate tipurile de operații și în toate zonele de acțiune, și foarte important, să fie apte să asigure comanda și controlul forțelor într-un mediu multinațional unitar.

Domeniul comenzii și controlului este domeniul fundamental pentru realizarea interoperabilității. Comanda trebuie să realizeze și să asigure permanent conexiunea între conținutul teoretic și execuția acțiunilor specifice. Ansamblul activităților și mijloacele prin care se declanșează acțiunile de luare și executare a deciziilor trebuie să fie compatibile cu cele folosite în sistemul comenzii și controlului structurilor similare din NATO. Comanda, ca instrument ce face legătura între etapa de concepție și cea de execuție, fiind o funcție importantă a conducerii, trebuie să asigure funcționalitatea sistemului condus în contextul cererilor de interoperabilitate în teatrul de operații multinațional. În egală măsură controlul are, în ansamblul conducerii, funcția legăturii inverse. Controlul trebuie să asigure cunoașterea continuă a realității sistemului condus, modalitatea de realizare a misiunilor specifice sprijinului de geniu și rezultatelor obținute.

În ceea ce privește planificarea, aceasta reprezintă un domeniu deosebit de important la nivelul conducerii sprijinului de geniu fiind de altfel o verigă fundamentală care se identifică ca unul din atributele importante ale conducerii.

Trebuie pornit de la înțelegerea procesului de planificare ca proces unic, coordonat și interoperabil, a cărui finalitate este fie un plan, fie un ordin care să genereze o acțiune militară clară în domeniul realizării sprijinului de geniu.

Pentru a putea vorbi de interoperabilitate cu structurile de conducere similare din armatele NATO, este absolut necesar ca atât procesul de planificare cât și documentele specifice (plan sau ordin) să fie asemănătoare sau cât mai aproape de cele uzitate în NATO. Aceasta impune, din perspectiva procesului de planificare, proceduri de planificare comune (eventual compatibile), iar din perspectiva sistemului, mijloace și metode uniforme. Procesul și sistemul de planificare impun o temeinică pregătire a personalului din structurile de conducere, un sistem informațional organizat atât pe orizontală cât și pe verticală.