Considerente Privind Inflatia

INTRODUCERE

Inflatia este unul dintre cele mai rele fenomene economice care exista in momentul de fata, dar acesta nu este un fenomen nou , manifestandu-se inca din secolul al XVII-lea,fiind considerat drept o boala cronica, greu de prevenit. Multi specialisti si nu doar cei economici, au incercat sa defineasca acest fenomen, sa-i explice aparitia, impactul asupra populatiei si asupra agentilor economici etc..

In lucrarea aceasta am urmarit atingerea unora dintre cele mai importante probleme ale inflatiei care au aparut in lucrari cu caractere economice, sociale etc.

In primul capitol am abordat principalele teorii din acest domeniu, mai exact teoriile monetarista, cantitativa si moderna a inflatiei, urmate de o clasificare a inflatiei in functie de diverse criterii. Fiind un criteriu foarte important am relatat cauzele aparitiei inflatiei si am detaliat cateva dintre tipurile de inflatie fiind usor de observat modul de actiune al cererii si a ofertei in cresterea inflatiei. In literatura specifica inflatiei se disting : inflatia prin cerere, costuri si structurala. In acest capitol, de asemenea am prezentat cateva dintre principalele efecte ale acestui proces (cel mai important fiind puterea de cumparare a monedei , fiind resimtit de agentii economici si de intreaga populatie) dar si câteva mijloace de prevenire a acesteia. Factorii de decizie (guvernul) recurge la indexarea veniturilor intregii populatii.

In cel de al doilea capitol am cuprins elementele necesare pentru analiza acestui proces, un loc important ocupandul "curba lui Phillips", evolutia teoriei prezente a inflatiei fiind foarte influientata de aparitia acesteia. La finalul acestui capitol am prezentat cativa dintre indicatorii care ne pot ajuta sa aflam nivelul inflatiei. Legat de deflatorul PIB am prezentat felul de obtinere si principalele cauze care duc la diferente intre masuratorile facute cu acesta si masuratorile facute cu ajutorul IPC sau IPPI.

In capitolul trei se regasesc principalele legaturi ale inflatiei mai exact legatura dintre inflatie si somaj, legaturile dintre salarii si inflatie, inflatie si rata dobânzii (rata corecta a dobânzii). În cadrul primei legaturi sunt explicate diverse concepte cum ar fi: nivelul somajului, durata si intensitatea acestuia. Prezentat este desigur si rolul ocupat de ajutorul de somaj, fiind principala masura pentru persoanele care nu ocupa un loc de munca sau care nu mai lucreaza.

CAP 1.CONCEPTE DE BAZĂ ALE INFLAȚIEI

1.1 TEORII SI TIPOLOGII ALE INFLAȚIEI.

Toate tarile s-au lovit in istorie de inflatie. În majoritatea timpului preturile au fost stabile deoarece in restul timpului populatia a asistat la diferite perioade inflationiste. Pentru a mentine consumul a fost nevoie de marirea preturilor deci de mai multi bani, moneda pierdandu-si puterea de cumparare.

Termenul de inflatie vine de la cuvantul in latina « inflare « ,avand semificatia de marire intr-un mod exagerat. Preluarea acestui cuvant in vocabularul romanesc si folosirea acestuiaca termen de specialitate in economie este normal, din momentul aparitiei sale pana in prezent , acest fenomen numit sub forma de inflatie s-a manifestat printr-o crestere excesiva a preturilor pe piata.

Fiind usor de perceput inflatia este un fenomen complicat, destul de greu de explicat si incadrat intr-o categorie anume.Acest motiv facand definitiainflatiei sa nu fie una exacta,facandu-i pe cei care incearca sa o defineasca sa includa esentialul in manifestarea si continutul acestui proces. Peparcursul timpului au existat diferite controverse in legatura cu natura fenomenului si din aceasta cauza pornind si contraziceri in definirea inflatiei. In urmare voi prezenta teoriile inflatiei si elementele care le definesc.

1.1.1 TEORIA MONETARISTĂ A INFLAȚIEI

Teoria materialista ( monetarista) a furnizat o analiza foarte critica asupra fundamentelor macroeconomiei.Discutiile au atins punctual forte in anii ’70, cand au aparut cele doua articole semnate de Milton Friedman[1] intitulate "O schema teoretica a analizei monetare" (1970) si "Teoria monetara a venitului nominal" (1971), dar si dezbaterile teoretice pe aceste teme.PE langa astea, la popularizarea si formularea monetarismului, au ajutat si lucrarile urmatorilor autori: D.E.W. Laidler (1975, 1976, 1981), A.Meltzer (1977),K.Brunner si A.H. Meltzer (1976), D.E.W. Laidler (1975, 1976, 1981),K.Brunner (1970)si M.J. Parkin (1975). Rolul principal in aceste lucrari materialiste este explicarea procesului inflationist. Chiard aca acesti autori au abordat diferit aceasta teorie, trei dintre ele apar constant in aceste lucrari:

1 .inflatia este la esenta un fenomen monetar;

2.teoria keynesiana[2] , pe care monetaristii o considera curba simpla a lui Phillips[3] , neajustata la asteptari, nu poate spune exactproblema inflatiei, mai ales accelerarea inflatiei;

3.rata de crestere si de accelerare a ofertei de moneda explica rata inflatiei si accelerarea inflatiei.

Monetarismul (termen lansat de Karl Brunner) doreste saajunga mai mult decât o simpla teorie a inflatiei. Alternativa la punctul de vedere keynesian,monetarismul poate fi privit ca o incercare de a stabili o paradigma teoretica la nivel macroeconomic.

Majoritatea membrilor monetaristi ai scolii se deosebesc prin acceptarea :

in urma unei tublurari sistemul economic isi revine la un echilibru maxim ; iar rata somajului revine si aceasta la valoarea ei « naturala » [4], facand stabil sectorul privat al economiei.

Chiar daca rezulta date ale inflatiei diferite, aproape orice rata de crestere a ofertei de bani este potrivita cu o ocupare deplina

Se mentine doar o crestere continua a tendintei ratei inflatiei (teorema acceleratiei) [5] chiard daca pe un termen mai lung acest efect dispare.

Se prefera «  reguli » pentru obiectivele stabilite dinainte sau pentru politica monetara pe un termen mai lung si exista o modificare, modificandu-se mai intai rata cresterii economice reale, modificare venita a ratei de crestere a ofertei de bani.

Teoria keynesiana arata cat de instabila este economia reala si gestiunea monetara are o relevanta si un control redus asupra ei. Parerea celor care adopta monetarismul afirma, in schimb, ca economia reala este oarecum stabila, dar ca poate fi oarecum destabilizata de evolutiimonetare care trebuie controlate intr-o maniera cat mai sigura printr-o politica monetara potenta.

A doua teorema a monetarismului arata ca orice crestere a ofertei este compatibila cu o ocupare deplina, se poate denumii si teoria cantitatii pe termen lung. Intr-o stare stabila, in care toate variabilele sunt anticipate corect, rata inflatiei este influentata exclusiv de rata de crestere a ofertei de bani.

Cea de a treia teorema a monetarismului, mai importanta cu mult decât cea mentionata mai sus, este, desigur, teoria cantitatii pe termen scurt. Teoria aceasta sustine ca daca accelerezi rata de crestere a ofertei de bani determina pentru un timp scurt un supliment de crestere a ratei economice reale deci prin urmare ajuta la reducerea somajului. Pe parcursul procesului de corectare, rata de crestere a economiei reale ajunge la valoarea principala. Deci aceasta crestere este doar temporara., principiu intitulat si de Karl Brunner sub forma de "teorema acceleratie". Toti autorii de lucrari monetariste, plus minus cativa, au apelat la acest principiu dar cu modalitati diferite de abordare ( Laidler, Brunner si Fridman), dar pertotal aceasta teorema detine un rol important in analiza ajustarii pe un termen scurt.

In a patra propozitie acceeptata de adeptii monetarismului are ca element principalrefuzarea politicilor monetare si fiscale discretionare. Gestionarea activista a cererii si, politicile compensatorii anticiclice sunt considerate o sursa de instabilitate. Modelul monetarist arata ca productia si ocuparea pot fi influentate de politica economica numai intr-atât incât sa determine modificarea de preturi care nu sunt anticipate de agentii economici din sectorul privat. Pe termen mai lung, efectul acestora poate fi eliminat treptat, asupra variabilelor reale , dar se va mentine nivelul inalt al preturilor se va mentine. Problema principala este in concluzie inlocuirea politicii economice activiste cu anumite reguli, de exemplu rata constate de crestere pentru reguli de constanta si pentru oferta de bani sau reguli pentru politica fiscala.

Unii autori fac diffeenta intre cele doua scoli ale monetarismului : monetarismul I si monetarismul al II-lea. Adeptii primei scoli sunt de acord cu toate propozitiile mentionate mai sus, iar adeptii celei de a doua scoli sunt de acord doar cu cateva dintre ele respectiv 1,2 si 4.

Primul monetarism se construieste pe dinstincia intre curbele lui Philips pe un termen mai lung sau scurt. Pentru cei din al doilea tip nu exista curba lui Philips. Exista o foarte mare diferenta intre cele doua si poate chiar cea mai importanta cum ar fi ca prima scoala accepta procesele de modificare pe termen mai scurt, deci accepta un dezechilibru pe piata muncii, iar cea de a doua scoala este de parere ca nu exista doar o tendinta catre un echilibru pe un termen mai lung, ci si un sistem de echilibrare continua.

Desigur mai trebuie mentionata si opinia la economia deschisa a monetaristilor. B. Mundell si H.G. Johnson au dezvoltat teoria balantei de plati, concentrandu-se in mod special asupra unui tip de economie mai mic, deschis (de exemplu cum ar fi
Romania), prin conectarea cu ajutorul balantei de plati la economia mondiala. Acest model intareste faptul ca nu ridica rata interna a inflatiei, cresterea interna a ofertei de bani, dar duce la o scadere a balantei de plati.

1.1.2 TEORIA CANTITATIVĂ A INFLAȚIEI

Teoria cantitativa a inflatiei, poate fi denumita si teorie clasica sau neoclasica a inflatiei, este de doua forme :

a) ecuatia "tranzactiilor" formulata de I.Fisher (1920);

b) ecuatia "cererii de bani" formulata de scoala de la Cambridge.

Incercand o modalitate de abordare macroeconomica care sa-i permita sa creeze o legatura intre oferta de bani si nivelul general al preturilor, Fisher a primit drept servire la cautarile sale ecuatia tranzactiilor deoarece aceasta descrie o legatura intre oferta de bani si nivelul general al preturilor. Aceasta descria o legatura intre oferta de bani ( respectiv M) si viteza de rotatie ( V), volumul real al tranzactiilor ( T) si nivelul preturilor (P) :

P*T=M*V

Dar adevarul ca in aceasta relatie exista si anumite limite. In viata reala nu se pot trage concluzii suplimentare. Valoarea totala a achizitiilor trebuie sa fie egala cu valoarea totala a vanzarilor ( pretul mediu inmultit cu volumul total al tranzactiilor). In urma, si ea trebuie sa fie egala cu oferta existenta de bani inmultita cu media cu care banii circula la diferiti detinatori. Se presupune, asa cum crede si Fisher ca evolutiile institutionale determina viteza de circulatie a banilor, ramanand constanta pentru un termen scurt.

V= , unde:

V=viteza de circulatie a banilor

=viteza medie de circulatie a banilor.

Desigur se poate spune ca volumul tranzactiilor este determinat de sectorul real si ca este fixat la un nivel prestabilit :

T=, unde:

T=volumul tranzactiilor;

=volumul prestabilit al tranzactiilor.

Bazat pe aceste presupuneri, aceasta ecuatie, numita ecuatia tranzactiilor o putem interpreta ca determina un nivel general al preturilor.

Constanta de proportionalitate este reprezentata de raportul V/T, nivelul preturilor fiind unul ridicat, proportional cu oferta banilor (M).

Ecuatia scolii de la Cambridge.

Comparativ cu ecuatia lui Fisher, ecuatia marilor specialisti de la Cambridge folosesc o abordare mai generala, mai exact la un nivel al microeconomiei. Doi autori ai lucrarilor de specialitate, respectiv A.Marshall [8] si A.C.Pigou au intampinat o problema, pe care incercat sa o aduca si in discutie, mai exact : « Ce determina cantitatea de bani pe care un agent economic ar dori sa o detina atunci cand are nevoie de lichiditati pentru incheierea unei afaceri ? »

Impartirea de bani si alte tipuri de active financiare, banii fiind in concurenta cu tot felul de alte tipuri de plasamente, este buna doar in ideea in care exista o egalitate intre unitatea marginala a ultimei parti si utilitatea marginala a unei investitii intru-un activ paralel. Cel care a adus o simplificare a acestei abordari a fost Pigou, venind cu ideea ca un agent economic nu-si va modifica niciodata relatia intre avere si volumul tranzactiilor pentru un termen scurt. In concluzie cererea de bani a indiviziilor poate fi imensa intr-o cerere macroeconomica de bani, fiind direct proportionala cu nivelul mondial al venitului.

1.1.3 TEORIA MODERNĂ A INFLAȚIE

Inflatia zilelor noastre este reprezentata existenta in continua circulatie a masei monetare, depasita de nevoile economiei, lucru ce previne deprecierea banilor, precum si o crestere durabila si generalizata a preturilor, mai pe scurt un dezechilibru monetar-real.

Inflatia este o proasta functionare intre dimensiunile economice reale si cele monetare, lucru dedus din definitia acesteia. Este grav perturbata de una dintre functiile esentiale ale banilor, respectiv de masurare a valorii adevarate a bunurilor cu ajutorul preturilor, masa monetara fiind regasita intr-o cantitate mult mai mare decat valoarea bunurilor pe care aceasta ar trebui sa o exprime.

Desigur, trebuie mentionat faptul ca nu este sinonima orice crestere a preturilor cu inflatia, fiind anormala aceasta crestere a preturilor, de obicei destul de puternina, penttru a se construi inflatia. Din asta reiese, ca trebuie raportata la un sistem de referinta cresterea, acest prag fiind variabil si in spatiu, dar si in timp. In secolul trecut se putea ridica pretentia sabilititatii monetare, gandita fara cresterea preturilor, mai exact cu zero. Starea de dezechilibru devine continua evolutiei economice si majoritatea lumii se obisnuieste cu ideea ca un echilibru este total intamplator, lucru intamplat in secolu al XX-lea. In anii ’50 se accepta o oarecare crestere periodica a preturilor cuprinsa undeva intre 1-2%, dar ulterior in anii ’60-’70 fiind considerat normal o crestere a preturilor de aproximativ 4%, in realitate acest prag ridicandu-se undeva pana la 6%.

Conform definitiei aceasta crestere a preturilor trebuie sa fie durabila ca sa fie considerata drept inflatie. Deci rezulta ca nu intra in niciun caz in discutie o crestere determinata de anumiti factori alesi aleatoriu, drept factori sezonieri. Inca o caracteristica a inflatiei este ca preturile nu cresc uniform, neafectand in aceeasi masura toate bunirile si serviciile care exista la acel moment pe piata de servicii, lucru facand totusi posibil calcularea unui indice general de crestere a preturilor, hiar daca aceasta crestere nu este totalmente uniforma.

.

1.1.4 TIPOLOGIA INFLAȚIEI

In functie de mai multe criterii putem clasifica inflatia in functie de modul de functionare al pietei, mai exact inflatie deschisa si reprimata.

Daca avem inflatie deschisa, economia pietei continua sa functioneze intr-un mecanism de preturi exacte, conducand la o crestere a preturilor si a salariilor, oricare exces de cerere. In schimb inflatia reprimata este atunci cand cresterea preturior bunurilior si a salariilor, impiedicata de un control drastric al guvernului, duce la un exces de cerere neredus. In momentul in care controlul guvernului este indepartat ar trebui sa ne asteptam la anumite cresteri, mai exact la cresteri salariale si cresteri de preturi.

O alta clasificare a inflatiei este in functie de amploarea pe care o ia procesul inflationist ( adica de viteza de crestere a preturilor). Aici pot exista inflatia monetara, care este caracterizata de o crestere oarecum generala a preturilor cu un procent de pana la 3% anual, fiind deobicei reflex al politicilor de stabilizare. Manifestandu-se o mare incredere in moneda, majoritatea agentilor economici au tendinta, fiind convinsi ca bunurile pe care le vand si le cumpara vor cunoaste evolutii moderate. Folosita ca regula generala, pe fondul unor anticipari bune din partea agentilor economici, se vor observa evolutii crescatoare a productivitatii muncii. In functie de amploarea procesului inflationist de mai disting doua ramuri : inflatia globala si hiper inflatia. Inflatia globala este cea care ajuta la dublarea preturilor pe parcursul unui an, sursa a unui mare dezechilibru economic, rata dobanzii crescand rapid, viteza de rotatie a banilor se mareste, iar posesorii acestora ajungand sa detina asupra lor doar strictul necesar de moneda, necesar tranzactiilor zilnice. Majoritatea economiilor parasesc teritoriul tarii, ajungand in economia altei tari. Hiperinflatia se poate caracteriza prin cresteri imense a preturilor, scazand cosiderabil cererea de moneda datorita neincrederii in puterea sa. La un moment dat preturile ajung sa fie foarte instabile, iar salariul unui angajat scade cu aproximativ 30%. P.Cagan considera ca o crestere a preturilor cu 50% lunar defineste inflatia sub aceasta forma.

O a treia clasificare este in functie de cauzele inflatiei unde se pot distinge trei tipuri de inflatie : inflatie prin costuri, cerere si inflatie structurala. Aceasta clasificare va fi dezbatuta pe parcursul urmatorului subcapitol prezentat putin mai jos.

1.2 CAUZELE APARIȚIEI INFLAȚIEI

Pe tema inflatiei a existat o aprinsa si lunga discutie intre economisti, acest fenomen fiind foarte complex si destul de cuprinzator. In zilele noastre nu exista o anumita teorie acceptata de toti a inflatiei, cauzele generatoare a acestui process economic putand fi de diverse ordine cum ar fi : psihologic, social-politic, intern sau extern si nu il ultima faza, economic, aduse prin intermediul relatiilor economice international si al cresterii numarului de intreprinderi dintre economiile internationale.

Procesele inflationiste, cateva dintre ele, provin fie din partea cerereii fie din partea ofertei. Referitor la aceste procese autorul P.Samuelson, spune ca “ trasatura caracteristica esentiala a inflatiei moderne este ca ele au o dinamica interna sic a sunt greu de oprit dup ace s-au declansat”. In acest caz este vorba de inflatia inertiala, anticipata sau fundamentala, cum o numesc specialistii, adica acea rata ainflatiei pe care specialistii o iau in considerare atunci cand se incheie contract sau accord official, anticipate de agentii economici.

Rata inflatiei anticipate poate fi considerata ca fiind un punct de repere pentru rata inflatiei effective in viitor, tinand cont de faptul ca a fost integrate in actiunile si modul de comportament al agentiilor economici, dar mai ales institutiilor si populatiei, avand tendinta dureze pana in momentul in care un soc o face ori sa creasca ori sa scada.

Se pot evidentia urmatoarele tipuri de inflatie din punctul de vedere al cauzelor care genereaza inflatia :

-inflatie prin cerere ;

-inflatie prin costuri;

-inflatie structurala.

1.2.1 INFLAȚIA PRIN CERERE

La baza inflatiei prin cerere este cresterea cererii globare, in urma careia oferta este total indiferenta si inelastica. In figura nr. 1, "INFLAȚIA PRIN CERERE" putem observa ca pretul si cantitatea de echilibru cresc, prin cresterea cererii din cauza unui impact (de la Po, PNBo la P1, PNB1) ca o expresie de modificare a echilibrului (de la E0 la E1) care se adapteaza atat prin cantitati cat si prin preturi.

Figura nr.1.inflatia prin cerere

Acest tip de inflatie a fost pus in evidenta de adeptii teoriei cantitative a banilor , variatia procentuala a masei monetare fiind egala cu masa variatilor procentuale a cantitatilor oferite si preturilor.

Premisa inflatiei este ca masa monetara sa creasca mai repede decât PNB sau PIB, adica oferta de moneda si veniturile agentilor economici cresc mai intens decât oferta de bunuri economice.

Pentru a avea loc procesul inflationist este necesara atât cresterea generalizata a preturilor cât si cresterea in timp (de durata) a acestora. Pentru a se realiza cresterea de durata a fenomenului inprejurarile sunt multiple. Ele tin mai intâi de mecanisme intentionate de a crea in mod repetat mai multa moneda decât nevoile circulatiei, gratie fluxului de metale pretioase, tiparirea unui volum exagerat de bancnote, politica monetara expansiva a bancii centrale s.a.m.d., neinsotite de cresterea corespunzatoare a ofertei. In toate situatiile mentionate este generata cerere salariala suplimentara, in exces, iar majorarea preturilor este solutia imediata pentru echilibrarea pietelor.

Acest mecanism direct in declansarea inflatiei este insotit de altul, indirect, relevat de catre Marshall, Keynes si Friedman. Dupa acestia, intre cresterea masei monetare si a cererii normale se interpune scaderea ratei dobânzii care explica de ce prima o declanseaza pe cea de a doua. De exemplu, daca Banca Nationala cumpara bilete de tezaur sau alte titluri de pe piata, particularii si bancile vor detine mai multe lichiditati; in mod natural, cursul titlurilor va creste iar rata dobânzii se reduce, ceea ce îi incita sa achizitioneze alte active reale (pentru ca cele financiare s-au scumpit), fapt ce poate stimula productia de bunuri reale fizice.

Elasticitatea productiei, in special cea de bunuri durabile si de capital, este decisiva pentru instalarea starii de inflatie. Daca oferta este elastica cu cererea, atunci mecanismul indirect nu declanseaza inflatia. Daca elasticitatea productiei de bunuri durabile si de capital este inelastica (pentru ca intreprinzatorii nu au posibilitatea de a spori oferta) procesul inflationist, prin mecanismul indirect, este declansat si se autointretine.

Importanta pentru declansarea sau nedeclansarea procesului inflationist este si categoria de agenti economici in posesia caruia ajunge excesul de masa monetara pusa in circulatie. Daca sporul de masa monetara ajunge in principal la producatori, investitiile sunt stimulate, creste produsul global, iar posibilitatile procesului inflationist se diminueaza. Atunci când sporul de masa monetara ajunge in special la consumatori si speculatori, creste cererea de satisfacatori si de active financiare si monetare, iar efectul de crestere a preturilor este preponderent si procesul inflationist se declanseaza cu intensitate.

1.2.2 INFLAȚIA PRIN COSTURI

Inflatia prin costuri se fundamenteaza pe legaturile care exista intre nivelul costurilor, comportamentul agentilor economici si eficienta utilizarii factorilor de productie. Ipoteza de la care porneste analiza o reprezinta faptul ca costurile unitare primesc un impuls de crestere. Acest impuls de crestere poate fi generat de:

-deprecierea cursului de schimb al monedei nationale; ceea ce duce la scumpirea factorilor de productie din import, favorizând cresterea IPC si a bunurilor cu ajutorul factorilor de productie importati;

-pierderea sau restrângerea unor piete de desfacere, ceea ce conduce la majorarea costului mediu fix;

-atragerea in circuitul economic a unor factori de productie mai mari, ai caror preturi sunt superioare in raport cu productivitatea marginala ca urmare a unor proaste alocari de resurse;

-existenta deja a unui proces inflationist care determina revendicari din partea sindicatelor si patronatelor pentru a-si conserva veniturile reale, ceea ce necesita cresterea veniturilor nominale (salarii, rente, dobânzi, impozite si taxe etc), soldate cu majorarea costurilor unitare.

Figura nr.2. Cresterea costurilor si inflatia

Pe pietele concurentiale sau neconcurentiale majorarea costului mediu si marginal, conduce la restrângerea ofertei, atât a celei individuale (a industriei)cât si a celei agregate. Aceasta se intâmpla pentru ca, daca pretul factorilor de productie creste, cu resursele banesti disponibile, agentii economici vor putea achizitiona cantitatii mai mici de factori de productie pe baza carora asigura oferta agregata. In felul acesta, pe baza resurselor banesti reale, produsul efectiv coboara sub cel potential, ceea ce rupe echilibrul dintre cererea agregata si oferta agregata. Drept urmare, curba ofertei agregate se deplaseaza spre stânga, cea ce duce la un echilibru nou (E1) caracterizat prin PNB efectiv mai mic si preturi de piata mai mari.

Figura nr.3. Inflatia prin costuri

Inflatia prin costuri poate aparea si ca urmare a politicii guvernamentale, când puterea este interesata sa mentina o cerere inalta, practicând politici monetare si fiscale expansive. In acest fel se poate ivi situatia ca cererea globala, care este sustinuta artificial de catre autoritati sa sporeasca productia potentiala, ceea ce duce la reactii inflationiste care in conditiile ocuparii depline a factorilor de productie, in special fortei de munca, se soldeaza cu cresteri salariale, ceea ce conduce la cresteri de costuri, apoi de preturi, si acest ciclu putânduse repeta la infinit.

1.2.3 INFLAȚIA STRUCTURALĂ

Inflatia structurala presupune o situatie grava din economie, in care cererea si oferta se modifica in sens contrar; ca regula, cererea agregata creste, iar oferta agregata scade. Ea reprezinta atât o continuare intre inflatia prin cerere si cea prin costuri, dar are si unele elemente componente specifice: existenta unor puternice structuri monopoliste[11] , de oligopol[12] si administrativ -birocratice, care au capacitatea de a stimula unele componente ale cererii globale, concomitent cu reducerea unor elemente ale ofertei globale.

Inflatia structurala poate sa provina si din anticiparile incorecte asupra structurii viitoare a cererii, cea ce genereaza neconcordanta intre structura materiala a cererii si cea a ofertei. La bunurile la care cererea agregata este mai mare decât oferta se va declansa o tendinta de crestere a preturilor, care, prin mecanismele specifice de autointretinere, se generalizeaza la intregul nivel al economiei nationale. Cererea excendenta poate proveni de la factorii guvernamentali, angajati particulari sau fie de natura externa.

Figura nr.4. Inflatia structurala

Atunci când intervin socuri asupra, cererii si ofertei agregate inflatia tinde sa ramâna constanta. Pe termen scurt, evolutia procesului inflationist este influentata de relatia dintre dinamica cererii globale si cea a ofertei globale. Ca regula generala, cererea este mai sensibila la cresteri (elastica la factorii cresterii) si inelastica la scadere, in timp ce oferta este elastica la scadere si inelastica in fata majoritatii factorilor de crestere.

1.3 EFECTELE sI COMBATEREA INFLAȚIEI

Efectele inflatiei difera de la o perioada la alta, in functie de forma si, intensitatea procesului inflationist, de politicile economice promovate de institutii împuternicite, ca si de capacitatea guvernelor de a cunoaste si controla acest proces.

1.3.1 PRINCIPALELE EFECTE ALE INFLAȚIEI

Unul dintre primele efecte generatoare ale inflatiei, consta in scaderea puterii de cumparare a monedei, fenomen care afecteaza agentii economici intr-un mod diferit. In momentul in care banii se depreciaza, se renunta la o parte din resursele materiale stranse, iar in acest fel se asigura ca se va folosi o rata mai mica a capacitatii din cadrul circuitului economic.

Mecanismul economic poate fi deblocat de inflatie, dar in unele cazuri poate fi si blocat. Prin eliminarea unitatilor uzate moral, inflatia favorizeaza modul de adaptare a unitatilor care au ramas la felul exigent impus de procesul tehnic si de economia de piata.

Cei care isi desfasoara activitatea cu resurse umane, ajung la un momendat sa foloseasca credite intr-un mod gratuit, in conditiile unei deprecieri a bunurilor, fie egala sau mai mare decat rata reala a dobanzii). Cand s-a incasat un beneficiu real, se restituiesc creditele in bani depreciati. In aceasi idée se mai pune problema cand se fac imprumuturi de stat, persoanele care au creditat statul raman cu obligatiuni de stat devalorizate.

O mare parte foarte importanta a mesei monetare este indepartata de inflatie din circuitul activ, in legatura cu scaderea de putere de cumparare a banilor. Efectul acesta se constata doar in termeni reali pentru ca daca are loc o crestere a cantitatii de bani pentru populatie.

Inflatia pune de acord puterea de productie cu nevoile reale de consum. Se realizeaza acest lucru printr-o presiune continua pe care o exercita deobicei in avans asupra resurselor umane. Hiperinflatia sustinuta de specialisti cu un trecut continuu si de durata, reprezinta un factor care ar putea duce la o dezorganizare a economiei daca nu este suficient controlata.

1.3.2 MODEL DE ÎNLĂTURARE A INFLAȚIEI

Atunci cand inflatia continua sa se manifeste pentru o perioada mai mare de timp sau s-a manfestat in trecut, se pune deobicei problema ca daca poate fi candva redusa fara a intampina dificultati mari sub o forma de pierdere a locurilor de munca sau a scaderii de productie.

Inflatia este continua in conditiile in care venitul actual este mai mare decat un nivel sau potential, aceasta este o ipoteza de la care porneste analiza aceasta. Oamenii se asteapta ca inflatia sa continue pentru un timp.

Inflatia persistenta este o mentinere cu siguranta a unor asteptari de continuare a ratei curente a inflatiei. De exemplu putem presupune ca banca centrala ar decide sa reduca rata inflatiei, scazant darata de validare monetara. In urma unei astfel de decizii evenimentele care vor urma sunt caracterizate in trei etape :

Etapa I

O prima etapa ar fi ca prima faza a unei politici anti inflatie poate consta in nesiguranta ratei expansiunii monetare sub rata cuvenita a inflatiei..

Etapa a II-a

Reducerea somajului pana cand atinge o « rata naturala » in asa fel incat preturile sa fie stabile este principalul efort depus de guvern. Dar uneori economiile se supraliciteaza si intra intr-un decalaj recesionist, in loc sa incerce sa intre in limita somajului natural si a unor preturi stabile. Salariile nu sunt dependete doar de o cerere excesiva curenta, sunt dependente si de asteptari inflationiste, acesta fiind modivul principal al suprasolicitarii.

In urma asteptarilor se poate ajunge ca inflatia sa dureze si dupa ce cauzele ei au fost combatute. Initial fiind o inflatie prin cerere rezultata dintr-un decalaj inflationist, se poate ajunge la o inflatie asteptata, alimentara, unul dintre motive fiind si asteptarea populatiei ca inflatia sa continue.

Etapa a III-a

Etapa a III a, numita si recuperare, este faza finala in care se reintroduce o modalitate de ocupare totala. In momentul in care economia ajunge la sfarsitul stagnarii inflatiei, situatia este total asemanatoare cu economia care ar fi fost lovita de un impact izolat al ofertei agregate.

Economistii care sunt preocupati de asteptariile salariale si de preturile in scadere se tem ca procesul va dura pe o perioada mai mare de timp.

Acei economisti care sunt preocupati in legatura cu asteptarile ca salariile si preturile sa scada se tem ca procesul va dura un timp foarte indelungat, dar acestia cred ca daca banca centrala arc reste tensiunea monetara, poate revenii si asteptarile de inflatie. Acest lucru ii fac sa permita ca o recesiune noua destul de aspra sa distruga aceste asteptari ale inflatiei sau sa valideze inflatia pentru reducerea somajului, in concluzie se revine in punctul din care a inceput inflatia validata.

1.3.3 INDEXAREA VENITURILOR

Fiind tot o componenta a politicii anti inflatie, indexarea salariilor si a categoriilor de venituri compenseaza puterea de cumparare pierduta de catre salariati sau de alte categorii ale populatiei cu venituri fixe.

Indexarea este o tehnica care permite cresterea veniturilor in comparatie cu cresterea preturilor pentru influientarea puterii de cumparare a veniturilor.

In urma procesului de indexare a veniturilor se disting doua tipuri de indexari:

-indexare totala ( indexarea veniturilor in egala masura cu procentul de crestere a ratei inflatiei );

-indexarea partiala ( indexarea veniturilor intru-un procent mai mic decat rata inflatiei ).

CAPITOLUL 2

ELEMENTE ESENȚIALE PENTRU ANALIZA PROCESULUI INFLAȚIONIST

Influientata intr-o oarecare masura speciala a aparatieiei modelului curbei lui Philips [15], teoria moderna a inflatiei, a fost impartita in trei etape ale curbei :

a)formarea notiunii de catre Phillips si Lipsey[16], avand ca punct de pornire ideea ca estisa o relatie invers proportionala, fixa, intre rata somajului si aceasta;

b) o diferenta intre curba lui Philips pe termen scurt si pe termen lung ( teorie demonstrata prin teoria „ratei naturale a somajului” de catre Milton Friedman si E.Phelps)

c) adeptii scolii asteparilor rationale considerau ca nu exista nicio forma sistematica de compunere intre inflatie si somaj, aceasta fiind considerata o critica a curbei lui Philips.

2.1 CURBA LUI PHILLIPS

Mdelul de aparitie a curbei lui Philips[15] si criticile aduse acesteia a dus la influientarea teoriei moderne. Se disting trei etape importante pe parcursul existentei acestei curbe :

a) avand ca punct de pornire ideea ca intre rata somajului exista o relatie stabila, chiar invers proportionala, a fost o notiune formata de Phillips si Lipsey[16] ;

b)diferenta dintre curba lui Phillips pe termen scurt si cea pe termen lung ( diferenta demonstrata de catre Milton Friedman si E.Phelps prin teoria "ratei naturale a somajului");

c) adeptii scolii, erau de parere ca nu exista forma sistematica de compunere intre somaj si inflatie, critica adusa curbei lui Phillips.

2.1.1 CURBA INIȚIALĂ A LUI PHILLIPS

A.W.Phillips a revolutionat teoria moderna a inflatiei intr-un articol, foarte bine scris relatiei dintre variatia salariilor si rata somajului, relatie dedusa din analiza somajului si asalariului , pe o perioada mai mare de 50 de ani, respectiv in anii 1861-1913 in Marea Britanie.

Pe baza relatiei mentionata mai sus, care este negativa si neliniara, Philips a ajuns la concluzia ca este perfecta pentru urmatorul interval de timp mai exact anii 1913-1957. Rata de crestere a salariilor scade in aceeasi masusa in care creste rata somajului, concluzie trasa conform functiei

Figura nr.5. Curba initiala a lui Phillips

unde:

U=rata somajului (in procente)

W=rata de variatie a salariilor (in procente)

Curba din figura de mai sus ne arata doua aspecte destul de importante:

a) in momentul in care rata somajului ajunge 5,5% cresterea salariilor se opreste(W=0);

b) cand rata somajului scade , salariile cresc mult mai repete, iar in momentul in care rata somajului creste, salariile se maresc mai incet, lucru dedus de Phillips.

Figura nr.6. Curba lui Phillips

Philips a incercat pe parcursul cercetariilor sale ca relatia de mai sus sa fie stabila si in niciun caz sa ajunga negativa.

Din figura nr.6 se observa ca valorii ratei somajului (u) ii corespunde doua valori ale ratei de variatie a salariilor(w). Ratei somajului ii corespund doua puncte, unul dintre ele fiind rata inflatiei prin salarii reprezentata de R.B. datorata scaderii ratei somajului ( in momentul in care cresterea fortei de munca are un ritm descrescator), iar celalalt punct este ca ratai inflatiei reprezentata prin RX apare cand rata somajului ajunge sa creasca ( crearea unor noi forte de munca scade).

Din acest lucru se poate observa ca rata de cretere a salariilor nu este dependenta doar de rata somajului. In anul 1958 Philips relata ca « la orice nivel al somajului exista o tendinta clara a ritmului de variatie a ratei salariilor de a se situa deasupra nivelului mediu, atunci când somajul descreste in perioada de avânt economic, si sub nivelul mediu, când somajul creste in perioada de declin a ciclului economic. ‘’

Construita pe baza unor date foarte reale, curba lui Philips, a consolidat un model care incearca sa explice ce nu reusise niciodata teoria economica si mai exact dece salariile au tendinta sa creasca in continuu. R.G.Lipsey a incercat sa teoretizeze modelul acesta.

2.1.2 MODELUL LUI R.G.LIPSEY

Pornind din alcatuirea modelului sau mai exact de la curba originala a lui Philips, Lipsey, in modelul lui ignora ca fiecare piata de munca in parte are caracteristici proprii. De asemena Lipsey a folosit salariul nominal, comparativ cu teoria economica care este de parere ca cererea si oferta de piata muncii sunt componente ale salariului real.

Figura nr.7. Modelul lui R.G.Lipsey

ND=cererea de forta de munca

NS=oferta de forta de munca

In figura de mai sus putem observa ca rererea fortei de munca( ND) si oferta(NS) acesteia sunt functii liniare ale salarului nominal. Atunci cand NS si ND au aceeasi valoare ( punctul A) piata fortei de munca se afla in echilibru, iar in momentul in care exista o diferenta egala cu zero, rata de variate a salariilor nominale este nula.

Oferta fortei de munca, pe piata, este formata din numarul de persoane angajate si numarul persoanelor somere:

ND=N+U, unde:

N=numarul celor angajati;

U=numarul somerilor.

Cererea fortei de munca este alcatuita din numarul salariatilor plus numarul locurilor de munca vacante.

NS=N+V, unde:

V=numarul locurilor de munca vacante.

Diferenta dintre numarul posturilor vacante si numarul persoanelor fara loc de munca constituie excesul de cerere de forta de munca.

X=NS-ND, unde:

X=excesul de cerere de forta de munca.

X=N+V-N-U=V-U

Motivul care constituie teoria ca faptul ca se va asigura o crestere substantiala a veniturilor, reiese dintr-o impoteza ca forta de munca va devenii mult mai mare, atunci cand excesul de cerere de munca ( segmentul AB), apare pentru marimea curenta a salariului nominal ( W0). In macroeconomie salariul creste direct proportional cu nivelul gradului de ocupare a fortei de munca. Expoatand curba lui Philips, Lipsey, s-a folosit de doua functii :

a) functia de ajustare a salariilor ( reprezentata de relatia dintre excesul cererii fortei de munca si variatia salariilor nominale);

b) functia X-U, reprezinta relatia destul de negativa dintre excesul de cerere a fortei de munca si rata somajului.

2.1.2.1 FUNCȚIA DE AJUSTARE A SALARIILOR

Diferenta dintre cerere si oferta, mai exact de excesul cererii fortei de munca, functia de ajustare a salariului ne arata ca rata de variatie a nivelului salariilor este determinata de aceasta.

Cand nivelul salariilor creste repede, inseamna ca cererea depaseste cu mul oferta. Cand nivelul salarial nominal ramane constant, exista o anumita egalitate intre cerere de forta de munca si oferta acesteia.

Figura nr.8. Functia de ajustare a salariilor

In figura nr.8 se poate observa ca estisa un plus de cerere de munca din care rezulta o variatie relativa AC existenta a salariilor nominale. Nu pot fi observate in mod direct, statistic vorbind, excesul cererii de forta de munca ND-NS arata o diferenta dintre doua marimi planificate, in vreme ce defapt nivelul salarial si variatia acestuia se pot observa pe cale empirica. Necesar pentru aproximarea excesului de cerere de forta de munca, a trebuit introducerea unei relatii ideale, relatie obtinuta de R.G. Lipsey prin legatura dintre excesul de cerere de forta de munca si rata somajului.

2.1.2.2 FUNCȚIA X-U

Pe langa functia care ajusteaza salariile, Lipsey a descoperit o relatie negativa intre rata somajului(u) si excesul cererii de forta de munca (X).

Figura nr.9. Functia X-U

                   Uf=nivelul de functionare al somajului

Parerea lui Lipsey este ca egalitatea dintre un numar al somerilor cu cel al locurilor de munca vacante datorita lipsei exesului, astfel incat curba x-u se intersecteaza in Uf cu axa OU, care este echivalent si cu egalitatea exesului de cerere cu zero. Lipsey considera ca daca cunoastem punctul acesta ( Uf), cresterea exesului cererii fortei de munca va provoca scaderea somajului(u) si ca o eventuala crestere a excesului ofertei fortei de munca va provoca o majorare a ratei somajului.

Daca combinam cele doua functii, observam o curba specifica de a lui Philips, care mai exact, se refera la un tip de piata individual a fortei de munca. Rata inflatiei prin salarii poate fi explicata prin surplusul de cerere de pe piata, lucru care reiese din modelul Philips-Lipsey.

2.1.3 CURBA LUI PHILLIPS ÎN TIMP

        Primii economisti care au fost sceptici in privinta curbei lui Philips au fost Milton Friedman si Phelps. Inrebarea lor a fost ca daca cumva aceasta curba are o relatie stabila si pe termen lung si pe termen scurt. De asemenea Friedman, critica teoria lui Lipsey, mai ales faptul ca nu a tinut cont si de asteptarile inflatiei. Phelps si Fiedman au aratat ca orice punct daca este luat de pe curba lui Philips arata un tip de rata de inflatie, dar daca rata anticipata sufera modificari, atunci curba lui Philips va suferi modificari. Este posibil ca orice rata a inflatiei prezente, care este intr-un punct mai ridicat, va duce la o rata mult mai mare a inflatiei asteptate, in mod cert facand curba lui Philips sa aiba o tendinta de urcare lucru care impiedica orice timp de compesatie intre somaj si inflatie pe o perioada mai mare de timp ( figura nr.11).

         In ideea celor spuse mai sus Phelps spune ca: "daca se astepta o crestere generala a preturilor de 4% pe an, de ce ar fi rata asociata somajului mai scazuta sau mai ridicata decât cea care ar exista daca s-ar astepta o stabilitate a preturilor viitoare, iar cererea globala s-ar comporta de o maniera care sa determine preturi medii stabile?". Chiar daca nu contrazice faputl ca curba exista pe un termen scurt de timp Friedman si Phelps spun ca aceasta suporta modificari odata cu schimbarea ratei anticipate a inflatiei.

Figura nr.10. Curba lui Phillips în timp.

Figura de mai sus evidentiaza mai multe tipuri de curbe ale lui Philips, care au o singura diferenta, respectiv faptul ca toate sunt trasate pe o baza a ratei inflatiei anticipate ( 0%,1%,2% si 3%)

       Conform datelor de mai sus putem trage urmatoarele doua concluzii:

Faptul ca odata cu rata anticipata ainflatiei, curba lui Philips sufera modificari de fiecare data;

         – orice modificare adusa ratei anticipate a inflatiei are urmare deplasarea curbei lui Phillips ascendent (daca aceasta creste) si descendent (daca scade).

2.1.4 INOVAȚIILE ADUSE DE SAMUELSON sI SOLOW CURBEI LUI PHILLIPS

In 1960 P.samuelson si R.Solow publica o lucrare care ii aduce curbei lui Philips popularitatea. Acestia incearca in principiu sa demonstreze cat de importanta este conceptul teoretic de curba in economia unei tari. Motivele specificului tratarii de catre Samuelson si Solow acestui subiect sunt:

Modificarea curbei initiale a lui Philips, devenind o relatie intre rata somajului si rata inflatiei ;

Samuelson si Solow transforma conceptul teoretic intr-un lucru folositor politicii economice care permite sa se realizeze programe guvernamentale care pot combina, in paralel, rata somajului cu rata inflatiei.

Dupa ce au aparut lucrarile celor doi specialisti, formularea curbei lui Philips, a prins amploare in dezbaterile care aveau loc pe tema aceasta, dar si in cercetarile urmatoare. Formula marjei de profit inclusa in pret a creat o legatura intre lucrarile lui Philips- Lipsey si Samuelson-Solow, facandu-i pe agentii economici sa-si calculeze preturile de vanzare ale produselor cu ajutorul adaosului fix, formula de calcul fiind pe baza costurilor de munca depusa pe unitatea efectiva.

                   P=(1+a), unde:

        P=pretul produsului

         W=nivelul salariului nominal;

         N=numar de salariati;

         X=nivelul productiei efective

                   =costul pe unitatea de munca

         a=adaos

Dupa logaritmare si derivare rezulta:

                    log P=log (1+a)+log W-log A

                    sau , unde:

      r=rata inflatiei

          W=rata de crestere a salariilor nominale

     =rata de crestere a productivitatii muncii

Rata inflatiei este egala cu diferenta dintre rata cresterii salariale si rata cresterii productivitatii, lucru care iese din modul formarii a pretului.

Samuelson si Solow , ca urmare in demonstratia lor, considera ca, curba lui Philips poate fi scrisa si sub forma urmatoare:

                   W=r*+bu-1+, b>0

                                               01, unde:

        r*=rata anticipata a inflatiei.

De rata asteptata a inflatiei (r*) , de gradul de presiune al cererii (u-1) si de cresterea productivitatii () rata variatiei a salarilor nominale depinde in mod direct cu siguranta.

Din ultimele doua relatii obtinem curba lui Philips dar cu modificarile aduse de Samuelson si Solow:

    r=r*+bu-1-(1-)

Din ultima formula tragem concluzia ca determinarea ratei inflatiei(r) este datorata presiunii de exercitare de cerere asupra pietei muncii( bu-1), rata asteptata a inflatiei(r*) si de termenul (1-), care ne arata doar partea din cresterea productivitatii muncii care nu se transfera muncitorilor sub forma unei cresteri salariale. Cand componenta anterioara creste, rata inflatiei scade considerabil.

   Samuelson si Solow au vrut sa transforme curba lui Philips intr-un instrument de politica economica, dintr-o teorie economica. Din opinia lor reiese ca fiecare punct existent pe curba lui Philips poate fi interpretat ca o componenta posibila a politicii economice adusa de guvern.

O relatie inver proportionala dintre ratele somajului si ale inflatiei putem observa si intre punctele A si B ( figura nr.11) existente pe curba R. Exprimata in alte cuvinte putem obtine o inflatie mai mica in schimbul unei rate de somaj mai mare, sau putem realiza un somaj de marime mai mica dar in cazul acesta inflatia va creste.

Figura nr.11. Curba lui Phillips

2.2 MODELUL ECONOMIC AL LUI J.M.KEYNES

J.M.Keynes a elaborat un model care este compus din trei elemente de categorii :

1. variabilele care erau compuse din mai multi indicatori economici ( investitii globale, economie, consum, cerere, oferta, venitul national), sau din rata lor sau raportul dintre doua categorii ( rata dobanzii, inclinatia spre consum etc).

2. cu ajutorul unei ecuatii sau a unei inegalitati, redam relatia dintre variabile dar si cu ajutorul unei functii putem reda independenta intre ele, functii cum ar fi functia investitiilor, functia ocuparii fortei de munca, functia ofertei etc.

3. gradul de intenistate se calculeaza cu ajutorul parametrului investitional multiplicator (K)

Din modulul sau prezentam amanuntit elementele celor trei categorii, pentru a duce la o mai buna intelegere a demonstratiei lui Keynes.

2.2.1 Variabilele

Keynes se refera la 2 tipuri de variabile:

Nivelul activitatii economice la scara economiei nationale este caracterizat cu ajutorul unor indicatori globali sau agregati numiti variabile endogene:

pretul global de oferta a productiei realizat (Z);

cererea efectiva de marfuri (D) sau volumul total de incasari obtinute de intreprinzatori din vânzarea marfurilor; aceasta se imparte si eaa la randul ei in doua parti: cererea de bunuri de consum final sau individual (D1) si cererea de bunuri destinate investitiilor (D2);

                  -venitul global (y)

                  -consumul final global (C) 

                  -economiile (S) sau partea din venitul global (Y) care ramâne dupa scaderea consumului final global (C)

S=Y-C

                 -investitiile globale (I)

                 -volumul folosirii mâinii de lucru sau al ocuparii (N sau E)

Cererea efectiva de marfuri (D) este cea mai importanta dintre toate variabilele endogene care duc la buna functionare a economiei de piata, pentru ca aceasta depinde de modificarea celorlalte variabile in functie desigur si de nivelul sau modificarea acesteia.

Variabilele exogente sunt compuse din nenumarate rate de date, cu privire la comportamentul utilizat de agentii economici, atat privind calitatea consumatorilor ( cat se inclina spre consum) , dar si cum sunt ei in calitate de intreprinzatori. Keynes a folosit trei variabile exogene :

Una dintre variabile a fost inclinatia spre consumul de produse, folosita sub forma de raport intre consum si venit (C/Y) sau chiar sporul de consum si sporul de venit (D’=DC(DY)), cu opusul acesteia inclinatia spre economie, sub expresie medie ( S/Y) sau sub o forma marginala (n= DS/DY).

Partea buna a capitalului sau procentul de profit rezultat din ultima investitie.

Rata dobânzii.

2.2.2 Relatiile dintre variabile

Cu ajutorul unui sistem de ecuatii sau inecuatii ( de exemplu ecuatia de echilibru, ecuatia fundamentala a modelului, ecuatii de comportament etc), putem reda relatiile dintre variabile. Pentru a putea intelege modelul lui Keynes, trebuie sa vorbim despre economia de piata, cauzele acesteia care pot genera dezechilibrul economiei.

Comparativ cu economicii clasici J.M.Keynes spune ca recunoaste faptul ca exista somajul involuntar numit si somajul economic de masa, si incearca sa-i afle cauzele.

Keynes considera dependenta cererii efective de marfuri ( D) sau incasarile din vanzarea bunurilor produse, depind in mod direct de nivelul ocuparii fortei de munca (E) sau de numarul de muncitori.

N=f(D)

Keynes trage concluzia ca daca aduna consumul final global (C) si investitiile globale(I) rezulta egalitate intre aceasta suma si venitul global ( Y) , atunci economia este intr-o stare de echilibru :

C+I=Y

Relatia de mai sus este ecuatia fundamentala a modelului keynesian.

Dezechilibrul in economie ia nastere deoarece nu toate marfurile au piata de desfacere, si din asta rezulta:

C+I<Y,

Ceea ce ne arata ca exista incasari mai mari decat productia oferita pe piata, ca cererea globala de bunuri finale ( C) si bunuri pentru investitii (I), este mai mica decat oferta, deoarece muncitorii nu gasesc locuri de munca, din cauza necumpararii productiei pe piata, astfel apare si persista somajul involuntar.

In schimb, Keynes, cauta o rezolvare a acestei situatii rele, si arata faptul ca daca scadem consumul final global ( C) din venitul global (Y), ramanem cu o parte nefolosita din cadrul venitului, adica acea parte in care firmele(S) nu au avut loc de desfacere pe piata.

Y-C=S

Daca ar exista o egalitate intre partea „S” a economiei si investitii (I), s-ar putea realiza un echilibru economic si s-ar putea sa scada considerabil rata somajului, prin ocuparea fortei de munca.

S=I

Sub numele de ecuatie de echilibeu a modelului keynesian, ecuatia S=I, nu este singurul lucru adus in discutie de Keynes. In realitate nu se investeste tot ce este economisit sau acumulat, ducand la existenta si a celor doua situatii respectiv S>I sau S<I. Lucru care-l face pe Keynes sa considere ca acestea genereaza dezechilibrii si duce la exprimarea de dificultati in vazarea unor parti din produsele realizate sau poate chiar a intregii productii, si chiar la a tine somajul la un nivel constant sau poate chiar cresterea acestuia.

2.2.3 PARAMETRUL "MULTIPLICATOR INVESTIȚIONAL" (K)

Pentru a exprima legatura existenta dintre fluctuatiile investitilor, ocuparea fortei de munca si venituri J.M.Keynes s-a folosit de parametrul K. Termenul de „multiplicator” ii apartine lui R.Kahm folosit de acesta in 1931, in ocuparea fortei de munca pentru a arata de cate ori (K) poate creste ocuparea totala a fortei de munca in raport cu ocuparea primara a fortei de munca din sectoarele producatoare de bunuri de investitii.

Keynes este cel care a marit utilizarea acestui tip de parametru, facandu-l o relatie mai complexa numita sub forma „ multiplicator investitional” din multiplicator al ocuparii fortei de munca. Acesta mai spunea despre multiplicatorul acesta ca ca "el nu spune ca, atunci când are loc un spor al investitiilor globale, venitul va creste cu o marime care este de K ori mai mare decât sporul investitional"[21]. Formula multiplicatorului fiind urmatoarea:

K=

Marimea multiplicatorului rezulta din modelul lui Keynes ca este direct proportionala cu consumul ( DC/DY), ceea ce duce la faptul ca in tarile dezvoltate economic, in care marimea inclinatiei spre consum si a multiplicatorului este mai mica, iar in tarile mai prost dezvoltate, unde oamenii tind sa consume o mare parte din veniturile personale, multiplicatorul va creste. Cu cat marimea mutiplicatorului va fi mai mic, acesta este mai aproape de nulitate si cu cat este mai mare datorita inclinatiei marginale spre consumare este mai aproape de 1.

         Keynes ne spune ca "principiul general al multiplicatorului este acela caruia trebuie sa ne adresam când cautam o explicatie a modului in care fluctuatiile marimii investitiilor, reprezentând o parte relativ mica a venitului national, venit capabil sa genereze fluctuatii ale volumului total de ocupare si ale venitului global de o amplitudine mult mai mare decât propria lor amplitudine".

2.3 INDICATORI NOMINALI sI REALI

2.3.1.INDICELE PREȚURILOR BUNURILOR DE CONSUM (IPC)

Fiind unul dintre cei mai cunoscuti indici uitilizati in statistica, indiciele preturilor bunurilor de consum (IPC) este folosit in majoritatea tarilor bine dezvoltate pentru prevenirea inflatiei in tara lor. Acest indice este foarte important deoarece in contractele colective de munca este prevazut cauza compenarii cresterii salariale, crestere evidentiata de acest indice. Lucru care rezulta ca afecteaza in mod direct politica monetara si politica fiscala in functie de modificarile aduce acestuia.         

      Acest indice este folosit pentru masurarea in mare a preturilor marfurilor cumparate si a serviciilor utilizate intre doua perioade de timp. Se foloseste formula de tip Laseyres pentru calcularea lui. In concluzie IPC ne arata evolutia medie a preturilor pentru o mentiere a unei structuri a consumului, constanta si nu inseamna evolutia medie a preturilor, conform compozitiei consumului din perioada curenta ( indicele de tip Paache). Primul care argument care sta la baza folosirii indicelui Laspeyres este usurinta modului in care se calculeaza acesta: determinam compozitia consumului in perioada de baza, iar ca urmare, pentru calcularea curenta a indicelui este necesar numai sa inregistram preturile.

         IPC=

         IPC=Ip.qip0q0, unde:

                   P1=preturile perioadei curente (analizate)

                   P0=preturile perioadei de baza

                   Q0=consumul in perioada de baza

Qipoq0= exprima structura consumului pe categorii de bunuri si servicii, determinate pe baza cheltuielilor de consum efectuate in perioada de baza.

2.3.2 INDICELE PREȚURILOR PRODUCȚIEI INDUSTRIALE

(IPPI)

       Obtinem o imagine mai completa asupra majoritatilor operatilor de pe piata facute de ansamblul de agenti si gandirea cat mai corecta asupra evolutiei procesului inflationist, cu ajutorul calcularii indicelui preturilor de productie industriale (IPPI).

Masuram evolutia preturilor industriale de livrare cu ajutorul indicelui preturilor de productie, in prima faza de producatorii interni ai comercializarii, potrivit nomenclatoarelor oficiale aflate in rigoare in momentul calculului.

Calculam acesti indici la nivel al intregii productii industriale, in care include productiile pietei de consum si livrarea la export.

Preturile practicate in prima faza a stadiului de vanzare, sunt preturile care se inregistreaza pentru calcularea indicelui, adica mai pe scurt in momentul iesirii acestora pe poarta intreprinderii. Preturile acestea includ costuri de productie, profit pentru firma producatoare si taxe prevazute de stat sau de administratia locala ( nu include TVA).

Stabilim nomenclatoare de produs pentru calcularea IPPI, iar indicile propiu-zis il calculam prin agregari succesive conform spuselor Clasificarii Activitatii din Economia Nationala (CAEN): industria in ansamblu, grupa, clasa, clasa de produse la nivelul intreprinderii, produs, sortiment. Desigur, mai mentionam ca nomenclatorul specificat mai sus nu este unul unic pe tara, ci este realizat la nivelul fiecarui agent economic, de staticieni impreuna cu specialisti din intreprinderi.

Deci, indicele Laspeyres este folositor calculului IPPI, iar acesta prespune urmatoare lucruri:

Calcularea indicilor individuali caracteristici preturilor la un nivel de sortiment:

                   IS=.100, unde:

         PS1=pretul sortimentului din luna curenta

         PS0=pretul sortimentului in anul de baza

calculul indicilor preturilor la nivel de produs si de agent economic:

                   IPA=.100,

                   I=,

         I=sortimente reprezentative ale produselor agentului economic

calculul indicilor de preturi la nivel de produs final:

IPT=.100

                   I=, I=semiprodusele ce compun produsul final

         VPAIO=valoarea totala a produsului in perioada de baza

calculul indicilor de preturi la nivel de clasa CAEN:

ICT=, unde:

         I= produsele fianale realizate in tara din clasa CAEN respectiva

         VPTO=valoarea productiei din clasa CAEN respectiva in anul de baza

calculul indicilor de preturi la nivel de grupa:

IG=.100, unde:

         I= clasele din grupa respectiva

         VCTO=valoarea totala a claselor din grupa respectiva in anul de baza

calculul indicilor de preturi la nivel de diviziune:

ID=.100, unde:

         I= grupele ce compun diviziunea

         VGIO=valoarea grupelor din diviziunea CAEN respectiva pentru anul de baza.

indicele preturilor pe total industrie:

IT=.100, unde:

         I= diviziunile CAEN

         VDO=valoarea diviziunii CAEN pe total industrie in anul de baza.

2.3.3 DEFLATORUL PIB

Deflatorul PIB reprezinta un alt sistem de masurare a inflatiei. Acesta este un indice implicit al preturilor produsului intern brut. Tinand cont de ultima utilizare, exista o egalitate intre marimea PIB si diferenta dintre valoarea bunurilor egale si a bunurilor importante. In cazul acesta deflationarea porneste de la fiecare componenta a acestuia, si ii calculam un indice de preturi de timpul Paasche, indice rezultat din raportul dintre Cj  si preturile curente si indicile volumului fizic de tipul Laspeyres[22].       

                   D=.100, unde: D=deflactorul

              r=d-100, unde: r=rata inflatiei

In comparatie cu rata inflatiei care o calculam pe baza indicelui bunurilor de consum, acesta exprimand doar evolutia preturilor pentru bunuri si tarife pentru servicii consumate de populatie, rata inflatiei determinata pe baza deflatorului PIB determina evolutia preturilor pentru o categorie mai mare de bunuri si servicii si include si servicii de capital. Din punctul acesta de vedere se poate considera ca daca apreciem inflatia cu ajutorul deflatorului PIB o facem mult mai corect.

CAPITOLUL 3. CORELAȚII ALE INFLAȚIEI

3.1 CORELAȚIA INFLAȚIE-SOMAJ

Cele mai importante doua probleme confruntate de un stat din silele noastre, in perioadele de tranzitie de la un tip economic la altul, sunt somajul si inflatia. Aceste doua probleme, de multe ori, pun gurvernul si ministerele sa decida care dintre ele este mai accentuata pentru a fi remediata. In alte cuvinte, guvernul , foloseste o politica de stabilizare si nu poate remedia, nici macar actiona, asupra ambelor probleme. Factorii decizionali trebuie sa compare implicatiile asupra inflatiei sau a somajului, mai exact cand va ajunge sa creasca somajul pentru a reduce inflatia intr-un anumit procent. Guvernul trebuie sa aleaga din o multitudine de variante, care din cele doua este mai putin rea pentru populatie.

3.1.1 DEFINIREA SOMAJULUI

In economia de piata, forta de munca este un bun care poate fi comercializat intr-un mod liber pe o anumita piata. Forta de munca mai poate fi numita si piat fortei de munca sau piata muncii. Din punctul asta de vedere, somajul este surplusul ofertei muncii fata de cererea fortei de munca:  

S=O-C, unde:

                  S=reprezinta somajul;

                O=oferta de forta de munca;

                C=cererea de forta de munca.

Elementele incadratoare persoanelor in categoria de someri sunt:

daca dupa ce persoana respectiva care a ramas fara un loc de munca a mai cautat intr-un mod destul de activ si sub forma de un sistem bine gandit de lucru pe parcursul ultimelor patru saptamani;

asteapta sa fie contactat de la ultima societatate unde a lucrat ;

in urmatoarea perioada de timp se asteapta sa gaseasca un alt loc de munca, unul nou, in urma ultimului loc de munca pierdut.

Cea mai importanta conditie care ne ajuta la definirea unei persoane somere, este cea reprezentata prin faptul ca persoana si-a pierdut locul de munca, este intr-o continua cautare si nu doar reclama faptul ca nu gaseste nimic de lucru .

Biroul International al Muncii este o organizatie care face parte din sistemul Natiunilor Unite, a dat o definitie destul de consacrata somajului. Conform definitiei o persoana este somera daca:

a implinit varsta de 16 ani;

este apta de munca;

este disponibila pentru o munca salariata sau nesalariata;

nu munceste;

cauta un loc de munca.

3.1.2 CARACTERIZAREA SOMAJULUI

   Putem clasifica somajul , ca un dezichilibru mare al unei economii curente, in:

somajul voluntar[23], ca o forma de somaj a celor care decid sa inceteze munca, fie pentru ca au salariul mult pre mic, fie ca vor un nou loc de munca, fie ca sunt in cautarea unui nou loc de munca mai bine platit si costurile de cautare vor fi recuperate din cresterea salariala.

somajul involuntar[24], forma a somajului care apare in urma imposibilitatii gasirii unui nou loc de munca acceptand salariul curent, adica salariu acceptat de cei care au un loc de munca. Deseori cei care se pot incadra in aceasta categorie se datoreaza necompatibila dintre calificarea unei persoane si calificarea ceruta pentru postul respectiv.

somajul structural, este determinat de tendinte de restructurare a economiei pe anumite activitati, pe forme de propietate, etc, care are loc sub procesul tehnico-economic, modificarilor aduse in departamentele respective sau a unor fenomene mutante sociale sau politice. Aceasta categorie incluzand deobicei:

                   somajul tarilor sarace cu o crestere demografica, dar cu lipsa destulde mare de capital si de componente necesare exploatarii resurselor umane nationale.

                    somajul tarilor cu o economie afectata de proasta functionare a modului organizatoric al muncii care nu mai permite cresterea productivitatii ca in trecut astfel incat economia devine neproductiva.

                somajul tarilor aflate in tranzactie la economia de piata care trece printr-un proces de adaptare structurala la conditiile impuse de piata, fapt care impune o adaptare a cererii de munca la nevoile unitatilor economice determinate de concurenta.

3.1.2.1 NIVELUL SOMAJULUI

 Putem masura nivelul somajului ca numar de someri, dar o putem determina si ca urmatoarea rata:      

Rs=, unde:

                    Rs=rata somajului;

                   NS=numarul de someri;

                   PA=populatia activa

Somajul este diferit in functie de anumite categoriim de exemplu poate avea alte nivele in diferite tari ale lumii, in functie de zonele geografice cuprinse in aceeasi tara. Economistii zilelor noastre au cazut de comun acord ca somajul sa fie permanent in cadrul economiei, cativa specialisti au sustinut ca permanentizarea acestui proces a aparut la inceputul secolului al XX-lea, atii ca la inceputul anilor ’50-’60.

Chiar daca somajul a fost acceptat, lucrul acesta nu inseamna ca nu va mai exista un echilibru pe piata fortei de munca, adica ocuparea deplina a acesteia. J.M. Keynes sustinea ca daca folosim deplin mana de lucru, inseamna absenta somajului.

Se caracterizeaza ca fiind o supraocupare a fortei de munca in momentul in care somajul este ocupat deplin, un somaj de 3%-5%, se considera ca prin faptul asta scaderea somajului duce la supraocuparea fortei de munca. Dennise Flouzar are o teorie conform ca daca rata somajului ajunge la 1%, mana de lucru este rara, ducand la o dependenta pentru cei care sunt in cautarea unui loc de munca, iar costul pe care il au cei care angajeaza este intr-o crestere foarte accelerata, mai accelerata decat productivitatea. A.W.Philips chiar daca era de parere in cercetarile sale ca un somaj este bun daca este permanent, a impus un nou concept in teoria economica, mai exact rata naturala a somajului. Teoria aceasta a fost imediat dezoltata de catre Friedman. Exista o legatura stransa intre rata naturala a inflatiei si rata inflatiei, deci rezulta ca si rata naturala corespunde ratei stabile a inflatiei.

Pentru intelegerea ratei naturate a somajului pornim de la ideea ca exista inflatie in economie, exprimandu-se printr-o anumita rata si are doua conditii care nu modifica dimensiunile inflatiei :

*sa nu se creeze un excedent de cerere;

                   *sa nu se produca socuri in oferta.

Daca se realizeaza cele doua contitii enumerate mai sus, cererea si oferta agregata se vor modifica numai in functie inflatie, si de aceea rata naturala a somajului o va reflecta. Daca exista modificari din cauza unor factori, alti factori in afara de inflatie, somajul ar putea inregistra o rata mai mare decat rata naturala, iar inflatia va fi in continua scadere.

3.1.3 ROLUL AJUTORULUI DE SOMAJ

      Rolul ajutorului de somaj este una dintre cele mai raspandite masuri de protectie pentru persoanele care si-au pierdut locul de munca.

Daca plecam de la ideea ca intr-o familie ambii soti au venituri, atunci venitul familiei este de 100%, iar venitul unei familii in care doar un sot lucreaza este de 75% din venitul total al familiei. Daca si singurul angajat al familiei devine somer, atunci venitul familiei va scadea considerabil, chiar daca aceasta primeste ajutor de somaj. In tarile bine dezvoltate, ajutorul de somaj al unei persoane care s-a inscris in limitele legale pentru acesta, primeste un venit aproximativ cat salariul anterior si nu doar asta, acesta primeste si regimuri fiscale speciale. Pana in anul 1980 in SUA ajutorul de somaj nu avea impozit in cazul impozitului pe venitul global, fiind impozitat doar daca venitul familiei, dupa un an, depasea plafonul stabilit de stat.

In cazul Europei Occidentale s-au dat numeroase semnale de alarma, deoarece majoritatea specialistilor erau de parere ca exista o mare legatura intre nivelul marit al ajutoarelor de somaj si nivelul foarte ridicat al ratei somajui. Dimensiunea ratei somajului, datorita ajutorului de somaj, are ca principal motiv faptul ca pentru a ajunge sa obtina acel ajutor, oamenii trebuie sa existe in « forta de munca » , sa fie intr-o continua cautare a unui loc de munca, chiar daca majoritatea nu isi doresc asta. Daca indemnizatiile de stat ar lipsi o foarte mare parte ar iesi din forta de munca, lucru care duce la reducerea ratei masurata a somajului. Conform unor specialisti [25], daca somajul ar avea o scadere cu 0,5%, rata ocuparii ar creste cu 1%.

         Un al doilea punct de vedere ar fi ca daca nu ar mai exista ajutorul de somaj, s-ar creea o stabilizare. Agentii economici nu au nici un interes pentru o ocupare stabila si deplina a fortei de munca atat timp cat exista ajutorul de somaj. Atat timp cat un angajat poate intra in perioada de somaj, face decizia agentilor economice una mai usoara in momentul trimiterii in somaj.

O persoana nu poate accepta orice loc de munca doar din cauza ca este somer. In cazul asta se includ doar persoanele care sunt superior calificate si care in momentul in care au pierdut locul de munca, nu pot accepta orice fel de slujba. Prin ajutorul de somaj, persoanele care-l primesc isi asigura un trai decent.    

Se poate spune ca mereu va exista o rata a somajului in orice economie de piata, acest lucru fiind un lucru pozitiv.

3.2 CORELAȚIA SALARII-INFLAȚIE

Intr-o stransa legatura cu inflatia se afla salariile populatiei. Salariile populatiei au tendinta sa scada in momentul in care inflatie creste. Fenomenul acesta il simte intreaga populatie prin scaderea nivelului de trai. Pentru ca efectele negative sa nu se resimta asupra populatiei, veniturile acesteia trebuie sa fie concomitente cu nivelul preturilor.      

Exista doua tipuri de metode pentru scaderea impactului cresterilor preturilor si a tarifelor, metode aplicate in macroeconomie:

acordarea de compensatii fixe si egale si pentru salariati si pentru pensionari;

diminuarea in masura cat mai mare a efectelor negative provocate in momentul deprecierii monedei, prin crestere salariala.

         In concluzie se poate spune ca cel mai bine pentru perioada respectiv, in cazul inflatiei din România, era sa se renunte la acordarea de compensatii fixe si sa se  recurga la indexarea curenta a veniturilor, daca este posibil in cel mai scurt timp dupa o crestere semnificativa a ratei inflatiei. Gradul de compensare a efectelor negative ale inflatiei se negociaza cu sindicatele.

Pentru a compensa o crestere a ratei inflatiei, indexarea salariala, se poate face fie total fie partial. In majoritatea tarilor bine dezvoltate se practiva indexarea in doua forme:

indexarea "cu prag"

indexarea cu "plafon"

Insa in ambele cazuri mentionate mai sus nu exista un mod automat de indexare. Se fixeaza un anumit nivel al cresterii preturilor in cazul indexarii „cu prag”. Daca pragul este depasit, se introduce indexarea salariilor, daca pragul nu este depasit salariile nu sunt indexate.

Salariile sunt compensate doar in cazul in care se stabileste un nivel mare al cresterii preturilor.

Indiferent de timpul sau indexarea are doua posibilitati din punctul de vedere al evaluarii:

dupa evolutia indicelui preturilor bunurilor de consum IPC, o schema de indexare a salariilor;

conform cu o crestere a inflatiei asteptata, o schema bazata pe salariu fix.

Reprezentand obiectul negocierii sindicatelor cu patronii, aceste doua scheme de indexare, apar deobicei in contractele incheiate pentru anul viiitor, contracte colective. Nu se pot negocia contractele pe parcursul anului, deoarece in ele trebuie sa se regaseasca toate elementele si ajustarile necesare.         

3.3 INFLAȚIA SI RATA DOBÂNZII

Dobanda este reprezentata de venitul sau de reenumerarea unu capital. Propietarul oricarui capital o insuseste. Propietarul trebuie sa faca parte dintr-o activitate economica, indiferent de ce natura este. Se poate ca utilizarea capitalului sa faiba loc sub contitii de risc, dar acesta se acopera prin plati suplimentare care maresc incasarile propietatii, insa fara dobanda. Se obtine ca recompensare pentru orice imprumut in condintii de garantie, fie este obligatiune, fie e castigata prin servicii realizate cu un element de capital real pe o piata concurenta cand indexarea riscurilor sau cand factorii de risc au facut deja obiectul platii unor prime care acapareaza total acele riscuri. Dobanda este o forma de venit care se poate realiza doar intr-o activitate sau intr-o actiune economica, care se realizeaza printr-o productie mai mare decat cheltuiala.

3.3.1 RATA REALĂ A DOBÂNZII sI INFLAȚIA

In momentul in care o banca ofera un imprumut bancar, creditorului i se prezinta o schema pentru rabursarea banilor care include si o dobanda aferenta imprumutului acordat. Ca un scurt exemplu puntem spune ca pentru un imprumut de 10.000$ USD, care trebuie rambursat in termen maxim un an, i se va cere de catre banca, plata unei sume de 10$ lunar. Suma aceasta reprezinta o dobanta suma aceasta reprezentand dobanda de 1200$ pe an, dobanda exprimata in procente de 12% anual:    

=12%

Rata dobanzii reprezinta suma care o platim pentru a imprumuta bani pentru o perioada exacta de timp. In exemplul de mai sus, o rata a dobanzii de 12% anual, inseamna ca persoana creditata trebuie sa plateasca 12 centi per dolar anual.    

Pe piata bunurilor si a serviciilor existand mai multe planuri tarifare si preturi, asa exista si rate ale dobanzilor diferite. Personalor juridice, banca le va acorda imprumuturi cu o rata a dobanzii mai mica decat cea a persoanelor fizice , deoare riscul de nerabursare este mai scazut in cazul acestora. De asemenea va exista diferenta a ratei dobanzii si in functie de perioada limita a creditului acordat

Renumerare unui capital calculat prin scaderea inflatiei din dobanda nominala[26] reprezinta dobanda reala. Aceasta modalitate porneste de la ecuatia lui Irving Fisher:

I=R+r, unde:

                    I= rata dobânzii nominale

                   R= rata reala a dobânzii

               r= rata inflatiei

R=i-r

In ideea in care inflatia nu se manifesta, exista egalitae intre rata dobanzii nominale si rata dobanzii reale:         

R=i

Dinamica si dimensiunea acestei dobanzi se exprima prin rata dobanzii rale, aceasta forma avand o majora importanta pentru a stimula economia veniturilor unitatilor economice si in mod special pentru adunarea capitalului si crestrile investitilor.

In comparatie cu rata inflatiei, dobanda reala este:          

pozitiva când i>r;

negativa când i<r. 

CAP.4 STUDIU DE CAZ. EVOLUTIA RECENTA A INFLATIEI SI CAUZELE ACESTEIA

Rata anuala, respectiv a anului 2008, a atins nivelul IPC de 6,3%, scazand cu un punct comparativ cu luna septembrie cand era 7,3%. Chiar daca aceasta evoluzie pune inflatia peste mult peste limita superioara a intervalului de variatie din jurul tintei centrale de 3,8%, loveste in acelasi timp consolidadea procesului dezinflationist din trimestrul al III-lea din 2008.

In randul factorilor de natura ofertei, influenta determinanta asupra decelerarii inflatiei a fost exercitata de dinamica favorabila a preturilor combustibililor, sub impactul scaderii rapide a cotatiilor petrolului pe piata internationala. Alte efecte favorabile au fost generate de influenta anului agricol bun asupra preturilor produselor alimenta 111b11b re procesate incluse in indicele CORE2, precum si de dinamica preturilor administrate. In sensul atenuarii reducerii inflatiei au actionat cresterile din trimestrul IV ale preturilor volatile ale unor marfuri alimentare.

In perioada septembrie-noiembrie 2008, continuarea unei dinamici a salariilor din industrie superioare celei a productivitatii muncii a condus la cresterea semnificativa a costului unitar cu forta de munca. Deteriorarea costului unitar cu forta de munca s-a manifestat continuu incepand cu mijlocul anului 2006, contribuind in toata aceasta perioada la incetinirea dezinflatiei prin presiunea costurilor fortei de munca asupra preturilor stabilite de producatori. Pe de alta parte, acest fenomen a condus la pierderi semnificative de competitivitate si a afectat negativ echilibrele externe, determinand recent presiuni din ce in ce mai puternice de depreciere a monedei nationale.

In luna decembrie, inflatia anuala CORE2 s-a redus cu numai 0,2 puncte procentuale fata de luna septembrie, situandu-se la un nivel mai inalt decat cel al inflatiei totale. Franarea scaderii inflatiei de baza s-a datorat in principal impactului inflationist al deprecierii monedei nationale asupra preturilor importurilor, care a contrabalansat efectele favorabile ale dinamicii preturilor produselor alimenta 111b11b re procesate si ale slabirii anticipate a presiunilor din partea cererii agregate in cursul trimestrului IV.

In trimestrul III 2008, cresterea economica si-a mentinut ritmul alert (variatie anuala de 9,1 la suta), continuand sa alimenteze excesul de cerere. Cresterea PIB a fost impulsionata de accelerarea expansiunii consumului final, sustinuta, pe fondul reducerii semnificative a ponderii creditului in ansamblul resurselor de finantare a absorbtiei interne, de o crestere rapida a salariilor. In acelasi interval, dinamica investitiilor a continuat sa incetineasca, ramanand insa semnificativa. Cererea externa neta si-a redus usor contributia negativa la cresterea economica, insa importurile au crescut din nou mai rapid decat exporturile.

Ultimul trimestru al anului 2008 marcheaza un punct de inflexiune in dinamica activitatii economice interne, in conditiile transmiterii tot mai pregnante prin canalul comertului exterior si prin cel financiar a efectelor negative ale crizei internationale. Reducerea substantiala a cererii externe pentru produse romanesti, precum si dificultatile sporite de finantare a agentilor economici au avut ca efect, in perioada octombrie-noiembrie, scaderi semnificative ale valorilor unor indicatori precum: productia industriala, indicele de incredere in industrie, cifra de afaceri in sectorul serviciilor prestate populatiei, ritmul de crestere a cifrei de afaceri in comertul cu amanuntul. Evolutia acestor indicatori corelati cu dinamica PIB sugereaza in mod clar o incetinire semnificativa a cresterii economice si reducerea corespunzatoare a excesului de cerere in trimestrul IV.

·        Politica monetara in perioada parcursa de la data raportului precedent

La data de 30 octombrie 2008, Consiliul de administratie al BNR a decis mentinerea ratei dobanzii de politica monetara la 10,25 la suta pe an, reiterand necesitatea pastrarii unei conduite a politicii monetare compatibile cu atingerea in mod sustenabil a obiectivelor de dezinflatie pe termen mediu. In acelasi timp, Consiliul de administratie a hotarat reducerea ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei de la 20 la suta la 18 la suta incepand cu perioada 24 noiembrie – 23 decembrie 2008. In conditiile amplificarii crizei financiare internationale si ale restrangerii excedentului de lichiditate din sistemul bancar romanesc, masura a fost destinata imbunatatirii gestionarii lichiditatii de pe piata monetara interbancara in scopul asigurarii unei finantari sustenabile a economiei.

In perioada urmatoare acestei decizii, evolutiile macroeconomice pe plan international au confirmat extinderea concertata aefectelor crizei financiare asupra economiei reale la nivel global si au relevat inceputul propagarii acestora si asupra economiei nationale. Dupa continuarea ritmului alert al cresterii PIB in trimestrul III 2008, in trimestrul IV evolutiile indicatorilor activitatii economice au transmis semnale clare de incetinire semnificativa a acesteia.

Confirmand previziunile BNR, rata anuala a inflatiei si-a consolidat tendinta descendenta pana la sfarsitul anului, insa perspectivele privind traiectoria viitoare a acesteia sunt afectate de gradul inalt de incertitudine asociata factorilor determinanti, precum si de evolutiile divergente ale acestora. Mentinerea deficitului de cont curent la un nivel inca ridicat, suprapusa unei reduceri la scara globala a disponibilitatii resurselor de finantare a acestuia, au determinat o volatilitate sporita a cursului leului pe parcursul trimestrului IV, in paralel cu inscrierea acestuia pe o traiectorie ascendenta relativ accentuata. Avand un impact inflationist asupra preturilor importurilor, aceasta evolutie a cursului de schimb are, pe de alta parte, drept efect cresterea serviciului datoriei in cazul agentilor economici cu expunere fata de instrumente financiare denominate in valuta. Efectul restrictiv al acesteia din urma contribuie la comprimarea deviatiei PIB, accentuand impactul calitativ similar al continuarii scaderii dinamicii creditului acordat sectorului privat ca urmare a majorarii costului finantarilor externe si a inaspririi conditiilor interne de creditare.

In acelasi timp, influente nefavorabile dezinflatiei au fost generate de continuarea cresterii mai rapide a salariilor comparativ cu cea a productivitatii muncii si de conduita politicii fiscale in cursul trimestrului IV. Cresterea substantiala a deficitului bugetar in aceasta perioada a contracarat influenta de sens contrar a ajustarii deficitului extern datorat sectorului privat, diluand reducerea dezechilibrului total al balantei de plati catre niveluri care sa slabeasca presiunile asupra cursului de schimb al leului.

In contextul incertitudinilor majore generate de volatilitatea conditiilor macroeconomice interne si internationale si al riscurilor generate de acestea pentru atingerea obiectivelor pe termen mediu ale bancii centrale, Consiliul de administratie al BNR a decis in sedinta din 6 ianuarie 2009 mentinerea ratei dobanzii de politica monetara la nivelul de 10,25 la suta pe an. Decizia a avut drept scop asigurarea unor conditii monetare reale de ansamblu adecvate ajustarii graduale si ordonate a dezechilibrelor macroeconomice actuale, precum si convergentei ratei inflatiei catre tintele stabilite pe termen mediu. In acelasi timp, pentru asigurarea functionarii adecvate a pietei monetare interbancare, Consiliul de administratie a decis flexibilizarea manierei de gestionare a lichiditatii din sistem, prin utilizarea intr-o masura tot mai mare a operatiunilor de piata monetara, asigurand astfel conditiile necesare finantarii sustenabile a economiei.

·        Perspectivele inflatiei

Inceputul anului 2009 este marcat de efectele acutizarii la sfarsitul anului anterior a crizei financiare internationale asupra activitatii economice globale. Potentarea reciproca a evolutiilor negative de pe pietele financiare si din economia reala intretineun mediu volatil, accentuand dificultatile de previzionare a magnitudinii impactului pe termen scurt si mediu al crizei globale asupra evolutiilor macroeconomice pe plan intern. Similar proiectiei anterioare, balanta riscurilor de abatere a inflatiei in sus sau in jos fata de traiectoria din scenariul de baza se prezinta drept relativ echilibrata.

Scenariul de baza al proiectiei curente, sub rezerva gradului neobisnuit de incertitudine asociat evaluarilor cantitative, plaseaza rata anuala a inflatiei la sfarsitul anului 2009 la nivelul de 4,5 la suta, similar celui prognozat in Raportul asupra inflatiei din luna noiembrie 2008. Pentru sfarsitul anului 2010 se prevede reducerea ratei inflatiei la 3,2 la suta.

Prognozarea pentru sfarsitul anului curent a unui nivel al inflatiei similar celui din raportul anterior este rezultatul compensarii reciproce a unor influente partial contradictorii ale factorilor determinanti. O contributie nefavorabila asupra inflatiei IPC, comparativ cu prognoza anterioara, este generata de revizuirea in sens ascendent a prognozei privind inflatia CORE2. Aceastaeste de asteptat a fi contrabalansata, pe parcursul anului curent, de influentele mai favorabile asociate scenariilor privind cresterile preturilor administrate si, in prima parte a anului, ale combustibililor.

Revizuirea in sens ascendent a inflatiei anuale CORE2 in anul 2009 se datoreaza in principal repozitionarii cursului de schimb al monedei nationale la niveluri mai ridicate decat in proiectia anterioara, ca urmare a deprecierii nominale a leului incepand din trimestrul IV 2008. Aceasta repozitionare exercita efecte nefavorabile asupra dinamicii preturilor de import. Magnitudinea acestor efecte domina influenta de sens contrar, provenita din scaderea anticipata a cererii agregate si reflectata de proiectarea unei deviatii negative a PIB de la nivelul sau potential pe o mare parte a intervalului.

Pentru o parte a anului 2010, proiectia prevede o traiectorie a inflatiei anuale IPC situata usor peste cea prezentata in raportul anterior, ca urmare a anticiparii unor cresteri comparativ mai rapide ale preturilor combustibililor, doar partial compensate de dinamicile mai favorabile proiectate pentru inflatia CORE2 si preturile administrate. Scaderea mai accentuata a inflatiei CORE2 in 2010 se datoreaza atat deficitului mai amplu de cerere proiectat pentru prima parte a anului, cat si epuizarii treptate a influentei nefavorabile a dinamicii preturilor importurilor. Cu toate acestea, prognoza curenta anticipeaza o evolutie a ratei anuale a inflatiei care o situeaza pe aceasta usor sub punctul central al tintei de 3,5 la suta folosite drept ipoteza de lucru pentru sfarsitul anului 2010.

Conduita politicii monetare va ramane, pe intreg intervalul proiectiei, consecventa obiectivului sau fundamental, de asigurare a stabilitatii preturilor pe termen mediu si lung. In acelasi timp, in noul context economic intern si international, o atentie consecventa va fi acordata pe termen scurt ajustarii ordonate a dezechilibrelor macroeconomice si mentinerii stabilitatii sistemului financiar. Aceasta conduita echilibrata a politicii monetare va permite, sub rezerva coerentei si credibilitatii intregului set al politicilor macroeconomice, ancorarea asteptarilor agentilor economici si reintrarea inflatiei in intervalul de variatie din jurul tintei inca din prima parte a anului 2010.

Incertitudinea ridicata asociata propagarii efectelor crizei financiare internationale se transmite inevitabil asupra coordonatelor scenariului de baza al proiectiei si face dificila atribuirea unor probabilitati specifice de manifestare diversilor factori de risc. In acest context, consideram relevante pentru proiectia curenta riscurile care ar putea determina o derulare mai putin ordonata a ajustarilor dezechilibrelor macroeconomice, respectiv pe cele in care povara acestor ajustari s-ar putea distribui inegal la nivelul componentelor mix-ului de politici macroeconomice, fata de coordonatele scenariului de baza. Principalii factori de risc sunt: accentuarea penuriei resurselor interne si externe de finantare a activitatii economice in cazul amplificarii substantiale a efectelor crizei globale; scaderea competitivitatii exporturilor romanesti in cazul mentinerii decalajului dintre cresterea salariilor reale si cea a productivitatii muncii; manifestarea unei politici insuficient ajustate a veniturilor din sectorul public; restrangerea sectorului productiv privat ca urmare a concurentei pentru resursele de finantare limitate din partea unei politici fiscale insuficient consolidate si/sau insuficient orientate catre cheltuieli care sa genereze externalitati pozitive. Materializarea acestor riscuri poate genera fluctuatii semnificative ale inflatiei comparativ cu traiectoria proiectata.

Riscurile asociate evolutiilor preturilor petrolului si ale altor materii prime, ale preturilor administrate si ale celor volatile ale marfurilor alimentare sunt considerate a fi relativ simetric distribuite in jurul traiectoriei proiectate a inflatiei IPC din scenariul de baza.

·        Decizia de politica monetara

Avand in vedere coordonatele prognozei actualizate pe termen mediu a inflatiei, precum si multitudinea si natura complexa a incertitudinilor asociate acesteia, Consiliul de administratie al BNR a decis in sedinta din 4 februarie 2009 reducerea cu 0,25 puncte procentuale a ratei dobanzii de politica monetara, pana la nivelul de 10 la suta pe an. Totodata, Consiliul de administratie al BNR a hotarat continuarea gestionarii adecvate a lichiditatii din sistemul bancar prin utilizarea activa a operatiunilor de piata monetara, in vederea atenuarii segmentarii pietei si a reducerii volatilitatii ratelor dobanzilor, concomitent cu mentinerea nivelului actual al ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si, respectiv, celor in valuta ale institutiilor de credit. In acest context, Consiliul de administratie al BNR a reafirmat faptul ca realizarea unei ajustari ordonate a dezechilibrelor macroeconomice pe termen scurt si atingerea obiectivului de asigurare a stabilitatii preturilor pe termen mediu reclama cresterea rapida a coerentei si credibilitatii mix-ului de politici macroeconomice si accelerarea reformelor structurale.

PERSPECTIVELE INFLATIEI

Inceputul anului 2009 este marcat de efectele acutizarii la sfarsitul anului trecut a crizei financiare internationale la nivelul activitatii economice globale. Potentarea reciproca a evolutiilor negative de pe pietele financiare si din economia reala intretine un mediu volatil, accentuand dificultatile de previzionare a magnitudinii impactului pe termen scurt si mediu al crizei globale asupra evolutiilor macroeconomice pe plan intern. Ca urmare, proiectia curenta este grevata de incertitudini majore legate de evolutiile viitoare de pe pietele internationale. Similar proiectiei anterioare, balanta riscurilor de abatere a inflatiei in sus sau in jos fata de traiectoria din scenariul de baza apare drept relativ echilibrata.

Scenariul de baza al proiectiei curente, sub rezerva gradului neobisnuit de incertitudine asociat evaluarilor cantitative, plaseaza rata anuala a inflatiei la sfarsitul anului 2009 la nivelul de 4,5 la suta. Pentru sfarsitul anului 2010 se prevede reducerea ratei inflatiei la 3,2 la suta.

Comparativ cu datele produse anterior, factorii determinanti ai inflatiei IPC sunt proiectati a exercita efecte partial contradictorii, prevazute insa a se atenua reciproc, mai ales pe parcursul anului curent. Deprecierea monedei nationale, cu incepere din trimestrul IV 2008 si avand ca efect repozitionarea cursului leului la niveluri mai inalte fata de proiectia anterioara, contribuie la o traiectorie mai ridicata a inflatiei anuale CORE2. Rolul major revine in acest sens dinamicii proiectate a preturilor de import. Influenta adversa a cursului de schimb este de asteptat sa fie compensata de o deviatie negativa mai ampla a PIB de la nivelul sau potential pe parcursul anului 2009. In acelasi sens actioneaza si dinamica mai favorabila a preturilor combustibililor din prima parte a anului curent, respectiv cea a scenariului exogen privind preturile administrate. Pentru o parte a anului 2010, pe fondul unor cresteri comparativ mai ample ale preturilor combustibililor, compensate doar partial de dinamicile mai favorabile proiectate pentru inflatia CORE2 si preturile administrate, scenariul de baza prevede o traiectorie a inflatiei anuale IPC situata usor peste cea prezentata in Raportul BNR anterior.

Conduita politicii monetare va ramane, pe intreg intervalul proiectiei, consecventa obiectivului sau fundamental, de asigurare a stabilitatii preturilor pe termen mediu si lung, acordand in acelasi timp atentie sporita pe termen scurt ajustarii controlate a dezechilibrelor macroeconomice, in conditiile mentinerii stabilitatii sistemului financiar. Aceasta conduita echilibrata a politicii monetare va permite, cu conditia unei cooperari adecvate din partea celorlalte politici macroeconomice si in lipsa unor abateri substantiale de la coordonatele scenariului de baza, reintrarea inflatiei in intervalul de variatie din jurul tintei inca din prima parte a anului 2010.

Incertitudinea ridicata asociata propagarii efectelor crizei financiare internationale se transmite inevitabil asupra coordonatelor scenariului de baza al proiectiei si face dificila atribuirea unor probabilitati specifice de manifestare diversilor factori de risc. In acest context, consideram relevante pentru proiectia curenta riscurile care ar putea determina o derulare mai putin ordonata a ajustarilor dezechilibrelor macroeconomice decat cea implicata de coordonatele scenariului de baza, si anume: accentuarea penuriei resurselor interne si externe de finantare a activitatii economice in cazul amplificarii substantiale a efectelor crizei globale; scaderea competitivitatii exporturilor romanesti in cazul mentinerii decalajului dintre cresterea salariilor reale si cea a productivitatii muncii; manifestarea unei politici incomplet ajustate a veniturilor din sectorul public; restrangerea sectorului productiv privat ca urmare a concurentei pentru resursele de finantare limitate din partea unei politici fiscale insuficient consolidate si/sau insuficient orientate catre cheltuieli care sa genereze externalitati pozitive. Materializarea acestor riscuri poate genera fluctuatii semnificative ale inflatiei comparativ cu traiectoria proiectata.

Riscurile asociate evolutiilor preturilor petrolului si ale altor materii prime, ale preturilor administrate si ale celor volatile ale marfurilor alimentare sunt considerate a fi relativ simetric distribuite in jurul traiectoriei proiectate a inflatiei IPC din scenariul de baza.

4.1. Scenariul de baza

4.1.1. Perspectivele inflatiei

Scenariul de baza al proiectiei macroeconomice plaseaza in anul 2009 rata anuala a inflatiei bunurilor de consum la o valoare similara celei proiectate in Raportul din noiembrie 2008 (4,5 la suta), in timp ce pentru anul 2010 se prevede atingerea unui nivel de 3,2 la suta 39 . Validitatea acestor evaluari este conditionata de cea a ipotezelor utilizate. In aceste conditii, pe fondul incertitudinilor neobisnuite cu privire la perspectivele de evolutie a economiei atat pe termen scurt, cat si pe termen mediu, abateri in ambele sensuri de la traiectoria prognozata a ratei inflatiei sunt apreciate ca fiind posibile.

Rata anuala a inflatiei in scenariul de baza

* Ipoteza de lucru.

Mentinerea ratei proiectate a inflatiei IPC pentru 2009 la 4,5 la suta are loc in pofida reconfigurarii substantiale a coordonatelor unora dintre ipotezele utilizate in proiectia precedenta:

·         revizuirea (in sens descendent) a presiunilor inflationiste provenind din partea cererii agregate; pe de-o parte, aceasta este rezultatul unui scenariu mai putin favorabil asociat dinamicii cererii externe din zona euro (cu impact direct asupra exporturilor de produse romanesti), iar pe de alta parte, al proiectarii unei incetiniri – in trimestrele IV 2008 si I 2009, dar cu efecte propagate ulterior – a ritmului de evolutie a componentelor interne ale cererii agregate. In contextul materializarii unora dintre riscurile la adresa cresterii economice mentionate in Raportul anterior, dar si al mentinerii incertitudinilor asociate evolutiilor de pe pietele internationale, ritmul de crestere a PIB contine inca, ceteris paribus, potentialul unor abateri in sens descendent de la valorile proiectate in scenariul de baza, cu consecintele inerente asupra evolutiei viitoare a ratei inflatiei;

·         reconfigurarea (in sens ascendent a) traiectoriei proiectate a inflatiei de baza CORE2, rezultat al influentelor contradictorii atribuite dinamicii proiectate a activitatii economice (impact favorabil), respectiv a celei a cursului de schimb al leului (impact nefavorabil);

·         preconizarea unor ajustari de mai mica amplitudine ale preturilor administrate si, pentru prima parte a anului curent, a unui scenariu mai favorabil privind preturile combustibililor.

In conditiile in care scenariile privind evolutia pe termen scurt a activitatii economice reale, a componentelor inflatiei IPC si a majoritatii variabilelor externe reflecta valori ce se abat, in unele cazuri, substantial de la tendintele de evolutie ale acestora din perioadele recente, interpretarea rezultatelor proiectiei trebuie realizata cu o anumita doza de precautie. Pe acest fundal, al unor ample incertitudini, ancorarea pe o traiectorie favorabila a anticipatiilor agentilor economici urmeaza a fi conditionata in buna masura de consistenta si predictibilitatea setului politicilor macroeconomice de pe parcursul orizontului proiectiei.

Conform scenariului de baza al proiectiei, scaderea ratei anuale a inflatiei IPC va continua pe parcursul urmatoarelor opt trimestre. Pe termen scurt (trimestrul I 2009), influenta mai putin favorabila exercitata de inflatia CORE2 asupra preturilor bunurilor de consum (comparativ cu Raportul din noiembrie)este compensata de proiectarea unui scenariu mai favorabil asociat evolutiei preturilor combustibililor (valori mai mici fata de noiembrie). Ulterior, atat scenariul mai optimist de evolutie a preturilor administrate, cat si traiectoria mai favorabila a preturilor combustibililor de pe parcursul urmatoarelor trimestre permit convergenta inflatiei IPC, la finele anului 2009, la marginea superioara a intervalului de variatie din jurul tintei de inflatie (4,5 la suta).

Comparativ cu proiectia din noiembrie 2008, reevaluarea pozitionarii ciclice a componentelor cererii agregate si persistenta unor niveluri mai putin stimulative ale acestora la adresa evolutiei preturilor sunt contrabalansate de impactul, actionand in sens invers, al dinamicii cursului de schimb al leului asupra preturilor de import. In aceste conditii, o influenta favorabila a indicatorului CORE2 asupra preturilor bunurilor de consum este asteptata a se manifesta abia incepand din prima parte a anului viitor (rata anuala de crestere de 2,8 la suta). Cu exceptia preturilor combustibililor, a caror proiectie reflecta ipoteza unui pret in crestere al petrolului, celelalte componente ale cosului inregistreaza in 2010 rate anuale inferioare celei a inflatiei totale. Reflectand influenta intregului set de determinanti, inflatia anuala IPC este de asteptat sa se situeze, la finele anului viitor, la nivelul de 3,2 la suta.

4.1.2. Presiuni exogene asupra inflatiei

Mediul macroeconomic supus modelarii in runda curenta de proiectie se anticipeaza a fi unul volatil, susceptibil de unele reconfigurari substantiale pe masura eliminarii treptate a numeroaselor elemente de incertitudine din prezent. Ca urmare, utilizarea unor scenarii exogene, a caror validitate conditioneaza acuratetea proiectiei pentru urmatoarele opt trimestre, reprezinta o constrangere metodologica suplimentara, dar consistenta cu valorificarea intregului set al informatiilor disponibile in momentul realizarii proiectiei.

Fata de proiectia anterioara, contributia scenariilor exogene ale preturilor administrate si ale celor volatile ale legumelor, fructelor si oualor (LFO) la inflatia IPC este mai putin ampla in scenariul de baza curent. Cumulat pentru cele doua componente, diferentele fata de raportul din noiembrie 2008 sunt de -0,5 puncte procentuale in 2009, respectiv -0,2 puncte procentuale in 2010 (contributii la inflatia anuala totala). In timp ce aportul preturilor administrate este relativ omogen distribuit in 2009 si 2010 (aproximativ 0,66 puncte procentuale din inflatia anuala IPC), preturile volatile LFO au o contributie mai ridicata in 2009 (0,3 puncte procentuale) si aproximativ neutra (0,03 puncte procentuale) in 2010; pentru anul curent, aceste diferente provin dintr-un efect de baza nefavorabil 44 .

Tabelul nr. 2. Scenariul privind evolutia preturilor administrate si a celor volatile

* Inflatie anuala in T3 2010 (in raportul din noiembrie, T4 2010 nu era inclus in orizontul de proiectie)

Ipotezele externe ale proiectiei curente difera substantial de cele utilizate in Raportul anterior. Aceasta confirma, inca o data, volatilitatea mediului economic international care resimte impactul crizei financiare. Intr-o perioada caracterizata prin incetinirea semnificativa a ritmului de evolutie a componentelor cererii agregate interne din zona euro, pentru anul curent s-a avut in vedere ipoteza unei decelerari a ritmului anual de crestere a PIB extern pana la valoarea de -0,2 la suta. Decurgand din aceasta ipoteza si avand in vedere si anticiparea unei moderari a influentei exercitate de preturile materiilor prime, inflatia din zona euro este proiectata la niveluri mai reduse in anul curent (1,5 la suta) si marginal mai ridicate in 2010 (2,9 la suta), ambele fata de valorile din noiembrie 2008.

In scenariul de baza, ipoteza mentinerii constante a pretului petrolului pe parcursul intregului orizont al proiectiei a fost relaxata. Renuntarea la aceasta ipoteza nu reflecta, insa, anticiparea unei diminuari a incertitudinilor asociate dinamicii viitoare a pretului petrolului. In aceste conditii, cresterea presupusa – de la 51,1$/baril in trimestrul I 2009 la 70$/baril in trimestrul IV 2010 – este corelata cu nivelul recent extrem de redus al pretului acestei materii prime, la care s-a adaugat o ipoteza expert cu privire la evolutia cererii mondiale de petrol.

Evolutia asteptata a variabilelor externe incluse in proiectie este prezentata in Tabelul nr. 3.

Tabelul nr.3. Evolutia asteptata a variabilelor externe

* Valoare in trimestrul IV                            ** Valori anuale

4.1.3. Presiuni din partea cererii agregate

4.1.3.1. Presiuni ale cererii in perioada curenta

Unul dintre efectele principale si imediate ale crizei financiare internationale a fost amplificarea incertitudinilor asociate evolutiilor pe termen scurt si mediu ale variabilelor economice, cu impact negativ asupra gradului de predictibilitate a acestora.

Dinamica anuala a PIB real in cel de-al treilea trimestru al anului 2008, respectiv de 9,1 la suta, a fost inferioara valorii considerate pentru evaluarea excesului de cerere in Raportul asupra inflatiei din noiembrie 2008. In conditiile manifestarii cu intensitate crescanda a efectelor crizei financiare internationale in trimestrul IV, ritmul anual de crestere proiectat pentru aceasta perioada este semnificativ inferior valorilor prognozate anterior. Se apreciaza ca, incepand cu trimestrul IV 2008, restrangerea activitatii investitionale ca efect al reducerii disponibilitatii resurselor si al cresterii costurilor de finantare are impact negativ asupra ritmului de crestere a PIB potential comparativ cu perioadele anterioare. In aceste conditii, excesul de cerere coboara in aceasta perioada la un nivel semnificativ inferior celui din trimestrul anterior, fiind practic eliminat, spre deosebire de anticiparile rundei anterioare de prognoza.

In trimestrul IV al anului 2008, consumul final al populatiei este preconizat a fi avut in continuare o dinamica superioara celei a PIB real, dar inferioara ritmurilor inregistrate anterior. Desi ramane componenta cu cea mai mare influenta asupra dinamicii PIB, diminuarea ratelor anuale de crestere a consumului final al populatiei contribuie la reducerea, fata de trimestrul anterior, a deviatiei pozitive a PIB de la nivelul de trend al acestuia si astfel la o reducere a presiunilor inflationiste atribuite cererii agregate din economie. Comparativ cu trimestrul anterior, reducerea presiunilor inflationiste este sugerata si de continuarea dinamicii descendente a ratelor anuale de crestere a unor indicatori meniti sa aproximeze cuantumul resurselor aflate, pe termen scurt, la dispozitia populatiei. In conditiile mentinerii unui ecart pozitiv relativ constant intre ritmurile de crestere a salariilor reale si productivitatea muncii la nivelul economiei, decelerarea resurselor mentionate anterior decurge din diminuarea semnificativa a dinamicii anuale a stocului de credite acordate populatiei, reflectandu-se, la randul sau, intr-o decelerare a volumului cifrei de afaceri in comertul cu amanuntul de marfuri.

Incetinirea activitatii de creditare, desi dificil de atribuit univoc unor factori ce actioneaza de partea cererii sau a ofertei de produse si servicii bancare, reflecta intr-o maniera substantiala si actiunea unor factori precum limitarea accesului institutiilor financiare la surse de finantare externe, dificultatea comutarii catre creditarea bazata pe atragerea de resurse financiare interne, precum si dificultatile alegerii de catre banci a debitorilor lichizi, cu bonitate putin afectata de evolutiile negative anticipate a avea loc pe termen scurt si mediu. In plus, resursele disponibile agregate ale populatiei vor fi afectate negativ si de dinamica anticipat descendenta a numarului de angajati din economie.

Consumul public prezinta o dinamica anuala ascendenta comparativ cu valorile anterioare, continuand sa se situeze peste nivelul sau de trend. Dinamica deficitului bugetului general consolidat in trimestrul IV (situat la 2,94 la suta din PIB in luna noiembrie) reflecta atat expansiunea cheltuielilor, luna noiembrie fiind cea la sfarsitul careia au avut loc alegerile parlamentare, cat si reducerea veniturilor incasate ca urmare a accentuarii efectelor pe care criza financiara internationala le produce asupra economiei romanesti.

In trimestrul III 2008 rata anuala de crestere a formarii brute de capital fix a fost de 24,3 la suta, valoare inferioara celor inregistrate in trimestrele anterioare, fiind rezultatul scaderii atat a dinamicii investitiilor in constructii noi, cat si a investitiilor in utilaje. Pentru trimestrul IV 2008, este anticipata o incetinire semnificativa a ratei anuale de crestere a formarii brute de capital fix, generand situarea acestei variabile la un nivel apropiat de cel aferent trendului. In aceste conditii, se anticipeaza reducerea accentuata a contributiei pozitive a acestei componente la cresterea PIB real. Cererea in scadere din partea agentilor economici pentru creditele reale pe termen mediu si lung indica atat un grad ridicat de prudenta din partea acestora, cat si costuri in crestere aferente contractarii unor astfel de credite. Ambii factori s-au reflectat in trimestrul IV 2008 intr-o rata anuala de crestere aflata pe o panta descendenta.Continuarea incetinirii dinamicii investitiilor este sugerata si de reducerea componentei importurilor de bunuri de capital, aceasta avand o dinamica inferioara celei aferente importurilor agregate.

Se anticipeaza ca pentru trimestrul IV 2008 ritmul anual de crestere a importurilor si exporturilor se va reduce comparativ cu valorile inregistrate anterior. In cazul exporturilor, efectele pozitive datorate dinamicii favorabile a cursului de schimb sunt contrabalansate de scaderea semnificativa a ratelor anuale de crestere a productiei industriale si, astfel, a productivitatii muncii din acest sector, acestea inregistrand in luna noiembrie 2008 rate anuale de crestere de -11,5 la suta, respectiv de -6,9 la suta.In plus, diminuarea si chiar intrarea in teritoriu negativ a dinamicii activitatii economice in tarile partenere contribuie la reducerea cererii externe pentru exporturile romanesti. Reducerea cresterii importurilor este sustinuta de incetinirea expansiunii resurselor disponibile la nivelul populatiei si al agentilor economici, in timp ce creditul acordat sectorului privat 54inregistreaza rate de crestere inca ridicate (dar cu o tendinta descrescatoare).

4.1.3.3. Presiuni ale cererii in cadrul orizontului de proiectie

Efectele propagate treptat si cu intensitate sporita ale crizei financiare, vizibile deja in evolutia de pe parcursul trimestrului IV 2008 a unor indicatori conjuncturali ai economiei reale, asociaza incertitudini ample, implicand posibilitatea abaterilor in ambele sensuri, atat punctului de pornire al simularilor, cat si impactului proiectat al conditiilor monetare reale in orizontul relevant. In aceste conditii, mentionam ca rezultatele prezentate in aceasta sectiune sunt puternic conditionate de ipotezele utilizate, in timp ce implicatiile posibile ale unor abateri de la acestea sunt sintetizate, ca efect agregat asupra traiectoriilor posibile ale ratei inflatiei IPC, in subsectiunea 1.4. Riscuri asociate proiectiei.

Comparativ cu Raportul din noiembrie 2008, deviatia PIB de la trend a fost revizuita in sens descendent atat in trimestrul IV 2008, cat si in trimestrul I 2009. Aceasta reflecta, pe de-o parte, anticiparea unei comprimari substantiale a dinamicii PIB din aceste trimestre, iar pe de alta parte, reconsiderarea impactului pe care criza financiara il exercita asupra dinamicii proiectate a PIB potential. Sub influenta intregului set al determinantilor si comparativ cu valorile din noiembrie, traiectoria proiectata a deviatiei PIB de la trend se plaseaza in scenariul de baza la valori compatibile cu o reducere semnificativ mai accentuata a presiunilor inflationiste atribuite cererii agregate.

La configurarea deviatiei PIB de pe parcursul intervalului de prognoza contribuie dinamica proiectata a conditiilor monetare reale in sens larg, conduita anticipata a politicii fiscale, precum si evolutia prognozata a cererii externe pentru productia interna.

Ponderea ridicata a creditului neguvernamental denominat in valuta acordat sectorului privat (societati nefinanciare si gospodarii ale populatiei) asociaza deprecierii recente a monedei nationale un puternic efect de contractie a cererii agregate, mai ales in prima parte a anului 2009. Aceasta contractie se datoreaza cresterii, pentru agentii economici ce obtin venituri in moneda nationala, a costului serviciului datoriei contractate in moneda straina. Intensitatea acestui efect de bilant esteconditionata de magnitudinea si durata efectelor negative ale crizei financiare repercutate asupra evolutiei monedei nationale.

Impulsuri de sens opus sunt proiectate in scenariul de baza din partea dinamicii exporturilor nete. Evolutia acestora esterezultatul unor influente contradictorii ale factorilor determinanti. Pe de-o parte, comprimarea preconizata a dinamicii cererii externe, care este de asteptat sa persiste pe intregul interval, va intensifica decelerarea PIB intern, actionand in sensul deteriorarii balantei comerciale externe. In acelasi timp, insa, este de asteptat ca repozitionarea cursului de schimb real efectiv al monedei nationale la niveluri mai ridicate ca urmare a deprecierii nominale initiate pe parcursul trimestrului IV 2008 sa impulsioneze balanta comerciala externa (prin stimularea exporturilor si descurajarea importurilor) pe tot orizontul. Rezultatul net al influentelor mentionate este proiectat sa fie stimulativ la adresa cererii agregate, contribuind, in acelasi timp, la o corectie a deficitelor externe.

Eficacitatea propagarii impulsurilor cursului real de schimb asupra variabilelor macroeconomice reale este supusa unei doze de incertitudine. Dinamica monedei nationale ca activ financiar reflecta, intr-un anumit orizont de timp, atat actiunea factorilor fundamentali (fluxuri sustenabile de capital, diferential de productivitate etc.), cat si pe cea a unor factori cu influenta tranzitorie (fluctuatii ale diferentelor intre randamentele oferite pe termen scurt de monede alternative, perceptia asupra riscului suveran in perioade de reformulare a politicilor macroeconomice). In contextul manifestarii cu intensitate din ce in ce mai ampla a crizei financiare, este de asteptat ca influenta factorilor de natura tranzitorie sa fie predominanta in trimestrele imediat urmatoare. In aceste conditii, dinamica cursului de schimb ar putea prezenta o volatilitate sporita in cadrul orizontului de proiectie . In eventua-litatea materializarii unui asemenea scenariu, impactul unei depre-cieri/aprecieri viitoare a cursului real efectiv asupra fluxurilor comerciale s-ar putea dovedi a fi diferit de cel teoretic predictibil .

In ipoteza persistentei pe perioade mai indelungate a efectelor crizei, institutiile financiare domestice vor resimti sensibil posibila reducere rapida a surselor de finantare externe, fiind nevoite sa apeleze tot mai mult la atragerea compensatorie de resurse interne (de exemplu, prin asigurarea unei atractivitati sporite a produselor de economisire de tipul depozitelor bancare). Ceteris paribus, in conditiile unor costuri mai ridicate asociate atragerii pasivelor bilantiere, ratele dobanzilor la creditele bancare se vor ajusta in mod corespunzator, in special din perspectiva termenului scurt.

Reflectand aceste ajustari, posibilitatile de finantare ale agentilor economici se vor ajusta in mod corespunzator, putand influenta in sensul scaderii activitatea economica reala. Atat ratele dobanzilor la depozite, cat si cele aferente creditelor acordate de institutiile financiare sunt proiectate, conform scenariului de baza, sa actioneze restrictiv asupra deviatiei PIB, cu precadere in prima jumatate a orizontului de prognoza. Ulterior, pe masura epuizarii treptate a celor mai ample efecte ale crizei financiare, influenta acestor variabile devine aproximativ neutra la adresa economiei reale, permitand manifestarea unui exces de cerere moderat catre finele anului 2010.

Conduita politicii monetare va ramane, pe intreg intervalul proiectiei, consecventa obiectivului sau fundamental, de asigurare a stabilitatii preturilor pe termen mediu si lung. In acelasi timp, pe perioada manifestarii acute a efectelor crizei financiare globale asupra economiei nationale, banca centrala va acorda atentie sporita ajustarii controlate a dezechilibrelor macroeconomice, asigurand conditiile bunei functionari si stabilitatii sistemului financiar. Asigurarea unui volum adecvat al lichiditatii pe piata interbancara, in conditiile trecerii bancii centrale in pozitia de creditor fata de sistemul bancar, este proiectata sa contrabalanseze o parte a efectelor restrictive ale dobanzilor bancare asupra activitatii economice. Conduita echilibrata de conducere a politicii monetare va permite, cu conditia unei cooperari adecvate din partea celorlalte politici macroeconomice si in lipsa unor abateri substantiale de la coordonatele scenariului de baza, reintrarea inflatiei in intervalul de variatie din jurul tintei inca din prima parte a anului 2010.

Pentru determinarea coordonatelor politicii fiscale din scenariul de baza au fost utilizate cele mai recente informatii disponibile cu privire la configuratia proiectului de buget pentru anul 2009. Revizuirea cea mai ampla comparativ cu ipotezele fiscale utilizate in Raportul anterior se datoreaza reconfigurarii scenariului privind evolutia proiectata a activitatii economice. In aceste conditii, avand in vedere si conduita politicii fiscale de pe parcursul anului 2008, impulsul fiscal aferent anului curent esteanticipat a exercita efecte restrictive asupra activitatii economice. Pentru 2010, putinele informatii disponibile in prezent, in contextul incertitudinilor majore legate de evolutia proiectata a activitatii economice, au configurat o conduita a politicii fiscale asteptata sa aiba un efect relativ neutru asupra deviatiei PIB.

4.1.4. Riscuri asociate proiectiei

Dupa cum s-a mentionat si in sectiunile precedente, scenariul de baza al proiectiei este grevat de un spectru larg de elemente de incertitudine. O cuantificare explicita a impactului acestora asupra dinamicii variabilelor macroeconomice este dificil de realizat, date fiind dificultatile obiective de a asocia probabilitati de aparitie unei plaje atat de largi de evenimente posibile. Din randul acestora, analiza din aceasta sectiune se concentreaza asupra celor apreciate ca avand asociate probabilitati mai ridicate de manifestare pe parcursul urmatoarelor opt trimestre. In sinteza, riscurile la adresa inflatiei sunt apreciate ca fiind relativ echilibrat distribuite in jurul traiectoriei indicatorului din scenariul de baza.

Conform celui mai recent sondaj privind creditarea companiilor si populatiei, atat standardele, cat si termenii si conditiile de finantare la adresa ambelor categorii de operatori au continuat sa cunoasca inrautatiri pe parcursul trimestrului IV 2008. Ca efect colateral al mentinerii sau chiar al agravarii efectelor adverse ale crizei financiare internationale, unul dintre riscurile considerate relevante in orizontul proiectiei este o crestere mai accentuata decat cea compatibila cu scenariul de baza a costurilor de finantare ale institutiilor financiare. In aceste conditii, inclinatia mai redusa a agentilor economici de a apela la imprumuturi bancare s-ar putea suprapune unei diminuari substantiale a apetitului institutiilor financiare de a se angaja in derularea activitatii de creditare percepute a avea, in noul context, un grad de risc mai ridicat. Acest comportament ar putea afecta considerabil activitatea economica in sectoarele puternic dependente de finantarea prin intermediul creditului.

Fara sa beneficieze de sustinere din partea politicilor macroeconomice, materializarea acestui risc ar implica o corectare severa, prin comprimare, a dinamicii componentelor cererii si ofertei agregate, ceea ce ar plasa economia in proximitatea unui scenariu cu corectii mai ample ale dezechilibrelor interne si externe. Ca urmare, cresterea economica s-ar putea abate in sens descendent de la traiectoria din scenariul de baza, in timp ce, in termeni relativi, inflatia ar putea devia in sens ascendent.

Coordonatele politicii fiscale de pe parcursul proiectiei, dificultatile suplimentare de asigurare la timp si in conditii de cost rezonabile a finantarii datoriei externe a sectorului privat (cu precadere a celei pe termen scurt), diminuarea inevitabila a intrarilor de investitii straine directe si, legat de aceasta, necesitatea unei corectii ample a deficitului balantei comerciale definesc surse posibile de risc la adresa ipotezei unei finantari ordonate a deficitului de cont curent. In contextul accentuarii concurentei pentru mentinerea cotelor de piata pe pietele externe, persistenta sau chiar amplificarea decalajului dintre salariile reale si productivitatea muncii in cazul firmelor exportatoare ar fi dificil de compensat de nivelul mai favorabil al preturilor bunurilor de export (determinat de un curs al leului mai depreciat fata de Raportul din noiembrie). In aceste conditii, comprimarea exporturilor s-ar suprapune diminuarii deja preconizate – in scenariul de baza – a cererii externe pentru produsele romanesti, conturand un scenariu mai pesimist de crestere economica. In masura in care costurile mai ridicate ale firmelor s-ar reflecta in preturi mai mari de vanzare (ipoteza conservarii marjelor de profit ale firmelor), efectele asupra inflatiei ar putea sa fie nefavorabile comparativ cu scenariul de baza.

Pentru corectarea dezechilibrelor macroeconomice si/sau minimizarea probabilitatii unei amplificari a acestora pe parcursul orizontului de proiectie este necesara coordonarea politicilor macroeconomice, in special a celei fiscale si de venituri cu cea monetara. In plus, pentru a oferi un suport eficient ancorarii anticipatiilor agentilor economici, acestea trebuie sa beneficieze de atributul predictibilitatii. O conduita mai putin restrictiva a politicii fiscale fata de coordonatele scenariului de baza, in masura in care ar crea si unele probleme de finantare a deficitului bugetar, s-ar reflecta intr-o amplificare a competitiei intre sectorul public si cel privat pentru atragerea resurselor de finantare disponibile. In conditiile proiectarii unei reduceri autonome a surselor de finantare totale (ca efect al crizei financiare), conduita autoritatii fiscale ar echivala partial cu o inlaturare a sectorului privat de pe aceasta piata (crowding out), avand ca efect, ceteris paribus, si o deteriorare relativa a echilibrelor externe fata de reperele scenariului de baza.

O mare parte a rezultatelor proiectate in scenariul de baza este conditionata de durata si intensitatea efectelor directe si indirecte ale crizei financiare internationale asupra economiei nationale. Un scenariu alternativ, in care efectele crizei sunt considerabil mai moderate si/sau se disipeaza mai rapid, desi pare putin probabil in momentul de fata, nu poate fi ignorat in totalitate. Intr-un astfel de scenariu, pe fondul unei perceptii de risc imbunatatite a investitorilor si in conditiile revigorarii mai rapide a cererii externe adresate produselor romanesti, corectia dezechilibrelor externe s-ar putea realiza intr-o maniera mai sustenabila si beneficiind de o predictibilitate sporita a dinamicii viitoare a surselor de finantare.

Ca un efect colateral, compresia de mai mica amploare a cererii agregate interne – consistenta cu atingerea noilor echilibre macroeconomice – s-ar reflecta intr-un scenariu mai favorabil al dinamicii PIB 70 . Nu in ultimul rand, in conditiile unei volatilitati mai reduse a monedei nationale, inclinatia agentilor economici de a transfera integral riscul de curs asupra preturilor finale ale bunurilor si serviciilor s-ar putea diminua in mod substantial, favorizand convergenta ratei inflatiei catre valori mai reduse.

In mod similar rapoartelor anterioare asupra inflatiei, reiteram riscul unei abateri a dinamicii exogene a preturilor administrate de la coordonatele scenariului de baza (pentru o comparatie a scenariului curent cu cel inclus in Raportul din noiembrie, a se vedea subsectiunea 1.2. Presiuni exogene asupra inflatiei). De asemenea, preturile combustibililor ar putea diverge de la traiectoria prezentata in scenariul de baza, in conditiile unei dinamici a pretului petrolului care ar putea reflecta influenta unui spectru larg de factori. Acestia pot viza fie modificari putin previzibile in prezent ale ofertei viitoare de petrol din partea principalilor producatori, fie o dinamica a cererii avand coordonate diferite fata de cele presupuse in scenariul de baza al proiectiei.

Pentru runda curenta, distributia intervalului de incertitudine in jurul proiectiei centrale a inflatiei din scenariul de baza esteilustrata in graficul alaturat. Informatia pe care o furnizeaza intervalul de incertitudine priveste marimea medie cu care proiectia de inflatie poate sa devieze in ambele sensuri de la traiectoria inflatiei din scenariul de baza, ca efect al unor factori necuantificati explicit. Impactul acestor factori de risc este considerat a fi aproximat de o medie a erorilor de proiectie din trecut.

4.2. Evaluarea de politica monetara

Din perspectiva evolutiilor macroeconomice recente, dar si a prognozei pe termen mediu a inflatiei, marcata in continuare de incertitudinile neobisnuit de inalte generate de adancirea si prelungirea crizei economice internationale, obiectivul readucerii si mentinerii ratei inflatiei pe traiectoria compatibila cu atingerea tintei pe termen mediu continua sa fie o provocare pentru banca centrala. Una dintre dificultatile ce vor trebui surmontate de autoritatea monetara in perioada urmatoare o constituie potentialul impact advers exercitat asupra asteptarilor de plasarea si in 2008 a ratei anuale a inflatiei deasupra limitei superioare a intervalului de variatie ce incadreaza punctul central al tintei de inflatie stabilite pentru decembrie (3,8 la suta ± 1 punct procentual). Un sprijin in acest sens il poate oferi insa consecventa decelerare a inflatiei pe parcursul trimestrului IV, concretizata in coborarea ratei anuale a inflatiei in luna decembrie 2008 la un nivel inferior celui consemnat in intervalul similar al anului anterior (6,30 la suta, fata de 6,57 la suta).

Caracterul complex si dificil al contextului in care se va implementa politica monetara deriva, insa, in principal, din necesitatea derularii ordonate a procesului de ajustare a dezechili-brelor macroeconomice (soft landing) – amorsat deja in 2008 sub impactul extinderii crizei economico-financiare globale – in vederea prevenirii producerii unei contractii masive si de durata a activitatii economice si a puterii de cumparare a monedei nationale (hard landing), de natura sa afecteze advers potentialul de crestere a economiei romanesti pe termen mediu si lung.

Pornind de la aceste imperative care presupun o anumita configuratie a politicii monetare, dar si de la ipoteze considerate a avea o probabilitate mai mare de materializare in actualul context, scenariul de prognoza actualizat releva o usoara ameliorare a perspectivei inflatiei in prima parte a orizontului de prognoza, urmata insa de o relativa incetinire a consolidarii dezinflatiei pe parcursul anului 2010. Revenirea ratei anuale a inflatiei in interiorul intervalului de variatie ce incadreaza punctul central al tintei se anticipeaza a se produce in trimestrul I 2010, similar proiectiei anterioare.

Usoara glisare descendenta consemnata de traiectoria ratei anuale prognozate a inflatiei pe parcursul anului 2009, comparativ cu proiectia anterioara, este rezultanta declinului pronuntat al ritmului prognozat al cresterii economice in acest an si implicit a deschiderii mai rapide si mai ample a deviatiei negative a PIB fata de nivelul sau potential. Principalele premise si resorturi ipotetice ale aparitiei si amplificarii pe termen scurt a deficitului de cerere agregata – evolutie ce reflecta in principal propagarea relativ rapida a efectelor crizei economice globale – sunt: (i) performanta sub asteptari consemnata de dinamica anuala a PIB in trimestrul III 2008; (ii) scaderea ampla inregistrata in trimestrul IV de dinamica anuala a unor indicatori relevanti ai cererii interne si externe si implicit ai ofertei; (iii) inasprirea semnificativa a conditiilor de creditare pe piata financiara internationala, dar mai ales pe cea interna asociata cu restrangerea substantiala a ofertei de credite; (iv) aparitia si intensificarea fenomenului disponibilizarilor de personal si cresterea implicita a somajului; (v) prezumarea intaririi corective a politicii fiscale si a celei de venituri.

Prognoza privind cresterea economica continua insa sa fie marcata de foarte mari incertitudini, cele mai semnificative fiind legate de perspectivele activitatii economice si ale sentimentului pietelor din UE, mai ales din zona euro, in conditiile in care economia interna s-a dovedit a fi in perioada recenta neasteptat de receptiva la efectele acutizarii crizei in aceste state. Astfel, in ipoteza, de altfel foarte probabila, a continuarii revizuirii prognozelor economiilor europene dezvoltate in sensul adancirii si cresterii duratei recesiunii asteptate, dar si pe fondul persistentei perceptiei nefavorabile a investitorilor asupra evolutiei fundamentelor economiei romanesti – decurgand inclusiv din cele doua scaderi deja operate ale rating-ului de tara – incetinirea cresterii economice ar putea fi mai severa, iar dimensiunea gap-ului negativ al PIB mai ampla.

Dinamica exporturilor, pe de o parte, si costul si volumul finantarii externe accesibile institutiilor de credit locale, pe de altaparte, vor fi in continuare canalele majore prin care efectele amplificarii recesiunii in zona euro se vor repercuta asupra activitatii economice interne. Este de asteptat ca pe termen scurt "efectul de volum" exercitat asupra exporturilor de restrangerea cererii externe sa fie mai puternic decat cel potential expansionist generat de slabirea recenta a monedei nationale in raport cu euro. Pe deasupra, impactul contractionist exercitat astfel asupra activitatii economice ar putea fi amplificat de semnificativa dimensiune a sectoarelor exportatoare care isi vor restrange activitatea si de capacitatea acestora de a produce efecte adverse in lant la nivelul industriei prelucratoare. In acelasi timp, insa, data fiind elasticitatea specifica, declinul dinamicii exporturilor va fi insotit de un recul al dinamicii importurilor, care va fi accentuat, probabil cu un anumit lagde potentialul efect de substitutie generat de prelungirea deprecierii monedei nationale.

Cel de-al doilea canal va continua sa afecteze prioritar componenta interna a cererii agregate, influenta sa manifestandu-se in principal prin restrictionarea ofertei de credite; o eventuala restrangere relativ mai rapida a componentei in valuta a acesteia ar fi de natura sa creasca rolul ratei dobanzii in cadrul mecanismului de transmisie monetara si implicit sa sporeasca in perspectiva eficacitatea politicii monetare. Impactul restrictiv al canalului finantarii externe ar putea infirma insa asteptarile nefavorabile, in ipoteza in care bancile-mama – care detin cea mai mare parte din pasivele externe ale sistemului bancar romanesc – isi vor reinnoi cvasiintegral plasamentele pe piata interna care ajung la scadenta in perioada urmatoare.

In aceste conditii, un factor mai important de restrictionare viitoare a creditarii pare sa devina neincrederea bancilor in perspectivele pe termen scurt ale economiei si perceptia semnificativ deteriorata a acestora asupra riscului asociat creditelor acordate companiilor si populatiei. Aceasta s-a reflectat deja in inasprirea considerabila a standardelor si termenilor de creditare, relaxarea acestora in perioada urmatoare fiind foarte putin probabila, in pofida recentei revizuiri de catre BNR a prevederilor referitoare la conditiile de acordare a creditelor pentru populatie garantate cu ipoteci; in acest context, gradul efectiv de restrictivitate a conditiilor monetare in sens larg pare a fi mai ridicat decat cel reflectat de nivelul ratelor dobanzilor, al cursului de schimb si al ratelor rezervelor minime obligatorii.

Si factorii cererii de credite, in special a celei formulate de populatie, vor continua sa franeze ritmul de crestere a creditului acordat sectorului privat, cei mai semnificativi fiind: (i) nivelul inalt al ratelor dobanzilor aplicate creditelor; (ii) deprecierea substantiala acumulata recent de moneda nationala si cresterea volatilitatii si impredictibilitatii cursului de schimb al leului; (iii) inrautatirea – pe fondul restrangerii activitatii in anumite ramuri si al reluarii cresterii somajului – a asteptarilor privind evolutia veniturilor; (iv) diminuarea capacitatii de indatorare a persoanelor deja beneficiare de credite.

Este de asteptat ca impactul slabirii semnificative a creditarii sa continue sa se regaseasca cu prioritate in temperarea cererii de consum, in conditiile in care in prima parte a trimestrului IV s-a evidentiat existenta unei corelatii stranse intre franarea cresterii creditului si scaderea abrupta a dinamicii indicatorilor consumului privat – produsa in pofida mentinerii la un nivel relativ inalt a ritmului anual de crestere a salariilor. Posibila scadere a inclinatiei spre consum sugerata de aceste evolutii – benefica din perspectiva ajustarii dezechilibrelor macroeconomice – va fi foarte probabil potentata de efectul de bilant al ratelor dobanzilor aferente creditelor contractate, precum si de cel al deprecierii leului.

Aceste efecte vor afecta si activitatea curenta si investitionala a companiilor, dar posibil, in mod indirect, si situatia sistemului bancar. Astfel, probabilitatea ca serviciul datoriei bancare sa exceada capacitatea de plata a unor debitori – persoane fizice dar posibil si companii – este in continua crestere, ceea ce induce riscuri semnificative la adresa calitatii portofoliului de credite al unor banci si posibil a indicatorilor de solvabilitate ai acestora. Acestia din urma ar putea recepta si efectul advers al cresterii excesive operate recent asupra ratelor dobanzilor la depozitele in lei, dar si asupra ratelor dobanzilor aplicate creditelor in lei, de institutiile de credite dependente de finantarea externa.

Dinamica investitiilor s-ar putea dovedi a fi insa mai rezilienta fata de actiunea contractionista exercitata de evolutia creditului, in ipoteza prelungirii ritmului de crestere consemnat in prima parte a trimestrului IV de investitiile straine directe si de imprumuturile externe ale sectorului nebancar. Aceasta componenta a cererii interne va fi sprijinita si de potentiala materializare a intentiei autoritatilor de a spori substantial cheltuielile cu investitiile publice si de a creste volumul fondurilor europene absorbite.

Efectul de multiplicare a acestor investitii ar putea atenua impactul advers exercitat asupra cererii interne de previzibila scadere sensibila a dinamicii veniturilor salariale din sectorul privat, precum si de prezumata intarire a politicii cheltuielilor bugetare cu salariile si achizitiile de bunuri si servicii. Atitudinea austera a politicii fiscale si de venituri, care sa se concretizeze in reducerea substantiala a deficitului bugetar si implicit a deficitului dintre economisire si investitii, reprezinta conditia sine qua non a minimizarii costurilor economice si sociale ale parcurgerii procesului necesar de ajustare a dezechilibrelor macroeconomice intr-un context global advers, marcat de o severa si prelungita criza economica si financiara.

O eventuala amanare a efectuarii corectiei fiscale – sub presiunea crescuta exercitata de uniunile sindicale din sectorul bugetar – nu ar face decat sa amplifice mai tarziu magnitudinea, durata si implicit costurile procesului de ajustare macroeconomica, in conditiile in care neincrederea mediului extern in perspectivele economiei romanesti ar deveni cronica. Si consecintele imediate ale unei asemenea optiuni ar fi adverse, constand in cresterea presiunilor inflationiste ale cererii, deteriorarea asteptarilor privind evolutia preturilor, complicarea si scumpirea finantarii deficitului bugetar, precum si in deprecierea consistenta a monedei nationale de natura sa induca riscuri majore la adresa stabilitatii financiare.

De altfel, chiar in ipoteza intaririi politicii fiscale si a incetinirii semnificative a cresterii economice, este de asteptat ca dezinflatia sa fie franata in continuare intr-o anumita masura de persistenta presiunilor inflationiste, precum si de prelungirea anticipatiilor inflationiste nefavorabile. Acestea din urma vor fi alimentate in principal de deprecierea acumulata recent de moneda nationala si de mentinerea volatilitatii accentuate a cursului de schimb, in conditiile deteriorarii continue a apetitului pentru risc si a perceptiei investitorilor asupra perspectivelor economiilor din regiune.

Avand in vedere coordonatele prognozei actualizate pe termen mediu a inflatiei, precum si multitudinea si natura complexa a incertitudinilor asociate acesteia, Consiliul de administratie al BNR a decis in sedinta din 4 februarie 2009 reducerea cu 0,25 puncte procentuale a ratei dobanzii de politica monetara, pana la nivelul de 10 la suta pe an. Totodata, Consiliul de administratie al BNR a hotarat continuarea gestionarii adecvate a lichiditatii din sistemul bancar prin utilizarea activa a operatiunilor de piata monetara, in vederea atenuarii segmentarii pietei si a reducerii volatilitatii ratelor dobanzilor, concomitent cu mentinerea nivelului actual al ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si, respectiv, celor in valuta ale institutiilor de credit. In acest context, Consiliul de administratie al BNR a reafirmat faptul ca realizarea unei ajustari ordonate a dezechilibrelor macroeconomice pe termen scurt si atingerea obiectivului de asigurare a stabilitatii preturilor pe termen mediu reclama cresterea rapida a coerentei si credibilitatii mix-ului de politici macroeconomice si accelerarea reformelor structurale.