Considerente Generale Privind Podurile Rulante
Capitolul 1. Considerente generale privind podurile rulante
Podurile rulante sunt mașini de ridicat complexe alcatuite din unul sau mai multe mecanisme cu ajutorul cărora realizează mișcările de deplasare a sarcinilor. Un pod rulant se compune dintr-o macara mobilă, alcătuită dintr-un pod metalic care are o cale de rulare la o anumită înălțime deasupra solului și se folosește pentru ridicarea unor sarcini și deplasarea lor pe direcție orizontală. Se realizează pentru o gamă foarte variată de sarcini și deschideri și se pot folosi în hale de producție de orice natură sau depozite deschise sau închise, neocupând spațiu la sol.
Podurile rulante sunt alcătuite din una sau doua grinzi principale (în unele cazuri au și grinzi secundare), la capetele cărora, de o parte și de alta se află câte o grindă la capăt. Pe grinzile principale (și secundare) circulă căruciorul principal și respectiv cel secundar, la capetele cărora se află montate mecanismele de translație ale podului.
Podurile rulante pot fi clasificate după mai multe criteria:
Un prim criteriu de clasificare se face în funcție de construcția grinzilor și anume: poduri rulante cu grinzi cu inimă plină cu profile în formă de I,U în care intră și varianta cu grindă suspendată; poduri rulante cu grinzi cu zăbrele, din profile îmbinate prin nituri sau șuruburi; poduri rulante cu grinzi din tablă sudată; poduri rulante cu grinzi Virendeel.
Un al doilea criteriu de clasificare se face după numărul de grinzi: cu o grindă principală (poduri rulante monogrindă); cu două grinzi principale(poduri rulante bigrindă); cu două grinzi principale si două grinzi secundare.
Un al treilea criteriu se face după așezarea pe șinele căii de rulare, și distingem poduri rulante normal așezate(au calea sub grinzile de capăt) și poduri rulante suspendate(au calea deasupra grinzilor de capăt).
Al patrulea criteriu de clasificare se face după mecanismul de ridicare și împarte podurile rulante în poduri rulante cu mecanisme montate pe cărucior și poduri rulante cu electropalane.
După locul de comandă avem poduri rulante comandate din cabina aflată pe pod; poduri rulante comandate de la sol și poduri rulante telecomandate.
Următorul criteriu de clasificare se face după numărul cârligelor și al mecanismelor de ridicat și avem poduri rulante cu un cârlig, cu două cârlige, cu trei sau mai multe cârlige.
Podurile rulante se mai clasifica și după organul de prindere a sarcinii. Putem întâlni poduri rulante cu cârlig, cu ochi, cu traversă, cu graifer și cu electromagnet.
Un ultim criteriu clasifică podurile rulante în funcție de destinție în poduri rulante de uz general și poduri rulante tehnologice.
Mai jos avem o scurtă caracterizare a celor mai întâlnite poduri rulante.
A. Poduri rulante de uz general
Aceste poduri se utilizează pentru sarcini nominale, deschideri, înălțimi de ridicare, grupe de clasificare, acționare, mediu de funcționare în conformitate cerințelor clientului.
1.Poduri rulante monogrindă
Poduri rulante monogrindă rezemate au o stabilitate destul de ridicată și o greutate proprie foarte mică, geometrie sigură la asamblare, comportament excepțional la deplasarea podului și astfel transport sigur și prudent. Aceste poduri rulante nu ocupă mult spațiu și sunt utilizate pentru sarcini de până la 12,5 tone și deschideri de până la 23 metri.
Podurile rulante monogrindă tipizate au in componența lor electropalane cu cablu, și au două viteze de ridicare.Viteza cu care se ridică poate varia în funcție de dorința executantului. Pentru îmbunatațirea mișcărilor de deplasare se folosesc variatoare de frecvență asigurând o accelerație fără șocuri în deplasarea podului.
Electropalanele se pot deplasa cu o viteză de până la 20 metri/minut, în timp ce podurile ajung la viteze de 40 metri/minut sau mai mari. În funcție de cerințele clienților, podurile rulante monogrindă rezemate pot fi dotate si cu electropalane cu lanț. Comanda podului se face cu ajutorul unei cutii cu butoane care se deplasează independent de-a lungul deschiderii podului.
Poduri rulante monogrindă suspendate sunt ușor de suspendat de construcții existente. Au traversare fără stâlpi de susținere, chiar și peste lățimi mari de hală. Solicită puțin spațiu din capacitatea halei.
Podurile rulante monogrindă suspendate se folosesc pentru deschideri de până la 24 m. Sarcina utilă a podului poate atinge 12,5 tone sau mai mult, în funcție de deschiderea sa.
Podurile rulante pot fi dotate cu electropalane cu lanț sau cu cablu, în funcție de cerințele tehnice de exploatare, și au una sau două viteze de ridicare. Există și soluția de variație continuă sau în trepte a vitezei de ridicare. Mișcările de deplasare se fac cu ajotorul variatoarelor de frecvență și asigură o accelerație fără șocuri în deplasare. Vitezele de deplasare ale electropalanelor pot ajunge până la 20 metri/minut, iar ale podului până la 40 metri/ minut sau mai mult. Comanda podului se face cu ajutorul cutiei cu butoane care se deplasează independent în lungul deschiderii podului.
2. Poduri rulante bigrindă
Podurile rulante bigrindă au stabilitate maximă si o greutate proprie mică , prezintă comportament excepțional la deplasarea podului și astfel transport sigur și eficient. Au o geometrie sigură la montare, raport exact definit între deschidere și ampatament. Podurile rulante bigrindă sunt poduri rezemate, având acționare electromecanică și se realizează pentru sarcini utile, deschideri, înălțimi de ridicare, viteze de lucru, grupe de clasificare, mediu de funcționare, etc. conform cerințelor clientului. În funcție de cazuri, sarcina utilă a podurilor poate atinge greutăți de 400 tone.
Podurile rulante bigrindă pot avea mecanism de ridicare propriu sau electropalan cu cablu, în funcție de cerințele tehnice de exploatare, și au cel mult două viteze de ridicare a sarcinii. Se poate oferi și soluția de variație continuă sau în trepte a vitezei de ridicare.
Mișcările de deplasare se realizează cu ajutorul variatoarelor de frecvență, asigurând o accelerație fără șocuri în deplasare. Comanda podurilor se poate realiza din cabina de comandă cu ajutorul unui bloc de comandă sau de la sol cu ajutorul unei cutii cu butoane sau radiocomenzi. În funcție de cerințele clienților, podurile pot fi prevăzute cu cârlig simplu sau dublu. Pot fi echipate cu podeste de circulație pe una sau pe ambele grinzi principale.
Podurile rulante bigrindă pot avea atașate în cârlig dispozitive de ridicare : graifer, traversă fixă sau rotitoare cu cârlige, electromagnet, , traversă fixă sau rotitoare cu electromagneți.
B. Poduri rulante cu destinație specială
Sunt poduri rulante făcute special pentru condițiile particulare de lucru din domenii de utilizare ca: metalurgie, industria lemnului, siderurgie, industria cimentului, intervenții în săli de mașini din centrale electrice, .centrale nucleare
În funcție de domeniul in care sunt utilizate, podurile pot fi dotate cu cârlig simplu sau dublu sau sunt echipate cu dispozitive specializate, construite pentru condițiile particulare de lucru din domeniul respectiv de utilizare. Se folosesc pentru o gamă foarte variată de sarcini și deschideri.
Poduri rulante cu graifer
Sunt utilizate pentru manevrarea discontinuă a materialelor în vrac, care dispun de încărcare și descărcare complet mecanizată. În funcție de materialul care trebuie mutat, podurile pot fi dotate cu: graifer cu cupe folosit pentru manevrarea materialelor ca: nisip, pietriș, ciment, minereu; graifer polip inchis, semi închis sau deschis, folosit pentru manevrarea materialelor greu apucabile ca: pietre mari, sfărămături metalice, deșeuri metalice sau menajere, lemne în vrac, deșeuri lemnoase; graifer pentru bușteni cu brațe în formă de clește utilizat pentru apucarea facilă a buștenilor. Privind acționarea închiderii sau deschiderii graiferului, aceasta poate fi facută prin cablu sau prin electrohidraulic.
Poduri rulante de turnare
Sunt construite special pentru transportul oțelului lichid de la cuptor la lingotiere și turnării acestuia în lingouri. Având în vederea caracterul deosebit de periculos al materialului transportat, acestor poduri li se aplică o serie de cerințe pentru ca toată operațiunea sa se relizeze în deplină siguranță.
În componența lor intră două cărucioare : unul principal care se ocupă cu manevrarea oalei de turnare și un cărucior auxiliar care are rolul de a roti oala în timpul turnării. Căruciorul principal este făcut în construcție redundantă având rolul de a asigura deplina siguranță în exploatare a podului rulant.
Poduri rulante de stripare
Sunt făcute special pentru scoaterea lingourilor din lingotiere, având în dotare un clește de construcție specială care prinde lingotiera și un poanson careare rolul de a apăsa lingoul și de a-l scoate din lingotiera. Forțele de stripare pot ajunge până la 600 tone, in funcție de sarcina podului rulant.
Poduri rulante de forjare
Sunt menite forjării lingourilor, ele fiind prevăzute în carligul mecanismului de ridicare cu un dispozitiv pentru rotirea lingoului ce urmează sa fie forjat. Elementul de susținere al sarcinii este un lanț Gall pus în mișcare de un mecanism. Pentru a putea forja piese mai lungi, podul rulant poate fi prevăzut cu un al doilea dispozitiv de rotire care va fi prins de cârligul auxiliar.
Poduri rulante cu brate
Sunt făcute pentru manevrarea laminatelor în general și în special când acestea nu au atins temperatura necesară pentru manevrarea cu electromagneți. Acest tip de poduri rulante au cărucior de tip rotitor.
Poduri rulante stivuitoare
Aceste poduri sunt construite special pentru transportul paletizat al sarcinilor în depozitele dezvoltate mai mult pe vertical. Piesa principală a acestor tipuri de poduri este dată de căruciorul stivuitor dotat cu o coloană fixă sau telescopică prevăzută la rândul ei cu un bloc cu furci stivuitoare. Podurile rulante stivuitoare care sunt folosite pentru a ridica marfa la înalțimi mari sunt comandate dintr-o cabină amplasată pe blocul furcilor stivuitoare, iar cele care manevrează marfa la înălțimi mai mici și a căror funcționare poate fi supravegheată în condiții satisfăcătoare de pe podeaua depozitului sunt comandate de la sol.
Poduri rulante cu traversă cu electromagneți
Aceste poduri sunt destinate pentru manevrarea tablelor care au lungimi și lațimi mari sau a profilelor laminate lungi. Sarcinile sunt prinse în condiții optime cu o baterie de electromagneți suspendați pe o traversa, la distanțe care asigură atat forța portantă cât și un număr suficient de puncte de prindere pentru a evita deformarea sarcinilor sub greutatea proprie.
Poduri rulante pentru centrale nucleare
Aceste poduri sunt destinate utilizării în centralele nucleare, fiind proiectate ți realizate pentru diferite sarcini și deschideri. Proiectarea și realizarea podurilor rulante respectă prescripțiile tehnice în vigoare pentru acest domeniu și sunt dotate cu toate componentele de securitate aplicabile acestui tip de mașini de ridicat.
Bibliografie:
http://www.prompt-sa.ro/ro/?p=274
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Considerente Generale Privind Podurile Rulante (ID: 162182)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
