Considerente Generale Privind Contabilitatea Stocurilor
CUPRINS
CAP. 1 Considerente generale privind contabilitatea stocurilor la
Societatea Comercială OLMAZA COMIMPEX SRL ……………………………………………… 3
1.1. Conținutul și structura stocurilor ………………………………………………………………………… 3
1.2. Clasificarea stocurilor ……………………………………………………………………………………….. 3
1.3. Contabilitatea stocurilor …………………………………………………………………………………….. 4
1.3.1. Câmpul de aplicare ………………………………………………………………………………. 4
1.3.2. Evaluarea produselor legate și a subproduselor ……………………………………….. 5
1.3.3. Costul stocurilor unui prestator de servicii ……………………………………………… 5
1.3.4. Tehnici de evaloare a costului ……………………………………………………………….. 6
1.3.5. Metodele de determinare a costului
Elemente identificabile și elemente neidentificabile ………………………………… 6
1.3.6. Valoarea netă de realizare și depreciere a stocurilor…………………………………..6
1.3.7. Contabilizarea la cheltuieli …………………………………………………………………… 7
1.4. Prezentarea generală a S.C. OLMAZA COMIMPEX S.R.L. ………………………………… 8
CAP. 2 Organizarea contabilității stocurilor ……………………………………………………….. 11
2.1. Metode de organizare a stocurilor …………………………………………………………………….. 11
2.1.1. Meteda cantitativ-valorica ………………………………………………………………….. 11
2.1.2. Meteda global-valorica ………………………………………………………………………. 12
2.1.3. Metoda inventarului permanent …………………………………………………………… 13
2.1.4. Metoda inventarului intermitent …………………………………………………………. 14
2.2.Contabilitatea stocurilor de materii prime și materiale consumabile ………………………. 15
2.2.1. Operațiuni privind intrările și ieșirile de materiale
consumabile în cazul utilizării inventarului permanent …………………………………. 15
2.2.2. Operațiuni privind intrările și ieșirile de materiale
consumabile în cazul utilizării inventarului intermitent ………………………… 16
2.3. Contabilitatea producției în curs de execuție …………………………………………………………19
2.4. Contabilitatea provizioanelor pentru deprecierea stocurilor
și a producției în curs de execuție ……………………………………………………………………….. 20
2.5. Contabilitatea de gestiune a producției fabricate …………………………………………………… 23
Cap. 3 Controlul stocurilor …………………………………………………………………………………… 26
3.1. Tipuri de control al stocurilor ……………………………………………………………………………. 26
3.2. Controlul de gestiune și auditul intern ………………………………………………………………… 27
CAP. 4 Studiu aplicativ ………………………………………………………………………………………. 30
4.1. Organizarea contabilității de materii prime și materiale consumabile ……………………… 30
4.2. Indicatori de analiză a stocurilor la SC OLMAZA COMIMPEX SRL …………………… 44
4.2.1. Analiza structurii stocurilor ………………………………………………………………….. 45
4.2.2. Analiza vitezei de rotație a stocurilor …………………………………………………….. 46
4.2.3. Dinamica indicatorilor vitezei de rotație ………………………………………………… 47
4.2.4. Analiza factorială a vitezei de rotație …………………………………………………….. 48
4.2.5. Căile de accelerare a vitezei de rotație a activelor circulante ……………………. 49
4.2.6. Analiza evoluției stocurilor comparativ cu cifra de afaceri ………………………. 49
4.3. Sistemul informatic pentru gestiunea stocurilor de materiale …………………………………. 51
4.3.1. Proiectarea bazei informaționale …………………………………………………………… 51
CAP. 5 Concluzii și propuneri ……………………………………………………………………………….. 53
ANEXE ………………………………………………………………………………………………………………… 55
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………………………… 57
CAPITOLUL 1
CONSIDERENTE GENERALE PRIVIND CONTABILITATEA STOCURILOR LA SOCIETATEA COMERCIALǍ
“OLMAZA COMIMPEX” SRL
1.1 Conținutul și structura stocurilor
Stocurile reprezintă, materiale, lucrări și servicii destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie vândute în situația când au starea de marfă sau produse rezultate din prelucrare, precum și producția în curs de execuție.
Stocurile, sub aspectul gestionării, se pot grupa în stocuri și producția în curs de execuție, ambele fiind considerate active circulante materiale. Stocurile pot fi:
Bunuri achiziționate în scopul revânzării ( marfa cumpărată și destinată revânzării) sau orice altă achiziție având acest scop;
Bunuri finite sau în curs de execuție fabricate de societate;
Materii prime, materiale, utilități ce urmează a fi folosite în procesul de producție.
1.2 Clasificarea stocurilor
În contabilitatea financiară a societății stocurile sunt clasificate și delimitate în funcție de patru criterii: fizic, destinație, faza ciclului de exploatare și locul de creare a gestiunilor. Corespunzător acestor criterii sunt individualizate următoarele stocuri:
Marfurile reprezinta bunurile pe care unitatea patrimoniala le cumpara in
vederea vanzarii in starea in care au fost achizitionate
Materii prime, care participă direct la fabricarea produselor;
Materialele consumabile cuprind materialele auxiliare, combustibili,
piesele de schimb și alte materiale consumabile care participă indirect sau
ajută activitatea de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul rezultat
Produsele sub forma semifabricatelor, produselor finite si produselor
reziduale;
Ambalajele, cuprind bunurile necesare pentru protecția mărfurilor pe
timpul transporturilor și depozitării sau pentru prezentarea lor comercială.
Categorii distincte în cadrul stocurilor constituie obiectele de inventar și amenajările provizorii.
În România, prin Regulamentul de aplicare a Legii Contabilității nr. 82/1991 cu modificările ulterioare (ultima modificare iunie 2008) este data următoarea definiție:
„Contabilitatea stocurilor și comenzilor în curs de execuție cuprinde ansamblul bunurilor și serviciilor din cadrul unității patrimoniale, destinate:
– fie a fi vândute în aceeași stare sau după prelucrarea lor în procesul de producție;
– fie a fi consumate la prima lor utilizare.”
1.3. Contabilitatea stocurilor
În majoritatea societățiilor, contabilitatea nu înregistrează zilnic mișcările stocurilor. Valorile ce figurează în bilanț sunt rezultatul unei duble operații: numărare/cântărirea cantităților existente în stoc (inventarul fizic) și o evaluare a cantităților.
Contabilitatea stocurilor nu se ocupă decât cu această a doua etapă. Astfel spus, ea „își dorește” să precizeze care sunt cheltuielile luate în cont pentru calculul stocurilor și să fixeze regulile de evaluare, la încheierea exercițiului.
Regulile de întocmire a inventarului fizic derivă din principiile de contabilizare a veniturilor și cheltuielilor.
1.3.1. Câmpul de aplicare
În câmpul de aplicare al normei sunt cuprinse alte stocuri decât:
lucrările în curs generate de contractele de construcții, inclusiv contractele direct conexe de furnizare de servicii;
instrumentele financiare;
În anumite stadii ale producției, stocurile vizate mai sus sunt evaluate la valoarea netă de realizat.
Valoarea netă de realizare este prețul de vânzare estimat în cursul normal al activității, din care sunt deduse costurile estimate pentru terminarea bunului în cauză și costurile estimate necesare pentru a realiza vânzarea .
Regula privind evaluarea stocurilor este următoarea: stocurile trebuie să fie evaluate la cea mai mică valoare dintre cost și valoarea netă de realizare.
Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile de achiziție, costurile de transformare și alte costuri angajate pentru a aduce în locul și în starea în care ele se găsesc.
a) Costurile de achiziție
Costul de cumpărare cuprinde:
– prețul de cumpărare;
– taxele vamale și alte taxe (altele decât taxele recuperabile);
– cheltuieli de transport, de manipulare și alte costuri direct
imputabile achiziției de mărfuri, materiale și servicii
(transport).
Cum TVA este în mod normal recuperabilă, cea mai parte dintre stocuri sunt evaluate „în afara taxelor”. Stocurile societății pentru care TVA nu este deductibilă sunt evaluate incluzând în cost TVA.
b) Costurile de transformare
Costurile de transformare cuprind:
– cheltuielile legate direct de unitățile produse, precum manopera directă;
o cotă-parte din cheltuielile indirecte de producție, fixe și variabile, ocazionate de transformarea materiilor prime în produse finite.
Obligația de a include o cotă-parte din cheltuielile indirecte de producție interzice, în principiu, limitarea valorii stocurilor numai la costurile directe sau variabile. Ca atare, societățiile a căror contabilitate de gestiune se bazează pe calculul costurilor parțiale, nu pot, în mod normal, să utilizeze aceste costuri pentru evaluarea stocurilor în bilanț.
c) Alte costuri
Celelalte costuri nu trebuie incluse în costul stocurilor decât în măsura în care ele sunt angajate pentru a aduce stocurile la locul și în starea în care ele se găsesc. De exemplu, poate să fie adecvat să se includă în costul stocurilor alte cheltuieli generale decât cele de producție sau costurile de concepție aferente unor produse destinate unor clienți speciali.
În „Stocuri” se regăsesc exemple de costuri excluse din costul stocurilor și contabilizate la cheltuielile exercițiului în cursul căruia acestea sunt angajate:
– mărimile anormale de deșeuri de fabricație, de manoperă sau de alte costuri de producție;
– costurile de stocaj, exceptând situația când aceste costuri sunt necesare procesului de producție, în mod prealabil, la o nouă etapă de producție;
– cheltuielile generale administrative care nu contribuie la aducerea stocurilor în locul și în starea în care ele se găsesc;
– cheltuielile de comercializare.
În circumstanțe limitate, costurile împrumuturilor sunt incluse în costurile stocurilor.
1.3.2. Evaluarea produselor legate și a subproduselor
Unele procese de producție conduc la fabricarea simultană a mai multor produse (produse legate) sau la un produs principal sau la mai multe subproduse. Atunci când aceste produse nu sunt identificabile separat, costurile de transformare trebuie să fie repartizate între aceste produse în funcție de o regulă logică și permanentă bazată, de exemplu, pe valoarea comercială a fiecăruia dintre ele.
Pentru subprodusele de mică valoare, este suficient să se deducă valoarea lor din costul produsului principal.
1.3.3. Costul stocurilor unui prestator de servicii
Costul stocurilor unui prestator de servicii se compune, în principal, din manoperă și alte cheltuieli de personal, direct angajate pentru furnizarea serviciuluior comercială.
Categorii distincte în cadrul stocurilor constituie obiectele de inventar și amenajările provizorii.
În România, prin Regulamentul de aplicare a Legii Contabilității nr. 82/1991 cu modificările ulterioare (ultima modificare iunie 2008) este data următoarea definiție:
„Contabilitatea stocurilor și comenzilor în curs de execuție cuprinde ansamblul bunurilor și serviciilor din cadrul unității patrimoniale, destinate:
– fie a fi vândute în aceeași stare sau după prelucrarea lor în procesul de producție;
– fie a fi consumate la prima lor utilizare.”
1.3. Contabilitatea stocurilor
În majoritatea societățiilor, contabilitatea nu înregistrează zilnic mișcările stocurilor. Valorile ce figurează în bilanț sunt rezultatul unei duble operații: numărare/cântărirea cantităților existente în stoc (inventarul fizic) și o evaluare a cantităților.
Contabilitatea stocurilor nu se ocupă decât cu această a doua etapă. Astfel spus, ea „își dorește” să precizeze care sunt cheltuielile luate în cont pentru calculul stocurilor și să fixeze regulile de evaluare, la încheierea exercițiului.
Regulile de întocmire a inventarului fizic derivă din principiile de contabilizare a veniturilor și cheltuielilor.
1.3.1. Câmpul de aplicare
În câmpul de aplicare al normei sunt cuprinse alte stocuri decât:
lucrările în curs generate de contractele de construcții, inclusiv contractele direct conexe de furnizare de servicii;
instrumentele financiare;
În anumite stadii ale producției, stocurile vizate mai sus sunt evaluate la valoarea netă de realizat.
Valoarea netă de realizare este prețul de vânzare estimat în cursul normal al activității, din care sunt deduse costurile estimate pentru terminarea bunului în cauză și costurile estimate necesare pentru a realiza vânzarea .
Regula privind evaluarea stocurilor este următoarea: stocurile trebuie să fie evaluate la cea mai mică valoare dintre cost și valoarea netă de realizare.
Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile de achiziție, costurile de transformare și alte costuri angajate pentru a aduce în locul și în starea în care ele se găsesc.
a) Costurile de achiziție
Costul de cumpărare cuprinde:
– prețul de cumpărare;
– taxele vamale și alte taxe (altele decât taxele recuperabile);
– cheltuieli de transport, de manipulare și alte costuri direct
imputabile achiziției de mărfuri, materiale și servicii
(transport).
Cum TVA este în mod normal recuperabilă, cea mai parte dintre stocuri sunt evaluate „în afara taxelor”. Stocurile societății pentru care TVA nu este deductibilă sunt evaluate incluzând în cost TVA.
b) Costurile de transformare
Costurile de transformare cuprind:
– cheltuielile legate direct de unitățile produse, precum manopera directă;
o cotă-parte din cheltuielile indirecte de producție, fixe și variabile, ocazionate de transformarea materiilor prime în produse finite.
Obligația de a include o cotă-parte din cheltuielile indirecte de producție interzice, în principiu, limitarea valorii stocurilor numai la costurile directe sau variabile. Ca atare, societățiile a căror contabilitate de gestiune se bazează pe calculul costurilor parțiale, nu pot, în mod normal, să utilizeze aceste costuri pentru evaluarea stocurilor în bilanț.
c) Alte costuri
Celelalte costuri nu trebuie incluse în costul stocurilor decât în măsura în care ele sunt angajate pentru a aduce stocurile la locul și în starea în care ele se găsesc. De exemplu, poate să fie adecvat să se includă în costul stocurilor alte cheltuieli generale decât cele de producție sau costurile de concepție aferente unor produse destinate unor clienți speciali.
În „Stocuri” se regăsesc exemple de costuri excluse din costul stocurilor și contabilizate la cheltuielile exercițiului în cursul căruia acestea sunt angajate:
– mărimile anormale de deșeuri de fabricație, de manoperă sau de alte costuri de producție;
– costurile de stocaj, exceptând situația când aceste costuri sunt necesare procesului de producție, în mod prealabil, la o nouă etapă de producție;
– cheltuielile generale administrative care nu contribuie la aducerea stocurilor în locul și în starea în care ele se găsesc;
– cheltuielile de comercializare.
În circumstanțe limitate, costurile împrumuturilor sunt incluse în costurile stocurilor.
1.3.2. Evaluarea produselor legate și a subproduselor
Unele procese de producție conduc la fabricarea simultană a mai multor produse (produse legate) sau la un produs principal sau la mai multe subproduse. Atunci când aceste produse nu sunt identificabile separat, costurile de transformare trebuie să fie repartizate între aceste produse în funcție de o regulă logică și permanentă bazată, de exemplu, pe valoarea comercială a fiecăruia dintre ele.
Pentru subprodusele de mică valoare, este suficient să se deducă valoarea lor din costul produsului principal.
1.3.3. Costul stocurilor unui prestator de servicii
Costul stocurilor unui prestator de servicii se compune, în principal, din manoperă și alte cheltuieli de personal, direct angajate pentru furnizarea serviciului, inclusiv personalul de supervizare și cheltuielile generale atribuibile. Manopera și celelalte costuri, relative la vânzări și la personalul administrativ general nu sunt incluse, dar sunt contabilizate la cheltuielile exercițiului în cursul căruia ele au fost angajate.
1.3.4. Tehnici de evaluare a costului
Tehnicile de evaluare a costurilor stocurilor, precum metoda costului standard sau metoda prețului de vânzare, pot fi utilizate, din rațiuni practice, dacă aceste metode conduc la rezultate apropiate de cost. Costurile standard țin cont de nivelurile normale de utilizare a materiilor prime, a manoperei, de eficiență și de capacitate.
Ele sunt în mod regulat reexaminate și, dacă este cazul, revizuite, ținând cont de condițiile actuale.
Metoda prețului de vânzare este utilizată, adesea, în activitatea de distribuție cu amănuntul, pentru evaluarea stocurilor formate din cantități mari de articole cu o rotație rapidă, care au marje similare și pentru care nu este posibil să se utilizeze alte metode privind evaluarea costurilor. Costul stocurilor este determinat prin deducerea din valoarea de vânzare a stocurilor a procentajului adecvat de marja brută. Procentajul utilizat ține cont de stocurile care au fost marcate (apreciate) sub prețul lor inițial de vânzare.
1.3.5. Metodele de determinare a costului.
Elemente identificabile și elemente neidentificabile
Costul stocurilor pe elemente care nu sunt în mod obișnuit confundabile și al bunurilor sau serviciilor produse și afectate proiectelor specifice, trebuie să fie determinat printr-o identificare distinctă a costurilor individuale.
Identificarea distinctă a costului, presupune că astfel de costuri distincte sunt atribuite elementelor identificabile ale costurilor. Acesta este un tratament adecvat pentru elementele care sunt afectate unui proiect specific, indiferent dacă ele au fost cumpărate sau produse. Totuși, identificarea distinctă a stocurilor nu este adecvată, atunci când există un număr mare de elemente ale stocurilor care sunt, in principiu, confundabile. În astfel de circumstanțe, modul de selectare a elementelor care rămân în stocuri ar putea să fie utilizat pentru obținerea unor efecte predeterminate privind rezultatul net al exercițiului.
Costul altor stocuri decât cele care sunt identificabile trebuie să fie
determinat prin utilizarea metodei „primul intrat primul ieșit” (FIFO) sau a metodei „costului mediu ponderat” (CMP).
Metoda FIFO consideră că elementele ies din stoc în ordinea intrării lor. In consecință, stocul de la sfârșitul perioadei este constituit din elementele cele mai recente.
Metoda costului mediu ponderat (CMP) ține cont de toate intrările și de toate ieșirile exercițiului. El poate să fie calculat periodic sau cu ocazia fiecărei noi livrări, în funcție de situația particulară a societății.
Costul altor stocuri decât cele ce sunt identificabile trebuie să fie determinat prin utilizarea metodei LIFO (ultimul intrat primul ieșit).
1.3.6. Valoarea netă de realizare și depreciere a stocurilor
La închiderea exercițiului, stocurile trebuie evaluate la costul lor sau la valoarea realizabilă netă, dacă aceasta din urmă este mai mică.
Estimarea valorii realizabile nete trebuie să țină cont de destinația elementului considerat. Astfel, elemente care fac parte din clauzele unui contract de vânzare sau de prestare de servicii deja încheiat trebuie sa fie evaluate în funcție de prețul stipulat în contract.
Pe de altă parte, materialele nu trebuie să se deprecieze, atâta timp cât produsele pentru care ele vor fi utilizate vor putea să fie vândute la un preț mai mare sau egal decât costul lor. Totuși, dacă o scădere a prețurilor arată că o mărire a costurilor produselor finite va fi mai mare decât valoarea netă de realizare, materiile prime vor fi aduse la valoarea netă de realizare. Într-un astfel de caz, costul de înlocuire al materiilor prime poate să fie cea mai bună măsură disponibilă a valorii nete de realizare.
În mod normal, valoarea realizabilă netă trebuie să fie determinată separat, pentru fiecare articol. Totuși, pot fi realizate regrupări de elemente asemănătoare sau cu o legătură între ele. Este cazul elementelor ce aparțin aceleiași linii de produse, ce au scopuri sau utilizări asemănătoare, fabricate și comercializate în aceeași zonă geografică și care nu pot sa fie evaluate separat de celelalte elemente ale aceleiași linii de producție.
Se întâlnește situația în care costul stocurilor să nu fie acoperibil, dacă aceste stocuri au fost deteriorate, dacă ele au devenit complet sau parțial demodate sau dacă prețul lor de vânzare a suportat o reducere. De asemenea, costul stocurilor se poate să nu fie acoperibil, în condițiile în care costurile estimate necesare pentru a realiza vânzarea au crescut. Practica ce constă în deprecierea stocurilor sub nivelul costului, pentru a le aduce la valoarea lor netă de realizare, este coerentă cu principiul conform cărora nu trebuie să figureze la o valoare mai mare decât ceea ce se așteaptă să fie obținută din vânzarea lor sau din utilizarea lor.
Cu ocazia fiecărui exercițiu următor, este efectuată o evaluare nouă a valorii nete de realizare. Atunci când circumstanțele care justifica evaluarea stocurilor sub nivelul costului nu mai există, valoarea deprecierii trebuie să fie reluată, astfel încât noua valoare contabilă să fie cea mai mică valoare dintre cost și valoarea netă de realizare revizuită. Acesta este cazul când un element al stocurilor care este contabilizat la valoarea netă de realizare, deoarece prețul său de vânzare a scăzut, este încă disponibil cu ocazia unui exercițiu ulterior și prețul său de vânzare a crescut.
1.3.7. Contabilizarea la cheltuieli
Atunci când stocurile sunt vândute, valoarea contabilă a acestor stocuri trebuie să fie contabilizată la cheltuielile exercițiului în cursul căruia sunt contabilizate veniturile corespondente. Valoarea oricărei deprecieri a stocurilor, pentru a le aduce la valoarea netă de realizare, și toate pierderile de stocuri trebuie contabilizate la cheltuielile exercițiului în cursul căruia se produce deprecierea sau pierderea. Valoarea oricărei reluări a unei deprecieri a stocurilor ce rezultă dintr-o creștere a valori nete de realizare trebuie să fie contabilizată ca o reducere a mărimii stocurilor, contabilizată la cheltuieli, în exercițiul în cursul căruia intervine reluarea.
Procesul de contabilizare la cheltuieli a valorii contabile a stocurilor conduce la conectarea veniturilor și cheltuielilor.
Unele elemente de stocuri pot fi afectate altor conturi de activ. Este cazul stocurilor utilizate ca elemente ale imobilizărilor corporale produse de societate pentru sine. Stocurile afectate altui element de activ, în conformitate cu această modalitate, sunt contabilizate la cheltuieli în cursul duratei de utilitate a acestui activ.
1.4. Prezentarea generală a S.C. OLMAZA COMIMPEX S.R.L.
Societatea Comercială „Olmaza Comimpex” S.R.L., este constituită în baza Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale. Este o „societate cu răspundere limitată”, cu asociat unic (persoană fizică), de la înființare și până în prezent.
Societatea Comercială „Olmaza Comimpex” S.R.L, s-a înființat în anul 2003 și își are sediul în Timișoara, Str. Divizia 9 Cavalerie, nr.68.
Actul Constitutiv al societatii cu răspundere limitată, potrivit Legii nr.31/1990, modificată și completată prin Ordonanta de Guvern nr.32/1997 cuprinde:
a) date personale ale asociatului: numele și prenumele;
b) formă, denumire, sediul, emblema societății;
c) obiectul de activitate al societății.
Conform statutului societatea poate desfășura mai multe categorii de activități, însă activitatea principală este:” Comerțul cu ridicata”, și secundară “Fabricarea altor produse din materiale plastice de unică folosință”.
d) capitalul social subscris și cel vărsat este de 910 RON, aportul fiind integral al asociatului unic (aport in numerar).
Societatea este reprezentată de asociatul unic, acesta îndeplinind și atributiile administratorului.
Societatea își desfășoară activitatea prin intermediul unui punct de lucru, acesta fiind și sediul societății.
Durata societatii este nelimitată.
Societatea Comerciala „Olmaza Comimpex” S.R.L., este inmatriculată la Registrul Comerțului și înscrisă la organul fiscal in raza teritorială unde își are sediul mai sus menționat.
Organigrama S.C. OLMAZA COMIMPEX S.R.L.
S.C. OLMAZA COMIMPEX SRL are un compartiment financiar-contabil bine definit unde își desfășoară activitatea un economist cu specializarea contabilitate, cu funcția de contabil șef și un contabil cu studii medii. Aceștia au fost desemnați să desfășoare activități financiar-contabile, activități de personal ( încheierea contractelor de muncă și convenții prestări civile, precum și ținerea legăturii cu Oficiul Forțelor de Muncă și cu organele bancare și fiscale).
Activitatea financiar-contabilă se desfășoară în baza Legii contabilității, a Regulamentului de aplicare a Legii contabilității, a legislației în vigoare și a normelor de aplicare.
Potrivit legii contabilității, contabilitatea la S.C. OLMAZA COMIMPEX SRL se realizează în partidă dublă și asigură:
– înregistrarea cronologică și sistematică în contabilitate a tuturor operațiilor patrimoniale, în funcție de natura lor, în debitul unor conturi și creditul altor conturi denumite conturi corespondente;
– stabilirea totalurilor sumelor debitoare și creditoare precum și soldurilor finale pentru fiecare cont;
– întocmirea balanței de verificare lunar, care reflectă legalitatea între totalul sumelor debitoare și creditoare, între totalul soldurilor finale, debitoare și creditoare ale conturilor;
– prezentarea situației patrimoniale și a rezultatelor obținute, respectiv a activelor și pasivelor prin bilanț precum și a veniturilor sau pierderilor prin contul de profit și pierderi.
Societatea ține evidența contabilă în lei și întocmește documentele contabile respectând “Normele metodologice” elaborate de Ministerul Finanțelor.
Unitatea utilizează forma de contabilitate informatică, fiind o adaptare prin folosirea tehnicii electronice a formei de contabilitate pe jurnale, clasică, maestru-șah. Ciclul contabil de prelucrare a datelor are la intrare, în calculator, formula contabilă. Pe baza ei se clădește întregul sistem de stocare și prelucrare a datelor.
CAPITOLUL 2
ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII STOCURILOR
2.1. Metode de organizare a stocurilor
Contabilitatea analitică a stocurilor se organizează pe feluri (sortimente) de bunuri materiale stocate sau pe grupe de stocuri și locuri de depozitare (gestiuni create).
Excepție face contabilitatea analitică a mărfurilor și ambalajelor aflate în unitățile de desfacere cu amănuntul, care se ține global valoric pe gestiuni (magazine desfacere).
În cazul folosirii inventarului permanent, contabilitatea analitică a stocurilor de mărfuri și ambalaje, se poate organiza, în funcție de specificul activității, după una din metodele:
Metoda cantitativ – valorică;
Metoda global – valorică.
2.1.1. Metoda cantitativ – valorică
Această metodă constă în organizarea la locul de depozitare a unei evidențe cantitative pe feluri de bunuri stocate, iar in contabilitatea analitică a unei evidențe cantitativ – valorice pe feluri de bunuri și gestiuni.
Metoda cantitativ – valorică (pe fișe de cont analitic) ocazionează un volum mai mare de muncă, însă asigură informații suplimentare privind stocurile, fiind adoptată în mod frecvent de unitățile patrimoniale mici și mijlocii. Această metodă constă în organizarea la nivelul compartimentului contabilitate a evidenței cantitativ – valorice cu ajutorul fișelor de cont analitic pentu valori materiale, care se deschid pe feluri de bunuri existente în cadrul gestiunii. Totodată, se conduce evidența valorică numai la nivelul gestiunii, folosindu-se fișe de cont analitic pentru operații diverse, fișe in care se inscriu valorile aferente intrarilor si iesirilor in si din gestiune, precum si soldul final corespunzator gestiunii respective.
La nivelul locurilor de depozitare se organizează evidența analitică, cantitativă pe feluri de bunuri, folosindu-se fișele de magazie, care se completează de gestionar sau altă persoană cu asemenea atribuții de serviciu.
Controlul exactității și concordanței înregistrărilor din evidența cantitativă organizată la locurile de depozitare și cele din contabilitate se realizează prin efectuarea punctajului periodic între cantitățile înregistrate, pe de o parte, în fișele de magazie, iar pe de altă parte în fișele de cont analitic pentru valori materiale de la compartimentul de contabilitate.
În cursul lunii se procedează ca în cazul metodei global – valorice, în sensul ca documentele justificative se preiau de la locul de depozitare de către compartimentul de contabilitate, se prelucrează în vederea înregistrării document cu document sau pe bază de centralizatoare, înscriindu-se atât cantitativ cât și valoric, în fișele de cont analitic deschise pe feluri de valori materiale, precum și în cele patru operatii diverse deschise pe gestiuni.
La sfârșitul fiecărei luni se efectuează verificarea concordanței dintre datele inregistrate in conturile sintetice si in cele analitice de valori materiale prin intermediul balanței de verificare a conturilor analitice.
2.1.2 Metoda global – valorică
Această metodă constă în ținerea unei evidențe valorice atât la nivelul gestiunii, cât și în contabilitatea analitică.
Metoda global – valorică este relativ simplă, oferă un volum redus de informații și posibilități restrânse de exercitare a controlului asupra integrității valorilor materiale gestionate, fiind recomandată în principal, pentru evidența mărfurilor și ambalajelor aflate în unitățile de desfacere cu amanuntul și pentru alte bunuri, în cazul unităților care nu au dotare adecvată. Pe masura dotării cu tehnica de calcul, așa cum prevede Regulamentul contabil, se recomanda trecerea la utilizarea metodei cantitativ – valorice.
În cadrul compartimentului de contabilitate se deschide, pentru fiecare gestiune, câte o fișă de cont analitic pentru operații diverse în care se înscriu operațiile de intrări și ieșiri, pe baza documentelor justificative individuale sau a centralizatoarelor acestora, dupa caz.
La nivelul fiecărei gestiuni se întocmeste „ Registrul de gestiune” în care se înregistrează zilnic și numai valoric fiecare document justificativ de intrare sau de ieșire stabilindu-se totodată soldul final ( de la sfârșitul zilei).
Controlul concordanței înregistrărilor din evidența gestiunii cu cele din contabilitate se efectuează periodic, confruntându-se soldurile finale stabilite, pe de o parte, în registrul de gestiune, iar pe de altă parte în fișe de cont analitic pentru operații diverse.
Din cele prezentate anterior se poate observa că metoda inventarului permanent asigură cunoașterea în orice moment a stocurilor de valori materiale, în expresie valorică, precum și în etalon natural, atunci când se utilizează metoda analitică adecvată acestui scop, prin intermediul soldurilor debitoare ale conturilor sintetice și analitice cu ajutorul cărora se înregistrează în contabilitate, realizându-se astfel un inventar scriptic permanent.
În ceea ce privește aplicarea metodei inventarului permanent de către unitățile cu profil comercial, cu articole și sortimente numeroase, cu o frecvență mare a intrărilor și ieșirilor, se reține că, in funcție de prețul de evidență folosit, poate prezenta mai multe variante și anume: la prețul de vanzare, la costul sau valoarea de intrare, la prețul standard (prestabilit).
Varianta permanenței inventarului la prețul de vânzare este specifică unităților patrimoniale cu profil, aplicându-se prin reactualizarea prețului de evidență după fiecare schimbare a prețului de vânzare. Reevaluarea stocurilor ca urmare a schimbării prețului de vânzare se efectuează in mod curent, indiferent că unitatea desfășoară comerț en-gross, en-detail sau alimentație publică.
Reevaluarea stocului de marfă se face prin schimbarea prețului de vânzare la sortimentele care impun această operație in vederea vânzării in condiții avantajoase sau pentru evitarea unor pierderi, intocmindu-se inventare faptice și stabilindu-se diferențele existente intre prețurile vechi și cele noi, diferențe care se inregistrează in conturile de mărfuri, prin corespondența cu cele de adaos comercial.
Celelalte două variante ale metodei inventarului permanent, la valoarea de intrare și la prețul standard, nu prezintă particularități comparativ cu unitățile patrimoniale cu profil de producție, de prestări servicii.
2.1.3. Metoda inventarului permanent
Această metodă este cel mai des utilizată la noi și presupune contabilizarea fiecărei intrări și ieșiri a elementelor componente ale stocului cantitativ și valoric, la costul istoric sau prețul prestabilit. Astfel soldul stocului este cunoscut în orice moment.
Metoda este astfel elaborată încât asigură furnizarea în tot cursul perioadei de gestiune a informațiilor de detaliu privind existența și evoluția stocurilor.
În condițiile aplicării acestei metode, toate operațiile de intrare și iesire în și din gestiune se înregistrează în contabilitate în mod distinct, document cu document, sau prin intermediul unor documente centralizatoare, ceea ce asigură determinarea și cunoașterea în permanență a mărimii stocurilor, pe categorii și total, atât cantitativ cât și valoric.
Stocul fiind aferent oricărei categorii sau fel de valori materiale, urmărite în mod distinct în contabilitate, se stabilește prin urmatoarea formulă:
unde: Sf – soldul final
Si – soldul initial
I – valoarea intrarilor
E – valoarea iesirilor
În cazul adoptării metodei inventarului permanent este necesar ca unitatea patrimonială în funcție de specificul activității și necesarul propriu de informații să-și organizeze contabilitatea analitică a stocurilor, utilizând una din cele trei metode prevăzute in Regulamentul contabil:
metoda operativ contablia (pe solduri);
metoda cantitativ – valorica (pe fise de cont analitic);
metoda global – valorica.
La sfarșitul exercițiului, soldurile conturilor de stocuri din cumpărări
s-au comparat cu valorile faptice, rezultate din inventariere, eventualele diferențe (plusuri sau minusuri de inventar) fiind regularizate prin aducerea soldurilor la mărimea lor reală.
2.1.4 Metoda inventarului intermitent
Această metodă presupune evaluarea și contabilizarea ieșirilor din stoc pe baza unor inventarieri periodice și pe baza unui calcul extracontabil.
Metoda inventarului intermitent se recomandă pentru unitațile patrimoniale din categoria celor mici și mijlocii și constă în stabilirea și înregistrarea în contabilitate a ieșirilor numai la sfârșitul perioadei de gestiune, pe baza inventarierii faptice a stocurilor de valori materiale. Valoarea ieșirilor sau diferenței de stocuri se stabilește extracontabil ca diferență între valoarea stocurilor inițiale cumulată cu valoarea intrarilor și valoarea stocurilor finale, determinate pe baza inventarierii, după formula:
unde: Si – soldul inițial
I – valoarea intrărilor
Sf – sold final
Diferența între stocul final și cel inițial influențează cheltuielile de exploatare sau veniturile din producția stocată, după cum valorile materiale de la care provin sunt obținute prin achiziționare și respectiv din producție proprie.
Metoda inventarului intermitent în condițiile prețurilor fluctuante din economia de piață, este considerată ca fiind cea mai simplă și economică sub aspectul volumului de muncă pe care-l ocazionează.
În contabilitatea sintetică se realizează numai un inventar scriptic intermitent (periodic) al stocurilor de valori materiale, fără să existe posibilitatea cunoașterii în orice moment (permanent) prin intermediul conturilor de stocuri, a valorii bunurilor existente în stoc.
Această metodă analizată prezintă însă unele neajunsuri, dintre care se reține imposibilitatea exercitării unui control riguros asupra integrității valorilor materiale prin intermediul contabilitatii, iar orice pierdere sau sustragere din gestiune, apare ca ieșire normală prin vânzare sau consum și influențează cheltuielile de exploatare sau veniturile din producția stocată, după caz.
Totodată, orice eroare sau omisiune în inventarul faptic duce la denaturarea valorii ieșirilor și implicit a informațiilor care se prezintă în documentele contabile de sinteză. În plus, din considerente de ordin fiscal, agenții economici ar putea fi tentați să efectueze subevaluarea stocurilor de valori materiale, ceea ce determina pe de o parte, creșterea artificială (nereala) a cheltuielilor de exploatare, iar pe de altă parte diminuarea profitului impozabil.
2.2. Contabilitatea stocurilor de materii prime și materiale consumabile
Aprovizionarea cu materii prime și materiale se face de la societăți industriale și comerciale din țară, prin import direct sau prin intermediul societăților de comerț exterior și de la alte societăți.
Procesul de aprovizionare se desfășoară pe baza contractelor încheiate cu furnizorii, în care se precizează denumirea mărfurilor ce se achiziționează, cantitațile și termenele de livrare, modalitățile și termenele de plată, condițiile de transport și ambalare.
Documentele în baza cărora se înregistrează în contabilitate operațiunile de aprovizionare sunt:
– factura fiscală;
– avizul de însoțire a mărfii;
2.2.1.Operațiuni privind intrările și ieșirile de materiale consumabile
în cazul utilizării inventarului permanent.
În cursul exercițiului, toate operațiile privind cumpărările de materiale de la furnizori se înregistrează la costul de achiziție în debitul conturilor de stocuri în corespondență cu creditul conturilor de furnizori.
Exemplu, Societatea Comercială „Olmaza Comimpex” SRL cumpără pe credit comercial materii prime în valoare de 290 lei iar cheltuielile cu transportul înscrise în factură de 10 lei, TVA 19%.
% = 401 357 lei
Furnizori
301 300 lei
Materii prime
4426 57 lei
TVA – deductibilă
Documentul justificativ care a stat la baza înregistrării de mai sus este "factura".
Cumpărările de stocuri implica anumite cheltuieli accesorii: cheltuieli de transport, asigurarea transportului, onorarii intermediarului ce a facilitat achiziția. Aceste cheltuieli trebuie adăugate la prețul de achiziție și contabilizate în debitul conturilor de stocuri, în cazul metodei inventarului permanent .
O problema specifica intrării stocurilor cumpărate este cea a contabilizării cheltuielilor cu transportul efectuat cu mijloace proprii. Dacă transportul s-a realizat cu autocamionul propriu, salariul șoferului se înregistrează în debitul contului 641 "Cheltuieli cu salariile personalului", amortizarea autocamionului se reflecta in debitul contului 681 "Cheltuieli de exploatare privind amortizările si provizioanele".
Motivația prezentată în acest sens este aceea că aceste servicii se încorporează direct în bunurile supuse taxei pe valoarea adăugata.
Totuși, aceasta soluție conduce la un rezultat în care costul de achiziție al stocurilor cumpărate nu cuprinde și valoarea serviciilor de transport efectuate cu mijloace proprii. Acest aspect poate avea implicații asupra fidelității rezultatului calculat.
În situația în care s-ar delimita și serviciile proprii privind transportul stocurilor cumpărate, pentru costul de producție înregistrarea ar fi de tipul,
3xx = 711
Conturi de stocuri Variația stocurilor
Cheltuielile, în funcție de natura lor, se înregistrează în clasa 6 "Conturi de cheltuieli".
Consumul de materii prime si materiale se înregistrează pe baza "bonurilor de consum" sau a „fișei limită de consum", formula contabilă fiind:
60x = 3xx
Cheltuieli privind stocurile Conturi de stocuri si producție în curs
de execuție
Similar se înregistrează și ieșirile pe calea vânzărilor.
Reținând exemplul anterior privind intrările de stocuri, se presupune că s-au consumat în producție proprie materii prime în valoare de 600 lei.
601 = 301 600 lei
Cheltuieli cu materiile Materii prime
prime
2.2.2. Operațiuni privind intrările și ieșirile de materiale consumabile
în cazul utilizării inventarului intermitent.
În cadrul metodei inventarului intermitent, la deschiderea exercițiului se preiau la cheltuielile perioadei stocurile intrate reflectate în conturile din clasa a 3 – a "Conturi de stocuri și producție în curs de execuție". Pe baza listelor de inventariere, înregistrarea este de tipul:
60x = 3xx
Cheltuieli privind stocurile Conturi de stocuri și producție în curs de
execuție
Cumpărările de stocuri efectuate în cursul perioadei se înregistrează prin relația:
% = 401
Furnizori
60x
Cheltuieli privind stocurile
4426
TVA – deductibila
La sfârșitul perioadei, pe baza listelor de inventariere întocmite, stocurile finale sunt reflectate prin formula contabila:
3xx = 60x
Conturi de stocuri și producție în curs de Cheltuieli privind stocurile
execuție
Exemplu. Stocurile inițiale de materii prime sunt de 10 lei, cumpărările de stocuri inclusiv cheltuielile de transport cuprinse în factură 100 lei, TVA 19 %, stocul final determinat prin inventariere 30 lei.
a) la deschiderea exercițiului, preluarea la cheltuieli a stocurilor inițiale:
601 =
Cheltuieli cu
materiile prime
b) achiziții de materii prime în cursul exercițiului:
% = 401 119 lei
Furnizori
601 100 lei
Cheltuieli cu
materiile prime
4426 19 lei
TVA –deductibila
c) la închiderea exercițiului stocul final constatat în listele de inventariere este de 30 lei:
301 = 601 30 lei
Materii prime Cheltuieli cu
materiile prime
Situația în contul 301 "Materii prime" se prezintă astfel:
301 "Materii prime" C
Sold inițial
Reluarea soldului final determinat prin inventariere
Valoarea materiilor prime ieșite = Stoc Inițial + Intrări – Stoc Final
80 lei = 10 lei + 100 lei – 30 lei
Valoarea materiilor prime ieșite prin consum potrivit relației de mai sus este redată și prin contul 601 "Cheltuieli cu materiile prime".
Remarcă. Dacă s-ar fi adoptat varianta înregistrării numai a variației stocurilor, contabilitatea se prezintă astfel:
a) cumpărări de stocuri:
% = 401 119 lei
Furnizori
601 100 lei
Cheltuieli cu
materiile prime
4426 19 lei
TVA -deductibilă
b) determinarea și înregistrarea variației stocurilor
Variația stocului = Stoc final – Stoc inițial
20 lei = 30 lei – 10 lei
301 = 601 20 lei
Materii prime Cheltuieli cu
materiile prime
Situația în contul 301 „Materii prime” se prezintă astfel
Iar in contul 601 "Cheltuieli cu materiile prime"
2.3. Contabilitatea producției în curs de execuție
Dacă se folosește metoda inventarului permanent, în cursul exercițiului pe baza "inventarului", producția în curs de execuție se înregistrează prin relația:
331 = 711
Producția în curs de execuție Variația stocurilor
Înregistrarea de mai sus este valabila și în cazul folosirii metodei inventarului intermitent, cu deosebirea că ea se efectuează numai la finele perioadei și numai pentru stocurile finale de producție în curs de execuție.
Reluarea producției în curs de execuție la începutul perioadei următoare implica înregistrarea:
711 = 331
Variația stocurilor Producția în curs de execuție
În situația în care se utilizează metoda inventarului intermitent, ciclul complet de înregistrări se prezintă astfel:
a) decontarea asupra veniturilor a stocurilor inițiale de produse și producție în curs de execuție:
711 = 331
Variația stocurilor Producția în curs de execuție
b) preluarea la conturile de stocuri a produselor și producției în curs de execuție consemnate la sfârșitul perioadei în "listele de inventariere":
331 = 711
Producția în curs de execuție Variația stocurilor
Exemplu. Stocul producției neterminate la sfîrșitul lunii, pe bază de inventar este de 200 lei.
a) înregistrarea stocurilor la sfârșitul lunii:
331 = 711 200 lei
Produse în curs de execuție Variația stocurilor
b) evidențierea scăderii din gestiune a producției la începutul perioadei:
711 = 331 200 lei
Variația stocurilor Produse în curs de execuție
2.4. Contabilitatea provizioanelor pentru deprecierea stocurilor și
a producției în curs de execuție.
În materie de stocuri. Codul general de impozite prevede posibilitatea de a constitui provizioane de reînnoire a stocurilor:
provizioane pentru creșterea prețurilor;
provizioane pentru fluctuație de cursuri.
Provizioanele pentru creșterea prețurilor, dacă creșterea este superioară cu 10%, pot fi constituite.
Exemplu. Valoarea de inventar a stocurilor la sfârșitul anului 2007 a fost de 9.000 lei de produs. Pentru a crea provizion de depreciere pentru 20 de buc. se verifică valoarea de inventar a produsului la finalul anului 2005, care a fost de 5.482 lei iar în 2006 de 8.182 lei, deci o creștere de 10% a anului 2007 față de anul 2006. Pentru anul 2006 a fost creat un provizion de 54.000 lei.
Se va crea un provizion de depreciere pe produs de:
9.000 – 110% x 5.482 = 2.970 deci (20 x 2.970) – 54.000 = 5.400 lei
6814 = 394 5.400 lei
Cheltuieli cu provizioanele Provizioane pentru deprecierea
produselor
Provizioanele pentru deprecierea valorii stocurilor se calculează la închiderea exercițiului financiar cu ocazia inventarului general al patrimoniului. La acest moment, stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost (valoarea contabilă) și valoarea realizabilă netă (valoarea de inventar). De unde rezultă că, potrivit principiului prudenței, atunci când costul stocurilor este mai mare decât valoarea realizabilă netă, el trebuie diminuat până la nivelul valorii realizabile nete prin sistemul ajustărilor sau al provizioanelor pentru depreciere.
metoda ajustării valorii stocurilor constă în recunoașterea deprecierii stocurilor prin creditarea, respectiv debitarea conturilor de active. Astfel, atunci când stocurile sunt vândute, valoarea oricărei diminuări a stocurilor până la valoarea realizabilă netă și toate pierderile de stocuri trebuie recunoscute în perioada în care are loc pierderea sau diminuarea, tipul de înregistrare fiind:
6xx = 3xx
Cheltuieli cu deprecierea Stocuri
Orice stornare ulterioară a diminuării valorii stocurilor ca urmare a creșterii valorii realizabile nete, trebuie recunoscută ca o reducere a cheltuielii cu stocurile în perioada în care stornarea a avut loc, tipul de înregistrare fiind:
3xx = 6xx
Stocuri Cheltuieli cu deprecierea
– metoda provizioanelor constă în folosirea unor conturi de depre-cieri în locul conturilor principale de stocuri, pentru înregistrarea diminuărilor de valoare.
Provizioane pentru = Valoarea – Valoarea de inventar deprecierea stocurilor contabila a stocurilor
Pentru înregistrarea provizioanelor se folosesc două metode:
– metoda generală sau reluării provizioanelor;
– metoda anulării globale a provizioanelor.
a) Metoda generală sau reluării provizioanelor este cea adoptată în cadrul reformei contabilității din România și constă în compararea provizioanelor pentru deprecieri calculate, pe bază de inventar la închiderea exercițiului financiar cu soldul creditor al conturilor de provizioane pentru deprecierea stocurilor.
În cazul în care soldul final calculat este mai mare decât cel contabil, pentru diferență se face înregistrarea:
68x = 39x
Cheltuieli cu amortizările, provizioanele Provizioane pentru deprecierea
și ajustarea la inflație stocurilor producției în curs de
execuție
Dacă soldul calculat este mai mic decât cel contabil, pentru diferență se face înregistrarea de diminuare a provizionului:
39x = 78x
Provizioane pentru deprecierea stocurilor Venituri din provizioane
și producției în curs de execuție și ajustarea la inflație
b) Metoda anularii globale a provizioanelor constă în anularea soldului inițial creditor al provizioanelor, iar apoi înregistrarea provizioanelor calculate pe baza inventarului. înregistrările care intervin sunt:
1) provizioanele calculate pe baza inventarului la închiderea exercițiului financiar N:
68x = 39x
Cheltuieli cu amortizările, provizioanele Provizioane pentru deprecierea
și ajustarea la inflație stocurilor și producției în curs de
execuție
2) anularea provizioanelor la deschiderea exercițiului financiar N+l:
39x = 78x
Provizioane pentru deprecierea stocurilor Venituri din provizioane și
și producției în. curs de execuție ajustarea la inflație
3) provizioanele calculate pe baza inventarului la închiderea exercițiului N+1:
68x = 39x
Cheltuieli cu amortizările, provizioanele Provizioane pentru deprecierea
si ajustarea la inflație stocurilor și producției în curs de
execuție
2.5. Contabilitatea de gestiune a producției fabricate
Stocurile rezultate din producția proprie a societății, sub formă de semifabricate, produse finite, produse reziduale, generează pentru societate un venit potențial.
Dacă se folosește metoda inventarului permanent, în cursul exercițiului pe baza "bonurilor de predare, transfer, restituire", produsele recepționate se înregistrează la preț prestabilit prin relația:
34x = 711
Produse Variația stocurilor
Iar dacă vor exista diferențe, după stabilirea costului efectiv, acestea se vor înregistra prin debitarea sau creditarea conturilor respective astfel:
diferență de preț favorabilă
711 = 348
Variația stocurilor Diferențe de preț la produse
diferență de preț nefavorabilă
348 = 711
Diferențe de preț la produse Variația stocurilor
Ieșirea de produse prin vânzare, metoda inventarului permanent, generează înregistrarea:
711 = 34x
Variația stocurilor Produse
Concomitent se va înregistra și cotă parte a diferențelor de preț la vânzare:
diferență preț favorabilă
711 = 348
Variația stocurilor Diferențe de preț la produse
diferență preț nefavorabilă
348 = 711
Diferențe de preț la produse Variația stocurilor
Înregistrările de mai sus sunt valabile și în cazul folosirii metodei inventarului intermitent, cu deosebirea că ele se efectuează numai la finele perioadei și numai pentru stocurile finale de produse.
Pentru stocurile din producție proprie ( produsele finite, semifabricate, ambalaje, producția în curs de execuție și alte stocuri produse de unitatea patrimonială), evaluarea se face la cost de producție.
Costul de producție include cheltuielile directe de producție și o cotă parte de cheltuieli indirecte de producție, fixe și variabile, ocazionate de transformarea materiilor prime în produse finite. Obligația includerii unei cote din cheltuielile indirecte de producție în costul de producție interzice, în principiu, evaluarea numai la costurile directe sau variabile. De aceea, societățiile care utilizează în contabilitatea de gestiune costurile parțiale nu pot utiliza aceste valori pentru evaluarea stocurilor în bilanțul contabil.
Încorporarea cheltuielilor fixe indirecte în costul de producție trebuie bazată pe capacitatea normală de producție a societății.
Capacitatea normală de producție este producția ce se poate obține, în medie, pe mai multe perioade (exerciții) și în circumstanțe normale, ținând cont de pierderile ocazionate de lucrările de menținere (reparații și revizii) prevăzute.
Costul de producție este dependent de nivelul de activitate realizat. Deci, cu cât nivelul de activitate este mai ridicat, cu atât costul unitar este mai redus deoarece cheltuielile fixe de producție sunt repartizate asupra unui număr mai mare de unități fabricate (sau asupra unui volum mai mare de activitate desfășurată).
În contabilitate se înregistrează intrarea stocurilor de produse finite, la cost de producție:
345 = 711
Produse finite Venituri din producția stocată
În situația în care se utilizează metoda inventarului intermitent, ciclul complet de înregistrări se prezintă astfel:
a) decontarea asupra veniturilor a stocurilor inițiale de produse:
711 = 34x
Variația stocurilor Produse
b) preluarea la conturile de stocuri a produselor :
34x = 711
Produse Variația stocurilor
Exemplu. Stocurile inițiale de produse finite sunt de 200 lei, stocurile de produse finite obținute în cursul perioadei 300 lei, cost de producție, stocurile constatate la inventariere 250 lei.
a) preluarea pe seama veniturilor a stocurilor inițiale la deschiderea exercițiului:
711 = 345 200 lei
Variația stocurilor Produse finite
b) înregistrarea stocurilor finale constatate la inventariere:
345 = 711 250 lei
Produse finite Variația stocurilor
Dacă s-ar fi folosit varianta înregistrării numai a variației stocurilor, reflectarea în conturi se prezintă astfel:
Variația stocurilor = Stocuri finale – Stocuri inițiale
50 lei = 250 lei – 200 lei
345 = 711 50 lei
Produse finite Variația stocurilor
Situația în contul 345 „Produse finite" în aceste condiții se prezintă astfel:
CAPITOLUL 3
CONTROLUL STOCURILOR
3.1. Tipuri de control al stocurilor
Din cadrul lucrărilor de închidere face parte și operațiunea de inventariere. Inventarierea este procedeul de constatare faptică la o anumită dată a existenței elementelor patrimoniale ale unităților economice și sociale din punct de vedere cantitativ, calitativ și valoric.
Inventarierea înlesnește identificarea stocurilor de bunuri neutilizabile, avariate sau degradate, învechite, greu vandabile, creanțele și datoriile cu termene depășite. Inventarierea contribuie la atragerea acestora în circuitul economic, la accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante și respectarea disciplinei financiare.
Realizându-se în mai multe moduri, inventarierea se clasifică după mai multe criterii. Astfel, după sfera de cuprindere inventarierea, care poate fi: generală și parțială.
Inventarierea generată – cuprinde întregul patrimoniu al unității, precum și bunurile aparținând altor unități și care se află temporar în prelucrarea, păstrarea sau custodia unității inventariate; stabilește situația reală a patrimoniului .
Inventarierea parțială – cuprinde numai o parte a patrimoniului unități o anumită categorie de bunuri, o gestiune, o secție.
Al doilea criteriu de clasificare este intervalul de timp la care se efectuează și astfel, inventarierea poate fi: anuală; periodică; ocazională; inopinată.
Inventarierea anuală – se efectuează la sfârșitul exercițiului financiar în vederea determinării reale a elementelor patrimoniale, pentru întocmirea bilanțului anual. Aceasta este o inventariere generală deoarece, cuprinde toate elementele patrimoniale ale unității.
Inventarierea periodică – se efectuează în cursul anului la perioade mai mici de un an, în scopul verificării existenței unor anumite categorii de elemente patrimoniale. Cu cât este mai mare frecvența modificărilor elementelor patrimoniale, cu atât inventarierea se efectuează la perioade mai mici. Spre exemplu, mărfurile și ambalajele se inventariază de două, trei ori pe an. In mod normal, inventarierile periodice sunt inventarieri parțiale, efectuarea lor nefiind legată de întocmirea bilanțului.
Inventarierea ocazională – se efectuează în timpul exercițiului financiar, fiind determinată de împrejurări speciale; predări și primiri de gestiune, fuziunea sau divizarea unor societăți, când există indici că sunt lipsuri sau plusuri în gestiune, la cererea organelor competente, în anumite situații forțate, de exemplu: calamități, distrugeri, furturi. In funcție de natura elementelor cuprinse, aceste tipuri de inventarieri pot fi parțiale sau generale.
Inventarierea inopinată – este asemănătoare celei ocazionale în ideea că se efectuează la cererea organului de control sau când există indicii că sunt lipsuri în gestiune, cu deosebirea că se efectuează fără anunțarea prealabilă a gestionarului, dar în prezența sa. Este o inventariere numai generală.
3.2. Control de gestiune și auditul intern
Controlul de gestiune a fost creat în marile societăți pentru a verifica dacă acțiunile întreprinse pe termen scurt se înscriu în sensul orientărilor strategice. Altfel spus, controlul de gestiune este procesul prin care managerii se asigură că resursele sunt obținute și utilizate cu eficiență, eficacitate și pertinență pentru realizarea obiectivelor organizației.
Obiectivele organizatiei (cum sunt: lansarea unui nou produs, accesul pe o piață nouă, achiziția unui concurent, realizarea unei fuziuni), fixate cu ocazia formularii strategiei, constituie elemente date pentru controlul de gestiune.
Prin resursele societății trebuie să înțelegem toți factorii antrenați în circuitul economic al societății: active fixe, stocuri, resurse financiare, informații cât și resursele umane.
Controlul de gestiune utilizeaza informațiile din contabilitatea financiară dar, la rândul său, furnizează elemente pentru evaluarile și înregistrările din contabilitatea financiară (cum este cazul informațiilor privind stocurile fizice și valorice sau datelor privind costurile).
În cazul societăților mici și mijlocii, controlul de gestiune se organizează în cadrul serviciului de contabilitate. Altfel spus, pentru aceste societăți, contabilitatea financiară îndeplineste și funcții legate de contabilitatea și controlul de gestiune. În felul acesta, contabilitatea financiară devine un instrument de exercitare a controlului de gestiune, care permite perceperea globală a situației financiare, a performanțelor și a problemelor firmei.
De regulă, în societățile mici și mijlocii controlul de gestiune este foarte puțin formalizat. Cel mai adesea, acesta se organizează în cadrul serviciului de contabilitate. În multe societăți mici și chiar mijlocii, sistemul informațional este puțIn dezvoltat și nu se organizează o veritabilă contabilitate de gestiune, funcția de gestiune fiind realizată prin adaptarea contabilității financiare și la unele nevoi informaționale ale managerului. De aceea, în aceste firme controlul de gestiune este asigurat de manager (administratorul societății) împreună cu contabilul firmei.
La nivelul firmei se realizează și alte forme de control, cum este controlul intern, denumit și audit intern, organizat sub responsabilitatea conducerii societății cu scopul de a asigura protejarea patrimoniului și calitatea informației, el are un important rol preventiv.
Controlul intern presupune:
o structură organizatorică ierarhizată și delimitată, care să asigure separarea sarcinilor și supervizarea activităților;
un manual de proceduri interne (instrucțiuni și norme interne de lucru);
un sistem informațional corespunzător.
Cu privire la organizarea controlului intern, auditorul trebuie să valideze:
dacă sarcinile de serviciu sunt precis definite și delimitate pe compartimente și salariați;
responsabilitățile sunt riguros stabilite prin decizii date de conducere și fișa postului.
Personalul competent și integru. Auditorul verifică dacă deciziile luate la nivelul conducerii influențează comportamentul întregului personal din subordine.
Auditorul urmărește dacă în cadrul societății există documente legale corespunzător și dacă toate operațiunile sunt verificate și centralizate corect.
Obiectivele auditorului privind controlul intern au la bază:
Exhaustivitatea și integritatea înregistrărilor, fâră omisiune și fără ca aceeași operațiune să fie repetată. Aceasta se poate verifica prin „Fișa de magazie".
Ținerea la zi și arhivarea fișelor de cont sintetice și analitice, analiza soldurilor cu valori semnificative, scadențele de plăți și încasări completează criteriile auditului.
Realitatea înregistrărilor (întocmirea documentelor primare, înregistrarea lor în contabilitate, observația fizică, controlul fizic prin invetariere.(confirmări primite de la terți, dacă veniturile și cheltuielile aparțin firmei).
Exactitatea înregistrărilor, în care auditorul urmărește dacă perioada este corectă, dacă se respectă principiul independenței exercițiului. Pentru aceasta, el utilizează diverse tehnici de control: modul de delimitare a veniturilor și cheltuielilor, provizioanele constituite, repartizarea diferențelor de preț, calculul diferențelor de curs valutar, modul de evaluare a diferitelor structuri de activ și pasiv.
Evaluarea controlului intern este faza esentiala a oricarei misiuni de audit financiar, la finele căreia un profesionist, extern societății, formulează o opinie motivată privind informațiile prezentate în situațiile financiare (bilanț, cont de profit și pierdere, tabloul variațiilor capitalurilor proprii, tabloul fluxurilor de trezorerie și anexele).
Între cele două funcțiuni, controlul intern și controlul de gestiune, există similitudini și deosebiri. Astfel, ambele au un caracter universal deoarece vizează toate activitățile societății și funcționează pe lângă conducerea firmei, fără să aibă putere decizională. Însă obiectivele celor două forme de control sunt diferite: dacă controlorul de gestiune este cel care asigură conceperea sistemului informațional al societății și îl interesează rezultatele firmei, auditorul intern vizează aplicarea unor proceduri privind protejarea activelor firmei, respectarea dispozițiilor administrației, asigurarea fidelității și exactității informației contabile cât și respectarea normelor sau procedurilor interne privind calitatea.
Auditorul intern îsi desfășoară misiunile în cursul întregului an, după o periodizare planificată, care ține cont de anumite riscuri, însă controlorul de gestiune are o activitate dependentă de rezultatele societății și de perioadele de întocmire a rapoartelor.
În activitatea unei societăți, cele două funcțiuni, auditul intern și controlul de gestiune, sunt complementare. Astfel, în toate demersurile sale, controlul intern are o contribuție la realizarea controlului de gestiune, deoarece auditul intern are rolul de a garanta calitatea informatiei utilizată de controlorul de gestiune. În plus, rapoartele de audit intern furnizează controlorului de gestiune informații pertinente privind aprecierea funcționării proceselor din societate în vederea elaborarii proiecțiilor sale. La rândul său, în realizarea misiunilor sale, auditorul intern se poate raporta la informațiile proprii controlului de gestiune în vederea stabilirii unor puncte slabe.
CAPITOLUL 4
STUDIU APLICATIV
4.1. Organizarea contabilității de materii prime și materiale
Societatea OLMAZA COMIMPEX SRL ține evidența contabilă în lei și întocmește documentele contabile respectând “Normele metodologice” elaborate de Ministerul Finanțelor.
Unitatea utilizează forma de contabilitate informatică, fiind o adaptare prin folosirea tehnicii electronice a formei de contabilitate pe jurnale, clasică, maestru-șah. Ciclul contabil de prelucrare a datelor are la intrare, în calculator, formula contabilă. Pe baza ei se clădește întregul sistem de stocare și prelucrare a datelor.
Pe baza datelor introduse în calculator se editează obligatoriu Registrul-jurnal, care constituie evidența cronologică. Același registru servește și la verificarea și validarea datelor introduse în calculator.
Editarea registrelor Carte mare este, după caz, obligatorie sau facultativă, în raport de decizia utilizatorului de sistem informatic. Dacă se reține varianta facultativă, registrele sunt editate selectiv la cererea consumatorului de informație. În mod obligatoriu sunt editate, lunar, balanțele conturilor, care, în cele mai multe cazuri, preiau și funcția registrelor Carte mare.
Contabilitatea se ține pe calculator, atât sintetic cât și analitic. Balanțele de verificare care se emit lunar, listele de inventariere anuale, registrele și formularele contabile, cât și bilanțul anual sunt instrumente prin care se controlează și dirijează întrega activitate financiar-contabilă a societății.
În cursul exercițiului, toate operațiunile privind cumpărările de materii prime și materiale de la furnizori se înregistrează direct în conturile de cheltuieli cu stocurile respective, la cost de achiziție în corespondență cu creditul conturilor de furnizori, dacă aprovizionarea se face pe credit comercial, și prin conturile de trezorerie dacă se utilizează ca instrumente de plată imediată.
Documentele financiar-contabile privind stocurile utilizate sunt : "Factura" primită de la furnizor o dată cu bunurile cumpărate și "Nota de recepție și constatare de diferențe", "Bonul de predare-transfer-restituire" cu ocazia intrării stocurilor de la alte subunități ale societății sau de la gestiunea centrală la secțiile și sectoarele unității.
Cu ocazia ieșirilor de stocuri se întocmesc următoarele documente: "Bonul de consum", cu ocazia dării în consum, la secțiile principale și auxiliare de producție, "Factura", "Dispoziția de livrare" și "Aviz de însoțire", cu ocazia vânzării.
Pentru evidența tehnic-operativă se utilizează o serie de fișe, situații, registre, care se întocmesc în cadrul locurilor de gestionare: "Registrul stocurilor", "Fișa de magazie", "Listele de inventariere".
1. Factura fiscală: este document pe baza căruia se înregistrează în contabilitate aprovizionările sau vânzările. Poate fi însoțită de avizul de expediție, iar în cazul plăților în numerar, de chitanța de numerar.
2. Aviz de însoțire a mărfii: document ce însoțește marfa de la furnizor la beneficiar, pe baza căruia beneficiarul întocmește Nota de recepție și constatare de diferențe.
3. Nota de recepție și constatare de diferențe se utilizează pentru stocurile obținute prin achiziție de la terți. Servește ca document justificativ pentru recepția și încărcarea în gestiune bunurilor aprovizionate;
4. Bon de predare-transfer- restituire vizează predarea produselor finite la depozit, predarea materialelor refolosibile la magazie, predarea semifabricatelor la magazie, transferul valorilor materiale între două gestiuni ale societății și pentru restituirea valorilor materiale nefolosite de secțiile de producție.
5. Bonul de consum se prezintă în două variante, bon de consum individual sau bon de consum colectiv și servește ca document de eliberare din magazie pentru consum a unui singur material, respectiv a mai multor materiale, după caz și document justificativ de scădere din gestiune;
6. Dispoziția de livrare servește ca document pentru eliberarea din magazie a produselor, mărfurilor sau altor valori materiale destinate vânzării, sau document de bază pentru întocmirea avizului de însoțire a mărfii sau a facturii;
Exemplu: S.C. OLMAZA COMIMPEX S.R.L. prezintă următoarele informații privind operațiile cu materii prime, în condițiile practicării metodei inventarului intermitent:
stoc inițial de materii prime 2.000 u.m.
cumpărări de materii prime aferente exercițiului 2007,
la cost de achiziție: 1.000 u.m.
– TVA 19% 190 u.m.
stoc final de materii prime, stabilit prin inventar fizic,
conform listelor de inventariere: 1.600 u.m.
1) In cursul exercițiului se procedează numai la înregistrarea achiziției de materii prime, ca o cheltuială:
% = 401 1.190
601 "Furnizori" 1.000
"Cheltuieli cu materiile prime"
4426 190
"TVA deductibilă"
2) la finele exercițiului se înregistrează variația stocului, prin:
a) anularea stocului inițial:
601 = 301 2.000
"Cheltuieli cu materiile prime" "Materii prime"
b) constatarea stocului final:
301 = 601 1.600
"Materii prime" "Cheltuieli cu materiile prime"
301 Materii prime 601 Cheltuieli cu materiile
D C D prime C
Valoarea ieșirilor de materii prime se poate determina și extracontabil, plecând de la relația:
Ieșiri = Stoc inițial + Cumpărări – Stoc final
1400 = 2000 + 1000 – 1600
Producția în curs de execuție, sub forma de produse, lucrări și servicii în curs de execuție, se contabilizează numai prin metoda inventarului intermitent. Stocurile finale (de la închiderea exercițiului) sunt determinate prin inventariere fizică.
Exemplu: S.C. OLMAZA COMIMPEX S.R.L. prezintă următoarele informații privind stocul de produse finite "PAHARE", pentru exercițiul 2007:
-stoc inițial de produse finite 2.000u.m.
-stoc inițial de produse în curs de execuție: 400 u.m.
-stoc final de produse finite 260 u.m.
-stoc final de produse în curs de execuție: 370 u.m.
Înregistrările contabile care se fac, la sfârșitul exercițiului, sunt (în cursul exercițiului intrările și ieșirile din stoc nu sunt contabilizate):
1) Constatarea variației stocurilor de produse finite, prin:
a) anularea stocului inițial de produse finite:
711 = 345 2.000
" Variația stocurilor" "Produse finite"
b) crearea stocului final de produse finite:
345 = 711 260
"Produse finite" "Variația stocurilor"
2) Constatarea variației stocului de produse în curs de execuție, prin:
a) anularea stocului inițial de produse în curs de execuție:
711 = 331 400
"Variația stocurilor" "Producția în curs de
execuție"
b) crearea stocului final de produse în curs de execuție:
331 = 711 370
"Producția în curs de execuție" "Variația stocurilor"
În urma acestor înregistrări, situația din conturi se prezintă astfel:
331 711
D Producția în curs de execuție C D "Variația stocurilor" C
345 711
D "Produse finite" C D "Variația stocurilor" C
Un caz particular este atunci când se achiziționează stocuri și nu a sosit factura. La închiderea exercițiului 2006 pentru bunurile sosite fără factură se debitează conturile de stocuri și se creditează contul 408 „Furnizori facturi nesosite”. În anul 2007 pe masura primirii facturii se stornează în negru sau în roșu înregistrarea și concomitent se debitează conturile de stocuri și se creditează contul 401 „Furnizori”.
Exemplu: La S.C. OLMAZA COMIMPEX S.R.L. se primesc stocuri fără factură, în anul 2006, în valoare de 800 lei. În anul urmator se primește factura cu stocuri în valoare de 900 lei.
Varianta I:
se înregistrează recepția stocurilor în 2006:
% = 408 952 lei
„Furnizori facturi nesosite”
601 800 lei
"Cheltuieli cu materiile prime"
4428 152 lei
“TVA neexigibil”
în anul 2007 sosește factura și se efectuează stornarea operației:
408 = % 952 lei
„Furnizori facturi nesosite”
601 800 lei
"Cheltuieli cu materiile prime"
4428 152 lei
“TVA neexigibil”
Se înregistrează factura:
% = 401 1071 lei
„Furnizori”
601 900 lei
"Cheltuieli cu materiile prime"
4426 171 lei
“TVA deductibil”
Varianta II:
în anul 2007 sosește factura și se corectează diferențele în plus:
% = 401 1071 lei
„Furnizori”
601 100 lei
"Cheltuieli cu materiile prime"
408 952 lei
„Furnizori facturi nesosite”
4426 19 lei
“TVA deductibil”
se înregistrează TVA deductibil calculată la recepția marfurilor:
4426 = 4428 152 lei
“TVA deductibil” “TVA neexigibil”
Reducerile primite în cazul cumpărărilor de stocuri pot avea caracter comercial și caracter financiar. Din punct de vedere metodologic reducerile se calculează în cascadă, adică procentul de reducere se aplică de fiecare dată asupra netului anterior, iar TVA asupra ultimului net.
Exemplu: Se consideră o cumpărare de mărfuri la prețul de 10 000 lei, rabat 5%, remiză 10%, scont 2%, iar TVA de 19%. Factura emisă are următoarea structură:
Stocuri 10 000 lei
Rabat 5% 500 lei
Remiză 10% 950 lei
Net comercial 8 550 lei
Scont 2% 171 lei
Net financiar 8 379 lei
TVA 19 % 1 592 lei
Net de plată 9 971 lei
Caz I: Factura a fost emisă la 01.06.N iar scadența anticipată perioadei de creditare (30.06.N) este 10.06.N. Reducerile comerciale consemnate în factura inițială nu se contabilizează, iar la conturile de stocuri se înregistrează mărimea net comercială. Scontul primit se contabilizează fie la primirea facturii, fie la plata acesteia.
Contabilizarea scontului la primirea facturii:
primirea marfurilor
% = 401 10 142 lei
„Furnizori”
601 8 550 lei
"Cheltuieli cu materiile prime"
4426 1 592 lei
“TVA deductibil”
înregistrarea scontului
401 = 767 171 lei
„Furnizori” „Venituri din sconturi
obținute”
plata facturii
401 = 5121 9 971 lei
„Furnizori” „Conturi la bănci”
Contabilizarea scontului la plata facturii :
primirea marfurilor
% = 401 10 142 lei
„Furnizori”
601 8 550 lei
"Cheltuieli cu materiile prime"
4426 1 592 lei
“TVA deductibil”
plata facturii
401 = % 10 142 lei
„Furnizori”
5121 9 971 lei
„Conturi la bănci”
171 lei
„Venituri din sconturi
obținute”
Caz II: Factura de reducere de preț a fost acordată ulterior facturii de aprovizionare, dar în factura inițială s-a acordat un scont de decontare de 2%.
Factura inițială:
Stocuri 10 000 lei
Scont 2% 200 lei
Net financiar 9 800 lei
TVA 19% 1 862 lei
Net de plată 11 662 lei
primirea mărfurilor la 01.06.N
% = 401 11 862 lei
„Furnizori”
601 10 000 lei
"Cheltuieli cu materiile prime"
4426 1 862 lei
“TVA deductibil”
b) plata facturii
401 = % 11 862 lei
„Furnizori”
5121 11 662 lei „Conturi la bănci”
767 200 lei
„Venituri din sconturi
obținute”
Factura ulterioară pentru reduceri acordate:
Stocuri 10 000 lei
Rabat 5% 500 lei
Remiză 10% 950 lei
Reducere comercială 1 450 lei
Scont aferent reducerii 29 lei
Net financiar 1 421 lei
TVA 19% 270 lei
Net de dedus 1 691 lei
primirea facturii de reducere 30.06.N
401 = % 1 720 lei
„Furnizori”
601 1 450 lei
"Cheltuieli cu materiile prime"
270 lei
“TVA deductibil”
încasarea facturii de reducere
% = 401 1 720 lei
„Furnizori”
5121 1 691 lei
„Conturi la bănci”
767 29 lei
„Venituri din sconturi
obținute”
Caz III: Se consideră că în factura inițială s-au acordat doar deduceri comerciale, iar scadența este 01.08.N. Cumpărătorul cere un scont de decontare pentru o achitare în 01.07.N.
Factura inițială
Stocuri 10 000 lei
Rabat 5% 500 lei
Remiză 10% 950 lei
Net comercial 8 550 lei
TVA 19% 1 625 lei
Net de plată 10 175 lei
înregistrarea facturii inițiale 01.06.N
% = 401 10 175 lei
„Furnizori”
601 8 550 lei
"Cheltuieli cu materiile prime"
4426 1 625 lei
“TVA deductibil”
Primește factura de reducere că achită înainta de termen ( 01.07.N)
Stocuri 8 550 lei
Scont 2 % 171 lei
TVA 19 % 32 lei
Net de dedus 203 lei
înregistrarea facturii de reducere (01.07.N)
401 = % 203 lei
„Furnizori”
767 171 lei
„Venituri din sconturi
obținute”
32 lei
“TVA deductibil”
concomitent se achită suma furnizorului (01.07.N)
401 = 5121 9 971 lei
„Furnizori” „Conturi la bănci”
La intrarea în patrimoniu, stocurile sunt evaluate în funcție de modalitatea lor de dobândire. Astfel pentru stocurile din producție proprie evaluatea se face la cost de producție.
Costul de producție include cheltuielile directe de producție și o cotă parte de cheltuieli indirecte de producție, fixe și variabile.
Exemplu: Pentru a fabrica 40 buc. De produs ”PAHARE” s-au efectuat urmatoarele cheltuieli:
– cheltuieli directe 2.000 u.m.
– cheltuieli indirecte de
producție din care: 1.000 u.m.
– cheltuieli variabile 600 u.m.
– cheltuieli fixe 400 u.m.
Capacitatea normală de producție este de 80 buc.
Cost de producție total:
– cheltuieli directe 2.000 u.m.
– cheltuieli indirecte variabile 600 u.m.
– cheltuieli indirecte fixe: 400 x 40 200 u.m.
80 2.800 u.m.
Costul de producție unitar = 2.800 = 70 u.m.
40 buc
Costul de producție este dependent de nivelul de activitate realizat. Deci, cu cât activitatea este mai mare, cu atât costul unitar este mai scăzut deoarece cheltuielile fixe de producție sunt repartizate asupra unui număr mai mare de unități fabricate. În contabilitate se înregistrează intrarea stocurilor de produse finite, la cost de producție astfel:
345 = 711 2.800 u.m.
Produse finite Venituri din producția stocată
Evaluarea ieșirilor de stocuri, prin consum sau vânzare se face în funcție de natura elementului considerat. Deci, trebuie făcută distincția între stocuri identificabile și stocuri interschimbabile sau fungibile.
Stocurile identificabile sunt bunuri individualizate pentru fiecare articol sau categorie de bunuri, atât în momentul intrării în patrimoniu cât și al stocării și ieșirii din stoc.
Stocurile interschimbabile sau fungibile sunt bunuri care în interiorul fiecărei categorii nu sunt identificabile, după intrarea lor în depozit. Pentru bunurile fungibile evaluarea ieșirilor de stocuri se face pe baza a trei metode:
-metoda costului mediu ponderat (CMP);
-metoda primei intrări – primei ieșiri (FIFO);
-metoda ultimei intrări – primei ieșiri (LIFO).
Pentru prezentarea fiecărei metode plecăm de la următoarele informații privind un element, stocul de marfă "PAHARE", pentru luna iunie:
Stoc inițial la:
01.06: 100 buc. * 400 lei/buc.
05.06: intrare 500 buc. * 440 lei/buc.
09.06: ieșire 250 buc.
18.06: intrare 400 buc. * 470 lei/buc.
29.06: ieșire 160 buc.
Metoda costului mediu ponderat
Costul mediu ponderat se poate calcula lunar sau după fiecare operație de intrare, sau înainte se fiecare operație de intrare, ca raport între valoarea totală a stocului inițial plus valoarea intrărilor pe de o parte, și cantitatea existentă în stocul inițial plus cantitatea intrată, pe de altă parte, conform relației:
CMP =
unde: qi = cantitatea de stoc i
pi = prețul unitar pentru stocul i
În exemplul nostru costul mediu ponderat, calculat lunar (la finele perioadei) este:
CMP = = 448 lei/buc.
Fișa de stoc pentru marfa "X" se prezintă astfel:
Metoda CMP calculat lunar
În varianta evaluării ieșirilor din stoc la cost mediu ponderat (CMP), calculat lunar, în cursul lunii ieșirile nu sunt evaluate, ci sunt urmărite numai cantitativ sau se pot evalua la costul mediu ponderat al lunii precedente.
În situația determinării costului mediu ponderat după fiecare intrare, situația se prezintă astfel:
CMP calculat la 05.06 = = = 433,33 lei/buc.
CMP calculat la 18.06 == 452,88 lei
Metoda CMP calculat după fiecare intrare:
În cazul aplicării metodei CMP calculat după fiecare intrare, toate ieșirile ce au loc între două intrări, sunt evaluate la costul mediu ponderat al ultimei intrări care le precede.
Această metodă nivelează prețul de evidență al stocurilor, făcând imposibil de urmărit prin contabilitate proveniența mărfurilor din stoc și prețurile sau costurile reale de achiziție.
Prin compararea celor două variante ale CMP putem concluziona că evaluarea ieșirilor din stoc după metoda costului mediu ponderat (CMP) calculat lunar prezintă avantajul unui calcul mai simplu, dar nu permite valorizarea ieșirilor în cursul lunii. În schimb, metoda CMP, calculat după fiecare intrare, oferă posibilitatea evaluării ieșirilor în cursul perioadei de gestiune (lunii), deși prezintă inconvenientul unui calcul mai complex, limită eliminată prin utilizarea mijloacelor informatice.
Metoda "primei intrări-primei ieșiri", cunoscută sub denumirea sa anglo-saxonă de metoda FIFO (First Imput First Output).
Potrivit acestei metode, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al primei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, stocurile ieșite se evaluează la costul de achziție al lotului următor în ordine cronologică. Drept urmare, stocul final este format din elementele evaluate la valorile cele mai recente.
În condițiile inflației, această metodă de evaluare conduce la subevaluarea costurilor exercițiului ca urmare a afectării "cheltuielilor cu stocurile" cu costurile de achiziție sau de producție cele mai mici și realizarea unor venituri impozabile mari, a căror impozitare conduce la decapitalizarea patrimoniului.
Metoda FIFO
Metoda "ultimei intrări-primei ieșiri", de asemenea cunoscută sub denumirea sa anglo-saxonă "LIFO" ( Last Imput First Output).
Conform acestei metode ieșirile din stoc sunt evaluate la costul de achiziție al articolelor intrate ultimele în stoc. Unitățile de stoc cele mai recente ies primele, la prețurile aferente lor. Bunurile ieșite din stoc sunt evaluate la costul de achiziție al ultimelor intrări în stoc.
Această metodă în condiții de economie inflaționistă, conduce la supraevaluarea costurilor perioadei de gestiune, ca urmare a evaluării ieșirilor la ultimele preturi de intrare, stocul rămânând evaluat la prețurile primelor intrări care se presupune că sunt mai mici. În acest mod are loc un transfer al rezultatului curent asupra rezultatului exercițiilor viitoare.
Metoda LIFO
Datorită faptului că metoda costului unitar mediu ponderat și metoda "primul intrat-primul ieșit" (FIFO) nu asigură totdeauna cea mai bună reflectare a fluxurilor de stocuri în perioada de inflație, metoda "ultimul intrat-primul ieșit" (LIFO) este considerată mai adecvată pentru determinarea rezultatelor exercițiului decât metoda "costul mediu ponderat" sau metoda "primul intrat-primul ieșit" (FIFO).
4.2. Indicatori de analiză ai stocurilor la SC OLMAZA COMIMPEX SRL
În cadrul bilanțului contabil stocurile fac parte din categoria elementelor de activ, fiind o componentă a activelor circulante. Poziția lor în bilanț respectă principiul lichidității deoarece ele sunt amplasate ulterior activelor imobilizate, considerându-se că stocurile se pot transforma în bani mai repede decât imobilizările, elementele care sunt amplasate ulterior stocurilor sunt creanțele și disponibilitățile. În situația în care disponibilitățile prezintă o lichiditate totală, o creanța este considerată că poate fi încasată mult mai repede decât se transformă un stoc în bani.
4.2.1. Analiza structurii stocurilor
Pentru a realiza o analiză structurală și dinamică a influenței pe care stocurile o au asupra unor indicatori, este necesară o bază de date. Bilanțurile pe ultimii trei ani ale S.C. Olmaza Comimpex S.R.L. pot fi sistematizate și prezentate astfel:
Pe baza acestor date se pot calcula indicatorii numiți "rate" sau "rații". Aceste rate reprezintă greutăți specifice (ponderi) ale diferitelor posturi de bilanț în totalul bilanțului. Pentru stocuri această rată se calculează astfel:
2005 = 21,37 %
Rata stocuri = = 2006 = 41,01 %
2007 = 30,34 %
Valoarea informațională a acestui indicator este relativ scăzută, fiind necesară urmărirea evoluției lui în timp și compararea cu nivelul mediu al ramurii de activitate.
În anul 2005 ponderea stocurilor în totalul activului a fost de 21,37 %, înregistrând o creștere substanțială în 2006 (41,01%), creștere care poate fi efectul unei creșteri generale a activității societății. În anul 2007 rata stocurilor se diminuează, ajungând până la 30,34%, datorită în principal creșterii creditelor acordate clienților (creanțe comerciale). Aceată creștere a creditelor-clienți (implicit o durată a creditelor-clienți mai mare) determină o creștere a volumului vânzărilor, atât către clienții actuali, cât și către alți clienți interesați în prelungirea termenului de plată.
Cele mai importante elemente care intră în componența stocurilor, în cadrul S.C. Olmaza Comimpex S.R.L. sunt: materiile prime, materialele consumabile și mărfurile și ambalajele. În ceea ce privește produsele finite și reziduale, în cadrul unității acestea au o mișcare rapidă, neexistând în general la sfârșitul exercițiului financiar produse finite sau reziduale pe stoc.
Valoarea stocurilor și ponderea pe care ele o dețin în diferitele componente patrimoniale oferă informații pentru factorii decizionali din cadrul firmei. În cazul în care ponderea unui element de stoc în totalul stocurilor are o evoluție discordantă cu situația normală trebuie să se acționeze în sensul măririi sau micșorării elementului respectiv. Pe baza bilanțurilor anuale pot fi stabilite următoarele rate (ponderi) ale elementelor de stocuri:
Ratele diferitelor categorii de stocuri
Evoluția acestor indicatori scoate în evidență că unitatea economică urmărește realizarea procesului de exploatare cu stocuri de materii prime și materiale cât mai mici.
Astfel, dacă în anul 2005 ratele stocurilor de materii prime și materiale consumabile erau destul de mari (47,25% respectiv 4,98%), în următorii ani acestea înregistrează o scădere importantă, devenind aproape nesemnificative: 2,39% respectiv 0,99%. Acesta se traduce printr-o reducere a cheltuielilor generate de depozitarea stocurilor, de deteriorarea și degradarea stocurilor, prin reducerea pierderilor generate de imobilizarea inutilă a capitalurilor în aceste stocuri. Inexistența stocurilor de produse finite la sfârșitul exercițiului poate fi explicată printr-o coordonare aproape perfectă între producție și vânzări.
Alta este situația în cazul stocurilor de mărfuri și ambalaje ale căror rate au crescut de-a lungul ultimilor trei ani foarte mult ( de la 47,77% în 2005 la 96,62% în anul 2007) generând cheltuieli suplimentare de depozitare, de stocaj, deterioarare.
4.2.2. Analiza vitezei de rotație a stocurilor
Viteza de rotație a stocurilor prezintă o importanța deosebită în cadrul analizei economico-financiare datorită funcțiilor pe care le îndeplinește, respectiv ca mijloc de caracterizare a eficienței utilizării stocurilor și ca instrument practic de dimensionare a fondului de rulment normativ.
Volumul stocurilor din societate este dependent de doi factori, și anume: cifra de afaceri și viteza de rotație a stocurilor. Viteza de rotație a stocurilor este un indicator sintetic calitativ de eficiență, în care se reflectă toate schimbările intervenite în activitatea de exploatare a societății. Acest indicator sintetizează aspecte legate de desfășurarea procesului de aprovizionare și producție, de reducerea costurilor, scurtarea ciclului de producție și a perioadei de desfacere și încasare a producției.
Viteza de rotație a stocurilor poate fi urmărită prin intermediul a doi indicatori:
Viteza de rotație în zile (Dz) exprimă durata stocului mediu, adică numărul de zile în care stocul respectiv înregistrează o rotație. Acestă viteză se determină cu ajutorul relației:
Dz (durata în zile a rotației) =
unde: Sm – stoc mediu
T – timpul (360 zile)
CA – cifra de afaceri
Coeficientul vitezei de rotație (numărul de rotații – n) se calculează ca raport între cifra de afaceri și stocul mediu, exprimând numărul de rotații ale stocului mediu în perioada de timp considerată (an). Accelerarea vitezei de rotație a stocurilor determină un număr mai mare de rotații în aceeași perioadă de timp. Relatia de calcul este:
n =
În vederea analizei vitezei de rotație a stocurilor sunt vizate în principal următoarele aspecte:
4.2.3. Dinamica indicatorilor vitezei de rotație
Din datele de mai sus rezultă că, față de anul 2005, viteza de rotație a stocurilor a înregistrat o scădere (încetinire) în următorii 2 ani cu 18,2 respectiv 18,5 zile (46-27,8 și 46,3-27,8), fapt ce a condus și la o evoluție în același sens a numărului de rotații, respectiv un număr mai mic de rotații în aceeași perioadă de timp.
4.2.4. Analiza factorială a vitezei de rotație
Factorii direcți care au determinat încetinirea vitezei de rotație sunt cifra de afaceri (CA) și soldul mediu al stocurilor (Sm). Vom analiza în continuare influențele celor doi factori asfel:
Influența modificării cifrei de afaceri:
ΔCA 1/0 = – = – 16, 6 zile
ΔCA 2/1 = – = – 12,7 zile
Influența modificării soldului mediu al stocurilor :
ΔSm 1/0 = – = 46 – 11,2 = + 34, 8 zile
ΔSm 2/1 = – = 46,3 – 33,3 = + 13 zile
Din analiza factorială rezultă că încetinirea vitezei de rotație cu 18,2 și respectiv 18,5 zile se datorează în exclusivitate creșterii soldului mediu al stocurilor într-un ritm superior cifrei de afaceri. Urmărind acest proces pe elementele componente ale stocurilor, se constată că acestă creștere a soldului mediu se datorează în principal stocului de mărfuri și mabalaje.
Comparând anii 2006 și 2007 rezultă că viteza de rotație a stocurilor s-a menținut relativ constantă, modificarea fiind nesemnificativă, de 0,3 zile (46,3-46).
Consecințele încetinirii vitezei de rotație se materializează în imobilizări de stocuri. Suma imobilizării de stocuri se stabilește pe baza relatiei:
Σ Imob = (Dz1 -Dz0) x CA1 sau (Dz1 -Dz0) x Sm1
360 Dz1
Σ Imob2006/2005 = ( 46 – 27,8) x = 5.586 lei
Σ Imob2007/2005 = (46,3 – 27,8) x = 7.844 lei
Încetinirea vitezei de rotație a stocurilor se materializează într-o imobilzare de 5.586 lei în anul 2006 și de 7.844 lei în 2007 față de anul 2005, fapt ce implică sume suplimentare de finanțare a activității de exploatare în aceste perioade.
4.2.5. Căile de accelerare a vitezei de rotație a activelor circulante
Căile de accelerare a vitezei de rotație a activelor circulante sunt multiple, ele fiind proprii fiecărui stadiu al rotației capitalului investit. Astfel, în stadiul aprovizionării pentru a se accelera viteza de rotație, există două căi principale, respectiv aprovizionarea să se facă la timp, iar stocurile de materii prime, materiale consumabile, mărfuri și ambalaje să fie reduse la minimum necesar.
Acestea presupune ca:
– aprovizionarea cu materiale să se facă de la sursele cele mai apropiate și cu mijloace de transport economice;
– încheierea la timp de contracte de aprovizionare, să se prevadă termene precise de primire a materiilor și materialelor și să se asigure ritmicitatea în aprovizionare;
– reducerea pierderilor de materiale prin îmbunătățirea condițiilor de depozitare și păstrare a materialelor, modernizarea operațiilor de încărcare-descărcare, ridicarea calificării personalului de la magazii și depozite, precum și asigurarea securității bunurilor materiale.
În stadiul producției, căile principale de accelerare a vitezei de rotație a stocurilor vizează reducerea duratei ciclului de producție și diminuarea consumurilor specifice de materii prime și materiale.
În stadiul vânzării căile principale se referă la creșterea ritmului vânzărilor, ceea ce determină reducerea stocurilor de produse finite și de mărfuri destinate vânzării și accelerarea ritmului de decontare (încasare) a produselor finite și mărfurilor văndute.
4.2.6. Analiza evoluției stocurilor comparativ cu cifra de afaceri
O asemenea analiză a stocurilor se realizează pe baza datelor din următorul tabel:
În urma analizei rezultă că în acest interval de timp stocurile au avut o evoluție diferită. Astfel, în anul 2005 s-a înregistrat o creștere mai rapidă a cifrei de afaceri, accelerându-se viteza de rotație a stocurilor, în timp ce în anii 2006 și 2007 asistăm la o încetinire a vitezei de rotație datorită creșterii mai rapide a stocurilor față de cifra de afaceri, respectiv creșterrea imobilizărilor de stocuri. In mod normal, în condițiile de stabilitate economică, stocurile trebuie să evolueze în paralel cu producția, respectiv cu cifra de afaceri. În activitatea practică de analiză se recomandă ca pe măsura posibilităților să se facă comparații și cu situația firmelor concurente.
Un alt aspect care se recomandă în analiza stocurilor se referă la "gradul de imobilizare", procedându-se la gruparea lor în stocuri normale, stocuri cu mișcare lentă, stocuri fără mișcare și stocuri disponibile.
Încadrarea într-o grupă sau alta se face în funcție de frecvența consumului, calculându-se durata de imobilizare a stocului (Di) în zile pe baza relației:
Di =
în care: S = stocul mediu anual
E = ieșirile din magazie
În cazul nostru vom considera ieșirile din magazie ca fiind echivalentul cheltuielilor cu stocurile. Duratele de imobilizare pe total stocuri și pe fiecare categorie de stoc în parte se prezintă asfel:
Din analiza datelor de mai sus rezultă că pe total stocuri firma se confruntă cu o creștere a duratei de imobilizare a stocurilor. Dacă analizăm pe fiecare categorie de stocuri în parte, se remarcă o evoluție diferită a duratei de imobilizare. Astfel, dacă pentru stocurile de materii prime și materiale consumabile are loc o reducere a duratei de imobilizare, pentru stocurile de mărfuri și ambalaje se înregistrează o creștere substanțială a duratei de imobilizare, ceea ce conduce la creșterea costurilor de stocaj.
4.3. Sistemul informatic pentru gestiunea stocurilor de materiale
Apariția și evoluția rapidă a sistemelor electronice de calcul a constituit punctul de plecare în dezvoltarea sistemelor informatice. Alături de baza tehnica s-au dezvoltat sistemele de operare și programele de aplicații, iar în cadrul acestora s-a remarcat o creștere explozivă a sistemelor de gestiune a bazelor de date (SGBD-urile).
Sistemul informatic reprezintă o parte a sistemului informațional care permite realizarea operațiilor de culegere, transmitere, stocare, prelucrare a datelor și difuzare a informațiilor astfel obținute prin utilizarea mijloacelor tehnologiei informației (TI).
Sistemele informatice de gestiune reprezintă ansamblul informațiilor utilizate în cadrul firmei, a mijloacelor și procedurilor de identificare, culegere, stocare și prelucrare a informațiilor.
Sistemele informatice oferă informațiile solicitate de utilizatori în forma dorită și la momentul oportun în vederea fundamentării deciziilor.
Pentru a defini structura generală a unui sistem informatic este necesar să plecăm de la funcția acestuia de a prelucra datele disponibile în vederea obținerii informațiilor necesare luării deciziilor în procesul conducerii. Cele trei componente majore care formează sistemul informatic sunt:
-Intrările
-Prelucrările
-Ieșirile
Obiectivul general are în vedere prezentarea unei „imagini fidele” privind gestiunea stocurilor de materiale astfel încât aceasta să reflecte realitatea în condițiile respectării reglementărilor legale. Obiectivele secundare trebuie să asigure informatizarea procesului de gestiune a stocurilor de materiale prin preluarea facilă a informațiilor din documentele de intrare, prelucrarea riguroasă a datelor și editarea unor rapoarte și indicatori care să satisfacă cerințele informaționale ale conducerii societății.
4.3.1. Proiectarea bazei informaționale
Nivelul conceptual este nivelul central care reflectă datele structurate astfel încât acestea să poată fi prelucrate cu ajutorul unui SGBD.
Modelul conceptual al datelor (MCD) – este format din tipuri de proprietăți (denumite și atribute sau caracteristici), incluse în categorii omogene de proprietăți după anumite criterii ajungându-se în final la tipul de entitate. Între aceste entități pot exista anumite legături, corespondențe sau relații recunoscute unic prin intermediul conceptului de tip de relație, care la rândul său poate avea proprietăți specifice. Problema fundamentală a realizarii unui model conceptual al datelor o constituie determinarea atributelor strict necesare, atribute care să asigure prin viitoarele prelucrări la nivel fizic furnizarea tuturor ieșirilor sistemului informatic.
În cazul sistemului informatic pentru gestiunea stocului de materiale, modelul conceptual al datelor cuprinde următoarele tipuri de entități:
-“FURNIZOR” – este realizată pentru o mai bună gestionare a furnizorilor de materiale consumabile, preluând elementele de identificare ale acestora;
-“NRCD” – va modela relația cu furnizorul de materiale consumabile, fiind alcătuită pe baza facturii primite de la furnizor,cu atributele număr NRCD, data NRCD, numar factura și data factura;
-"MATERIAL” – este tipul de entitate care formalizează principalele caracteristici ale materialelor: cod material, denumire material, unitatea de măsură, preț;
-" BON CONSUM” – este folosit pentru evidențierea consumurilor de materiale, fiind caracterizat prin număr și dată;
-" GESTIUNE" – permite evidențierea materialelor pe gestiuni, fiind caracterizat prin prin cod gestiune și denumire gestiune;
-"BPTR" – permite transferul stocurilor de materiale între diversele gestiuni;
-"LOC_CONSUM" – asigură identificarea materialelor pe locuri de consum printr-un cod și o denumire a locului de consum;
Legaturile dintre diferitele tipuri de entități sunt realizate cu ajutorul relațiilor, iar intensitățile acestor legaturi sunt exprimate de catre cardinalități, așa cum se poate observa din modelul conceptual al datelor prezentat în Anexa nr.1 .
Modelul logic (relațional) al datelor are la bază conceptul de relație și se obține prin conversia modelului conceptual al datelor (MCD) prin intermediul unei succesiuni de operații:
-transformarea modelului conceptual al datelor exprimat în formalismul entitate-asociere în modelul logic al datelor (MLD) exprimat în formalismul logic adaptat strict unui SGBD;
-cuantificarea în modelul logic;
-optimizarea generală pentru realizarea modelului logic al datelor, ca sursă de obținere a modelului fizic (a schemei bazei de date).
Modelul logic al datelor din cadrul sistemului informatic pentru gestiunea stocurilor materiale este rezultatul transformării entităților din modelul conceptual al datelor în relații. În cadrul fiecărei relații, s-au pus în evidentă dependențele funcționale dintre atribute cu ajutorul cheilor externe și a cheilor primare,așa cum se desprinde din Anexa nr. 2
Relațiile se reprezintă într-o formă simplă prin tabele, supuse următoarelor restricții:
– în fiecare coloană toate valorile sunt de același fel;
– fiecare valoare este un număr sau un șir de caractere (nu trebuie să fie grup sau ansamblu);
– ordinea liniilor în tabel nu este predefinită și nu sunt admise duplicate;
– coloanele sunt identificate prin nume distincte care reprezintă atributele relației.
Prelucrarea relațiilor se face prin algebra relațională sau calculul relațional pe tuplu sau domeniu.
CAP. 5
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Pornind de la ideea că majoritatea conducătorilor societățiilor mici și mijlocii nu organizează și nu conduc contabilitatea de gestiune, care se dovedește extrem de utilă în condițiile dezvoltării și consolidării activității acestora, s-a instituit prin Ordonanță de Guvern nr.61/2001, obligativitatea organizării și conducerii contabilității de gestiune la toate unitățile.
Evaluarea și inventarierea stocurilor reprezintă o problemă importantă pentru orice întreprindere, fiind un instrument informațional pentru contabilitatea financiară și pentru contabilitatea de gestiune a firmei.
Metodele de evaluare a stocurilor au implicații financiare, ele antrenează efecte atât asupra rentabilității cât și asupra fiscalității. Inventarierea stocurilor și nivelarea costurilor constituie o problemă de construire a informației consolidate în situațiile financiar-contabile de sinteză și raportare care sunt standardizate.
Evaluarea stocurilor reprezintă o problemă a cărei rezolvare depinde de complexitatea structurii sortimentale, fiscalitate și rentabilitate. Structura sortimentală impune folosirea acelei metode care să asigure o evaluare cât mai exactă în raport cu realitatea, fără a amplifica volumul muncii de calcul. Fiscalitatea și rentabilitatea sunt principalii factori care condiționează adoptarea unei metode sau a alteia, deoarece evaluarea cantității de stocuri la sfârșitul perioadei este cheia care conduce la supra sau subevaluarea profitului, iar pe acestă bază încadrarea sau nu în principiul prudenței.
Evoluția prețurilor are o influență semnificativă asupra metodelor de evaluare. Astfel, în cazul evaluării FIFO, în perioadele în care prețurile cresc, folosirea acestei metode duce la includerea prețurilor mai mici în costul produselor și a prețurilor mai mari în valoarea materialelor existente (rămase în stoc). Din punct de vedere real reprezintă însă ordinea în care ar trebui să se lichideze fizic un stoc deoarece materialele aflate în stoc trebuie să iasă în ordinea intrării lor, astfel încât să nu se producă pierderi din cauza uzurii morale sau a deteriorării lor.
În cazul evaluării LIFO, când prețurile cresc, în costul produselor intră prețurile recente, mai mari, cele vechi, mai mici, fiind folosite pentru evaluarea stocului final. În acest fel produsele au un cost mai realist, care reflectă prețurile actuale; valoarea stocului final este însă mai mică decât cea reală, deoarece pentru determinarea ei nu se folosesc prețurile curente.
Din punct de vedere managerial:
Cu excepția metodei FIFO, celelalte metode nu servesc atât la lichidarea fizică a stocurilor cât mai ales la stabilirea prețului materialelor destinate consumului în producție și a valorii stocului disponibil. Pentru a se evita procesul de uzură morală trebuie folosită metoda FIFO.
Valorile obținute vor fi influențate de fluctuația prețurilor, cantitățile intrate și ieșite, precum și de frecvența intrărilor și ieșirilor de materiale;
Pot fi utilizate alte metode, cum ar fi determinarea costului standard și a costului de înlocuire.
În cadrul contabilității de gestiune, evaluarea stocurilor la intrare și la ieșire prezintă importanță pentru evaluarea și calcularea costurilor privind consumurile stocate, informație destinată întreprinzătorului care, în calitatea sa de manager, trebuie să soluționeze probleme de alocare și utilizare a resurselor încredințate din exterior (de către investitor) pentru a construi performanța.
Pentru creșterea profitului societății comerciale OLMAZA COMIMPEX S.R.L., se propun urmatoarele:
Incheierea de contracte direct cu producatorii ceea ce duce la scăderea prețului de vânzare (eliminandu-se comisioanele intermediarilor) și implicit o creștere a vânzărilor.
Crearea unui sistem de publicitate prin intermediul audio-vizualului; crearea în magazin a unui stand de prezentare a produselor și vânzarea unor produse la prețuri promoționale.
Angajarea unei persoane în cadrul magazinului la dispoziția cumpărătorului pentru prezentarea produselor și informarea clientului.
ANEXA nr. 1
Modelul conceptual al datelor (MCD)
1,n
0,n
ANEXA nr.2
Modelul logic al datelor ( MLD)
Furnizor
NRCD
Mat Recepționat
Material
Stoc
Gestiune
Mat Consumat
Bon Consum
BPTR
Mat Transferat
Loc Consum
BIBLIOGRAFIE
Călin O., Ristea M. – Bazele contabilității, Editura Didactică și Pedagogică
București 2003
Căpușneanu S. – Contabilitate de gestiune – studii aplicative, Editura
Economică Bucuresti, 2006
Feleagă N., Ionașcu I. – Tratat de contabilitate financiară, Vol. I, Vol II,
Editura Economică, 1998
Lambru Gh., Possler Ladislau – Contabilitatea intreprinderii, Ediția a-VIII-a,
Editura Andrei Șaguna, Constanța 2006
Ristea M.- Contabilitatea Financiara, Editura Universitară București 2004
Ristea M., Dima M. – Contabilitatea Societăților Comerciale, Editura
Universitară București 2003
**** – Reglementări contabile pentru agenții economici, Editura
Economică, București 2005
**** – Legea 571/2004 „Codul Fiscal al României” cu modificările și
adăugirile ulterioare.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Considerente Generale Privind Contabilitatea Stocurilor (ID: 132248)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.