Considerente Generale Privind Capabilitatile

CAPITOLUL 1. CONSIDERENTE GENERALE PRIVIND CAPABILITĂȚILE

1.1. Capabilități militare

1.1.1. Definire

Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește termenul de “capabilitate” ca fiind “însușirea de a fi capabil”. Termenul de “capabil” este definit de același dictionar astfel: “care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva; înzestrat, valoros, destoinic”.

La nivel NATO, conceptul de capabilitate apare menționat în documente, sub următoarele forme:

abilitatea de a executa un curs de acțiune specificat;

abilitatea sau capacitatea de a realiza un set de sarcini destinate pentru a produce un efect;

abilitatea de a produce un efect urmărit de către servicii sau utilizatorii mijloacelor militare;

Agentia Europeană de Apărare (European Defence Agency – EDA) ca agentie care gestionează procesul de dezvoltare al capabilităților în cadrul UE, conosideră o capabilitate militară ca fiind “abilitatea de a furniza un efect operațional cerut de standarde specifice, într-un mediu nominalizat, într-un timp specificat”. Consider că cea din urmă definiție este cea mai cuprinzătoare, aceasta înglobând principalele cerințe ale unei capabilități (efect, standarde, spațiu și timp).

În opinia mea, conceptul de capabilități militare, poate fi definit ca ansamblul de acțiuni specifice, executate pentru a atinge un obiectiv, în anumite limite de timp și spațiu, respectand standardele de performanță. Acestea fiind realizate folosind tehnologiile, resursa umană, forma de organizare și procesele existente.

1.1.2. Principalele componente ale capabilităților militare

În cadrul definiției propuse anterior, regăsim și principalele componente ale capabilității: tehnologiile, oamenii, forma de organizare și procesele.

Componenta tehnologică a capabilităților este de o importanță majoră, deoarece în funcție de aceasta se realizează modificări în cadrul formei de organizare și a proceselor, componentă supusă unei perpetue îmbunatațiri și adaptări la situațiile noi apărute.

Aceasta cuprinde “tehnica, armamentul și echipamentele aflate în dotarea forțelor armate, precum și infrastructura la dispoziție, care contribuie în mod decisiv la îndeplinirea misiunii”. Consider că este necesar să recunoastem limitările acestei componente, raportat la resursa financiară alocată, cunoscut fiind faptul că dezvoltarea de noi tehnologii necesită un efort financiar considerabil.

În ceea ce privește resursa umană, ca și componentă a capabilităților militare, trebuie reliefată deosebita importanță pe care această componentă o are în procesele de conducere, execuție, educație și instruire.

Educația și instruirea, ca parte integrantă a componentei privitoare la resursa umană, sunt de o importanță covârsitoare, cum este prevăzut și în Strategia Națională de Apărare a României “Educația este primul pilon, care permite apărării naționale și sectorului de securitate să se adapteze pentru a răspunde noilor provocări.”.

A treia componentă a capabilităților, formele de organizare, înglobează atât schema organizației cât și modul de organizare interioară a sistemului militar caracterizat prin forma și dimensiunile fiecărui element component, precum și prin ansamblul de relații dintre aceste elemente.

Potrivit misiunilor, structurile de forțe sunt: 

a) structuri luptătoare destinate ducerii acțiunilor militare;

b) structuri de sprijin de luptă destinate sprijinului strategic, operativ și tactic al acțiunilor militare;

c) structuri logistice destinate asigurării tehnico-materiale, mentenanței, transporturilor, asistenței medicale și sanitar-veterinare, cazării și cărtiruirii trupelor;

d) forțe pentru operații speciale; 

e) structuri de invățământ militar și instrucție, destinate instrucției individuale de bază și perfecționării pregatirii de specialitate a personalului militar in activitate și în rezervă.

A patra componentă a capabilităților, procesele, este realizată prin totalitatea strategiilor și doctrinelor militare care conțin principiile de bază ale organizării și ducerii acțiunilor militare. Este necesară realizarea principiului unității ( principiu al luptei armate ), prin desăvârșirea unității de concepție și execuție pe întreaga scară a ierarhiei militare, prin ducerea la îndeplinire a prevederilor ordinelor, regulamentelor, dispozițiilor și manualelor militare.

Procesul de conducere, ca parte integrantă a componentelor capabilităților militare, reprezintă acel process prin care comandantul reușește să impună subordonaților concepția sa privind modul de îndeplinire al misiunii.

1.2. Capabilități in NATO

1.2.1 .Procesul de dezvoltare a capabilităților (figura 1)

Odată ce am ințeles conceptul de capabilitate alături de toate componentele acestuia, este important să vedem modul în care capabilitățile sunt dezvoltate si care sunt principalele cauze care duc la apariția acestora. La nivel NATO s-a stabilit o procedură pentru dezvoltarea capabilităților care vor fi necesare în viitor.

În consecintă, în continuarea acestei lucrări va fi prezentat procesul de dezvoltare al capabilităților (Capability Development Plan – CDP) in viziunea NATO, alături de toate etapele pe care acesta le impune. Acest proces este axat, focalizat pe indentificarea și determinarea cerințelor de capabilitate, dezvoltarea soluțiilor și implementarea capabilităților.Procesul este reprezentat grafic in figura 1.

Figura 1: Etapele procesului de dezvoltare a capabilităților

Evoluția permanentă a mediului strategic impune dezvoltarea capabilităților necesare pentru a reduce eventualele decalaje și acoperirea nevoilor, prin analiza și descrierea calitativă a cerințelor atât pe termen scurt cat si pe termen lung (o perioada cuprinsă intre 20 si 30 de ani, având în vedere faptul că ciclul de viată a unui sistem de armament nu poate depași 30 de ani).

Un avantaj considerabil al CDP este abilitatea de a introduce și influența evoluția capabilităților în oricare din cele 6 etape. Astfel o capabilitate dezvoltată (sau în curs de dezvoltare) poate fi introdusă in oricare dintre etape dacă aceasta nu îndeplineste cerințele cerute, sau poate fi eliminată din proces în cazul în care aceasta nu mai este necesară. Această caracteristică determină flexibilitatea procesului, fapt ce îmbunătățeste activitatea Alianței și a forțelor sale în operațiile desfășurate.

1.2.2 .Conceptul Smart Defence

Conceptul de Smart Defence nu este unul nou, dar în contextul crizei economice și a reducerilor bugetelor de apărare a statelor membere NATO, acest concept revine în atentia alianței deoarece această abordare este capabilă să “asigure un nivel de securitate mult mai ridicat, pentru mai puțini bani, lucrând împreună într-un mod mai flexibil”. Andreas Fogh Rasmussen oferă următoarea definiție: “Smart Defence este un nou mod de gândire, care permite țărilor să lucreze împreună pentru a dezvolta și menține capabilități pe care nu își permit să le procure singure, și eliberarea de resurse pentru a dezvolta noi capabilități”.

Acest concept se referă la o politică de austeritate care nu afectează nivelul securității colective și care se bazează pe următoarele patru principii:

• o mai mare flexibilitate a Alianței;

• o mai bună interoperabilitate a statelor membre;

• stabilirea clară a priorităților bazate pe evaluarea obiectivă a pericolelor;

• set de proiecte comune, divizate pe termen scurt, mediu și lung.

Conceptul are la bază ideea de „pooling and sharing”, ceea ce înseamnă că țarile membre ale alianței trebuie să pună în comun (pooling) forțele și echipamentele și să schimbe (sharing) între ele diferite capabilități existente astfel încât să creeze capabilități operaționale întărite, adaptate la tendințele mediului internațional de securitate.

Smart Defence se axează pe domeniile de capabilitate critice pentru alianță, aceste domenii fiind discutate în Summitul de la Praga în anul 2002; din cadrul acestor domenii de capabilitate fac parte urmatoarele: (1) apărare CBRN, (2) informații, supraveghere și sisteme de achiziție a țintelor, (3) comanda, control și comunicații (C3), (4) eficiența în luptă (combat effectiveness), (5) transport strategic aerian și maritim, (6) capabilități de realimentare a avioanelor în aer (air-to-air refueling), (7) forțe care asigură sprijinul în luptă (structuri de logistică si forțe de sprijin), dislocabile.

În urma Summitului de la Chicago în anul 2012, statele membre au fost de acord să inițieze un număr de 22 de proiecte specifice conceptului Smart Defence, menite să asigure eficiență operațională sporită, economisirea resurselor și o colaborare strânsă între forțele NATO.

Aceste proiecte includ:

NATO Universal Armaments Interface: implică dezvoltarea unei soluții tehnice care să permită diferitelor avioane de vânătoare să folosească muniție din surse variate și țări diferite.

Maritime Patrol Aircraft: se referă la un fond comun de avioane de patrulare maritimă, disponibile pentru toate țările participante în cadrul proiectului, dar și pentru alte state la cerere, pentru a folosii mai flexibil și eficient bunurile disponibile.

Multinational Medical Treatment Facilities: dezvoltarea unei infrastructuri modulare standardizată pentru sprijinul operațiilor in cadrul misiunilor multinaționale, pentru a permite țărilor folosirea eficientă a infrastructurii medicale.

Deployable Air Activation Modules: creearea undei baze aerinene dislocabilă prin punerea în comun a componentelor necesare, în sprijinul operațiilor militare.

De asemenea, au fost adăugate trei proiecte multinationale: aparare antirachetă (missile defence), supraveghere aer-sol (Alliance Ground Surveillance), informații, supraveghere și recunoaștere intrunite (Joint Intelligence, Surveilance and Reconessance).

Experiența dobândită în teatrul de operații din Afganistan, referitor la modul de cooperare al forțelor multinaționale, a rezultat în crearea unui proiect care să mentină și să dezvolte nivelul de interoperabilitate si cooperare existent. Acest proiect se numeste „The Connected Forces Initiative”, creat cu scopul de a asigura abilitatea forțelor de a coopera și lucra împreună. Proiectul implică, la cel mai mic nivel, capacitatea fortelor de a se înțelege și comunica, iar la cel mai înalt nivel, folosirea unor doctrine, concepte și proceduri comune și echipamente interoperabile.

1.3. Concluzii

În cadrul acestui capitol am realizat cadrul conceptual în ceea ce privește domeniul capabilităților militare prin definirea acestora, prin evidențierea principalelor componente ale capabilităților și prin descrierea procesului de dezvoltare al capabilităților.

De asemenea de importanță deosebită este înțelegerea conceptului „Smart Defence”, care oferă alianței nord-atlantice posibilitatea de a acoperii lacunele de capabilitate existente și în același timp oferă cadrul necesar dezvoltării de noi capabilități necesare.

În contextul în care criza economică afectează bugetele pentru apărare ale statelor membre, iar mediul de securitate este în continuă transformare, Smart Defence este conceptul prin care statele membre pun în comun resurse pentru dezvoltarea de noi capabilități și în accelași timp capabilitățile existente sunt puse la dispoziția oricărui stat pentru care este necesar să le folosească dar nu dispune de acestea.

CAPITOLUL 2. PROCESUL DE TRANSFORMARE AL ORGANISMELOR MILITARE

2.1. Conceptul de transformare militară

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, schimbarea și transformarea se definesc una prin cealaltă: schimbarea presupune – a modifica, a preschimba, a înlocui, a (se) transforma, a reforma, a (se) preface; a da unui lucru altă formă, alt aspect etc., iar transformarea – a (se) metamorfoza, a (se) preface, a (se) schimba, a deveni, a modifica; a (a-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă.

Deși conceptul de transformare este în atenție doar în ultimii ani, NATO s-a confruntat cu imperative ale transformării încă de la colapsul Uniunii Sovietice. De atunci, Alianța a avut în vedere riscurile referitoare la pierderea relevanței și a viabilității, dacă nu se adaptează, evoluează sau reformează. Scopul transformării a fost acela de a menține Alianța relevantă pentru mediul de securitate și capabilă să își îndeplinească în mod eficient rolurile pe care și le asumă.

Pentru NATO transformarea înseamnă o schimbare susținută, deseori la scară largă și coerentă, care urmărește îndeplinirea obiectivului strategic de a crea sau menține un avantaj în cadrul competiției sau de a anihila avantajul unui adversar nou sau deja existent.

Departamentul american al apărării (DoD) definește transformarea ca „un proces care modelează natura în schimbare a competiției și cooperării militare prin noi combinații de concepții, capabilități, oameni și organizații, care exploatează avantajele națiunii noastre și asigură protecția împotriva vulnerabilităților noastre asimetrice, pentru a susține poziția noastră strategică, care contribuie la întărirea păcii și stabilității în lume”.

Prin documentul MC 324/1 din 2004 NATO definește transformarea ca „un proces continuu și pro-activ care implică inovatoarea dezvoltare și integrare a unor noi capabilități pentru o mai mare eficacitate și îmbunătățirea interoperabilității forțelor NATO și a partenerilor”. Comandamentul Aliat pentru Transformare definește capabilitatea ca fiind abilitatea de a produce un efec de care utilizatorul unor bunuri sau servicii are nevoie.

De asemenea, transformarea este definită de către unul cei care au implementat acest concept și în Armata României „un proces de adaptare pozitivă și proactivă la exigențele și provocările mediului geopolitic și geostrategic, o reacție elaborată la transformările previzibile și/sau imprevizibile din spațiul adiacent, la restricțiile, cerințele și oportunităților care apar în domeniile la care ne raportăm”.

Scopul fundamental al transformării militare a Alianței, constă în crearea unor capabilități care să permită forțelor aliate desfășurarea operațiilor în zona de responsabilitate și în afara acesteia, îndeplinirea întregii game de misiuni, menținerea consensului decizional în contextul extinderii, stabilirea unui nou tip de relații cu Uniunea Europeană, Rusia, Ucraina, statele din Caucaz, Asia Centrală și în cadrul Dialogului Mediteranean. În viziunea Comandamentului Aliat pentru Transformare scopul transformării este crearea unor forțe militare care să asigure:

– capacitate sporită de a acționa în operații întrunite, multinaționale, implementarea de concepte noi și realizarea obiectivelor de interoperabilitate;
– exploatarea superiorității informaționale în evaluarea globală, supraveghere și recunoaștere, precum și în sporirea capacităților de interpretare și diseminare;
– utilizarea metodei de „dezvoltare a conceptelor și experimentării”, asupra noilor capabilități și structurilor, coordonarea judicioasă a instruirii prin simulare și aplicații în teren cu accent pe rezolvarea situațiilor de criză (urgențe civile);
– transformarea strategiilor la nivel departamental, prin realizarea unor capabilități permanent adaptabile cerințelor transformării.

Este important să se înțeleagă faptul că, transformarea nu trebuie luată în considerare doar prin prisma procesului ca atare, nefiind doar o succesiune de forme, ci o amplă evoluție a sistemului, în situația noastră sistemul militar cu toate capabilitățile pe care le deține.

Crearea Comandamentului Aliat pentru Transformare reprezintă o inovație organizațională importantă, care promite să contribuie în continuare într-o mare măsură la transformarea în curs a NATO. Activitatea acestui comandament și cea a centrelor de excelență ale NATO, aflate în curs de apariție, constituie o bază solidă pentru facilitarea unei transformări susținute a Alianței.

Transformarea presupune și folosirea tehnologiei și a gândirii moderne în vederea integrării tuturor capabilităților pentru a putea furniza forța militară în modul cel mai eficient și rapid cu putință. Aceasta înseamnă elaborarea de concepte, planificarea apărării, dezvoltarea cercetării și a tehnologiilor, experimentarea, desprinderea învățămintelor și educația.

2.2 Transformarea militară

Transformarea militară a NATO constă în mare măsură în transferul către celelalte state aliate a inovațiilor doctrinare, tehnologice și structurale, a așa numitei „revoluții în afaceri militare” care a schimbat modul de desfășurare a operațiilor militare.

Pentru Armata României transformarea militară presupune acceptarea și implementarea noilor concepte doctrinare, a evoluției tehnologiei, a principiilor teoriei organizării militare, a cercetării și învățământului dezvoltate și experimentate de NATO sau de alte state moderne, în scopul asigurării bazei de capabilități, și justificarea avantajelor fundamentale pe care le conferă acestea în spațiul de luptă modern și multidimensionat.

Având în vedere cele patru componente principale ale capabilității: procese, formele de organizare, oameni și tehnologii, trebuie să acceptăm faptul că, punctul focal al transformării trebuie să fie dezvoltarea și întărirea capabilităților. Pe cale de consecință, capabilitățile pot fi întărite prin inovare și schimbare la nivelul elementelor componente.

1. Transformarea nu este un scop în sine ci un proces continuu, dinamic și complex care presupune strategii nodale și nicidecum finale, după cum particularitățile (“diferențele” față de reformă) transformării nu sunt efecte ale unor cauze accidentale ci stări obiective aparținând unor dezvoltări diferite. Procesul transformării reprezintă, de asemenea, răspunsul adecvat la evoluția mediului de securitate, la transformarea NATO și UE și la angajamentele pe care România și le-a asumat pe plan internațional.

2. Cerința fundamentală a transformării este continuitatea și alături de planificare și coerență în plan strategic, impune anticiparea viitorului, relaționând evoluția conceptelor, proceselor, organizațiilor/structurilor și tehnologiilor.

3. Transformarea cuprinde co-evoluția proceselor, formelor de organizare, tehnologiilor și a capitalului uman, care, atunci când sunt abordate împreună au implicații asupra militarilor, echipamentelor și tehnologilor, precum și asupra structurilor și principiilor directoare pentru întărirea capabilitățile existente și realizarea unor noi capabilități în eficientizarea operațiilor militare.

4. Transformarea extinde baza capabilităților existente prin crearea de noi domenii de competențe, dând astfel o nouă valoare atributelor competitive existente. În această etapă de trecere de la era industrială la era informațională, necesitatea de a investi în capabilitățile bazate pe rețea creează o oportunitate pentru dezvoltarea și experimentarea unor noi concepte, axându-se pe stabilirea modului de acțiune al forțelor Alianței interconectate printr-o rețea, în întreaga gamă de operații probabile.

5. Transformarea urmărește să modifice avantajul curent sau viitor în cadrul competiției prin identificarea schimbărilor la nivelul principiilor de bază sau a seturilor de reguli care apar.

6. Transformarea implică identificarea de noi surse/instrumente de putere (politice, informaționale, economice, sociale, juridice, diplomatice) care, dacă sunt exploatate și utilizate integrat ar putea spori avantajul în cadrul competiției în vederea creării efectelor planificate care să ducă la realizarea scopurilor propuse.

7. Transformarea se axează pe componenta umană indispensabilă gândirii sistemice, dezvoltând lideri care pot conduce schimbarea și crea o cultură organizațională deschisă la schimbări și care să sprijine inovarea, cunoașterea și asumarea de riscuri.

Nu în ultimul rând, transformarea să fie durabilă. Impune asumarea unei viziuni de lungă durată asupra dezvoltării, aplicarea unei gândiri sistemice asupra transformării, alegerea flexibilă a priorităților, promovarea convergenței, complementarității și coerenței la nivel de politici, programe și atitudini. Pentru că, în ultimă instanță, transformarea durabilă este procesul care ne permite să construim, fără să o luăm mereu de la capăt.

2.3. Transformarea apărării

Transformarea apărării presupune „corelarea conceptelor, organizațiilor și evoluției tehnologiei în scopul asigurării bazei de capabilități” necesare îndeplinirii scopurilor propuse. Schimbările produse în prezent reprezintă o provocare care impune un răspuns adecvat și eficient, ne acceptându-se ideea transformării ca un scop în sine, fără o justificare în planul avantajelor fundamentale pe care le conferă.

Astfel, transformarea este mai mult decât dobândirea de noi echipamente și adoptarea de noi tehnologii. Cuprinde mai degrabă procesul de gândire creativă, în scopul unei mai bune funcționări integrate a instituțiilor cu responsabilități în domeniul securității naționale, o conlucrare mai bună a aliaților și livrarea de noi tehnologii și concepte operaționale în scopul creării unui avantaj al NATO și al statelor membre împotriva actualilor și potențialilor adversari.

Din perspectiva scopului urmărit, domeniul de aplicare al transformării apărării urmărește trei mari direcții: relațiile din interiorul sistemului militar, relațiile interdepertamentale și internaționale (multinaționale), și transformarea în modul de a lupta.

Transformarea instituției militare în ansamblul său. Sistemul militar, în general, și în special Ministerul Apărării trebuie să se preocupe de identificarea și adoptarea într-un mod cât mai comprimat și mai convenabil posibil a ciclurilor de planificare și desfășurare a activităților, având în vedere rapiditatea transformărilor ce au loc în acest secol XXI. Acestea includ adaptarea planificării apărării; o orientare pe viitor cu mai mult accent pe un spirit antreprenorial (responsabilitate, spontaneitate, adaptabilitate, clarviziune, inițiativă, spirit managerial și de lider, care permit identificarea și implementarea de strategii, doctrine și concepte operaționale adecvate, în vederea realizării și menținerii unui avantaj în contextul competiției militare); o abordare bazată pe capabilități; adaptarea procesului de planificare și alocarea a resurselor; accelerarea programelor de achiziții pentru realizarea spiralei dezvoltării; management pe bază de rezultate; și îmbunătățirea agendei printr-un suport analitic.

Transformarea relațiilor interdepertamentale și internaționale. Având în vedere noile provocări din mediul de securitate (terorismul internațional, proliferarea Armelor de Distrugere în Masă, dezastrele naturale) este necesară creșterea eficienței modului de interacțiune cu alte departamente ale statului cu responsabilități în domeniul apărării, precum și cu aliații și cu partenerii strategici. Intensificarea cooperării interdepertamentale, precum și îmbunătățirea coordonării la toate nivelurile sistemului militar va promova un răspuns mai rapid și eficace dând posibilitatea desfășurării unor operații coerente. Acest deziderat trebuie să asigure că transformarea rapidă a capabilităților militare dă posibilitatea utilizării concertate cu capabilitățile interdepertamentale și internaționale.

Transformarea în modul de a lupta. Directiva Politică Generală a NATO, Strategia de transformare a Armatei României și Viziunea Strategică 2010 (Proiect), București 2000, prezintă o abordare detaliată a transformării forțelor și a viitoarelor operații, sau de transformare a modului cum vom lupta. Forța transformării depinde de inovatoarea dezvoltare a viitoarelor concepte operaționale, de desfășurare a operațiilor militare, de necesitatea unor evaluări experimentale a acestor noi concepte, în conformitate cu rigoarea condițiile diverselor facilități de instruire și simulare, de încorporare a lecțiilor învățate din ultimele operații din Afghanistan și Irak și a celor în curs de desfășurare și ale altor aspecte privitoare la războiului global împotriva terorismului.

Continua amenințare reprezentată de rețelele teroriste și proliferarea Armelor de Distrugere în Masă (WMD), ne obligă să accelerăm eforturile ce această cale. De asemenea, adepții ideii că transformarea este necesară au identificat cinci argumente:

noile tehnologii fac posibilă transformarea de noi capabilităților militare;

transformare este necesară pentru a face față apariție provocărilor asimetrice de securitate;

transformare este obligația pentru a realiza (păstra) pe termen lung superioritatea într-un război convențional,

lipsa unui concurent militar egal la nivel global sau regional – pentru NATO (statutul de membru NATO ptr. România) creează o oportunitate de a investi în transformare la un nivel al riscului acceptabil.

transformare va fi mai puțin costisitoare pe termen lung decât încercarea de a acționa reactiv la amenințărilor asimetrice sau de a păstra superioritatea prin modernizări curente a capabilităților.

Necesitatea transformării apărării se bazează cinci imperative: politic, strategie, tehnologic, economic și cel privind atenuarea riscurilor.

1. Armata, a fost și a rămas un instrument la îndemâna „politicii” în promovarea intereselor naționale sau de alianță. Războiul a reprezentat o continuare a relațiilor politice … cu alte mijloace, dar în totdeauna angajarea militară, restructurarea sau transformarea sistemului militar are ca suport o decizie, iar această decizie este politică. NATO prin Comandamentul Aliat pentru Transformare a acționat ca un antreprenor, dând transformării un imperativ politic, pentru realizarea progreselor în îndeplinirea agendei de securitate. Decizia politică a Alianței și a statelor, prin care trebuie să se realizeze apărarea (securitatea) intereselor proprii, îndeosebi a celor vitale, trebuie să fie racordată la realitățile cerute de noile vulnerabilități rezultate din constituirea societăților de tip informațional și la noile riscuri și amenințări.

2. Transformarea este un imperativ strategic. Trecerea de la amenințările de tip clasic (stat contra stat), la cele de tip asimetric (care se structurează în rețele), iar câmpul de luptă pare a nu mai avea limite, a impus strategilor (planificatorilor) construirea unei apărări (colective sau naționale) bazată, mai degrabă, pe capabilități decât pe baza amenințărilor curente. Noua concepție de apărare necesită forțe agile, cu capacități în rețea, ușor dislocabile, care pot întreprinde acțiuni în zone indepărtate și să înfrângă adversarul rapid și decisiv. Aceasta implică angajamentul statelor membre în sprijinirea Forței de Răspuns a NATO prin asigurarea contribuțiilor necesare și îmbunătățirea disponibilitatății forțelor destinate operațiilor Alianței aflate în rezerva operațională și strategică a NATO. Eforturi semnificative se depun, în special, pentru îmbunătățirea transportului strategic și a transportului aerian în teatru, prin disponibilitatea elicopterelor, precum și pe linia sprijinului logistic multinațional. Transformarea va fi modelată și influențată și de realitățile competiției specifice erei informației și dezvoltările războiului bazat pe rețea și a operațiilor bazate pe efecte. Puterea va fi determinată de capacitatea de distribuție a informației, accesul la informație și viteza de decizie.

3. Transformarea este un imperativ tehnologic. Accesul relativ ușor și cu un preț scăzut la înalta tehnologie a coborât barierele concurenței în plan internațional. Aceste tehnologii potențează crearea de noi forme de confruntare (spațiu cosmic, cyber-spațiu, mediul informațional) și creșterea vulnerabilităților la aceste posibilitățile, dar și în special, cauzată de proliferarea Armelor de Distrugere în Masă. Apărare împotriva unor astfel de atacuri trebuie să fie redefinită, actualizată continuu și exercitată corespunzător.

4. Transformarea este un imperativ economic. „Economia competitivă și performantă” reprezintă un pilon important al Strategiei de securitate națională a României prin care se asigură promovarea, protejarea și apărarea valorilor și intereselor de importanță vitală. Principiile care se aplică la ora actuală în economia modernă sunt cele ale determinismului dinamic complex, în care contează unitatea și rețeaua economică. Structurile economice cele mai eficiente nu sunt marile întreprinderi ierarhizate, ci așa-numitele întreprinderi de tip „B”, care se adaptează mai ușor condițiilor de producție și de desfacere.

5. Imperativul riscurilor și a atenuării riscurilor. La ora actuală, se operează pe mult mai multe direcții de abordare, pentru a apărarea împotriva acelor amenințări clasice cunoscute și înainte de 1990, și în același timp, împotriva unora mai puțin previzibile, specifice noului mediu de confruntare. Unii actori internaționali, state sau nonstate amenință interesele vitale ale aliaților, dezvoltând capabilități asimetrice pentru a compensa superioritatea militară a NATO și a aliaților. Se consideră, că pe lângă conflictele regionale, criminalitatea transnațională organizată, fenomenele grave de natură geofizică, meteo-climatică ori asociate, cel mai urgent pericolul pentru securitatea națională a statelor, este în prezent proliferarea armelor chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN) și ajungerea pe mâna rețelele teroriste sau a națiunilor ostile, a materialului utilizabil pentru asemenea arme.

Concluzii

Transformarea este un proces continuu, proiectat și desfășurat, pentru menținerea relevanței în noul meniu de securitate și pentru reducerea decalajului dintre armata română și celelalte armate moderne ale NATO și pentru relizarea capabilităților care să asigurare simultan apărarea teritoriului național și îndeplinirea angajamentelor asumate față de NATO, UE și de alte organizații de securitate.

Procesul de transformare este dependent de dezvoltarea și implementarea de noi concepte operaționale și organizaționale, procese și tehnologii, iar fără angajament și responsabilitate în realizarea de experimente, demonstrații, teste, evaluări, și în final adoptarea noilor concepte, procese, tehnologii și structuri organizaționale, rezultatele așteptate nu vor apărea.

ANEXE

Anexa 1