Consideratii Teoretice Si Practice Legate de Obligatia de Intretinere In Sistemul Codului Familiei Si In Cel al Viitorului Cod Civil
Cuprins
Capitolul I- Considerații introductive pe marginea obligației de întreținere
1.1. Generalități……………………………………………………………………… 3
Caracterele obligației de întreținere……………………………………………… 4
Persoanele care își datorează întreținere și prioritatea acestora în a
obține întreținere unele față de altele. Obiectul obligației de întreținere………… 8
Condițiile cerute pentru acordarea întreținerii………………………………….. 11
începutul, cursul și stingerea obligației de întreținere……………………………15
Capitolul II- Acțiunea civilă în stabilirea, majorarea sau sistarea pensiei de întreținere
Instanța competentă și compunerea instanței ce judecă acțiunea privind pensia
de întreținere în primă instanță………………………………………………… 20
Căile de atac împotriva hotărârii de fond și termenele pentru promovarea
acestora………………………………………………………………………. . 21
Cererea de chemare în judecată……………………………………………….. 21
Hotărârea și executarea ei …………………………………………………….. 22
Capitolul III- Urmărirea sumelor cuvenite cu titlu de obligație de întreținere
Justificarea impunerii diferențiate a sumelor cu titlu de obligație de întreținere
față de alte venituri…………………………………………………………… .. 27
Cota până la care se poate impune asupra sumelor datorate cu titlu de
întreținere …………………………………………………………………… ….27
Acte în temeiul cărora se poate face impunerea asupra sumelor reprezentând
o obligație de întreținere………………………………………………………….29
Capitolul IV- Pensia de urmaș- obligație de întreținere plătită de un terț asigurator
Noțiune și reglementare legală……………………………………………………30
Persoanele îndreptățite la pensie de urmaș……………………………………….30
Condițiile în care se acordă pensia de urmaș……………………………………..30
Asemănări si diferențe între pensia de urmaș si pensia de întreținere……………32
Problematica cumulării pensiei de urmaș cu alte venituri. Suspendarea și
încetarea pensiei de urmaș……………………………………………………….33
Cuantumul pensiei de urmaș și obligațiile celui îndreptățit la întreținere………..34
Capitolul V- Obligația de întreținere în sistemul noului Cod Civil
Elemente de noutate în abordarea obligației de întreținere……………………….35
Aspecte criticabile în ceea ce privește noua reglementare a obligației de
întreținere…………………………………………………………………… … 35
Capitolul VI – Practica judecătorească
Hotărâri judecătorești date în ceea ce privește pensia de întreținere……………..37
Hotărâri judecătorești date în ceea ce privește pensia de urmaș………………….49
Bibliografie ……………………………………………………………………………..56
Capitolul I Considerații introductive pe marginea obligației de întreținere
1.1. Generalități
Pentru a defini obligația de întreținere vom porni de la definirea termenului de “întreținere” prin care se înțelege faptul unei persoane de a pune la dispoziția alteia cele necesare traiului, în temeiul legii sau al unui contract. Această definiție se găsește în lucrarea “Dicționar de drept civil” a autorilor Mircea Costin, Mircea Mureșan și Victor Ursa.
Din definirea termenului de mai sus se poate deduce faptul că obligația de întreținere este acea îndatorire prin care o persoană pune la dispoziție alteia cele necesare traiului. De asemenea mai rezultă și o primă clasificare a obligației de întreținere în obligație de întreținere legală și obligație de întreținere contractuală. In lucrarea de față ne vom referi la obligația de întreținere legală.
Prin cele necesare traiului se înțelege atât nevoile de ordin material-cum ar fi de exemplu hrana, locuința si îmbrăcămintea- cât si nevoile de ordin spiritual, moral-reprezentate prin: nevoi culturale, științifice, de informare, de agrement.
Mulți autori nu iau in considerare obligația de întreținere convențională, și fără a mai face distincția între obligația de întreținere legală și obligația de întreținere convențională atunci când folosesc sintagma obligația de întreținere se refera de fapt doar la obligația de întreținere legală. Spre exemplu autorul Constantin Crisu în “Acțiuni civile în justiție-Teorie și practică judiciară” se referă doar la obligația de întreținere legală deși nu face o precizare expresă în acest sens.
In cele mai multe cazuri obligația de întreținere legală ia naștere ca efect al căsătoriei. Obligația de întreținere legală mai poate lua naștere și ca efect al rudeniei ori prin adopție.
Reglementarea legală se regăsește în prezent în Codul Familiei, titlul II, capitolul IV, articolele 86-96.
Constantin Crisu definește obligația de întreținere ca fiind: mijlocul procesual prin care persoana îndreptățită solicită instanței de judecată să oblige persoana pârâtă, în baza obligației stabilite de lege, să-i presteze întreținerea. Așa cum am precizat mai sus autorul Constantin Crisu nu dă o definiție cuprinzătoare, definiția de mai sus referindu-se doar la obligația de întreținere legală, și nu la obligația de întreținere în întregul ei. De aceea definiția ar fi completă dacă ar fi formulată de genul: mijlocul procesual prin care persoana îndreptățită solicită instanței de judecată să oblige persoana pârâtă, în baza obligației stabilite de lege sau de convenția părților, să-i presteze întreținerea.
De-a lungul timpului obligația de întreținere a primit diverse denumiri printre care cele mai folosite în practică și în doctrină sunt pensie de întreținere, pensie de urmaș și pensie alimentară. Referitor la aceste denumiri vom analiza pe fiecare în parte arătând rațiunile care au dus la apariția acestora și aspecte criticabile legate de acestea.
Luând cronologic apariția acestor denumiri date obligației de întreținere, prima apărută în practică a fost aceea de pensie alimentară. Această denumire este improprie pentru a desemna obligația de întreținere deoarece această obligație are o sferă mult mai largă decât obligația de a procura pentru o persoană hrana necesară acesteia. Intitulând obligația de întreținere “pensie alimentară” am fi tentați să credem că obligația de întreținere ar consta doar în procurarea de hrană pentru cel ce se datorează întreținerea. Deși obligația de a asigura hrana pentru cel aflat în întreținere este una din cele mai importante obligații, sau poate chiar cea mai importantă obligație dintre cele aflate în componenta întreținerii, totuși sunt și alte obligații la fel de importante care se regăsesc în conceptul de întreținere.
Având în vedere considerațiile de mai sus se poate spune că sintagma de pensie alimentară a intrat in desuitudine, fapt pentru care prin Ordonanța de urgență a guvernului cu numărul 138 din 14 septembrie 2000, pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, la art.III, intitulat “Următorii termeni din Codul de procedură civilă se înlocuiesc astfel”: denumirea de pensie alimentară se înlocuiește cu pensie de întreținere.
In momentul de față se folosesc denumirile de pensie de întreținere și pensie de urmaș atât în legislație cât și în practică. Ambele denumiri sunt folosite pentru a individualiza mai bine obligația de întreținere.
Prin pensie de întreținere se înțelege prestarea obligației de întreținere în mod direct de către cel ce este obligat în virtutea legii a o datora, iar pensie de urmaș desemnează acea situație în care cel obligat a presta întreținerea este decedat și nu poate să presteze în mod direct întreținerea. In acest caz –dacă întreținătorul este asigurat- terțul asigurator (în România acest terț asigurator este de regulă statul) va presta întreținerea în numele susținătorului, pe durata la care ar fi fost obligat și întreținătorul dacă ar fi trăit. Deși cuantumul pensiei de urmaș ar trebui să fie cel care ar fi fost efectiv prestat de susținător în practică s-a procedat și altfel. Vom dezvolta într-un capitol ulterior această problematică.
Denumirea de pensie de întreținere a fost criticată de autorii Dicționarului de drept civil, considerându-se că este un sinonim impropriu pentru a desemna obligația de întreținere.
1.2 Caracterele obligației de întreținere
Caracterul imperativ al obligației de întreținere este dat de faptul că obligația de întreținere este impusă de lege. După cum am arătat mai sus, ne vom referi doar la obligația legală de întreținere, deoarece nu se poate spune că și obligația de întreținere convențională este impusă de lege, ci din contră aceasta este expresia de voință a părților unui contract. Desigur că autorii care consideră că obligația de întreținere este imperativă se referă doar la obligația legală de întreținere ceea ce nu acoperă întreg conceptul de obligație de întreținere, care este mai vast.
Caracterul imperativ înseamnă că părțile nu pot înlătura ori restrânge obligația de întreținere prin acte juridice, ea existând prin simpla întrunire în fapt a condițiilor prevăzute de lege .
Caracterul imperativ este specific obligației de întreținere legală pentru ca în cazul obligației convenționale deși contractul este legea părților, această obligație poate surveni modificări prin acordul părților, pe când în cazul obligației legale de întreținere nu este admisă nici o convenție contrară.
Unii autori consideră că există o excepție de la caracterul imperativ al obligației de întreținere, și anume faptul că renunțarea la obligația de întreținere pentru trecut este valabilă. Este adevărat că obligația de întreținere atâta timp cât nu este solicitată se presupune că cel ce era îndreptățit nu s-ar afla în nevoie și nu se mai acorda pentru trecut, însă această situație nu poate fi privită ca o renunțare, ci ca o pierdere a dreptului de întreținere prin pasivitate, deoarece întreținerea nu se acordă din oficiu, ci ea trebuie să fie solicitată. Pe de altă parte această pierdere a dreptului de întreținere pentru trecut are loc doar atunci când cel îndreptățit la întreținere nu dovedește că această pierdere se datorează celui obligat la întreținere care spre exemplu a făcut repetate promisiuni mincinoase că va plati. In acest caz întreținătorul nu pierde dreptul de întreținere pe durata de timp în care a fost indus în eroare de întreținător că va plăti obligația sa. Concluzionând se poate spune că obligația de întreținere se pierde doar atunci când cel îndreptățit la întreținere stă în pasivitate fără ca această atitudine să fie determinată de actele întreținătorului care dă asigurări false că va executa de bunăvoie obligația sa.
Obligația legală de întreținere este personală întrucât atât cel obligat la întreținere cât și cel îndreptățit la întreținere sunt persoane pe care le stabilește legea, și care nu pot fi schimbate prin acordul părților.
In Tratatul de drept civil – Contracte speciale, autorul Francisc Deak arată una din consecințele acestui caracter al obligației de întreținere, respectiv faptul că nu poate forma obiectul contractului de vânzare-cumpărare drepturile patrimoniale strict personale, exemplificând drepturile patrimoniale strict personale prin dreptul de întreținere și dreptul de pensie.
Urmările acestui caracter sunt subliniate în lucrarea “Dreptul familiei” de către autoarea Maria Banciu, ele fiind: insesizabilitatea creanței de întreținere, exceptabilitatea de la regula compensației legale creanței de întreținere și incesibilitatea obligației de întreținere.
Prin insesizabilitatea creanței de întreținere se înțelege faptul că această creanță nu poate fi urmărită decât pentru anumite datorii și numai într-un anumit cuantum raportat la valoarea întregii valori a creanței de întreținere.
Situațiile în care creanța de întreținere poate fi urmărită sunt excepționale-expres prevăzute de lege, regula fiind ca sumele datorate cu titlu de întreținere nu pot fi supuse urmăririi. O reglementare în acest sens este articolul 409 din Codul de procedură civilă, care arată că asupra sumelor destinate asigurării mijloacelor de existență- cum ar fi salariile, venituri realizate periodic din muncă, pensii acordate în sistemul asigurărilor sociale ori alte asemenea venituri- pot fi urmărite în cuantum ția de întreținere atâta timp cât nu este solicitată se presupune că cel ce era îndreptățit nu s-ar afla în nevoie și nu se mai acorda pentru trecut, însă această situație nu poate fi privită ca o renunțare, ci ca o pierdere a dreptului de întreținere prin pasivitate, deoarece întreținerea nu se acordă din oficiu, ci ea trebuie să fie solicitată. Pe de altă parte această pierdere a dreptului de întreținere pentru trecut are loc doar atunci când cel îndreptățit la întreținere nu dovedește că această pierdere se datorează celui obligat la întreținere care spre exemplu a făcut repetate promisiuni mincinoase că va plati. In acest caz întreținătorul nu pierde dreptul de întreținere pe durata de timp în care a fost indus în eroare de întreținător că va plăti obligația sa. Concluzionând se poate spune că obligația de întreținere se pierde doar atunci când cel îndreptățit la întreținere stă în pasivitate fără ca această atitudine să fie determinată de actele întreținătorului care dă asigurări false că va executa de bunăvoie obligația sa.
Obligația legală de întreținere este personală întrucât atât cel obligat la întreținere cât și cel îndreptățit la întreținere sunt persoane pe care le stabilește legea, și care nu pot fi schimbate prin acordul părților.
In Tratatul de drept civil – Contracte speciale, autorul Francisc Deak arată una din consecințele acestui caracter al obligației de întreținere, respectiv faptul că nu poate forma obiectul contractului de vânzare-cumpărare drepturile patrimoniale strict personale, exemplificând drepturile patrimoniale strict personale prin dreptul de întreținere și dreptul de pensie.
Urmările acestui caracter sunt subliniate în lucrarea “Dreptul familiei” de către autoarea Maria Banciu, ele fiind: insesizabilitatea creanței de întreținere, exceptabilitatea de la regula compensației legale creanței de întreținere și incesibilitatea obligației de întreținere.
Prin insesizabilitatea creanței de întreținere se înțelege faptul că această creanță nu poate fi urmărită decât pentru anumite datorii și numai într-un anumit cuantum raportat la valoarea întregii valori a creanței de întreținere.
Situațiile în care creanța de întreținere poate fi urmărită sunt excepționale-expres prevăzute de lege, regula fiind ca sumele datorate cu titlu de întreținere nu pot fi supuse urmăririi. O reglementare în acest sens este articolul 409 din Codul de procedură civilă, care arată că asupra sumelor destinate asigurării mijloacelor de existență- cum ar fi salariile, venituri realizate periodic din muncă, pensii acordate în sistemul asigurărilor sociale ori alte asemenea venituri- pot fi urmărite în cuantum de ½ pentru sume datorate cu titlu de întreținere sau alocații pentru copii, iar cu până la 1/3 pentru orice alte datorii. Aceste cote se raportează la venitul net al celui supus urmăririi.
O altă consecință a caracterului personal al creanței de întreținere este și exceptarea acesteia de la regula compensației legale. Astfel, potrivit articolului 1147 Cod civil, compensația nu operează atunci când una din creanțe ar fi insesizabilă. Autorul Liviu Pop în Teoria generală a obligațiior se referă expres la pensia de întreținere atunci când analizează situațiile în care nu operează compensația legală, fiind un caz în care una din creanțe -cea de întreținere- este insesizabilă.
Obligația de întreținere mai este și incesibilă, neputând fi transmisă de către cel îndreptățit a o primi, unei alte persoane. Totodată nici cel datorat a plăti întreținere nu poate să transmită datoria sa unei alte persoane.
In doctrină se acceptă o excepție de la incesibilitatea obligației de întreținere, și anume situația în care o persoană fără să aibă o obligație de întreținere față de un minor îl întreține pe acesta, sau a fost obligată sa îl întrețină. In acest caz obligația se transmite moștenitorilor celui care a prestat întreținere minorului.
Un alt caracter al obligației de întreținere este și cel de reciprocitate. Prin acest caracter se înțelege că obligația de întreținere nu este unilaterală, persoanele îndreptățite a o primi sunt și datoare a o plăti, însă bineînțeles nu în mod simultan. O persoană îndreptățită a primi întreținere într-un anumit moment poate fi obligată în altă perioadă de timp să plătească întreținere celui de la care a primit întreținere.
Desigur că, în practică, acest caracter este mai puțin evidențiat fiind rare situațiile în care o persoană ce a beneficiat de întreținere să întrețină la rândul ei pe cel de la care a primit întreținere. Acest lucru se datorează faptului că obligația de întreținere apare în practică de cele mai multe ori intre părinți și copii, iar în acest caz rar se ajunge ca părinții să ajungă să nu aibă mijloace de a nu se putea întreține datorită faptului că fiind asigurați pentru incapacitatea de a muncii vor primi o pensie în cadrul asigurărilor de stat. Unii autori sunt de părere că, cazul obligației de întreținere copil-părinte este o excepție de la caracterul de reciprocitate a obligației de întreținere. Deși în practică în marea majoritate a cazurilor doar copiii au beneficiat de pensie de întreținere de la părinții lor, nu este însă exclus ca si copiii să fie obligați a presta întreținere părinților lor în anumite cazuri excepționale și ținându-se cont de situația de caz concret. Nu trebuie să se facă deosebire între copiii firești și cei adoptați, ambii având același regim juridic. In actuala reglementare adopția este doar cu efecte depline, în trecut lăsându-se posibilitatea de a opta între cele două tipuri de adopție.
Executarea obligației de întreținere se face în mod succesiv. Obligația de întreținere se prestează de regulă pe o perioadă mare de timp, fapt ce-i conferă acesteia un caracter de periodicitate, fiind greu de prevăzut cu exactitate întinderea acesteia și cuantumul pe care îl va avea. Din acest motiv plata obligației de întreținere se face în mod succesiv, majoritatea doctrinei susținând că nu s-ar putea face plata dintr-o dată, cu anticipație. Totuși acest mod de executare ar trebui să fie posibil, cel puțin în cazuri excepționale, având avantajul de a da un plus de siguranță cretitorului obligației de întreținere că se va executa obligația, fiind nu puține situații în practică când întreținătorul se sustrage de la plata obligației de întreținere și nu putea fi identificată sursa veniturilor ori sursa tuturor veniturilor pe care acesta le realizează.
Executarea dintr-o dată ar trebui să se completeze cu alte executări successive în funcție de devalorizarea monedei în care s-a făcut plata, și de eventualele nevoi neprevăzute de care ar avea nevoie întreținutul.
In practică executarea obligației de întreținere se face -de regulă- zi de zi prin acordarea celor necesare traiului celui aflat în întreținere, în cazul în care obligația se execută de bunăvoie, iar printr-o sumă lunară care se virează din venitul întreținătorului prin poprirea sumelor datorate creditorului, în cazul în care se refuză executarea de bunăvoie a obligației. Procedura popririi se desfășoară prin reținerea sumelor de către unitatea la care lucrează debitorul, din venitul acestuia, și virarea acestor sume direct la creditor.
Obligația de întreținere are un cuantum variabil. Variabilitatea obligației de întreținere este dată de schimbările ce pot interveni în veniturile debitorului și nevoile creditorului, venitul întreținătorului și nevoile celui întreținut fiind ele însele variabile. Astfel se poate cere mărirea pensiei de întreținere dacă veniturile au crescut sau nevoile creditorului sunt mai mari, sau se poate cere scăderea acesteia dacă au scăzut aceleași variabile. Dacă intervin modificări atât pozitive cât și negative se aplică compensarea si se va acorda creșterea, respectiv scăderea, obligației uneia dintre părțile raportului juridic.
Cele mai dese acțiuni civile privind obligația de întreținere au ca obiect majorarea pensiei de întreținere, deoarece o dată stabilită obligația de întreținere printr-o hotărâre judecătorească se poate majora aceeași obligație prin multe alte hotărâri judecătorești. Este cazul practicii judiciare din ultimii 16 ani, când, datorită devalorizării accentuate a monedei naționale desele majorări salariale au făcut să existe o abundență de acțiuni de majorare a pensiei de întreținere. Vom exemplifica această situație prin mai multe hotărâri date între aceleași părți prin care se solicită majorarea pensiei de întreținere, într-un capitol final al prezentei lucrări.
Mai rar întâlnită în practică este acțiunea de reducere a pensiei de întreținere, în cazul în care întreținătorul are venituri mai mici decât în momentul stabilirii pensiei de întreținere.
Instanța poate mări sau micșora obligația de întreținere în baza prevederilor cuprinse în Codul familiei.
Autorii M.Costin, M.Mureșan și V.Ursa în “Dicționarul de drept civil” folosesc sintagma “prin excelenta variabilă” atunci când se referă la obligația de întreținere, considerând că este de esență acestei obligații caracterul variabil.
Un ultim caracter a obligației de întreținere este divizibilitatea acesteia. Este posibil ca obligația de întreținere să aibă mai multe persoane îndreptățite a o primi precum și mai multe persoane obligate a o plăti, iar întreținerea se poate astfel împărți între mai mulți debitori sau creditori. Din această cauză obligația de întreținere este divizibilă.
Atunci când mai multe persoane sunt îndreptățite să primească întreținere de la un debitor, divizibilitatea este activă, iar când mai multe persoane sunt obligate împreună să presteze întreținere, divizibilitatea este pasivă.
Un exemplu de divizibilitate pasivă este cazul în care bunicii întrețin nepoții lor. In acest caz fiecare din bunici va fi obligat la plata întreținerii proporțional cu mijloacele de care dispune. Motivarea de către un bunic că întreținerea prestată de celălalt bunic este îndestulătoare și poate asigura întreaga întreținere este nerelevantă, și în acest caz fiind obligați ambii bunici la întreținere.
Excepțiile de la cazurile de divizibilitate sunt prevăzute de lege și se referă la următoarele situații: părintele – care este îndreptățit să ceară întreținerea de la mai mulți copii – atunci când se află într-o situație ce reclamă urgență (stare ce este lăsată la aprecierea instanței), poate să intenteze acțiune numai împotriva unui singur copil pentru toată întreținerea, acesta din urmă urmând să se îndrepte cu acțiune împotriva celorlalți copii pentru partea fiecăruia, în baza solidarității dintre aceștia, prin intermediul acțiunii în regres. Solidaritatea în acest caz este prevăzută de lege.
Altă excepție de la caracterul divizibil al obligației de întreținere este situația în care moștenitorii celui care a fost obligat să întrețină un minor sau l-a întreținut în mod voluntar fără a avea o obligație legală de întreținere, sunt obligați în mod solidar față de minor.
O ultimă excepție privește pe părinți, care sunt obligați in solidum la întreținerea copiilor lor. Ambii părinți plătesc întreținerea, proporțional cu venitul acestora, fiecare părinte fiind ținut și poate fi urmărit pentru întreaga întreținere.
1.3. Persoanele care își datorează întreținerea și prioritatea acestora în a obține întreținerea unele față de altele. Obiectul obligației legale de întreținere
In general persoanele între care se stabilește obligația legală de întreținere sunt cele ce alcătuiesc o familie. Nu de puține ori există această obligație legală de întreținere și între persoane ce nu alcătuiesc o familie, după cum vom exemplifica mai jos.
Nu are relevanță juridică în acordarea pensiei de întreținere raporturile dintre creditorul și debitorul acestei obligații, după cum obligația de întreținere nu este condiționată nici de reciprocitatea îndeplinirii ei. Prin urmare o persoană ce în prezent este îndreptățită a primi întreținere nu va pierde acest drept prin faptul că ea însăși nu a acordat în trecut întreținere de la persoana obligată în prezent a o presta.
Reglementarea legală care arată între care persoane există obligația de întreținere este art.86 Codul familiei, potrivit căreia obligația de întreținere există între:
~soț și soție, chiar dacă căsătoria a fost desfăcută prin divorț –dar soțul divorțat trebuie să se afle în nevoie din cauza unei incapacități de muncă ivită înainte de căsătorie, în timpul acesteia sau cel târziu la un an de la desfacerea căsătoriei (după desfacerea căsătoriei beneficiază de întreținere numai dacă incapacitatea de a munci se datorează unei împrejurări în legătură cu căsătoria) , sau la căsătoria ce a fost desființată cel puțin unul dintre soți la încheierea acesteia a fost de bună-credință – dacă ambii soți au fost de bună-credință obligația de întreținere este reciprocă, iar în caz contrar obligația este unilaterală. In același mod se apreciază dacă obligația este unilaterală sau bilaterală și în cazul desfacerii căsătoriei prin divorț.
~între rudele în linie dreaptă (părinți-copii, bunici-nepoți, străbunici-strănepoți), fără a se deosebi după cum aceste rude sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei .
~ între rudele colaterale de gradul al doilea (frați sau surori din aceeași căsătorie sau din căsătorii diferite).
~ între cel ce a luat spre creștere un copil fără a îndeplini formalitățile de adopție și copilul respectiv, cât timp copilul este minor, însă numai dacă părinții firești ai copilului au murit, au dispărut ori se află în nevoie; obligația este în acest caz unilaterală.
~între soțul ce a contribuit la creșterea copilului celuilalt soț și copilul respectiv, cât timp acesta este minor, dacă părinții firești au murit, sunt în nevoie sau sunt dispăruți, obligația fiind unilaterală. In acest caz copilul pentru a fi obligat să întrețină pe soțul părintelui sau trebuie ca acesta să-l fi întreținut cel puțin 10 ani. Si în acest caz obligația este unilaterală.
~ între moștenitorii persoanei care a fost obligată la întreținerea unui minor sau care fără a avea o obligație legală, i-a dat acestuia întreținere dacă copilul este minor și părinții acestuia au murit, sunt dispăruți sau se află în nevoie. După cum se prevede în legislația privitoare la succesiuni, doar moștenitorii acceptanți ai moștenirii vor dobândi o dată cu activul și pasivul succesoral, astfel încât doar cei ce acceptă moștenirea sunt obligați a presta întreținerea. Această acceptare se poate considera a fi sub beneficiu de inventar din perspectiva faptului că valoarea obligației de întreținere este limitată la valoarea bunurilor moștenite. Dacă sunt mai mulți moștenitori, obligația va fi solidară, fiecare moștenitor contribuind proporțional cu valoarea bunurilor primite. In acest caz se continuă întreținerea de alte persoane decât cea obligată inițial, fapt ce relevă că nu este vorba de o obligație proprie, fiind asemănătoare, din acest punct de vedere, cu prestarea întreținerii de către un terț asigurator. In ambele cazuri obligația fiind de această dată unilaterală.
Alți autori tratează mai detaliat cazurile în care există persoane îndreptățite la întreținere, considerând că adopția este un caz aparte. Având în vedere legislația actuală, care prevede doar posibilitatea unei adopții cu efecte depline, adopție care este asimilată rudeniei firești în ceea ce privește efectele acesteia, nu mai este cazul ca această situație să fie tratată diferit, ci este suficient să se prevadă că se vor aplica aceleași reguli ca și în cazul filiației firești, deoarece conform art.51 alin.1 din legea 273/2004: ,,adoptatorul are față de copilul adoptat drepturile și îndatoririle părintelui firesc față de copilul său. Sunt prezente însă și unele reglementări speciale, cum ar fi prevederea referitoare la desfacerea adopției, situație ce bineînțeles nu poate avea similitudine cu rudenia firească. In acest caz adoptatorul poate fi obligat să plătească întreținere fostului adoptat până la majoratul acestuia. Deoarece numai adoptatorul poate fi obligat la plata întreținerii, obligația este unilaterală.
Ordinea în care se datorează întreținerea este prevăzută expres de lege.
Dacă proxima persoană obligată a presta întreținere este în imposibilitatea a o presta într-un mod ce să asigure existența celui întreținut, aceasta va contribui la întreținere cu sumele ce le poate plăti, iar în subsidiar această întreținere va fi completată de persoana imediat următoare din ordinea prevăzută de legiuitor. Deci, pentru ca o persoană obligată la întreținere să fie exonerată de obligația sa și aceasta să fie substituită de o altă persoană prevăzută de lege, imposibilitatea de a acorda întreținerea trebuie să fie totală, deci să nu se poată acorda nici măcar o parte din întreținerea necesară creditorului întreținerii. In doctrină se mai denumește această situație și imposibilitate absolută de a presta întreținerea.
Articolul 89 al Codului familiei stabilește ordinea în care se datorează întreținerea, după cum urmează:
soții își datorează întreținere înaintea celorlalți obligați-prin soți în situația de față se înțelege atât soții actuali cât și foștii soți a căror căsătorie a fost desfăcută sau desființată. Dreptul la întreținere încetează prin recăsătorirea soțului îndreptățit să o primească, iar soțul vinovat de divorț va primi întreținere numai în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei;
descendentul este obligat la întreținere inaintea ascendentului, iar dacă sunt mai mulți ascendenți sau descendenți, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepărtat;
cel ce adoptă este obligat la întreținere înaintea părinților firești (această situație a intrat în desuitudine având în vedere că în prezent adopția este doar cu efecte depline, rupându-se astfel orice legătură cu familia firească, prevederea referindu-se doar la adopția cu efecte restrânse);
frații și surorile își datorează întreținere după părinți, însă înaintea bunicilor.
Părintele vitreg, cel ce a luat spre creștere un copil fără a îndeplini formele de adopție ori moștenitorii persoanei obligate la întreținerea unui minor sau a celei care a dat întreținere fără a avea o asemenea obligație legală vor fi, în ceea ce privește ordinea în care se datorează întreținerea, asimilați părinților firești. Bineînțeles că trebuie să se îndeplinească și celelalte condiții prevăzute pentru acordarea întreținerii în aceste cazuri speciale.
Copilul întreținut în condițiile art.87 alin.1 Codul familiei va putea fi obligat să acorde întreținere celui ce l-a întreținut timp de 10 ani, în aceeași ordine, ca și copilul firesc.
O dată cu desfacerea adopției, fostul adoptator va putea fi obligat la întreținere în aceeași ordine ca și adoptatorul.
Fostul adoptator se consideră că datorează întreținere după părinții firești. După cum am precizat mai sus se subînțelege că este vorba de adopție cu efecte restrânse.
Copiii pentru care s-a instituit măsura socială a plasamentului familiar sau au fost încredințați spre creștere și educare vor fi întreținuți de persoanele care au luat acești copii în plasament sau cărora li s-au încredințat copiii de către instanță. Aceste persoane vor presta întreținerea în locul părinților acestor copii.
In practică cel mai prezent caz de prestare a întreținerii este cel între părinți și copiii acestora. De asemenea cel mai adesea copilul sau copiii sunt îndreptățiți să primească întreținerea de la părintele sau părinții lor. Astfel se ajunge la cazul în care există mai multe persoane îndreptățite sau obligate simultan la întreținere. In cele ce urmează ne vom referi la cazurile în care obligația de întreținere are fie mai mulți creditori fie mai mulți debitori sau atât mai mulți debitori câți și mai mulți creditori.
După cum prevede Codul familiei, atunci când sunt mai mulți debitori ce trebuie să presteze întreținere aceluiași creditor, obligația este divizibilă cu excepția cazurilor când legea prevede altfel. Tot divizibilă este și obligația de întreținere când debitorul obligației este obligat față de mai mulți creditori. Se pune întrebarea cum se va proceda dacă debitorul nu are mijloace îndestulătoare pentru a presta întreținerea la toți creditorii? In acest caz Codul familiei lasă la latitudinea instanței, care, ținând seama de aspectele concrete ale cauzei, va decide fie că întreținerea să se plătească numai unuia din creditorii îndreptățiți simultan, fie întreținerea să se împartă între toate – sau aproape toate – persoanele îndreptățite să o ceară. Cei nemulțumiți de întreținerea stabilită de instanță pot să ceară acesteia ca celelalte persoane obligate subsecvent la întreținere, să completeze nevoile de întreținere a creditorului.
In continuare vom prezenta pe scurt ce anume face parte din obiectul obligației legale de întreținere. Legea nu arată în ce constă obiectul obligației de întreținere. Astfel s-a ajuns la sensul ce-l ocupa în vorbirea curentă termenul de întreținere, înțelegându-se prin acesta asigurarea a tot ceea ce este necesar traiului. Practica instanțelor a înțeles că formând obiectul obligației de întreținere alimentele, îmbrăcămintea, îngrijirea sănătății, asigurarea unei locuințe, asigurarea condițiilor pentru urmarea învățământului, etc.
Elementele de mai sus au caracter personal, de acestea beneficiind doar persoana îndreptățită a le primi. De asemenea este și obligația personală, fiind obligat doar cel pe care îl desemnează legea, cu excepția situațiilor în care obligația de întreținere se transmite moștenitorilor persoanei obligate la întreținere, ori persoanei care fără a avea o obligație legală a întreținut pe minor.
1.4. Condițiile cerute pentru acordarea întreținerii
O primă condiție a obligației legale de întreținere este că cel ce pretinde întreținerea să se afle în nevoie. Nevoia celui ce solicită întreținere se apreciază în raport de veniturile și bunurile persoanei care solicită întreținerea. Se consideră a fi în nevoie persoana care nu are nici un fel de venit sau veniturile pe care le realizează sunt insuficiente pentru a-i asigura existența. De asemenea, nu se află în nevoie nici acela care are bunuri ce nu-i sunt necesare existenței și prin valorificarea cărora ar putea să-și acopere cheltuielile de întreținere, în tot sau în parte. Cu toate acestea, se prezumă a fi în nevoie toți minorii, indiferent de cauza acestei nevoi. Pentru copiii minori se apreciază starea de nevoie doar în raport cu veniturile lor și nu se iau în calcul și bunurile acestora. Din formularea prevederii articolului 107 aliniat 2 Codul familiei ne dăm seama că îndatorirea părinților de a presta întreținere este în legătură, printre altele, cu asigurarea condițiilor privind învățătura și pregătirea profesională a copilului. Având în vedere că obligația de întreținere se asigură și după majorat, în cazul continuării studiilor, nu vedem de ce după majorat situația întreținerii copilului trebuie să se schimbe prin aprecierea nevoii acestuia și raportat la bunurile sale, din moment ce pe perioada minorității nu s-a ținut cont de acest aspect, și se află în continuare în întreținerea părinților ca și până la majorat.
In cazul tutelei, în acord cu cele precizate mai sus, se stabilește de legiuitor ca cel aflat sub tutelă va beneficia de obligația de întreținere numai dacă, după ce veniturile acestuia s-au epuizat sau nu mai sunt suficiente, nu mai are în patrimoniu bunuri pe care să le valorifice. Bunurile trebuie să nu fie din cele care sunt afectate unei vieți normale a individului. Astfel spre exemplu, casa în care minorul aflat sub tutelă nu se poate considera ca făcând parte din categoria bunurilor care prisosesc.
Un bun ce prisosește poate fi considerat un imobil în cazul în care persoana ce solicită întreținerea are pe lângă imobilul în care locuiește și alt sau alte imobile. Deci, și acele bunuri care prin natura lor pot fi afectate întreținerii, pot în anumite cazuri concrete-spre exemplu când sunt deținute mai multe bunuri de același fel- să fie considerate că prisosesc, sau că aceste bunuri printr-o exploatare eficientă sunt aducătoare de venituri, putând astfel acoperi cel puțin o parte, dacă nu în tot, întreținerea.
Aprecierea îndreptățirii unei persoane la întreținere raportat la veniturile și bunurile pe care le are se va face de către instanța de judecată, reprezentând o stare de fapt ce poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.
A doua condiție cerută pentru acordarea întreținerii este imposibilitatea realizării unui câștig din muncă din cauza incapacitatii de a muncii. Neputința de a muncii trebuie să aibă un caracter obiectiv, cauza acesteia poate fi bătrânețea, atunci când veniturile părintelui nu-i sunt suficiente pentru a asigura acoperirea nevoilor. Cu cât vârsta este mai înaintată cu atât capacitatea de a munci se diminuează până ajunge să dispară complet. Nu vârsta în sine este cauza incapacității de a muncii, ci degradarea biologică ce intervine după trecerea unei anumite perioade de timp, degradare ce poate fi accentuată sau diminuată de diferiți factori ce variază de la individ la individ.
Un alt caz de neputință de a muncii este cel mai des întâlnit în practică și se referă la copilul devenit major care își continuă studiile. Prin copil se înțelege copilul din căsătorie, copilul din afara căsătoriei, copilul întreținut de soțul părintelui sau copilul luat spre creștere. Se observă că statul face discriminare între copilul care primește întreținere direct de la susținător, necondiționând acordarea acesteia până la 18 ani, în schimb copilul a cărui întreținător nu mai trăiește, iar statul plătește întreținere acestuia, ca și terț asigurator- deci în același mod în care ar fi făcut-o și cel asigurat, nu i se acordă întreținere decât până la 16 ani, după această vârstă trebuind să continue studiile pentru a beneficia în continuare de întreținere. Ne întrebăm cu ce este mai prejos copilul al cărui susținător a decedat față de cel al cărui susținător trăiește, și care beneficiază necondiționat de întreținere pe perioada 16-18 ani. Vom trata pe larg această situație într-un capitol viitor.
Alte cauze care să genereze neputința de a muncii pot fi: o boală, un accident, o infirmitate congenitală, sau alte asemenea evenimente ce pun persoana în situația de a nu-și putea procura singură cele necesare traiului.
In fiecare caz concret se va analiza felul incapacității care poate fi: totală sau parțială, temporară sau permanentă.
Si aici este valabil principiul general de drept potrivit căruia cel ce face o afirmație este dator a o proba, astfel încât cel ce invocă incapacitatea de a muncii este dator a o proba. Un mijoc de probă în acest sens este expertiza medico-legală.
Incapacitatea de a muncii se poate ivi oricând, cu excepția întreținerii solicitate de fostul soț a cărui căsătorie a fost desfăcută prin divorț, unde se mai cere suplimentar și condiția ca incapacitatea de a muncii să se ivească înainte de căsătorie, în timpul acesteia sau într-un an de la desfacerea căsătoriei dintr-o cauză în legătură cu aceasta.
In ceea ce privește îndreptățirea copilului la întreținere după vârsta de 18 ani în cazul continuării studiilor, se evidențiază ca fiind mai importante aspectele ce le vom analiza mai jos.
Precizăm de la început că vârsta de la care se acordă pensie de întreținere, în cazul continuării studiilor, este diferită față de vârsta de la care se acordă pensie de urmaș în aceeași situație. Având în vedere că vom trata separat pensia de urmaș, în cele ce urmează ne vom referi doar la pensia de întreținere, deși diferența de reglementare în acest caz și tratarea separată este o greșeală a legiuitorului sau constituie o dorință a acestuia pentru a se crea o poziție privilegiată statului.
Se presupune că s-a ajuns la recunoașterea obligativității prestării întreținerii și după vârsta de 18 ani, dacă copilul își continuă studiile, avându-se în vedere modelul instituit de legea 27/1966 care prevede pentru prima dată acordarea pensiei de urmaș copilului “până la vârsta de 16 ani sau, dacă își continuă studiile până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 25 de ani”.
Având în vedere legea de mai sus s-a susținut că “nu se vede de ce în ipoteza în care părinții sunt în viață, copiii majori să nu aibă aceleași drepturi ca și copiii majori ai căror părinți au decedat”. Dacă cele precizate mai sus au dus la situația în care copilul ce beneficiază de pensie de întreținere să beneficieze de aceleași drepturi ca și copilul ce beneficiază de pensie de urmaș, nu vedem de ce în sens invers nu poate fi valabil, respectiv copilul urmaș să poată avea aceleași drepturi ca și copilul al cărui părinți trăiesc. In momentul de față copilului urmaș i se cere o condiție în plus, respectiv continuarea studiilor, pentru perioada 16 ani-18 ani.
Este prezumat absolut a fi în nevoie minorul devenit major dacă își continuă studiile. Un copil aflat în continuarea studiilor are posibilitatea de a alege dacă va continua studiile și astfel va beneficia de întreținere în continuare, sau se poate angaja. Rațiunea instituirii limitei de 16 ani de la care se cere condiția continuării studiilor considerăm că a fost aceea potrivit căreia angajarea unui minor nu se poate face mai devreme de împlinirea vârstei de 16 ani. Așa ar trebui să se prevadă și pentru copiii ce beneficiază de pensie de întreținere care se acordă pentru aceștia necondiționat până la majorat, însă legiuitorul a fost mai sever tocmai cu acea categorie care are mai multă nevoie de protecție socială, respectiv copilul a cărui părinte este decedat.
Pentru că nu există o prevedere expresă a legii, Plenul Tribunalului Suprem a emis o decizie de îndrumare –nr.2 din 20 februarie 1971- prin care a îndrumat instanțele judecătorești să oblige părinții să plătească întreținere copiilor lor și după majorat în cazul în care aceștia își continuă studiile, fără a se depăși vârsta de 25 de ani. Aceeași instanță cere să se analizeze și felul în care copilul își continuă studiile, respectiv dacă depune stăruință și obține rezultate corespunzătoare, și numai așa să se acorde pensia de întreținere în continuare. La baza acestor îndrumări a stat considerația potrivit căreia copilul trebuie să se ocupe cu precădere de pregătirea sa profesională, și să acorde toată puterea sa de muncă acestei pregătiri. Nefiind astfel în posibilitatea de a realiza un câștig din muncă, întreținerea lor trebuie asigurată în continuare de către părinți.
De obicei fiecare tânăr termină facultatea la vârsta de 22 de ani. In aceste condiții se pune întrebarea dacă după terminarea unei facultăți copilul mai este îndreptățit a primi întreținere în cazul continuării studiilor prin a doua facultate sau prin masterat. Răspunsul nu poate fi decât pozitiv și se bazează pe hotărârile judecătorești ce le vom prezenta în capitolul referitor la practica judiciară din prezenta lucrare. Singura limitare este data de vârstă și nu de numărul sau felul studiilor urmate. In practică această problemă este controversată, și în acest caz statul încercând să diminueze prin diferite ordine de ministru acordarea pensiei de urmaș la a doua facultate sau prin diferite directive ilegale s-a încercat ca copilul urmaș să nu mai beneficieze de pensie pe durata masteratului. Argumentarea în cazul masteratului, spre exemplu, este de-a dreptul puerilă, susținându-se că nu se acordă pensie de urmaș pe durata masteratului deoarece acesta este studiu postuniversitar.
O altă condiție ce privește pe debitor este cea privitoare la ordinea în care se datorează întreținerea, respectiv cel îndatorat la întreținere să fie prima persoană la care se poate adresa întreținutul potrivit ordinii stabilite de lege.
Această condiție se referă la cazurile în care o persoană creditoare se poate adresa la mai multe persoane, însă nu poate să pretindă de la toate acestea să presteze întreținerea în mod simultan, ci se va adresa la fiecare în parte respectând ordinea impusă de lege. Doar în cazul în care primul obligat a presta întreținere este în imposibilitate a o da atunci cel îndreptățit la întreținere se poate adresa următorului debitor desemnat de lege.
Dacă primul obligat la întreținere nu poate asigura întreținere în întregime, atunci el va presta întreținerea în parte iar în completare va fi prestată de persoana obligată de lege la plata întreținerii în cazul în care primul obligat nu o poate asigura.
Când legea permite ca întreținerea să se ceară de la două persoane în mod simultan, cum este cazul părinților, atunci fiecare din aceste persoane vor contribui la plata obligației de întreținere proporțional cu veniturile realizate.
Debitorul obligat la întreținere să aibă suficiente mijloace pentru a o presta, numai așa obligația de întreținere se va putea naște și executa.
In analiza acestor condiții se pornește de la dispozițiile Codului Familiei, potrivit căruia “întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijoacele celui ce urmează a o plăti”.
Pentru ca o persoană să fie obligată să presteze întreținere este necesar ca aceasta să dispună de mijloace materiale suficiente de a o presta. Mijloacele materiale constau în toate veniturile de care dispune cel care va fi obligat la întreținere. Aceste venituri trebuie să aibă un caracter de continuitate.
Dacă există mai multe surse de venit a debitorului, se va face suma tuturor și se va stabili astfel venitul net lunar.
Deși unele venituri s-ar putea spune că au un caracter de continuitate, acestea nu se iau în calcul având o destinație specială. Un exemplu relevant în acest sens este sporul cu afectațiune specială acordat pentru condiții deosebite în care se prestează munca, spre a li se asigura angajaților respectivi posibilitatea materială de a înlătura efectele nocive a muncii sale. Venituri sporadice se mai consideră a fi ajutoarele în caz de deces, bursele de studii și alte asemenea venituri ce se acordă pe o perioada limitată de timp.
Multe instanțe au decis că deși o persoană nu are mijloacele materiale de a presta întreținerea totuși trebuie să fie obligat a plăti întreținere dacă este apt de a muncii. In aceste cazuri s-a considerat că se prezumă realizarea unor venituri din muncă cel puțin la nivelul salariului minim care poate fi realizat de debitorul întreținerii potrivit pregătirii și calificării sale. Cu toate acestea, există cazuri în care deși persoana este aptă de a muncii este în imposibilitate de a se încadra în muncă din motive obiective, cum ar fi persoana ce satisface stagiul militar sau execută o pedeapsă privativă de libertate. Pe perioadele de timp când în mod obiectiv nu se poate realiza un venit din muncă pensia de întreținere nu se va plăti.
Atunci când întreținătorul deși are aptitudinea de a muncii nu realizează nici un venit și nici nu are bunuri ce pot fi vândute și din prețul obținut să se achite obligația de întreținere, se consideră că acesta se sustrage cu rea-credință de la prestarea întreținerii, refuzând să muncească.
Bineînțeles că cel aflat în situația de mai sus trebuie să aibă venituri pentru a se întreține pe el însuși, în caz contrar nu s-ar putea explica cum se întreține, în practică prezumându-se acest lucru, iar calculul pensiei de întreținere făcându-se la un venit minim pe care se presupune că-l realizează debitorul. In cazul în care întreținătorul nu-și execută obligația, i se pot aplica inclusiv sancțiuni penale, cum ar fi condamnarea pentru infracțiunea privind abandonul de familie. Această infracțiune se caracterizează prin următoarele: are atât subiect activ cât și subiect pasiv calificat, această infracțiune putându-se comite doar de persoana care are obligația legală de întreținere și doar împotriva celui îndreptățit la întreținere, iar modalitățile de comitere a acestei infracțiuni sunt “neîndeplinirea cu rea-credință a obligației de întreținere prevăzute de lege”;”neplata cu rea-credință, timp de două luni,a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească” și “părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor expunându-l la suferințe fizice sau morale” pe cel îndreptățit la întreținere. Toate aceste modalități vizează în mod direct ori în mod indirect lipsa prestării întreținerii. Alături de posibilitatea condamnării pentru abandon de familie creditorului întreținerii ce nu-și execută obligația sa, i se pot aplica următoarele sancțiuni: în caz că acesta execută o pedeapsă sub supraveghere, poate fi supus unor condiții mai grele de executare a pedepsei prin revocarea executării pedepsei sub supraveghere; dacă s-a împlinit termenul de reabilitare nu va beneficia de acordarea reabilitării dacă în ultimul timp nu și-a executat obligația de întreținere. Astfel întreținătorul, pentru a nu suporta consecințe penale, va fi determinat fie să scoată la iveală veniturile pe care le realizează, fie să se încadreze în câmpul muncii.
Mijloacele efective ale celui obligat la întreținere pot fi diminuate de sarcinile la care acesta trebuie să facă față, cum ar fi o obligație de întreținere prioritară sau starea sa de sănătate deficitară, cărora trebuie să li se afecteze o parte din venit.
La aprecierea mijloacelor se iau în considerare doar veniturile proprii ale celui obligat la întreținere și nu și a altor rude ale acestuia sau a soțului, obligația fiind în acest caz personală.
Autorul Constantin Crisu nu se referă și la bunurile ce prisosesc sau economiile debitorului, cum fac alți autori, considerând ca și mijloace doar acele venituri ce au caracter de periodicitate. Astfel, considerăm că doar în unele situații, ținându-se de starea de fapt a fiecărei spețe în parte, se pot afecta întreținerii și venituri ce nu au caracter de periodicitate.
Concluzionând, condiția de față se referă la existența unor mijloace materiale ale debitorului, sau în lipsa acestor mijloace, acesta să fie apt de muncă și implicit în măsură să realizeze venituri din muncă.
Proba mijloacelor se poate face prin orice mijloc de probă, fiind vorba de dovedirea unei stări de fapt.
1.5. Inceputul, cursul și stingerea obligației legale de întreținere
Data de la care se datorează întreținere este data la care se înregistrează cererea de chemare în judecată. Atunci când cererea se face oral în cadrul unui alt proces întreținerea se stabilește de la data formulării acestei pretenții. Rațiunea acestor reglementări se regăsește în prezumția că atâta timp cât întreținerea nu este cerută ea nu este necesară. Această prezumție se deduce și din natura obligației, respectiv aceea de a asigura cele necesare traiului, iar din moment ce nu au fost cerute înseamnă că în trecut întreținerea a fost asigurată.
De la regula descrisă în aliniatul anterior există și excepții. Excepțiile se referă la cazurile în care întârzierea cererii celui îndreptățit se datorează atitudinii celui îndatorat, care, pentru a întârzia executarea obligației de întreținere, face promisiuni pe care nu le îndeplinește, nu își dezvăluie domiciliul ori întreținutul dovedește că a făcut datorii pentru a se putea întreține. In cazul în care se reușește să se probeze aceste aspecte întreținerea se va datora și pentru trecut. De asemenea în cazul desfacerii căsătoriei prin divorțul părinților minorului, întreținerea se va datora de la data pronunțării hotărârii de divorț.
Intreținerea se datorează de la data cererii acesteia, dar totdeauna nu mai devreme de data nașterii obligației de întreținere. De obicei întreținerea se prestează de la data nașterii obligației dacă debitorul obligației execută obligația sa de bună-voie, iar de la o dată ulterioară atunci când obligația de întreținere este cerută de creditorul care constată neîndeplinirea obligațiior de către întreținător. Se poate întâmpla să se ceară de către creditorul întreținerii executarea încă de la nașterea dreptului de întreținere, însă aceste situații sunt rare în practică.
Cu alte cuvinte, întreținerea se datorează numai pentru viitor, iar eventualele modificări ce intervin în executarea acesteia afectează obligația de asemenea numai pentru viitor.
O persoană poate face o recunoaștere a unui copil în cuprinsul unui testament, iar această declarație este irevocabilă -spre deosebire de actul esențialmente revocabil în care se face- și va produce efecte imediat ce este făcută și nu de la data deschiderii succesiunii. Din cele de mai sus rezultă și data de la care se poate pretinde întreținerea, aceasta fiind data în care s-a produs recunoașterea.
Cuantumul obligației de întreținere este variabil și se stabilește în funcție de două realități de fapt: venitul celui obligat la întreținere și numărul de creditori la care se acordă întreținere în mod simultan. Desigur că se va avea în vedere și nevoia celui ce o cere, sau mai multe aspecte în mod simultan.
Cuantumul se referă la suma de bani ce reprezintă pensia de întreținere, dar poate să fie stabilit și într-o cantitate de bunuri în natură sau atât printr-o sumă de bani cât și în bunuri.
Părinții – firești sau adoptatori – datorează întreținere copiilor după cum urmează:
până la ¼ din câștigul său din muncă pentru un copil;
1/3 din câștigul său din muncă pentru doi copii;
½ din venitul realizat pentru trei copii sau mai mulți.
In ceea ce priveste pe foștii soți, aceștia datorează întreținere unul față de celălalt, de până la 1/3 din venitul net din muncă al soțului obligat la plata ei.
Atunci când unul dintre foștii soți datorează întreținere atât copilului sau copiilor săi cât și soțului de care s-a despărțit, cuantumul total al celor două obligații de întreținere nu va putea depăși ½ din venitul net din muncă al soțului obligat la plată.
Intreținerea copiilor este asigurată de ambii părinți, astfel la stabilirea cuantumului întreținerii se va avea în vedere acest fapt. Deși legislația se referă doar la veniturile din muncă atunci când stabilește cuantumul întreținerii, se vor avea însă în vedere toate veniturile pe care debitorul le realizează, și nu doar cele din muncă. Asupra tututror veniturilor se aplică cotele prevăzute de lege, fără a se putea stabili o obligație de întreținere mai oneroasă decât partea din venit afectată întreținerii stabilită expres de lege.
Totuși se poate stabili o pensie de întreținere peste cuantumul maxim stabilit de lege atunci când cel obligat este de acord cu aceasta, și prin cuantumul astfel stabilit nu se prejudiciază interesele altor persoane.
Pensia de întreținere poate fi stabilită și sub cotele prevăzute de lege în cazurile în care instanța consideră că întreținerea va fi îndestulătoare și fără a se ajunge la cuantumul maxim prevăzut de lege. De asemenea se poate stabili o întreținere sub cuantumul prevăzut de lege atunci când creditorul întreținerii are venituri proprii sau o parte din cheltuielile sale sunt suportate de alte persoane fizice sau juridice.
Suma reprezentând pensia de întreținere, în cazul în care sunt mai mulți copii, poate să fie stabilită în mod global atunci când nevoile copiilor sunt asemănătoare, iar atunci când nevoile sunt diferite se va stabili în mod separat pentru fiecare copil în parte, arătându-se totodată și termenul până la care se datorează întreținerea.
Părinții pot să se învoiască în ceea ce privește întreținerea copilului lor doar atunci când această învoială nu este făcută prin dăunarea intereselor copilului. Nu se pot însă face învoieli prin care un părinte să fie scutit temporar de obligația sa, ori să își execute obligația sa doar parțial, chiar dacă celălalt părinte poate asigura întreținerea în totalitate, decât în cazul în care instanța încuviințează această învoială.
In doctrină se susține faptul că alocația de stat pentru copii are același regim ca și pensia de întreținere, aceasta putând fi solicitată de părintele căruia i s-a încredințat de instanță copilul.
După cum am precizat de la început, cuantumul obligației de întreținere este variabil. La sfârșitul acestei lucrări vom exemplifica acest lucru prin câteva hotărâri judecătorești date în acest sens.
Aspectele ce pot varia sunt: mijloacele întreținătorului, nevoile celui întreținut sau numărul de persoane aflate în întreținere. In funcție de aceste variabile ce pot apărea separat sau mai multe simultan, instanța poate majora sau micșora cuantumul întreținerii.
Data de la care se majorează pensia de întreținere se stabilește ca și în cazul cererii inițiale a pensiei, respectiv pe data introducerii acțiunii cu excepția cazului în care introducerea cu întârziere se datorează atitudinii culpabile a debitorului. Nu prezintă relevanță dacă pensia de întreținere a fost stabilită inițial de către instanță prin hotărâre judecătorească sau de către părinți prin bună-învoială. In schimb data de la care se reduce – sau eventual încetează – pensia de întreținere, este din momentul în care s-au schimbat datele de fapt care îndreptățeau la pensia de întreținere a cărui micșorare sau încetare se cere.
Concluzionând, la stabilirea cuantumului întreținerii se ține seama de numărul total al copiilor față de care există obligația de întreținere, indiferent dacă sunt din aceeași căsătorie, din căsătorii diferite sau din afara căsătoriei, și pensie se cere doar pentru unul dintre ei. In acest sens este recomandat ca părintele pârât să arate în întâmpinare dacă mai are în întreținere și alți copii în afara celui ce pretinde pensie de întreținere, instanța neavând cunoștință de acest aspect în alt mod, iar în cazurile în care se cere judecarea în lipsă poate să nici nu afle direct de la părți numărul de copii aflați în întreținerea pârâtului.
Când pensia se stabilește în favoarea părintelui, toți copiii trebuie obligați, ținându-se seama de posibilitățile de care dispun, astfel încât contribuția lor poate fi ori nu egală.
Executarea obligației de întreținere nu pune probleme atunci când părțile se înțeleg iar executarea se face benevol, în schimb sunt numeroase aspecte de analizat în privința hotărârii prin care se stabilește obligația de întreținere, pe care le vom analiza într-un capitol viitor.
In practică executarea benevolă se face de regulă în natură prin asigurarea celor necesare traiului, iar executarea obligației de întreținere prin obligarea la aceasta de către instanță se face prin echivalent bănesc. Se poate ca executarea obligației de întreținere să se facă o parte în natură și o parte prin echivalent bănesc.
Stabilirea felului de executare a obligației de întreținere se face de comun acord între părinți, iar în caz de litigiu, de către instanța de judecată. Instanța în funcție de împrejurările concrete ale cauzei va alege una din cele trei variante de executare a întreținerii.
Debitorul și creditorul întreținerii – sau reprezentantul legal al acestuia – pot să convină felul de executare a obligației de întreținere.
Obligația de întreținere există pe o durată mai mare de timp, nevoile creditorului pe care trebuie să le acopere fiind zilnice, fapt pentru care executarea acesteia se face în mod succesiv. Executarea dintr-o dată este o excepție în ceea ce privește executarea acestei obligații, și uneori, datorită împrejurărilor concrete ale situației de fapt, trebuie schimbată cu o executare succesivă. De asemenea se poate schimba modul de executare dintr-o executare succesivă într-una dintr-o dată.
După cum precizează și autorul Ernest Lupan în lucrarea sa “Răspunderea civilă” întreținătorul este de drept pus în întârziere atunci când obiectul obligației este întreținerea, deoarece face parte din cadrul obligațiilor continue pentru care debitorul este pus de drept în întârziere.
Sumele cu titlu de întreținere se urmăresc silit potrivit cu dispozițiile art.409 Cod de procedură civilă, respectiv fără a se depăși 1/3 (sau ½) din suma ce se achită cu titlu de întreținere. Orice executare silită ce nu respectă prevederile articolului mai sus amintit este nulă de drept în baza art.410 Cod de procedură civilă, instanța fiind chemată doar să constate nulitatea. Aceste dispoziții sunt excepțiile prevăzute expres de lege în care sumele cuvenite cu titlu de întreținere pot fi urmărite, fără însă a se putea depăși cota prevăzută de lege. In nici o alta situație obligația de întreținere nu poate fi urmărită silit. Rațiunea acestei reglementari constă în faptul că sumele enumerate sunt destinate a asigura existența persoanei îndreptățite a le primi, și în lipsa cărora nu ar mai putea duce o viață normală. Tocmai de aceea urmărirea acestor venituri se face doar în mod excepțional și cu rezerva unui venit care să permită persoanei să ducă o viață decentă.
Obligația de întreținere ia sfârșit în mod temporar prin sistarea, iar definitiv prin stingerea raportului obligațional.
Sistarea plății întreținerii are loc atunci când nu mai sunt întrunite condițiile de acordare a întreținerii, creditorul nu mai este în nevoie sau mijloacele debitorului nu mai sunt suficiente pentru a presta întreținere nici măcar în parte.
Părinții pot conveni, cu încuviințarea instanței, ca unul dintre ei să fie scutit temporar de la plata contribuției sale privind întreținerea copilului sau.
Sistarea plății întreținerii se poate dispune numai de către instanța de judecată.
Stingerea obligației de întreținere are ca efect fie imposibilitatea de a se mai naște un raport obligațional, fie stingerea raportului obligațional existent in concret.
Stingerea obligației are loc atunci când creditorul nu mai este îndreptățit a o primi.
Pentru a releva mai bine diferența dintre sistarea și stingerea obligației de întreținere vom exemplifica prin situația în care copilul minor își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii. Astfel copilul beneficiază de întreținere de la părinții săi până la majorat. In acest moment dacă nu-și continuă studiile întreținerea sa va fi sistată, deoarece obligația de întreținere există, dar în lipsa condiției referitoare la continuarea studiilor nu poate fi pretinsă și acordată, existând posibilitatea -cel puțin teoretică- ca cel aflat în întreținere să se înscrie la o formă de învățământ și astfel să primească din nou întreținere. O data cu împlinirea vârstei de 26 de ani de către copilul aflat în întreținere, obligația de întreținere se stinge deoarece nu mai poate fi acordată pentru viitor.
Sistarea întreținerii se poate transforma în timp în stingerea întreținerii prin prelungirea sistării până în momentul în care nu mai există nici măcar teoretic posibilitatea obligării la plata întreținerii. In exemplul expus mai sus acest lucru s-ar traduce prin sistarea obligației de întreținere până la împlinirea vârstei de 26 de ani, moment din care obligația de întreținere se stinge.
Anularea unei căsătorii nu are nici un efect asupra copiilor nici pentru trecut nici pentru viitor, situația de față fiind o excepție de la principiul retroactivității efectelor nulității.
Capitolul II Acțiunea civilă în stabilirea, majorarea sau sistarea
pensiei de întreținere
2.1. Instanța competentă și compunerea instanței ce judecă acțiunea privind pensia de întreținere în prima instanță
In lipsa unor reglementări speciale, competența materială în acțiunile privind pensia de întreținere aparține, potrivit dispoziției art.1 C. pr.civ. alin.1, judecătoriei, iar competența judecării acțiunilor privind pensia de întreținere este, conform art.155 din legea 19/2000, tribunalul.
Prevederile privind competența teritorială sunt în acest caz destinate să ușureze, celui îndreptățit a obține întreținere, accesul la justiție. Astfel, alături de regula generală potrivit căreia cererea se face la instanța domiciliului pârâtului (art.5 C.pr.civ.), art.10 alin.7 din C.pr.civ. dă posibilitatea creditorului întreținerii să opteze între instanța de la domiciliul pârâtului și instanța domiciliului reclamantului. Regula aceasta se aplică și în situația în care pe lângă ascendenți sau descendenți, participă în proces și alte persoane care au calitatea de pârâți.
Sunt de făcut unele precizări cu privire la sfera noțiunii de instanța domiciliului pârâtului. In cazul în care pârâtul are domiciliul în străinătate, sau nu are domiciliul cunoscut, competența va aparține instanței reședinței sale din țară. In cazul în care pârâtul nu are nici o reședință cunoscută, cererea introductivă va fi depusă la instanța domiciliului sau reședinței reclamantului. Desigur că ultimul aliniat se referă la cazul general, în cazul de față, după cum am precizat mai sus, reclamantul are posibilitatea să aleagă între mai multe instanțe deopotrivă competente, competența fiind alternativă.
In ceea ce privește compunerea instanței de judecată, potrivit art.57 din legea 304/2004 privind organizarea judecătorească, completele care judecă în prima instanță la judecătorie sunt formate dintr-un judecător. In schimb, soluționarea cererilor privind pensia de urmaș constituie o excepție de la compunerea instanței care judecă de regulă în fond, alături de judecător instanța fiind compusă și din doi asistenți judiciari. După modificarea legii organizării judecătorești 92/1992, instanța ce judecă litigiile privind conflictele de muncă și asigurările sociale este compusă din 2 judecători și 2 asistenți judiciari.
Când pe rolul unei instanțe se află o cerere de divorț, iar unuia dintre părinții aflați în divorț i se intentează o cerere de pensie de întreținere, competența va reveni potrivit art.611 C.pr.civ. instanței investite cu cererea de divorț, chiar dacă între timp au intervenit schimbări cu privire la domiciliul părinților. Art.611 C.pr.civ. este o reglementare particulară ce pornește de la reglementarea generală cuprinsă în art.17 alin.1 C.pr.civ. conform căruia “ cererile accesorii și incidentale sunt în caderea instanței competente să judece cererea principală”.
Instanța investită cu cererea de divorț poate cere administrarea probelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor accesorii, deci și pentru soluționarea cererii privind pensia de întreținere (art.613/1 alin.3).
Legiuitorul a considerat litigiile privind pensia de întreținere de un grad de dificultate redus, și prin urmare, in art.22 alin.1 din legea 303/2004 a prevăzut expres competența judecătorului stagiar să le judece.
2.2. Căile de atac împotriva hotărârii de fond și termenele în care se pot introduce
Impotriva hotărârii instanței de fond se poate face apel la Tribunal și recurs la Curtea de Apel. Compunerea completului de judecată este de doi judecători în apel și de trei judecători în recurs.
Termenul în care se introduce apelul și recursul este, potrivit art.284 C.pr.civ., de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Instanțele trebuie să țină seama la judecarea cazurilor privind obligația de întreținere de faptul că pensia de întreținere este destinată asigurărilor nevoilor de trai zilnice, fapt pentru care judecarea acestor procese trebuie să se facă cu celeritate pentru a nu afecta un interval prea lung de timp viața creditorului obligației, care deși va primi întreținerea retroactiv de la data introducerii acțiunii civile, până la data de plată efectivă este pus în situația de a nu-și putea asigura întreținerea în tot sau în parte.
Instanța, pe tot timpul procesului, poate face aplicarea art. 613/2 C.pr.civ. pentru a lua măsuri vremelnice cu privire la obligația de întreținere a copiilor, prin ordonanță președențială, tocmai datorită faptului că deseori obligarea la întreținere trebuie să se facă de îndată și poate avea chiar și caracter urgent.
2.3. Cererea de chemare în judecată
Cererea de chemare în judecată pentru plata pensiei de întreținere se poate formula atât pe cale principală cât pe cale accesorie cu prilejul altor acțiuni, cum ar fi acțiunea de divorț, de stabilire a paternității, de încredințare spre creștere și educare a copiilor minori sau de stabilire a domiciliului minorilor.
Cererile pentru obligarea la pensie de întreținere sunt scutite de plata taxei de timbru, însă sunt posibile cheltuieli de judecată în funcție de opțiunea părților pentru acesta. Cel care nu este în stare să facă cheltuieli unei judecăți, cum ar fi spre exemplu angajarea unui avocat, fără a primejdui propria sa întreținere sau a familiei sale, poate cere asistență judiciară. Această asistență se acordă gratuit printr-un avocat delegat de baroul avocaților, putând fi încuviințată oricând în cursul judecății, în totul sau numai în parte, conform art.75 alin.ultim C.pr.civ.
Cererea de chemare în judecată pentru obținerea pensiei de întreținere, ca de altfel orice cerere de chemare în judecată, trebuie să fie motivată și motivarea să se facă în fapt și în drept.
In cadrul motivării în fapt reclamantul, sau reprezentantul legal al acestuia, trebuie să indice locul de muncă al părintelui sau părinților, după caz, precum și alte aspecte faptice utile cauzei.
La cererea de chemare în judecată trebuie anexate copiile legalizate ale certificatelor de naștere ale copiilor.
Atunci când reclamant este părintele și pârât este copilul, părintele trebuie să dovedească starea sa de nevoie, neavând posibilitatea unui caștig din muncă din cauza unei incapacități de a muncii, iar copilul are posibilitățile materiale suficiente pentru a putea fi obligat a presta întreținerea.
In acțiunile prin care se valorifică dreptul de întreținere al unui minor probațiunea necesară este minimă, minorul beneficiind de întreținere indiferent de pricina nevoii în care se află. Minorul trebuie să facă dovada filiației prin anexarea la cererea de chemare în judecată a copiei legalizate de pe certificatului de naștere, copie necesară și în celelalte cazuri.
In virtutea rolului activ, instanța pe tot parcursul procesului are obligația să stabilească starea de nevoie a reclamantului și posibilitățile materiale ale pârâtului în funcție de care va stabili cuantumul pensiei de întreținere.
Pe lângă copii legalizate de pe certificatul de naștere se mai pot administra alte probe admise de lege.
Pensia de întreținere constituie o excepție de la posibilitatea introducerii acțiunii oblice. Pentru a întelege rațiunile ce au dus la exceptarea întreținerii de la introducerea acțiunii oblice este necesar să definim ce se înțelege prin acțiune oblică.
Actiunea oblică, numită și indirectă sau subrogatorie, este acea acțiune în justiție pe care creditorul o exercită pentru a valorifica un drept ce aparție debitorului său. După cum rezultă din definiție acțiunea oblică este aceea acțiune ce se exercită în numele altei persoane, cum însă întreținerea are un caracter exclusiv personal și poate fi pretinsă doar de cel îndreptățit – sau reprezentantul său legal – posibilitatea intentării unei astfel de acțiuni în domeniul întreținerii este înlăturată.
Un alt motiv pentru care pensia de întreținere este o excepție de la posibilitatea intentării acțiunii oblice este faptul că obiectul acțiunii de față privește drepturi patrimoniale care are un obiect neurmăribil, și astfel, după aprecierea autorilor C. Stătescu si C.Bârsan, acțiunea oblică apare în acest caz inutilă.
2.4. Hotărârea și executarea ei
Hotărârea se dă de către instanță după ce examinează toate aspectele pe care le ridică cauza.
Nu se va ține cont de faptul că actualul creditor în trecut nu a acordat întreținere persoanei de la care solicită în prezent întreținere, obligația de întreținere nefiind reciprocă.
Autorul Constantin Crisu subliniază faptul că nu totdeauna este moral a se proceda în sensul de a se obliga de instanță copiii care nu au fost întreținuți de părinții lor să fie obligați a le presta acestora întreținerea. In aceste cazuri ar fi indicat să funcționeze principiul reciprocității.
In cazurile în care nevoia creditorului o constituie bătrânețea, simpla împlinire a vârstei pensionării nu duce neîndoielnic la incapacitatea de muncă necesară acordării întreținerii. Un pensionar poate să nu fie în incapacitate de muncă, iar dacă se află în această stare este dator să o probeze prin certificat medico-legal. Atunci când vârsta creditorului este cu mult peste limita pensionării se poate prezuma de instanță lipsa capacității de a munci, însă instanța trebuie să se convingă de acest aspect, prezumția fiind relativă.
Pensionarii care primesc sume cu titlu de indemnizație pentru îngrijire, având în vedere că indemnizația are o afectațiune specială, la calculul venitului net în funcție de care se datorează întreținerea nu se va ține seama de această indemnizație.
Bunicii pot fi obligați a presta întreținere față de nepoți numai dacă părinții copilului nu dispun de mijloace materiale, fiind incapabili de a muncii sau în imposibilitate de a muncii. Un exemplu în acest sens este părintele ce se află în continuarea studiilor, și astfel nu are mijloace materiale pentru a fi obligat la pensie de întreținere. In această situație însăși primul îndatorat la întreținere este în nevoie și trebuie să primească el insuși întreținere de la părinții săi, deci tot de la bunicii copilului; bineînțeles se are în vedere cazul în care nu sunt frați sau surori ale copilului care vor fi obligate înaintea bunicilor, dar este puțin probabil să fie frați sau surori apți de a muncii atâta timp cât parintele se află la vârsta la care în mod normal se urmează studiile. Dacă nu se află la vârsta obișnuită pentru continuarea studiilor înseamnă că are un venit ce-i permite să se întrețină și poate chiar să întrețină și copii săi, fiind știut faptul că întreținerea copiilor aflați în continuare de studii se poate cere până la vârsta de 26 de ani.
Bunicii vor fi obligați dacă veniturile părinților copilului nu sunt îndestulătoare. Obligația bunicilor este subsidiară părinților și revine atât bunicilor paterni cât și materni, în raport cu posibilitățile pe care le au.
Atunci când un copil este întreținut de către bunicii săi, aceștia pot chema în judecată pe părinții care s-au dezinteresat de creșterea acestuia, pentru a fi despăgubiți cu o sumă echivalentă obligației de întreținere plus alocația de stat încasată, deoarece părintele are obligația de a despăgubi pe cel care-i crește copilul. Acțiunea bunicilor este prescriptibilă în termenul general de prescripție – 3 ani.
In unele situații s-a considerat că persoana care are o comportare culpabilă pierde dreptul la întreținere. Un exemplu în acest sens este cazul soțului care părăsind domiciliul comun fără motiv încearcă să se sinucidă, rămânând astfel infirm și în imposibilitate de a mai muncii. Deoarece prin propria culpă s-a cauzat starea de nevoie, nu este îndreptățit să primească întreținere de la celălalt soț.
Când cel obligat la întreținere este condamnat la o pedeapsă cu executarea la locul de muncă, practicienii au considerat că suma destinată întreținerii trebuie stabilită în funcție de suma efectiv primită, după deducerea reținerilor făcute statului.
Cu privire la copiii care continuă studiile după vârsta de 18 ani aceștia sunt îndreptățiti să primească întreținere până la finalizarea studiilor, fără însă a se depăși vârsta de 26 de ani. Dacă beneficiarul întreținerii rămâne repetent, acestuia nu i se ridică în mod automat dreptul de a mai primi pensia de întreținere, dar instanța, examinând toate aspectele cauzei, poate respinge acțiunea prin care se pretinde pensie de întreținere. S-a considerat că atunci când este un dezinteres total și inscrierea repetată în același an de studii constituie numai un mijloc de a obține întreținere, o asemena acțiune nu este întemeiată, iar părintele are dreptul de a cere sistarea plății întreținerii, dacă a fost obligat.
Așa cum reiese și din hotărârile judecătorești la care ne vom referi într-un capitol viitor, nu prezintă relevanță faptul că cel aflat în continuarea studiilor urmează două sau mai multe studii universitare, de același grad sau de grad diferit.
Studiile universitare au fost împărțite de legea 288/2004 privind organizarea studiilor universitare în trei cicluri: studii universitare de licență, studii universitare de masterat și studii universitare de doctorat, renunțându-se astfel la vechea denumire de studii postuniversitare, pentru masterat și doctorat. Astfel termenul de studii universitare la care ne-am referit mai sus trebuie înțeleasă prin prisma noii legi a învățământului universitar.
Spre exemplu nu are relevanță urmarea unei a doua facultăți, unui masterat după facultatea absolvită sau al unui al doilea masterat.
Pentru a se evita introducerea unei noi acțiuni a creditorului minor al întreținerii, este recomandabil ca instanța să prevadă, în hotărârea pe care o va da, perioada până la care se acordă întreținerea, respectiv și după majoratul copilului minor, în cazul în care acesta își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani. In caz contrar minorul devenit major va trebui să introducă după majorat o noua acțiune pentru solicitarea pensiei de întreținere în care va proba și faptul că se află în continuarea studiilor.
Limita de vârstă de 26 de ani este o schimbare de la vechea legislație în care se prevedea ca limită de acordare a pensiei de întreținere vârsta de 25 de ani. Având în vedere schimbările intervenite în domeniul educațional prin posibilitatea prelungirii studiilor cu forme noi de studiu – spre exemplu prin masterat – legiuitorul în proiectul noului Cod civil precizează și el, alături de legea asigurărilor sociale, vârsta până la care poate fi pretinsă întreținerea ca fiind cea de 26 de ani.
Instanța investită cu judecarea cererii de chemare în judecată poate sa admită sau să respingă acțiunea civilă. Atunci când instanța admite cererea de acordare a întreținerii va trebui să stabilească felul și modalitățile de executare, ținând seama de aspectele de fapt din cauza supusă judecății.
întreținerea poate fi stabilită de instanță a se executa în natură sau prin plata unei sume destinate întreținerii, numită pensie de întreținere. In practică este preferată cea de-a doua variantă din aceste două moduri de executare.
Rațiunile care duc la stabilirea întreținerii sub forma unui echivalent bănesc plătibil lunar, este modul mai facil de a se asigura întreținerea atât în ceea ce-l privește pe întreținător cât și pe cel aflat în întreținere. Astfel întreținătorul nu trebuie să aibă grija zilnică a celui aflat în întreținere, această grijă având-o ori însuși cel aflat în întreținere, ori- în cazul în care întreținutul este minor sau lipsit de capacitate de exercițiu- celălalt părinte, tutorele sau curatorul acestuia.
Suma datorată cu titlu de întreținere se raportează la veniturile debitorului obligației și instanța în practică a stabilit-o uneori ca și o sumă fixă, iar alteori procentual din retribuția lunară a pârâtului. Este recomandabil ca instanța să stabilească întreținerea procentual, astfel evitându-se o nouă acțiune, sau mai multe acțiuni, de majorare a pensiei de întreținere datorată inflației sau creșterii venitului debitorului ori alte cauze, sau alte acțiuni de scădere a pensiei datorită scăderii venitului debitorului.
In țara noastră, după anul 1990 instanțele s-au confruntat cu o abundență de acțiuni de majorare a pensiei de întreținere tocmai datorită faptului că pensia a fost stabilită sub forma unei sume fixe, iar, datorită devalorizării monetare accentuate, creditorul cât și debitorul întreținerii erau puși în situația neplăcută de a avea mai multe litigii cu privire la majorarea pensiei de întreținere, uneori chiar și în intervalul aceluiași an calendaristic, încărcând astfel inutil cauzele aflate pe rolul instanțelor. Vom exemplifica această situație cu hotărârile judecătorești reproduse la sfârșitul prezentei lucrări.
Instanța poate opta și pentru varianta intermediară, respectiv pentru stabilirea pensiei de întreținere o parte în natură și o parte sub formă bănească, ținând seama de împrejurări. Această variantă însă nu este una recomandabilă, ci doar un mod de executare care se preteaza mai bine la o situație dată.
După cum susține și practicianul Constantin Crisu, când sunt mai mulți copii îndreptățiți la acordarea pensiei de întreținere, aceasta trebuie stabilită pentru fiecare, în raport cu interesele fiecăruia, nu global.
Hotărârile date de prima instanță sunt executorii de drept atunci când obiectul acțiunii îl constituie “sume datorate cu titlu de obligație de întreținere”, conform art.278 alin. 3 C.pr.civ.. Hotărârea instanței privitoare la întreținere este executorie de drept indiferent de faptul că întreținerea a fost stabilită pe cale principală printr-o acțiune separată sau că întreținerea a fost stabilită pe cale secundară în cadrul unei acțiuni de divorț.
După cum am mai arătat, executarea în natură se face prin acordarea de alimente, îmbrăcăminte, locuință, etc.. Acest mod de executare este recomandat mai mult în cazurile în care întreținătorul locuiește împreună cu întreținutul sau cel puțin la o distanță mică. Nu poate fi executată această obligație în natură atunci când debitorul este la mare depărtare de creditor, spre exemplu când cele două părți ale obligației nu se găsesc în acceași țară. Acest mod de executare prin caracteristicile sale nu poate fi adus la îndeplinire în mod silit, pe când în cazul pensiei de întreținere atunci când executarea nu se face de bunăvoie, reclamantul poate cere executarea silită.
Executarea silită a întreținerii se face prin instrumentul juridic numit poprire. Poprirea constă în reținerea veniturilor datorate de terți debitorului întreținerii și darea acestor sume direct creditorului întreținerii. Prin venituri în acest caz se înțelege atât veniturile realizate din muncă cât și din alte activități sau bunuri-mobile sau imobile- aducătoare de venit. Pentru sumele datorate cu titlu de întreținere, când executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor, înființarea popririi se dispune de instanța de fond, din oficiu, de îndată ce hotărârea este executorie potrivit legii. Cum în această materie hotărârile se bucură de executare vremelnică, sentințele fiind executorii de drept, se poate pune de către instanță poprire de la terminarea judecății în fond.
Impotriva popririi dispuse de instanță se poate face contestație în termen de 15 zile de la data primei plăți făcute de către terțul poprit debitorului urmărit, în cazul nostru primei plăți făcute pârâtului. Contestația se adresează și se judecă de instanța care a dispus poprirea.
Invoiala părinților la contribuția fiecăruia în ceea ce privește întreținerea copilului minor produce efecte juridice numai dacă este încuviințată de instanța de judecată. Această prevedere este instituită pentru a se proteja interesele minorului care neavând capacitate deplină de exercițiu nu se poate apăra singur. După majorat copilul poate aprecia singur în ce măsură înțelegerea dintre părinții săi îi este sau nu favorabilă și totodată poate să își apere drepturile sale singur. De asemenea copilul major poate face el însuși înțelegeri cu părinții săi sau cu unul dintre aceștia.
Intr-o hotărâre judecătorească s-a decis, de exemplu, că minorul poate fi întreținut doar de un părinte care este în măsură să satisfacă singur toate nevoile copilului. Desigur în acest caz instanța trebuie să țină seama de declarația părintelui conform căruia își asumă toată întreținerea copilului său, fiind știut faptul că părinții sunt obligați împreună la creșterea copilului lor, neputând fi obligat un părinte să ia asupra sa toată întreținerea decât atunci când acesta dorește acest lucru.
Indiferent de disproporția dintre veniturile părinților, și chiar dacă un singur părinte poate da singur întreaga întreținere de care are nevoie copilul lui, ambii părinți vor fi obligați a presta întreținerea în raport cu veniturile fiecăruia, în lipsa unei înțelegeri dintre aceștia. In acest sens a fost decizia civilă nr.1449 din 6 septembrie 1967 a fostului Tribunal Suprem.
In cursul executării obligației de întreținere pot apărea aspecte de fapt care să ducă la majorarea, reducerea sau sistarea întreținerii.
Potrivit Codului familiei instanța poate mări sau micșora obligația de întreținere sau să hotărască încetarea ei, după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreținerea sau nevoia celui ce o primește.
Cererea prin care se solicită modificarea sau încetarea pensiei de întreținere trebuie să fie motivată și să se anexeze la aceasta hotărârea prin care s-a stabilit obligația de întreținere a cărei majorare, reducere sau stingere se cere.
Cererile legate de pensia de întreținere, și după cum vom vedea în capitolele următoare și cererile legate de pensia de urmaș sunt scutite de taxa de timbru.
Majorarea pensiei se face cu data introducerii cererii, chiar dacă împrejurarea care îndreptățește la acțiunea de majorare preexistă, cu excepția cazului în care această întârziere este imputabilă debitorului, în timp ce reducerea sau încetarea obligației de întreținere are loc întotdeauna de la data ivirii cauzei, chiar dacă acțiunea s-a introdus ulterior. După cum se poate constata prevederile privitoare de modificarea cuantumului întreținerii, sau de încetare a acesteia, sunt în favoarea debitorului obligației.
In practică s-a decis că reducerea sau sistarea pensiei se poate hotărâ dacă posibilitățile materiale ale debitorului au scăzut sau acesta nu mai are nici un venit, este militar, arestat sau nu mai poate munci.
Executarea unei hotărâri privind pensia de întreținere în străinătate se poate face în cazul în care există o convenție între statele în care se găsesc debitorul și creditorul obligației de întreținere. România a aderat la o astfel de convenție în anul 1991 prin legea nr.26 dat fiind urgența soluționării problemelor ce le întâmpină persoanele în nevoie al căror susținător legal se află în străinătate, ținând seama că urmărirea acțiunilor pentru pensie de întreținere sau executarea hotărârilor în străinătate este foarte dificilă atât legal cât și practic.
Capitolul III Urmărirea sumelor cuvenite cu titlul de obligație de întreținere
Justificarea impunerii diferențiate a sumelor cu titlu de obligație de întreținere față de alte venituri
Obligația de întreținere se materializează în asigurarea celor necesare traiului pentru creditorii acestui raport juridic. Intreținutul beneficiază de întreținere pentru că el însuși nu poate să se întrețină singur, fiind de înțeles astfel că acesta nu are venituri proprii care să-i asigure existența. In cazul în care creditorul obligației are venituri suficiente pentru a se întreține nu mai este în nevoie și, implicit, nu poate beneficia de întreținere. Se ajunge la concluzia că sumele cuvenite cu titlu de întreținere sunt singurele surse de venit pentru cel ce beneficiază de întreținere, sau cel puțin ponderea cea mai semnificativă a întreținerii o consituie sumele primite cu acest titlu.
Având în vedere destinația specială a acestei obligații, legiuitorul a stabilit, prin Codul de procedură civilă, imposibilitatea urmăririi silite a unor astfel de sume peste un anumit cuantum. Legiuitorul a avut în vedere faptul că în cazul în care nu s-ar limita urmărirea sumelor cuvenite cu titlu de obligație de întreținere, urmărirea s-ar putea face asupra întregii sume primite ca întreținere si întreținutul ar fi pus în situația de a nu mai putea duce o viață normală sau chiar ajungând în situația de a nu mai putea supraviețui.
Este un aspect pozitiv reglementarea legală instituită de legiuitor, dar tot la fel de important este și respectarea acestei prevederi legale.
In practică, nu de puține ori se întâlnesc abuzuri ale celor ce sunt puși să execute silit diferite debite. Un astfel de exemplu este și cazul funcționarilor de la Casa Județeană de Pensii Cluj, care au reținut sume destinate întreținerii și în cuantum de 100%, deși legislația interzice imperativ acest lucru.
Cota până la care se poate impune asupra sumelor datorate cu titlu de întreținere
Pornindu-se de la destinația specială ale sumelor plătite cu titlu de obligație de întreținere, legiuitorul a limitat urmărirea silită a unor astfel de sume, la o cotitate maximă ce nu poate fi depășită de cel ce reține sumele datorate de cel aflat în întreținere.
Nu doar sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere sunt supuse unui regim special de urmărire silită, ci și alte venituri din care se asigură traiul unei persoane, cum ar fi spre exemplu salariile, alte venituri realizate din muncă, pensiile sau alte asemenea venituri.
Art.409 din Codul de procedură civilă prevede două limite până la care se poate reține din sumele destinate întreținerii, în funcție de natura debitului pe care îl are creditorul obligației de întreținere. Astfel, pentru datorii cu titlu de obligație de întreținere sau alocații pentru copii se poate reține din venitul net al debitorului -în cazul nostru din venitul creditorului obligației de întreținere – până la ½ din suma primită cu titlu de obligație de întreținere.
In ceea ce privește alte datorii decât cele la care ne-am referit mai sus, se poate reține până la 1/3 din suma primită cu titlu de obligație de întreținere.
După cum se poate constata din ultimele două aliniate, urmărirea silită asupra unor venituri destinate asigurării celor necesare traiului nu poate depăși ½ din venitul net asupra căruia se face impunerea.
Dacă există mai multe executări silite asupra aceluiași venit, impunerea nu poate să depășească ½ din venitul net, indiferent de natura creanțelor. Este posibil însă o reglementare specială care să prevadă contrariul, în lipsă aplicându-se prevederile prezentate mai sus ce constituie cadrul general.
Codul de pocedură civilă acordă o mai mare protecție persoanelor cu venituri reduse, precizând că sumele destinate asigurării mijloacelor de existență ce sunt mai mici decât cuantumul salariului minim pe economie pot fi urmărite numai asupra părții ce depășește jumătate din acest cuantum. Cu alte cuvinte, partea din venitul net egală cu ½ din salariul minim net pe economie nu poate fi urmărită, chiar dacă suma rămasă din venitul net este sub ½, sau chiar sub 1/3, din totalul venitului net.
Importanța obligației de întreținere este relevată și de dispoziția legală potrivit căreia: ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensațiile acordate în cazul desfacerii contractului individual de muncă precum și sumele cuvenite șomerilor nu pot fi urmărite, cu excepția sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere și despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau vătămare corporală. Si în acest caz urmărirea se face în limita a ½ din venitul net lunar al debitorului.
Obligația de întreținere este favorizată atât prin cuantumul până la care poate ajunge din venitul net al debitorului – 1/2, cât și prin sfera mai mare a veniturilor asupra cărora se poate executa întreținerea, după cum am arătat în aliniatul anterior.
Sumele obținute prin executare silită se virează creditorului urmăritor până la acoperirea drepturilor sale.
Când sunt mai mulți creditori urmăritori, ordinea de preferință a realizării creanțelor lor este stabilită de art.563 C.pr.civ. Creanțele reprezentând obligația de întreținere au prioritate după realizarea creanțelor ce privesc: cheltuieli de judecată, cheltuieli pentru conservarea bunurilor, salarii și alte datorii asimilate acestora, pensiile, ajutoare cuvenite șomerilor, ajutoare pentru întreținerea și îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătății, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale, creanțe reprezentând obligația de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății. Dobânzile la creanțele de mai sus au aceeași ordine de preferință la executare ca și creanța pe care o însoțesc.
Cu privire la articolul enunțat mai sus se observă că pensiile au prioritate la executare față de obligațiile de întreținere. Cum prin pensii se înțelege toate pensiile prevăzute de legislația asigurărilor sociale, respectiv de legea 19/2000, înseamnă că pensia de urmaș are prioritate față de pensia de întreținere, ceea ce nu este corect atâta timp cât în ambele cazuri este vorba de întreținerea unui copil, ambele situații având un regim juridic cel puțin similar.
Sunt și categorii de venituri care sunt exceptate de la posibilitatea urmăririi silite, asupra cărora nu poate fi pusă poprire pentru plata unei pensii de întreținere. Aceste venituri sunt: alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, burse de studii acordate de stat, diurnele, precum și orice alte asemenea indemnizații cu destinație specială, stabilite potrivit legii.
O urmărire silită făcută cu depășirea cotelor prevăzute imperativ de lege va fi nulă de drept în baza art.410 C.pr.civ., instanța trebuind doar să constate nulitatea ce a operat de drept, să dispună în consecință anularea actelor făcute cu încălcarea dispozițiilor legale.
3.3.Acte în temeiul cărora se poate face impunerea asupra sumelor reprezentând o obligație de întreținere
Obligația de întreținere se materializează în practică sub forma pensiei de întreținere și a pensiei de urmaș.
In ceea ce privește pensia de urmaș, impunerea debitelor asupra acesteia se face de către Casa Județeană de Pensii prin decizie. Baza legală a deciziei Casei Județene de Pensii se găsește în legea 19/2000 art.187 alin.4, conform căruia:,, Sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu. Sumele rămase nerecuperate de pe urma beneficiarilor decedați nu se mai urmăresc.”
Deciziile de impunere ale Casei Județene de Pensii pot fi atacate cu acțiune civilă la Tribunal- secția litigii de muncă, asigurări sociale și contencios administrative- în circumscripția căreia se găsește unitatea administrativă ce face impunerea.
In practică s-a constatat slaba pregătire a funcționarilor Caselor Județene de Pensii care au făcut impuneri după bunul plac, fără a ține seama de prevederile legale, fapt ce duce la o situație prejudiciabilă pentru cel aflat în întreținere deoarece până la anularea actului de impunere este pus în situația de a suporta debite pe care nu le are, sau i se face o impunere mai mare decât cea legal prevăzută.
In celelalte cazuri, respectiv executarea pensiei de întreținere, actul în baza căruia se trece la executare este hotărârea judecătorească în urma căreia se dipune de către instanță înființarea popririi pe venitul net lunar al debitorului.
Capitolul IV Pensia de urmaș – obligație de întreținere plătită de un terț asigurator
4.1. Noțiune și reglementare legală
Pensia de urmaș este obligația de întreținere plătită de stat, în calitatea sa de asigurator, soțului sau copiiilor persoanei decedate- dacă această persoană la data decesului era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii, în baza asigurării obligatorii prevăzute de legislația muncii pentru fiecare persoană angajată.
Reglementarea legală a pensiei de urmaș se găsește în secțiunea V- de la art.65 la art.75- din legea nr.19/2000, completată și modificată, și în ordinul de ministru nr.340 din 2001, punctele 20-24.
Cu privire la acest ultim act normativ este de evidențiat faptul că nu este în concordanță cu legea fiind astfel înafara cadrului legal și lipsit de aplicabilitate în ceea ce privește pensia de urmaș, din considerentele pe care le vom analiza într-un subcapitol viitor.
Desigur că, în funcție de situația concretă, sunt utile și prevederile cuprinse în alte legi, cum ar fi spre exemplu legea învățământului 84/24 iulie 1995.
4.2. Persoanele îndreptățite la pensie de urmaș
Spre deosebire de pensia de întreținere, numărul persoanelor îndreptățite la pensie de urmaș sunt reduse doar la soțul și copiii persoanei decedate. De cele mai multe ori în practică pensia de urmaș se acordă doar copiilor, deoarece condițiile restrictive în acordarea acestei pensii, înlătură soțul de la îndeplinirea condițiilor de acordare.
4.3. Condițiile în care se acordă pensia de urmaș
Condițiile pentru acordarea pensiei de urmaș diferă în funcție de cel ce o solicită, dar în ambele cazuri persoana ce avea calitatea de debitor al obligației de întreținere trebuie să fi fost pensionar la data decesului, sau să îndeplinească condițiile pentru obținerea unei pensii.
Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani. Dacă durata căsătoriei este mai mică, dar este de cel puțin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaș soțului supraviețuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv 6% pentru fiecare an de căsătorie în minus.
Pentru soțul invalid de gradul I sau gradul al II-lea se acordă pensie de urmaș indiferent de vârstă, cu condiția unei căsătorii de cel puțin 1 an cu soțul decedat.
Indiferent de vârsta și de durata căsătoriei se acordă pensie de urmaș soțului supraviețuitor dacă decesul soțului susținător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale sau tuberculozei și dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie. Printr-o interpretare contrarie se constată că în celelalte cazuri în care nu se prevede expres condiția câștigurilor din muncă să nu depășească ¼ din salariul mediu brut, se pot realiza venituri peste această cotă care să fie cumulate cu pensia de urmaș.
Soțul supraviețuitor ce nu îndeplinește nici o condiție din cele enunțate mai sus beneficiază totuși de pensie de urmaș pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de ¼ din salariul mediu brut pe economie.
Există o prevedere specială pentru soțul supraviețuitor care are în îngrijire la data decesului susținătorului unul sau mai mulți copii în vârstă de până la 7 ani. In acest caz se va acorda pensie de urmaș soțului până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea profesională este obligatorie sau acestea sunt mai mici de ¼ din salariul mediu brut pe economie.
Soțul supraviețuitor care îndeplinește condițiile pentru a obține o pensie proprie și îndeplinește condițiile pentru a obține pensie de urmaș după soțul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie.
Copiii au dreptul la pensie de urmaș necondiționat până la vârsta de 16 ani. Rațiunea acestei dipoziții se bazează pe faptul că în legislația muncii vârsta de la cere se poate angaja o persoană este cea de 16 ani, și astfel de la această vârstă poate să se întrețină singur. Pe de altă parte această dispoziție este în contradicție cu reglementarea similară din pensia de întreținere, după cum am mai arătat deja, făcând astfel o discriminare între copilul urmaș și copilul al cărui părinte prestează în mod direct întreținerea. Pensia de întreținere se datorează necondiționat și pe perioada 16-18 ani.
După vârsta de 16 ani copilul urmaș are dreptul la pensie de urmaș cu condiția să continuie studiile, într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, dar nu mai mult de vârsta de 26 de ani.
Prin continuare de studii trebuie să se înțeleagă posiblitatea urmării de către beneficiarul pensiei de urmaș a studiilor universitare de licență, studiilor universitate de masterat și studiile universitare de doctorat, în măsura în care prin urmarea acestora nu se depășește vârsta de 26 de ani. De asemenea copilul urmaș poate urma și mai multe studii de același grad, fiind îndreptățit în continuare să primească pensie de urmaș.
Ordinul de ministru nr.340/2001 prevede la punctul 20:
,, Pensia de urmaș reglementată la art. 66 lit. b) din lege se acordă copiilor care urmează cursurile unei singure instituții de învățământ universitar, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani.
In cazul copiilor care urmează cursurile a două sau mai multe instituții de învățământ universitar, pensia de urmaș se acordă până la terminarea cursurilor primei instituții, fără a depăși vârsta de 26 de ani..”
Nu putem fi de acord cu acest punct de vedere, pentru că nu se poate considera o reglementare legală aceste dispoziții cuprinse în ordinul de ministru nr.340/2001, pentru că este încălcată chiar legea în baza căreia se susține că este dat. Art.66 lit. b din legea 19/2000 nu se referă la urmarea unei singure instituții de învățământ ci la continuarea studiilor, noțiune mai vastă și cuprinzătoare, ceea ce este cu totul altceva.
Un ordin de ministru nu poate să modifice o lege, ceea ce s-a încercat în cazul de față, și prin urmare nu poate astfel restrânge efectele mai largi pe care legea le instituie.
Ordinul de ministru se referă la studiile universitare, iar legea învățământului superior în vigoare la data emiterii ordinului – legea 84/1995- prevedea la art.70 că masteratul este studiu postuniversitar. Ne întrebăm atunci care este logica reglementării care ar dori să nu acorde dreptul la urmarea unei a doua facultăți de către copilul urmaș, dar lasă posibilitatea de a se urma unul sau mai multe masterate sau unul sau mai multe doctorate, și doctoratul fiind tot studiu postuniversitar. Nu este just ca unui copil ce urmează masteratul -ori masterate- să se acorde pensie de urmaș, iar altui copil ce are aceeași vârstă și urmează o a doua facultate să nu i se acorde dreptul la pensie.
In practica judiciară s-a admis acțiunile pentru obligarea la plata pensiei de urmaș sau de întreținere pentru copiii care urmează a doua facultate, apreciindu-se lipsit de relevanță terminarea unei facultăți cât timp creditorul obligației nu a împlinit vârsta limită de acordare a întreținerii. La fel s-a apreciat și în cazul urmării studiilor de masterat după terminarea studiilor universitare.
Copilul urmaș care la data ivirii invalidității se afla sub vârsta de 16 ani sau după această vârstă se află în continuare de studii, până cel mult la 26 de ani va beneficia de pensie de urmaș pe toată durata invalidității, fără însă a se depăși vârsta de 26 de ani. In cazul de față copiii sunt supuși expertizării medicale și sunt obligați prin lege să urmeze programele recuperatorii prevăzute și pentru pensia de invaliditate.
Asemănările și diferențele între pensia de urmaș și pensia de întreținere
Atât pensia de urmaș cât și pensia de întreținere se acordă persoanelor aflate în întreținerea unei persoane. In ambele cazuri pensia se stabilește în fucție de veniturile debitorului obligației de întreținere, se plătește de regulă periodic sub forma unei sume de bani acordată lunar și este destinată asigurării întreținerii creditorului obligației de întreținere.
Majoritatea condițiilor pentru acordarea pensiei de urmaș și a celei de întreținere sunt identice.
Pensia de urmaș diferă de pensia de întreținere în primul rând prin faptul că prima este plătită în mod indirect, de către un terț asigurator, în vreme ce cea de-a doua este plătită în mod direct de către debitorul obligației de întreținere. Caracterul direct nu este înlăturat prin instituția popririi deoarece poprirea este un mijloc de executare asupra unor venituri care i se cuvin în mod direct întreținătorului.
Cuantumul pensiei de urmaș este stabilit prin alte cote decât cele prevăzute în cazul pensiei de întreținere, fiind mai avantajoase sub aspectul cuantumului pensiile de urmaș. Justificarea se găsește în faptul că pensia de întreținere se calculează din veniturile ce le realizează debitorul obligației de întreținere, venituri ce trebuie să acopere și întreținerea acestuia, pe când plata pensiei de urmaș se face în baza unei asigurări ce nu mai e necesară sa acopere și întreținerea proprie destinată persoanei obligate la întreținere din moment ce aceasta este decedată.
Pensia de întreținere se plătește necondiționat până la vârsta de 18 ani, în timp ce pensia de urmaș se plătește necondiționat doar până la vârsta de 16 ani.
Persoanele îndreptățite la pensie de urmaș sunt limitate la soțul și copiii celui decedat, în timp ce pensia de întreținere se acordă unor categorii mult mai largi de persoane.
Pensia de urmaș nu are un caracter de reciprocitate ca cel al pensiei de întreținere, deoarece creditorul obligației fiind decedat nu va mai ajunge în situația de a beneficia el însuși de întreținere de la cel pe care îl întreține, bineînțeles întreținere care se asigură în mod indirect, prin intermediul asigurărilor sociale.
Concluzionând, trebuie în analiza celor două pensii să se aibă în vedere destinația acestora – cea de a asigura întreținerea – și în consecință regimul juridic al celor două instituții să ajungă să fie cât mai apropiate, deoarece în afara faptului că pensia de urmaș este plătită în mod indirect de către un terț asigurator, alte diferențieri nu ar avea justificarea să existe.
Problematica cumulării pensiei de urmaș cu alte venituri. Suspendarea și încetarea pensiei de urmaș
Pentru ca copilul urmaș să poată cumula pensia de urmaș cu venituri realizate dintr-o activitate profesională este necesar ca veniturile să nu depășească o pătrime din salariul mediu brut pe economie. In aceeași situație este și soțul supraviețuitor, excepție făcând copilul urmaș care este orfan de ambii părinți, care poate cumula pensiile de urmaș cu venituri dintr-o activitate salarială indiferent de nivelul acestora.
Conform art.92 din legea 19/2000 în cazul în care beneficiarul pensiei de urmaș realizează venituri brute lunare dintr-o activitate profesională mai mari decât o pătrime din salariul mediu brut plata pensiei se suspendă cu începere din luna următoare celei în care realizează aceste venituri.
Pensia de urmaș, în afara cazului prezentat anterior, se mai suspendă în următoarele cazuri:
Copilul urmaș a depășit vârsta de 16 ani și nu își continuă studiile;
Copilul urmaș nu se mai află într-o stare de invaliditate ivită până la 16 ani, sau după împlinirea vârstei de 16 ani în timpul continuării studiilor;
Beneficiarul pensiei își stabilește domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România a încheiat convenție de asigurări sociale, dacă în cadrul acesteia se pevede că pensia se plătește de celălalt stat;
Soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii de urmaș, se recăsătorește.
Incetarea pensiei de urmaș are loc începând cu luna următoare a celei în care:
Beneficiarul pensiei a decedat;
Beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i s-a acordat pensie
Urmașul a fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiunea de omor sau tentativă de omor comisă asupra susținătorului. Instanța de judecată va lua măsurile ce se impun pentru ca această situație să ajungă la cunoștința C.N.P.A.S.
Cuantumul pensiei de urmaș și obligațiile celui îndreptățit la întreținere
Cuantumul pensiei de urmaș depinde de două variabile: de numărul urmașilor îndreptățiți la întreținere și de cuantumul venitului susținătorului legal. Din suma totală ce reprezintă pensia susținătorului legal -aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul- se cuvine un procent de: 50% dacă există un singur urmaș, 75% pentru doi urmași și 100% pentru trei sau mai mulți urmași.
Cuantumul pensiei de urmaș în cazul orfanilor de ambii părinți, reprezintă o însumare a drepturilor de urmaș, calculată după fiecare părinte, conform art.72 din legea 19/2000.
Dacă în decursul plății pensiei de urmaș se modifică numărul persoanelor îndreptățite la întreținere, pensiile acestora se vor recalcula în funcție de procentele prevăzute de lege pentru noul număr de urmași îndreptățiți.
O situație aparte o constituie calcularea pensiei de urmaș din pensia de serviciu a părintelui decedat. Până nu de mult timp, legile speciale prin care se instituiau pensiile de serviciu nu prevedeau expres actualizarea drepturilor calculate din pensia de serviciu, lăsând posibilitatea miniștrilor să emită ordine de aplicare a legii care dacă s-ar putea considera legale, în nici un caz nu se întemeiază pe aspecte morale și de echitate.
In prezent modificările legislative au fost în sensul actualizării pensiei de urmaș calculată din pensia de serviciu, așa cum se proceda deja în cazul celei din urmă.
Vom exemplifica prin legea nr.92/1992 privind organizarea judecătorească, în care se prevedea dreptul magistraților de a primi pensie de serviciu care se deosebește de pensia obișnuită prin obligativitatea actualizării acesteia în funcție de salariile magistraților în activitate. Pentru că legea organizării judiciare nu se referă și la drepturile calculate din pensia de serviciu, s-a emis un ordin de ministru prin care se prevedea că pensia de urmaș calculată din pensia de serviciu nu se actualizează.
Instanța investită cu o acțiune pentru actualizarea pensiei de urmaș calculată din pensia de serviciu a respins-o considerând că ordinul de ministru care prevedea contrariul este legal, deși obligația de întreținere este una ce variază în funcție de posibilitățile celui care o dă, deci și cu majorarea venitului debitorului pe care îl primește sau pe care l-ar fi primit.
Greșeala pe care o făcea legea nr.92/1992 a fost corectată prin abrogarea ei o dată cu intrarea în vigoare a legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care prevede expres obligativitatea actualizării pensiei de urmaș calculată din pensia de serviciu, nemailăsând posibilitatea abuzurilor executivului.
Capitolul V Obligația de întreținere în sistemul noului Cod civil
În prezentul capitol vom prezenta doar aspectele obligației de întreținere reglementate în Codul Familiei care au fost modificate prin proiectul noului Cod Civil. Celelalte aspecte prevăzute de proiecul Codului Civil, și care sunt similare prevederilor vechii reglementǎri au fost deja prezentate în capitolele I-III din prezenta lucrare.
5.1. Elemente de noutate în abordarea obligației de întreținere
Schimbările prevăzute în legislația privind pensia de întreținere reflectă în mare parte schimbările ce s-au petrecut în societate.
Se cunoaște că una din condițiile acordării pensiei de întreținere după vârsta de 18 ani este ca beneficiarul obligației de întreținere să se afle în continuarea studiilor. O primă reglementare în acest sens a fost făcută de plenul fostului Tribunal Suprem, care a emis o decizie cu caracter de îndrumare pentru toate instanțele, prin care se stabilea îndreptățirea copilului ce se afla în continuarea studiilor să beneficieze de întreținere până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 25 de ani. Pentru pronunțarea deciziei s-a avut în vedere reglementarea existentă în cazul copilului urmaș. De la data emiterii deciziei de mai sus –1971 – au intervenit modificări în sistemul de învățământ universitar, introducându-se noi studii de învățământ postuniversitar, cum ar fi spre exemplu studiile de masterat. Denumirea de studiu postuniversitar va fi înlocuită prin studiu universitar de masterat, o dată cu intrarea în vigoare a legii 288/2004. Tinându-se seama de aceste noi aspecte de fapt, durata studiilor fiind din ce în ce mai îndelungată, în proiectul noului Cod civil s-a mărit vârsta până la care se poate beneficia de întreținere de către copilul care își continuă studiile, de la 25 la 26 de ani.
Limita de 26 de ani este deja prevăzută în legea 19/2000, pentru copilul urmaș care își continuă studiile, ajungându-se astfel la o reglementare unitară a obligației de întreținere, așa cum este de altfel și firesc.
Reglementarea pensiei de urmaș se va găsi în viitor în noul Cod Civil, cod ce va cuprinde și totalitatea reglementǎrilor ce se află în prezent în Codul Familiei. Această nouă așezare este de fapt o revenire la forma avutǎ de vechiul Cod Civil în trecut, anterior promulgǎrii Codului Familiei.
Aspecte criticabile în ceea ce privește noua reglementare a obligației de întreținere
Proiectul Codului civil, a preluat în mare parte reglementarea veche în ceea ce privește obligația de întreținere, și implicit și neajunsurile acesteia. Astfel dispoziția referitoare la acordarea pensiei de întreținere pentru continuarea studiilor după vârsta de 18 ani a rămas identică lăsând loc de interpretări.
Art.403 alin.3 din proiectul Codului civil precizează că: ,,Parinții sunt obligați să întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani.” . Debitorii de rea-credință au susținut că sintagma ,,continuarea studiilor” nu se referă și la posibilitatea creditorului obligației de a urma mai multe facultăți, sau după terminarea unei facultăți să se poată urma unul sau mai multe studii de masterat ori doctorat. Instanțele au apreciat îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru continuarea studiilor și după terminarea unei facultăți.
Din considerentele prezentate considerăm ca ar fi util ca în articolul de mai sus în locul expresiei ,,continuarea studiilor, până la terminarea acestora” să fie folosită exprimarea ,,continuarea studiilor prin studii universitare de licență, studii universitare de masterat și studii universitare de doctorat, indiferent de numărul lor, până la terminarea acestora” .
Cuantumul întreținerii, când întreținerea este datorată de părinte, este reglementat după cum urmează:
până la ¼ din venitul său lunar pentru un copil;
1/3 din venitul său lunar pentru doi copii;
½ din venitul său lunar pentru trei sau mai mulți copii.
In cazul situației în care sunt în întreținere doi sau mai mulți copii cota lor individuală de întreținere nu se cunoaște și este lăsată la aprecierea instanței care are posibilitatea să acorde din cota globală de 1/3 sau de ½ mai mult unui copil față de un frate al său pe considerentul că nevoia celui de vârstă mai mare este mai mare.
In practică s-a ajuns la situații neechitabile prin acordarea unui procent mult mai mare unui copil, din totalul de trei copii aflați în întreținere, cuantumul acestuia fiind stabilit la o sumă relativ egală cu însumarea cuantumului întreținerii celorlalți doi. Deși diferența de vârstă între copii unui părinte este mare, considerăm că împărțirea întreținerii între copii aceluiași părinte trebuie să se facă relativ egal, iar acordarea unei sume mai mari unuia dintre copii să nu fie de natură să diminueze într-un mod major întreținerea celorlalți.
Intradevăr, o dată cu creșterea copilului nevoile materiale ale acestuia cresc, însă nu trebuie uitat că alocarea unei sume semnificative mai mari acestuia afectează în mod direct întreținerea celorlalți copii pe care o diminuează, putându-se ajunge la crearea unei întrețineri necorespunzatoare pentru aceștia.
Capitolul VI Practica judecătorească
6.1. Hotărâri judecătorești date în ceea ce privește pensia de întreținere
In secțiunea de fațǎ vom prezenta hotǎrârile enumerate mai jos, prin care instanța a majorat pensia de întreținere stabilitǎ inițial:
sentința civilǎ nr. 8174/30 septembrie 1992 a Judecǎtoriei Cluj-Napoca
sentința civilǎ nr. 10786/26 noiembrie 1993 a Judecǎtoriei Cluj-Napoca
sentința civilǎ nr. 7709/15 iulie 1994 a Judecǎtoriei Cluj-Napoca
sentința civilǎ nr.1731/17 februarie 1995 a Judecǎtoriei Cluj-Napoca
sentința civila nr.11078/8 octombrie 1996 a Judecǎtoriei Cluj-Napoca
precum și hotǎrâri prin care s-a acordat pensie de întreținere în cazul în care copilul major continuǎ studiile prin a doua facultate:
sentința civilǎ nr.2144/27 februarie 1998 a Judecǎtoriei Cluj-Napoca
decizia civilǎ nr.1397/14 septembrie 1998 a Tribunalului Cluj
R O M A N I A
JUDECATORIA CLUJ-NAPOCA
DOSAR NR.9370/1992
SENTINTA CIVILA NR.8174
Sedința publică din 30 sept.1992
Instanța formată din
PRESEDINTE : GOCAN MIHAI
GREFIER : FEHER ROZALIA
La ordine fiind soluționarea acțiunii civile înaintate de reclam. N.M.M. împotriva pârâtului N.I. pentru majorarea pensiei de întreținere.
La apelul nominal lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de soluționare rămâne în pronunțare.
I N S T A N T A
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta N.M.M. a chemat în judecată pe pârâtul N.I. , solicitând obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere majorate cu motivarea că atât nevoile sale cât și veniturile pârâtului s-au majorat de la data stabilirii pensiei de întreținere.
Pârâtul deși legal citat nu s-a prezentat în fața instanței de judecată.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.216/1992 a Tribunalului Județean Cluj pârâtul a fost obligat să plătească pe seama reclamantei o pensie de întreținere în sumă de 6.500 lei lunar.
Reclamanta se află în prezent în continuarea studiilor.
Din adeverința de la dosar (f.6) rezultă că în prezent pârâtul realizează un venit mediu în sumă de 56.184 lei, din care cota de ½ parte ce poate fi afectată întreținerii a trei copii reprezintă suma de 28.092 lei.
Așa fiind, instanța va admite acțiunea reclamantei, iar în baza art.94 alin.2 C.fam. va dispune majorarea pensiei de întreținere de la suma de 6.500 lei la suma de 12.000 lei lunar începând cu data introducerii acțiunii și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani de către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E :
Admite acțiunea formulată de reclamanta N.M.M., dom. în Cluj str.Snagov nr.1 ap.46 împotriva pârâtului N.I., dom. în Cluj str.Plopilor nr.6 ap.4 și în consecință:
Majorează pensia de întreținere stabilită prin decizia civilă nr.216/1992 a Tribunalului Județean Cluj de la suma de 6.500 lei lunar la 12.000 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii 1 septembrie 1992 și până la terminarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani de către reclamanta N.M.M., născută la 1 septembrie 1974.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 1992.
Președinte, Grefier,
Gocan Mihai Feher Rozalia
R O M A N I A
JUDECATORIA CLUJ-NAPOCA
DOSAR.11379/1993
SENTINTA CIVILA NR.10786/1993
SEDINTA PUBLICA DIN : 26 noiembrie 1993
INSTANTA COMPUSA DIN:
PRESEDINTE : CODOBAN ZORICA
GREFIER : NAGY ZSOFIA
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile înaintată de reclamanta N.M.M. împotriva pârâtului N.I. pentru majorarea pensiei de întreținere.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.
Cauza fiind în stare de judecare, rămâne în pronunțare.
I N S T A N T A:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus reclamanta N.M.M. a chemat în judecată pe pârâtul N.I. solicitând instanței majorarea pensiei de întreținere în favoarea sa, deoarece de la data stabilirii și până în prezent au crescut veniturile pârâtului cât și nevoile reclamantei.
Pârâtul prin întâmpinarea depusă la dosar arată că nu se opune admiterii acțiunii, dar arată că mai are în întreținere doi copii minori N.M.I., născut la 25 august 1979 și N.C.R. născut la 23 decembrie 1980.
Pârâtul legal citat nu s-a prezentat în fața instanței de judecată.
Analizând actele de la dosar instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8174/1992 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pârâtul a fost obligat să plătească pe seama reclamantei o pensie de întreținere în sumă de 12.000 lei lunar.
Reclamanta depune la dosar adeverința nr.464 din 29 sept.1993 eliberată de Universitatea ,,BABES BOLYAI” Cluj-Napoca, Biologie – Chimie prin care se arată că este studentă anul I, curs de zi.
Din adeverința depusă la dosar rezultă că pârâtul în prezent realizează un venit mediu în sumă de 165.666 lei, din care cota de ½ parte ce poate fi afectată întreținerii a trei copii reprezintă suma de 82.833 lei.
Așa fiind, instanța va admite acțiunea reclamantei, iar în baza art.94 alin.2 C.fam. va dispune majorarea pensiei de întreținere de la suma de 12.000 lei lunar la suma de 36.000 lei lunar începând cu data introducerii acțiunii 15 septembrie 1993 și până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 25 de ani de cǎtre reclamantǎ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Admite acțiunea civilǎ înaintatǎ de reclamanta N.M.M. dom. în Cluj-Napoca, str.Snagov nr.1, ap.46 împotriva pârâtului N.I.,dom. în Cluj-Napoca, str.Plopilor nr.6, ap.4 și în consecințǎ:
Majoreazǎ pensia de întreținere stabilitǎ prin sentința civilǎ nr.8174/1992 a Judecǎtoriei Cluj-Napoca în favoarea reclamantei, nǎscutǎ la 1 septembrie 1974, de la suma de 12.000 lei la suma de 36.000 lei lunar începând cu data introducerii acțiunii 15 septembrie 1993 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publicǎ din 26 noiembrie 1993.
PRESEDINTE, GREFIER,
CODOBAN ZORICA NAGY SZOFIA
CZL/AL
4 ex/8.12.1993.
R O M A N I A
JUDECATORIA CLUJ-NAPOCA
DOSAR NR.6847/1994
SENTINTA CIVILA NR.7709/1994
Sedința publicǎ din 15 iulie 1994
INSTANTA COMPUSA DIN:
PRESEDINTE : CODOBAN ZORICA
GREFIER : NAGY ZSOFIA
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile înaintatǎ de reclamanta N.M.M., împotriva pârâtului N.I., pentru majorarea pensiei de întreținere.
La apelul nominal nu se prezintǎ.
S-a fǎcut referatul cauzei, constatând cǎ reclamanta a solicitat judecarea acțiunii în lipsǎ de la dezbateri, instanța reținând dosarul pentru pronunțare.
I N S T A N T A:
Prin acțiunea civilǎ înregistratǎ sub nr. de mai sus, reclamanta N.M.M. a chemat în judecatǎ pârâtul N.I. solicitând instanței majorarea pensiei de întreținere în favoarea sa, deoarce de la data stabilirii pensiei și până în prezent au crescut veniturile pârâtului cât și nevoile reclamantei.
Pârâtul prin întâmpinarea depusǎ nu s-a opus admiterii acțiunii, solicitând instanței că la stabilirea pensiei de întreținere să se aibǎ în vedere cǎ mai are în întreținere minorii M.I. nǎscut la 25 august 1979 și C.R., nǎscut la 23 decembrie 1980.
Din ansamblul probelor dosarului, instanța reține cǎ prin sentința civilǎ nr.10786/1993 a Judecǎtoriei Cluj, pârâtul a fost obligat să plăteascǎ pe seama reclamantei o pensie de întreținere în sumă de 36.000 lei (f.3), în prezent fiind în continuarea studiilor. In prezent venitul mediu realizat de pârât este de 268.681 lei, din care pentru întreținerea a 3 copii minori poate și trebuie sǎ se plǎtească pâna la ½ parte.
Așa fiind, instanța va admite acțiunea reclamantei în temeiul prev. art.94 alin.2,3 C.fam. și-l va obliga pe pârât la plata unei pensii de întreținere în sumă de 60.000 lei, diferența urmând a fi afectată întreținerii celorlalți 2 minori.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Admite acțiunea civilǎ înaintatǎ de reclamanta N.M.M. , dom. în Cluj-Napoca, str. Snagov nr.1, ap.46 împotriva pârâtului dom. în Cluj-Napoca, str. Plopilor nr.6, ap.4 și în consecințǎ:
Majoreazǎ pensia de întreținere stabilitǎ în favoarea reclamantei născutǎ la 1 septembrie 1974, de la 36.000 lei la 60.000 lei, începând cu 1 iunie 1994 și pânǎ la terminarea studiilor, fǎrǎ a depǎși vârsta de 25 ani.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțatǎ în ședințǎ publicǎ din 15 iulie 1994.
PRESEDINTE, GREFIER,
CODOBAN ZORICA NAGY ZSOFIA
CZL/AL
4 ex/18.07.1994
________________________________________________________________________
R O M A N I A
JUDECATORIA CLUJ-NAPOCA
DOASR NR.870/1995
SENTINTA CIVILA NR.1731/1995
Sedințǎ publicǎ din 17 februarie 1995
Instanța compusǎ din :
PRESEDINTE : ANA IONESCU
GREFIER : MARIANA STEF
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile înaintatǎ de reclamanta N.M. împotriva pârâtului N.I., pentru majorarea pensiei de întreținere.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura este îndeplinită.
S-a fǎcut referatul cauzei, după care cauza fiind în stare de soluționare, instanța o lasǎ în pronunțare.
I n s t a n t a
Prin acțiunea civilǎ înregistratǎ la 20 ianuarie 1995, reclamanta N.M. a chemat în judecatǎ pe pârâtul N.I. solicitând instanței ca prin sentința civilǎ pe care o va pronunța sǎ se dispunǎ majorarea pensiei de întreținere stabilitǎ în sarcina pârâtului în favoarea reclamantei prin sentința civilă nr.7709/1994 a Judecǎtoriei Cluj-Napoca.
In motivarea acțiunii reclamanta a arǎtat cǎ atât nevoile sale cât și veniturile pârâtului s-au majorat față de cele avute în vedere la pronunțarea sentinței civile anterioare.
Pârâtul, prin întâmpinarea depusă la dosar, declară cǎ nu se opune admiterii acțiunii, dar solicitǎ instanței ca la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere majorate instanța să aibă în vedere faptul cǎ mai are în întreținerea sa doi copii minori, în vârstǎ de 14 și respectiv 15 ani.
Din actele depuse la dosar, instanța reține urmǎtoarele:
Prin sentința civilă nr.7709/1994 a Judecǎtoriei Cluj-Napoca pârâtul a fost obligat sǎ plǎtească reclamantei o pensie de întreținere în sumă de 60.000 lei lunar.
Deși în prezent reclamanta este majorǎ, ea se află în continuarea studiilor fiind studentǎ în anul II la Facultatea de Bilogie-Chimie, deci se aflǎ în nevoie de a fi întreținutǎ de pǎrinți.(f.2).
Din adeverința depusǎ la dosar (f.5) instanța reține cǎ în ultimele 6 luni pârâtul a realizat un venit mediu net lunar în sumǎ de 448.171 lei, venit majorat fațǎ de cel avut în vedere la pronunțarea sentinței civile anterioare, din care pentru întreținerea a trei copii poate fi afectatǎ o cotǎ de pânǎ la ½ parte, conform prev. art.94 al.3 C.fam.
Coroborând cele de mai sus reținute cu faptul cǎ și nevoile reclamantei au crescut, în temeiul disp. art. 94 al.2 C.fam., instanța va admite acțiunea.
Drept urmare, instanța va dispune majorarea pensiei de întreținere stabilitǎ în sarcina pârâtului prin sentința civilǎ nr.7709/1994 a Judecǎtoriei Cluj-Napoca, de la suma de 100.000 lei lunar, în favoarea reclamantei N.M.,nǎscutǎ la 1 septembrie 1974, începând cu 20 ianuarie 1995, data introducerii acțiunii , pânǎ la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani.
La stabilirea noului cuantum al pensiei de întreținere, instanța a avut în vedere faptul cǎ pârâtul mai are în întreținerea sa doi copii în vârstǎ de 14 și respectiv 15 ani, precum și de diferența de vârstǎ dintre cei trei copii, diferențǎ ce face ca și nevoile lor să fie diferențiate.
PEMTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Admite acțiunea civilǎ înaintatǎ de reclamanta N.M., dom. în Cluj-Napoca, str. Snagov nr.1, et.III, sc.IV, ap.46 împotriva pârâtului N.I., dom. în Cluj-Napoca, str.Plopilor nr.6, ap.4 și în consecințǎ:
Majoreazǎ pensia de întreținere stabilitǎ în sarcina pârâtului prin sentința civilǎ nr.7709/1994 a Judecǎtoriei Cluj-Napoca, de la suma de 60.000 lei lunar la suma de 100.000 lei lunar în favoarea reclamantei N.M., nǎscutǎ la 1 septembrie 1974, începând cu 20 ianuarie 1995, data introducerii acțiunii, pânǎ la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțatǎ în ședința publicǎ din 17 februarie 1995.
PRESEDINTE, GREFIER,
ANA IONESCU MARIANA STEF
Red.AI/PM
4ex./13.03.1995
R O M A N I A
JUDECATORIA CLUJ
DOSAR NR.11793/1996
SENTINTA CIVILA NR. 11078/1996
Sedințǎ publicǎ din 8 octombrie 1996
Instanța compusǎ din:
PRESEDINTE : GROZAVU MARICICA
GREFIER :NAGY MARCELA
Pe rol fiind judecarea cauzei civile înaintate de reclamanta N.M. împotriva pârâtului N.I. pentru majorarea pensiei de întreținere.
La apelul nominal nu se prezintǎ pǎrțile.
Procedura este legal îndeplinitǎ.
S-a fǎcut referatul cauzei, dupǎ care se constatǎ cǎ reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsǎ.
Cauza fiind în stare de judecatǎ, rǎmâne în pronunțare.
I N S T A N T A:
Prin acțiunea civilǎ înreg. sub nr. de mai sus, reclamanta N.M.M. a chemat în judecatǎ pe pârâtul N.I. solicitând prin sentința ce se va pronunța, pârâtul sǎ fie obligat la majorarea pensiei de întreținere în favoarea reclamantei , cu motivarea cǎ nevoile acesteia au crescut, precum și veniturile pârâtului.
Pârâtul legal citat nu s-a prezentat în instanțǎ și nu a depus întâmpinare.
Din actele dosarului, instanța reține urmǎtoarele:
Prin sentința civilǎ nr.1731/1995 a Judecǎtoriei Cluj-Napoca, pârâtul a fost obligat sǎ plǎteascǎ pe seama reclamantei o pensie de întreținere în suma de 100.000 lei lunar.
De la data pronunțǎrii acestei sentințe și pânǎ în prezent nevoile acesteia au crecut, precum și veniturile pârâtului, acesta realizând un venit mediu lunar în suma de 829.069 lei..
Așa fiind, în baza art.94 al.2 cod.fam, instanța urmeazǎ a dispune majorarea pensiei de întreținere, pânǎ la cota de ½ parte, având în vedere cǎ pârâtul mai are încǎ doi copii în întreținere, de la suma de 100.000 lei lunar, la suma de 150.000 lei lunar, începând cu 22 august 1996 și pânǎ la terminarea studiilor, dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 25 de ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E :
Admite acțiunea înaintatǎ de reclamanta N.M.M. dom. în Cluj-Napoca str.Snagov nr.1, et.3, ap.46 jud.Cluj, împotriva pârâtului N.I. dom. în Cluj-Napoca str. Ploplior nr.5, ap.4 jud.Cluj și în consecințǎ:
Majoreazǎ pensia de întreținere a reclamantei de la suma de 100.000 lei lunar, la suma de 150.000 lei lunar, începând cu 22 august 1996 și pânǎ la terminarea studiilor nu mai mult de împlinirea vârstei de 25 de ani.
Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțatǎ în ședințǎ publicǎ din 8 octombrie 1996.
PRESEDINTE GREFIER
GROZAVU MARICICA NAGY MARCELA
GM/SM
4 ex.
4.11.1996
________________________________________________________________________
R O M A N I A
JUDECATORIA CLUJ NAPOCA
DOSAR NR.15370 / 1997
SENTINTA CIVILA NR.2144 / 1998
Sedința publică din 27 februarie 1998
INSTANTA COMPUSA DIN:
JUDECATOR : DENISA BALDEAN
GREFIER : CORINA TRIPON
I N S T A N T A,
IN NUMELE LEGII
H O T A R E S T E:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta N. M., dom. în Cluj-Napoca, str. Snagov, nr.1, ap.46, împotriva pârâtului N. I., dom. în Cluj-Napoca, str. Plopilor nr.6, bl.O2, ap.4, având ca obiect stabilire pensie de întreținere și în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantei N. M., născută la data de 1 septembrie 1974, o pensie lunară în cuantum de 17% din venitul net lunar al pârâtului, începând cu data de 31 octombrie 1997 și până la definitivarea studiilor de către reclamantă, fără a depăși vârsta de 25 de ani.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27 februarie 1998.
JUDECATOR, GREFIER,
DENISA BALDEAN CORINA TRIPON
DB / AL
4 ex / 2.03.1998.
________________________________________________________________________
R O M A N I A
JUDECATORIA CLUJ
DOSAR NR.15370 / 1997
SENTINTA CIVILA NR.2144 / 1998
Sedința publică din 27 februarie 1998
Instanța compusă din:
JUDECATOR : DENISA BALDEAN
GREFIER : CORINA TRIPON
M O T I V E
Prin cererea introductivă înreg. Sub nr.15370 / 31 oct.1997, reclamanta N. M. a chemat în judecată pârâtul N. I., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să oblige pârâtul la plata unei pensii lunare de întreținere motivat de faptul că în prezent reclamanta se afla în continuarea studiilor, în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca – cursuri de zi.
Răspunzând pretențiilor formulate de reclamantă, prin întâmpinarea din 30 ianuraie 1998, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât reclamanta își exercita dreptul la întreținere în mod abuziv în condițiile în care este licențiată a Facultății de Chimie Biologie, iar înscrierea la cea de a doua facultate este “doar formală”. Pârâtul învederează instanței că mai are în întreținerea sa doi copii minori, elevi ai Liceului N.Bălcescu Cluj-Napoca (f.14 dosar).
Examinând întregul probatoriu al cauzei, instanța reține următoarele:
Reclamanta N. M. s-a născut la 1 sept.1974, și este fiica pârâtului Nueleanu Ioan, fapt dovedit prin copia certificatului de naștere (f.3 dosar).
In prezent reclamanta se află în continuarea studiilor, fiind înscrisă in anul I (anul universitar 1997-1998) cursuri de zi, a Univ.de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca – Facultatea de Medicină Generală. Studenta poartă numărul matricol 21154 după cum atestă adeverința de la fila 2 dosar, susținută prin adresa UMF de la fila 24 dosar.
In drept, potrivit dispozițiilor art.86 coroborat cu art.101 cod.fam. ambii părinți sunt obligați să contribuie la întreținerea copiilor, la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestora, întreținerea fiind datorată potrivit cu nevoile celui care o cere, și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti – art.94 al.1 cod. Fam.
In speță, reclamanta a probat faptul că se află în continuarea studiilor, în scopul desăvârșirii sale profesionale și a dovedit de asemenea faptul că pârâtul realizează venituri lunare, conf. Adeverinței eliberate de către Tribunalul Cluj, la data de 28 ianuarie 1998 (f.20 dosar).
In raport cu cele reținute în fapt și în drept, instanța apreciază întemeiată acțiunea reclamantei, considerând că este lipsit de relevanță faptul că reclamanta a mai absolvit o instituție de învățământ superior câtă vreme ea nu a împlinit vârsta de 25 de ani, și a dovedit că în prezent este din nou studentă urmând cursurile de zi, ale unei facultăți care prin specificul ei nu poate fi absolvită “doar formal”.
In consecință, instanța va obliga pârâtul la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea fiicei sale – N. M. pensie ce se va plăti în cotă de 17% din venitul net lunar al pârâtului începând cu data de 31 oct. 1997 și până la definitivarea studiilor de către reclamantă, fără a depăși vârsta de 25 de ani.
La stabilirea pensiei de întreținere instanța a respectat disp.art.94 al.3 cod.fam., și a ținut seama de faptul că pârâtul mai are în întreținerea sa doi copii minori, elevi ai Liceului Nicolae Bălcescu Cluj-Napoca, conf. înscrisurilor de la filele 16, 17 dosar.
JUECATOR,
DENISA BALDEAN
DB / SM
4 ex
R O M A N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECTIA CIVILA
DOSAR Nr.3368 / 1998
DECIZIA CIVILA NR.1397 / A / 1998
Sedinta publica din 14.09.1998
Instanta compusa din
PRESEDINTE : EVA POP
JUDECATOR : ELEONORA GHETA
GREFIER : VICTORIA BALEA
Apelant – pârâtul N. I. dom. în Cluj Napoca, str. Plopilor nr.6, bloc O2, ap.4
Intimat – reclamanta N. M. dom. în Cluj-Napoca, str. Snagov nr.1, ap.46 prin avocat Lazar L.
Obiect – apel împotriva sentinței civile nr.2144/31 oct1998 a Judecătoriei Cluj-Napoca – pensie de întreținere –
T R I B U N A L U L
IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul N. I. în contra sentinței civile nr.2144 din 27 februarie 1998 a Judecătoriei Cluj-Napoca, dosar nr.15370/1997, pe care o menține în întregime.
Obligă pe numitul apelant să plătească intimatei N. M. suma de 400.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 septembrie 1998.
PRESEDINTE JUDECATOR GREFIER
POP EVA GHETA ELEONORA BALEA VICTORIA
R O M A N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECTIA CIVILA
DOSAR NR.3368/1998
MOTIVAREA DECIZIEI CIVILE NR.1397/A/1998
pronunțată în ședința publică din 14.09.1998
Prin sentința civilă nr.2144/1998 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr.15370/1997 s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta N. M. împotriva pârâtului N. I. pârâtul fiind obligat să plătească reclamantei o pensie de întreținere lunară în cuantum de 17% din venitul net lunar al pârâtului, începând cu data de 31 oct.1997, și până la definitivarea studiilor de către reclamantă, fără a depăși vârsta de 25 de ani.
In motivarea sentinței, s-a reținut că reclamanta se află în continuarea studiilor în scopul desăvârșirii profesionale, fiind înscrisă în anul I curs de zi la Universitatea de Farmacie Cluj-Napoca astfel că se află în stare de nevoie , pârâtul în calitate de părinte, raportat la veniturile lunare, având obligația să contribuie la întreținerea ei.
Inpotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul, motivând ca prin sentința civilă nr.14093/1997 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus sistarea pensiei de întreținere întrucât N. M. a terminat studiile Facultății de Biologie în sesiunea iunie 1997. Ulterior, Nueleanu Marina s-a înscris la Facultatea de Medicină iar potrivit deciziei de îndrumare a plenului Tribunalului Suprem nr.2/1971 se stabilesc condițiile în care se poate acorda pensie de întreținere în situația continuării studiilor după vârsta de 18 ani, reclamanta nemaifiind în nevoie.
Apelantul a susținut că sensul deciziei menționate era acela că, obligația părintelui de a contribui la întreținere se referă la absolvirea unei singure facultăți și nu mai multe, iar reclamanta avea posibilitatea să se angajeze sau să se înscrie la șomaj în situația în care nu-și găsea post. apelantul a mai susținut că motivele menționate se întemeiază și pe disp. Legii 3/1977 din care rezultă că la terminarea studiilor copiii nu mai beneficiază de pensie de urmaș chiar dacă au o vârstă mai mică fiind obligați să se încadreze în muncă, situație care urmează să se aplice și părinților care acorda întreținere copiilor ce termină studiile înainte de împlinirea vârstei de 25 de ani.
Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului motivând că soluția instanței de fond se bazează pe o motivare judicioasă în fapt și în drept, că solicitarea pensiei nu constituie un abuz de drept, că îndrumările date de plenul Tribunalului Suprem prin decizia nr.2 sunt obligatorii, iar comparația făcută cu situația în care se acordă pensie de urmaș nu are relevanță în cauză.
Tribunalul, examinând motivele de apel formulate, reține că acestea sunt nefondate, pentru motivele ce urmează.
Obligația părinților de a întreține copii rezultă din disp. art.86, 42 C.fam.
Condițiile în care se acordă pensie de întreținere pentru copii majori aflați în continuarea studiilor au fost reglementate prin decizia de îndrumare nr.2 a Plenului Tribunalului Suprem din 20 februarie 1971, decizie cu caracter obligatoriu pentru toate instanțele judecătorești.
Potrivit acestei decizii părintele este obligat să dea întreținere copilului devenit major, dacă se află în continuare de studii, până la terminarea acestora fără a depăși vârsta de 25 de ani.
Reclamanta a făcut dovada în sensul celor menționate anterior, decizia de îndrumare neprevăzând în mod expres situația copiilor majori înscriși la a doua facultate.
Tribunalul apreciază însă că, instanța de fond în mod întemeiat a reținut că reclamanta fiind înscrisă la curs de zi la Universitate se afla în stare de nevoie, neprezentând relevanță că urmează o a doua facultate atâta timp cât nu a depășit vârsta de 25 de ani.
Motivele invocate referitoare la situația similară privind acordarea pensiei de urmaș nu sunt fondate întrucât din chiar cuprinsul deciziei de îndrumare rezultă că pentru a pronunța această decizie s-a avut în vedere condițiile în care se acordă și pensia de urmaș “până la vârsta de 16 ani sau, dacă continuă studiile, până la terminarea acestora fără a depăși vârsta de 25 de ani”.
Tribunalul mai reține de asemenea că, reclamantei nu i se poate impune adoptarea unei anumite variante respectiv angajarea sau înscrierea la șomaj, cât timp aceasta a apreciat că pentru desăvârșirea pregătirii sale profesionale este mai favorabilă înscrierea la a doua facultate.
In consecință, Tribunalul apreciază că apelul este nefondat urmând a fi respins în baza art.282 și urm. C.pr.civ., menținând în întregime sentința civilă nr.2144/27 februarie 1998 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr.15370/1997.
In temeiul art.274 si 298 C.pr.civ. Tribunalul va obliga apelantul la 400.000 lei cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimatei N. M.
In temeiul art.261 C.pr.civ. modificat prin OGR nr.13/1998 prezentele motive de fapt și de drept fac parte integrantă din Decizia civilă nr.1397 / A /14.09.1998.
PRESEDINTE JUDECATOR
POP EVA GHETA ELEONORA
GE/AA
13.10.1998
Hotărâri judecătorești date în ceea ce privește pensia de urmaș
Hotǎrâri prin care instanța a acordat pensie de urmaș și în cazul în care copilul urmaș își continuǎ studiile dupǎ terminarea unei facultǎți prin: masterat sau printr-un colegiu:
sentința civilǎ nr.36/10 ianuarie 2005 a Tribunalului Cluj
sentința civilǎ nr.388/6 mai 2005 a Tribunalului Cluj
ROMANIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECTIA CIVILA
DOSAR NR.10080/2004
SENTINTA CIVILA NR.36/2005
Sedința publica din 10.01.2005
Instanta compusa din :
PRESEDINTE : EVA POP – Presedinte sectie
ASISTENTI JUDICIARI : ADRIAN STER
: IOAN ROSU
GREFIER : LILIANA CAMPEAN
S-a luat spre examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul N. C. R. împotriva pârâtei CASA JUDETEANA DE PENSII CLUJ având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că s-a depus la dosar de către pârâtă întâmpinare, un exemplar înmânându-se reclamantului.
Reclamantul depune la dosar o adeverință precum și un extras din Legea nr.288/2004 și arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Instanța, nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul de a se dispune obligarea pârâtei la plata pensiei de urmaș de la data de 1 octombrie 2004 până la terminarea studiilor.
T R I B U N A L U L
Reține că prin acțiunea civilă înregistrată la data de 12.11.2004, reclamantul N. C. R. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a solicitat instanței că prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să oblige pârâta la plata pensiei de urmaș până la terminarea studiilor.
In motivarea acțiunii, reclamantul arată că pârâta i-a sistat pensia de urmaș începând din data de 01.10.2004, pe motiv că studiile de masterat sunt studii postuniversitare. In anul anterior, reclamantul a beneficiat de pensie de urmaș, iar studiile erau tot postuniversitare.
Continuarea studiilor este evidențiată prin studii masterale ale unei facultăți în aceeași specializare, mai ales că pârâta a considerat continuare de studii și o a doua facultate, ori colegiul urmat de mine după prima facultate avea o altă specializare, și cu atât mai mult reclamantul considera că masteratul îl îndreptățește la asigurarea întreținerii.
Intrucât se afla la masterat, reclamantul nu beneficiază de șomaj, A.J.O.F.M.-ul considerând studii și pe cele postuniversitare și că tinerii se află în întreținerea părinților până la finalizarea acestor studii, astfel că în cazul de față întreținerea este suplinită de pensia de urmaș.
In drept, acțiunea este motivată pe prevederile art.65 lit. ,,b” din Legea nr.19/2000.
Pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar (f.6) a solicitat respingerea acțiunii și menținerea actului atacat, arătând că potrivit art.66 alin.1 lit. ,,b” din Legea nr.19/2000 copii au dreptul la pensie de urmaș dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Practica asigurărilor sociale, inclusiv îndrumările CNPAS au fost în sensul că aceasta perioadă de studii nu include nici masterul și nici doctoratul.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Reclamantul a solicitat acordarea pensiei de urmaș pe durata studiilor, având în vedere în conformitate cu adeverința de la fila 7 dosar, este masterand al Facultății de drept Cluj-Napoca ,,Dimitrie Cantemir”.
In conformitate cu prevederile art.66 alin.1 lit. ,,b” din Legea nr.19/2000 copii au dreptul la pensie de urmaș dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii și nu au depășit vârsta de 26 de ani.
Reclamantul are vârsta de 23 de ani, iar potrivit prevederilor Legii nr.288/2004 art.5 alin.2, acesta are posibilitatea de a-și continua studiile universitare prin masterat. Prin urmare, sunt întrunite ambele condiții necesare aplicării prevederilor art.66 alin.1 lit. ,,b” din Legea nr.19/2000 pentru acordarea pensiei de urmaș.
Față de cele ce preced, instanța deliberând va admite acțiunea formulată de reclamant și va obliga pârâta la plată către reclamant a pensiei de urmaș de la data 01.10.2004 când a fost sistată și până la finalizarea studiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
TRIBUNALUL
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul N. C. R., cu domiciliul în Cluj-Napoca, str.Plopilor nr.6, ap.4, Județul Cluj, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, str.G. Coșbuc nr.2, Județul Cluj.
Obligă pârâta să plătească reclamantului pensia de urmaș în continuare de la data de 01.10.2004 și până la finalizarea studiilor.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10.01.2005.
PRESEDINTE GREFIER
EVA POP LILIANA CAMPEAN
ASISTENTI JUDICIARI
ADRIAN STER IOAN ROSU
4 ex./26.01.2005
observații: în dosarul finalizat în fond cu sentința citatǎ mai sus, pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII CLUJ, a fǎcut recurs. Curtea de Apel Cluj, competentǎ sǎ soluționeze recursul pârâtei, a respins recursul și a menținut în întregime sentința recurata.
R O M A N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECTIA LITIGII DE MUNCA,
ASIGURARI SOCIALE SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
DOSAR NR.1806/2005
SENTINTA CIVILA NR.388/2005
Sedința publică din data de 6 mai 2005
Instanța constituită din:
PRESEDINTE : SERGIU-LEON RUS
ASISTENTI JUDICIARI : ADRIAN STER
: IOAN ROSU
GREFIER : BEATRICE OLTEAN
S-a luat spre examinare acțiunea înaintată de reclamantul N. C. R. împotriva pârâtei CASA JUDETEANA DE PENSII CLUJ, cauza având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a depus la dosar, la data de 20.04.2004, din partea reclamantului un script în susținerea cererii sale.
Reclamantul declara că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Nemaifiind de formulat cereri în probațiune, instanța acordă cuvântul părții prezente în dezbateri pe fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul anulării deciziei atacate și totodată restituirea sumelor reținute în mod ilegal.
Istanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Reține că prin acțiunea civilă înregistrată la instanță la data de 28.02.2005, reclamantul N. C. R. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței că prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea debitelor imputate acestuia pe perioada 01.10.2003-01.10.2004 în valoare de 80.686.722 lei.
In motivarea sa, acesta arată că pârâta i-a acordat pensie de urmaș pentru perioada mai sus menționată, conform cererii înaintate.
Pârâta susține că a încasat ilegal această pensie, deoarece putea să se încadreze în muncă.
Reclamantul mai arată că aceste debite au fost imputate datorită câștigării în instanță a dreptului de a i se plăti pensia în continuare la studiile de masterat. Pârâta nu arată că prin faptele sau actele ilegale i se poate imputa darea în plată.
In drept, sunt invocate prevederile art.6 lit. ,,b” din Legea nr.19/2000.
Pârâta legal citată prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei (f.15-16), a solicitat respingerea acțiunii.
In fapt, potrivit art. 66 alin.1 lit. ,,b” din Legea 19/2000 copiii au dreptul la pensie de urmaș dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Adeverința depusă de reclamant a fost emisă de a doua facultate pentru anul universitar 2003-2004, întrucât nu mai putea obține venituri astfel, în condițiile în care prima facultate luase sfârșit în anul 2003.
Se crează astfel o prezumție de rea-credință din partea reclamantului și potrivit art.187 din Legea nr.19/2000, sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripție în baza deciziei care constituie titlul executoriu.
In drept, sunt invocate prevederile art.115 și urm. C.pr.civ., Legea nr.19/2000 completată și modificată.
Prin completarea de acțiune (f.17-18), reclamantul arată că plata sumelor incluse s-a făcut în mod legal.
In motivare, acesta se prelevează de prevederile art.66 lit.,,b” din Legea nr.19/2000, arătând totodată că există o hotărâre judecătorească pronunțată în dosar nr.10.080/2004 prin sentința civilă nr.36/2005.
Totodată, reclamantul mai arăta ca pârâta nu a argumentat legal printr-un articol sau text de lege faptul ca a încasat ilegal sumele pretinse.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:
Prin Decizia nr.213330/2005 (f.4), emisă de pârâtă, reclamantul a fost dat în debit pentru recuperarea sumei de 80.686.722 lei încasată necuvenit pentru perioada 01.10.2003-01.10.2004.
Reclamantul arată că, în calitate de moștenitor al tatălui său N. I. a beneficiat de pensie de urmaș, care a fost apoi continuată prin acordarea acestei pensii în baza sentinței civile nr.36/2005, pronunțată în dosar nr.10.080/2004, rămasă definitivă și executorie prin respingerea recursului formulat de pârâtă Casa Județeană de Pensii.
Reclamantul în baza art.66 lit.,,b” din Legea nr.19/2000 a beneficiat de pensie de urmaș pentru continuarea studiilor, într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la împlinirea vârstei de 26 de ani.
Condițiile prevăzute de articolul menționat mai sus sunt îndeplinite, neexistând astfel o motivație juridică pentru emiterea deciziei de imputare.
Față de cele ce preced, tribunalul deliberând, urmează a admite acțiunea formulată de reclamant, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii și a anula Decizia nr.213330/14.02.2005.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
TRIBUNALUL
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul N. C. R., cu domiciliul în Cluj-Napoca, str.Plopilor nr.6/4, bl.G 11, ap.17, județul Cluj, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, str. G.Coșbuc nr.2, județul Cluj, și în consecință:
Anulează Decizia nr. 213330/14.02.2005, emisă de pârâtă, prin care reclamantul este obligat la plata sumei de 80.686.722 lei, reprezentând debit ca suma încasată necuvenit aferent perioadei 01.10.2003-01.10.2004.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 06.05.2005.
PRESEDINTE GREFIER
SERGIU RUS BEATRICE OLTEAN
ASISTENTI JUDICIARI
ADRIAN STER IOAN ROSU
Observații: în urma recursului promovat de pârâtǎ, Curtea de Apel Cluj a dat soluția ce o conține minuta de mai jos:
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
Pentru Minori și Familie
Dosar nr. 16474/RG/2005
COPIA MINUTEI DECIZIEI CIVILE NR. 2460/R/2005
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII CLUJ împotriva sentinței civile nr. 388 din 06.05.2005 pronunțată în dosarul nr. 1806/2005 al Tribunalului Cluj, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08.11.2005.
PRESEDINTE JUDECATORI
ss. GABRIELA PURJA ss. ADRIAN REPEDE ss. MARTA VITOS,
Pentru conformitate cu originalul
GREFIER
Nicoleta Nicoara
S-a timbrat cu 20.000 lei taxa judiciară de timbru prin chitanța nr. 672074787 din 12.10.2005 și timbru judiciar.
Cluj Napoca, la 10.11.2005
BIBLIOGRAFIE
Acțiuni civile în justiție~Teorie și practică judiciară-Constantin Crisu; Editura “Argessis” Curtea de Argeș 1992
Codul de procedură civilă; Editura “Lumina Lex” București 2004
Codul de procedură civilă~Comentat și adnotat Vol.I – Gabriel Boroi; Editura “All Beck” București 2001
Dicționar de drept civil-Mircea Costin, Mircea Mureșan, Victor Ursa; Editura “Stiintifică și Enciclopedică” București 1980
Drept civil~Teoria generală a obligațiior – Constantin Stătescu, Corneliu Bârsan; Editura “All Beck” București 2000
Dreptul familiei~Teorie și practică-Maria Banciu; Editura “Argonaut” Cluj-Napoca 2000
Filiația. Adopția națională și internațională-Marieta Avram; Editura “All Beck” București 2001
Legea nr.19/17 martie 2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale
Legea nr.26/6 martie 1991pentru aderarea României la convenția privind obținerea pensiei de întreținere în străinătate
Legea nr.92/1992 privind organizarea judecătorească
Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopției
Legea nr.288/2004 privind organizarea studiilor universitare
Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor
Ordonanța de urgență a guvernului nr.138 din 14 septembrie 2000
Proiectul noului Cod civil
Răspunderea civilă – Ernest Lupan; Editura “Accent” Cluj-Napoca 2003
Teoria generală a obligațiior-Liviu Pop; Editura “Lumina Lex” București 1998
Tratat de drept civil~contracte speciale – Francisc Deak; Editura “Universul Juridic” București 2001
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Consideratii Teoretice Si Practice Legate de Obligatia de Intretinere In Sistemul Codului Familiei Si In Cel al Viitorului Cod Civil (ID: 125595)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.