Consideratii Teoretice Si Juridice Privind Sistemul Bugetar European

Prin reunirea suveranității se înțelege că statele membre deleagă anumite puteri de decizie unor instituții comune pe care le-au creat, astfel încât deciziile cu privire la probleme specifice de interes comun să poată fi adoptate în mod democratic, la nivel european.

Uniunea Europeană (UE) este o familie de țări democratice europene care conlucrează pentru a îmbunătăți viața cetățenilor lor și pentru a construi o lume mai bună.

Succesul Uniunii Europene se datorează, în mare măsură, modului său de funcționare neobișnuit. Spunem neobișnuit pentru că țările care alcătuiesc UE („statele membre”) rămân națiuni suverane independente, dar suveranitatea tuturor este reunită pentru a obține o putere și o influență mondială pe care niciuna dintre ele nu ar putea să o atingă pe cont propriu. Departe de a fi o federație, ca Statele Unite ale Americii, UE este mult mai mult decât o organizație pentru cooperare între guverne, cum sunt Națiunile Unite. De fapt, UE este unică.

În doar o jumătate de secol, Uniunea Europeană a adus pace și prosperitate în Europa, o monedă unică europeană (euro) și o „piață unică” fără frontiere care asigură libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și a capitalurilor. Uniunea Europeană a devenit o putere comercială majoră și lider mondial în domenii precum protecția mediului și ajutoarele pentru dezvoltare. Nu este de mirare că numărul statelor membre a crescut de la șase la 27 și că există alte state candidate în vederea aderării.

Există trei instituții de decizie principale:

Parlamentul European (PE), care reprezintă cetățenii UE și este ales direct de către aceștia;

Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă statele membre individuale;

Comisia Europeană, care reprezintă interesele Uniunii ca un tot unitar.

Acest „triunghi instituțional” elaborează politicile și legile care se aplică pe întregul teritoriu al UE. În principiu, Comisia propune legi noi, iar Parlamentul și Consiliul le adoptă. Comisia și statele membre aplică aceste legi, iar Comisia asigură respectarea lor.

Curtea de Justiție este arbitrul final în litigiile din domeniul dreptului european.

Curtea de Conturi controlează modul de finanțare a activităților Uniunii.

Mai există câteva instituții care îndeplinesc un rol esențial în funcționarea UE:

Comitetul Economic și Social European reprezintă actorii economici și sociali din societatea civilă organizată, precum angajatorii și angajații, sindicatele și organizațiile de consumatori;

Comitetul Regiunilor reprezintă autoritățile regionale și locale;

Banca Europeană de Investiții finanțează investițiile în proiecte de dezvoltare economică în interiorul și în exteriorul UE și susține micile întreprinderi prin Fondul European de Investiții;

Banca Centrală Europeană este responsabilă de politica monetară europeană;

Ombudsmanul European investighează plângerile privind administrarea defectuoasă înaintate împotriva instituțiilor și organismelor UE;

Controlorul European pentru Protecția Datelor asigură protecția datelor cu caracter personal ale cetățenilor.

De asemenea, agențiile specializate îndeplinesc anumite atribuții de natură tehnică, științifică sau administrativă.

Puterile și responsabilitățile instituțiilor UE, precum și normele și procedurile pe care trebuie să le urmeze sunt prevăzute în Tratatele care stau la baza UE. Tratatele sunt aprobate de președinții și prim-miniștrii tuturor țărilor UE și sunt ratificate ulterior de parlamentele acestora din urmă.

NOȚIUNI ELEMENTARE PRIVIND BUGETUL UNIUNII EUROPENE

Bugetul UE reprezintă ansamblul resurselor financiare de care acesta dispune anual pentru îndeplinirea de către instituțiile comunitare a obiectivelor, activităților și intervențiilor comunitare stabilite în prezent prin Tratatul de la Amsterdam (TUE + TCE). În funcție de acesta pot fi observate în fiecare an prioritățile și orientările politice comunitare.

Comunitatea europeană pentru a finanța programele, proiectele care le derulează are nevoie de un buget.

Bugetul comunității europene refelectă concepția și stadiul integrării europene .
Actualitatea modernă a societății europene a impus edificarea oficială unui buget prin constituirea bugetului Uniunii Europene.

Regulamentul financiar al acestor comunității precizează că bugetul lor este “actul care prevede și autorizează în prealabil, în fiecare an, cheltuielile și veniturile comunităților” .

Pentru acoperirea (asigurarea) bugetului UE, astfel statele membre sunt dispuse să transefere o parte din atributele naționale în materie de percepere a impozitelor și taxelor, după cum ponderea unei categorii de cheltuieli sau alteia în totalul bugetului UE care poate fi considerată o dimensiune a intervenției UE asupra economiilor și politicilor naționale.

Principiile bugetului
Bugetul comunității europene respectă regulile generale care se aplică și în statele membre, având ca scop asigurarea transparenței veniturilor și cheltuielilor în procesul luării deciziilor și a clarității în monitorizarea și controlul execuției bugetului pentru protejarea intereselor financiare ale UE.
Aplicarea dreptului bugetar și procedura elaborării, aprobării, executării și încheierii bugetului comunitar sunt generate de anumite principii, în doctrina modernă a finanțelor publice, sunt unanim admise următoarele:
Anualitatea bugetului; unitatea bugetului; universalitatea bugetară; echilibrul bugetului și speciliazarea bugetară.

În acord cu doctrina modernă, aceste principii sunt consacrate și în Regulamentul financiar al comunității europene . Bugetul aprobat de CE are prevăzut deasemeni și un capitol distinct privind publicitatea bugetului în Jurnalul oficial al UE.

a) Principiul anualitatea bugetului. Presupune operațiunile bugetare care se vor derula, în timpul exercițiului bugetar, în comunitatea europenă acesta se întinde în intervalul 1 ianuarie- 31 decembrie.

Veniturile care trebuiesc încasate în anul financiar curent și nu s-au încasat în acel an se face venit la bugetul anului următor. Orice impozit și taxă prevăzut a se plăti în anul financiar curent și neonorat se anulează la finele anului respectiv.
Excepții pot exista. De exemplu, în cazul în care baza legală pentru o anumită cheltuială a fost adoptată spre sfârștul anului, iar cheltuiala nu a mai putut fi angajată și plata efectuată până la finele anului financiar curent se poate aproba transferarea cheltuielii respective în bugetul aferent anului următor.
De precizat că, multe proiecte și acțiuni UE se desfășoară pe o perioadă mai mare de un an calendaristic. Pentru asigurarea disciplinei financiare, respectiv a încadrării în limita resurselor de finanțare disponibile și a comunității. De altfel UE folosește pe termen mediu, instrumentul „perspectiva financiară”.
În scopul racordării proiectelor și acțiunilor multi-anuale la buget, care se referă la un anumit an financiar, în practica UE se folosesc două concepte de cheltuieli: „limita de angajare a cheltuielilor” și „limita de plăți”.
Limita de angajare a cheltuielilor reprezintă mărimea tuturor obligațiilor decurgând dintr-un proiect cu o perioadă de executare mai mare de un an, care revine anului financiar pentru care se elaborează bugetul.
Limita de plăți reprezintă suma înscrisă în buget pentru proiectul respectiv. De exemplu, o cheltuială poate fi angajată în anul financiar pentru care se întocmește bugetul dar plata către creditor poate fi efectuată doar parțial în anul respectiv, după cum o plată poate fi făcută în contul unei cheltuieli angajate în exercițiul financiar anterior.

a) Unitatea bugetară impune ca toate veniturile și cheltuielile bugetului UE să fie cuprinse într-un singur document. De la acest principiu sunt de menționat două excepții:
Au fost create aranjamente financiare speciale pentru anumite activități în domeniul politicii comune externe și de securitate, al Fondului european de dezvoltare. În aceste cazuri, anumite venituri (ajutoare, donații s.a ) sunt folosite direct pentru activitățile respective fără a mai fi înscrise în bugetul UE.
Agențiile europene (organisme descentralizate ale UE au proprile bugete care sunt alimentate cu transferuri din bugetul UE.
Asemeni principiului anualității, în literatura contemporană a finanțelor publice se apreciază că principiul unității bugetare se sprijină pe două genuri de motivații unele financiare, altele politice.

b) Principiul universalitatea bugetului În practica UE sunt respectate două reguli bugetare:
(1) neafectarea veniturilor bugetare, adică o dată vârsate la bugetul UE, aceste venituri se depersonalizează, fiind folosite în totalitatea lor la finanțarea tuturor cheltuielilor;
(2) prezentarea bugetului în formă brută, respectiv înscrierea veniturilor și cheltuielilor în sume toate, fără compensări și omisiuni.
În aplicarea acestui principiu, apar execepții. Anumite venituri sun afectate direct finanțării unor programe de cercetare, iar unele țări fac donații în mod expres pentru finanțarea unor politici specifice, ca de exemplu ajutoarele umanitare.
c) Principiul echilibrului bugetar. În cazul UE este strict respectat, în sensul că veniturile sunt egale cu cheltuielile sau mai mari. UE nu este autorizată să se împrumute pentru finanțarea cheltuielilor prevăzute în bugetul UE. În consecință situația normală pentru execuția bugetului este surplusul de venituri asupra cheltuielilor, care este preluat obligatoriu în bugetul pe anul următor.
Ca atare, în bugetul UE nu se refelectă operațiunile de împrumut pe care comunitatea europeană sau instiuții ale UE sunt autorizate prin tratat să le facă (de exemplu, împrumuturi acordate unor state membre și țări candidate pentru susținerea balanței de plăți).

Această particularitate în aplicarea principiului echilibrului bugetar în cazul UE reprezintă cea mai importantă deosebire față de bugetele din statele membre, unde existența deficitelor este uzuală.

Cel mai reușit buget este cel care se apropie de deficit, degajând însă un execedent simboli.
d) Principiul specializării bugetare impune înscrierea în bugetul UE a veniturilor bugetare pe categorii stabilite după proveniență, în raport cu specificul surselor și a cheltuielilor după destinație, potrivit clasificației bugetare. În acest sens sunt eliminate confuziile în procesul deciziei bugetare și a executării acesteia. Clasificația bugetară folosită de către UE cuprinde secțiuni, tiluri, capitole și alineat.

VENITURILE BUGETULUI ALE UNIUNII EUROPENE
Spre deosebire de alte organizații internaționale ale căror resurse se bazează, în marea lor majoritate, pe contribuțiile (cotizațiile) statelor membre, UE are un sistem propriu de venituri.

La acest sistem s-a ajuns cu dificultate, întrucât deciziile cu privire la categoriile de venituri ale UE și la mărimea acestora sunt în primul rând politice, având un impact direct asupra plății din resursele naționale pe care statele membre acceptă fie să le transfere jurisidicția națională în cea a UE, fie să le cedeze UE. Astfel de decizii politice influențează relațiile dintre cetățeni și firmele contribuabile, pe de o parte și statele membre și UE , pe de a altă parte, și sunt adoptate de către Consililiu UE, pe baza votului unanim.

Principalele momente în construcția sistemului de venituri al UE sunt: anul 1951 – instituirea taxei aspura producției de cărbune și oțel al statelor membre ale Comunității Economice a Cărbunelui și Oțelului; anul 1957 –stabilirea contribuțiilor directe pentru statele din Comunitatea Europeană; anul 1971- constituirea veniturilor proprii ale UE.

Sistemul actual de venituri al Uniunii Europene

Bugetul UE cuprinde patru categorii de venituri:
– veniturile proprii tradiționale;
– parte din taxa pe valoare adăugată (TVA ) din statele membre;
– cota din produsul național brut (PNB) al statelor membre;
– alte venituri.

Primele trei venituri sunt cunoscute ca „venituri proprii” ale UE, care au la bază PNB al statelor membre și pentru care Consiliul Europei hotărâște plafonul maxim (ca procent din PNB) admis ca venit al UE.

Veniturile proprii tradiționale sunt considerate în mod „natural” ca fiind venituri proprii ale UE întrucât sunt încasate de către statele membre datorită politicilor UE – uniunea vamală și politica agricolă comună.

Veniturile proprii tradiționale sunt formate din două grupe de taxe:

Veniturile proprii tradiționale se urmăresc și se încasează de către statele membre în contul UE.

Deoarece colectarea acestor venituri necesită resurse umane și materiale importante, statele membre au dreptul să rețină o cotă de 25 % din încasări pentru acoperirea cheltuielilor respective. Această cotă a fost de 10% până în anul 2002.
Venitul UE din TVA reprezintă o parte din taxa pe valoarea adăugată încasată de către statele membre, calculată prin aplicarea unei cote procentuale asupra bazei de impozitare (pentru TVA).

Cota din PNB al statelor membre este un venit variabil care se stabilește prin bugetul UE al fiecărui an. Acest venit se încasează de la statele membre numai dacă celelalte venituri proprii (veniturile propriii tradiționale și venitul din TVA) nu sunt suficiente pentru acoperirea cheltuiellor. Mărimea acestui venit nu poate fi mai mare decât diferența dintre: (1) limita maximă a tuturor veniturilor proprii ale UE, autorizată de către Consiliul European, ca procent din PNB cumulat al statelor membre, și (2) celelalte venituri proprii (veniturile tradiționale și genitul dinTVA).
Prirncipalele venituri incluse în grupa „alte venituri” sunt: dobânzi și penalități pentru întârzierile la plata obligațiilor față de bugetul UE; penalitățle achitate de către firme pentru încălcarea unor reglementări comune (de exemplu, în domeniul competiției); impozitele pe salariiile angajaților din instituțiile UE; diferite venituri din operațiunile administrative ale instituțiilor UE; surplusurile din anii financiari anteriori.

Parlamentul European a aprobat bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2007-2013 la valoarea de 864, 4 miliarde euro. În privința bugetului stabilit pe perioada 2007-2013 acesta reprezintă cu puțin peste 1% din produsul intern brut al statelor membre UE. Bugetul blocului comunitar aferent anului 2007, care prevede majorarea cheltuielilor destinate stimulării creșterii economice și subvenții substanțiale în sectorul agricol. Cheltuielile totale au fost stabilite la 115,5 miliarde de dolari, cu 7,6% peste nivelul aferent anului 2006, echivalentul a 0,99% din Produsul Intern Brut al UE.

Luând în calcul și sumele care pot fi cheltuite după 2007, valoarea bugetului este de 126,5 miliarde de euro. Cheltuielile alocate susținerii regiunilor sărăce, educației, cursurilor de calificare, cercetării și dezvoltării, precum și altor măsuri destinate stimulării dezvoltării economice, vor fi de 54,9 miliarde de euro, în creștere cu 15,4% comparativ cu bugetul pentru 2006.
"În acest buget începe să devină vizibil un nou mod de gândire în Europa: există o realocare semnificativă a resurselor spre competitivitate, inovație și progres economic", a declarat comisarul European pentru Buget, Dalia Grybauskaite
Pe de altă parte, cheltuielile din sectorul agricol, inclusiv controversatele subvenții acordate fermierilor și fondurile pentru dezvoltarea rurală, reprezintă, în continuare, cea mai mare parte a bugetului, de 56,3 miliarde de euro. Mulți membri UE, inclusiv Marea Britanie, urmăresc reducerea resurselor alocate Politicii Agricole Comune, dar Franța, principalul beneficiar al subvențiilor agricole, a blocat inițiativele în acest sens. Cheltuielile agricole vor fi revizuite în 2008-2009, alături de derogările acordate anterior Marii Britanii privind contribuția la bugetul blocului comunitar. Bugetul reflectă, de asemenea, angajamentele UE privind austeritatea. Având în vedere inflația, creșterea economică și excluzând fondurile alocate României și Bulgariei, care au aderat la UE în 2007, valoarea bugetului este inferioară nivelului stabilit pentru acest an.

Cheltuielile pentru administrația UE vor fi de 6,9 miliarde de euro, ajutorul acordat statelor din afara blocului comunitar a fost stabilit la 6,8 miliarde de euro, iar fondurile alocate securității interne sunt de 1,2 miliarde de euro. În primul an, România va plăti la bugetul Uniunii Europene un miliard de euro. În schimb, Uniunea a alocat țării noastre fonduri structurale în valoare de 1,3 miliarde euro.
Majoritatea specialiștilor au temeri în privința României, că aceasta nu va fi capabilă să acceseze programele structurale și nu va reuși să încaseze decât o treime din banii disponibili.

Fondurile structurale vor fi distribuite pe baza unor planuri, care vor fi aprobate de Comisia Europeană în luna mai, iar banii urmând a ajunge în România abia din toamnă.

România va beneficia de fonduri structurale de circa 28-30 miliarde de euro din partea UE în perioada 2007-2013., ceea ce înseamnă că vor trebui cheltuiți 8,5 milioane de euro, zilnic, inclusiv în zilele de sămbătă și duminică, după data de 1 ianuarie 2007. Aceste fonduri vor trebui gestionate eficient și trebuie să ajungă acolo unde este nevoie pentru dezvoltare, altfel, există pericolul pierderii lor. Chiar dacă banii nu vor fi atrași în proiecte în România, fiecare contribuabil va cotiza pentru suma cu care România va contribui la bugetul UE. Fondurile structurale ale UE sunt gestionate de către Comisia Europeană și au ca destinație finanțarea măsurilor de ajutor structural la nivel comunitar, în scopul promovării regiunilor cu întârzieri în dezvoltare, reconversia zonelor afectate de declin industrial, combaterea somajului de lungă durată, inserția profesională a tinerilor sau promovarea dezvoltării rurale (sursa MIE).
Există 4 tipuri de Fonduri Structurale prezentate pe site-ul Parlamentului European, fiecare dintre acestea acoperind un domeniu tematic bine specificat. Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDER) sprijină crearea de infrastructuri, investițiile destinate ocupării forței de munca, proiectele de dezvoltare locală și asistența întreprinderilor mici. Fondul Social European (FSE) este menit să promoveze reintegrarea pe piața forței de muncă a șomerilor și a grupurilor defavorizate, în special prin finanțarea sistemelor de instruire și a sistemelor de asistență la angajare. Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP) contribuie la adaptarea și modernizarea acestui sector. Secțiunea "Orientare" a Fondului European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA-Sectiunea Orientare) finanțează măsuri în vederea dezvoltării rurale și oferă sprijin agricultorilor, în special în regiunile rămase în urmă. Pe lângă Fondurile Structurale există și alte instrumente financiare, printre care Fondul de Coeziune. Total bugetului pentru România este prevăzut la peste 28 -30 miliarde de Euro, separate pe următoarele domenii de interes:
– Agricultura și dezvoltare rurală – peste 11 miliarde Euro
– Instrumente Structurale- peste 17 miliarde Euro (Cofinanțare minimă 85% pentru ERDF pentru cheltuieli eligibile și 80% pentru CF – cofinanțare cheltuieli neeligibile)
14 domenii pot atrage și pot fi finanțate din fondurile structurale și de coeziune ale UE:

– Cercetare și dezvoltare tehnologică;
– Informatizarea societății;
– Transport;
– Energie;
– Protecția mediului și prevenirea riscului;
– Turism;
– Cultură;
– Regenerare urbană și rurală;
– Suport pentru companii și antreprenori;
– Acces la locuri de muncă stabile;
– Incluziune socială pentru persoane defavorizate;
– Dezvoltarea capitalului uman;
– Investiții în infrastructura socială, inclusiv cea de sănătate și educație;
– Promovarea dezvoltării parteneriatului.

Performanța sistemului de venituri în Uniunea Europeană
Statele membre au urmărit continuu creșterea performanței sistemului de venituri pe care au apreciat-o, în special, în raport cu cinci criterii: suficiența veniturilor, autonomia financiară; echitatea; transparența și simplitatea; raportul cost-eficiență .

Suficiența veniturilor. Veniturile UE trebuie să fie suficiente pentru finanțarea politicilor și acțiunilor comune. În perioada 1951-1975 , veniturile UE au fost asigurate de contribuțiile directe ale statelor membre.

Contribuțiile directe răspund cel mai bine la criteriul suficienței veniturilor (deoarece sunt stabilite în funcție de cheltuielile aprobate) și celui de cost-efciență (întrucât nu necesită costuri cu colectarea acestor contribuții). Începând din anul 1971, au fost instituite veniturile proprii ale bugetului UE, astfel încât sistemul de venituri să satisfacă, în parte, și cerințele celorlalte criterii.

Autonomia financiară a sistemului bugetar

Încă de la constituirea Comunității europene, statele membre au subliniat necesitatea autonomiei financiare a acestor comunității, înțeleasă în sensul înlocuirii contribuțiilor directe din bugetele naționale cu venituri prorpii ale UE și reducerea dependenței de trezorerile statelor membre. În sistemul actual de venituri al UE, deși toate veniturile sunt considerate „proprii” totuși numai veniturile proprii tradiționale (taxele vamale și taxele agricole decurgând din politicile comerciale ale UE) sunt cu adevărat proprii. Restul veniturilor-o parte din TVA și o cotă din PNB – sunt transferate de către statele membre- din trezoreriile acestora. Ponderea redusă a veniturilor propriii tradiționale în totalul veniturilor UE înseamnă o autonomie financiară redusă a UE considerată drept sursă a unor minusuri ale actualului sistem de venituri.

Echitatea veniturilor sistemului bugetar

Statele membre consideră că, în măsura în care bugetul UE primește venituri din trezoreriile naționale, atunci mărimea veniturilor transferate ar trebuie să fie corelată cu capacitatea de plată a statelor membre. În acest context, echitatea este întreruptă ca o realație de proporționalitate între mărimea transferurilor și PNB al statelor membre. În raport cu acest criteriu, partea din TVA transferată de statele membre la bugetul UE, fiind calcluată pe baza aceluiași procent aplicat la baza de impozitare și fiind o taxă de consumație, este considerată regresivă, nesatisfăcând criteriul de echitate. Reducerea ponderii venitului din TVA și mărirea contribuției cotei din PNB transferată de către statele membre răspunde mai bine criteriului echității.

Transparența și simplitatea Uniunii Europene privind sistemul bugetar

Potrivit acestui criteriu, veniturile UE ar trebui să fie astfel gândite încât să fie ușor înțelese de către cetățenii din statele membre. Atât timp majoritatea veniturilor UE provin din transferuri sub forma unei părți din TVA și a unei din PNB, transparența pentru cetățeni este redusă.
Cost-eficiență. Colectarea veniturilor propii tradiționale este greoaie datorită complexității legislației vamale (peste unsprezece mii de poziții tarifare și 400 de articole ale codului vamal) și a evoluției rapide a structurii fizice a comerțului exterior.

Cheltuielile bugetului

Cheltuielile înscrise în bugetul UE reprezintă în cifre a priorităților și politicilor UE. Din acest punct de vedere, aproape 80% din cheltuielile bugetului UE pa anul 2001 sunt pentru realizarea obiectvelor a două politici: politica agicolă comună și politica de convergență economică și socială (operațiunile structurale).
Este de subliniat că multe dintre politicile UE sunt de natura regelementării în anumite domenii și nu necesită cheltuielile în sine, cu excepția celor de administrare a aplicării unor reguli stabilite . În acest sens, în bugetul UE nu se regăsesc, de exemplu, cheltuieli de apărare, ordine publică, asigurări sociale referitoare la statele membre.

În bugetul UE, cheltuielile sunt grupate pe opt secțiuni, corespunzător instituțiilor create prin Tratat pentru punerea în aplicarea politicile UE: Parlamentul European; Consiliul UE; Comisia Economică și Social; Comitetul Regiunilor; Ombudsman. Toate instituțiile, cu execepția Comisiei Europene, au numai cheltuieli administrative. Comisia Europeană are atât cheltuieli administrative, cît și cheltuieli operaționale aferente programelor și acțiunilor pentru realizarea politicilor.

Principalele categorii de cheltuieli

În procesul de luare a deciziilor cu privire la cheltuielile bugetului UE, se folosește gruparea cheltuielilor pe programele și acțiunile UE prin a căror aplicare se realizează obiectivele și politicile UE. Principalele categorii de cheltuieli sunt: agricultura; operațiuni structurale; politici interne; acțiuni externe; administrație; ajutor pentru aderare;rezereve.

Cheltuielile repartizate pentru agricultură dețin cea mai mare pondere în bugetul UE. În deceniul trecut, deși cheltuielile în sumă absolută au crescut, ponderea acestora în totalul celtuielilor UE a fost în scădere.
Obiectivele politicii agricole commune a UE sunt finanțate prin Fondul European agricol de orientare și garanție. De aici se acoperă cheltuieli, în principal, pentru: susținerea veniturilor fermierilor; subvențiile pentru exportul produselor agricole în țările nemembre și alte măsuri pentru reglementarea piețelor agricole; măsurile de dezvoltare rurală.
Categoria cheltuielilor pentru operațiuni structurale (fondurile structurale și fondul de coeziune) se situează pe locul doi ca mărime în bugetul UE și, în ultimul deceniu, a crescut atât în sumă absolută, cît și ca pondere în totalul cheltuielilor. Din aceste fonduri, se finanțează proiecte și acțiuni vizând modernizarea structurilor economice, în special pe o bază regională, și îmbunătătțirea situației sociale a grupurilor de personae defavorizate în scopul reducerii decalajelor de bunăstare între diferitele regiuni ale UE. În esență, este vorba de realizarea unei mai mari coeziuni economice și sociale. Se apreciază că numai prin reducerea acestor decalaje, cetățeni UE se pot bucura de avantajele pieței unice și ale uniunii economice și monetare.

Cheltuielile pentru politici interne se referă la o multitudine de domenii, dar, în raport cu sumele alocate, principalele sunt:
– cercetare și dezvoltare tehnologică (3,9 miliarde euro în anul 2001, respective aproape 63% din totalul cheltuielilor pentru politici interne);
– rețele de transport transeuropene (0, 7 miliarde euro);
– învățământ, pregătire profesională vocațională, tineret (0,5 miliarde euro- cele mai cunoscute programate fiind Socrates, Leonardo și Tineri pentru Europa);
– piața muncii și inovare tehnologică, mediu, cultură și audiovizual etc.
cheltuieli pentru politici externe se referă, în special, la realizarea programelor și acțiunilor de cooperare cu țările din:
– zona mediteraneană și Orientul Mijlociu (0,9 miliarde euro)
– Asia și America Latină (0, 9 miliarde euro)
– Balcani (0,7 miliarde euro)
– Spațiul fostei Uniunii Sovietice (0,5 miliarde euro).

De asemeni sunt prevăzute cheltuieli pentru ajutor în alimente și umanitar (0.9 miliarde euro) alocații pentru Fondul european de dezvoltare, precum și alte cheltuieli în sprijinul democrației și drepturilor omului și pentru măsurile decurgând din politica externă și de securitate.
Cheltuielile administrative, pe ansamblul UE, sunt în medie de cca 5% din bugtul UE, (iar diferența de cca 95% o reprezintă cheltuielile operaționale). Cheltuielile administrative se referă la salariile angajaților UE, chirii pentru terenuri, întreținere și funcționare, informații și comunicare etc. La cheltuielile administrative pentru Comisia Europeană, se includ și contribuțiile UE pentru sistemul de pensii aferente angajaților tuturor instituțiilor UE.

Cheltuielile privind ajutorul de pre-aderare sunt destinate fondurilor pentru țările candidate la aderare.
Rezerevele și garanțiile înscrise în bugetul UE asigură flexibilitatea necesară pentru rezolvarea sistuațiilor neprevăzute care pot apare în cursul exercițiului financiar. În bugetul pe anul 2001, sunt prevăzute 0,9 miliarde euro, din care:
– 0, 5 miliarde euro, rezerva monetară pentru acoperirea diferențelor de curs la cheltuielile pentru agricultură;
– 0,2 miliarde euro, rezerva pentru ajutor de urgență;
– 0, 2 miliarde euro, rezervă la împrumutruile acordate cu garanția UE.

PERSPECTIVA FINANCIARĂ A BUGETULUI UNIUNII EUROPENE

Pentru întărirea disciplinei bugetare pe o bază multi-anuală, statele membre au ajuns la o soluție politică și instituțională concretizată în acordul inter-instituțional al Parlamentului european, Consiliul UE și al Comisiei Europene pentru definirea în avans a priorităților bugetare ale perioadei următoare și a unui cadru de evoluției a cheltuielilor, cunoscute sub denumirea de „perspectiva financiară”.
Perspectiva financiară cuprinde un plafon maxim pe total cheltuieli UE și plafoane maxime pe fiecare categorie de cheltuieli pentru o perioadă viitoare de 7 ani (pe fiecare an al perioadei). Primul acord interinstituțional a fost realizat în anul 1988 pentru o perioadă de cinci ani (1998-1992), iar următoarele acorduri au cuprins perioade de cîte 7 ani. Acordul interministerial din 6 mai 1999 a stabilit perspectiva financiară pentru perioada 2000-2006.
Perspectiva financiară cuprinde și un plafon maxim pentru plăți (pe baza estimării relației dintre cheltuieli angajate și plăți) exprimat în sume absolute și ca procent din PNB a statelor membre. Acest mod de exeprimare a plafonului permite verificarea echlibrului cu veniturile deoarece, și pentru venituri este prevăzut un plafon maxim în raport cu PNB. Ca o măsură suplimentară pentru respectarea disciplinei bugetare, plafonul maxim de plăți este stabilit sub nivelul celui de venituri, astfel încât să existe o marjă de siguranță cu un dublu rol:
Să asigure flexibilitatea necesară perspectivei financiare care poate fi revăzută în funcție de cheltuielile neprevăzute;
Să permită efectuarea plăților chiar în cazul unei evoluții a PNB sub nivelul celui prevăzut la fundamentarea perspectivei financiare (dacă nerealizarea se înscrie în marja de siguranță).

În perspectiva financiară 2000-2006, a fost prevăzută și o marjă pentru cheltuielile suplimentare generate de primirea de noi state membre din rândul celor 12 țări candidate, aflate în negocieri cu UE.

Dezechilibrul bugetar la nivelul statelor membre și compensația bugetară

O privire asupra soldului dintre fondurile pe care fiecare stat membru le primește de la bugetul UE și veniturile pe care acesta le varsă la bugetul UE arată că unele state membre, cum sunt Marea Britanie, Germania, Franța, Austria și Olanda, au soldurile negative (primesc mai puțin decât varsă la Bugetul UE), în timp ce altele ca Irlanda, Grecia, Portugalia, Spania au solduri pozitive (primesc mai mult decât varsă la bugetulUE).

Desigur că, de la bun început, statele membre ale UE au fost conștiente că statele mai prospere vor face un efort pentru a contribui la reducerea decalajelor în raport cu restul statelor memebre mai puțin prospere. Cu toate acestea, unele state membre au ridicat problema mărimii excesive a soldurilor negative, apreciată în raport cu gradul de prosperiate al statelor respective.
Experții UE descurajează astfel de abordări, pe temeiul că un stat membru nu trebuie să confunde avantajele și costurile care derivă din participarea la proiectul comun-UE cu soldul între contribuțiile la bugetul UE și fondurile primite de la acest buget. Avantajele și costurile în calitate de stat membru sunt, de regulă, greu de cuantificat.

De exemplu, o sumă alocată pentru cercetări este plătită într-un cont aflat într-un anumit stat membru, în timp ce beneficiarii proiectului de cercetare pot fi mai multe state membre etc. Cu toate acestea, la nivelul fiecărui stat membru, preocuparea pentru soldul relațiilor de venituri și cheltuieli cu bugetul UE este prezentă și importantă.
UE a adoptat un sistem de compensații bugetare care funcționează pentru Marea Britanie și a primit o propunere pentru introducerea unui sistem generalizat de compensații bugetare făcută din partea celorlalte patru sisteme cu solduri negative: Germania, Austria, Olanda, Suedia.

Este de menționat că pentru a determina soldul bugetar în relația cu statele membre, a fost necesară convenirea unei metodologii cu privire la repartizarea veniturilor și a cheltuielilor UE pe statele membre. De exemplu:
– Taxele vamale care reprezintă 86% din veniturile proprii tradiționale se încasează pe teritoriul statului unde are loc trecerea frontierei UE. Taxele vamale se încasează însă datorită politicii vamale comune ale UE. În plus, există „efectul Rotterdam”, corespunzător căruia mărfurile intrate pe teritoriul unui stat membru (de pildă, prin portul Rotterdam din Olanda), supuse taxelor vamale, pot fi consumate pe teritoriile altor state membre. În consecință, veniturile proprii tradiționale sunt repartizate pe statele membre proproțional cu ponderea veniturilor din TVA și din PNB și nu în funcție de locul unde aceste venituri au fost încasate;
– Circca 94% din cheltuielil UE sunt repartizate pe statele membre pentru calculul soldului bugetar, doarece unele cheltuieli, cum sunt cele pentru acțiuni externe, au ca beneficiari țări din afara UE.

PROCESUL BUGETAR
Elaborarea și adoptarea bugetului

Ca în toate statele membre, procesul bugetar al UE cuprinde mai multe etape: elaborarea bugetului; adoptarea; execuția; controlul execuției; descărcarea de gestiune.

Până la 1 iulie al fiecărui an, Comisia Europeană elaborează proiectul preliminar al bugetului UE, pe baza estimării cheltuielilor, făcută de către fiecare instituție a UE. Consiliul trebuie să ia o decizie cu privire la proiectul preliminar al bugetului până la 5 Octombrie. Din acest moment, proiectul pereliminar devine proiect de buget. În acest scop,Consiliul are consultări cu Parlamentul European asupra cheltuielilor obligatorii care derivă direct din Tratat și actele normative adoptate pe baza Tratatului.

Tratatul de constituire a CEE, modificat prin Tratatul de la Amsterdam (art. 268-280 ), este cel care reglementează procedurile de alcătuire și adoptare a bugetului. Astfel, Comisia Europeană trebuie să elaboreze un draft de proiect bugetar, pornind de la estimări ale nevoilor economice și priorităților politice ale Uniunii pentru anul care urmează.

Acest document este prezentat Consiliului Uniunii, care îl adoptă după eventualele amendamente, devenind astfel un proiect de buget. Acest proiect este transmis Parlamentului European. Puterile acestuia din urmă asupra bugetului depind de natura cheltuielilor: pentru cheltuielile obligatorii (aprox. 40% din total), parlamentul poate doar propune modificări, iar stabilirea nivelului final al fondurilor alocate pentru acest domeniu revine Consiliului; pentru celelalte cheltuieli, neobligatorii, Parlamentul poate modifica proiectul de buget. Trebuie observat însă faptul că parlamentului îi revine rolul cel mai important, devenind astfel "autoritatea bugetară" a Uniunii.

În termen de 45 de zile, Parlamentul examinează proiectul de buget și sunt posibile trei situații:
Parlamentul nu inițiază nici o acțiune, iar bugetul se consideră aprobat;
Parlamentul aprobă bugetul;
Parlamentul decide să aducă modificări.
În termen de 15 zile, consiliul examinează propunerile făcute de către Parlament.

În cazul cheltuielilor neobligatorii, Consiliul este împuternicit să facă modificări iar textul modificat este trimis înapoi la Parlament. În cazul cheltuielilor obligatorii, pot apare două situații:

– propunerile Parlamentului duc la creșterea bugetului total.

Dacă consiliul este de acord cu o majoritate calificată, atunci propunerile sunt acceptate. Fără această majoritate, propunerile sunt respinse;
– propunerile Parlamentului nu măresc volumul total al bugetului. În acest caz, Consiliul poate respinge propunerile cu majoritatea calificată.
În final, Parlamentul are dreptul să modifice cheltuielile neobligatorii cu votul majorității absolute a membrilor săi și a trei-cincimi din voturile exprimate. Bugetul poate fi respins cu votul majorității absolute a membrilor săi și a trei-cincimi din voturile exprimate.

Pentru ca elaborarea și adoptarea bugetului UE să decurgă în bune condiții, a fost instituționalizată concertarea cu privire la prioritățile bugetului prin trialogul dintre Parlament, Consiliu și Comisie, concretizat în acorduri interinstițuțional, precum și prin ședințe de lucru comune, cu participarea persoanelor responsabile de buget din cele trei instituții, urmate de concilieri între Parlament și Consiliu, la care sunt de față și reprezentați ai Comisiei.
La elaborarea bugetului pe anul 2001, pentru prima dată, Comisia europeană a abordat dezbaterea orientărilor politice și bugetare anuale, plecând de la 29 de zile de politici UE. Această abordare asigură o privire coerentă și cuprinzătoare asupra obiectivelor stabilite pentru fiecare zonă a politicii UE și asupra resurselor umane, materiale și financiare necesare atingerii lor, în cadrul plafoanelor cuprinse în perspectiva financiară. Bugetarea pe activități va fi completată, la nivelul departamentelor UE, cu introducerea managementului pe activități.

Execuția bugetului

Pentru partea de venituri, statele membre sunt chemate să transfere veniturile care le revin la bugetul UE, începând cu 1 ianuarie. Execuția părții de cheltuieli impune existența bazei legale, adică o cheltuială înscrisă în buget poate fi efectuată numai dacă a fost adoptată o prevedere legală din care decurge obligația de cheltuială pentru UE. Execpție de la aceasstă reglă, în sensul că anumite cheltuielil pot fi efectuate numai pe baza înscrierii lor în buget, există pentru sume nesemnificative în patru cazuri expres definite:
– scheme pilot de natură experimentală;
– acțiuni preliminare pentru pregătirea unei propuneri legislative;
– acțiuni inițiative de comisie în realizarea unor atribuții , cum sunt studii și opinii privind politica socială etc;- acțiuni ale fiecărei instituții, în cadrul autonomiei sale administrative.

Comisa și celelalte instituții ale UE poartă deplina responsabilitate pentru execuția părții din buget care le revine. În practică, ofițerii de autorizare, ofițerii de contabilitate și controlorii financiari sunt persoanele care execută bugetul. Această delegare internă de competențe urmărește evitarea conflictului de interese și a abuzului de putere.

Ofițerul de autorizare are puterea de a da autorizarea pentru efectuarea cheltuielii. Ofițerii de contabilitate efectuează plățile fiind singuri împuterniciți să mânuiască banii și alte active. Controlorii financiari realizează monitorizarea execuției și a auditului, în fapt a legalității operațiunilor. Controlorii financiari au o anumită independență, în sensul că, în anumite cazuri, pot iniția acțiuni la Curtea de Justiție.

Efectuarea oricărei cheltuieli parcurge patru etape:
– angajarea de cheltuieli, care se face numai dacă controlorul financiar verifică existența bazei legale și a prevederii bugetare;

– validarea cheltuielii se face de către ofițerul de autorizare care verifică existența obligației de plată față de un creditor, suma de plată, condițiile în care plata devine exigibilă;
– autorizarea este operațiunea prin care ofițerul de autorizare dispune ofițerului de contabilitate să efectueze plata pentru o cheltuială care a fost validată. Ordinul de plată este trimis spre viză preventivă controlorului financiar;
– plata esta acțiunea finală efectuată de către ofițerul de contabilitate și prin care încetează obligația instituției față de creditor.

Statele membre implementează politicile, proiectele și programele privind agricultura, operațiunile structurale etc. Ca urmare, cca. 83% din cheltuielile UE sunt executate de către statele membre care au, împreună cu Comisia Europeană, răspunderea pentru modul cum sunt folosite resursele UE .

Controlul execuției bugetului și descărcarea de gestiune

În cursul anului financiar, Comisia trimite rapoarte lunare Parlamentului și curții auditorilor asupra execuției veniturilor și cheltuielilor bugetului UE. După încheierea anului financiar, până la 1 mai al anului următor, Comisia elaborează contul consolidat al execuției veniturilor și cheltuielilor bugetului, bilanțul activelor și pasivelor UE, precum și o analiză a managementului financiar. Pe baza acestor documente și a analizelor proprii, Curtea Auditorilor elaborează propriul său raport asupra respectării legalității în execuția veniturilor și a cheltuielilor și a practicării unui management financiar sănătos. Raportul auditorilor este transmis Parlamentului care poate sau nu să acorde descărcarea de gestiune. În istoria UE, există un caz de demisie a Comisiei Europene pentru lipsuri în managementul financiar, respectiv în anul 1999. Demisia a survenit la cererea Parlamentului, pe baza raportului din martie 1999, pregătit de un Comitet de experți independenți.
Pentru protecția intereselor financiare ale UE și lupta împotriva fraudei, în anul 1999 a fost înființat BiroulEuropean Anti-fraudă, iar în anul 2000, a fost creat, în cadrul Comisiei Euroepen, Serviciul de audit intern . Se analizează și oportunitatea înfințării unui Biroul al procurorului public european. În anul 1995, cazurile de fraudă și iregularități în gestionarea veniturilor și cheltuielilor UE au reperezentat între 1% și 2% din buget (735 milioane ecu la venituri și 411 milioane ecu cheltuieli).

POLITICA BUGETARĂ

Conținutul și evoluția politicii bugetare a Uniunii Europene

1) Bugetul Uniunii Europene se deosebește fundamental de bugetele naționale ale statelor comunitare deoarece, pe de o parte, instituțiile publice (armata, poliția, justiția, sănătatea și educația) se află în responsabilitatea statelor membre și sunt finanțate din bugetele naționale, iar pe de altă parte, cheltuielile cu instituțiile administrației europene (Comisia, Parlamentul, Consiliul, Curtea de Justiție) sunt reduse.

2) Problemele bugetare ale comunității europene au cunoscut de-a lungul existenței sale, numeroase controverse legate de rezolvarea următoarelor chestiuni:

CEE trebuie sau nu să aibă resurse financiare proprii;

care din instituțiile CEE: Parlamentul, Comisia, Consiliul să dețină controlul asupra bugetului;

– dezechilibrele din bugetul comunitar.

3) În primii ani de funcționare a comunităților europene s-a urmărit consolidarea sistemului financiar european acționându-se în trei direcții principale:

a. Unificarea instrumentelor bugetare. Cele trei comunități europene: CECO – 1951 și EURATOM-1957, dispuneau de bugete, proprii, iar după fuziunea lor în anul 1965 au mai rămas doar două instrumente bugetare: bugetul general și bugetul operațional CECO până în anul 2002, când Tratatul CECO a devenit neoperațional, Comisia asigurând condițiile ca aceste fonduri să aibă o existență distinctă. Aceasta înseamnă că încasările ce provin din gestiunea patrimoniului CECO vor reprezenta încasări la bugetul general și vor fi utilizate pentru finanțarea cercetărilor în domeniile cărbunelui și oțelului;

b. Creșterea autonomiei financiare. Până în anul 1970 bugetul comunitar a avut două surse de venituri: prelevările CECO și contribuțiile statelor membre. Din anul respectiv a fost instaurat regimul resurselor proprii, iar finanțarea a avut în vedere, în principal, politicile comune precum FEOGA și FEDR;

c. Realizarea echilibrului instituțional în exercitarea putem bugetare prin armonizarea atribuțiilor instituțiilor comunitare. în prezent, puterea bugetară este împărțită între Parlament și Consiliu. Parlamentul are putere de decizie în ceea ce privește cheltuielile bugetare ne obligatorii, poate respinge bugetul și accepta modul de execuție al acestuia.

Situația a fost cu totul alta în deceniile 8 și 9 ale secolului XX. Parlamentul fiind ales prin sufragiu universal, și-a asumat responsabilitate mai mare în domeniul bugetar, fapt ce a determinat apariția și instaurarea unei tensiuni politice între Parlament și Consiliu, concretizată în: întârzieri în adoptarea bugetului, respingerea bugetului de către Parlament, recurgerea la arbitrajele Curții de Justiție etc. Neînțelegeri au apărut și ca urmare a faptului că nu au fost corect stabilite câmpurile de acțiune ale puterii legislative și puterii bugetare.

Clarificări și modificări importante în planul sistemului financiar și bugetar au avut loc după cel de-al treilea val al integrării, 1986 (Spania și Portugalia) și adoptarea Actului Unic.

4. Reformele sistemului financiar și bugetar european au fost inițiate de J.Delors și au constat în:

modalitatea de stabilire a Plafonului total al resurselor proprii, pentru toate categoriile, ca procent din FNB.al.UE și nu în funcție de TVA, ca până atunci;

introducerea planificării financiare anuale însoțită de o dublă plafonare a cheltuielilor: plafonarea plăților din bugetul anual care nu poate depăși plafonul global exprimat ca procent din PNB-ul UE (care este de 1,27%) și plafonarea fiecărei cheltuieli la un nivel fixat pentru fiecare an.

Reforma sistemului financiar-bugetar al UE s-a concretizat în adoptarea a două pachete de măsuri:

1. Pachetul Delors 1, adoptat de Consiliu în anul 1988, a limitat cheltuielile pentru agricultură, a căror creștere a fost plafonată la 74% din creșterea PIB-ului mediu pe UE; au fost dublate alocațiile consacrate fondurilor structurale; a fost constituită cea de a patra resursă pentru finanțarea noilor cheltuieli, fondată pe PNB-ul fiecărei țări.

2. Pachetul Delors 2, adoptat în anul 1992, redistribuie resursele în favoarea programelor structurale și a creat Fondul de coeziune.

Pentru bugetul comunitar rămâne și în prezent o mare provocare: constituirea resurselor necesare susținerii financiare solicitate de procesul de lărgire a UE către Est. La o mărime dată a bugetului alocarea unor resurse bugetare mereu mai mari pentru restructurarea economiilor din țările din Centrul și Estul Europei care au aderat sau care vor adera la Uniunea Europeană afectează o serie de țări membre ale UE (Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda) care nu au finalizat până în prezent procesele de restructurare și modernizare a economiilor lor naționale. De aceea, finanțiștii europeni privesc cu puțină îngăduință extinderea Uniunii Europene către Centrul și Estul Europei, fie și numai prin prisma necesarului suplimentar de fonduri structurale.

Principiile, regulile și procedurile bugetare

În elaborarea și executarea bugetului general al Uniunii Europene se pornește de la principiile și procedurile bugetare naționale: unitatea, universalitatea, anualitatea, echilibrul și specializarea bugetară.

1. Principiul anualității Bugetul comunității respectă principiul clasic al anualității, care implică relaționarea operațiilor bugetare la un exercițiu anual, pentru a facilia Comisiei controlul executării operațiunilor.

Anumite activități și acțiuni din Uniunea Europeană se întind pe mai mulți ani ceea ce impune acțiuni bugetare plurianuale, situație în care se face apel la credite disociate compuse din credite de angajament și credite de plăți.

Creditele de angajament au rolul de a acoperi în exercițiul financiar al anului în curs costul unor operațiuni și acțiuni a căror realizare se întinde pe o perioadă mai mare de un an.

Creditele de plăți au menirea să acopere cheltuielile solicitate de angajamentele anului în curs sau ale anului anterior, pentru acestea din urmă fiind necesare autorizări bugetare suplimentare.

Este posibil ca în urma execuției bugetare anuale creditele de angajamente să fie mai mari decât creditele de plăți, diferența reprezentând angajamente restante de lichidat. Ele sunt rezultatul neconcordanței în timp între finalizarea angajamen-telor.contractate și momentul la care trebuiau făcute plățile. Se procedează la sistemul reportărîl&r la credite care necesită, de asemenea aprobări speciale.

2. Principiul unității. Bugetul Uniunii Europene este un buget anual, aceasta însemnând că ansamblul încasărilor și plăților trebuie să se găsească într-un singur document bugetar, pentru a face mai ușor procesul de urmărire și control al utilizării resurselor.

Procesele de adâncire și lărgire a integrării europene au fost însoțite și de modificări, schimbări și perfecționări ale sistemelor bugetare în sensul unificării instrumentelor bugetare. Dacă până în anul 1965 cele trei comunități europene: CECO, EURATOM și CEE dispuneau de propriile bugete, după aceea, în urma fuzionării celor, trei comunități au funcționat doar două instrumente bugetare: bugetul general și bugetul operațional CECO. Chiar și în prezent anumite structuri ale Uniunii Europene dispun de un regim bugetar parjiculan politica externă și de securitate, justiția, afacerile interne, FEDR, agențiile europene etc.

Principiul universalității presupune , că toate încasările bugetare reprezintă o masă comună care servește la finanțarea tuturor cheltuielilor, fără deosebire. Acest principiu are la bază două reguli: regula non-afectării ceea ce înseamnă că încasările bugetare să nu fie afectate de dorința efectuării unor cheltuieli selectate, precizate expres și regula non-contracției care înseamnă că nu se acceptă micșorări, reduceri ale încasărilor sau plăților.

Bugetul comunitar trebuie să respecte un principiu nou care nu se regăsește în statele europene: cel al echilibrului, adică încasările într-o perioadă trebuie să fie egale cu cheltuielile aceleiași perioade. Este interzis să se recurgă la un împrumut pentru a acoperi un deficit bugetar. Orice cheltuială suplimentară neprevăzută care intervine în perioada execuției bugetare trebuie să constituie obiectul unei rectificări, prin transferul de credite de la un post ia altul.

Este deci posibil să apară în perioada execuției bugetare diferențe între venituri și cheltuieli, înregistrându-se două situații: un excedent bugetar, situație frecventă, excedentul fiind reportat în anul următor și deficit bugetar, situație excepțională ce necesită o rectificare bugetară prin transferuri de la un post la altul.

Deoarece, de regulă, bugetul general cunoaște excedente, se utilizează noțiunea de rezervă negativă, o valoare negativă care este înscrisă în buget și care va dispărea pe parcursul exercițiului bugetar prin viramente de la capitolele ce se vor dovedi excedentare. Aceasta înseamnă că la elaborarea bugetului pentru anul viitor se prevede finanțarea unor cheltuieli prin anticiparea de economii ce se vor realiza în cursul exercițiului, fără ca aceste capitole generatoare de economii să poată fi identificate în momentul votării bugetului.

5. Principiul specializării presupune ca fiecare credit să aibă o destinație și un scop precis, iar încasările să fie urmărite pe surse pentru a identifica eventualele nerealizări și a preîntâmpina apariția de deficite.

În elaborarea, aprobarea și execuția bugetară sunt respectate cerințele procedurii bugetare, cate presupune implicarea Comisiei, Consiliului de Miniștri și Parlamentului. în fiecare an Comisia pregătește în avans proiectul de buget, amendat și apoi adoptat de Parlament și de Consiliul de Miniștri. Executarea este în responsabilitatea Comisiei, iar competențele Parlamentului și Consiliului de Miniștri, deși au suportat numeroase neînțelegeri și discuții până la urmă s-au cristalizat.

Parlamentul hotărăște pentru așa numitele cheltuieli neobligatorii, legate de funcționarea instituțiilor, iar Consiliul hotărăște asupra cheltuielilor obligatorii, care se referă la angajamentele asumate prin Tratat de Uniunea Europeană.

La schița de buget propusă de Comisie șt avizată de Consiliu, Parlamentul are dreptul să propună amendamente și o returnează Consiliului pentru o nouă lecturare și avizare, după care revine la Parlament care, la a doua lecturare, se concentrează pe cheltuielile neobligatorii.

Acest proces de luare a deciziilor în domeniul bugetar, de către Consiliu și Parlament s-a perfecționat continuu, separându-se atribuțiile celor două instituții: puterea legislativă rămâne la nivelul Consiliului, puterea bugetară este împărțită între Parlament și Consiliu iar execuția bugetară cade în sarcina Comisiei.

Structura bugetului Uniunii Europene

Bugetul general al Uniunii Europene este structurat pe secțiuni, titluri, capitole, articole și poziții. Cea mai: importantă componentă este capitolul, acesta fiind cel care indică competența autorității bugetare în măsură să poată autoriza anumite viramente de la un capitol la altul.

În realizarea veniturilor bugetare au fost parcurse două etape: până în anul 1970, bugetul a fost conceput în întregime pe seama, contribuțiilor directe ale statelor membre, pentru ca apoi bugetul să fie finanțat prin „resurse proprii” ale Comunității, care de fapt reprezintă veniturile convenite de statele membre să reprezinte resurse comunitare de drept.

Resursele bugetare proprii aveau următoarea structură:

– taxele vamale asupra bunurilor importate din afara comunității, prin aplicarea tarifului vamal comun;

– prelevările vamale asupra importului de produse agricole (din anul 1995 au fost înlocuite cu taxele vamale);

– resursa TVA colectată în fiecare din statele membri pe baza unei taxe aplicată TVA-ului încasat de către fiecare stat membru (1% în 1979,1,4% în 1986,0,75% în 2002 și 0,5% în 2004).

Această modalitate de determinare a resurselor proprii s-a dovedit a nu fi adecvată deoarece:

Ca urmare a negocierilor multilaterale GATT s-a realizat o reducere a taxelor vamale asupra importurilor realizate de comunitate ceea ce a condus la diminuarea contribuției acestei resurse la bugetul comunitar;

S-au redus treptat importurile de produse agricole ca rezultat al creșterii producției agricole comunitare ceea ce a determinat diminuarea veniturilor bugetare pe seama acestor prelevări vamale;

Au stagnat și veniturile provenite din TVA datorită declinului cheltuielilor pentru consum efectuate de populația din Comunitatea Europeană,

Efectul acestor factori s-a concretizat în apariția unei adevărate crize bugetare la mijlocul deceniului nouă al secolului XX.

A fost conceput un nou sistem al veniturilor bugetare bazat pe:

principiul creșterii pragului TVA la 1,4% în anul 1986;

menținerea resurselor proprii provenite din taxele vamale și prelevările la importul de produse agricole;

3. adăugarea unei resurse noi denumita „a patra resursă” creată pe baza programului de reformă, cunoscut sub numele de „pachetul Delors”, în anul 1988. Această a patra resursă rezultă din aplicarea unei rate asupra PNB din toate statele membre, fixată în fiecare an și are rolul de a acoperi nivelul total al cheltuielilor înscrise în cadrul unui exercițiu bugetar. Ea trebuie să ofere veniturile necesare pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare, astfel încât volumul total al resurselor să reprezinte maximum 1,2% din PIB-ul Uniunii Europene. Aceasta a patra resursă a căpătat o mare importanță și poziție în cadrul bugetului comunitar încât, în anul 2000, spre exemplu, ajunsese să reprezinte 48,3% din veniturile bugetare.

În ceea ce privește cheltuielile din bugetul general, sunt structurate și ordonate pe șase secțiuni: Parlamentul European – I, Consiliul – II, Comisia – III, Curtea de Justiție – IV, Curtea de Conturi – V, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor – VI.

Plățile făcute la secțiunile I,II,IV,V și VI se numesc plăți (credite, cheltuielile) de funcționare, adică administrative, pe când cele de la secțiunea a IlI-a, Comisia Europeană, sunt grupate în două categorii: credite (plăți, cheltuieli) de funcționare și au menirea să acopere Cheltuielile Comisiei cu personalul, clădirile, materialele, publicațiile, sistemul informatic, misiuni specifice, pensiile funcționarilor etc, și credite operaționale.

Creditele operaționale gestionate de Comisia Europeană au următoarele destinații:

1. finanțarea agriculturii în cadrul FEOGA, secțiunea garantare;

2. finanțarea acțiunilor structurale: Fondul European de dezvoltare Regională (FEDR), Fondul Social European (FSE), FEOGA – Secțiunea Orientare; Fondul de Coeziune, Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP);

3. acoperirea cheltuielilor din domeniul educației (programul Socrates), formării profesionale (programul Leonardo), audiovizualului (programul media), culturii, comunicații, relații sociale, sănătății publice;

acoperirea cheltuielilor alocate pentru energie;

acoperirea cheltuielilor alocate pentru ameliorarea funcționării pieței interne;

finanțarea programelor de cercetare și dezvoltare tehnologică;

finanțarea cheltuielilor legate de diverse acțiuni de cooperare economică și financiară cu țări terțe;

acoperirea cheltuielilor generate de acțiunile în cadrul politicii externe și de securitate comună;

9. garanții și rezerve (credite neutilizabile în momentul votării bugetului) ce vor fi folosite pe parcursul exercițiului bugetar.

Reforma bugetului Uniunii Europene.

Armonizarea și încadrarea politicii bugetare a României în prevederile financiare și

bugetare comunitare

Începând cu anii 80 regula potrivit căreia bugetul general al Comunităților este echilibrat și integral finanțat din resurse proprii a început să nu mai funcționeze, deoarece în mai mulți ani cheltuielile au depășit veniturile estimate. Ca un prim remediu a fost trecerea la contribuțiile bugetare naționale.

Cauzele care au declanșat criza financiară au fost: creșterea cheltuielilor comunitare agricole; expansiunea fondurilor structurale; tendința de reducere a încasărilor din taxe vamale; reducerea încasărilor pe seama taxei vamale aplicată la importul de produse agricole; creșterea volumului restricțiilor la exportul de produse agricole, reducerea încasărilor din TVA-ul din țările comunitare.

Reducerea veniturilor bugetare a generat tensiuni între resursele și nevoile comunitare, Instituțiile comunitare au semnat un Acord interinstituțional între Parlament, Consiliu și Comisie în care se convine asupra marilor priorități bugetare definite în perspectivele financiare ale Uniunii. Acestea indică amploarea maximă și structura cheltuielilor. Ultimul Acord interinstituțional a fost adoptat pentru perioada 2000-2006 și definește perspectivele financiare pe șapte rubrici principale: agricultura, acțiuni structurale, politici interne, acțiuni externe, cheltuieli administrative, rezerve și ajutor pentru pre-aderare. Totodată, a fost adoptat un cadru financiar indicativ pentru o Uniune cu 25 de membri și chiar 25+2 membri, atașat Acordului interinstituțional și care cuprinde valorile bugetare anticipate solicitate de procesul extinderii.

Acceptarea acquis-ului comunitar de către România. România acceptă acquis-ul comunitar privind Capitolul 29 "Prevederile financiare și bugetare", în vigoare la data de 31 decembrie 2000.

România va continua armonizarea legislației naționale cu acquis-ul comunitar și dezvoltarea infrastructurii instituționale necesare implementării acestuia, astfel încât procedurile bugetare folosite în Uniunea Europeană să poată fi aplicate direct în România, la data aderării la Uniunea Europeană.

România solicită un aranjament tranzitoriu privind plata contribuției integrale la bugetul Uniunii Europene, deoarece este în situația de a avea nevoie, încă din primul an ca membru al Uniunii Europene, de poziția de beneficiar net în relația cu bugetul general al Uniunii Europene. România solicită ca formula și durata aranjamentului tranzitoriu să fie negociate ulterior, în funcție de rezultatele negocierilor la alte capitole.

România este pregătită să examineze în continuare dezvoltarea acquis-ului în domeniul prevederilor financiare și bugetare, intrat în vigoare după 31 decembrie 2000 și să informeze sistematic Conferința pentru aderare sau Consiliul de Asociere cu privire la legislația și măsurile de implementare adoptate pentru aplicarea noului acquis sau dacă va fi cazul, cu prțyire la dificultățile care ar putea apărea în preluarea noului acquis.

Sistemul bugetar în România.

Cadrul legal general de desfășurare a procesului financiar și bugetar în România este asigurat prin Constituția României, Legea privind finanțele publice nr.72/1996, Legea privind finanțele publice locale nr.189/ 1998, cu modificările și completările ulterioare, legile bugetare anuale (respectiv Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat), legile speciale privind înființarea fondurilor speciale, care se aprobă ca anexe la legile bugetare anuale și prin alte acte normative specifice.

Elaborarea bugetului din România este realizată de către Ministerul Finanțelor Publice pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite. în scopul îmbunătățirii procedurilor bugetare, au fost realizate următoarele progrese:

– îmbunătățirea managementului cheltuielilor publice, prin extinderea bugetului pe bază de programe la un număr de 13 ordonatori principali de credite, dintr-un număr total de 53;

față de un număr de 11 fonduri speciale care au funcționat în anul 2000, în bugetul de stat au fost incluse 7 fonduri speciale, ceea ce conduce la simplificarea și creșterea transparenței procedurilor bugetare;

creșterea autonomiei locale, prin descentralizarea unor servicii publice și finanțarea acestora din bugetele locale.

Elaborarea și prezentarea proiectului de buget se bazează pe reguli și principii noi, care se circumscriu următoarelor scopuri:

realizarea previziunilor multianuale a veniturilor și cheltuielilor bugetare;

extinderea finanțării pe bază de programe;

restructurarea cheltuielilor bugetare, în raport cu resursele și prioritățile strategice ale fiecărui domeniu de activitate.

Procesul bugetar se desfășoară, în fiecare an, pe baza unei metodologii elaborate de Ministerul Finanțelor Publice, în care sunt indicate prioritățile politicii bugetare, etapele și regulile procesului bugetar, precum și principalele formulare ce urmează a fi folosite de ordonatori pentru prezentarea propunerilor lor. Ministerul Finanțelor Publice analizează și evaluează proiectele de buget ale ordonatorilor principali de credite și totodată poartă negocieri cu aceștia asupra respectivelor proiecte.

Ministerul Finanțelor Publice, beneficiind de consultanță comunitară a elaborat un nou proiect al Legii privind finanțele publice menit să aducă îmbunătățiri semnificative sistemului de management al fondurilor publice.

Noua structură a proiectului Legii privind finanțele publice prezintă principiile de bază ale construcției bugetare, calendarul bugetar, etapele procesului bugetar, atribuțiile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar, regulile potrivit cărora se desfășoară execuția bugetară, evidențiind rolul principal al Ministerului Finanțelor Publice în managementul bugetar.

Proiectul de buget, elaborat într-un cadru indicativ multianual (3 ani), va fi documentul de bază care va reflecta orientările și țintele politicii bugetare pe termen mediu.

Elaborarea bugetului pe bază de programe și stabilirea procedurilor de selectare și prioritizare a proiectelor de investiții vor conduce la monitorizarea și evaluarea mai eficientă a cheltuielilor bugetare, precum și la fundamentarea lor pe baza raportului cost-beneficiu amplificând gradul de predictibilitate a politicii economice.

Parlamentul va fi informat, încă de la începutul anului, asupra contextului macroeconomic și asupra obiectivelor politicii fiscale și bugetare pentru anul bugetar în curs și pentru următorii 3 ani.

România va continua să acționeze pentru întărirea capacității instituționale necesare asigurării unui sistem de monitorizare a achizițiilor publice și îmbunătățirii capacității de gestionare a cheltuielilor publice.

Prin aplicarea noii concepții bugetare, România va demonstra că are capacitatea de a prezenta programe de dezvoltare multianuale care includ proceduri de cofinanțare bine definite și evaluări tehnice și economice solide, proceduri pentru selectarea și prioritizarea proiectelor de investiții, evaluarea, monitorizarea și raportarea rezultatelor acestor proiecte.

Contribuții la bugetul Uniunii Europene.

Procedurile tehnice de calcul ale contribuției la resursele proprii ale bugetului comunitar nu necesită preluarea în legislația națională și vor fi direct implicate, la data aderării.

România acceptă regulile și metodologia de constituire a bugetului Uniunii Europene prin sistemul resurselor proprii provenind din taxele și prelevările agricole, taxele vamale, cota asupra TVA fi cota asupra PNB.

România va fi în măsură să asigure colectarea resurselor proprii tradiționale, calcularea bazelor de TVA și PNB, precum și transferul resurselor respective către bugetul comunitar.

La momentul aderării, România va fi pregătită să participe- la Comitetul Consultativ al resurselor Proprii (ACOR) și la Comitetul PNB, alături de reprezentanții Comisiei și ai statelor membre.

România solicită un aranjament tranzitoriu privind plata contribuției integrale la bugetul Uniunii Europene, deoarece este în situația de a avea nevoie, încă din primul an ca membru al Uniunii Europene, de poziția de beneficiar net în relația cu bugetul general al Uniunii Europene.

România consideră că raportul între fondurile primite de România de la bugetul Uniunii Europene și contribuția sa la bugetul general trebuie să fie similar proporțiilor aplicate Statelor Membre cu cel mai scăzut nivel al PIB/locuitor din Uniunea Europeană.

Aranjamentul tranzitoriu solicitat se justifică prin eforturile financiare considerabile ce trebuie făcute în perioada de după aderare, precum și de faptul că plata integrală, din momentul aderării, în condițiile unui nivel redus al PIB/locuitor, sar diminua ritmul de convergență reală – economică și socială – a României la Uniunea Europeană.

România va organiza simulări periodice privind contribuția sa la bugetul Uniunii Europene, la care vor participa instituțiile implicate: Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, Institutul Național de Statistică și Ministerul Dezvoltării și Prognozei.

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Vămilor și prin Administrațiile fiscale, constituie structura instituțională din România care colectează taxele vamale și TVA pentru bugetul de stat.

Direcția Generală a Vămilor va fi responsabilă de înregistrarea resurselor bugetare ale Uniunii Europene provenind din colectarea taxelor vamale cuprinse în tariful vamal comun privind comerțul cu țările nemembre, colectarea taxelor agricole, precum și din colectarea TVA-ului aferent bunurilor importate.

Infrastructura informatică și de comunicații existentă este integrată îhtr-o rețea națională, care acoperă în întregime structura organizatorică a administrației vamale. Structurile de supraveghere și control vamal necesare prevenirii, combaterii și sancționării fraudei în domeniul vamal funcționează pe întreg teritoriul național. De asemenea, a fost implementat modul de contabilitate în sistem informatizat ASYCUDA. Personalul vamal existent este inclus într-un sistem permanent de perfecționare profesională.

Administrațiile fiscale vor fi responsabile cu colectarea și controlul TVA-ului aferent bunurilor comercializate la intern, prin structuri specializate atât la nivel central cât și teritorial.

Institutul Național de Statistică cooperează cu Oficiul de Statistică al Comunității Europene 8EUROSTAT) pentru preluarea prevederilor acquis-ului comunitar în domeniul statisticii și aplicării Regulamentului Consiliului nr.2223/96/CE.

Programul de acțiune pentru armonizarea statistici este prezentat în detaliu în documentul de poziție pentru capitolul 12 „Statistica”.

Coordonarea la nivel central a calculării, colectării» monitorizării și plății corecte a fondurilor către și de la bugetul general al Uniunii Europene, precum și a controlului și raportărilor va fi realizată de Ministerul Finanțelor Publice.

În prezent, în România, încasările și plățile bugetare se realizează prin Trezoreria Statului (care are un cont în lei la Banca Națională ă României, fără comisioane), din cadrul structurii Ministerului Finanțelor Publice. Instituțiile publice, conform reglementărilor în vigoare, sunt obligate să deruleze operațiunile în lei prin conturi deschise la trezoreria Statului. Operațiunile în valută ale acestor instituții sunt derulate prin conturi în valută deschise la societăți bancare.

Legea nr.101/1998 privind Statutul Băncii Naționale a României va fi amendată până la finele anului 2004, astfel încât să permită deschiderea la Banca Centrală a unor conturi având ca titular Comisia Europeană, conturi din care se vor face operațiuni fără comisioane.

3. Finanțarea de la bugetul Uniunii Europene. România se așteaptă să participe, din momentul aderării, la toate politicile și programele comunitare finanțate din bugetul general al Uniunii Europene sau în afara acestuia.

România va fi pregătită să asigure capitalul inițial de lucru necesar pentru ca sistemul fondurilor structurale și de coeziune să poată funcționa.

Actualele sisteme de gestionare financiară a fondurilor nerambursabile primite de la Comunitatea Europeană reprezintă baza pentru asigurarea viitoarelor mecanisme de gestionare a fondurilor comunitare, care se vor derula în România, după obținerea de către aceasta a calității de Stat Membru.

România va fi pregătită să devină membră a Băncii Europene de Investiții, la momentul aderării. Nivelul și modalitățile de plată ale contribuției la capitalul social, la fondul de rezerve și la rezervele suplimentare vor fi negociate în concordanță cu statutul Băncii Europene de Investiții.

Banca Națională a României va fi pregătită să subscrie la capitalul Băncii Centrale Europene, la momentul aderării. Capitalul subscris va fi calculat și plătit conform prevederilor Deciziei Consiliului nr.382/98/CE privind datele statistice ce urmează a fi utilizate pentru determinarea algoritmului în vederea subscrierii la capitalul Băncii Centrale Europene și conform Protocolului nr.18 privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene.

O estimare a contribuției potențiale a României la bugetul Băncii Centrale Europene reprezintă aproximativ 3 procente din capitalul social al băncii (actualmente de 5 miliarde EURO).

Capitolul II

Sistemul de control bugetar la nivelul Uniunii Europene

Controlul bugetar se efectuează în cadrul fiecărei instituții a UE și la nivelul fiecărui stat membru. Activități de control importante sunt realizate la diferite niveluri de către Curtea de Conturi și de către Parlament. În fiecare an, acesta din urmă examinează execuția bugetului în vederea acordării descărcării de gestiune Comisiei Europene.

Obiective:

Controlul bugetar are ca scop asigurarea legalității, exactității și bunei gestiuni financiare ale operațiunilor bugetare și ale sistemelor de control financiar, precum și asigurarea bunei gestiuni financiare a bugetului european (economie, eficiență și eficacitate), Curtea de Conturi și Parlamentul European monitorizând totodată atingerea obiectivelor (criteriile de performanță).

Realizări:

A.Controlul la nivel național

Controlul inițial al veniturilor și cheltuielilor este exercitat în mare parte de către autoritățile naționale. Acestea și-au păstrat competențele, mai ales în ceea ce privește resursele proprii tradiționale, în legătură cu care dispun de procedurile necesare pentru colectarea și verificarea sumelor respective. 25% din resursele proprii tradiționale sunt reținute de către statele membre pentru a acoperi cheltuielile aferente colectării. Colectarea resurselor proprii tradiționale reprezintă, cu toate acestea, o chestiune de importanță majoră pentru instituțiile Uniunii Europene. Controlul bugetar se exercită și prin combaterea fraudelor, iar pentru aceasta Parlamentul European a înființat o comisie de anchetă privind fraudele comise în cadrul tranzitului comunitar . Cheltuielile operaționale din cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA), al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și al fondurilor structurale sunt, de asemenea, controlate în primă instanță de către autoritățile din statele membre.

B.Controlul la nivelul Uniunii Europene

1.Controlul intern

În fiecare instituție, controlul este exercitat de către ordonatorii de credite și contabili, precum și de către auditorul intern al instituției.

2.Controlul extern este exercitat de către Curtea de Conturi

Controlul extern este efectuat de către curțile de conturi naționale și Curtea de Conturi Europeană (CCE), care prezintă autorității bugetare rapoarte anuale detaliate în temeiul articolului 287 din TFUE. Acestea sunt:

declarația de asigurare (DAS) privind fiabilitatea conturilor și legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente;

raportul anual privind execuția bugetului general, inclusiv a bugetelor tuturor instituțiilor și organelor aferente acestora;

rapoarte speciale pe probleme specifice;

rapoarte de audit și avize;

rapoarte specifice și documente de poziție;

rapoarte anuale specifice privind agențiile și organele Uniunii Europene.

De asemenea, CCE prezintă rapoarte privind operațiunile de împrumut și de creditare și Fondul european de dezvoltare.

3.Controlul politic este exercitat de către Parlamentul European

În cadrul Parlamentului European, Comisia pentru control bugetar este responsabilă de pregătirea poziției Parlamentului, în special cu privire la:

controlul execuției bugetului UE și al Fondului european de dezvoltare (FED);

închiderea, prezentarea și auditarea conturilor și bilanțurilor Uniunii, precum și ale instituțiilor și tuturor organelor finanțate de către Uniune;

controlul activităților financiare ale Băncii Europene de Investiții ;

monitorizarea raportului cost-eficacitate al diverselor forme de finanțare comunitară în procesul de punere în aplicare a politicilor Uniunii;

examinarea fraudelor și a neregulilor în procesul de execuție a bugetului Uniunii, adoptarea unor măsuri menite să prevină și să asigure urmărirea în justiție a acestor cazuri, precum și protejarea intereselor financiare ale Uniunii în general.

De asemenea, Comisia pentru control bugetar pregătește deciziile privind descărcarea de gestiune.

Procedura de descărcare de gestiune

La recomandarea Consiliului, Parlamentul acordă anual Comisiei descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului aferent anului n-2, după ce examinează în prealabil rapoartele de activitate ale direcțiilor generale ale Comisiei, raportul de sinteză al acesteia, raportul de evaluare (în temeiul articolului 318), raportul anual al CCE și răspunsurile Comisiei și ale celorlalte instituții la întrebările sale (articolul 319 din TFUE). Membrii Comisiei pentru control bugetar elaborează răspunsul Parlamentului la rapoartele speciale ale Curții de Conturi, adesea sub formă de documente de lucru ce conțin orientări adresate raportorului general care se ocupă de dosarul de descărcare de gestiune. Comisia și celelalte instituții au obligația de a lua măsuri pentru a da curs observațiilor formulate de Parlament în rezoluțiile sale privind descărcarea de gestiune (articolul 166 din Regulamentul financiar). Parlamentul acordă anual descărcarea de gestiune și celorlalte instituții, precum și agențiilor. Parlamentul acordă Comisiei o descărcare de gestiune separată pentru punerea în practică a măsurilor aferente FED, întrucât acest fond nu este încă inclus în bugetul general. Decizia referitoare la descărcarea de gestiune a Parlamentului și rezoluția acestuia privind execuția bugetului general al UE, secțiunea I – Parlamentul European, sunt adresate președintelui PE.

Parlamentul examinează în plen rapoartele de descărcare de gestiune înainte de 15 mai (articolul 164 din Regulamentul financiar). Prin urmare, acordarea descărcării de gestiune este supusă la vot în perioada de sesiune din mai, iar în cazul amânării descărcării de gestiune, în perioada de sesiune din octombrie. În cazul în care propunerea de acordare a descărcării de gestiune nu este susținută de o majoritate a voturilor sau în cazul în care Parlamentul hotărăște amânarea deciziei de acordare a descărcării de gestiune, acesta informează instituțiile sau agențiile în cauză cu privire la motivele amânării descărcării de gestiune.

Instituțiile și agențiile vizate trebuie să ia fără întârziere măsurile necesare pentru eliminarea obstacolelor care împiedică acordarea descărcării de gestiune. Ulterior, Comisia pentru control bugetar prezintă, în termen de șase luni, un nou raport cuprinzând o nouă propunere de acordare sau de refuzare a descărcării de gestiune.

Rolul Parlamentului European

Evoluția competențelor

În perioada 1958-1970, Parlamentul European era doar informat cu privire la deciziile referitoare la descărcarea de gestiune acordată de către Consiliu Comisiei pentru execuția bugetului. În 1971, Parlamentul a dobândit competența de a acorda descărcarea de gestiune împreună cu Consiliul. De la 1 iunie 1977, data intrării în vigoare a Tratatului din 22 iulie 1975, Parlamentul a devenit singura instituție care acordă descărcarea de gestiune, la recomandarea Consiliului. Trebuie menționat și faptul că Parlamentul, prin comisiile sale de resort, audiază comisarii desemnați, iar Comisia pentru control bugetar audiază membrii desemnați ai Curții de Conturi, precum și candidații selectați pentru postul de director general al OLAF și membrii Comitetului de supraveghere al OLAF. Aceste posturi nu pot fi ocupate dacă nu au avut loc audierile respective în cadrul Parlamentului. Trebuie precizat totodată faptul că directorul general al OLAF este numit de Comisia Europeană în urma consultării Parlamentului European și a Consiliului, și că membrii Comitetului de supraveghere al OLAF sunt numiți de comun acord de către Parlamentul European, Consiliu și Comisie.

Utilizarea descărcării de gestiune

Parlamentul European poate decide să amâne acordarea descărcării de gestiune în cazul în care este nemulțumit de anumite aspecte ale execuției bugetului de către Comisie. Refuzarea acordării descărcării de gestiune poate fi asimilată unei cereri de demisie a Comisiei. Această posibilitate a fost pusă în practică în decembrie 1998: în urma votului în plen prin care a fost respinsă propunerea de descărcare de gestiune, a fost înființat un grup de cinci experți independenți care au efectuat o anchetă pe baza acuzațiilor de fraudă, administrare defectuoasă și nepotism aduse Comisiei. Ulterior, la 16 martie 1999, colegiul comisarilor a demisionat în bloc. Membrii Comisiei pentru control bugetar elaborează răspunsul Parlamentului la rapoartele speciale ale Curții de Conturi, adesea sub formă de documente de lucru ce conțin orientări adresate raportorului general care se ocupă de dosarul de descărcare de gestiune.

De reamintit că, în perioada de sesiune din aprilie 2009, în cursul procedurii de descărcare de gestiune pentru 2007, Parlamentul a amânat acordarea descărcării de gestiune pentru Consiliul de Miniștri, deoarece Consiliul a refuzat să pună la dispoziția Parlamentului informații pertinente care i-ar fi permis să acorde descărcarea de gestiune în deplină cunoștință de cauză. Descărcarea a fost în cele din urmă acordată în noiembrie 2009, după ce Consiliul și-a schimbat poziția, acceptând să dea curs cererilor Parlamentului. Cu toate acestea, procedurile de descărcare de gestiune a Consiliului pentru exercițiile financiare 2008 și 2009 s-au confruntat din nou cu dificultăți semnificative.

În ceea ce privește descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene de către Comisie, trebuie subliniat faptul că Parlamentul a introdus două elemente noi cu ocazia procedurilor de descărcare aferente exercițiilor 2011 și 2012: verificarea legalității și regularității cheltuielilor, care, din ce în ce mai mult, va avea loc împreună cu o evaluare a performanțelor (articolul 318 din TFUE – raportul de evaluare a finanțelor Uniunii bazat pe rezultatele obținute), dar și faptul că o decizie privind descărcarea de gestiune poate fi o decizie „ponderată” prin exprimarea unor eventuale rezerve privind anumite sectoare politice.

Deși tratatul face referire numai la descărcarea de gestiune a Comisiei, din motive de transparență și de control democratic Parlamentul acordă separat descărcarea de gestiune și pentru celelalte instituții și organe și pentru fiecare agenție sau entitate similară (anexa VI la Regulamentul de procedură al PE). De reamintit că, în perioada de sesiune din aprilie 2013, în cursul procedurii de descărcare de gestiune pentru 2011, Parlamentul a amânat acordarea descărcării de gestiune pentru Consiliul de Miniștri, deoarece Consiliul a refuzat să pună la dispoziția Parlamentului informații relevante care i-ar fi putut permite să acorde descărcarea de gestiune în deplină cunoștință de cauză. La fel, procedura de descărcare de gestiune a Consiliului pentru exercițiul 2012 a întâmpinat din nou probleme considerabile. Prin urmare, raportul referitor la descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului Consiliului aferent exercițiului 2012, adoptat în ședință plenară în luna aprilie 2014, propune din nou amânarea acordării descărcării de gestiune Secretarului General al Consiliului, din același motiv – acesta a refuzat să furnizeze informațiile solicitate de Parlamentul European.

Așa cum se menționează mai sus, Comisia, celelalte instituții și agențiile trebuie să prezinte rapoarte privind măsurile luate pentru a da curs observațiilor incluse în rezoluțiile de descărcare de gestiune. Statele membre trebuie să informeze Comisia cu privire la măsurile adoptate pentru a da curs observațiilor Parlamentului, iar Comisia trebuie să țină cont de aceste măsuri la redactarea propriului raport de monitorizare (articolul 166 din Regulamentul financiar).

Alte instrumente

Comisiile specializate ale Parlamentului contribuie și ele la asigurarea utilizării eficiente și în interesul contribuabililor europeni a fondurilor UE. În repetate rânduri, membrii Comisiei pentru control bugetar au purtat discuții cu reprezentanții comisiilor omoloage din parlamentele statelor membre, cu autoritățile naționale de control și cu reprezentanții autorităților vamale. De asemenea, deputații au desfășurat anchete la fața locului pentru a constata faptele care stau la baza anumitor probleme.

Totodată, în decembrie 1995 Parlamentul și-a exercitat pentru prima dată dreptul conferit prin tratat de a crea o comisie de anchetă și de a investiga acuzații de fraudă și de administrare defectuoasă în cadrul regimului de tranzit comunitar. Recomandările comisiei de anchetă s-au bucurat atunci de un sprijin considerabil.

Tratatul de la Lisabona consolidează și el mecanismele de control axate pe rezultatele obținute de programele Uniunii și obligă Comisia să prezinte Parlamentului și Consiliului, ținând cont de indicațiile acestora, un raport de evaluare complet, astfel cum se precizează în procedura anuală de descărcare de gestiune. Jean-Jacques Gay 12/2014

Temeiuri juridice:

Articolele 317, 318, din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE);

titlul IX capitolele 1 și 2 și titlul X din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului;

Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară, partea a III-a;

Regulamentul de procedură al Parlamentului European, titlul II capitolul 8 articolele 93, 94 și 95, titlul V capitolul 2 articolul 125 și anexa V.

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ: Evoluția Proiecțiilor bugetare la nivelul Uniunii Europene în perioada 2007- 2013

Cadrul financiar multianual 2007-2013

Perspectivele financiare pentru perioada 2007-2013 se împart în cinci capitole:

1. Creștere durabilă: această rubrică include fondurile structurale, cercetarea și educația, cu un buget de 382 de miliarde de euro pentru 7 ani

2. Conservarea și gestionarea resurselor naturale: este vorba de finanțarea politicii agricole comune și a politicilor de mediu, cu un buget de 371 de miliarde de euro

3. Cetățenie, libertate, securitate și justiție: 10,7 de miliarde de euro sunt destinate activităților legate de justiție și afaceri interne. Această sumă va acoperi și programele care încurajează cetățenia europeană, cum ar fi schimburile între tineri, înfrățirea orașelor și dimensiunea europeană a presei și culturii

4. Uniunea Europeană ca actor global: 49,5 de miliarde de euro vor fi alocate acțiunilor în favoarea țărilor în curs de dezvoltare, promovării drepturilor omului, politicii externe și de securitate comune și sprijinului pentru dezvoltarea țărilor învecinate

5. Administrația (inclusiv serviciile de traducere) va beneficia de 49,8 de miliarde de euro, adică 5,75% din bugetul total.

Pentru finanțarea politicilor sale, Uniunea Europeană dispune de un buget anual care a depășit 140 miliarde EUR în 2010. Acest buget este finanțat prin așa-numitele „resurse proprii” ale UE, care nu pot depăși echivalentul a 1,23 % din venitul național brut total al tuturor statelor membre și nici 1,29 % din venitul național brut (VNB) al UE pentru angajamente (cea ce se numește plafonul CFM pentru perioada 2007 – 2013).

Aceste resurse provin în principal din:

taxe vamale asupra produselor importate în UE, inclusiv din prelevări pe produse agricole;

un procent din taxa pe valoarea adăugată (TVA) aplicată bunurilor și serviciilor pe întreg teritoriul UE;

contribuții din partea statelor membre proporționale cu puterea economică a acestora.

Pachetul aprobat oficial de Parlamentul European include un buget pentru 2013 în valoare de 132.8 miliarde de euro în plăți și 150.9 miliarde euro în angajamente.  Bugetul actual se ridică la 0,99% din venitul național brut (VNB) al UE în plăți și 1,13% din VNB al UE în angajamente.  Acesta este mai redus decât bugetul pe 2012. ANEXA 1

Cadrul financiar multianual 2014-2020

Negocierile privind CFM se derulează în perioada 2011 – 2013 și implică 3 instituții europene: Parlamentul European, Consiliul și Comisia Europeană. Începând cu jumătatea anului 2011, Comisia Europeană și-a prezentat propunerile referitoare la noul cadru financiar multianual pentru ciclul bugetar 2014 – 2020. Propunerile alcătuiesc așa-numitul pachet cadru financiar multianual, întrucât acesta conține un număr mare de propuneri.  Comisia Europeană solicitase un buget de 1.003 miliarde de euro, Uniunea Europeană va avea un buget de 960 de miliarde de euro pentru perioda 2014 – 2020.

Summitul european din 7-8 februarie 2013 s-a sfârșit cu un acord privind cadrul financiar multianual 2014-2020, următorul pas este Parlamentul European.[16] În conformitate cu eforturile de consolidare din statele membre, liderii Uniunii Europene au convenit să reducă resursele financiare de care poate dispune Uniunii Europene, în comparație cu cadrul financiar multianual actual care acoperă perioada 2007-2013.[17] Pentru ca noul CFM să intre în vigoare în ianuarie 2014, mai rămâne să se ajungă la un acord final cu Parlamentul European.[18] Acordul la care s-a ajuns în Consiliul European limitează cheltuielile maxime posibile pentru o Uniune Europeană cu 28 de state membre la 959,99 miliarde euro în angajamente de plată, sumă echivalentă cu 1,0 % din venitul național brut (VNB) al Uniunii Europene. Aceasta înseamnă că plafonul total de cheltuieli a fost redus cu 3,4 % în termeni reali, în comparație cu actualul CFM (2007-2013).[19] Această reducere este motivată de necesitatea de a se reflecta consolidarea finanțelor publice la nivel național. Este pentru prima dată că limita globală a cheltuielilor pentru un CFM a fost redusă în comparație cu CFM anterior.[19] Plafonul total de cheltuieli a fost stabilit la 908,40 miliarde euro, față de 942,78 miliarde euro în CFM 2007-2013.[19]Statelor membre li se va permite să rețină doar 20 % (în loc de 25 % cum era înainte) din resursele proprii tradiționale pentru acoperirea costurilor legate de colectare.

Regulamentul financiar al Uniunii Europene

Regulamentul financiar a fost adoptat inițial în data de 21 decembrie 1977, dar a fost modificat în mod repetat de atunci.[20]

Principiile bugetului Uniunii Europene

Bugetul este întocmit și executat în conformitate cu următoarele principii: unitate, exactitate bugetară, anualitate, echilibru, unitate de cont, universalitate, specificitate, bună gestiune financiară și transparență.[21]

Principiul unității și principiul exactității bugetare implică înregistrarea tuturor veniturilor și cheltuielilor Uniunii, în cazul în care acestea sunt prevăzute de buget, într-un document unic.

Principiul anualității implică adoptarea bugetului pentru fiecare exercițiu bugetar și utilizarea, în principiu, atât a creditelor de plată, cât și a creditelor de angajament pentru exercițiul bugetar în cursul anului respectiv (anul bugetar începe la 1 ianuarie și se termină la 31 decembrie).

Principiul echilibrului implică faptul că estimările veniturilor pentru exercițiul bugetar trebuie să fie egale cu creditele de plată pentru exercițiul respectiv: operațiunile de împrumut în scopul acoperirii .

unui eventual deficit bugetar nu sunt compatibile cu sistemul resurselor proprii și nu sunt autorizate.

În conformitate cu principiul unității de cont, bugetul se întocmește și se execută în euro, iar conturile se prezintă în euro.

Principiul universalității implică faptul că veniturile totale acoperă creditele totale de plată, cu excepția unor anumite venituri, determinate în mod limitat, alocate pentru finanțarea unor anumite cheltuieli. Veniturile și cheltuielile sunt înregistrate integral în buget fără a fi ajustate între ele.

Principiul specificității implică faptul că fiecare credit trebuie să aibă o anumită destinație și să fie alocat unui obiectiv specific în scopul prevenirii oricărei confuzii între credite.

Principiul bunei gestiuni financiare este definit în raport cu principiile economiei, eficienței și eficacității.

Bugetul este întocmit în conformitate cu principiul transparenței, asigurând o bună informare privind execuția bugetară și conturile.

Procesul bugetar al Uniunii Europene

Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene constituie împreună autoritatea bugetară a Uniunii Europene, care stabilește, în fiecare an, cheltuielile și veniturile acesteia. Procedura de examinare și apoi de adoptare a bugetului are loc din luna iunie până la sfârșitul lunii decembrie a fiecărui an premergător anului pentru care se stabilește bugetul. Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene trebuie să respecte limitele cheltuielilor anuale stabilite în Cadrul financiar multianual denumirea nouă pentru „perspectivele financiare multianuale”. Comisia Europeană pregătește un proiect preliminar de buget, pe care îl transmite Consiliului Uniunii Europene. Pe baza acestuia, Consiliul Uniunii Europene întocmește un proiect de buget, pe care îl transmite Parlamentului European pentru o primă lectură. Parlamentul modifică proiectul în funcție de prioritățile sale politice și îl retrimite Consiliului, care, la rândul său, poate să îl modifice înainte de a -l retransmite Parlamentului European. Parlamentul adoptă sau respinge bugetul modificat în a doua lectură.

Puterea bugetară a fost obținută de Parlamentul European. În conformitate cu Tratatul de la Lisabona, CFM devine un act obligatoriu din punct de vedere juridic, adoptat printr-o procedură legislativă specială care presupune adoptarea în unanimitate de către Consiliu, după obținerea aprobării Parlamentului European, care se pronunță cu majoritatea membrilor care îl compun. Rolul Parlamentului European este consolidat prin articolul 312 alineatul (5) din TFUE, care prevede că „[p]e tot parcursul procedurii care conduce la adoptarea cadrului financiar, Parlamentul European, Consiliul și Comisia iau toate măsurile necesare pentru a facilita adoptarea”.[22]

În momentul în care Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene aprobă bugetul anual, totalul veniturilor trebuie să fie egal cu totalul cheltuielilor. Suma totală necesară pentru finanțarea bugetului rezultă în mod automat din valoarea cheltuielilor totale. Cu toate acestea, se întâmplă des ca, în practică, veniturile și cheltuielile reale să nu corespundă estimărilor. De obicei se înregistrează un excedent care este utilizat pentru a reduce contribuțiile statelor membre la bugetul pentru anul următor. În primă fază, Consiliul adoptă cadrul financiar multianual, după aprobarea Parlamentului European, exprimată de majoritatea membrilor acestuia. Cadrul financiar multianual, valabil pe o perioadă de cel puțin cinci ani, stabilește limitele superioare anuale (numite „plafoane”) pentru fiecare rubrică. Bugetele anuale trebuie să respecte aceste plafoane. Astfel, cadrul financiar asigură atât planificarea cheltuielilor pe termen lung, cât și flexibilitatea bugetară. În toate etapele, bugetul UE este decis în mod democratic. Pe lângă aprobarea bugetului anual de către Parlamentul European și Consiliu, aproape toate activitățile trebuie reglementate de un act legislativ înainte de a putea fi desfășurate. Această lege ia forma unui act de autorizare sau a unui temei juridic, propus de către Comisie și aprobat de către autoritatea legislativă – Consiliul – în mod individual, sau, în multe cazuri, împreună cu Parlamentul.

Veniturile bugetului Uniunii Europene

Uniunea Europeană are „resurse proprii” pentru a-și finanța cheltuielile. Din punct de vedere juridic, aceste resurse aparțin Uniunii. Statele membre le colectează în numele Uniunii Europene și le transferă în bugetul Uniunii Europene. Veniturile diferite de resursele proprii includ:

impozite și alte deduceri fiscale din remunerațiile personalului Uniunii Europene;

dobânzi bancare;

contribuții ale statelor terțe la anumite programe ale Uniunii Europene (cum ar fi cercetarea);

rambursarea asistenței financiare acordate de Uniunii Europene care nu a fost utilizată;

penalități de întârziere și amenzi;

excedentul financiar din exercițiul precedent.

Resursele proprii se împart în trei categorii. Resurse proprii tradiționale (RPT) acestea sunt formate în principal din taxe impuse asupra importurilor de produse provenite dintr-un stat din afara Uniunii Europene. Ele contribuie cu aproximativ 12 % la veniturile totale. Resursa bazată pe taxa pe valoarea adăugată (TVA) reprezintă o rată fixă aplicată veniturilor din TVA-ul armonizat ale fiecărui stat membru. Resursele bazate pe TVA reprezintă 11 % din veniturile totale. Resursa bazată pe venitul național brut (VNB) este o rată procentuală fixă aplicată VNB-ului fiecărui stat membru. Deși este o categorie neuniformă, aceasta a devenit cea mai mare sursă de venituri, contribuind în prezent cu 76 % din veniturile totale. Bugetul primește și alte venituri, precum impozitele pe salarii plătite de către personalul Uniunii Europene, contribuțiile din partea țărilor din afara Uniunii Europene pentru anumite programe ale Uniunii Europene și amenzile plătite de către întreprinderile care încalcă normele de concurență sau alte legi. Aceste resurse diverse constituie aproximativ 1 % din buget. Statele membre contribuie la buget cu sume aproximativ proporționale cu prosperitatea lor economică. Germania, Țările de Jos, Austria, Suedia și Regatul Unit beneficiază totuși de unele ajustări („corecții”) la calcularea contribuțiilor, în vederea reducerii contribuțiilor nete la buget, considerate excesive Pe de altă parte, fondurile Uniunii Europene revin beneficiarilor din statele membre și țările terțe în conformitate cu prioritățile stabilite de Uniune. În timp ce toate statele membre beneficiază de fonduri alocate din bugetul Uniunii Europene, statele membre mai puțin prospere primesc proporțional mai multe fonduri decât statele mai bogate, ca rezultat al solidarității care stă la baza programelor Uniunii Europene, inclusiv în contextul politicii de coeziune.

Veniturile bugetului Uniunii Europene în milioane euro

Cheltuielile bugetului Uniunii Europene

Veniturile și cheltuielile bugetului Uniunea Europene fac obiectul următoarelor constrângeri[23]:

tratatele: bugetul Uniunii nu poate intra în deficit, ceea ce înseamnă că veniturile trebuie să acopere toate cheltuielile;

o limită maximă a cheltuielilor convenită de către guvernele și parlamentele statelor membre. Cunoscută ca „plafonul resurselor proprii”, această limită este în prezent stabilită la 1,24 % din venitul național brut (VNB) al Uniunii pentru plățile provenite din bugetul Uniunii Europene. Aceasta corespunde unei medii de aproximativ 293 EUR per cetățean al Uniunii Europene;

un cadru financiar multianual convenit de către Parlamentul European, Consiliu Uniunii Europene și Comisia Europeană, care controlează evoluția bugetului Uniunii Europene în funcție de categorii de cheltuieli pentru o perioadă de timp determinată;

un regulament financiar adoptat de Consiliu Uniunii Europene și Parlament European, care prevede norme privind întocmirea, execuția, gestiunea și auditul bugetului.

Unitatea de cont a Uniunii Europene

Începând cu 1951 și până în 1958 unitatea de cont aleasă pentru bugetele Comunității Economice a fost dolarul american.[28] Între 1958 și 1960 bugetul a fost evidențiat la o paritate în aur, ce corespundea a 0,88867088 grame de aur pur conform Acordului de la Bretton Woods. După 1961 această paritate în aur a fost extinsă și bugetelor Euratom și Comunității Economice Europene. Ca urmare a problemelor sistemului monetar creat ca urmare a acordului de la Bretton Woods orice menționare a aurului în cadrul bugetelor a fost abandonată și s-a început căutarea unui înlocuitor.[28] Între 1977/78 și 1980 unitatea de cont a fost formată dintr-un „coș” de monede folosite în cadrul Comunității Economice Europene, această unitate de cont se numea Unitatea Europeană de Cont (UEC). Începând cu 1981 s-a utilizat același idee a unui coș de monede, dar de dată aceasta ponderea fiecărei monede în cadrul coșului era revizuibilă, această unitate de cont purta denumirea de Unitate Monetară Europeană. După crearea monedei euro în 1999 aceasta a devenit moneda utilizată în cadrul bugetului Uniunii Europene.[28] conform Anexa 2

Note:

^ a b http://ec.europa.eu/budget/explained/myths/myths_en.cfm#1of15

^ a b c d http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_ecsc_en.htm

^ a b c d Comisia Europeană, European Union, Public Finance, Ediția a patra, 2008, p.16. ISBN 978-92-79-06937-6

^ a b c d Comisia Europeană, European Union, Public Finance, Ediția a patra, 2008, p.18. ISBN 978-92-79-06937-6

^ a b c http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget/reformabugetue/1Reforma.pdf

^ Comisia Europeană, European Union, Public Finance, Ediția a patra, 2008, p.20. ISBN 978-92-79-06937-6

^ Comisia Europeană, European Union, Public Finance, Ediția a patra, 2008, p.21. ISBN 978-92-79-06937-6

^ a b http://www.consilium.europa.eu/special-reports/mff/10-things?lang=ro

^ a b c http://www.consilium.europa.eu/special-reports/mff/mff-regulation?lang=ro

^ a b http://www.consilium.europa.eu/special-reports/mff/history?lang=ro

^ http://ec.europa.eu/budget/library/biblio/publications/2011/mff2011/KV3112884RON-web.pdf

^ Comisia Europeană, European Union, Public Finance, Ediția a patra, 2008, p.36. ISBN 978-92-79-06937-6

^ Comisia Europeană, European Union, Public Finance, Ediția a patra, 2008, p.37. ISBN 978-92-79-06937-6

^ Lia Pop, Pentru Parlamentul European, Ed. Universității din Oradea, 2007, p.105.

^ a b http://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/content/20120709FCS48462/1/html/Parlamentul-confirm%C4%83-acordul-pe-pachetul-bugetar-pentru-2012-%C8%99i-2013

^ http://ec.europa.eu/budget/mff/index_en.cfm

^ http://www.consilium.europa.eu/special-reports/mff?lang=ro

^ http://www.consilium.europa.eu/special-reports/mff/meetings?lang=ro

^ a b c d http://www.consilium.europa.eu/special-reports/mff/summary-of-the-european-council-agreement?lang=ro

^ Comisia Europeană, European Union, Public Finance, Ediția a patra, 2008, p.126. ISBN 978-92-79-06937-6

^ Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L56, 29 februarie 2012, ISSN 1830-3625

^ http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_1.5.2.pdf

^ http://ec.europa.eu/budget/library/biblio/publications/glance/budget_glance_ro.pdf

^ http://www.mae.ro/node/1625

^ http://ec.europa.eu/agriculture/faq/index_en.htm

^ a b Comisia Europeană, European Union, Public Finance, Ediția a patra, 2008, p.29. ISBN 978-92-79-06937-6

^ http://www.consilium.europa.eu/special-reports/mff/own-resources?lang=ro#3

^ a b c Comisia Europeană, European Union, Public Finance, Ediția a patra, 2008, pp.198-199. ISBN 978-92-79-06937-6