Consideratii Teoretice Privind Nevoile de Consum

Psihologie

Consideratii Teoretice Privind Nevoile de Consum

Byadmin ianuarie 1, 2024

PARTEA I

CONSIDERAȚII GENERALE

INTRODUCERE

Sistemul mondial al produselor mării prezintă o specificitate marcantă, comparativ cu piețele altor produse alimentare.

Spre exemplu, rezultatele pescuitului nu sunt previzibile precum cele din agricultură; piețele sunt în mod particular diversificate; oferta este adeseori prea fracționată, dispersată, și deseori ea este cea care modelează cererea.

În ultima jumătate de secol, producția mondială a crescut de 5 ori, ajungând astăzi, la aproximativ, 110 mil. de tone, din care 86% pește, 9% moluște și 5% crustacee. Dar ea se concentrează înca asupra unor specii, regiuni geografice (Pacificul) și țări (China, Japonia, ex- URSS).

În ciuda imensității oceanelor, produsele mării nu asigură decât 16% din proteinele de origine animală, iar cererea pe locuitori crește în permanență. Alimentația umană absoarbe 3/4 din producție, 1/3 sub formă de produse proaspete, 1/3 sub formă de produse congelate, și restul sub formă de produse uscate, afumate sau sărate.

Consumul mediu pe locuitor atinge 12 kg/an. El este de 3 ori mai mare în țările bogate decât în cele sărace; de 3 ori mai ridicat în Japonia față de Europa sau chiar America de N. În Europa consumul pe locuitor variază între 8,5 kg/an în Țările de Jos, și 43 kg/an în Portugalia. Consumul rămâne redus în țările Europei de Est și în ansamblul lumii a treia, cu mici excepții (www.revista-piața.ro).

Comerțul mondial cu produse ale mării cunoaște o perioadă de expansiune; ca valoare schimburile internaționale se situează în jur de 40 miliarde de dolari. Principalii exportatori sunt: S.U.A, Canada, Thailanda, Danemarca, Norvegia, Coreea de Sud, iar principalii importatori sunt: Japonia, S.U.A, Franța, Italia, Spania, Anglia.

În alimentația umană, peștele deține o pondere însemnată, asigurând o proporție de 12-15% din totalul proteinelor consumate.

Carnea de pește prezintă calități organoleptice deosebite și o foarte bună valoare nutritivă, conferită de conținutul ridicat în proteine complete, de lipidele cu grad mare de nesaturare, de vitaminele lipo și hidrosolubile, precum și de sărurile minerale conținute.

Valoarea nutritivă „completă” a peștelui poate fi sugerată destul de plastic de afirmația lui McLeod: „Omul poate trăi numai cu pește”.

În comparație cu carnea de bovine, cea de pește prezintă o digestibilitate proteică foarte ridicată. Viteza de digerare a cărnii de pește este mare, pentru că durata ei de staționare în stomacul omului este de numai 2-3,5 ore, față de 3,5-5 ore cât este cazul la cea de vită. Cercetările făcute de marele fiziolog Pavlov au arătat că secreția de suc gastric este mai abundentă la o alimentație exclusivă cu pește, iar sucul gastric este mai bogat în enzime digestive, comparativ cu situația înregistrată la consumul de carne de vită .

Gradul de asimilare al peștelui proaspăt este de circa 97%, față de numai 90% în cazul peștelui sărat, la care proteinele au grad mai scăzut de asimilare.

Nivelul de asimilare a grăsimilor de pește este superior altor tipuri de grăsimi, fiind de 96,4-97,0%; acest fenomen este explicat de caracterul acizilor grași, care sunt predominant polinesaturați (acidul eicosapentaenoic și docosahexaenoic). Prin introducerea în rația alimentară a produselor care conțin grăsimi de pește (ulei de sardină sau de scrumbie) bogate în acizi grași polinesaturați, se reduce simțitor riscul apariției aterosclerozei și a îmbolnăvirii țesutului vascular cardiac, prin puternicul efect hipocolesterolemiant al acizilor grași respectivi; scade nivelul colesterolului și al lipidelor din sânge prin reducerea activității colesterol-transferazei, se împiedică coagularea sângelui, micșorându-se riscul formării cheagurilor de sânge (Regulamentul (CE) nr. 2065/2001).

Produsele acvatice contribuie la consolidarea sănătății și la creșterea puterii de muncă, dar și la prevenirea îmbolnăvirilor grave și a proceselor de îmbătrânire. Astfel, consumul de 2-3 ori pe săptămână a peștelui drept fel principal de mâncare, determină scăderea frecvenței infarctului miocardic de 5 ori și se previne maladiile canceroase.

Grăsimea de pește exercită un efect protector față de diferiți promotori canceroși: micșorează viteza de dezvoltare a cancerului mamar; reduce numărul și mărimea tumorilor mamare; participă la detoxifierea organismului uman de metale grele (mercur, cadmiu), atunci când este asociată cu vitamina E și cu seleniu.

Datorită valorii biologice ridicate carnea de pește reprezintă o materie primă importantă pentru industria alimentară fie în stare proaspătă fie conservată prin diferite metode.

Prelucrarea producțiilor obținute din acvacultură se face cu scopul de a asigura piața de produse cu o gamă variată de sortimente care să satisfacă exigentele cerințe ale consumatorilor odată cu asigurarea siguranței alimentare (Regulamentul (CE) nr. 2406/96).

Capitolul I

CONSIDERAȚII TEORETICE PRIVIND NEVOILE DE CONSUM

PENTRU PRODUSE ALIMENTARE

De-a lungul timpului, sectorul agroalimentar s-a bucurat de o imagine pozitivă în rândul consumatorilor. Situația s-a schimbat în ultimii ani, odată cu dezvoltarea sa fără precedent, cu introducerea intensivă și extensiva în producție a celor mai noi cuceriri științifice. Desigur, progresele înregistrate în producția agroalimentară au fost percepute, într-o primă fază, ca fiind benefice pentru consumatori, însă, în timp, aceștia descoperă și valențele negative ale tehnologiilor moderne (Capanu, 1997).

Din perspectiva consumatorilor, apar o serie de riscuri generate de activitatea de industrializare a produselor alimentare. Principalele planuri în care acestea se manifestă sunt: sanitar, tehnologic și științific, nutrițional și al protecției mediului. Astfel, cu toate progresele înregistrate, consumatorii resimt o nesiguranță sporită, consecință, în principal, a condițiilor de producere, transport etc: probleme de igienă, contaminări bacteriologice, contaminări ale alimentelor cu diferite substanțe, probleme legate de ingredientele utilizate.

Cunoașterea unora dintre particularitățile specifice consumului populației a constituit o preocupare frecventă a sociologilor, economiștilor, medicilor și altor oameni de știință, în special în ultimele două secole.

Psihologul american H. Maslow definește cinci categorii de trebuințe din domeniul consumului pe care le structurează într-o, piramidă a trebuințelor" care îi poartă numele (Manole, 2002).

Fig. 1.1. Piramida trebuințelor (Manole, 2002)

În general, treptele satisfacerii necesităților de consum ale populației sunt următoarele:

Satisfacerea cantitativă a necesităților de ordin fiziologic și apoi satisfacerea calitativă a acestora;

Satisfacerea necesităților de bunuri;

Satisfacerea deplină a necesităților populației printr-un consum alimentar raținal și prin utilizarea unei mari varietăți și diversități de bunuri nealimentare și servicii (Iosif, 1998).

Consumul populației se analizează cu ajutorul unui sistem complex de indicatori, fiecare din componentele acestuia având o anumită putere de cunoștere prin explorarea aspectelor cantitative și calitative ale consumului.

Sistemul de indicatori ai consumului și ai stării de nutriție a populației cuprinde (Cătoiu, 1997):

A. Consumul populației:

a) indicatorii valorici ai consumului:

– fondul de consum;

– cheltuielile totatle ale populației;

– cheltuielile populației pentru consum.

b) indicatorii consumului în unități naturale:

– volumul total al consumului pricipalelor bunuri și servicii;

– consumul pe un locuitor sau pe o persoană aparținând principalelor categorii de populație.

c) indicatorii consumului alimentar exprimat în calorii și factori nutritivi:

– calorii, proteine, lipide, glucide, săruri minerale.

B. Starea de nutriție a populației:

a) indicatorii somatometrici;

b) indicatorii clinici și examene de laborator.

C. Indicatorii serviciilor utilizate de populație;

D. Indicatorii consumului pe ,,unități de consum''.

Procesele vitale ale organismului se desfășoară o dată cu pierderile permanente de materie și energie, c are sunt recuperate prin alimetație.

În organismul omului, pierderile de materie au loc permanent sub forma descompunerii substanțelor organice și minerale. Procesele de descompunere își măresc intensitatea pe măsura intensificării muncii fizice și intelectuale (Segal, 2006).

În ordinea importanței, substanțele indispensabile organismului sunt: oxigenul, apa, elementele minerale, protidele, glucidele, lipidele și vitaminele. Aceste substanțe cunoscute sub denumirea de ,,facturi nutritivi'' se regăsesc în totalitate sau în proporții variabile în toate elementele destinate consumului populației.

Alimentele au un rol trofic sau plastic (în special protidele pe care le conțin), energetic (prin lipide și glucide) și catalitic (prin vitamine și unele elemnte minerale: fier, cupru, magneziu, iod, etc.) (Segal, 2006).

O alimentaței rațională este aceea care conține toate substanțele necesare -catitativ și calitativ – pentru a asigura echilibrul perfect între ceea ce pierde organismul și ceea ce primește prin consumul de alimente, în scopul desfășurării optime a proceselor fiziologice ceea ce presupune echilibrul perfect și continuu în calorii și factori nutritivi și nevoile fiziologice ale organismului uman.

Rațiile alimentare și normele fiziologice de consum se stabilesc în două etape:

– se stabilește conținutul în calorii și factorii nutritivi (protide, lipide, glucide, elemente minerale și vitamine);

– se fixează cantitățile (în unități naturale) necesare pentru asigurarea aportului energetic și în factori nutritivi corespunzători nevoilor organismului (Segal, 2006).

Rațiile alimentare generalizate la o anumită categorie de populație cu caracteristici comune sub raportul nevoilor de consum alimentar, elaborate de instituții specializate, poartă denumirea de norme fiziologice de consum.

Valoarea calorica a produselor alimentare se calculează în două feluri: netă și brută. Prin valoarea calorică netă a produsului alimentar se înțelege numărul caloriilor pe care le conține partea asimilabilă a produsului alimentar. Prin valoarea calorică brută se înțelege numărul caloriilor pe care le conține întreaga cantitate a substanțelor alimentare (protide, lipide, glucide) din produs inclusiv partea neasimilabilă (Banu, 2000).

Cunoscând compoziția produselor alimentare, adică puterea (valoarea) în calorii și factori nutritivi a fiecărui produs, precum și cantitatea (în unități naturale) a consumului efectiv din fiecare produs alimentar, prin simpla înmulțire a acestor două elemnte se obține consumul efectiv în calorii și factori nutritivi.

Cunoscând că dezvoltarea morfofuncțională a organismului depinde în mare măsură de alimentație, în caracterizarea stării de nutriție trebuie excluse cazurile în care unele anomalii ar putea fi determinate de alte cauze (afecțiuni ale aparatului digestiv, alte afecțiuni cu repercursiuni în procesele de asimilație, etc.). De aceea se impune ca examenul stării de nutriție să fie precedat de un examen aprofundat asupra stării de sănătate a individului.

Starea de nutriție se stabilește prin anchete organizate asupra unor subcolectivități de populație sau indivizi izolați.

Prin starea de nutriție a populației se înțelege efectele pe care la au condițiile de alimentație asupra dezvoltării morfofuncționale a organismului.

Pe lângă bunurile materiale, alimentare și nealimentare populația apelează pentru asigurarea existenței la o gamă variată de servicii, ale căror volum și cantitate ilustrează nivelul de trai sau standardul de viață de care beneficiază colectivitatea umană.

Ponderea activităților desfășurate în sfera serviciilor ca și ponderea populațieie ocupate în sfera serviciilor sunt indicatori esențiali ce ilustrează gradul de dezvoltare al societății.

Activitățile salariale reprezintă principala sursă de venit pentru 53% din gospodării, activitățile agricole aducând venituri pentru circa 17% din gospodării, iar cele neagricole – pe cont propriu pentru 7%. (INS, 2010). Ponderea celor care obțin venituri din activitățile salariale este aproape de două ori mai mare în urban (67%), decât în rural (35%), dar ponderea gospodăriilor cu venituri din pensii este mai mare in mediul rural (60%) față de mediul urban (46%).

Oferta pe piață produselor de bază din agricultură este dispersată și cantitativ neregulată. Volumul producției depinde pe de o parte de tehnica de dotare, iar pe de altă parte de condițiile climatice și biologice care sunt aleatorii, imprimând acestor piețe a produselor de bază din agricultură, un caracter extrem de mobil. Oferta cantitativă a unui produs pe piață de desfacere depinde, în primul rând, de beneficiul pe care-l va realiza întreprinzătorul.

Deoarece câștigul (beneficiul) poate fi influențat prin schimbările costurilor și/sau prețurilor, se consideră că principalele cauze care influențează oferta de produse agricole, sunt următoarele (Chiran, 2000):

– fondul funciar cu referire la terenurile agricole disponibile, sistemele de hidroameliorații utilizate, recoltele obținute în cultura pură și succesivă;

– capacitatea de producție și înzestrare tehnică a intreprinderii, care condiționează și determină insăși sistemul agricol de producție;

– factorii climatici influențează oferta de produse agricole prin acei factori limitativi pentru condițiile climatice normale și situațiile accidental care pot modifica condițiile climatice normale;

– productive (randamentele) culturilor și animalelor, care sunt legate de sistemele de producție și tehnologiile utilizate, protecția fitosanitară și zooveterinară, energia și mecanizarea disponibilă, alimentația animalelor; forța de muncă utilizată în agricultura și structura acesteia;

– mijloacele de finanțare și facilități de acordare de credite;

– factorii socio-economici, care se concretizează în accesul și stabilitatea pe piață a producătorului agricol;

– prețul produsului oferit pe piață

– prețul produsului de substituire; prețul mijloacelor de producție.

1.1. Cererea de produse agroalimentare

Cererea pentru aceasta grupă de produse în zonele industrializate – cele urbane în general – este caracterizată prin invariabilitatea acesteia. Astfel, cumpărările de produse agricole (din punct de vedere cantitativ) variază puțin; dacă prețurile produselor agricole scad, aceasta va fi considerată o economie în bugetul personal al consumatorilor; dacă veniturile populației cresc, cumpărăturile suplimentare de produse se vor face – ca regulă generală – în afara sectorului alimentar (Chiran, 2000).

Cererea de produse agroalimentare de primă necesitate este puțin elastică în raport cu prețurile existente pe piață. Pe termen scurt însă, cererea de produse agroalimentare este variabilă.

Cererea de produse agricole pe plan mondial este realativ stabilă, dacă nu au loc creșteri puternice ale producției agricole și explozii demografice. Pe zone geografice, cererea de alimente de bază, variază în funcție de creșterile demografice și calitativ în funcție de nivelul veniturilor consumatorilor.

Diversitatea cererii de produse agroalimentare este o componentă importantă a politicii prețurilor produselor agroalimentare aceasta fiind determinată deci, de nevoile consumatorilor și care este generată de următorii factori (Chiran, 1999):

– consumul alimentar efectiv într-o anumită perioadă considerată actuală;

– nevoile alimentare ale populației, care includ: posibilitătile de achiziționare a produselor alimentare pe diferite categorii ale populației, generațiile tinere ale consumatorilor care nu se mai conformează schemelor anterioare de consum, influentă gusturilor individuale în alegerea alimentelor;

– factorii demografici, cu referire la: cresterea numărului populației, structura pe vârstă a populației, procesul de urbanizare;

– factorii economici și politici care privesc tendințele economice pe zone geografice, evoluția cererii pe locuitor;

– produsele semipreparate, pe care gospodinele le cumpără facând economie de timp;

– modernizarea mijloacelor de distribuție care favorizeazâ difuzarea produselor alimentare prelucrate și condiționate atractiv;

– micșorarea nevoilor de calorii, cauzată de munca sedentară de la un număr din ce în ce mai mare de oameni.

1.2. Relația între cererea și oferta de produse agroalimentare

Valabil și pentru agromarketing, relația dintre cerere și ofertă este considerată o latură fundamentală a funcționalitații pieței produselor agricole și agroalimentare. Pot exista următoarele trei forme (Gavrilescu, 2000):

C > O sit. penurie;

C = O sit. echilibru;

C < O sit. abundență.

Prețul rezultat din această confruntare, în situația unui echilibru între cerere și ofertă, are denumirea de echilibru sau preț unic. Factorii care influențează cererea și oferta de produse agricole tind să se abată de la punctul de echilibru, motiv pentru care are loc în mod permanent o regularizare a prețurilor.

Referitor la acest mobil al acțiunii reciproce al cererii și ofertei de produse agricole, se pot distinge în general două perioade:

– o perioadă scurtă, când oferta este determinată de potențialul de producție al sectorului agroalimentar existent, potențial care rămâne constant în cursul acestei perioade;

– o perioada lungă, în timpul căreia potențialul de producție poate varia.

Prin modificarea cantitativă și calitativă a factorilor de producție din cadrul exploatăriilor agricole și a sectorului de prelucrare unde producția poate varia de la una sau mai multe decade anuale. Considerăm D cererea, iar R venitul cumpărătorilor, poate exista realația, în care (Gavrilescu, 2000):

K<1, reprezintă, cererea pentru produse alimentare;

K=1, cererea pentru produse de îmbrăcăminte;

K>1, cererea pentru produse de lux.

Referitor tot la dependența dintre consum și venit pot fi considerate sugestive și funcțiile formulate de Tornquist după care bunurile de consum se încadrează în trei categorii:

– bunuri de consum de primă necesitate (la care coeficientul de elasticitate este subunitar (E<1);

– bunuri de consum mai puțin necesare pentru existență, al căror consum apare ca urmare a schimbărilor structurale în nevoile populației (la care coeficientul de elasticitate este supraunitar E>1);

– bunurile de consum cu caracter exclusiv de lux (la care coeficientul de elasticitate este supraunitar E>1). Se poate desprinde concluzia că cererea pentru produsele agroalimentare este mai puțin influențată atât de veniturile consumatorilor cât și de prețul acestor produse considerate de primă necesitate. Deci, partea de venit afectată cheltuielilor destinate alimentației este cu atât mai mare, cu cât venitul este mai mic.

CAPITOLUL II

DATE DIN LITERATURA DE SPECIALITATE LEGATE DE PRODUSELE ALIMENTARE DIN CATEGORIA CONSERVELOR DIN PEȘTE

2.1. Prezentarea produsului „conservă de pește”

Pentru fabricarea conservelor este necesar ca materia primă să fie supusă, mai întâi, unui tratament termic, care poate fi prăjire, aburire, fierbere în ulei, uscare sau afumare. După tratamentul termic carnea sau organele sunt închise ermetic în cutii metalice și sunt supuse sterilizării la temperaturi de peste 100ºC, rezultând conservele.

Carnea de pește a reprezentat un aliment important pentru om încă din cele mai vechi timpuri datorită calităților nutritive, dietetice și gustative pe care le posedă. Culoarea sa albă sau alb-roz a determinat includerea cărnii de pește în grupa cărnurilor albe.

Sub denumirea de carne de pește se consumă mușchii trunchiului, ai înotătoarelor și mandibulelor de la diferite specii de pești.

Carnea și organele peștilor (ficatul, lapții) pot constitui materia primă pentru fabricarea conservelor. Aceste produse asigură aprovizionarea pieței cu produse din pește și în perioadele de prohibiție a pescuitului.

Sortimentul de conserve de pește este format din următoarele grupe:

– conserve de pește în suc propriu și dietetice;

– consreve de pește în sos tomat;

– conserve de pește în ulei (simplu, condimentat, aromatizat cu lichid de fum);

– conserve de pește speciale (hașeu, pateu din ficat, lapți în ulei etc.).

Cantitatea minimă de pește în conservele de pește în sos tomat este de 65-75% (raportată la greutatea netă), la ghiveci 30-35% și la zacuscă 50-55% iar la conservele de pește în ulei 75-85%.

Conținutul de principii alimentare și calitățile nutritive ale acestora fac din carnea de pește un produs de bază al alimentației, capabil să înlocuiască carnea provenită de la alte specii. (Banu, 2000)

2.2. Valoarea nutritivă a conservei de pește

Calitatea conservelor de pește nu trebuie apreciată numai după gustul și aspectul lor, ci și după valoarea lor alimentară și în special după conținutul lor de proteine, grăsimi și vitamine.

În timpul sterilizării conservelor, o parte din proteine se descompun și deci cantitatea de azot neproteic se mărește; astfel, în carnea proaspătă de pește azotul proteinic reprezintă 82% din azotul total, pe când în conserve, după sterilizare, conținutul se micșorează aproximativ la 72%. Acest fapt nu micșorează însă valoarea nutritivă a conservelor, deoarece proteinele sunt asimilate de organismul uman sub formă de aminoacizi. O cutie de conserve de pește în greutate netă de 400 g conține în medie 50% proteine, adică aproape jumătate din necesarul zilnic al omului adult (Păsărin, 2012).

Conținutul în grăsime mărește mult valoarea alimentară a conservelor în ulei, care conțin aproximativ 35% grăsime totală.

Vitamina creșterii A și vitamina antirahitică D se găsesc în cantități însemnate în multe specii de pește și se pot păstra în anumită măsură și în conservele de pește, ceea ce mărește valoarea lor alimentară (tab. 2.1).

Tabelul 2.1

Valoarea nutritivă a conservelor din pește (Păsărin, 2012)

Ținând seama de aceste calități ale conservelor de pește sterilizate și de faptul că ele pot fi păstrate timp îndelungat, fără a se altera, putând fi transportate cu ușurință la distanțe mari, se poate spune că aceste conserve sunt produse de valoare alimentară sigură și importantă pentru hrana celor ce muncesc.

2.3. Sortimentele de conserve de pește

Sortimentele fabricate în România sunt prezentate în continuare (M.I.C.P.L., 1983).

Conserve din pește în sos tomat: crap, somn, știucă, lin, plătică, somotei, somn pană, babușcă, macrou, hering, morun, cambulă, caracudă, hamsii, sardinelă, crap de crescătorie.

Condițiile ce trebuie îndeplinite sunt următoarele: 3 bucăți la cutie de 205 g și 5 bucăți la cutie de 300 și 350 g; conținut de pește raportat la greutatea netă este de 65-75%; NaCl 1-2%; aciditate 0,2-0,5% (ca acid acetic); termen de garanție 1 an de la data fabricației.

Scrumbii și sardele în ulei:

– scrumbii de Dunăre în ulei (8 bucăți pește/cutie);

– scrumbie albastre și rizeafcă în ulei (6 bucăți pește/cutie);

– sardele în ulei (scumbrie albastră, stavrid, rizeafcă), (26 bucăți/cutie 205 g; 16 bucăți/cutie 140 g; 7 bucăți/cutie 70 g).

Conserve de pește în ulei, cu usturoi și sos de muștar.

– Delta-macrou în ulei cu sos;

Neptun-stavrid în ulei și usturoi;

Sirena-macrou în ulei și usturoi;

Marea-macrou în ulei și sos de muștar cu usturoi;

Delta-stavrid în ulei cu sos;

ostropel de macrou;

ostropel de stavrid.

Cutiile trebuie să conțină 8 bucăți/cutie de 200 g; conținutul de pește raportat la greutatea netă este de 65-75%; aciditate 0,2-0,5% (ca acid acetic); NaCl 1-2%; termenul de garanție este 1 an de la data fabricației.

Conserve din pește oceanic în ulei, ulei picant și ulei aromatizat cu fum.

sardea de Atlantic în ulei;

heringi în ulei;

macrou în ulei;

sardea de Atlantic în ulei picant;

stavrizi în ulei picant;

heringi în ulei picant;

merlucius în ulei picant; -file de hering în ulei;

macrouri în ulei aromatizat cu fum;

file de hering în ulei aromatizat cu fum;

merlucius în ulei aromatizat cu fum.

La asemenea conserve trebuie să se găsească 3 bucăți/cutia paralelipipedică și 8 bucăți/cutia rotundă. Conținutul de pește raportat la masa netă este de 75-85% la cutia de 140 g și 70-80% la cutia de 205 și 300 g; NaCl =1,5-2%; sucul separat de ulei, raportat la volumul total al lichidului de acoperire-12-30%. Termenul de garanție este de 2 ani de la data fabricației.

Scrumbie de Dunăre în ulei de germeni de porumb. Aceste conserve trebuie să îndeplinească următoarele condiții: 6 bucăți/cutie de 140 g; cantitatea de pește raportată la greutatea netă este de 75-85%; NaCl = 1%.

Conserve de pește în ulei, cu sos picant și aperitive:

scrumbie de Dunăre-aperitiv;

stavrizi în ulei cu sos picant;

hamsie în ulei cu sos picant;

sardeluța-aperitiv.

Conservele trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

6 bucăți în cutie de 140 g – scrumbia de Dunăre (aperitiv);

12 bucăți în cutia de 140 g – stavrizi în ulei și sos picant;

16 bucăți în cutia de 140 g – hamsie în ulei cu sos picant;

25 bucăți în cutia de 140 g – sardeluță (aperitiv).

– conținutul de pește raportat la greutatea netă, minimum 75%; NaCl 1,2-2%, termenul de garanție = 1 an de la data fabricației.

Conserve de pește oceanic în ulei; ulei picant și ulei aromatizat cu fum. Conservele din pește oceanic în ulei, ulei picant și în ulei aromatizat cu fum cuprind o multitudine de sortimente printre care amintim:

sardea de Atlantic în ulei – cutii de 140, 205 și 300 g greutate netă;

heringi în ulei – cutii de 140, 205 și 300 g greutate netă;

macrou în ulei – cutii de 140, 205 și 300 g greutate netă;

file de hering în ulei – cutii de 140 g;

pescăruș – fileuri de macrou în ulei – cutii de 140 g;

mureș-sebasta în ulei – cutii de 140 g;

sardinella – sardină în ulei – cutii de 140 g;

file de cod în ulei picant – cutii 140 g;

sardea de Atlantic în ulei picant – cutii 140, 205, 300 g;

cod în ulei picant – cutii de 140 g;

macrou în ulei picant – cutii 140, 205, 300 g;

stavrid în ulei picant – cutii 140, 205, 300 g;

heringi în ulei picant – cutii 140, 205, 300 g;

merlucius în ulei picant – cutii 140, 205, 300 g;

sardinella – sardină în ulei picant – cutii 140 g;

macrou în ulei aromatizat cu fum – cutii 140, 205, 300 g;

fileuri de heringi în ulei aromatizat cu fum – cutii 140 g;

cod în ulei aromatizat cu fum – cutii 140 g.

Lapți de pește în ulei picant și ulei aromatizat cu fum:

lapți de heringi în ulei picant;

lapți din heringi în ulei aromatizat cu fum;

lapți de cod în ulei picant;

lapți de cod în ulei cu aromă de fum.

Într-o cutie de 140 g se află minimum 4 bucăți. Conținutul de lapți raportat la greutatea netă este de 75-80%; NaCl 1,5-2%; apă separată din uleiul de acoperire, raportată la volumul total, 8-25%; termen de garanție 1 an de la data fabricației.

Pește oceanic în ulei picant „Pic-Nic” cu adaos de legume:

stavridă în ulei picant cu adaos de legume „Pic-Nic”;

macrou în ulei picant cu adaos de legume „Pic-Nic”;

sardea de Atlantic în ulei picant cu adaos de legume „Pic-Nic”;

file de cod în ulei picant cu adaos de legume „Pic-Nic”.

Conservele respective trebuie să corespundă următoarelor condiții: număr de bucăți în cutie 8; pește și legume raportate la greutatea netă = 75-85%; 10-15% legume din totalul de pește și legume; NaCl 1,5-2,5%; apă separată din uleiul de acoperire raportată la totalul volum = 8-30%; termen de garanție 1 an de la data fabricației.

Ardei umpluți cu pește:

Delta – ardei umpluți cu pește de apă dulce;

Constanța — ardei umpluți cu pește marin mărunt.

La acest tip de conserve se impun următoarele condiții: 2-3 bucăți ardei umpluți/cutie de 300 g; greutatea netă a ardeilor față de greutatea totală 60-80%; NaCl 1,5-2,5%; aciditate 0,2-0,6% (ca acid acetic); termen de garanție 1 an de la data fabricației.

Conserve din pește de apă dulce cu legume:

zacusca de crap;

zacusca de somn;

ghiveci de plătică;

ghiveci de știucă;

ghiveci de somotei;

ghiveci de macrou;

ghiveci de babușcă.

Condițiile cerute sunt: număr de bucăți /cutie de 205 g = 2 pentru zacusca și 3 pentru ghiveci; conținut de pește raportat la greutatea netă: 35-40% la ghiveci și 15-20% la zacusca; aciditate 0,4% (ca acid acetic) la zacusca și 0,3% la ghiveci; NaCl 1-2%; termen de garanție 1 an de la data fabricației.

Conserve de pește oceanic cu legume:

ghiveci de macrou;

ghiveci de stavrid;

plachie de macrou în sos picant;

plachie de stavrid în sos picant;

Atlantic-macrou cu legume sau stavrid cu legume;

pescarul – macrou cu varză sau stavrid cu varză.

Condițiile cerute pentru aceste conserve sunt: numărul bucăților dintr-o cutie de 205 g de 3 pentru ghiveci și 4 pentru plachie și pește cu varză; conținut de pește raportat la greutatea netă 30-35% pentru ghiveci și 40% pentru plachie și pește cu varză; legume raportate la greutatea netă 40-45%; aciditate exprimată în acid acetic 0,2-0,4%; NaCl 1-2%; termen de garanție 1 an de la data fabricației.

Rasolul de fileu de cod trebuie să aibă: conținut de pește raportat la greutatea netă 70-80%; conținut de legume raportat la greutatea netă 3-7%; NaCl 1-2%; termen de garanție 6 luni de la data fabricației.

Rasolul de macrou cu legume trebuie să aibă: număr de bucăți în cutia de 205 g = 2; conținut de pește raportat la greutatea netă 35-40%; NaCl 1-2%; termen de garanție 1 an de la data fabricației.

Rasolul dietetic (de șalău, de știucă) în cutie de 205 g trebuie să aibă minimum 65% conținut de pește, raportat la greutatea netă; NaCș 6%; termen de garanție 1 an de la data fabricației.

Macroul cu fasole, în cutie de 205 g, trebuie să aibă minimum 2 bucăți/cutie; 35-44% conținut de legume raportat la greutatea netă; 1-2% NaCl; termen de garanție 1 an de la data fabricației.

Chifteluțe de cod în sos tomat: 3-4 bucăți chiftele/cutia de 250 g; greutatea chiftelelor raportată la greutatea netă 65-75%; NaCl 2%; termen de garanție 1 an de la data fabricației.

Hașe de pește (de stavridă, macrou, cod) în cutii de 205 g la care nivelul de NaCl trebuie să fie de < 2%.

Marcarea conservelor de pește se face prin ștanțarea capacului cu litere și cifre care simbolizează:

unitatea producătoare, cu litere de la A la Z;

săptămână din an, cu 1 sau 2 cifre (de la 1 la 52);

ziua din săptămână, cu literă mare de la A la G;

anul, cu ultima cifră a lui;

grupa de conservă, printr-o cifră;

sortimentul, cu una până la trei cifre.

CAPITOLUL III

CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL

Municipiul Buzău este reședința și cel mai mare oraș al județului Buzău, din regiunea istorică Muntenia, România. Având 115.494 locuitori la recensământul din 2011, este al optsprezecelea oraș ca populație din România (Petcu și col., 2002).

Orașul se află pe malul drept al râului Buzău, în dreptul ieșirii acestuia dintre dealurile subcarpatice de curbură, într-o regiune cu climă temperată.

Municipiul Buzău este situat în zona centrală a județului, la 120km de București, în sud-estul României, și ocupă o suprafață totală de 81,3km2.

Municipiul se află la cotul Carpaților de curbură, la confluența drumurilor între trei mari provincii românești: Muntenia, Transilvania și Moldova. Râul Buzău, pe al cărui mal drept se află, formează limita nordică a orașului. Forma orașului este alungită, orașul fiind mai mare de-a lungul râului. Buzăul ocupă altitudini de la 101 metri în nord-vest, în apropierea dealurilor până la 88 metri în apropierea râului, media fiind de 95 de metri (cât este și altitudinea în centrul orașului, în piața Dacia) (Petcu, 2002).

Astfel, Buzău este un oraș aflat într-un relief plat, cu o diferență de altitudine de 10 metri de-a lungul unei linii de 4 km (Petcu, 2002).

Precipitațiile anuale sunt de 500mm și zăpada, iarna, poate ajunge până la 30cm. Râul Buzău are fluctuații de debit frecvente. În special primăvara, la topirea zăpezilor în zona de munte a bazinului acestuia, apele râului cresc. Orașul a fost construit departe de o albie majoră adâncă, astfel că râul nu indundă orașul. La indundațiile majore din 2005 din România, apele râului au avariat grav podul aflat la marginea nordică a orașului, dar nu au produs pagube în oraș.

Clima este mai ales continentală, media fiind de 92 zile de îngheț/an (16 zile cu temperaturi sub -10 C), dar și cu 92 zile de vară, calde și secetoase. Vânturile locale includ Crivățul, care bate dinspre nord-est spre sud-vest (sau uneori dinspre est spre vest) și Austrul, vânt care bate dinspre sud-vest și aduce vara aer uscat și cald și iarna conduce la ridicarea temperaturii.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Buzău se ridică la 115.494 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 134.227 locuitori.

Fig. 3.1. Evoluția demografică a municipiului

Majoritatea locuitorilor sunt români (88,43%), cu o minoritate de romi (4,73%). Pentru 6,69% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.

Fig. 3.2. Componența etnică a municipiului

Fig. 3.3. Componența confesională a municipiului Buzău

Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (91,98%). Pentru 6,75% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Partea a II-a

Cercetări proprii

CAPITOLUL IV

OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

4.1. Obiectivele cercetării

Cercetarea de piață reprezintă un prim obiectiv care satisface nevoile clientului și vizeaza, in principal, imbunatatirea calitatii produselor si serviciilor pentru consumatori si evitarea plecarii acestora.

Un al doilea obiectiv important este fidelizarea clientilor, pentru a imbunatati rentabilitatea companiei producătoare si a reduce costurile de achizitie.

Prin elaborarea prezentei lucrări s-a avut în vedere satisfacerea cât mai bună a consumatorilor cu produse agroalimentare din categoria conservelor de ton, cât și lărgirea pieței efective și pieței potențile.

În cadrul studiului de caz se vor prezenta nevoi de consum pentru produsul „Conservă de ton”, determinând o cunoaștere cât mai exactă a problemelor cu care se confruntă piața conservelor de ton în orașul Buzău.

Concluzia rezidă din simplul fapt că, problemele ce apar pe această piață sunt direct legate de producția piscicolă și indirect de nivelul cultural al zonei.

4.2. Metodologia cercetării

Cercetările de piață de tip sondaj își dovedesc eficacitatea în obținerea unor informații precise referitoare la un public țintă, plecând de la consultarea unui simplu eșantion al acestuia. Condiția esențială pentru ca sondajul de piață să fie fiabil este ca eșantionul consultat să fie reprezentativ pentru publicul țintă studiat (Cătoiu, 1997).

Sondajului de piață constă în următoarele etape:

• constituirea eșantionului;

• elaborarea chestionarului;

• aplicarea chestionarului;

• centralizarea și analiza datelor.

Constituirea esantionului

Cercetarea de marketing s-a efectuat pe un eșantion format din 120 de persoane, luate la întâmplare și care au dorit să ne ajute la studiul de caz.

Elaborarea chestionarului

Ca material de lucru s-a întocmit un chestionar, alcătuit dintr-un număr de 16 întrebări, clare și concise (Anexa 1).

Aplicarea chestionarului

Studiul s-a desfășurat prin aplicarea chestionarului pe o perioadă de 3 luni de zile (martie, aprilie, mai 2013) luând în analiză câte un eșantion de 40 persoane/lună.

Centralizarea si analiza datelor (subcapitolul 5.4)

(Anexa 1)

CHESTIONAR

Vă rugăm să vă rezervați câteva momente pentru a completa acest chestionar și să încercuiți varianta corespunzătoare situației dumeavoastră

1. Consumați pește și produse din pește?

a.da

b.nu

2. Consumați conserve de ton?

a.da

b.nu

3. De unde cumpărați cel mai des conservele de ton?

1. de la un magazin specializat 2. de la un magazin alimentar

3. de la un supermarket 4. din altă parte, și anume …

4. Cât de des cumpărați conservele de ton?

1. zilnic 2. la 2-3 zile 3. săptămânal 4. lunar 5. ocazional

5. Ce cantitate de conservele de ton achiziționați la o singură cumpărătură?

1. o bucată 2. două bucăți 3. 3-4 bucăți 4. mai mult

6. Ce tip de conservele de ton cumpărați?

1. conserve în ulei 2. conserve in suc propriu 3. conserve în sos tomat

4. ton bucăți 5. ton mărunțit

7. În situația în care nu cumpărați conserve de ton, optând pentru alt tip de pește, care este principalul criteriu al deciziei dumneavoastră?

1. prețul 2. calitatea 3. sănătatea

4. conținutul caloric redus 5. aspectul produsului 6. alt criteriu, anume …

8. Care este prețul pe care sunteți dispus să-l plătiți pentru o conservă de ton?

1. 2,5 – 3,5 lei 2. 3,5– 5,0 lei 3. peste 5,0 lei

9. Dacă prețul conservei în sos tomat/în ulei, ar fi mai mic decât cel al peștelui proaspăt sau congelat, ați cumpăra și ați consuma frecvent astfel de conserve?

1. Da 2. Nu 3. Nu stiu

10. Dacă pe piața ar apărea o gamă mai variată de conserve de ton fabricate în România, ați cumpăra aceste produse?

1. Da 2. Nu 3. Nu stiu

11. Ce caracteristici de calitate ați dori să aibă conservele de ton fabricate în România?

1. Să fie sațioasă 2. Să aibă un conținut caloric scăzut

3. Să aibă o formă atractivă 4. Să aibă un termen de valabilitate mare

5. Altceva: …

12. Când achiziționați conserva de ton , citiți informațiile de pe ambalaj?

a. în totalitate b. parțial c. deloc

13. Cât de importante sunt pentru dvs aspectele de mai jos, în alegerea unei conserve din ton:

14. Ce ocupație aveți?

a. elev/student b.salariat cu studii medii c. salariat cu studii superioare

d. șomer/casnic e. pensionar f. altă ocupație

15. În ce categorie de vârstă vă încadrați?

a. 18-40 b. 40-60 c. >60

16. Care este venitul lunar de care dispuneți?

a. sub 600 ron b. 601 – 1200 ron c. 1201 – 1800 ron

d. 1801 – 2500 ron e. peste 2500 ron

CAPITOLUL V

REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA LOR

5.1. Studiul pieței produselor alimentare din categoria conservelor de ton

5.1.1. Identificarea cerinței pe piață

Datorită faptului că la nivelul pieței întâlnim o gamă foarte largă de mărci a conservelor de ton, trebuie pentru începutul acestui studiu să clasificăm produsele după următoarele elemente:

– ambalajul conservei, reprezintă elementul-cheie al produsului ca atare. Din acest punct de vedere putem specifica faptul că unele conserve sunt prevăzute cu sistem propriu de desfacere (cu cheiță), însă vorbim de o categorie restrânsă dacă raportăm acest criteriu la toată piața conservelor de ton;

– compoziția conservei, poate fi conservă de ton simplă, clasică, precum ton în ulei, în suc propriu sau în sos tomat. La acestea se adaugă specialitațile din pește (ton) la conservă, cum sunt: tonul în diverse sosuri (sos cu lămâie și piper, cu chili, sos de vin muscadet, sos de maioneză etc.);

– țara de proveniență a conservelor, observând faptul că preponderente sunt mărcile importate din Thailanda. Mai găsim produse din țări precum Danemarca, Franța, Maroc, Peru, Portugalia, Statele Unite ale Americii sau Tunisia;

– prețului conservelor, variabil în funcție de oferta bogată în produse ieftine;

– gramajul conservelor, înregistrează o diversitate mare, de la conserve de 80 g, până la cele de 425 g.

5.1.2. Analiza concurenței

În ultimii cinci ani, oferta de conserve de ton din retailul modern a înregistrat o creștere de peste 40%, deși în 2012 și 2013 consumul nu se afla pe o pantă ascendentă. Potrivit jucătorilor de pe această piață, conservele au înregistrat un vârf al vânzărilor în perioada 2012-2013, iar atractivitatea categoriei a generat o avalanșă de branduri noi, pe toate segmentele de preț. O monitorizare realizată de Modern Buyer în IKA releva o repoziționare a mai multor jucători, o consolidare a portofoliilor de mărci proprii cu impact în schimbarea raportului de forte la raft și, nu în ultimul rând, o creștere de până la 50% a prețurilor, în unele cazuri.

Monitorizarea, realizată de Modern Buyer în luna august 2013, arata ca în retailul modern, competiția este extrem de strânsă: 20 de furnizori, 50 de branduri la raft, din care aproape 30% sunt mărci proprii dezvoltate de IKA și o aglomerare puternică în primele două segmente de preț: economic și mediu. O cifră importantă, având în vedere că vorbim de o categorie ce generează vânzări anuale sub 2 milioane de euro.

Dacă în urmă cu 4-5 ani, Thailanda reprezenta cea mai importantă sursa de achiziție pentru conservele disponibile pe piața românească (peste 70% conform estimărilor noastre), în 2013 remarcăm o mai mare diversitate în privința țărilor de proveniența. Aproape 30 din cele 50 de branduri existente pe piața aleg în continuare Thailanda, însă se orientează și către alte zone fie ca o a doua alternativă, fie ca sursa unică de achiziție. Țări precum Vietnam, Ecuador, El Salvador, Spania, Italia, Franța, Indonezia, Coasta de Fildeș, Filipine, Mauritius sau chiar Papua Noua Guinee apar pe tot mai multe etichete ale produselor disponibile în retailul românesc. Thailanda rămâne în continuare principală sursă pentru tonul mărunțit și în general pentru brandurile poziționate în segmental economic și mediu.

Cea mai multe sortimente de conserve de ton o întâlnim: Selgros, Kaufland și Carrefour Hypermarket.

Retailerii care au alocat acestei categorii cea mai mare suprafață de vânzare sunt, formatele mari, reprezentate de hipermarketurile și magazinele cash&carry (tab. 5.1).

Tabelul 5.1

Numărul de articole pe rețeaua de magazine din orașul Buzău

Potrivit cercetărilor efectuate, referitoare la numărul mediu de articole listate la raft, cash&carry, Carrefour ocupa primul loc cu o medie de 50 de articole, urmat de Metro Cash&Carry cu 45 de articole. Mega Image și Merket este retailerul cu o medie de 30-35 articole la raft, urmat de Kaufland cu o medie de 25 produse. La polul opus sunt discounterii, cu o medie de 2 articolein sortiment (Lidl) și magazinele de proximitate cu o medie de 4 sku-uri. Pentru jucătorii din piață, un magazin mai mic înseamnă o diminuare serioasă a șanselor de listare, o vizibilitate la raft redusă, și, nu în ultimul rând, costuri mai mari.

Dacă la acestea mai adăugăm și dorința retailerului de a impune propria marca, vorbim practic de mai puține oportunități de creștere a cifrei de afaceri.

De cealaltă parte, în formatele mari de retail, concurența este extrem, extrem de puternică. Consumatorul are de ales între 50 de articole la raft (cazul Carrfours, de pildă) ce acoperă toate palierele de preț și, desigur, cele mai exigente gusturi în materie de rețeta. În aceste condiții, diferențierea este aproape un sport extrem. Raportul calitate-pret pare să rămână unicul diferențiator pentru foarte multe branduri din segmentul economic și mediu, investițiile de promovare fiind și ele strict corelate cu valoarea pieței și ritmul de creștere a categoriei. Experiență anterioară cu produsul pare să fie un alt criteriu important în decizia de cumpărare a consumatorilor. O știu și marii retaileri, care mizează pe o creștere a calității produselor marca proprie din segmentul mediu și pe completarea sortimentatiei cu branduri premium dezvoltate de colegii lor din alte țări.

Din cele 50 de branduri identificate în IKA, 16 aparțin marilor retaileri. Cu excepția Penny Market/XXL Mega Discount, toți ceilalți comercianți internaționali au dezvoltat în categorie minim un produs marca proprie. Retailerii cu cel mai mare număr de articole marca proprie în portofoliu sunt Carrefour (7 produse), Market și Metro (6 produse). Liderul actual al pieței, Kaufland, acoperă categoria cu 4 articole (tab. 5.2). Carrefour prefera, pentru moment, să își consolideze oportunitățile în zona premium și medium, cu Carrefour și Carrefour Selection.

Tabelul 5.2

Mărci private – strategii IKA

În ciuda portofoliului destul de mare de articole brand privat, pentru ambii retaileri oportunitățile de creștere a sortimentatiei rămân deschise, articolele existente neacoperind complet toate subcategoriile consacrate sau, în cazul Carrefour, segmentul economic (Carrefour Discount). Este o oportunitate valabilă și pentru ceilalți retaileri internaționali. Interesant este și faptul că atât în cazul Cora, cât și în cel al Carrefour, premium înseamnă și multă inovație. Cutia de metal este înlocuită cu borcanul de sticlă, bucățile de ton sunt înlocuite cu file-uri, uleiul de măsline ia locul celui vegetal, iar din “meniu” nu lipsesc nici rețetele catalane sau “à la provençal”. La rândul său, mizând mai puțin pe inovație și mai mult pe un raport bun calitate-pret, Kaufland reușește să propulseze conservele de ton Vitae D'oro în topul celor mai bine vândute branduri proprii din categoria conservelor de ton. Cel puțin așa arată estimările celor mai mari jucători de pe piața românească. În ceea ce-l privește pe Penny Market, acesta prefera, pentru moment, varianta unei mărci exclusive – Marinna – deși în urmă cu cinci ani dezvoltase și un brand propriu în categorie, care nu se mai regăsește astăzi la raft.

În ceea ce privește poziționarea mărcilor proprii la raft, concluziile recentei monitorizări nu sunt tocmai o surpriză. Majoritatea retailerilor aloca spații de expunere generoase, cu impact direct asupra cotei de piață la raft a mărcilor proprii. Nixe (brandul Lidl) deține o cotă de piață la raft de 100%, generată de inexistenta altor branduri, iar Vitae D'oro (Kaufland) revendica o cotă de piață la raft de peste 60% (tab. 5.3), reconfirmând importanta pe care retailerul german o acorda propriilor branduri.

Tabelul 5.3

Mărci proprii – Cota de piața la raft

Creșterea cotei de TVA de la 19 la 24% în 2012, dar și instabilitatea prețurilor de pe piețele asiatice, principala sursă de proveniență a conservelor de ton, au generat o creștere și de peste 50% a prețurilor la raft. Fenomenul este valabil atât în cazul brandurilor de producător cât și al celor dezvoltate de marii retaileri. De pildă, dacă în august 2013, prețul de raft al unei conserve de ton Clever (ton bucăți în suc propriu 185 g) era de 2,09 lei, astăzi, același produs este disponibil la prețul de 4,99 lei. O creștere de preț consistenta regăsim și în cazul brandului 365 (ton bucăți în ulei vegetal 200 g), respectiv de la 3,99 de lei la 9,33 lei (tab. 5.4 – 5.5).

Tabelul 5.4

Prețul mediu in IKA – Ton bucăți

Acestea sunt câteva exemple aleatorii, situația fiind valabilă în cazul tuturor produselor din raft. Conform informațiilor oferite de mai mulți importatori prezenți pe piața românească, asistăm în continuare la fluctuații relativ mari de prețuri la furnizorii consacrați de pe piețele asiatice, iar implementarea acestor variații în retailul modern este tot mai dificilă. Fluctuațiile frecvente ale prețurilor, dar și performanțele obținute de mărcile proprii au generat și o deteriorare a profitabilității categoriei. Dacă la toate acestea mai adăugăm și succesul unor mărci proprii, dar și faptul că vânzările nu se afla pe un trend ascendent, putem estima că schimbările la raft vor continua, atât la nivel de oferta cât și în strategia IKA.

Tabelul 5.5

Prețul mediu in IKA – Ton mărunțit

Principalii competitori de pe piața internă sunt, Vita D’Oro, Giani, Hame, La Grande Famiglia, Aro, Clever și Siblou.

Conservele de ton prezente în acest moment la raft sunt rezultatul unor îmbunătățiri repetate, puse în valoare prin campanii complexe de promovare, prin oferte de preț și acțiuni de marketing. Cutiile cu cheiță, formele deosebite ale ambalajelor și tipul materialului din care sunt făcute acestea, alături de gramajele mici, cât o porție sunt elementele care dau un contur interesant categoriei.

Selecția consumatorului este însă decisivă, iar criteriile pe care aceștia le au în vedere trebuie urmărite în permanență.

Criteriile principale care stau la baza deciziei de cumpărare a conservelor de pește sunt raportul calitate-preț, promoțiile, notorietatea brandului. Consumatorii opteză pentru un produs ținând cont de oferta de preț, reclame sau de acțiunile de marketing din fața raftului.

În aceeași opinie, tendința actuală în consum este de orientare către produsele cu preț mediu, spre promoții, cât și spre mărcile private cu un raport calitate-preț bun. Se pot adauga la criteriile care stau la baza deciziei de cumpărare și rețeta și marca de conservă de pește, în ideea în care, după cum am mai subliniat, consumatorul este din ce în ce mai selectiv și mai pretențios atunci când cumpără un produs.

Lista criteriilor de selecție se poate completa cu aspectele ce țin de aportul nutritiv al produselor și chestiuni legate de gust. Principalele atribute de care ține cont consumatorul atunci când alege o marcă sau alta sunt: gustul, calitatea produsului, cât de sațios este produsul. Raportul calitate-preț reprezintă în continuare un factor important care influențează alegerea. Comunicarea este de asemenea foarte importantă, aceasta crescând notorietatea mărcii și punctând beneficiile brandurilor.

5.2. Cercetarea pieței produselor alimentare din categoria conservelor de ton din punct de vedere al consumatorului

Cu o valoare estimată de importatori la aproape 15 milioane de lei în conturile internaționale, categoria conservelor de pește nu o duce atât de rău în comparație cu alte segmente de produse alimentare, unde regresul provocat de criză a fost chiar și de două cifre. Datele companiei de cercetare a pieței MEMRB, culese din rețelele mari de magazine, arată o scădere de 8,5% a volumelor de vânzări și o creștere valorică a categoriei de 1,6% în perioada 2012 – 2013 față de aceeași perioadă anterioară. Piața își păstrează caracterul puternic fragmentat și concurențial, mai ales pe segmentele de preț medium și low.

Pe lângă cele două trăsături definitorii deja menționate, categoria poate fi conturată și prin alte elemente care au rămas constante de-a lungul anilor. Unul dintre acestea este oferta bogată de la raft, unde, la o simplă numărătoare într-un hypermarket, s-au descoperit nu mai puțin de 30 de mărci și peste 19 jucători. O expunere la fel de mare, însă direct proporțională cu mărimea spațiului disponibil, se poate observa și în comerțul tradițional, care nu este un canal de neglijat.

Diferența majoră intervine la nivel de sortimentație: în magazinele de proximitate rareori apar brandurile „haute de gamme”, a căror prezență nu ar fi justificată decât în cazul unei locații bune și a unui profil de client cu venituri mari. De altfel, o mare parte a vânzărilor din comerțul tradițional înseamnă mărci de pe segmentul de prim preț, unde numele brandului joacă un rol mai puțin relevant, iar oferta, în termeni de mărci prezente la raft, nu este întotdeauna constantă. Poate și de aceea este greu de contabilizat cine și ce vinde prin acest canal, iar datele de piață se rezumă la a prezență situația din conturile internaționale. Aici listarea unui număr mare de produse este motivată și prin nevoia de a avea disponibilitate permanență la raft.

La capitolul originea produselor, trebuie să remarcăm raportul disproporționat între segmentul produselor autohtone și cel al conservelor din import, acestea din urmă reprezentând 96,4% în volum și 97,8% în valoare din totalul vânzărilor realizate în retailul modern în perioadă 2012 – 2013. Dintre țările de proveniență, Thailanda reprezintă nu mai puțin de 75% din importuri, însă la raft mai găsim și produse din Danemarca, Franța, Maroc, Peru, Portugalia, Statele Unite ale Americii sau Tunisia.

Totuși, au existat și elemente care au influențat negativ dezvoltarea categoriei. Vorbim aici de inevitabila creștere de prețuri, ca urmare a majorării TVA-ului, dar și mai grav, reapariția conservelor de pește „fantomă”, foarte ieftine, care în perioada de dinaintea crizei, pe fondul creșterii rapide a puterii de cumpărare, fuseseră eliminate natural din ofertă.

Chiar și fără aceste importuri sporadice, segmentul de prim preț a avut o evoluție bună în volum în ultimul an, iar importanța jucătorilor din acest segment a crescut. Majorarea taxei pe valoare adăugată, combinată cu scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor a condus la repoziționarea conservelor de prim preț față de cele haute de gamme.

Tabelul 5.6

Segmentare conserve de ton după origine și tip

Sursa: MEMRB

Alte repere despre ce ar trebui să aibă prioritate în alcătuirea sortimentației sunt și faptul că în ceea ce privește greutatea, formatele 176-200g dețin cea mai mare pondere în vânzările categoriei, cu 35,4% volum și 33,9% valoare. Totuși, în ultimul an conservele de ton cu un gramaj mai mic, între 151-175 g, au avut cea mai bună evoluție din cadrul acestei segmentări, crescând cu 11,1 pp volum și cu 8,8 pp în valoare. Nu mai puțin important este faptul că prin prisma segmentării după tipul sosului, 61,6% din volum și 61,8% din valoarea conservelor de ton vândute în retailul modern sunt cele în ulei. Urmează cele în sos tomat, cu 26,7% volum, cele în sos propriu, cu 9,9% volum.

Interesant este că deși categoria conservelor de pește prezintă toate premisele ca marca privată să joace un rol important – categorie puternic fragmentată, downtrading acut (migrarea către produse mai ieftine), loialitate scăzută față de brand – în mod suprinzator ponderea volumică a acestora în categorie este una foarte scăzută, de până în 10%, potrivit declarațiilor importatorilor.

O componentă a mixului de marketing, încă prea puțin accesată, este și cea legată de oferirea de sugestii de consum la raft – soluții rapide de preparare a unor rețete pe bază de conserve de pește sau săptămâni tematice. Tendințele la nivel european arată că de fiecare dată când au existat astfel de inițiative pe o categorie de produse, consumul a fost impulsionat. O astfel de strategie este cu atât mai demnă de luat în calcul cu cât s-a observat că în România există tendința de a folosi o conservă de pește așa cum este ea, nepreparată. În celelalte țări europene, consumatorii de pește folosesc conservele mai mult pentru prepararea salatelor sau ca ingredient de bază în sandwich-uri decât ca fel principal.

O nouă turnură în linia de dezvoltare a categoriei o va da și apariția produselor 100% autohtone, pe măsură ce procesatorii vor învăța cum să se folosească de fondurile europene care le stau la dispoziție.

În ciuda perioadei economico-financiare dificile, importatorii sunt optimiști și preferă să privească downtradingul doar ca pe o manifestare temporară. În plus, aceștia se așteaptă că odată depășit acest moment, consumul să își reia creșterea susținută și consumatorii să uite, din nou, de produsele ieftine.

5.3. Centralizarea si analiza datelor

Conform întrebărilor din chestionarul întocmit, referitoare la nivelul consumului privind peștele și produsele din pește, din total eșantion, 85,36% dintre respondenți afirmă faptul că consumul de pește este reprezentativ în familie, în timp ce 14,64% dintre respondenți nu consumă produse din pește.

La întrebarea dacă consumă conserve de ton, din eșantionul luat în studiu, 35,69% au răspuns afirmativ, în timp ce 64,31% au răspuns negativ.

La întrebarea "De unde cumpărați cel mai des conservele de ton?", unde au fost enumerate patru elemente de reper, 26,58% dintre repodenți au afirmat faptul că cumpără conservele de ton de la un magazin specializat, 2,69% de la magazin alimentar (cartier), 38,98% de la un supermarket, iar 31,75% dintre intervievați cumpără produsul din altă parte, și anume piața produselor din pește.

Fig. 5.9. Reprezentarea grafică a consumului de produse din pește si a conservelor de ton

Pentru întrebarea "Cât de des cumpărați conservele de ton?", 0,25% dintre repondenți răspund, zilnic, 1,8% cumpără conserve de ton la 2-3 zile, 21% la săptămână, 31,22% cumpără conserve lunar, iar 45,73% ocazional.

În ce privește cantitatea de conserve de ton achiziționați la o singură cumpărătură, din total eșantion luat în studiu, 3,35% cumpără o singură cutie, 9,25% cumpără două cutii, 48,55% cumpără 3-4 cutii, în timp ce 38,85% cumpă mai multe cutii de conserve ton.

Fig. 5.10. Gradului de cerere pentru consum a conservelor de ton

Fig. 5.11. Gradului de consum pentru conservele de ton

Conform datelor înregistrate în ceea ce privește preferința tipului de conservele de ton, cel mai ridicat procent au înregistrat conservele de ton în suc propriu (48,56%), urmate de conservele de ton în ulei (33,69%) și conservele de ton în sos tomat (10,02%). Pentru conservele de ton în alte tupuri de sos preferințele au fost mai reduse, 7,73%.

Fig. 5.12. Gradului preferințelor tipului conservelor de ton

În opinia cumpărătorului, principalul criteriu de cumpărare a unui alt tip de pește, 71,22% îl reprezintă calitatea produsului, 7,23% prețul produsului, 10,96% sănătatea, în timp ce doar 2,35% aleg după conținutul caloric redus, 2,05% după aspectul produsului, și 6,19% aleg alt criteriu.

Fig. 5.13. Principalul criteriu de achiziție a unui alt produs din pește

La întrebarea privind prețul dispus să-l plătească la achiziție pentru o conservă de ton, 85,24% din repondenți au fost dispuși pentru suma de 3,5-5,0 lei, 11,63% pentru suma de 2,5-3,5 lei și numai 3,13% au fost dispuși pentru achiziționarea conservelor de ton cu valoare de peste 5,0 lei.

Fig. 5.14. Diagrama evoluției prețului dispus/conserva de ton

În ce privește opinia cumpărătorului legată de prețul pe conserva de ton (în ulei/în sos tomat), față de valoarea peștelui proapsăt sau congelat, 21,67% preferă să cumpere conserve, în timp de 70,33% preferă peștele proaspăt sau congelat. 8% dintre repondenți nu au știut să răspundă.

Fig. 5.15. Diagrama preferinței conservelor față de peștele proaspăt/congelat

La întrebarea apariției pe piață a unei game mai variate de conserve de ton fabricate în România, 89,03% dintre persoanele intervievate au cumpăra aceste produse, 9,25% nu ar cumpăra aceste produse, iar 1,72% nu au știut să răspundă.

Fig. 5.16 Diagrama preferinței conservelor de ton de proveniență românească

În ce privește calitatea conservelor de ton fabricate în România, principalele preferințe ale consumatorilor au fost repartizate astfel: 46,02% să fie sațioasă, 35,04% să fie în termen de valabilitate, 10,0% să aibă o formă atractivă, 6,22% să aibă conținut caloric redus, iar 2,72% alte caracteristici.

Fig. 5.17. Principalul criteriu de calitate al conservelor de ton

In ce privește dorința cumpărătorului de a se informa cu privire la calitatea produsul ce urmează a fi achiziționat, 35,89% citesc în totalitate informații de pe ambalaj, 25,65% citesc parțial informațiile de pe ambalaj, în timp ce 38,46% nu se informază despre conținutul produsului.

Fig. 5.18. Diagrama gradului de informarea de pe etichetă, a cumpărătorului,

legat de calitatea produsului

Pentru alegerea unei conserve de ton am rugat repondenții să completeze în tabelul de mai jos principalele aspecte legate de produs, respectiv: renumele mărcii, ambalajul, prospețime, raportul calitate/preț, produs autohton, etc.

Redăm mai jos răspunsurile cumulate de la persoanele intervievate, exprimate procentual.

Tabelul 5.7

Principalele aspecte ale conservelor de ton apreciate de cumpărători

Fig. 5.19. Diagrama principalelor aspecte ale conservelor de ton

Reiese din analiza graficului faptul că cumpărătorul este interesat de calitatea produsului achiziționat, urmărind ca starea de sănătate a consumatorului să nu fie deteriorată.

La finalul chestionarului am încercat să aflăm date suplimentare legate de ocupația persoanelor intervievate, de vârstă și nu în ultimul rând de venitul lunar al acestora.

În funcție de ocupația persoanelor intervievate am constata faptul că 8% au fost elevi sau studenți, 26% au fost slariați cu studii medii, 25% salariați cu studii superioare, 15% pensionari, 10% șomeri sau casnici și 16% din grupa “altă ocupație”.

Ca medie de vârstă, persoanele intervievate au reprezentat 56,8% între 40-60 ani, 26,55% cu vârsta între 18-40 ani și 16,65% cumpărători cu vârsta de peste 60 de ani.

Fig. 5.20. Reprezentarea grafică a ocupației persoanelor intervievate

Fig. 5.21. Reprezentarea grafică a vârstei persoanelor intervievate

Fig. 5.22. Reprezentarea grafică a venitului mediu lunar al persoanelor intervievate

Ca medie a venitului lunar, 28,06% persoane cu venit de peste 2500 ron, 25,33% cu venituri între 1201-1800 ron, 11,44% cu venituri între 1801-2500 ron, 5,3% cu venituri sub 600 ron și 5,81% cu venituri între 601 și 1200 ron.

Concluzii

În această lucrare, structurată în 5 capitole, am realizat un studiu asupra calității și preferințelor consumatorilor de conserve din carne de ton, din orașul Buzău.

Studiul de față s-a realizat prin cercetarea pieței produselor alimentare din categoria conservelor de ton, atât din punct de vedere al producătorului cât și al consumatorului.

Pentru a avea succes pe piața produselor de tip conserve din carne de ton, producătorul trebuie să analizeze cât mai bine cerințele consumatorului. Din datele pe care ar putea să le obțină va realiza un produs care să îi aducă succes pe piață și chiar să-l ridice peste nivelul celorlalți producători.

În ceea ce privește consumatorul, principalele criterii care l-ar influența în cumpărarea unei conserve de pește ar fi calitatea ei, prețul dar s-a pus și foarte mult accent pe aspect.

Studiu de piață privind preferințele consumatorilor, s-a realizat folosind un chestionar specific, cu întrebări clare și concise.

Chestionarul a fost completat de către 120 de persoane, care au dorit să ne ajute la studiu:

– persoanele care au răspuns la aceste întrebări, s-au arătat interesate de fiecare întrebare și au răspuns fără nici un fel de impediment;

– din răspunsurile date am observat tendința consumatorilor de a cumpăra conserve din carne de ton de o calitate superioară, al doilea criteriu fiind prețul acestuia. Astfel, criteriul preț/calitate are o mare influență asupra conservelor cumpărate;

– persoanele care au participat la chestionar consumă în mare parte conserve de ton, deoarece consideră că acestea sunt sănătoase pentru organism, și sunt accesibile ca preț;

– s-a observat o diferențiere a preferințelor consumatorilor, aceasta fiind în funcție de venituri și pregătire în primul rând, iar apoi de ocupație și vârstă;

– un procent însemnat dintre consumatori preferă carnea de pește proaspătă sau congelat, în acest segment încadrându-se cei peste 45 de ani și cu o familie mai numeroasă, cei cu venituri mari, și pregătire superioară, preferând conservele de carne de ton, motivat și de lipsa de timp ce o dedică pregătirii hranei;

– prețul este deasemeni un criteriu foarte important, majoritatea populației fiind în segmentul de venituri medii și sub medie.

Peștele, considerat odinioară ca făcând parte din alimentația omului sărac, în prezent este apreciat ca aliment de bază în dieta omului modern sănătos. Conform unor statistici mondiale, în vederea protejării sănătății, ar fi oportun să se consume carne de pește în cel puțin două zile pe săptămână.

Bibliografie consultată

Banu C., 2000 – Manualul inginerului din industria alimentară, Editura tehnică, București.

Capanu I., Wagner P., Secăreanu C., „Statistică macroeconomică'", Editura Economică, București, 1997

Cătoiu, I. ș.a.– Cercetări de marketing – Probleme și studii de caz, Editura Uranus, București, 1997

Chiran A., Gîndu Elena, 1999 – Zooeconomie. Editura “Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

Chiran A., Gîndu Elena, 2000 – Zooeconomie și marketing. Editura “Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

Gavrilescu, D. si colab., 2000 – Economie agroalimentară, Editura Expert, București.

Iosif N. Gh., Iosif Stanca, 1998 – Nevoile unei alimentații moderne, echilibrate. Rev. Tribuna economică, nr. 22, București.

Păsărin B., 2012 – Controlul și expertiza peștelui și a produselor din pește. Curs. Facultatea de Zootehnie, Iași.

Petcu, Gheorghe; Constantin Stan, Doina Ciobanu, Constanța Tănase, Doina Filoti (2002) (în română).2002 – Municipiul Buzău. Monografie. Buzău: Editura Alpha. ISBN 973-8054-59-1

Manole, V., Stoian, M., 2002 – Agromarketing, Editura ASE, București.

Porojan, D. 1993 – Statistica și teoria sondajului, Casa de Editură și presă „Șansa” SRL București.

Segal, R., 2006 – Biochimia produselor alimentare. Galați, Editura Academica.

***Ministerul industriei cărnii, peștelui și laptelui. Îndreptar pentru industria de prelucrare a peștelui, Editura Tehnică, Timișoara, 1983

*** Institutul Național de Statistică, ,,Condițiile de viață ale populației din România'', București, 2006, pag.28

***www.revista-piața.ro/index.php

***en.wikipedia.org/wiki/Goody's

***Regulamentul (CE) nr. 2406/96 de stabilire a normelor comune de comercializare pentru produsele din pește.

***Regulamentul (CE) nr. 2065/2001 de stabilire a informațiilor pentru consumatori în sectorul produselor de pește și acvacultură.

***www.fao.org

***Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: „Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat la 5 august 2013.