Consideratii Psihiatrico Legale Si Juridice ale Comportamentului Antisocial al Psihopatuluidocx

=== Consideratii psihiatrico-legale si juridice ale comportamentului antisocial al psihopatului ===

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

SPECIALIZAREA: MEDICINĂ

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI

CONSIDERAȚII PSIHIATRICO – LEGALE ȘI JURIDICE ALE COMPORTAMENTULUI ANTISOCIAL AL PSIHOPATULUI

Coordonator științific:

Conf. Univ. Dr. CAMELIA BUHAS

Medic primar legist

Doctor în științe medicale

Îndrumător științific:

Asist. Univ. Dr. VOLSITZ PAUL

Medic primar legist

Absolvent:

HEREDEA SEBASTIAN ALIN

ORADEA

2014

CUPRINS

CAPITOLUL I – PARTEA INTRODUCTIVĂ

Aspecte legislative și metodologice cu referire la expertiza medico-legală psihiatrică…………………………………………………….. pag. 4

Metodologia și obiectivele expertizei medico-legale psihiatrice…. pag. 36

Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică – conținut; obiective……………………………………………………………… pag. 40

Explicarea noțiunilor de responsabilitate și iresponsabilitate…… pag 45

Considerații privind termenul de discernământ…………………. pag. 47

CAPITOLUL II – CONCEPTUL DE PERSONALITATE ÎN PSIHOLOGIA JURIDICĂ

2.1. Delimitări conceptuale ale personalității………………………… pag. 50

2.2. Particularități psihologice ale diferitelor categorii de infractori.. pag. 51

2.3. Profilul personalității infractorului………………………………. pag. 54

2.3.1. Profilul personalității infractorului psihopat…………… pag. 59

CAPITOLUL III

3.1.Despre infracțiunile cu violență și încadrarea lor în noul Cod Penal………………………………………………………………. pag. 63

3.2. Particularitățile expertizei medico-legale psihiatrice în cazul psihopatului care a comis un omor sau L.C.M…………………. pag. 67

3.3. Examenul psihologic – importanța lui în cazul psihopatului învinuit de omor sau L.C.M…………………………………………………… pag. 68

3.4. Ancheta socială și importanța ei în cazul psihopatului ce a comis un omor sau L.C.M…………………………………………………… pag. 70

3.4.1. Metodologia efectuării anchetei sociale și conținutul acesteia……………………………………………………………. pag. 70

3.5. Noțiunea de victimologie………………………………………….. pag. 72

3.5.1. Situația psihologică a victimei……………………………. pag. 73

CERCETĂRI PERSONALE

Studiul statistic al expertizelor medico-legale psihiatrice efectuate într-o perioadă de timp de 2 ani (2012 – 2013)……………………………. pag. 77

Exemplificări cazuistice………………………………………………pag. 89

CONCLUZII

A. Concluzii ale studiului statistic……………………………………… pag. 105

B. Concluzii finale………………………………………………………. pag. 106

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

CAPITOLUL I

PARTEA INTRODUCTIVĂ

1.1. Aspecte legislative și metodologice cu referire la expertiza medico-legalăpsihiatrică

Ținând cont de importanța expertizei medico-legale psihiatrice și de faptul că de-a lungul anilor au apărut numeroase precizări referitoare la acest gen de expertiză, în prezent baza legislativă (fundamentul operațional) al expertizei este foarte bogat. Din cauză că expertiza medico-legală psihiatrică este un act eminamente medical, dar cu aplicare și în sfera juridicului, găsim norme juridice de întocmire a expertizei atât în legislația sanitară cât și în legislația penală.

Articole din legislația sanitară:

Art. 28 din OGR 1/2000 precizează reguli de executare a Expertizei medico-legale psihiatrice: “expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează numai pentru o anumită faptă sau circumstanță, având ca obiective principale stabilirea capacității psihice la momentul comiterii unei fapte prevăzute de legea penală sau al exercitării unui drept, a capacității psihice la momentul examinării și aprecierea asupra periculozității sociale și necesității instituirii măsurilor de siguranță cu caracter medical

Art. 29 din aceeași ordonanță prevede că “ în vederea efectuării expertizei psihiatrice se pun la dispoziția comisiei toate documentele din dosar, necesare pentru efectuarea expertizei. În cazul în care expertiza privește persoane minore, dosarul va conține și ancheta socială, precum și datele privind performanța școlară “.

Art. 43 din Decretul 446 precizează ca reguli de executare a Expertizei medico-legale psihiatrice:

Observația clinică și internarea expertizaților, dacă este cazul cu investigații clinice și de laborator.

Consultarea următoarelor date din dosarul cauzei:

antecedentele medicale ale expertizatului;

antecedentele penale;

ancheta socială;

mobilul și împrejurarea în care s-a săvârșit infracțiunea.

examenul psihic efectuat imediat după identificare învinuitului.

Art. 44 din același decret se referă la faptul că în concluzia raportului de expertiză, se vor propune măsurile ce trebuiesc luate atunci când cel expertizat are tulburări psihice și prezintă stare de pericol.

Art. 36 din H.C.M. 1085 din 1996 arată că printre multe alte genuri de expertize sunt și cele care constată starea psihică normală sau anormală.

Art. 38 H.C.M. 1085 din 1966 – în cazul expertizei conducătorul unității medico-legale poate institui comisii de expertiză. Se constituie comisii pentru:

constatarea stării psihice a unei persoane în vederea stabilirii responsabilității penale sau a capacității civile;

constatarea stării morbide datorită unor fapte medicale, ilicite, deficiente sau nerespectării normelor tehnice medicale;

determinarea elementelor necesare pentru stabilirea paternității.

Din comisiile de expertiză vor face parte un medic legist și medici specializați în domeniile indicate pentru fiecare caz în parte.

Art. 41 din H.C.M. – “Dacă pentru stabilirea diagnosticului este nevoie de observații medicale pe un timp mai îndelungat, medicul legist va cere ca persoanele în cauză să fie internate într-un spital, putând indica spitalul și secția, precum și durata estimativă a observației.

Art. 42 din H.C.M. 1085 din 1966 – “Expertiza medico-legală psihiatrică se execută de către o comisie instituită în acest scop, formată dintr-un medic legist și doi medici de specialitate psihiatrică. Dacă expertiza privește un minor în comisie vor fi cooptați specialiști de neuropsihiatrie și eventual psihopedagogi.

Art 43 din H.C.M. 1085 din 1966 precizează regulile efectuării Expertizei medico-legale psihiatrice.

Art. 44 din H.C.M. 1085 din 1966 – “În cazul când sunt supuse expertizei persoane cu tulburări care prezintă stare de pericol, în concluziile raportului de expertiză se vor propune și măsurile ce trebuiesc luate în conformitate cu dispozițiile legale.

În cazul expertizei la minori, concluziile raportului de expertiză vor cuprinde obligatoriu măsurile medico-psiho-pedagogice care urmează să se ia pentru asigurarea dezvoltării în condiții corespunzătoare a personalității acestora.

Art. 53 din H.C.M. 1085 din 1966 cap IX intitulat “Dispoziții finale” denumește acte medico-legale:

raportul de expertiză medico-legală;

raportul de constatare medico-legală;

certificat medico-legal.

Art. 54 din H.C.M. 1085 din 1966 – concluziile care cuprind răspunsurile la întrebările puse, părerea expertului asupra obiectului expertizei, precum și propuneri atunci când este cazul.

Art. 56 și 59 din H.C.M. 1085 din 1966 se referă la modul de semnare a raportului de expertiză respectiv, la unele situații speciale de operativitate.

Articole din vechiul C.P.C. (Vechiul Cod de Procedură Civilă)

Art. 201 C.P.C. „Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanța socotește de cuviință să cunoască părerea unor specialiști, va numi unul sau trei experți, statornicind punctele asupra cărora ei urmează să se pronunțe”.

Art. 203 C.P.C. precizează cine nu poate fi expert.

Art. 209 C.P.C. „Expertul numit este dator să-și depună lucrarea cu cel puțin cinci zile înaintea termenului socotit pentru judecată”.

Art. 210 C.P.C. „Când sunt mai mulți experți cu păreri diferite lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia”

Art. 211 C.P.C. „Experții sunt datori să se înfățișeze înaintea instanței, spre a da deslușiri ori de câte ori li se va cere”.

Art. 212 C.P.C. „Dacă instanța nu este lămurită, poate dispune înregistrarea expertizei sau o nouă expertiză”.

Art 30 Decretul 32 din 1954 „Președintele instanței sesizate cu o cerere de punere sub interdicție va lua măsuri ca cererea, împreună cu înscrisurile anexate să fie comunicate procurorului. Acesta va dispune efectuarea cercetărilor ce va socoti necesare, va lua și părerea unei comisii de medici specialiști, iar dacă cel a cărui punere sub interdicție se găsește internat într-o instituție sanitară, va lua și părerea medicului sub supravegherea căruia se află”.

Art. 31 Decretul 32 din 1954 „Luând concluziile procurorului, instanța va dispune internarea provizorie a celui a cărui punere sub interdicție a fost cerută, pe timp de cel mult șase săptămâni, dacă observarea mai îndelungată a stării lui mintale este necesară, potrivit avizului unui medic specialist, iar această observație nu se poate face în alt mod”.

Articole din vechiul C.P.P. (Vechiul Cod de Procedură Penală), 1*

Art. 116 C.P.P. „Când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoștințele unui expert, organul de urmărire penală sau instanța de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize”.

Art 117 C.P.P. (intitulat „expertiza obligatorie”). „Efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav, precum și atunci când organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului. Expertiza în aceste cazuri se efectuează în instituții de specialitate. În vederea efectuării expertizei, organul de cercetare penală, cu aprobarea procurorului sau instanței de judecată dispune la îndeplinirea, în caz de opunere, de organele de poliție”.

Art. 119 C.P.P. (intitulat „experți oficiali”). „Dacă există experți medico-legali sau experți oficiali în situația respectivă nu poate fi numit expert o altă persoană decât dacă împrejurările deosebite ar cere aceasta.”

Art 121 C.P.P. (intitulat „drepturile expertului”) precizează că:

expertul are dreptul să ia cunoștință de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. În cursul urmăririi penale cercetarea dosarului se face cu încuviințarea organului de urmărire.

expertul poate cere lămuriri organului de urmărire penală sau instanței de judecată cu privire la anumite fapte sau împrejurări ale cauzei. Părțile, cu încuviințarea și condițiile stabilite de organul de urmărire penală sau instanța de judecată, pot da expertului explicațiile necesare.

Art. 122 C.P.P. (intitulat „raportul de expertiză”) „După efectuarea expertizei, expertul întocmește un raport scris. Când sunt mai mulți experți se întocmește un singur raport de expertiză. Dacă sunt deosebiri de păreri, opiniile separate sunt consemnate în cuprinsul raportului sau într-o anexă”.

Art 123 C.P.P. „Când organul de urmărire penală sau instanța de judecată constată la cerere sau din oficiu, că expertiza nu este completă, dispune efectuarea unui supliment de expertiză, fie de către același expert, fie de către altul. De asemenea, când se socotește necesar, se cer expertului lămuriri suplimentare în scris, ori se dispune chemarea lui spre a da explicații verbale asupra raportului de expertiză. În acest caz, ascultarea expertului se face potrivit dispozițiilor privitoare la ascultarea martorilor.

Art. 125 C.P.P. „Dacă organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză, dispune efectuarea unei noi expertize”.

Articole din noul C.P.(Noul Cod Penal)

Art. 28. Iresponsabilitatea. Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze.

Art. 109. Obligarea la tratament medical.

(1)Dacă făptuitorul, din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanțe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligată să urmeze un tratament medical până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

(2) Când persoana față de care s-a luat această măsură nu urmează tratamentul, se poate dispune internarea mediclă.

(3) Dacă persoana obligată la tratament este condamantă la o pedeapsă privativă de libertate, tratamentul se efectuează și în timpul executării pedepsei.

Art. 110. Internarea medicală. Când făptuitorul este bolnav psihic, consumator cronic de substanțe psihoactive sau suferă de o boală infectocontagioasă și prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-o unitate sanitară de specialitate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

Articole din noul C.P.P. (Noul Cod de Procedură Penală)1, 1*

Art. 184 Expertiza medico-legală psihiatrică.

(1) În cazul infracțiunilor comise de minorii cu vârsta între 14 și 16 ani, în cazul uciderii sau vătămării copilului nou-născut ori a fătului de către mamă, precum și atunci când organul de urmărire penală sau instanța are o îndoială asupra discernământului suspectului ori inculpatului în momentul săvârșirii infracțiunii ce face obiectul acuzației, se dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, stabilindu-se totodată termenul de prezentare în vederea examinării

(2) Expertiza se efectuează în cadrul instituției medico-legale de către o comisei, constituită conform legii.

(3) Expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează după obținerea consimțământului scris al persoanei ce urmează a fi supusă expertizei, exprimat, în prezența unui avocat ales sau din oficiu, în fața organului judiciar iar în cazul minorului și în prezența ocrotitorului legal

(4) În cazul în care suspectul sau inculpatul refuză în cursul urmăririi penale efectuarea expertizei ori nu se prezintă în vederea examinării la comisia medico-legală psihiatrică, organul de cercetare penală sesizează procurorul sau judecătorul de drepturi și libertăți în vederea emiterii unui mandat de aducere în scopul prezentării la comisia medico-legală psihiatrică. Dispozițiile art. 265 alin (4) – (9) se aplică în mod corespunzător.

(5) În cazul în care consideră că este necesară o examinare complexă, ce necesită internarea medicală a suspectului sau a inculpatului într-o instituție sanitară de specialitate, iar acesta refuză internarea, comisia medico-legală sesizează organul de urmărire penală sau instanța cu privire la luarea măsurii internării nevoluntare.

(6) În cursul urmăririi penale, procurorul, dacă apreciază că solicitarea comisiei medico-legale este întemeiată, poate cere judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de internare ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea luarea măsurii internării nevoluntare, pentru maximum 30 zile, în vederea efectuării expertizei psihiatrice.

(7) Propunerea procurorului de luare a măsurii internării nevoluntare trebuie să cuprindă, după caz, mențiuni cu privire la: fapta pentru care se efectuează cercetarea penală, încadrarea juridică, denumirea infracțiunii; faptele și împrejurările din care rezultă îndoiala asupra discernământului suspectului sau inculpatului, sesizarea comisiei medico-legale psihiatrice cu privire la refuzul suspectului sau inculpatului de a se interna, motivarea necesități luării măsurii internării și a proporționalității acesteia cu scopul urmărit. Propunerea, împreună cu dosarul cauzei se prezintă judecătorului de drepturi și libertăți.

(8) Judecătorul de drepturi și libertăți fixează ziua și ora de soluționare a propunerii de luare a măsurii internării nevoluntare, în cel mult 3 zile de la data sesizării, având obligația de a-l cita pe suspect sau inculpat pentru termenul fixat. Termenul se comunică procurorului, precum și avocatului suspectului sau inculpatului, căruia i se acordă, la cerere, dreptul de a studia dosarul cauzei și propunerea formulată de procuror.

(9) Soluționarea propunerii de luare a măsurii internării nevoluntare se face numai în prezența suspectului sau inculpatului, în afară de cazul când acesta este dispărut, se sustrage sau când din cauza stării sănătății sau din cauză de forță majoră ori stare de necesitate nu se poate prezenta.

(10) Participarea procurorului și a avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului ori inculpatului este obligatorie.

(11) În cazul admiterii propunerii de internare nevoluntară, încheierea judecătorului trebuie să cuprindă:

a) datele de identitate ale suspectului sau inculpatului;

b) descrierea faptei de care este acuzat suspectul sau inculpatul, încadrarea juridică și denumirea infracțiunii;

c) faptele și împrejurările din care rezultă îndoiala asupra stării psihice a suspectului sau inculpatului;

d) motivarea necesității luării măsurii internării nevoluntare în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice și a proporționalității acesteia cu scopul urmat;

e) durata măsurii internării.

(12) După luarea măsurii, suspectului sau inculpatului i se aduc la cunoștință, de îndată, în limba pe care o înțelege, motivele internării, încheindu-se în acest sens un proces verbal.

(13) După dispunerea internării, dacă suspectul sau inculpatul se află în stare de deținere, judecătorul de drepturi și libertăți informează administrația locului de deținere despre măsura internării și dispune transferul arestatului într-o sectie de psihiatrie a unui penitenciar-spital.

(14) Împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți se poate face contestație la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară de către suspect, inculpat sau de procuror în termen de 24 de ore de la pronunțare. Contestația împotriva încheierii prin care se dispune internarea nevoluntară nu suspendă executarea.

(15) Contestația formulată de suspect sau inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus internarea nevoluntară se soluționează în termen de 3 zile de la data înregistrării acesteia și nu este suspensivă de executare.

(16) În vederea soluționării contestației formulate de procuror, judecătorul de la instanța ierarhic superioară dispune citarea suspectului sau inculpatului. Participarea avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului sau inculpatului este obligatorie.

(17) În vederea soluționării contestației formulate de suspect sau de inculpat, judecătorul de la instanța ierarhic superioară comunică acestuia și procurorului data stabilită pentru judecarea contestației și le acordă posibilitatea de a depune observații scrise până la acea dată, în afară de cazul când apreciază că prezența suspectului sau inculpatului, participarea procurorului și formularea de concluzii orale de către aceștia sunt necesare pentru justa soluționare a contestației.

(18) În cazul admiterii contestației formulate de suspect sau inculpat, judecătorul de lainstanța ierarhic superioară dispune respingerea propunerii de internare și externarea, dacă este cazul, de îndată, a suspectului sau inculpatului, dacă acesta nu este deținut sau chiar și în altă cauză.

(19) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la soluționarea contestației. Dacă încheierea judecătorului de drepturi și libertăți nu este atacată cu contestație, acesta restituie dosarul procurorului în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de contestație.

(20) În cursul judecății, dacă inculpatul refuză efectuarea expertizei ori nu se prezintă în vederea examinării la comisia medico-legală psihiatrică, instanța, din oficiu sau la cererea procurorului, dispune emiterea unui mandat de aducere în condițiile art. 265.

(21) Măsura internării nevoluntare poate fi luată de instanță în cursul judecății la sesizarea comisiei medico-legale psihiatrice. Dispozițiile alin.(6) – (19) se aplică în mod corespunzător.

(22) Imediat după luarea măsurii internării nevoluntare sau în cazul schimbării ulterioare a locului de internare, judecătorul de drepturi șilibertăți, sau, după caz, președintele completului de judecată care a dispus măsura încunoștințează despre aceasta și despre locul internării un membru al familiei suspectului sau inculpatului ori o altă persoană desemnată de acesta, precum și instituția medico-legală care efectuează expertiza, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Instituția de specialitate are obligația de a informa organele judiciare despre schimbarea locului internării.

(23) Hotărârea prin care dispune internarea nevoluntară se pune în executare de procuror prin intermediul organelor de poliție.

(24) În cazul în care suspectul sau inculpatul este aflat în stare de deținere, judecătorulde drepturi șilibertăți sau instanța ce a dispus măsura internării într-o instituție de specialitate în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice informează, de îndată, administrația locului de deținere sau arestare despre măsura dispusă.

(25) Măsura internării medicale în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice poate fi prelungită o singură dată, pe o durată de cel mult 30 de zile. Comisia de expertiză medico-legală psihiatrică sesisează procurorul sau, după caz, instanța, asupra necesității prelungirii măsurii internării cu cel puțin 7 zile înainte de expirarea acesteia. Sesizarea trebuie să conțină descrierea activităților efectuate, motivele pentru care examinarea nu a fost finalizată pe parcursul internării, examinările ce urmează a fi efectuate, precizarea perioadei pentru care este necesară prelungirea. Dispozițiile alin.(6) – (24) se aplică în mod corespunzător.

(26) În cazul în care înainte de expirarea duratei internării nevoluntare se constată că aceasta nu mai este necesară, comisia de expertiză medico-legală psihiatrică sau persoana internată sesizează de îndată organul care a dispus măsur,a în vederea revocării acesteia. Sesizarea se soluționează de urgență, în camera de consiliu, cu participarea procurorului, după audierea avocatului ales sau din oficiu al persoanei internate. Încheierea pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți sau de instanță nu este supusă niciunei căi de atac.

(27) Dacă în cursul efectuării expertizei medico-legale psihiatrice se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 247, comisia de expertiză medico-legală psihiatrică sesizează organele judiciare în vederea luării măsurii de siguranță a internării medicale provizorii.

(28) Perioada în care suspectul sau inculpatul a fost internat într-o instituție de specialitate în vederea efectuării expertizei psihiatrice se deduce din durata pedepsei, în condițiile art.72 din Codul penal.

Aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical – Obligarea provizorie la tratament medical

Art. 245. Condițiile de aplicare și conținutul măsurii.

(1) Judecătorul de drepturi și libertăți pe durata urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii de cameră preliminară, sau instanța, în cursul judecății, poate dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului, dacă se află în situația prevăzută de art. 109 alin. (1) din Codul penal.

(2) Măsura prevăzută în alin. (1) constă în obligarea suspectului sau inculpatului să urmeze în mod regulat tratamentul medical prescris de un medic de specialitate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

(3) Judecătorul de drepturi și libertăți și judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra măsurii prevăzute în alin. (1) în camera de consiliu, prin încheiere motivată. Instanța se pronunță asupra măsurii prin încheiere motivată.

Art.246. Procedura de aplicare și de ridicare a măsurii.

(1) În cursul urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți sau judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță o propunere motivată de luare față de inculpat a măsurii obligării provizorii la tratament medical.

(2) Propunerea prevăzută în alin. (1) va fi însoțită de actele medicale sau de expertiza medico-legală din care să rezulte necesitatea aplicării măsurii obligării la tratament medical.

(3) Judecătorul sesizat conform alin.(1) fixează termen de soluționare a propunerii în cel mult 5 zile de la data înregistrării acesteia și dispune citarea suspectului sau inculpatului.

(4) Când suspectul sau inculpatul este prezent, soluționarea propunerii se face numai după audierea acestuia, în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu. Propunerea se soluționează și în lipsa suspectului sau inculpatului, atunci când acesta nu se prezintă, deși a fost legal citat, dar numai în prezența avocatului, ales sau numit din oficiu, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.

(5) Participarea procurorului este obligatorie.

(6) Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la soluționarea propunerii de luare a măsurii obligării provizorii la tratament medical să fie asistat și de către un medic desemnat de acesta, care poate prezenta concluzii judecătorului de drepturi și libertăți. Suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de medicul specialist desemnat de acesta și la alcătuirea planului terapeutic.

(7) Judecătorul se pronunță asupra propunerii printr-o încheiere, care nu poate fi contestată în 5 zile de la pronunțare. Contestarea nu suspendă punerea în aplicare a măsurii de siguranță.

(8) Dacă admite propunerea, judecătorul dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului și efectuarea unei expertize medico-legale, în cazul în care aceasta nu a fost depusă potrivit alin. (2).

(9) În cazul când după dispunerea măsurii s-a produs însănătoșirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a stării sale de sănătate care înlătură starea de pericol pentru siguranța publică, judecătorul de drepturi și libertăți sau judecătorul de cameră preliminară care a luat măsura dispune, la sesizarea procurorului ori a medicului de specialitate sau la cererea suspectului ori a inculpatului sau a unui membru al familiei acestuia, ridicarea măsurii luate. Dispozițiile alin. (2) – (7) se aplică în mod corespunzător.

(10) Dacă după dispunerea măsurii a fost sesizată instanței prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, potrivit alin. (9), se dispune de către judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza.

(11) În cursul judecății în primă instanță și în apel, la propunerea procurorului ori din oficiu, inculpatul poate fi obligat provizoriu la tratament medical de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, care solicită acte medicale concludente sau efectuarea unei expertize medico-legale. Dispozițiile alin. (4) – (9) se aplică în mod corespunzător.

(12) Dacă suspectul sau inculpatul încalcă cu rea-credință măsura obligării provizorii la tratament medical, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța care a luat măsura ori în fața căreia se află cauza dispune, la sesizarea procurorului sau a medicului de specialitate ori din oficiu, internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului, în condițiile prevăzute în art. 247.

Internarea medicală provizorie

Art.247. Condițiile de aplicare și conținutul măsurii.

(1) Judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, pe durata procedurii de cameră preliminară sau instanța, în cursul judecății, poate dispune internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului care este bolnav mintal ori consumator cronic de substanțe psihoactive, dacă luarea măsurii este necesară pentru înlăturarea unui pericol concret și actual pentru siguranța publică.

(2) Măsura prevăzută în alin.(1) constă în internarea medicală nevoluntară a suspectului sau inculpatului într-o unitate specializată de asistență medicală, până la însănătoșire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii.

(3) Dispozițiile art.245 alin.(3) se aplică în mod corespunzător.

Art.248. Procedura de aplicare și de ridicare a măsurii.

(1) În cursul urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți sau judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță o propunere motivată de luare față de suspect sau inculpat a măsurii internării medicale provizorii.

(2) Propunerea prevăzută în alin.(1) va fi însoțită de acte medicale concludente sau de expertiza medico – legală psihiatrică.

(3) Judecătorul sesizat conform alin.(1) fixează de îndată termen de soluționare a propunerii și dispune aducerea cu mandat a suspectului sau inculpatului.

(4) Soluționarea propunerii se face numai după audierea suspectului sau inculpatului, dacă starea sa de sănătate o permite, în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu. Când suspectul sau inculpatul se află deja internat într-o unitate de asistență medicală și deplasarea sa nu este posibilă, judecătorul de drepturi și libertăți procedează la audierea acestuia, în prezența avocatului, în locul unde se află.

(5) Când propunerea prevăzută la alin. (1) nu este însoțită de expertiza medico-legală psihiatrică, instanța sesizată dispune efectuarea acesteia, luând, dacă este cazul, și măsura internării necesare pentru efectuarea expertizei.

(6) Participarea procurorului este obligatorie.

(7) Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la soluționarea propunerii de luare a măsurii internării medicale ori la alcătuirea concretă a planului terapeutic să fie asistat și de către un medic desemnat de acesta, ale cărui concluzii sunt înaintate judecătorului de drepturi și libertăți.

(8) Judecătorul se pronunță de îndată asupra propunerii, printr-o încheiere care poate fi contestată în termen de 5 zile de la pronunțare. Contestarea nu suspendă punerea în aplicare a măsurii de siguranță.

(9) Dacă admite propunerea, judecătorul dispune internarea medicală provizoriea suspectului sauinculpatului și ia măsuri pentru efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, dacă aceasta nu a fost făcută potrivit alin. (2).

(10) Dacă judecătorul dispune internarea medicală provizorie, se iau și măsurile prevăzute în art. 229.

(11) Dacă după dispunerea măsurii s-a produs însănătoșirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a stării sale de sănătate care înlătură starea de pericol, judecătorul de drepturi și libertăți sau judecătorul de cameră preliminară care a luat măsura dispune, prin încheiere, la sesizarea procurorului ori a medicului curant sau la cererea suspectului oriinculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice în vederea ridicării măsurii aplicate.

(12) Dacă după dispunerea măsurii a fost sesizată instanța prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, potrivit alin. (11), se dispune de către judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza.

(13) În cursul judecății în primă instanță și în apel, față de inculpat se poate dispune internarea medicală provizorie, la propunerea procurorului ori din oficiu, de către instanța în fața căreia se află cauza, pe baza expertizei medico-legale psihiatrice. Dispozițiile alin. (4) – (11) se aplică în mod corespunzător.

Pe lângă aceste aspecte de-a lungul anilor au apărut și scrisori metodologice urmare a unor conferințe de psihiatrie, medicină legală, care la rândul lor au adus noi precizări ale expertizei medico-legale psihiatrice. Astfel avem:

Metodologia expertizei medico-legale psihiatrice

1. Scrisoarea metodologică a Conferinței Naționale de psihiatrie și medicină legală de la Predeal 1987 privind E.M.L.P.:

A. ”La majori – concluziile raportului medico-legal de expertiză psihiatrică trebuie să răspundă obligatoriu la următoarele obiective:

Stabilirea diagnosticului de boală sau sindrom privind starea psihică și excluderea simulării sau disimulării din momentul examinării și reconstituirea stării psihice din momentul săvârșirii faptei.

Caracterizarea personalității subiectului și a trăsăturilor particulare ale acestuia.

Determinarea capacității psihice a subiectului

Aprecierea tulburărilor în momentul faptei și prognosticul evoluției acestor tulburări.

B. ”La minori – comisia de expertiză are obligația de a orienta investigațiile pentru obținerea unor date referitoare la următoarele:

Care este nivelul mintal al subiectului.

Dacă este bolnav psihic sau are deficiențe organice, neurologice, senzoriale, etc. cu urmări asupra vieții sale psihice.

Care este capacitatea școlară a minorului, care sunt relațiile copil-părinți, condițiile de viață și de dezvoltare.

În comisia de expertiză este indicat să existe un pedopsihiatru, un psiholog iar examinarea să decurgă ca un dialog și nu ca anchetă. Dacă în concluzie se constată o personalitate psihopatologică a copilului trebuie să se aibă în vedere recomandarea unor măsuri educative medicale în scopul obținerii unor rezultate cât mai bune.

2. Scrisoarea metodologică privind E.M.L.P. publicată în revista de Medicină Legală, numărul 4 din decembrie 1997 după Consfătuirea Națională de Medicină legală cu titlul: „Organizarea și metodologia E.M.L.P. Ea cuprinde precizări conceptuale ale E.M.L.P. deosebindu-se de psihiatria generală care are ca obiectiv persoana bolnavă raportată la ea însăși într-un context social dat. psihiatria medico-legală operează cu noțiuni specifice precum:

capacitatea psihică;

discernământ;

potențial antisocial și periculozitate socială;

victimologie, etc.

Constatarea și E.M.L.P. se efectuează la cererea următoarelor instituții: Parchet, Instanțe Judecătorești, Poliție. Excepția este reprezentată de atestarea stării de sănătate psihică în vederea stabilirii capacității psihice de a întocmi acte de dispoziție când se întocmește un certificat medico-legal la cererea persoanei. Expertiza persoanelor se face numai prin examinarea acestora și a documentației juridice în cadrul comisiei și numai într-o unitate sanitară aparținând rețelei de medicină legală.

Persoana expertizată are dreptul să fie informată asupra motivației și obiectivelor expertizei, a necesității colaborării cu comisia precum și a necesității unor eventuale investigații complementare sau internări în diferite unități sanitare.

De asemenea se fac referiri la obiectivele E.M.L.P. și la participarea psihiatrului în cadrul unor alte tipuri de expertize sau activități medico-legale; recomandări pentru a se efectua E.M.L.P. în următoarele situații:

1. În cauze penale:

în caz de omor în care victima este în vârstă de până într-un an;

în caz de omor în care făptuitorul are peste 65 de ani, mai ales dacă este la prima faptă;

în caz de violență la recidiviști cu antecedente penale, pentru infracțiuni sexuale severe;

în cazurile în care se pune în discuție consumul de droguri, anterior comiterii faptei sau în momentul comiterii faptei;

în cazurile în care subiecții au prezentat tentative de suicid sau automutilări anterior comiterii faptei sau în perioada de detenție.

2. În cauze civile:

în toate cazurile vizând anularea căsătoriei, încredințarea de minori, punerea sub interdicție, instituire a tutelei sau curatelei asupra persoanelor cu handicap psihic.

În toate cazurile de schimbare a sexului.

pentru toate persoanele care doresc să întocmească acte de dispoziție în vârstă de peste 65 ani, sau persoanele care au antecedente psihiatrice;

ar fi recomandabil să se efectueze E.M.L.P. persoanelor care doresc să înfieze sau să fie tutori.

Pe lângă acestea se menționează metodologia și redactarea raportului de E.M.L.P.

3. Scrisoarea metodologică privind desfășurarea expertizelor medico – legale psihiatrice – Revizuita

A. Principii generale de expertiză medico-legală psihiatrică

Expertiza medico-legală psihiatrică este un mijloc de probă, bazat pe o lucrare științifică, întocmită prin respectarea standardelor științifice, în acord cu normativele interne și internaționale de clasificare a bolilor și a metodelor de analiză și evaluare expertală. Orice expertiză medico-legală psihiatrică se efectuează cu respectarea drepturilor individuale ale persoanei, respectiv dreptul la asistență medicală, la apărare, la intimitate și la protejarea datelor personale, cu respectarea drepturilor bolnavului psihic și ale deținuților precum și cu respectarea drepturilor experților, prevăzute de normele legale interne sau de cele internaționale derivate din Convențiile la care România este parte.

Persoana expertizată are dreptul să fie informată asupra motivației și obiectivelor expertizei, a necesității colaborării cu comisia, precum și a necesității unor eventuale investigații complementare sau internări în diferite unități sanitare. Persoana expertizată poate refuza o investigație sau alta, sau chiar efectuarea expertizei, situație ce va fi comunicată de îndată organului judiciar, iar expertiza nu se va efectua. Refuzul se consemneaza sub semnatura persoanei și va fi înaintat în copie organului judiciar, în arhiva instituției medico-legale pastrându-se originalul acestuia.

Conform art. 28, al.1 din Ordinul pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatarilor si a altor lucrari medico-legale nr. 1.134/C/25.05.2000 al Ministerului Justitiei si nr. 255/04.04.2000 al Ministerului Sanatatii si Familiei “expertiza medico-legala psihiatrica se face numai prinexaminarea nemijlocita a persoanei, în cadrul unei comisii alcatuite dintr-un medic legist, care este presedintele comisiei, si 2 medici psihiatri”.

Conform art. 28, al.4, al aceluiasi act normativ “expertiza medico-legala psihiatrica se efectueaza numai pentru o anumita fapta sau circumstanta, având ca obiective principale stabilirea capacitatii psihice la momentul comiterii unei fapte prevazute de legea penala sau al exercitarii unui drept, a capacitatii psihice la momentul examinarii si aprecierea asupra periculozitatii sociale si necesitatii instituirii masurilor de siguranta cu caracter medical”.

Conform art. 22, al.3 al aceluiasi act normativ “in cazul expertizei psihiatrice si al avizelor solicitate comisiei superioare sau comisiilor de avizare si control al actelor medico-legale se înainteaza obligatoriu materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei”, prevedere care se regaseste si in art.24 al.1 si 2 al aceleiasi norme, precum si in art. 47 din HGR nr. 774 din 07.09.2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozitiilor OG nr. 1/2000 privind organizarea activitatii si functionarea institutiilor de medicina legala, cu modificarile ulterioare aduse de HG 1204/2002 si Legea 271/2004.

Expertiza medico-legală psihiatrică trebuie să stabilească discernamantul in momentul sau la data săvârșirii faptelor. Acest moment trebuie reconstituit din punct de vedere bio-psiho-patologic. Circumstanțele biologice (starea de oboseală, travaliul la o gravidă etc.), cele psihologice (condiția de frică, panică, amenințare, izolare, ca și situația grupului familial și microsocial apartenent în configurația conflictului) precum și cele patologice (trauma fizică și psihică, afecțiuni psihiatrice, afectiuni somatice concomitente, starea de beție etc.) influențează momentul de conștiință și stau la baza MOTIVAȚIEI actului antisocial (este complexă), care nu trebuie confundată cu MOBILUL (scopul săvârșirii actului) și nici cu MOTIVUL (sau motivatia exterioara – parte a modivatiei care a declansat comiterea faptei). Rezulta ca analiza celor 3 M (motivatie, mobil, motiv) este indisolubil legata de evaluarea discernamantului.

Discernământul nu trebuie raportat în mod formal la vârsta cronologică sau la diagnosticul de boală, ci la natura și circumstanțele de săvârșire a faptei, la elementele consecutive ale actului antisocial.

Nu orice bolnav psihic este intotdeauna iresponsabil față de faptele sale indiferent de gravitatea bolii. Discernământul nu trebuie raportat în mod formal la diagnosticul de boală, ci la stadiul de evoluție, la intensitatea simptomatologiei, la caracterul concret în care subiectul a acționat, analizand mai ales capacitatea psihica de a anticipa critic consecințele ce vor decurge din faptele sale.

Apare astfel, ca o necesitate obiectivă, ca în momentul solicitării expertizei să se pună la dispoziție date de anchetă cât mai complete și complexe, în special în ceea ce privește materialul probator, având în vedere că discernământul trebuie stabilit față de momentul săvârșirii unei anumite fapte sau al exercitarii unui drept, la un moment anume. Cum marea majoritate a învinuiților sau inculpaților nu recunosc săvârșirea faptei respective, singura modalitate obiectivă de confruntare a relatărilor acestora din cadrul examenului psihic, este soliditatea și complexitatea materialului probator, care este necesar a fi pus la dispoziția expertului. Idealul ar fi ca dispunerea oricărei expertize medico-legale psihiatrice să fie însoțită de o sinteză cât mai completă a întregului material probator din dosarul cauzei respective (ex. rechizitoriul), întocmită de organul de justiție competent, care să evidențieze elementele probatorii ale vinovăției învinuitului sau inculpatului. Cand acest lucru nu este posibil, apare mai mult decat evidenta utilitatea punerii la dispozitia expertului a intregului dosar al cauzei.

În metodologia expertizei medico-legale psihiatrice dosarul judiciar reprezintă principala sursă de documentare, care trebuie să se realizeze prealabil examinării cazului și investigării specifice.

Avand in vedere prevederile art. 41, al.2 din HGR nr. 774 din 07.09.2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozitiilor OG nr. 1/2000 privind organizarea activitatii si functionarea institutiilor de medicina legala, cu modificarile ulterioare aduse de HG 1204/2002 si Legea 271/2004, conform caruia “la efectuarea expertizelor medico-legale realizate de expertii oficiali pot participa experti numiti de organele judiciare, la cererea partilor, dintre cei înscrisi pe listele întocmite de Ministerul Sanatatii si Ministerul Justitiei, cu avizul Consiliului superior de medicina legala”, precizam ca numirea expertilor la cererea partilor se face in conformitate cu Normele metodologice privind participarea expertului parte in cadrul lucrarilor medico-legale aprobate la data de 30.05.2005 de Consiliul Superior de medicina legala in conditiile legii.

Conform drepturilor constituționale precum și a normelor legale în vigoare, fiecare persoană expertizată care nu cunoaște limba română sau ale cărei cunoștințe de limbă romînă nu corespund exigențelor examinărilor psihiatrice și psihologice sau este deprivată senzorial (surdomutitate) are dreptul de a fi examinat prin intermediul interpretului, situație în care instituțiile care solicită expertiza au obligația de a desemna un interpret agreat de Ministerul Justiție și care are posibilitatea reală de a se prezenta la INML.

Orice expertiza medico-legala psihiatrica se efectueaza cu respectarea eticii expertale si a rigurozitatii stiintifice.

B. Etapele desfasurarii primei expertize medico-legale psihiatrice.

In cazurile penale cu invinuitul aflat in stare de libertate:

1.1 Obiective la care trebuie si poate sa raspunda expertiza medico-legala psihiatrica in aceste cauze:

a – diagnosticul reconstituit pentru momentul comiterii faptei;

b – discernamantul din momentul comiterii faptei;

c – diagnosticul psihiatric actual;

d – necesitatea aplicarii masurilor de siguranta cu caracter medical;

e – alte obiective absolut necesare si motivat formulate de catre organele judiciare, specifice czului dat;

f – orice alte aspecte constatate, nesolicitate, dar considerate de expert ca fiind utile cauzei.

Expertiza medico-legala nu raspunde obiectivelor teoretice. Aceste informatii se gasesc in manuale, tratate si alte lucrari de specialitate si nu ar face dacat sa prelungeasca nejustificat termenele, cu risipire de efort material si intelectual inutil.

Discernamantul reprezinta capacitatea persoanei de aprecia critic continutul si consecintele social-negative ale faptei comise.

1.2. Etapele desfasurarii expertizei

1. Dupa primirea ordonantei de efectuare a expertizei si a materialului probator aferent, se emite o adresa de confirmare a inregistrarii lucrarii, prin care se va solicita punctual organului judiciar emitent, dupa caz, punerea la dispozitie a informatiilor suplimentare necesare efectuarii expertizei. Expertizele medico-legale in cazurile penale se efectueaza cu prioritate, iar dintre acestea cazurile cu minori au prioritate absoluta. In situatia imposibilitatii de asigurare logistica imediata a intrarii in lucru a expertizei, se va proceda la incunostintarea organului judiciar asupra necesitatii programarii examinarii cu comunicarea datei acesteia.

Conf. art. 29 al Ordinului pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatarilor si a altor lucrari medico-legale nr. 1.134/C/25.05.2000 al Ministerului Justitiei si nr.255/04.04.2000 al Ministerului Sanatatii si Familiei, “in cazul în care expertiza priveste persoane minore, dosarul va contine siancheta sociala, precum si datele privind performanta scolara”. In conformitate cu modificarile Codului de procedura penala prin Legea 202/2010 privind „Ancheta sociala in cazul expertizei psihiatrice a minorului”, se introduce – Art. 1271: „In vederea intocmirii expertizei psihiatrice a minorului, autoritatea tutelara in a carei raza teritoriala domiciliaza minorul are obligatia sa efectueze ancheta sociala la cererea unitatii sanitare de specialitate care efectueaza expertiza”. (se va folosi modelul din anexa 1)

2. Examinarea persoanei in cadrul comisiei:

– se face numai pe baza unui act de identitate. Cand persoana nu poseda niciun act de identitate, aceasta va fi insotita de un politist desemnat, care se legitimeaza, si care confirma nemijlocit comisiei identitatea persoanei ce urmeaza a fi examinata. In cazul minorului, examinarea se face numai in prezenta unui parinte sau a reprezentantului legal al acestuia.

3. Efectuarea examenului psihic cu respectarea tuturor drepturilor legale ale persoanei examinate.

4. Daca in urma informatiilor medicale obtinute in urma primei examinari rezulta existenta unor antecedente medicale semnificative in vederea stabilirii capacitatii psihice, se va solicita in scris organului judiciar punerea la dispozitie a informatiilor medicale respective. Documentatia medicala se refera la copiile complete ale foilor de observatie clinica, atunci cand persoana a mai fost internata, copii ale fiselor medicale, certificate medicale sau documente de pensionare numai cu actele medicale justificative ce au stat la baza acestora, conform prevederilor art. 10 al Ordinului pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatarilor si a altor lucrari medico-legale nr. 1.134/C/25.05.2000 al Ministerului Justitiei si nr.255/04.04.2000 al Ministerului Sanatatii si Familiei.

5. Efectuarea examenului psihologic.

6. Atunci cand comisia de expertiza considera necesar se poate proceda la internarea persoanei intr-un spital de psihiatrie, in vederea stabilirii unui diagnostic prin investigatii clinice si paraclinice, precum si eventual al unui plan terapeutic, in conditii de supraveghere clinica. Internarea in spital se face prin solicitare scrisa (bilet de trimitere) a institutiei medico-legale, cu nominalizarea spitalului in care urmeaza a fi internata persoana. Totodata se invedereaza atat persoana cat si apartinatorii sau reprezentantul legal al acesteia ca daca in termen de 3 (trei) luni nu se supun acestei dispozitii, expertiza nu va putea fi efectuata. Asupra dispozitiei de internare va fi incunostiintat in scris si organul judiciar solicitant al expertizei.

7. Dupa externare, spitalul in care a fost internata persoana are obligatia de a inainta institutiei medico-legale respective copia completa a foii de observatie si a investigatiilor efectuate.

8. Dupa externarea din spital, atunci cand este cazul, se procedeaza la reexaminarea in comisie in vederea corelarii datelor medicale obtinute cu cele probatorii, cu ancheta sociala in cazul minorilor si cu referatul de evaluare, atunci cand exista la dosar. Cu aceasta ocazie, daca este posibil, se si concluzioneaza in raport cu obiectivele expertizei, numai in situatia cand intregul material solicitat a fost pus deja la dispozitia comisiei.

9. Analiza cazului si stabilirea concluziilor se face in comisie, numai dupa primirea intregului material informational solicitat.

10. Redactarea raportului de expertiză.

11. Dactilografierea si semnarea raportului de expertiza.

Fezabilitatea termenelor de efectuare a expertizei

Etapa 1 dureaza 4-7 zile.

Etapele 2-4 dureaza 1 zi, dar depinde de promptitudinea cu care persoana se prezinta la examinare.

Etapa 5 dureaza 3-14 zile.

Etapa 6 dureaza 7-14 zile de la externare si depinde de promptitudinea cu care se trimite documentatia medicala de catre spital.

Etapa 7 este variabila in timp si dureaza in functie de promptitudinea cu care actioneaza organul judiciar pentru a pune la dispozitia expertilor materialul solicitat.

Etapa 8-9 dureaza 1-3 zile

Etapa 10 dureaza 3-15 zile in functie de complexitatea cazului si volumul materialului ce urmeaza a fi sintetizat si curge numai din momentul primirii tuturor materialelor solicitate. Mentionam ca acest termen poate fi prelungit la 30 de zile in functie de numarul expertizelor aflate concomitent in lucru.

Etapa 11 dureaza 7-15 zile, in functie de posibilitatile logistice ale departamentului de psihiatrie medico-legala.

Timpul mediu real si posibil: 30 zile – 90 zile, numai in conditiile punerii la dispozitie cu promptitudine a materialului probator solicitat si in conditii de flux normal de lucru.

Timpul de efectuare al unei expertize medico-legale psihiatrice depinde in mod esential de buna colaborare dintre institutiile judiciare si institutiile medico-legale. Cunoasterea temeinica a problematicii medico-legale psihiatrice de catre organele judiciare este factorul fundamental al scurtarii termenelor de efectuare al expertizelor medico-legale psihiatrice si de crestere a calitatii actului medico-legal. Organul judiciar solicitant va fi incunostintat periodic (lunar sau ori de cate ori este necesar) asupra stadiului lucrarii.

Orice disfunctionalitate intervenita in lantul etapelor expertale mai sus enumerate va conduce la prelungirea timpilor de lucru si implicit la intarzierea finalizarii expertizei.

La timpii de lucru mentionati se pot adauga si cei ce deriva din intarzierea indeplinirii obligatiilor privind achitarea contravalorii prestatiilor medico-legale in conformitate cu prevederile legale in vigoare.

2. In cazurile penale cu invinuitul aflat in stare de arest

2.1 Obiective la care trebuie si poate sa raspunda expertiza medico-legala psihiatrica in aceste cauze:

a – diagnosticul reconstituit pentru momentul comiterii faptei;

b – discernământul din momentul comiterii faptei;

c – diagnosticul psihiatric actual;

d – necesitatea aplicarii masurilor de siguranta cu caracter medical;

e – alte obiective absolut necesare si motivat formulate de catre organele judiciare, specifice czului dat;

f – orice alte aspecte constatate, nesolicitate, dar considerate de expert ca fiind utile cauzei.

Expertiza medico-legala nu raspunde obiectivelor teoretice. Aceste informatii se gasesc in manuale, tratate si alte lucrari de specialitate si nu ar face dacat sa prelungeasca nejustificat termenele, cu risipire de efort material si intelectual inutil.

2.2. Etapele desfasurarii expertizei

1. In aceste situatii, expertiza medico-legala psihiatrica se desfasoara in cadrul sectiei de psihiatrie a Spitalul Penitenciar Bucuresti, in conformitate cu prevederile art. 28, al.2 lit. b al Ordinului pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatarilor si a altor lucrari medico-legale nr. 1.134/C/25.05.2000 al Ministerului Justitiei si nr. 255/04.04.2000 al Ministerului Sanatatii si Familiei.

Odata cu emiterea ordonantei de efectuare a expertizei medico-legale psihiatrice catre INML Bucuresti, se va emite si dispozitia de transfer a arestatului in Spitalul Penitenciar Bucuresti, sectia psihiatrie.

2. Dupa primirea ordonantei de efectuare a expertizei si a materialului probator aferent, INML Bucuresti emite o adresa de confirmare a inregistrarii lucrarii, prin care va solicita punctual organului judiciar emitent, dupa caz, punerea la dispozitie a informatiilor suplimentare necesare efectuarii expertizei.

3. Examinarea persoanei in cadrul comisiei se face numai dupa stabilirea diagnosticului in conditiile specifice de observatie clinica prin internare si a efectuarii investigatiilor de laborator necesare. Daca in urma examinarii se considera necesara suplimentarea investigatiilor paraclinice, efectuarea acestora va fi asigurata prin intermediul retelei medicale a ANP din subordinea Ministerului Justitiei, fie in unitati medicale proprii, fie in unitati medicale aflate in subordinea Ministerului Sanatatii, in baza protocoalelor legale de colaborare.

4. Efectuarea examenului psihologic la INML Bucuresti.

5. Daca in urma informatiilor medicale obtinute in urma examinarii rezulta existenta unor antecedente medicale semnificative in vederea stabilirii capacitatii psihice, se va solicita in scris organului judiciar punerea la dispozitie a informatiilor medicale respective. Documentatia medicala se refera la copiile complete ale foilor de observatie clinica (atunci cand persoana a mai fost internata), copii ale fiselor medicale, documente de pensionare numai cu actele medicale justificative ce au stat la baza eliberarii acestora, conform prevederilor art. 10 al Ordinului pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatarilor si a altor lucrari medico-legale nr. 1.134/C/25.05.2000 al Ministerului Justitiei si nr. 255/04.04.2000 al Ministerului Sanatatii si Familiei.

6. In cazuri speciale, in care comisia de expertiza considera necesar, se poate proceda la prelungirea perioadei de internare si continuarea observatiei clinice, dar nu mai mult de 30 de zile, dupa care persoana va fi reexaminata in cadrul comisiei de expertiza.

7. Analiza cazului si stabilirea concluziilor se face in comisie, numai dupa primirea intregului material informational solicitat.

8. Redactarea raportului de expertiza.

9. Dactilografierea si semnarea raportului de expertiza.

Timpul mediu real si posibil: 30 zile – 45 zile, numai in conditiile punerii la dispozitie cu promptitudine a materialului probator solicitat, si in lipsa oricaror disfunctionalitati in asigurarea logistica a obtinerii rezultatelor medicale necesare.

3. Situatii speciale in cazuri penale:

1. In cazurile exceptionale, in care nu se poate stabili un diagnostic si se considera necesara o internare mai mare de 30 de zile, se va proceda la incheierea unei expertize de etapa, prin ale carei concluzii se va recomanda necesitatea aplicarii provizorii a masurilor de siguranta medicala prevazute de art. 110din Noul Cod Penal, pe o perioada de 3 – 6 luni, in scopul stabilirii diagnosticului, dupa care se va proceda la reexaminarea persoanei in comisie. Prin expertiza de etapa nu se poate stabili discernamantul din momentul comiterii faptei. Evaluarea capacitatii psihice in acest caz se face ulterior, prin analiza intregului material probator din dosarul cauzei si a documentatiei medicale rezultate din internarea respectiva.

2. In cazul minorilor expertiza medico-legala psihiatrica se efectueaza cu prioritate absoluta, dar numai cu respectarea cu strictete a metodologiei de lucru.

4. Expertiza medico-legala psihiatrica la persoane in cauze civile

4.1 Obiective la care poate sa raspunda expertiza medico-legala psihiatrica in aceste cauze:

– prezenta capacității psihice deexercițiu la momentul exercitarii unui drept civil, in sensul constatarii dacă persoana respectivă, a acționat cu liberă voință, conform propriului interes, fără a fi influențată, sugestionată, manipulată, dând dovadă că este în cunoștință de cauză în ceea ce privește reglementările legale vizând actele civile ce dorește să le încheie și implicit că poate înțelege critic, predictiv, consecințele social-juridice ce pot decurge din incheierea actului respectiv.

– capacitate (competenta) psihica de a se autoîngriji, de a se autoconduce, de a-și reprezenta interesele si/sau de a decide asupra drepturilor și obligațiilor propriei persoane in vederea punerii sub interdictie.

– capacitatea (competenta) psihica de a educa si ingriji minorul in cauzele de incredintare minori;

– capacitatea (competenta) psihica de a intelege si asuma consecintele biologice ireversibile, sociale si juridice ale schimbarii anatomice a sexului in cazurile de tulburare de identitate sexuala (transsexualism).

– analiza functiei volitive si a cognitivitatii se face cu scopul de a stabili daca persoana a actionat cu libera vointa si in interes propriu, sau este capabila sa decida cu libera vointa asupra propriilor interese.

NOTA: desi doctrina de drept foloseste notiunea de discernământ, aceasta este improprie cauzelor civile, deoarece ea se refera la analiza consecintelor social negative ale unei fapte penale, ori in civil este vorba, in principal de analiza cognitivitatii si a vointei in raport cu consecintele social-juridice ale exercitarii unui drept civil. Ca atare notiunea corecta stiintific este de competența psihică de a incheia un act juridic, de a-si exercita un anume drept civil, de a educa si ingriji minorul, de a se autoingriji si de a-si reprezenta singura interesele, etc. Existenta competentei psihice constituie conditia de pastrare a capacitatii de exercitiu. Incompetenta psihica atrage lipsa capacitatii de exercitiu.

4.2. Etapele desfasurarii expertizei

1. Dupa primirea ordonantei de efectuare a expertizei si a materialului probator aferent, se emite o adresa de confirmare a inregistrarii lucrarii, prin care se va solicita punctual organului judiciar emitent, dupa caz, punerea la dispozitie a informatiilor suplimentare necesare efectuarii expertizei. Totodata se va comunica termenul privind programarea persoanei pentru a fi examinata nemijlocit de catre comisia de expertiza. In cazul acestui tip de expertiza medico-legala psihiatrica dosarul cauzei reprezintă principala sursă de documentare, care trebuie să se realizeze prealabil examinării cazului și investigării specifice.

2. Studiul preliminar al dosarului cauzei pentru analiza motivatiei.

3. Examinarea persoanei in cadrul comisiei de expertiza si efectuarea examenului psihic.

4. Efectuarea examenului psihologic.

5. Atunci cand comisia de expertiza considera necesar, se poate dispune internarea persoanei intr-un spital de psihiatrie, in vederea stabilirii diagnosticului prin investigatii clinice si paraclinice de specialitate. Internarea in spital se face prin solicitare scrisa (bilet de trimitere) a institutiei medico-legale, cu nominalizarea spitalului in care urmeaza a fi internata persoana. Totodata se invedereaza atat persoana cat si apartinatorii sau reprezentantul legal al acesteia ca daca in termen de 3 (trei) luni nu se supun acestei dispozitii, expertiza nu va putea fi efectuata. Asupra dispozitiei de internare va fi incunostiintat in scris si organul judiciar solicitant al expertizei.

6. Dupa externare, spitalul in care a fost internata persoana are obligatia de a inainta institutiei medico-legale respective copia completa a foii de observatie si a investigatiilor efectuate.

7. Daca in urma informatiilor medicale obtinute in urma primei examinari rezulta existenta unor antecedente medicale semnificative in vederea stabilirii capacitatii psihice, se va solicita in scris organului judiciar punerea la dispozitie a informatiilor medicale respective. Documentatia medicala se refera la copiile complete ale foilor de observatie clinica, atunci cand persoana a mai fost internata, copii ale fiselor medicale, documente de pensionare numai cu actele medicale justificative ce au stat la baza acestora, conform prevederilor art. 10 al Ordinului pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatarilor si a altor lucrari medico-legale nr. 1.134/C/25.05.2000 al Ministerului Justitiei si nr.255/04.04.2000 al Ministerului Sanatatii si Familiei.

NOTA: Avand in vedere dreptul ambelor parti de a avea acces la toate probele din dosar in egala masura, orice document medical sau nonmedical preexistent examinarii se solicita numai prin intermediul instantei de judecata, nefiind admisa depunerea de documente direct de catre parti.

8. Dupa externarea din spital, se procedeaza de regula la reexaminarea in comisie in vederea corelarii datelor medicale obtinute cu cele probatorii si cu ancheta sociala. Cu aceasta ocazie, daca este posibil, se si concluzioneaza in raport cu obiectivele expertizei, numai in situatia cand intregul material solicitat a fost pus deja la dispozitia comisiei.

9. Ancheta sociala este obligatorie (vezi anexa 2).

10. Analiza finala a cazului si stabilirea concluziilor se face in comisie, numai dupa primirea intregului material informational solicitat.

11. Redactarea raportului de expertiza.

12. Dactilografierea si semnarea raportului de expertiza.

Fezabilitatea termenelor de efectuare a expertizei

Etapa 1 dureaza 4 – 7 zile.

Etapa 2 dureaza 1 – 5 zile, cu extinderea timpului de studiu in dosarele cu mare complexitate.

Etapele 3 – 4 dureaza 1 zi, dar depinde de promptitudinea cu care persoana se prezinta la examinare

Etapa 5 dureaza 3-7 zile

Etapa 6 dureaza 7-14 zile de la externare si depinde de promptitudinea cu care se trimite documentatia medicala de catre spital.

Etapa 7 este variabila in timp si dureaza in functie de promptitudinea cu care actioneaza organul judiciar pentru a pune la dispozitia expertilor materialul solicitat.

Etapa 8 dureaza 1 zi

Etapa 10-11 dureaza 3-15 zile in functie de complexitatea cazului si volumul materialului ce urmeaza a fi sintetizat si curge numai din momentul primirii tuturor materialelor solicitate. Mentionam ca acest termen poate fi prelungit la 30 de zile in functie de numarul si complexitatea expertizelor aflate concomitent in lucru.

Etapa 12 dureaza 7-15 zile, in functie de posibilitatile logistice ale departamentului de psihiatrie medico-legala.

Timpul mediu real si posibil: 45 zile – 90 zile, numai in conditiile punerii la dispozitie cu promptitudine a materialului probator solicitat si in conditii de flux normal de lucru.

Timpul de efectuare al unei expertize medico-legale psihiatrice depinde in mod esential de buna colaborare dintre institutiile judiciare si institutiile medico-legale. Cunoasterea temeinica a problematicii medico-legale psihiatrice de catre organele judiciare este factorul fundamental al scurtarii termenelor de efectuare al expertizelor medico-legale psihiatrice si de crestere a calitatii actului medico-legal. Organul judiciar solicitant va fi incunostintat periodic (lunar sau ori de cate ori este necesar) asupra stadiului lucrarii.

Orice disfunctionalitate intervenita in lantul etapelor expertale mai sus enumerate va conduce la prelungirea timpilor de lucru si implicit la intarzierea finalizarii expertizei.

La timpii de lucru mentionati se pot adauga si cei ce deriva din intarzierea indeplinirii obligatiilor privind achitarea contravalorii prestatiilor medico-legale in conformitate cu prevederile legale in vigoare.

5. Situatii speciale in cazuri civile:

1. In conformitate cu prevederile art. 28, al.2 lit. a si c, al Ordinului pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatarilor si a altor lucrari medico-legale nr. 1.134/C/25.05.2000 al Ministerului Justitiei si nr.255/04.04.2000 al Ministerului Sanatatii si Familiei, "în cazul bolnavilor netransportabili, cu suferinte evolutiv letale sau aflati în stare grava în conditii de spitalizare comisia se poate deplasa la patul bolnavului pentru efectuarea expertizei" si in situatia punerii sub interdictie. Deplasarea comisiei la domiciliu este o procedura exceptionala si se face numai acolo unde se pot asigura conditii logistice adecvate, si numai cu acordul sefului de laborator sau al directorului institutiei medico-legale (art. 19, al. 2, al aceluiasi act normativ – "examinarea la domiciliu sau la resedinta persoanei examinate se poate aproba, în mod exceptional, de conducatorul institutiei de medicina legala"). Aceasta procedura se aplica numai acolo unde domiciliul persoanei ce urmeaza a fi expertizata, sau locul de spitalizare se afla in competenta teritoriala a institutiei medico-legale respective.

2. In cazurile privind tulburarea de identitate sexuala (transsexualism) expertiza medico-legala se efectueaza etapizat.

Avand in vedere particularitatile acestor cazuri, complexitatea si implicatiile sociale, juridice, etice si mai ales cele date de ireversibilitatea interventiei medico-chirurgicale, acest tip de expertiza se efectueaza numai la INML “Mina Minovici” Bucuresti, in cadrul caruia functioneaza singurul departament de psihiatrie medico-legala din tara, fiind desemnata o comisie speciala de expertiza, formata din experti cu mare experienta. Expertiza este etapizata si dureaza circa 3 ani, efectuandu-se 3 expertize de etapa. Expertiza, in ansamblul ei, este unica si irepetabila, fiind necesar a fi avizata si de catre Comisia Superioara de medicina legala. Daca pe parcursul celor 3 ani se constata suficiente elemente medicale si medico-legale psihiatrice, care sa contraindice interventia finala pentru schimbarea anatomica a sexului, precum si/sau nerespectarea recomandarilor impuse de comisia de expertiza, atunci lantul expertal se poate intrerupe, putandu-se formula concluziile definitive in acest sens oricand in interiorul celor 3 ani.

Interventia finala este de tip mutilant, creand organe genitale externe nefunctionale senzitiv sau motor, fiind urmata obligatoriu de tratament hormonal de substitutie pentru tot restul vietii. Avand in vedere ca aceste cazuri privesc numai aspectele vietii intime ale persoanei, se recomanda ca ele sa nu faca obiectul judecatii publice, iar accesul la datele din dosar sa fie restrictionat publicului.

2.1 Obiective la care poate sa raspunda expertiza medico-legala psihiatrica in aceste cauze:

a. – stabilirea diagnosticului de transsexualism primar

b. – stabilirea capacitatii psihice de a intelege consecintele ireversibile biologice, cele psihologice precum si riscurile etapelor medicale ce le va avea de parcurs

c. – evaluarea riscurilor medico-chirurgicale postinterventionale

d. – evaluarea prognosticului si a riscurilor in cazul neaprobarii solicitarii

2.2. Etapele desfasurarii expertizei

1. Etapa I

1.1. Dupa primirea ordonantei de efectuare a expertizei si a materialului probator aferent, se emite o adresa de confirmare a inregistrarii lucrarii, prin care se va solicita punctual organului judiciar emitent, dupa caz, punerea la dispozitie a informatiilor suplimentare necesare efectuarii expertizei. Totodata se va inainta instantei o informare stiintifica teoretica, intr-un limbaj accesibil, asupra problematicii medicale si etice ale transsexualismului si se va comunica termenul privind programarea persoanei pentru a fi examinata nemijlocit de catre comisia de expertiza.

1.2. Studiul preliminar al dosarului cauzei pentru analiza motivatiei.

1.3. Examinarea persoanei in cadrul comisiei de expertiza si efectuarea examenului psihiatric. Cu aceasta ocazie pacientul va fi informat asupra tuturor aspectelor medicale, sociale si psihologice pe care le implica solicitarea sa. Totodata pacientului i se va pune in vedere ca va trebui sa mentina contactul permanent cu comisia de expertiza, dupa un program stabilit in comun.

1.4. In aceste cazuri internarile sunt obligatorii. Dupa efectuarea internarii in Institutul de endocrinologie « C.I.Parhon», pacientul va fi internat in Spitalul Clinic de Psihiatrie « Al. Obregia».

1.5. In cazurile in care pacientul este de sex feminin se va efectua un examen ginecologic complet, ce va cuprinde si sfera mamara.

1.6. In functie de datele obtinute pana in acest moment, comisia poate solicita si alte investigatii medicale suplimentare.

1.7. Dupa obtinerea rezultatelor, urmeaza o noua examinare psihiatrica in cursul careia se obtine consimtamantul informat asupra urmatoarelor etape medicale si se stabileste strategia psihoterapeutica.

1.8. Efectuarea primei expertize de etapa, prin care se stabileste sau nu diagnosticul si se recomanda tratament psihoterapeutic.

Pentru evaluarea de etapa este necesara si solicitarea prealabila a unei anchete sociale specifice, cu mentionarea punctuala a informatiilor necesare.

2. Etapa II

2.1. Se mai numeste si “proba vietii traite”, care implica:

2.2. Dovada activitatii in medii dominate de persoane apartinand sexului pe care il doreste ;

2.3. Relatii directe cu persoane care si-au schimbat anatomic sexul si cu persoane care au renuntat la schimbarea sexului.

2.4. Incepe si continua tratamentul psihoterapeutic specific minimum 1 an.

2.5. Proba vietii traite dureaza minimum 1 an.

2.6. Se efectueaza un nou examen psihiatric.

2.7. Efectuarea celei de-a 2-a expertize de etapa, pe baza raportului psihoterapeutului si a dovezilor privind proba vietii traite. Obiectivul principal al celei de-a 2-a expertize este cel de stabilire a posibilitatii si oportunitatii instituirii tratamentului hormonal.

Din acest moment persoana este angajata in etapa de modificare a parametrilor biologici. Aplicarea tratamentului hormonal se face numai cu consimtamantul informat al persoanei, din care un exemplar, semnat in original, va fi depus la dosarul cauzei.

3. Etapa III

3.1. Este reprezentata de efectuarea tratamentului endocrinologic. In situatia in care medicul endocrinolog constata contraindicatii de continuare a tratamentului sau alte cauze ce ar putea deveni periculoase pentru viata sau sanatatea persoanei, se va intrerupe procedura de schimbare a sexului.

3.2. In situatia in care persoana renunta la continuarea procedurilor in aceasta etapa, va aduce la cunostinta expertilor dorinta sa.

3.3. Durata tratamentului endocrinologic este stabilita de medicul endocrinolog in exclusivitate.

3.4. Pe parcursul tratamentului pacientul va fi reexaminat psihiatric la un interval de cate 3 luni.

3.5. Se continua si in aceasta perioada psihoterapia, fiind puse periodic la dispozitia comisiei protocoalele psihoterapeutice.

3.6. Dacă evoluția psihoterapeuticăși endocrinologică este favorabilă se efectuează ultima examinare psihiatrica în comisie și se efectueaza raportul final prin care se recomandă schimbarea anatomică a sexului.

Intervențiile chirurgicale nu pot avea loc decat după pronuntarea hotărarii judecătorești.

6. Expertiza medico-legala psihiatrica in cauze civile cu defunct (pe acte)

Expertiza medico-legală psihiatrică in aceste cazuri nu constituie numai o activitate de cercetare și investigare, ci și de reconstituire a unui tablou psihopatologic a unei persoane ce nu mai poate fi examinata, activitate de mare complexitate și răspundere, pentru că ea nu se poate baza numai pe presupunerea unor posibilități de reacție comportamentală, ci trebuie să o obiectiveze și documenteze științific.

1. Dupa primirea ordonanței de efectuare a expertizei si a materialului probator aferent, se emite o adresa de confirmare a inregistrarii lucrarii, prin care se va solicita punctual organului judiciar emitent, dupa caz, punerea la dispozitie a informatiilor suplimentare necesare efectuarii expertizei. In cazul acestui tip de expertiza medico-legala psihiatrica dosarul cauzei reprezintă principala sursă de documentare.

Totodata se va preciza daca dosarul poate fi luat in lucru imediat, sau, daca este excedata capacitatea laboratorului, se va estima termenul la care dosarul poate fi luat in lucru, si se va preciza si timpul estimativ de finalizare al lucrarii.

2. Studiul preliminar al dosarului cauzei de catre medicul psihiatru ce va intocmi raportul de expertiza.

3. Prezentarea cazului in cadrul comisiei ori de cate ori se considera necesar, in functie de complexitatea cazului.

4. Daca in urma studiului cazului rezulta existenta unor antecedente medicale semnificative in vederea stabilirii capacitatii psihice, se va solicita in scris organului judiciar punerea la dispozitie a informatiilor medicale respective. Documentatia medicala se refera la copiile complete ale foilor de observatie clinica, atunci cand persoana a mai fost internata, copii ale fiselor medicale, documente de pensionare numai cu actele medicale justificative ce au stat la baza acestora, certificate medicale, conform prevederilor art. 10 al Ordinului pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatarilor si a altor lucrari medico-legale nr. 1.134/C/25.05.2000 al Ministerului Justitiei si nr. 255/04.04.2000 al Ministerului Sanatatii si Familiei.

5. Daca se considera necesara punerea la dispozitie a altor date, acestea se solicitata in scris organului judiciar. Ori de cate ori este posibil, se va solicita ancheta sociala la domiciliul defunctului, aceasta fiind forma de obtinere neutra a unor date necesare reconstituirii statusului psihic. (vezi anexa 3)

NOTA: Avand in vedere dreptul ambelor parti de a avea acces la toate probele din dosar in egala masura, orice document medical sau nonmedical necesar se solicita numai prin intermediul organului judiciar solicitant al expertizei, nefiind admisa depunerea de documente direct de catre parti.

6. Atunci cand este cazul, dosarul poate fi analizat individual si de catre ceilalti doi membrii ai comisiei de expertiza.

7. Analiza finala a cazului si stabilirea concluziilor se face in comisie, numai dupa primirea intregului material informational solicitat.

8. Redactarea raportului de expertiza.

9. Dactilografierea si semnarea raportului de expertiza.

Nota: avand in vedere complexitatea acestor cazuri, institutia medico-legala va instiinta periodic (lunar) organul judiciar emitent asupra stadiului lucrarii si a timpului estimativ de finalizare al lucrarii.

Fezabilitatea termenelor de efectuare a expertizei

Timpul mediu real si posibil: 45 zile – 90 zile, numai in conditiile punerii la dispozitie cu promptitudine a materialului probator solicitat si in conditii de flux normal de lucru.

Timpul de efectuare al unei expertize medico-legale psihiatrice depinde in mod esential de buna colaborare dintre institutiile judiciare si institutiile medico-legale. Cunoasterea temeinica a problematicii medico-legale psihiatrice de catre organele judiciare este factorul fundamental al scurtarii termenelor de efectuare al expertizelor medico-legale psihiatrice si de crestere a calitatii actului medico-legal. Organul judiciar solicitant va fi incunostintat periodic (lunar sau ori de cate ori este necesar) asupra stadiului lucrarii.

Orice disfunctionalitate intervenita in lantul etapelor expertale mai sus enumerate va conduce la prelungirea timpilor de lucru si implicit la intarzierea finalizarii expertizei.

La timpii de lucru mentionati se pot adauga si cei ce deriva din intarzierea indeplinirii obligatiilor privind achitarea contravalorii prestatiilor medico-legale in conformitate cu prevederile legale in vigoare.

C. Etapele desfasurarii noii expertize medico-legale psihiatrice

1. Noua expertiză medico – legală psihiatrică este cea mai complexa expertiza medico-legala psihiatrica, deoarece necesitatile de documentare precum si etapele expertale sunt doar în general similare cu cele menționate anterior, pentru prima expertiză medico – legală psihiatrică, existînd următoarele excepții:

– examinarile persoanei sunt obligatoriu seriate (doua sau oricate sunt necesare in vederea edificarii comisiei) si se fac exclusiv in sediul institutiei medico-legale;

– internarea persoanei intr-un spital de psihiatrie in vederea stabilirii diagnosticului in conditii de supraveghere medicala este obligatorie; pentru situațiile rare în care nu se poate realiza aceste condiții se menționează o motivație amplă, fundamentată științific,

– analiza documentară a cazului se face numai prin studierea intregului dosar , documentele medicale primare fiind strict obligatorii; pentru un raport cât mai documentat este de preferat ca în cazul în care pe parcurs apar, la nivelul instituției solicitante, informații noi, să ne fie înaintate;

– comisia are obligația de a răspunde tuturor obiecțiilor părților;

– de regulă, cazurile sunt dificile atât sub aspectul cauzei cât și / mai ales sub aspect psihopatologic, situații care impun documentare profesională suplimentară, în acord cu ultimele date științifice internaționale, validate;

– frecvent sunt necesare informații suplimentare față de cele standard pe care le – am enumerat anterior;

– absența studierii dosarului, anterior primei examinări, determină imposibilitatea schițării interviului psihiatric semistructurat, țintit, ceea ce conduce la temporizare până la primirea dosarului și, chiar, a altor informații, în vederea reluării examinărilor și / sau a suplimentării investigațiilor complementare.

– raportul de expertiză este intotdeauna detaliat si complex, amplu argumentat, necesitînd capitole suplimentare.

2. Comisia de nouă expertiză medico – legală psihiatrică din cadrul INML București este unică pe țară, cu specificul menționat anterior, deoarece efectuează noi expertize medico – legale psihiatrice și dupa noile expertize si avizările întocmite la celelate Institute Medico – Legale din țară;

3. Comisia funcționează în plen o singură zi pe săptămână; responsabilitățile medicilor, membri ai comisiei, fiind bine repartizate (ex. de redactarea rapoartelor se ocupă un singur medic); în ziua respectivă (ziua de marți a săptămânii) efectuându-se examinări, discuții asupra cauzelor, stabilirea concluziilor și semnări ale rapoartelor finalizate.

4. Timpii de efectuare a expertizei prevăd:

5.1 – balearea lucrărilor expertizate pentru a se stabili, la prima vedere, necesarul de informații și a se direcționa corespondența și invitarea persoanelor la INML (prin intermediul instanțelor și prin liste standard înaintate SPB și penitenciarului Rahova);

5.2. – efectuarea corespondenței;

5.3. – 2 – 4 examinări (sau, la necesitate după efectuarea unui tratament apt de a permealiza persoana la posibilitatea susținerii unui interviu psihiatric) pentru persoanele arestate;

5.4. – minimum 2 examinări pentru persoanele aflate în stare de libertate (la prima examinare se recomandă, de regulă, internare în spital de psihiatrie, uneori și în alte spitale ceea ce crește perioada alocată examinărilor ; a doua examinare are loc, obligatoriu, după externarea din spital); uneori, în situația în care s-au primit datele solicitate este necesară rechemarea persoanelor pentru o nouă reexaminare; teoretic, în această perioadă se efectuează și diferitele examinări complementare sau consulturi interdisciplinare; în funcție de situație, acestea pot fi suplimentate și pe parcurs; în cazul persoanelor arestate aceste solicitări se onorează de către SPB Jilava în funcție de posibilitățile logistice proprii și de posibilitățile de planificare la unități specializate din cadrul M.J. și / sau M.S.; în cazul persoanelor aflate în stare de libertate timpii acestei perioade depinde de stadiul evolutiv al bolii, de planificările posibile (ale investigațiilor solicitate de INML sau recomandate de către spital) la nivelul spitalelor, primirea copiilor complete după documentațiile medicale întocmite; tot în această perioadă se așteaptă și eventualele anchete sociale solicitate precum și rezultatele altor lucrări medico – legale efectuate anterior; în cazul lucrărilor pe acte această fază nu există, dar, ca timp, este compensată de așteptarea datelor medicale primare, a anchetelor sociale.

5.5. – documentarea științifică, analiza amănunțită a tuturor datelor avute la dispoziție precum și prelucrarea psihopatologică a tuturor informațiilor;

5.6. – stabilirea concluziilor în plenul comisiei;

5.7. – redactarea raportului care, în funcție de complexitate poate dura între 1 – 10 zile; la redactarea raportului se au în vedere răspunsuri argumentate la obiecțiuni, motivarea detaliată a concluziilor, expunerea dataliată a datelor avute la dispoziție, a timpilor de desfășurare a expertizei și modul în care au fost respectate reglemetările legale în vigoare, instrumentele internaționale privind asistanța sanitară, asistența psihiatrică și medico – legală, drepturile persoanei etc (la care Romania este parte semnatară); la redactarea detaliată a raportului se are în vedere (în cazul expertizelor pe persoane) ca această comisie reprezintă cel mai inalt nivel si ultimul la care expertizarea se efectuează prin examinare nemijlocită; se urmărește evitarea recomandării refacerii prin insuficiență de analiză și argumentare;

5.8. – dactilografierea raportului (a cărui număr de pagini variază, în funcție de caz între 6 și 30 pagini)

5.9. – semnarea raportului, în plenul comisiei (în condițiile expuse, în sensul că aceasta funcționează o zi pe săptămînă, unul din membrii comisiei fiind salariat al spitalului clinic de psihiatrie Prof. Dr. Alex. Obregia);

5.10. – după semnarea raportului, acesta este înaintat din oficiu Comisiei de Avizare și Control din cadrul INML; după analiza raportului se redactează avizul, se semnează de către membrii comisiei și se expediază; în cazuri precizate de instituția solicitantă sau de către conducerea INML raportul de nouă expertiză medico – legală psihiatrică poatre fi înaintat direct Comisiei Superioare de Medicină Legală.

5. Fezabilitatea termenelor de efectuare a expertizei

– În condițiile expuse, nu se poate preciza un timp clar pentru fiecare pas al desfășurării expertizei; majoritatea pașilor expuși depind de un circuit acte – persoană – instituții sanitare adecvat și coerent;

Timpul mediu real si posibil, doar al Comisiei de Nouă Expertiză medico – legală Psihiatrică: 60 zile – 90 zile, numai in conditiile punerii la dispozitie cu promptitudine a materialului probator solicitat si in conditii de flux normal de lucru; pentru persoanele arestate se încearcă o grăbire a primilor pași pentru a nu îngreuna activitatea SPB Jilava și de regulă se ține cont și de data arestării; în cauzele de expertize pe acte timpii de desfășurare sunt prelungiți prin solicitări suplimentare, așteptarea documentelor solicitate și a anchetelor sociale prin analiza, pe model psihopatologic, a informațiilor precum și prin redactarea raportului care este mai laborioasă;

7. Alte aspecte

– Comisia de Nouă Expertiză Medico – Legală Psihiatrică este deschisă, participând și personal în formare (studenți de la diferite facultăți, cursanti INM, alti specialiști etc.);

Timpul de efectuare al unei expertize medico-legale psihiatrice depinde in mod esential de buna colaborare dintre institutiile judiciare si institutiile medico-legale;

D. Valoarea si limitele probatorii ale expertizei medico-legale psihiatrice

Expertiza medico-legala psihiatrica nu are valoare probatorie prestabilita.

Valoarea probatorie a unei expertize medico-legale psihiatrice nu poate fi stabilita decat de catre organul judiciar care instrumenteaza cazul respectiv, singurul in masura sa alcatuiasca corelatia probelor si sa conduca, in mod informat, la convingerea magistratului asupra stabilirii formei si gradului de vinovatie si implicit a responsabilitatii fata de fapta, precum si la necesitatea dispunerii aplicarii masurilor de siguranta medicala prevazute de codul penal recomandate prin expertiza, in raport cu gradul de periculozitate sociala al individului si a riscului de reiterare a unor fapte antisociale evaluate prin expertiza.

Expertiza medico-legala nu are competenta de a stabili responsabilitatea nici civila si nici penala. Ea poate si trebuie sa furnizeze insa, elementele necesare justitiei pentru ca aceasta sa poata stabili forma de vinovatie si responsabilitatea. Pornind de la premisa existentei prezumate atat a responsabilitatii civile cat si a celei penale, atunci atat iresponsabilitatea penala cat si incapacitatea (incompetenta) psihica trebuie demonstrate. Ca atare, expertizei medico-legale ii revine rolul de a demonstra stiintific elemntele ce pot conduce la stabilirea iresposabilitatii sau a incapacitatii (incompetentei) psihice.

Fiind o lucrare stiintifica, in primul rand guvernata de principiile eticii si deontologiei expertale, expertiza medico-legala psihiatrica este supusa limitelor oferite de rigurozitatea stiintifica. Rezulta astfel 3 situatii posibile:

a – stabilirea clara a obiectivelor (prezenta, scaderea sau absenta discernamantului, prezenta sau absenta competentei psihice, etc.)

b – lipsa posibilitatii de stabilire a obiectivelor (prin lipsa elementelor criteriologice medico-legale psihiatrice de reconstituire a statusului bio-psiho-patologic din momentul comiterii faptei, sau al exercitarii unui drept civil)

c – situatii incerte, in care nu se poate stabili, dar se poate opinia asupra obiectivelor (prin lipsa elementelor criteriologice medico-legale psihiatrice suficiente de reconstituire a statusului bio-psiho-patologic din momentul comiterii faptei, sau al exercitarii unui drept civil).

Din punct de vedere teoretic experții trebuie să analizeze atât tulburările psihice mai mult sau mai puțin evidente cât și acel status psihic care a permis să se acționeze asupra persoanei în vederea vicierii discernamantului sau consimțământului; aspectul este deosebit de important deoarece în majoritatea cazurilor vicierea consimțământului, manipularea sau inducerea în eroare nu pot fi probate juridic. În situația aceasta comisia medico-legală psihiatrică analizează dosarul, in intregime, pentru a surprinde orice amănunt, pro- și contra, în analiza și aprecierea logicii motivaționale și sociale care a stat la baza întocmirii unui act de dispoziție (de ce persoana face acest act, în ce condiții, în favoarea cui și mai ales în defavoarea cui și de ce) în concordanță cu propriile interese ale persoanei care a întocmit actul cu efecte juridice. Remarcăm că este singura speță în care ne putem referi și la cutumele ancestrale (pattern cultural, etnic, religios), respectiv la elemente de drept natural, aceste elemente putând, uneori, constitui fundamentul unei logici motivaționale care nouă ne scapă. De multe ori documentația nonmedicală ne orientează mai bine decât actele medicale. Mai menționăm că prezența unor tulburări psihoorganice nu determină automat absența capacității psihice de a întocmi acte civile, după cum nici sănătatea psihică bună sau optimală nu exclude modificări voliționale la un moment dat și într-o situație dată. Frecvent, pentru patologia vasculară și endocrină, nu se regaseste în documentația consultată elemente medicale cu valoare criteriologică medico-legală psihiatrică care să permită aprecierea capacității psihice a persoanei la un moment anterior decesului, moment în care s-a întocmit un act civil.

Caracteristica principală a activității de expertiză medico – legală psihiatrică este de reconstituire, prin metode specifice, a unui status psihic anterior examinării persoanei și a documentelor.

1.2. Metodologia și obiectivele expertizei medico-legale psihiatrice

Fiind vorba de un document cu valoare probatorie, adesea incontestabilă în justiție raportul de expertiză medico-legală psihiatrică este întocmit în baza unor criterii și a unei metodologii fundamentată în conținutul unor acte legislative care aparțin atât justiției cât și sistemului de asistență sanitară. Astfel, art. 184din Noul C.P.P. precizează condițiile generale și cele obligatorii în care se solicită efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice. Art. 109 și 110din Noul C.P. precizează care sunt măsurile de siguranță medicală ce se aplică bolnavilor cu afecțiuni psihice. Pe de altă parte art. 42 și 43 din HCM 1085/1996, care este regulamentul de aplicare al Decretului 446, decret ce aparține legislației privind sănătatea publică, reglementează metodologia efectuării acestui gen de expertiză.

Art. 184 din C.P.P. precizează că E.M.L.P. se solicită atunci când organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoieli asupra stării de sănătate psihică a învinuitului sau inculpatului. Cuvântul „îndoială” este destul de echivoc și apreciem că este motivată solicitarea efectuării E.M.L.P. atunci când subiectul prezintă documente speciale care atestă o suferință psihică în antecedente. De asemenea, atunci când în timpul cercetării subiectul are o conduită anormală sau fapta comisă este lipsită de mobil, sau motivația ei este foarte bizară, expertiza medico-legală psihiatrică este indicată.

În practica de zi cu zi, noi am constatat că sunt multiple alte situații când este oportună efectuarea expertizei. Astfel, la persoanele cu imaturitate psiho-afectivă din cauza vârstei sau condițiilor precare în care au copilărit și s-au dezvoltat, la persoanele cu boli neurologice diverse (epilepsie, de exemplu) la persoanele cu deteriorare psihică mai mult sau mai puțin evidentă, la persoanele cu deficiențe psihice sau tulburări de comportament, expertiza medico-legală psihiatrică este necesară arătând că din comisie fac parte doi medici psihiatri și un medic legist și că ea se poate desfășura numai în centre unde există servicii medico-legale și spitale și secții de psihiatrie. Regulile după care se face expertiza sunt:

Observarea clinică prin internarea expertizatului dacă e cazul, procedându-se la investigații clinice și de laborator;

Consultarea următoarelor date din dosarul cauzei: antecedente medicale, antecedente penale, ancheta socială, mobilul și împrejurările în care s-a săvârșit infracțiunea;

Examenul psihic efectuat după identificarea învinuitului.

Atunci când se impune, adică dacă stabilim că expertizatul prezintă o boală psihică, se propun măsuri de siguranță medicală. În cazul expertizei minorilor, din comisie vor face parte și pedopsihiatri, iar în concluzii se vor preciza măsurile medico-psiho-pedagogice care urmează să se ia pentru asigurarea dezvoltării în condiții corespunzătoare a personalității acestora.

Practica de zi cu zi, după sute de expertize medico-legale psihiatrice efectuate, a atins universul nostru metodologic în legătură directă cu obiectivele la care ne propunem să răspundem în concluziile expertizelor. Punctual și cronologic expertiza se desfășoară în următoarele etape:

Se primește ordonanță de efectuare a expertizei și se verifică în primul rând dacă îndeplinește condițiile legale (date de identitate precise despre subiectul ce urmează a fi expertizat, domiciliul acestuia, data comiterii faptei imputate, condițiile și împrejurările în care a efectuat fapta, ruta pe care a urmat-o după comiterea faptei și obiectivele la care se cere să răspundă)

Se urmărește ca ordonanța să aibă avizul procurorului, în sensul că trebuie să aibă ștampila instituției și mențiunea „de acord” împreună cu semnătura procurorului.

Se programează efectuarea expertizei la o dată precisă, adică atunci când se instituie comisia și se redactează un bilet de internare în spital a expertizatului; această practică aduce mai multe avantaje chiar dacă în cazurile clare internarea poate părea formală, deoarece durează numai o zi. Avantajul major constă în faptul că toate constatările comisiei rămân notate în foaia de observație clinică. Acest document medical devine și un document medico-legal, iar conținutul său este foarte sugestiv atâta vreme cât se completează toate rubricile sale. Este cunoscut faptul că o foaie de observație clinică – model psihiatric – are foarte multe rubrici care odată completate conturează tabloul psihopatologic al subiectului examinat.

În ziua expertizei, subiectul va efectua obligatoriu un examen psihologic care se concretizează cu un buletin de examinare psihologică a cărui conținut îl notăm ad literam în cuprinsul expertizei; tot atunci se efectuează și o electroencefalogramă care este interpretată de comisie și se notează rezultatul în expertiză.

Atunci când este cazul dacă pacientul are antecedente psihiatrice, se scot din arhiva spitalului toate foile de observație clinică anterioare sau fișa de consultații medicale de la Laboratorul de Sănătate Mintală.

În timpul anamnezei, pe care o efectuează în special psihiatri, medicul legist studiază conținutul dosarului și își formează o părere referitoare la caz în sensul că află mobilul faptei imputate, modul de acțiune, motivația acțiunii, comportamentul pre- și postfaptic, pe care în rezumat le prezintă membrilor comisiei urmărind în același timp gradul de sinceritate a celui expertizat.

Se efectuează un examen psihic complet, prilej cu care se caută să se precizeze următoarele aspecte:

Trăsăturile de personalitate ale subiectului cu precizarea tipului de personalitate;

Aprecierea legăturii între tulburările de personalitate și predispoziția generală la acte antisociale;

Prezența tulburărilor psihice și încadrarea acestora într-un cadru nozologic cu precizarea unui diagnostic psihiatric la momentul examinării;

Reconstituirea bio-psihologică din momentul comiterii faptei antisociale cu formularea unui diagnostic psihiatric la acel moment;

Excluderea simulării sau disimulării unei afecțiuni psihice;

Aprecierea de ordin pronostic evolutiv a tulburărilor psihice pe care le prezintă;

Precizarea potențialului infractogen, respectiv a gradului de periculozitate;

Orientarea conținutului măsurilor coergitiv-educative și a celor de siguranță de ordin medical care se impun în vederea recuperării pacientului, deci implicit a prevenirii unor noi fapte antisociale;

Atunci când se poate răspunde doar parțial la obiectivele expertizei, respectiv doar o parte din cele mai sus enumerate își găsesc o soluție, comisia hotărăște că pacientul trebuie să rămână internat o perioadă pe care o estimăm inițial la o săptămână. În acest interval de timp, în afara observației clinice zilnice, pacientul efectuează investigații care se recomandă atât în interesul formulării unui diagnostic de certitudine cât și în scop terapeutic.

Sunt situații când pentru o deplină clarificare a cazului, un pacient rămâne săptămâni de zile internat în spital și doar după aceea se poate preciza un diagnostic de certitudine. De-a lungul acestui interval de timp, medicului legist îi revine sarcina de a acumula, selecta și optimiza multiple informații cu referire la caz, atât prin discuții cu membrii familiei, cu cei care au venit primii în contact cu persoana expertizată (polițiști, procurori, victime) imediat după comiterea faptei imputate.

În cadrul Serviciului de Medicină Legală Bihor – Oradea s-a inițiat și experimentat un model numit “dosar preexpertal” axat în special pe completarea unor chestionare cu întrebări preformulate care se înmânează în primul rând membrilor familiei celui expertizat, organului de cercetare care instrumentează dosarul și medicului de penitenciar în cazul deținuților. În baza datelor obținute prin aceste chestionare și de asemenea, prin efectuarea unei anchete sociale cu obiective țintite la caz, se poate obține o imagine finală extrem de cuprinzătoare, ce acoperă multiple aspecte, nu numai medicale, referitoare la cazul expertizat.

Principiile metodologice enumerate sunt comune tuturor expertizelor efectuate cu mențiunea că atunci când este vorba de un caz civil accentuăm aspectele legate de capacitatea psihică a celui examinat și uneori mai specific, funcție de întrebările formulate, de capacitatea civilă sau capacitatea de exercițiu.

Dificultățile întâmpinate în efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice derivă din următoarele situații:

Lipsa sau precaritatea dosarului. Practic nu se efectuează expertiză fără să se cunoască conținutul dosarului, atât sub aspectul antecedentelor medicale, dar mai ales a celor referitoare la fapta imputată; se solicită de asemenea cazierul judiciar.

În cazul celor arestați, care vin din arestul poliției sau din penitenciar, internarea este o problemă deoarece cu mare greutate se poate realiza paza deținutului; în acest caz se recomandă internarea în secția de psihiatrie a Spitalului Penitenciar Jilava.

Uneori intervalul la care se efectuează expertiza este foarte mare raportat la data comiterii faptei, din cauză că aceasta este solicitată doar în faza de judecată și nu în faza de cercetare penală; în această situație este mult mai greu de precizat starea psihică a făptuitorului la data comiterii celor imputate.

Atunci când pacientul are o spitalizare mai îndelungată și când în final s-a stabilit în comisie că se impune o măsură de siguranță medicală (de exemplu internarea obligatorie) transferul la un spital cu profil special (Spitalul de Psihiatrie Ștei) este greoi și poate crea disfuncționalități atât cu implicații juridice cât și medicale.

1.3. Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică – conținut; obiective

Raportul medico-legal, ca act de expertiză, reprezintă finalizarea unei activități de investigare, cercetare științifică (care presupune o documentare prealabilă asupra obiectului investigării, consultarea literaturii de specialitate referitoare la particularitățile cazului studiat) de analiză a fiecărui element constitutiv al probei, analiza acestor elemente realizându-se într-o activitate interdisciplinară, de echipe de specialiști care, utilizând o terminologie unitară, consacrată și recunoscută în aceeași măsură și de instituțiile beneficiare, pentru a se ajunge în final la o sinteză sugestivă, convingătoare, exprimată cu maximum de claritate.

Pe de altă parte raportul de expertiză reprezintă o adevărată oglindă a activității de expert, o oglindă a nivelului de pregătire profesională antrenând concomitent știința și conștiința.

El reprezintă de altfel, ca și orice act de asistență medicală, o problemă de etică și deontologie, angajate la cel mai înalt nivel, având în vedere consecințele pe care le antrenează atât pe plan individual cât și pe plan social.

Principala trăsătură a acestei activități interdisciplinare este reconstituirea unui eveniment (la timpul trecut bio-psiho-social) despre care expertul nu este informat decât parțial, reconstituire pe care o face paralel și concomitent în momentul examinării actuale și împreună cu subiectul – mai mult sau mai puțin cooperant – pornind de la trăsăturile de fond ale personalității sale pentru a reactualiza, în sensul unei retrăiri a momentului faptei.

Raportul de expertiză constituie, în general, un mijloc de probă cuparticularități și caractere care îi conferă o individualitate proprie, de aceea este o lucrare de sinteză bine dirijată, suficient de explicită și argumentată, constituie un mijloc de probă fundamental, deosebit de restul mijloacelor în acest sens, deoarece provine de la o persoană care, fără cunoaștere anterioară a faptelor supuse judecății, însă bazându-se pe competența și experiența în domeniul respectiv, poate aduce o contribuție de o considerabilă valoare pentru o soluționare judiciară corespunzătoare.

Raportul medico-legal de constatare psihiatrică se face imediat după săvârșirea faptei sau după prinderea făptașului, la solicitarea organului de urmărire penală, pentru a surprinde tabloul psihopatologic cel mai apropiat de situația existentă în momentul faptei, fiind bine cunoscute modificările care pot surveni ulterior în timpul anchetării sau în perioada de detenție – în această situație fiind vorba de o examinare de urgență, în condiții ambulatorii. Lucrarea se va baza pe o investigare clinică de rutină completată cel mult de recoltarea unei probe pentru determinarea alcoolemiei – în funcție de timpul scurs de la faptă – iar locul examinării va fi fixat în funcție de împrejurări (arestul poliției, cabinetul dispensarului, spital).

Comisia trebuie să fie constituită din medicul legist și doi medici psihiatri sau în lipsa unui medic psihiatru de către un medic neurolog. Actul poate fi întocmit pe loc, avându-se în vedere informațiile cu privire asupra conținutului și modului de realizare a actului antisocial, precum și asupra comportării autorului faptei. Martorii mai pot furniza în unele cazuri informații asupra antecedentelor psihiatrice, comportamental și penale.

Acest act se intitulează raport medico-legal de constatare psihiatrică, iar în structura sa va cuprinde aceleași părți constitutive ca și raportul medico-legal de expertiză (nouă expertiză) psihiatrică.

Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică este realizat de o echipă de specialiști a cărei principală sarcină este de a lucra disciplinat, de a colabora respectând normele deontologice, medicului legist revenindu-i sarcina nu de a arbitra ci de a coordona întreaga activitate participând direct la redactarea actului. Pentru ca sarcina să fie îndeplinită trebuie să existe informări complete și suplimentare atât a medicului legist în domeniul psihiatriei, cât și a medicului psihiatru în probleme de metodologie a investigărilor, pentru toate aspectele psiho-patologice cu implicații medico-legale.

În ceea ce privește conținutul raportului pe lângă respectarea normelor de procedură trebuie respectată și metodologia recomandată pentru redactarea oricărui gen de expertiză medico-legală.

Raportul va cuprinde:

– o parte introductivă

– o parte descriptivă

– o parte de sinteză

– concluzii.

I. Introducerea va fi constituită din:

1. Preambul– care se referă la:

a. numele și calitatea membrilor comisiei de expertiză;

b.documentul scris emis de organul de urmărire penală sau instanța de judecată – cu numărul și data precizată;

c. data și locul examinării;

d. data întrunirii comisiei (sau datele succesive) cînd examinările se repetă;

e. data redactării raportului de expertiză, obiectul acesteia și întrebările la care expertul vrea să răspundă.

2. Istoricul faptelor – care va menționa infracțiunea sau actul antisocial cu detalii din care să rezulte toate elementele constructive ale actului (conținutul faptei antisociale, cu data, ora și locul desfășurării, mobilul, modul de realizare și circumstanțele particulare în care a avut loc, atitudinea premergătoare, precum și cea ulterioară, imediat după realizarea faptei și pe perioada de anchetă în timpul detenției).

Nu trebuie omise, atunci când se cunosc, o serie de date privind situația conflictuală, modul de comportare a victimei, date cu privire la coautorii faptei (vârsta, antecedente psihiatrice și penale) modul de reacție al anturajului apropiat (familie, colegi de muncă), în ce condiții a fost relevată sau descoperită fapta, corpuri delicte, înscrisuri, bilete, scrisori, acte medicale, etc.

Dacă datorită unor tulburări psihice de intensitate deosebită sau datorită unor intoxicații acute, traumatisme – autorul a necesitat internare de urgență – în istoric se va nota o sinteză a foii de observație clinică din care să rezulte motivele internării, prezența leziunilor traumatice, date de ordin clinic și paraclinic care au stat la baza diagnosticului, evoluția.

Alt capitol al părții introductive îl reprezintă:

3. Examinările preliminare – acesta se referă la analiza documentelor de ordin medical (certificate, prescripții medicale, fișe de consultații, carnete de sănătate, bilete de ieșire din spital, buletine de analiză, radiografii și mai ales foi de observație clinică) dacă subiectul a fost internat anterior în servicii de specialitate sau clinici (secții) de psihiatrie.

Datele semnificative din ancheta socială, situația școlară, caracterizările de la locul de muncă și chiar unele date care rezultă din autopsia medico-legală a victimei, pot completa acest capitol de examinări preliminare.

II. Partea descriptivă (de fond) – examenul psihiatric reprezintă secțiunea substanțială, de prelucrare, obiectivare și argumentare a oricărui gen de expertiză medico-legală psihiatrică.

În această parte încă de la început este necesar să se consemneze cele mai semnificative date privind:

antecedentele personale;

condițiile de ordin medical, psihologic și social, de formare și afirmare a personalității insistând pe antecedentele psihiatrice și comportamentale, cu notarea surselor de informație și în special autentificarea lor prin documentare (certificate medicale, bilete de ieșire din spital, buletine de analiză, prescripții medicale, fișă de evidență, cazier judiciar).

În continuare se va trece la reconstituirea clinică a momentului faptei, solicitând ca subiectul supus expertizei să relateze pe scurt conținutul faptei, mobilul, modul de realizare, atitudinea premergătoare și ulterioară faptei redându-se pe cât posibil afirmațiile proprii cu privire la factorii determinanți ai actului antisocial, motivările acțiunilor sau infracțiunilor sale, încercările de disculpare de simulare sau disimulare, exprimarea regretului sau dimpotrivă elementele cu caracter funcțional supraadăugat, tendința de bravare, psiho-plasticitatea morbidă, revendicativitatea la fel ca și indiferentarismul, neparticiparea sau răceala afectivă, lipsa de preocupare față de situația actuală și în raport cu învinuirile aduse.

În continuare se face o sinteză asupra trăsăturilor personalității actuale, a caracterului motivației actului antisocial, la principalele criterii psihopatologice care au modificat personalitatea, conțtiința și discernământul din momentul faptei.

În sprijinul acestei reconstituiri trebuie notate constatările investigațiilor de specialitate, ale tehnicilor proiective de personalitate precum și investigațiile paraclinice speciale (EEG cu provocare la alcool). Sunt necesare noțiunile cu caracter prognostic și de semnificație diagnostică referitoare la gradul de agresivitate, adaptabilitate și recuperabilitate.

III. Concluzii

În primul rând se cer precizate și formulate clar, într-un limbaj medical uzual dar pe înțelesul organelor cărora le sunt adresate. La început trebuie precizat diagnosticul psihiatric. Idealul este să se poată preciza diagnosticul la data examinării în comisie, dar mai ales diagnosticul la data comiterii faptei. Atunci când persoana examinată nu prezintă o boală psihică, se afirmă ca primă concluzie acest lucru. Când în urma examinării constatăm că subiectul prezintă o tulburare a personalității sale, această tulburare este etichetată și afirmată ca primă concluzie.

A doua concluzie se referă la discernământul strict în legătură cu diagnosticul precizat la caz, iar idealul și aici este de a preciza discernământul raportat la faptă și mai ales la momentul comiterii acesteia. Aprecierea discernământului este cheia de boltă a oricărei expertize medico-legale psihiatrice, funcție de aceasta rezultând responsabilitatea respectiv răspunderea penală.

A treia concluzie se referă la măsuri de siguranță medicală atunci când acestea se impun. Este vorba de propunerea privind aplicarea prevederilor art. 109 Noul C.P. (obligativitatea de tratament medical) sau ale art. 110 Noul C.P. (obligativitatea internării într-un spital de psihiatrie). Menționăm că prevederile art. 110 se aplică bolnavilor psihici care nu au discernământul faptelor lor, pe când prevederile art. 109 se pot aplica și bolnavilor cu afecțiuni psihice care au discernământ sau discernământul lor este diminuat (scăzut). Prevederile art. 113 se pot aplica atât în sistem ambulator prin L.S.M. dar și în rețeaua sanitară a D.G.P. (spital penitenciar).

În continuare, se răspunde punctual la alte întrebări formulate în ordonanță. Aceste concluzii se referă la riscul suicidar, potențialul antisocial, periculozitatea socială. Atunci când unele obiective (întrebări) sunt neavenite sau nu au o semnificație medicală, nu se poate răspunde dar trebuie motivat acest lucru invocând mai ales lipsa unor criterii medicale în baza cărora se poate fundamenta o gândire logică medicală.

Întreg raportul de expertiză medico-legală psihiatrică trebuie să fie racordat la reglementările privind respectarea drepturilor omului, drepturilor bolnavilor psihici, a deținuților, dreptului la asistență medicală, la apărare, la intimitate și la protejarea datelor personale.

Fiind în ultima instanță un act medical raportul de expertiză medico-legală psihiatrică trebuie să se supună și el categoriei “secret profesional”.

1.4. Explicarea noțiunilor de responsabilitate și iresponsabilitate

Responsabilitatea reprezintă o noțiune cu caracter universal în care esența filozofică își găsește reflectarea practicăîn domeniul juridic, la fel ca și-n cel medical, social, psihologic în medicina legalăimpunand traducerea printr-o criteriologie specifică de obiectivizare necesară probațiunii științifice.

Responsabilitatea este starea persoanei care are atât aptitudinea de a-și da seama de caracterul socialmente periculos al acțiunilor și inacțiunilor pe care le săvârșește cât și aptitudinea de a fi stăpână pe acestea, de a-și manifesta conștient voința în sensul abținerii ei de la săvârșirea acțiunilor interzise și a efectuării celor impuse de lege. Este responsabilă orice persoană care a împlinit vârsta de 16 ani și care are discernământ critic.

Responsabilitatea – reprezintă totalitatea însușirilor pe care un individ trebuie să le aibă în momentul săvârșirii unei infracțiuni pentru ca ceea ce a săvârșit să i se poată impută. Absența acestor însușiri condiționează iresponsabilitatea.

Cele trei condiții de susținere a noțiunii de responsabilitate sunt :

existența unei norme legislative(sociale sau morale)

faptul de a fi în deplinitătea facultăților mintale

libertatea-deoarece nu poți fi considerat responsabil față de un act pe care l-ai săvârșit în constrângere

Definiția responsabilității are la bază două criterii:

1. criteriul medical – prezența unei boli psihice cronice, a unor tulburări psihice temporare sau a unei stări morbide.

2. criteriul juridic – absența capacității de a fi conștient de acțiunile săvârșite sau de a le stăpâni.

Pentru stabilirea iresponsabilității este necesară deci prezența unei afecțiuni psihice, care să excludă posibilitatea de a fi conștient de acțiunile săvârșite sau de a le stăpâni. Prezența numai a primului criteriu (medical), nu exclude prezența responsabilității.

Prin responsabilitate înțelegem totalitatea particularităților psihice ale individului, care-l fac pe acesta să înțeleagă libertatea și necesitatea acțiunilor sale în unitate cu legile societății și să aprecieze consecințele faptelor sale, atunci când el acționează contra acestei unități.

Trebuie amintită și definiția dată de M. Kernbach: “a răspunde înseamnă a avea sentimentul libertății de acțiune în cadrul societății, constituită și fondată pe o serie de drepturi și îndatoriri fixate prin lege (norme juridice), al căror scop este de a asigura conviețuirea dintre oameni și progresul social”.

Autorul menționează că “problema de bază a expertizei medico-legale psihiatrice constă în rezolvarea problemeni responsabilității” și mai departe “conținutul medical al noțiunii de responsabilitate se referă la acele boli sau stări psihice care alterează funcțiile sociale ale omului”. Aceasta nu înseamnă că orice boală psihică, oricare ar fi gradul ei de stadiu evolutiv, implică în mod absolut iresponsabilitatea.

Iresponsabilitatea începe atunci când se vor constata tulburări ale gândirii care împedică alegerea acțiunilor deliberate, controlul lor.

Responsabilitatea exprimă un total echilibru al funcțiilor mintale superioare demonstrat printr-un echilibru stabil de comportament în familie, colectivul de muncă, societate.

Totodată responsabilitatea – în înțelesul mai concret al noțiunii – reprezintă de fapt o calitate a persoanei constând în capacitatea acesteia de a-și asuma întegral obligațiile ce decurg dintr-o acțiune liber consimțită pe care o deliberează și o intreprinde și totodată a consecințelor acestei acțiuni în deplină concordanță cu mobilul sau scopul urmărit, în interesul personal și fără a prejudicia interesul colectivității.

Legea nu definește responsabilitatea ci noțiunea opusă, iresponsabilitatea, astfel încât art. 28 Noul C.P. definește iresponsabilitatea astfel: “nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze”. Rezultă că, o astfel de persoană iresponsabilă nu este pedepsită, căci nu ar putea fi îndreptată prin aplicarea și executarea pedepsei.

Pentru definirea medico-legală psihiatrică a iresponsabilității, trebuie avute în vedere mai multe criterii:

neformarea discernământului critic;

hanidicapul mental grav sau psiho-senzorial;

alterarea nivelului de conștiință elementară și operațional-logică;

motivația psihopatologică a momentului săvârșirii actului antisocial și în general a comportamentului deviant;

existența unei legături directe de cauzalitate între trăsăturile patologice ale personalității și elementele constitutive ale actului infracțional comis;

reactivitatea patologică cu implicații medico-legale paroxistice;

debutul medico-legal al psihozelor endogene;

incapacitatea psihică (intelectivă, afectiv-volitivă).

În cazul în care făptuitorul era în stare de iresponsabilitate, fiind lipsit de aptitudinea de a înțelege semnificația actelor sale, sau de a fi stăpân pe ele, nu există vinovăție și în consecință nu există nici răspundere penală.

Pentru existența iresponsabilității ca o cauză care înlătură caracterul infracțional al faptei se cer următoarele condiții:

a. persoana care a săvârșit fapta să fi fost lipsită de aptitudinea de a-și da seama de acțiunile și inacțiunile sale, fie de aptitudinea de a fi stăpân pe ele;

b. starea de iresponsabilitate să fi existat în momentul săvârșirii faptei, neinteresând dacă ulterior făptuitorul a redobândit starea de responsabilitate;

c. starea de iresponsabilitate să se datoreze alienației mintale sau altor cauze care determină o aceeași stare psiho-fizică a persoanei.

Starea de iresponsabilitate o stabilește organul judiciar. Organele medico-legale, prin comisiile sale de expertiză psihiatrică stabilesc starea de discernământ critic care se constituie ca un parametru esențial al stării de iresponsabilitate.

1.5. Considerații privind termenul de discernământ

Discernământul este facultatea psihică, capacitatea sau libertatea de a distinge între bine și rău, legal și ilegal,licit și illicit,permis și nepermis, corect și incorect, și se bazează pe o percepere și reprezentare a realității, deci pe capacitatea psihică de anticipare prin reprezentare a consecințelor faptelor proprii, cu alte cuvinte discernământul se bazează pe gândire logică și pe funcții afective integrece motivează comportamentul specific uman și pe funcții volitive normale.

Discernământul reprezintă rezultatul sintezei dintre personalitate și conștiință, sinteză care are loc în momentul îndeplinirii unei acțiuni. El reprezintă o calitate, dar și o funcție, atunci când îl considerăm capacitatea unui individ de a-și organiza astfel motivat activitatea, precum și asupra consecințelor acesteia, în vederea îndeplinirii unei acțiuni. Integritatea discernământului implică nealterarea funcțiilor cognitiv-intelective, precum și a conștiinței etico-morale.

În practica de expertiză ca și în cea judiciară majoritatea cazurilor supuse expertizei, nu se încadrează în situația conservării integrale, nici în situația abolirii acestei capacități de discernământ critic și aprecierea gradată nu poate fi realizată în practica curentă pentru că teoretic această capacitate prezintă o variabilitate infinită.

Exprimarea se face în trei categorii de discernământ:

discernământ față de faptă păstrat în momentul săvârșirii acesteia, echivalează cu responsabilitatea sau conservarea capacității de apreciere asupra conținutului și consecințelor social-negative ce pot decurge din săvârșirea ei;

discernământ față de faptă scăzut – echivalează cu menținerea responsabilității, însă cu diminuarea capacității de apreciere critică asupra consecințelor social-negative ce pot decurge din această faptă, prin destrămarea sau alterarea nivelului conștiinței anxiologice. În această categorie se include și acele cazuri care traduc alterarea capacității psihice de exprimare liberă a voinței sau a consimțământului, datorită naturii tulburărilor psihice care, chiar dacă nu au influențat semnificativ nivelul intelectual, traduc tulburări grave în sfera afectiv-volitivă, influențând personalitatea prin creșterea sugestibilității, a gradului de dependență față de unele persoane sau situații având reflectare negativă asupra personalității, în condițiile concrete din momentul comiterii faptei;

discernământul față de faptă absent sau abolit, sau anulat, sau neformat, în momentul săvârșirii faptei echivalează cu starea de iresponsabilitate sau lipsă de apreciere critică atât asupra conținutului, cât și asupra urmărilor ce pot decurge din comiterea acesteia.

Discenopatia este starea de anulare a capacității psihice de a alege între mai multe alternative comportamentale ca atunci între mai multe alternative comportamentale ca atunci când bolnavul percepe incorect realitatea, când pierde capacitatea din experiența proprie și de a-și reprezenta și prevedea consecințele faptelor proprii.

Discernământul va fi abolit în psihoze și în stările excepționale care afectează nivelul de vigilitate a conștiinței, în forme grave de oligofrenii și în regresiuni de tip demențial.

Discernamântul este diminuat în cazuri medii și grave de oligofrenii, precum și în situația deteriorării, în regresie psihoorganică.

Discernământul rezultă din urmatoarele cinci premize:

caracterul faptei

structura personalității

boala psihică subiacentă

nivelul conștiinței

momentul evolutiv al bolii

Discernământul se bazează pe structura personalității individuale(matură, imatură,dizarmonică,nevrotică, psihotică, demențială), gradul de educație familial,instițuională, experiența de viață a subiectului și pe de altă parte pe structura personalității conștiinței în care se disting trei niveluri de conștiință și anume cea elementară, operațional-logică și cea anxiologică.Afectarea acestor nivele de conștiință este cel mai frecvent întălnităîn grupul tulburărilor de personalitate (psihopatii, unele stări psihopatoide efectuale sau reziduale post-procesuale).

In ceea ce privește bolnavii psihici este necesar să deosebim două categorii:

bolnavii psihici puși sub interdicție judecătorească

bolnavii psihici nepuși sub interdicție judecătorească

Răspunderea bolnavilor psihici puși sub interdictîe judecătorească poate fi angajată numai dacă se va da dovada contrară că au săvârșit fapta cu discernamânt, aflându-se într-un moment de luciditate.Dimpotrivă, atunci când fapta păgubitoare a fost săvârșită de un bolnav psihic nepus încă sub interdicție judecătorească, dacăa împlinit vârsta de 14 ani, se rezumă că a avut discernământși înlăturarea răspunderii sale este posibilă numai dacă se face dovada contrară.

Lipsa de dicernământ trebuie să fie concomitentă cu fapta ilicită și păgubitoare.

CAPITOLUL II

CONCEPTUL DE PERSONALITATE IN PSIHOLOGIA JUDICIARA

2.1.Delimitări conceptuale ale personalității

Psihologia juridică și criminologia, ca și psihologia generală și cea socială, operează cu conceptul de personalitate, un construct pluridisciplinar.

Absența unui consens asupra naturii personalității precum și asupra celei mai potrivite modalități de abordare a acesteia e reflectat în egală măsură și în dezacordul privitor la definirea termenului ce o etichetează.

Personalitatea și mediul formează o totalitate funcțională, iar atunci când unul dintre aceste elemente se schimbă, se modifică și această totalitate funcțională. Cercetarea personalității infractorului este o activitate complexă și complicată, în profilul psihologic al oricărui individ uman, implicat în infracțiune, se împletesc atât calități pozitive, cât și calități care îi caracterizează apartenența la un anumit grup social, cel al infractorilor.

În mod obișnuit ne referim la mai multe atribute ale unui individ, la o sumă sau o colecție de caracteristici care sunt mult mai profunde decât aparențele fizice superficiale. Ne referim la o sumă de dimensiuni care nu pot fi observate direct, la acelea pe care o persoană încearcă să le ascundă de noi sau pe care noi încercăm să le ascundem vederii altora.

De asemenea utilizăm cuvântul personalitate atunci când ne referim la caracteristici de durată. Putem afirma că personalitatea unui individ este relativ stabilă și predictibilă. Aceasta nu înseamnă că personalitatea este rigidă și neschimbătoare, ea poate, așa cum vom vedea, să-și releve diferite aspecte în funcție de situație.

Cu toate acestea este greu să oferim o definiție asupra căreia acceptul psihologilor să fie unanim. Pentru a distinge un anumit grad de precizie în definirea conceptului, trebuie să înțelegem ce dorește fiecare teoretician să sugereze prin conceptul pe care îl utilizează.

Noțiunea de personalitate înglobează esența omului ca subiect si obiect al procesului social-istoric, un sistem de atribute biopsihosociale, structuri comportamentale,temperamentale, caracteriale, valori personale raportate la cele sociale, de care dispune o persoană. Deoarece în Codul Penal este utilizată noțiunea de „persoană", ținem să precizăm că în știința psihologică și în tratarea oferită în capitolul de față conceptul de „personalitate" implică si caracteristicile persoanei.

Ne referim la faptul că orice persoană, posedînd anumite particularități intelectuale, afective, volitive, caracteriale și temperamentale, deosebindu-se de semeni și fiind totodată asemănător cu ei, se prezintă și ca o personalitate unică, organizată în conformitate cu capitalul ereditar și influențele mediului.

Personalitatea psihopatului este caracterizată de o anumită motivație, aptitudini, pregătire și orientare comportamentală — criminală, dirijîndu-se de modele comportamentale cu caracter antisocial.

2.2.Particularități psihologice ale diferitelor categorii de infractori

Una dintre cele mai interesante încercări de elaborare a tipologiei infractorilor îi aparține criminologului și psihologului american Lewis Yablonski, care a folosit drept criteriu de clasificare chiar trăsăturile de personalitate ale individului care afectează comportamentul lui.

Infractorii socializați, devin criminali în urma impactului mediului social, de la care învață valori și norme deviante. Directivele antisociale, criminale ale acestor indivizi sînt un rezultat al imitării, influenței, devenind stereotipuri comportamentale. Devin mai frecvent violatori ai proprietății, orientîndu-se spre o existență din contul altora, fără a depune un efort considerabil. Prezența lor în societate vorbește și despre unele cataclisme negative cu caracter general, care favorizează asemenea comportament.

Astfel, în timpul socialismului, asemenea factori erau neglijența față de proprietate, aceasta aparținînd,de/acto, statului și provocînd o atitudine de nepăsare a indivizilor față de păstrarea ei. Actualmente acești factori se traduc prin lipsa de conștientizare a modului de realizare a bunăstării, diferențierea socială, îmbogățirea avînd adesea un caracter ilicit.

Infractorii nevrotici. Nevroza este o tulburare mintală minoră, o stare patologică de limită care apare în cazul unei suprasolicitări nervoase, al socului emoțional, necazurilor și insatisfacțiilor repetate cu caracter familial sau profesional, stărilor tensionante de durată, agravate de anumite condiții ereditare. Bolnavul este parțial conștient de maladia sa și critic față de aceasta.

Nevroza poate avea mai multe manifestări:

a) astenia psihică — scădere a capacității de efort psihic și fizic, oboseală, tensionare nervoasă, afectivitate sporită, ipohondrie, stări de alarmă, atenție diminuată, reactivitate, poate rezulta dintr-o îmbolnăvire somatică, din suprasolicitarea psihică, fizică, intelectuală, uneori desemnînd o etapă preliminară a unei maladii mai grave — schizofrenie, psihoză etc.;

b) isteria — caracterizată prin compulsiuni tumultoase, paralizie, accese nestăpînite de rîs sau plîns, conștiință redusă, reactivitate, apare în urma unei tensionări nervoase, a unui conflict inconștient, a unor emoții puternice cu caracter negativ pentru individ, sau ca simptome ale unei îmbolnăviri mai grave ale psihicului;

c) obsesiile — întrunesc și calitățile asteniei, producînd stări de neliniște, de anxietate.

Prin caracterul instabil, intolerant, contradictoriu, inadaptat social, personalitatea afectată de nevroze poate prezenta tendințe de conduită agresivă. Nevrozele nu diminuează posibilitatea de autoconștientizare a acțiunilor, afectînd doar comportamentul. Lewis Yablonski prezintă faptul cum nevrozele pot afecta comportamentul personalității, diferențiind o categorie specifică de infractori-nevrotici. Aceștia nu percep lumea în mod distorsionat, sînt conștienți de răul din compor tamentul personal. Dirijați de compulsiunile nevrotice (anxietate, neliniște, emotivitate, idei obsesive etc.), manifestate în astenie, diminuare a cîmpului perceptiv, reactivitate, ei pot comite crime de tipul cleptomaniei, piromaniei, furturilor din magazine etc. Devin criminali în urma distorsiunilor personalității și a percepției neadecvate a ambianței.

Infractorii psihopatici. Psihopatia este o stare psihică ce duce la dezordini globale în structura psihică si socială a personalității, la o distorsionare a percepției ambianței. Ea e determinată de particularitățile sistemului psihic — lipsă de flexibilitate, forță si echilibru, dereglări în alianța dintre procesele care decurg în secțiunile superioare și inferioare ale cortexului. Psihopatia în cele mai frecvente cazuri este înscrisă în limitele normalului. Psihopații „nu se clasează nici printre psihotici (realmente alienați) și nici printre nevrotici (conștienți de tulburările lor). Ei sînt indivizi instabili, impulsivi și dificili, al căror comportament face să sufere mai ales anturajul lor. Inadaptați social, ei au adesea de-a face cu justiția", consideră Nor-bert Sillamy. în psihologia americană noțiunea de „psihopat" se înrudește cu cea de „personalitate infracțională".

Infractorii psihotici prezintă o periculozitate socială sporită, motivația pentru un comportament deviant fiind de natură polivalentă: reactivitate patologică la anumiți stimuli și răspuns la influențele negative ale mediului.

Crimele sînt generate de necesitatea de a-și satisface imediat pulsiunile instinctiv-afective și se manifestă în mod bizar, lipsit de sens.

Personalitățile psihotice sînt foarte agresive, violente, afectate grav si în plan social, în funcție de tipurile de psihopatii, infractorii manifestă periculozitate socială diferită și atentează la diverse obiecte, fiind înclinați să comită acte de violență, inclusiv omoruri.

M. Enikeev distinge cîteva forme de psihopatii:

psihopați psihasteniei — anxiosi, tensionați, reactivi, caracterizați prin deficit energetic si incapacitate de inhibare a proceselor psihice, dominați de idei obsesive;

psihopați explozivi — iritabili, tensionați, violenți, egocentrici, conflictuali, brutali în comunicare, ducînd frecvent un mod de viață asocial,caracterizat prin pasiunea jocurilor de hazard, destrăbălare sau perversiune sexuală, beții,vagabondaj;

psihopați isterici — demonstrativi, nesinceri, necritici, infantili;

psihopații paranoidali — orgolioși, suspiciosi, falși în manifestări, dominați de ideea persecutării.

Infractorii psihotici pot fi caracterizați printr-un coeficient înalt al dezvoltării intelectuale, integrare eficientă în profesie, motive ale comportamentului deviant fiind inactualizarea personalității, conflictul imaginar, incapacitatea de evaluare valorică a evenimentelor. Pot comite diverse crime, lipsiți fiind de compasiune, empatie, recunoaștere a valorii „altuia".

 Infractorii sociopați. Sociopatia se manifestă prin egocentrism, compasiune limitată față de alți indivizi umani parvenite din tulburările de caracter. Persoanele afectate de sociopatie pot provoca daune materiale, morale și chiar fizice, fără de a resimți vreo anxietate sau sentimentul vinovăției. Sînt mai frecvent persoane normale din punct de vedere psihic, caracterizate prin absența nervozității, calme. Deficiențele de caracter: nesinceritate, lipsa remușcărilor, a fricii, judecată săracă și irațională, egocentrism patologic, instabilitate, afectivitate săracă, capacități de înțelegere socială limitate, indiferență în relațiile interpersonale, comportament bizar și neprevăzut, viață sexuală dezordonată, lipsă a dorinței de a depune un efort volitiv în direcția integrării sociale.

Psihiatrul Hervey Cleckley, demonstrînd că sociopatul se manifestă ca fiind normal, prezintă următoarele calități ale acestui tip: farmec superficial și o bună inteligență; percepție adecvată a realității, neafectată de iluzii și iraționalism; absența nervozității, calm chiar în situațiile dificile; instabilitate comportamentală; neadevăr, lipsă de sinceritate; lipsa remușcărilor și a rușinii; comportament inadecvat fără vreo motivație personală; judecată săracă și lipsă de experiență socială, chiar de dorință de a trage învățăminte din aceasta; egocentrism; emotivitate diminuată; imposibilitate de a-i înțelege pe alții; indiferență în relațiile personale; comportament bizar, frecvent marcat de agresivitate; viață sexuală defectuoasă, lipsită de pasiune; trai fără perspectivă, utilitate, aspirație spre un scop.

2.3. Profilul personalității infractorului

Diagnosticarea cât mai corectă a profilului psihocomportamental al infractorilor, evidențierea cât mai exactă a cauzelor care au determinat comportamentul lor antisocial constituie cerințe esențiale pentru conturarea programelor terapeutic-recuperative din cadrul instituțiilor corecționale.

Cercetarea complexă a fenomenului infracțional, sub toate aspectele sale, deschide largi perspective explicației științifice a mecanismelor și factorilor cu rol favorizant, permițând o fundamentare realistă a măsurilor generale și speciale orientate către prevenirea și combaterea manifestărilor antisociale.

Cercetările moderne consacrate psihologiei actului infracțional sunt în mod constant pluridisciplinare. O analiză strict psihologică a actului infracțional, constă în analiza modului în care personalitatea infractorului (inteligența, afectivitatea, motivația și voința) se manifestă în pregătirea, săvârșirea și în atitudinea postinfracțională.

Personalitatea infractorului este fondul pe care trebuie să se încrucișeze, în cadrul duelului judiciar, funcțiile acuzării și apărării pentru că, în ultimă instanță, pedeapsa este impusă infractorului, iar efectele sale sunt condiționate de această personalitate. Elementele pozitive ale personalității vor putea conduce spre o pedeapsă mai ușoară, pe când cele negative vor trebui înfrânte printr-o pedeapsă mai aspră. Există și situații în care pedepsele sunt insuficiente, acestea generând, de obicei, fenomenul recidivei sau al obișnuinței infracționale, cărora societatea nu le-a găsit remedii propice.

Conceptul de personalitate este esențial pentru o justiție ce se fundamentează pe adevăr, știință și dreptate, în care primează ideea de recuperare socială a infractorului. De aceea justiția își racordează activitatea la serviciile psihologiei judiciare.

Factorii psihologici nu acționează direct, nemijlocit și univoc asupra individului, ci prin filtrul particularităților sale individuale, particularități ale căror rădăcini se află în mică măsură în elementele înnăscute ale personalității și în cea mai mare măsură în antecedentele sale, în istoria personală. Toate acestea îi determină un anumit tip de comportament disfuncțional, un anumit mod de a acționa și reacționa în spațiul psihologic, în modul de a rezolva situațiile conflictuale care apar mereu în acest spațiu.

Infractorul se prezintă ca o personalitate deformată ceea ce îi permite comiterea unor acțiuni atipice cu caracter antisocial sau disocial.

Infractorul apare ca un individ cu o insuficientă maturizare socială, cu deficiențe de integrare socială, care intră în conflict cu cerințele sistemului valorico-normativ și cultural al societății în care trăiește. Pe această bază se încearcă să fie puse în evidență atât personalitatea infractorului, cât și mecanismele interne (mobiluri, motivații, scopuri) care declanșează trecerea la actul infracțional ca atare (Banciu, 1992).

Studiindu-se diferite categorii de infractori sub aspectul particularităților psihologice, s-a reușit să se stabilească anumite caracteristici comune care se regăsesc la majoritatea celor care încalcă în mod frecvent legea:

Instabilitatea emotiv-acțională. Datorită experienței negative, a educației deficitare primite în familie, a deprinderilor și practicilor antisociale însușite, infractorul este un individ instabil din punct de vedere emotiv-acțional, un element care în reacțiile sale trădează discontinuitate, salturi nemotivate de la o extremă la alta, inconstanță în reacții față de stimuli. Această instabilitate este o trăsătură esențială a personalității dizarmonic structurată a infractorului adult sau minor, o latură unde traumatizarea personalității se evidențiază mai bine decât pe planul componentei cognitive. Instabilitatea emotivă face parte din stările de dereglare a afectivității infractorilor care se caracterizează prin: lipsa unei autonomii afective, insuficienta dezvoltare a autocontrolului afectiv, slaba dezvoltare a emoțiilor și sentimentelor superioare, îndeosebi a celor morale etc. Toate acestea duc la lipsa unei capacități de autoevaluare și de evaluare adecvată, la lipsa de obiectivitate față de sine și față de alții.

Inadaptarea socială. Este evident că orice infractor este un inadaptat din punct de vedere social. Inadaptații, cei greu educabili, de unde se recrutează întotdeauna devianții, sunt elemente a căror educație s-a realizat în condiții neprielnice și în mod nesatisfăcător. Anamnezele făcute infractorilor arată că, în majoritatea cazurilor, aceștia provin din familii dezorganizate (părinți decedați, divorțați, infractori, alcoolici) unde nu există condiții, pricepere sau preocupare necesară educării copiilor. Acolo unde nivelul socio-cultural al părinților nu este suficient de ridicat, unde nu se dă atenția cuvenită normelor regimului zilnic, se pun implicit bazele unei inadaptări sociale. Atitudinile antisociale care rezultă din influența necorespunzătoare a mediului duc la înrădăcinarea unor deprinderi negative care, în diferite ocazii nefavorabile pot fi actualizate, conducând la devianță și apoi la infracțiune.

Acțiunea infracțională reprezintă etiologic un simptom de inadaptare, iar comportamental este o reacție atipică.

Sensibilitatea deosebită. Anumiți excitanți din mediul ambiant exercită asupra lor o stimulare spre acțiune cu mult mai mare ca asupra omului obișnuit, ceea ce conferă un caracter atipic reacțiilor acestora. Pe infractor îl caracterizează lipsa unui sistem de inhibiții elaborat pe linie socială, aceasta ducând la canalizarea intereselor în direcție antisocială. Atingerea intereselor personale, indiferent de consecințe, duce la mobilizarea excesivă a resurselor fizice și psihice.

Duplicitatea comportamentului.Conștient de caracterul socialmente distructiv al actului infracțional, infractorul lucrează în taină, observă, plănuiește și execută totul ferit de ochii oamenilor, în general și ai autorităților în special. Reprezentând o dominantă puternică a personalității, duplicitatea infractorului este a doua lui natură, care nu se maschează numai în perioada în care comite fapta infracțională, ci tot timpul. El joacă rolul omului corect, cinstit, al omului cu preocupări de o altă natură decât cele ale “specialității” infracționale. Acest “joc” artificial îi denaturează actele și faptele cotidiene, făcându-l ușor depistabil pentru un bun observator. Necesitatea tăinuirii, a “vieții duble”, îi formează infractorului deprinderi care îl izolează tot mai mult de societate, de aspectul normal al vieții.

Imaturitatea intelectuală. Aceasta constă în incapacitatea infractorului de a prevedea pe termen lung consecințele acțiunii sale antisociale. Există ipoteza că infractorul este strict limitat la prezent, acordând o mică importanță viitorului. Arbuthnot (1987) concluzionează faptul că acesta este centrat pe prezent și nu discriminează cert delincvența de nondelincvență.

Imaturitatea intelectuală nu se suprapune cu rata scăzută a coeficientului de inteligență (Q.I.), ci înseamnă o capacitate redusă de a stabili un raport rațional între cost-beneficii în proiectarea și efectuarea unui act infracțional, trecerea la comiterea infracțiunii efectuându-se în condițiile unei prudențe minime față de pragurile de toleranță a conduitelor în fapt.

Imaturitatea afectivă. Constă în decalajul persistent între procesele cognitive și afective, în favoarea celor din urmă. Datorită dezechilibrului psiho-afectiv, imaturitatea afectivăduce la o rigiditate psihică, la reacții disproporționate, predominând principiul plăcerii în raport cu cel al realității. Imaturul afectiv recurge la comportamente infantile (accese de plâns, crize etc.) pentru obținerea unor avantaje imediate, minore și uneori nesemnificative. Nu are o atitudine consecventă față de problemele reale și importante, este lipsit de o poziție critică și autocritică autentică, este nerealist, instabil emoțional. Imaturitatea afectivă asociată cu imaturitatea intelectuală predispune infractorul la manifestări și comportamente antisociale cu urmări deosebit de grave.

Frustrarea.Este o stare emoțională resimțită de infractor atunci când este privat de unele drepturi, recompense, satisfacții etc. care consideră că i se cuvin sau când în calea obținerii acestor drepturi se interpun obstacole. Frustrarea este resimțită în plan afectiv-cognitiv ca o stare de criză (o stare critică, de tensiune) care dezorganizează, pentru momentul dat, activitatea instanței corticale de comandă a acțiunilor, generând simultan surescitarea subcorticală.

Infractorii reacționează diferențiat la situațiile frustrante, de la abținere (toleranță la frustrare) și amânare a satisfacției până la un comportament agresiv. Cei puternic frustrați au tendința să-și piardă pe moment autocontrolul acționând haotic, inconstant, atipic, agresiv și violent cu urmări antisociale grave.

Complexul de inferioritate. Este o stare pe care infractorul o resimte ca un sentiment de insuficiență, de incapacitate personală. Complexul de inferioritate apare în urma unor deficiențe, infirmități reale sau imaginare fiind accentuat și de disprețul, dezaprobarea tacită sau exprimată a celorlalți.

Complexul de inferioritate incită adesea la comportamente compensatorii, iar în cazul infractorilor la comportamente de tip inferior orientate antisocial.

J.Pinatel (1971) arată că la majoritatea marilor delincvenți există un nucleu al personalității ale cărui elemente componente sunt: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea și indiferența afectivă.

Egocentrismul reprezintă tendința individului de a raporta totul la el însuși; el și numai el se află în centrul tuturor lucrurilor și situațiilor. Atunci când nu-și realizează scopurile propuse devine invidios și susceptibil, dominator și chiar despotic. Egocentricul nu este capabil să vadă dincolo de propriile dorințe, scopuri, interese. Este un individ incapabil să recunoască superioritatea și succesele celorlalți, se crede permanent persecutat, consideră că are întotdeauna și în toate situațiile dreptate. Își minimalizează defectele și insuccesele, își maximizează calitățile și succesele, iar atunci când greșește în loc să-și reconsidere poziția, atacă cu virulență.

Labilitateaeste trăsătura personalității care semnifică fluctuația emotivității, capriciozitatea și ca atare o accentuată deschidere spre influențe. Individul nu-și poate inhiba sau domina dorințele, astfel că acțiunile sale sunt imprevizibile. Instabilitatea emoțională presupune o insuficientă maturizare afectivă, infractorul fiind robul influențelor și sugestiilor, neputând să-și inhibe pornirile și dorințele în fața pericolului public și a sancțiunii penale.

Agresivitateaapare atunci când individul este împiedicat să-și satisfacă dorințele și se manifestă printr-un comportament violent și distructiv. Cele mai cunoscute forme de agresivitate sunt: autoagresivitatea și heteroagresivitatea. Autoagresivitatea constă în îndreptarea comportamentului agresiv spre propria persoană, exprimându-se prin automutilări, tentative de sinucidere sau chiar sinucidere. Heteroagresivitatea presupune canalizarea violenței spre alții, manifestându-se prin forme multiple, cum ar fi: omuciderea, tâlhăria, violul, tentativa de omor, vătămarea corporală etc.

J.Pinatel mai distinge două forme distincte ale agresivității: ocazională și profesională. Agresivitatea ocazională se caracterizează prin spontaneitate și violență, fiind mai des întâlnită în crimele pasionale. Agresivitatea profesională se caracterizează printr-un comportament violent, durabil, care se relevă ca o constantă a personalității infractorului, acesta manifestându-se agresiv în mod deliberat, conștient.

Indiferența afectivă este strâns legată de egocentrism și mai poartă numele de insensibilitate morală. Ea se caracterizează prin incapacitatea infractorului de a înțelege durerile și nevoile celorlalți, prin satisfacția resimțită față de durerile altora. Indiferența afectivă redă în fond stările de inhibare și dezorganizare emoțională. Această latură a personalității infractorului se formează de la vârste timpurii, fiind una dintre principalele carențe ale procesului socializării, un rol important deținându-l în acest plan funcționarea defectuoasă a structurii familiale, precum și stilul educațional adoptat în cadrul acestei microstructuri. De obicei, infractorul nu este conștient de propria-i stare de inhibare emoțională, ceea ce explică atât calmul cât și sângele rece cu care sunt comise o serie de infracțiuni de o violență extremă. Legătura strânsă dintre indiferența afectivă și egocentrism constă în faptul că infractorului îi este străin sentimentul vinovăției, al culpabilității.

Aceste componente ale personalității infractoare se pot întâlni și la celelalte persoane (neinfractori), însă la acestea nu sunt elemente dominante ale personalității, nu au consistența și frecvența întâlnită la infractori, nu sunt orientate spre infracționalitate.

Ca urmare a orientării axiologice, a sistemului de valori pe care îl posedă, infractorul este incapabil din punct de vedere psihic să desfășoare o muncă socială susținută. Această incapacitate este dublată de disprețul fată de muncă, de atitudinea negativă fată de cei ce desfășoară o activitate organizată, productivă. Nu se poate spune însă că această atitudine, că această incapacitate fizică este generată de deficiențe ale voinței. Procesele volitive funcționează la ei în mod normal, conținutul lor se îndreaptă spre acțiuni conflictuale în raport cu societatea, spre acțiuni antisociale. Atitudinea negativă față de muncă, lipsa unor preocupări susținute care să dea un scop mai consistent vieții, provoacă la ei o stare de continuă neliniște, de nemulțumire de sine, o continuă stare de irascibilitate. Această neliniște alimentează tendința, elaborată în cursul vieții lor, spre vagabondaj și aventuri, ceea ce le convine foarte mult deoarece le favorizează activitatea infracțională. Faptul că în decursul activităților, infractorii își constituie un stil specific de lucru, poate sugera uneori sărăcie de idei sau lipsa imaginației creatoare, dar în același timp mai probabil o specializare superioară, fapt ce contrazice teoria despre inteligența nativă, specifică a infractorilor. Analizând modul lor de lucru, ajungem să recunoaștem că este vorba, în cea mai mare parte a cazurilor, de idei simple, cu mici variații pe același motiv fundamental. Cu toate acestea, măiestria lor poate oglindi uneori ingeniozitate, inventivitate, fantezie, precum și o dexteritate deosebită ce se dobândește pe baza unui antrenament îndelungat.

Trăind în conflict cu societatea și acționând mereu împotriva ei, prin succesele obținute în activitatea infracțională devin încrezuți, orgolioși, supraapreciindu-se și ajungând la manifestări de vanitate, adeseori puerile. Infractorul se simte mereu în continuă apărare legitimă față de societatea care refuză să îi ofere de bună voie ceea ce capriciul lui de moment pretinde. Elementul lui vital și în același timp și o trăsătură fundamentală a caracterului său este minciuna.

Lipsa unui microclimat afectiv, eschivarea de constrângeri social-morale, lipsa unor valori etice către care să tindă, îl fac pe infractor indiferent față de viitor, îi împrumută o atitudine de totală nepăsare față de propria-i soartă. Din acest motiv aparentul curaj de care dă dovadă, reprezintă de fapt insensibilitate, indiferență în urma tensiunii continue, în urma obișnuinței de a fi mereu în pericol. Egoismul înăbușe complet orice urmă de compasiune, și ca urmare poate duce la acte de mare cruzime. Se remarcă sentimentalismul ieftin al infractorului, care are o forță mobilizatoare majoră, constituind resortul care îl împinge spre acțiune.

Profilul psihocomportamental al infractorului a fost prezentat la modul general, cuprinzând acele elemente care se pot desprinde din analiza trăsăturilor fundamentale ale unui număr mare de infractori. Imaginea prezentată este mai degrabă una statistică, ea permite un număr nesfârșit de excepții, un joc mare de deplasări cauzate fie de elemente temperamental-caracteriale, fie de exercitarea unei specialități infracționale deosebite. Ponderea cu care apar aceste caracteristici diferă foarte mult de la un infractor la altul, în funcție și de genul de infracțiune pe care îl realizează.

Luând în considerare unicitatea oricărui act infracțional, a individualității și personalității distincte a oricărui infractor, nu este lipsit de interes urmărirea și surprinderea unor particularități psihologice ale infractorilor de diverse “specialități”.

2.3.1. Profilul personalității infractorului psihopat

Psihopatia reprezintă o tulburare de personalitate ce constăîntr-un set de caracteristici și comportamente ce încalcă regulile sociale, desconsiderând și violând drepturile semenilor.

Caracteristica acestor indivizi este comportamentul antisocial (delincvent sau criminal),care începe în copilărie sau adolescența precoce,manifestându-se în variate arii de manifestare social (relații familiale,școală,profesie,serviciul militar,căsătorie, etc).

Personalitățile sociopate sau psihopate apar deci ca un grup de personalități caracterizate prin comportament antisocial,care acționează fără a ține cont de consecințe,având ca principal stimul dorința imediată, (în timp ce dorințele lor sunt în continuă schimbare).

La prima vedere fermecatori, psihopații fac de obicei o prima impresie bunăși arată o normalitate remarcabilă. Sunt egocentrici, necinstiți și nedemni de încredere, iar uneori au comportamente iresponsabile aparent fără alt un motiv decât pentru distracție. In mare măsură lipsiți de vină, empatie și iubire, au ocazional și superficial relații de prietenie și iubire.

In mod curent, psihopații își caută scuze pentru comportamentul lor nesăbuit și imoral, dând vina pe alții. Foarte rar învață din greșelile lor și au dificultăți în a-și stăpâni impulsurile.

Cu ajutorul tehnicilor de imagistica cerebrala, de cativa ani incoace neurologii au inceput sa identifice deficitele specifice care definesc creierul psihopatic. Cei care au privit in interiorul creierului unui psihopat spun ca ar fi detectat acolo absenta absoluta a oricarei emotii. Ca, de exemplu, la oamenii normali care sunt pusi sa vizioneze imagini cu persoane straine supuse socurilor electrice sau altor stimuli durerosi, se declanseaza automat o reactie emotionala viscerala: incep sa transpire si le creste tensiunea arteriala.

Dar pusi intr-o situatie similara, psihopatii nu simt nimic. Studii de criminologie in care specialistii americani au analizat barbati acuzati ca si-au batut cu bestialitate nevestele, au demonstrat chiar ca pe masura ce agresivitatea acestora crestea, tensiunea lor inregistra o scadere; cu alte cuvinte, asupra lor violenta avea de-a dreptul un efect calmant.

Expuse la expresii faciale exprimand teroarea, partile emotionale ale unui creier uman normal prezinta niveluri crescute de activare, la fel si ariile corticale, responsabile cu recunoasterea faciala. In creierul psihopatilor insa, nimic nu tulbura ariile cerebrale corelate emotiilor, iar sistemul de recunoastere faciala este si mai putin "impresionat" la vederea unor fete schimonosite de frica.

Prin urmare, pentru un psihopat, nu este nimic in neregula cu violenta: a face rau unei alte persoane este doar o modalitate de a obtine ceea ce doreste, o cale perfect rationala de a-si satisface dorintele. De-aici si concluzia: este lipsa emotiei, si nu cea a ratiunii care-l face pe un astfel de individ "impermeabil" la concepte morale de baza. In plus, in opinia unora, golul emotional implica si faptul ca psihopatii nu invata nimic din experientele ostile si ca atunci cand ajung la "racoare" sunt de patru ori mai predispusi decat ceilalti detinuti sa recidiveze dupa eliberare.

In ciuda descoperirilor substanțiale din ultimele decade, percepțiile greșite asupra personalității psihopatice continuă să existe, cu privire la următoarele aspecte:
1. Toti psihopatii sunt violenti. Cercetarile au aratat ca psihopatia este un risc pentru viitoarele violente fizice si sexuale. Mai mult, unii criminali in serie manifesta numeroase trasaturi psihopatice, incluzand farmecul si profunda absenta a vinovatiei si empatiei.Totusi, cei mai multi psihopati nu sunt violenti, si cei mai violenti oameni nu sunt psihopati.
2. Toți psihopații sunt psihotici. In comparație cu oamenii cu probleme psihotice, precum schizofrenia, care adesea pierd contactul cu realitatea, psihopații sunt aproape întotdeauna raționali. Ei sunt conștienți că acțiunile lor nu sunt privite bine de către societate, dar ridică din umeri cu nonșalanță. Criminalii în serie notorii catalogați de presă ca psihopați, dau dovadă mai degrabă de caractere de psihozădecât de psihopatie. Psihopații sunt rareori psihotici.
3. Psihopatia este netratabilă. Psihopații prezintă adesea lipsă de motivație în căutarea tratamentului. Atât psihopații cât și “non-psihopații” pot beneficia de tratament psihologic.

Cu ajutorul tehnicilor de imagistica cerebrala, de cativa ani incoace neurologii au inceput sa identifice deficitele specifice care definesc creierul psihopatic. Cei care au privit în interiorul creierului unui psihopat spun că ar fi detectat absența absolută a oricarei emotii.

Ca, de exemplu, la oamenii normali care sunt puși să vizioneze imagini cu persoane străine supuse șocurilor electrice sau unor stimuli dureroși, se declanșează automat o reacție emoționala visceral șiîncep să transpire și să le crească tensiunea arterială.

Dar puși într-o situație similară, psihopații nu simt nimic. Studii de criminologie în care specialiștii americani au analizat bărbați acuzați căși-au bătut cu bestialitate nevestele, au demonstrat chiar că pe măsură ce agresivitatea acestora creștea, tensiunea lor înregistra o scădere; cu alte cuvinte, asupra lor violența avea un efect calmant.

Expuse la expresii faciale exprimând teroarea, părțile emoționale ale unui creier uman normal prezintă niveluri crescute de activare, la fel și ariile corticale, responsabile cu recunoașterea facială. In creierul psihopaților însaă, nimic nu tulbura ariile cerebrale corelate emțiilor, iar sistemul de recunoaștere facială este și mai puțin "impresionat" la vederea unor fețe schimonosite de frica.

Prin aceste comportamente acești subiecți devin frecvent infractori, motiv pentru care sunt reclamați și urmăriți penal. Periculozitatea faptelor acestora este de competența instanțelor de judecată.Odată descoperiți sunt arestați și procedural sunt supuși expertizei psihiatrice medico-legale.

Având discernământul faptelor comise subiecții cu această anomalie de personalitate sunt judecați și condamnați penal.In acest mod ei sunt pricipalii rezidenți ai penitenciarelor, uneori al celor de maximă siguranță.

Aflați în penitenciare, sub stare privativă de libertate, acești infractori, pe care psihopatologia îi denumește psihopați antisociali, sunt introduși în diverse programe comportamentale de resocializare al căror scop este prevenția recidivei.

Comportamentul infracțional psihopat se caracterizează printr-un mare polimorfism putând include practic orice tip de infracțiune, de orice gravitate și complexitate.

CAPITOLUL III

3.1. Despre infracțiunile cu violență și încadrarea lor in noul Cod Penal

3.1.1. Evaluarea penală a consecințelor traumatismelor

Orice formă de agresiune fizică este pedepsită prin lege. Pedeapsa va fi aplicată în funcție de consecințele pe care traumatismul produs le are asupra corpului persoanei vătămate. Astfel, urmările traumatismului sunt cuantificate în numărul de zile de îngrijiri medicale necesare, iar o serie de articole din Codul Penal prevăd modalitatea aplicării pedepsei în astfel de cazuri, precum urmează:Beliș medicina legală în practica judiciară

Aceste articole sunt prezentate așa cum apar în Noul Cod de Procedură Penală, în partea specială Titlul I – Infracțiuni contra persoanei¸ Capitolul I – Infracțiuni contra vieții.

3.1.2. Infracțiuni contra vieții.

Art. 188. Omorul.

(1) Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Tentativa se pedepsește.

Art. 189. Omorul calificat.

(1) Omorul săvârșit în vreuna dintre următoarele împrejurări:

a. cu premeditare;

b. din interes material;

c. pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;

d. pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni;

e. de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor;

f. asupra a două sau mai multor persoane;

g. asupra unei femei gravide;

h. prin cruzimi,

se pedepsește cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Tentativa se pedepsește.

Art. 190. Uciderea săvârșită la cererea victimei.

Uciderea săvârșită la cererea explicită, serioasă, conștientă și repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferințe permanente și greu de suportat, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Art. 191. Determinarea sau înlesniea sinuciderii.

(1) Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani.

(2) Când fapta prevăzută în alineatul (1) s-a săvârșit față de un minor cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani sau față de o persoană cu discernământ diminuat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani.

(3) Determinarea sau înlesnirea sinuciderii, săvârșită față de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau față de o persoană care nu a putut să-și dea seama de consecințele acțiunilor sau inacțiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alineatele (1) – (3) au fost urmate de o încercare de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

Art. 192. Uciderea din culpă.

(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(3) Dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în aliniatul (1) și aliniatul (2) se majorează cu jumătate.

3.1.3. Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății

Art. 193. Lovirea sau alte violențe.

(1) Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă

(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Art. 194. Vătămarea corporală.

(1) Fapta prevăzută în articolul 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecințe:

a. o infirmitate;

b. leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;

c. un prejudiciu estetic grav și permanent;

d. avortul;

e. punerea în primejdie a vieții persoanei,

se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Când fapta a fost săvârșită în scopul producerii uneia dintre consecințele prevăzute în alineatul (1) litera a), litera b) și litera c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

(3) Tentativa la infracțiunea prevăzută în alineatul (2) se pedepsește.

Art. 195. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte.

Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în articolul 193 și articolul 194 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani.

Art. 196. Vătămarea corporală din culpă.

(1) Fapta prevăzută în articolul 193 alineatul (2) săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Fapta prevăzută în articolul 194 alineatul (1) săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Când fapta prevăzută în alineatul (2) a fost săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

(4) Dacă urmările prevăzute în alineatele (1) – (3) s-au produs față de două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

(5) Dacă nerespectarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfășurarea activității care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alineatul (1) și alineatul (3) constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(6) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Art. 197. Relele tratamente aplicate minorului.

Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice,

intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Art. 198. Încăierarea.

(1) Participarea la o încăierare între mai multe persoane se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau mai multor persoane și nu se cunoaște care dintre participanți a produs urmările, se aplică tuturor pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani, cu excepția victimei, care răspunde potrivit alineatului (1).

(3) Când prin fapta săvârșită în condițiile alineatului (2) s-a cauzat moartea unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani, iar dacă s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

(4) Nu se pedepsește cel care a fost prins în încăierare împotriva voinței sale sau care a încercat să-i despartă pe alții.

3.1.4. Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie

Art. 199. Violența în familie.

(1) Dacă faptele prevăzute în articolul 188, articolul 189 și articolele 193 – 195 sunt săvârșite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.

(2) În cazul infracțiunilor prevăzute în articolul 193 și articolul 196 săvârșite asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu. Împăcarea înlătură răspunderea penală.

Art. 200. Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă.

(1) Uciderea copilului nou-născut imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârșită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Dacă faptele prevăzute în articolele 193 – 195 sunt săvârșite asupra copilului nou-născut imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore, de către mama aflată în stare de tulburare psihică, limitele speciale ale pedepsei sunt de o lună și, respectiv, 3 ani.Noul Cod penal Noul Cod de procedură penală

Indiferent de încadrarea juridică a faptei, medicul legist are rolul de a elucida diferite aspecte legate de organismul uman și anumiți factori de ordin biologic care pot constitui probe obiective în justiție pentru dovedirea și aprecierea gravității infracțiunii.

Rolul medicului legist este complex, acesta extinzându-se pe întreaga perioadă de cercetare judiciară.

3.2. Particularitățile expertizei medico-legale psihiatrice în cazul psihopatului care a comis un omor sau L.C.M.

Expertiza medico-legală psihiatrică, după cum am arătat, este obligatorie în omor. Dacă în alte Expertize medico-legale psihiatrice caracterul de urgență este relativ, în omor se impune cu precădere ca această expertiză să se efectueze foarte repede, raportat la momentul infracțiunii. Acest lucru este necesar deoarece trebuie găsit un răspuns clar la întrebarea “A avut discernământ la momentul comiterii faptei? “.

De obicei autorii omorurilor sunt reținuți la scurt timp după comiterea infracțiunii și fiind arestați, prezența lor în comisia medico-legală psihiatrică se întârzie. În aceste condiții trebuie efectuat, chiar și în momentul încarcerării, un examen psihic în prezența medicului de penitenciar sau al arestului, care trebuie notat în fișa medicală a deținutului și ulterior valorificat în cursul expertizei medico.legale psihiatrice.

Un examen medicl complet este de asemenea absolut util de efectuat autorilor omorurilor deoarece pot fi descoperite elemente medicale surprinzătoare care pot avea influență în cursul desfășurării procesului penal.

Atunci când este dificil de prezentat un diagnostic psihiatric după o primă examinare, autorul trebuie internat în spitalul de psihiatrie, lucru greu de îndeplinit deoarece se pune problema pazei acestuia.

În cazurile limită, este de preferat ca autorul să fie internat la Spitalul Penitenciar Jilava, secția de psihiatrie. În cazul criminalilor, examenul psihologic este obligatoriu deoarece se poate contura un tablou complet al tipului de personalitate care ei îl prezintă. Atunci când cazul o cere și patologia autorului unui omor este bogată trebuiesc studiate toate foile de observație anterioare și eventual alte expertize medico-legale psihiatrice efectuate la acea persoană.

Atunci când infractorul este o persoană cu antecedente penale numeroase și cu alte expertize efectuate pentru alte fapte ne putem aștepta ca el să fie o persoană foarte versată și să simuleze, uneori cu mare convingere, diverse afecțiuni psihice. Când simularea este dovedită acest aspect trebuie notat în Expertiza medico-legală psihiatrică.

Uneori autorii omorurilor sunt psihopați extrem de violenți și cureacții imprevizibile cu un mare grad de auto- și heteroagresivitate, din acest motiv trebuiesc făcute propuneri privind condițiile de detenție și eventualul tratament medical psihiatric.

3.3. Examenul psihologic–importanța lui în cazul psihopatului învinuit de omor sau L.C.M.

În practica expertizei medio-legale psihiatrice în județul Bihor, de mai bine de 10 ani examinarea psihologică este regula la fiecare caz.

Psihologul are cel mai adesea un “privilegiu”: el vine primul în contact cu persoana supusă expertizei. Imediat după internare acesta face un examen psihologic apoi electroencefalograma.

În relația cu examinatorul, expertizatul poate oferi o serie de date despre actul delictual în sine și conjunctura determinantă. De asemenea, expertizatul poate manifesta atitudini diferite:

Absența sau prezența remușcărilor pe care le manifestă sau nu;

Acceptarea sau nerespectarea actului delictual;

Reacția față de posibila pedeapsă și față de culpă;

Motivația delictuală și potențialul delictogen.

Toate aceste aspecte trebuie să-și găsească locul în conținutul buletinului de examinare psihologică.

Uzual, se folosesc metode subiective standardizate pentru aprecierea potențialului delictual și a probabilității de recidivă. Acestea sunt probele proective și probele pentru eficiență cognitivă. Probele proective sunt metode care permit o investigare dinamică și globală a personalității atât sub aspectele ei manifeste cât și mai ales sub aspectele ei profunde.

Investigarea capacității cognitive (a nivelului intelectual) relevă dezvoltarea funcțiilor mentale în special sub aspectul lor intelectual. Intelectul reprezintă o altă dimensiune a persoanei cu implicații semnificative în comiterea actelor antisociale. Deficitul intelectual măsurabil prin probele de inteligență are următoarele caracteristici:

Scăderea semnificativă sau absența capacității de sinteză;

Comprezensiune sever scăzută sau absentă a relațiilor dintre elemente;

Capacitate de conceptualizare și de manevrare a conceptelor sever scăzută sau absentă;

Capacitate de comparare scăzută;

Necesitatea de a recurge la obiecte concrete în rezolvarea diferitelor situații sau probleme;

Procesele cognitive au o bază logică slabă de unde concluzii și atitudini bizare-absurde.

Importanța investigării psihologice a capacității cognitive, a nivelului intelectual cu cuantificarea sa eventual numerică (Q.I.) rezidă din faptul că debilul mental nu operează prin discernământ ci prin reflexe de conduită, prin condiționări comportamentale. la debilii mentali, vârsta mentală este semnificativ diferită de vârsta cronologică (mai mică). Aceste aprecieri ale psihologului sunt de importanță deosebită în fundamentarea concluziilor expertizei psihiatico-legale.

O latură importantă a examenului psihologic este, de asemenea, aprecierea prin teste a atingerii organice (organicitatea) de la microsechelaritate până la sindroamele psiho-organice. Organicitatea ca și debilitatea poate marca major responsabilitatea persoanei, capacitatea sa de a discerne, de a aprecia situația dar mai ales consecințele actelor proprii.

Aprecierea indicelui de deteriorare în procente este un parametru util în cuantificarea discernământului, motiv pentru care la cazurile unde se impune trebuie solicitat psihologului în mod expres.

Obiectivele practice ale examinării psihologice în expertiza medico-legală psihiatrică sunt:

Atitudinea examinatorului să țină cont de situația limită a subiectului investigat, ea trebuie să fie binevoitor neutră cu evitarea unor judecăți apriorice;

Relația examinator – examinat trebuie să fie prin ea însăși un instrument de investigație în sensul că examinatorul poate obține informații ce trebuie să își găsească locul în conținutul buletinului de examinare chiar dacă nu au o semnificație psihologică;

Probele proiective să ofere informațiile cele mai complete și profunde despre mecanismele ce au dus la săvârșirea unui act;

Examenul psihologic să se repete de cel puțin două ori în cadrul unor ședințe de examinare (funcție de dificultatea cazului);

Coeficientul de inteligență nu trebuie luat în interpretare ca o cifră;

Semnificațiile sale trebuie înțelese în contextul situației în legătură și cu celelalte probe;

Examinarea psihologică nu se va axa pe aspecte faptice ale conduitei persoanei ci pe aspecte cauzale motivaționale;

Aspecte ce țin de comportamentul, reacțiile, angajarea subiectului în timpul examinării prcum și comentariile sale vor fi notate în buletinul de examinare psihologică;

În caz de omor și leziuni cauzatoare de moarte pe primul loc între testele care trebuiesc solicitate sunt cele care investighează personalitatea (în general cele proiective). Uzual se folosesc tehnici de ordonare (testul Szondi) și tehnici expresive (testul arborelui).

În practică trebuie solicitat expres psihologilor, efectuarea unui set mai mare de teste în următoarele cazuri legate de omor:

Omor deosebit de grav (cu cruzimi);

Omor multiplu;

Tentativă de omor urmată de tentativă de sinucidere a agresorului.

3.4. Ancheta socială și importanța ei în cazul psihopatului ce a comis un omor sau L.C.M.

Asistentul social este persoana cea mai abilitată să aducă date din mediul familial și social prin ancheta socială pe care o efectuează. Asistentul social are următoarele sarcini:

Efectuarea anchetei sociale în familia subiectului expertizat;

Efectuarea anchetei între vecinii sau cunoștințele mai apropiate ale celui expertizat. Cu acest prilej trebuiesc aflate modificările de comportament, eventual neobservate sau chiar ascunse de membrii familiei;

Efectuarea anchetei la locul de muncă al subiectului, axată mai ales pe actele de indisciplină sau insubordonare;

Obținerea unor date de la școală, dacă subiectul este minor școlarizat, atât de la profesori cât și de la colegii mai apropiați. Ancheta trebuie axată pe relațiile intercolegiale, comportament și mai ales pe evoluția performanței școlare de-a lungul unui interval mai mare de timp, adică 2-3 ani;

3.4.1.Metodologia efectuării anchetei sociale și conținutul acesteia

O anchetă socială trebuie să cuprindă următoarele părți (capitole):

Date de identitate ale subiectului: nume, prenume, vârstă, domiciliul actual.

Motivele pentru care se solicită ancheta socială (le aflăm din ordonanța de efectuare a expertizei și din dosarul cauzei).

Obiectivele anchetei sociale stabilite în comun de cei trei membri ai comisiei. Prezența asistentului social în acest moment al expertizei este obligatorie. El își notează întrebările la care trebuie să găsim răspunsuri prin ancheta socială.

Locul (adresele) de unde se vor obține informațiile (corespunde locului unde asistentul social va face deplasarea):

Domiciliul subiectului;

Locul de muncă;

Domiciliul vecinilor;

Persoanele din anturajul subiectului;

Școala;

Locul de detenție;

Circumscripția sanitară sau dispensarul de intreprindere;

Locul unde pot fi întâlniți coparticipanții la actul antisocial;

Victima sau victimele (atunci când e cazul)

Cronologia faptelor discomportamentale, eventual cu expunerea cazierului penal.

Concluziile (răspunsuri punctuale la obiectivele formulate inițial, individualizate la fiecare caz în parte).

Prin conținutul său ancheta socială trebuie să acopere următoarele aspecte ce țin de persoana supusă expertizei:

Date de identitate și localizare;

Locul subiectului în familie (tată, mamă, fiu, fică, frate, bunic, bunică);

Date ce țin de antecedentele personale fiziologice și patologice;

Antecedente heredocolaterale;

Date privins școlarizarea, cu apreciere calitativă a acesteia;

Aprecieri asupra integrității familiare și sociale a subiectului;

Comportamentul în societate (vecini, loc de muncă, loc de relaxare);

Relațiile subiectului cu membrii familiei;

Stabilirea momentului când au apărut primele tulburări discomportamentale;

Evoluția tulburărilor în timp până la data efectuării anchetei;

Date privind situația militară (recrutat, nerecrutat, motivul);

Precizarea antecedentelor penale (cazierul);

Date cu referire precisă la fapta comisă sau imputată;

Comportamentul de dinainte și imediat după comiterea faptei;

Împrejurările în care a acționat;

Dacă a acționat singur sau în grup;

Dacă este consumator de alcool și respectiv dacă se afla sub influența alcoolului când a comis fapta;

Cum motivează fapta sa;

Date obținute de la coparticipanți la faptă;

Date obținute de la victime;

Date privind starea materială și socială (bunuri materiale, căsătorit, necăsătorit, concubinaj, divorțat);

Nevoile și aspirațiile subiectului;

Aprecierea reacției pe care o are fapta în mediul de provenieneță al subiectului.

Ancheta socială nu poate fi un formular tipizat pentru că el îngrădește prin rubricile sale chiar dacă sunt numeroase, posibilitatea celui care îl completează de a aduce date specifice, unice pentru cel investigat.

3.5. Noțiunea de victimologie

Studiul fenomenului infracțional nu poate fi complet dacă nu avem în vedere că orice act infracțional aduce după sine și apariția de victime. Domeniul științific care studiază victima este victimologia.

În legislația noastră, atât în C.P. cât și în Codul de procedură penală, privitor la raportul autor-victimă atenția este îndreptată maximal asupra celui ce săvârșește fapta antisocială și mult mai puțin asupra celui ce suportă efectele directe ale comiterii infracțiunii, mai ales în cazul infracțiunii de violență (omor, LCM, etc).

Obiectul de cercetare și acțiune al victimologiei actuale, ca latură a criminologiei, se referă la starea și condiția unei victime individuale sau generale, stare ce este confirmată prin criterii identificabile ca suferință fizică, morală sau materială. Această stare rezultă din efectul și consecințele unei forme de agresiune (Pirozyski, Scripcaru & Berlescu, 1996).

Victimologia are o fermă și precisă delimitare ce operează în cadrul raportului dintre o formă de agresiune și efectul unei consecințe, confirmate de existența unei victime și a victimizării ei.

Victimologia este un concept relațional, în care tipurile de relații nu sunt numai simple și directe, ci pot avea chiar un caracter polimorf, de la pasivitate la reacții tensionale, violente.

Analiza și cunoașterea rolului pe care îl ocupă victima în activitatea infracțională, contribuie la formularea unor recomandări preventive și autoprotective în raport cu pericolul victimizării.

Într-un sens mai larg orice persoană poate fi un fel de victimă. Astfel, toți suntem victime ale efectelor negative pe care le are civilizația asupra noastră: ritmul de viață care depășește uneori posibilitățile noastre de a face față solicitărilor la care suntem supuși, poluarea etc. De asemenea suntem victime potențiale ale unor accidente de circulație, ale unor accidente de muncă, iar unii dintre noi ne autovictimizăm prin consumul exagerat de băuturi alcoolice, fumatul excesiv etc.

Prin victimă înțelegem orice persoană umană care suferă direct sau indirect consecințele fizice, materile sau morale ale unei acțiuni sau inacțiuni criminale.

Există multe aspecte care țin de relația infractor-victimă, dar cel mai important dintre ele se referă la faptul dacă victimele pot sau nu să împartă într-o anumită măsură responsabilitatea cu infractori ce comit acte de natură antisocială împotriva lor.

Von Hering introduce noțiunea de “victimă activantă” prin care înțelege rolul jucat de victimă în declanșarea mecanismelor latente ale infractorilor. El ajunge la concluzia că, direct sau indirect, și victima poartă o parte din vină în desfășurarea activității infracționale.

Pe linia susținerii acestei idei, că victima poartă o anumită răspundere în desfășurarea activității infracționale a apărut și conceptul de “potențial de receptivitate victimală” propus de Mendelson, care înseamnă gradul de vulnerabilitate victimală a unui individ, acesta fiind condiționat de o mulțime de factori precum: vârstă, sex, aspect bio-constituțional, pregătire socio-culturală, Q.I., caracteristici psihocomportale. De exemplu neglijența, superficialitatea, exagerarea eului, etc. pot corela cu valori crescute ale nivelului vulnerabilității victimele.

3.5.1.Situația psihologică a victimei

Situația psihologică a victimei este foarte complexă. În cadrul acțiunii infracționale, direct sau indirect, victima contribuie la activarea mecanismelor latente agresive ale infractorului. De aici rezultă noțiunea de potențial de receptivitate victimală, respectiv capacitatea de a deveni victima unor infracțiuni.

O formă aparte de receptivitate o constituie impresionabilitatea victimei. Astfel, unele persoane devin victime prin gradul lor de naivitate, fiind impresionate de comportamentul și ținuta elegantă pe care unii o afișează, acordându-le credit moral. De obicei, infractorii intelectuali, profită de acest lucru și determină victima să participe în mod activ la acțiunea infracțională. Persoanele astfel victimizate nu reclamă fapta, pentru a nu fi considerate complice sau pentru a nu fi puse într-o situație penibilă.

Contribuția victimei la săvârșirea unei infracțiuni, nu se rezumă numai la provocare, ci ea constă din orice act care, direct sau indirect, antrenează un mod de manifestare susceptibil de a deveni periculos. Pietonul care intră intempestiv și total neglijent în fața unui autovehicul în mers, cei care au o comportare nejustificată în relațiile sociale, de familie ori de muncă și care atrag indignare, cei care nesocotesc în mod nepermis bunul simț, în toate asemenea situații este posibil ca persoana vizată să reacționeze impulsiv și să săvârșească acte grave de violență care, privite izolat, de cele mai multe ori nu au explicație.

Interesul nostru pentru studiul victimei este cu atât mai mare, cu cât orice persoană poate deveni victima unei infracțiuni. Psihologia judiciară urmărește stabilirea naturii reale a relației dintre infractor și victimă. Aceasta înseamnă să studiem victima și infractorul în același grup social, în aceeași cultură sau subcultură în care relațiile sunt supuse evoluției fie în sens pozitiv, fie negativ. În analiza unui caz trebuie să cunoaștem întreaga dinamică a evenimentelor, trebuie ca totul să fie văzut în context și nu în afara lui.

Gradul de vulnerabilitate victimală depinde de două categorii de factori:

a)factori personali: vârstă, sex, pregătire socio-culturală, inteligență, aspect bio-constituțional, caracteristici psiho-comportamentale, calități morale, atitudini (infatuarea, aroganța, neglijența, indiferența, naivitatea) ș.a.

b)factori situaționali: medii, locuri frecventate, izolarea socială, consumul de băuturi alcoolice, jocurile de noroc, relațiile extraconjugale, perversiuni sau inversiuni sexuale etc.

Realitatea confirmă că un număr însemnat de victime provin din rândul copiilor, vârstnicilor și femeilor.

Copiii prezintă o vulnerabilitate victimală crescută datorită faptului că sunt slabi sub raportul forțelor fizice și psihice, au o capacitate redusă de anticipare a acțiunii agresorilor, imaturitate în aprecierea oamenilor și situațiilor, sunt sugestibili, creduli etc. Adesea infractorii îi utilizează pe copii drept complici la diverse acțiuni.

Formele cele mai grave de victimizare a copiilor sunt: maltratarea fizică, incestul, violul, tâlhăria etc.

Persoanele în vârstă prezintă un grad ridicat de vulnerabilitate victimală, deoarece forța fizică și psihică este diminuată; posibile deficiențe senzoriale și motorii, amnezie, dificultăți la nivelul activității intelectuale și de obicei locuiesc singure, în locuri mai izolate.

Agresorii acestui gen de victime provin de cele mai multe ori din familie, din anturajul apropiat (prieteni, vecini, persoane care le îngrijesc etc.) sau din cei “specializați” în acest gen de infracțiuni. Formele cele mai frecvente de acțiune sunt: furtul, tâlhăria, violul, omorul ș.a., infractorii căutând să-și însușească valorile materiale pe care victimele le dețin (bani, valută, bijuterii, tablouri, obiecte de uz casnic, îmbrăcăminte etc.).

O categorie specială a acestui gen de infracțiuni este maltratarea persoanelor în vârstă. Aceasta are loc în familie sau în instituțiile de asistență socială, fiind înfăptuită în diverse forme: agresiune fizică și psihică, deposedare de bunuri prin minciună și înșelăciune, privare de hrană și medicamente, izolare socială etc. Toate acestea sunt fapte greu de stabilit, iar prevenirea și combaterea lor se realizează cu dificultate.

Femeile prezintă un grad ridicat de vulnerabilitate victimală datorită unor particularități psihologice proprii: sensibilitate, gingășie, finețe, aspect fizic plăcut, forță fizică redusă, uneori credulitate, aroganță, indiferență, consum de băuturi alcoolice, anturaj dubios etc., toate acestea fiind abil exploatate de infractori.

Cea mai întâlnită formă de victimizare a femeii este violul. Acesta este expresia unei agresiuni sexuale exercitate de agresor asupra unei persoane de sex feminin, sub impactul forței fizice sau a presiunii psihologice. De regulă, violatorii provin fie din categoria persoanelor cunoscute, fie din categoria unor indivizi cunoscuți numai din vedere sau complet necunoscuți.

O altă modalitate de victimizare a femeii este maltratarea și chiar uciderea acesteia de către soț. Cauzele care duc la acest gen de infracțiuni sunt diverse: conflicte intrafamiliale, gelozie, infidelitate conjugală, alcoolism sau unele boli psihice de care suferă soțul.

De o complexitate aparte sunt unele cazuri în care soția maltratată, ajunge în postură de criminal, ucigându-și soțul.

În general, bărbații provoacă un număr mai mare de victime decât femeile. Acest lucru este explicabil prin faptul că bărbații sunt mai agresivi decât femeile și se implică mai mult în situațiile conflictuale violente.

Se apreciază că sunt și profesii cu o vulnerabilitate victimală ridicată, iar altele cu una mai scăzută. Printre profesiile din rândul cărora se recrutează mai multe victime se află cele de factor poștal, casier, taximetrist, reporter etc. Explicația constă în faptul că astfel de profesii implică prezența persoanelor respective în locuri izolate unde pot fi atacate cu ușurință. Vulnerabilitatea victimală poate fi atenuată prin gradul ridicat de socializare și integrare psihosocială pe care îl implică unele profesii.

S-a constatat că “timpul” și “spațiul” constituie factori victimogeni. Astfel, în zilele de sâmbătă și duminică, numărul victimelor este mai mare decât în celelalte zile ale săptămânii, iar spațiile închise și izolate favorizează comiterea unor infracțiuni cu violență.

Lucrări foarte recente insistă asupra discriminării victimelor în funcție de gradul lor de responsabilitate în comiterea infracțiunilor precum și de reacția socială în raport cu acestea.

Astfel, A. Kermen împarte victimele în două categorii:

victime acuzate

victime apărate

în prima categorie “victime acuzate” intră cazurile de victime împotriva cărora sunt dovezi că ele împart răspunderea în forme diferențiate cu infractorul.

Tipurile de comportament de care pot fi făcute vinovate victimele sunt în special cele de facilitare, precipitare și provocare.

În a doua categorie “victime apărate” intră acele victime împotriva cărora nu există nici un fel de dovadă sau argument că ar avea vreo vină sau ar fi avut o legătură cu infractorul înainte de comiterea infracțiunii.

Una din clasificările cele mai valoroase și mai utile din punct de vedere științific este cea a lui Stephen Schafer care folosește drept criteriu gradul de participare și desigur de răspundere a victimei în comiterea infracțiunii. Schafer diferențiază șapte categorii de victime:

Victime care anterior faptului infracțional nu au avut nici o legătură cu făptașul. “întâlnirea” dintre victimă și infractor la locul infracțiunii este totalmente întâmplătoare. Exemplu: cazul funcționarului de la ghișeul unei bănci care cade victimă unui infractor.

Victime provocatoare – sunt cele care, anterior victimizării lor, au comis ceva (conștient sau inconștient) față de infractor. Exemplu: cazul când victima ulterioară se comportă arogant față de viitorul infractor; dacă nu-și ține o promisiune dată solemn sau intră în legături amoroase cu iubita infractorului.

Victime care precipită declanșarea acțiunii răufăcătorului. Cazul persoanelor care, prin conduita lor, influențează răufăcătorii în a comite infracțiuni, deși între ei nu a existat niciodată nici o legătură. Exemplu: persoana care trântește portiera mașinii dar uită să o închidă.

Victime slabe sub aspect biologic. Este cazul persoanelor ce prezintă slăbiciuni din punct de vedere psihic sau fizic și din această cauză sunt ușor victimizate. Aici răspunderea revine în primul rând persoanelor care sunt obligate să le supravegheze.

Victime slabe sub aspect social – sunt acele persoane care aparțin unor grupuri minoritare etnice sau care aparțin unor religii neagreate de comunitate.

Victime autovictimizante – sunt persoanele care orientează agresiunea către propria persoană. Drogomaniile, suicidul, inversiunile sexuale, etc. Sunt acele acte deviante sau chiar criminale în care cel lezat joacă atât rolul de criminal cât și pe cel de victimă.

Victime politice – sunt acele persoane care au de suferit din cauza convingerilor lor.

CERCETĂRI PERSONALE

1. MATERIAL ȘI METODĂ

Prezenta lucrare a fost efectuată prin studiul Rapoartelor de expertiză medico-legală psihiatrică, din arhiva Serviciului Județean de Medicină Legală Bihor – Oradea.

Cazurile studiate au fost selectate din totalitatea expertizelor medico-legale efectuate într-un interval de timp de 2 ani, adică anul 2012 și anul 2013.

A fost studiat un număr de 151 Rapoarte de expertiză medico-legală psihiatrică dintr-un total de 10256 expertize efectuate în cadrul acestui serviciu în intervalul de timp studiat.

Pentru toate cazurile studiate am luat în considerare următorii parametri:

Ponderea expertizelor medico-legale psihiatrice din totalul expertizelor medico-legale efectuate în cadrul SML Bihor – Oradea în intervalul 2012 – 2013.

Repartiția cazurilor studiate pe sexe.

Repartiția cazurilor în funcție de grupa de vârstă a persoanelor expertizate.

Repartiția cazurilor după mediul de proveniență.

Repartiția cazurilor în funcție de studii sau profesie.

Repartiția cazurilor în funcție de satisfacerea serviciului militar.

Diagnosticul comisiei de expertiză psihiatrico-legală.

Discernământul raportat la fapta comisă.

Repartiția cazurilor în funcție de infracțiunea comisă.

Rezultatele acestui studiu au fost înscrise în tabele și reprezentări grafice și au fost prelucrate statistic pe calculator.

REZULTATE ȘI DISCUȚII

1. Ponderea expertizelor medico-legale psihiatrice din totalul expertizelor medico-legale efectuate în cadrul SJML Bihor – Oradea în intervalul 2012 – 2013.

În perioada 2012 – 2013 în cadrul SJML Bihor – Oradea au fost efectuate 151 expertize medico-legale psihiatrice față de un total de 10256 expertize efectuate în acest interval de timp.

Raportat la expertizele efectuate la persoana în viață expertizele medico-legale psihiatrice reprezintă un procent de 3 %, adică 151 expertize psihiatrico-legale față de 8450 expertize pe persoana în viață.

TABEL I.

În figura I este reprezentată grafic ponderea expertizelor medico-legale psihiatrice din totalul expertizelor medico-legale efectuate în intervalul studiat.

Din figura I rezultă că frecvența expertizelor medico-legale psihiatrice reprezintă 1% din totalul expertizelor medico-legale efectuate în cadrul SJML Bihor – Oradea în intervalul luat în studiu.

În figura II este reprezentată grafic ponderea expertizelor medico-legale psihiatrice din totalul expertizelor pe persoana în viață efectuate în intervalul 2012 – 2013 în cadrul SJML Bihor – Oradea.

FIGURA II.

2. Repartiția cazurilor pe sexe

În urma studiului efectuat rezultă că din totalul de 151 de cazuri de expertiză medico-legală psihiatrică studiate în intervalul 2012 – 2013, 136 de persoane expertizate au fost de sex masculin, față de numai 15 persoane de sex feminin.

TABEL II.

FIGURA III.

Din figura III se observă că din totalul cazurilor expertizate psihiatrico-legal 90% revin sexului masculin, față de numai 10% sexului feminin. Rezultă deci o pondere net superioară a bărbaților expertizați. Acest lucru s-ar putea explica prin preponderența infractorilor din rândul sexului masculin. Astfel, numărul infractorilor bărbați fiind mai mare și numărul expertizelor medico-legale psihiatrice la acest sex este mai mare.

Distribuția bolilor psihice și a tulburărilor psihopatologice în funcție de sex nu prezintă aceeași distribuție ca mai sus. Această diferență rezidă din faptul că bărbații prezintă mai frecvent tulburări psihopatologice de tipul tulburărilor din etilismul cronic, epilepsii, etc.

3. Repartiția cazurilor în funcție de grupa de vârstă a persoanelor expertizate psihiatrico-legal

TABEL III.

FIG IV.

Am urmărit repartiția pe grupe de vârstă a persoanelor expertizate psihiatrico-legal și am observat că, incidența mai mare a fost întâlnită la persoanele tinere, cu vârstă de până la 30 de ani. Pentru restul grupelor de vârstă, respectiv 31 – 40 ani, 41 – 50 ani, 51 – 60 ani și peste 60 de ani se constată un număr relativ egal de reprezentanți la expertizele psihiatrico-legal. Acest lucru s-ar datora numărului mare de infractori adulți, dintre care mulți își încep activitatea încă din perioada când erau minori sau tineri adolescenți.

O altă cauză ar fi faptul că în această grupă de vârstă, de 18 – 30 ani, se încadrează și cei care iau contact pentru prima dată cu urmărirea penală și ca urmare sunt supuși mai frecvent expertizei psihiatrico-legale.

4. Repartiția cazurilor după mediul de proveniență al persoanelor expertizate

În urma studiului efectuat am constatat că din cele 151 cazuri expertizate psihiatrico-legal, 93 de cazuri au provenit din mediul urban și 53 cazuri din mediul rural.

TABEL IV.

FIGURA V.

Din figura VI se observă că 64% dintre persoanele expertizate provin din mediul urban și 36% din mediul rural. Acest fapt se datorează pe de o parte numărului mai mare de infractori din mediul urban și mai ales a infracțiunilor contra patrimoniului și pe de altă parte informării mai bune a infractorilor din mediul urban (sau a aparținătorilor acestora) asupra posibilității de a scăpa de rigorile legii printr-o expertiză psihiatrică din care să rezulte lipsa discernământului raportat la fapta comisă. Numărul mai mare al populației din mediul urban are de asemenea influență asupra numărului mai mare al cazurilor expertizate.

5.Repartiția cazurilor în funcție de studii sau profesie.

Studiind repartiția cazurilor în funcție de studii sau profesie rezultă că majoritatea celor expertizați provin din rândul populației cu studii medii sau elementare (129 cazuri), chiar incomplete și doar un număr mic provin din rândul populației cu studii superioare (9 cazuri). Am constatat de asemenea persoane declarate ca analfabete în cadrul studiului nostru, într-un număr de 13 cazuri.

TABEL V.

FIGURA VI.

Se poate concluziona că majoritatea infractorilor expertizați psihiatrico-legal provin din rândul populației cu studii medii neterminate, având diverse profesii, a celor cu școală profesională, de asemenea cu profesii foarte variate sau a analfabeților, de obicei liber profesioniști, adică fără ocupație.

6.Repartiția cazurilor în funcție de satisfacerea stagiului militar

La bărbații expertizați psihiatrico-legal în intervalul de timp luat de noi în studiu am urmărit și modul de satisfacere a serviciului militar de către aceștia, adică dacă au fost declarați apți sau inapți pentru serviciul militar. Am găsit un număr de 90 subiecți apți pentru serviciul militar și doar 46 inapți, deci o netă pondere a celor găsiți apți pentru serviciul militar.

TABEL VI.

FIGURA VII.

Trebuie precizat că toți bărbații expertizați psihiatrico-legal au prezentat unele tulburări psihice sau psihopatologice cu ocazia examinării, chiar dacă discernământul a fost păstrat, fapt care pune sub semnul întrebării eficiența comisiilor medicale de recrutare, având în vedere că psihopatiile, dezvoltările dizarmonice ale personalității au un grad crescut de periculozitate pentru societate.

7.Diagnosticul comisiei de expertiză psihiatrico-legală

În studiul nostru privind diagnosticul comisiei de expertiză psihiatrico-legală am împărțit maladiile în două grupe și anume: psihoze și tulburări psihopatologice. În cadrul psihozelor am inclus schizofrenia cu diferitele ei forme, psihozele maniaco-depresive și demențele. În categoria tulburărilor psihopatologice am inclus tulburările psihice din oligofrenii, stările epileptice, etilismul cronic, psihopatiile. Rezultatele obținute au arătat că majoritatea celor expertizați (în număr de 140) prezentau tulburări psihopatologice, în special diferite forme de psihopatii, față de un număr mult mai redus (11 cazuri) ce prezentau o psihoză.

TABEL VII.

TABEL VIII.

FIGURA VIII.

Din figura VIII se observă că doar la 7% dintre cei expertizați diagnosticul comisiei a fost de psihoză, sub diferitele ei forme, restul de 93% fiind tulburări psihopatologice (psihopați).

FIGURA IX.

Discernământul raportat la fapta comisă

Cel mai important parametru din concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică este stabilirea discernământului în raport cu fapta comisă. Din studiul nostru rezultă că în 100 de cazuri discernământul raportat la fapta comisă a fost păstrat, în 30 de cazuri discernământul a fost diminuat, situație în care infractorul răspunde penal dar i se pot acorda circumstanțe atenuante iar în 21 de cazuri discernământul a fost abolit.

Numărul mare de cazuri în care discernământul a fost păstrat rezidă din faptul că tulburările psihopatologice (în principal psihopatia) conduc la săvârșirea unor infracțiuni față de care nu se poate considera din punct de vedere medical și medico-legal că afectează discernământul.

TABEL IX.

FIGURA X.

Repartiția cazurilor în funcție de fapta comisă

Studiul infracțiunilor comise de către cei expertizați psihiatrico-legal relevă faptul că majoritatea infracțiunilor sunt reprezentate de furturi, urmate la distanță de tâlhării, omoruri, perversiuni sexuale, distrugeri, prostituție.

TABEL X.

FIGURA XI.

EXEMPLIFICĂRI CAZUISTICE

EXEMPLUL NR. 1

SERVICIUL DE MEDICINĂ LEGALĂ

AL JUDEȚULUI BIHOR

Nr. ….. / IV/ ………

Din ……………….. 2012

Către JUDECĂTORIA ………………..

Ca urmare la adresa Dvs. dosar nr. ………./2012 cu prin care solicitați examinarea numitului M. J. A. vă înaintăm raportul de expertiză medico-legală psihiatrică solicitat cu termen de judecată la data de ………. 2012.

CONF. UNIV. DR. ………………………………….

MEDIC PRIMAR LEGIST ȘEF

RAPORT DE EXPERTIZĂ MEDICO-LEGALĂ PSIHIATRICĂ

Subsemnații, conf. univ. dr. …………. – medic primar legist șef, conf. univ. dr. ……….. – medic primar legist, conf. univ. dr. ………… – medic primar psihiatru, sef lucrări dr. …………. – medic primar psihiatru întruniți în comisie medico-legală psihiatrică la data de …….. 2012 (dată la care inculpatul se afla internat la Spitalul de Psihiatrie și Neurologie Oradea) pentru a examina pe numitul M. J. A. ns. la data de ………. 1974, domiciliat în ……., str. ………. nr. ….., jud. Bihor, am constatat următoarele:

ISTORIC

Susnumitul este cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicol fără a poseda permis de conducere. Obiectivele expertizei sunt:

să se stabilească dacă inculpatul suferă de boli psihice care să îi afecteze discernământul

să se stabilească dacă inculpatul avea discernământ în zilele în care se reține în rechizitoriu că ar fi condus un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, respectiv în 16.08.2011, 28.11.2011 și 11.12.2011, respectiv dacă era conștient de acțiunile sau inacțiunile sale și de urmările lor”

Susnumitul a mai fost examinat în anul 1997 pentru o infracțiune de furt stabilindu-se dgs de tulburare de personalitate de tip borderline cu bufee psihotice reactive, apreciindu-se un discernământ păstrat.

În anul 1998 și 1999 a fost examinat medico legal psihiatric ca urmare a solicitării întreruperii pedepsei pe motiv de boală s-a stabilit dgs de Personalitate disocială și s-a apreciat un discernământ păstrat.

În anul 2001 a fost examinat în comisiei medico legală psihiatrică pentru infracțiunea de furt calificat când s-a stabilit dgs. de personalitate disocială (sociopată) având discernământul păstrat.

Sub nr. ……/IV/…. din …. 2005 s-a redactat raportul de expertiză medico-legală psihiatrică în concluziile căruia se precizează dg: tulburare de personalitate disocială; raportat la care se apreciază discernământul păstrat.

Sub nr. …../IV/….. din ……. 2005 s-a redactat raportul de expertiză medico-legală psihiatrică în concluziile căruia se precizează dg: tulburare de personalitate disocială; raportat la care se apreciază discernământul păstrat.

Sub nr. …../IV/….. din …….. 2006 s-a redactat raportul de expertiză medico-legală psihiatrică în concluziile căruia se precizează dg: tulburare de personalitate disocială raportat la care se apreciază discernământul păstrat.

ANTECEDENTE MEDICALE PERSONALE

– Din fișa de consultații medicale LSM – Oradea cu nr. ………… din….. ianuarie 1997 rezultă diagnosticul de: bufeu delirant halucinator cu mare agitație psihomotorie, iar la internarea din ….. aprilie 2006 în Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie Oradea, pav. ….. se menționează dgs. de: Schizofrenie;

– din actul de constatare a stării de sănătate cu nr. …… din ….. martie 1997 eliberat de Spitalul Militar Oradea rezultă dgs.: Schizofrenie paranoidă pentru care a fost declarat inapt serviciul militar cu scoatere din evidență, inapt conducător auto;

– un certificat de expertiză medicală a persoanelor cu handicap care necesită protecție specială cu nr. …… din …… octombrie 2001 în care este menționat diagnosticul de tulburare dizarmonică de personalitate de tip instabil-emoțional;

– biletul de ieșire din Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie Oradea din care rezultă că a fost internat în perioada …….. septembrie 2005 cu dgs.: tulburare de personalitate de tip disocial;

– biletul de ieșire din spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie Oradea din care rezultă că a fost internat în perioada ….. octombrie 2005 cu dgs.: tulburare de personalitate disocială

– Internare Spital de Neurologie și Psihiatrie Oradea în repetate rânduri după cum urmează: FO nr. …../ martie 2009; FO ……/ mai 2009, FO nr. ……/ iunie 2009, FO nr. ……/august 2009; FO nr. …../ianuarie 2010; FO nr. …../februarie 2010; FO nr. ……/ martie 2010; FO ……/ din data de 21 aprilie 2010 cu dgs. de Tulburare de personalitate borderline.

EXAMEN PSIHIATRIC (din foaia de observație)

Ținută relativ îngrijită, răspunde cu oarecare latență la întrebări. Hipoprosexie. Hipomnezii de evocare. Orientat în timp și spațiu. Flux de idei încetinit. Afirmă că lumea e „strâmb organizată”, „nu există dreptate în România”, „sunt supărat pe Dumnezeu”. Răceală afectivă, scăderea sentimentelor față de cei apropiați. Neliniște psihomotrică. Insomnii. Personalitate modificată, prezintă tulburări serioase de comportament, afirmă că a fost de 5 ori în Arestul Poliției la Oradea, Jilava, Bistrita, Gherla.

EXAMEN PSIHOLOGIC

Din buletinul de examinare psihologică cu nr. ……. al Laboratorului de Psihologie – L.S.M. Adulți, reținem:

Nivel intelectual mediu bun. QI= 106

Examenul funcțiile intelectuale relevă ușoare fluctuații atenționale și dificultăți de concentrare. În conținutul gândiri posibil apar idei de prejudiciu. Personalitate structurată particular, cu tendințe crescute către psihopatie, lipsă de jenă în relațiile cu lumea exterioară, goliciunea eu-lui, supraestimare, vanitate, mândrie, inconstanță, instabilitate, exaltare a imaginației și activității psihice, iritabilitate, nervozitate, heteroagresivitate (cf T. Koch). Dizarmonic sub raport verbal și comportamental.

( S. T. – psiholog)

C O N C L U Z I I

1.- Numitul M. J. A. prezintă o tulburare de personalitate tip borderline.

2.- Ținând cont de particularitățile faptelor comise, de modul de acțiune și de intervalul de timp lung în care s-au produs, apreciem că a avut discernământ păstrat la toate datele la care faceți referire în adresa dvs.

3.- Opiniem că la acest caz se pot aplica măsurile de siguranță medicală prevăzute de art. 113 C.P. (actual 109 C.P.)

CONF. UNIV. DR ……. CONF. UNIV. DR ……………………….

MEDIC PRIMAR LEGIST ȘEF MEDIC PRIMAR LEGIST

CONF. UNIV. DR. …………………… ȘEF LUCRĂRI……………………………. MEDIC PRIMAR PSIHIATRU MEDIC PRIMAR PSIHIATRU

EXEMPLUL NR. 2

SERVICIUL DE MEDICINĂ LEGALĂ

AL JUDEȚULUI BIHOR

Nr……. / IV/ ……….

Din ……… 2013

Către

POLIȚIA MUNICIPIULUI ………………

Biroul de Combatare a Infracțiunilor contra Persoanei

Ca urmare la adresa Dvs. dosar nr. ……./2013 prin care solicitați examinarea numitului A. L. vă înaintăm raportul de expertiză medico-legală psihiatrică solicitat.-

CONF. UNIV. DR. ……………………………….

MEDIC PRIMAR LEGIST ȘEF

RAPORT DE EXPERTIZĂ MEDICO-LEGALĂ PSIHIATRICĂ

Subsemnații, Conf. univ. Dr. ………….. – medic primar legist șef, conf. univ. dr. ……… – medic primar psihiatru, șef lucrări dr. ……… – medic primar psihiatru întruniți în comisie medico-legală psihiatrică la data de ……. 2013 pentru a examina pe numitul A. L. CNP…. domiciliat în loc. ….., nr. …., jud. Bihor, fisa de consultații medicale CSM Oradea nr. …….) am constatat următoarele:

ISTORIC

Susnumitul este cercetat pentru infracțiuni de amenințare și distrugere (în data de …. oct 2012 în jurul orelor 9.00 în timp ce se afla în Piața de Vest Oradea a amenințat-o cu acte de violență pe numita V. M. L., concubina lui M. S., după care în aceeași zi, seara în jurul orelor 20.00, a stropit cu benzină și apoi a incendiat imobilul părții vătămate M. S., situat în ….. str …… nr. …. și la data de …. februarie 2013 în jurul orelor 10.30 în timp ce se afla în Piața Rogerius din Oradea a amenințat-o cu acte de violență pe numita V. M. L., concubina lui M. S., că o să-i de a foc atât ei cât și concubinului, precizând următoarele „dacă data trecută n-am reușit să vă dau foc acum o să ardeți ca șobolanii”.

Obiectivele expertizei medico-legale psihiatrice:

„ dacă există indicii că persoana ar fi suferit traumatisme, boli sau intoxicatii care ar putea avea consecințe psihice sau dacă a fost internat ori tratat pentru afectiuni psihice

Dacă este capabil sau nu să-și reprezintele interesele

Dacă este apt din punct de vedere psihic

Dacă la data de …. octombrie 2012 L. A. avea discernamânt sau nu

Dacă la data de …. februarie 2013 L. A. avea discernamânt sau nu ".

ANTECEDENTE MEDICALE PERSONALE

Din copia referatului Spital de Neurologie și Psihiatrie Oradea anexată la adresa de efectuare a raportului de expertiză medico legală psihiatrică reținem că susnumitul figurează în evidențele Centrului de Sănătate Mintală a Spitalului Clinic de Neurologie și Psihiatrie Oradea cu Fisa de consultații medicale nr. ……./1993 cu dgs. de Tulburare de personalitate borderline și a fost internat în repetate rânduri la această unitate medicală: 3 internări în anul 1993 (FO nr. …., ……, ….. pentru dgs. de Depresie reactivă și depresie atipică; în anul 1994 3 internări, FO nr. …., ……, ….. cu dgs de Episod depresiv major cu simptome psihotice; Psihopatie de tip borderline cu decompensări frecvente; Depresie atipică; în anul 1995 o internare cu FO ….. dgs. de psihopatie de tip borderline cu frecvente decompensări psihice, în anul 1996 3 internări cu FO nr. …., ….., …. cu dgs. de Stare după „beție acută” cu agitație psihomotorie, psihopatie de tip borderline cu decompensări psihotice frecvente; psihopatie de tip borderline cu decompensări psihotice frecvente; psihopatie de tip borderline cu decompensări psihotice frecvente, toxicofilie secundară; în anul 1998 FO nr. … și ….dgs. de Tulburare de personalitate de tip borderline cu decompensări depresive de intensitate psihotică, episod depresiv, respectiv Personalitate dissocială (borderline); in anul 1999 2 internări cu FO nr. …. și …. cu dgs. de Personalitate instabil emoțională borderline respectiv Tulburare de personalitate instabil emoțional, formă borderline decompensat depresiv; în anul 2000 2 internări FO nr. ….. și ….. cu dgs. de Tulburare de personalitate de tip borderline și Ciclotimie decompensată; in anul 2002 FO nr. ….. cu dgs. de Tulburare de personalitate de tip borderline, sindrom de dependentă alcoolică; susnumitul este încadrat în art. 113 CP ultima prezentare la tratament medical în cadrul centrului de Sănătate Mintală a fost data de …. aprilie 2007.

În cadrul SJML Oradea au fost efectuate mai multe rapoarte de expertize medico legale psihiatrice după cum urmează: nr. …/lV/…. la data de …. iulie 1994; …./IV/…. la data de …. ianuarie 1995; …./IV/…. la data de … nov. 1996; …../IV/….. la data de ….. aprilie 1998; …./IV/…. la data de … februarie 199; …./IV/…. la data de …. sept. 2000; ……./IV/…. la data de …. noiembrie 2002; …../IV/….. din …. aprilie 2004, ultima fiind efectuată în cadrul comisiei medico legale psihiatrice de la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei

EXAMEN PSIHIATRIC

Personalitate profund dizarmonică cu repetate fapte conflictuale, antecedente penale și internări în serviciul de psihiatrie (inclusiv art. 110 C.P la Spital de Psihiatrie și Pentru Măsuri de Siguranță Ștei); labilitate afectivă mare, disforie de fundal, irascibilitate și impulsivitate, rezistență scăzută la frustrare, incapabil de a învăța din propriile greșeli justițiar, sistemul etico axiologic distorsionat după o scală proprie de evaluare în propriul avantaj, imprevizibil și greu sugestionabil. În antecedente interferențe de intensitate psihotică.

EXAMEN PSIHOLOGIC

Din buletinul de examinare psihologică cu nr. …./……03.2013 al CSM-Adulți – Spital Clinic Municipal „dr. Gavril Curteanu„ Oradea reținem:

Nivelul intelectual inferior QIW 82; examenul funcțiilor intelectuale relevă modificări în sfera gândirii (idei de prejudiciu, urmărire, influență), deficit al capacității logice. Personalitate modificată în cadrul bolii cu tendințe crescute către iritabilitate, nervozitate, diminuarea autocontrolului comportamental. Vid afectiv în antecedente, pe care îl neagă în prezent. T Koch relevă instabilitate, inconstanță, expansivitate, supraestimare, tendințe paranoide, destructurarea personalității, reacții violente, boală psihică. Dizarmonic sub raport verbal și comportamental.

(S. T. – psiholog).

EXAMEN ELECTROENCEFALOGRAFIC

Traseu alfa hipovoltat, 14 c/sec, blocat la DO neantrenat în hiperpnee, fără semne de suferință de focar

C O N C L U Z I I

1. – Numitul L. A. prezintă o tulburare de personalitate tip borderline.

2. – Nu avem elemente din care să rezulte că la datele menționate (…..10.2012și …….02.2013) ar fi acționat fără discernământ. În prezent este apt din punct de vedere psihic să-și reprezinte interesele.

3. – La acest caz opiniem că ar fi oportună aplicarea măsurilor de siguranță medicală prevăzute de art. 113 C.P. (actual art. 109 C.P)

4. – Așa după cum rezultă din capitolul antecedente medicale personale susnumitul a fost de multe ori internat și tratat pentru afecțiunile sale psihiatrice.

CONF. UNIV DR. ………………………

MEDIC PRIMAR LEGIST ȘEF

CONF. UNIV. DR. ………..ȘEF LUCRĂRI DR. ………………… MEDIC PRIMAR PSIHIATRU MEDIC PRIMAR PSIHIATRU

EXEMPLUL NR. 3

SERVICIUL DE MEDICINĂ LEGALĂ

AL JUDEȚULUI BIHOR

Nr. …….. /IV/ ….

Din ……. decembrie 2013

Către

PARCHETUL DE PE LÂNGA JUDECATORIA …………….

Ca urmare la adresa Dvs. dosar nr. ……../P/2013, vă înaintăm raportul de expertiză medico-legală psihiatrică solicitat privind pe numitul C. M.

MEDIC PRIMAR LEGIST ȘEF

CONF. UNIV.DR ………………………………

RAPORT DE EXPERTIZĂ MEDICO- LEGALĂ PSIHIATRICĂ

Subsemnații conf. univ. dr. …….. – medic primar legist, conf. univ. dr. ……… – medic primar psihiatru, conf. univ. dr. ………… – medic primar psihiatru întruniți în comisie medico-legală psihiatrică la data de …… decembrie 2013 pentru a examina pe numitul C. M. domiciliat in loc. ……, nr. ….., jud. Bihor, CNP……, am constatat următoarele:

ISTORIC:

Susnumitul este trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în faptă continuă în sensul că “în perioada 10.11 – 9.12.2013 a comis trei infracțiuni de furt in dauna unor societăți comerciale și părți vătămate.

ANTECEDENTE PERSONALE MEDICALE

Susnumitul a mai fost expertizat în comisie medico-legală psihiatrică după cum urmează:

la data de ….. august 2008, ocazie cu care s-a întocmit raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. …../IV/……. în concluziile căruia s-a stabilit că susnumitul prezintă un retard mental ușor (intelect liminal), față de care s-a apreciat, la data respectivă, că are discernământul păstrat și nu se impune luarea unor măsuri de siguranță medicală

scrisoare medicală din ….. dec. 2010 nr. …… dr. …… – medic primar psihiatru din care rezultă dgs. Episod depresiv reactiv. Tulburare mixtă a personalității. Refuzul alimentatiei din data de 10 dec. 2010. Se recomandă medicație conform prescripției și reluarea alimentatiei.

EXAMEN PSIHIATRIC:

Palid, afirmă că este în refuz de hrană. Antecedente penale repetate. Nu se evidențiează modificări psiho patologice de natură să-i afecteze capacitatea psihică. Negativism, simulare a deficienței mentale, afirmă că “vreau să mor” “am furat ca să mor mai repede”.

EXAMEN PSIHOLOGIC:

Din buletinul de examinare psihologică nr. …… al Laboratorului de Psihologie – CSM Adulți reținem:

Nivelul intelectual nu se poate stabili datorită stării actuale a pacientului. Acesta prezintă bradipsihie, bradikinezie, bradilalie, dificultăți mari de concentrare, fluctuații atenționale semnificative. În conținutul gândirii apar idei de prejudiciu și de urmărire. Personalitate structurată particular, cu tendințe către anxietate generalizată, depresie. Testul Koch relevă tendințe paranoide, neliniște psiho motorie, instabilitate, inconstanță, infantilism, expansiunea eu-lui, efort de cenzurare, dificultăți de adaptare, nu apare separare între conștient șiu inconștient. Colaborare foarte dificilă.

EXAMEN ELECTROENCEFALOGRAFIC

EEG – Traseu electric fără grafoelemente patologice.

C O N C L U Z I I

Numitul C. M. prezintă Retard mintal ușor (intelect liminal). Episod depresiv reactiv (la privare de libertate). Tulburare mixtă de personalitate.

Discernământul său raportat la fapta comisă și în prezent este păstrat.

La acest caz comisia opiniază că nu se recomandă aplicarea de măsuri de siguranță medicală.

CONF. UNIV. DR. ………………………….

MEDIC PRIMAR LEGIST

CONF. UNIV. DR. ………………………. CONF. UNIV. DR. ………………………… MEDIC PRIMAR PSIHIATRU MEDIC PRIMAR PSIHIATRU

EXEMPLUL NR. 4

SERVICIUL DE MEDICINĂ LEGALĂ

AL JUDEȚULUI BIHOR

Nr. ……../ IV/ ………..

Din ……… noiembrie 2013

Către

POLIȚIA COMUNALĂ ………….

Ca urmare la adresa Dvs. dosar nr. ……. și nr. ……./2013 prin care solicitați examinarea numitului Ș. G. vă înaintăm raportul de expertiză medico-legală psihiatrică solicitat.-

CONF. UNIV. DR. …………………………………

MEDIC PRIMAR LEGIST ȘEF

RAPORT DE EXPERTIZĂ MEDICO-LEGALĂ PSIHIATRICĂ

Subsemnații, conf. univ. dr. …………..- medic primar legist, conf. univ. dr. ……………. – medic primar psihiatru, sef lucrări dr. ……… – medic primar psihiatru întruniți în comisie medico-legală psihiatrică la data de …. noiembrie 2013 pentru a examina pe numitul Ș. G. CNP …….. domiciliat în loc. ……., nr. …….., jud. Bihor, am constatat următoarele:

ISTORIC

Susnumitul este cercetat pentru săvârșirea faptul că ”în cursul lunilor iunie – iulie 2013 a întreținut relații sexuale orale cu mai mulți minori”

Obiectivele expertizei sunt:

Dacă susnumitul avea discernământ cu privire la fapta comisă”.

EXAMEN PSIHIATRIC

Orientat temporo spațial, auto și allopsihic. Capacitățile operaționale ale gândirii limitate. Fără tulburări majore de conținut. Personalitate dizarmonică, tendințe mitomanice, demonstrativitate. Imaturitate psiho afectivă, rigiditate, infantilism. Dificultăți de adaptare familială și socială, afirmă că a fost agresat în copilărie de către tată.

EXAMEN PSIHOLOGIC

Din buletinul de examinare psihologică cu nr. …….. al Laboratorului de Psihologie – L.S.M. Adulți, reținem:

Nivelul intelectual nu se poate stabili datorită reacțiilor actuale ale pacientului. Acesta prezintă diminuarea funcțiilor cognitive (cf. MMSE unde obține 27 p, stadiul 2/3 scala Reisberg). Apare dezorientare temporală ușoară, orientat spațial, ușor deficit mnezic, susține prezența halucinațiilor auditive și vizuale, în conținutul percepției. Personalitate structurată particular, cu tendințe semnificative crescute către psihopatie, mitomanie, demonstrativitate, versatilitate, simulare. T Koch relevă instabilitate, infantilism, inconstanță, expansiunea eu-lui, efort de cenzurare, dificultăți de adaptare, infantilism, destructurarea personalității. Recunoaște consumul frecvent și abuziv de alcool în prezent. Dizarmonic verbal și comportamental.

(S. T. – psiholog)

C O N C L U Z I I

1.- Numitul Ș. G. prezintă Intelect de limită. Tulburare de personalitate.

2.- Comisia apreciază că discernământul său raportat la faptele comise în cursul lunilor iunie-iulie 2013și în prezent este păstrat.

3.- Opiniem că la acest caz nu se impune aplicarea unor măsuri de siguranță medicală.

CONF. UNIV. DR ……………………

MEDIC PRIMAR LEGIST

CONF. UNIV. DR. ………………. ȘEF LUCRĂRI.DR……………………. MEDIC PRIMAR PSIHIATRU MEDIC PRIMAR PSIHIATRU

EXEMPLUL NR. 5

SERVICIUL DE MEDICINĂ LEGALĂ

AL JUDEȚULUI BIHOR

Nr. ….. / IV/ ……..

Din … octombrie 2013

Către

INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUD BIHOR

SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE

Ca urmare la adresa Dvs. dosar nr. ……/2013 prin care solicitați examinarea numitului V. F. D. vă înaintăm raportul de expertiză medico-legală psihiatrică solicitat.-

CONF. UNIV. DR. ……………………………….

MEDIC PRIMAR LEGIST ȘEF

RAPORT DE EXPERTIZĂ MEDICO-LEGALĂ PSIHIATRICĂ

Subsemnații, conf. univ. dr. …….. – medic primar legist șef, conf. univ. dr. …….. – medic primar legist, conf. univ. dr. …….. – medic primar psihiatru, șef lucrări dr. Pașca Georgeta – medic primar psihiatru întruniți în comisie medico-legală psihiatrică la data de …. oct. 2013 pentru a examina pe numitul V. F. D. de 34 de ani, domiciliat în loc. ….., nr……., am constatat următoarele:

ISTORIC

Susnumitul este cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducere a drumurilor publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere .

Obiectivele expertizei sunt:

" Dacă în momentul comiterii infracțiunilor învinuitul a avut discernământul păstrat

Dacă învinuitul suferă de vreo boală psihică "

ANTECEDENTE PERSONALE MEDICO-LEGALE

Susunumitul a mai fost expertizat în comisie medico legală pentru același tip da faptă în luna martie 2010 când s-au stabilit concluziile – Susnumitul prezintă o tulburare de personalitate borderline; discernământul său a fost diminuat; comisia opiniază pentru aplicarea măsurilor de sigurantă medicală prevăzute de art. 113 C.P).

EXAMEN PSIHIATRIC

Orientat temporo spațial, auto și allopsihic. Gândire coerentă, fără tulburări majore de conținut ale gândirii. Demonstrativitate, tendință la disimulare. Personalitate dizarmonică, impulsivă, iritabilitate. Imaturitate psiho afectivă, tolerantă scăzută la frustrare. Pacient în evidența NPI și cu antecedente heredo colaterale psihotice (mama schizofrenică)

EXAMEN PSIHOLOGIC

Din buletinul de examinare psihologică cu nr. ….. al Laboratorului de Psihologie al C.S.M. – Adulți reținem:

Nivelul intelectual nu se poate stabili datorită refuzului pacientului de a colabora. Acesta prezintă tendințe semnificativ crescute către demonstrativitate și mitomanie. în conținutul gândirii apar idei de prejudiciu , de urmărire și de referințe. Personalitate structurată particular cu tendințe către iritabilitate, nervozitate, heteroagresivitate, clasticitate, inhibiție, inconstanță, instabilitate, reacții disproporționale, predominant negative și explozive, rezistență scăzută la frustrare și stres, influențabilitate. Dizarmonic verbal și comportamental.

( S. T. – psiholog).-

EXAMEN ELECTROENCEFALOGRAFIC

Traseu alfa hipovoltat 12 c/sec, usor disritmic, blocat la DO, nemodificat în hiperpnee, peste care apar sporadic unde teta.

C O N C L U Z I I

1.- Numitul V. F. D. prezintă o tulburare de personalitate borderline cu episoade psihotice în antecedente.

2.- Discernământul său raportat la fapta comisă și în prezent este mult diminuat.

3.- Comisia opiniază că la acest caz este oportună aplicarea măsurilor de siguranță medicală prevăzute de art. 114 CP. (actual art. 110 C.P.), ținând cont de faptul că pacientul prezintă un pericol social deosebit, neînțelegând că nu poate conduce un autovehicul, consumă alcool, devine agresiv pe fondul consumului de alcool iar faptele au fost repetate la un interval scut de timp în condițiile în care nici nu urmează un gen de tratament care să amelioreze simptomatologia sa.

CONF. UNIV. DR ……………………….CONF. UNIV. DR ………………………..

MEDIC PRIMAR LEGIST ȘEF MEDIC PRIMAR LEGIST

CONF. UNIV. DR. ……………………ȘEF LUCRĂRI DR…………………………

MEDIC PRIMAR PSIHIATRU MEDIC PRIMAR PSIHIATRU

EXEMPLUL NR. 6

SERVICIUL DE MEDICINĂ LEGALĂ

AL JUDEȚULUI BIHOR

Nr……. / IV/ ……..

Din ….. iunie 2013

Către JUDECĂTORIA ………………….

Ca urmare la adresa Dvs. dosar nr. ………/2013 prin care solicitați examinarea numitului K. H. A. cu termen de judecată la data de ….. iulie 2013 vă înaintăm raportul de expertiză medico-legală psihiatrică solicitat.-

CONF. UNIV. DR. ……………………………….

MEDIC PRIMAR LEGIST ȘEF

RAPORT DE EXPERTIZĂ MEDICO-LEGALĂ PSIHIATRICĂ

Subsemnații , conf. univ. dr. …… – medic primar legist șef, conf. univ. dr. ……. – medic primar legist, conf.univ. dr. …….. – medic primar psihiatru, dr. ……… – medic specialist psihiatru întruniți în comisie medico-legală psihiatrică la data de ….. iunie 2013 pentru a-l examina pe numitul K. H. A.ns la data de ……. mai 1984, domiciliat în ……, str……., nr.…. , am constatat următoarele:

Antecedente medicale:

susnumitul este internat la data examinării medico legale în Spitalul de Psihiatrie Ștei cu FO nr. …/2008 cu dgs. de internare Tulburare psihotică acută cu simptome schizofrenice.

ISTORIC

Obiectivele expertizei sunt.

" dacă se mai impune menținerea măsurii internării medicale sau înlocuirea cu măsura obligării la tratament medical

EXAMEN PSIHIATRIC

Orientat temporo spațial auto și allo psihic. În prezent fără tulburări psihopatologice majore în sfera percepției și gândirii. Personalitate dizarmonică, imaturitate psiho afectivă, motivații superficiale ale comportamentului anterior.

EXAMEN PSIHOLOGIC

Din buletinul de examinare psihologică cu nr. ….. al Laboratorului de Psihologie al C.S.M. – Adulți reținem:

Nivel intelectual mediu slab QI 100. Examenul funcțiilor intelectuale nu relevă tahipsihie, fading mintal sau baraje ideative. Neagă modificări în sfera gândirii sau a percepției în prezent sau în antecedente. Examenul personalității prin testul Koch relevă gândire dezorganizată, instabilitate, inhibiție, inconstanță, neliniște psiho motorie, infantilism, impulsivitate, reacții violente, efort de cenzurare, dificultăți de adaptare , nu apare separare între conștient și inconștient, expansiunea și slăbiciunea eu-lui. Nu prezintă conștiința bolii

(S. T. – psiholog).-

EEG – traseu electric fără grafoelemente patologice

C O N C L U Z I I

1.- Numitul K. H. A. prezintă tulburare de personalitate.

2. Discernământul în prezent este păstrat.

3.- Având în vedere evoluția favorabilă a pacientului cu lipsa simptomatologiei psihice în prezent și ținând cont de complianța la tratament a acestuia comisia opiniază ca oportună înlocuirea măsurilor de siguranță medicală prevăzute de art. 114 C.P. (actual art. 110 C.P.) cu cele prevăzute de art. 113 C.P. (actual art. 109 C.P.)

CONF. UNIV. DR …………………… CONF. UNIV. DR. ………………………….

MEDIC PRIMAR LEGIST ȘEF MEDIC PRIMAR LEGIST

CONF. UNIV. DR. ………………DR. ………………………………….

MEDIC PRIMAR PSIHIATRU MEDIC SPECIALIST PSIHIATRU

EXEMPLUL NR. 7

SERVICIUL DE MEDICINĂ LEGALĂ

AL JUDEȚULUI BIHOR

Nr. ……/ IV/ ……..

Din …. noiembrie 2013

Către JUDECĂTORIA ……………..

Ca urmare la adresa Dvs. dosar nr. ……………/2013 cu termen de judecata la data de ……. ianuarie 2014 prin care solicitați examinarea numitei B. V. vă înaintăm raportul de expertiză medico-legală psihiatrică solicitat.

CONF. UNIV. DR. …………………………………..

MEDIC PRIMAR LEGIST ȘEF

RAPORT DE EXPERTIZĂ MEDICO-LEGALĂ PSIHIATRICĂ

Subsemnații, șef lucrări dr. ……………. – medic primar legist, conf. univ. dr. …………….- medic primar psihiatru, sef lucrări dr. ………. – medic primar psihiatru întruniți în comisie medico-legală psihiatrică la data de ……. noiembrie 2013 pentru a examina pe numita B. V. de 26 de ani am constatat următoarele:

ISTORIC

Susnumita este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de ”furt calificat” („în data de …..10.2013 orele 14-15.00 în baza unei înțelegeri prealabile numiții B. V. și R. A. s-au deplasat în pasajul „Vulturul Negru” din Oradea după care au intrat în imobilul situat în P-ța Unirii nr….. și s-au deplasat apoi la Biroul senatorial „C. A.”. Observând că ușa de la birou era neasigurată în timp ce numita B. V. asigura paza, R. A. a pătruns în interior si de pe un birou a sustras un telefon mobil marca Nokia, de pe un scaun a sustras dintr-o geacă un portofel ce conținea acte, carduri, legitimații și sumele de 2000 lei și 100 euro”)

Obiectivele expertizei sunt:

-„Dacă susnumita suferă de boli psihice care să îi afecteze discernământul, iar în caz afirmativ să se precizeze dacă cei doi inculpati au acționat cu discernământ în data de …..10.2013 dată la care se reține din rechizitoriu că ar fi comis faptele”

Pacienta este internată cu FO ….. din data de …. noiembrie 2013 la Spitalul de Neurologie și Psihiatrie Oradea pentru efectuarea expertizei medico legale psihiatrice.

EXAMEN PSIHIATRIC (din foaia de observație)

Parțial orientată temporal, orientată spațial auto și allopsihic. Fără tulburări majore în sfera percepției și gândirii. Capacitățile operaționale ale gândirii nedezvoltate. Imaturitate psihoafectivă, sugestibilitate crescută, puerilism, demonstrativitate, tendință la simulare.

EXAMEN PSIHOLOGIC

Din buletinul de examinare psihologică cu nr. ……. al Laboratorului de Psihologie – L.S.M. Adulți, reținem:

Întârziere mintală ușoară QI 52, capacitățile operaționale ale gândirii deficitare. Gândire concret intuitivă. Citit dificil, scris agramat, calcul mintal în cadrul 1-10. Cunoștințe scăzute. Limbaj dislalic, vocabular sărac. Personalitate elementară, imatură afectiv, dizarmonică sub raport comportamental, cu tendințe către instabilitate psiho motrică și impulsive crescute. Toleranță scăzută la frustrare cu manifestări auto și heteroagresive la contrarieri. Colaborare dificilă. Note demonstrative. T Koch reacții explozive, aversiune, opoziție, comportament inautentic situație, imaturitate psihică, nu poate rezolva situații complicate (de viață, de relaționare)

(A. A. – psiholog)

C O N C L U Z I I

1.- Numita B. V. prezintă un Retard mental ușor cu tulburări de comportament.

2.- Comisia apreciază că discernământul său raportat la fapta comisă în data de ….10.2013și în prezent este păstrat.

3.- Opiniem că la acest caz nu se impune aplicarea de măsuri de siguranță medicală.

CONF. UNIV. DR ……………………

MEDIC PRIMAR LEGIST

CONF. UNIV. DR. ……………….. ȘEF LUCRĂRI.DR……………………….. MEDIC PRIMAR PSIHIATRU MEDIC PRIMAR PSIHIATRU

CONCLUZII

CONCLUZII ALE STUDIULUI STATISTIC

Ponderea expertizelor medico-legale psihiatrice a fost de 3% din totalul expertizelor medico-legale pe persoana în viață, efectuate în cadrul Serviciului de Medicină Legală al Județului Bihor – Oradea, în intervalul luat în studiu (2012 – 2013), pondere considerată de noi ca fiind semnificativă dată fiind diversitatea expertizelor medico-legale.

Se poate spune astfel că, se solicită un număr relativ mare și în continuă creștere de expertize medico-legale psihiatrice.

Raportat la sex, marea majoritate a expertizaților, în procent de 90%, aparțin sexului masculin, fapt explicat prin numărul mare al infractorilor aparținând acestui sex.

Cele mai multe cazuri expertizate aparțin grupei de vârstă 18 – 30 de ani, vârstă la care mulți infractori își încep activitatea, ajung pentru prima oară în fața instanței de judecată și solicită ca atare efectuarea unei expertize psihiatrico-legale.

Cele mai multe persoane expertizate psihiatrico-legal provin din mediul urban, în procent de 64%, numărul mare al populației din acest mediu și informarea mai bună privind posibilitatea unei expertize psihiatrico-legale prin care să se stabilească discernământului raportat la faptă fiind factori favorizanți.

Cei mai mulți expertizați au studii medii neterminate, provin din școli profesionale sau sunt analfabeți și au diverse profesii sau sunt fără ocupație.

Un număr foarte mare dintre bărbații expertizați (în procent de 66%) deși prezintă tulburări psihopatologice, unele chiar grave, sunt declarați apți pentru satisfacerea stagiului militar, sau chiar au serviciul militar satisfăcut.

Un număr relativ mic, de 7% dintre persoanele expertizate au prezentat tulburări psihoorganice grave de tipul schizofreniei, psihozei maniaco-depresive sau demenței.

Marea majoritate a expertizaților, în procent de 93%, au prezentat tulburări psihopatologice, cel mai frecvent de tipul psihopatiilor (50% din cazuri), oligofreniilor (17%) sau tulburărilor psihice din cadrul etilismului cronic (11%), mai puțin din cadrul epilepsiilor.

În ceea ce privește discernământul, comisia de expertiză psihiatrico-legală a considerat că 66% dintre persoanele expertizate au avut discernământul păstrat raportat la fapta comisă, 20% diminuat și doar 14% abolit.

Infracțiunile cel mai frecvent săvârșite de către cei expertizați au fost furturi (în 73 din cazuri), urmate la distanță mare de tâlhării (14 cazuri), omoruri (10 cazuri), perversiuni sexuale (10 cazuri), etc.

O mare parte a infracțiunilor au fost săvârșite de către psihopați, care au avut discernământul păstrat în momentul comiterii faptei.

Datorită numărului mare de infracțiuni comisede către psihopați și a tendinței repetării acestora în timp de către un psihopat, aceștia sunt considerați bolnavi psihici cu grad ridicat de periculozitate socială.

CONCLUZII FINALE

Psihopatia este o stare psihică ce duce la dezordini globale în structura psihică si socială a personalității, la o distorsionare a percepției ambianței. Psihopatia în cele mai frecvente cazuri este înscrisă în limitele normalului. Psihopații „nu se clasează nici printre psihotici (realmente alienați) și nici printre nevrotici (conștienți de tulburările lor). Ei sînt indivizi instabili, impulsivi și dificili, al căror comportament face să sufere mai ales anturajul lor. Inadaptați social, ei au adesea de-a face cu justiția.În psihologia americană noțiunea de „psihopat" se înrudește cu cea de „personalitate infracțională".Comportamentul infracțional psihopat se caracterizează printr-un mare polimorfism putând include practic orice tip de infracțiune, de orice gravitate și complexitate.

Așadar caracteristica acestor indivizi este comportamentul antisocial (delincvent sau criminal),care începe în copilărie sau adolescența precoce,manifestându-se în variate arii de manifestare social (relații familiale,școală,profesie,serviciul militar,căsătorie, etc).

In mod curent, psihopații își caută scuze pentru comportamentul lor nesăbuit și imoral, dând vina pe alții. Foarte rar învață din greșelile lor și au dificultăți în a-și stăpâni impulsurile.

Având discernământul faptelor comise subiecții cu această anomalie de personalitate sunt judecați și condamnați penal.In acest mod ei sunt pricipalii rezidenți ai penitenciarelor, uneori al celor de maximă siguranță.

Aflați în penitenciare, sub stare privativă de libertate, acești infractori, pe care psihopatologia îi denumește psihopați antisociali, sunt introduși în diverse programe comportamentale de resocializare al căror scop este prevenția recidivei.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Buletin introductiv al bolnavului psihic, 1997

Beliș V. – „Îndreptar de practică medico-legală” – Editura Medicală, București, 1990

Beliș V. – „Tratat de medicină legală” – Editura Medicală, București, 1995

Bogdan F. – „Probleme de psihologie judiciară” – Editura Științifică, București, 1973

Brînzei P., Scripcaru Gh., Pirozinski T. – „Comportamentul aberant în relațiile cu mediul” – Editura Junimea, Iași, 1970

Butoi T. – „Tratat universitar de psihologie judiciară”-Editura Pinguin Book, București, 2006

Butoi T. – „Criminali în serie”- Editura Phobos, București,2003

Camps F. „Legal medicine” – John Wirght, Bristol – London, 1976

Charles – Nicolas A. – „Toxicomanie et delinquance”

Codul penal

Codul de procedură penală

Noul Cod Penal

Noul Cod de Procedură Penală

Cornuțiu G.- „Breviar de psihiatrie”, Editura Arca, Oradea, 2006

Derobert L. – „Medicine legale” – Flamarion, Paris, 1974

Dragomirescu V. T., Hanganu O., Prelipceanu D. – „Expertiza medico-legală psihiatrică” – Editura Medicală, București, 1990

Dragomirescu V.T. – „Problematică și metodologie medico-legală” – Editura Medicală, București, 1980

Dragomirescu V. T. – „Psihosociologia comportamentului deviant” – Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976

Enăchescu C. – „Igiena mintală” – Editura medicală, București, 1979

Ey H., Bernard P., Brissert Ch. – „Manuel de psychiatrie” – Ed. Masson, Paris, 1974

Golu H., Dicu A. – „Introducere în psihologie” – Editura Științifică, București, 1972

Ionescu G. – „Introducere în psihologia medicală” – Editura Științifică, București, 1973

Kernbach M. – „Medicina judiciară” – Editura Medicală, București, 1958

Littlejohn, Harvey – „Forensic medicine” – London: Churchill

Moraru I. – „Medicină legală” – Editura Medicală, București, 1967

Mihalache G., Buhaș C. – ”Compendiu de medicină legală pentru medici generaliști și stomatologi” – Editura Universității Oradea, 2007

Romilă A. – „Psihiatrie” – Asociația Psihiatrilor din România, București, 1997

Scripcaru Gh., Terbancea M. – „Patologie medico-legală” – Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983

Scripcaru Gh., Ciornea T., Ianovici N. – „Medicină și drept” – Editura Junimea, Iași, 1979

Sima C. – „Măsuri de siguranță în dreprul penal contemporan” – Editura All, 1999

Simonin C. – „Medicine legale judiciare” – Maloine, Paris, 1962

Terbancea M. și colab – „Aspecte ale expertizei medico-legale psihiatrice în perioada 1962 – 1987 – Raport la Conferința de Medicină Legală și Psihiatrie, Predeal, 1987

Internet