Considerații privind terorismul contemporan [606584]

Considerații privind terorismul contemporan

Lt. Cristian TUN-COM ȘA

1. Terorismul – preciz ări conceptuale

1.1. Defini ții ale terorismului
După cum bine se știe, o defini ție este în esen ță o ecuație care red ă
exact sensurile unui cuvânt. În cazul conceptului de terorism, situația este
puțin diferit ă din cauza naturii sale emo ționale, a conota ției negative a
termenului și discursului politic pe ca re îl presupune, deoarece „toate
acestea contribuie la m ărirea complexit ății surprinderii sale în totalitatea
componentelor ce-l caracterizeaz ă“ [1].
Conform Dic ționarului explicativ al limbii române termenul deriv ă din
cuvântul francez „terrorisme“ și îl explic ă prin totalitatea actelor de
violență comise de un grup sau de un regim reac ționar.
Acțiunea terori știlor se bazeaz ă pe teroare (lat. terror; terroris; fr.
terreur), realitate definit ă prin groaz ă, spaimă, frică provocat ă intenționat
prin amenin țări sau prin alte mijloace de intimidare sau de timorare.
Mai plastic și mai simplu, Xavier Raufer stigmatizeaz ă fenomenul
terorist drept „arma celui mai slab îndreptat ă împotriva celui puternic sau
atacul viespei împotriva elefantului“ [2].

1.2. Cauzele terorismului
Profesorul american I. Simon, vorbind despre cauzele asasinatelor
politice, ar ăta că „principala cauz ă a fost și este înc ă lipsa de dorin ță și
de inițiativă a claselor conduc ătoare de a rezolva problemele arzătoare cu
care este confruntat ă societatea. Violenț a generează violență. Actul
individual de violen ță este răspunsul la o situa ție politic ă și socială“ [3].
Terenul de predilec ție al terorismului îl constituie a șadar societ ățile
bolnave, cangrenate de mizerie și nedrept ăți sociale. Cercetarea cauzelor
care dau na ștere terorismului, sublinia E. David, nu reprezint ă o încercare
de legitimare a lui, dimpotriv ă, ea este destinat ă să pună în lumin ă
germenii care în cele mai multe situa ții îl genereaz ă.
Sărăcia, injusti ția, segrega ția rasial ă alimenteaz ă continuu acest
fenomen.
Frank C. Carluci III, Secretar al Ap ărării în timpul administrației lui
G. Bush, consider ă că în mod esen țial terorismul poate fi considerat ca
fiind o form ă de luptă politică destinată atingerii unor scopuri politice.

Acesta se înscrie în cat egoria conflictelor de mic ă intensitate și este descris
ca o form ă de ră zboi purtat la limita minim ă a spectrului violen ței, război
în care spre deosebire de cel clasic în care rolul cel mai important este
purtat de puterea militar-conven țională, aici conota țiile politice, economice
și sociale se afl ă în prim plan.
Scopul final urmă rit de terorism este de natur ă politică, oricare ar fi
psihologia de grup sau motivele person ale ale indivizilor care recurg la
acte de terorism. Prezen ța unor țeluri politice este esențială , acestea
separând terorismul de alte acte criminale. Terorismul este rela ționat cu
indivizi sau grupuri care urm ăresc răsturnarea regimuri lor politice, cu
corectarea unor deficien țe sociale sau erodarea ordinii politice
internaționale.
Pornind de la aceste considerente se poate identifica ceea ce se
numește „terorism politic“. Un terorist politic este acea persoan ă care face
uz în mod sistematic de ucidere, r ănire, distrugere și alte mijloace de
intimidare coercitiv ă în vederea atingerii unor obiective politice.
Motivat politic, terorismul presupune întotdeauna o instan ță sau
autoritate politic ă. Terorismul consider ă că existența injustiției economice
și sociale nu poate fi înl ăturată prin nici o alt ă metodă decât prin violen ță.
Un terorist – a șa cum sublinia un comentator al fenomenului – este cel
care face politic ă omorând. De aceea, terori smul a fost adesea denumit
tactica ultimei solu ții.
Cea mai important ă caracteristic ă operațională a terorismului este
folosirea premeditat ă a amenin țării cu violen ța. Acolo unde acest element
lipsește, oricât de oribil ă ar fi fapta, ea nu se încadreaz ă în terorism.
Analiștii terorismului contemporan înscriu, de asemenea, drept o
caracteristic ă organiza țională de mare semnifica ție a terorismului, faptul
că acesta se practică cel mai adesea în grup. Grupurile teroriste impun
constrângeri puternice memb rilor lor, dar pentru mul ți dintre ace știa
apartenen ța la grup „poate deveni un element motiva țional mai important
decât doctrina sau scopur ile politice ale grupului“ [4].

2. Eclectismul doctrinar al terorismului

Acolo unde se întâlne ște discursul urii cu cel al violenț ei, există, așa
cum spunea Ph. Braud, o depreciere a identit ății victimei. „Lovind
prezentul, terori smul, propaganda r ăului, pretinde să asigure un viitor mai
bun. Toate mijloacele sunt bune pentru a concretiza aceast ă utopie a unei
lumi perfecte“ [5].
În Rusia nihiliștii definesc termenii acestei reîntoarceri la puritatea
primordial ă: abolirea claselor, egalitatea sexelor, punerea în comun a

pământurilor și a tuturor bog ățiilor, suprimarea graniț elor. Actul terorist nu
este, în aceast ă perspectiv ă – ca în gândirea lui Naciaev – decât „un șoc
sortit să scoată poporul din apatia sa, creând un act irevocabil“ [6].
V. I. Lenin și ulterior Ernesto Che Guevara au v ăzut în terorism un
serios obstacol în calea luptei revolu ționare, deoarece el provoacă
represiune și este prin urmare, o amenin țare pentru desf ășurarea activit ății
revoluționare. Guevara s-a pronun țat ferm împotriva asasinatelor oarbe,
nediscriminatorii, deoarece acestea vizează inocenți și vieți utile revolu ției.
Terorismul, spunea el, este „o armă negativă deoarece produce rezultate
diametral opuse cauzei revolu ționare“ [7].
Ca genez ă, terorismul contemporan provine din Noua Stâng ă,
desprinsă din stânga leninist ă pe care a acuzat-o de pierderea spiritului
revoluționar. Ea s-a pronun țat de la început f ără echivoc, pentru violen ță,
susținând că acțiunile violente sunt cele care duc la apari ția și dezvoltarea
premiselor revolu ției.
Prima manifestare în plan ideologic a terorismului contemporan este
„Mai 1968“, care a constituit sursa unui num ăr de organiza ții de factur ă
marxist-leninist ă care s-au ridicat împotriva prezen ței americane în
Europa, a americanis mului, imperialismului occidental și sistemului
capitalist, militând pentru revolu ție și socialism.
O atracție deosebită pentru terorism, în perioada contemporan ă, se
observă în țările lumii a treia, motiva ția pentru activitatea terorist ă
constând în ideea de a atrage aten ția asupra necesit ății de a ajutora aceste
popoare, victime ale impe rialismelor contemporane.
Trebuie precizat, de asemenea, că terorismul clasic contemporan are
caracterul unei mișc ări de neadaptare social ă, contestatar ă. Sub aspectul
ideilor, este un amestec al conceptel or preluate de la Marx, Lenin, Mao și
de la anarhi ști, iar din declara țiile diferitelor organiza ții rezultă confuzia și
răstălmăcirea acestora, numitorul comun fiind proclamarea violen ței ca
unică soluție. Ceea ce caracteriza organiza țiile teroriste din întreaga lume
în perioada postbelic ă era incapacitatea lor de a propune un program
politic coerent, o perspectiv ă pentru viitor.
Trebuie men ționat însă faptul că totuși IDEOLOGIA nu joacă un rol
foarte important. Chiar și atunci când este prezent ă ea poate fi asociat ă
politicii de stânga, dar a ceasta nu este decât o fa țadă. A pretinde c ă masele
populare sunt incapabile s ă se elibereze f ără ajutorul unei mici minorit ăți
care va acționa pentru ele sau care le va furniza cel pu țin un detonator este
o concepție elitistă, mult îndep ărtată de principiile stângii și împărtășită, de
asemenea, de dreapta. De aici surprinz ătoarea ușurință cu care unii terori ști
au trecut de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga.

Totuși nu putem s ă nu remarc ăm sincretismul ideologic al
terorismului: un amestec de anarhism (Korpotkin, Proudhon, Malatesta,
Godwin – ideea activismului revolu ționar, abolirea institu ției
guvernamentale, n egarea legitimit ății oricărui tip de autoritate, sus ținerea
violenței, a haosului, societatea ideal ă se poate construi prin recurs la
violență, prin distrugerea fizic ă a societății existente), anarho-comunism
(Korpotkin – spiritul de cooperare impune înl ăturarea instituțiilor
coercitive, sus ține libertatea și egalitatea și se pronun ță împotriva
guvernului), anarho-sindicalism (cei care decid sunt indivizii, înl ăturarea
coerciției și preluarea deciziei la nivel macro de c ătre muncitori va
conduce la func ționarea unei societ ăți viabile), trotkism (ideea de revolu ție
mondială), leninism (statul este un in strument de domina ție, lupta de clas ă
ca mijloc politic, militarizar ea luptei de clas ă – dușmanul nu trebuie
combătut, ci distrus fizice ște, declararea unui r ăzboi deschis
imperialimului, ideii promovate de Brig ăzile Roșii etc.), guevarism (lupta
de gherilă, terorismul fiind considerat ca o cale de realizare a strategiei
revoluționare, experien ța revoluțiilor anticoloniale fiind aplicabil ă și unor
state dezvoltate), nazism (terorism rasial, apartheid-ul), fundamentalism
islamic (îndeosebi dup ă colapsul socialismului african). Aceste
fundamente se articuleaz ă cu pseudoideile despre justi ție și dreptate,
libertate social ă, politică și națională, lupta împotriva conspira ției
mondiale, a acelui ce ntru de decizie mondial care dicteaz ă din umbra a tot
ce se petrece în aceast ă lume, în via ța economic ă, politică etc. Pentru ei nu
există deosebire între dictaturile de tip latino-american sau fascist și
democrațiile de tip liberal, deci du șmanul este omniprezent.
Scopul general al ac țiunilor teroriste const ă în dezorganizarea societ ății.
Prin activitatea lui, „teroristul urm ărește să împingă societatea spre
revoluț ie, dar nu a șteaptă apariția stării revolu ționare, ci o provoac ă
încercând s ă convingă lumea s ă nu mai aib ă încredere în orânduirea
respectivă, în modul de via ță existent“ [8].

3. Tipologie, tehnici și forme în manifestarea terorismului
internațional

3.1. Terorismul internațional
Terorismul a devenit în zilele noastre interna țional sau transna țional
prin faptul c ă au apărut organiza ții și grupări teroriste care, prin metodele
folosite și întinderea ac țiunilor pe care le întreprind, dep ășesc frontierele
unei țări, includ na ționalități din diferite state. Dup ă cum sublinia autorul
francez George Levasseur, „o sursă important ă a terorismului
internațional cu caracter politic rezid ă mai ales în recrudescenț a

mișcărilor iredentiste“ [9]. Mai mult, se constată o anumit ă tendință de
coalizare și chiar de unificare a grup ărilor teroriste, în special a celor din
Europa Occidental ă.
Internaționalizarea terorism ului este urmat ă de extinderea zonelor sale
de acțiune, ca și de schimb ări calitative în metode de ac țiune. Ca orice
formă de terorism, cel interna țional recurge la acela și gen de ac țiuni:
asasinate, r ăpiri, lansări de bombe, atacuri armate, amenin țări, acte care pe
plan general sunt calif icate drept criminale.
Din 1968 și până în 1989 se poate estima c ă și-au pierdut via ța, în
urma unor acte terorist e cu caracter interna țional, peste 4.000 de persoane
și au fost r ănite peste 20.000.
Tinzând s ă se interna ționalizeze, terorismul a devenit o grav ă
amenințare la adresa p ăcii și înțelegerii între popoare. El dezvolt ă, prin
acțiunile sale, neîncrederea și chiar ostilitatea atunci când apare ca fiind
susținut, subven ționat sau organizat în scopuri agresive, de diversiune, de
destabilizare na țională și internațională.
„Terorismul interna țional – concluziona o reuniune de speciali ști –
reprezintă utilizarea sau amenin țarea cu utilizarea unei violen țe, ce
creează o stare generalizat ă de team ă în scopuri politice, de c ătre un
individ sau un grup atunci când el ac ționează în favoarea sau împotriva
unei autorit ăți guvernamentale, când asemenea ac țiuni urm ăresc să
influenț eze atitudinea și comportamentul unui grup social mai cuprinz ător
decât victimele imediate și când prin naționalitatea sau leg ăturile externe
ale autorilor, localizarea lor, natura victimelor lor, institu ționale sau
umane, sau mecanismul de înf ăptuire, ramifica țiile lor dep ășesc
frontierele na ționale ale unui stat“ [10].
Internaționalizarea terorism ului pune în cauz ă nu numai ordinea
internă a unui stat, dar îns ăși relațiile acestuia cu alte stat e. Refugierea
autorilor actelor de terorism pe teri toriul altor state duce la complica ții în
relațiile interna ționale.

3.2.Terorismul de stat
Escaladarea continu ă a fenomenului terorist în țările occidentale a
obligat guvernele s ă-și concentreze mai mult aten ția asupra acestui
fenomen complex în vederea st ăvilirii și chiar eradică rii lui. Studiindu-i
evoluția, analizându-l sub multiplele sale aspecte, anali știi fenomenului au
ajuns la concluzia c ă terorismul interna țional a intrat deja într-o nouă fază
sau, cum se mai spune, a că pătat o nouă formă, cea a terorismului de stat,
pe care unii anali ști francezi îl denumesc „terorism interna țional de stat“ ,
iar cei americani „terorism girat de că tre state“ . Evident se opereaz ă
astfel cu un concept nou, folosit tot mai frecvent în abordarea fenomenului

terorist interna țional, prin care se desemnează folosirea violenței, a terorii
de că tre state, în raporturile conflictuale sau antagonice dintre ele, în
scopul ob ținerii unor avantaje de ordi n politic, economic, social, militar
sau de alt ă natură. Unii teoreticieni între care și cei iugoslavi, asociaz ă
terorismul de stat cu politica de for ță a fostelor mari puteri coloniale, în
timp ce anali știi occidentali susțin aproape contrariul: terorismul de stat
„lovește înainte de toate democra țiile“ susține J. F. Revel (Franța). Pentru
toți analiștii și teoreticienii este însă clar că terorismul de st at, ca reflectare
a opoziției dintre ideologii cons tituie cea mai periculoas ă formă de
terorism interna țional, de natur ă să afecteze grav stabilitatea și pacea pe
plan mondial.
Din analiza evenimentelor legate de situa ția din Orientul Apropiat și
Mijlociu a rezultat c ă amplificarea terorismului în/ și legat de aceast ă
regiune a lumii este direct marcat ă „de apari ția terorismului de stat ca o
nouă armă, prin care state ca Iran, Libia, Israel și chiar Siria urm ăresc
atingerea unor scopuri politice și militare pe care nu le pot atinge pe alte
căi“ [11].

3.3. 11 septembrie 2001 – cauze și consecin țe
Ceva definitiv s-a în tâmplat în diminea ța aceea de 11 septembrie, pe
cerul senin al Occident ului. Ceva definitiv și, poate nu prea clar, dar
perceput imediat de comunitatea mondial ă ca un fapt destinat s ă marcheze
un fapt irevocabil, începutul unei schimb ări epocale. Nu era nevoie de
analize teoretice, politice sau morale. Pentru toat ă lumea era suficient ă
imaginea transmis ă de rețelele de televiziune, cu cele dou ă Boeing-uri
străpungând Turnurile Gemene ca pe ni ște construc ții din nisip,
transformându-le în torțe însp ăimântătoare de foc și fum, pentru a- și da
seama în cel mai dureros mod c ă Apocalipsul, a șa cum a fost el imaginat
de spiritul occidental de-a lungul secolelor, putea, în cele din urm ă și în
mod tragic, s ă se dezlănțuie pe fața pământului.
Dar o dat ă cu aceast ă semnifica ție definitiv ă a tragediei și cu groaza
pierderii de mii și mii de vie ți omenești, pulverizate în nu mai câteva clipe,
întreaga omenire a în țeles, chiar dac ă în mod inconștient, că sensul adânc
al acelor imagini era cu totu l altul: confruntarea final ă, redde rationem –
Judecata de Apoi, între două sisteme mondiale care mult timp s-au privit
de la distanță , s-au luptat între ele și au profitat pe rând unul de altul, pân ă
au ajuns la aceast ă înfruntare direct ă. Nu este vorba doar de lumea
occidental cre ștină pe de o parte și de Islam pe de alt ă parte: cele două
sisteme mondiale, care s-au înfruntat în impactul ucig ător cu Turnurile
Gemene sunt lumea bogăț iei, a unei culturi înfloritoare, a
individualismului, a progresului și a eficien ței pe de o parte și lumea

sărăciei, a marginaliză rii, a dependen ței de alte for țe, pe de altă parte .
Operațiunea Turnurile Gemene , plănuită probabil înainte cu câ țiva ani, a
afirmat realitatea r ăzboiului global și a unor tehnici de nimicire prin
intermediul c ărora s-a ajuns la o putere de distrugere comparabil ă cu aceea
a bombelor lansate la Hiroshima și Nagasaki.
Evenimentele care au avut loc în Statele Unit e pe 11 septembrie 2001
au făcut obiectul unei uria șe desfășurări mediatice. Din acest punct de
vedere, al ecoului mediatic , autorii crimelor au obținut cel mai mare succes
din istoria terorismului. 11 septembrie 2001 ne confirm ă faptul c ă
permanenta c ăutare de noi ținte este o caracteristic ă intrinsec ă a
terorismului, la fel ca și căutarea de noi metode de atac.
Acțiunile teroriste se întemeiaz ă pe atentatele an terioare. Ele trag
învățăminte din acestea, le analizeaz ă reușitele și nereușitele – nu sunt,
deci, niș te apariții sui generis.
Este adev ărat că atentatele din 11 septembrie sunt de o noutate
esențială în ceea ce privește num ărul victimelor: peste 5.000 de mor ți
instantaneu și probabil al ți zeci de mii prin efectele panicii (sinucideri,
crize cardiace, suprado ze accidentale de medica mente, asasinate contra
persoanelor asimilate terori știlor din punct de vedere etnic) sau recesiunea
economic produs ă.
Dar, în rest, aceste ac țiuni au fă cut ceva nou din lucruri vechi:
pilotarea avioanelor de c ătre teroriști nu este o premier ă, la mijlocul anilor
’80, un Boeing 747 deturnat în Orientul Apropiat a fost pilotat de c ătre un
terorist.
Ca daune provocate, ac țiunile „Al Qaida“ vizeaz ă în primul rând
pierderi de vie ți omenești (și în special americane), mai degrabă decât
distrugeri materiale.
Această practică se distinge de cele ale altor organiza ții politice care
au recurs la atentate cu bombe (cel e corsicane, de exemplu). Cu siguran ță,
numărul de victime din 11 septem brie 2001 (peste 5.000 de mor ți) arată
caracterul să u unic, comparativ cu alte atentate uciga șe comise de diverse
organizații.
O ultimă caracteristic ă – acțiunile întreprinse de nebuloasa care
gravitează în jurul grup ării „Al Qaida“ nu sunt niciodat ă revendicate.
Dimpotriv ă, sunt folosite nume false cu sc opul de a putea nega ulterior
orice eventual ă acuzație.

4. Bioterorismul – form ă a terorismului secolului al XXI-lea
Terorismul este vizibil mai ales prin consecin țele sale cele mai
spectaculoase și mai mediatizate, prin rezultate le sale manifeste. În cazul
armelor biologice, inamicul este t ăcut, ascuns, aproape imposibil de
identificat. Poate fi chiar cel de lâng ă tine, care este un posibil purt ător de
virus, poate fi urm ătorul plic pe care îl deschizi. Nu ști de unde a plecat
lovitura, dac ă cel care te atac ă s-a oprit sau continu ă, nu ști de cine s ă te
aperi.
Din nefericire, mintea omeneasc ă poate da dovad ă de foarte mult ă
ingeniozitate atunci când trebuie s ă găsească mijloace de infestare sau
distrugere biologic ă în masă . Deși se utilizau arme biologice înc ă din
timpul celor dou ă războaie mondiale, totu și interesul legat de prepararea
substanțelor care pot ucide sau îmboln ăvi rapid mii de oameni a crescut
vertiginos în perioada R ăzboiului Rece, când s-au perfec ționat tehnicile de
obținere și răspândire a acestor „uciga și“ nevăzuți. „Aparent, Conven ția
internațională privind armele biologice (Biological Weapons Convention),
semnată în 1972, a pus cap ăt oficial acestor cercet ări periculoase, însă , în
realitate ele au con tinuat nestigherite“ [12].
Armele biologice mai sunt denumite și bomba atomic ă a săracului ,
întrucât ele pot fi produse și de țări sau grup ări care nu dispun de banii și
cunoștințele necesare pentru fabricarea bomb ei atomice. De altfel, armele
biologice reprezint ă o serie de avantaje pe ntru cei care le utilizeaz ă, chiar
și un microb fiind suficient pentru declan șarea unei epidemii. Armele
biologice prezint ă și dezavantaje pentru cei car e le produc, concretizate
prin dificultatea protej ării persoanelor care lucreaz ă în procesul de
producție, frecven ța apariției unor defecte de fabricație și a accidentelor,
probleme legate de în magazinarea substan țelor, precum și lansarea lor la
țintă.
Aproape 25 de tentative de utilizare a agen ților biologici sau chimici
mortali sunt citate în literatura de sp ecialitate accesibil ă tuturor, mergând
de la simpla amenin țare până la tentative serioase . Cazurile cunoscute ca
cele mai nelini știtoare au fost cu siguran ță următoarele:
– în 1972, la Chicago, un extremist de dreapta a fost arestat pentru
posesia a 35-40 de kg de culturi cu virus de tifoid ă. El intenționa s ă le
deverseze în rezervoarele de ap ă ale orașului „cu scopul de a crea o nou
rasă de stăpâni“;
– în 1976, ni ște scrisori au fost trimise în mod misterios primarilor
unor orașe americane. Lipiciul plicurilor con ținea germeni mortali;
– în 1983, poli ția american ă aresta 2 fra ți aflați în posesia câtorva
duzini de grame de agen ți biologici mortali;

– în septembrie 1984, o sect ă contamina salatele unui restaurant dintr-
un sat din Oregon „pentru a influen ța rezultatele unor alegeri locale“; 750
de persoane au fost atinse de salmoneloz ă;
– rutina laboratoarelor poate face câteodat ă ușoară deturnarea
culturilor microbiene în scopuri cr iminale. În septembrie 1984, o fiol ă
conținând o cultură de tetanus a fost decongelat ă și trimisă prin poștă în
suburbiile New York-ului;
– o echip ă științifică american ă demonstra în 1989 c ă o muscă de
origine mediteranean ă a cărei larvă se dezvolt ă în fructele de livad ă, fusese
introdusă în mod voluntar în diferite locu ri din California. Primarul din
Los Angeles și câteva ziare au primit o scrisoare prin care un grup
revendica actul pentru a- și exprima opoziția fa ță de practicile agricole
californiene;
– în ianuarie 1994, Frontul pentru eliberarea animalelor britanice
transmitea prin po ștă diferite plicuri con ținând rămășițele unei seringi
infestate cu virusul HIV;
– în februarie 1995, Douglas Bake r a fost primul condamnat pe baza
legii americane antiteroriste din 1989 asupra armelor biologice.
Profesorul Danny Soham, de la Universitatea Ba r Illan din Tel Aviv,
afirma într-un interviu, c ă ne vom confrunta în viitor cu 2 posibilit ăți
îngrijorătoare. Una ar fi eventualitatea ca terori știi să treacă de la utilizarea
sporilor de antrax la agen ți patogeni ai unor boli cumplite, cum este ciuma
sau Ebola. Cea de a doua posibilitate ar fi schimbarea modului în care
acționeaz ă teroriștii – nu vor mai trimite plicuri cu spori de antrax, ci vor
contamina sistemele de aerisire ale unor cl ădiri sau vor pulveriza agen ți
patogeni de la bordul unor avioane. Deocamdat ă nimeni nu poate anticipa
în ce direc ție se vor orienta acțiunile teroriștilor.

CONCLUZII
În cadrul unei societ ăți libere, democratice, cet ățenii nu simt nevoia de
a se înarma individual pentru a- și asigura protec ția. Apărarea vieții și
proprietății acestora reprezint ă, în mod normal, apanajul statului. Exist ă
însă cazuri în care unele guverne, confr untate cu atacuri teroriste de mare
anvergură, nu mai sunt în m ăsură să-și îndeplineasc ă îndatoririle pe linie
de securitate fa ță de proprii cet ățeni. În aceste condi ții, de insecuritate
accentuat ă, oamenii se v ăd nevoiți să-și poarte singuri de grij ă, înarmându-
se, formând grup ări para-militare capabile s ă le apere interesele
economice, sociale, reli gioase, politice sau de alt ă natură.

Terorismul a determinat muta ții în strategia de se curitate a statelor și
organizațiilor de tip militar (NATO).
Terorismul a determinat o schimbare a concep ției privind poziția și
rolul institu ției militare față de acest fenomen cu grad mare de risc și
pericol social; consi derat ca forma actual ă de continuare politic ă a ducerii
războiului cu alte mijloace , terorismul a impus regândirea structurilor și
înzestrărilor forțelor militare, înfiin țarea unor unit ăți mobile, de tip
comando, dotate cu armament sofisticat și aparatur ă de comunica ții de
ultimă oră, capabile s ă desfăș oare independent ac țiuni de anihilare a
grupurilor teroriste în orice punct al globului.
Terorismul a impus chiar o regândire a conținutului interesului
național și a modalit ăților sale de promovare și ap ărare; este de fapt o
reactivare și generalizare a realismului politic de tip american.
Terorismul a devenit și un pretext al marilor puteri de a- și disputa
zonele de influen ță geopolitic ă (vezi infiltrarea SUA în Balcani și în inima
Asiei), iar terorismul tradi țional tinde s ă se transforme într-un terorism de
stat.
Procesul de globalizar e pe de o parte amplifică mobilitatea ș i
posibilitățile de manifestare a terorismului, pe de alt ă parte, acest fenomen
creează o motiva ție nouă a solidariz ării la scar ă mondială a statelor
democratice în procesul de combatere a acestui flagel.
Terorismul actual este, în opinia noastr ă, unul etnocratic, motiva țiile
etnice prevaleaz ă celor religioase (vezi ETA, IRA, Hamas-ul); aduce în
atenția lumii un alt profil al teroristului: ignorantul fanatic a fost înlocuit
cu individul care reuș ește o sintez ă între îndoctrinare, fanatism și
pregătirea științifică și tehnica de vârf.
Note bibliografice

[1] Arădăvoaice, Gh., Iliescu, D., Ni ță, L. D., Terorism, antiterorism,
contraterorism , Oradea, Editura Antet, 2002, p. 7.
[2] Servier, Jean, Terorismul , București, Editura Instit utului European,
2002, p. 6.
[3] Gross, Feliks, Political Assassinations, New York, Editura Trans
Global, pp. 312-314.
[4] Arădăvoaice, Gh., Iliescu, D., Ni ță, L. D., op. cit. , p. 12.
[5] Marret, Jean-Luc, Tehnicile terorismului , Bucureș ti, Editura Corint,
2002, p. 31.
[6] Ibidem , p. 54.
[7] Guevara, E. Che., La guerra de guerillas , 1964, p. 73.
[8] Ibidem , p. 97.

[9] Lavasseur, George, Les aspects repressifs du terrorisme interna-
tional, Lyon, Editura Pedone, 1977, p. 61.
[10] Concluziile simpozionului asupra terorismului în lumea con-
temporană – Glassboro State College, 26-28 aprilie 1978. În:
International Terrorism in the Contemporary World , ed. By Marius
S. Livingston, Greenwood Press, 1978.
[11] Arădăvoaice, Gh., Iliescu, D., Ni ță, L. D, op. cit ., pp. 111-112.
[12] Ibidem , p. 11.