.consideratii Privind Spalarea Banilor

CAPITOLUL 1.

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND SPĂLAREA BANILOR

1.1. Evoluția istorică

Tumultoasa și misterioasa istorie a spălării banilor a prins rădăcini într-o epocă in care rigorile normelor morale erau împinse până la paroxism într-o eșuantă tentativă de a rezista strălucirii ademenitoare, a ceea ce in literatura populară este cunoscut drept ”ochiul dracului”.

Fenomenul de spălare a banilor precum și fenomenul de evitare a impozitelor și actele de evaziune fiscală au fost într-o simbioză inseparabilă de-a lungul istoriei.

Cu toate, evaziunea fiscală si spălarea banilor împărtășesc aceleași tehnici și chiar se sprijină reciproc, este important de înțeles că, din punct de vedere opțional, ele sunt procese complet distincte.

În general, evaziunea fiscală implică sustragerea veniturilor dobândite pe cale legală sau chiar ascunderea lor(dacă, spre exemplu, este vorba de bani lichizi) sau mascarea lor (prin declararea lor într-o categorie neimpozabilă).

În ambele situații, venitul legal devine ilegal. Spălarea banilor este opusul acestui procedeu, in sensul că, în această situație, banii în cauză au proveniență ilegală, dar prin manopera de spălare li se dă o aparență legală, iar folosirea lor fiind apoi impozitată de stat.

Spălarea banilor este un proces complicat care parcurge mai multe etape și implică mai multe persoane și instituții.

Reciclarea fondurilor este un proces complex prin care veniturile provenite dintr-o activitate infracțională sunt transportate, transferate, transformate sau amestecate cu fonduri legitime, în scopul de a ascunde proveniența sau dreptul de proprietate asupra profiturilor respective. Necesitatea de a recicla banii decurge din dorința de a ascunde o activitate infracțională.

În cadrul activităților infracționale, numerarul este principalul mijloc de schimb. Strategiile de spălare a banilor includ tranzacții care, prin volum, sunt foarte profitabile și atractive pentru instituțiile financiare legale.

Spălarea banilor orientează banii dintr-o economie ilegală și îi plasează în investiții binevenite în economia legală.

Cele două elemente majore ale procesului de reciclare de fonduri sunt: ascunderea veniturilor ilicite și convertirea lor în bani, în scopul de a le ascunde proveniența.

Putem vorbi de un prim caz de evitare a taxelor și impozitelor atunci când vechea cetate a ATENEI a impus o taxă de 20% asupra importurilor și exporturilor, fapt care i-a determinat pe comercianții greci și fenicieni să facă un ocol de 20 mile pentru a evita plata acestor impozite.

Mai apoi în secolul XV, OLANDA era un înfloritor centru comercial internațional, în care existau foarte puține restricții sau taxe asupra schimburilor monetare interne și externe.

Drept urmare comercianții englezi preferau să-și vândă lâna in OLANDA, decât în ANGLIA unde trebuiau să plătească taxe și impozite ridicate.

Un prim caz de spălare a banilor îl putem consemna in epoca medievală, când, condamnată de BISERICA CATOLICĂ, camăta era considerată un păcat, o crimă de gravitate similară traficului de droguri din ziua de astăzi.

Negustorii și cămătarii au anticipat tehnicile moderne de ascundere, transferare și spălare a banilor încât atunci când negociau împrumuturi pe termen lung, „umflau” artificial rata de schimb, suficient cât să acopere și plata dobânzilor, pretinzând că acestea sunt un fel de recompensă pentru riscul asumat.

Chiar dacă termenul de „spălare a banilor” nu era atunci cunoscut, se poate aprecia că atâta timp cât a existat această nevoie de a masca anumite transferuri financiare, fenomenul s-a produs la această dată.

Tot în acea perioadă, cămătarii și negustorii mai recurgeau la o tehnică de ascundere a dobânzilor interzise, dovedind o ingeniozitate ieșită din comun.

Astfel, ei priveau dobânda ca pe o penalizare pentru întârzierile survenite în returnarea sumelor împrumutate in baza unor acorduri stabilite cu clienții lor.

De asemenea cămătarii considerau dobânzile ca profituri reale, prin utilizarea a ceea ce în prezent se cheamă firmă-fantomă. Capitalul era împrumutat unei companii, apoi retras sub formă de profit, și nu de dobândă la împrumut, deși in realitate, nu se realizase nici un fel de profit.

Toate aceste trucuri prin care se urmărea înșelarea BISERICII CATOLICE au în prezent echivalent in redutabile tehnici de spălare a banilor.

Tehnicile „primare” de spălare au evoluat odată cu timpul, ducând la ceea ce mulți cred că este o ”invenție” a epocii moderne: PARADISURILE FISCALE.

Veridicitatea celor scrise anterior o putem deduce din primul fenomen de evitare a taxelor, prezentat mai sus.

Simplu fapt al ocolirii, făcute de către comercianții greci și fenicieni pentru a nu plăti taxa de 20% asupra importurilor și exporturilor impusă de vechea cetate a Atenei, a făcut ca micile insule vecine să devină „paradisurile fiscale” ale comerțului liber de taxe vamale și impozite, precum și puncte de penetrație clandestină de bunuri la Atena.

În secolul XVII, operând între Europa și America, pirații au fost și ei printre primii utilizatori ai „paradisurilor fiscale” , care nu erau altceva decât locurile(in special, insule) in care își depozitau averile și bunurile confiscate.

Apăruse chiar o competiție intre statele mediteraneene în atragerea averilor piraților, folosite uneori si drept „monedă de schimb” pentru întoarcerea lor acasă.

Datele istorice de la acea vreme, ne arată că un eveniment produs în 1612 poate fi considerat fără nici un dubiu, primul caz de amnistie a profiturilor ilegale când Anglia oferea piraților care-și abandonau meseria, libertatea deplină dar mai ales dreptul de a-și păstra banii. Idee de actualitate, care a fost aplicată și în zilele noastre de unele state contemporane în lupta cu traficanții de droguri.

Cineva spunea: „ ca să cunoști bine lucrurile, trebuie să le cunoști detaliile; și cum detaliile sunt aproape infinite, cunoștințele noastre rămân superficiale și imperfecte”.

Spălarea banilor este și va rămâne un fenomen complex si dinamic de o diversitate foarte mare, atât în domeniul public, cât si în cel privat, manifestându-se atât activ, cât si pasiv dar totodată un fenomen prea puțin cunoscut de oamenii obișnuiți.

Această infracțiune apare ca fiind una fără victime și lipsită de implicațiile emoționale ale infracțiunilor cu violență sau ale celor de furt. „Discreția” care înconjoară acest gen de infracțiuni constituie, de fapt, una din dificultățile majore întâmpinate de anchetatori.

În materia spălării banilor, istoria arată că bazele acestui fenomen complex au fost puse cu multe secole în urmă, ceea ce a urmat fiind mai mult o adaptare modernă a unei "piese clasice".

Confiscarea averilor în cazul în care acestea aveau origine criminală este un exemplu în acest sens; legile moderne ce facilitează aceste operațiuni avându-și rădăcinile în tradițiile britanice în domeniul dreptului cutumiar.

Inițial majoritatea confiscărilor erau pedepse aplicate mai degrabă din motive politice decât economice, ca și în societatea modernă, ele fiind de multe ori determinate de dorința de a spori averea Coroanei.

Cu timpul temuții pirați s-au metamorfozat in gangsterii începutului de secol XX. Prohibiția specifică acelei perioade a „hrănit” multe figuri din lumea interlopă a începutului de secol.

Gangsterii încasau în aceea perioadă sume uriașe din prostituție, jocuri de noroc și comercializarea băuturilor alcoolice. „Regele Chicagoului”, celebrul ALPHONSE CAPONE, a rămas în istorie ca fondatorul unei organizații criminale ce rula anual 100 de milioane de dolari.

Era deci, necesară justificarea acestor venituri iar una dintre metodele folosite a fost achiziționarea unor afaceri legale și amestecarea câștigurilor acestora cu cele provenind din afacerile nelegale.

Lanțurile de magazine care ofereau servicii de spălare a hainelor au fost preferate, întrucât se obțineau cantități mari de numerar, un avantaj incontestabil pentru AL CAPONE.

De aici s-a născut și expresia „spălare de bani” folosită ulterior pentru a defini toate operațiunile ilegale prin care se obțineau „bani negrii”. Această origine puțin romanțată este contestată de alți autori, considerându-se că termenul „spălarea banilor” arată, de fapt, în ce constă activitatea pe care o denumește: banii obținuți din surse nelegale, sau „murdari” ,sunt trecuți printr-o serie de tranzacții, sau „spălați”, astfel încât să apară ca provenind dintr-o sursă legală, sau „curați”.

În ciuda eforturilor depuse la acea vreme, nici CAPONE, nici acoliții săi nu au putut fi dovediți că spălau bani. După îndelungi încercări, autoritățile americane au trebuit să se mulțumească cu infracțiunea de evaziune fiscală, singura sub care au putut să fie arestați celebrii mafioți.

Condamnarea lui AL CAPONE, în octombrie 1931, pare să fi fost punctul de referință care a dus la apariția fenomenului spălării banilor. Polonezul MAIER SUCHOWLJANSCHI- americanizat ca- MEYER LANSKY, considerat geniul financiar al crimei organizate din New York (cunoscut și sub porecla de „contabilul mafiei”) a fost foarte afectat de condamnarea lui CAPONE și a decis să nu aibă aceiași soartă.

Alianța sa cu personaje faimoase din clanurile mafiote, conduse de evrei și italieni, (unul din prietenii săi apropiați, în afară de CAPONE, a fost și renumitul BUGSY- cel care a înființat imperiul jocurilor de noroc din LAS VEGAS) a pus bazele crimei organizate din S.U.A. pentru 5 decenii la rând.

După puțin timp de la condamnarea lui CAPONE, MEYER a descoperit avantajele conturilor cu parolă numerică din băncile elvețiene răspândind astfel milioane de dolari în conturi bancare din întreaga lume pentru spălarea banilor murdari.

El a fost printre primii „pioneri ai parteneriatului stat- privat”, înțelegând că pentru a exista, crima organizată trebuie să lucreze în cooperare cu oficiali guvernamentali flexibili.

Considerat "sfântul patron" al afacerilor de spălare de bani, LANSKY a murit in 1983 ca un adevărat "erou": nu a făcut nici o zi de închisoare pentru milioanele de dolari spălate în numele Mafiei și a învins statul american în toate procesele de evaziune fiscală ce i-au fost intentate.

LANSKY este considerat a fi unul dintre cei mai influenți spălători de bani din toate timpurile, lui fiindu-i atribuită prima metodă propriu-zisă de spălare a banilor, denumită „returnarea împrumutului”, care înseamnă că sumele de bani provenite din afaceri dubioase puteau fi deghizate ca împrumuturi acordate de îngăduitoarele bănci străine.

Experții în spălarea banilor nu au reușit să descâlcească nici acum toate ițele mecanismelor sofisticate folosite de LANSKY. Unele- precum cele din Cuba si Bahamas- nu au fost niciodată detectate, astfel că s-a ajuns la concluzia că, cel mai probabil, o parte din bani nu s-au întors niciodată în economia americană.

Sunt relevante în acest context afirmațiile făcute de GIOVANNI FALCONE, celebrul judecător italian, asasinat de Mafia la 23 mai 1992:”Mafia constituie o lume logică, mai rațională și mai implacabilă decât STATUL. Mafia este o articulație a puterii, o metaforă a puterii, dar și o patologie a puterii. Mafia este un sistem economic, o componentă obligatorie a sistemului economic global. Mafia se dezvoltă datorită statului și își adaptează comportamentul în funcție de acesta”.

Expresia „spălarea banilor” a fost însă efectiv folosită mult mai târziu, prima apariție fiind semnalată într-un ziar din 1973, tot din Statele Unite, în cuprinsul unui articol care relata despre afacerea „WATERGATE”. După acest moment expresia s-a răspândit în majoritatea limbilor, fiind folosită pe toate meridianele.

Infracțiunea de spălare a banilor a intrat în atenția autorităților mai ales în anii 1980,când a ocupat un loc de frunte in agenda politică a multor state europene.

Este cunoscut faptul că reciclarea sumelor provenite din infracțiuni are o evidentă influență asupra creșterii recrudescenței crimei organizatcreșterii recrudescenței crimei organizate, iar combaterea spălării banilor este unul dintre cele mai eficiente mijloace de luptă împotriva acestei forme de activitate infracțională.

Punctul de referință in procesul de reglementare pe plan internațional a concepției de luptă împotriva spălării banilor proveniți din activități criminale îl constituie CONVENȚIA NAȚIUNILOR UNITE, adoptată la 19.12.1988 la Viena, care a definit pentru prima dată termenul de spălare a banilor, dar care a prevăzut ca infracțiune generatoare doar traficul de droguri.

Principala sursă de îngrijorare a fost creșterea nivelului de profesionalism în domeniul crimei organizate. Investigatorii au realizat faptul că infractorii utilizează mijloace și metode din ce în ce mai avansate pentru atingerea scopurilor lor și au descoperit că s-au dezvoltat noi forme de infracționalitate prin intermediul calculatorului, evoluții la care investigatorii nu au întotdeauna răspunsuri gata pregătite.

Investigațiile financiare sunt relativ recente în majoritatea statelor completând și funcționând în directă interacțiune cu metodele și tehnicile de investigare tradiționale.

Oricum, practicienii în domeniu s-au plâns că măsurile de combatere a spălării banilor în vigoare au o eficiență restrânsă și că, în general, efectele eforturilor de combatere a spălării banilor au fost relativ dezamăgitoare până în prezent.

Mai mult, specialiștii din multe țări au constat lipsa de resurse și expertiză, in special la nivel judiciar, și că în multe cazuri, atât de-a lungul timpului cât și în cazurile recente, a fost dificilă identificarea legăturii faptice între tranzacția suspectă și infracțiunea generatoare de bani murdari, care în cele mai multe cazuri a fost comisă în străinătate.

Spălarea banilor este deseori, în esență, o infracțiune care se extinde peste granițele naționale ale statelor . De aceea, statele europene au conștientizat faptul că este necesară o cooperare intensă la nivel internațional în vederea combaterii acestui fenomen.

După 1989, tranziția către o economie de piață și deschiderea granițelor României a dus la o creștere spectaculoasă a circulației transfrontaliere de mărfuri, persoane și capital, rezultând în același timp într-o creștere serioasă a diferitelor tipuri de activități infracționale.

Infracționalitatea în floare și câștigurile de pe urma ei a făcut ca spălarea de bani o noțiune relativ necunoscută în economia românească înainte de 1989.

Analizând evoluția criminalității economico-financiare în societatea noastră, în perioada anilor 1990 până în prezent, se poate concluziona că s-au extins și s-au agravat actele de corupție, de contrabandă, de evaziune fiscală, înșelăciuni în domeniul financiar-bancar și nu în ultimul rând activitățile ilicite intitulate generic de “spălare a banilor”.

Doru Bulata, membru in Oficiul de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor din România, declara că "tendințele sunt axate pe înșelăciune în domeniul financiar-bancar, contrabandă" si alte activități ilicite, derulate prin firme-fantomă.

Cifrele oficiale arată că în 2000 sumele implicate în circuitul spălărilor de bani se ridicau la 800 de milioane de dolari, iar in 2001 la circa 700 de milioane de euro.

Etapele procesului de spălare a banilor

Nu există o singură metodă de spălare a banilor. Metodele pot varia de la cumpărarea și vinderea unui obiect de lux (de ex. o mașină sau o bijuterie) până la trecerea banilor printr-o rețea complexă, internațională, de afaceri legale și companii „scoică" (companii care există în primul rând numai ca entități legale fără să desfășoare activități de afaceri sau comerciale). Inițial, în cazul traficului de droguri sau altor infracțiuni cum ar fi contrabanda, furtul, șantajul etc., fondurile rezultate iau în mod curent forma banilor lichizi care trebuie să intre printr-o metodă oarecare în sistemul financiar.

Procesul de spălare a banilor are trei faze: plasare, stratificare și integrare sau, altfel spus, prespălare (convertirea banilor murdari în bani curați); spălarea principală (conversia banilor în intrări contabile); uscarea sau reciclarea (folosirea banilor pentru a obține profit).

Plasarea presupune deplasarea fizică a profiturilor în numerar, necesară pentru evitarea controlului de către organele legii; reprezintă „scăparea", la propriu, de numerar și îndepărtarea fizică a veniturilor inițiale derivate din activitatea ilegală. Este cea mai vulnerabilă etapă a spălării banilor deoarece implică colectarea și manevrarea unei mari cantități de numerar.

Stratificarea este procesul de mișcare a fondurilor între diferite conturi pentru a le ascunde originea; separarea veniturilor ilicite de sursa lor prin crearea unor straturi complexe de tranzacții financiare proiectate pentru a înșela organele de control și pentru a asigura anonimatul.

Integrarea reprezintă mișcarea fondurilor astfel spălate prin intermediul organizațiilor legale; furnizarea unei legalități aparente bogăției acumulate în mod criminal.

Dacă procesul de stratificare are succes, schemele de integrare vor așeza rezultatele spălării la loc în economie în așa fel încât ele vor reintra în sistemul financiar apărând ca fonduri normale și „curate" de afaceri.

În cadrul procesului de spălare a banilor s-au identificat anumite puncte vulnerabile, puncte dificil de evitat de către cel care spală banii și în consecință ușor de recunoscut, respectiv:

intrarea numerarului în sistemul financiar;

trecerea numerarului peste frontiere;

transferurile în cadrul și dinspre sistemul financiar.

Intrarea numerarului în sistemul financiar se realizează prin:

fragmentarea operațiunilor în numerar în scopul evitării raportării tranzacției prin divizarea operațiunilor sub nivelul minim de raportare;

folosirea inadecvată a listelor de excepții prin care unele categorii de operații cu numerar sunt exceptate de la raportare (presupune uneori complicitatea unităților financiare respective);

executarea de false documente de raportare pentru a legitima numerarul general;

depunerile de profituri ilegale în bănci corespondente pot fi prezentate ca transferuri de la bancă la bancă;

Folosirea instituțiilor financiare netradiționale în procesul de plasare a fondurilor. Aceste instituții pot fi: casele de schimb valutar, societățile de valori mobiliare, bursele de mărfuri, cazinourile, serviciile de încasare a cecurilor, serviciile de transmitere de fonduri. Metodele folosite de reciclatori în acest caz sunt aproximativ aceleași cu cele folosite în instituțiile financiare tradiționale.

Casele de schimb valutar: în alte țări, ele oferă și alte servicii financiare (vânzare de mandate de plată și cecuri de casă, transferuri electronice de fonduri, schimb de devize pentru cecuri etc.), care pot oferi un paravan pentru tranzacții ilicite; în România, casele de schimb au un singur obiect de activitate, schimbul valutar. Metoda prin care se plasează fonduri ilicite în acest caz este efectuarea schimbului valutar fără întocmire de documente ori violarea memoriei computerului pentru a nu se mai putea reconstitui șirul de tranzacții încheiate; ambele părți au câștiguri ilicite: reciclatorul scapă de o sumă mare de lei și primește o cantitate mai mică de bancnote străine, iar casa de schimb comite evaziune fiscală prin nedeclararea veniturilor din operațiunile efectuate.

Agențiile de transmitere a fondurilor sunt utilizate pentru transferarea fondurilor pe plan intern sau internațional, prin mijloace electronice, cecuri, curiei, fax sau rețele de computere. Faptul că valoarea banilor poate fi deplasată dintr-un loc în altul, deseori fără deplasarea fizică a monedelor constituie principala caracteristică a acestui sistem.

Cazinourile: amalgamarea fondurilor ilegale cu cele legale sunt favorizate de faptul că jocurile de noroc sunt activități desfășurate cu numerar, oferind participanților anonimat.

Comercianții de bunuri de folosință îndelungată de mare valoare (automobile, iahturi, bunuri de lux, bunuri imobiliare) sunt folosiți de reciclatori pentru a schimba numerarul în bunuri care, eventual, sunt revândute pentru a obține numerar cu origine licită.

Agenții de bursă pot fi manipulați de reciclatori prin oferirea de avantaje în schimbul utilizării numerarului pentru achiziționarea de acțiuni sau mărfuri, prin evitarea raportărilor tranzacțiilor cu numerar.

Companii de fațadă, care de fapt nu au încasări din activități reale, ci numai din depunerile reciclatorilor.

Exportul ilegal de valută; transportul fizic se realizează cu diferite mijloace de transport, fără a se respecta legislația cu privire la raportarea sumelor ce ies din țară și au ca destinație țări în care nu se pune problema justificării sumelor în numerar; după depunerea în bănci, aceste sume fac cale întoarsă, utilizându-se transferul electronic.

Moduri de stratificare:

După ce numerarul a fost depus în instituții financiare fără a fi detectat, contra acestui numerar reciclatorii procură instrumente financiare (cecuri de călătorie, scrisori de credit, mandate de plată etc.), pe care le reconvertesc apoi în numerar;

Transferurile electronice. O dată de numerarul a fost depus în conturi bancare, acesta poate fi transferat în orice colț al lumii în timp record.

Multe entități se servesc în ultimul timp de Internet pentru a propune servicii de spălare de bani, dând uneori aparența de servicii financiare extrateritoriale sau de posibilități de plasament legale. Dat fiind caracterul din ce în ce mai mobil de acces la Internet, un client are posibilitatea de a accesa virtual contul său din orice loc din lume.

În această situație reciclatorii pot controla orice cont, chiar dacă acestea au fost deschise pe numele unor interpuși; soldurile persoanelor interpuse se transferă ulterior în contul administratorului titular, iar acesta poate dispune de banii transferați.

Integrarea. Prin intermediul ei profiturile reciclate sunt plasate în economia reală legitimă iar rezultatele obținute din activități ilegale sunt legale. Profiturile au o acoperire legală iar reciclatorul le poate folosi achiziționând bunuri la vedere.

Metodele de integrare sunt:

Achiziționarea de bunuri imobiliare sau a unor afaceri în pierderi, după care, utilizând fondurile ilicite, aceste bunuri sau afaceri sunt revândute la valoarea lor reală;

Posibilitatea creditării de către asociați a propriei societăți comerciale, care merge mereu în pierdere. Se scot din firmă sume, încărcând costurile, în final realizându-se pierderi; cu sumele care s-au scos din firmă dar neimpozitate, asociații creditează firma proprie, încasând chiar și dobânzi pentru sumele cu care au împrumutat societatea;

Bunurile achiziționate cu fonduri ilicite sunt vândute unor societăți de tip captiv (care aparțin de fapt proprietarului bunurilor), după care sunt revândute realizând un profit substanțial tot proprietarului inițial;

Împrumuturi fictive acordate de o companie de fațadă; o astfel de companie înregistrată într-un paradis fiscal este controlată de o companie din țară, iar fondurile companiei de fațadă sunt de fapt, fonduri reciclate ale companiei din țară;

Folosirea de facturi false pentru import sau export (se utilizează facturi de import supraevaluate, pentru a justifica transferul unor asemenea fonduri, iar în cazul reciclării fondurilor străine în țară, facturile de export sunt supraevaluate pentru a justifica încasările).

1.3. Internaționalizarea. Situația României.

Sfârșitul de mileniu ne înfățișează amploarea deosebită a activităților economice ce se desfășoară în statele puternic dezvoltate din Europa, America și Asia. Relațiile economice internaționale cunosc un dinamism fără precedent, fiind integrate noi state și sisteme economice.

Este în afara oricărei îndoieli faptul că în acest nesfârșit teritoriu al economiei se inițiază, dezvoltă și finalizează un număr impresionant de afaceri ilegale, care alcătuiesc ceea ce, foarte adesea, este cunoscut ca fenomenul de criminalitate a afacerilor.Frauda lezează economia în ansamblul ei, cauzează imense pierderi financiare, slăbește stabilitatea socială, amenință structurile democratice, determină pierderea încrederii în sistemul economic, corupe și compromite instituțiile economice și sociale.Preocupată de problema criminalității afacerilor, Comunitatea Internațională a analizat cauzalitatea și efectele acesteia, recomandând statelor membre să adopte măsuri concrete pentru limitarea ei.Diversitatea legislațiilor, cuplată cu particularitățile economico-sociale derivând din stadiile de dezvoltare ale țărilor europene și celorlalte state, au făcut practic imposibilă redactarea unei definiții precise a criminalității afacerilor.

Cele două dimensiuni ale criminalității afacerilor:

dimensiunea națională, respectiv suma infracțiunilor incriminate în legile penale sau speciale ale fiecărei țări, care se produc în interiorul sistemului economic și financiar și nu comportă sau nu includ elementul de extraneitate;

dimensiunea internațională, respectiv suma infracțiunilor care se comit și se finalizează cu participarea elementului de extraneitate (persoane, firme, corporații, bănci etc.)

Cele două dimensiuni nu au avut și nici nu vor avea un caracter static. Astăzi este evidentă internaționalizarea afacerilor de tip criminal, în cele mai răsunătoare cazuri de contrabandă, evaziune fiscală, trafic de droguri, operațiuni de import-export ilegale, s-a realizat și perfecționat continuu parteneriatul pentru crimă. Contrabanda cu alcool sau țigări, traficul de droguri și armament nu pot fi concepute fără participarea afaceriștilor aflați pe mai toate meridianele și paralelele globului.

Într-un asemenea context este relevantă lista de infracțiuni circumscrise fenomenului de criminalitate a afacerilor, redactată de Comitetul European pentru Problemele Criminale:

infracțiuni în legătură cu formarea cartelurilor;

practici frauduloase și abuzuri comise de întreprinderi multinaționale;

obținerea frauduloasă sau deturnarea fondurilor financiare alocate de stat sau de organizații internaționale;

infracțiuni în domeniul informaticii (criminalitatea informatică);

crearea de societăți fictive;

falsificarea bilanțului întreprinderii și încălcarea obligației de a ține contabilitatea;

fraude care se răsfrâng asupra situației comerciale și a capitalului social;

fraude în detrimentul creditorilor (bancrută, violarea drepturilor de proprietate intelectuală și industrială);

infracțiuni împotriva consumatorilor (falsificarea mărfurilor, publicitate mincinoasă);

concurență neloială;

infracțiuni fiscale;

corupție;

infracțiuni bursiere și bancare;

infracțiuni în materie de schimb valutar;

infracțiuni împotriva mediului ambiant.

Odată declanșată ofensiva reală contra unor componente sau segmente ale criminalității afacerilor (evaziunea fiscală, contrabanda, corupția, traficul de droguri etc.) se scot la lumina zilei aspecte deosebite, unele cutremurătoare prin dimensiunea lor.

A fost suficient, de exemplu, să se descopere, mai mult sau mai puțin întâmplător, importante fraude privind utilizarea subvențiilor acordate, în cadrul Pieței Comune, producătorilor și exportatorilor de produse agricole și alimentare, pentru a se declanșa o analiză serioasă care a evidențiat fraude imense comise în acest domeniu, în Italia, abia în anii 1985-1996, după investigații și anchete complexe s-au conturat adevăratele dimensiuni și adevărata față a organizațiilor mafiote, despre care autoritățile nu au vorbit timp de 30-40 de ani. În Germania și celelalte state ale Europei Occidentale abia acum se vorbește despre rolul crimei organizate în migrația clandestină a cetățenilor turci, arabi, români, sârbi etc., după ce mai bine de 20 de ani, în numele dreptului cetățenilor la libera circulație, autoritățile au stimulat acest fenomen.Prin urmare, se poate afirma că aceste edificii criminale se construiesc și se dezvoltă în imensa lor majoritate din interesul și cu sprijinul autorităților statale. Geneza lor trebuie căutată în perimetrul intereselor de putere.

Această stare de fapt face ca autoritățile să nu dezvăluie adevăratele dimensiuni ale criminalității decât în momente de răscruce. Fiecare nouă guvernare este preocupată să spună și să demonstreze cât de coruptă a fost guvernarea anterioară, refuzând să accepte că aspectele criminalității afacerilor și cele ale crimei organizate se vor prelungi și intensifica, uneori la cote mult mai ridicate.

Politizarea activităților de luptă contra criminalității este cauza fundamentală a reacției slabe față de pericolul acesteia, elementul care determină puternica consolidare a ei în societatea de azi. într-un asemenea climat, pe un teren prielnic, structurile care acționează în domeniul criminalității afacerilor și-au construit, dezvoltat și perfecționat un management performant, caracterizat de: eficiență maximă, specializare riguroasă, logistică ultramodernă, mult superioară celei aflate la dispoziția organelor legii. Sunt relevante în acest context afirmațiile făcute de Giovanni Falcone, celebrul judecător italian, asasinat de Mafia la 23 mai 1992: „Mafia constituie o lume logică, mai rațională și mai implacabilă decât STATUL. Mafia este o articulație a puterii, o metaforă a puterii, dar și o patologie a puterii. Mafia este un sistem economic, o componentă obligatorie a sistemului economic global. Mafia se dezvoltă datorită statului și își adaptează comportamentul în funcție de acesta."

Produsul financiar rezultat din afacerile ilegale derulate de grupările crimei organizate are dimensiuni impresionante. Banii murdari care circulă, practic la vedere, constituie oxigenul care dă forță infractorilor aflați foarte aproape sau chiar în intimitatea structurilor de putere ce le garantează și acoperă activitățile infracționale.

Analiștii fenomenului criminalității afacerilor avertizează asupra faptului că importante fonduri rezultate din afacerile ilegale sunt injectate în organisme și structuri politice și administrative, pentru ca acestea să se mențină la putere și să poată garanta grupărilor criminale succesul în multitudinea afacerilor murdare pe care le inițiază.

Scopul, ținta primordială a acestor grupări este aceea de a face inoperante, ineficiente și de a paraliza structurile abilitate să lupte împotriva lor.

Și în România s-a produs de multă vreme fuziunea elitelor: elita lumii interlope și elita vieții publice. Acestea acționează împotriva ordinii și a legii, în perimetrul degradant al imoralității, afacerilor veroase, luxului și desfrâului.

Exponenții acestor elite au în proprietate restaurante, cazinouri, întreprinderi profitabile, case de modă, hoteluri, autoturisme de lux, imobile ce rivalizează cu proprietățile princiare, trusturi de presă și posturi de televiziune, locuințe de vacanță și, nu în ultimul rând, substanțiale conturi în străinătate.

Este, așadar, limpede pentru omul de rând care asistă neputincios la acest spectacol că în teritoriul ocupat de crima organizată, acționează profesioniștii din lumea comerțului, investițiilor, finanțelor și băncilor într-o perfectă articulare cu exponenți ai puterii.

Afacerile ilegale de mare amploare – contrabanda, evaziunea fiscală, traficul de droguri, spălarea banilor, practici frauduloase în privatizarea unor societăți comerciale etc. – nu se pot iniția, derula și finaliza fără existența unui parteneriat între grupările autohtone și cele corespondente ale acestora care acționează pe teritoriul altor state.

În România, începând cu anul 1990, s-au desăvârșit afaceri ilegale de proporții uriașe: distrugerea flotei comerciale și a celei de pescuit oceanic, fraude cifrate la sute de milioane de dolari săvârșite la Banca „Dacia Felix", Credit Bank, Bankcoop, Bancorex, privatizarea frauduloasă a unor societăți comerciale, contrabanda cu țigări derulată prin portul Constanța, Aeroportul Otopeni și punctele de trecere a frontierei de la Giurgiu, Borș, Albita etc., traficul de droguri și substanțe radioactive, contrabanda cu produse petroliere, alcool și cafea, prostituție, trafic ilegal cu opere de artă etc.

Principalele faze pe care le-au parcurs grupările de infractori care au acționat și acționează în prezent în România:

A. FAZA ERMETICĂ este caracteristică grupărilor care s-au constituit pe criterii etnice și profesionale, începând cu anul 1990, cele mai reprezentative grupuri care au acționat în această fază sunt cunoscute, într-o terminologie promovată de mediile de informare drept:

Mafia Țigănească, reprezentată de grupuri de persoane provenite din 3-4 familii de țigani, conduse de un lider autoritar, profilate pe săvârșirea în serie de furturi din avutul public și privat, tâlhării, escrocherii, trafic ilegal cu valută și metale prețioase, furturi din autoturisme, prostituție și proxenetism, cerșetorie, vânzarea de copii pentru înfiere ilegală a acestora de către cetățeni străini, afaceri imobiliare, cămătăria, traficul de droguri, furtul și comercializarea operelor de artă, șantaj, amenințări, perceperea taxelor de protecție, recuperarea prin violență a unor debite, valorificarea în țară de bunuri și valori furate din alte țări (Germania, Franța, Austria, Polonia).

Adevărate clanuri mafiote, aceste grupuri și-au delimitat sferele de dominație și afaceri, recurgând foarte adesea la acte de mare violență și intimidare chiar la adresa organelor de ordine.

Produsul financiar obținut din comiterea infracțiunilor este investit de liderii acestor grupuri în achiziționarea sau construcția de imobile de lux, autoturisme, bijuterii, valută, opere de artă, terenuri, spații comerciale etc.

Mafia Arabă s-a afirmat foarte rapid în teritoriul afacerilor ilegale, dezvoltând activități infracționale desfășurate anterior anului 1990 (comerț clandestin, trafic de droguri, plasarea de valută falsă). În România s-a constituit o veritabilă comunitate de cetățeni arabi (sirieni, irakieni, egipteni, iranieni etc.) care controlează traficul de droguri, contrabanda cu țigări și alcool, traficul cu autoturisme de lux furate, prostituția și plasarea de valută falsă. Un număr apreciabil dintre aceștia sunt căsătoriți cu românce, au urmat cursurile unor instituții de învățământ superior, cunosc obiceiurile și realitatea din România. Mafia arabă reprezintă o forță reală în plan economic, are o puternică legătură cu structurile de putere, este infiltrată în organismele cu atribuții de control financiar și vamal. Averea pe care mafia arabă o deține în România este considerabilă (imobile, întreprinderi, restaurante, spații comerciale, mijloace de transport, cluburi de noapte, hoteluri, terenuri și ferme agricole).

Mafia Turcă este reprezentată de grupuri extrem de riguros organizate, prezente pe teritoriul României imediat după luna decembrie 1989. Acestea au inițiat și pus în aplicare mari operațiuni de contrabandă cu produse alimentare și industriale (țigări, cafea, citrice, cosmetice, confecții, legume, fructe), trafic de metale prețioase și droguri. Alte grupuri s-au specializat în recrutare de femei din România cărora le-au promis angajarea ca lucrătoare în baruri, cazinouri, restaurante etc., dar care, în realitate, au fost obligate să se prostitueze la Istambul, Ankara sau în Antalia, fiind apoi exportate pe piața prostituției din Cipru și Grecia. Mafia turcă are forță financiară în România, fiind specializată în spălarea banilor rezultați din traficul cu droguri și contrabandă.

Mafia Chineză reprezintă o specie aparte în peisajul criminalității afacerilor din România pentru faptul că grupurile care acționează au un cod de conduită puternic marcat de tradițiile și obiceiurile specifice rasei galbene. Practic impenetrabilă, cu norme de comportament greu de înțeles de către români, mafia chineză a demarat afaceri discrete, dar de mare amplitudine, constând în contrabanda cu mărfuri specifice țării lor. Se poate vorbi cu certitudine de existența unei comunități chineze în România, care a ieșit la suprafață prin numeroase dispute violente între grupuri. Pentru neplata taxei de protecție și neîncasarea unor obligații financiare au fost lichidați, în manieră tipic chinezească, lideri ai unor grupuri ce desfășoară activități ilegale în București.

Mafia Ucraineană și Moldovenească a acționat pe teritoriul României specializându-se în acțiunile de tip „Racket", traficul de prostituate, contrabanda cu armament, explozivi și substanțe radioactive, furtul și comercializarea autoturismelor de lux, traficul de droguri, contrabanda cu alcool și țigări. Liderii acestor grupuri, proveniți din rândul foștilor luptători în războiul din Afganistan și foștilor militari din trupele de securitate, au investit masiv în România cumpărând imobile, terenuri și spații comerciale.

B. FAZA DE DESCHIDERE A GRUPURILOR se caracterizează prin absorbția în interiorul acestora a elementelor autohtone, provenind din rândul specialiștilor din domeniul financiar, administrativ, comercial și juridic (experți, contabili, avocați, funcționari bancari, etc.). În marea lor majoritate grupurile mafiote au angajat, ca salariați permanenți, foști polițiști, magistrați, inspectori financiari și alte categorii de persoane pe care le-au folosit pentru a le facilita accesul la credite bancare, obținerea licențelor de import-export, avizarea construcțiilor și extinderea acestora, coruperea unor funcționari din sistemul organelor vamale, de poliție și Gărzii Financiare, înființarea de societăți comerciale fictive.

Această fază coincide cu puternica consolidare financiară a grupurilor mafiote care au obținut profituri uriașe din contrabandă, evaziune fiscală și traficul de droguri.

C. FAZA DE INTERNAȚIONALIZARE a afacerilor ilegale derulate de grupurile mafiote este cea în care s-a realizat parteneriatul (cooperarea) acestora cu grupurile similare din alte țări.

Beneficiind de o forță financiară remarcabilă, grupurile crimei organizate au realizat o dotare materială și logistică de ultimă oră, superperformantă care le permite contacte rapide și eficiente cu parteneri de afaceri din toate zonele lumii.

În această fază se desăvârșește fuziunea dintre criminalitatea afacerilor și criminalitatea de înaltă violență, caracterizată prin comiterea unor acte de terorism, omoruri la comandă, răpiri de persoane, incendieri de imobile și autoturisme.

Marile afaceri din domeniul traficului de droguri, contrabanda cu alcool și țigări, traficul de carne vie, plasarea bancnotelor false, traficul de armament, furtul și comercializarea autoturismelor de lux, comerțul clandestin cu opere de artă se derulează astăzi de grupurile mafiote din România în parteneriat cu grupurile similare din Rusia, Germania, Turcia, Cipru, Grecia, Ucraina, Italia, Ungaria, Bulgaria etc.

Au fost intens mediatizate actele de contrabandă cu țigări derulate pe teritoriul României de grupările mafiei arabe cu complicitatea unor funcționari superiori, precum și profiturile uriașe rezultate din comercializarea băuturilor alcoolice de către societăți comerciale patronate de foști demnitari și specialiști din domeniul finanțelor.

O componentă aparte a criminalității afacerilor o constituie MAFIA GULERELOR ALBE, respectiv grupurile compuse din specialiști în afaceri bancare și comerciale.

Cea mai mare parte a acestora provin din rândul experților în operațiuni de import-export, a directorilor de mari unități economice, foști angajați la reprezentanțele comerciale ale României în străinătate, foști diplomați și demnitari în regimul comunist.

Aceste grupuri, cu puternică priză și influență în structurile de decizie, s-au profilat pe afaceri ilegale în domeniul privatizării, obținerea ilegală de credite în valută, sustragerea de la plata taxelor aferente importurilor de cereale și altor bunuri de larg consum, obținerea ilegală a unor licențe de export pentru bunuri contingentate.

Prin forța financiară dobândită într-un timp relativ scurt (3-4 ani) aceste grupuri au determinat autoritățile să subevalueze patrimoniul unor importante obiective economice, industriale, turistice, agricole etc. pe care le-au achiziționat la prețuri scăzute, devenind proprietari ai unor averi fabuloase.

Elita albă se află astăzi în imediata apropiere a structurilor de putere din România (parlament, guvern, administrație, justiție și mass-media), fiind mai abilă și mai rafinată decât orice forță legală a statului.

Elita albă din România are capacitatea de a influența, fie și vremelnic, decizia în domeniul politic, legislativ, economic și al justiției.

1.4. Cum se pot recunoaște tranzacțiile suspecte

Exemple de tranzacții suspecte din domeniul bancar. Spălarea banilor folosind tranzacțiile în numerar (cash):

Depozite neobișnuit de mari în numerar făcute de o persoană fizică sau o companie ale cărei activități curente de afaceri ar fi în mod normal generate prin cecuri sau alte instrumente de finanțare;

Creșteri substanțiale de depozite în numerar ale unei persoane fizice sau ale unei societăți fără o cauză aparentă, în special dacă asemenea depozite sunt după aceea transferate într-o perioadă scurtă de timp din cont și/sau către o destinație care nu poate fi asociată în mod normal cu clientul;

Clienți care depun numerar prin numeroase formulare de depozit în așa fel încât suma fiecărui depozit este "nesemnificativă", dar totalul tuturor depunerilor este important;

Conturi ale companiilor ale căror tranzacții – atât depuneri, cât și retrageri – sunt efectuate mai degrabă în numerar decât prin forme de debit și credit asociate în mod normal cu operațiuni comerciale (de exemplu, cecuri, acreditive, cambii etc.);

Clienți care, în mod constant, varsă sau depun numerar pentru a acoperi trate bancare, transferuri de bani sau alte instrumente de plată negociabile și ușor vandabile;

Clienți care cer să schimbe o mare cantitate de bancnote cu valoare nominală mică pentru cele cu valoare nominală mai mare;

Frecvente schimburi de numerar în alte valute;

Sucursale care efectuează mult mai multe tranzacții în numerar decât în mod obișnuit (statisticile băncii centrale detectează aberații în tranzacțiile cu numerar);

Clienți ale căror depuneri conțin bancnote false sau instrumente contrafăcute;

Clienți care transferă mari sume de bani în sau din străinătate cu instrucțiuni de plată în numerar;

Depuneri mari în numerar folosind dispozitive de depunere a banilor, evitând în felul acesta contactul direct cu banca.

Spălarea banilor folosind conturile băncilor

Clienți care vor să mențină un număr de conturi personale sau conturi administrate de bancă, care nu par să fie compatibile cu genul activității lor, inclusiv tranzacții care implică persoane nominalizate;

Clienți care au numeroase conturi și le alimentează cu numerar, în situația în care totalul depunerilor constituie o mare sumă de bani;

Orice persoană fizică sau companie al cărei cont nu indică desfășurarea unor activități normale în operațiile bancare personale sau de afaceri, ci este utilizat pentru încasări sau plăți de sume mari de bani care nu au nici un scop sau legătură evidentă cu deținătorul contului și/sau afacerile sale (de exemplu, o creștere substanțială a rulajului unui cent);

Evitarea furnizării de informații normale când se deschide un cont, furnizarea de informații minime sau fictive sau, când se cere deschiderea unui cont, furnizarea unor informații care sunt greu de verificat de către instituția financiară sau necesită prea mulți bani pentru a fi verificate;

Clienți care par să aibă conturi în câteva instituții financiare din aceeași localitate, în special când banca este conștientă de existența unui proces de consolidare regulată a acestor conturi, anterior unei cereri pentru transmiterea progresivă de fonduri;

Concordanța dintre ieșirile și intrările de numerar în aceeași zi sau în ziua anterioară;

Alimentarea contului prin cecuri emise de terți în sume mari andosate în favoarea clientului;

Retrageri mari de numerar dintr-un cont inactiv în prealabil sau dintr-un cont care tocmai a primit neașteptat o importantă sumă din străinătate;

Clienți care, împreună și simultan, folosesc ghișee diferite pentru a efectua mari tranzacții în numerar sau tranzacții în valută;

Folosirea pe scară mai mare a dispozitivelor de păstrare a banilor,

Amplificarea operațiunilor efectuate de persoanele fizice. Folosirea pachetelor sigilate depozitate și retrase;

Reprezentanții companiei evită contacte cu sucursala;

Creșteri substanțiale de depuneri în numerar sau de instrumente negociabile (cecuri, polițe etc.) ale unei firme sau o companie specializată, folosind conturile clienților sau conturile interne sau conturile de împuternicire, în special dacă depozitele sunt transferate rapid între conturi de împuternicire și ale clienților;

Clienți care refuză să furnizeze informații care, în condiții normale, i-ar califica pentru obținerea de credite sau de alte servicii bancare ce ar putea fi considerate importante;

Folosirea insuficientă a facilităților bancare normale, de exemplu, evitarea acordării de dobânzi mari pentru solduri mari;

Un mare număr de persoane fizice care efectuează plăți în cadrul aceluiași cont, fără o explicație adecvată.

Spălarea banilor folosind tranzacții de investiții:

Cumpărarea de hârtii de valoare pentru a fi păstrate în custodie la instituția financiară, când acest fapt nu pare potrivit cu standingul clientului;

Tranzacții de depozit/împrumut "back to back", cu subsidiare sau afiliate ale instituțiilor financiare din străinătate, cunoscute ca făcând parte din aria traficului de droguri;

.Cereri ale clienților pentru servicii manageriale de investiții (fie în valută, fie in hârtii de valoare) unde sursa fondurilor este neclară sau nu este potrivită cu standingul clientului;

Plata în sume neobișnuit de mari în cash a hârtiilor de valoare;

Cumpărarea sau vânzarea unei hârtii de valoare care nu are un scop perceptibil sau in circumstanțe care par a fi neobișnuite.

Spălarea banilor prin activități internaționale offshore;

Client recomandat de o sucursală din străinătate, filială sau altă bancă deschisă în țări unde producția de droguri sau traficul de droguri pot fi predominante;

Folosirea de acreditive și alte metode de finanțare a comerțului pentru a face să circule bani între țări unde asemenea comerț nu este compatibil cu afacerile obișnuite ale clientului;

Clienți care fac plăți regulate și importante, inclusiv tranzacții transmise telegrafic, care nu pot fi identificate clar ca tranzacții bona fidae sau primesc plăți frecvente și importante din țări care sunt în mod obișnuit asociate cu producerea, prelucrarea sau desfacerea drogurilor; organizații teroriste interzise (țări paradis fiscal);

Constituirea de solduri mari, nepotrivite cu rulajul cunoscut al afacerii clientului, și transferuri ulterioare către conturi ținute in străinătate;

Transferuri electronice de fonduri, fără explicații, efectuate de clienți sub formă de intrări și ieșiri sau fără a fi trecute printr-un cont;

Cereri frecvente de cecuri de călătorie, trate în valută și alte instrumente negociabile care urmează a fi emise;

Frecvente plăți de cecuri de călătorie sau trate în valută, în mod special dacă provin din străinătate.

Spălarea banilor implicând agenți și funcționari ai instituțiilor financiare:

Schimbări în caracteristicile funcționarului, de exemplu, stil de viață risipitor sau evitarea plecării în vacanță;

Schimbări în performanțele agentului sau funcționarului, de exemplu, vânzătorul care vinde contra numerar are rezultate remarcabile sau neașteptat de mari;

Orice afacere cu un agent unde identitatea beneficiarului final sau a contrapartidei este necunoscută, contrara procedurii normale pentru felul respectiv de afacere,

Spălarea banilor prin împrumuturi asigurate sau neasigurate:

Clienți care rambursează" credite slab performante în mod neașteptat;

Cererea de a împrumuta bani, având ca garanție active ținute de o instituție financiară sau o terță persoană1, unde originea activelor este necunoscută sau activele sunt incompatibile cu bonitatea clientului;

Cererea unui client către o instituție financiară pentru a procura sau aranja o finanțare, unde sursa contribuției financiare a clientului la afacere este neclară, în mod special unde este implicată o proprietate.

Tranzacții suspecte specifice altor domenii decât cel bancar

1. Domeniul pieței de capital

Utilizarea numerarului pentru achiziționarea de valori mobiliare sau pentru plata celor vândute, în locul decontărilor fără numerar (virament), mai ales când se vehiculează sume importante. Aceasta, deoarece actorii pieței de capital nu sunt simpli cetățeni, care își efectuează plățile în numerar, ci investitori care dețin importante capitaluri;

Valorificarea acțiunilor la o valoare în neconcordanță cu valoarea de piață ori cu valoarea nominală. Au existat cazuri când tranzacționarea unor acțiuni s-a făcut la un preț de peste 1000 de ori față de prețul nominal sau chiar de pe piață;

Achiziționarea unor valori mobiliare de către entități situate în paradisuri fiscale, urmată imediat de vânzarea pachetului achiziționat unei alte firme offshore, de multe ori revânzarea făcându-se în pierdere;

Vânzarea acțiunilor unei persoane la preț foarte ridicat (de câteva zeci de ori) în raport cu prețul pieței, unei persoane juridice la care asociat unic sau majoritar este chiar persoana fizică vânzătoare. Scopul îl reprezintă diminuarea impozitului pe profit și pe dividende în cazul persoanei juridice;

Folosirea aceluiași pachet de acțiuni, prin vânzare repetată, în vederea justificării sumelor compensatorii acordate de la buget persoanelor disponibilizate colectiv. În felul acesta s-au încasat de la buget zeci de miliarde de lei, în timp ce infuzia de capital pe piață a fost numai de zeci de milioane de lei.

2. Domeniul pieței imobiliare:

Utilizarea numerarului în tranzacțiile imobiliare în locul instrumentelor de decontare bancară (conturi bancare);

Achiziționarea unor terenuri sau clădiri la prețuri mici, urmată de vânzarea lor imediată, dar la prețuri cu mult mai mari. Diferența este utilizată pentru spălarea unor bani murdari;

Achiziționarea unor imobile care se află într-o situație precară și punerea lor la punct, folosind sume ilicite, urmată de revânzarea la un preț superior. Diferența se justifică ca fiind prețul manoperei proprii și al unor materiale refolosibile ori achiziționate în timp (la prețuri mici);

Elementele de suspiciune specifice pieței imobiliare pot fi avute în vedere și în cazul tranzacțiilor cu bunuri mobile de valoare mare, precum: autoturisme, iahturi, tablouri, colecții artistice și numismatice, antichități etc.

3. Domeniul jocurilor de noroc (cazinouri):

Utilizarea unei mari sume în numerar pentru achiziționarea de jetoane pentru joc, după care se returnează jetoanele și se solicită plata acestora utilizând altă modalitate decât numerarul, precum: cecuri de casă, cecuri de călătorie, mandate de plată, ordine de plată, transferuri electronice etc.;

Depozitarea numerarului la casa cazinoului, după care se solicită restituirea sumei prin alte instrumente de plată;

Solicitarea unor chitanțe pentru a justifica sumele câștigate;

Achiziționarea unor bilete nenominale ieșite câștigătoare la diferite sisteme de joc de noroc sau case de pariuri.

4. Domeniul asigurărilor:

Achiziționarea de polițe de asigurare de viață de mare valoare, utilizând numerarul, și nu plățile prin virament;

Folosirea unor polițe de asigurare de mare valoare ca garanție sau colateral pentru obținerea unui împrumut;

Achiziționarea unei polițe de asigurare de mare valoare cu ajutorul numerarului, urmată de răscumpărarea acesteia, solicitându-se alte instrumente de plata;

Plata unor sume cu titlu de asigurări către societăți de asigurări captive (care aparțin asiguratului) situate în țări considerate paradisuri fiscale;

Provocarea unor accidente asupra unor bunuri asigurate la o valoare ridicată, urmată de încasarea contravalorii despăgubirilor aferente.

5. Domeniul financiar:

Creditarea firmei proprii de către asociați sau acționari cu sume importante în numerar, care se introduc fie în contul bancar, fie în casa societății comerciale. Acest procedeu este repetat, în condițiile în care firma funcționează constant în pierdere. Urmează apoi restituirea creditului, uneori însoțit de dobânzi;

Solicitarea restituirii unor impozite și taxe de la buget (accize și TVA cel mai adesea) pentru operațiuni de export care nu s-au efectuat ori exportul a fost supraevaluat în mod fictiv. La fel se solicită rambursarea de la buget a taxei pe valoarea adăugată în cazul în care produsele achiziționate se vând în mod constant în pierdere;

Solicitarea de scutiri sau reeșalonări la bugetul de stat, în condiții în care se solicită certificate fiscale pentru a putea participa la licitații organizate în vederea cumpărării de active sau acțiuni, în cadrul procesului de privatizare;

Deși o societate comercială achiziționează în mod constant documente cu regim special, ea nu depune bilanțuri și declarații privind obligațiile fiscale (lunare sau trimestriale);

Depunerea unor declarații fiscale nereale sau false, în discordanță cu activitatea anterioară a agentului economic sau care rezultă din alte informații, ca de exemplu, cele de natură vamală.

6. Domeniul vamal:

Utilizarea unor facturi de export subevaluate pentru a repatria o parte din preț, diferența depunându-se în conturi offshore, sau supraevaluate pentru a se putea introduce în țară bani iliciți din străinătate;

Utilizarea unor facturi de import subevaluate pentru a se plăti taxe vamale cât mai mici sau supraevaluate pentru a se transfera în străinătate sumele ilicite produse în România.

7. Domeniul valutar:

Folosirea cu precădere a plăților în avans, în mod repetat, fără ca acestea să mai fie justificate prin import sau prin restituire;

Plățile în avans sunt preferate acreditivului, modalitate mai sigură și mai eficientă pentru garantarea realizării importurilor;

Plata unor facturi reprezentând contravaloarea unor servicii de valoare mare și fără prezentarea certificatului fiscal eliberat de autoritatea fiscală din țara beneficiarului plății;

Închiderea unor DIV-uri (declarații de încasare valutară) cu sume în numerar, plătite de diverse persoane, în locul închiderii acestora prin transferuri bancare din străinătate.

CAPITOLUL 2

INFRACȚIUNEA DE SPĂLARE A BANILOR

2.1. Infracțiunea de spălare a banilor incriminată în art. 23 al legii 656/2002

În art.23 al Legii 656/2002, infracțiunea de spălare a banilor este incriminată în patru variante.

CONCEPT

PRIMA VARIANTĂ.

Este prevăzută în art.23,alin.1,lit.a și constă în „schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea unei infracțiuni în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.”

Obiectul juridic generic al infracțiunii prevăzută în această variantă este comun tuturor celorlalte variante cuprinse în art.23 prin care se incriminează spălarea banilor.

În doctrină au existat unele disensiuni cu privire la definirea obiectului juridic generic al infracțiunii de spălare a banilor.

Astfel, obiectul juridic generic al infracțiunii incriminată în această variantă îl reprezintă „relațiile sociale prin ocrotirea cărora este apărată circulația corectă a banilor și operațiunilor financiar-bancare.”

Cu toate acestea există mai multe opinii în doctrină conform cărora definirea astfel a obiectului juridic generic ar fi incompletă. În afară de relațiile referitoare la circulația monetară și a operațiilor financiar-bancare se mai au în vedere și alte relații sociale cum sunt cele referitoare la apărarea altor valori corporale sau necorporale, mobile sau imobile precum și la actele juridice sau documentele care apără și atestă proprietatea acestora, produs al anumitor infracțiuni.

O altă opinie vehiculată în doctrină ar fi aceia că „obiectul juridic al acestor infracțiuni este acela studiat la infracțiunile de corupție și deținere a armelor și munițiilor, substanțe stupefiante, contrabanda, comerțul cu țesuturi și organe, etc.”

Consider că această opinie este total eronată deoarece infracțiunea de spălare de bani ca și infracțiunile de tăinuire și favorizare sunt infracțiuni distincte de infracțiunile prin care s-a obținut produsul infracțiunii.

În acest sens, V Dongoroz, arată că: ”Tăinuirea de lucruri și ajutorarea infractorilor după săvârșirea infracțiunii (favorizarea infractorilor) sunt infracțiuni de sine stătătoare, având numai un raport de conexitate cu infracțiunile din care provin lucrurile tăinuite sau la care au luat parte infractorii favorizați. Nu avem de a face, deci cu un concurs subsequens, ci cu un delictum subsequens.

Putem concluziona că OBIECTUL JURIDIC GENERIC al infracțiunilor prevăzute la art.23 din Lega 656/2002 îl constituie relațiile sociale prin care statul apără circuitul legal(financiar, bancar, economic, comercial și civil), prevenind și combătând circuitul ilegal al bunurilor, produs al unor infracțiuni grave prevăzute de lege, prin instituirea unor obligații ale anumitor persoane fizice și juridice de a sesiza operațiunile cu astfel de bunuri, de a se abține de la efectuarea unor acte și fapte juridice legate de produsul infracțiunii sau de a favoriza autorii ori participanții la infracțiunile principale.

Obiectul juridic generic al infracțiunilor prevăzute la art.23 din Legea 656/2002 este subsecvent obiectului juridic generic al infracțiunilor principale, adică al acelor infracțiuni grave prin care s-a obținut „produsul” ce urmează a fi „spălat.”

Ca urmare constatarea infracțiunilor de spălare a produsului infracțional se poate face numai concomitent sau ulterior constatării infracțiunilor principale al căror produs se spală.

Sub acest aspect putem observa că pentru infracțiunea de spălare de bani incriminată în prima variantă, condamnarea nu se poate face decât în următoarele situații:

-condamnarea concomitentă, adică atât pentru cel puțin una din infracțiunile prin care se realizează sau din care provine produsul infracțiunii, concomitent cu una din modalitățile de „spălare a banilor” din celelalte variante.

-condamnarea ulterioară, pentru infracțiunile reglementate de art.23, numai dacă există cel puțin în primă instanță o condamnare pentru o infracțiune prin care se realizează sau din care provine produsul infracțiunii care s-a „spălat”.

Condamnarea pentru o faptă ce intră sub incidența art.23 este posibilă și când produsul provine dintr-o infracțiune care intră sub incidența acestei legi, chiar dacă răspunderea penală pentru infracțiunea respectivă a fost înlăturată prin amnisti, prescripție, în cazul decesului sau reabilitării autorului.

Amnistia nu înlătură caracterul penal al faptei, fapta fiind infracțiune, chiar dacă autorului acesteia i s-a înlăturat răspunderea penală ca urmare a amnistierii. art. 44 – 51 din Codul penal, când infracțiunea primară, nemaiexistând atunci nici fapta de spălare a produsului acestora nu mai poate constitui infracțiunea prevăzută la art.23.

La fel, în cazul prescripției, decesului sau reabilitării, nu este schimbat caracterul obiectului faptei de produs al unei infracțiuni. Situația este diferită în cazul înlăturării caracterului penal al faptei

Condamnarea poate surveni și atunci când autorul infracțiunii din care provine produsul infracțiunii este necunoscut dar autorul infracțiunii de „spălare” a știut că banii provin dintr-o infracțiune.

Obiectul juridic special, de asemenea comun la infracțiunile incriminate în art.23 și art.24 din Legea 656/2002 este cel care rezidă din titlul legii, cât și din reglementările pe care le cuprinde și constă în relații sociale prin ocrotirea cărora se apără proveniența licită a banilor și circulația corectă a acestora în operațiunile financiar-bancare.

Se poate observa că obiectul juridic special este unul complex cuprinzând pe lângă relațiile referitoare la circulația monetară și operațiunile financiar-bancare și relații privind operațiunile și transferurile de valori, operațiunile de credit, vânzare-cumpărare, schimb valutar, etc.

Obiectul material este însăși bunul asupra căruia este îndreptată infracțiunea astfel incriminată(valori, bani, bunuri, etc.)

Cu alte cuvinte obiectul material al infracțiunii reglementată în art.23 îl poate constitui venitul ilicit obținut din săvârșirea de activități ilegale. Spre exemplu, banii obținuți din corupție sau trafic de droguri. Dar acești bani pot constitui ulterior și obiectul material al infracțiunii de spălare de bani, când aceștia se reinvestesc într-o afacere aparent legală.

Specific infracțiunii de spălare de bani este această activitate de schimbare, cumpărare ori revindere, făcută cu știință și în mod repetat pentru a ascunde originea reală a banilor sau bunurilor.

Banii pot fi atât în lei cât și în valută.

Bunurile pot fi corporale sau necorporale, mobile sau imobile.

Este corporal acel bun care are o existență materială vizibilă care poate fi perceput prin simțurile noastre (un tablou, un obiect electronic, o mașină etc.).

Este incorporală valoarea economică care are o existență ideală, abstractă și care poate forma obiectul unui raport juridic (operă literară, dreptul de autor etc.).

Bunuri imobile sunt acelea care au o așezare fixă și care deci nu pot fi mutate dintr-un loc în altul, fără a-și pierde valoarea economică (o casă, un teren, un pod).

Bunurile mobile sunt toate celelalte lucruri care pot fi mutate sau transportate din loc în loc fără a pierde valoarea economică (o carte, o mașină, o statuie).

În legătură cu banii sau valorile – ca obiect material al acestor infracțiuni – putem spune că nu orice ban sau valoare reprezintă obiectul infracțiunii de spălare de bani, ci numai acele valori sau bani care provin din săvârșirea unei alte infracțiuni.

Astfel, atunci când cu bună știință se schimbă, se transferă, se cumpără sau se revinde obiectul „concret” al infracțiunii principale, în mod repetat, pentru a-i ascunde originea, infracțiunea de spălare de bani subzistă, iar bunurile vor avea același regim juridic penal.

Putem concluziona, că nu constituie produs al infracțiunii principale și ca urmare nici al infracțiunilor prevăzute de art.23, următoarele categorii:

-bunurile care au servit la săvârșirea infracțiunii, deoarece nu sunt produs al infracțiunii, în această categorie fiind: instrumentele spargerii, autovehiculul sau calculatorul proprietate personală folosit la săvârșirea infracțiunii principale etc;

-bunurile care sunt produs al altor infracțiuni decât cele considerate infracțiuni principale, cum ar fi al infracțiunilor pentru care pedeapsa maximă nu depășește 4 ani(de pildă infracțiunea prevăzută la art.213, art.246, art.281 din Codul penal).

-bunurile produs al unei infracțiuni principale, săvârșită în altă țară unde fapta respectivă nu este incriminată ca infracțiune.

Subiectul, de regulă subiectul activ nemijlocit(autor) al infracțiunii de spălare de bani reglementată de art.23, atât în prima variantă cât și în celelalte variante este necircumstanțiat, adică poate fi orice persoană fizică responsabilă penal, legiuitorul nu cere ca subiectul activ să aibă o calitate specială.

Doctrina și practica judiciară, în special doctrina criminologică, recunosc o anumită „calificare” necesară a subiectului activ al infracțiunii de spălare a banilor, derivată din caracteristica acestei infracțiuni de a fi circumscrisă fenomenului de „criminalitate a gulerelor albe”. Cei care comit astfel de fapte sunt acei infractori „rafinați”, care ocupă funcții importante atât în pozițiile de conducere la nivel central în cadrul unor societăți strategice, cât și în aparatul legislativ sau executiv al țării respective.

Subiectul pasiv al infracțiunii reglementate de art.23 în prima variantă cât și în celelalte, poate fi statul, în întregul său, ale cărui interese sunt puse în pericol prin faptele incriminate, precum și anumite persoane fizice, organele de stat, instituții bancare sau alte persoane juridice, care suferă sau pot suferi de pe urma săvârșirii infracțiunii.

Conținutul constitutiv.

Latura obiectivă, trebuie menționat de la început că a suferit modificări față de reglementarea din Legea21/1999. S-a renunțat a cuprinde în conținutul infracțiunii de spălare de bani, infracțiunea mijloc, adică infracțiunea primară care se săvârșește pentru realizarea infracțiunii scop, spălarea de bani.

Deci infracțiunile săvârșite în variate domenii au fost scoase din conținutul laturii obiective, rămânând incriminate doar infracțiunile specifice de spălare de bani. Infracțiunile mijloc (falsuri, contrabandă, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, traficul de stupefiante, etc.) au rămas reglementate prin Codul penal și Legi speciale.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art.23, în prima variantă îl constituie schimbarea sau transferul de bunuri, separat sau împreună, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite al acesteia.

Elementul material al laturii obiective se realizează prin acțiuni sau inacțiuni cum ar fi: schimbarea, transferul, ascunderea sau disimularea.

Infracțiunea fiind cu un conținut alternativ se poate realiza când s-a comis oricare dintre acțiunile incriminate.

Nu este necesar realizarea cumulativă a tuturor acestor acțiuni fiind suficient săvârșirea doar a uneia din ele. Cerința esențială a legii fiind ca aceste acțiuni să se facă în scopul și cu știința că provin din săvârșirea unei infracțiuni.

De asemeni trebuie menționat faptul, că față de reglementarea inițială din Legea 21/1999, legiuitorul a venit cu o completare incriminând fapta de schimbare de bunuri atunci când se face în scopul ajutării persoanei în cauză de a se sustrage de la urmărirea, judecată sau executarea pedepsei.

În spiritul acestei Legi 656/2002 a infracțiunii incriminată în prima variantă art.23, distingem:

-un prim sens al „schimbării bunului” ar fi acela de transformare fizică adică de a schimba prima înfățișare, păstrând de regulă valoarea intrinsecă a obiectului; adică înlăturarea acelor trăsături reale ale obiectului care țin de modul ilegal de obținere a acestuia și înlocuirea cu alte trăsături care să creeze aparența de origine și/sau dobândire licită.

De pildă schimbarea culorii, seriei și numărului de înmatriculare al autoturismelor noi furate cu seriile, culorile și numerele de înmatriculare ale unor autoturisme accidentate sau uzate cumpărate legal.

– un alt sens al „schimbării bunului” ar fi acela de a înlocui lucrul produs al infracțiunii cu un lucru deținut legal de o altă persoană. Schimbul bunului poate fi la valoare echivalentă sau la valori diferite după cum infractorul are interesul să justifice sau să ascundă.

De pildă, schimbarea acțiunilor anonime, a obligațiilor, a titlurilor de plată, a certificatelor la purtător, furate, care pot fi urmărite după serie, număr cu altele asemănătoare în circuitul legal.

„Schimbarea bunului” poate să îmbrace și forma unor acte juridice sub semnătură privată sau chiar autentificată fără a se înlătura caracterul ilegal al operațiunii.

De pildă, o persoană are un miliard de lei produs prin infracțiunea principală și procedează la spălarea acestuia prin schimbare , efectuând două operații de speculă imobiliară astfel: cumpără o proprietate având valoarea reală de 2 miliarde de lei, cu prețul de un miliard consemnat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat; infractorul plătește vânzătorului pe lângă miliardul consemnat în actul de vânzare-cumpărare și miliardul pe care vrea să-l spele, astfel că vânzătorul își primește prețul real de 2 miliarde pe imobilul în cauză; infractorul păstrează bunul o perioadă de timp necesară efectuării unor amenajări și îmbunătățiri investind un miliard de lei; după aceasta infractorul revinde imobilul la un cumpărător de bună credință cu suma de 3 miliarde de lei.

Prin această operațiune infractorul justifică legal proveniența cu ultimul act de vânzare-cumpărare autentic suma de 3 miliarde de lei în care este inclus și miliardul „spălat”.

„Transferul” de bunuri în scopul ascunderii al disimulării originii ilicite a acestora este o altă modalitate a elementului material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art.23, pct.1, lit.a din Legea 656/2002.

Cea mai simplă formă a transferului de bunuri este cea de mutare a bunului dintr-un loc unde s-ar deduce ușor proveniența ilicită, într-un loc unde bunul ar avea o aparență de proveniență legală, urmărindu-se aceasta.

De asemenea transferul de bunuri mai poate semnifica:

operațiunea de „deplasare a capitalului” sub diferite forme de la o țară la alta sau de la un agent economic la altul, cu sau fără aparență legală(deplasare efectivă sau scriptică ori electronică).

Astfel, pentru scoaterea din țară a unor sume obținute prin înșelăciune în sistemul bancar se efectuează o plată în avans de marfă sau o plată pentru o marfă supraevaluată vândută de un agent economic aflat sub controlul celui care transferă(agent care ulterior intră în „faliment” și nu mai expediază marfa).

O astfel de deplasare de capital se mai poate face prin asociere, fuziune cu o firmă falimentată intenționat, aflată tot sub controlul celui care transferă; plăți pentru „consultanță”, „asistență de specialitate”, etc, constituirea de depozite în țară din sume mai mici de 10000 euro și apoi plata unor cecuri în străinătate, pentru care nu mai există obligația formală a raportării transferului respectiv;

deplasări de valută prin cumpărarea de obligații, titluri de credit, cesiune de creanță cu preț subevaluat;

deplasări de valută prin cumpărări și revânzări speculative de acțiuni la bursă;

deplasări de valută prin creditare, împrumut fără garanții și care evident nu se mai restituie agentului care este tot sub controlului celui care transferă;

unele transferuri de fonduri interbancare prin sistemul Western-Union;

Transferul de fonduri interbancare este inițiat de o bancă și se încheie prin decontarea finală a sumei, în momentul și în forma hotărâte în cadrul unui sistem interbancar de transfer de fonduri pentru înregistrarea în conturile de decontare.

transferabilitatea creditului documentar (transferabil) concretizată în dreptul beneficiarului de a cere ca acesta să fie deschis la o altă bancă decât cea stabilită de părți;

folosirea ilegală a diferitelor forme de decontări interne sau internaționale inclusiv de societăți fantomă prin: cecuri, acreditive, dispoziții de plată, dispoziții de încasare;

transfer de fonduri prin intermediul biletului de ordin sau cambiei, instrumente care nu au la bază raporturi juridice fundamentale;

transfer cu plăți fictive făcut prin carduri.

Scopul schimbării sau transferului de bunuri, produs al infracțiunii principale trebuie să fie ascunderea sau disimularea origini ilicite. Acest scop trebuie să poată fi dedus din circumstanțele de fapt obiective, atât ale producerii bunului cât și ale schimbării sau transferului efectiv al acestuia. Ceea ce înseamnă că doar acele operații de schimb sau transfer care conțin elemente de fapt obiective din care rezultă scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute la art.23 în prima variantă.

Deci, condițiile esențiale, ale elementului material al acestei variante, sunt:

Să fie comisă în scopul ascunderii sau disimulării provenienței ilicite a bunurilor;

Bunurile să provină din comiterea unei infracțiuni și nu a unei contravenții sau orice alt act ilicit;

Scop alternativ, adică fapta să fie comisă în scopul de a ajuta pe cel care a comis infracțiunea să se sustragă de la urmărire, judecată sau executare.

Urmarea socialmente periculoasă o constituie rezultatul schimbării sau transferului de bunuri, respectiv o aparență de origine licită a bunului care în realitate este produsul infracțiunii principale.

Observăm că legea nu pretinde ca prin aceste operații să fie necesară obținerea unui profit pentru sine sau pentru altul, fiind suficientă crearea unei stări aparente credibile de origine licită a bunului care în realitate este produsul infracțiunii.

Raportul de cauzalitate se poate defini astfel, infracțiunea de spălare a banilor subzistă atunci când există legătura de cauzalitate între acțiunea de schimbare sau transfer de bunuri rezultate din infracțiuni și urmarea imediată despre care am vorbit mai sus.

Latura subiectivă a acestei infracțiuni o constituie intenția directă calificată prin scop care presupune întrunirea următoarelor elemente cumulative:

-cunoașterea că obiectul „spălării” corporal sau necorporal este produs al infracțiunii principale;

-motivul, imboldul rezultat din dorința de a folosi bunul produs al infracțiunii, direct sau indirect, fără riscul de a fi descoperit;

-scopul, să fie ascunderea sau disimularea originii ilicite a produsului infracțiunii principale, precum și de a ajuta persoana acre a săvârșit infracțiunea principală să se sustragă de la urmărirea penală, judecat sau executarea pedepsei.

Astfel definită, latura subiectivă a infracțiunii de spălare de bani o deosebește de infracțiunea de „tăinuire” și „favorizarea infractorului”, prevăzute în art.221 și art.264 Cod penal.

În consecință, persoana care cu intenție directă ajută în orice mod la săvârșirea infracțiunii de spălare a produsului infracțiunii, este complice, indiferent dacă este interesat sau dezinteresat, deoarece el încalcă o obligație prevăzută de legiuitor pentru prevenirea și combaterea a unor asemenea fapte, încălcare care presupune că complicele a urmărit împreună cu autorul, scopul ilegal.

Forme. Modalități. Sancțiuni.

Forme-actele pregătitoare, deși posibile sunt lăsate în afara incriminării de către legiuitor.

Tentativa este posibilă atât în cadrul acestei variante, cât și în cadrul celorlalte variante și se pedepsește.

Modalități-infracțiunea prevăzută la art.23 în această primă variantă se poate săvârși prin următoarele modalități, respectiv schimbarea sau transferul de bunuri, ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a acestor bunuri.

Sancțiuni-infracțiunea de spălare de bani incriminată în art.23, alin.1, lit.a din Legea 656/2002, se pedepsește cu închisoare de la 3-12ani.

De asemenea, în cazul săvârșirii acestei infracțiuni se va dispune conform art.118 Cod penal privind confiscarea bunurilor care fac obiectul infracțiunii, iar dacă bunurile care fac obiectul infracțiunii prevăzute la art.23 nu se găsesc, se va confisca echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora.

Pentru a se asigura aducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor se pot lua măsurile asigurătorii prevăzute de Codul de procedură penală.

A DOUA VARIANTĂ.

Este incriminată în art.23, alin.1, lit.b și constă în: "ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a dreptului asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni.”

Cu privire la obiectul juridic generic putem spune că nu sunt deosebiri față de obiectul juridic generic al primei variante.

Obiectul juridic specific

Există anumite deosebiri față de prima variantă. Astfel, dacă în cadrul primei variante se vizau doar obiectele materiale în cadrul acestei variante se vizează și bunurile imateriale care pot fi dreptul de proprietate sau orice alte drepturi produs al infracțiunii.

În consecință obiectul specific al acestei variante îl poate constitui: dreptul de proprietate, dreptul de uzufruct, dreptul de superficie, dreptul de creanță, dreptul de folosință, dreptul de autor, etc.

Sintagma „proprietății bunurilor” folosită de legiuitor în acest aliniat face referire la dreptul de proprietate asupra bunului și nu la bun ca obiect al proprietății.

Astfel in „Tratat de drept civil-vol.I ” de C. Hamangiu se prevede că „Sunt corporale, bunurile care au o existență materială. Sunt incorporale, bunurile constituite din elemente abstracte, adică drepturile”.

Obiectul material

Pe lângă discuțiile purtate anterior pentru obiectul material din prima variantă, putem spune că obiectul material al infracțiunii de spălare a banilor incriminată în această variantă îl pot constitui și actele juridice sau documentele care atestă un titlu ori un drept cu privire la acesta.

Consider că mai pot constitui obiect material al acestei infracțiuni și schimbarea acțiunilor, obligațiilor, titlurilor de valoare sau de plată, certificatelor la purtător furate și înlocuite cu altele asemănătoare și aflate în circuitul legal. Schimbarea unei valori se poate face și prin intermediul unor acte juridice în cazul unor operațiuni aparent legale și care sunt menite a ascunde sau disimula operațiunile ilicite.

Subiectul.

După cum am mai precizat subiect activ al infracțiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă penal care, fie a săvârșit, fie a participat la săvârșirea infracțiunii.

Subiectul pasiv (a se vedea discuția purtată la prima variantă) poate fi statul, organele statului, instituțiile bancare, orice persoană fizică sau juridică care poate fi prejudiciată prin săvârșirea infracțiunii.

Conținutul constitutiv.

Latura obiectivă a modalității prevăzute la art.23, alin.1, lit.b are două forme:

-ascunderea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;

-disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni.

Elementul material constituie activitatea de ascundere sau disimulare a adevăratei naturi a bunurilor incorporale. Astfel ascunderea sau disimularea în accepțiunea dată de art.23, alin.1, lit.b nu se referă(după cum am mai precizat) la bunul corporal, bun cu existență materială, ci la:

-drepturile asupra bunului material produs al infracțiunii principale.

-alte drepturi(bunuri incorporale) produs nemijlocit al infracțiunii principale.

Ascunderea și disimularea vizează natura juridică a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora.

Sintagma „adevăratei naturi” poate avea două sensuri:

-un prim sens ar fi acela de apartenență legală a dreptului în cauză la subiectul care a fost deposedat prin infracțiunea primară, adică o -ascundere sau disimulare a titlului părții vătămate.

-al doilea sens ar fi modul de dobândire prin infracțiunea principală a dreptului respectiv.

Prin disimular trebuie să înțelegem că activitatea de „spălare” a „dreptului” în cauză s-a făcut prin ascunderea caracterului ilicit al producerii prin infracțiune și înlocuirea trăsăturilor ilegale cu „trăsături false” sau adevărate care dau aparență de o nouă natură(origine) legală. Activitatea de ascundere, disimulare să fie de natură a face nesesizabilă, neperceptibilă în mod obișnuit originea ilicită a dreptului prin crearea unei situații, stări, „probate” de apartenența „legală”, veridică.

Ascunderea dreptului presupune introducerea ilegală a dreptului produs al infracțiunii principale într-un alt drept cu aspect legal, „spălându-se” astfel primul drept de caracterul său ilicit.

Prin proveniență a dreptului în cauză se înțelege locul ca sistem de relații și raporturi juridice din care vine sau provine acesta. De pildă, unei sume obținute prin șantaj i se dă aspectul restituirii unei sume împrumutate care pe o perioadă mare, evident fictivă, a produs dobândă.

Potrivit DEX prin cuvântul „situa” se înțelege a ocupa un anumit loc într-o anumită ordine, ierarhie, a așeza într-un anumit loc, a indica, desemna locul cuiva. Iar prin situare se înțelege acțiunea de a situa și rezultatul ei. Astfel, potrivit legii ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a situării bunului incorporal constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii sub această formă.

Se știe că potrivit art.1909 Cod civil, lucrurile mișcătoare se prescriu prin faptul posesiunii lor fără să fie trebuință de vreo curgere de timp. Drept urmare, drepturile de creanță „incorporate” în acțiuni la purtător, cecuri la purtător, titluri negociabile la purtător, etc, li se poate schimba adevărata situare-posesie ca implicită asupra proprietății. De pildă, cumpărarea biletelor câștigătoare la loto, bingo de către făptuitor pentru a justifica banii produs al infracțiunii cu „suma câștigată” ca urmare a predării în numele său a biletului.

Cu privire la „circulația” bunurilor incorporale trebuie să înțelegem trecerea scriptică, sub formă juridică a dreptului în cauză de la o persoană la alta. Trecerile se fac, fie cu folosirea unor persoane cu identități false ca mai apoi să fie una, două treceri(vânzări-cumpărări) reale până la făptuitor, fie prin unul sau mai mulți intermediari ai acestuia.

Prin aceste treceri succesive care pot fi acte juridice încheiate sub formă autentică sau acte sub semnătură privată(cumpărări-vânzări, cesionări, împrumut cu garanție în condițiile nerestituirii și valorificării garanției) se înlătură acele trăsături ale „dreptului în cauză”(apartenență, preț neplătit, modalitate de obținere) care țin de modul ilegal de dobândire a acestuia și înlocuirea cu alte „trăsături” care să creeze aparența de origine sau dobândire legală.

Urmarea imediată.

Ascunderea sau disimularea să aibă în vedere nu bunul în materialitatea sa, ci dreptul asupra acestora, ducând la o ascundere sau disimulare juridică prin care se schimbă natura juridică reală, adevărată a provenienței bunului în cauză.

Raportul de cauzalitate.

Subzistă în legătura ce există între acțiunea de ascundere sau disimulare și „schimbarea” aparențelor de origine și/sau dobândire a bunului.

Latura subiectivă.

Referitor la forma vinovăției cu care se săvârșește infracțiunea de spălare a banilor, după cum am mai precizat anterior, aceasta este: intenție directă calificată prin scop.

Forme. Modalități. Sancțiuni.

Forme.

Tentativa este posibilă și la această variantă, ea fiind dealtfel și pedepsită. Consumarea infracțiunii survine în momentul efectuării acțiunilor incriminate în text.

Modalități.

Infracțiunea prevăzută în art.23, alin.1, lit.b se poate săvârși prin ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurile ori a drepturilor asupra acestora.

Sancțiuni.

Infracțiunea astfel incriminată în această variantă se pedepsește cu închisoare de la 3-12ani cu aplicarea corelativă a dispozițiilor cuprinse în art.25 din aceiași lege.

A TREIA VARIANTĂ

Este prevăzută în art.23, alin.1, lit.c, constă în „dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni".

Discuțiile cu privire la Obiectul juridic generic și specific sunt similare cu cele purtate la primele două variante.

Obiectul material îl reprezintă însuși bunurile se dobândesc, dețin sau se folosesc cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.

Subiectul .

Subiectul activ poate fi orice persoană ce are capacitate de răspundere penală. Totuși o calificare indirectă se „desprinde” din faptul folosirii bunurilor, cunoscând că acestea provin din săvârșirea unor infracțiuni. Această calificare indirectă este aceea de posesor de rea credință.

Conținutul constitutiv.

Latura obiectivă.

Elementul material vizează faptele săvârșite de cel care participă la spălarea produsului infracțiunii, dobândind, deținând sau folosind bunul de la făptuitorul infracțiunii principale sau un intermediar, știind că bunul dobândit provine din infracțiunea principală.

Se impun a fi făcute însă anumite precizări:

-acțiunea de dobândire desemnează fapta unei persoane de a deține cu orice titlu un bun din categoria celor precizate de Legea 656/2002(numai acele bunuri prin care se contribuie la spălarea produsului infracțiunii) cunoscând că acestea provin din săvârșirea unei infracțiuni.

-sintagma ”săvârșirea unei infracțiuni” face referire doar la infracțiunea principală prin care s-a obținut sau se obține ilicit, produsul ce va face ulterior obiectul spălării.

-deținerea sau folosirea desemnează fapta unei persoane de a se bucura de un, de a-l folosi, de a-l întrebuința și de a-l exploata pe o perioadă determinată sau nedeterminată, temporar sau continuu, dacă persoana în cauză cunoaște că acel bun provine din săvârșirea unei infracțiuni.

Latura subiectivă a infracțiunii incriminate în cea de a treia variantă, constă în vinovăție sub forma intenției directe, deoarece subiectul activ înfăptuiește acțiunile concrete de dobândire, deținere sau folosire a unui bun, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea unei infracțiuni.

În doctrina juridică a fost ridicată problema conform căreia ar fi posibilă la ceastă variantă si intenția indirectă, adică folosirea acestor bunuri fără a avea ca scop spălarea de bani.

Consider neviabilă această problemă deoarece textul de lege precizează clar „cunoscând că acestea provin din săvârșirea unei infracțiuni”.

Forme. Modalități. Sancțiuni.

Forme.

La fel ca și la celelalte variante, tentativa este posibilă și se pedepsește.

Modalitățile de săvârșire a infracțiunii prevăzute la art.23, alin.1, lit.c constau în dobândirea, deținerea sau folosirea bunului de la făptuitorul infracțiunii principale sau chiar intermediar, știind că bunul dobândit provine din infracțiunea principală, contribuind astfel la spălarea produsului infracțiunii.

Sancțiuni. Și pentru această variantă pedeapsa este închisoare de la 3-12 ani cu aplicarea corelativă a dispozițiilor art.25

A PATRA VARIANTĂ.

Era incriminată în art.23, alin.2 constând în "asocierea sau inițierea unei asocieri, aderarea ori sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de asocieri, în scopul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor."

Infracțiunea prevăzută la art. 24 din legea 656/2002

CONCEPT

PRIMA VARIANTĂ

Infracțiunea prevăzută la art.24, alin.1 și 3, incriminează fapta de nerespectare a obligațiilor prevăzute în art.18, adică:

-de a nu transmite informațiile primite în timpul activității decât în condițiile legii(alin.1)

Această obligație se menține și după încetarea funcției, pe o durată de 5 ani. Dacă în timpul exercitării funcției, ori în termen de până la 5 ani după încetarea activității, transmite informațiile primite în realizarea atribuțiilor în cadrul Oficiului, intervine răspunderea penală;

se incriminează și fapta de a folosi în scop personal de către salariații Oficiului și a persoanelor indicate în mod expres în art. 8 a informațiilor primite, atât în timpul activității cât și după încetarea acesteia(alin.3)

Așadar nerespectarea de către personalul Oficiului a obligațiilor prevăzute la alin.1 și 3 constituie de sine stătătoare.

Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale care asigură protecția informațiilor primite de către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Obiectul material al acestei infracțiuni îi constituie informațiile pe care personalul oficiului le-a primit în timpul activității. Informațiile se referă, în concret, la date, aspecte, împrejurări, stări de fapt și situații constatate și care sunt cuprinse (materializate) în documentele, rapoartele, comunicările ori sesizările pe care oficiul le primește de la persoanele juridice și fizice, prevăzute la art. 8 din lege, precum și cele pe care oficiul le transmite organelor abilitate să efectueze investigații și cercetări în cazurile respective.

Subiectul.

Subiectul activ al acestei infracțiuni este un subiect calificat, el trebuind să aibă calitatea de angajat al oficiului, indiferent de funcția pe care o ocupă în structura organizatorică și funcțională a oficiului.

O precizare se impune a fi făcută cu referire la coautoratul acestei infracțiuni. Astfel, coautorul trebuie să aibă calitatea de „personal al oficiului”, pentru a se realiza coautoratul.

Dacă coautorul nu are calitatea de nu are calitatea necesară nu mai putem vorbi de coautorat, forma participației poate fi instigarea sau complicitatea.

Subiectul pasiv al infracțiunii reglementată în această variantă este similar cu cel corespunzător art.23, și anume statul, în întregul său, ale cărui interese sunt puse în pericol prin faptele incriminate, cât și anumite persoane fizice sau juridice care suferă sau pot „suferi” prin săvârșirea infracțiunii.

Conținutul constitutiv.

Latura obiectivă.

Elementul material al infracțiunii constă în:

transmiterea de către personalul oficiului a informațiilor primite în cadrul activităților curente pe care le desfășoară ca angajat, precum și în următorii cinci ani după încetarea calității de angajat. Acțiunea de transmitere înseamnă comunicare, prin orice mijloace, către persoane fizice și juridice, care nu sunt îndreptățite să le cunoască, a informațiilor pe care angajații oficiului le-au primit în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Transmiterea se poate realiza prin diverse mijloace: telefonic, predarea fizică a unor acte originale sau copii ale acestora, informarea verbală a unor persoane etc.

Latura subiectivă constă în vinovăție sub forma intenției directe sau indirecte.

– folosirea în scop personal, de către angajații Oficiului, a informațiilor primite în timpul activității, cât și după încetarea acesteia, desemnează fapta de a utiliza, de a exploata aceste informații în interesul personal al angajatului Oficiului. Termenul de "scop personal" înseamnă interese materiale și financiare personale, răzbunarea față de o persoană, șantajarea unei persoane etc.

Urmarea imediată constă în faptul că informațiile primite în cadrul Oficiului au fost transmise ilegal unor categorii de persoane care nu erau îndreptățite să le cunoască, situații care sunt de natură a compromite demersurile Oficiului de identificare a cazurilor de spălare a banilor și de sesizare a organelor abilitate de lege să investigheze și să cerceteze aceste cazuri. Tot o urmare imediată o constituie și folosirea în scop personal a informațiilor, situație care are drept efect imediat imposibilitatea exploatării oficiale a informațiilor respective și sesizării Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție abilitat să hotărască asupra măsurilor de investigare și cercetare specifice.

Legătura de cauzalitate se realizează ori de câte ori demersurile Oficiului de identificare a cazurilor de spălare de bani și sesizarea organelor abilitate de lege să investigheze aceste cazuri sunt îngreunate sau nu se realizează ca urmare a transmiterii informațiilor către persoane neautorizate sau când folosirea în scop personal nu face altceva decât să ducă la imposibilitatea fructificării informațiilor respective.

Forme. Modalități. Sancțiuni.

Forme –forma culpei nu este cunoscută la această variantă a infracțiunii.

Modalități

Putem spune că infracțiunea incriminată de art.24 prima variantă se realizează prin mai multe modalități.

Modalitatea principală prin care se săvârșește această faptă este o acțiune materială -transmiterea.

Pe lângă acestea cred că mai sunt și alte modalități prin care se poate realiza această infracțiune, mai ales când informațiile sunt folosite în scop personal-tăinuire sau ascundere a informațiilor care vor servi scopului personal.

Sancțiuni.

Infracțiunea prevăzută la art.24 în prima variantă se pedepsește cu închisoare de la 2-7 ani.

A DOUA VARIANTĂ a infracțiunii prevăzută la art.24, alin.2, incriminează nerespectarea obligațiilor prevăzute la art.18, alin.2

de a nu transmite, în afara condițiilor prevăzute de legi;, informațiile deținute în legătură cu spălarea banilor și de a nu avertiza clienții cu privire la sesizarea Oficiului. Este vorba de persoanele prevăzute în art. 8 din lege adică:
personalul băncilor, instituțiilor financiare si de credit, persoane fizice și juridice care acordă asistență juridică, notarială, contabilă, agenți imobiliari, persoanele cu atribuții în procesul de privatizare etc. Dacă una dintre persoanele delimitate expres de lege transmit informații altor persoane fizice sau juridice decât celor abilitate de lege sau avertizează clienții cu privire la spălarea de bani atunci sunt realizate elementele infracțiunii de mai sus.

Obiectul juridic special al acestei infracțiuni îl constituie relațiile sociale care asigură protecția informațiilor deținute de către persoanele prevăzute la art. 8 și de salariații acestora în legătură cu spălarea banilor, precum și de protecție a sesizărilor transmise oficiului.

Obiectul material îl constituie informațiile privitoare la spălarea banilor, precum și sesizările transmise oficiului.

Subiectul.

Subiectul activ este un subiect calificat, ele trebuind să facă parte din persoanele prevăzute la art.8 sau dintre salariații acestora, indiferent de funcția pe care o îndeplinește. Discuția privitoare la coautorat este similară cu cea purtată anterior, coautorul trebuie să aibă aceiași calitate ca și autorul, în caz contrar el dobândind calitatea de complice sau instigator.

Subiectul pasiv este similar cu subiectul pasiv al celorlalte variante ale infracțiunii.

Conținutul constitutiv.

Latura obiectivă.

Elementul material al laturii obiective constă în:

transmiterea de informații în legătură cu spălarea banilor, în afara condițiilor prevăzute de lege;

avertizarea clienților cu privire la sesizarea oficiului;

folosirea în scop personal a informațiilor primite în timpul activității, cât și după încetarea acesteia.

Latura subiectivă a infracțiunii constă în vinovăție sub forma intenției directe sau indirecte. Subiectul activ are reprezentarea că transmite sau folosește în interes personal informații primite în cadrul activității sale profesionale și că aceste fapte sunt de natură să creeze un pericol pentru buna funcționare a Oficiului, abilitat să prevină și să combată fenomenul de spălare a banilor.

Pentru existenta infracțiunii în ipoteza transmiterii informațiilor nu prezintă relevanță mobilul sau scopul urmărit de infractor.

Urmarea imediată.

Informațiile primite sau la care au acces cu ocazia desfășurării profesiei sunt transmise unor persoane neautorizate, astfel că informații importante sau vitale ajung la destinatari neautorizați.

Legătura de cauzalitate, se realizează atunci când prin transmiterea informațiilor sau avertizarea clienților, acțiunile Oficiului sunt îngreunate sau chiar dejucate.

Forme. Modalități. Sancțiuni.

Forme. Tentativa nu se pedepsește

Modalități.

Infracțiunea prevăzută la art.24 în a doua variantă se poate săvârșii de asemenea prin mai multe modalități.

O primă modalitate constă într-un act material de transmitere a informațiilor cu care aceste persoane intră în contact în cadru exercitării funcțiilor pe care le dețin.

O altă modalitate se realizează prin avertizarea clienților cu care lucrează că sunt „sub lupa” Oficiului.

Sancțiuni.

Această variantă a infracțiunii prevăzută la art.24 se pedepsește cu închisoare de la 2-7 ani.

3.2. Entitățile raportoare prevăzute la art.8 din legea 656/2002 și obligațiile instituite în sarcina acestora

3.2.1. Entitățile raportoare prevăzute de Legea 656/2002.

Potrivit articolului 8, intră sub incidența dispozițiilor Legii 656/2002, următoarele persoane fizice și juridice:

băncile, sucursalele băncilor străine și instituțiile de credit;

instituțiile financiare, cum ar fi fonduri de investiții, societăți de depozitare de custodie, societăți de valori mobiliare, fonduri de pensii și alte asemenea fonduri care îndeplinesc operațiuni precum: creditarea, incluzând printre altele, creditul de consum, creditul ipotecar, factoringul, finanțarea tranzacțiilor comerciale, inclusiv forfetarea, leasingul financiar, operațiuni de plăți, emiterea și administrarea unor mijloace de plată, cărți de credit, cecuri de călătorie și altele asemenea, acordarea sau asumarea de garanții și subscrierea de angajamente, tranzacții pe cont propriu sau în numele clienților prin intermediul instrumentelor pieței monetare, cecuri, ordine de plată, certificate de depozite, etc., schimb valutar, produse financiare derivate, instrumente financiare legate de cursul valutar ori de rata dobânzilor, valori mobiliare, participarea la emiterea de acțiuni și oferirea de servicii legate de aceste emisiuni, consultanță acordata întreprinderilor în probleme de structură a capitalului, strategia industrială, consultanță și servicii în acest domeniu, custodia și administrarea de portofolii și consultanță în acest domeniu, custodia și administrarea valorilor mobiliare;

societățile de asigurări și reasigurări;

agenții economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, amanet, vânzări-cumpărări de obiecte de artă, metale și pietre prețioase, dealeri, turism, prestări de servicii și orice alte activități similare care implică punerea în circulație a valorilor;

persoanele fizice și juridice care acordă asistență de specialitate juridică, materială, contabilă, financiar-bancară, cu respectarea dispozițiilor legale privind secretul profesional;

persoanele cu atribuții în procesul de privatizare;

oficiile poștale și persoanele juridice care prestează servicii de transmitere de bani, în lei sau valută;

agenții imobiliari;

trezoreria statului;

casele de schimb valutar;

orice altă persoană fizică sau juridică, pentru acte și fapte săvârșite în afara sistemului financiar bancar.

3..2.2. Obligațiile instituite de lege în sarcina entităților raportoare.

Se constată în cuprinsul acestui art. 8, o multitudine de persoane fizice și juridice aflate pe scena afacerilor financiare, dar și în afara sistemului financiar-bancar, ce trebuie să se supună reglementărilor instituite de Legea 565/2002.

Considerăm, de altfel, că Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor îi incumbă obligația de a identifica și de a lista toate persoanele fizice și juridice prevăzute la art.8, persoane cărora trebuie să le comunice dispozițiile legii și obligațiile ce decurg din acestea, în sarcina lor.

Astfel, o primă obligație stabilită de lege în sarcina persoanelor prevăzute la art.8 este obligația de raportare a operațiunilor suspecte.

Potrivit art.3. alin.1 din Legea 656/2002, de îndată ce salariatul unei persoane juridice sau una dintre persoanele prevăzute la articolul 8 are suspiciuni că o operațiune ce urmează să fie efectuată are ca scop spălarea banilor , va informa persoana desemnată potrivit art.14 alin.1, care, pe baza unor indicii temeinice va sesiza imediat Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, care va confirma primirea sesizării, acesta, dacă consideră necesar, poate dispune, motivat, suspendarea efectuării operațiunii pe o perioadă de 48 de ore..

Oficiul trebuie să comunice persoanelor menționate de art.8, în termen de 24 de ore, decizia de suspendare a efectuării operațiunii, ori, după caz, de Justiție; dacă Oficiul nu a făcut comunicarea în acest termen de 24 de ore, persoanele la care se referă art.8 vot putea efectua operațiunea.

O altă obligație a persoanelor menționate de art.8 este aceea de raportare a tuturor operațiunilor ce depășesc echivalentul a 10.000 Euro.

Astfel, pentru operațiunile de depunere sau retragere de sume în numerar, în lei sau valută, sume ce depășesc echivalentul a 10.000 Euro, indiferent dacă tranzacția se realizează pe una sau mai multe operațiuni legate între ele, personalul din structurile prevăzute la art.8 va raporta Oficiului în maximum 24 de ore de la data efectuării operațiunii.

Aceeași obligație de raportare este prevăzută și pentru transferurile externe în și din conturi pentru sume a căror limită minimă este echivalentul în lei a 10.000 Euro.

Totodată, art.3, alin.8 precizează și anumite categorii de operațiuni derulate prin trezoreria statului, care sunt exceptate de la obligația de raportare către Oficiu, după cum urmează: eliberări de sume în numerar privind drepturi salariale, plățile efectuate de către instituțiile publice, încasările de impozite, taxe, contribuții și orice alte venituri bugetare de la persoane fizice și juridice, inclusiv sumele în numerar depuse de către instituțiile publice, precum și transferurile externe în și din conturi.

Altă obligație instituită de lege în sarcina persoanelor la care se referă art.8 este aceea de raportare după efectuarea tranzacțiilor suspecte de spălare a banilor. Astfel, potrivit art.4, dacă o persoană din cele prevăzute la art.8 are cunoștință că o tranzacție pentru care a primit instrucțiuni să o efectueze are ca scop spălarea banilor și acesteia îi este imposibil să o efectueze sau, prin neefectuarea ei este posibil să zădărnicească eforturile de a se urmări beneficiarii operațiunii suspecte de spălare a banilor, instituția sau persoana în cauză va informa Oficiul imediat după ce a efectuat tranzacția, dar nu mai târziu de 24 de ore de la efectuarea acesteia. În asemenea cazuri, în raportare se va preciza motivul pentru care nu s-a putut transmite informația despre tranzacție înainte ca aceasta să se fi efectuat.

O altă obligație ce incumbă persoanelor de la art.8 este obligația de a furniza date necesare verificării efectuate de Oficiu. Art.5 alin.1 din lege recunoaște Oficiului dreptul de a cere persoanelor prevăzute la art.8, datele și informațiile necesare îndeplinirii atribuțiilor sale. Alin.2 al art.5 prevede obligația persoanelor menționate de art.8 de a transmite Oficiului datele și informațiile solicitate în termen de 30 de zile de la data primirii cererii, textul de lege precizând, de asemenea faptul că secretul profesional la care sunt ținute persoanele prevăzute la art. 8 nu este opozabil Oficiului.

Obligația de identificare a clienților reprezintă o altă obligație importantă reținută în sarcina persoanelor prevăzute la art.8. au obligația să stabilească identitatea unor relații de afaceri, deschiderea unor conturi sau oferirea unor servicii. Totodată, această obligație de identificare a clienților subzistă și în cazul altor operațiuni decât cele menționate, a căror valoare minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 Euro, indiferent dacă tranzacția se desfășoară prin una sau mai multe operațiuni legate între ele. De asemenea, se va proceda la identificarea clienților, potrivit reglementărilor art.9, alin.3, de îndată ce există o informație că prin operațiune se urmărește spălarea banilor chiar dacă valoarea operațiunii este mai mică decât echivalentul în lei a 10.000 Euro.

Atunci când suma nu este cunoscută în momentul acceptării tranzacției persoana fizică sau juridică din cele prevăzute la art.8, obligată să stabilească identitatea clienților, va proceda de îndată la identificarea acestora când este informată despre valoarea tranzacției și când a stabilit că aceasta atinge echivalentul în lei a 10.000 Euro.

De asemenea, în cazul în care există informații că tranzacția nu se desfășoară în nume propriu, persoanele prevăzute la art.8 vor lua măsuri, -în temeiul art.11 din Legea pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor- pentru a obține date referitoare la adevărata identitate a persoanei în interesul ori în numele căreia acționează acești clienți, putând solicita aceste date de la Oficiu.

Datele de identificare a clienților vor cuprinde, în conformitate cu art.10 din Legea 656/2002:

în cazul persoanelor fizice:

–datele de stare civilă menționate în documentele de identitate prevăzute de lege

în cazul persoanelor juridice:

–datele menționate în documentele de înmatriculare prevăzute de lege, precum și dovada că persoana fizică ce conduce tranzacția reprezintă legal persoana juridică respectivă. În cazul persoanelor juridice străine, la deschiderea de conturi bancare, vor fi solicitate acele documente din care să rezulte identitatea firmei, sediul, tipul de societate, locul înmatriculării, împuternicirea specială a celui care o reprezintă în tranzacție, precum și o traducere în limba română a documentelor autentificate de un birou al notarului public.

În conformitate cu reglementările legale, cerințele de identificare nu vor fi impuse societăților de asigurări și reasigurări menționate la art. 8, în legătură cu polițele de asigurare de viață dacă prima de asigurare sau ratele de plată anuale sunt mai mici sau egale cu echivalentul în lei al sumei de 1.000 Euro, ori prima unică de asigurare plătită este, în echivalent în lei, până la 2.500 Euro. Dacă ratele de primă periodice sau sumele de plată anuale sunt ori urmează să fie mărite în așa fel încât să depășească limita sumei de 1.000 euro, respectiv de 2.500 Euro, în echivalent în lei, se va cere identificarea.

Un alt caz în care cerințele de identificare a clienților nu sunt obligatorii este acela al subscrierii polițelor de asigurare emise de fondurile de pensii, obținute în virtutea unui contract de muncă sau datorită profesiei asiguratului, cu condiția ca polița să nu poată fi răscumpărată înainte de scadență și să poată fi folosită ca li garanție sau colateral pentru obținerea unui împrumut.

De asemenea, cerințele de identificare a clienților nu se impun dacă s-a stabilit că plata se va face prin debitarea unui cont deschis pe numele clientului la o bancă sau la o instituție pentru economii. În cadrul acestei obligații de identificare a clientului, persoanele fizice și juridice prevăzute în art.8 sunt ținute să păstreze o copie a documentului sau documentelor de identitate menționate anterior, pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data când se încheie relația cu clientul.

Legea obligă, de asemenea, persoanele fizice și juridice prevăzute de art.8 să păstreze “într-o formă corespunzătoare, pentru a putea fi folosite ca mijloace de probă în justiție”, evidența secundară sau operativă ți înregistrări ale tuturor tranzacțiilor financiare care fac obiectul acestei legi pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor.

Aceste evidențe se păstrează pentru o perioadă de 5 ani de la executarea fiecărei tranzacții, după care vor fi predate pentru arhivare Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Altă obligație ce incumbă, potrivit legii persoanelor prevăzute de art.8 este obligația privind desemnarea persoanelor cu responsabilități în aplicarea legii. Astfel, conform art.14, alin.1,persoanele juridice menționate de art.8 vor desemna una sau chiar mai multe persoane care au responsabilități în aplicarea acestei legi privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, ale căror nume vor fi comunicate Oficiului, împreună cu natura și cu limitele responsabilităților menționate.

Potrivit alin.2 al art.14, persoanele desemnate conform alin.1, răspund pentru îndeplinirea sarcinilor stabilite.

O altă obligație ce incumbă, potrivit legii persoanelor prevăzute de art.8 este obligația întocmirii unui raport pentru fiecare tranzacție care poate fi legată de spălarea banilor.

Articolul 15 din Legea 565 prevede că peroanele desemnate din cadrul persoanelor juridice menționate de art.8, cu responsabilități în aplicarea acestei legi pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și persoanele menționate de art. 8 vor întocmi pentru fiecare tranzacție suspectă un raport scris.

Acest raport se întocmește pe suport hârtie A4, urmărindu-se redarea exactă a tuturor elementelor solicitate. Raportul cuprinde:

Capitolul I- identificarea persoanei care întocmește raportul , cu trei subcapitole: A,B, și C, din care se completează unul în funcție de forma de organizare juridică a persoanei raportoare (A-persoană juridică; B-persoană fizică autorizată; C-persoană fizică), celelalte două subcapitole necompletate eliminându-se din textul raportului;

Capitolul II- date de identificare a clientului, de asemenea cu trei subcapitole din care se completează unul în funcție de forma de organizare juridică a clientului (A- persoană juridică română; B- persoană juridică străină; C- persoana fizică), celelalte două subcapitole necompletate eliminându-se din textul raportului;

Capitolul III- date despre tranzacție, cu trei subcapitole, după cum urmează: în primul subcapitol – A – vor fi redate toate informațiile referitoare la tranzacție, inclusiv datele cunoscute despre persoana cu care persoana de la capitolul II a efectuat operațiunea; în al doilea subcapitol –B- vor fi detaliate evenimentele neobișnuite, suspecte, prezentându-se toate informațiile, datele, probele deținute de raportor, inclusiv elemente de legătură cu cazuri raportate anterior; iar în cel de-al treilea subcapitol –C- va fi specificat numărul de pagini conținute de raport, eventualele anexe ale raportului, urmând a fi enumerate, paginate, iar în acest caz se va specifica numărul total de pagini.

În cazul în care la întocmirea raportului se vor constata elemente particulare, detalii sau un mod de exprimare specific, necuprinse în forma standard, formă stabilită, potrivit legii, de către Oficiu, raportul se va completa corespunzător, urmând să fie înscrise și acele date.

Raportul va purta numele, semnătura și ștampila persoanei autorizate O altă obligație a entităților raportoare este aceea privind stabilirea procedurilor și metodelor adecvate de control intern pentru prevenirea spălării banilor – obligație prevăzută de art.16 din lege.

Este limpede faptul că pentru executarea tuturor acestor obligații pe care legea le prevede, persoanele fizice și juridice menționate de art.8 trebuie să-și dezvolte o veritabilă strategie în cadrul căreia se vor stabili proceduri interne și metode de control și logistica necesară.

În acest sens, angajații persoanelor prevăzute la art.8 trebuie să fie instruiți pentru ca aceștia să poată recunoaște tranzacțiile sau operațiunile care pot fi legate de spălarea banilor, precum și activitățile pe care trebuie să le desfășoare imediat în cazul sesizării unor asemenea situații.

Și în fine, o altă obligație a persoanelor prevăzute la art.8 ți a salariaților acestora este aceea de a nu transmite, în afara condițiilor prevăzute de lege, informațiile deținute în legătură cu spălarea banilor și de a nu avertiza clienții cu privire la sesizarea Oficiului.

La art.18, alin. 3 din Legea 656/2002 se prevede că este interzisă, de asemenea, folosirea în scop personal de către salariații Oficiului și ai persoanelor menționate de art. 8 a informațiilor primite, atât în timpul activității, cât și după încetarea acesteia.

Persoanele menționate în cuprinsul art.8 vor putea transmite Oficiului datele și informațiile solicitate de acesta, date și informații despre care au luat cunoștință în îndeplinirea activităților și atribuțiunilor sale și pentru care, potrivit legii, sunt obligate la păstrarea secretului.

Secretul profesional la care sunt ținute persoanele de la aet.8 nu este opozabil Oficiului numai.

De asemenea secretul bancar și profesional, în cazul infracțiunilor de spălare a banilor, nu sunt opozabile organelor de urmărire penală după începerea, de către procuror, a urmăririi penale și nici instanțelor de judecată.

3.3. Sancționarea neândeplinirii de către entitățile prevăzute la articolul 8, a obligațiilor stabilite de lege

Stabilindu-se îndatoririle la care sunt ținute persoanele de la art.8 în exercițiul funcției s-a impus cu necesitate prevederea sancțiunilor aplicabile în caz de neîndeplinire a acestora, ca măsuri de coerciție.

Potrivit art.22 din Legea 656, constituie contravenție:

nerespectarea obligațiilor persoanelor de la art.8, obligații prevăzute la art.3 alin.1 și 6, art.4 si 9;

nerespectarea obligațiilor prevăzute la art.5 alin.2, art.11, art.13-15, art.16 alin.1 și la art.17.

sancțiunea acestor contravenții este amenda, al cărei cuantum diferă, astfel: pentru contravențiile prevăzute la litera “a”, cuantumul amenzii este cuprins între 20.000.000 lei și 100.000.000 lei, iar pentru cele amintite la litera “b”, între 30.000.000 și 200.000.000 lei, cu mențiunea că aceste sancțiuni contravenționale se aplică atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice dintre cele prevăzute la art.8.

Atribuția constatării contravențiilor și a aplicării amenzii revine, potrivit legii, personalului desemnat din cadrul Oficiului și din cadrul autorităților cu atribuții de control financiar și de supraveghere prudențială a persoanelor prevăzute la art.8.

Aceste reglementări referitoare la sancțiunile contravenționale se completează cu prevederile O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea 180/2002, cu modificările ulterioare cu excepția articolelor 28 și 29.

Analizând activitatea desfășurată de entitățile raportoare, pe baza rapoartelor de tranzacții suspecte înaintate de acestea, prezentăm în continuare evoluția numărului total de operațiuni în numerar mai mari de 10.000 Euro în perioada 1999-2002 și de asemenea evoluția sumelor mai mari de 10.000 de euro tranzacționate în numerar în aceeași perioadă.

CAPITOLUL 3

PREOCUPĂRILE ORGANELOR STATULUI PE LINIA PREVENIRII ȘI COMBATERII SPĂLĂRII BANILOR

3.1. Necesitatea combaterii fenomenului de spălare a banilor

În ultimii ani a survenit o recunoaștere din ce în ce mai mare a faptului că este esențial să se lupte împotriva crimei organizate, că infractorii trebuie opriți, ori de câte ori este posibil, din a legitimiza rezultatele activităților lor criminale prin transformarea fondurilor din “murdare” în fonduri “curate”.

Abilitatea de a spăla rezultatele activității criminale prin sistemul financiar bancar este vitală pentru succesul operațiilor criminale.

Cei implicați în astfel de activități au nevoie să exploateze facilitățile oferite de sectorul financiar mondial dacă vor să beneficieze de rezultatele activităților lor.

Utilizarea, în scopul spălării banilor, a sistemelor financiar bancare conduce la subminarea instituțiilor financiare individuale și, în final a întregului sistem financiar bancar. În același timp, integritatea crescută a sistemelor financiare mondiale și îndepărtarea barierelor puse în fața mișcării libere a capitalului au crescut ușurința cu care banii negri pot fi spălați și complică procesul de urmărire.

Succesul și stabilitatea pe termen lung ale oricărei instituții financiare depinde de atragerea și păstrarea fondurilor câștigate în mod legitim.

Banii câștigați în mod fraudulos, au, invariabil, o natură tranzitorie. Ei strică reputația și descurajează pe investitorul cinstit. Instituția financiară care se implică într-un scandal de spălare a banilor va risca acuzarea în instanță și pierderea bunei reputații pe piață, iar reputația privind integritatea este una din valorile cele mai importante ale unei instituții financiare.

Ca și consecințe negative la nivel macroeconomic datorate unui fenomen de spălare a banilor necontrolat, Fondul Monetar Internațional a citat: schimbări inexplicabile a cererii de masă monetară, riscuri prudențiale față de stabilitatea sistemului bancar, efecte de contaminare față de tranzacțiile financiare locale și creșterea volatilității fluxurilor internaționale de capital și a ratei de schimb valutar datorată neanticipării realizării transferurilor de bunuri peste graniță.

Dacă nu este controlat, procesul de spălare a banilor poate submina eforturile depuse pentru existența unor piețe libere și competitive, și afectează dezvoltarea unei economii sănătoase.

Într-o economie în care tehnologia avansată și globalizarea permit transferul rapid de fonduri, necontrolarea spălării de bani imense poate submina stabilitatea financiară.

Mai mult, într-o țară cu o sănătate financiară precară, scoaterea a milioane și chiar miliarde de dolari anual din procesul normal de creștere economică reprezintă un real pericol.

Experiența infracțională acumulată de rețelele crimei organizate este redutabilă. În consecință se impune luarea de măsuri ferme și colaborarea strânsă a organelor și organismelor abilitate să lupte împotriva acestora, pentru prevenirea generalizării fenomenului de spălare a banilor.

În caz contrar, există riscul, deloc neglijabil, ca banii spălați să devină “motorul” economiei și să-și impună propriile “reguli”, ceea ce înseamnă de fapt subminarea sau chiar desființarea autorităților statale și domnia arbitrarului de tip mafiot.

3.1.1 Măsuri luate la nivel internațional:

Cea mai eficientă soluție în problema spălării banilor pe plan internațional este în primul rând cooperarea internațională și sisteme de control și reglementări unitare în cadrul fiecărei țări. Spălarea internațională a banilor se bazează pe exploatarea, prin operatori financiari subtili, a diferențelor dintre reglementările financiare și bancare ale țărilor de pe întreg globul.

Spălarea internațională a banilor are efecte nocive considerabile asupra economiei mondiale prin: deteriorarea operațiunilor eficiente ale economiilor naționale, coruperea lentă a pieței financiare și reducerea încrederii publice în sistemul financiar internațional, mărind riscurile și stabilitatea sistemului, ce duc toate, în final, la reducerea ritmului de creștere economică mondială.

Pentru contracararea fenomenului, s-au luat mai multe măsuri:

Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, adoptată la 20 decembrie 1988 la Viena. Aceasta stipulează: confiscarea bunurilor obținute în urma unor infracțiuni, extrădarea autorilor infracțiunilor legate de traficul de stupefiante, asistență juridică acordată reciproc de către țările implicate, intensificarea formelor de cooperare între state;

Convenția Consiliului Europei cu privire la spălarea, urmărirea, reținerea și confiscarea produselor provenite din infracțiuni, deschisă spre semnare la 8 noiembrie 1990, la Strasbourg;

Directiva Consiliului Comunității Europene cu privire la folosirea sistemului financiar în scopul spălării banilor nr. 91/308/EEC, adoptată la Luxemburg la 10 iunie 1991; această directivă reprezintă sursa de inspirație pentru legile de combatere a spălării banilor, care au fost adoptate de aproape toate statele, indiferent că sunt membre ale Comunității Europene sau se află în proceduri de aderare;

Grupul de acțiune financiară în domeniul spălării banilor (GAFI) este un organism interguvernamental ce dezvoltă și promovează politici de combatere a spălării banilor; în mod curent este alcătuit din 26 țări (țări însemnate din punct de vedere financiar din Europa, America de Nord și Asia) și 2 organisme internaționale;

Grupul EGMOND (prima întâlnire a grupului în anul 1955 în palatul EGMOND – Aremberg din Bruxelles la care au participat 24 de state și 8 organizații internaționale); în prezent grupul numără 48 membri iar scopul său este cooperarea internațională între agențiile naționale specializate în lupta internațională împotriva spălării banilor (între membrii grupului au loc schimb de informații financiare legate de spălarea banilor, în baza unor memorandum-uri de înțelegere (bi sau multilaterale).

3.1.2 Evolutii legislative privind spalarea banilor in ROMANIA

Fenomenul de spălare a banilor a cunoscut o evoluție ascendenta in ultimii ani, fapt ce a determinat Parlamentul României sa elaboreze un cadru legislativ adecvat, care sa protejeze statul roman si economia națională împotriva consecințelor negative ale manifestărilor criminalității organizate.

Dinamica acestui fenomen infractional, atat in tara noastra dar si pe plan international, precum si necesitatea euroconformizarii prevederilor Legii nr. 21/1999, au determinat Parlamentul Romaniei sa adopte Legea nr.656/07.12.2002, pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor.

Aceasta lege, a fost modificata de Legea nr. 230/13.07.2005, si OUG nr. 135/29.09.2005, urmarindu-se armonizarea dispozitiilor legii cu prevederile Directivei Europene nr.97/2001/CE a Parlamentului European si a Consiliului Europei, referitoare la prevenirea utilizarii sistemului financiar in scopul spalarii banilor si cu prevederile celor 40 de Recomandari elaborate de Grupul de Actiune Financiara Internationala, modificate in iunie 2003, cele 9 Recomandari Speciale GAFI privind finantarea terorismului, precum si cu recomandarile facute cu ocazia celui de al doilea Raport de evaluare a Romaniei de catre grupul MONEYVAL din cadrul Consiliului Europei.

Avand in vedere necesitatea intensificarii luptei impotriva fenomenului spalarii banilor, al combaterii criminalitatii organizate si finantarii terorismului, precum si a adaptarii mijloacelor si metodelor de actiune la dinamica si evolutiile structurale ale manifestarilor acestor fenomene, a fost elaborat un pachet de legi cuprinzand dispozitii speciale, care sunt complementare celor prevazute de Legea nr.656/2004, din randul carora mentionam: Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, Legea nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, Legea nr.143/2000 pentru combaterea traficului de stupefiante, Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, Legea nr.682/2002 privind protectia martorilor, Legea nr.571/2003, privind Codul Fiscal, Legea nr.241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, Legea nr.31/1990 a societatilor comerciale (republicata), Legea nr.82/1991 – legea contabilitatii, Legea nr.141/1997 privind Codul Vamal al Romaniei,

Legea nr.39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate, Legea nr.508/2004 privind infiintarea in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, modificata prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 7/2005 si Legea nr.535/25.11.2004 privind prevenirea si combaterea terorismului.

Conform prevederilor art.209 al.3 Cpp, asa cum a fost modificat prin Legea nr.169 din 2002, privind modificarea Codului Penal si a Codului de Procedura Penala, in cauzele de spalare a banilor, urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de catre procuror.

In scopul punerii in aplicare a prevederulor Legii nr. 656/2002, ale Legii nr. 508/2004, precum si pentru solutionarea in termen a dosarelor penale in care se efectueaza cercetari pentru savarsirea infractiunii de spalare a banilor, procurorul in baza art. 217 alin. 4 Cpp poate dispune pe baza unei rezolutii motivate efectuarea de acte de cercetare penala de catre ofiterii de politie judiciara. Astfel, acestia pot efectua activitati specifice de investigare si cercetare (ridicari de obiecte si inscrisuri , audieri de persoane , efectuarea de verificari economice, actiuni sub acoperire, s.a.).

Totodata, în domeniul prevenirii si combaterii spalarii banilor au fost adoptate si o serie de acte normative cu caracter secundar ce vizeaza in principal implementarea dispozitiilor Legii nr. 656/2002 dupa cum urmeaza :

-Norma 3 din 26.02.2002 a Bancii Nationale a Romaniei privind standardele de cunoastere a clientelei;

-Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 1250/6 din 22.09.2003 privind procedura transmiterii de catre banci-persoane juridice romane si sucursalele din Romania ale bancilor – persoane juridice straine a informatiilor referitoare la conturile deschise si/sau inchise de titularii acestora;

-Regulamentul nr. 11/28.09.2005 al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare privind prevenirea si combaterea spalarii banilor si a finantarii actelor de terorism prin intermediul pietei de capital ;

3.1.3 Evolutii institutionale :

Urmare a reorganizarii structurilor de combatere a crimei organizate si a cerintelor impuse de compatibilizarea acestora cu structurile similare din Uniunea Europeana, la 15.08.2005 s-a infiintat in cadrul Directiei Generale de Combatere a Criminalitatii Organizate, Directia de Combatere a Marii Criminalitati Economico-Financiare, in structura careia functioneaza Serviciul de Combatere a Spalarii Banilor.

Personalul care desfasoara activitatea in cadrul acestor structuri au ca principala atributiune efectuarea actelor premergatoare si de urmarire penala pe baza delegarii de competenta in cauzele penale care au la baza Informari primite de la Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor prin Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau in cauzele in care se efectueaza cercetari pentru savarsirea infractiunii de spalare de bani.

3.1.4 Cooperarea interna

Dezvoltarea relațiilor de colaborare între Serviciul de Combatere a Spălării Banilor și celelalte agenții de aplicare a legii cu atribuțiuni in lupta împotriva spălării banilor si finanțării terorismului din România, precum și cu partenerii non-guvernamentali (entități raportoare) reprezintă un obiectiv de maximă importanță fiind abordat ca un element-cheie al luptei împotriva acestor fenomene.

În aceste condiții, au fost urmărite atât optimizarea relațiilor de cooperare deja existente, prin fluidizarea comunicațiilor stabilite și intensificarea acțiunilor comune, cât și inițierea unor parteneriate noi, în domeniul prevenirii si combaterii spălării banilor si finanțării terorismului.

Cooperarea interinstituionala s-a derulat in conditii adecvate, pe baza protocoalelor de cooperare, urmarindu-se identificarea de noi mecanisme de eficientizare a activitatii. S-a intensificat schimbul reciproc de informatii in relatia cu Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie care este, conform prevederilor legale, principalul beneficiar al Informarilor transmise de ONPCSB.

La data de 02.09.2004 a fost semnat Protocolul de Cooperare pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor intre Inspectoratul General al Politie Romane si Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor. Acest protocol are ca obiect schimbul reciproc de date si informatii din bazele de date ale Inspectoratului General al Politiei Romane si ale Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, realizarea unei conexiuni on line pentru accesarea acetor baze de date cu respectarea prevederilor legale, initierea de intalniri comune in vederea analizarii dosarelor penale complexe, pentru a se crea posibilitatea de a interveni operativ in vederea stoparii activitatii infractionale, suspendarii tranzactiilor suspecte si declansarii cercetarilor potrivit legii, participarea la sesiuni stiintifice, simpozioane si seminarii organizate pe probleme de interes comun, comunicare permanenta pentru elaborarea de noi acte normative sau modificarea celor in vigoare ce reglementeaza domeniul spalarii banilor, actiuni organizate in comun pentru solutionarea cu celeritate a cazurilor de spalare a banilor.

Aferent acestui protocol, la data de 02.02.2005 a fost elaborata Metodologia privind schimbul reciproc de date dintre Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor si Inspectoratul General al Politiei Romane. Astfel a fost asigurat accesul on-line al ONPCSB la bazele de date ale Ministerului Administratiei si Internelor cat si al IGPR la bazele de date ale ONPCSB.

Având în vedere necesitatea punerii în aplicare a prevederilor legale in domeniu, dar și pentru o mai bună conlucrare a instituțiilor implicate în prevenirea și combaterea spalarii banilor, la nivelul Serviciului de Combatere a Spalarii Banilor s-au constituit task-force-uri formate din procurori, polițiști și specialiști din cadrul DIICOT, Banca Nationala a Romaniei, Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, Garda Financiara, Agentia Nationala de Administrare Fiscala, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Oficiul National al Registrului Comertului, Autoritatea Nationala a Vamilor etc, pe cauze concrete în vederea soluționării cu operativitate si profesionalism a dosarelor aflate în lucru.

O alta componenta a cooperarii interinstitutionale implica si schimbul de date cu serviciile specializate in culegerea si prelucrarea informatiilor ( Serviciul Roman de Informatii, Directia Generala de Informatii si Protectie Interna si Serviciul de Informatii Externe) direct si prin intermediul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, atat in cadrul activitatii de cercetare si urmarire penala in cazuri concrete cat si pentru prevenirea fenomenului de spalare a banilor.

3.2. Entitățile raportoare prevăzute la art.8 din legea 656/2002 și obligațiile instituite în sarcina acestora

3.2.1. Entitățile raportoare prevăzute de Legea 656/2002.

Potrivit articolului 8, intră sub incidența dispozițiilor Legii 656/2002, următoarele persoane fizice și juridice:

băncile, sucursalele băncilor străine și instituțiile de credit;

instituțiile financiare, cum ar fi fonduri de investiții, societăți de depozitare de custodie, societăți de valori mobiliare, fonduri de pensii și alte asemenea fonduri care îndeplinesc operațiuni precum: creditarea, incluzând printre altele, creditul de consum, creditul ipotecar, factoringul, finanțarea tranzacțiilor comerciale, inclusiv forfetarea, leasingul financiar, operațiuni de plăți, emiterea și administrarea unor mijloace de plată, cărți de credit, cecuri de călătorie și altele asemenea, acordarea sau asumarea de garanții și subscrierea de angajamente, tranzacții pe cont propriu sau în numele clienților prin intermediul instrumentelor pieței monetare, cecuri, ordine de plată, certificate de depozite, etc., schimb valutar, produse financiare derivate, instrumente financiare legate de cursul valutar ori de rata dobânzilor, valori mobiliare, participarea la emiterea de acțiuni și oferirea de servicii legate de aceste emisiuni, consultanță acordata întreprinderilor în probleme de structură a capitalului, strategia industrială, consultanță și servicii în acest domeniu, custodia și administrarea de portofolii și consultanță în acest domeniu, custodia și administrarea valorilor mobiliare;

societățile de asigurări și reasigurări;

agenții economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, amanet, vânzări-cumpărări de obiecte de artă, metale și pietre prețioase, dealeri, turism, prestări de servicii și orice alte activități similare care implică punerea în circulație a valorilor;

persoanele fizice și juridice care acordă asistență de specialitate juridică, materială, contabilă, financiar-bancară, cu respectarea dispozițiilor legale privind secretul profesional;

persoanele cu atribuții în procesul de privatizare;

oficiile poștale și persoanele juridice care prestează servicii de transmitere de bani, în lei sau valută;

agenții imobiliari;

trezoreria statului;

casele de schimb valutar;

orice altă persoană fizică sau juridică, pentru acte și fapte săvârșite în afara sistemului financiar bancar.

3..2.2. Obligațiile instituite de lege în sarcina entităților raportoare.

Se constată în cuprinsul acestui art. 8, o multitudine de persoane fizice și juridice aflate pe scena afacerilor financiare, dar și în afara sistemului financiar-bancar, ce trebuie să se supună reglementărilor instituite de Legea 565/2002.

Considerăm, de altfel, că Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor îi incumbă obligația de a identifica și de a lista toate persoanele fizice și juridice prevăzute la art.8, persoane cărora trebuie să le comunice dispozițiile legii și obligațiile ce decurg din acestea, în sarcina lor.

Astfel, o primă obligație stabilită de lege în sarcina persoanelor prevăzute la art.8 este obligația de raportare a operațiunilor suspecte.

Potrivit art.3. alin.1 din Legea 656/2002, de îndată ce salariatul unei persoane juridice sau una dintre persoanele prevăzute la articolul 8 are suspiciuni că o operațiune ce urmează să fie efectuată are ca scop spălarea banilor , va informa persoana desemnată potrivit art.14 alin.1, care, pe baza unor indicii temeinice va sesiza imediat Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, care va confirma primirea sesizării, acesta, dacă consideră necesar, poate dispune, motivat, suspendarea efectuării operațiunii pe o perioadă de 48 de ore..

Oficiul trebuie să comunice persoanelor menționate de art.8, în termen de 24 de ore, decizia de suspendare a efectuării operațiunii, ori, după caz, de Justiție; dacă Oficiul nu a făcut comunicarea în acest termen de 24 de ore, persoanele la care se referă art.8 vot putea efectua operațiunea.

O altă obligație a persoanelor menționate de art.8 este aceea de raportare a tuturor operațiunilor ce depășesc echivalentul a 10.000 Euro.

Astfel, pentru operațiunile de depunere sau retragere de sume în numerar, în lei sau valută, sume ce depășesc echivalentul a 10.000 Euro, indiferent dacă tranzacția se realizează pe una sau mai multe operațiuni legate între ele, personalul din structurile prevăzute la art.8 va raporta Oficiului în maximum 24 de ore de la data efectuării operațiunii.

Aceeași obligație de raportare este prevăzută și pentru transferurile externe în și din conturi pentru sume a căror limită minimă este echivalentul în lei a 10.000 Euro.

Totodată, art.3, alin.8 precizează și anumite categorii de operațiuni derulate prin trezoreria statului, care sunt exceptate de la obligația de raportare către Oficiu, după cum urmează: eliberări de sume în numerar privind drepturi salariale, plățile efectuate de către instituțiile publice, încasările de impozite, taxe, contribuții și orice alte venituri bugetare de la persoane fizice și juridice, inclusiv sumele în numerar depuse de către instituțiile publice, precum și transferurile externe în și din conturi.

Altă obligație instituită de lege în sarcina persoanelor la care se referă art.8 este aceea de raportare după efectuarea tranzacțiilor suspecte de spălare a banilor. Astfel, potrivit art.4, dacă o persoană din cele prevăzute la art.8 are cunoștință că o tranzacție pentru care a primit instrucțiuni să o efectueze are ca scop spălarea banilor și acesteia îi este imposibil să o efectueze sau, prin neefectuarea ei este posibil să zădărnicească eforturile de a se urmări beneficiarii operațiunii suspecte de spălare a banilor, instituția sau persoana în cauză va informa Oficiul imediat după ce a efectuat tranzacția, dar nu mai târziu de 24 de ore de la efectuarea acesteia. În asemenea cazuri, în raportare se va preciza motivul pentru care nu s-a putut transmite informația despre tranzacție înainte ca aceasta să se fi efectuat.

O altă obligație ce incumbă persoanelor de la art.8 este obligația de a furniza date necesare verificării efectuate de Oficiu. Art.5 alin.1 din lege recunoaște Oficiului dreptul de a cere persoanelor prevăzute la art.8, datele și informațiile necesare îndeplinirii atribuțiilor sale. Alin.2 al art.5 prevede obligația persoanelor menționate de art.8 de a transmite Oficiului datele și informațiile solicitate în termen de 30 de zile de la data primirii cererii, textul de lege precizând, de asemenea faptul că secretul profesional la care sunt ținute persoanele prevăzute la art. 8 nu este opozabil Oficiului.

Obligația de identificare a clienților reprezintă o altă obligație importantă reținută în sarcina persoanelor prevăzute la art.8. au obligația să stabilească identitatea unor relații de afaceri, deschiderea unor conturi sau oferirea unor servicii. Totodată, această obligație de identificare a clienților subzistă și în cazul altor operațiuni decât cele menționate, a căror valoare minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 Euro, indiferent dacă tranzacția se desfășoară prin una sau mai multe operațiuni legate între ele. De asemenea, se va proceda la identificarea clienților, potrivit reglementărilor art.9, alin.3, de îndată ce există o informație că prin operațiune se urmărește spălarea banilor chiar dacă valoarea operațiunii este mai mică decât echivalentul în lei a 10.000 Euro.

Atunci când suma nu este cunoscută în momentul acceptării tranzacției persoana fizică sau juridică din cele prevăzute la art.8, obligată să stabilească identitatea clienților, va proceda de îndată la identificarea acestora când este informată despre valoarea tranzacției și când a stabilit că aceasta atinge echivalentul în lei a 10.000 Euro.

De asemenea, în cazul în care există informații că tranzacția nu se desfășoară în nume propriu, persoanele prevăzute la art.8 vor lua măsuri, -în temeiul art.11 din Legea pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor- pentru a obține date referitoare la adevărata identitate a persoanei în interesul ori în numele căreia acționează acești clienți, putând solicita aceste date de la Oficiu.

Datele de identificare a clienților vor cuprinde, în conformitate cu art.10 din Legea 656/2002:

în cazul persoanelor fizice:

–datele de stare civilă menționate în documentele de identitate prevăzute de lege

în cazul persoanelor juridice:

–datele menționate în documentele de înmatriculare prevăzute de lege, precum și dovada că persoana fizică ce conduce tranzacția reprezintă legal persoana juridică respectivă. În cazul persoanelor juridice străine, la deschiderea de conturi bancare, vor fi solicitate acele documente din care să rezulte identitatea firmei, sediul, tipul de societate, locul înmatriculării, împuternicirea specială a celui care o reprezintă în tranzacție, precum și o traducere în limba română a documentelor autentificate de un birou al notarului public.

În conformitate cu reglementările legale, cerințele de identificare nu vor fi impuse societăților de asigurări și reasigurări menționate la art. 8, în legătură cu polițele de asigurare de viață dacă prima de asigurare sau ratele de plată anuale sunt mai mici sau egale cu echivalentul în lei al sumei de 1.000 Euro, ori prima unică de asigurare plătită este, în echivalent în lei, până la 2.500 Euro. Dacă ratele de primă periodice sau sumele de plată anuale sunt ori urmează să fie mărite în așa fel încât să depășească limita sumei de 1.000 euro, respectiv de 2.500 Euro, în echivalent în lei, se va cere identificarea.

Un alt caz în care cerințele de identificare a clienților nu sunt obligatorii este acela al subscrierii polițelor de asigurare emise de fondurile de pensii, obținute în virtutea unui contract de muncă sau datorită profesiei asiguratului, cu condiția ca polița să nu poată fi răscumpărată înainte de scadență și să poată fi folosită ca li garanție sau colateral pentru obținerea unui împrumut.

De asemenea, cerințele de identificare a clienților nu se impun dacă s-a stabilit că plata se va face prin debitarea unui cont deschis pe numele clientului la o bancă sau la o instituție pentru economii. În cadrul acestei obligații de identificare a clientului, persoanele fizice și juridice prevăzute în art.8 sunt ținute să păstreze o copie a documentului sau documentelor de identitate menționate anterior, pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data când se încheie relația cu clientul.

Legea obligă, de asemenea, persoanele fizice și juridice prevăzute de art.8 să păstreze “într-o formă corespunzătoare, pentru a putea fi folosite ca mijloace de probă în justiție”, evidența secundară sau operativă ți înregistrări ale tuturor tranzacțiilor financiare care fac obiectul acestei legi pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor.

Aceste evidențe se păstrează pentru o perioadă de 5 ani de la executarea fiecărei tranzacții, după care vor fi predate pentru arhivare Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Altă obligație ce incumbă, potrivit legii persoanelor prevăzute de art.8 este obligația privind desemnarea persoanelor cu responsabilități în aplicarea legii. Astfel, conform art.14, alin.1,persoanele juridice menționate de art.8 vor desemna una sau chiar mai multe persoane care au responsabilități în aplicarea acestei legi privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, ale căror nume vor fi comunicate Oficiului, împreună cu natura și cu limitele responsabilităților menționate.

Potrivit alin.2 al art.14, persoanele desemnate conform alin.1, răspund pentru îndeplinirea sarcinilor stabilite.

O altă obligație ce incumbă, potrivit legii persoanelor prevăzute de art.8 este obligația întocmirii unui raport pentru fiecare tranzacție care poate fi legată de spălarea banilor.

Articolul 15 din Legea 565 prevede că peroanele desemnate din cadrul persoanelor juridice menționate de art.8, cu responsabilități în aplicarea acestei legi pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și persoanele menționate de art. 8 vor întocmi pentru fiecare tranzacție suspectă un raport scris.

Acest raport se întocmește pe suport hârtie A4, urmărindu-se redarea exactă a tuturor elementelor solicitate. Raportul cuprinde:

Capitolul I- identificarea persoanei care întocmește raportul , cu trei subcapitole: A,B, și C, din care se completează unul în funcție de forma de organizare juridică a persoanei raportoare (A-persoană juridică; B-persoană fizică autorizată; C-persoană fizică), celelalte două subcapitole necompletate eliminându-se din textul raportului;

Capitolul II- date de identificare a clientului, de asemenea cu trei subcapitole din care se completează unul în funcție de forma de organizare juridică a clientului (A- persoană juridică română; B- persoană juridică străină; C- persoana fizică), celelalte două subcapitole necompletate eliminându-se din textul raportului;

Capitolul III- date despre tranzacție, cu trei subcapitole, după cum urmează: în primul subcapitol – A – vor fi redate toate informațiile referitoare la tranzacție, inclusiv datele cunoscute despre persoana cu care persoana de la capitolul II a efectuat operațiunea; în al doilea subcapitol –B- vor fi detaliate evenimentele neobișnuite, suspecte, prezentându-se toate informațiile, datele, probele deținute de raportor, inclusiv elemente de legătură cu cazuri raportate anterior; iar în cel de-al treilea subcapitol –C- va fi specificat numărul de pagini conținute de raport, eventualele anexe ale raportului, urmând a fi enumerate, paginate, iar în acest caz se va specifica numărul total de pagini.

În cazul în care la întocmirea raportului se vor constata elemente particulare, detalii sau un mod de exprimare specific, necuprinse în forma standard, formă stabilită, potrivit legii, de către Oficiu, raportul se va completa corespunzător, urmând să fie înscrise și acele date.

Raportul va purta numele, semnătura și ștampila persoanei autorizate O altă obligație a entităților raportoare este aceea privind stabilirea procedurilor și metodelor adecvate de control intern pentru prevenirea spălării banilor – obligație prevăzută de art.16 din lege.

Este limpede faptul că pentru executarea tuturor acestor obligații pe care legea le prevede, persoanele fizice și juridice menționate de art.8 trebuie să-și dezvolte o veritabilă strategie în cadrul căreia se vor stabili proceduri interne și metode de control și logistica necesară.

În acest sens, angajații persoanelor prevăzute la art.8 trebuie să fie instruiți pentru ca aceștia să poată recunoaște tranzacțiile sau operațiunile care pot fi legate de spălarea banilor, precum și activitățile pe care trebuie să le desfășoare imediat în cazul sesizării unor asemenea situații.

Și în fine, o altă obligație a persoanelor prevăzute la art.8 ți a salariaților acestora este aceea de a nu transmite, în afara condițiilor prevăzute de lege, informațiile deținute în legătură cu spălarea banilor și de a nu avertiza clienții cu privire la sesizarea Oficiului.

La art.18, alin. 3 din Legea 656/2002 se prevede că este interzisă, de asemenea, folosirea în scop personal de către salariații Oficiului și ai persoanelor menționate de art. 8 a informațiilor primite, atât în timpul activității, cât și după încetarea acesteia.

Persoanele menționate în cuprinsul art.8 vor putea transmite Oficiului datele și informațiile solicitate de acesta, date și informații despre care au luat cunoștință în îndeplinirea activităților și atribuțiunilor sale și pentru care, potrivit legii, sunt obligate la păstrarea secretului.

Secretul profesional la care sunt ținute persoanele de la aet.8 nu este opozabil Oficiului numai.

De asemenea secretul bancar și profesional, în cazul infracțiunilor de spălare a banilor, nu sunt opozabile organelor de urmărire penală după începerea, de către procuror, a urmăririi penale și nici instanțelor de judecată.

3.3. Sancționarea neândeplinirii de către entitățile prevăzute la articolul 8, a obligațiilor stabilite de lege

Stabilindu-se îndatoririle la care sunt ținute persoanele de la art.8 în exercițiul funcției s-a impus cu necesitate prevederea sancțiunilor aplicabile în caz de neîndeplinire a acestora, ca măsuri de coerciție.

Potrivit art.22 din Legea 656, constituie contravenție:

nerespectarea obligațiilor persoanelor de la art.8, obligații prevăzute la art.3 alin.1 și 6, art.4 si 9;

nerespectarea obligațiilor prevăzute la art.5 alin.2, art.11, art.13-15, art.16 alin.1 și la art.17.

sancțiunea acestor contravenții este amenda, al cărei cuantum diferă, astfel: pentru contravențiile prevăzute la litera “a”, cuantumul amenzii este cuprins între 20.000.000 lei și 100.000.000 lei, iar pentru cele amintite la litera “b”, între 30.000.000 și 200.000.000 lei, cu mențiunea că aceste sancțiuni contravenționale se aplică atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice dintre cele prevăzute la art.8.

Atribuția constatării contravențiilor și a aplicării amenzii revine, potrivit legii, personalului desemnat din cadrul Oficiului și din cadrul autorităților cu atribuții de control financiar și de supraveghere prudențială a persoanelor prevăzute la art.8.

Aceste reglementări referitoare la sancțiunile contravenționale se completează cu prevederile O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea 180/2002, cu modificările ulterioare cu excepția articolelor 28 și 29.

Analizând activitatea desfășurată de entitățile raportoare, pe baza rapoartelor de tranzacții suspecte înaintate de acestea, prezentăm în continuare evoluția numărului total de operațiuni în numerar mai mari de 10.000 Euro în perioada 1999-2002 și de asemenea evoluția sumelor mai mari de 10.000 de euro tranzacționate în numerar în aceeași perioadă.

3.4. Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor

3.4.1. Organizarea și funcționarea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

În conformitate cu prevederile Legii 656 din decembrie 2002, autoritățile cu atribuții pe linia prevenirii și combaterii spălării banilor, alături de persoanele prevăzute de art.8 din lege, al căror rol important este recunoscut, sunt:

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor;

Parchetul de pe lângă Curtea supremă de Justiție;

Organele specializate ale Poliției, cărora Parchetul de pe lângă Curtea supremă de Justiție le trimite spre investigare și cercetare cazurile privitoare la operațiuni de spălare a banilor.

Pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, potrivit art.19 din Legea 656/2002, funcționează Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Organ de specialitate cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului României, cu sediul în municipiul București.

Oficiul Național de Prevenire și Sancționare a Spălării Banilor a fost înființat în baza Legii 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, lege care a fost abrogată prin Legea nr.656/decembrie 2002. Astfel că în prezent, Oficiul cunoaște ca reglementare legală Legea 656/2002.Totodată, există și un Regulament de Organizare și Funcționare a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și a structurilor sale teritoriale, aprobat prin H.G. 479 din decembrie 2002.

Potrivit art.19 alin.2 din Legea 656/2002 și, de asemenea, articolului 2 alin.1 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Oficiul, are ca obiect de activitate prevenirea și combaterea spălării banilor, scop în care primește, analizează, prelucrează informații și sesizează autoritățile abilitate prin lege, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Rolul de prevenire a spălării banilor Oficiul îl realizează, potrivit competențelor, prin blocarea derulării unor tranzacții despre care există indicii temeinice că ar face obiectul reciclării banilor, iar sarcina de combatere a spălării banilor presupune descoperirea unor fapte de spălare a banilor care s-au consumat și sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru instrumentarea respectivelor cauze, în vederea tragerii la răspundere penală a făptuitorilor.

În vederea exercitării atribuțiilor sale, pentru atingerea scopului ce a stat la baza constituirii sale, Oficiul are constituit un aparat propriu la nivel central și teritorial.

La nivel central, numărul maxim de posturi este de 120, iar pentru structurile operative teritoriale este de 140.

Oficiul este format, potrivit art. 7.alin.1 din Regulamentul de Organizare și Funcționare, din câte un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, ministerul de Interne, Băncii Naționale a României, Asociației Naționale a Băncilor și Curții de Conturi, numiți în funcție prin hotărâre a Guvernului pe o perioadă de 5 ani.

Oficiul este condus de un președinte cu rang de secretar de stat, care are și calitatea de ordonator principal de credite, și care este numit de Guvern și-n rândul membrilor Oficiului.

Rolul președintelui Oficiului este unul important în organizarea și funcționarea acestuia. Președintele reprezintă Oficiul în relațiile cu autoritățile legislative, judiciare și administrative, precum și organismele și organizațiile internaționale. El reprezintă Oficiul, ca persoană juridică, și îl angajează patrimonial în relațiile cu terții.

Președintele Oficiului poate delega puteri de reprezentare și altor membri ai Oficiului, cu precizarea că mandatul trebuie să menționeze expres atribuțiile delegate și durata exercitării lor. El emite, de asemenea ordine de angajare și încetare a raporturilor de muncă, aprobă transferul și aplică sancțiunile disciplinare prevăzute de lege pentru personalul angajat al Oficiului.

Președintele Oficiului conduce ședințele plenului și totodată controlează aplicarea efectivă a deciziilor adoptate, dispunând măsurile adecvate.

Plenul Oficiului, constituit din șapte membrii –reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice, al Ministerului Justiției, Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, Ministerul de Interne, Băncii Naționale a României, Asociației Române a Băncilor și Curții de Conturi, ceea ce îi dă, de altfel, o notă distinctă față de instituțiile similare din alte state, -este structura deliberativă și de decizie a Oficiului, Membrii plenului sunt numiți în funcție pentru o perioadă de cinci ani, prin hotărâre a Guvernului.

Pentru membrii plenului sunt prevăzute de lege anumite interdicții și incompatibilități. Astfel le este interzis să facă parte din partide politice sau să desfășoare activități publice cu caracter politic.

De asemenea , funcția de membru al plenului este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, iar în cazul apariției unui caz de incompatibilitate, membrilor plenului revenindu-le obligația de a comunica îndată, în scris, despre aceasta, președintelui Oficiului.

O altă incompatibilitate prevăzută de lege nu doar pentru calitatea de membru al plenului, ci cu privire la întregul personal angajat al Oficiului, este aceea că nu poate ocupa nici un post și nu poate îndeplini vreo funcție în cadrul nici uneia dintre persoanele juridice prevăzute la art.8, în același timp cu activitatea desfășurată ca salariat al Oficiului.

În exercitarea atribuțiilor sale, -prevede art.5 din Regulament-, Plenul Oficiului adoptă, cu majoritate de voturi, decizii care au caracter obligatoriu pentru persoanele menționate la art.8 din Legea pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor.

Personalul angajat al Oficiului este format din experți, consilieri juridici, referenți de specialitate și referenți.

În cadrul Oficiului, potrivit art.10 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a acestuia, funcționează următoarele direcții de specialitate:

Direcția generală informatică, sinteză și evidență operativă;

Direcția bănci, sucursale bănci străine, instituții de credit;

Direcția instituții financiare;

Direcția societăți comerciale de asigurare și reasigurare;

Direcția agenți economici și persoane fizice;

Direcția cooperare și relații internaționale;

Direcția juridică;

Direcția economic-administrativă;

Direcția operativă teritorială.

Prin decizie a Plenului Oficiului, în cadrul acestor direcții sunt organizate servicii, birouri și compartimente.

3.4.2. Atribuțiile stabilite prin lege.

Obiectul de activitate al acestui organism se realizează prin două modalități prevăzute de lege: prima modalitate se referă la faptul că Oficiul primește, analizează și prelucrează informațiile și datele referitoare la activitatea de spălare a banilor ce îi sunt transmise de către persoanele fizice și juridice menționate în art.8 din legea 652/2002; cea de-a doua modalitate vizează activitățile prin care Oficiul sesizează autoritățile abilitate de lege să investigheze și să cerceteze cazurile în care acesta a stabilit indicii temeinice referitoare la operațiuni de spălare a banilor.

Astfel, Legea 656 instituie în sarcina anumitor persoane pe care le menționează expres în art.8, anumite obligații pe linia prevenirii și sancționării spălării banilor, între care, deosebit de importantă este aceea de a sesiza imediat Oficiul Național de Prevenire și Sancționare a Spălării Banilor, atunci când are suspiciuni că o operațiune ce urmează să fie efectuată are ca scop spălarea banilor. Corelativ cu acestea, sunt reținute în sarcina Oficiului, potrivit Legii 656, anumite drepturi și îndatoriri.

În primul rând, legea prevede că Oficiul va confirma primirea sesizării persoanelor menționate de art.8.

În continuare, Oficiul poate dispune, motivat, suspendarea pentru o perioadă de 48 de ore, a operațiunii suspecte, dacă consideră necesară o astfel de măsură.

De asemenea, dacă Oficiul consideră că perioada de 48 de ore nu este suficientă, poate ca, înainte de expirarea acestui termen, să solicite, motivat, Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, prelungirea suspendării efectuării operațiunii, cu cel mult trei zile lucrătoare.

Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție poate autoriza o singură dată prelungirea solicitată de Oficiu, sau dacă nu consideră că solicitarea prelungirii suspendării ar avea temei, poate dispune încetarea suspendării operațiunii.

În privința deciziei de suspendare a efectuării operațiunii sau măsurii de prelungire a acesteia, legea prevede în sarcina Oficiului, obligația de a le comunica în termen de 24 de ore persoanelor menționate de art.8, care au făcut sesizarea referitoare la operațiunea suspectă ce s-a decis a fi suspendată sau, după caz, a cărei suspendare s-a decis a fi prelungită.

Oficiul nu a făcut comunicarea în acest termen de 24 de ore, persoanele la care se referă art.8 vor putea efectua operațiunea.

De asemenea, în vederea îndeplinirii sarcinilor instituite Oficiul cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor, Legea prevede expres dreptul Oficiului de a cere persoanelor menționate la art.8, precum și altor instituții competente, toate datele și informațiile necesare; secretul profesional la care sunt ținute aceste persoane prevăzute de art.8, nefiind opozabil Oficiului. În acest sens, legea prevede obligația persoanelor menționate de art.8 de a transmite Oficiului datele și informațiile solicitate, în termen de 30 de zile de la data primirii cererii, iar în sarcina Oficiului este prevăzută obligația păstrării confidențialității în legătură cu sesizările primite.

Legea recunoaște, de asemenea dreptul Oficiului, în îndeplinirea îndatoririlor ce-i revin, de a face schimb de informații, în baza reciprocității, cu instituții străine ce au funcții asemănătoare și, obligația păstrării secretului în condiții similare.

Procedând la analizarea și prelucrarea informațiilor primite, atunci când constată existența unor indicii temeinice de spălare a banilor, Oficiul sesizează de îndată procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, iar dacă în urma analizării și prelucrării informațiilor, nu constată indicii temeinice de spălare a banilor, Oficiul va păstra în evidențele sale aceste informații.

Dacă în timp de 5 ani aceste informații nu sunt completate, ele vor fi clasate în cadrul Oficiului. Totodată, primind sesizările, dacă apreciază că informațiile sunt insuficiente, parchetul de pe lângă curtea Supremă de Justiție poate solicita, motivat, Oficiului completarea acestora. Corelativ acestui drept recunoscut de lege Parchetului de pe lângă curtea supremă de Justiție în exercitarea atribuțiunilor sale, legea prevede obligația Oficiului de a pune la dispoziție Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție sau, după caz, Parchetului Național Anticorupție, la solicitarea acestora, datele și informațiile pe care le deține.

Trebuie să remarcăm totuși o inadvertență în cuprinsul Legii 656/2002, între dispozițiile alin.1 art.6 și dispozițiile alin.5 al art.6. Astfel, alin.1 prevede că “atunci când constată existența unor indicii temeinice de spălare a banilor, Oficiul va transmite informațiile de îndată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție”, în timp ce alin.5 completează că “Oficiul are obligația de a pune la dispoziție Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție sau, după caz, Parchetului Național Anticorupție, la solicitarea acestora, datele și informațiile pe care le-a obținut”.

Din moment ce obligația Oficiului de a raporta informațiile în legătură cu faptele de spălare a banilor, atunci când constată indicii temeinice, este, potrivit alin.1 al art.6, doar către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de justiție, apare întrebarea care vor fi situațiile când Parchetul Național Anticorupție va putea solicita Oficiului date și informații cu privire la fapte de spălare a banilor.

Dar cum de foarte multe ori infracțiunea de spălare a banilor este săvârșită în concurs de infracțiuni de corupție, deducem că atunci când cercetând acte de corupție, Parchetul Național Anticorupție are date sau indicii că acestea ar fi fost comise pentru favorizarea spălării banilor, va cere în vederea completării informațiilor pe care le deține, noi informații Oficiului.

De fapt este important să se stabilească dacă infracțiunea de spălare a banilor este săvârșită în legătură cu o faptă de corupție; în acest sens Legea 656 prevede că maximul special al pedepsei pentru infracțiunea de spălare a banilor ce are la bază coruperea funcționarilor instituțiilor prevăzute la art.8, se va majora cu 3 ani.

La cererea Oficiului, Parchetul de pe lângă curtea Supremă de Justiție va comunica trimestrial stadiul de rezolvare a sesizărilor transmise.

Potrivit legii, Oficiul participă la programele speciale de instruire a reprezentanților persoanelor prevăzute la art.8. De asemenea, oficiul poate efectua verificări și controale comune cu autoritățile cu atribuții de control financiar, conform legii, și cu cele de supraveghere prudențială a persoanelor prevăzute la art.8, verificând și controlând modul de aplicare a prevederilor Legii privind prevenirea și sancționarea spălării banilor.

O altă obligație a personalului Oficiului este aceea de a nu transmite informațiile în timpul activității decât în condițiile legii, această obligație menținându-se și după încetarea funcției, pe o durată de 5 ani.

Totodată, folosirea în scop personal de către salariații Oficiului și ai persoanelor prevăzute la art.8 a informațiilor primite, atât în timpul activității, cât și după încetarea acesteia, este interzisă.

De altfel, Regulamentul de organizare și funcționare a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor aprobat prin HG 479/2002 consacră întreg capitolul II atribuțiile date prin lege acestuia. Astfel, articolul 4 al Regulamentului amintit prevede, mai sistematizat că principalele atribuții pe care le exercită Oficiul pentru îndeplinirea obiectului său de activitate următoarele:

– primește date și informații de la persoanele fizice și juridice menționate la art.8 din Legea pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, referitoare la operațiuni și tranzacții efectuate în lei și/sau în valută;

– analizează și prelucrează datele și informațiile primite;

– examinează din proprie inițiativă cazurile care intră în sfera sa de competență;

– solicită oricărei instituții competente furnizarea de date și informații necesare în vederea îndeplinirii obiectului său de activitate;

– colaborează cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Banca Națională a României, Curtea de Conturi și Asociația Română a Băncilor;

– cooperează și promovează schimbul de informații și de experiențe cu instituțiile străine care au funcții asemănătoare și cu instituțiile internaționale europene și regionale care au atribuții în domeniul combaterii spălării banilor;

– emite, în condițiile legii, decizii de suspendarea efectuării tranzacțiilor;

– informează Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție în cazurile prevăzute de lege;”

– constată contravențiile săvârșite în domeniul său de activitate și aplică sancțiunile stabilite de lege, prin persoane desemnate;

– urmărește aplicarea unitară a dispozițiilor legale din sfera sa de activitate, prin emiterea de decizii;

– urmărește aplicarea efectivă a deciziilor proprii;

– face propuneri Guvernului și organelor administrației centrale pentru adoptarea de măsuri în scopul prevenirii și combaterii spălării banilor, avizează proiectele de acte normative care au legătură cu domeniul său de activitate;

– organizează programe speciale de instruire a reprezentanților persoanelor juridice și fizice prevăzute la art.8 din Legea privind prevenirea și sancționarea spălării banilor ;

– întocmește raport de activitate anual sau atunci când Guvernul hotărăște și realizează studii, analize și sinteze privind domeniul său de activitate;

– preia și organizează arhivarea evidenței secundare sau operative și înregistrările tuturor tranzacțiilor financiare ce fac obiectul Legii privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, mai vechi de 5 ani de la executarea acestora;

– stabilește forma raportului scris pentru tranzacțiile care pot fi legate de spălarea banilor;

– elaborează, negociază și încheie convenții, protocoale, înțelegeri cu instituții similare din alte țări, în limita mandatului dat de guvern;

– propune Guvernului nomenclatorul de funcții, condițiile de studii și de vechime pentru încadrarea și promovarea personalului propriu.”

Desfășurându-și activitatea în limitele atribuțiilor stabilite prin lege și Regulament, prin identificarea a tot mai multe cazuri suspecte de spălare a banilor, specialiștii Oficiului au adus o contribuție însemnată pentru eficientizarea luptei de combatere a acestui fenomen.

În cele ce urmează, vom prezenta evoluția numărului de cazuri suspecte de spălare a banilor identificate de specialiștii Oficiului, ca urmare a analizei rapoartelor privind operațiunile în numerar mai mari decât echivalentul a 10.000 euro în perioada 1999-2002.

De asemenea, din totalul numărului de cazuri suspecte de spălare a banilor analizate în anul 2002 de Oficiu, 45% au fost identificate în urma sesizărilor primite de la entitățile raportoare, 27% în urma sesizărilor primite de la instituțiile de control financiar și supraveghere prudențială, iar 28% sunt cazuri identificate de specialiștii Oficiului.2.

3.5. Activitatea de cooperare desfășurată de organele de cercetare penală abilitate în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor

Procurorul General al Parchetului de pe lângă curtea Supremă de Justiție are în competență exclusivă, potrivit Legii 169/2002, efectuarea urmăririi penale în cauzele ce au ca obiect spălarea banilor. În acest sens, cooperează cu Parchetul Național Anticorupție, cu alte structuri ale Ministerului Justiției, cu Ministerul Finanțelor Publice, cu S.R.I., cu S.I.E., cu organele specializate ale poliției, asupra activității cărora exercită îndrumare și control, etc.

Atunci când există indicii temeinice că o persoană care pregătește săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor folosește sisteme de telecomunicații sau informatice, procurorul poate dispune, pentru o perioadă determinată, accesul la aceste sisteme; în acest sens, cooperează cu organele specializate ale politiei prin intermediul cărora realizează măsura respectivă și cu alte organisme de profil, cu Ministerul Tehnologiei și Informației, etc.

De asemenea, poate dispune punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate acestora, cooperând cu instituțiile financiar-bancare, cu organismele de supraveghere și control din cadrul acestora.

În vederea descoperirii și contracarării actelor infracționale în acest domeniu, cu urmări grave pentru bugetul statului, este necesară o cooperare permanentă între ofițerii Serviciului specializat din cadrul Direcției de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog și cel din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Economico-Financiare cu unitățile de poliție teritoriale, precum și cu: Camera de Comerț și Industrie a României, respectiv Oficiul Național al Registrului Comerțului, de la care solicită datele de identificare ale societăților comerciale angajate în tranzacții suspecte sau cu care societățile analizate intră în relații comerciale sau financiare; Administrațiile Finanțelor Publice, Direcția generală a Tehnologiei Informației, tot din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, pentru a verifica dacă societățile respective și-au îndeplinit obligația de a depune bilanțul contabil și care este situația ce rezultă din analiza indicatorilor financiari conform bilanțului depus; Direcția Generală a Vămilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice pentru a obține și verifica informații cu privire la exporturile efectuate; instituțiile financiare și bancare, solicitându-le toate datele referitoare la circuitele financiare derulate de societățile investigate; cu B.N.R., cu Garda Financiară.

În procesul activității de documentare pentru descoperirea și cercetarea infracțiunilor generatoare de bani murdari, organele de poliție specializate realizează schimburi de informații cu alte unități M.I., astfel:

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, Direcția pentru Străini și Probleme de Migrări, Direcția de Supravegheri Operative și Investigații;

De asemenea, pentru continuarea cercetărilor în dosarele în care s-a dispus începerea urmăririi penale, în vederea strângerii datelor de interes operativ din sistemele de evidență ale poliției, ofițerii Serviciului Specializat Pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, direct sau prin formațiunile teritoriale, colaborează și cu alte structuri ale Poliției: Cazier Judiciar și Evidență Operativă, Investigații și Supravegheri Operative, Biroul Național Interpol.

Cooperarea pe plan internațional se realizează în principal prin Biroul Național Interpol, dar și prin Europol și Centrul SECI, existând în acest sens instituția ofițerului de legătură.

Cu privire la relațiile de cooperare între Oficiul Național de Prevenire și Sancționare a Spălării Banilor și organele specializate ale poliției, pentru aplicarea prevederilor Legii 656/2002 și pentru o cât mai bună colaborare și eficientă instrumentare a informărilor Oficiului, între această instituție și Inspectoratul General al Poliției Române s-a încheiat un Protocol de cooperare, care are ca obiect schimburile reciproce de date și informații privind suspiciunile referitoare la spălarea banilor, inclusiv a celor rezultate din cooperarea internațională cu instituțiile străine ce au funcțiuni asemănătoare, privind persoanele fizice române care își desfășoară activitățile ilegale în țară sau în străinătate, precum și cetățenii străini care săvârșesc infracțiuni pe teritoriul României.

Pe de-o parte, în baza prevederilor Legii 656/2002 Oficiul poate solicita organelor de poliție date și informații ce privesc persoanele fizice sau juridice suspecte de spălare de bani; respectiv dacă sunt cercetate pentru săvârșirea vreunei infracțiuni, acestea fiindu-i strict necesar pentru a pune în evidență originea banilor ce fac obiectul material al infracțiunii de spălare a banilor.

La rândul lor, organele de poliție, în situația care instrumentează o infracțiune, în baza prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare a Oficiului, referitoare la colaborarea dintre acesta și Ministerul de Interne, precum și în baza Protocolului de cooperare menționat, au posibilitatea de a sesiza această instituție atunci când banii rezultați din săvârșirea unor infracțiuni nu sunt găsiți și există suspiciuni că fac obiectul procesului de spălare.

După efectuarea verificărilor, Oficiul procedează la examinarea informațiilor și dacă acesta pune în evidență indicii temeinice referitoare la spălarea banilor, informează de îndată Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Potrivit celor stabilite, Parchetul de pe lângă Curtea supremă de Justiție, în majoritatea cazurilor, trimite informările Oficiului la Inspectoratul General al Poliției pentru verificări.

De reținut că toate datele și informațiile cuprinse în informările Oficiului au caracter de secret de serviciu, iar dezvăluirea lor este interzisă, sub sancțiunea pedepsei cu închisoarea.

Orice dezvăluire poate fi făcută, potrivit Legii 656/2002, numai în cadrul unei proceduri judiciare, ceea ce presupune că în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală de către procuror.

CAPITOLUL 4

ACTIVITĂȚILE DESFĂȘURATE DE ORGANELE DE CERCETARE PENALĂ ABILITATE ÎN DOMENIUL PREVENIRII ȘI COMBATERII SPĂLĂRII BANILOR ÎN ROMÂNIA

4.1. Competența cercetării infracțiunilor de spălare a banilor

Fenomenul de spălare a banilor a cunoscut o dezvoltare alarmată în ultima perioadă de după Revoluția din 1989, fapt ce a făcut ca Parlamentul României să adopte o serie de legi care reglementează cadrul de prevenire și combatere al infracțiunilor specifice acestui domeniu, printre care și Legea 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor.

După intrarea în vigoare a acestei legi, Poliția economico-financiară și de Combatere a Crimei Organizatea acționat în vederea prevenirii și descoperirii atât a infracțiunilor generatoare de bani murdari, cât și a celor de spălare a banilor, așa cum au fost incriminate de legea 656/2002.

În urma analizelor efectuate cu privire la cauzele de Spălare a Banilor, Inspectoratul General al Poliției Române a propus conducerii Ministerului de Interne constituirea unei structuri specializate la nivelul direcției de Combatere a Crimei Organizate.

Așadar, după modificarea articolului 209 alin.3 din Codul de procedură penală, conform Legii 169/18.04.2002 privind modificarea și completarea Codului penal, a Codului de procedură penală și a unor legi speciale, informările rămase în lucru la Poliție au fost înaintate parchetelor pentru a dispune, întrucât competența de cercetare penală în cauzele de spălare a banilor revine exclusiv procurorilor, potrivit ultimelor reglementări.

Astfel, procurorul, în baza art.217, alin.4 din Codul de procedură penală, poate dispune efectuarea anumitor acte premergătoare de către organele de cercetare ale poliției care, după efectuarea acestora, înaintează cauza procurorului pentru a dispune soluția legală.

Ca o concluzie în ceea ce privește cercetarea penală a acestui complex de infracțiuni –infracțiuni predicat, ce stau la baza spălării banilor și infracțiunea de spălare a banilor, putem spune că deosebim mai multe ipoteze de lucru:

Organele de cercetare ale poliției care, potrivit reglementărilor procesual penale, au o competență de cercetare generală, pot efectua acte premergătoare și pot dispune măsuri procesuale pentru infracțiunile predicat care nu sunt date în competența materială a altor organe judiciare, urmând ca procurorul să se pronunțe asupra existenței sau inexistenței infracțiunii de spălare a banilor;

O altă ipoteză este aceea în care organele de cercetare ale poliției declină competența cercetării acestor informări în favoarea procurorului atunci când, efectuând actele premergătoare pentru infracțiunile generatoare de bani murdari, constată că aparține procurorului competența cercetării acestora.

Până la demararea procedurii judiciare în cauzele privind spălarea banilor, care presupune punerea în mișcare a acțiunilor penale, documentele primite de la Oficiu nu pot fi folosite ca mijloace de probă. Astfel că un rol deosebit de important revine ofițerilor de poliție în transformarea datelor și informațiilor conținute de informările Oficiului în probe, prin instituția actelor premergătoare.

Pentru acest lucru, este foarte important ca toate actele desfășurate în această fază a urmăririi penale să fie foarte bine materializate în acte de constatare procedurale, pe de-o parte pentru ca acestea să fie folosite drept mijloace de probă, iar pe de altă parte pentru a crea convingerea celor cercetați că activitățile care se efectuează sunt normale, de rutină, urmare a sesizării poliției prin orice alte moduri, numai către Oficiu nu.

Pentru păstrarea secretului bancar, și al celorlalte date și informații confidențiale conținute de informările Oficiului, este interzisă, pe timpul verificărilor și cercetării penale, deconspirarea datelor referitoare la conturi, băncile la care sunt deschise, operațiunile de creditare și debitare a acestora.

Având în vedere aceste considerente, apreciem că un rol important revine artei cu care organele de poliție trebuie să acționeze cu ocazia întocmirii actelor premergătoare, în vederea transformării datelor și informațiilor conținute de informările Oficiului, în probe.

4.2. Activități polițienești specifice desfășurate cu ocazia efectuării actelor premergătoare

În scopul verificării temeinice și cu maximă operativitate a datelor existente în conținutul informărilor primite de organele de poliție de la Oficiul Național de Prevenire și combatere a Spălării Banilor prin Parchetul de pe lângă curtea supremă de Justiție, ofițerii anume desemnați trebuie să efectueze activități specifice, precum:

– Să inițieze măsuri informativ operative față de persoanele fizice sau juridice semnalate cu tranzacții suspecte de spălare a banilor, prin activități ce le pot realiza prin:

recrutarea și încadrarea cu surse de informare pe caz în vederea obținerii de date și informații concrete privind activitățile ilegale desfășurate atât de persoanele juridice, cât și de persoanele fizice semnalate cu tranzacții suspecte de spălare a banilor;

inițierea unor acțiuni informativ-operative pentru lucrarea calificată a celor în cauză, activități ce se vor concretiza prin întocmirea unor planuri de măsuri informativ-operative și deschiderea de dosare de urmărire informativă în cauzele aflate în cercetare;

solicitarea efectuării de activități de supraveghere operativă și informativă prin intermediul direcțiilor și serviciilor specializate de Inspectoratul General al Poliției Române ce se vor concretiza prin acțiuni de investigații operative și filaj;

dirijarea surselor de informare existente în legătura ofițerilor în cauzele aflate în lucru în vederea obținerii de date și informații de interes operativ pentru probarea activităților ilegale desfășurate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice;

solicitarea prin intermediul instanțelor, în cazurile în care se impune, a interceptării convorbirilor telefonice ce sunt purtate de reprezentanții persoanelor juridice, cât și alte persoane fizice care fac obiectul cercetărilor;

solicitarea de la unitățile specializate ale Ministerului de Interne -Direcția de Evidență informatizată a Persoanei, Direcția Pașapoarte, Direcția Cazier Judiciar și Evidență Operativă etc, a tuturor datelor de interes operativ în legătură cu persoanele fizice aflate în atenție;

instituirea consemnului de frontieră pentru persoanele care fac obiectul verificărilor și față de care există date și infirmații că intenționează să părăsească teritoriul național pentru a se sustrage cercetărilor;

– Să depună măsurile de documentare a activităților infracționale a celor semnalați cu tranzacții suspecte de spălare a banilor, prin:

solicitarea de date de interes operativ de la alte instituții abilitate ale statului: Ministerul Finanțelor Publice prin Garda Financiară, Direcția Generală a vămilor, Administrațiile Finanțelor Publice; Ministerul Justiției prin Oficiul Național al Registrului Comerțului etc.;

efectuarea de verificări directe ale persoanelor juridice în legătură cu aspectele semnalate ori rezultate din celelalte activități desfășurate, în scopul identificării tuturor documentelor și înscrisurilor ce pot proba activitățile ilegale săvârșite;

solicitarea efectuării verificărilor de specialitate prin intermediul instituțiilor specializate ale Ministerului Finanțelor Publice și anume de către Garda Financiară, Direcția de Control Financiar de Stat, Direcția de Control Fiscal, Direcția Generală a Vămilor, ori prin intermediul altor instituții cu atribuțiuni de control în scopul stabilirii actelor normative încălcate, persoanelor ce se fac vinovate de nerespectarea acestora, precum și în scopul stabilirii prejudiciilor cauzate statului;

– Să solicite și să obțină prin intermediul organelor abilitate ale statului –Direcția Generală de Impozite și Taxe și unitățile teritoriale ale acesteia –date necesare identificării bunurilor și valorilor deținute de cei cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor generatoare de bani murdari, în vederea instituirii sechestrului asigurător pentru recuperarea prejudiciului cauzat;

d)- Să efectueze cercetări în cauză prin audierea persoanelor semnalate că au săvârșit sau au cunoștință de comiterea infracțiunilor generatoare de spălare a banilor, pentru lămurirea tuturor aspectelor ce interesează organele de cercetare penală în scopul probării activităților ilegale, iar în situația în care există contraziceri în declarațiile persoanelor ascultate în aceeași cauză, să procedeze la confruntarea acestora;

e) După începerea urmăririi penale, organele de cercetare penală vor dispune măsuri de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor aparținând persoanelor ce se fac vinovate de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.23 din Legea 656/2002, pentru recuperarea prejudiciului în cauză.

Ofițerilor anume desemnați cu atribuțiuni pe linia prevenirii și combaterii spălării banilor li se va asigura stabilitatea pe linia de muncă respectivă. Aceasta întrucât pentru a putea lupta eficient împotriva fenomenului de spălare a banilor, pentru descoperirea unor asemenea fapte de spălare de bani, pentru identificarea făptuitorilor, pentru investigarea tuturor aspectelor ce se impune a fi clarificate cu privire la spălarea banilor, ofițerii desemnați trebuie să cunoască în amănunt legislația financiar-bancară, precum legislația privind organizarea și funcționarea celorlalte instituții prevăzute de art.8 din Legea 656/2002, să cunoască, de asemenea situația operativă din acest sector economic, ce infracțiuni pot fi săvârșite și de către ce categorie de indivizi, modalitățile de săvârșire a infracțiunilor și a oricăror alte nereguli din acest sector de activitate cu alte cuvinte este nevoie de o vastă experiență în domeniu.

De asemenea, pentru respectarea cu strictețe a prevederilor Legii 656/2002, se va acorda o atenție deosebită păstrării confidențialității datelor și informațiilor de către ofițerii care iau cunoștință de conținutul acestora, cum de altfel am precizat anterior.

Important de reținut că în activitățile specifice de prevenire și combatere a spălării banilor, Poliția cooperează îndeaproape cu celelalte instituții ce au atribuții în acest domeniu.

Așa cum am mai arătat, organele de poliție au posibilitatea de a sesiza, la rândul lor, Oficiul. În cazurile penale instrumentate lucrări penale sau dosare de urmărire penală -al căror obiect îl constituie infracțiuni, în situația că banii, bunurile și valorile dobândite nu au fost recuperate și există suspiciune că au fost supuse procesului de spălare.

Prin urmare, organele de poliție teritoriale vor întocmi rapoarte în astfel de cazuri, sub semnătura inspectorului șef, sau șefului Centului Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog pe care le vor adresa Inspectoratului General al Poliției -Direcția de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog; aceste rapoarte vor fi analizate de conducerea Direcției și, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile cerute de lege, va sesiza Oficiul.

Unitățile de poliție raportoare vor beneficia de rezultatul pozitiv al verificărilor efectuate ca urmare a sesizărilor transmise Oficiului numai dacă acestea vor confirma, materializându-se în indicii temeinice cu privire la infracțiunea de spălare a banilor, fiind informat despre acest fapt si Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Din aceste motive, este necesar ca sesizările să fie bine documentate, pentru a oferi Oficiului elemente suficiente în vederea verificărilor specifice pe care instituția le efectuează.

4.3. Programul de măsuri întreprinse de poliție pentru creșterea eficienței în lupta împotriva spălării banilor

Fie că este vorba de cazurile penale pe care le instrumentează, al căror obiect îl constituie infracțiune, în situația că banii, bunurile și valorile dobândite nu au fost recuperate, existând suspiciuni că au fost supuse procesului de spălare, fie că e vorba de informările primite de la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor prin Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, organele de poliție trebuie să întreprindă măsuri ferme pentru cunoașterea și contracararea fenomenului infracțional în domeniul spălării banilor.

Astfel, în vederea creșterii operativității și eficienței activității de prevenire a faptelor de natură penală în acest domeniu, formațiunile de specialitate ale Direcției de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog, dar și celelalte unități cu atribuții informativ-operative, este necesar să-și intensifice și diversifice metodele și mijloacele specifice de acțiune, executând activități precum:

asigurarea unui proces de pregătire continuă care să conducă la perfecționarea profesională a cadrelor ce se ocupă de combaterea acestui fenomen infracțional;

intensificarea și perfecționarea activității specifice, cu adaptarea la specificul de activitate impus de acest domeniu, punându-se accent pe cunoașterea și supravegherea în special a cetățenilor străini și, din rândul acestora, mai ales a celor de origine arabă, care au înființat societăți comerciale în scopul efectuării de plăți externe sub forma unor avansuri mascate pentru importuri, reprezentând de fapt, transferuri ilegale de bani obținuți din afaceri ilicite derulate pe teritoriul României;

realizarea unei mai bune colaborări cu celelalte organisme cu atribuții în acest domeniu, aparținând altor organe ale administrației de stat, prin schimbul de date și informații de interes operativ.

De altfel, Programul Poliției Române de acțiune pentru prevenirea și combaterea spălării banilor prevede patru direcții principale, după cum urmează:

În primul rând, Poliția Română trebuie să ia măsuri în vederea întăririi capacității de acțiune, în acest sens, își va concentra atenția asupra:

– reanalizării structurilor organizatorico-funcționale abilitate pentru investigarea și cercetarea infracțiunilor generatoare de bani murdari;

– reorganizarea activității de culegere a informațiilor pe entități raportoare, așa cum sunt nominalizate în art.8 din Legea 656, obiectiv pentru realizarea căruia va proceda la identificarea tuturor instituțiilor care au obligația de a raporta Oficiului tranzacțiile suspecte;

– identificarea problematicii cu care se confruntă structurile specializate ale Combaterii crimei organizate și stabilirea priorităților, care să asigure suplețea și eficientizarea activității acestora în domeniul prevenirii și combaterii faptelor generatoare de bani murdari;

– însușirea noilor prevederi ale Legii 656/2002 și Legii 39/2003, Legea 682/2002 privind protecția martorilor și norma 3/2002 privind standardele de cunoaștere a clientelei;

– pregătirea și perfecționarea structurilor proprii de acțiune, a efectivelor care desfășoară activități în acest domeniu, pentru aceasta urmărindu-se elaborarea unei noi Metodologii de Investigare și Cercetare a Cauzelor de Spălare a Banilor care să aibă în vedere art.209 alin.3 din Codul de Procedură Penală, conform Legii 169/2002;

– constituirea unei baze de date privind fenomenul de spălare a banilor, pentru realizarea acestui obiectiv urmărindu-se:

crearea unei baze de date specializate la nivelul Direcției de Combatere a Crimei Organizate, interconectată cu formațiunile teritoriale, cu privire atât la persoanele și societățile comerciale implicate în operațiunea de spălare a banilor, cât și cu privire la acest gen de cauze instrumentate;

accesul la baza de date informatizate ale Direcției Generale de Evidență Informatizată a Populației și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră;

-realizarea unui schimb eficient de informații de interes operativ, prin intermediul Punctului Național Focal și Biroul Național Integral și Relații Internaționale, precum și cu alte instituții abilitate în acest domeniu;

se are în vedere constituirea unei legături permanente în vederea schimbului de informații cu Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și cu Direcția Generală a Vămilor;

O a doua direcție de acțiune a Poliției o constituie identificarea domeniilor economico-financiare care sunt pretabile a fi incluse în diverse circuite de spălare a banilor. În acest sens, se va urmări obținerea de date și informații în legătură cu persoanele din structurile administrațiilor finanțelor publice, instituțiilor financiar-bancare, etc., care în complicitate cu reprezentanții diverselor grupări de crimă organizată săvârșesc fapte generatoare de bani murdari.

Un al treilea obiectiv principal vizat de Poliția Română în lupta împotriva fenomenului spălării banilor îl constituie întărirea capacității de acțiune a colectivelor desemnate în desfășurarea activității de prevenire și combatere a spălării banilor prin realizarea unei legături permanente cu Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție –Secția Combaterea Criminalității Organizate și Antidrog. În acest sens, se are în vedere realizarea unor analize comparative între investigațiile efectuate de Poliție și cauzele de spălare a banilor soluționate de Parchet, pentru identificarea diverselor tipologii de spălare a banilor, în scopul creșterii eficienței activității de investigare și cercetare a acestui gen de fapte;

Cooperarea internațională este, de asemenea, un alt obiectiv principal vizat de activitatea desfășurată de Poliție pentru creșterea eficienței în lupta împotriva fenomenului de spălare a banilor. Astfel, Programul cuprinde participarea la activitățile incluse în Programul Phare privind întărirea și perfecționarea capacităților de luptă în domeniul spălării banilor; participarea la conferințe, seminarii și cursuri de instruire organizate de autoritățile internaționale împreună cu instituțiile specializate și implicate în lupta împotriva spălării banilor

4.4. Dificultăți în activitatea de cercetare

Din actele premergătoare efectuate de poliție în cauzele de spălare a banilor au rezultat o serie de aspecte care fac ca soluționarea acestora să necesite un volum mare de activitate și implicit o durată de timp mult mai mare decât în cauzele clasice; astfel: în activitatea de cercetare penală se întâmpină dificultăți cu privire la probarea infracțiunilor predicat și cele de spălare a banilor, fiind absolut necesar ca cercetarea acestui complex de infracțiuni să se facă simultan, având în vedere că acestea sunt conexe; de asemenea, în ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor, de cele mai multe ori nu se găsește în situația de a fi și autor al infracțiunii predicat, aflându-se în relații de asociere cu unul sau mai mulți autori de infracțiuni generatoare de bani murdari, fapt ce necesită probarea înțelegerii dintre participanții la întreg procesul de spălare a banilor.

Alte dificultăți întâlnite de organele de poliție în efectuarea actelor premergătoare în cauzele care au obiect spălarea banilor:

în majoritatea lor, informările Oficiului au o valoare operativă, însă în unele din aceste cazuri, ele au fost insuficient documentate sau prelucrate și, pe cale de consecință, fără perspectivă juridică.

imposibilitatea, în majoritatea cauzelor instrumentate, a tragerii la răspundere a persoanelor vinovate de operațiuni suspecte de spălare a banilor, în special cetățeni arabi și turci, deoarece au părăsit teritoriul României. Această situație este generată de faptul că circuitul informațiilor referitoare la tranzacțiile suspecte este sinuos, astfel că acestea nu sunt valorificate operativ;

o altă dificultate este dată de identificarea subiecților activi ai tranzacțiilor suspecte efectuate prin intermediul sistemului bancar și care ține de obligația de identificare a clienților;

un alt impediment în instrumentarea unor astfel de cauze îl constituie lipsa la nivelul Poliției, a unei evidențe computerizate și a unor programe de analiză a informațiilor cu privire la persoanele juridice semnalate ca fiind implicate în operațiunea de spălare a banilor, fapt ce duce la o investigare subsecvențială a unor astfel de cauze.

4.5. Aspecte privind protecția martorului în cauzele ce au ca obiect infracțiuni de spălare a banilor

In cadrul probațiunii judiciare penale, organele de investigare operativă, cele de cercetare penală, procurorul precum și judecătorul, au de stabilit fapte concrete, săvârșite anterior, urmând să procedeze la o cunoaștere inversă, de la cunoscut la necunoscut.

Pe baza informațiilor primare, aceste organe refac, cu ajutorul probelor, traseul infracțional, în așa fel încât el să exprime convingerea că reprezintă adevărul, că există concordanță deplină între cele stabilite și realitatea obiectivă a faptelor

De regulă, infracțiunile se săvârșesc fără a lăsa vreo urmă despre împrejurările în care s-au comis și despre persoana făptuitorului. In cele mai multe situații, singurele date pe care organele judiciare se pot afla se datorează unor persoane (martori) care întâmplător au asistat la săvârșirea infracțiunilor și au dobândit prin propriile lor simțuri, în afara procesului penal, fapte sau împrejurări de natura să servească la aflarea adevărului.

Potrivit Dicționarului explicativ și practic al limbii române, prin martor se înțelegea) persoana care asistă sau a asistat din întâmplare, la o discuție etc., putând da informații referitoare la aceasta;

b) persoana chemată de un organ judiciar să declare tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște, pentru a contribui la soluționarea unei cauze.

Încă din 1763 în tratatul "Despre infracțiuni și pedepse", Cesare Beccaria spunea că "orice om cu judecată, adică care are o coerență certă în propriile idei și ale cărui senzații sunt conforme cu cele ale celorlalți oameni, poate fi martor.

Codul de procedură penală în art. 78 definește martorul ca fiind „persoana care are cunoștință despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal.”

Martorul în sine nu este un mijloc de probă; au acest caracter numai declarațiile lui în măsura în care concură la rezolvarea cauzei.

Capacitatea de a fi martor are un caracter general, orice persoană – fără deosebire de sex, vârstă, religie, cetățenie etc. – poate fi chemată să depună mărturie.

Prin noțiunea de martor se înțelege numai martorul procesual, adică persoana fizică care a luat cunoștință de anumite elemente de fapt mai înainte de chemarea sa în procesul penal.

Deci, o persoană fizică nu dobândește calitatea procesuală de martor, decât în măsura în care este chemată să facă declarații cu privire la împrejurările de fapt pe care le cunoaște și care au, direct sau indirect, legătură cu obiectul probațiunii.

Pentru dobândirea calității procesuale de martor, trebuie să fie întrunite următoarele condiții:

existența unui proces penal în curs de desfășurare în fața organelor judiciare;

existența unei persoane fizice care cunoaște fapte și împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului în procesul penal respectiv;

ascultarea acelei persoane de către organele judiciare cu privire la faptele și împrejurările pe care le cunoaște.

Deci, sfera noțiunii de martor cuprinde orice persoană care are cunoștințe despre vreo faptă sau vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului și poate fi chemată în procesul penal să depună mărturie

In mod practic, nu există cauză penală, în care, la aflarea adevărului, să nu-și aducă o contribuție esențială declarațiile martorilor, fapt ce a determinat pe unii autori să atribuie probei testimoniale în procesul penal caracterul de probă firească, inevitabilă, de instrument necesar de cunoaștere a împrejurărilor săvârșirii infracțiunilor.

De aceea caracterul uzual și necesar al depozițiilor martorilor ține de esența unui proces penal modern, constituie o garanție a exercitării dreptului fundamental oricărei persoane la un proces echitabil consacrat în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În rândul infracțiunilor grave pe care prezenta Lege privind protecția martorilor le enumeră la art.2 litera h, este prevăzută și infracțiunea de spălare a banilor.

Această protecție a martorilor este asigurată de Ministerul de Interne prin oficiul Național pentru Protecția Martorilor, care este organizat în cadrul Inspectoratului General al Poliției.

Includerea unei persoane în Programul de protecție a martorilor se poate realiza, potrivit Legii 682/2002, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a)– persoana se află în una din următoarele situații:

– are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, și prin declarațiile sale furnizează informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave, între care și infracțiunea de spălare a banilor, sau care contribuie la prevenirea ori recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni;

– fără a avea o calitate procesuală în cauză, prin informații și date cu caracter determinant contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracțiuni grave, între care și infracțiunea de spălare a banilor, sau la prevenirea producerii unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni ori la recuperarea acestora, în această categorie fiind inclusă și persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză;

– se află în cursul executării unei pedepse privative de libertate și, prin informațiile și datele cu caracter determinant pe care le furnizează, contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracțiuni grave, între care și privind spălarea banilor, sau la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni, prin prejudiciu deosebit înțelegându-se orice prejudiciu cauzat prin infracțiuni, care depășește echivalentul în lei a 50.000 de Euro;

– membrii familiei și persoanele apropiate martorului protejat, care este persoana aflată în una din cele trei situații expuse mai sus, prin membrii de familie înțelegându-se soțul, respectiv soția, părinții și copii, iar prin persoană apropiată, persoana de care respectivul martor este legat prin puternice legături afective.

b) – persoana se află în stare de pericol, prin stare de pericol înțelegând situația în care se află martorul, membrii familiei sale ori persoanele apropiate acestuia, a căror viață, integritate corporală sau libertate este amenințată, ca urmare a informațiilor și datelor furnizate ori pe care a fost de acord să le furnizeze organelor judiciare, sau a declarațiilor sale.

c) – există o propunere motivată din partea organelor abilitate –Organul de cercetare penală, în faza de urmărire penală și procurorul, in faza de judecată, pot solicita procurorului, respectiv instanței, includerea în Program a unui martor, a unui membru de familie al acestuia sau a unei persoane apropiate, formulând propuneri menționate în acest sens.

De asemenea, poate fi inclusă în Programul privind protecția martorilor și persoana care are, într-o altă cauză, calitatea de organizator ori conducător de grup sau organizație criminală, sau instigator ori autor al infracțiunii de omor, omor calificat, sau instigator ori autor al infracțiunii de omor, omor calificat sau omor deosebit de grav.

Procurorul, respectiv instanța, după caz, se va pronunța asupra propunerii de includere a unei persoane în Programul privind protecția martorilor, în cel mult cinci zile de la primirea acesteia, prin ordonanță, respectiv încheiere.

În cazul în care este de acord cu propunerea, procurorul comunică Oficiului Național de Protecție a Martorilor ordonanța, respectiv încheierea de includere a persoanei respective în Program, iar acest Oficiu Național de Protecție a Martorilor va lua toate măsurile necesare în vederea elaborării și implementării schemei de sprijin.

În termen de șapte zile de la data emiterii ordonanței sau a încheierii de includere în Program, Oficiul Național de Protecție a Martorilor încheie în scris un protocol de protecție cu fiecare martor, membru de familie sau persoană apropiată martorului, pentru care s-a depus includerea în Program.

Măsurile de asistență ce pot fi prevăzute, după caz, în cadrul schemei de sprijin sunt: reinserția în alt mediu social, recalificarea profesională, schimbarea sau asigurarea locului de muncă, asigurarea unui venit până la găsirea unui loc de muncă.

Martorul protejat ține legătura cu O.N.P.M. printr-o persoană de legătură desemnată de către acesta, conform condițiilor stipulate în Protocolul de protecție și dacă martorul protejat constată că există posibilitatea deconspirării domiciliului sau a identității sale din cauză, neîndeplinirii ori îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor persoanei de legătură, are posibilitatea de a contacta o altă persoana nominalizată în Protocolul de protecție pentru situațiile prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. C)

Pentru desfășurare în bune condiții a activităților de protecție a martorilor, Oficiul Național de Protecție a Martorilor cooperează cu structurile Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Justiției și Ministerului Public, precum și celorlalte autorități publice centrale și locale.

CONCLUZII

Fenomenul de spălare a banilor a cunoscut o dezvoltare alarmată în ultima perioadă de după Revoluția din 1989, fapt ce a făcut ca Parlamentul României să adopte o serie de legi care reglementează cadrul de prevenire și combatere al infracțiunilor specifice acestui domeniu, printre care și Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor.

În ziua de azi când structurile de crimă organizată cunosc o extindere în toate domeniile sociale, investigarea infracțiunii de spălare a banilor este din ce în ce mai greoaie. Capii lumii interlope sunt în general persoane influente cu legături în toate mediile sociale, iar de cele mai multe ori spălarea banilor se face de către terțe persoane pentru ei, fiind foarte greu să se facă o legătură între infracțiunea de spălare a banilor și aceștia.

Un impediment poate chiar mai mare în acest sens îl constituie și dezvoltarea sistemelor informatice care au o legătură tot mai strânsă cu infracțiunea de spălare a banilor iar modalitățile de săvârșire sunt din ce în ce mai complexe, posibilitățile de ascundere a probelor fiind nenumărate.

Lege 682/2002 privind protecția martorului a echilibrat puțin balanța în favoarea investigatorilor, strângerea de probe în vederea documentării faptei fiind mai ușoară decât până la apariția acestei legi. Infracțiunea de spălare a banilor este una dintre infracțiunile pentru care poate fi pus în aplicare programul de protecție a martorilor.

La fel cum și statele intenționează să lege legături mai srânse în vederea depistării și cercetării infracțiunii de spălare a banilor și nu numai, la fel și grupurile de crimă organizată au ajuns la faza de internaționalizare a afacerilor ilegale realizându-se în acest sens adevărate parteneriate ale grupărilor mafiote. Beneficiind de o forță financiară impresionantă grupurile de crimă organizată sunt mai mereu cu un pas în fața investigatorilor având la îndemână tehnologie de ultimă oră.

Drept urmare domeniul spălării banilor rămâne o provocare și va fi mereu un domeniu de actualitate, deoarece fără aceste metode folosirea produsului infracțiunilor săvârșite în sfera crimei organizate este nesigură iar infractorii nu vor risca să piardă „roadele muncii lo

BIBLIOGRAFIE

LEGISLAȚIE:

Constituția României din 1991.

Legea 39/2003 privind combaterea crimei organizate.

Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor.

Legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.

Legea 503/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr.43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție.

Legea 682/2002 privind protecția martorilor.

Legea 623/2002 pentru ratificarea Convenției internaționale privind reprimarea finanțării terorismului, adoptată la New York în 1999.

Legea 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate

Legea 169/2002 privind modificarea și completarea Codului penal, Codului de procedură penală și a unor legi speciale.

Legea 565/2002 privind criminalitatea transnațională organizată.

H.G. 479/2002 pentru aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a O.N.P.C.S.B.

Decizia 657/20.12.2002 privind forma și conținutul Raportului de tranzacții suspecte pentru operațiunile mai mari de 10.000 de euro și Raportului pentru transferuri externe în și din conturi mai mari de 10.000 euro.

Norma B.N.R. nr.3/2002 privind cunoașterea clientelei.

Legea 704/2001 privind asistența judiciară internațională în materie penală.

O.U.G. 159/2001 pentru prevenirea și combaterea utilizării sistemului financiar bancar în scopul finanțării actelor de terorism.

Legea 143/2000 pentru combaterea traficului de stupefiante.

Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Instrucțiunile C.N.V.M nr.9/1999 privind prevenirea și combaterea spălării banilor.

Legea 54/1998 privind statutul B.N.R.

Legea 118/1992 pentru aderarea României la Convenția asupra substanțelor psihotrope din 1971 și la Convenția asupra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din 1998.

Legea 51/1991 privind siguranța României.

PUBLICAȚII

Revista“Controlul economico-financiar”, nr.9/sept.1999 –pag.38, “Spălarea Banilor”- dr.Ștefan Popa.

Revista“Controlul economico-financiar”, nr.2/febr.1999 –pag.45 “Paradisurile fiscale” -Constantin Gioga.

Revista “Dreptul” nr.8/2002 – “Considerații referitoare la infracțiunea de spălare a banilor”- dr. Ion Pitulescu

Revista “Dreptul” nr.12/2002 – “Despre spălarea produsului infracțiunilor” -dr.Valerică Dabu și Sorin Cătinean.

Revista“de Drept Penal” nr. 1/2002, p. 32.„Sugestii pentru o protecție judiciară a martorului în procesul penal” Ion Gh. Gorăneanu

CURSURI, TRATATE MONOGRAFII

C. Voicu – “Spălarea banilor murdari”, Editura Sylvi, București, 1999

C. Voicu, F. Sandu, I. Dascălu –“Frauda în domeniul financiar bancar și al pieței de capital”, Editura Trei, București 1998

C. Voicu, I. Dascălu, E. Stan –“Investigarea infracțiunilor digitale”, Ed. Argument, București 2001

C. Voicu, F. Sandu, Al. Boroi și I.Molnar –“Dreptul penal al afacerilor”, Editura Rosetti,2002

Damian Miclea –“Cunoașterea crimei organizate”, Ed. Pygmalion, 2001

Nicolae Moldoveanu –“Criminalitatea economico-financiară în societățile comerciale”, Ed. Global Print,

D.I.A.N. –La lutte contre le blanchisment des capitaux en Suisse: Un combat de façade

Guide des Examinateurs: elabore par le Comite Europeanpour les problemes criminels, Strasbourg, 13 nov.2002; Document de reference pour mener a bien le processus d’evalution mutualle sous l’egide des procedures convenues par le comite PC-R-EV.

Buletin de Informare și Documentare al MI 1995-2002

Buletin Informativ al Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog.

Asociația Română a Băncilor –Ghid pentru prevenirea spălării banilor, sector bancar, 2000.

Oficiul Național de Prevenire și Sancționare a Spălării Banilor –Manual de instruire privind combaterea spălării banilor, 2002.

O.N.P.C.S.B. –Ghidul de tranzacții suspecte, 2002

O.N.P.C.S.B. –Raport de activitate 2002

O.N.P.C.S.B. –Materiale prezentate la instruirea reprezentanților băncilor comerciale, 1999

Metodologia de investigare și de administrare a probelor în cauzele de spălare a banilor, din 23.04.2002

Costică Voicu, Georgeta Ungureanu, Adriana Voicu Investigarea criminalității financiar-bancare Ed. Polipress 2003

Mihai Apetrei, Drept procesual penal, Editura Oscar Print, București, 1998

Rodica Mihaela Stănoiu, în Vintilă Dongoroz și colectiv, Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român, Partea generală, vol. I, Editura Academiei Române, București, 1975

Alexandru Țiclea, Corneliu Birsan, Mircea Toma, Ghe. Botea, C-tin Tufan, Florea Magureanu, Ghe. Sstancu, Ioan Bindiu, Virgil Erdei, Vasile Iancu – „Societățile comerciale de la A la Z”, vol. 2, Casa de Editură și presă “ ȘANSA” S.R.L București, 1999.

Carmen Silvia Paraschiv, Anca Lelia Lorincz, Mircea Damaschin, Instituții de Drept Procesual Penal, Ed. Univers Științific, București 2004

Lucaci Iosif, Marin Robert, Criminalitatea informatică, Ed.Fed Print București 2004