Consideratii Privind Securitatea Energetică A Planetei

CONSIDERAȚII PRIVIND SECURITATEA ENERGETICĂ A PLANETEI

Autor: masterand [anonimizat] (Saizu)

Începutul secolului XXI coincide cu cel al unei noi etape în evoluția relațiilor internaționale și a lumii care se îndreaptă către o nouă ordine. Dacă privim nu prea departe în timp constatăm că am fost martorii tuturor evenimentelor care stau la baza reconfigurării strategice mondiale: Războiul Rece s-a sfârșit, URSS și Iugoslavia s-au dezmembrat, NATO și UE s-au extins spre est, Uniunea Europeană are statutul de actor mondial, Federația Rusă și-a redus influența militară inițial, dar nu și pe cea politică și economică, China și India aspiră la rangul de superputeri politico-economice, SUA a fost o bună perioadă singura superputere, dar Rusia lui Putin este aproape de a deveni militar ceea ce a fost URSS pe timpul Războiului Rece.

Trebuie menționate de asemenea și progresele înregistrate în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor care au atins cote de neimaginat în urmă cu 20-30 de ani.

Societățile tradiționale preindustriale, economiile naționale și regionale, mentalitățile și comportamentele sociale se remodelează, civilizațiile se întrepătrund și se confruntă, vechii actori își reduc ponderea sau dispar de pe scena internațională și alți actori de tip statal, sisteme integrate economico-politice, militare, corporații și ONG-uri transnaționale își dispută și își împart „prima scenă a lumii”.

La începutul mileniului III s-a născut o nouă lume

Vulnerabilitățile acestei noi lumi se asociază cu resursele materiale existente sau inexistente, cu dependența de resursele energetice, cu problemele majore de mediu și cu un comportament pe cât de variat pe atât de imprevizibil al actorilor statali și nonstatali.

Cât privește amenințările, acestea sunt legate de consecințele negative ale globalizării, soldate cu sărăcirea a milioane de oameni, de proliferarea armelor de distrugere în masă, de terorismul internațional, la care se adaugă acțiunile rețelelor crimei organizate care amenință stabilitatea mondială.

În acest context al securității trebuie privit și culoarul Marea Neagră-Marea Caspică. Evoluțiile de pe scena politică a lumii (ex.: anexarea Crimeii) au scos în evidență caracterul determinant al regiunii Mării Negre pentru securitatea Europei, ea fiind denumită noua frontieră a Europei.

Nu trebuie uitat faptul că în acest areal a avut loc un proces destul de complicat de reconstruire și reconsolidare a entităților. Acestea sunt ancorate într-o realitate măcinată de decalaje economice, tehnologice și informaționale, de probleme nesoluționate și de prejudecăți.

Procesul de consolidare și definitivare a entităților naționale și politice este departe de a se fi încheiat, iar presiunea globalizării accentuează starea de insecuritate.

După Orientul Mijlociu, Marea Caspică este a doua zonă de importanță strategică, datorită petrolului și gazelor naturale. Aceasta este o zonă cu totul aparte, datorită mutațiilor profunde cu care s-a confruntat, dar și din punct de vedere al interesului special manifestat de marile puteri. Presiunile care se exercită asupra acestui spațiu sunt numeroase, greu de armonizat și provin atât din jocul de interese al centrelor de putere mondială și regională, cât și din cel al altor entități.

Federația Rusă deține principalul sistem de conducte pentru transportul hidrocarburilor și dorește să-și mențină controlul strategic asupra resurselor Mării Caspice și Asiei Centrale. De asemenea, Rusia doreste să mențină stabilitatea la frontierele sale și controlul migrației islamice și chineze.

Statele Unite ale Americii doresc nu numai ca firmele americane să aibă un rol important în valorificarea resurselor energetice din zonă, ci și un mediu de securitate caracterizat de stabilitate politică, economică, strategică, religioasă și culturală, care să prevină marile conflicte.

NATO dorește controlul strategic al situației din zonă, prevenirea amenințărilor asimetrice și a conflictelor majore precum și protejarea intereselor euro-atlantice.

Uniunea Europeană sprijină extinderea în zona Caucazului, accesul major la resursele energetice caspice și folosirea acestui coridor în relațiile cu China și cu Asia de Sud – Est.

Iranul dorește să-și consolideze poziția în Orientul Mijlociu prin consolidarea capabilităților și reirientarea spre vest, să devină o putere militară dominantă în raport cu statele arabe moderate.

Mediul de securitate al acestei zone este și va fi în continuare determinat de politica de parteneriat sau de confruntare în ceea ce privește accesul la resursele energetice, iar extinderea spre est a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord precum și a Uniunii Europene, au transformat regiunea într-un spațiu de desfășurare a numeroase parteneriate, programe și proiecte internaționale.

O parte a problemelor cu care Occidentul se confruntă o reprezintă faptul că Rusia este înclinată să perceapă implicarea acestuia în regiune ca un joc cu sumă nulă.

Piatra de încercare pentru Occident va fi crearea unei strategii care să prevadă un câștig pentru ambele părți și să convingă guvernul de la Moscova că ar avea mai multe de câștigat din cooperarea cu Occidentul decât din obstrucționarea oricărei acțiuni a acestuia sau urmând politica divide et impera.

Rusia ar avea propriile câștiguri din cooperarea cu Vestul, în primul rând pentru că are nevoie de stabilitate la frontierele sudice și singură nu o poate asigura decât foarte greu. În al doilea rând, cooperarea ar permite Rusiei să aibă acces la o parte considerabilă din potențialul energetic al Mării Caspice.

O altă parte a problemelor cu care se confruntă Vestul este criza din Siria și acțiunile Statului Islamic acesta fiind considerat o amenințare majoră atât la adresa securității regionale cât și a celei globale.

Controversele născute în legatură cu viitorul acestei regiuni și, în special, interesul manifestat de actorii importanți ai mediului internațional de securitate, ne determină să avem în atenție formele de cooperare prezente, dar și pe cele care se prefigurează, precum și situația economică și gradul de democratizare a statelor din zonă.

Nicolae Iorga spunea: “popoarele se schimbă, așezămintele de stat capătă altă înfățișare, ideile care domină omenirea nu mai sunt aceleași, dar marile probleme regionale persistă”.

Aceste cuvinte, scrise la începutul secolului trecut, explică în mare parte de ce reperele geopolitice revin ca adevarate constante ale istoriei, în profida mutațiilor în plan politic, economic sau social. Și poate că nici un caz nu este mai relevant decât cel al regiunii despre care vorbim.

Prin potențialul economic de care dispune, zona Mării Negre este origine, spațiu de tranzit și destinație pentru importante fluxuri de transport – rutier, feroviar, maritimo-fluvial, aerian. Importanța acesteia este amplificată și de existența unei vaste infrastructuri de transport energetic.

Rețeaua regională de oleoducte și gazoducte asigură transportul resurselor energetice din Federația Rusă, din spațiul caspic și din Orientul Mijlociu, atât către țările din regiune, dar mai ales către Europa Occidentală. Marea Neagră a devenit vitală pentru achiziția de energie pentru Europa și se apreciază că rolul acesteia va deveni din ce în ce mai însemnat în viitor. Punctele forte ale acestei regiuni provin în primul rând din așezarea sa geostrategică și resursele naturale pe care le deține.

Statele UE importă peste 50% din energia utilizată, această valoare urmând să ajungă la 70% în 2020, iar Marea Neagră este o verigă importantă în transportul resurselor din Marea Caspică în Vest. Oportunitatea care apare pentru Regiunea Extinsă a Mării Negre provine din capacitatea de rafinare actuală și din rețeaua existentă de conducte.

Deoarece rolul culoarului Marea Neagră – Marea Caspică a crescut semnificativ din punct de vedere al valorificării resurselor energetice, Occidentul, prin NATO, UE, dar și prin fiecare mare putere cu implicații regionale sau globale pare ferm angajat în restabilirea unei păci și securități durabile.

Este necesar însă ca marile puteri să se implice nu numai în eforturi militare, politice și umanitare pentru integrarea țărilor din regiune în structurile occidentale, ci și în programe economice, culturale, de securitate și stabilitate pe termen lung.

În situația în care conflictele înghețate vor fi soluționate și dacă drepturile omului, democrația și prosperitatea vor avea aceeași putere ca în Europa Occidentală, se va putea construi o entitate regională puternică și stabilă, care să pună în operă valorile identitare și colective ale popoarelor care o alcătuiesc în consonanță cu cele euroatlantice și eurasiatice.

Politica de securitate energetică

Există o largă și vie dezbatere asupra sferei de cuprindere atunci când avem de-a face cu analiza politicilor de securitate. Cât trebuie să fie de extinsă ? Care este granița dintre analiza de securitate economică și conflictualitea specifică negocierilor de interese în afaceri? Care este diferența dintre politica unei eficiențe maxime în afacerile cu petrol și gaze și amenințarea la adresa securității energetice a unui stat ?

Dacă am așeza politicile de securitate într-un spațiu de analiză în care pe orizontală să avem sectoarele securității configurate în funcție de obiectul supus securizării (stat, economie/energie, societate, mediu, individ, grup social, etnic, religios, cultură etc) iar pe verticală nivelurile de analiză concretizate de amploarea spațială (local, national, regional, global) vom obține o diagramă a acestora care ar rezolva în mare parte o serie din întrebările și uneori dintre confuziile care apar în prezentarea unor probleme de securitate.

Așa cum se poate vedea din schema mai jos o politică de securitate poate să aibă la un moment dat ca prioritar securizarea unui sector/domeniu al vieții sociale care să aibă de-a face cu amenințări care vin din spațiul național sau regional și ignorarea altuia deoarece percepția noastră asupra amenințării și a riscului de securitate produs este diferit. În fapt avem de-a face cu o alegere ce corespunde unui set de criterii și factori obiectivi dar mai ales subiectivi.

Din această perspectivă nu putem vorbi de mai multe securități după cum nu ar trebui să credem că există raporturi de excludere dintre diferitele nivele sau sfere ale securității. Extinderea semantică a termenului – securitate energetică, securitate economică, securitate regională, securitate ecologică etc – fără să se țină seama de acest fapt nu ar face decît să inducă un grad de confuzie și neclarități în înțelegerea amenințărilor dar și în ceea ce privește soluțiile ce trebuiesc avute în vedere cât se elaborează politicile de securitate. Există doar priorități în alegerea targetului – a tipului de amenințare care trebuie combătută.

Dacă un actor se concentrază, în principal, pe politica de securitate economică nu înseamnă că el nu trebuie să se mai preocupe de securitatea națională! Acestea pot apărea ca priorități pe care actorii vieții internaționale și le stabilesc pe agenda lor politică în funcție de natura amenințărilor din mediul internațional dar și de gradul de risc pe care el îl apreciază că ar putea să îl suporte.

Securitatea energetică este astăzi o prioritate pentru toți actorii de pe scena vieții internaționale dar mai ales pentru cei cu resurse energetice precare. Interesant este faptul că o cercetare sociologică efectuată în Germania după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 asupra „Gemenilor” a relevat faptul că pe lista amenințărilor nu apărea în nici un fel problema intreruperii sau a lipsei de energie. Media și discursul public al elitei politice construise o „imagine” a amenințărilor și a riscurilor la adresa securității centrată pe o problemă pe care în principal o avea societatea americană.

Problema energiei a devenit o prioritate și după ce tot mai mulți actori de pe scena internațională au constientizat faptul că „energia reprezintă condiția sine qua non pentru exercitarea puterii în economia politică internațională și că nici bogăția sau securitatea nu pot fi realizate fără o aprovizionare sigură cu energie”.

Mai mult decât atât tot mai multi actori ai mediului internațional contemporan au constatat că energia poate fi folosită pe post de armă letală în relațiile dintre state. Din această perspectivă nu este de mirare faptul că, în ultima vreme, tot mai multe state au încadrat energia printre prioritățile politicilor/strategiilor de securitate națională. Edificator în acest sens este că chiar și marii actori ai lumii de talia USA, China sau Japonia au procedat la adoptarea de strategii naționale de securitate eneregetică.

În SUA s-a creat, încă din primăvara anului 2001, un organism — National Energy Policy Development Group (NEPDG) – condus de vicepreședintele Dick Chaney care se ocupa de elaborarea unei politici de securitate enrgetică. În aceeași perioadă,China considera că securitatea ei în următorii ani depinde de „trei trei variabile: creștere economică, securitate energetică și protejare a mediului”. Japonia a adoptat o strategie focalizată pe două axe strategice din care una se referă la menținerea unui preț acceptabil al petrolului pe piața mondială”.

Acest lucru este conștientizat tot mai mult atât de oamenii politici cât și de analiști și specialiști în domeniul securității. Premierul britanic Tony Blair într-un discurs rostit cu prilejul inaugurării gazoductului ce leagă Marea Britanie de Norvegia afirma: „Cred că în viitor energia va fi pentru state mai importantă decât apărarea în promovarea intereselor. Președintele american George W. Bush considera, încă din anul 2000, că „politica energetică trebuie să devină o prioritate pentru politica externă americană” Din această perspectivă geopoliticianul și analistul Michel Klare consideră că, în viitorul nu prea îndepărtat, „armatele își vor redefini misiunile și pe primul loc vor așeza securitatea energetică”. Pare să nu mai surprindă pe nimeni astăzi faptul că în vocabularul strategilor dar și a politicienilor a întrat o sintagmă tot mai des auzită – războiul energiei/resurselor . Cunoscutul senator american Richard Lugar aprecia cu prilejul Summit-ului NATO de la Riga din noiembrie 2006 că „Suntem obișnuiti să gândim războiul dintre națiuni în termeni clasici dar energia er putea să devină o arma pentru cel care o are”. Cam în aceași termeni se pronunța, într-un discurs—Energy Security is National Security –și actualul președinte american Barack Obama, pe atunci doar senator. „Îndependența energetică trebuie să fie—afirma acesta— elementul central în războiul contra terorismului”.

Astăzi se vorbește tot mai mult și de o diplomație a energiei. Ea a devenit o prioritate în politica externă a tuturor cancelarilor dar și a actorilor nonstatali. China, de exemplu, vorbește tot mai mult de nevoia de a așeza în centrul relațiilor pe care le dezvoltă cu statele din Africa și America Latină de nengyuan waijiao care în traducere înseamnă—diplomație energetică. Energia a devenit o problemă pe agenda înîlnirilor pe care le au șefii de stat sau de guvern cu diverse prilejuri. În ultimii ani agenda Summit-ului G—8 a fost dominată de aspecte ținând de energie fie că s-a referit la securitatea transporturilor de petrol și gaze fie că a fost vorba de accesul unor așa-zise „rougue-states” la energia nucleară.

Dimensiunile securității energetice

Securitatea energetică nu este, în fapt, o problemă nouă atît timp cît aceasta, indiferent dacă a fost vorba de cărbune sau de petrol, a constituit un element cheie în potențialul de putere al statelor în epoca modernă și contemporană. Conștientizarea ei atît la nivelul opiniei publice dar mai ales al elitelor a devenit mai acută! În zorii declanșării celui de-al doilea război mondial W. Churchill, pa atunci Prim Lord al Amiralității, a luat o decizie istorică. A cerut înlocuirea în sistemul de alimentare al vaselor de război britanice a cărbunelui cu petrolul pentru a face flota britanică mai rapidă și mai eficientă în comparație cu cea germană. Acest lucru a avut consecințe majore pentru armata britanică.Independența sa energetică nu mai depindea de sursele de cărbune sigure, situate în Scoția, ci de petrolul care se găsea din abundență în Orientul Mijlociu sau în alte regiuni ale globului.

Problema energiei apare ca prioritate pe agenda politică a statelor după declanșarea celor două crize petroliere din a doua parte a secolului trecut cunoscute în literatura de specialitate ca Șocuri petroliere. Din acest moment cercetarea academică în domeniul studiilor de securitate dar și cea aplicată în problema resurselor s-au concentrat pe energie din toate punctele de vedere. Cu toate acestea se constată că în problema definirii și conceptualizării în domeniul securității energetice consensul este încă departe. Este poate și acesta încă un motiv pentru care un prestigios institut de cercetări—Eastwest Institute—își propune, printre alte priorități, pentru anul 2007, si adîncirea cercetărilor în domeniul resurselor și a securității energetice. Acest obiectiv de cercetare a izvorât din constatarea că :”securitatea energetică este un concept cu o înțelegere precară datorită influiențelor pe care le suferă prin competiția pentru resurse energetice, schimbările și provocările din mediul natural, disputele privind dreptul de proprietate supra resurselor și datorită creșterii instabilității politice și a crizelor în regiunea marilor producători de energie”

Un alt aspect important de care trebuie să ținem seama atunci când se analizează conceptul de securitate energetică este că acesta nu are aceași înțelegere peste tot. Deoarece este strâns legat de practica politică a diferitor actori. Unele state industrializate, importatoare de energie, pun în centrul definirii elementul „siguranță a transportului”. Altele acordă prioritate, în definire, elementului comercial—prețul. Țările producătoare cum ar fi Federația Rusă au introdus un elemnt nou și anume securitatea cererii („security of demand”).

O bună definire a conceptului de securitate energetică, trebuie să se sprijine pe una sau alta din paradigmele cu care operează prinicipalele școli din teoria relațiilor internaționale. În viziune realistă (neo) aceasta ar putea fi văzută ca o competiție dintre condumatori în „cursa” aprovizionării cu resurse energetice. Nu sunt puțini analiști care prezintă, de exemplu, geopolitica energetică a Asiei Centrale ca pe o „tablă de sah” sau ca „un mare joc”. Federația Rusă și marile sale companii din domeniul petrolului și al gazelor sunt acuzate de o politică de forță în relațiile pe care la promovează cu partenerii consumatori de energie. Analiștii care asociază războiul purtat de SUA și Marea Britanie cu Irakul analizează politica de securitate energetică a acestor țări prin sintagma „imperialismul petrolului”. Din această perspectivă securitatea energetică a unui actor depinde de poziția pe care acesta o are în „balanța mondială” a resurselor. Observatorii și analiștii acestor dispute se străduiesc să evaluieze corect raportul de forțe dintre actori în diferite bazine energetice și natura intereselor pe care le promovează pe o axă ce se întinde de la conflictualitate la cooperare. Un cunoscut analist și geopolitician al resurselor Michael T. Klare a introdus în circuitul științific o nouă sintagmă—energo-fascismul . A făcut o asemănare între un alt concept—islamo-fascismul-la modă în analizele consacrate războiului dus de SUA împotriva teorismului global promovat de organizația Al-Qaeda. Analistul american definește energo-fascismul drept militarizare confruntării pentru a nu se diminua aprovizionarea cu petrol.

Analiza evenimentelor din Orientul Mijlociu și din Asia Centrală pare să infirme tot mai mult paradigma realistă în proiectarea politicilor și strategiilor de securitate. Prin folosirea paradigmei, cooperative energy security –credea Robert M Cutler, se poate asigura securitatea atît a producătorilor de energie cît și a consumatorilor.

Dealtfel sunt tot mai multe diplomații mai ales a marilor consumatori care își transmit semnale prin care își reafirmă faptul că nu vor folosi energia ca armă sau nu vor face din cursa pentru energie un factor de rivalitate politică. Concludent sunt în acest sens asigurările date de oficialii chinezi celor americani la începutul anului 2007. Acest semnal este important pentru ambele state deoarece sunt cei mai mari consumatori de energie de pe piața mondială și au politicile energetice bine structurate în cadrul politicilor de securitate națională.

Viața internațională s-a achimbat atît de mult în ultimile decenii încât a o mai observa și analiza doar din perspectiva unei singure paradigme riscăm să obtinem o schemă simplistă și fără relevanță pentru evoluțiile reale din mediul internațional.

Hibridarea paradigmelor ar ajuta mult analistul în a observa evoluțiile de pe scena energetică din mediul internațional. Un actor, funcție de sitauția concretă pe care o intîlnește într-o zonă energetică, de natura intereselor pe care le are, de tipul de relații pe care le promovează în acel spațiu poate să adopte comportamente care să se regăsească în interiorul mai multor paradime din teoria relațiilor internaționale.Cu un partener/într-un bazin energetic poate să se comporte conform teoriei neorealismului, într-un altul să adopte o strategie de tip constructivist sau funcționalist.

Securitatea energetică trebuie privită la rîndul ei tot în triplă ipostază:

ca realitate obiectivă ce există și se manifestă în toate societățile contemporane îndiferent de nivelul lor de dezvoltare economică sau de organizare politică dar și în mediul internațional la toate nivelele de la local la global trec]nd prin regional;

ca produs al cercetării teoretice și al observării mediului social, acolo unde activitatea umană se desfășoară în strînă legătură cu existența energiei;

ca set de decizii raționale și acțiuni eficiente și coerente luate de actorii statali sau nonstatali în scopul asigurării accesului la resurse, a transportului ei în siguranță și a folosirii energiei în condiții de siguranță și eficiență.

Ca realitate obiectivă îndiferent dacă nivelul de manifestare este local, național sau global securitatea energetică se referă la energia pe care o întîlnim, în natură, sub tripla sa manifestare—surse primare și secundare; comercială și noncomercială; regenerabilă/nonregenerabilă. Aceasta s-ar putea materializa în: identificarea surselor de energie și posibilitatea exploatarii lor în conditii de siguranță fizică și financiară; transportul sigur și fără întrerupere a fluxurilor energetice către consumator; căi și mijloace concrete de eliminare a amenințărilor și reducerea riscurilor privind expoatarea, transportul și utilizarea eficientă a resurselor.

Cele trei elemente cheie care compun securitatea energetică și îi dau expresie de realitate obiectivă sînt interdependente. Dacă oricare din cele trei este pus sub semnul întrebării sub o formă sau alta de amenințări și pericole generate de acțiunea umană conștientă(non), sau ca urmare a decanșării unor cutremure sau altor fenomene naturale împrevizibile securitatea energetică în ansamblul ei este în pericol de a nu se realiza.

Posesia sau posibilitatea de a avea acces la o sursă de energie—clasică sau regenerabilă în condiții de siguranță fizică și financiară este primordială. Sursele de energie necesare funcționării normale a unei societăți sînt variate. Ele pot fi întîlnite sub diferite clasificări. Cele mai cunoscute împart energia în surse primare (cărbunele, petrolul, gazele naturale, biomasa, nuclear, hidro) care prin prelucrare se transformă în surse secundare așa cum se poate vedea și în schema de mai jos:

Importanța surselor de energie și modul cum acestea au fost percepute a diferit de la o epocă istorică la alta. Din a doua jumătate a secoluluial XIX-lea până în prima jumătate a secolului următor cărbunele era considerată materia primă de care depindea bunăstarea și dezvoltarea unei societății. Cărbunele a fost trecut în plan secund de cea de-a treia revoluție industrială fiind înlocuit, ca importanță din a doua jumătate a scolului trecut cu petrolul și gazele naturale.

Răspândirea pe glob a resurselor naturale de energie—petrol și gaze, cărbune, potențialele hidro—este inegală. Cifrele sunt contradictorii și departe de fi în consens o sursă cu altă sursă. Explicațiile sunt multiple de natură atât subiectivă cât și obiectivă. În multe din țările producătoare de petrol cifrele de producție sunt secrete de stat așa cum este cazul Federației Ruse, unde divulgarea unor informații legate rezervele de petrol se pedepsește cu 7 ani de închisoare.

Evoluțiile în ceea privește produția de petrol au fost diferite de la un bazin energetic la altul. Cu toate că se vorbește foarte mult de descoperirea de noi zăcăminte cea mai importantă zonă pentru consumul mondial de petrol rămâne tot Orientul Mijlociu cu o pondere de aproape 70% din producția totală.

Dominația Orientului Mijlociu nu mai este concludentă în ceea ce privește gazele naturale. Ponderea în procente în totalul de resurse exploatabile la nivel mondial nu este mult inferioară față de cea deținută de Rusia—ceva peste un procent dar în Orientul mijlociu controlul nu îl deține un singur actor statal cum este cazul Rusiei. Sub acest aspect Rusia pare a fi actorul care poate să dicteze pe piața energiei și ar putea influiența securitatea consumatorilor pe termen lung dacă va fi tentată să folosească energia ca factor politic de presiune.

Resursele de petrol și gaze naturale din spațiile aflate în vecinătatea României sunt considerate a fi o soluție pentru viitorul energetic al Europei și în mare parte și al lumii.

Este posibil ca dezvoltarea tehnologică să aducă în prim plan o resursă energetică pusă sub semnul întrebării—cărbunele din rațiuni de mediu și datorită eficienței calorice destul de scăzute. Nu lipsit de importanță este faptul că resursele de cărbune sunt mai abundente și există posibilitatea ca omenirea să aibă acces o perioadă mai lungă decât la petrol și gaze. Se estimează că omenirea poate să folosească pentru asigurarea sa energetică 230 de ani cărbunele și doar 41 de ani petrolul! Distribuția acestei resurse energetice este la fel de inegală ca și pentru petrol. Se schimbă zonele de abundență. America este din acest punct de vedere pe primul loc.

Securitatea a majorității statelor în următorii ani nu va fi, în opinia noastră, amenințată de tipul de amenințări ce inundă astăzi literatura consacrată securității naționale sau regionale—terorismul. Raritatea resurselor energetice și creșterea prețurilor acestora, datorită epuizării lor în ritmuri galopante, vor fi principalele probleme pe care omenirea va trebui să le rezolve.

Acest lucru nu înseamnă că lumea viitoare va trebui să fie zugrăvită, din punct de vedere al asigurării energetice în culori sumbre ci doar trebuie tras un semnal de alarmă. Nu numai elitele politice trebuie să facă eforturi pentru a se găsi soluții la aceste două mari amenințări. Elita intelectuală, mediul universitar și institutele de cercetare pot fi actori eficienți în lupta cu acest tip de amenințări la adresa securității societății în viitor.

Pe termen scurt, amenințările la adresa securității energetice pot fi și asimetrice și clasice, pe termen lung va fi, în principal epuizarea lor fizică.

Eforturile științifice vor trebui îndreptate spre găsirea de noi forme de energie pentru a se asigura securitatea tuturor actorilor din mediul internațional. Analizele specialiștilor arată că cel mai mare consumator de produse petroliere din economia mondială este sectorul de transporturi. Și în acest sector consumul este diferențiat. Astfel, 90% din total este consumat de automobile și autocamioane.

Bibliografie

Alexandrescu, Grigore, Confluențe, interferențe și influențe în zona extinsă a Mării Negre, în Provocări la adresa securității și strategiei la începutul secolului XXI, Sesiunea de comunicări științifice cu participare internațională – 14-15 aprilie 2005, București, Editura Universității Naționale de Apărare, 2005;

Asmus, Ronald, Anchor the Black Sea Region to the West, The Nation, 8 septembrie 2004;

Asmus, Ronald, Next steps in forging an Euro-Atlantic Strategy for the Wider Black Sea, the German Marshall Fund of the United States, 2006;

Barry, Tom, DIY Energy Policy, Right Web Analysis (Silver City, NM: International Relations Center, September 19, 2006) online http://www.irc-online.org/.

Brzezinski, Zbigniew, Marea tablă de șah. Ed.Univers enciclopedic, Bucuresti 2000

Bush, George W., 2000 On the Issues Energy, online http://www. 4president.us/ issues/bush2000/ bush2000energy. Htm.

Caffentzis, George, The Struggle for the Petroleum Commons: Local, Islamic, and Global, WW4 REPORT #105 on line

Chiriță, Mihai; Duță, Paul Dănuț și Panait, Ion Globalizarea și continentul African- Aspecte de securitate din colecția Politică și apărare națională, Ed. Tehno Media, Sibiu, 2008;

Cordesman, Anthony H., Strategic Energy Initiative Center for Strategic and International Studies Washington, DC, no.2, vol. 22, 1999.

Cutler, Robert M A Strategy for Cooperative Energy Security in the Caucasus, în Caspian Crossroads 3, no. 1, Spring 1997.

Dăianu, Daniel, What Harms Regional Cooperation and Security?, în „Secolul 21”, 7-9/2001;

Demopoulos, John, Greek Energy Diplomacy and Future Balkan Oil Pipelines, în Balkanalysis.com online 11/2/2006 http://www.balkanalysis.com/2006/11/02/greek-energy-diplomacy-and-future-balkan-oil-pipelines/

Haider, Ziad Oil Fuels Beijing's New Power Game, 2005 Yale Center for the Study of Globalization, online http://yaleglobal.yale.edu/index.jsp

Klare, Michael T. , Blood and Oil: The Dangers and Consequences of America's Growing Oil Dependency, New York: Henry Holt and Co, 2004.

Klare, Michael T., Is Energo-fascism in Your Future? TomDispatch.com online http://www. tomdispatch.com/index.mhtml?pid=157241

Klare, Michael, Bush-Cheney Energy Strategy: Procuring the Rest of the World's Oil, Foreign Policy în Focus (Washington, DC & Silver City, NM: Interhemispheric Resource Center/Institute for Policy Studies/SEEN, January 2004). , online at http://www.irc-online.org/);

Klare, Michael, Resource Wars. The new Landscape of Global Conflict. New York: Henry Holt and Company, 2002.

Kupchinsky, Roman, World: NATO Prepares For Energy Wars, Radio Free Europe Radio Liberty , 12-05-2006;

Liu, Xuesheng, China’s Energy Security and Its Grands Strategy în The Stanley Foundation on line htpp//www/reports.stanleyfoundation.org;

Mitchell, John, V., Renewing Energy Security, Royal Institute of International Affairs, London, july 2002, online www. Riia.org., p. 4;

Nicolaescu, Gheorghe, Amenințări și surse de instabilitate în bazinul Mării Negre, Mediul actual de securitate în această regiune, articol publicat în cadrul Sesiunii de Comunicări Științifice din 22-23 noiembrie 2007, Editura Universitățiii Naționale de Apărare “Carol I”, București 2007.

Roberts, Paul, The End of Oil: On the Edge of a Perilous New World, Boston: Houghton Mifflin Co, 2004.

Schlesinger, James R. and Louis Giusti, The New Energy security. 2005 The Global Oil and Gas Forum, The Aspen Institute Publicashions Office, Queenstowns MD, Washington DC, 2006.

Siedschlag, Alexander, The German Security Elite—Threat Perceptions and Preferred Responses, în Analytical Standpoint, no. 5, September 2006, p. 3-4;

Tang, James,dr., With the Grain or Against the Grain ? Energy Security and Chinese Foreign Policy in the Hu Jin Tao Era, The Brookings Institutions, Center for Northeast Asian Policy Studies, October 2006, Washington, DC 20036-2188 online www.brookings.edu.

Toksöz, Itir, Oil and the Role of the Major Powers in the Caspian and Central Asia, în Studies in Democratisation, The e-Journal of The Center for the Studies of Democracy at Northeastern University on line http://www.csd.neu.edu/Toksoz_vol1_Fall2002.htm.

Yergin, Daniel, Ensuring Energy Security, în Foreign Affairs, vol 85, no 2, April 2006.

***, Le Japon promeut les économies d’énergie auprès de ses partenaires asiatiques www.missioneco.org/Japon /documents_new.asp?V=3_PDF_127215 – 12k

***.Blair :Energy as important defense, în http://uk.news.yahoo.com/16102006/143/ blair-energy-important-defence.html.